Impozitele si taxele-Caracteristicile

Cuprins

Argument....................................................................................3

Capitolul I:Particularitatile impozitelor si taxelor.....51.1. Impozitele. Notiuni generale....51.2. Principiile impunerii.............................................................61.3. Rata fiscalitatii......................................................................81.4. Asezarea si perceperea impozitelor.....................................91.5. Clasificarea impozitelor......................................................10Capitolul II;Impozitele directe .............................................122.1. Impozitele reale.....................................................................122.2. Impozitele personale.............................................................13Capitolul III:Impozitele indirecte.......................................173.1 Caracterizare generala a impozitelor indirecte..................173.2. Taxele de consumatie............................................................173.3. Monopolurile fiscale..............................................................193.4. Taxele vamale........................................................................20Bibliografie..............................................................................22 Argument

Pentru toate societile, impozitele constituie o necesitate, ele fiind principalul alimentator cu venituri bneti a bugetului, dar i importante instrumente de politic financiar, economic i social .

Iniial, unicul rol al impozitelor a fost de natur pur financiar . Din punct de vedere al rolului pe plan financiar, acestea constutuie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice .

Fiecrui moment de dezvoltare al societii i corespunde unui anumit nivel al impozitelor, nivel care se schimb pe msura acestei dezvoltri .Specific evoluiei impozitelor n perioada postbelic este tendina creterii lor n mrime absolut i relativ. Sporirea volumului impozitelor s-a realizat prin creterea numrului plilor, creterea volumului materiei impozabile, precum i prin majorarea cotelor de impunere . Astfel, n rile dezvoltate, impozitele i taxele procur intre opt i nou zecimi din totalul resurselor financiare ale statului . In rile n curs de dezvoltare, procurarea impozitelor i taxelor cunoate diferene mai mari n totalul resurselor financiare, variind ntre cinci si nou zecimi .Milton Friedman, laureat al premiului Nobel pentru economie, sustine ca utilizarea aproape exclusiva a impozitelor indirecte (n Florida, afirma el) a permis eliminarea aproape totala a evaziunii, genernd scaderea nivelului de taxare, cu efecte pozitive asupra optiunii pentru consum si investitii la nivelul indivizilor si corporatiilor. In tarile dezvoltate, ponderea impozitelor indirecte n totalul veniturilor fiscale este mai mica dect n tarile n curs de dezvoltare unde reprezinta mai mult de 50%. Rezulta ca n cazul tarilor din prima categorie, impozitele directe contribuie n cea mai mare masura la formarea veniturilor statului. In tarile aflate n tranzitie, impozitele indirecte constituie 3-4 zecimi din totalul veniturilor fiscale, situatie asemanatoare cu aceea a tarilor dezvoltate.

Impozitul este o categorie financiar, cu caracter istoric, a carei aparitie este legat de existena statului i a banilor .

Concepiile viznd necesitatea i rolul impozitelor se ntemeiaz pe teoriile despre stat i criteriile ce trebuie luate n considerare pentru dimensionarea taxelor fiscale . Au fost formulate teoria echivalenei, teoria sacrificiului i cele trei variante ale sale teoria sacrificiului proportional, teoria sacrificiului egal i teoria sacrificiului minim .

Adepii teoriei echivalenei susin c impozitele reprezint o contraprestaie pe care cetenii o datoreaz statului pentru serviciile aduse de ctre acesta .

Teoria siguranei susine c impozitele trebuie considerate drept prime de asigurare pentru viaa i averea cetenilor . Crend condiii pentru desfurarea n siguran a diferitelor activiti, statul trebuie s primeasc o parte din veniturile realizate sub protecia sa sub forma impozitelor .

Potrivit teoriei sacrificiului, statul este un produs necesar al dezvoltrii istorice, iar impozitul reprezint un produs necesar al raportului putere. In consecin, in calitatea sa de instituie de suprastructur, statul are dreptul s cear supuilor s fac un anumit sacrificiu menit s acopere cheltuielile publice . Potrivit primei variante a teoriei, utilitatea absolut specificat prin impozite, trebuie s fie egel pentru toi indivizii . In varianta a treia se consider c impozitul este egal cu predarea proporional din utilitatea individual, raportat la calitatea total . Varianta a treia susine c impunerea trebuie s aib o sarcin minim pentru totalitatea pltitorilor de impozite.

n accepiune general, impozitele reprezint o prelevare la dispoziia statului a unei pri din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice, n vederea acoperirii cheltuielilor publice . Aceast prelevare se face n mod obligatoriu cu titlu nerambursabil i fr contraprestaie din partea statului . Autoritate abslitat cu instituirea de impozite este statul, dreptul acestuia de a introduce impozite exercitndu-se, de cele mai multe ori, prin intermediul organelor centrale, Parlamentul, iar uneori i prin organele administraiei centrale de stat locale .

Se afirm c impozitele reprezint preul serviciilor prestate de stat sau c impozitele sunt preuri stabilite prin constrngere pentru serviciile guvernamentale . Ali autori apreciaz c impozitele sunt pretinse de stat n virtutea suveranitii sale i sunt destinate s acopere cheltuielile generale ale statului

Capitolul I Particularitatile impozitelor si taxelor 1.1. Impozitele. Notiuni generale

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului n vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face cu titlu nerambursabil, fara contraprestatie directa din partea statului si este obligatorie.

Sarcina achitarii impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice si juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa prevazuta de lege. Astfel, muncitorii si functionarii platesc impozitul din salariu, agentii economici din profit, pentru proprietarii funciari sursa o constituie renta, iar pentru detinatorii de hrtii de valoare (actiuni, obligatiuni etc.) cota parte pentru stat o constituie venitul produs de acestea (dividende, dobnzi s.a.). Liber profesionistii, micii meseriasi si altii suporta impozitele din venitul realizat n activitatea desfasurata.

Rolul esential al impozitelor este evident pe plan financiar, ntruct acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Sporirea volumului ncasarilor din impozite si taxe se realizeaza prin cresterea numarului platitorilor, extinderea bazei de impunere si majorarea cotelor de impunere.

Subiectul impozitului l constituie persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia. La impozitul pe salariu, subiectul impozitului este muncitorul sau functionarul, la impozitul pe profit, agentul economic etc. Subiectul impozitului este denumit contribuabil, n vorbire curenta si n reglementarile fiscale.

Persoana care suporta efectiv impozitul se numeste suportatorul sau destinatarul impozitului. Exista frecvente cazuri n care cel ce suporta impozitul este o alta persoana dect subiectul impozitului.

Materia (salariu, averea, profitul etc.) supusa impozitarii, adica impunerii, constituie obiectul impunerii.

Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul, din venit sau din avere. Cota impozitului sau cota de impunere reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Drept unitate de impunere exista: unitatea monetara, hectarul de teren, bucata, kg, litrul etc. Impozitul se stabileste n suma fixa sau n cote procentuale (proportionale, progresive sau regresive).

Termenul de plata indica data pna la care impozitul trebuie achitat statului. Neplata la termen atrage majorari de ntrziere. De asemenea, exista si alte sanctiuni, cum sunt: popriri (pe salarii), sechestrarea unor bunuri de valoare identica etc.

1.2. Principiile impunerii

Impunerea reprezinta procesul complex de stabilire a impozitului ce revine n sarcina unei persoane fizice si juridice. Aceasta reprezinta o latura de natura politica si una de ordin tehnic (metodele si tehnicile utilizate pentru determinarea cuantumului impozitului n raport cu marimea obiectului impozabil).

A. Principii de echitate fiscala

Echitatea fiscala nseamna dreptate sociala n materie de impozite. Respectarea acestui principiu nseamna ndeplinirea cumulativa a mai multor conditii.

1. Stabilirea unui venit minim neimpozabil, n cazul impozitelor directe.

2. Sarcina fiscala sa fie stabilita n functie de puterea contributiva a fiecarui platitor (marimea venitului, averii, situatia personala etc.).

3 . Sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie stabilita n comparatie cu sarcina fiscala a altei categorii sociale si cu sarcina fiscala a altei persoane din aceeasi categorie sociala.

4. Impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale.

B. Principii de politica financiara

Pentru obtinerea unui randament fiscal ridicat se impune ndeplinirea unor conditii:

1. Impozitul sa fie platit de toate persoanele fizice sau juridice care obtin venituri din aceeasi sursa, poseda acelasi gen de avere sau cumpara aceeasi categorie de bunuri;

2. Sa nu existe cai de sustragere de la impunere a unei parti din materia impozabila;

3. Volumul cheltuielilor ocazionate de stabilirea materiei impozabile, calcularea si perceperea impozitelor sa fie ct mai redus posibil.

Impozitul trebuie sa fie elastic, astfel nct sa poata fi adaptat in permanenta la necesitatile de venituri ale statului.

C. Principii de politica externa

Stimularea dezvoltarii economice (ramura, subramura) poate fi realizata si prin masuri de ordin fiscal, cum sunt:

- stabilirea unor taxe vamale ridicate la import;

- reducerea sau scutirea de plata impozitelor a marfurilor autohtone;

- micsorarea impozitelor directe stabilite n sarcina ntreprinzatorilor care si plaseaza capitalurile n ramura sau subramura respective

-facilitarea amortizarii accelerate a capitalului fix, ceea ce conduce la reducerea profitului impozabil etc.

Impozitele pot fi utilizate si pentru a influenta comportamentul producatorilor agricoli. Astfel, un impozit stabilit n functie de venitul mediu la hectar de teren poate stimula interesul pentru o productie mai mare si cu costuri mai mici pe unitatea de suprafata folosita.

De asemenea, statul poate stimula sau reduce consumul unei anumite marfi sau suprimarea impozitelor indirecte ori majorarea cotelor de impozit aplicate la vnzarea produselor respective.

D. Principii social-politice

Uneori, partidul de guvernamnt ncearca sa-si mentina influenta n rndurile unor categorii sociale pe care le reprezinta printr-o anumita politica fiscala, n concordanta cu interesele acestora. Totodata, se practica acordarea unor facilitati fiscale persoanelor cu venituri reduse si celor ce au un numar mai mare de persoane n ntretinere.

Impozitele se folosesc si pentru limitarea consumului unor produse daunatoare sanatatii (bauturi alcoolice, tutun).

1.3. Rata fiscalitatii

Rata fiscalitatii se calculeaza ca un raport ntre totalul veniturilor fiscale si Produsul Intern Brut, astfel:

Rf = Vf . 100:

PIB

n care:

- Rf reprezinta rata fiscalitatii, care ne arata ct la suta din Produsul Intern Brut este concentrat la dispozitia statului, cu ajutorul impozitelor, taxelor si contributiilor;

Vf - totalul veniturilor fiscale, respectiv totalul ncasarilor realizate ntr-un an din impozite, taxe si contributii;

PIB - Produsul Intern Brut realizat la nivelul unui an.

Nivelul fiscalitatii difera de la o tara la alta si de la o perioada la alta. Statul preia la dispozitia sa, prin intermediul impozitelor, o parte nsemnata din Produsul Intern Brut. Totusi, n tarile dezvoltate rata fiscalitatii este mai ridicata dect n tarile n curs de dezvoltare. Printre tarile cu fiscalitate nalta se situeaza Suedia, Danemarca, Finlanda si Olanda, cu o rata n jur de 50%, iar printre tarile cu fiscalitate redusa se numara Mexicul si Turcia, unde rata fiscalitatii este sub 20%. Se poate spune ca exista o legatura directa ntre gradul de dezvoltare al unei tari si nivelul fiscalitatii.

In tarile n curs de dezvoltare, se urmareste stimularea cresterii economice printr-o fiscalitate moderata, adica prin sporirea cererii de bunuri si servicii a agentilor economici si a populatiei si n activitatea investitionala.

Fiscalitatea trebuie privita si prin prisma structurii impozitelor si taxelor, de exemplu, ponderea veniturilor fiscale provenite din impozite directe, respectiv din cele indirecte. De asemenea, este importanta analiza raportului dintre impozitul pe veniturile persoanelor fizice si impozitul pe veniturile persoanelor juridice.

Toate acestea sunt necesare ntr-o analiza pentru a surprinde, n profunzimea lor, implicatiile de ordin economic, financiar, social si politic ale unui sistem fiscal.

1.4. Asezarea si perceperea impozitelor

Asezarea impozitelor nseamna:

-stabilirea marimii obiectului impozabil; -determinarea cuantumului impozitului; - perceperea (ncasarea) impozitului.

Stabilirea obiectului impozabil presupune constatarea si evaluarea materiei impozabile. Exista metoda evaluarii indirecte si metoda evaluarii directe. Prima metoda cunoaste trei variante de realizare: evaluarea pe baza unor semne exterioare ale obiectului impozabil, evaluarea forfetara si evaluarea administrativa.

Evaluarea pe baza semnelor exterioare permite stabilirea doar cu aproximatie a marimii obiectului impozabil. Aceasta metoda este simpla si putin costisitoare, dar prezinta dezavantajul ca nu permite stabilirea ct de ct exacta a marimii obiectului impozabil, cu efecte negative asupra echitatii fiscale.

Evaluarea forfetara nseamna atribuirea unei anumite valori obiectului impozabil de catre organele fiscale, cu acordul persoanei n cauza.

Evaluarea administrativa presupune stabilirea valorii materiei impozabile pe baza elementelor (datelor) pe care organele fiscale le au la dispozitie. Subiectul impozitului poate contesta evaluarea facuta, prezentnd organului fiscal argumentele de rigoare.

Metoda evaluarii directe cunoaste doua variante: evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane si evaluarea pe baza declaratiei platitorului de impozit.

Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane consta n stabilirea marimii obiectului impozabil pe baza declaratiei scrise de o terta persoana care este obligata prin lege sa o depuna la organele fiscale si care cunoaste aceasta marime. Utilizarea acestei evaluari este limitata, ntruct nu se poate apela la ea dect n cazul anumitor venituri.

Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului (platitorului) presupune o stricta evidenta privind veniturile si cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfasoara, sa ncheie un bilant fiscal, sa ntocmeasca pentru organele fiscale o declaratie de venituri si cheltuieli, respectiv privind averea pe care o poseda. Organele fiscale determina marimea materiei impozabile pe baza acestei declaratii.

Determinarea cuantumului impozitului se realizeaza prin: impozite de repartitie si impozite de cotitate.

Impozitele de repartitie, mai veche, se caracterizeaza prin aceea ca statul stabileste suma globala a impozitelor pe ntreaga tara, apoi acea suma este repartizata pe unitati administrativ-teritoriale, iar la unitatea de baza defalcarea se face pe subiecte sau obiecte impozabile. {n cazul acestor impozite nu se respectau cerintele echitatii fiscale, deoarece existau mari diferente de la o unitate administrativ-teritoriala la alta, fara o justificare economica.

Perceperea (ncasarea) impozitelor se realizeaza astfel: a) direct de catre organele fiscale de la platitori; b) prin stopaj la sursa; c) prin aplicarea de timbre fiscale.

Prima metoda cunoaste doua variante:

1. cnd platitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului;

2. cnd organul fiscal are obligatia de a se deplasa la domiciliul platitorilor pentru a le solicita plata impozitului.

Stopajul la sursa nseamna ca impozitul se varsa la stat de catre o terta persoana.

Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale se practica n cazul taxelor datorate statului pentru actiunile n justitie, certificate, acte si diferite documente elaborate de notariatele publice si de organe ale administratiei de stat.

1.5. Clasificarea impozitelor

Dupa caracteristicile de fond si de forma exista:

impozite directeimpozite indirecte.

Impozitele directe se stabilesc nominal pe persoane fizice si juridice, pe baza cotelor de impozitare prevazute n lege, n functie de venituri sau avere.

Din punct de vedere al criteriilor ce stau la baza asezarii, impozitele directe pot fi grupate n :

-impozite reale -impozite personale. Impozitele reale se refera la anumite obiecte materiale - pamnt, cladiri, fabrici, magazine etc. -, n care se face abstractie de situatia personala a subiectului impozitului.

Impozitele personale (subiective) se refera la veniturile sau averea persoanei, n corelatie cu situatia subiectului impozitului.

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vnzarii unor bunuri si al prestarii unor servicii (transporturi, spectacole, activitati hoteliere etc.). Acestea mbraca urmatoarele forme: -taxe de consumatie, -venituri de la monopolurile fiscale,- taxe vamale, -taxe de timbru si nregistrare.

Dupa obiectul impunerii avem:impozite pe venit, impozite pe avere impozite pe consum.

In scopul urmarit de stat exista impozite financiare si impozite de ordine. Impozitele financiare sunt introduse n scopul crearii de venituri pentru acoperirea cheltuielilor publice. Impozitele de ordine urmaresc limitarea unei anumite actiuni sau atingerea unui scop fara caracter fiscal (limitarea consumului de bauturi alcoolice si tutun).

Din punct de vedere al frecventei lor, exista:

impozite permanente impozite incidentale (ntmplatoare).

Impozitele permanente se ncaseaza regulat (periodic), iar impozitele incidentale o singura data (de pilda, impozitul pe avere).

Impozitele pot fi grupate si dupa institutia care le administreaza. Astfel, exista:-impozite ale administratiei centrale de stat -impozite ale organelor administratiei locale (administrativ-teritoriale).

Capitolul II

Impozitele directe

Impozitele directe reprezinta forma cea mai veche de impunere si au tinut pasul cu dezvoltarea economiei, ntruct acestea se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activitati, fie pe venit sau pe avere. Totusi, impozitele directe au cunoscut o extindere si o diversificare mai mare abia n capitalism.

Impozitele directe sunt mai echitabile si mai de preferat dect impozitele indirecte, fiind individualizate, avnd un cuantum si termene de plata precis stabilite.

2.1. Impozitele reale

Impozitul real a cunoscut o larga raspndire n perioada capitalismului ascendent, mai ales sub forma impozitului funciar (pe pamnt). Un pas important n stabilirea mai aproape de realitate a acestui impozit l-a constituit introducerea cadastrului ce permitea descrierea bunurilor funciare din fiecare localitate, mentionarea veniturilor pe care le aduc si nregistrarea contribuabililor cu bunurile lor. {n baza acestor elemente se stabileau impozitele directe.

Cu timpul si cladirile au devenit parte a averii imobiliare pentru care s-a introdus impozitul pe cladiri. Stabilirea acestui impozit se facea n baza unor criterii exterioare (suprafata construita, marimea curtii, numarul usilor si ferestrelor etc.), ceea ce nu permitea o impunere echitabila, deoarece nu ofereau o dimensiune completa asupra obiectului impozabil.

Dezvoltarea industriei, comertului si profesiilor libere a condus la introducerea impozitului pe aceste activitati. Nici n acest caz impozitul stabilit nu era dimensionat n functie de capacitatea contributiva reala a platitorului, deoarece aprecierea se facea dupa diferite criterii de ordin exterior si anume: natura ntreprinderii, numarul muncitorilor, forta motrice instalata etc.

Relatiile de credit, dezvoltarea bancilor si a comertului cu hrtii de valoare au impus introducerea impozitului pe capitalurile banesti care se stabilea fie n functie de volumul dobnzilor pe care debitorul le platea, fie n functie de volumul dobnzilor pe care creditorul le ncasa pentru capitalul dat cu mprumut.

In zilele noastre, impozitul de tip real se practica ntr-o serie de tari n curs de dezvoltare pentru exploatatiile agricole. Sarcina fiscala este dimensionata n functie de produsul brut sau cel mediu prezumat si nu cel net real (venitul) al obiectelor impozabile. Dezavantajul este pentru micii producatori care nu au conditii sa realizeze un venit mai mare dect cel mediu. Neajunsurile acestor impozite sunt: -lipsa de uniformitate n stabilirea lor, -posibilitati largi de evaziune fiscala,- cuprinderea n procesul de impunere numai a unei parti din materia impozabila.

2.2. Impozitele personale

Impozitele personale se ntlnesc sub forma:

- impozitelor pe venit -impozitelor pe avere.

A. Impozitele pe venit

Impozitul pe venit este platit de persoane fizice si juridice (societati de capital) care realizeaza venituri din diferite surse. Introducerea acestuia a fost posibila atunci cnd s-a nregistrat o suficienta diferentiere a veniturilor obtinute de diferite categorii sociale.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice

In cele mai multe cazuri, impozitul pe venit este platit de fiecare persoana care realizeaza venituri, fiind deci o impunere individuala. In practica exista doua sisteme de asezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice si anume: sistemul impunerii separate si sistemul impunerii globale.

Sistemul impunerii separate poate fi sub forma unui impozit unic pe venit, cu posibilitatea impunerii diferentiate (n functie de natura venitului), sau prin introducerea mai multor impozite, fiecare n parte viznd venitul obtinut dintr-o anumita sursa.

Sistemul impunerii globale presupune supunerea veniturilor cumulate ale unei persoane fizice unui singur impozit, indiferent de sursa de provenienta a acestora.

Sistemul impunerii separate nu afecteaza veniturile din surse diferite de provenienta, prin progresivitatea impunerii, care se practica n sistemul impunerii globale.Cu toate acestea, sistemul din urma este fecvent ntlnit n tari ca SUA, Germania, Franta, Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria etc.

In calcularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se utilizeaza cote proportionale sau progresive. Uneori, se practica impunerea veniturilor n cote proportionale, apoi impunerea n cote progresive, dar cea mai frecventa metoda este impunerea n cote progresive pe transe de venit.

La baza stabilirii impozitului pe veniturile persoanelor fizice sta declaratia de impunere ntocmita de subiectul impozitului. Incasarea impozitului calculat asupra salariilor, dobnzilor, rentelor etc. se realizeaza prin stopaj la sursa, iar celelalte impozite aferente veniturilor se ncaseaza direct de la contribuabili.

In prezent, n tara noastra s-a introdus impozitul pe venitul global n scopul corelarii metodologiei de calcul a impozitului pe veniturile asociatiilor familiale, persoanelor fizice independente si liber-profesionistilor cu cea a impozitului pe profit. Acest sistem nu se aplica asupra impozitului pe salarii si impozitului pe venitul global.

Nu sunt supuse impozitarii: pensiile, ajutoarele sociale, alocatiile pentru copii, pensiile de ntretinere, bursele, dobnzile de la titlurile de stat, donatiile, mostenirile, sponsorizarile etc.

Impozitul pe profitul persoanelor juridice

In practica fiscala internationala, impozitarea profitului obtinut de societatile de capital permite evidentierea urmatoarelor situatii:

a. cote de impunere diferentiate n functie de proprietarul capitalului social;

b. cote de impunere diferentiate n raport de natura activitatilor din care se obtine profit;

c. cote de impunere stabilite n functie de cifra de afaceri a societatilor comerciale;

d. cote diferite, dupa cum impozitul este un venit al bugetului de stat sau al bugetelor locale;

e. cota de impunere unica.

In ceea ce priveste cotele de impozit, Germania are cota cea mai ridicata, respectiv 50%, iar n celelalte tari cota impozitului se situeaza ntre 30 si 40 de procente pentru a nu avea un caracter descurajant din punct de vedere economic.

In tarile dezvoltate, ponderea impozitelor pe veniturile persoanelor juridice n totalul veniturilor fiscale este mai mare dect ponderea impozitelor pe veniturile persoanelor fizice, situatie valabila si pentru Romnia si alte tari n tranzitie. In schimb, n tarile n curs de dezvoltare starea materiala precara a majoritatii populatiei face ca aportul impozitului pe veniturile persoanelor fizice sa fie redus.

Sistemul de impunere pe profit n Romnia se afla ntr-o continua evolutie determinata de necesitatea gasirii unui raport optim ntre stimularea cresterii economice si participarea agentilor economici la constituirea veniturilor statului.

B. Impozitele pe avere

Impozitul pe avere se afla n strnsa legatura cu dreptul de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile. In practica fiscala se ntlnesc urmatoarele forme de impozit pe avere:impozite asupra averii propriu-zise, impozite pe circulatia averii impozitul pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii.

Impozitele asupra averii propriu-zise sunt impozite stabilite asupra averii, dar platite din venitul obtinut de pe urma acesteia, ct si impozite instituite pe substanta averii. Cele mai frecvente impozite asupra averii ntlnite n practica sunt: impozite pe proprietati imobiliare si impozite asupra activului net. Primele se ntlnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor. Cotele de impunere sunt, n general, scazute si au ca baza de impunere valoarea de nlocuire, valoarea declarata de proprietar sau veniturile capitalizate privind bunurile respective. In aceasta categorie intra si proprietatea funciara pentru care impozitul aplicat este conceput si ca un instrument de influentare a modului de folosinta a terenului respectiv.

Impozitul asupra activului net se aplica la ntreaga avere mobila si imobila pe care o detine un contribuabil. Sub incidenta acestui impozit se impun doar patrimoniul agricol si cel forestier, fondul funciar, bunurile mobile si imobile folosite n activitati comerciale, profesii libere etc.

Impozitele pe circulatia averii se aplica atunci cnd are loc trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile de la o persoana la alta. Astfel, ntlnim: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donatii, impozitul pe actele de vnzare-cumparare a unor bunuri imobile, impozitul pe hrtii de valoare (actiuni, obligatiuni etc.), impozit pe circulatia capitalurilor etc. Insa, cele mai des ntlnite sunt impozitele pe succesiuni, donatii si pe actele de vnzare-cumparare a unor bunuri imobile.

Impozitele asupra cresterii valorii averii sunt aferente sporului de valoare nregistrat la unele bunuri n cursul unei perioade de timp. Astfel, exista impozitul pe plusul de valoare imobiliara si impozitul pe sporul de avere realizat pe timp de razboi.

In Romnia, impozitele pe avere se ntlnesc sub forma impozitelor pe averea propriu-zisa si impozitele pe circulatia averii. Din prima categorie, mai importante sunt impozitele pe cladiri si terenuri. Impozitul pe cladiri se plateste de persoane fizice si juridice detinatoare de cladiri. Cotele de impunere sunt de 0,2% pentru mediul urban si 0,1% pentru mediul rural, aplicate asupra valorii cladirilor. Pentru persoanele juridice cotele pot fi cuprinse ntre 0,5% si 1% asupra valorii de inventar a cladirilor, actualizate conform legii. Aceste cote se stabilesc de consiliile locale.

Impozitul pe teren este stabilit n suma fixa pe metru patrat, nsa diferentiat pe categorii de localitati (orase, comune), iar n cadrul acestora pe zone.

Aportul impozitelor pe avere la constituirea veniturilor fiscale se situeaza n tarile dezvoltate sub 10%, cu exceptia Canadei, Statelor Unite ale Americii si Japoniei, unde cifra se ridica la ceva peste 10%. In schimb, n tarile n curs de dezvoltare ponderea acestor impozite este mult mai mica, ceea ce explica ca si averea este de dimensiuni modeste.

Capitolul III

Impozitele indirecte

3.1 Caracterizare generala a impozitelor indirecte

Pe lnga impozitele directe, procurarea resurselor financire necesare acoperirii cheltuielilor se realizeaza si cu ajutorul impozitelor indirecte. In comoditatea si costul relativ redus al perceperii taxelor de consumatie si a altor impozite indirecte, consta explicatia optiunii unor tari pentru aceste impozite. Desi, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic dect cel al impozitelor directe.

Impozitele indirecte sunt instituite de stat asupra vnzarilor de marfuri si a prestarilor de servicii, iar cotele utilizate nu sunt diferentiate n functie de venit, avere sau situatia personala a contribuabilului. Aceste impozite afecteaza n mod deosebit pe cei cu venituri mici, deoarece impozitele indirecte se percep, ndeosebi, la vnzarea bunurilor de larg consum.

Impozitele indirecte se varsa la bugetul de stat de catre comercianti, industriasi etc., dar sunt suportate de catre consumatori, ceea ce afecteaza veniturile reale ale acestora, adica micsorarea puterii de cumparare. In cazul acestor impozite nu este vorba de o constrngere politica, ci de una de ordin economic, altfel dect la perceperea impozitelor directe.

Formele de manifestare a impozitelor indirecte sunt: -taxe de consumatie, -monopoluri fiscale,- taxe vamale- diferite taxe.

3.2. Taxele de consumatie

Taxele de consumatie se includ n pretul de vnzare al marfurilor fabricate si realizate n interiorul tarii, n general, bunuri de larg consum, cum sunt: zaharul, pastele fainoase, orezul, uleiul, vinul, berea, cafeaua, textilele, ncaltamintea etc.

Taxele de consumatie sunt: taxe de consumatie pe produs sau accize si taxe generale pe vnzari cnd se percep la vnzarea tuturor marfurilor, inclusiv mijloace de productie.

Accizele se instituie asupra unor produse care se consuma n cantitati mari, nesubstituibile, pentru a se obtine un randament fiscal ct mai ridicat. Aceste produse au o cerere neelastica. {n Romnia se practica taxe speciale de consumatie la produse ca: bauturile alcoolice, produsele din tutun, produsele petroliere, cafeaua, apele minerale, bauturile racoritoare, confectiile din blanuri naturale, articole din cristal, bijuterii din aur sau platina, autoturismele, parfumurile, aparatele video, camerele video, telefoanele mobile, cuptoarele cu microunde, aparatele pentru conditionat aer.

Taxele de consumatie pe produs se calculeaza n suma fixa pe unitatea de masura sau n baza unor cote procentuale aplicate asupra pretului de vnzare. Cotele pentru accize difera de la o tara la alta si de la un produs la altul.

Taxele generale pe vnzari se ntlnesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri, adica impozitului cumulativ (multifazic) si a impozitului unic sau monofazic.

Impozitul cumulativ presupune impozitarea la toate verigile pe care le trec marfurile din momentul iesirii lor din productie si pna ajung la consumator.

Impozitul pe cifra de afaceri unic (monofazic) se ncaseaza o singura data pe "distanta" producator-consumator, indiferent de numarul verigilor prin care trece o marfa.

Impozitul pe cifra de afaceri are ca baza de calcul cifra de afaceri bruta sau cifra de afaceri neta.

Impozitul pe cifra de afaceri bruta se calculeaza prin aplicarea cotei de impozit asupra ntregii valori a marfurilor vndute, care include si impozitul platit la verigile anterioare.

Impozitul pe cifra de afaceri neta se aplica numai asupra diferentei dintre pretul de vnzare si pretul de cumparare, adica asupra valorii adaugate. Acest impozit este cunoscut sub denumirea de taxa pe valoarea adaugata (TVA).

Taxa pe valoarea adaugata se poate calcula prin aplicarea cotei de impozit:

a. asupra valorii adaugate n fiecare stadiu pe care l parcurge marfa de la producator la consumator;

b. asupra pretului de vnzare din stadiul respectiv, obtinndu-se astfel taxa asupra pretului de vnzare, din care se deduce taxa - calculata n acelasi mod - aferenta pretului de vnzare din stadiul anterior.

n practica se utilizeaza cu precadere a doua varianta de calcul, din care rezulta taxa pe valoarea adaugata aferenta stadiului respectiv.

Taxa pe valoarea adaugata se varsa la buget de catre fiecare ntreprindere, care apare n calitate de vnzator si se suporta de consumatori odata cu cumpararea marfurilor sau serviciilor respective. n Uniunea Europeana, prin Directiva referitoare la armonizarea taxei pe valoarea adaugata s-a fixat nivelul minim al cotei de 5% si al celei normale de 15%, fara sa se stabileasca si un nivel maxim al cotei. Prin urmare, statele membre au libertatea de a hotar n legatura cu plafonul acestor cote.

Taxa pe valoarea adaugata constituie o sursa relativ stabila de venituri pentru bugetul de stat, deoarece consumul de produse si servicii de prima necesitate, supuse impozitarii, nu cunoaste fluctuatii mari de la o perioada la alta. nsa, calcularea acestei taxe presupune un volum mare de munca prin numarul de operatii contabile si a persoanelor care le efectueaza. Totodata, taxa pe valoarea adaugata nu poate corecta caracterul regresiv al impunerii, chiar daca se practica doua sau trei cote de impozit.

3.3. Monopolurile fiscale

Statul instituie monopoluri fiscale asupra productiei si/sau vnzarii unor marfuri ca : tutun, alcool, sare, carti de joc etc. Monopolurile fiscale pot fi depline sau partiale. Monopolurile depline se instituie de catre stat asupra productiei, ct si asupra comertului cu ridicata sau cu amanuntul pentru marfurile respective. Monopolurile partiale se practica fie numai asupra productiei si comertului cu ridicata, fie numai asupra comertului cu ridicata.

Veniturile realizate de catre stat prin monopolurile fiscale provin din profitul realizat n procesul de creare a acestor marfuri si din impozitul indirect cuprins n pret, ncasat de la consumatorii marfurilor respective

3.4. Taxele vamale

Taxele vamale sunt percepute de catre stat asupra exportului, importului si tranzitului de marfuri, dar cele mai utilizate sunt cele asupra importului de marfuri.

Taxele vamale de export au un scop fiscal sau economic. Acestea se ntlnesc mai rar n practica, deoarece majoritatea tarilor ncurajeaza exportul de marfuri, fiind mijlocul cel mai important de realizare a resurselor valutare. Atunci cnd se instituie aceasta se face asupra unor materii prime pentru a stimula prelucrarea lor n tara sau asupra unor semifabricate si produse finite ce detin o pondere importanta n exportul lor.

Taxele vamale de tranzit se instituie asupra acelor marfuri care trec pe teritoriul unei terte tari. Acestea se practica doar cu titlul de exceptie, fiindca de pe urma tranzitului de marfuri se realizeaza ncasari n valuta din alte servicii legate de aceasta activitate: tarife pentru folosirea cailor ferate, taxe pentru utilizarea drumurilor publice etc.

Taxele vamale de import se instituie asupra marfurilor de import n momentul n care ele trec frontiera tarii importatoare. Calcularea taxei se efectueaza asupra valorii marfurilor importate. Importatorul achita taxa vamala de import o data cu depunerea documentelor prin care intra n posesia marfii. Rolul acestei taxe este de egalizare, ntruct apropie nivelul pretului marfii importate de nivelul pretului marfii indigene (similare).

Natura economica a taxei vamale de import este similara cu aceea a taxelor de consumatie, deoarece, uneori taxa vamala de import conduce la scumpirea marfii importate n raport cu marfa indigena, actionnd restrictiv pentru importator. Astfel, este necesar ca exportatorul sa reduca nivelul pretului de export al marfii, asigurnd o competitivitate egala cu cea a marfii indigene. Aceasta reducere poate conduce la scaderea rentabilitatii exportului.

Taxele vamale pot fi de trei feluri: ad-valorem, specifice si compuse.

Taxele vamale ad-valorem exprima a cota procentuala din valoarea marfurilor importate.

Taxele vamale specifice se stabilesc ca suma fixa pe unitatea fizica de marfa importata (pe tona, pe metru cub etc.).

Taxele vamale compuse apar ca o combinatie a primelor doua.

Toate taxele vamale practicate de o anumita tara sunt trecute ntr-un tabel numit tarif vamal. Acesta cuprinde taxele vamale exprimate n procente, precum si masurile tarifare preferentiale prevazute n reglementarile legale, pentru fiecare categorie de produse n parte. n tariful vamal national sau de grup se regasesc: taxe vamale n conditia clauzei natiunii celei mai favorizate, taxe vamale autohtone si taxe vamale preferentiale.

Taxele vamale n conditia clauzei natiunii celei mai favorizate se aplica la importul de marfuri pe care o tara membra a Organizatiei Mondiale a Comertului l efectueaza n tarile membre ale aceluiasi organism sau din alte tari cu care aceasta are acorduri cu privire la acordarea reciproca a clauzei.

Taxele vamale autonome se aplica la importul de marfuri pe care o tara l realizeaza din tari cu care nu are ncheiate acorduri pe baza clauzei natiunii celei mai favorizate.

Taxele vamale preferentiale se practica n cazul tarilor care fac parte din diferite uniuni vamale cu caracter nchis. Aceste taxe au un nivel mai redus dect cele aplicate n baza clauzei natiunii celei mai favorizate.

n practica, politicile vamale preferentiale nseamna reducerea sau chiar eliminarea taxelor vamale, n mod reciproc, n cadrul unui grup de state, privind importul si exportul de marfuri.

n Romnia, taxele vamale de import se determina pe baza tarifului vamal de import, aprobat prin lege. Taxa vamala este nscrisa n procente si se aplica la valoarea n vama a marfurilor, exprimata n lei, transformare efectuata la cursul de schimb oficial.

Veniturile realizate de o tara sau alta din taxele vamale de import sunt diferite. Acestea depind si de la o perioada la alta. n tarile dezvoltate, aportul taxelor vamale la formarea veniturilor fiscale ale statului reprezinta mai putin de 1%, cu unele mici exceptii (Elvetia, de exemplu). n schimb, n tarile n curs de dezvoltare, taxele vamale contribuie cu sume importante la formarea veniturilor fiscale ale statului. n majoritatea statelor din aceasta categorie, taxele vamale participa cu peste o zecime la formarea veniturilor fiscale, iar n unele tari aportul depaseste o treime (Tunisia, Filipine, Etiopia). Importanta acestor taxe, n tarile n curs de dezvoltare, este att fiscala, ct si economica, de protejare a produselor interne n concurenta marfurilor din aceeasi categorie sau similare din afara.

Bibliografie1. Larisa Elena Moisica Preda-,, Finante publice``, Editura Bibliotheca,Bucuresti,2009

2. TatianaMosteanu-,,Finantepublice```,Editura CH.Beck,Bucuresti,20073. Valentina Capota, Constantin Ghimpau Codreanu, Mirela Nicoleta Dinescu, Gabriela Uglean-,, Buget i trezorerie public``,Editura Economica,Bucuresti,20084. Florin Coman-,,Contabilitate Financiara si Fiscalitate``,Editura Universitara,Bucuresti,20095. Andreea Draghici, Luigi Popescu, Daniela Iancu, Lavinia Olah-,,Finante si fiscalitate``,Editura din Craiova,Craiova,20096. Patriche, D., Marketing industrial, Editura Tehnic, Bucureti, 19977. Suzana Ilie-,,Marketingul afacerilor,manual de clasa a XI-a``,Editura Oscar Print,Bucuresti,20068. MihaiDiaconescu-,,Marketing``,Editura Universitara``,Bucuresti,20089. Philip Koetler-,,Managementul marketingului``,Editura ,,Pearson Education Limited``,New York,200710. Catana Gheorghe Alexandru-,,Marketing-Filozofia succesului pe piata``.Editura ,,Dacia``,Bucuresti,2003PAGE 2