1
Apostol Neculai Gheorghe Gherghe
OAMENI ŞI LOCURI
Editura Kolos - Iaşi
2012
2
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
APOSTOL, NECULAI
Fedeşti : oameni şi locuri / Apostol Neculai, Gheorghe Gherghe. - Iaşi :
Kolos, 2012
Bibliogr.
ISBN 978-973-1810-44-7
I. Gherghe, Gheorghe
908(498 Fedeşti)
ISBN 978-973-1810-44-7
3
Apostol Neculai Gheorghe Gherghe
OAMENI ŞI LOCURI
Editura Kolos - Iaşi
2012
4
ᴥ
Această carte o dedicăm Georgetei şi lui Vasile Apostol, fedeşteni,
slujitori ai şcolii.
Autorii
Mulţumim
Primăriei Comunei Şuletea,
domnului primar Ciprian-Robert Tamaş,
cu sprijinul cărora s-a tipărit această carte.
Autorii
5
Cuprins
Ţinta noastră ---------------------------------------------------------------- 6
Istoricul cercetării ---------------------------------------------------------- 9
Aşezări atestate arheologic ----------------------------------------------- 13
Cadrul natural -------------------------------------------------------------- 19
Organizarea administrativ-teritorială --------------------------------- 24
Satul Fedeşti ---------------------------------------------------------------- 26
Mânăstiri. Biserici. Parohii. --------------------------------------------- 37
Parohia Fedeşti ------------------------------------------------------------- 41
Tributul de sânge ---------------------------------------------------------- 58
Etnografie şi folclor ------------------------------------------------------- 65
Şcoala Fedeşti, şcoală centenară. --------------------------------------- 93
Oameni din sat-------------------------------------------------------------- 154
Anexe ------------------------------------------------------------------------- 202
Bibliografie ------------------------------------------------------------------ 228
6
Ținta noastră
Acesta a fost titlul articolului program al Revistei de limbă, literatură și artă populară
„Ion Creangă”, al cărui prim număr a fost în august 1908, cu administraţia la Zorleni și redacţia
la Bârlad, întemeietori fiind: Tudor Pamfile, Mihai Lupescu și Leon Mrejeriu. Același obiectiv
avem și noi, chiar dacă pare diferit. Întemeietorii revistei „Ion Creangă” erau îngroziţi că se
pierdea cultura satelor: „Vrem, … , să sporim tot mai mult cunoașterea minunatelor produceri
ale poporului, adevărate comori de gândire și de simţire, de credinți și datini gospodărești, în
cari se oglindește sufletul și viaţa neamului nostru”. În concepţia acestora, pericolul era
„civilizaţia”. Noi suntem îngroziţi din alte motive, de pericolul dispariţiei satului românesc și,
Doamne, ferește! …, al neamului românesc! Dar, ca și întemeietorii revistei „Ion Creangă”, …
„ne facem și noi datoria”.
Suntem în prezent o ţară de bătrâni, populaţia fertilă a neamului, cei buni de muncă, s-au
împrăștiat în toată lumea, încât cei care colindă Europa cu lopata în mână – bărbaţii, și servitoare
– femeile, par că sunt acasă. Satele s-au pustiit, unele deja au dispărut, românul urăște pământul
strămoșesc, «nu-ţi mai dă nimeni o sapă în cap pentru o palmă de pământ»! Motivaţia este
puerilă, chiar tragică: pleacă pentru copii, pentru viitorul lor. Care viitor? Viitorul unui nimeni,
7
chiar dacă ar împărţi un oraș pe din două, acolo, și ar lua o jumătate din el. Nu sunt decât fiinţe
bătute de vânturi. Cine ești tu acolo? Pământul nu te cunoaște, lumea nu este a ta. Toţi românii
au avut rădăcinile în câte un sat, mare sau mic, sărac sau bogat, frumos sau urât, dar era satul lor,
satul părinţilor, bunicilor, tuturor strămoșilor. Ȋn cimitirul satului strămoșii se odihnesc, pe etaje
ca la bloc, în funcţie de vremea când s-au mutat acolo. S-au mutat acolo, dar tot în sat au rămas,
în așteptarea urmașilor. Deznaţionalizat, cine ești tu? O simplă fiinţă, o vieţuitoare oarecare! Mai
patrioţi sunt ţiganii, deveniţi rromi de la o vreme. Fură prin Europa, se întorc, își construiesc case
în România, vorbesc românește, cântă în limba română, merg la bisericile în care s-au botezat.
Dar noi, urmașii Romei – cum ne place să credem că suntem – încotro? Am uitat că avem cel
mai frumos steag din lume, în centru galben – parcă e soarele -, că avem un imn – „Deșteaptă-te,
române!” – care ne-a ridicat în picioare întotdeauna când eram amărâţi. Am uitat sau nu ne mai
place praful ridicat de cirezile de vaci întoarse seara de la pășune, am uitat laptele și mămăliga cu
care ne-au hrănit părinţii și bunicii când am fost mici, … și nu visam să fim europeni!
Noi, prin această carte, dorim să facem cunoscut celor care au rămas în sat, dar și celor
plecaţi, dacă ne vor auzi, civilizaţia și cultura satului Fedești, modul de viaţă al celor care le-au
dat viaţă, necazurile și bucuriile lor, truda lor, cuminţenia lor duminica și în zilele de sărbătoare,
când cuviincioși sau smeriţi, se deplasau ca un șuvoi spre biserica satului, chemaţi de
Dumnezeu, la sunetul clopotelor. Cartea noastră nu este o monografie, cel mult un studiu
monografic. Nu este o monografie deoarece credem că o singură carte nu poate cuprinde toate
aspectele vieţii unei comunităţi sătești cum este Fedeștiul, sat milenar, sat ce s-a constituit ca o
așezare într-o zonă căutată permanent de om, încă din paleolitic. Noi prezentăm, acum, stadiul
nostru de cunoaștere. Cu trecerea timpului, vor apărea alte informaţii, se vor schimba
mentalitatea și percepţia oamenilor și va fi nevoie de o altă carte sau cărţi. Chiar și noi vom
continua să publicăm și alte volume. Gheorghe Ghibănescu, într-una dintre cărţile sale, a făcut
menţiunea că „dacă vom aștepta să apară toate documentele, nu vom mai scrie niciodată”.
Cunoașterea este ca un zid neterminat, periodic, cineva va mai așeza o cărămidă … . Din ceea ce
scriem noi în această carte se va consta că și la Fedești au trăit oameni, oameni care au muncit
din greu, oameni care au iubit, au urât, iar mai apoi s-au mutat în cimitirul satului când le-a venit
vremea. Au fost oameni care și-au iubit satul, nici mai buni, nici mai răi, ca cei din alte sate.
Nu am dorit să scriem o carte academică, am dorit să oferim o carte unei comunităţi
sătești, să-i ajutăm pe cei de astăzi să-i cunoască pe cei de ieri. Dorim, în același timp, pe cei de
astăzi și din viitor, să-i ajutăm să nu uite că au strămoși și în satul Fedești, că huma de acolo
este îngrășată cu oasele lor, că toţi își au rădăcinile acolo, că au văzut lumina acolo, că fiinţa lor
are încă în trup seva mămăligii obţinută cu greu, trudind pe râpile din jur. Cei din trecut, chiar
dacă nu au știut, dar au simţit că raiul se poate crea și într-o râpă, dar din satul lor. Au năvălit
tătarii, turcii, rușii. Ei, cei din Fedești, s-au „băjenit” în pădurile din jur. După trecerea primejdiei
s-au întors în satul ars, și-au construit noi locuinţe, și-au reparat și sfinţit din nou biserică și viaţa
și-a reluat cursul strămoșesc firesc. Acum năvălesc ei, fedeștenii, în Europa, puţini se întorc,
restul dispar, chiar dacă trăiesc. Omul nu este un număr, un obiect, omul este un suflet, o entitate
spirituală, o conștiinţă. Toate acestea sunt moștenite de la toţi înaintașii care zac prin cimitire și
8
sunt transmise din familie în familie, din generaţie în generaţie. Suntem familie românească,
avem trăsăturile noastre, așa cum și alte familii etnice le au. Dacă le pierdem, ce suntem? Numai
în satul tău te simţi liber, puternic, împlinit. Frunzele copacilor și iarba din sat respiră același aer
cu sătenii, chiar și vântul, uneori rece, te cunoaște.
Am început să cunoaștem Padul, Sena, Tamisa, dar am uitat de pârâul satului. Oare care
sunt mai frumoase pentru suflet?!... Căutăm frumuseţea ochiului, ignorând frumuseţea sufletului.
În această carte și în cele din viitor, facem și noi ce putem, dar voi nu uitaţi că sunteţi din
Fedești!
Așa să vă ajute Dumnezeu!
ᴥ
9
Istoricul cercetării
Zona satului Fedeşti şi a împrejurimilor a atras atenția cercetătorilor din diverse domenii,
îndeosebi în ultima sută de ani. Istorici de la institutele de cercetare, muzeografi, dar şi
învățători sau profesori locali au fost interesați de arheologia zonei şi a evoluției comunității
locale. Primul a fost C. Mateescu care a prezentat şi un Raport asupra cercetărilor arheologice
în 1934 (1). În anul 1950 C. Ciohodaru, R. Vulpe, R. Petru şi Șt. Kiss au efectuat săpături la
Șuletea şi Bârlăleşti (2). În 1963 contribuții utile a adus Dorin Popescu (3). Ate cercetări
efectuate de N.Gostar, Silviu Sanie, Seiva Sanie, Ghenuță Coman, în 1964, au rămas inedite, o
parte din informații fiind folosite de Ghenuță Coman în Statornicie. Continuitate (4). Pentru
cercetarea paleoliticului în zonă, contribuții deosebit de importante au adus: M.Brudiu (5),
Marin Rotaru şi Gheorghe Gherghe (6). În 1970 a apărut cartea cu caracter de repertoriu Aşezări
din Moldova. De la paleolitic până în secolul al XVIII-lea, semnată de N. Zaharia, M. Petrescu –
Dâmbovița, Em. Zaharia (7) care a înregistrat şi situri arheologice din zarea satului Fedeşti,
10
cunoscute până atunci. Vasile Palade în 1971 a prezentat un centru de prelucrare a cornului de
cerb descoperit la Fedeşti (8). Tot în 1971, A. C. Florescu a publicat un studiu despre cetățile
traco-geților în care a prezentat şi cetatea de la Fedeşti(9). I. Glodariu într-un studiu despre
comerțul Daciei cu lumea elenistică şi romană, a prezentat informații şi din zona Fedeştilor(10).
În deceniile şase şi şapte ale secolului XX, Ghenuță Coman a desfăşurat o activitate rodnică de
cercetare arheologică, îndeosebi de suprafață pe teritoriul județului Vaslui (11). Elevul său,
învățătorul Marin Rotaru, a continuat cercetarea de suprafață în județul Vaslui, vizitând foarte
des siturile arheologice şi de la Fedeşti (12). Chiar dacă a publicat mai multe studii în mai multe
reviste de specialitate, rezultatele cercetărilor au fost sintetizate în „Antichitățile Elanului”,
carte apărută în două volume, primul fiind semnat cu Costachi Buzdugan. Ȋn volumul al doilea
apar şi studii publicate în colaborare cu Gheorghe Gherghe, realitate ignorată sau ocolită,
explicațiile fiind puerile şi nu le menționăm. Cercetarea arheologică de suprafață, vreme
îndelungată, pe teritoriul satului Fedeşti, a desfăşurat învățătorul Vasile Apostol, însoțit de elevii
şcolii şi prieteni (13).
Gheorghe Gherghe, profesor la Școala Banca-Gară, a descoperit aşezarea paleolitică
din fundătura satului Ghermăneşti, în hotar cu satul Fedeşti (14), a cercetat mânăstirea lui
Draghie de pe Lahova şi a depistat arheologic vechiul sat medieval (15).
În zona satului Fedeşti au fost descoperite monezi izolate sau în depozit. Aceste
descoperiri au fost studiate îndeosebi de: Bucur Mitrea, Constantin Buzdugan, Marin Rotaru şi
învățătorul din Fedeşti , Vasile Apostol (16).
Pentru studiul perioadelor medievale şi moderne contribuții deosebit de importante a
adus Virgil Caraivan, primul secretar al Societății scriitorilor din România , viitoare Uniune a
scriitorilor, originar din Șuletea, în revistele apărute sub inițiativa sa: Documente răzăşeşti şi
Răzăşul (17).
Date importante pentru satul medieval Fedeşti ne sunt furnizate de: Theodor Codrescu,
Gheorghe Ghibănescu, Corneliu Istrati (18). Pentru studiul bisericilor contribuții deosebit de
importante a adus profesorul din Huşi, Costin Clit (19).
Școala din Fedeşti are o vechime de o sută de ani (în 2012). A fost slujită de multe cadre
didactice, dar trei învățători s-au confundat cu destinul satului: Dumitru Ciobanu, Natalia
Ciobanu, Vasile Apostol. Toți trei au fost interesați de studiul culturii şi civilizației locuitorilor
satului Fedeşti. Tot ei au alcătuit şi primele monografii ale satului, rămase în manuscris. Ȋn anul
1942, Natalia Ciobanu a obținut gradul I în învățământ cu lucrarea Monografia satului Fedeşti,
întocmită după un ghid trimis de la Casa Școalelor din Bucureşti, după cum rezultă dintr-o
însemnare de la sfârşitul lucrării. Monografia cuprinde mai multe capitole: Aşezarea şi
caracterul regiunii, Clima, Credințe şi datini meteorologice, Istoricul satului, Situația
administrativă, Igiena, Manifestări economice, Manifestări culturale, Numele eroilor din satul
Fedeşti, Cadru psihologic, Diverse superstiții, Jocuri naționale, Concluzii.
În finalul lucrării, autoarea a întocmit şi un program de activități pentru „ridicarea
satului”:
Pentru ca satul nostru să nu se mai zbată în nevoi şi necazuri e necesar să se
11
înfăptuiască cât mai urgent nevoile locale pe care le-am amintit şi care le voi da şi în rezumat:
1. Amenajarea drumurilor
2. Aranjarea fântânilor după instrucțiuni igienice
3. Plantarea tuturor râpilor cu salcâmi
4. Plantarea cu pomi roditori şi legume a locurilor virane
5. Construirea localului de şcoală
6. Terminarea bisericii din sat
7. Construirea unui local pentru căminul cultural cu cele trei secții
8. Ȋnființarea unei cooperative săteşti cu tot felul de articole necesare săteanului
9. Cantina şcolară
10. Fiecare clasă să fie condusă de câte un învățător
11. Să se înființeze o grădiniță pentru copii mici!
12. Să se înființeze un atelier pentru băieți şi unul pentru fete!
13. Când toate aceste nevoi locale vor fi soluționate, traiul şi viața acestui sat se va schimba.
Cei doi soți învățători, Natalia şi Dumitru Ciobanu, au funcționat la Școala din Fedeşti
în perioada 1929-1971, după pensionare mutându-se la Bârlad. Trăind alte vremuri, în ultimii 25
de ani, şi pentru a nu se interpreta activitatea lor nefavorabil, la sfârşitul Monografiei au notat cu
cerneală albastră: „Nevoile locale prevăzute la punctele 1-13 au fost înfăptuite datorită politicii
şi conducerii de partid şi de stat al P.C.R.” .
Un alt învățător , Vasile Apostol, fiu al satului şi-a desfăşurat întreaga activitate de
învățător la Școala din Fedeşti, fiind pentru o legislatură şi primar al comunei Șuletea. A fost
preocupat de cultura şi civilizația satului natal, iar prin munca cu elevii săi a desfăşurat o bogată
activitate arheologică. A obținut gradul didactic I în 1996 cu o lucrare cu caracter monografic
intitulată „Valorificarea elementelor de istorie locală în predarea Istoriei Românilor la clasa a
IV-a”. Capitolele principale ale acestui studiu sunt: Fedeşti – străveche vatră de istorie, Un
tezaur de monede istriene descoperit în Moldova, Noi descoperiri arheologice în zona Elanului.
Învățătorul Vasile Apostol dorea spre sfârşitul carierei de cadru didactic să publice o
monografie a satului. Destinul nu i-a permis, o boală afectându-i ochii, şi a lăsat această sarcină
fiului său, învățătorului Neculai Apostol.
Note: 1) C. Mateescu – Raport asupra cercetărilor arheologice în 1943 în județul Tutova , Raport asupra
activității ştiințifice în anii 1942-1943.
2) Radu Vulpe, C.Ciuhodaru, R.Petre, Șt. Kiss – Cercetările arheologice de la Șuletea şi Bârlăleşti,
SCIV, 1952, II.
3) Dorin Popescu - Cronica săpăturilor arheologice în R.P.R. pe 1963, SCIV, 15, 1964, 4.
4) Ghenuță Coman - Statornicie. Continuitate, Bucureşti, 1980.
5) M. Brudiu - Paleoliticul superior şi epipaleoliticul din Moldova, Bucureşti, 1974.
6) Gheorghe Gherghe, Marin Rotaru – Comuna Banca, Edit. Sfera, Bârlad, 2002.
7) N. Zaharia, M. Petrescu – Dâmbovița, Em. Zaharia – Aşezări din Moldova. De la paleolitic până în
secolul al XVIII-lea, Bucureşti, 1970.
12
8) V. Palade – Un nou centru de prelucrare a cornului de cerb în secolul al IV-lea e.n. la Fedeşti,
Carpica, IV, 1971
9) A. C. Florescu – Unele considerațiuni asupra cetăților traco-getice (hallstattiene) din mileniul I î.e.n.
de pe teritoriul Moldovei, C.I., 1971.
10) I. Glodariu – Relații comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană, Cluj, 1974.
11) Ghenuță Coman - Statornicie. Continuitate. Repertoriul arheologic al județului Vaslui, Editura
Litera, Bucureşti, 1980.
• Pentru studiile publicate în revistele de specialitate se poate consulta: Marin Rotaru, Gheorghe Gherghe
– Ghenuță Coman – O viață dedicată arheologiei.
12) Costachi Buzdugan, Marin Rotaru – Antichitățile Elanului, 1997 şi Marin Rotaru – Antichitățile
Elanului, volumul 2, Editura Sfera, Bârlad, 2009.
13) Marin Rotaru, Vasile Apostol – Noi descoperiri arheologice pe teritoriul satului Giurcani, județul
Vaslui, în Revista Muzeelor şi Monumentelor, 6, 1989, Sceptrul de piatră de la Fedeşti, în Elanul nr. 11,
noiembrie 2001
14) Gheorghe Gherghe, Marin Rotaru – Comuna Banca, Editura Sfera, Bârlad, 2002. Vezi şi Marin
Rotaru, Gheorghe Gherghe, Noi descoperiri din paleoliticul superior în județul Vaslui, Elanul, nr. 5,
august 2004, şi în Acta Moladaviae Meridionalis, XXI, 1999.
15) Gheorghe Gherghe, Sidonia-Elena Diaconu – Prima carte pentru Zorleni, Editura Sfera, Bârlad,
16) Bucur Mitrea, Constantin Buzdugan, Marin Rotaru şi Vasile Apostol – Tezaurul de monede histriene
de la Fedeşti (județul Vaslui), în Acta Moldaviae Meridionalis, III-IV, 1981 – 1982, şi Date noi
referitoare la tezaurul de la Fedeşti în Acta Moldaviae Meridionalis , vol. V-VI, 1983-1984.
17) Virgil Caraivan – Documente răzeșești şi Răzeşul
18) Theodor Codrescu – Uricariul, vol. VII, VIII, X., Gheorghe Ghibănescu - Cuzeştii şi Corneliu Istrati -
Condica vistieriei Moldovei din 1816.
13
Aşezări atestate arheologic
Satul Fedeşti are forma unei potcoave din centrul căreia spre sud porneşte pârâul cu
acelaşi nume, „pârâul Fedeştilor”. Aşezat pe pantele dealurilor pare un vechi teatru grecesc
antic. Se sprijină la nord pe un deal cu înălțimea de 325 metri, deal ce domină regiunea şi din
care pornesc alte pâraie sau torenți , având un aspect de cumpănă a apelor. În apropiere, spre
nord şi vest, sunt păduri, mai întinse în trecut, care au oferit protecție împotriva vânturilor, dar şi
duşmanilor, păduri care au oferit şi surse de trai: lemn pentru foc şi construcții, fructe de pădure,
plante medicinale ori vânat. Zona a oferit condiții optime habitatului uman în toate timpurile.
Cea mai veche şi mai îndelungată aşezare paleolitică din zonă a existat pe pantele ce
coboară spre satul Ghermăneşti în locul numit Fundătura. Și acest loc are forma unei potcoave,
cu deschidere spre nord. Apa era aproape, la izvoarele pârâului Ghermăneşti. Aşezarea, deşi
apărată de vânturi pe trei direcții de dealuri, era pe un loc înalt, dacă luăm ca reper zona joasă a
râului Bârlad. Locul a fost bine ales, dacă ne gândim că omul paleolitic a trăit în condițiile
glaciațiunii şi spre finalul ei. Vremea era rece, cea mai mare parte a anului pământul era acoperit
de zăpezi, verile scurte aducând o topire parțială sau totală a gheții şi zăpezii, când în zonele
joase apa băltea, iar omul, sus pe pante era protejat.
Aşezarea a fost îndelungată după cum o demonstrează resturile materiale păstrate în
pământ: unelte, arme, aşchii de la prelucrarea silexului, oase de animale. Numai un studiu făcut
de paleontologi ne poate furniza informații despre animalele vânate aici. Uneltele păstrate în
pământ ne demonstrează că aşezarea a existat şi în perioada de început a mezoliticului. Pe lângă
vârfuri de suliță, armă folosită la vânatul mare, apar foarte multe vârfuri de săgeți necesare în
condițiile unui vânat mărunt şi de la distanță, aceasta fiind şi cauza tendinței de microlitizare a
tuturor obiectelor. Aşezarea a fost descoperită de Gherghe Gheorghe , înainte de anul 2000, când
era profesor la Școala Banca-Gară, cu ajutorul elevilor de atunci. Prima prezentare a aşezării a
fost făcută într-o monografie a comunei Banca în anul 2002 (1), apoi în revistele „Elanul” (2) şi
„Acta Moldaviae Meridionalis” (3). În cadrul aşezării domină gratoarele: pe aşchii
(fig.XVIII/1,3,5 – 14; XIX/6-7,24,27-29,34; XX/2,6,8-9,11-12, XXI/5-6,8,10-15); gratoare
microlitice (fig.XIX/31), gratoare duble (fig. XVIII/2,3,7). Urmează lamele retuşate (fig.
XVIII/32-39; XIX/14-18,22,25; XX/2-4); lamele cu scobitură (fig. XIX/8,26,33), lamele cu
retuşe drepte (XIX/23), lamele macrolitice (fig. XIX/1, XX/10), lamele Daufor (fig. XVIII/28-
31, XIX/23).Tot din aşezare provin: un vârf „a éron atipique” (fig. XVIII/26), numeroase
vârfuri „La Gravette” (fig. XVIII/20, XIX/12-13), un vârf azilian (fig. XVIII/27) şi un vârf
foliacen (XX/3). În aşezare au mai apărut burine (fig. XVIII/15-19) şi nuclee piramidale
(fig.XXI/4,7,9).
În apropiere, pe locul înalt, în punctual numit Recea, la 2,5 km de satul Fedeşti, la capătul
de nord, pe drumul ce duce la Ghermăneşti a apărut un tezaur de monede histriene. A fost o
apariție întâmplătoare, în 1976, în urma unor ploi care a săpat nisipul de pe drum. Monedele au
fost într-un vas de lut, vasul şi o parte din monede au dispărut fără urme. Unele monede
14
antrenate de ape pe marginea estică a drumului au dispărut acoperite de aluviuni. O parte au fost
descoperite de elevii de la şcoală, folosite la jocuri, aproximativ 40-50 piese, dintre care au fost
recuperate 18 exemplare, la care s-au adăugat alte şase în timpul verificării întreprinse pe teren în
toamna anului 1980. În zona descoperirii au fost depistate resturi de locuire caracteristice
perioadei hallstattiene târzii şi începutului celei de-a doua perioade a fierului (La Tène). După
examinare s-a constatat că monedele sunt din bronz şi au fost emise de cetatea Histria. Toate au
pe avers, cât şi pe revers, aceeaşi efigie: pe avers capul lui Apollo cu cununa de lauri spre
dreapta, pe revers fiind reprezentata emblema oraşului, vulturul pe delfin spre stânga. Deasupra
este legenda I.STRIH, iar în câmp dreapta , între coada delfinului şi vultur, o literă sau o siglă.
În august 1984, la solicitarea autorităților din localitate, s-a reluat cercetarea , deoarece
apăruseră alte exemplare. Câțiva elevi de la Școala Fedeşti adunaseră o sută de monede şi o
verigă din bronz, pe drumul ce duce din sat spre comuna Banca. În perioada 9 -15 august 1984,
Costache Buzdugan a efectuat un sondaj de informare. S-a săpat o secțiune de 15 x 1,5 metri pe
locul unde descoperiseră elevii ultimele exemplare. În această secțiune au mai fost găsite 73
monede histriene de bronz, la adâncimi diferite. La săteni au mai fost găsite 18 exemplare , apoi
încă nouă monede şi o brățară din bronz. În total au fost descoperite 241 monede, păstrate în
prezent la Muzeul de istorie al României din Bucureşti şi la Muzeul județean Vaslui. Tezaurul de
monede histriene de la Fedeşti a fost studiat de: Bucur Mitrea, Costache Buzdugan, Marin Rotaru
şi Vasile Apostol, învățător la şcoala din sat (4). Cercetarea a continuat şi între anii 1991 şi 1995,
ridicând la 279 numărul total al monedelor recuperate (5).
Alt sit arheologic, deosebit de important, se găseşte în punctul numit Cetățuia, la
aproximativ 1,5 km sud-vest de sat. Aici a fost o fortificație hallstattiană din secolele IV-III î.Hr..
Are formă ovală, cu diametrul de 200 m. Primul sondaj a fost făcut în 1964. Cetățuia a fost o
fortificație prevăzută cu şanț. La începutul secolului al II-lea d.Hr. romanii au construit aici un
castru de pământ , cu agger, bermă şi şanț (6). Aici s-a găsit un vas cu toartă supraînălțată şi o
figurină antropomorfă din lut ars (7) şi un brăzdar de fier (8). În jurul anului 2000, Muzeul
județean Vaslui a efectuat săpături sistematice, conduse de muzeograful Tamilia Marin,
rezultatele nefiind publicate până în prezent. În zona cetății au fost descoperite şi vestigii mai
vechi, fragmente ceramice neolitice, două topoare din piatră în formă de pană, un topor
fragmentar de cupru cu brațele în cruce (9). Altă zona arheologică o constituie partea superioară
a văii Lahova, parte ce aparține şi în prezent satului Fedeşti. La obârşia văii, în punctul numit
Recea se află o aşezare hallstattiană târzie. De aici au fost recoltate vârfuri de săgeți de bronz cu
trei aripioare, o figurină antropomorfă din lut ars, un vas mic (10). Fragmentele ceramice sunt
foarte numeroase, deşi terenul este înierbat. La aproximativ 300 m spre vest, pe partea stângă a
văii, cercetările noastre au pus în evidență fragmente de ceramică medievală care atestă
existența în teren a fostului sat medieval Lahova. În apropiere, pe dealul din partea de sud a
existat Mânăstirea lui Draghie, mânăstire veche, dispărută înainte de 1444. Pe Lahova, în 2008,
învățătorul Nechifor Gelu de la Școala din Ghermăneşti a găsit o monedă de la Alexandru cel
Bun. Este un gros, aparține tipului III, având un diametru de 17 mm şi o greutate de 0,90 grame.
Pe avers, prezintă capul de bour având coarnele arcuite puternic spre interior şi cu urechile
15
romboidale. Între coarne este prezentată stema cu cinci colțuri, în partea de jos, în dreapta –
rozeta, iar în stânga semiluna. Inscripția de pe avers este specific tipului III: +Mona Alexandri.
Pe revers apare scutul despicat cu trei grinzi şi cu cinci flori de crin, în partea stângă. În dreapta
scutului apare semiluna. Deasupra scutului este prezentată o rozetă cu cinci globule. Inscripția de
pe avers: + W.D.Moldaviensis (11).
În marginea nord-vestică a satului Ghenuță Coman a descoperit numeroase fragmente
ceramice caracteristice perioadei hallstattiene (12). Pe partea domoală sud-vestică a satului, la
sud de cimitir s-au descoperit silexuri şi resturi ceramice neolitice de tip Criş, Cucuteni A, A-B şi
C (13). La aproximativ 600 m vest de sat (de biserică), pe coama dealului se află un întins platou
cu locuințe cenuşar, resturi ceramice caracteristice epocii bronzului, Cultura Noua. Tot aici a fost
descoperit un topor din bronz (un celt tip transilvănean) (14).
Pe interfluviul situate la 500 m sud-vest de marginea sud-vestică a satului şi pe dreapta
văii, pe liziera pădurii, s-a descoperit o stațiune arheologică cu resturi materiale din mai multe
perioade: aşchii de silex din paleoliticul superior, locuințe cenuşar, ceramic, omoplați crestați,
cuțite curbe din silex, toate aparținând Culturii Noua. Aşezarea a continuat să fie locuită şi în
epoca fierului, perioada La Tène. Din această perioadă au fost descoperite: trei plăsele din os, un
vas lucrat la roată din pastă cenuşie, cu două torți laterale, decorat cu o dungă în val pe margine,
un cap de figurină umană din lut, vârfuri de săgeți din bronz cu trei aripioare (15).
În sat, între şcoala veche, Ion Orman şi Șipot se află o stațiune arheologică cu resturi
materiale din mai multe perioade. Din La Tène s-au descoperit resturi de vase din pastă gălbuie,
cu decor în relief, incizii în val. Din secolul I-II d.Hr. apar numeroase fragmente de amfore
romane cu gâtul îngust, torți înalte drepte şi arcuite, ceramică carpică. Din secolul al IV-lea a fost
pus în evidență un atelier de făcut piepteni din corn de cerb, aflat chiar în fața şcolii vechi.
Aşezarea continuă să fie locuită şi în secolele V-VI, VI-VII, VIII-IX, X-XI, XII-XIII, XV-XVII
(16). La aproximativ 200m de această aşezare, în jurul morii şi al grajdurilor CAP s-au
descoperit resturi de vase, silexuri aparținând culturii Criş, Cucuteni A, La Tène, dar şi din
secolele X-XI. Din ultima perioadă, secolele X-XI, s-au descoperit securi de fier şi un cuptor de
redus minereul de fier. în spatele morii au fost descoperite morminte de inhumație (17).
16
17
Vas geto-dacic lucrat la mână, cu butoni
18
Note:
1. Gheorghe Gherghe, Marin Rotaru – Comuna Banca, Editura Sfera, Bârlad, 2002, p.32, 67-72.
2. Marin Rotaru, Gheorghe Gherghe - Noi descoperiri din paleoliticul superior din judetul Vaslui, Elanul
nr.5, august 2004.
3. Marin Rotaru, Gheorghe Gherghe - Noi descoperiri din paleoliticul superior din judetul Vaslui , în
Acta Moldaviae Meridionalis, nr. XXI.
4. Bucur Mitrea, C. Buzdugan, Marin Rotaru, Vasile Apostol – Tezaurul de monede histriene de la
Fedeşti, județul Vaslui, în Acta Moldaviae Meridionalis, vol. III-IV, 1981-1982.
5. C. Buzdugan, Marin Rotaru - Noi descoperiri arheologice în sud-estul podişului Central Moldovenesc,
În Cercetări istorice, vezi acelaşi autor în Antichitățile Elanului , 1997, p.27.
6. D. Popescu - Cronica săpăturilor arheologice în R.P.R. pe 1964, SCIV, 16, 1965, 3.
7. A.C. Florescu – Unele considerațiuni asupra cetăților traco-getice (hallstattiene) din mileniul I î.e.n.
de pe teritoriul Moldovei, C.7., 1971.
8. Ghenuță Coman – Statornicie, Continuitate, p. 235.
9. Ibidem.
10. Ibidem.
11. Gheorghe Gherghe, Sidonia – Elena Diaconu – Prima carte pentru Zorleni, Editura Sfera,2009,p.40.
12. Ghenuță Coman, op.cit., p. 234.
13. Corneliu Mateescu – Raport asupra cercetărilor arheologice în 1943 în județul Tutova.
• N. Zaharia, Mircea Petrescu - Dâmbovița, Em. Zaharia – Aşezări din Moldova, De la paleolitic până în
secolul al XVIII-lea, Bucureşti, 1970, p.344.
• Ghenuță Coman – op. cit., p. 234.
14. N. Zaharia, Mircea Petrescu - Dâmbovița, Em. Zaharia, op. cit. p.344.
15.
• N. Zaharia, Mircea Petrescu - Dâmbovița, Em. Zaharia, op. cit.
• M. Brudiu – Paleoliticul superior şi epipaleoliticul din Moldova, Bucureşti, 1974, p. 151.
• Ghenuță Coman – op.cit., p.234.
16. V. Palade – Un nou centru de prelucrare a cornului de cerb din secolul al IV-lea e.n. la Fedeşti,
Carpica, IV, 1971, P. 202.
17. Ghenuță Coman, op. cit., p. 235.
19
Cadrul natural
Satul Fedeşti este aşezat pe culmea înaltă a dealurilor Fălciului, parte componentă, spre
răsărit, a Podişului Bârladului. Localnicii şi-au ridicat locuinţele pe pantele a două coaste de
deal, satul căpătând forma unei potcoave. Apa provenită din topirea zăpezilor şi a ploilor, scurse
spre centrul satului, au format o râpă cu o adâncime mai mare de 5 m, din izvoarele căreia a luat
naştere pârâul Fedeşti, cu curgere spre sud şi care după aproximativ 10 km se varsă în pârâul
Mihoanea. În spatele satului, spre nord, dealul are o înălţime de 325 m.
Din punct de vedere administrativ Fedeşti aparţine comunei Şuletea, alături de satele
Şuletea, Jigălia şi Răşcani. Vecinii actuali ai satului sunt: Răşcani, Jigălia, Şuletea, Horga, Banca
şi Ghermăneşti. Legătura cu şoseaua asfaltată care vine de la Bârlad şi merge spre Murgeni, prin
Şuletea, se face spre răsărit, printr-un drum pietruit, în prezent fiind obiect al unui proiect de
asfaltare cu fonduri europene. Vechile drumuri de ţară care au legat satul Fedeşti de Banca şi
Ghermăneşti sunt funcţionale şi în prezent. Deşi zona este deluroasă, pânza freatică este ridicată,
condiţie esenţială pentru stabilirea unei comunităţi. Adâncimea pânzei freatice variază între 3 şi
25 m adâncime. Cele mai multe sunt în locul numit „Fântâni”, dar cea mai veche este fântâna lui
Neagu.
Clima este temperat continentală, însă schimbări climatice importante sunt evidente în
20
ultimii ani. Secetă prelungită, fenomene meteo extreme dovedesc existenţa fenomenului amintit
mai sus. Ȋn ultimii ani verile au fost foarte călduroase, iernile geroase şi s-au înregistrat variaţii
bruşte de temperatură. Pământul este fertil, oferind condiţii bune pentru cultura plantelor, dar şi
pentru plantaţiile de pomi fructiferi şi viţă de vie. În apropiere, spre nord, vest şi sud, sunt păduri
care protejează satul de vânturi în prezent, iar care în trecut au oferit zone de refugiu în timpul
năvălirilor unor popoare, toate venite de la răsărit, apoi a turcilor şi a ruşilor, în timpurile mai
apropiate de noi. Zona a fost locuită încă din paleolitic, sporul demografic accentuat realizându-
se în perioada geto-dacilor, după cum o demonstrează numărul de aşezări din acea perioadă.
Importanţa zonei pentru geto-daci este pusă în evidenţă şi de ridicarea unei cetăţi de pământ, în
partea de sud a satului actual, în punctul numit astăzi Cetăţuia, pe un platou care chiar dacă este
mai jos decât dealurile din nord, est şi vest, domină valea care se deschide spre sud. Fiind un loc
care domină zona au înţeles şi romanii care au ridicat pe locul cetăţii un castru.
Satul Fedeşti, în prezent cu o populaţie de 498 de locuitori, pare în regres. Singurele
instituţii au rămas, biserica nouă, construită în timpul celui de-al doilea război mondial şi şcoala
primară, pentru clasele I - IV şi preşcolar. Să credem, totuşi în destinul favorabil al unei
comunităţi, care a mai cunoscut vremuri grele şi chiar dacă s-a clătinat, s-a ridicat, a supravieţuit
şi uneori a prosperat!
Vedere spre sud
21
Vedere spre apus
Vedere spre nord –vest
22
Vedere spre răsărit
Vedere spre sud-est
23
Vedere spre cişmea 1
Vedere spre cişmea 2
24
Organizarea administrativ-teritorială
Prima atestare documentară a satului Fedeşti este din timpul lui Ştefan cel Mare, într-un
document emis la Suceava în 16 ianuarie 1489 (6997), chiar dacă satul era foarte vechi. Atunci
vindeau o jumătate din sat nepoţii lui Ivan Drocici, dar strămoşii lui au trăit cu mult timp în
urmă, în perioada prestatală. Strămoşul îndepărtat, Fede, a trăit într-o perioadă imposibil de
stabilit cu precizie. Fedeştii sunt un oiconim, o comunitate, obligată să trăiască în conformitate
cu anumite reguli, legi nescrise. Satele erau mici în perioada medievală, 5 – 20 de case,
comunitatea era restrânsă, bătrânii având rolul decisiv în rezolvarea neînţelegerilor şi păstrarea
legilor nescrise şi păstrarea datinilor şi obiceiurilor, biserica era instituţia cu rol determinat, Casa
Domnului, acolo se botezau, cununau, în cimitirul din sat se adunau treptat toţi plecaţi la odihnă
veşnică în aşteptarea judecăţii.
Urmaşii lui Fede, deveniţi mai numeroşi, cu timpul, şi-au ales juzi, cnezi, au depins de un
voievod, dar sfatul bătrânilor a rămas o permanenţă, un reper al convieţuirii. Fedeştii, sat aşezat
pe culmile dealurilor Fălciului, au aparţinut, vreme îndelungată, de ţinutul Fălciului,
administrativ, militar, religios, protopopul de Fălciu fiind autoritatea locală religioasă.
Primele informaţii sigure despre organizarea administrativ-teritorială le avem de la 1772
şi apoi de la 1774, datorită recensămintelor efectuate de ruşi. Atunci, satul Fedeşti aparţinea de
ocolul Roşieşti, ţinutul Fălciu şi îngloba satul Horga. În aceeaşi situaţie, satul Fedeşti, este
prezentat de Condica liuzilor în 1803, Condica vistieriei Moldovei din 1816 şi catagrafia din
1820. Schimbări în organizarea satelor au fost legiferate de Regulamentul Organic, elaborat în
timpul ocupaţiei ruseşti (1828-1831), intrat în funcţiune în 1 ianuarie 1832, în Moldova. S-au
menţinut în fruntea satelor vornicii, dar apar judeţele săteşti formate din aleşi în număr de trei,
reprezentanţi ai celor trei categorii ţărăneşti: fruntaşii, mijlocaşii, codaşii. Satele care aveau 50-
100 locuitori, cu biserică, nu puteau avea mai mult de doi preoţi, un diacon, doi dascăli, iar cele
care aveau peste 100 de locuitori, 4 preoţi, 2 diaconi, 2 dascăli. S-au introdus Codicele de
matrice în biserică în număr de trei , preoţii fiind obligaţi să înregistreze naşterile, căsătoriile,
înmormântările. S-au organizat coşerele de rezervă, ţăranii fiind obligaţi să participe anual cu o
parte din recoltă.
Regulamentul Organic a impus efectuarea catagrafiilor (recensămintelor) la 7 ani şi a
declanşat o reformă în vederea „înrotunzirii ţinuturilor cu asemănata lor întindere”, adică a
arondării lor. Până în 1853, satul Fedeşti a aparţinut ţinutului Fălciu şi apoi judeţului Tutova, cu
excepţia perioadei 1833-1835, când a aparţinut de ţinutul Bârlad. Ţinutul Fălciu, între limitele
judeţelor Vaslui şi Tutova, a avut hotar pe râul Bârlad. Ţinuturile erau împărţite în ocoale, satul
Fedeşti aparţinând ocolului Roşieşti. În perioada anilor 1833-1835, satul Fedeşti a aparţinut
ocolului Prutului şi apoi al Târgului. În 1838, satul Fedeşti a înglobat satul Slobozia, după cum
menţionează catagrafia din acel an, situaţie menţionată până la 1854. În Tezaurul toponimic al
României. Moldova, satul Slobozia Fedeşti este menţionat ca fost sat lângă satul Banca, numit şi
Slobozia Gura Băncii. Între 1854-1865, satul Fedeşti apare unit cu satul Ghermăneşti.
25
Un nou cadru administrativ a fost legiferat în 1864, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza,
când s-a introdus o nouă unitate administrativă, comuna. Pentru alcătuirea unei comune era
nevoie de minim 100 familii (cam 500 locuitori), satele mai mici urmând să se unească. La
nivelul comunei se alege un primar şi un consiliu comunal, din rândul căruia se alege un ajutor
de primar. Funcţionarul principal al primăriei era notarul, trebuia să ştie carte, propus de
primărie, numit de prefect. Legea a înlocuit ocolul cu plasa, ţinutul cu districtul, apoi cu judeţul.
În conformitate cu această lege, la 1865, satul Ghermăneşti a fost unit cu Banca, formând
comuna Banca din judeţul Fălciu. În anul 1925, satul Fedeşti a format comuna Fedeşti, până în
1929, când a avut loc o nouă reformă administrativă şi s-a format, pentru un an, comuna Regele
Ferdinand, compusă din satele: Banca, Bîrlăleşti, Bursuci, Fedeşti, Bursuci, Fedeşti,
Ghermăneşti, Grigore Vasiliu, Horga, Iepureni, Micleşti, Popeni, Răşcani, Regele Carol I,
Simila, Stoieşeşti, Şuletea, Ţiful, Zorleni şi aparţinea de plasa Manolache K. Epureanu.
Începuse criza economică, era nevoie de economii bugetare. În 1934 s-a format comuna Fedeşti,
până în 1939, şi a aparţinut de plasa Manolache K. Epureanu şi apoi de plasa Ion Gh. Duca.
La împărţirea administrativă din 1950, satul Fedeşti a fost inclus în comuna Şuletea, care
a mai cuprins şi satul Jigălia. Comuna Şuletea aparţinea de raionul Murgeni, regiunea Bârlad.
Prin legea administrativă din 1968, satul Fedeşti a fost inclus în comuna Şuletea, alături de satele
Şuletea, Jigălia, Răşcani, comuna aparţinând de judeţul Vaslui.
26
Satul Fedeşti
Vatra veche a satului s-a aflat între școala veche, Ion Orman și ”Șipot”. O dovedesc
resturile arheologice și cercetările lui I. Glodariu, Vasile Palade, Ghenuță Coman, Vasile
Apostol, Gheorghe Gherghe, Marin Rotaru.1 Cele mai vechi urme aparțin perioadei La Tene,
adică civilizației geto-dace. Așezarea a continuat și în secolele I- II d. Hr., de altfel în apropiere a
fost ridicat castrul roman.2 Vatra satului a fost locuită și în secolul al IV-lea de populația locală
și vizigoți, principalii creatori ai Culturii Sântana de Mureș - Cerneahov. Vizigoții antrenând și o
parte din populația locală au migrat spre apusul Europei, stabilindu-se în Spania, sub
amenințarea hunilor. Totuși, așezarea a continuat să fie locuită și în perioada următoare. Au fost
depistate resturi arheologice caracteristice secolelor: V-VI, VI- VII, VIII-X, X-XI, XII-XIII, XV-
XVII. După plecarea vizigoților s-a înregistrat un regres cultural, datorită și penetrațiilor
slavilor, civilizația cunoscând progrese în perioada Culturii Dridu (sec. VIII-X). Din perioada
secolelor VI-VIII la Fedești, în zona sud – vestică a satului, lângă cimitir la intersecția
drumurilor din fața clopotniței, au apărut resturile unei locuințe, datorită ploilor căzute în toamna
anului 2004. Doi săteni, Pânzaru Ion și Săcăreanu I. Mitică au găsit lângă o groapă pentru lut
două vase de ceramică. Anunțat învățătorul Vasile Apostol a mai găsit un vas și numeroase
fragmente ceramice. S-a constat că resturile proveneau dintr-o locuință din care se mai păstrase
27
partea de nord–est. În locuință s-au mai păstrat pietre de la vatră și multă cenușă. Toate vasele au
fost lucrate cu mâna, pasta având în compoziție cioburi pisate, uneori microprundiș. Au fost arse
incomplet și neuniform. Suprafața vaselor au o culoare brun - roșcată, cu pete cenușii iar miezul
este negricios din cauza arderii și a compoziției. Vasele au fost modelate neîngrijit, fără simetria
formei.3
După secolul VIII, în perioada Culturii Dridu, cunoscută și cu numele de veche
civilizație românească, resturile arheologice demonstrează progresul cultural realizat de
populația locală, românii care asimilează valul slav. Ceramica din această perioadă este lucrată la
roată înceată de formă borcan, roșiatică cu decor vălurit. Au mai fost descoperite unelte și
obiecte de podoabă.4
Așezarea și-a continuat existența și în perioada dominației pecenegilor și cumanilor, care
a ținut aproximativ 250 de ani până la apariția noului popor mongol, tătarii. Rezultă că satul
Fedești a existat din perioada prestatală, condus de un jude sau cneaz local, căruia mai târziu
primii domni ai Moldovei i-au recunoscut dreptul de stăpânire al întregului hotar, locuitorii
păstrând dreptul de folosință.
Prima atestare documentară a satului este din 16 ianuarie 1489 (6997), într-un document
emis la Suceava de Ștefan cel Mare şi care consimțea un act de vânzare-cumpărare. Atunci,
Mihul Ciocan a cumpărat pentru 50 de zloți „ jumătate de sat din Fedeşti, partea de la câmp de
la Lazea şi fratele lui Mihul, fiii lui Ivan Ciumalea, şi verii lor, Sima şi fratele lui Ivan, şi sora
lor Mărie, fiii lui Toader Ciumalea” (DRH, A, Moldova, vol. III, Doc. nr.45, pg. 85).
Nu ştim cine a fost Mihul Ciocan, sigur era înrudit cu familia Ciumalea, altfel nu ar fi
avut drept de protimisis. În comuna Epureni, în apropiere, a existat Valea Ciocăneştilor, vale care
şi-a avut numele de la familia Ciocan, proprietară acolo în perioada prestatală, deoarece
documentele emise în cancelaria Moldovei nu o aminteşte, proprietarii de acolo în secolul al XV-
lea fiind alții.Familia Ciumalea era vechiul proprietar al satului Fedeşti, urmaşă sau nu cu
întemeietorul acestei vechi comunități săteşti. Documentul din 1489 ne furnizează şi alte
informații deosebit de importante. Cei doi frați Ciumalea, Ivan şi Toader, au fost fiii lui Ivan
Drocici. Rezultă că un strămoş al lor a fost Droc, care a avut un fiu Drocici, tatăl lui Ivan
Drocici. Supoziția noastră se bazează pe faptul că sufixul slav –ici este similar cu sufixul
românesc –escu, ambele desemnând urmaşul la singular.
Totuşi, cel mai vechi stăpân al acestor locuri a fost Fede, deşi documentele nu-l amintesc,
dar numele satului, toponimul, îl pune în evidență. Toate toponimele cu sufixul românesc –eşti
desemnează urmaşii unei persoane, în cazul nostru Fede, antroponimul devenind patronim.
Rezultă că Fedeştii sunt un oiconim, urmaşii lui Fede formând o comunitate. Antroponimul
Fede este slav, dar originea lui este grecească, fiind un derivat de la Tudor. În limba greacă tema
theos desemnează noțiunea de zeu. S-a format un nume teoforic care exprimă sentimentele
părinților față de divinitate la naşterea copilului. Purtătorii numelui Theodorus erau considerați
„drept daruri ale zeilor”. Numele este compus, theos şi dorou – „dar” (Cristian Ionescu,
28
Dicționar de onomastică, Editura Elion, 2004, pag, 378). Numele Theodor a intrat în calendarul
creştin la români, dar şi la slavi. În documentele moldoveneşti dinaintea şi în timpul lui Ștefan
cel Mare este atestată prima formă veche Hodor, în realitate forma Theodor la ucraineni până în
secolul XIV, formă înlocuită de Fedor. Ruşii au avut tot forma Fedor de la care a apărut
hipocoristicul Fedea. Hipocorite s-au format şi la ucraineni, Fedor, şi la români Fedorel. Ȋn
documentele emise de cancelaria Moldovei, în secolul al XV-lea apar mai multe derivate: Fedor,
Fetea, Fedca, Fedeea, Feodor, Fedorel, Fetca, Feda, Fede, derivate care arată originea lor slavă,
dar şi românizarea unora.
Când a trăit Fede, strămoşul fedeştilor, nu ştim, sigur înainte de 1350, în perioada
prestatală. El şi familia lui, s-au stabilit aici, găsind condiții bune de locuire, pe un teren care
oferise condiții şi pentru vechile aşezări, înainte şi după Christos. În spatele satului, în părțile de
nord şi de vest, aşezarea este apărată de un deal împădurit, porțiuni din pădure păstrându-se şi în
prezent. Urmaşii lui Fede şi-au ridicat locuințe pe pantele însorite ale dealului, cu fața la apus şi
sud. Din mijlocul satului porneşte pârâul Fedeştilor, având curgere spre sud şi după ce trece prin
satul Horga se varsă în Mihoanea. Pânza freatică, deşi satul este pe deal, este aproape de
suprafață, localnicii având apă potabilă suficientă. În jurul satului sunt terenuri fertile, bune
pentru cultura plantelor. Pantele însorite ofer condiții bune pentru cultura viței de vie, pe
vremuri soiuri autohtone, lucrătoare şi nelucrătoare, dar şi pentru pomi fructiferi. Condiții pentru
mori de apă nu sunt, localnicii ridicând mori de vânt pe dealuri în vremurile trecute.
După 1489 în Fedeşti au locuit două grupuri de proprietari, un grup format din urmaşii
lui Fede şi Droc, şi un grup format din urmaşi ai lui Mihu Ciocan. Toți au stăpânit moşia satului
în calitate de răzeşi, fiind coproprietari. Nu putem stabili pe câți bătrâni a mers satul în actualul
stadiu al cercetărilor, probabil au fost cel puțin trei: doi bătrâni ai familiei Ciumalea, Ivan şi
Toader, şi un bătrân al lui Mihu Ciocan. Răzeşii, pe bătrâni, au fost proprietarii satului până la
mijlocul secolului al XVII-lea. După 1650, unii răzeşi şi-au vândut părțile, beneficiară fiind
familia Costache, familie de mari boieri originară din satul Epureni. Principalul cumpărător a
fost Gavriliță Costache (1618-1687, după Elena Monu, în Costăcheştii. Istoria unei familii).
Gavriliță Costache, deşi era mare vornic al Ţării de jos, nu avea drept de cumpărare în satul
Fedeşti, dar soluții pentru a eluda legile nescrise sau scrise s-au găsit întotdeauna. În 1674
Gavriliță a primit danie o jumătate de bătrân din Fedeşti de la Iordache şi Mereuță, ginerele lui
Iosup din Horgeşti (Gheorghe Ghibănescu – Cuzeştii, Iaşi 1912, p. CXLV). După primirea
daniei, Gavriliță şi urmaşii lui au obținut calitate de răzeş în sat şi dreptul de protimisis, drept de
care s-a făcut uz în continuare, astfel că în secolele următoare urmaşii lui stăpâneau cea mai
mare parte a satului.
Natalia Ciobanu, învățătoare la şcoala din Fedeşti, a pregătit pentru obținerea gradului
întâi didactic o monografie a satului la 1942. În monografia rămasă în manuscris a menționat un
alt bătrân, Toderaşcu. Din acest bătrân au curs alți răzeşi: Constantin zăt Sandu Tomaiu, Ioniță
fiu, Dumitrul Cioban, Ioan brat lui Gavril Toma, Constantin Toderachi, Gavril Crangă zăt
Ciocârlan, ipodiiacon Ciocârlan, Dumitru Ciobanu.
Marii proprietari au fost însă alții. Înainte de 1687, Gavriliță Costachi şi-a făcut
29
testamentul. La acea dată Ilinca, era măritată şi înzestrată, şi din această cauză prin testament nu
a mai primit nimic, dar se menționează că „i-am dat mai mult decât s-ar veni acestora feciori ai
mei” (preotul Ioan Antonovici, Mânăstirea Floreşti din plasa Simila, județul Tutova, Bucureşti,
1916, p. 121). Ilinca a fost căsătorită cu Constantin Lambrino şi a primit ca zestre de la tatăl ei
proprietățile pe care le avea în mai multe sate: Banca, Fedeşti, Ghermăneşti, etc.
Familia Lambrino era nouă în Moldova, venită din sudul Dunării, dar prin această
căsătorie a intrat în rândurile boierimii moldoveneşti şi a avut acces şi la funcții. Reprezentantul
cel mai cunoscut în zonă a fost Iordache Lambrino de la Banca, cumnatul lui Alexandru Ioan
Cuza. Descrierea făcută neamului Lambrino de C. Sion este scurtă şi cu greşeli, autorul
nescăpând prilejul, şi în acest caz, de a-şi manifesta ura împotriva grecilor. „Grec, de vreo 90 de
ani venit, după ce s-au corcit în Ţara Românească, s-au însurat aice un Iordachi Lambrino, care
luând moşie de zestre, s-au împământenit, s-au boierit, dar la ranguri mari s-au ridicat de la
Scârlat Vodă Calimachi” (C. Sion, Arhondologia Moldovei, editura Minerva, Buc., 1973, p.
147). Familia Lambrino era mai veche în Moldova, deşi veniți din sudul Dunării, iar cel care s-a
căsătorit a fost Constantin Lambrino cu Ilinca, fiica lui Gavriliță Costache. În anul 1772,
proprietar la Fedeşti era clucerul Iordachi Lambrino, un urmaş al lui Constantin Lambrino.
Situația satului ne este prezentată de cele două catagrafii făcute de ruşi în timpul ocupației
Moldovei, în 1772 şi 1774. La primul recensământ, în 1772, în Fedeşti erau 26 liudi, 2 case
pustii, 8 țigani, 2 slujitori scutiți de bir de către Iordachi Lambrino (Sovetov, Moldova în epoca
feudalismului, Chişinău, p. 81). La recensământul din1774 satul Fedeşti a fost cuplat cu Horga.
Ambele sate aveau: 1 ruptaşi, 2 popi, 3 slugi, 1 văduvă, , 2 nevolnici, 10 țigani boiereşti, 33
birnici. Proprietar în Fedeşti era tot Iordachi Lambrino (ibidem, p. 24).
Condica liuzilor din 1803 ne prezintă satul Fedeşti cu 27 liuzi care plăteau birul la sfert
83 lei şi pe tot anul 332 lei. Avea 4 locuitori fără bir scutiți de proprietar, Constantin Lambrino
(Theodor Codreanu, Uricariul, vol. VIII, p. 247). În condica Vistiernicii Moldovei din 1816
apare ca proprietar - Ioniță Lambrino. Locuitori birnici erau 22, care plăteau 50 lei sfertul. Scutiți
de bir, de proprietar, erau 3.
În secolul al XIX-lea satul a continuat să aibă proprietari reprezentativi ai familiei
Lambrino.
Ioniță Lambrino s-a născut în 1784 și a decedat în 14 mai 1859 și a obținut funcția de
ban. A fost căsătorit în 1820 cu Catrina fiica lui Sandu Krupenski și Smaranda Manu. Au avut
mai mulți urmași: Elena căsătorită cu Miclescu de la Popeni, Zamfira (1838-1898) căsătorită cu
Nicolae Juvară, Scarlat proprietar la Găgești, născut în 1826 și decedat în 1880, căsătorit cu
Smaranda, fiica lui Iordache Grigoriade Romalo și Mariei Rosetti Solescu și aga Nicolae (1820-
1867). Nicolae fiul lui Ioniță Lambrino s-a căsătorit cu Zoe ( decedată în 1883), fiica lui Teodor
Aslan și Elena Hurmuzachi.
După moartea lui Ioniță Lambrino, moşia Fedești a fost administrată de fiul său Scarlat,
fratele lui, Nicolae, murind la șase ani după decesul tatălui. Soția sa Zoe era stabilită în Iași,
unde locuia și Iacob Șovr, creditorul familiei. Zoe a supraviețuit soțului și s-a recăsătorit cu
Cristescu, dar a reprezentat în continuare interesele copiilor rezultați din căsătoria cu Nicolae
30
Lambrino. Succesiunea lui Ioniță Lambrino a generat conflicte între frați și nemulțumiri din
partea creditorului Iacob Șovr, conflicte care au dus la un proces desfășurat la Tribunalul Tutova
în 1874. În iunie 1874, avocatul Gr. I. Mititelu din Iași, procurator al bancherului Iacob Șovr a
cerut împărțirea moșiei Fedești a răposatului Ioniță Lambrino între succesori: Zamfira Juvară,
Elena Miclescu, Scarlat Lambrino, și casa răposatului Nicu Lambrino reprezentată de Zoe
Cristescu care apăra interesele minorilor. Nemulțumirea tuturor pornea de la atitudine lui Scarlat
care luase în stăpânire o mare parte din moșia Fedești-Lahova, „sub numele de legitimă ieșire în
indiviziune”. Zamfira Juvară l-a angajat ca avocat pe Lascăr Costin, proprietar pe o mare parte
pe moșia Banca, cunoscător al litigiilor de proprietate din zonă. Acesta adresându-se
președintelui Tribunalului Tutova cu cuvintele: „După moartea banului Ioniță Lambrino, domnul
Scarlat Lambrino, fratele clientei mele, Zamfirița Juvară, în mod neregulat și ilegal și contrar
dispozițiilor testamentare ale defunctului său părinte Ioniță Lambrino s-au deosebit din trupul
moșiei Fedești și Lahova din județul Tutova o însemnată parte de pământ sub numele de
legitimă ieșire în indiviziune.” Avocatul Lascăr Costin, cerea și despăgubiri de la Scarlat
Lambrino, deoarece ”prin această faptă domnul Scarlat și-a creat avantaje personale în
detrimentul celorlalți succesori cu drepturi egale în averea succesorală, căci din momentul morții
tutorelui și până astăzi s-a folosit exclusiv de veniturile și fructele acestui pământ pe care îl
stăpânește în întindere mai mare decât pretinsa sa legitimă, pe când ceilalți succesori nu au
perceput un ban din această succesiune.”
În consecință avocatul cerea aducerea în masa succesorală a porțiunii de pământ pe care
și-a însușit-o acesta, despăgubiri de 2000 galbeni pentru exploatarea pământului și de 1500
galbeni valoarea pădurii desființate, dar și plata cheltuielilor de judecată.
Doamna Zoe Cristescu, fosta soție a lui Nicolae Lambrino, a avut ca avocat pe
Constantin Cristodulo Cerchez din Iași care se adresa Tribunalului în calitate de procurator „în
interesul fiilor minori ai clientei mele, ca reprezentant al defunctului lor părinte.” Poziția
doamnei Zoe Cristescu era aceeași cu a doamnei Zamfira Juvară „în privința tuturor capetelor de
cerere”.
Tribunalul a chemat la masa succesorală, în 7 august 1874, pe Zoe Lambrino, acum
Cristescu, Scarlat Lambrino, Elena Miclescu, Zamfira Juvară, și Iacob Șovr. Scarlat Lambrino
atunci avea domiciliul în Fedești, deși el avea moșie și la Găgești, Zamfirița Juvară la Popeni,
iar Elena Miclescu în comuna Miclești. În 29 august 1875, Tribunalul Tutova a respins
reclamațiile făcute de: Zamfirița Juvară, Zoe Cristescu și Iacob Șovr ca nesusținute.(6) Frații
trebuiau să moștenească din moșia Fedești în conformitate cu dispozițiile tatălui. Scarlat
Lambrino nu era obligat să plătească despăgubiri. Probabil, conflictul s-a declanșat mai mult din
dorința bancherului Iacob Șovr de a-și recupera creditele. Totuși, au continuat frământările
moștenitorilor moșiei Fedești, una din cauze fiind, credem, păcatele boierești ale timpului,
păcate care ipotecau moșiile cu sume care le duceau la faliment.
La începutul secolului al XX-lea, proprietar la Fedești era Alfred Juvară, avocat de
anvergură și profesor universitar. A fost fiul lui Nicu D. Juvară și Zamfirița Lambrino. Cei doi
31
au mai avut urmași: Alice, căsătorită cu inginerul Anton Chiricuță, Dumitru Henri căsătorit cu
Maria Perticari și Caterina căsătorită cu Iuliu Zane.
Moșia Fedești – Lahova devenită proprietate a lui Alfred Juvară avea o întindere de 1107
hectare, 8 ari și 66 m² pădure mică (tufăriș), 2 hectare vie lucrătoare, restul pământ arabil. Moșia
avea ca vecini: răzeșii din Jigălia și Rășcani la răsărit, moșia Banca a lui Lascăr Costin, clăcașii
din Fedești, clăcașii din Banca și moșia Zorleni la apus, cu moșia Șuletea lui Nicu Juvară la sud,
cu moșia Ghermănești a lui Grigore Baroncea și clăcașii din Ghermănești la nord. Acareturile
erau puține și simple: casă de locuit acoperită cu tablă, din vălătuci, având două încăperi și un
antreu, altă casă pentru bucătărie și sufragerie, tot din vălătuci, acoperită cu tablă, casă de locuit
pentru vechie cu două încăperi, construită din cărămidă și acoperită cu tablă, un hambar cu un
singur ochi construcție din dulapi și scânduri. Moșia și acareturile erau proprietatea lui Alfred
Juvară prin moștenire, dar adjudecată printr-un partaj din 1902.
În Monitorul Oficial din 24 februarie 1908, Tribunalul Tutova, prin hotărârea din 18
februarie 1908, pentru datorii, a scos moșia Fedești – Lahova la licitație. Prețul moșiei a fost
fixat la 220.000 lei, sumă de la care începeau strigările, deși datoriile lui Alfred erau mult mai
mari. Vânzarea și adjudecarea trebuiau să se facă în pretoriul tribunalului, în ziua de 29 mai
1908, orele 11. Vânzarea s-a amânat, probabil între timp au apărut și alți creditori sau pretenții
noi ale celor care deja ceruseră daune. În Monitorul Oficial din iulie 1908 a apărut hotărârea
Tribunalului Tutova din 23 iulie 1908 care fixa o nouă licitație pentru ziua de 4 septembrie 1908,
orele 11 dimineața.(7) Moșia a ajuns în proprietatea doamnei Alice Chiricuță, sora lui Alfred
Juvară în 1914. Noul proprietar și-a pierdut cea mai mare parte din moșie după primul război
mondial, ca rezultat al reformei agrare în conformitate cu Decretul Lege 3697/918.
În 12 ianuarie 1918, Mihai Corciovă, judecător al Ocolului Bârlad și Alexandru Irimia,
delegat al sătenilor comunei Banca, au determinat suprafața moșiei proprietate a doamnei Alice
Chiricuță, în vederea exproprierii pentru utilitate publică. S-a constatat că suprafața totală era de
1117 ha 5986 m², din care doamna Alice Chiricuță eludând legea, vânduse obștii locuitorilor din
Fedești și Șuletea suprafața de 344 ha în 1918, după apariția Decretului Lege 3697/918. S-a
hotărât ca exproprierea să se facă la întreaga suprafață, din care se scoteau numai 3 ha și 27 ari,
conacul, ograda și livada. După aplicarea scării de expropriere, proprietarul rămânea cu 290 ha și
30 ari, pe suprafața de 824 ha urmând să se împroprietărească clăcașii.
Doamna Alice Chiricuță a făcut contestație dorind să salveze o suprafață mai mare de la
expropriere. A încercat să demonstreze că trupurile Fedești și Lahova formează două moșii
diferite, despărțite de o râpă și în acest caz scara de expropriere trebuia aplicată la două suprafețe
nu la una. A mai încercat să salveze o suprafață de 100 ha care era însămânțată cu grâu. Prin
procesul verbal din 22 ianuarie 1919, Comisia formată din Constantin Dornescu, judecător
Tutova, Teodor Ioan, Gh. Dimopol delegați ai proprietarilor, D. Codreanu și C. Brăescu, delegați
ai sătenilor, A. Dumitrescu consilier de la Casa Centrală de Cooperație și Împroprietăriri - a
hotărât suprafața totală expusă exproprierii de 1104 ha. Din suprafața de 1117 ha 5896m² se
scoteau 3 ha 3286 m² curtea, 3 ha 3700m² grădina, 2 ha 38 m² stufăriș, 3 ha 79 m² râpa Văduței
și se expropriau 814 ha 48 ari. Partea care rămânea proprietarului avea ca vecini la sud moșia
32
Șuletea, la apus moșiile Banca și Zorleni, la răsărit râpa Văduțului și satul Fedești, la nord
moșia Ghermănești.
Proprietarul trebuia să deschidă un drum, lat de 60 m, din Cotul Ghermăneștilor, pentru
vite spre Lahova. În satul Fedești erau 140 capi de familie. Moșia era ipotecată cu 333.000 lei la
Creditul Rural și 210.000 lei la Alfred Juvară, ipotecă din 7 decembrie 1918. Consiliul Superior
Agricol a clasificat calitatea solului în regiunea I. Clasificarea era foarte importantă pentru
stabilirea prețului ce trebuiau să-l plătească clăcașii la împroprietărire. Asupra prețului s-au
purtat discuții în 28 aprilie 1919. În 1918 doamna Chiricuță vânduse locuitorilor din Șuletea 200
hectare cu 2.200 lei falcea (1.550 lei ha) și 140 hectare obștii Fedești cu 2.000 lei falcea ( 1.400
lei ha). Între 1912 – 1917 s-a arendat anual cu 75 lei falcea. Principalul arendaș a fost Anastase
Caloi, tatăl doamnei Margareta, soția lui Ernest Juvară. Trupul Lahova (Laova) avea 281 ha,
teren accidentat, defrișat de curând. Lanul dintre Dealul Morilor și Râpa Văduțul avea 110 ha,
din care 75 pe platou pentru culturi și 35 ha pe coastă. Clinul dintre hotarul Ghermănești și
Drumul lanţului avea 75 ha din care 10 ha în pantă, nisipos și sărac în humus, iar 66 ha defrișate
de 4 ani, semănat cu grâu. Hotarul de trecere la Lahova avea 4 ha și 28 ari. Lotizarea pentru
împroprietărirea clăcașilor a durat câțiva ani și din această cauză unii locuitori erau nerăbdători,
iar Dumitru Ciobanu în 1921 a întrat cu forța pe un teren și a arat 3 ha (deși el avea în
proprietate 15 ha). Comisia a fost obligată să fixeze și prețul arendei până la lotizare.
Pentru anii 1919 – 1920 s-au arendat 471 ha 28 ari, din care 200 ha în Lahova cu 56 lei
ha, 80 ha în Dealul Nucului cu 56 lei, 39,20 ha izlaz cu 34 lei, 81 ha cu 40 lei ,41 ha cu 56 lei, 30
ha cu 40 lei. Comisia a mai propus ca despăgubire proprietarului cu 2.000 lei hectarul pentru
pământul de calitatea I și 1.000 lei hectarul pentru pământul de coastă și imaș. Proprietarul
moșiei, doamna Alice Chiricuță, avea în sat: casă de locuit cu atenanse, un coșar de 8 vagoane
pentru porumb, un hambar de 15 vagoane pentru grâu, altul de 6 vagoane, altul de 10 vagoane,
un chiler, ocol de vite, ocol de porci, stână de oi, vite: 20 boi, 5 vaci cu viței, 2 juninci, 2
mânzați, 2 gonitoare, 2 cai, un măgar, 3 scroafe, un vier, 300 oi. Pentru aceste animale
proprietarul a mai obținut dreptul de a păstra în plus o suprafață de 43 hectare. Pentru lucrările
agricole conacul dispunea de 10 pluguri cu o brazdă, 3 pluguri cu 2 brazde, 2 mașini de treierat,
o mașină de cosit, 2 mașini de semănat, 2 mașini rotative, 4 tăvălugi, 3 rarițe, o vânturătoare, 8
boroane, 4 grape, 6 cară.
Atunci satele Ghermănești, Fedești, Banca formau comuna Banca și din această cauză
Comisia de împroprietărire a tratat exproprierea ca un întreg pentru toată comuna. Pentru clăcașii
din aceste sate s-a hotărât exproprierea a 217,50 ha din moșia lui Th. V. Ioan de la Banca, 670,37
ha din moșia lui Grigore Baroncea de la Ghermănești, 1.162,80 ha din moșia Zorleni și 471,28
ha din moșia Fedești. Din întreaga comună au fost împroprietăriți 436 clăcași, din care 107 erau
din Fedești. În satul Fedești au fost mobilizați pentru perioada 1916-1919, un număr de 107
soldați. Mai trebuiau împroprietăriți: 16 locuitori fără pământ, 4 invalizi, 11 văduve cu copii, 2
orfani (Andrei Vânătoru și Ion Croitoru). Invalizi erau: Iordache Secăreanu, Alexandru
Vânătoru, Constantin Apostu, Ion C. Ciobanu. Au fost excluși de la împroprietărire 8 locuitori
din diferite motive. În plus trebuia constituit izlazul comunal și acordate locuri de casă. În total
33
locuitorii din Fedești au primit 497 ha, dar mulți din ei s-au constituit în obști și au mai cumpărat
pământ.
Clăcașii din Fedești au mai obținut în final, pământ din moșiile Zorleni și Ghermănești
(toți locuitorii comunei au avut pentru împroprietărire suprafața de 2.521,95 ha). Din moșia
Fedești, din suprafața totală expropriată de 471,28 ha, arabil era numai 398 ha, restul: 40 ha au
fost pentru izlaz, 4 ha lot pentru școală, 1 ha pentru cimitir, 20,28 ha drumurile, 8 ha pentru
mărirea vetrei satului (suprafață care s-a mărit apoi la 10 ha).
Pentru izlaz s-a păstrat terenul de la locul Recea, pentru școală în lanul Corboasa, pentru
cimitirul uman pe Dealul Morilor ( 0,5 ha). Suprafața de 8 ha pentru mărirea vetrei satului a fost
delimitată pe Dealul Morilor. Pentru locuri de casă s-au dat 1800 m² cu 2 lei un m² și 120 lei
cheltuieli de măsurătoare, în total 3.720 lei. Au primit locuri de casă: Ștefan A. Gavriloaie, Alexe
P. Apostol, Ioan Maftei, Vasile Dimitriu, M. Ciocârlan, Iorgu Toader, Gh. D. Mangu, Toma
Buhuș, Constantin Bulgaru, Ioan V. Moisă, Ruxanda Gh. Ciobanu, Gh. Irimia, Gr. Diaconu,
Ghiță Roșca, Ștefan V. Apostu, Gavrilă Ciocârlan, Dumitru Gh. Orman, Ioan Gh. Creangă,
Costache Toader, Stefan P. Apostu, Constantin C. Olaru, Mitrică Surugiu, Const. Șt. Rotaru,
Enache Surugiu, Răducu Irimia, Dumitru C. Toader, Ion I. Roșca, Ioniță P. Orman, Petre I.
Săcăreanu, Matei Irimia, N. Z. Roșca, Iordache Săcăreanu, Gh. Gavrilă Apostu, orfanul lui
Constantin Pricop, Mitriță I. Creangă, Petru Creangă, Grigoraș Rotaru, Toader Moise, Ilie
Croitoru.
În 9 septembrie 1922, locuitorii satului au cerut suplimentarea terenului pentru locuri de
casă cu 2 ha, adică 10 locuri pentru: Ion Râncenu, Panainte Creangă, Scarlat Butuc, Anton
Irimia, Constantin Pavel, Toader Tremurici. Pentru izlaz s-a semnat un contract între Primăria
comunei Fedești, reprezentată de Ioan C. Moise, și locuitori. S-a alcătuit un tabel cu toți capii de
familie și numărul de vite avut în acel moment și s-au prezentat condițiile de pășunat din
Chicirea și Corboasa. Pășunatul trebuia să se facă de la 1 mai 1929 până la 1 noiembrie 1929.
Prețul pășunatului a fost stabilit de serviciul agricol județean și aprobat de Ministerul
Agriculturii și Domeniilor, adică 372 lei pentru fiecare vită mare și 186 lei pentru fiecare vită
mică, bani ce trebuiau plătiți în două rate egale, una la 15 aprilie și alta la 1 iulie. Cu banii
încasați trebuiau aduse îmbunătățiri la pășune: însămânțări cu iarbă, culturi ale plantelor
furajere, curățarea terenului de spini, plantații în terenurile degradate, construcții de fântâni și
adăpătoare, plata paznicilor.
Se pare că reforma agrară, decretată în 1918, a scăpat marii proprietari de la faliment,
majoritatea având moșiile ipotecate cu sume imense. Datorită reformei agrare scăpau de datorii,
care treceau asupra noilor proprietari, și obțineau și mari sume de bani. Rămâneau însă cu o
parte din pământ. Și doamna Alice Chiricuță a mai rămas cu 300 ha, suprafață pe care o va
pierde la următoarea reformă agrară efectuată după al doilea război mondial. Foștii clăcași erau
interesați, după 1921, în obținerea unor suprafețe cât mai mari de pământ, terenuri pentru locuri
de casă, dar și constituirea unor islazuri comunale. În multe sate, locuitorii s-au organizat în obști
de cumpărare, pentru a-şi mări suprafețele obținute prin împroprietărire, cumpărând pământul
pus în vânzare, pământul rămas după expropriere, de vechii proprietari. Am văzut că țăranii din
34
Fedești cumpără pământ de la Alice Chiricuță, în primele luni ale anului 1919. Țăranii din
Fedești au cumpărat pământ în anii următori și din fosta moșie Ghermănești a lui Grigore
Baroncea. Acesta, partea rămasă după expropriere o vânduse unui grup de cumpărători: Gh.
Tașcă, Iorgu Radu, Dumitru Fărcășanu. Scopul cumpărătorilor a fost revânzarea pământului. În
1922, Grigore Baroncea a vândut celor trei suprafața rămasă de la expropriere, cu 4.000 lei ha.
De la aceștia în 1923, un grup de țărani din Fedești au cumpărat 30 ha cu prețul de 5.000 lei ha.
Suprafața de 30 ha s-a delimitat „în locul numit Pădurea Tânără începând măsurătoarea din
exproprierea Fedeștilor, din moșia Chiricuță și clăcașii din Ghermănești și mergând înspre
Ghermănești – Fântâna lui Bahrim până unde se vor împlini 30 ha”. În suprafața vândută intrau
și toate drumurile, ponoarele, lanurile necultivate, ce cădeau în partea unde se delimita această
suprafață. Cumpărătorii din Fedești erau: Ioan Gh. Ciobanu, Ștefan Mangu, Costică Roșca,
Panainte Creangă, Vasile Creangă, Constantin Bulgaru, Răducanu Ciobanu, Panainte Diaconu,
Vasile Dimitriu, Tănase Secăreanu, Gheorghe Ciobanu, Ilie Croitoru, Ion Roșca, Iordache
Diaconu, Enache Surugiu, Mitrea Surugiu, Iordache Croitoru, Iordache Secăreanu, Constantin
Olaru, Ioan Secăreanu, Neculai Apostu, Grigoraș Rotaru, Dumitrache Alex, Alexandru Irimia. S-
au plătit în momentul cumpărării 75.000 lei, adică 2.500 lei de ha, restul de 75.000 lei trebuiau
plătiți până în 1925. Tot în 1923, un grup de țărani din Fedești și Ghermănești au mai cumpărat
pământ de la Gh. Tașcă, din fosta moșie Grigore Baroncea, cu 9.100 lei ha. Printre cumpărători
au fost: Gh. Ciobanu, Vasile Dumitriu, Ion Ciobanu, Maria Tănase Secăreanu, Ileana Gh.
Secăreanu, Costică Roșca, Nicu Roșca, Constantin Bulgaru, Ileana H. Ciocârlan, Ștefan Mangu,
Vasile Creangă.(9)
Era o mare foame de pământ pentru toți clăcașii din Fedești. După împroprietărire și
cumpărări, țăranii din Fedești, în perioada interbelică, au fost mici proprietari. S-au ocupat cu
cultivarea plantelor și creşterea animalelor, dar viața lor a fost în continuare foarte grea,
deoarece productivitatea a fost mica, datorită lipsei de utilaje agricole mecanizate, îngrășăminte
etc. Nu au avut timp să le procure, deoarece în prima etapă au fost preocupați de plata datoriilor
și apoi a început al doilea război mondial. Viața a fost grea, dar s-a înregistrat o oarecare
prosperitate. Înainte de război, fedeștenii au găsit resursele necesare să ridice, în sat, o biserică
monumentală. După război suprafața de pământ aflată în proprietatea lor a crescut cu cele 300 ha
rămase în proprietatea doamnei Alice Chiricuță, nu pentru mult timp, deoarece a început
colectivizarea, dar acesta este un alt capitol.
*** Fedeștenii știu și au știut că strămoșii lor au fost clăcași. Este adevărat, dar nu au fost
întotdeauna. Primii locuitori au format o comunitatea care au stăpânit în devălmășie pământul.
Aceștia au fost urmașii lui Fedea. Trăiau după dreptul nescris, cunoscut cu numele de „ jax
Valahorum”, conduși de juzi și cnezi . După formarea statului medieval Moldova un jude local,
din familia, Droc a obținut de la domnul Moldovei dreptul de proprietate asupra satului. Urmașii
35
lui au stăpânit tot în devălmășie, dar au început vânzările pe părți. În 1489, a cumpărat jumătate
de sat Mihai Ciocan. Urmașii lui și ai lui Droc au fost coproprietari ai satului, adică răzeși. Până
la jumătatea secolului al VII-lea, fedeștenii au stăpânit satul, în calitate de coproprietari, pe
bătrâni în devălmășie. Prima lovitură răzeșii au primit-o în 1674 când Gavriliță Costache a
primit danie o jumătate din Fedești. Nu avea drept de protimisis și i-a găsit soluție de danie. Din
acel moment Gavrilițeștii și apoi Lambrineștii au avut drept de cumpărare, drept pe care l-au
folosit și aproape tot satul a intrat în proprietatea urmașilor, fedeștenii devenind clăcași.
Schiţă genealogică
Fede
1340
│
Droc
1370
│
Drocici
1400
│
Ivan Drocici
1430
│
Ivan Ciumalea 1460 Toader Ciumalea
│ │
Lazea Mihul 1489 Sima Ivan Mărie
Note
1.
Ion Glodariu – Relațiile comerciale ale Daciei cu lumea elenistică și romană, Cluj, 1974
Vasile Palade – ”Un nou centru de prelucrare a cornului de cerb în secolul al IV-lea”e.n. la Fedești, Carpica, IV, 1971
Ghenuță Coman – ” Statornicie, continuitate”, București, 1980
Marin Rotaru, Vasile Apostol, Gheorghe Gherghe – ”Locuința din feudalismul timpuriu de la Fedești, comuna Șuletea, județul Vaslui”, Elanul,nr.35,2005
Marin Rotaru, Gheorghe Gherghe – ”Ceramica slavă din feudalismul timpuriu în partea de sud – est a
județului Vaslui”, Est,nr.8, Vaslui, 2004.
- ”Cetatea de la Fedești”,Est, nr 6.
36
Marin Rotaru, Vasile Apostol – ”Sceptrul de piatră de la Fedești”, Elanul, nr.11
Marin Rotaru – ”Geto–dacii în Depresiunea Elanului”, Est, nr. 2
2.
C. Cihodaru, Radu Vulpe, R. Petre, Șt. Kiss – ”Cercetările arheologice de la Bârlălești și Șuletea, SC IV,
II, 1951
Marian Rotaru,Gheorghe Gherghe – ”Cetatea de la Fedești”, Est, nr. 6
3.
Marin Rotaru, Vasile Apostol, Gheorghe Gherghe, op. cit.
Marin Rotaru, Gheorghe Gherghe, op. cit.
4.
Ghenuță Coman – ”Statornicie, continuitate”, p. 234, 358, 368, 371, 372.
5.
Mihai Dimitrie Sturdza – În jurul genealogiei familiei Lambrino, în vol. In honorem Paul Cernavodeanu,
București1998, p 449 – 459.
6.
Informații privind succesiunea lui Ioniță Lambrino sunt preluate de la D.J.A.N. Vaslui, Fond nr. 689
7.
Monitorul Oficial, 260, duminică 24 februarie / 8 martie 1908
Monitorul Oficial, duminică 27 iulie / 9 august 1908
Monitorul oficial, nr.102, marți, 5 (18) august 1908
8.
D.J.A.N. Vaslui, fond nr. 689, Consiliatul agricol al județului Tutova, dosar 54/1919, dosar 2/1920, dosar
11/ 1921, dosar 9/1021, dosar 5/1926.
9.
Gheorghe Gherghe, Pricope Roxana – Vânzarea moșiei Ghermănești din comuna Banca, județul Tutova, în
Acta Moldaviae Meridionalis, nr. XXXI, vol.II, 2010
37
Mânăstiri. Biserici. Parohii.
Satul Fedeşti este aşezat pe culmea înaltă a Dealurilor Fălciului, în partea centrală din
cadrul Podişului Bârladului. Dealurile, delimitate la nord de pârâul Lohan şi la sud de pârâul
Bârzota, cu sute de ani în urmă erau acoperite de păduri, porţiuni destul de întinse menţinându-se
şi în prezent. Aceste păduri, în perioada prestatală au oferit condiţii optime pentru o viaţă
isihastră. Toponimia a mai păstrat câteva denumiri care mai amintesc de acele vremuri: Copacul
cu icoană la Băseşti (Viişoara), Dealul Biserica Veche la Ghermăneşti, Dealul lui Moise la
Jigălia, Valea Călugărească între Dodeşti şi Tămăşeni, Fântâna Călugărului, Valea Mânăstirii,
pădurea Mânăstirei pe Valea Bârzotei.
După întemeierea statului românesc al Moldovei, viaţa isihastră şi-a găsit un cadru
instituțional şi au apărut mânăstirile, cele mai vechi fiind atestate documentar pentru secolul al
XV-lea. Într-un document din 5 aprilie 1445 este menţionată mânăstirea lui Ciunca Stan pe
Valea Bârzotei (DRH, A. Moldova, vol. I, doc. 254). Peste 21 de ani, un document din 8
38
decembrie 1466 specifica disparitiv ci, …„ un loc din pustie pe Bârzota, anume unde a fost
mânăstire” (ibidem, vol. II, doc 142). Amintirea mânăstirii de acolo este menţionată de existenţa
satului Pochidia, numele vechi Popi, numit Pochidia după numele familiei Dia, proprietară a
satului la începutul secolului XIX-lea. Într-un document din 10 septembrie 1452, la Dumitra,
actualul pârâu Mihoanea, sunt atestate cinci mânăstiri în proprietatea lui Ignat Stolnic: „Şoldeştii,
la Dumitra, şi Cioriceştii, şi Bârlăleştii, şi Soltăneştii, şi Socii, cu mânăstiri”. Dintre acestea
numai mânăstirea de la Soci a avut o evoluţie îndelungată devenind mânăstirea de la Bursuci,
ctitorie a Costăcheştilor. Existenţa mânăstirilor sau a bisericilor în această zonă este demonstrată
de toponimele: Popeni pe Valea Elanului, Pochidia pe Valea Bârzotei, satul Popeni din
apropiere, astăzi parte a comunei Zorleni. Şi în satul Popeni s-a păstrat toponimul Valea
Mânăstirii. În apropiere, mai sus pe deal, în pădure, a existat schitul de la Ghireasca, care după
tradiţie a fost ctitorit la sfârşitul secolului al XV-lea de Mihu medelnicer. Mai aproape de
Fedeşti, pe Lahova, în secolul al XV-lea a existat mânăstirea lui Draghie.
Mânăstirea lui Draghie
A existat la aproximativ 1-1,5 km de satul Fedeşti, pe Lahova, care din vremuri mai noi a
făcut parte din moşia Fedeşti, şi unde în secolele XIV-XVI, satul cu numele Lahova, sat cu
mânăstire, a aparținut preotului Draghie. Cercetările nostre, în ultimii ani, au pus în evidenţă
existenţa ceramicii medieval, aproape de obârşia văii, pe partea stângă, unde panta văii este mai
domoală. Sus, pe dealul care desparte Valea Lahovei de Valea Băncii, credem că a existat
biserica mânăstirii, în vremurile trecute lăcaşurile ridicându-se pe înălţimi. Toponimul este de
origine slavă şi desemnează un loc pentru vânătoare. În slava veche au existat termenii: lovitva =
vânătoare, loviti = a vâna, lovişte = loc pentru vânat.
În 18 iunie 1444 (6952), Ştefan voievod şi Ilie voievod, domni ai ţării Moldovei, au emis
un document în favoarea lui Toader, popă din Bârlad, prin care acesta a primit întărirea pentru
câteva proprietăţi, foste ale fratelui său, „…moara fratelui său, a popei lui Draghie, ce iaste pe
Simila, unde a fost heleşteul bistricenilor, valea până unde cade Simila în Bârlad, şi, pe Lahova,
unde a fost mânăstire a fratelui său, a popei lui Draghie”.(DRH, A. Moldova, vol. III, dec.22).
Documentul menţionează că în momentul vânzării, această mânăstire nu mai exista. Dispariţia
acestui lăcaş de cult, credem că s-a produs în 1440, când a avut loc un atac al tătarilor. Acest atac
a fost menţionat de Grigore Ureche: „[…] la leatul 6948(1440) dichemvrii 12 zile, iarăşi au
intrat tătarii în Ţara de Jos, de au prădat şi au ars Vasluiul şi Bârladul” (Grigore Ureche,
Letopiseţul Ţării Moldovei, editura Minerva, Buc., 1978, p. 30).
A fost o mânăstire modestă, clădită la poalele pădurii, din lemn, material perisabil, care
nu a lăsat urme. Călugării care au scăpat, s-au refugiat în pădure, continuând o viaţă isihastră.
Acolo, mai târziu, înainte de 1600, a fost ridicată o nouă mânăstire, cunoscută cu numele de
Măgaru, astăzi Bujoreni.
39
Mânăstirea Măgaru
Astăzi se numeşte mânăstirea Bujorăni, fiind aşezată la obârşia văii Bujoreni, vale unde
până la începutul secolului al XIX-lea a existat satul Bujoreni. Tradiţia a păstrat o legendă, în trei
variante, despre începuturile acestei mânăstiri şi despre ctitorii ei, păstori ardeleni din Breţcu şi
un pădurar local. Adevăratul ctitor a fost Vasile Bujoreanu, înainte de 1600 proprietar al satului
Bujoreni, căsătorit cu Anghelina, fiica lui Cârstea Ghenovici, mare vornic al Ţării de jos. Fiica
lor, Tofana Bujoreanu, a fost căsătorită cu Costache de la Epureni, întemeietor al familiei
Costăcheştilor, familie cunoscută şi sub numele de Gavriliţăşti, după numele lui Gavriliţă, unul
dintre urmaşii lor. Ambele familii, Ghenovici şi Costache au fost ctitore ale unor lăcaşe de cult
din această parte a Moldovei: M. Floreni, M. Bursuci, M. Grăjdeni.
Vasile Bujoreanu, înrudit cu ambele familii, şi-a făcut şi el datoria de ctitor ridicând
mânăstirea din fundul văii Bujoreni, loc aflat în proprietatea sa, mânăstirea numită Măgaru.
Biserica e fost refăcută în 1780 de Gavril Conachi, din lemn, apoi de călugărul Ioanichie în 1840
din zid. După anul 2000, actualii călugări au modificat biserica, dându-i un stil bucovinean, o
greşeală deoarece trebuia păstrat stilul arhitectonic al Moldovei de mijloc.
Influenţa acestui lăcaş de cult asupra creştinilor din zonă a fost deosebită. Locuitorii
satelor din jur, şi în perioada comunistă vizitau poiana mânăstirii, atraşi de sacralitatea locului,
dar şi în scopuri turistice. În prezent, poiana devine neîncăpătoare în noaptea „Învierii
Domnului”, la sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii şi la „Adormirea Maicii Domnului”, hramul
mânăstirii. Mulţi dintre ei sunt din Fedeşti, sat aşezat la aproximativ 3 km.
40
* * *
Informaţii suplimentare despre Mânăstirea Bujoreni (Măgaru) se găsesc în cartea
publicată de Gheorghe Gherghe, Sidonia-Elena Diaconu, „Mânăstirea Bujoreni (Măgaru) din
judeţul Vaslui”.
41
Parohia Fedeşti
Satul Fedeşti este foarte vechi, atestat fiind documentar, dar mai ales arheologic.
Strămoşii fedeştenilor de astăzi au locuit satul din perioada prestatală, alte comunităţi din jur cu
foarte mult timp înainte, Fedeştiul fiind o vatră multimilenară. Comunităţile care au trăit aici au
avut propriile credinţe religioase, chiar creştinismul este milenar pe aceste meleaguri. Se spune
că românii s-au născut creştini, o afirmaţie care sintetizează o realitate axiomatică.
Pentru poporul român, două legi ale împăraţilor romani, au avut impact decisiv asupra
destinului etnic. Prima a fost legea lui Caracala prin care toţi locuitorii Imperiului roman au
devenit cetăţeni romani. A doua lege a fost Edictul din Milano al împăratului Constantin, prin
care creştinismul a devenit o credinţă legală şi apoi religie de stat. Aceste legi au fost emise în
secolele III-IV, secole decisive pentru formarea poporului român şi a limbiii române. A urmat o
perioadă îndelungată, aproximativ o mie de ani, pentru români, bătuţi de toate valurile
migratoare, până la formarea statului. Erau creştini şi au rămas creştini, chiar dacă valurile erau
42
păgâne. Instabilitatea politică nu a afectat credinţa lor, chiar dacă lăcaşurile de cult erau
sărăcăcioase, improvizate, adaptate la nevoile unor grupuri restrânse. Şi-au construit bisericuţe
din lut, lemn, acoperite cu paie, stuf, şindrilă, asemănătoare cu propriile locuinţe, dar care
reprezentau locul sacru al comunităţii, legătura lor cu Dumnezeu. Nu cunoaştem cele mai vechi
lăcaşuri de cult ale fedeştenilor, dar ele au existat mereu, deşi suntem convinşi că au beneficiat şi
de serviciile altor biserici din preajmă, sigur de ale bisericii lui Draghie de pe Lahova şi biserica
din Şuletea sau de îndemnurile călugărilor care duceau o viaţă isihastră în pădurile din jur.
Descoperirile arheologice au pus în evidenţă în zonă semne creştine încă din secolul IV,
adică în perioada conlocuirii cu vizigoţii, păgâni la început, cei care l-au martirizat pe Sava de la
Buzău în 372, creştini apoi după învăţătura lui Arie. Martiriul lui Sava de la Buzău atestă
existenţa şi documentară a creştinilor în zona noastră, la români, pentru secolul al IV-lea.
Cercetările arheologice în zona Fedeşti au pus în evidenţă obiecte de cult, semne creştine
şi chiar o biserică, la Fedeşti, pentru secolele X-XI.
La Horga – Şcoală, s-a descoperit un vas lucrat cu mâna, din secolul VI, pe care s-au
incizat înainte de ardere patru cruci (Ghenuţă Coman, „Statornicie. Continuitate”, Bucureşti,
1980, p. 131, vezi şi fig. 147). La Epureni, pe fundalul unor vase din secolul XI sunt ştampilate
diferite forme de cruci (Dan Gh. Teodor, „Creştinismul la est de Carpaţi de la origini până în
secolul al XIV-lea”, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1991, p. 140). Pe unele fusaiole de
la Şuletea apare semnul crucii (Costache Buzdugan, Marin Rotaru, „Antichităţile Elanului”,
Vaslui, 1997, fig.32/4). În aşezările din preajmă au fost descoperite cruciuliţe de purtat la gât din
piatră, os sau bronz, la Dodeşti, Murgeni, Şuletea, Giurcani, din perioada secolelor VI-VII şi X-
XI (Marin Rotaru, „Paleocreştinism şi creştinism pe valea Elanului, în Elanul, nr. 6, noiembrie
2000, fig.12). La Şuletea şi Fedeşti au fost descoperite cruciuliţe de bronz şi engolpioane din sec.
VIII-XI (Mircea Mamalaucă, „Două milenii de creştinism”, Bucureşti, 2000, p. 39, fig. 55,
p.150, fig.95, 111). Pe multe obiecte din zonă apar semne creştine, dar şi inscripţii: pomul vieţii,
peştele, porumbelul, începând cu secolul VI (C. Buzdugan, M. Rotaru, op.cit. p.31-39, p.87
(fig.29), p.88 (fig. 30), pag. 89 (fig.31), p.90 (fig. 32), p. 91 (fig.33).
Pentru secolele X-XI, în zona Fedeştilor, cea mai importantă descoperire privind
creştinismului din perioada prestatală a fost cea de la Şuletea, în punctul „Şipot”, unde în 1993, a
fost pusă în evidenţă o biserică-bordei. Era o bisericuţă modestă pentru o comunitate restrânsă,
dar care satisface nevoia de spiritualitate a localnicilor. Nu era cu nimic deosebită de o locuinţă
din acea perioadă, ridicată din lut şi acoperită cu paie sau stuf. În acest context, au fost
descoperite numeroase urme paleocreştine: un disc de gresie cu o cruce de Malta sculptată în
relief, pe malul stâng al pârâului Şipot, o gresie plată cu incizii creştine şi simboluri, peştele pe
dreapta pârâului, dar şi o piatră paralelipipedică cu incizii simbolice: palmier, ancora. În
apropiere, în vie, o cruce dintr-un os rotund şi o cruce monogramatică înscrisă într-un cerc,
sculptată în relief. În bordeiul care a îndeplinit rolul de biserică au fost descoperite mai multe
obiecte cu caracter creştin şi simboluri creştine, inscripţii, monograma lui Hristos (Chrismanul).
(Costachi Buzdugan, Marin Rotaru, „Antichităţile Elanului”, Vaslui, 1997, p. 31-39, 87-91).
Actualul sat Fedeşti, chiar dacă este atestat documentar la 1489, prin proprietarii şi
43
locuitorii lui a existat încă din perioada prestatală. O comunitate atât de veche trebuie să fi avut şi
un lăcaş de cult. Nu cunoaştem primele ctitorii. A găsit un chestionar completat de preotul
Gheorghe Arsene în 1947 cu date privind Parohia Ghermăneşti, care ne furnizează informaţii şi
despre biserica din Fedeşti, multă vreme filială. Informaţiile preotului erau din sinodicul
bisericii. Din aceste informaţii, biserica Fedeşti are hramul „Naşterea Maicii Domnului” a fost
clădită din nou în 1630, sfinţită în 1654, reclădită în 1804, reparată radical în 1894. Ctitorii au
fost: Constantin, Ioan şi Ecaterina. Ctitorii mai noi au fost: Constantin, Elena şi Ioan Lambrino.
Biserica veche
Nu ştim ce informaţii a avut preotul Gh. Arsene, dar expresia „a fost clădită din nou în
1630, sfinţită în 1654” demonstrează vechimea acestui lăcaş de cult la Fedeşti, dar şi faptul că a
fost o biserică mai veche. Rezultă că urmaşii lui Droc şi apoi ai lui Ciocan au avut propria lor
biserică răzeşească. Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, proprietari în Fedeşti , răzeşi cu
vechii stăpânitori, au fost şi neamurile Costache, Lambrino. Aceştia trebuiau să aibă o biserică în
satul pe care îl stăpâneau în cea mai mare parte. Biserica a avut hramul Adormirea Maicii
Domnului, identic cu al bisericii din Ghermăneşti, aceasta din urmă până în 1920, când a ales
hramul Cuvioasa Paraschiva, cauza fiind faptul că ambele au format vreme îndelungată o
singură parohie, serviciul religios al celor două sate fiind perturbat. Preotul Arsene l-a considerat
44
ctitor al bisericii din Ghermăneşti pe Constantin Lambrino şi soţia sa, Elena, ambii proprietari şi
la Fedeşti, dar şi pe Constantin Mavrocordat. Se poate ca Lambrino să se fi numărat şi printre
ctitorii bisericii din Ghermăneşti, deşi nu primul, activitatea sa rezumându-se la reparaţii şi dotări
cu obiecte de cult. Tot după preotul Arsene, biserica din Fedeşti în 1804 a fost reclădită, iar în
1891 reparată radical. Pentru ultima reparaţie apar ca ctitori Constantin, Ioan Lambrino (decedat
în 1904) şi Elena.
La începutul secolului al XIX-lea marea proprietate a aparţinut familiei Lambrino, iar la
sfârşitul secolului familiei Djuvară. Această biserică (biserica veche) a fost funcţională până la
sfârşitul celui de-al doilea război mondial, după care a îndeplinit rol de capelă a cimitirului până
în 2010, când a fost demolată. Construită din lemn, a fost o biserică modestă, dar care sute de ani
a fost centrul spiritual al satului. Starea avansată de degradare nu-l considerăm un criteriu
suficient pentru demolare. Martor al vremurilor trecute, trebuia consolidată şi păstrată. Avea o
catapeteasmă veche, dar cu o bună pictură, cărţi vechi de cult, icoane donate de credincioşi, cu
pomelnice ale donatorilor, pe spate, în scriere chirilică. Demolatorii nu au avut nici inspiraţia de
a fotografia biserica, imagini interioare sau ale obiectelor de cult. Printr-o întâmplare fericită,
profesorul Costin Clit din Huşi, în 2002 a studiat această biserică şi a publicat-o în revista Est, nr.
3 în articolul intitulat „Biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului din satul Fedeşti”. Cu
această ocazie a făcut şi câteva fotografii pe care le-a pus la dispoziţia noastră.
Pe spatele unei icoane zugrăvite în 6 octombrie 1863 de Georgiu Zugravul apare un
pomelnic al viilor:
VIE
KATINCA, ZAMFIRIŢA ŞI TOT
‹ neamul lor›
ACE‹A›STĂ S‹F›N‹TĂ›
ICO‹A›NA S-AU FĂCUT CU
C‹H›ELTUE‹A›LA DUMISALE
TO‹A›DIR, PAVEL ŞI SOŢI‹A›
SA, MARIEA ‹ŞI› FIELORU
MI‹...›GOLA, RADU, MARIEA
ŞI TOT . SEVASTIE,
CONSTANTIN, CATINCA.
A FOST ZUGRĂVITĂ LA 1863
OCT‹OMBRIE› 6, GEORGIU
ZUGRAVUL.
45
Ȋn spatele altei icoane:
POMELNIC
ADORMIŢI
EUGENI, FREUL, FILIP, PARASCHIVA, PACHIŢA, NASTASIEA, NICULAIU,
ECATERINA, SMARANDA, TERISA, ALECSANDRU, MARIEA, TOADER.
ŞI TOTU NEAMU‹L› lor.
P.D. VOCHIŢA, FREUL, G‹H›EORG‹H›IE
18‹...›2 .
Alt pomelnic scris în chirilică cu o completare cu litere latine scrise cu creionul:
VII
COSTAC‹H›I, MARIEA, ŞI fii lor
MORŢII
DUMITRI, NATALIŢA, MARIEA, ELEANA, RUCSANDA, ŞTEFAN, SANDA,
CONSTANTIN, TOADIR, DIMITRIE, ILIANA, ANA, ILIANA, DUMITRU, PANAITI,
SAFTA, VASILI, EC‹A›TERINA, MARIEA, CONSTANTIN, NATALIA, SCARLAT
preot, MARIA, TRAIAN.
CU TOT NIAMUL ‹LOR›
Pomenirea lui A.D. COSTAC‹H›I TEODOR. 1860
Cu litere latine scris cu creionul,
pomelnicul este completat cu alte nume:
ANICA, RUCSANDA, VASILE,DEMETRU.
Ȋn locul bisericii demolate s-a construit
o clădire din scândură care trebuie să
îndeplinească rolul de capelă. Avem câteva
informaţii despre această biserică din secolele
XVIII-XIX.
Ȋn Catagrafia făcută de ruşi în 1772 în
Fedeşti nu apar slujitori ai bisericii, dar nici la
Ghermăneşti, Jigălia, Horga. La Şuletea , însă,
apar doi preoţi. Totuşi, la Fedeşti au fost
înregistraţi 26 birnici şi un proprietar, Iordache
Lambrino. Greu de crezut ca un sat cu biserică
să nu aibă preoţi. Ȋn Catagrafia din 1774, la 33
birnici câţi aveau atunci satele Fedeşti şi
46
Horga, ambele proprietate a lui Iordachi Lambrino, slujeau doi preoţi. (Moldova în epoca
feudalismului, Tom VII, partea a II-a. Recensămintele populaţiei Moldovei 1772-1773 şi 1774,
alcătuită de P. G. Dimitriev, sub redacţia lui P. V. Sovetov, Academia de ştiinţe a Republicii
Sovietice Moldoveneşti, Institutul de istorie, p. 68, 211)
Pentru anii 1858-1859, profesorul Costin Clit din Huşi a publicat un tablou ecleziastic
privind judeţele Tutova, Covurlui şi Vaslui. Ȋn acest tablou este consemnată biserica Adormirea
Maicii Domnului, proprietar al satului fiind Alecu Mavrocordat. Parohia Ghermăneşti cuprindea
şi satul Fedeşti, avea 114 poporăni şi era slujită de preotul Grigorie Pârvan şi dascălii Constantin
sân preotul Maftei şi Stati sân Solomon (Costin Clit, Un tablou ecleziastic inedit privind judeţele
Tutova, Covurlui şi Vaslui din Eparhia Huşilor, de la 1858-1859, în Cronica Episcopiei Huşilor,
nr. IX, 2003. Bisericile din parohie sunr înregistrate separat, ambele cu hramul Adormirea Maicii
Domnului, ambele în stare bună (Ibidem).
Ȋn 18 aprilie 1879 s-a cerut protoiereului din judeţele Tutova, Vaslui şi Fălciu un tablou
statistic de către episcopul Iosif Gheorghiu. Atunci satele Banca, Fedeşti şi Ghermăneşti formau
comuna Banca. La biserica din Banca era preot Enache Telebaşa, preoţit în 30 iunie 1878 în
comuna Lieşti şi permutat la noua biserică în 17 mai 1880. La Ghermăneşti slujea Ioan Stan,
preot din 25 mai 1872, permutat în 29 iunie 1873 de la Furmanca, judeţul Bolgrad. La biserica
din Fedeşti slujea preotul Ioan Ciobanu, hirotonit în 29 iunie 1873. Cântăreţi erau Mihalache
Ioan şi Vasile Ioan, la Banca, Petru Popa şi Constantin Obreja la Ghermăneşti, Petru Vânătoru
(din 1859) şi Ioan Creangă (din 11 iulie 1877) la Fedeşti. (Costin Clit, Un tablou ecleziastic
inedit privind judeţul Tutova la 1880, în Elanul nr, 42, 2005)
Ȋn 9 februarie 1881, protoiereul H. Buzescu a alcătuit un tablou ecleziastic în care a
consemnat conduita preoţilor, ieromanahilor, diaconilor, monahilor, cântăreţilor, paraclisierilor şi
monahiilor din judeţul Tutova pe anul 1880, tablou care cuprinde aceeaşi slujitori la bisericile
din Banca, Ghermăneşti şi Fedeşti (Costin Clit, Slujitorii bisericilor din ţinutul Tutova din 1880,
în Elanul, nr. 64, iunie 2007).
Din dosarele de corespondenţă pe anii 1895-1904 ai Parohiei Ghermăneşti din Eparhia
Romanului şi Huşilor, se constată că la sfârşitul secolului al XIX-lea preot era Constantin
Lepădatu, venit în 1884 de la parohia Pogana. Atunci cântăreţi erau Costache Obreja din
Ghermăneşti şi Gheorghe Machidon din Fedeşti. Ȋn 1896 întreaga parohie (Ghermăneşti şi
Fedeşti) avea 235 familii cu 993 de suflete. Epitropi erau Gheorghe Bratu şi Gavrilă Apostu, iar
consilierii: Zaharia Enache, Gh. Burcă, Ioniţă Stamatin, Tănase Olaru. Biserica avea venituri
modeste, în total 90 lei, sumă din care 80 lei de la primărie şi 10 lei venitul pangarului.
Din toamna anului 1911 şi până în primăvara anului 1913, preotul C. Lepădatu a fost
înlocuit cu preotul Mardare Răşcanu de la Ţifu. Pentru această perioadă, preotul Enache
Telibaşa de la Banca a fost însărcinat să dea toată averea şi arhiva din parohia Ghermăneşti
preotului M. Răşcanu. Pentru predare şi primire s-a format o comisie din care au făcut parte
preoţii Enache Telibaşa, C. Lepădatu, M. Răşcanu, epitropii Toader Berlea, Vasile Croitoru şi
delegatul primăriei Banca, Neculai Enciu Rotariu. Din perioada interimatului lui Mardare
Răşcanu cunoaştem situaţia bisericii vechi din Fedeşti dintr-o cerere adresată protopopului prin
47
care solicită sprijin pentru reparaţii „cu deosebire la partea lăuntrică cu totul rea, păreţii bisericii
fiind din bârne, durţi din lemnărie, într-o stare solidă, dar sunt pardosiţi pe dinlăuntru şi pe
dinafară cu scândură de mai mult timp, însă la partea lăuntrică a bisericii pardoseala din
scândură precum şi bolta şi bagdadia la podul bisericii fiind afumate şi într-o stare neplăcută
încât dau bisericii un aspect neplăcut care nu corespunde cu demnitatea ei şi chiar sfeşnicele
fiind din lemn şi strănile sunt într-o stare foarte neplăcută şi proaste nefiind curăţite şi vopsite.”
Cu banii adunaţi de la enoriaşi, preotul Mardare Răşcanu a vopsit în interiorul bisericii.
Biserica fiind demolată, în prezent, nu cunoaştem reparaţiile făcute de acest preot. Ştim că mulţi
preoţi pentru a da o strălucire bisericilor, cu vopsea sau var, de multe ori au stricat picturi vechi,
de valoare, obiecte de cult, inscripţii, alţii chiar le-au demolat.
Ȋn 1913 a revenit în parohie preotul C. Lepădatu şi a preluat averea şi arhiva bisericii în
prezenţa epitropilor Toader Berlea, Vasile Croitoru şi a cântăreţului Vasile Popa. Ȋn acea
perioadă cântăreţ mai era şi Gheorghe C. Ciobanu.
Din însemnările preotului C. Lepădatu, aflate la Arhivele statului din Vaslui, ştim că în
1913 locuiau în Fedeşti 110 capi de familie cu 444 suflete. Clopotniţa se afla în afara bisericii pe
stâlpi de lemn, pardosită cu scândură şi acoperită cu tablă (foto). Curtea bisericii şi a cimitirului
era împrejmuită cu un gard din nuiele. Biserica avea pământ după legea rurală din timpul lui
Alexandru Ioan Cuza, pământ ce se dădea în arendă.
Preotul C. Lepădatu a fost urmat în parohie de preotul I. Mangu. Ȋn timpul lui au fost
tăiaţi copacii uscaţi din cimitir. Tot în timpul lui, în 4 decembrie 1929, a fost hotărnicit lotul de
pământ aflat în proprietatea bisericii.
„Terenul bisericii filiale Fedeşti se află la locul numit Matca la răsărit de satul Fedeşti,
mărginindu-se la apus cu drumul ce-l desparte de proprietatea clăcaşilor din Fedeşti, la răsărit cu
Nicu Mătăsaru, Gheorghe Focşa, Marin Bularda, Vasile Mihai, Răducan Ciobanu, la nord cu
drumul Fedeşti-Răşcanu, la sud cu Nicu Mătăsaru.”
Suprafaţa totală de 13,7812 ha a fost delimitată prin 10 pietre îngropate la punctele
principale cu megieşii. Consilierii erau atunci: Gh. V. Croitoru, Vasile P. Moise, Rotaru, C. I.
Roşca, Gh. Bobâră, V. Popa, Gh. Răşcanu.
Din 1930, o vreme îndelungată, paroh a fost preotul Arsene. Acesta, în 23 ianuarie 1931,
prin licitaţie, a arendat pământul bisericii din Fedeşti cu 350 lei hectarul, preţ mic, justificat de
încadrarea la categoria a III-a, datorită cultivării intensive.
Perioada de arendare a fost de 30 de ani, încât preotul Gheorghe Arsene a stăpânit
pământul până la colectivizare.
Ȋn timpul şi sub conducerea lui a fost construită biserica nouă din Fedeşti.
Informaţii despre Parohia Ghermăneşti (biserica din Fedeşti fiind filială), pentru anul
1938, avem de la preotul Arsene, informaţii importante deoarece ne prezintă şi starea satului
înainte de război. Ȋntreaga parohie avea 350 de familii cu 1580 de suflete, din care în Fedeşti
erau 150 de familii cu 680 de suflete. Suprafaţa lotului bisericilor era de 24 ha. Cântăreţi erau:
Vasile Popa, născut în 1885 cu şcoală de cântăreţi din 1903. Intelectuali ai satului erau
nominalizaţi: preoţi I. Mangu, I. Ciobanu, inginerul Anton Chricuţă şi menţionaţi şapte
48
învăţători. Ȋncepuseră lucrările la biserica nouă, enoriaşii contribuind cu 200 000 lei, episcopia cu
5 000 lei, ministerul cu 5 000 lei şi prefectura cu 4 000 lei. (A.E.H., anul 1938, p. 133).
Ȋn sinodicul bisericii au fost menţionaţi ca învăţători: Vasile Pânzaru devenit inspector,
D. Ciobanu, Constantin Ciobanu, Constantin Adochiţei, Traian Creangă, Vasile Creangă şi un
funcţionar (pretor), Ion Secăreanu.
Informaţiile despre construcţia bisericii noi au fost consemnate de profesorul Costin Clit,
care a studiat un dosar de 200 de pagini, aflat în arhiva Episcopiei din Huşi, oferit spre consultare
de P. S. Ioachim. (Costin Clit, Biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului din Fedeşti, în Est,
nr. 3, martie 2003, Vaslui).
Comitetul pentru construcţia bisericii a fost constituit în aprilie 1937, compus din: preotul
Gheorghe Arsene (preşedinte), învăţătorul D. I. Ciobanu (vicepreşedinte), cântăreţul Ioan C.
Ciobanu (casier), Vasile Mangu, Ilie Croitoru (cenzori), Vasile T. Creangă (învăţător), Ioan
Rotaru, Gheorghe V. Croitoru, Tănase Săcăreanu, Nicu Roşca, Ioan Roşca, Mihai Croitoru,
Panainte Creangă, N. R. Ciobanu, Panainte Diaconu, Gavrilă Creangă, Constantin Bulgaru, M.P.
Creangă, Constantin Olaru, Gh. Agavriloaiei, Enache Surugiu, Constantin Gr. Diaconu, Ion
Râncianu.
Ȋn 13 iunie 1938, Vasile T. Creangă a devenit casier în locul lui Ioan C. Ciobanu, înlocuit
şi acesta în 21 iunie1941 de învăţătorul Dumitru Ciobanu. Din 16 mai 1943, casier a devenit
cântăreţul Gh. Ciobanu, deoarece învăţătorul Dumitru Ciobanu a fost mobilizat pe front. Deja,
din 28 februarie 1939, comitetul de construcţie suferise modificări. Noul comitet îi cuprindea pe:
Gh. Arsene (preşedinte), V. Creangă (secretar), Mihalache Croitoru, Gheorghe D. Orman, Ioan
Roşca, Constantin Olaru, Panainte Creangă, Gheorghe Agavriloaiei, Vasile I. Creangă,
Constantin Bulgaru, Gavrilă Creangă, Mihaiu Creangă, Enachi Surugiu, Ioan Rotaru, Ioan
Râncianu, Panainte Diaconu, Neculai R. Ciobanu, Constantin Gr. Diaconu.
Lucrările de construcţie au fost începute de Ioan Zamfirescu şi continuate din 20
octombrie 1938 de maistrul Alexandru Râpan ce „va fi plătit din socoteala Domnului maestru
Nicu Zamfirescu, care, actualmente se află internat într-un spital din Bucureşti.” Preotul Gh.
Arsene a notat într-un scurt istoric: „Ca antreprenor a fost întâi Ioan Zamfirescu din Bârlad care a
decedat în 1939 şi a urmat fratele lui, Nicu Zamfirescu, care a plecat pe front, a urmat fratele
Tudose Zamfirescu şi apoi Teodor Ganea, tot din Bârlad” (Costin Clit, op. cit.).
Probabil Alexandru Râpan, apropiatul antreprenorului Theodor Ganea, a fost angajat din
6 august 1942 şi „a executat tencuielile bisericii în interior şi exterior cu toate garniturile care
sunt (brâie, sosore)”. Pentru aceste lucrări, comitetul a plătit 1.200.000 lei şi trei saci de fasole.
Lucrările de tâmplărie şi executatea duşumelelor au fost executate de meşterul Tudose
Zamfir pentru 125 000 lei. Ȋn 13 martie 1946 a fost angajat pictorul Constantin Buhuş cu suma
de 6.500.000 lei şi 100 litri ulei de floarea-soarelui.
Pentru lucrările de construcţie, comitetul a cumpărat o cadă cu 1100 lei de la Grigoraş
Rotaru, apoi alta cu 1200 lei de la Timofte Şt. Rotaru, cărămizi de la Ioan Râşcanu din Banca.
Pentru cumpărarea varului, enoriaşii au donat porumb. Sătenii au mai contribuit şi cu sume mari
de bani, dar şi cu muncă, împărţiţi în echipe. A fost nevoie de mari sume de bani pentru
49
construcţia acestei biserici, bani proveniţi de la enoriaşi, dar şi din donaţii. Până în 1938,
enoriaşii contribuiseră cu 200 000 lei, Episcopia cu 5 000 lei, Prefectura cu 4 000 lei. Până în
1939 au donat: pr. Gheorghe Arsene (1000 lei), învăţătorul Dumitru I. Ciobanu (1000 lei) ,
învăţătorul V. Creangă (500 lei), Timofte Rotaru (100 lei) şi alţi săteni câte 50 lei, iar Grigoraş
Rotaru a donat material lemnos de stejar. Ȋn 1942, prefectul judeţului Tutova I. C. Zanescu şi
protoiereul Iorgu Codreanu au donat 300 000 lei şi 3000 kg ciment. La aceste donaţii s-au
adăugat contribuţiile sătenilor în bani, porumb, fasole, ulei de floarea-soarelui. A fost un efort
imens depus de un sat mic în timpul unui război mondial care a devastat Europa.
Eforturi deosebite au fost depuse pentru dotarea bisericii cu catapeteasmă. Comitetul de
construcţie adunat în curtea bisericii vechi, în 28 septembrie 1945, a luat în discuţie procurarea
unei catapetesme. „Suntem în căutarea unor meşteri pentru facerea catapetesmei, a strănilor şi a
altor lucruri la biserica nouă. Am făcut mai multe sondări pentru aceste lucrări, dar preţurile sunt
prea mari. Ȋntre timp ni se aduce la cunoştinţă de către Sf. Episcopie cu H. 3100 din 27 august
a.c. că are de vânzare catapeteasma veche a Sf. Episcopii, strănile şi alte obiecte de cult”
(ibidem).
Comitetul a împuternicit pe Părintele paroh şi pe epitropul Gheorghe Croitoru să meargă
la Huşi şi să participe la licitaţie. La licitaţie au participat şi alte parohii, concurenţă serioasă , cei
din Fedeşti, au avut din partea parohiei Dragomireşti. Făcând ultima ofertă, delegaţia din Fedeşti
a avut câştig de cauză. Comitetul a luat măsuri urgente pentru strângerea fondurilor necesare şi
desemnarea unui grup de săteni pentru a merge la Huşi să aducă catapeteasma. Au fost
desemnaţi: Constantin Olaru cu carul cu boi, Cezar David, Toader Dimitriu, Ioan Gh. Toader
mic, Iordache C. Săcăreanu, Petrache Săcăreanu, Constantin Agavriloaie.
Pentru mutarea catapetesmei în biserică a fost angajat pictorul Constantin Buhuş care „se
oferă a face ultimele lucrări de aşezare” şi:
1) „Catapeteasma o va monta după spaţiul bisericii, cu oarecare adăogiri sau simplificări, cu
obligaţiunea de a face din nou cele patru icoane Ȋmpărăteşti, iar restul icoanelor vor fi spălate şi
corectate. Lemnul îl voiu vopsi într-o culoare asortată, ornamentaţie pe care o voiu în diferite
culori.
2) Pereţii din interiorul Bisericii îi voiu decora cu diferite chenare şi ornamente păstrând locurile
necesare pentru pictura care nu se poate face în prezent din lipsă de fonduri. Decorarea pereţilor
va fi făcută astfel: plafonul va fi vopsit într-o culoare cerie, ornamentată cu chenare şi stele, iar
pe pereţii Bisericii voiu da o culoare deschisă, ornamentată în întregime. Pridvorul va fi şi el
vopsit şi decorat, iar partea de sus, adică camera corespunzătoare cu cafasul o voiu da într-o
culoare de apă, adică var colorat.
3) Cafasul îl voiu monta pe schelet nou, care îl voiu primi din partea comitetului. Scara cafasului,
de asemeni va fi făcută tot din material nou. Icoanele aflătoarele voiu spăla şi corecta, iar restul
lemnului îl vom vopsi în culori asemănătoare cu catapeteasma.
4) Stranele le voiu monta de la catapeteasmă până la numărul definitiv, ele vor fi vopsite într-o
culoare asortată. Restul lucrului din interiorul Bisericii se compune din prelungirea duşumelei
altarului şi datul cu un grunt a duşumelei.
50
5) Ȋn altar voiu aranja Sf. Masă pe cărămizi, primite din partea comitetului.
6) Voiu face iconostasul din partea dreaptă a bisericii.
7) Voiu face strana Arhierească”. (ibidem)
Ȋn 7 iulie 1946, Constantin Buhuş se mai angaja să execute: pictura Sf. Altar, Maica
Domnului, Pantocratorul, sânul stâng şi drept, pictura din interiorul bisericii pe dreapta şi stânga,
sfinţii de la strane. Pentru aceste lucrări urma să primească 5.200.000 lei.
Totalul cheltuielilor legate de construcţia Bisericii s-au ridicat la suma de 18.599.814 lei.
Sfinţirea bisericii s-a făcut de Episcopul Grigorie Leu la 10 noiembrie 1946.
S-a păstrat hramul bisericii vechi, „Naşterea Maicii Domnului”, dar s-a ales şi un al
doilea hram, „Sfăntul Gheorghe”. Este o biserică monumentală, cu temelie din beton şi zidurile
din cărămidă, cu dimensiunile: lungimea de 19 m, lăţimea de 7 m, înălţimea de 9 m. Are formă
de treflă, cu o singură turlă pe pridvor în care se află clopotele.
A primit donaţii în obiecte de cult, care s-au adăugat la cele preluate din biserica veche.
Cărţile vechi aflate în parohie au fost: o Evanghelie tipărită la Sibiu în 1806, în zilele
împăratului Francisc al II-lea, un Penticostar tipărit în 1800 de Dositei Filitti, mitropolitul
Ungro-Vlahiei, în zilele lui Alexandru C. Moruzi, un Antologhion din 1786 tipărit în zilele lui
Nicolae Mavrocordat şi Filaret, episcopul Râmnicului, alt Antologhion tipărit în 1766 în zilele
lui Scarlat Grigore Ghica şi D. D. Grigorie, mitropolitul Ungrovlahiei şi un Molitvenic tipărit în
1794 în timpul lui Alexandru C. Moruzi şi Dositeu, mitropolitul Ungrovlahiei.
Ȋn biserica veche au mai fost câteva icoane donate de enoriaşi cu pomelnice pe spate şi un
policandru donat în 1818 de Ion Orman, contribuind cu 43 lei, Apostu cu 20 lei.
ᴥ
După preotul Gh. Arsene biserica a fost slujită de preoţii:
• Ghimuş Iulian
• Diaconu Petru
• Mihai Consatntin
• Negru Emanuel
• Andone Vasile
• Grosu Florin
• Neştian Marius
Neexistând pentru multă vreme o casă parohială pe lângă biserica din sat, preoţii
repartizaţi trebuiau să locuiască în case pe care le închiriau de la săteni. Condiţiile de viaţă fiind
grele, preoţii nu rămâneau decât pentru scurtă vreme. Astăzi Fedeşti are casă parohială trainică
datorită sătenilor şi lui Petru Ujeucă, fedeşteanul care nu a avut odihnă până nu a văzut realizată
construcţia casei parohiale.
Credinţa şi ospitalitatea sătenilor l-au făcut pe părintele Neştian să slujească la biserica
din sat timp de opt ani până în prezent, fără gândul renunţării la parohie.
Iată-l pe slujitorul bisericii din Fedeşti:
51
Preot paroh Neştian Marius-Cristian
Cunoaşterea localităţilor ţării si a valorilor
culturale, spirituale, sociale din trecutul şi prezentul
neamului nostru este o datorie a fiecărui român. Cu cât
vom cunoaşte mai bine trecutul, cu atât mai bine vom
înţelege marea însemnătate a prezentului în care trăim.
N. Iorga îşi îndemna urmaşii: „Dacă ai vazut faptele
istoriei, ai obligaţia să le păstrezi în forma în care ţi s-
au înfăţişat ţie. A scrie istorie e o datorie pentru
omenire. A adăuga cu ce ai aflat, e o obligaţie pentru
fiecare’’.
Aceasta lucrare caută sa îmbine aspecte social-
culturale cu pagini de istorie ale învăţământului local şi
cu istoria religioasă a comunităţii, ca elemente de bază
ale verticalităţii neamului romanesc. Dupa aprecierea
lui E. Cioran, ortodoxia „ne-a ţinut de cald în decursul
secolelor de aşteptare subterană”. Neamul românesc a avut întotdeauna pe Dumnezeu în suflet
după cum spunea Petre Ţuţea: „Să te mişti între Dumnezeu şi neamul tău!”. Cu privire la
importanţa religiei şi a bisericii pentru poporul român P.S. Ioachim spunea: „totul s-a făcut, totul
se preface in jurul bisericii”.
La acest altar al jertfei si suferinţei din localitatea Fedeşti am fost rânduit a sluji de către
Dumnezeu, imediat dupa absolvirea Facultăţii de Teologie din Alba Iulia în anul 2004 slujind lui
Dumnezeu si oamenilor, ca preot paroh la parohia Fedeşti până în ziua de astăzi. O parohie mică
cu aproximativ 200 de fumuri (case locuite), dar care are o credinţă activă prin fapte bune
plăcute lui Dumnezeu, cu frica de Acesta şi cu mult respect faţă de Biserică şi slujitorii ei, lucru
care m-a convins sa rămân aici să le slujesc lor şi lui Dumnezeu chiar dacă situaţia materială era
cel puţin precară, iar singurul lucru care ne amintea ca suntem în secolul 21 era faptul că aveam
curent electric.
Cu toate ca m-am născut în anul 1980 la 9 noiembrie în orasul Vulcan, judeţul
Hunedoara, ca fiu al lui Constantin si Valerica, legăturile cu ţinutul vasluiului sunt strânse căci
tatăl meu este născut la Fălciu, bunicii din partea tatălui fiind fălcieni care în 1960, din cauza
opresiunilor timpului, au fost nevoiţi să plece cu toată familia pentru a nu fi încarceraţi şi au fost
duşi la munca în Valea Jiului, iar mama mea este fiica a Tutovei, fiind născuta la Ciortolom. Am
crescut şi copilărit în Vulcan, iar între anii 1995- 2000, am absolvit Seminarul Teologic din
Curtea de Arges, apoi între anii 2000- 2004 am urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Alba
52
Iulia, absolvind studiile ca licenţiat al acestei facultăţi în teologie pastorală. Ȋntre anii 2006- 2008
am absolvit şi cursurile de master ale aceleiaşi facultăţi susţinând lucrarea de disertaţie în anul
2008.
Pe plan familial pot spune ca împlinirea a venit o dată cu căsătoria mea cu soţia Iulia, fiica
al lui Livius si Elena din localitatea Vinerea, judetul Alba, căsătorie săvârşită în anul 2004, şi
având împlinirea ei în anul 2008 prin naşterea fiului nostru David Cristian. Realizările tinereţilor
mele se află aici, în această parohie, prin activitatea pastoral - misionară şi administrativ -
gospodărească .
Septembrie 2012 Preot paroh Neştian Marius-Cristian
ᴥ
Fotografii de la Biserica Veche
Clopotniţa Bisericii Vechi
53
Aspect din interiorul Bisericii Vechi
I
Icoana Ȋnvierii Sfinţii Arhangheli
54
Catapeteasma - parţial
Icoană cu Maica Domnului Icoană Iisus Hristos
55
Mormânt ctitor, alături Prof. Costin Clit
Biserica Veche
56
Fotografii ale Bisericii Noi
Biserica Nouă renovată – 2012
Catapeteasmă Biserica Nouă
57
Ctitorii Bisericii Noi
Naşterea Mântuitorului
58
Tributul de sânge
În perioada medievală satul Fedeşti a fost locuit de răzeşi, proprietari de pământ.
Situația lor socială îi obligă să participe cu arma în mână la apărarea țării sau a domnului căruia
îi juraseră credință. Satul, fiind aşezat într-o zonă des devastată de tătari, dar şi aproape de
drumurile pe care urcau trupele turceşti aflate în război cu domnul țării, a cunoscut momente
grele din care a reuşit să supraviețuiască. Atunci sătenii se apărau singuri sau în unire cu alte
sate. Bărbații puneau mâna pe arme, iar familiile se ascundeau prin pădurile din apropiere. Sigur,
fedeştenii au participat la toate războaiele lui Ștefan cel Mare. Au fost prezenți şi la luptele de la
Podul Ȋnalt, de lângă Vaslui, ei şi toți locuitorii satelor din jur. Acolo au căzut mulți,
documentele nu-i înregistrează, printre morți fiind şi proprietarul satului Stoişeşti, Sima Hrană.
Ȋn secolele următoare , crescând dependența față de Turcia, războaiele duse de domnii
țării au fost sporadice. Localnicii au continuat să se apere singuri în fața primejdiilor generate de
expedițiile de jaf ale tătarilor. După Unirea de la 1859, noul stat, Principatele Unite, apoi
România, şi-a stabilit ca obiective făurirea şi modernizarea statului național unitar român. Una
dintre instituțiile fundamentale ale statului a devenit armata. Creată după Regulamentul Organic,
mărită de Alexandru Ioan-Cuza şi modernizată de Carol I, cetățenii țării au fost înrolați pentru
satisfacerea stagiului militar, instruiți şi educați în spirit patriotic, pregătiți să lupte pentru
independenţa țării şi unirea tuturor românilor. Prima încercare a fost războiul din 1877-1878
care a dus la obținerea independenței față de Turcia. La acest război, din Fedeşti au participat
cinci soldați. S-au întors sănătoşi acasă toți. Numele lor îl cunoaştem din monografia învățătoarei
59
Natalia Ciobanu:
Panainte Ștefăniță
Toader Vânătoru
Toma Apostu
Gheorghe Roşca
Gheorghe Surugiu
Toți au fost decorați cu „Trecerea Dunării” şi „Apărarea Independenței”.
La războiul din 1913 au participat mai mulți soldați din Fedeşti. Toți s-au întors sănătoşi.
În primul război mondial, România participând în perioada 1916-1919, din Fedeşti au
fost mobilizați mulți soldați, războiul fiind decisiv pentru viitorul țării şi al neamului. S-au întors
invalizi: Iordache Secăreanu, Alexandru Vânătoru şi Manolache Ciocârlan. Au căzut în luptă 25
dintre fedeşteni, au rămas 13 văduve şi 38 de orfani. În cinstea acestor eroi, în 1924 s-a construit
o cişmea unde s-a săpat în piatră numele eroilor:
1.Vânătoru Th. Ioniță – sergent
2. David C. Mihai - caporal (bunicul lui Costică David)
3. Ciobanu V. Ghiță - soldat
4.Ciocârlan C. Ioan - soldat
5.Creangă I. Timofte - soldat (tatăl înv. Vasile Creangă)
6.Croitoru M. Constantin – soldat
7.Croitoru M. Ioan - soldat
8. Corodescu Alexandru - soldat
9. Croitoru Vasile - soldat
10. David P. Toma - soldat
11.Irimia V. Grigore - soldat
12. Irimia V. Gheorghe - soldat
13. Irimia V. Constantin - soldat
14. Irimia Gavr. Manolache – soldat
15. Roşca Gh. Gheorghe - soldat
16. Roca Gh. Dimostin – soldat
17. Secăreanu I. Vasile – soldat
18. Secăreanu Gr. Panainte – soldat
19. Stângaciu V. Vasile - soldat
20. Surugiu Gh. Gavrilă – soldat
21. Toader C. Gheorghe – soldat
22. Toader C. Vasile – soldat
23. Toader I. Constantin - soldat
24. Vânătoru D. Andrei - soldat
25. Vânătoru L. Gheorghe – soldat
Greu tribut au plătit unele familii! Au căzut frații Toader Gheoghe şi Vasile, frații
Roşca Gheorghe şi Dimostin, şi „trei, Doamne, şi toți trei”, frații Irimia Grigore, Constantin şi
Gheorghe.
Biserica şi Școala, anual, îi comemorează în ziua de înălțare, zi a eroilor.
A urmat un al doilea război mondial (1941-1945) când şi fedeştenii, la ordinal generalului
60
Ion Antonescu au plecat să refacă hotarele patriei, ciuntite în 1940 de unguri şi ruşi. Au căzut
mulți, luptând într-un război total, îngrozitor.
Granițele Ardealului au fost refăcute, dar Basarabia, nordul Bucovinei şi ținutul Herței au
rămas tot sub ocupație. Învingătorul lacom şi perfid, Uniunea Sovietică a silit România să
cedeze pe timp de pace şi Insula Șerpilor, după ce la Conferința de pace de la Paris din 1947
ocupase şi Delta mică, mare pentru noi, dar pentru ei „un fir de nisip”, dar cel mai puternic este
mare întotdeauna.
Tabloul eroilor
61
Pagină de istorie trăită, nu doar spusă ori scrisă, citez din însemnările lui Dumitru
Ciobanu, învăţătorul satului, lăsate în „Cronica Căminului Alexandru Ioan Cuza” în 1945,
informaţii care până acum nu au apărut niciodată:
Din cauza mobilizării generale a locuitorilor
satului, cea mai mare parte din membrii Sfatului
sunt plecaţi la datorie, iară membrii Sfatului
nemobilizabili sunt prea ocupaţi cu muncile
agricole şi lucrări în gospodărie şi rechiziţii.
Activitatea Căminului cultural încetinează. Din
intelectuali rămâne în sat numai D-na Natalia
Ciobanu, învăţătoare, ţinând locul la şcoală la
ceilalţi doi colegi mobilizaţi. Începând din luna
ianuarie 1944, din cauza ajutorului primit de la
Anglia şi America, poporul rus înaintează spre
apus, ameninţând graniţele ţării noastre. Guvernul
ţării noastre, din cauza ameninţării graniţelor de la
răsărit, adică fluviul Nistru, ia măsuri pentru ca cea
mai mare parte din populaţie şi, în special,
funcţionarii administrativi, preoţii, învăţătorii, să se
evacueze în Muntenia. Şcolile secundare şi primare
din Moldova şi Basarabia fac, de asemenea,
pregătiri pentru evacuare. La 1 Aprilie 1944 activitatea cursurilor şcolare la şcolile secundare
şi primare încetează. Personalul didactic şi administrativ se evacuează în Muntenia, Oltenia,
Transilvania şi Banat. Satele şi oraşele sunt rămase numai cu o parte din personalul strict
necesar, bătrâni, femei şi copii. Începe o perioadă tragică. Naţiunile aliate ajung la râul Prut cu
frontul. Primul bombardament aerian compus din sute de avioane americane şi engleze
bombardează la 4 aprilie 1944 capitala ţării şi, mai ales Gara de Nord, unde prinde trenuri
întregi de evacuate cu suflete multe de oameni, femei şi copii. Moare multă lume. Se
bombardează şi alte oraşe, sate, gări, şi diferite instituţiuni din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea,
ceea ce face ca populaţia ţării să-şi piardă moralul şi încrederea în guvernul ţării prezidat de
Mareşalul Antonescu.
Din sat s-a evacuat tot personalul moşiei Fedeşti, împreună cu inginerul D. Niţă şi cu
inventarul moşiei: vite, păsări, maşini, tractor, etc. D-na Natalia Ciobanu, fiind funcţionară de
asemenea, este forţată să plece în Muntenia. Localul şcoalei, împreună cu tot mobilierul este
lăsat, conform ordinelor primite, ajutorului de primar, Vasile I. Creangă, om fără ştiinţă de
carte, bun gospodar, însă lipsit de suflet faţă de cele ce i-au fost încredinţate a lua seamă. Satul
întreg e lăsat în voia soartei. Oamenii bătrâni, femei şi copii, nădejdea o aveau numai în
Dumnezeu. Cu toate acestea munciau cu drag ogoarele, viile şi diferite alte munci. Ziua de
23august 1944 îi găseşte pe locuitorii satului fiecare la gospodăriile lor, dezolaţi sufleteşte,
rămaşi singuri şi cu lupte eroice împrejurul satului Fedeşti între armata germană şi armata
Gheorghe Dumitraşcu şi Petrache Ciocârlan
62
rusă. Trecerea armatei române de partea Naţiunilor Unite le umple inima de bucurie. Sunt sătui
de vremuri de războiu. Pentru popoarele Englez, American şi poporul Rus, au cele mai bune
impresii, ştiind că în trecutul războiu’ mondial din 1916-1918 a fost aliat în luptă şi sunt
popoare viteze ce ne pot scăpa de războiu’ şi garanta libertatea de român.
Cu aceste evenimente grele prin care au trecut locuitorii satului Fedeşti, rămân cu
sufletele tari, şi nădejdii mari în Majestatea Sa, Regele Mihai I, în Guvernul Ţării, pentru că
pacea trebuie să coboare între popoare. Au rămas legaţi de casele lor, ogoarele, vitele, biserica
strămoşească, şcoala şi Căminul Cultural. Dumnezeu să ajute, pentru ca vremurile bune cerute
de locuitorii satului Fedeşti să se reverse asupra lor.
Eroii Fedeştiului în cel de-al Doilea Război Mondial îi cunoaştem de la Biserică, însă le-
am descoperit şi într-o notă la sfârşitul unui caiet de însemnări al aceluiaşi Dumitru Ciobanu,
însoţite fiind şi de frontul unde au căzut la datorie. Prezentăm aici nota respectivă:
Decedaţi în războiul din 41-45:
1. Nicolae I. Roşca – locotenent în rezervă – căzut la Vacarjoui (Ucraina)
2. Creangă V. Ioan – sergent
3. Rotaru I. Răducan - sergent
4. Mangu Şt. Grigore – sergent
5. Surugiu Grigoraş – soldat – mort undeva în Ucraina
6. Vânătoru I. Dumitru – caporal –Târgu Jiu
7. Irimia R. Gheorghe – soldat
8. Ciobanu R. Victor - soldat
9. Ciobanu M. Vasile - soldat
10. Ciobanu Ghe. Ion - soldat
11.Croitoru I. Dumitru – soldat
12. Diaconu Gr. Constantin - soldat
13. Roşca C. Gheorghe - soldat
14. Roşca N. Constantin – soldat
15. Săcăreanu Ilie – caporal – Ianca (Brăila)
16. Secăreanu V. Constantin – caporal – căzut undeva în Crimeea
17. Pricop Bratu – soldat – Leuşeni (Basarabia)
18.Moisă V. Culai - soldat
19. Orman Panainte - soldat
20. Vânătoru I. Culai - soldat
Ȋn amintirile Frosei (Mătăsaru) Ujeucă, Rotaru Răducan, împreună cu Irimia Gheorghe au
fost ucişi pe dealul Ciomaga după ce au plecat din permisie, pe jos, pentru a reveni la unitate, nu
la Lupeştii Covurlui, aşa cum are notat Dumitru Ciobanu într-un caiet găsit în arhiva şcolii.
Despre Vasile T. Creangă, învăţător şi fiu al satului, aflăm că în septembrie 1944 este lăsat la
vatră, fiind grav bolnav: În septembrie 1944 vine în sat învăţătorul Vasile T. Creangă de la
unitatea militară ce îl lasă la vatră, fiind bolnav. Acesta se interesează de localul şcoalei,
63
mobilierul didactic, materialul
didactic şi şcolarii din sat”.
Dumnezeu i-a mai dat zile să poată
vedea cu propria lumină a ochilor
copiii, şcoala şi satul, până la 28
august 1945, orele 6 seara: „În ziua
de 28 august 1945, orele 6 seara,
are loc încetarea din viaţă a
învăţătorului Vasile T. Creangă, fiu
al satului Fedeşti şi învăţător la
şcoala Fedeşti, în etate de 34 de ani,
membru în Sfatul Căminului şi
secretar al Căminului Cultural
Alexandru Ioan Cuza. În ziua de 30
august are loc înmormântarea la cimitirul bisericii vechi din Fedeşti, fiind plâns şi regretat de
familia lui, locuitorii satului, şcoala Fedeşti şi membrii Căminului. La înmormântare iau parte
învăţătorii satelor din împrejurimi şi inspectorul şcolar Vasile
Pânzaru din Bârlad.
Aşadar, chiar dacă nu a fost răpus pe front de gloanţe
ori obuze, ci de încercările groaznice la care l-a supus războiul,
erou al Fedeştiului a fost şi Vasile Creangă, care a avut şansa
să-şi doarmă somnul de veci în cimitirul din sat, aproape de cei
care i-au fost familie, lângă cei alături de care a crescut, lângă
cei pe care i-a educat ori sfătuit. Nepot al lui Toma Apostu care
a fost dorobanţ în Războiul de independent la 1877, fiu al lui
Ştefan şi Ileana, Neculai Apostol a îndurat războiul nu doar cu
arma în mână pe frontul din Basarabia, ci şi ca prizonier în
mâinile ruşilor care l-au ţinut în detenţie între 23 august 1944 şi
18 octombrie 1948, adică timp de peste cinci ani. Din
povestirile lui Neculai Apostol (care mi-a fost bunic), îmi
amintesc doar vag poveşti de război, cu foame şi moarte. În
acel groaznic război, moartea o provocau la tot pasul nu doar gloanţe şi obuze, ci, la fel de
necruţătoare, boli cumplite, şi foamea. Iată referinţe ale unora dintre eroii Fedeşteni, despre
care am aflat că s-au stins udând cu sângele lor brav ţărâna altor locuri, poate în afara graniţelor
ţării, de la doamna Frosa (Mătăsaru) Ujeucă: Ciobanu Victor - frate cu tatăl lui Ionel Ciobanu ,
zis Bobocaru, Moisă Culai - frate cu Dumitru Moisă, zis Ao, Toader Petrache - dispărut pe
front, Ciobanu Ion - tatăl lui Ciobanu Neculai, zis Hieraru, Creangă V. Ion - frate cu Creangă
Costică, zis Gozolvan, Roşca Constantin - frate cu Roşca Gheorghe, zis Ghica, Diaconu
Constantin - tatăl lui Ion Diaconu, zis Jachi, Mangu Grigore - băiatul lui moş Ştefan Mangu,
frate cu Catinca Croitoru, a lui moş Lazăr Croitoru, văr cu tatăl lui Ştefan Mangu. Cu siguranţă
Cişmeaua - monument (foto 1 )
Soldat Diaconu Constantin Dispărut Dalnic
14 octombrie 1941
64
rămân poveşti nespuse, neascultate, neştiute, acum ori în viitor, însă ne asumăm riscul să
redactăm un material incomplet, dar un material de care satul are nevoie, nimeni nepublicând
până în prezent date despre istoria satului şi comunităţii noastre. Ȋn centrul satului, după
primul război mondial s-a construit o cişmea-monument pe piatra căreia sunt încrustate numele
eroilor fedeşteni (foto).
Dumnezeu să-I odihnească în pace pe toţi eroii, pe cei din Fedeşti şi pe cei din alte sate,
pentru că lor le datorăm şansa de a-I pomeni astăzi şi în viitor!
Piatra - monument
65
Etnografie şi folclor
la Fedeşti
1. Context
Noutatea formelor în care se manifestă spiritualitatea la români sub presiunea evoluțiilor
din societate, riscă să lase în urmă, uitat, un bagaj spiritual autentic, valoros pentru cunoaşterea
vieții la sat. Sursele documentării, respectiv Monografia învățătorilor Natalia şi Dumitru
Ciobanu, arhiva şcolii şi mărturii ale fedeştenilor vârstnici, oferă şansa reconstituirii specificului
vieții localnicilor în trecut.
O notă comună ce se degajă din toate aceste documentări este „frumosul” manifestărilor
de factură spirituală, intensitatea trăirilor sufleteşti cu care localnicii se implicau în diversele
evenimente ale vieții comunității. Cu toții folosesc termenul „frumos” pentru a transmite
aprecierea lor privind respectivele evenimente, dar şi regretul că prezentul nu mai aduce în viața
lor ocazii comparabile. De asemenea, remarcăm similitudinea relatărilor la toți cei care au dorit
să rememoreze amintiri ale copilăriei lor ori povestiri ale înaintaşilor. Fiind creştin-ortodocşi cu
toții, fedeştenii descriu ca parcurgând acelaşi ritual fiecare dintre marile evenimente ale vieții:
naşterea/botezul, nunta ori moartea.
Un alt obiectiv al demersului nostru îl constituie recompunerea spațiului în care au trăit
fedeştenii în trecut, respectiv casele lor, obiectele de ornament, uneltele, ocupațiile, superstițiile
ori tradiții şi obiceiuri.
2. Naşterea şi botezul
În trecut, venirea pe lume a noilor-născuți se petrecea în cu totul alte circumstanțe.
Servicii medicale ori personal medical specializat nu existau. Sarcinile medicului le îndeplinea
o altă persoană ce deținea cunoştințe şi avea îndemânarea necesare la naştere, numită moaşă.
66
Una sau două în sat, moaşele erau chemate să asiste naşterea, însă nu de puține ori femeile
năşteau fără ajutorul lor. Între puținele accesorii la naştere, nelipsită era sticla cu rachiu,
binefăcătoare prin efect anestezic. Femeile gravide mergeau la munca câmpului fără teama de a
pierde sarcina.
„Noul-născut este spălat, înfăşat şi apoi alăptat de mama sa. Lehuza, după naştere e
aşezată pe pat de paie trei zile, după care face o baie şi apoi începe a face treabă. Cu toate
îngrijirile acestea primitive, sunt foarte rare cazurile de infecție. În ultimii zece ani n-a fost nici
un caz de naştere mortal. În general, fedeştencile nasc foarte uşor. După o săptămână sau două,
copilul este botezat şi cu această ocazie şi declarat la primărie”.¹
Pentru botez ritualul este acelaşi în toate relatările. Moaşa ține în brațe pruncul în
drumul către biserică, iar naşii țin în mâini lumânări aprinse, frumos ornate. Părinții nu participă
la botez. Numele copilaşului este rezultatul unei „negocieri” între părinţi şi naşi, opinia naşilor
având totuşi prioritate. La biserică preotul ține slujba specifică, după care se reîntorc veseli
acasă, unde părinții îi aşteaptă pregătiți cu masa încărcată de bunătăți. Dacă după scăldătoare la
biserică pruncul se opreşte din plâns, naşii spun că, iată, „a primit” (a acceptat) botezul. Înainte
de masă şi petrecere, „nănuţu’ ” şi „nănuţa” (cumetrii), scaldă copilul în prezența asistenței,
urându-i să aibă un destin favorabil şi aşază la capul acestuia diferite obiecte cu valoare de
simbol ce-i vor fi călăuză în viață: carte – ca să fie deştept, pană ca să devină un bun dansator,
boabe pentru viață îmbelşugată, hârtie şi pană de scris pentru deprinderea muncii intelectuale,
foarfece şi pânză să devină un bun croitor, sare – să aibă noroc, etc. Urmează petrecerea
(cumetria), la care participanții se veselesc şi la finalul căreia aceştia dăruiesc fiecare ce poate:
bani, hăinuțe, obiecte, etc.
În cazul în care pruncul are probleme de sănătate, părinții grăbesc împlinirea botezului,
acesta ajutând la însănătoşire. Moartea înaintea botezului se consideră a fi un fapt grav pentru
sufletul pruncului.
3. Nunta
Nunta a fost dintotdeauna evenimentul central al vieții fiecăruia dintre oameni, împlinind
poziționarea în societate prin căsătorie. Căsătoria desăvârşeşte hotărârea tinerilor „de a intra în
rândul lumii” şi împlineşte rostul lumii de a munci, de a trăi bucurii, de a suferi, de a gestiona
problemele vieții în interiorul a ceea ce sociologii numesc „celula de bază a societății”, adică în
familie. Astăzi, mai ales în mediul rural, nunta păstrează elemente tradiționale, însă tinerii
doresc să folosească mijloacele moderne ale civilizației actuale, chiar dacă asta înseamnă
renunțarea la tradițional.
Iată cum prezintă Natalia Ciobanu nunta la 1939: „De vreo zece ani, căsătoriile în satul
nostru se fac în modul următor: flăcăul îşi alege fata care-i place, se înțeleg ei asupra căsătoriei
şi apoi, într-o zi de sărbătoare, noaptea, fata îşi ia câteva lucruri mai necesare, le bagă într-o
boccea şi fuge cu flăcăul ales, fără ştirea părinților. Merg la părinții băiatului, acolo îi aşteaptă
cu găina fiartă şi plăcinte. După această ispravă, părinții fetei stau supărați, în primele zile nici
nu mai vor să audă de fată. Mirii încep să le trimită rugăminți de iertare prin câte cineva mai
bun de gură. Mergând treburile aşa, încep a se învoi, apoi le fixează o seară când tinerii, însoțiți
67
de rude şi prieteni, merg la casa fetei pentru iertare. Ei pregătesc mâncare şi vin. Tot în această
seară se stabileşte câtă avere are mirele şi câtă mireasa. Rudele intervin şi de o parte şi de alta
ca să le dea cât mai mult. Tot acum se fixează data nunții, se propune naşul, se tocmesc
muzicanți buni”.
După cum precizează Panainte Vânătoru, localnic, şi alți bătrâni, supărarea părinților
fetei este motivată de „ruşinea” pe care le-a pricinuit-o gestul fetei de a „fugi” cu alesul ei, iar
momentul „iertării” este de fapt pețitul. Această „ruşine” era în realitate doar mimată, de fapt ei
dorindu-şi ca fata lor să se mărite.
Organizarea nunții este sarcina exclusiv a socrilor mari, nefiind posibilă transferarea
unora dintre treburi în sarcina socrilor mici. „Împăcatul muzicanților” este proba mândriei
socrului mare, acesta tocmindu-i pe cei mai buni lăutari, chiar dacă asta presupunea cheltuieli
mari. Aceştia erau tocmiți pentru trei zile, începând cu sâmbătă dimineață. De asemenea, socrul
mare era cel care pregătea timp de un an de zile cele necesare: haine noi, porc şi vițel, butoiul cu
vin, damigeana cu rachiu, bani şi toate celelalte. Tot el era cel care tocmea rude ori prieteni
pentru diversele servicii: bucătăreasă, chelneri, pivnicer, vornicei, etc.
Cu cel puțin o zi înainte de petrecere, socrul mare, socrul mic şi naşii organizează
trimiterea „vorniceilor” pentru invitarea sătenilor la petrecere. În număr de unu, doi sau trei, cu
un ştergar prins pe braţ şi ținând în mână o sticlă cu vin special ornată, vorniceii se deplasează
pe la casele oamenilor pentru a anunța nunta şi din partea cui aduc invitația (socru mare, socru
mic ori naşi). Textul standard al vorniceilor era următorul: „Primiți invitația să participați la
nuntă din partea socrului mare, etc.”, iar gospodarul, bând vin din sticlă, urează mirilor: „Casă
de piatră şi petrecere frumoasă!”. În trecut, sătenii participau la toate nunţile, iar dacă nu aveau
banii necesari, anunțau darul şi plăteau ulterior.
Având şansa să cunosc doi fedeşteni respectabili, Panainte şi Georgeta Vânătoru, şi să
asist la povestiri depănate cu bucuria certitudinii că aceste „comori” nu vor fi date uitării,
detaliez în continuare nunta la fedeşteni aşa cum şi-o amintesc ei din copilărie ori din spusele
înaintaşilor pe care i-au prins în viaţă la un anumit moment dat.
Prima zi
Sâmbătă, după masa de prânz, socrul mare trimite conform obiceiului o parte dintre
muzicanți la naşi, iar apoi la casa socrilor mici. Aceştia sunt însoțiți de către „un om mai glumeț
şi jucăuş”, deghizat în femeie, „legat la cap şi la mijloc cu un brâu roşu” şi având „o sticlă sau o
ploscă cu vin, legată şi ea cu o panglică roşie”. La casa miresei are loc „dansul zestrei”. Fiecare
dintre obiectele aflate în lada de zestre este prezentat şi „dansat”. În mod obligatoriu, între
obiectele „de zestre” trebuie să se găsească o icoană. Celelalte lucruri pot fi perne, plapumă,
mobilă, ştergare, covor, pânză țesută, etc., toate lucrate manual. După încărcarea zestrei în car se
spune Iertăciunea, text care pune de acord hotărârea tinerilor de a forma o familie şi
împotrivirea inițială a părinţilor fetei.
Alaiul de nuntaşi se deplasează cu muzică şi veselie spre casa mirelui. Aici socrii mari îi
întâmpină, se amuză de personajul deghizat pus mereu pe şotii. Se descarcă zestrea, se cinsteşte
momentul cu un pahar cu vin, apoi participanții sunt invitați la dans. Totuşi, spre seară, naşii şi
68
socrii mici pleacă acasă, mireasa rămânând la casa mirelui.
A doua zi
Duminică, la începutul celei mai importante zile a nunții, la casa socrului mare e
activitate intensă. Bucătăresele pregătesc ingredientele pentru meniul tradițional (borş de carne,
sarmale şi friptură), pivnicerul pune vinul în sticle, se fac ultimele pregătiri pentru aşezarea
meselor, etc.
„Gătitul mirelui şi a miresei” este cel mai important moment înainte de pregătirea pentru
cununie. Participă rude şi prieteni. Veselia e generală, fiecare participând cu fel de fel de idei
năstruşnice la „gătit”. Unii încearcă să bărbierească pe mire folosind o sapă. Văzând că nu
reuşeşte, altul va încerca folosind o coasă, cuțitul, etc. De asemenea, pieptănatul, aşezatul părului
tinerilor ce se căsătoresc, este un moment de amuzament total. De fapt, voia bună, veselia, sunt
modul specific de manifestare al tuturor participanților. Înaintea plecării la biserică pentru
cununie, are loc un moment important. Însoțiți de muzicanții şi vorniceii trimişi de dimineață de
către socrul mare, naşii şi socrii mici, de rude şi prieteni apropiați, sosesc la casa Mirelui. Acum
se poate desfăşura Iertăciunea, moment important. Dansul iese din casă afară, în timp ce în
pragul casei, soacra mare iese cu un prosop cu care îi împreunează, ducându-l în jurul gâtului
celor doi. Se face linişte, iar o persoană, aceeaşi la majoritatea nunților, recită versurile
Iertăciunii:
„ Ascultaţi dumneavoastră,
Cinstiţi nuntaşi
Cinstiți socri mari,
Cinstiți socri mici,
Cinstiți naşi mari,
Puţinele cuvinte
De rugăminte!
Se roagă fiii dumneavoastră,
Să-i iertaţi, să-i binecuvântaţi,
Se roagă cu plecăciune
Să le daţi iertăciune
Că binecuvântarea părinţilor
Întăreşte casele fiilor,
Iar blestemul părinţilor
Risipeşte casele fiilor
Că şi Dumnezeu mare şi puternic
Luni a făcut cerul şi pământul
Şi Edenul, adică Raiul. .
Marţi a făcut cerul şi cu stelele,
Miercuri l-a împodobit
Cu soare şi cu luna.
Joi a făcut Dumnezeu
69
Pe strămoşul nostru Adam
Cu trup din lut,
Cu oasele din piatră
Şi sângele din mare,
Cu frumuseţea din soare.
Luând după chip şi-asemănare
Chipul Sfinţiei Sale.
Căci aşa a zis Dumnezeu
Văzând că nu este bine
A locui om singur pe lume.
Aşa a venit vremea
Şi la aceşti doi tineri cuminţi
Care se roagă de dumneavoastră, părinţi,
Stau cu genunchii aplecaţi
Şi cu feţele ruşinate!
Să-i iertaţi, să-i binecuvântaţi
Precum a binecuvântat Dumnezeu
Toiagul lui Aaron
Şi le-a înverzit cununile pe capurile lor .
Vor creşte şi se vor înmulţi,
Ca frunzele codrului,
Ca stelele cerului,
Ca nisipul mării
Şi iarba pământului.
Acum, dumneavoastră, dragi părinţi,
Sunteţi de la Dumnezeu orânduiţi,
Să-i iertaţi,
Să-i binecuvântaţi,
Căci binecuvântarea părinţilor
Întăreşte casele fiilor!
Iar de la nunu’ mare -
Vreau un bacşiş mare
Că ştiu că-l are,
Iar de la coana mireasă –
O batistă frumoasă
Și-un pahar cu vin
De la Hristos,
Amin!”
În timpul rostirii, naşa rupe un colac deasupra mirilor, stând în picioare.
Textul Iertăciunii a fost cules de Gigi Diaconu, dascăl al bisericii din sat, de la Costache
70
Irimia, zis Ţalala, pe vremea când încă era în viaţă. „Iertăciunea” putea fi interpretată doar de
către un sătean care avea această „misiune” la fiecare dintre nunţile sătenilor. Costache Irimia a
fost ultimul dintre fedeştenii care au îndeplinit rolul astăzi uitat.
Înaintea plecării către biserică, nuntaşii se veselesc cu sârbe şi hore. Copiii, dornici să
înveţe şi ei paşii dansurilor pe care le practicau cei mari, făceau propriul cerc în care unii mai
pricepuţi dădeau indicaţii celorlalţi. În acest timp, naşii, socrii şi mirii pregătesc plecarea către
biserică.
Momentul plecării spre biserică
În lipsa socrilor, având în faţa alaiului mirii şi naşii, cu vornicei şi domnişoare de onoare,
sub o ploaie de boabe de grâu, orez, etc, simbol de belşug, începe deplasarea către biserică.
Socrii nu participă la cununia religioasă.
În cadrul slujbei religioase, tinerii căsătoriți primesc binecuvântarea, apoi preotul rosteşte
cuvinte frumoase, sfaturi utile pentru viată, tinerilor căsătoriți. Ieşirea de la biserică se poate face
după ce mirele este pus să plătească „plinul bunăstării”, adică găleata plină cu apă pe care tot el
o va răsturna cu piciorul. În alte cazuri întâmpinarea mirilor se face folosind pahare cu vin
destinate lor şi nuntaşilor, la fel, acestea trebuind să fie plătite. Deplasându-se spre casă, alaiul
face sârba în centrul satului. Drumul de întoarcere trebuie să fie diferit de cel pe care au venit,
detaliu valabil şi în cazul înmormântărilor. Ajunşi acasă, sunt întâmpinați cu porți închise, pentru
deschiderea cărora trebuie să plătească. Încep sârbe şi hore, după care toată lumea se aşază la
masă.
După-amiază, mirele trimite pleosca la socrii mici. Pleacă doi, unul mascat, având sticle
cu busuioc şi fiind însoțiți de muzică. Aceştia transmit socrilor mici urările mirilor şi ale socrilor
mari şi invitația de a participa la petrecere. Soacra mică va împodobi sticla cu ştergar, semn al
bucuriei pentru căsătoria tinerilor, şi se vor deplasa la casa socrilor mari împreună cu cei
apropiați. Cam în acelaşi timp, însoțiți de vornicei, vin şi naşii şi oamenii săi. Nunta poate să
71
înceapă. Aşezarea oamenilor la mese repectă anumite reguli. Mirii ocupă poziția centrală,
imediat alături sunt naşii, urmați de socrii mari şi socrii mici.
Moment în timpul cununiei religioase
Manifestările nuntaşilor degajă bună dispoziție, mulți sunt nostimi şi puşi pe şotii. Nu de puține
ori dansul tradițional devine caricatural, tot ca simptom al bucuriei şi dorinței de a-i înveseli pe
ceilalți. Momentul „găina” este şi el destinat să distreze asistența, o femeie de la bucătărie
prezentând în paşii dansului specific acestui moment o găină, bine rumenită, ce trebuie
cumpărată prin licitație. Dacă nuntaşii nu oferă o sumă mulțumitoare, vor interveni naşii, ori
mirii, pentru rezolvarea impasului.
Panainte Vânătoru aminteşte un episod interesant care se întâmpla la nunțile de demult.
Petrecerea se termina seara, iar pe la miezul nopții, socrii mici şi naşii mergeau la socrii mari.
Naşii aduc torţe aprinse. Nu cunoaştem cu precizie textul care se spunea, însă în mod cert se
invocau toate lucrurile bune de care mirii să aibă parte în viață, se rosteau descântece care să dea
putere noii familii şi care să-i protejeze de „rele”. Aici nu întârziau prea mult, revenind cu toții
la casele lor.
Ziua a treia
Luni dimineață se adună cu toții: socrii, naşii şi nuntaşii. Naşii vin singuri. Prezența
oricăruia dintre săteni la nuntă nu putea să fie refuzată. Petrecerea continuă în aceeaşi notă, vinul
şi ţuica ajutând la buna dispoziție a nuntaşilor. Seara, înainte de final, după masă, „se leagă
mireasa” de către naşă. Mai târziu momentul se va numi „dezbrăcatul miresei şi al mirelui”.
Aceasta îi ia cununa şi îi leagă batic. Acum se cântă „ Ia-ți, mireasă ziua bună”:
Ia-ți, mireasă ziua bună,
De la tată, de la mumă!
Când a face plopul pere
Și răchita micşunele
Când a cânta ştiuca-n baltă,
72
Atunci te-ai face din nou fată!
Sunt câteva dintre cuvintele pe care şi le mai aminteşte Georgeta Vînătoru.
Naşul „dezbracă” mirele, iar naşa mireasa. Mirelui îi este mutată floarea în partea
dreaptă, dar cu floarea răsturnată către în jos, iar pe cap i se pune o pălărie, semn că a devenit
bărbat. Miresei i se leagă pe cap batic, semn că a devenit nevastă. Se dă dare: unii dăruiesc bani,
alții bunuri (păsări, vin, fasole, porumb, oi, grâu, etc). În final oamenii pleacă obosiți, dar
mulţumiţi acasă, iar muzicanții pleacă marți dimineață.
Probabil că această a treia zi s-a transformat în timp în ceea ce astăzi numim prin
termenul local „incloapă”, adică petrecerea de după nuntă. Socrii mari, socrii mici ori naşii, sau
în comun, invită astăzi nuntaşii la o masă festivă în seara ce urmează nunţii, drept mulţumire
pentru prezenţa la încreştinarea tinerilor căsătoriţi. Iată cum tradiţia reuşeşte să supravieţuiască în
moduri neaşteptate invaziei mai mult sau mai puţin forţate a noilor maniere.
Monografia Nataliei Ciobanu descrie nunta la Fedeşti ca ținând două zile. Întradevăr,
durata petrecerii depindea şi de starea materială a familiei, cei mai săraci neputând organiza o
astfel de nuntă care să dureze trei zile.
Despre portul nuntaşilor, aflăm că era portul popular, cei săraci îmbrăcându-se deseori
neîngrijit, cu ce aveau. Însă asta nu îi făcea mai puţin optimişti ori dornici de veselie. Identitatea
fiecăruia era bine definită în interiorul comunităţii, aspecte ce priveau vestimentaţia fiind pur şi
simplu nerelevante.
Ne exprimăm credinţa că familia va fi mereu ţelul fiecăruia dintre tinerii ce se apropie de
vârsta maturităţii, iar nunta va rămâne evenimentul de referinţă care le permite trecerea la etapa
următoare, a împlinirii ca părinte şi cetăţean.
4. Înmormântarea
Moartea – eveniment tragic ce marchează finalul unei etape, al vieții pe pământ,
făcând posibilă trecerea spre viața veşnică, a rămas în conştiința fiecăruia drept momentul
despărțirii de cei dragi, dar şi examen al împlinirii unor datini legate de organizarea
înmormântării, la ceasul trecerii în neființă. Supertiții spun că sufletul celui decedat nu
părăseşte casa timp de trei zile, putând să vadă tot ceea ce se întâmplă cu oamenii şi lucrurile.
Trupul fără viață este scăldat de către patru bărbați ori, după caz, femei (când decedatul
este femeie), apoi este aşezat în sicriu şi ținut în casă timp de trei zile. Cei patru, ori soții
femeilor de la scăldătoare, vor fi şi groparii care vor pregăti locul de veci. Aceştia vor fi
răsplătiți de către familia decedatului cu bani şi obiecte utile. Din prima seară, rude, vecini şi
alți săteni participă la ceea ce se numeşte şi astăzi Priveghiul. Membri ai familiei păzesc sicriul
pe tot timpul nopții. Este interzis ca pisica să treacă pe sub masa mortului pentru a nu-i deturna
sufletul din drumul lui spre viața veşnică. Oglinda este obligatoriu să fie acoperită, la fel şi
ferestrele. Serile ori până târziu în noapte, numeroşi flăcăi organizează tot felul de „jocuri”
bizare. Bâza, cel mai practicat dintre jocuri, consta în lovirea cu palmele împreunate strâns, față
în față, a palmei celui ce stătea în mijlocul grupului, cu o mână acoperindu-şi ochii, iar cu
cealaltă, deschisă, pe sub brațul opus, în zona inferioară umărului, indicând locul unde urma să
fie aplicată lovitura. Putea lovi oricare dintre cei din cerc, iar cel lovit trebuia să ghicească cine a
73
fost cel ce a lovit. Ghicind, respectivul îi lua locul în mijloc. Neghicind, trebuia să rămână
încasatorul loviturilor până ce reuşea să-l indice corect pe agresor. Nu rareori loviturile erau
violente, putând să-l rănească pe cel lovit.
Panainte şi Georgeta Vînătoru, descriu Batoza şi Moartea, alte doua ciudățenii pe care le
practicau fedeştenii în nopțile de Priveghi. Batoza, aluzie la instalaţia care realiza în acele
vremuri separarea bobului de grâu de spic, presupunea ca patru oameni să stea culcați pe jos în
careu, cei din jur lovindu-se peste picioare cu picioarele, spunând că „treieră grâul”. Mulți se
împiedicau de cei culcați în careu şi cădeau devenind pradă mai uşoară pentru „treieratul”
celorlalți. În cazul Morții, o persoană se masca şi ieşea pe neaşteptate pe întuneric în calea celor
ce se deplasau în zona casei celui decedat pentru a-i speria. Soții Vânătoru îşi amintesc cazul
tatălui lui Ștefan David, care întâlnind în dreptul unei case părăsite o astfel de „moarte”, o va
împuşca pe aceasta rănind-o. În seara a treia, de dinaintea înmormântării, se ține cina, masa la
care participă familia şi alți săteni, şi care este sfințită de preot. În aceeaşi seară se împodobeşte
pomul (o creangă dintr-un pom), cu haine, încălțăminte şi obiecte de strictă necesitate, acestea
urmând să fie „date de pomană” unui om nevoiaş. De asemenea, se amenajează „casa”, folosind
pături, țoale, pe leațuri legate între ele, în apropierea intrării în curte. În „casă” erau expuse un
pat îmbrăcat frumos cu toate cele necesare, o masă plină cu de toate şi pomul încărcat. Acestea,
la rândul lor, urmau să fie „date de pomană ” unui sătean sărac. Întotdeauna cel ce „primeşte de
pomană” spune nu mulţumesc, ci bodaproste. Ȋn ziua înmormântării, la ieşirea din casă, se
aşterne un țol nou şi sicriul va trece peste acesta. Gestul simbolizează cale liberă, fără obstacole,
către viața veşnică. Preotului i se dau testeméle, adică lumânare mare, împodobită cu prosop. La
fiecare evanghelie (oprire a cortegiului) se
pun sub carul cu boi ce duce coşciugul
poduri (ştergar şi un colac cu lumânare), ce
vor fi dăruite participanților la procesiune.
De asemenea, la fiecare oprire, cineva din
familie aruncă la întâmplare câțiva bănuți,
după care aleargă bucuroşi copiii. Năsăliile,
purtate de doi bărbați pe tot parcursul
procesiunii, pe o masă specială, sunt colacii
- 9 la număr - având forme speciale şi câte
o ințială cu specific religios. Colacii se mai
numesc şi capete şi sunt dați de pomană la
poarta cimitirului după înhumare. După
înhumare oamenii se adună la casa celui
decedat unde familia a pregătit meniul
tradițional pentru pomană: borş, sarmale şi
pilav cu carne. Preotul sfințeşte masa, iar în
final, cântă Slava, împărțind apoi colivă
(specialitate preparată din grâu decorticat fiert, îndulcit şi ornat cu bomboane). La
Ieşirea din casă
74
înmormântare, ca şi la nuntă, în trecut participau
majoritatea sătenilor. Pe traseul cortegiului, oamenii
discutau întotdeauna de bine, despre cel care a
trecut în nefiinţă: ce fel de om a fost, ce necazuri şi
bucurii a avut în viaţă, etc. Familia face în primul
an şapte pomeniri, denumite popular pomeni: în
ziua înmormântării, a treia zi, la o săptămână, la 21
de zile („se ridică colacul”), la 40 de zile („se ridică
panaghia”), la şase luni şi la un an. În primii şapte
ani vor face şapte pomeniri, câte una pe an, până la
dezgropare. În trecut, dezgroparea se făcea la
propriu, familia deschizând sicriul, apoi făcându-se
seriviciul religios de către preot. Astăzi, legea
interzice deschiderea mormintelor de către familie.
Având tricolorul în fruntea cortegiului şi
toate decorațiile pe piept, erau înmormântați
veteranii de război. De câţiva ani încoace,
învăţătorul Petre Ujeucă, veteran de război, a
reamintit fedeştenilor această datorie a comunităţii,
de a purta către cimitir pe cei ce au luptat cu arma în mână pe fronturile patriei, cu drapelul în
fruntea cortegiului şi decoraţiile pe piept, în semn de cinste şi respect.
5. Tradiții şi obiceiuri
Fără îndoială, în trecut sărbătorile religioase erau trăite intens de către fedeştenii de
toate vârstele. După cum atestă documentele păstrate la şcoală, activitățile prilejuite de diversele
sărbători se bucurau de participarea în masă a tuturor localnicilor. Până la desfăşurarea
organizată a activităților de către instituțiile locale, istoria satului nostru consemnează tradiții şi
obiceiuri care vin din trecutul îndepărtat, nescrise, însă întipărite adânc în memoria bătrânilor
noştri, singurii care mai prețuiesc „frumosul” acelor vremi. Trăite de ei înşişi ori povestite de
înaintaşii lor, avem şansa să putem aşeza pe hârtie câteva dintre „perlele” ce compuneau viața
spirituală a comunității locale. Putem separa tradiții şi obiceiuri specifice zonei, de tradiții şi
obieceiuri specifice Fedeştiului. Unele au căpătat specific local prin contribuții ale celor ce le-au
preluat în mod selectiv ori punând o amprentă proprie.
Sărbătorile de iarnă veneau nu doar cu bucuria creştină a Naşterii Domnului, ci şi cu
preocuparea gospodarilor de a avea o masă îmbelşugată la ceas de sărbătoare într-o casă curată
şi primitoare. Ceea ce noi am putea considera astăzi drept primitiv, sărăcăcios, neinteresant,
monoton, erau lucrurile care în trecut umpleau fedeştenilor sufletele de bucurie. Probabil că
portul țărănesc, opincile din picioarele lor aspre, le creau mai puțin disconfort decât ținutele
sofisticate din zile noastre, pentru că suflete lor vibrau altfel decât sunt ale noastre capabile să
vibreze astăzi.
Fedeştenii îşi conduc pe ultimul drum
consăteanul
75
Să enumerăm evenimentele la care fedeştenii, tineri ori mai puţin tineri, au participat în
trecut cu ocazia sărbătorilor religioase ori laice din timpul anului!
Începem cu evenimentele legate de Naşterea Domnului. În zilele de dinaintea Crăciunului
gospodarii „taie” porcul. Originile obiceiului se pierd în negura veacurilor. Astăzi copiii învaţă
că sacrificarea animalelor trebuie făcută neprovocând suferinţe grele animalelor prin aplicarea
unor procedee speciale. În trecut tăiatul porcului ori a altor animale folosind cuţitul ori alte
ustensile, nu era considerată o cruzime. La baza practicii stă credinţa ancestrală potrivit căreia
rostul animalelor este acela de a satisface nevoile oamenilor, inclusiv cele de hrană. Astfel de
tradiţii continuă să existe, oamenii ştiind că înainte de Crăciun în curtea lor trebuie să ţipe porcul
ce urmează să fie sacrificat. Ritualul tăierii porcului are momentele sale bine ştiute. De
dimineaţă, gosodina pregăteşte o cantitate mare de apă fierbinte necesară. Bărbaţii pregătesc
ustensilele trebuitoare. Copiii sunt şi ei nerăbdători să asiste. Fiind zile friguroase de iarnă, ţuica
fiartă şi vinul fiert erau ingrediente obligatorii. Înainte de pregătitul spălării, pe frunte i se
crestează semnul Crucii, semn de binecuvântare. După „pârlitul” cu paie şi spălatul şoriciului,
porcul sacrificat este acoperit cu un ţol, iar copiii îl vor călări ca să fie carnea fragedă. Mâncatul
unei bucăţi din coadă are şi el semnificaţia sa. Lungimea splinei dă informaţii despre lungimea
iernii. „Pomana porcului” este masa la care participă toată familia, friptura la ceaun fiind meniul
multdorit. Vinul fiert este nelipsit. Gospodarii casei vor pregăti specialităţi tradiţionale din porc:
şuncă, muşchi afumat, tobă, plăcintă „de mai” (ficat), cârnaţi, ş.a.
Toate acestea împlinite, sărbătorile pot să înceapă! Evident e faptul că în zilele de
Crăciun, copiii mergeau cu Steaua, textul cunoscut la Fedeşti fiind asemănător cu celui întâlnit
şi în satele din jur. Ca şi în trecut, astăzi copiii se organizează câte trei şi repetă câteva zile textul
şi melodia. Părinţii le împodobesc Steaua, accesoriu care îi însoţesc pe tot parcursul recitalului.
Troparul, strofa recitată la începutul Cântecului, îl găsim într-un text mai amplu decât cel
cunoscut azi (care conţine doar trei versuri):
„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru,
Răsăritul luminii, lumina cunoştinţei,
Că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor
De la Stea au învăţat
Să se închine Ţie, Soarele dreptăţii
Şi să te cunoască pre Tine, răsăritul cel de sus,
Doamne, slavă ţie!”
La finalul Cântecului Stelei, unul dintre copii recită următorul text:
Amin, amin,
Omul cât trăieşte
La moarte nu se gândeşte,
Dar moartea când îl întâlneşte
Îl ia dintr-o casă înaltă,
Cu uşi şi fereşti
Şi îl duce într-o groapă adâncă,
76
Fără uşi, fără fereşti,
Unde acolo locuie,
Unde acolo locuieşte
În vecii vecilor, / Amin!
Un alt text care apare în repertoriul sărbătorilor de Crăciun, numit „Condacul de
Crăciun” şi care era recitat înainte de interpretarea Cântecului Stelei, a fost păstrat într-unul
dintre caietele profesoarei Georgetei Apostol:
Fecioară,
Astăzi, pre Cel mai presus de fiinţă,
Naşti!
Şi pământul peşteră
Celui neapropiat aduce
Îngeri.
Cu păstori slăvesc
Şi magi cu Steaua călătoresc
Că pentru noi s-a născut tânăr Dumnezeu
Cel mai-nainte de vecii.
În afara obiceiurilor sărbătorilor de iarnă specifice zonei folclorice, consemnate de
literatura de specialitate, specific Fedeştiului, amintim două astfel de practici din trecutul
îndepărtat al localnicilor: Vălăretul şi Fetele, având denumirea generică „Oeiaua” .
Vălăretul erau tineri, flăcăi mascați. Iată cum prezintă Panainte Vânătoru acest obicei
local. „Cămăraşii” - tinerii ce „împăcaseră” (contractaseră) muzica pentru hora de Crăciun –
scoteau la licitație „cârceia” (lanț metalic având ochiuri mari). Cârceia nu puteau să o dețină
decăt cămăraşii. Licitau toţi doritorii de toate vârstele. Dacă se vindea, grupul care cumpăra,
organiza acțiunea „vălăretului”. Șapte-opt flăcăi pe care îi numeau tot cămăraşii, plecau prin
sat, mascați, cu uratul. Unul ura plătit fiind, ceilalți urmând să aibă doar avantajul scutirii de
plata horei. Alte grupuri de adulți nu puteau începe uratul înaintea cârceiei. Ȋn mersul lor prin
sat, vălăretul trebuia să fie agresivi, să sperie pe oricine le ieşea în cale.
Dacă nu se vindea, cârceia rămânea la cămăraşi, urmând ca aceştia să organizeze
„vălăretul”. Dacă se vindea, cămăraşii puteau să meargă şi ei cu uratul, însă cu alte grupuri de
tineri. Aceste grupuri purtau denumirea „Fetele”. După plecarea vălăretului, alți flăcăi se
organizau şi ei. Erau mascați cu diferite costume tipice, reprezentând diverse personaje: fata,
având buzele rujate şi ținută femeiască, doctorul (halat alb şi bonetă), jidanul (coif şi cozoroc în
față), jandarmul (costum militar), turcul (turban din carton cu canaf), Anul Nou, ş.a. Dintre
toți, trebuia să se evidențieze Anul Nou ce se deosebea prin bogăția şi frumusețea costumului şi
a măştii. Spre deosebire de vălăret, care erau înfricoşători, pentru copii mai ales, mascații din
grupul Fetelor erau fiecare foarte haioşi, stârnind hazul gazdelor. Cămăraşul se evidenția,
rămânând nemascat. Avea un baston înalt, ornat şi căciulă împodobită țuguiată. De multe ori
Fetele erau însoțiți de muzică: acordeon, trompetă, muzicuță, tobă, vioară.
„Oeiaua” reprezenta totalitatea acestor manifestări rezultate în urma negocierilor purtate,
77
Vălăretul, Fetele şi celelalte grupuri de „mascaţi” în ziua de ajun a Anului Nou.
Copiii aveau grupurile lor de pluguşoare, iar cei mai mari pregăteau texte şi măştile
potrivite pentru: ciobănaş, urs, capră, etc. Nu am găsit texte diferite de cele cunoscute şi în alte
localități din jur. Bătrânii aveau şi ei plugurile lor, unele cu accente hazlii, caricaturale. Unii
plecau prin sat cu pulgul tras de boi adevărați, având harapnice (bice groase, mari, care pocneau
asurzitor) şi chiar trăgeau brazdă în faţa casei gazdelor, aşa cum o cerea textul binecunoscut.
Alţii luau din staul o capră pe care o împopoțonau aşa încât să stârnească râsul celor din jur şi
urau folosind texte improvizate, având acelaşi scop: amuzamentul. Alții au folosit un purcel pe
post de simbol, însă de multe ori proiectul eşua din cauză că porcul era un animal mai greu de
deplasat şi condus. Bineînțeles că scopul era acelaşi, bunadispoziție.
Gazdele erau ospitaliere, fiind mereu pregătite pentru vizita năstruşnicilor mai mult sau
mai puțin mascați. De remarcat emoția cu care rememorează astfel de amintiri vârstnicii mei
interlocutori, la cei 83, respectiv 82 de ani (foto):
― Era frumos …, ceva ce nu mai poate fi acum!
Pe doi ianuarie, ziua de „Sfâtul Vasile”, copiii merg cu semănatul, simbolul aruncatului
boabelor în fața uşii gazdei fiind binecunoscut. Următoarea, în ordinea succesiunii sărbătorilor de
iarnă, Boboteza, este prezentată în Monografia Nataliei Ciobanu:
De ajunul Bobotezei se pregăteşte masă pentru preot. În ziua de Bobotează toată lumea
merge la biserică şi de acolo fiecare ia aghiasmă, cu care se stropeşte peste tot în casă şi pe
afară. Pentru Sfintele Paşti fedeştenii se pregătesc cu şapte săptămâni înainte postind. În
săptămâna mare se împărtăşesc. De Paşte, fiecare caută să aibă casa şi gospodăria cât mai
curate. Copiii se înnoiesc cu ghete şi haine noi. Gospodinele pregătesc cozonaci şi ouă roşii.
Unele înceară să le încondeieze. În prima zi de Paşte copiii merg din casă în casă cu „Hristos a
înviat!” şi primesc în schimb câte un ou roşu. Toți curați, veseli, cionesc ouă roşii. Tinerii se
distrează la horă unde au şi un scrânciob care merge toată ziua.
La fiecare sărbătoare la Fedeşti era horă şi bal. Bineştiut acest lucru, tineri din satele din
jur participau la aceste evenimente. Autoritățile se ocupau să nu lipsească leagănele, denumite
prin regionalismul scrânşiop, având 8 sau 12 polițe (locuri). Este amintit şi numele celui care era
mereu prezent cu scânşiopele sale: Neculai Roşca.
Dansatori pricepuți, bineantrenați la numeroasele hore şi baluri, băieții şi fetele din
Fedeşti îşi dovedeau măiestria în ale sârbelor şi horelor în ritmurile astăzi din ce în ce mai puțin
cunoscute şi apreciate ale muzicii populare. Ȋn zona noastră activau grupuri de lăutari de la
Zorleni, Bârlad şi mai târziu la Murgeni, grupuri solicitate de fedeşteni la diversele ocazii din
timpul anului. Se practicau hora, hora în două părți - o variantă locală, şi sârba.
La 8 septembrie, în fiecare an, Fedeşti sărbătoreşte ziua satului la Sfânta Maria mică.
Pregătirile gazdelor se referă nu doar la casele şi meniurile pentru care se munceşte vârtos, ci şi
la îngrijitul mormintelor. Fedeştenii se deplasează la cimitirul din sat pentru a pregăti şi „casele
de veci” pentru sărbătoarea satului. Astăzi, din păcate, cimitirul, ca şi şcoala de altfel, nu mai
sunt o oază unde să poţi medita ori unde să-ţi bucuri ochii şi sufletul, datorită ignoranţei ori
neputinţei.
78
De hram, sute de localnici participă la hora şi balul organizate mereu în centrul satului.
La hram „se angajează scrânşiob, vine fotograf, vin negustori cu bomboane, limonadă”. Străinii
sunt primiți şi ospătați de gazde întotdeauna primitoare. Porțile şi uşile fedeştenilor sunt larg
deschise pentru oricine le calcă pragul. De aceea, chiar în zilele noastre, de Sf. Maria mică,
Fedeştiul se umple de cunoscuți şi necunoscuți, dornici să se bucure de ospitalitatea recunoscută
a gazdelor. Dovadă a ospitalităţii consătenilor mei este şi prezenţa în număr mare a grupurilor de
lăutari, care în ziua de hram mergeau pe la casele gospodarilor din sat unde cântau cântecele
preferate ale gazdelor, aceştia răsplătindu-i cu bani, cozonac şi vin. Aceştia se deplasau pe jos de
la trenul ce oprea la Horga (5 km) ori de la gara din Banca (7 km), şi asta doar pentru a asista la
hramul satului, pentru a trece pragul fedeştenilor recunoscuţi pentru ospitalitatea lor şi a-i
bucura cu melodii populare dragi. În ultimii ani lăutarii încă revin în ziua de hram pentru
tradiţionalul recital, însă din ce în ce mai puţini. În ziua hramului, de la amiază, centrul satului se
umple de fedeşenii mici şi mari, de oameni veniţi din alte sate şi, parcă neobservând praful ce se
ridica în aer, jucau cu foc hora şi sârba strămoşească până către seară. În noaptea hramului,
fedeştenii participă cu toţii, tineri şi bătrâni, la bal. După construcţia localului nou al şcolii în
1964, balurile s-au ţinut toate pe terenul de sport al şcolii. Astăzi nimeni nu mai organizează
baluri din motive economice. Totuşi, nici tineri numeroşi nu mai avem!
A doua zi după hram, gospodinele duc la biserică mâncare şi aranjează o masă mare
unde, după slujba religioasă, ospătează toți străinii. „Masa ține până târziu când toți se reîntorc
pe la casele lor obosiți şi mulțumiţi că au sfârşit cu bine”.
O altă situație în care spiritualul domina viața participanților la întâlnirile organizate de
săteni era claca. Aceasta avea întotdeauna un scop practic, însă era ocazia când se cântau
cântece de dor, de cătănie, se recitau versuri, se spuneau poveşti, glume etc. Documente din
arhiva şcolii dovedesc existența unor astfel de manifestări în perioada interbelică şi în timpul
războiului, femeile din sat confecționând la astfel de întâlniri diverse obiecte de vestimentație
necesare soldaților pe front. Clăcile se organizau până în Crăciun pentru că trebuia pregătită
materia primă pentru tors (inul şi cânepa). După sărbătorile de iarnă se punea războiul de ţesut.
Facem deosebirea între şezătoare, la care sătenii se adunau şi neinvitaţi. La clacă se mergea
organizat pentru lucru, participând doar femeile mai pricepute. Spre deosebire de şezătoare, claca
era organizată de către gospodina care avea nevoie de lucrul altor gospodine şi la ea nu puteau
participa decât persoanele invitate, după cum bine ne lămureşte Frosa (Mătăsaru) Ujeucă.
Redăm aici un text al cărui autor este necunoscut, rostit la şezătorile de demult, probabil în
perioada Bobotezei, actual prin mesaj:
„Apa
Aici în lume e durere,
Suferinţă, neplăcere,
Fericit omul să fie
Să bea din apa cea vie.
Pe pământ amărăciune,
Răutate, ‘ntinăciune,
Apa e amestecată,
De păcate îngroşată.
Azi vezi furturi şi hoţie,
Lene multă şi beţie
Lux, mândrie, lăcomie,
O curată nebunie.
79
Vai de cel ce se adapă
Din această apă proastă
Apa lumii stătătoare,
Omului păgubitoare.
Iată colo-n Cartea sfântă
Se găseşte apă multă
Apă vie, săltătoare,
De păcat risipitoare.
Este-a Domnului cuvânt
Din el bând numaidecât,
Omul nu mai însetează
Fericirea şi-o păstrează.
Astăzi stau locaşurile sfinte
Pe înălţimi strălucitoare
Dar câţi creştini le calcă pragul
În zilele de sărbătoare?
Amin.”
6. Superstiții
Nenumărate superstiții, astăzi considerate ciudățenii, în trecut legi ale firii, călăuzeau
viața fedeştenilor la tot pasul. Chiar şi în prezent, vârstnicii respectă acel Codice secular,
nescris, însă temut de toată suflarea.
Sărbătorile religioase au fiecare „diferite puteri, unele sunt pentru boale, altele feresc de
foc, altele feresc ogoarele de insecte, etc. La Duminica Mare (10 zile după Înălțare), sărbătoare
numită Pogorârea Duhului Sfânt, fiecare gospodar pune la poartă sau la fereastră, crengi de tei
reprezentând „limbile de foc” din Biblie - spune Georgeta Vânătoru. De asemenea, la Florii,
sărbătoare numită Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului, se pune la poartă salcie înflorită.
Semnificația acestor simboluri nu ne este cunoscută, aceasta pierându-se în trecerea veacurilor.
O bogată categorie de superstiții în care fedeştenii au crezut, o reprezenta interpretarea
bolilor şi terapiile pe care le practicau în trecut localnicii. Problemelor de sănătate ale cuiva din
familie li se dădea o justificare ocultă, iar leacul era stabilit şi aplicat de o babă care ştia a
descânta: de bubă rea, de aplecate, de vrăjit, de albeață la ochi, de junghiuri, de bube dulci, de
cârtițe (furunculi), de gâlci, etc. Din copilărie, încă nu am uitat descântecul „de udmă” al babei
Tudora Diaconu, vecina noastră. Spunea un descântec ce „vindeca” durerile care apăreau din
când în când în zona încheieturilor din cauza efortului ... la joacă. Gestul „căscatului” în timpul
descântecului era dovada faptului că totul e „de deochi”! Alte mărturii ale acestor credinţe de
demult le găsim în Monografia Nataliei Ciobanu: „Se face la copii - de boală – un fel de
descântec pentru copii slabi şi bolnăvicioşi. Dacă vreo femeie care alăptează face vreun abces
la piept, atunci se duce la o femeie care a omorât cu mâinile îndărăt o cârtiță, şi o frecă, căci ea
are leac. Când se întâmplă ca cineva să-şi scrântească ceva, atunci se duce la o femeie care a
născut doi gemeni şi-l calcă. Dacă cineva este bolnav greu se cheamă o babă să stingă frigarea.
Frigarea este un fier în formă de săgeată, lucrat de un fierar țigan. Pentru a o face i se duce o
găină neagră, un kilogram de vin, ceapă, pânză, pâine şi bani. El o lucrează în miez de noapte.
Au mare credință în aceasta. Mai sunt unii care cred în vrăji, se tem şi de strigoi, de aceea au
grijă să nu treacă vreo pisică pe sub trupul mortului ca să nu cumva să se facă mortul strigoi.
Cred şi în diavol. Sînt anumite puncte pe la răspântii unde se zice că apare diavolul. Ei afirmă
că l-au văzut, ca pisică ori câine. Alții afirmă că au fost noaptea necăjiți purtându-i pe camp,
80
rătăcind drumul”.¹ Chiar Panainte Vânătoru îşi aminteşte că, venind cu carul cu boi dinspre
Șuletea către Fedeşti, în spate a fost mereu urmat de un taur de care a scăpat, acesta dispărând,
numai după rugăciuni şi semnul Sfintei Cruci. Numeroşi alți fedeşteni povestesc de astfel de
întâmplări ciudate pe care le-au trăit la un moment dat, majoritatea rătăcind ore întregi pe camp
fără să aibă o explicație pentru asta.
Alte superstiții în viața localnicilor se referă la interpretarea unor „mesaje” pe care
elemente naturale, mai ales animale, le transmit prin anumite manifestări:
• Cântecul cucuvelei noaptea anunța moartea cuiva apropiat, iar cântecul altor păsări de noapte
prevesteau boli ori lucruri rele în preajma casei căruia se auzea.
• Primul cântec al cucului primăvara trebuia să te găsească cu un bănuț în buzunar pentru a avea
bani tot anul.
• Să nu strici niciodată cuibul unor rândunici că îţi va arde casa.
• Nu lăsa o pisică, mai ales neagră, să-ți taie calea! Ȋți va merge rău.
• Ţi se zbate un ochi, înseamnă că ţi se va întâmpla ceva rău.
• Urlă câinele, înseamnă pustiu, lucruri rele.
• Mâncărimea nasului este semnul prevestitor al plânsului.
• Dacă porcul e agitat în coteţ ori tine paie în gură, vremea se va înrăutăţi.
• Te-ai împiedecat cu piciorul stâng, ţi se va întâmpla ceva rău.
• Ticăitul „ceasului casei” – cum îl numeau cei mari, prevestea lucruri rele.
• Majoritatea caselor aveau „şarpele casei”, care, ieşind la vedere, prevestea şi el lucruri rele.
Visele erau inevitabil interpretate, iar asta îl obliga pe cel în cauză să aştepte după caz:
bucuria, necazul, norocul, ghinionul, de care nu avea cum să se ferască.
Semnele elementelor naturale din jur erau cu atenţie observate de înaintaşi. Testul cojilor
de ceapă prevestea suficienţa ori deficitul de precipitaţii pentru agricultură. „ȋn seara de Anul
Nou pun 12 coji de ceapă cu sare, însemnând fiecare coajă o lună a anului, a doua zi caută
cojile şi care sînt cu sare muiată, acelea vor fi luni cu ploi. Se mai zice că dacă tună prima dată
spre MZ, atunci vara va fi mănoasă. Dacă se înroşeşte cerul când sfințeşte soarele a doua zi va
fi vreme bună. Când luna are un cerc în jur atunci va fi furtună. Când sunt mulți toporaşi, atunci
va şi porumb mult”.¹
Fazele lunii erau etalonul pe baza căruia ţăranii stabileau momentul diverselor munci:
când e bine de săpat fântâni pentru a avea apă destulă, când trebuie doborâţi arborii în pădure
pentru a fi buni pentru foc, când e momentul optim pentru semănat, etc. Anumite gesturi puteau
feri de furtună şi grindină (înfingerea în pământ a unui obiect metalic ascuţit) ori aduce ploaia
(invocaţii, descântece). Cerul, norii, comportamentul păsărilor, insectele, erau aşadar elemente pe
baza cărora ţăranii din Fedeşti îşi organizau viața şi munca.
Fedeştenii ştiu vorbe de duh pe care le rostesc în anumite situaţii:
• Ai văzut copchii cuminţ şî babi frumoasî ?
• Ai văzut drac mort şî raţî înecatî ?
• Cum îi turcu’-i şî chistolu’!
• Musca traji la oala nispălatî!
81
• Sărăşia-n fund mă-mpunji, eu tot fug, da’ e mă-ajiunji!
7.Casa şi acareturile fedeşteanului de rând
Istoria fiecărei case a început cu căsătoria. Tinerilor căsătoriți le veneau în ajutor familiile
care se mobilizau şi în câteva luni reuşeau să ridice odaie şi tindă, acoperite cu stuf ori paie.
Pereții erau făcuți din vălătuci din lut şi paie, având păruială, ori din şiamur, fără păruială. De
aşezatul vălătucilor se ocupa un meşter special. Puținele case vechi de peste o sută de ani care
mai există, relevă o tehnică specială în realizarea ferestrelor şi uşilor. Acestea erau cioplite
manual şi îmbinate folosind cuie de lemn.
Chiler (bucătărie de vară)
După instalarea în noua casă tinerii îşi construiau chiler, echivalentul unei bucătării
(foto). Aici țineau o sobă din lut şi o masă cu tamburele. Înaintea sobei cu plită a existat
chirostiul, un suport metalic circular având trei picioare. Acesta era fixat pe vatra cuptorului.
Acolo fedeştencile pregăteau mâncarea pentru soții lor şi copilaşi. Instrumentarul din bucătărie
era simplu, rudimentar. Ceaunul de mămăligă era de tuci, iar vasele din lut. Pentru sarmale
exista o oală specială din lut. Pentru apă, lapte ori vin se foloseau cofele din lemn, moşoaica din
lut, olarul, şitariul. Pentru întinderea aluatului la plăcinte exista şiuşitorul, melesteul era pentru
mestecat, în timp ce lopățica era doar pentru tipărit mămăliga. La 82 de ani Georgeta Vânătoru
încă preferă lingura de lemn şi mănâncă din strachina de lut. „Lingura de lemn strică gura, dar
drege fața!”, spunea mama dânsei la vremea ei. Păstrarea alimentelor pentru iarnă se făcea în
82
putina de lut. Covata din lemn ținea carnea porcului sacrificat la Crăciun „până îşi lua sare”. La
trei zile, se atârna legată cu coajă de tei sau hlandar de cânepă. Se preparau cârnați, caltaboş,
tobă, şuncă afumată. Toate aceste specialități ale bucătăriei din trecut le-am moştenit până
Sobă cu plită în chiler
astăzi, şi nu ratăm niciun Crăciun pentru a ne bucura de ele, chiar dacă unii spun că ar cam
deranja sănătatea.
Odată ce tinerii noştri aveau de gând să țină animale, erau obligați să construiască poiata.
Aceasta trebuia să fie mare dacă ar fi adăpostit boi pentru muncă, sau mai mică dacă era pregătită
pentru animale mici: porc, oi, capre. Pentru găini şi rațe ori gâşte gospodarii ridicau coştereața.
În trecutul îndepărtat, însă, păsările dormeau sub cerul liber, între crengile copacilor.
Coteţ
83
Ograda era spațiul unde țineau acareturile, acestea fiind de obicei în dezordine ( foto 1,
2, 3 şi 4). Amintind de dezordinea din ogrăzile gospodarilor fedeşteni, Panainte Vânătoru
povesteşte o întâmplare petrecută demult, când unui localnic i-a fost refuzat împrumutul de
către bancă pentru că la întrebarea dacă în ograda dumnealui e curățenie, acesta a răspuns că da.
Interpretarea funcționarului a fost aceea că dezordinea într-o curte provine din diversitatea
acareturilor ce se află înghesuite acolo, iar curățenia e doar dovada sărăciei.
Iată alte câteva dintre ustensilele pe care le-au folosit în trecut localnicii din Fedeşti:
Mulţi dintre gospodari aveau râşniţă pentru făină şi păsat, care funcţiona prin frecarea a
două pietre circulare suficient de grele pentru strivirea bobului.
Toamna, mustuitul se făcea în ciubăr cu ajutorul mustuitorului.
Chiua (lit. piua), făcută dintr-o singură piesă din lemn, era şi ea un obiect frecvent
folosit, iar chilugul era bătătorul din lemn moale (de obicei din tei) care prin lovirea pe fundul
pivei strivea boabele de grâu. Căuşul din lemn era şi el folosit pentru măsurat ori purtat diverse
produse agricole ori alimentare.
Fântânile în Fedeşti nu erau foarte adânci. Ȋn unele zone din sat apa se găsea şi la trei
metri adâncime. Locul numit „La fântâni” e şi astăzi o mărturie în acest sens. Aici două fântâni
cu cârlig servesc locuitorilor în tot timpul anului. Oamenii folosesc apa lor cu toate că apa e de
suprafaţă. Fântânile cu ciutură erau şi ele, şi încă mai sunt, frecvent folosite.
Revenind la încăperile caselor localnicilor, notăm faptul că din cele două odăi, familia se
înghesuia doar în una, chiar numeroasă de era. Fiecare odaie avea în colţul dinspre răsărit o
icoană. Acest obicei nu s-a pierdut până astăzi. O analiză precisă în această privinţă avem
prezentată în capitolul „Şcoala Fedeşti – şcoală centenară”, anul 1939.
Fânână cu ciutură
84
Foto 1 - Plug
Foto 2 – Semănătoare
85
Foto 3 - Prăşitoare
Foto 4 - Grapă
86
O descriere detaliată a interiorului o găsim în Monografia Nataliei Ciobanu: „În camera
unde locuieşte familia este următoarea mobilă: unul, două sau trei paturi acoperite cu coverturi
de lână sau cu levicere de cârpe țesute în casă. La capul patului stau teanc pernele şi plapuma de
învelit. De-a lungul peretelui unde este aşezat patul este bătut un lăvicer. Mai au o masă pe care
mănâncă, o laviță sau un dulap aşezat într-un colț unde se păstrează mâncărurile şi tacâmurile.
Tot acolo se mai păstreză şi oalele cu lapte. Pe jos au pământul gol. Pe peretele de la răsărit este
aşezată icoana şi candela, la icoană pun o perdeluță lucrată frumos. Podul casei serveşte multora
drept magazie unde îşi depozitează cerealele”.¹ Odaia ținută „de curat” are un alt regim. Acolo
gospodina „îşi păstreză lucrurile ce le are mai bune sau, dacă are fată de măritat, ține în ea
zestrea fetei. Aici se ține curat pentru a primi musafiri, prieteni ori rude. Camerele au
aproximativ 30-40 m pătrați. Pe jos toate sunt lipite cu pământ. Pe pat gospodina are aşezată o
saltea de paie …”¹. Salteaua de paie - numită mindir – era acoperită de cuverturi şi cearceafuri
lucrate manual. Pernele, umplute cu pene şi puf de la păsările de curte, erau lucrate tot de
gospodina casei. Pereții „odăii mari” sunt acoperiți cu lăvicere (de la laviţă) şi covoare de lână cu
modele naționale şi flori, țesute la război (denumirea sistemului de ţesut) de mâna gospodinei.
Faţa de masă era ţesută în casă, avea cusături cu arnică, de diverse culori, cu motive naţionale
sau flori. Unele gospodine au aşternut pe jos ţolice din coade de cârpă, şi acestea țesute tot de
ele. Ferestrele sunt împodobite cu perdele de pânză țesute tot în casă. Într-un colț, obişnuit după
uşă, este aşezat un cuier, în care femeia sau fata mare îşi aşază rochiile şi hainele ce le are mai
bune, cu care se îmbracă la sărbători. Destul de târziu, gospodinele au folosit primele fiare de
călcat haine, care funcţionau prin încărcarea lor cu cărbuni încinşi. Astăzi tehnologia creează
mijloace care fac munca gospodinelor uşoară. În afară de pat, mobilierul camerei era format
dintr-o masă şi câteva scaune. Sala ce desparte odaia „de dormit” de cea „de curat” nu are piese
de mobilier, doar câteva fotografii fiind prinse pe pereți. În vremurile de demult, venirea pe lume
a noilor-născuți se întâmpla într-un cămin pe care astăzi noi l-am considera astăzi nedemn,
necivilizat. Cu toate acestea, familiile au adus pe lume mulți copii, care au populat aşezarea şi au
făcut posibilă scrierea acum a unei istorii a comunității din Fedeşti.
8.Portul
Îmbrăcămintea localnicilor era în general identică la toată lumea, fiind lucrată de fiecare
gospodină la casa ei. Cămăşi lungi de cânepă şi in, izmene de cânepă, în picioare, iarna, oghele
în loc de şosete, şi opinci lucrate de săteni, erau piesele vestimentare pe care le-au îmbrăcat
fedeştenii. Pe cap vara de obicei purtau pălării uzate şi țineau picioarele goale . În sezonul rece
boanda din blană de miel, era un acesoriu nelipsit celor mari şi mici. Sumanele din lână, ţesute în
casă şi lucrate la croitor, erau vestimentaţia ideală iarna. Cu căciuli de blană de miel se protejau
de gerul de multe ori nemilos. Vara, copiii erau desculţi, iar haine purtau doar cei măricei. Nici
după venirea frigului nu aveau haine foarte călduroase, însă nu se îmbolnăveau cu una cu două.
9.Ocupații
Fedeştenii au fost secole la rând comunitate de clăcaşi, pentru ca în timp, unii dintre ei să
ajungă proprietari de teren, devenind răzeşi. Numeroase documente vorbesc de „clăcaşii din
87
Fedeşti”. Răzeşi ori clăcaşi, ocupaţia de
bază a fost „truda câmpului”. Nu pentru a
evita o cacofonie (munca câmpului), ci
pentru a exprima duritatea unui mod de
viaţă, timp de veacuri la rând, preferăm
această formulă. Câmpul a fost sursa şi
resursa fundamentală a vieţuirii şi
supravieţuirii localnicilor. Din când în
când, chemării la luptă le răspundeau
bărbaţii apţi de luptă, ceilalţi, femei, copii
ori bătrâni, adăpostindu-se în pădurile ce
împânzeau zona, până la îndepărtarea
ameninţării. Cei ce reveneau în viaţă,
reluau acelaşi ciclu de viaţă, truda
câmpului alături de familie şi boi. Munca
acestor oameni a fost lăudată de poeţi în
versuri, de scriitori în poveşti şi romane,
de pictori pe pânze memorabile. Între
clăcaşi, proprietarii de boi reuşeau să
termine mai repede obligaţiile de muncă
faţă de boier (dijmă), în restul
Fedeşteni odinioară timpului lucrând în folosul lor. În timp,
aceştia au fost primii care au reuşit să dobândească pământ în proprietate. Proprietarii de boi erau
solicitaţi de către adminstraţie să participe la transportul unor cantităţi de cereale ori de materiale
diverse pe distanţe lungi. Aşadar, de primăvara până toamna târziu, fedeştenii, bărbaţi femei şi
copii, s-au îndeletnicit cu ceea ce şi strămoşii lor făcuseră, adică munca pe pământul boierului ori
pe terenul propriu. Iarna, bărbaţii mergeau aproape zilnic la pădure, pentru asigurarea lemnului
de încălzit. Femeile, în afara bucătăriei şi grijei copiilor, se ocupau cu diferite munci pentru casă:
tors, urzit, ţesut, cusut, împletit, etc. Ţeseau sumane din lână în culori naturale pentru sezonul
rece. Le duceau astfel ţesute la croitor (după războiul din 41- 45, Vasile Creangă, cunoscut
Croitoru’, a fost un croitor renumit nu numai în Fedeşti). În postului Crăciunului, gospodinele
se aflau într-o agitație continuă, pregătitul cânepei şi a inului pentru țesut ocupau zile întregi din
munca lor, îşi aminteşte Georgeta Vînătoru. Pentru anumite operaţii ce le presupunea pregătirea
pentru ţesut, era nevoie să se facă deplasări vara cu carele cu boi în localităţi învecinate. Dughitul
îl realizau depunând mănunchiurile de cânepă şi in într-un iaz, pe un curs de apă, iar acasă uscau
şi meliţau. La fel, pentru pregătirea lânei de tors, era nevoie de darac pentru „scărmănat” şi
făcut caiere. Acasă, femeile realizau torsul cu fusul şi fuiorul, iar în final împletitul, manual sau
ţesutul, la război.
Claca era modalitatea prin care femeile se asociau cu scopul de a face treburi pentru care
gospodina singură nu ar fi avut spor. Şezătorile erau organizate în localul şcolii, existând mereu
88
un interes practic imediat. Acolo, însă participanţii cântau, povesteau, recitau, se amuzau, aşa
încât munca nu părea să fie grea. În perioada războiului, şezătorile aveau drept scop lucrul unor
obiecte de vestimentaţie pentru ostaşii de pe front: flanele, mănuşi, şosete, căciuli.
Copiii, după 12 ani, au fost folosiţi la câmp veacuri la rând, ei participând de timpuriu la
împlinirea scopului firesc al existenţei oamenilor, adică munca. Vor mai trece sute de ani până
când întemeierea şcolilor la sate îi va rupe treptat pe „copiii-ţărani” de corvoada muncii la câmp.
Evidenţa elevilor şcolii la 1912 ne prezintă structura meseriilor pe care părinţii acestora le
practicau. Din 58 de copii înscrişi în clasele I – V, aparţinând a 47 de familii, prea puţini erau
fedeştenii care aveau o altă ocupaţie decât cea de plugar. Satul avea pe Ion Ciobanu primar, pe
Gheorghe Ciobanu cântăreţ bisericesc şi dascăl, pe Anghelache Diaconu comerciant şi pe
Alexandru Corodescu, venit din Epureni, cizmar. După reorganizarea moşiei în 1914, prin
venirea ca nou proprietar a doamnei Alice Chiricuţă, fostă Cristescu, dintre săteni vor fi angajaţi
persoane cu diferite responsabilităţi în cadrul moşiei. Iosif Bertea, „venetic”, devine vichil,
funcţie echivalentă cu cea de administrator. În preajma anilor 1920, Rotaru Ion era tâmplar,
Florea Onica mocan, iar I. State, venit de la Epureni, meseriaş.
După războiul de reîntregire, au urmat ani de „creştere”: mai mulţi fedeşteni au devenit
proprietari de teren, numărul de animale de muncă, boi, vaci şi cai, a crescut. Totuşi, războiul
din ‘41-‘45 i-a sărăcit enorm. După 1941, doar doi frați, Ion Toader, zis Fosău şi Ion Toader, zis
Lican, aveau stâne de oi. (Cei doi Ion aveau încă un frate, Ioniţă, zis Buzatu). Capre nu avea
decât Nataliţa Surugiu, mama lui Simion Surugiu, vreo trei-patru. „Cai erau pe vremea
războiului vreo trei. Aveau câte un cal: dascalul Ghorghe Ciobanu, Scapeţ (Vasile Toader) şi
Mătăsaru”, îşi aminteşte Frosa Ujeucă.
A mereu existat în sat o prăvălie unde oferta de mărfuri era redusă. Ce e drept, mai
nimeni nu avea bani, deci cumpărători nu prea existau! Dar „comersantul” a existat mereu la
Ţărani români de ieri şi de azi
89
Fedeşti! Aici, în zilele de sărbătoare, unii dintre săteni mergeau să discute subiectele
momentului „la un pahar”. Sunt amintite câteva locaţii pentru prăvălii în decursul vremii: la
„Cioc” şi „Scapeţ”.
Treptat, satul a crescut atât ca număr de locuitori, cât şi ca nivel de trai şi educaţie. A dat
ţării oameni de bună calitate, învăţători cu vocaţie, preoţi cu har, medici recunoscuţi, militari de
carieră, ingineri ori oameni de afaceri, care fiecare, au făcut şi fac cinste satului natal.
Noi, fedeştenii
Acest portret are specificul său, rezultat din convieţuirea aici a micii comunităţi de-a
lungul veacurilor şi puţin din subiectivismul autorului, fiu al satului.
Rob al pământului, și clăcașul și răzeșul din Fedești, au dus „fără crâcnire”, secole la
rând, povara grea a rostului vieţii cu care s-au trezit pentru prima dată, adică truda câmpului.
Având parcă traseul destinului dinainte stabilit, copiii fedeștenilor au venit de obicei pe lume în
odaia care găzduia pe toţi membrii familiei, indiferent de număr. Cu siguranţă, asta nu se
întâmpla urmare a unei planificări, datorită căreia părinţii deciseseră că pruncul e binevenit.
Natura îşi urma cursul conform legilor ei, fără ca cineva să aibă putere să intervină. Se năşteau
copii, chiar dacă mama nu avea cârpele în care să-l înfăşeze şi creşteau şi fără pătuţul
neîncăpător de jucării ori cine ştie ce alte accesorii. Sânul mamei şi cântecul de leagăn au fost
mereu suficiente pentru somnul liniştit al micuţului. Nici jucării „frumoase” nu erau, dar de
jucat, s-au jucat şi ei. Doar că jucăriile copilăriei lor au fost toate „luate” din „magazinul
inepuizabil” al minunăţiilor naturii: gâze, gândaci, frunze verzi ori uscate, flori de pus după
ureche ori de împletit coroniţe, fructe bune de folosit ca minge înainte de a fi mâncate, crengi, pe
post de car ori căruţă sau, mai târziu, remorcă, păsări greu de prins şi multe altele. Toate, zi după
zi, de dimineaţă până seara, au umplut vieţile copiilor de demult, bucurându-i la fel de mult cum
bucură azi jucăriile cu telecomandă odraslele noastre.
Poate că „băiţă” în copaie făceau cel mai adesea o dată pe săptămână, însă nu puţini
dintre bătrânii noștri ne spun cu fermitate că acei copii erau sănătoși tun și că nu ajungeau
niciodată la spital cu probleme de sănătate. Uneori, înainte să facă 12 anișori, părinţii îi luau cu ei
la câmp să muncească cot la cot cu cei mari, copiii știind bine deja ce însemna să dea de mâncare
la animale, să le adape ori să „rânească” bălegarul acestora. Pentru zilele de sărbătoare copiii
erau „primeniţi”, li se dădeau haine curate și ieșeau în sat să se întâlnească cu alţi copii.
De învăţat buchiile, nu mulţi aveau şansa, fiind din familii sărace. După ce prima şcoală a
apărut (la 1912), mulţi dintre fedeşteni nu şi-au dat ani de-a rândul la şcoală copiii pentru a-i
folosi la muncă. Treptat, oamenii au înţeles importanţa „şetitului”, analfabeţii fiind din ce în ce
mai puţini.
Privind relaţiile dintre părinţi şi copiii lor, aceştia din urmă nu ştiau „alintătura”, duritatea
vieţii punându-şi amprenta asupra modului în care părinţii îşi manifestau afecţiunea. Se năşteau
totuşi, şi creşteau, alături de mamă, tată şi fraţi până ce venea vremea să îşi facă propriul cuib.
90
Astăzi prea mulţi dintre copiii lumii moderne adorm suspinând, cu gândul la mama dusă departe
ori la tatăl care vine parcă din ce în ce mai rar acasă! Confortul caselor ori jucăriile interesante,
nu pot tămădui suferinţa lor. Părinţii aceia par să nu înţeleagă asta!
Cei mari, odată ce erau „oameni la casele lor”, cu familii adică, îşi luau fără întârziere
rostul în primire. Plugăria a fost sute de ani „meseria” tuturor, cu mici excepţii, iar ogorul -
spaţiul în care aceştia au chinuit pentru merindea copiilor. Ogorul fiind departe, nu rareori
plugarul rămânea peste noapte în câmp, înainte de răsărit să poată începe o zi bună de muncă.
Dormea lângă boii săi, la fel cum o face şi plugarul lui Emil Gârleanu în preajma „tovarăşilor ”
săi. Şi totuşi, nu de puţine ori corvoada de peste an nu era suficientă nici măcar pentru de-ale
gurii, dijma datorată boierului însemnând aproape tot. Vlăguiţi de muncă şi trişti, adesea serile
stăteau tăcuţi la masă şi fără să scoată o vorbă, apoi mergeau la culcare, gândind că Dumnezeu
va orândui în aşa fel treburile încât va fi totul bine. Şi nu îşi părăseau căminele! Chiar după
împroprietărirea clăcaşilor, urmare a reformei agrare din 1864 ori a celei de după Primul Război
Mondial, mulţi dintre cei ce primiseră pământ nu s-au descurcat mai bine, taxele către stat fiind
mari şi nici foarte vrednici gospodari nedovedind să fi fost. Acest fapt, ca şi fărâmiţarea
proprietăţilor, justifică faptul că fedeştenii au continuat să muncească aproape toţi pe moşiile
boierului. Aşadar, câmpul, boii, carul şi plugul au fost averea dintotdeauna a locuitorilor de aici
în toate timpurile. Pe vremuri, fedeştenii erau mândri să pună la car boi mari, voinici, cu care să
nu se teamă că îi lasă „în drum”. Plugăria, însă era o treabă grea, şi pentru plugari, şi pentru boi!
Sudoarea era semnul că nu păcălesc munca. Şi chiar dacă munca i-a păcălit ea de multe ori, ei nu
au abandonat-o. Ᾰsta era rostul lumii! Astăzi, fedeşteanul nu mai deţine boi, car şi plug, dar nici
tractoare nu are. Unii, mai bătrâni, au scos de prin şoproane fără fân plugul strămoşesc pe care îl
trag caii, ca să nu plătească tractoare, dar ăsta nu e semn de bunăstare! Astăzi prea mulţi cred că
sudoarea nu e virtute, ci umilinţă!
Unii bărbaţi erau „aprigi la mânie”! Pentru dreptatea lor erau în stare chiar să pună mâna
pe par. La distracţie însă uitau supărarea, jucau şi se veseleau de rupeau pământul. Nevestele le
dădeau ascultare fără condiţii, vorba populară „În casă cântă cocoşul, nu găina!”, fiind lege
pentru toţi. Privind comportarea între generaţii, întotdeauna cei tineri îi respectau pe cei mai în
vârstă, atât prin formule de adresare (bâdie, bade, ţaţă, ţăţâcă, etc), cât mai ales prin ascultare.
Niciun tânăr n-ar fi cutezat să înfrunte, măcar în idei, pe unul mai mare ca el. Un astfel de gest ar
fi fost„taxat”„bătându-i-se obrazul” pentru „obrăznicie”.
Bătrânii satului erau respectaţi de toată lumea, identitatea fiecăruia fiind bine conturată
în conştiinţa colectivă: Moş Para, paznic parcă dintotdeauna, moş Târlache, doctorul satului,
veterinar în acelaşi timp, moş Pompilă, meteorologul satului, atoateştiutor, „om diştept” – şi-l
amintesc bătrânii. Copiii îl necăjeau, întrebându-l mereu:
― Moş Pompilă, când mai plouă?
Exemplul „nătângului” s-a păstrat în numele Constantin Şt. Pavel care, după ce a agresat
un cetăţean din satul Tupilaţi care nu îl cunoştea, i-a spus acestuia:
„―Să ştii că te-a bătut Costică Pavel din Fedeşti!”. Evident că victima l-a reclamat la
poliţie, iar Pavel al nostru a plătit pentru fapta sa.
91
Despre copii, aceştia nu puteau sub nicio formă să iasă din cuvântul părinţilor, iar „Bătaia
e ruptă din rai!” era lege a firii, copiii primind deseori „corecţii” prin tragere de urechi ori
„miţuială” sau chiar bătaie la fund. „Sfâtu’ Nicolae” a rămas şi el în conştiinţa publică, urmare a
aceleiaşi concepţii, mamele ameninţându-i prin gestul binecunoscut, iar „plozii” devenind astfel,
ca prin minune, cuminţi.
Pădure fără uscături, neexistând – zice o vorbă populară – şi în Fedeşti au existat
întotdeauna oameni răi, care au tulburat din când în când liniştea locului. Unii spun chiar că
fedeştenii au fost vestiţi prin agresivitate, eu însă cred că şi aici, ca peste tot, s-au născut şi au
trăit şi oameni „mai săraci cu duhul”. În trecut a existat o mentalitate care scuza comportamente
violente, plasând faptele în zona „şotii” ori la orgoliu personal. Însă aceştia au fost mereu o
minoritate, care nu pot anula aura acestui sat vechi, înnobilat de peste cinci veacuri de existenţă,
atestată documentar.
Satul a adus mereu în faţă fii ai săi care prin propriul exemplu, prin dăruire şi multă
muncă, au făcut din fedeşteni o comunitate de oameni în marea lor majoritate gospodari, cinstiţi
şi cu frica lui Dumnezeu. Nici măcar multhuliţii de către comunişti boieri ai satului, care nu fost
fii ai satului, nu au rămas indiferenţi la problemele oamenilor locului:
• Boierii Chiricuţă donau terenul pe care tot ei au ajutat la construirea primei şcoli din sat.
• În anii teribili din preajma războiului, prin donaţi şi muncă, fedeştenii au contribuit cu mic cu
mare la ridicarea bisericii din sat. A fost o acţiune de mare amploare care nu ar fi avut sorţi de
izbândă fără credinţă şi simţ civic.
• Învăţătorii şi preoţii din toate vremurile au contribuit şi ei la „ridicarea” comunităţii şi a
satului.
Fiecare fedeştean ştia toată lumea din sat, iar satul în întregime avea o percepţie anume
despre fiecare dintre membrii săi. Gospodar, hotărât, om bun, zgârcit, priceput, om rău, cam
prost, puturos, hoţ, fricos, etc, erau etichete care odată aplicate, nu se mai puteau lesne schimba.
Chiar şi astăzi, satul nostru păstrează această caracteristică, poreclele fiind mărturie în acest sens.
La un moment dat, învăţătorul Vasile Creangă în perioada cât a lucrat la şcoala din sat, a
„botezat” cu porecle pe foarte mulţi dintre elevii săi. Unele dintre aceste porecle s-au moştenit,
altele au apărut recent. Ţugui, Gozolvan, Ţalala, Cotoi, Bidivon, Tălăbuş, Limbău, Rogozan,
Buhai, Tinaia, Şioc, Scapeţ, Lican, Burcî, Bişilicî, Şlivî, Bâcî, Zgârcî, Ao, Bulichi, Cârşiu, Huşăr,
Surdu, Roşu, Butuc, Uţî, Şicher, Bulău, Hap, Haşcala, Jachi, Şiula, Fălşiu, Puşcî, Bolfan,
Boeru’, Ghiuşa, Libarcî, Rişu, Chichi, Buzatu’, Biliţî, ş.a. sunt exemple de astfel de supranume.
Unii dintre săteni nu acceptă să fie folosită porecla, considerând-o jignire.
Limba vorbitorului din Fedeşti are şi ea un specific aparte comparativ cu vorbirea în
satele din jur. Această specificitate se referă la pronunţarea cu un accent exagerat a primei silabe
a primului cuvânt din enunţ şi la scurtarea inoportună a multora dintre cuvinte, în special a
numelor. Pronunţia specifică nu o putem reprezenta, însă putem exemplifica cu câteva cuvinte
astfel „amputate”: Ioa’→ Ioane, Ghio’ → Gheorghe, Ni’→ Nicu, Ne’→Neculai, Mi’→ Mihai,
etc.
Să încheiem această încercare de portret, poate incoerent prin multitudinea de teme
92
parcurse, cu gȃndul la ediţii viitoare ce le vor analiza temeinic.
Să ne amintim că întotdeauna, robi ai câmpului fiind, ostaşi pe fronturile patriei în tot
cursul îndelungatei şi zbuciumatei noastre istorii ori cetăţeni ai zilelor noastrei, fedeştenii au
dovedit mereu curaj, putere, înţelepciune, hotărâre, civism, iar asta ne dă certitudinea că viitorul
nostru există şi că va mai bun.
Note:
¹ - Natalia Ciobanu
93
„Şcoală de pomi”, „şcoala de flori”, „şcoala de răsaduri”, „şcoala de puieţi”, „şcoală
ţărănească” sunt expresii ce denumeau odinioară activităţi cu caracter practic şi educativ ce se
organizau pe teritoriul Şcolii din Fedeşti şi la care elevii satului şi părinţii lor participau sub
îndrumarea învăţătorilor. Era o adevărată „şcoală de buni români”, şcoală ale cărei rezultate au
fost generaţii de oameni harnici, oneşti şi cu frica lui Dumnezeu, care au populat mereu aşezarea.
La moment aniversar, avem bucuria să rememorăm parcursul acestei instituţii şi obligaţia să
evaluăm starea ei în prezent, cu speranţa că „fabrica” noastră „va produce” în continuare.
Cunoaştem cu certitudine că Fedeşti a avut de-a lungul timpului „ştiutori de carte”. Însăşi
existenţa bisericii în localitate, menţionată potrivit sinodicului bisericii ca „reclădită în 1654, tot
în 1654 sfinţită, în 1804 reclădită din nou, în 1891 reparată radical”, notă a pr. C. Lepădatu,ne
permite să afirmăm că aici băştinaşii din familiile bogate învăţau tainele cititului şi scrisului.
Munca de documentare a scos la iveală numele a doi preoţi originari din Fedeşti care au slujit în
lăcaşuri din alte zone.Cea mai veche menţiune a unui fedeştean „cu şcoală” o găsim în „Arhivele
Olteniei”, 09, nr. 49-50, la referinţa 31 de la pagina 277: „Însemnarea preotului Ştefan Posteca
ot Fedeşti, jud. Tutova, pe un penticostar (Bucureşti, 1800)”. Numele unui alt preot fedeştean
apare în lucrarea„Mânăstirea Floreşti din Plasa Simila, judeţul Tutova: Studiu istoric cu hărţi şi
ilustraţiuni - Antonovici” la referinţa 1 de la pagina LXIX: „Preotul Gh. Gavriliţă dela Fedeşti
(Fălciu) decedat 1868”. Iată două exemple întâlnite întâmplător în cursul documentării care, la
începutul secolului al XIX-lea, dovedesc existanţa la Fedeşti a mai multor oameni cu şcoală.
Cea mai precisă menţiune despre situaţia ştiutorilor de carte la Fedeşti o găsim în
„Marele Dicţionar geografic al României, vol. 3, Lahovari, George Ioan”, apărut la 1900. Sursa
precizează că dintre cei 373 de locuitori, 36 „ştiu carte”, adică aproape 10%. Un astfel de procent
nu se poate justifica decât prin participarea în şcolile satelor din jur, a unora dintre fedeşteni, la
cursuri de învăţare a cititului şi scrisului. Până la deschiderea primei şcoli la Fedeşti (1912), în
Şcoala din Fedeşti, şcoală
centenară
1912-2012
94
Monografia Nataliei Ciobanu aflăm:„Copiii mergeau la şcoală la Banca, apoi la Horga şi
Ghermăneşti. Fetele nu mergeau deloc.”
Din păcate, în acest moment nu putem indica documentul care decidea înfiinţarea cu 100
de ani în urmă a primei şcoli în satul Fedeşti. Trecuseră deja 48 de ani de la Legea instrucţiunii
publice (5 decembrie 1864), lege care prevedea învăţământul primar obligatoriu şi gratuit.
Nefiind comună şi neavând efective mari de copii, în toată această perioadă, satul nu a avut
şcoală proprie. Copiii fedeştenilor învăţau în şcolile satelor din jur. Totuşi, la începutul secolului
XX, străduinţa gospodarilor din sat, demersuri repetate, s-au finalizat cu înfiinţarea primei şcoli
în 1912.
Suntem în măsură să prezentăm detalii privind organizarea şcolii, programa şcolară,
încadrarea cu personal didactic şi chiar lista elevilor înscrişi în anul de debut al învăţământului la
Fedeşti (1912).
Prima matricolă a şcolii a fost semnată de T.V.Tuchilă, diriginte. Iată lista disciplinelor
de studiu (programa şcolară), organizate pe „arii curriculare”, asemenea organizării din zilele
noastre:
Limba română:
- Scrierea şi exerciţii gramaticale
- Citirea
- Exerciţii de memorie şi liberă reproducere
- Exerciţii de compunere
- Exerciţii de intuiţie
Celelalte ştiinţe:
- Matematicele
- Religiea
- Istoria
- Geografia
- Ştiinţe fizico-naturale
Dexterităţi:
- Caligrafia
- Desenul
- Cântul
- Exerciţii corporale şi jocuri gimnastice
- Lucrul manual – la băieţi
- Lucru de mână – la fete
- Lucrări practice agricole
Purtarea
Frecuentarea (doar medie, nu absenţe zilnice)
„Matricola I” are în primul an şcolar (1912/1913) completate 61 de poziţii pentru clasele
I – V. Se menţionează că elevii au fost înscrişi în clasa a V-a pe baza tabloului cu note eliberat de
95
şcoala din cătunul Ghermăneşti, unde aceştia au promovat primele patru clase.
Iată „cataloagele” Şcolii din Fedeşti la sfârşitul primului ei an de existenţă:
Clasa Numele şi prenumele elevului Anul
naşterii
Numele şi prenumele tatălui Obs.
Clasa I
Clasa I
1. Ciobanu M. Tănasă 1903 Mihalache Ciobanu
2. Croitoru Alexandru 1903 Vasile Croitoru Premiant I
3. Ciobanu V. Catrina 1905 Ioan Ciobanu primar
4. Ciobanu Mih. Vasile 1901 Mihalache Ciobanu Premiant III
5. Ciobanu Gh. Nicolai 1904 Ghiţă Ciobanu
6. Croitoru P. Dumitra 1899 Panainte Croitoru
7. Creangă P. Mihai 1903 Petrache Creangă
8. Ciocârlan I. Petru 1905 Ioan Ciocârlan Premiant II
9. Creangă P. Casandra ? Panainte Creangă
10. Creangă Tim. Ilinca ? Timofte Creangă
11. Croitoru Vasile Lazăr ? Vasile Croitoru
12. Diaconu Anghe Profira ? Anghelache Croitoru „Comersant”
13. Dumitriu Vasile Aniţa ? Vasile Dumitriu
14. Diaconu Gr. Elena 1903 Grigore Diaconu
15. Diaconu T. Safta 1905 Toadir Diaconu
16, Ierimia Anton Maria 1905 Anton Ierimia
17. Orman Gh. Dumitru 1899 Gh. Orman
18. Orman Dănilă Gheorghe 1903 Dănilă Orman
19. Pavăl Ştefan Maria 1904 Ştefan Pavăl
20. Roşca Vas. Dumitru 1904 Vasile Roşca
21. Roşca Gh. Elena 1906 Gheorghe Roşca
22. Săcăreanu Dumitru Safta ? Dumitru Săcăreanu
23. Săcăreanu Ion Cozma ? Ioan Săcăreanu
24. Săcăreanu D. Vasile ? Dumitru Săcăreanu
25. Săcăreanu P. Tudora 1904 Petrea Săcăreanu
26. Toadir Const. Elisabeta 1904 Constantin Toadir
27. Toadir Const. Maria 1903 Constantin Maria Mic
28. Toadir Gh. Elena 1904 Gh. Toadir
29. Vânătoru Ioniţă Ioan 1904 Ioniţă Vânătoru Venit de la
Ghermăneşti
30. Vânătoru Lazăr Safta 1902 Lazăr Vânătoru
31. Ştefăniţă Ioan Tasia 1906 Ioan Ştefăniţă
32. Moisă Ioan Maria 1903 Ion Moisă
33. Roşca Ioan Safta ? Ioan Roşca
34. Săcăreanu Constantin Catinca ? Constantin Săcăreanu
35. Rusu Toadir Elena 1905 Toadir Rusu
36. Corodescu Alex. Elena 1904 Alexandru Corodescu - cizmar Venit de la Epureni
Clasa
a II-a
1. Apostu Gh. Panainte 1904 ApostuGh.
2. Ciocârlan T. Constantin ? Toadir Ciocârlan Plecat la
Peicani
3. Roşca Gh. Nicolai ? Gh. Roşca Premiant I
4. Săcăreanu Gheorghe 1902 Tănasă Săcăreanu Premiant II
5. Vânătoru I. Dumitru 1904 Ioan Vânătoru
Clasa
a III-a
1. Roşca Z. Nicolae 1901 Zaharia Roşca Premiant II
2. Ciobanu Ion Gavril 1903 Ion Ciobanu, primar Premiant I
3. Creangă Gh. Alexandru 1902 Gheorghe Creangă
Clasa
a IV-a
1. Pavăl Şt. Constantin 1899 Şt. Pavăl
2. Pavăl M. Ştefan 1899 Moisă Pavăl
3. Pricop Ion Dumitru 1900 Ioan Pricop
4. Săcăreanu T. Simion 1899 Tănasă Săcăreanu
5. Ciocârlan Ion Gheorghe 1901 Ioan Ciocârlan Premiant I
6. Dumitriu Ioan Toadir 1901 Ioan Dumitriu
96
7. Pricop Gh. Dumitru 1902 Gheorghe Pricop Premiant II
8. Rotaru Şt. Timofte 1902 Ştefan Rotaru
9. Toadir C. Iorgu 1901 Constantin Toadir Premiant III
Clasa a V-
a
1. Ciocârlan M. Gavril 1898 Mihalache Ciocârlan Premiant II
2. Croitoru V. Toader 1901 Vasile Croitoru
3. Creangă V. Ioan 1899 Gh. Creangă Premiant III
4. Mangu Şt. Ioan 1902 Şt. Mangu
5. Pânzaru C. Vasile 1901 Constantin Pânzaru Premiant I
Nu cunoaştem cu precizie locaţia unde a funcţionat Şcoala la debutul ei, cel mai probabil într-o
casă din sat. În 8/6/914 , graţie unui gest filantropic a doamnei Alice Chiricuţă, devenită în
acelaşi an proprietara moşiei Fedeşti-Laova (3 mai 1914), Şcoala capătă o suprafaţă de teren
(3600m.p.) pe care se va ridica cu sprijinul familiei donatoare, un local nou (anexa 9).
Privind retrospectiv istoria dascălilor care „au ostenit” la catedră şi în afara şcolii, în
comunitate, separăm patru perioade cu trăsături distincte:
1. Perioada 1912 – 1929, „Iancu Trandafirescu”,
2. Perioada 1929 – 1971,„Dumitru şi Natalia Ciobanu Ciobanu”,
3. Perioada 1971 – 1986, „Nicolaie Creangă”,
4. Perioada 1986 – până în prezent, „Vasile Apostol”.
I. Perioada 1912 – 1929, „Iancu Trandafirescu”
Corespunzător primei perioade din existenţa Şcolii, în intervalul 1912 – 1929 la Fedeşti au
profesat următoarele cadre didactice:
- T.V.Tuchilă → 1912 - 1913,
- M.Petrescu, devenită Macarie prin căsătorie → 1913 - 1915,
- Cezar Manoliu → 1915 - 1919,
- C. Cărămidaru → 1919 - 1920,
- M. Artene → 1920 - 1921,
- D.I.Simionescu →1922 - 1923,
97
- Th. Hotnog → 1923 - 1924,
- Iancu Trandafirescu →1924 - 1929.
Niciunul dintre aceste cadre didactice nu sunt fii ai satului, unii dintre ei venind din satele
vecine. Acest fapt explică perioadele scurte când îi găsim în condica de prezenţă a şcolii.
Învăţătorul care a avut cea mai îndelungată perioadă la catedra şcolii din Fedeşti, a fost Iancu
Trandafirescu. Am dorit ca perioada anilor 1912-1929 să poarte numele celui care a făcut din
încă tânăra instituţie, un lăcaş de difuzare a educaţiei şi învăţăturii. Învăţătorul Iancu
Trandafirescu este personalitatea care dovedeşte prin documentele completate şi păstrate în
arhiva şcolii, o implicare „binefăcătoare” lumii satului la acea vreme. Nu a fost fiu al satului,
însă în toată acea perioadăa locuit în sat, după cum îşi aminteşte Panainte Vânătoru. Era un
învăţător bătrân, care a ieşit la pensie la finalul celor cinci ani de învăţământ la Fedeşti.
Registrele de prezenţă din acei ani prezintă munca unui învăţător implicat, neobosit, care în sala
de clasă şi în afara ei, a dorit să facă din elevii săi oameni instruiţi şi pricepuţi. Cititul
„buchiilor”, scrierea pe tăbliţă, socotitul, lecţii de cunoaştere a plantelor, animalelor, a foloaselor
acestora pentru om, leacuri din plante, excursii în apropierea satului, dar şi în locaţii mai
depărtate, lecţii în aer liber, lucrul în grădina şcolii, sunt dovada că Iancu Trandafirescu a muncit
cu devotament pentru elevii săi şi pentru satul Fedeşti.
Prezentăm câteva aspecte ale acestei perioade:
• Programul şcolii a fost de şase zile pe săptămână timp de 88 de ani, de la începuturi, până în
1990. Însă nu rareori, repetiţii, serbări ori participarea la slujba religioasă, îi aducea pe învăţători
şi elevi la şcoală sau biserică chiar şi duminica.
• Aducerea copiilor la şcoală a fost mereu o problemă grea a şcolii. În primii 10 ani de
existenţă ai Şcolii din Fedeşti, 42,5% dintre elevi, deşi erau înscrişi, nu au frecventat cursurile
niciodată. Învăţătorii care au lucrat succesiv în toată această perioadă nu au reuşit să
îmbunătăţească acest aspect. Parcurgând situaţiile privind promovarea în toată această perioadă,
din nou remarcăm procentul mare al elevilor care, deşi înscrişi, nu frecventează, finalizând anul
şcolar cu repetenţie. Iată o astfel de situaţie corespunzător anilor şcolari în perioada 1912-1928 la
clasele I- V:
Nr.
Crt.
Anul şcolar Nr. elevi înscrişi Nr. elevi promovaţi Repetenţi
Cu frecvenţă Prin abandon
1. 1912-1913 61 44 7 10
2. 1913-1914 69 43 8 18
3. 1914-1915 59 20 5 15
4. 1915-1916 68 40 5 23
5. 1916-1917 60 21 0 39
6. 1917-1918 33 14 5 14
7. 1918-1919 89 42 5 42
8. 1919-1920 75 44 0 31
9. 1921-1922 81 41 8 32
10. 1922-1923 87 46 3 43
11. 1923-1924 78 64 5 9
12. 1924-1925 65 51 8 6
13. 1925-1926 57 47 10 0
14. 1926-1927 51 40 9 2
15. 1927-1928 55 41 8 6
98
• Se remarcă numărul mare al elevilor repetenţi prin nefrecventare, precum şi faptul că în anumiţi
ani se face o „descărcare” din evidenţă a copiilor care nu se reuşeşte a fi aduşi la şcoală (ex.
1923-1924, după ce la finele anului şcolar 1922-1923 fuseseră declaraţi repetenţi prin abandon
aproape jumătate din efectivul înscris, adică 43 de elevi). Dintre cei 36 de elevi înscrişi în clasa I,
18 rămân repetenţi, dintre aceştia 10 din cauza nefrecventării cursurilor deloc.
• Frecvenţa era slabă deşi se aplicau amenzi. Matricola nr. I menţionează câte una sau două
amenzi aplicate familiilor elevilor cu frecvenţă slabă, în total 17 amenzi la cele 5 clase.
• Cei 22 de elevi ai claselor II – IV au fost înscrişi şi au promovat cursurile şcolilor din alte
sate din apropiere: Banca, Ghermăneşti şi Horga, însă până în prezent nu am cercetat documente
oficiale în acest sens. De asemenea, constatăm că dintre cei 58 de elevi înscrişi iniţial, 12 nu
aveau certificat de naştere. În cazul a trei dintre elevi, cu toate că nu au obţinut media minimă
5.oo, au fost declaraţi promovaţi „conform articolului 91”.
De faptul şcolar divers ţin următoarele situaţii:
• La finele anului şcolar 1913-1914, Ciobanu I. Catrina, fiica primarului Ion Ciobanu, are
rezultate şcolare nesatisfăcătoare (media generală 4.95), dar este promovată totuşi „conform art.
91”!?! (Doar era fiica primarului!)
• Premianţii de pe locul I sunt „promovaţi cu laude”!
• Murind mama ei, Croitoru I. Ioana este retrasă în cursul anului şcolar 1917-1918, tatăl „dând la
şcoală” în locul ei pe fratele acesteia care până atunci nu frecventase. În mod sigur Ioana urma să
facă în gospodărie munca pe care mama sa o făcuse mereu, şcoala nefiind prioritară. De o astfel
de mentalitate se leagă situaţia procentului foarte mare de copii care nu se reuşea să fie aduşi la
şcoală, cu toate că erau an de an înscrişi în evidenţe.
Între cele aproximativ 50 de familii care aveau copii înscrişi la şcoală în acea perioadă,
nu avem informaţii că vreo femeie ar fi avut o altă ocupaţie decât casnică, iar despre bărbaţi
„capi ai familiei” că doar zecedintre ei aveau o altă preocupare decât „plugăria”:
- Ion Ciobanu la 1912 era primar,
- Anghelache Diaconu la 1912 era „comersant”,
- Alixandru Corodescu la 1913 era cizmar,
- Grigore Rotaru la 1920 era lemnar,
- Florea Onica la 1923 era mocan,
- Gheorghe Ciobanu şi Ciobanu Gh. Vasile la 1923 erau dascăl, respectiv cântăreţ bisericesc,
- I. State, venit din Epureni, la 1924 era înregistrat ca „meseriaş”,
- Iosif Bertea, tatăl învăţătorului Victor Bertea, era „vichil” (administrator) al moşiei familiei
Chiricuţă,
- Manolache Ciocârlan la 1927 era comerciant,
La 1927 identificăm şcoala astfel:
Ministerul Instrucţiunii
Judeţul Tutova, Comuna Fedeşti
Şcoala primară Mixtă
Circumscripţia şcolară nr. 7478.
99
În afara „cetitului”, a scrisului, a „calculelor pe plăcuţe”, orarul zilnic este încărcat de tot
felul de activităţi practice la majoritatea disciplinelor. Cusutul de diverse tipuri, împletitul,
ţesutul, săpatul în grădină, sunt exemple de activităţi pentru băieţi şi fete care presupuneau
pregătirea reală pentru a deveni gospodari şi gospodine, vrednici, pricepuţi şi cu drag de muncă.
Programul de sâmbătă după-amiază era destinat lucrului manual la toate clasele, o astfel de
organizare având beneficii importante pentru socializarea micilor şcolari. De
asemenea,„Păstrarea oulor”, „Igiena săptămânală a corpului”, „Împrejurimile şcolii”, „Planul
casei părinteşti”, „Intuiţie – Fasolea”,„Respectul bătrânilor”,„Fânul şi păstrarea lui”,
„Respectă avutul altuia”etc. sunt alte câteva exemple de lecţii care, nedeclarat, urmăresc
aceleaşi finalităţi: pregătirea pentru viaţă.
Educaţia morală, patriotică, religioasă, civică, fără să fi folosit atunci terminologia
binecunoscută astăzi, era latura educaţiei cea mai importantă în şcoala lui Iancu Trandafirescu.
Biserica şi şcoala formau deja un front comun pentru credinţă şi educaţie, front care va continua
să existe şi să funcţioneze multe zeci de ani de aici înainte.
Mărturie este densitatea activităţilor cu caracter educativ din acea perioadă, în afara
lecţiilor de zi cu zi. Iată câteva exemple:
• 22 decembrie → Cântece, recitări: „Am dat sfaturi copiilor pentru a se conforma bunei purtări
în vacanţă.”
• 24 ianuarie 1928 →S-a sărbătorit Unirea Principatelor cu recitări şi coruri şcolare.
• 2 februarie 1928 → Întâmpinarea Domnului, sărbătoare religioasă, s-a ţinut în clasă, nu am
mers cu copii la Biserică, fiind prea rece.
• Joi, 24 mai 1928:
„Proces verbal
Am sărbătorit Ziua Eroilor, între orele 8-12 am mers la Biserică şi am asistat la
serviciul religios, apoi subsemnatul, prin conferenţa ţinută, am arătat pe larg sacrificiile demne
de laudă şi de imitat ale acelora care şi-au vărsat sângele pentru stabilirea hotarelor României
Mari.
Am arătat fugitiv desfăşurarea evenimentelor Războiului mondial şi apoi am încheiat
arătând importanţa sărbătorii şi glorificând faptele eroilor căzuţi pe câmpul de luptă.
După masă a urmat serbarea şcolară.”³
• 21 aprilie 1928 → Excursie şcolară cu şcoalele Micleşti-Fedeşti, direcţia Apus, în punctul
numit Recea. Semnează: I. Trandafirescu şi V. Liga.
• 5 mai → Fiind timpul favorabil, am făcut lecţiuni în aer liber, punctul Recea.
• joi, 10 mai → S-a făcut excursie şcolară în punctul Recea şi la Mânăstirea Măgarului. Am
sărbătorit însemnătatea zilei de 10 Mai.
• marţi, 13 mai 1928→ În excursie la Mânăstirea Măgarului cu şcolile Banca, Ghermăneşti,
Horga, Fedeşti, Micleşti.
• 18 Mai → Am făcut excursie şcolară la pădure la Apus în punctul Recea, cu toate clasele.
• 4 iunie → Sărbătoare religioasă, nu s-au ţinut lecţii, s-a mers la Biserică.
Privind rezultatele şcolare în perioada anilor 1924-1928, putem face două remarci:
100
1) Pe de o parte abandonul şcolar se reduce semnificativ de la 42,5%, medie a primilor 10 ani de
existenţă a şcolii (1912-1923), la 6.14%, medie a celor patru ani în care a „făcut şcoală” la
Fedeşti Iancu Trandafirescu, scădere drastică care vorbeşte de la sine despre drumul bun pe care
se afla şcoala.
2) Pe de altă parte creşte exigenţa în evaluarea elevilor, înregistrându-se procente mai mari de
repetenţie la cei care au frecventat cursurile: de la 7,3%, medie a primilor 10 ani de şcoală, faţă
de 15.5%, medie ai celor patru ani cu Iancu Trandafirescu. Putem, fără să greşim, să exprimăm
opinia că de numele Iancu Trandafirescu se leagă şansa ca şcoala din sat să fi câştigat lupta cu
analfabetismul, majoritatea copiilor satului fiind aduşi la cursuri.
`II. Perioada 1929 – 1971 „Dumitru şi Natalia Ciobanu”
D. Ciobanu şi elevii săi
Este cea mai îndelungată în cadrul periodizării făcute, 43 de ani, fiind durata
apostolatului soţilor Ciobanu în fruntea şcolii şi a comunităţii din Fedeşti.
Poate modelul de învăţător pe care l-a reprezentat Iancu Trandafirescu, poate vocaţie,
poate acestea împreună, au reprezentat şansa unei comunităţi în vremuri grele. Dumitru Ciobanu,
fiu al satului, a fost Omul al cărui destin se confundă pe toată perioada şederii sale în Fedeşti, cu
Fedeştiul. Chiar şi astăzi, la 38 de ani de la plecarea din sat, fedeştenii vârstnici îşi amintesc cu
respect de Domnul Mitică - „învăţătorul cu vioară”.Tot ei povestesc: „Era un om deosebit.
Elevii şcolii eraucopiii lui, pe ulitele satului şi oriunde legătura între Domnu’ şi elevii săi era la
fel de specială. Copiii primeau deseori de la învăţătorul lor bomboane, gest care îi bucura
nespus.”(Dumitru Mangu). Domnu’ Mitică avea mereu asupra sa geanta, din care se spune că nu
lipseau în afară de documente şcolare, ciocan, un cleşte şi cuie. Nu putea să treacă pe lângă un
lucru care nu era în bună stare, fără să se oprească şi să îl repare. Un astfel de comportament l-a
fixat pentru totdeauna în memoria sătenilor, principiul declarat chiar de dânsul în documentele
rămase, „datoria mai presus de toate”, fiind sentimentul care i-a dat putere şi viziunea a ceea ce
101
trebuie făcut.
Modelul de cetăţean s-a întâlnit în mod fericit cu modelul de dascăl. Iar când Dumnezeu
are planuri cu oamenii, lucrurile se întâmplă nesperat de bine! În curând, învăţătoarea Natalia
Şuşnea, din Măluşteni, va deveni prin căsătorie Ciobanu, iar Şcoala din Fedeşti va beneficia
pentru multă vreme de aici înainte de serviciul devotat al celor doi. Au urmat ani grei pentru
Şcoală şi pentru sat, însă soţii Ciobanu au trecut cu bine toate încercările pe timp de pace şi de
război. Teancuri de registre, dosare şi condici, lăsate în arhiva Şcolii,
scot astăzi la iveală măsura implicării acestor apostoli ai satului şi
neamului românesc. Activităţile cu caracter didactic, şcolare sau
extraşcolare, colaborarea cu Biserica, comunicarea cu sătenii în
cadrul întâlnirilor organizate, activităţile cu caracter cultural în cadrul
şcolii sau a Căminului Cultural, în cadrul programului zilnic, de
dimineaţă până seara, şase şi şapte zile pe săptămână, sunt dovada
clară că, dacă Fedeşti este un sat de oameni vrednici, oneşti şi cu
frica lui Dumnezeu, asta li se datorează în bună măsură şi soţilor
Ciobanu. Nouă nu ne rămâne decât să încercăm să scoatem la lumină
din paginile prăfuite de vreme şi uitare, cât mai multe dintre
mărturiile devotamentului acestor eroi locali. Vom prezenta în
continuare aspecte ale vieţii aşa cum le-am descoperit în cursul
documentării.
Soţii Ciobanu
Ce ştim despre şcoala Nataliei şi lui Dumitru Ciobanu?
1929-1930 → au funcţionat 4 clase cu Dumitru Ciobanu învăţător, în localul şcolii vechi. Au fost
înscrişi 83 de copii dintre care 21 au rămas repetenţi, majoritatea dintre aceştia (18) frecventând
şcoala. Apar aici numele şi ocupaţia părinţilor elevilor din acel an:
- Agricultori: Vasile Creangă, Olaru Căsandra, Constantin Bulgaru, Gheorghe Ciobanu,
Răducan Ciobanu, Costache Toader, Gheorghe C.Ciobanu.
- Comercianţi: Manolache Ciocârlan, Anghelache şi Elena Diaconu.
- Pădurari: Mateiu Irimia (ferma Zorleni) şi Iorgu Toader (moşia Recea).
- Lemnar: Grigoraş Rotaru.
- Croitor: Moise Pavel
- Picher: Vasile Mangu
- Servitori la moşie: Ioan Ghindă, Ştefan Zorilă, Ioan Irimia, Panainte Irimia.
- Plugari erau toţi ceilalţi, adică peste 60 dintre capii familiilor.
Prezentăm în continuare aspecte ale muncii lui Dumitru Ciobanu în folosul şcolii şi al
satului. În anul de debut, 1929, realizează un recensământ al copiilor. Iată-l!
Clasa Numele şi prenumele elevului Numele şi prenumele părintelui Data naşterii
I 1. Apostu Neculaiu Ştefan Apostu 22 iunie 1922
I 2. Toader Petrache Iorgu Toader 11 februarie 1922
I 3. Diaconu Elena Dumitru Vânătoru 27 februarie 1924
- 4. Vânătoru Vasile Alexandru Vânătoru 14 martie 1923
I 5. Maftei Anica Ioan Mafteiu 11 mai 1922
102
I 6. Mangu Casandra Constantin Mangu 2 noiembrie 1922
I 7. Roşca Tudora Neculaiu Roşca -
I 8. Pavel Elisaveta Moise Pavel 15 iulie 1922
I 9. Irimia Iordache Răducan Irimia 23 mai 1923
I 10. Creangă Dimostin Ioan Ghe. Creangă 20 iulie 1924
I 11. Croitoru Profira Raruca Croitoru 1922
I 12. Ciocârlan Ioan Gheorghe Ciocârlan 7 aprilie 1923
I 13. Butuc Constantin Scarlat Butuc 12 august 1922
I 14. Vânătoru Maria Alexandru Vânătoru 4 decembrie 1920
I 15. Toader Margareta Costache Toader 20 august 1922
I 16. Surugiu Constantin Mitrea Surugiu -
I 17. Săcăreanu Vasile Iord. Săcăreanu 19 ianuarie 1920
I 18. Săcăreanu Paraschiv Petrache Săcăreanu 16 septembrie 1921
I 19. Roşca Constantin Neculaiu Roşca -
I 20. Roşca Gheorghe Ghţă Roşca 14 august 1921
I 21. Rusu Ruxanda Toader Rusu 7 noiembrie 1921
I 22. Rotaru Steriana Ioan Rotaru 2 decembrie 1921
I 23. Păsărică Ioan Tasia Păsărică 11 noiembrie 1921
I 24. Moisă Niculaiu Vasile Moisă 11 iunie 1922
I 25. Olaru Ioana Constantin Olaru 15 aprilie 1921
I 26. Orman Zaharia Ioniţă Orman 16 septembrie 1921
I 27. Orman Elena Ionţă Orman 16 martie 1919
I 28. Irimia Tasia Gheorghe Irimia 6 august 1922
I 29. Irimia Vasile Mateiu Irimia 6 februarie 1921
I 30. Ciobanu Maranda Răducan Ciobanu 6 februarie 1921
I 31. Bulgaru Dumitru Constantin Bulgaru 15 septembrie 1923
I 32. Agavriloaie Sofia? Ştefan Agavriloaie 22 septembrie 1922
I 33. Apostu Paraschiva Apostu Mihalache 2 decembrie 1921(2)
II 34. Săcăreanu Tănase Ioan Săcăreanu 14 august 1921
II 35. Croitoru Simion Ilie Croitoru 2 decembrie 1921
II 36. Toader Ioan Gheorghe Toader 11 august 1917
II 37. Roşca Maranda Constantin Roşca 4 februarie 1921
II 38. Rânceanu Dumitru Ioan Rânceanu 4 mai 1921
II 39. Rotaru Ioan Grigoraş Rotaru 15 iulie 1920
II 40. Orman Dimostin Petrache Orman 17 iulie 1921
II 41. Orman Nicolae Gheorghe Orman 1921
II 42. Mangu Iordache Gheorghe Mangu 2 ianuarie 1922
II 43. Irimia Gheorghe Răducan Irimia 20 octombrie 1920
II 44. Dimitriu Grigore Vasile Dimitriu 3 martie 1919
II 45. Ciobanu Elena Dumitru Ciobanu 17 iunie 1919
II 46. Ciobanu Ecaterina Ioan C. Ciobanu 1921
III 47. Apostu Maria Maria Gh. Apostu 19 mai 1917
III 48. Apostu Elena Maria Gh. Apostu 29 iunie 1920
III 49. Vânătoru Neculai Ioana Vânătoru 29 mai 1919
III 50. Toader Safta Costache Toader 21 aprilie 1920
III 51. Roşca Vasile Nicu Roşca 24 octombrie 1919
III 52. Pavel Dumitru Moise Pavel 1919
III 53. Croitoru Mitriţă Iordache Croitoru 18 mai 1921
III 54. Ciobanu Victor Răducan Ciobanu 1920
III 55. Ciobanu Ioniţă Gheorghe Ciobanu 24 aprilie 1920
III 56. Bulgaru Ioan Constantin Bulgaru 26 martie 1920
III 57. Vânătoru Elena Alexandru Vânătoru 1914
III 58. Pavel Ruxanda Catinca Şt. Pavel 1914
IV 59. Săcăreanu Ilie Ioan Săcăreanu 1919
IV 60. Roşca Gheorghe Ioan Roşca 23 octombrie 1919
IV 61. Rotaru Răducan Ioan Rotaru 28 noiembrie 1918
IV 62. Pricop Dumitru Ruxanda Pricop 25 octombrie 1916
IV 63. Orman Ruxanda Petrache Orman 26 iunie 1919
IV 64. Olaru Tudora Olaru Constantin 16 martie 1919
103
IV 65. Moisă Zaharia Theodor Moisă 6 iulie 1919
IV 66. Moisă Panainte Vasile P. Moisă 23 octombrie 1919
IV 67. Moisă Iordache Ioan Moisă 1 iulie 1919
IV 68. Diaconu Safta Diaconu Panainte 19 iulie 1919
IV 69. Creangă Tinca Vasile Creangă 6 martie 1919
IV 70. Ciocârlan Mitriţa Manolache Ciocârlan 17 decembrie 1918
IV 71. Creangă Constantin Petrache Creangă 23 februarie 1917
IV 72. Apostu Panainte Ştefan T. Apostu 7 august 1919
IV 73. Apostu Marghioala Lina Apostu 23 februarie 1919
IV 74. Agavriloaie Aniţa Costache Agavriloaie 10 septembrie 1915
IV 75. Surugiu Gheorghe Mitrea Surugiu 1915
IV 76. Surugiu Ecaterina Enache Surugiu 25 februarie 1914
IV 77. Orman Safta Petrache Orman 22 martie 1915
IV 78. Olaru Căsandra Constantin Olaru 4 mai 1914
IV 79. Bertea Victor Iosif Bertea 26 ianuarie 1919
IV 80. Andone Constantin Andone C. Ioana 21 aprilie 1915
1930-1931→ 87 de copii înscrişi în patru clase, dintre care 27 nu au promovat cursurile.
Efective: clasa I – 36 elevi, clasa a II-a – 22, clasa a III-a - 16, clasa a IV-a – 11 elevi. Semnează
D. Ciobanu. Diferenţa între numărul de poziţii ocupate în Matricolă şi total efective rezultă
urmare a transferului unora dintre elevi înainte de înregistrarea în cataloage.
Registrul de prezenţă pentru anul şcolar 1930-1931, dar şi următoarele, indică fără
îndoială că munca începută de Iancu Trandafirescu cu ani în urmă, cu scopul şcolarizării cât mai
multora dintre copiii satului, era pe drumul cel bun. Scăderea drastică a absenteismului este
dovedită de prezenţa consemnată zilnic pe clase în Registrul de prezenţă şi indică pe tot
parcursul anului şcolar un absenteism zilnic în medie de 3 elevi, la un efectiv de 87 de elevi. În
zilele când frecvenţa este mai slabă decât de obicei, Dumitru Ciobanu consemna motivele unei
astfel de situaţii nefireşti:
• „Elevi bolnavi la clasa a II-a: Irimia Vasile, Toader Petrache, la clasa a III-a Rotaru Ioan,
clasa I, Croitoru Profira, Olaru Tasia, Irimia Dumitra.”
• „Elevii bolnavi de la clasele I, II, III şi IV sunt bolnavi de scabie şi reţinuţi în familie până la
vindecare.”
•„Din cauza timpului nefavorabil lipsesc copii de la clasa I, fiind micuţi şi vremea ploioasă cu
vânt şi noroi.”
• „Din cauza viscolului ca bântuie, nu s-a prezentat niciun şcolar la şcoală.”³
Clasa a V-a nu se organizează anual, din lipsă de frecvenţă. Ajunşi la vârsta de 12 ani,
copiii sunt adeseori retraşi de către părinţi de la şcoală pentru diferite munci. Probabil că pentru
acest motiv cursurile clasei a V-a începeau, în anii când se organiza o astfel de clasă, după 1
noiembrie, acest aspect fiind consemnat de Registrele de prezenţă. De asemenea, se „lăsau liberi”
aceşti elevi de la clasele mai mari, cu motivaţia participării la muncile agricole, alături de părinţi.
Începând cu 1 septembrie1935, clasa a V-a nu funcţionează, pentru ca din anul şcolar următor de
la 1 noiembrie, să se înfiinţeze clasele V-VII. Apare al treilea post de învăţător.
1931-1932→ 90 de copii înscrişi şi avându-i învăţători pe soţii Ciobanu care locuiau în
cancelaria şcolii, neavând o locuinţă proprie.
1932-1933→ 89 copii înscrişi, promovează 74. Semnează Dumitru şi Natalia Ciobanu. În
toamna acestui an Natalia Ciobanu dă naştere primului copil al familiei, Maria-Suzana, într-o zi
104
de duminică (6 noiembrie), chiar în cancelaria şcolii, în prezenţa a două moaşe. Luni, a doua zi,
copiii şcolii află cu bucurie că Doamna născuse un prunc. Era primul dintre cei trei copii ai
soţilor Ciobanu.
1933-1934→ 95 de copii înscrişi, dintre care promovează 54. Se manifestă din nou o creştere a
numărului celor care nu frecventează cursurile.
1934-1935→84 de copii înscrişi, exceptând elevii clasei I, însă având din acest an în componenţă
şi clasa a V-a. Efectivul fiind mare, apare al treilea post de învăţător, avându-i titulari pe
Gheorghe Gheorghiu la începutul anului şcolar, iar începând cu 9 octombrie 1934, pe Vasile
Creangă, fiu al satului. Acesta vine la post de la Şcoala Cucuteni, judeţul Iaşi, înlocuindu-l pe
Gheorghiu.
1935-1936→ 6 clase cu următoarea distribuţie: clasa I – 25, II -26, III- 24, IV – 19, V – 24, VI –
4, iar învăţătorii fiind aceiaşi: soţii Ciobanu şi Vasile Creangă.
1936-1937→ Se înfiinţează şi clasa a VII-a, efectivele fiind: I – 28, II -26, III – 27, IV – 26, V –
19, VI – 3, VII – 2. Nu se modifică încadrarea.
1937-1938→ Elevii învaţă în şapte clase astfel: la clasa I 23 de elevi, a II-a 21, a III-a 20, a IV-a
20, a V-a 23, a VI-a 3, iar a VII-a 1.
D. Ciobanu şi premilitarii
Se organizează începând cu acest an şcolar „şcoli” tematice: „Şcoala de cusuturi
naţionale”, „Şcoala ţărănească”, „Şcoala de străjeri”. Pentru primele două şcoli participau ca
învăţătoare Jana Toma şi S. Ciocârlan, ştiind bine tehnici de cusut, de tors, etc. Ceilalţi trei
învăţători, soţii Ciobanu şi Vasile Creangă, îşi făceau datoria în celelalte activităţi ale şcolii.
1938-1939→ şase clase cu următoarele efective: clasa I – 21, a II-a – 23, a III-a – 24, a IV-a –
44, a V-a – 7, a VI-a – 3.
105
1939-1940→ În 5 septembrie 1939, învăţătorul Vasile Creangă este detaşat la Rădeşti, iar
Dumitru Ciobanu, plecat la cursuri de instruire. Natalia Ciobanu rămâne singurul cadru didactic
al şcolii.
Iată informaţii despre situaţia şcolară a celor 79 de elevi înscrişi în cele şase clase ale
anului şcolar 1939-1940, dar şi date precise privind starea materială a fiecăreia dintre familii.
Iată rubicile acestui tip de matricolă:
„1. Indicaţii asupra mediului social şi stării fizice:
• Starea materială
• Tratamentul copiilor
• Aspectul general al locuinţei
• Numărul camerelor locuite
• Numărul persoanelor care dorm în aceeaşi cameră
• Numărul persoanelor care locuiesc în acelaşi pat
• Spaţiul camerelor de locuit
2. Interese şi aptitudini speciale.
3. Profilul psihologic:
• Inteligenţă: - practică
- teoretică
• Atenţia: - distributivă
- concentrată
• Memoria
• Imaginaţia
• Comportamentul: impresionabil, combativ, impulsiv, sugestiv, comunicativ, sociabil, ambiţios,
sincer, încăpăţânat, arogant, conştiincios, sârguincios, perseverent, simţul dreptăţii, capacitate
de muncă
• Se recreează ... ”
Vom prezenta în continuare datele documentării privind mediul social şi starea fizică a
locuinţei copiilor care apar în Matricola anului şcolar 1939-1940, distribuindu-i pe categorii
potrivit informaţiilor consemnate pentru 69 dintre elevi ( • → un elev):
Foarte
bun(ă)
Bun(ă) Potrivit(ă) Mediocru(ă) Foarte rău
Starea materială • ••••••••••
•••••••••••
•••••••••
••••••••••
•••••••••••
••••••••••••
••••••
Tratamentul
copiilor • •••••••••
•••••••••
•••••
•••••
••••••••••••••••••
•••••••••••••••••••
•••
Aspectul general
al locuinţei ••••• •••••••••••••
•••••••••••••
•••••• •••••••••••
••••••••••
•••••••••••
106
Pentru momentul istoric respectiv, situaţia materială nu se prezenta foarte rău, însă mai grav se
prezintă lucrurile în privinţa condiţiilor de locuire şi odihnă. Iată datele:
Numărul camerelor locuite
de către fiecare familie
4 3 2 1
Numărul de copii corespunzător •• •••• •••••••••••
•••••••••••
••••••••••••••••••••
••••••••••••••••••••
Asociem aici, în ordinea din tabel, pentru fiecare caz de mai mult de 5 persoane în cameră, câţi
dormeau într-un singur pat: cei 8 câte 4 în pat, cei 6 câte 3 în pat, cei 8 câte 3, cei 6 câte 3, cei 7
câte 4, cei 6 câte 5, cei 7 câte 3, cei 9 câte 4, cei 8 câte 4, cei 7 câte 2 şi 3, cei 7 câte 4 şi 3, cei 8
câte 4, cei 9 câte 5 şi 4, cei 7 câte 4 şi 3.
Atât în anii de dinaintea războiului, cât şi după război, copiii au primit la şcoală zilnic o
şesime de pâine, fapt consemnat de registrele de prezenţă. Iată o notă din 17 februarie 1951:
„Subsemaţii, membri ai Consiliului şcolar, am distribuit pâinea la elevii Şcoalei, 76 porţii de
pâine (o pâine de un kilogram am împărţit-o în şase). Au lipsit 2 elevi cărora li s’au păstrat
pâinea. Pâinea s’a distribuit la orele 10 dimineaţa şi elevii au servit în clasă pâinea.”³
În cursul toamnei şi iernii lui 1939, şcoala a organizat numeroase şezători cu participarea
femeilor din sat. Doar în luna octombrie sunt consemnate cinci astfel de activităţi. Scopul
acestoara era pregătirea de articole vestimentare pentru armată. Primarul T. Rotaru s-a implicat
şi dumnealui în organizare. Urmează o perioadă când Dumitru Ciobanu nu va fi prezent la
şcoală, fiind chemat la diferite cursuri, întruniri, etc. Astfel, N. Popa, directorul şcolii din
Şuletea, va fi trimis de către inspectorul responsabil să ţină lecţii la Fedeşti în perioada 12 – 23
martie.
1940 -1946→ 6 clase, în 1940 cu următoarele efective: 24, 18, 12, 18, 48, 20.
În aceste vremuri tulbure, la Şcoala Fedeşti semnează condica de prezenţă mai multe cadre
didactice
- Jan Tiron între 28 ianuarie1941 şi 9 iunie 1941.
- Victor Bertea din 15 septembrie 1941 până pe 29 ianuarie 1942 când va fi mobilizat.
- Stela D. Ioan, M. Munteanu, Vasile T. Creangă, Aurel Şuşnea, Traian T. Creangă,
0 2 3 4 5 Mai mulţi, în
fiecare caz
câte:
Numărul persoanelor cu
care dorm în aceeaşi cameră •••••
•••••
•••••
•••• • •••••••
•••••••
•••••••
•••••
••••
8, 6, 8, 6, 7, 6,
7, 9, 8, 6, 8, 7,
7, 8, 9, 8, 9, 9,
7.
Numărul persoanelor care
dorm în acelaşi pat ••••••
••••••
•••••••
•••••
••••••
•••••••
••••••••
••••••
•••••••
••••••
••••••
Mărimea spaţiului de
locuit
15 mc, 22mc, 22mc, 22mc, 24mc, 36mc, 23mc, 24mc, 25mc, 31mc, 28mc, 24mc,
25mc, 32mc, 27mc, 27mc, 25mc, 24cm, 17mc, 17mc, 20mc,23mc, 17mc, 75mc,
19mc, 24mc, 22mc, 17mc, 28mc, 22mc, 24mc, 24mc,
107
- Natalia Ciobanu semnează condica de prezenţă în cursul anului şcolar 1942-1943. Vasile T.
Creangă şi Traian T. Creangă sunt fraţi, după plecare lui Traian din sat, acesta devenind profesor
la Iaşi.
- În 9 decembrie 1943 învăţătorul Traian T. Creangă vine la post până la 31 ianuarie 1944.
- În ianuarie 1945 la şcoală sunt prezenţi toţi trei învăţătorii titulari ai şcolii: Dumitru Ciobanu,
director, Natalia Ciobanu şi Vasile Creangă.
Natalia Ciobanu şi elevii şcolii
- Din 15 octombrie 1945 , în locul lui Vasile Creangă, decedat în 28 august, vine Constantin
Răşcanu din Şuletea până pe 15 ianuarie 1946, când acesta este detaşat la Şuletea. Locul lui la
Fedeşti fiind luat de Grigore Năstase. Acesta va rămâne la post până la 9 iunie, acelaşi an. Va
pleca în concediu de studii până la 12 octombrie. Pentru debutul anului şcolar 1945-1946, a fost
suplinit de Constantin Răşcanu.
- Este consemnată mortea bătrânului învăţător şuleţean Gr. Idriceanu în 6 aprilie 1946.
- În data de 10 noiembrie 1946 a avut loc sfinţirea bisericii. Evenimetul încheia cei nouă ani,
întrerupţi doar de război, ani de muncă grea, cu participarea comunităţii în totalitatea ei, fie prin
donaţii, fie prin muncă, transport de materiale, etc. Rezultatul a fost pe
măsura efortului şi a generozităţii: un edificiu impunător şi trainic pe
care îl putem admira şi în zilele noastre.
1946-1948
Cele trei posturi pentru pentru clasele I-VII, erau ocupate de
Dumitru Ciobanu, director, Natalia Ciobanu şi Grigore Năstase,
învăţători. Din 7 decembrie 1946, condica de prezenţă este semnată şi
de către Petre Ujăuca, basarabean din Bugeac, învăţător cu har, al cărui
destin îl socotim astăzi drept mărturie de curaj şi suferinţă în numele Petru Ujeucă
108
idealului naţional. Registrul de inspecţii consemnează la 27 mai 1948 inspecţia „candidatului”
Petru Ujeucă în vederea obţinerii definitivatului în învăţământul primar. Era absolvent al
„Şcoalei Normale” din Bârlad, având diplomă de învăţător, seria 1944. Fusese numit cu titlu
provizoriu la şcoala Ghermăneşti, pe dat de 1 septembrie 1946. Mai funcţionase ca învăţător
suplinitor cu diplomă de învăţător la Horga de la 14 ianuarie 1945, până la 1 septembrie 1945, şi
la Ghermăneşti de la 14 decembrie 1945 până la 1 septembrie 1946.
În septembrie 1948, începeau noul an şcolar soţii Ciobanu şi Petru Ujăuca. Ȋn cele 7 clase
au avut 122 de elevi astfel: clasa I – 22, II – 17, III – 22, IV – 23, V – 16, VI – 12, VII – 10. Era
un colectiv prea numeros pentru spaţiul pe care ȋl oferea localul şcolii. Registrul de inspecţii din
acea perioadă consemnează recomandarea inspectorului responsabil ca ȋn localul vechi să
studieze doar elevii claselor I-V, restul urmȃnd să fie transferaţi la Şuletea. Acelaşi document
menţionează situaţia terenurilor şcolii: „Grădina şcolară este cultivată cu legume. Lotul şcolar
(5 ha) a fost cultivat în regie proprie, cu grîu 1 ha, …”.
Activitatea educativă şcolară şi extraşcolară
Este evidentă importanţa educaţiei morale şi religioase în şcoala vremii. Nu doar lecţiile
de religie predate de învăţător, dar mai ales participarea la tedeumurile ţinute de preotul paroh,
Gheorghe Arsene – un alt Om cu har pentru munca sa - sunt mărturie a unei colaborări speciale
a celor două instituţii. Învăţătorul nu se elibera de grija lecţiilor la clasă lăsându-i pe copii singuri
asistând la slujbă, ci îi conducea el însuşi pe copii la Biserică şi asistau împreună la serviciul
religios:„Duminică, 29 septembrie 1930, elevii au fost conduşi la biserică de subsemnatul.” De
fapt, toate sărbătorile religioase presupuneau prezenţa elevilor şcolii la slujbele respective, aceste
suspendări ale cursurilor făcându-se conform ordinelor Revizoratului Şcolar Tutova. Învăţătorul
consemnează inclusiv zilele când se făcea spovedania elevilor. De obicei, înaintea vacanţelor
preotul paroh „spovăduia” elevii la şcoală, a doua zi urmând ca aceştia să participe la biserică
pentru împărtăşanie.
Niciun nou an şcolar nu putea începe fără o slujbă specială.„Sfeştania” sau Sfinţirea
apei,după cum o mai găsim consemnată, se realiza în cadrul acestei slujbei religioase, la şcoală,
în cursul lunii septembrie.
Apar în cadrul orarului şcolar, ca activităţi ţinând de educaţia patriotică, „ora eroilor” sau
„ora străjerilor”, la care învăţătorul ţine discursuri, iar elevii şi tinerii recită şi cântă. Să amintim
că în octombrie 1937 s-a înfiinţat în Fedeşti un subcentru de instrucţie în care urmează să se facă
pregătire premilitară pentru tinerii din sat şi din toate satele învecinate, sub conducerea aceluiaşi
Dumitru Ciobanu, locotenent în rezervă. În cadrul acestor programe de instrucţie premilitară, se
ţineau şi activităţi cu caracter cultural şi educativ. Rezultatele nu întârzie să apară. Natalia
Ciobanu menţionează în Monografie că „în comparaţie cu anii când nu se făcea această
pregătire, (tinerii) sunt mai disciplinaţi, mai respectuoşi faţă de autorităţi şi cu semenii lor. S-au
rărit certurile urmate de bătăi, care erau foarte dese cu ocazia horelor şi a nunţilor.”¹
În timpul întregii perioade de care vorbim, mult mai frecvente în preajma războiului,
şcoala organizează zile tematice când elevii participau la activităţi diverse, eficiente pentru buna
creştere a lor:
109
- Ziua localităţii → muncă în grădina şcolii, curăţitul uliţelor satului, alte activităţi cu caracter
gospodăresc.
– Ziua sănătăţii → deplasări în afara şcolii, lecţii în aer liber, colectarea de plante medicinale,
etc.
– Ziua naturii → excursii pentru cunoaşterea împrejurimilor satului, lecţii având teme privind
natura, etc.
– Ziua familiei şi a Bisericii → activităţi cu scop moralizator, participare la slujbă, sfaturi, etc.
– Ziua tradiţiei → programe artistice, jocuri naţionale: „Alunelu’”, „Raţa”, „Oiţa”,
„Primăvara”, „Românaşul”, „Hora fetelor”, etc.
De asemenea, la gândul că pentru „ridicarea satului” nu este suficientă munca educativă
cu cei mici, soţii Ciobanu decid înfiinţarea la 15 ianuarie 1939 a Căminului Cultural local, având
autorizaţia 17212/939, reînfiinţat la 1 August 1948 (anexa 11). Fără să ignore semnificaţia
binecunoscută a zilei de 15 ianuarie, numele pe care îl atribuie noii instituţii este „Alexandru
Ioan-Cuza”, în semn de respect pentru cel care demult, fusese „fugar în pădurea fedeştilor”.
Cronica Căminului – un registru în care soţii Ciobanu au consemnat fapte şi evenimente din
vremuri tragice pentru ţară şi sat - dar şi Condicele de prezenţă din toate perioadele ori Caietele
de asistenţe ale directorului, toate sunt dovezi evidente ale unui destin identic pentru ambii soţi
Ciobanu, sub semnul devotamentului şi dăruirii, al unei datorii personal asumate.
Zilele de sărbătoare naţională erau prilej de discursuri patriotice ţinute de învăţător şi
preot. Registrele de prezenţă consemnează în fiecare an manifestări pentru fiecare dintre
evenimentele:
- 16 octombrie – aniversarea M.S. Regelui Carol II.
- 24 Ianuarie – Unirea Principatelor, „Între orele 1o.oo şi 12.30 s-a desfăşurat programul
serbării zilei de 24.I.1931 care au constat din recitări de poezii patriotice, monoloage, cântece
pe una şi două voci, şi încercări teatrale scoţându-se în relief însemnătatea zilei naţionale şi
roadele Unirei pentru noi, românii – în faţa elevilor şcoalei şi a sătenilor care au fost într-un
număr cât se poate de mare.”³
- 27 Martie → alipirea Basarabiei, tedeum la biserica din sat.
- 10 Mai → Ziua Eroilor, este ziua când în cadrul slujbei religioase, Biserica şi Şcoala
comemorează pe cei căzuţi la datorie. „Ridicarea pavilionului naţional”, programul cultural al
şcolii sau, devenite tradiţie la un moment dat, manifestări în comun ale elevilor şi cadrelor
didactice din şcolile Ghermăneşti şi Fedeşti, sunt exemplele consemnate de documente:
Astăzi, 10 Mai 1931, între orele 10-10.30, s-a oficiat tedeumul la biserica din sat de
către Sf. Sa Preotul Gheorghe Arsene, unde a vorbit despre însemnătatea zilei şi unde a asistat şi
şcoala din Ghermăneşti, sub conducerea domnului Şt. Doboş, împreună cu învăţătorul post II,
Maria Badiu, iară după masă, între orele 1-3, în asistenţa celor de mai sus şi asistaţi fiind de un
număr mare de săteni, s-a desfăşurat programul zilei de către elevii şcoalelor Ghermăneşti şi
Fedeşti care au constat în recitări de poezii patriotice, coruri pe una şi două voci, în scenarii
teatrale, unde subsemnatul a vorbit despre însemnătatea zilei.³
Un alt proces verbal, din 10 Mai 1941 indică un astfel de program în satul vecin:
110
Copiii au fost adunaţi la ora 8 dimineaţă. Copiii au fost aşezaţi în rând câte trei şi au
pornit la reşedinţa comunei Ghermăneşti, conform ordinului Inspectoratului şcolar de Tutova.
Am asistat la tedeumul ce s-a oficiat la biserica Ghermăneşti. Despre însemnătatea zilei a vorbit
preotul Gheorghe Arsene. S-a cântat „Mulţi ani, trăiască!”. După aceasta, copiii au defilat în
faţa primăriei comunei Ghermăneşti, s-a cântat împreună cu elevii şcolii Ghermăneşti şi
premilitarii subcentrului P.P.Nr. 15, Fedeşti, Imnul naţional şi Pe-al nostru steag. S-a strigat
„Ura!”. După aceasta, copiii au fost încolonaţi şi ne-am reîntors în sat cântând „10 Mai”.
După orele 1, copiii au fost lăsaţi liberi.³Semnează: D. Ciobanu, Natalia Ciobanu şi N. Tiron.
Tradiţia manifestărilor comemorative la 10 Mai, mărturie a conştiinţei sacrificiului
zecilor de fedeşteni pe fronturile patriei, va continua multă vreme. Iată consemnările lui Dumitru
Ciobanu la 10 Mai 1946:
Elevii s-au adunat la şcoală la orele 8 dimineaţă. Au fost conduşi de toţi învăţătorii
şcoalei la mânăstirea Bujoreni.. La orele 11 s’a oficiat la mânăstirea Bujoreni un tedeum la care
au luat parte învăţătorii şcoalei Fedeşti, personalităţi din satul Şuletea, elevii şcoalei Fedeşti şi
personalul mânăstirii Bujoreni. Tedeumul a fost oficiat de preotul paroh Frunză. Li s’a vorbit
elevilor şi asistenţei despre însemnătatea zilei de către preotul Frunză şi subsemnatul. Apoi,
elevii au servit masa în mijlocul poenii de lângă mânăstire. După masă s’au jucat dansuri
naţionale. La orele 6 seara elevii au fost aduşi în sat, unde au cântat Hristos a înviat!³
În cadrul activităţii cu premilitarii, în anii de dinainte de război, Înălţarea Domnului şi
Ziua Eroilor erau organizate şi aniversate diferit: S-a luat parte cu stolul şcoalei de străjeri la
parastasul eroilor ce s-a oficiat la biserica satului Fedeşti în prezenţa autorităţilor comunale,
premilitari, săteni. S-a depus o coroană de flori de către stolul de străjeri la monumentul
eroilor.³
Urmările cutremurului din 1940
Parcă prevestind nenorocirile războiului, în noaptea de 9/10 noiembrie 1940 are loc un
cutremur devastator. Iată cum menţionează procesul verbal al Şcolii situaţia creată:
Proces verbal
Astăzi, anul 1940, ziua 10, luna noiembrie, în urma cutremurului ce a vut loc în noaptea
de 9 spre 10 noiembrie 1940, prezentându-mă împreună cu domnul învăţător şi mai mulţi
locuitori din satul Fedeşti, încă de la orele 4 dimineaţă, am constatat următoarele: localul
şcoalei compus din două săli de clas’ şi antret s-a dărâmat. A rămas în picioare, dar cu pereţii
porniţi, numai sala de clasă nr. 2 şi cancelaria. Nu se mai poate ţinea clas’ în nicio odaie din
ambele săli de clas’. Se va raporta Revizoratului şcolar Tutova. Se va căuta în sat o cameră care
să servească de local de şcoală. Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal.”
Semnează: D. şi Nat. Ciobanu
Luni 11, Marţi 12, Miercuri 13 Noiembrie 1940, cursurile şcolare au fost suspendate din
cauza dărmării localului de şcoală. Elevii au stâns şi depozitat cărămida. De asemenea, au
curăţit cărămida sobelor. Joi, 14, s-a amenajat o sală de clas’ pentru a se pute’ ţine cursuri.³
(Semnează Natalia Ciobanu).
111
Fiind vremuri grele, folosind o sală de clasă în localul afectat de cutremur şi o odaie în
casa unui localnic, activitatea Şcolii se desfăşoară anevoios, neavând spaţiu adecvat şi suficient.
În plus, iarna dintre anii ’40 şi’41 a fost foarte grea, registrul de prezenţă lăsând informaţii în
acest sens. Cu toate acestea, soţii Ciobanu au ţinut lecţiile la toate cele şase clase care au
funcţionat în acel an şcolar.
Organizarea muncii de reconstrucţie a început-o Dumitru Ciobanu în iunie 1942, având o
preţioasă experienţă în acest sens din campania de mai mulţi ani, cât a durat construcţia bisericii
din sat. Iată procesul verbal care ne informează în aceasă privinţă:
Anul 1942, luna Iunie, Ziua 2
Subsemnaţii, membri ai Consiliului şcolar întruniţi în consiliu la orele 8 dimineaţă, am
hotărât următoarele: începând de mâine, 3 iunie 1942 în fiecare zi va veni la şcoală câte o clasă
de elevi, atât în orele de dimineaţă, cât şi în orele de după-masă, începând cu clasa II pentru a
da ajutor la construirea localului şcoalei, organizaţi pe echipe de muncă, cărând lut, nisip şi
curăţit cărămizile. În acest scop, în fiecare zi, ambii învăţători vor fi prezenţi la şcoală
supraveghind elevii. Vor veni elevii din clasele II, III, IV, V şi VI. Drept pentru care am încheiat
prezentul proces verbal.³
Toate zilele acelei veri sunt consemnate ca fiind destinate reconstrucţiei şcolii, iar
lucrurile au mers bine în această privinţă. Chiar dacă probabil primele zile după deschiderea
anului şcolar nu s-au întâmplat în localul reconstruit, în 27 septembrie 1942, este consemnată
sfinţirea noului spaţiu:
Astăzi, 27 Septembrie 1942, în prezenţa sătenilor şi sătencilor din Fedeşti, Judeţul
Tutova, s’a făcut sfinţirea localului de şcoală refăcut în vara anului 1942. Lucrarea a fost
condusă de domnul Director Dumitru Ciobanu, de doamna învăţătoare Natalia Ciobanu şi un
comitet de construcţie. Meşterii care au lucrat-o au fost: Grigoraş Rotaru, Cezar David şi
Gheorghe Diaconu. Pentru reuşita acestei lucrări am avut concursul Pr. Paroh Gh. Arsene.
Slujba sfinţirei a fost săvârşită de Pr. Paroh Gh. Arsene cu cântăreţii Gheorghe Ciobanu
şi Vasile Popa.³ Semnează ca director Natalia Ciobanu, Dumitru Ciobanu fiind concentrat.
Cu toate că şcoala dispunea acum de două săli de clasă, numărul mare de elevi făcea imposibilă
funcţionarea doar în acest spaţiu. Până la inaugurarea Localului nou al Şcolii la 1964, cursurile
celor VII clase au avut nevoie de închirierea încă a unei clase într-o altă locaţie, în sat. Vasile
Apostol menţionează ca fiind locaţii unde a funcţionat şcoala la un moment dat casele următoare:
Constantin Bulgaru, Toader Vasile (Scapeţ), Toader Gheorghe, cunoscut ca Iorgu Toader şi
Toader Ioniţă, zis Buzatu.
Şcoala din Fedeşti în vremea războiului
S-au păstrat, din fericire, mărturii preţioase privind situaţia satului şi a şcolii din sat ȋn
anii războiului, atât în Registrele de prezenţă din acea perioadă, cât şi în Cronica Căminului, un
dosar redactat de Dumitru Ciobanu. Fragmente din această Cronică a căminului referitoare la
împrejurările acelor ani sunt grăitoare şi nu au nevoie de comentarii suplimentare:
Din cauza mobilizării generale a locuitorilor satului, cea mai mare parte din membrii
Sfatului sunt plecaţi la datorie, iară membrii Sfatului nemobilizabili sunt prea ocupaţi cu
112
muncile agricole şi lucrări în gospodărie şi rechiziţii. Activitatea Căminului cultural încetinează.
Din intelectuali rămâne în sat numai D-na Natalia Ciobanu, învăţătoare, ţinând locul la şcoală
la ceilalţi doi colegi mobilizaţi. Începând din luna ianuarie 1944, din cauza ajutorului primit de
la Anglia şi America, poporul rus înaintează spre apus, ameninţând graniţele ţării noastre.
Guvernul ţării noastre, din cauza ameninţării graniţelor de la răsărit, adică fluviul Nistru, ia
măsuri pentru ca cea mai mare parte din populaţie şi, în special, funcţionarii administrativi,
preoţii, învăţătorii, să se evacueze în Muntenia. Şcolile secundare şi primare din Moldova şi
Basarabia fac, de asemenea, pregătiri pentru evacuare. La 1 Aprilie 1944 activitatea cursurilor
şcolare la şcolile secundare şi primare încetează. Personalul didactic şi administrativ se
evacuează în Muntenia, Oltenia, Transilvania şi Banat. Satele şi oraşele sunt rămase numai cu o
parte din personalul strict necesar, bătrâni, femei şi copii. Începe o perioadă tragică.(…)
Din sat s-a evacuat tot personalul moşiei Fedeşti, împreună cu inginerul D. Niţă şi cu
inventarul moşiei: vite, păsări, maşini, tractor, etc. D-na Natalia Ciobanu, fiind funcţionară de
asemenea, este forţată să plece în Muntenia. Localul şcoalei, împreună cu tot mobilierul este
lăsat, conform ordinelor primite, ajutorului de primar, Vasile I.Creangă, om fără ştiinţă de
carte, bun gospodar, însă lipsit de suflet faţă de cele ce i-au fost încredinţate a lua seamă. Satul
întreg e lăsat în voia soartei.²
Iată povesteacu final trist a lui Vasile T. Creangă, învăţătorul rămas în memoria
fedeştenilor şi pentru poreclele pe care le-a atribuit multora dintre elevii săi:
Subsemnatul, Vasile T. Creangă, învăţător la această şcoală, plec mâine 15 septembrie
1943 la Regimentul 38 Inf. Rămâne Natalia Ciobanu cu şapte clase.³
Pe 18 octombrie 1943 s-a întors la post, dar nu continuă decât până la 22 octombrie, adică
patru zile, când pleacă din nou la unitate.
În septembrie 1944 vine în sat învăţătorul Vasile T.Creangă de la unitatea militară ce îl
lasă la vatră, fiind bolnav. Acesta se interesează de localul şcoalei, mobilierul didactic,
materialul didactic şi şcolarii din sat.³
Nu va profesa multă vreme! În ziua de 28 august 1945, orele 6 seara, are loc încetarea
din viaţă a învăţătorului Vasile T. Creangă, fiu al satului Fedeşti şi învăţător la şcoala Fedeşti,
în etate de 34 de ani, membru în Sfatul Căminului şi secretar al Căminului Cultural Alexandru
Ioan Cuza. În ziua de 30 august are loc înmormântarea la cimitirul bisericii vechi din Fedeşti,
fiind plâns şi regretat de familia lui, locuitorii satului, şcoala Fedeşti şi membrii Căminului. La
înmormântare iau parte învăţătorii satelor din împrejurimi şi inspectorul şcolar Vasile Pânzaru
din Bârlad.²
Înainte de război, dar perioada anilor cât România a fost în război, la şcoala din sat s-au
organizat periodic şezători, la care gospodinele ţeseau şi împleteau lucruri pentru armată.
Registrul de prezenţă al şcolii consemnează numeroase astfel de activităţi. 1 noiembrie, 3
noiembrie, 6 noiembrie, 12 noiembrie 1939. Iată întâlnirile doar din cursul unei singure luni, la
care fedeştencile au lucrat cu gândul la cei care nu peste multă vreme vor lupta cu arma în mână.
Toate aceste şezători începeau seara pe la orele 18 şi se terminau noaptea spre miezul nopţii,
după cum consemnează documentele. Iată o notă din acea perioadă:
113
Obiecte date:
1) ciorapi lână – 5 perechi;
2) ciorapi bumbac – 8 perechi;
3) cămăşi din pânză „Muncitorul”– 6;
4) mănuşi lână – 1 pereche;
5) lână fire – 250 gr.;
6) rochie de narvie – 7 pentru copile, una pentru femeie;
7) chiloţi groşi – 2 perechi;
8) 0,40 m pânză „Muncitorul”;
9) 5,75 m pentru cămăşi canafas;
10) 1 pulover de lână.²
Creangă Vasile prin sacrificiul său, Dumitru Ciobanu, ofiţer fiind, sau Natalia Ciobanu
care a continuat să-i aştepte pe copii la şcoala din sat chiar şi în acele vremuri grele, fiecare
dintre învăţătorii şcolii şi-au făcut datoria faţă patrie şi satul de baştină.
Munca de alfabetizare
În calitatea sa de director al Şcolii Elementare de Patru Ani, Dumitru Ciobanu a dovedit o
perseverenţă şi o disponibilitate pentru muncă extraordinare. Cu siguranţă, sursa energiei şi a
puterii era un patriotism local puternic, dorinţa sa de a-i scoate pe fedeşteni din întunericul
necredinţei şi necunoaşterii. Cu o soţie la fel de devotată şi dumneaei aceleeaşi cauze,
directorul-învăţător nu avea cum să nu reuşească. Alfabetizarea neştiutorilor de carte a fost
mereu o preocupare. Începând cu eforturile de convingere a părinţilor de-a lungul anilor de a
aduce la şcoală pe cât mai mulţi dintre copiii lor şi continuând cu orele de alfabetizare ţinute trei
zile pe săptămână, după-amiaza, vorbim de o datorie împlinită şi din acest punct de vedere.
La 1948 Petre Ujăuca preda cursurile la clasa de alfabetizare, ciclul I. Dintre cei 74 de
analfabeţi înscrişi, au urmat cursul 63 şi au promovat în ciclul II 17.
În 1950-1951 au fost înregistraţi pentru alfabetizare 32 de persoane la ciclul I şi 9 la
ciclul II, dintre care au fost planificaţi pentru cursuri 20
Situaţia neştiutorilor de carte
în vârstă de peste 14 ani, înregistraţi la 19 septembrie 1954
Total Masculin Feminin Vârsta Peste 55
ani
Anul I- frecventează
Anul II-
frecventează 15-20 21 – 50 51-55 ani
76 21 55 - 16 6 54 23 5
După 1960 problema analfabetismului apare ca fiind rezolvată, nemaifiind organizate astfel de
cursuri.
Separarea Şcolii de Biserică
În 28 martie 1948 în România au loc alegeri generale, primele de la instaurarea noii
Republici. În 13 aprilie 1948 a fost promulgată Constituţia RPR. Era doar începutul unei epoci
care a schimbat în totalitate modul de a face educaţie, care a distrus o relaţie practic naturală prin
menirea lor, între şcoală şi biserică. Documentele dovedesc cu prisosinţă puterea colaborării între
cele două instituţii, timp de o jumătate de secol. Cu toate acestea, începând cu 1949, dispare
114
complet din toate documentele şcolii, orice fel de referinţă la Biserică. Parcă din senin, corul
bisericesc nu a mai existat, mersul elevilor însoţiţi de învăţătorul lor la biserică nu s-a mai
întâmplat, prezenţa preotului la şcoală nu mai este amintită, nici măcar pomenirea eroilor la10
Mai nu se mai făcea după slujba de Înviere în prezenţa elevilor! Ceea ce a fost un adevărat front
pentru credinţă şi educaţie timp de multe zeci de ani, de aici înainte nu a mai existat! Le-au luat
locul tot felul de activităţi cu caracter politic:
- 30 decembrie→ Aniversarea proclamării RPR
- Însemnătarea zilei de 23 august
- 21 ianuarie → Comemorarea a 21 de ani de la moartea lui Vladimir Ilici Lenin
- Şedinţe ale Grupei Sindicale Şuletea,
- Plenare ale secţiei de învăţământ
- Conferinţe administrative la sediul Plăşii Murgeni
- Comemorarea zilei de 6 Martie, venirea la guvern a clasei muncitoare,
- iar nu în ultimul rând, duminica se transformase peste noapte din sărbătoare religioasă în
sărbătoare legală.
Învăţătorii acelor vremuri au trăit cu siguranţă drame. Bocancul comunist a izbit în fiinţa
acelui mod de a trăi şi plămădi suflete şi minţi. Anii au trecut, răni s-au vindecat, dar nimic nu
trebuie dat uitării.
În 1949 Petru Ujăuca nu mai era la Fedeşti.
Şcoala Fedeşti în noul context socio-politic
1949-1950începe cu patru clase, avându-i învăţători pe soţii Ciobanu. Iată efectivul şcolii la
începutul acelui an şcolar grupaţi în patru clase: clasa I – 30, clasa II-a – 17, clasa a III-a – 13,
clasa aIV-a -18, în total 78 de elevi.
1952-1953 → clasa I – 14 elevi, a II-a – 16, a III-a – 17, a IV-a – 22, total 69 elevi, învăţători
soţii Ciobanu.
1953-1954 → clasa I – 17 elevi, a II-a – 13, a III-a – 16, a IV-a – 17, total 63 elevi, învăţători
soţii Ciobanu.
1957-1958 → clasa I – 29, a II-a – 27, a III-a – 25, a IV-a – 15, total 96 elevi, învăţători soţii
Ciobanu.
La 1 august 1958 şcoala se afla „în reparaţie generală a acoperişului şi geamurilor,
rândul 2”, după cum notează inspectorul Şuşnea în Registrul de prezenţă. Erau prezenţi Ciobanu
Dumitru, Ciobanu Natalia şi Codreanu Vasile.Îngrijitorul şcolii este menţionat ca fiind Pricop
Cozma.
1958-1959 → Efective de elevi: clasa I - 30, a II-a – 27, a III-a – 25, a IV-a – 25, total 107 elevi,
avându-i învăţători pe soţii Ciobanu. Aflăm că biblioteca şcolii avea 173 de cititori, cu 664 de
cărţi citite în acel an.
1959-1960: „Şcoala Elementară tip 4 ani” devine „Şcoala Elementară de 7 ani, Fedeşti”
Încadrare:
- Bulgaru Maria din Jigălia, clasa I, 35 elevi;
- Ciobanu Natalia, clasa II-a, 28 elevi,
115
- Niculescu (căs. Chiriac) Veneţia din Ţifu, clasa a III-a, 26 elevi;
- Răducanu Elena de la Banca, clasa a IV-a, 27 elevi;
- Petcu Grigore din Şuletea, istorie-geografie, clasa a V-a, 30 elevi;
- Ciobanu Dumitru, director, orele de cunoştinţe agricole, ansamblu coral şi 5 ore de limbă
română;
- Natalia Ciobanu ţinea„cursul seral al femeilor”.
De activitatea culturală a fost responsabilă Veneţia Niculescu.
1960-1961: Era anul când Serviciul Sistematizare şi Arhitectură al raionului Bârlad, întocmea
Devizul pe categorii de lucrări pentru construirea unei şcoli de 4 ani, cu două săli de clasă şi
culoar în comuna Şuletea, satul Fedeşti, raionul Bârlad. Valoarea devizului: 95.000 lei.(Anexa
10)
Era debutul lucrărilor de construcţie la localul noii şcoli, finanţarea fiind în totalitate
asigurată de către bugetul local. De asemenea, forţa de muncă provine din contribuţia sătenilor.
Cel care a coordonat lucrările a fost Dumitru Ciobanu, Gică Răşcanu din Răşcani asigurând
aplicarea proiectului de construcţie. Acesta apare în evidenţa cheltuielilor de construcţie anual,
cu sume plătite ca manoperă.În anul şcolar 1960-1961 şcoala a funcţionat în localul vechi cu cele
5 clase.
Încadrare: Completează schema de personal Coatu Horaţiu din Şuletea, învăţător la clasa
I, având 34 elevi. De activitatea culturală răspund învăţătoarea Cristea Mioara şi profesorul
Orman Dumitru, fratele Suzanei Orman, astăzi profesor la Vâlcea. Petcu Grigore, directorul
Căminului cultural Şuletea, va preda istorie şi geografie la clasa a V-a. Directorul Şcolii de 7 ani
Şuletea era Iorga Vasile.
Efective: clasa I – 35 elevi, clasa a II-a – 28, clasa a III-a – 26, clasa a IV-a – 27, clasa a
V-a – 30 elevi.
Neexistând cadre calificate nici măcar pentru limba română ori matematică, procesele
verbale ale întâlnirilor Consiliului şcolar menţionează obligativitatea pregătirii pentru fiecare
lecţie, precum şi folosirea voluntară a timpului de dinaintea orelor de curs: „Fiecare se va
pregăti serios după manuale şi or’ce izvoare găseşte necesar. Se poate intra la clasă şi la ora
şapte dimineaţă, la clasele III, IV şi V, întrucât elevii vin la şcoală.”³ Sunt menţionate 18
întruniri ale Consiliului şcolar în cursul doar al anului şcolar 1960-1961. Este evidentă
responsabilitatea fiecăruia dintre cadrele didactice faţă de problemele şcolii:
- prezentarea în detaliu a situaţiei şcolare la momentul respectiv;
- prezentarea planurilor de muncă;
- prezentarea situaţiei activităţilor culturale pe fiecare sector de responsabilitate;
Cele şase, şapte sectoare erau de fapt zone ale satului, mahalale, pe care cadrul didactic
responsabil le vizita. La domiciliul sătenilor aceştia discutau, distribuiau informaţii, făceau
anunţuri despre serbările în pregătire ori informau pe părinţi privind situaţia şcolară a copiilor
lor.
- distribuirea fiecăruia dintre cadre de responsabilităţi;
116
- prezentarea de rezultate, evaluări, în urma unor măsuri de ameliorare a performanţelor şcolare;
- descrierea unor comportamente nepotrivite;
- recomandări privind scăderea notei la purtare, în urma discuţiilor privind fiecare caz în parte;
- colaborarea cu familia, frecvenţa, promovabilitatea, etc.
1961-1962
În acest an şcolar clasele a III-a şi a IV-a vor funcţiona într-un spaţiu de 93m², închiriat
de la Toader Ioniţă pe 31 august 1961 pentru un an. Procesul verbal ce stabilea condiţiile
închirieirii a fost semnat de Dumitru Ciobanu, directorul şcolii şi Toader Ioniţă şi precizează
condiţiile financiare ale înţelegerii: 167,40 lei dintre care 117,18 lei vor reveni Sfatului Popular.
Cei 173 de elevi înscrişi în acel an şcolar erau prea mulţi să fi putut funcţiona în cele două săli
ale localului vechi.
Procesele verbale ale Registrului şcolar sunt mărturie a unei munci tenace a fiecăruia
dintre cei care lucrau aici:
- Dumitru Ciobanu – director, - Ciobanu Natalia, clasa I, 35 elevi;
- Butnaru Maria din Şuletea, clasa a II-a, 32 elevi;
- Chiriac Veneţia, clasa a III-a, 28 elevi;
- Cristea Mioara, clasa a IV-a, 26 elevi;
- ButnaruMaria, Orman Dumitru, clasa a VI-a, 27 elevi;
- Răducanu Elena, clasa a V-a, 29 elevi;
- Prisecaru Gheorghe;
- Cotoroiu Maria.
1962-1963
Încadrare:
- Ciobanu Dumitru, director;
- Chiriac Veneţia, clasa I;
- Ciobanu Natalia, învăţătoare la începutul anului şcolar, apoi diriginte;
- Bulgaru Maria devenită Coman prin căsătorie, clasa a III-a şi ore de lb. română şi rusă;
- PerideViorica, clasa a IV-a;
- Guzganu Vasile din Şuletea, fratele lui Alexandru (Sandu) Guzganu, profesor matematică,
fizică, chimie;
- Rugină Ştefan din Schineni, profesor Ştiinţe naturale, Cunoştinţe agricole;
- Gheorghe Isvoranu, din Bârlad, la acea vreme, profesor Geografie, Sport. În timpul anului
şcolar1962-1963, o serie de ore la diferite discipline erau transferate altor cadre didactice. Unii
dintre profesori erau implicaţi în alte activităţi.
Procesul verbal din 25.I.1963din Registrului Consiliului şcolar, consemneză informaţii
detaliate despre situaţia învăţământului din judeţul Vaslui. Reţinem doar câteva date pe care le
considerăm relevante:
• Pe raion (Murgeni), au rămas neşcolarizaţi 2% din totalul elevilor.
• La clasele V-XI numai 17 elevi au obţinut nota 10 şi 517 note de 8-9, restul elevilor, adică
5.832 au obţinut note de 5-6-7, predominând deci mediocritatea. Acesta este un rezultat al slabei
117
preocupări a colectivelor de cadre didactice pentru ridicarea calităţii predării şi a însuşirii
cunoştinţelor de către elevi, ... .³
• Planul general de muncă al şcolii va avea următoarea structură:
1. Analiza activităţii anterioare
2. Obiectivele învăţământului general obligatoriu, activitatea instructiv-educativă, activitatea în
afară de şcoală, munca cu diriginţii, munca metodică, activitatea organizaţiilor de elevi,
activitatea cu părinţii, munca social-culturală, munca administrativă, controlul şi conducerea,
ş.a.
3. Metode şi măsuri concrete...³
Şcoala Fedeşti în al doile an de construcţie (1962)
1963-1964 Şcoala Elementară de 7 ani devine Şcoala Generală de 8 ani, Fedeşti.
Situaţia populaţiei satului Fedeşti la 1 ianuarie 1964: 659 adulţi, 367 minori, adică 1.026
persoane, având 280 de capi de familie. Populaţie şcolară: 206. Continuă construcţia localului
nou.
Încadrarea la cele şapte clase:
- Ciobanu Dumitru, director;
- Peride Viorica, clasa I;
- Chiriac Veneţia, clasa a II-a;
- Ciobanu Natalia, clasa a III-a;
- Bulgaru Maria, clasa a IV-a;
- Coman Maria – română, rusă, franceză;
- Petrea Teodora din Şuletea, sora Dorinei Codreanu şi a Anei Matei– matematică, fizică,chimie;
118
- Isvoranu Ecaterina – agricultură, ştiinţe naturale;
- Isvoranu Gheorghe – sport, muzică, desen, caligrafie;
1964-1965 a fost primul an cu absolvenţi ai clasei a VIII-a şi anul inaugurării localului nou al
şcolii. Din acest moment, până în 1986, Şcoala generală de 8 ani din Fedeşti va funcţiona având
la dispoziţie cele două imobile şi lucrându-se în două schimburi.
Cei 227 de elevi, 126 la clasele I-IV şi 101 la clasele I-VIII vor avea la catedră
următoarele cadre didactice, cu Dumitru Ciobanu director:
- Iorga Mioara, clasa I, 26 elevi;
- Cristea Nela din Şuletea, clasa a II-a – decedată în urma unei otrăviri;
- Chiriac Veneţia, clasa a III-a, 37 de elevi;
- Ciobanu Natalia, clasa a IV-a, 33 elevi;
- Bulgaru Maria, clasa a V-a, 26 elevi;
- Cernat Valeria devenită Coman, clasa a VI-a, 26 elevi, agricultură;
- Isvoranu Ecaterina, clasa a VII-a, 22 elevi.
- Isvoranu Gheorghe, clasa a VIII-a, 22 elevi.
Din 17 noiembrie1964 Secţia de învăţământ a trimis titular pentru catedra de
matematicăpe Tudorache Gheorghe, care fusese suplinit de Iorga Maria.
1965-1966
Este anul când Natalia Ciobanu iese la pensie după 36 de
anide serviciu în slujba Şcolii şi a satului Fedeşti. Dacă
Dumitru Ciobanu a fost omul care a putut conduce cu
pricepere şi dăruire Şcoala şi satul prin vremuri deloc
simple, asta îi datorăm cu certitudine şi Nataliei Ciobanu.
Doamna i-a fost nu doar partener de viaţă, dăruindu-i copii
sănătoşi, viitori români de valoare, dar şi partener de datorie.
A ţinut cursurile şcolii în anii când colegii bărbaţi erau pe
fronturile patriei, a consemnat în documentele şcolii păstrate
până astăzi, informaţii preţioase despre cum au trecut
fedeştenii prin acei ani cumpliţi. Martori azi încă în viaţă
spun că Natalia Ciobanu a fost o învăţătoare extrem de
talentată, exigentă şi un om echilibrat. Pentru aceste calităţi
fedeştenii astăzi vârstnici şi-o amintesc cu amiraţie şi respect
şi îşi exprimă speranţa că Fedeşti va avea şi în viitor astfel
Natalia Ciobanu de oameni la catedra şcolii din sat.
Fireşte, încadrarea şcolii în anul şcolar 1965-1966 aduce modificări importante.
Învăţătorii şcolii au fost înnoiţi prin venirea de noi cadre:
- Creangă Tinca, Mărgescu Liliana şi Răşcanu Violeta, învăţătoare;
- Coatu Costică, lb. română, înlocuieşte pe Coman Maria.
- Rusan Ioan din Bârlad, profesor de matematică, în locul lui Tudorache Gheorghe;
- Coatu Horaţiu în locul lui Cernat Valeria;
119
- Popoiu Gheorghe, limbi străine;
- Nasui Ioan;
- Cain Anton;
Dumitru şi Natalia Ciobanu, Apostu Anghelache – îngrijitor, Ciocârlan Alec - dascal, Apostol Neculai -
gestionar, alte cadre didactice, elevi
Începând cu 1954, Apostu Anghelache a fost îngrijitorul care merită aşezat
şi el în şirul celor şi-au făcut datoria cu pricepere şi devotament faţă de
şcoală şi copiii satului, timp de multe zeci de ani. La un deceniu distanţă,
în octombrie 1965 îşi exprima opinia faţă de situaţia materială a şcolii
astfel: „Când eram şi eu elev la şcoala primară, nu mă bucuram de ceea
ce se bucură copii noştri azi.”³ Se referea la manualele noi care erau
gratuite la acel moment şi mai ales la localul de şcoală nou.
Dificultăţi în schema de încadrare din acel an şcolar apar prin plecare în armată în timpul
anului şcolar a profesorilor Coatu, Popoiu şi Rusan.
Iată câteva date privind situaţia la sfârşit de an şcolar:
• Elevi înscrişi: 231
• Promovaţi: 210
• Corigenţi: 13
• Repetenţi: 8
1966-1967 aduce din nou nume noi în colectivul de cadre didactice al şcolii: Atanasiu Virginia,
Popa Elena, Toader (Creangă) Nicolae, Ciobanu Ana, Răşcanu Violeta.
Apostu Anghelache
120
Şedinţele Consiliului pedagogic erau frecvente şi consemnează organizarea în detaliu a
programului, responsabilităţilor, cursurilor, etc. Iată câteva dintre punctele aflate pe ordinea de zi
• prelucrarea de ordine ale Ministerului învăţământului• rapoarte de activitate (dare de seamă)
• referate
• probleme administrative
• planuri de muncă
• probleme instructiv-educative
• activităţi culturale, concursuri, competiţii
• perfecţionare
• îndrumare şi control
Fiecare dintre cadrele didactice aveau responsabilităţi suplimentare faţă de activitatea la
clasă: responsabil cor, responsabil dans, responsabil brigăzi artistice, cercul micilor naturalişti,
cercul de matematică, cercul micilor culegători de folclor,„Colţul poeziei” ş.a.
1967-1968 aduce noi modificări colectivului de cadre didactice : Artene Lucreţia din Şuletea,
Camaroschi Maria, Juravlea Filica, Croitoru Maria, viitoare Prisecaru.
Efectivul la clasele I-VIII a fost de 242, cel mai mare număr de elevi pe care i-a avut
şcoala vreodată.
1968-1969
Cei 234 de elevi au avut ca profesori următorii:
- Ciobanu Dumitru, director;
- Răşcanu Violeta, suplinită de Iacob Eliza;
- Guzganu Alexandru;
- Toader (Creangă) Nicolaie;
- Atanasiu Virginia suplinită de Rusu Leontina;
- Camaroschi Maria;
- Năstase Magdalena din Dodeşti;
- Juravlea Filica;
- Artene Lucreţia;
- Creangă Tinca;
- Geneti Alexandru;
- Mihai Teodora - educatoare.
Rata promovării a fost de 82,56%.
1969-1970 consemnează câteva nume de cadre didactice noi:
- Mihai Cezarina din Şuletea, limba franceză;
- Iorga Vasile suplineşte pe Iacob Eliza;
- Măstăcan Virgil, învăţător;
- Mihai Teodora din Şuletea, educatoare, suplineşte pe Năstase Magdalena.
Efectivul a fost de 235 de elevi, 115 la clasele primare şi 120 la clasele I-VIII.
1970-1971
Au fost înscrişi la începutul anului 217 elevi distribuiţi astfel: clasa I – 30, clasa a II-a –
121
22, clasa a III-a – 26, clasa a IV-a – 27, clasa a V-a – 31, clasa a VI-a – 25, clasa a VII-a – 26,
clasa a VIII-a – 30 de elevi.
Cadrele didactice ale şcolii
Funcţionează 10 cadre didactice: un director, cinci profesori şi patru învăţători:
- Orman Suzana – clasa I;
- Năstase Magdalena – clasa a II-a;
- Creangă Tinca – clasa a III-a;
- Iftene Ecaterina – clasa a IV-a;
- Coatu Hotaţiu – va înlocui pe unul dintre învăţători;
- Camaroschi Maria – limba română;
- Creangă Nicolai – matematică;
- Creangă Filica – istorie-geografie;
- Năstase Magdalena – franceză-sport;
- Năstase Constantin – biologie-agricultură;
Pentru Dumitru Ciobanu a fost ultimul an de serviciu în
slujba şcolii din sat,a celui care a condus şcoala din Fedeşti timp de
peste 40 de ani, între 1929 şi 1971, cu toate că a continuat să ţină
câteva ore de muzică şi în următorii doi ani. Dumitru Ciobanu este
fără îndoială personalitatea care a marcat în mod decisiv destinul
comunităţii noastre. Un om de o simplitate remarcabilă, dovedind cu
prisosinţă o moralitate impecabilă, cu un simţ al datoriei astăzi poate
nefiresc de pronunţat, patriot, bun român şi iubitor al satului de
baştină, Dumitru Ciobanu este reperul care astăzi, ne dă sentimentul
122
că suntem datori să îi urmăm exemplul. A traversat cu şcoala vremuri de restrişte, şi chiar dacă la
un moment dat am putea încerca o pornire de reproş, renunţăm! Împăcarea cu noul sistem socio-
politic de după război a fost compromisul care i-a permis lui şi celorlalţi să continue la catedră.
Nici nu putea altfel! Dumitru Ciobanu a rămas mereu acelaşi exemplu de corectitudine, de
moralitate, de dascăl în slujba comunităţii. Viitorul şcolii dovedeşte că a fost un reper şi un
model.
Concluzii
În mod sigur, demersul nostru nu va putea reconstitui pe măsura faptelor, apostolatul
învăţătorilor Ciobanu. Pentru fiecare zi de muncă, există pagini întregi care întăresc cele afirmate
aici: planuri de muncă, asistenţe la lecţii cu notiţe detaliate, observaţii, aprecieri şi, de fiecare
dată cu recomandări în scopul îmbunătăţirii activităţii. Nici măcar bănuiala unora că unele dintre
documente ar putea fi doar birocraţie, nu poate să aibă temei. Doar cercetând arhiva lăsată poţi
înţelege cum stau lucrurile! Nu am putut număra câte duminici, uneori până la ore târzii în
noapte, Dumitru şi Natalia Ciobanu şi echipa lor, au desfăşurat activităţi culturale, repetiţii,
şezători şi deplasări în alte localităţi pentru serbări şi spectacole.
Întradevăr, vioara binecunoscută atunci şi multă vreme după ce nu a mai existat, a purtat
elevii şcolii pe acordurile astăzi neauzite ale culturii făcute din pasiune şi datorie. Atunci, datoria
însemna mai mult decât înseamnă astăzi ... ! Numărul de zile sau orele muncite pe săptămână nu
erau numărate de învăţătorii vremii. Aceştia, munceau de luni până sâmbătă, dar adeseori nu
aveau pentru ei nici duminicile. Spectacole, serbări, repetiţii, prezenţa cu elevii la biserică, erau
activităţi care le ocupau acestora chiar şi duminicile. Iar toate astea erau realitatea şcolii din
Fedeşti cu peste jumătate de veac în urmă!
III. Şcoala Fedeşti în timpul directoratului lui
Creangă Nicolae
123
Descoperim după 1971, ani de şcoală împlinită cu un evident simţ al datoriei de către cei
ce i-au urmat lui Dumitru Ciobanu. Câţiva dintre continuatori, fii ai satului, au dus cu cinste
tradiţia învăţământului la şcoala din sat pentru mulţi ani de atunci înainte: Creangă Nicolae,
Apostol Vasile, Apostol (Popa) Georgeta, Doroftei (Orman) Suzana, Apostu Zoiţa şi Pricop
Maricica.
1971-1972 Dumitru Ciobanu părăseşte scena ieşind la pensie,
iar Creangă Nicolaie începe o perioadă îndelungată la
conducerea şcolii din Fedeşti. Cei 206 elevi ai claselor I-VIII
au avut la catedră următorii învăţători şi profesori:
- Creangă Nicolae, director, matematică;
- Pricop (Oltei) Maricica, educatoare;
- Apostol Vasile, învăţător, suplinit de Croitoru Toader, fiu al
satului;
- Iftene Ecaterina, învăţătoare, suplinită de Roşca Veronica
- Teslaru (Orman) Suzana, învăţătoare;
Creangă Nicolaie
- Teslaru Dumitru, învăţător;
- Camaroschi Maria, română;
- Petrea Ana, franceză, suplinită de Surugiu Mihai şi Onica Tinca;
- Năstase Safta, matematică-fizică;
- Creangă Filica, istorie-geografie;
1972-1973
Cei 194 de elevi au avut ca învăţători şi profesori pe următorii:
- Creangă Nicolae – director;
- Camaroschi Maria - română;
- Şipoş Vasile – matematică;
- Creangă Filica – istorie-geografie;
- Popa Georgeta – franceză-sport;
- Dănănău Georgeta – biologie-agricultură;
- Guzganu Ecaterina – clasa I;
- Bălan (Oancea) Ana – clasa a II-a;
- Teslaru Suzana – clasa a III-a;
- Năstase Safta, înlocuită de Mihai Teodora – clasa a IV-a
- Pricop Maricica - educatoare;
Note frecvente ale directorului coordonator Năsui Ioan vizează curăţenia şi igiena,
punctualitatea cadrelor didactice, planificarea şi planurile de lecţie, frecveţa elevilor şi a cadrelor
didactice, asistenţe, ş.a.
1973-1974
Încadrarea:
- Creangă Nicolae – director;
- Apostol Vasile – învăţător, clasa I;
124
- Bălan Ana – clasa a II-a, suplinită de Coatu Horaţiu şi Bălan Alec;
- Guzganu Ecaterina – clasa a III-a suplinită de Năstase Safta şi Tătaru Mioara;
- Teslaru Suzana – clasa a IV-a;
- Camaroschi Maria – română;
- Stuparu Timotei – istorie –geografie;
- Izvoranu Ecaterina – agricultură-biologie, înlocuită de Creangă Filica ;
- Popa Georgeta – franceză-sport;
- Şipoş Vasile, matematică, înlocuit de la 24 septembrie de Năstase Safta.
Dintre cei 184 de elevi înscrişi au promovat la sfârşitul anului şcolar 181.
1974-1975
Încadrarea:
- Creangă Nicolae, director;
- Teslaru Suzana, devine prin căsătorie Doroftei – clasa I;
- Apostol Vasile, clasa a II-a;
- Bălan Ana, suplinită de Răşcanu Ioana, clasa a III-a;
- Guzganu Ecaterina, suplinită de Popa Anica, clasa a IV-a;
- Camaroschi Maria – română;
- Stuparu Timotei, din 23 octombrie suplinit de Dumbravă Cezarina;
- Isvoranu Ecaterina, de la 23 octombrie suplinită de Ciocârlan Constantin;
- Popa Georgeta, sport-franceză;
- Creangă Filica, matematică-fizică-desen;
- Pricop Maricica, educatoare;
1975-1976
Încadrarea:
- Creangă Nicolae, director;
- Bucuci Paulina, clasa I, înlocuită de Andone Gheorghe;
- Doroftei Suzana, clasa a II-a;
- Apostol Vasile, clasa a III-a;
- Ioana Răşcanu, clasa a IV-a;
- Camaroschi Maria, română;
- Creangă Filica, biologie;
- Stuparu Timotei, istorie-geografie;
- Năstase Safta, matematică-fizică;
- Popa Georgeta, franceză-sport;
- Pricop Maricica, suplinită de Tănase Georgeta;
1976-1977
Încadrare:
- Creangă Nicolaie, director;
- Creangă Georgeta, clasa I;
- Druţu Eliza, clasa a II-a, de la 1 aprilie ’77 suplinită de Cristea Rodica;
125
- Croitoru Maria, clasa a III-a până la 1 aprilie 1977, apoi fiind înlocuită de Doroftei Suzana -
titular;
- Apostol Vasile, clasa a IV-a;
- Stuparu Timotei;
- Năstase Safta;
- Apostol Georgeta;
- Camaroschi Maria;
- Lăutaru Tudoriţa, matematică-fizică;
- Creangă Filica;
Dintre cei 188 elevi înscrişi au promovat 182.
1977-1978
Încadrare:
- Creangă Nicolae, director;
- Apostol Vasile, clasa I;
- Creangă Georgeta, clasa a II-a;
- Apostu Zoiţa, clasa a III-a, înlocuind pe Druţu Eliza;
- Doroftei Suzana, clasa a IV-a;
- Creangă Filica, agricultură-biologie;
- Lăutaru Tudoriţa, matematică-fizică;
- Codreanu Dorina înlocuită de Coatu Georgeta;
- Năstase Safta suplinind pe Apostol Georgeta;
- Tănase Georgeta, istorie-geografie;
- Pricop Maricica;
Dintre cei 180 de elevi înscrişi au promovat 171.
1978-1979
Brigada artistică la „Cântarea României - Găgeşti
126
Încadrare: Creangă Nicolae, director; Toader Suzana, clasa I, suplineşte pe Druţu Eliza;
Apostol Vasile, clasa a II-a; Creangă Georgeta, clasa a III-a; Apostu Zoiţa, clasa a IV-a,
suplineşte pe Doroftei Suzana;
- Manciu (Florea) Ioana din Târgu Cărbuneşti – biologie;
- Apostol Georgeta;
- Creangă Filica;
- Lăutaru Tudoriţa, matematică;
- Cristea Gheorghe, sport;
În şedinţa de analiză a activităţii desfăşurate pe trimestrul I, din 14 ianuarie 1979,
directorul Creangă Nicolae face dovada exigenţei şi seriozităţii, constatând şi exprimând fără
menajamente aspecte de natură să justifice performanţe scăzute înregistrate în perioada
respectivă:
• cadrele didactice nu îşi fac în mod real autocritica;
• unele cadre didactice nu s-au pregătit întotdeauna pentru lecţii;
• unele cadre didactice nu respectă programul şcolii;
• netemeinicia activităţii diriginţilor;
• unele cadre didactice nu sunt preocupate de confecţionarea şi folosirea materialelor didactice la
lecţie;
„Cântarea României”– faza locală, 1979:
Creangă Ghena, Creangă Georgeta, Apostol Vasile, Creangă Filica, Lăutaru Tudoriţa, Apostu Zoiţa
1979-1980
Dintre cei 166 de elevi înscrişi au promovat 157, adică 94%. Încadrare:
127
- Creangă Nicolae, director;
- Doroftei Suzana, clasa I;
- Toader Suzana, clasa a II-a, suplineşte
pe Druţu Eliza;
- Apostol Vasile, clasa a III-a;
- Apostu Zoiţa, clasa a IV-a; (foto1)
- Apostol Georgeta, suplinită în
trimestrul I de către Pascal Valentina;
- Creangă Filica;
- Răşcanu Ioana, ştiinţe naturale,
suplineşte pe Florea Ioana;
- Prisecaru Ion, matematică suplinit de
către Secăreanu Vasile;
1980-1981
Efective: clasa I – 11 elevi, clasa a II-a –
16, clasa a III-a – 24, clasa a IV-a – 17,
clasa a V-a – 29, clasa a VI-a – 22, clasa
a VII-a – 25, clasa a VIII-a – 24, adică
168 de elevi.
Încadrare:
- Creangă Nicolae, director;
- Apostu Zoiţa, clasele I şi a III-a, detaşată la 1 noiembrie în judeţul Constanţa;
- Doroftei Suzana, clasa a II-a;
- Apostol Vasile, clasa a IV-a;
- Nohit Nina, franceză-sport; - Apostol Georgeta;
- Răşcanu Ioana, agricultură-biologie;
- Creangă Filica, istorie-geografie;
- Pascal Valentina, chimie-fizică-rusă;
1981-1982
Încadrare:
- Creangă Nicolaie, director, matematică;
- Apostol Vasile, clasa I;
- Doroftei Suzana, clasele a II-a şi a III-a;
- Răşcanu (Apostu) Zoiţa, detaşată la 1 noiembrie în judeţul Constanţa, clasa a IV-a;
- Răşcanu Ioana, biologie-agricultură;
- Creangă Filica, istorie-geografie;
- Pascal Valentina, fizică-chimie, suplinită de V. Secăreanu;
- Apostol Georgeta, română-franceză, suplinită de V. Năstase din Şuletea;
Ȋnvăţătorii şcolii la 1979 -foto 1
128
Toader Suzana şi elevii săi
1982-1983 continuă scăderea efectivului de elevi: clasa I – 12, clasa a II-a – 17, clasa a III-a –
10; clasa a IV-a – 12, clasa a V-a – 22, clasa a VI-a – 16, clasa a VII-a – 28, clasa a VIII-a – 22,
adică 139 elevi în total.
Clasele primare se organizează în condiţii de simultan astfel:
- Apostol Vasile, clasele I şi a III-a;
- Doroftei Suzana, clasele a II-a şi a IV-a;
Clasele gimnaziale au avut profesorii:
- Creangă Nicolaie, director, matematică;
- Apostol Georgeta, limba şi literatura română;
- Creangă Filica, istorie-geografie;
- Roşca Janeta, franceză-educaţie fizică;
- Costel Ciocîrlan, chimie, de pe 27 septembrie 1982.
1983-1984
Cei 126 de elevi ai şcolii erau distribuiţi astfel: clasa I – 9, clasa a II-a – 12, clasa a III-a –
17, clasa a IV-a – 10, clasa a V-a - 12, clasa a VI-a – 22, clasa a VII-a – 16, clasa a VIII-a – 28.
Încadrarea:
- Creangă Nicolae, director;
- Pricop Maricica, educatoare;
- Doroftei Suzana, clasele I şi a III-a;
- Apostol Vasile, clasele a II-a şi a IV-a;
129
- Apostol Georgeta, română;
- Creangă Filica, istorie-geografie;
- Răşcanu Ioana, biologie-agricultură;
- Roşca (Ciocîrlan) Janeta, franceză-educaţie fizică;
- Ciocîrlan Constantin, fizică-chimie;
1984-1985
Efective: clasa I – 14, clasa a II-a – 9, clasa a III-a – 12, clasa a IV-a – 17, clasa a V-a - 10, clasa
a VI-a – 12, clasa a VII-a – 22, clasa a VIII-a – 16. Total: 112 elevi:
- Apostol Georgeta, director;
- Vasile Apostol, clasele I şi a III-a;
- Doroftei Suzana, clasele a II-a şi a IV-a;
- Creangă Nicolaie, matematică;
- Ciocârlan Constantin, franceză-educaţie fizică;
- Răşcanu Ioana, biologie-agricultură;
- Creangă Filica, istorie-geografie;
1985-1986
Era ultimul an al Şcolii generale cu clasele I-VIII la Fedeşti.Efective: clasa I – 6, clasa a
II-a – 10, clasa a III-a – 8, clasa a IV-a – 10, clasa a V-a - 15, clasa a VI-a – 8, clasa a VII-a – 11,
clasa a VIII-a – 23. Total: 91 elevi:
- Doroftei Suzana, clasele I şi a III-a;
- Vasile Apostol, clasele a II-a şi a IV-a;
- Creangă Nicolaie, matematică-fizică;
- Ciocîrlan Janeta, franceză-sport;
- Aurelia Păun, istorie-geografie;
- Creangă Filica;
- Răşcanu Ioana, biologie-agricultură;
- Apostol Georgeta, director;
Putem prezenta câteva particularităţi ale perioadei „Creangă Nicolaie”. Tot mai multe
cadre didactice calificate fac la Fedeşti un învăţământ de calitate. Procesele verbale ale
Consiliilor profesorale sunt mărturie a implicării fiecăruia în activitatea didactică şi
extradidactică:
→ Fiecare învăţător şi profesor prezenta în cadru Consiliului situaţia clasei pe care o conducea,
rezultatele la învăţătură, justifica deficienţe ori rezultate slabe şi formula soluţii.
→ O mare importanţă se dădea abaterilor disciplinare de orice fel. Scăderea notei la purtare,
vizite la domiciliu, chemarea elevului şi a părinţilor în Consiliul profesoral, erau mijloace pe
care şcoala le folosea pentru rezolvarea unor astfel de situaţii.
→ Absenteismul atrăgea pedepse serioase familiilor respective.
→ Reprezentanţii şcolii aveau susţinerea autorităţilor administrative, acestea implicându-se
efectiv în rezolvarea problemelor şcolii. Nu de puţine ori astfel de reprezentanţi participau la
Consiliile profesorale, nu doar asistând, ci intervenind şi propunând soluţii. Unul dintre părinţii
130
care a folosit copilul la muncă la CAP, acesta lipsind de la şcoală, a fost penalizat cu amendă
şiimputarea sumei corespunzătoare zilei respective.
→ În activităţile cu caracter educativ erau implicate fiecare dintre cadrele didactice conform
planificărilor şi dispoziţiilor primite. O mare varietate de astfel de acţiuni sunt consemnate de
documente:
• programe cultural-artistice permanent în lucru;
• practica agricolă în lunile septembrie-octombrie;
• colectarea şi valorificarea deşeurilor din metal, sticlă ori maculatură la centrul de achiziţie din
sat;
• culegerea şi valorificarea de plante medicinale (muşeţel, floare de tei, etc) şi fructe, pentru
îndeplinirea „planului economic”;
• competiţii sportive de handbal, volei, şah, tenis de masă, fotbal;
• pregătirea şi participarea la olimpiadele şcolare pe discipline;
• spectacole „cu intrare” la şcoala din sat ori la Şuletea, tombole;
• creşterea viermilor de mătase;
• manifestări în cadrul organizaţiilor de pionieri: grupe, detaşament, pe unitate, etc;
• diverse acţiuni administrative: munci pe lotul şcolii, reparaţii/întreţinere, lucru la magazia
şcolii, ş.a.
→ Analiza situaţiei şcolare a elevilor în cadrul Consiliilor pedagogice era un punct foarte
important. Cadrul didactic dădea explicaţii pentru eventuale performanţe reduse ale clasei sale.
Directorul şcolii dădea dispoziţii privind modul de acţiune în scopul ameliorării rezultatelor.
Diriginţii, împreună cu ceilalţi profesori erau responsabili de aplicarea dispoziţiilor.
De asemenea, putem preciza detalii despre activităţile şcolii, notate în urma conversaţiilor
cu Nicolae Creangă:
Terenul de sport a fost amenajat de Gheorghe Isvoranu în anii 64-65 şi continuat în anii
66-67, din pământ bătut amestecat cu zgură de cărbune de la magazia şcolii. A fost trasat
terenul de handbal la dimensiunile standard (40m/20m), au fost plantaţi stâlpi pentru plasa de
volei, un panou pentru baschet, panou pentru aruncarea la ţintă, amenajată o groapă de sărituri
şi a fost trasat terenul de tenis de câmp, pentru practicarea cărora existau materialele necesare.
Rezultate deosebite a obţinut echipa de handbal.
La o competiţie de nivel judeţean, echipa de handbal fete la clasele V-VIII a obţinut
locul II, iar ulterior locul III. La tenis de masă – fete, Irimia Tincuţa ajunge la faza zonală, etapă
superioară fazei judeţene. La faza judeţeană au concurat Croitoru Constanţa şi Creangă
Doiniţa. Concursuri de sanie şi şah au adus performanţe importante şcolii prin Croitoru
Constanţa şi David Mitică.
A existat corul cadrelor didactice, au funcţionat „brigăzi artistice de agitaţie”.Rapsodul
popular în persoana lui Croitoru Ştefan a avut succes la spectacole locale. Anterior, Diaconu
Petru, tatăl lui Vasile Diaconu (Hătălău), interpreta doine şi balade cu ocazia sărbătorilor. O
vreme, pe timpul vacanţelor s-au pregătit serbări cu elevii de liceu şi şcoli profesionale.
Lotul şcolar era spaţiul unde profesorul de agricultură îşi învăţa elevii cum trebuie
131
făcută munca de îngrijire a viei, a pomilor fructiferi ori a legumelor.
Conştiincios, punctual, riguros, exigent cu sine însuşi şi ceilalţi, într-un cuvânt: „om al
şcolii”! Acesta a fost Creangă Nicolae, directorul şi profesorul de matematică respectat de către
toţi fedeştenii.
Şi alte cadre didactice şi-au câştigat prin vocaţie şi implicare respectul sătenilor. De
numele Georgetei Apostol se leagă multe dintre activităţile care făceau din clasele de elevi
adevărate familii, unite de interesulfiecărui copil de a fi printre cei mai buni. Competiţia între
elevii claselor a fost scop şi mijloc în acelaşi timp pentru obţinerea de performanţe. „Cel mai bun
continuă!” era concursul pentru care elevii deveneau dornici să ştie cât mai mult, să fie cât mai
bine pregătiţi şi să câştige. Dorinţa de cunoaştere era încă, un stimulent care făcea din absolvenţii
şcolii din Fedeşti, elevi capabili să urmeze şcoli liceale, profesionale ori învăţământ superior, dar
mai ales elevi cu o bună educaţie.
Pentru pregătirea şi desfăşurarea multitudinii de activităţi cu caracter cultural şi educativ
în acei ani, s-au implicat toate cadrele didactice ale şcolii, iar acestea încă sunt subiect de
aduceri-aminte nostalgice ale multora dintre elevii de atunci, actualii părinţi de azi. Din păcate,
cele două posturi didactice care au mai funcţionat la Fedeşti în continuare şi efective mici de
elevi, nu au mai făcut posibile evenimente similare în şcoala noastră după 1986.
IV. Perioada „Vasile Apostol”, 1986 – 2009
Scăderea efectivelor de elevi sau alte motive au făcut ca din anul şcolar 1986-
1987„Şcoala Generală cu clasele I-VIII, Fedeşti” să devină „Şcoala cu clasele I-IV, Fedeşti”.
132
După titulaturi avute în trecutul ei îndepărtat, la începuturile ei, „Şcoala Primară Mixtă de Stat”,
„Şcoala Elementară de 4 ani” până la 1935, „Şcoala Elementară de 7 ani” până în 1963, „Şcoala
Generală de 8 ani” iată nefericit, comunitatea din Fedeşti pierde gimnaziul în 1986. Unii vorbesc
de orgolii nejustificate care au făcut posibil ca momentul desfiinţării să se întâmple. Cu
certitudine, a fost decizia care a făcut ca şcoala din sat să piardă din influenţa avută până atunci
în comunitate. Vor funcţiona în continuare două şi trei posturi, în condiţii de clase simultane.
Prezentăm un tablou al personalului didactic care a funcţionat din 1986 până în 2008 şi o
situaţie a efectivelor de elevi:
Cadrele didactice
care au activat la şcoala din Fedeşti în perioada
„Vasile Apostol”
Funcţia Numele şi prenumele Perioada
Învăţător
1. Apostol Vasile Continuă până în 2008
2. Creangă Nicolae 1991-2009
3. Doroftei Suzana Continuă până la 25 mai 1987
4. Bahrim Mariana 1987-1989
5. Creangă Livia-Simona septembrie 1989 – 5 februarie 1990
6. Rudi Victoria 1990-1991
7. Apostol Neculai-Claudiu 1996 – februarie 1999, 26 februarie
2006 până în prezent
8. Apostol Georgeta 1996-1998
9. Vasile Lica Suplineşte în cursul anului 1999
10. Răşcanu Elena 1999-2000
11. Ciocârlan Janeta 1999-2000
12. Mocănaşu Felix-Eduard Din 2009 până în prezent
Educatoare 1. Pricop Maricica 1971- 2006
2. Apostu Nicoleta Din 2006 până în prezent
Profesor de religie
1. Secăreanu Ion 1993-1997
2. Pr. Diaconu Petru 1997-1999
3. Pr. Mihai Constantin 2000-2002
4. Pr. Andone Vasile 2002-2003
5. Pr. Grosu Florin 2003-2004
6. Pr. Neştian Marius Din 2004 până în prezent
133
Efective de elevi
înregistrate în anumiţi ani şcolari
Anul şcolar Clasa I Clasa a II-a Clasa a III-a Clasa a III-a Total
1996-1997 15 11 9 8 43
1997-1998 7 9 12 9 47
1998-1999 5 6 19 12 42
1999-2000 13 6 5 19 43
2000-2001 8 10 4 5 27
2001-2002 6 6 11 4 27
2002-2003 7 6 6 11 30
2003-2004 11 6 6 4 27
2004-2005 9 12 6 5 32
2005-2006 9 10 13 6 38
2006-2007 14 10 10 12 46
2007-2008 9 15 9 10 43
2008-2009 6 9 14 8 37
2009-2010 11 6 9 10 36
Elevii ai şcolii la lecţie
Documentele şcolii ori mărturii ale persoanelor în viaţă ne dau posibilitatea să amintim
câteva situaţii care le considerăm relevante, petrecute în aceşti ani:
1989-1990
Era vremea Revoluţiei anticomuniste! Vasile Apostol nota în condica şcolii: „Am
134
participat la Comitetul provizoriu local al Salvării Naţionale la asigurarea pazei obiectivelor:
şcoala, magazin, CAP, precum şi pentru asigurarea ordinii în sat.”³ De asemenea, erau ani când
a continuat să colecţioneze diverse materiale cu caracter istoric pe care le prezenta într-o
expoziţie permanentă în holul şcolii:
Vasile Apostol în faţă cu pasiunea sa
1996-2000
Apostol Vasile devine primarul comunei Şuletea pentru patru ani, iar în 18 aprilie 1997 i
se acordă gradul didactic I cu lucrarea Valorificarea elementelor de istorie locală în predarea
istoriei românilor la clasa a IV-a. I se recunoaşte astfel şi meritul de a fi participat la acţiunile de
cercetare a siturilor arheologice din zona satului Fedeşti.
2007-2008
Este anul când Vasile Apostol suportă intervenţii chirirgicale, dar îşi va pierde treptat
vederea. Din 2008, 25 ianuarie, va fi pensionat pe caz de boală, după 36 de ani de activitate
neîntreruptă la şcoala din sat.
135
Edilul, colegi şi copiii, 2009
În 25 ianuarie 2008 iese la pensie, obligat de pierderea vederii, Vasile Apostol, cel care
timp de 36 de ani neîntrerupt, a lucrat cu elevii săi cu speranţa că aceştia vor câştiga de la
dascălul lor nu doar cunoştinţe şi deprinderi utile pentru viaţă, dar mai ales din generozitatea,
bunătatea, onestitatea şi sinceritatea pe care a dovedit cu prisosinţă că le deţine. Munca la clasă,
preocuparea pentru perfecţionare profesională, activitatea de cercetare în domeniul arheologiei,
primarul care a dorit să rezolve problemele tuturor, învăţătorul şi cetăţeanul oricând dispus să
ajute pe cei ce îi cer sfatul, îl situează pe Vasile Apostol între învăţătorii care fac cinste Şcolii din
sat şi satului, urmaş demn al lui Dumitru Ciobanu, căruia, i-a moştenit nu doar casa din sat, ci şi
simţul datoriei la clasă.
ᴥ
Istoria o fac oamenii şi întâmplările vieţii lor. Fiecare individ, prin familie, muncă, fapte,
relaţii sociale, este parte din istorie. Dacă pentru istoria universală contribuţia indivizilor
singulari este în general nesemnificativă, pentru istoria satelor însă, fiecare om este o parte din
ea. Sătenii se ştiu între ei: cum îi cheamă ori ce poreclă au, unde locuiesc, cum arată, ce ştiu să
facă, ce fapte importante au făcut, copiii cui sunt, ori ce copii au, întâmplări memorabile despre
136
înaintaşii lor, etc. Anii trec repede, generaţiile se schimbă, iar sătenii par să uite deseori cine au
fost bunicii ori străbunicii lor. Pentru cei ce vor voi în viitor să găsească fără greutate numele
unora care au trăit odată aici, prezentăm aici toţi copii care au trecut pragul şcolii, născuţi între
1939 şi 1989:
Copii şcolii Fedeşti_
Anul naşterii Numele şi prenumele copilului Tatăl Mama
1939 1. Petcu Vasile Toader Elena
2. Roşca Constantin Gheorghe Maria
3. Săcăreanu Alexandru Ioan Tudora
4. Creangă Vasile Ştefan Marghioala
5. Bulgaru Tinca Constantin Lina
6. Ciobanu Monica Nicolae Safta
7. Diaconu Safta Costache Diaconu Geta Secăreanu
8. Mangu Aneta Ghiţă Tudora
9. Surugiu Georgică Gheorghe Zamfira
10. Săcăreanu Mihai Matei Elisaveta
11. Săcăreanu Elisaveta Nicolae ?
12. Toader Vasile Ioniţă Zonia
13. Toader Aurica Ion Maria
14. Croitoru Casandra Alexandru Casandra
15. Ciobanu Ioan Vasile Safta
16. Irimia Georgică - Ileana
17. Pricop Constantin Ştefan Aniţa
18. Orman Catrina Cezar Tiţa
19. Săcăreanu Gheorghe Gheorghe Maranda
20. Dumitriu Elena Gheorghe Elena
1940 1. Săcăreanu Gheorghe Toader Ioana
2. Croitoru Elena Toader Ruxandra
3. Creangă Ioana Ioan Safta
4. Creangă Elena Mihai Catinca
5. Irimia Ioan Matei Despina
6. Moise Ilinca Iordache Aurica
7. Creangă Virgil Ion Lisaveta
8. David Dumitru Ion Maria
9. Surugiu Vasile Grigoraş ?
10. Creangă Tinca Iordache ?
11. Creangă Zoiţa Vasile Safta
1941 1. Surugiu Simion Grigoraş Natalia
2. Creangă Tinca Iordache Anica
3. Irimia Lazăr Pompilă Elena
4. Roşca Ioan Gheorghe Maria
5. Roşca Ecaterina Costică Sofia
6. Săcăreanu Constantin Simion Ioana
7. Săcăreanu Caliopia Vasile Maria
8. Săcăreanu Ion Nicolae Maria
9. Săcăreanu Gheorghe Toader Ioana
10. Dumitriu Soltana Grigore Casandra
11. Toader Gheorghe Ioan Maria
12. Apostu Gheorghe Panainte Ruxanda
13. Ciobanu Parascheva Ioan Catinca
14. Hurchi Petrache Nicolae Elisabeta
15. Săcăreanu Maria Costică Elena
16. Toader Manolache Vasile Maria
137
1942 1. Ciobanu Ioan Nicolae Safta
2. Diaconu Căsandra Ioan Elena
3. Popa Tasia - Elena
4. Roşca Iorgu Vasile Floarea
5. Croitoru Elena Ştefan Marghioala
6. Croitoru Safta Ion Safta
7. Dimitriu Măndiţa Toader Casandra
8. Dimitriu Sevastiţa Simion Maria
9. David Ion Iordache Tudora
10. Irimia Costică - Ilinca
11. Moisă Emilia Panainte Tudora
12. Orman Elena Cezar Tiţa
13. Rotaru Zoiţa Iordache Marcela
14. Toader Aglaia Vasile Maria
15. Roşca Iorgu Vasile Floarea
16. Creangă Iordache Ion Safta
17. Irimia Verona Ion Anica
18. Săcăreanu Toader Gheorghe Măranda
19. Croitoru Elena Toader Ruxanda
20. Toader Maghiţa Ioniţă Zonia
21. Bulgaru Aniţa Constantin Lina
22. Toader Ilie Gheorghe Ioana
1943 1. Apostu Aurica Panainte Ruxandra
2. Cacencu Elena Alexandru Ioana
3. Ciobanu Dan Dumitru Natalia
4. Ciobanu Maghiţa Costică Lucreţia
5. Creangă Iordache Ioan Safta
6. Creangă Ruxanda Vasile Safta
7. Croitoru Maria Alexandru Căsandra
8. Ciocârlan Olimpia Petrache Mitra
9. Hurchi Iorgu Nicolae Elisaveta
10. Mangu Grigore Iordache Aneta
11. Orman Dumitru Ioan Aneta
12. Pricop Mitriţa Ştefan Aniţa
13. Râncianu Sterian - Elena
14. Roşca Alexandru Gheorghe Maria
15. Secărianu Mitriţa Nicolae Maria
16. Secărianu Dumitru Ioan Tudora
17. Moisă Constantin Ioan Vaselina
18. Surugiu Natalia Grigoraş Maria
1944 1. Bulgaru Margareta Ioan Căsandra
2. Bulgaru Safta Dumitru Tinca
3. Croitoru Ovidiu Ioan Safta
4. Diaconu Constantin Ioan Elena
5. Irimia Nicolae Ioan Anica
6. Moisă Traian Iordache Aurica
7. Roşca Gheorghe Costică Sofia
8. Săcărianu Toader Vasile Maria
9. Toader Aglaia Ioniţă Zonia
10. Toader Vasilica Gheorghe Ioana
11. Rotaru Cezarina Iordache Marcela
12. David Gheorghe Iordache Tudora
1945 1. Bulgaru Vasile Constantin Lina
2. Botezatu Verona Constantin Tasia
3. Ciobanu Gheorghe Nicolae Safta
4. Croitoru Catrina Simion Despina
5. Croitoru Ioniţă Chiriac Safta
6. David Constantin Ştefan Rădiţa
7. Hurchi Ecaterina Nicolae Elisaveta
138
8. Mangu Iordache Iordache Aneta
9. Secărianu Vasile Nicolae Maria
10. Toader Dumitru Vasile Maria
11. Creangă Nicolae Costică Frăsâna
12. Toader Safta Ioan Maria
13. Dumitriu Emil Simion Maria
14. Orman Mitriţa Nicolae Tiţa
1946 1. Toader Zainea Iorgu Mariţa
2. Apostu Petrache Panainte Anica
3. Ciobanu Ana Gheorghe Măranda
4. Creangă Dumitra Ioan Safta
5. Creangă Ioan Ştefan Marghioala
6. Creangă Panainte Dimostin Dumitra
7. Creangă Tinca - Margareta
8. Diaconu Vasile Ioan Elena
9. Dumitriu Elena Toader Căsandra
10. Hrişcu Maria Vasile Soltana
11. Moisă Safta Zaharia Profira
12. Moisă Ioniţă Iordache Aurica
13. Pletea Petrache Nicolae Maria
14. Pricop Vasile Cozma Aniţa
15. Roşca Gavrilă Costică Sofia
16. Cacencu Dănilă Alioşa Ioana
17. Creangă Maria Mihai Catinca
1947 1. Bulgaru Ticu Dumitru Tinca
2. Butuc Georgeta Constantin Maria
3. Botezatu Aurica Constantin Tasia
4. Ciobanu Maria Gheorghe Măranda
5. Creangă Maghiţa Iordache Anica
6. Creangă Vasile Costică Frăsâna
7. Ciocârlan Vasile Petrache Mitra
8. Irimia Alexandru Constantin Maria
9. Hrişcu Maranda Vasile Soltana
10. Pavel Iordache - Veta
11. Mangu Zoiţa Iordache Aneta
12. Toader Ruxanda Ioniţă Mitriţa
13. Secărianu Gavrilă Simion Ioana
14. Toader Stan Ioan Maria
15. Toader Ionel Ioniţă Zonia
16. Toader Gheorghe Pompilă Stama
17. Orman Rodica Nicolae Tiţa
18. Moisă Radu Petrache Chiraca
19. Ujăucă Dan Petrică Frosa
1948 1. Bulgaru Ioan Ioan Căsandra
2. Ciobanu Safta Iordache Ruxandra
3. Croitoru Nicolae Alexandru Căsandra
4. Croitoru Maria Mihalache Safta
5. Creangă Ştefan Ştefan Marghioala
6. Creangă Grigore Constantin Soltana
7. Croitoru Ştefan Ioan Safta
8. Dumitriu Iordache Gheorghe Elena
9. Irimia Maria Iordache Ioana
10. Moisă Chiraca Zaharia Profira
11. Moisă Petrache Panainte Tudora
12. Mangu Gheorghe Dumitru Anica
13. Mangu Ioana Gheorghe Tasia
14. Obreja Toader Ghiţă Ruxanda
15. Orman Ruxanda Zaharia Tasia
16. Pricop Frăsâna Cozma Aniţa
139
17. Râncianu Măranda Dumitru Paraschiva
18. Rotaru Maria Simion Valeria
19. Roşca Ruxanda Vasile Floarea
20. Roşca Tasia Costică Sofia
21. Săcărianu Ruxanda Tănase Catinca
22. Toader Ruxanda Ştefan Catrina
23. Tremurici Catinca Toader Aniţa
24. Ujăucă Florin Petrică Frosa
1949 1. Apostu Maria Iordache Ilinca
2. Bulgaru Constantin Dumitru Tinca
3. Botezatu Ruxanda Constantin Tasia
4. Ciobanu Safta - Catinca
5. Creangă Gheorghe Costică Frăsâna
6. Ciobanu Ioana Costică Lucreţia
7. Ciocârlan Gheorghe Petrache Mitra
8. Croitoru Gavrilă Ioniţă Ioana
9. Creangă Milica Ştefan Marghioala
10. Croitoru Ana Simion Despina
11. Ciobanu Gh. Săftica Gheorghe Măranda
12. Butuc Cezar Constantin Maria
13. Diaconu Ion Vasile Aneta
14. David Nicolae Costică Ruxanda
15. Irimia Safta Constantin Maria
16. Irimia Georgeta Costache Maria
17. Maftei Ioan Zaharia Ioana
18. Maftei Ioniţă Iordache Aristiţa
19. Mangu Săftica Iordache Aneta
20. Orman Maria Costache Atena
21. Orman Suzana Ioan Aneta
22. Popa Marghioala Constantin Elena
23. Surugiu Georgeta Grigoraş Maria
24. Toader Ioana Vasile Maria
25. Toader Veronica Ioniţă Mitriţă
26. Roşca Zamfira Ioan Elisaveta
27. Toader Ilie Ioan Maria
28. Orman Gheorghe Nicolae Tiţa
1950 1. Apostu Vasile Nicolae Ioana
2. Juravlea Dimostin Dumitru Tinca
3. Moisă Dumitru Dumitru Tasia
4. Toader Tiţa Pompilă-Toader Stama
5. Dumitriu Ruxanda Simion Ruxanda
6. Cacenco Ion Alexandru Ioana
7. Bulgaru Gheorghe Ioan Căsandra
8. Irimia Milica Iordache Ioana
9. Săcăreanu Nicolae Tănase Catinca
10. Roşca Gheorghe Simion Veta
11. Orman Trandafira Costică Miţa
12. Creangă Toader Costică Frăsâna
13. Pricop Floarea Cozma Aniţa
14. David Grigore Ion Maria
15. Croitoru Toader Alexandru Căsandra
16. Toader Ana Iorgu Mariţa
17. Roşca Constantin Nicolae Tudora
18. Orman Ioan Dimostin Ioana
19. Mătăsaru Eufrosina Ion Maria
20. Pletea Gavrilă Nicolae Maria
21. Roşca Nicolai Constantin Roşca Ancuţa Rusu
22. Ciobanu Marin Nicolae Safta
23. Rotaru Constantin Simion Valeria
140
24. Popa Mitică C-tin Pavel Elena
25. Orman Ioana Zaharia Tasia
26. Diaconu Maria Ioan Elena
27. Creangă Aniţa Dimostin Dumitra
28. Maftei Niculina Zaharia Ioana
29. Creangă Ioan Dumitru Zonia
1951 1. Apostu Maria Panainte Anica
2. Ciocârlan Ioniţă Petrache Mitra
3. Croitoru Aglaia Ioniţă Ioana
4. Croitoru Petrache Radu Măndiţa
5. Irimia Irina Andrei Ioana
6. Irimia Ionel V-le Creangă Safta Creangă
7. Maftei Maria Iordache Aristiţa
8. Moise Z.Gheorghe Zaharia Profira
9. Orman Cezar Costache Atena
10. Râncianu Vasile Dumitru Paraschiva
11. Râncianu Constantin Gheorghe Tudora
12. Săcăreanu Ion Simion Ioana
13. Săcăreanu Catrina Toader Ioana
14. Săcăreanu Silvia ( Niniţa) - Nedelea
15. Scorpie Măndica Toader Maria
16. Toader Catinca Ştefan Catrina
17. Toader Iordache Ioniţă Mitriţa
18. Vânătoru Olimpia Gheorghe Marghioala
19. Croitoru Aurica Simion Despa
20. Moise Ştefan Enciu Elena
21. Toader Gheorghe Ion Ioana
22. Pavel Ana-Maria - Veta
23. Diaconu Constantin Vasile Aneta
24. Croitoru Tănase Toader Zamfira
25. Irimia Anisia Costache Maria
26. Enache Gheorghe Toader Ioana
27. Creangă Ionel Vasile Safta
1952 1. Moisă Teodora Dumitru Tasia
2. Moisă Ruxanda Panainte Tudora
3. Apostu Safta Nicolae Ioana
4. Cacencu Catrina Mitică Ruxanda
5. Botezatu Constantin Constantin Tasia
6. Botezatu Casandra Cezar Zoiţa
7. Iftode Gheorghe Ion Tasia
8. Ciobanu Vasile Nicolae Safta
9. Dumitriu Elena Simion Ruxanda
10. Apostu Dan Ion Căsandra
11. Irimia Grigore Iordache Ioana
12. Apostu Violeta Panainte Ruxanda
13. Săcăreanu Ioana Tănase Catinca
14. Săcăreanu Gheorghe Panainte Zamfira
15. Rotaru Ruxanda Simion Valeria
16. Roşca Ştefan Costică Sofia
17. Ciobanu Mileva Ion Anica
18. Ciobanu Ion Gheorghe Măranda
19. David Virgil Costică Ruxanda
20. Moisă Clemansa Panainte Ruxanda
21. Toader Ioan Iorgu Mariţa
22. Surugiu Mihai Iorgu Profira
23. Roşca Veronica Costache Elena
24. Croitoru Dumitru - Safta
25. Orman Ioana Constantin Miţa
26. Maftei Maria Zaharia Ioana
141
27. Bulgaru Mihai Ioan Casandra
28. Juravlea Paraschiva Dumitru Tinca
29. Bajinov Gheorghe Irimia Catinca
1953 1. Bucur Toader Constantin Maria
2. Ciobnu Ion Răducan Margareta
3. Ciocârlan Costică Alec Janeta
4. Cicârlan Ştefan Petrache Mitra
5. Creangă Grigore Ion Safta
6. Croitoru Gheorghe Radu Măndiţa
7. Croitoru Dumitru - Safta
8. Enache Ilinca Toader Ioana
9. Irimia Grigore Iordache Ioana
10. Maftei Ioana Iordache Aristiţa
11. Moise Alec Zaharia Profira
12. Moise Mircea Enciu Elena
13. Obreja Maria Gheorghe Ruxanda
14. Orman Gavrilă Costache Atena
15. Orman Safta Vasile Aniţa
16. Pricop Soltana Cozma Aniţa
17. Rînceanu Vasile Gheorghe Tudora
18. Rînceanu Ana Dumitru Paraschiva
19. Roşca Anişoara Nicolai Tudora
20. Roşca Toader Costache Elena
21. Roşca Valeria Enache Emilia
22. Săcăreanu Grigoraş Ion Tudora
23. Toader Georgeta Ioniţă Mitriţa
24. Apostu Dan Anghelache Vasilca
25. Apostu Constantin Panainte Ana
26. Tacencu Angheluşa Alexei Ioana
27. David Virgil Constantin Ruxanda
1954 1. David Ioan Costică Ruxanda
2. Toader I. Ruxanda Ion Maria
3. Vînătoru Gh. Maria Gheorghe Marghioala
4. Moisă Safta Zaharia Profira
5. Pletea Petrache Nicolae Maricica
6. Pricop Vasile Cozma Aniţa
7. Apostu Costică Panainte Ruxanda
8. Apostu Mitică Neculai Ioana
9. Botezatu Anica Cezar Zoiţa
10. Bulgaru Gheţiu Dumitru Tinca
11. Cacencu Petrache Mitică Ruxanda
12. Ciobanu Maria Iordache Ruxanda
13. Ciobanu Victoriţa Gheorghe Maranda
14. Ciobanu Zamfira Toader Todosia
15. Ciocîrlan Gheorghe Panainte Aristiţa
16. Ciocîrlan Viorel Iordache Ruxanda
17. Creangă Safta Constantin Soltana
18. Creangă Dumitru Ioan Mitriţa
19. Croitoru Gheorghe Simion Agafia
20. Diaconu Tinca Vasile Tudora
21. Irimia Maria Moise Tudora
22. Maftei Radu Dumitru Zoiţa
23. Moisă Vasile Panainte Tudora
24. Moisă Elena Dumitru Tasia
25. Moisă Gheorghe Enciu Elena
26. Orman Marcela Costică Janeta
27. Botezatu Aristiţa Constantin Tasia
142
28. Orman Nicolae Nicolae Tiţa
29. Popa Constantin Mihai Zamfira
30. Roşca Ioana Toader Ştefania
31. Toader Milica Constantin Stama
32. Vînătoru Cozma Panainte Georgeta
33. Vînătoru Ioana Lazăr Catinca
34. Irimia Toader Costache Maria
1955 1. Andone Neculai Vasile Tudora
2. Apostu Ioniţă Iordache Ilinca
3. Apostu Dorina Gheorghe Măndiţa
4. Apostu Zoiţa Anghelache Vasilica
5. Bulgaru Vasile Ion Casandra
6. Ciobanu Dumitru Costică Lucreţia
7. Ciocârlan Suzana Petrache Mitra
8. Creangă Irinel Costică Frăsîna
9. Croitoru Ioana Ion Safta
10. Croitoru Zamfira - Safta
11. Iftode I. Mitrea Ion Tasia
12. Irimia Gheorghe Dumitru Victoria
13. Juravlea Gheorghe Dumitru Tinca
14. Maftei Elena Zaharia Ioana
15. Maftei Costache Constantin Safta
16. Mangu Grigore Ion Maria
17. Mangu Iordache Dumitru Anica
18. Obreja Natalia Ghiţă Ruxanda
19. Orman Elena Nicolai Tiţa
20. Pricop Ecaterina Cosma Aniţa
21. Roşca Neculai Enache Emilia
22. Roşca Vasile Neculai Tudora
23. Roşca Zâna Ion Elisabeta
24. Rotaru Aurica Simion Valeria
25. Săcăreanu Maria Ion Ioana
26. Săcăreanu Lică Tănase Catinca
27. Toader Maria Ioniţă Mitriţa
28. Toader Mitriţă Ion Ioana
29. Toader Velu Ion Tiţa
30. Vânătoru Olimpia Panainte Georgeta
31. Pletea Ion Neculai Maria
32. Orman Panainte Vasile Aniţa
33. Orman Iordache Constantin Miţa
34. Creangă Şt. Vasile Ştefan Marghioala
35. David Georgeta Ion Maria
36. Rînceanu Aurel Dumitru Paraschiva
1956 1. Apostu N. Zoiţa Nicolae Ioana
2. Botezatu Catrina Constantin Tasia
3. Ciobanu Gheorghe Ion Anica
4. Ciobanu Neculai Gheorghe Soltana
5. Ciocârlan Dumitru Alec Eugenia
6. Ciocârlan Lucian Iordache Niculina
7. Creangă Georgeta Dumitru Elisabeta
8. Creangă Ioan Constantin Soltana
9. Creangă Nechita Ion Mitriţa
10. Creangă Valeria Gheorghe Catinca
11. Croitoru Maria Toader Zamfira
12. Croitoru Marin Simion Agafia
13. Dumitraşcu Gheorghe Ion Anica
14. Enache Ion Toader Ioana
15. Irimia Gheorghe Costache Maria
16. Irimia Lica Costache Atena
143
17. Irimia Ruxanda Moisă Teodora
18. Mangu Aglaia Constantin Măranda
19. Moisă Aurica Zaharia Profira
20. Moisă Sofia Panainte Tudora
21. Plăcintă Elena Ştefan Zamfira
22. Rânceanu Iordache Gheorghe Tudora
23. Ştefăniţă Gheorghe Ion Ileana
24. Orman Ioana Costache Atena
25. Vânătoru Iordache Lazăr Catinca
26. Diaconu Safta Vasile Teodora
27. Butuc Traian Constantin Maria
28. Apostu Ştefan Panainte Anica
29. Toader Rodica Constantin Stama
30. Roşca Valentina Enache Emilia
31. Mîţă Nelu Dumitru Georgeta
1957 1. Agavriloaie Nicu Victor Anica
2. Apostu Ion Anghelache Vasilca
3. Apostu Velu Gheorghe Măndiţa
4. Bulgaru Maria Dumitru Tinca
5. Ciobanu Gavrilă Iordache Ruxanda
6. David Ionel Ion Dumitra
7. Irimia Aurelia Dumitru Victoria
8. Mangu Ioana Ştefan Mărioara
9. Moisă Traian Dumitru Tasia
10. Moisă Vasile Enciu Ileana
11. Orman Costică Neculai Tiţa
12. Orman Geta Dimostin Ioana
13. Roşca Lilica Toader Ştefania
14. Săcăreanu Maria Tănase Catinca
15. Roşca Victor Costache Ileana
16. Săcăreanu Ruxanda Ion Ioana
17. Surugiu Dorina Iorgu Profira
18. Toader Ana Ion Maria
19. Toader Aristiţa Ion Ioana
20. Toader Elena Emil Tiţa
21. Vînătoru Toader Panainte Georgeta
22. Ciocârlan Neculai Panainte Aristiţa
23. Orman Anişoara Costică Jenica
24. Botezatu Steriana Cezar Zoiţa
25. Moisă Ioniţă Spiridon Ilinca
26. Roşca Valentina Enache Emilia
27. Toader Rodica Constantin Stama
28. Rînceanu Zamfira Dumitrache Paraschiva
1958 1. Apostu Alec Panainte Ruxanda
2. Apostu Ruxanda Iordache Ilinca
3. Botezatu Paraschiva Constantin Tasia
4. Bulgaru Catinca Ion Casandra
5. Ciobanu Matei Costică Lucreţia
6. Ciocârlan Neculai Iordache Niculina
7. Creangă Lucian Costică Frăsina
8. Creangă Iordache Ion Mitriţa
9. Costeschi Ghena Neculai Ioana
10. Dumitriu Gheorghe Iordache Elena
11. Enache Vasilica Toader Ioana
12. Irimia Gheorghe Moisă Tudora
13. Irimia Maricica Ion Tinca
14. Moise Olimpia Neculai Ruxanda
15. Maftei Grigore Constantin Safta
16. Orman Maria Costache Atena
144
17. Plăcintă Mitică Ştefan Zamfira
18. Rănceanu Agripina Gheorghe Tudora
19. Săcăreanu Aneta Ion Maria
20. Toader Suzana Ion Tiţa
21. Vînătoru Ana Lazăr Catinca
22. Croitoru Zănuş Radu Măndiţa
23. Diaconu Ioana Vasile Tudora
24. Gheorghiu Gheorghe Iordache Ioana
25. Creangă Şt. Gheorghe Ştefan Marghioala
26. David Tinca Costică Ruxanda
1959 1. Camenic Timofte Neculai Maria
2. Ciobanu Mihai Ion Anica
3. Ciobanu Natalia Costică Lucreţia
4. Ciobanu Niculina Gheorghe Soltana
5. Ciocîrlan Ioan Petrache Mitra
6 Ciocîrlan Ioana Panainte Aristiţa
7. Creangă Mitriţa Gheorghe Catinca
8. Croitoru Costel Alec Maricica
9. Croitoru Costică Vasile? Safta
10. Croitoru Valerică Toader Zamfira
11. Croitoru Vasile Iordache Elena
12. Diaconu Paraschiva Constantin Stama
13. Dumitraşcu Maricica Ion Anica
14. Irimia Lucia Dumitru Victoria
15. Mangu Elena Costică Măranda
16. Moisă Frăsina Panainte Tudora
17. Orman Gheorghe Zaharia Tasia
18. Orman Mardare Nicolae Tiţa
19. Orman Nicolae Vasile Aniţa
20. Roşca C. Dumitru Costache Elena
21. Roşca Florin Enache Emilia
22. Rotaru Gheorghe Ion Maria
23. Săcăreanu Ioana Nicolae Ioana
24. Surugiu Milica Iorgu Profira
25. Toader Valerica Emil Tiţa
26. Vînătoru Ioniţă Panainte Georgeta
27. Botezatu Neculai Cezar Zoiţa
28. Dumitriu Mihai Iordache Elena
29. Agavriloaie Ruxanda Victor Anica
30. Apostol Catinca Panainte Anica
31. Ştefăniţă Mitică Ion Elena
32. Toader Veta Timofte Aneta
33. Orman Alexandru Aurel Safta
1960 1. Apostu Aneta Anghelache Vasilica
2. Butuc Eufrosina Constantin Maria
3. Bulgaru Tudora Dumitru Tinca
4. Bulgaru Dumitru Ion Casandra
5. Cacencu Margareta Dumitru Ruxanda
6. Ciocîrlan Maricica Timofte Safta
7. Creangă Tatiana Panainte Elena
8. Ciobanu Elena Toader Tudosia
9. Ciobanu Tiţa Iordache Ruxanda
10. Croitoru Ion Radu Măndiţa
11. David Nelu Ion Dumitra
12. Diaconu Irinel Gheorghe Aneta
13. Diaconu Zonia Ion Safta
14. Enache Margareta Toader Ioana
15. Maftei Vasile Dumitru Zoiţa
16. Maftei Grigoraş Constantin Safta
145
17. Moisă Niculina Spiridon Ilinca
18. Orman Coca-Lili Costache Atena
19. Orman Gheorghe Constantin Saveta
20. Pletea Gheorghe Neculai Maria
21. Roşca Ion Costică Sofia
22. Rînceanu Ion Dumitru Paraschiva
23. Săcăreanu Ioan Ion Maria
24. Surugiu Vasile Constantin Catinca
25. Vînătoru Artemiza Lazăr Catinca
26. Toader Mihai Ion Tiţa
27. Vânătoru Constanţa Panainte Georgeta
28. Toader Georgeta Ion Ioana
29. Ştefăniţă Mitică Ioan Elena
1961 1. Apostu Valeria Gheorghe Smaranda
2. Boros Casandra Nicolae Anica
3. Camenic Ruxanda Neculai Maria
4. Ciobanu Bran Gheorghe Soltana
5. Ciobanu Vasile Răducan Margareta
6. Ciocîrlan Eugenia Panainte Aristiţa
7. Ciocîrlan Manolache Petrache Mitra
8. Creangă Costel Gheorghe Catinca
9. Creangă Zaharia Ion Mitriţa
10. Croitoru Gheorghiţă Aurel Anica
11. Croitoru Melitina Simion Agapia
12. Croitoru Niculina Iordache Elena
13. Costeschi Elena Neculai Jenica
14. Dumitraşcu Săftica Ion Anica
15. Hurchi Gheorghe Iorgu Safta
16. Irimia Panainte Ion Olimpia
17. Moisă Anica Panainte Tudora
18. Maftei Vasile Iordache Aristiţa
19. Pricop Ana Cosma Aniţa
20. Roşca Ionel Enache Emilia
21. Roşca Vasile Nicu Tiţa
22. Surugiu Maricica Iorgu Profira
23. Surugiu Neculai Vasile Vasilica
24. Toader Maricel Constantin Catinca
25. Diaconu Miţa Vasile Tudora
26. Orman Alexandru Neculai Tiţa
1962 1. Ciobanu Veronica Ioan Ileana
2. Ciobanu Ion Iordache Niculina
3. Croitoru Maricica Iordache Maria
4. Croitoru Virgil Radu Măndiţa
5. David Ştefan Constantin Ruxanda
6. David Tincuţa Ion Dumitra
7. Diaconu Emil Ion Safta
8. Dumitriu Lenuţa Iordache Elena
9. Hurchi Timofte Petrache Ileana
10. Irimia Lică Georgel Sultana
11. Irimia Valeria Dumitru Victoria
12. Irimia Vasile Ioan Tina
13. Rănceanu Mihai Dumitrache Paraschiva
14. Roşca Maricica Ion Lisaveta
15. Săcăreanu Nicu Neculai Sofia
16. Toader Olga Constantin Stama
17. Vînătoru Constantin Panainte Georgeta
18. Ciobanu Mariana Chiriac Floarea
19. Ciocârlan Ion Iordache Niculina
1963 1. Ciobanu Ştefana Toader Todosia
146
2. Diaconu Toma Ghiţă Aneta
3. Dumitriu Dumitra Gheorghe Ilinca
4. Hurchi Iordache Iorgu Safta
5. Iovu Nicolae Costică Ileana
6. Toader Costel Ion Ioana
7. Boros Ion Neculai Anica
8. Ciobanu Vasilica Ion Tudora
9. Ciocîrlan Vasile Timofte Safta
10. Costeschi Sofia Neculai Ioana
11. Croitoru Aristide Simion Agafia
12. Diaconu Dumitru Constantin Anica
13. Gheorghiu Ionel Iordache Ioana
14. Iftode Iordache Ion Tasia
15. Orman Carmen Nicolae Tiţa
16. Orman Răducan Costică Janeta
17. Orman Stama Zaharia Tasia
18. Roşca Ion Nicu Tiţa
19. Roşca Janeta Gheorghe Ruxanda
20. Toader Mitra Emil Tiţa
21. Săcăreanu Vasile Gheorghe Steriana
22. Vînătoru Stama Panainte Georgeta
23. Pricop Ion Cozma Aniţa
24. Enache Anişoara Toader Ioana
25. Creangă Doiniţa Gheorghe Catinca
26. Botezatu Grigore Cezar Zoiţa
27. Săcăreanu Gheorghe Nicolae Ruxanda
28. Ciocîrlan Niculina Petrache Mitra
29. Vînătoru Emilia - Marghioala
1964 1. Ciobanu Enache Iordache Ruxandra
2. Ciobanu Maricica Chiriac Florica
3. Croitoru Constanţa Vasile Anica
4. Croitoru Tudora Gheorghe Maria
5. Diaconu Marian Ion Maria
6. Irimia Vasilica Ion Olimpia
7. Săcăreanu Constanţa Ion Ioana
8. Diaconu Zaharia Vasile Tudora
9. Rânceanu Mileva Dumitru Paraschiva
10. Apostu Livia-Viorica Gheorghe Măndiţa
11. Surugiu Anisiea Georgică Safta
12. Orman Mihail Costică Janeta
13. Croitoru Mihai Iordache Maria
14. Dumitriu Doina Iordache Elena
15. Toader Ion Constantin Stama
16. Toader Anişoara Traian Aglaia
17. Ştefăniţă Mitriţă Ioan Ileana
1965 1. Croitoru Ruxanda Aurel Anica
2. Ciobanu Costel Ion Anica
3. Irimia Catinca Lazăr Mitriţa
4. Săcăreanu Maria Ion Constanţa
5. Bulgaru Săftica Ion Casandra
6. Creangă Costache Ion Mitriţa
7. Croitoru Iordache Radu Măndiţa
8. Mangu Ionel Ştefan Mărioara
9. Irimia Ion Georgică Soltana
10. Săcăreanu Valeria Mihai Miţa
11. Maftei Aurel Constantin Safta
12. Surugiu Ionel Simion Maria
13. David Vasilica-Afrodita Constantin Zoiţa
14. Costeschi Mărioara Neculai Ioana
147
15. Toader Anişoara Ion Ioana
16. Croitoru Vasile Simion Agafia
17. Bulgaru Ion - Margareta
1966 1. Dumitraşcu Aurel Neculai Caliopia
2. Dumitraşcu Miluţă Neculai Caliopia
3. Croitoru Vasile Gheorghe Maria
4. Diaconu Maranda Ioan Safta
5. Croitoru Toader Vasile Anica
6. Irimia Vasile Costică Ruxanda
7. Mangu Toader Grigore Magnezia
8. Orman Victoriţa Costică Janeta
9. David Mitică Ioan Dumitra
10. Croitoru Alec Iordache Maria
11. Rotaru Liviu Ioan Maria
12. Roşca Ştefania Gheorghe Ruxanda
13. Ciobanu Neculai Toader Todosia
14. Diaconu Săftica Constantin Anica
15. Săcăreanu Vasile Neculai Sofia
16. Dumitriu Tinca Iordache Elena
17. Diaconu Lucica Vasile Tudora
18. Croitoru Vasile Gheorghe Maria
19. Diaconu Spiridon Ion Paula
1967 1. Diaconu Elena Ion Maria
2. Cacincu Ioniţă Mitică Ruxanda
3. Vînătoru Mitică Panainte Georgeta
4. Guzganu Mitică Vasile Safta
5. Roşca Mariana Iorgu Natalia
6. Săcăreanu Elena Ghiorghi Lilica
7. Croitoru Zaharia Simion Agafia
8. Apostu Ion Gheorghe Smaranda
9. Ciocîrlan Costel Panainte Aristiţa
10. Ciobanu Georgeta Chiriac Florica
11. Ciobanu Săftica Ion Elena
12. Dumitraşcu Georgeta Neculai Caliopia
13. Secăreanu Ruxanda Mihai Miţa
14. Orman Cezarina Vasile Aniţa
15. Croitoru Nicu Gheorghe Maria
16. Hurchi Constantin Iorgu Safta
17. Săcăreanu Panainte Neculai Ruxanda
18. Săcăreanu Mircea Gheorghe Steriana
19. Creangă Veronica Ioan Mitriţa
20. Apostol Gheorghe Petrache Ruxanda
21. Moisă Costel Ioniţă Georgeta
22. Croitoru Steriana Aurel Anica
23. Croitoru Suzana Ovid Profira
24. Artene Ioan Costică Maria
25. Irimia Tudosia Ion Olimpia
26. Moisă Ion Traian Aglaia
27. Anghelache Elena Ion Safta
28. Rînceanu Gheorghe Sterian Safta
29. Irimia Petrică Georgel Sultana
1968 1. Săcăreanu Liliana Mitică Soltana
2. Irimia Ion Moisă Tudora
3. Rotaru Viorica-Gabriela Ioan Maria
4. David Lenuţa Ion Dumitra
5. Ciocîrlan Iulian Timofte Catinca
6. Roşca Georgeta Toader Ştefana
7. Costeschi Costică Neculai Ioana
8. Irimia Marcel Costică Ruxanda
148
9. Moisă Zoiţa Dumitru Tasia
10. Irimia Vasilica Ioan Tinca
11. Toader Marian-Tănase Ioan Ioana
12. Mangu Mihaela Grigore Magnezia
13. Rânceanu Mircea Dumitrache Paraschiva
14. Pletea Constantin Petrache Maghiţa
15. Ciocîrlan Săftica Nicolae Niculina
16. Croitoru Georgeta-Anca Iordache Elena
17. Toader Ionel Ioan Tiţa
18. Creangă Vasilica Grigore Veronica
19. Bulgaru Costel-Gicu Gheorghe Ana
20. Creangă Răducan Iordache Georgeta
21. Irimia Vasilica-Camelia Ion Emilia
22. Toader Costel Emil Tiţa
23. Diaconu Gheorghiţă Ion Safta
24. Ciobanu Aglaia Ion Anica
25. Săcăreanu Elena Neculai Sofia
26. Roşca Silviu Gheorghe Ruxanda
27. Surugiu Mihail Simion Maria
28. Secăreanu Mitică Ioan Maria
29. Bulgaru Liliana Ticu Safta
30. David Florinel Dumitru Marinel
31. Roşca Măndiţa Iorgu Natalia
32. Dumitriu Margareta
33. Irimia Gheorghiţă Lazăr Mitriţa
34. Creangă Veronica Ioan Mitriţă
35. Croitoru Neculai Radu Măndiţa
1969 1. Diaconu Relu Ion Maria
2. Iovu Vasilica Constantin Elena
3. Mangu Nela Constantin Măranda
4. Orman Neculai Costică Janeta
5. Toader Maria Dumitru Ecaterina
6. Secăreanu Ioana Toader Maria
7. Secăreanu Ilie Gheorghe Steriana
8. Secăreanu Miluţă Gheorghe Steriana
9. Croitoru Aurica Gheorghe Maria
10. Diaconu Valentina Vasile Teodora
11. Secăreanu Elena Mihai Miţa
12. Ciobanu Anghelache Toader Tudora
13. Croitoru Maria Simion Agafia
14. Ciobanu Nataliţa Gheorghe Soltana
15. Dumitraşcu Nelia Neculai Caliopia
16. Toros Anişoara Dumitru Maria
17. Hurchi Maria
18. Irimia Ştefan-Fănel Ion Olimpia
19. Surugiu Ştefania Georgică Safta
20. Diaconu Constantin Gheorghe Ioana
21. Botezatu Ion Cezar Zoiţa
22. Secăreanu Iulian Vasile Safta
23. Creangă Ioniţă Grigore Veronica
24. Bulgaru Tudora Gheorghe Ana
25. Săcăreanu Neculai Ion Constanţa
1970 1. Creangă Mihai Gheorghe Catinca
2. Croitoru Sofia Aurel Anica
3. Boros Mihai Neculai Anica
4. Plăcintă Mihaela Ştefan Zamfira
5. Pânzaru Niculina Ene Tudora
6. Croitoru Ilinca Vasile Anica
7. Surugiu Silviu Vasile Vasilica
149
8. Creangă Livia-Simona Nicolae Filica
9. Creangă Nela Iordache Georgeta
10. Irimia Elisabeta Moisă Tudora
11. Roşca Gheorghe Ion Elisabeta
12. Tacencu Neculai Dan
13. Irimia Tudorel Ionel Emilia
14. Dumitriu Ionel
15. Croitoru Constantin Iordache Elena
16. Ciobanu Nelu Ion Anica
17. Irimia Toader Georgel Sultana
18. Irimia Costel Lazăr Mitriţa
19. Secăreanu Costel Ghiorghi Lilica
20. Roşca Gheorghiţă Toader Ştefan
21. Ciocîrlan Marcel Timofte Catinca
22. Apostu Marian Gheorghe Smaranda
23. Ciobanu Maria Ion Elena
24. Irimia Gheorghe Costică Ruxanda
25. Secăreanu Anişoara Toader Maria
26. Moisă Mihaela-Gabi Ioniţă Georgeta
27. Creangă Tincuţa Ion Mitriţa
28. Bulgaru Tudora Gheorghe Ana
1971 1. Cacincu Maricica Mitică Ruxanda
2. Diaconu Ion Ion Safta
3. Iftode Profira Ioan Tasia
4. Mangu Gheorghe Ştefan Mărioara
5. Maftei Frosa Constantin Safta
6. Moisă Vasile Ioniţă Georgeta
7. Pletea Georgeta Petrache Maghiţa
8. Roşca Vasilica Iorgu Natalia
9. Secăreanu Geta Ioan Maria
10. Secăreanu Sorin Vasile Safta
11. Surugiu Silvica Simion Maria
12. Toader Ştefania Emil Tiţa
13. Apostol Chriac Petrache Ruxanda
14. Creangă Silviu Grigore Veronica
15. Croitoru Timofte Radu Măndiţa
16. David Ioana Dumitru Maria
17. David Valerică Ion Dumitra
18. Pȃnzaru Silvia Ene Tudora
19. Secăreanu Iliiana Mihai Miţa
20. Surugiu Toader Georgică Safta
21. Tacencu Gelu Dănilă Georgeta
22. Enache Vasilica Gheorghe Anisia
23. Enache Constanţa Gheorghe Anisia
24. Scorpie Tatiana Toader Clemansa
1972 1. Ciocȃrlan Georgeta-Anca Panainte Aristiţa
2. Creangă Ion Iordache Georgeta
3. Croitoru Enciu Aurel Anica
4. Croitoru Tofana Simion Agafia
5. David Mioara-Daniela Constantin Zoiţa
6. Dumitraşcu Vasilica Neculai Caliopia
7. Duţă Safta-Gabriela Teodor Milica
8. Irimia Maricica Dumitru Victoria
9. Mangu Lenuţa Gheorghe Georgeta
10. Mangu Vasile Ştefan Mărioara
11. Plăcintă Ion Ştefan Zamfira
12. Pletea Iulian Gavrilă Ioana
13. Pricop Daniel-Dănuţ Constantin Maricica
14. Roşca Constantin Iorgu Natalia
150
15. Săcăreanu Zamfira Ioan Ioana
16. Costeschi Adrian Neculai Ioana
17. Croitoru Ioana Iordache Mărioara
18. Maftei Nelu - Maria
19. Săcăreanu Costică Gheorghe Lilica
20. Toros Gheorghiţă Dumitru Maria
1973 1. Boros Iorgu Neculai Anica
2. Ciocȋrlan Doina Iordache Niculina
3. Croitoru Mihaela Ovid Profira
4. Maftei Florin Ioniţă Aurica
5. Maftei Ioniţă Constantin Safta
6. Pricop Nicoleta Constantin Maricica
7. Surugiu Iulian Simion Maria
8. Apostol Vasilica Petrache Ruxanda
9. Irimia Silviu Lazăr Mitriţa
10. Pletea Marcel Petrache Maghiţa
11. Pȋnzaru Ion Ene Tudora
12. Irimia Luminiţa Ion Emilia
13. Croitoru Ilie Grigore Lisaveta
1974 1. Cerneanu Maria-Adela Ioan Antoneta
2. Creangă Janeta Grigore Veronica
3. Creangă Tudora Iordache Georgeta
4. Croitoru Lenuţa Aurel Anica
5. Irimia Ruxanda Ionel Emilia
6. Lăncrănjan Ionică-Fănică - Catinca
7. Mangu Ecaterina Gheorghe Georgeta
8. Apostol Săftica Petrache Ruxanda
9. Bulgaru Marian Ioan Aglaia
10. Creangă Aurica Ion Maria
11. Croitoru Costache Gheorghe Maria
12. Diaconu Dănuţ Constantin Mileva
13. Moisă Corina-Tatiana Gheorghe Safta
1975 1. Cacincu Viorel Mitică Ruxanda
2. Creangă Leonard Nicolaie Filica
3. Tacencu Liliana Dănilă Georgeta
4. Croitoru Iuliana Ştefan Elena
5. David Nicolae Dumitru Maria
6. Toros Iuliana Dumitru Maria
7. Irimia Georgeta Ioan Olimpia
8. Pletea Gina-Dorina Gavrilă Ioana
9. Scorpie Angela Toader Clemansa
10. Secăreanu Alec Toader Maria
11. Secăreanu Mariana Grigoraş Mitriţa
12. Diaconu Gică Con stantin Mileva
13. Croitoru Vasilica Simion Agafia
1976 1. Secăreanu Nelu Gheorghe Lilica
2. Popa Marcel Costică Ruxanda
3. Pȋnzaru Costache Ene Tudora
4. Mangu Zoica Gheorghe Georgeta
5. Creangă Iulia Iordache Georgeta
6. Rotaru Daniela-Florentina Ioan Maria
7. Roşca Petrică Iorgu Nataliţa
8. Doroftei Mugurel Ioan Suzana
9. Diaconu Gina Constantin Mileva
10. Secăreanu Gică Toader Maria
11. Scorpie Elena-Florentina Toader Clemansa
12. Ciobȋcă Ovidiu-Cristinel Ioan Elena
1977 1. Beşleagă Sorin Nelu Catrina
2. Bulgaru Gheorghiţă Ion Aglaia
151
3. Creangă Vasilica Ioan Maria
4. Croitoru Horaţiu Ştefan Elena
5. Apostol Neculai-Claudiu Vasile Georgeta
6. Enache Laurenţiu-Valentin - Ilinca
7. Irimia Iordache Ioan Olimpia
8. Mangu Ionelia Gheorghe Georgeta
9. Pletea Iulia Ion Meluţa
10. Pletea Tincuţa Gavrilă Ioana
11. Secăreanu Mariana Vasile Safta
12. Dranga Maricel Nelu Speranţa
1978 1. Creangă Nicoleta Dumitru Dumitra
2. Cacincu Marinela Petrache Sofia
3. Croitoru Zonel Aurel Anica
4. David Florina Ion Dumitra
5. Diaconu Valerică Constantin Mileva
6. Maicanu Paula - Catinca
7. Pletea Nicu Ioan Miluţa
8. Secăreanu Fănel Grigoraş Mitriţa
9. Doroftei Irina Ioan Suzana
10. Secăreanu Gh. Ghenuţă Gheorghi Lilica
11. Dranga Cezar Nelu Speranţa
1979 1. Creangă Gheorghe Ion Maria
2. Irimia Florentina-Mihaela Ioan Olimpia
3. Vicol Toader Toader Catinca
4. Apostol Dragoş Vasile Georgeta
5. Ciobanu Corneliu-Dănuţ Ioan Viorica
6. David Daniel Constantin Zoiţa
7. David Toma Dumitru Maria
8. Dranga Sorin Nelu Speranţa
9. Mangu Gigel Gheorghe Georgeta
10. Roşca Iordache Iorgu Nataliţa
11. Juravlea Valerică-Dănuţ Gheorghe Geta
12. Grigoriu Leonard-Costel Viorel Valerica
1980 1. Cacencu Geluţa Petrache Sofia
2. Croitoru Constantin Ştefan Elena
3. Diaconu Nicu Constantin Mileva
4. Macarie Loredana Vasile Niculina
5. Pletea Titi Ioan Miluţa
1981 1. Apostu Ene Constantin Doina
2. Creangă Dănuţ Toader Georgeta
3. Ciobanu Ovidiu Ion Viorica
4. Secăreanu Maricica Gheorghe Steriana
5. Grigoriu Claudiu-Costel Viorel Valerica
6. Creangă Mihai Nechita Nataliţa
7. David Anişoara Constantin Zoiţa
8. Juravlea Mihăiţă Gheorghe Geta
9. Roşca Larisa-Mirela Gheorghe Ruxanda
10. Apostol Cristian-Victor Vasile Georgeta
11. Maftei Daniela Vasile Ionica
1982 1. Cacencu Ilie Petrache Sofia
2. Croitoru Cristina-Gabriela Gheorghe Maria
3. Ciofu Emilia Dumitru Catinca
4. Răşcanu Mihaela Tiberiu Zoiţa
1983 1. Croitoru Mioara-Mihaela Ştefan Elena
2. Creangă Dănuţ-Iulian Nechita Natalia
3. Orman Marius Iordache Milica
4. Apostu Daniel Alec Anica
5. Cacenco Gioni Petrache Sofia
6. Ciobanu Nela Ioan Viorica
152
7. Pletea Ana Gheorghe Tincuţa
8. Roşca Silvia-Ionela Ioan Veronica
1984 1. Apostu Daniela Constantin Dorina
2. Ciocârlan Tiberiu Constantin Janeta
3. Roşca Georgel Ioan Veronica
1985 1. Ciobanu Gică-Sorin Mihai Elena
2. Apostu Florin Alec Anica
3. Ciofu Florin-Dănuţ Dumitru Catinca
4. Ciocârlan Valentin Vasile Săftica
5. Creangă Geanina Iordache Veronica
6. Orman Gheorghe Iordache Milica
7. Pletea Laurenţiu-Marius Gheorghe Eufrosina
8. Orman Simona-Liliana Costică Daniela
1986 1. Apostu Marius-Nelu Constantin Dorina
2. Apostu Cătălin-Valentin Alec Anica
3. Bucur George Andrei Costel Steriana
4. Anton Crina-Mihaela Costică Săftica
5. Ciobanu Daniel Vasile Maricica
6. Creangă Robert Iordache Veronica
7. Creangă Mariana Toader Georgeta
8. Creangă Ştefan-Silviu Nechita Nataliţa
9. Cacencu Ionel-Marius Petrache Sofia
10. Roşca Onuţ-Valentin Ioan Veronica
11. Vînătoru Dănuţ Ioniţă Verginica
1987 1. Apostol Pericle-Lucian Vasile Georgeta
2. Creang Ilie Ioan Maria
3. Irimia Laurenţiu Vasile Milica-Geluţa
4. Orman Andreea Costică Daniela
5. Pletea Rodica Gheorghe Eufrosina
6. Roşca Marcela Ioan Veronica
7. Vînătoru Simona Toader Maria
8. Ciobotaru Mihăiţă Toader Natalia
9. Andone Ionuţ Nelu Mărioara
1988 1. Anton Ana-Maria Costică Săftica
2. Botezatu Petrică Nicolae Ionica
3. Bulgaru Cristina Dumitru Nelia
4. Ciocîrlan Fabian-Dionisie Constantin Janeta
5. Creangă Bogdan Iordache Veronica
6. Creangă Gheorghiţă Toader Georgeta
7. Secăreanu Romeu Vasile Safta
8. Surugiu Vlad-Vasile Ionel Georgeta-Anca
9. Orman Cristina-Loredana Costică Daniela
10. Vânătoru Mioara Ioniţă Verginica
11. Orman Sorin-Vasile Neculai Vasilica
12. Orman Mădălina-Nicoleta Neculai Vasilica
1989 1. Vînătoru Carmen Toader Maria
2. Apostu Iordache-Iulian Alec Anica
3. Apostul Liliana Constantin Dorina
4. Ciobanu Sandu Mihai Elena
5. Creangă Diana Iordache Veronica
6. Creangă Nicoleta-Ecaterina Costache Marcela
7. Creangă Vasilica Toader Georgeta
8. Dranga Marinela Dănuţ Maria
9. Ene Simona Dănuţ Maricica
10. Roşca Costel-Adrian Ioan Veronica
11. Brehui Corina-Irina Florentin Ştefania
12. Bucur Gelu-Adrian Ariton Vasilica
13. Botezatu Ionuţ-Viorel Grigore Tincuţa
14. Cacincu Vali-Valerică Ioniţă Vasilica
153
15. Vînătoru Ana-Maria Ioniţă Verginica
Note:¹ - Monografia Ciobanu; ² - Cronica Căminului cultural „Alexandru Ioan-Cuza”, Fedeşti; ³ -
Registrele Consiliului şcolar (profesoral), Registrele de prezenţă;
ᴥ
Un gând la Centenar
Astăzi, la 100 de ani de la începuturile şcolii la Fedeşti, să zăbovim o clipă, ieşind din
ritmul tumultuos al vieţii acestor ani, şi să privim retrospectiv la cele pe care Fedeşti şi
„locatarii” săi le-au pătimit! Să zăbovim cu speranţa că învăţămintele istoriei noastre ne vor fi
exemplu, aşa încât greşeli întâmplate odinioară să nu le repetăm, iar lucruri bune să ne fie
călăuză!
Poate că legi bune nu au existat nici în trecut, aşa cum şi astăzi par să fie bune doar pe
hârtie, însă să credem că „omul poate să sfinţească locul” indiferent de împrejurări.
Sentimentul datoriei şi responsabilitatea fiecărui dascăl faţă de elevii săi ar trebui să fie
elemente suficiente pentru „energizarea” şcolii româneşti, însă apatia ultimilor ani îşi arată tot
mai evident „roadele”. Starea comunităţii săteşti a fost mereu şi va fi mereu oglinda şcolii.
Sărăcia, neputinţa sunt efectul lipsei de educaţie, iar educaţia este obiectul principal al activităţii
şcolii.
Optimismul şi entuziasmul cadrelor didactice pot fi două arme formidabile în mâinile
dascălilor şcolii în lupta cu sărăcia şi decadenţa. Achiziţia acestora din păcate nu e „la liber”.
Cultura ȋn general, cultura pedagogică ȋn special, reprezintă singurul „market” care gestionează
astfel de arme. Din fericire, stă în puterile fiecăruia să pătrundem în incinta cu pricina, aşa încât
să fim mereu în măsură să dăm soluţii corecte problemelor cu care munca ne confruntă
permanent, iar neputinţa să nu fie o realitate a muncii noastre.
Să facem din şcoala nostră o insulă de învăţătură şi de moralitate unde să îi tratăm
competent pe elevii noştri, dar să nu ţinem insula noastră izolată de realităţile comunităţii pentru
care funcţionăm. Poate că o vreme, ne-voit, comunicaţiile către şi dinspre societate ale insulei
numită Şcoala nu au mai funcţionat. Poate că nici azi nu avem o comunicare de bună calitate! Nu
ştim dacă distanţa până pe continent e mare, însă până vom afla nu putem decât să începem,
chiar fără utilaje şi unelte, cu palmele goale, să construim calea. Poate şi cartea aceasta să fie o
cărămidă la fundaţia punţii spre lumea pe care o dorim pentru noi şi urmaşii noştri.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
ᴥ
154
Oameni
din sat
155
Preot Gheorghe Arsene (1908 – 1991)
Fiu al lui Grigore și Lucia Arsene din Șuletea, al
cincilea din cei șapte copii, născut în 1908, Gheorghe a trăit
anii copilăriei la casa părintească din Șuletea o vreme avându-i
pe ambii părinţi. Totuși, au venit ani de durere pentru toţi
micuţii familiei Grigore Arsene. Vor rămâne în 1916 în grija
doar a mamei, tatăl plecând pe front. Este luat prizonier la
nemţi până în 1920. Ȋn lipsa tatălui plecat, copiii rămân și fără
mama lor, Lucia murind de tifos în 1917. Șansa lor au fost
bunicii Ion și Zamfira Dranga, dar mai ales Ion și Catrina,
fraţii mai mari, care au suplinit lipsa părinţilor prin muncă şi
iubire de fraţi. Despre Grigore Arsene nu existau informaţii
privind situaţia lui, cu toţii crezându-l mort. Totuși, în vara lui 1920, va
fi eliberat din prizonierat și în curând ajunge acasă unde cei mai mici dintre copiii, nici
măcar nu îl recunosc. Bucuria a fost mare, iar în curând supraviețuitorul frontului antisovietic și
prizonieratului, devine primarul comunei Șuletea. Destinul acestei familii pare desprins dintr-un
film extraordinar, însă a fost realitatea dură trăită de aceşti eroi ce merită cu prisosinţă un loc în
memoria noastră.
Gheorghe Arsene a avut șansa să se maturizeze într-o familie în care cinstea și simţul
dreptăţii au fost principiu de viaţă. Tatăl său și-a dedicate zilele copiilor săi pe care a dorit să îi
vadă oameni educaţi, plătind din greu școlile acestora. Apropiaţi de vârstă, fraţii Constantin,
Gheorghe şi Spiridon vor face școlile la Huși: Constantin şi Spiridon Şcoala Normală, iar
Gheorghe Seminarul teologic. Au absolvit Constantin în 1925, iar Gheorghe şi Spiridon în 1930.
Profira, a doua soţie a lui Grigore Arsene, a fost o mamă bună pentru toţi copiii familiei. Se
bucura la 1922 după înscrierea lui Gheorghe la seminar că „va fi cineva să se roage pentru
sănătatea mea, pentru iertarea păcatelor mele când n-oi mai fie eu!”¹
După 8 ani la Seminarul teologic din Huși, în 1930, Gheorghe Arsene se căsătorește cu
Ilinca Goga din Țuţcani. Familia Ilincăi prin tatăl ei, a avut un rol important în viaţa soţilor
Arsene. Ȋn același an, 1930 Gheorghe Arsene va fi hirotonisit ca preot în parohia Ghermănești –
Fedești, unde va sluji fără întrerupere până în 1989, când vârsta și boala îl vor obliga să se
retragă. În perioada anilor când s-a ridicat biserica, Gheorghe Arsene a absolvit şi cursurile
Facultăţii de Teologie din Chişinău ca licenţiat, iar pentru împlinirea misiunii ce construcţie a
lăcaşului a primit medalia „Meritul de preot Econom Stravrofor”. În vremea studenţiei a legat o
prietenie ce se dovedi durabilă cu profesorul Savin, îndrumătorul său de la Facultatea de
Teologie din Chișinău. Acesta îl va vizita de-a lungul anilor de nenumărate ori pe preotul Arsene
la casa din Ghermăneşti unde se vor fi bucurat de liniştea şi frumuseţea locului. Situată la
marginea pădurii şi în apropierea bisericii din Ghermăneşti, casa preotului era o oază de pace şi
tihnă. Avea pomii şi prisaca de care se ocupa personal şi la care nu va renunţa multă vreme.
156
Gheorghe Arsene a fost nu doar preotul care a slujit biserica din Fedeşti timp de şase
decenii cu dăruirea şi harul de care fedeştenii nu vor uita niciodată, el a fost personalitatea în
jurul căreia credincioşii din sat au format o familie unită. Această familie este cea care între 1937
şi 1946, vremuri teribile, au reuşit prin generozitate şi muncă să ridice un lăcaş pentru biserică,
impozant şi trainic pe care şi astăzi, în 2012 fedeştenii îl admiră cu gândul la ctitorii ei. Şi asta
încă nu e tot!
Pe tot parcursul existenţei şcolii în Fedeşti, după 1930, alături de celălalt erou al
comunităţii din Fedeşti, învăţătorul Dumitru Ciobanu, au dăruit copiilor din toate generaţiile
părticele din sufletele lor la catedra din clasă ori la slujbele din biserică de la care erau
întotdeauna nelipsiţi. Totul până în preajma lui 1950 când bocancul comunist a lovit ucigător în
„frăţia” celor două instituţii. Documentele din arhiva şcolii, până atunci plină de dovezile luptei
în comun a şcolii şi bisericii pentru educarea sătenilor, din acest moment nu vor mai aminti
nimic niciodată despre Gheorghe Arsene şi biserică. Iar opresiunea nu s-a limitat la atât! Au
urmat anii când copiii preotului, Paula, Iulia şi Octavian, nu puteau face studii din cauza
„dosarului” tatălui lor. Să amintim că şi unchiul copiilor, Ion Arsene, căsătorit cu Teo, apoi cu
Tinca Ciobanu, ambele din Fedeşti, fusese judecat pentru protecţia unor evrei, în calitatea sa de
şef al postului de jandarmi din Codăeşti, judeţul Cetatea Albă! Asemenea tatălui său Grigore
Arsene, Gheorghe hotărăşte că studiile copiilor săi sunt mai importante, renunţând la toată
suprafaţa de teren arabil (40 ha) şi pădure, pe care le cedează la stat. Doar în acest fel, Paula,
Iulia şi Octavian au putut să frecventeze şi să absolve studii superioare. Paula va deveni inginer
zootehnist şi se va stabili cu familia în Iaşi. Iulia a absolvit Facultatea de Ştiinţe naturale, Secţia
Geologie - Geografie şi a profesat la Liceul , mai târziu Şcoala „Iorgu Radu” şi temporar la
(actual) Liceul „Mihai Eminescu” din Bârlad, timp de 35 de ani. Octavian, mezinul, medic
veterinar, a devenit primarul comunei Banca în anul 2000, însă Dumnezeu decidea să meargă la
cer la scurt timp după acest succes. Moare subit în decembrie 2000, provocând multă suferinţă
celor apropiaţi. Nepoţii preotului Gheorghe Arsene păstrează tradiţia familiei şi ei, Mariana,
Octavian şi Elena primind diplomele de absolvent ale unor instituţii de învăţământ superior din
ţară şi străinătate .
Finalul carierei în slujba credincioşilor îi va provoca multă suferinţă. Se întâmpla în
1985: „Ca de obicei, plecând pe jos de acasă spre Fedeşti, pe drumul ce trecea prin faţa bisericii
din Ghermăneşti, făcându-şi Sfânta Cruce, Preotul îşi îndreaptă privirea către aceasta: Biserica
ardea! Din fericire, a fost împiedicat de sătenii aflaţi acolo să intre în incinta care ardea cu
vâlvătaie, din păcate nimic nu a putut fi salvat. Au ars icoane, veşminte preoţeşti, cărţi de cult,
unele foarte vechi şi arhiva parohiei”, ne spune cu tristeţea unor astfel de amintiri, Iulia Arsene,
al doilea dintre copii eroului nostru. Nu a avut linişte până credincioşii din Ghermăneşti nu au
avut un lăcaş de închinăciune nou.
Probleme de sănătate i-au provocat suferinţă în ultimii ani de viaţă, iar la 25 aprilie 1991
moare. Familia a decis ca înhumarea să se facă la Bârlad unde se stabiliseră doi dintre copii, Iulia
şi Octavian. „Peste patru sute de credincioşi din Ghermăneşti, Fedeşti şi Gara Banca, au venit
să-l conducă pe ultimul drum pe cel care şase decenii a fost în mijlocul lor atât ca preot, cât şi ca
157
om.” ²
Cu toate că aveam puţini ani, nu am uitat vocea puternică, dar caldă, privirea blândă şi
gesturile celui care i-a botezat, cununat şi înmormântat, după legea firii, pe enoriaşii din Fedeşti
între 1930 şi 1989. Curăţenia morală şi iubirea pentru semeni ai celor ca Gheorghe Arsene, pot şi
trebuie să aibă puterea de exemplu pentru noi, urmaşii.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Note:
¹ - „Grigore Arsene. Povestea unei vieţi”, Costache Prisecaru, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2012;
² - „Fraţii Arsene, destine paralele”, Costache Prisecaru, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008;
ᴥ
158
Apostol Ioana şi Neculai
Neculai, fiul lui Ştefan şi al Elenei, nepotul lui Toma
Apostu, s-a născut la 22 iunie 1922. A copilărit la casa
părintească, al treilea dintre cei patru fraţi: Panainte,
Iordache, Anghelache şi Gheorghe. A învăţat patru clase la
şcoala din sat, avându-i învăţători pe soţii Ciobanu. În 1943,
17 septembrie, a fost încorporat la U.M. Bârlad şi trimis pe
front. La 23 august 1944 a fost luat prizonier de către ruşi. A
făcut prizonieratul la Dombas (Rusia), fiind pus la muncă
grea în mină, până la 13 octombrie 1948. Ajunge acasă la 25
octombrie 1948, după peste patru ani de muncă silnică. Din ianuarie 1949 urmează cursurile
şcolii comerciale din Galaţi până în iunie 1949. După terminarea cursurilor începe munca ca
gestionar la magazinul din sat, preluând gestiunea de la Vasile Creangă, zis Croitoru. Neculai
Apostu, zis Ţugui, a fost gestionarul magazinului până la 20 iunie 1981, data pensionării.
Din nefericire, la doar opt ani după pensionare (august 1989) „tătoiu”, după cum i-au
spus nepoţii, a decedat, urmare a unei boli necunoscute, la vârsta de 67 de ani. A fost singurul
dintre fraţi care s-a numit Apostol din cauza unei erori. Ceilalţi din familie s-au numit Apostu.
Dintre copii doar Vasile şi copiii lui s-au numit Apostol, ceilalţi fiind Apostu.
Bunica
Ioana Prisecaru, căsătorită Apostol, din Horga, născută la 23 februarie 1923, a venit la
Fedeşti în decembrie 1949 prin căsătoria cu Neculai Apostol. A dat
naştere la patru copii: Vasile, Safta, Mitică şi Zoiţa de care s-a
ocupat cum a ştiut mai bine. A muncit doar în gospodăria proprie,
ţinând mereu treburile casei foarte bine. A ţinut, cum era obiceiul,
sub cheie camera „de curat”, misterioasă şi întunecoasă. Tot „la
secret” erau şi compartimentele bufetului unde mama, după cum i-
am spus cu toţii nepoţii, păstra borcanele cu delicioasele dulceţuri.
Pregătea multe sortimente de „confiture”, dintre care preferam pe
cea de nuci. Îmi amintesc şi damigene cu vişinată, cireşată, ţinute în
casă şi în beci. A fost o gospodină vrednică. Nu de puţine ori tătoiu
venea acasă cu colegi şi prieteni, iar mama le pregătea rasol de găină cu mujdei şi mămăligă. A
fost sănătoasă „tun” toată viaţa, însă o suferinţă de aproape un an i-a curmat zilele la respectabila
etate de 89 de ani, în ianuarie 2012.
Copiii lui Neculai şi Ioana au fost şi sunt oameni destoinici, fiecare cu familii bune cu
care se mândresc. Safta, al doilea dintre copii, a plecat la cer cu mult înainte să se aştepte cineva.
O boală necruţătoare nu a iertat-o! A fost căsătorită cu Gheorghe Moisă cu care a avut patru
Apostol Ioana - 2011
159
copii: Corina, Ionela, Daniel şi Marian. Aceştia sunt astăzi cu toţii căsătoriţi şi au copii. Mitică,
căsătorit cu Dica Alexandru din Dodeşti, a lucrat confecţioner la Fabrica de confecţii din Vaslui,
actualmente fiind pensionar. Are trei copii: Carmen, Ciprian şi Andrei. Zoiţa, mezina familiei,
este învăţătoare la Şcoala nr. 6 din Vaslui şi o are pe Mihaela, absolventă a Facultăţii de
administraţie publică din Iaşi. Debutul în învăţământ Zoiţa Apostu l-a făcut la şcoala din Fedeşti
între anii 1977-1980, transferându-se după căsătorie. Despre Vasile, fiul mai mare, vorbim în
continarea materialului. Aceştia sunt urmaşii lor.
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe Neculai şi Ioana Apostol!
ᴥ
Vasile Apostol şi familia lui
Vasile, primul dintre copiii lui Neculai şi Ioana Apostol, a
venit pe lume la 21 august 1950 în Fedeşti, comuna Banca. A învăţat
la şcoala din sat, fiind în 1965 între absolvenţii primei promoţii de opt
clase la această şcoală. Clasele primare le-a făcut cu Dumitru şi
Natalia Ciobanu, cei de la care nu va moşteni doar meseria, ci şi casa
din sat pe care o va cumpăra după nuntă. A continuat studiile la Liceul
pedagogic „Alexandru Vlahuţă” din Bârlad, absolvind în 1971 la clasa
profesorului Giuşcă Constantin. Îşi aminteşte personalitatea
dirigintelui Giuşcă, a cărei marcă o va purta toată viaţa. De la 1
septembrie 1971 a preluat catedra celui care ieşea la pensie după 42 de
ani de apostolat, Dumitru Ciobanu. Ȋn 1976 se căsătoreşte cu Georgeta Popa din Şuletea.
Vasile Apostol a fost titularul şcolii neîntrerupt, până la 25 ianuarie 2008, când a fost
pensionat pe caz de boală. A avut mereu preocupări mai ample decât activitatea la clasă. Istoria
locală, arheologia, au devenit în timp pasiune pentru învăţător. A participat la munca de cercetare
alături de profesorul Constantin Buzdugan, doctor în istorie, de la Muzeul Naţional de Istorie,
Bucureşti, şi de colegul Marin Rotaru, în zona satului Fedeşti. A fost autor şi coautor a multor
studii privind vestigii ale trecutului satului natal. Împreună cu elevii săi au format o echipă care
permanent aveau în vedere descoperirea şi recuperarea în scopul cercetării a unor astfel de
vestigii. Fragmente de vase, săgeţi, vârfuri de suliţă, monede, erau aduse de săteni şi elevi la
şcoală, aici formându-se în timp o expoziţie permanentă. Între 1996-2000 a fost primarul
comunei Şuletea.
160
Primarul leagă căsătorii
Tot în această perioadă, în 1997, i se acordă gradul didactic I, cu lucrarea „Valorificarea
elementelor de istorie locală în predarea istoriei la clasa a IV-a.”
Ca cetăţean, Vasile Apostol a fost omul dispus oricând să ajute pe cei ce îi solicitau
ajutorul. Generos, sincer, şi având încredere nelimitată în cei de lângă el, a suferit deseori când
vedea cum unii dintre cei pe care îi ajutase, nu îl mai ştiau.
Pentru copiii săi a fost un părinte bun. A trecut împreună cu soţia ani de sacrificiu,
asemenea altora ca ei, pentru a nu-şi ţine copiii în afara şcolii. Datori la oameni în sat, datori la
bănci, Vasile şi Georgeta Apostol au dus povara acelor grele cheltuieli vreme de mulţi ani.
Astăzi spun că nu a fost în zadar! Copiii sunt mândria lor, iar acesta este argumentul
sentimentului lor de mulţumire.
După pensionarea forţată de boală, Vasile Apostol vede cu ochii minţii cele ce noi le
vedem privindu-le, şi încă se întreabă de echitatea din lume. Crede că a fost un om bun şi că nu
ar fi meritat o pedeapsă aşa de dură. Acestea însă sunt răspunsuri al căror sens ne depăşeşte pe
noi şi puterea minţii noastre.
Georgeta Apostol
Născută la 23 februarie 1951 în familia lui Grigore şi a Ilenei Popa, fiind mezina între
cei cinci fraţi: Grigore, Gheorghe, Pericle şi Virgil. A făcut şcoala elementară la Şuletea între
1957 şi 1965, apoi liceul teoretic la Murgeni, între 1965 şi 1969. În 1969 debutează ca profesor
suplinitor la şcoala din Epureni. În 1970 a început cursurile Facultăţii de filologie, Secţia
Limba şi literatură română, a universităţii din Bacău. Începând cu 1 septembrie 1972 vine la
Fedeşti, pe catedra de Franceză / Sport. Lucrează ca profesor suplinitor şi studiază cursurile
facultăţii până în 1974 când devine absolvent cu licenţă. La 1 ianuarie 1976 se căsătoreşte cu
Vasile Apostol, urmând ca anii 1977 septembrie, 1979 septembrie, 1981 iunie şi 1987 mai, să îi
161
aducă pe lume pe cei patru băieţi ai familiei: Neculai-Claudiu, Dragoş, Cristian-Victor şi
Pericle-Lucian. În septembrie 1978 obţine definitivatul în învăţământ. A profesat la şcoala din
Fedeşti până în 1986 când gimnaziul de aici dispare. Ȋn anul şcolar 1985-1986 a fost directorul
şcolii din Fedeşti. Continuă la Şcoala Şuletea până în 1990 când se transferă la Şcoala Tifu,
comuna Banca. Au fost ani teribili pentru Georgeta Apostol. Părinţii imobilizaţi la pat la
Şuletea, serviciul la Ţifu şi familia cu cei patru copii, la Fedeşti.
Zeci de kilometri zilnic, munci grele, dublate de suferinţa neputinţei
părinţilor, au fost corvoada pe care a îndurat-o fără gândul
renunţării, ani la rând, mama mea, Georgeta Apostol. A fost mereu o
luptătoare, o eroină care s-a sacrificat mereu pe ea pentru binele
celor din jur. Altruismul său este astăzi din plin răsplătit de respectul
sătenilor, cei care au cunoscut-o pe doamna profesoară în cursul
timpului. Între anii 1996 şi 1998 a fost detaşată pe postul de
învăţător la şcoala din Fedeşti. Aici a trăit o experienţă deosebită în
faţa celor mai mici dintre elevi, la clasele primare. Îşi aminteşte că
dificultatea sporită a muncii cu cei mici este recompensată de
satisfacţiile nepreţuite ale meseriei de dascăl. În 25 martie 2001 se
pensionează, după 32 de ani de activitate, însă va continua ceea ce a făcut toată viaţa cu
pasiune şi devotament până în vara lui 2012, când a luat decizia de a lăsa celor mai tineri
ştafeta. La şcoală a dovedit implicare şi dăruire incontestabile. Acesta a fost şi motivul pentru
care a fost mereu solicitată să suplinească postul atâţia ani după pensionare. Şi astăzi trăieşte cu
mulţumirea sentimentului datoriei împlinite.
Acasă a crescut şi îngrijit patru copii. Când salariul nu era suficient pentru copiii aflaţi la
şcoli ori pentru plata datoriilor, Georgeta Apostol nu a ezitat să meargă la munca câmpului, să
crească în curte păsări şi animale. Poate că nu a avut întotdeauna eleganţa ţinutelor
vestimentare, însă eleganţa comportamentului a fost întotdeauna impecabilă. Exigentă, sinceră,
onestă, a transmis aceste calităţi fiilor ei, aşa cum s-a străduit din răsputeri să le transmită şi
elevilor. Este persoana care se simte bine să-i vadă pe cei din jur fericiţi. Neobosită, este un
exemplu preţios de mamă şi om. Nu urăşte, nu cunoaşte sentimentul invidiei, perfect onestă,
iubitoare de dreptate şi pricepută în toate, iată alte câteva elemente pe care arareori le întâlneşti
la o singură persoană! O scot din fire rareori doar indolenţa, minciuna şi alte răutăţi omeneşti.
Cu siguranţă, Georgeta Apostol moşteneşte din calităţile părinţilor ei care au muncit din greu şi
ei pentru a-şi vedea copiii bine, realizaţi. Mi-o amintesc pe bunica Ileana! A fost cu cele două
clase ale ei un monument de înţelepciune, bunătate şi toleranţă. Uneori îmi pare că oamenii au
pierdut în timp astfel de calităţi. Bunicul Grigore, a fost ţăran! Ţăranii astăzi nu mai există. Le-
au luat locul cei pentru care apelativul ţăran este jignire. Încă sunt vii în mintea mea poveştile
bunicului Grigore despre munca pământului, săptămânile când dormea pe câmp lângă boii lui
înainte să revină de la plug acasă.
Poate că exemplul unor astfel de părinţi este ceea ce le lipseşte unora dintre copii pentru
a reuşi în viaţă!
162
Copiii
Apostol Neculai-Claudiu.
M-am născut la 2 septembrie 1977, primul dintre cei
patru copii ai familiei, am petrecut o copilărie frumoasă alături
de fraţii şi părinţii mei. Am învăţat la şcoala din sat primele
clasele primare, având-o învăţătoare pe Doroftei Suzana, un
dascăl şi om om minunat. Din anul şcolar 1987-1988 am făcut
gimnaziul la Şuletea. Clasa a VIII-a am promovat-o la Ţifu unde
profesa mama mea, Georgeta. Între anii 1991-1996 am absolvit
clasele IX-XIII ale Liceului pedagogic transformat în Şcoala
Normală „Alexandru Vlahuţă” din Bârlad, la clasa profesorului
Tăbuşcă Ioan. Acesta este omul despre care cu toţii colegii clasei
P2 credem că ne-a creat profilul de învăţători şi oameni.
Profesorii de la catedra Şcolii Normale au însemnat şansa unei generaţii de a avea de unde
decupa calităţi umane şi profesionale cu care să defileze apoi în viaţă: Gheorghe Gohoreanu,
Oltea Gramaticu, Monu Elena, Paşca Eugenia, Marinescu Mircea, Bradu Tatiana, Popa Cezarina,
Plăcintă Anda, Olaru Aurel, Dumitrică Emilian, ş.a..
Din 1996 până în 1999 am funcţionat ca învăţător la Şcoala din Fedeşti, suplinind pe tatăl
meu, care era primar al comunei. Din februarie 1999 am fost încorporat la Unitatea militară de
jandarmi din Tecuci, de unde am fost detaşat la unitatea similară din Vaslui. După un an de
armată, în martie 1999 eram învăţător la şcoala din Micleşti, comuna Banca. Acolo am predat
până în 2006 la patru clase în regim simultan. De acolo în luna mai am plecat într-un stagiu de
formare la o fermă în Elveţia. Experienţa s-a repetat de-a lungul a şapte ani în perioada verii,
timp în care contactul cu o societatea elveţiană, având alte standarde de moralitate şi
profesionalism, a provocat schimbări importante în felul de a gândi şi a vedea lumea, al
subsemnatului. Iată câteva dintre gândurile care încă îmi dau bătăi de cap uneori:
Şansa de a munci şi locui într-o familie de elveţieni oneşti, mândri şi demni, mi-a recreat
imaginea despre lume, mi-a schimbat mentalitatea şi mi-a dat certitudinea că o societate în care
munca şi onestitatea sunt valori supreme, există. I-am invidiat pentru şansa de a se fi născut
într-o astfel de ţară, însă niciodată nu mi-am dorit să o adopt. Fiecare elveţian are propria
ocupaţie, este pasionat de practicarea acesteia şi se consideră cel care o face foarte bine. Fiecare
este unul dintre cei mai buni în munca sa. Cred astăzi că aceasta este cauza primordială a
decalajului dintre societăţile noastre. La noi compromisul este arta de a te adapta oricum,
principiile mai mult încurcă, iar munca – mod de viaţă – devine din ce în ce mai mult „pentru
tractoare”. În toţi aceşti ani, regretul că lumea baștinei mele era departe ( figurat) de semeţia celei
elveţiene, mă întrista deseori. Doar elevii mei erau şi sunt, resursa de optimism şi de încredere că
avem o şansă, că prin ei, modelându-i cum trebuie, lumea de mâine va fi sigur mai bună.
Am crezut întotdeauna că Şcoala este spaţiul unde trebuie să se aplice „terapiile” care să
ducă naţiunea mea pe orbita popoarelor civilizate şi demne.
Biserica este şi ea spaţiul vital unde comunitatea poate regăsi iubirea, toleranţa,
163
umanismul, încrederea în semeni şi în viitor. Important e ca oamenii să dorească să recâştige
echilibrul pierdut, pe calea credinţei, a culturii şi educaţiei, valori care se regăsesc în fibra fiinţei
noastre şi fără de care suntem sortiţi pierzaniei.
În august 2005 m-am căsătorit cu Livia Ilie din Odaia Bursucani. Din septembrie 2006
am revenit la şcoala din Fedeşti unde aici profesez şi astăzi. Între 2007 şi 2010 am absolvit la
distanţă cursurile Facultăţii de Limba şi literatura română cu licenţă. În august 2011 am obţinut
gradul didactic II ca învăţător. Din dorinţa de a fi un cadru didactic competent m-am înscris şi
absolvit mai multe cursuri de formare. Uneori am sentimentul că acestea sunt capcana unei
rătăciri neeficiente în birocraţie.
În prezent, în anul centenarului Şcolii Fedeşti, lucrez împreună cu profesorul Gheorghe
Gherghe la scrierea unei cărţi despre istoria satului meu, fără scopul diplomelor ori al creditelor
profesionale, ci pentru sătenii mei.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Apostol Dragoş
Născut la 11 septembrie 1979, a copilărit în satul natal.
Primii patru ani de studiu i-a făcut la şcoala din sat, iar gimnaziul
la şcoala din Ţifu. A absolvit cursurile liceului Mihai Eminescu
din Bârlad, promoţia 1998, la clasa doamnei Chirvasă Lucreţia.
Legătura de suflet care a rămas între doamna dirigintă Chirvasă
şi elevii ei e pe măsura calităţilor umane şi profesionale ale
acestui dascăl nepreţuit. A început studii superioare şi, puţin
înainte să dea examenul de licenţă, poate dificultăţile materiale,
poate spiritul de aventură ori dorinţa de a cunoaşte prin propria
experienţă civilizaţia altor popoare, l-au îndemnat să renunţe la
studii, asemenea multor altor tineri români capabili. Uneori
gândeşte că o doză mai mare de maturitate l-ar fi împiedicat să ia
o asemenea decizie gravă. Totuşi nu regretă! Căsătoria cu
Aprodu Simona-Nicoleta din Bârlad i-a adus nu doar linişte şi fericire, dar mai ales doi copii
sănătoşi şi frumoşi, Raul-Gabriel şi Larisa-Andreea, pe care îi trimite în fiecare vară la Fedeşti la
bunicii şi unchii lor, să nu cumva să uite limba română! Preţuieşte nespus libertatea şi tihna vieţii
acasă şi le doreşte şi copiilor săi să trăiască acest sentiment.
Speră că într-o zi va reveni în patrie cu toată familia, pentru toate astea!
164
Apostol Cristian-Victor
Al treilea dintre copiii familiei, Cristian-Victor s-a
născut la 3 iunie 1981. A făcut primele opt clase la şcolile
Fedeşti, Şuletea şi Ţifu. Anii de gimnaziu i-au ocazionat
plăcerea şi în acelaşi timp disconfortul navetei pe jos până la
şcoală. Ȋmpreună cu colegii ori împreună cu mama, Cristian a
făcut şi el pe jos asemenea fraţilor săi drumul până la şcoală.
Nu prea îi plăcea învăţătura, aşa cum toţi copiii la o anumită
vârstă preferă joaca, şotiile, decât teme, lecturi, etc. Calm,
uneori excesiv de calm, a avut de mic talentul de a ieşi în mod
ingenios din încurcături. Certurile cu fraţii la vârsta copilăriei
porneau mereu de la fel de fel de născociri pe seama lor, cu
scopul de a le „întoarce” cu aceeaşi măsură răutăţi pe care el le îndurase. Nu a fost un elev
strălucit în clasele dinaintea liceului, însă odată cu trecerea anilor, înţelegea că măsura muncii e
măsura reuşitei în viaţă.
Ȋntre anii 1995-1999 a promovat anii liceului „Mihai Eminescu” din Bârlad, profilul
matematică/fizică, iar în 1999 a promovat examenul de admitere la Facultatea de Căi ferate,
Drumuri şi Poduri a Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o cu
licenţă în 2005. A lucrat încă de pe băncile facultăţii în Proiectare pentru o societate comercială,
a continuat pentru încă o vreme după terminarea facultăţii la acelaşi loc de muncă, fiind recrutat
apoi să lucreze pentru Holcim România SA. A plecat pentru aproape un an ca director general la
o companie având ca obiect de activitate construcţii civile, drumuri şi poduri, iar în prezent a
revenit la Holcim SA pe postul de Manager infrastructură – Promovarea soluţiilor şi
tehnologiilor moderne în domeniul construcţiei de drumuri.
Ȋn 2008 s-a căsătorit cu Aristănţoiu Adina - Maria, absolvent al aceleiași facultăţi, în
acelaşi an, astăzi inginer în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din
România. Locuiesc în Bucureşti.
Cu toată presiunea permanentă pe timp din cauza programului încărcat, soţii Cristian şi
Adina Apostol revin acasă la Fedeşti destul de des, tihna locului natal energizându-i pentru
ritmul impetuos al vieţii din capitală. Sentimentali, trăiesc la intensitate maximă micile bucurii
cotidiene şi cred că ele sunt sarea şi piperul vieţii. „Să dăruim inimii zi de zi cât mai multă
fericire!” pare să fie un principiu de viaţă pentru Cristian şi Adina Apostol.
Generozitatea, în sensul ei deplin, este vie în personalitatea celor doi „apostoli”.
Pesemne, exemplul părinţilor şi-a făcut din plin efect în felul lor de a înţelege viaţa şi pentru asta,
ne mândrim!
Cristian Apostol, la cei 31 de ani, este unul dintre fiii satului care despre care deja putem
spune că a reuşit. Model de seriozitate, onest, un adevărat truditor, e un exemplu de urmat pentru
cei ce cred că munca îşi primeşte întotdeauna răsplata.
165
Ȋi dorim lui şi familiei sănătate, cu mesajul:
Tăind rădăcinile, plantele mor! Neuitând rădăcinile, nu vom greşi niciodată calea!
Apostol Pericle-Lucian
Născut la 2 mai 1987, Lucian, mezinul familie Apostol, a urmat şi
el parcursul fraţilor săi. Ȋn continuarea celor opt clase la Fedeşti, clasele
primare şi la Ţifu, gimnaziul, Lucian a absolvit Liceul pedagogic
„Alexandru Vlahuţă” din Bârlad în 2005, iar între 2006-2011 a absolvit
cu licenţă Facultatea de Agronomie din Iaşi. Actualmente este necăsătorit
şi lucrează pentru o societate comercială din Oneşti ca inginer agronom.
Ȋşi face încă ucenicia inevitabilă la debutul practicării oricărei
meserii, este şi el un truditor, pasiunea pentru munca lui fiind resursa care
îi dă putere să meargă mai departe. Peste ani, atunci când alţii vor fi la
vremea uceniciei, va fi în măsură să îi încurajeze spunându-le că orice
început e greu, şi chiar dacă şi continuarea e la fel, viaţa răsplăteşte întotdeauna cum se cuvine
truda!
ᴥ
166
Ing. Ciobanu Mircea Anton (n. 13.04.1937 – d. 27.07.2004)
Fiul învăţătorilor Ciobanu Dumitru şi Ciobanu Natalia, din Fedeşti, comuna Şuletea,
judeţul Vaslui, a absolvit în 1959 Facultatea de Construcţii, secţia Drumuri şi Poduri, din
Institutul Politehnic Iaşi. A fost repartizat ca inginer stagiar la Şantierul I.C.D. Câmpulung
Moldovenesc, iar aici a condus ca şef de lot lucrările de construire a drumurilor naţionale Gura
Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei şi în jos, pe valea Bistriţei spre Bicaz.
În 1961, prin căsătorie, s-a transferat la I.S.C.M. – Oneşti, şantierul 3 ca şef lot unde a
condus lucrările de construire a oraşului Oneşti, încă de la început şi până la terminarea carierei
sale profesionale, prin pensionare, ocupând pe rând funcţii de conducere la Trustul de Construcţii
Industriale Oneşti, ca inginer şef şantier, şef Serviciu producţie, Director adjunct, şef serviciu
C.T.C. Datorită calităţilor sale de bun conducător, cariera sa de inginer constructor a fost
îmbinată cu funcţii de conducere a consiliului popular al oraşului Oneşti (fost „Gheorghe
Gheorghiu – Dej”) în perioada 1964-1968 – vicepreşedinte şi revenit între 1970-1972 în aceeaşi
funcţie. A primit mai multe distincţii de-a lungul anilor, printre care „ Medalia Muncii” prin
decret în 1965 şi alte ordine emise de conducerea din acea perioadă.
În 1994 s-a pensionat la limită de vârstă de la S.C. Tehnocin – Oneşti.
Soţia
Teodora Margareta, absolventă în 1961 a Facultăţii de chimie a Universităţii „Al. I.
Cuza” din Iaşi, a fost repartizată la Combinatul de Cauciuc Sintetic, Oneşti, unde a început
stagiatura de chimist. Aici şi-a desfăşurat întreaga activitate profesională timp de 29 de ani,
ocupând diferite funcţii: chimist principal, şef birou.
S-a pensionat în anul 1990 de la Combinatul Petrochimic Borzeşti.
Prin căsătorie, familia Ciobanu s-a completat cu încă o fiică, Ciobanu Crina-Dana,
născută în 1966, care astăzi este medic primar stomatolog în cadrul M.A.I Bucureşti
Ciobanu Mircea Anton – evoluţie profesională:
1959 – inginer, absolvent al Facultăţii de Construcţii, secţia „Drumuri şi poduri” din Institutul
Politehnic Iaşi.
1959-1961 – şef de lot la Şantierul I.C.D. Câmpulung Moldovenesc.
167
1961-1964 – şef de lot, apoi inginer la I.S.C.M. – Oneşti, şantierul nr. 3.
1964-1968 – vicepreşedinte al Consiliului popular al municipiului „Gheorghe Gheorghiu Dej”.
1968-1970 – şef şantier, apoi director – adjunct la Trustul de Construcţii Industriale „Gheorghe
Gheorghiu Dej”.
1970-1972 – revenit ca viceprimar la Primăria oraşului Oneşti.
1972-1994 – revine la Trustul de Construcţii Industriale, având diferite funcţii: şef Serviciu
Producţie, şef Serviciu C.T.C.).
1994 – pensionat la limită de vârstă.
ᴥ
168
Ing. Ciobanu Grigore-Dan
M-am născut în data de 10 Martie 1943 în satul Fedeşti,
comuna Şuletea, judeţul Vaslui din părinţii Dumitru şi Natalia
Ciobanu, învăţători în sat, fiind cel de-al treilea copil al familiei
(o soră, Maria-Suzana şi un frate, Ciobanu Mircea-Anton).
Copilăria am petrecut-o în satul natal din timpul căreia
îmi revin multe amintiri plăcute. Ciclul primar, clasele I-IV, l-am
efectuat în satul Fedeşti, învăţătoare fiind Ciobanu Natalia, iar
clasele V-VII la Şcoala generală de 7 clase din Şuletea. Ȋn aceşti
trei ani am făcut naveta pe jos (Fedeşti-Şuletea) în cea mai mare
parte a anilor, împreună cu alţi colegi din sat.
La terminarea clasei a VII-a cu examen de absolvire, am dat examen de admitere la
Liceul Codreanu din Bârlad, unde am fost admis. Din acel an, 1957, în cadrul politicii de
extindere a învăţământului liceal în toate raioanele ţării, a luat fiinţă Liceul cu 11 clase din
Murgeni (Şcoala medie Mixtă – Murgeni), dar după organizarea sesiunii de admitere în licee.
Din acest motiv, mai mulţi elevi admişi la alte licee au fost transferaţi, cu sau fără voie, la aceste
licee, printre care s-a aflat şi subsemnatul. Ȋn 1961 am absolvit liceul, am dat bacalaureatul
(„maturitatea”) la Bârlad, la Complexul Şcolar, fiind prima promoţie a Liceului Murgeni. Ȋn acel
an am dat examenul de admitere la Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Iaşi,
pe care am absolvit-o în 1966.
La repartiţiile guvernamentale am optat pentru un post la Fabrica de rulmenţi din Bârlad,
unde am lucrat neîntrerupt până la ieşirea la pensie în 1998. Ȋn cadrul Fabricii de rulmenţi –
Bârlad, după efectuarea stagiului legal, am avut onoarea de a face parte din colectivul de elită
care a contribuit la dezvoltarea fabricii. Astfel, de la o capacitate de un milion de rulmenţi pe an
în 1953, a ajuns la 50 milioane de rulmenţi în 1989. Colectivul a fost condus cu competenţă şi
onoare de directorul fabricii, ing. Dionisie Năstase. Cea mai mare realizare a acestui colectiv este
construcţia magistralei de Gaze naturale „Motoşeni-Bârlad”, la care a fost racordată iniţial
Fabrica de rulmenţi, ulterior fiind racordat oraşele Bârlad, Vaslui şi în perspectivă tot judeţul.
Din anii copilăriei şi a perioadei de şcoală primară şi generală, mi s-au întipărit plăcute
amintiri despre tradiţii şi obiceiuri din satul Fedeşti: sărbătorirea „Sf. Paşti” şi a hramului
bisericii din sat de 8 septembrie, „ Naşterea Maicii Domnului”. Aceste sărbători, în afară de
caracterul religios, aveau şi o latură sanitară, deoarece în fiecare gospodărie mică sau mare, se
făcea curăţenie generală: în casă, în exteriorul ei, în curte, grajduri, coteţe şi pe drumuri.
De Sf. Paşti preotul din sat, Gheorghe Arsene, trecea pe la fiecare casă, iar de hramul
bisericii, 8 septembrie, se aşteptau vizitele rudelor apropiate şi îndepărtate, cu care de obicei se
întâlnesc doar cu această ocazie. Sărbătoarea Paştelui după trei zile, iar hramul două zile. De
169
hram este obiceiul ca a doua zi, la cimitirul satului să se facă Pomenirea Morţilor, preotul
umblând pe la fiecare mormânt în parte pentru pomenire. Obiceiul este menținut şi azi.
De Paşte şi de Hram se organizau hore în centrul satului, cu cele mai bune fanfare.
Nunţile erau evenimente deosebite în sat, de regulă începeau vineri seara când sosea
muzica, de obicei fanfară. Se termina luni seara cu „darurile de nuntă cu strigături.” La nunţi,
prin „vornicei” care umblau din poartă în poartă, era invitat tot satul, nu se făcea niciun fel de
„selecţie”.
Toamna aşteptam cu nerăbdare să sosească „batozele” pentru treierat, noi, copiii, stând
mai tot timpul lângă tractoare, fiind uimiţi de „tehnologie” . Seara şi în zile de sărbătoare,
„cooperativa de consum” era un adevărat centru de adunare pentru săteni. Ne părea un
supermarket în miniatură. Se găseau tot timpul anului de la chibrituri, ţigări, sare, zahăr, ulei, la
petrol lampant, băuturi spirtoase, stofe, produse alimentare, etc. Renumită era o băutură alcoolică
numită „Secărică”.
Gestionarul cel mai longeviv a fost Neculai Apostol care era prezent zilnic la program,
tot timpul anului. Nu s-a auzit ca la vreun control programat sau neprogramat să se fi auzit că a
ieşit lipsă din gestiune.
Cu deosebită plăcere mi-aduc aminte de tradiţionala excursie de 1 Mai la Mânăstirea
Măgaru – Bujoreni, organizată de şcoală. Ȋn acea zi se adunau la mânăstire toate şcolile din
împrejurimi, cadre didactice şi elevi din: Şuletea, Jigălia, Răşcani, Ţifu, Micleşti, Horga,
Epureni, Floreni, Bîrlăleşti. Erau pregătite cântece şi dansuri populare, jocuri, concursuri, etc.
La sfârşitul anului şcolar se organiza serbare cu poezii, dansuri, cântece populare.
Asemenea manifestări se organizau şi în timpul verii, interesul pentru aceste fiind deosebit. Vara
aşteptam cu nerăbdare „Caravana cinematografică” cu filme în special de război.
ᴥ
Sunt căsătorit cu Dumitra Trilivas, inginer specialist în chimie alimentară, care a lucrat la
Fabrica de ulei din Bârlad. Avem o fiică, medic oftalmolog, care ne-a adus doi nepoţei.
21 august 2012 Ciobanu Grigore-Dan
170
Ciobanu (Drăghici) Maria Suzana
Subsemnata, Ciobanu (Drăghici) Maria – Suzana, sunt născută în satul Fedeşti, comuna
Şuletea ( Banca) în 6.XI.932.
Părinţii, Dumitru şi Natalia Ciobanu – învăţători în satul Fedeşti, judeţul Vaslui.
Am urmat cursurile învăţământului primar la şcoala din sat în perioada 1939-1943,
având ca învăţători pe Natalia şi Dumitru Ciobanu, învăţământ cu clase simultane. În 1943 am
promovat examenul de admitere la Liceul teoretic „Iorgu Radu” din Bârlad (în prezent Şcoala
nr. 1 „Iorgu Radu”). În această perioadă s-a schimbat structura învăţământului prin reforma din
1948, astfel că nu am absolvit liceul teoretic în 1951 (cu noua nominalizare, absolvenţi ai clasei a
XI-a). În realitate, după primele patru clase de liceu, am susţinut examenul de capacitate şi am
promovat în clasa superioară, clasa a V-a. La finalul acelui an, prin reforma învăţământului, am
susţinut un alt examen „ de selecţionare” şi din două clase a cincea s-a format o nouă clasă cu
denumirea clasa a IX-a. Astfel, am absolvit liceul în anul 1951. În acelaşi an am susţinut
examenul de admitere la Facultatea de Medicină din Iaşi, urmând cursurile facultăţii până în anul
1957.
La absolvire am fost repartizată la spitalul rural Fălciu unde mi-am desfăşurat activitatea
până în anul 1962 când, prin concurs, am obţinut postul de medic de circumscripţie urbană I în
municipiul Bârlad.
În anul 1967 prin concurs, am promovat ca medic secundar (actualmente rezident) la
Spitalul de copii din Bârlad.. Am absolvit cursurile de medic secundar şi am susţinut apoi
examenul de medic specialist pediatru.
În activitatea profesională am ocupat funcţii de răspundere pe linie profesională, medic
director la Spitalul rural Fălciu, apoi medic şef al Clinicii I Bârlad şi apoi Director al Spitalului
de copii Bârlad din 1979 până în 1992 (la pensionare). După pensionare am desfăşurat activitatea
în spital până în 1996 şi apoi până în 2001 la un cabinet privat.
171
Fraţii
1. Mircea Ciobanu, inginer constructor în municipiul Oneşti (decedat 2005), o fiică medic
stomatolog în Bucureşti. Soţia – inginer, pensionar.
2. Dan Ciobanu, inginer I.R.B. Bârlad, în prezent pensionar, căsătorit. Soţia, inginer, pensionar.
O fiică medic specialist oftalmolog cu doi copii.
Familia
M-am căsătorit în anul 1986, soţul medic Drăghici Dumitru, medic primar obstretică -
ginecologie, cu activitate medicală în Bârlad şi funcţii de conducere Direcţia sanitară Vaslui
(1985-1990), apoi Spitalul Bârlad până în 1997 şi apoi într-un cabinet privat până în 2011, în
prezent pensionar.
Copii
Cristinel Drăghici, inginer mecanic, căsătorit, soţia inginer F.E.P.A., Bârlad, 2 copii:
- Alice, absolvent A.S.E. în activitate la Bancpost, Bucureşti.
- Beatrice, student masterand A.S.E., Bucureşti.
Irina-Anca, medic primar medicina muncii, Institutul de Igienă, Iaşi, căsătorită, soţul
medic primar, ortopedie neurochirurgie, Clinica de neurochirurgie, Iaşi, copii:
1. Răzvan, student an IV Facultatea de electronică şi telecomunicaţii, Iaşi.
2. Călin, absolvent al Liceului Negruzzi, Iaşi, în prezent student la UMF Iaşi, Facultatea de
stomatologie..
Pentru merite în activitatea profesională am primit diverse distincţii, medalii jubiliare,
diplome, etc. În anul 2002 pentru întreaga activitate am primit „Diploma de excelenţă”, din
partea Asociaţiei medicilor pensionari din România şi din partea Colegiului medicilor din
România.
Amintiri
Copilăria am petrecut-o în satul natal până la vârsta de 10 ani la absolvirea a patru clase
primare. Îmi amintesc cu nostalgie jocurile cu fetele cu păpuşile de cârpă confecţionate de
mamele noastre, jocurile cu mingea (tot din cârpă, alergările în aer liber, excursii cu în aer liber,
excursii cu şcoala (la care mergeam organizat). Eram fericiţi când mergeam la cules de flori de
tei la pădure, dar mai mult îmi amintesc de culesul florilor de dud pentru creşterea viermilor de
mătase. În vacanţa de vară patru săptămâni erau pentru realizarea acestui plan de creştere a
viermilor de mătase, bineînţeles organizaţi de învăţătorii noștri.
- Ce legături puternice ne leagă de locurile natale?
Părinţii, învăţători debutanţi nu aveau locuinţă proprie şi au fost dirijaţi în cancelaria
şcolii (în vechea şcoală), o cameră poate de 2/2 m în care mobila era un pat, o sobă, o masă şi
două taburete.
În acest spaţiu m-am născut în ziua de 6.XI.932, duminica. După povestirile mamei a
fost o zi norocoasă pentru mama, îşi dorea foarte mult acest eveniment să se petreacă duminica,
când nu erau copii în şcoală. Asistată bineînţeles de două moaşe empirice deplasă având program
172
poate săptămânal, la fel şi medicul care era tot medic de plasă (la Murgeni). Dar evenimentul a
fost fără complicaţii. După câtva timp părinţii au reuşit să construiască o casă în care s-au mutat
şi în care am locuit până ne-am construit fiecare copil al familie propriile familii.
Vacanţele, concediile, zilele festive, le-am petrecut cu părinţii care s-au bucurat şi de
prezenţa nepoţilor în aceste vacanţe.
Părinţii au locuit în sat până în 1974 când din motive de sănătate ne-am hotărât să fim
împreună, pentru a le putea veni în ajutor odată cu trecerea anilor. Aşa a fost...
Alte amintiri …
Elevă de liceu, fiind în vacanţă împreună alţi elevi la liceu, împreună cu domnul Ujeucă
Petre, organizam serbări cu programe complete (recitări, cor, dansuri şi piese de teatru). Ne-am
construit o scenă din pământ într-un cadru de nuiele (scena există şi astăzi).
Învăţătorul Dumitru Ciobanu era muzica noastră (vioara fiind instrumental pe care îl
mânuia cu multă dibăcie şi înaltă calitate). Reuşisem să-l antrenăm şi la repetiţii cu toate
cântecele pe care noi le cântam (mai normal sau mai fals). Am antrenat fete şi băieţi din sat în
aceste programe , stăteam la repetiţii în şcoală până la orele 24 deoarece repetiţiile începeau doar
după ce veneau toţi tinerii de la muncă.
Îmi amintesc elevii de liceu: Lili Toader, Tiţa Secăreanu, Silvia Ciobanu, Alecu şi
Iordache Ciocârlan, Gelu Arsene, Miluţă Secăreanu, Frosa şi Neluş Mătăsaru.Tineri din sat:
Maricica Croitoru, Tudora Vânătoru, Alexandru Orman, Catinca Orman, Neluş Mătăsaru, Frosa
Mătăsaru (elevi de liceu), Costică Rotaru, Zoiţa Orman, Safta Orman, Ileana Roşca. Dar în
această activitate în special dansurile erau pregătite de subsemnata şi prietena şi colega mea
Monţa Armene din Bârlad (medic primar ftiziolog Piatra-Neamţ), dar care în fiecare vacanţă era
prezentă în familia noastră.
Această prietenie o menţinem şi în prezent, am fost colege de liceu (8 ani), colege de
facultate (6 ani) şi menţinem legătura şi ne vizităm şi în prezent (2012). Este medic la Piatra-
Neamţ. Chiar dacă fraţii mei erau mai mari , Mircea mai mic cu 5 ani, iar Dănuţ cu 11 ani, erau
şi ei antrenaţi în ansamblul artistic care devenise „sonor” şi în satele din împrejurimi. De Sfânta
Maria (hram) se organizau şi baluri la care bineînţeles nu lipseam şi aşteptam să se desemneze
„Regina balului” ( distincţie la dans). Serbările erau organizate în fiecare vară (luna iulie –
august),duminica,atunci când toţi locuitorii satului erau liberi, dar şi prezenţi. Toată curtea şcolii
devenea neîncăpătoare. Regretăm faptul că nu avem nicio fotografie de la aceste evenimente!
(Nu avea nimeni un aparat de fotografiat, dar nu era nici în atenţia noastră.)
Costumele? Mari probleme! – rezolvate la costumele populare cu cele din sat
(confecţionate manual), iar pentru alte dansuri ne confecţionau croitoresele de atunci. La fel –
recuzite pentru piesele de teatru.
Problema cortinei: Rezolvarea? Toate cearceafurile mamei le-am transformat în cortină
(bineînţeles susţinute de o sârmă, dar nu oarecare, ci chiar ruginită!). Ce-a fost, ...apoi ...le-am
destinat definitiv pentru serbări!
Am reuşit să creăm un colectiv bine organizat, să descoperim talente şi să creăm un
model educativ al tinerilor din sat. Eram în siguranţă, nu erau acte de indisciplină, eram trataţi de
173
toţi cu foarte mult respect şi noi „respectam munca fiecăruia”.
În prezentarea diferitelor scenete, monologuri cu divertisment, s-a remarcat cu un talent
înnăscut Iordache Ciocârlan. Menţionez că satul nu avea electricitate, lucram la lumina lămpilor
şi uneori a lunii, stăteam la repetiţii – cum am mai amintit– până la miezul nopţii.
Toate programele prezentate erau bineînţeles întocmite împreună cu domnii învăţători
Dumitru şi Natalia Ciobanu şi învăţătorul Petru Ujeucă. Bucuria noastră erau aplauzele şi laudele
spectatorilor care aşteptau noi să le creăm momente de veselie şi bucurii, moment care au fost
până în 1954, când studenţi fiind în anul III, am început practica de vară şi locul nostru a fost luat
de alte generaţii care ne-au urmat.
Mircea, fratele cel mare organiza meciuri de fotbal pe „imaş” sau în curtea şcolii. O
minge era un mare prilej de bucurie pentru băieţi, care erau organizaţi în grupa mare şi grupa
mică, din care nu lipsea Dănuţ, fratele cel mic”. Echipele concurau în „Cupele tineretului” şi
veneau cu diplome în ciuda echipei rivale din comuna Stoişeşti. În vacanţe elevii erau pregătiţi
de învăţători şi participau la diverse concursuri în comună sau raion (cultură generală,
gospodărie, cântece, dansuri, etc.), onorate de diploma şi medalii.
Elevii, în ciclul primar am primit şi o educaţie religioasă, prezenţi la corul bisericii (cu
domnul învăţător Dumitru Ciobanu) şi cu Gheorghe Arsene, preot cu har. În sat locuitorii aveau
un sprijin permanent în „Domnul şi Doamna” sau părintele, oameni care şi-au dăruit toată viaţa
şi priceperea „satului românesc”.
Alte amintiri:
1) Naşii mei de botez: Horaţiu Eremia – moşier Epureni (numele soţiei şi a mamei boierului,
Maria-Suzana)
2) Mircea Anton (fratele) naşul Anton Chiricuţă (arhitect) soţia Alice Chiricuţă, boieri ai satului.
(Primul inginer arhitect din România – „Doctor Honoris Causa”).
) Dan Grigore – naş de botez
Învăţătorul Grigore Tuchilă din comuna Jigălia, satul Micleşti (Director de şcoală, consacrat
localităţii)
Părinţii:
Dumitru Ciobanu – născut în satul Fedeşti, părinţii Ioan şi Zonia Ciobanu, cu cinci fraţi, rămas
orfan de mamă la vârsta de trei ani (fiind cel mai mic).
1. Jenica, casnică, căsătorită Ciocârlan, comerciant în sat (cârciumă) – copii 5.
2. Ioniţă (preot) comuna Dodeşti (3 copii).
3. Gavrilă – angajat armată, Bârlad, 3 copii.
4. Ecaterina – casnică (Toader Răducanu, comuna Banca, 7 copii).
5. Dumitru – învăţător, sat Fedeşti, 3 copii.
Din a doua căsătorie a bunicului au rezultat încă trei copii:
1. Hristache – preot Galaţi, apoi Bucureşti, un copil.
2. Elisabeta – absolvent liceu – căsătorită cu preotul Tămăşanu (Stoişeşti), 3 copii.
3. Georgeta, absolvent liceu, căsătorită Clim cu 2 copii.
174
Mama. Bunicii:
- Nicolaie Şuşnea
- Maria, casnică
Născută în sat Măluşteni, judeţul Vaslui.
1. Natalia, învăţătoare, 3 copii.
2. Ion, economist – Bârlad, 3 copii.
3. Apostol, învăţător, comuna Măluşteni, un copil.
4. Victoria, profesor, lucru manual, Bârlad, un copil.
5. Gheorghe, profesor geografie, loc. Huşi, 2 copii.
12 mai 2012 Drăghici Maria-Suzana
ᴥ
175
Silvia Ciobanu
O întoarcere în timp
Fedești. Un sat mic și puțin însemnat pe harta patriei. Pentru mine însă este important,
deoarece aici am văzut lumina zilei într-o zi de mare sărbătoare religioasă, 21 noiembrie 1928,
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Aici, la Fedeşti, am învățat primele cuvinte și cifre, să
scriu și să citesc, folosind ca mijloc de scris tăblița. Un noian de amintiri îmi năpădesc acum în
minte în cuprinsul cărora sunt colegii din școală, bătrânii, pe care mama ne-a învățat să-i
respectăm. Nici râpa care pornește chiar din centru satului și care dăinuie de-o veșnicie și pentru
care domnul învățător Dumitru Ciobanu a antrenat tineretul de atunci pentru a planta malurile cu
sălcii oprind , astfel să se extindă. Ce frumos era iarna când troienele erau cât casa și mergeam cu
cei mai mari la săniuș. Plecam de la moș Mangu și ajungeam la capătul râpei. Cu câtă nerăbdare
așteptam sărbătorile de iarnă ca să ne adunăm în grupuri pentru a merge cu uratul, cu semănatul
la doamna învățătoare Natalia Ciobanu, care în decurs de patru ani a avut răbdarea să ne
lumineze calea pe drumul anevoios al vieții. Cu câtă dragoste ne primea strecurându-ne bani și
bomboane în mănușă, iar noi timizi cum eram ne stăpâneam cu greu bucuria. La anul nou era
povestea mascaților pentru care eu aveam mare teamă și cum intrau în curte eu eram deja după
sobă, unde stăteam până când ei plecau la altă casă. Iarna era timpul când gospodinele organizau
clăci (șezători). Aici veneau mai multe femei de toate vârstele și torceau lână, in ori cânepă.
Curgeau glumele și cântecele de îți făcea drag să le asculți.
Dar cel mai frumos era când se încingea câte o horă de suna dușumeaua. La noi în sat
erau oameni harnici, cu dragoste de muncă, cu sufletul deschis și cu respect unii fața de alții.
Timpul nu se scurgea fără rost. Zeci de metri de pânză de in, bumbac sau cânepă se țesea și apoi
vara o înălbea la cișmeaua care mai este și astăzi , iar în jur era pajiștea ca un covor verde pe care
întindeau pânza la soare. Această operațiune se repeta. Se creșteau viermi de mătase, iar sarcina
noastră a copiilor era să adunăm frunze de dud pentru hrana lor. Trebuia pricepere atunci când
gogoșile obținute de la ei, să se transforme în fir fin de borangic. Stăteam tăcută lângă mama și
urmăream cum pereții gogoșilor dispăreau din vasul cu apă și rămâneau doar larvele, iar din irul
de mătase mama forma grămezi pe care apoi le depăna. În afară de sarcina principală învățatul
participam după puterile noastre la muncile ce se cereau.
Din jocurile copilăriei mi-aduc aminte că ne jucam cu pietre, jocul se chema „Ca la noi”
și jocurile pe care le învățam la școală. Când începeau să apară florile, începând de primăvara, ne
adunam în grupuri și mergeam la pădure. Am multe amintiri din copilărie care mă leagă de satul
meu natal. Oriunde m-aș afla ceva mă cheamă aici și bucuria este mare când mă întâlnesc cu
oameni pe care îi mai cunosc. Mă bucur pentru orice realizare se vede aici. Într-un cuvânt este
satul copilăriei mele, locul în care mă cheamă cei care nu mai sunt printre noi, părinți, frați,
surori, vecini și care stau cuminți în cimitirul liniștit. Aduc un pios omagiu familiei învățătorului
176
Ciobanu D. și Ciobanu Natalia. Dragoste și recunoștință dragii și înțeleptei mele învățătoare,
D-na Natalia Ciobanu căreia de multe ori i-am pus la încercare răbdarea, căci eram și buni și răi!
ᴥ
Ciocârlan Alecu
Născut la 29 august 1927, având părinţii Manolache şi
Ioana, a învăţat la şcoala din sat şapte clase, apoi a urmat
cursurile Şcolii de cântăreţi bisericeşti la Huşi. A fost
continuatorul lui Gheorghe Ciobanu ca dascăl la parohia
Ghermăneşti. A fost căsătorit cu Eugenia Burcă din
Ghermăneşti, având trei copii: Constantin, Suzana şi Dumitru.
Începând după război a lucrat neîntrerupt pe acest post
până la 23 decembrie 1992, la etatea de 65 de ani. La 25
decembrie a decedat.
Ciocârlan Janeta şi Constantin
Primul dintre copiii Eugeniei şi lui Alecu Ciocârlan, Constantin a absolvit clasele şcolii
generale de opt ani din sat. A continuat studiile la Liceul Codreanu din Bârlad, secţia umană. A
absolvit în 1972 la clasa profesorului Gheorghe Fecioru.
A profesat în învăţământ la Şcoala Fedeşti timp de mai mulţi ani. Începând cu 1
septembrie 1985 a lucrat la Primăria Şuletea ca referent agricol. În 1984 s-a căsătorit cu Roşca
Janeta din Fedeşti.
Roşca (Ciocârlan) Janeta, născută în 1963, 11 februarie. Este absolventă a Liceului
industrial din Bârlad. A profesat în învăţământul gimnazial, primar şi preşcolar, neîntrerupt
până în prezent. Janeta şi Constantin Ciocârlan au doi copii:
Tiberiu, absolvent al Liceului industrial-Bârlad şi a Şcolii de asistenţi medicali, în
prezent căsătorit.
Fabian, absolvent al Liceului industrial – Bârlad şi a Facultăţii de inginerie mecanică
„Gheorghe Asachi” – Iaşi. Este căsătorit şi are un copil.
177
Gheorghe Ciocârlan
foto
CURRICULUM VITAE DC Nume şi prenume: CIOCÎRLAN GHEORGHE
Data naşterii: 21 octombrie 1954
Locul naşterii: Com. Şuletea, judeţul Vaslui
DATELE PERSONALE Adresa, telefon: Bucureşti, str. Împăratul Traian nr. 1, bl. B 1 A, sc. 1, et. 1, sp. 8, sector 4
Adresă e-mail: [email protected]
Status marital: Căsătorit
Copii/anul naşterii: Mihai (Ciocîrlan) Ramona-Ioana, 03.01.1979
FORMAREA PROFESIONALĂ (STUDII)
Perioada Instituţia de învăţământ
1983 - 1986 Şcoala de ofiţeri a Ministerului de Interne ;
1990 - 1993
1994
2003
2006
2007 - 2008
2008
2008 - 2012
2009
2010
Academia de Poliţie “Al. Ioan Cuza” Bucureşti
Curs postuniversitar criminalistică
Curs postuniversitar management
Curs postuniversitar privind asigurarea măsurilor de protecţie a muncii
Curs masterat european de criminalistică
Curs masterat în Drept Internaţional
Doctorand la Universitatea Liberă Internaţională din Republica Moldova
Curs Geopolitica Mării Negre, Ministerul Afacerilor Externe – IDR
Institutul Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Avocaţilor Bucureşti
GRADELE DIPLOMATICE
Perioada Gradul diplomatic
02.01.2008-
07.08.2009 Consilier diplomatic (consul general) Ambasada Romaniei din R. Moldova
EXPERIENŢA PROFESIONALĂ
Perioada Funcţia, direcţia / misiunea, profilul postului Instituţia
23.08.1986
01.01.2008
Ofiţer, comisar şef, Şef serviciu resurse umane, documente
clasificate şi secretariat; şef serviciu clarificări probleme de
cetăţenie la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative
2006 - prezent Avocat in U.N.B.R. - Baroul de Avocați București
2010 - prezent Practician in insolvență în U.N.P.I.R. București
EXPERIENŢA MANAGERIALĂ
Perioada Funcţia de conducere Instituţia
03.09.1998 Şef serviciu resurse umane, documente clasificate şi secretariat;
178
01.01.2008 şef serviciu clarificări probleme de cetăţenie la Ministerul
Internelor şi Reformei Adiministrative
FORMARE ŞI PERFECŢIONARE LA INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN / ACADEMIA DIPLOMATICĂ
Perioada Denumirea cursului
2009 Geopolitica Mării Negre
FORMAREA PROFESIONALĂ PERMANENTĂ
Perioada Denumirea cursului Instituţia Tara
02.02.2008
07.08.2009
Ambasada României Republica Moldova
LUCRĂRI PUBLICATE
Anul apariţiei Titlul lucrării
2006 Manualul poliţistului de paşapoarte
LIMBI STRĂINE CUNOSCUTE
Limba Nivel de cunoaştere (foarte bine, bine, satisfăcător)
Franceza Bine
Engleza Satisfăcător
DIVERSE (titluri, carnet de conducere, etc.)
Avocat definitiv în Baroul de Avocaţi Bucureşti
Practician în insolvență la U.N.P.I.R. București
Permis de conducere categoriile B, C; din anul 1974; D şi E, din anul 2009.
DATA COMPLETĂRII: 01.07.2012
179
Iordache şi Niculina Ciocîrlan
Iordache Ciocîrlan, fiul lui Manolache
şi Ioana Ciocîrlan, s-a născut la 20 mai 1929.
S-a căsătorit cu Zaharia Niculina din
Ghermăneşti, locuind în casa părinţilor din
Fedeşti. Din căsătoria lor au rezultat cinci
copii: Lucian, Neculai, Ion, Săftica şi Doina.
A fost contabil la Cooperaţie în Şuletea, a
lucrat pe şantier la Galaţi. A decedat în 2004,
13 octombrie, iar soţia, Niculina, în anul
2000, 7 martie.
Copiii:
Ciocîrlan I. Lucian, fiul lui Iordache şi Niculina, născut la 1
aprilie 1956 în comuna Şuletea, satul Fedeşti. Clasele I-VIII le-am
urmat la şcoala din sat în perioada 1963-1971. La Galaţi am făcut
Şcoala profesională între anii 1972-1974, după care m-am angajat la
Combinatul siderurgic din Galaţi, lucrând aici între anii 1974-1981.
M-am căsătorit şi m-am stabilit în Bârlad în 1981, an când m-am
angajat la SC Rulmenţi ca lăcătuş mecanic. Ȋn prezent lucrez la
aceeaşi societate.
Ȋn urma căsătoriei cu Vasilica Ciocîrlan din Crăieşti, judeţul
Bacău au rezultat doi copii: Alisa-Georgiana şi Marian. Ȋn prezent
ambii copii lucrează în Bucureşti.
Ciocîrlan Neculai, născut la 25 aprilie 1958, am urmat
clasele I-VIII ale şcolii din sat între anii 1965-1973, având ca
învăţătoare pe Ciobanu Natalia. Am continuat studiile la Şcoala
profesională a Grupului şcolar al Combinatului siderurgic din
Galaţi între anii 1973-1975. Din 1975 am lucrat la acelaşi
Combinat ca lăcătuş mecanic până în 1989, când am venit în Bârlad
la SC Rulmenţi, unde lucrez ca lăcătuş mecanic şi în prezent.
Din 1997 sunt căsătorit cu Obreja Mariana din Micleşti,
comuna Banca. Din căsătoria noastră a rezultat un copil, Dana,
absolventă în 2008 a Facultăţii de psihopedagogie la Universitatea
Iordache şi Niculina
Ciocîrlan
L
u
c
i
a
n
C
i
o
c
î
r
l
a
n
Neculai Ciocîrlan
Ciocîrlan Lucian
180
„Alexandru Ioan Cuza ” din Iaşi.
Ciocîrlan Ion, născut la 6 decembrie 1962 în
Fedeşti. Clasele I-VIII, le-am urmat la şcoala din sat între
anii 1969-1977. Am continuat studiile urmând treapta I de
liceu şi Şcoala profesională în oraşul Galaţi, în perioada
1977-1981. M-am angajat la Combinatul siderurgic, lucrând
acolo între anii 1981-1987, în acest timp satisfăcând şi
stagiul militar.
Ȋn 1987 m-am transferat la Bârlad la SC Rulmenţi,
an în care m-am căsătorit cu Ionescu Carmen din Horga,
comuna Epureni. Ȋn prezent lucrez la aceeaşi societate din
Bârlad. Avem un fiu, Gabriel-Costel, absolvent al
Liceului Industrial Bârlad, în prezent salariat în Bârlad.
Stoica (Cocîrlan) Săftica, născută la 10 iunie 1968în
Şuletea. Am urmat cursurile învăţământului primar şi
gimnazial la şcoala din sat între anii 1974-1982. Am avut ca
învăţătoare pe Doroftei Suzana. Prima treaptă de liceu am
absolvit-o în 1984 la Şcoala din Şuletea. Şcoala profesională
din cadrul Liceului „Anghel Rugină”, profilul Industrie
uşoară, am absolvit-o în 1985.
Ȋn perioada anilor 1986-1993 am lucrat ca ţesătoare
la SC Vigotex Bârlad. Din 10 martie 1995 lucrez ca bucătar
la Creşa de copii Nr. 9 din Bârlad. Ȋn 1993 m-am căsătorit cu
Stoica Sorin din Bârlad. Avem doi copii: Sorina, elevă la
Liceul „Mihai Eminescu” şi Timeea, de 9 ani.
Petcu (Ciocîrlan) Doina, născută la 1 iulie 1973, am
urmat cursurile şcolii primare în sat. Gimnaziul început la
Fedeşti cu clasele V-VII, l-am terminat la Şuletea, după
desfiinţarea gimnaziului la Fedeşti. Ȋn 1989 absolveam clasa a
X-a la Şcoala din Şuletea. Ȋntre 1990-1992 am urmat cursurile
şcolii profesionale în cadrul Liceului „Anghel Rugină” din
Vaslui, profilul Industrie uşoară, calificarea de filator mecanic
întreţinere.
Sunt căsătorită cu Petcu Titi din Banca şi avem doi
copii: Sebastian-Ionuţ, de 10 ani şi Andrei, de 8 anişori.
Ion Ciocîrlan
Săftica Stoica
Doina Petcu
181
Ciocârlan Iulian
Ciocârlan Gheorghe (1900-1988) şi Ioana (1900-1991), din Fedeşti, au fost bunicii de pe
tată. Aceştia au avut şapte copii. Timofte a fost mezinul, născut în 1937. S-a căsătorit în 1957 cu
Catinca Irimia din Fedeşti, fiică a lui Mihai şi Catinca Irimia.
Timofte Ciocârlan a lucrat pe diverse şantiere, iar în anii 1982-1983 a făcut parte dintr-o
echipă de constructori români pe un şantier în Libia. A fost o experienţă unică pe care a
împărtăşit-o la revenirea acasă. Timofte şi Catinca au avut patru copii: Maricica, Vasile, Iulian şi
Marcel. Astăzi este pensionar de drept.
Iulian, al treilea dintre copii, a făcut clasele primare şi gimnaziale la şcoala din sat, având
învăţătoare pe Doroftei Suzana. A continuat studiile la Liceul agro-industrial din Murgeni, fiind
absolvent în 1986 la clasa profesorului Drilea Alexandru. După absolvire s-a angajat la SC
Rulmenţi Bârlad, Serviciul de pompieri. A lucrat aici timp de 19 ani, până în 2007 când a
promovat examenul de angajare la ISU Vaslui, Detaşamentul Bârlad. Ȋn prezent lucrează la
această unitate ca subofiţer principal.
Ȋn 1991 s-a căsătorit cu Dranga Claudia din Şuletea. Au doi copii: Iulia-Andreea,
studentă la ASE Bucureşti, la Facultatea de Contabilitate şi informatica gestiunii, şi pe Mihai, în
prezent elev la Liceul pedagogic „Alexandru Vlahuţă”- Bârlad, profilul Arte plastice.
Iulian Ciocârlan este unul dintre fedeştenii care ştiu că viaţa înseamnă muncă. A dovedit
că muncind putem reuşi. Dinamic, priceput, neobosit, munca pentru el este mod de viaţă şi
certitudinea că astfel nu vom fi niciodată învinşii.
ᴥ
182
Elisaveta şi Ion Croitoru
Ion, născut la 27 aprilie 1932 la Fedeşti, fiul lui Vasile
(Mihalache) şi al Saftei, a fost al treilea dintre cei patru copii ai
familiei: Toader, Vasile (Cotoi), Ion şi Maria. A învăţat la şcoala
din sat şapte clase. Fiind fiu de chiabur, Ion Croitoru a făcut stagiul
militar la mina Vulcan (Petroşani) timp de trei ani şi trei luni. A
revenit în sat şi la vârsta de 24 de ani , în 1956, s-a căsătorit cu
Elisaveta Secăreanu.
Elisaveta, născută la 3 mai 1939 în familia lui Neculai şi
Maria Secăreanu. a copilărit la casa părintească alături de cei cinci
fraţi şi surori: Tiţa, Grigore, decedat la 18 ani, Ion, decedat de mic şi
el, Ion (Mija), Mitriţa şi Vasile. A învăţat patru clase la şcoala din
sat, avându-l învăţător pe Dumitru Ciobanu. A continuat studiile cu clasele V-VII la Şuletea,
făcând naveta. După terminarea şcolii s-a angajat prima dată la Mija, localitate între Târgovişte şi
Moreni, la fabrica de armament. În 1956 s-a căsătorit. A lucrat ca educatoare pe vremea când
grădiniţa la Fedeşti în primii ani de existenţă. Viaţa i-a dus pe soţii
Croitoru în Valea Jiului pentru un an. Aveau deja pe Monica, fiica mai
mare. Laurenţiu, al doilea copil, a venit pe lume în 1968.
S-au reîntors la Bârlad, la Fabrica de rulmenţi. Aici au lucrat
până în 1989 când ieşind la pensie, au revenit în satul natal. La Fedeşti,
oameni vrednici şi harnici, Ion şi Veta au refăcut gospodăria din temelii.
Într-un moment când toate erau bune, o gravă problemă de sănătate,
ascunsă în timp, a provocat decesul soţului, în anul 2002. La 10 ani de
la moartea sa, familia, prietenii, nu l-au uitat şi îşi amintesc din când în
când de momente fericite din timpul vieţii. Au fost şi sunt o familie
respectată în sat. Au avut întotdeauna o gospodărie bine organizată, iar
copiii au fost mereu mândria lor. Astăzi, cu toate că amândoi, Monica şi Laurenţiu,
sunt departe, mama rămasă acasă nu le simte lipsa foarte mult. De două şi trei ori pe an aceştia
revin acasă unde se ocupă ca în gospodărie să nu lipsească nimic. Au fost şi sunt o familie unită,
oameni oneşti şi generoşi ce merită respectul celor ce-i cunosc. Ion şi Elisaveta Croitoru au şi
nepoţi, copii ai Monicăi şi lui Laurenţiu şi chiar un strănepot. Nepoţii sunt: Diana (fiica
Monicăi), Larisa şi Denisa (fiicele lui Laurenţiu), iar strănepotul este Kevin, un băieţel superb.
Informaţiile folosite le avem de la Elisaveta, mamă, bunică şi străbunică mândră, la 73 de
ani.
183
Zoiţa şi Costică David
Costică, născut la 20 iunie 1945 la Banca, având părinţi pe Ştefan şi Rădiţa, tatăl
fedeştean, mama din Ghermăneşti. Ştefan David a fost fiul lui Mihai şi Ilinca David. Fraţii lui au
fost Cezar şi Gavrilă, plugari cu toţii.
Costică David a învăţat la şcoala din sat 4 clase, avându-i învăţători pe soţii Ciobanu.
Copilăria şi-o petrece la casa părintească. După ce a terminat şcoala, a mers ca toţi ceilalţi copii,
la munca câmpului. Înainte să împlinească 18 ani, merge însoţit de tatăl lui la Galaţi unde face
formele pentru angajare. A lucrat la început muncitor necalificat, ulterior devenind zugrav
vopsitor. Astăzi lucrează în gospodăria proprie, fiind o familie respectată în sat pentru onestitate
şi pentru priceperea cu care îşi administrează munca.
S-a căsătorit cu Zoiţa Mangu din Fedeşti în 1964. Au locuit neîntrerupt în sat, cu toate că
toţi anii de muncă i-a făcut cu navetă. Au avut patru copii: Vasilica, Mioara, Dan şi Ana.
Aceştia cu toţii sunt căsătoriţi şi au copii, făcându-i pe Costică şi Zoiţa David părinţi şi bunici
mândri, împliniţi.
ᴥ
184
Diaconu Gică şi familia lui
Străbunicii de pe mamă au fost Vasile şi
Safta Ciobanu. Au avut şase copii, dintre care patru
au supravieţuit: Ioan, Raruca, Maria şi Ion. Iorgu şi
Ioniţă au decedat de mici. Vasile Ciobanu este unul
dintre eroii fedeşteni care şi-a pierdut viaţa pe unul
dintre fronturile celui de-al doilea război mondial.
Safta a crescut copiii singură, necăsătorindu-se
vreodată. Cel mai mare dintre fii, Ioan s-a căsătorit
cu Anica, fiica lui Ilie şi Sevastiţa Croitoru. Ilie şi
Sevastiţa Croitoru au donat terenul pe care s-a
construit biserica nouă. Ioan şi Anica Ciobanu au
avut şase copii: Mileva, Gheorghe, Mihai, Costel,
Ion şi Anica Ciobanu Ana şi Nelu. Ion Ciobanu fost pădurar în pădurea
din apropierea satului. Raruca s-a căsătorit la Banca cu Lăutaru Alexandru şi a avut trei copii.
Maria s-a căsătorit în Fedeşti cu Secăreanu Vasile, zis Colac. Nu a avut copii. Ion (alintat Nicu)
s-a căsătorit în sat cu Elena şi au avut trei copii: Veronica, Săftica şi Maria.
Străbunicii de pe tată au fost Costache şi Sofia Diaconu, el tâmplar, ea casnică. Au avut
patru copii: Vasile, Ghiţă, Elisaveta şi Safta. Părinţii au murit lăsând
copiii singuri de mici. Au fost crescuţi de bunicii lor de pe mamă. Vasile
s-a căsătorit cu Aneta şi au avut doi copii: Constantin şi Ioan. Ioan la
rândul său a avut pe Spiridon, copil crescut de Vasile, bunic. Vasile
Diaconu a lucrat ca brigadier la CAP în sat, apoi ca vânzător la
Magazinul sătesc până la ieşirea la pensie pe caz de boală, având
vederea slabă. A decedat în 1991.
Constantin s-a căsătorit cu Mileva Ciobanu, căsătorie din care au
Vasile Diaconu rezultat cinci copii: Dănuţ, Gică, Gina, Valerică şi Nicu. Gică Diaconu
a învăţat clasele primare la şcoala din Fedeşti cu Vasile Apostol la catedră. Gimnaziul l-a făcut la
Şuletea, având-o dirigintă pe Matei Ana. După satisfacerea stagiului militar a revenit în sat unde
începând cu 2005 a lucrat la Magazinul sătesc până în 2009. Din 2005 este cântăreţ bisericesc la
biserica din sat.
ᴥ
185
Filica şi Nicolae Creangă
S-a născut la 19 septembrie 1945 în Fedeşti, având
părinţi pe Creangă Costică şi Frăsîna. Este primul dintre
fraţii: Nicolaie, Vasile, Gheorghe, Toader, Irinel şi Lucian.
Copilăria a petrecut-o în sânul familiei. Şcoala primară a
făcut-o în sat între anii 1952-1956, având învăţătoare pe
Natalia Ciobanu. A continuat studiile, clasele V-VII
absolvindu-le la Şuletea între 1956-1959. A făcut liceul
profil real la Murgeni între anii 1959-1963, iar studiile
superioare la Universitatea Alexandru Ioan-Cuza din Iaşi,
Facultatea de matematică, Secţia pedagogică de trei ani.
După absolvirea liceului a lucrat ca profesor suplinitor la
Şcoala Giurcani, comuna Găgeşti în perioada septembrie
1963- noiembrie 1964. Stagiul militar l-a satisfăcut la Bucureşti în perioada noiembrie 1964 –
martie 1966. În 1969 se căsătoreşte cu Juravlea Filica din Horga, comuna Epureni, având atunci
24 de ani. Au doi copii, pe Livia-Simona, profesor de limba şi literatura română la Şcoala
Epureni, şi pe Leonard, maistru militar, căsătorit.
Creangă Filica debutează la Fedeşti în 1967. Va profesa pe catedra de istorie –geografie
până în 1985 când va prelua responsabilitatea secretariatului Şcolii Şuletea până în anul 2000
când va ieşi la pensie.
Creangă Nicolaie, după 15 aprilie 1966 a lucrat ca profesor la Şcoala generală din
Fedeşti, neîntrerupt până la 31 august 1986. Între 1971 şi 1984 a fost directorul şcolii din Fedeşti.
Din 1986 până în 1991 a lucrat ca profesor de matematică la Şcoala Şuletea. Din 1991 până la
ieşirea la pensie (15 aprilie 2010) a lucrat ca institutor la Şcoala Fedeşti. A adunat 46 de ani în
slujba meseriei de dascăl, fiind cadrul didactic cu cea mai îndelungată carieră din istoria şcolii.
Dumitru Ciobanu împlinise aproape 43 de ani de muncă la catedră până la data predării ştafetei.
Astăzi soţii Creangă sunt pensionari.
Nicolae Creangă fost aproape de şcoală nu doar la propriu, locuind peste drum, chiar în
faţa şcolii. Avantaj, dar şi dezavantaj. Şcoala şi problemele ei au fost în permanenţă în faţa
Directorului, chiar şi în timpul vacanţelor. Nu s-a eschivat niciodată de la responsabilitatea celor
ce se întâmplau peste drum de casă. O parte din sufletul său a rămas pentru totdeauna peste drum
de casă, acolo unde se simţea ca acasă. Uneori suferă şi azi, la doi ani după ieşirea la pensie,
ştiindu-se în afara spaţiului în care s-a simţit precum peştele în apă timp de zeci de ani, iar
vederea copiilor care vin şi pleacă ori se joacă în recreaţie, îi provoacă şi ea clipe de melancolie.
Când simte nevoia vine la şcoală, dornic să-i amuze pe copii şi să-i întrebe pe mai tinerii colegi
de sănătate. Inteligent, abil, tenace, apropiat de elevii săi, Dom’ Director a fost un profesor
dedicat meseriei şi şcolii.
La şcoală a fost omul care nu a numărat orele de program, vacanţele făcându-le adeseori
186
în cancelaria şcolii printre documente. A lăsat şcolii o arhivă excelent organizată, dosarele
complete fiind astăzi un material documentar valoros. Ȋnsă nu doar documente şi activităţi
didactice l-au acaparat de-a lungul îndelungatei cariere. Nu puţine au fost după-amiezile când
grădina şcolii era spaţiul unde se delecta prin ... muncă. Ȋnarmat cu secure şi foarfece a îngrijit
copăceii din livadă ori puieţii care voiau să crească. A lăsat şi acolo o parte din suflet, cel ce a
fost urmaşul demn al soţilor Ciobanu. A mai lăsat sătenilor prin elevii pe care i-a educat,
exemplul personal şi optimismul.
Între fedeşteni, „domnu’ director” – cum i-a rămas numele chiar după ieşirea la pensie,
este unul dintre cei mai respectaţi şi îndrăgiţi dintre noi. Apariţie impozantă, înalt, voinic,
Creangă Nicolae, este totuşi o fire sensibilă, un tip emotiv. Deţine un umor fin, cu care cucereşte
de fiecare dată asistenţa. Fedeştenii îl ştiu cu toţii pe profesorul care ştie să bine-dispună pe
oricine se întâmplă să întâlnească, având întotdeauna „ceva” de zis oricui, copil, adult ori bătrân.
Probabil că aşa va rămâne în memoria colectivă pentru totdeauna.
Să ne trăiți!
ᴥ
187
Ştefania Maftei
Născută la 26 octombrie 1966 din părinţii Gheorghe şi Ruxanda Roşca, oameni simpli,
muncitori care au respectat şi s-au bucurat de respectul sătenilor. Suntem trei surori şi un frate,
toţi căsătoriţi, cu copii: Janeta, Şefania, Silviu şi Larisa.
Am copilărit în satul care ne-a lăsat pentru toată viaţa amintiri de neuitat. Jocurile
copilăriei erau parcă mai captivante cele de demult decât par să fie cele practicate în zilele
noastre. Totuşi, copiii de demult aveau şi responsabilităţi: treburi în curte, grija animalelor, ş.a.
Uneori ne pierdeam în bucuria jocului, pierzând animalele ori uitând de treburile ce le aveam a
face. Iarna sania de lemn era lucrul cel mai preţios, cu toţii, fraţii, încăpând pe ea. Picioarele ude,
hainele îngheţate, obrajii şi nasurile roşii, parcă nu le simţeam, îmbătaţi de vraja distracţiei.
Televizor nu aveam, însă cărţile cu poveştile copilăriei ne furnizau materialul pentru
visele cele mai frumoase din lume. Concursuri şcolare mă motivau să învăţ mai mult, să ştiu mai
multe. De neuitat e şi lucrul la războiul de ţesut, când împreună cu fratele meu ţeseam covoare
ori cuverturi pentru casă, dar şi pentru alţii pentru că părinţii uneori făceau greu faţă cheltuielilor.
Am învăţat la şcoala din sat clasele primare şi gimnaziul, apoi am continuat studiile cu
Liceul sanitar din Iaşi, după care am revenit în satul natal, unde îmi desfăşor activitatea şi astăzi.
Până în prezent am împliniţi 24 de ani de căsătorie alături de Vasile Maftei, fedeştean şi
el. Avem doi copii: Andrei-Nicuşor, născut la 2 ianuarie 1990 şi Alexandru –Ionuţ, născut la 19
august 1992.
Ambii copii au urmat cursurile şcolii din sat, clasele primare, în condiţii de simultan, apoi
gimnaziul la Şuletea. Andrei-Nicuşor a continuat studiile la Colegiul militar „Ştefan cel Mare” –
Câmpululng-Moldovenesc, iar în prezent este student la Academia tehnică militară - Bucureşti.
Alexandru-Ionuţ este absolvent al Şcolii Normale „Alexandru Vlahuţă” - Bârlad, iar în prezent
student al Universităţii „Gheorghe Asachi” - Iaşi, secţia inginerie mecanică.
188
Neamul Mătăsaru
Din preajma anului 1920 primăria comunei Şuletea,
judeţul Tutova păstrează un document care atestă că cetăţeanul
Scarlat Mătăsaru din satul Slivna, judeţul Covurlui, cumpără o
bucată de pământ, în total 5 hectare de la Arsene Ion din Şuletea
aflat la jumătatea drumului dintre Şuletea şi Fedeşti. Instalat
bătrânul Scarlat cu soţia sa Zoiţa şi cei patru fii: Pavel, însurat şi
având trei copii (doi feciori şi o fiică), Nicu, Vasile şi Aniţa,
flăcăi buni de însurat pe braţele cărora s-au bazat la munca
câmpului doar o vreme bătrânii Scarlat şi Zoiţa Mătăsaru. S-au
însurat cu toţii. Nicu îşi găsi tovarăşă de viaţă în comuna Jigălia
– Fălciu. Vasile se stabili mai aproape de casă, în Şuletea, iar Ghiţă, mezinul, adoptă prin
căsătorie satul Viltoteşti – Băseşti.
Aşezarea Mătăsarilor pe vatra cumpărată de la familia Arsene a fost numită de trecători
„Poiana Mătăsaru”, nume cunoscut de unii, la 92 de ani de la schimbarea proprietarului.
Pavel se stabileşte în Şuletea, satul soţiei sale, pentru a uşura drumul copiilor la şcoală.
Vasile, purta grija celor două fete şi a feciorului care pe vreme rea, ploaie, vânt ori ger
mergeau la şcoală călare pe caii din curte. După moartea bătrânilor Scarlat, la 92 de ani, şi a
Zoiţei, în poiana Mătăsaru au rămas doar Nicu şi Ioana cu două fete, Marcela şi Frosa şi feciorul
Neluş. Au rămas cu toţii în memoria sătenilor ca oameni vrednici, iubitori ai lucrului bine făcut.
Nicu şi-a regăsit echilibrul, soţia Jenica (Ioana) fiindu-i sprijin mereu. Şi-au crescut copiii bine,
transmiţându-le propria concepţie de viaţă.
Poiana Mătăsaru era pe vremea aceea paradisul copiilor familiei care umpleau de chiote
acea oază de linişte şi flori. După colectivizare, întregul lot, 42 de hectare a fost expropriat, mai
puţin pământul din preajma caselor lui Nicu, Ioana lui Iordache Rotaru, care era căsătorit cu
Marcela, şi Ujeucă Petru, căsătorit cu Frosa, fostă Mătăsaru.
Drama nu s-a terminat aici. Cotele la stat erau mari şi sub pretextul neachitării cotei la
timp, chiaburul Nicu este ridicat de securitate, dus la Raion (Murgeni). După trei zile a fost adus
acasă cu carul cu boi. Nu a mai spus nimic nimănui, închizând ochii pentru totdeauna!
Responsabilitatea celor rămaşi în urma celui decedat a rămas ginerelui Petru Ujeucă, care,
nefericit, şi el va fi arestat în curând de securitate şi condamnat de Tribunalul militar Galaţi la
şase ani de puşcărie fiind declarat duşman al clasei muncitoare.
De aici înainte, pentru multă vreme, „banditul” Ujeucă a schimbat mai multe „domicilii”:
penitenciarul Bârlad o vreme, cel din Galaţi în timpul procesului. N’a plătit chiria nici la
Frosa (Ujeucă) Mătăsaru
189
închisoarea Jilava destul timp şi nici la Canalul Poarta Albă.
După trei ani şi zece luni i-au dat drumul, dar libertate nu i-
au dat. Cu domiciliul forţat la Hunedoara, a muncit acolo pe
şantiere, în construcţii. Acasă nu s’a putut întoarce,
nemaiavând unde! Casa îi fusese confiscată şi transformată în
crescătorie de păsări. Soţia şi cei doi copii, Dan şi Florin, au
pătimit şi ei dureros pentru soţul şi tatăl copiilor ei. Ȋmpreună
cu mama la vremea aceea de 65 de ani, Frosa Ujeucă au
ajuns la Hunedoara unde vor rămâne până la momentul
pensionării. La Revoluţia din ’89, familia Mătăsaru era
demolată aproape în întregime. Poiana rămăsese doar o
amintire, cu un singur paznic: mezinul familiei, Neluş. Acesta a fost „Mătăsarul” care a aşteptat
răbdător clipa reîntoarcerii acasă a fiilor, rătăciţi de accidentele istoriei.
Petru Ujeucă
Pământul strămoşesc, cea mai frumoasă zestre păstrată de la înaintaşi, păstrată şi apărată
cu sânge şi suferinţă, a fost locul sacru la care am revenit, parcă după secole de bejanie. Ne-am
reîntors la baştină în 1990 şi ne-am apucat să refacem Poiana. Doar noi eram, bătrânii trecuseră
în lumea celor drepţi.
Astăzi Poiana Mătăsaru e din nou locuită! Urmaşii lui Nicu Mătăsaru sunt toţi trei acolo,:
Frosa şi Marcela în viaţă, Neluş, mezinul, ... amintire!
ᴥ
190
Prisecaru Maria
Croitoru Maria, născută la 15 octombrie 1948 în Fedeşti, comuna Banca. A copilărit la
casa părintească, a învăţat clasele primare la şcoala din sat, avându-i învăţători pe soţii Ciobanu,
iar clasele V-VII la Şuletea. A început Liceul teoretic la Murgeni, ultimii trei ani absolvindu-i la
Liceul „Mihai Eminescu” la Bârlad. Directorul liceului era profesorul Ionescu. Printre profesori
a avut pe: Iordăchescu, Iorga, Cristea, Răşcanu, Drângă, Munteanu.
În 1969 era studentă la Iaşi la Universitatea de Medicină, Facultatea de medicină
generală. A devenit specialist în medicină de familie , având competenţe de medicină de urgenţă.
Primul post l-a avut în Şuletea.
Prin căsătoria cu profesorul Prisecaru Vasile, alintat Lică, s-a stabilit la Epureni în 1975.
A profesat fără întrerupere până în prezent. A dat naştere la doi copii: Vasile, alintat şi el Lică, şi
Mariana. Băiatul a absolvit Facultatea de drept cu masterat în cercetări penale şi criminalistică,
iar Mariana este absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura română „Alexandru Ioan Cuza”
din Iaşi.
În prezent profesează ca medic de familie la cabinetul medical pe care îl conduce,
deservind pacienţi din mai multe sate, inclusiv din Fedeşti.
ᴥ
191
Ion Secăreanu
Născut la 30 iulie 1912.
Şcoala primară la Fedeşti, Liceul militar la Iaşi. Îmbolnăvindu-se, în ultimul an renunţă la Liceul
militar. A lucrat ca notar între 1934 – 1941 la Sfatul popular Floreşti. Între 1941şi 1944 a lucrat
ca notar şi pretor în Plasa Bălţi, judeţul Bălţi, Republica Moldova.
În Plasa Dudeşti, judeţul Brăila a lucrat ca pretor şi a cunoscut-o pe Constanţa, viitoarea
soţie. Între 1949-1958 a lucrat la Podul Turcului, judeţul Bacău, Raionul Teletin.
În Bârlad a venit în 1955, până în 1958 fiind jurist. La FRB a lucrat până la pensionare
ocupând funcţii de la jurist până la consilier juridic principal, Şeful Oficiului juridic.
În 1973 s-a pensionat, iar în 1979, 26 ianuarie, a decedat la Iaşi.
Secăreanu T. Neculai
Născut la 1 august 1950 în Fedeşti, al doilea dintre copiii lui Tănase şi Catincăi
Secăreanu: Ruxanda, Neculai, Ioana, Lică şi Maria. A absolvit cele opt clase ale şcolii din sat. A
continuat studiile cu Şcoala profesională de 3 ani la Rulmenţi Bârlad, între 1965 şi 1968, apoi cu
Liceul industrial, 5 ani la seral între 1972-1977. Stagiul militar l-a făcut timp de un an şi patru
luni ca grănicer în perioada 1970-1972.
A obţinut specializări la Bucureşti şi Braşov. S-a angajat la IRB Bârlad în 1968 şi a lucrat
fără întrerupere aici până în 2009 ca tehnician, tehnolog, normator, dispecer.
S-a căsătorit în 1977 cu Maria Pricope din Tutova. Au doi copii: Cristian şi Gabriela şi o
nepoţică, Eva-Maria.
192
Pagini ale fedeştenilor
Tiţa Secăreanu (căs. Besoiu)
Născută la 28 octombrie 1933 în comuna Banca, sat Fedeşti.
• Şcoala primară în sat.
• În 1952 termină Şcoala medie tehnică metalurgică, specialitatea Contabilitate industrială –
Bârlad.
• Între 1952 -1990 lucrează în întreprinderi industriale de vârf: Uzina mecanică Mija, judeţul
Dâmboviţa şi Combinatul Siderurgic Galaţi.
• În 1990 iese la pensie.
• Are doi copii: Ovidiu, 54 de ani şi Pompilia de 42 de ani.
193
Un colţ de Bugeac la ... Fedeşti
„Eu atât am plâns în viaţa mea,
că ar curge o moară cu lacrimile mele!”
Învățătorul Petru Ujeucă s-a născut la Caragaci, pe 16 decembrie 1924 in sudul
Basarabiei, la malul Mării Negre, în Câmpia Bugeacului, din părinţii Nechita și Maria Ujeucă,
ţărani liniștiți, cu respect unul faţă de altul și cu multă credinţă în Dumnezeu. A fost al patrulea
copil din cei șase pe care i-a avut familia Ujeuca.
A urmat cele patru clase primare în satul natal cu învăţătorul Dumitru Condruc. Cu
ajutorul acestuia obţine o bursă de stat și urmează cursurile Școlii Normale din Bârlad. Tânărul
absolvent se înscrie la Șoala militară de aviaţie din Cotroceni și ajunge ofiţer. Depune jurământul
de promoţie în faţa M.S. Regele Mihai I și a mareșalului Ion Antonescu și pleacă pe front în
Crimeea. Ȋn august 1944 se află pe frontal Chișinău-Iași. Spre vest a ajuns până în Cehoslovacia,
de unde în decembrie 1945 a fost lăsat la vatră.
Era intr-o mare dilemă: nu știa unde să se ducă. Ȋn Basarabia nu avea nici un viitor.
Trebuia să renunţe la locurile natale, la părinţi, la prieteni. Cu raniţa in spate și valiza în mână s-a
îndreptat spre Bârlad, orașul cu cele mai frumoase amintiri din adolescenţă. Ȋmpreună cu colegul
de normal, Dranga Constantin, petrece sărbătorile Crăciunului la Șuletea, sat de oameni
gospodari, răzeși vestiţi în zonă. Ȋn scurt timp primește post de învăţător în satul Horga-Epureni.
Pentru că era singur și nu mai avea nici un sprijin, nici alinare, s-a căsătorit. Se mută la Școala
din Ghermănești unde muncește mult cu copiii sătenilor pentru a-i învăța carte. Ȋn scurt timp
194
familia și-a mărit efectivul cu doi băieţi: Dan și Florin.
Dar vremurile erau tulburi, intelectualitatea era incomodă regimului comunist, pentru
ideile greu de stăpânit. Ȋn anul 1950 a fost arestat și închis până în noiembrie 1952, departe de
familie.
Ȋntors nu și-a mai putut continua munca de învăţător din motive lesne de înţeles, fiind
mutat cu domiciliu obligatoriu la Hunedoara până în 1964 când se transferă la I.C.S.M. Galați ca
electrician, de unde a ieșit la pensie în anul 1984.
După 1989 se retrage cu soţia la Fedești, comuna Șuletea, în cartierul ,,Poiana Mătăsaru”
un colţ de rai, și își construiește o casă frumoasă pe pământul moștenit de la părinţi. Aici și-a
plantat o vie, livadă și foarte multe flori. Muncește cât e ziua de mare printre flori și albine, pe
care le iubește ca pe niște copii mai mici.
Timpul liber și-l dedică cititului și scrisului. Este colaborator la revista ,,Dunărea de Jos”
din Galați. Din 2002 colaborează la revista ,, Elanul”. Număr de număr public articole inspirate
din istoria și tradiţia locurilor natale din Caragaci, departe în stepa Bugeacului, ţinuturi românești
aflate sub stăpânirea Ucrainei. Este membru al Asociaţiei Culturale ,,Academia Rurală Elanul”
din Giurcani din 2003, unde participă active la întâlnirile cultural și simpozioanele organizate în
satele din partea de sud-est a judeţului Vaslui.
La cei 82 de ani domnul Ujeuca Petru este un om puternic, sensibil și vesel. Prietenii i-au
adunat materialul publicat în revista ,,Elanul” în această carte la care a visat de multă vreme. Este
legătura lui cu lumea copilăriei de la Caragaci din perioada interbelică, o lume românească
blestemată rămasă la cheremul ocupanţilor, deportată în lagărele Imperiului Rus, pe care a iubit-
o și a vrut să ne-o prezinte așa cum a lăsat-o. Crezul său despre viaţă trebuie să fie o pildă: ,,Cine
nu învaţă să urască trădarea și minciunea, cine nu învaţă să iubească omul, neamul adevărul și
dragostea, acela trece prin viaţă ca raţa prin apă și va fi strivit de orice soi de cizmă.
(Gherghe Gheorghe şi Marin Rotaru în Caragaci, sat din Bugeac)
ᴥ
Are 88 de ani şi viaţa lui este ca o carte deschisă. O viziune din timpul puşcăriei politice a
anilor ’50 l-a urmărit toată viaţa. În urma lui rămâne o operă (Caragaci, sat din Bugeac) în care
s-a zidit pe sine. Ar dori ca pe cruce să-i fie scris:
„U.P. fost deţinut politic, odihneşte în pace! Sfârşind lupta ta, în care te-ai dovedit
extrem de curajos, cine poate înţelege cât ai suferit? Cine poate resimţi ceea ce ai îndurat?”
P.U. s-a născut la 16 decembrie 1924 în comuna „Mahala”, mai târziu comuna Caragaci,
judeţul Cetatea Albă (Basarabia), al patrulea copil al lui Nechita şi Maria Ujeucă, agricultori.
A urmat şcoala primară în comuna natală , aşezată geografic în Câmpia Bugeacului
Basarabean. Beneficiind de o bursă de stat, a urmat Şcoala normală „Principele Ferdinand” din
Bârlad. Paralel cu cursurile de zi, în vacanţele de vară a urmat cursuri de aviaţie, la 20 de ani
primind carnetul de pilot de vânătoare. După absolvirea şcolii normale, având diploma de
învăţător, urmează Şcoala de ofiţeri Cotroceni – Bucureşti. Elev T.R. este repartizat la Flotila a
195
3-a Vânătoare. Participă la Campania din Răsărit, apoi în Campania din Apus, până în
Cehoslovacia. În decembrie 1945 este lăsat la vatră şi vine în ţară cu gândul de a-şi găsi un
serviciu.
Este numit ca învăţător suplinitor în satul Horga, comuna Epureni – Tutova. Cu un salar
de 609 lei, gazda o plătea cu 1 000 lei pe lună. Este nevoit a se muta în cancelaria şcolii, având
acolo o masă formată de o tablă de clasă - singura mobilă. Astfel şi-a început tânărul învăţător
apostolatul.
Purtând uniformă militară, se considera refugiat din Basarabia, unde îşi lăsase părinţii,
sora şi toate amintirile copilăriei. Vorbea uşor şi cu căldură, împăcat şi convins că mâine va fi
mai bine.
Avea tot ce caracterizează pe un învăţător desăvârşit. Bun, moderat, binevoitor faţă de
toată lumea, ştia să se poarte cu elevii săi, devenind un părinte pentru copiii orfani. Avea pe tata
care nu s-a mai întors din război. Încuraja bătrânii, soţiile ce îşi aşteptau soţii de pe front sau din
lagărele ruseşti. Viaţa în sat era tristă, în ţară începură reforme în toate domeniile, dar care mai
mult nelinişteau ori chiar nemulţumeau.
Din 29 iunie 1946 i-a expirat funcţia de învăţător suplinitor, urmând a fi numit şi publicat
în M.O.ca învăţător definitiv. Acest lucru s-a întâmplat abia la 1 octombrie 1946, odată cu
numirea la Şcoala primară Ghermăneşti – Tutova. Menţionez că din data de 29 iunie, până la 1
octombrie 1946, apoi până la introducerea pe statul de plată, Ujeucă Petru nu a primit niciun
salar. Învăţătorii pe timpul vacanţei nu erau plătiţi.
Ghermăneşti era un sat sărac, unde în afară de un preot şi doi gospodari, cu toţii mâncau
la cantina şcolii, întreținută din ajutoare umanitare. De aceea, este de nedorit să fie pus la
încercare un tânăr învăţător, chiar din primii ani de apostolat!
Ujeucă Petru se căsătoreşte în 1946, cu Eufrosina, fiica lui Nicu Mătăsaru din Fedeşti.
Este transferat de la Ghermăneşti la Şcoala Fedeşti , unde a funcţionat până în 1950, când a fost
arestat pe motive politice. Suportă interogatorii grele, este umilit şi batjocorit prin celulele
Securităţii: la Bârlad, apoi la Penitenciarul Galaţi, Jilava şi în cele din urmă în lagărul de munci
Poarta Albă. A fost anchetat timp de trei luni, cu metode tipic securistice şi acuzat de ostilitate
faţă de regimul de democraţie populară a RPR. Pe baza acestor acuzaţii a fost judecat de
Tribunalul Militar Galaţi şi condamnat la 5 ani de temniţă cu confiscarea totală a averii. S-a făcut
recurs şi s-a constatat că Ujeucă Petre nu are bunuri materiale, fiind refugiat din Basarabia. S-a
ţinut cont de acest aspect şi rămâne cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni. Când a fost dus la Securitate,
pe bulevardul Epureanu, a fost amprentat, fotografiat, dezbrăcat şi percheziţionat, lăsat fără curea
la pantofi, dus cu ochelari negri, opaci, la celulă.
Este scump la vorbă când este vorba despre viaţa dusă în puşcărie.. Aerul din cameră era
greu, infect, insuportabil. A dormit pe beton, , ca pernă folosea pantofii, ca saltea, pantalonii, iar
în loc de pătură folosea haina. Mâncarea dimineaţa era o cană de „cafe” – surogat, 100 grame de
pâine, la prânz şi seara o ciorbă de murături sau arpacaș mâncat de gărgăriţe. O serveam mai
mult seara, pe întuneric, să nu observăm starea mâncării. Câte un turtoi de mămăligă din mălai
mirosind şi acela a mucegai, completează meniul.
196
Este eliberat în 1954, i se stabileşte domiciliul forţat ;la Hunedoara, unde a lucrat la
Combinatul Siderurgic I.C.S.H., până în 1964, când este transferat la Combinatul siderurgic
Galaţi. De aici, în 1985 iese la pensie. Alături de soţie şi de cei doi feciori, Dan şi Florin, cu
nepoţi şi strănepoţi alături de ei, petrec zile fericite. Îşi mai găseşte o pasiune pentru timpul liber:
pescuitul pe Dunăre şi Prut.
După Revoluţie (1989) revine cu soţia în satul de unde a fost arestat. N-a mai găsit nimic
din ceea ce lăsase odată!
Azi, adevărul din vorba românească „Omul sfinţeşte locul!” se confirmă. La cei 88 de
ani, pensionarul Petre Ujeucă şi „colega” sa, cum îi place să-i spună, a devenit un exemplu în
satul pe care l-a adoptat. Nu-i pare rău că a fost condamnat, acuzat de trădare şi uneltire
împotriva regimului! Rămâne speranţa că sacrificiul său nu a fost în zadar.
Frosa şi Petru Ujeucă
Îi dorim astăzi satisfacţii pe măsura muncii şi generozității sale. Viaţa sa şi faptele sale, îl
recomandă ca pe un veritabil model pentru generaţiile mai tinere.
Pentru trecutul frumos, dar şi amar, pentru prezentul plin de optimism, Petre Ujeucă ne
doreşte tuturor un viitor pe măsura muncii şi generozităţii!
(Nicu Apostol)
ᴥ
Ȋnvăţătorul Petru Ujeucă a meritat în concepţia vremurilor trecute să fie bătut, schingiuit,
să facă puşcărie. A meritat fiind bandit şi criminal. A fost bandit şi criminal datorită celor două
vini de neiertat: chiabur şi român.
197
El, urmaşul unor ţărani modeşti, cinstiţi, muncitori, calităţi pe care le-a moştenit şi copilul
Petru, devenit intelectual prin sârguinţă, s-a căsătorit cu o fată din Fedeşti, fiica lui Nicu
Mătăsaru, ce moştenea câteva hectare de pământ, ce o situau în fruntea satului şi a intrat în tagma
chiaburilor, exploatatori în gândirea bolşevică, tagmă ce trebuia stârpită, deoarece pentru
moment ei erau vinovaţi de nerealizările statului totalitar, de tip nou. La vina de a fi chiabur se
adăuga simţirea lui românească. Deşi din sudul Basarabiei, din Bugeac, teritoriu care nici astăzi
nu şi-a găsit liniştea şi împlinirea, tânărul învăţător se simţea român prin strămoşii săi. A rămas
întotdeauna un român moldovean care simțea că în venele lui curge sânge de maramureşean,
ardelean, dobrogean, tutovean. A te considera român şi nu moldovean, deşi moldovenii aparțin
spaţiului etnic românesc, aşa cum bavarezii sau saxonii aparţin spaţiului etnic german, era o
crimă, şi numai un bandit putea gândi şi acţiona în acest mod, deci trebuia stârpit. Duşmanul
trebuia să dispară!
Român adevărat, învăţătorul Ujeucă, a fost soldat al armatei române şi a luptat
împotriva duşmanilor patriei, o mare vină pentru învingătorul de la răsărit şi ca pedeapsă trebuia
strivit fizic şi moral. Petru Ujeucă a fost mai puternic, umilinţa l-a întărit şi a rămas român, dar
nu a mai avut voie să-şi vadă părinţii, fraţii, neamurile, satul natal, crucile strămoşilor din cimitir.
Nu şi-a mai văzut satul multă vreme, dar nu l-a uitat. Dacă-l uita, era un om pierdut, ajungea o
simplă fiinţă trecătoare. „Am murit şi am văzut” defineşte starea lui şi a basarabenilor, în
scrierile sale. „Oamenii au dureri de cap, de burtă, de spate, de inimă. Eu am dureri de
Basarabia!”, continuă dânsul.
După ani şi ani, a ajuns totuşi în sat. Emoţia şi nostalgia au fost copleşitoare:
Azi, când mă duc în satul meu, bătrâni nu mai sunt. Pe uliţă întâlnesc populaţie tânără.
Au dispărut mulţi în cel de-al doilea război mondial, după care a urmat deportarea în Siberia.
Ȋmi arunc privirea peste gard sau poartă când trec pe uliţă şi văd curţile pustii. Ȋmi amintesc că
aici a trăit familia Nadejdei Chiosac, aici moş Gurtunie Luchian, Gherasim Ana, apoi Gherasim
Pitrilă, cea mai mare proprietate, Pava Zubac, Gherasim Ion, Zubac Ana, Zubac Mihai, Zubac
Ana, Pelega, Bejenaru, Marcu Zubac, toţi, ca şi mulţi alţii, deportaţi în Siberia cu toate familiile
lor.
Am vărsat oceane de lacrimi şi fluvii de sânge. Durerile basarabeanului, de la vreme
parcă iau aripi şi se ridică în slavă cerând dreptate.
Un oltean ca mine, venit în Ţara Moldovei, deşi om liber, înţeleg foarte bine înstrăinarea
şi durerea lui Petru Ujeucă, deşi tot în ţara lui a trăit, dar fără posibilitatea de a-şi vedea satul şi
lume copilăriei. Ȋntr-o altă vizită în sat, cu durere a constatat: „Aici se află crucile strămoşilor
noştri, a celor din neamul lui Domnaru, Codruţ şi a lui Costache. Toţi se odihnesc în cimitirul din
satul nostru sub cruci într-o singurătate demnă. La multe cruci din cimitir, oamenii nu le mai ştiu
povestea, ele par să fie acolo de la facerea lumii.”
Durerea lui Petru Ujeucă este accentuată de robirea neamului românesc din sudul
Basarabiei, robire ce pare fără sfârşit. El. Românul din satul Mahala, devenit Caragaci, aproape
de malul mării, în vechiul Bugeac, deşi crede în destinul neamului, vede scăpare numai la
Dumnezeu.
198
Ieşit din penitenciar a avut domiciliul forţat la Hunedoara, obligat să muncească ca
electrician, meseria de învăţător fiind primejdioasă. Când a avut posibilitatea s-a transferat la
Galaţi, mai aproape de Bugeacul sufletului său. A trăit şi a sperat! Vremurile au fost vitrege şi
după 1990. Nu s-a depărtat de Bugeac, dar s-a mutat în satul Fedeşti, pe fosta proprietate a lui
Nicu Mătăsaru. Aici, la marginea satului, în partea sud-estică , pe un câmp, ca în stepa din
Bugeac şi-a construit o casă, unde să-şi ducă ultimii ani ai vieţii. Aici se simte ca în Bugeac,
locul fiind un colţ al satului Fedeşti. Frământările nu lipsesc, frământări ce apar şi în scris:
„Obiceiul la Mahala era ca fiecare creştin să-şi odihnească osemintele acolo unde s-a
născut, acolo unde se află neamul său îngropat.” „ Acolo unde s-au rugat, botezat, cununat şi
prohodit morţii noştri: bunici şi străbunici.”
Nins de ani, secătuit de puteri, cu inima tot de român, priveşte peste gardul din curtea
casei la câmpul ce se întinde spre sud, ca la stepa din Bugeacul natal. Creangă avea o vorbă;„n-ar
fi rău să fie bine”! Eu cred că n-ar fi rău ca Petre Ujeucă să-şi aibă mormântul în câmpul din faţa
gardului. Acolo, la Mătăsaru, şi-au ridicat gospodării tot urmaşii lui Nicu Mătăsaru, Neluş, Frosa
şi Marcela cu familiile lor. Au format o mahala a satului Fedeşti. Este satul Mahala din Bugeac,
iar colţul de sud-est al satului Fedeşti este un Bugeac. Mormântul lui trebuie să devină
mormântul unui martir al neamului românesc. Toate popoarele au nevoie de mituri La Fedeşti,
Petru Ujeucă este un mit.
(Gheorghe Gherghe)
Gheorghe Gherghe şi Petru Ujeucă, depănând gânduri, amintiri, ...
199
Georgeta şi Panainte Vînătoru
Panainte Vînătoru, fiu al satului, născut la 13 februarie 1930, în Fedeşti, comuna Banca.
Părinţii: Ioan şi Maria, plugari. Socrii săi au avut aceleaşi nume. Au fost patru fraţi:
Constantin (Costică),
Gheorghe (Gică), Ioana şi
Panainte. Familie săracă,
dar oameni înţelepţi şi
liniştiţi, au dat copiilor
lecţiile de viaţă care i-au
ajutat pe fiecare să devină
buni creştini.
Panainte rămâne
orfan de tată când avea
doar doi ani, fiind bolnav
de inimă. Mama a muncit
din greu, văduvă fiind, şi
şi-a crescut copiii,
necăsătorindu-se vreodată.
A început şcoala în sat, avându-i învăţători pe soţii Ciobanu. Îşi aminteşte că la un
moment dat o parte dintre copiii şcolii învăţau într-o cameră la Chiriac Croitoru sau mai târziu, la
Iorgu Toader. Ca toţi copiii făceau multe „ştrengării”.
A făcut şapte clase la Fedeşti. După terminarea şcolii, pe la 12 ani, prăşea cot la cot cu cei
mari. A rămas în familie până la 22 de ani, când s-a căsătorit cu Georgeta Teodorescu din judeţul
Iaşi. Fiind mezinul, a rămas în casa părintească. Despre casa lor ştiu că este cea mai veche din
sat, având aproximativ 200 de ani. Aici a locuit cândva un preot.
Georgeta a absolvit studii liceale la Iaşi. La Fedeşti, alături de soţul ei, a dat naştere, a
crescut şi educat şapte copii, şi au făcut-o bine:
- Cosma (Costel) cu cinci copii: Marian, Valentin, Cristi, Manuela şi Ionela, locuieşte în sat;
- Olimpia căsătorită, nu locuieşte în Fedeşti;
- Toader, căsătorit cu Maria, astăzi decedat, având copiii: Simona, Carmen şi Mihai;
- Constanţa, căsătorită, nu locuieşte în Fedeşti;
- Constantin, decedat la 8 ani, căzând cu sania în râpă;
- Mitică, necăsătorit.
După colectivizare, a lucrat peste 30 de ani la CAP ca şef de atelaj, lucrător cu braţele,
paznic, etc. În 1995 iese la pensie. Astăzi, la 82 de ani, după 17 ani de pensie, Panainte şi
Georgeta Vînătoru încă sunt suficient de viguroşi să muncească în grădina casei, să aibă animale,
200
dar au zile când doar gândesc la îndelungatul şi preţiosul film al vieţii. Duminica ne întâlnim
deseori pe drumul spre biserică, soţii Vînătoru fiind doi dintre fedeştenii care merg frecvent la
sfintele slujbe.
Le mulţumim pentru bunăvoinţa de a ne fi primit cu drag la masa lor în repetate rânduri,
pentru efortul de a-şi fi reamintit detalii utile demersului nostru şi le dorim multă sănătate!
ᴥ
201
Anexe
202
Anexa 1
Prima atestare documentară a satului Fedeşti
45.
„Din mila lui Dumnezeu Noi Ştefan Voevod Domn Ţării Moldaviei, înfiinţare facem cu
această carte a noastră tuturor cui pe dânsa vor căta , sau lui cetindu-i-se o va auzi , adică au
venit înaintea noastră şi înaintea tuturor a lor noştri Moldoveneşti boiari, ale noastre slugi Lazea
şi fratele sau Mihul fiii lui Ivan Ciumală şi verii lor Sima şi fratele sau Ivan şi sora lor Măria, fiii
lui Toader Ciumală, de a lor bună voe de nimeni siliţi nici asupriţi şi au vândut a lor dreaptă
ocină şi moşie şi din diresele moşului lor Ivan Drocici, ce le-a avut el de la bunul nostru de la
Alexandru Voevod, jumătate de sat din Fedeşti, parte din câmp, aceia (au vândut) slugii noastre
lui Mihul Ciocan, de-a plătit toţi acei bani 50 zloţi în mânule Lazei şi fratelui său Mihul şi
verilor săi Simei şi fratelui său Ivan şi surorei lor Mariei înaintea noastră şi înaintea a lor noştri
boiari. Deci noi văzând a lor bună voe şi tocmală şi deplină plată iar noi şi de la noi înşine am dat
şi am întărit slugii noastre lui Mihul Ciocan acea jumătate din satul Fedeşti partea din câmp sa
fie lui şi de la noi uric şi cu toate veniturile lui şi nepoţilor şi strănepoţilor lui şi la tot neamul lui
ce i se va alege mai de aproape neruşeit nici o dănăoară în veci. Iar hotarul acelei jumătăţi de sat
să fie pe ale sale vechi hotare. Iar la aceasta este credinţa a noastrei Domnii de mai sus scrisă
Noi Ştefan Voevod şi credinţa preaiubiţilor fii ai Domniei mele Alexandru şi Bogdan Vlad, şi
credinţa boerilor noştri credinţa dumisale Zbiarea, credinţa dsale Neag, credinţa dsale Duma,
credinţa dumisale Gangur, cr. dum. Dragoş vornic, cred. dum. Hraman, cr. dum. Iaţco Hudici, cr.
dum. Dăjbog, cr. dum. Steful parcalab de Neamţ, cr. dum. Andreica Ciortorovschi, cr. dom.
Groza parcalab de Orhei, cr. dum. Secară parcalab de Novograd, cr. dum. Clănău spatar, cr. dum.
Boldur vistiernic, cr. dum. Eremia postelnic, cr. dum. Andreica ceaşnic, cr. dum. Şandru comis,
şi credinţa tuturor boerilor noştri Moldoveneşti a mari şi a mici, iar după a noastră viaţă cine va
fi domn ţării noastre din copiii noştri sau din al nostru neam sau pe ori care Dzeu îl va alege sa
fie domn ţarii noastre a Moldovei acela să nu le strice a noastră danie şi întărire, ci să-i
întărească şi împuternicească, căci că şi noi i-am întărit şi împuternicit pentru ai lui dreaptă
slujbă şi pentru aceia că el singur a cumpărat pe ai săi drepţi bani. Iar spre mai mare tărie şi
împuternicire a tot ce s-a scris mai sus poroncit-am la al nostru credincios pan Tăutul logofătul
să scrie şi a noastră pecete să lege de această carte a noastră ; a scris Toader în Suceava în anul
6997(1489) luna Ghenar 16.”
„Documenta Romaniae Historia, A, Moldova, vol. III, p. 84 – 86 (DRH)
203
204
205
Anexa 2
Duminică, 27 Iulie/9 August 1908
Regatul României
Monitorul României
Tribunalul Tutova
În ziua de 4 septembrie 1908, orele 11 dimineaţa, s’a decis a se vinde de către acest
tribunal, în sala şedinţelor sale, moşia Fedeşti-Laova, situată pe teritoriul comunei Banca, plasa
Banca, judeţul Tutova, cu pădurea şi acaretele aflate pe dânsa, a cărei întindere şi vecinătăţi se
arată mai jos, avere a debitorului Alfred Juvară, advocat şi proprietar, cu domiciliul ales în oraşul
Bâelad, la otelul Europa, urmărită de creditorii săi, şi anume:
1) Leon Leff, proprietar, din oraşul Vaslui, astăzi încetat din viaţă şi reprezentat prin:
a) D-na Roza Leff, casnică, în calitate de tutrice a minorilor săi copii: Sabine, Ghizela, Peppi,
Rebeca, Isac şi Osias Leff, domiciliată în Vaslui;
b) Matilde Marcovici, născută Leff, casnică, cu autorizaţia şi consimţământul soţului său Max
Marcovici, comerciant, ambii domiciliaţi în oraşul Iaşi, strada Veche, No. 62;
c) D. judecător sindic al tribunalului Iaşi, domiciliat în oraşul Iaşi, reprezentând pe falitul Iosef
Leff;
d) Max Marcovici, comerciant, domiciliat în oraşul Iaşi, strada Veche, No. 62, ca executor
testamentar al def. Leon Leff;
e) B. Soreff, comerciant, domiciliat în oraşul Vaslui, tot ca executor testamentar al def. Leon
Leff;
f) Sigmund Grosvald, comerciant, din Vaslui, tot ca executor testamentar al def. Leon Leff;
Titlul pe baza căruia numiţii creditori au făcut această urmărire, consistă în obligaţiunea
ipotecară autentificată de Tribunalul Vaslui la No. 960/904, înscrisă la Tribunalul Tutova sub
No. 91/904 şi învestită sub titlu executor de Tribunalul Vaslui la No. 183/905.
Prin acest titlu debitorul afirmă că s’a împrumutat cu lei 42.000, cu obligaţiunea de a plăti
această sumă la domiciliul creditorului din Vaslui, în termen de trei ani, cu începere de la 1 Iulie
1904, data actului, precum şi o dobândă de 12 % pentru fiecare an cu începere de la 1 Iulie 1905
până la definitiva achitare; iar la neurmare, creditorul pe baza actului de ipotecă învestit cu
formula executorie, să fie în drept, fără împotrivirea debitorului, a vinde moşia ipotecată şi a se
despăgubi de capete cu procentele stipulate şi de o sumă de 2.000 lei ca onorar de advocat, sumă
pe care debitorul nici în urma comandamentului ce i s’a făcut n’a fost consecinţe a le achita.
Această ipotecă este constituită după ipotecele existente în favoarea d-lor Lucia Dingă,
Iulius Zanne, Henry Juvară, Alice Cristescu şi Apostoli Macri.
2) D. Ştefan Paruş, proprietar, domiciliat în oraşul Bârlad.
206
Titlu, pe baza căruia numitul a făcut această urmărire, consistă în obligaţiunea ipotecară
autentificată de tribunalul Fălciu, la No. 754/903, înscrisă la No. 82/903 şi învestită de tribunalul
Tutova la No. 86 din 1903 şi învestită cu titlu executor de tribunalul Fălciu la No. 11/908,
intervenit între debitorul Alfred Juvară şi Apostoli Macri, comerciant din zona Murgeni, judeţul
Tutova, şi trecută prin cesiune în proprietatea creditorului Ştefan Paruş cu actul autentificat de
tribunalul Tutova la No. 6 din 4 Ianuarie 1908.
Prin acest titlu, debitorul Alfred Juvară datorează suma de lei 12.000, cu procente de 1 ½
la sută pe lună, de la 30 August 1906 şi până la achitare, şi pentru a cărei asigurare a afectat
ipotecă moşia sus vorbită în rang după ipotecele existente în favoarea d-lor Lucia Dingă, Iulius
Zanne şi Henry Juvară, şi cu osebită stipulaţiune expusă în caz de neplată creditorilor să aibă şi
dreptul să arendeze această moşie , împreună cu altă moşie numită Popenii până la achitarea
întreagă a creanţei împrumutate.
3) D. Henry Juvară, student, domiciliat ales la d. Iulius Zanne, inginer, domiciliat în
Bucureşti, strada Solon No.2. Titlul pe temeiul căruia a făcut urmărirea, consistă în actul de
împărţeală - transacţie, intervenit între numitul şi debitor, precum şi alţi coerezi ai autorului lor,
autentificat de tribunalul Tutova la No. 691 din 1902, înscris la No. 6/902 şi învestit cu formula
executorie la No. 78/907, prin care debitorul datorează a-i plăti suma de lei 10.000 ca sultă
pentru completarea lotului ce i s’a adjudecat prin partaj;
4) Israel L. Lobel, comerciant, din Iaşi, are a lua suma de 20.000 lei capital cu procente
de 1 ¼ % pe lună, de la 1 februarie 1906 până la achitare, plus 1.000 lei cheltuieli de urmărire, în
baza actului de ipotecă autentificat de tribunalul Tutova la No. 925/91, înscris la 138/91, a cărei
înscripţionare s’a reînnoit cu ordonanţa No. 35 din 1891, învestită cu formula executorie N0.
83/908, venit în proprietatea sa prin actele de cesiune autentificate de tribunalul Tutova la No.
668/901 şi 1.643/902, şi de tribunalul Ilfov, secţia de notariat, la No. 849/907.
5) Leon Feltz, comerciant, domiciliat în Iaşi, strada Albă, No. 21 are a lua suma de lei
1.000 capital, cu procente de 6% pe an, de la 2 iunie 1907 până la achitare, plus 20 lei spese de
judecată şi plus cheltuielile de urmărire, conform cărţii de judecată No. 855/907, a judecătoriei
Ocolului Bârlad, învestită cu formula executorie la No.621/907.
6) Adolf Broder, comerciant, domiciliat în oraşul Bârlad, are a lua suma de lei 1.338,
bani 40 capital, cu procent 6% pe an, de la 7 septemvrie 1905, data acţiunii şi până la achitare, 50
lei cheltuieli de judecată , plus cheltuielile de urmărire, în baza cărţii de judecată No. 731/905.
7) Sigmund Mayer, comerciant, din oraşul Bârlad, în baza sentinţei comerciale a
tribunalului Tutova No. 31/907, învestită cu formula executorie No. 288/907, are a lua suma de
lei 1.125 capital, cu procent de 6% pe an, de la 16 august 1906, până la achitare, suma de 60 lei
cheltuieli de judecată, plus toate cheltuielile de urmărire.
8) D. David Fridman, comerciant, din oraşul Bârlad, are a lua suma de 2.250 lei capital,
în care intră şi cheltuieli de judecată, cu procent de 6% pe an datorie la suma de lei 500 de la 16
Martie 1906, până la achitare, conform cărţii de judecată a judecătoriei ocolului Bârlad N0.
677/906, învestită cu formula executorie No. 695/906, cu procent de 6% pe an pentru suma de
800 lei, cu începere de la 26 Iulie 1904 şi până la achitare, în baza cărţii de judecată No. 107/905,
207
a sus-zisei judecătorii, învestită cu formula executorie No. 790/906 şi cu procent de 6% pe an
pentru suma de 850 lei de la 8 Aprilie 1906 până la achitare, conform cărţii de judecată a
judecătoriei ocolului Bârlad No. 705/906, învestită cu formula executorie No. 796/906.
9) D. Locotenent Teodor Voinescu, din Iaşi, strada Păcurari No. 76, în calitate de
uzufructuar legal şi de administrator legal a averii dotale a soţiei sale Maria T. Voinescu, născută
Adriopol, are a lua suma de lei 18.000 capital, cu procent de 10% pe an pentru suma de 15.000
lei şi 9% pe an pentru suma de 3.000 lei, curgând toate aceste procente de la 23 octomvrie 1905
şi până la achitare, ce are a lua în baza obligaţiei ipotecare autentificată de tribunalul Tutova La
No. 1005/900, înscrisă la No. 136 din 1900 şi învestită cu formula executorie No. 52/907,
devenită în proprietatea doamnei Adriopol, azi T. Voinescu, în baza actului de cesiune
autentificat de tribunalul Tutova La No. 1.391/903 şi constituită dotă d-lui Locotenent T.
Vasilescu cu actul dotal No. 602/904, autentificat de tribunalul Roman.
10) D. Bucă Caufman, misit, din Bârlad, are a lua suma de 1.300 lei capital, cu procent de
6% pe an, de la 25 Aprilie 1907 până la achitare, cum şi 40 lei cheltuieli de judecată, ce are a lua
în baza sentinţei civile a tribunalului Tutova No. 307/907, învestită cu formula executorie No.
444 din 1907.
11) Vasile Iamandi, avocat, domiciliat în Iaşi, are a lua suma de 75.000 lei capital, cu
procent de 10% pe an, datorită de la 5 decemvrie 1904 şi până la achitare, în baza obligaţiei
ipotecare autentificată de tribunalul Tutova la No. 988/904, înscrisă la No. 73/904 şi învestită cu
formula executorie No. 116/908, obligaţie devenită în proprietatea d-lui V. Iamandi în baza
actului de cesiune autentificat de tribunalul Iaşi, secţia III, la No. 414/904.
Toate aceste cereri de urmăriri au fost autorizate şi conexate de tribunalul Tutova prin
jurnalele No. 2.734/908 şi 4.703/908, şi cari urmăriri au fost amânate, prin jurnalul tribunalului
Tutova No. 4.084 din 29 Mai 1908, pentru ziua de 4 Septemvrie 1908.
Imobilul ipotecat şi scoc la vânzare, după situaţia ce i s’a luat la localitate de d. portărel
Nicolai Vasiliu prin procesul verbal No. 1.787 din 6 Septemvrie 1907, se compune din: 1) Moşia
Fedeşti-Laova, situată în comuna Banca, judeţul Tutova, cu toate trupurile şi sub toate
denumirile, precum şi pădurea de pe ea, împreună cu acareturile de pe ea, în întinderea de 1,107
hectare, 8 arii şi 66 mp, din cari ca 150 hectare, 8 arii şii 66 mp pădure mică tufăriş, ca două
hectare vie lucrătoare, iar restul pământ arabil; ca acarete pe moşie sunt: casele de locuinţă având
două încăperi şi un antreu, construcţia de vălătuci acoperită cu tablă, ca atenanse o altă casă ce
servă de bucătărie şi sufragerie, construcţia de vălătuci acoperită cu tablă, un hambar cu un
singur ochiu, construcţie de scânduri, dulapi şi acoperit cu tablă, osebit o altă casă pentru
locuinţa vichilului cu două încăperi şi un antreu, construcţie de cărămidă, acoperită cu tablă.
Megieşiile acestui imobil sunt: la răsărit cu răzeşii Jigălia şi Răşcanii răzeşi, la apus cu
moşia Banca a d-lui L. Costin, cu clăcaşii din Fedeşti, clăcaşii din Banca şi moşia Zorleni, la
miazăzi cu moşia Şuletea a d-lui Nicu Juvara, la nord cu moşia Ghermăneşti a d-lui Grigore
Baroncea şi clăcaşii de la Ghermăneşti.
Această moşie a debitorului o are moştenire părintească adjudecată asupra sa, după cum
rezultă din actul de partaj autentificat de tribunalul Tutova la No.503 din1902.
208
Asupra acestei moşii din actul de partaj autentificat de tribunalul Tutova la No.503
din1902.
Asupra acestei moşii, după cum reiese din raportul dat de d. grefier al tribunalului
Tutova, potrivit art. 505 pr. civ., există următoarele sarcini:
1) Lei 90.000 datoraţi d-nei Lucia Dingă cu actul înscris la No. 138/91, prin actul de
cesiune autentificat de tribunalul Ilfov, secţia de notariat, la No. 2.746/901, d. Al. Dinda a
cesionat d-lui Dr. Chernbch suma de 4.000 lei din rata de 1 Iulie 1902, cu procente datorie la
capitalul de mai sus de 90.000 lei, d-na Lucia Dinga cu actul autentificat la No. 688/901 a
cesionat din creanţa înscrisă la No. 138/91 suma de lei 20.000 d-lui Max Fraenchel. Pe baza
jurnalului No. 3.109/902 se face menţiunea că termenul ipotecii No. 138/91 s’a prelungit până la
1 Iulie 1906 şi că procentele de la 1 Iulie 1902 până la plata la plata efectivă a capitalului s’au
fixat la 11 % pe an , plătibile la epocele de obligaţie , cu actul autentificat de acest tribunal la No.
659/902, d. Al. Dinga a cesionat societăţii cooperative din Bârlad suma de 3.850 lei, ce i se
cuvenea a primi la 1 Decemvrie 1902, cu procente la capitalul de lei 70.000 din obligaţia No.
138/91, cu actul autentificat de acest tribunal la No. 1.191/902, d. Al. Dinga a cesionat d-lui
Apostoli Macri procentele în sumă de 7.700 lei, datorie la capitalul total plătibil la 1 Iulie şi 1
Decemvrie 1902 la actul No. 138/91, cu actul de cesiune autentificat de acest tribunal la No.
1643/903, d. Max Fraenchel, a cesionat d-lui I.I. Lupu suma de 20.000 lei din creanţa înscrisă la
138/91, sumă ce i-a fost cesionată d-sale de către d-na Lucia Dingă, cu actul autentificat de acest
tribunal la No. 668/901, cu petiţia înregistrată la No. 11.256/905 şi prin actul de cesiune
autentificat de tribunalul Ilfov, secţia de notariat, la No. 4.771 din1 Iunie 1905, d. Al. Dinga, în
calitate de moştenitor al întregii averi rămase de pe urma soţiei sale Lucia Dinga, a cesionat pe
preţul de 70.000 lei, primiţi de d-sa, d-lui ing. Perlasca creanţa ipotecară înscrisă de acest
tribunal la No. 138/91, cu modificările din convenţia întărită prin jurnalul acestui tribunal cu No.
3.019/902, creanţa valabilă în favoarea cedentului numai suma de 70.000 lei.
2) Lei 21.000 datoraţi d-lui Iulius Zanne cu actul înscris la No. 136/900, iar prin actul
autentificat de acest tribunal la No. 1.394 din 1.903 s’a redus la suma de lei 18.000 şi cu procent
de 10% pe an pentru 15.000 lei, şi cu procent de 9% pe an 3.000 lei, şi cu actul aut. de acest
tribunal la No. 1.391 din 1.903, d. Iulius Zanne a cesionat creanţa înscrisă la No. 130/900 d-nei
Maria Adriopol.
3) Lei 3.000 garanţia dată ca tutore minorului H. Juvara, actul înscris la N0. 26 din 1901.
4) Lei 40.000 datoraţi minorului H. Juvara, cu actul înscris la No. 63/902.
5) Lei 150.000 datoriţi doamnei Alice Cristescu, cu actul înscris la No. 80/902; iar prin
jurnalul No. 3.886/904 s’a redus la numai 35.000 lei.
6) Din actul transcris la No. 127/903 rezultă că s’a vândut spre exploatare d-lui H. Popa
pădurea şi stufărişul, partea numită Laova de pe moşia Fedeşti cu 8.000 lei în total.
7) Lei 66.000, datoriţi d-lui Apostoli Macri cu actul înscris la No. 86/903 redus la lei
12.000, conform jurnalului No. 3.685 din 1904, iar cu actul aut. de tribunalul Fălciu la No.
841/906 s’a cesionat suma de 12.000 lei d-lui Pavel Iacob.
8) Din actul transcris la No. 1.031/903 rezultă că moşia este arendată d-lui A. Caloi pe
209
10 ani, de la 23 Aprilie 1905, cu 38.000 lei arendă anual, în care intră şi altă moşie din judeţul
Fălciu; cu actul transcris la No. 764 /904 s’a cesionat de d. Alfred Juvară d-lui G. Filipescu 2.240
lei din câştigul moşiei de 1 Aprilie 1905; cu actul transcris la No. 377/905 s’a cesionat d-lui S.
Kluten câştigurile de Aprilie, Iulie, Octomvrie 1908, Ianuarie, Aprilie, Iulie, Octomvrie 1909 şi
Ianuarie 1910, pentru suma de 17.000 lei; cu actul transmis la No. 750 don 1905 s’a cesionat d-
lui Leon Costiner câştigurile pe cinci ani cu începere de la 1910 până la 1915 cu 40.000 lei; cu
actul transcris la No. 1130/1905 d. S. Kuten a cesionat d-lui Iosef Goldman drepturile din actul
transcris la No. 377/905, cu 17.000 lei, arătat mai sus.
9) Lei 75.000 datoraţi d-lui Dr. Paul Anghel, cu actul înscris la No. 73/904, iar din actul
de cesiune aut. de trib. Vaslui la No. 959/904 rezultă că creditorul d. Dr. P. Anghel a cesionat
rangul său ipotecar în favoarea creanţei înscrisă la No. 91/904 în favoarea d-lui Leon Leff pentru
suma de 42.000 lei.
10) Lei 42.000 datoriţi d-lui Leon Leff cu actul înscris la No. 91 din1904.
11) Lei 100.000 datoriţi d-lui Iosif Goldman cu actul înscris la No. 63/906. Creanţa
ipotecară înscrisă la No. 86/903 pe suma de 12.000 lei s’a cesionat de Pavăl Iacob d-lui Ştefan
Păruş, cu actul de cesiune autentificat de acest tribunal la No. 6 din 4 Ianuarie 1908.
Preţul acestei moşii, arătat de creditor prin cererea făcută tribunalului şi de la care se vor
începe strigările , este de 220.000 lei.
Vânzarea şi adjudecarea sus menţionatei moşii se vor face, în pretoriul tribunalului
Tutova, în ziua de 4 Septemvrie 1908, orele 11 dimineaţa.
Sunt somaţi toţi aceia cari ar avea a pretinde vriun drept de chirie sau arendă, de ipotecă
sau privilej, ca, înaintea adjudecaţiunii, să arate tribunalului pretenţiunile lor ; sub pedeapsă de a
nu li se mai ţine în seamă.
No. 3.886 1908, Iulie 12
210
Anexa 3
Clăcaşii din Şuletia, comuna Şuletia,
jud. Fălciu
Act de hotărnicie
Anul 1913 (una mie nouăsute treisprezece), luna Octombrie, în 20, subsemnatul
C. Mihalopol, inginer hotarnic, fiind însărcinat
prin ordonanţa Domnului Preşedinte al
Tribunalului Tutova, No. 4009 din 4 Mai 1912, a
face hotărnicia moşiei Fedeşti Laova din comuna
Banca, jud. Tutova, proprietatea doamnei Alice
Chiricuţă, în virtutea articolului 8 din
Regulamentul pentru facerea şi executarea
hotărniciilor, fixând termen la 10 septembrie
1913, s’a anunţat acest termen atât direct D.lor
megiaşii, prin citaţiuni, precum şi prin publicarea
în Monitorul oficial No.78 din 9/22 Iulie 1913, că
în ziua de termen se prezinte la Primăria
Comunei Banca cu acte ce vor fi posedând, spre a
asista la hotărnicie, în caz contrar urmând a se
face hotărnicie în lipsă, conform art. 13, 14 şi 15
din regulamentul pentru facerea şi executarea
hotărniciei. În ziua fixată ca termen, când
procedura era îndeplinită, mergând la primăria comunei Banca, am găsit prezenţi pe primarul
acestei comune şi pe Dna Alice Chiricuţă, care mi-a prezentat următoarele acte: 1) Ordonanţa
No. 1394 din anul 1908 a Tribunalului Tutova, învestită cu formula executorie No. 60 din 1910,
prin care se dovedeşte cum că Dna Alice Chiricuţă e proprietara moşiei Fedeşti Laova. 2)
Planul de hotărnicie al moşiei Fedeşti Laova, executat de inginerul hotarnic N. Argenti în anul
1882. Ne fiind nici o contestaţie asupra posesiei actuale a moşiei, am procedat pe teren la
ridicarea în plan a liniilor şi semnelor de hotare pe care, consultându-le cu vechiul plan, l’am
găsit că corespund întocmai. Am procedat apoi la hotărnicia moşiei Fedeşti Laova şi începând
cu megieşia dinspre moşia Zorleni, proprietatea Domeniilor Coroanei, am fixat o movilă în
punctul de hotar dintre această moşie şi moşia Şuletea, proprietatea Dlui N. Juvară.
De acolo mergând 30 (treizeci) m spre nord s’a făcut altă movilă, la 100 (una sută) m
alta spre nord-est, apoi mergând spre nord s’a făcut la 60 (şaizeci) m alta, la 110 (una sută
zece) alta, la 120 (una sută două zeci) alta, la 100 (una sută) alta, la 245 (două sute patruzeci şi
cinci) alta, de aici începând megieşia cu moşia Banca, proprietatea Dlui T. Ion şi a Dnei
Natalia Dinopol.
De aici mergând tot spre nord la 110 (una sută zece) m o altă movilă, la 200 (două sute)
211
m alta, apoi la 140 (una sută patruzeci) m alta spre nord-vest, apoi la 60 (şaizeci) m spre nord
alta, al 170 (una sută şaptezeci) m alta, la 110 (una sută zece) m alta, ajungând la punctul din
plan, V.
De aici hotarul o ia spre apus şi coborând la vale avem la 450 (patru sute cinzeci )m altă
movilă, la 260 (două sute şaizeci) m alta, la 160 (una sută şaizeci) m alta, la 40 (patruzeci) m
alta, la 140 (una sută patruzeci) m alta şi la 60 (şaizeci) m alta.
De aici începe megieşia cu foştii clăcaşi din satul Banca şi hotarul mergând tot spre
apus, avem la 40 (patruzeci) m o movilă, la 130 (una sută treizeci) m alta, apoi la 85 (optzeci şi
cinci) m alta, la 50 (cincizeci) m alta, la 312 (trei sute doisprezece) m alta, la 218 (două sute
optsprezece) m alta, la 116 (o sută şaisprezece) m alta, la 154 (o sută cinzeci şi patru) m alta, la
92 (nouăzeci şi doi) m alta şi la 60 (şaizeci) m alta.
De aici începe megieşia cu foştii clăcaşi din satul Fedeşti şi hotarul mergând spre nord,
avem la 95 (nouăzeci şi cinci) m o movilă, la 85 (optzeci şi cinci) m alta, la 195 (o sută nouăzeci
şi cinci) alta, la 31 (treizeci şi unu) alta, la 50 (cinzeci) alta, iar la 50 (cinzeci) m spre nord-est
alta, la 176 (una sută şaptezeci şi şase) m alta şi la 284 (două sute optzeci şi patru) m alta.
De aici hotarul apucă spre nord-vest şi la 203 (două sute trei) m e o movilă, la 200 (două
sute) m alta, la 190 (una sută nouăzeci) alta, la 121 (una sută douăzeci şi unu) m alta, în punctul
însemnat cu XIII. De aici începe din nou megieşia cu moşia Banca, proprietatea Dlui T. Ion şi a
Dnei Natalia Dinopol şi hotarul mergând spre nord-est, avem la 176, 50 (una sută şaptezeci şi
şase metri şi cinzeci centimetri) o movilă, apoi la 120, 75 (una sută douăzeci metri şi şaptezeci şi
cinci centimetri) alta, la 152 (una sută cinzeci şi doi) alta, şi la 249 (două sute patruzeci şi nouă)
m alta.
De aici începe megieşia cu clăcaşii din Ghermăneşti şi la 434,50 (patru sute treizeci şi
patru metri şi cinzeci centimetri) avem altă movilă, la 25 (douăzeci şi cinci) m alta, însemnată pe
hartă cu XII.
De aici hotarul apucă spre sud şi la 220 (două sute douăzeci) m e o movilă, la 116 (una
sută şaisprezece) m alta, la 280 (două sute optzeci) m alta, la 140,60 (una sută patruzeci metri şi
şaizeci centimetri) alta, la 192,60 (una sută nouăzeci şi doi metri şi şaizeci centimetri) alta, la
181, 80 (una sută optzeci şi unu metri şi optzeci centimetri) alta, la 192,60 (una sută nouăzeci şi
doi metri şi şaizeci centimetri) alta, la 440,80 (patru sute patruzeci metri şi optzeci centimetri)
alta, la 140 (una sută patruzeci) m alta, la 290,40 (două sute nouăzeci metri şi patruzeci
centimetri) alta, la 210,20 (două sute zece metri şi douăzeci centimetri) alta, la 94 (nouăzeci şi
patru) m alta, la 134, 30 (una sută treizeci şi patru metri şi treizeci centimetri) alta, la 158,60
(una sută cinzeci şi opt metri şi şaizeci centimetri) alta şi la 129,20 (una sută douăzeci şi nouă
metri şi douăzeci centimetri) alta.
De aici hotarul o ia spre est şi la 110 (una sută zece) m e o movilă,la 45 (patruzeci şi
cinci) m alta, la 140,60 (una sută patruzeci metri şi şaizeci centimetri) alta, la 148 (una sută
patruzeci şi opt) alta, la 105 (una sută cinci) m alta, la 68 (şaizeci şi opt) m alta, la 21 (douăzeci
şi unu) m alta, la 40 (patruzeci) m alta, la 100 (una sută) m alta şi la 96 (nouăzeci şi şase) m
alta.
212
De aici începe megieşia cu moşia Ghermăneşti, proprietatea domnului Grigore Baroncea
şi hotarul mergând tot spre est, avem la 107 (una sută şapte) m o movilă.
De aici hotarul pleacă spre nord şi la 50 (cincizeci) m avem o movilă,la 140 (una sută
patruzeci) m alta, la 205 (două sute cinci) m alta, la 29 (douăzeci şi nouă) m alta, la 96
(nouăzeci şi şase) m alta, la 120 (una sută douăzeci) m alta. De aici hotarul apucă spre nord-est
şi la 144,60 (una sută patruzeci şi patru metri şi şaizeci centimetri) e o movilă, la 82 (optzeci şi
doi) m alta, la 76 (şaptezeci şi şase) m alta, la 113,40 (una sută treisprezece metri şi patruzeci
centimetri) alta, alta la 178 (una sută şaptezeci şi opt) m, la 162,20 (una sută şaizeci şi doi metri
şi douăzeci centimetri), iar de aici la 77 (şaptezeci şi şapte) m spre est alta.
De aici începe megieşia cu răzeşii din Răşcani şi hotarul mergând spre est, avem la 30
(treizeci) m o movilă, la 300 (trei sute) m alta, la 460 (patru sute şaizeci) m alta, la 200 (două
sute) m alta, la 160 (una sută şaizeci) m alta, la 110 (una sută zece) m alta.
De aici, hotarul apucă spre sud-est, şi la 200 (două sute) m e o movilă, la 286 (două sute
optzeci şi şase) m alta, la 400 (patru sute) m alta, la 70 (şaptezeci) m alta şi la 100 (una sută) m
alta.
De aici începe megieşia cu Răzeşii din Jigălia şi hotarul mergând tot spre sud-est, avem
la 250 (două sute cincizeci) m o movilă, la 300 (trei sute) m alta, la 300 (trei sute) m alta, la 243
(două sute patruzeci şi trei) m alta, la 300 (trei sute) m alta, în punctul XXI.
De la punctul însemnat pe plan cu A, până la punctul XXI, hotarul îl formează marginea
exterioară a şoselei judeţene construită acolo, această şosea fiind cu totul pe moşia Fedeşti –
Laova, între A şi XXI.
De la punctul XXI hotarul merge înainte spre sud-est încă 483 (patru sute optzeci şi trei)
m.
De aici începe megieşia cu moşia Şuletea, proprietatea domnului N. Juvară şi hotarul
mergând spre sud-vest, avem la 487 (patru sute optzeci şi şapte) m o movilă, la 160 (una sută
şaizeci) m alta, şi la 300 (trei sute) o movilă, la 85 (optzeci şi cinci) m alta, la 30 (treizeci) m alta
şi la 95 (nouăzeci şi cinci) m alta.
De aici hotarul descrie o curbă cu concavitatea spre nord având la 175 (una sută
şaptezeci şi cinci) m o movilă, la 45 (patruzeci şi cinci) m alta.
De aici, hotarul merge în zig-zag cu direcţia spre sud-est şi la 50 (cincizeci) m e o
movilă, la 301(trei sute unu) m alta, la 85 (optzeci şi cinci) m alta, la 145 (una sută patruzeci şi
cinci) m alta, la 43 (patruzeci şi trei) m alta, la 250 (două sute cincizeci) m alta, la 260 (două
sute şaizeci) m alta. De aici hotarul merge spre sud şi la 140 (una sută patruzeci) m e o movilă,
apoi la 180 (una sută optzeci) m spre nord-est e o altă movilă. De aici hotarul apucă spre sud-
est şi la 200 (două sute) m e o movilă, la 357 (trei sute cincizeci şi şapte) m alta.
De aici hotarul o apucă spre vest şi la 318 (trei sute optsprezece) m e o movilă, la 254
(două sute cincizeci şi patru) m alta, la 385 (trei sute optzeci şi cinci) m alta şi la 40 (patruzeci)
m spre sud alta, pe malul stâng al pârâului fedeştilor în punctul C.
De aici la 30 (treizeci) m pe malul drept al pârâului e altă movilă, apoi spre nord-vest, la
30 (treizeci) m alta şi la 100 (una sută) m movila însemnată pe plan cu d, de acolo la 95
213
(nouăzeci şi cinci) m spre vest e colţul gardului cimitirului, apoi la 75 (şaptezeci şi cinci) m spre
nord de punctul b de unde am plecat.
Astăzi am terminat hotărnicia moşiei Fedeşti – Laova a cărei suprafaţă am găsit-o de
1.117,5986 ha sau 781 de fălci, pe care am împărţit-o în două loturi egale de câte 558,7993 ha.
Asupra acestei hotărnicii nici unul dintre megieşi n’a făcut vreo contestaţie, am terminat
prezentul act de hotărnicie.
Primar Notar, Ing. Hotarnic
M. Botezatu C. Popa C. Mihalopol
214
Anexa 4
Act de donaţie
Prefectura Judeţului Tutova Bârlad
Serviciul Judeţean şi comunal No. 661
1914 Iunie 5
Se va convoca consiliul comunal
147/914 spre a ne da autorizaţie a accepta actul de donaţie
Primar, ...
Domnule Primar,
Am onoarea a vă invita aici alăturat actul de donaţie autentificat de Tribunalul Ilfov,
secţiea de Notarieat la No. 8311/914, prin care Dna Alice Chiricuţă cu autorizaţia soţului său
Inginer A. Chiricuţă, donează acelei comuni un teren situat în cotuna Fedeşti, comuna Banca, în
suprafaţă de 3600 m.p. şi pe care loc comuna va construi un local de şcoală, invitându-vă ca să
îndepliniţi cuvenitele formalităţi pentru acceptarea acestei donaţiuni.
Actul de donaţie îl veţi păstra în casa comunei.
Prefect, Gh. Gh. Dimitrie
Cu No. 518.8/6/914 sau Secretar, ....
... deciziea consiliului No. 16/914
D.sale, D.lui Primar al comunei Banca
Notă:
Pe spatele copiei de pe actul de donaţie, cu un creion roşu, este scris: „ Originalul actului
de donaţie se găseşte la Ministerul Instr. Şi Cultelor, Administraţia Casa Şcoalelor Bucureşti,
trimis cu adresa 2980 din 25 Iulie 1916 de Prefec. Jud. Tutova”
215
Actul de donaţie, foto:
216
Anexa 5
217
Anexa 6
218
Anexa 7
Pomelnic
al ctitorilor din Fedeşti ai bisericii noi
„Ridicatu-sa acest sfînt locaş de către obştea satului Fedeşti sub păstoria preot
Arsene Gr. Gheorghe şi sfinţită de Episcopul Grigore Leu în anul mîntuirii 1946, Noiembrie 10.
Ctitorii bisericii din Fedeşti:
• Gheorghe, Elena Arsene preot • Lazăr, Catinca Croitoru
• Dumitru, Natalia Ciobanu, învăţător • Mihalache, Safta Croitoru
• Gheorghe, Dumitra Ciobanu • Toader, Ruxanda Croitoru
• Gheorghe, Elena Croitoru • Toader, Maria Croitoru
• Gheorghe, Catinca Agavriloaiei • Cezar, Catinca David
• Ilie, Sevastiţa Croitoru • Ştefan, Rădiţa David
• Panainte, Ruxanda Apostu • Panainte, Tasia Diaconu
• Mihalache, Ruxanda Apostu • Simion, Ruxanda Dumitriu
• Irimia, Catrina Bajinov • Zaharia, Ioana Maftei
• Gheorghe, Ioana Ciocîrlan • Gheorghe, Tudora Mangu
• Ştefan Catinca Apostu • Iordache, Aurica Moise
• Răducan, Ioana Ciobanu • Constantin, Paraschiva Olaru
• Dumitru, Stanca Ciobanu • Gheorghe, Olimpia Orman
• Dumitru, Maranda Ciobanu • Dumitru, Paraschiva Râncianu
• Ioan, Tasia Ciobanu • Constantin, Elena Roşca
• Gavrilă, Dumitra Cicîrlan • Neculai, Zoiţa Roşca
• Manolache, Ioana Ciocîrlan • Ioan, Maranda Roşca
• Petrache, Mitra Ciocîrlan • Neculai, Ioana Roşca
• Tinca Costea • Gheorghe, Maria Roşca
• Costică, Frăsîna Creangă • Ioan, Anica Rotaru
• Dumitru, Elisabeta Creangă • Grigoraş, Paraschiva Rotaru
• Gavrilă, Safta Creangă • Timofte, Tinca Rotaru
• Vasile, Marghioala Creangă • Tănase, Maria Săcăreanu
• Vasile, Safta Creangă • Gheorghe, Maranda Săcăreanu
• Ioan, Tudora Săcărea
219
Pomelnic al ctitorilor bisericii noi din Fedeşti – partea a II-a
• Ioniţă, Zonia Toader
• Vasile, Maria Toader
• Gheorghe, Ruxanda Irimia
• Gheorghe, Zamfira Surugiu
• Chirică, Raruca Croitoru
• Simion, Despina Croitoru
• Enachi, Elena Surugiu
• Neculai, Ioana Apostu
• Ioan, Safta Croitoru
• Panainte, Tudora Moise
• Iordache, Ioana Irimia
• Constantin, Lucreţia Ciobanu
• Gheorghe, Maranda Ciobanu
• Mitriţă, Stama Ciobanu
• Gheorghe, Olimpia Orman
• Iordache, Elena Croitoru
• Ioan, Maria Mătăsaru
• Ştefan, Safta Mangu
• Costache, Mariţa Agavriloaiei
• Vasile, Maria Secăreanu
• Ioniţă, Ioana Croitoru
• Ioan, Anica Ciobanu
• Ioan, Ilinca Mangu
• Ilinca Vînătoru
• Elena Rusu
D. Păvălaşc, Bd.
220
Anexa 8
Cuza fugar în pădurea Fedeştilor
Cuza a fost cel mai bun domnitor. El a făcut toate bunătăţile în ţara noastră: a desrobit
robii, a slobozit moşiile ridicând ponturile (munca în jumătate la boieri); moşiile călugăreşti care
erau stăpânite în pustiu de greci, le-au luat la stat; măsurile care până la el erau false, le-a făcut
drepte. Oca a făcut-o de patru lire, iar baniţa de 12 ocă vechi. A făcut şosele şi poduri, chiar şi
podul de la pescărie, din tîrgul Bîrladului, tot el l-a tocmit. A făcut biserici şi şcoli pentru
învăţătură. Cuza e al doilea în fapte, după Ştefan vodă cel sfânt.
Cuza era milostiv şi mare făcător de bine. Ajuta pe văduve şi pe nevoiaşi şi cel ce alerga
la dânsul găsea totdeauna ajutorinţă. Pomeni a făcut şi pe aici în Ţifu, căci pe aici trecea când
mergea la Banca, la Iordache Lambrino, la Fedeşti, la Scarlat Lambrino şi la Stoişeşti, la Scarlat
Mavrogheni, cu cari era neam.
Eram fecior în casă la Scarlat Lambrino şi îl cunosc bine pe Cuza.
Într-o vreme, domnitorul Mihalache Sturza urmărea pe Cuza, pe Scarlat şi Iordache
Lambrino şi pe Toader Râşcanu. Ei au stat ascunşi mai bine de două luni în pădurea Fedeştilor şi
eu le căram mâncare.
Domnitorul vrea să-i prindă cu orice preţ, pentru că ei, împreună cu Scarlat Mavrogheni
şi cu alţi boieri, vrând să-l schimbe pe domn, stârneau tulburări în ţară.
Era pe vremea harbujilor. Cuza, Iordache Lambrino, Scarlat Lambrino şi Scarlat
Mavrogheni, pleacă spre Hulm şi Grajduri, moşiile lui Toader Râşcanu.
De la Grajduri, cu toţii pornesc la Iaşi, să stârnească bucluc ca să poată schimba pe
domnitor. Toader Râşcanu a tăiet ștreangurile cailor înaintaşi de la trăsura lui Vodă, şi apoi au
fugit iar la Grajduri. Vodă trimite îndată oaste să-i prindă şi cu mare greu au putut scăpa, sub
grajd, în gunoiul cailor De aici am plecat cu toţii, cu trăsura mânată de surugii călări, la Fedeşti,
unde au stat dosiţi în pădure, peste două luni. De aici nu ştiu încotro s-au dus. Nu peste mult s-a
făcut Unirea, şi Cuza a ieşit, la sorţi, să fie domn.
Mândră sărbătoare a fost atunci în toată ţara! Ori încotro te întorceai auzeai cântând Hora
unirei şi toţi jucau şi se veseleau.
„Cuza-Vodă în tradiţia populară”, V. Adăscăliţei, Ed. Eminescu, 1970
L. Mrejeriu, S. T. Kirileanu, Gh. Popescu-
Vânători : Cuza-vodă. Istorisiri pentru popor.
Piatra-Neamţ, 1909, 153-154
1.Auzită de L. Mrejeriu de la D. Rîşcanu, învăţ. (Ţifu-Fălciu). D-sale i-a comunicat-o Grigoraş Balaiaş.(Nota
culegătorilor)
221
Anexa 9
10 Noiembrie 1946
„A avut loc sfinţirea bisericii noi din sat începută la 10 martie 1937. A fost zidită temelia
şi zidurile bisericii de către maestrul Ion Zamfirescu. Acoperământul de către fratele său, Nicu
Zamfirescu, tencuiala bisericii de către Tieodor Ganea. Catapeteasma a fost cumpărată de la
Episcopia Huşilor în primăvara anului 1946 cu 1 620 000. A fost montată şi aranjată, corectată şi
4 icoane din nou (icoanele împărăteşti) de către pictorul Constantin Buhuşi. De asemenea, toate
picturile bisericei au fost făcute de Constantin Buhuşi –
Bârlad. În seara zilei s’a făcut vicernia de Episcopul Huşilor
împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
A doua zi s’a făcut sfinţirea de către Episcopul
Huşilor Grigore (Leu), Vicarul episcopiei Filiuţă Ambrozie,
Protopopii Har. Bărbuleanu şi Şt. Vasilescu, Preotul Gr.
Dimitriu, Preotul Ioniţă Ciobanu, Dumitru Petrea, Preot
Cartas, Preot Iancu Dănăilă, Preot C. Petrea, Preot Balica,
Preot C. Tămăşanu, Preot Dumitru Şuşnea şi Diaconii
Clement Gheorghiu – Huşi şi Sandu Machedon – Bârlad. A luat parte mult popor drept
credincios din satele apropiate şi toţi locuitorii satului Fedeşti: femei, copii, fete, etc.
Respunsurile la Leturghie au fost date corul şcoalei condus de către învăţătorul Dumitru
Ciobanu.
Preot al bisericii fiind Ghe. Arsene din Ghermăneşti.
Biserica a fost ridicată cu cheltuiala locuitorilor din satul Fedeşti şi o contribuţie a
locuitorilor din satele Banca, Ghermăneşti şi Răşcani. A costat 16 000 000 lei afară de muncile
necesare la construcţie care întrec cu multe milioane mai mult decât a costat biserica.
A fost un moment frumos în viaţa satului Fedeşti ridicarea acestui local măreţ de biserică,
care va dăinui în cursul vremurilor viitoare.”
Cronica Căminului cultural „Alexandru Ioan Cuza”, Fedeşti
222
Anexa 10
Sfatul popular al raionului Bîrlad
Serviciul Sistematizare şi Arhitectură
Memoriu
În prezentul deviz s-a prevăzut executarea unei şcoli cu două săli de clasă, cancelarie şi
culoar, în satul Fedeşti, comuna Şuletia, raionul Bîrlad. Construcţia se va executa pe fundaţie de
beton, zidurile exterioare de 37,5 cm, zidăria interioară de 25 cm, din cărămidă, iar planşeul din
grinzi din lemn de brad de 15/18 cm peste care se va bate podea de scîndură brută de 2,4 cm.
Ca material izolator, în pod se va folosi pămînt amestecat cu paie (se recomandă zgură de
locomotivă). Învelitoarea se va executa din ţiglă profilată aşezată direct pe şipci fără astereală.
În sălile de clasă s-a prevăzut a se executa duşumele de brad, pe culoar, beton sclivisit. Se
va avea în vedere ca umplutura ce se va executa sub duşumele şi pardoseală de beton să fie bine
compactizată prin executarea umpluturii în straturi de la 15 la 20 cm, udat şi bătut cu maiul.
Aceleaşi măsuri se vor lua şi la executarea trotuarelor. Valoarea devizului se urcă la suma de lei
95.000.
Tehnician constructor,
Beldiman Mihai
Sfatul popular al raionului Bîrlad
Serviciul Sistematizare şi Arhitectură
Extras de materiale
I. Materiale cu preţuri franco-vagon staţia de destinaţie:
1.Cărămidă presată -------------------------------------------------------- buc.: 38.806
2.Ciment M. 300 ---------------------------------------------------------- tone: 17.800
3. Ipsos ----------------------------------------------------------------------- tone: 0,843
4. Var bulgăre --------------------------------------------------------------- tone: 4,6
5.
- Lemn de brad ecarisat --------------------------------------------------- m.c. 11.000
- Scîndură --------------------------------------------------------------------- m.c. 7.300
- Dulapuri pentru duşumele ----------------------------------------------- m.c. 3.500
- Grinzi ------------------------------------------------------------------------ m.c. 10.000
- Şipci ------------------------------------------------------------------------- m.c. 3.600
6. Carton asfaltat ------------------------------------------------------------ m.p. 101,5
223
7. Ţiglă tip Marsilia --------------------------------------------------------- buc. 5.304
8. Coame mari -------------------------------------------------------------- buc. 103
9. Lemn rotund, cioplit -------------------------------------------------- m.c. 7,300
II. Materiale cu preţurile loco şantier:
10. Pietriş ------------------------------------------------------------------- m.c. 90
11. Nisip --------------------------------------------------------------------- m.c. 70
12. Oţel beton --------------------------------------------------------------- kg 550
13. Cuie ---------------------------------------------------------------------- kg 145
14. Scoabe ------------------------------------------------------------------ kg 96
15. Sârmă -------------------------------------------------------------------- kg 11,5
16. Bitum ------------------------------------------------------------------- kg 242
17. Geamuri de 3 mm grosime ------------------------------------------- m.p. 83
18. Cahle teracotă ----------------------------------------------------------- buc 575
19. Cărămizi subţiri -------------------------------------------------------- buc 1136
20. Tablă zincată ------------------------------------------------------------ buc 122
21. Vopsea de ulei ---------------------------------------------------------- kg 91
22. Hârtie sticlă ------------------------------------------------------------- coli 85
Întocmit, Verificat,
Tehn. Constructor Şeful S.S.A.
Beldiman Mihai Ing. Sîrghie Const.
224
Anexa 11
Proces – verbal de reconstituire
225
226
227
Bibliografie
Documente:
1) A. C. Florescu – Unele consideraţiuni asupra cetăţilor traco-getice (hallstattiene) din
mileniul I î.e.n. de pe teritoriul Moldovei, C.I., 1971;
2) Alexandru Goanţă – Indiciile numelor de locuri în D.I.R., A, Moldova, veacurile XIV-XVII
(1384-1625), editat de I. Caproşu, Editura Academiei, Bucureşti, 1990;
3) Apostol Vasile – Valorificarea elementelor de istorie în predarea elementelor de istorie
locală la clasa a IV-a - manuscris;Codrescu Theodor – Uricariul, vol. VII, VIII, XV;
4) Bucur Mitrea, C. Buzdugan, Marin Rotaru, Vasile Apostol – Tezaurul de monede histriene
de la Fedeşti, judeţul Vaslui, în Acta Moldaviae Meridionalis (ANM), vol. III-IV, 1981-1982;
5) C. Buzdugan, Marin Rotaru – Noi descoperiri arheologice în sud-estul Podişului Central
Moldovenesc, în Cercetări istorice, 1997;
6) C. Ciuhodaru, Radu Vulpe, R. Petre, Şt. Kiss – Cercetările arheologice de la Bîrlăleşti şi
Şuletea, SCIV, II, 1951;
7) Codrescu Theodor – Uricariul, vol. VII, VIII, XV;
8) Corneliu Mateescu – Raport asupra cercetărilor arheologice în 1943 în judeţul Tutova;
9) Constantin Sion – Arhondologia Moldovei, Editura Minerva, Bucureşti, 1973;
10) Costachi Buzdugan, Marin Rotaru – Antichităţile Elanului, Vaslui, 1997.
11) Costin Clit – Un tablou ecleziastic inedit privind județul Tutova la 1880, în Elanul, nr. 42,
august 2005;
12) Costin Clit – Biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului din satul Fedeşti, în Est, nr. 3,
2002;
13) Costin Clit – Slujitorii bisericilor din ţinutul Tutova din 1880, în Elanul, nr. 64, iunie 2007;
14) Cristian Ionescu – Dicţionar de onomastică, Editura Elion, 2004;
15) Corneliu Mateescu - Raport asupra cercetărilor arheologice în 1943 în judeţul Tutova;
16) D. Popescu - Cronica săpăturilor arheologice în RPR pe 1964, SCIV, 16, 1965;
17) Dan Gh. Teodor – Creştinismul la est de Carpaţi de la origini până în secolul al XIV-lea, în
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
18) Ghenuţă Coman – Statornicie , continuitate, Editura Litera, Bucureşti, 1980;
19) Gheorghe Ghibănescu – Surete şi izvoade, vol. VII, 1912, 1;
20) Gheorghe Gherghe, Marin Rotaru – Comuna Banca, Editura Sfera, Bârlad, 2002;
21) Gheorghe Gherghe, Sidonia-Elena Diaconu - Prima carte pentru Zorleni, Editura Sfera,
Bârlad. 2009;
22) Gheorghe Gherghe, Sidonia-Elena Diaconu – Mânăstirea Bujoreni, Editura Sfera, Bârlad;
23) Gheorghe Gherghe, Sidonia-Elena Diaconu – Parohia Banca, Editura Sfera, , Bârlad
24) Gheorghe Gherghe – Lăţeşti, Sărăţeni, Schineni, Editura Sfera, Bârlad, 2012;
228
25) Gheorghe Gherghe, Pricope Roxana- Vânzarea moşiei Ghermăneşti din comuna Banca,
judeţul Tutova, în Acta Moldaviae Meridionalis;
26) Grigore Ureche - Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Minerva, Bucureşti, 1978;
27) Lahovary G.L., C.I. Brătianu, Gr. C. Tocilescu – Marele dicţionar geografic al României
(MDG), Bucureşti, 1888-1902;
28) Iacov Antonovici – Mânăstirea Floreşti din Plasa Simila, judeţul Tutova: Studiu istoric cu
hărţi şi ilustraţiuni;
29) Ion Glodariu – Relaţiile comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană, Cluj, 1974;
30) Istrati Corneliu – Condica vistieriei din anul 1816, Editura Academiei, Iaşi, 1979;
31) Marin Rotaru, Vasile Apostol, Gheorghe Gherghe – Locuinţa din feudalismul timpuriu de la
Fedeşti, comuna Şuletea, judeţul Vaslui, în Elanul, nr. 35, iunie 2005;
32) Marin Rotaru, Florin Varvara – Ceramica feudală de la Sărăţeni, comuna Murgeni, în
Elanul, nr. 34;
33) Marin Rotaru, Vasile Apostol – Sceptrul de piatră de la Fedeşti - Şuletea, Elanul, nr. 11;
34) Marin Rotaru, Gheorghe Gherghe – Topoare – Ciocan de piatră, în Elanul, nr. 8;
35) Marin Rotaru – O altă descoperire la biserica – bordei de la Şuletea, în Elanul, nr. 10;
36) Marin Rotaru - Paleocreştinism şi creştinism pe Valea Elanului, în Elanul, nr. 6;
37) Marin Rotaru, Gheorghe Gherghe – Noi descoperiri din paleoliticul superior în judeţul, în
Acta Moldaviae Meridionalis (ANM);
38) Marin Rotaru, Gheorghe Gherghe – Cetatea de la Fedeşti, Est, nr. 6;
39) Marin Rotaru, Gheorghe Gherghe – Ceramica slavă din feudalismul timpuriu în partea de
sud-est a judeţului Vaslui;
40) Marin Rotaru, Vasile Apostol - Noi descoperiri arheologice pe teritoriul satului Giurcani, în
Revista Muzeelor şi Monumentelor, nr. 6, 1989;
41) Maxim Alaiba-Ruxandra - Un engolpion bizantin descoperit la Şuletea, judeţul Vaslui, în
Arheologia Moldovei;
42) Mihalache Brudiu – Paleoliticul superior şi epipaleoliticul din Moldova, Bucureşti, 1974;
43) Mihai Dimitrie-Sturza - Ȋn jurul genealogiei familiei Lambrino în vol. „In honorem Paul
Cernovodeanu”, Bucureşti, 1998;
44) Mitrea B., Costache Buzdugan – Tezaurul de la Fedeşti (Moldova), studii şi cercetări de
numismatică, II, 1989;
45) Mircea Mamalauca – Două milenii de creştinism, Bucureşti, 2000;
46) Natalia Ciobanu – Monografia satului Fedeşti, comuna Şuletea,1942 ( manuscris, lucrare
metodică pentru obţinerea gradului I în învăţământ);
47) Nicolaie Stoicescu – Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din
Moldova, Bucureşti, 1974;
48) Puşcaşu Voica-Maria, Actul de ctitorire ca fenomen istoric în Ţara Românească şi Moldova
până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Bucureşti, Editura Vremea, 2001;
49) Regulamentul Organic al Moldovei, Junimea, Iaşi, 2004;
50) Rotaru Marin, Gheorghe Gherghe - Noi descoperiri din paleoliticul superior în judeţul
Vaslui, în Acta Moldaviae Meridionalis (AMM)
229
51) Sion Constantin – Arhondologia Moldovei. Amintiri şi note contemporane. Boierii
moldoveni, Editura Minerva, Bucureşti, 1973;
52) Tezaurul toponimic al României, Moldova, vol. I, partea I, partea a II-a;
53) Ujeucă Petru – Caragaci. Sat românesc din Bugeac.
54) Vasile Palade – Un nou centru de prelucrare a cornului de cerb în secolul al IV-lea e.n. la
Fedeşti, Carpica, IV, 1971;
55) Zaharia Nicolaie, Mircea Petrescu – Dâmboviţa, Emilia Zaharia – Aşezări din Moldova. Din
paleolitic până în secolul al XVIII-lea, Bucureşti, 1970;
Colecţii de documente:
1) Anuarul Eparhiei Huşilor (AEH) 1934, 1935, 1936, 1938;
2) Arhivele Olteniei, nr. 49-50;
3) Catalogul Documentelor Moldoveneşti din Arhiva Istorică Centrală a Statului, volumul I-V
şi Supliment I, Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, Bucureşti,
1937-1975;
4) Documenta Romaniae Historica. A, Moldova, Bucureşti, Editura Academiei, volumul III
(1487-1504);
5) DJANV – Fond:
• Consilieratul agricol, dosar 54/1919, dosar 2/1920, dosar 11/1921, dosar 9/1921, dosar 5/1926;
• Fond Inspectoratul şcolar
• Arhiva şcolii
• Arhiva Primăriei Şuletea.
6) DJANV – Fond 689 (Succesiunea lui Ioniţă Lambrino)
7) Moldova în epoca feudalismului, volumul VII, partea I, Recensământul populaţiei Moldovei
din anii 1772-1773 şi 1774, Chişinău, sub redacţia lui P.V. Sovetov;
8) Monitorul Oficial. 260, duminică 24 februarie/8 martie 1909;
9) Monitorul Oficial, duminică 27 iulie/9 august 1908;
10) Monitorul Oficial, nr. 102, marţi 5 (18) august 1908;
ᴥ
230
Ȋn loc de epilog!
Ca în orice demers mai mult sau mai puţin complex, faţă de proiectul iniţial, parcursul ne
aşteptăm să aibă diferenţe minime sau semnificative, datorită unor condiţii neprevăzute.
„Fedeşti. Oameni şi locuri” a fost o experienţă inedită pentru ambii autori, fiind la prima
încercare de colaborare. Evident, încă de la început ne-am asumat şi posibilitatea eşuării
încercării noastre, conştienţi fiind de amploarea muncii ce o presupunea
documentarea/redactarea. Dacă profesorul Gheorghe Gherghe venea în proiectul Fedeşti cu
experienţa şi competenţa a încă nouă cărţi cu caracter monografic a satelor şi lăcaşelor de cult,
anterior publicate, învăţătorul Neculai Apostol era la o primă încercare de acest fel. Nici
competenţa acestuia din urmă, şi nici capacitatea de a gestiona un volum atât de mare de
informaţie ca cel pe care îl presupune redactarea unei astfel de lucrări, nu erau certe în momentul
demarării acţiunii.
Apariţia informaţiei despre împlinirea a 100 de ani de existenţă a şcolii din localitate
chiar în anul începerii muncii la cartea noastră – 2012, a fost evenimentul care a schimbat radical
planul iniţial. Cu toate că Profesorul Gherghe avertizase că „o carte nu se poate scrie în două
luni”, de comun acord, am luat decizia să facem tot ce este posibil, aşa încât cartea să fie gata
până la sfârşitul verii, nu în aprilie-mai 2013, după cum convenisem iniţial! Am considerat că
Centenarul Şcolii din Fedeşti merita nu doar o aducere aminte a începuturilor, ci şi publicarea
unei prime istorii despre istoria satului şi, mai ales, a şcolii.
Dorinţa ca o carte despre satul natal să fie publicată, teama de a nu dezamăgi pe cel care
îşi asumase riscul colaborării cu un „novice” în ale scrisului, au născut o motivaţie formidabilă
care a dat energia necesară documentării/redactării temelor asumate. Alt aspect deloc de neglijat,
terminarea muncii la o altă carte consistentă despre istoria satelor Lăţeşti, Sărăţeni şi Schineni cu
doar câteva săptămâni înainte, îl găsea pe profesorul Gherghe într-un moment de oboseală care
necesita odihnă. Cu toate astea, s-a mobilizat incredibil, aşa încât în doar câteva săptămâni,
reuşea să furnizeze spre tehnoredactare capitolele: Ţinta noastră, Istoricul cercetării, Aşezări
atestate arheologic, Cadrul natural, Organizarea administrativ-teritorială, Satul Fedeşti,
Mânăstiri. Biserici. Parohii, Parohia Fedeşti, Tributul de sânge.
Poate la fel de neaşteptat, extrem de eficient a fost şi colegul învăţător, care simultan,
reuşea să cerceteze documente la Arhivele statului, să caute informaţii la sătenii vârstnici, să
„purice” documentele prăfuite de vreme şi uitare ale arhivei şcolii, să adune fotografii, să le
sorteze/prelucreze/insereze pe textele tot de el tehnoredactate, să comunice cu fedeştenii
posibilitatea de a furniza informaţii despre istoria cunoscută a familiilor lor în vederea realizării
unor materiale pentru carte, să insiste să-i convingă pe sceptici, să dea explicaţii suspicioşilor, să
menţină comunicarea cu autorităţile în vederea organizării manifestărilor aniversare, ş.a.
Evident că nu se putea obţine un produs perfect şi cu atât mai puţin, complet, în condiţiile
în care s-a lucrat! Mici erori de tehnoredactare – nerelevante, omisiuni de materiale, de
informaţii, neprezentarea mai multora dintre familiile din Fedeşti, neputinţa de a convinge pe
231
unii de importanţa proiectului în care eram implicaţi, comunicarea uneori defectuoasă cu
fedeşteni pe care îi doream parteneri, imposibilitatea de a-i cuprinde pe toţi sătenii în cartea
noastră, etc., sunt şi acestea realităţi ale muncii „de o vară”! Atâta timp am avut la dispoziţie, iar
acum, la ceas de bilanţ, putem afirma:
― Credem că doar ne-am făcut datoria!
Celor nemulţumiţi, celor ce s-au simţit ignoraţi, o mărturisire:
― Tot ce am făcut, am făcut cu bună-credinţă!
Celor Fericiţi, o mărturisire:
―Vă dedicăm cartea noastră!