+ All Categories
Transcript
Page 1: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

ARGUMENT

Am ales acest subiect pentru ca bolile cardio-vasculare ocupă unele dintre

primele locuri printre cauzele de mortalitate din țara noastră. Este știut

că hipertensivii reprezintă 10% din populația generală. În populația de peste 40

de ani, aceștia cuprind 40%, iar în populația de 55-60 de ani numărul lor crește

la 50-60%. Cum stresul este un factor favorizant al instalării HTA, iar astăzi

este foarte crescut pentru întreaga populație, am vrut ca abordând acest subiect

să învăț cât mai multe despre această afecțiune și despre importanța unei vieți

echilibrate; mai ales să le pot transmite şi celorlalți aceste informații, în special

celor predispuși să facă HTA .

Această lucrare reuneşte noţiunile teoretice de anatomie şi fiziologie a

omului, deprinderile practice, noţiunile de farmacologie, de medicină internă pe

care le-am înglobat în tehnicile de îngrijire a nursingului, după modelul

conceput de Virginia Henderson pentru îngrijirea pacientului cu HTA.

Scopul demersului meu este de a aplica cunoştinţele acumulate în cei trei

ani în practica medicală, la patul bolnavului, în cadrul Spitalului Judeţean

Vâlcea.

Pentru a sintetiza lucrarea de faţă, dar şi orele de nursing în cei trei ani de

şcoală, am învăţat că este necesar ca asistenta să îndeplinească la pacient ceea ce

acestuia îi lipseşte pentru a fi “complet”, un “întreg”, calităţile ce-i lipsesc

acestuia, fie din cauza pierderii forţei fizice, în cazul lipsei de voinţă în cazul

bolilor psihice, fie de lipsa de cunoştinţe de specialitate necesare îngrijirii lui.

Altfel spus, asistenta trebuie să empatizeze cu pacientul şi să transmită

dorinţa de a trăi pentru cel ce şi-a pierdut speranţa de viaţă, să fie glasul pentru

cel ce nu poate vorbi, să fie sursa de hrană spirituală pentru cel ce nu mai are

posibilitatea să se deconecteze.

Din practica meserie la patul bolnavului, reiese faptul că “nursingul” își

are rădăcinile în nevoile fondamentale ale individului și am învățat că orice

1

Page 2: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

ființă umană sănătoasă sau bolnavă este animată de dorința de a mânca, de a

avea condiții bune de locuit, de a se îmbrăca și de afecțiune.

Prezenţa în familie a HTA, cât şi dorinţa de a cunoaşte mai multe lucruri

despre boală pentru a putea acorda primul ajutor în folosul celui de lângă mine

m-a determinat să aleg această temă a lucrării de diplomă.

2

Page 3: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

INTRODUCERE

Hipertensiunea arterială (HTA) reprezintă o creștere a valorilor tensiunii

arteriale peste limita normală, bazată pe media între cel puțin două determinări

realizate în două sau mai multe vizite după screeningul inițial. Valorile normale

ale tensiunii arteriale au fost stabilite de către foruri internaționale: TA < 130/80

mmHg, interpretate în raport cu vârsta, sexul şi greutatea, iar tensiunea arterială

optimă fără risc cardiovascular este <120/80 mmHg. 

Se cunoaşte că organismul realizează un tot unitar cu mediul înconjurător

prin intermediul SNC. În condiţii normale de adaptare, între organism şi mediu

se stabileşte o stare de echilibru biologic care se poate aprecia subiectiv şi

obiectiv prin starea de sănătate.

Unii factori de mediu (intern, extern) pot perturba această stare de

echilibru, ajungându-se astfel la starea de boală; o anumită boală pe care, prin

felul ei de manifestare o putem identifica și care are o anumită cauză. Trebuie să

reţinem totuşi că aceeaşi boală se manifestă în mod diferit de la un organism la

altul, deoarece fiecare organism reacţionează într-un mod particular, propriu,

numai lui, la aceeaşi cauză de boală. Deci, identificând o boală la un organism

uman, vom trata nu boala, ci bolnavul cu particularităţile sale. Înţelegerea

acestei noţiuni are o mare însemnătate practică, deoarece, de ea depinde

succesul tratamentelor. Un bolnav suferind de o anumită boală are psihicul său,

felul său de manifestare, de a reacţiona biologic la boală. Înţelegându-l în

complexitatea manifestărilor sale, se realizează şi acea legătură sufletească între

bolnav şi cei ce-i îngrijesc, premisă hotărâtoare pentru obţinerea unor rezultate

pozitive când tratăm bolnavul.

Asistentul medical trebuie să se aproprie şi să-i cunoască mai bine pe

beneficiarii îngrijirilor, să ofere îngrijiri mai bune, individualizate, complete şi

continue. Boala este ruperea echilibrului armoniei, care se traduce prin suferința

fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situație nouă, provizorie sau

3

Page 4: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

definitivă. Relația asistent medical - pacient va fi de acceptare reciprocă, o

atitudine de respect, căldură și înțelegere empatică față de pacient.

Competențele profesionale necesare asistentului medical în vederea

îngrijirii pacientului cu hipertensiune arterială sunt:

1. Urmărirea și notarea în foaia de observație a funcțiilor vitale şi

vegetative.

2. Cunoașterea și aplicarea regimurilor dietetice în diferite boli.

3. Utilizarea rezultatelor evaluării pentru identificarea priorităţilor în

îngrijirea pacientului și elaborarea unui plan de îngrijire.

4. Cunoașterea stilului de viața, a condițiilor de trai şi de muncă, a

efectelor asupra stării de sănătate.

5. Asigurarea mediului adecvat odihnei şi supravegherea bolnavului.

6. Cunoașterea metodelor de administrare a medicamentelor.

7. Acordarea de îngrijiri pentru prevenirea complicațiilor în diferite

afecțiuni.

8. Cunoaşterea pregătirii bolnavilor şi a materialelor necesare pentru

recoltări de produse biologice, patologice, explorări funcționale, examen

radiologic etc.

9. Acordarea de îngrijiri în situații de urgență.

10. Realizarea educației în scopul prevenirii complicațiilor și menținerea

unui grad de sănătate.

11. Aplicarea normelor de tehnica securității muncii.

În cei trei ani de studiu în Școala Postliceală Sanitară FEG și efectuând

practica profesională în toate secțiile spitalului, am avut ocazia să văd suferința

în toate gradele și aspectele ei și am considerat că pot să ajut pe cei ce au o

asemenea problemă și pot să îi susțin psihic.

4

Page 5: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

CAPITOLUL I - NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI

FIZIOLOGIE A APARATULUI CIRCULATOR

1.1. ANATOMIA SISTEMULUI CIRCULATOR

Sistemul circulator este format din inimă, vase sanguine și limfatice, care

alcătuiesc o unitate funcțională coordonată și permanent adaptată

nevoilor organismului.

Aparatul circulator este un tot unitar dar poate fi împărţit în sistemul

sanguin, reprezentat prin inimă, vase sanguine şi sistemul limfatic reprezentat de

vasele limfatice şi ganglionii limfatici.

1. Anatomia inimii.

Inima este un organ situat în mediastin, orientat cu vârful la stânga, în jos

şi înainte şi cu baza în sus, la dreapta şi înapoi. Din punct de vedere anatomic,

fiziologic şi patologic se deosebesc o inimă stângă şi o inimă dreaptă. Inima

stânga este alcătuită din atriul şi ventriculul stâng, prin orificiul atrio-ventricular.

Atriul sting primeşte sânge arterial care vine din plămân prin vene pulmonare.

Orificiul atrio-ventricular stâng sau mitral este prevăzut cu două valve

care îl închid în timpul sistolei şi îl lasă deschis în timpul diastolei. Ventriculul

stâng primește în diastola sângele care vine din atriul stâng, iar în sistolă îl

evacuează în artera aortă prin orificiul aortic, prevăzut cu trei valve de aspect

semilunar (valvula sigmoidă aortică).

Orificiul mitral şi cel aortic constituie sediul de elecție al cardiopatiilor

reumatismale (stenoza mitrală și insuficiență aortică). Inima dreaptă este

alcătuită din atriul și ventriculul drept, separate prin orificiul atrio-ventricular

drept. Atriul drept primește sânge venos din marea circulație prin orificiile venei

cave superioare și al venei cave inferioare.

5

Page 6: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

Orificiul atrio-ventricular drept s-au orificiul tricuspid este prevăzut cu

trei valve, care închid orificiul în sistolă și îl deschid în diastolă. Ventriculul

drept primește sângele din atriul drept în timpul diastolei și îl evacuează în

timpul sistolei în artera pulmonară, prin orificiul pulmonar, prevăzut că şi

orificiul aortic - cu trei valve de aspect semilunar. Inima dreaptă este motorul

micii circulații. Există deci o mare circulație s-au circulație sistematică și o mică

circulație s-au circulație pulmonară. Pereții atriilor și ai ventriculilor se contractă

ritmic: mai întâi cele două atrii, apoi cei doi ventriculi, sincron, expulzând

aceeași cantitate de sânge pe care o primesc.

Atriul drept primește sângele venos din întreg organismul prin venele

cave și îl împinge în ventriculul drept, de unde, prin arterele pulmonare, ajunge

în plămâni, unde se oxigenează, pierzând CO2. Prin venele pulmonare ajunge în

atriul stâng, de unde trece în ventriculul stâng și de aici - prin artera aortă - este

distribuit în toate țesuturile și organele. Inima este alcătuită din trei tunici:

endocardul, miocardul şi pericardul.

6

Page 7: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

Endocardul s-au tunica internă căptuşeşte interiorul inimii, iar pliurile

sale formează aparatele valvulare.

Miocardul s-au mușchiul cardiac este tunica mijlocie, fiind alcătuit din

miocardul propriu-zis sau miocardul contractil și din țesutul specific sau

excitoconductor. Miocardul contractil are o grosime diferită în cei doi ventriculi.

Astfel, ventriculul stâng, cu rolul de a propulsa sângele în tot organismul, are un

perete mult mai gros decât cel drept, care împinge sângele numai spre cei doi

plămâni. Atriile, au un perete mult mai subțire decât al ventriculilor. Țesutul

specific este constituit dintr-un mușchi cu aspect embrionar, foarte bogat în

celule nervoase şi cuprinde:

- Nodul sino-atrial Keith-Flack, situat în peretele atriului drept, aproape de

orificiul de vărsare al venei cave superioare;

- Sistemul de conducere atrio-ventricular, alcătuit din nodul atrio-

ventricular Aschoff-Tawara, situat în partea postero-inferioară a septului

interatrial şi fasciculul Has, care ia naștere din nodul Aschoff-Tawara, coboară

în peretele interventricular și se împarte în două ramuri (dreapta şi stânga), care

se termină prin rețeaua anastomotică Purkinje în miocardul ventricular.

Pericardul este tunica externă a inimii, o seroasă care cuprinde, ca și

pleura, două foi: una viscerală, care acoperă miocardul și alta parietală, care vine

în contact cu organele de vecinătate. Între cele două foi se află cavitatea

pericardiacă. În stare patologică, cele trei tunici pot fi afectate separat

(miocardita, endocardita sau pericardita) sau simultan (pancardita).

Vascularizația inimii este realizată prin cele două artere coronare. Venele

coronare urmează traiectul arterelor și se varsă în sinusul coronar, care se

deschide în atriul drept. Inervația inimii se face prin firișoare nervoase primite

de la sistemul simpatic şi parasimpatic.

7

Page 8: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

1.2. FIZIOLOGIA APARATULUI CIRCULATOR

Revoluția cardiacă: trecerea sângelui din atrii în ventriculi şi apoi în

arborele vascular, împreună cu fenomenele care determină și însoțesc această

deplasare de sânge, poartă numele de revoluție cardiacă. Revoluția cardiacă

durează 0,8 secunde și cuprinde contracția atriilor s-au sistola atrială, care

durează 0,1 secunde; contracția ventriculilor, sau sistola ventriculară, care

durează 0,3 secunde, relaxarea (repausul) întregii inimi, sau diastola generală,

care durează circa 0,4 secunde. Inima este o pompă aspiratoare - respingătoare,

circulația sângelui fiind posibilă datorită contracțiilor ei ritmice. Revoluția

cardiacă începe cu umplerea atriilor în timpul diastolei atriale, sângele venos din

venele cave pătrunzând în atriul drept, iar sângele din venele pulmonare, în cel

stâng.

Pătrunderea sângelui destinde pereții relaxați ai atriilor, până la o anumită

limită, când începe contracția atrială, deci sistola atrială, care evacuează tot

sângele atrial în ventriculi. Acumularea sângelui în ventriculi duce la creșterea

presiunii intraventriculare și începerea sistolei ventriculare (contracția

ventriculilor). În timpul sistolei ventriculare, datorită presiunii ridicate din

ventriculi, care depășește presiunea din artera pulmonară şi aortă, se închid

valvele atrio-ventriculare și se deschid valvele sigmoide. După expulzarea

sângelui din ventriculi, pereții acestora se relaxează și începe diastola

ventriculară când, datorită presiunii scăzute din ventriculi, se închid valvele

sigmoide și se deschid cele atrio-ventriculare. La începutul diastolei

ventriculare, sângele este aspirat din atrii de către ventriculi. La sfârșitul

diastolei ventriculare, contracția atrială (sistolă atrială) contribuie la vărsarea în

ventriculi a restului de sânge din atrii.

Rezultă că, în timpul revoluției cardiace, atriile și ventriculii prezintă

sistole (contracții) și diastole (relaxări) succesive, care se efectuează și în acelaşi

timp în cavitățile drepte și cele stângi. Diastola generală, adică relaxarea întregii

inimi, se suprapune pe diastola ventriculară, dar durează mai puțin decât aceasta,

din cauza sistolei atriale care începe în ultima perioadă a diastolei ventriculare.

8

Page 9: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

La individul normal au loc 70 - 80 de revoluții cardiace/min, care reprezintă de

fapt bătăile inimii. Contracțiile cardiace sunt sub dependența a două mecanisme

reglatoare - unul intracardiac, altul extracardiac.

Mecanismul intracardiac este datorat ţesutului specific. Proprietățile

miocardului sunt:

- Automatismul, adică posibilitatea de a-și crea singur stimuli excitatori;

- Excitabilitatea, care este dealtfel o proprietate generală a materiei vii;

- Conductibilitatea, proprietatea de a conduce stimulul;

- Contractilitatea, proprietatea de a răspunde la excitație prin contracție.

Automatismul și conductibilitatea se datorează țesutului specific și explică

activitatea ritmică, regulată, a inimii. Frecvența bătăilor cardiace (70 - 80/min)

este realizată de nodul Keith si Flack, denumit și nodul sinusal, care emite

stimuli cu această frecventă. De aceea, ritmul cardiac normal se mai cheamă și

ritm sinusal.

Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic și

parasimpatic. Simpaticul (adrenalina, efedrina și toate substanțele

simpatomimetice) accelerează ritmul cardiac, iar parasimpaticul îl răreşte.

ARBORELE CIRCULATOR

Arborele circulator este constituit din vasele sanguine. Acestea

sunt tuburile în care este închis și prin care circulă sângele. În funcție de

structura și funcțiile pe care le au, sunt trei feluri de vase sanguine: artere,

capilare și vene.

Arterele sunt vase sanguine prin care sângele circulă de la inima la

organe. Ele pornesc din ventricule și ramificându-se se răspândesc la toate

organele, unde se capilarizează. După dimensiuni arterele se împart în trei

categorii: mari, mijlocii și mici; cele mai mici artere care se continuă cu

capilarele se numesc arteriole. Arterele sunt vase cu așezare variabilă. Arterele

mari sunt așezate, în general profund pe când arterele mai mici sunt superficiale.

În drumul ei artera formează ramuri, care poartă denumirea de colaterale iar la

9

Page 10: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

capăt formează ramuri terminale. Diferitele artere pot comunica între ele prin

ramuri, care se unesc și formează anastomoze.

10

Page 11: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

Structura arterelor

11

Page 12: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

Peretele arterei este format din trei pături numite tunici:

a) Tunica interna sau intimă este formată dintr-un strat subțire de celule

turtite, numit endoteliu. Sub endoteliu se află stratul subendotelial, alcătuit dintr-

o rețea de fibre elastice, colagene și de reticulină, iar sub această se află o

membrană groasă și elastică care poartă denumirea de limită elastică internă. Ea

permite trecerea plasmei sanguine și a globulelor albe spre țesuturi.

b) Tunica mijlocie sau media este alcătuită din fibre elastice si fibre

musculare netede dispuse circular. Proporția acestor două țesuturi depinde de

mărimea arterei, deci de depărtarea de inimă. Stratul de țesut elastic se subțiază

pe măsură ce ne deplasăm de inimă, iar stratul muscular se îngroaşă cu cât ne

depărtăm de inimă. La periferia tunicii medii se află o membrană elastică, care

o separă de tunica externă, limitantă elastică externă.

c) Tunica externă sau adventicea este alcătuită din țesut conjunctiv elastic

şi câteva elemente musculare. În tunica externă a vaselor mari și mijlocii

se găsesc capilare sanguine care au rolul se hrănească peretele arterei. În tunica

mijlocie și tunica externă se găsește şi un mare număr de terminații nervoase

vegetative. La nivelul capilarelor, tunica mijlocie și cea externă au dispărut.

VENELE

Venele sunt vase sanguine care se formează prin confluența capilarelor

sanguine și care se termină la inima, în atrii. Prin ele sângele circulă  de la

periferie spre inimă.

Venele sunt mai numeroase decât arterele, raportul numeric dintre

ele fiind de aproximativ 2:1. În funcție de dispoziția lor în organism, venele

sunt: profunde și superficiale. O altă caracteristică o formează marele număr

de anastomoze, legături prin ramuri colaterale. În funcție de grosimea lor, venele

se împart în trei categorii: mari, mijlocii și mici. Cele mai subțiri ramuri ale

venelor se numesc venule și se formează prin unirea capilarelor

12

Page 13: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

STRUCTURA VENELOR

Din punct de vedere structural, venele au peretele mai subțire și mai puțin

rezistent decât arterele și, din acest motiv, în secțiunea transversală, conturul

venelor este oval, turtit, în timp ce arterele au un contur circular, regulat.

Peretele unei vene este format din trei tunici:

A) Tunica internă sau endovena este formată dintr-un endoteliu, care

căptușește lumenul venei și are aceiași structură ca și endoteliul capilarelor și

dintr-un strat conjunctiv elastic, așezat în jurul endoteliului, care conține

fibre elastice, dispuse în formă de rețea. Tunica internă formează în interiorul

unor vene niște pliuri semilunare, numite valvule venoase. Valvulele venoase se

găsesc numai în venele în care sângele circulă de jos în sus. Şi se numesc vene

valvulare. Venele care nu au valvule poartă denumirea de vene avalvulare.

B) Tunica mijlocie sau mezovena este mai subțire decât tunica mijlocie

a arterelor și are o structură variată. Ea este formată din țesut conjunctiv, în

care sunt cuprinse și fibre musculare. Țesutul conjunctiv conține fibre

conjunctive și fibre elastice, cu dispoziție și proporții foarte variate.

C) Tunica externă sau perivena este mai groasă decât tunica mijlocie

și este constituită tot din țesutul conjunctiv lax, în care se găsesc, pe lângă

fibre conjunctive și elastice și elemente musculare; de obicei, țesutul conjunctiv

al mezovenei se găsește în continuarea țesutului conjunctiv al perivenei, fără

o limită distinctă.

Structura peretelui și în special structura tunicii mijlocii variază

cu diferitele tipuri de vene: vene fibroase, fibroelastice și vene musculoase.

Venele musculoase sunt vene mici, așezate departe de inima, cum

sunt venele membrelor.

VASELE LIMFATICE

Vasele limfatice se formează prin confluența capilarelor dând naştere

vaselor limfatice mici, care, prin confluența, formează vase limfatice mari,

13

Page 14: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

iar aceasta dau naștere, la rândul lor, la trunchiuri limfatice, care comunică

cu sistemul vascular sanguin.

Structural, vasele limfatice sunt asemănătoare cu venele, doar că în

general sunt mai subțiri decât venele.

CIRCULAȚIA SANGUINĂ SISTEMATICĂ

Circulația sistematică asigură transportul sângelui de la inimă spre organe

şi ţesuturi prin sistemul arterial și capilar, iar reîntoarcerea la inimă,

prin sistemul venos.

Circulația sistematică începe în ventriculul stâng, de unde pleacă artera,

aorta, din care se desprind apoi toate arterele mari artere-arteriole-capilare apoi

prin venele-vene-venele-atriul drept.  

CIRCULAȚIA PULMONARĂ

Circulația pulmonară este cuplată în serie cu cea sistematică, sângele din

ventriculul drept fiind propulsat prin artera pulmonară spre plămâni, unde

are loc schimbul de gaze, după care revine prin venele pulmonare în atriul stâng.

CIRCULAȚIA LIMFATICĂ

Circulația limfatică este o cale derivată a mării circulații, prin care

reintră în vene o parte din lichidele interstițiale. Similar circulației sangvine,

14

Page 15: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

circulația limfatică are loc în cadrul unui sistem vascular închis, care începe din

țesuturi, prin capilare închise, se colectează apoi în vase din ce în ce mai mari,

și, în final formează două colectoare limfatice mari, care se deschid în venele

subclaviculare.

Examenul obiectiv al unui cardiac utilizează cele patru metode clasice:

inspecția, palparea, percuţia, auscultaţia.

Inspecția

Inspecția implică, inspecția generală și inspecția regiunii precordiale.

Inspecția generală permite să se evidențieze:

- poziția bolnavului: ortopneea indică o insuficiență cardiacă stânga, iar

poziția genu-pectorala, o pericardită cu lichid abundent;

- culoarea tegumentelor și a mucoaselor: paloarea apare în endocardita

lentă, cardita reumatică, insuficiența cardiacă, iar cianoza, în insuficiența

cardiacă globală, în unele boli cardiace congenitale;

- „dânsul arterial” (artere hiperpulsatile) indică o insuficientă aortică sau

un hipertiroidism;

- turgescența venelor jugulare la nivelul regiunii cervicale este un semn

de insuficiență cardiacă dreaptă.

- bombarea abdomenului prin ascita sau hepatomegalie de stază este un

alt semn de insuficiență cardiacă dreaptă;

Inspecția generală mai permite remarcarea edemelor în regiunile declive

(membre inferioare, regiunea sacrată etc.), a degetelor hipocratice (endocardită

lentă).Inspecția regiunii precordiale poate decela: bolirea regiunii precordiale

(prin mărirea accentuată a inimii la copii sau adolescenți) s-au retracția să (în

simfiza pericardică); sediul șocului apexian (al vârfului etc.).

Palparea

Palparea permite să se aprecieze:

- Șocul apexian care, normal, predomină în spațiul al V-lea intercostal

stâng, puțin înăuntrul liniei medio-claviculare. Este limitat și punctiform.

Uneori, șocul sistolic apexian nu se percepe decât în decubit lateral stâng s-au

15

Page 16: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

chiar nu este palpabil. În stare patologică, prin mărirea inimii, șocul apexian se

deplasează în jos și spre stânga (în hipertrofia ventriculară stângă) s-au numai

spre stânga (în hipertrofia ventriculară dreaptă);

- Freamătele (vibrații provocate de unele sufluri valvulare mai intense și

mai aspre și care dau o senzație tactilă asemănătoare cu aceea percepută

aplicând palma pe spatele unei pisici care toarce) și frecăturile pericardice;

- Palparea arterelor periferice (temporală, radială, humerală, carotidă,

pedioasă, tibială posterioară, femurală) permite aprecierea elasticităţii și

permeabilității arteriale.

Percuția:

Percuția face posibilă aprecierea măriri și formei inimii.

Auscultația se face cu urechea liberă s-au cu stetoscopul, bolnavul fiind

așezat pe rând în decubit dorsal, apoi lateral stâng, în sfârșit în picioare.

La inima normală se percep două zgomote: zgomotul I sau sistolic, surd și

prelungit, datorat închiderii valvulelor atrio-ventriculare și contracţiei

miocardului. Se aude mai bine la vârf; zgomotul al II-lea s-au diastolic, mai

scurt şi mai înalt, datorat închiderii valvulelor sigmoide aortice şi pulmonare; se

aude mai bine la bază. Primul zgomot este separat de al doilea prin pauza mică

(sistolă), iar al doilea este separat de primul zgomot al revoluției cardiace

următoare prin pauza mare s-au diastola. În stare patologică pot apărea

modificări de zgomote, zgomote supraadăugate (sufluri), tulburări de ritm.

Modificările cele mai caracteristice ale zgomotelor sunt: întărirea primului

zgomot la vârf (stenoza mitrală); întărirea zgomotului al doilea la aortă

(hipertensiunea arterială) s-au la pulmonară (stenoza mitrală; zgomot în trei

timpi la vârf (stenoza mitrală; zgomotul de galop este un ritm în trei timpi,

datorit asocierii unui al treilea zgomot anormal la cele două zgomote normale,

care apare în diferite forme de insuficiență cardiacă.

Zgomotele supraadăugate sunt suflurile și zgomotele pericardice. După

cauzele care le determină, suflurile pot fi extracardiace (anorganice), când apar

accidental la persoane fără leziuni cardiace, și cardiace. Suflurile cardiace pot fi

16

Page 17: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

organice (leziune a aparatului valvular) s-au funcționale (dilatare a cavităţilor

inimii s-au a arterei aorte ori pulmonare). Ultimele apar frecvent în insuficiența

cardiacă. După timpul revoluției cardiace în care apar, suflurile pot fi sistolice

(insuficienţa mitrală, stenoza aortică) s-au diastolice (stenoza mitrală,

insuficiența aortică). Auscultația inimii permite uneori descoperirea frecăturii

pericardiace – semn important pentru diagnosticul pericarditelor.

Explorări funcţionale:

Pulsul - este o expansiune ritmică sincronă cu bătăile inimii și se percepe

când se comprimă o arteră pe un plan rezistent. Obișnuit, fiecărui bolnav i se

cercetează pulsul radial, care se palpează de obicei la ambele mâini, cu trei

degete (index, mediu și inelar), bolnavul fiind în repaus, și se numără de

preferința timp de un minut.Se studiază succesiv:

- Frecvența și ritmul. Normal, frecvența este de 70 de pulsații/min, iar

ritmul regulat. Sub influența unor boli, pulsul se accelerează (tahisfigmie), se

rărește bradisfigmie) s-au devine neregulat (ritmul și intensitatea pulsațiilor sunt

inegale). În fibrilația atrială se numără pulsațiile și apoi bătăile cardiace,

17

Page 18: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

auscultate direct la inimă. Dacă primele sunt mai puțin numeroase, se spune că

pulsul este deficitar. Pulsul bigeminat se caracterizează prin două pulsații – una

puternică și alta slabă, urmată de o pauză mai lungă; se întâlnește în extrasistole.

- Amplitudinea s-au intensitatea măsoară gradul expansiunii arteriale.

Din acest punct de vedere se deosebesc:

- pulsul mic și rapid, uneori aproape imperceptibil, care apare în

colapsul vascular;

- pulsul săltăreţ și depresibil, care lovește degetul cu forța și apoi scade

brusc; se întâlnește în insuficienţa aortică și poartă denumirea de pulsul

Corrigan.

- Egalitatea bătăilor: pulsul poate fi alternant când o pulsație slabă

alternează cu una puternică, ritmul fiind regulat.

Duritatea sau presiunea în artere se apreciază prin presiunea care trebuie

exercitată asupra arterei pentru a face să dispară unda pulsatilă. Pulsul este dur

în hipertensiunea arterială, datorită presiunii diastolice joase. În mod normal,

pulsul este cu atât mai rapid, cu cât T° este mai ridicată. Face excepție febră

tifoidă, când pulsul nu crește corespunzător cu T°.

Tensiunea arterială - este forța cu care sângele circulant apasă asupra

pereților arteriali. Mai corect este termenul de presiune arterială, deoarece

valorile tensionale înregistrate reflectă presiunea sângelui în artere, și nu

tensiunea peretelui arterial. În practică se folosește termenul de tensiune

arterială.

Se deosebesc o tensiune arterială maximă s-au sistolică care

corespunde sistolei ventriculare, și o tensiune minimă s-au diastolică, care

corespunde sfârșitului diastolei.

Diferența dintre aceste două valori se numește tensiunea diferenţială.

Valorile normale sunt considerate astăzi pentru maxima 140/160 mm Hg, iar

pentru minimă 90/95 mm Hg (Comitetul de experţi al O.M.S.). Unii autori

deosebesc: tensiunea arterială bazală, înregistrată când subiectul investigat se

găsește în repaus psihic, fizic și metabolic. Pentru același individ, aceasta este o

18

Page 19: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

constantă; tensiunea ocazională, reprezentată de valorile înregistrate în condiții

obișnuite de examinare. Aceasta este o valoare variabilă, care scade în repaus.

În general există variații ale T.A. În funcție de vârstă, sex, poziție, efort

muscular, excitații psihice, mese, greutatea corporală, sarcini, apnee, tuse.

Pentru evitarea factorilor care influenţează T.A., aceasta se i-a când

bolnavul este în repaus fizic şi psihic (culcat timp de 10 – 30 de minute),

efectuând mai multe înregistrări și notându-se cea mai mică valoare, respectând

întotdeauna aceeași oră de înregistrare și utilizând același tip de aparat.

Corect, T.A. trebuie măsurată la humerală, bilateral (pentru a surprinde o

eventuală asimetrie tensională), în clinostatism s-au în poziție șezândă, în

ortostatism, iar uneori și la membrele pelviene (indispensabil în unele forme de

hipertensiune).

La membrele pelviene, T.A. este mai mare decât la cele toracice cu 20 –

40 mm Hg, pentru cea sistolică, și cu 10-20 mm Hg, pentru cea diastolică. Se

utilizează fie metoda palpatorie, fie cea oscilatorie sau auscultatorie, ultima fiind

folosită în practica curentă. Aparatele se numesc sfigmomanometre; în metoda

19

Page 20: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

ausculatatorie se întrebuinţează aparatul Riva-Rocci s-au aparatul Viquez-

Leubry. Este preferabil ca pacientul să stea culcat, cu brațul relaxat, dezvelit

până la umăr și așezat orizontal la înălțimea cordului. Manșeta se aplică pe

partea internă a brațului, la două laturi de deget de plica corului, având grijă să

nu fie nici prea strânsă, nici prea largă. Stetoscopul se aplică pe artera humerală,

la câțiva centimetri sub marginea inferioară a manșetei. Aceasta nu va fi

menținută umflată prea mult timp, deoarece provoacă hipertensiune venoasă,

care ridică tensiunea diastolică. T.A. se înregistrează pompând aer în manșeta și

decomprimând progresiv în timp ce se ascultă artera cu stetoscopul. Valoarea

arătată de manometru la apariția primului zgomot indică tensiunea maximă

(sistolica). Tensiunea diastolică se notează în momentul când zgomotele devin

mai asurzite. Unii autori notează și momentul când zgomotele dispar complet

Creșterea tensiunii sistolice se întâlnește în hipertensiunea arterială,

insuficienţa aortica, blocul total, hipertiroidism, coarctația de aortă.

Presiunea diastolică este mai importantă, deoarece reflectă presiunea

permanentă care acționează asupra arterelor. De aceea, hipertensiunea diastolică

are un prognostic mai grav, apărând în formele maligne de hipertensiune, în

insuficiența aortică, tensiunea diastolică scade uneori la zero. În colaps scad

ambele tensiuni.

Explorări paraclinice.

Explorarea paraclinică se face în senul stabilirii etiologiei HTA, a

stadializării ei și pentru identificarea altor factori de risc asociați.

Examenul sumar de urină dă rezultate normale în formele necomplicate.

În formele avansate se pretează la confuzii cu nefroangioscleroza sau HTA

secundară renoparenchimatoasă. Funcția renală și eventuală implicare a

rinichiului în etiologia hipertensiunii se evaluează prin dozarea ureei, creatininei

și ionogramei serice. Evaluarea factorilor de risc asociați și a efectelor secundare

ale unor medicamente se face prin dozarea glicemiei, colesterolului,

trigliceridelor și acidului uric.

20

Page 21: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

Examenul fundului de ochi oferă informații asupra severității HTA și în

special asupra răsunetului ei pe cerebrală. Se descriu:

- stadiu I: îngustarea lumenului arterial;

- stadiu II: „artere în fir de argint” comprimarea venelor la locul

încrucișării (semnul SALUS-GUNN);

- stadiu III: edem papilar.

Radiografia toracică arată un cord de dimensiuni normale s-au crescute în

momentele în care apar dilatarea și semnele de insuficiență cardiacă. Mai poate

evidenţia prezența unui eventual anevrism de aortă.

Electrocardiograma poate fi normală s-au poate evidențI la hipertrofie

atrială stângă, hipertrofie ventriculară stângă, modificări secundare, ischemice s-

au mixte ale segmentului ST și undei T. Uneori pot fi surprinse diferite aritmii.

Echocardiografia este mult mai sensibilă decât electrocardiograma în ceea

ce privește depistarea hipertrofiei ventriculare stângi precum și în aprecierea

performanței sistolice și diastolice

21

Page 22: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

CAPITOLUL II. NOŢIUNI GENERALE

DESPRE HIPERTENSIUNEA     ARTERIALĂ

2.1. Definiţie 

Hipertensiunea arterială este un sindrom caracterizat prin creșterea

presiunii sistolice și a celei diastolice peste valorile normale. După OMS se

consideră valori normale pentru presiunea maximă 140- 160 mmHg, interpretate

în raport cu vârsta, sexul și greutatea, iar pentru minimă 90 - 95 mmHg.

2.2. Clasificare 

În funcție de etologie se deosebesc:

a) HTA esenţială în care nu se poate evidenția o cauză organică;

b) HTA secundară sau simptomatică în care este dovedită cauza se

deosebesc hipertensiuni secundare: renale, endocrine, neurogene și

cardiovasculare.

HTA este una dintre cele mai răspândite boli. Presiunea arterială

poate crește fie prin mărirea debitului, fie prin creșterea rezistenței. Cele mai

multe hipertensiuni au la baza creșterea rezistenței periferice (hipertensiunea

esenţială).

Inițial, procesul este funcțional vasoconstricţie - apoi leziuni

organice care permanentizează hipertensiunea arterială. În ceea ce privește

factorii care realizează vasoconstricţia arterială, se acordă un rol important

sistemului nervos central, sistemului hipofizo-suprarenal şi hiper reactivităţii

vasculare. În evoluţia hipertensiunii arteriale, după mai mulți ani de evoluție

apoi leziuni organice de ateroscleroză, care agravează tulburările.

Stadiul I - caracterizat prin depăşirea valorilor normale de 140-160/90-95

mm Hg, iară atingeri vasculare s-au viscerale.

Stadiul al-II-lea - caracterizat prin semne de hipertrofie cardiovasculară.

Hipertrofia ventriculului stâng poate fi constatată clinic, electrocardiografie,

22

Page 23: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

radiologie şi prin examenul fundului de ochi (angiopatie hipertensivă).

Stadiul al-III-lea - caracterizat prin apariţia complicaţiilor cardiace,

coronariene, cerebrale şi renale. Hipertensiunea arterială este una dintre cele mai

răspândite boli. Presiunea arterială poate creşte fie prin mărirea debitului, fie

prin creşterea rezistenţei. Cele mai multe hipertensiuni au la bază creşterea

rezistenţei periferice (hipertensiunea esenţială, renală etc). Iniţial procesul este

funcţional - vasoconstricţie - ulterior apar leziuni organice care permanentizează

hipertensiunea arterială. În ceea ce priveşte factorii care realizează

vasoconstricţia arterială, se acordă un rol foarte important SNC-ului, sistemului

hipofizar suprarenal şi hiperreactivităţii vasculare. În evoluţia hipertensiunii

arteriale, după mai mulţi ani de evoluţie apar leziuni organice de ateroscleroză,

care agravează tulburările.

1. HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ ESENŢIALĂ - prin care se

înţelege orice sindrom clinic hipertensiv în care valorile presiunii arteriale sunt

crescute, în absenţa unei cauze organice. Se mai numeşte şi boală hipertensivă.

Este cea mai frecventă, reprezentând 80-90% din totalul hipertensiunilor, şi

apare de obicei după 30 de ani cu un maximum de frecvenţă între 40 şi 50 de

ani. În absenţa unei etiologii certe o atenţie deosebită se acordă factorilor de risc

care ar putea interveni în producerea bolii şi asupra cărora s-ar putea acţiona în

vederea reducerii numărului de bolnavi hipertensivi.

- Ereditatea - hipertensiunea prezentă la părinţi şi descendenţi direcţi, s-au

la gemenii monozigoţi;

- Sexul - incidenţa bolii este echilibrată între cele 2 sexe până la 50-60 ani,

după care creşte la femei. Până la menopauză incidenţa este mică datorită

relativei hipovolemii secundare pierderilor menstruale lunare;

- Vârsta - după 60 de ani se constată o creştere a TA cu 5-10 mm Hg/an

determinată de reducerea elasticităţii vaselor;

- Rasa - incidenţa HTA creşte la rasă neagră care pentru o adaptare la

clima uscată şi călduroasă îşi diminuă excreţia de sodiu, ducând la hipovolemie;

- Aport alimentar de sare excesiv (> 10 g/24 ore);

23

Page 24: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

- Obezitatea, sedentarismul, consum excesiv de carne de porc;

- Consumul de alcool (mai ales bere şi vin), chiar moderat creşte valorile

tensionale;

- Fumatul creşte riscul complicaţiilor cardio-vasculare şi cerebrale ale

HTA, ca şi evoluţia spre HTA malignă;

- Cafeaua prin cofeină determină creşteri acute ale TA datorită

vasoconstricţiei;

- Factorii psihoemoţionali (viaţa încordată, stresantă);

- Asocierea cu diabetul zaharat, ateroscleroza creşte de 2-3 ori riscul de

apariţie al HTA;

- Consumul cronic de anticoncepţionale orale (mai ales cele care conţin

estrogeni în cantitate mare).

2. HIPERTENSIUNILE ARTERIALE SIMPTOMATICE

a) De cauză renală. Din acest grup fac parte hipertensiunile

renovasculare (anomalii congenitale ale vaselor renale, stenoze aterosclerotice,

anevrisme, tromboze, embolii), hipertensiunile din bolile parenchimului renal

(glomerulonefrită acută şi cronică, leziunile renale de diabet, pielonefrite etc). În

apariţia hipertensiunii renale, rolul principal este deţinut de o enzimă care ia

naştere în rinichiul ischemic (cu circulaţia insuficientă) şi care se numeşte

renină. Aceasta se transformă în sânge într-o substanţă numită angiotensină. E

importantă precizarea etiologiei renale, deoarece unele forme sunt susceptibile

de o intervenţie chirurgicală (hipertensiune renovasculară, unele pielonefrite).

Tratamentul se adresează atât bolii de bază, cât şi hipertensiunii arteriale.

b) De cauză endocrină. Din acest grup fac parte:

- Feocromocitomul - o tumoare localizată în medulara glandei

suprarenale, caracterizată prin crize paroxistice de hipertensiune datorită

descărcării în circulaţie de catecolamine (adrenalină şi noradrenalină), după care

tensiunea revine rapid la normal, fiind adesea urmată de transpiraţii profize şi

diureză excesivă; Tratamentul este chirurgical.

- Rezecţia tumorii; hiperaldosteronismulprimar (adenom

24

Page 25: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

corticosuprarenal cu secreţie excesivă de aldosteron) care duce la retenţie de

sodiu şi hipertensiune prin expansiune de volum;

- Sindrom Cushing- datorat unei tumori corticosuprarenale s-au hipofizare

care se caracterizează prin hipertensiune, obezitate, vergeturi, hirsutism şi

creşterea eliminării urinare a 17-cetosteroiziior; tratamentul este chirurgical -

rezecţia tumorii.

- Hipertensiuni endocrine - apar în hipertiroidism şi în cursul sarcinii: în

cursul primei sarcini poate apărea o hipertensiune reversibilă, recidivând

eventual cu fiecare nouă sarcină; alteori graviditatea agravează o hipertensiune

arterială preexistentă, de altă natură.

c) De cauză neurogenă. În boli traumatice, tumorale, inflamatorii ale

creierului care duc la o creştere a presiunii intracraniene s-au în caz de leziuni

ale centrilor vasomotori se observă, uneori, o creştere a tensiunii arteriale.

d) De cauză cardiovasculară. Bolile însoţite de hipertensiune arterială

sunt:

- coarctaţia aortică - anomalie congenitală cu îngustarea lumenului aortei,

manifestându-se caracteristic prin HTA în amonte de stenoză şi

normo/hipotensiune în aval de stenoză (la nivelul membrelor inferioare):

- Blocul complet

- Insuficientă aortică

- Ateroscleroza

HTA esenţială: prin care se înţelege orice sindrom clinic hipertensiv, în

care valorile presiunii arteriale sunt crescute, în absenţa unei cauze organice. Se

mai numește și boala hipertensivă. Este cea mai frecventă, reprezentând 80-90%

din totalul hipertensiunilor, și apare de obicei după 30 de ani, cu un maximum

de frecvența între 40 și 50 de ani. Incidența este mai mare la femeie, dar formele

mai grave apar la bărbaţi. Menopauza şi obezitatea sunt factori favorizanţi, la fel

viaţa încordată, stresantă şi ereditatea. Ereditatea ar juca un rol foarte important,

afecţiunea întâlnindu-se în proporţie de 20-80% (după diferite statistici) în

antecedentele familiale ale bolnavilor. Ceea ce se transmite ar consta într-o

25

Page 26: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

tulburare a metabolismului catecolaminelor (adrenalina și nonadrelina), care ar

sta la baza vasoconstricţiei arteriale. Se pare că și alimentația bogată ar juca un

rol.

2.3. ETIOLOGIE

Astăzi este acceptată concepția nervistă, potrivit căreia predispoziţia

ereditară este de natură neurogenă, legată de o anumită structură a personalităţii

şi de o anumită modalitate de răspuns la situaţiile de stres: durere, frică,

supărare. Boala ar fi esenţial nervoasă, produsă de o tulburare în activitate a

centrilor nervoşi superiori. Diferiţi excitanţi din sfera psiho-emoţională

(necazuri, griji, nesiguranţă), acţionând pe fondul unei predispoziţii ereditare

duc la apariţia unor focare de excitaţie permanentă la nivelul scoarţei cerebrale

determinând secundar o vasoconstricţie arterială. Tot în lanţul patogenic al

hipertensiunii mai intervin - prin intermediul scoarţei - sistemul endocrin şi

rinichiul.

Modificările fundamentale locale care stau la baza hipertensiunii sunt

vasoconstricţia arterială şi creşterea conţinutului peretelui arteriolar în apă şi

sare. Mai târziu apar leziuni organice şi ateroscleroza, care grăbesc evoluţia şi

întunecă prognosticul prin complicaţii.

2.4. FIZIOPATOLOGIA HIPERTENSIUNII ARTERIALE

Pentru practica clinică și patologică, importantă este nu atât

valoarea cifrică a creșterii tensionale cât consecința vasculară și hemodinamica a

acesteia.

Relația dintre hipertensiune și patologia vasculară este binecunoscută,

îmbrăcând în mare următoarele aspecte:

- hipertensiunea arterială include modificări arteriolare specifice

- Arteridopatia hipertensivă.

Ultimul aspect reține atenția în mod deosebit atât prin mecanismele

sale de producere cât și prin consecințele asupra evoluției hipertensiunii

26

Page 27: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

arteriale. Există două forme distincte de arteridopatii hipertensive:

arteriloscleroza și necroza fibrinoidă a mediei arteriolare.

Arterioloscreloza constă în îngroșarea și, ulterior, în hialinizarea

arteriolelor, fenomenul părând să debuteze subendotelial, cu prindere progresivă

a mediei. În patogeneza hialinului sunt implicate hiperproducţia de colagen

arterial, degenerarea membrelor bazale, exsudația plasmatică cu depunere de

fibrină şi degenerescența musculaturii netede. Leziunile de arterioscleroză sunt

parcelare; interesează cu precădere rinichiul și constituie substratul aşa numitei

nefroangioscrelozei benigne, de învăluire în HTA esențială. Sommerst constată

că leziunile de arterioscleroză evoluează în mai multe stadii: spasm al celulelor

musculare din media arteriolei aferente, îngroșare a peretelui vascular datorită

edemului, hipertrofie a celulelor musculare, degenerescenta a peretelui arteriolar

cu îngustarea lumenului vascular. Necroza fibrinoidă arteriolară constituie

'marcă' morfologică a HTA maligne. Se caracterizează prin rupturi ale fibrelor

musculare netede din media arteriolara, exsudaţia plasmatica enormă în peretele

vascular, reacţie inflamatorie exudativă şi ploriferativă în adventice cu obliterare

sau stenozare consecutivă a numenului arteriolar. Arteriola capăta un aspect

bizar, având zone dilatate care alternează cu altele strâmtorate. Leziunile

afectează în măsura diferită rinichiul, pancreasul, suprarenalele, intestinul,

creierul, cordul şi ficatul. La nivelul rinichiului, leziunile arteriale se

sistematizează, fiind reprezentate de endonefrita proliferativă, arteriolita

necrozanta glomerulita necrozantă.

Patogenia leziunilor arteriale este complexă şi doar parţial cunoscută, mai

ales în ceea ce priveşte secvenţialitate evenimentelor morbide. Intervenţia

mecanismului renina-angiotensivă, hipersecreţia de mineralcorticorzi şi

catecolamide, excesul de Na+, constituie elementele patogenice principale care

stau la baza vasculozei plasmatice, a depunerii de fibrinoid în media arteriolara

şi a necrozelor arteriolare.

27

Page 28: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

2.5. ANATOMIA   PATOLOGICĂ

HTA entitate nosologică individualizata pe criterii fiziologice, nu are un

echivalent anatomic. În cursul evoluţiei sale apar multiple aspecte morfologice,

în funcţie de stadiul bolii, de rapiditatea instalării ei, de intensitatea tulburărilor

funcţionale şi de gradul de interesare a diferitelor organe în procesul patologic.

Tendinţa veche de a identifica hipertensiunea cu modificările structurale a

făcut dificilă cunoaşterea rolului jucat de arteriole vasculare organice în istoria

naturală a bolii. Într-adevăr HTA şi degradările morfologice nu sunt neapărat

două aspecte diferite ale unuia şi aceluiaşi proces. Mărimea tensiunii şi gradul

arteriosclerozei nu sunt legate între ele prin legături matematice, de cauză la

efect. Între importanta leziunilor şi gravitatea manifestărilor lor chimice, de

asemenea, nu exista o proporţionalitate strictă.

  Multe dintre aspectele lezionale constatate nu au nimic caracteristic între

ele şi, mai mult chiar, cea mai mare parte dintre complicaţiile bolii pot fi

corelate mai de grabă cu procesele arteriosclerotice accentuate de hipertensiune,

decât cu însuşi HTA. Multe alte leziuni, de asemenea, nu se deosebesc de

degenerările arteriale legate de procesul de senescenta, indiferent de cifrele

tensionale. În general, lipsesc studii de mare anvergură, bazate pe criterii

unitare, bine precizate, care să caute să stabilească o corelaţie strictă,

comparativa, intre tipul şi gradul unor anumite leziuni, pe de o parte şi grupa de

vârstă, sexul, cifra tensionala, vechimea şi viteza evoluţiei bolii, pe de alta. De

aceea suntem mai mult sau mai puţin siliţi să ne limităm la o expunere

catagrafică a tipurilor de leziuni întâlnite în această boală și să facem numai

presupuneri care dintre modificările degenerative ce alcătuiesc „arterioscleroza”

sunt legate de o tensiune mare. Procesele patologice, care duc la degenerarea

fibrelor periferice elastice din media aortei și din media arterelor mari, cresc

presiunea pulsului și duc la o hipertensiune exclusiv sistolică. În parte, aceste

procese sunt în funcție de vârstă.

Ridicările atât ale presiunii sistolice, cât și celei diastolice sunt legate în

28

Page 29: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

primul rând de modificările, funcționale s-au structurale, din arterele

mici, musculare.

2.6. SIMPTOMATOLOGIE

Clasic se deosebesc trei stadii:

Stadiul prehipertensiv - poate fi afirmat pe baza ascendenţei ereditare

hipertensive, apariţiei unor puseuri tensionale trecătoare şi a unor teste care

stabilesc creşterea anormală a presiunii arteriale, comparativ cu normalul. Cel

mai cunoscut este testul presor la rece, care este pozitiv când, introducând mâna

în apă la 4 °, valorile TA cresc cu peste 40 mmHg.

Stadiul de hipertensiune intermitentă - caracterizat prin perioade de

hipertensiune, fără alte semne clinice, alternând cu perioade normale.

Stadiul de hipertensiune permanentă - în peste 90 % din cazuri,

hipertensiunea arterială este depistată în acest stadiu.

După manifestări se deosebesc:

a) Forma benignă care evoluează progresiv şi se caracterizează prin:

semne care apar la examenul arterelor, artere sinuoase şi rigide, puls bine bătut;

semne de fragilitate capilară; diverse manifestări hemoragice (epistaxis,

metroragii, uneori hematemeze, hemoragii retiniene) semne cerebrale: cefalee

occipitală, de obicei dimineaţa, la trezire, ameţeli, oboseală, astenie, insomnie,

tulburări de memorie şi concentrare, modificări de caracter, frecvent tulburări de

vedere („muşte zburătoare”, vedere înceţoşată); cefalee cu caracter pulsatil,

ameţeală, tulburări de vedere şi tulburările trecătoare de conştientă şi de limbaj

sunt cele mai frecvente tulburări funcţionale comune tuturor formelor de

hipertensiune; furnicături la nivelul extremităţilor, ameţeli, senzaţia de „deget

mort”; examenul inimii relevă subiectiv palpitaţii, dureri precordiale, diferite

grade de dispnee, iar obiectiv, semne de mărire a inimii stângi (hipertrofie),

radiografia, electrocardiografia, fundul de ochi şi probele funcţionale renale

apreciază gradul de evolutivitate a hipertensiunii arteriale.

29

Page 30: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

În ultimul stadiu al formei benigne - care se instalează după mulţi ani de

evoluţie - apar complicaţii: insuficienţă cardiacă stângă sau totală, cardiopatie

ischemică, complicaţii cerebrale s-au renale.

b) Forma malignă are evoluţie rapidă şi o mortalitate ridicată. Poate fi

malignă de la început sau se poate maligniza pe parcurs. Valorile tensionale sunt

mari, în special cea diastolică depăşind 130 mmHg, rezistente la tratament.

Starea generală este alterată rapid (astenie, slăbire, paloare, cefalee intensă),

fundul de ochi este grav şi precoce alterat, complicaţiile apar de timpuriu, în

special insuficienţa renală progresivă şi ireductibilă.

2.7. DIAGNOSTICUL HTA ȘI EVALUARE

HTA fiind o boala de frecvența crescută în populația generală, adevăratele

probleme pe care le pune sunt cele ale depistării sale în masă și nu cele ale

stabilirii diagnosticului la nivel individual. De aceea populația trebuie să fie

avizată și să sprijine efortul medico-sanitar de depistare activă a bolii. Sprijinul

cel mai direct este materializat prin prezentarea la acțiunile de depistare a HTA

pe de o parte, iar pe de altă parte, prin efectuarea conştiincioasă a examinării

medicale impuse cu diverse prilejuri (angajări în muncă, admitere în

învățământul superior, examene pentru permis de conducere auto, e.t. c).

În fond, problema centrală a diagnosticului individual al HTA este legată

de valoarea cifrei tensionale.

În felul acesta măsurarea TA devine mijlocul esențial de diagnostic.

Asistentei medicale, si în special celei care lucrează în comunități, îi revine un

rol însemnat în depistarea hipertensivilor prin prisma faptului ca ea este cea care

măsoară TA, dar mai ales prin natura muncii sale care-i permite să culeagă mai

multe informații despre pacient și mediul său. Să nu uităm ca uneori valorile

crescute, peste limită, ale TA nu indica neapărat o hipertensiune arterială ci se

pot datora unor factori de mediu. De aceea contextul în care se înregistrează

aceste valori este foarte important. De asemenea AM trebuie să stăpânească

foarte bine tehnica măsurării tensiunii arteriale știut fiind faptul că măsurarea

30

Page 31: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

incorectă duce la valori eronate.

Ce trebuie să facă pacientul căruia la o examinare medicală i s-a

găsit crescută TA? Răspunsul va trebui să țină seama de cifra TA și vârsta

persoanei în cauza. Astfel, pentru adulți, indiferent de vârstă, descoperirea unei

TA egală s-au mai mare de 100 mm/Hg trebuie sa fie urmată de prezentarea la

medic pentru investigațiile de rutină și prescrierea tratamentului.

După descoperirea si confirmarea hipertensiunii arteriale este necesar sa

se efectueze pentru fiecare bolnav un bilanț clinico-biologic în

scopul individualizării diagnosticului si eventual al găsirii unei etiologii

a hipertensiunii. Efortul diagnostic va fi limitat la un minim concludent de date,

în așa fel încât să se poată evidenţia:

- severitatea bolii

- gradul de afectare cardiovasculară

- coexistenţa altor factori de risc pentru ateroscleroza

- un posibil factor etiologic

- elemente orientative pentru prognostic si tratament

Hipertensivul este prin excelență un bolnav ambulator, internarea sa

în spital nefiind indicată decât în câteva situații și anume:

♦ Persoanele tinere (sub 40 de ani) cu HTA moderată sau severă;

♦ Persoanele cu TAs mai mare sau egală cu 240 mm/Hg si/sau TAd

mai mare sau egala cu 120 mm/Hg;

♦ Bolnavii la care se suspicionează clinic o forma de HTA

secundară;

♦ Indivizii cu HTA rezistentă la tratament;

♦ Hipertensivii a căror HTA „banală” îşi modifică brusc cursul

evolutiv (efecte adverse majore ale meditaţiei antihipertensive, instalarea

rezistentei la tratament, apariția unor complicaţii, e.t. c);

♦ Bolnavii la care HTA se asociază cu alte afecţiuni cronice

(metabolice, cardiovasculare, pulmonare, e.T.c.) care afectează prognosticul și

tratamentul.

31

Page 32: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

Abordarea unui bolnav hipertensiv va începe în mod obligator cu

o anamneză atentă, un examen clinic complet si o investigație paraclinica

de rutină, strict necesară.

ANAMNEZA - asistenta medicală fiind prima care intră în contact cu

pacientul (de cele mai multe ori) trebuie să conducă discuția astfel încât să poată

procura următoarele date: debutul aproximativ sau sigur al HTA, simptomele de

debut sau cele pentru care se adresează medicului, să orienteze și să

ierarhizeze investigațiile paraclinice pentru stabilirea etiologică a HTA și a

caracterului său evolutiv, să efectueze un bilanț orientativ privind riscul

cardiovascular, bolile asociate și eventualele condiții de mediu favorizante

pentru creșterea valorilor TA. Anamneza bolnavului cu HTA este etapa inițială

și indispensabilă stabilirii debutului hipertensiunii.

Interogatoriul precizează unele tulburări funcționale comune tuturor

formelor de HTA și anume:

- cefalee - semnalată îndeosebi dimineața înainte de sculare; are

sediul cervico-occipital sau se prezintă ca o hemicranie predominant preorbitară,

alteori este pulsatilă, însoţită sau precedată de tulburări vizuale sau digestive;

bolnavii relatează ca cefaleea este favorizată de ingestia de alcool și de

suprasolicitare intelectuală;

- vertij de durată variabilă, asociat sau nu schimbărilor de poziție.

- Tulburări de vedere;

- vâjâieli în urechi;

- oboseală fizică și intelectuală;

- parestezii, pareze, disartrii trecătoare;

- palpitaţii, precordialgii, dispnee de efort;

- anxietate, insomnii, iritabilitate;

- prezenţa în antecedentele patologice personale a unor afecțiuni

nefrologice sau urologice (albuminurie sau hematurii pasagere, infecţii urinare,

colici nefretice, afecțiuni renale diagnosticate e.t.c.) traumatisme lombare, HTA

pe timpul unei sarcini.

32

Page 33: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

- Existența antecedentelor heredo-colaterale de HTA, de

ateroscleroză și formele clinice de manifestare a acestora.

- Unele obiceiuri alimentare individuale și familiale (consum de sare, de

dulciuri), fumatul și consumul de alcool.

- Profilul profesional, gradul de solicitare profesională

„competitivitatea, eficacitatea” socială a bolnavului.

- Existența unor simptome care pot sugera o HTA secundară (crize

sudorale însoțite de palpitații, anxietate și paloare, astenie musculară, parestezii,

mialgii, paralizii intermitente, poliurie e.t.c.).

- Prezența unor simptome ce sugerează existența unor complicații

vasculare (eclipse cerebrale, claudicație intermitentă, crize de angină pectorală)

e.t.c.

2.8. EVOLUŢIE

În forma benignă, cea mai obişnuită, boală durează ani sau chiar zeci de

ani. Sub influenţa unui tratament corect şi precoce pot apărea remisiuni

importante.

În forma malignă, evoluţia este foarte rapidă, etapele bolii fiind parcurse

în 1-3 ani. Indiferent de etiologie, fiecare formă de hipertensiune arterială, în

raport cu caracterul său evolutiv, poate fi benignă sau malignă şi parcurge în

evoluţia sa, cele trei stadii din clasificarea propusă de O.M.S.

În stadiul al III lea apar complicaţii:

- la nivelul aparatului cardiovascular (insuficienţă ventriculară

stângă, acută şi cronică, insuficienţă cardiacă globală, infarct miocardic,

anevrism disecant);

- La nivelul circulaţiei cerebrale (encefalopatie hipertensivă,

tromboze şi hemoragii cerebrale);

- La nivelul rinichiului (tulburări variate, de la alterări funcţionale,

până la scleroză cu insuficienţă renală). Complicațiile depind de forma clinică -

benignă sau malignă. Astfel în hipertensiunea benignă complicaţiile se datoresc

33

Page 34: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

aterosclerozei, cele mai frecvenţe fiind tromboza cerebrală şi infarctul

miocardic. În hipertensiunea malignă domină degradarea arteriolară. Aici se

întâlnesc frecvent encefalopatia hipertensivă, hemoragia cerebrală, insuficienţa

cardiacă şi insuficienţa renală.

2.9. PROGNOSTICUL

Depinde de forma clinică benignă sau maligna, de ereditate, de nivelul

tensiunii diastolice şi bazale, de vârstă (tinerii fac forme mai grave), de

respectarea tratamentului, de modul de viață recomandat și, în sfârșit, de

apariţia complicațiilor.

Prognosticul este favorabil în primul stadiu de boală, fiind mai rezervat în

stadiul al doilea şi mai ales în al treilea. Moartea se datorează îndeosebi

complicațiilor cardiace, cerebrale și renale. Sub influența tratamentului actual,

prognosticul s-a îmbunătăţit.

2.10. TRATAMENT

Tratamentul hipertensiunii arteriale, trebuie să vizeze anumite obiective și

în primul rând normalizarea valorilor tensionale. El trebuie să țină seama de

anumite principii și orientări:

34

Page 35: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

- Explorarea trebuie bine făcută deoarece sunt hipertensiuni care

beneficiază de tratament chirurgical (hipertensiunile renovasculare).

- Tratamentul trebuie să fie complex, igieno dietetic, medicamentos etc.

- Tratamentul trebuie individualizat și stabilit în condiții de ambulator, nu

de spital.

- Drogurile hipotensive vor fi administrate la început în cantități mai mici

și mărite apoi progresiv până la normalizarea tensiunii arteriale. Este bine ca

drogurile hipotensive să fie asociate și la începutul tratamentului asocierea să

cuprindă un hipotensiv cu un diuretic tiazidic. Trebuie ținut seama de

ateroscleroza asociată, de aici (mai ales la vârstnici) decurgând prudența, pentru

a nu precipita accidente vasculare cerebrale, coronariene și periferice (niciodată

nu se va începe cu doze mari, brutale).

Deoarece multe hipertensiuni sunt consecința s-au sunt asociate

aterosclerozei, regimul și tratamentul vor fi adaptate acesteia din urmă. Se vor

combate obezitatea, guta, diabetul zaharat, hiperlipoproteinemiile etc.

Repausul nu trebuie să fie absolut. Exercițiile fizice, mersul pe jos și

gimnastica medicală, fac parte din tratament. Efortul fizic va fi dozat și adaptat

posibilităților bolnavului. Sedativele și tranchilizantele sunt de multe ori

necesare. Dieta va fi săracă în colesterol și în grăsimi săturate, este bine că

tratamentul să fie și vasodilatator coronarian, deoarece asociația cardiopatie

ischemică – hipertensiune arterială, este foarte frecventă. Nu orice hipertensiune

urmează să primească tratament hipotensiv. Astfel în formele labile, de gradul I,

este suficient regimul dietetic, eventual tranchilizante şi sedative.

Tratamentul igieno-dietetic

Regimul de viață constă în limitarea eforturilor fizice, cu lucru de 6 – 8

ore pe zi, după caz, cu respectarea orelor de somn și a orelor de masă. Au o mare

importanța mijloacele psihoterapice, combaterea anxietății și evitarea situațiilor

conflictuale din mediul de viața sau de muncă. Vor fi căutate și încurajate

elementele de satisfacție din profesiunea bolnavului, vor fi cultivate preocupările

care produc relaxarea (plimbări, lectură, muzica, teatru). Regimul va fi echilibrat

35

Page 36: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

și suficient, urmărindu-se menținerea unei greutăți normale, în caz de obezitate,

va fi hipocaloric; în caz de ateroscleroză, hipolipidic şi hipocaloric etc. Dar,

indiferent de bolile asociate, va fi hipo sau desodat. Regimul strict desodat (orez,

fructe, zahăr), cu mai puțin de 0,5 g sare/zi, se aplică în formele foarte severe,

dar este greu de respectat. Regimul desodat relativ (2 – 5 g sare/zi) este mai ușor

de acceptat, fiind utilizat în majoritatea hipertensiunilor.

Pentru aprecierea generală a conținutului în sare se ia ca reper faptul că

rația de NaCl consumată zilnic de un adult sănătos este de 10 – 14 g, din care

2/5 provin din sare folosită la pregătirea alimentelor și cea pusă la masă, 2/5 sunt

furnizate de sărea din pâine și 1/5 de sărea din lapte și derivatele sale, produse

de mezelărie etc. Regimul desodat nu poate fi standardizat, ci adaptat în funcție

de starea clinică.

ALIMENTE PERMISE:

- supe: de zarzavat simple sau cu adaos făinos, borș de zarzavat sau cu

cartofi, supe de legume supe de roşii, toate fără sare;

36

Page 37: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

- făinoase: în cantitate limitată, griș, orez, fulgi de ovăz, fidea, toate fierte

fără sare

- ouă în cantitate redusă (1-2 pe săptămână), fără gălbenuş;

- carne în cantitate redusă, de 3 ori pe săptămână, de vită, vițel, găină, pui,

slabă, fiartă ca rasol, friptă, cu pătrunjel, cartofi, morcovi, orez, perișoare fierte

în aburi sau apă, toate fără sare, pește slab (lin, șalău, știucă, crap, păstrăv) fiert,

răsol, fript său copt în pergament (în zilele cu carne nu se dă pește și invers);

- grăsimi crude, vegetale, ulei de porumb, floarea soarelui, margarină

nesărată. Totul se dă crud la salate, cam 50g/zi.

- pâine: albă sau intermediară, fără sare, veche de o zi sau prăjită;

- legume și zarzavaturi: crude sau fierte, trecute prin sită, piureuri,

strecurate, chifteluțe de zarzavat, cartofi copți, morcovi, dovlecei, fasole verde,

mazăre verde, sfeclă, salată verde, roșii, vinete, ardei grași, varză crudă și

murată, fără sare, toate rase mărunt și administrate ca salate, sau fierte ca soteuri

sau budinci de legume;

- lapte și brânzeturi: lapte dulce, iaurt, lapte bătut, brânză de vaci, caș,

urdă nesărată, lapte cu cafea;

- fructe sub orice formă: crude, coapte, piureuri, compoturi;

- dulciuri: preparate fără bicarbonat și sare, din aluat fiert, uscat, cu brânză

de vaci, cu fructe sau gelatină de fructe, cu lapte, iaurt, peltea, salată de fructe,

cu miere și frișca, marmeladă, pateuri, dulceaţă, zahăr;

- băuturi: lapte simplu degresat, lapte bătut sau iaurt, sucuri de fructe sau

zarzavaturi, ceaiuri de plante;

- condimente: sos de roșii, sosuri dietetice (fără grăsime prăjită) cu făina

rumenită pe uscat, cu zeamă de zarzavat (seara în cantitate redusă), verdețuri

tocate (pătrunjel, mărar, țelină, leuștean, cimbru), zeamă de lămâie și sare

limitată.

ALIMENTE INTERZISE:

- carne grasă, viscere, vânat, pește gras sau sărat, conserve de pește sau

37

Page 38: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

carne, afumături ; ouă în cantitate crescută (mai ales gălbenușuri), ouă tari,

jumări, maioneză ;

- grăsimi animale în cantitate crescută (unt, untură, frișcă, smântînă,

slănină), grăsimi prăjite; 

- pâine cu sare și pâine neagră;

- făinoase preparate cu sare și în cantitate mare;

- brânzeturi: grase, sărate, fermentate;

- sosuri: cu grăsimi prăjite, cu zeamă de carne, cu muștar sau maioneză;

- legume şi zarzavaturi care conțin mult sodiu (țelină, spanac, varza acră,

murături);

- dulciuri preparate cu bicarbonat, cu unt și gălbenuș de ou, cu ciocolată

sau cacao;

- băuturi alcoolice, cafea, ceai tare, lichide în exces;

- condimente: sare mai mult decât este prescris, piper, ardei iute, boia de

ardei, hrean, muștar, ceapă, usturoi;

- pâine cu sare și pâine neagră;

- făinoase preparate cu sare și în cantitate mare;

- brânzeturi: grase, sărate, fermentate; -

sosuri: cu grăsimi prăjite, cu zeamă de carne, cu muștar sau maioneză; -

legume și zarzavaturi care conțin mult sodiu (țelină, spanac, varză acră,

murături);

- dulciuri preparate cu bicarbonat, cu unt și gălbenuș de ou, cu ciocolată

sau cacao;

- băuturi alcoolice, cafea, ceai tare, lichide în exces;

- condimente: sare mai mult decât este prescris, piper, ardei iute, boia de

ardei, hrean, muștar, ceapă, usturoi. Bolnavul trebuie să ducă o viața ordonată,

fără eforturi, fără fumat, fără stresuri, fără alcool, mesele trebuie să fie mici,

fracționate, la ore regulate. Ultima masă înainte de două ore înainte de culcare,

se va combate obezitatea când există.

38

Page 39: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Tratamentul medicamentos folosește numeroși agenți hipotensivi:

sedative și hipnotice (barbiturice, Bromoval, Clordelazin, tranchilizante),

Hydergine (Redergin), rezerpina (Hiposerpil), comprimate de 0,25 mg;

Raunervil, fiole de 1 ml – 2,5 mg i.v., hidrazino-ftalazine (Hipopresol, drajeuri

de 0,025 g); Apresolina; Hipazin – (asociere de reserpină și hidralazina –

Guanetidina, comprimate de 0,010 g), clonidina (Catapresan), ganglioplegice

(Ganlion, Pendiomid, fiole de 2 ml – 0,075 g). Metildopa (Dopegyt, comprimate

de 0,250 g sau fiole), Propranolol (Inderal), Pargylin și diuretice (Nefrix,

Furosemid, Acid etacrinic, Aldactona etc.). Tratamentul vizează normalizarea

valorilor tensionale. Efectul este atins dacă T.A. oscilează între 90/70 și 130/90

mm Hg în ortostatism și nu depășesc 170/110 mm Hg în decubit. O atenție

deosebită trebuie acordată scăderii T.A. În cazul hipertensiunii cu insuficiența

renală sau cu tulburări de irigație cerebrală sau coronariană. Tratamentul

hipotensiv este complex, cuprinde numeroase droguri cu diferite moduri de

acțiune. În funcție de locul și mecanismul de acțiune. Hipotensoarele pot fi

clasificate astfel:

Vasodilatatoare, cu acțiune asupra peretelui vascular fără relație cu

terminațiile nervoase: Hidralazina, Minoxidilul, Verapamilul, Nifedipina,

Diureticele (care acționează reducând volumul sanghin), Nitroprusiatul de sodiu

și Diazoxidul.

Hipotensoare cu acțiune pe receptorii simpatici, blocând transmiterea

adrenergică: - blocante ale receptorilor alfa adrenergici (Prazosin, Fentolamina)

blocante ale receptorilor beta adrenergici: (Propranololul şi celelalte), blocantele

receptorilor alfa și beta adrenergici (Labetalolul – Tenormin).

Cu acțiune asupra fibrelor nervoase, simpatice, postganglionare sau

terminaţiile nervoase: Guanetidina, Rezerpina şi Alfametildopa.

Cu acțiune asupra ganglionilor autonomi simpatici: Trimetaphan.

Cu acțiune asupra sistemului nervos central: Clonidina, Alfametildopa şi

Rezerpina.

39

Page 40: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

Cu acțiune asupra volumului sanghin: Diureticele.

Antagoniști ai sistemului renina – angiotensina. Dintre aceștia Saralazina

(Antagonist al Angiotensinei II) şi Teprotid, Captopril, Hipotensor (Inhibitor ai

angiotensinei I în II).

Hidralazinele au fost o perioadă puțin întrebuințate, datorită tahicardiei și

accidentelor coronariene provocate. Prin apariția beta blocantelor au intrat din

nou în tratamentul curent al hipertensiunii arteriale. Asocierea cu beta blocante

corectează efectul lor tahi-cartizant. Produce vasodilataţie prin scăderea

rezistenței periferice.

Deoarece reţine sarea şi apa, trebuie asociate şi cu un diuretic saluretic

(Nefrix). Acțiunea apare după 2-3 zile, în administrarea orală, și după 3 ore în

cea i.v. Ca efecte secundare apar: cefalee, anorexie, grețuri, vărsături, diaree,

palpitații și uneori semne de lupus. Se recomandă prudență în cardiopatia

ischemică, unde trebuie administrată numai în asociere cu beta blocante

(Propranolol).

Drogul principal este Hipopresolul, (Dihidralazina) comprimate de 25

mg, care se administrează începând cu 1 comprimat și se crește progresiv la 3 –

6 comprimate. Este utilizat în hipertensiunea ușoară sau moderată. Asociat cu

Hiposerpilul (Rezerpina) preparatul se numește Hipazin (Adelfan).

40

Page 41: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

Minoxidilul, este utilizat pe scară redusă datorită efectelor secundare. Are

aceleași reacții adverse ca și hidralazina. Deci și el trebuie asociat cu beta

blocant și un saluretic. Doza zilnică este de 0,20 mg și rareori 50 mg.

(Comprimate de 2,5 mg, de 5 mg şi 10 mg). Este util în hipertensiunile

bolnavilor cu insuficiența renală.

Verapamilul (Isoptil) și Nifedipinul (Adalat, Corinphar), sunt blocante

ale calciului, cu efect hipotensor dar cu indicație majoră în angor și aritmii.

Nifedipinul sub lingual, scade rapid tensiunea arterială în edemul pulmonar acut.

Nitroprusiatul de sodiu, este un hipotensor energic, utilizat în

hipertensiunea arterială paroxistică. Acționează prin vasodilatație puternică și

rapidă. (Nipride şi Nipruss, în fiole de 50 mg). Se administrează numai în spital

și cu prudență.

Diazoxidul, este înrudit cu clorotiazida dar nu are acțiune diuretică. Este

vasodilatator prin scăderea rezistenței periferice. (Hiperstat, Eudemin, în fiole de

20 ml – 300 mg substanţa). Este o medicație de urgență în Encefalopatia

hipertensivă, Eclampsie, hipertensiune arterială malignă. Efectele secundare sunt

asemănătoare hidralazinelor, dar produce și hiperglicemie.

Prazosinul (Minipress) este un alfa blocant care produce vasodilatație

blocând alfareceptorii. Este administrat în hipertensiunile moderate. În cele

severe trebuie asociat cu un diuretic și eventual un beta blocant. Poate produce

vertij, hipotensiune ortostatică, tulburări de tranzit, cefalee, astenie și erupții

cutanate. La prima doză există și risc de sincopă. Se administrează 3-20 mg,

comprimate de 0,5 mg, 1 mg, 2 mg, 5 mg. Fentolamina (Regitina), cu acțiune tot

alfa blocantă este utilizat în tratamentul Feocromocitomului.

Propranololul (Inderal), Trasicor, Visken etc, sunt droguri cu acțiune

beta blocantă care acționează hipotensiv, antiaritmic și coronarodilatator.

Produce bradicardie, scade forța de contracție a inimii și debitul cardiac. Efectul

hipotensor este moderat, lent și progresiv. Efectele secundare sunt reduse. Are o

largă utilizare singur său asociat. Este contraindicat în insuficiența cardiacă,

41

Page 42: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

blocul A-V, astmul bronșic, diabetul zaharat sever, ulcerul gastric în evoluție:

doza zilnica este de 60 – 240 mg. Se prezintă în comprimate de 10 și 40mg.

Labetalolul (Trandate) este un alfa și beta blocant. Efectul hipotensiv este

similar asociației Propranolol – Hidrazinoftalazina.

Guanetidina este un drog mai puțin utilizat datorită efectelor sale

secundare (Hipotensiune ortostatică, Bradicardie, diaree, modificări de libidou,

retenție de lichide, uscăciune a gurii). Acțiunea hipotensivă apare după 3 - 4 zile

și persistă 6 - l4 zile. Se prezintă în comprimate de 10 mg. Se începe tratamentul

cu 1 comprimat și se crește la 2 – 5 comprimate. Este indicată numai în

hipertensiunea arterială severă.

Ganglioplegicele sunt hipotensoare puternice dar greu de utilizat datorită

reacțiilor secundare (Hipotensiune ortostatică, retenție de urină, constipație,

tulburări vizuale). Suprimă excitațiile simpatice și parasimpatice realizând o

simpatectomie chimică. Scade tensiunea arterială în câteva minute, administrat

i.v., dar scade și debitul coronarian, renal și cardiac. Este tratamentul de elecție

al hipertensiunii paroxistice și al hipertensiunilor severe și maligne. Se

administrează 20 picături, de 3 – 4 ori per os, sau 1 fiolă de 0.075 g i.m. sau i. v.

Alfametildopa (Aldomet, Dopegit), acționează predominant central

simpaticolitic. Scade rezistența periferică, în special renală și nu influențează

debitul cardiac. Are acțiune progresivă și este bine tolerată. Ca efecte adverse

produce somnolentă, uscăciunea gurii, tulburări digestive (grețuri, diaree), febră,

stări depresive și anemii hemolitice. Se începe tratamentul cu 1 comprimat (1

comprimat = 250 mg), și se crește progresiv la 3 - 6 comprimate/zi. Este indicat

în hipertensiunea ușoară sau moderată, hipertensiunea din nefropatii, iar forma

injectabilă în hipertensiuni maligne.

Clonidina (Haemiton – 0,75 mg comprimate, Clonidina şi Catapresan –

0,100 mg comprimate), acționează central și periferic. Acțiunea se aseamănă cu

alfametildopei. Are și efect sedativ și bradicardizant. Efectele secundare sunt

nesemnificative. Nu este contraindicată în hipertensiunea cu insuficiența renală.

Tratamentul se începe cu 1 comprimate (0,100 mg) și se ajunge la 0,450 – 0,600

42

Page 43: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

mg. Este indicat (morfinele moderate iar injectabil şi în formele severe).

Rauwolfia și derivații săi acționează în hipertensiunea arterială, central și

periferic, golind depozitele de catecolamine. Efectul este și sedativ și

bradicartizant. Oral se administrează.

Hiposerpilul (0,25 mg), se începe cu 1 comprimat și ajunge la 2 – 4

comprimate/zi. Efectul apare după 3-6 zile iar acțiunea maximă este după 3

săptămâni. În urgențe se administrează parenteral (Rawunervil) cu efect după 3-

4 ore. Ca efecte adverse apar: somnolență, astenie, diaree, transpirații, congestie

oculo nazală, stări depresive, ulcer gastroduodenal etc. Se administrează în

hipertensiunile ușoare sau moderate.

Saralazina, utilizată ca test diagnostic pentru hipertensiunea reno-

vasculară și Captoprilul (Hipotensor), cu acțiune în hipertensiune arterială cu

renină crescută (25 -600 mg) sunt agenți hipotensivi acționând ca antagoniști ai

sistemului renina angiotensina. În practică curentă sunt utilizate și alte substanțe

hipotensive, rezultate fie din asocierea mai multor hipotensive, fie din asocierea

unui agent hipotensor cu unul diuretic. Dintre aceștia sunt utilizate curent

Neocristepina și Brinaldinul.

Scăderea T.A. trebuie să fie lentă, deoarece scăderile bruște pot produce

accidente grave în teritorii vitale: creier, miocard, rinichi. În formele ușoare de

hipertensiune arterială se recomandă psihoterapia, eventual reorientarea

profesională, regimul hiposodat și hipocaloric (dacă este cazul), sedative,

saluretice (Nefrix, 1-2 comprimate/zi), controlul periodic.

În formele de gravitate medie, dacă prescripțiile dietetice, sedativele și

salureticele (Nefrix, Furosemid, Furantril) nu au dat rezultate, se adaugă

Hiposerpil (3 comprimate/zi), Hipopresol (3-4 comprimate/zi) şi Aldomet (0,75

– 1 g/zi).

În formele severe sau maligne, în diuretice și sedative se asociază

Aldomet (0,15 – 1 g/zi) cu Guanetidina (20 mg/zi). În caz de eșec se recurge la

Catapresan, Pargylin sau Propranolol.

43

Page 44: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

În hipertensiunea cu insuficiența cardiacă se administrează Nefrix sau

Furosemid cu Aldoctona şi Hiposerpil; în hipertensiunea cu cardiopatie

ischemică și ateroscleroza cerebrală – Nefrix. Hiposerpil, cu Propranolol sau

Aldomet; în hipertensiunea cu insuficiență renală – Hipopresol, Aldomet şi

Hiposerpil. Urgenţele hipertensive, reclamă o atitudine promptă și diferenţială.

TRATAMENTUL URGENȚELOR HIPERTENSIVE

Crizele hipertensive survin că o creștere brutală a valorilor TA la

un bolnav cu HTA permanentă, cunoscut și tratat sau ignorat până la prima

criză. Ele reprezintă o urgență terapeutică, punând în pericol funcții

vitale (cardiacă, cerebrală, prin complicațiile imediat ce apar: insuficiența

ventriculară stângă, encefalopatie hipertensivă ; funcția renală - prin

complicațiile tardive: nefroangioscreloza). Spitalizarea este obligatorie. Ca

principiu general, se impune reducerea urgența a valorilor TA și ulterior

cercetarea cauzei posibile a paroxismului. Medicația se administrează parenteral,

i.m. sau i.v., pentru a obține o colaborare cât mai rapidă a valorilor TA. Se

folosesc următoarele substanțe:

- FUROSEMID (LASIX) fiole 20mg i.v., repetate la nevoie la 8 ore;

- REZERPINA (RAUNERVIL) fiole de 2,5mg, se administrează îmi sau

i.v., repetate la 6-8 ore;

- DIZOXID, i.v., (rapid), 150-300mg repetate la 8-12 ore;

- NITROPRUSIAT DE SODIU în perfuzie continua l - 2ug/kg/minute,

bolnavul trebuie monitorizat;

- DIHIDRALAZINA i.v. lent, acționează în 15-30 de minute;

- CLONIDINA (CATAPRESAN) i.m. în fiole de 0,150mg are acțiune

prelungită;

- LABETALOL are o toleranță excelentă, nu produce tahicardie reflexă,

produce o scădere treptată a TA, nu reduce semnificativ debitul cardiac. Doza

este de l, 5mg/kg corp în perfuzii scurte, se poate continua cu administrarea per

os. Este terapia specifică a puseurilor hipertensive din feocromocitom;

44

Page 45: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

- CAPTOPRIL, ENALAPRIL administrate per os, acționează în 15-

20minute. În caz de eșec se poate asocia un diuretic, obținându-se scăderea

treptată a valorilor tensionale;

- NIFEDIPESfA, NICARDIPINA sublingual produc o bună și rapidă

vasodilatație cu scăderea TA.

Se pot utiliza în crizele hipertensive deoarece etiologic se recomandă

tratamentul anticonvulsivant cu sulfat de magneziu 20% i.v. (Fenobarbital), în

caz de edem cerebal. În urgențele hipertensive se începe cu diuretic puternic

administrat i. v. (Furosemid: 40 – 80 mg), care produce o rapidă deshidratare, cu

diminuarea edemului pulmonar și cerebal. În funcție de cauză, se asociază

preparatul de elecție S:

- dacă există insuficiență pulmonară stangă se asociază un vasodilatator

tip Nitroprusiatul de sodiu, Prazosin;

-dacă există o disecție de aortă, asociem alfa-blocante pentru a diminua

viteza de ejecţie;

-dacă există hemoragie cerebrală vom evita drogurile ce produc o

dilatație arteriolară (Diazoxid, Hidralazina).

2.11. PROFILAXIA HIPERTENSIUNII ARTERIALE

Profilaxia hipertensiunii arteriale urmăreşte educarea în vederea

unui comportament adecvat de viață, chiar orientarea profesională a

descendenților din părinţi hipertensivi, a bolnavilor în stadiul prehipertensiv,

deci a persoanelor susceptibile de a face boala. Foarte important este și

profilaxia complicațiilor, realizabilă prin asigurarea cooperării bolnavului și prin

recomandări ferme și judicioase. Teoretic, măsurile de profilaxie a bolii ar trebui

să poată fi aplicate întregii populații, lucru imposibil de realizat însa și inutil

pentru că nu toţi oamenii fac hipertensiune arterială.

Practic, măsurile de profilaxie trebuie să se adreseze acelor

grupe populaționale cu risc crescut de hipertensiune arterială, fie datorită

tarelor ereditare, fie ca urmare a acumulării mai multor factori de mediu:

45

Page 46: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

consum excesiv de sodiu, existența stressantă, sedentarism. Hipertensiunea

arterială având o prevalentă ridicată în populația generală, profilaxia trebuie

concepută la nivel comunitar, ca parte integrată a programului complex de

combatere și prevenire a bolilor cronice şi degenerativ.

2.12. Educația pentru sănătate

Asistenta medicală trebuie să conștientizeze persoanele predispuse la

hipertensiune arterială de rolul pe care-l au ei însăși în prevenirea bolii, dar mai

ales prevenirea complicațiilor.

Hipertensiunea arterială este considerată ca o „boală de reglare”

în patogenia căreia sunt implicați factorii genetici și de mediu. Ponderea

fiecăruia dintre ei diferă de la un tip etiologic la altul, de la un hipertensiv la

alt hipertensiv. Faptul că în etiologia bolii sunt implicați factorii genetici, nu

trebuie privit ca o fatalitate. Combaterea unor componente etiopatogenice din

mediul extern (consumul excesiv de NaCl, stresul psihosocial, consumul cronic

de medicamente prohipertensive e.t.c.) poate preveni îmbolnăvirea sau de a

atenua gravitatea bolii la un număr considerabil de oameni, inclusiv la cei

„marcaţi” genetic. Aşadar, profilaxia hipertensiunii arteriale nu mai constituie

astăzi o himera, ci o posibilitate concretă, realizabilă care nu necesită cheltuieli

deosebite. Ea trebuie să fie mulţi factorială, din cauza polietiologiei

bolii. Profilaxia se va face la nivel social, comunitar și numai în situații

concrete, speciale, la nivel individual. Acțiunea profilactică trebuie să fie

permanentă și să înceapă înainte de naștere (sfat genetic) sau cât mai de timpuriu

posibil, în copilărie.

Dacă adultul normotensiv are factori de risc pentru îmbolnăvire, profilaxia

i se va aplica în tinereţe:

- Celor cu încărcare ereditară;

- Populației active, în general și tinerilor în special ;

- Adolescenților și tinerilor care, deși normatensivi, au în mod constant

valori ale TA la limita superioară a normalului;

46

Page 47: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

- Celor care au avut hipertensiune arterială episodică;

- Supraponderalilor;

- Celor cu tulburări de glicoreglare;

- Sedentarilor:

- Indivizilor cu stress profesional important (controlori de trafic aerian,

personal din transporturi, furnaliști, cei expuşi cronic la traume sonore.

A) Regimul de viaţă. Viaţă activă, care îmbină activitatea intelectuală cu

cea fizică, practicarea educației fizice și a sportului, a turismului și a altor

mijloace de destindere în aer liber sunt deprinderi care trebuie învățate și

aplicate încă din copilărie. Alimentația va fi raţională, echilibrată calitativ și

cantitativ. Se va combate cu tenacitate obiceiul de a consuma sare în exces.

Fumatul va fi combătut încă din școală.

B) Orientarea profesională și pregătirea psihologică pentru

combaterea eventualului handicap psihosocial, cât posibil, persoanele cu risc

crescut de a face hipertensiune arterială vor fi sfătuite să nu-și aleagă profesiuni

cu stress profesional mare. Vor evita, de asemenea, profesiunile care predispun

la sedentarism și obezitate. Deoarece acest lucru ar putea determina unele

complexe de inferioritate, mai ales la adolescenți și tineri, pregătirea psihologică

pentru combaterea unui eventual handicap psihosocial va fi făcută cu multă

abilitate. Antrenamentul psihologic are un dublu scop:

- Avizează omul sănătos asupra eventualelor boli la care este predispus,

fapt care nu trebuie privit ca o fatalitate. Aplicând cu seriozitate măsurile

profilactice, individul poate evita/atenua boala. Îl pregătește totodată, fără a-i

induce psihologia de infirm, să limiteze cât mai mult posibil (prin educație),

efectul dăunător asupra sănătății al stressului psihosocial la care în mod

inevitabil este supus omul în societatea contemporană.

C) Sfatul genetic. Aceasta constituie un alt element care începe să devină

un mijloc eficace de profilaxie pentru multe boli cu componentă etiopatogenică

ereditară, acelaşi lucru se așteaptă în prezent și pentru hipertensiunea arterială,

odată cu elucidarea ponderii factorului genetic în producerea să.

47

Page 48: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

D) Supravegherea medicală activă. Prin sistemul de dispensarizare

(valabil mai ales în colectivități) a tuturor celor supuși profilaxiei este și ea o

acțiune ce trebuie desfăşurată cu seriozitate și competentă.

Cunoașterea mai completă a epidemiologiei bolii, aprofundarea

etiopatogeniei și geneticii hipertensiunii arteriale va conduce la

continua ameliorare a măsurilor profilactice

2.13. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HTA

CULEGEREA DATELOR:

1. circumstanţe de apariţie:

- fără cauze directe – HTA - esenţială;

- secundară unei afecţiuni renale, endocrine, cardiovasculare sau

neurologice – HTA secundară.

2. factori de risc:

- stres psihic;

- fumat obezitate;

- sedentarism;

- ingestia excesivă de sodiu.

3. persoane cu risc:

- cei cu responsabilităţi sociale crescute;

- cei cu regim de viaţă dereglat;

- cei cu comportament agresiv, hipercompetitiv.

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ:

1. simptome şi semne:

- cefalee occipitală, frecvent dimineaţă cu caracter;

- pulsatil;

- ameţeli;

48

Page 49: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

- astenie, oboseală;

- tulburări de vedere;

- tulburări de memorie şi concentrare;

- parestezii;

- palpitaţii;

- dureri precordiale;

- dispnee de efort;

- hemoragii (epistaxis sau metroragii);

- creşterea moderată a valorilor TA tranzitorie;

- creşterea permanentă a valorilor TA;

- zgomot 4 prezent la auscultaţia cordului.

2. examene complementare:

- electrocardiograma;

- oftalmoscopia;

- ecografia;

- sânge: colesterol, creatinina, azotemie;

- examen urină.

PROBLEMELE PACIENTULUI:

a. scăderea debitului cardiac:

- Scăderea forţei de contracţie a ventriculului stâng (insuficientă

ventriculară stângă).

b. alterarea perfuziei tisulare:

- Scăderea debitului cardiac.

c. potenţial de accident:

- Tulburări de vedere.

d. diminuarea toleranţei la efort:

- Slăbiciune, oboseală.

e. potenţial de complicaţii.

49

Page 50: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

INTERVENŢII:

- Asigurarea repaosului fizic şi psihic;

- Combaterea factorilor de risc;

- Măsurarea TA, puls, respiraţie;

- Administrarea tratamentului prescris;

- Efectuarea bilanţului hidric (intrări-ieşiri);

- Asigurarea unei alimentaţii echilibrate ţinând

cont de afecţiunile existente.

1. hipocaloric în obezitate.

2. hipolipidic în ateroscleroză.

3. reducerea aportului de sodiu.

4. lichidele administrate fracţionat pentru a evita creşterea

bruscă a TA.

- educaţia pacientului:

a. regim de viaţă echilibrat (alternarea perioadelor active cu cele

de repaos);

b. evitarea stresului psihic (stări conflictuale);

c. suprimarea fumatului;

d. combaterea obezităţii;

e. exerciţii fizice, plimbări;

f. alimentaţie echilibrată;

g. control periodic la medicul de familie şi cabinetul de

specialitate.

50

Page 51: Ingrijirea Pacientului Cu Hta Esentiala

STUDII DE CAZ

51


Top Related