ORADEA-MARE. Anul IV. Aprilie 19Z3.
R C V I S T f i D € C U L T U R A
Director-Fondator: GEORGE BACALOGLU
Steagul lui
ŞTEFAN CEL MARE
găsit la mănăstirea Zografu dela
Sf.-Munte şi adus în tară în 1917.
Steagul reprezintă pe
SF. GHEORGHE.
patronul mănăstirii Zografu si datează
din anul 1500.
COLABORATORII ACE5TU1 NUMĂR* SIMION MEHEDINŢI, AL. CAZABAN, G. POPA-LISSEANU. MIRCEA RÂDULESCU, GH. M. PTEANCU, T. NEŞ, Dr. ANDREI SIGMOND,
KERESZTURY, SÂNDOR, GEORGE A. PETRE, IUSTIN ILIEŞIU, AL. BILCIURESCU, D. N. TEODORESCU, EMIL SERGHIE, EM. PAPAZ1SSU, G. V. BOTEZ, C. DRAGOM1RESCU.
CRONICI. NOTE, CÂRTI, REVISTE, MEMENTO, CLIŞEE.
No. 4 Preţul: 4 l e i -
BCU Cluj / Central University Library Cluj
CELE TREI CRIŞURI ABONAMENTE:
Pe un an Lei 100.— Pe un an autorităţi Lei 200.— Pe un an studenţi Lei 70.— Anunţuri şi reclame după tarif. — Manuscrisele nu se înapoiază.
l l i i i i i f i i i i i i i i l i c r r i i i i i i i i i i i i i i i i r i i i i i i i i i t t B i i i i j i i i i i i i i i r i i i i i i i i i i i i f i i i i i i i i i i i i f i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i a i i i i i t i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i t i i i i i i i i i i i i t t a i i i i i i i i i i i f i f f
C U P R I N S U L
Simion Mehedinţi: Se poate întemeâ o pedagogie românească ?
Mircea Rădulescu: Reîntoarcere (versuri). Al. Cazaban: Băi de soare. Iustin Ilieşiu: Spre tara bătrâneţii (versuri). Gh. M. Pteancu: Selecţionare. Emil Serghie: Toamnă (versuri). George A. Petre: Nemângâere (versuri).
G. Popa-Lisseanu: Glaucus şi Scylla (basm mitologic după Ovidius).
Al. Bilciurescu: Aquarelă (versuri). D. N. Teodorescu: Zi de toamnă (versuri). Dr. Andrei Sigmond: Moartea sugacilor. Em. Papazissu: Răstignire (versuri). Keresztury Săndor: Patru ani de cultură ma
ghiară în Ardealul desrobit.
CRONICI: T. Neş : Cronica ştiinţifică: Radiul. — G. V. Botez : Cronică să tmăreană . — V. S . :
1 Cronici bucureştene. —-yC. Dragomirescu : Cronica muzicală : „Cântarea României".
NOTE: Gheorghe Pop de Băseşti, Scriitorii români în Oradea-Mare, Ungurii în presa străină.
Cărţi, Reviste, Memento, Clişee: Vederi din Maramureş, Scriitorii români. , , , , , , , I N I N U T I L I III t l l l t l l l l l I • 111 • 11111111111111111 1111111II11 • I I I I I I III111111 I I I 1 1 1 1 • II l l l l l I IUI IUI M MII I t l l IIIII IIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIMIII1IIIII
COLABORATORII REVISTEI: I. Agârbiceanu, C. Banu, "N. Bănescu, G. Bogdan-Duică, N. Batzaria, Zaharia Bârsan, Măria Baiulescu, Şt. Bezdechi, Lucian Blaga, V. Bogrea, Oct. Beu, Elena Bacaloglu, Const., Victor şi George Bacaloglu, Emanuil Bucuta, Al. Bogdan, George Bota, Al. Cazaban, Al. Ciura, R. Ciorogariu, A. Ciortea, Th. Capidan, A. Cotruş, Gh. Ciuhandu, Viora Dr. Ciordaş, V. Corbasca, Cridim, V. Demetrius, R. Demetrescu, I. G. Duca, Mihail Dragomirescu, Silviu Dragomir, Ion Dragu, Bucura Dumbravă, Mihail Dragoş, Victor Eftimiu, Ion Foti, G. Galaction, VI. Ghidionescu, Vasile Al-George, Dem. Gâlman, E. Hodoş, Ovidiu Hulea, N. Iorga, Justin Ilieşiu, Emil Isac, M. Iorgulescu, N. E. Idieru, E. Lovinescu, I. Lupaş,
Aurel I. Lepădatu, A. Lupeanu-Melin, General Moşoiu, S. Mehedinţi, V. Merutiu, A. Magier, T. Murăşanu, M. Mora, Şt. Mărcuş, D. Nanu, A. Nanu, Cincinat Pavelescu, I. Paul, Ion Peretz, N. Pora, Sextil Puşcariu, V. Petala, Alex Pteancu, Ecaterina Pitiş, D. Pompei, Matilda Poni, Paul I.. Prodan, Pr. Gh. Pteancu, George A. Petre, P. I. Papadopol, Mircea Rădulescu, G. Rotiţă, C. Râuleţ, Alexandrina Scurtu, Ion P. Sachelarie, Vasile Savel, Al. T. Stamatiad, Eugeniu Sperantia, Marin Ştefănescu, C. Sudeteanu, Caton Theodorian, G. Tutoveanu, Nuşi Tulliu, N. G. Tistu, G. Tulbure, I. Ursu, George Voevidca,
Constanta Zamfir, George M. Zamfirescu. t j j i i i i i i l i i i i i i u i i i i i i i i i i i n i i i i i i i i i i i n i i i i i i i 1 1 u i n i ITTI i i j i i n ; i i u u n i i i i i i i i i m i i i i i i i i i i i i * i i i i i i i " i i i i i i l l lf l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l i n i i i i i i i i i i i l l i i t l l l l l l l l i l l l l l i n i i i i i i i i i i t n i i i i i i i i n n n i m i i n n i m i n n n i |TÎ
CREDITUL C Y T C D M SOCIETATE E i A l E i r v l N A N O N I M Ă
CAPITAL SOCIAL 60.000.000 L.
Din care deplin vărsat Lei 34.008.750
Adresa telegrafică : „CREDEX"
TELEFON: 1 4 - 3 1 şi 41—16.
UNDE ? ia
C I N E M A S E L E C T începe seria filmelor cu succes mondial: Nopţi le din New-York. Valuri le vietei POLA Marchiza D'armiany I NEGRI
TH. RADIVON S-sor N. RADIVON Fiul
- BIJUTIER
Furnisorul curţilor regale şi mitropolitane,
Atelier special de Argint&rie şi Biju-terie,Ceasornice şi Obiecte Bisericeşti
BUCUREŞTI, BULEV. ELISABETA No. 9
C R E D I T U L S O C I A L Societate Anonimă B E L G O - R O M Â N Ă de Asigurăr i şi Reas igurăr i
Capital Social Lei 6.000.000 Direcţ iunea G e n e r a l ă :
Bucureşt i , Calea Victoriei No. 55, fost 69.
Face asigurări în condiţiunile cele mai favorabile în ramurile : Viată, Incediu, Furt, Grindină, Accidente , T r a n s p o r t
fluvial, marit im şi teres t ru . Asigurăr i de via tă cu amor t i sment
(scutite de examinare medicală) este cea mai nouă combinaţie de asigurare, pusă în exploatare pentru prima oară de societatea noastră. — Acest fel de asigurare", dă prilej fiecărui asigurat — care, în schimbul unei prime trimestriale foarte reduse — poate câştiga înainte de termen suma asigurată, prin trageri lunare, ce au loc la sediul societăţii, pe toată durata asigurărei.
Pentru orice lămuriri, doritorii se pot adresa la toate reprezentanţele şi agenţiile ce .Creditul Social" are în întreaga România-Mare sau Direc-tiunei Generale din Bucureşti, Calea Victoriei No. 55 fost 69.
V
BCU Cluj / Central University Library Cluj
anul IV. No. 4.
Redacţia şi Adminis t ra ţ ia : STR. PRINŢUL CAROL 5.
ORĂDEâ-MftRE
R E V I S T Ă D E C U L T U R Ă
D i r e c t o r - F o n d a t o r : S E O R G E E iEVE 2\ LO S L U
ftprilîe 1923 M — • m
T E L E F O N : 119.
S e poate întemeia 6 p e d a g o g i a > r o m a i i e a s c â ?
Prin reconstituirea unităţii politice şi naţionale (1859—1918), p o - ;
porul român a intrat în faza maturităţii. E timpul să arate acuma deplin ce poate, desvoltănd o viată culturală şi economică proprie, sau, dacă nu, să vegeteze în umbra altora, ca o formaţie etnică şi politică fără menire osebită pe lume.
întrebarea e: putem noi ajunge la o viată în adevăr neatârnată de apăsarea influentelor streine ?
Răspunsul e scurt: Putem, dăelă vom creşte tineretul
în aşa chip, în cât să avem în vedere mai întâi de toate desvol-tarea caracterului etnic şi mulţă-mirea nevoilor speciale tării noastm. Cu alte cuvinte: o viată şi o cui-tură proprie este cu putinţă, dacă latura etnografică va ieşi cât mai lămurit la iveală în toată doctrina şi practica învăţământului. ,
Dar tocmai aici stă toată dificultatea. Un sistem de educaţie întemeiat pe însuşirile naţiuneîno&stre şi potrivit cu menirea sa istorică, nu poate fi ticluit aşa de lesne. Cauzele sânt mai multe, dar cea mai însemnată rii se pare a > fi următoarea: •
Firul care leagă pedagogia de etnografie nu poate fi uşor de urmărit, de oare ce mulţi pedagogi pleacă şi astăzi dela cohcepti® despre un copil-ăM&tract> adică o fiinţă care ar fi^^am aceiaşi în toate ţările pământului şi care, abia mai târziu, în şcoala: vieţii (iar în ţările civilizate în şcoala ^— cărţii) s'ar modela, în chip deosebit.
In realitate, acel copil-tip nu * Din Cartea semicentenarului „României
June" care va apare în curând.
există nicăeri, afară de închipuirea pedagogilor de cabinei Dimpotrivă, cine priveşte faptele etnografice vede că chiar din capul locului, copiii se deosebesc după mediul lor etnic şi că, înainte de orice atingere cu şcoala, pruncul e modelat de mamă, dobândind odată cu graiul o întreagă avere sufletească şi un anume calapod de cugetare, făurit de moşi şi strămoşi. (Am putea vorbi chiar de un fel de apriorism etnic).
Adevărul acesta safe şi măi mult în ochi, dacă luăm sama că copilul reprezintă nu stafea actuală, ci tocmai fazele măi vechi ale grupării etnice din care face parte. Aşa de pildă, in armele cu care se joacă: arc, praştie, suliţă..'.; în uneltele cu care lucrează: sulă de lemn său; dinţr'un'ghimpe; cuţit diritr'o aşchie, scoică squ o piatră ascuţită; roată fără spiţe (cum ă fost râăta primitivă); îrî cănteâe (bolind, caloian ...); in jocuri, ghicitori şi alte manifestări, copilul' înfăţişează unele caractere cu lotiil arhaice ale ponorului dificdre• s'a născut. 9 1
Iar dacă privim mai de aproape ia felul său nelămurit de a percepe lumea, la graiul foarte neajutorat la începui, la chipul cum numără concret (punând mâna pe degete squ pe lucrurile numărate), la asociaţiile de idei uimitor de false... şi în genere la modul său de a simţi şi de a judeca, putem zice că pruncul repetă în oarecare măsură fazele cele mai vechi prin care a trecut omul, după ce s'a despărţit de animalitate.
Din aceste constatări "rezultă însă o concluzie de o neiăgădnWt însemnătate penlru piăagbg: $i anume: dacă din cel dintâi ani, copilul nu e im hqthunculuS \îu însuşiri abstracte, ci b făpiufă concretă, îmbibată de toată tradiţia etnică pe care o primeşte \ odaia cu limbă, este vădit "lucru pedagogia nu poate fi oştiinfă internaţională, cum e algebra,"citare numai decât 6 latură eYrtb->
grafică!J
Aşa dar, creşterea tineretulăt unui neam, popor sau nătiurW trebue să înceapă neapărat dela copiM-concret, aşa cum nr-f în-' făţişează mediat său\ etnic, încărcat în bine sau în rău cu tbătă moştenirea lăsată de strâbnhil '
De aci urmează că nolRomânii', de pildă, nu putem importa educaţia engleză,' germană său americană spre a ne lecui de neajunsurile noastre, după cum importăm chinina din fabricile Americei, ca' să vindecăm frigurile de pe' malul Dunării. Dimpotrivă: dirt noi, adică din firea şi din moştenirea poporului nostru, trebue să scoatem în bună parte îndrumările pentru creşterea copilărelului ţării. Cu alte cuvinte:
numai o pedagogie românească poate folosi pe deplin poporului româfi.
De oarer.ce: înqinte de a individualiza cu
copilul, trebue să individualizăm)
cu poporuUdin care el a răsărit. Aşa dar, educaiorul cu rninte
trebuie să urmărească pe cât se va putea mai amănunţit tot ce este caracteristic în mediul etnic al copilului, pentru ca să se spri-
BCU Cluj / Central University Library Cluj
VMiii i i i ini ihii
50 / flllllllllllllll
lllllllllllllllllllllllllllttllllllllllllllllllliiiill CELE TREI CRIŞURI
iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiaiiiiiiiiin
riliiiiuiiliii)
Pag. iiiiiiiiniiiiili
jitie în aplicarea regulelor pedagogice cât mai mult pe tradiţia legată de fiinţa lui. $i este nu numai o absurditate; dar şi o primejdie să-şi închipue cM&oa ca Patru sau Vlad, un Românaş din sătul Sărăcenilor, cătunul Râpeni-lor, valea Pădurenilor ar putea fi crescut ,cu metode întoemite pentru Englezi, cu cărţi franceze, programe germane, uniforme belgiene şi alte dichisuri de import.
Hotărît — nu. Din noi înşine, adecă din tradiţia nqastră trebue să,scoatem în bună parte îndrumarea pentru viitorul nostru. (Afe sfiim să zicem o,vorbă mare...; dar, după cum a fost un progres însemnai, când Rousseau a descoperii pe copil în om, tot aşa va fi cu vremea un real progres, când educatorul vq descoperi poporul sau naţiunea în copil). Azi, aşa ceva poate părea o pretenţie semea-. tă. Mâine însă, acest adevăr va suna la urechea urmaşilor ca o banalitate şi le va fi tuturor de mirare că un lucru atât de simplu na fost recunoscut şi utilizat mai de mult în creşterea tineretului. Pilde avem chiar noi destule. — După ce Grigorescu a început a zugrăvi care cu boi, fete torcând, ciobani păzind pile... şi cerul şi aerul tării noastre, şe minunează azi toată lumea, cum de nu le-au văzut şi atti pictori înainte de dânsul. Tot astfel, când vom trece de la abstracţiile pedagogiei de cabinet la pedagogia de „plein air" sprijinită pe etnografie, educatorii se vor mira singuri câtă bogăţie de material românesc rămăsese nefolosită în munca pentru creşterea copiilor.
Credem aşa dar, că de la etnografie care e în unele priviri un fel de pedagogie a omenirii şi până la metoda educaţiei copilului nit e de căt un foarte mic păs.
Dacă e însă nevoie să individualizăm metoda educaţiei nu numai după felul copilului, ci şi după tradiţiile poporului, urmează
Venim, cu buciiria şi vraja revederii,' Ne-a despărţit destinul şi-acuma ne'nfrăteşte, Ne-am regăsit . . . Trecute sunt clipele durerii Sub straşina bătrână ce iar ne-âdăposteşte!
S'au sfărâmat de-apururi nedreptele hotare, S'a'nfăptuit aevea a visului minune, Qu Jacrămi în privire vedem o ţară mare, S'â "rideplinit scriptura şi vechea rugăciune.
Privesc în jur . . . Noi'' suntem cu toţii la olâlfă, Acelaş grai ne leagă, acelaş suflet 'bâte, Simţirea voastră 'ntreagă în preptul meu tresaltă, Ş i simt în pieptul vostru o inimă de frate . . .
Venim, purtând îp suflet o .nobilă chemare, Venim în ţara unde sunt „câmpuri de mătasă", Unde 'nfloresc pe plaiuri latinele "altare — Şî-avem credinţa sfântă că ne-am întors acasă.
Mircea Rădulescu
* Poezie citită de autor la şezătoarea scriitorilor -români în Oradea-Mare (21 Apr. 1923). ,
dela sine că sarcina de educator nu poate fi împlinită de oricine. Dascăli de algebră ori de himie pot fi mai mulţi; dar pedagogie românească rui poate face decât cel care e Român (nu numai cu numele, ci şi cu firea), adică unul care are în gradul cel mai înalt însuşirile elementului autohton. Din contra, pedagogia celui care mu-şulueşţe prin cărţi, fără să aibă intuiţia vie a sufletului pqpular, aceea nu poate fi decât un lucru sarbăd, prin urmare.nefolositor sau chiar deadreptul vătămător. Vrând. sau nevrănd, un astfel de pedagog fără personqlitate se vă lipi de tipicul pedagogiei abstracte, care tunde pe toti copiii, din toate ţările, cu aceiaşi foarfecă şi-i îmbracă cu aceiaşi haină, fără să tină samă dacă le e caîd ori frig, dacă li se potriveşte ori nu cu măsura trupului lor.
De unde urmează că cea mai grea şi mai gingaşă sarcină a unui stat este alegerea şi pregătirea celor cliemati a îndruma creşterea tineretului, începând cu alegerea învăţătorului unei cătune
şi sfârşind cu oamenii îw adevăr reprezentativi care trebue să conducă cele mai înalte instituţii de educaţie.*
Ori cât ar fi de grea problema aceasta; ea trebue să fie deslegată — cât mai iute, > deoarece de ea atârnă . întreg viitorul natiunei noastre.
Toate manifestările ştiinţifice, literare işi artistice, dacă sânt întemeiate pe adevăr, sânt bine venite. Dintre toate însă, cea mai de pret în faza actuală a desvol-tării poporului şi statului nostru ar fi o operă de pedagogie românească, r
Vom privi decidea un mare noroc, dacă dintre tinerii cei mai aleşi-i'ai generaţiei de azi sar ivi câteva personalităţi care să dea natiunei întregite politiceşte o îndrumare în creşterea tineretului, care să dovedească oricui că poporul* român a intrat în faza maturităţii şi e deplin conştient de căile vieţii sale.
Simion Mehedinţi, prof. universitar.
* Vezi: Altă Creştere, ediţia III, 1921.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
I l l l l l l l l f l l l l l
Pag.
Băi de soare. In i^pp^nul nostru, era şi o fe
meie bogală, care şe întorcea dela băi, — dia ateeînătate, — împreună cu doua fetije.
Vorbia într'una. Vorbia mai ales de călătoriile pe cari le făcuse în Austria, Germania, Anglia, Suedia sau Norvegia.
Văzuse şi vizitase multe oraşe mari, şi povestia cum a petrecut acolo, cu nepăsarea cu care aşi fi vorbit e u de o călătorie până la Bacău, Buzău, Ploeşti sau Piteşti.
Din icâte ne-a spus, am jnleles cu toţii, că nu mai era staţie balneară sau climaterică în Europa, pe care doamna cea bogată să n'o fi vizitat. Lăuda mult pe streini pentru că ştiu să administreze bine, şi nu găsia cuvinte şă-şi arate neplăcerea că â fost nevoită să se întoarcă în tară.
— >La noi, — se plângea, — băile n 'au confort I . . . D a c ă şojul meu n ar fi legat de moşia lui din Râmnicul-Sărat, n a m s s ta ® clţpă în Iară, ,
Cei din vagon încuviinţau tot ce spunea, iar ea Rărea încântată că avea cui vorbi, c ş , e ţa înţeleasă.
Cam nu-mii place să-i a u d pe cei bogaţi când şe plâng că nu pot petrece după cum le dă mâna, nici n'-o mai ascultam. .
Totuşi, nu-mi Ruteam lua ochii dela, călătoarea as ta ; ahtiată de băi cu cprjfoft. Nu pricepeam un lucru: Aiât ^aarna cât şi cele două fetite, aveau fata şi mâinile a ş a de arse de soaie, încât păreau mai . ţepedp că . se întorceau dela prăşjt isau dela (secerăr decât de la Karlsbad sau de |a alţă staţie balneară, renumită pentru confortul ei. La întâia vedere, am crezut că aşa trebue să fie e le de felul lor: negre la pieleJDar părul lor blond şi ochii albaştri, Şiă încredinţară îndată ca tustrele nu puteau fi decât pârlite de soare sau de vânt.
I IMIII i l I l l l l l l l l l l l l l l I l l l l l l l lHl l l l l^ l l l^ l l l l l l l
CELE;TREI CRI^JRI IIIIIIIIIIIIIIIIIIIIHIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIUIII
Spre tara bătrâneţii.
Ne-apropiem cu ochii umezi D ţ ţara bătrâneţii noastre, Iumrea-şi scutură bobocii In aje inimilor glastre.
Ne-apasâ sufletul regrete, Ne muşcă inima durerea Şi 'ncremeniţi ca două umbre Ne macină adâno tăcerea.
Furtuna vremii ne dărâmă . A vieţii livida cetate, Nepăsători cu ochii umezi Sfidăm a lumei răutate. >
Ca două lumânări aprinse Privim în ochif morţii noastre — Iubirea'şi scutură bobocii încununaţi Se nopţi albastre.
Cluj, Iustin llieşiu. i n i l l l IHI I I I I IMIIMII I I I I IHI I I I I I I I lHUII I I I I I in i l l l l l l l l l l l l l i n i l l l l l lHI I I I I I IHI I I I I I I I I I t l IHI I I I I I I I I I I I I t lUI I I IMMri l l l l l l l l l l l l l l lHBII I I I I I I I I I t
îîTrBtmmifjrrnnnTî77îTT Nu mă dumeriam ^de loc^cum
cucoana asjta bogată pare avea, desigur, tot felul de umbrele şi de pălării, şi care îşi putea ascunde braţele până la coate în mănuşi lungi de piele sau d e mătase, ajunsese să-şi p răpădească „tenul" în a ş a hal că semăna la fată cu o ţărancă sau chiar cu o ţigancă.
Ca şi când mi-ar fi. ghicit gândul, călătoarea se uită deodată, cu multă băgare de seamă, la mâinile ei, apoi îşi j-idipă repede capul şi mă privi drept în.fată:
— Nu-i a şa că nu-ti plac mâinile-mele? . . . Parcă ar fi ale unei tărăncii .D'apoi fata! . .,. Nu-i a ş a că e şi mai neagră? . Luat a şa în pripă, „jn'am, ştiut
ce şiă. răspund, şi am bolborosit dgar câteva; cuvinte ele deşvinof văjire.
Dar doamna zâmbibinejpAtoare: — Nu te mai scuza dop inu le ! . . .
Ai dreptate: Sunt neagră . . .«Da. să ştii, suni . pârlită ; ,4e 'şoare . . r
Şi sunt mândrăI ^Zâmbeşti,?,. . Poate crezi că întrebuinţez dresuri, cum fac unele cucoane ca să-Şi de,a aer ca . . , ^ ? r i ; i K
— S e poate s ă , cred uria ca as ta ! — i-am tăiat vorba — Care e femeia a ş a de nebună să-şi slujească, ea singură, fata? . . .
— Cum slutit, domnule ! — izbucni d o a m n a într'un hohot, <Ie râs. — Dumneata, nu ştii că astăzi în Germania, Anglia sau Elveţia, e la modă s ă umble femeile cu fata şi cu mâinile arse de s o a r e ? Şi vezi, ca să ajungă cineva s ă fie a ş a d e neagră, ca mine,, trebue să facă nvţdte băi de soare . ... Altele, domnule, fără să facă o singură bae de^soare, se , ungc ,u o ipomadă neagră, ca să înşele lu-ţ mea că şşuAt la modă . . .
Ciţm adică — întrebai nedumerit — aji stat dinadins în soa^e, sa ş ă v ă pârliţi? . . . La nc4,cucc}a« nele nu, ştiu cum să se fen'aşeă mai , bine să nu 1$ t atingă ;o, rază de soare, şi dumneavoastră fiuire?, enşji Europa qa. ş§ vă pârliţit? f ... Şi ca ş ă n u fiu ^discret: Cum faceţi, vă rog, băile de sosţrpPr-me'/
Doamna mă lămuri r e p e d e : , — Nimic mai sirnpju: Nee^po-
zşxn, desbrăcate». la soare. , — Ca să vă pârliţi? De s i g u r ! . . . Dar în mod siştfif
BCU Cluj / Central University Library Cluj
IIIIIIIHIHIII
52 iiiimiiniiii
matic . . . E foarte sănătos ! . . . Şi o femeie inteligentă fine mai mult Ia sănătate decât la frumuseţe!
— Şi adică asta se chiamă sănătate ? Să stai la soare în luna lui Iulie şi să-tf coci creerii în cap !... Nu vă temeţi de insolajie?
— Cum să ne temem ? — zâmbi ironic femeia. —Aşa se face c u r a . . . E ceva n a t u r a l ! . . .
— Cum natura l ! . , . De ce a mai lăsat Dumnezeu umbră pe p ă m â n t ? De ce atunci nu fac şi animalele, — fie domestice, fie sălbatice — cură de soare? Cred că a[i băgat de seamă că atunci când e arşiţă, până şi curcile se ascund la umbra coteţelor sau a ş o p r o a n e l o r . . . Şi epurii şi vulpile şi oricare lighioană, când e cald, se ascund în bălării sau în pădure . . . Şi cred că asta nu le împiedică să fie sănătoase . . .
Glumele mele o enervară : — Bine, domnule, dar băile de
soare sunt prescrise de cei mai mari medici din Europa ! . . . A trebuit să viu în România, s 'aud astfel de . . . a p r e c i e r i ! . . . Băile de soare au dat cele mai bune rezultate I . . .
Poate că dumneata nici n a i auzit de băile de s o a r e ?
— Ba am auzit I . . . Am auzit că se recomandă celor cari au tuberculoză la încheetura oaselor... Şi după cum văd, doamnă, nu prea aveţi aerul să suferiţi de o aşa maladie . . . Dar poate, cine ştie, şi moda de a fi pârlită de soare e un fel de boală la cucoanele din Anglia, Germania şi E l v e ţ i a . . .
Doamna cea purtată în lume nu-şi putu stăpâni un surâs des-pretuitor, văzând că se poate glumi pe socoteala unei mode cu care se falia şi cu care voia, desigur, să „epateze" pe cucoanele din Râmnicul-Sărat.
De asta tara noastră nu progresează ! . . . Luăm toate lucrurile serioase în zeflemea! Auzi, dacă se poate râde de efectele băilor de soare!
l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l i l l f l I l I I I I I I I I I I I I I I H I I I H " "
CELE TREI CRIŞUR1 l i l I l I l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l i l I I I I IUI I I I I I t lH lUI I
Vedere din Hust (Maramureş). _. ni .3GOTU,3 nî
as-yilsinirnbe te u«>s ft-> Mito q ini Atunci un călător — un moşne-
gut negru *Ia fată ca un adevărat lăutar, — ca să arate că e om bine crescut, se amestecă în vorbă:
— Are dreptate doamna ! . . . Am auzit şi eu de băile de soare . . . Sunt minunate . . . Păcat că nu-mi permite t i m p u l . . . Aşi face şi eu regulat băi de soare . . .
— Nu vă temeţi că vă pârliţi fata? — glumi cineva de lângă dânsul.
Cucoana îşi muşcă buzele subţiri: — Mereu râdeti la vorba pârlit...
Mai bine pârlit, decât b o l n a v . . . Ca să-mi răzbun că m a privit
cu dispreţ, o aţâţai din nou : — Eu, vă spun drept, dacă aşi
fi femeie aşi vrea să fiu mai bine zece ani frumoasă, decât o sută sănă toasă ş i . . . urâtă ! . . . Ce e mai frumos pentru o femeie decât să aibă fata şi mâinile ca crinul!... Noi bărbaţii când sărutăm o mână a l b ă . . .
— Pardonl — mi-o scurtă doamna — mai întâi, eu nici nu cer să-mi sărute cine-va mâna. E un obiceiu u r â t . . . Ş'apoi nu-i nici ig ien ic . . .
Un domn bătrân sări : — Cum, doamnă, de hatârul
igienei să nu mai sărutăm mâinile cucoanelor! Ce ne facem atunci
noi ăştia care cu atât ne mai putem mângâia ?
Un altul suspină: — Noroc că nu toate femeile au
ideile d o a m n e i ! . . . — Şi noroc că mai ales nu fac
toate cură de băi de soare! — am adăogat, uitându-mă chiorâş la mâinile doamnei.
Atunci s'a întâmplat ceva: Doamna, cu un gest repezit, îşi ridică mâna în sus ca să-şi aşeze părul cam ciufulit de atâtea voiajuri. Mâneca bluzei de mătase moale, îngrămădindu-se spre cot, desveli deodată, un brat alb ca crinul şi lucios ca fildeşul.
A fost o scăpărare a lbă numai de o clipă, dar a fost deajuns să pricep că la băile de soare, femeia română ca să fie la modă cu femeile din Anglia, Germania sau Elveţia, n a r e nevoie numai decât să se „expozeze" în costumul Evei, fată de bătrânul Helios.
Al. Cazaban
BCU Cluj / Central University Library Cluj
HinmiimiiiiimittfiimmiiimiiifHiirriitffi| CELE TREI CRIŞURI [ n i t • i i i i i i i i t i i ta i in i f i i i m u i i i i i i i t i f •••iiiitfJ 1
53
Selecţionare. Una dintre cele mai nobie şi mai
caracteristice însuşiri ale sufletului omenesc es te dorinţa spre cultivare poprie, spre progres.
Dorinţă; aceasta e io cerinţă esenţială ă vieţii pământene sbu-ciumate; o manifestaţie puternică a unei lumini lăuntrice cu neputinţă de a i i ţinută în taină, în nelucrare, în ascunzirhi adânci . Cii fortăuelementară erupe din sufletele celor, ce simt vre*o flacără a luminii în întunerecul neştiinţeî, rupe orice zăgaz, trece i «peste orice "piedecă şi triumfătoare, face să seNschimbe mai mult sau mai puţin viea{a şi principiile lurhei.
Şt triumful adevăratului progres şi al iadevăratei culturi- nu e aşa uşm< cum s'ar credei la prima vedere. Atâtea interese contrare, duşm a n e i chiaK până, la moarte, se ciocnesc; a tâ tea prej uditii în rădă-cinate> şi cimentate sute sau mii de"! ani chiar, sunt. a se şterge din conştiinţa' • 'singuraticilor şi a po-pwarelor, <*- încât brice mişcare nou&v o*ice f l progres până atunci neauzit, 'naşte în mod spontan 6 reacţiei putdrrtică. - -ai?! ,
oNiei a adevărată» cultura proprie a cutărui neam, nici u n g m g r e s a l cutărel ştiinţe nu sunt Bpsite de rriartiri, de goniri, batjocuri, temniţe şi moarte chiar. Şi totuşi, o-dată pornită lavirta, înaintează repede , fără 1 a--puteafi oprită în!calea ei luminătoare şi purificatoare.
E nobilă şi vrednică d e laudă aceastai pornvie a sufletului ome-
„nesc. •• - f f i M M • " •„?.. ,-
Dar, precum cu toate lucrurile bune şi nobile, şi cu acest avârft
s spre cultivare se face abuz; adeseori mare şi regretabil abuz. ;
Oricât s'ar încerca sufletul omenesc să se înalte, s ă înainteze, se se descătuşeze de pământul care ne robeş te ; oricât se trudeşte cu preţul vietelor petioase chiar să pătrundă misterele, marile probleme ce de mii de ani se ivesc ne-deslegate: mintea omenească idt
„Les cors . . Ies cors, Ies cors.i. niilancoliques".
Jules Lahrque.
Se 'ntoarce toamna,;, pala Curtizană_ cu dchi umbriji în cearcăne *de-agatl ca după-o noapte de orgii păgâne . . . Se 'ntoarc&zdrenjuroasâ, întristată.
In părul parcurilor de aramă şe 'nhamă vânturile'n aiurir.e şi pe sub pomi, lin nou amurg, cristramă "patrafire —: - '
Mocnesc în zări tristeţi de cimitire; Din norii în imense cavalcade o bură neguroasă, cade/ cade, bernolizând a vântului balade.
Prin pomii uzi, cu braţe descărnate, convivi-ospeţelor autumnale,, siniştri corbi anînă'ndolîere sonorizând o răguşită jale. "' ' ' ' ''<
Cu seara ce se furişează, vagă. şi fură neguri de prin văi, din ape, bulboanele din suflet gându-mi scurmă, Strigofi amintirea Jsă-şi dezgroape,
iaşi Emil Sergnfe
mărginită rămâne. Pentru noi atâtea, şi atâtea Jucruii, la aparentă simple şi zilnice — sunt nepătrun-
.se, problematice. Teoriile făurite de minţile:-geniale sau talentate numai, pentru deslegfirea marilor probleme, cari ne pasionează, — sunt încurând înlocuite de alte probleme şi teorii mai probabile, sunt răsturnate de ajte minţi omeneşti. E o nestatornicie la desle-garea atâtor întrebări mari ale yi-eţei n o a s t r e , — încât orice teorie nouă trebue primită ciiprecauţiune.
In veacul nostru supt a tâ tea ţeserii cari supt a s e trece în domeniul fantaziei! Sunt atş tea fantazii îmbrăcate într'o frazeologie supă-toare. în nişte termeni tehnici şi vorbe cari îmbată pe superficialii cari au pretenţia de a apare oameni culţi, iubitori de progres, fii ai luminei. E nevoe.de minte disciplinată, d e voinţă de fier, de
suflet lipsit de prejudecăţile celor ce te înconjoară, să-ti potirdâ seamă de reala valoare a ăstorfel de teoriii, de cari mişună toate manifestaţiile culturale? mai ales însă istoria naturală şi sociologia. Absoluta majoritate a acestor fraze sunătoare,; dar goale, sunt îndreptate cu un zel vrednic d e cauză mai nobilă, — coPtra credinţei creştine în special, dar în general contra oricărei -credinţe pozitive.
Nu ne mai ocupăm în acest loc cu rolul covârşitor ce La avut creştinismul; în icivilizatia omenească : e cunoscut tuturora cari au chiar şi o spoială de cultură şi o um-
: b r ă de bunăvoinţă şi s i m t ' d e dreptate. Celor cari s'ar încumetă să contrazică, le amintim numai starea culturală a popoarelor necreştine, chiar şi a acelora, cari cândva aveau o cultură de admirat şi e r au primele între popoarele lumii.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
iitliriiimm
54 î i i i t n i i i i i f n !
Cultura lor e atât de săracă fată de cultura popoarelor creştine, încât chiar şi a sămănarea pare a fi ridicolă.
Cu toate acestea în numele ştiinţei se dau atacuri atât de dese şi grave contra credinţei oamenilor, încât cei superficiali rămân uimiţi de strălucirea noului păgâ-nism. Esenţa acestei culturi neo-păgâne şi nestatornicia teoriilor date în vileag, ca-şi biruinţele sigure şi nerăsturnabile ale ştiinţei omeneşti, — numai puţin le pot reduce »la adevăra ta lor valoare.
Răspândirea acestor fel de teorii nesigure sau neadevărate cari vatămă bunul simt moral şi clatină credinţa cititorilor, — răspândirea lor în massele mari ale poporului nepricepător al vicleniilor s a v a n t e v nu însemnează a a-duce servicii reale culturei poporului respectiv. Spiritul de distrugere, duhul negafiunei nu are valoare culturală la ceice nu se pot aprofunda în; tainele afirmărilor r e a ^ sau,,riscate numai . Chiar de ar fi ceva sigur, şi afunci avem nevoe d e precaujiune foarte mare în împărtăşirea acestor biruinţe a „ştiinţei"; iar când e vorbă de teorii nesigure sau chiar dovedite db falşe, e păcat contea ţărilor şi A neamurilor împărtăşirea lor. Scos oda tă isimtul religios-ifnoral din masseie popoarelor, — ordinea, paceauvor deveni necunoscute — cum, durere, iâm avut prilej să ne convingem cu toţii. Teoriile popularizate vor fi atât de neputincioase întru cârmuirea pe cale bună a sufletelor omeneşti, încât această „cutarea" fără temelie adevărată chiar, va dă naştere la certuri, neînţelegeri, lupte îndârjite, desordine şi pieirea şi a ţărilor şi a culturilor lor propjfii.
Bibliotecile de popularizare au un rol înseninat şFfoafte important întru răspândirea culturei, prin accesibilitatea lor Uşoară. Dată fiind forma şi ieftinătatea lor, îşi recrutează cititorii tocmai din mulţimea mare, care nu poate ori nu
mmiHnnnnmmnnnTinnfnmfii it i it i i i i
CELE TREI CRIŞURI l l l i l I I l l l l l l l l l l lMIMHIII I I I I I I I l l l l l I I l l lMi l IUj
voeşte să cheltuiească mult pentru cultivarea sa. Direcţia folositoare sau păgubitoare, bolnăvicioasă sau sănătoasă ce o ia cultura generală, a târnă în mare parte — pe lângă biserici şi scoale — de a-ceste biblioteci de popularizare. Din acest motiv directorii şi editorii au foarte mare răspundere întru alegerea cinstită a bucăţilor ce publică şi răspândesc. S'ar înăbuşi complect pofta „speculei", a câştigului material; şi după alegerea cinstită a bucăţilor publicate, pot să realizeze câştiguri cinstite — şi apoi mai au şi conştiinţa curată de a împlini în mod corect menirea cu adevărat culturală care e pe buzele tuturora.
Bibliotecile noastre de popularizare în timpul diri urmă nu prea sunt scrupuloase la alegerea broşurilor şi lucrărilor ce publică; nu ştim dacă îşi dau seamă de enorma stricăciune ce aduc sufletelor şi tării prin publicarea lucrărilor contra-religioase şi contra-mo-rale. Dacă da, păcatul lor e îndoit, şi trebue să fie pedepsiţi.
Nu vorbim aici de oprirea absolută a operilor cari fac parte din literatura universală, deşi sunt contra credinfei şi a bunei ordine; nu e iertat ca acestea să fie publicate în biblioteci de popularizare, nu-i iertat să se dee în manile semiculti-lor şi semidocţilor cari nu sunt capabili a deosebi adevărul sigur de teorii, şi nu se pot substrage de Sub vraja frazelor sunătoare fără miez. E nevoe ca tot ce e trebuincios pentru câştigarea culturei generale, să poată ajunge în manile celor chiemati,ale acelora cu pricepere deSiufă pentru stabilirea valoarei reale a scrierilor, dar a le dâ toate în manile celor nechiemâ'ti, nu înseamnă răspândirea culturei adevărate, a ştiinţei şi a progresului, ci a anarhiei, a. demoralizării generale şi pregătirea pieirei încete dar' sigure.
Să ne servim de exemple. Ce rost are „Vieata lui Isus" de Renan într'o bibliotecă de popuiări-
Pag. Hiiiiiiiiiiiiii <
zare, nu pricepem»;' de vreme ce în româneşte n 'avem vieata Domnului Hristos, scrisă în duh religios şi popular. Şi această scriere blas-femă contra MântuitoTului, ajunge mai multe ediţii, răspândind neîncredere sau necredinţă îfi persoana Lui, cu toate urmările dezas-troase constatate la alte neamuri. Tobaşaş i „Zarathustra" a lh r iNie -tzsche, sau unele lucrări dintr'ale lui Dafvin, Hăckel, Tolstoi şi alţii, pot fi cetite de oameni eulti şi pricepători, dar pentru marele pu-bhc cetitor al bibliotecilor de popularizare n 'au nici uri rost, rrici o menire scuzabilă, iar pentru tară şrsocietate pot deveni dezastroase-
Ne bucurăm din suflet de întărirea culturei româneşti, şi a fem cu toţii datdrinta sfântă d e - a o răspândi şi întări mai ales pe această graniţă a românismului. Dar la publicarea şi răspândirea cărţilor menite poporului cerem, pretindem chiar, o selecţionare cinstită şi nU piitem permite, ea pentru umplerea buzunarelor unor speculanţi să se infiltreze o icul tură" neopăgână, o otravă» aducătoare de anarhie , demoralizare, tulburare şi pieire în sufletele româneşti, abia scăpate de o altă primejdie de moarte. <
In numele culturei: adevărate şi înţelegătoare de nevoile noastre reale, se impune o selecţionare: eu chibzueală făcută a cărţilor publicate şi răspândite în massa mare a cetitorilor dornici de progres şi cultură românească!
Preot Gh. M. P teancu .
BCU Cluj / Central University Library Cluj
Glaucus şi Scylla Basm mitologic (după Ovidius).
Glaucus fusese odinioară un pescar vestit din cetatea Anthedon, din Boeotia. Întâmplarea a făcut ca acest pescar să guste pdată din ierbu/ile divine pe care le să-mănase zeul Saturn şi de atunci a fost prefăcut, ca toti eâ|i în lumea veche gustau din aceste ierburi, în zeu de mare.
Iată curn îşi povesteşte, prin gura poetului Ovidiu, metamorfoza sa, pricinuită de iubirea-i înflăcărată pentru nimfa Scylla, o nimfă a mării. .-
Nimfele Nereidei se aruncă în apa întinsă a Oceanului s"j înoată în linişte. Una dintre ele, Scylla, se desparte de suratele sale, pă-răsindu-Ie, căci nu simte în sine curaj ca să se încrează în valuri, îşi asvârle totuş hainele pe nisipwl uscat şi se preumblă agale pe ţărmul umed al apelor; iar când şe oboseşte, şe, retrage în peştera ei tainică, tiride îşi răcoreşte membrele frumosului ei corp în undele nemişcate, de adierea vânturilor. 1
Dar, iată că soseşte deodată , spintecând valurile mării, cel mai nou oaspe al adâncurilor Oceanului, Glaucus prefăcut decurând, pe tărmii Boeotiei, lângă Anthedon, în zeu marin.-Cum zăreşte pe nimfa, se aprinde de iubire pentru ea, acfmîrâridu-o în extas. Ea, cum îl vede, o ia la fugă. El, ca să o oprească, îi adresează cuvinte dulci' şi ademenitoare. Ţotuş ea fuge; frica îi dă aripi. In fuga ei ajunge îrt vârful unei stânci înalte, al cărei creştet lipsit de orice umbră ,se ridică sus deasupra apelor. Aci nimfa se opreşte şr"sigură de orfce primejdie, neştifnd ce are în fa{ă, un monstru ori lin zeu, privind cu mirare coloarea lui deosebită, îi admiră buclele cari îi acopere timerii şi spatele şi trupul ce i se sfârşeşte într'o coadă lungă şi încolăcită. Glaucus o zăreşte Şi aci şi aplecându-şi corpul pe o stâncă de alăturea, îi z ise :
Fată dragă, eu nu sunt nici monstru nici vr'o fiară să lbatecă; eu sunt un zeu al apelor. Asupra valurilor mării am tot atâta putere, câtă are ş i P r b t e u şi Triton şi Pa-laemon, fiul lui Athamas. înainte vreme, eram şi eu om muritor: îmi plăcea însă d e apele -adânci şi trăiam mai mult p e tărmurii mării. Aci, mă ocupam, fie să trag pe
Nemângâere. Asnoapte, vântul Şi-a cântat mai jalnic cântul. Iar pomii s'au înduioşat de jale Şiratâtea lacrimi albe-au plâns Că'n zor!' eră acoperit pământul Cu lăcrime" nevinovate de petale.
Apoi-veniră trecătorii Si lacrimile albe, toate Ei le călcară'n praf, neştiutorii; A doua oară-au'plâns petalele nevinovate, Iar pomii şi-au stors ochii de durere Căci nu găseau da nimeni niângâere.
Q^pomi neştiutori,. V'a 'nduioşflt prea mult. asnoapte cântul: De jale© cântului aţi-plâns. cu vântul',— De Jalea voastră toti rămân nepăsători,
_Aşa am plâns şi eu,dureri strejn,e Dar azi nu plânge nimeni pentru mine . . .
George A. Petre
nisip năvodul încărcat de peşti;'fie, şezând pe vr'o stâncă, şă urmăresc cu ochii aţintiţi şi cu mâna neclintită mişcarea undiţii.
In apropierea uniţi poeniş luminos ' şe află un colt - de pământ scăldat, pe de o parte de valurile mării, iar pe de altă parte, brodat de flori şi iarbă verde pe care nici odată n 'a atins-o dintele vre-utîef j,uriinci cornute. Iarba de aci n 'a fost nicicând călcată, nici de blânde oi nici de 'fiăroase capre. Nici odată harnica a l b i n ă . n â cules de^aci parfumul de flori; nici odată nimfele drăgălaşe n 'au strâns de aci buchete t de flori din cari să-şi împletească "cununi pentru frunţile lor, în zile, de sărbătoare, şi nici odată aci n 'a intrat coasa ascuţită a ţăranului.
Eu am fost cel dinţâiu care m'am aşezat pe această pajişte . spre a-mi usca n ă v o d u l ' m e u cel ud. Făceam tocmai socoteala peştilor pe cari i-am prins; aşezam în şir p e cei pe pari întâmplarea îi mânase în laturile mele şi pe cei pe
Tu pari o păpuşică desbrăcată De-o mină «de copil neastîmpăraţă,;., Cămaşa şi cu, rochia-s aruncate: ; Alăturea de fine, pe spfâ," ' . ' Şi goală, li-asfeunzi fa(a ruşinată,' Făcînd privirei tale o perdeav Cu. bratele-ramîndouă 'ncrucişate . . , . . . Şi-aşa "cum stai culcată pe sbfaua Cu peme preţioase, cu covoare, >'-:
Tu e$ti o pernă vie care-aMeaptăş Mereu, ca şi o plasă-atrăgătoare, Să cadă-acel pe care l-ai dorit Ifi brajele-ti de dulce vrăjitoare . . . .
Şi-amurgul ce se Jasă în, şaloriyl , ; <
Ce pare un harem în miniatură, Aruncă mii de tonuri cai% cad Pe ochi-Ji, pe sprinceae şi pe gţiră». Iar trupal tău din plin; aeurr*, «i-arată Intreaga-i g&liciune sfidătoare, Părînd o pernă vie ce-i brodată Cu fire colorate şi bizare:.
Alexandru Bilciurescu
Garf naivitatea lor î i - a t răsese la undită. Ddbdată, lucru' de necrezut, dar ce folos a ş ave-apsă-4 plăfc-muesc? îndată ce peşfli aceştia âu atins iarba, au început să se mişte, să sară, să se svârcoleaseă pe pământ, ca şi când a r fi'fost în apă . Şi, în veme ce eu mă uitam cu mirare la ei, se aruncară deoda tă de pe .{ărm în' mare, p ă răsind şi uscâftiî şi pe riQuhldr stăpân. •>•.-. r
La aceas tă privelişte neaşteptată, rărftân cu totul uluit şi buirnăcit şi mă întcefe de pricina acestei minuni nemai văzute şi nernai auzite. O fi fiind tvre'un'•,jzeli, i'va fi fiind sucul vreunei fierbi miraculoase ? Dar, ce plantă poşaţe s ă .aibă o astfel de putere? Iau în mână câteva, fire de iarbă şi le gust spre încercare. Ce să vezi însă? îndată ce sucurile de iarbă mi-au atins limba, a m simţit .deodată c ă întreaga mea fiinţă se turbură şi în aceiaş timp în sufletul meu mă simt atras către un alt element, către a p a mării. Ne
BCU Cluj / Central University Library Cluj
50 i m u n u l u i
CELE TREI CRIŞURI l l l l l l l l l l l l f t tHIHIIIMlIHtnif UIMII 1 H I I I U l i i
Pag
mai putând să mă împotrivesc, încep să strig: „Adio pământule, adio pentru totdeauna", şi, fără să vreau, mă arunc în valuri.
Zeii mă primesc bucuros în rândul lor şi mă împărtăşesc şi pe mine de toate onorurile lor. La rugămintea lor, divinităţile Tethis şi Oceanus purificându-mă, mă despoiară de partea muritoare din mine şi, rostind de nouă ori nişte vorbe vrăjite, îmi dau ordin să-mi afund corpul în ape. Le dădui ascultare şi de atunci sute de fluvii îşi rostogolesc apele lor deasupra capului meu. Iată tot ceeace pot să-{i spun, iată tot ceeace îmi amintesc despre mine.
Când mi-am venit în simţire, am văzut că trupul meu a fost transfigurat. Atunci pentru întâiaş dată am văzut că barba mea ia coloarea undelor azurii; atunci pentru întâiaş dată mi-am văzut pletele capului meu resfirându-se pe suprafaţa întinsă a apelor, atunci pentru întâiaş dată mi-am văzut aceşti umeri laji şi aceste picioare transformate acoperindu-se cu solzi şi cu aripi. Dar, de ce folos această metamorfoză ? Ce am eu de acolo, că am fost îmbrăţişat cu iubire de zeii mării? Ce folos am că sunt zeu, dacă inima ta rămâne împietrită pentru dragostea m e a ?
Glaucus voia să-i mai spună încă multe, dar Scylla nu-i mai dă ascul tare ; ea o luase Ia fugă. Glaucus se supără grozav şi în mânia sa se duce deadreptul la palatul plin de monştri, pe care Circe, fiica soarelui, şi-1 alese de locuinţă.
Despicând cu braţele sale puternice valurile mării tyreniene. Glaucus lăsase acum înapoi şi Aetna şi tara Cyclopilor şi Zânele (azi Messina) şi Rhegium şi ajunse să atingă colinele acoperite cu nenumărate plante unde îşi are locaşul Circe, într'un palat strălucitor şi înzestrat cu tot felul de monştri marini. îndată ce o vede, o salută şi primeşte salutări.
„Zeiţă, îi grăi numai decât Glaucus, te conjur, ai milă de un zeu. Tu singură poti, dacă ai vrea, să mă uşurezi de chinurile dragostei melr Puterea vrăjită a ierburilor tale o cunosc mai mutt decât ori cine, fiindcă numai prin ele am ajuns în starea schimbată în care mă găsesc. Ascultă-mi năcazul în care mă aflu:
Pe ţărmul Italiei din fata Messi-
Pomul Reginei Elisabeta (Maramureş).
" " " " " " " " " I U I J I H I I I l l l . i l ; i i u i I l l j l l l I c I l I I M . U I I I I I I I K I I IM I I I l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l I l i l l l l l Ilillliii I M I , I < Î S ' l l . il i M I I . 1 I - 1 I I I
nei am văzut pe Scylla şi mi-e ruşine să-ti spun . . . N'a voit să ştie nici de făgădueli nici de rugăciuni; mi-a dispreţuit şi mângâe-rile mele şi cuvintele-mi de dragoste. Dacă vrăjirile mai au vr'o putere, fă ca să Ie simtă din gura ta magică. Dacă ierburile mai au vre-o influentă asupra inimilor o-meneşti, atunci alege pe acelea cari se vor fi dovedit cu mai multă putere.
Nu cer ca tu să seci cu totul isvorul nenorocirilor mele, ca tu să vindeci rana adâncă din sufletul meu ; nu vreau ca tu să-mi stingi focul din inimă, dar, să faci ca şi Scylla să arză de acelaş foc."
N'a existat vre-odată o femee mai gata decât Circe ca să se înflăcăreze la auzul ăstorfel de cuvinte, fie că ea avea din fire astfel de porniri, fie că a pedepsit-o cu această patimă zeiţa Venus de necaz pentru destăinuirea tatălui ei Helios. 1
Circe îi răspunde : „Ai face mai bine să oftezi după o femee simţitoare, după o femee cuprinsă de acelaş dor ca tine şi înflăcărată de aceeaş flacără, ca şi aceea de care eşti cuprins. Tu ai fi vrednic de o astfel de iubire şi ai merita-o fără să umbli după ca. Tu ai fi, crede-mă, dacă mi-ai da vr'o nădejde . . . Nu te încrezi tu în puterea frumuseţii t a le? Eu, zei{ă şi
Helios. soarele, descoperise zeilor dragostea Venerei pentru Marte.
fiică a strălucitorului soare, eu de care se teme toată lumea şi pentru vorbele mele ademenitoare şi pentru ierburile-mi vrăjite, eu aş fi fericită să fiu a ta. Aruncă dispreţ asupra celei care te dispre-Jueşte şi iubeşte pe cea care te iubeşte. Cu aceeaş lovitură pedepseşte pe o ingrată şi scapă-mă de o rivală."
„Nu, răspunse Glaucus. Mai de grabă au să crească copacii în mare, mai degrabă au să dea algele pe vârfuri de munte, decât să se schimbe, în viata mea, dragostea-mi pentru Scylla."
La auzul acestor vorbe Circe e cuprinsă de mânie. Totuş ea nu poate şi nu voeşte să se răzbune pe zeul pe care îl iubeşte. Toată urgia ei se îndreaptă împotriva celeia care îi este rivală.
Cuprinsă de o furie nebună, Circe adună nişte ierburi vrăjite, le amestecă într'o căldare şi rosteşte cuvinte magice, apoi învălită într'un voal de azur, iese din palatul său, trece printre cetele de monştri cari se închină înaintea ei şi se îndreaptă spre Rhegium, oraş din fata stâncilor dela Zânele şi se aruncă în valurile ce vuiau şi clocoteau. Ea merge pe apă, întocmai ca şi pe uscat, iar picioarele ei ating suprafaţa mării fără să se ude de apă.
Aci era o peşteră strâmtă, în forma unui arc încovoiat, loc de retragere pentru Scylla. Circe stro-
BCU Cluj / Central University Library Cluj
Pc Gglgqta ţ— cumplitul 4?fl| de cranii, -r-Q ceaţă urcă. sfpU,. şovăitoarej . Prin flacările-amezii; orbitoaţe": £ j Trec ©sâtfdiiir... pali, eu ochii stranii...
In vârf s'opresc. Sinistre, sfidătoare Se natjă crucile'. . Şi-adânci jelanii Vestesc înfricoşatele strădanii Cetăţii; de profeţi, omorâtoare . . . ••-<•
Âctim tălharii-răstigniti se 'nşiră . . . Legat de crucea care şi-L doreşte, Nazarineanu' — aşteaptă şi se miră
Că nimeni să-1 străpungă nu ,'ndrăzneşte... rjGAnd . . . un>olog ce-1 vind«Case-odată, Dârz urcă scara 'ntâiul cuiu să-I bată. . .
Caragea-At. Em. Papazissu
Galbşnă-i acum grădina . . .
Paşii mei
Se întorc de pe alei, Căci se'ntunecă lumina.
Frunze galbene; foşnind, Se desprind . S ă se coboare, — . Şi pe-alsi aştern covoare.
Obosită, ' ' ; ; ;
r
Cade 'ntr'un copac o s tâncă — Şi'rfc grădina 'ngălbenrtă, ' Verde nu-i decît o bancă.
D. N. Teodorescu.
peşte acest azil scump al Scyllei cu Otrăvuri teribile şi răspândeşte în toate păT{ile sucurile ierburilor sale ucigătoare. De trei ori murmura eâ, din gura ei vrăjită, cuvinte stranii şi misterioase şi descântecele sale fermecate le repetă de nouă ori.
DSr, iată că soseşte şi Scylla. Dfe' abia îşi bagă de jumătate corpul în undă, când şi vede îngrozita trupul ei înconjurat de monştri cari lătrau. La început nu-i
'verîîâ să erează că ei fac parte din corpul ei. Vrea să fugă de ei şî-i respinge, temându-se de -muşcăturile lor, dar cu cât mai mult fugea de ei cu atâta şi-i atrăgea pe lângă sine. De geaba îşi câutâ acum, biata nimfă, picioarele, pulpele şi glesnele. Acestea au dispărut, iar în locul lor nu vede acum decât gâtlejuri deschise ca de Cerber, câini, cu corpul diform, cari urlau şi cari o înconjurau, a-târnându-i de piept şi de mijloc.
La acest spectacol, Glaucus varsă din ochii săi lacrămi fierbinţi şi fuge cu groază de desmerdările Circei, ale căreia otrăvuri îi servise prea grozav ura. Scylla rămase de atunci fixată în acel loc.
Răsbunarea ei împotriva Circei şi-o arătă numai când a trecut pe acolo Ulysse. Fiindcă acesta era îndrăgit de Circe, Scylla făcu să
piară şase dintre tovarăşii eroului dela Trpja şi de sigur ar fi înghiţit ea, mai târziu, şi corăbiile troiene dacă, din monstru "ce era, n'ar fi fost prefăcută de zei înfr'o s tâncă submarină în mijlocul mării, unde se vede şi acum şi de care fug corăbierii cu groază. , In fata Scyllei, ,se găseşte un -monstru, tot a şa de primejdios ca şi ea. Esie, Charybda, fiica .zeului Neptun şi Gaiei (pământul) care, având odată cutezanţa să fure vacile lui Hercule, a fost prefăcută de fulgerele marelui Jupiter într'un ochiu de mare. De atunci acest monstry nesăturat înghite în gâtlejul eel lacom, de trei ori pe zi valurile mării şi tot de trei ori pe zi le aruncă afară cu gemete grozave şi urlete adânci.
Călătorul care trece cu corabia sa prin la ta celebrei cetăţi siciliene Messana (Messina), odinioară Zânele, dacă vrea să scape teafăr din aceste locuri pline de primejdii, trebue s ă se ferească cu multă băgare de s eamă atât de ochiul de mare Charybda cât, mai ales, de stânca submarină Scylla; de ac i şi proverbul „a căzut din Charybda în Scylla (Incidit in Scyllam qui vuit vitare Charybdim).
G. Popa-Lisşeanu.
Mortalitatea sugacilor.
De curând un sublim şi, totodată, călduros apel a străbătut întreaga tară — acela al A. Ş. R. Principesei Elena a României a-dresat tării pentru a salva tot ce e mai scump în mediul nostru social, urmărind conservarea fragedelor vlăstare — nădejdea de mâine a neamului.
Nu încape îndoială că acest Apel trebue să pătrundă deopotrivă în cele mai pompoase palate caşi îrţ. colibele sărace, întrucât pe toti — bogaţi şi săraci ne interesează: în acelaş grad soarta viitoare; a poporului nostru şi care, în primul rând, atârnă atât de natalitate cât şi de menţinerea vietei cejor, cherna{i ca mâine s ă uţnple golurile inevitabil cauzate de către cruda coasă ce este moartea.
, Dar mai este ş i o altă teză — pretutindeni cunoscută — aceea că avântarea culturală a unui popor e in funcţie de numărul creeri-lor şi al braţelor ce, prin munca lor intelectuală sau rnuşchiulară confribuesc Ia productîunea naţională, care impune poruncitor să salvăm şi să conservăm cu orice sacrificii pe cel mai important factor al vietei noastre sociale — v i ata nouilor născuţi fără de care s'ar periclita însăşi deşvoltarea celor mai vitale interese ale noastre.
- Desigur* dat fiind caracterul nobil şi sublim al acestui apel el va avea mare răsunet căci, la considerajiunea că tinde a face să vibreze sentimente dintre cele mai alese ale inimei noastre, se adaogă, puterea ştiinţei care — prin rigiditatea sa — ne arată care este starea reală a lucrurilor.
Iată rolul Statisticei — ştiinţa care studiind formarea cantitativă a fenomenelor sociale ne d ă putinţa s ă recunoaştem şi părţile obscure ale vieţii noastre sociale. Ea ne face să cunoaştem starea de fapt şi să înţelegem cauzele reci ce ne indică a schimba o situaţie care ar conduce către prăpastia socială.
Sunt câţiva cei ce cunosc primejdia şi cari n 'au nevoe să fie convinşi cât de indispensabilă este îngrijirea vie{elor fragede, răul e că nu-şi dau seama de aceas ta straturile largi — încă ignorante — ale populajiunei, a căror contribuţie însă nu poate fi înlăturată, daca {inem să reuşească nobila aejiune ce s'a pus în mişcare.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
Este deci nevoe să luminăm, şi să convingem pe cei mulţi, popularizând datele statistice asupra jalnicei situaţii cu privire la mortalitatea îngrozitoare a sugacilor, convingându-i astfel, ne va veni într'ajutor milioane — poporul întreg — pentru atingerea sublimului scop ce urmărim.
Tabloul pe care ni-1 oferă Statistica e cu adevărat spăimârită-tor. Aproape Vs din copii (33.5%) sunt condamnaţi a muri până la e ta tea de 1 an. Zadarnic cîfra noastră de natalitate este favorabilă în raport cu a statelor din Apus, d a c ă nu suntem în stare să conservăm până la maturitate fructele fecundităţii poporului nostru, spre a dobândi cetăţeni contribuabili la productiunea naţională.
Trebue să ştim a convinge masele adânci , populaţia rurală, că starea actuală a lucrurilor hu este o orânduire pur durrinezeească, ci, îri oarecare măsură este un rezultat al neglijentei oamenilor cari se cam desînteresează de creşterea nouilor născuţi. Nu este o favorizare deosebită a naturei acea că, pe când natalitatea Englezilor a fost întrecută, numai cu 0.7 de a Românilor, mortalitatea acestora din urmă a de-, păşit de 2.5 ori pe a Englezilor. Considprând pe Franţa a cărei natalitate se ştie cât e de redusă, vom vedea că avem cam aceeaşi proporţie, adică o natalitate de 1.2 ori mai mică. şi o mortalitate a copiilor de 2.3 ori mai favorabilă.
Nu e locul să înşirăm aci datele statistice, ele ne-ar convinge despre tristul rezultat, pe care-1 cunosc prea bine cârmuitorii. anume că, între statele culte România ocupă loc de frunte cu privire la mortalitatea sugacilor.
Ne vom servi de ele însă ca arme de luptă, în vastul câmp de luminarea poporului din întreaga {ară, prin mijloace ce le-ar face să fie uşor înţelese, prin figuri pe a-fişe, comparând şi înfăţişând realitatea, aşa fel ca să se înţeleagă şi să bată la ochi.
Dacă, deci, la sublimul apel al A. S. R. Principesei Elena a României, vom adaogă şi forţa convingătoare a cercetărilor ştiinţifice, desigur vom birui acest flagel social, — cel mai primejdios — mortalitatea prea mare a sugacilor.
Dr. Andre i Sigmond, profesor la Academia de Prepf
din Oradea-Mare,
Patru ani f de cultură!;niaghiară în Ardealul deslipit.
5, Din tabăra revistei „Nâpkelet" trebue s ă accentuăm aparte numele lui Kâddr Imre. E un om cu vederi largi, radicale şi cu adevărată credinţă. Luni. întregi l-am văzut luptând în modul cel mai energic pentru colegii s ă i : le-a reclamat onorariile, le-a citit manuscrisele şi curiozitatea sa neobosită, pe fiecare zi trimetea scrisori autorilor, în toate direcţiile. Dacă apare un nume nou, el e imediat a-colo; cercetează manifestaţiile Ardealului şi când găseşte un element nou, îl mângâe ca mama pe copil. Abia de treizeci de ani, el e patronul părintesc al literaturii maghiare din Ardeal şi unul dintre cei mai competenţi critici ai noştri de-aici. Succesele activităţii sale îndoite prin care influenţează desvoltarea cugetului democratic-maghiar din Ardeal, încă nu se pot vedea clar. Păcat, că nici lui nu i-a fost. în putinţă s ă îndrepteze revista „Nâpkelet" —• care s'a transformat apoi într'un cuib de clică — spre o direcţie mai s ă n ă t o a s ă ; atunci poate că n 'am fi r ămas atât de mult înapoi. Din două piese ale sale în câte un act: „Soldatul străin" (Idegen kaţona), care — horibile dictu ! — a fost jucată cu succes mare la teatrul maghiar din Cluj, ne dovedeşte că o piesă de teatru poate fi clădită şi pe baze psihologice, fără ca s ă sacrificăm succesul dfe massă . El o numeşte psihoanalizâ. Cealaltă: „Al o sută unulea" (Szâzegyedik), e mai mult o dramă de carte, dar oricum şi o şcoală bun'ă pentru autori. — Dela moartea revistei „Nâpkelet" — căci nici nu'ncape îndoială că şi aceasta a murit — acum trăeşte din regizoratul pieselor şi duce o adevărată roboată în redacţia unui ziar („Keleti Ujsâg"). E dureros, — însă în Ardeal mai toţi scriitorii au soarta aceasta.
Un alt fost-redâctor al revistei „Nâpkelet: Ligeti Erno, e mai violent ca cel dintâiu şi cu un caracter mai real. Pe când Kâdâr Imre e un înţelegător şi a l , valorilor poporane şi naţionale, acesta e adevărat tip de intelectual apusean. Primu) său volum de versuri („Singur în primăvara aceasta") a apărut încă la Budapesta. In revoluţia din 1918 a scris un volum de nuvele şi un roman într'o limb ă foarte interesantă- Nuvelele au fost editate la Tg.-Mureş sub titlul „Femeia" (Asszony), iar romanul. „Belvedere" apare în editura „Nâp
kelet. — Amândoi au fost primiţi chiar şi de partea taberei adversare ca două figeri marcante.
Daday Lor and? Puţia se ştie despre el. E preot pe undeva, prin judeţul Solnoc-Dobâca. A publicat câteva articole în „Nâpkelet", mai mult nimic, dar şi atâta e deajuns. Unul dintre ele se ocupă cu creştnis-mul şi socialismul, d a r cu un simţ critic atât de desvoltat, că nu ne lasă să trecem peste el eu o;-privire, fugitivă- Celelalte articole ale sale urmăresc o politică sănătoasă de cultură- El a cutezat pentru prima dată să spue că producţiile literaturei noastre tinere trebuesc revizuite "şi talentele desvol-tate dela dezlipire încoace S ă fie din nou recrutate. P â n ă azi însă, ureehile au rămas surde.
Dintre ceilalţi colaboratori dela Nâpkelet, câţiva poeţi ca: Cziffra Oeza, Papp J6zsei\ 3?ini& ZMmn aejjtn colaborează la „Tuz" şi alte reviste şi ziare din emigraţie. Domnişoara Beeski Iren, de mai multe luni nu
•mai dă semn de viaţă, iar fratele său, Beeski Andor, s'a apropiat de activiştii dela „Ma" (revistă activistărda-daistă) din Viena. Doamna . Târay scrie foiletoane în „Keleti Ujsâg" iar Szentimrey Jeno (fost secretar de redacţie) redactează acum revista „Vasârnapi Ujsag" şi pregăteşte drumul scriitorilor naţionalişti către „Erdelyi Irodalmi Târsasâg" (Societatea literară din Ardeal). A luptat mult şi pentru înfiinţarea unei societăţi literare, în care să se u n e a s G ă
toţi scriitorii maghiari din Ardeal, fără diferenjă de vederi şi politică. Societatea a şi luat fiinţă sub numele Ka-lâka.
6, Revista „P&sztortuz* — iorganul scriitorilor conaervativi din Ardeal — cu programul ei latin-conser-vativ, tr ieşte şi azi. P e Jângă „l'art pour l'art"-ismul ei, un eveniment foarte interesant e poezia redactorului şef: Remenyik Sândor. Ţinând seamă de convingerile sale politice, nu-i putem înţelege tonul luptător, cu teze, (Dumnezeu, .moartea, Universul, e t c . ) al poeziei sale, care a trecut din Tragedia Omului a lui Madâch în lirica maghiară de după. Ady Endre. Privindu-1,,,ne aducem aminte fără să vrem de lucrarea filozofică „Cultura şi cunoştinţa" de Lucian Blaga: „Idei l e cu acelaş cuprins joasoă diferite roluri în istorie". Poate că aceste r â n -
BCU Cluj / Central University Library Cluj
tiififiifiitititiitiuiifiirMiiitifiiiirM iMiiiirrn
CELE TREI CRIŞURI iiiiiiiuiiiiitiiiiiiiiiiiiuiiMiiiiuiniHiiiini
duri doar ar putea să ne explice poe-zia 'cu două feţe a lut Remenyik.
Colegul său de redacţie: Walter Gyuîa, e un critic şi profesor foarte cult. Nu apare un volum despre care să nu se scrie în coloanele revistei lor. Şi chiar dacă vederile sale critice nu sunt aşa de" sigure şi clare, în relaţiile noastre ardelene reprezintă o valoare serioasă, fie şi cu romantismul său.
Lângă „P&szlortiiz" — ca dovadă c ă în Ardeal, ţara libertăţilor religioase, nu se poate face conservatism — lui Rem,enyik nu i-a reuşit deloc1 s ă adune o gardă a ş a de populară ca adversarul lor, „Napkelet". Colaboratorii săi (Tavaszy Sândor, Makkay Emil,, etc.) în mai mare parte sunt profesori de teologie, ci nu scriitori de sânge. In numerile din urm ă — vrând să reîmprospăteze numele lui PaÎQg Istvân, Nagy Peter, Ţovisi Geza şi ÎTovâe.s Ladzla — a trebuit sg ceară dela Budapesta pe Kuncz A / a d a r , lllyes Janos jeno, e*tc. Nu > puferri însă nega un merit mai important al său.: rubrica, care, deşi pre-scurt, dar ne-a dat întotdea
u n a recenzia bjne făcută a presei şi literatiirel diri Budapesta; ba şi mai multă piâcere ne-a făcut dr. Balogh 'Endro, fost profesor universitar, cu
sa cronică mondială. Aci urmărea săptămânal , cu atenţiune, eveni
m e n t e l e economice şi politice ale lu-"mii sau tratatele de pace', cu o cri-*tică înţeleaptă Şi obiectivă- Nu" înţel e g e m dece redacţia a; suprfmat aceas
tă rubrică-Dela moartea revistei „Napkelet" •
mulţi scriitori din tabăra democraţilor au trecut la „Pâsztortuz". Astfel au făcut mai toţi scriitorii din Tg." Mureş, precum şi Benedek Elek<
-Tolstoi-ul maghiar âl Ardealului — despre care am mai vorbit cu altă ocazie. Poate că după un- an vom avea şi noi mai multe de spus despre „Pâsztoftuz" îmbogăţită c u numele lor.
Keresztury Sândor
r f t i i i f i f t imn
59 t i i i i i i i i m i i n n
C R O N I C A Ş T I I N Ţ I F I C A .
R a d i u l .
In camera întunecată. închis în tub de sticlă, ca licuriciul străluceşte sclipitorul grăunte argintiu de radiu. Mângâiate de razele lui nestimatele îşi primenesc colorile; corindoriul incolor (un compus cristalin" a! aluminiului) .se învestmânta în coloarea gălbue a topazului ; cel albastru se îmbracă în verdele închis al smaragdului; iar co-rindonul violet se împodobeşte cu ,al-băstrimea de cicoare a zafirului. În suşi tubul de sticlă, semeţ de comoara sa fermecată, se* învălue în strălucire când albastră, când galbenă, după: cum i-e firea*
Din grăuntele de radiu se desprinde necontenit un nouţ; de pulbere fină , care îmbrobodeşte măruntele obiecte, cu o beteală strălucitoare. t
- Lumina lină * radiului, în realitate, e crudă şi aspră, nu blândă, cum, se înfăţişează-„Celula-vie a pielii atinge de ea se împurpurează, se distruge
f-şi, se produce o rană 9 r eu de vindec a t - *
Iată un ' mânunchiu de proprietăţi ciudate, la care se adaogă altele încă şi mai miraculoase.
E bine şi folositor s ă stăruim puţin asupra acestui element cu proprietăţi extraordinare. însuşirile lui prezintă o deosebită valoare practică şi teoretică- Despre prima am dori s ă vorbim; acum, despre a doua, prin care ni se desvăleşte, structura nepricepută a materiei, vom povesti de altă dată-
Sunt aproape 30 de ani (1895), când întâmplarea îl făcu pe Roentgen, s ă descopere radele X, cari do-vediau proprietăţi neobicinuite şi neînţelese după învăţăturile fizicei vechi. Razele pătrundeau cu uşurinţă prin corpuri opace, pătau luminos paravanul uns cu un anumit preparat (bari-umplatinocianură). Radiologia, radiografia şi radioscopta se întemeiază pe aceste calităţi ale razelor Roentgen.
Becquerel şi a propus s ă analizeze lumina radiată de corpurile solide, doar ya putea alege din ea o seamă de raze
cu proprietăţile razelor. Roentgen. Cercetările şale I a u dus la descoperirea razelor — Recquerel, al căror isvor era tăinuit de banalele. proprietăţi ale metalelor luminătoare.
Soţii Curie au plecat dela ipoteza, c § razele Becquerel se datoresc uniţi element chimic, necunoscut, botezat „radiu,; ţinta lor era izolarea lui. A-veau nevoie de un aparat indicator, care s ă destăinuească prezenţa elementului necunoscut. Slujba aceasta o împlini l f telectroscopul: o varga de metal, ia un capăt cu două foiţe de aur, la celalalt capăt cu q. sferă. Se ştie, că foiţele electroscopului încărcat cu electricitate se desfac, divergă- Sarcina de electricitate â apa t ş -tullui se risipeşte ..toarte, încet in aer. S'a observat c ă ?n apropierea razelor Roentgen ş i , a minereurilor de. urân eîectroscopul se descarcă repede. Iuţeala descărcării e proporţională. 9 U
intensitatea razelor căutate, indicatorul era gata.
Minftreurile le. ; fusftizaUminele de uran din Ipachimstal (Boemja). Bulgării de conglomerat metalic* fotografiaţi în îoţunerec la tainica lumină urzită în interiorul lor, se înfăţişau ca pete sure presărate rcu;pruncte negre şi învrâstate cu bande luminoase. Minereul se fierbea cu vitrie^' cu sodă ; din sărurile rezuttate radiul se .separa prin cristalizare . repeţită- In cursul operaţiunei de izolare eîectroscopul indică materia, care adăpos t i i radiul. ,
Prin metodele! de analiză chimică s'a demonstrat că radiul e element independent, cu proprietăţi fizico-chi-mice bine determinate. E unul din cele mai grele corpuri; e mai greu chiar decât plumbul.
Radiul se distinge prin ciudate proprietăţi optice, electrice, calorice, chimice şi fizi@logice.
In afară d* efectele luminoase, a-mintite la început, radiul pă tează cu ve*de-strălucitor paravanul cu barium-platinoeianură, combinaţiunea cianură de litui şi platină scânteiază roşiatic; marmora încălzită la incandescenţă radiează lumină foarte intensă sub influenţa radiului.
Razele rafidiului nu sunt de aceeaş na tu ră ; jerbia lor e împletită din trei
BCU Cluj / Central University Library Cluj
HllliUIHIIII
6 0
soiuri de raze : unele mai timide.,abiâ străpung placa de aluminiu, groasă de 0,04 mm (razele alfa); altele mai energice înving rezistenţa unei plăci de 5 mm (razele beta); celelalte străbat biruitoare o grosime de 55 mm (razele gama). Tot aşa lemnul, hârfia, foiţele şi talerii de argint, aşezaţi între radiu şi paravan cu cianură de barium-platin, îngădue • razelor trecere liberă şi pe paravan se iveşte pata luminoasă , caracteristică- Piesele groase de metal, închise în" cuţre de lemn, se pot fotografia cu ajutorul r a 2 e l o r radiu-lui. Fotografia nu va fi aşa de clară ca cea executată cu razele Roentgen, deoarece penetrabîlitatea necesară nu o au ţoale razele radiului.
Efectul caloric al radiului este apreciabil. Termometrul aşezat în tubul de sticlă cil radiu, arată statornic o temperatură mai ridicată decât a mediului. Această radiaţiune calorică pare a n u ' slăbi puterea radioactivă a preţuitului element. Dacă am stăpâni cantităţi mari din acest metal, am ave i un isvor nesecat de energie. Scoarţa pământului, însă, e foarte să racă în radiu. Cine ar crede; că în sarcina de minereuri a celor şeâ-se-şeapte care, xari urue sgomotos pe deşertul Coloraduhii, se găsesc resfirate abia 0iO2 gr. de radiu ?
Descărcarea electroscopului se lămureşte prin efectul electric al radiului. Moleculele aerului atinse de razele, acestuia se încarcă cu electricitate' r se ionizează, cum ele sunt într'o nepotolită agitaţie şi vrajbă, se izbesc fără odihnă de sferă electroscepului şi îi nimicesc repede electrîtricitatea, neutralizând-o. ' •* Ca efect' chimic amintim schimbarea oxigenului în ozon — plăcutul şî asprul tniros Al pădurilor de brad
despicarea moleculilor de apă în oxigen şi hidrogen ; sfărâmarea gazului desvoltat la arderea cărbunelui, în cărbune, oxigen şi oxid de carbon.
In industrie mai ales ' proprietăţile optice se valorifică. Efectul colorator al radiului se întrebuinţează la imitarea nestimatelor. Mici cantităţi de radiu amestecate cu sfalerită pură (un compus brunet sau galben al zincalui) odioact ivează cristalele acestuia. In comerţ amestecul radioactiv se găseşte ca, pulbere galbenă; se amestecă cu cleiu, se picură pe corpuri, nu se unge, căci cristalele s'ar sfărâma şi puterea luminătoare ar slăbi. Cifrele pe cadranul ceasornicelor, ochii păpuşelor, nasturii pantofilor de noapte licăresc în întuneric în urma radioactivităţii acestui praf.
Efectele fiziologice sunt numeroase
i f m j i M i M i m t f i m f i i m i t i H ^ H f t r i i i t t H r r i t n
CELE TREI CRIŞUR1 I l l l l l l f l l l l l l i u i l l l l l l l l l l l i l i i l l l l l l l l l l l t i l l t l l l t l
şi variate. însuşi Pierre Curie a încercat pe braţul său efectul unui preparat de radiu. După zece ore de contact, radiul a rănit braţul încât abia s'a vindecat în patru luni. Mai repede se distruge sistemul nervos, creerul şi măduva. Prin aşezarea radiului în diferitele locuri ale craniului se produce o amorţire regională a creerului. In chipul acesta se speră descoperirea rostului fiecărei regiuni de creer, In doze mici radiul se întrebuinţează la vindecarea cancerului de piele, întocmai ca razele ultraviolete ale lămpii de cvarţ. Sub influ-enţaradiului globulele roşii se înmulţesc în sânge, de unde aplicarea lui Ia linele boli de sânge.
Sub raportul ştiinţific valoarea radiului este inconmensurabilă- Razele sale pătrunzătoare se strecoară prin pânza brodată a fenomenelor, ce în-vălue adevărata fiinţă a lucrurilor, şi rrş desvăleşte faina structurei materiei.
T. Neş.
Cronica Sătmăreariă. Acum câţiva' ani, în Sătmar se în
cepuse o entusiastă mişcare culturală-Era o frumoasă strădanie din partea tururor* pentru propagarea şi întărirea culturii naţionale Erau multe începuturi demne de toată lauda.
Se ţineau conferinţe serioase dela care ascultătorul putea pleca cu ceva acasă ; se înjghebase o bibliotecă publică, din care se" luau destul de des cărţi pentru citit. îşi făcuse apariţia o revistă destul de bună pentru popor, dar ambiţia .şi îngâmfarea unită cu nepriceperea au distrus o, după cum distruge t o t , c e e bun.
Era! o mişcare teatrală. — deşi de diletanţi, — care aduna în juru-i a-tâta bunăvoinţă.
In totul, Sătmarul pornise pe un drum strălucitor, bine definit.
Din nenorocire însă, şi de data aceasta s'a adeverit vorba lui Creang ă : „Românul^ e greu până se apucă de ceva, că de i^sat se lasă u-şor".
Sătmarul culturalnunumai căs 'a iăsat , dar a apucat pe o cale cu totul contrară. Ambiţiune bizantină sau iezuită, gelozie prost înţeleasă pentru ceeace face bun altul, dorul de parvenire unit cu nepriceperea, s'au ivit, desvoltîndii-se din ce în ce pentru a surpa tot începutul bun ce se făcuse până aici.
Locul conferinţelor l-au luat petrecerile cu dans şi băutură- Locul
p i m m n i
Pag. IIIHIItUIUII
.convenirilor* aşa de frumoase l-au luat grupuleţele de cultivarea intrigil o r . , .
Locul învăţăturilor şi literaturei curate a unei r revis te l-au luat insultele grosolane ds birjar de provincie, aduse într'un amestec neobrăzat până în viaţa particulară şi familiară.
In locul muzicei tuturor profesorilor conservatorului în frunte x u maestrul Bendiner, pe care îi ascultam la »Ca.sină". admirăm muzica „de cafenea", în atmosfera îmbâcsită de fura şi în timpul nesfârşitelor jocuri de cărţi- " „,
D i n când în când, Câte o tresărire curată ne reaminteşte trecutul cu începuturile lui pierdute. Astfel, trupa de teatru Fotino, care prin a l c ă t u i r e a
din elemente bune, cum şî prin alegerea unui potrivit repertoriu, repre-zentînd astfel mulţumitor arta dramatică românească, a reuşit s ă adune 6 sală plina de spectatori. . _ . „ '
Manifestaţie entusiastă şl frumoasă, cu cele mai vii accente de sinceritate — cel puţin din partea majorităţii — au făcut sătmărenii : cii ! ocazia vizitei scriitorilor români.
începând ; cu primirea dela gară , banchetul din sala Dacia, şi, cui minând «la şezătoarea dela teatru, . să t mărenii au evidenţiat o conştiinţă net» ţională, şi-o deplină. înţelegere^ şi iubire a literaturei şi artei, naţionale., i Observatorul . a t en t şi minuţios va
înţelege, spre binele nostru, că aceasta e realitatea, iar nu ; , toa te elucu-ijraţiiie. ce .şe pot scrie ;.ş'| cu o astfel de ocazie, cum a fost acel anost a-nunţ care, da aceeaş ideie în atâtea fraze proaste şi în literă variată ca pentru bâlciu.
Vizita scriitorilor a-fost bine venită, mai ales pentru motivul că ea este un strigăt puternic de chemare; către literatura românească, către slova neamului nostru, de care săimăreanul a fost lipsit şi că t re , care nu căpă tase încă deprinderea să se.-, ândrepte cu sete ca pentru ceva absolut trebuitor.
1 Dacă sătmăreanul nu-şi mai poate păstră singur calea pe care o începuse odată, va fi ajutat şi poate ' îndemnat de alţii din afară- Ş' când. aceşti alţii sunt seriitorii fomâni, avem toată chezăşia lucrului bum
: G. V, Bolea.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
(fffmrtuitin
Pag.
CRONICI JKJCURpŞTENE.
Au tpeeut s ă r b ă ţ o f i i e . Ritmul yie-toi. Cursele d e scai. Femeile. Concertele Enescu. Impozite, doi itiiniştri d e finanţe ş i declaraţiile.
Zilele care preced sărbătorile Paştilor, sunt pentru bucureşteni:şi tragice şi comice. Coana după bucăţica dorită, tulbură muUe menajuri şi lipsa unei costiţe de miel provoacă adesea certuri familiare, care nemai putând fi*reţinute în cercul intim, devin publice. Intre .public şi autorităţi există însă profunde deosebiri de vedere. Cel dintâiu se plânge de lipsa comestibililor şi alimentelor de prima,;necesitate, autorităţile văd totul trandafiriu. Cft»e ate d«*ptâte, « , .putea să rfe spună negustorii, dar. ei n'au s ă ne-o spună niciodată. . actele fiind ocupaţiile lor. =
Un om de convingeri, dar de convingeri nezdruncinate, e desigur unul din membrii numeroasei Comisii interimare, care ; însărcinat cu alimentarea, a răpit câteva minute importan-tantelor sale preopupaţiuni pentru a ne anunţa printr'un interview că „avem de- ţoate" . Ingeniosul reporter t i t rând de-derepţul în? chestie, convorbirea a urmat astfel : . ;• L,
Reporterul: Ne va lipsi ceva de sărbător i? . •'. :
Autoritatea; Nimic! Avem de toate. R.: Şi carne ? A.: Da. R.: Şi p a n e ? A.: Da. J < , :
R.: Şi ouă ? A.: O, da.
' R. ;'-Nti i-e zahăr ! * A.: Gred că este.
'M.': Dar e -prea''scump ! A.: O, nu. R:i Va să zică nu- ducem lipsă de
nimic ? A.: Nu, eu am convingerea că n u ! Şi reporterul îşi închee cu melan
colie interview-ul: „Iată deci, că de Pastele anului acesta nu ne putem plânge de o prea mare [ lipsă.
1 - . ' . . • • * * , v
'A l t ăda tă vitrinele librăriilor ne aduceau cărţi noui. De #aia această editura românească a fost absentă, în schimb" cotidianefei şfcâu înmulţit 'numărul ' paginiWr, anunţările şi reclamele multelor întreprinderi de tot soiu-l, neputând înepăea îh spaţiul obişnuit în care se îmbracă uri cotidian bu-> cureştean.
i i i t i iKmniiMiînni l i i lMIIHIIMlIMIIII inl l l l
H CELE TREI CRIŞURI rt)iiifitmiiiifimi!iiiiiimitiiitiii)itmit)mii
S'a schimbat mult -ritmul vteţei dela un timp.'Preocupările.de ordin intelectual par a fi l ă sa t e numai pe seama celor puţini, articolul scurt, informaţia deasemena scurtă, ştirea de senzaţie, îşi fac un drum din ce în ce mai larg. Pa rcă nu are răgaz lumea. Mii de puteri nevăzute îl gonesc pe fiecare şi banul, setea de îmbogăţire stpăpâneşte minţile. Ceia ce e în stare s ă născocească mintea omenească e uimitor şi atât de multiple şi variate sunt mijloacele pentru a scoate banul; încât nu odată îţi vine pe buze întrebarea : Ce progrese minunate s'ar realiza în viaţă., dacă atâtea energii nu s'ar cheltui zadarnic în lucruri ce în fond nu au nici o ^valoare! , •-
* * *
Au reînceput cursele de pr imăvară . Hipodromul dela Băneasa e neîncăpă-tor pentru marele număr de amatori de astfel de sporturi şi Duminicile, pe şoseaua Kiselef ca şi pe arterele secundare, tot felul de vechicule se ţin lanţ. Cu cât „intrările sunt mai mari, cu atât mai multă lume. La-ghişeuri unde ,,se vând biletele, e o îngrămădeală atât de mare, încât ai impresia că şi aici eşti favorizat dacă îţi laşi punga, pentru a juca pe calul favorit. Uneori am curiozitatea de copil şi. z i c : Ce-ar fi dacă într'o zi ar veni cineva s ă adune toţi banii pe care îi aduce numerosul public ca s ă joace şi după cum se spune, s ă con-tribue astfel la îmbunătăţirea rasei cailor? Oare câţi bani s'ar aduna?
S ă l ă săm însă astfel de curiozităţi şi s ă ne aruncăm ochii asupra panoramei ce ne oferă tribunele. Ce multe femei şi ce frumoase ! Cu câtă graţie se mişcă şi ce toalete minunate în simplitatea lof elegantă îmbracă! Renumele ce-1 au femeile bucureştene e meritat. Femea elegantă, pasionată de frumuseţea trupului ei, femeia care place, pe care o admiri, după care îţi întorci capul şi te opreşti ca s'o priveşti, femeia care aţâţă nervii, care înebuneştepe atâţia, Bucureştii o cunosc şi sunt atâtea femei frumoase î n 1
această Capitală care altminteri ar fi prea urâtă.
* * * Maestrul Enescu, întors decurând
din turneul ce a făcut în America, a revenit printre noi. La Ateneu s'a executat o nouă lucrare a sa; Poate unii nu ştiu c ă în timpul războiului, Enescu a cântat în- spitale, alinând multe dureri şi a dat multe concerte
niiifiiliuiiiiii
61
în folosul' mujîelor societăţi fle:- binefacere ce se creiaseră în Iaşii de restrişte şi nă4£jdi. Nici o centimă n'a reţinut pentru dânsul. El cântă pentru alţii. Ce pildă minunată pe timpurile acestea!
* . i . 1 . : .
* * Teatrul Naţional a jucat Plicul,
comedia d.rlui L. Rebreanu. Părerile fiind împărţite şi despărţite asupra acestei lucrări, cronicarul acestor rânduri se mărgineşte a nota un' eveniment : punerea în scenă a lucrărilor originale, chiar atunci când se apropie sfârşitul de stagiune.
* * -Vacanţa trecută, bucureştenii' se
reîntorc din provincie. Reîncep întrunirile, politica îşi pretinde dreptul de întâetate, singur numai domnul Vintilă Brăt ianu ne invită. Sg-i facem câte o declaraţie şi, vai, de data aceasta contrar obiceiului pământului, declaraţiile noastre vor fi ascultate. . . ." Ne-am înţe les : e vorba de Impozite?.". După domnul "TitulescUţ domnul Vintilă Brătianu. Cel dintâi fără .mustăţi şi_. bârfea, 0 "taţfi, de copil ai ,zice; celălalt bărbos şi mustăcios. Unul veşnic surâzător, cu privirea vioae, cu muşchii feţei de o.moDilitat£ extraordinară ; domnul Vintilă Brătianu nu poate nici s ă surâdă. Domnul Titules-cu vrăjea prin talentul său oratoric; domnul Brătianu prin al său îngheaţă şi apele. Amândoi cer bani publicului.., Unuia-i dădeai cu plăcere că-ţi plă- , cea cum cântă, celuilalt de nevoe . ; . . Mi-aduc aminte o anecdotă,: Era după discursul d-lui Titulescu. P e culoarele Camerii un mare financiar, radios spunea : Al dracului şi ă s t a ! Cum vorbeşte, ce face, îţi bagă mâna în buzunar, îţi ia cât vrea, pe u rmă îi Spui t u : mai na'ţi încă ceva, că mi-e teamă să nu-mi iei totul. Ce vrei s ă faci cu ăŞtia, eşti bucuros că scapj de ei!. « . . v
Neavând eleganţa predecesorului şâU, p& Vintilă Brătianu îl preocupă idşia ,misiunei şale istorice", spre exasperarea lui Ion Minulescu, care a,strigat; S ă fi lăsat şi Vintilă declaraţiile pentru mai târziu; eu cum am făcut c u romanţele mele! .
1 6 - 4 — 1 9 2 3 . V. S.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
;utlmiii i l i i i i
62 .ntuminuuif
CRONICA MUZICALĂ
„Cântarea României" In urma răsboiului, ce ne-a con
sfinţit pe veci unitatea politică a neamului românesc se simte tot mai adânc necesitatea unităţii sufleteşti, care însă, deşi suntem în al cincelea an dela unire, întârzie s ă se" producă în mod real din cauza politicianismului distrugător de caractere, ce a pătruns necruţător şi în Ardeal. Din fericire un reveriment s'a produs în conştiinţa oamenilor cu dragoste de neamul acesta, care dându-şi seama că pe terenul politic nu-i nimic de făcut, au pornit cu intensitate lupta de înfrăţire culturală- Mă refer în special la începutul plin de trudă, dar încălzit de flacăra celui mai cald idealism ce vibrează puternic în gruparea revistei „Cele Trei Crişuri'. In vechiul Regat, sforţări izolate, mai târziu generalizate prin încurajarea oficialităţii, sunt menite să dea caracterul unei adevărate lupte naţionale de propagandă, nu numai în cuprinsul ţării, dar şi peste graniţă-
Acesta este cazul societăţii Corale „Cântarea României" fondată în anul 1919 şi de activitatea căreia nu mulţi vor fi auzit în depărtatul colţ al României. O societate al cărei capital este sufletul românesc îmbrăcat în haina celui mai curat idealism, având de conducător, un entusiast şi perseverent maestru, pe Marcel Botez. Acesta îşi propuse, prin o fericita inspiraţie, s ă fondeze o societate" care prin muzică să strângă laolaltă diferite clase sociale, diferite vârste, care să facă ° apropiere între şcoală şi familie, şcoală şi Biserică". Ideia lansată în mijlocul poporului nostru, eminamente muzical, a prins de minune. Astăzi Cântarea României, prin o neasemuită perseverenţă din partea maestrului ei, unită cu spiritul de sacrificiu al tineretului idealist ce o formează, ocupă locul de frunte între organizaţiile similare, nu numai din ţară, ci şi din tot Orientul, căci consacrarea definitivă a primit-o anul trecut, prin strălucitele concerte, ce le-a dat împreună cu „Filarmonica" la Atena şi Constantinopol.
Această extensiune într 'un timp relativ scurt, Cântarea României- a căpătat-o intrând anul trecut sub fericitele auspicii ale tinerei Fundaţtuni „Princepele Carol", creată de însuşi A. S. : R. Prthcepele Carpi, un nobil continuator al tradiţiei dinastiei faţă de mişcarea culturală din ţară..
Pentru apropierea sufletească a provinciilor alipite, s'au organizat o serie
IU1I1 I111I I I t l ! ll i i : J1II111 Ml U I t I I I I I I U I II11111
CELE TREI CRIŞURI UUiuiiiiiiiiiiniiiiiJiiiiiiiiiiiiMiiiiuiiiuii
de excursiuni :de propaganda culturală prin iriuzică,-: ce înobilează -şi stinge orice pasiune omenească. In anul trecut Cântarea României a vizitat o serie de oraşe ca Cernăuţi, Bţaşov, Făgăraş , Sibiu, Selişte, şi altele, unde entusiasmul sălii nu mai cunoştea margini. Şi acesta nu era numai al românilor, ci şi al saşilor şi altor elemente minoritare, ce-şi manifestau admiraţia lor. Iată ce spune în „Kron-stădter Zeitung" un reprezentant autorizat al saşilor din Braşov, Dl. Gotfried Gunesch, el însuşi un muzicant per excellentiam:
„Am mai avut odată prilej s ă auzim acest minunat cor al primei societăţi de muzică Vocală din Bucureşti. Corul cum am aflat eri cu mare mirare, există abia de patru ani. Cu atât mai mare e recunoştinţa şi admiraţia noastră mai ales î a ţă de conducătorul muzical al acestei asociaţii; care a izbutit s ă obţină efecte vocale atât de stilizate până în cele mai mici amănunte , în cât aveam impresia că ne aflăm în faţa unei asociaţii cu tradiţie' şi cultură muzicală de seci de ani. Marcel Botez, sufletul acestei întreprinderi, e de altfel un dirigent caîre, prin cuceritoarele sale calităţi muzicale, are o mfluenţă fascinatoare, extraordinară, asupra cântăreţilor. Muzicant până în vârful degetelor, cu 6 sensibilitate nervoasă, care ştie s ă exprime cele mai fine gradaţii şi modulaţii de atmosferă muzicală, reuşeşte să-şi impună voinţa cu impetuozitate, executanţilor.
„Entusiasmul publicului care cerea mereu adaosuri, nu cunoştea margini."
Cu acest trecut frumos, Cântarea, României, a. venit .să cimenteze apropierea sufletească "prin concertul ce 1-a dat în Oradia-Mare în ziua de 12 Aprilie.
Publicul românesc şi în bună parte şi cel unguresc ş'a grăbit s ă ocupe toate locurile teatrului orăşenesc. In faţa u#ei astfel <|e şă ' i ticsite.eum rar s'a văzut la Oradea- Mare, corul a executat minunat bucăţi, jumătate alese din marii compozitori ai lumii şi jumătate din muzica originală românească. Melodia strămoşească, aci repede şi săltăreaţă, aci prelungă şi plângătoare eră în armonie cu culorile vii ale costumului naţional românesc, ce zâmbea pe trupurile fragede ale tinerelor coriste, astfel Că străinii au putut s ă admire în acelaş timp două lucruri: muzica şi portul românşsc. Publicul a ascultat cu sfinţenie şi a
111111H114111U
Pag. m i n i m u l u i
răsplătit c u sgompte- nesfârşite de aplauze repetate pe aceia cari îşi sacrifică interesele personale în schimbul marilor interese ale neamului *nostru puţin cunoscut în adevărata sa valoare. Bagheta maestrului "Marcel Botez, nervoasă şi cuceritoare, -a ştiut s ă subtilizeze şi s ă se impună corului şi publicului. Meritul d-sale rămâne netăgăduit.
Pentru noi, Cântărea României a? devenit o mândrie naţională şi urf' element de cucerire morală Şi de1
unificare a sufletului naţional, cât şi a elementelor eterogene ale României Mari, cari' prin vitregia vremurilor, nu\ ne-au putut cunoaşte pe calea unei" sincere aproprieri sufleteşti, ce cu toţii o dorim. C. Dragomirescu
Gheorghe Pop de Băseşti. In luna viitoare se va inaugura la-
Băseşti, în judeţul Sălaj , uh monument în amintirea marelui român şi neîntrecutului luptător pentru binele neamului nostru din Ardea l /ca re â fost G'h. Pop de Băseşti, coborâtor dintr'b Veche şi nobilă familie românească- E r a un idealist din fire, lipsit cu-totul de vre-un cât de mic sentiment de răutate sau patimă oarbă şi un neasemănat, sprijinitor al culturii româneşti.
In timpul din urmă Gh., Pop de Băseşti a fost preşedinte al partidului naţional român şi sub preşedinţia lui s'a proclamat în adunarea dela Alba-Iulia unirea tuturor Românilor, astfel că visul său de o viaţă întreagă s'a şi împlinit, ceeace 1-a făcut s ă strige: . A c u m slobozenie Doamne pe robul tău" . . . şi să-Şi dea sufletul apoi, împăcat că a văzut răsărind un nou soare pentru neamul ş ă u -Inscripţia care străjueşte de-asupra mormântului său va rămâne, o pildă pentru generaţiile viitoare. Ea este următoarea:
„Aici îşi doarme somnul de veqi Gheorghe Pop de Băseşti. prese-1
dinte, al partidului naţional român şi al istoricei adunări dela Alba-lulia unite a proqlamat iubirea tuturor RQmjinilor. N4şcut la 1 August 183ă, trşeut la r e ^ c i e în 23 Februarie 1&19, şubjşuerul, gloanţelor s%f^şii, apărat de ar':, mata română liberMo&re: Domnul a chemat pe robul săureărui&iiisfe dat să vf&m de,sr£fbii;ea neamului."
BCU Cluj / Central University Library Cluj
I I I I I I I H I I M "
Pag.
Scriitorii români în Oradea-Mare.
Anunţată prin câteva afişe obscure, sosirea scriitorilor români în oraşul nostru n'a fost întâmpinată aşa cum s'ar fi cuvenit. In gară au fost primiţi de d-1 primar, d l prefect al Judeţului şi d-1 prefect al poliţiei şi de-o muzică militară- Aceasta a fost primirea oficială, la care s'a adăugat dragostea câtorva alţii cari au ţinut să fie la gară >n momentul sosirei, să asculte câteva discursuri şi-apoi
m i , i I I I I I I I I I I I I I i .>,! iiiMiiiiiin u m i l i m
CELE TREI CRIŞURI i imi imi i imi i i i i imi i i i i i i i i i i in i imi i i i i im
Mărcuş, la cari au citit d-nii Mircea Rădulescu, Alfred Moşoiu, Victor Eitimiu, Al. Cazaban, Liviu Re-breanu, I. Agârbiceanu, Zahăr ia Bârsan, Ion Minulescu, Eugen Sperantia şi G. Bota, dintre cari d-1 Victor Eftimiu şi Zaharia Bârsan au fost asurzitor aplaudaţi şi rechemaţi de publicul entuziasmat, care nu mai avea loc în sala teatrului.
Seara scriitorii au luat parte la un ceai dansant dat de .Reuniunea femeilor române", a treia zi au vizitat în
i i i i i i i i i i i i i i i
63 Hii i i i i i i i i i i i
Ion Minulescu. Al. Cazaban. Victor Eftimiu.
să se piardă printre mulţime, mulţumiţi că au văzut feţele câtorva scriitori români. Alături de cuvintele de bună-sosire rostite de persoanele oficiale în drept, în lipsa directorului nostru, d-1 George Bota a vorbit în numele reuniunii .Cele Trei Crişuri", apoi, în timp ce muzica militară cântă, fiecare scriitor s'a îndreptat spre locuinţa destinată.
Dar nu cu muzică şi discursuri oficiale trebuiau primiţi scriitorii. Acestea sunt frumoase, dar întotdeauna par reci. Scriitorii sunt sătui de ele. Altceva trebuia să plutească m a tmosfera Oradei-Mari în acele clipe: suflet, însufleţire generală- Trebuia să fie de faţă poporul — şi poporul ştie să primească- Tot Bihorul e românesc. Dar poporul şi şcoaiele au lipsit — şi doar pentru popor veneau scriitorii români aici, nu pentru hainele negre, oficiale. Lângă acestea ar fi trebuit s ă zâmbească Şi portul naţional.
Trecem peste aranjarea programului celor câteva zile, care — rămâe vorba între noi — ne-a compromis oraşul. Remarcăm şi lăudăm sârguinţa depusă de prefectul de poliţie, d-1 A. Catana, care s'a străduit prea mult pentru bunul mers al lucrurilor.
In prima seară nu însemnăm nimic. A doua zi după rriasă a avut •oc şezătoarea literară, deschisă prin câteva cuvinte sincere de d-1 Şt.
parte oraşul şi a patra zi după un banchet bine aranjat - - dat de primărie, la care a luat parte şi presa maghiară, Şi unde au toastat d-nii Coriolan Bucico primar, C a t a n a pref. poliţie şi Katona Bela, ziarist ungur, — scriitorii au plecat spre Satu-Mare, unde li s'a făcut o primire frumoasă-
Vizita scriitorilor români în oraşul nostru rămâne o amintire din cele mai frumoase. Maeştrii condeiului au venit s ă ne aducă Şi v i u l graiu. De unde mai 'nainte îi cunoşteam numai de prin cărţi, acum ne-a rămas în urechi glasul lor şi în ochi chipurile lor şi sperăm că aceasta n'a fost pentru ultima dată. Scriitorii români ar trebui să colinde mai des prin părţile noastre ca să netezească gropile săpate de politică-
Ungurii în presa străină.
într'un articol de fond din „L'Ere Nouvelle* din Paris, Marthe-Phili-ppe Leb&s scrie despre sărbătoririle maghiare (Fetes hongroises) din anul trecut şi cel curent. D-na Lebas e fiica unui general francez şi jurnalistă. In anul trecut a făcut o lungă călătorie prin Jugoslavia şi Ungaria, iar acum îşi prelucrează în presa franceză serioasă impresiile culese în timpul călătoriei. La înapoierea spre ca
să a vizitat personal pe Kârolyi Mihâly, fostul preşedinte al republi-cei maghiare din 1918, care, în prezent, se află în Raguza (Dalmaţia): are o barcă cu motor cu care tans-portă pasagerii pe o insulă aproape de malul mării, ocupaţie pe urma căreia trăeşte. Atunci d-na Lebas a scris şi o elegie cu titlul „Luntraşul din Raguza".
In articolul de mai sus se ocupă cu Petofi, referindu-se la centenarul acestuia sărbătorit şi la Sorbonne. D-sa spune că, prin serbările în memoria lui Petofi, aranjate în străinătate, actualul guvern din Budapesta a vrut să-Şi facă o propagandă numai lui însuşi. Dar publicul extern nu se lasă condus de falşele directive ale „maghiarilor cari se deşteaptă" din Budapesta. Ei n'au dreptul de a se lăudă cu Petâfi. Campania lui Gom-bos şi Horthy, cari înscenaseră şi încurcătura cu reîntoarcerea lui Ca-rol V-lea, c a r i a u cenzurat pe însăşi poetul lor naţional, ţinând legături strânse su Ludendorf şi Stin-nes — n'are nici în clin nici în mânecă cu PetSfi. Acesta e al oamenilor adevăraţi, ci nu un mijloc în mâna actualilor terorişti din Budapesta . . . La aceasta ne gândisem mai de mult şi noi . . .
n i l l l l l l H H I I I I I H I H
iii
R o d u l sufletului, poeme de Ion Sîn-Giorgiu: un volum pe care l-am citit de mai multe ori în şir, pentru c ă în paginele sale am găsit sufletul şi toată sinceritatea luij D-1 Ion Sîn-Giorgiu e un poet destul de cunoscut în massa cititorilor noştri, dar în jurul căruia nu s'a făcut atâta vâlvă-Mai bine, poate, căci astăzi vedem făcându-se sgomot în jurul unora cari stau încă departe de poezie. Şi-apoi poezia modernă a deschis porţile la o sumă de poeţi de cari nu ştii ce să mai crezi şi cari mai curând sau mai târziu trebuesc revizuiţi.
D-1 Sîn-Giorgiu e un poet în înţelesul poeziei. Poemele sale sunt cântate pe coarda simţirii. Aş cita din fiecare, dacă n'aş avea de gând să revin mai târziu asupra volumului de mai sus, care merită o mare atenţie în literatura noastră.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
mm mirmrmmmrmrroirwni: nfium 11: CELE TREI CRIŞURI
l l l l l l l l l l l l l l [ l l l t lM l l l l l l l l l l f l l ! i lM I Io l l i ! ' l ) t t
Luna'n prag, poezii de V o l b u r ă Poiană : un măounchiii de poezii, învăluit într'o atmosferă înviorătoare, proaspătă Şi modestă, în care autorul se pierde foarte des pe cărările dragostei, şi pe care n'avem nevoe să-1 profanăm cu laude banale. F ă r ă multă vorbă vom cita câteva rânduri, . cari rezumă şi caracterizează aproape toată poezia d-lui Volbură Po iană :
Iubiţi, cântaţi, iubiţi, cântaţi; Se'nalţă soarele vieţii noastre Pe scara înălţimilor albastre. Iubirea stă în noi, Ti'o căutaţi In armonia versului din crâng, Nici în parfum de floare de pădure, Dar nipi în spinii vrejilor de mure, Nici în povestea codrilor ce plâng. Iubirea e viaţa pe pământ, Iubirea creşte 'n râs, în veselie, Iubirea sfântă este mâna vie Ce -'ndepărtează omul de mormânt.
In această atmosferă de seninătate e înfăşurat întreg volumul d-lui V. Poiană, ceeace însemnează o rază de soare pe cerul nouros al decadentismului modern.
„învăţătorul" de I. O. Marinescu. In literatura noastră didactică li
pseşte o c ă l ă u z ă care s ă îndrumeze, să sfătuiască, s ă încurajeze pe tinerii noştri învăţători trimişi în mijlocul, satelor, să îndeplinească una din cele mai grele misiuni. Şcoala normală nu-i pregăteşte în deajuns, aşâ că sunt străini de multe probleme importante, probleme pe care vor trebui să le rezolve cu propriile lor puteri. Directorul şcoalei normale, foştii lor profesori, -sunt prea .departe, pentru a-i putea sfătui ş t ajuta în delicata lor muncă de luminători ai păturii ţărăneşt i .
Ajutat de lucrarea lui Jules Payot, o personalitate cunoscută în Franţa şi de experienţa sa de profesor la una din cele mai vechi şcoli normate, d-1 I. G. Marinescu a alcătuit cu pricepere o astfel de că lăuză care n'ar trebui s ă lipsească din biblioteca niciunui învăţător, niciunui elev nor-malist, pentrucă aceştia pot găsi în ea, oricând, răspunsuri la toate chestiunile, la toate problemele ce vor întâlni. Trebue să adăugăm că însuş Jules Payot, înainte de a seri, s'a adresat tuturor învăţătorilor din Franţa, cerându-le să-i comunice greutăţile ce.au întâmpinat, mijloacele pe cari le-au întrebuinţat pentru a le face fa ţă ; aşâ că lucrarea este o colaborare a celor mai buni învăţători din Franţa cu autorul, care a ştiut a§â de minunat s ă scoată din răspunsurile date, principiile conducătoare ce vor trebui s ă călăuzească pe învăţători în sarcina lor. Di. Marinescu n 'a
făcut decât să traducă Şi s ă adapteze această lucrare de un interes covârşitor pentru pătura luminătorilor neamului, pă tură care merită 0 dragoste adâncă prin forţa socială ce reprezintă şi prin munca ce depune.
REVISTE
Ţara noastră, cinul IV, nr. 17, director: Octavian Goga. Îmbrăţişează întotdeauna chestii serioase, tratate cu o rară competenţă. In numărul de faţă semnează articole d-nii 0 . Goga, Octavian Prie, Septimiu Popa, Ion Gorun, P. Nemoianu, Moise Nicoară, iar d-I Zaharia Bârsan publică două poezii de o rară frumuseţe, cari trebuesc gravate în anii din urmă ai literaturii noastre.
Şcoala Basarabiei, anul 5, nr. 3 Chişinău, revistă pentru cultură, învăţământ şi educaţie naţională, director: Şt. Ciobanu, — publică articole de Gr. Tăbăcaru, Th. Simen-schi, H. Pânzaru, Elena Dobroşinschi, I. Za-borovschi. Recenziile şi însemnările — bogate.
Răsăritul, anul 5, 29—32, Bucureşti. Remarcăm articolul: Morala militară al d-lui Marin §tefânescu. Mai departe găsim proză de Horia Petra-Petrescu, Mihail Lungeanu şi versuri de V. Militam, Ion Buzdugan şi Const. Goran.
Slove, anul I, tir: 10-11, Calafat, revistă culturală, merită toată lauda pentru străduinţa sa de a întreţine p viaţă literară de provincie. Asemenea reviste sunt binevenite în oricare colţ de provincie, căci pe lângă activitatea culturală ele au şi .menirea de a descoperi talentele ce zac în umbră. In numărul acesta găsim proză şi versuri de C. Gerota, Ion Mehedinţeanu, Gr. Veja, etc.
Muguri, anul I, nr. 8—9, o altă revistă de provincie, care apare în Câmpulung şi care (Jovedeşte competenţă în selecţionarea materialului ce publică. Din numărul acesta remarcăm cu bucurie numele d-lor D. Nanu, 1. Valerian, Mihail Lungeanu, Vladimir Streinu, Eugen Constant, Al. Marinescu, etc. — Cronici şi rencenzii bogate şi la nivel.
D e curând a apărut „Magyariens Schuld—Ungarns Suhne", un volum al lui J&szi Oszk&r, unul dintre cei mai distinşi şi mai cunoscuţi publicişti unguri, al cărui nume e bine-văzut şi apreciat şi'n cercurile româneşti. Din această lucrare autorul â trimis un exemplar şi lui Romain Bolland, care o salută în .Becsi magyar Ujsâg" (30 Aprilie) cu rânduri calde. Nici dânsul însă nu pierde ocazia să pronunţe câteva vorbe sincere Ia adresa .celor cari se deşteaptă", din Budapesta. Adică? . . .
Seotus Viatdr publicistul englez, care, datorită muncei sale publicistice, are mari merite în lupta dusă pentru distrugerea monarhiei austro-ungare, într'o călătorie recentă s'a oprit la Belgrad şi de-acolo, peste Viena, va sosi în zilele acestea la Bratislava, de unde împreună cu dr, Hodzsa Milan, minis-rul agriculturii în Ceho-Slovacia, va face un turneu prin Slovacia, pentru a culege impresii. N'am putea să imităm şi noi exemprui Ceho-Slovaciei ?!
In curând va aparerla Cluj o. nouă revistă maghiară: , Vasârnapi Ujsâg" (Gazeta Duminecii) sub conducerea d-lui inginer Koos Karoly.
Erdelyi Irodalmi Tarsasâg (Societa-ea literară-maghiară din Ardeal), a invitat pe Keresztury Sândor, redactor Ia revista .Aurora" să reciteze câteva bucăţi din traducerile sale făcute din literatura românească. Societatea maghiară de mai sus, şi în trecut s'a interesat de cultura noastră. Ea a dat prima încurajare să traducă din literatura românească poetului Revay Karoly care a fost îngropat zilele trecute la Baia-Mâre. Preşedintele societăţii e Ddzsa Gydlrgy, fost profesor la Universitatea maghiară din Cluj şi care în prezent face parte din grupul ziarului .Keleti Ujsâg"." Gestul societăţii merită să-1 accentuăm.
Sacha Guitry, cunoscutul artist şi autor dramatic francez, în tot timpul războiului n'a dat voie nici-unui scriitor din statele duşmane (Ungaria, Germania, Bulgaria, Turcia) să traducă din • piesele şale în limbele respective. Ad.eă a fost un bun patriet francez. Acum citim, într'un ziar maghiar dela Budapesta că două piese ale sale: Jaqti-cline şi L'amotir masque au fost traduse în ungureşte de Hajâ Sândor şi încurând vor fi reprezintate Ia Teatrul Naţional din Budapesta. Cum rămâne patriotismul?
Peterfy Tamâs, un scriitor maghiar din ţinutul săcuesc, care s'a refugiat lă Budapesta din faţa .barbariei românilor" —' după cum citim într'un ziar unguresc dela noi — acum a adresat o scrisoare deschisă către ţăranii unguri, anunţându-i că neputând trăi din scrisul său împreună cu familia, şi-a scos dela poliţia de stat din Budapesta o autorizaţie de cerşetor . . . Horthy însă, îşi încasează regulat milioanele şi se lăfăeşte în fostul palat regal . . . iar scriitorul, care din exces de patriotism şi-a părăsit casa, e ameninţat să moară de foame. Răsplata patriotismului lui Peterfy o dăm ca un nenorocit exemplu pentru atâţia alţii.
*-*•* •4-« • 4 ' * *-+-•
BIBLIOGRAFIE Editura
Cărţi: „Cartea Românească''
Bojena Niemtova: Bunica, trad. de Ioan Urban larmik.
Matilda Poni: Povestiri adevărate. S. T. Niculescu-Varone: Elogiul frumuseţii
(Bibi. Minerva.)' Lioiu Rebreanu : Plicul. Dr.. G. Marinescu: Viaţa, sufletul şi opera
lui Pasteur. Jean Racine: Estera, trad. Ioan I. Ciorănescu,
Ed. Socec.
Tipografia „Cele Trei Criguri" Oradea-Mare
BCU Cluj / Central University Library Cluj