Lucrare de diplomă

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU CISTITĂ ACUTĂ

Coordonator asistentă: Absolventă:

MOTTO:

,, În fiecare dintre noi,

Se ascunde tainic

Un har nebănuit

Să poţi,

De grija cuiva să porţi,

Inima la fel să- ţi bată

Pentru toţi.

Să fi acolo pentru ceilalţi,

Zâmbind,

Să şti să asculţi, să auzi,

Şi să primeşti, doar

Dăruind.

De-ar vecui în libertate

Acest har,

Miracolul pe pământ

N-ar mai fi atât de rar”

HENRI. T.M.NOWEN

2

CUPRINS

I. NOŢIUNI DE NURSING

1. Definiţie: nursingului; nursei.2. Rolul nursei.3. Funcţiile nursei 4. Cadrul conceptual al îngrijirilor 5. Procesul de îngrijire6. Noţiuni de Nursing7. Principii de bază a îngrijirii8. Teoria lui Maslow9. Rolul asistentei medicale în îngrijirea bolnavilor.

II. ANATOMIA ŞI FILOZOFIA APARATULUI RENAL

1. Căile urinare 2. Vezica urinară 3. Caracteristicile şi compoziţia urinii 4. Formarea urinii 5. Micţiunea

III. CISTITA ACUTĂ

1. Definiţie 2. Prevalenţă3. Etiologie4. Anatomie patologică5. Clasificare 6. Simptomatologie7. Diagnostic8. Examen clinic şi examen fizic9. Evoluţie şi prognostic, complicaţii 10.Tratament

IV. CAZURI

Cazul I Cazul II

Cazul III

V. CÂTEVA TEHNICI ŞI METODE FOLOSITE PENTRU DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT ÎN CISTITA ACUTĂ

VI. CONCLUZII

3

I.NOŢIUNI DE NURSING

1. Definiţie:

Nursing-ul (după O.M.S.) este o parte importantă a sistemului de îngrijire a sănătăţii care cuprinde: a. Promovarea sănătăţii b. Prevenirea îmbolnăvirilor c. Îngrijirea persoanelor bolnave ( fizic, psihic, mental) de toate vârstele, în toate unităţile sanitare, în comunităţi şi în toate formele de asistenţe sociale.

Nursing-ul (după Virginia Henderson):„ Să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau sănătos să-şi afle

calea spre recuperare sau sănătate, să-şi folosească fiecare acţiune pentru a promova sănătatea sau recuperarea cu condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea necesare pentru a o face şi să acţioneze în aşa fel încât acesta să-şi poarte de grijă singur cât mai curând posibil.”

Nursa este o persoană care a parcurs un program complet de formare profesională, capabilă să practice cu profesionalism nursingul, care acceptă responsabilităţile şi exercită autoritatea necesară în acordarea directă a îngrijirilor, având răspunderea îngrijirilor pe care le acordă şi nu execută nici o altă procedură pentru care nu este calificată.

Asistenta este „ cheia” echipei, responsabilităţile asistentei medicale sunt:a. Promovarea sănătăţii b. Prevenirea îmbolnăvirilor c. Restaurarea sănătăţii

d. Înlăturarea suferinţeiNURSING-UL este o artă, dar şi o ştiinţă ce necesită

înţelegerea şi aplicarea cunoştinţelor specifice disciplinei. Este o acţiune a omului pentru om de acea presupune o mare responsabilitate a aceluia care o practică, deoarece acţionează pentru o persoană care este afectată nu numai fizic ci şi psihic şi social.

„ Unde există dreptul de-a vorbi există şi responsabilitatea de-a asculta.”

„ Unde există probleme, există posibilitatea de-a avea sau a găsi soluţii.”

„ Unde sunt persoane care plâng, există oameni care le pot şterge lacrimile.” Nursingul este un serviciu care ajută oamenii ca indivizi, familii sau colectivităţi să obţină o stare de sănătate, susţine oameni când se află într-o perioadă de boală sau când sănătatea le este

4

precară, sporeşte abilitatea individului pentru a învinge efectele de boală şi neputinţei. Practica nursingului include: - sesizarea sănătăţii oamenilor, problemele lor de sănătate şi resursele ce le au pentru a le învinge.- deciderea; se decide ce fel de ajutor este necesar precum şi referirea acestuia la alte surse de specialitate la nevoie.- planificarea; prevede acordarea şi evaluarea programelor nursing.- învăţarea tuturor despre sănătate şi stilul de viaţă pentru a câştiga

experienţa şi îndemnarea în păstrarea propriei sănătăţi.

2.Rolul nursei

Rolul esenţial (după V.H) constă în ajutorarea persoanelor bolnave sau sănătoase să-şi menţină sau să-şi recâştige sănătatea sau să-l asiste în ultimele sale clipe prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur dacă ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare.

Ea trebuie să-şi îndeplinească aceste sarcini astfel încât pacientul să-şi recâştige independenţa cât mai curând posibil.

Rolul nursei (după O.M:S) este să asiste indivizi, familii, grupuri să optimizeze şi să integreze funcţiile fizice, mentale şi sociale afectate semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate.

3. Funcţiile nursei

Sunt de natură: - independentă- dependentă- interdependentă

Alte funcţii ale nursei sunt: profesionale, educative, de cercetare economice, gestionare

Funcţia de natură independentă se referă la îngrijirea bolnavului, stabilirea unei relaţii de încredere între asistentă- bolnav-familie, precum şi de transmitere a informaţilor, toate făcându-se din proprie iniţiativă, fie temporar, fie definitiv.

Funcţia de natură dependentă are în vedere asistenta-medicală, asistenta observă modificări în comportamentul bolnavului, evoluţia bolii, le transmite medicului, aplică tratamentul recomandat întocmai de spusele medicului pentru toţi bolnavii în mod egal.

Funcţia de natură independentă se referă la colaborarea cu alţi profesionişti din domeniul sanitar, schimb de experienţă, participarea la activităţi interdisciplinare.

Funcţia specială a nursei este de a asista individul bolnav/sănătos în a fii capabil de activităţii ce contribuie la sănătate

5

sau însănătoşire pe care le-ar face fără ajutor dacă ar avea puterea necesară, voinţa sau cunoştinţele.Atribuţiile asistentei:

1.Asigurarea şi organizarea nursingului în practică include: - identificarea nevoilor- stabilirea nevoilor - planificarea şi acordarea îngrijirilor de nursing- documentare- aplicare

2.Educarea pacienţilor şi a personalului de îngrijire:- evaluarea cunoştinţelor - furnizarea informaţiilor la nivel corespunzător - participarea la campanii privind educaţia pentru sănătate şi

evaluarea rezultatelor - acţionarea ca un conducător în cadrul echipei- colaborator- să se implice activ în planificarea problemelor şi stabilirea

priorităţilor- aplicarea standardelor culturale, etice şi profesionale.

3.Calităţile unei bune nurse sunt:- bună profesionistă, hotărâtă să acţioneze cu promtitudine răbdare

calm, înţelegere în orice situaţie, să ia decizii rapide, să păstreze secretele profesionale, să aibă rezistenţă fizică şi psihică, conştiincioasă, curată, ordonată.

4. Cadrul conceptual al îngrijirilor.

1. Conceptul despre om (după V.H.)a. Cunoaşterea fiinţei umane în globalitatea sab. Cunoaşterea fundamentală a omuluic. Se bazează pe: - înţelegerea fiinţei umane - alcătuirea strategiei practice. ,,Individul este o entitate bio-psiho- socială formând un tot unitar.”

El are necesităţi fundamentale cu manifestări specifice pe care si le satisface dacă se simte bine, el tinde spre autonomie in satisfacerea necesităţilor sale.2. Conceptul privind sănătatea (după O.M.S.):„Sănătatea este o stare de bine fizic, mintal şi social ce nu constă numai în absenţa bolii sau infirmităţii.”3. Conceptul despre boală:„Boala este ruperea echilibrului armoniei, un semnal tras prin suferinţa fizică, psihică, o dificultate, o inadaptare la o situaţie nouă, provizorie sau definitivă.”Modelul conceptului al Virginiei Henderson se bazează pe definirea celor 14 nevoi fundamentale ale omului.

6

Enumerarea celor 14 nevoi:1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie 2. Nevoia de a se alimenta şi hidrata.3. Nevoia de a elimina4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură5. Nevoia de a dormi şi a se odihni6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca7. Nevoia de a păstra temperatura corpului în limite normale 8. Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre9. Nevoia de a evita pericolele 10. Nevoia de a comunica 11.Nevoia de a practica religia 12.Nevoia de a se recreea 13.Nevoia de a se realiza 14.Nevoia de a învăţa

4.Elementele pozitive în practica medicală1.Optimizarea îngrijirilor2. Fixarea motivaţiei actului medical.3. Formarea continuă.4. Aplicarea planului de îngrijire.5. Crearea profesionalismului în sistemul de valori.

5.Procesul de îngrijire.

Este o metodă organizată si sistematică care permite acordarea îngrijirilor individualizat. Aplicarea conceptului V.H. în procesul de îngrijire uşurează identificarea nevoilor pacientului şi găsirea surselor de dificultate care împiedică satisfacerea nevoilor. Permite satisfacerea intervenţiilor capabile să reducă sursele de dificultate în scopul de a ajuta persoana de a-şi recăpăta autonomia.

Procesul de îngrijire cuprinde următoarele etape:- culegerea datelor - analiza şi interpretarea datelor-diagnosticului de îngrijire.- planificarea îngrijirilor- obiective.- realizarea intervenţiilor-aplicarea în practică - evaluarea 1.Culegerea datelor este un proces care ne permite o inventariere a datelor privind pacientul în globalitatea sa, date despre suferinţa lui, neputinţele lui, obiceiurile lui, starea de sănătate.Tipuri de date culese: - date personale- date sociale - date medicale Modalităţi de culegere a datelor:- prin dialog direct cu pacientul - prin dialog direct cu aparţinătorii - prin consultarea documentelor ce însoţesc pacientul

7

- observarea pacientului 2.Analiza şi interpretarea datelor presupune un examen al datelor şi clasificarea lor şi conduce asistenta la stabilirea diagnosticului de îngrijire precum şi nevoia nesatisfăcută, dar şi sursa de dificultate.

Diagnosticul de îngrijire este o formă simplă dar precisă care descrie răspunsul persoanei la o problemă de sănătate.

Componente:a. Problema de dependenţă b. Cauza sau sursa de dificultate c. Semne şi simptome

Există trei tipuri de diagnostic:- actual – manifestările de dependenţă sunt prezente - potenţial - când problema poate surveni - posibil – când prezenţa problemei nu este certă.3.Planificarea îngrijirilor constă în stabilirea unui plan de intervenţie, prevederea etapelor de intervenţie şi a mijloacelor de desfăşurare, precum şi precauţiile ce trebuie luate.

Planul cuprinde două componente: a. obiectivele de îngrijire b. intervenţiile Obiectivele formulate trebuie să răspundă la următoarele întrebări: 1. Cine face acţiunea?2. Ce se poate face pentru pacient?3.Cum se face acţiunea?4. Când se face acţiunea?6. În ce măsură se face acţiunea?

Intervenţia permite asistentei să determine modul de a acţiona pentru1 a corecta problema de dependenţă a pacientului.

Intervenţiile trebuie să fie: novatoare, personalizate, observabile, măsurabile.4.Aplicarea în practică se efectuează prin intervenţii autonome şi intervenţii delegate. Scopul este de a ajuta pacientul să-şi menţină sau să-şi recapete independenţa, aici fiind implicaţii pacientul, asistenta, echipa şi familia. Pacientul execută acţiunile planificate pentru el în funcţie de resursele proprii. Asistenta supraveghează acţiunile planificate, încurajează pacientul, îl informează, îl ajută şi manifestă empatie faţă de el. Echipa de îngrijire asigură complectarea şi eficacitatea îngrijirilor profesionale. Fiecare plan de îngrijire se va complecta cu intervenţii, elemente de supravegheat, reacţia la medicamente, funcţiile vitale, intervenţiile cu rol delegat ce decurg din prescripţiile medicale. 5.Evaluarea îngrijirilor constă în a aduce o apreciere asupra progresului participantului în raport cu intervenţiile asistente, este condiţia absolută a calităţilor îngrijirilor, evaluarea făcându-se cu regularitate şi la diverse intervale.

Se evaluează rezultatul obţinut sau schimbarea, satisfacerea pacientului însuşi, autoevaluarea.

8

Evaluarea se face pornind de la un punct de referinţă care este de fapt punctul de îngrijire. Persoanele care evaluează trebuie să înregistreze observaţii, să indice data şi să se semneze. Procesul de îngrijire este un proces clinic şi permanent înnoit.

Importanţa procesului de îngrijire:a. Ajută la asigurarea calităţii în îngrijirea pacientului. b. Ajută la îmbunătăţirea calităţii în îngrijirea pacientuluic. Aduce avantaje asistentei medicale în posibilitatea de încredere în satisfacţiile muncii, în dezvoltarea în plan profesional şi atingerea unor standarde pe plan profesional şi atingerea unor standarde în practica de nursing.d. Aduce avantaje pacientului prin faptul că îi dă posibilitatea de-a

participa la propria îngrijire. 6.Noţiuni generale despre boală.„ A vindeca sau cel puţin a uşura suferinţa a fost din totdeauna scopul practicilor medicale. De aceea în etapa actuală prevenirea bolilor este idealul spre care tinde medicina.”

Un organism viu poate fi definit ca un sistem complex de organe şi sisteme în echilibru dinamic. Toate componentele acestui sistem complex sunt în activitate echilibrată, în sensul că uneori domină funcţia unuia dintre sisteme, alteori a alteia.

Coordonarea funcţiilor si adaptarea organismului la mediu sunt asigurate de sistemul nervos .Nivelul funcţiilor organismului se modifică în urma reacţiilor de adaptare,

Echilibrul biologic dintre organism şi mediu, cu posibilitatea manifestării reacţiilor de adaptare a organismului se numeşte stare de sănătate.

Modificările acestui echilibru biologic sub influenţa unor factori interni sau externi cu limitarea capacităţii de adaptare a organismului la mediu se numeşte stare de boală.

Boala este un proces complex , dinamic la care i-a parte întregul organism, ca rezultat al corelaţilor care se stabilesc între mediul intern şi mediul extern, pe de o parte şi dintre organism ( ca un tot unitar) şi diferitele sale componente pe de altă parte.

Factorii care strică echilibrul dintre organism şi mediu se numeşte cauză patogenă, iar efectul său se numeşte stare patologică. Boala este deci o stare patologică.7.Princiiple de bază a îngrijirii persoanei sănătoase / bolnave de Virginia Henderson sunt:

a. Să ajuţi bolnavul să respire.b. Să ajuţi bolnavul să mănânce şi să bea.c. Să ajuţi bolnavul să elimine.d. Să ajuţi bolnavul să păstreze o bună postură când se plimbă, să-l ajuţi să-şi schimbe poziţia.e. Să ajuţi bolnavul să se odihnească şi să doarmă.f. Să ajuţi bolnavul să-şi aleagă îmbrăcămintea, să se îmbrace şi să

se dezbrace.9

g. Să ajuţi bolnavul să-şi păstreze temperatura în limite normale.h. Să ajuţi bolnavul să-şi păstreze corpul curat, îngrijit, să aibe

protejate tegumentele.i. Să ajuţi bolnavul să evite pericolele din mediul înconjurător, să

fie protejaţi ceilalţi de orice pericol din partea pacientului, cum ar fi infecţia sau violenţa.

j. Să ajuţi bolnavul să comunice cu alţii, să-şi exprime nevoile şi să-şi exteriorizeze sentimentele.

k. Să ajuţi bolnavul să-şi practice religia conform conceptului propriu privind ceea ce este drept şi nedrept.

l. Să ajuţi bolnavul în muncă sau operaţii productive.m. Să ajuţi bolnavul în activităţi recreative.n. Să ajuţi bolnavul să înveţe.

Componentele de bază ale îngrijirii sunt: I. Să ajuţi bolnavul să respire: viaţa depinde de schimbul de gaze,

calitatea sănătăţii fiind afectată de caracterul respiraţiei, observaţia directă şi exactă a respiraţiei de către o asistentă fiind importantă.Asistenta trebuie să sesizeze rapid orice semn de obstrucţie a căilor respiratorii şi să intervină rapid în unele circumstanţe, să introducă canule, să folosească aparatele de aspiraţie sau drenajul postural.Ca stop respirator trebuie învăţat care sunt cauzele acestuia, cum pot fi depăşite şi dacă este posibil, cum îl poate preveni. Asistenta pregăteşte împreună cu medicul un program al educării bolnavilor. Orice asistentă trebuie să fie capabilă să facă respiraţie artificială si resuscitarea funcţiei cardiace pentru salvarea vieţii, să manipuleze respiratorul, să explice bolnavului construcţia aparatului şi principiile de funcţionare.Poluarea atmosferei este o problemă majoră a ţărilor industriale. Asistente şi restul personalului de sănătate trebuie să acţioneze în cadrul sau măcar să iniţieze programe pentru controlul poluării, să fie preocupate de temperatura şi umiditatea relativă a mediului înconjurător, de prezenţa factorilor iritanţi sau a mirosurilor neplăcute. Dacă aerul condiţionat nu este posibil, se poate asigura un mediu sănătos şi plăcut prin ventilaţie şi curăţenie.II. Să ajuţi bolnavul să mănânce şi să bea: o asistentă care se află alături de pacient ziua şi noaptea îl poate încuraja cel mai bine să mănânce şi să bea, notând ce îi place, observând dacă nu se alimentează cum se cuvine, dând sfaturi privind nevoile alimentare.

Educaţia în domeniul sănătăţii nu are succes decât dacă ţine cont de nivelul social şi cultural al familiei. Ca educaţia să fie eficace, asistenta trebuie să cunoască obiceiurile alimentare ale bolnavilor, gusturile lor, alimentele prescrise în unele afecţiuni, să aibă cunoştinţele de psihologie alimentară, să înţeleagă importanţa lor. Majoritatea asistentelor competente pot fi în măsură să asigure bolnavilor alimente bine preparate spre a reduce administrarea alimentelor pe altă cale decât cea orală.

Dacă bolnavul este pregătit pentru a mânca aşa cum obişnuieşte, dacă fizic se simte combatabil, dacă nu este stăpânit de

10

stresul emoţional şi dacă preparatele au un aspect estetic, va mânca mai bine decât în cazurile când nu sunt îndeplinite aceste condiţii. A asigura aceste condiţii reprezintă o parte din nursing. Se ţine cont de faptul că psihic este dificil să fi alimentat sau să alimentezi pe cel bolnav sau handicapat. Acest lucru nu trebuie făcut fără plăcere şi mai ales bolnavul să nu permită această neplăcere, caz în care va înghiţi mâncarea pentru a termina cât mai repede, mâncând mai puţin decât are nevoie sau doreşte. Bolnavul trebuie să stea confortabil, trebuie încurajat să-şi câştige cât mai repede independenţa.

Indiferent de modul de alimentare, asistenta trebuie să ţină cont de apetitul sau prescripţiile medicale necesare pentru modificarea dietei, pentru alimentare pe o altă cale decât cea orală sau pentru renunţarea la acest tip de alimentaţie, se bazează pe observaţiile şi informaţiile date de asistentă. Ea trebuie să ştie să pregătească lichide nutritive care să satisfacă nevoile bolnavului de orice vârstă şi nu să găsească aceste alimente. Înainte ca bolnavul să părăsească spitalul, personalul trebuie să afle dacă condiţiile sale de acasă îi permit să se alimenteze adecvat. III Să ajuţi bolnavul să elimine: asistenta trebuie să cunoască toate căile de eliminare, varietăţile normale ale frecvenţei şi cantităţii eliminării renale sau digestive, să ştie ceea ce este normal în ce priveşte transpiraţia, să fie capabilă să judece funcţia de eliminare prin caracterele produselor de secreţie, să judece după miros ţi aspect produsele de secreţie pentru a înştiinţa medicul. Îngrijirile de bază cuprind şi recoltarea şi pregătirea eşantioanelor de dejecţii, dacă este prescris un examen de laborator de către medic.

Intimitatea şi confortul fizic în timpul defecării şi micţionării trebuie asigurat conform vârstei şi tradiţiei. Bolnavul va fi încurajat să aibă poziţie fiziologică pentru a favoriza o eliminare normală. Scaunele rurale transformate pot fi folosite în locul bazinetului în pat, când este posibil. Cel mai bine este dacă starea bolnavului permite ducerea la toaletă.

La bolnavii care transpiră abundent, se are în vedere îngrijirea tegumentelor pentru a li se asigura confortul, prevenirea mirosului neplăcut şi pericolul de frison. Înlăturarea promptă a dejecţiilor şi curăţirea recipientelor ce le-au conţinut, sunt importante la fel aerul condiţionat, dezinfectarea şi deodorantele. Asistenta poate fi agentul principal în efectuarea unui program de educaţie în legătură cu aceasta.IV. Să ajuţi bolnavul să păstreze o bună postură: Când se plimbă, când stă sau este culcat, sa-l ajuţi să-şi schimbe poziţia: mecanica capului în nursing este importantă.

Asistenta specializată, ortopedul, fizioterapeutul au accentul important protejării poziţiei prin utilizarea metodelor propice de lucrul pentru schimbarea sau ridicarea pacientului ca şi prevenirea deformărilor la bolnav şi proasta funcţionare a organelor în timpul bolii.

11

Comportamentul şi atitudinea unei persoane privind viaţa se reflectă în alura sa. Asistenta de psihiatrie sesizeazăprompt orice modificare care indică dacă bolnavul este pe cale să se vindece sau nu. Asistenta trebuie să cunoască cum trebuie aşezat corpul omenesc pentru a asigura o repartiţie corectă a greutăţii şi o aliniere corectă, indiferent de poziţia utilizată să fie capabil să înveţe pe alţii cum să o ajute pentru a schimba poziţia bolnavilor, să ajute bolnavul să-şi obţină independenţa neuromotorie, atunci când acesta este posibil.

Este responsabilitatea asistentei să supravegheze dacă un pacient nu rămâne mult timp în aceeaşi poziţie, să prevină escarele la bolnavii imobilizaţi prin modificarea frecventă a poziţiei şi curăţeniei. Când asistenta beneficiază de colaborarea unui fizioterapeut în problemele de biomecanică, sarcina este uşurată, putând iniţia un program pe care asistenta îl urmăreşte. La ieşirea din spital asistenta se convinge dacă bolnavul se poare mobiliza în măsura necesară la domiciliu.V. Să ajuţi bolnavul să se odihnească şi să doarmă: repausul şi somnul depind de relaxarea musculară. Asistenta cu cunoştinţele de biomecanică are competenţa să ajute bolnavul să se odihnească.

Recurgerea exagerată la somnifere denotă incapacitatea individului de a-şi stăpâni şi domina stresul sau tensiunea. Asistenta va trebui să-şi înveţe bolnavii cum să-şi rezolve o problemă. Utilizarea hipnoticelor sau narcoticelor în timpul îmbolnăvirilor poate reprezenta cauza dependenţei la medicamente

Asistenta poate din proprie iniţiativă să ajute bolnavul să-şi reducă nevoia de droguri. Muzica produce somn, lectura bine aleasă, contactul cu o altă persoană poate fi confortabilă. Prezenţa asistentei în cameră în momentul culcării, căldura unui contact uman, poate contribui la diminuarea tensiunii nervoase, după plecarea vizitatorilor.VI. Să ajuţi bolnavul să-şi aleagă îmbrăcămintea, să se îmbrace şi să se dezbrace:

Sociologii şi psihologii au studiat efectele psihologice şi caracteristicile care determină ca îmbrăcămintea să ne protejeze de frig sau căldură. Îngrijirile de bază cuprind ajutorul dat pacientului a-şi alege îmbrăcămintea care i se oferă, să-l ajute să o folosească. Psihiatrii consideră ca un semn de sănătate interesul bolnavilor pentru îmbrăcăminte.

Îmbrăcămintea poate influenţa sentimentul de demnitate şi autorespect al bolnavului. Asistenta poate lăsa o anumită libertate bolnavului în a se îmbrăca, chiar încurajându-l în puterea îmbrăcăminţii care îl stimulează şi învăţându-l să-şi câştige independenţa, îmbrăcarea şi dezbrăcarea făcând parte din programul de recuperare.VII. Să ajuţi bolnavul să-şi menţină temperatura în limite normale: temperatura corpului omenesc este menţinută în limitele normale prin climatizarea aerului ambiant şi portul îmbrăcăminţii adecvate.

Bolnavul se află la buna dispoziţie a acelui ce asigură condiţiile mediului înconjurător şi poate suferii pe plan psihologic sau

12

fiziologic dacă o cameră este friguroasă, umedă, prea încălzită sau prezintă curenţi de aer. Îngrijirile de bază includ păstrarea unei temperaturi normale în cameră conform termometrului. Asistenta trebuie să cunoască principiile fiziologice ale producerii şi pierderii de căldură şi să fie capabilă să recurgă la unul dintre acestea, prin modificarea temperaturii, gradului de umiditate, circulaţia aerului. Asistenta trebui să fie capabilă să sugereze sau să recurgă la diferite sisteme de îmbăiere, împachetarea sau alte aplicaţii pentru creşterea sau reducerea temperaturii corpului. VIII. Să ajuţi bolnavul să-şi păstreze corpul curat, îngrijit, să aibă protejate tegumentele: curăţenia ca şi îmbrăcămintea, poate fi discutată din punct de vedere psihologic şi fiziologic. Când imobilizarea la pat este prescrisă după naştere, toaletă la pat este punctul cheie în îngrijirile de bază. Asistenta poate îmbăia o persoană bolnavă, să o spele pe dinţi, să-i perie părul, să-i cureţe unghiile.

Fiecare pacient trebuie să beneficieze de condiţiile şi articolele necesare pentru îngrijirea părului, unghiilor, nasului, gurii şi dinţilor. Nu toţi indivizii au aceeaşi concepţie privind curăţenia. Frecvenţa toaletei generale este stabilită în funcţie de nevoile somatice şi dorinţele bolnavului. Toaleta va fi efectuată atât de frecvent încât să-i asigure bolnavului o înfăţişare curată, să prevină orice mirosuri dezagreabile sau orice formă de iritare a pielii. Cei mai mulţi bolnavi pot beneficia de o baie cu apă curentă în cadă sau duş.

Când toaleta se efectuează în pat, se vor înmuia mâinile şi picioarele şi se vor limpezi bine pentru a îndepărta săpunul sau şamponul. Părul trebuie bine periat cel puţin o dată pe zi şi aranjat conform gustului bolnavului. Dacă boala, lipsa de putere sau starea mentală sunt cauzele neglijenţei, asistenta va trebui să-şi dubleze eforturile pentru ai veni în ajutor. Este esenţial că toate asistentele să fie capabile să spele eficient gura şi dinţii bolnavului, indiferent de starea lui de conştiinţă. Crustele formate în nas vor trebui îndepărtate de asistentă cu tamponul de vată înmuiat în apă sau unguent. Asistenta trebuie să fie în măsură de a da sfaturi privind alegerea cosmeticelor, efectuarea unor proceduri de acest gen, să aprecieze înfăţişarea din punct de vedere psihologic. IX. Să ajuţi bolnavul să evite pericolele din mediul înconjurător: să fie protejaţi ceilalţi de orice pericol din partea pacientului, cum ar fi infecţia sau violenţa, o persoană sănătoasă are liberul control asupra mediului înconjurător şi se poate îndepărta dacă socoteşte că devine periculos, boala îl poate priva de această libertate. Sunt persoane delicate ce trăiesc într-un mediu protector, ce nu vor accepta cu bucurie orice formă de coabitare în comun. Cu cât asistenta va cunoaşte mai bine pericolele reale şi cele care se cred că există conform unor tradiţii sau credinţe, cu atât va fi în măsură se le prevină şi să le controleze iar în caz de nevoie să dea explicaţii care să liniştească bolnavul.

13

La persoanele cu delir sau psihopate problema protecţiei devine majoră: prevenirea suicidului, protejarea bolnavului, prevenirea lezării celor din jur.

Asistenta vede în aprovizionare: păstrarea medicamentelor şi cooperarea cu alţi membri a echipei modul de a controla infecţiile. În multe ţări, asistenta iniţiază punerea în aplicare şi stabileşte măsurile de sănătate şi procesul de sterilizare, cea ce asigură tuturor celor ce înconjoară bolnavul şi îl servesc, înlăturarea pericolului de infectare.

Îngrijirile de bază trebuie să ofere fiecărui pacient o protecţie optimă. Spălarea pe mâini a asistentei, utilizarea măştii, mănuşilor, halatului, material dezinfectant, steril sunt aspecte ale protecţiei pacientului. Materialul steril de unică folosinţă oferă o mai mare siguranţă.X. Să ajuţi bolnavul să comunice cu alţii, să-şi exprime nevoile şi să-şi exteriorizeze sentimentele: un rol mai dificil de interpretat pentru asistentă este acela de-a ajuta bolnavul să înţeleagă, să modifice condiţiile care l-au făcut să se îmbolnăvească şi să a accepte pe cele care nu pot fi schimbate.

Separarea de prieteni, de familie, frica de modificare a relaţiilor interpersonale, fac să crească suferinţa bolnavului. Cu cât asistenta înţelege acesta, ia atrage pacientul şi familia sa, să aibă încredere în ea şi e capabilă să-l ajute să depăşească unele efecte psihologice ale îmbolnăviri.

În evaluarea stării bolnavului, medicul se bazează pe descrierea stării lui de către asistentă. Când aceasta acţionează ca un intermediar pentru comunicare între bolnavi şi medic, acest aspect este important în cadrul îngrijirilor de bază.XI. Să ajuţi bolnavul să-şi practice religia conform conceptului propriu privind cea ce este drept şi nedrept: de secole, îngrijirea bolnavului, fără diferenţă de rasă, credinţa sau culoare face parte din codul de etică medicală. Obiectivitatea şi caracterul confidenţial al documentelor medicale este în beneficiul celor interesaţi.

Marile instituţii beneficiază de servicii aduse de preoţi pentru a răspunde nevoile spirituale ale bolnavilor. Dacă practica religioasă este importantă pentru starea de bine a unei persoane sănătoase, este şi mai importantă când acesta se îmbolnăveşte. Trebuie ajutat să aibă un spaţiu unde să-şi efectueze practicile religioase, să i se asigure primirea împărtăşaniei, dacă religia i-o impune.XII. Să ajuţi bolnavul în muncă sau ocupaţi productive: o zi normală pentru cei mai mulţi presupune să facă ceva cu un rezultat productiv. Asistenta care ajută bolnavul să-şi facă un plan pentru fiecare zi, poate încuraja orice activitate ce îl interesează şi să-l ajute în efectuarea lui. Judecata în interpretarea nevoilor bolnavului este esenţială. Asistenta trebuie să recunoască semnele de interes manifestate de bolnav pentru o activitate şi dacă ea posedă interes, experienţă şi deprinderile necesare, va şti să ofere bolnavului ocazia de a se face util.

14

Recuperarea cuprinde reîntoarcerea la o slujbă productivă şi cu cât perioada de inactivitate va fi mai scurtă, cu atât recuperarea va fi mai facilă. Asistenta nu trebuie să piardă din vedere importanţa de a ajuta bolnavul să-şi păstreze sau să-şi recâştige independenţa tuturor funcţiilor corporaleXIII. Să ajuţi pacientul în activităţi recreative: recreerea sau jocul sunt activităţi întreprinse pentru plăcere. Adesea îmbolnăvirea nu permite victimei sale o varietate de ocazii de a se recreea. A se plimba, a citi, reprezintă o îndeletnicire uşor de realizat. Ziarele cotidiene şi săptămânale îl ajută sa tina legătura cu lumea. Muzica şi teatrul sunt din ce în ce mai des oferite bolnavului şi reţeaua TV şi radioul. Camerele speciale pentru şedere, pentru recreerea atrag pacienţii si i favorizează viaţa socială a acestuia.

Puţine asistente sunt pregătite pentru a organiza programe recreative. Ele pot colabora cu specialişti în terapie ocupaţională, Dacă aceştia fac parte din personalul permanent.XIV. Să ajuţi bolnavul să înveţe: boala şi infirmitatea pot fi congenitale, dar adesea sunt rezultatul unui regim nesănătos ce poate fi datorat unor cauze individuale, economice. Boala apare datorită necunoaşterii unor mijloace de prevenire şi tratament şi de aceea nu le respectă. În aceste situaţii, prevenirea şi tratarea bolii de care suferă depinde de reeducarea acestora. Reeducarea şi recuperarea reprezintă dovada abilităţii experţilor.

Funcţia asistentei este de a ajuta bolnavii să înveţe căile de promovare a sănătăţii şi vindecării . Ea poate face ca experienţa bolnavului în ceea ce priveşte boala şi oportunitatea de a învăţa să fie maximă. Scopul este restaurarea independenţei bolnavului, dacă este posibil, să-l ajute să trăiască cât se poate de eficient, să accepte sfârşitul inevitabil pentru a putea spune că: „a murit uşor” 8.Teoria lui Maslow

Afirmă că motivaţia umană corespunde unei clasificări care cuprinde cinci clase de nevoi fundamentale comune tuturor indivizilor , definite astfel:

a. nevoi fiziologice b. nevoi de securitate (siguranţa)

c. nevoi de apartenenţă d. nevoia de stimă

e. nevoia de depăşire.Aceste nevoi se ierarhizează proporţional cu preponderenţă în

sânul persoanei. Nevoile situate la baza piramidei reprezintă motivaţia dinaintea unui minim de satisfacţie. Fiind satisfăcute nevoile primare, a apărut condiţia pentru a-şi satisface nevoile secundare.

Intensitatea nevoilor variază după individ şi contextul care influenţează satisfacerea nevoilor, fiecare antrenând o eliberare de energie obligatorie pentru realizarea celorlalte. O persoană care a utilizat toată energia pentru a încerca să răspundă unei nevoi nesatisfăcute nu mai găseşte cadrul în care celelalte tind să devină

15

secundare. Dacă una dintre nevoi nu poate fi satisfăcută, toate celelalte tind să devină secundare. Fiecare individ exprimă şi răspunde diferit nevoilor sale pentru obţinerea unui echilibru de viaţă satisfăcut urmărind personalitatea şi cultura sa.

Nevoi fiziologice:

La baza unui minim de satisfacţie stau nevoile fiziologice. - a respira reprezintă asigurarea schimburilor gazoase, esenţialul

funcţionării organismului fiind influenţată de poziţia corpului, vârsta, mediul înconjurător, emoţie, frică, cultură, sport.

- a bea şi a mânca: asigură necesităţile plastice şi energetice ale organismului, bolnavul satisfăcând parţial această nevoie.

- a elimina: scaunul, urina, transpiraţia asigură eliminarea dejecţiilor din organism, frecvenţa, calitatea şi cantitatea fiind influenţate de alimentaţie, lichide, activitate, vârstă, obiceiuri, bolnavul satisface această nevoie- a se mişca: asigură independenţa fizică, e un bun mijloc de comunicare cu ceilalţi factori. Reprezintă o necesitate psihică şi este refluxul educaţiei şi poziţiei sociale, fiind influenţată de constituţia fizică, activitatea individului. Bolnavul satisface această nevoie.

- a se odihni, a dormi: toată activitatea fizică sau mentală antrenează o oboseală fizică, o tensiune variată în funcţie de perioadele de repaus, activitate şi somn. Este necesară găsirea unui echilibru intre timpul de activitate şi somn. Calitatea somnului depinde de stadiul fizic şi mental al individului, emoţii, muncă.

- a se îmbrăca şi a se simţi bine fiziologic: îmbrăcămintea este protectoare aleasă în funcţie de condiţiile climaterice şi menţine temperatura corpului, având semnificaţie socială şi depinzând de personalitate, religie, modă. Bolnavul satisface această nevoie.

- nevoie de igienă: răspunde nevoii de a fii curat, pentru sentimentul de a te simţi bine, o bună apariţie, o bună inserţie socială, evitarea mirosurilor dezagreabile, prevenirea infecţiilor şi cariilor dentare, păstrarea integrităţii corpului.

Nevoia de securitate:

Este importantă satisfacerea nevoilor de securitate şi încredere în sine. Sunt cuprinse nevoile de a se proteja, a menţine integritatea fizică, fiziologică şi psihologică, a trăi într-o lume sigură, în care regulile de interacţiune între persoane sunt cunoscute. Nevoile de securitate devin dominante în cadrul unor situaţii critice: boli, pericol iminent, anxietate. Aceste nevoi sunt parţial satisfăcute.

Nevoia de apartenenţă:

Oricare individ când nu este dominat de nevoi fiziologice sau de securitate simte nevoia de a se simţi iubit şi acceptat de alţii, de-a fi

16

participant şi membru dorit de un grup. Această participare dă senzaţia de a fi activ şi necesar.

Nevoia de stimă

Nu este satisfăcută datorită dominantei nevoilor de securitate. Sunt cuprinse; realizarea, recunoştinţa, independenţa, speranţa, stima de sine, nevoia de a se simţi util şi valoros.

Nesatisfacerea acestor nevoi antrenează un grad de decompensare fizică, compensată de individ prin diferite mecanisme, care se traduc prin comportamente de agresivitate excesivă, de retragere în sine refuz de comunicare, apatie, moleşeală, lipsă de dorinţă, depresie, de protecţie a propriilor reacţii asupra altuia.

Nevoile de depăşire:

Sunt condiţionate de credinţă şi maturitate, intelectualitate a lua cunoştinţa de potenţialul sau de a şi-l dezvolta, îmbunătăţirea cunoştinţelor, creativitatea, capacitatea de a percepe realitatea, diminuarea rigidităţii, deschiderea spiritului spre tot ce este nou, îmbunătăţirea valorilor, satisfacţie pe plan spiritual şi fiziologic.9. Rolul asistente medicale în îngrijirea bolnavilor. Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor infirmiere în toate serviciile de sănătate. Analiza îngrijirilor pe care cu competenţă le realizează asistenta medicală, trebuie să se bazeze pe definirea rolului acesteia, definiţie acceptată de toţi cei interesaţi. În fiecare ţară această definiţie trebuie să fie conformă legislaţiei care vizează practicarea nursingului.

17

Asistenta medicală a fost denumită mamă profesională, ea ca o mamă acţionează conform nevoilor copilului, trebuie adeseori să îndeplinească sarcini mai diverse uneori insolite. Pregătirea de bază a surorilor medicale nivelul lor ridicat de cultură generală, le permite, de o parte însuşirea mai profundă şi mai rapidă a unor cunoştinţe şi practici de specialitate şi mai multă receptivitate faţă de ştiinţă şi faţă de nou , iar pe de altă parte un orizont mai larg, o orientare mai rapidă la patul bolnavului. Asistenta medicală a cărei sarcini de bază este asigurarea condiţiilor optime de îngrijire a bolnavilor are atribuţia de îngrijire medicală propriu-zisă igienico-sanitară, organizatorice, educative şi gospodăreşti. Locul său de muncă poate fi spitalul, policlinica sau circumscripţia medico-sanitară.

Este lesne de înţeles că pentru a-şi aduce activitatea în bune condiţii, trebuie să-şi cunoască bine instituţia în care lucrează, sub toate raporturile. În cadrul policlinicii sau circumscripţiei medicale, asistenta medicală are sarcina de a aplica toate cunoştinţele dobândite în anii de studiu pentru îngrijirea bolnavilor ambulatoriu, de a executa toate tehnicile şi actele medicale care se pot efectua ambulatoriu în unitatea sanitară respectivă sau la domiciliul bolnavului, de a contribui la acţiunile de depistare a bolilor la acţiunile profilactice şi de educaţie sanitară, pe scurt, de a contribui cu toate posibilităţile sale la vindecarea bolnavilor.

Spitalul rămâne locul unde toate talentele asistentelor medicale pot fi valorificate pe deplin, unde aportul şi rolul său sunt de neînlocuit. Aici sunt în permanenţă în serviciul bolnavului de la internarea acestuia şi până la externare. Ele asigură toate îngrijirile prescrise, participă la examinarea bolnavului, la supravegherea lui, prelevează produsele biologice şi patologice, pregătirea bolnavului pentru examinare: radiologii, endoscopie, asigură tratamentul, păstrează şi întreţine mobilierul, aparatura; instrumente de igienă şi de confort. Are obligaţia de a supraveghea bolnavul şi de a urmării toate complicaţiile şi accidentele afecţiunilor şi tratamentelor aplicate trebuie să le ştie bine şi să le recunoască aplicându-le la nevoie. Iată de ce trebuie să aibă temeinice cunoştinţe de patologie şi terapie să cunoască semnele şi simptomele bolilor, contraindicaţiile şi incompatibilitatea medicamentelor,

Bolnavul care solicită asistenţă medicală îşi încredinţează sănătatea şi uneori viaţa în mâinile celor care îl îngrijesc. Această încredere presupune mai multe responsabilităţi, multe calităţi. Este momentul să prezentăm aptitudinile, trăsăturile morale, obligaţiile şi răspunderile unei bune asistente medicale.

18

Mai presus de toate, asistenta medicală trebuie să fie devotată, să aibă curaj şi tărie. Devotamentul trebuie să se manifeste egal faţă de toţi bolnavii. Grijile personale, necazurile vieţii sale particulare nu trebuie să-i influenţeze atitudinea. Când ne referim la atitudine, prin aceasta înţelegem comportamentul asistentei medicale faţă de bolnav şi faţă de celelalte categorii de personal sau vizitatori şi bineînţeles, comportamentul său etic general.

Se ştie că bolnavul are pe toată durata bolii un moral şi o psihologie deformată. Unii bolnavi apreciază îngrijirile , sunt binevoitori, cooperanţi, în timp ce alţii sunt deprimaţi, anxioşi, preocupaţi de problemele afective, familiale, neliniştiţi de boală. Asistentei medicale îi revine sarcina să-l ajute pe bolnav cu tact, înţelegere, delicateţe, atenţie. Ea trebuie să manifeste solicitudine faţă de toţi bolnavii în îndeplinirea prescripţiilor în respectarea disciplinei în spital. Întreaga sa activitate trebuie să urmărească perseverent asigurarea celor mai bune condiţii de confort bolnavului, să creeze acestuia sentimentul de securitate. Dar asistenta medicală trebuie să fie animată de spiritul în echipă în interesul bolnavului şi pentru bunul mers al instituţiei în care lucrează.

Ţinuta asistentei medicale face parte din condiţiile de confort ale bolnavilor şi nu trebuie să uite că ea este un permanent exemplu pentru bolnav. Este dezagreabilă şi chiar uneori demoralizantă pentru un bolnav prezenţa unui cadru medical cu ţinuta neglijentă. Aceasta este şi o dovadă de lipsă de respect de bolnav, o nepoliteţe şi o greşeală

Secretul profesional constituie o altă obligaţie fundamentală a asistentei medicale. Tot ceea ce se află despre bolnav sau despre boala sa constituie secretul profesional care nu trebuie discutat cu nimeni.

Responsabilitatea reprezintă obligaţia de a răspunde de actele săvârşite în faţa autorităţilor componente. Responsabilitatea este în primul rând morală, cu alte cuvinte de actele sale răspunde mai întâi faţă de ea însăşi.

19

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI RENAL

CĂILE URINARE.

Căile de eliminare a urinii încep în sinusul renal, cu calicele mici şi mari şi pelvisul renal.Calicele renale mici ( calyces renales minores) continuă de altfel

tubii drepţi şi colectori ai piramidelor renale. Ele se înserează în profunzimea sinusului renal, pe papilele renale, cărora le corespund ca număr. Papila cu area cribrosa proemină în interiorul calicei, ca într-o cupă, şi spaţiul dintre ea şi peretele calicei se numeşte fornix caliceal.

Calicele renale mari (calyces renales majores) i-au naştere prin confluenţa calicelor mici şi sunt în număr de 2-3 prin unirea lor se formează pelvisul renal (bazinetul).Pelvisul renal (pelvis renalis) este un prim rezervor de colectare a urinii, cu o capacitate de aproximativ 10 ml. În funcţie de lungimea calicelor mari care îl formează şi de modul în care acestea se unesc, pelvisul renal poate avea forme diferite. El este de tip ampular, asemănându-se cu o pâlnie, când calicele sunt scurte de tip dendritic, când acestea sunt lungi, sau prezintă forme intermediare. Ca situaţie anatomică, pelvisul renal are o porţiune intrarenală şi alta extrarenală. Partea intrarenală se află în sinusul renal, fiind situată pe un plan posterior faţă de vasele sanguine, poziţie pe care o menţine şi la nivelul hilului, unde constituie elementul cel mai posterior al pelvisului renal. Partea extrarenală se întinde de la hil la locul de continuare cu ureterul.RINICHII sunt aşezaţi în cavitatea abdominală de o parte şi de alta a coloanei vertebrale în regiunea lombară, au formă asemănătoare cu cea a unui bob de fasole (reniformă), culoarea brun-roşcată, lungimea de aproximativ 2 cm, lăţime 6 cm şi grosimea 3 cm .

20

Greutatea fiecărui rinichi este 120 gr, rinichiului i se descriu două feţe :-anterioară şi posterioară, două margini una lateral-convexă şi una medial concavă, prezentă hilul şi doi poli superior şi inferior, prin hilul venal intră artera renală şi nervii renali, ieşind vena renală, căile urinare şi vasele limfatice. Polul superior vine în raport cu glanda suprarenală.

Rinichiul este alcătuit din două părţi: capsula renală şi ţesutul sau parenchimul renal.VASCULARIZAŢIA RINICHIULUI este asigurată de artera renală, ramură din aorta abdominală care pătrunde în rinichi prin hil, din ea se desprind arterele interlobale care merg printre piramidele Malpidi, ajunse la baza piramidei Malpidi, arterele interlobare devin artere acute şi merg la limita dintre medulară şi corticală.

Din arterele arcuate pornesc în corticală arterele interlobulare din care se desprind arteriolele aferente care ajung la glomerulul renal, din acesta iese arteriola eferentă, venele au un traiect invers arterelor şi se varsă în venele renale iar apoi în vena cavă inferioară două părţi fuziforme de calibru mai mare.

Ureterul este un conduct lung de 30 cm care se întinde de la pelvisul renal la vezica urinară. Este un organ retroperitoneal şi după regiunile pe care le străbate, i se descriu o parte abdominală şi alta pelviană. În lungul său ureterul prezintă trei porţiuni strâmtate, între care sunt cuprinse două părţii fuziforme de calibru mai mare.

O strâmtoare se află la origine, alta la intrare în bazin, unde îşi schimbă direcţia formând flexura marginală, şi ultima la capătul terminal, în peretele vezicii urinare. Porţiunea terminală a acestuia se numeşte joncţiune uretero vezicală.

Anterior ureterul este încrucişat de vasele spermatice sau ovariene, de rădăcina mezenterului, la dreapta, şi de rădăcina mezosigmoidului, la stânga fiind situat în fundul recesului intersigmoiderat în partea pelviană, la bărbat, ureterul , situat iniţial anterior de a iliacă internă , este încrucişat anterior, aproape în unghi drept, de canalul deferent, după care trece anterior de vezicule seminale şi pătrunde în peretele vezical. La femeie, are de asemenea, raporturi cu artera iliacă internă, intră în baza ligamentului lat al uterului şi este încrucişat anterior de o uterină cam la 2 cm distanţă de colul uterin, după care trece anterior de vagin şi pătrunde în peretele vezicii urinare.

STRUCTURA URETERULUI peretele ureteral este alcătuit din trei straturi: adventice, tunica musculară şi tunica mucoasă. Adventicea, stratul exterior, este formată din ţesut conjunctiv ce aderă de ţesutul subperitoneal. Tunica musculară se continuă la origine cu cea a pelvisului renal, iar la capătul terminal, cu musculatura

21

trigonului vezical. În partea abdominală, ea este formată dintr-un strat de fibre circulare, la exterior, şi altul longitudinal spre mucoasă. Tunica mucoasă este alcătuită dintr-un epiteliu prismatic stratificat, care când ureterul este plin sau destins, îşi pierde această stratificare şi devine plat . Mucoasa nu are membrană bazală şi nici musculară a mucoasei şi când ureterul este gol, formează cute longitudinale structural, se aseamănă cu mucoasa vezicală şi formează împreună aşa numitul epiteliu de tranziţie sau uroteliu.

VASCULARIZAŢIE ŞI INERVAŢIE ureterul este vascularizat de sus în jos, de ramuri din artera renală din artera testiculară sau ovariană, de artera iliacă comună, din arteră rectală medie, din artera uterină, şi din artera vezicală inferioară. Venele sunt afluenţi ai venei testiculare sau ovariene, în partea abdominală şi hipogastrice, în partea pelviană.

Limfaticele transportă limfa la ganglionii lombari şi iliaci interni. Inervaţia este dată de fibre SIMPATICE , provenite din plexul hipogastric şi parasimpatice, din plexul pelvic.

VEZICA URINARĂ.

Vezica urinară este un organ cavitar cu o capacitate de 250-300 ml, situat în pelvis, posterior de simfiza pubiană. Prin structura sa, vezica urinară are câteva caracteristici care o deosebesc de alte rezervoare din organism. Acestea constau în marea ei plasticitate, în puterea de a menţine urina, fără resorbţie şi secreţie, şi totodată în puterea de expulzie până la ultima picătură de urină.

FORMA VEZICII URINARE diferă după cum este ea goală sau plină. Când este goală are forma semilunară, partea ei superioară formând o concavitate cu deschidere în sus, care aproape atinge partea inferioară sau fundul vezicii. Când este plină, vezica devine ovoidală şi depăşeşte superior simfiza pubiană, venind în contact cu peretele anterior al abdomenului. Vezica urinară prezintă un fund situat inferior, un corp şi un vârf. Fundul vezicii are o porţiune anterioară cuprinsă între orificiile de deschidere a ureterelor şi orificiul intern al

22

uretrei, denumită trigonul vezical. Porţiunea corespunzătoare orificiului intern al uretrei poartă denumirea de colul (gâtul) vezicii urinare, noţiune mult folosită în clinică. Vârful este legat de ombilic prin ligamentul ombilical median (urachus), ce ridică o plică peritoneală pe faţa posterioară a peretelui anterior al abdomenului şi care rezultă din obliterarea unei formaţiuni embrionare numită canal alantoidian. Vezicii i se disting o faţă anterioară, două feţe laterale şi o faţă posterioară.RAPORTURILE VEZICII URINARE faţa anterioară a vezicii vine în raport cu simfiza pubiană, faţa posterioară în partea de sus, prin intermediul peritoneului vine în raport cu ansele intestinului subţire şi colonului sigmoid, iar în peritoneu la bărbat cu rectul, la femeia vine în raport cu muşchii ridicător anali care determină pereţii musculari ai pelvisului. Fundul vezicii (trigonul) la bărbat este in raport cu canalele deferente, veziculele seminale şi cu baza prostate de care aderă, iar la femei vine în raport cu ligamentele. STRUCTURA VEZICII URINARE peretele vezicii urinare este contractil şi elastic ceea ce îi dă posibilitatea să-şi mărească volumul care variază între 200-400 ml (la femei volumul vezicii este mai mare decât la bărbat), în cazuri patologice poate ajunge până la 5-6 l. Aceste însuşiri ale peretelui vezical sunt determinate de structura acesteia. Peretele vezicii este format din patru tunici:

- mucoasă- submucoasă- musculară- seroasă

VASCULARIZAŢIA VEZICII URINARE vezica urinară este vascularizată de ramurile arterelor ombilicală, hipogastrică, hemoroidală, ruşinoasă şi obturatoare.

Venele se grupează în plexurile vezico-prostatice, vezico-seminale care confluează în vena hipogastrică. Limfocitele merg spre ganglionii laterali-vezicali si prevezicali iar de la aceştia formează trunchiuri care sunt tributare ganglionilor hipogastrici, ganglionilor presacraţi, etc.INERVAŢIA VEZICII vezica are o inervaţie motorie şi o inervaţie senzitivă. Inervaţia motorie este dată de fibrele simpatice cu originea în cordoanele laterale din măduva lombară (L2-L4), fibrele parasimpatice cu originea în măduva sacrată (S1-S3) şi formează nervii pelvieni, fibrele somatice cu originea în coordonatele anterioare ale măduvei sacrale (S1-S3) formând nervul ruşinos.

Fibrele simpatice au rolul să inhibe tonusul tunicii musculare şi să mărească tonusul sfincterului interni rezultatul fiind reţinerea urinii în vezică.

Fibrele parasimpatice au rolul să contracte muşchii tunicii musculare şi să relaxeze sfincterul intern, rezultatul este eliminarea urinii din vezică.

23

Fibrele somatice inervează sfincterul extern vezical care este voluntar. Inervaţia senzitivă este dată numai de fibrele parasimpatice, senzitive care se află în nervii pelvieni.

CARACTERISTICILE ŞI COMPOZIŢIA URINII.

Volumul urinar la adultul normal variază între 600-2500 ml./pe zi, fiind condiţionat de starea de hidratare a organismului, de condiţiile mediului ambiant, alimentaţie. Densitatea urinii variază între 1003-1035, în funcţie de cantitatea de substanţe dizolvate. Scăzută după ingestii mari de lichide sau la bolnavii cu diabet insipid, densitatea urinară este crescută în toate stările de deshidratare. Valoarea funcţională renală este considerată cu atât mai bună, cu cât rinichiul poate elimina urini cu variaţii cât mai mari ale densităţii.

Reacţia urinii este în general acidă, cu un pH mediu de 6 şi cu limite extreme între 4,5-8. Regimul bogat în proteine măreşte aciditatea urinară prin creşterea eliminărilor de acizi sulfuric şi fosfatic, iar regimurile vegetariene alcalinezează urina.

Culoarea urinii este galbenă, datorită prezenţei unui pigment (urocrom) şi variază ca densitate în funcţie de concentraţie. Prezenţa în plasmă a unor substanţe colorate determină modificări corespunzătoare ale culorii urinii.

Mirosul urinii este uşor aromatic, dar poate fi modificat prin prezenţa unor substanţe mirositoare anormale. De asemenea, conservarea urinii îi conferă un miros amoniacal. Urina normală conţine 90% apă şi 10% substanţe dizolvate.

Constituenţii chimici dizolvaţi în urina normală sunt organici şi anorganici. Dintre cei organici mai importanţi sunt: - ureea, produs final al catabolismului profidic exogen şi endogen, cantitatea de uree eliminată prin urină este condiţionată direct de intensitatea catabolismului protidic din organism, fiind crescută în febră, diabet, excesul de hormoni, hipofizo corticosuprarenalieni şi diminuată în stadiile finale ale bolilor hepatice şi în acidoze.- amoniacul, prezent în cantităţi foarte mici în urina proaspătă, creşte în acidozele metabolice, cu excepţia celor renale, în care scade. -creatinina şi produsul său de degradare , indici ai catabolismului protidic endogen, se elimină în concentraţia ne modificată din alimentaţie. Creatinina prezentă în cantităţi mici în urina copiilor, lipseşte la adulţi, fiind prezentă numai în caz de graviditate, inaniţie, hipertiroidism, anumite infecţii, miopatii.- acidul uric, produs final de oxidare a purinelor din nucleoproteinele endogene şi exogene, este crescut în afecţiunile caracterizate prin distrugeri celulare importante.- aminoacizi, 150-200 mg/zi la adulţi. Eliminarea lor urinară este crescută în afecţiuni care măresc concentraţia lor sanguină, precum şi în anumite afecţiuni genetice renale, caracterizate prin alterarea mecanismelor de resorbţie tubulară a aminoacizilor.

24

Dintre constituenţii urinari anorganici mai importanţi sunt:- clorurile în special de Na, reprezintă ¼ din totalul substanţelor solide urinare. - sulfaţii , variază în funcţie de aparatul protidic alimentar. Se elimină prin urină sub trei forme: sulfat anorganic, sulfoconjugaţi şi sulf neutru. - fosfaţii de Na, K ,Ca şi Mg se elimină în cantităţi variabile în funcţie de dietă, dar şi de catabolismul celular. Sunt crescuţi în afecţiunile osoase, diabetul renal, hiperparatiroidism şi bolile renale.- oxalaţi se elimină obişnuit în cantităţi mici, dar în anumite afecţiuni genetice, se excretă în cantităţi crescute.

În anumite afecţiuni renale sau extrarenale apar în urmă constituenţi anormali, dintre care mai importanţi sunt:- proteinele plasmatice, care se elimină în mod normal sub 200 ml/ zi, dar în anumite boli renale se poate ajunge la pierderi de 100 gr/ zi.

Proteinuria constă în eliminarea renală nu numai de albumine, dar şi de globuline, de aceea denumirea obişnuită de albuminurie nu este corectă. În anumite afecţiuni se elimină prin urină proteine anormale, ca de exemplu proteinele Bence-Jones în mielomul multiplu, leucemie, boala Hodgkin, limfosarcom.

Glucoza, apare în urină fie ca urmare a hiperglicemiei, deci prin depăşirea capacităţii maxime de reabsorbţie tubulară. Corpii cetonici, 3-15 mg / zi , cresc în caz de inaniţie, diabet grav. Bilirubina apare în caz de ictere şi conferă urinii o culoare brună asemănătoare ceaiului. Sângele colorează urina şi apare ca urmare a leziunilor glomerulare sau ale căilor urinare. Alteori, în urină se elimină cantităţi crescute de hemoglobină (hemolize accentuate, arsuri severe).

FORMAREA URINII.

Reprezintă principala activitate renală şi se realizează prin trei procese fundamentale: filtrarea plasmei la nivel glomerural, reasorbţia şi secreţia anumitor constituenţi în tubi.Filtrarea Glomerurală este un proces dirijat de forţe fizice, graţie cărora o parte din sânge trece prin membrana extrem de subţire reprezentată de endoteliu capilar, membrana bazală şi epiteliu visceval al capsulei. Această membrană, care în condiţii fiziologice se comportă ca o membrană inertă, în anumite stări patologice poate exercita importante influente cantitative şi calitative asupra procesului filtrării .

Filtrarea glomerulară este rezultatul presiunii efective de filtrare care se exercită la nivelul membranei capilaroglomerulare şi care reprezintă suma algebrică a unor presiuni de sens opus.

MICŢIUNEA.

25

Urina elaborată de rinichi se acumulează în calice şi bazinet, de unde va fi apoi transportată prin uretere, în vezica urinară, unde se acumulează şi de unde este eliminată de 5-6 ori pe zi prin actul micţiunii. Ureterele transportă urina prin unde peristaltice care apar la nivelul deschiderii lor în bazinet, au o frecvenţă de 2-3-5-6/min, în funcţie de intensitatea diurezei şi se propagă cu 2-3 c/sec. Urina ajunge în vezică sub formă de jeturi intermitente şi nu refulează din nou în uretere, din cauză că deschiderea acestora în vezică este oblică.

Urina se acumulează progresiv în vezică, prin destinderea detrusorului vezical, care îşi adaptează tonusul la conţinut, astfel încât presiunea întravezicală nu se modifică, ci se menţine „ în platou” la 10- 15 cm H2O. Când însă presiunea tinde să depăşească 18 cm H2O se produce creşterea bruscă la presiuni intravezicale şi la o anumită valoare apare reflexul micţiunii, caracterizat prin contracţia detrusorului, cu relaxarea concomitentă a sfincterului uretral intern, muşchii perineali şi sfincterul extern se relaxează voluntar şi ca urmare a acestor modificări dinamice complexe, vezica se goleşte complet, urina fiind eliminată prin uretră. Micţiunea poate fi ajutată şi de contracţia musculaturii abdominale, care comprimă vezica, promovând eliminarea urinii, chiar atunci când acesta nu se găseşte în cantităţi suficiente în vezică pentru a provoca reflexul micţiunii. Dacă din anumite condiţii de mediu, actul micţiunii nu este posibil, muşchii perineali şi sfincterul extern se contractă voluntar puternic şi concomitent, scade tonusul detrusorului, vezica putând acumula o nouă cantitate de urină. Controlul voluntar poate fi menţinut până ce presiunea întravezicală ajunge la 100 cm H2O,când se declanşează involuntar micţiunea.

Micţiunea este un act reflex coordonat voluntar şi autonom declanşat de creşterea presiunii intra vezicale urmată, la un anumit nivel, de apariţia unor unde de contracţie.

Tulburările micţiunii pot fi determinate de trei tipuri de leziuni nervoase:a. întreruperea nervilor aferenţi vezicali prin leziuni de tabes dorsalis leziuni sifilitice ale rădăcinilor posterioare.b. lezarea nervilor aferenţi şi eferenţi ai vezicii în urma unor intervenţii chirurgicale pelviene sau de către tumori ale cozii de cal.c. întreruperea căilor nervoase facilitate sau inhibitoare care vin de la centrii superiori, ca de pildă după secţionare medulară.

În toate aceste condiţii, vezica urinară destinsă sau hipertonică va continua să se contracte, dar în general nu va mai izbuti să se golească complet.

26

III. CISTITA ACUTĂ

Definiţie: Cistita acută este un sindrom clinic determinat de inflamaţia microbiană a mucoasei vezicii urinare.

FACTORI DE RISC care influenţează un potenţial ridicat pentru cistita acută infecţioasă complicată sunt:

- sexul feminin- vârsta înaintată - infecţiile intraspitaliceşti- sarcina- purtători de cateter urinar - anomalii anatomice şi funcţionale ale tractului urinar- utilizarea recentă de antibiotice- simptomatologie care durează mai mult de şapte zile - diabetul zaharat În cadrul infecţiilor tractului urinar este considerată relevanta bacteriuria.

Mai ≥ 103 germeni / ml dintr-o probă de urină din jetul mijlociu în cistita acută necomplicată la femei.

Mai ≥ 104 germeni / ml dintr-o probă de urină din jetul mijlociu în prelonefrita acută necomplicată la femei.

Mai ≥ 105 germeni / ml dintr-o probă de urină din jetul mijlociu la femeie, sau mai mult de 104 germeni / ml dintr-o probă de urină din jetul mijlociu la un bărbat sau în cazul unei femei care este sondată vezical pentru o infecţie acută de tractul urinar complicat.

Bacteriuria asimptomatică este considerată decelarea mai mult de 105 germeni / ml în două culturi recoltate la mai mult sau egal de 24h. PREVALENŢA

Aproximativ 57,8% din populaţie, femei cuprinse între 20-40 de ani 25-35%, femei gravide 4-7%.

Boala apare la orice vârstă şi este mai frecventă la femei. Repartiţia bolii pe grupe de vârstă este diferită în raport cu originea sa.

ETIOLOGIE

Originea cistitei poate fi:- uretropielorenală de aceea în orice cistită trebuie explorate şi căile urinare superioare care sunt calicele, bazinetul şi ureterele. - vezicală (traumatism produs cu ocazia sondajului vezical, staza vezicală, tumori, corpi străini, radionecroză vezicală, boli parazitale, ulceraţii).- În sfera genitală în special la femeie (uretrite, metrite, bartolinite, vulvovaginite, traumatisme vulvare, anexite).- la bărbat (uretrita posterioară, prostatită)

27

- procese inflamatorii abdominale pelviene (abces apendicular, perisignoidită supurată).Cauzele generale (sindromul Reiter uretrită, conjunctivită, artrită virotică sau alergică)

Agenţii etiologici sunt similari în infecţiile tractului urinar necomplicate înalte sau joase. E.Colli este agentul patogen în aproximativ în 70-90% din cazuri, stafilococul saprofiticus 5% în cazuri şi mai rar poate fi determinat de enterobacteriacee, proteus miravilis şi Klebsiella.

În cazul infecţiilor complicate ale tractului urinar cel mai frecvent se decelează: stafilococi şi mult mai rar: Proteus specii; Pseudomonas, Klebsiella, E.Colli, enterococi.

ANATOMIE PATOLOGICĂ:

Cistita acută poate fi:- catarală- fibrinopurulentă - purulentă- difteroidă - hemoragică - gangrenoasă-

CLASIFICARE

- cistite acute necomplicate la femei înainte de menopauză - cistita acută recurentă la femei- cistita acută la femei gravide - cistita acută la femei la menopauză- cistita acută la bărbaţi tineri - cistită acută la copii- cistita acută complicată – cauzată de boli urologice.

SIMPTOMATOLOGIE

Cistita se manifestă prin trei semne clinice caracteristice: 1. polakiuria (urini mici şi dese)2. piuria (puroi)3. durerea (alguria)

POLAKIURIA reprezintă simptomul cel mai des întâlnit în patologia urinară şi se caracterizează prin micţiuni frecvente şi reduse ca volum.

În cistitele datorate germenilor banali polakiuria se amendează în cursul nopţii spre deosebire de cistită, datorită bacilului tuberculos în care polakiuria este mai intensă în timpul nopţi.

PIURIA este semnul major al infecţiei căilor urinare. Piuria reprezintă prezenţa puroiului în urină, urina este tulbure, aspectul tulbure poate avea diferite grade în funcţie de cantitatea şi felul puroiului care se amestecă în urină, urina fără luciu, urina care şi-a

28

pierdut transparenţa, urina mată sau intens tulbure, uneori cu filamente care cad pe fundul borcanului.

Piuria poate fi manifestată sau discretă, uneori este intensă cu sfacela şi miros putred ( în cancerele vezicale), piuria poate fi afirmată prin examenul microscopic ce arată prezenţa unor leucocite polinucleare alterate, alteori la sfârşitul micţiunii apare hematuria terminală, care în general nu este abundentă, este foarte frecventă în cazul infecţiei cu Neisseria gonoreea şi chlamidia trachomatis.

DUREREA în cazul cistitei acute apare de obicei o durere terminală la care se adaugă de obicei tenesme vezicale dureroase. Localizarea durerii are de asemenea o importanţă deosebită, durerea hipogastrică iradiată pe uretră sau în gland, are localizare vezicală. De asemenea o deosebită importanţă îl prezintă examenul urinii la emisie. Când urina este tulbure şi asociată cu durere şi polakiuria se confirmă diagnosticul de cistită.

Durerea este de intensitate variabilă în general destul de vie şi este prezentă pe tot parcursul micţiunii, exagerându-se spre sfârşitul acesteia. Cu excepţia cistitei gangrenoase, cistita este epiretică. O cistită febrilă reprezintă de fapt o pielocistită, febra fiind datorită infecţiei căilor urinare superioare sau a parenchimului renal. În funcţie de etiologia cistitei, la triada simptomatică enunţată se mai poate adăuga hematuria, disuria şi durerea lombară. HEMATURIA reprezintă prezenţa sângelui în urină. Examenul obiectiv în cazul când se suspectează şi prezenţa unei hematurii începe cu examenul urinii emisie. Provenienţa hematuriei se stabileşte prin proba celor trei pahare. Bolnavul urinează succesiv în trei pahare conice, câteva picături în primul pahar, partea cea mai abundentă a micţiunii în al doilea pahar, iar ultimele picături în al treilea pahar.

Dacă hematuria apare numai în primul pahar = iniţială înseamnă că este de origine uretrală.

Dacă apare numai în ultimul pahar = terminală este de origine vezicală.

Dacă apare în toate cele trei pahare = totală este de origine renală.

În cazurile în care examenul clinic dă indicaţii asupra originii hematuriei, se poate prescrie un tratament hemostatic, urmând a continua investigaţiile după ameliorarea hematuriei.

În cazul în care explorarea clinică nu oferă nici o indicaţie asupra locului de plecare al hematuriei, cistoscopia devine un examen de urgenţă, ea trebuie făcută la prezentarea bolnavului în plina hematurie. Uretrocistoscopia în plină hematurie arată originea vezicală a hemoragiei. DISURIA reprezintă greutatea la micţiune, golirea cu efort a vezicii, este un simptom frecvent în cistita acută.

29

DIAGNOSTIC

Pentru a eticheta suferinţa unui bolnav cu cistită, triada simptomatică polakiuria, piurie, dure este suficientă. Pentru stabilirea unui diagnostic corect, etiopatogenic sunt necesare o serie de examene

EXAMENUL REGIUNII LOMBARE poate pune în evidenţă un rinichi mare, palpabil. În regiunea hipogastrică se descoperă staza vezicală sau o tumoare pelviană.

La examenul scrotului şi al uretrei se poate palpa o leziune inflamatorie epididimară sau o periuretrită. Tactul vaginal la femei şi tactul rectal la bărbaţi examinează starea organelor pelviperineale şi în ansamblu, examenul clinic poate orienta dese ori deasupra originii cistitei. Prezenţa de secreţie la nivelul meatului uretral impune recoltarea acesteia şi examinarea ei, atât pe frotiu direct cât şi pe însămânţări.

Prin examenul bacteriologic al urinii se identifică germenul şi sensibilitatea lui la antibiotice. Prezenţa germenilor banali nu arată însă şi cauza cistitei, aşa cum prezenţa bacilului Koch arată sigur o tuberculoză.

Un alt examen deosebit de important pentru stabilirea diagnosticului este urocultura. Aceasta reprezintă însămânţarea germenilor pe un mediu de cultură, dacă urocultura efectuată pe medii obişnuite este negativă această piurie „ amicrobiană” poate fi o tuberculoză urinară, infecţie fuzospirilară, infecţie virotică sau parazitară care va necesita examene de laborator complementare. În orice cistită examenul radiologic este absolut necesar.

Radiografia renovezicală poate descoperi uneori cauza cistitei într-o litiază vezicală sau pielouretrală, un corp străin intravezical, un rinichi mare, metastazele osoase ale unui cancer al prostatei.

Urografia poate evidenţia cauza cistitei şi unele leziuni ale aparatului urinar care nu au fost bănuite clinic:

- leziuni renale tuberculoase - hipotonia pielocaliceală dintr-o pielonefrită - absenţa imaginii pielocaliceală datorită unei pionefraze. - răsunetul ureteropielorenal datorit unui obstacol vezical sau

subvezical (tumoare malignă vezicală în vecinătatea orificiului uretral, refluxul vezicouretral, uretre, în cârlig de undiţă, datorită unui adenom al prostatei cu evoluţie intravezicală tumoare a prostatei, stricturi uretrale).

Cistografia urografică dă indicaţii asupra gradului hipertoniei vezicale (vezică rotundă ) sau asupra apariţiei ţesutului de scleroză (vezică asimetrică), şi uneori arată şi cauza cistitei:

- imaginea lacunară a unei tumori vezicale - proeminenţa unei tumori a postatei- prezenţa calculilor de acid uric- proeminenţa datorită unei dilataţi chistice ureterale - răsunetul vezical al unui obstacol subvezical- diverticuli.

30

Cu ocazia urografiei se poate face şi o uretrografie micţională, care poate arăta modificările uretrei prostatice datorite unui adenom sau unui cancer al prostratei, stricturi uretrale. O radiografie vezicală făcută după micţiune poate pune în evidenţă un rezidiu vezical.

Cistoscopia sau uretrocistoscopia este ultimul examen în cazul când celelalte investigaţi sunt neconcludente. Cistoscopia poate arăta unele cauze ale cistitei care nu au putut fi evidenţiate prin celelalte examene şi de asemenea, aspectul leziunilor mucoase şi localizarea lor. Astfel se pot identifica leziuni difuze, greu de interpretat şi care necesită repetarea cistoscopiei după un tratament intens cu antibiotice şi instilaţii cu soluţie de nitrat de argint 1%, leziuni localizate în trigon sau calotă (cistită de origine renală sau sigmoidiană) localizate la col (cistită de origine uretrogenitală localizate pe feţele laterale sau pe faţa posterioară (cistită de origine pelviană, anexială apendiculară, sigmoidiană sau rectală).

EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC.Evoluţia unei cistite depinde de cauzele predispozante şi de

posibilitatea tratării lor. Natura germenilor nu joacă decât un rol secundar, se afirmă că leziunile datorate colibacilului sunt mai puţin periculoase, dar de durată mai lungă decât cele determinate de stafilococ sau streptococ care sunt mai grave, dar curabile într-un timp mai scurt. Formele acute simple se pot vindeca şi spontan cauzele fiind trecătoare. Simptomele se amendează în câteva zile, urina devine clară iar în 10-12 zile evoluţia se termină prin „ restituţio ad integrum”. Formele acute simple recidivante se observă mai ales la femei, necesită explorări complete pentru a li se descoperi originea şi a se putea aplica un tratament cauzal eficient.

În forma cangrenoasă sau exfoliantă, care este destul de rară şi apare în anumite condiţii ca:- uter încarcerat - infecţia puerperală - la stricturaţi şi prostatici după explorări instrumentale traumatizante.

În toate aceste cazuri starea generală se agravează repede şi mortalitatea este destul de ridicată. După câteva zile de boală mucoasa vezicală începe să fie eliminată uneori în totalitate, la femei expulzia este posibilă, la bărbat trebuie făcută o cistotomie şi extrasă mucoasa gangrenoasă exfoliată. Mucoasa se poate regenera complet şi rapid, dar uneori rămân sechele grave ca:- vezică mică scleroasă- scleroza orificiilor ureterale.Complicaţii:- Pielonefrita ascendentă de obicei prin reflux vezico ureteral.- Încrustaţii şi calculi vezicali datorită precipitării fosfaţilor şi carbonaţilor de calciu, consecinţă a alcalinizării urinii prin scindarea ureei de către unele bacterii. Abcese în peretele vezical şi necroze localizate. Pericistita apare în cazul fistulizării abcesului. Peritonita apare tot în cazul în care abcesul este fistulizat.- Infecţia peretelui vezical în cazul unei cistite grave şi de durată

31

- Scleroza şi retracţia peretelui vezical. Vezica urinară redusă, de dimensiuni mici care nu îşi mai poate îndeplini funcţia de rezervor.-Stenozarea orificiilor ureterale reprezintă un grav pericol pentru rinichi.Semnele de gravitate ale cistitei sunt: - intensitatea durerilor - frecvenţa micţiunilor

- eliminarea de grunji purulenţi şi sfacele- alterarea stării generale.

TRATAMENTUL CISTITELOR ACUTECurativ – regim igienico-dietic, repaus la pat, regim alimentar uşor: lichide în cantitate mare precum şi lapte, fructe şi zarzavaturi- controlul tranzitului intestinal asigură: de multe ori vindecarea procesului acut, băi calde de şezut- spălături vaginale calde - comprese calde care uneori atenuează durerileCând urina este prea acidă – pH sub 5,5 se administrează bicarbonat de sodiu în doză de 20 g/zi. Dacă există un reziduu vezical, sonda, vezicală ameliorează la rândul ei durerea.

În general cu acest tratament medical simplu fenomenele vezicale se liniştesc în 2-3 zile. În acest timp se execută urocultura şi explorările radiologice pe baza cărora se va putea indica apoi un tratament corect ţinându-se seama de faptul că tratamentul cauzal este obligatoriu în orice formă de cistită.

Medicamentos Dacă germenii sunt sensibili la Sulfatiazol sau Neoxazol vor fi

preferate acestea, antibioticele rămânând medicaţia de rezervă. Neoxazolul se va prescrie în doză de 0,10 g/kilocorp la adult şi 0,10-0,30 g/kilocorp la copil. În general unui adult i se prescriu în primele două zile la 4 ore două tablete (6 g/24h) apoi la trei ore o tabletă (4g/24h).

Dacă urina începe să se limpezească se continuă tratamentul până la sterilizarea (10-12 zile) în prezenţa unor calculi radioscopici, după ameliorarea cistitei se va proceda la îndepărtarea acestora. O cistită apărută la o femeie la care urograma este normală trebuie considerată de origine genitală. Când fenomenele acute ale cistitei nu cedează la tratamentul medical este indicată asocierea tratamentului urologic. Dacă urina cu tot tratamentul aplicat se menţine tulbure se pot face spălături vezicale cu soluţii antiseptice slabe nitrat de Argint 2 grame/ 00, Acid Boric 40 grade / 00.

Dacă urina este prea acidă şi are mult mucus se poate folosi pentru spălături soluţie de bicarbonat de sodiu 40 grade/ 00 sau chiar: - apă distilată - soluţie clorurosodică izotonică.

Spălăturile au scopul să detaşeze falsele membrane şi depozitele purulente de pe mucoasa vezicală. În acelaşi scop se pot utiliza şi instalaţiile cu:

32

- chemotripsină- streptokinaza - streptodornaza

În cistitele încrustate se fac spălături cu soluţie G ( Subi şi Albright) care are un pH acid:- Acid citric monohidrat 32,3 gr.- Oxid de magneziu anhidru 3,8 gr.- Carbonat de sodiu anhidru 4,4 gr.- Apă distilată 1000 ml.- 2linguri la un litru de apă sterilă.

Acidul citric tinde să fixeze calciul ionic legat de fosfor ca fosfat de calciu, dând citrat de calciu uşor solubil. Acţiunea citratului într-o soluţie suprasaturată de fosfat de calciu previne precipitarea. Efectul iritant al citratului este micşorat de prezenţa oxidului de magneziu, care menţine intactă puterea solventă. Prin aceste spălături se obţin rezultate bune în cistitele rebele întreţinute de piogeni banali.

În cistitele cu fuzospirili se obţin rezultate bune dacă se administrează penicilină, novarsenobenzol ( neosalvarsan) în două injecţii intravenoase la o zi interval (0,15-10,30 gr).

În cistitele colului vezical frecvente la femei, care nu au cedat la tratamentul medical se pot prescrie instilaţii vezicale cu 10-15 ml oleu gomenolat 5% introdus cu un instilator fără sodă, zilnic sau la două zile, în total 10 instilaţii. Dacă totuşi nu se obţine o ameliorare evidentă şi urocultura este pozitivă, iar germenul este sensibil la un antibiotic se vor prescrie creioane ureterale cu antibioticul respectiv(în general 50-1000 mg/ creion, cantitatea se micşorează dacă antibioticul este iritat), care se vor introduce pe uretră zilnic sau la două zile, după trecerea unui Beniguee drept numărul 38-40.

În concluzie tratamentul unei cinstite poate fi foarte simplu sau, dimpotrivă foarte complicat. Rezultatele sunt fie bune de la început, fie mediocre. De multe ori boli se vindecă datorită corticalizării simptomatologice sau persistenţei unei mici spine iniţiative la nivelul colului sau uretrei, dar cu răsunet mare asupra psihicului unor bolnavi.

Antibioticele şi chimioterapicele constituie medicaţia comună a tuturor infecţiilor urinare, aplicându-se după cum s-a prezentat anterior si în cazul cistitei acute. Pentru ca antibioterapia şi chimioterapia să fie eficiente sunt necesare următoarele condiţii:- germenii să fie sensibili la antibioticul utilizat.- Să nu existe malformaţii congenitale sau alte cauze de stază urinară- Dacă există condiţii care să favorizeze staza urinară acestea să fie îndepărtate la începutul tratamentului. - Dozele de antibiotice să asigure o concentraţie eficientă în sânge- În formele acute, grave să se asocieze mai multe antibiotice.- Tratamentul să fie continuat până la sterilizarea urinii.

Antibioticele şi chimioterapicele sunt substanţe antimicrobiene care în multe cazuri pot omorî germenii( acţiune bactericidă) sau le pot opri multiplicarea (acţiune bacteriostatică).

33

Cu condiţia ca în sânge să existe o concentraţie medicamentoasă destul de mare (concentraţie inhibantă) şi să aibă un tip de contact cu germenii suficient de lung, în aceste condiţii infecţia poate fi jugulată dar sindromul postinfecţios ( sclerozele şi alte sechele) trebuie urmărit şi tratat.

În infecţiile localizate germenii care se află în ţesuturi necrozate, în depozite fibrinoase sau în colecţii purulente nu sunt influenţaţi de antibiotice. Acestea fie că nu pot ajunge la ei sau chiar dacă ajung, doza este prea mică şi nu poate avea influenţă asupra lor datorită existenţei unor inhibitori sau inactivatori ai antibioticelor.

De asemenea pH-ul mediului poate fi neprielnic medicamentelor. Astfel Cefalosporinele,Cloramfenicolul Rifampicina, Neoxazolul, Sulfametinul sunt active la un pH neutru. Pentru alcanizarea urinii se foloseşte bicarbonat de sodiu 4-10 gr / zi şi citrat de sodiu 2-4 gr/ zi.

Când germenul este bine cunoscut tratamentul va începe cu un singur antibiotic, de preferinţă cel mai activ cu efect bactericid şi cu sfera de acţiune cea mai îngustă, cu acţiune directă asupra agentului patogen cauzal. În infecţia urinară există posibilitatea de infecţii succesive şi de suprainfectări cu diverşi germeni, dacă în cursul tratamentului cu antibiotice sau cu chimioterapice, cauzele favorizante nu au fost suprimate.

L a bolnavii cu sonde vezicale sau ureterale, nefrostomii, căile excretoare fiind în legătură cu exteriorul se produc schimbări ale germenilor patogeni se întâlnesc la aceşti bolnavi succesiv infecţia colibacilară, apoi infecţie cu proteus, pioceanic, Klebsiella. De aceea, infecţiile urinare prezintă greutăţi mari pentru sterilizarea focarelor şi frecvent aceste infecţii au o evoluţie prelungită, cronică cu perioade de ameliorări şi agravare devenind până la sfârşit rezistente la antibiotice şi chimioterapie. Este necesar ca în cursul tratamentului să se repete uroculturile, să se testeze sensibilitatea germenilor şi să se utilizeze antibioticele cu sferă îngustă de acţiune. Tratamentul cu antibiotice şi chimioterapie în cistita acută până la cunoaşterea rezultatului uroculturii. În asemenea cazuri, tratamentul medicamentos antimicrobian nu poate fi decât empiric, în practică există situaţii în care urgenţa şi gravitatea cazului pot justifica iniţierea unui tratament empiric până la primirea rezultatelor de laborator.

Hiperleucocitoza cu polinucleoză indică, de multe ori infecţii cu germeni piogeni care pot fi eventual sensibili la penicilină, eritromicină şi oleandomicină.

Leucopeniile cu formule leucocitare normale pot indica o infecţie cu germeni gram- negativi, care ar putea fi sensibili la streptomicină, tetraciclină, cloramfenicol, negram, nitrofurantoin.

Tratamentul va fi început cu antibiotice cu sferă largă de acţiune sau cu asocieri de antibiotice, sperând ca unul dintre ele să aibă acţiune asupra germenului, se vor prefera antibiotice neutilizate încă de bolnav până la acea dată. Dozele vor fi mari sau maxime de la început şi urmărind bolnavul 24-36 ore se poate trage o concluzie asupra eficacităţii tratamentului.

34

Tratamentul profilactic constă în asanarea tuturor focarelor de infecţie ,intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea obstacolelor care provoacă staza urinară, tratamentul bolii cauzale.

IV.CAZURI

CAZUL I.

NUME: Ionescu.PRENUME: Sefora – Medeea.DATA NAŞTERII: 25 mai 1955.DOMICILIU: str. TELEGRAFULUI nr. 2 Timişoara.STAREA CIVILĂ: căsătorită.DIAGNOSTIC: de trimitere: Cistita acută.DIAGNOSTIC DE INTERNARE : Cistita acută.MOTIVUL INTERNĂRII: Pacienta se prezintă la secţia Urologie a spitalului Judeţean Timişoara, pentru tulburări micţionale de tip polakiurie, usturimi micţionale. Acestea au apărut în urmă cu 6 luni şi s-au accentuat în ultimul timp ceea ce a determinat bolnava să se prezinte la medicul specialist pentru internare. Pe baza simptomatologiei şi a examenului clinic i se pune diagnosticul de cistita acută. DATE MEDICALE: ANTECEDENTE PERSONALE:

- prima menstruaţie la 13 ani.- A avut toate bolile infecto-contagioase ale copilăriei.- A prezentat infecţii urinare repetate cu Escherichia Colli

ANTECEDENTE HEREDO- COLATERALE:- tatăl HTA.- Mama operată de chist hepatic hidatic.

DATE SOCIALE: căsătorită, nu fumează, nu consumă alcool, consumă cafea, locuinţe corespunzătoare, româncă,ortodoxa.ISTORICUL BOLII: Bolnava este cunoscută cu infecţii urinare repetate, cu 4 internări.Episodul actual a debutat un urmă cu 6 luni şi s-a accentuat în urmă cu o săptămână, când a început să prezinte usturime la micţiune, micţiuni frecvente şi reduse ca volum. Pofta de mâncare este uşor scăzută, şi de asemenea urina are un aspect tulbure. Pacienta lucrează într-un mediu umed.

Analiza şi interpretarea datelor obţinute în funcţie de cele 14 nevoi fiziologice.

Nevoia de a respira este uşor influenţată de emoţia şi teama generate de necunoaşterea bolii.

35

Nevoia de a bea şi a mânca este afectată de oarece bolnava trebuie să urmeze o alimentaţie săracă în proteine, glucide, lipide şi trebuie să bea foarte puţine lichide. Nevoia de a elimina nu este satisfăcută în mod corespunzător, sursa de dificultate o constituie prezenţa usturimii la micţiune, hematurie şi piurie, micţiuni frecvente şi în cantitate redusă durere hipogastrică iradiată pe uretră, dureri lombare.Nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură : adinamia şi astenia provocate de boală limitează mult posibilitatea de a se mişca şi a avea o bună postură, dar fără a se constitui într-o problemă de dependenţă, deoarece repausul la pat este de scurtă durată fiind cauzat în principal de durere şi recomandat de medic ca măsură terapeutică. După combaterea durerii şi ameliorarea stării generale am planificat împreună cu pacienta un program de exerciţii, moderate, adaptate capacităţii sale fizice: plimbări scurte în salon, mişcări active ale mâinilor şi picioarelor.Nevoia de a dormi şi odihni este alterată manifestată prin somn perturbat datorită nicturiei, somn întrerupt şi superficial.Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca. Pacienta este capabilă ca să-şi aleagă singură îmbrăcămintea adecvată circumstanţelor şi necesităţilor organismului, ne fiind necesară decât pregătirea lenjeriei la îndemâna sa. Nu prezintă dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca şi nici dezinteres faţă de ţinută.Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale este uşor perturbată de temperatura mediului ambiant care este crescută şi provoacă pacientei o transpiraţie abundentă.Nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele este pe deplin satisfăcută. Pacienta îşi menţine igiena corporală prin baie zilnică pe regiuni.Nevoia de a evita pericolele: pacienta beneficiază de un mediu de siguranţă fără accidente şi infecţii.Nevoia de a comunica este perturbată datorită neîncrederii în cei din jur.Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori: pacienta este de religie ortodoxa, credinţa sa influenţând în mare măsură modul de viaţă, atitudinea şi sentimentele de boală. Nu au existat conflicte între recomandările terapeutice şi credinţa religioasă.Nevoia de realizare: imaginea de sine a păcii nu este perturbată, este mulţumită de poziţia sa atât pe plan social cât şi familial. Este capabilă să i-a decizii potrivite în timp util şi nu prezintă lipsă de interes faţă de activitatea cotidiană.Nevoia de a se recreea: pentru a menţine independenţa în satisfacerea acestei nevoi am ales mijloace de:- am asigurat condiţii optime pentru desfăşurarea acestei activităţii.- Am pus la dispoziţia pacientei cărţi, reviste- Am încercat să-i creez o stare de bună dispoziţie şi să înlătur

plictiseala.

36

Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea: odată cu ameliorarea bolii am urmărit ca:

- pacienta să dobândească cunoştinţele necesare pentru menţinerea stării de sănătate.

- Să fie capabilă de-a folosi aceste cunoştinţe pentru obţinerea unei stări de bine fizic şi psihic.

- Diagnosticul de Nursing actual:- tulburări micţionale, urină tulbure.Diagnosticul de Nursing potenţial:- riscul complicaţiilor prin ascensiunea infecţiei prin ureter spre

rinichi

PLANUL DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVEI CU CISTITĂ ACUTĂ pe perioada 2.05-6.05.2011

PROBLEME OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUAREZIUA I- alterarea nevoii de a respira manifestat prin dispnee de tip tahipneic a tunicii cauzată

- pacienta să respire cu minim de dificultate

- repaus la pat - verific prezenţa globului vezical - am încercat stimularea evacuării prin

- am recoltat bolnavei sânge şi urină pentru următoarele analize: Vsh, uree sangvină,

37

de relatarea despre debutul şi evoluţia bolii actuale

- anxietate manifestată prin iritabilitate, depresie psihică, emotivitate cauzată de lipsa de cunoaştere a boli a modului ei de evoluţie a manifestărilor care o însoţesc, a tratamentului prescris

- alterarea nevoii de a elimina

- pacienta să fie echilibrată psihic şi să fie informată despre boală

- pacienta să prezinte micţiuni

introducerea bazinetului cald sub bolnavă - am aplicat comprese calde pe regiunea pubiană - notarea rezultatului examenului sumar de urină recoltat în dimineaţa zilei - administrarea medicaţiei prescrise de medic în urma rezultatului uroculturii a ex. echo.

- menţinerea temperaturii în salon între 18-22°C- asigurarea unei bune ventilaţi prin deschiderea geamului pentru a evita căldura excesivă- măsurarea funcţiilor vitale şi notarea în FT- educarea pacientei pentru folosirea tehnicilor de relaxare- menţinerea unei poziţii care să favorizeze respiraţia

- repaus la pat

creatinină sangvină, ex sumar de urină, urocultură

- am însoţit bolnava la radiologie pentru efectuarea unei radioscopii pulmonare- bolnava este anxioasă

- pacienta a avut insomnii din

38

manifestată prin usturime la micţiune, prezenţa hematuriei şi piuriei, micţiuni frecvente şi în cantitate redusă, durere hipogastrică iradiată pe uretră, cauzat de inflamaţia vezicii urinare

ZIUA II

- alterarea nevoii de a dormi si a se odihni manifestata prin somn perturbat întrerupt si superficial cauzat de nicturie

spontane, nedureroase, să nu prezinte complicaţii cutanate, respiratorii, urinare, să evacueze o urină limpede fără sânge şi puroi să fie echilibrată psihic

- pacienta să beneficieze de un somn corespunzător cantitativ şi calitativ

- recoltarea urini pentru examene chimice şi bacteriologice- am administrat medicaţia prescrisă de medic: antiseptice urinară, antibiotice, antialgice - schimbarea lenjeriei de pat şi de corp - asigurarea unei atmosfere calde

- băi calde de şezut

- menţinerea condiţiilor necesare somnului prin: reducerea zgomotului din mediul spitalicesc- diminuarea intervenţiilor de îngrijire în timpul somnului- asigurarea unei temperaturi adecvate în salon- aerisirea salonului - planificarea împreună cu pacienta a unui program de exerciţii moderate adap-

cauza nicturiei, doua ,trei micţiuni pe noapte

- pacienta are un somn perturbat

39

- alterarea nevoii de a se mişca şi de a avea o bună postură manifestată prin adinamie şi astenie cauzat în principal de durere

- alterarea nevoii de a menţine temperatura corpului în limite normale, manifestată prin transpiraţii abundente cauzată de creşterea temperaturii mediului ambiant

- satisfacerea acestei nevoi

- menţinerea temperaturii corpului în limite normale

- adm. medicaţiei prescrise de medic- planificare unui program de exerciţii moderate- plimbări scurte în salon - mişcări active a membrelor

- reducerea din alimentaţie a alimentelor cu valoare calorică mare- consumul lichidelor şi alimentelor reci- îmbrăcăminte lejeră de culoare albă- aplicarea compreselor reci pe frunte - aerisirea salonului - hidratarea şi mineralizarea bolnavului pentru a prevenii- reducerea din alimentaţie a alimentelor cu valoare calorică mare- consumul lichidelor şi alimentelor reci- îmbrăcăminte

- pacienta prezintă dependenţă în continuare

- temperatura corpului a revenit în limite normale

40

Ziua III

- disconfort dat de sonda uretrovezicală aplicată în urma efectuării cistoscopiei

- dificultate în nevoia de a dormi şi a se odihni cauzată de stare depresivă, stres manifestată prin ore insuficiente de odihnă, epuizare, descurajare, iritabilitate, ochi încercănaţi

- diminuarea disconfortului

- pacienta să beneficieze de odihnă corespunzătoare vârstei

lejeră de culoare albă- aplicarea compreselor reci pe frunte - aerisirea salonului - hidratarea şi mineralizarea bolnavului pentru a prevenii acidoza metabolică pregătirea bolnavei pentru cistoscopie

- am urmărit evoluţia bolii - am monitorizat funcţiile vitale şi le-a notat în FT.- am explicat pacientei rolul sondajului vezical - am efectuat toaleta bolnavei şi am prevenit escarele

- comunicarea cu pacienta- notarea funcţiilor vitale în foaia de temperatură - restabilirea tranzitului digestiv pentru gaze- menţinerea sondei vezicale permeabile

- disconfortul este diminuat

- pacienta are un somn liniştit

41

ZIUA IV

- alterarea nevoii de a bea şi a mânca în urma intervenţiei

- potenţial de complicaţii (riscul extinderii infecţiei spre rinichi)

- reluarea alimentaţiei per os

- pacienta să beneficieze de un mediu de siguranţă fără accidente şi infecţii

- a golit şi am spălat punga de colectare a urinii - am mobilizat bolnava la marginea patului- am masat membrele inferioare pentru prevenirea tromboflebitei- am administrat tratamentul prescris de medic

- administrarea de lichide, ceai, suc natural, zeamă de compot- alimentaţie săracă în proteine - am măsurat tensiunea arterială, pulsul şi le-am notat în foaia de temperatură

- educarea pacientei pentru prevenirea recidivelor: lenjerie curată, igienă riguroasă a regiuni perianală şi genitală- hidratarea corespunzătoare - asigurarea unor condiţii adecvate fără poluare fonică, chimică sau microbiană

- este asigurat aportul caloric necesar organismului

- pacienta are o stare generală staţionară

42

ZIUA V

- alterarea nevoii de a comunica manifestată prin apatie, neîncredere, deficit de a se adresa cauzat de depresie fizică, tristeţe

- stabilirea unei relaţii pozitive cu pacienta care să îmi permită atingerea obiectivelor de îngrijire

- temperatura cuprinsă între 18-20°C- luminozitate - moderată plasarea pacientei într-un salon suferind de aceeaşi afecţiune pentru a evita contactarea bolilor infecţioase

- am purtat discuţii pe tema problemelor sale - am încurajat-o să facă faţă stresului creat de boală - am încurajat pacienta să discute liber despre grijile sale- i-am oferit posibilitatea de a pune întrebări - am încercat să-i ofer răspunsuri cât mai precise- am informat-o asupra manevrelor med.

- diminuarea apatiei, a neîncrederii în personalul medical

CONCLUZII :Sub un tratament cu Neoxazol două tablete la 4 ore ( 6g/24 h)

apoi la 3 ore o tabletă (4g/24h) urina a început să se limpezească şi sa continuat tratamentul încă 10 zile până la sterilizarea ei. Simptomele sau ameliorat încă din încă din primele zile de spitalizare.În ziua a 5- a de spitalizare la vizita efectuată împreună cu medicul de salon, acesta a hotărât externarea pacientei urmând a reveni la control după 14 zile, timp în care va continua un tratament cu: - Biseptol 2 tablete dimineaţa, 2 seara. se va feri de expunere la frig şi umezeală- regim hidric 2-3 l pe zi .

43

CAZUL II

NUME: AnastasiuPRENUME: SilviaDATA NAŞTERII: 15 septembrie 1958DOMICILIU: str. eternităţii nr. 45 TimişoaraSTAREA CIVILĂ: căsătorităPROFESIA: contabilă DATA INTERNĂRI: 10-15.06.2011DIAGNOSTIC DE TRIMITERE: cistita acută

44

DIAGNOSTIC CLINIC LA INTERNARE: pe baza simptomatologiei şi a examenului clinic pe aparate i-a fost pus diagnosticul de cistită acută.MOTIVUL INTERNĂRII: pacienta s-a prezentat la secţia urologie a spitalului judeţean Timişoara cu: disurie, febră moderată, stare generală moderată. Bolnava se internează prin serviciul de policlinică. Am condus pacienta pe secţie în salonul indicat de medic, am ajutat-o să se instaleze şi să facă cunoştinţă cu ceilalţi bolnavi din salon. Conform procesului de îngrijire ce are ca primă etapă culegerea de date de la pacientă, am explicat necesitatea şi scopul unui interviu şi de asemenea importanţa răspunsurilor sale care îmi vor permite să-i cunosc mai bine problemele şi ca atare să-i pot asigura o bună îngrijire.DATE MEDICALE:ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE:- tatăl – decedat cu neoplasm gastric în urmă cu 5 ani - mama - HTAANTECEDENTE PERSONALE:- bolnava a prezentat infecţii urinare repetate cu colibacili în urmă cu trei luni- nu a fost supusă nici unei intervenţii chirurgicale, naşteri = 0 CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI DE MUNCĂ: locuinţă corespunzătoare, nu consumă alcool, nu fumează, consumă 2-3 cafele pe zi. COMPORTARE FAŢĂ DE MEDIU: bunăISTORICUL BOLII: pacienta s-a prezentat la internare cu o stare generală alterată, acuză de aproximativ o săptămână disurie, febră moderată însoţită de dureri în regiunea lombară, pacienta a fost plecată într-o excursie la munte unde a făcut baie intr-un lac cu apă foarte rece. În momentul actual pacienta prezintă dureri vii la micţiune, transpiraţii reci şi o stare de disconfort general.

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR OBŢINUTE ÎN FUNCŢIE DE CELE 14 NEVOI FIZIOLOGICE

1. Nevoia de a respira este uşor afectată datorită frisoanelor şi de prezenţa tenesmelor vezicale.

2. Nevoia de a bea şi a mânca este nesatisfăcută în întregime deoarece bolnava refuză să bea lichide pentru că are dureri vii la micţiune

45

3. Nevoia de a elimina este nesatisfăcută manifestat prin urini dese şi în cantitate mică cauzat de disurie

4. Nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură este afectată uşor, pacienta este în repaus la pat din cauza durerilor lombare, durerilor în regiune pelvină, a frisoanelor

5. Nevoia de a dormi şi a se odihni este alterată, pacienta nu se odihneşte corespunzător vârstei sale, se trezeşte de 3-4 ori pe noapte, urinează des pentru că vezica nu se goleşte în întregime.

6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca nu prezintă dificultate în satisfacerea acestei nevoi şi nici dezinteres faţă de vestimentaţia sa.

7. Nevoia de aşi menţine temperatura corpului în limite normale, este afectată de prezenţa febrei moderată 38,2°C.

8. Nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele nu este afectată pacienta îşi menţine igiena corporală prin baie zilnică.

9. Nevoia de a evita pericolele pacienta prezintă risc de complicaţii prin ascensiunea infecţiei prin ureter spre rinichii.

10. Nevoia de a comunica este afectată, pacienta este anxioasă datorită necunoaşterii evoluţiei bolii şi se gândeşte la familia s-a care se confruntă cu unele probleme de ordin material.

11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori pacienta îşi poate satisface această nevoie şi nu există conflicte între recomandările terapeutice şi credinţa sa.

12. Nevoia de realizare nu este realizată, pacienta este mulţumită de poziţia sa atât pe plan familial cât şi social nu prezintă dezinteres faţă de activităţile zilnice.

13. Nevoia de a se recreea este satisfăcută, am încercat să-i creez pacientei o stare de bună dispoziţie.

14. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea am urmărit ca pacienta să dobândească minimul de cunoştinţe necesare stării de sănătate.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVEI CU CISTITĂ ACUTĂ pe perioada 10-15.06.2010

PROBLEME OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUAREZIUA I- alterarea nevoii de a respira manifestată prin

- să respire cu minim de dificultate

- repaus la patam introdus bazinetul cald

- stare generală alterată- TA =140/90

46

dispnee expiratorie cauzată de tenesme vezicale şi de febră moderată

- alterarea nevoii de a bea şi de a mânca manifestată prin refuzul pacientei de a bea lichide şi de a mânca cauzate de dureri micţionale

- alterarea nevoi de a elimina manifestată prin urini în cantitate mică, transpiraţii, deshidratare cauzată de disurie, infecţia tractului urinar localizată la nivelul vezicii urinare

- satisfacerea aceste nevoi

- să aibă o diureză normală şi să prezinte micţiuni spontane nedureroase

sub bolnavă - am aplicat comprese calde pe regiunea pubiană- am administrat antitermice la indicaţia medicului - am măsurat funcţiile vitale şi le-am notat în foaia de temperatură

- asistenta administrează la indicaţia medicului tratamentul- asigură pacientei o alimentaţie săracă în proteine, lichide

- am recoltat urina pentru examenul bacteriologic- am asigurat o atmosferă liniştită şi caldă - băi calde de şezut - am introdus bazinetul cald sub bolnava- am învăţat pacient poziţia corectă pentru uşurarea micţiunii şi golirea complectă a vezicii urinare

mm Hgt =38,2°Cr = 16 respiraţii pe minut

- pacienta prezintă în continuare inapetenţă şi o uşoară deshidratare

- pacienta prezintă o urină tulbure - diureza = 300 ml

47

- alterarea nevoii de a se mişca şi de a avea o bună postură manifestată prin repaus la pat cauzată de prezenţa durerilor lombare şi de dureri în regiunea pelvină

ZIUA II

- alterarea nevoii de a dormi şi a se odihni menifestat prin treziri dese 3-4 ori pe noapte cauzat de micţiuni frecvente deoarece vezica nu se goleşte în întregime

- deficit în nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale manifestat prin febre moderată cazată de infecţia cu Escherichia Colli la nivelul vezicii urinare

- recăpătarea independenţei

- asigurarea unui somn odihnitor

- restabilirea temperaturii corpului

(şezând aplecat în faţă)

- asistenta ajută la efectuarea unor mişcări - face plimbări scurte în salon - măsoară funcţiile vitale şi notarea în foaia de temperatură

- asigurarea unui mediu confortabil - am învăţat pacienta să stea în poziţia corespunzătoare pentru golirea complectă a vezicii urinare

- repaus la pat am aerisit salonul - am administrat medicaţia prescrisă de medic

- pacienta este dependentă de personalul medical

Pacienta este epuizata fizic

- pacienta prezintă febra moderata 38,2°C

48

- deficit în nevoia de a evita pericolele manifestate prin risc de complicaţii prin ascensiunea infecţiei prin ureter spre rinichi

- alterarea nevoii de a comunica manifestată prin anxietate cauzată de necunoaşterea evoluţiei bolii

ZIUA III

- alterarea nevoii de a respira manifestat prin dispnee expiratorie, cauzată de tenesme vezicale şi febră moderată

- profilaxia complicaţiilor

- pacienta să poată comunica

- pacienta să aibă o respiraţie normală

- am asigurat măsurile igieno-dietetice- am efectuat toaleta regiunii perineală pentru a evita pătrunderea microbilor în tractul urinar- am administrat tratamentul cu antibiotice conform antibiogramei la re recomandarea medicului. am asigurat lenjerie de pat şi de corp curată- toaleta regiuni perineale zilnic cu apă şi săpun

- asigurarea unui climat adecvat, confortabil- am explicat pacientei toate intervenţiile ce i se vor efectua şi rolul lor- am încurajat pacienta

- repaus la pat - aerisirea camerei - am administrat medicaţia prescrisă . am aplicat căldură locală cu

- pacienta cooperează bine cu personalul medical G = 78 mg% VSH = 17 mm/2 oreUREE = 40 mg% CREATININĂ S = 0,68 mg %

- pacienta îşi revine treptat

- starea generală se ameliorează r = 16 respiraţii/ minutT = 140/90 P = 60 pulsaţii/minut

49

- alterarea nevoii de a bea şi a mânca manifestat prin refuzul pacientei de a bea lichide şi de a mânca cauzate de dureri micţionale

- alterarea nevoii de a elimina manifestată prin urini în cantitate mică cauzat de disurie

ZIUA IV

- alterarea nevoii de a se mişca şi de a avea o bună postură manifestat prin repaus la pat cauzat de prezenţa durerilor lombare şi dureri în regiunea

- creşterea aportului caloric

- să fie satisfăcută această nevoie

- mobilizarea pacientei

hidroforul - băi calde de şezut în ceai de muşeţel

- asistenta creşte progresiv cantitatea de lichide faţă de zilele anterioare- am administrat medicaţia prescrisă de medic

- am măsurat diureza prin bilanţul lichidian şi am notat-o în foaia de temperatură- am administrat medicaţia prescrisă de medic: antibiotice, şi dezinfectante urinare

- repaus la pat - am asigurat un climat liniştit, un mediu confortabil - am ajutat pacienta să facă plimbări scurte prin salon

- această nevoie este satisfăcută pacienta îşi recapătă treptat independenţa

- pacienta urinează la ore fixe- usturimile micţionale sunt diminuate- bolnava urmează în continuarea acelaşi tratament

- pacienta şi-a recăpătat independenţa

50

pelvină

- alterarea nevoi de a dormi şi de a se odihni manifestat prin treziri dese de micţiuni frecvente

- deficit în nevoia de aşi menţine temperatura corpului în limite normale manifestat prin febră moderată cauzată de infecţia vezicii urinare

ZIUA V

- deficit în nevoia de a evita pericolele manifestat prin risc de

- pacienta să prezinte independenţa în satisfacerea aceste nevoi

- înlăturarea febrei

- satisfacerea acestei nevoi

- am administrat medicaţia: sedative, antibiotice, dezinfectante urinare, antialgice- am învăţat pacienta să stea în poziţia şezând aplecată în faţă pentru golirea vezicii urinare

- am asigurat pacientei o îmbrăcăminte lejeră- am redus din alimentaţie alimentele cu valoare valorică mare - să consume lichide şi alimente reci- am administrat medicaţia prescrisă - am redus din alimentaţie alimentele cu valoare calorică mare

- respectarea măsurilor igeno-dietetice- efectuarea toaletei bolnavei- asigurarea lenjeriei curate

- insomnia este îndepărtată, pacienta se odihneşte corespunzător

- temperatura corpului este normală 37°C

- pacienta beneficiază de un mediu de securitate

51

complicaţii

alterarea nevoii de a comunica manifestat prin anxietate cauzat de necunoaşterea evoluţiei boli

- pacienta să comunice şi să aibă încredere în cei din jurul ei

- am explicat pacientei rolul tuturor manevrelor care se efectuează- am administrat medicaţia prescrisă

- pacienta este liniştită echilibrată psihic

CONCLUZII Pe perioada spitalizării în urma tratamentului aplicat cu

Sulfatiazol nu s–au semnalat rezultate, sa administrat pacientei Novarsenobenzol în 2 injecţii intravenoase la o zi interval, iar urina cu tot tratamentul aplicat sa menţinut tulbure, am făcut pacientei spălături cu soluţie slab antiseptică: Nitrat de argint 2 la mie care are rol de detaşa depozitele purulente de pe mucoasa vezicală.

Starea bolnavei s-a ameliorat şi bolnava a fost externată.Familia a fost informată de măsurile ce interesează îngrijirea şi

protecţia pacientei: - regim hidric 2l/zi- se va ferii de umezeală şi frig.

CAZUL III

NUME: Cristea PRENUME: AdrianaDATA NAŞTERII: 5.04.1973DOMICILIU: str. revoluţiei nr. 7 loc. IonelDATA INTERNĂRII:21-23.09.2010PROFESIA: profesoară

52

STAREA CIVILĂ: necăsătorităDIAGNOSTIC DE TRIMITERE: cistită acutăDIAGNOSTIC DE INTERNARE: cistită acutăMOTIVUL INTERNĂRII: usturimi micţionale, urină tulbure, dureri hipogastrice, tenesme vezicale, anorexieDATE MEDICALE:ANTECEDENTE PERSONALE: - a avut toate bolile infecto contagioase - Infecţii urinare repetateANTECEDENTE HOREDO-COLATERALE:- mama neoplasm cutanat- tata diabet zaharat DATE SOCIALE:- pacienta locuieşte cu părinţii în condiţii favorabile - este de naţionalitate română religia penticostală - nu este consumatoare de alcool nici de tutun şi nici de cafeaISTORICUL BOLII:- bolnava prezintă această simptomatologie de aproximativ 2 luni fără a consulta un medic specialist şi fără a urma nici un tratament medicamentos. Pacientei în urmă cu 2 zile i sau accentuat următoarele simptome: tenesme vezicale, usturimi micţionale, dureri hipogastrice.

ANALIZA ŞI INTERPRETREA DATELOR OBŢINUTE ÎN FUNCŢIE DE CELE 14 NEVOI FIZIOLOGICE

1. Nevoia de a respira este uşor perturbată datorită emoţiilor şi de teama generate de necunoaşterea evoluţiei bolii.

2. Nevoia de a bea şi a mânca este afectată prin refuz de lichide datorită dureri şi prezintă inapetenţă.

53

3. Nevoia de a elimina este afectată, pacienta prezintă micţiuni dese şi în cantităţi mici.

4. Nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură pacienta este în repaus la pat deoarece prezintă dureri vi în regiunea pelvină, dureri lombare.

5. Nevoia de a dormi şi a se odihni pacienta se trezeşte frecvent noaptea pentru a urina deoarece vezica urinară nu se goleşte în întregime.

6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca pacienta nu prezintă dificultate în satisfacerea acestei nevoi.

7. Nevoia de aşi menţine temperatura corpului în limite normale este afectată pacienta este febrilă.

8. Nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele pacienta este independentă în satisfacerea acestei nevoi

9. Nevoia de a evita pericolele pacienta prezintă risc de complicaţii prin ascensiunea infecţiei prin ureter.

10. Nevoia de a comunica pacienta este comunicativă sociabilă, pune multe întrebări cu privire la boala sa pacienta este echilibrată psihic.

11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori pacienta este de religie penticostală, credinţa sa nu influenţează negativ atitudinea sa faţă de boală.

12. Nevoia de realizare este preocupată să fie utilă celorlalţi pacienţi.13. Nevoia de a se recrea pacienta este mai mult în repaus la pat, nu

este suficient de relaxată.14. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea, pacienta este

interesată dă acumuleze cât mai multe noţiuni pentru boala.

PLANUL DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVEI CU CISTITĂ ACUTĂpe perioada 21-26.07.2010

Probleme Obiective Intervenţii EvaluareZIUA I

54

-alterarea nevoii de a respira manifestata prin dispnee expiratorie cauzata de tenesmele vezicale

-alterarea nevoii de a bea si a manca manifestata prin refuzul pacientei de a bea lichide si de a manca cauzate de prezenta durerilor micţionale

-alterarea nevoii de a elimina manifestata prin urini in cantitate

-satisfacerea deplina a nevoii de a respira

-asigurarea aportului de lichide si hrana corespunzătoare vârstei pacientei

- pacienta sa prezinte micţiuni nedureroase

-repaus la pat-am măsurat funcţiile vitale si le-am notat in foaia de temperatura-am aplicat comprese calde pe regiunea pubiana-am introdus bazinetul cald sub bolnava-am administrat medicaţia prescrisa de medic-am recoltat sânge pentru analizele de laborator-am supravegheat permanent pacienta

-am administrat pacientei o alimentaţie săracă in proteine, lipide, si glucide-am măsurat pulsul, respiraţia si tensiunea arteriala si le-am notat in foaia de temperatura

-am introdus bazinetul cald sub bolnava-am recoltat

-pacienta are o stare generala alterata

-pacienta este deshidratata

-pacienta are o diureza mica

55

mica, transpiraţii, cauzat de prezenţa infecţiei

ZIUA II

- alterarea nevoii de a se mişca si de a avea o buna postura manifestata prin repaus la pat cauzat de prezenta durerilor

-alterarea nevoii de-a dormi si a se odihnii este manifestata prin treziri dese in timpul nopţii cauzat de tulburările micţionale, vezica urinara nu este golita in totalitate

-pacienta sa-si poată satisface aceasta nevoie

- pacienta să se odihnească şi să nu mai aibă insomnii

sânge pentru analizele de laborator-am recoltat urina pentru examenul bacteriologic si examenul sumar de urina

- pacienta a făcut plimbări scurte in salon-am ajutat pacienta sa facă mişcări ale mâinilor si picioarelor-am administrat medicaţia prescrisa de medic

- am învăţat pacienta tehnici de relaxare, exerciţii respiratorii-am întocmit un program de odihna corespunzător organismului-am administrat medicaţia sedativa la indicaţia medicului-am asigurat o temperatura adecvata in salon-am asigurat un climat

- pacienta are starea generala asemănătoare zilei anterioare

-pacienta este mai liniştita se poate odihnii

56

- alterarea nevoii de aşi menţine temperatura în limite normale manifestat prin temperatura corpului crescută cauzată de infecţii

ZIUA III

- alterarea nevoii de a evita pericolele manifestate prin risc de complicaţii cauzat de ascensiunea infecţiei spre ureter

- alterarea nevoii de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale

-satisfacerea acestei nevoi

- prevenirea complicaţiilor

- satsfacerea acestei nevoi

corespunzător

- identificarea agentului patogen-am administrat medicaţia prescrisă :antibiotice, antitermice la indicaţia medicului- nu am putut aplica comprese reci pacientei dar am asigurat un climat corespunzător

- repaus la pat - am administrat tratamentul prescris- am efectuat toaleta pacientei zilnic cu apă şi săpun- am asigurat măsurile igeno-dietetice - am ajutat pacienta la toaleta regiunii perineale pentru a evita pătrunderea microbilor în tractul urinar - am măsurat temperatura corpului 38,9°C şi am notat-o în foaia de

-febra scade in urma administrării medicaţiei

- pacienta este ferită de ascensiunea infecţiei spre ureter

- temperatura corpului a crescut din nou şi se menţine constantă

57

manifestat prin: febră, frison

ZIUA IV

- alterarea nevoii de a respira manifestată prin dispnee expiratorie cauzată de prezenţa tenesmelor vezicale

. alterarea nevoii de a bea şi mânca manifestată prin refuzul pacientei de a bea lichide şi de a se alimenta cauzat de prezenţa durerilor micţionale

ZIUA V

- alterarea nevoii de a elimina manifestată prin

- pacienta să respire normal

- hidratarea pacientei

- să prezinte micţiuni spontane

temperatură - am asigurat o bună ventilaţie a salonului- am administrat lichide reci

- repaus la pat în continuare - am asigurat un climat liniştit şi cald am măsurat funcţiile vitale şi le-am notat în foaia de temperatură- am aplicat căldură locală pe regiunea pubiană- am introdus bazinetul cald sub bolnavă

- repaus la pat în continuare- am asigurat un climat liniştit şi cald - am urmărit cantitatea şi calitatea de lichide ingerate de pacientă- am administrat pacientei o alimentaţie săracă în proteine, lichide, ceai, suc natural

- am măsurat diureza - am făcut băi

- starea pacientei revine la normal

- pacienta se hidratează şi se alimentează corespunzător

- pacienta are micţiuni normale cu urină

58

urini în cantitate mică transpiraţii, deshidratare cauzat de disurie, infecţia tractului urinar localizată la nivelul vezicii urinare

- deficit în nevoia de a dormi şi a se odihni este manifestată prin treziri dese în timpul nopţii cauzat de tulburări micţionale

nedureroase şi o diureză normală

- pacienta să aibă un somn liniştit

calde de şezut pacientei cu ceai de muşeţel- am introdus bazinetul cald sub bolnavă - am învăţat-o poziţia favorabilă pentru golirea completă a vezicii

- am administrat medicaţia prescrisă- aerisirea salonului- plimbări scurte prin salon- exerciţii uşoare ale mâinilor şi picioarelor

transparentă şi diureza 1000 ml/24 h

- pacienta este liniştită pe tot timpul nopţii

Concluzii

La internare după efectuarea analizelor şi identificarea agentului patogen sa instituit pacientei tratament cu: - Norfloxacin 2x1/ zi

59

- Propantelină 2x1/zi- Piafen supozitor 2x1/ zi

În urma tratamentului ginecologic nu s-au constatat modificări în sfera genitală. Se instituie următorul tratament:- Colimicin 3x1000000/zi la 8 ore - Indometacin supozitoare 2x1/zi - Extraveral o tabletă seara

Investigaţii de laborator: - Sânge în limite normale - Examen de urină: microhematurie- Urocultură: sterilă- Examen echo: vezica urinară normală- Cistoscopia: tablou cistită hemoragică

La externare se recomandă pacientei:- Tratament conform reţetei prescrise: Meteramină 3x1/zi- cură de diureză 2-3 l/zi- Evitarea expunerii la frig ţi umezeală - Control peste 7-10 zile

Am explicat bolnavei necesitatea respectării recomandărilor medicale pentru a evita prelungirea perioadei de convalescenţă sau apariţia recidivelor.

60

V. TEHNICI Ş I METODE FOLOSITE PENTRU DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT

ÎN CISTITA ACUTĂ.

TemperaturaTemperatura omului se menţine constantă între 36-37°C prin

procesul de termoreglare. Termoreglarea chimică priveşte termogeneza care este rezultatul proceselor oxidative din organism. Prin scăderea temperaturii aerului se intensifică arderile din organism şi termogeneza creşte şi invers.

Reglarea fizică intervine în mecanismul de pierdere a căldurii şi se face prin convecţie, radiaţie, evaporarea apei prin piele, eliminarea căldurii cu aerul expirat şi prin consumul de căldură pentru încălzirea urinei şi a fecalelor eliminate.

Temperatura prezintă mici oscilaţii fiziologice în cursul zilei, de la 0,5°-1°C. Oscilaţiile fiziologice variază cu vârsta seara fiind mai ridicată la tineri decât la bătrâni. În condiţii patologice temperatura poate să scadă sub 36°C hipotermia sau să crească peste37°C hipertermie.

Măsurarea temperaturii se face cu termometrul maximal, gradat după scara Celsius, de la 34,5-42°, gradele fiind divizarea în zecimi grade. Cuprinde un tub capilar din sticlă lărgit la un capăt pentru rezervorul cu mercur. Coloana de Hg este subţire , iar secţiunea capilarului are formă de lentilă convergentă ce lăţeşte imaginea coloanei de Hg şi favorizează citirea nivelului.

Termometrele în uz sunt ţinute în soluţii dezinfectante- bromocet sau cloramină 2% care se schimbă din 5 în 5 zile. Măsurarea temperaturi se face în cavităţile închise sau semiînchis. Cel mai frecvent se determină la nivelul axilei şi indică o temperatură periferică, cu 4-5 zecimi de grad mai joasă decât temperatura centrală.

Tehnica: se şterge axila cu un prosop, se ridică braţul şi se aşează rezervorul termometrului în vârful axilei; se apropie braţul pacientului de trunchi, iar antebraţul flectat se plasează pe suprafaţa anterioară a toracelui, fiind ţinut 10 minute. După citirea temperaturi, termometrul se şterge şi se introduce din nou în soluţia dezinfectantă.

După gradul de hipertermie măsurată în axilă, reacţia febrilă se împarte în: - temperatură normală: 36-37°C - temperatură subfebrilă: 37-38°C- febră moderată: 38-39°C - febră ridicată: 39-41°C- hiperpirexie: 41-42°C Pulsul: în sistola ventriculară sângele este împins de ventricule în arterele mari, unde întâlneşte o altă masă de sânge de care se loveşte prin contracţia muşchiului cardiac. Conflictul dintre cele două volume de sânge se propagă sub formă de undă vibratoare sincronă cu sistolele

61

ventriculare putând fi palpată sub formă de zvâcnituri ritmice, pulsabile.

Pulsul poate fi luat la orice arteră accesibilă palpării, ce poate fi comprimată pe un plan osos: rarhidială, temporală, carotidă, humerală, femurală, pedioasă. Curent se ia la artera radială. La luarea pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 10 minute, se recuperează şanţul radial pe extremitatea distală a antebraţului.

Palparea pulsului se face cu vârful degetelor: index, mijlociu şi inelar de la mâna dreaptă. După recuperarea şanţului se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei degete palpatoare , până la perceperea zvâcniturilor pline ale pulsului. Pulsul se va lua dimineaţa şi seara iar frecvenţa lui va fi notată în foia de temperatură. La luarea pulsului se va ţine seama de: frecvenţa lentă sau rapidă, se stabileşte prin numărarea pulsaţiilor pe minut. - adult sănătos: 60-80 pulsaţii/minut- nou născut: 130-140 pulsaţii/minut- copil mic: 100-120 pulsaţii/ minutPulsul se accelerează în efort fizic sau psihic şi poate fi:

-tahicardic: până la 150-200pulsaţii/minut-bradicardic: sub 50 pulsaţii/minut-ritmicitate: ritmic sau aritmic -volum şi amplitudine: mare sau micRespiraţia aportul de oxigen necesar proceselor vitale ale organismului se asigură prin respiraţie, având mai multe etape: pulmonară, sangvină, tisulară, circulatorie. Asistenta va putea ţine sub observaţie fazele respiraţiei ansamblul respiraţiei în ansamblul lor prin observarea şi înregistrarea respiraţiei în foaia de temperatură.

Dilatarea cutiei toracice ( inspiraţia) este asigurată de muşchii inspiratori şi accesori, iar revenirea ei (expiraţia) se face pasiv datorită elasticităţi plămânilor şi toracelui. Respiraţia în stare normală se face liniştit fără nici un efort, cu o frecvenţă de 16-18 resp/minut. Numărarea mişcărilor respiratori se face pe minut, urmând tipul respirator, simetria mişcărilor, amplitudinea şi frecvenţa mişcărilor, fără ştirea bolnavului în acelaşi timp când se numără şi pulsaţiile prin amplasarea mâinii pe toracele bolnavului. Tensiunea arterială reprezintă tensiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali. Tensiunea arterială prezintă valoarea cea mai înaltă în cursul sistolei, reprezentând maxima şi cea mai mică valoare în cursul diastolei, reprezintă minima. În practica curentă, măsurarea tensiunii arteriale se face după metoda indirectă prin determinarea forţei necesare pentru comprimarea completă a unei artere, care practic echivalează cu valoarea tensiunii la arteră. Tehnica: bolnavul va fi aşezat în poziţie culcat sau şezând rezemându-şi braţele. Se aplică manşeta tensiometrului pe braţul bolnavului, se pompează aer în lumenul manşetei, se aplică un stetoscop imediat sub marginea inferioară a manşetei, deasupra arterei humerale. Cât timp presiunea din manşetă este superioară tensiunii

62

sistolice, nu se va auzi nici un fenomen acustic deasupra arterei cercetate. Prin deschiderea supapei pneumatice aceasta se decomprimă lent şi progresiv până ce presiunea ei scade imediat sub valoarea presiunii intraarteriale. În acest moment, sângele de deasupra comprimării destinse cu forţa şi pătrunde în partea distală a aortei. Presiunea arătată de manometru în care se percepe primul zgomot arterial reprezintă valoarea tensiunii maxime. La un moment dat presiunea scade brusc apoi dispare tensiunea minimă.

Nivelul tensiunii arteriale normale variază în raport cu vârsta:- primii a de viaţă: 75-90/50-60 mm Hg- copilărie: 90-110/65-75 mm Hg - adult: 115-140/75-90 mm Hg- peste 60 de ani: 150/90 mm HgValoarea minimă reprezintă 1 din valoarea maximă + 10 mm Hg. Scăderea sub valorile normale = hipotensiune, iar creşterea = hipertensiune.

Diureza: are scopul de a elimina din organism substanţele inutile provenite din metabolismul intermediar protidic, care acumulate în sânge devin toxice pentru organism, eliminare care se face în soluţia apoasă. Pentru a putea furniza datele necesare stabilirea diagnosticului şi conducerii tratamentului asistenta va urmări tulburările de emisie urinară şi cantitatea de urină emisă în 24 h. Normal numărul emisiilor pe 24 h este de 5-6 ori la bărbaţi şi de 4-5 ori la femei. Cantitatea de urină eliminată în 24 h este aproximativ 1500 ml. Asistenta va urmări variaţiile patologice ale diurezei: poliurie, oligurie, anurie, precum şi caracterele calitative ale urinii, culoare, miros, densitate.

Scaunul: urmărirea tranzitului intestinal şi examinarea sistematică a scaunelor sunt importante pentru stabilirea diagnosticului. Asistenta trebuie să cunoască caracterele scaunului normal, modificările patologice, tulburările defecaţiei. Scaunul păstrat pentru vizită va fi recoltat într-un bazinet (ploscă) curat, după ce bolnavul a urinat în alt vas. Plosca se acoperă bine şi se păstrează într-o boxă anexată grupului sanitar. Omul sănătos are zilnic u scaun (emisia făcându-se uşor, este de culoare brună, cu miros caracteristic de putrefacţie, fără gaze, alcătuit din rezidurile rămase în urma digestiei). Datele în legătură cu tranzitul intestinal se vor strânge sistematic, ţinându-se seama de frecvenţă, orarul emisiilor, cantitatea, forma, consistenţa, culoarea, mirosul eventual substanţele străine.

Puncţia venoasă: reprezintă recoltarea de sânge din lumenul unei vene cu ajutorul unui ac. Scopul ei poate fi explorator sau terapeutic. Materialele necesare:- ace de puncţie venoasă cu mandren- garou de cauciuc, muşama- substanţe dezinfectante, tinctură de iod- tifon steril, leucoplast - seringi, eprubete, bilete de analize

63

Tehnica: locul clasic de execuţie a puncţiilor venoase este la nivelul plicii cotului unde venele braţului se anastomozează. Bolnavul va sta în decubit dorsal; se va descoperi braţul ales, ţinându-l în abducţie şi extensie maximă. Plica cotului va fi dezinfectată iar la unirea 1/3 inferioară a braţului cu cea mijlocie se va aplica garoul, cerând bolnavului să strângă pumnul. Asistenta faţă în faţă cu bolnavul, va fi fixa vena în aşa fel încât policele mâinii stângi să fie la 4-5 cm sub locul injecţiei exercitând cu aceasta o compresiune şi o tracţiune a ţesuturilor vecine. Seringa şi acul se ţin în mâna dreaptă, fixate între police şi restul degetelor, acul introducându-se în direcţia curentului sanguin. Perforarea tegumentului se face în direcţia oblică perforându-se cu acul rezistenţa peretelui venos, în direcţia axului longitudinal a venei. Traversarea peretelui venos dă senzaţia de pătrundere în gol, direcţia acului schimbându-se în direcţia axului venei şi înaintându-se în interiorul ei 1-2 cm. După terminarea puncţiei se scoate acul şi se tamponează locul înţepăturii.

Injecţia intravenoasăPerfuzia: calea intravenoasă este singura cale judicioasă de reechilibrare hidroelectrolitică a organismului. Materiale necesare sunt: - trusa de perfuzat ambalată original - două ace, leucoplast, muşama, tăviţă renală - lichid de perfuzat Se alege de obicei una din venele proeminente ale membrelor superioare. Aparatul montat şi încercat se evacuează de aer şi lichidul rece din tub. Introducerea acului se face ca la puncţia venoasă. La indicaţia medicului se stabileşte ritmul de administrare al substanţei. Ca accidente pot interveni: - hiperhidratare - embolie gazoasă - frisoane - perforarea venei.

Injecţia intramusculară: pentru efectuarea injecţiei intramusculare se utilizează seringi Record sterile de unică folosinţă şi ace de 6-8 cm. Locurile de elecţie ale injecţiei intramusculare sunt: regiunea supero-externă a fesei şi muşchii externi sau anteriori ai coapsei. Poziţia bolnavului poate fi în decubit ventral şi lateral sau în poziţie şezând. Se dezinfectează locul fixat pentru injecţie, cerând bolnavului să nu-şi contracte musculatura. Cu degetele mâinii drepte se fixează regiunea, apoi printr-o mişcare bruscă se înfige acul ataşat seringii în musculatura fesieră, perpendicular pe suprafaţa pielii 4-6 cm. Se aspiră verificând dacă vasul nu a perforat un vas de sânge, apoi se introduce lent substanţa medicamentoasă. După terminarea injecţiei se dezinfectează locul înţepăturii şi se masează legiunea. Accidente:- atingerea nervului sciatic- pătrunderea acului într-un vas de sânge - embolie- ruperea acului

64

- abcese locale, flegmoane.Clisma evacuatoare: este o formă specială a tubajului, prin

care se introduc diferite lichide în intestinul gros, prin anus în rect şi colon.

Scopul clismelor şi efectul urmărit: 1. Evacuatorii: evacuarea conţinutului intestinului gros. Pot fi înalte, simple, uleioase şi purgative.2. Terapeutice: introducerea unor substanţe medicamentoase cu efect local, anestezice.3. Clisme baritate: (cu substanţe de contrast) pentru examinări radiologice.4. Alimentarea sau hidratarea bolnavului.Cel mai frecvent folosită este clisma evacuatoare simplă care se face cu apă caldă la 22-30°C folosind 0.75-1,5 l apă ce acţionează asupra meselor solidificate de fecale care s-au acumulat în ampula rectală sau deasupra acesteia şi destinde colonul provocând senzaţia de scaun. Pentru a întări efectul clismelor se pot adăuga în apă: 1-2 linguriţe de săpun, 2-3 linguri glicerină, 1 linguriţă sare de bucătărie, 1 lingură ulei de măsline care se amestecă bine cu apa până la dizolvarea substanţelor solubile. Materiale necesare: - un irigator tub de cauciuc de 1,5-2 cm cu robinet racordat la irigator - canulă rectală - ploscă, mănuşi de cauciuc- muşama, aleză- soluţie medicamentoasă- substanţă medicamentoasă - substanţă lubrefiantă şi tifon pentru ungerea canulei. Se umple irigatorul cu apă şi se suspendă pe un stativ. Pe tubul irigatorului se fixează canula cu robinetul închis. Clisma se execută în decubit lateral stând cu membrul inferior stâng întins iar dreptul în flexiune forţată a coapsei pe abdomen şi a gambei pe coapsă, fiind adus la orizontală cu perna sub cap. Patul se izolează de restul salonului cu un paravan iar patul se protejează cu muşama şi aleză. Înainte de introducerea canulei rectale, asistenta va pregăti bolnavul psihic explicându-i în ce constă clisma şi cerându-i să reţină lichidul introdus în colon cel puţin 10-15 minute. Se unge canula cu lubrifiant, se deschide robinetul se lasă să se evacueze aerul din tub şi prima coloană de apă din porţiunea superioară a tubului, se varsă în tăviţă renală şi se consolează permeabilitatea canulei. Asistenta îndepărtează fesele bolnavului cu mâna stângă iar cu cea dreaptă introduce canula prin anus in rect, perpendicular pe suprafaţa subiacentă cu vârful înspre vezica urinară, apoi se ridică vârful şi se introduce 10-12 cm. Irigatorul va fi fixat la o înălţime de 0,5-1,5 m de la care lichidul pătrunde în rect timp de 5 minute. Se are grijă a nu pătrunde aer în rect, motiv pentru care lichidul din irigator nu se va goli niciodată, ci se va închide când nivelul apei se apropie de nivelul tubului de scurgere.

65

După îndepărtarea canulei, bolnavul este aşezat în decubit dorsal apoi decubit lateral drept, facilitând pătrunderea lichidului la o adâncime cât mai mare a colonului, asistenta solicitând din nou bolnavul să reţină soluţia 10-15 minute. Imediat ce bolnavul semnalează senzaţia de defecare, se aşează plosca şi se aşteaptă expulzarea colonului după care se face toaleta regiunii anale. Se îndepărtează pe rând plosca, muşamaua şi aleza şi se aşează bolnavul în pat. După acoperirea bolnavului se deschid geamurile pentru aerisire. Asistenta controlează scaunul şi la nevoie îl păstrează pentru al arăta medicului. Actul clismei se notează în foaia de temperatură a bolnavului.

Urocultura: însămânţarea urinii pe un mediu de cultură stabileşte prezenţa bacteriilor în urină. Se recoltează urina de dimineaţă deoarece are o concentraţie mai mare de germeni, în absenţa unui tratament cu perfuzii deoarece produce un efect de diluţie înaintea începerii tratamentului cu antibiotice. Asistenta instruieşte bolnavul să-şi facă toaleta organelor genitale după care prima cantitate de urină emisă 50 ml se elimină în toaletă sau bazin, apoi fără să se întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ 5 ml într-o eprubetă sterilă. Se flambează apoi gura eprubetei înainte şi după recoltare şi se astupă repede cu dopul de vată sterilă. Se transportă la laborator sau se însămânţează direct pe mediul de cultură şi se introduce în termostat.

66

VI. CONCLUZII

Cistita este boala caracteristică prin localizarea infecţiei la nivelul vezicii urinare. În majoritatea cazurilor cauzele care favorizează apariţia infecţilor aparatului urinar sunt: litiaza indiferent de localizare, staza, consecinţa unui obstacol malformaţii, ptoză renală, tumori uterine, prolaps genital, traumatisme medulare, sarcină, leucoplazii, tumori.

Microbii patogeni cei mai des întâlniţi sunt: colibacilul, proteusul, stafilococul, anaerobi şi uneori asociaţii microbiene.Suferinţele bolilor constau în usturimi micţionale, durere la micţiune, polakiurie, disurie, nicturie, dureri hipogastrice, hematurie şi piurie.

Cunoaşterea simptomelor bolii, a evoluţiei şi a manifestărilor ce o însoţesc este necesară pentru a putea planifica o îngrijire eficientă, o îngrijire care cere multă dăruire, timp şi multă responsabilitate, Spiritul acestei responsabilităţi cere la rândul său conştiinţă şi competenţă profesională.

De calitatea măsurilor terapeutice aplicate depind şansele de vindecare le bolnavului. Practicarea unor îngrijiri de calitate presupune cunoaşterea unui model conceptual de îngrijire, precum şi cunoaşterea demersului ştiinţific. De calitatea măsurilor terapeutice aplicate depind şansele de vindecare a bolnavului. Practicarea unor îngrijiri de calitate presupune cunoaşterea unui model conceptual de îngrijire, precum şi cunoaşterea demersului ştiinţific.

Modelul conceptual este o dimensiune esenţială de bază care permite să aplicăm „filozofia noastră” privind îngrijirile.

Demersul ştiinţific este un instrument de investigaţie, de analiză, de interpretare, de planificare şi de evaluare a îngrijirilor. Cunoaşterea demersului ştiinţific aplicat în îngrijirea individualizată a pacienţilor permite asistentei să ajungă la continuitate şi la planificarea îngrijirilor de calitate. Folosind acest demers în practica curentă am putut depista care au fost principalele probleme întâmpinate de pacienţi în satisfacerea nevoilor perturbate ca urmare a acestei afecţiuni. După culegerea, analizarea şi interpretarea datelor am elaborat un plan de îngrijire care să influenţeze pozitiv starea fizică şi mentală a pacienţilor.

Pentru a stabili o ordine a priorităţilor în acordarea îngrijirilor am avut în vedere mai întâi în ce măsură nevoia satisfăcută ameninţă homeostazia pacientului sau securitatea sa şi gradul de independenţă

67

Executarea îngrijirilor constituie un moment potrivit pentru fiecare asistentă să informeze asupra problemelor sale de sănătate, asupra tratamentului său ori asupra obiceiurilor de viaţă mai puţin potrivite pentru satisfacerea nevoilor fundamentale.

Învăţarea pacientului este un act de îngrijire esenţial şi necesar. Înainte de a începe învăţarea am evoluat cunoştinţele pacienţilor şi dorinţa de a învăţa încurajându-i să pună întrebări. Am antrenat pacienţii să se implice în aplicarea planului de îngrijire.

Pentru a putea face o apreciere justă asupra progresului pacienţilor în raport cu intervenţiile mele am evaluat la diverse intervale, pe tot parcursul îngrijirii, dacă obiectivele planificate şi-au atins scopul şi dacă pacienţii au fost mulţumiţi de rezultate.

În majoritatea ţărilor putem spune că asistenta medicală este singura care asigură servicii 24 h celor ce au nevoie. Acesta este rolul asistentei medicale cu particularizări în îngrijirea bolnavilor şi a celor cu handicap.

Asistenta medicală trebuie să „ intre în pielea bolnavului „ pentru a înţelege ce vrea aceasta, care sunt nevoile sale pentru a se menţine în viaţă şi pentru a-şi recâştiga sănătatea.

68

VII.BIBLIOGRAFIE.

1. VALENTIN NEAGU – UROLOGIE

2. CORNELIU BORUNDEL –Manual de Medicină Internă.

3. LUCREŢIA TITIRCĂ – Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţi medicali.

4. VIRGINIA HENDERSON – Principii de bază a îngrijiri persoanei sănătoase / bolnave, Nursing.

5. VICTOR PAPILIAN- Anatomia omului.

69