+ All Categories
Transcript

MTTS/MEFIC - DREPT SI INSTITUTII EUROPENE

MTTS/MEFIC - DREPT SI INSTITUTII EUROPENE

2014-2015 sem.IConf.dr.ROXANA-CRISTINA PETCU

CURSUL I PROCESUL INTEGRARII EUROPENEExista mai multe teorii care incearca sa explice fenomenul intregrarii europene. In cele ce urmeaza vom incerca sa prezentam o sinteza a acestor abordari, plecand de la perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial.

INCEPUTURILE Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in 1945, Winston Churchill se referea la Europa ca la o gramada de pietris, a casa parasita, un izvor de mizerie si ura, iar un an mai tarziu, in 1946, mai exact pe 19 septembrie, la Zurich, a tinut un faimos discurs in care a propus o solutie pentru a remedia situatia la care se referise in 1945. Iata solutia propusa de Churchill: reconstruirea familiei europene care sa capete astfel o structura destinata sa-i permita sa existe in pace, siguranta, libertate, un fel de Statele Unite ale Europei.

Ideea integrarii Europei nu era noua si nu a fost Churchill cel care a mentionat-o pentru prima data. Conceptul de unificare a Europei s-a concentrat mereu n jurul unei dezbateri care ine de esena acestei probleme, i anume problema cooperrii/integrrii. ntrebarea care st la baza acestei dezbateri este urmtoarea: ceea ce trebuie realizat este o unificare a Europei pornind de la apropierea ntre state, fr a atinge chestiunea suveranitii, sau este nevoie de o autoritate supranaional comun care s aibe posibilitatea de a-i impune punctele de vedere diverselor pri ale uniunii? De multe ori, cea de-a doua soluie este cea care a fost propus i acceptat de scriitori, poei i filosofi, de la Dante(1306) care consider ca este necesar s existe un imprat deasupra celorlali suverani pentru a putea construi Europa, pn la Emmanuel Kant i al su Proiect pentru o pace comun (1795) i la imperiul lui Napoleon. Secolul al XIX-lea a fost secolul naionalismelor par excellence, aa nct nici nu putea fi vorba despre ideea european, n ciuda celor spuse de Victor Hugo la 21 august 1848, cnd a propus unificarea Europei bazat pe votul universal, considernd c rile europene vor fi cele care vor cere constituirea Statelor Unite ale Europei. Dar realitatea istoric era cu totul alta, iar rzboiul din 1870(rzboiul franco-german soldat cu nfrngerea Franei i fondarea Imperiului german) a dus la constituirea statelor europene n dou aliane rivale (Puterile Aliate i Puterile Centrale, la care se adaug Tripla Alian i Tripla nelegere) ce purtau deja germenii unei noi nfruntri sngeroase. Relaiile dintre Marile Puteri se schimb, ca urmare a poziiei dominante deinute de Germania, dar i a tendinelor expansioniste ale acestei ri, tendine ce se izbesc violent de cele ale celorlalte mari puteri. Rezultatul final au fost cele dou rzboaie mondiale care nu au fcut dect s confirme i s mreasc diviziunea Europei. Ideea european a reaprut doar dup cea de-a doua conflagraie mondial, fiind considerat ca singurul mijloc de a evita o nou confruntare la scar mondial.

La sfritul celui de-al doilea rzboi mondial opiunea statelor din vestul Europei era fr ezitare spre cooperare, adic spre crearea unor organizaii internaionale de tip clasic n care statele s se bucure de reprezentare egal pentru a-i asigura salvgardarea intereselor lor reciproce. De fapt, Frana, Germania i restul rilor din Europa Occidental i-au nceput integrarea fr precedent oarecum mpinse spre acest drum de Statele Unite care solicitau nfiinarea unor organisme capabile s funcioneze ca recipiente ale fondului de ajutor al Planului Marshall, organisme cu care SUA s poat colabora pentru administrarea acestor fonduri. Planul Marshall, propus la 5 iunie 1947, a dus la crearea OECE (Organizaia European de Cooperare Economic) prin Convenia de la Paris din 16 aprilie 1948. OECE avea s devin OCDE (Organizaia de Cooperare i Dezvoltare Economic) prin Convenia din 14 decembrie 1960. Integrarea european, n sensul anumitor sacrificii din partea statelor i a unei anume abandonri a suveranitii lor n favoarea instituiilor conductoare a organizaiilor internaionale deja nfiinate nu s-a manifestat ca idee i aplicare dect n anii cincizeci, n primul rnd prin crearea Comunitii Crbunelui i a Oelului i apoi a Comunitii Economice Europene i a Euratom.

Esena acestui nou experiment este o tentativ clar de a gsi o rezolvare venicei probleme a Germaniei, care continua s fie mai mare, mai agresiv i mai eficient dect vecinii ei.Amintirea clor trei rzboaie n care fusese implicat Germania nu dispruse, aa nct aprea ca absolut necesar s se includ Germania n toate instituiile europene, includerea fiind considerat ca singura msur de a proteja Germania de ea nsi.Intergrarea european era vzut ca o metod de a limita expansiunea Germaniei i de a-i crea acestei ri o comunitate de interese care avea s-i asigure securitatea, n acelai timp protejnd restul rilor europene de fel i fel de ncercri i aventuri.

Ideea unei Europe unite a fost susinut cu mult consecven de mai multe personaliti care sunt denumite prinii fondatori ai Uniunii Europene.Printre ei se afl n prim plan Alcide De Gasperi, Jean Monnet i Robert Schuman, dar trebuie s-i avem n vedere pe toi cei care au contribuit la promovarea ideii de construcie european, cum ar fi Aristide Briand, Konrad Adenauer, Winston Churchill, Paul Henri Spaak.

Aristide Briand, avocat francez, deputat, ministru, dar i jurnalist atras de ideile socialismului revoluionar, a pus pe picioare proeictul Uniunii Europene, fiind primul care,n sec.al XX-lea, s-a referit la Statele Unite ale Europei n 1929 i a ncercat s creeze o uniune federal format din 27 de state membre ale Societii Naiunilor.El era convins c trebuie pus accentul pe ordinea economic i nu pe cea politic, cci, dup prerea lui, autarhia era expresia naionalismului i egoismului.

Konrad Adenauer devine cancelar al Germaniei federale dup rzboi, iar eforturile sale se ndreapt ctre repunerea rii sale n locul pe care l merit n Europa. A devenit simbolul Germaniei reconstruite, stabile i onorabile, o ar care avea s joace un rol activ ntr-o Uniune construit n pace.

Belgianul Paul Henri Spaak, jurist de profesie, a fost de mai multe ori ministru n guvernele rii sale i a adoptat cu mult entuziasm ideea Europei unite.mpreun cu alte 800 de personaliti n favoarea ideii de a crea Uniunea European a participat la Congresul Europei din 7-10 mai 1948 la Haga. Acest Congres a marcat o cotitur care a dus la dou realizri: (a) pe de-o parte crearea Micrii europene, un organism coordonator prezidat de Churchill, Leon Blum, Paul henri Spaak i Alcide De Gaspei, i (b) pe de alt parte, o iniiativ care i aparine lui Gorges Bidault, ministrul francez de externe, care a propus nfiinarea unei adunri europene formate din reprezentanii a cinci ri semnatare a Patului de la Bruxelles (Frana, Marea Britanie, Benelux) i care s fie deschis i altor ri.

. O alta personalitate marcanta a fost Jean Monnet. El este cel care l-a inspirat pe Robert Schuman, atunci cand a facut celebra declaratie de la 9 mai 1950, in care a spus: "Europa va fi cladita prin realizari concrete care sa creeze o solidaritate de facto. Jean Monnet a fost un politician francez, cu un rol marcant in crearea Comunitatii Europene. In 1943, declara: "Nu va fi pace in Europa, daca statele vor fi recosntruite pe baza suveranitatii nationale... Statele europene sunt prea mici pentru ale garanta popoarelor lor prosperitatea si dezvoltarea sociala necesare. Statele europene trebuie sa constituie o federatie..." In opinia sa, procesul de integrare insemna faptul ca fucntiile constructive ale principalilor participanti, adica institutiile comune, vor genera reactiile pozitive ale elitelor economice si politice, vor influenta comportamentul grupurilor sociale si-i vor uni pe cetatenii diferitelor natiuni. Astfel, integrarea economica va duce treptat la constituirea solidaritatii intre natiunile participante si, ca reactie, va creea nevoia de a avea si mai multe institutii supranationale. Este asa numitul efect de rasfrangere ( spillover effect), care actioneaza ca un bulgare de zapada si poate fi definit astfel: o situatie in care o actiune anume, avand un scop precis definit, creeaza o situatie in care scopul initial poate fi atins doar intreprinzand si alte actiuni, care, la randul lor, creeaza conditiile si nevoia de a initia alte actiuni si asa mai departe.

PROCESUL DE INTEGRARE MULTINATIONALA

De fapt, Europa integrata este rezultatul unui proces de integrare multinationala. Iata cum poate fi definit acest proces: intemeierea voita, printr-un tratat incheiat intre state independente, a unor institutii comune si elaborarea trepatata, de catre aceste state, a unor politici comune care urmaresc obiective comune si servesc interese comune. Elaborarea treptata de politici comune implica faptul ca integrarea multinationala este un proces aflat intr-o evolutie permanenta, fara a avea un final previzibil. Cum procesul este voluntar, inseamna ca statele pot adera la acest proces oricand, cu respectarea criteriilor si procedurilor stabilite de grupul respectiv, sau pot sa paraseasca acest grup, daca considera ca politicile comune elaborate sau preconizate de grup, in conformitate cu modul in care defineste majoritatea conceptul de interes comun, nu mai coincide cu interesele sale nationale. Scopul fundamental al procesului de integrare multinationala este realizarea pacii si securitatii intre statele membre ca si intre ele si restul lumii. Dar, o asemnea integrare multinationala nu se realizeaza decat treptat, prin intermediul unui numar de politici comune, care cimenteaza interesele nationala si creeaza solidaritatea intre statele membre. Asa cum spunea Jean Monnet, parintele intelectual al integrarii europene, "uniunea intre indivizi sau comunitati nu este un fenomen firesc; nu poate fi decar rezultatul unui proces intelectual, al carui punct de pornire este constatarea nevoii de schimbare. Forta sa motrice trebuie sa fie interesele comune ale indivizilor si comunitatilor.

POLITICILE COMUNE

In intelesul UE, "politicile comune" sunt acele politici care inlocuiesc elementele esentiale ale politicilor nationale (mai precis agricultura, pescuitul, comertul exterior). Politicile comune sustin si suplimenteaza politicile nationale. Aceste politici sunt initial doar niste obiective generale stabilite in termeni foarte largi in tratate sau de catre institutii si care sunt consolidate treptat, prin legislatie comuna sau comunitara. De fapt, Tratatul privind infiintarea Comunitatii Europene spune foarte clar in art.2 : "Comunitatea va avea sarcina, prin crearea pietei unice si a uniunii monetare si economice si prin aplicarea politicilor si activitatilor comune la care se face referire in articolele 3 si 4 din Tratat, sa promoveze la nivelul intregii Comunitati a unei dezvoltari armonioase, echilibrate si durabile a activitailor economice". Trebuie subliniat faptul ca art.3 si 5 din Tratat constituie temeiul juridic pentru elaborarea de politici comune in multe domenii de activitate sa si pentru masurile comune adoptate in alte domenii. Deosebirea dintre politicile comune si masurile comune este mai degraba de ordin cantitativ si nu calitativ. Politicile comune sunt elaborare treptat de catre participantii la acest proces si adances integrarea politica si economica dintre statele participante. Aceste politici impun un nou concept de economie politica, dar si un nou context, care influenteaza actiunile liderilor politici si activitaile oamenilor de afaceridin statele membre, in sensul integrarii multinationale. Astfel, o politica comuna se defineste ca o serie de hotarari, masuri, reguli si coduri de conduita adoptate de institutiile comune intemeiate de un grup de state si aplicate atat de institutiile comune cat si de statele membre. Politicile comune trebuie sa fie aplicate de toti participantii, iar aplicarea lor trebuie sa fie supravegheata de autoritati executive si judecatoresti supranationale. Cu alte cuvinte, prin adoptarea unei politici comune, participantii isi transfera o parte din puterile suverane catre institutiile supranationale. De fapt, transferul de drepturi suverane ca parte a politicilor comune este principala hiba dar si caracteristica fundamentala a integrarii multinationale. Se explica, astfel, de este greu de adoptat politici comune, dar si de ce, odata adoptate, devin elemente cu forta juridica obligatorie ale structurii multinationale

Exista 4 tipuri principale de politici comune:

Politici comune fundamentale politici comune ale caror obiective de baza sunt inscrise in tratat si sunt convenite atat de guvernele cat si de parlamentele statelor politici comune secundare sunt definite de organele legislative comune in cadrul unor politici comune fundamentale si in conformitate cu procesul decizional al Comunitatii politici comune orizontale ambele tipuri de politici de mai sus pot fi orizontale daca au un impact asupra ansamblului de conditii din economiile si societatile statelor membre (social, concurenta, protectia mediului) politici comune sectoriale se refera la anumite sectoare din economia statelor membre (industrie, energie, transporturi, agricultura, pescuit) Politicile comune se materializeaza in momentul in care institutiile comune identifica foarte clar nevoia comuna care trebuie rezolvata, obiectivul comun care trebuie urmarit si interesul comun pe care-l serveste. Inseamna ca statele membre trebuie sa fie gata sa accepte compromisuri pentru a ajunge la solutii acceptabile pentru toata lumea. Politicile comune pot evolua in doua sensuri: in sensul evolutiei juridice, care trebuie sa tina seama de progresele economice si tehnice aparute in domeniul la acer se refera

in sensul extrinderii in doemniul de competenta, proces care poate avea loc pentru a cuprinde nevoi care nu fusesera cuprinse anterior in domeniul de aplicare al acelei politic sau pentru a include nevoi noi, aparute fie pe parcursul procesului de aplicare al masurilor adoptate initial sau create de contextul geopolitic al momentului APARITIA SI EVOLUTIA COMUNITATII Pe data de 9 mai 1950, Robert Schuman (primul mistru si ministrul de externe al Frantei) a prezentat o declaratie in care propunea crearea unei piete comune in doua sectoare importante, folosite pana atunci mai ales in scopuri militare, si anume carbunele si otelul. Se punea problema integrarii Germaniei, din punct de vedere economic si politic, intr-o Comunitate Europeana a Carbunelui si Otelului, alaturi de Franta si alte state dispuse s-o faca. A sustinut, de asemenea, ideea transferului unor elemente de suveranitate ale sattelor catre o Inalta Autoritate independenta care trebuie sa exercite puterile detinute anterior de state in acele sectoare si ale carei decizii sa fie obligatorii pentru statele membre. Nu s-au ales la intamplare domeniile otelului si carbunelui, deoarece, la inceputul anilor 1950, erau sectoarele de baza ale puterii industriale si militare a unei tari. Era o modalitate de a aduce impreuna resursele Frantei si Germaniei si de a marca reconsilierea dintre cele doua state. De fapt, Schuman avea in vedere crearea unei piete comune pentru toate produsele, la o scara comparabila cu cea a SUA. Ministrul de externe al Frantei a adresat acest apel tuturor statelor europene, dar doar 5 au raspuns favorabil - Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxembourg, evident in afara de Franta. Asa ca aceste 6 state au semnat Tratatul de infiintare a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, la data de 18 aprilie 1951, la Paris. Tratatul CECO a intrat in vigoare pe 23 iulie 1952, marcand astept nasterea "micii Europe a celor sase".

In plus, cele 6 state fondatoare ale CECO dorea sa-si integreze si armatele, asa ca pe data de 27 mai 1952, tot la Pris, au semnatr un Tratat care instituia Comunitatea Europeana pentru Aparare, scopul ei fiind crearea unei armate supranationale, plasata sub comanda suprema a NATO. Insa, acest proiect a fost respins de parlamentul francez in 1954.

Este important sa mentionam faptul ca functionarea piatei comune a carbunelui si otelului a aratat ca integrarea economica este posibila si ca poate fi extinsa la toate sectoarele economiei. Au inceput negocierile, conduse de ministrul de externe al Belgiei, Paul Henri Spaak, iar pe 25 martie 1957, cei sase au semnat, pe dealul Capitoliului, la Roma, inca doua tratate prin care se infiintau inca doua comunitati, si anume: Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM) si Comunitatea Economica Europeana (CEE). Aceste doua tratate au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958 si sunt cunoscute sub numele Tratatele de la Roma sau Tratatul de la Roma. Astfel, anul 1957 este anul care marcheaza nasterea Comunitatii Europena care avea sa devina Uniunea Europeana

Mai multe alte tari au fost atrase de succesele Comunitatii si au dorit sa adere, asa ca au avut loc mai multe valuri de extindere, dupa cum urmeaza:

1. 22 ianuarie 1972 - se semneaza tratatele de aderare cu Marea Britanie, Irlanda si Danemarca (in ciuda opozitiei acerbe a presedintelui Frantei, Charles de Gaulle, privind aderarea Marii Britanii).Aceste tratate au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1973. 2. 1 ianuarie 1981 - Grecia (depune cererea de aderare in 1975. dupa restaurarea democratiei in aceasta tara)

3. 1 ianuarie 1986 - Spania si Portugalia (cerea de aderare depusa in 1977)

4. 1 ianuarie 1995 - Austria, Finlanda si Suedia

5. 1 mai 2004 - Polonia, Ungaria, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Estonia, Lituania, Letonia, Cipru si Malta

6. 1 ianuarie 2007 - Romania si Bulgaria 7. 1 iulie 2013 Croatia Procesul de extindere continua. Islanda, care incepuse negocirile de aderare, si-a retras candidatura.. In 2004 UE a acceptat sa inceapa negocierile de aderare cu Turcia, dar acest proces de aderare va fi probabil de o mai lunga durata. Alte state posibil candidate sunt statele din Balcani, din fosta Iugoslavie. MTTS/MEFIC - DREPT SI INSTITUTII EUROPENE

2014-2015Conf.dr.ROXANA-CRISTINA PETCU

CURSUL II TRATATELE

Tratatele reprezinta izvorul primar al legislatiei europene (comunitare) si cosntituie temeiul juridic al politicilor comune; ele sunt, de asemenea, instrumentele progreselor in ce priveste integrarea europeana.

1. TRATATUL DE LA PARIS

Robert Schuman, ministrul de externe francez, considerat unul dintre prinii fondatori ai Uniunii Europene, a fost cel care, n discursul din 9 mai 1950 de la Roma a propus plasarea produciilor francez i german de crbune i oel sub o autoritate comun. Acest tratat, propus de Schuman a fost dorit att de Jean Monnet ct i de Alcide De Gasperi, care au participat activ la instituirea lui. Drept urmare, Frana, Germania, Italia i rile Benelux au semnat la Paris, la 15 aprilie 1951 tratatul de instituire a Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului. Acest document, intrat n vigoare la 25 iulie 1952, dup ratificarea lui de ctre parlamentele naionale ale statelor semnatare are ca obiective principale s contribuie la extinderea economic, eliminarea barierelor in calea comertului, creterea nivelului de trai, crearea de locuri de munc n statele membre i dezvoltarea produciei de crbune i oel, crearea unei piete unice in care produsele siderurgice si cele provenite ca si productia de carbuni a sttelor membre sa se poata misca liber pentru a satisface nevoile locuitorilor Comunitatii, fara discriminare de cetatenie, acestea fiind dou sectoare cheie pentru rile Europei industrializate; de asemenea, un alt obiectiv ere ca in aceste doua sectoare capitalul si lucratorii sa se poata deplasa liber.

Elementul cel mai important al organizaiei este executivul CECO, adic nalta Autoritate care cuprinde 9 membri numii pe 6 ani i ale crei atribuii sunt s ia decizii, s formuleze recomandri i s emit aprobri.

Regulile stabilite de statele membre urmau sa fie puse in aplicare de institutiile comunitare carea aveau sa exercite puteri detinute anterior de statele membre in aceste domenii, hotararile acestor instituii avand forta juridica obligatorie pentru toate statele membre:

Inatla Autoritate Consiliul de Ministria Adunarea Comuna sau Europeana Curtea Europeana de JustitieCECO a fost prima organizatie internationala bazata pe principii supranationale, al carui scop, prin infiintarea pietei comune pentru carbuni so otel, era sa extinda economia statelor mambre, sa sporeasca gradul de ocupare al fortei de munca si sa creasca nivelul de trai in Comunitate. Piata avea si rolul de a rationaliza treptat distrubutia productiei la nivel inalt, asigurand astfel stabilitate si ocuparea fortei de munca. Piata comuna perntru carbuni s-a deschis pe data de 10 februarie 1953, iar pentru otel pe data de 1 mai 1953. La 11 augusr 1953, SUA a fost prima tara (in afara de mebri CECO) care a recunoscut Comunitatea si a declarat ca va avea relatii directe cu CECO in ce priveste carbunii si otelul, declaratie materializata in deschiderea delegatiei americane la CECO la Bruxelles. Presedintele Monnet a raspuns imediat prin infiintarea primei reprezentante externe a CECO la Washington D.C. Primul buletin de presa editat de delegatia americana purta titlul "Catre un guverb federal al Europei".

Tratatul de la Paris a fost modificat frecvent, pe masura ce au evoluat si s-au extins atat Comunitatea Europana cat si, mai apoi; UE. In anii 1990 s-a pus problema ce se va intampla cu tratatul care urma sa expire in 2002. S-a hotarat ca i se va permite sa expire, iar domeniile care erau de copetenta acestui tratat au fost transferate in Tratatul de la Roma. Aspectele financiare ramase in suspensie ca si fondul de de cercetare al CECO au fost cuprinse intr-un protocol anexat Trataului de la Nisa. Tratatul de la Paris a expirat pe 23 iulie, iar in acea zi drapelul CECO a fost coborat pentru ultima oara in fata cladirii Comisiei Europene si a fost inlocuit cu drapelul UE.

InstitutiileIn afara de cele 4 institutii deja mentionate, s-a constituit si un Comitet Consultativ pe langa Inalta Autoritate, ca o a cincea institutie care sa reprezinte societatea civila. Este prima forma de reprezentarea internationala a consumatorilor din istorie. In 1967, aceste institutii au fuzionat cu cele ale Comunitatii Europene, cu exceptia Comitetului care a ramas independent pana la expirarea Tratatului de la Paris in 2002. Tratatul stabilea ca amplasarea institutiilor va fi stabilita de comun acord de catre statele membre, desi au existat discutii aprinse pe acest subiect. S-a ajuns la un compromis temporar, iar institutiile au fost amplasate provizoriu la Luxembourg, desi Adunarea avea sediul la Strasbourg.

Inalta Autoritate- (precursorul Comisiei Europene) era un organism executiv cu 9 membri care guverna comunitatea. Franta, Germania si Italia aveau fiecare dreptul de a numi cate 2 membri ai autoritatii, iar celelalte trei state mai mici cate unul. La randul lor, membri autoritatii il numeau pe presedintele Inaltei Autoritati. Desi membri autoritatii erau umiti cu acordul guvernelor nationale, trebuia sa se angajeze sa nu-si reprezinte interesele nationale, ci sa depuna un juramant ca vor apara interesele Comunitatii ca intreg. Independenta le era sustinuta de faptul ca le era interzis sa aibe vreo alta ocupatie in afara Autoritatii sau vreun alt interes de afaceri (remunerat sau nu) in timpul mandatului si pe o perioada de trei ani dupa incheierea mandatului (art.10). Principala inovatie a autoritatii a fost carecterul sau supranational. Avea o arie vasta de competenta pentru a se asigura ca sunt indeplinite obiectivele tratatului si ca piata comuna fucntioneaza corect. Inalta Autoritate emitea trei tipuri de instrumente juridice - deciziile, cu caracter juridic obligatoriu, recomandarile, care stabileau obiective obligatorii, dar metodele de realizare erau lasate la latitudinea statelor membre si avizele, care nu aveau forta juridica.

Adunarea Comuna (care a devenit ulterior Parlamentul European) era alcatuita din 78 de reprezentatni si exercita puteri de supraveghere asupra executivului, adica Inalta Autoritate. Reprezentatnii din Adunarea Comuna puteau fi parlamentari din parlamentele nationale desemnati in fiecare an de parlamentele respective sau puteau fi alesi prin "vot universal direct" (art.21), dar asemenea alegeri nu s-au organizat decat in 1979. Totusi, pentru a sublinia faptul ca aceasta camera nu era o organizatie internationala traditionala, Trataul de la Paris i-a denumit "reprezentatnti ai popoarelor". Adunarea nu fusese specificate in planul initial al lui Schuman, deoarece exista speranta ca noua Comunitate ca folosi institutiiel Consiliului Europei (Adunarea, Curtea). S-a dovedit a fi imposibil din cauza obiectiilor formulate de Marea Britanie, asa ca au fost create noi institutii. Adunarea a fost creata ca o contrapobdere si ca un organism democratic de verificare a Inaltei Autoritati, pentru a o orienta, dar avand si puterea de a o concedia pe temeiul incompetentei, injustitiei, coruptiei sau fraudei. Primul presedinte al Adunarii a fost Paul-Henri Spaak. Consiliul Special de Ministri (actualmente Consiliul Uniunii Europene) era alcatuit din reprezentanti ai guvernelor nationale. Presidentia era detinuta de fiecare stat pe o perioada de trei luni, iar rotatia se facea in ordine alfabetica. Un aspect cheie era armonizarea activitatii Inaltei Autoritati cu cea a guvernelor nationale, care aveau inca responsabilitatea politicilor economice generale ale statelor. Consiliul trebuia de asemenea sa emita opinii pe marginea unor domenii de activitate ale Inaltei Autoritati.

Curtea de Justitie trebuia sa asigura respectarea legislatiei CECO ca si interpretarea si aplicarea Trataului.Curtea are un numar de sapte judecatori numiti de comun acord cu guvernele natioanle pe o perioada de sase ani. Nu exista nici o cerinta privind cetatenia judecatorilor, era doar necesar sa fie calificati, iar idependenta lor sa fie mai presus de orice indoiala. Curtea era asistata in activitate de doi Avocati generali.

Comitetul Consultativ (echivalentul Comitetului Economic si Social) avea 30-50 membri egal distribuiti intre grupurile de producatori, lucatori, consumatori si comercianti din sectoarele carbuni si otel. Nici aici nu existau cote nationale iar Tratatul cerea reprezentatntilor asociatiilor europene sa-si puna la punct propriile proceduri democratice. Trebuia sa stabileasca reguli astefel incat membrii sa fie pe deplini reprezentativi pentru societatea civila organizata democratic. Membrii erau numiti pe o perioada de doi ani, nu aveau nici un fel de mandata sau instructiuni din partea organizatiilor care ii numisera. Comitetul avea o adunare plenara, un birou si un presedinte. Nici in acest caz nu s-au precizat procedurile democratice necesare, asa ca nominalizarea acestor membri a ramas la latitudinea ministrilor nationali. Inalta Autoritate era obligata sa consulte Comitetul si sa-l informeze.in anumite imprejurari, in care era cazul. Comitetul Consultativ a ramas un organism separat pana in 2002, la expirarea tratatului, in ciuda fuziunii altor institutii. Dupa expirarea Tratatului, indatoririle sale au fost preluate ce Comitetul Economic si Social.

Realizari ale CECOIn conformitate cu articolul 2, CECO avea o misiune generala, si anume: "sa contribuie la cresterea economiei, la dezvoltarea ocuparii fortei de munca si la imbunatatirea nivelului de trai" al cetatenilor.

Printre cele mai mari realizari ale CECO se numara cele referitoare la bunastare, la nivelul de trai. de exemplu, unele mine nu puteau function afara subventii guvernamentale, minierii aveau conditii de locuit precare, asa ca timp de 15 ani CECO a finantat 112,500 apartamente pentru muncitori, investind US$1,770 pe apartament, ajutandu-i astfel pe muncitori sa-si cumpere o locuinta pe care altfel nu si-ar fi permis-o. CECO a suportat de asemenea jumatate din costurile privind redistribuirea fortei de munca in momentul in care angajatii din doemniul carbunilro si otelului au inceput sa-si piarda locurile de munca. CECO a contrubuit financiar si la dezvoltarea regionala, investind in total $150 million pentru a crea 100.000 de locuri de munca, dintre care jumatate erau destinate somerilor proveniti din sectoarele carbuni si otel.

Dincolo de crearea primei poitici regionale si sociale, CECO a instaurat pacea in Europa, a infiintat primul impozit european - un impozit cu o rata unica, un impozit perceput pe productia din aceste domenii de maxim 1%. 2. TRATATELE DE LA ROMA

Tratatul de la Roma (1957): relansarea economica.

Perioada 1950 - 1954 a fost dominata de proiectul francez privind crearea unei Comunitati Europene de Aparare (CEA). Urmare declansarii razboiului din Coreea, SUA si-a propus renarmarea Germaniei. Franta nsa, tematoare, a propus integrarea armatei RFG ntr-o forta europeana de aparare. Tratatul privind nfiintarea CEA a fost semnat n 1952, dar din cauza votului negativ din Adunarea Frantei (august 1954), proiectul a cazut.Esecul nregistrat n politica de aparare, a determinat tarile vest-europene sa caute un alt domeniu, respectiv cel economic. Asa s-a ajuns ca, la 25 martie 1957 sa fie semnate, la Roma, doua tratate privind crearea Comunitatii Economice Europene (CEE) si a EURATOM-ului.Comunitatea Economica Europeana nu reproducea modelul Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului, care avea competente limitate. CEE va permite exprimarea att a intereselor nationale, ct si o viziune comunitara.

Tratatul de la Roma, semnat la 25 martie 1957, a intrat n vigoare la 1 ianuarie 1958, dupa ce au fost ratificate de parlamentele nationale. Perioada 1959 - 1970 a fost dominata de concretizarea obiectivelor Tratatului, respectiv crearea unei "Piete Comune", n doua sectoare principale : uniunea vamala industriala si agricultura.Eliminarea taxelor vamale intercomunitare si suprimarea contingentelor cantitative au fost programate pe o perioada tranzitorie de 12 ani. Perioada a fost nsa redusa cu 18 luni, ceea ce a permis sa se constate realizarea Uniunii Vamale la 1 iulie 1968. De aceea, ntre 1968 si 1993, CEE a fost cunoscuta, mai ales sub denumirea de "Piata Comuna". Tratatele de la Roma au fost semnate de cele 6 state member CECO si astfel a fost creata ComunitateaEconomica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM). Semnatarii acestotratate au fost Christian Pineau in numele Frantei, Joseph Luns din partea Tarilor de Jos, Paul Henri Spaakpentru Belgia, Joseph Bechpentru Luxemburg, Antonio Segni pentru Italia si Konrad Adenauer in numeleRFG. Seprevedea ca tratatele de la Roma sa ramana permanent in vidoare, spre deosesbire de Tratatul de Paris careavea sa expire la implinirea a 50 de ani. Aceste doua noi tratate au dus la crearea uniunii vamele si comunitatii energiei nuclare, fiind, latauri de Comunitatea Economica Europena, un important instrument aunificarii Europei, alaturi de CECO.

ntre 1958 si 1970, efectele nlaturarii barierelor vamale au fost spectaculoase: comertul intercomunitar a crescut de 6 ori, iar Produsul Intern Brut al tarilor membre a crescut n medie cu 70 %. Articolele 38 si 39 din Tratat au permis formarea unei Politici Agricole Comune (PAC). Prin aceasta, Piata Comuna s-a realizat, odata cu deschiderea frontierelor si n domeniul productiei agricole. arile membre ale CEE si mai ales Franta au considerat Politica Agricola Comuna (PAC) ca principalul instrument de modernizare a propriilor agriculturi, iar Comisia ca vehicul esential de integrare comunitara. Se apreciaza ca PAC - de care ne vom ocupa ntr-un curs special - a contribuit puternic la procesul de unificare europeana.

Uniunea Europeana de azi constituie rezultatul unei evolutii, a unei constructii de-a lungul a peste cinci decenii. Aceasta perioada n-a fost lipsita de reculuri, de momente de criza, precum cea dintre 1962 si 1969 din timpul generalului de Gaulle, revenit la presedintia Frantei. Ceea ce este important nsa este faptul ca, de fiecare data, s-au gasit personalitati - adeseori din tari mici, precum Pierre Werner, fost prim-ministru al Luxemburg-ului - care au facut ca aceste momente sa fie depasite. n plus, motorul constructiei europene pe care l-a reprezentat alianta franco-germana a functionat aproape permanent n perioada presedintelui francez Mitterand si a cancelarului german Kohl.Fundamentala, n aceste perioade, a fost cooperarea ntre tarile membre pentru a gasi solutii unanim-acceptabile diverselor provocari cu care s-a confruntat Uniunea. Toate aceste solutii aveau nevoie de o baza juridica, de unde a decurs si nevoia modificarii Tratatului de la Roma din 1957.

In ciuda faptului ca erau entitati cu personalitate juridical separate, CECO, CEE si Euratom au foslosit initial in comun Adunarea Comuna si Curtea Europeana de Justitie, desi au avut Consilii si Inalte Autoritati/Comisii separate. Pentru a evita suprapunerile, s-a semnat un tratat de fuzionare prin care aceste organism ale CECO si Euratom au fuzionat cu cele ale CEE. Mai tarziu, CEE a devenit unul dintre pilonii de dezvolate a UE.

In preambulul Tratatului de infiintare a CEE, statele semnatere afirmau explicit ca erau hotarate sa puna bazele unei uniunii tot mai adanci intre poparele Europei. Astfel, statele member si-au afirmat foarte clar obiectivul politic de a realize treptat integrarea politica.

Prin aceste tratate a fost create o noua institutie, si anume uniunea vamala.Tratatul CEE elimina cotele(contingentele tarifare) si taxele vamela intre statele member, stabilieste tarife vamele externe commune, adica un fel de frontier externa pentru produsele statelor member, inlocuind tarifele vamelee care existau anterior intre statele membre. Uniunea vamala a fost insotita si de o politica comerciala comuna, gestionata la nivelul comunitatii si nu la nivelul statului, ceea ce deosebeste total uniunea vamaal de o simpla asociere de liber schimb. Satetle member au convenit sa elimine treptata toate barierele tarifare pe o perioada de tranzitie de 12 ani, dar perioada a durat mai putin, doar pana in iulie 1968. In acelasi timp, s-au stability tarife commune pentru produsele importate din tari terte. In art.2 din tratatul CEE se specifica urmatoarele: prin crearea pietei commune sir pin apropierea treptata a politicilor economice ale statelor membre, comunitatea va avea sarcina de a promova dezvoltarea armonioasa a activitatilor economice, extinderea continua si echilibrata, sporirea stabilitatii, cresterea accelerate a nivelului de trai si apropierea relatiilor dintre statele member. Piata comun se bazeaza pe cele 4 libertati, adica libera circulatie a persoanelor, serviciilor, bunurilor si capitalului. Se creeaza astfel o zona economica unica care fucntioneaza in baza liberei concurente dintre intreprinderi. De asemenea, creaza premisele liberei concurente pentru comertul de produse si servicii dicolo de prevederile din alte tratate (CECO si Euratom). Tratatul prevede crearea pietei commune intr-o perioada de 12 ani, in trei etape de cate 4 ani fiecare, fiecare etapa avand o serie de obiective specific. Piata comuna se baza pe principiul liberei concurente, astfel, prin tratat se interzic acordurile restrictive si ajutorul de stat (cu exceptia unor derogari mentionate de tratat), deoarece asemenea acorduri ca si ajutorul de stat pot influenta negativ schimburile comerciale dintre state, mai alesa daca duc la prevenirea, restrangerea sau denaturarea concurentei.Cu toate acestea, piata unica nu a fost realmente realizata decat dupa aplicarea prevederilor Actului Unic European.

Anumite politici sunt prevazute ca atare in Tratat, de exemplu politica agricola comuna, politica comerciala comuna sau politica de transport. IN conformitate cu art 235 din tratat, se pot institui alte politici, in fucntie de nevoi: daca, pe parcursul fucntionarii pietei commune, apare nevoia unei actiuni comunitare pentru a indeplini unul din obiectivele comunitaii, iar tratatul nu a acordat comunitatii competentele necesare, Consiliul va lua masurile necesare, prin actiune unanima si ca urmare a unei propuneri venita din partea Comisiei si dupa consultare cu Adunarea. Elaborarea unor asemenea politici a fost insotita de crearea Fondului Social European, scopul acestuia fiind sa sporeasca sansele lucratorilor de a-si gasi un loc de munca, de a le spori nivelul de trai dar si de a infiinta Banca European de Investitii pentru a facilita extinderea comunitatii prin crearea de noi resurse. In esenta, politica Agricola comuna a legiferat piata libera a produselor agricole la nivelul CEEE si a stability politici protectioniste care garantau venituri suficiente pentru agricultorii europeni, evitand concuurenta din partea produselor di statele terte. Pentru a finanta PAC, in 1962, a fost creat Fondul european pentru orientare si garantare agricola. 3. ACTUL UNIC EUROPEAN

Constructia europeana limitata la integrarea economica era neterminata. Aceasta trebuia completata cu dimensiunea politica. si astfel a luat nastere Uniunea Europeana. Crearea Uniunii Europene n-ar fi fost nsa posibila fara decizia Consiliului European de la Milano, din decembrie 1985, care a hotart reunirea ntr-un singur text a amendamentelor asupra Tratatului de la Roma si a dispozitiilor privind cooperarea politica. Textul fondator al Actului Unic European este Cartea Alb iniiat de Jacques Delors, preedintele Comisiei de la Bruxelles n ianuarie 1985. Acest document cuprinde aproape 300 de propuneri de directive, regulemente i activiti pe care statele membre sunt invitate s le accepte pentru a putea finaliza Marea Pia Intern la 31 decembrie 1992 i a fost adoptat n decembrie 1985 la cel de-al 40-lea Consiliu European de ctre efii de stat i de guvern. Actul Unic European a fost semnat de sefii de stat sau de guvern ai statelor membre la 17 februarie 1986 si intrat n vigoare, dupa ratificare, la 1 iulie 1987. Actul Unic European a consacrat

Institutionalizarea Consiliului European (format din sefii de stat sau de guvern si de presedintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabil pentru stabilirea directiilor de dezvoltare a Comunitatii;

Extinderea sistemului de vot al majoritatii calificate n cadrul Consiliului de Ministri, pentru adoptarea acelor decizii care au n vedere finalizarea pietei interne(unice), politica sociala, coeziunea economica si sociala, politicia cercetarii tehnologice i mbuntirea condiiilor de munc. Se menine votul unanim doar pentru cteva sectoare, i anume armonizarea legislaiei fiscale, libera circulaie a persoanelor, msuri referitoare la drepturile i interesele lucrtorilor. Extinderea votului majoritar n Consiliu va permite scoaterea CEE din impas si adoptarea a cca. 300 directive privind crearea, n perspectiva, a Pietei Interne;

ntarirea rolului Parlamentului European (PE), prin introducerea procedurilor legislative de cooperare si a necesitatii acordului PE pentru deciziile privind aderarea de noi membri si acordurile de asociere; PE capata drept de veto pentru subiectele eseniale referitoare la viitorul comunitii, cum ar fi aderarea unor noi state, semnarea acordurilor internaionale, definirea obiectivelor prioritare, etc

nfiintarea "Tribunalului Primei Instante", alaturi de Curtea Europeana de Justitie (CEJ);

Cresterea numarului politicilor comune, prin adaugarea politicilor de mediu, cercetare stiintifica, coeziune economica si sociala;

Stabilirea unei date (31/12/1992) pentru definitivarea pietei interne (notiunea de "piata interna" fiind mai puternica dect cea de "piata comuna", implicnd nu numai realizarea celor patru libertati - libera circulatie a bunurilor, libera circulatie a serviciilor, libera circulatie a persoanelor si libera circulatie a capitalului - ci si implementarea a noi politici si a coeziunii economice si sociale

Pentru realizarea acestor puncte, mai ales a pieii interne, organismele comunitare au adoptat aproximativ 300 de directive, n vederea aplicrii n practic a celor patru liberti fundamentale proclamte n Tratatul de la Roma circulaia capitalului, mrfurilor, serviciilor i persoanelor. Aplicarea acestor instrumentele legale a dus la estomparea distinciei dintre sectorul de stat i cel privat i a revoluionat strategia de afaceri, de vreme ce executivele au nceput s ia n considerare ntraga pia transnaional de cteva sute de milioane de consumatori.

Se punea acut problema eliminrii barierelor fizice, tehnice i fiscale din calea liberei circulaii, ceea ce presupunea un efort amplu de armonizare i de simplificare a formalitilor vamale (de ex., n 1978 insituirea documentului administrativ unic) n privina mrfurilor, la 1 ianuarie 1993 toate barierele erau eliminate, dar n ceea ce privete persoanele, se mai punea nc problema meninerii controalelor la frontier din motive de fiscalitate i de activitate poliieneasc (lupta contra criminalitii, a traficului de droguri, a terorismului). Eliminarea acestor bariere interne presupunea mutarea acestor controale la frontiera comun extern a Uniunii, deci armonizarea legislaiei europene n aceste domenii, dar i n domeniul imigrrii.

Cum artam mai sus, Actul Unic European cuprinde dipoziii importante referitoare la reforma instituiilor, dintre cele mai importante fiindcele deja menionate dar i cele referitoare la Consiliul European, adic reuniunea efilor de stat i de guvern a crui existen juridic este recunoscut pentru prima dat. Actul prevede c acest Consiliu se reunete o dat sau de dou ori pe an, dar nu are gradul de instituie n sensul Tratatului de la Roma.

De asemenea, Actul Unic European este primul text care include la capitolul de cooperare politic chestiuni de securitate european, prin condiiile tehnologice i industriale prevzute, dar referindu-se la NATO i Uniunea Europei Occidentale este clar c nu se angajeaz pe calea unei autentice aprri europene.

4. TRATATUL DE LA MAASTRICHT

Prabusirea regimurilor comuniste n Europa Centrala si de Est a condus la schimbarea peisajului politic european, ceea ce a determinat un proces de regndire a structurii Comunitatilor Europene n scopul aprofundarii integrarii europene.Astfel, la Roma, in decembrie 1990, au inceput doua conferinte interguverbamentale, una privind Uniunea Economica si Monetara, iar cealalta privind Uniunea Politica.. Cele doua conferinte s-au ncheiat prin semnarea la Maastricht,un orasel olandez, aflat la granita dintre Belgia si Olanda, a TRATATULUI ASUPRA UNIUNII EUROPENE. Tratatul de la Maastricht a fost agreat de sefii de stat sau de guvern din cele 12 state membre de atunci cu prilejul Consiliului European din 9 - 11 decembrie 1991, a fost semnat la 7 februarie 1992 si a intrat n vigoare abia la 1 noiembrie 1993, dupa ce a fost ratificat prin referendum-uri nationale sau de catre parlamentele nationale.

Danemarca, de exemplu, a respins initial Tratatul. n Irlanda, populatia l-a adoptat prin referendum cu o mare majoritate, iar n Franta l-a adoptat cu o foarte mica majoritate (51 %). Aceasta rezerva a populatiei din unele tari s-a datorat, n mare masura, faptului ca Tratatul era greoi, neinteligibil pentru marea masa a populatiei, Comunitatea Europeana fiind perceputa mai degraba ca o birocratie distanta, necontrolabila si nedemocratica.De aceea, Danemarcei i s-a permis sa foloseasca principiul "opt out" pentru cteva decizii, inclusiv cele privind trecerea la ultima faza a Uniunii Economice si Monetare (UEM) si politica europeana de aparare. n Germania si Marea Britanie a fost nevoie sa se pronunte Curtile Supreme pentru a se vedea daca prevederile Tratatului nu sunt n contradictie cu constitutiile statelor respective. Abia dupa al doilea referendum din Danemarca, care s-a ncheiat cu un vot pozitiv si dupa deciziile favorabile ale Curtilor supreme din Germania si Marea Britanie s-a constatat ratificarea acestui Tratat de catre toate statele membre si intrarea sa n vigoare la 1 noiembrie 1993.

Intrarea n vigoare a Tratatului de la Maastricht a permis transformarea Comunitatii Europene ntr-o Uniune politica, ca si ntr-o Uniune Economica si Monetara (UEM). Structura Tratatului asupra Uniunii Europene.

Tratatul cuprinde, pe langa textul efectiv, 17 protocoale, un act final si de 33 declaratii, si constituie un ansamblu de dispozitii juridice complexe care amendeaza Tratatul de la Roma si-l nglobeaza n snul unei Uniuni. Articolul A al Trataului precizeaza ca "Uniunea este intemeiata pe Comunitatile Europene la care se adauga politicile si formele de cooperare instaurate prin prezentul Tratat. Misiunea trataului este organizarea coerenta si solidara a relatiilor dintre statele membre si popoarele lor".

Prin Tratatul de la Maastricht, Uniunea Europeana a fost organizata pe 3 piloni:

1. Pilonul 1 este pilonul comunitar, reprezentat de Comunitatea Europeana, care primeste noi competente care merg dincolo de limitele integrarii economice. Acestea se manifesta n domeniile: piata interna, social, uniunea economica si monetara, cercetare, politici structurale, relatii comerciale externe, transporturi, concurenta etc.;Iata ce modificari aduce Tratatul la acest nivel:

Continuarea extinderii rolului PE, n special cu referire la aprobarea nominalizarilor Comisiei, la introducerea noii proceduri legislative a co-deciziei (asupra anumitor subiecte , PE si mparte prerogativele cu Consiliul);

Extinderea gamei politicilor comune (educatia si formarea profesionala, retelele trans-europene, politica industriala, dezvoltarea cooperarii, protectia consumatorului) si ntarirea altor politici comune deja existente (politica sociala, coeziunea economica si sociala, cercetarea si dezvoltarea tehnologica, politica de mediu); Instituirea cetateniei europene: toti cetatenii statelor membre pot circula si se pot stabili n alte state membre; dreptul de a alege si de a participa la alegerile municipale si pentru PE n statele membre de rezidenta, indiferent de nationalitate; protectie diplomatica si consulara din partea ambasadei unui alt stat membru pe teritoriul unui stat tert si n care statul membru national nu este reprezentat; dreptul de a trimite petitii PE si de a se adresa Avocatului Poporului European (Ombudsman-ului european); Crearea Uniunii Economice si Monetare: convergenta politicilor economica si monetara a statelor membre, ceea ce a condus la adoptarea monedei comune (Euro) si la nfiintarea Bancii Centrale Europene (BCE)2. Pilonul 2 este pilonul care cuprinde Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC);Prin instituirea celui de-al doilea pilon, cooperarea politica dintre statele membre este ridicata la statutul de politica comuna, ceea ce nseamna includerea ei ntr-un cadrul institutional specific. Astfel, prin Tratatul de la Maastricht, UE are o politica comuna extinsa la toate sectoarele politicii externe si de securitate si se pun bazele unei cooperari ntre statele membre. Aceasta cooperare este caracterizata de derularea unor actiuni comune, desfasurate pe baza de consens.

Pilonul 2 are caracter interguvernamental.

3. Pilonul 3 este pilonul care se refera la cooperarea n domeniul justitiei si afacerilor interne si curpinde urmatoarele domenii: politica de azi; trecerea frontierelor externe si controlul acestora; politica de imigrare; conditiile de intrare si de circulatie a resortisantilor din terte tari pe teritoriul statelor membre; combaterea dependentei de droguri,combaterea imigratiei, a sederii si a muncii ilegale a cetatenilor din terte tari; combaterea fraudei de dimensiuni internationale; cooperarea judiciara civila,cooperarea judiciara penala; cooperarea vamala;cooperarea politieneasca;

Si pilonul 3 are caracter inter-guvernamental.

Trataul fixeaza obiectivele Uniunii, afirma principiul unicitatii cadrului institutional si confirma rolul conducator al Consiliului European, care reuneste sefii de stat sau de guvern din tarile membre. Dispozitiile anexa la Tratat pun sub semnul ntrebarii regula clasica a actiunii comune acceptata si aplicabila n toate statele membre.Tratatul de la Maastricht este tratatul cunoscut sub numele de Tratatul Uniunii Europene care nglobeaz att Uniunea politic ct i Uniunea Economic i Monetar.Tratatul a permis trecerea de la logica integrrii economice, specific pentru Comunitatea Economic European, la logica integrrii politice, adic logica Uniunii, deoarece obiectivul final al acestui tratat, chair dac nu este explicit formulat, este crearea unui fel de stat federal european, cci se pune o ntrebare legitim ce le va mai rmne statelor din suveranitatea lor atunci cnd va exista o moned comun, o politic extern i de securitate comun i chiar o politic comun n domeniul poliiei, n special n ce privete frontierele?

Prin dispoziiile tratatului se nfiineaz Curtea de Conturi, n sensul de organ de contrul i nu n sesnul juridic, cci, n mod surprinztor nu existase anterior. De asemenea, a instaurat noul Comitet al Regiunulor ca semn de recunoatere pentru acceptarea tot mai larg a identitii subnaionale i locale. Tratatul cuprinde i prevederile referitoare la nfiinarea unei agenii europene de poliie numit Europol.

Tot n conformitate cu tratatul se stabilesc cinci criterii de convergen n sensul Uniunii Economice i Monetare, n vederea identificrii statelor care se vor califica pentru aceast uniune.Iat criteriile:

inflaie nu mai mare de 1,5%, peste media celor mai buni trei candidai ai CE

rate ale dobnzilor pe termen lung nu mai mari dect 2% deasupra mediei dintre cei mai buni trei candidai

deficite bugetare nu mai mari de 3% din PIB

datorii publice nu mai mari de 60% din PIB

practicarea unei rate de schimb n limitele impuse de Sistemul Monetar European, timp de doi ani de zile.

5. TRATATUL DE LA AMSTERDAM

Tratatul de la Amsterdam (1997) reprezinta un nou pas n directia adncirii integrarii europene. Tratatul, care modifica Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene, a fost semnat la 2 octombrie 1997 si a intrat n vigoare la 1 mai 1999. Uniunii Europene i se atribuie noi sarcini, rolul cetatenilor Uniunii este subliniat mai puternic; caracterul democratic al institutiilor europene este ntarit.n timp ce constructia europeana se dezvolta n jurul unor obiective economice, accentul este pus de acum ncolo pe responsabilitatile politice n interiorul Uniunii, ca si fata de restul lumii.

Noul Tratat are 3 axe principale:- Uniunea Europeana si cetatenii- Identitatea externa;- Institutiile Uniunii.n privinta drepturilor cetatenilor, Tratatul de la Amsterdam insista asupra a trei aspecte:- Obligatia Uniunii de a respecta drepturile fundamentale, n special a celor nscrise n Conventia europeana privind salvgardarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptata de Consiliul Europei n 1950. Pentru prima data se prevede ntr-un document ca statele membre care nu respecta de o maniera grava si sistematica aceste drepturi pot suferi sanctiuni, mergnd pna la suspendarea dreptului de vot n snul Consiliului. n ceea ce priveste tarile candidate la aderare, respectarea drepturilor fundamentale devine o conditie a aderarii lor la Uniune, ceea ce s-a si statuat, n iunie 1993, de catre Consiliul European de la Copenhaga;

- Dreptul recunoscut Uniunii de a combate orice forma de discriminare bazata pe sex, rasa sau origine etnica, religie sau convingeri politice, handicap, vrsta sau orientare sexuala;

- Obligatia Uniunii de a promova, n toate politicile sale, egalitatea sanselor ntre barbat si femeie, acceptndu-se chiar principiul "discriminarii pozitive" atunci cnd unul din cele doua sexe este vizibil discriminat.

Aceasta dispozitie a fost completata cu recunoasterea dreptului la protectia datelor persoanelor detinute de institutii - drept ce devine tot mai important pe masura dezvoltarilor din domeniul informaticii.

Trebuie sublinia faptul ca Tratatul de la Amsterdam contine si raspunsuri la preocuparile cetatenilor atunci cnd unele din drepturile lor nu sunt respectate. Este vorba de adoptarea unor reguli noi n urmatoarele domenii:

- Munca si social: definirea de catre Uniune a unei strategii privind sporirea locurilor de munca, iar de catre statele membre a unor programe nationale pentru munca, evaluate anual. n plus, Uniunii i se ncredinteaza responsabilitatea de a lupta mpotriva saraciei si a excluderii sociale;- Securitate, libertate si justitie: Uniunea a definit un program pe 5 ani n masura sa conduca la crearea unui spatiu de libertate, securitate si justitie. Deja prin Acordurile de la Schengen - care reunea toate tarile membre cu exceptia Angliei, Irlandei si Danemarcei - a fost suprimata cea mai mare parte a controlului la frontiere. Aceste acorduri au fost incluse n "acquis-ul" Uniunii.

- Mediu, sanatate si drepturile consumatorilor: dezvoltarea durabila - care tine seama de exigentele protectiei mediului - devine un obiectiv esential al Uniunii. De aceea, Tratatul nsereaza, printre competentele Uniunii, promovarea dreptului la informare si educatia consumatorilor, ndeosebi dreptul lor de a se organiza pentru a se proteja mai bine.

Tratatul cuprinde si cteva valori si aspiratii ale cetatenilor, care nu sunt incluse n dispozitii obligatorii, formnd nsa niste angajamente politice precum: abolirea pedepsei cu moartea; recunoasterea rolului voluntariatului; nevoile persoanelor cu handicap; situatia specifica a regiunilor insulare; libertatea presei si de expresie; protectia animalelor.

Tratatul stabileste principiile care trebuie sa ghideze politica externa a Uniunii, Tratatul prevede numirea unui nalt Reprezentant pentru Politica externa si de securitate comuna, care conduce actiunea Uniunii n acest domeniu, urmnd deciziilor Consiliului si n cadrul unei "troika", n care mai intra reprezentantul Presedintiei Consiliului si al Comisiei Europene.

n privinta institutiilor europene, Tratatul de la Amsterdam s-a aplecat mai ales asupra sporirii eficacitatii adoptarii deciziilor n institutiile sale. n acest sens:

- Rolul Parlamentului European a fost ntarit. Daca nainte, Parlamentul nu putea emite dect un aviz asupra candidaturii pentru presedintia Comisiei, Tratatul de la Amsterdam prevede ca presedintele este desemnat dupa acordul Parlamentului European. Acest drept se adauga celui deja detinut prin Tratatul de la Maastricht prin care Parlamentul aproba numirea ntregii Comisii. n plus, Parlamentul a obtinut drept de co-decizie n unele domenii;

- Parlamentelor nationale le este permis sa-si spuna cuvntul asupra unor proiecte de reglementari, nainte ca guvernele sa o faca n cadrul Consiliului Uniunii si sa aiba o vedere generala asupra functionarii Uniunii;

- Consiliul poate lua decizii cu majoritate calificata;- Rolul Comisiei Europene ramne neschimbat si, mai ales, dreptul sau de initiativa. n schimb, creste rolul presedintelui Comisiei - legitimat de votul din Parlamentul European: Participa la alegerea si desemnarea membrilor Comisiei, n acord cu statele membre; Atribuie sau modifica responsabilitatile n snul colegiului; Fixeaza orientarile politice ale Comisiei. Sporeste rolul Comitetului Regiunilor, care reprezinta punctul de vedere al autoritatilor regionale si locale.6. TRATATUL DE LA NISA

Functionarea institutiilor europene a cunoscut un permanent proces de adaptare la evolutiile si realitatile cu care se confrunta constructia comunitara. nainte de a se lansa un nou val de largire a UE fara precedent era necesar ca liderii europeni sa defineasca proiectul politic care sa permita noului ansamblu sa functioneze. Cei 15 s-au angajat, n decembrie 1999, la consiliul European de la Helsinki, sa ajunga cu prilejul reuniunii de la Nisa la o reforma a institutiilor UE pentru a fi pregatiti sa primeasca primele tari candidate n Uniune. Mai mult, Comisia Europeana a aprobat, la data de 1 martie 2000, si un proiect ambitios privind reforma administratiei sale, pe care dorea sa o transforme ntr-un model de eficienta si transparenta. Acest proiect a fost prezentat sub forma unei Carti Albe, la Bruxelles, n fata Parlamentului European, de catre presedintele de atunci al Comisiei, Romano Prodi.Tratatul de la Nisa a fost semnat de ctre statele membre (15) la data de 26 februarie 2001 avnd ca scop pregtirea instituiilor UE, reformarea structurii UE n vederea viitoarei extinderi. (cele 10 state care au aderat la UE la 1 mai 2004 i apoi Romnia i Bulgaria care vor adera probabil n 2007 sau 2008). La Nisa, in decembrie 2000, principalele puncte aflate in discutie au fost reforma institutionala si a procesului decizional, drepturile omului, politica de aparare. Astfel, la Nisa s-au luat hotarari importante, dupa cum urmeaza:

reprezentarea fiecarui stat membru printr-un comisar n cadrul Comisiei Europene;

Determinarea numarului de voturi n Consiliu prin reflectarea criteriului demografic;

Extinderea deciziilor adoptate cu vot majoritar calificat la un numar de noi domenii n care se apreciaza ca actiunea la nivel comunitar este mai rationala si mai eficienta dect la nivel national.

Renuntarea la dreptul de veto referitor la voturile exprimate de Consiliul de Ministri; potrivit Tratatului de la Nisa, majoritatea de care va fi nevoie n Consiliile de Ministri pentru adoptarea unor decizii va trebui sa corespunda unui procent de 62 % din numarul de locuitori ai celor 27 de membre ale UE

Reforma Comisiei Europene; repartizarea voturilorla nivelul institutiilor Uniunii. Cele mai avantajate au fost tarile candidate, care si-au vazut numele trecut alaturi de tarile membre, ceea ce reprezinta un angajament al acestora fata de primirea lor n structurile comunitare.

Flexibilizarea sistemului cooperarilor consolidate. Tratatul avea misiunea de a ncorpora n continutul sau cele patru tratate anterioare ale Uniunii si va include referiri clare la modalitatile n care va fi exercitata puterea si la ce nivel (comunitar, national, regional), cum pot diferite instante legislative sau administrative sa coopereze mai eficient etc. Tratatul cuprinde n continutul sau si Carta Drepturilor Fundamentale.

Tratatul de la Nisa a intrat n vigoare la 1 februarie 2003.

7.TRATATUL CONSTITUTIONAL AL UE La Consiliul European de la Nisa din decembrie 2000, sefii de stat si de guvern ai celor 15 state membre au ajuns la un acord privind o noua revizuire a tratatelor n baza carora functiona Uniunea Europeana. Prin aceasta se dorea continuarea reformei institutionale, nceputa destul de timid prin Tratatul de la Nisa.Pe aceasta baza, un an mai trziu, adica la 15 decembrie 2001, Consiliul European de la Laeken (Begia) a adoptat "Declaratia asupra viitorului Uniunii Europene", cunoscuta ndeobste, sub denumirea de "Declaratia de la Laeken". Prin acest document se exprima nevoia ca Uniunea sa devina mai democratica, mai transparenta si mai eficienta, prin elaborarea unei Constitutii, care sa raspunda aspiratiilor popoarelor europene. Consiliul European a hotart convocarea unei Conventii asupra Viitorului Europei, care sa reuneasca principalii actori ai dezbaterii, si anume: reprezentantii guvernelor celor 15 state membre si ai 13 tari candidate la aderare; reprezentantii parlamentelor nationale ai acestor tari; reprezentanti ai Parlamentului European si ai Comisiei Europene; 13 observatori din partea Comitetului Regiunilor si ai Consiliului Economic si Social; reprezentanti ai partenerilor sociali europeni si ombdusaman-ul european (similar avocatului poporului din Romnia). "Conventia asupra viitorului Europei" a fost condusa de fostul presedinte al Frantei, Valery Giscard d'Estaing si a reunit 105 membri plini si 102 supleanti.

Conventia a fost nsarcinata sa formuleze propuneri n legatura cu 3 subiecte: apropierea cetatenilor de proiectul european si de institutiile europene; structurarea vietii politice si a spatiului politic european ntr-o Europa largita; sa faca din Uniune un factor de stabilitate si un reper n noua organizare a lumii;Rezultatele Conventiei au fost transmise de presedintele Giscard dEstaing Consiliului European de la Salonic, la 20 iunie 2003, care a servit ca baza de lucru pentru Conferinta Interguvernamentala ce s-a reunit n 3 octombrie 2003. La aceasta Conferinta, 25 state au participat cu drepturi depline (15 tari membre + 10 tari care urmai sa adere la 1 mai 2004), iar cele 3 tari candidate (Romnia, Bulgaria si Turcia) au avut statut de observator. Constitutia Europeana a fost adoptata n Consiliul European din 18 iunie 2004 de catre sefii de stat sau de guvern ai celor 25 de state membre ale Uniunii.Acest Consiliu European din iunie 2004 a solutionat doua ultime probleme ramase n discutie si care blocau adoptarea Constitutiei. Este vorba de:

Ponderea voturilor n Consiliul de Ministri pentru calculul "majoritatii calificate". n decembrie 2003, aceasta problema se lovise de opozitia hotarta a Spaniei si Poloniei care cereau respectarea Tratatului de la Nisa, care le avantaja. n final, s-a convenit ca "majoritatea calificata" sa fie definita ca reunind 55% din state, reprezentnd 65% din populatie, cu conditia ca 55% sa nsemne cel putin 15 state iar o eventuala minoritate de blocaj sa includa cel putin 4 state.

Componenta Comisiei Europene. S-a stabilit ca, ncepnd cu 2014, numarul membrilor Comisiei sa reprezinte 2/3 din numarul statelor membre, n conditiile n care Consiliul European nu va modifica aceasta cifra prin unanimitate de voturi

Acordul asupra Constitutiei - obtinut dupa 6 luni de negocieri aspre, desfasurate n urma esecului din decembrie 2003 de la Bruxelles - a fost primit cu usurare n principalele capitale europene. A fost apreciat ca "eveniment istoric pentru Uniune, n care toata lumea a avut de cstigat, "o zi importanta pentru Europa! Sau "un succes pentru Europa".

n final, Constitutia Europeana a fost semnata de sefii de stat sau de guvern, la Roma, la 25 octombrie 2004, dar avea sa intre in vigoare numai dupa ratificarea de catre toate statele semnatare, fie prin referendum, fie de catre parlament. Dar, Franta si Olanda au respins Constitutia prin referendum, asa ca pana la urma acest tratat nu a mai fost adoptat.

MTTS/MEFIC - DREPT SI INSTITUTII EUROPENE

2014-2015Conf.dr.ROXANA-CRISTINA PETCU

CURSUL III TRATATUL DE LA LISABONA

Europa nu mai este cea din anii 50, asa cum nici restul lumii nu mai este la el. Lumea secolului al XXI-lea este o lume noua, in continua schimbare, in care Europa se confrunta cu noi provocari: globalizarea, schimbarile demografice, schimarile climatic, nevoia de resurse durabile de energie si noi amenintari la adresa securitatii europene. Aceste provocari nu tin cont de granite. Statele membre UE nu le pot infrunta singure, dar, actionand ca o entitate, UE poate da rezultate si poate face fata nelinistilor opiniei publice. Ca sa poata rezolva aceste proble, Europa trebuie sa se modernizeze.Iata de ce are nevoie de instrumente eficiente, coerente, care sa-i permita sa functioneze asa cum trebuie si sa recationeze rapid la schimbarile din lumea globala. De aceea, este necesar sa fie regandite unele dintre regulile de baza ale activitatii in comun.

Tratatul semnat la Lisabona pe 13 decembrie 2007 are exact acest obiectiv. Tratatul de la Lisabona defineste ce poate si ce nu poate face UE ca si ce mijloace poate folosi. De asemenea, modifica strutura institutiilor UE si modul care fuctioneaza. Astfel, UE devine mai democratic, iar valorile sale de baza sunt mai bine deservite.

Tratatul este rezultatul negocierilor dintre statele membre, constituite intr-o conferinta interguvernamentala, in care au fost implicate Comisia Europeana si Parlamentul. Tratatul a fost ratificat de cele 27 de satate membre. Fiecare stat mebru a ales procedura de ratificare in conformitate cu propria constitutie.A intrat in vigoare la 1 decembrie 2009, cf.cu prevederile art.6. Tratatul de la Lisabona modifica tratatele UE si ale CE, fara a le inlocui. Pune la dispozitia UE cadrul legal si instrumentele necesare pentru a putea raspunde la provocarile viitoare si la cererile cetatenilor. La 13 decembrie 2007, liderii Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Lisabona, ncheind astfel mai muli ani de negocieri pe tema aspectelor instituionale.Tratatul de la Lisabona modific Tratatul privind Uniunea European i Tratatele CE, n vigoare n prezent, fr a le nlocui. Tratatul va pune la dispoziia Uniunii cadrul legal i instrumentele juridice necesare pentru a face fa provocrilor viitoare i pentru a rspunde ateptrilor cetenilor.

Tratatul de la Lisabona confirma trei principii ale guvernarii democratice in Europe:

Egalitatea democratic institutiile europene trebuie sa acorde aceeasi atentie tuturor cetatenilor UE

Democratia reprezentativa PE capata un rol mai mare iar parlamentele nationale se bucura de o mai mare implicare la nivel European

Democratia participativa noi forme de interactiune intre cetateni si institutiile europene, cum ar fi initiativa cetatenilor - un milion de cetateni europeni au reptul sa inainteze o propunere legislativa catre Comisia Europeana. 1. O Europ mai democratic i mai transparent, n care Parlamentul European i parlamentele naionale se bucur de un rol consolidat, n care cetenii au mai multe anse de a fi ascultai i care definete mai clar ce este de fcut la nivel european i naional i de ctre cine.

Un rol consolidat pentru Parlamentul European: Parlamentul European, ales direct de ctre cetenii Uniunii Europene, va avea noi atribuii privind legislaia, bugetul Uniunii Europene i acordurile internaionale. Prin faptul c se va recurge mai des la procedura de codecizie n cadrul elaborrii politicilor europene, Parlamentul European se va afla pe o poziie de egalitate cu Consiliul, care reprezint statele membre, n ceea ce privete adoptarea celei mai mari pri a legislaiei Uniunii Europene.

O mai mare implicare a parlamentelor naionale: parlamentele naionale vor participa ntr-o msur mai mare la activitile Uniunii Europene, n special datorit unui nou mecanism care le permite s se asigure c aceasta intervine numai atunci cnd se pot obine rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul subsidiaritii). Alturi de rolul consolidat al Parlamentului European, implicarea parlamentelor naionale va conduce la consolidarea caracterului democratic i la creterea legitimitii aciunilor Uniunii.

O voce mai puternic pentru ceteni: datorit iniiativei cetenilor, un milion de ceteni din diferite state membre vor putea cere Comisiei s prezinte noi propuneri politice.

Cine i ce face: relaia dintre statele membre i Uniunea European va deveni mai clar odat cu clasificarea competenelor.

Retragerea din Uniune: Tratatul de la Lisabona recunoate explicit, pentru prima dat, posibilitatea ca un stat membru s se retrag din Uniune.

O Europ mai eficient, cu metode de lucru i reguli de vot simplificate, cu instituii eficiente i moderne pentru o Uniune European cu 27 de membri, capabil s acioneze mai bine n domenii de prioritate major pentru Uniunea de astzi.

Un proces decizional eficient: votul cu majoritate calificat din Consiliu va fi extins la noi domenii politice, astfel nct procesul decizional s se desfoare mai rapid i mai eficient. ncepnd din 2014, calcularea majoritii calificate se va baza pe sistemul dublei majoriti, a statelor membre i a populaiei, reflectnd astfel dubla legitimitate a Uniunii. Dubla majoritate se obine atunci cnd o decizie este luat prin votul a 55% din statele membre, reprezentnd cel puin 65% din populaia Uniunii.

Un cadru instituional mai stabil i mai eficient: Tratatul de la Lisabona creeaz funcia de preedinte al Consiliului European, ales pentru un mandat de doi ani i jumtate, introduce o legtur direct ntre alegerea preedintelui Comisiei i rezultatele alegerilor europene, prevede noi dispoziii referitoare la viitoarea structur a Parlamentului European i la reducerea numrului de comisari i include reguli clare privind cooperarea consolidat i dispoziiile financiare.

O via mai bun pentru europeni: Tratatul de la Lisabona amelioreaz capacitatea UE de a aciona n diverse domenii de prioritate major pentru Uniunea de azi i pentru cetenii si precum libertatea, securitatea i justiia (combaterea terorismului sau lupta mpotriva criminalitii). ntr-o anumit msur, Tratatul se refer i la alte domenii, printre care politica energetic, sntatea public, schimbrile climatice, serviciile de interes general, cercetare, spaiu, coeziune teritorial, politic comercial, ajutor umanitar, sport, turism i cooperare administrativ.

O Europ a drepturilor, valorilor, libertii, solidaritii i siguranei, care promoveaz valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale n dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate i asigur o mai bun protecie a cetenilor europeni.

Valori democratice: Tratatul de la Lisabona specific i consolideaz valorile i obiectivele care stau la baza Uniunii. Aceste valori sunt menite s serveasc drept punct de referin pentru cetenii europeni i s arate ce anume are de oferit Europa partenerilor si din ntreaga lume.

Drepturile cetenilor i Carta drepturilor fundamentale: Tratatul de la Lisabona menine drepturile existente i introduce altele noi. n mod special, garanteaz libertile i principiile nscrise n Carta drepturilor fundamentale i confer dispoziiilor acesteia for juridic obligatorie. Se refer la drepturi civile, politice, economice i sociale.

Libertate pentru cetenii europeni: Tratatul de la Lisabona menine i consolideaz cele patru liberti, precum i libertatea politic, economic i social a cetenilor europeni.

Solidaritate ntre statele membre: Tratatul de la Lisabona prevede faptul c Uniunea i statele membre acioneaz mpreun ntr-un spirit de solidaritate n cazul n care un stat membru este inta unui atac terorist sau victima unui dezastru natural sau provocat de mna omului. De asemenea, se subliniaz solidaritatea n domeniul energiei.

Mai mult siguran pentru toi: Uniunea va beneficia de o capacitate extins de aciune n materie de libertate, securitate i justiie, ceea ce va aduce avantaje directe n ceea ce privete capacitatea Uniunii de a lupta mpotriva criminalitii i terorismului. Noile prevederi n materie de protecie civil, ajutor umanitar i sntate public au, de asemenea, obiectivul de a ntri capacitatea Uniunii de a rspunde la ameninrile la adresa securitii cetenilor europeni.

Europa ca actor pe scena internaional instrumentele de politic extern de care dispune Europa vor fi regrupate att n ceea ce privete elaborarea, ct i adoptarea noilor politici. Tratatul de la Lisabona va oferi Europei o voce mai clar n relaiile cu partenerii si din ntreaga lume. Va utiliza fora dobndit de Europa n domeniul economic, umanitar, politic i diplomatic pentru a promova interesele i valorile europene pe plan mondial, respectnd, n acelai timp, interesele specifice ale statelor membre n domeniul afacerilor externe.

Numirea unui nalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe i politica de securitate, care va fi i unul din vicepreedinii Comisiei, va crete impactul, coerena i vizibilitatea aciunii externe a UE.

Noul Serviciu european pentru aciune extern va oferi naltului Reprezentant sprijinul necesar.

Uniunea va avea o personalitate juridic unic, ceea ce i va ntri puterea de negociere determinnd-o s fie mai eficient pe plan mondial i un partener mai vizibil pentru rile tere i organizaiile internaionale.

Progresele n domeniul politicii europene de securitate i aprare vor menine unele modaliti decizionale specifice, facilitnd totodat o cooperare consolidat n cadrul unui grup mai mic de state membre.

Tratatul de la Lisabona nu schimb fundamental structura instituional a Uniunii, care se va baza, n continuare, pe triunghiul Parlament, Consiliu, Comisie. Cu toate acesta, Tratatul introduce cteva elemente noi menite s amelioreze eficiena, coerena i transparena instituiilor, astfel nct acestea s poat rspunde mai bine exigenelor cetenilor europeni.Numrul instituiilor se ridic acum la apte: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul UE, Comisia European, Curtea European de Justiie, Banca Central European i Curtea de Conturi.

Schimbarile aduse de Tratatul de la Lisabona

Parlamentul European Parlamentul European i reprezint pe cetenii statelor membre. Tratatul de la Lisabona sporete competenele acestuia la nivel legislativ, bugetar i n materie de aprobare a acordurilor internaionale. De asemenea, Tratatul modific structura instituiei: numrul parlamentarilor europeni nu poate depi 751 (750 plus preedintele), iar repartizarea locurilor pe state membre se face dup principiul proporionalitii degresive. Altfel spus, deputaii din rile cu mai muli locuitori vor reprezenta un numr mai mare de ceteni dect cei din rile cu populaie mai mic. Tratatul mai precizeaz c numrul de parlamentari reprezentnd fiecare stat membru poate fi minim 6 i maxim 96.

Tratatul de la Lisabona sporeste competentele legislative ale PE, deoarece include 40 de noi domenii in procedura de co-decizie, procedura in care PE si Consiliul au drepturi egale ca organe legislative. Printre aceste domenii se numara agricultura, securitatea energetic, imigratia, justitia si afacerile interne, sanatatea si fondurile structurale. Parlamentul dobandeste un rol mai mare in stabilirea bugetelor diverselor institutii, deoarece prin eliminarea capitolelor bugetare intitulate cheltuieli obligatorii si cheltuieli neobligatorii, PE are putere de decizie asupra intregului buget al UE la egalitate cu Consiliul. De asemenea, PE voteaza prin consimtamant o gama larga de acorduri international negociate de UE, mai ales in domeniul comertului international.

PE este direct impliat in procesul de selectare a candidatului pentru functia de presedinte al Comisiei Europene. Iar Comisia, ca intreg, inclusiv inaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate, necesita aprobarea PE pentru a putea sa-si preia official mandatul.

De asemenea, Tratatul de la Lisabona acorda PE dreptul de a propune modificari ale trataului.

Consiliul European Consiliul European, care are misiunea de a impulsiona elaborarea politicilor, devine, la rndul su, o instituie UE, fr a primi ns noi atribuii. Este creat totui un nou post, cel de preedinte permanent. Acesta este ales de Consiliul European pentru un mandat de doi ani i jumtate i are rolul de a asigura pregtirea i continuitatea lucrrilor Consiliului i de a gsi soluii care s conduc la obinerea consensului ntre statele membre. Preedintele Consiliului European nu poate ocupa alte funcii la nivel naional.

Consiliul Uniunii Europene Consiliul reprezint guvernele statelor membre. Rolul su rmne n mare msur neschimbat. Consiliul continu s mpart prerogativele legislative i bugetare cu Parlamentul i i menine rolul central n materie de politic extern i de securitate comun (PESC) i de coordonare a politicilor economice.Schimbarea esenial adus de Tratatul de la Lisabona se refer la procesul decizional. n primul rnd, deciziile Consiliului se iau acum prin vot cu majoritate calificat, cu excepia cazurilor n care tratatele prevd o alt procedur, cum ar fi votul n unanimitate. n practic, aceasta nseamn c votul cu majoritate calificat a fost extins la numeroase domenii de aciune (de exemplu, imigraie i cultur).

n 2014, se va introduce o nou metod de votare: votul cu dubl majoritate. Propunerile legislative vor fi aprobate de ctre Consiliu printr-un vot exprimnd nu doar majoritatea statelor membre ale UE (55%), ci i pe cea a populaiei UE (65%). Acest tip de vot va reflecta dubla legitimitate a UE - o uniune a popoarelor i a naiunilor, n acelai timp - i va conduce la consolidarea transparenei i a eficienei legiferrii. El va fi completat de un mecanism nou, similar compromisului de la Ioannina, care ar permite unui numr mic de state membre (apropiate de minoritatea de blocare) s-i manifeste opoziia fa de o decizie. ntr-o asemenea situaie, Consiliul va trebui s fac tot ce-i st n putin pentru a obine, ntr-un interval de timp rezonabil, o soluie satisfctoare pentru ambele pri.

Comisia European Principala responsabilitate a Comisiei Europene este aceea de a promova interesul public european. Tratatul ofer fiecrui stat membru posibilitatea de a avea un reprezentant n cadrul Comisiei, n timp ce, potrivit tratatelor de pn acum, numrul comisarilor ar fi trebuit s fie redus pentru a deveni mai mic dect cel al statelor membre.O alt schimbare important const n faptul c este prevzut o legtur direct ntre rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European i alegerea candidatului la preedinia Comisiei.Rolul preedintelui Comisiei este consolidat, acesta avnd autoritatea de a demite comisarii europeni.

naltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe i politica de securitate / Vicepreedinte al Comisiei nfiinarea acestui post este una dintre inovaiile instituionale majore ale Tratatului de la Lisabona, care ar urma s dea mai mult coeren aciunilor externe ale Uniunii.naltul Reprezentant are o dubl misiune: pe de o parte, este mputernicitul Consiliului pe probleme de politic extern i de securitate comun, iar pe de alt parte, este comisar european pentru relaii externe. Responsabil pentru elaborarea politicii externe i a politicii de aprare comun, naltul Reprezentant prezideaz reuniunile periodice ale minitrilor de externe ai statelor membre (Consiliul Afacerilor Externe). n plus, reprezint politica extern i de securitate comun a Uniunii pe scena internaional, fiind asistat de un serviciu european pentru aciune extern, format din funcionari ai Consiliului, Comisiei i serviciilor diplomatice naionale.

Alte instituii europene Rolul sau competenele Bncii Centrale Europene (BCE) i ale Curii de Conturi nu au suferit schimbri notabile. Totui, Tratatul de la Lisabona extinde domeniul de intervenie al Curii Europene de Justiie, mai ales n materie de cooperare penal i poliieneasc i introduce cteva modificri procedurale pentru aceast instituie.

Parlamentele naionale Cu toate c parlamentele naionale nu fac parte din structura instituional european, ele joac un rol esenial n modul de funcionare al UE. Tratatul recunoate i consolideaz rolul parlamentelor naionale. De exemplu, dac un numr suficient de parlamente naionale consider c este preferabil ca o iniiativ legislativ s fie luat la nivel local, regional sau naional, Comisia trebuie fie s i retrag propunerea, fie s justifice c iniiativa respectiv nu contravine principiului subsidiaritii.

PROCEDURA DE AUDIERE IN PE A COMISARILOR DESEMNATI (CANDIDATII PROPUSI PENTRU POSTURILE DE COMISAR)

Mandatul Comisiei Europene, executivul UE, dureaza 5 ani. Inainte ca o noua Comisie (un nou Colegiu al Comisarilor) sa se instaleze in functie, are nevoie de aprobarea PE. Conform Tratatului de la Lisabona, Comisia este alcatuita din cate un reprezentatnt desemnat de fiecare stat membru, adica 27 de membri in acest moment 26 de comisari plus un presedinte. Fiecare comisar raspunde de un portofoloiu anume. Unii dintre acesti 26 de comisari sunt si vice-presedinti ai Comisiei si, tot in conformitate cu Tratul de la Lisabona, unul dintre vice-presenti este inaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe si politica de securitate.

Cf. Art.17 din Tratatul UE, procedura de aprobare a Comisiei de catre PE este un proces cu doua etape: in prima etapa, PE alege candiatul propus pentu functiA de presedinte al Comisiei Europene. Jose Manuel Barroso a fost reales pentru un al doilea madat in aceasta functie pe data de 16 septembrie 2009. In a doua etapa, PE aproba intreaga Comisie in bloc. In etapa pregatitoare a acestui vot, PE organizeaza audieri ale comisarilor desemnati (candidatii). Comisarii desemnati sunt propusi de Consiliu cu acordul presedintelui Comisiei, in conformitate cu portofoliile de care se vor ocupa.

Parlamentul evalueaza candidaturilecomisarilor desemnati pe baza competentelor pe care le au, a angajarii fata de ideea europeana si a independentei personale. De asemenea, evalueaza capacitatea de comunicare si cunoasterea portofoloilui de care se vor raspunde. PE acorda foarte multa atentie nevoii de echilibru intre sexe, tocmai de aceea poate sa-si exprime opinia fata de modul in care a alocat posibilele portofolii presedintele ales al Comisiei.

Procedura de aprobare la nivelul PE este stabilita in Anexa XVII a Regulamentului de procedura si cuprinde urmatorii pasi:

PE primeste CV-urile candidatilor si declaratiile de interese financiate

PE adreseaza candidatilor o serie de intrebari scrise care se refera la prioritatile candidatilor privitoare la respectivele domenii de responsabilitate

Candidatii raspund in scris, iara aceste raspunsuri scrise constituie baza etapei orale audierea

Fiecare candidat este invitat la o audiere publica de 3 ore, rganizata de comisia parlamentara de resort. Audierea permite comisiei parlamentare de specialitate sa se familiarizeze cu personalitatea candidatului si sa aibe un larg schimd de vederi pe marginea prioritatilor si a respectivului domeniu de competenta

Comisiile parlamentare evalueaza fiecare candidat in parte. Comisia PE verifica nu numai daca acel candidat are calitatile necesare de a deveni membru al Comisiei Europene dar si pe cele necesare de ase ocupa de respectivul portofoliu. tat

Daca un candidat este respins la audiere, statul membru care l-a desemnat trebuie sa desemneze alt candidat, iar procedura este reluata.Intr-un asemenea caz, se considera, teoretic, ca a fost respinsa intreaga Comisie, dar, in fapt, procedura se reia doar pentru candidatul respins.

Rezltatele audierilor sunt trimise Presedintelui PE si sunt analizate de Conferinta Presedintilor, adica acel organ al PE alcatuit din presedintele PE si liderii grupurilor politice ca si din presedintii comisiilor parlamentare. Presedintele Comisei prezinta Colegiul Comisarilor desemnati intr-o sesiune plenara a PE (la Strasbourg), la care participa de asemenea reprezentantii Consiliului Uniunii Europene. Prezentarea este urmata de o dezbatere.

In final, Comisia Europeana in bloc este supusa votului PE. Abia apoi, noua Comisie poate fi numita oficial in functie de catre Consiliul European, prin majoritate calificata.

MTTS/MEFIC - DREPT SI INSTITUTII EUROPENE

2014-2015Conf.dr.ROXANA-CRISTINA PETCU

CURSUL V INSITUTIILEDeocamdata UE este un amestec neobisnuit intre doua elemente:

1. In primul rand, continua sa fie unsistem care faciliteaza cooperarea intre statele membre, acestea pastrandu-si controlul asupra propriei politici externe, a dreptului penal si, cu anumite exceptii limtate, dar importante, asupra propriului system de fiscalitate.

2. In al doilea rand, in anumite domenii, au aparut institutii cu adevarat supranationale, care au competente independente de cele ale statelor membre, inclusiv, in anumite cazuri, dreptul de a da instructiuni si de a impune sanctiuni statelor membre

Politicile commune, esenta procesului de integrare multinational, sunt rezultatul negocierilor intense dintre statele membre. Pentru a putea fi acceptate de catre statele membre, conceptia politicilor comune trebuie sa satisfaca sau, cel putin, sa nu lezeze interesele nationale ale statelor membre, asa ca toate guvernele statelor membre trebuie sa participle la procesul decizional, fie direct, fie indirect. Deciziile in privinta politicilor comune fundamentale, care implica noi transferuri de suveranitate, sunt luate de guvernele participante si sunt cuprinse in tratate, care sunt semnate de guverne si apoi ratificatede parlamentele nationale.

Deciziile privind politicile comune secundare, adica acele politici necesare pentru a realize obiectivele stabilite in tratate, inclusive orientarile generale ale politicilor ca si instrumentele juridice bazate pe aceste tratate sunt luate de institutiile comune infiintate prin tratate, conform procedurilor si formelor legale convenite prin tratate. In procesul de integrare multinational, guvernele statelor membre direjeaza acest process din culise, locul in prim-plan fiind ocupat de reprezentantii guvernelor, numiti fie de acste guverne, fie de cetateni. Principalii actori ai integrarii europene sunt institutiile. Vorbim de cinci organism principale care participa la procesul decisional si astfel la guvernarea Comunitatii:

Consiliul European, care stabileste obiectivele politicilor comune

Comisia Europeana, care face propuneri pentru deciziile care urmeaza sa fie luate si care raspunde in principal de punerea in aplicare a politiclor comune

Parlamentul European

Consiliul de Ministri (Consiliul Uniunii Europene) care ia decizii impreuna cu PE

Curtea de Justitie, care controleaza legalitatea acestor decizii1. CONSILIUL EUROPEAN Dup semnarea Tratatului de la Roma n 1957, care nu prevedea nimic privind ntrevederile la vrf, efii de stat i de guvern din cele ase membre au simit nevoia s se ntlneasc oficial, pe probleme specifice, pentru a face bilanul dar i pentru a schia viitorul construciei europene. Au luat astfel natere ntlnirile la nivel nalt dintre efii de stat i de guvern, care au loc de cel puin dou ori pe an. Primele apte reuniuni la cel mai inalt nivel au avut o conjunctur politic. n 1967 a avut loc cea de-a treia asemenea intrevedere de la Roma, cnd s-au srbtorit 10 ani de existen a Pieii Comune i s-a luar act de cererile de aderare prezentate oficial de Danemarca, Irlanda i Marea BritanieIn 1974, la Paris, ca urmare a unei iniiative franco-germane,aceste reuniuni au devenit Consilii Europene oficiale i periodice.Anunul a fost fcut de Valery Giscard dEstaing, preedintele de atunci al Republicii Franceze, el propunnd instituionalizarea acestor reuniuni de trei ori pe an i ori de cte ori se impune o cooperare politic.

Prima reuniune oficiala a Consiliului European a avut loc la Dublin in 1975.

Se adopt o declaraie privind Conferina pentru securitate i cooperare n Europa (CSCE) Se lanseaz un proiect de creare a unui comitet compus din reprezentanii fiecrei naiuni pentru a coordona mai eficient energia i preui acesteia, ceea ce dovedete c reuniunile CE nu mai sunt doar simple mtlniri consultative, ci sunt destinate s stabileasc obiective precise ce trebuie atinse.Apoi, CE emit comunicate finale din ce n ce mai consistente i precise

Roma 1975, acordul privind desfurarea alegerilor pentru Parlamentul European

Bruxelles, 1977, hotrrea de a introduce unitatea de cont european (UCE) pentru bugetul comunitii. UCE (European Currency Unit) a fost adopatat la 21 aprilie 1975 de ctre Consiliul de Minitri pentru a exprima sumele acordate ca ajutoare n zona Africa, Caraibe, Pacific. Cu timpul, aceast unitate a fost extins la toate sectoarele de activitate comunitare. Valoarea sa era egal cu media ponderat a valorii monedelor din rile membre, n diverse procente. Prin rezoluia Consiliului European din 4-5 decembrie 1978 de la Bruxelles, efii de stat i de guvern au hotrt nfiinarea SME (Sistemul Monetar European), iar din martie 1979, apare moneda noului sistem, numit ecu.

Actul Unic Europeani instituionalizeaz CE, determinndu-i organizarea- reunete efii de stat sau de guvern ai statelor membre i pe preedintele Comisiei Comunitilor Europene, asistai de ctre minitrii de externe i de ctre un menbru al Comisiei.Prevede dou reuniuni anuale, la finele fiecrui semestru.Se poate convoca o a treia reuniune n caz de urgen, chiar i o a patra. Exist o adevrat preocupare de a conferi Consiliului o responsabilitate mai mare n rezolvarea chestiunilor delicate, tensionate, dar continu s existe o anume ambiguitate privind natura i competena acestei instane. Multa vreme a fost considerat fie un organ de cooperare politic, fie un spaiu de relecie pentru definirea orientrilor comunitare majoreComunicate finale continu s fie scurte, dar importante cci se refer la problemele momentului, cum ar fi:

perspectiva european n domeniul social i consecinele accidentului de la Cernobl (Haga, 1986)

reforma politicii agricole comune (Londra, 1986)

dezbaterea reformelor ce trebuie introduse n punctele eseniale de blocaj atribuite PAC, n fondurile structurale i n bugetul comunitar (Copenhaga, 1987)

acordurile de principiu pentru reformele progresive referitoare la cele trei domenii manionate mai sus (Bruxelles, 1988)

Consiliul European de la Bruxelles din 1987 marcheaz o schimbare instituional, deoarece este primul la care a fost invitat i Preedintele PE.De asemenea, stabilete un acord n vederea Actului Unic European, acord acceptat de 11 state, deoarece Marea Britanie refuz s se asocieze.CE de la Maastricht ncoace

Tratatul de la Maastricht stipuleaz faptul c, mai mult dect oricnd, Consiliul European rmne autoritatea suprem consacrat. Rolul CE de a impulsiona dezvoltarea i de a defini orientrile politice generale Obiectivul CE de a prezenta Parlamentului un raport la ncheierea fiecrei reuniuni i un raport anual scris cu privire la progresele nregistrate de Uniune Dar, CE nu este nicieri calificat drept instituie. Dei continu s aibe un rol important n construcia european Birmingham 1992 - sublinierea importanei principiului subsidiaritii pentru a comunitate mai transparent i mai aproape de ceteni Edingurgh, 1992 se acord Danemarcei o derogare pentru organizarea unui al doile referendum privind Tratatul de la Maastricht CE din 1994 lu


Top Related