INGINERIE BIOMEDICALA Curs 4
INVESTIGAREA SI TERAPIA
SISTEMULUI CARDIOVASCULAR
1.1 Electrocardiografie
1.1.1 Vector cardiac, plane ECG, proiectii
1.1.2 Electrograful (EKG)
1.1 ELECTROCARDIOGRAFIE
Electrocardiografia (ECG) este tehnica masurarii
si reprezentarii grafice a potentialelor electrice
generate de inima si transmise la suprafata
corpului.
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie
2) Istoric
3) Principiu
4) Electrozi şi derivaţii
5) Analiza ECG
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie
2) Istoric
3) Principiu
4) Electrozi şi derivaţii
5) Analiza ECG
DEFINIŢIE
Rezultatul modificărilor electrice care activează contracţia atriilor şi ventriculilor
Reprezintă înregistrarea la suprafaţa corpului a variaţiilor de potenţial ale câmpului electric cardiac, produse de depolarizarea şi repolarizarea celulelor miocardice
ELECTROCARDIOGRAMA
1. Definiţie
2. Istoric
3. Principiu
4. Electrozi şi derivaţii
5. Convenţii în electrocardiografie
6. Electrogeneza undelor ECG
7. Analiza ECG
ISTORIC
1791 Galvani a emis teoria ”electricităţii
animale”
1792 Volta – electricitatea se datorează conţinutului organismelor în metale şi diferenţa de concentraţie a acestora generează curentul electric
Entuziasm – folosirea curentului electric pentru reanimarea unor decedaţi (studii pe criminali spânzuraţi)
ISTORIC
1887 Fiziologul britanic Augustus D. Waller din Londra a publicat primele studii de electrocardiografie umană, realizate cu un electrometru capilar
1889 Fiziologul olandez Willem Einthoven l-a văzut pe Waller demonstrându-şi experimentul cu ocazia Primului Congres al Fiziologilor din Bale. – Jimmy
1890 GJ Burch din Oxford a imaginat un dispozitiv de corectare a oscilaţiilor electrometrului
1893 Willem Einthoven introduce termenul de “electrocardiogramă” la întrunirea Asociaţiei Medicale Olandeze
ISTORIC
1901 Einthoven inventează un nou dispozitiv pentru
înregistrarea EKG, din electrozi din argint
1924 Willem Einthoven câştigă premiul Nobel
pentru inventarea electrocardiografului
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie
2) Istoric
3) Principiu
4) Electrozi şi derivaţii
5) Analiza ECG
PRINCIPIU
Inima poate fi considerată o baterie, un
generator de curent electric inclus într-
un volum conductor (corp)
Inima generează un câmp electric ce
poate fi evidenţiat la suprafaţa corpului,
prin electrozi plasaţi pe tegument
PRINCIPIU
Depolarizare şi Repolarizare
În repaus, cardiomiocitele sunt încărcate pozitiv pe versantul extern al membranei şi negativ la interior
În timpul depolarizării, potenţialul de membrană se inversează. Negativitatea de repaus a interiorului se reduce spre 0 şi apoi interiorul devine pozitiv ca urmare a influxului de Na+.
POTENŢIALUL DE ACŢIUNE
CONDUCEREA IMPULSULUI ELECTRIC
ÎN INIMĂ
Este realizată de către
ţesutul nodal al inimii
format din:
Nodul sino-atrial
Nodul atrio-ventricular
Fasciculul Hiss
Reţeaua Purkinje
CONDUCEREA IMPULSULUI ELECTRIC ÎN
INIMĂ
Nodul sino-atrial este format dintr-un grup de celule specializate, cu proprietatea de a descărca automat impulsuri electrice (principalul pacemaker al inimii) aflat la nivelul atriului drept
CONDUCEREA IMPULSULUI ELECTRIC ÎN
INIMĂ
Mai multe căi
internodale fac
legătura între NSA
şi nodul atrio-
ventricular (NAV)
CONDUCEREA IMPULSULUI ELECTRIC ÎN
INIMĂ
NAV se continuă cu fasciculul Hiss care se continuă mai departe în peretele septului interventricular: după un scurt traiect, el
se împarte în două ramuri – dreaptă şi stângă
la nivelul NAV are loc o întârziere a transmiterii impulsului electric, care permite atriilor să îşi definitiveze contracţia şi înainte de iniţierea contracţiei ventriculare
CONDUCEREA IMPULSULUI ELECTRIC ÎN
INIMĂ
Aceste fibre se
continuă apoi spre
apex unde se
împart în mai
multe fibre
Purkinje mici care
se distribuie
celulelor
contractile
ventriculare
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie
2) Istoric
3) Principiu
4) Electrozi şi derivaţii
5) Analiza ECG
ELECTROZI ŞI DERIVAŢII
O derivaţie este formată din doi electrozi care culeg variaţiile de potenţial electric produse în cursul ciclului cardiac
1. BIPOLARE Derivaţiile standard ale membrelor: DI, DII,
DIII
2. UNIPOLARE Derivaţiile unipolare ale membrelor: aVR,
aVL, aVF
Derivaţiile unipolare precordiale:V1-V6
VECTOR CARDIAC, PLANE ECG,
PROIECTII
Ciclul cardiac este o succesiune de contractii (sistole) si relaxari (diastole) ale miocardului. Activarea unei parti a tesutului muscular al inimii provoaca o polarizare electronegativa a acestuia si o polarizare electropozitiva a zonei neactivate vecine, ceea ce produce un câmp electric. Potentialul maxim defineste polii electrici, care împreuna cu câmpul aferent formeaza un dipol electric caracterizat printr-un moment electric dipolar numit vectorul cardiac
Câmpul electric creat de dipolul
cardiac (a) si curbele descrise de
vârful vectorului cardiac în ciclul
cardiac (b)
PLANELE ELECTROCARDIO-GRAFICE
ECG analizeaza variatiile în timp ale proiectiilor
vectorului cardiac în cele trei plane ortogonale:
frontal, transversal si sagital
Vectorcardiografia masoara si reprezinta curbele
închise în spatiu
Planele electrocardio-grafice: frontal (xy),
transversal (xz) si sagital (yz)
MASURAREA VECTORULUI CARDIAC ÎN
PLAN FRONTAL
Proiectiile unui vector într-un plan pot fi
reconstituite daca se cunosc proiectiile pe doua
axe. În ECG se folosesc, pentru planul frontal,
masurari pe trei directii care formeaza un
triunghi echilateral numit triunghiul lui
Einthoven
Masurarile sunt:
bipolare
unipolare
MASURARILE BIPOLARE
amplificatorul preia semnale pe ambele intrari de
la electrozi “calzi”
Derivatiile bipolare sunt notate cu I, II, III.
Culegerea I reda semnalul cules între mâna
dreapta (RA – Right Arm, electrodul fiind
conectat la borna ““ a amplificatorului) si mâna
stânga (LA – Left Arm, electrod conectat la borna
“+”).
MASURARILE UNIPOLARE
sunt notate cu VR, VL si VF si reprezinta
variatiile în timp ale potentialelor mâinilor
dreapta, stânga si piciorului stâng fata de
potentialul de referinta (Figura). Masurarile
marite (aVR, aVL si aVF) au amplitudini cu 50%
mai mari decât cele normale si considera pentru
referinta media potentialelor celorlalte doua
extremitati.
FORMA ECG
Forma ECG scalare, de exemplu pentru derivatia a II-
a, este redata în Figura. Unda P corespunde
contractiei atriale (depolarizare atriala), complexul
QRS corespunde contractiei (depolarizarii)
ventriculare iar unda T este aferenta repolarizarii
ventriculare. Uneori, între undele T si P apare unda
U, având origine incerta. Amplitudinea undei R este
între 0.1 si 1 mV iar banda de frecventa a semnalului
ECG este (0.05 … 100) Hz.
PROIECTIILE ÎN PLAN
TRANSVERSAL/SAGITAL
În planul transversal sunt standardizate culegerile monopolare V1, …, V6 (Figura). Potentialul de referinta este cel mediu al mâinilor dreapta, stânga si al piciorului stâng (potentialul Wilson cu electrod central). Electrozii V se plaseaza direct pe pielea toracelui.
Proiectiile în planul sagital se folosesc în
cazuri speciale si nestandardizat. Ele
sunt monopolare si implica introducerea
electrodului cald prin cateterism în
esofag, ceea ce constituie o metoda
invaziva si neplacuta.
DERIVAŢIILE STANDARD ALE
MEMBRELOR
DI
electrodul + e plasat
pe membrul
superior stâng
electrodul – e plasat
pe membrul
superior drept
DERIVAŢIILE STANDARD ALE
MEMBRELOR
DII
electrodul – e plasat
pe membrul
superior drept
electrodul + e plasat
pe membrul
inferior stâng
DERIVAŢIILE STANDARD ALE
MEMBRELOR
DIII electrodul – e plasat pe
membrul superior stâng
electrodul + e plasat pe
membrul inferior stâng
TRIUNGHIUL LUI EINTHOVEN
DERIVAŢIILE UNIPOLARE ALE
MEMBRELOR
aVR, aVL şi aVF explorează planul frontal al inimii electrodul explorator (pozitiv) se plasează pe R, L sau F,
iar ceilalţi doi electrozi se leagă împreună, reprezentând electrodul de referinţă (negativ)
DERIVAŢIILE UNIPOLARE ALE
MEMBRELOR
aVR
perpendiculară pe
DIII
culege diferenţa de
potenţial dintre R
(electrodul pozitiv)
şi L şi F legaţi
împreună
(electrodul negativ)
DERIVAŢIILE UNIPOLARE ALE
MEMBRELOR
aVL
perpendiculară pe
DII
culege diferenţa de
potenţial dintre L
(electrodul pozitiv)
şi R şi F legaţi
împreună
(electrodul negativ)
DERIVAŢIILE UNIPOLARE ALE
MEMBRELOR
aVF
perpendiculară pe
DI
culege diferenţa de
potenţial dintre F
(electrodul pozitiv)
şi R şi L legaţi
împreună
(electrodul negativ)
DERIVAŢIILE UNIPOLARE
PRECORDIALE
DERIVAŢIILE UNIPOLARE
PRECORDIALE
V1, V2, V3, V4, V5, V6
electrodul explorator (pozitiv) este plasat succesiv pe torace în diferite zone precordiale, iar electrodul de referinţă (negativ, electrodul central Wilson) se realizează prin unirea electrozilor R, L şi F
explorează planul orizontal al inimii
electrodul explorator este plasat pentru: V1, în spaţiul 4 intercostal, pe marginea dreaptă a
sternului
V2, în spaţiul 4 intercostal, pe marginea stângă a sternului
V3, între V2 şi V4
V4, în spaţiul 5 intercostal, pe linia medioclaviculară
V5, în spaţiul 5 intercostal, pe linia axilară anterioară
V6, în spaţiul 5 intercostal, pe linia medioaxilară
DERIVAŢIILE UNIPOLARE
PRECORDIALE
Pot fi aplicate şi derivaţii suplimentare stângi:
V7, în spaţiul 5 intercostal, pe linia axilară posterioară stângă
V8, tot în spaţiul 5 intercostal, pe linia scapulară medie stângă
V9, pe linia paravertebrală stângă, la jumătatea distanţei dintre V8 şi coloana vertebrală.
De asemenea pot fi utile pentru diagnosticul unui infarct miocardic de ventricul drept şi precordialele drepte: V3R, V4R, V5R şi V6R, cu localizare simetrică cu cea a precordialelor stângi
SISTEMUL HEXAXIAL
Prin suprapunerea
derivaţiilor
unipolare şi
bipolare ale
membrelor într-un
singur punct,
rezultă sistemul
hexaxial
SISTEMUL HEXAXIAL
După cum se observă din sistemul hexaxial:
derivaţiile DII, DIII şi aVF sunt derivaţiile inferioare (electrodul pozitiv la F)
derivaţiile DI şi aVL (electrodul pozitiv la L) (dar şi V5, V6) sunt derivaţiile laterale
aVR este de sens opus faţă de celelalte derivaţii, ceea ce explică aspectul său ECG; explorează interiorul cavităţii ventriculare
SISTEMUL HEXAXIAL
în plus: V1 şi V2 explorează
ventriculul drept, fiind denumite precordiale drepte
V3 şi V4 explorează septul interventricular, fiind denumite derivaţii intermediare, septale sau tranziţionale
Derivaţiile V4, V5 investighează peretele anterior al ventriculului stâng
V5 şi V6 explorează ventriculul stâng, fiind denumite precordiale stângi
DERIVAŢIILE PE SCURT
Derivaţiile
membrelor
Derivaţiile
precordiale
Bipolare I, II, III (derivaţiile standard ale
membrelor)
-
Unipolare aVR, aVL, aVF V1-V6
ELECTROGRAFUL (EKG)
Electrocardiograful este aparatul folosit pentru
masurarea si redarea grafica a vectorului cardiac. În
cazul redarii scopice el se numeste electrocardioscop
(monitor cardiac). EKG masoara diferentele de
potential dintre doua puncte ale câmpului electric
cardiac. Daca diferenta este zero pe afisaj apare o
dreapta orizontala - linia izoelectrica.
Marimea potentialului înregistrat depinde de:
(i) apropierea electrozilor de inima;
(ii) unghiul vectorului cardiac cu axul derivatiei curente;
(iii) neomogenitatea mediului conductor al corpului;
(iv) plasarea excentrica a dipolului cardiac în mediul
conductor uman
SCHEMA BLOC DE PRINCIPIU A UNUI EKG
PENTRU UN SINGUR CANAL
selectorul de derivatii standard (1),
preamplificatorul flotant (2),
amplificatorul ce comanda inscriptorul (3),
înregistratorul grafic (4)
blocul de etalonare (5) care genereaza un semnal de test de 1 mV ce produce o anumita deviatie a penitei inscriptorului (10 mm de exemplu).
SCHEMA BLOC A UNUI EKG PORTABIL
bloc repetor (R)
selector de derivatii (SD)
preamplificator PAD1
modulator-demodulator sincron
amplificator de curent alternativ A2
FS este un filtru de semnal parazitar electromiografic
A3 este un amplificator cu reglaj in trepte
CRT este un circuit de revenire a traseului
preamplificator PAD2
limitatorul L
amplificatorul final de putere (AF)
unitatea de scriere (US)
generatorul G
reglajul încalzirii penitei (RIP)
servomotorul de c.c. (M) tahogeneratorul (TG)
blocul de temporizare (BT)
ELECTROCARDIOGRAMA
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie
2) Istoric
3) Principiu
4) Electrozi şi derivaţii
5) Analiza ECG
STANDARDIZAREA ECG
implică: pe verticală:
1mm = 0,1mV, permiţând aprecierea
amplitudinii undelor
pe orizontală:
1mm = 0,04 secunde (la viteza de 25 mm/sec), permiţând aprecierea
duratei undelor şi intervalelor
UNDA P
reprezintă depolarizarea atrială şi este: rotunjită, simetrică,
pozitivă în DII, DIII şi aVF şi negativă în aVR cu durata: 0,08-0,12 sec
amplitudinea maximă în DII (0,25 mV)
defineşte RITMUL SINUSAL
INTERVALUL PR (PQ)
cuprinde depolarizarea atrială şi conducerea
intraatrială şi atrioventriculară
are durata normală: 0,12-0,20 sec
se scurtează cu creşterea frecvenţei cardiace (FC)
durata sa creşte odată cu tonusul vagal
COMPLEXUL QRS
semnifică depolarizarea ventriculară şi este format din:
unda Q, prima undă negativă, reprezintă depolarizarea septului interventricular
unda R, prima undă pozitivă, reprezintă depolarizarea simultană a ventriculului drept şi a regiunii apicale şi centrale a ventriculului stâng
unda S, a doua undă negativă, este dată de depolarizarea regiunii posterobazale a ventriculului stâng
COMPLEXUL QRS
în cazul prezenţei mai multor unde pozitive, prima
dintre ele se notează R, iar următoarele unde pozitive:
R΄, R΄΄ etc.
dacă complexul depolarizării ventriculare este format
doar dintr-o deflexiune negativă, se numeşte QS
durata: 0,08-0,10 sec
COMPLEXUL QRS
amplitudinea: minimum 5 mm in derivaţiile standard şi
minimum 10 mm în precordiale. Sub aceste valori se
consideră microvoltaj şi peste aceste valori
macrovoltaj. Deflexiunile de peste 3 mm sunt notate cu
litere mari (Q; R; S), iar cele sub 3 mm cu litere mici (q,
r, s)
SEGMENTUL ST
reprezintă porţiunea iniţială, lentă a
repolarizării ventriculare începe la punctul J (“junction”), situat la limita dintre unda
S şi segmentul ST, trebuie să fie situat pe linia izoelectrică
sau la 1mm deasupra sau dedesubt de aceasta
este orizontal şi izoelectric
UNDA T
reprezintă porţiunea terminală, rapidă a repolarizării ventriculare
este rotunjită, asimetrică, cu panta ascendentă mai lentă şi cea descendentă mai rapidă
concordantă ca sens cu complexul QRS
amplitudinea de aproximativ 1/3 din cea a complexului QRS
INTERVALUL QT
defineşte durata totală a depolarizării şi repolarizării ventriculare
variază invers proporţional cu frecvenţa cardiacă
valorile sale se pot corecta în funcţie de frecvenţa cardiacă (QTc), conform formulei Bazett: QTc = QT/√RR, unde RR este intervalul RR în ms
limita superioară a intervalului QTc este de 0,45 sec
DETERMINAREA AXULUI ELECTRIC AL
INIMII
Axul electric reprezintă direcţia procesului de activare cardiacă
proiectat în derivaţiile membrelor
rezultă din sumarea în plan frontal a vectorilor electrici generaţi în cursul depolarizării şi repolarizării atriilor şi ventriculilor şi se reprezintă sub forma unui vector în sistemul de referinţă hexaxial
De obicei, se determină axul depolarizării ventriculare (AQRS) care poate fi:
normal: între –30 şi +110 grade
deviat patologic la stânga: între –30 şi –90 grade deviat patologic la dreapta: între +110 şi +180 grade
DETERMINAREA AXULUI ELECTRIC AL
INIMII
Pentru a calcula AQRS: se determină suma algebrică a deflexiunii maxime
pozitive cu deflexiunea maximă negativă, în două din derivaţiile planului frontal care sunt perpendiculare
valoarea obţinută se reprezintă ca vector în sistemul hexaxial, ţinând seama de polaritate
se trasează perpendiculare din vârful vectorilor reprezentaţi
se uneşte centrul sistemului hexaxial cu punctual de intersecţie a celor două perpendiculare, rezultând AQRS
Ax electric la aprox
+60o
DETERMINAREA AXULUI ELECTRIC AL
INIMII
Metode rapide pentru stabilirea axului
electric al inimii:
se observă în care derivaţie a planului frontal,
amplitudinea QRS este maximă; derivaţia
respectivă corespunde poziţiei axului electric
Exemple:
S maxim în aVF → AQRS la -90 grade
R maxim în aVL → AQRS la -30 grade
DETERMINAREA AXULUI ELECTRIC AL
INIMII
Metode rapide pentru stabilirea axului
electric al inimii:
aspectul complexului QRS din derivaţiile DI sau
DIII:
aspect RI RIII → AQRS normal
aspect RI SIII → AQRS deviat patologic la
stânga
aspect SI RIII → AQRS deviat patologic la
dreapta.
Normal Axis = -30 to +120
RAD =+120 to +180
LAD = -30 to -90
No Man’s Land Axis
= -90 to +- 180
DETERMINAREA AXULUI ELECTRIC AL INIMII
LAD Anterior Hemiblock
Inferior MI
WPW – right pathway
Emphysema
RAD Children, thin adults
RVH
Chronic Lung Disease
WPW – left pathway
Pulmonary emboli
Posterior Hemiblock
No Man’s Land Emphysema
Hyperkalemia
Lead Transposition
V-Tach
DETERMINAREA FRECVENŢEI
CARDIACE
Frecvenţa cardiacă (FC) normală de repaus
este de: 60-100/minut
Se ţine seama de următoarele principii: viteza standard de derulare a hârtiei este de 25
mm/sec
FC se exprimă în cicluri/minut
se verifică dacă frecvenţa atrială este egală cu cea
ventriculară
DETERMINAREA FRECVENŢEI
CARDIACE
FC poate fi determinată cu ajutorul
ecuaţiei:
1 secundă................25mm
60 secunde..............x
(1 minut)
x = 60x25 = 1500mm/minut.
FC = 1500/intervalul R-R în mm
DETERMINAREA RAPIDĂ A FRECVENŢEI
CARDIACE
Se poate face pe baza următoarelor
principii:
hârtia ECG este marcată prin linii subţiri în pătrate
mici cu latura de 1mm şi linii groase în pătrate mari
cu latura de 5 mm
la viteza de 25 mm/sec, la 1 minut (60 secunde)
corespund 1500 mm
DETERMINAREA RAPIDĂ A FRECVENŢEI
CARDIACE
se caută pe ECG o undă R suprapusă peste o
linie groasă şi se numără liniile groase după
care apare următoarea undă R pentru a
aprecia FC astfel: 300, 150, 100, 75, 60, 50
http://www.youtube.com/watch?v=xS7LCUOWd5s
VARIANTE MODERNE
EKG moderne au un convertor analog-digital si o interfata pentru trimiterea datelor numerice catre un sistem de calcul.
De asemenea, aparatul numit holter (EKG portabil) permite memorarea ECG pe o anumita durata, redarea de 30-60 ori mai rapida a semnalului înregistrat, alarmare în caz de ECG anormala (cu un tahometru audibil) si teletransmiterea datelor pe linie telefonica sau unde radio (facilitate utila telemedicinei).
DE CE SE FACE MONITORIZAREA HOLTER ECG ?
Exista multe motive pentru care medicul poate solicita acest test :
pentru a ajuta la detectarea batailor neregulate ale inimii (aritmii cardiace)
pentru a ajuta la evaluarea durerii toracice
pentru a ajuta la verificarea activitatii inimii dupa un atac de cord
pentru a ajuta la verificarea activitatii inimii dupa ce a fost introdus un stimulator cardiac
pentru a ajuta la verificarea efectului folosirii unor anumite medicamente
pentru a ajuta la descoperirea cauzelor anumitor simptome, cum ar fi dificultati de respiratie, ameteli, stare de confuzie sau lesin
ELECTROCARDIOSCOPUL CU MEMORIE
Electrocardioscopul (ECS) sau monitorul cardiac
preia semnalul ECG, îl amplifica si îl afiseaza pe
un tub catodic. În plus, ECS calculeaza si
afiseaza ritmul cardiac (inclusiv alarmarea în caz
de iesire din gama permisa) iar ECS moderne
permit prelucrari (semi)automate ale ECG.
VECTORCARDIOGRAFIE (VCG)
Vectorcardiografia este reprezentarea variatiei vârfului vectorului cardiac în spatiu în timpul ciclului cardiac sau a proiectiilor sale în cele trei plane electrocardiografice, în timp real sau nu. VCG suplineste dezavantajele principale ale ECG scalare: (a) nu reprezinta pozitia vectorului cardiac si (b) precizia de masurare este diferita, datorita nesimetriei atenuarii pe cele trei axe a potentialelor generate de inima.
Aparatul numit vectorcardiograf este de fapt un vectorvoltmetru. Electrozii se plaseaza pe piele, pe directia celor trei axe. Electrozii auxiliari compenseaza atenuarile diferite pe axe.
FONOCARDIOGRAFIE
Fonocardiografia (FCG) este tehnica de masurare si redare a zgomotelor cardiace produse de curgerea sângelui prin inima, de activitatea mecanica de contractie si relaxare a cordului si de închiderea si deschiderea valvulelor.
Sistolei ventriculare îi este asociat un zgomot având durata de (0.06 – 0.15) sec. si spectru în banda 30 – 130 Hz, numit zgomotul I
Sfârsitul sistolei ventriculare este marcat de zgomotul II, de durata 0.06 – 0.12 sec., banda de 100 – 150 Hz si amplitudini mai mari ca zgomotul I. Aceste doua zgomote sunt audibile normal.
Pe lânga ele mai exista zgomotul III (sau protodiastolic, durata 0.05 – 0.1 sec., banda 20-30 Hz) si zgomotul IV (sau presistolic, durata 0.05 – 0.1 sec., banda sub 20 Hz).
PRELUCRARI AUTOMATE ALE ECG
În multe cazuri clinice analiza vizuala a unei
ECG nu poate stabili exact diagnosticul
pacientului, datorita numarului mare de
parametri (cca. 20 pentru o singura derivatie)
care trebuie analizati si corelati între ei. În plus,
diagnosticarea precisa implica informatii corelate
de la toate cele 12 derivatii.
ECG DE ÎNALTA REZOLUTIE
ECG de înalta rezolutie (ECG-IR) a devenit un
standard pentru sistemele ECG digitale.
Utilitatea metodei consta în capacitatea ei de a
detecta si înregistra "potentialele tardive" care
pot aparea dupa complexul QRS. Având
amplitudini foarte mici (cca. 1 V), aceste
semnale nu apar pe ECG standard si indica
existenta unor regiuni anormale ale ventriculelor
responsabile pentru tahicardia ventriculara.
ALTE METODE DE ANALIZA AVANSATA A
ECG
Tehnicile de filtrare adaptiva bazate pe algoritmul LMS (Least Mean Square) sau pe filtre recurente duc la cresterea raportului semnal / zgomot al biosemnalelor
Semnalul achizitionat este format din semnalul pur (“dorit”, s) si din zgomotul n1 cunoscut si necorelat cu semnalul util. Acelasi zgomot se aplica sursei de referinta.
Alte metode moderne de filtrare a semnalului ECG folosesc filtrarea multibanda, tehnici “wavelet” (ce permit analiza în domeniul timp-frecventa), operatori morfologici (eroziune, expandare, închidere, deschidere).
Metodele dinamicii neliniare si teoria haosului permit descrierea si analiza semnalelor biomedicale. De exemplu, metoda Takens a întârzierilor determina un atractor al sistemului dinamic în spatiul starilor K-dimensional, pornind doar de la reprezentarea în domeniul timp a semnalului
TERAPIE SI MONITORIZARE CARDIACA
Defibrilatorul cardiac
Stimulatoare de ritm cardiac
Hemodializa
Defibrilarea este o tehnica de restabilire a ritmului cardiac normal prin aplicarea unui impuls de înalta tensiune si timp scurt miocardului. Defibrilatorul foloseste curentul de descarcare a unui condensator între doi electrozi aplicati pe toracele pacientului (Figura 1.51). Când este necesara corectarea unor aritmii, socul electric este sincronizat cu unda R, tehnica numindu-se cardioversie
Stimulatoarele de ritm cardiac (SRC) reprezinta o proteza a centrului autonom de conducere nervoasa a inimii (pacemaker).
Hemodializa este procesul cu ajutorul caruia sunt eliminate substante toxice din sânge, prin trecerea sa prin tuburi cu membrane semipermeabile (Figura 1.54). Solutia de dializa contine dextroza si saruri de Ca, Mg, K si Na. Prin echilibrarea presiunilor osmotice toxinele din sânge (acidul uric, ureea, creatinina) trec în lichidul de dializa, nu si celulele sanguine. Cantitatea de solutie transferata în baia de dializa se calculeaza dupa legile transferului de mase prin membrane semipermeabile. Sensul schimbului este determinat de concentratiile solutiilor si de presiunile pe cele doua parti ale membranei.
VĂ MULŢUMESC !