Terra Sebus. Acta Musei Sabesiensis, 8, 2016, p. 279-295.
INSTRUCŢIA ŞI EDUCAŢIA ÎN PRINCIPATELE ROMÂNE
PREPAŞOPTISTE. OBSERVATORI ŞI APORTURI FRANCEZE DE LA 1821 PÂNĂ ÎN AJUNUL REVOLUŢIEI DE LA 1848 (II)
Violeta-Anca EPURE∗
După anul 1821, difuzarea limbii franceze în Principatele Române a înregistrat noi progrese datorate atât tinerilor intelectuali care reveneau de la studii din Franţa, cât şi preceptorilor care-i educau pe copiii boierilor români sau care predau în şcolile private şi publice, originari tot din patria lui Voltaire. O contribuţie importantă a avut-o şi circulaţia intensă a cărţilor autorilor francezi1, citite fie în original, fie în traducere, care au contribuit la răspândirea ideilor occidentale, în general, şi ale culturii franceze, în special 2.
Încă din deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, în Principate au sosit mulţi străini; unii dintre ei posedau o cultură aleasă şi s-au angajat ca profesori în casele bogaţilor, unde predau diverse materii în limbile franceză, germană, greacă şi italiană. Mai târziu, cei mai întreprinzători dintre ei, au deschis pensioane particulare de băieţi sau de fete, cu aprobarea Eforiei Şcoalelor. Pensioanele au primit la scurt timp nu numai elevi externi, ci şi interni, de pe urma cărora proprietarii lor obţineau beneficii substanţiale. Părinţii erau mulţumiţi pentru că nu mai aveau nicio grijă cu privire la educaţia copiilor lor internaţi la pensioane, fiindu-le astfel asigurate procesul de învăţământ, însuşirea unei limbi străine cel puţin, educaţia şi bunele maniere3.
În 1822, J. M. Lejeune, profesor de literatură şi fost secretar al domnului Moldovei Scarlat Callimachi şi preceptor al copiilor săi, a publicat la Editura Masson din Paris, traducerea lucrării consulului austriac din Moldova, Raicevich, Voyage en Valachie et en Moldavie. În acea lucrare se preciza că educaţia băieţilor din familiile bune era încredinţată profesorilor francezi; dascălul grec nu mai preda decât religia şi greaca, limba franceză câştigase teren şi toţi boierii înţelegeau şi vorbeau franţuzeşte. Conform acelei mărturii, orice persoană care beneficiase cât de cât de educaţie era în stare să converseze în franceză4.
∗ Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava; e-mail: [email protected]. 1 Papacostea-Danielopolu 1974, p. 155-156. 2 Păuş 2010, p. 139; Oncescu 2007, p. 25. 3 Potra 1990, p. 52. 4 „Toţi boierii vorbesc azi franţuzeşte şi nu e nimeni care, dacă a primit ceva educaţie, să nu fie în stare a ţinea o conversaţie în această limbă” (Calistru 2003, p. 43; Dumas, Dumas 2003,
Violeta-Anca Epure
280
În mai 1823, consulul francez de la Bucureşti, Hugot, acuza guvernul muntean că ar fi împărţit veniturile şcolii, care, mai înainte, „sub greci”, avea „15-18 profesori” între boieri; observatorul francez mai consemna revoltat că a fost necesar ca „un agent străin” să intervină pentru ca din suma de 110000 lei să se păstreze vreo 300-400 lei pentru un singur profesor român5. La 25 mai, Hugot îi scria lui Damas despre soluţia pe care el o găsise pentru creşterea influenţei franceze în Valahia: cum domnitorul confiscase suma de 104000 de piaştri necesară plătirii profesorilor străini care activau la Colegiul de la Bucureşti, iar tinerii boieri creşteau într-o stare de ignoranţă crasă, parcă mai mare chiar decât a părinţilor lor, soluţia propusă era trimiterea unor asemenea fii de boieri la studii în Franţa. După mai multe demersuri şi după ce a înfruntat în repetate rânduri atât opoziţia domnului, cât şi pe cea a consulului austriac, Hugot a obţinut şi prima victorie în această direcţie: fiul cel mai mare al marelui postelnic Filip Lenş, care avea vreo 15 ani, plecase cu 12 zile mai înainte la Paris, la şcoala domnului Lemoine. Consulul francez mai specifica şi că ceilalţi doi fraţi vor lua drumul Parisului în curând; el îşi exprima, totodată, speranţa că şi alţii îi vor urma exemplul lui Filip Lenş, mai cu seamă că şi un boier pe nume Golescu îi ceruse domnitorului permisiunea de a-şi trimite fiii la studii în Franţa6.
Într-un raport consular adresat de Hugot lui Damas, la 29 ianuarie 1825, se menţiona, printre altele, şi prezenţa unui dascăl francez la Curtea domnească care se ocupa de educaţia beizadelelor, plătit cu modesta sumă, după părerea conaţionalului său, de 150 de piaştri pe lună7.
Între 1822 şi 1828, în timpul domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza, la Iaşi au existat patru pensioane franceze: trei de băieţi şi unul de fete8. În prima categorie se înscriau cel al lui Victor Cuénim-Four, pensionul lui Mouton şi pensionul de la Miroslava, condus de profesorii Lincourt, Chefneu şi Bagard9. Mai târziu, ultimul pension menţionat a fost condus numai de Lincourt10. Domnul Mihail Sturdza îl preţuia foarte mult pe profesorul Lincourt şi chiar i-a încredinţat educaţia fiilor săi, Dimitrie şi Grigore. În 1834, l-a însărcinat p. 118). 5 Hurmuzaki 1912, p. 1099; Iorga 1971, p. 90. 6 Hurmuzaki 1913, p. 17-18. 7 Ibidem, p. 7. 8 Eliade 1914, p. 250; Berindei 1979, p. 406; Mărieş 1985, p. 154-155; Berindei 1991, p. 382. 9 Eliade 1914, p. 300; Iorga 1971, p. 120; Berindei 1979, p. 406; Mărieş 1985, p. 154-155; Drăgan, Stescu 1999, vol. II, p. 571; Vitcu 2002, p. 29; Dumas, Dumas 2003, p. 118; Ioniţă 2007, p. 209; Liu 2008, p. 145-146. 10 Revoluţionar, institutor originar din Lunéville, Lincourt a sosit la Iaşi în 1813; el îmbina talentul profesoral şi pedagogic cu acela de industriaş; avea la Iaşi „o moară de oloi” făcută de el însuşi. Lincourt era atât de ataşat de Moldova, încât o numea patria sa adoptivă. La 1835, s-a retras în capitala moldavă, unde a şi murit la scurtă vreme (Dumas, Dumas 2003, p. 118).
Instrucţia şi educaţia în Principatele Române prepaşoptiste
281
cu misiunea de a-i conduce la studii în Franţa, la Lunéville, la institutul condus de abatele L’Hommé, fost profesor al domnului. Din cea de-a doua categorie, menţionăm pensionul de fete „Garet et son epouse”. În 1830, cuplul Garet a plecat la Strasbourg pentru a deschide o librărie. S-au întors la Iaşi după trei ani, unde au redeschis pensionul; la 29 iulie 1834, elevele pensionului au dat în onoarea noii domnii a lui Mihail Sturdza, în salonul boierului Balş, prima reprezentaţie teatrală în limba franceză jucată de tinere moldovene. Ziarul Albina Românească remarca progresele realizate de eleve în învăţarea acestei limbi. În 1836, pensionul mai avea 12 fete, domnul Garet era singurul profesor, iar soţia sa se ocupa de chestiunile administrative şi de supraveghere. Surorile lui Mihail Kogălniceanu au frecventat acest pension. Pensiunea „Garet” va funcţiona până în 1848, anul morţii fondatorului său11. Pe la 1845, pensionul francez al lui Louis Jourdan, protejat al consulatului, originar din Lausanne, se bucura de o notorietate recunoscută de către autorităţile politice şi de către presă12.
Ziarul Albina Românească era plin cu anunţuri despre deschiderea de pensioane la Iaşi, conduse de profesori francezi: în numerele publicaţiei apărute în 1831-1832, erau menţionaţi Victor Cuénim, Louis Jourdan, Malgouverné, Tribout, Lincourt, Bagard (Bagarre)13. În toamna anului 1832, Vaillant a deschis cu soţia sa un pension de fete, care se va bucura de o bună reputaţie. Până în 1838, a funcţionat şi pensionul de fete al doamnelor Comble şi Bonet (Bonnay), care fusese inaugurat la începutul perioadei regulamentare14. A mai existat şi un institut particular de învăţământ pentru băieţi, condus, timp de cinci ani, de suditul francez J. Sachetti, fondatorul „fabricii” de maşini şi unelte agricole din Iaşi15.
Consulul Duclos a întocmit la 15/27 februarie 1832 o listă a supuşilor francezi din Iaşi, printre care figurau şi profesori de franceză, precum Carron, originar din Franţa, Ballif, din Elveţia, preceptori precum Laurent, francez la origine sau L. Jourdan, institutoarele Madame Raimond şi Madame Pranapré, ambele franţuzoaice.
Un moment important în evoluţia studiului în limba franceză a fost reprezentat de prevederile privind învăţământul public în spiritul Regulamentelor Organice, emise în Valahia în 1831 şi în Moldova în 1832. Erau de fapt primele legi ale educaţiei în sensul modern al cuvântului, care au 11 Husar 1968, p. 69; Berindei 1979, p. 406; Mărieş 1985, p. 154-155; Dumas, Dumas 2003, p. 119. 12 În aceeaşi perioadă, profesorii Charles Malgouverné şi Tribout făceau publicitate institutului lor în Albina Românească (Vitcu 2002, p. 29; Dumas, Dumas 2003, p. 123). 13 Iorga 1971, p. 93, 120; Bădărău 1982, p. 389; Mărieş 1985, p. 155; Liu 2008, p. 146. 14 Hurmuzaki 1912, p. 445; Berindei 1963, p. 194; Isar 1972, p. 38; Istoria românilor 2003, p. 335. 15 Mărieş 1985, p. 155.
Violeta-Anca Epure
282
pus definitiv capăt învăţământului grecesc şi au deschis calea celui naţional în limba română. În aceeaşi perioadă s-a înregistrat însă şi o exagerare a rolului limbii franceze, prin tendinţa de a înlocui limba română în învăţământul privat şi la academiile princiare. Franceza se regăsea printre „materiile extraordinare”. Printre şcolile care au susţinut instruirea în limba franceză şi au încurajat sosirea profesorilor de origine franceză, o putem aminti pe cea de la „Sf. Sava” din Bucureşti16, deschisă în 1818 de Gheorghe Lazăr, sau gimnaziul de la Iaşi, înfiinţat în 1828 şi condus de Gheorghe Asachi. La instituţia de învăţământ din capitala Valahiei, problema limbii fusese tranşată cu fermitate: „cel ce nu ştie franţuzeşte să nu intre!” Ambele instituţii au acordat un loc privilegiat limbii franceze în programele lor de studii. Sunt documente care atestă aceste programe, numele profesorilor de franceză, existenţa manualelor, dicţionarelor şi cărţilor de limba franceză din bibliotecile lor. Începând din anul 1830, numărul şcolilor în care franceza era studiată a crescut semnificativ17.
De altfel, în spaţiul românesc s-a înregistrat după 1829 şi o mare „foame” de carte franceză, alimentată şi satisfăcută în parte de existenţa librăriilor şi cabinetelor de lectură18. În Principate, s-au stabilit şi franţuzoaice de origine nobilă sau burgheze, cel mai adesea văduve, care deveniseră directoare de şcoală sau institutoare în familiile boiereşti. Fetele trebuiau să înveţe limba franceză, pe atunci la modă, eventual şi pianul, dar şi să bea ceai sau să comande servitorilor. Au fost aduse cu mari cheltuieli şi guvernante franceze de la Paris. La începutul anilor ’30 ai secolului al XIX-lea, în pensionul soţilor Germont, tinerele învăţau franceza, dar şi să cânte la pian, la harpă, să danseze, să deseneze sau să coase. Tot în 1830 era fondată şi şcoala condusă de contesa Grandpré, care sosise în acel an de la Sankt Petersburg. Dacă în 1832, la pensionul său învăţau 4 fete, în 1836 numărul lor a crescut la 30, una dintre ele fiind chiar sora soţiei domnitorului. Doamna de Maymond şi fiica sa aveau un pension de domnişoare la doamna Casandra Cantacuzino. În 1834, sosea la Iaşi, din Basarabia, unde soţul său se ocupa de agricultură, doamna Chamboneaux (sau Chambonot). Ea a fondat un pension mai modest pentru fetele mai sărace. Taxa la pensionul ei era de 500 de franci pe an, în timp ce la concurentele sale era de 700-800 de franci. În 1844, Philippe-Auguste Joye, născut la Charleville, în 1802, şi soţia sa, Justine-Mélanie, au fondat un pension pentru fete care va funcţiona la Iaşi până în 186219. Călătorul francez M. Cochelet menţiona existenţa în oraşul Iaşi a trei pensioane franceze pentru fete şi a unuia pentru băieţi. Deşi erau foarte bine
16 Dumas, Dumas 2003, p. 119-120; Ioniţă 2007, p. 51. 17 Potra 1990, p. 43; Păuş 2010, p. 139-140. 18 Ioniţă 2007, p. 73. 19 Calistru 2003, p. 45; Dumas, Dumas 2003, p. 121, 123.
Instrucţia şi educaţia în Principatele Române prepaşoptiste
283
conduse, ele abia puteau rezista din cauză că boierii bogaţi preferau să-şi educe copiii la universităţile din străinătate. Un lucru similar se întâmpla şi la Bucureşti, unde existau două pensioane „ţinute de franţuzoaice”20. Prezenţa pensioanelor franceze în Principate reprezenta în viziunea lui Cochelet un omagiu adus limbii franceze, care era influentă mai ales la Bucureşti, la Colegiul „Sf. Sava”, care era frecventat de peste 500 de elevi. Programul de studii era compus din şase clase. Se ţineau câte cinci ore de limbă franceză, care erau urmate aproape de toţi tinerii. Excepţie făceau fiii de boieri, care erau crescuţi la Paris sau care beneficiau de educaţie în familie, unde erau instruiţi de institutorii francezi. În plus, în Europa, nu exista niciun oraş (nici măcar Varşovia sau Sankt Petersburg), unde limba franceză să beneficieze de o circulaţie „atât de largă ca la Bucureşti”21, în ciuda faptului că era vorbită peste tot de înalta societate.
J. A. Vaillant, venit în Valahia pe la 1829, a fost mai întâi „preceptor sau măcar profesor de franţuzeşte” în casa lui George Filipescu22. A deschis în anul 1830, cu aprobarea lui Kiseleff „o şcoală de limba franţozească”, împărţită în două clase, pentru gramatică şi literatură23. În 1832, a fost chemat de Eforia Şcoalelor pentru a conduce acea instituţie de învăţământ, pe care ar fi dorit s-o transforme într-o şcoală independentă de limbă franceză24.
După întemeierea Academiei Mihăilene, în 1835, de către domnitorul Mihail Sturdza, el însuşi iubitor al limbii franceze şi format în spiritul acelei culturi, franceza a fost predată de profesori nativi, aduşi acolo special pentru acest lucru; acolo au funcţionat numeroşi profesori, precum Etienne Monton (1830-1831)25, Ch. Tissot (1837-1845), Charles Malgouverné (1835-1849), Louis Répey26, Saint André, L. Jourdan, Jules Sachetti, Gallice, Campanu-Molère, Saint-André, Armand Loisel (în 1844), Paul Ménestrier (din 1845), Augustin Gallice (1846)27. Au rămas celebre cuvintele pe care profesorul de
20 Cochelet conchidea că „toate aceste eforturi puse în slujba educaţiei, adesea nerentabile pentru cei care le întreprind, sunt un strălucitor omagiu adus limbii noastre” (Rally 1931, p. 291; Prin Ţările Române 1984, p. 57-58). 21 Rally 1931, p. 291; Prin Ţările Române 1984, p. 58. 22 Adamescu 1924, p. 70; Duţu 1972a, p. 155; Isar 1972, p. 37. 23 În 1831, când eforia a decis să introducă la şcoala de la „Sf. Sava” un curs de limba franceză, cu a cărui predare erau însărcinaţi Simion Marcovici şi Ioniţă Pop, Vaillant era încă profesor particular (Adamescu 1924, p. 70; Isar 1972, p. 37). 24 Platon 1965, p. 948; Duţu 1972a, p. 155; Isar 1972, p. 37. 25 Bădărău 1987, p. 11, 87-88; Ungureanu 2004, p. 208. 26 Louis Répey l-a ajutat pe Gheorghe Grasse în redactarea primului proiect de reformă a academiei prin introducerea limbii române în învăţământul superior. Era retribuit cu 2400 de franci pe an la Academia Mihăileană; în plus mai dădea şi lecţii particulare pentru nu mai puţin de 120 de franci pe lună. A plecat de la Iaşi la Bucureşti în 1837 (Drăgan, Stescu 1999, vol. I, p. 278; Dumas, Dumas 2003, p. 121; Istoria românilor 2003, p. 331-332). 27 Drăgan, Stescu 1999, vol. I, p. 302; Vitcu 2002, p. 33; Dumas, Dumas 2003, p. 122-123;
Violeta-Anca Epure
284
literatură franceză Louis Répey le-a rostit în faţa elevilor Academiei Mihăilene la 1836:
„[...] studiaţi pentru a nu rămânea mai prejos de rostul vieţii ca oameni, studiaţi pentru că patria cere de la voi fii luminaţi, magistraţi chibzuiţi, apărători pricepuţi, studiaţi pentru că, în calitate de membri ai marii familii europene, nu puteţi rămânea zăbavnici în mersul cel răpede al civilizaţiei”28. La 1837, a fost adus Charles Maisonable la Academia Mihăileană pentru
a preda limba şi literatura franceză printr-o metodă mai modernă; cum însă principiile de democratizare ale profesorului francez, care fusese numit între timp şi rector, l-au deranjat pe consulul rus, domnitorul a fost nevoit să-l demită29. La Iaşi, pe la 1834, Sachetti a deschis un institut particular de învăţământ pentru băieţi, pe care l-a condus vreme de cinci ani. A predat franceza, germana, greaca, româna, aritmetica, istoria şi geografia. A folosit metoda lui Jacotot şi Lancaster. În 1844, soţia sa, Charlotte Sachetti, fonda un pension pentru domnişoare, apreciat de Albina Românească, din 27 august, acelaşi an30.
Alături de actori, ingineri, medici, librari, profesorii şi preceptorii de limbă franceză au întreţinut curentul francez în civilizaţia şi cultura Moldovei31. În domeniul culturii, în Moldova primei jumătăţi a veacului al XIX-lea, influenţa franceză a fost preponderentă. Consulul Duclos releva într-o depeşă din 1834 rolul civilizator al Franţei: toată generaţia acelei epoci, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, era formată în spirit francez şi educată la şcoli franceze. Toate pensioanele de fete erau conduse de franţuzoaice. El mai semnala şi existenţa a patru pensioane de fete la Iaşi, două la Botoşani şi unul la Galaţi. Duclos mai sublinia şi că importul de obiecte de lux din Franţa crescuse considerabil pe parcursul ultimului deceniu, iar limba franceză se bucura de o largă răspândire în toate clasele societăţii. Faptul era remarcat şi de diplomatul Bois le Comte în 1834, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti32.
Într-o scrisoare din 12 mai 1837 adresată contelui Molé, consulul Franţei de la Iaşi, Duclos, remarca că datorită domnitorului, care era un simpatizant al culturii şi civilizaţiei franceze, trei profesori francezi predau la Academia Mihăileană pe salarii considerabile. Duclos spera ca în curând numărul lor să crească. Tot el sublinia faptul că pentru studiul limbii ruse, care era obligatorie la acea şcoală, nu exista decât un profesor fără învăţăcei, pe când cursul de franceză, care nu era obligatoriu, era frecventat de toţi elevii. Ioniţă 2007, p. 51-52. 28 Ioniţă 2007, p. 209-210. 29 Taftă 1992, p. 565; Dumas, Dumas 2003, p. 121-122; Ioniţă 2007, p. 209-210. 30 Acest francez era originar din Jura. A sosit la Galaţi la 1833 şi a fondat o şcoală, care nu s-a bucurat de succes (Dumas, Dumas 2003, p. 123-124). 31 Mărieş 1985, p. 155-156. 32 Hurmuzaki 1913, p. 351, 856-857, 969-972.
Instrucţia şi educaţia în Principatele Române prepaşoptiste
285
Duclos aprecia că în câţiva ani, folosirea limbii franceze se va generaliza în Principate, ca şi în Franţa33.
Traducerile din Racine, Molière, Voltaire, Regnard, Bernardin de Saint Pierre s-au intensificat34. Teatrul francez înfiinţat la 1832 de trupa lui Baptiste Foureaux a făcut cunoscută literatura franceză; prezenţa lui în capitala moldavă a condus indirect la creşterea numărului de cumpărători de carte franceză. Au fost înfiinţate la Iaşi librării; o amintim pe cea a supusului francez, de origine elveţiană, Fr. Bell, fost profesor de franceză în casa lui Dimitrie Ghica, naturalist pasionat şi ornitolog, care-şi procura cărţile din Franţa şi din Belgia35. Pe lângă librării, au fost înfiinţate şi cabinete de lectură, cu rolul de biblioteci de împrumut; cartea franceză în original sau în traducere era la mare căutare. Stocurile de cărţi erau completate şi împrospătate periodic. Problemele care puteau apărea erau legate de transportul publicaţiilor, de satisfacerea gustului public, dar mai cu seamă de a nu contraria cenzura oficială36.
De pe la începutul deceniului al patrulea al celui de-al XIX-lea veac, au început să se editeze cărţi destinate studierii limbii franceze. Dacă în 1830, Grigore Pleşoianu tipărea la Sibiu Limba franţuzească şi ortografia ei, o traducere a gramaticii lui Fournier, la 1835, Costache Aristia edita la Bucureşti o Prescurtare de gramatică franţozească.
În deceniile 4 şi 5 ale secolului al XIX-lea, numărul tinerilor care luau drumul Parisului pentru a studia a fost în continuă creştere. Ei nu mai aveau nevoie de prezenţa ofiţerilor ruşi, ca la 1830, pentru a conversa şi a învăţa franţuzeşte, tinerii români mergeau direct în Franţa37. Capitala acestei ţări a fost în prima parte a veacului al XIX-lea un centru de formare culturală, politică şi ideologică pentru tineretul român. După 1830, din grupul de tineri sârguincioşi care studiau domenii diverse, stăpâniţi de elan patriotic, îi menţionăm pe fraţii Vasile şi Iancu Alecsandri, N. Kretzulescu, Al. I. Cuza, Panaite Radu, N. Cantacuzino-Paşcanu, M. Anagnosti, Iancu Filipescu-Vulpe, C. N. Brăiloiu, Dimitrie şi Ion C. Brătianu, Ioan şi Gr. Suţu, P. Donici
33 Ibidem, p. 908; Bădărău 1996-1997, p. 209. 34 Eliade 1914, p. 297, 300-301, 307, 323; Berindei 1979, p. 406. 35 Consulul prusac J. F. Neigebaur consemna că „în librăriile lui Fr. Bell şi A. Hennig puteau fi comandate toate cărţile literaturii europene” (Duţu 1972b, p. 173; Filimon 1973, p. 75-76; Mărieş 1985, p. 156; Vitcu 2002, p. 293; Ioniţă 2007, p. 44, 216). 36 Era un lucru obişnuit să se întocmească liste cu publicaţiile intrate în Principate, dar şi adevărate cataloage pentru cărţile care se aflau în librărie sau la cabinetul de lectură. Un exemplu în acest sens ar fi cel întocmit de proprietarii unei „dughene” din Focşani, la 25 februarie 1848 (Liu 1985, p. 292). 37 „În cetatea luminilor şi a ideilor înnoitoare, ei culegeau învăţătură, dar mai ales ideile progresului” (Lapedatu 1942, p. 391; Stan 1988, p. 396; Ioncioaia 1994, p. 525, 539).
Violeta-Anca Epure
286
şi C. Bălcescu. Un alt grup, din care făceau parte beizadelele Dimitrie şi Grigore Sturdza, dar şi Mihail Kogălniceanu, va fi trimis la Lunéville38.
Pentru perioada 1829-1834, Pompiliu Eliade menţiona prezenţa la Paris a 18 tineri munteni, printre care şi Petrache Poenaru39, precum şi a unui moldovean, Vasile Alecsandri40. Călătoria şi studiile la Paris nu erau accesibile decât câtorva privilegiaţi, care însă vor forma „echipele conducătoare în ştiinţa şi în viaţa politică ale României până pe la începutul anului 1880”41.
La 14 august 1834, Mimaut îi scria lui Rigny că a doua zi urmau să plece în Franţa, la Lunéville, la şcoala abatelui L’Hommé, care-i fusese şi lui profesor, cei doi fii ai domnitorului, unul de 16, iar celălalt de 14. Beizadelele erau însoţite de patru boieri şi de dascălul lor francez, Lincourt, care se născuse chiar la Lunéville42.
La 1835, M. Cochelet a întâlnit aproape o sută de francezi stabiliţi în Bucureşti, pe care urma să-i protejeze. Printre ei se numărau şi mulţi tineri educaţi care îndeplineau funcţia de preceptori ai copiilor marilor boieri din oraş, dar şi tinere domnişoare, care se ocupau „în aceleaşi familii, de educaţia fetelor”43.
Larga folosire a limbii franceze în Principate era consemnată şi de Saint-Marc Girardin, călător prin Principatele Române pe la 1836. Mai cu seamă în cele două capitale, alături de turcă, rusă şi germană, se vorbea şi franceza, chiar mai bine decât la Bruxelles. Saint-Marc Girardin nota că, pe la 1780, un autor german remarca că limba franceză era puţin răspândită în Principate. De pe atunci, ideile „europene, mai exact din Franţa” au început să pătrundă în Principate, „stârnind interesul şi curiozitatea”. El amintea şi călătoria fiilor lui Alexandru Ipsilanti în Europa, la 178144. Din acea perioadă, prin intermediul literaturii şi datorită marilor figuri de talie europeană, precum Voltaire, Rousseau, Buffon şi Montesquieu, limba franceză s-a impus în cele
38 Liu 1984, p. 129-143; Vitcu 2002, p. 28; Leancă 2005, p. 162-163. 39 Se spune că pe durata studiilor în străinătate, cum nu beneficia de mijloace financiare ca să-şi cumpere cursurile şi tratatele de care avea nevoie, a fost nevoit să şi le copieze, cu pana de gâscă. Se pare că tocmai copiatul materialelor respective i-ar fi dat ideea inventării tocului-rezervor; invenţia i-a fost recunoscută de guvernul francez prin brevetul din 25 mai 1827. Întors în ţară la 1832, a fost numit director al Eforiei Şcoalelor Naţionale, calitate în care va încerca să pună în aplicare lucrurile bune pe care le văzuse atâta vreme cât a studiat în străinătate (Potra 1990, p. 66; Berindei 1994, p. 516). 40 Bodea 1966, p. 8-9; Duţu 1972a, p. 161; Iordache 1974, p. 16; Isar 1979, p. 42; Eliade 1982, p. 260-261; Berindei 1997, p. 156; Durandin 1998, p. 87; Petrescu 2009, p. 130-131. 41 Durandin 1998, p. 89. 42 Hurmuzaki 1913, p. 409. 43 Rally 1931, p. 279-280; Prin Ţările Române 1984, p. 55. 44 Iorga 1981, p. 516; Prin Ţările Române 1984, p. 62.
Instrucţia şi educaţia în Principatele Române prepaşoptiste
287
două Principate, unde se învăţa aşa cum în Franţa se studia greaca sau latina, beneficiind de prestigiul unei limbi clasice45.
La 23 martie 1838, consulul francez de la Iaşi, B. Huber, îi scria contelui de Molé că mulţi francezi şi elveţieni se stabiliseră la Iaşi şi fondaseră un număr mare de pensioane franceze pentru băieţi şi pentru fete care, din păcate, nu se bucurau de o prea mare prosperitate. El sublinia faptul că nicăieri în Europa de Est, limba franceză „nu se cultiva [...] cu atâta succes ca în Moldova”46. Consulul trimitea şi o listă cu francezii notabili din circumscripţia sa47, dintre care îi menţiona pe profesorii Victor Cuénim, Louis Vandamme de la Huşi, François Garet şi Charles Maisonnable48.
La 7 septembrie 1838, Huber îl informa pe Molé despre rezultatele modeste obţinute de elevii de la Academia Mihăileană, instituţie care funcţiona de 10 ani şi care stăteau mărturie a proastei pregătiri atât a elevilor, cât şi a profesorilor. Consulul francez aprecia că va mai trece ceva vreme până ce instrucţia publică din Moldova se va ridica la nivelul celei din Europa Apuseană49.
Auguste Labattut scria în Revue de Paris, la 1838, că familiile bogate din Principate îşi trimiteau copiii la pensioanele franceze50. La 15 aprilie 1839, cotidianul francez Le National scria că francezii din Iaşi difuzau principiile franceze de la 1789 şi 1830 şi încercau să introducă în Principat limba, artele şi comerţul francez51. La „Sf. Sava”, conform listei profesorilor întocmită la 1 iunie 1840, se regăseau şi numele unor francezi precum Buvellot, Joben şi Théot. Înaintea acestora predase la colegiu, începând de la 8 decembrie 1833 şi până în martie 1839, Eugène Languillon52.
La 1839, Felix Colson aprecia că măsura recentă a domnului Al. Ghica de înfiinţare a şcolilor săteşti nu va da rezultatele scontate, deoarece, avea în vedere noi cheltuieli pe seama comunelor. Cât despre Academia Mihăileană, el constata la aceeaşi dată lipsa unei catedre de istorie naţională care ar fi trebuit să le inspire elevilor dragostea de patrie. Cât despre tinerii aflaţi la studii în Apus şi cu precădere în Franţa, călătorul francez aprecia că, spre deosebire de predecesorii lor din deceniul al treilea al acelui secol, a căror
45 Prin Ţările Române 1984, p. 62. 46 Hurmuzaki 1913, p. 693. 47 Adică având o reputaţie bună şi care rezidau de multă vreme în Valahia (Dumas, Dumas 2003, p. 122). 48 Ibidem; Hurmuzaki 1913, p. 693; Ungureanu 2004, p. 222. 49 Hurmuzaki 1913, p. 714-715. 50 Haneş 1929, p. 109. Apud Dumas, Dumas 2003, p. 122. 51 Dumas, Dumas 2003, p. 122. 52 Isar 1972, p. 38.
Violeta-Anca Epure
288
misiune „se mărginise să creeze moda în Valahia”, cei din urmă trebuiau să dea „oameni de o utilitate specială pentru ţara lor”53.
La 15 septembrie 1843, consulul francez de la Iaşi, Duclos, îi scria lui Guizot, ministrul de Externe al Franţei, că întreaga generaţie actuală, de la 18 la 35 de ani era formată à la française şi că toţi frecventau şcolile franceze. În plus, toate pensioanele de fete erau conduse de franţuzoaice; existau patru asemenea instituţii la Iaşi, două la Botoşani şi unul la Galaţi. Consulul francez consemna că puţini părinţi îşi trimiteau, totuşi, odraselele în Franţa să-şi desăvârşească educaţia. Nu era numai o modă, ci şi un ascendent moral asupra celorlalte naţiuni, pe care ruşii, de exemplu, păreau să-l înţeleagă mai bine54. În acelaşi an, trei preceptori francezi se instalaseră la Iaşi: era vorba de Joseph Leyman, Nicolas Laforge şi Antoine-Charles Coquard.
În 1847, prinţul Sturdza a decis suprimarea limbii române în învăţământul secundar şi superior. Academia Mihăileană a fost transformată într-un colegiu francez şi încredinţată lui Charles Malgouverné. Limba franceză a devenit, astfel, singurul instrument de comunicare a cunoştinţelor către elevi. Prima încercare de înlocuire a limbii române cu franceza data în Moldova de pe la 1836, dar Comitetul Academic, în frunte cu Gheorghe Asachi, s-a opus. Din 1843 datează o nouă tentativă a lui Mihail Sturdza de impunere a limbii franceze ca limbă de predare în învăţământ55. La 16 august 1847, Duclos îi relata epistolar lui Guizot că, după cum mergeau lucrurile în Moldova, în curând se vor forma facultăţi pentru care se vor aduce profesori din Franţa. În 1848, noul consul francez, Guéroult, consemna într-un raport că domnul voia să-l înlocuiască pe Malgouverné, să aducă un nou profesor de la o universitate franceză, care să fie plătit cu 10000 de franci pe an. El sublinia că nu exista în Moldova acelor vremuri un rol mai onorabil de îndeplinit decât acela de profesor la acea instituţie, care să fie pe măsura celor mai distinşi dascăli francezi56.
Cearta dintre partizanii învăţământului în limba română şi cei pentru cel în limba franceză a continuat şi s-a amplificat, atingând punctul culminant în 1848, odată cu deschiderea colegiului francez al lui Monty, cu manuale exclusiv în limba franceză şi cu profesori veniţi din Franţa, pentru a preda acolo57.
În 1847 era promulgată legea iniţiată de domnitorul Gheorghe Bibescu, care interzicea utilizarea limbii române în învăţământ, la clasele superioare ale 53 Isar 1991, p. 71. 54 Hurmuzaki 1913, p. 971; Dumas, Dumas 2003, p. 122. 55 Iorga 1971, p. 132; Istoria românilor 2003, p. 337. 56 Hurmuzaki 1913, p. 25-26; Oghina-Pavie 1993, p. 173; Dumas, Dumas 2003, p. 124. Şi călătorul francez Desprez amintea despre aceste demersuri în scrierile sale (Bodea 1982, p. 337, 339). 57 Păuş 2010, p. 141.
Instrucţia şi educaţia în Principatele Române prepaşoptiste
289
şcolii de la „Sf. Sava” din Bucureşti. Asistăm, aşadar, sub masca modernizării învăţământului, la o mişcare de deznaţionalizare a acestuia. S-a afirmat că domnitorul Gheorghe Bibescu, ca şi Mihail Sturdza în Moldova, încerca să lovească în mişcarea progresistă internă, stimulată de învăţământul în limba naţională, dar şi să reducă plecările tinerilor la studii în Franţa, unde se organizau într-o mişcare revoluţionară58. Domnitorul Gheorghe Bibescu a transformat şcoala de la „Sf. Sava” într-un institut de limbă franceză. Din dorinţa de a aduce acolo cât mai mulţi profesori francezi, domnul se adresa la 30 septembrie 1847 autorităţilor franceze. La 2 noiembrie 1847, ministrul de Externe francez expedia cererea lui ministrului Învăţământului, subliniind faptul că domnul Ţării Româneşti „a înfiinţat la Bucureşti un liceu după modelul colegiilor noastre regale”. El mai arăta că „noi exercităm deja, în aceste locuri, prin educaţie, prin literatura noastră şi prin puterea ideilor noastre, a civilizaţiei noastre, o influenţă morală care este în interesul nostru a se menţine şi creşte”. Ministrul Învăţământului a răspuns la acea solicitare printr-un răspuns favorabil, pe care deja i-l transmisese lui Bibescu; el îi cerea solicitantului să-i comunice „măsurile pe care ar fi dispus să le ia cu privire la călătoria şi şederea intelectualilor francezi în Valahia”. În plus, ministrul Învăţământului din Franţa, Salvandy, îi răspundea la 26 noiembrie 1847 lui Bibescu la scrisoarea din 30 septembrie că „Franţa va fi totdeauna pregătită să dea concursul său pentru a grăbi progresele învăţământului public şi a contribui astfel la dezvoltarea civilizaţiei moderne”. Salvandy promitea să depună eforturi „pentru a determina pe membrii Universităţii din Franţa să accepte propunerile făcute de guvernul din Valahia”. Ministrul de Externe francez îl însărcina pe consulul francez de la Bucureşti, Nion, printr-o depeşă din 30 noiembrie, să-i transmită lui Bibescu „scrisoarea şi documentele care îi sunt adresate de contele Salvandy”. Din dorinţa de a oferi o garanţie profesorilor francezi care vor fi dorit să plece în Valahia, Salvandy a dat chiar şi o hotărâre în care menţiona obligaţia pe care Bibescu şi-o asumase cu privire la condiţiile de angajare a profesorilor francezi; în plus, mai adăuga el, universitarii francezi care vor fi venit la Bucureşti îşi „vor conserva drepturile şi rangul lor în Universitatea din Franţa”. Dintre profesorii care vor veni din Franţa în urma acelor demersuri, îl menţionăm pe Monty59. La Colegiul „Sf. Sava” funcţiona la 1847 şi profesorul de franceză Théodore Théot60.
J. A. Vaillant a remarcat că renaşterea naţională a românilor începuse înainte de sosirea sa în Pincipate61. El a fost cel mai important militant în
58 Isar 1972, p. 43; Bodea 1982, p. 337, 339. 59 Hurmuzaki 1916, p. 28-30; Isar 1972, p. 42, 47-50. 60 Gheorghe Asachi considera măsura drept „o fatală lovitură în desvălirea şi propăşirea învăţăturii naţionale” (Delureanu 1998, p. 23; Istoria românilor 2003, p. 337). 61 Taftă 1992, p. 569.
Violeta-Anca Epure
290
această luptă ideologică care-i opunea pe naţionalişti reformiştilor. În replică, cum a fost obligat să părăsească şcoala de la „Sf. Sava”, Vaillant şi-a deschis o şcoală privată, chiar peste drum de colegiu, pentru a-i face concurenţă62. Ziarul Albina Românească de la Iaşi îl elogia la 1838 pe cărturarul şi profesorul francez Vaillant, socotindu-l drept „unul din cei mai înrâvnaţi streini cu bune cugetări ce au avut ţara românească”63. Implicat în evenimentele de la 1840, Vaillant a fost obligat să părăsească Valahia; a revenit pe neaşteptate la Bucureşti în decembrie 1842, fără a avea aprobarea autorităţilor româneşti. Faptul a fost în măsură să-l surprindă pe consulul francez de acolo, Billecocq64. Sosit în capitala valahă chiar în săptămâna când Gheorghe Bibescu se instala domn, într-o perioadă în care amintirea mişcării din 1840 a lui Dumitru Filipescu era foarte vie, cărturarul francez a fost trecut cu forţa peste graniţă; Billecocq, din motive de circumstanţă politică, nu l-a putut ajuta. La 18/30 octombrie, Billecocq îi trimitea domnului cererea lui Vaillant, pe care-l numea „fostul director al Colegiului intern de la « Sf. Sava », devenit astăzi unul din istoricii Valahiei”. Consulul francez făcea apel la clemenţa domnitorului pentru a-i acorda lui Vaillant permisiunea de a reveni în Ţara Românească, pentru a pune astfel capăt „tristei existenţe pe care el se pare că o duce din ziua în care a părăsit ţara, ale cărui studii speciale îi dădeau poate dreptul de a o considera ca o a doua patrie”. Din păcate, răspunsul lui Gheorghe Bibescu de la 24 octombrie/4 noiembrie a fost negativ65. La 5 noiembrie, Billecocq îi comunica detaliat ministrului său de Externe, Guizot, răspunsul domnitorului în cazul lui Vaillant. La 8/20 noiembrie, Vaillant îi scria din Brăila lui Billecocq că decizia lui Gheorghe Bibescu îl mâhnise profund66. La 19 noiembrie 1848, Billecocq îl informa pe baronul Bourqueney, la Constantinopol, despre eşecul încercării lui Vaillant, despre poziţia intransigentă a lui Bibescu în această chestiune; totodată, el îl ruga pe ambasadorul francez din capitala otomană să-l ajute pe Vaillant, care urma să ajungă acolo, să-i faciliteze drumul spre Franţa deoarece trecerea prin Austria îi era interzisă din cauza unor „antecedente”67.
La 17 septembrie 1846, consulul general al Franţei în Principate, Doré de Nion, îi scria lui Guizot că domnitorul Bibescu, care beneficiase în tinereţe
62 Iorga 1971, p. 105; Isar 1972, p. 42; Liu 1972, p. 588; Potra 1981, p. 372; Potra 1990, p. 43, 56; Păuş 2010, p. 141, 145. 63 Isar 1972, p. 40. 64 Zane 1963, p. 195-200, 206, 208, 210, 216-218; Platon 1965, p. 948-949; Isar 1972, p. 40. 65 Amintind de „circumstanţele” care au impus alungarea lui Vaillant, domnitorul Gheorghe Bibescu scria: „conduita sa în acest interval de timp şi scrierile pe care a crezut de datoria sa să le publice, nu au făcut din nenorocire decât să justifice o dată în plus alungarea sa” (Isar 1972, p. 41, 43-44). 66 Ibidem, p. 41, 44-46. 67 Ibidem, p. 41, 46.
Instrucţia şi educaţia în Principatele Române prepaşoptiste
291
de o educaţie franceză, şi-a trimis cei trei fii să studieze în Franţa, la pensionul „Galeron”, unde erau printre cei mai buni elevi68. La 21 februarie 1847, nobilul francez Raoul de Pontbriant69 adresa o cerere către Eforia Şcoalelor prin care solicita autorizaţie70 pentru a deschide un institut particular de băieţi71. În Principate, s-au stabilit şi jurişti, precum avocatul J. Gall, supus francez, născut la Paris, Gallice, sudit francez, profesor la Academia Mihăileană şi publicist, secretarul domnitorului Mihail Sturdza. Ultimul a fost amestecat în conjuraţia confederativă din 1839 a comisului Leonte Radu, deşi rolul său politic în mişcare a fost nesemnificativ.
Toţi acei sudiţi francezi, profesori, medici, ingineri, arhitecţi, artişti, librari, meşteşugari, negustori, deosebindu-se prin formaţie, obiceiuri, moravuri şi credinţe religioase de pământeni, au constituit incontestabil un factor de progres, contribuind din plin la dezvoltarea cultural-artistică, ştiinţifică, edilitară şi sanitară a Moldovei şi Valahiei, la europenizarea legislaţiei civile şi comerciale, la modernizarea societăţii moldoveneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea72.
Rapoartele consulare, relatările voiajorilor francezi şi presa vremii au surprins atât aspecte legate de viaţa politică, economică, socială, culturală, cotidiană a locuitorilor, cât şi detalii în legătură cu prezenţa dascălilor francezi, înfiinţarea pensioanelor, salariile profesorilor, cererea de carte franceză, alimentată de librăriile şi de cabinetele de lectură fondate tot de sudiţi francezi, precum şi creşterea progresivă a influenţei franceze în Principatele Române.
Prezenţa dascălilor francezi care contribuiau la instruirea fiilor de boieri sau de domni au stat mărturie noilor realităţi din existenţa Principatelor Române, cu implicaţii nu numai în sfera culturii, ci şi a mentalului vremii. În schimb, instrucţia fiicelor domnitorilor sau de boieri era mai puţin evidenţiată. Menţionăm şi apariţia pensioanelor de băieţi şi fete ţinute de francezi, precum şi plecarea tinerilor români la studii în străinătate, dovadă a deschiderii Principatelor Române spre nou, spre lumea occidentală. Dezvoltarea învăţământului pe căi particulare constituie dovada formării unora dintre 68 Hurmuzaki 1913, p. 1104. 69 Raoul de Pontbriant (1811-1896) era de viţă nobilă, fiind urmaşul vicecontelui Toussain-Marie Pontbriand (1776-1844), care, în tinereţe, făcuse parte din grupările chouanilor ce luptaseră împotriva Republicii. După restauraţie, a fost colonel în armata franceză, iar în 1823 a participat la expediţia din Spania. A primit titlul de profesor definitiv în 1843, în luna octombrie, şi a predat franceza la Colegiul Naţional, iar apoi la Liceul „Gh. Lazăr” până la pensie (Potra 1990, p. 51). 70 În autorizaţie, Eforia Şcoalelor specifica că la acea instituţie de învăţământ se vor preda limbile română, franceză şi germană, „învăţături care să fie în toată vremea conform cu sistemul şcoalelor publice, astfel încât şcolarii acestui pensionat să poată da examene [...] dimpreună cu şcolarii colegiului Sf. Sava” (ibidem). 71 Ibidem, p. 43. 72 Ibidem, p. 159-160, 163.
Violeta-Anca Epure
292
tineri, provenind în special, din rândurile boierimii, a instruirii în limbi străine de circulaţie europeană, o veritabilă deschidere a societăţii româneşti spre modernitate.
Instruction and Education in Pre-1848 Romanian Principalities: French Observers and Contributions from 1821 until the Eve of the 1848 Revolution (II)
(Abstract)
After 1821, the dissemination of the French language in the Romanian Principalities progressed due to both young intellectuals who had studied in France, and French preceptors who taught the children of Romanian boyars or worked in private and public schools. An important contribution was the wide circulation of French books read either in the original or in translation, which spread Western ideas in general and those of French culture in particular.
From the third decade of the nineteenth century, many foreigners came to the Romanian Principalities; some of them possessed solid cultural training and were employed as teachers in wealthy homes, where they taught subjects in French, German, Greek and Italian. Later, with the approval of the authorities, many such teachers opened Eforia Şcoalelor, private boarding schools for boys or girls. These boarding schools were soon enrolling not only external but also internal students, bringing substantial benefits to their owners. Parents of pupils were grateful because they no longer had to worry about the education of their children, as admission to these boarding schools ensured a high quality the education and the opportunity to learn, at the very least, a foreign language and good etiquette.
The influx of foreign professionals - teachers, doctors, engineers, architects, artists, booksellers, craftsmen and merchants, distinguished by their education, customs, morals and religious beliefs - was undeniably a driver of progress, contributing greatly to the cultural, artistic, scientific, health and urban development of Moldavia and Wallachia. It also contributed to the Europeanization of civil and commercial law and the modernization of Romanian society in the first half of the nineteenth century.
The presence of French teachers who helped train the sons of boyars or princes stood witness to the new realities of the existence of Romanian Principalities, with implications not only in the cultural sphere, but also in the mental one. However, education was less emphasized for the daughters of these aristocrats, and in this context, the appearance of French-run boarding schools for both boys and girls was an important development. The particular ways in which education developed during this period - the opportunity (particularly among the children of the nobility) to learn foreign languages, and the trend for young Romanians to study abroad - is a sign of the opening up of the Romanian Principalities to the Western world and to modernity during this period.
Abrevieri bibliografice Adamescu 1924 - Gh. Adamescu, Primii profesori francezi de la „Sf. Sava”, în RGI,
XII, 1924, 2, p. 70-90. Bădărău 1982 - Gabriel Bădărău, Organizarea şi conţinutul învăţământului public în
Moldova între anii 1832 şi 1848 (III), în AIIAI, XIX, 1982, p. 375-393.
Instrucţia şi educaţia în Principatele Române prepaşoptiste
293
Bădărău 1987 - Gabriel Bădărău, Academia Mihăileană (1835-1848). Menirea patriotică a unei instituţii de învăţământ, Iaşi, 1987.
Bădărău 1996-1997 - Gabriel Bădărău, Europa apuseană ca model politic (sfârşitul sec. al XVIII-lea - începutul sec. al XIX-lea), în Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Cliveti (coord.), Naţional şi social în istoria românilor. Profesorului Gheorghe Platon la a 70-a aniversare/ASUAIC-I, XLII-XLIII, supliment, 1996-1997, p. 201-221.
Berindei 1963 - Dan Berindei, Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862), Bucureşti, 1963.
Berindei 1979 - Dan Berindei, Legături şi convergenţe istorice româno-franceze, în RI, 32, 1979, 3, p. 405-428.
Berindei 1991 - Dan Berindei, La France et le processus de constitution de la Roumanie moderne, în RREI, XXV, 1991, 5-6 (115-116), p. 381-385.
Berindei 1994 - Dan Berindei, Formarea elitei româneşti peste hotare în cel de-al doilea sfert al secolului al XIX-lea. Parisul, în RI, V, 1994, 5-6, p. 515-521.
Berindei 1997 - Dan Berindei, Românii şi Europa în perioadele premodernă şi modernă, Bucureşti, 1997.
Bodea 1966 - Cornelia C. Bodea, Moments de la lutte révolutionnaire pour l’unité nationale roumaine entre 1835-1848, în RRH, V, 1966, 1, p. 5-12.
Bodea 1982 - Cornelia C. Bodea, 1848 la români. O istorie în date şi mărturii, vol. I, Bucureşti, 1982.
Calistru 2003 - Doina Calistru, Influenţa franceză în spaţiul românesc. Modalităţi de receptare, forme de expresie, în Alexandru Zub, Dumitru Ivănescu (coord.), Franţa. Model cultural şi politic, Iaşi, 2003, p. 29-50.
Drăgan, Stescu 1999 - Lenuţa Drăgan, Mariana Stescu, Albina Românească. 1829-1849. Indice bibliografic, vol. I-II, Iaşi, 1999.
Delureanu 1998 - Ştefan Delureanu, Mişcările liberal-democratice europene din secolul al XIX-lea şi protagoniştii lor în percepţia adversarului, în SMIM, 1998, XII, p. 21-50.
Dumas, Dumas 2003 - Olivier Dumas, Felicia Dumas, Enseignement du français et pensions françaises à Iaşi au XIX-ème siècle, în Alexandru Zub, Dumitru Ivănescu (coord.), Franţa. Model cultural şi politic, Iaşi, 2003, p. 117-127.
Durandin 1998 - Catherine Durandin, Istoria românilor, prefaţă de Al. Zub, Iaşi, 1998.
Duţu 1972a - Alexandru Duţu, Cărţile de înţelepciune în cultura română, Bucureşti, 1972.
Duţu 1972b - Alexandru Duţu, Sinteză şi originalitate în cultura română (1650-1848), Bucureşti, 1972.
Eliade 1914 - Pompiliu Eliade, La Roumanie au XIX-e siècle, vol. I, Paris, 1914.
Eliade 1982 - Pompiliu Eliade, Influenţa franceză asupra spiritului public în România. Originile. Studiu asupra stării societăţii româneşti în vremea domniilor fanariote, Bucureşti, 1982.
Filimon 1973 - A. Filimon, Schimburile comerciale între Belgia şi Principatele Române în perioada 1830-1859, în ASUAIC-I, XIX, 1973, 1, p. 75-83.
Haneş 1929 - Vasile Haneş, Formarea opiniunii franceze asupra României în secolul al XIX-lea, Craiova, 1929.
Violeta-Anca Epure
294
Hurmuzaki 1912 - Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. XVI, 1603-1824. Corespondenţă diplomatică şi rapoarte consulare franceze publicate după copiile Academiei Române de Nerva Hodoş, Bucureşti, 1912.
Hurmuzaki 1913 - Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. XVII, Corespondenţă diplomatică şi rapoarte consulare franceze (1825-1846) culese de Eudoxiu de Hurmuzaki, publicate după copiile Academiei Române de Nerva Hodoş, Bucureşti, 1913.
Hurmuzaki 1916 - Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. XVIII, Corespondenţă diplomatică şi rapoarte consulare franceze (1847-1851) cu un apendice cuprinzând două documente din 1595 şi 1599 precum şi documente diplomatice ruseşti din 1817-1821, culese de Eudoxiu de Hurmuzaki, publicate după copiile Academiei Române de Nerva Hodoş, Bucureşti, 1916.
Husar 1968 - Al. Husar, Patriotul Kogălniceanu şi Europa, în SAI, XII, 1968, p. 67-77.
Ioncioaia 1994 - Florea Ioncioaia, Tineri români şi greci la studii în Franţa (în deceniul III al secolului trecut), în Gabriel Bădărău, Leonid Boicu, Lucian Nastasă (coord.), Istoria ca lectură a lumii. Profesorului Alexandru Zub la împlinirea vârstei de 60 de ani, Iaşi, 1994, p. 525-542.
Ioniţă 2007 - Alexandrina Ioniţă, Carte franceză în Moldova până la 1859, Iaşi, 2007.
Iordache 1974 - Anastasie Iordache, Alexandru C. Golescu (1819-1881), Bucureşti, 1974.
Iorga 1971 - N. Iorga, Istoria învăţământului românesc, ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Ilie Popescu Teiuşan, Bucureşti, 1971.
Iorga 1981 - N. Iorga, Istoria românilor prin călători, ediţie îngrijită de Adrian Anghelescu, Bucureşti, 1981.
Isar 1972 - N. Isar, J. A. Vaillant şi profesorii francezi din cadrul Colegiului „Sf. Sava” (1829-1848), în AnUB-I, XXI, 1972, 2, p. 37-51.
Isar 1979 - Nicolae Isar, Românii la studii în Franţa în anii 1800-1834, în AnUB-I, XXVIII, 1979, p. 42-56.
Isar 1991 - N. Isar, Publicişti francezi şi cauza română. 1834-1859, Bucureşti, 1991.
Istoria românilor 2003 - Istoria românilor, vol. VII, tom I, Constituirea României moderne (1821-1878), coordonator Dan Berindei, Bucureşti, 2003.
Lapedatu 1942 - A. Lapedatu, recenzie la Olimpiu Boitoş, Raporturile românilor cu Ledru-Rollin şi radicalii francezi în timpul revoluţiei dela 1848, Bucureşti, 1940, în AIIN, 1939-1942, VIII, 1942, p. 390-393.
Leancă 2005 - Gabriel Leancă, Vasile Alecsandri şi Franţa. Studiu de caz asupra construcţiei elitei culturale şi politice în Principatele Române, în AIIAI, XLII, 2005, p. 157-174.
Liu 1972 - Nicolae Liu, Nicolae Bălcescu et la légende napoléonienne en Roumanie, în RRH, XI, 1972, 4, p. 581-601.
Liu 1984 - Nicolae Liu, La Révolution de 1848 et les rapports intellectuels franco-roumains, în RRH, XXIII, 1984, 2, p. 129-143.
Liu 1985 - Nicolae Liu, Cartea şi biblioteca, mijloace de cunoaştere şi de apropiere în istoria relaţiilor româno-franceze, în RI, 38, 1985, 3, p. 284-301.
Instrucţia şi educaţia în Principatele Române prepaşoptiste
295
Liu 2008 - Nicolae Liu, Orizont european în iluminismul românesc. Francofonie şi cultură franceză, în RI, XIX, 2008, 1-2, p. 135-157.
Mărieş 1985 - Stela Mărieş, Supuşii străini din Moldova în perioada 1781-1862, Iaşi, 1985.
Oghina-Pavie 1993 - Cristina Oghina-Pavie, Les Français en Moldavie au XIX-ème siècle, în Alexandru-Florin Platon (coord.), Nouvelles perspectives de l’histoire sociale en Roumanie, Iaşi, 1993, p. 173-185.
Oncescu 2007 - Iulian Oncescu, România în politica orientală a Franţei (1866-1878), Târgovişte, 2007.
Papacostea-Danielopolu 1974 - Cornelia Papacostea-Danielopolu, Catalogul Bibliotecii de la Stânca, în SCB, s.n., XIII, 1974, p. 155-170.
Păuş 2010 - Viorica Aura Păuş, La diffusion du français dans l’espace roumain, facteur du progrès culturel et de renforcement de l’identité linguistique - approche historique de l’enseignement, în Lucrările Simpozionului Internaţional Cartea. România. Europa, ediţia a II-a, 20-24 septembrie 2009, 550 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Bucureşti, Bucureşti, 2010, p. 134-148.
Petrescu 2009 - Ştefan Petrescu, Ortodoxie, naţiune şi societate în Ţările Române. Grecii şi dreptul de pământean în prima jumătate a secolul al XIX-lea, în SMIM, XXII, 2009, p. 123-140.
Platon 1965 - Gh. Platon, Contributions à la connaissance des mouvements sociaux et politiques antérieurs à l’année révolutionnaire 1848 en Moldavie. La « Société (Association) Philanthropique », în RRH, IV, 1965, 5, p. 943-962.
Potra 1981 - George Potra, Din Bucureştii de altădată, Bucureşti, 1981. Potra 1990 - George Potra, Din Bucureştii de ieri, vol. II, Bucureşti, 1990. Prin Ţările Române 1984 - Prin Ţările Române. Călători străini din secolul al XIX-lea,
antologie, traducere, studiu introductiv şi note de Simona Vărzaru, Bucureşti, 1984.
Rally 1931 - Alex. Rally, Le voyage de Cochelet dans les principautés roumaines (1834-5), în RHSEE, VIII, 1931, 10-12, p. 276-294.
Stan 1988 - Apostol Stan, Unitatea naţională prin legături între cărturari în anii anteriori revoluţiei de la 1848, în RI, 41, 1988, 4, p. 386-403.
Taftă 1992 - Lucia Taftă, Ideile de modernizare a societăţii româneşti în prima jumătate a secolului XIX, în RI, III, 1992, 5-6, p. 559-570.
Ungureanu 2004 - Mihai-Răzvan Ungureanu, Convertire şi integrare religioasă în Moldova la începutul epocii moderne, Iaşi, 2004.
Vitcu 2002 - D. Vitcu, Contribuţia alogenilor la procesul modernizării societăţii româneşti în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Note preliminare, în Dumitru Vitcu, Dumitru Ivănescu, Cătălin Turliuc (coord.), Modernizare şi construcţie naţională în România. Rolul factorului alogen, 1832-1918, Iaşi, 2002, p. 23-39.
Zane 1963 - G. Zane, Mişcarea revoluţionară de la 1840 din Ţara Românească, în SMIM, III, 1963, p. 56-72.
Cuvinte-cheie: Principatele Române, observatori francezi, imagine, instrucţie, educaţie,
percepţie. Keywords: Romanian Principalities, French observers, image, instruction, education,
perception.
475
LISTA ABREVIERILOR ActaMN - Acta Musei Napocensis. Cluj-Napoca. ActaMP - Acta Musei Porolissensis. Muzeul Judeţean de Istorie şi
Artă Zalău. ADB - Allgemeine Deutsche Biographie. Verlag Duncker &
Humblot. Leipzig. AÉ - Archaeologiai Értesitö a Magyar régészeti, müvésyt-
történeti és éremtani társulat tudományos folyóirata. Budapest.
AHA - Acta Historiae Artium. Akadémiai Kiadó. Budapest. AI - Artificial Intelligence. Elsevier. Amsterdam. AIIAC - Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj. Cluj-
Napoca (din 1990 Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţ”).
AIIAI/AIIX - Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol” Iaşi. (din 1990 Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” Iaşi).
AIIN - Anuarul Institutului de Istorie Naţională. Universitatea „Regele Ferdinand I”. Cluj-Sibiu, Sibiu.
AISC - Anuarul Institutului de Studii Clasice. Cluj. AJJ - Arktika: jekologija i jekonomika. Institut jadernoj
bezopasnosti Rossijskoj akademii nauk. Moskva. AJN - American Journal of Numismatics. American
Numismatics Society. New York. AJPA - American Journal of Physical Anthropology. The
Official Journal of the American Association of Physical Anthropologist. Baltimore.
AM - Arheologia Moldovei. Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol” Iaşi.
AMZ - Arheološki muzej u Zagrebu. Zagreb. AnB - Analele Banatului (serie nouă). Timişoara. AnUB-I - Analele Universităţii din Bucureşti - Istorie.
Universitatea din Bucureşti. Apulum - Apulum. Acta Musei Apulensis. Muzeul Naţional al
Unirii Alba Iulia. ArchKözl - Archaeologiai Közlemények. Pesten. ARCS - American Review of Canadian Studies. Association for
Canadian Studies in the United States. New York. Argesis - Argesis. Studii şi Comunicări. Muzeul Judeţean Argeş.
Piteşti. ArhMed - Arheologia Medievală. Reşiţa, Cluj-Napoca.
Lista abrevierilor
476
ArhMold - Arheologia Moldovei. Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol” Iaşi.
ASS - Asian Social Science. Canadian Centre of Science and Education. Toronto.
Astra Salvensis - Astra Salvensis. Cercul Salva al ASTRA. Salva. ASUAIC-I - Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza” din Iaşi (serie nouă). Secţiunea IIIe. Istorie. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
ATS - Acta Terrae Septemcastrensis. Sibiu. AUASH - Annales Universitatis Apulensis. Series Historica.
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. BAMNH - Bulletin of the Alabama Museum of Natural History.
The University of Alabama. Tuscaloosa. BCŞS - Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti. Universitatea
„1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. BG - Bylye Gody. Sochi State University. Sochi. BMS - Bibliotheca Musei Sabesiensis. Muzeul Municipal „Ioan
Raica” Sebeş. BOR - Biserica Ortodoxă Română. Patriarhia Română.
Bucureşti. BpRég - Budapest Régiségei. Budapest. BSNR - Buletinul Societăţii Numismatice Române. Bucureşti. Caietele CIVA - Caietele CIVA. Asociaţia „Cercul de Istorie Veche şi
Arheologie” Alba Iulia. CArh - Cercetări arheologice. Bucureşti. Carpica - Carpica. Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău. CH - Church History. Cambridge University Press.
Cambridge. CN - Cercetări Numismatice. Muzeul Naţional de Istorie a
României. Bucureşti. ComŞtMediaş - Comunicări Ştiinţifice. Mediaş. Corviniana - Corviniana. Acta Musei Corvinensis. Hunedoara. CPF - Cahiers des Portes de Fer. Beograd. Cumania - A Bács-Kiskun Megyei Önkormányzat Múzeumi
Szervezetének Évkönyve. Kecskemét. Dacia - Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en
Roumanie. Bucureşti, I, (1924) - XII (1948). Nouvelle série: Revue d’archéologie et d’historie ancienne. Bucureşti.
Danubius - Danubius. Muzeul de Istorie Galaţi. e-COM - e-Conservation online magazine. Vila do Conde.
Portugalia. EphNap - Ephemeris Napocensis. Institutul de Arheologie şi
Istoria Artei Cluj-Napoca.
Lista abrevierilor
477
Erdély Múzeum - Erdély Múzeum. Erdélyi Múzeum-Egyesület. Cluj-Napoca.
FVL - Forschungen zur Volks- und Landeskunde. Sibiu. Geopolitics - Geopolitics. Taylor & Francis. London. Glasul Bisericii - Glasul Bisericii. Mitropolia Munteniei şi Dobrogei.
Bucureşti. GNS - Gumanitarnye nauki v Sibiri. Sibirskoe otdelenie
Rossijskoj akademii nauk. Novosibirsk. Graiul Maramureşului - Graiul Maramureşului. Baia Mare. HCS - Historia y comunicación social. Departamento de
Historia de la Comunicación Social de la Facultad de Ciencias de la Información. Universidad Complutense Madrid.
HHCT - History and Historians in the Context of the Time. Academic Publishing House Researcher. Sochi.
HIR - Harvard International Review. Harvard International Relations Council at Harvard University. Cambridge (Massachusetts).
IJI - Istoriko-jekonomicheskie issledovanija. Bajkal’skij gosudarstvennyj universitet Ekonomiki I prava. Irkutsk.
IJMS - Indian Journal of Marine Sciences. National Institute of Science Communication and Information Resources. New Delhi.
Istros - Istros. Muzeul Brăilei. Brăila. IV - Istoricheskij vestnik. Izdatelskiy dom B. B. Glinskogo.
Sankt Peterburg. IVUZ - Izvestija vysshih uchebnyh zavedenij. Severo-
Kavkazskij region. Serija: Obshhestvennye nauki. Rostov-na-Donu.
Îndrumător pastoral - Îndrumător pastoral. Episcopia Ortodoxă Română de Alba Iulia.
JBSM - Jahrbuch des Burzenländer Sächsischen Museums. Kronstadt (Braşov).
JeKO - Izdatelskiy Dom ECO. Novosibirsk. JGlassStud - Journal of Glass Studies. The Corning Museum of
Glass. New York. JGRO - Journal of Geophysical Research: Oceans. AGU
Publications. Washington. JHA - Journal for the History of Astronomy. SAGE
Publications (UK). London. JHG - Journal of Historical Geography. Elsevier. Amsterdam. JPIPSS - The Journal of Power Institutions of Post-Soviet
Societies. Paris.
Lista abrevierilor
478
JRGZM - Jahrbuch des Römisch-Germanischen Zentralmuseums zu Mainz.
KHKM - Kwartalnik Historii Kultury Materialnej. Instytut Archeologii i Etnologii Polskiej Akademii Nauk. Warszawa.
Materiale - Materiale şi cercetări arheologice. Bucureşti. MedievArchaeol - Medieval Archaeology. Society for Medieval
Archaeology. London. MemAntiq - Memoria Antiquitatis. Complexul Muzeal Judeţean
Neamţ. Piatra Neamţ. MFMÉ - A Móra Ferenc Múzeum Évkönyve. Studia
Archaeologica. Szeged. MMJ - Metropolitan Museum Journal. The Metropolitan
Museum of Art. New York. MPEA - Magyar Protestáns Egyháztörténeti Adattár. Budapest. MTT - Magyar Történelmi Tár. Magyar Tudományos
Akadémia. Budapest. NET - Nurse Education Today. Elsevier. Amsterdam. NGB - New German Biography. Bayerische Akademie der
Wissenschaften. München. Niva - Niva. Petrograd. NK - Numizmatikai Közlöny. Magyar numizmatikai társulat.
Budapest. ODIL - Ocean Development and International Law. Taylor &
Francis. London. OK - Orvostorteneti közlemények / Communicationes de
historia artis medicinae. Semmelweis Orvostörténeti Múzeum. Budapest.
Oltenia - Oltenia. Studii şi Comunicări. Arheologie-Istorie. Muzeul Olteniei. Craiova.
Pallas - Pallas. Revue d’études antiques. Université de Toulouse le Mirail. Toulouse.
PG - Political Geography. Elsevier. Amsterdam. Polar Geography - Polar Geography. Taylor & Francis. London. Pontica - Pontica. Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie
Constanţa. Porţile Cetăţii - Porţile Cetăţii. Sebeş. PR - Polar Record. Cambridge University Press. Cambridge. PUM - Programm des evangelischen Unter-Gymnasium A. B.
in Mühlbach. Sebeş. RB - Revista Bistriţei. Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.
Bistriţa. Revista istorică - Revista istorică: dări de seamă, documente şi notiţe.
Bucureşti (1925-1941). RGI - Revista generală a învăţământului. Bucureşti.
Lista abrevierilor
479
RHSEE/RESEE - Revue historique du sud-est européen. Academia Română. Bucureşti, Paris (din 1963 Revue des études sud-est européennes).
RI - Revista de Istorie (din 1990 Revista istorică). Academia Română. Bucureşti.
RIR - Revista istorică română. Institutul de Istorie Naţională din Bucureşti.
RJTP - Regional’naja jekonomika: Teorija i praktika. Finansy i Kredit. Moskva.
RMM-MIA - Revista Muzeelor şi Monumentelor. Monumente Istorice şi de Artă. Bucureşti.
RRH - Revue Roumaine d’Histoire. Academia Română. Bucureşti.
RSM - Rossija i sovremennyj mir. Institut nauchnoj informacii po obshhestvennym naukam Rossijskoj akademii nauk. Moskva.
SAA - Studia Antiqua et Archaeologica. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.
SAI - Studii şi articole de istorie. Societatea de Ştiinţe Istorice şi Filologice a RPR. Bucureşti.
Sargetia - Sargetia. Acta Musei Devensis. Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
SCB - Studii şi cercetări de bibliologie. Academia Română. Bucureşti.
SCIM - Studii şi cercetări de istorie medie. Bucureşti. SCIV(A) - Studii şi cercetări de istorie veche. Bucureşti (din 1974,
Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie). SCJ - Southern Communication Journal. Southern States
Communication Association. Philadelphia. SCN - Studii şi Cercetări de Numismatică. Institutul de
Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti. SG - Soziale Geschichte. Stiftung für Sozialgeschichte des 20.
Jahrhunderts. Bremen. SGP - Sovetskoe gosudarstvo i pravo. Nauka. Moskva. Signs - Signs. Journal of Women in Culture and Society.
University of Chicago Press. Chicago. SMIM - Studii şi materiale de istorie modernă. Institutul de
Istorie „Nicolae Iorga” Bucureşti. SMK - Somogyi Múzeumok Közleményei. A Somogyi Megyei
Múzeumok. Societatea de mâine - Societatea de mâine. Cluj (1924-1945). SPS - Sovremennye proizvoditel’nye sily. Sovet po izucheniju
proizvoditel’nyh sil, Ministerstvo jekonomicheskogo razvitija Rossijskoj Federacii i Rossijskoj akademii nauk. Moskva.
Lista abrevierilor
480
SRFJP - Sever i rynok: formirovanie jekonomicheskogo porjadka. Institut ekonomicheskih problem im. G. P. Luzina. Apatity.
SS - Sovetskij Sever. Oblastnoy Komitet Narymskogo okruga KPSS. Kolpashevo.
StComSibiu - Studii şi comunicări. Arheologie-istorie. Muzeul Brukenthal. Sibiu.
StComSM - Studii şi comunicări. Muzeul Judeţean Satu Mare. StRI - Studii. Revistă de istorie (din 1974 Revista de istorie şi
din 1990 Revista istorică). Academia Română. Bucureşti. SUCH - Studia Universitatis Cibiniensis. Series Historica.
Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu. SVS - Supplément de la vie spirituelle. Le Edition de Cerf.
Paris. SympThrac - Symposia Thracologica. Institutul Român de
Tracologie. Bucureşti. Terra Sebus - Terra Sebus. Acta Musei Sabesiensis. Muzeul Municipal
„Ioan Raica” Sebeş. Thraco-Dacica - Thraco-Dacica. Institutul Român de Tracologie.
Bucureşti. Történelmi Szemle - Történelmi Szemle. Magyar Tudományos Akadémia
Bölcsészettudományi Kutatóközpont Történettudományi Intézetének. Budapest.
TP - Telecommunications Policy. Elsevier. Amsterdam. Transilvania - Transilvania. Centrul Cultural Interetnic Transilvania.
Sibiu. Tyragetia - Tyragetia. Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a
Moldovei. Chişinău. Ungarische Jahrbücher - Ungarische Jahrbücher. Berlin. VCGU - Vestnik Cheljabinskogo gosudarstvennogo universiteta.
Cheljabinskij gosudarstvennyj universitet. Chelyabinsk. VIZ - Voenno-istoricheskii zhurnal. Moskva. VKGU - Vestnik Kazanskogo Gosudarstvennogo Universiteta.
Kazanskij (Privolzhskij) federal’nyj universitet. Kazan. VMZ - Voenno-meditsinskii zhurnal. Moskva. VRJU - Vestnik Rossijskogo jekonomicheskogo universiteta im.
G. V. Plehanova. Rossijskij. Gosudarstvennyj universitet imeni G. V. Plehanova. Moskva.
VSA - Vestnik Severnogo (Arkticheskogo) federal’nogo universiteta, serija: Gumanitarnye i Social’nye Nauki. Severnyj (Arkticheskij) federal’nyj universitet imeni M. V. Lomonosova. Arkhangelsk.
VTP - Voprosy teorii i praktiki. Izdatelskiy Dom Gramota. Tambov.
Lista abrevierilor
481
WI - Die Welt des Islams. Internationale Zeitschrift für die Forschung des modernen Islams. Brill.
WJC - Western Journal of Communication. Western States Communication Association. Philadelphia.
ZEKM - Zhurnal eksperimental’noi i klinicheskoi meditsiny. Novosibirskii gosudarstvennyi meditsinskii universitet. Novosibirsk.
ZfSL - Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde. Gundelsheim.
