Charles Spurgeon

= 1 =

Înaintea porții strâmte

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 2 =

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 3 =

ÎNAINTEA

PORȚII STRÂMTE

Charles Spurgeon

= 4 =

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE Charles Haddon Spurgeon

© 2017 Asociația MAGNA GRATIA.

Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă în orice formă și prin orice mijloace – electronice, mecanice, prin fotocopiere, microfilmare, înregistrare sau alt fel – cu excepția unor citate scurte în re-cenzii, fără permisiunea prealabilă a dețină-torului drepturilor de autor.

Publicat în original sub titlul Before the Wicket Gate.

Asociația MAGNA GRATIA nu susține în mod necesar toate punctele de vedere ale autorilor pe care îi traduce și/sau publică.

Dacă nu este precizat altfel în text, citatele biblice sunt preluate din Biblia Cornilescu, ediția revizuită. Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Socie-tatea Biblică Interconfesională din Româ-nia (SBIR) 1924, 2016. Folosit cu permisi-une.

Traducerea: Asociația MAGNA GRATIA.

Tehnoredactare și design pentru ediția electronică: Asociația MAGNA GRATIA.

RESPECTAȚI DREPTURILE DE AUTOR!

Este interzis în mod expres:

imprimarea a mai mult de 3 ex. pentru uz personal, a mai mult de 10 ex. din maxim 5 publicații diferite pentru prieteni și rude;

imprimarea profesională (la ti-pografie, indiferent dacă produ-sul este comercializat sau nu);

stocarea fișierelor oricărei cărți pe bloguri, pagini de internet, portaluri sau transmiterea pe cale electronică, altfel decât a link-urilor către website-ul unde acestea sunt stocate în original.

copierea și republicarea a peste 250 de semne/publicație pe alte portaluri, pagini de internet, blo-guri, în publicații tipărite sau în predici, prezentări, conferințe etc.

Politica de copyright completă este dis-ponibilă la adresa de internet: http://www.magnagratia.org/copy-right.html

Asociația MAGNA GRATIA Str. Liliacului nr.26, Dascălu-Ilfov 077075 Email: contact@magnagratia.org Internet: www.magnagratia.org

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 5 =

CUPRINS

Prefață 7

Capitolul 1. Trezirea 9

Capitolul 2. Doar prin Isus 15

Capitolul 3. Credința personală în Hristos 23

Capitolul 4. Credința – un lucru foarte simplu 33

Capitolul 5. Frica de a crede 43

Capitolul 6. Dificultatea de a crede 51

Capitolul 7. O cercetare folositoare 59

Capitolul 8. Un obstacol real 67

Capitolul 9. Despre întrebările nesfârșite 73

Capitolul 10. Fără credință, nu există mântuire 81

Capitolul 11. Pentru cei care au crezut 85

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 6 =

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 7 =

Prefață

Milioane de oameni locuiesc în regiuni îndepărtate și în

același timp departe de Dumnezeu și de pacea sufletului. Noi

ne rugăm pentru ei și îi avertizăm. Dar acum trebuie să ne

ocupăm de un grup mai restrâns, care nu sunt departe de Îm-

părăție, ci au sosit înaintea porții strâmte, care este așezată

la începutul căii care duce la viață. Cineva s-ar putea gândi că

acești oameni se grăbesc să intre. Deasupra porții se află o

invitație deschisă de a intra fără plată, un bun venit aștep-

tându-i și spunându-le că aceasta este singura cale către viața

veșnică. Cel tulburat și împovărat ar părea să fie cea mai pro-

babilă persoană care va intra și își va începe călătoria către

cer. Dar ce anume îi oprește pe acești oameni?

Tocmai aceasta doresc să descopăr aici. Sărmani prie-

teni! Ei au venit de departe, au ajuns aici, iar calea creștină

pe care au căutat-o se află chiar în înaintea ochilor lor. Dar

de ce nu se avântă ei dintr-o dată pe drumul pelerinului? Din

nefericire, au o mulțime de motive și, oricât de lipsite de ra-

țiune ar fi, este nevoie de o persoană foarte înțeleaptă pentru

a răspunde la toate acestea. Eu nu pretind că pot răspunde

tuturor acestor obiecții, dar Domnul poate să îndepărteze ne-

bunia care le-a cuprins inima și doar El poate să conducă o

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 8 =

persoană să facă marele pas, pasul hotărâtor spre veșnicie.

Totuși, Domnul lucrează prin instrumentele Lui, și am scris

această carte cu dorința fierbinte ca El să o folosească pentru

scopul binecuvântat de a-i conduce pe căutători la încrederea

imediată și simplă în Domnul Isus Hristos.

Persoana care nu va face pasul credinței, începând călă-

toria către cer, va pieri. Și ar fi un lucru îngrozitor să mori

tocmai înaintea porții care duce la viață. Aproape mântuit,

dar cu totul pierdut! Este cea mai groaznică situație. Așa cum

au murit oamenii aflați lângă arca lui Noe când a venit poto-

pul, așa va fi pierdut și cel care se află la doar un metru de

Hristos, dar nu își pune încrederea în El. De aceea, am o do-

rință fierbinte să îi conduc pe prietenii mei ezitanți peste

acest prag. Intrați! Intrați!, este îndemnul meu urgent. Între-

barea mea este: „De ce stați afară?” Fie ca Duhul Sfânt să facă

eficiente rugămințile mele în inimile multora care își în-

dreaptă privirile către aceste pagini! Fie ca El să pună la lucru

puterea Sa extraordinară pentru a da naștere dintr-o dată cre-

dinței în suflet.

Cititorule, dacă Dumnezeu binecuvântează această carte

spre binele tău, fă-i autorului această favoare: fie împrumută

exemplarul tău cuiva care stă ezitant în fața porții, fie cum-

pără încă unul și dăruiește-l mai departe. Dorința lui fierbinte

este ca această carte să fie de ajutor multor mii de suflete.

Încredințez această carte în mâinile lui Dumnezeu, căci

fără harul Lui nu va rezulta nimic bun din tot ceea ce am scris.

Charles Haddon Spurgeon

= 9 =

1

Trezirea

Există o mulțime de oameni care nu manifestă nicio pre-

ocupare în legătură cu lucrurile veșnice. Lor le pasă mai mult

de câini și pisici decât de propriile suflete. Este un lucru bun

să ajungi să te gândești la propria persoană și la felul în care

vei sta înaintea lui Dumnezeu și a lumii veșnice. Acest lucru

este adesea un semn că mântuirea se apropie de noi. În mod

natural, noi nu găsim nimic plăcut în anxietatea pe care pre-

ocupările spirituale ne-o cauzează și, de aceea, încercăm să

ne întoarcem la somnul nostru. Dar este un lucru periculos să

amâni acest lucru când moartea și judecata sunt atât de si-

gure. Dacă Domnul ne-a ales la viață veșnică, El nu ne va lăsa

să ne întoarcem la somnul nostru spiritual. Dacă suntem sen-

sibili la lucrurile veșnice, ne vom ruga ca anxietatea legată de

sufletele noastre să nu se disipeze câtă vreme nu suntem

mântuiți cu adevărat.

Cel ce a suferit în locul meu,

Va fi Medicul meu;

Nu voi fi mângâiat,

Până ce Isus mă va fi aflat.

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 10 =

Ar fi un lucru îngrozitor să mergi până în Iad visând, și

acolo să te trezești descoperind o prăpastie imensă între tine

și Rai. La fel de teribil ar fi să fi fost alertat să scapi de mânia

care vine și să ignori acea influență care te avertizează, întor-

cându-te la lipsa ta de sensibilitate. Am observat că cei care

trec peste convingerile lor și continuă în păcatele lor nu mai

sunt atât de ușor de influențat data următoare, când sufletele

lor sunt provocate. Fiecare trezire care este lepădată face ca

sufletul să fie mai somnoros decât înainte și mai puțin proba-

bil să fie stârnit la simțăminte spirituale. De aceea, inimile

noastre ar trebui să fie puternic tulburate chiar și la gândul

de a încerca să scăpăm de această cercetare în orice alt fel

decât cel corect. Anumiți oameni au fost „vindecați” de boală

printr-o falsă medicină, care doar a mascat simptomele, așa

încât ei au murit mai târziu. A fi vindecat de cercetarea minții

printr-o falsă speranță ar fi un lucru groaznic: remediul ar fi

mai rău decât boala însăși. Ar fi mult mai bine dacă blândețea

conștiinței ne-ar face să experimentăm ani îndelungați de an-

xietate, decât să o pierdem și să pierim în împietrirea inimii.

Dar a fi doar treziți să ne vedem pericolul spiritual nu

este un lucru suficient pentru a rămâne satisfăcuți cu aceasta,

sau ca să ne permită să supraviețuim de la o lună la alta. Dacă

aș suna alarma când mi-aș descoperi casa în flăcări, n-aș pu-

tea să stau pe marginea patului și să-mi spun: „Sper că sunt

cu adevărat treaz! Sunt profund recunoscător că n-am fost lă-

sat să îmi continui odihna!” Nu, ci mi-aș dori să scap de

moarte și aș goni către ușă sau fereastră pentru a ieși afară

din casă, așa încât să nu mor în locul în care mă găsesc. Nu

mi-ar fi de niciun folos să mă ridic din pat, și totuși să nu

scap. Țineți minte – trezirea nu este echivalentă mântuirii.

TREZIREA

= 11 =

Un om poate ști că este pierdut, și totuși să nu fie niciodată

mântuit. El poate fi gânditor, și totuși să moară în păcatele

sale. Dacă descoperi că ești falit, doar a te gândi la datoriile

tale nu este totuna cu a le plăti.

Un om poate să-și cerceteze rănile pe tot parcursul anu-

lui, dar acestea nu vor putea fi vindecate doar pentru că omul

simte durerea asociată cu ele și doar pentru că le poate socoti.

Să ispitești o persoană să rămână satisfăcută cu simțământul

păcatului este un truc al diavolului. Un alt truc al amăgitoru-

lui este să sugerezi minții faptul că păcătosul nu poate să-și

pună credința în Hristos până când nu simte un anume grad

de disperare, pentru a adăuga astfel la lucrarea ispășitoare a

Mântuitorului. Trezirile noastre nu au ca scop să-L ajute pe

Mântuitorul, ci să ne ajute pe noi să venim la El. Este absurd

să-ți imaginezi că faptul că sunt conștient de păcat ar ajuta cu

ceva la îndepărtarea păcatului. Este ca și cum aș gândi că apa

n-ar putea să-mi curețe fața dacă nu am privit suficient de

mult timp în oglindă și dacă nu mi-am numărat petele de mur-

dărie de pe frunte. Un simțământ al nevoii de a fi mântuit

prin har este un semn foarte bun, dar omul are nevoie de în-

țelepciune pentru a se folosi de acest simțământ în mod co-

rect, și pentru a nu face un idol din el. Anumiți oameni par să

se fi îndrăgostit de îndoielile, temerile și tulburările lor. Nu

poți să-i îndepărtezi de teroarea propriilor minți, căci par li-

piți de ea. Se spune că cele mai mari probleme de la o herghe-

lie se petrec atunci când staulul cailor este cuprins de foc, căci

în acele clipe nu-i mai poți scoate din grajd. Dacă te-ar urma

doar, ar putea scăpa de flăcări, dar ei par să fie paralizați de

frică, iar acest lucru îi împiedică să scape din foc. Cititorule,

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 12 =

vei lăsa ca frica judecății să te împiedice să scapi tocmai de

ea?

Un om care fusese pus într-o temniță întunecată și mi-

zeră vreme de mulți ani ajunsese lipsit de dorința de a pleca

din ea. Ușa s-a deschis, dar el a insistat cu lacrimi să i se per-

mită să stea în locul în care fusese închis vreme de atâția ani.

Să te simți bine în închisoare? Alipit de cătușele acelea de fier

și de mâncarea din pușcărie? Cu siguranță că trebuie să fi fost

un nebun. Ești dornic cumva să rămâi treaz, dar nimic mai

mult? Nu vrei să fii iertat cât de repede este posibil? Dacă vrei

să stai în anxietate, cu siguranță că trebuie să îți fi ieșit în-

trucâtva din minți! Dacă pacea este la îndemână, ia-o de în-

dată. De ce să accepți întunericul gropii, unde picioarele ți se

cufundă în noroi? (Psalmii 40:2) Lumina este la îndemâna ta,

lumina cerească – de ce să stai în întuneric și să mori în dis-

perare? Nici măcar nu-ți poți imagina cât de aproape este

mântuirea de tine. Dacă ai ști, cu siguranță că ți-ai întinde

mâna și ai prinde-o, căci este aproape de tine și îți este oferită

de îndată.

Nu te gândi că sentimentele de disperare îți vor câștiga

îndurarea. Atunci când Pelerinul, aflat pe calea care ducea la

Poarta cea Strâmtă, s-a poticnit în Mlaștina Disperării – crezi

că noroiul acela de pe hainele lui i-a fost de vreun ajutor în a

fi primit mai ușor la poartă? Pelerinul n-a gândit în felul

acesta, și nici tu n-ar trebui să crezi așa ceva. Nu ceea ce tu

simți te mântuiește, ci ceea ce Isus Hristos a simțit atunci

când a șters păcatul, pe cruce.

Imaginează-ți că un prieten a venit să ne vadă, și el a

călătorit cu tramvaiul prin orașul aglomerat. Dintr-o dată,

TREZIREA

= 13 =

fața lui pălește. Îl întrebăm care este problema, iar el răs-

punde: „Mi-am pierdut portofelul, și avea în el toți banii mei.”

Apoi el vorbește despre sumă cu mare precizie, descriind ce-

curile, bancnotele și monezile pe care le avusese. Noi îi spu-

nem că trebuie să fie o sursă de mare mângâiere să știe cu

atâta precizie câți bani a pierdut. Dar el nu pare să aprecieze

consolarea noastră. Îl asigurăm că ar trebui să fie recunoscă-

tor să știe atât de exact câți bani a pierdut, căci mulți oameni

trebuie să își pierdut portofelele și totuși să fie incapabili să-

și amintească cu ce pagubă s-au ales. Prietenul nostru nu

zâmbește absolut deloc. „Nu mă ajută cu nimic să știu cât am

pierdut”, răspunde el. „Spuneți-mi unde să-l găsesc și abia

atunci mă ajutați. Nu-mi este de niciun folos și nu mă poate

mângâia cu nimic doar să știu cât am pierdut.”

În același fel, a crede că ai păcătuit și că sufletul tău este

pierdut și obiectul dreptății lui Dumnezeu este un lucru foarte

bun, dar nu te va salva. Mântuirea nu vine prin a cunoaște

necazul în care te afli, ci prin a te agăța cu totul de eliberarea

care-ți este pusă la dispoziție în Hristos Isus. Un om care re-

fuză să privească la Hristos, dar persistă în atașamentul față

de păcatul și ruina lui, ne amintește de acel băiat care a arun-

cat o monedă într-o gură de canal din Londra, și s-a tot învâr-

tit acolo ceasuri la rând, găsindu-și mângâiere prin a spune,

„Pe-acolo a alunecat! Chiar printre acele două bare de fier l-

am văzut căzând.” Sărmanul băiat! Indiferent cât de bine își

va aminti evenimentul, poate chiar mulți ani de acum înainte,

doar asta nu îi v-a aduce înapoi moneda. Să învățăm din acest

lucru.

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 14 =

= 15 =

2

Doar prin Isus

N-am putea spune sufletului căutător prea des sau prea

clar faptul că singura lui speranță la mântuire stă în Domnul

Isus Hristos. Aceasta ține complet de El, doar de El și numai

de El. Isus este cu totul suficient pentru a-l salva atât de vi-

novăția, cât și de puterea păcatului. Numele Lui este Hristos,

pentru că „El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Ma-

tei 1:21). „Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele”

(Matei 9:6). El este înălțat în slavă „ca să dea ... pocăința și

iertarea păcatelor” (Faptele Apostolilor 5:31). Dumnezeu a

găsit potrivit încă din vechime să rânduiască o metodă de

mântuire care să fie dependentă în totalitate de singurul Său

Fiu. Pentru a împlini această mântuire, Domnul Isus Hristos

a devenit om și, fiind găsit în asemănare cu omul, S-a făcut

ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Dacă ar fi

fost posibilă o altă cale de eliberare, cupa amărăciunii ar fi

fost luată de la El. În cazul în care noi am fi putut să fim sal-

vați cu un preț mai mic decât viața Lui, ar fi fost normal și

rațional ca Preaiubitul cerului să nu fi murit pentru a ne

salva. Harul infinit avea nevoie de o jertfă măreață. Dragostea

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 16 =

infinită s-a supus morții de dragul nostru. Cum am putea visa

că ar exista o altă cale decât aceea pe care Dumnezeu ne-a

oferit-o cu un asemenea preț și ne-a prezentat-o în Sfânta

Scriptură atât de simplu și atât de insistent? Este adevărat că:

„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un

alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”

(Faptele Apostolilor 4:12).

A presupune că Domnul Isus Hristos mântuiește doar pe

jumătate și că ar mai exista ceva de făcut sau de simțit de

către oameni, pentru a finaliza lucrarea Lui, este un lucru rău.

Ce-am putea adăuga noi sângelui și neprihănirii Lui? „Toate

faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6).

Am putea petici zdrențele noastre pe țesătura de preț a nepri-

hănirii Lui divine? Zdrențele și hainele de un alb strălucitor

puse alături? Gunoaiele noastre și aurul Său curat? Chiar și

numai a ne imagina un astfel de lucru este o insultă la adresa

Mântuitorului. Am păcătuit suficient ca să o adăugăm și pe

aceasta la toate celelalte nelegiuiri ale noastre.

Chiar dacă am fi avut vreo neprihănire proprie, cu care

să ne lăudăm, chiar dacă frunzele noastre de smochin ar fi

mai mari decât în mod obișnuit și n-ar fi pălite total, am cădea

de înțelepți dacă le-am da deoparte și dacă am accepta nepri-

hănirea care este cu mult mai plăcută înaintea lui Dumnezeu

decât orice merit al nostru. Domnul trebuie să vadă mai mult

ceea ce este acceptabil în Fiul Său decât ceea ce vede în cele

mai bune reușite ale noastre. Cele mai bune reușite ale noas-

tre! Până și aceste cuvinte par ironice, chiar dacă au fost

scrise cu bună intenție. Ce ar exista atât de bun în vreunul

dintre noi? „Toți s-au abătut, și au ajuns niște netrebnici. Nu

este niciunul care să facă binele, niciunul măcar” (Romani

DOAR PRIN ISUS

= 17 =

3:12). Eu, cel care scrie aceste rânduri, aș mărturisi fără oco-

lișuri că nu am în mine nici măcar o bunătate de mărimea

unui fir de păr. N-aș putea să produc nici măcar o zdreanță,

sau o bucată dintr-o zdreanță. Sunt total falit. Dar chiar dacă

aș avea cel mai fin costum, făcut din fapte bune pe care până

și mândria și le-ar putea imagina, l-aș rupe în bucăți ca să pot

să mă îmbrac doar cu haina mântuirii, care îmi este dată fără

plată de Domnul Isus, și care este constituită din garderoba

cerească a meritelor Sale.

Atunci când nădăjduim să primim orice lucru bun doar

de la El, atunci Îl glorificăm cel mai mult pe Domnul nostru

Isus Hristos. Acest lucru semnifică faptul că Îl tratăm așa cum

merită să fie tratat și, întrucât El este Dumnezeu, și deasupra

Lui nu mai este nimeni, și este și normal să privim la El și să

fim mântuiți.

Aceasta înseamnă să Îl tratăm așa cum Îi place să fie

tratat, căci El îi cheamă la Sine pe toți cei ce se trudesc și pe

toți cei ce sunt împovărați, iar El le va da odihnă. A-ți imagina

că El nu poate să mântuiască până la capăt înseamnă să-L li-

mitezi pe Sfântul lui Israel și să diminuezi puterea Lui; în-

seamnă să batjocorești inima iubitoare a Prietenului păcăto-

șilor și să arunci o umbră de îndoială asupra dragostei Lui. În

oricare dintre aceste cazuri, am comite un păcat crud împo-

triva celor mai milostive aspecte ale cinstei ce I se cuvine, și

care constau din abilitatea și dorința Lui de a-i mântui pe toți

cei care vin la Dumnezeu prin El.

Copilul aflat în pericolul de a fi cuprins de incendiu se

agață doar de pompier și își pune încrederea în acesta. El nu

ridică întrebări cu privire la puterea brațelor pompierului de

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 18 =

a-l purta sau cu privire la zelul inimii lui de a-l salva. El doar

se agață de pompier. Fierbințeala flăcărilor este teribilă, fu-

mul este înecăcios, dar copilul rămâne agățat, iar eliberatorul

lui îl va conduce rapid în siguranță. Agață-te de Isus cu ace-

eași siguranță de copil, căci El poate și te va scoate din peri-

col, din flăcările păcatului.

Natura Domnului Isus ar trebui să ne inspire cu cea mai

deplină siguranță. Întrucât El este Dumnezeu, El poate să ne

și mântuiască. Întrucât El este Om, este și plin de toată plină-

tatea cu care ne binecuvântează. Întrucât El este deopotrivă

Dumnezeu și Om într-o Persoană măreață, El îl întâlnește pe

om în calitatea Sa umană și pe Dumnezeu în sfințenia Lui.

Scara este suficient de lungă pentru a se întinde de la Iacov,

cel plecat înaintea lui Dumnezeu pe pământ, până la Iehova,

DOAR PRIN ISUS

= 19 =

Cel care domnește în ceruri. A aduce o altă scară ar fi ca și

cum am presupune că El a eșuat să ofere un pod suficient de

lung pentru această distanță, și a-L dezonora în chip inimagi-

nabil. Dacă până și a adăuga cuvintelor Sale înseamnă să atra-

gem un blestem asupra noastră, ce ar putea însemna să pre-

tindem că am adăuga ceva la El? Amintește-ți că El, doar El

este calea, iar să presupui că noi trebuie, într-un fel sau altul,

să adăugăm căii divine, înseamnă a fi suficient de aroganți să

ne gândim că am putea adăuga ceva Lui. Departe de noi un

astfel de gând! Fii dezgustat de așa ceva ca de o blasfemie

căci, în esență, aceasta ar fi cea mai rea dintre blasfemiile ce

s-ar putea rosti împotriva Domnului dragostei.

A veni la Isus cu un preț în mâna ta ar fi o mândrie de

nesuportat, chiar dacă am avea vreun merit pe care să-l pu-

tem aduce. Ce să-I dăm noi Lui, de care să aibă nevoie? Ce am

putea să-I aducem, de care El să aibă nevoie? Și-ar vinde El

oare binecuvântările neprețuite ale răscumpărării Lui? Ceea

ce El a împlinit cu sângele inimii Lui, le-ar pune El oare în

negoț cu noi, le-ar da El pe lacrimile, promisiunile, perfor-

manțele noastre religioase, pe sentimentele sau faptele noas-

tre? El nu Se coboară să Se vândă ca la piață: El va dărui totul

fără plată, așa cum este nimerit dragostei Lui regale.

Dar omul care a oferit un preț înaintea Lui nu știe cu

cine are de-a face și nici cât de grav Îi stârnește Duhul la mâ-

nie. Păcătoșii ce vin cu mâinile goale pot să capete tot ce-și

doresc. Tot ceea ce ei ar putea avea nevoie se găsește în Isus,

iar El dăruiește totul celor care cer. Dar trebuie să credem că

El este totul în tot și trebuie să nu îndrăznim să rostim un

cuvânt care să sugereze că am putea completa ceea ce El a

finalizat sau să ne facem pe noi mai pregătiți pentru ceea ce

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 20 =

ne dăruiește atunci când venim ca niște păcătoși lipsiți de me-

rite.

Motivul pentru care putem avea speranță pentru ierta-

rea păcatelor și viața veșnică, prin credința în Domnul Isus,

stă în faptul că Dumnezeu a rânduit astfel lucrurile. El S-a

jurat pe Sine în Evanghelie că îi va salva pe toți cei care își

pun credința cu adevărat în Domnul Isus, iar El nu va întoarce

niciodată spatele promisiunii Lui. El găsește atât de plăcut să

Îl trimită pe singurul Său Fiu, încât Își găsește în același timp

plăcerea în toți cei care își pun nădejdea în El, care este sin-

gura speranță pentru ei. Însuși mărețul Dumnezeu Îl prinde

în mâna Sa pe cel care s-a alipit de Fiul Lui. El împlinește

mântuirea pentru toți cei care caută acea mântuire venind la

Răscumpărătorul care a fost junghiat. Spre onoarea Fiului

Său, El nu va tolera ca omul care își pune încrederea în El să

fie dat de rușine. „Cine crede în Fiul, are viața veșnică” (Ioan

3:36), căci Dumnezeul veșnic l-a luat în mâinile Sale, și l-a

făcut părtaș vieții Lui. Dacă ți-ai pus încrederea doar în Isus,

nu trebuie să te temi, căci vei fi mântuit cu siguranță, atât

acum, cât și în ziua revenirii Lui.

Atunci când omul se pocăiește și crede în Hristos, există

o unire ce are loc între el și Dumnezeu, iar acea unire îi ga-

rantează binecuvântarea. Credința ne mântuiește pentru că

ea ne face să ne agățăm de Hristos Isus, iar El este una cu

Dumnezeu, aducându-ne astfel în părtășie cu Dumnezeu.

Mi s-a spus că, în urmă cu câțiva ani, în apropiere de

Cascada Niagara, s-a răsturnat o barcă iar doi bărbați au fost

luați de ape și duși către dezastru. Câțiva oameni de pe mal

au reușit să arunce o frânghie către aceștia, și amândoi au

DOAR PRIN ISUS

= 21 =

prins-o. Unul dintre ei s-a ținut strâns de ea și a fost adus în

siguranță la mal, dar celălalt a văzut un buștean mare plutind

în apropiere și, abandonând frânghia, s-a agățat de acel lemn.

Probabil că el se gândise că îi va fi mai bine datorită mărimii

lui dar, pentru că nu exista nicio frânghie care să-l țină legat

de mal, aceasta l-a dus până peste marginea cascadei. Mări-

mea acelui buștean n-a fost de niciun ajutor celui care s-a

agățat de el. Era nevoie de o ancoră ca acesta să poată fi adus

la mal în siguranță. În mod asemănător, atunci când un om

își pune încrederea în meritele lui, în faptele lui bune, în ru-

găciunile lui, în dărnicia, ritualurile lui sau orice alte lucruri

de acest fel, el nu va fi mântuit, pentru că între el și Dumne-

zeu nu există nicio unire prin Isus Hristos. Dar credința, chiar

dacă ar părea că este o frânghie firavă, ea se găsește pusă în

mâna mărețului Dumnezeu, pe malul care este sigur. Puterea

infinită a Lui susține frânghia de legătură și îl trage pe om de

la distrugere. O, binecuvântarea credinței, care ne unește cu

Dumnezeu prin Mântuitorul rânduit de El, Isus Hristos! Citi-

torule, nu ți se par aceste cuvinte de bun simț? Gândește-te la

ele și fie ca, în curând, să existe o legătură de unire între tine

și Dumnezeu, prin credința în Hristos Isus!

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 22 =

= 23 =

3

Credința personală

în Hristos

Există astăzi o tendință groaznică de a-L scoate pe Hris-

tos din Evanghelie. Gândește-te cum ar fi să scoți făina din

rețeta pâinii. Oamenii aud explicată calea mântuirii și sunt de

acord că ea este biblică și că oferă soluția completă la pro-

blema lor, dar uită că un plan n-are nicio utilitate dacă nu este

pus în practică. Ei uită că, în privința mântuirii, credința per-

sonală în Domnul Isus Hristos este esențială. Drumul către

York nu mă va duce acolo, dacă eu nu mă pun în mișcare.

Toată învățătura sănătoasă care a fost transmisă și crezută

vreodată nu îi va mântui niciodată pe oameni dacă ei nu își

vor pune personal credința în Hristos. Dl. MacDonald le-a ce-

rut cândva locuitorilor insulei St. Kilda să îi spună cum este

mântuit un om. Un bătrân i-a răspuns: „Vom fi mântuiți dacă

ne pocăim și ne abandonăm păcatele, și ne întoarcem la Dum-

nezeu”. „Da”, a spus o femeie în floarea vârstei, „și cu inima

sinceră”. „Evident”, s-a alăturat un al treilea, „și cu rugă-

ciune”. „Și”, a adăugat al patrulea, „trebuie să fie o rugăciune

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 24 =

sinceră”. „Trebuie să existe sârguință în același timp”, a spus

un al cincilea, „în păzirea poruncilor”. În felul acesta, fiecare

persoană a contribuit cu ceva, simțind că un crez foarte onest

și decent a fost creionat în felul acesta, așteptând apoi ca pre-

dicatorul să-și dea acordul. Dar tot ce au obținut ei a fost să

stârnească cea mai profundă milă din partea lui, căci apoi el

a trebuit să o ia de la capăt și să-L predice pe Hristos acestor

oameni. Ei adăugaseră alte lucruri la simpla încredere în

Hristos, însoțită de pocăință. Mintea carnală întotdeauna își

croiește pentru sine o cale prin care eul să poată lucra și să

devină măreț.

Dar calea lui Hristos este tocmai pe dos. Domnul Isus o

prezintă foarte condensat în versetul următor: „Cine va crede

și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osân-

dit” (Marcu 16:16). A crede și a fi botezat nu sunt aspecte me-

ritorii, de care să fii mândru. Ele sunt atât de simple, încât să

te lauzi cu ele este imposibil, iar harul fără plată strălucește

când lauda de sine a omului încetează. Această cale de mân-

tuire este concepută așa încât să poată fi doar prin har.

Se poate ca acum cititorul meu să fie nemântuit: care

este motivul? Ai îndoieli cu privire la calea mântuirii, așa cum

este ea prezentată în textul pe care l-am citat? Te temi că ai

putea să nu fii mântuit dacă ai ascultat de acel pasaj? Cum ar

fi posibil, când Dumnezeu a jurat pe Cuvântul Său în ce pri-

vește siguranța acestei căi? Cum poți eșua dacă Dumnezeu a

lăsat această cale, și Și-a dat promisiunea? Crezi oare că

această cale de mântuire este foarte ușoară?

De ce, atunci, nu o urmezi? Tocmai ușurința ei îi lasă

fără scuză pe cei care o ignoră. Dacă ai fi făcut un lucru dificil

CREDINȚA PERSONALĂ ÎN HRISTOS

= 25 =

ca să poți fi mântuit, nu fi atât de nebun încât să neglijezi

această cale, care îți cere puțin.

A crede înseamnă a-ți pune încrederea sau a te bizui pe

Hristos Isus. Cu alte cuvinte, înseamnă să renunți la depen-

dența de tine, și să depinzi doar de El. A fi botezat înseamnă

să te supui poruncii pe care Domnul nostru a împlinit-o la râul

Iordan, față de care convertiții s-au supus în Ziua Cincizecimii

și pe care a ascultat-o temnicerul din Filipi chiar în noaptea

convertirii lui. Ea reprezintă mărturisirea exterioară, în fața

altora, care urmează credinței din inimă. Nu semnul exterior

este ceea ce te mântuiește, ci el arată moartea, îngroparea și

învierea noastră împreună cu Isus și, asemenea Cinei Domnu-

lui, nu poate fi neglijat.

Esența este să crezi în Hristos și să-ți mărturisești cre-

dința. Crezi tu în El? Atunci, dragă prietene, lasă deoparte te-

merile tale: vei fi mântuit! Ești încă necredincios? Atunci

amintește-ți că există o singură ușă, și dacă nu vei intra prin

ea, vei muri în păcatele tale. Ușa este acolo, dar dacă tu nu

intri prin ea, la ce îți va fi de folos să știi că există? Este vital

să asculți de porunca Evangheliei. Nimic nu te poate salva

dacă nu auzi vocea lui Isus și dacă nu Îl asculți cu adevărat.

Doar să te gândești și să te hotărăști nu va rezolva problema.

Trebuie să ajungi să faci cu adevărat pasul credinței, căci doar

atunci când vei crede cu adevărat vei trăi cu Dumnezeu.

Am auzit de un prieten care dorea să fie de ajutor în

convertirea unui tânăr. Cineva i-a spus: „Poți să mergi și să

vorbești cu el, dar nu cred că vei avea succes, pentru că el deja

știe foarte bine planul mântuirii”. Și așa era și situația, motiv

pentru care, când prietenul nostru a început să vorbească cu

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 26 =

acel tânăr, a primit următorul răspuns: „Sunt recunoscător,

dar nu cred că-mi poți spune multe lucruri, fiindcă de multă

vreme am cunoscut și am admirat planul de mântuire prin

jertfa substitutivă a lui Hristos”. El știa acel plan, dar nu cre-

zuse în Persoana lui Hristos. Planul de mântuire este peste

măsură de minunat, dar nu ne va ajuta dacă nu credem per-

sonal în Domnul Isus Hristos. Ce utilitate ar putea avea să știi

că există planul unei case, dacă nu intri în acea casă tu însuți?

Bărbatul din poza noastră, care stă în ploaie, nu se simte con-

fortabil privind la planul care stă înaintea ochilor lui. La ce

bun să existe modele de îmbrăcăminte, dacă tu nu ai o

zdreanță să pui pe tine?

A existat cândva un șef arab la Cairo, care era foarte

bolnav și s-a dus să fie consultat de un doctor misionar. Acel

doctor i-a spus că îi poate da o rețetă. Și așa și făcut, dar după

CREDINȚA PERSONALĂ ÎN HRISTOS

= 27 =

o săptămână a descoperit că arabul nostru nu se simțea cu

nimic mai bine. „Ai luat rețeta mea?”, a întrebat el. „Da, am

mâncat fiecare bucățică din acea hârtie”. El visase că avea să

fie vindecat prin devorarea scrisului doctorului, lucru pe care

l-aș putea denumi planul medicinei. El ar fi putut mai bine să

meargă la o farmacie și să ia medicamentele, care poate că l-

ar fi însănătoșit. Dar nimic bun n-ar fi putut să-i producă

mâncatul acelei rețete. Același lucru este valabil în cazul mân-

tuirii. Nu planul de mântuire te poate salva, ci punerea în

practică a acelui plan prin Domnul Isus, în moartea Lui în lo-

cul nostru, și prin acceptarea de către noi a planului și a lui

Hristos.

Sub legea evreiască, păcătosul aducea un miel drept sa-

crificiu, apoi își punea mâinile peste el. Asta nu era un vis,

nici o teorie sau plan. În acea jertfă, el găsea ceva substanțial,

era un lucru real pe care putea pune mâna și îl putea atinge.

În același fel ne bizuim noi pe lucrarea reală a lui Hristos, cel

mai substanțial lucru de sub cer. Noi venim la El cu credință

și spunem: „Dumnezeu mi-a oferit o jertfă aici, și eu o accept.

Cred în mântuirea împlinită pe cruce. Sunt sigur că păcatul a

fost îndepărtat de către Hristos, și mă odihnesc în El”. Dacă

vrei să fii mântuit, atunci trebuie să treci dincolo de accepta-

rea planurilor și a doctrinelor, și să ajungi în locul în care să

te odihnești în Persoana divină și în lucrarea finalizată a

Domnului Isus Hristos. Dragă cititorule, Îl vei primi, Îl vei

avea tu pe Hristos chiar acum?

El îi cheamă pe toți cei ce sunt trudiți și împovărați să

vină la El, și El le va da odihnă (Matei 11:28). El nu promite

acest lucru dacă ei doar visează la El. Ei trebuie să vină, și

trebuie să vină la El, nu doar la biserică, nu doar la botez, ci

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 28 =

la nimic altceva decât la Persoana Lui divină. Atunci când șar-

pele de aramă a fost ridicat în pustie, oamenilor nu li s-a spus

să privească la Moise, nici la chivot, nici la stâlpul de nor, ci

la șarpele de aramă (Numeri 21:8). Doar privirea nu era sufi-

cientă, dacă ei nu priveau la obiectul corect, iar obiectul co-

rect era insuficient dacă ei nu priveau. Nu era de ajuns ca ei

să știe de existența șarpelui de aramă, ci fiecare trebuia, in-

dividual, să privească la el.

Atunci când un om este bolnav, el poate ști multe lucruri

despre medicamente, și totuși ar putea muri dacă nu le ia.

Trebuie să Îl primim pe Isus Hristos, căci „tuturor celor ce L-

au primit... le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”

(Ioan 1:12). Aș vrea să subliniez aceste două cuvinte: trebuie

să Îl primim, și trebuie să Îl primim pe El. Trebuie să deschi-

dem larg ușa și să Îl luăm în interior pe Hristos Isus, căci

„Hristos în noi” este „nădejdea slavei” (Coloseni 1:27). Hris-

tos trebuie să nu fie pentru noi nici mit, nici vis, ci un Om real

și Dumnezeu adevărat, iar primirea Lui de către noi nu tre-

buie să fie o acceptare forțată, ci un consimțământ fericit, din

inimă, al sufletului, care spune că El este totul în tot în mân-

tuirea noastră. N-ar trebui, deci, să venim la El de îndată și

să facem din El singura noastră nădejde?

Un porumbel poate fi vânat de un uliu și se poate simți

constant în pericol. Dacă porumbelul află că există un adăpost

între niște stânci, el se va grăbi fericit într-acolo. Odată ce

este adăpostit pe deplin în acel refugiu, nu se mai teme de

pasărea de pradă. Dar dacă el nu se ascunde în acea stâncă,

va fi capturat de inamicul lui. Stânca nu i-ar fi de niciun folos

porumbelului dacă n-ar pătrunde în mod real în adăpostul ei.

Întreg trupul trebuie să-i fie ascuns în stâncă. Cum ar fi dacă

CREDINȚA PERSONALĂ ÎN HRISTOS

= 29 =

ar ști de alte zece mii de păsări că și-au găsit siguranța acolo,

înaintea acestui porumbel? Acest simplu fapt n-ar putea să

salveze porumbelul urmărit de uliu. Trebuie să se pună întru

totul în adăpost și să se îngroape acolo în refugiul lui, altfel

viața îi va fi distrusă. Ce imagine a credinței este aceasta! Ea

înseamnă să intri în Hristos, ascunzându-te în rănile Lui.

Stânca veacurilor, croită pentru mine,

Dă-mi voie să mă ascund în Tine.

Porumbelul nu se mai vede acum, ci doar stânca. În ace-

lași fel, sufletul vinovat se ascunde în coasta străpunsă a lui

Isus, prin credință, și este îngropat în El, invizibil pentru ju-

decata răzbunătoare a lui Dumnezeu. Dar trebuie să existe

această primire personală a lui Hristos drept adăpost, și toc-

mai acest lucru este ignorat de atât de mulți oameni, fiind

amânat zi de zi, până când ei ajung să „moară în păcatele lor”.

Ce cuvinte groaznice sunt acestea! Este ceea ce Domnul nos-

tru spunea evreilor necredincioși, și ceea ce ne spune și nouă

acum: „dacă nu credeți... veți muri în păcatele voastre” (Ioan

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 30 =

8:24). Îți tremură inima la gândul că poate exista cineva care

să citească aceste rânduri, și totuși să se afle în compania ti-

căloasă a celor care vor pieri în felul acesta. Fie ca Domnul să

prevină acest dezastru prin mărețul Lui har!

Am văzut zilele trecute o imagine remarcabilă de care

mă voi folosi drept ilustrație a căii de mântuire prin credința

în Isus. Un infractor comisese o crimă pentru care pedeapsa

era moartea, dar el trăia în vremurile de demult, când biseri-

cile erau considerate sanctuare în care criminalii puteau să se

ascundă și astfel să scape de moarte. Imaginați-vi-l pe crimi-

nal gonind către biserică, pe când gărzile îl urmăresc cu săbi-

ile scoase, însetate după sângele lui! Ei îl urmează până la ușa

bisericii. El gonește sus pe scări, și tocmai când urmăritorii

sunt gata să îl prindă și să îl taie în bucăți în pragul bisericii,

iese prezbiterul și, ținând sus crucea, strigă către ei: „Înapoi,

înapoi! Nu pătați casa lui Dumnezeu cu sânge! Înapoi!” Dintr-

o dată, soldații respectă emblema și se retrag, în timp ce săr-

manul fugar se ascunde tremurând în spatele robei preoțești.

Același lucru este valabil cu noi și Hristos. Păcătosul vinovat

aleargă direct la Isus și, chiar dacă Dreptatea îl urmărește,

Hristos Își ridică mâinile străpunse și strigă înaintea Dreptă-

ții: „Înapoi! Eu îl adăpostesc pe acest păcătos. Eu îl ascund în

locul tainic al chivotului Meu. Nu-l voi lăsa să piară, căci el își

pune încrederea în Mine.”

Păcătosule, aleargă la Hristos! Dar tu răspunzi, „Sunt

prea ticălos!” Cu cât ești mai ticălos, cu atât mai mult Îl vei

onora prin a crede că El este capabil să te protejeze chiar și

pe tine. „Dar sunt un păcătos atât de rău.” Atunci o onoare

mai mare va fi acordată Lui, dacă te vei ascunde în El, chiar

dacă ești un păcătos atât de rău. Dacă ai o boală neînsemnată

CREDINȚA PERSONALĂ ÎN HRISTOS

= 31 =

și îi spui doctorului – „Sunt foarte sigur că îndemânarea ta

mă va vindeca”, nu îi vei aduce un compliment deosebit. Ori-

cine poate să ajute în cazul unei boli neînsemnate. Dar dacă

ești grav bolnav, de o boală complicată care te face să suferi

teribil, și dacă spui – „Nu găsesc un doctor mai bun decât tine.

Nu voi accepta niciun alt sfat, decât al tău. Sunt fericit să-mi

încredințez viața în mâinile tale!”, ce onoare îi vei face pu-

nându-ți viața în mâinile lui, atunci când te găsești într-un

pericol extrem. Fă același lucru cu Hristos! Pune-ți sufletul în

grija Lui – fă acest lucru cu hotărâre și fără îndoială. Îndrăz-

nește să renunți la toate celelalte speranțe și riscă totul pe

Isus. Spun „riscă”, deși nu există niciun risc real în acest lu-

cru, căci El este cu totul capabil să mântuiască. Aruncă-te pur

și simplu în brațele lui Hristos și nu lăsa ca nimic altceva de-

cât credința să fie în sufletul tău față de El. Crede în El, pune-

ți nădejdea în El, și nu îți va fi rușine niciodată de această

siguranță. „Cine se încrede în El, nu va fi dat de rușine” (1

Petru 2:6).

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 32 =

= 33 =

4

Credința – un lucru

foarte simplu

Pentru mulți oameni, credința pare un lucru dificil. Rea-

litatea este că e dificil pentru că e ușor. Naaman s-a gândit că

este greu să meargă să se îmbăieze în râul Iordan, dar dacă

ar fi avut vreun lucru foarte dificil de făcut, l-ar fi făcut cu

bucurie (2 Împărați 5). Oamenii gândesc că mântuirea trebuie

să fie rezultatul vreunui lucru sau sentiment foarte misterios

și greu. Dar gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noas-

tre, și căile Lui sunt diferite de căile noastre. El ne-a oferit

calea mântuirii la fel cum am spune A, B, C, și asta pentru ca

până și cel mai neștiutor și mai slab dintre oameni să poată fi

mântuit. Nu există nimic în legătură cu mântuirea care să

ducă la confuzie pe cineva. Dar, pentru că toți se așteaptă să

fie încurcați de ea, mulți oameni ajung cumva tulburați când

descoperă că este atât de simplă. Realitatea e că noi nu cre-

dem că Dumnezeu chiar spune ceea ce El spune, așa că acțio-

năm ca și cum vorbele Lui n-ar fi adevărate.

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 34 =

Am auzit cândva de un învățător de școală duminicală

care a făcut un experiment cu copiii, pe care eu nu știu dacă

l-aș încerca vreodată, căci ar putea să fie unul foarte scump.

Acest învățător încerca să ilustreze ce este credința și, pentru

că nu putea să ajungă la mințile băieților din clasa lui, și-a

scos ceasul din buzunar și i-a spus unuia dintre ei: „Îți voi da

acum acest ceas, John. Îl vei lua?” John se gândea ce ar putea

intenționa învățătorul și, în loc să accepte comoara respec-

tivă, n-a dat niciun răspuns. Învățătorul a trecut apoi la ur-

mătorul băiat: „Henry, iată ceasul. Îl vei lua?” Băiatul a răs-

puns foarte politicos: „Nu, mulțumesc, domnule!”

Învățătorul a încercat apoi același lucru cu mai mulți

băieți, și n-a obținut decât același rezultat, până când unul

mai fără educație și care n-a stat prea mult pe gânduri, ca

alții, ci fiind mai degrabă credincios, a spus în cel mai natural

fel cu putință: „Vă mulțumesc, domnule”, și a pus ceasul în

buzunarul propriu. Apoi ceilalți băieți s-au trezit la realitatea

uimitoare: colegul lor tocmai ce primise un ceas pe care ei

CREDINȚA – UN LUCRU FOARTE SIMPLU

= 35 =

toți îl refuzaseră. Un băiat a întrebat imediat: „Poate să-l păs-

treze?” „Desigur”, a spus învățătorul, „i l-am oferit, iar el l-a

acceptat. N-aș putea să dăruiesc un lucru, după care să-l cer

înapoi. V-am oferit vouă tuturor ceasul, dar niciunul n-ați

vrut să-l primiți.”

„Dacă aș fi știut că nu glumiți”, a spus unul dintre băieți,

„l-aș fi luat”. Evident că l-ar fi luat. El se gândise că este doar

un joc cu un tâlc. Toți ceilalți băieți au fost groaznic de supărați

la gândul că au pierdut ceasul care li se oferise. Fiecare a pro-

testat, „Credeam că nu vorbiți serios, de aceea…” Nimeni nu a

acceptat darul, ci toți se gândiseră doar. Fiecare se gândise te-

oretic să îl accepte, dar au rămas la teorie, cu excepția acelui

băiat simplu, care a crezut ce i s-a spus și a primit ceasul.

Îmi doresc să pot fi mereu asemenea unui copil simplu

și să cred literal ceea ce Domnul spune, însușindu-mi ceea ce

El îmi pune înainte și cunoscând că El nu se joacă cu mine și

că n-aș putea greși cu ceva atunci când accept ceea ce El îmi

oferă în Evanghelie. Doar să cred și să nu pun nicio întrebare.

Dar noi tot avem îndoieli. Când Domnul Îl înalță pe preaiubi-

tul Său Fiu înaintea unui păcătos, acel păcătos ar trebui să Îl

primească fără ezitare. Dacă Îl primești, Îl ai, și nimeni nu-L

mai poate lua de la tine. De ce să nu-ți îndrepți mâna către El

și să-L primești acum? Când oamenii acceptă Biblia ca fiind

literalmente adevărată și când văd că Isus Hristos este oferit

cu adevărat tuturor celor care își pun credința în El, toată

greutatea legată de înțelegerea căii mântuirii se risipește pre-

cum chiciura de dimineață, atunci când soarele strălucește.

Într-o zi, au venit două persoane în biroul meu. Auziseră

Evanghelia de la mine de câtva timp, și fuseseră profund

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 36 =

atinse de ea. Ele și-au exprimat regretul că aveau să se mute

undeva departe, dar și-au arătat recunoștința pentru faptul

că m-au auzit predicând. M-am bucurat de mulțumirile lor,

dar m-am simțit neliniștit cu privire la o lucrare mai eficientă

care să se petreacă în sufletele lor, așa că le-am întrebat: „Dar

voi ați crezut cu adevărat în Domnul Isus Hristos? Sunteți

mântuite?” Una dintre ele mi-a răspuns: „Am încercat din

greu să cred”. Aud o astfel de replică destul de des, dar nicio-

dată nu o las neprovocată. „Nu merge așa”, am spus eu. „I-ai

spus vreodată tatălui tău că ai încercat din greu să crezi în

el?” Ele au recunoscut că o astfel de vorbire ar reprezenta o

insultă la adresa tatălui lor.

Apoi le-am prezentat Evanghelia foarte clar, într-un

limbaj pe cât de simplu am putut, și le-am implorat să creadă

în Hristos, care este mai vrednic de credință decât cei mai

buni dintre tații noștri pământești. Una dintre ele a răspuns:

„Nu pot să cred: nu pot să cred că sunt mântuită.” Am conti-

nuat spunând, „Dumnezeu a spus că oricine își pune credința

în Fiul Său este mântuit. Îl vei face un mincinos acum, sau vei

crede Cuvântul Lui?” În timp ce vorbeam, una dintre ele a pă-

rut dintr-o dată uimită, apoi ne-a spus strigând: „Acum văd

totul! Sunt mântuită! O, binecuvântați pe Mântuitorul pentru

mine; El mi-a arătat calea, și m-a mântuit! Acum văd totul”.

L-am binecuvântat și preamărit pe Domnul din toată inima

pentru acel suflet adus la lumină. Dar una dintre cele două

persoane, totuși, nu putea vedea Evanghelia la fel ca cealaltă,

deși mă simt încredințat în inima mea că va ajunge să o vadă

după nu multă vreme. Cât de ciudat ar părea ca amândouă

persoanele să audă aceleași cuvinte, dar una să vină la lu-

mină, iar cealaltă să rămână în întuneric.

CREDINȚA – UN LUCRU FOARTE SIMPLU

= 37 =

Schimbarea care vine peste acea inimă, atunci când

mintea pricepe Evanghelia, este adesea reflectată pe fața

omului, și ea strălucește ca lumina soarelui. Astfel de suflete

proaspăt iluminate adesea exclamă: „Este atât de clar acum.

De ce n-am văzut oare aceste lucruri până în clipa asta? Înțe-

leg acum tot ceea ce am citit în Biblie. Totul îmi pare clar într-

o clipă, iar acum pot vedea ceea ce nu înțelegeam niciodată în

trecut.” Realitatea este că adevărul a fost întotdeauna clar,

dar oamenii au căutat semne și minuni și, de aceea, nu văd

lucrul care e atât de aproape de ei. Oamenii în vârstă adesea

își caută ochelarii când aceștia se găsesc pe frunțile lor. Ei

spun deseori că eșuează să vadă lucrurile care se află chiar

înaintea ochilor lor. Isus Hristos este chiar acolo, și tot ceea

ce trebuie să facem este să privim la El și să trăim, dar noi

credem atâta confuzie și complicăm acel lucru care este pe cât

de simplu ar putea fi.

Incidentul cu acele două persoane îmi amintește de un

altul. O prietenă mult respectată a venit la mine într-o dimi-

neață de duminică, după serviciul bisericii, pentru a-mi

strânge mâna și pentru că, spunea ea, „Am împlinit vârsta de

50 de ani în aceeași zi ca și tine. Sunt asemenea ție, păstorule,

în acel lucru, dar sunt extrema cealaltă în lucrurile mai bune”.

I-am răspuns: „Atunci trebuie să fii o femeie foarte bună, căci

în multe lucruri îmi doresc și eu să fiu opusul a ceea ce sunt”.

„Nu, nu”, spuse ea, „nu m-am referit deloc la asta. Eu nu sunt

deloc un om bun.” „Ce?”, am replicat eu surprins, „nu ești un

credincios în Isus Hristos?” „Ei bine”, s-a bâlbâit ea cu multă

emoție, „eu, eu... voi încerca”.

În clipa aceea m-am apropiat de ea și i-am spus: „Dragă

suflete, sper că nu vrei să-mi spui că vei încerca să crezi în

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 38 =

Domnul meu! Nu voi permite o astfel de vorbire. Asta e ne-

credință. Ce a făcut El rău ca să vorbești despre El în felul

acesta? Vrei să-mi spui că vei încerca să mă crezi? Nu cred că

vrei să mă insulți în felul acesta. Tu spui despre mine că sunt

un om vrednic de crezare și astfel mă crezi pe cuvânt. Cu si-

guranță că n-ai vrea să-L crezi mai puțin pe Hristos, nu-i

așa?” Apoi, cu lacrimi în ochi, ea a exclamat: „Roagă-te pentru

mine!” Răspunsul meu a fost următorul: „Nu cred că pot face

așa ceva. Ce aș putea să-I cer Domnului să facă pentru cineva

care nu-și pune credința în El? Nu văd nimic pentru care să

mă rog. Dacă vei crede în El, vei fi mântuită, iar dacă nu vei

crede în El, nu-I pot cere să inventeze o modalitate nouă prin

care să te mântuiască.”

Apoi ea a repetat: „Voi încerca să cred!”, dar i-am spus

cu toată seriozitatea că nu accept „încercări”, fiindcă mesajul

Domnului nu menționează „încercarea”, ci El a spus: „Crede

în Domnul Isus, și vei fi mântuit” (Faptele Apostolilor 16:31).

Am insistat apoi asupra ei cu mărețul adevăr care spune că

„Cine crede în Fiul, are viața veșnică” (Ioan 3:36), dar și cu

reversul lui teribil – „cine nu crede, a și fost judecat” (Ioan

3:18). Am îndemnat-o la credință deplină în Domnul odată

răstignit dar acum înălțat, iar Duhul Sfânt, prezent atunci, a

făcut-o capabilă să-și pună credința în El. A spus apoi cu toată

sinceritatea: „M-am uitat dintotdeauna la sentimentele mele,

și aceasta a fost greșeala mea. Acum îmi pun nădejdea, îmi

încredințez sufletul lui Isus Hristos, și sunt mântuită”. Și a

găsit pacea imediată prin credință. Nu există nici o altă cale.

Dumnezeu a transformat necesitățile vieții în chestiuni

foarte simple. Trebuie să mâncăm, și până și un copil știe cum

să ducă mâncarea la gură. Trebuie să bem, și până și cel mai

CREDINȚA – UN LUCRU FOARTE SIMPLU

= 39 =

firav bebeluș știe cum să facă acest lucru, fără să fie nevoie

să îl înveți. Există un izvor în curtea orfelinatului Stockwell,

iar atunci când curge pe vreme caniculară, băieții se duc la el

în mod natural. N-au nevoie să le predăm lecții despre cum să

folosească izvorul. Mulți băieți necăjiți vin la orfelinat, dar

niciunul n-a fost vreodată atât de neștiutor încât să fie inca-

pabil să bea apă. Tot așa, în lucrurile spirituale, credința este

ceea ce mâncatul și băutul sunt în lucrurile pământești. Prin

gura credinței, noi luăm binecuvântările harului în natura

noastră spirituală, și ele devin ale noastre.

Dacă vrei să crezi, dar te gândești că nu poți, nu vezi că,

așa cum putem mânca și bea fără a fi niște oameni puternici,

și ne întărim trupurile prin mâncare, tot așa Îl putem primi

pe Isus Hristos fără efort și, primindu-L, primim putere pen-

tru tot efortul ulterior de care am avea nevoie?

Credința este un lucru atât de simplu încât oridecâteori

încerc să o explic sunt preocupat să nu îi încețoșez simplita-

tea. Atunci când Thomas Scott a tipărit notițele lui explicative

la cartea Călătoria Creștinului a lui John Bunyan, el l-a între-

bat pe unul dintre enoriașii lui dacă a înțeles cartea. „Oh, da”,

a răspuns persoana respectivă, „l-am înțeles pe John Bunyan

foarte bine, și sper că într-o zi, prin harul Domnului, voi în-

țelege și explicațiile dumitale”. M-aș simți distrus dacă citito-

rul meu ar înțelege ce este credința, dar apoi ar ajunge la con-

fuzii datorită explicațiilor mele! Voi încerca totuși să o explic,

și mă rog ca Domnul să facă explicațiile mele clare.

Mi s-a povestit despre o situație când, pe un drum

anume, exista o porțiune aflată în dispută. Proprietarul dorea

să-și păstreze controlul asupra acelui teren dar, în același

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 40 =

timp, nu dorea să deranjeze publicul. Așa că a făcut un aran-

jament care a condus la următoarea situație. Văzând o fetiță

care stătea la poartă, un turist s-a apropiat de ea și i-a oferit

câțiva bani ca să-i permită să treacă de poartă. „Nu, nu”,

spuse copilul, „nu voi accepta nimic, ci doar trebuie să mă

întrebați, „te rog, îmi dai voie să trec?”, și apoi sunteți bine-

venit să treceți”. Trebuia cerută permisiunea. Dar, ce era in-

teresant, era că ea putea fi obținută doar prin a cere. În ace-

lași fel, viața veșnică este disponibilă fără plată, și poate fi

primită imediat prin a ne pune încrederea în cuvintele Aceluia

care nu poate minți. Crede în Hristos, și prin acea credință

vei primi mântuirea și viața veșnică. Nu filozofa! Nu te așeza

și nu îți necăji sărmanul creier. Doar crede-L pe Domnul așa

cum l-ai crede pe tatăl tău. Crede în El așa cum ți-ai încredința

banii unei bănci sau sănătatea în mâna unui doctor.

CREDINȚA – UN LUCRU FOARTE SIMPLU

= 41 =

Credința nu ți se va mai părea dificilă, și nici n-ar trebui

să fie dificilă, tocmai pentru că este simplă. Credința în-

seamnă să îți încredințezi viața, să crezi în Persoana, lucra-

rea, meritele și puterea Fiului lui Dumnezeu. Unii gândesc că

această încredere este un exercițiu al imaginației dar, în rea-

litate, este cel mai simplu și mai rațional lucru posibil. Pentru

unii dintre noi, adevărurile care erau cândva dificile de crezut

sunt acum realități pe care le găsim imposibil de pus sub sem-

nul întrebării. Dacă ar fi ca vreunul dintre strămoșii noștri să

se ridice dintre morți și să vină în lume astăzi, cât de multe

lucruri ar avea de crezut! Ar putea spune: „Unde sunt flinta

și fierul? Vreau să fac puțină lumină”. Dar noi i-am da acea

cutiuță, cu bețișoarele acelea din lemn, și i-am spune să lo-

vească unul dintre bețișoare de marginea cutiei. I-ar trebui o

grămadă de credință înainte de a fi convins că în felul acesta

s-ar produce o flacără. „Vino cu noi, bunicule. Stai în scaunul

acela. Privește la cutiuța dinaintea ochilor tăi. Poți să faci și

o poză”. „Nu”, ar spune el, „e ridicol. Nu pot crede”. „Poți să

călătorești cu viteza de 50 de mile pe oră, și asta fără cai”. El

n-ar putea să creadă, până îl vom urca în tren. „Bunicule, poți

vorbi acum cu fiul tău din New York prin telefon, și el îți poate

răspunde”. Am putea să-l uimim pe bătrânul domn. N-ar avea

el nevoie de toată credința lui?

Totuși, noi credem aceste lucruri fără efort, pentru că

experiența ni le-a făcut atât de familiare. Dar credința este cu

totul necesară pentru voi, cei care sunteți străini de lucrurile

spirituale. Voi păreți pierduți în timp ce noi vorbim despre

ele. Dar, pentru noi, ea este simplă, pentru că avem o viață

nouă și avem părtășie în realitățile spirituale. Avem un Tată

cu care vorbim, și El ne aude. Avem un Mântuitor care ascultă

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 42 =

dorințele inimilor noastre și ne ajută în luptele noastre împo-

triva păcatului. Pentru cei care înțeleg, totul este clar. Fie ca

aceste lucruri să fie clare și pentru tine!

= 43 =

5

Frica de a crede

Frica de a crede este un rezultat straniu al naturii noas-

tre căzută în păcat. Totuși, am întâlnit-o atât de des. Ea oferă

aparența smereniei, și încearcă să treacă drept modestie dar,

în realitate, este un lucru foarte mândru. Dacă oamenilor le-

ar fi frică să nu creadă, aceasta ar fi o temere mai credibilă,

mai reală, dar să-ți fie frică să îți pui credința în Dumnezeu

este, în cel mai fericit caz, un lucru absurd, iar în realitate

este o modalitate ipocrită de a refuza să-I dai Domnului onoa-

rea care se I cuvine pentru credincioșia și adevărul Lui.

Ce pierdere de vreme este să te preocupi să găsești mo-

tive pentru care credința, în cazul tău, nu te va mântui! Avem

Cuvântul lui Dumnezeu care spune că oricine crede în Isus nu

va pieri, și totuși căutăm argumente care să ne convingă de

ce am putea pieri dacă am crede. Dacă cineva mi-ar lăsa o

casă de moștenire, n-aș începe să pun întrebări. La ce mi-ar

folosi să inventez motive pentru care n-aș dori să primesc

acea casă sau orice alt fel de proprietate? Dacă Domnul este

mulțumit să mă mântuiască prin meritele preaiubitului Său

Fiu, și eu ar trebui să fiu mulțumit să fiu mântuit în acel fel.

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 44 =

Dacă Îl iau pe Dumnezeu pe cuvânt, responsabilitatea de a

împlini promisiunea Lui nu stă în mine, ci în Dumnezeu, care

a făcut promisiunea.

Dar poate că tu te temi că ai putea să nu fii unul dintre

cei căruia îi este adresată promisiunea. Nu te alarma cu o as-

tfel de suspiciune. Niciun suflet n-a venit vreodată la Hristos

și astfel să greșească. Nimeni n-a venit la El, dacă Tatăl nu l-

a atras, iar Isus a spus: „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni

afară” (Ioan 6:37). Nimeni n-a ajuns să-L aibă pe Hristos ca

un hoț, căci toți cei ce Îl au, Îl au printr-un drept divin. Dom-

nul S-a dat pentru noi și ne este oferit fără plată, așa încât

oricine Îl primește, are un drept dat prin har să facă asta.

Dacă te-ai alipit de Hristos chiar și doar atingându-te de haina

Lui (Matei 9:20; 14:36), fără permisiune și pe dinapoia Lui,

chiar și așa, din El va curge har către tine, la fel de sigur ca și

când te-ar fi chemat pe nume și ți-ar fi spus să crezi în El.

Leapădă orice frică atunci când îți pui credința în Mântuito-

rul. Acela care crede în Isus Hristos este unul dintre aleșii lui

Dumnezeu.

Sugerezi cumva că ar fi un lucru groaznic dacă ar fi să

crezi în El și totuși să pieri? Așa ar fi. Dar, întrucât vei pieri

în mod sigur dacă nu crezi, în cel mai rău caz, riscul pe care

ți-l vei asuma crezând n-ar fi foarte mare.

Nu pot pieri dacă voi merge;

Sunt hotărât ca să încerc;

Căci dacă stau deoparte,

Știu că e sigur c-o să pier.

La ce ți-ar folosi să stai în Mlaștina Disperării pentru

totdeauna? Cu siguranță ar fi mai bine să mori luptându-te pe

FRICA DE A CREDE

= 45 =

calea împărătească ce duce către Cetatea cerească, decât să te

adâncești din ce în ce mai mult în noroiul și spurcăciunea gân-

durilor întunecate și lipsite de credință! N-ai nimic de

pierdut, pentru că deja ai pierdut totul. De aceea, lasă trecutul

în urmă, și îndrăznește să crezi în îndurarea lui Dumnezeu,

care este disponibilă chiar și pentru tine.

Dar cineva ar putea să își deplângă situația în felul ur-

mător: „Dacă vin la Hristos, și El mă respinge?” Răspunsul

meu este, „Încearcă-L!” Încredințează-ți viața în mâna Dom-

nului Isus, și vei vedea dacă El te va respinge. Vei fi primul în

fața căruia El ar închide ușa speranței. Prietene, nu trece acel

pod până când nu ai ajuns la el! Atunci când Isus Hristos te va

respinge, acela va fi momentul când vei putea să disperi, dar

acel moment nu va veni niciodată. „Omul acesta îi primește

pe păcătoși” (Luca 15:2). Cu siguranță că El nu a început să îi

respingă.

A existat cândva un om care s-a rătăcit de pe drumul lui,

într-o noapte, și a ajuns pe marginea unei prăpăstii, sau cel

puțin așa se gândea el, și a fost îngrozit de teamă că ar putea

să cadă în ea. De aceea, s-a cățărat într-un copac bătrân și a

stat acolo, agățat de acel suport fragil cu toată puterea sa. Se

simțea ca și cum, dacă ar fi dat drumul mâinilor sale, ar fi fost

zdrobit în bucăți de niște stânci groaznice care îl așteptau jos,

în prăpastie. A stat acolo agățat, cu sudoarea curgându-i pe

frunte și cu mușchii încordați în tot organismul. Apoi a trecut

la o stare disperată de febră și slăbiciune și, în final, mâinile

lui nu mai puteau susține trupul. Așa și-a relaxat puțin muș-

chii! Și a căzut imediat! A căzut – aproape un metru - ajun-

gând imediat pe un mal moale, unde a rămas fără să fie rănit

și în perfectă siguranță până s-au ivit zorile.

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 46 =

În același fel, mulți oameni se tem să-și mărturisească

păcatul, să abandoneze orice nădejde în meritele proprii și să-

și pună credința în Dumnezeu. Lor le este frică să abandoneze

nădejdea de care se agață în neștiința lor. Dar aceasta este o

frică orientată greșit. Renunță să te încrezi în orice cu excep-

ția lui Hristos, și aruncă-te. Dă drumul încrederii în faptele

tale, în rugăciunile tale sau în sentimentele tale. Aruncă-te

acum! Acum! Vei ateriza fără răni și în siguranță. În dragostea

Lui, în eficacitatea sângelui Său prețios și în neprihănirea Lui

perfectă, Isus Hristos îți va da imediat odihnă și pace.

Oprește-te din încrederea în propria persoană. Cazi în brațele

lui Isus! Aceasta este partea majoră a credinței – să renunți

la orice și să cazi pur și simplu pe Hristos. N-ai niciun motiv

să-ți fie frică: doar ignoranța este ceea ce te face să ai frică în

ce privește siguranța ta veșnică. Moartea nădejdilor pămân-

tești este viața credinței, iar viața credinței este viața veșnică.

Lasă eul să moară, pentru ca Hristos să trăiască în tine.

Dar trist este că nu putem să îi obligăm pe oameni să

facă acest simplu act de credință în Isus. Ei vor încerca orice

idei, în loc să renunțe la meritele proprii. Ei se vor împotrivi

credinței și le va fi frică de ea, ca și cum ar fi un monstru.

Cine te-a vrăjit în felul acesta? Îți este frică tocmai de ceea ce

va fi moartea oricărei temeri a ta și începutul bucuriei tale.

De ce să mori prin a prefera, într-un mod pervers, alte căi

înaintea planului de mântuire rânduit de însuși Dumnezeu?

Este o tragedie că există atât de multe suflete care spun:

„Ni se spune să ne punem credința în Isus Hristos, dar, în loc,

noi vom merge la biserică regulat”. Du-te la închinarea pu-

blică, dar nu o folosi ca pe un substitut pentru credință, căci

ea va deveni o nădejde falsă pentru tine. Porunca este, „crede

FRICA DE A CREDE

= 47 =

și vei trăi”. Ascult-o, orice altceva ai face. „Bine, voi citi cărți

bune. Poate că voi căpăta vreun beneficiu spiritual în felul

acestea”. Citește câte cărți bune dorești, dar nu aceasta este

Evanghelia. Evanghelia este, „Crede în Domnul Isus, și vei fi

mântuit” (Faptele Apostolilor 16:31).

Să presupunem că un doctor are un pacient în grija lui

și îi spune acestuia: „Trebuie să faci o baie dimineața, căci îți

va fi de mare ajutor pentru boala ta”. Dar omul acela ia o

ceașcă de ceai dimineața, în loc să facă o baie, și își spune,

„Sunt sigur că îmi va face la fel de bine”. Ce va spune doctorul

când îl va examina – „Ai urmat sfaturile mele?” „Nu, nu le-am

urmat”. „Atunci nu te poți aștepta să capeți vreun rezultat

bun de la vizitele mele, pentru că n-ai luat aminte la sfaturile

pe care ți le-am dat.”

Tot așa Îi spunem și noi în fapt lui Isus Hristos:

„Doamne, Tu mi-ai spus să-mi pun credința în Tine, dar eu

am făcut altceva! Doamne, vreau să fiu convins de păcat,

vreau să mă simt ca pe buza Iadului, vreau să fiu alarmat și

neliniștit!” Da, tu vrei orice altceva, cu excepția acelui lucru

pe care Hristos te cheamă să îl faci, anume să-ți pui credința

în El.

Fie că simți, fie că nu simți, predă-ți viața în mâinile Lui,

pentru că El te poate salva, și numai El. „Dar ne spui cumva

să nu ne rugăm și să nu citim cărți bune?” Nu, n-am spus ni-

ciun cuvânt împotriva vreunuia dintre aceste lucruri, nimic

altceva decât ceea ce doctorul ar fi spus împotriva acelui om

care și-a băut ceașca de ceai. Să-și bea ceaiul, dar nu în loc să

facă baia care i-a fost prescrisă.

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 48 =

Să se roage oamenii, și cu cât se roagă mai mult, cu atât

este mai bine. Să citească și să cerceteze Scripturile. Dar, re-

ține, că dacă aceste lucruri sunt puse în locul credinței simple

în Hristos, sufletul va ajunge ruinat. Ai grijă să nu se spună

despre tine de către Domnul nostru: „Cercetați Scripturile,

pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică... și nu vreți să

veniți la Mine, ca să aveți viața” (Ioan 5:39-40). Vino la cre-

dința în Hristos, căci fără El vei pieri pe vecie.

Ai observat vreodată cum un brad poate să crească prin-

tre stâncile unde nu pare să existe niciun pic de sol?

El își înfige o rădăcină printre crăpăturile cât de mici

din stâncă. Își face loc în stâncă și o sfarmă de parcă ar avea

o gheară uriașă. El se ține strâns legat de pământ cu o sută de

ancore. Poza de mai jos este foarte precisă în acest sens.

Acum, dragă cititor, lasă ca această imagine să te ilustreze pe

tine.

Agață-te de Stânca veacurilor. Ține-te de ea cu rădăcina

acelei credințe mici. Lasă ca acel firișor mărunt să crească și

între timp să trimită un altul care să cuprindă aceeași stâncă.

Agață-te de Isus Hristos și ține-te strâns de El. Crește în El.

Rupe rădăcinile naturii tale pământești, și înfășoară fi-

brele inimii tale în jurul Lui.

El este la dispoziția ta, fără plată, așa cum stâncile sunt

la dispoziția bradului.

Poți să te atașezi de El la fel de ferm așa cum bradul se

atașează de munte.

FRICA DE A CREDE

= 49 =

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 50 =

= 51 =

6

Dificultatea

de a crede

Se poate întâmpla ca tu, cititorul meu, să simți că te afli

în dificultatea de a crede. Hai să ne gândim la asta. Nu putem

crede printr-un act imediat. Starea minții pe care noi o des-

criem ca acea minte care crede este un rezultat, urmarea unor

stări preliminare ale minții.

Noi ajungem la credință în etape. Poate exista o credință

la prima vedere, dar, de regulă, ajungem la ea în etape: deve-

nim interesați, luăm în considerare, auzim dovezile, ajungem

convinși și astfel pe punctul de a crede.

Dacă, așadar, vreau să cred, dar pentru un anume motiv

descopăr că nu par să am credință, ce ar trebui să fac? Ar tre-

bui să stau așa, uitându-mă ca vițelul la poarta nouă, sau ar

trebui, în calitate de ființă inteligentă, să mă folosesc de mij-

loacele potrivite? Dacă vreau să cred ceva, ce ar trebui să fac?

Hai să răspundem acestor întrebări folosind niște reguli de

bun simț.

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 52 =

Dacă mi s-ar spune că sultanul din Zanzibar era un om

bun și s-ar întâmpla ca acest lucru să mă intereseze, presupun

că n-aș simți nicio dificultate în a crede. Dar dacă, dintr-un

motiv sau altul, aș avea vreo îndoială cu privire la acest lucru,

și totuși aș vrea să cred, cum aș acționa? N-aș vâna eu oare

toate informațiile de care aș putea să mă folosesc și n-aș în-

cerca să găsesc adevărul, studiind ziarele și orice alte docu-

mente? Cu atât mai mult dacă s-ar întâmpla ca el să se afle în

țara mea și ar fi de acord să ne întâlnim.

Aș putea de asemenea să vorbesc cu membrii curții lui

și cu cetățenii din țara lui. Și, în felul acesta, aș fi ajutat să

ajung la o decizie utilizând aceste surse de informații. Dove-

zile cântărite și cunoștințele obținute mă vor conduce la cre-

dință. Este adevărat că credința în Isus Hristos este darul lui

Dumnezeu, dar El o dăruiește în mod obișnuit printr-o moda-

litate care se potrivește legilor minții, și așa ni se spune că

„astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin

Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Dacă vrei să crezi în

Domnul, ascultă la lucrurile care vorbesc despre El, citește

despre El, gândește-te la El, cunoaște lucrurile legate de El și

vei descoperi cum credința prinde rădăcini în inima ta în ace-

lași fel în care grâul răsare atunci când sămânța care a fost

semănată ajunge să dea de umezeală și căldură.

Dacă aș vrea să am credință într-un anume medic, aș

cere referințe cu privire la priceperea lui. Aș vrea să-i văd di-

plomele care dovedesc cunoașterea meseriei lui și, de aseme-

nea, aș vrea să aud ce are el de spus în legătură cu cazurile de

boli complicate. În fapt, aș căuta modalități de a cunoaște

pentru a putea crede.

DIFICULTATEA DE A CREDE

= 53 =

Deschide-ți urechea larg în ceea ce Îl privește pe Isus

Hristos. Mulțimi de suflete ajung la credință atunci când se

află sub influența unei lucrări care Îl prezintă în mod clar și

constant. Puțini oameni rămân în starea de necredincioși

atunci când un predicator face din Hristos răstignit subiectul

său central. Dar există unele biserici unde nu se întâmplă

asta. Nu asculta la predicatorii lor. Am auzit de unul care a

găsit în Biblia de la amvonul său un bilet cu următorul mesaj:

„Domnule predicator, vrem să Îl vedem pe Isus!” Mergi la lo-

cul de închinare pentru a auzi vorbindu-se despre Isus Hristos

și, dacă nu poți auzi nici măcar Numele Lui menționat, mergi

într-un alt loc unde oamenii se gândesc mai mult la El și, de

aceea, șansele sunt mai mari ca El să fie prezent acolo.

Citește multe despre Domnul. Cărțile Scripturii sunt lo-

cul unde Îl poți găsi. Biblia este fereastra prin care putem

privi ca să Îl vedem pe Domnul nostru. Citește cu mare atenție

ce spune Biblia despre suferințele și moartea Lui, și nu va

trece multă vreme până când Domnul va face ca, într-un mod

tainic, credința să se înfiripeze în sufletul tău. Crucea lui

Hristos nu doar că răsplătește credința, ci ea dă naștere cre-

dinței și o stârnește. Mulți credincioși pot spune:

Când Te văd rănit și îndurerat,

Murind pe acea cruce blestemată,

Curând simt inima mea crezând

Că Tu ai suferit totul pentru mine.

Dacă nu este suficient să auzi și să citești, atunci pune-

ți mintea la lucru în mod intenționat pe acest subiect. Fie

crede, fie află care este motivul pentru care nu crezi. Privește

la această problemă cu maximul abilităților tale și roagă-L pe

Dumnezeu să te ajute să faci o investigație profundă și să

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 54 =

ajungi la o decizie onestă într-un fel sau altul. Gândește-te la

cine era Hristos și dacă Persoana Lui divină și umană merită

sau nu încrederea ta. Gândește-te la ceea ce El a făcut ca la o

temelie bună a credinței. Gândește-te la moartea Lui, la învi-

erea Lui din morți, la înălțarea Lui și la faptul că El trăiește

veșnic pentru a mijloci pentru păcătoși, și vezi dacă nu cumva

aceste lucruri Îl fac vrednic ca tu să îți pui credința în El. Apoi

strigă la El, și El te va auzi. Când Usher a dorit să știe dacă

Rutherford era cu adevărat un om sfânt, așa cum se auzea, s-

a dus la casa acestuia deghizat într-un cerșetor, a căpătat un

loc de poposire peste noapte, și așa l-a auzit vărsându-și în

toiul nopții inima înaintea lui Dumnezeu. Dacă vrei să Îl cu-

noști pe Domnul, apropie-te de El cât poți de mult, studiind

caracterul Lui și apelând la dragostea Lui.

În trecut, se poate să fi avut nevoie de dovezi pentru a

mă determina să cred în Domnul Isus Hristos, dar acum Îl cu-

nosc atât de bine, prin experiență, încât ai avea nevoie de o

grămadă de dovezi ca să mă determini să pun la îndoială exis-

tența și dragostea Lui. Acum îmi este mult mai natural să cred

în El decât să nu cred. Aceasta este noua natură triumfătoare,

dar nu a fost mereu așa. La început, noutatea credinței este o

sursă de slăbiciune, dar după repetate acte de credință, ea se

transformă într-un obicei. Experiența confirmă credința cu

putere.

Nu sunt lovit de îndoială, tocmai datorită faptului că

adevărul pe care îl cred a lucrat o minune în mine. Am primit

și încă am o viață nouă pe care nu o aveam anterior, și aceasta

este cea mai puternică confirmare. Îmi place de familia aceea

care s-a îngrijit de-a lungul anilor de far. Un vizitator care a

venit să vadă casa farului, privind pe fereastră peste ape, a

DIFICULTATEA DE A CREDE

= 55 =

întrebat-o pe femeie: „Nu îți este teamă când vine noaptea și

când apare furtuna și valuri uriașe lovesc farul? Nu îți este

teamă că farul și tot ce se găsește în el ar putea fi spulberat

și luat de valuri? Eu aș fi îngrozit să mă aflu într-un turn izo-

lat în mijlocul valurilor”. Femeia a remarcat faptul că ideea

nu-și făcuse loc niciodată în mintea ei. Ea trăise acolo atât de

mult timp încât se simțea la fel de sigură pe acea stâncă izo-

lată ca și cum ar fi trăit pe uscat. În ceea ce-l privește pe soțul

ei, atunci când el a fost întrebat dacă nu cumva s-ar simți în-

fricoșat la sosirea vreunui uragan, el a răspuns, „Preocuparea

mea este îndreptată spre a păstra lămpile bine îngrijite și a

mă asigura că lumina rămâne aprinsă pentru a evita ca vreun

vapor să ajungă naufragiat”. În ceea ce privește îngrijorările

legate de siguranța farului sau siguranța personală câtă

vreme s-ar afla în el, omul le depășise de multă vreme.

Așa se petrec lucrurile și în credinciosul matur. El poate

spune cu smerenie, „știu în cine am crezut. Și sunt încredințat

că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua

aceea” (2 Timotei 1:12). De acum, nimeni să nu mă mai necă-

jească cu îndoieli și întrebări. Am în sufletul meu dovezile

adevărului și ale puterii Duhului, și nu mai ascult de îndoieli.

Evanghelia este pentru mine adevărul: sunt gata să pier

dacă n-ar fi adevărată. Îmi risc destinul veșnic al sufletului

punându-mi încrederea în adevărul Evangheliei, dar știu că

în acest lucru nu există niciun risc. Singura mea preocupare

este să păstrez luminile aprinse așa încât să pot fi de ajutor

și altora. Îmi doresc ca Domnul să-mi dea suficient combusti-

bil pentru lampa mea, așa încât să pot să arunc o lumină peste

marea întunecată și periculoasă a vieții, și astfel sunt fericit.

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 56 =

Dacă este adevărat că predicatorul meu și mulți alții ca

el au găsit pacea și odihna perfectă în Evanghelie, de ce n-ai

găsi și tu aceste lucruri? Este Duhul Domnului limitat? Evan-

ghelia este adevărată pentru că Dumnezeu este Autorul ei.

Crede în ea! Mântuitorul este capabil să te salveze, pentru că

El este Fiul lui Dumnezeu. Pune-ți încrederea în El! Sângele

Lui prețios este plin de putere. Caută-L spre iertarea ta! Inima

Lui grațioasă este iubitoare. Aleargă la El chiar acum!

Așadar, îl îndemn pe cititorul meu să caute credința;

dar, dacă el este lipsit de dorință, ce aș mai putea face eu? Eu

am adus calul la apă, dar nu-l pot obliga să se adape. Amin-

tește-ți totuși că necredința este un act al voinței atunci când

dovezile sunt aduse iar omul refuză să le cerceteze cu grijă.

Acela care nu dorește să cunoască și să accepte adevărul, nu

DIFICULTATEA DE A CREDE

= 57 =

poate să mulțumească decât propriei persoane dacă moare cu

o minciună în mâna sa. Este adevărat că „Cine va crede și se

va boteza, va fi mântuit”, dar în același timp este adevărat și

că „cine nu va crede, va fi osândit” (Marcu 16:16).

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 58 =

= 59 =

7

O cercetare

folositoare

Pentru a-l ajuta pe căutător să găsească credința adevă-

rată în Hristos, i-aș reaminti lucrarea Lui în locul păcătoșilor:

„Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea

cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți” (Romani 5:6). „El a

purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2:24).

„Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tu-

turor” (Isaia 53:6). „Hristos, de asemenea, a suferit odată

pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să

ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3:18).

Privește în special la această afirmație: „prin rănile Lui

suntem tămăduiți” (Isaia 53:5). Aici, Dumnezeu tratează pă-

catul ca pe o boală, și pune înaintea noastră remediul costisi-

tor pe care El l-a oferit.

Îți cer să mă însoțești cu seriozitate în gândurile tale

vreme de câteva minute, timp în care voi aduce înaintea ta

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 60 =

„rănile” Domnului nostru Isus Hristos. Domnul a hotărât să

ne restaureze și, de aceea, El L-a trimis pe singurul Său Fiu,

„Dumnezeu din Dumnezeu”, pentru ca El să se coboare în

această lume, să ia asupra Sa natura noastră, așa încât să îm-

plinească răscumpărarea noastră. El a trăit ca un om printre

oameni și, la vremea potrivită, după mai bine de 30 de ani de

ascultare, a sosit momentul când El a făcut față de noi cel mai

mare act de bunătate, anume s-a așezat în locul nostru și a

purtat „pedeapsa, care ne dă pacea” (Isaia 53:5).

El a mers la Ghetsimani și acolo, când a gustat pentru

prima dată cupa noastră amară, stropi mari de sânge și-au

făcut apariția pe fruntea Lui. A mers apoi înaintea lui Pilat și

la scaunul de judecată al lui Irod și acolo a îndurat batjocura

și suferința în locul nostru. În ultimă instanță, ei L-au țintuit

pe cruce și L-au lăsat acolo să moară – să moară în locul nos-

tru. Cuvântul „răni” este folosit pentru a ilustra suferințele

Lui, atât suferințele trupului, cât și pe cele ale sufletului.

Hristos a fost făcut în întregime o jertfă pentru noi, căci în-

treaga Lui umanitate a suferit. În privința trupului Său, El a

suferit o întristare alături de cea a minții, care nu poate fi

descrisă vreodată. La începutul suferințelor Lui, când a sufe-

rit cu atâta compasiune în locul nostru, El era în agonie și, în

această stare trupească, stropi de sânge s-au scurs de pe frun-

tea Lui și au căzut pe pământ.

Înainte de a-Și putea curăța fața de acest sânge, oamenii

L-au luat în grabă ducându-L înaintea marelui preot. În toiul

nopții, ei L-au legat și L-au târât după ei. L-au dus apoi înain-

tea lui Pilat și a lui Irod. Aceștia L-au bătut, iar soldații lor L-

au scuipat în față, s-au purtat cu El cu violență și pe cap I-au

pus o coroană de spini. Bătaia romanilor este unul dintre cele

O CERCETARE FOLOSITOARE

= 61 =

mai groaznice moduri de tortură care pot fi folosite. În trecut,

în armata britanică, era ceva groaznic ca „pisica” – un bici

înfricoșător – să fie folosită asupra unui soldat: era o modali-

tate brutală de tortură. Dar, pentru romani, cruzimea era atât

de naturală încât până și cele mai obișnuite pedepse erau mai

mult decât brutale. Biciul roman se spune că era făcut din fâ-

șii de piele de vită, înnodate din loc în loc, iar de aceste noduri

erau legate copite de oi și bucăți de oase, așa încât, atunci

când lovitura de bici cădea pe spatele gol, „plugarii... au tras

brazde lungi” (Psalmii 129:3). Mântuitorul nostru a fost che-

mat să suporte durerea crudă a biciului roman, și asta nu ca

pe un obiectiv al pedepsirii Sale, ci doar ca pe o prefață a răs-

tignirii.

La aceasta, persecutorii au adăugat bătăi grele, părul

smuls și altele, căci nu L-au scutit de nicio formă a suferinței.

În ciuda slăbiciunii trupului Său, prin post și sângerare, ei to-

tuși L-au obligat să-Și ducă crucea până când, pentru ca vic-

tima lor să nu moară pe drum, au forțat pe altcineva să I-o

poarte. L-au lovit, L-au pus jos, și L-au țintuit pe lemn. I-au

străpuns mâinile și picioarele. L-au înălțat apoi pe cruce, și

au izbit-o în pământ, așa încât toate membrele Lui au fost dis-

locate, așa cum spune plângerea din Psalmul 22: „Am ajuns

ca apa, care se scurge, și toate oasele mi se despart”.

El a stat acolo agățat pe lemnul crucii, sub soarele arză-

tor, până când febra I-a topit puterea și a spus: „Am ajuns ca

apa, care se scurge, și toate oasele mi se despart; mi s-a făcut

inima ca ceara, și se topește înlăuntrul meu. Mi se usucă pu-

terea ca lutul, și mi se lipește limba de cerul gurii: m-ai adus

în țărâna morții” (Psalmii 22:14-15). Acolo a stat El, o prive-

liște pentru Dumnezeu și oameni. Greutatea trupului Său s-a

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 62 =

susținut în picioarele Sale până când cuiele au trecut prin ner-

vii și mușchii Lui. Atunci greutatea durerii a început să stea

în mâini, și astfel a zdrobit și acele părți sensibile ale trupului

Său. Până și o rană măruntă în mână poate să dea naștere

tetanosului. Dar cât de groaznic trebuie să fi fost chinul cau-

zat de acel fier care a zdrobit părțile delicate ale mâinilor și

picioarelor Lui! Astfel, tot felul de dureri trupești I-au tortu-

rat ființa.

În toată această vreme, vrăjmașii Lui s-au strâns în ju-

rul Său, arătând cu degetul în batjocură și scuipând din gurile

lor ofense și jigniri, glumind la auzul rugăciunilor Lui și jubi-

lând la vederea suferințelor Sale. El a strigat, „Mi-e sete”

(Ioan 19:28), și ei I-au dat oțet amestecat cu vin. După câtva

timp, El a spus, „s-a isprăvit” (Ioan 19:30). Astfel, El îndurase

complet întristarea rânduită și plătise pe deplin prețul pentru

dreptatea divină. Doar atunci El Și-a dat sufletul.

Oamenii sfinți din vechime au vorbit mult și într-un fel

deosebit despre suferințele trupești ale Domnului nostru, și

n-am nicio ezitare să fac același lucru, cu credința că păcăto-

șii, cutremurându-se, pot vedea mântuirea în aceste suferințe

dureroase ale Răscumpărătorului.

A descrie suferințele trupești ale Domnului nostru nu

este un lucru ușor, și recunosc că am eșuat în această privință.

Dar suferințele sufletului Său, care au fost sufletul suferințe-

lor Lui – cine le poate înțelege vreodată și, cu atât mai mult,

să le și descrie?

De la bun început v-am spus că El a vărsat stropi de

sânge. Aceasta era inima Lui care revărsa în exterior sânge,

expresia întristării groaznice a Duhului din El. Iată, El a spus,

O CERCETARE FOLOSITOARE

= 63 =

„Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte” (Matei

26:38). Trădarea lui Iuda și părăsirea de către cei doisprezece

L-au întristat pe Domnul nostru, dar greutatea păcatului nos-

tru era presiunea reală de pe inima Lui. Vinovăția noastră L-

a forțat să verse sânge, semnul vieții Sale.

Nicio limbă nu poate povesti agonia Lui atunci când era

în așteptarea patimilor Sale – suferința Sa de pe cruce. Cât de

puțin putem înțelege așadar din patima Lui? Atunci când a

fost țintuit pe cruce, El a îndurat ceea ce niciun martir nu a

suferit vreodată. Atunci când au murit, martirii au fost astfel

susținuți de Dumnezeu încât ei s-au bucurat chiar și în decur-

sul experimentării durerilor lor. Dar Mântuitorul nostru a

fost abandonat de Tatăl până acolo încât a strigat: „Dumne-

zeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei

27:46). Acela a fost strigătul cel mai amar dintre toate, cea

mai adâncă durere a întristării Sale inimaginabile. Totuși, a

fost necesar ca El să fie abandonat, pentru că Dumnezeu tre-

buia să-Și întoarcă spatele față de păcat, și astfel Și-a întors

spatele și față de Mântuitorul, care a fost făcut păcat pentru

noi. Sufletul marelui Substitut a suferit o oroare a ticăloșiei

în locul acelei orori a Iadului în care păcătoșii ar fi fost cu-

fundați dacă El nu ar fi luat păcatul lor asupra Sa și dacă nu

ar fi fost făcut blestem pentru ei. Este scris, „Blestemat e ori-

cine este atârnat pe lemn” (Galateni 3:13), dar cine cunoaște

oare ce înseamnă cu adevărat acel blestem?

Remediul pentru păcatul meu și al tău se găsește în su-

ferințele substitutive ale Domnului Isus Hristos, și doar în ele.

Aceste „răni” ale Domnului au fost făcute în locul nostru. Dacă

întrebarea ta este, „mai există ceva ce trebuie să facem pentru

a îndepărta vinovăția păcatului?”, răspunsul meu este acesta:

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 64 =

nimic, nimic din ceea ce tu ai putea face. Prin rănile lui Isus

Hristos suntem vindecați. El a îndurat toate aceste răni și nu

a lăsat niciuna pentru noi.

„Dar nu trebuie noi să credem în El?” Da, evident. Dacă

ți-aș spune că un anumit unguent vindecă, nu aș nega faptul

că ai nevoie de un bandaj cu care să aplici acel unguent pe

rană. Credința este bandajul care lipește plasturele împăcării

în Hristos pe rana păcatului nostru. Nu bandajul vindecă, ci

vindecarea este făcută de către unguent. Tot așa, nu credința

vindecă, ci lucrarea de ispășire făcută de Hristos.

„Dar trebuie să ne pocăim”, strigă un altul. Evident că

trebuie și ne vom pocăi, pentru că pocăința este primul semn

al vindecării. Dar rănile Mântuitorului ne vindecă, nu pocă-

ința noastră. Aceste răni, atunci când sunt aplicate inimii,

produc în noi pocăința: noi urâm păcatul, pentru că L-a făcut

pe Hristos să sufere.

Atunci când îți pui în mod autentic credința în Isus Hris-

tos, care a suferit pentru tine, descoperi faptul că Dumnezeu

nu te va mai pedepsi niciodată pentru aceleași păcate pentru

care Fiul Său a murit. Dreptatea lui Dumnezeu nu va permite

să vadă datoria plătită mai întâi de către Garant (Domnul

Isus) și apoi de către cel datornic, adică tu.

Dreptatea nu poate cere plata de două ori. Dacă Garan-

tul însângerat a purtat vinovăția mea, atunci eu nu o mai pot

purta. Când am acceptat că Hristos Isus a suferit pentru mine,

am acceptat o eliberare completă de datoria pe care o aveam

față de dreptatea lui Dumnezeu. Am fost condamnat în Hris-

tos și, de aceea, pentru mine nu mai există nicio condamnare.

O CERCETARE FOLOSITOARE

= 65 =

Acesta este fundamentul siguranței păcătosului care

crede. El trăiește pentru că Mântuitorul a murit în locul lui și

este primit înaintea lui Dumnezeu pentru că Hristos este ac-

ceptat. Omul pentru care Isus este un substitut acceptat poate

pleca liber; nimeni nu se mai poate atinge de el. Este eliberat.

O, cititorule, Îl vei avea tu pe Isus Hristos ca Substitut al tău?

Dacă Îl ai deja, atunci ești liber. „Oricine crede în El, nu este

judecat” (Ioan 3:18). Astfel, „prin rănile Lui suntem vinde-

cați”.

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 66 =

= 67 =

8

Un obstacol real

Chiar dacă nu este în sine un lucru dificil să credem în

Acela care nu poate să mintă și să ne punem credința în Acel

singurul despre care cunoaștem că poate să mântuiască, to-

tuși însăși acest lucru poate fi dificil pentru unii cititori. Acest

obstacol poate fi unul secret, dar cât se poate de real. O ușă

poate fi închisă și să nu fie nevoie de o piatră foarte mare, pe

care să o vadă toți, ci doar de un cui invizibil, care ține ușa în

acea poziție. Tot așa, orice om poate să aibă vederea bună, și

totuși să fie incapabil să observe un obiect, pentru că există

un obstacol în cale. N-ai putea să vezi nici măcar soarele, dacă

ochii ți-ar fi legați cu o bandă care te-ar orbi. Și ce benzi or-

bitoare insistă oamenii să-și lege peste ochii lor!

Un păcat dulce, ascuns în inimă, va împiedica un suflet

să se apropie de Hristos prin credință. Domnul Isus a venit

pentru a ne mântui din păcat și, dacă noi rămânem hotărâți

să continuăm să păcătuim, între Hristos și sufletele noastre

nu va fi niciodată pace. Dacă cineva consumă otravă, doctorul

de la urgență ar putea avea pregătit un antidot eficient, dar

dacă pacientul persistă în a-și ține la gură sticla de otravă și

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 68 =

continuă să bea picăturile ei mortale, cum ar putea să-l sal-

veze doctorul? Mântuirea constă în mare în separarea păcă-

tosului de păcatul său, căci însăși natura mântuirii ar trebui

să se schimbe pentru ca vreun om să poată fi mântuit în timp

ce el iubește păcatul și trăiește intenționat în el. Un om nu

poate fi vindecat și să rămână în același timp bolnav. Tot așa,

nimeni nu poate fi mântuit, și să rămână totuși îndrăgostit de

rău.

Un bețiv va fi mântuit prin credința în Hristos – adică el

va fi mântuit din a fi bețiv. Dar dacă el este hotărât să rămână

bețiv, el nu va fi mântuit și nu a crezut cu adevărat în Hristos.

Prin credință, un mincinos poate fi salvat din minciună, dar

el se lasă apoi de ea și se îngrijește să spună întotdeauna ade-

vărul. Chiar dacă am avea doar o jumătate de ochi, toți am

putea vedea că el nu poate fi mântuit de minciună și totuși să

își continue viața în stilul vechi de înșelătorie și neadevăr.

Unul care urăște o altă persoană va fi salvat din acel simță-

mânt de ură prin a crede în Domnul Isus Hristos. Dar dacă

este hotărât să îndrăgească ura, este clar că el nu este mântuit

de ea și la fel de clar că el nu a crezut în Domnul spre mântu-

irea sufletului său. Principalul efect al mântuirii este că ești

eliberat de dragostea față de păcat. Acesta este efectul sigur

al credinței în Mântuitorul. Dar dacă acest efect este atât de

departe de a fi dorit încât este chiar refuzat, orice vorbă și

orice discuție legată de credința în Mântuitorul, spre mântu-

ire, devine inutilă și mincinoasă.

Un om merge la biroul de transport și întreabă dacă

poate fi dus în America. Este asigurat că un vapor este gata și

că doar trebuie să se urce la bord, și în curând va ajunge la

UN OBSTACOL REAL

= 69 =

New York. „Da”, spune el, „dar vreau să rămân acasă în An-

glia și să mă îngrijesc de magazinul meu câtă vreme traversez

Atlanticul”. Agentul se gândește că vorbește cu un nebun, și îi

spune apoi să se ducă la treaba lui și să nu-i irosească timpul

făcând pe nebunul. A pretinde că ai crezut în Hristos spre

mântuirea ta din păcat, în timp ce ești încă hotărât să continui

în el, înseamnă să Îl batjocorești pe Hristos. Îi cer cititorului

meu să nu se facă vinovat de o astfel de profanare. Nu îți în-

chipui că Mântuitorul cel sfânt ar putea fi în vreun fel protec-

torul păcatului.

Privește la copacul din imagine – iedera a crescut peste

tot, înconjurându-l și sufocându-l, sugându-i viața și uci-

gându-l. Ar putea acel copac să fie salvat? Grădinarul se gân-

dește că da, și este dornic să-și dea toată silința pentru asta.

Dar, înainte de a începe să își folosească toporul și cuțitul, i

se spune că nu trebuie să taie iedera. „Atunci este imposibil”,

spune el. „Tocmai iedera este ceea ce ucide copacul și, dacă

vrei să îl salvăm, nu poți salva iedera.

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 70 =

Dacă vrei să îți pui nădejdea în mine pentru salvarea

copacului, trebuie să mă lași să îndepărtez acea iederă căță-

rătoare și ucigașă”. Nu este aceasta o chestiune de bun simț?

Evident că da. Nu îi poți încredința grădinarului soarta copa-

cului decât dacă îi dai posibilitatea să taie și să îndepărteze

acel lucru care îl ucide.

Dacă păcătosul dorește să rămână în păcatul lui, el va

muri în păcat. Dacă este dornic să fie salvat din păcat, Domnul

Isus Hristos este capabil să facă asta, și El o va face dacă pă-

cătosul își încredințează situația în grija Lui.

Care este atunci păcatul pe care îl îndrăgești cel mai

mult? Cumva vreun rău grosolan? Atunci rușinea ar trebui să

te facă să te oprești. Este cumva dragostea față de lume, frica

de ceea ce vor spune oamenii, ori ambițiile păcătoase? Cu si-

guranță că niciunul dintre aceste lucruri n-ar trebui să te facă

dornic să trăiești ca un vrăjmaș al lui Dumnezeu. Este oare la

mijloc o iubire care corupe inima precum cancerul? Poate

vreo creatură să rivalizeze cu Isus Hristos? Cu siguranță că

este idolatrie să permiți vreunui lucru pământesc să se com-

pare chiar și pentru o clipă cu Domnul Dumnezeu. Cineva

spune, „pentru mine, a mă lăsa de păcatul acela specific care

mă ține captiv, mi-ar afecta serios afacerea, ar ruina planu-

rile mele și ar face ca utilitatea mea să fie afectată în multe

moduri”. Dacă asta este situația, problema ta își găsește răs-

puns în cuvintele Domnului, care îți spune să-ți scoți ochiul și

să-ți tai mâna sau piciorul, și să le arunci de la tine, dacă vrei

să nu ajungi în Iad (Matei 5:29-30). Este mai bine să intri în

viață cu un singur ochi, cu cele mai umile planuri, decât să îți

păstrezi toate planurile tale, dar să nu fii găsit în Hristos. Mai

bine să fii un credincios șchiop decât un păcătos care țopăie.

UN OBSTACOL REAL

= 71 =

Mai bine să fii pe scara de jos a vieții, dar în armata lui Hris-

tos, decât să fii purtătorul steagului și un ofițer de rang înalt

sub comanda Satanei. Dacă Îl câștigi pe Hristos, contează prea

puțin ce vei pierde. Fără îndoială că mulți au avut de suferit

diverse dezavantaje în viață dar, dacă au viața veșnică, au fost

mari câștigători.

Prietenul meu, lucrurile stau așa cum spunea John Bu-

nyan. O voce îți vorbește acum și spune – „Vei rămâne cu pă-

catul tău și vei merge în Iad, sau îl vei părăsi și vei merge în

Cer?” Acest lucru trebuie hotărât aici și acum. În Numele lui

Dumnezeu, te întreb lucrul acesta: ce alegi – Hristos și mân-

tuirea, sau păcatul tău îndrăgit și condamnarea? Nu există te-

ren de mijloc. Amânarea sau refuzul de a te decide constituie

în mod practic o decizie sigură în favoarea celui rău. Persoana

care crede că are nevoie de timp pentru a se decide dacă vrea

să continue cu minciunile ei este deja pe calea greșită. Acela

care nu știe dacă vrea sau nu să fie mântuit de păcate oferă

în felul acesta o dovadă a unei inimi rele.

Dacă ești nerăbdător să te lepezi de orice lucru rău,

Domnul te va face capabil să faci acest lucru imediat. Harul

Lui a schimbat deja direcția dorințelor tale: în fapt, inima ta

este înnoită. De aceea, bazează-te pe El pentru a-ți da putere

să te lupți cu ispitele, atunci când ele vin, și să împlinești po-

runcile lui Dumnezeu zi de zi. Domnul Isus Hristos are mare

putere în a-l face pe omul șchiop să sară de bucurie și în a-i

face capabili pe cei care sunt bolnavi să își ridice patul și să

umble (Luca 7:22; Matei 9:2-7). El te va face capabil să biru-

iești asupra unui obicei rău. El va putea scoate și demonii din

tine. Da, chiar dacă ai avea șapte demoni în tine, El îi va

alunga imediat, căci nu există vreo limită a puterii Sale de a

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 72 =

curăța și sfinți. Acum, că ești dornic să fii mântuit, cea mai

importantă dificultate a fost îndepărtată. Cel care a făcut ca

voința ta să fie îndreptată către bine poate să se folosească de

toate celelalte puteri ale tale și să le îndrepte către gloria Lui.

N-ai fi dorit fierbinte să te lepezi de toate păcatele, dacă El nu

te-ar fi îndreptat în mod tainic în acea direcție. Dacă îți pui

acum încrederea în El, acest lucru va arăta clar că El a început

o bună lucrare în tine, și sunt sigur că El o va continua.

= 73 =

9

Despre întrebările

nesfârșite

În aceste zile, credința simplă, ca de copil, este un lucru

foarte rar întâlnit. În general, oamenii nu mai cred nimic, ci

pun sub semnul întrebării toate lucrurile. Îndoielile sunt atât

de răspândite pe cât sunt dudele, iar toate mâinile și buzele

sunt pătate de ele. Mi se pare foarte ciudat ca oamenii să vâ-

neze dificultățile și piedicile legate de mântuirea lor. Dacă aș

fi condamnat la moarte prin spânzurare, dar aș fi avut o sin-

gură șansă de a căpăta îndurare, n-aș pierde timpul gân-

dindu-mă la motive pentru care îndurarea mi-ar putea fi re-

fuzată. I-aș lăsa pe acuzatorii mei să se ocupe cu asta. Dacă

aș fi pe punctul de a mă îneca, m-aș agăța de orice pai și evi-

dent că n-aș refuza un colac de salvare. A căuta motive împo-

triva propriei vieți este un soi de sinucidere de care doar un

om ieșit din minți s-ar putea face vinovat. A tot argumenta

împotriva singurei noastre surse de speranță seamănă cu si-

tuația unui om nebun, care stă pe o creangă de copac și o taie

cu scopul de a se coborî din acesta. Dar ce nebun ar face asta?

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 74 =

Totuși, mulți par în zilele noastre să pledeze în favoarea pro-

priei lor distrugeri. Ei caută prin Biblie texte care îi averti-

zează și, după ce le-au descoperit, se întorc la filozofie și scep-

ticism pentru a închide ușa în propria față. Cu siguranță că

aceasta nu este o ocupație sănătoasă pentru un om cu mintea

întreagă.

Astăzi, mulți oameni care nu pot să nu se gândească la

lucrurile spirituale ignoră presiunea supărătoare a conștiin-

ței prin a se juca cu marile adevăruri ale revelației. Evident

că există taine mari în Cartea lui Dumnezeu, căci cum ar pu-

tea Dumnezeul infinit să vorbească așa încât toate gândurile

Sale să fie înțelese imediat de către niște oameni limitați? Dar

pur și simplu este culmea nebuniei să te apuci să dezbați

aceste lucruri profunde și totuși să nu tratezi adevărurile sim-

ple, clare, și care sunt mântuitoare pentru suflet. Îmi amin-

tesc de doi filozofi care atâta au dezbătut pe tema mâncăruri-

lor, încât au plecat flămânzi de la masă, în timp ce un țăran

FĂRĂ CREDINȚĂ, NU EXISTĂ MÂNTUIRE

= 75 =

obișnuit ce-a stat într-un colț n-a pus prea multe întrebări, ci

a pus mâna pe cuțit și furculiță, și a plecat fericit acasă.

Mii de oameni sunt acum fericiți în Domnul datorită fap-

tului că au primit Evanghelia ca niște copii credincioși, în

timp ce alții, care pot întotdeauna să vadă dificultăți sau să le

inventeze, sunt mai departe ca niciodată de orice nădejde

mângâietoare a mântuirii. Cunosc mulți oameni care par să

se fi hotărât să nu vină la Hristos până nu au înțeles cum este

posibil ca doctrina alegerii să fie consecventă cu invitația de

a veni fără plată la Evanghelie. Tot așa aș putea să mă hotă-

răsc să nu mănânc niciodată pâine până nu mi s-a explicat

cum este posibil ca Dumnezeu să mă țină viu, și totuși trebuie

să mănânc pentru a rămâne în viață. Adevărul este că mulți

dintre noi cunoaștem deja suficiente lucruri, așa încât nevoia

reală nu este aceea de a înțelege mai multe lucruri cu mintea,

ci de a crede mai mult adevărul în inimă. Nu avem nevoie de

ajutor ca să depășim dificultățile, ci de mai mult har pentru a

ne determina să urâm păcatul și să căutăm împăcarea cu

Dumnezeu.

Dați-mi voie să adaug aici un avertisment împotriva ten-

dinței de a critica Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu. Nimic

nu poate fi mai distructiv pentru suflet. A încerca să Îl corec-

tezi pe Creatorul tău este un lucru impertinent și grosolan, și

are tendința de a împietri inima mai tare decât o piatră de

moară. Îmi amintesc de unul care folosea o foarfecă pe Biblia

lui și n-a durat mult până când s-a lepădat de tot ce crezuse

până atunci. Duhul de reverență este sănătos, dar insolența

de a critica Biblia inspirată distruge toate sentimentele co-

recte față de Dumnezeu.

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 76 =

Dacă cineva își cunoaște vreodată nevoia după Mântui-

torul după ce a tratat Scriptura cu un spirit critic și mândru,

foarte probabil că va descoperi că îl împiedică conștiința să

găsească mângâiere prin a-i reaminti de felul rău în care a

tratat Cuvântul sfânt. Va deveni dificil pentru el să găsească

consolare în pasajele Bibliei pe care le-a tratat cu aroganță,

sau chiar le-a lăsat deoparte considerându-le nevrednice de a

fi luate în seamă. În necazul lui, versetele par să râdă de pro-

blemele sale. Când vine vremea greutăților, izvoarele pe care

el le-a blocat cu pietre nu mai aduc niciun fel de apă care să-

i potolească setea. Ia aminte când disprețuiești un pasaj bi-

blic, ca să nu îndepărtezi singurul prieten ce te-ar putea ajuta

în ceasul necazului.

Un conte anume din Germania i-a cerut slujitorului său

să citească un capitol din Biblie în fiecare dimineață. Atunci

când el nu era de acord cu ceva, avea să strige cu răutate,

„Hans, treci peste asta!” Într-o zi, lui Hans i-a luat timp înde-

lungat înainte să înceapă să citească. El a început să răsfo-

iască Biblia până când stăpânul său a strigat, „Hans, de ce nu

citești?” Hans a răspuns atunci: „N-a mai rămas aproape ni-

mic. Am trecut peste tot!” Așadar, într-o zi, obiecțiile stăpâ-

nului său au fost îndreptate către un pasaj, în altă zi către un

altul, până n-a mai rămas nimic care să-i aducă mângâiere

sau învățătură. Să nu distrugem singura noastră sursă de în-

durare printr-o atitudine critică. Într-o zi am putea avea ne-

voie de acele promisiuni și de acele părți ale Scripturii care

au fost cel mai puternic atacate de către sceptici și care s-ar

putea dovedi esențiale pentru viețile noastre. De aceea, hai-

deți să păzim comoara neprețuită a Bibliei, și să fim hotărâți

să nu respingem nici măcar o propoziție din ea. Ce treabă

FĂRĂ CREDINȚĂ, NU EXISTĂ MÂNTUIRE

= 77 =

avem noi să ne împiedicăm de întrebările complicate, în timp

ce sufletele noastre sunt în pericol? Calea de a scăpa de păcat

este suficient de clară. Dumnezeu nu ne-a batjocorit oferindu-

ne o cale a mântuirii pe care să nu o înțelegem. „Crede și vei

trăi” este o poruncă pe care și un copil o poate înțelege și se

poate supune ei.

Nu te mai îndoi, ci crede acum;

Nu mai pune întrebări, ci doar primește.

Îndoielile șirete și întrebările inutile,

Lasă-le să fie crucificate odată cu Isus.

În loc să tot argumenteze asupra Scripturii, omul con-

dus de Duhul lui Dumnezeu va veni imediat la Hristos. Văzând

că mii de oameni de bun-simț – oameni care sunt acum și ca-

racterizați de cel mai bun caracter – își pun toată credința în

Mântuitorul, el va face la fel, și se va opri din amânare.

Atunci, el va începe o viață care merită trăită și poate să le-

pede orice temeri. El poate astfel să înainteze către acea cale

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 78 =

înaltă și mai bună de a trăi, care izvorăște din dragostea față

de Hristos. De ce să nu facă și cititorul meu același lucru,

chiar acum? Trebuie doar să vrei!

Un măcelar care trăia în Newark, New Jersey, a primit

o scrisoare de la vechea familie din Germania, care îl informa

că, prin moartea unei rude, a moștenit o sumă considerabilă

de bani. La acea vreme, el se ocupa cu despicarea unui porc.

După ce a citit scrisoarea, și-a dat jos în grabă șorțul murdar

și n-a mai așteptat să vadă porcul tăiat în bucățele mici și fă-

cut cârnați, ci a părăsit imediat măcelăria pentru a se pregăti

să meargă acasă, în Germania.

L-ai putea acuza sau ai putea să te gândești că el ar fi

trebuit să rămână în New York, cu slujba sa de măcelar? Iată

aici felul cum în care acționează credința. Măcelarul a crezut

ceea ce i s-a spus, și a acționat imediat. Un om de bun simț!

FĂRĂ CREDINȚĂ, NU EXISTĂ MÂNTUIRE

= 79 =

Dumnezeu Și-a trimis mesajul către omenire, prezen-

tându-ne Vestea Bună a mântuirii. Atunci când o persoană

crede Vestea Bună ca adevărată, acea persoană acceptă bine-

cuvântarea care îi este anunțată și se grăbește să o capete.

Dacă crede cu adevărat, atunci Îl va primi pe Hristos imediat,

alături de tot ceea ce El îi oferă, se întoarce de la căile sale

păcătoase și se îndreaptă către Cetatea cerească, unde se va

bucura de binecuvântările depline. Nu își pune problema că

ar putea fi sfânt prea repede sau că ar putea să își abandoneze

păcatul prea devreme. Dacă el ar putea vedea cu adevărat ce

este păcatul, ar alerga cât mai departe de el ca și cum ar fugi

de un șarpe veninos, și s-ar bucura să fie eliberat de el prin

Isus Hristos.

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 80 =

= 81 =

10

Fără credință,

nu există mântuire

Unii cred că este nedrept ca, dacă ei nu vor crede în Isus

Hristos, pentru ei să nu rămână decât condamnarea. Dar dacă

te vei gândi un minut la acest lucru, vei considera că este

drept și rezonabil. Nu există nicio modalitate ca o persoană

să își mențină puterea trupească, decât dacă mănâncă. Dacă

ai spune, „Nu voi mai mânca de-acum înainte, urăsc un astfel

de comportament animalic”, ai putea să te duci în Madeira

sau să călătorești oriunde – presupunând că ai trăi suficient

de mult – dar cu siguranță că vei descoperi că nicio climă și

niciun exercițiu fizic n-ar putea să te mențină în viață, dacă

ai refuzat mâncarea.

Ai putea să te plângi atunci, că este nedrept să mori pen-

tru că nu crezi în mâncare? Nu este nedrept ca, dacă nu vei

mânca, să trebuiască să mori. Același lucru se petrece în mod

precis și cu credința – „Crede, și vei fi mântuit”. Dacă nu vei

crede, nu este nedrept să fii pierdut. Ar fi ciudat să fie altfel.

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 82 =

Imaginează-ți un om stând lângă o fântână și spunând,

„Nu voi atinge nici măcar un strop de apă, câtă vreme voi trăi.

De ce n-aș putea să îmi potolesc setea într-un alt fel, după

placul meu?” Evident că i-am spune acelui om că trebuie să

bea apă, altfel va muri. Dacă el spune, „Nu voi bea niciodată,

dar mi se pare nedrept să trebuiască să mor din cauza asta.

Este crud și dovadă de bigotism să îmi vorbești în felul acesta”

– evident că omul acela greșește. Setea lui este rezultatul ine-

vitabil al ignorării unei legi a naturii. În același fel, trebuie să

crezi, altfel vei muri. De ce să refuzi să asculți această po-

runcă? Bea, omule, bea! Primește-L pe Hristos, și vei trăi.

Aceasta este calea mântuirii, și pentru a intra pe ea, trebuie

să îți pui încrederea în Hristos. Nu este nimic nedrept în fap-

tul că va trebui să pieri, dacă nu îți vei pune credința în Mân-

tuitorul.

Imaginează-ți un om aflat pe mare. El are o hartă și,

dacă este bine studiată, cu ajutorul unui compas, acea hartă

îl va călăuzi către destinație. Steaua polară strălucește, și

chiar și ea îl va ajuta. Dar el spune, „Nu mă voi lăsa călăuzit

de stele. Nu cred în Polul Nord. Nu mă voi bizui pe vreun com-

pas sau pe vreo hartă. Nu cred în ele. Arta navigației nu este

decât un nonsens inventat de către oameni pentru a face bani

pe seama altora, și nu mă voi lăsa condus într-o astfel de în-

șelătorie” – omul acela nu va ajunge niciodată la destinație și,

cu toate acestea, el crede că este nedrept să sufere astfel. Nu

putem fi de acord cu el.

Unii dintre voi veți spune, „Nu voi citi Biblia și nu te voi

asculta vorbindu-mi despre Isus Hristos: nu cred în aceste lu-

cruri”. Atunci Dumnezeu spune, „cel care nu crede va fi con-

damnat”. Ai putea spune, „Dar este nedrept”. Nu este. Nu este

FĂRĂ CREDINȚĂ, NU EXISTĂ MÂNTUIRE

= 83 =

cu nimic mai nedrept decât faptul că, dacă ai respinge folosi-

rea compasului și a stelelor, nu vei putea ajunge în port. Nu

există alternativă, căci așa trebuie să stea lucrurile.

Ai putea spune că nu vrei să ai nimic de-a face cu sân-

gele lui Hristos și chiar să batjocorești religia. Dar ți-ar putea

părea dificil să râzi de aceste lucruri atunci când ajungi pe

punctul de a muri, când acea transpirație rece trebuie să-ți fie

ștearsă de pe obraz, și când inima bate împotriva coastelor

tale ca și cum ar vrea să sară de-acolo și să fugă de Dumnezeu.

O, suflete! Atunci vei descoperi că acele duminici și acele ser-

vicii ale bisericii, ca și această Carte veche, sunt ceva mai

mult și mai bun decât te gândeai tu, și vei fi uimit să descoperi

că ai fost atât de nebun încât să neglijezi orice ajutor adevărat

care să te conducă la mântuire. Mai mult, ce trist se va dovedi

să Îl fi neglijat pe Hristos, acea singură Stea polară care poate

să ne călăuzească spre cer.

Unde trăiești?

Poate că trăiești de cealaltă parte a râului, și trebuie să

treci podul pentru a ajunge acasă. Imaginează-ți că te-ai ho-

tărât să nu crezi în poduri, în bărci sau chiar în existența apei.

Pe drumul către casă, ajungi la pod, dar nu vei traversa râul

folosindu-te de el. Există o barcă acolo, dar ești hotărât să nu

o folosești. Înaintea ta se află râul, și tu ești hotărât că nu vei

vrea să îl traversezi în modalitatea obișnuită, dar crezi că este

nedrept să nu poți ajunge acasă. Cu siguranță că există ceva

ce a distrus puterea rațiunii în tine. Dacă un om nu va face ce

este necesar pentru a obține un anume lucru, cum s-ar putea

aștepta el să îl capete?

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 84 =

Imaginează-ți că ai consumat otravă, iar doctorul îți

aduce un antidot și spune, „Ia-l repede, căci altfel vei muri.

Dacă îl iei imediat, îți garantez că otrava va fi neutralizată”.

Dar tu refuzi, spunându-i că nu crezi în antidoturi: „Lasă ca

lucrurile să meargă pe calea lor. Nu voi lua remediul tău. În

plus, eu nu cred că există vreun remediu pentru otrava pe

care am consumat-o și, mai mult decât atât, nu-mi pasă dacă

există vreunul.”

Evident că vei muri, iar atunci când diagnosticul asupra

trupului tău se va pune, verdictul va fi „Mort pe drept!” Așa

va fi și dacă, după ce ai auzit Evanghelia lui Isus Hristos, vei

spune, „Sunt prea avansat pentru a avea de-a face cu acea

idee învechită a substituției. Nu voi asculta de predicator

atunci când îmi vorbește despre jertfă și despre sângele văr-

sat de Mântuitorul”. Atunci când vei pieri, verdictul dat de

propria ta conștiință va fi, „Sinucis: acest om și-a distrus pro-

priul suflet”. Așa spune și Cartea cea veche – „Pieirea ta, Is-

raele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te pu-

tea ajuta” (Osea 13:9). Cititorule, te implor să nu faci asta.

= 85 =

11

Pentru cei care

au crezut

Dragi prieteni, dacă ați început să vă puneți încrederea

în Domnul, credeți în El complet. Faceți așa încât credința

voastră să fie cel mai real și mai practic lucru din întreaga

voastră viață. Nu vă puneți credința în Domnul doar în mintea

voastră și doar pentru câteva lucruri spirituale, ci puneți-vă

credința în El pentru orice și pe vecie, atât aici cât și în eter-

nitate, atât în ce privește trupul, cât și sufletul. Lumea

aceasta nu se poate susține prin lucruri vizibile. Universul

este în întregime susținut prin Cuvântul lui Dumnezeu. Pri-

vește cum ține El pământul spânzurat pe nimic altceva decât

pe cuvântul Lui. El n-are stâlpi sau proptele. Arcada cerului

stă la locul ei fără să se țină de ceva. Același Domn poate și

va susține orice lucru în care credința își îndreaptă privirile

către El. Cele mai mari probleme sunt ușoare pentru puterea

Lui și cele mai întunecate taine sunt clare pentru înțelepciu-

nea Lui. Puneți-vă credința în Domnul până la ultimul lucru.

Abandonați-vă, și abandonați-vă cu totul în mâna Lui. Lăsați

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 86 =

ca toată greutatea voastră și orice altă greutate să stea în mâ-

inile Dumnezeului atotputernic al lui Iacov.

Puteți să puneți în siguranță viitorul în mâna Domnului,

care trăiește veșnic și care nu se schimbă niciodată. Trecutul

vostru este acum în mâna Mântuitorului, și nu veți mai fi con-

damnați pentru el indiferent cum a fost, căci Domnul a arun-

cat păcatele voastre în adâncul mării. Credeți chiar în această

clipă în privilegiile voastre prezente. Sunteți mântuiți. Dacă

ești un credincios în Domnul Isus Hristos, ai trecut de la

moarte la viață, și ești mântuit.

În zilele de demult, pe când existau sclavi, o domnișoară

a adus la bordul unui vas englez pe slujitoarea sa negresă și

i-a spus căpitanului zâmbind, „Dacă eu și mătușa Chloe ar fi

să mergem în Anglia, ea va fi eliberată?” „Doamnă”, spuse că-

pitanul, „ea este liberă încă de acum. În momentul în care a

pășit la bordul unui vas britanic, a devenit un om liber”. Când

femeia aceea negresă a aflat asta, ea nu a mai părăsit vasul.

Nu speranța libertății i-a dat curaj, ci realitatea libertății.

Așadar, acum tu nu doar că speri la viața veșnică, ci crezând,

ai viața veșnică (Ioan 5:24). Acceptă acest lucru ca pe un fapt

revelat în Cuvântul sacru și bucură-te în consecință. Nu con-

tinua să îl pui sub semnul întrebării, ci crede-l și fii bucuros.

Vreau ca tu, cititorul meu, să crezi spre mântuirea ta

veșnică. Nu fi satisfăcut, nu te lăsa mulțumit cu ideea că poți

primi o naștere din nou care ar putea să moară, o viață ce-

rească care ar putea expira, o iertare care ar putea fi anulată.

Domnul le dă viața veșnică oilor Lui, așa că nu avea odihnă

până nu o capeți. Dacă viața aceasta este veșnică, cum ar pu-

tea să moară ea? Fii mântuit complet, pentru vecie. Există în

PENTRU CEI CE AU CREZUT

= 87 =

viața cea nouă o sămânță vie și incoruptibilă, „care nu poate

putrezi”, ci „rămâne în veac” (1 Petru 1:23). Nu te lăsa amăgit

de o schimbare temporară, de un fel de har care să îmbobo-

cească pentru a se ofili apoi. Tu începi acum călătoria pe dru-

mul harului – iar biletul pe care l-ai obținut te va duce la des-

tinație. Eu nu am fost trimis să-ți predic o mântuire tempo-

rară. Evanghelia pe care sunt învățat să ți-o aduc este

aceasta: „Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit” (Marcu

16:16). El va fi mântuit din păcate, din a se întoarce la păcat,

din a se întoarce pe calea cea lată. Fie ca Duhul Sfânt să te

facă să crezi în mesajul complet, și în nimic mai puțin.

„Vrei să spui”, ar putea spune cineva, „că dacă îmi pun

credința în Hristos voi fi mântuit indiferent de păcatele pe

care pot alege să le fac?” N-am spus nimic de felul acesta. Eu

am descris mântuirea autentică drept o schimbare profundă

a inimii, atât de radicală încât va schimba dorințele și gustu-

rile tale. Dacă ai parte de o astfel de schimbare, produsă în

tine prin Duhul Sfânt, ea va fi permanentă, căci lucrarea Dom-

nului nu este ca un lucru ieftin care se destramă curând.

Pune-ți credința în Domnul care poate să te păzească cât vei

trăi și indiferent de cât de mult ai putea fi ispitit, „Facă-vi-se

după credința voastră” (Matei 9:29). Crede în Isus Hristos

spre viața veșnică.

Poți, de asemenea, să îți pui credința în Domnul în toate

suferințele acestei vieți. În lume, vei avea parte de necazuri.

Învață ca, prin credință, să știi că toate lucrurile lucrează îm-

preună spre bine, și apoi supune-te voii Domnului. Privește la

imaginea acelei oi care este tunsă. Dacă ea rămâne liniștită,

foarfeca nu o va răni, dar dacă se zbate, poate să capete răni.

Supune-te sub mâna lui Dumnezeu, și suferința își va pierde

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 88 =

din ascuțime. Încăpățânarea și murmurul ne pot cauza de o

sută de ori mai multă durere decât înseși necazurile noastre.

Așadar, pune-ți credința în Domnul tău și fii sigur că voia Lui

trebuie să fie cu mult mai bună decât a ta. Astfel, nu doar su-

pune-te ei, ci bucură-te în ea.

Încrede-te în Domnul în ce privește sfințirea. Anumiți

prieteni par să creadă că Domnul nu-i poate sfinți pe deplin,

în spirit, suflet și trup. De aceea, ei fac loc în mod intenționat

anumitor păcate, gândindu-se că nu se pot împotrivi acestui

lucru, și că trebuie să plătească tribut diavolului, atâta vreme

cât se găsesc pe pământ. Nu te lăsa captiv niciunui păcat, ci

luptă-te din greu pentru libertate. Fie că avem de-a face cu

mânia, necredința sau lenea, sau cu orice altă formă de păcat,

PENTRU CEI CE AU CREZUT

= 89 =

noi suntem capabili, prin harul divin, să îi izgonim pe Canaa-

niți și, mai mult decât atât, trebuie să îi scoatem afară.

Nicio virtute nu este imposibil de obținut pentru acei

oameni care cred în Isus Hristos și, de aceea, niciun păcat nu

trebuie să aibă biruință asupra lor. Fără îndoială, este scris

că: „păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră” (Romani 6:14).

Înaintarea în sfințire și în asemănarea cu Hristos aduce o

mare bucurie credincioșilor. Mergi înainte însușindu-ți pe de-

plin aceste lucruri prețioase, căci, crezând, vei beneficia de

ele. „Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede” (Marcu

9:23) și chiar și cel mai mare dintre păcătoși ar putea să țină

pasul cu cei mai deosebiți sfinți.

Gândește-te adesea și crede în bucuria cerului. Aceasta

este o credință deosebită și totuși trebuie să o manifestăm

toți. Nu va trece mult timp până când acela care crede în Dom-

nul va fi împreună cu El, acolo unde Domnul se află. Pe capul

lui se va așeza o cunună; ochii lui Îl vor vedea pe Împăratul

în frumusețea Sa; urechile lui vor auzi vocea Sa dragă; sufle-

tul lui va fi în slavă; și acest sărman trup va fi înviat dintre

cei morți și se va alătura sufletului adus la perfecțiune, într-

o stare care nu va mai cunoaște decăderea! Slavă, slavă, slavă!

Iar ea este atât de aproape și atât de sigură.

Haideți să auzim acum muzica cerului și să anticipăm

fericirea cerească.

Dar cineva ar putea protesta, „Încă nu am ajuns acolo”.

Nu, dar credința ne umple cu încântare în așteptarea acelui

moment și, între timp, ea ne susține pe drumul către cer. Ci-

titorule, tânjesc să te văd un credincios ferm în Domnul și

doar în El. Vreau să te văd așezat pe deplin pe Stâncă, nu să

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 90 =

fii cu un picior pe nisip. Pune-ți încrederea în Dumnezeu pen-

tru toate lucrurile, și încrede-te doar în El. Aceasta este calea,

acesta este modul de a trăi. Cunosc această viață prin experi-

ență. Brațul lui Dumnezeu este suficient pentru a mă sprijini

pe el.

Vreau să-ți povestesc puțin despre experiența unui bă-

trân muncitor pe care l-am cunoscut cândva. El se temea de

Dumnezeu și a fost profund învățat de Duhul Sfânt. Era un om

deosebit în munca lui, dar și mai deosebit prin credința lui

simplă. Iată cum descria el credința: „Treceam printr-o iarnă

grea și nu aveam nimic de lucru, nici pâine în casă. Copiii

plângeau, zăpada era groasă, iar calea mea întunecoasă. Bă-

trânul meu stăpân mi-a spus că puteam să iau câteva lemne

când doream, așa că m-am gândit că măcar focul din casă ar

fi putut să-i încălzească pe sărmanii copii, și am ieșit afară cu

toporul pentru a aduna câteva vreascuri. Stăteam acolo lângă

un șanț adânc, plin de zăpadă, care se adunase pe o grosime

de câteva picioare, nici nu știu cât de groasă. În timp ce am

vrut să lovesc într-o bucată de lemn, toporul mi-a alunecat

din mână și s-a dus tocmai în zăpadă, într-un loc unde nu mai

aveam speranță să îl pot găsi. Stând acolo fără mâncare, fără

lemne de foc și cu toporul pierdut, ceva părea că îmi spune,

„William Richardson, poți să mai crezi în Dumnezeu acum?”,

iar sufletul meu a răspuns, „Da, pot”.”

Aceasta este credința adevărată; credința care nădăjdu-

iește în Domnul atunci când toporul s-a dus; credința care

crede în Dumnezeu atunci când toate lucrurile exterioare par

să o discrediteze; credința care este fericită cu Dumnezeu și

doar cu El, atunci când toți prietenii îți întorc spatele. Dragă

cititorule, fie ca tu și eu să avem această credință prețioasă,

PENTRU CEI CE AU CREZUT

= 91 =

această credință reală, această credință care Îl onorează pe

Dumnezeu! Adevărul lui Dumnezeu o merită, dragostea Lui o

pretinde, credincioșia Lui o constrânge. Fericit este acela care

o are. El este cel pe care Domnul îl iubește, iar lumea va cu-

noaște acest lucru înainte de sfârșitul tuturor lucrurilor.

Apoi, cea mai bună credință este o credință de zi cu zi:

credința care are de-a face cu pâinea și apa, cu îmbrăcămin-

tea, cu copiii și animalele, cu facturile și vremea. Religia su-

per-fină și dulceagă care este activă doar în zilele de duminică

și în întâlnirile din sufragerie nu va duce niciodată un suflet

în cer până viața nu devine o trăire îndelungă în credință și

până nu vor exista șapte sabate într-o săptămână. Credința

își dă toate silințele când, vreme de mulți ani, ea continuă zi

de zi, săptămână de săptămână și lună de lună, crezând în

Domnul în ce-l privește pe soțul bolnav, pe fiica ce a greșit, în

ce privește afacerile în declin, prietenul neconvertit și așa

mai departe.

De asemenea, credința ne ajută să ne folosim de această

lume fără să abuzăm de ea. Ea nu este un lucru îngeresc, pen-

tru stele și ceruri, ci un har omenesc, care se simte la ea acasă

în bucătărie și în atelier. Este un fel de ajutor în toate lucru-

rile, și ea se simte confortabil cu orice fel de muncă și în orice

situație a vieții. Este un har pentru fiecare zi, pentru tot tim-

pul anului. Încrederea în Dumnezeu nu se tocește niciodată.

Produsele credinței sunt atât de prețuite în curțile cerești, în-

cât ea găsește întotdeauna o piesă fină de lucrat pe roata ola-

rului sau în cuptorul fierarului.

Oamenii visează la faptul că eroii apar doar în ocazii de-

osebite, o dată sau de două ori într-un secol. În realitate, cei

ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

= 92 =

mai deosebiți eroi sunt oameni simpli, și adesea ei se găsesc

mai degrabă în obscuritate decât pe scena publică. Încrederea

în Dumnezeul cel viu este aurul din care sunt făcute monedele

eroismului. Perseverența în facerea de bine este unul dintre

terenurile pe care credința crește nu florile ei, ci grâul recol-

tei ei. Truda grea, creșterea unei familii cu câțiva șilingi pe

săptămână, suportarea cu răbdare a durerii constante și așa

mai departe – acestea sunt lucrurile de valoare prin care

Dumnezeu este glorificat prin cei mai simpli și mai obișnuiți

dintre copiii Lui credincioși.

Cititorule, tu și eu vom fi de acord cu aceasta: nu vom fi

multă vreme niște oameni deosebiți, dar ne vom strădui să fim

buni. Pentru aceasta, noi ne vom pune nădejdea în Domnul

Dumnezeul nostru, ai Căruia suntem și pe care Îl slujim. Îi vom

cere să ne sfințească în fiecare zi a săptămânii. Îl vor vom ruga

pe Dumnezeu în același fel în ce privește treburile zilnice, ca și

în ce privește mântuirea sufletului nostru. Ne vom pune încre-

derea în El cu privire la nevoile și planurile noastre de zi cu zi,

ca și în ce privește privilegiile noastre spirituale și nădejdea

noastră cu privire la cer. Domnul Iehova este Domnul casei. Isus

Hristos este Fratele nostru, născut într-o lume împotrivitoare

(Proverbe 17:17), iar Duhul Sfânt este Mângâietorul nostru în

orice ceas al încercării. Noi nu avem un Dumnezeu de care să nu

ne putem apropia, ci El aude, El se îndură și El ajută. Haideți să

ne încredem în El fără întrerupere, fără îndoială și fără ezitare.

Viața de credință este prin „poarta cea strâmtă” a lui Dumnezeu.

Dacă am stat până acum tremurând afară, în lumea largă a ne-

credinței, fie ca Duhul Sfânt să ne facă capabili acum să facem

marele pas decisiv și să spunem, odată pentru totdeauna, „Cred,

Doamne! Ajută necredinței mele” (Marcu 9:24).

PENTRU CEI CE AU CREZUT

= 93 =

Ascultăm Chemarea – Împlinim Misiunea

Asociația MAGNA GRATIA este o organizație non-profit care își concen-trează eforturile pe proclamarea Evangheliei prin literatură consecvent doctrinară, prin evanghelizare și echiparea bisericilor evanghelice de limba română.

Dacă ai fost binecuvântat citind această carte, poți ajuta la binecuvântarea altui credincios, prin unul sau mai multe lucruri, după cum urmează:

1) Dă mai departe această carte! “Fără plată ați primit, fără plată să dați”.

2) Vizitează paginile noastre de internet la www.magnagratia.org și află mai mult despre lucrarea noastră, și citește GRATUIT cele peste 170 de cărți ale unora dintre cei mai buni autori creștini din istorie.

3) Rămâi conectat la noutățile MAGNA GRATIA prin a vizita pagina noastră de Facebook la www.facebook.com/MagnaGratiaRomania și prin a te abona pe website, așa încât să fii anunțat când publicăm noi resurse.

4) Spune și altora despre lucrarea noastră.

5) Roagă-te pentru noi.

6) Donează și ajută-ne să mergem mai departe cu această lucrare. Donațiile se pot face online, www.magnagratia.org/donatii.html

Pentru orice alte informații, scrie-ne la contact@magnagratia.org.

Mulțumim!