CAPITOLUL 1
1. BANCA - ELEMENT ACTIV AL STRUCTURILOR PIEŢEI
1.1. Sistemul bancar românesc
STRUCTURA SISTEMELOR BANCARE
În principalele ţări dezvoltate sistemele bancare sunt eterogene, respectiv, cuprind o diversă tipologie
de bănci, dar manifestă tendinţa de uniformizare în contextul procesului de globalizare financiară.
Din punct de vedere al organizării activităţii bancare şi al gradului de specializare este posibilă
stabilirea unei distincţii între două tipuri de sisteme bancare:
1. sisteme bancare ale Europei continentale
2. modelul american
Modelul băncii universale este predominant în Europa continentală. O bancă universală poate fi
prezentată ca o instituţie care oferă o gamă largă şi completă de servicii financiare: acordă credite,
colectează depozite, gestionează mijloacele de plată, realizează plasamente în titluri şi participaţii la
capitalul întreprinderilor. Modelul băncii universale s-a impus în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
perioadă în care bancherii au angajat băncile în activităţi diverse şi în special în operaţiuni internaţionale.
Datorită integrării financiare avansate, principiul băncii universale s-a răspândit cu uşurinţă,
Germania putând fi citată pentru dezvoltarea celui mai complet şi dezvoltat model de bancă universală. În
Franţa, cele mai vechi instituţii bancare, precum Crédit Lyonnais, Banque Nationale de Paris şi Sociéte
Generale au fost înfiinţate şi organizate după acest model.
În SUA principiile băncii universale s-au aplicat până la reformele bancare ce au urmat crizei din anii
’30. Prin cadrul legislativ introdus în 1933 (Glass-Stegal Act) s-a produs o separare funcţională şi
geografică a activităţii bancare, iar băncile comerciale (de depozit) şi-au delimitat activitatea faţă de
băncile de afaceri (de investiţii). Mai recent, în 1993, prin Banking Act, băncilor americane li se interzice
implantarea simultană de sucursale în celelalte state ale Federaţiei.
Specializarea băncilor impusă prin reglementări a antrenat o importantă fragmentare a sistemului
bancar american, caracterizat printr-un număr foarte mare al instituţiilor şi organismelor de credit (24000
în anul 1995, de 40 de ori mai mult decât nivelul înregistrat într-o ţară europeană). În acelaşi an, în
Germania funcţionau 3500 de instituţii iar în Franţa 600. Referitor la acest aspect, ca tendinţă generală se
manifestă diminuarea numărului de organisme bancare şi de credit.
CONŢINUTUL ŞI FUNCŢIILE SISTEMULUI BANCAR
Activitate bancară = atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi acordarea
de credite în cont propriu;
Sistemul bancar al economiei de piaţă reprezintă totalitatea băncilor care funcţionează în
economie într-o anumită perioadă.
Aceste bănci sunt privite ca fiind întreprinderi specializate în circulaţia capitalului de împrumut şi
care au drept mobil al activităţii obţinerea unui profit.
Este alcătuit din două subsisteme: sistemul băncii centrale şi sistemul băncilor de credit.
Funcţiile sistemului bancar se împart în două mari grupe: funcţii comune tuturor băncilor sau mai
multor categorii de bănci şi funcţii specifice anumitor bănci.
În prima grupă se cuprind:
Funcţia de mijlocitoare ale creditului în economie
Funcţia de mijlocitoare ale plăţilor în economie
Funcţia privind colaborarea cu alte organisme bancare internaţionale.
În cea de a doua grupă se cuprind:
1) Funcţia de emitere a unor titluri de credit. (Este cazul băncii centrale din fiecare ţară, care emite
bancnote).
2) Funcţia cambiară o îndeplineşte banca centrală dintr-o ţară, în care sens realizează trei subfuncţii:
Asigură, singură sau în concurenţă cu băncile comerciale, schimbul valutar;
Gestionarea rezervelor de aur şi de devize ale ţării respective;
Vigilenţa asupra taxei de schimb a monedei naţionale în raport cu monedele altor ţări, în care sens
banca centrală menţine această taxă la un anumit nivel sau, dimpotrivă, o lasă liberă.
3) Funcţia de bancă a statului şi administraţiei publice
4) Funcţia de bancă a băncilor o realizează tot banca centrală, în care sens aceasta deschide conturi
pentru depunerile băncilor comerciale, furnizează resurse de finanţare pentru aceste bănci şi intervine pe
piaţa monetară (interbancară), realizând politica monetară a statului.
5) Funcţia economică şi problemele indepedenţei băncii centrale, înţeleasă în sensul legăturii băncii
centrale cu economia, iar independenţa băncii centrale, înţeleasă în sensul eliminării influenţelor
oamenilor politici asupra ofertei de monedă.
6) Funcţia disciplinară o realizează banca centrală (în anumite ţări), prin exercitarea unui control asupra
băncilor comerciale şi a altor instituţii de credit, control care vizează siguranţa depozitelor şi evitarea
unor situaţii de faliment al băncilor.
În câmpul (sfera) acestei funcţii intră:
a) Controlul privind existenţa, activitatea şi transformările care survin în bănci
b) Concentrarea riscurilor bancare
c) Controlul lichidităţii (capacităţii băncii comerciale de a face faţă datoriilor pe care le are);
d) Controlul solvabilităţii
Particularităţi privind înfiinţarea, autorizarea şi funcţionarea băncilor comerciale
Institutiile de credit, persoane juridice romane, se pot constitui si functiona, in una din urmatoarele
categorii:
a) banci;
b) organizatii cooperatiste de credit;
c) banci de economisire si creditare in domeniul locativ;
d) banci de credit ipotecar;
e) institutii emitente de moneda electronica.
Banca Nationala a Romaniei este autoritatea competenta cu privire la reglementarea, autorizarea si
supravegherea prudentiala a institutiilor de credit.
Institutie de credit inseamna:
a) o entitate a carei activitate consta in atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la
public si in acordarea de credite in cont propriu;
b) o entitate, care emite mijloace de plata in forma de moneda electronica, denumita institutie
emitenta de moneda electronica;
Necesitatea obtinerii unei autorizatii si conditii minime de autorizare
In vederea desfasurarii activitatii in Romania, fiecare institutie de credit trebuie sa dispuna de o
autorizatie potrivit ordonantei de urgenta nr. 99/2006.
Banca Nationala a Romaniei stabileste prin reglementari si notifica Comisiei Europene conditiile in
care poate acorda autorizatie si documentatia care trebuie sa insoteasca cererea pentru obtinerea
autorizatiei.
Banca Nationala a Romaniei nu poate acorda autorizatie unei institutii de credit, daca aceasta nu
dispune de fonduri proprii distincte sau de un nivel al capitalului initial cel putin egal cu nivelul minim
stabilit prin reglementari, care nu poate fi mai mic decat echivalentul in lei a 5 milioane euro.
La constituirea unei institutii de credit, persoana juridica romana, capitalul initial este reprezentat de
capitalul social, cu exceptia cazurilor in care institutia de credit care se constituie este rezultata dintr-un
proces de reorganizare prin fuziune sau divizare.
Capitalul social al unei institutii de credit, persoana juridica romana, trebuie varsat integral si in
numerar la momentul subscrierii, inclusiv in cazul majorarii acestuia, aporturile in natura nefiind permise.
Actiunile/partile sociale ale unei institutii de credit, persoana juridica romana, pot fi numai nominative. In
actele lor constitutive, institutiile de credit, persoane juridice romane, nu vor putea stabili exceptii de la
principiul potrivit caruia o actiune da dreptul la un singur vot.
La constituire, aporturile la capitalul social trebuie sa fie varsate intr-un cont deschis la o institutie de
credit. Acest cont este blocat pana la inmatricularea institutiei de credit, persoana juridica romana, in
registrul comertului.
Orice cerere de autorizare a unei instituţii de credit trebuie sa fie însoţită de un plan de activitate, care
sa cuprindă cel puţin:
1. tipurile de activităţi propuse a fi desfăşurate şi
2. structura organizatorică a instituţiei de credit, şi din care sa rezulte capacitatea acesteia de a-si
realiza obiectivele propuse în condiţii compatibile cu regulile unei practici bancare prudente şi
sanatoase, prin adecvarea cadrului de conducere, a procedurilor, a mecanismelor interne şi a
structurii capitalului la tipul, volumul şi complexitatea activităţilor pe care îşi propune sa le
desfăşoare.
Activitatile permise institutiilor de credit
Institutiile de credit pot desfasura, in limita autorizatiei acordate, urmatoarele activitati:
a) atragere de depozite si de alte fonduri rambursabile;
b) acordare de credite, incluzand printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau
fara regres, finantarea tranzactiilor comerciale, inclusiv forfetare;
c) leasing financiar;
d) operatiuni de plati;
e) emitere si administrare de mijloace de plata, cum ar fi: carti de credit, cecuri de calatorie si alte
asemenea, inclusiv emitere de moneda electronica;
f) emitere de garantii si asumare de angajamente;
g) tranzactionare in cont propriu si/sau pe contul clientilor, in conditiile legii, cu:
1. instrumente ale pietei monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;
2. valuta;
3. contracte futures si options financiare;
4. instrumente avand la baza cursul de schimb si rata dobanzii;
5. valori mobiliare si alte instrumente financiare transferabile;
h) participare la emisiunea de valori mobiliare si alte instrumente financiare, prin subscrierea si
plasamentul acestora ori prin plasament si prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;
i) servicii de consultanta cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri si alte aspecte legate de
afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni si achizitii si prestarea altor servicii de consultanta;
j) administrare de portofolii si consultanta legata de aceasta;
k) custodie si administrare de instrumente financiare;
l) intermediere pe piata interbancara;
m) prestare de servicii privind furnizarea de date si referinte in domeniul creditarii;
n) inchiriere de casete de siguranta;
o) operatiuni cu metale si pietre pretioase si obiecte confectionate din acestea;
p) dobandirea de participatii la capitalul altor entitati;
r) orice alte activitati sau servicii, in masura in care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu
respectarea prevederilor legale speciale care reglementeaza respectivele activitati.
Fondurile proprii ale unei institutii de credit nu trebuie sa scada sub nivelul minim al capitalului
initial prevazut pentru autorizare.
Daca nivelul fondurilor proprii se reduce sub nivelul minim prevazut Banca Nationala a Romaniei
poate, daca circumstantele o justifica, sa acorde institutiei de credit o perioada limitata in care aceasta fie
sa remedieze aceasta situatie, fie sa-si inceteze activitatea
Actionariat
Orice persoana care intentioneaza sa dobandeasca, direct sau indirect, o participatie calificata intr-o
institutie de credit, persoana juridica romana, trebuie sa notifice in prealabil aceasta intentie Bancii
Nationale a Romaniei, informand asupra nivelului participatiei calificate pe care doreste sa o
dobandeasca.
Orice persoană fizică sau juridică ce a decis să cedeze, direct ori indirect, o participaţie calificată
într-o instituţie de credit, persoană juridică română, sau să îşi reducă participaţia calificată astfel încât
proporţia drepturilor sale de vot ori a deţinerii la capitalul social să se situeze sub nivelurile de 20%, o
treime ori de 50% sau astfel încât instituţia de credit în cauză să înceteze să mai fie o filială a persoanei în
cauză trebuie să notifice în prealabil, în scris, Banca Naţională a României în legătură cu această decizie,
conform reglementărilor emise în acest sens.
Cel putin o data pe an, institutiile de credit, persoane juridice romane, trebuie sa comunice Bancii
Nationale a Romaniei identitatea persoanelor care detin participatii calificate si nivelul acestora, conform
informatiilor de care dispun.
Autorizarea instituţiilor de credit, persoane juridice romane
Procedura de autorizare si motive de respingere a cererii
Institutiile de credit, persoane juridice romane, se pot constitui si pot functiona numai pe baza
autorizatiei emise de Banca Nationala a Romaniei.
Ele nu se pot constitui prin subscriptie publica.
Banca Nationala a Romaniei acorda autorizatie unei institutii de credit, persoane juridice romane,
numai daca este incredintata ca institutia de credit poate asigura desfasurarea unei activitati in conditii de
siguranta si de respectare a cerintelor unei administrari prudente si sanatoase, care sa asigure protejarea
intereselor deponentilor si ale altor creditori si buna functionare a sistemului bancar, sens in care trebuie
sa fie respectate dispozitiile prezentei ordonante de urgenta si ale reglementarilor emise in aplicarea
acesteia.
Banca Nationala a Romaniei decide cu privire la o cerere de autorizare a unei institutii de credit in
termen de cel mult 4 luni de la primirea cererii in sensul aprobarii constituirii institutiei de credit sau al
respingerii cererii si comunica in scris solicitantului hotararea sa.
Institutia de credit este obligata ca, in termen de maxim 2 luni de la comunicarea aprobarii de
constituire, pentru obtinerea autorizatiei de functionare, sa prezinte Bancii Nationale a Romaniei
documentele care atesta constituirea legala a institutiei de credit conform dispozitiilor aplicabile.
In cazul respingerii unei cereri de autorizare, hotararea cuprinde si motivele care au stat la baza
acesteia.
Banca Nationala a Romaniei notifica Comisiei Europene orice autorizatie acordata, cu exceptia celor
acordate institutiilor emitente de moneda electronica, pentru ca denumirea institutiei de credit sa fie
inclusa in lista institutiilor de credit intocmita si actualizata de Comisia Europeana, care se publica in
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Autorizaţia acordată este valabilă pe o perioada nedeterminată şi nu poate fi transferata unei alte
entităţi.
Inainte de a autoriza o institutie de credit, persoana juridica romana, Banca Nationala a Romaniei se
consulta cu autoritatile competente ale unui alt stat membru implicat, daca:
a) institutia de credit, persoana juridica romana, este o filiala a unei institutii de credit autorizate in
statul membru respectiv;
b) institutia de credit, persoana juridica romana, este o filiala a societatii-mama a unei institutii de
credit autorizate in statul membru respectiv;
c) institutia de credit, persoana juridica romana, este controlata de aceleasi persoane care controleaza
o institutie de credit autorizata in statul membru respectiv.
Inainte de a autoriza o institutie de credit, persoana juridica romana, Banca Nationala a Romaniei se
consulta cu Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare sau cu Comisia de Supraveghere a Asigurarilor,
respectiv cu autoritatea responsabila cu supravegherea societatilor de asigurare sau a firmelor de investitii
dintr-un alt stat membru implicat, daca:
a) institutia de credit, persoana juridica romana, este o filiala a unei societati de asigurare, a unei
societati de servicii de investitii financiare sau a unei firme de investitii autorizate intr-un alt stat
membru;
b) institutia de credit, persoana juridica romana, este o filiala a societatii-mama a unei societati de
asigurare, a unei societati de servicii de investitii financiare sau a unei firme de investitii autorizate intr-
un alt stat membru;
c) institutia de credit, persoana juridica romana, este controlata de aceeasi persoana care controleaza o
societate de asigurare, o societate de servicii de investitii financiare sau o firma de investitii autorizata
intr-un alt stat membru.
Respingerea cererii de autorizare
Banca Naţionala a României respinge o cerere de autorizare, dacă:
a) documentaţia prezentată este incompletă ori nu este întocmită în conformitate cu dispoziţiile legale
în vigoare
b) instituţia de credit nu dispune de fonduri proprii separate sau capitalul iniţial se situează sub
nivelul minim stabilit de Banca Naţionala a României;
c) forma juridică este alta decât cea prevăzută pentru categoria instituţiei de credit care se
intenţionează a fi constituită;
d) din evaluarea planului de activitate prezentat rezulta ca instituţia de credit nu poate asigura
realizarea obiectivelor propuse în condiţiile respectării reglementărilor aplicabile;
e) Banca Naţionala a României nu este satisfacuta de calitatea persoanelor care asigura administrarea
si/sau conducerea instituţiei de credit
f) calitatea acţionarilor/membrilor instituţiei de credit nu corespunde cerinţelor prevăzute de
ordonanţa de urgenţă nr. 99/2006
g) înainte de obţinerea aprobării de constituire, fondatorii au făcut comunicări publice cu privire la
funcţionarea instituţiei de credit
h) nu sunt respectate alte condiţii prevăzute de lege sau de reglementările emise în aplicarea acesteia.
Retragerea autorizatiei
Banca Nationala a Romaniei poate retrage autorizatia acordata unei institutii de credit in urmatoarele
situatii:
a) institutia de credit nu si-a inceput activitatea pentru care a fost autorizata in termen de 1 an de la
data acordarii autorizatiei sau a incetat sa mai desfasoare activitate de mai mult de 6 luni;
b) autorizatia a fost obtinuta pe baza unor informatii false sau prin orice alt mijloc ilegal;
c) institutia de credit nu mai indeplineste conditiile care au stat la baza acordarii autorizatiei;
d) institutia de credit nu mai poseda suficiente fonduri proprii sau exista elemente care conduc la
concluzia ca intr-un termen scurt institutia de credit nu isi va mai putea indeplini obligatiile fata de
deponenti sau alti creditori si, in special, nu mai poate garanta siguranta fondurilor/instrumentelor
financiare care i-au fost incredintate;
Renuntarea la autorizatie
Acţionarii sau membrii instituţiei de credit pot renunţa la autorizaţie, hotărând dizolvarea şi lichidarea
instituţiei de credit.
Lichidarea la initiativa acţionarilor sau a membrilor este permisă numai în cazul în care instituţia de
credit nu se afla în vreuna din situaţiile de insolventa prevăzute de lege pentru declanşarea falimentului.
Instituţia de credit va comunica Băncii Naţionale a României hotărârea adunării generale a
acţionarilor, respectiv, a membrilor privind dizolvarea şi lichidarea instituţiei de credit, însoţită cel puţin
de un plan de lichidare a activului şi de stingere a pasivului, care sa asigure plata integrala a creanţelor
deponenţilor şi ale altor creditori.
Pe baza evaluării şi planului de lichidare, Banca Naţionala a României poate confirma instituţiei de
credit încetarea valabilităţii autorizaţiei.
Autorizaţia unei instituţii de credit îşi încetează de drept valabilitatea în următoarele situaţii:
a) a avut loc o fuziune sau o divizare a instituţiei de credit în urma căreia aceasta îşi încetează
existenta;
b) a avut loc o transformare a instituţiei de credit în alta categorie de instituţie de credit;
c) s-a pronunţat o hotărâre de declanşare a procedurii falimentului instituţiei de credit.
Regimul instituţiilor de credit din alte state membre
Institutiile de credit din alte state membre
Institutiile de credit autorizate si supravegheate de autoritatea competenta dintr-un alt stat membru
pot desfasura in Romania activitati prin infiintarea de sucursale sau prin furnizarea de servicii in mod
direct, daca activitatile respective se regasesc in autorizatia acordata de autoritatea competenta din statul
membru de origine si se asigura respectarea legislatiei romanesti adoptate in scopul protejarii interesului
general.
Toate sucursalele infiintate pe teritoriul Romaniei de catre o institutie de credit cu sediul in alt stat
membru sunt considerate o singura sucursala.
O instituţie de credit autorizata şi supravegheată într-un alt stat membru poate înfiinţa o sucursala
în România pe baza notificării transmise Băncii Naţionale a României de către autoritatea competenta din
statul membru de origine. Înainte de începerea activităţii, în termen de 2 luni de la primirea notificării,
Banca Naţionala a României comunica instituţiei de credit în cauza lista actelor normative din România,
adoptate în scopul protejării interesului general, care reglementează condiţii specifice în care anumite
activităţi pot fi desfăşurate.
Notificarea trebuie sa fie însoţită de următoarele date şi informaţii:
a) un program de activitate al sucursalei, incluzând cel puţin tipurile de activităţi care urmează sa
fie desfăşurate de aceasta şi structura organizatorică a sucursalei;
b) adresa sediului sucursalei de unde pot fi obţinute documente;
c) identitatea persoanelor responsabile cu conducerea operativă a activităţii sucursalei;
d) nivelul fondurilor proprii şi suma cerinţelor de capital ale instituţiei de credit.
Infiintarea de sucursale si prestarea de servicii in alte state membre
Institutiile de credit autorizate si supravegheate de Banca Nationala a Romaniei pot desfasura in
alte state membre, activitati bancare prin infiintarea de sucursale sau prin prestarea de servicii in mod
direct, fara a fi necesara autorizarea lor de catre autoritatea competenta din statul membru gazda, daca
activitatile respective se, regasesc in autorizatia acordata de Banca Nationala, a Romaniei.
Instituţia de credit, persoana juridică romana, care intenţionează sa înfiinţeze o sucursala într-un
alt stat membru, trebuie sa transmită Băncii Naţionale a României o notificare în acest sens, însoţită de
următoarele date şi informaţii:
a) statul membru pe teritoriul căruia urmează sa fie înfiinţată sucursala;
b) un program de activitate al sucursalei, incluzând cel puţin tipurile de activităţi care urmează sa
fie desfăşurate de aceasta şi structura organizatorică a sucursalei;
c) adresa sediului sucursalei de unde pot fi obţinute documente;
d) identitatea persoanelor desemnate sa asigure conducerea sucursalei şi informaţii privind
reputaţia şi experienţa profesională a acestora
Conform REGULAMENTULUI nr. 11 din 13 noiembrie 2007 privind autorizarea instituţiilor de
credit, persoane juridice române, şi a sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe,
procesul de autorizare a instituţiilor de credit din state terţe de către Banca Naţională a României
cuprinde două etape:
a) aprobarea constituirii instituţiei de credit;
b) autorizarea funcţionării instituţiei de credit.
Aprobarea constituirii instituţiei de credit nu garantează obţinerea autorizaţiei de funcţionare,
aceasta indicând doar permisiunea dată acţionarilor de a proceda la constituirea instituţiei de credit
potrivit dispoziţiilor legale şi în conformitate cu modalităţile prevăzute în documentaţia prezentată.
Apariţia unor modificări faţă de condiţiile în care a fost acordată aprobarea de constituire a
instituţiei de credit va determina o nouă evaluare din partea Băncii Naţionale a României în cea de-a doua
etapă a procesului de autorizare, putând atrage revocarea hotărârii de aprobare a constituirii, în cazul în
care aceste modificări sunt contrare prevederilor legale sau prezentului regulament.
Autorizaţia de funcţionare a instituţiei de credit va fi însoţită de aprobările pentru persoanele
desemnate în calitate de administrator, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al
directoratului şi auditor financiar ai instituţiei de credit şi de confirmarea acţionarilor semnificativi ai
acesteia.
Denumirea unei bănci trebuie să fie în limba română, cu excepţia cazului în care banca este o
filială a unei persoane juridice străine şi preia în denumirea sa, parţial sau în totalitate, denumirea
societăţii-mamă.
Sucursala poate sa înceapă activitatea de la data la care instituţiei de credit,persoana juridică
romana, i se comunica de către autoritatea competenta din statul membru gazda, dacă este cazul,
condiţiile în care, în scopul protejării interesului general, activităţile pot fi desfăşurate în statul membru
gazda sau, în lipsa unei asemenea comunicări, la expirarea unui termen de 2 luni de la primirea de către
autoritatea competenta respectiva a informaţiilor comunicate de Banca Naţionala a României.
Actionariat
Nu pot deţine calitatea de acţionar, administrator, director, membru al consiliului de
supraveghere, membru al directoratului sau auditor financiar al unei bănci ori director al unui
compartiment sau al unei sucursale ori al unui alt sediu secundar ale acesteia persoanele suspecte de sau
sancţionate, pe plan intern şi/sau internaţional, pentru săvârşirea de acte de terorism sau asimilate
acestora.
Calitatea acţionarilor direcţi şi indirecţi ai unei bănci trebuie să corespundă cerinţelor asigurării
unui management prudent şi sănătos al instituţiei de credit, prevăzute de lege şi de prezentul regulament.
Evaluarea calităţii acţionarilor semnificativi direcţi şi indirecţi, precum şi a solidităţii financiare a
acestora în raport cu participaţia ce urmează a fi deţinută în bancă se realizează pe baza criteriilor
prevăzute in Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
care se referă la:
a) reputaţia acţionarului semnificativ;
b) soliditatea financiară a acţionarului semnificativ;
c) capacitatea băncii de a respecta cerinţele prudenţiale;
d) suspiciuni privind spălarea banilor sau finanţarea terorismului.
Documentaţia necesară pentru obţinerea aprobării de constituire a băncii
În vederea obţinerii aprobării de constituire, solicitanţii trebuie să prezinte Băncii Naţionale a
României o cerere de autorizare, însoţită de următoarea documentaţie:
a) procura autentică sau, după caz, delegaţia avocaţială, semnată de toţi acţionarii direcţi ai băncii,
prin care aceştia desemnează una sau mai multe persoane pentru a-i reprezenta în relaţia cu Banca
Naţională a României pe parcursul instrumentării cererii de autorizare;
b) proiectul actului constitutiv. În situaţia deschiderii de sedii secundare odată cu înfiinţarea
băncii, în cadrul proiectului actului constitutiv se vor menţiona şi obiectul de activitate al respectivelor
sedii secundare, datele de identificare ale persoanelor care asigură conducerea acestora, precum şi limita
mandatului ce le este acordat;
c) o informare cu privire la cota-parte din capitalul social şi din drepturile de vot deţinute de
acţionarii direcţi şi de acţionarii semnificativi indirecţi şi documentaţia prevăzută, pentru fiecare dintre
aceştia;
d) documentaţia prevăzută pentru persoanele desemnate să exercite responsabilităţi de
administrare şi/sau de conducere în calitate de administrator, director, respectiv de membru al consiliului
de supraveghere sau al directoratului;
e) planul de activitate, din care să rezulte inclusiv fezabilitatea proiectului, însuşit de persoanele
desemnate să exercite responsabilităţi de administrare şi/sau de conducere în calitate de administrator,
director, respectiv de membru al consiliului de supraveghere sau al directoratului.
f) lista persoanelor care au legături strânse cu banca. Pentru persoanele care au legături strânse cu
banca, altele decât acţionarii direcţi, acţionarii semnificativi indirecţi şi persoanele desemnate să exercite
responsabilităţi de administrare şi/sau de conducere.
g) orice alte informaţii pe care acţionarii le consideră de natură să susţină viabilitatea proiectului
prezentat.
Documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare a băncii
Documentaţia ce trebuie prezentată în această etapă cuprinde:
a) copia legalizată a actului constitutiv sau un exemplar original al acestuia. Data certă a actului
constitutiv reprezintă momentul subscrierii capitalului social;
b) scrisoare din partea depozitarului fondurilor destinate să constituie capitalul social, care să
confirme suma vărsată de fiecare acţionar într-un cont special deschis pentru colectarea
capitalului social, blocat până în momentul înmatriculării băncii;
c) informare cu privire la cota-parte din capitalul social şi drepturile de vot deţinute în mod
indirect de acţionarii semnificativi, sub semnătura reprezentantului/reprezentanţilor acţionarilor direcţi;
d) comunicare privind identitatea auditorului financiar.
e) copia certificată a certificatului de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului şi a
încheierii de înmatriculare;
f) comunicare privind existenţa reglementărilor proprii referitoare la desfăşurarea activităţii, sub
semnătura persoanelor desemnate să exercite responsabilităţi de conducere în calitate de director sau
membru al directoratului;
g) raportul unui auditor financiar
Falimentul institutiei de credit
Procedura falimentului incepe pe baza unei cereri introduse de catre institutia de credit debitoare
sau de creditorii acesteia ori de Banca Nationala a Romaniei.
Orice creditor care are o creanta certa, lichida si exigibila poate introduce la tribunal o cerere
impotriva unei institutii de credit debitoare care nu a onorat integral o astfel de creanta pe o perioada de
cel putin 30 de zile lucratoare de la scadenta, in cazul caselor centrale ale cooperativelor de credit,
inclusiv in cazul cooperativelor de credit afiliate la acestea, respectiv pe o perioada de cel putin 7 zile
lucratoare de la scadenta, in cazul celorlalte institutii de credit.
Creditorul nu va putea introduce cererea fara sa faca dovada ca, in prealabil, ca urmare a
introducerii unei actiuni de executare silita asupra contului institutiei de credit debitoare, Banca Nationala
a Romaniei, in calitate de tert poprit, a comunicat ca institutia de credit respectiva nu detine
disponibilitatile necesare pentru onorarea platilor respective.
Banca Nationala a Romaniei, in calitatea sa de autoritate de supraveghere bancara, va introduce
cerere pentru deschiderea procedurii falimentului impotriva institutiei de credit
Cererea Bancii Nationale a Romaniei va fi insotita de hotararea Consiliului de administratie al
Bancii Nationale a Romaniei de retragere a autorizatiei institutiei de credit respective si de orice alte
documente necesare justificarii actului de sesizare a tribunalului.
La primul termen de judecata, judecatorul-sindic va analiza cererea si, in situatia in care institutia
de credit debitoare nu contesta starea de insolventa, va emite hotararea privind deschiderea procedurii
falimentului.
Insolventa - reprezinta acea stare a institutiei de credit aflate in una dintre urmatoarele situatii:
1. incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile cu disponibilitatile banesti;
2. scaderea sub 2% a indicatorului de solvabilitate a institutiei de credit;
3. retragerea autorizatiei de functionare a institutiei de credit, in conformitate cu prevederile
legale, ca urmare a imposibilitatii de redresare financiara a unei institutii de credit;
Judecatorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul institutiei de credit ajunse in stare de
insolventa sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere, cenzori, auditori financiari,
personalul de executie si/sau cu atributii de control, care au detinut functiile respective in cei 3 ani
anteriori deschiderii procedurii, daca au contribuit la ajungerea acesteia in stare de insolventa prin una
dintre urmatoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele institutiei in folosul propriu;
b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea institutiei de credit;
c) au dispus in interesul personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit institutia de
credit la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut
contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul institutiei de credit ori au marit in mod fictiv
pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura institutiei de credit fonduri, in scopul intarzierii
incetarii de plati;
g) au acordat credite cu incalcarea cerintelor prudentiale aprobate prin normele in vigoare, precum
si cu nerespectarea normelor interne in vigoare;
h) in luna precedenta deschiderii procedurii au platit sau au dispus sa se plateasca, cu preferinta,
unui creditor in dauna celorlalti creditori;
i) au intocmit situatii financiare, alte situatii contabile ori raportari cu nerespectarea prevederilor
legale;
j) in cadrul actiunilor interne de verificare nu au identificat si nu au sesizat, prin nerespectarea
atributiilor de serviciu, faptele care au condus la fraude si gestiune defectuoasa a patrimoniului.
Deschiderea unei proceduri a falimentului cu privire la o institutie de credit autorizata in Romania
si la sucursalele acesteia stabilite in alte state membre este guvernata de legea romana in ceea ce priveste
regimul si aplicarea procedurii falimentului.
Autoritatile administrative sau judiciare ale statului membru de origine sunt singurele
imputernicite sa decida cu privire la aplicarea uneia sau mai multor masuri de reorganizare ori
deschiderea unei proceduri de lichidare cu privire la o institutie de credit, inclusiv in sucursalele acesteia
stabilite in alte state membre. Legea statului membru de origine se va aplica si sucursalelor din Romania
ale institutiilor de credit din alte state membre.
Fondurile proprii ale instituţiilor de credit
Fondurile proprii ale instituţiilor de credit sunt formate din fonduri proprii de nivel 1 şi fonduri
proprii de nivel 2.
Fondurile proprii de nivel 1 cuprind:
a) capitalul social subscris şi vărsat
b) primele de capital, integral încasate, aferente capitalului social;
c) rezervele legale, statutare şi alte rezerve, precum şi rezultatul reportat pozitiv al exerciţiilor
financiare anterioare, rămas după distribuirea profitului conform hotărârii adunării generale a
acţionarilor.
Cerinţe privind nivelul minim al capitalului iniţial
Capitalul iniţial al instituţiilor de credit este reprezentat de capitalul social subscris şi vărsat şi
rezervele legale, statutare şi alte rezerve.
Băncile persoane juridice române trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al
capitalului iniţial de minimum 37 milioane RON.
Băncile de credit ipotecar trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului
iniţial de minimum 25 milioane RON.
Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ trebuie să dispună la momentul autorizării
de un nivel al capitalului iniţial de minimum 25 milioane RON.
Nivelul minim al capitalului iniţial şi, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei case centrale se
stabileşte la echivalentul în lei a 5 milioane euro.
Fondurile proprii de nivel 2 se compun din:
a) Fonduri proprii de nivel 2 de bază;
b) Fonduri proprii de nivel 2 suplimentar.
Fondurile proprii de nivel 2 de bază se compun din:
a) rezervele din reevaluarea imobilizărilor corporale, ajustate cu obligaţiile fiscale aferente,
previzibile la data calculării fondurilor proprii;
b) titlurile pe durată nedeterminată
Fondurile proprii de nivel 2 suplimentar se compun din acţiunile preferenţiale cumulative pe
durată determinată şi capitalul sub formă de împrumut subordonat
2. BANCA NATIONALA A ROMANIEI
BNR - Statutul legal
Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a Romaniei, avand personalitate juridica.
Banca Nationala a Romaniei este o institutie publica independenta, cu sediul central in municipiul
Bucuresti si poate avea sucursale si agentii atat in municipiul Bucuresti, cat si in alte localitati din
tara.
BNR - Obiectivul fundamental şi principalele atribuţii
Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este asigurarea şi menţinerea stabilitatii
preţurilor.
Principalele atribuţii ale Băncii Naţionale a României sunt:
a) elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;
b) autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudentiala a instituţiilor de credit, promovarea şi
monitorizarea bunei funcţionari a sistemelor de plati pentru asigurarea stabilitatii financiare;
c) emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plata pe teritoriul României;
d) stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
e) administrarea rezervelor internaţionale ale României.
Banca Nationala a României sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea
îndeplinirii obiectivului sau fundamental privind asigurarea şi menţinerea stabilitatii preţurilor.
BNR - Colaborarea cu alte autoritati
In indeplinirea atributiilor, Banca Nationala a Romaniei si membrii organelor sale de conducere
nu vor solicita sau primi instructiuni de la autoritatile publice sau de la orice alta institutie sau autoritate.
Orice proiect de act normativ al autoritatilor publice centrale, care priveste domeniile in
care Banca Nationala a Romaniei are atributii, va fi adoptat dupa ce in prealabil s-a solicitat avizul Bancii
Nationale a Romaniei. Avizul va fi transmis in termen de cel mult 30 de zile de la solicitare.
Banca Nationala a Romaniei colaboreaza cu Ministerul Finantelor Publice in vederea stabilirii
indicatorilor macroeconomici in baza carora se va elabora proiectul anual de buget.
Pentru necesitatile proprii, Banca Nationala a Romaniei elaboreaza studii si analize privind
moneda, cursul de schimb, creditul si operatiunile sistemelor de plati si ale institutiilor de credit.
Pentru indeplinirea angajamentelor rezultate din acorduri, tratate, conventii la care Romania este
parte, Banca Nationala a Romaniei colaboreaza cu autoritatile din tara si din strainatate prin
furnizarea de informatii, adoptarea de masuri corespunzatoare sau in orice alt mod compatibil cu
prezenta lege.
Banca Nationala a Romaniei poate incheia acorduri de colaborare care se refera la schimbul de
informatii si cu autoritatile competente din terte tari sau cu alte autoritati sau organisme din terte
tari.
In scopul asigurarii functionarii corespunzatoare a sistemelor de plati, Banca Nationala a
Romaniei poate transmite informatii de natura secretului profesional caselor de compensare sau
altor structuri similare, constituite in conformitate cu prevederile legii, in vederea asigurarii
serviciilor de compensare si decontare pentru orice piata din Romania sau dintr-un stat membru.
Informatiile primite de Banca Nationala a Romaniei de la autoritatile competente din statele
membre pot fi furnizate caselor de compensare sau altor structuri similare numai cu acordul
expres al autoritatilor competente de la care au fost obtinute.
BNR - Cooperarea internationala
Din imputernicirea Parlamentului, Banca Nationala a Romaniei poate participa la organizatii
internationale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de plati si poate sa devina membru al
acestora.
Banca Nationala a Romaniei poate participa, in nume propriu sau in numele statului, la tratative
si negocieri externe in probleme financiare, monetare, de curs de schimb si de plati, precum si in
domeniul autorizarii, reglementarii si supravegherii prudentiale a institutiilor de credit.
Banca Nationala a Romaniei exercita drepturi si indeplineste obligatii care revin Romaniei, in
calitate de membru al Fondului Monetar International, inclusiv utilizarea facilitatilor acestei
institutii de finantare pe termen mediu si lung, pentru nevoile balantei de plati si consolidarea
rezervelor internationale ale tarii.
Banca Nationala a Romaniei poate negocia si incheia acorduri, conventii sau alte intelegeri
privind imprumuturi pe termen scurt si alte operatiuni financiarbancare cu institutii financiare
internationale, banci centrale, societati bancare si nebancare, cu conditia rambursarii acestora in
termen de 1 an.
Banca Nationala a Romaniei poate incheia, in nume propriu sau in numele statului, acorduri de
decontare si de plati sau orice alte conventii de decontare si de plati cu institutii publice sau
private care isi au sediul in strainatate.
BNR - Politica monetara
In cadrul politicii monetare pe care o promoveaza, Banca Nationala a Romaniei utilizeaza
proceduri si instrumente specifice pentru:
- operatiuni de piata monetara
- Operatiuni de creditare a institutiilor de credit,
- si mecanismul rezervelor minime obligatorii.
Operatiunile BNR:
Operaţiuni de piata monetara
Operaţiuni de creditare
Rezerve minime obligatorii
Politica de curs de schimb
Regimul valutar
Dreptul exclusiv de emisiune
Creditarea instituţiilor de credit
Conturi deschise la Banca Nationala a României
Banca Nationala a României monitorizează sistemele de plati
Servicii de compensare, depozitare, decontare şi plata
Operaţiuni pe contul statului
Operaţiuni cu aur şi active externe
Operatiuni de piata monetara
Se interzice Bancii Nationale a Romaniei achizitionarea de pe piata primara a creantelor asupra
statului, autoritatilor publice centrale si locale, regiilor autonome, societatilor nationale,
companiilor nationale si altor societati cu capital majoritar de stat.
Banca Nationala a Romaniei poate efectua pe piata secundara, operatiuni reversibile,
cumparari/vanzari directe sau poate lua in gaj, pentru acordarea de credite colateralizate, creante
asupra sau titluri ale statului, autoritatilor publice centrale si locale, regiilor autonome, societatilor
nationale, companiilor nationale si altor societati cu capital majoritar de stat, institutiilor de credit
sau altor persoane juridice, poate efectua swap-uri valutare, emite certificate de depozit si atrage
depozite de la institutii de credit, in conditiile pe care le considera necesare pentru a realiza
obiectivele politicii monetare.
Conform REGULAMENTULUI nr. 1 din 30 martie 2000 (*republicat*) privind operaţiunile
de piaţă monetară efectuate de Banca Naţională a României şi facilităţile permanente acordate de aceasta
participanţilor eligibili, operaţiunile de piaţă monetară ale Băncii Naţionale a României sunt operaţiuni
executate la iniţiativa băncii centrale, ce implică una dintre următoarele tranzacţii:
1. cumpărări/vânzări reversibile - repo/reverse repo de active eligibile pentru tranzacţionare;
2. acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare;
3. vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare;
4. emitere de certificate de depozit;
5. swap valutar; şi
6. atragere de depozite;
1. cumpărări/vânzări reversibile - repo/reverse repo de active eligibile pentru tranzacţionare;
cumpărări reversibile - repo - de active eligibile pentru tranzacţionare (pensiuni) - tranzacţii
reversibile în cadrul cărora, în scopul injectării de lichiditate, Banca Naţională a României
cumpără de la participanţi eligibili active eligibile pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora
de a răscumpăra respectivele active la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data încheierii
tranzacţiei;
vânzări reversibile - reverse repo - de active eligibile pentru tranzacţionare (pensiuni) - tranzacţii
reversibile în cadrul cărora, în scopul absorbţiei de lichiditate, Banca Naţională a României vinde
participanţilor eligibili active eligibile pentru tranzacţionare, angajându-se să răscumpere
respectivele active la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data încheierii tranzacţiei;
2. acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare - tranzacţii reversibile în cadrul
cărora, în scopul injectării de lichiditate, Banca Naţională a României acordă credite participanţilor
eligibili, aceştia păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanţie;
3. vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare - tranzacţii în cadrul cărora, în scopul
absorbţiei/injectării de lichiditate, Banca Naţională a României vinde/cumpără active eligibile pentru
tranzacţionare şi care implică transferul proprietăţii asupra activelor eligibile respective de la vânzător la
cumpărător, realizat prin mecanismul "livrare contra plată";
4. emitere de certificate de depozit - tranzacţie în cadrul căreia, în scopul absorbţiei de lichiditate, Banca
Naţională a României vinde participanţilor eligibili certificate de depozit;
5. swap valutar - constă în două tranzacţii simultane, încheiate cu aceeaşi contrapartidă, prin care Banca
Naţională a României:
- cumpără la vedere valută convertibilă contra lei, în scopul injectării de lichiditate, şi vinde la o dată
ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei; sau
- vinde la vedere valută convertibilă contra lei, în scopul absorbţiei de lichiditate, şi cumpără la o dată
ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei;
6. atragere de depozite - tranzacţie cu scadenţa prestabilită, în cadrul căreia, în scopul absorbţiei de
lichiditate, Banca Naţională a României atrage depozite de la participanţii eligibili;
Participanţii eligibili cu care Banca Naţională a României desfăşoară operaţiuni de piaţă monetară şi
cărora le acordă facilităţi permanente sunt:
- băncile,
- băncile de credit ipotecar,
- casele centrale ale cooperativelor de credit,
- băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ,
- persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit din state membre,
respectiv din state terţe
Operatiuni de creditare
Banca Nationala a Romaniei poate acorda credite institutiilor de credit eligibile, in conditii care se
stabilesc prin reglementari proprii.
Rezerve minime obligatorii
Definiţie: rezervele minime obligatorii sunt disponibilitati băneşti ale instituţiei de credit, in lei si in
valuta, păstrate in conturi deschise la Banca Naţionala a României;
Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii se constituie din mijloace băneşti in
moneda naţionala si in valuta, reprezentând obligaţii ale instituţiei de credit (la nivelul reţelei cooperatiste
de credit) rezultate din acceptarea depozitelor si a altor fonduri.
Baza de calcul se determina ca medie a soldurilor zilnice ale elementelor de pasiv, in perioada de
observare.
Perioada de observare o constituie intervalul cuprins între data de 24 a lunii precedente si data de
23 a lunii curente.
Banca Nationala a Romaniei stabileste regimul rezervelor minime obligatorii pe care institutiile
de credit trebuie sa le mentina in conturi deschise la aceasta.
Pentru resursele in valuta, rezervele minime obligatorii se constituie numai in valuta.
La rezervele minime obligatorii, Banca Nationala a Romaniei va bonifica dobanzi cel putin la
nivelul ratei dobanzii medii la depunerile la vedere practicate de institutiile de credit.
Pentru neindeplinirea cerintelor privind nivelul rezervelor minime obligatorii se calculeaza si se
percep dobanzi penalizatoare la nivelul stabilit de Banca Nationala a Romaniei.
Instituţiile de credit sunt obligate sa menţină in conturile deschise la Banca Naţionala a României
nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii ca medie zilnica pe durata perioadei de aplicare.
Perioada de aplicare o constituie intervalul cuprins între data de 24 a lunii curente si data de 23 a lunii
următoare.
Pentru mijloacele băneşti în lei rezervele minime obligatorii se calculează şi se menţin în lei în
contul curent al instituţiei de credit deschis la Banca Naţională a României.
Instituţiile de credit pot opta pentru menţinerea integrală a rezervelor minime obligatorii în euro
sau în dolari S.U.A., pentru mijloacele băneşti în valută, ori separată în euro, pentru mijloacele
băneşti în euro, în dolari S.U.A., pentru mijloacele băneşti în dolari S.U.A., în euro sau în dolari
S.U.A., pentru mijloacele băneşti în alte tipuri de valute
Excedentul de rezerve în lei/euro/dolari S.U.A. nu poate fi utilizat pentru a acoperi deficitul de
rezerve în alt tip de monedă.
Pentru deficitul de rezerve minime obligatorii, se calculează si se percepe o dobânda penalizatoare
pe durata perioadei de aplicare aferente.
Rata dobânzii penalizatoare se stabileşte de Banca Naţionala a României si se comunica prin
circulara.
Modificarea ratei dobânzii penalizatoare se comunica prin circulara, cu cel puţin o zi înainte de
începerea perioadei de aplicare.
Politica de curs de schimb
Banca Nationala a Romaniei elaboreaza si aplica politica de curs de schimb.
Banca Nationala a Romaniei este abilitata:
a) sa elaboreze balanta de plati si alte lucrari privind pozitia investitionala internationala a tarii;
b) sa stabileasca cursurile de schimb pentru operatiunile proprii pe piata valutara, sa calculeze si sa
publice cursurile medii pentru evidenta statistica;
c) sa pastreze si sa administreze rezervele internationale ale statului.
Regimul valutar
Banca Nationala a Romaniei poate elabora reglementari privind monitorizarea si controlul
tranzactiilor valutare pe teritoriul tarii si emite autorizatii pentru operatiuni valutare de capital,
tranzactii pe pietele valutare si alte operatiuni specifice.
Reglementarile Bancii Nationale a Romaniei se refera in principal la:
a) autorizarea si retragerea autorizatiei, precum si supravegherea persoanelor care au obtinut
autorizatia de a efectua tranzactii valutare;
b) stabilirea de plafoane si alte limite pentru detinerea de active externe si operatiuni cu acestea,
pentru persoane juridice si fizice;
c) stabilirea plafonului si a conditiilor indatorarii externe a persoanelor juridice si fizice care intra sub
incidenta regimului valutar.
Emisiunea monetara
Dreptul exclusiv de emisiune
Banca Nationala a Romaniei este unica institutie autorizata sa emita insemne monetare, sub
forma de bancnote si monede, ca mijloace legale de plata pe teritoriul Romaniei.
Unitatea monetara
Moneda nationala este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul.
Insemnele monetare
Banca Nationala a Romaniei este singura in drept sa stabileasca valoarea nominala, dimensiunile,
greutatea, desenul si alte caracteristici tehnice ale bancnotelor si monedelor.
Bancnotele poarta semnatura guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei si a casierului central.
Programul de emisiune monetara
Banca Nationala a Romaniei elaboreaza programul de emisiune a bancnotelor si monedelor,
astfel incat sa se asigure n ecesarul de numerar, in stricta concordanta cu nevoile reale ale
circulatiei banesti.
Suma totala a bancnotelor si monedelor in circulatie, care exclude rezerva de numerar, se
evidentiaza ca element de pasiv in contabilitatea Bancii Nationale a Romaniei.
Emisiunea si punerea in circulatie a insemnelor monetare
Banca Nationala a Romaniei distribuie emisiunea monetara realizata si administreaza rezerva de
numerar sub forma de bancnote si monede.
Operatiuni cu institutiile de credit
Creditarea institutiilor de credit
In cadrul politicii sale monetare si de curs de schimb, Banca Nationala a Romaniei poate acorda
institutiilor de credit credite pe termene ce nu pot depasi 90 de zile, garantate cu, dar fara a se limita la:
a) titluri de stat provenite din emisiuni publice, prin remiterea lor in portofoliul Bancii Nationale a
Romaniei, sau
b) depozite constituite la Banca Nationala a Romaniei sau la alte persoane juridice agreate de Banca
Nationala a Romaniei.
Conditii si costuri de creditare
Banca Nationala a Romaniei stabileste si face publice
- conditiile de creditare,
- nivelul minim al ratei dobanzii la creditele care se acorda institutiilor de credit
- criteriile ce trebuie indeplinite de institutiile de credit pentru a putea solicita credite de la Banca
Nationala a Romaniei pe baze competitive.
Banca Nationala a Romaniei poate stabili plafoane de creditare, niveluri ale ratei dobanzii,
termene de rambursare si alte conditii in care se pot acorda credite de catre Banca Nationala a
Romaniei pe baze competitive.
Pentru toate operatiunile de creditare efectuate, Banca Nationala a Romaniei stabileste si
incaseaza dobanzi si comisioane.
Conturi deschise la Banca Nationala a Romaniei
Banca Nationala a Romaniei deschide si opereaza conturi ale:
- institutiilor de credit,
- Trezoreriei Statului,
-caselor de compensare
- si ale altor entitati, rezidente si nerezidente, stabilite prin reglementari ale Bancii Nationale a
Romaniei.
Banca Nationala a Romaniei efectueaza decontarea finala, irevocabila si neconditionata, a
transferurilor de fonduri in conturile titularilor.
Pentru toate operatiunile efectuate in conturile deschise in evidentele sale, cu exceptia conturilor
avand ca titulari Comisia Europeana si organisme financiare internationale, Banca Nationala a
Romaniei stabileste si incaseaza comisioane.
Sisteme de plati
Banca Nationala a Romaniei monitorizeaza sistemele de plati, inclusiv instrumentele de plata, in
scopul asigurarii securitatii si eficientei acestora si pentru a evita riscul sistemic. Pentru
indeplinirea acestei atributii, Banca Nationala a Romaniei stabileste masurile necesare, le pune in
aplicare si urmareste implementarea acestora, reglementeaza, autorizeaza si supravegheaza
sistemele de plati, si poate reglementa instrumentele de plata.
Banca Nationala a Romaniei reglementeaza, autorizeaza si supravegheaza administratorii
sistemelor de plati si poate emite reglementari privind instrumentele de plata utilizate in cadrul
acestor sisteme.
Banca Nationala a Romaniei poate furniza lichiditati institutiilor de credit, prin acordarea de
facilitati.
Servicii de compensare, depozitare, decontare si plata
Banca Nationala a Romaniei poate asigura servicii de compensare, depozitare, decontare si plata
prin intermediul conturilor deschise in evidentele sale
Incepand cu data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, Banca Nationala a Romaniei poate,
pe cont propriu ori in numele si pe contul statului, sa participe la aranjamente de compensare,
depozitare, decontare si plata sau la alte contracte avand acest scop, incheiate cu institutii centrale
sau cu organizatii colective de specialitate, publice si private, avand sediul in strainatate.
Prevenirea si limitarea riscurilor
Pentru prevenirea si limitarea riscurilor de plata si credit, Banca Nationala a Romaniei poate
presta servicii de colectare si difuzare, la cerere, contra cost, conform reglementarilor proprii, de
date si informatii privind incidentele de plati si riscurile de creditare in sistemul institutiilor de
credit, in conditii de asigurare a secretului bancar.
Supravegherea prudentiala a institutiilor de credit
Reglementarea, autorizarea si supravegherea prudentiala a institutiilor de credit
Banca Nationala a Romaniei are competenta exclusiva de autorizare a institutiilor de credit si
raspunde de supravegherea prudentiala a institutiilor de credit pe care le-a autorizat sa opereze in
Romania, in conformitate cu prevederile OUG 99/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.
Pentru asigurarea functionarii si viabilitatii sistemului bancar, Banca Nationala a Romaniei este
imputernicita:
a) sa emita reglementari, sa ia masuri pentru impunerea respectarii acestora si sa aplice sanctiunile
legale in cazurile de nerespectare;
b) sa controleze si sa verifice, pe baza raportarilor primite si prin inspectii la fata locului, registrele,
conturile si orice alte documente ale institutiilor de credit autorizate, pe care le considera necesare.
Membrii Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei si personalul acesteia,
insarcinat sa exercite atributii de supraveghere prudentiala, nu raspund civil sau penal, dupa caz,
daca instantele judecatoresti constata indeplinirea sau omisiunea indeplinirii de catre aceste
persoane, cu buna-credinta si fara neglijenta, a oricarui act sau fapt in legatura cu exercitarea, in
conditiile legii, a atributiilor de supraveghere prudentiala.
Operatiuni pe contul statului
Contul curent general al Trezoreriei Statului
Banca Nationala a Romaniei tine in evidentele sale contul curent general al Trezoreriei Statului,
deschis pe numele Ministerului Finantelor Publice.
Functionarea contului curent general al Trezoreriei Statului si inregistrarea operatiunilor in acest
cont se stabilesc prin conventii incheiate intre Banca Nationala a Romaniei si Ministerul
Finantelor Publice.
Operatiuni cu Trezoreria Statului
Banca Nationala a Romaniei primeste incasarile pentru contul curent general al Trezoreriei
Statului si efectueaza platile in limita disponibilitatilor existente in acest cont.
Banca Nationala a Romaniei percepe comisioane la decontarea operatiunilor prin contul curent
general al Trezoreriei Statului, deschis in evidentele sale, si plateste dobanzi la disponibilitatile
din acest cont.
Operatiuni cu titluri de stat
Banca Nationala a Romaniei nu poate achizitiona titluri de stat de pe piata primara.
In baza conventiilor incheiate in prealabil cu Ministerul Finantelor Publice si in conformitate cu
reglementarile proprii, Banca Nationala a Romaniei poate actiona, cu perceperea unui comision, ca agent
pe contul statului, in ceea ce priveste:
a) plasarea catre terti a emisiunilor de titluri de stat si alte instrumente negociabile de indatorare ale
statului roman;
b) exercitarea functiilor de agent de inregistrare, depozitare si transfer al titlurilor de stat;
c) plata capitalului, dobanzilor, comisioanelor si a spezelor aferente,
d) executarea decontarilor in contul curent general al Trezoreriei Statului;
e) alte operatiuni in conformitate cu obiectivul fundamental si atributiile bancii centrale;
f) efectuarea de plati aferente celor de mai sus prin conturi deschise in evidentele sale, inclusiv a celor
aferente serviciului datoriei emitentilor si altor costuri de tranzactionare si operare.
Imprumuturile statului pe baza de titluri de stat se efectueaza conform conventiilor incheiate intre
Banca Nationala a Romaniei si Ministerul Finantelor Publice, prin care se stabilesc cel putin urmatoarele
elemente:
- valoarea imprumutului,
- data scadentei,
- rata dobanzii si modul de calcul al dobanzii pe toata durata creditului,
- costurile serviciului datoriei,
date privind titlurile de stat negociabile, emise pentru fiecare imprumut
Rezervele internationale
Banca Nationala a Romaniei, respectand regulile generale privind lichiditatea si riscul specific
activelor externe, stabileste si mentine rezerve internationale, in astfel de conditii incat sa poata determina
periodic marimea lor exacta, rezerve alcatuite cumulativ ori selectiv din urmatoarele elemente:
a) aur detinut in tezaur in tara sau depozitat in strainatate;
b) active externe, sub forma de bancnote si monede sau disponibil in conturi la banci sau la alte
institutii financiare in strainatate, exprimate in acele monede si detinute in acele tari, pe care le stabileste
Banca Nationala a Romaniei,
c) orice alte active de rezerva, recunoscute pe plan international, inclusiv dreptul de a efectua
cumparari de la Fondul Monetar International in cadrul transei de rezerva, precum si detinerile de
drepturi speciale de tragere;
d) cambii, cecuri, bilete la ordin, precum si obligatiuni si alte valori mobiliare, negociabile sau nu,
emise sau garantate de persoane juridice nerezidente, clasificate in primele categorii de catre agentiile de
apreciere a riscurilor, recunoscute pe plan international, exprimate si platibile in valuta in locuri
acceptabile pentru Banca Nationala a Romaniei;
e) bonuri de tezaur, obligatiuni si alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne straine sau de
institutii financiare interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate si platibile in valuta in locuri
acceptabile pentru Banca Nationala a Romaniei.
Daca exista pericolul diminuarii rezervelor internationale, pana la un nivel care ar periclita
tranzactiile internationale ale statului, precum si in cazul in care diminuarea s-a produs, Banca Nationala
a Romaniei va prezenta Guvernului si Parlamentului un raport privind situatia rezervelor internationale si
cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere.
Raportul va contine recomandarile Bancii Nationale a Romaniei privind politicile guvernamentale
macroeconomice necesare pentru preintampinarea sau remedierea situatiei.
Administrarea rezervelor internationale
Banca Nationala a Romaniei este autorizata, in conditiile pe care le stabileste si le poate modifica
periodic, sa efectueze urmatoarele operatiuni:
a) sa cumpere, sa vanda si sa efectueze alte tranzactii cu lingouri si monede din aur si cu alte metale
pretioase;
b) sa cumpere, sa vanda si sa efectueze alte tranzactii cu valute;
c) sa cumpere, sa vanda si sa efectueze alte tranzactii pe piata secundara cu bonuri de tezaur,
obligatiuni si alte titluri emise sau garantate de guverne straine sau de organizatii financiare
interguvernamentale,
d) sa cumpere, sa vanda si sa efectueze alte tranzactii cu valori mobiliare emise sau garantate de banci
centrale, de institutii financiare internationale, de societati bancare si nebancare;
e) sa deschida si sa mentina conturi la alte banci centrale si autoritati monetare, societati bancare si la
institutii financiare internationale;
f) sa deschida si sa tina conturi si sa efectueze operatiuni de corespondent pentru institutii financiare
internationale, banci centrale si autoritati monetare, societati financiare si bancare, organizatii financiare
interguvernamentale din strainatate, precum si pentru guverne straine si agentiile lor.
Conducerea Bancii Nationale a Romaniei
Banca Nationala a Romaniei este condusa de un consiliu de administratie.
Conducerea executiva a Bancii Nationale a Romaniei, in cadrul Comitetului de Politica Monetara si a
Comitetului de Supraveghere, se exercita de catre guvernator, prim-viceguvernator si de cei doi
viceguvernatori, in conditiile stabilite prin regulamentul intern, aprobat de consiliul de administratie.
Consiliul de administratie a BNR
Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei hotaraste, in conditiile legii:
a) politicile in domeniul monetar si al cursului de schimb, urmarind aducerea la indeplinire a
acestora;
b) masurile in domeniul autorizarii, reglementarii si supravegherii prudentiale a institutiilor de credit
si monitorizarii sistemelor de plati pe care le-a autorizat;
c) directiile principale in conducerea operatiunilor si raspunderile ce revin personalului Bancii
Nationale a Romaniei,
d) organizarea interna, indemnizatiile, salariile si alte drepturi banesti ale personalului;
e) atributiile si componenta Comitetului de Politica Monetara, Comitetului de Supraveghere,
Comitetului de Administrare a Rezervelor Internationale si Comitetului de Audit, care functioneaza in
cadrul Bancii Nationale a Romaniei;
f) delegarea temporara a competentelor sale catre conducerea executiva, atunci cand situatii speciale
pot impune aceasta solutie.
Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei este compus din 9 membri, astfel:
a) un presedinte, care este si guvernator al Bancii Nationale a Romaniei;
b) un vicepresedinte, care este si prim-viceguvernator;
c) 7 membri, dintre care 2 sunt si viceguvernatori, iar ceilalti 5 membri nu sunt salariati ai Bancii
Nationale a Romaniei.
Membrii Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei, cu nominalizarea conducerii
executive, sunt numiti de Parlament, la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor doua
Camere ale Parlamentului.
Numirile se fac pe o perioada de 5 ani, cu posibilitatea reinnoirii mandatului.
Atributiile guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei
dispune masuri pentru executarea dispozitiilor legale, a hotararilor consiliului de administratie,
precum si a altor reglementari privind Banca Nationala a Romaniei.
poate delega prim-viceguvernatorului si viceguvernatorilor unele dintre atributiile sale, in
conditiile stabilite de consiliul de administratie.
numeste in functie personalul din aparatul central al Bancii Nationale a Romaniei si pe directorii
sucursalelor
emite ordine si decizii si reprezinta Banca Nationala a Romaniei in relatiile cu tertii, semnand,
direct sau prin persoane imputernicite de el, toate tratatele sau conventiile incheiate.
prezinta Parlamentului (In numele consiliului de administratie), pana la data de 30 iunie a anului
urmator, raportul anual al Bancii Nationale a Romaniei
Planul de conturi
Banca Nationala a Romaniei va emite reglementari proprii de organizare si conducere a
contabilitatii, in conformitate cu legislatia in vigoare, cu avizul consultativ al Ministerului
Finantelor Publice.
Operatiunile economico-financiare ale Bancii Nationale a Romaniei sunt contabilizate, potrivit
planului propriu de conturi, cu avizul consultativ al Ministerului Finantelor Publice.
Determinarea si utilizarea profitului
Banca Nationala a Romaniei vireaza la bugetul statului o cota de 80% din veniturile nete rezultate
dupa deducerea urmatoarelor elemente:
a) cheltuielile aferente exercitiului financiar, inclusiv cheltuielile cu provizioanele
b) pierderea exercitiilor precedente ramasa neacoperita
Plata cotei se efectueaza lunar, pana la data de 25 a lunii urmatoare, inclusiv, in baza unei declaratii
speciale. Aceasta cota reprezinta venit la bugetul de stat. Regularizarile aferente exercitiului financiar vor
fi efectuate pana la termenul de depunere a bilantului anual, conform legii, in baza unei declaratii speciale
rectificative.
Profitul ramas se repartizeaza pe destinatii, in urmatoarea ordine de prioritate:
a) pentru rezervele statutare - repartizari de pana la 60%;
b) pentru constituirea surselor proprii de finantare repartizari de pana la 30%;
c) pentru fondul de participare a salariatilor la profit un procent de pana la 10%;
d) sumele eventual ramase dupa repartizarile efectuate conform punctelor a)-c) sunt alocate pentru
destinatiile care se stabilesc de catre Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei.
Reglementarile Bancii Nationale a Romaniei
Banca Nationala a Romaniei este imputernicita sa emita reglementarile necesare pentru a pune in
aplicare si a impune respectarea prevederilor legale.
Reglementarile Bancii Nationale a Romaniei pot fi sub forma de regulamente, ordine, norme si
circulare, avand caracter obligatoriu pentru persoanele juridice publice si private, precum si
pentru persoanele fizice.
Participatii de capital ale BNR
Banca Nationala a Romaniei nu poate participa cu capital, direct sau indirect, la nici o societate
comerciala sau regie autonoma, cu exceptia propriilor sale intreprinderi de imprimare a biletelor
de banca si de batere a monedei si a altor societati care pot contribui la realizarea atributiilor sale.
Facilităţi permanente ale BNR
A. Facilitatea de creditare
Pentru a obţine lichiditate pe termen foarte scurt participanţii eligibili pot apela la facilitatea de
creditare - credit lombard - acordată de Banca Naţională a României.
Participanţii eligibili 2 pot avea acces la creditul lombard pe baza unei cereri scrise adresate
Băncii Naţionale a României - Direcţia operaţiuni de piaţă, semnată de persoanele autorizate şi purtând
ştampila instituţiei, care va cuprinde următoarele elemente, a căror enumerare nu este limitativă:
- elementele de identificare a participantului eligibil;
- suma solicitată;
- tipul şi valoarea garanţiilor.
Perioada de acordare a creditului lombard este overnight.
Nivelul ratei dobânzii pentru creditul lombard - rata lombard - este stabilit de Consiliul de
administraţie al Băncii Naţionale a României în conformitate cu obiectivele de politică monetară şi
reprezintă, de regulă, nivelul maxim al ratei dobânzii practicate în sistemul bancar.
Banca Naţională a României poate modifica rata dobânzii în orice moment, cu efect asupra creditelor
lombard acordate începând cu următoarea zi bancară lucrătoare.
Dobânda la creditul lombard se plăteşte o dată cu rambursarea creditului.
Acordarea creditului lombard este condiţionată de colateralizarea acestuia cu active eligibile.
Garanţiile trebuie constituite până la momentul acordării creditului, iar valoarea ajustată a acestora
trebuie să acopere în proporţie de 100% creditul şi dobânda aferentă.
În cazul în care scadenţa creditului este o zi bancară nelucrătoare, rambursarea are loc în următoarea
zi bancară lucrătoare.
În cazuri excepţionale Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României poate limita sau
suspenda accesul participanţilor eligibili la creditul lombard.
B. Facilitatea de depozit
În scopul valorificării excesului de lichiditate participanţii eligibili pot constitui depozite la Banca
Naţională a României.
Perioada de acceptare a depozitelor de către Banca Naţională a României în cadrul acestei facilităţi
este overnight.
Depozitele acceptate sunt remunerate la o rată fixă a dobânzii.
Participanţii eligibili pot avea acces la facilitatea de depozit acordată de Banca Naţională a României
pe baza unei cereri scrise adresate Direcţiei operaţiuni de piaţă, semnată de persoanele autorizate şi
purtând ştampila instituţiei, care va cuprinde următoarele elemente, a căror enumerare nu este limitativă:
- elementele de identificare a participantului eligibil;
- suma ce se solicită a fi depusă.
Până la sfârşitul zilei bancare lucrătoare Banca Naţională a României va notifica participanţilor
eligibili solicitanţi decizia asupra cererilor acestora.
Nivelul ratei dobânzii pentru depozitele acceptate de Banca Naţională a României în cadrul acestei
facilităţi este stabilit de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României în conformitate cu
obiectivele sale de politică monetară.
Banca Naţională a României poate modifica rata dobânzii în orice moment, cu efect asupra
depozitelor acceptate începând cu următoarea zi bancară lucrătoare.
Dobânda la depozite se plăteşte la scadenţa depozitului.
CAPITOLUL 2
MANAGEMENTUL ACTIVITATII BANCILOR
COMERCIALE
2.1. Conducerea activităţii in băncile comerciale
Atributele procesului de conducere a activităţii din instituţiile bancare sunt:
1. Prevedere
2. Organizare
3. Comanda – coordonare
4. Control
Obiectivul vizat al procesului de conducere il constituie deciziile care se iau in legatura cu
fenomenele si procesele bancare, ca rezultat al culegerii si evaluarii informatiilor si apoi a prelucrarii lor
in procesul de gandire a conducatorului individual sau colectiv.
Referitor la conducerea activitatii bancare, exista doua subsisteme:
1. Subsistemul conducator
2. Subsistemul condus
1. Subsistemul conducator al institutiei bancare asigura orientarea subsistemului condus spre
atingerea functiei-scop, respectiv spre realizarea obiectivelor strategice ale activitatii bancare, procedand
la reglarea si controlarea tuturor transformarilor ce au loc in cadrul subsistemului condus.
Subsistemul conducator este format din totalitatea organelor de conducere colectiva si individuala
ce functioneaza la diferitele verigi organizatorice ale bancii, incepand cu organele superioare de
conducere colectiva si terminand cu conducatorii individuali ai compartimentelor functionale aflate in
structura organizatorica a institutiei bancare.
Toate aceste organe formeaza centre de decizie care controleaza, regleaza si sesizeaza continuu
starea variabilelor din sistem, folosind in acest scop informatii interne si externe.
2. Subsistemul condus este format din mai multe elemente componente:
a) Subsistemul tehnico-material, alcatuit din mijloacele tehnice si cele materiale aflate in dotarea
institutiei care sunt amplasate intr-un anumit mod in spatiu si asigura un anumit mod de
participare la derularea proceselor bancare.
b) Subsistemul metodologico-normativ, reprezentat de totalitatea actelor normative, a normelor
metodologice, regulamentelor si a instructiunilor de lucru, potrivit carora sunt organizare si
derulate operatiunile bancare,
c) c) Subsistemul de organizare a activitatii operative, care cuprinde totalitatea metodelor,
tehnicilor, regulilor si procedeelor,dupa care se organizeaza activitatea in institutiile bancare.
d) d) Subsistemul de personal , care se refera la organizarea muncii in unitatile operative bancare, la
coinetersarea materiala si morala a personalului
e) e) Subsistemul economic, ce priveste aspectele economico-financiare legate direct de functionarea
institutiei bancare.
Tipologia conducerii in institutia bancara
La nivelurile superioare al bancii, in actul conducerii se manifesta cu preponderenta atributele de
prevedere si organizare.
La nivelele inferioare (respectiv a unitatilor operative ce compun reteaua teritoriala a institutiilor
bancare) conducerea isi exercita in mod deosebit atributele de antrenare a personalului bancar la
executarea sarcinilor de munca, de corectare a activitatilor, de reglare a proceselor, precum si de
control si de evaluare a rezultatelor.
In functie de importanta obiectivelor propuse, in banci exista urmatoarea tipologie a conducerii:
a) Conducerea strategica realizata de organele colective de conducere situate la nivele superioare
ale institutiei bacare si anume: AGA, Consiliul de administratie a bancii
b) Conducerea tactica, exercitata prin intermediul Comitetului de Directie al Consiliului de
Administratie, sau Comitetul Director – pe plan central sau Colectivul de conducere al unitatii operative
bancare (sucursala, filiala) pe plan local.
c) Conducerea operativa, asigurata prin functionarea organelor individuale de conducere, aflate la
toate verigile organizatorice ale institutiei bancare.
Aceste organe sunt:
- la nivelul institutiei bancare: presedintele bancii, vicepresedintii, directorul general si adjunctii sai
- la nivelul centralei bancii: directorii si directorii adjuncti ai directiilor de specialitate, precum si
sefii compartimentelor functionale in cadrul directiilor
- la nivelul unitatilor teritoriale: directorii si directorii adjuncti ai sucursalelor judetene, directorii
filialelor bancare si sefii compartimentelor
Cine poate fii conducător al băncii?
Potrivit legii, conducător al băncii sunt persoane care în mod cumulativ:
Conduc şi coordonează activitatea zilnică a băncii
Sunt investite cu competenţa legală de a angaja răspunderea patrimonială a băncii.
Sub aspectul studiilor de specialitate, conducătorii băncii trebuie:
a) să fie licenţiaţi în domeniile economic sau juridic ori în alt domeniu care să circumscrie activităţii
financiar bancare, sau în caz contrar
b) să aibă studii postuniversare în unul din aceste domenii (juridic sau economic), dar în acest caz să
aibă experienţă profesională ,,relevantă” de cel puţin 7 ani în domeniul financiar-bancar.
Numirea conducătorilor băncii şi stabilirea mandatului acestora se pot face:
Prin actul constitutiv, la momentul constituirii societăţii bancare
Prin act adiţional la actul constitutiv, ulterior constituirii băncii
Prin hotărârea unui organ colectiv care, conform actului constitutiv, are competenţa de a numi
conducătorii.
Conducerea, administrarea şi controlul societăţii bancare sunt asigurate de:
1. Adunarea generală a acţionarilor băncii
2. Consiliul de Adminsitraţiei a băncii;
3. Comisia de cenzori;
4. Comitetul de direcţie al băncii;
5. Preşedinte şi vicepreşedinţi;
6. Comitetul de conducere (la sucursale, filiale, agenţii)
1. Adunarea generală a acţionarilor
Adunarea generală a acţionarilor, este instanţa supremă de conducere a activitaţii unei bănci, ce se
poate întruni în şedinţe ordinare şi extraordinare şi reprezintă totalitatea proprietarilor de acţiuni.
La şedinţele Adunării generale a acţionarilor pot participa, personal sau prin delegat - pe baza de
procură scrisă -, acţionarii care fac dovada acestei calităţi cu propriile acţiuni sau cu certificatul de
atestare a proprietăţii asupra acţiunilor.
Adunarea generală ordinară se întruneşte anual, în locul, ziua şi ora stabilite, care trebuie să fie fixate
înaintea datei de depunere a bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi.
Adunarea generală ordinară este îndreptăţită să ia hotărâri cu privire la:
aprobarea bilanţului contabil anual al băncii şi al contului de profit şi pierderi, după ascultarea şi
analizarea raportului Consiliului de administraţie al băncii şi al Comisiei de cenzori;
stabilirea cuantumului dividendelor;
alegerea şi numirea Consiliului de administraţie şi a Comisiei de cenzori şi stabilirea
indemnizaţiei membrilor acestora;
numirea preşedintelui, vicepreşedinţilor băncii, precum şi a preşedintelui Comisiei de cenzori;
autorizarea transferului acţiunilor;
aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a programului de activitate, pentru exerciţiul
următor;
descărcarea gestiunii anului încheiat.
Adunarea generală extraordinară poate fi convocată de Consiliul de administraţie al băncii ori de câte
ori se consideră necesar.
Adunarea generală extraordinară adoptă hotărâri privind:
majorarea, reducerea sau reîntregirea capitalului social;
emiterea de obligaţiuni şi titluri de credit;
participarea cu capital la societăţi comerciale, financiare şi bancare, afilierea sau fuzionarea cu
alte instituţii bancare, cu respectarea legii;
modificarea statutului băncii;
alte aspecte majore privind activitatea băncii.
2. Consiliul de administraţie
Conducerea şi administrarea curentă a băncii se încredinţează de către Adunarea generală a
acţionarilor unui Consiliul de administraţie.
Membrii Consiliului de administraţie se desemnează pe o perioadă de 4 ani. După expirarea
mandatului oricare dintre aceştia pot fi realeşi, dar nu mai mult de 3 mandate consecutiv.
Preşedintele Consiliului de administraţie este preşedintele băncii. Din Consiliul de administraţie fac
parte şi vicepreşedinţii băncii.
Consiliul de administraţie al băncii deliberează asupra problemelor de baza ale activităţii, cum sunt:
bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, precum şi propunerile ce urmează să fie prezentate
Adunării generale a acţionarilor privind destinaţia profitului;
politica băncii privind creditele, resursele şi dobânzile;
propunerile ce urmează a fi prezentate Adunării generale a acţionarilor privind rezervele şi
eventuala utilizare a acestora;
propunerile privind emiterea de acţiuni, obligaţiuni şi titluri de credit şi modul de distribuire a
acestora;
stabilirea veniturilor şi cheltuielilor băncii, investiţiilor proprii şi reparaţiilor capitale,
regulamentul de ordine interioară al băncii, structura organizatorică, funcţiile, atribuţiile,
competenţele şi normele de funcţionare;
aprobarea înfiinţării, desfiinţării sau mutării sucursalelor, filialelor, agenţiilor sau
reprezentanţelor;
stabilirea numărului de personal al băncii şi nivelul de salarizare a acestuia atât pentru
administraţia centrală, cât şi pentru unităţile sale;
numirea directorilor, adjuncţilor acestora şi contabililor şefi din centrala băncii şi unităţile
teritoriale,
numirea Comitetului de credit şi stabilirea competenţelor acestuia;
aprobarea împuternicirii membrilor Consiliului de administraţie de a semna pentru bancă în lipsa
preşedintelui;
aprobarea comisioanelor, taxelor şi spezelor bancare;
normele, instrucţiunile şi cadrul de desfăşurare a operaţiunilor băncii;
alte aspecte ale activităţii curente.
3. Comisia de cenzori
Comisia de cenzori va fi compusă din 5 cenzori şi 2 supleanţi, numiţi de Adunarea generală a
acţionarilor. Cel puţin unul dintre cenzori trebuie sa fie expert contabil.
Cenzorii se numesc pe o perioadă de 3 ani, putând fi realeşi.
Preşedintele Comisiei de cenzori participă la şedinţele Consiliului de administraţie al băncii. În cazul
un care are un punct de vedere diferit de hotărârea luată de Consiliul de administraţie al băncii, îl va
prezenta în scris acestuia.
Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea băncii, să verifice bilanţul, contul de profit şi
pierderi şi evaluarea corectă a patrimoniului, despre care vor face un raport amănunţit Consiliului de
administraţie şi Adunării generale a acţionarilor.
În cazul în care se constată abateri, Comisia de cenzori sau fiecare cenzor în parte va aduce la
cunoştinţa preşedintelui Consiliului de administraţie al băncii cele constatate.
Cenzorii au drept de control asupra operaţiunilor băncii, putând verifica la sediul central, la sucursale
şi filiale, reprezentante sau agenţii orice acte, documente şi registre.
4. Comitetul executiv (de direcţie)
Conducerea operativă a băncii este realizată de către Comitetul de direcţie, numit de consiliul de
administraţie.
Comitetul de direcţie este format din :
- preşedinte,
- vicepreşedinte
- membri.
Preşedintele Consiliului de administraţie conduce şi Comitetul de direcţie. In general, comitetul de
direcţie examinează şi ia hotărâri în limita competenţelor acordate şi răspunde în faţa Consiliului de
administraţie.
5. Preşedinte şi vicepreşedinţi
Fiecare societate bancară îşi stabileşte propriile norme în ceea ce priveşte modalitatea de realizare a
conducerii curente. In principiu, insă, gama atribuţiilor este distribuită astfel :
Preşedintele răspunde de desfăşurarea, în condiţii optime şi cât mai profitabile, a întregii activităţi
a băncii.
Vicepreşedinţii îndeplinesc atribuţiile stabilite de preşedinte, coordonează şi controlează direcţiile
din centrală şi succursale, agenţii sau punctelor de lucru care le-au fost repartizate, iau măsuri şi răspund
de activitatea acestora.
Directorii direcţiilor din centrală organizează şi răspund de întreaga activitate a direcţiei pe care o
conduc, în conformitate cu normele, regulamentele, ordinele, instrucţiunile şi hotărârile organelor de
conducere ale băncii. Răspund de folosirea raţională a forţei de muncă, de calitatea muncii, de disciplina
şi comportamentul salariaţilor direcţiei.
Conducătorii băncii trebuie să fie rezidenţi în România, să exercite exclusiv funcţia în care au fost
numiţi şi cel puţin unul dintre aceştia să fie cetăţean român.
6. Comitetul de conducere (la sucursale, filiale, agenţii)
Conducerea şi administrarea activităţii curente a sucursalelor judeţene, filialelor, agenţiilor şi
punctelor de lucru ale unei societăţi bancare este asigurată, după caz de către director, director adjunct şi
un contabil şef (director economic), numiţi de către Consiliul de administraţie al băncii.
In ceea ce priveşte activitatea de creditare, trebuie precizat că, fiecare bancă, pe baza strategiei ce
o promovează, stabileşte, periodic, niveluri privind plafoanele de creditare pentru succursale şi filiale.
Structura organizatorică a băncii – organigrama
Organigrama este o reprezentare grafică a activităţilor pe care banca le desfăşoară.
Două tipuri de organigramă pot fi utilizate:
a). organigrama ierarhică reprezintă structura de ansamblu a băncii, evidenţiind subdiviziunile
organizatorice ale băncii şi raporturile dintre ele, numărul nivelelor ierarhice, permite izolarea
responsabilităţilor prin identificarea factorilor de decizie şi modul de transmitere a deciziilor.
b). organigrama funcţională permite identificarea activităţilor băncilor şi nivelurile ierarhice de exercitare
a acestor activităţi.
Principalele activităţi pot fi grupate astfel:
activitatea de exploatare
activitatea de producţie
activitatea de asistare:
– asistenţă, resurse materiale
– asistenţă de specialitate: marketing, juridic, relaţii externe, pieţe de capital
asistenţă tehnică: trezorerie, inginerie financiară
În cazul structurii organizatorice a unei bănci, centrala ocupă un loc aparte, ea fiind centrul vital al
băncii.
Din funcţiile exercitate enumerăm:
elaborează strategia de dezvoltare a băncii
stabileşte politica de creditare a băncii
efectuează studii de marketing
acordă servicii de consultanţă
organizează acţiuni de pregătire a cadrelor
asigură lichidităţi
stabileşte nivelul dobânzilor şi comisioanelor
stabileşte plafoanele de credite
contractează împrumuturi
asigură echilibrul între resurse şi plasamente
elaborează norma pentru fiecare activitate şi serviciu
angajează, promovează, concediază personalul de conducere din unităţile subordonate
Organizarea instituţiilor de credit
Fiecare bancă este persoană juridică, fiind organizată ca societate comercială bancară pe acţiuni.
În toate actele ei oficiale, banca trebuie să se identifice in mod clar printr-un minim de date:
1. firma sub care banca este înmatriculată în registrul comerţului,
2. capitalul social,
3. adresa sediului principal,
4. numărul şi data înmatriculării în registrul comerţului,
5. numărul şi data înamtriculării în registrul bancar.
Fiecare instituţie de credit va avea un REGULAMENT PROPRIU DE FUNCŢIONARE, aprobat de
organele statutare, prin care se va stabili cel puţin:
Structura organizatorică a instituţiei de credit;
Atribuţiile fiecărui compartiment al băncii şi relaţiile dintre acestea;
Atribuţiile sucursalelor şi ale altor sedii secundare
Atribuţiile comitetului de risc, comitetului de administrare a activelor şi pasivelor, comitetului de
credite; înfiinţarea acestor comitete este obligatorie în desfăşurarea activităţii băncii;
Competenţele şi răspunderea conducătorilor băncii, directorilor executivi, şefilor sucursalelor şi ai
altor sedii secundare ale instituţiei de credit şi ale altor salariaţi care se angajează în operaţiuni
financiare în numele şi în contul instituţiei;
Sistemul de control intern al instituţiei de credit.
Structura organizatorică a băncilor care şi-au organizat activitatea în teritoriu după principiul
împărţirii administrativ-teritoriale a ţării este:
Centrala băncii;
Sucursalele judeţene
Filiale
Agenţii subordonate organizatoric şi funcţional filialelor sau, în unele cazuri, chiar sucursalelor ;
Puncte de lucru
Decizia bancara
Decizia bancara = proces rational de alegere a unei variante de actiune, din mai multe posibile,
referitoare la organizarea si desfasurarea in bune conditii a activitatilor in institutia bancara, astfel sa se
realizeze o cat mai inalta eficienta.
In raport cu atributiile si competentele stabilite, in practica conducerii activitatii bancare se pot
delimita doua mari categorii de decizii:
1. Decizii bancare cu caracter unitar (sunt obligatorii pentru toate verigile organizatorice ale
unitatilor bancare)
Decizii bancare cu caracter sectorial (descentralizate). Acestea privesc activitatea verigilor
organizatorice inferioare.
In raport cu tipul conducerii exercitate, deciziile bancare pot fi:
1. Decizii strategice se refera la probleme bancare noi si de complexitate deosebita, fiind adoptate de
organele superioare
2. Decizii tactice, sunt luate de organele de conducere ale bancii aflate la nivele de executie.
Ansamblul de decizii tactice poate fi o consecinta a unei decizii strategice.
In functie de probabilitatea obtinerii efectelor scontate deciziile pot fi:
a) Decizii in conditii de certitudine
b) Decizii in conditii de incertitudine
c) Decizii in conditii de risc
In raport cu numarul persoanelor care participa la elaborarea acestora, deciziile pot fi:
1. Decizii individuale
2. Decizii colective
Calitatea deciziei bancare
Factorii care conditioneaza calitatea deciziei bancare:
1. volumul, gradul de urgenta si ordine de prioritate
2. Corecta delimitare a compartimentelor
3. Capacitatea de solutionare a problemelor la nivelul esaloanelor ce corespund verigilor
organizatorice bancare
4. Complexitatea si diversitatea problemelor
5. Posibilitatea unei informari riguroase
Calitatea deciziei bancare este determinata de:
- Cantitatea si calitatea informatiei
- Gradul de modernitate a metodelor, procedeelor si tehnicilor de calcul folosite in culegerea si
prelucrarea datelor
Nivelul de pregatire profesionala a angajatilor si a conducatorului.
Particularitatile structurii organizatorico-functionale a bancilor comerciale romanesti
Bancile comerciale dispun de o structura organizatorica specifica, diferita de cea a agentilor
economici.
Caracteristic structurii organizatorice in banci este si faptul ca ea impune delimitarea activitatilor
prin prisma naturii si continutului acestora pe doua nivele organizatorice de baza:
1. Centrala bancii
2. Reteaua teritoriala a unitatilor operative
Centrala bancii
Este considerata nucleul institutiei, atributiile sale fiind in principal legate de:
1. Orientarea bancii ca sistem activ in structurile pietei
2. Definirea si implementarea strategiilor de piata, a planurilor si programelor de activitate
3. Indrumarea, coordonarea si controlul corporativ al intregii activitati pe ansamblul institutiei
bancare
4. Elaborarea de metodologii, norme si regulamente
Centrala bancii nu efectueaza operatii nemijlocite cu clientii, rolul sau constand in a crea cadrul
metodologic si cel practic in care urmeaza a se derula procesele bancare, in a asigura compatibilitatea cu
legislatia in vigoare.
Activitatea la nivelul Centralei bancii se organizeaza pe directii de specialitate.
O directie de specialitate este delimitata cu scopul de a organiza, indruma si controla activitatea in
sfera unei probleme de specialitate cum ar fi:
- Creditarea clientilor
- Operatii de trezorerie
- Operatii de caserie
- Operatii de planificare financiara si de conatbilitate
- Informatica si comunicatii (CIP, CRB)
- Administrativ, protectie si investitii
- Juridic si resurse umane
- Relatii intenationale
Organigrama centralei bancii organizata dupa principiul administrativ
1. AGA
2. Consiliul de Administratie
3. Comitet de Directie
4. Presedinte
5. Vicepresedinte 1: Directii si servicii de specialitate
6. Vicepresedinte 2: Directii si servicii de specialitate
7. Vicepresedinte 3: Directii si servicii de specialitate
Organigrama centralei bancii organizata dupa principiul eficientei produsului
(profitabilitatea centrelor zonale)
1. AGA
2. Consiliul de Administratie
3. Comitet de Directie
4. Presedinte
5. Vicepresedinte 1
- Centre zonale, Directii si compartimente de specialitate, delimitate de produse si/sau clienti
6. Vicepresedinte 2
- Centre zonale, Directii si compartimente de specialitate, delimitate de produse si/sau clienti
7. Vicepresedinte 3
- Centre zonale, Directii si compartimente de specialitate, delimitate de produse si/sau clienti
Organigrama centralei bancii bazata pe gestiunea tipului de risc
1. AGA
2. Consiliul de Administratie
3. Comitet de Directie
4. Presedinte (cu consilierii sai)
5. Directia planificare si control
6. Directia resurse umane
7. Directia informatica
8. Directia contabilitate
9. Directia metodologie si audit intern
10. Directia juridica
Toate aceste directii sunt subordonate Presedintelui.
Tot Presedintelui ii sunt subordonati 3 vicepresedinti:
1. Vicepresedinte 1 (avand in subordine Comitetul de gestiune a acivelor si pasivelor, Directia
Resurse si Plasamente, Directia tezaur si casierii)
2. Vicepresedinte 2 (avand in subordine Comitetul pentru risc de credit, Directia de sredite si scont,
Directia operatiuni pe piata de capital,Directia de marketing)
3. Vicepresedinte 3 (avand in subordine Comitetul pentru risc de decontare, Directia de operatiuni
prin conturi bancare, Directia decontari intra si interbancare, Directia decontari externe, Directia
decontari speciale)
AGA are atributii ce rezulta din L 31/1990 cu modificarile ulterioare.
Consiliul de Administratie este ale s de AGA. Membrii acestuia isi pot ocupa si exercita functia
numai cu un aviz prealabil din partea BNR.
Comitetul de directie este un organ de conducere colectiva a bancii caruia ii sunt delegate
competente di partea Consiliului de Administratie.
La constituirea retelei unei banci se tine cont de doua criterii:
1. Criteriul impartirii administrative a tarii (sucursale judetene de grad 0,1,2,3)
2. Criteriul polarizarii vietii economico-sociale pe zone sau localitati (sucursale, agentii, puncte de
lucru)
Exemplu: Organizarea activităţii de creditare
Organizarea activităţii de creditare diferă în funcţie de mărimea unităţii.
În unităţile mari, ofiţerii de credite se specializează în consultarea, instrumentarea
dosarului.
Serviciul de credite (agenţii, sucursale, filiale)
misiunea principală este de analiza dosarele solicitanţilor de credit, capacitatea de plată
răspunde de revizuirea creditului şi de încasarea împrumuturilor
Comitetul de credit (agenţii, sucursale, filiale) este compus din conducerea unităţii şi şef serviciu
credite cu următoarele sarcini:
analizează şi aprobă credite în limita plafoanelor atribuite de centrală;
revizuieşte şi propune masuri pentru creditele restante;
rescadenţează creditele;
analizează şi trimite spre aprobarea centralei creditele mari
Departament credite este compartimentul de lucru al centralei care are următoarele sarcini:
participă la elaborarea politicii de creditare a băncii;
analizează dosarele de credit;
acordă asistenţă tehnică;
efectuează expertize;
elaborează norme de creditare.
Comitetul de risc (centrală)
Băncile ar avea nevoie de două comitete de risc: un comitet de risc al directorilor şi un comitet de
risc al ofiţerilor de credite.
Comitetul ofiţerilor se întruneşte zilnic, sarcinie comitetului fiind:
- urmărirea respectării politicii de creditare
- asigurarea unui audit periodic.
Comitetul de risc al directorilor se compune din preşedintele băncii şi directorii din Comitetul de
direcţie, având ca atribuţii analizarea şi aprobarea propunerilor comitetului de risc al ofiţerilor.
Sucursalele
Sucursalele se constituie în nuclee ale activităţii desfăşurate de societăţile bancare la nivel
judeţean. Rolul lor constă în coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii operative desfăşurate în
unităţile din subordine (filiale, agenţii).
Sucursalele au autonomie operativă şi de gestiune, în limita unor competenţe delegate de
centrală şi în acest caz, activitatea bancară se desfăşoară pe departamente/compartimente specializate.
Astfel, în general, la nivelul unei sucursale, se regăsesc compartimente de:
Coordonare;
Creditare;
Casierie; Operaţiuni valutare; Trezorerie;
Conturi şi viramente;
Contabilitate;
Juridic
Principalele atribuţii care se regăsesc la nivelul sucursalelor judeţene ale societăţilor bancare sunt:
Coordonare de ansamblu, la nivelul judeţului, a problemelor de creditare, operaţiunilor de încasări
şi plăţi fără numerar, operaţiuni cu numerar şi de casierie;
Întocmirea de situaţii privind evidenţa, prognoza şi administrarea trezoreriei;
Defalcarea plafoanelor de credite, pe fiecare filială şi agenţie din subordine, cu urmărirea şi
administrarea, în bune condiţii a resurselor de creditare;
Realizarea de lucrări de analiză şi informare privind creditele;
Analizarea activităţilor desfăşurate la nivelul judeţului şi luarea măsurilor ce se impun;
Analizarea şi valorificarea materialelor întocmite de organele de control ale serviciului de
coordonare, cu urmărirea îndeplinirii măsurilor stabilite.
Filialele
Filialele sunt unităţi teritoriale, operative ale societăţilor bancare.
Ele îşi desfăşoară activitatea în oraşe mai importante din cadrul judeţelor, fiind subordonate
sucursalelor şi având, la rândul lor, după caz, în subordine, agenţii, şi puncte de lucru.
Filialele au autonomie gestionară şi operativă, în limita competenţelor acordate de centrala băncii.
Principalele atribuţii ale filialelor societăţilor bancare pot fi grupate astfel:
Răspund prin conducera numită de Consiliul de Administraţie, în faţa centralei de activitatea
desfăşurată
Se conformează cerinţelor şi evidenţelor sucursalelor
Raportează sucursalelor informaţiile privind activitatea desfăşurată
Organizează relaţiile cu clienţii privind:
1. activitatea de creditare, în lei şi valută, a persoanelor fizice şi juridice;
2. operaţiunile legate de deschiderea conturilor, şi operarea în conturi, atât pentru persoane
fizice cât şi juridice;
3. operaţiuni de schimb valutar;
4. Indeplinesc atribuţiile stabilite de centrală pe linie de personal, salarizare şi organizare.
Agenţiile
Principalele atribuţii ale agenţiilor pot fi grupate astfel:
Răspund, prin conducerea numită de Consiliul de Administraţie, în faţa centralei, de activitatea
desfăşurată
Se conformează cerinţelor şi evidenţelor sucursalelor;
Raportează sucursalelor informaţiile privind activitatea desfăşurată
Relaţii cu clienţii privind:
1. Activitatea de creditare, în lei şi valută, a persoanelor fizice şi juridice;
2. Operaţiuni legate de deschiderea de conturi, şi operarea în conturi;
3. Operaţiuni de schimb valutar;
4. Îndeplinesc atrbuţiile stabilite de centrală pe linie de personal, salarizare şi organizare.
2.2. Organizarea sistemului informational bancar
Sistemul informaţional bancar
În cadrul sistemului ,,instituţie bancară”, informaţia are o importanţă decisivă ea având rolul de
factor de legatură între elementele sistemului.
Ca urmare, în domeniul activităţii bancare, organizarea şi conducerea activităţii instituţiei implică
în mod necesar existenţa şi funcţionarea unui sistem informaţional.
Prin intermediul lui se asigură fluxul continuu al informaţiilor bancare, se realizează valorificarea
acestora, cu eficienţa cerută de către factorii decidenţi implicaţi în activatea bancară.
Sistemul informaţional este situat între sistemul decizional şi cel operaţional, el având menirea de
a asigura legătura, comunicarea permanentă în ambele sensuri, între sistemul conducător şi cel
condus.
Se poate afirma că existenţa sistemului informaţional bancar reprezintă una din condiţiile de bază
ale organizării raţionale a activităţii bancare a conducerii sale pe principii fundamentate ştiinţific în
acest fel şi o premisă a exercitării cu eficienţă sporită a rolului şi funcţiilor băncilor în economie.
Caracteristici de bază ale sistemului informaţional bancar:
Toate informaţiile pe care le conţine se află într-o interdependenţă deplină şi sunt suspuse unei
necontenite mişcări, ca urmare a transformării unor informaţii în altele sau a schimbului de
informaţii cu mediul înconjurător;
Include, ca element structural fundamental, circuitul informaţional. Acesta presupune un lanţ de
informaţii privind operaţiunile bancare ce se închide, fie prin mediul înconjurător, fie în interiorul
instituţiei bancare,
Circuitele informaţionale, atât în conţinutul lor, cât şi din punct de vedere al ierarhizării, se pot
modifica, de unde şi caracterul dinamic al structurii sistemului informaţional al instituţiei bancare;
Întregul ansamblu are un scop bine determinat, acela de a asigura totalitatea informaţiilor cu
privire la procesele şi fenomenele bancare, prelucrarea acestora, valorificarea lor în actul
conducerii activităţii instituţiei bancare.
Activitatea operativa bancara cuprinde:
1. Mijloacele materiale
2. Resursele umane.
Caracteristicile de baza ale sistemului informational bancar – enumerare:
1. Toate informatiile se afla intr-o interdependenta deplina
2. Include ca element structural fundamental, circuitul informational
3. Caracterul dinamic al circuitul informational
4. Intregul ansamblu are un scop bine determinat – de a asigura totalitatea informatiilor
Principiile sistemului informational bancar
1. Principul conceptiei unitare cu privire la organizarea evidentei bancare, la culegerea si la
prelucrarea mecanizata si automatizata a datelor
2. Pricipiul piramidal privind obtinerea si vehicularea informatiilor de catre organele de decizie
aflete pe verigile organizatorice ale institutiei bancare
3. Principiul ierarhizarii informatiilor bancare in raport de importanta lor, de frecventa si
operativitatea cu care sunt communicate factorilor decidenti
4. Principiul mobilitatii si adaptabilitatii sistemului informational bancar.
5. Principiul eficientei economice in exploatare.
Trăsăturile sistemului informaţional bancar
1. principalul suport material îl constituie documentaţia bancară. Aceasta face ca informaţia bancară
să fie cuprinsă şi vehiculată printr-o diversitate de mijloace tehnice specifice domeniului.
2. prezintă un mod specific de selectare a informaţiilor la diferitele nivele de decizie. În principiu,
informaţiile sunt delimitate în două mari categorii:
a) informaţii necesare organelor bancare de execuţie (controlori de ghişeu, inspectori, referenţi de
specialitate) şi şefilor de compartimente, pentru informare proprie şi pentru luarea de decizii pe durata
zilei operative. Sunt informaţii cu caracter primar, operative, obţinute de regulă direct din
documentele primare pe măsura desfăşurării operaţiilor bancare;
b) informaţii de strictă necesitate pentru fundamentarea deciziilor organelor de conducere ale
unităţilor operative bancare (director, director adjunct) şi pentru informarea organelor ierarhice
superioare.
Sunt informaţii gata prelucrate, cu un caracter complex şi cu un grad ridicat de sintetizare a
fenomenelor şi proceselor bancare. Pot avea caracter postoperativ, când ele se referă la operaţiuni
bancare ce au avut deja loc, sau caracter previzional, când se referă la procese şi fenomene ce vor
avea loc, ele privind planificarea activităţilor bancare;
3. informaţia bancară, pe măsură ce este vehiculată pe treptele ierarhice superioare ale instituţiei, ca
urmare a fenomenului concentrării şi centralizării, deşi scade ca volum, ea câştigă mult în
conţinut, fiind extrem de condensată şi cu un înalt nivel de sintetizare a fenomenelor. În cea mai
mare parte , ea devine o informaţie gata prelucrată pentru esalonul imediat superior.
4. Ii este specific un anumit mod de realizare a fluxurilor informationale (vehiculare in plan
orizontal si pe verticala).
Emitator-mesaj transmis-receptor.
5. operaţiunile de culegere, prelucrare, transmitere şi înregistrare se bazează exclusiv pe codificare.
Ea constă în transcrierea cu ajutorul caracterelor numerice a tot ceea ce ar necesita o exprimare
letrică: document, titular, cont, destinatar, sediu bancar, categoria operaţiunii etc.
6. Rolul deosebit revine contabilitatii bancare.
Potrivit estimărilor, contabilitatea bancara, asigura 90-95% din informaţiile vehiculate în cadrul
sistemului informaţional bancar.
Documentatia bancara. Circuitul intern al documentelor
Documentaţia bancara este reprezentata de totalitatea documentelor utilizate in organizarea si
derularea operaţiilor bancare. Documentele bancare sunt folosite atât in planificarea bancara cat si in
execuţie. Ele sunt considerate principalul suport tehnic de date ce privesc modul de efectuare a
operaţiilor bancare.
Documentele de evidenta si contabilitate bancara sunt denumite: documente operative. Ele sunt
documente de execuţie bancara si servesc nemijlocit la cunoaşterea modului in care s-au derulat
operaţiunile bancare, precum si a modului in care s-a exercitat controlul asupra acestora.
Prin documente operative se înţelege actul scris prin care se consemnează la locul si in
momentul înfăptuirii lor, date cu privire la operaţiunile bancare ce au loc, cu scopul de a servi la
cunoaşterea urmărirea si reflectarea acestora in evidenta bancara si de a face dovada efectuării lor.
Documentele operative bancare:
1. se întocmesc numai pe formulare tipizate , de un anume format.
2. constituie izvorul primar al informatiilor contabile, statistice si operative,
3. au o importanta deosebita in exercitarea controlului bancar
4. asigura informarea factorilor interesaţi asupra mersului operaţiunilor bancare
5. au fost tipizate si uniformizate
Pentru a-si îndeplini rolul ce li s-a atribuit, documentele operative trebuie sa realizeze in interiorul
unitatii operative bancare un anumit circuit.
Prin circuit intern al documentelor operative bancare se înţelege filiera prin care acestea trec in
mod curent, din momentul primirii de la titularii de cont sau al întocmirii lor de către personalul băncii,
pana in momentul expedierii sau arhivarii, conform destinaţiilor pe care le au.
Fazele circuitului documentelor operative:
1. Primirea la ghişeu a documentelor primare, prin care titularii de cont dispun efectuarea de
operaţiuni
2. Identificarea felului documentului si a operaţiunii bancare ce urmează a se efectua in baza
acestuia
3. Efectuarea controlului asupra formei documentului si a conţinutului operaţiunii, analiza legalităţii,
necesitaţii si oportunităţii ei
4. Sortarea documentelor verificate pe conturile analitice
5. Confruntarea disponibilului de cont cu valoarea documentului de plata
6. Înregistrarea documentului
7. Efectuarea controlului asupra înregistrărilor
8. Sortarea si clasarea documentelor in vederea arhivarii
9. Arhivarea documentelor primare
O importanta deosebita se acorda de unităţile bancare, clasării si arhivarii documentelor operative.
Acestea reprezintă punctul final al circulaţiei documentelor.
Clasarea presupune aşezarea documentelor intr-o ordine prestabilita in scopul păstrării si eventual
a găsirii lor cu uşurinţa, atunci când aceasta este necesara.
Documentele operative sunt clasate zilnic pe conturi, in ordinea crescânda a simbolului codului
acestora, întocmindu-se in acest scop “dosarul zilei operative”. Acest dosar pe langa documentele
primare mai conţine de regula si o banda de control ce reprezintă lista de arhivare..
CAPITOLUL 3
MANAGEMENTUL RISCURILOR BANCARE
Putem afirma că riscul descrie situaţiile prin care factorii externi sau interni băncii
acţionează de o manieră imprevizibilă asupra valorii de piaţă a acesteia.
Cuantificarea riscului presupune raportarea la un punct de reper numit benchmark. Conform
Cambridge Advanced Learner’s Dictionary, benchmark-ul este un nivel de calitate care poate fi
utilizat ca standard în comparaţii.
În relaţie cu benchmark-ul, noţiunea de risc are două accepţiuni:
• pericolul apariţiei pierderii (down-side risk);
• şansa de câştig (up-side potential).
Riscul bancar are două componente:
• incertitudinea privind producerea unui eveniment în viitor;
• expunerea la pierdere.
• Încercand definirea şi explicarea riscului bancar în general, Dennis G.Uyemura şi Donald
R.Deventa1, pornesc de la ideea că “riscul reprezintă volatilitatea (dispersia) a fluxurilor de
numerar nete (net cash flows) ale unei unităţi de afaceri”. Prin unitate de afaceri, în cazul
băncilor, putem considera un departament, o sucursală, un produs, întreaga bancă.
Din punct de vedere matematic, definiţia de mai sus poate fi formalizată astfel:
unde:
• CFi = fluxurile de numerar (cash flow) în perioada i
• CFm = cash flow mediu
• Fluxurile de numerar exprimă intrările şi ieşirile de “cash” şi “cash equivalent”; Cash-ul cuprinde
numerarul şi depozitele la vedere, în timp ce „cash equivalent” cuprinde plasamentele pe termen
scurt, investiţiile cu grad de transformare înaltă în numerar şi care nu sunt supuse devalorizării.
Riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să
apară o pierdere.
Riscurile bancare reprezintă fenomene care pot să apară pe parcursul derulării operaţiunilor
bancare şi care să provoace efecte negative asupra activităţii, prin deteriorarea calităţii activităţii,
diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi.
Asumarea conştientă a unui risc bancar presupune adoptarea unor acţiuni prudente, având la bază
următorii factori:
1. respectarea măsurilor prudenţiale impuse de activitatea de supraveghere;
2. profitul scontat să justifice expunerea la risc;
3. eventualele pierderi să poată fi acoperite din provizioane sau din profit;
4. riscul trebuie să fie astfel dimensionat încât viitoarele pierderi să nu afecteze imaginea băncii;
5. acceptarea numai a acelor riscuri care au un termen scadent şi care pot fi cuantificabile.
3.1. TIPURI DE RISCURI
Riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să
apară o pierdere.Din punct de vedere al supravegherii, riscul reprezintă posibilitatea ca evenimente
potenţiale, previzibile sau neaşteptate, să aibă un impact negativ asupra capitalului sau veniturilor unei
bănci.
Există sapte categorii principale de risc care se au în vedere în procesul de supraveghere a sistemului
bancar:
1. riscul de credit,
2. riscul de piaţă (riscul de schimb valutar, riscul ratei dobânzii ),
3. riscul de lichiditate,
4. riscul operaţional,
5. riscul reputaţional,
6. riscul de ţară (riscul de transfer),
7. riscul legal.
Aceste categorii nu se exclud reciproc, având în vedere faptul că un produs sau un serviciu poate
expune banca la riscuri multiple.
1. Clasificarea riscurilor bancare în funcţie de originea lor:
A) riscuri financiare;
B) riscuri comerciale;
C) riscuri de mediu.
A. Riscurile financiare
Sunt riscuri specifice operaţiunilor de creditare, cele mai multe dintre aceste riscuri făcând obiectul
unor reglementări bancare. Formele sub care se manifestă sunt următoarele:
• riscul de credit;
• riscul ratei dobânzii;
• riscul de lichiditate;
• riscul de schimb valutar;
• riscul insolvabilităţii.
B. Riscurile comerciale
Sunt riscuri generate de inadaptabilitatea băncii la noile servicii şi produse ca urmare a unui slab
serviciu de marketing şi lipsei de talent managerial pentru noile pieţe.
Formele sub care se manifestă riscurile comerciale sunt următoarele:
• Riscul de produs este rezultatul unei evoluţii nefavorabile a valorificării unui produs nou sau
serviciu, ca urmare a lipsei de abilitate a băncii privind distribuţia produselor.
• Riscul de piaţă este efectul dependenţei de piaţă a băncii; dacă acesta nu este împărţit între mai
multe pieţe, rentabilitatea băncii este dependentă direct de evoluţia unei singure pieţe.
• Riscul de imagine comercială constă în percepţia negativă a unei bănci de către clienţii ei, ca
urmare a unei calităţi generale scăzute de servire a clienţilor sau a soluţionării deficitare a
reclamaţiilor clienţilor, culminând cu articole de presă în defavoarea băncii.
C. Riscurile de mediu
Sunt riscuri asupra cărora banca fie nu are control, fie are un control limitat. Formele sub care se
manifestă sunt următoarele:
• riscul de deficit – produs de către hoţi sau frauda comisă de angajaţii băncii;
• riscul economic – determinat de conjunctura economică la nivel naţional şi regional;
• riscul competiţional – determinat de similitudinea produselor şi serviciilor oferite de celelalte
bănci sau instituţii financiare;
• riscul de reglementare – determinat de deciziile luate de autorităţile bancare, de cele mai multe
ori într-o manieră nefavorabilă pentru bancă.
2. Clasificarea riscurilor bancare în funcţie de expunerea la risc
Expunerea la risc a unei instituţii financiare, deşi generată de acelaşi ansamblu de activităţi, poate
fi privită din două puncte de vedere: ca expunere inerentă şi ca expunere suplimentară sau subiectivă.
În acest context, riscurile pure se caracterizează prin aceea că expunerea este generată de
activităţile şi procesele bancare cu potenţial de a produce evenimente care să se soldeze cu pierderi.
Astfel de evenimente pot fi considerate:
1. fraudele în efectuarea unor plăţi,
2. accidentarea unui client într-unul din sediile băncii
3. degradarea mediului ambiant de către activele dobândite de bancă în urma exercitării unor
drepturi de ipotecă prin încălcarea normelor de poluare.
Riscurile pure se pot împarţi în:
• Riscurile fizice se pot manifesta prin distrugeri ale clădirilor, avarierea construcţiilor neterminate,
distrugerea liniilor de telecomunicaţii,
• Riscurile financiare pot apare ca pierderi complete de date şi informaţii confidenţiale, pierderi de
cecuri în curs de încasare, distrugere a arhivelor informatice şi documentare.
• Riscurile criminale şi frauduloase pot consta în pătrunderi neautorizate în fişierele informatice,
utilizarea frauduloasă a mijloacelor de plată, duplicarea şi contrafacerea cărţilor de credit şi a
cecurilor, utilizarea frauduloasă a unei operaţiuni bancare de către un salariat sau de către terţi,
întocmirea dosarului de credit pe bază de falsuri, toate tipurile de deturnări de fonduri, bancnote
false, atac armat, răpiri sau sechestru de persoane, tâlhării (furt din seifuri, furt de valori pe timpul
transportului).
• Riscurile de răspundere sunt date de o varietate de situaţii: nerespectarea normelor privind
deschiderea de conturi, pierderi de efecte în contul clienţilor, acordări abuzive de credite,
suspendări abuzive de credite, erori de gestiune a conturilor şi a serviciilor de fructificare a
economiilor, erori de ordin bursier în operaţiunile cu titluri financiare, pierderi de cecuri returnate
de agenţii, greşeli de consultanţă în ingineria financiară.
Acest tip de risc este adesea referit ca fiind risc operaţional. Riscul operaţional poate fi definit la
modul general ca acel risc al erorilor si accidentelor datorate fiinţei umane dar şi tehnologiei. El este
“riscul producerii unor pierderi generate de proceduri interne inadecvate sau incorect aplicate, de oameni,
de sisteme sau de evenimente externe”.
Pentru cea de-a doua categorie, riscurile lucrative sau speculative, expunerea este generată de
încercarea de a obţine profit mai mare.
Ca orice firma, banca este confruntata cu anumite riscuri, unele specifice iar altele comune tuturor
agenţilor economici. Clasificarea acestora, conduce la stabilirea distincţiei dintre riscurile generale si
riscurile specifice băncii.
In categoria riscurilor generale se includ:
1. riscurile comerciale (riscul clent/produs, riscul de piaţa , riscul de imagine comerciala );
2. riscurile aferente bunurilor si persoanelor (riscul accidentelor, riscul de delict);
3. riscuri operaţionale si tehnice (riscul asupra tratamentului operaţiunilor, riscul asupra sistemului
legat de telecomunicaţii);
4. riscuri de gestiune interna (riscul reglementarilor, riscul deontologic, riscul strategic, riscul de
insuficienta funcţionala , riscul asupra gestiunii personalului, riscul de dependenta tehnologica ,
riscul de comunicatii).
3. În funcţie de elementele afectate de producerea riscului:
- riscuri financiare şi de lichidităţi (riscul de credit, riscul titlurilor guvernamentale; riscul cursului de
schimb valutar, riscul ratei dobânzii, riscul de preţ, riscul de lichiditate a pieţei);
- riscuri tehnice şi organizatorice (riscul tranzacţional în cazul vânzărilor făcute în valută, riscul
tranzacţional în cazul obligaţiilor de plată în valută, riscul tranzacţional al contractelor în monedă
străină, riscul tranzacţional în cazul primirii de credite sau investiţii în monedă străină).
4. Clasificarea riscurilor determinate de piaţă:
- riscuri determinate de piaţa produsului bancar (riscul de creditare), riscul de strategie, riscul
determinat de reglementările bancare, riscul de operare, riscul resurselor umane, riscul de produs);
- riscuri determinate de piaţa de capital (riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul valutar, riscul
de decontare, riscul de portofoliu);
A) Riscul creditului
Riscul creditului se manifestă ca urmare a nerespectării clauzelor prevăzute în contractul de
credite, în sensul că sumele împrumutate şi dobânzile aferente nu pot fi plătite ca urmare a
insolvabilităţii clienţilor.
Acest risc necesită separarea elementelor sale componente:
• riscuri aferente unui nivel iniţial, care se referă direct la client (riscul aferent tranzacţiei,
fondurilor, garanţiei);
• riscuri aferente unui nivel imediat superior tranzacţiilor de credit.
• Acest risc se stabileşte ca raport între creditele de calitate medie şi activele băncii.
B) Riscul lichidităţii
Riscul lichidităţii se manifestă atunci când activele lichide disponibile nu sunt suficiente pentru a
face faţă plăţilor cerute de clienţii creditori ai băncii. Eventualele impasuri în lichiditate pot fi:
• impasuri în stocuri, respectiv între pasive şi active la un anumit moment;
• impasuri în fluxuri, respectiv diferenţele dintre variaţiile pasivelor şi activelor.
Riscul lichidităţii se determină pe baza relaţiei:
• N - numerar existent în casierie;
• D - disponibilităţi existente în conturi la B.N.R.
• Au.m.- active uşor mobilizable;
• Av - angajamente la vedere faţă de clienţi (deponenţi)
C) Riscul ratei dobânzii
Riscul ratei dobânzii reprezintă sensibilitatea rezultatelor financiare ale băncii la schimbările ratei
dobânzii. Acest risc este produsul a doi factori: poziţia ratei şi modificarea ratei dobânzii.
Riscul ratei dobânzii are două componente:
- riscul veniturilor, adică a pierderilor de venit din dobânzi;
- riscul investiţiilor, adică a producerii unei pierderi ca urmare a unor schimbări neaşteptate ale ratei
dobânzii.
Eventualele impasuri în rata dobânzii reprezintă măsura expunerilor băncii la riscul de rată şi este
diferenţa algebrică între angajamentele la rata sensibilă şi resursele la rata sensibilă. Acest impas în rată
poate fi: pozitiv sau negativ.
Pentru estimarea riscului ratei dobânzii se poate utiliza "analiza de interval de prag", cunoscută sub
denumirea de "analiză GAP".
D) Riscul capitalului
Riscul capitalului exprimă măsura în care activele riscante sunt acoperite de capital. Se determină ca
raport între capitalul băncii şi activele riscante (împrumuturi cu risc foarte mare).
E) Riscul operaţional
Cunoscut ca cel mai „nou” risc, riscul operaţional ridică astăzi noi provocări managementului bancar.
După ce au dezvoltat o serie de tehnici de gestionare a riscurilor de credit şi de piaţă, băncile şi
instituţiile de supraveghere s-au concentrat la sfârşitul anilor ’90 către alte riscuri decât cele menţionate.
Apariţ ia riscului operaţional este datorată:
1. evoluţiei pieţelor financiare prin dereglementare, globalizare şi dezintermediere;
2. evoluţiei produselor şi a serviciilor;
3. evoluţiei tehnologiilor;
4. cauzelor externe: fenomene naturale sau acţiuni umane (de la fraudă la acţiuni teroriste).
Conform Comitetului de la Basel, riscul operaţional este definit ca riscul de pierderi directe sau
indirecte datorită neadecvării sau falimentului ce pot fi atribuite procedurilor, persoanelor, sistemelor
interne sau evenimentelor externe băncilor.
Definirea riscului operaţional presupune analiza tuturor componentelor sale: calitatea controlului
bancar, riscul resurselor umane, riscul legal, riscul de preluare adversă, riscul de marketing şi de
management, riscul sistemelor informatice şi de învechire a tehnologiei, riscul modificării taxelor şi
impozitelor, riscul modificărilor glementare, riscul legat de mărimea afacerii, riscul sistemelor de
securitate, riscul de catastrofe naturale.
Catastrofele naturale sunt o cauză majoră de pierderi. Performanţa băncii poate fi afectată de de
istrugeri cauzate de: cutremure, inundaţii, erupţii vulcanice, alunecări de pământ etc. Gestionarea
riscului de catastrofă naturală presupune luarea în calcul a istoricului ac estor fenomene naturale şi
asigurarea împotriva producerii lor prin plata de prime unor companii specializate.
F) Riscul suveran
Riscul suveran reprezintă probabilitatea de a înregistra pierderi din activităţi internaţionale, ca
urmare a unor evenimente economice, sociale şi politice specifice fiecărei ţări în parte.
Pierderile se pot concretiza sub mai multe forme:
• pierderi de oportunităţi ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale;
• pierderi reale concretizate în sumele care nu mai pot fi recuperate.
• costuri suplimentare implicate de demersurile efectuate în vederea determinării datornicilor să-şi
respecte obligaţiile asumate;
Factorii care generează riscul suveran sunt:
1. factori demografici, structurali şi educaţionali
2. structura producţiei şi a comerţului
3. dinamica sectorului privat
4. factorii de frânare a creşterii economice pe termen mediu
5. politica macroeconomică
6. politica de investiţii şi cea comercială
7. sistemul financiar-bancar
8. datoria externă
9. politica statului
10. poziţia internaţională
Gestiunea modernă a riscurilor bancare presupune următoarele elemente:
identificarea riscurilor → are în vedere inventarierea poziţiilor riscante care pot afecta
rezultatul băncii;
cuantificarea riscurilor → presupune exprimarea în cifre a posibilelor efecte ale producerii
unei situaţii de risc asupra profitului bancar;
elaborarea unei politici adecvate de gestionare a riscurilor→ prin aplicarea unor
instrumente specifice;
controlul riscurilor → este necesar pentru a verifica dacă reglementările bancare sunt
respectate şi dacă instrumentele de gestiune sunt corect aplicate.
evaluarea performanţelor → presupune măsurarea performanţelor obţinute în urma
acoperirii la expunerile la risc. Necesitatea evaluării performanţelor acoperirii la riscuri
închide procesul de gestiune. Măsurarea performanţelor acoperirii arată calitatea gestiunii
riscurilor, punctele tari şi pe cele slabe ale acesteia.
Managementul riscului operaţional
Riscul operaţional reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor
estimate, care este determinat de factori interni (derularea neadecvată a unor activităţi interne, existenţa
unui personal sau unor sisteme necorespunzatoare etc.) sau de factori externi (condiţii economice,
schimbări în mediul bancar, progrese tehnologice etc.).
Riscul operaţional include riscul juridic, dar exclude riscul reputaţional şi riscul strategic.
Definiţia riscului operaţional identifică două tipuri de factori generatori de evenimente de risc,
aceştia pot fi factori interni, respectiv oameni, procese sau sisteme şi factori externi, structuraţi în două
mari categorii: fenomene externe (catastrofe naturale) şi frauda externă.
Aceşti factori, ce stau la baza definirii riscului operaţional sunt structuraţi în opt mari categorii de
evenimente generatoare de riscuri operaţionale, detaliate în continuare:
1. frauda internă (de exemplu: raportarea cu reacredinţă a poziţiilor, furtul, încheierea de către
salariaţi de tranzacţii în cont propriu);
2. frauda externă (de exemplu: tâlhăria, falsificarea, spargerea unor coduri aferente sistemelor
informatice);
3. condiţiile aferente efectuării angajărilor de personal şi siguranţa locului de muncă (de
exemplu: cererile compensatorii ale personalului, nerespectarea normelor de protecţie a muncii,
promovarea unor practici discriminatorii);
4. practici defectuoase legate de clientelă, produse şi activităţi (de exemplu: utilizarea
necorespunzatoare a informaţiilor confidenţiale deţinute în legătură cu clientela, spălarea banilor,
vânzarea unor produse neautorizate, folosirea greşită de către clienţi a produselor şi serviciilor
aferente sistemului .electronic banking.);
5. punerea în pericol a activelor corporale (de exemplu: acte de terorism sau vandalism,
incendii, cutremure);
6. întreruperea activităţii şi funcţionarea defectuoasă a sistemelor (de exemplu: defecţiuni ale
componentelor hardware şi software, probleme legate de telecomunicaţii, proiectarea, implementarea
şi întreţinerea defectuoasă a sistemului .electronic banking.);
7. tratamentul aplicat clienţilor şi contrapartidelor comerciale, precum şi procesarea
defectuoasă a datelor legate de aceştia (de exemplu: înregistrarea eronată a datelor de intrare,
administrarea defectuoasă a garanţiilor reale, documentaţia legală incompletă, accesul neautorizat la
conturile clienţilor, litigii);
8. securitatea sistemului “electronic banking” (de exemplu: angajamente rezultate în mod
fraudulos prin contrafacerea monedei electronice sau înregistrarea unor pierderi ori a unor angajamente
suplimentare de către clienţi în cazul unui acces defectuos în cadrul sistemului).
Printre riscurile operaţionale ce pot avea un impact semnificativ asupra situaţiei patrimoniale a Băncii
se numară urmatoarele:
a) Riscul juridic
Riscul juridic apare ca urmare a neaplicării sau a aplicarii defectuoase a dispoziţiilor legale ori
contractuale, care afectează negativ operaţiunile sau situaţia Băncii.
Pentru o bună gestionare a acestui risc se va urmări informarea operativă a salariaţilor Băncii cu
privire la modificările legislative intervenite.
Totodată, Banca îşi propune standardizarea contractelor încheiate cu contrapartidele (clienţi,
furnizori) pentru a limita riscurile generate de formularea acestora.
b) Riscul de compliance
Riscul de compliance este riscul de a suferi pierderi sub forma sancţiunilor legale, pierderi
materiale sau pierderi referitoare la reputaţia Băncii din cauza neconformităţii la legislaţia în vigoare sau
la standardele, codurile, regulile şi normele interne.
Pentru a susţine strategiile şi politicile de risk management o importanţă deosebită se va acorda
asigurării conformităţii la legislaţia în vigoare, reguli şi standarde emise de autorităţile legale, convenţii
de piaţă, coduri de practică, precum şi la cadrul normativ intern.
Procesul de asigurare a conformităţii are în vedere şi aspecte precum prevenirea spălării banilor şi
finanţarea acţiunilor teroriste.
c) Riscul de personal
Riscul de personal este parte a riscului operaţional generată de evenimente în legătură cu
angajaţii Băncii.
d) Riscurile asociate e-banking
Angajarea Băncii în activităţi de tipul e-banking se va realiza prin utilizarea unui sistem
performant care să permită oferirea unor produse şi servicii la standarde de calitate adecvate în condiţii
optime de securitate. Riscurile asociate acestei activităţi vor fi gestionate în primul rând la nivelul
direcţiilor direct implicate, prin evaluarea periodică a performanţei sistemului din punctul de vedere al
protejării datelor şi îndeplinirii parametrilor de securitatate.
Totodată, se va avea în vedere apelarea la societăţi specializate independente (audit extern) pentru
evaluarea securitatii sistemelor informatice, inclusiv cele ce asigură desfăşurarea activităţii de E-Banking.
Evenimentele generatoare de risc operaţional se inscriu în două mari categorii:
1. Evenimente cu frecvenţă mare, dar de severitate redusă ce pot determina pierderi importante
datorită numărului mare de apariţii. Gestionarea riscurilor controlabile se realizează prin masuri
de control, de reducere a numărului de apariţii, etc., precum si prin implementarea unei culturi
corporative a onestităţii, profesionalismului.
2. Evenimente cu frecvenţă redusă, dar de mare severitate. Acest tip de risc este mai greu de
urmărit prin perspectiva controlului, dar mai degrabă gestionat prin măsuri preventive
Entităţi de risc. Deţinătorii de risc în cadrul Băncii
Entitatea de risc reprezintă o structura organizatorică la nivelul băncii pentru care gestiunea
riscurilor individuale cu care aceasta se confruntă se realizează unitar:
a) Sucursale
Deţinătorii de risc la nivelul sucursalelor sunt Managerii de Operaţiuni
b) Direcţii
Deţinatorii de risc la nivel de direcţie/serviciu sunt Directorii de direcţii, respectiv Şefii de servicii
ce nu sunt subordonati direct unei direcţii.
3.2. CERINŢE PRUDENŢIALE PRIVIND PREVENIREA RISCURILOR
BANCARE. INDICATORI UTILIZAŢI ÎN APRECIEREA GLOBALĂ
A RISCULUI BANCAR. SISTEMUL DE RATING CAAMPL
Una din definiţiile posibile afirmă faptul că „Rating-ul este procesul de evaluare a riscului ataşat
unui titlu de creanţă, sintetizat într-o notă, permiţând un clasament în funcţie de caracteristicile
particulare ale titlului şi ale garanţiilor emitentului”.
Modelul de rating bancar utilizat de către BNR se constituie într-un instrument eficient de lucru pentru
evaluarea instituţiilor bancare, în scopul identificării, într-o faza incipientă, a acelor bănci care sunt
ineficiente sub aspect financiar si operaţional sau manifesta trenduri adverse, cerând, din partea autorităţii
de supraveghere, o atenţie sporita.
Sistemul de rating bancar utilizat de BNR este supus unui proces continuu de perfecţionare impus
de o multitudine de factori, cei mai mulţi fiind legaţi de modul în care evoluează economia naţională,
piaţa bancară în special, precum şi de modificările aduse reglementărilor bancare în vederea armonizării
legislaţiei naţionale cu standardele internaţionale.
Indicatorii utilizaţi pot fi grupaţi în următoarele categorii principale de indicatori sintetizaţi în
sistemul uniform de rating bancar CAAMPL:
1. Adecvarea capitalului
2. Calitatea acţionariatului
3. Calitatea activelor
4. Managementul bancar
5. Profitabilitatea sistemului bancar
6. Lichiditatea sistemului bancar
1. Adecvarea capitalului
Este de aşteptat ca o bancă să-şi menţină un capital corespunzător, în
raport cu natura şi limitele de risc, precum şi cu capacitatea conducerii de a identifica, măsura şi controla
aceste riscuri. Pentru stabilirea gradului de adecvare a capitalului, se are în vedere efectul riscurilor de
credit, piaţă şi a altor riscuri asupra condiţiei financiare a băncii. Adecvarea capitalului unei bănci este
evaluată în funcţie de următorii factori:
• nivelul şi calitatea capitalului şi condiţia financiară generală a băncii;
• capacitatea managementului de a face faţă nevoilor curente de majorare a capitalului social;
• natura, trendul şi volumul activelor problemă şi previzionarea corespunzătoare a acestora;
• structura bilanţului ( incluzând natura şi suma imobilizărilor corporale ), riscul pieţei,
concentrarea riscului;
• expunerea riscului din activităţi extrabilanţiere;
• calitatea şi consistenţa veniturilor, justeţea dividendelor;
• perspective şi planuri de creştere, precum şi experienţa trecută;
• accesul la piaţa de capital şi alte surse de capital.
Ca autoritate de supraveghere, banca centrală, pentru stabilirea capitalului adecvat, impune un
indicator (financiar) de adecvare a capitalului, cu scopul de a limita expunerea totală de credit a unei
banci.
Băncile au nevoie de o marjă de siguranţă pentru ca, în cazul în care anumiţi clienţi nu-şi pot
rambursa creditele, banca să fie, totuşi, capabilă să-şi platească deponenţii. Această marjă de siguranţă
este capitalul bancii.
În acest sens, indicatorul de adecvare a capitalului este format dintr-o anumită parte a fondurilor
investite de acţionari (capital social) şi profiturile nerepartizate, care trebuie păstrate permanent de bancă.
Indicatorul de adecvare a capitalului se exprima sub forma de procent şi se calculează ca raport
între capitalul băncii şi activele băncii (ajustate în functie de risc), plus activele în afara bilanţului.
Reglementările internaţionale privind indicatorul de adecvare a capitalului s-au stabilit în 1988, de
catre Comitetul de la Basel, sub auspiciile Băncii Reglementelor Internaţionale. Convenţia de la Basel se
aplică băncilor cu activitate internaţională şi prevede un indicator de adecvare a capitalului de minim 8%,
începând cu 1 ianuarie 1993.
Autorităţile de supraveghere din foarte multe ţări au preluat prevederile acestei convenţii în
legislaţia naţională.
Dacă indicatorul de adecvare a capitalului, pentru o bancă, scade sub
nivelul cerut, el trebuie corectat, fie crescând capitalul băncii, fie reducândui activele cu grad mare de
risc, prin substituire cu active cu grad de risc redus.
În cadrul sistemului uniform de rating bancar CAAMPL (implementat în cadrul Direcţiei de
Supraveghere din BNR) definirea ratingurilor rezultate din analiza indicatorilor pentru componenta
adecvarea capitalului sunt:
− Rating 1 indică un nivel puternic al capitalului, comparativ cu profilul de risc al băncii;
− Rating 2 indică un nivel satisfăcător al capitalului;
− Rating 3 indică un nivel al capitalului mai puţin satisfăcător, care nu poate susţine complet
profilul de risc al băncii. Rating-ul indică nevoia de perfecţionare, chiar dacă nivelul capitalului depăşeşte
minimul cerut de reglementări.
− Rating 4 indică un nivel deficitar al capitalului, viabilitatea băncii
putând fi ameninţată. În acest caz se poate cere ajutorul acţionarilor sau suport financiar din surse externe
instituţiei.
− Rating 5 indică un nivel deficitar critic al capitalului, ameninţând
viabilitatea băncii. Se impune ajutorul financiar imediar al acţionarilor sau o finanţare externă a
instituţiei.
O bancă poate fi încadrată în funcţie de adecvarea capitalului
într-una din următoarele categorii.
În analiza adecvării capitalului sunt utilizaţi următorii indicatori:
1. Raport de solvabilitate 1
Raport de solvabilitate 1 = Fonduri proprii/(Active la valoarea netă, ponderate în funcţie de gradul
lor de risc de credit + Elemente în afara bilanţului, transformate în echivalent credit, în funcţie de gradul
lor de risc de transformare în credit, ponderate în funcţie de gradul lor de risc de credit)
2. Raport de solvabilitate 2
Raport de solvabilitate 2 = Capital propriu/(Active la valoarea netă, ponderate în funcţie de gradul lor de
risc de credit + Elemente în afara bilanţului, transformate în echivalent credit, în funcţie de gradul lor de
risc de transformare în credit, ponderate în funcţie de gradul lor de risc de credit)
3. Efectul de pârghie (rata capitalului propriu )
Efectul de pârghie = Capitalul propriu / Total activ (valoarea netă )
4. Raportul dintre capitalul propriu şi capitalul social
Raportul dintre capitalul propriu şi capitalul social = Capital propriu/Capital social
5. Patrimoniul net
Patrimoniul net = Total activ (valoarea netă) – surse atrase şi împrumutate
2. Calitatea acţionariatului
Ratingul acţionariatului este unul dintre factorii de evaluare de ansamblu a sănătăţii unei bănci.
Această componentă este un instrument intern eficient de supraveghere în scopul evaluării, pe baze
uniforme, a calităţii acţionariatului unei bănci şi identificării acelor instituţii ale căror acţionari necesită o
atenţie specială. Stabilirea ratingului acţionarilor se bazează pe analiza şi evaluarea unor factori de ordin
financiar, managerial, de conformanţă cu prevederile legale, precum şi a riscului de ţară, comuni tuturor
instituţiilor.
Acţionarii băncii pot fi: persoane fizice, persoane juridice bancare şi
nebancare, holdinguri, agenţii guvernamentale sau combinaţii ale acestora.
În stabilirea ratingului acţionariatului, o atenţie specială trebuie să se acorde acţionarilor
semnificativi. În situaţia în care acţionarii semnificativi au domiciliul în afara României, trebuie de
asemenea, luat în considerare şi riscul de ţară.
În stabilirea ratingului se va avea în vedere şi condiţia financiară a acţionarilor semnificativi.
Situaţiile financiare ale persoanelor fizice şi juridice vor fi analizate pentru a se determina măsura în care
acţionarii sunt o sursă de sprijin pentru bancă sau pot constitui un pericol potenţial pentru întreaga
activitate a băncii. În unele cazuri, o agenţie specializată poate atribui un rating unora dintre cele mai
importante firme acţionare.
Calitatea şi performanţele acţionarilor se bazează pe aprecierea
următorilor factori:
• nivelul şi calitatea sprijinului acordat de acţionari în activitatea băncii;
• disponibilitatea şi abilitatea acţionarilor de a face faţă riscurilor ce pot apărea din schimbarea
condiţiilor de desfăşurare a activităţii băncii sau din iniţierea de noi activităţi sau apariţia de noi produse
bancare;
• nivelul riscurilor apărute în urma implicării firmelor acţionare în afacerile băncii;
• caracterul, capacitatea financiară şi responsabilitatea acţionarilor;
• modul în care acţionarii sunt afectaţi de influenţa dominantă a altor
acţionari sau a managementului băncii;
• volumul creditelor acordate de bancă acţionarilor precum şi a altor
facilităţi în virtutea politicilor, procedurilor, a controlului intern şi în
conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare;
• aportul acţionarilor privind gestionarea fondurilor ar trebui să asigure posibilitatea menţinerii
unui nivel al lichidităţii suficient pentru a acoperi la timp obligaţiile financiare;
• se va ţine cont de riscul de ţară al acţionarilor;16
• efectuarea de operaţiuni în condiţii privilegiate pentru acţionari;
• dorinţa demonstrată de a servi nevoilor bancare legitime ale comunităţii;
• totalitatea performanţelor instituţiei şi profilul său de risc.
Definirea ratingurilor aferente calităţii acţionariatului:
Ratingul 1 relevă sprijinul puternic acordat de acţionari, coroborat cu mărimea, complexitatea şi
profilul de risc al instituţiei. Riscurile semnificative sunt consistent şi eficient identificate, măsurate,
monitorizate şi controlate. Acţionarii şi-au demonstrat capacitatea de a interveni cu promptitudine asupra
problemelor, controlând riscurile existente şi potenţiale. Dacă acţionarii semnificativi au primit un rating
acordat de o agenţie de rating recunoscută, atunci acesta ar trebui să fie dintre cele mai mari.
Ratingul 2 indică un sprijin satisfăcător acordat de acţionari, coroborat cu mărimea,
complexitatea şi profilul de risc al instituţiei. Pot exista slăbiciuni minore, care nu periclitează siguranţa
şi sănătatea băncii, iar acestea sunt în atenţia factorilor de decizie. În general, riscurile şi problemele
semnificative sunt identificate, măsurate, monitorizate şi controlate eficient.
Ratingul 3 relevă necesitatea îmbunătăţirii gradului de implicare a acţionarilor, practicile de
gestionare a riscului fiind mai puţin satisfăcătoare.
Capacitatea acţionarilor de a interveni în rezolvarea problemelor este
insuficientă, dat fiind tipul, mărimea sau condiţia financiară a băncii.
Riscurile semnificative sunt inadecvat identificate, măsurate, monitorizate sau controlate.
Ratingul 4 indică existenţa unor carenţe semnificative în implicarea
acţionarilor, practicile de gestionare a riscului fiind inadecvate comparativ cu natura activităţii băncii.
Nivelul problemelor şi expunerea la riscuri sunt excesiv de mari, fiind în acelaşi timp inadecvat
identificate, măsurate, monitorizate sau controlate. În această situaţie se impune intervenţia imediată a
consiliului de administraţie, a acţionarilor şi a managementului, în vederea menţinerii stării de sănătate a
instituţiei sau înlocuirea conducerii executive şi/sau a membrilor consiliului de administraţie al băncii, în
situaţia în care deficienţele persistă.
Ratingul 5 denotă deficienţe majore ale performanţei acţionariatului,
managementului şi consiliului de administraţie cât şi la nivelul practicilor de gestionare a riscurilor.
Acţionarii, managementul şi consiliul de administraţie nu au demonstrat capacitatea de a corecta
problemele şi de a implementa practici corespunzătoare de gestionare a riscului. Problemele şi riscurile
semnificative sunt identificate, măsurate, monitorizate sau controlate în mod inadecvat, ajungând să
ameninţe viabilitatea instituţiei. Este absolut necesară înlocuirea sau întărirea managementului sau
consiliului de administraţie, în situaţia în care deficienţele persistă.
3. Calitatea activelor
Ratingul calităţii activelor reflectă riscul potenţial al creditelor, al investiţiilor şi al altor active,
precum şi al tranzacţiilor extrabilanţiere.
Evaluarea calităţii activelor trebuie analizată şi în funcţie de gradul de previzionare al acestora. De
asemenea, este necesar să se ia în calcul toate celelalte riscuri, care pot afecta valorificarea activelor
băncii, incluzând riscurile de exploatare, de piaţă, de reputaţie, strategie şi altele. Capacitatea
managerului băncii este reflectată de măsura în care reuşeşte să identifice, să urmărească şi să controleze
aceste riscuri.
Calitatea activelor băncii este evaluată în funcţie de următorii factori:
• practici sănătoase de administrare a creditului şi de identificare a riscurilor;
• nivelul, distribuţia, gravitatea şi trendul activelor neperformante, atât pentru tranzacţiile
bilanţiere cât şi extrabilanţiere;
• adecvarea provizioanelor şi a altor rezerve;
• riscul de credit rezultat din tranzacţii extrabilanţiere, cum ar fi scrisori de garanţie, acreditive,
linii de credit şi altele;
• varietatea şi calitatea portofoliilor de credit şi investiţii;
• gradul de concentrare a riscului;
• adecvarea politicilor şi practicilor de credit şi investiţii;
• capacitatea de administrare corespunzătoare a activelor, inclusiv identificarea şi corectarea
activelor problemă;
• adecvarea controlului intern şi a sistemelor informatice manageriale.
Definirea ratingurilor rezultate din analiza indicatorilor pentru componenta calitatea activelor:
Rating 1 indică o calitate adecvată a activelor şi practicilor de administrare a creditului.
Deficienţele identificate sunt minore şi expunerea la risc referitoare la protecţia capitalului este modestă.
Calitatea activelor în astfel de instituţii presupune o supraveghere minimă.
Rating 2 indică o calitate satisfăcătoare a activelor şi practicilor de admninistrare a creditului.
Nivelul şi seriozitatea sistemului de clasificare şi alte deficienţe justifică un nivel limitat al atenţiei
supravegherii.
Rating 3 este atribuit în situaţia în care calitatea activelor şi a practicilor de administrare a
creditului sunt mai puţin decât satisfăcătoare. Trendul poate fi stabil sau indică deteriorarea calităţii
activelor sau o creştere a expunerii la risc. Nivelul şi seriozitatea clasificării activelor impun o
supraveghere atentă. În general, se manifestă nevoia îmbunătăţirii practicilor de admninistrare a creditului
şi riscului.
Rating 4 este atribuit instituţiilor financiare cu o calitate a activelor şi a practicilor de administrare
a creditului deficitare. Nivelul riscului activelor problemă e controlat necorespunzător în mod
semnificativ, expunând instituţia la potenţiale pierderi care nu sunt controlate şi care pot ameninţa
viabilitatea acesteia
Rating 5 indică o calitate critică a activelor sau a practicilor de administrare a creditului, care pot
constitui o ameninţare iminentă pentru viabilitatea instituţiei.
În analiza calităţii activelor sunt utlizaţi următorii indicatori:
1. Rata generală de risc:
Rata generală de risc = (Active la valoarea netă, ponderate în funcţie de gradul lor de risc de
credit/Total active din bilanţ la valoarea contabilă) + + (Elemente în afara bilanţului, transformate în
echivalent credit, în funcţie de gradul lor de risc de transformare în credit, ponderate în funcţie de gradul
lor de risc de credit/Total elemente în afara bilanţului la valoarea contabilă).
Limite:
• mai mare sau egal cu (media pe sistem sau grup bănci – 30%) rating 1
• mai mic decât (media pe sistem sau grup bănci – 30%)
• mai mare sau egal cu (media pe sistem sau grup bănci – 10%) rating 2
• mai mare decât (media pe sistem sau grup bănci – 10%)
• mai mic decât (media pe sistem sau grup bănci + 10%) rating 3
• mai mare decât (media pe sistem sau grup bănci + 10%)
• mai mic decât (media pe sistem sau grup bănci + 30%) rating 5
2. Credite acordate clientelei / Total activ
Credite acordate clientelei/Total activ = (Operaţiuni cu clientela, exclusiv creanţe şi valori de
recuperat, la valoarea brută + Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni cu clientela exclusiv valori de
recuperat + + Provizioane pentru creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni cu clientela exclusiv cele
aferente valorilor de recuperat)/Total activ la valoarea brută (sume nete + amortizări şi provizioane).
Limite:
• mai mic sau egal cu 50% rating 1
• 50,1 – 55% rating 2
• 55,1 – 60% rating 3
• 60,1 – 65% rating 4
• mai mare decât 65% rating 5
3. Credite acordate clientelei în total surse atrase şi împrumutate
Credite acordate clientelei în total surse atrase şi împrumutate = (Operaţiuni cu clientela, exclusiv
creanţe şi valori de recuperat, la valoarea brută + Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni cu
clientela exclusiv valori de recuperat + Provizioane pentru creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni
cu clientela exclusiv cele aferente valorilor de recuperat)/Surse atrase şi împrumutate (Total pasiv –
capitaluri proprii, asimilate şi provizioane).
Limite:
• mai mic sau egal cu 60% rating 1
• 60,1 – 65% rating 2
• 65,1 – 70% rating 3
• 70,1 – 75% rating 4
• mai mare decât 75% rating 5.
4. Creanţe restante şi îndoielnice / Total portofoliu credite
Creanţe restante şi îndoielnice / Total portofoliu credite = ( Creanţe restante şi îndoielnice din
opearţiuni interbancare exclusiv depozite la bănci şi valori de recuperat + Creanţe restante şi îndoielnice
din operaţiuni cu clientela exclusiv valori de recuperat + Creanţe restante şi îndoielnice privind titlurile
primite în pensiune livrată ) / ( Credite acordate băncilor + Credite acordate clientelei + Titluri primite în
pensiune livrată).
Limite:
• mai mic sau egal cu 2% rating 1
• 2,1 – 4% rating 2
• 4,1 – 6% rating 3
• 6,1 – 8% rating 4
• mai mare decât 8% rating 5.
5. Creanţe restante şi îndoielnice / Total activ
Creanţe restante şi îndoielnice/Total activ = (Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni de
trezorerie şi operaţiuni interbancare + Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni cu clientela + Creanţe
restante şi îndoielnice din operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse + Creanţe restante şi îndoielnice din
valori imobilizate)/Total activ la valoarea netă.
Limite:
• mai mic sau egal cu 2% rating 1
• 2,1 – 4% rating 2
• 4,1 – 6% rating 3
• 6,1 – 8% rating 4
• mai mare decât 8% rating 5.
6. Creanţe restante şi îndoielnice/Capitaluri proprii
Creanţe restante şi îndoielnice/Capitaluri proprii = (Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni
de trezorerie şi operaţiuni interbancare + Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni cu clientela +
Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse + Creanţe restante şi
îndoielnice din valori imobilizate) Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane.
Limite:
• Crî < 30% Cp şi Cp > 0 rating 1
• 30%Cp < Crî < 50% Cp şi Cp > 0 rating 2
• 50%Cp < Crî < 70% Cp şi Cp > 0 rating 3
• 70%Cp < Crî < 100% Cp şi Cp > 0 rating 4
• Crî < Cp sau Cp > 0 rating 5
7. Rata riscului de credit 2
Rata riscului de credit 2 = Expunere neajustată aferentă creditelor şi dobânzilor clasificate în
îndoielnic şi pierdere, inclusive elementele în afara bilanţului/Total credite şi dobânzi clasificate.
Limite:
• mai mic sau egal cu 5% rating 1
• 5,1 – 10% rating 2
• 10,1 – 20% rating 3
• 20,1 – 30% rating 4
• mai mare decât 30% rating 5.
8. Rata de acoperire a creditelor şi plasamentelor neperformante
Rata de acoperire a creditelor şi plasamentelor neperformante = (Fonduri proprii – Credite
bancare şi nebancare, plasamente interbancare şi dobânzi aferente clasificate în îndoielnic şi pierdere
expunere ajustată)/Total active la valoarea netă.
Limite:
• mai mare sau egal cu 8% rating 1
• 7 – 7,9% rating 2
• 5 – 6,9% rating 3
• 2 – 4,9% rating 4
• mai mic decât 2% şi fonduri proprii negative rating 5.
9. Ponderea creditelor banacare şi nebancare, a plasamentelor interbancare şi a dobânzilor
aferente acestora clasificate în substandard, îndoielnic şi pierdere expunere ajustată în total active.
Limite:
• mai mic sau egal cu 5% rating 1
• 5,1 – 15% rating 2
• 15,1 – 30% rating 3
• 30,1 – 50% rating 4
• mai mare decât 50% rating 5.
10. Gradul de acoperire cu rezerve şi provizioane a expunerii ponderate în funcţie de risc
aferente creditelor bancare şi nebancare, plasamentelor interbancare şi dobânzilor
corespunzătoare acestora clasificate în substandard, îndoielnic şi pierdere.
Indicatorul se determină prin raportul: (Rezerva generală pentru riscul de credit + Provizioane
aferente creditelor şi plasamentelor)/Expunere ajustată a creditelor şi plasamentelor clasificate
substandard, îndoielnic şi pierdere.
Limite:
• mai mare sau egal cu 90% rating 1
• 80 – 89,9% rating 2
• 60 – 79,9% rating 3
• 20 – 59,9% rating 4
• mai mic decât 20% rating 5.
4. Managementul bancar
Ratingul acestei componente reflectă capacitatea consiliului de admninistraţie şi a
managementului băncii de a identifica, cuantifica,
monitoriza şi controla riscurile activităţii şi de a asigura, astfel, stabilitatea, siguranţa şi eficienţa
instituţiei, în concordanţă cu legile şi reglementările în vigoare. Conducerea executivă este răspunzătoare
pentru dezvoltarea şi implementarea politicii, procedurilor şi practicilor care transpun obiectivele
consiliului de admninistraţie şi limitele de risc în standarde prudente de operare.
În funcţie de natura şi scopul activităţilor băncii, practicile manageriale au în vedere întreaga
gamă de riscuri: riscul de credit, de lichiditate, de piaţă, operaţional, de tranzacţie, de reputaţie, de
strategie, de conformitate, legal şi alte riscuri. Soliditatea practicilor manageriale este demonstrată de:
existenţa unui personal competent, a unor politici adecvate, a unui program de audit propriu şi control
intern corespunzător cu mărimea şi complexitatea instituţiei, abilitatea în administrarea riscurilor, precum
şi de existenţa unui sistem informaţional eficient.
5. Profitabilitatea sistemului bancar
Calitatea şi cantitatea veniturilor sunt evaluate în funcţie de:
• capacitatea de a asigura adecvarea capitalului prin reinvestirea profitului;
• nivelul, trendul şi stabilitatea veniturilor;
• sursele veniturilor;
• nivelul cheltuielilor de operare;
• vulnerabilitatea veniturilor la expunerile riscului de piaţă;
• adecvarea provizioanelor pentru pierderile la credite şi alte rezerve;
• tranzacţiile cu titluri de valoare;
• efectele de taxare asupra veniturilor;
• procesele previzionale şi sistemele informaţionale ale managementului.
În consecinţă, acest rating reflectă nu numai volumul şi trendul veniturilor, dar şi factorii care pot
afecta susţinerea sau calitatea veniturilor. Volumul, la fel ca şi calitatea veniturilor, poate fi afectat de
administrarea excesivă şi inadecvată a riscului de credit, care poate conduce la alocări de provizioane
suplimentare pentru pierderi din credite sau de nivelurile ridicate ale riscului pieţei, care pot expune
nejustificat veniturile instituţiei la fluctuaţiile ratei de dobândă. De asemenea, calitatea veniturilor poate fi
diminuată de o încredere nejustificată în câştiguri extraordinare. Veniturile viitoare pot fi afectate de
incapacitatea de a prevedea şi controla fondurile şi
cheltuielile de operare, strategii de afaceri executate defectuos sau prost consiliate, un slab management
sau expunere necontrolată la alte riscuri.
Definirea ratingurilor rezultate din analiza indicatorilor pentru componenta profitabilitate:
Rating 1 indică venituri puternice. Veniturile sunt mai mult decât suficiente pentru a suporta
costul operaţiilor, menţinerea adecvării capitalului şi nivelurile de alocare considerate să asigure calitatea
activelor, creşterea acestora şi alţi factori care afectează calitatea, cantitatea şi trendul veniturilor.
Rating 2 indică venituri satisfăcătoare. Veniturile sunt suficiente pentru a suporta costul
operaţiilor, menţinerea adecvării capitalului şi nivelurile de alocare considerate necesare asigurării
calităţii activelor, creşterea acestora şi alţi factori care afectează calitatea, cantitatea şi trendul veniturilor.
Veniturile care sunt relativ constante sau care au înregistrat un uşor declin, pot primi ratingul 2, dacă
avem asigurarea că nivelul veniturilor băncii este adecvat, în sensul factorilor de evaluare menţionaţi mai
sus.
Rating 3 indică venituri care cer să fie îmbunătăţite. Veniturile nu pot suporta în întregime costul
operaţiilor şi asigură creşterea capitalului şi nivelurile de alocare în legătură cu condiţia generală a
instituţiei, creşterea şi alţi factori care afectează calitatea, cantitatea şi trendul veniturilor.
Rating 4 indică venituri insuficiente. Veniturile sunt insuficiente pentru a suporta costul
operaţiilor şi menţinerea unui capital şi a unor niveluri de alocare corespunzătoare. Instituţiile astfel
evaluate pot fi caracterizate prin fluctuaţii în câştigul net, dezvoltare şi trenduri negative semnificative,
pierderi intermitente sau o cădere reală a veniturilor în anii anteriori.
Rating 5 indică un nivel al veniturilor mult deficitar. O instituţie financiară cu rating 5
înregistrează pierderi care reprezintă o serioasă ameninţare la viabilitatea sa, prin eroziunea capitalului.
1. În analiza profitabilităţii sunt utilizaţi următorii indicatori:
= Profit net/Total activ la valoarea netă.
Limite:
• mai mare sau egal cu 5% rating 1
• 4 – 4,9% rating 2
• 3 – 3,9% rating 3
• 0,6 – 2,9% rating 4
• mai mic decât 0,6% rating 5.
2. Rata rentabilităţii financiare ( ROE )
ROE = Profit net/Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane.
Limite:
• mai mare sau egal cu 11% rating 1
• 8 – 10,9% rating 2
• 6 – 7,9% rating 3
• 4 – 5,9% rating 4
• mai mic decât 4% rating 5.
3. Rata rentabilităţii activităţii de bază
Rata rentabilităţii activităţii de bază = (Venituri din exploatare –
Venituri din provizioane)/(Cheltuieli de exploatare – Cheltuieli cu
provizioanele).
Rata rentabilităţii activităţii de bază = (Total venituri curente – Venituri din provizioane şi
recuperări de creanţe amortizate – Venituri din reluarea rezervei generale pentru riscul de credit)/(Total
cheltuieli curente – Cheltuieli cu provizioane şi pierderi din creanţe nerecuperabile.
Limite:
• mai mare decât 150% rating 1
• 125 – 150 % rating 2
• 115 – 124,9 % rating 3
• 100 – 114,9% rating 4
• mai mic decât 100% rating 5
6. Lichiditatea bancară
Lichiditatea este o proprietate generalǎ a activelor şi exprimǎ capacitatea acestora de a fi
transformate rapid şi cu o cheltuialǎ minimǎ în monedǎ lichidǎ (numerar sau disponibil în contul curent).
Lichiditatea bancară este mai degrabă o problemă de gestiune a pasivelor şi activelor bancare care
au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea exprimă capacitatea unei bănci de a-şi finanţa operaţiile
curente. Riscul de lichiditate, pentru o bancă, este expresia însăşi a probabilităţii pierderii acestei
capacităţi de finanţare.
Una dintre cele mai importante sarcini ale conducerii unei bănci este
de a estima şi de acoperi în mod corect nevoile de lichiditate bancară. Pe termen lung rentabilitatea unei
bănci poate fi afectată negativ dacă banca deţine în portofolii prea multe active financiare lichide faţă de
nevoile sale.
Dar, pe de altă parte, prea puţine lichidităţi pot crea probleme financiare severe, mai ales pentru
băncile mici, şi pot genera chiar falimentul bancar.
Lichiditatea adecvată a fiecărei bănci din sistem este extrem de importantă şi pentru minimizarea
riscului sistematic datorită riscului de contagiune prin sistemul de plăţi interbancar.
Elementul principal al gestiunii lichidităţii este poziţia monetară.
Poziţia monetară a unei bănci reprezintă valoarea la un moment dat a tuturor activelor sale lichide.
Indicatorii de lichiditate cei mi utilizaţi sunt: poziţia lichidităţii, pasivele nete şi indicele de
lichiditate, transformarea medie a scadenţelor şi rata lichidităţii.
Poziţia lichidităţii – acest indicator a apărut din practica gestiunii de
trezorerie şi este folosit ca indicator de fundamentare al acesteia şi al
acoperirii nevoilor de lichiditate pe termen scurt. Poziţia lichidităţii se calculează pe zile (pentru
săptămâna următoare), pe luni (pentru luna următoare) şi pe luni (pentru anul curent).
Poziţia lichidităţii = Active lichide – Pasive imediate,
unde,
activele lichide = moneda băncii centrale + plasamente scadente de încasat;
pasive imediate = depozite volatile + împrumuturi scadente de rambursat.
Optimizarea poziţiei lichidităţii bancare presupune echilibrarea celor
două elemente principale: activele lichide şi pasivele imediate şi deci
obţinerea unei poziţii nule. Acest fapt este impus de gestiunea riscului şi de maximizarea rentabilităţii
bancare.
Valoarea acestui indicator poate fi:
● negativă – atunci activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea
integrală a obligaţiilor imediate. În această situaţie trebuie să se recurgă la surse de lichiditate pentru
acoperirea acestui deficit.
Deficitul poate fi acoperit fie prin împrumuturi la banca centrală (pentru nevoi sezoniere), pentru
apelarea la împrumuturile interbancare (rezervele împrumutate), prin lichidarea înainte de termen a unor
active din portofoliu (eventual cuplată cu o operaţie de restructurare a acesteia), fie prin titularizarea unor
credite.
● pozitivă – atunci resursele lichide de care dispune banca depăşesc
necesarul său pentru perioada corespunzătoare. Situaţia este de apreciat, dar nu trebuie neglijat aspectul
mărimii acestui excedent de lichiditate. Mărimea excedentului admisibil se poate folosi ca o normă
internă de gestiune. Aceasta deoarece elementele în baza cărora s-au făcut calculele sunt mărimi
anticipate şi nu certe şi deci este bine să avem o rezervă, minimă de lichiditate. Pe de altă parte, activele
lichide sunt cel mai prost plasament bancar în termeni de rentabilitate şi nivelul lor trebuie minimizat.
Aşadar, deşi se doreşte o poziţie a lichidităţii nulă, de cele mai multe se acceptă şi un excedent
minim justificat de un comportament raţional.
Mărimea absolută a acestui excedent se poate stabili fie în funcţie de cheltuielile de gestiune a
portofoliului, fie în funcţie de marja medie de eroare înregistrată anterior la aprecierea în avans a poziţie
lichidităţii. Dacă aprecierea se face în funcţie de cheltuieli, atunci mărimea limitei este egală cu valoarea
minimă a portofoliului de titluri ale datoriei publice pentru care veniturile realizate în urma plasamentului
le egalează pe cele de gestiune a acestuia. Pentru mărimi ale excedentului de lichiditate peste această
limită se justifică plasarea sumelor disponibile pe termen scurt, de preferat cu scadenţe în perioadele cu
poziţia lichidităţii negativă.
Pasivele nete – această grupă de indicatori are trei componente distincte ce pot fi calculate în
baza aceloraşi date:
● pasivele nete simple se calculează pentru fiecare perioadă ca diferenţă între pasivele şi activele cu
aceeaşi scadenţă. Acestea arată pentru fiecare perioadă măsura în care activele scadente acoperă
obligaţiile scadente. Pentru pasivele nete pozitive, banca trebuie să găsească surse suplimentare de
acoperire a obligaţiilor scadente. O observaţie de reţinut este aceea că suma absolută a pasivelor nete este
egală cu zero (pentru că total active + total pasive).
Pasive nete simple = Pasive scadente – Active scadente.
● pasivele nete cumulate se calculează ca diferenţă între pasivele şi
activele cumulate corespunzătoare fiecărei perioade. Pasivele nete cumulate sunt folosite pentru a
semnala perioade de maximă lichiditate.
Pasive nete cumulate = Pasive cumulate – Active cumulate.
● indicele lichidităţii se calculează pe baza aceloraşi date, prin raportarea activelor şi pasivelor din
fiecare perioadă. Activele/ pasivele din fiecare perioadă sunt ponderate fie cu numărul mediu de zile
corespunzător fiecărei perioade, fie cu numărul curent al grupei de scadenţe respective.
Valoarea indicelui depinde doar de mărimea activelor/ pasivelor corespunzătoare fiecărei
perioade, iar sistemul de ponderare folosit nu poate schimba valoarea supra sau subunitară a raportului. O
ponderare proporţională cu număul mediu de zile corespunzător fiecărei scadenţe va da un rezultat mai
precis.
Faţă de 1 valoarea indicatorului exprimă transformarea de scadenţe practicată global de bancă:
● pentru 1 sau valori foarte apropiate de 1 banca nu face practic transformare de scadenţe;
● pentru valori subunitare transformarea se face din pasive pe termen scurt în active pe termen
lung. Este o situaţie tipică ce avantajează banca atunci când curba dobânzilor este crescătoare;
● pentru valori supraunitare transformarea practicată este prin pasive
pe termen lung în active pe termen scurt. În acest caz nu există risc de lichiditate pentru că activele îşi
ating scadenţa înaintea surselor care le-au finanţat. Din punctul de vedere al rentabilităţii plasamentelor o
astfel de structură nu este avantajoasă decât pentru scurtele perioade de timp când rata dobânzii pe termen
scurt este mai mare decât cea pe termen lung.
Lichiditatea şi administrarea resurselor şi plasamentelor sunt evaluate în funcţie de:
- trendul şi stabilitatea depozitelor;
- gradul şi trendul utilizărilor pe termen scurt, sursele volatile de fonduri, finanţarea activelor pe
termen lung;
- accesul la pieţele monetare şi alte surse de finanţare;
- adecvarea surselor de lichiditate şi abilitatea de a face faţă nevoilor de lichiditate;
- eficienţa politicilor şi practicilor de lichiditate, strategiile de administrare a fondurilor;
- sistemele informatice de administrare şi planurile de finanţare;
- capacitatea managementului de a identifica, măsura, monitoriza şi
controla lichiditatea şi nivelul de diversificare al surselor de finanţare.
Definirea ratingurilor rezultate din analiza indicatorilor pentru componenta lichiditate:
− Rating 1 indică niveluri de lichiditate puternice şi prcatici de administrare a fondurilor bine
dezvoltate. Instituţia are acces sigur la suficiente surse pentru constituirea de fonduri în termeni
favorabili, pentru nevoile de lichidităţi prezente şi anticipate.
− Rating 2 indică niveluri de lichiditate şi practici de administrare a fondurilor satisfăcătoare. O
serie de deficienţe minore pot fi constatate în practicile de administrare a fondurilor.
− Rating 3 indică niveluri de lichiditate sau practici de administrare a fondurilor care necesită
îmbunătăţiri. Instituţiile clasificate în acest rating nu au acces rapid la fonduri în termeni rezonabili sau
pot înregistra deficienţe semnificative în perioadele de administrare a fondurilor.
− Rating 4 indică niveluri de lichiditate deficitare sau practici inadecvate de administrare a
fondurilor. Instituţiile clasificate în acest rating nu sunt capabile să obţină un volum suficient de fonduri
în termeni rezonabili pentru asigurarea nevoiii de lichiditate.
− Rating 5 indică niveluri de lichiditate sau practici de administrare a
fondurilor atât de deficitare, încât viabilitatea instituţiei este grav ameninţată. Instituţiile clasificate în
această categorie cer asistenţă financiară externă imediată, pentru a asigura rambursarea obligaţiilor la
scadenţă sau alte nevoi de lichiditate.
În analiza lichidităţii sunt utilizaţi următorii indicatori:
1. Lichiditatea curentă
Lichiditatea curentă = Active curente/Pasive curente
Limite:
• mai mare decât 130% rating 1
• 100 – 130% rating 2
• 80 – 99,9% rating 3
• 70 – 79,9% rating 4
• mai mic decât 70% rating 5
2. Rata lichidităţii
Rata lichidităţii = Active lichide/Total depozite atrase
Limite:
• mai mare decât 50% rating 1
• 35 – 49,9% rating 2
• 25 – 34,9% rating 3
• 15 – 24,9% rating 4
• mai mic decât 14,9% rating 5
3. Credite acordate clientelei/Depozite atrase de la clienţi
Credite acordate clientelei/Depozite atrase de la clienţi = (Credite acordate clientelei + Creanţe
restante şi îndoielnice din operaţiuni cu clientela + + Provizioane pentru creanţe restante şi îndoielnice
din operaţiuni cu clientela)/(Conturi de depozite + Certificate de depozit + Carnete şi librete de
economii).
Limite:
• mai mic decât 85% rating 1
• 85 – 104,9% rating 2
• 105 – 114,9% rating 3
• 115 – 125% rating 4
• mai mare decât 125% rating 5