Revistă săptămânală de zidire sufletească a Parohiei Ortodoxe Lazaret.
Apare cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Duminica a 21-a după Rusalii
PILDA SEMĂNĂTORULUI
DUMNEZEU SE UITĂ LA INIMĂ
n Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Semănătorul dumnezeiesc semănând sămânța
cuvântului Său în ogorul inimilor omenești. Din nefericire, unii creștini sunt nepăsă-
tori față de învățătura sfântă, alții au inimi de piatră, încât sămânța se usucă, iar alții sunt
copleșiți de bălăriile grijilor lumești care înăbușă cuvântul. Doar inimile evlavioase sunt pă-
mântul bun care păstrează cuvântul și-l fac să rodească.
Din această pildă evanghelică, se vede cât de necesar este ca inimile noastre să fie
curate pentru ca în ele să Se sălășluiască Hristos, Cuvântul Tatălui ceresc. El singur are
învățătura desăvârșită și puterea deplină prin care poate mântui „pe tot omul, care vine în
lume” (Ioan 1, 9). Inima care nu-L primește rămâne un ogor pustiu, pârjolit și fără rod.
CUPRINS Dumnezeu Se uită la inimă ……………... 1
Sa aducem roade duhovnicești ………… 4
Rugăciune luată din Pilda Semănătorului
………………………………………………….. 4
Cuvântul lui Dumnezeu să-l asculți cu
smerenie și să-l păzești cu credință ...... 5
De ce nu se modernizează Biserica Orto-
doxa? …………………………………………. 5
Lumina cu biruința și întunericul cu
oglinda .................................................... 7
Cunoașterea Sfintei Scripturi și transpu-
nerea îndemnurilor ei în faptă .............. 8
42 16-22 oct.
2016 (V)
2
Cea mai mare răsplată pentru cei
neprihăniți este vederea lui Dumnezeu.
„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor
vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8), spune
Domnul. Pentru ca să câștigăm Împărăția
cerurilor ne trebuie o hotărâre sfântă să
ne călcăm pe inimă, să uităm răul și să
facem pace cu aproapele,
să răspândim în jurul nos-
tru puritate și iubire.
Trebuie să părăsim orice
ambiție, toată răutatea și înti-
narea, ca să nu rămânem de-
parte de inima lui Dumnezeu
și să ne pierdem sufletul. Şi
așa, prin pocăință, trebuie să
devenim o făptură nouă, care
păzește Legea Domnului cu
sfințenie.
Asta înseamnă că sun-
tem pământul cel bun din
Evanghelie, că ne onorăm
numele de creștin și astfel, Îl
preamărim pe Mântuitorul
Hristos, Care ne-a dat acest nume.
Sf. Vasile cel Mare îndeamnă: „Iată
cele ce sunt bune pentru mântuirea noastră:
curăție sufletească, nepătimire trupească,
purtare blândă, vorbă cumpănită și cu bună
rânduială, cumpătare la hrană și băutură.
Înaintea celor mai mari să aveți tăcere, îna-
intea celor mai înțelepți luare aminte, supu-
nere celor bătrâni, dragoste nefățarnică
pentru cei de-o măsură și pentru cei mici.
De cei răi, pătimași și iubitori de trup să vă
depărtați, cu rușinea să vă împodobiți, cău-
tând cu privirea în jos și cu sufletul în sus.
Iar cinstea acestei lumi drept nimic să o
socotiți și, binele de-l faceți, plata s-o aștep-
tați de la Iisus Hristos, Domnul nostru”.
Răsplata constă în aceea că, fiind
pământul cel bun, Cuvântul lui Dumne-
zeu viețuiește și rodește în noi.
Când fiii lui Israel au avut trebuință de
un rege nou spre a-l înlocui pe Saul, Dumne-
zeu a trimis pe profetul Samuel la Betleem
să-l ungă pe unul din fiii lui Iesei. Samuel a
privit la fiul cel mare al lui Iesei și a crezut
că acest tânăr înalt și frumos trebuie să fie,
în mod sigur, viitorul rege.
Dar Dumnezeu a zis lui Samuel: „Nu
te uita la înfățișarea lui și
la înălțimea staturii lui; Eu
nu Mă uit ca omul; căci
omul se uită la față, iar
Domnul Se uită la inimă” (I
Regi 16, 7). Dumnezeu l-a
ales pe David să fie rege, deși
acesta era un cioban tânăr
care păștea oile. Lui Dumne-
zeu Îi plăcea inima curată a
acestui israelit.
Într-adevăr, chiar în spatele
unor aparențe urâte, se pot
descoperi importante calități
interioare și, tocmai ceea ce
este în interior, aceea contea-
ză înaintea lui Dumnezeu,
precum ne arată Mântuitorul nostru când
spune: „Din inimă ies: gândurile rele,
ucideri, adultere, desfrânări, furtișa-
guri, mărturii mincinoase, hule. Acestea
sunt care spurcă pe om” (Matei 15, 19-20)
Domnul a avut cuvinte aspre pentru
farisei: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că voi curățiți partea din afară a
paharului și a blidului, iar înăuntru sunt pli-
ne de răpire și de lăcomie. Fariseule orb!
Curăță întâi partea dinăuntru a paharului și
a blidului ca să fie curată și cea din afa-
ră” (Matei 23, 25-26).
Curățindu-ne de patimi, inima
noastră poate deveni un pământ fertil în
care darul lui Dumnezeu și cuvântul
Său pot prinde rădăcini și odrăsli.
De multe ori, în noi se dă o luptă. Din
lupta aceasta care se dă ca pe un câmp de
bătălie înăuntrul meu, între Dumnezeu și
3
diavol și persoana mea, încep a mă cunoaș-
te. În primul rând, constat că sunt o ființă
tainică, greu de pătruns. Observ o continuă
alternanță între Dumnezeu și diavol în mine.
Constat o înclinare spre comoditate și spre
păcat și, în același timp, o nestatornicie în
lupta cu păcatul. Îmi dau perfect de bine
seama că se cer în această luptă eforturi
pline de eroism și perseverență; de aceea,
nu mă pot încrede numai în puterile
mele omenești. Constat că, din toată
această luptă, umilința este rodul miresma-
tic al mântuirii. Însă, eu pot să mă sensibili-
zez cu Sfântul Apostol Pavel în această baie
binefăcătoare a umilinței și să simt că
„Hristos a venit în lume ca să mântuias-
că pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi
sunt eu” (I Tim. 1, 15).
Hristos singur este Cel Ce ne poate da
o inimă nouă, Cel Ce poate face din pietre fii
ai lui Avraam și din păgâni mucenici.
Dacă ne-am pierdut frumusețea
lăuntrică, să o redobândim prin căință
și mărturisirea păcatelor, fără de care
nu există iertare, nici înnoirea inimii.
Se spune că Sfântul episcop Ambrozie
al Milanului (†397) a aflat că împăratul Teo-
dosie cel Mare ordonase un măcel în Tesalo-
nic. Când a venit la Milano și a vrut să se
împărtășească, episcopul l-a refuzat chiar în
fața ușilor împărătești. Împăratul s-a înfuriat
și i-a adus aminte lui Ambrozie de împăratul
David care, deși a săvârșit adulter și l-a tri-
mis pe generalul Urie la moarte ca să-i ia
soția, totuși a rămas în istorie ca sfânt.
„Până în prezent – i-a spus Sf. Ambrozie –
Măria Ta ai făcut numai păcatele lui David,
nu și pocăința lui. Fă și pocăința lui și atunci
te voi împărtăși”.
Împăratul a făcut pocăință publică în
biserică. A stat în genunchi vreme îndelun-
gată, înaintea poporului și numai după ace-
ea, episcopul Ambrozie l-a împărtășit.
Iisus n-a venit pentru păcătoși, pentru
ca să le aprobe păcatul. El a venit pentru
păcătoși, pentru ca ei să se îndrepte. Şi nu-
mai aceia s-au bucurat de atenția Lui, care s
-au îndreptat. Fără mărturisirea greșelilor
nu este nici dezlegare eliberatoare și
nici mântuire veșnică, căci Dumnezeu
Se uită la inimă. În clipa în care aceasta
devine curată, ea rodește alese virtuți mora-
le care dinamizează viața creștină și o con-
duc spre ținta ei supremă, spre sfințenie sau
desăvârșire.
Sfințenia constă în a fi locuiți de
Hristos. Suntem sfinți în măsura în care
viața Sa ia locul vieții noastre. Aceasta
se întâmplă când inima noastră e vindecată
de păcat și îmbrăcată în mantia purității
îngerești.
Noi, adeseori, îi judecăm pe oameni
după aparența exterioară, dar nu ca
Dumnezeu, ai Cărui ochi privesc în ini-
mă. Şi când El privește în sufletul nos-
tru vrea să-l vadă curat, pentru ca să-Şi facă
locaș întru el și să ne dăruiască fericirea
cerească.
Bine spunea Sfântul Ioan Gură de Aur:
„Unde este Hristos, acolo este paradi-
sul”. Dacă păcatele fac interiorul paharului
nostru murdar, să le mărturisim lui Hristos,
Care poate să ne curățească de toată întina-
rea și să împărățească pe altarul inimii noas-
tre înnoite, ca să cineze cu noi și noi cu El
(cf. Apocalipsa 3, 20).
Este bine și minunat să oferim
Domnului jertfa lui Abel, jertfa unei
cărni tinere și frumoase, jertfa unei inimi
care nu-L iubește decât pe Dumnezeul Cel
viu, jertfa unei inteligențe care se înclină în
fața Înțelepciunii divine, jertfa unui suflet de
copil, care nu are alt gând decât acela de a
plăcea Mântuitorului.
Acest lucru este posibil dacă ne
îngrijim ca inima noastră să nu fie pă-
mânt bătătorit, nici pământ împietrit
sau înecat de mărăcini, ci să fie asemenea
4
pământului afânat, în care cuvântul și harul
lui Dumnezeu să aducă roadele faptelor bu-
ne.
Suntem datori să ne străduim, în toată
vremea, a avea o inimă bună și curată și să
împlinim cu perseverență și cu iubire voia
Stăpânului ceresc, oricât ne-ar costa acest
efort duhovnicesc.
În acest fel, vom trăi în comuniune
intimă cu Hristos Domnul, precum El Însuși
ne promite: „Dacă Mă iubește cineva, el
va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va
iubi și Noi vom veni la el și Ne vom face
locaș la el” (Ioan 14, 23). Amin.
SĂ ADUCEM ROADE
DUHOVNICEȘTI
„Întru aceasta S-a preamărit Tatăl Meu
ca voi să aduceți roadă multă.” (Ioan 15, 8)
e poate da slavă lui Dumnezeu nu
doar printr-o moarte martirică sau
printr-o lucrare misionară, ci „preamărindu-
L” pe Tatăl ceresc prin belșug de roade du-
hovnicești. Pentru noi nu poate exista scop
mai înalt decât acesta. Să încercăm a-l atin-
ge prin rugăciune și prin alte strădanii, că-
rora să ne dăruim cu tot sufletul. Ce roade
se așteaptă de la noi aflăm din Epistola că-
tre Galateni 5, 22: „Iar roada Duhului es-
te iubire, bucurie, pace, îndelungă-
răbdare, bunătate, facere de bine, cre-
dincioșie, blândețe, înfrânare, curăție”.
Câtă bogăție duhovnicească! Am, oare,
măcar una dintre aceste calități? Când vine
Domnul, în fiecare an, ca stăpânul viei, găsi-
va, oare, rod pe vreuna dintre mlădițele me-
le?
Cu cât mai înflăcărată ne va fi credința,
cu cât mai fierbinte iubirea, cu cât mai bo-
gate bucuria și pacea, cu cât ne vom arăta
mai răbdători în încercări și necazuri, mai
buni și mai calzi față de semeni, mai capabili
de sacrificiu în viată, cu atât vom preamări
mai mult numele Tatălui nostru ceresc.
Aduce roade plăcute lui Dumnezeu
numai acea plantă pe care a sădit-o El și
care rămâne în El.
„Eu sunt vița; voi mlădițele. Cel ce ră-
mâne întru Mine și Eu întru el, acela aduce
roadă multă, căci fără Mine nu puteți face
nimic” (Ioan 15, 5).
În minunata vedenie a profetului Ieze-
chiel despre câmpul plin de oase omenești,
acest câmp este asemuit cu un întreg popor.
Ni se spune că pricina acestei prefaceri este
că poporul acela „s-a desprins de la rădăci-
nă”, a început să se chircească, să se usuce,
până când s-a pietrificat cu totul. Sufletul
care rămâne nealtoit la butașul dumneze-
iesc se usucă și zadarnic este să se aștepte
de la el roade.
„Că noi în El viețuim și ne mișcăm
și suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28).
Iată condiția obligatorie pentru a da roade.
(„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte
de folos pentru toate zilele anului”, Editura Sophia)
RUGĂCIUNE LUATĂ DIN PILDA
SEMĂNĂTORULUI
iul lui Dumnezeu, Iisuse Hristoase,
Cel ce Te-ai arătat pe pământ în
trupul nostru smerit și ai semănat buna să-
mânță a credinței în țarina acestei lumi,
îngrădește inima mea cu frica Ta, ca nu
cândva, venind vicleanul, să răpească să-
mânța cuvântului Tău cea semănată întru
mine și curățește inima mea de spinii întris-
tării, amăgirii, bogăției și oricărei deșertă-
ciuni a veacului acestuia, și o fă pământ bun
de primirea dumnezeiescului Tău cuvânt, ca
să fac rodul credinței și să am parte cu aleșii
Tăi, care aduc Ţie rod unul o sută, unul șa-
izeci, altul treizeci – că bine ești cuvântat
dimpreună cu Tatăl și cu Sfântul Tău Duh în
veci! Amin.
(„Despre Îndatoririle creștinului față de
Dumnezeu” – Sfântul Tihon din Zadonsk)
5
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU SĂ-L
ASCULȚI CU SMERENIE ȘI SĂ-L
PĂZEȘTI CU CREDINȚĂ
iule, ascultă cuvintele Mele, cuvin-
te dulci, cuvinte ce covârșesc toată
știința filozofilor și înțelepciunea lumii aces-
teia. „Cuvintele Mele duh sunt și via-
ță" (Ioan 6, 64), care nu se judecă după înțe-
legerea omenească. Cel ce voiește a le înțe-
lege, nu trebuie să le tâlcuiască după voia
deșartelor sale înclinări, ci se cade lui ca să
le asculte în tăcere, să le primească cu sme-
renie adâncă și dragoste fierbinte.
Eu sunt care din început am învă-
țat pe Prooroci și nici până acum nu
încetez a grăi tuturor, însă mulți sunt
surzi la cuvintele Mele și împietriți cu
inima. Cei mai mulți ascultă mai bucu-
ros lumea după poftele trupului lor decât a
urma voia lui Dumnezeu. Lumea făgăduiește
bunătăți puține și trecătoare; Eu făgăduiesc
bunătăți nemărginite și veșnice și inimile
muritorilor stau împietrite în trândăvia lor.
Spre deșertăciune au mai multă pornire,
decât spre adevăr. Şi cu toate acestea, nă-
dejdea lor de multe ori îi înșeală, în vreme
ce făgăduința Mea nu înșeală pe nimeni; și
cel ce se încrede în Mine, niciodată nu se
întoarce neajutorat. Eu sunt cel ce răsplă-
tește cu bine pe virtuoși, Eu sunt cel ce în-
cerc cu necazuri grele pe drepți.
Scrie cuvintele Mele în inima ta și
amintește-ți-le cu silință, pentru că în
vreme de ispită îți vor fi ție foarte trebu-
incioase. Ceea ce nu înțelegi acum, vei
înțelege în ziua în care te voi cerceta. În
două chipuri cercetez Eu pe aleșii Mei: prin
ispită și prin mângâiere. Şi în toată ziua do-
uă lecții dau: una, mustrându-i pentru greșe-
lile lor, alta îndemnându-i spre sporul virtu-
ții.
Nimic nu e mai rar decât o dorință
sinceră de mântuire. Şi tocmai aceasta
e ceea ce trebuie să ne facă să tremurăm,
căci soarta noastră a fiecăruia va fi aceea pe
care am făcut-o. Dumnezeu ne ajută, vine
prin harul Său în ajutorul voinței noas-
tre, însă n-o forțează. Nu vorbim de ne-
credinciosul hotărât să se piardă și chiar
însemnat cu pecetea reprobării, ci vorbim
de acei ce se numesc, ce se cred ucenici ai
lui Iisus Hristos. Cu vorba, acești creștini
voiesc să se mântuiască, însă voiesc în ace-
lași timp să aibă tot felul de bunătăți și să
guste plăcerile pământului. Ei vor da și lui
Dumnezeu, în treacăt, oarecare rugăciuni
voite, se vor informa de legea Sa spre a cu-
noaște ce poruncește anume, apoi, liniștiți
din această parte, vor urmări slava, bogății-
le, plăcerile pe care le numesc dreptate sau
vor cădea într-o viață molatică permisă ochi-
lor lor, pentru că nu vatămă nici o poruncă
dumnezeiască.
În toate acestea însă, unde e cre-
dința ce trebuie să reflecte faptele noas-
tre pentru viața veșniciei? Unde e dra-
gostea veșnic ocupată de obiectul său, dra-
gostea doritoare de jertfă? Unde e pocăința?
Unde e crucea? O, Dumnezeule! Asta în-
seamnă a dori mântuirea? Oare nu este scris
că cine va căuta sufletul său îl va pierde?
(Luca 17, 33). Fiecare să cugete asupra
acestui cuvânt, înainte de ziua îngrozitoare
când va judeca Însuși Domnul! Amin. (din cartea „Urmarea lui Hristos")
6
DE CE NU SE MODERNIZEAZĂ
BISERICA ORTODOXĂ?
unt persoane care critică Biserica
Ortodoxă din cauza refuzului aces-
teia de a se moderniza. Aceste persoane
sunt deranjate de faptul că avem și astăzi
aceleași slujbe din trecut, aceeași iconogra-
fie, cântare, arhitectură etc. Privite cu ochi-
ul omului rupt de Dumnezeu, acestea trimit
către lipsa de noutate, deci la stagnare.
Biserica Ortodoxă nu ține pasul cu
ritmul schimbărilor din lume pentru că
menirea ei nu este aceea de a se identi-
fica cu lumea, ci de a sfinți lumea. Când
biruie duhul lumii în Biserică avem parte de
o Biserică secularizată. Iar această Biserică
are un impact din ce în ce mai redus asupra
credincioșilor, pentru că într-o astfel de Bi-
serică omul se pune pe sine în față și nu pe
Hristos. ți atunci credincioșii nu mai găsesc
nimic diferit în Biserică față de ceea ce gă-
sesc în lume.
Nu trebuie să ascundem faptul că sunt
slujitori care din dorința de a fi în pas cu
noutatea, au ajuns la tot soiul de inovații
liturgice și compromisuri, argumentând că
fac aceste lucruri pentru a-i apropia pe oa-
meni mai mult de Dumnezeu. Nu cred că o
cununie oficiată pe marginea unui lac, de
exemplu, și nu în Biserică, îi face pe cei pre-
zenți să alerge după Hristos, să aprindă în ei
dorul după El.
Dacă Biserica ar fi avut drept înte-
meietor lumea, atunci ar fi fost potrivit
ca ea să caute să se asemene cât mai
mult cu ea. Dar de vreme ce ea este le-
gată de Dumnezeu, Cel nemișcat și neschim-
bător, atunci este explicabil de ce ea nu cau-
tă să ia chipul lumii.
Lumea rănește și îmbolnăvește
omul, în vreme ce Biserica îi vindecă
rănile sufletești și trupești. Dacă Biseri-
ca ar fi una cu lumea, atunci omul nu ar face
decât să adâncească aceste răni, să le facă
chiar mortale prin prezența sa în Biserică.
Nu trebuie să ne îngrijoreze faptul că
Biserica este într-o reală tensiune cu aceas-
tă lume. De vreme ce Mântuitorul a spus că
„înțelepciunea acestei lumi este nebună”, e
semn bun că Biserica păstrează o distanță
între chipul ei și chipul lumii.
Rețineți că așa învechită cum pare Bi-
serica Ortodoxă, îi dă celui ce viețuiește în
ea chipul lui Hristos. Iar Sfântul Apostol
Pavel spune „dacă este cineva întru Hris-
tos, el este făptură nouă” (2 Cor. 5, 17).
De aici reiese ca Biserica nu este refractară
noului și înnoirii.
De ce nu ține Biserica Ortodoxă pasul
cu lumea? Pentru că Dumnezeu nu ne vrea
simpli oameni, ci dumnezei prin har. Din
acest motiv ea nu le dăruiește credincioșilor
în cadrul Sfintei Liturghii pâine și vin, ci
Trupul și Sângele lui Hristos.
ino în Biserica lui Hristos! Ca să
înveţi ce este inocenţa şi puritatea,
ce este blândeţea şi ce este iubirea. Vei afla
care este rostul tău în lume, care este sensul
existenţei noastre. Spre stupoarea ta, vei
afla că viaţă noastră nu sfârşeşte în moarte,
ci în înviere; că existenţa noastră este spre
Hristos şi că lumea nu este doar un moment
gol, în care să stăpânească neantul. Vei avea
o nădejde şi nădejdea te va face tare. Vei
avea o credinţă şi credinţa te va mântui. Vei
avea o dragoste şi dragostea te va face bun. (Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa)
7
LUMINA CU BIRUINȚA
ȘI ÎNTUNERICUL CU OGLINDA
ntr-o bună zi, satana descoperi un
nou mod de a se distra. Inventă astfel
o oglindă magică a cărei caracteristică era
aceea de a face să se vadă meschin și zbâr-
cit tot ceea ce era bun și frumos, în vreme
ce făcea să se vadă mai mare și mai clar tot
ceea ce era rău și urât.
Diavolul își ducea îngrozitoarea oglin-
dă peste tot unde mergea. ți toți cei care se
uitau în ea se cutremurau: orice lucru apă-
rea deformat și monstruos. Cel viclean se
distra pe cinste cu oglinda aceea a sa: cu cât
erau lucrurile mai respingătoare, cu atât îi
plăceau lui mai tare.
Într-o zi, oglinda îi arată niște lucruri
atât de plăcute vederii sale, încât el izbucni
într-un râs dezlănțuit; oglinda îi scăpă din
mâini și se sparse în mii și mii de cioburi. Un
vânt puternic și rău făcu să zboare cioburile
acelei oglinzi în lumea largă. Unele dintre
acestea, cele care erau mai mărunte încă
decât firele de nisip, intrară în ochii multor
oameni.
Aceștia începură să le vadă toate pe
dos: nu băgau de seamă decât ceea ce era
urât și vedeau peste tot numai și numai rău-
tăți. Din alte cioburi se făcură lentile pentru
ochelari. Aceia care purtau acești ochelari
nu mai vedeau nimic din ce e drept, și nu
mai puteau judeca lucrurile cu măsură.
Cine
oare dintre
noi poate
spune că
nu a întâl-
nit nicioda-
tă astfel de
persoane?
Unele cioburi ale oglinzii erau așa de
mari, încât fură folosite pe post de geamuri.
Amărâții care ajunseră să aibă astfel de fe-
restre, uitându-se prin ele, nu vedeau decât
vecini antipatici, care își petreceau timpul
punând la cale răutăți.
Atunci, când Dumnezeu își dădu seama
de cele întâmplate, se întristă. Se hotărâ să
le vină oamenilor în ajutor. El zise:
- Îl voi trimite în lume pe Fiul meu. El
este chipul Meu, oglinda Mea. În El se re-
flectă bunătatea, dreptatea și iubirea Mea.
În El se reflectă chipul omului, așa cum l-am
proiectat și l-am vrut Eu.
ți Iisus veni
să fie o oglindă
pentru oameni.
Aceia care priveau
la El redescope-
reau bunătatea și
frumusețea și învă-
țau să le deose-
bească de egoism
și minciună, de
nedreptate și dis-
preț.
Cei bolnavi regăseau în El curajul de a
trăi, cei disperați redescopereau nădejdea.
El îi mângâia pe cei întristați și îi ajuta pe
oameni să învingă frica morții. Mulți oameni
iubeau această oglindă a lui Dumnezeu și îl
urmară pe Iisus. Se simțeau înflăcărați de
El. Alții fierbeau de mânie: hotărâră să spar-
gă această oglindă a lui Dumnezeu. Iisus fu
astfel ucis. Dar, în curând, se iscă un alt
vânt puternic, al Duhului Sfânt de astă dată.
El ridică de la pământ milioanele de cioburi
ale oglinzii lui Dumnezeu și le împrăștie în
lumea întreagă.
Aceia în ai căror ochi intră, fie și cea
mai micuță așchie din această oglindă, încep
să vadă lumea și oamenii așa cum îi vedea
Iisus: în ochii lor se reflectă, înainte de toa-
te, lucrurile bune și frumoase, dreptatea și
generozitatea, bucuria și speranța.
Preot paroh: Marius Iacobeanu - 0745 760 239; Preot slujitor: Eugen Ciuche - 0744 862 191 Parohia Ortodoxă Lazaret: Str. Digul Bîrnat, Nr. 19, Bacău; Email: [email protected]
CUNOAȘTEREA SFINTEI SCRIPTURI
ȘI TRANSPUNEREA ÎNDEMNURILOR EI ÎN FAPTĂ
rice creștin are datoria să cinstească cărțile sfinte, căci așa ne-a poruncit Mântui-
torul, zicând: „Voi cercetați Scripturile, căci socotiți că în ele aveți viață veșnică. Şi
tocmai ele sunt care mărturisesc despre mine” (Ioan 5, 39).
Cunoașterea extensivă a Bibliei reclamă două completări: și cea intensivă, în profunzi-
me, să fie tot atât de temeinică, dar și transpunerea cuvintelor și îndemnurilor acesteia în
faptă, căci „ce folos are un om dacă aude cuvintele lui Dumnezeu și nu le face? Nu mic îi va
fi folosul chiar numai dacă aude cuvintele lui Dumnezeu. Se va osândi, va ofta și va ajunge
cândva și la săvârșirea celor spuse de Dumnezeu. Că dacă nu are conștiința păcatului, când
se va depărta de păcat, când se va osândi? Să nu disprețuim, dar, auzirea dumnezeieștilor
Scripturi. Gândul acesta este un gând drăcesc, care nu ne lasă să vedem comoara, care nu
ne lasă să ne îmbogățim. Diavolul ne șoptește la ureche că nu-i de nici un folos auzirea legi-
lor lui Dumnezeu, pentru că se teme ca nu cumva noi să trecem de la auzirea cuvintelor lui
Dumnezeu la săvârșirea lor” (Omilii la Matei, II, VI).
Mânuind-o asiduu, fără răgaz dar și fără precipitare
în lectură, credinciosul ajunge să câștige deprinderea de-a
nu se mai putea lipsi de tovărășia ei și a beneficia, astfel,
de folosul rezultat din aceasta.
„Şi precum pământul fără umezeală, niciodată nu
răsare sămănături, întru acest chip și în sufletul care nu
este luminat de dumnezeieștile Scripturi rod duhovnicesc
niciodată nu răsare.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
DONEAZĂ SÂNGE!
ectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului,
la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte
Arhiepiscop Ioachim, a demarat Programul Social Eparhial intitulat
„Întinde o mână și dă șansă vieții! Donează sânge!”.
Persoanele care doresc să se înscrie se pot adresa Pr. Iacobeanu
Marius și Pr. Ciuche Eugen și vor fi trecute într-un tabel nominal al
Parohiei, urmând a se face o planificare ulterioară la Centrul de Transfuzii
Sangvine pentru actul propriu-zis al donării sângelui.
ZILNIC 7:30 Sfânta Liturghie (Parastase)
Luni 18:00 Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina
Miercuri 18:00 Sfântul Maslu
Vineri 9:30
18:00
Psaltire până sâmbătă dimineață la ora 7:30
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou
Sâmbătă 17:00 Priveghere și Acatistul Sfântului Ierarh Luca al Crimeei
Duminică 7:30 Ceasurile I, III, VI, Acatistul Mântuitorului și Sf. Liturghie (Fără Parastase)
Săpt:
17-2
3 o
ct.