EXAMENUL RADIOLOGIC AL CENTURII
SCAPULO – HUMERALE ŞI A
MEMBRULUI SUPERIOR
1
CUPRINS
Cap 1
Introducere........................................................... ..............................pag. 4
Importanţa examenului radiologic .......................................................pag. 5
Cap 2
Centura scapulară, aspecte anatomice şi radiologice............................pag. 10
Radiografia omoplatului.......................................................................pag. 12
Radiografia claviculei ..........................................................................pag. 14
Radiografia articulaţiei scapulo- humerale...........................................pag. 16
Cap 3
Braţul şi antebraţul ,aspecte anatomice şi radiologice..........................pag. 20
Radiografia humerusului ....................................................................pag. 22
Radiografia articulaţiei cotului.............................................................pag. 24
Radiografia olecranului........................................................................pag. 27
2
Radiografia oaselor antebraţului..........................................................pag. 28
Cap 4
Mâna şi articulaţia pumnului, aspecte anatomice şi radiologice...........pag. 30
Radiografia articulaţiei pumnului........................................................pag. 32
Radiografia scafoidului........................................................................pag. 36
Radiografia mâinii................................................................................pag. 37
Radiografia policelui.............................................................................pag. 40
Radiografia indexului...........................................................................pag. 42
Radiografia mediusului, inelarului, auricularului.................................pag. 43
Cap 5
Cazuri practice ....................................................................................pag. 44
Cap 6
Rezumat şi concluzii...........................................................................pag. 46
Bibliografie ..........................................................................................pag. 48
3
Cap. 1. INTRODUCERE:
Radiologia este o disciplină total diferită de celelalte. Ea este
mult mai precisă, mai exactă şi mai concretă decât altele
bazându-se pe multe date de fizică, de geometrie, pe legile
opticii. Bineânţeles ca cel puţin în egală măsură, se bazează şi
pe cunoştinţe de anatomie, fiziologie normală şi patologică
precum şi pe date de patologie medico-chirurgicală.
Au trecut 115 de ani de la descoperirea razelor X de către
W.C. Rontgen ( 6 noiembrie 1895), dar progresele tehnice au
permis o evoluţie rapidă folosirii lor în d iagnostic şi tratament.
Primele radiografii durau minute sau ore, şi foloseau contraste
spontane sau accidentale. Astăzi se utilizează substanţe de
contrast diversificate pentru a se face vizibile organele care în
mod natural nu pot fi evaluate şi radiografia, sa efectuează în
sutimi de secundă. Introducerea în practica medicală a radio-
izotopilor,a ultrasunetelor, serografiei, termografiei, iar mai
recent a rezonanţei magnetice nucleare, face din explorările cu
4
agenţi fizici, în domeniul indispensabil pentru orice speciali tate
medicală. Radiologia a început fără radiologi, astăzi această
specialitate este, dar mai ales trebuia să devină din ce în ce mai
prestigioasă şi mai deschis apreciată de toţi aceia ce o solicită
în fiecare zi.
Radiologiile, în foarte multe cazuri rezolvă dificultăţile de
diagnostic. In ţara noastră, sau făcut primele demonstraţii a
razelor " X" în luna martie 1896, cu ajutorul unui aparat
improvizat dintr-o bobină RuhmKorff şi un tub Crookes.Astăzi s-
au făcut progrese remarcabile de radiologie. Oamenii de ştiinţă
români, medici, radiologi, fizicieni, tehnicieni, au adus si aduc o
contribuţie utilă la progresele de radiologiei mondiale.
Protecţia contra iradierii : Pentru protecţia adecvată a
tegumentelor pacientului căruia i se efectuează investigaţia
radiologică se va avea în vedere ca doza primită să nu
depăşească 50 r. Principalii factori implicaţi în iradiere sunt :
timpul de expunere, mA, kV, distanţa focar – film, poarta de
intrare.Poarta de intrare trebuie să fie adaptată scopului
expunerii radiografice, deci trebuie ca expunerea să se
efectueze cu diafragmare corectă a fasciculului de radiaţii. O
atenţie specială trebuie acordată indicaţiilor pentru efectuarea
radiografiilor la copii, gonadele vor fi protejate cu dispozitive de
cauciuc plumbat.Aceiasi atenţie va fi acordată persoanelor
tinere, femei şi bărbaţi în cazurile în care explorarea radiologică
include în fascicul gonadele şi măduva osoasă hematogenă.
5
IMPORTANŢA EXAMENULUI RADIOLOGIC –
GENERALIT AŢI ŞI REGULI
Examenul radiologic al scheletului are o importan ţă deosebită în
practica medicală,alcătuit dintr-un mare număr de elemente (în
medie 200 de oase) fiecare cu o anumită formă.Oasele sunt grupate
în trei categorii : lungi,scurte şi plate.Oasele lungi la adulţi,prezintă o
diafiză la extremităţile căreia se află epifizele, diafiza este
delimitată de două benzi de os compact,cu structură omogenă net
delimitate extern denumite compacte.Epifizele au o delimitate
opacă,densă,netă şi fină reprezentată de corticală.Subcorticală la
nivelul epifizelor se află spongioasa osului alcătuită din lamele de
ţesut hawersian având diverse direcţii anastomozându-se între ele şi
delimitând spaţii clare ocupate de ţesut conjunctiv şsi vase
sanguine.În centrul diafizelor oasele lungi se remarcă o zonă
cilindrică transparentă reprezentată de canalul medular.La copii
osificarea este variabilă în raport cu vârsta necesitând radiografii
simetrice comparative.Cartilajul de creştere sau de conjugare apare
sub forma unei benzi transparente dispusă transversal la
extremitatea diafizelor.Cartilajele de creştere se calcifică la adulţi şi
la nivelul fostului cartilaj se poate evidenţia uneori una sau mai
multe linii transversale.
Oasele scurte au în principiu aceiaşi macrostructură fiind alcătuite
din spongioasă si delimitate de o corticală fiind neântreruptă.
Oasele plate sunt alcătuite din două corticale,una externă, alta
internă în interiorul căreia se află spongioasa.
Spaţiul articular radiografic (interlinia articulară) este reprezentat
de un traiect transversal,radiotransparent având înălţimea în raport
6
cu articulaţia considerată situat între cele două elemente
osoase,care constituie articulaţia.În investigarea scheletului
radiografiile constituie un mijloc esenţial care permite studierea
macrostructurii,formei,dimensiunilor şi poziţiei segmentului osos
examinat.Cunoaşterea simptomatologiei clinice este un element
esenţial pentru alegerea tehnicii radiografice adecvate regiunii
incriminate.Randamentul investigaţiei radiologice este în strânsă
dependenţă de aplicarea unei tehnici corespunzătoare, de aceea
efectuarea oricărei radiografii osoase trebuie să fie precedată de
obţinerea de către medicul radiolog a principalelor elemente privind
anamneza, tabloul clinic al suferinţei actuale precum şi diagnosticul
clinic prezumtiv.Se va avea în vedere respectarea planului general
de explorare, care are menirea de a sistematiza desfăşurarea
activităţii încât efectuarea diverselor proceduri radiografice să se
realizeze cu maximum de operativitate fără a crea nici un disconfort
pacientului, cu obţinerea unor imagini radiografice de foarte bună
calitate. Alegerea elementelor electrice pentru efectuarea
radiografiei osoase are în vedere următorii factori :
a) calitatea radiaţiilor adică penetrabilitatea acestora,care
este în fucţie de tensiunea aplicată la bornele tubului radiogen adică
depinde de KV (kilovoltaj)
b) „cantitatea” radiaţiilor care este legată de intensitatea
curentului electric cu care se lucrează, respectiv de mA
(miliamperaj)
c) distanţa de la focarul tubului radiogen până la fil, între
care se află segmentul osos de examinat, ţinând cont că intensitatea
7
fasciculului radiant scade cu pătratul distanţei urmare a proiecţiei
conice a fasciculului radiant
d) cantitatea totală de radiaţii primită de ţesutul examinat
care este reprezentată de produsul dintre intensitatea fasciculului
(mA), şi timpul de expunere (s), adică de miliamperi secundă cu care
se lucrează
e) folosirea sau nu a grilei antidifuzoare,grilele se folosesc
în executarea radiografiilor pentru regiuni de dimensiuni şi densitate
mare, anihilând astfel efectul radiaţiilor secundare
f) folosirea sau nu a ecranelor întăritoare.Pentru obţinerea
unor radiografii osoase cu detalii multe se va lucra cu o tensiune
mică (kV), cu focar mic şi distanţa focus- film 1 m.În cazul în care
segmentul osos se află în aparat gipsat, se lucrează cu tensiune (kV)
mai ridicată cu 8 - 10 kV.Tensiunea folosită şi masurată în kV este
într-o strânsă legătură cu timpul de expunere. Aparatele de radio-
diagnostic permit folosirea unei game de tensiuni cuprinse între 35
şi 200kV, practic însă în explorarea radiologică a scheletului utilizăm
tensiuni cuprinse între 40 şi 100 kV. Tensiunile joase de 35 – 40
kV,se folosesc pentru extremităţile membrelor. Tensiunile ridicate
sunt utilizate în cazul efectuării de radiografii ale unor segmente
osoase situate în regiuni cu grosime mare sau densitate mare.
Tensiunile ridicate impun reducerea adecvată a timpului de
expunere. Cantitatea de radiaţii absorbită în cazul kV mare, este
diminuată dar radiografiile au dezavantajul că nu prezintă contrast şi
neteditate corespunzătoare. Intensitatea curentului care se măsoară
în mA, informează asupra cantităţii de radiaţii emise în cursul
expunerii unei radiografii. Aparatele de radio – diagnostic furnizează
8
miliamperaje între 10 şi 1000 mA.Miliamperajul redus se foloseşte în
efectuarea radiografiilor osoase ale extremităţilor membrelor care
necesită între 10- 50mA.Timpul de expunere care are o importanţă în
realizarea radiografiilor trebuie stabilit şi corelat cu intensitatea
curentului precum şi cu alţi parametrii ca:regiunea de examinat,
folosirea grilei antidifuzoare,distanţa focar - film. Distanţa focar –
film are o importanţă particulară în obţinerea unor bune imagini
radiografice. În cazul în care distanţa focus – film este mare,
fasciculul de raze utilizat fiind mai omogen, cu raze paralele se
realizează radiografii de calitate, reducând estomparea geometrică.
Poziţionarea pacientului Pentru realizarea unor imagini
radiologice concludente sunt necesare utilizarea de poziţii şi
incidenţe adecvate fiecărui caz. Poziţia, care este reprezentată de
situaţia regiunii de examinat faţă de filmul radiografic, poate să fie
frontală, laterală, sau oblică. În poziţie frontală pacientul are planul
frontal, paralel cu filmul, în poziţie laterală, planul sagital al
subiectului este paralel cu filmul.
Incidenţa, este reprezentă de modul în care fasciculul radiant
transversează regiunea de examinat.
În poziţie frontală, incidenţa poate să fie:
a) incidenţa antero – posterioară, adică fasciculul incident
pătrunde prin regiunea anterioară a segmentului investigat şi iese
prin regiunea posterioară
b) incidenţa postero – anterioară în care traiectul fasciculului este
invers
9
c) în poziţia laterală, radiografia poate fi executată: în
incidenţă dextro- sinistrală şi sinistro- dextrală
d) în poziţiile oblice incidenţele sunt deasemenea anterioare
şi posterioare.
Efectuarea radiografiilor poate fi realizată cu pacientul în
ortostatism, şezând sau în clinostatism.
Partea bolnavă va fi plasată în centrul casetei în contact cu
aceasta. Se va nota totdeauna partea dreaptă (D) şi partea stângă
(S), a regiunii cu litere confecţionate din plumb.
Raza centrală va fi de regulă perpendiculară pe casetă în cazuri
speciale înclinată oblic.
La oasele lungi, radiografia va cuprinde şi cel puţin una din
articulaţiile acestora pentru a aprecia poziţia segmentului respectiv.
Pentru regiunile simetrice se recomandă efectuarea de radiografii
pe ambele segmente, în scop de comparare.
Examenul radiologic al Centurii Scapulo - Humerale şi al
Membrului Superior
Cap. 2. CENTURA SCAPULARĂ, aspecte anatomice şi
radiologice:
La alcătuirea centurii scapulare participă două oase omoplatul şi
clavicula. Anterior oasele centurii scapulare sunt ataşate sternului,
prin intermediul extremităţii interne a claviculei posterior ele rămân
însă fără nici o legătură cu trunchiul.
Omoplatul: formează împreună cu extremitatea superioară a
humerusului articulaţia scapulo – humerală. El se articulează
10
deasemenea cu clavicula,la nivelul acromionului alcătuind articulaţia
acromioclaviculară. Ompolatul este un os lat, pereche, de formă
triunghiulară, situat în partea posterioară a cutiei toracice,
corespunzând în sus primului spaţiu intercostal iar în jos vertebrei a
şasea sau a şaptea toracale (braţele fiind întinse pe lângă corp). Are
două feţe anterioară sau costală şi posterioară, are trei margini
superioară, laterală (axilară), şi medievală (vertebrală) din unirea
cărora rezultă trei unghiuri: superior, inferior şi lateral. Acesta din
urmă e cel mai important pentru că participă la alcătuirea
articulaţiei scapulo- humerale. Faţa posterioară a omoplatului
prezintă o proeminenţă osoasă –spina omoplatului- care împarte
această faţă într-o fosă supraspinoasă, dispusă cranian şi una
subspinoasă dispusă caudal. Spina omoplatului se prelungeşte în
afară cu acromionul care prezintă o faţă articulară mică pentru
articulaţia acromioclaviculară.
În unghiul lateral al scapulei se află cavitatea glenoidă, care
primeşte o parte din capul humeral. Apofiza coracoidă este o
proeminenţă osoasă ce porneşte de la nivelul marginii superioare a
omoplatului, ţntre cavitatea coracoidă, al cărei vârf se proiectează
înaintea şi deasupra articulaţiei scapulo - humerale.
11
Fig. 1 Omoplatul
Clavicula : prezintă un corp şi două extremităţi –acromială sau
laterală, care se articulează cu acromionul (articulaţia
acromioclaviculară) şi alta sternală sau medială ce se articulează cu
manubriul sternal. Corpul claviculei prezintă două curburi: una
situată în porţiunea sa medială, concavă înapoi şi alta mai puţin
întinsă, situată în treimea laterală a claviculei concavă înainte.
Extremitatea laterală prezintă pe faţa interioară a claviculei o mică
proeminenţă, tuberculul conoid, pe care se inseră ligamentul cu
acelaşi nume.
12
F
ig. 2 Clavicula
2.1.Radiografia Omoplatului în poziţie de faţă:
Se foloseşte film de 18/ 24cm, orizontal sau uşor ridicat la
extremitatea superioră, cu dimensiunea în lung. Marginea inferioară
a casetei e la două laturi de deget sub unghiul inferior al
omoplatului iar marginea laterală depăşeşte cu 2 laturi de deget
părţile moi ale toracelui.
Bolnavul stă în decubit dorsal, aplecat spre partea de radiografiat
cu braţul ridicat şi mâna pe cap.
Raza centrală este orientată perpendicular pe casetă, trecând
tangenţial pe marginea toracelui la două laturi de deget sub axilă.
Expunerea se face în apnee.
13
Distanţa focar – film,este de 75 cm fără grilă antidifuzoare.
Regim electric 60 kV – 60 mAs
Radiografia evidenţiază acromionul, spina omoplatului, marginea
externă (axilară) şi unghiul inferior al omoplatului,apofiza coracoidă
dar şi capul şi clavicula.
Fig. 3 a) Radiografia omoplatului în poziţie de faţă
2.2 Radiografia Omoplatului în poziţie laterală:
Se foloseşte film radiografic de 18/24 cm sau 24/30 cm, orizontal
cu dimensiunea mare în lung.Marginea inferioară a casetei
depăşeşte cu două laturi de deget unghiul inferior al omoplatului, iar
marginea posterioară depăşeşte toracele cu două laturi de deget.
Bolnavul se află în decubit lateral, culcat pe partea de
radiografiat. Toracele e uşor aplecat înainte pe masa de examinare,
capul se sprijină pe sac de nisip iar braţele sunt ridicate şi duse
înainte.
Raza centrala orientată perpendicular pe casetă intră prin mijlocul
marginii vertebrale a omoplatului.
14
Distanţa focar – film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.
Regim electric 60 kV – 60 mAs.
Pe această radiografie se evidenţiază corpul omoplatului, capul
humeral, acromionul, apofiza coracoidă şi clavicula.
Fig. 3 b) Radiografia omoplatului în poziţie laterală
2.3 Radiografia Claviculei:
Se pot efectua unilateral şi bilateral (comparativă).
a) Radiografia unilaterală a claviculei în incidenţă de faţă AP cu
rază centrală oblică :
Necesită film radiografic de 18/24 cm cu dimensiunea mare în lat,
clavicula se proiectează în centrul casetei care e aşezată în aşa fel
încît marginea ei internă să se afle în contact cu regiunea cervicală.
Ea va forma un unghi de 45º cu planul mesei fiind sprijinită de un
sac de nisip.
Bolnavul se află în decubit dorsal, înclinat uşor spre partea opusă
celei de radiografiat cu membrul superior pe lânga corp.
Raza centrală cade perpendicular pe casetă fiind înclinată oblic
caudo – canian, vizând treimea medie a claviculei.Expunerea se face
în apnee.
15
Distanţa focar – film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.
Regim electric 55 kV – 60 mAs.
Radiografia evidenţiază:capul humeral şi cavitatea glenoidă,
acromionul, apofiza coracoidă, clavicula.
Fig. 4 a) Radiografia unilaterală a claviculei în incidenţă de faţă
AP cu rază centrală oblică:
b) Radiografia unilaterală a claviculei în incidenţă PA:
Se efectuează pe film de 18/24 cm cu dimensiunea mare în lat.
Marginea craniană a casetei depăşesşte cu trei laturi de deget
clavicula,iar marginea externă se află la nivelul părţilor moi ale
umărului,
Bolnavul se află în decubit ventral, cu capul întors pe partea
opusă regiunii de radiografiat. Braţul de partea opusă de examinat
aşezat pe lângă corp cu măna în pronaţie.Umărul opus e rezemat pe
sac de nisip.Se expune în apnee.
Raza centrală e perpendiculară pe casetă şi intră prin unghiul
supero- intern al omoplatului.Distanţa focar-film 75 cm fără grilă
antidifuzoare.Regim electric 55kV – 60 mAs.
Această radiografie evidenţiază articulaţia acromioclaviculară,
clavicula, articulaţia sterno-
claviculară.
16
Fig.4 b) Radiografia unilaterală a claviculei în incidenţă PA
c) cel mai des se foloseşte radiografia comparativă a claviculelor
în incidenţa PA:
Folosim film 15/40 cm orizontalcu dimensiunea mare aşezată pe
lat.Marginea superioară depăşeşte clavicula cu 3 laturi de deget.
Bolnavul va fi uşor în decubit ventral cu braţele de-alungul corpului,
cu clavicula aşezată pe casetă iar capul se află în extensie.Raza
centrală cade perpendicular în dreptul manubriului sternal.Distanţa
focar – film 100 cm, fără grilă antidifuzoare.Regim electric 55 kV –
60 mAs.
Această radiografie permite evidenţierea articulaţiilor acromio-
claviculare,corpul claviculei şi articulaţia sternoclaviculară.
Fig. 4 c) radiografia comparativă a claviculelor în incidenţa PA
2.4 Radiografia Articulaţiei Scapulo- Humerale:
17
a) Radiografia articulaţiei scapulo- humerale de faţă în incidenţa
AP:
Se foloseşte film de 18/24 cm, orizontal cu dimensiunea mare în
lung. Marginea superioară a casetei depăşeşte umărul cu două laturi
de deget iar cea laterală depăşeşte părţile moi cu două laturi de
deget.
Bolnavul este aşezat în decubit dorsal cu capul sprijinit pe un sac
de nisip.Pentru a aduce umărul în contact cu caseta bolnavul se
înclină spre partea de radiografiat.Braţul e uşor depărtat de corp, în
rotaţie externă, iar mâna e orientată în sus şi în afară (supinaţie).
Raza centrala orientată 20º cranio- caudal şi intră la două laturi
de deget deasupra axilei în depresiunea subacromială.Se expune în
apnee.
Distanţa focar – film 75 cm,fără grilă antidifuoare.
Regim electric 55kV – 65 mAs.
Pe radiografie se evidenţiază extremitatea superioară a
humerusului (şi prin sumaţie conturul posterior al acestuia devine
mai evident), şanţul bicipital, omoplatul, apofiza coracoidă,
acromionul şi clavicula.
Fig. 5 a) Radiografia articulaţiei scapulo- humerale de faţă în
incidenţa AP:
18
b) Radiografia articulaţiei scapulo-humerale de profil:
Se execută pe film de 18/24 cm în lung.Marginea inferioară a
casetei e la un lat de deget sub unghiul inferior al omoplatului iar
marginea laterală depăşeşte părţile moi.
Bolnavul se află în decubit dorsal cu trunchiul uşor înclinat spre
partea de radiografiat pentru un bun contact cu caseta, cu braţul
ridicat şi mâna pe cap.
Raza centrală e perpendiculară pe casetă şi intră prin mijlocul
axilei.Se lucrează în apnee.
Distanţa focar film 75 cm,cu sau fără grilă antidifuzoare,în funcţie
de subiect.
Regim electric 55 kV şi 70 mAs.
Se pot evidenţia: clavicula,apofiza coracoidă,cavitatea glenoidă,
humerusul,acromionul,articulaţia acromioclaviculară.
Fig. 5 b) Radiografia articulaţiei scapulo-humerale de profil
19
c) Radiografia articulaţiei scapulo – humerale în incidenţă PA cu
rază oblică ( incidenţa DIDIEE ):
Se foloseşte film de 18/24 cm,aşezat orizontal, marginea
superioară a casetei depăşeşte umarul cu 3 laturi de deget,
marginea laterală depăşeşte părţile moi cu două laturi de deget.
Bolnavul es află în decubit ventral cu capul întors spre partea
opusă regiunii de examinat.Faţa anterioară a umărului este aşezată
pe casetă, braţul e în abducţie, cotul în flexie mâna pe şold cu
policele pe faţa posterioară şi celălalte degete pe faţa anterioară a
crestei iliace.
Se centrează fasciculul de radiaţie la început pe cot, apoi se
înclină tubul în unghi de 45ºastfel încât raza centrală să fie îndretată
spre capul humeral. Se expune în apnee.
Distanţa focar film 75 cm,cu sau fără grilă antidifuzoare în funcţie
de subiect.
Regim electric 55 kV şi 70 mAs.
Radiografia evidenţiază: apofiza coracoidă,clavicula, acromionul,
şi articulaţia acromioclaviculară, marginea laterală a omoplatului
(axilară ) şi capul
humeral.
20
Fig. 5 c) Radiografia articulaţiei scapulo – humerale în incidenţă
PA cu rază oblică ( incidenţa DIDIEE )
d) Este posibilă şi efectuarea de radiografii ale articulaţiei scapulo
– humerale de profil cu film suplu:
Film de 18/24 cm,cu ecrane întăritoare ,învelite în hârtie neagră,
mulat sub axila pacientului, fiind susţinut de saci de nisip.Raza
centrală e verticală şi intră prin vârful acromionului, se lucrează în
apnee.
Distanţa focar film 75 cm.
Cap 3. BRAŢUL ŞI ANTEBRAŢUL,aspecte anatomice şi
radiologice :
Scheletul braţului :
Este alcătuit din humerus un os lung, pereche, care este de fapt
cel mai lung şi cel mai mare segment al membrului
superior.Extremitatea superioară a humerusului e alcatuită din capul
humeral, marea şi mica tuberozitate şi şanţul intertuberozitar. Prin
această extremitate humerusul contribuie la alcătuirea articulaţiei
scapulo – humerale.Capul humeral este separat de corp printr-un
şanţ circular numit colul anatomic.Colul chirurgical –sediu frecvent
al unor fracturi- uneşte corpul cu extremitatea suprioară a
humerusului.Corpul humerusului are o formă cilindrică şi prezintă în
treimea mijlocie tuberozitatea deltoidiană pe care se inseră muşchiul
deltoid.Extremitatea inferioară a humerusului este turtită
anteroposterior şi participă la formarea articulaţiei cotului şi condilul
21
radial ce se articulează cu capul radiusului: medial epitrochleea şi
trohleea cubitală care vin în contact cu cavitatea sigmoidă a ulnei pe
faţa posterioară a humerusului, deasupra trohleei se află fosa
olecraniană,în care ajunge olecranul în mişcările de extensie ale
antebraţului, pe faţa anterioară se află foseta coronoidă a ulnei, şi
fosa radială situată deasupra condiulului humeral radial, unde
ajunge capul radiusului în timpul mişcării de flexie din articulaţia
cotului.
Fig.6
Humerusul
Scheletul antebraţului : este alcătuit din două oase lungi pereche
radius şi cubicus (ulna).Ele sunt articulate între ele proximal cu
humerusul si distal cu primul rând al oaselor carpiene.Radiusul e un
os uşor curb ce prezintă la nivelul extremităţii superioare: cap, gât,
şi o tuberozitate.Extremitatea inferioară a radiusului este mai
voluminoasă şi are aspectul unui trunchi de piramidă.Această
extremitate prezintă pe faţa laterală o prelungire osoasă –apofiza
stiloidă radială- puct de reper important în radiologie, o suprafaţă
22
articulară medială pentru capul cubital şi o suprafaţă articulară
pentru scafoid şi semilunar cu care formează articulaţia radio –
carpiană.
Ulna – are o extremitate superioră bine dezvoltată prezentând
două proeminenţe osoase –olecranul şi apofiza coronoidă- care
circumscriu între ele marea cavitate sigmoidă ce se articulează cu
trohleea humerală.Mica cavitate sigmoidă e situată pe faţa laterală a
apofizei coronoide şi se articulează cu circumferinţa capului
radial.Corpul cubitusului împreună cu apofiza stiloidă dispusă pe
partea medială a capului alcătuiesc extremitatea distală a ulnei.
Aceasta se va articula cu radiusul printr-o mică suprafaţă articulară
dispusă pe partea laterală a capului cubital iar faţa inferioară a
acestuia se articulează cu osul piramidal.
Fig.7 Scheletul antebraţului văzut anterior
3.1. Radiografia humerusului de faţă:
23
Se execută pe film de 15/40 cm,în lung.Marginea superioară a
casetei depăşeşte umarul cu 2 laturi de deget iar marginea laterală
si medială se află la egală distanţă de părţile moi.
Bolnavul în decubit dorsal cu braţul în uşoară abducţie,sprijinit pe
casetă prin faţa dorsală, palma orientată în sus. Axul epicondil –
epitrochlee trebuie să fie paralel cu planul casetei.
Raza centrală e proiectată la jumătatea distanţei dintre umăr şi
cot, perpendicular pe casetă.
Distanţa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare, regim electric
50kV si 70 mAs.
Pot fi vizualizate:art. Scapilo- humerale, interlinia
acromioclaviculară, acromionul, extremitatea superioară a
humerusului (capul humeral), diafiza humerală,epicondilil
humeral,trohleea şi epitrohleea humerală precum şi extremitatea
proximală a radiusului şi cubitusului.
Fig. 7 a) Radiografia humerusului de faţă
3.2. Radiografia humerusului de profil:
Se execută cu pacientul în decubit dorsal sau şezând,în situaţia în
care subiectul este în clinostatism,braţul în uşoară abducţie se
24
sprijină pe casetă cu film de 15/40 cm prin faţa internă, antebraţul
este flectatiar mâna este orientatăcu palma în afară. Dacă pacientul
se află aşeyat pe scaun lângă stativ braţul depărtat de corp se
sprijină pe casetă tot pe faţa internă, axul epicondil – epitrohlee este
perpendicular pe casetă în ambele situaţii.
Raza centrală pătrunde pe mijlocul braţului perpendicular pe
casetă, distanţa focar film 75 cm se execută fără grilă
antidifuzoare.Regim electric 50 kv şi 70 mAs.
Evidenţiăm:acromionul, humerusul în întregime,extremitatea
proximală a cubitusului şi radiusului.
Fig. 7 b) Radiografia humerusului de profil
3.3. Radiografia articulaţiei cotului de faţă:
Folosim film radiografic de 13/18 cm sau 18/24 cm în lung.
Paceientul este aşezat pe un scaun lângă masa de radiografiat
plasându- şi genunchii sub aceasta.Membru superior este în
întregime în extensie, şi se reazămă cu olecranul în centrul casetei.
Antebraţul este în supinaţie iar mâna aşezată cu faţa palmară în sus.
25
Raza centrală cade perpendicular pe mijlocul interliniei articulare,
corespunzător pliului cutanat de flexie.
Distanţa focar film 75 cm,fără grilă antidifuzoare.Regim electric
50 kV şi 70mAs.
Imaginea radiografică a articulaţiei cotului de faţă evidenţiază
extremitatea distală a humerusului şi extremitatea proximală a
radiusului şi a cubicusului. La nivelul extremităţii inferioare a
humerusului distingem –în afară- condilul şi epicondilul radial şi –
înăuntru- trohleea şi epitrohleea cubitală.Între epicondil şi epitrohlee
se vizualizează fosa olecranului în interiorul căreia putem distinge
marginea olecranului.Extremităîile superioare ale cubitusului şi
radiusului se articulează cu suprafeţele corespunzătoare ale
humerusului,interliniile articulare fiind vizibile pe radiografie.
Fig. 8 a) Radiografia articulaţiei cotului de faţă
3.4. Radiografia articulaţiei cotului de profil:
Se foloseşte film de 13/18 cm sau 18/24 cm orizontal în
lung.Marginea casetei la aceiaşi distanţă de părţile moi.
26
Bolnavul stă pe scaun lângă masa de radiografiat,braţul şi
antebraţul sunt în plan orizontal,cotul în semiflexie se sprijină pe
faţa cubitală.Policele priveşte în sus.
Raza centrală cade perpendicular pe casetă trecând prin mijlocul
liniei care uneşte punctul cel mai proeminent al olecranului cu capul
radiusului.
Distanţa focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare, regim electric
50 Kv si 70 mAs.
Pe imagine de profil condilul radial are aspect circular şi conturul
său merge paralel cu conturul cupei radiale.Distingem bine
deasemenea peretele dintre fosa olecranului şi fosa
coronoidă,epitrohleea, marginea medială a trohleii olecranul apofiza
coronoidă şi capul radiusului.
Fig.8 b) Radiografia articulaţiei cotului de profil
3.5. Radiografia articulaţiei cotului în incidenţă antero-
posterioară pe film curb:
27
Când extensia cotului nu e posibilă, în caz de anchiloză membrul
superior, în flexie se sprijină cu olecranul pe mijlocul filmului 13/18
cm sau 18/24 cm,învelit în hârtie neagră se curbează şi se mulează
pe faţa posterioară a cotului, fixat cu saci de nisip. Raza centrală
cade perpendicular pe planul mesei de radiografiat proiectându-se în
vârful format de braţ şi antebraţ.
Fig. 8 c)Radiografia articulaţiei cotului în incidenţă antero-
posterioară pe film curb
3.6. Radiografia olecranului:
Se execută pe film de 13/18 cm orizontal aşezat în lung.
Pacientul este aşezat pe scaun lângă masa de radiografiat cu
toracele aplecat anterior spre masă, antebraţul cu faţa dorsală pe
masă se sprijină cu cotul pe mijlocul casetei.Faţa palmară a mâinii
priveşte în sus iar braţul este flectat peantebraţ.
Raza centralăe perpendiculară pe casetă şi intră pe faţa
posterioară a braţului la cca. 3cm. Deasupra olecranului.
Distanţa focar film 75 cm,fără grilă antidifuzoare.Regim electric
50 kV şi 70 mAs.
28
Pe acesată radiografie se evidenţiază olecranul suprapus pe
imaginea extremităţii distale a humerusului,trohleea şi epitrohleea,
epicondilul, radiusul şi cubitusul.
Fig. 9 Radiografia olecranului
3.7. Radiografia oaselor antebraţului de faţă AP:
Folosim film 24/30 cm,în lung astfel încât marginea proximală a
casetei să depăşească cotul cu 2 laturi de deget, iar marginile
laterale şi medială se află la aceiaşi distanţă de părţile moi.
Bolnavul aşezat pe un scaun lângă masa de radiografiat cu
antebraţul sprijinit pe casetă pe întreaga lungime prin faţa
posterioară, cu palma privind în sus. E necesară o poziţie de
supinaţie riguroasă a antebraţului pentru a nu se încrucişa cele două
oase.
Raza centrală, perpendiculară pe casetă, pătrunde prin mijlocul
antebraţului.
Distanţa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.
Se evidenţiază oasele antebraţului, articulaţia humero-
cubitală ,apofizele stiloide cubitală şi radială.
29
Fig. 10 a) Radiografia oaselor antebraţului de faţă AP
3.8. Radiografia oaselor antebraţului de profil:
Folosim fil de 24/30 cm în lung,marginea proximală a casetei nu
depăşeşte cotul cu două laturi de deget iar marginea laterală şi
medială se află la aceiaşi distanţă de părţile moi.
Pacientul şezând pe un scaun lângă masa de radiografiat cu
antebraţul sprijinit pe întreaga sa lungime,prin marginea cubitală pe
casetă iar mâna aşezată cu policele în sus.
Raza centrală perpendiculară pe casetă intrăa prin mijlocul
antebraţului.
Distanţa focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare.Regim electric
50 kV şi 60 mAs.
Radiografia de profil evidenţiază capul radiusului condilul humeral
trohleea,cubitusul,radiusul şi apofiza stiloidă a acestuia.
Fig. 10 b) Radiografia oaselor antebraţului de profil
30
Cap. 4. MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI, aspecte
anatomice şi radiologice:
Scheletul mâinii e alcătuit din trei grupe de oase: oasele carpiene,
metacarpiene şi falangele.
Carpul: este alcătuit din opt oase mici,de formă şi contur neregulat,
dispuse în segmentul proximal al scheletului mâinii.Oasele carpului
se articulează între ele formând articulaţia mediocarpiană cu feţele
articulare ale radiusului şi cubicusului şi cu baza oaselor
metacarpiene. Pisiformul nu participă la articulaţia oaselor primului
rând al carpului din care cauză este considerat un veritabil os
sesamoid.
Oasele carpiene sunt dispuse în două rânduri câte 4.În primul
rînd, din afară înăuntru aceste oase sunt: scafoidul, semilunarul,
piramidalul şi pisiformul ultimele două fiind suprapuse. Scafoidul
este cel mai mare şi cel mai important dintre oasele primului rând,
de aceea se fracturează relativ frecvent. El prezintă pe faţa laterală
un mic tubercul, care apare radiografic sub forma unei linii opace
semilunare, dispusă transversal la nivelul extremităţii sale distale.
Imaginea paote fi interpretată uneori ca un segment fracturat.
Semilunarul are formă triunghiulară, baza lui se articulează cu
radiusul iar vârful se proiectează parţial la nivelul osului cu cârlig.
Piramidalul are aspect de patrulater prezentând în afară o suprafaţă
articulară cu semilunarul iar în jos o a doua suprafaţă articulară
corespunzând osului cu cârlig. Pisiformul se proiectează peste osul
piramidal, fiind situat anterior. Prezintă o suprafaţă articulară ăe
faţa lui posterioară.
31
Cel de al doilea rând al carpului este alcătuit din afară înăuntru
de: trapez, trapezoid, osul mare, osul cu cârlig, oase ce se
articulează cu extremităţile proximale ale carpienelor.
Trapezul este un os cuboid şi se articulează în sus cu scafoidul iar
în jos cu primul metacarpian. Înăuntru, trapezul se articulează cu
trapezoidul şi cu metacarpianul al doilea.
Trapezoidul are formă ovală şi se proiectează parţial pe trapez din
imaginea căruia uneori este greu de individualizat. Faţa lui inferioară
se articulează cu metacarpianul II.
Osul mare (osul capitat) este plasat central fiind cel mai
voluminos dintre oasele carpiene.Se articulează în sus cu
semilunarul ,înăuntru cu osul cârlig,în afară cu scafoidul. Tot lateral
este parţial acoperit pe radiografie de trapez.Apofiza osului mare
apare radiografic sub forma unei linii opace, orientată cu
concavitatea în sus. Distal osul capitat se articulează cu trei
metacarpiene.
Osul cârlig prezintă pe faţa lui anterioară o mică apofiză uniformă.
Această e bine evidenţiată pe radiografia de faţă şi pe cea executată
în profil cubital, cu mâna uşor înclinată dorsal. Uneori imaginea
acestei apofize se proiectează şi la nivelul liniei articulare cu cel de
al IV- lea metacarpian. La nivelul oselor carpului pot fi evidenţiate
radiografic uneori oase supranumerare cel mai frecvent dintre ele
fiind situat între osul mare, scafoid şi trapezoid.
Metacarpul este alcătuit din 5 oase articulare între ele şi cu
oasele carpului constituie scheletul regiunii palmare. Sunt oase
tubulare şi prezintă ca oricare os lung, un corp şi două
extremităţi.Prin bazele lor oasele metacarpiene se articulează cu
32
oasele carpului şi metacarpienele învecinate.Capul oaselor
metacarpului se articulează la prima falangă. Metacarpienele
prezintă o serie de caractere proprii, care le diferenţiază unele de
altele. De exemplu, primul metacarpian este cel mai mic,mai scurt şi
mai gros şi se articulează prin baza lui cu trapezul. La nivelul
extremităţii sale distale pot fi întâlnite două oase sesamoide. Al II-
lea metacarpian este cel mai lung, extremitatea sa superioară
articulându-se cu trei oase carpiene: trapez, trapezoid, şi oasul
mare. Metacarpianul al III-lea prezintă la nivelul extremităţii sale
superioare o apofiză stiloidă, orientată în afară. Se articulează cu
osul mare. Al IV- lea şi al V-lea metacarpian ssunt mai mici şi
amândouă se articulează cu osul cârlig. La extremitatea distală a
metacarpianului al V- lea întâlnim deseori un os sesamoid.
Falangele sunt oase scurte având corp cilindric, o extremitate
proximală numită bază şi o extremitate distală numităcap. Ele se
articulează între ele, conformaţia articulaţiilor interfalangiene
permiţând mişcări de flexie şi extensie. Bazele falangelor proximale
se articulează cu metacarpienele şi au aspect de cavitate
glenoidă,mai dezvoltată în sens transversal. Extremităţile distale ale
falangelor au aspect de trohlee, formează articulaţii interfalangiene.
33
Fig. 11
Oasele
mâinii
palmar /
dorsal
4.1.
Radiografi
a articulaţiei pumnului:
a) Radiografia articulaţiei pumnului de faţă:
Folosim film de 13/18 cm, în lung fără grilă antidifuzoare.
Pacientul e aşezat pe scaun lângă masa de radiografiat şi
antebraţul cu mâna, în pronaţie, sprijinită pe casetă cu faţa palmară.
Raza centrală e verticală şi intră prin mijlocul liniei care uneşte
vârfurile apofizelor stiloide radiale şi cubitale.
Distanţa focar film 75 cm, regim electric 45 kV şi 40 mAs.
Radiografia evidenţiază radiusul şi ulna ( extremităţile distale),
oasele carpiene, primul metacarpian şi metacarpianul al V-lea.
34
Fig. 12 Radiografia articulaţiei pumnului de faţă
A) centrarea pentru radiografia mâinii propriu zise (metacarpiene
şi falange)
B) centrarea pentru radiografia carpienelor
C) centrarea pentru radiografia mâinii de ansamblu
b) Radiografia articulaţiei pumnului de profil:
Film radiografic 13/18 cm, în lung.
Aşezat pe scaun în faţa mesei de examinat, bolnavul va aduce
marginea cubitală sau marginea radială a pumnului pe mijlocul
casetei.
Raza centrală, orientată perpendicular pe casetă intră prin vârful
stiloidei radiale sau cu doi cm mai jos de vârful apofizei stiloide
cubitale.
Radiografia evidenţiază imaginea extremităţilor inferioare a
oaselor antebraţului care nu prezintă dificultăţi de interpretare,cele
35
două epifize distale fiind uşor de recunoscut.Oarecare greutăţi,cel
puşin la prima vedere pot fi întâmpinate la individualizarea oaselor
capului îndeosebi în recunoaşterea semilunarului şi osului
mare.Semilunarul se găseşte imediat sub radius şi poate fi
identificat datorită formei sale caracteristice cu marginea superioară
convexă cranial. În jos, sub marginea inferioară concavă caudal a
semilunarului apare osul mare, care se continuă cu metacarpianul al
III-lea. Apreciate corect, raporturile dintre semilunar şi osul mare
permit să evidenţiem eventualele luxaţii care pot avea loc între
aceste două oase, în traumatismele oaselor pumnului. Scafoidul, mai
bine vizibil în poziţia cu radiusul pe casetă (incidenţa cubito-radială),
are o înclinaţie anterioară, oblică de sus în jos şi dinapoi – înainte.
Se articulează în sus cu radiusul, imaginea lui se suprapune parţial
pe cea a semilunarului şi a osului mare.În jos scafoidul se
articulează cu trapezul şi trapezoidul. În această incidenţă este bine
vizibil trapezul şi articulaţia dintre trapez şi primul metacarpian.
Trapezoidul este mai greu de evidenţiat pe radiografia de profil, fiind
suprapus pe extremitatea distală a osului mare. Piramidalul şi
pisiformul se disting cu uşurinţă dacă radiografia nu se execută în
profil ştiut, şi se dă imaginii o uşoară înclinaţie dorsală. În această
incidenţă piramidalul apare înapoia pisiformului, parţial suprapus
uneori peste osul mare şi scafoid.Osul cu cârlig se suprapune pe osul
mare şi piramid.
36
Fig. 13 Radiografia articulaţiei pumnului de profil
A) centrarea pentru articulaţia pumnului
B) centrarea pentru radiografia mâinii
c) Radiografia comparativă a articulaţiei pumnilor:
Film 18/24 cm, în lat. Pacientul este aşezat pe scaun lângă masa
de radiografiat. Antebraţele şi mâinile se reazămă pe masă prin
marginea cubitală. Articulaţiile pumnilor sunt apropiate iar degetele
flectate se ating.
Raza centrală perpendiculară pe mijlocul casetei.
Distanţa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.
Fig. 14 Radiografia comparativă a articulaţiei pumnilor
37
4.2. Radiografia scafoidului:
a) incidenţa de faţă se execută cu pacientul şezând pe scaun
lângă masa de radiografiat, având antebraţul sprijinit pe masă. Mâna
este semi închisă în uşoară înclinare cubitală.
Raza centarlă cade perpendicular pe scafoid, la cca. 15 mm sub
interlinia radiocarpiană.
Fig. 15 a) Radiografia scafoidului incidenţa de faţă
b) incidenţa de profil : antebraţul se sprijină pe masă, cu mâna în
uşoară pronaţie, formând cu caseta un unghi de 45º. Sprijinul mâinii
se face prin cubicus şi al V- lea deget.
Raza centrală perpendiculară pe casetă intră la 15 mm sub
interlinia radio carpiană.
Pe aceste radiografii se evidenţiază extremităţile distale ale
radiusului şi ulnei, scafoidul, semilunarul, trapezul, osul cu cîrlig,
osul mare, şi metacarpianul I.
38
Fig. 15 b) Radiografia scafoidului incidenţa de profil
4.3. Radiografia mâinii:
a) Radiografia mâinii de faţă :
Se executa pe film radiografic de 18/24 cm în lung. Marginea
distală depăşeşte cu 2 cm vârful degetelor. Fără grilă antidifuzoare.
Mâna este poziţionată cu faţa palmară pe mijlocul casetei,
degetele fiind indepărtate.
Raza centrală perpendiculară pe casetă şi intră prin capul
metacaerpianului al III-lea. Distanţa focar film 75 cm.Regim electric
45 kV şi 50 mAs.
Radiografia evidenţiază articulaţia pumnului, oasele carpiene,
metacarpienele şi falangele în ansamblu. Pentru o interpretare
corectă este indicat să se facă radiografia comparatică a celor două
mâini.Pentru acesta este necesar film de 24/30 cm în lat. Mâinile
sunt aşezate pe casetă cu faţa palmară cu degetele uşor
îndepărtate. Raza centrală perpendicular pe mijlocul casetei.
b) Radiografia mâinii de profil:
Film de 18/24 cm aşezat în lung, marginea distală a casetei
depăşeşte vârful degetelor cu 2 cm.
Pacientul şade pe un scaun lângă masa de radiografiat, cu mâna
sprijinită pe casetă prin margindea cubitală, fiind înclinatăuşor
posterior.
Raza centrală perpendiculară pe casetă, şi intră prin mijlocul celui
de al IV –lea metacarpian.
39
Această poziţie este bună pentru a localiza corpurile străine din
părţile moi şi a scoate în evidenţă gradul de deplasare antero
posterioară, în caz de fracturi.
Poziţia de profil nu este convenabilă pentru a evidenţia imaginile
metacarpienelor din cauza suprapunerilor.
Radiografia bilaterală a mâinii de profil se efectuează pe film de
24/30 cm în lat. Poziţionarea mâinilor se face sprijinându-le pe
casetă prin marginea cubitală, uşor înclinate în afară la cca. 5-6 cm,
una de alta.
Raza centrală cade perpendicular pe mijlocul casetei, între cele
două mâini. Distanşa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.Regim
electric 45 kV şi 50 mAs.
c) Radiografia mâinii în poziţie semilaterală (semiprofil):
Film 13/18 cm sau 18/24 cm în lung, marginea casetei depăşind cu
2 cm vârful degetelor.Pacientul şade pe un scaun lângă masa de
radiografiat, mâna se sprijină pe casetă prin marginea cubitală a
degetului V şi atinge caseta cu vârful celorlalte degete care sunt
îndepărtate între ele.
Raza centrală perpendiculară pe casetă, vizează articulaţia
metacarpo-falangiană a degetului al II-lea.Datorită direcţiei oblice
(rotaţia mâinii cu 45º faţă de planul casetei), imaginile apar uşor
disociate şi pot fi studiate izolat, se pot aprecia detaliile de
structură osoasă.
40
Distanţa focar film 75 cm,fărăr grilă antidifuzoare.Regim electric
45 kV şi 50 mAs.
4.4. Radiografia policelui:
Obţinem imagini radiologice bune ale degetelor utilizând poziţiile
cunoscute pentru mână, bolnavul şezând pe scaun lângă masa de
examen.
Imaginile de profil se obţin fie introducând între degete în lungul
marginii interne a degetului de examinat un film de dimensiuni
reduse, fie aşezând marginea internă a degetului pe casetă situată
la marginea mesei de examen. Celelalte degete se flexează şi se
îndepărtează.
Pentru police însă trebuie utilizată o tehnică specială necesară
atât pentru imaginea de faţă cât şi pentru profil.
a) Radiografia policelui de faţă în incidenţă palmo-dorsală:
Se execută pe film de 13/18 cm în lung.Mâna se află în pronaţie
forţată cu palma orientată ţn sus şi în afară şi se sprijină cu faţa
41
dorsală a policelui în centrul casetei. Raza centrală perpendiculară
pe casetă vizează articulaţia metacarpo-falangiană a policelui.
Radiografia evidenţiază extremitatea distală a metacarpului şi
oasele sesamoide falanga proximală şi cea distală.
Distanţa focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare.Regim electric
45 kV şi 50 mAs.
Fig 16 a) Radiografia policelui de faţă în incidenţă palmo-dorsală
b) Radiografia policelui de faţă în incidenţă dorsalo-palmară:
Necesită o cutie de dimensiunea casetei pe al cărei perete lateral
se sprijină mâna iar policele e plasat cu faţa palmară pe casetă
(aşezată deasupra cutiei). Se poate aşeza policele cu faţa palmară
pe casetă iar celelalte degete fiind situate sub cutie.
Raza centrală e perpendiculară pe casetă şi intră prin articulaţia
metacarpofalangiană.
42
Fig. 16 b) Radiografia policelui de faţă în incidenţă dorsalo-
palmară
c) Radiografia policelui de profil:
Bolnavul aşezat lângă masa de examinat cu antebraţul pe masă
iar mâna având degetele uşor flectate se sprijină cu faţa palmară pe
casetă.Policele în abducţie medie se sprijină bine pe casetă prin faşa
laterală radială. Raza centrală verticală şi cade perpendicular pe
casetă prin articulaţia metacarpofalangiană a policelui.
Distanţa focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare.
Fig. 16 c) Radiografia policelui de profil
4.5. Radiografia indexului:
a) Radiografia indexului AP sau dorso-palmar:
Film 13/18 cm, in lung sau împărţit în două. Pacientul şade pe un
scaun lângă masa de radiografiat, indexul în lungime pe film.
43
Raza centrală cade perpendicular pe casetă intră la mijlocul
interliniei articulare interfalangiană I şi II sau proximală. Distanţa
focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare.
b) Radiografia indexului de profil:
Film radiografic de 5/10 cm în lung învelit în hârtie neagră opacă.
Bolnavul stă pe scaun lângă masa de radiografiat, sprijinându-şi
antebraţul şi mâna pe marginea cubitală.Filmul ţinut între index
(aflat superior), şi medius. Radiografia se poate practica utiliyând
aceiaşi poziţie însă indexul lateral sprijinit pe un suport iar restul
degetelor sunt flectate.
Raza centrală verticală e perpendiculară pe mijlocul falangei
medii a indexului. Distanţa focar film 75 cm, fără grilp
antidifuzoare.
Radiografia evidenţiază falanga proximală, falanga medie
(falangina), şi cea distală (falangeta) a indexului, văzute din profil
precum şi părţile moi ale feţei palmare (pentru eventualii corpi
străini radio- opaci).
Fig. 17 Radiografia indexului de profil
4.6. Radiografia mediusului:
44
Bolnavul şezând lângă masa de radiografiat mâna culcată pe faţa
ulnară, degetul I, II, IV, V adunate iar degetul III pe mijlocul filmului,
atinge cu vârful filmul.
Raza centrală perpendiculară pe casetă intră prin mijlocul
degetului.
Film 13/18 cm în lung sau împărţit în jumătate.
4.7. Radiografia inelarului:
Film 13/18 cm, bolnavul şade lângă masa de radiografiat cu mâna
pe partea ulnară, degetele I, II, III şi V adunate, vârful degetelor
atinge caseta.
Raza centrală perpendiculară pe casetă, intră prin mijlocul
degetului.
4.8. Radiografia auricularului:
Film 13/18 cm, pacientul şezănd lângă masa de radiografiat cu
mâna pe partea ulnară pe mijlocul casetei.
Raza centrală perpendiculară pe casetă intră în mijlocul degetului.
Distanţa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.
Regim electric 45 kV şi 50 mAs.
Cap. 5. Cazuri practice:
45
Cazul 1
Pacientul A. M. În vârstă de 45 de ani s-a prezentat la urgenţăcu
dureri la umărul stâng, după o căzătură de pe scară pe umăr.În urma
controlului efectuat de medicul ortoped pacientul este trimis în
serviciul de radiologie pentru a efectua o radiografie de claviculă.
În urma interpretării filmului radiografic de către medicul radiolog
s-a constatat că pacientul are o fractură de claviculă.
Cazul 2
46
Pacientul M. A. în vârstă de 55 de ani se prezintă la urgenţă după
un accident rutier cu dureri la mâna stângă. În urma consultului de
medicul ortoped bolnavul este trimis în serviciul de radiologie pentru
a efectua o radiografie de antebraţ.
În urma interpretării filmului radiografic de către medicul radiolog
s-a constatat că pacientul are o fractură de antebraţ la nivelul
ambelor oase (radius şi cubitus).
Cap. 6. Rezumat şi concluzii:
47
Explorarea radiologică a oaselor şi a articulaţiilor se execută în
practica curentă după metodele osoase clasice. Radiografia clasică
este de cele mai multe ori suficientă şi furnizează informaţii destul
de complete şi sigure cu condoţia să fie executată cu o tehnică
foarte riguroasă.
În acest scop este necesară respectarea unor reguli:
- pentru a nu avea o aparenţă de alterare a tonalităţii şi
structurii osoase, trebuie să se aleagă cu grijă, pentru
fiecare examen radiografic, regimul şi constantele
electrice, potrivit scopului urmărit în examinarea
segmentului şi a leziunii respective )să se utilizeze cu mult
discernământ grila antidifuzoare)
- pentru a nu se produce modificarea siluetei osoase trebuie
să se folosească incidenţe anatomice, bine definite şi
practicate cu o perfectă exactitate, utilizând în acest scop
o distanţă focus film suficient de mare
- pentru a nu lăsa nici un detaliu neexplorat şi a nu fi
înşelat de vreo suprapunere de un lizerent de contrast,
trebuie să se practice ,pe cât se poate , două sau chiar
trei incidenţe perpendiculare între ele, după cele trei
planuir ale spaţiului şi tot atâtea incidenţe complementare
cât comportă cazul pe care-l explorăm.
- Individualizarea pe cât posibil a fiecărui examen radiologic
rămâne o regulă şi o garanţie de mare preţ.
- Pentru a aprecia mai uşor caracterul patologic sau
nepatologic al unor aspecte radiologice suspecte şi al unor
48
anumite imagini la limita dintre normal şi patologic este
indicat să se practice incidenţe simetrice (de comparaţie)
între partea bolnavă şi partea sănătoasă. Această regulă
este obligatoriemai ales atunci când se explorează o
articulaţie
Explorarea radiologică a centurii şi a membrului superior cuprinde
tehnici şi metode de investigaţie radiografică adaptate fiecărui
segment osos în parte, în scopul vizualizării cât mai bune a acestuia
(contur, detalii de structură osoasă, raportul cu elemente anatomice
învecinate). Pentru aceasta de multe ori sunt necesare pozţionări
relativ incomode pentru bolnavi sau menţinerea apneei (pentru
oasele centurii scapulare) dar şi situaţii specialeimpuse de
reducerea morbidităţii articulaţiilor de examinat deci şi dificultăţi de
poziţionare corectă.Pentru acestea se indică folosirea filmului
radiografic suplu, învelit în hârtie neagră, opacă.
Uneori incidenţele standard nu evidenţiază corespunzător anumite
detalii morfologice ale unor segmente osoase. De aceea se vor
efectua radiografii în incidenţe speciale de exemplu radiogragia
olecranului, scafoidului (incidenţa Schreck).
Radiografiile comparative ale mâinilor prezintă o importanţă
deosebită având în vedere numărul mare de oase ce compun carpul,
metacarpul şi falangele, dimensiunile lor relativ reduse fiind posibile
la acest nivel şi o serie de aspecte patologice osteoarticulare, care
să producă modificări radiologice discrete, detectabile mai uşor prin
analiza comparativă, simetrică a segmentelor osoase,
corespunzătoare de la cele două mâini.
49
Bibliografie:
1. Amilcar G. – Tehnica Radiografică, Editura medicală – Bucureşti
1956
2. Bîrzu I. - Radiodiagnostic Clinic, Editura medicală – Bucureşti
1965 vol. II.
3. Damascelli B. – Basic concepts in diagnostic imaging, Editura
Reven Press, New Zork 1991
4. Lungeanu M. – Manual de tehnică radiologică, Editura medicală –
Bucureşti 1988
5. Pana –Roventa Nicolina
Vladeanu M. – Radiodiagnostic – Osteo articular, Editura medicală
1971
6. Radulescu D. – Radiologia Medicală –curs litografiat I.M.F Cluj
1983
7. Standiu G. –Curs radiologie clinică –I.M.F. Târgu Mureş 1978
50
