+ All Categories
Transcript
Page 1: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

NOIEMBRIE 2016

NR. 11

SUMAR

Știrile ediției pag.

1. Proiectul de lege privind auditul statutar…………..2

2. Programul de lucru al CAFR

în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie………………..2

Pregătire profesională

3. Examenul de competenţă profesională……………...3

4. Curs de pregătire profesională nestructurată……...4

Din agenda CAFR

▪ Evenimente profesionale pe plan intern

5. Conferinţa „Ziua profesiilor liberale”…………………5

6. Conferinţa „Impactul noilor

reglementări în materie de audit asupra

profesiei de auditor financiar şi a mediului de afaceri”… 6

7. Conferinţa Internaţională Anuală „Tendinţe

şi provocări în educaţia profesională financiară

din România”……………………………………………..10

8. Întâlniri de lucru ale preşedintelui

cu auditorii şi stagiarii………………………………….11

9. Întâlniri de lucru între auditori……………………..11

▪ Evenimente din mediul academic pe plan

Intern

10. Acord de parteneriat între CAFR şi ASE…………12

11. Protocol de colaborare între CAFR şi FEAA

din cadrul UAIC…………………………………………12

▪ Evenimente profesionale pe plan extern

12. IFAC are un nou preşedinte………………………..13

13. Întâlnirea grupului de lucru FEE………………….13

14. Conferinţă internaţională ACCA…………………..14

15. Întrunirea grupului de lucru AAPG-

FEE………………………………………………………..15

16. Conferinţa aniversară ICPA………………………..16

Alte informări

17. Conferinţa „Afaceri.ro”…………………………….16

18. Conferinţa CNMR…………………………………..17

Noutăţi editoriale

19. Revista „Audit Financiar” nr. 12/2016…………...18

20. Revista „Practici de Audit” nr. 4/2016…………...19

21. Standardele internaţionale de audit, ediţia 2015

şi Codul etic, ediţia 2015………………………………20

Pentru a afla ultimele noutăți atât

din plan intern cât și internațional,

urmăriți activitatea noastră pe

paginile de

Facebook și LinkedIn.

Ne puteți transmite mesaje şi

comentarii și puteți fi permanent în

contact direct cu noi!

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

De 1 Decembrie Profesia de Auditor Financiar

sărbătorește Ziua Naţională a României.

Cu această ocazie dorim tuturor românilor sănătate,

mult succes şi bucurie alături de cei dragi.

La mulţi ani!

Page 2: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 2

ȘTIRILE EDIȚIEI

1. Proiectul de Lege privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale şi al situațiilor

financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative

În data de 31.10.2016 a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, pentru

transparență decizională, „Proiectul de Lege privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale

şi al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative”, prin care se vor

transpune la nivel național noile prevederi europene în domeniul auditului statutar.

CAFR a transmis în data de 01.11.2016 acest proiect de lege spre consultare membrilor

auditori şi stagiari, solicitând acestora formularea de observații și puncte de vedere până la

data de 07.11.2016. Propunerile şi observaţiile membrilor au fost preluate şi au fost transmise

către Ministerul Finanţelor Publice.

Luni 07 noiembrie 2016 CAFR a fost prezentă, prin preşedintele conf. univ. dr. Gabriel

Radu, în calitate de vicepreşedinte al UPLR, la Comisia de Dialog Social unde s-a discutat

acest proiect de lege.

Procesul de aprobare se află în desfăşurare şi se va realiza prin Lege organică. CAFR

consideră că acest proiect legislativ reprezintă una dintre priorităţi la nivelul pieţei financiare

din România.

Precizăm că Directiva 56/2014/UE a avut ca termen de implementare data de

16.06.2016, iar începând cu data de 17.06.2016 se aplică Regulamentul 537/2014/UE.

2. Programul de lucru al CAFR în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie

Vă aducem la cunoștință faptul că, în perioada 30 noiembrie - 2 Decembrie 2016,

Camera Auditorilor Financiari din România NU va avea program de lucru cu publicul,

Ziua Sfântului Andrei și Ziua Națională a României fiind declarate sărbători legale, conform

legislației în vigoare, iar vineri, 2 decembrie 2016, Camera va fi închisă.

Programul normal de lucru va fi reluat începând cu data de 5 decembrie, conform

orarului normal care poate fi consultat aici: http://cafr.ro/sectiune.php?id=129.

Page 3: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 3

PREGĂTIRE PROFESIONALĂ

3. A. Examenul de competenţă profesională

noiembrie 2016, Bucureşti

În perioada 19–26 noiembrie 2016, Camera Auditorilor Financiari din România a

organizat examenul de competenţă profesională, sesiunea noiembrie 2016.

La cele trei probe ale examenului au participat:

- Proba teoretică: 272 de persoane;

- Proba grilă: 336 de persoane;

- Proba practică: 239 de persoane.

Rezultatele vor fi publicate pe site-ul CAFR în cel mai scurt timp posibil, după data de

09.12.2016.

B. Informaţii utile pentru auditori şi stagiari

Conform programului pentru anul 2016, cursurile de pregătire în sistem clasic, atât

pentru auditori cât şi pentru stagiari s-au încheiat (programul aici).

Reamintim tuturor că până la data de 31 decembrie 2016 trebuie parcurse cursurile

obligatorii, în acest sens, vă rugăm să vă asiguraţi că aţi îndeplinit condiţiile, fie că aţi optat

pentru sistemul clasic, fie pentru cel e-learning, prin verificarea prezenţei pe platformă.

Totodată, le reamintim celor care nu s-au înscris şi celor care au absentat la cursurile

clasice că pot parcurge cursurile obligatorii 2016, doar pe platforma e-learning.

Pentru neclarităţi vă rugăm să vă adresaţi la Departamentul Admitere, Pregătire

Continuă şi Stagiari, e-mail: [email protected], tel.: 031.433.59.03/04/05/06.

Pentru colegii care doresc să efectueze şi cursurile nestructurate, pe platforma e-

learning sunt pregătite o serie de opţiuni/suporturi de curs/teme, fiind disponibile atât celor

care au parcurs cursurile în sistem clasic, cât şi e-learning. În măsura în care nu aţi primit cont

de acces pentru platformă, vă rugăm să contactaţi Departamentul Admitere, Pregătire

Continuă şi Stagiari, e-mail: [email protected], tel.: 031.433.59.03/04/05/06.

Page 4: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 4

4. Curs de pregătire profesională nestructurată

26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca

În data de 26 noiembrie 2016, la Reprezentanţa Regională de la Cluj-Napoca a Camerei

Auditorilor Financiari din România, a fost organizat un curs de pregătire profesională

nestructurată pentru auditorii din regiunea de Nord-Vest, cu tema: „Verificarea achiziţiilor

publice cu finanţare nerambursabilă în cadrul misiunilor de audit”.

Cursul a fost susţinut de dl. lector Dragoş Maximilian Nedelea - expert în achiziţii, în

cadrul companiei MaxTui&Asscociates, Bucureşti.

Principalele subiecte dezbătute s-au referit la:

- Strategia naţională în achiziţii publice;

- Analiză comparativă între noul pachet legislativ şi vechile reglementări;

- Impactul modificărilor legislaţiei asupra derulării achiziţiilor publice;

- Proceduri specifice misiunilor de verificare a achiziţiilor publice;

- Aspecte cheie de urmărit în misiunile de verificare a achiziţiilor publice;

- Indicatori de fraudă în domeniul achiziţiilor publice;

- Aplicaţii practice: speţe, sugestii şi recomandări.

Cursul a fost interactiv, iar în intervenţiile lor participanţii au punctat o serie de

probleme importante pentru a fi clarificate.

Page 5: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 5

DIN AGENDA CAFR

▪ Evenimente profesionale pe plan intern

5. Conferința „Ziua Profesiilor Liberale din România”

4 noiembrie 2016, Bucureşti

În data de 4 noiembrie 2016 a avut loc la Hotelul Marshall Garden din București, cea

de a IX-a ediție a Conferinței „Ziua Profesiilor Liberale din România”, eveniment organizat

de Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR).

Tema Conferinței a fost „Vocația antreprenorială a membrilor profesiilor liberale” şi a

reunit reprezentanţi marcanţi ai asociaţiilor profesiilor liberale şi ai autorităţilor publice.

Scopul manifestării a fost de a stimula dezvoltarea sectorului socio-economic al profesiilor

liberale, precum şi creşterea vizibilităţii acestora la nivel naţional.

Camera Auditorilor Financiari din România a fost reprezentată de conf. univ. dr.

Gabriel Radu, preşedinte, Cristina Cerbu, director executiv, membrii ai Executivului

Camerei şi auditori financiari.

În deschiderea lucrărilor Conferinței au rostit alocuțiuni: Emilian Radu, Președintele

UPLR, Ciprian Nica, Vicepreședinte al Comisiei Juridice, de Disciplină și Imunități a Camerei

Deputaților din Parlamentul României, Florian Costache, președintele Consiliului Economic

și Social, Constantin Cătălin Radu, Secretar General al Ministerului de Justiție, prof. univ. dr.

George Anglițoiu, Șef Serviciu Relații Internaționale și Comunicare din cadrul Consiliului

Concurenței, Vlad Dumitru, Secretar General Adjunct al Camerei de Comerț și Industrie a

României și Alexandru Costache, Director în cadrul Curții de Conturi a României.

Din partea organizaţiilor profesionale din străinătate au transmis mesaje Michel

Catinat, Șeful Unității „Profesii liberale, Economie Socială și Antreprenoriat” din cadrul

Direcției pentru Creștere a Comisiei Europene, Arno Metzler, Vicepreședinte al Comitetului

Economic și Social European - CESE și Rudolf Kolbe, Președintele Consiliului European al

Profesiilor Liberale - CEPLIS.

Conferința a fost structurată în două sesiuni de prezentări profesionale:

Sesiunea I

Vasile Iuga, Senior Advisor, PricewaterhouseCoopers România; Florin Jianu,

Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România;

Oana-Mihaela Salomia, Consilier pentru Afaceri Europene la Centrul Național de

Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației Naționale și

Cercetării Științifice; prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, Președintele Corpului Experților

Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR); Adrian Vascu, prim-

vicepreședinte al UPLR.

Sesiunea II

Ioan Uivaroși, Președintele Colegiului Farmaciștilor București; Darius-Georgel Vodă,

Director Adjunct al Direcției Mediul de Afaceri și Turism din cadrul Ministerului Economiei,

Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri; Cristina Toma, Partener Loop Operations;

Page 6: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 6

conf. univ. dr. Gabriel Radu, Vicepreședinte al UPLR; Avocat dr. jurist Iosif Friedmann-

Nicolescu, Consilier al Baroului București.

Evenimentul a constituit un bun prilej de a crește vizibilitatea Uniunii Profesiilor

Liberale din România, ca exponent al intereselor legitime ale tuturor profesiilor liberale.

6. Conferinţa

„Impactul noilor reglementări în materie de audit asupra profesiei de auditor financiar şi a

mediului de afaceri din România”

10 noiembrie 2016, Bucureşti

În data de 10 noiembrie 2016 Camera Auditorilor Financiari din România a organizat

la JW Marriott Grand Hotel din Bucureşti, un seminar profesional cu tema „Impactul noilor

reglementări în materie de audit asupra profesiei de auditor financiar şi a mediului de afaceri din

România”.

Evenimentul s-a adresat profesioniştilor în audit financiar şi s-a bucurat de

participarea unor reprezentanţi ai instituțiilor care monitorizează și reglementează piața

serviciilor financiare bancare și nebancare din România, ai instituţiilor statului, ai

administraţiei prezidenţiale, reprezentanți ai entităţilor de interes public, ai mediului de

afaceri precum: Dragoş Doroş - Preşedintele ANAF, Tatiana Barcuţean din partea

Administraţiei Prezidenţiale, Alexandra Lazăr – Director în cadrul MFP, Bogdan Pușcaș –

Preşedinte, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, Corneliu Cazacu – Preşedintele

CSIPPC, Steluţa Claudia Oncică – Director al ONPCSB, Adelina Stoenescu – Expert în

cadrul BNR, Valentin Ionescu – Director în cadrul ASF, Radu Ciuperceanu – Consilier în

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, Angela Guran şi Edler Andras

Gyorgy – membri ai Consiliului CSIPPC, Daniel Manaţe – Preşedintele ANEVAR, Dana

Ababei – Vicepreşedinte al ANEVAR, Maria Constantinescu – Director, Direcţia de audit din

cadrul BNR, Nicolae Mirică – Secretar General al UPLR, Andreia Stanciu – Director ACCA

pentru Europa de Sud Est, Şerban Toader – Senior Partner KPMG, Mara Cristea – Director

Page 7: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 7

general adjunct, OTP Bank, Hassan Ahmed – Country Managing Partner, Deloitte Audit,

Vasile Andrian – Head of Audit Mazars România, Cristina Michaela Pateli-Micu – Senior

Manager, Ernst&Young Assurance Services, Ciprian Ladunca – CFO & Deputy General

Manager Metropolitan Life.

La acest seminar alături de membri ai Camerei au participat reprezentanţi ai

companiilor, studenţi ai ASE Bucureşti, precum şi studenţi ACCA interesaţi de profesia de

auditor financiar.

În deschiderea evenimentului au fost adresate mesaje în care vorbitorii au pus accentul

pe importanţa noilor reglementări în materie de audit, care vizează nu numai activitatea

auditorului financiar, ci și întregul mediu de afaceri și, cu precădere, entitățile de interes

public.

Astfel, conf. univ. dr. Gabriel Radu, preşedintele CAFR a declarat:

„Uniunea Europeană a implementat și implementează multiple directive subsumate unui

singur obiectiv: creșterea transparenței privind raportările financiare și creșterea încrederii

utilizatorilor informațiilor. Toate aceste directive au în centru auditorul și activitatea de audit.

Considerăm că împreună cu instituțiile statului implicate trebuie să informăm beneficiarii serviciilor

de audit, publicul și auditorii și să explicăm clar schimbările care vizează noul raport de audit.”

Corneliu Cazacu, preşedintele CSIPPC, a felicitat conducerea CAFR pentru ,,inițiativa

organizării unui astfel de forum de discuții strict necesar’’ și că reprezintă CSIPPC la Conferință

,,pentru a marca împreună un pas major în cooperarea realizată în domeniului auditului din România

în general și a auditului statutar în special”.

Adelina Stoenescu, expert în cadrul BNR:

„La nivelul Uniunii Europene s-au produs schimbări de mentalitate, de atitudine, de acțiune și

de strategie, schimbări care au ca scop principal creșterea transparenței pe toate palierele de

reglementare. Responsabilitatea auditorilor devine atât în a informa managementul societății, atunci

când se constată că există deficiențe majore, dar și de a sesiza autoritatea de supraveghere, dacă

constată o încălcare flagrantă a reglementărilor sau este periclitată funcționarea viitoare a entității.”, a

declarat Adelina Stoenescu – negociatorul desemnat de BNR la Comisia Europeană pe tema

directivelor contabile și a transpunerilor în legislația națională.

Valentin Ionescu, director în cadrul ASF a declarat: „Profesioniştii în audit financiar ne

sunt parteneri de încredere, iar informaţiile furnizate sunt foarte importante pentru noi. Ne dorim

foarte mult să utilizăm într-un mod cât mai eficient detaliile și recomandările pe care le găsim în

raportul de audit”.

În partea întâi a evenimentului, în cadrul unei mese rotunde cu tema „Modificări

aduse raportului de audit – Comunicarea aspectelor cheie în raportul auditorului

independent”, s-au desfăşurat dezbateri la care au participat: Gabriel Radu – preşedintele

CAFR, Clemente Kiss – vicepreşedinte al Consiliului CAFR, Dragoş Doroş – preşedintele

Page 8: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 8

ANAF, Şerban Toader, Senior Partner KPMG România, Alexandra Lazăr – director în

Ministerul Finanţelor Publice, Ciprian Ladunca – Metropolitan Life.

Discuţiile au vizat noul raport de audit, raportarea extinsă în audit, precum şi noile

cerinţe europene în materie de audit.

,,Pentru că a administrațiile fiscale conlucrează tot mai mult între ele, transparența totală este

și în relația cu fiscul ultima tendință în România, în Europa și în lume. Autoritățile fiscale, în sine, se

automatizează și se informatizează tot mai mult. O administrare fiscală care să supere cât mai puțin un

contribuabil este o administrație fiscală care știe totul despre acel contribuabil. Dacă acel contribuabil

este cu risc minim, fiscul nu îl mai deranjează.”, a declarat în cadrul dezbaterii Dragoș Doroș -

Președintele ANAF.

,,Ce așteptări au utilizatorii raportului de audit? Este vorba de încrederea pe care aceştia o au

în Raport, ca imagine reală a societății în cauză. Imagine fidelă, continuitate și respectarea

reglementărilor. Poate că cel mai important element din raportul de audit vizează opinia auditorului –

punctul de vedere referitor la imaginea fidelă.”, a afirmat Alexandra Lazăr, reprezentantul MFP la

întâlnire.

„În termeni simpli, reforma în audit aduce inclusiv în România transformarea raportului de

audit într-un document esențial, mai informativ pentru investitori, oferind informații relevante în

privința companiei auditate dincolo de ceea ce reprezintă în prezent o opinie standardizată de genul

„admis/respins” cu privire la situațiile financiare auditate.”, a declarat Clemente Kiss,

moderatorul lucrărilor.

În partea a doua a evenimentului au fost făcute prezentări detaliate cu privire la

principalele cerinţe la nivel european, şi anume: rotaţia obligatorie a firmei de audit,

comitetele de audit şi servicii de non-audit interzise

În cadrul temei „Rotaţia firmelor de audit – mod de calcul şi dispoziţii tranzitorii”

Andrian Vasile, Head of Audit la Mazars a prezentat succint conceptul de rotaţie al firmelor

de audit.

„Regula generală introdusă de Regulamentul 357/2014 se referă la o perioadă de maxim 10 ani,

această perioadă putând fi extinsă la 20 de ani în cazul în care după prima perioadă se organizează o

licitaţie publică de către entitate auditată. După perioada iniţială, în care deţine mandatul de auditor

statutar firma de audit trebuie să aibă o perioadă de pauză de 4 ani. În plus faţă de rotaţia auditorului,

Regulamentul prevede şi rotaţia partenerului de audit.”

În continuare Antonis Diolas, Audit Manager ACCA, Marea Britanie a vorbit despre

„Rolul Comitetului de Audit”.

„Principalele responsabilităţi ale noului Comitet de Audit se referă la monitorizarea rotaţiei de

audit, monitorizarea independenţei auditorului, monitorizarea calităţii auditului.

Astfel, articolul 11 din Regulamentul 537/2014 prevede obligativitatea întocmirii unui Raport

adiţional către Comitetul de Audit, care să includă: dezvăluirea nivelului cantitativ al materialităţii,

raportări şi explicaţii privind deciziile luate pe parcursul misiunii de audit care pot aduce indicii

asupra capacităţii entităţii de a-şi continua activitatea. Totodată, acest raport trebuie să cuprindă toate

deficienţele semnificative ale sistemului de control intern al entităţii auditate.”

Page 9: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 9

Prof. univ. dr. Ovidiu Bunget, Managing Partner la ABA Consulting Timişoara a tratat

subiectul „Interzicerea prestării de servicii de non-audit”.

„În Articolul 5 al Regulamentului 537/2014 este inclusă o clasificare a serviciilor de non-audit

în trei categorii principale:

- servicii general interzise;

- servicii general permise;

- servicii general permise doar ca urmare a unei analize riguroase în ceea ce priveşte aplicarea

măsurilor de siguranţă adecvate menite să reducă la un nivel acceptabil sau să elimine ameninţarea la

adresa independenţei auditorului.

De asemenea, Regulamentul pune în discuţie şi problema perioadei în care aceste servicii sunt

interzise, respectiv perioada de la începutul perioadei auditate până la emiterea raportului de audit.”

La finalul seminarului conf. univ. dr. Gabriel Radu, preşedintele CAFR a mulţumit

tuturor participanţilor pentru prezenţă şi implicare, exprimând intenţia Camerei de a

continua seria de astfel de evenimente dedicate transpunerii Directivei 2014/56/UE şi

implementării noului Regulament 537/2014.

De asemenea, preşedintele Gabriel Radu a menţionat că în România varianta de

implementare şi de practică de audit vor fi cele care vor echilibra interesul public,

supravegherea şi profesia.

Pentru filmul evenimentului (click aici)

Informaţii despre acest eveniment au fost preluate şi în presa de specialitate: Bursa.ro,

Săptămâna.

Page 10: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 10

7. Conferinţa Internaţională Anuală

„Tendinţe şi provocări în educaţia profesională financiară din România”

15 noiembrie, Bucureşti

Institutul de Studii Financiare (ISF), ca entitate implicată activ în procesul de

standardizare şi evaluare a competenţelor profesionale din domeniul pieţelor financiare, a

organizat în data de 15 noiembrie la Hotelul Intercontinental din Bucureşti Conferinţa

Internaţională Anuală „Tendinţe şi provocări în educaţia profesională financiară din

România”.

Temele abordate au vizat cele mai importante provocări din domeniu, dintre care

menţionăm:

- Implicaţii ale legislaţiilor europene asupra formării profesionale;

- Dezvoltarea profesională în domeniul serviciilor financiare;

- Educaţia financiară centrată pe consumator;

- Instrumente moderne de instruire;

- Recunoaşterea internaţională a competenţelor şi certificărilor;

- Analiza pieţelor financiare la momentul implementării unor reglementări centrate pe

consumator.

La Conferinţa au participat reprezentanţi ai instituţiilor de reglementare europene, ai

autorităţii naţionale de supraveghere, ai institutelor de formare profesională financiară din

străinătate, ai asociaţiilor profesionale precum şi reprezentanţi ai piețelor financiare, cum ar

fi: Cornel Coca Constantinescu – Prim-vicepreşedinte, Autoritatea de Supraveghere

Financiară (ASF), Mircea Ursache – Vicepreşedinte, Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor

Financiare din cadrul ASF, Adrian Marin – Preşedinte, Uniunea Naţională a Societăţilor de

Asigurare şi Reasigurare din România, Ludwig Sobolewski – Director general, Bursa de

Valori Bucureşti, Kevin Moore – Director Global Business Development, Chartered Institute

for Securities&Investment.

La acest eveniment Camera Auditorilor Financiari din România a fost reprezentată de

conf. univ. dr. Gabriel Radu, preşedinte.

Pentru alte detalii (click aici).

Page 11: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 11

8. Întâlniri de lucru ale preşedintelui CAFR cu auditorii şi stagiarii

Noiembrie 2016, Timişoara şi Iaşi

În perioada octombrie – noiembrie 2016 conf. univ. dr. Gabriel Radu - preşedintele

CAFR s-a întâlnit cu stagiarii şi auditorii, la reprezentanţele regionale ale Camerei de la Iaşi şi

Timişoara.

La Timişoara

În data de 29 octombrie, în cadrul cursurilor de pregătire profesională în sistem clasic

pentru auditori, desfăşurate la Timişoara, între preşedinte şi cursanţi a avut loc o sesiune de

discuţii cu privire la profesia de auditor financiar.

La Iaşi

În data de 11 noiembrie Reprezentanţa regională Iaşi a CAFR a organizat la sediul

Cercului Militar din Iaşi întâlnirea de lucru între preşedintele Camerei şi auditorii şi stagiarii

din zona de Nord Est. Discuţiile s-au axat pe probleme şi aspecte curente ale profesiei de

auditor financiar.

În cadrul întâlnirii au avut loc şi dezbateri privind „Achiziţiile publice prin prisma

auditorului financiar”, la care au participat Cătălin Grecu şi Cristina Maria Ciofu,

reprezentanţi ai Biroului de achiziţii publice din cadrul Direcţiei Generale Regionale Finanţe

Publice Iaşi, conf. univ. dr. Gabriel Radu preşedintele CAFR, auditori financiari precum şi

cadre didactice cu preocupări în sfera auditului financiar, precum: prof. univ. dr. Dinu

Airinei, decanul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor de la Universitatea

„Alexandru Ioan Cuza”, prof. univ. dr. Alexandru Ţugui, conf. univ. dr. Constantin Toma,

lect. dr. Mihai Carp, lect. dr. Ioan Bogdan Robu.

9. Întâlniri de lucru între auditori

Noiembrie 2016, Timişoara, Braşov şi Iaşi

În cursul lunii noiembrie, la sediul reprezentanţelor regionale ale CAFR au avut loc

întâlniri de lucru între auditorii financiari din zonele arondate regionalelor respective.

Discuţiile s-au centrat în principal pe punctele de vedere ale auditorilor privind noua

reformă în audit. Au fost dezbătute aspecte legate de cadrul legislativ existent şi de

modificările aduse acestuia prin implementarea noilor reglementări ale UE, precum şi

probleme curente ale profesiei. Un alt subiect important abordat a fost cel al noii legislații

privind achizițiile publice.

Întâlnirile au avut loc în data de 3 noiembrie la Timişoara, în data de 7 noiembrie la

Braşov şi în data de 11 noiembrie la Iaşi.

Page 12: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 12

În data de 9 noiembrie 2016 la sediul Reprezentanţei regionale a CAFR de la Braşov, o

parte dintre auditorii financiari s-au reunit într-o întâlnire de networking în cadrul căreia dl.

Adrian Bojin - auditor financiar a prezentat o temă de actualitate din domeniul fiscal şi

anume: „Valoarea de impozitare prezentată în lumina noilor prevederi ale Codului Fiscal

2016”.

Prezentarea a avut caracter tehnic, la care participanţii au avut posibilitatea să îşi

clarifice modul de determinare a valorii de impozitare, de evaluare, precum şi impactul

asupra rapoartelor de audit emise.

▪ Evenimente din mediul academic pe plan intern

10. Acord de parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucureşti

Noiembrie 2016, Bucureşti

În cursul lunii noiembrie Camera Auditorilor Financiari din România şi Academia de

Studii Economice din Bucureşti au încheiat un nou acord de parteneriat.

Obiectivele acestui acord sunt: organizarea în comun de seminarii, conferinţe,

forumuri, workshop-uri; participarea specialiştilor Camerei la cursuri şi conferinţe organizate

de ASE; realizarea de studii de cercetare în parteneriat; participarea în comun la

implementarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă; sprijinirea de către CAFR a

activităţilor ştiinţifice din cadrul ASE.

11. Protocol de colaborare cu Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”

11 noiembrie 2016, Iaşi

În spiritul cooperării permanente a CAFR cu învăţământul universitar economic, la

sediul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), din Iaşi, s-a concretizat un nou

parteneriat cu mediul academic, prin semnarea unui Protocol între Facultatea de Economie şi

Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul UAIC şi CAFR.

Scopul protocolului îl reprezintă colaborarea dintre cele două instituţii pentru

promovarea profesiei de auditor financiar în rândul studenţilor, facilitarea accesului la

stagiile de practică în cadrul firmelor de audit membre ale CAFR, precum şi susţinerea

studenţilor în orientarea către profesia de auditor financiar. Obiectivele colaborării vizează

organizarea în parteneriat a unor sesiuni, seminarii şi conferinţe pentru promovarea profesiei

de auditor financiar. De asemenea, CAFR va pune la dispoziţia corpului profesoral şi a

studenţilor din domeniul financiar-contabil şi de audit, informaţii privind formarea

profesională în domeniu şi, totodată, va acorda sprijin studenţilor FEAA pentru accesul la

stagii de practică în cadrul firmelor de audit membre ale Camerei Auditorilor Financiari din

România.

Page 13: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 13

▪ Evenimente profesionale pe plan extern

12. Federaţia Internaţională a Contabililor are un nou Preşedinte

Federația Internațională a Contabililor (IFAC®) - organizația globală a profesiei

contabile - a anunțat alegerea doamnei Rachel Grimes din Australia, în calitate de președinte

pentru un mandat de doi ani, iar în calitate de președinte adjunct a fost ales In-Ki Joo din

Coreea de Sud.

Doamna Grimes este membru al Institutului Contabililor Autorizați din Australia și

membru al CPA Australia şi are mai mult de 25 de ani de experiență în cadrul sectorului

serviciilor financiare. Doamna Grimes a servit profesiei contabile australiene timp de peste un

deceniu iar în anul 2011 a fost aleasă Președinte al Contabililor din Australia și Noua

Zeelandă. Membru în Consiliul IFAC începând cu anul 2011, doamna Grimes a fost aleasă

vicepreședinte în anul 2014.

De asemenea, Consiliul IFAC a ales trei noi membri: Philippe Arraou (Franţa),

Tommye Barie (Statele Unite) şi Idesio da Silva Coelho (Brazilia).

În rândul organizaţiilor profesionale membre ale IFAC au mai fost admise: Institutul

Contabililor Profesionişti din Mauritius, Ordinul Contabililor Autorizaţi din Portugalia şi

Uniunea Contabililor, Auditorilor şi Lucrătorilor Financiari din Bosnia şi Herţegovina.

Pentru alte detalii (click aici).

13. Întâlnirea grupului de lucru al Federaţiei Experţilor Contabili Europeni (FEE) privind

Directiva 2015/849/CE - combaterea spălării banilor

8-9 noiembrie 2016, Bruxelles

În perioada 8-9 noiembrie 2016, la Bruxelles, Belgia a avut loc o nouă întâlnire a

grupului de lucru al FEE pentru a patra revizuire (4th AMLD) a Directivei 2015/849/CE

privind combaterea spălării banilor şi finanţarea terorismului.

În luna iulie 2016 a fost publicată propunerea Comisiei Europene pentru a 4-a

revizuire a acestei directive. Propunerea trebuie adoptată de Parlamentul European şi de

Consiliul European înainte de a putea deveni lege. Propunerea formulată se axează pe doi

piloni, şi anume: combaterea finanţării terorismului şi creşterea transparenţei în ce priveşte

beneficiarii de proprietate. Astfel, practicienii ar trebui să respecte o serie de norme noi pe

parcursul verificării clientului, iar acest lucru ar putea avea impact asupra sarcinii de

conformitate.

Page 14: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 14

Discuţiile principale s-au bazat pe obligativitatea de identificare de către profesioniştii

auditori financiari, contabili, avocaţi etc., a beneficiarului real şi, totodată, mijloacele de

identificare în afara raţionamentelor profesionale individuale.

Un alt subiect de dezbatere a fost legat de înfiinţarea unui registru care să cuprindă

persoanele bănuite de terorism sau acte criminale economice şi posibilitatea ca acest registru

să fie public sau nu.

Toate propunerile din cadrul întâlnirii vor fi înaintate de către FEE sub forma unei

scrisori cu comentarii către Comisia Europeană pentru a fi amendate şi supuse dezbaterilor

viitoare.

La întâlnire au participat reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale, membre FEE, din

Austria, Marea Britanie, Belgia, Luxembourg, România.

Camera Auditorilor Financiar din România a fost reprezentată la acest eveniment de

Ana Dincă, membru al Consiliului.

14. Conferinţa ACCA - „Viitorul auditului”

16 noiembrie 2016, Bruxelles, Belgia

În data de 16 noiembrie 2016, la Bruxelles, ACCA (Association of Chartered Certified

Accountants) și Grant Thornton au organizat sub patronajul Preşedinţiei Slovace a

Consiliului UE, Conferinţa cu tema „The Future of Audit/Viitorul Auditului”, subiecte

discutate s-au referit la principalele provocări la adresa viitorului profesiei.

Principalii speakeri au fost: Sue Almond, Head of Assurance, Grant Thornton

International Ltd; Hans-Jürgen Säglitz , Head of Financial Reporting, German Insurance

Association (GDV); Lé Quang Tran Van, Director in charge of financial affairs and audit at

AFEP/ EuropeanIssuers; Fabrizio Tocchini, Country Director Tagetik Belgium and Tagetik

Luxembourg; Arnold Schilder, Chairman of the International Auditing and Assurance

Standards Board (IAASB ).

Participanţii şi-au exprimat opiniile cu privire viitorul profesiei, la modul în care

aceasta trebuie să răspundă noilor provocări ridicate de progresul tehnologic, de

reglementările impuse, precum şi de globalizarea economiei mondiale şi au fost subliniate

următoarele idei:

- Pentru un audit robust sunt necesare mai multe ingrediente: cunoaşterea şi

înţelegerea clientului şi a modului în care acesta îşi dezvolta instrumentele necesare pentru

conservarea valorii entităţii. De asemenea, a fost evidenţiat rolul raţionamentului şi

scepticismului profesional ca elemente cheie pentru un audit de calitate, dar şi necesitatea

adaptării auditului la era digitală.

- A fost evidenţiat rolul Comitetelor de Audit, care dau tonul în ce priveşte problemele

de audit discutate în cadrul guvernanţei entităţilor auditate.

- A fost exprimată nemulţumirea industriei asigurărilor faţă de cerinţele

Regulamentului 537/2014/UE, acesta ridicând o multitudine de probleme referitor la

respectarea cerinţelor privind rotaţia auditorilor. De asemenea, s-a menţionat că industria

Page 15: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 15

asigurărilor nu este încântată de extinderea activităţii auditorilor în ce priveşte informaţiile

non-financiare.

- Membrii non-executivi ai comitetelor de audit trebuie să îşi dezvolte noi aptitudini în

ceea ce priveşte abordarea sistemelor IT, cu precădere în domeniul analizării aşa numitelor

„big data” şi „blockchains”. Aceste noi aptitudini şi cunoştinţe tehnice vor fi solicitate şi

auditorilor financiari. Astfel, se poate concluziona că una dintre abilităţile cheie ale

auditorilor financiari ai viitorului va fi capacitatea de a avea o viziune extinsă asupra

modelelor de afaceri ale companiilor pe care le vor audita.

Concluzia care s-a desprins a fost faptul că auditorii financiari ai viitorului vor trebui

să aibă o gândire creativă şi diferenţiată care sa le permită extragerea din arii multiple a

probelor necesare fundamentării opiniei exprimate.

La acest eveniment Camera Auditorilor Financiari din România a fost reprezentată

de dl. Ciprian Mihăilescu, prim-vicepreşedinte al Consiliului.

15. Întrunirea grupului de lucru FEE – Audit and Assurance Policy Group (AAPG)

17 noiembrie 2016, Bruxelles

În data de 17 noiembrie, la Bruxelles, Belgia a avut loc întrunirea grupului de lucru

Audit Assurance Policy Group din cadrul FEE.

Principalele subiecte discutate au fost:

- Direcţiile de acţiune în referitor la proiectul: „Future of Audit and Assurance”,

participanţii fiind de acord să continue colectarea de date din partea tuturor stakeholderilor

implicaţi. În acest sens, urmează a se transmite un set de chestionare pentru intervievarea

acestora cu privire la modul în care ei văd viitorul profesiei, dar şi ce aşteptări au de la

profesie pe viitor.

- Poziţia FEE în ceea ce priveşte strategia PIOB pentru 2017-2019.

- Strategia FEE pentru perioada 2017-2018.

- Modul în care va arăta echipa de audit a viitorului, iar opinia generala a fost că vom

asista la o scădere a numărului de auditori de profesie contabili din cadrul echipelor de audit,

în detrimentul celor cu alte formări profesionale. Se conturează două trenduri în Europa: în

ţările cu pieţe ale auditului mature şi dezvoltate se constată o scădere a numărului de membri

ai organismelor profesionale, precum şi o cerere de servicii de asigurare inovative din partea

auditorilor, în timp ce ţările unde piaţa de audit se afla în dezvoltare se constată o creştere a

numărului de membri ai organismelor profesionale, iar serviciile solicitate din partea

auditorilor fiind concentrate pe serviciile de asigurare clasice. Astfel, se constată că există

abordări, nevoi şi percepţii diferite în ceea ce priveşte rolul auditorilor financiari şi serviciile

solicitate acestora, în funcţie de nivelul de maturitate al pieţei.

- Ultimele evoluţii la nivelul statelor membre UE în ceea ce priveşte stadiul

implementării reformei în audit.

La această întâlnire Camera Auditorilor Financiari din România a fost reprezentată de

dl. Ciprian Mihăilescu, prim-vicepreşedinte al Consiliului.

Page 16: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 16

16. Conferinţa aniversară a Institutului Contabililor Publici Autorizaţi din Bulgaria – ICPA

28 noiembrie 2016, Sofia, Bulgaria

Cu ocazia împlinirii a 85 de ani de existenţă a auditului financiar independent, a 25 de

ani de la restabilirea profesiei de audit financiar, precum şi a 20 de ani de la înfiinţarea

Institutului Contabililor Publici Autorizaţi din Bulgaria, organismul profesional ICPA a

organizat o conferinţă extraordinară pentru a marca această triplă aniversare.

Evenimentul a avut loc la Sofia în data de 28 noiembrie 2016.

În deschiderea lucrărilor Boyko Kostov, preşedintele ICPA a adresat un mesaj de salut

participanţilor, urmat de mesaje de felicitare rostite de oaspeţi. În continuare a fost prezentat

un scurt istoric al organizaţiei profesionale din Bulgaria.

La acest eveniment Camera Auditorilor Financiari din România a fost reprezentată de

prof. univ. dr. Horia Neamţu, preşedinte de onoare al Camerei.

ALTE INFORMĂRI

17. Conferinţa „Afaceri.ro”

9 noiembrie 2016, Oradea

În data de 9 noiembrie 2016, la Oradea s-a desfăşurat o nouă conferinţă a programului

„Afaceri.ro” care a reunit reprezentanţi ai mediului de afaceri, profesionişti din diverse

domenii de activitate şi au fost dezbătute subiecte de actualitate legate de: specificitatea zonei

şi cum afectează aceasta afacerile, finanţări, modele de afaceri, networking şi recomandări.

„Afaceri.ro” este o comunitate care reuneşte o diversitate de întreprinzători, manageri şi

profesionişti din România, care doresc să îşi dezvolte afacerile, o comunitate ce pune în

contact afaceri dezvoltate în toate colţurile României, reuneşte oameni şi conectează afaceri.

Conferinţele organizate de „Afaceri.ro” reprezintă cel mai mare program naţional de

conferinţe locale de afaceri, în care se dezbat provocările actuale din mediul de afaceri şi pun

accent pe modele de urmat, informaţie şi inspiraţie privind utilizarea noilor tehnologii şi a

instrumentelor financiare. Obiectivul conferinţelor vizează potenţialul de dezvoltare al

fiecărei regiuni din ţară.

Camera Auditorilor Financiari din România a fost reprezentată la acest eveniment de

dl. Ioan Minda, membru al Consiliului, care a vorbit participanţilor despre profesia de audit

din România şi în ce mod valoarea adăugată rezultată din procesul de audit poate contribui la

dezvoltarea unei afaceri.

Pentru mai multe detalii (click aici)

Page 17: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 17

18. Conferinţa naţională a Coaliției Naționale pentru Modernizarea României

„Provocări, obstacole şi oportunităţi în procesul de modernizare a României”

Bucureşti, 7 noiembrie 2016

În data de 7 noiembrie 2016 s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului din Bucureşti

Conferinţa naţională a Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR), cu tema

„Provocări, obstacole şi oportunităţi în procesul de modernizare a României”.

La conferinţă au participat alături de conducerea CNMR, delegați reprezentând

organizațiile membre, atât de la nivel central cât și de la nivel local, reprezentanţi ai societăţii

civile.

Vorbitorii au subliniat importanţa pilonilor pe care trebuie să se bazeze în continuare

dezvoltarea României şi anume educaţia, sănătatea şi siguranţa publică, iar valorile care

merită promovate să fie onestitatea, integritatea şi competenţa.

Lucrările au continuat cu prezentarea proiectelor de viitor ale Coaliţiei, care derivă din

Planul Naţional pentru Modernizarea României.

Din partea CAFR la acest eveniment au participat conf. univ. dr. Gabriel Radu,

preşedinte, împreună cu membri ai Executivului CAFR.

Pentru mai multe detalii (click aici)

Page 18: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 18

NOUTĂŢI EDITORIALE

19. A apărut revista „Audit Financiar” nr. 12/2016

Din sumar: „Un drept contabil care face apel la raţionamentul profesional: o

ameninţare sau o oportunitate pentru profesia contabilă?”, „Adoptarea principiilor raportării

integrate de către companiile româneşti cotate la Bursa de Valori Bucureşti”, „Controlul

intern şi auditul – o necesitate pentru raportarea responsabilă şi utilitatea informaţiei

contabile pentru management”, „Studiu privind amprenta factorilor culturali asupra

sistemelor de contabilitate managerială”, „Identificarea şi controlul riscului financiar al

companiilor aflate în proces de fuziune sau achiziţie transnaţională”, „Editorial”.

Pentru acces rapid la revista „Audit Financiar” (click aici).

Pagina de Facebook a revistei „Audit Financiar”.

Page 19: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 19

20. Revista Practici de Audit nr. 4/2016

Din sumar: „CAFR este un model pentru alte organisme profesionale din România” –

interviu, „Independenţa şi obiectivitatea auditorului şi ale echipei de audit. Riscul de

familiaritate”, „Noutăţi aduse prin normele metodologice de aplicare ale noului pachet

legislativ privind achiziţiile publice”, „Importanţa înfiinţării Comitetului de lucru pentru

stagiari în contextul reformei programului de calificare al CAFR”, „Tratamentul contabil al

combinărilor de entităţi conform IFRS 3”, „Accesarea fondurilor nerambursabile în regiunea

Vest – o abordare contabilă”, „Implementarea reformei în audit în Uniunea Europeană”.

Pagina de Facebook a revistei „Practici de Audit”.

Page 20: NR. 11 - CAFR NOIEMBRIE-d686.pdfPage | 4 4. Curs de pregătire profesională nestructurată 26 noiembrie 2016, Cluj-Napoca În data de 26 noiembrie 2016, la Rep z ţ R ă de la Cluj-Napoca

Page | 20

21. Standardele internaţionale de audit şi Codul etic

În cursul lunii decembrie 2016 Camera Auditorilor Financiari din România va publica

Manualul de Reglementări Internaţionale de Control al Calităţii, Audit Revizuire, Alte

Servicii de Asigurare şi Servicii Conexe, ediţia 2015 şi Manualul Codului Etic al

Profesioniştilor Contabili, ediţia 2015.


Top Related