INSTITUTUL DE CERCETĂRI JURIDICE ȘI POLITICE AL
ACADEMIEI DE ȘTIINȚE A MOLDOVEI
Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 347.2(478)(043.3)
CTITOR NATALIA
ESENŢA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ŞI
REGLEMENTAREA ACESTUIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA.
SPECIALITATEA: 553.01 – DREPT PRIVAT (DREPT CIVIL)
Autoreferatul tezei de doctor în drept
CHIȘINĂU, 2015
2
Teza a fost elaborată în cadrul catedrei Drept al Antreprenoriatului a Facultăţii de Drept a
Universităţii de Stat din Moldova.
Conducător ştiinţific:
Eugenia Cojocari, doctor habilitat în drept, profesor universitar
Referenţi oficiali:
1. BĂIEȘU Aurel, doctor habilitat în drept, profesor universitar
2. DANDARA Liliana, doctor în drept, conferențiar universitar
Componenţa Consiliului Ştiinţific specializat:
1. COJOCARU Violeta, președinte, doctor habilitat în drept, profesor universitar
2. SOSNA Boris, secretar ştiinţific, doctor în drept, conferenţiar universitar
3. SMOCHINĂ Andrei, doctor habilitat în drept, profesor universitar
4. TEACĂ Ilie, doctor în drept, conferențiar universitar
5. ROTARU Ilie, doctor în drept, conferențiar universitar
6. SADOVEI Nicolae, doctor habilitat în drept, conferențiar universitar
Susţinerea va avea loc la data de 29 februarie 2016, ora 16.00, în şedinţa Consiliului Ştiinţific
Specializat D 18 553.01 - 02 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM,
adresa: MD 2001, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1.
Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate la Biblioteca Academiei de Științe din
Moldova şi pe pagina WEB a C.N.A.A. (www.cnaa.md).
Autoreferatul a fost expediat la ________________.
Secretar ştiinţific al Consiliului Ştiinţific specializat,
SOSNA Boris, doctor în drept, conferenţiar universitar ________________
Conducător ştiinţific,
COJOCARI Eugenia doctor habilitat în drept, profesor universitar ________________
Autor:
CTITOR Natalia _________________
© Ctitor Natalia, 2015
3
REPERE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII
Actualitatea problemei abordate. Dreptul de proprietate privată rămâne a fi, până în
prezent, cea mai discutată instituţie a dreptului civil, reeşind din etapele istoriei sale de
dezvoltare considerabile. În Republica Moldova, care trece prin etapele de aderare la Uniunea
Europeană, spiritul timpului este agitat de chestiunea proprietăţii [2; p. 43]. Acest lucru este de
înţeles, deoarece în ultimele secole atitudinea faţă de proprietate şi existenţa sa, ca fenomen şi ca
instituţie juridică, s-a schimbat radical: de la reflectarea particularităţilor feudale de reglementare
a raporturilor de proprietate – la asigurarea stabilităţii durabile a proprietăţii private în condiţiile
economiei de piaţă. Astfel, noile cerinţe ale dezvoltării sociale explică interesul sporit faţă de
dreptul de proprietate privată [15; p. 11].
Constituţia, care reprezintă nu numai o simplă totalizare a victoriilor şi împlinirilor
societăţii, dar şi propune noi perspective de dezvoltare pentru societate şi stat, reprezentând un
program de activitate, consfinţind principiile fundamentale ale întregii vieţi economice, politice,
sociale şi juridice ale statului [1; p. 7], nu trece sub tăcere tema proprietăţii private. De altfel, în
orice societate, proprietatea privată, ca parte a relaţiilor de producţie, reprezintă o instituţie
fundamentală, care-i defineşte sistemul economic şi social.
După cum susţine profesorul Ugo Mattei în lucrarea “Principiile fundamentale ale
dreptului de proprietate” [20; p. 172], în termeni abstracţi, limbajul Constituţiei ne spune foarte
puţin despre ceea ce vor îndeplini factorii instituţionali în privinţa opţiunilor practice legate de
drepturile de proprietate.
Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova este indispensabil de mecanismul de
aderare a Moldovei la spaţiul cultural şi juridic unic al ţărilor europene, ceea ce presupune
comunitatea institutelor de bază ale societăţii. Dreptul de proprietate privată este unul dintre ele,
respectiv, regimul juridic al aceastei instituţii trebuie să fie stabilit expres prin acte normative.
Standardele europene în domeniul dreptului de proprietate privată trebuie să fie unice pentru
toată Europa, inclusiv şi pentru Republica Moldova.
Descrierea situaţiei în domeniul de cercetare şi identificarea problemelor de
cercetare.
Pentru prima dată în Republica Moldova, la 22 ianuarie 1991, Parlamentul Republicii
Moldova aprobând Legea cu privire la proprietate nr 459 – XII (abrogată la 30.03.2007), prin
capitolul 2, a reglementat (respectiv – a instituţionalizat) dreptul de proprietate privată în statul
nostru.
4
Nici la acea etapă şi nici acualmente legislaţia Republicii Moldova nu conţine definiţia
dreptului de proprietate privată. Atât art. 315 din Codul civil RM, cât şi art. l din Legea nr 459 -
XII enumeră doar împuternicirile proprietarului, fără a defini acest drept. Art. 315, alin. (1) din
Codul civil RM stipulează: „Proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie
asupra bunului”. Astfel, Codul civil RM nu relatează nimic despre elementele – exercitarea
dreptului de proprietate în putere proprie şi interes propriu, ce caracterizează dreptul de
proprietate privată şi delimitează împuternicirile proprietarului de cele ale altor persoane.
Evident, că în CC RM se reglementează dreptul de proprietate nu şi particularităţile dreptului de
proprietate privată, care, din punct de vedere al autorilor codului civil al RM, nu ar trebui să
existe.
În prezent, instituţia dreptului de proprietate privată trece prin transformări esenţiale în
structura sa: creşte rolul proprietăţii asociate, se aprofundează procesul „individualizării”
regimurilor juridice ale dreptului de proprietate, reieşind din obiectul dreptului de proprietate
privată [26; 27]. De asemenea, în sistemul obiectului dreptului de proprietate privată s-au produs
transformări revoluţionare. Se dezvoltă activ procesul de apropiere a drepturilor reale şi
obligaţionale [24; p. 848], apar noi tipuri de proprietate care au caracteristici de marfă. Multe
dintre aceste tipuri noi se raportează la obiectele nemateriale (în special, informaţia, dreptul de
creanţă, know-how) care, cu timpul, îşi ocupă locul în structura valorilor economice în ţările cu
economie de piaţă. Construcţiile juridice precedente ale dreptului de proprietate privată,
elaborate referitor la obiectele corporale, nu mai corespund noilor cerinţe.
Conţinutul economic al proprietăţii private a devenit mai larg, pe când cel juridic – nu.
Astfel, a apărut necesitatea revizuirii concepţiei vechi a dreptului de proprietate, care era
orientată în fond asupra obiectelor corporale ale dreptului de proprietate şi asupra caracterului
absolut al dreptului de proprietate şi a elaborării unei noi concepţii, care să fie cât mai apropiată
de acea interpretare a proprietăţii care s-a înrădăcinat în economie. Acest lucru a fost menţionat
de R. Savatier: Pe măsură ce în tehnica juridică au început să apară averi abstracte, sensul iniţial
al „dreptului de proprietate” s-a lărgit într-adevăr. Se vrea ca în continuare să fie definită cu
aceste cuvinte cea mai completă şi cea mai absolută totalitate a tuturor drepturilor pe care le poţi
avea în raport cu bunurile nemateriale nou-apărute. Suntem nevoiţi să vorbim despre dreptul de
proprietate pentru a indica asupra complexităţii drepturilor [29; p. 90].
Scopul şi obiectivele tezei. Scopul cercetărilor rezidă în aprofundarea cunoaşterii dreptului
de proprietate privată, în calitate de formă a dreptului de proprietate, evidenţiată în Constituţie şi
în alte acte normative din Republica Moldova, importanţa instituției dreptului de proprietate
privată, de a prezenta soluţii de cercetare a acestui drept.
5
Pentru realizarea scopului au fost conturate următoarele obiective:
- de a formula o definiţie a dreptului de proprietate privată;
- de a evidenţia particularităţile dreptului de proprietate privată ca formă aparte;
- de a analiza unele modalităţi de dobândire a dreptului de proprietate privată;
- de a elucida mecanismele de garantare şi de apărare a dreptului de proprietate privată în
Republica Moldova;
- de a formula anumite concluzii de ordin teoretic şi practic şi de a înainta propuneri de
lege ferenda, care ar rezulta logic din investigaţiile efectuate în lucrare, contribuind la
îmbogăţirea doctrinei în problemele vizate, la perfecţionarea legislaţiei în vigoare, făcând-o mai
compatibilă şi logic închegată cu reglementările naţionale și internaţionale existente în domeniul
dreptului de proprietate privată.
Metodologia cercetării ştiinţifice. Elaborarea lucrării s-a bazat pe aplicarea următoarelor
metode analitice:
• Metoda analizei istorice, folosită pentru cercetarea originii şi evoluţiei dreptului de
proprietate în sens general şi al dreptului de proprietate privată în particular.
• Metoda analizei logice (analiza deductivă, inductivă, generalizare, specificare etc.),
utilizată constant pe tot parcursul lucrării şi, în special, la efectuarea sintezei opiniilor diferiţilor
autori privind natura juridică a dreptului de proprietate privată, la determinarea formelor
dreptului de proprietate şi a criteriului ce stă la baza acestei delimitări, la specificarea obiectului
dreptului de proprietate.
• Metoda analizei comparative s-a utilizat în deosebi la compararea actelor normative şi
doctrinei diferitor state.
• Metoda analizei sistemice, indispensabilă pentru cercetarea normelor juridice naţionale şi
internaţionale de ordin instituţional, material şi procedural.
• Metode prospective, folosite pentru a descrie tendinţele existente în determinarea
dreptului de proprietate privată, care s-au evidenţiat în ultimele decenii în literatură şi care tind a
fi reflectate în actele normative.
Suportul teoretico-ştiinţific al investigaţiei a fost determinat de realizările doctrinare din
dreptul naţional şi internaţional, în mod special evidenţiind doctrina juridică din Franţa,
Federaţia Rusă, România. Astfel, baza juridico-doctrinară a investigaţiei este fundamentată de
lucrările de valoare ale savanţilor jurişti de peste hotare şi din ţară care au studiat nemijlocit
problema asigurării şi protecţiei dreptului de proprietate şi a dreptului de proprietate privată ca
formă a proprietăţii, bazele teoretice ale acestui drept, standardele europene în acest domeniu.
6
Ca bază normativ-legislativă, metodologică şi empirică a lucrării a fost analizat un volum
considerabil de material normativ-juridic: prevederile Constituţiei Republicii Moldova,
Convenţia Europeană cu privire la Drepturile Omului şi Primul Protocol adiţional la Convenţie,
Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate (abrogată), hotărârile Curţii Constituţionale,
Codul civil al RM, Codul funciar, al apelor, Codul silvic etc.
Ţinând cont de necesitatea ajustării legislaţiei Republicii Moldova la standardele europene,
am apelat la cercetarea practicii jurisprudenţiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului cu
privire la expunerea, prin hotărâri, asupra încălcărilor normelor Convenţiei privind proprietatea
privată şi protecţia acordată dreptului la proprietate privată.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică constă în faptul că prezentul studiu este unul dintre
primele lucrări autohtone, care cercetează aprofundat problema reglementării şi apărării dreptului
de proprietate privată, prin prisma unei analize juridico-comparate a legislaţiei europene şi
naţionale, a doctrinelor în domeniu. În lucrare am întreprins o abordare complexă a conceptului
dreptului de proprietate privată, ca instituţie de drept civil; am efectuat elucidarea aspectelor
esențiale ale conţinutului dreptului subiectiv de proprietate privată și dobândirii dreptului de
proprietate privată; am cercetat mecanismele asigurării şi apărării dreptului de proprietate
privată, în virtutea necesității dezvoltării acestuia și lichidării lacunelor existente în legislaţie, dar
şi determinați de nivelul insuficient de expunere a subiectului lucrării date în doctrină.
Astfel, originalitatea ştiinţifică a prezentei teze constă în combinarea criteriului analitic şi
celui comparativ, fapt care are ca rezultat abordarea complexă a subiectului. Această idee
principală poate fi demonstrată şi prin analiza a mai multe puncte de vedere din doctrina
autohtonă şi cea străină, care nu în toate cazurile coincide cu propria poziţie a autorului tezei.
Problema ştiinţifică soluţionată constă în identificarea dreptului de proprietate privată,
ca instituție de drept și ca drept subiectiv, fundamental al titularilor, evidențierea necesității
reglementării exprese a relațiilor în cadrul instituției dreptului de proprietate privată cu înaintarea
recomandărilor concrete. Lucrarea prezentată este una dintre primele lucrări autohtone, care a
cercetat aprofundat problema reglementării şi apărării dreptului de proprietate privată, prin
prisma unei analize juridico-comparate a legislaţiei europene şi naţionale, a doctrinelor în
domeniu, prin: abordarea complexă a conceptului dreptului de proprietate privată, ca instituţie de
drept civil; elucidarea aspectelor esențiale ale conţinutului dreptului subiectiv de proprietate
privată și dobândirii dreptului de proprietate privată; cercetarea mecanismelor asigurării şi
apărării dreptului de proprietate privată, în virtutea necesitatății dezvoltării acestuia și lichidării
lacunelor existente în legislaţie, dar şi determinați de nivelul insuficient de expunere a
subiectului lucrării date în doctrină.
7
Semnificaţia teoretică. Semnificaţia teoretică a lucrării constă în cercetarea complexă a
bazelor teoretice, normative, de drept comparat, de jurisprudenţă privind dreptul de proprietate
privată, analiza esenţei, caracterelor, modalităţi de dobândire, mecanisme de protecţie etc.
Valoarea aplicativă a lucrării. Rezultatele cercetărilor au importanţă metodologică la
investigarea şi dezvoltarea conceptului dreptului de proprietate privată atât la nivel teoretic, cât şi
la nivel practic. Concluziile şi recomandările formulate şi propuse, în lucrarea prezentată, pot fi
utilizate în procesul completării şi modificării legislaţiei autohtone, luate în vedere în cadrul
studiilor universitare și postuniversitare – la predarea disciplinei Drepturile reale, precum și la
judecarea cauzelor civile.
Rezultatele ştiinţifice principale înaintate spre susţinere constau în:
- analiza şi evidenţierea particularităţilor caracterelor juridice ale dreptului de proprietate
privată ca instituţie de drept desinestătătoare și ca drept subiectiv;
- selectarea aspectelor pozitive, problematice şi unele aspecte negative ale legislaţiei
naţionale în domeniul dreptului de proprietate privată;
- elaborarea propunerilor pentru perfecţionarea legislaţiei naţionale cu privire la dreptul de
proprietate privată în scopul ridicării şi alinierii acesteia la tendinţele şi practicile actuale de
perfecţionare şi dezvoltare a legislaţiei în domeniu atât pe plan intern, cât şi internaţional,
asigurarea unei aplicări eficiente a normelor civile în reglemenatrea raporturilor de proprietate
privată.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele studiului pot fi utilizate în prognozarea
evoluţiei reglementării naţionale a dreptului de proprietate privată; perfecţionării cadrului legal
existent, inclusiv a Codului civil al Republicii Moldova, în instituţiile de învăţământ superior în
cadrul studierii disciplinei Drept civil (Drepturi reale): dreptul de proprietate privată, modalităţi
de dobândire, mijloace de apărare, etc..
Aprobarea rezultatelor științifice. Conceptele și ideile expuse în conținutul tezei de doctor
au fost supuse analizei şi dezbaterilor în cadrul diverselor foruri științifico-practice naționale și
internaționale. Teza a fost elaborată în cadrul Catedrei Drept al Antreprenoriatului a Universităţii
de Stat din Moldova la şedinţa căreia a fost discutată, aprobată; deasemenea, în cadrul
Seminarului Ştiinţific de Profil teza a examinată și aprobată spre susținere în CȘS.
Publicaţii la temă. Materialele cercetării efectuate şi-au găsit reflectarea în 7 publicaţii
ştiinţifice dintre care 4 comunicări la foruri ştiinţifice şi 3 articole în reviste ştiinţifice.
Volumul şi structura lucrării. Teza este structurată în: introducere, trei capitole, concluzii
și recomandări, bibliografie din 191 de izvoare, 143 de pagini de text de bază.
8
Cuvinte-cheie: drept de proprietate privată, mod de dobândire, apărarea dreptului de
proprietate privată, conţinutul dreptului de proprietate privată, obiectul şi titularii dreptului de
proprietate privată.
CONŢINUTUL TEZEI
În Introducere se argumentează actualitatea şi gradul de studiere a temei de cercetare, sunt
formulate scopul, sarcinile, obiectivele investigaţiilor, se face o succintă caracteristică a tezei,
subliniindu-se noutatea ştiinţifică şi valoarea ei aplicativă.
În capitolul I intitulat Dreptul de proprietate privată şi reglementarea acestuia, au fost
cercetate aspectele teoretice şi dimensiunile istorice privind dreptul de proprietate privată,
elucidate în lucrările diferitor autori din ţară şi din alte state şi s-a efectuat o analiză a actelor
normative privind dreptul de proprietate privată, a fost formulată problema de cercetare,
identificat scopul şi tratarea obiectivelor de cercetare.
În compartimentul 1.1. Aspecte teoretice şi dimensiuni istorice privind evoluţia
doctrinei dreptului de proprietate privată prin prisma factorilor sociali, culturali și politici,
cercetarea realizată se justifică prin cuvintele savantului rus Sklovskii C.: „Caracterul neutru al
proprietăţii, căreia îi revine un rol definitoriu în existenţa cotidiană a umanităţii, face inutil şi
incorect orice patos în expunerea bazelor apariţiei şi existenţei proprietăţii, însă acest patos este
pe deplin justificat în cazul în care este necesar de a combate încercările de a desfiinţa
proprietatea şi dreptul, adică încercările de a nu admite „libertatea elementară” a omului” [30; p.
147] .
Proprietatea a fost percepută de oameni încă din momentul în care au ieşit din starea
primitivă, ca ceva absolut necesar vieţii. La început, omul nu a putut trăi fără bunuri, iar mai apoi
progresa, decât apropriindu-şi bunurile ce îl înconjurau [21; p. 31], iar forma juridică, care
corespunde noţiunii economice, sociale, generale de apropriere este dreptul de proprietate.
Despre aceasta au menţionat savanţii lumii din diferite state în lucrările sale privind dreptul
roman. În prezent, instituţia dreptului de proprietate privată trece prin transformări esenţiale în
structura sa: creşte rolul proprietăţii asociate, se aprofundează procesul „individualizării”
regimurilor juridice ale dreptului de proprietate, reieşind din obiectul dreptului de proprietate
privată [26; 27].
În sistemul obiectului dreptului de proprietate privată s-au produs transformări
revoluţionare. Se dezvoltă activ procesul de apropiere a drepturilor reale şi obligaţionale [24; p.
848], apar noi tipuri de proprietate care au caracteristici de marfă. Multe dintre aceste tipuri noi
se raportează la obiectele nemateriale (în special, informaţia, dreptul de creanţă, know-how)
9
care, cu timpul, îşi ocupă locul în structura valorilor economice în ţările cu economie de piaţă.
Construcţiile juridice precedente ale dreptului de proprietate privată, elaborate referitor la
obiectele corporale, nu mai corespund noilor cerinţe.
Reeșind din premizele că conţinutul economic al proprietăţii private este mult mai larg și
nu coincide cu regimul juridic actual, a apărut necesitatea revizuirii concepţiei vechi a dreptului
de proprietate, care era orientată în fond asupra obiectelor corporale ale dreptului de proprietate
şi asupra caracterului absolut al dreptului de proprietate şi a elaborării unei noi concepţii, care să
fie cât mai apropiată de acea interpretare a proprietăţii care s-a înrădăcinat în economie.
În compartimentul 1.2 Analiza bazei normative naţionale privind dreptul de
proprietate privată a fost cercetată baza normativă autohtonă, ce stabileşte regimul juridic al
dreptului de proprietate privată. Constituţia RM - act normativ fundamental, legiferează
proprietatea privată în Republica Moldova şi consfinţeşte principiile fundamentale cu privire la
proprietate, stabilind prin art. 9 că „Proprietatea este publică şi privată”, iar art. 127 din
Constituţie prevede: „Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de
titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.” [9]. Legislaţia în vigoare a
Republicii Moldova nu conţine o definire expresă a dreptului de proprietate privată. Atât art. 315
din Codul civil RM, cât şi art. l din Legea nr 459 - XII cu privire la proprietate (abrogată la
30.03.2007) enumeră doar împuternicirile proprietarului, fără a defini acest drept. Art. 315, alin.
(1) din Codul civil RM stipulează: „Proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de
dispoziţie asupra bunului”. Astfel, Codul civil RM nu relatează nimic despre elementele –
exercitarea dreptului de proprietate în putere proprie şi interes propriu, ce caracterizează dreptul
de proprietate privată şi delimitează împuternicirile proprietarului de cele ale altor persoane.
Evident, că în CC RM se reglementează dreptul de proprietate nu şi particularităţile dreptului de
proprietate privată, care, din punct de vedere al autorilor codului civil al RM, nu ar trebui să
existe. Totodată, CC RM reglementează expres regimul juridic al bunurilor - proprietate publică,
care fiind divizat în domenii (public şi privat), evidenţiază particularităţi ale acestor (art.296 CC
RM). Prin concluzie rezultă, că drepturile asupra bunurilor din domeniul public sunt mai
prioritare decât drepturile asupra bunurilor din domeniul privat al statului. Dar, legiuitorul nu
reglementează regimul juridic al bunurilor, aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice,
care, de fapt, reeşind din analiza diferitor acte normative ale RM, diferă în dependenţă de
formele sau domeniile de proprietate privată. Garantând ocrotirea şi stabilind condiţii egale
pentru dezvoltarea tuturor formelor de proprietate, statul se obligă să acorde tuturor proprietarilor
drepturi egale pentru realizarea activităţii economice şi a altor activităţi, în afara celor interzise
de lege. Consfinţirea principiilor proprietăţii în normele constituţionale pentru Republica
10
Moldova, de altfel, ca şi pentru alte ţări ex-socialiste, unde proprietatea privată a fost supusă unui
proces de desfiinţare sistematică, desfăşurat într-un context constituţional ale cărui prevederi în
materie nu au fost respectate niciodată, era de o necesitate stringentă, deoarece, amprentele lăsate
de regimul totalitar-comunist, au adus atingeri grave drepturilor şi intereselor cetăţenilor. Prin
urmare, este indiscutabil necesară reglementarea expresă a proprietății private, precum și
stabilirea elementelor esențiale ale dreptului subiectiv de proprietate privată, cum sunt: obiectele,
împuternicirile titularului, limitele, garanțiile, apărarea acestui etc. – argumentele în acest sens
fiind expuse în teza de doctor.
Compartimentul 1.3, întitulat Problema științifică de cercetare, scopul identificat şi
obiectivele tratate în prezenta cercetare, este destinat expunerii exprese a problemei de
cercetare, scopului şi obiectivelor, cercetate în teza de doctor.
Problema de cercetare, reflectată în lucrare, constă în aprofundarea cunoaşterii esenţei
dreptului de proprietate privată în calitate de formă de proprietate, evidenţiată în Constituţia
Republicii Modova şi alte acte normative, argumentarea importanţei teoretice şi practice a
instituţiei dreptului de proprietate privată, elucidarea nivelului de regelementare expresă prin
acte normative a dreptului de proprietate privată ca formă diferită de cea de a doua formă,
prevăzută prin normele constituţionale şi anume de dreptul de proprietate publică. Scopul
cercetărilor derivă din problema de cercetare expusă şi constă în selectarea şi evidenţierea
opiniilor şi rezultatele cercetărilor ştiinţifice, referitoare nemijlocit sau tangenţial la obiectul
cercetării prezentei lucrări, formarea opinei şi concluziilor proprii asupra esenţei dreptului de
proprietate privată şi, desigur, cercetarea gradului de reglementare a instituţiei dreptului de
proprietate privată, prin actele normative ale Republicii Moldova cu evidenţierea lacunelor şi
coliziilor, depistate în legislaţia civilă autohtonă în vigoare. Obiectivele reflectate şi relizate prin
cercetările în cadrul tezei de doctor sunt: formularea definiţiei dreptului de proprietate privată ca
instituţie de drept în baza cercetării doctrinei şi a legislaţiei autohtone şi străine; evidenţierea
particularităţilor şi caracterelor dreptului de proprietate privată ca formă aparte şi diferită de
dreptul de proprietate publică, ceea ce e posibil de realizat ca urmare a analizei diverselor opinii
ale cercetătorilor în domeniu, expuse în literatura de specialitate, articole ştiinţifice şi
comunicate; evidenţierea modalităţilor de dobândire a dreptului de proprietate privată, cum sunt:
privatizarea, ocupaţiunea, uzucapiunea, accesiunea etc., acestea constituind modalităţi deosebite,
prin natura sa şi controversele aparente în societate, referitoare la regimul juridic al acestora,
precum şi la aplicarea normelor juridice în speţă; cercetarea şi evidenţierea modurilor de
garantare şi de apărare a dreptului de proprietate privată – obiectiv realizat prin cercetările
mijloacelor juridico-civile de apărare a dreptului de proprietate privată în Republica Moldova,
11
analizarea mijloacelor juridice de apărare a dreptului de proprietate privată la etapa actuală,
reeşind din exigenţele legislaţiei civile în vigoare, depistarea neajunsurilor de reglementare a
modalităţilor reflectate, şi formularea propunerilor de lege ferenda la capitolul dat. Deasemenea,
acest obiectiv va fi realizat prin studierea cazurilor, examinate de CEDO, prin care Republica
Moldova a fost condamnată pentru atingerile dreptului de proprietate privată şi nesoluţionarea
adecvată a problemelor de către instanţele naţionale, precum şi impactul practicii CEDO asupra
reformelor, ce derulează în statul nostru, în sistema de drept şi în special asupra perfecţionării
reglementării dreptului de proprietate privată la nivel intern.
În capitolul II intitulat Esenţa, conţinutul și unele moduri de dobândire a dreptului de
proprietate privată, s-au analizat formele dreptului de proprietate, esenţa şi conţinutul dreptului
de proprietate privată, abordările ştiinţifice privind noţiunea, conţinutul, caracterele juridice şi
limitele dreptului de proprietate privată, noţiuni, clasificări şi analiza unor modalităţi de
dobândire a dreptului de proprietate privată şi s-au formulat concluzii la acest capitol.
Compartimentul 2.1. Abordări teoretico-practice privind noţiunea, conţinutul,
caracterele şi limitele juridice, ca fiind elemente indispensabile ale definirii dreptului de
proprietate privată ca drept subiectiv este dedicat noţiunii, caracterelor juridice, limitelor şi
perspectivelor în reglementarea instituţiei dreptului de proprietate privată.
Fiind o categorie complexă, dreptul de proprietatea privată, este interpretat în doctrină în
mai multe sensuri: ca bază a sistemului economic, ca libertate publică, ca drept subiectiv real.
Drept categorie economică, proprietatea privată reflectă relaţiile dintre oameni în procesul
de producţie şi de repartiţie a bunurilor materiale. Proprietatea privată caracterizează în ale cărui
mâini se află mijloacele de producţie şi cărui interes servesc. Astfel, sub aspect economic,
proprietatea privată exprimă o relaţie de apropiere, de însuşire a premiselor materiale ale unui
proces de producţie. Analiza categoriei economice a „proprietăţii” o corelăm cu concepţia asupra
„dreptului” ca factor obiectiv, care exclude tratarea arbitrară, prin ignorarea legilor economice
obiective, a problemelor economice influenţate de aceste legi. Din punct de vedere economic
orice raport de însuşire a unor bunuri constituie un raport de proprietate, dar numai acele relaţii
de apropriere, care sunt reglementate prin lege, capătă caracterul de raport juridic de proprietate.
Proprietatea, ca premisă a oricărei activităţi economice, adică a funcţionări oricărei societăţi, nu
putea rămâne în afara sferei de reglementare a dreptului, căci finalitatea dreptului constă anume
în organizarea şi asigurarea funcţionării societăţii.
Ținând cont de opiniile cercetătorilor în domeniu referitoare la definirea doctrinară a
dreptului de proprietate privată, considerăm că acest drept, poate fi definit în modul următor:
dreptul de proprietate privată este un drept subiectiv al titularilor privați asupra obiectelor
12
materiale sau nemateriale, cu excepția celor excluse din circuitul civil, obiectele dreptului de
proprietate privată fiind sesizabile, prescriptibile și alienabile, cu excepțiile prevăzute de lege,
asupra cărora, titularii exercită, în putere proprie și în scop propriu, posesia, folosința și
dispoziția, în mod absolut, exclusiv și perpetuu, în limitele legii.
Compartimentul 2.2., întitulat Controverse referitoare la formele dreptului de
proprietate, este destinat cercetării comparative ale opiniilor savanţilor, realizate în domeniul
dreptului de proprietate, privind formele dreptului de proprietate şi prin urmare – expunerea
propriei opinii a autoarei, bazate pe investigaţiile efectuate, referitoare la formele de proprietate,
privată şi publică, cu expunerea diferenţierii juridice ale acestora şi necesitatea reglementării
exprese a dreptului de proprietate privată. Doctrina juridică din ţările occidentale a formulat
definiţii ale dreptului de proprietate, având ca premisă principală faptul că el constituie unul
dintre drepturile fundamentale ale omului – condiţie indispensabilă a unei economii de piaţă
sănătoasă, de aceea trebuie să fie lipsite de elemente ideologice [22; p. 216].
În prezent, problema formelor dreptului de proprietate este una controversată, atât sub
aspect doctrinar, cât şi din punctul de vedere al existenţei unor reglementări legale. Astfel,
analizând prevederile actelor normative naţionale şi internaţionale cu privire la dreptul de
proprietate, am remarcat că, spre deosebire de Declaraţia franceză a drepturilor omului şi ale
cetăţeanului 1789, majoritatea legislaţiilor internaţionale actuale fac distincţie între diferite forme
de proprietate sau consacrând principiul egalităţii lor (în cazul constituţiilor democratice), sau,
consacrând principiul inegalităţii lor. Majoritatea constituţiilor moderne divizează proprietatea în
publică (de stat) şi privată, altele fac distincţie între proprietatea privată, de stat şi municipală sau
privată, cooperatistă şi de stat. Constituţia, prin dispoziţiile art. 9, face doar o precizare de ordin
general asupra existenţei celor două forme de proprietate, fără a oferi însă criterii care ar sta la
baza determinării lor. Pornind de la prevederile constituţionale şi clasificând proprietatea în două
forme, în teza de doctor au fost evidențiate criteriile care stau la baza acestei delimitări: titular,
principii, obiect, modalităţi de dobândire, reglementări legale, modalitatea de apărare, exercitarea
dreptului.
Constituţia nu defineşte proprietatea privată, dar, pe cale de consecinţă, rezultă că
proprietatea care nu este publică, este privată, deoarece acestea sunt singurele forme sau feluri de
proprietate recunoscute, clasificarea fiind summa divisio. Prin urmare, proprietatea privată este
aceea care aparţine particularilor – persoane fizice ori persoane juridice.
Compartimentul 2.3., întitulat Modalităţi de dobândire a dreptului de proprietate
privată. Analiza doctrinară și clasificări, este destinat problemei dobândirii dreptului
proprietăţii private, care este una actuală. Referindu-se la modurile de dobândire a drepturilor
13
reale, M. Constantin, „Dicţionar de drept civil” arată, că acestea sunt: mijloacele juridice care,
potrivit legii, servesc la constituirea sau la obţinerea prin transfer a unor asemenea drepturi ca
elemente componente ale patrimoniului unei persoane fizice şi juridice [9; p. 332]. În viziunea
noastră, modurile de dobândire a dreptului de proprietate, prevăzute de Codul civil al RM nu se
aplică în egală măsură ambelor forme ale proprietăţii, reglementate de Constituţie: proprietatea
publică şi proprietate privată.
Pe lângă modurile generale de dobândire a dreptului de proprietate reglementate de Codul
civil al RM, există şi moduri specifice de dobândire a dreptului de proprietate, prevăzute în alte
acte normative, decât Codul Civil al RM, ca ex.: legea privind administrarea şi deetatizarea
proprietăţii publice nr.121-XVI din 04.05.2007, care prin art. 1 defineşte deetatizarea
proprietăţii publice ca fiind activitate care include transmiterea patrimoniului public în
proprietate privată în condiţiile legii (privatizare), precum şi transmiterea în concesiune,
administrare fiduciară, transmiterea întreprinderilor de stat în proprietatea unităţilor
administrativ-teritoriale, alte activităţi orientate spre diminuarea participării statului la
administrarea proprietăţii.
În raport de diferite criterii se deosebesc mai multe clasificări ale modurilor de dobândire a
dreptului de proprietate [23; p. 179].
a) În raport de întinderea dobândirii: După întinderea dobândirii, modurile de dobândire a
dreptului de proprietate privată se clasifică în :
moduri de dobândire universală sau cu titlu universal când dobânditorul primeşte
întreaga universalitate sau o parte (fracţiune ½, ¼) din universalitatea patrimoniului unei
persoane. Este astfel, moştenirea, prevăzută la art. 1432 alin (1) Codul civil şi cu titlu universal,
atunci când la data înregistrării dezmembrării, patrimoniul persoanei juridice dezmembrate sau o
parte din el, trece la persoanele juridice constituite sau existente (art. 84 (1) Codul civil).
moduri de dobândire cu titlu particular, când transmisiunea cuprinde unul sau mai multe
bunuri individual-determinate. Aşa cum sunt: contractele translative de proprietate, legatele cu
titlu particular, tradiţiunea (art. 557, 940, 1672 Noul Cod Civil român).
Importanţa acestei clasificării este legată de întinderea responsabilităţi dobânditorului, în
cazul modurilor de dobândire universale sau cu titlu universal, dobânditorul este ţinut nelimitat
de datoriile autorului cu excepţia cazului în care moştenirea a fost acceptată sub beneficiu de
inventar. În schimb, în cazul modurilor cu titlu particular, dobânditorul nu răspunde de
obligaţiile autorului sau dacă acestea rezultă din drepturile reale constituite anterior dobândirii
asupra lucrului dobândit ( o ipotecă, un drept de servitute).
14
b) În raport de caracterul transmisiunii: După caracterul transmisiunii, adică în funcţie de
scopul urmărit de autor modurile de dobândire a proprietăţii private se clasifică în:
moduri de dobândire cu titlu oneros, când autorul transmite dreptul de proprietate cu
condiţia primirii unui echivalent din partea dobânditorului, aşa cum sunt contractele cu titlu
oneros.
moduri de dobândire cu titlu gratuit, când autorul transmite dreptul de proprietate fără să
aştepte primirea unui echivalent, adică cu intenţia de liberalitate aşa cum este donaţia,
succesiunea legală şi testamentară.
c) În raport de momentul în care operează transmisiunea, modurile de dobândire a
proprietăţii private se clasifică în :
moduri de dobândire inter vivos – între vii şi produc efecte în timpul vieţii
autorului aşa anume: actul juridic, accesiunea, uzucapiunea, legea şi ocupaţiunea, în acest caz,
dobândirea operează din momentul convenit între părţi sau stabilit de legislaţia în vigoare;
moduri de dobândire pentru cauză de moarte (mortis causa) care îşi produc
efectele la încetarea din viaţă a autorului şi anume: succesiunea, legatul, acestea operează din
momentul morţii autorului.
d) În raport de situaţia juridică a bunului în momentul dobândirii deosebim moduri
originale şi moduri derivate de dobândire a proprietăţii private:
moduri de dobândire originare, sunt acele mijloace juridice de dobândire a dreptului de
proprietate, care nu implică o transmitere juridică a sa de la o persoana la alta, dreptul născându-
se direct în patrimoniul titularului.
Aici apare şi problema, sau mai bine spus, că nu există o opinie unanimă a specialiştilor
în domeniu, de a susţine cu certitudine care mod este original şi care derivat.
Originare sunt următoarele moduri de dobândire a dreptului de proprietate: producerea
bunului, dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului fără stăpân (ocupaţiunea) şi asupra
bunurilor găsite, prescripţia achizitivă (uzucapiunea), accesiunea.
moduri derivate de dobândire, sunt mijloacele juridice de dobândire a dreptului de
proprietate privată, care implică transmisiunea dreptului de la o persoană la alta, deci în această
situaţie dreptul de proprietate există deja în patrimoniul înstrăinătorului. Exemplu: actele juridice
translative de proprietate, actele administrative, tradiţiunea [4; p. 436], succesiunea legală şi
testamentară, hotărârea judecătorească (translativă de proprietate) etc.
În literatura de specialitate s-a arătat, că în realitate, nu situaţia juridică a bunului în
momentul obţinerii constituie criteriul acestei clasificări, ci originea dreptului de proprietate
dobândit. Situaţia juridică a bunului în momentul dobândirii este o consecinţă a originii dreptului
15
dobândit: bunul nu are proprietar dacă dobândirea nu provine dintr-o transmitere a dreptului şi
respectiv bunul are un proprietar dacă dobândirea provine dintr-o transmitere a dreptului [16; p.
57].
Compartimentul 2.3.1. este destinat privatizării, ca mod derivat specific de dobândire a
dreptului de proprietate privată. Privatizarea este un mod de dobândire a dreptului de proprietate
privată de către persoanele fizice şi juridice de drept privat din ţară sau a persoanelor străine.
Acest proces, deşi existent în toate ţările civilizate, în Republica Moldova a început în 1991 ca
un fenomen nou. În conformitate cu art. 1, al Legii Republicii Moldova cu privire la privatizare
nr.627-XII din 04.07.91 (abrogată), privatizarea este un proces de transmitere a bunurilor, ce
constituie domeniul privat al proprietăţii statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, în
proprietate privată persoanelor fizice şi juridice. Pentru a desfăşura acest proces, statul a adoptat
acte normative cu programe de privatizare. Programele de privatizare stabilesc scopurile,
sarcinile şi particularităţile privatizării bunurilor statului sau ale unităţilor administrativ-
teritoriale în anumite ramuri ale economiei şi pentru anumite perioade de timp. La
programul de privatizare se anexează, ca parte integrantă, lista obiectivelor supuse privatizării.
Prin Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice nr. 121-XVI din
04.05.2007 a fost abrogată legea privatizării din 1991, fapt cu care, în lucrare, autoarea a
manifestat dezacord, deoarece procesul de privatizare încă nu s-a terminat şi abia acum apar
conflictele, ce reies din incorectitudinea aplicării Legii respective, deci este important ca ea să fie
în vigoare. În legea din 2007, privatizarea este numită deetatizare, cu ceea ce noi nu suntem întru
totul de acord, deoarece conform art. 2 al legii, deetatizarea proprietăţii publice presupune o
activitate mai largă, care include nu numai transmiterea patrimoniului public în proprietate
privată în condiţiile unei noi legi (privatizare), dar şi transmiterea în concesiune, administrare
fiduciară, transmiterea întreprinderilor de stat în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale,
alte activităţi orientate spre diminuarea participării statului la administrarea proprietăţii, adică
este o noţiune mult mai largă, care include şi alte moduri de înstrăinării şi utilizarea a proprietăţii
de stat. Aceasta reiese şi din conţinutul art. 1 al legii care prevede că obiectul şi sfera de aplicare
a legii se răsfrânge asupra raporturilor ce ţin de administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice
din sectorul nebugetar al economiei naţionale.
Compartimentul 2.3.2. este destinat cercetării modurilor originare de dobândire a dreptului
de proprietate privată, cum sunt ocupaţiunea, accesiunea, uzucapiunea, formarea bunurilor, prin
prisma reglementărilor legale actuale, identificarea lacunelor, contradicţiilor şi propuneri de lege
ferenda.
16
În al treilea capitol, întitulat: Mijloace juridico-civile de apărare a dreptului de
proprietate privată, autoarea a cercetat caracteristica şi clasificarea mijloacelor de apărare a
dreptului de proprietate privată, rolul termenelor de prescripţie în apărarea dreptului de
proprietate privată, definirea şi cercetarea mijloacelor specifice de apărare a dreptului de
proprietate privată, cercetarea mijloacelor nespecifice de apărare a dreptului de proprietate
privată, practica CEDO în domeniul garantării dreptului de proprietate privată. Capitolul se
finisează cu concluzii.
Compartimentul 3.1. este întitulat Caracterizarea şi clasificarea mijloacelor de apărare
a dreptului de proprietate privată. Rolul termenilor de prescripţie în apărarea dreptului
de proprietate privată.
În ceea ce priveşte dreptul de proprietate privată, trebuie să afirmăm că acest drept este un
drept fundamental al omului prin prisma dreptului civil şi constituţional, ceea ce îi conferă o
importanţă deosebită, răsfrângându-se benefic şi asupra apărării sale [16; p. 167].
Apărarea dreptului de proprietate privată nu este un simplu enunţ, fiind vorba de a apăra
proprietarul de intervenţia altor persoane, iar organul statului fiind obligat să asigure respectarea
dreptului de proprietate. Ca argument ne poate servi Declaraţia universală a drepturilor omului,
şi anume art. 17:” Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât şi în asociaţii cu
alţii. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”.
În doctrina juridică mijloacele de apărare a dreptului de proprietate privată sunt noţiuni
prin care proprietarul tinde să înlăture atingerile aduse dreptului său şi să asigure exercitarea lui
în condiţiile normale. Mijloacele de apărare a dreptului de proprietate privată sunt cuprinse în
diferite ramuri ale dreptului şi anume:
- dreptul constituţional, care stabileşte principiile generale de apartenenţă a proprietăţii
private şi de apărare a relaţiilor de proprietate;
- dreptul contravenţional şi dreptul penal, care stabileşte răspunderea în caz de atentare la
bunurile străine;
- dreptul muncii, care reglementează răspunderea muncitorului pentru daunele aduse
întreprinderii unde este angajat.
Totuşi, rolul principal în apărarea dreptului de proprietate privată îl are dreptul civil.
Datorită faptului, că normele şi instituţiile dreptului civil sunt diferite, acestea nu au acelaşi rol în
apărarea dreptului de proprietate privată. De exemplu, unele norme de drept civil stabilesc şi
întăresc apartenenţa bunurilor materiale, luând-o astfel sub apărarea legii, altele au o importanţă
în apărarea drepturilor de proprietate privată, deoarece asigură proprietarilor condiţii de
exercitare a drepturilor, a treia categorie apără dreptul de proprietate de diferite atentate şi
17
anume, că prin normele sale stabileşte consecinţele negative pentru cei, care încalcă dreptul de
proprietate şi cauzează proprietarului pagube materiale. Datorită normelor sale, dreptul civil
cuprinde câteva categorii de mijloace de apărare a dreptului de proprietate.
În opinia autorilor ruşi E.A. Suhanov, A.P.Sergheev, I.C.Tolstoi se evidenţiază patru grupe
de mijloace de apărare a dreptului de proprietate privată:
I grupă - se includ mijloacele reale de apărare a dreptului de proprietate privată ca drept
absolut civil, care urmăresc restabilirea dreptului de posesiune, dreptului de folosinţă şi dreptului
de dispoziţie. Această categorie de mijloace presupune inexistenţa unor relaţii obligaţionale între
proprietar şi terţ. Din această categorie fac parte două acţiuni reale, care mai sunt numite acţiuni
petitorii: acţiunea în revendicare şi acţiunea negatorie.
II grupă - sunt mijloacele obligaţionale. În toate cazurile în care între proprietar şi terţ
există un raport obligaţional, dreptul de proprietate privată este apărat prin aceste mijloace. La
această categorie pot fi atribuite acţiunea privind repararea prejudiciului cauzat proprietarului,
acţiunea privind restituirea bunului dat în folosinţă temporară etc. Dacă proprietarul a încheiat un
contract de arendă a unui teren pentru un anumit timp, iar după expirarea lui arendaşul refuză să
elibereze terenul, proprietarul recurge la un mijloc obligaţional de apărare a dreptului de
proprietate, întemeindu-şi cerinţele pe contractul de arendă. Astfel, se observă că dreptul de
proprietate privată este apărat indirect, ca o consecinţă a respectării relaţiilor obligaţionale.
III grupă - nu fac parte nici mijloacele reale, nici cele obligaţionale de apărare a dreptului
de proprietate, dar constituie mijloacele de apărare a dreptului de proprietate care sunt prevăzute
de unele instituţii ale dreptului civil. De exemplu, este posibil ca dreptul de proprietate privată să
fie apărat în cazul declarării nulităţii actului juridic civil, în cazul apariţiei persoanei declarate
dispărută fără urmă sau declarată moartă.
IV grupă - o constituie mijloacele de apărare a dreptului de proprietate, care au drept scop
protejarea dreptului de proprietate privată în cazurile, prevăzute de legislaţie, de stingerea lui
[28; p. 286].
O asemenea protecţie a dreptului de proprietate este abordată de Constituţia Republicii
Moldova în art. 46 alin.(2) care prevede „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de
utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”. La fel la această
categorie se referă şi situaţia când bunurile proprietarului sunt rechiziţionate în conformitate cu
art. 342 CC al RM. Aliniatele (2) şi (3) ale acestui articol prevăd: ”Persoana al cărui bun a fost
rechiziţionat poate cere restituirea lui dacă, după încetarea situaţiei excepţionale, aceasta s-a
păstrat în natură şi a fost restituit proprietarului, se stabileşte prin acordul părţilor, iar în caz de
18
divergenţă, prin hotărâre judecătorească.” Această normă acordă proprietarului posibilitatea de a
recurge la ea pentru apărarea dreptului de proprietate privată.
Autorii români susţin că mijloacele de apărare a dreptului de proprietate pot fi grupate în
două categorii şi anume [5; p. 199]:
Mijloacele juridice nespecifice sau indirecte, ce se caracterizează prin faptul că scopul lor
direct constă în apărarea unor drepturi de creanţă, dar, pentru că drepturile de creanţă iau naştere
şi se realizează pe temeiul dreptului de proprietate, efectul lor secundar îl constituie apărarea
acestuia din urmă. Au acest caracter acţiunile în executarea contractelor, acţiunea în răspundere
contractuală, acţiunea ex delictu, acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără cauză, actio de in rem
verso etc.
Mijloacele juridice specifice (directe) se întemeiază direct şi nemijlocit pe dreptul real sau
pe faptul posesiei unui bun şi sunt concepute doar pentru apărarea dreptului real. Este vorba
despre aşa-numitele acţiuni reale, care sunt de două feluri: acţiuni petitorii şi acţiuni posesorii.
Acţiunile petitorii servesc la apărarea dreptului de proprietate privată sau a altui drept
principal prin obţinerea recunoaşterii reclamantului ca titular al acestui drept. Redobândirea
posesiei bunului asupra căruia poartă dreptul real este doar un efect accesoriu al admiterii
acţiunii petitorii. Sunt acţiuni petitorii: acţiunea în revendicare, acţiunea în grăniţuire, acţiunea
negatorie, acţiunea confesorie.
Acţiunile posesorii sunt acele acţiuni reale prin care se urmăreşte apărarea posesiei, ca
simplă stare de fapt, împotriva oricărei tulburări. Ele pot fi folosite fie pentru păstrarea posesiei,
fie pentru redobândirea acesteia în cazul pierderii. Acţiunile posesorii pot fi formulate şi de
proprietar, situaţie în care pe această cale se apără însuşi dreptul de proprietate.
Un rol important în apărarea dreptului de proprietate privată îl au termenele atât cele de
prescripţie extinctivă, cât şi cele de prescripţie achizitivă.
Articolul 267 al Codului civil al Republicii Moldova prevede că termenul general de
prescripţie extinctivă se consideră, termenul general, în interiorul căruia persoana poate să-şi
apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţa de judecată, dreptului încălcat, este de 3
ani. Din cele prevăzute în articolul citat, putem deduce că şi dreptul de proprietate privată poate
fi apărat în termen de 3 ani.
Dar, analizând conţinutul art. 296 al CC RM observăm că bunurile din proprietate publică
constituie 2 domenii: Bunurile domeniului public si bunurile domeniului privat.
(1) Bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, fac parte
din domeniul privat dacă, prin lege sau în modul stabilit de lege, nu sunt trecute în domeniul
public.
19
(2) Din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale fac
parte bunurile determinate de lege, precum şi bunurile care, prin natura lor, sunt de uz sau de
interes public. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice
activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la
utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate.
(3) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite
în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de
comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(4) Bunurile domeniului public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile.
Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândit de
terţi prin uzucapiune.
Analizând caracterele specifice ale bunurilor din domeniului public, observăm că ele sînt
inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri nu
se stinge prin neuz si nu poate fi dobândit de terţi prin uzucapiune. Aceasta înseamnă că ele nu
sunt supuse termenului de prescripţie extinctiv, care limitează perioada de apărare a dreptului de
proprietate faţă de aceste bunuri şi nu se supun termenelor de prescripţie achizitivă, ceea ce pune
în imposibilitate de a fi dobândite de terţi, în virtutea posesiunii îndelungate.
Studiind legislaţia în vigoare, am stabilit că nu există reglementări analogice în apărarea
dreptului de proprietate privată. Deci, se observă o inegalitate în apărarea celor două forme de
proprietate publică şi privată ceea ce, în viziunea noastră, încalcă principiile legale, consfinţite în
art. 9 a Constituţiei RM, art. 3 a Codului funciar al RM.
Considerăm că este necesar să fie completat articolul 296 CC RM cu prevederi, care să
reglementeze regimul juridic al bunurilor, ce pot fi considerate proprietate privată personală şi
care ar fi evidenţiate prin caractere juridice similare regimului juridic al bunurilor din domeniul
public al statului, cum ar fi, spre exemplu, prevederile art. 89 al Codului de Executare al RM,
prin care se declară insesizabilitatea bunurilor de uz strict personal şi casnic, nutreţurilor pentru
animale, produselor agricole perisabile, etc. şi anume:
Alineat 5) Bunurile domeniului privat personal, determinate prin lege, aparţin persoanelor
fizice, acestea fiind imprescriptibile şi insesizabile. Dreptul de proprietate privată asupra
acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândit de terţi prin uzucapiune.
Compartimentul 3.2., întitulat: Mijloace specifice de apărare a dreptului de proprietate
privată, este destinat definirii şi cercetării mijloacelor specifice de apărare a dreptului de
proprietate privată. În compartimentul dat au fost analizate, sub aspect legal şi practic, acţiunea
20
în revendicare şi acţiunea negatorie, care sunt mijloace specifice de apărare a dreptului de
proprietate privată.
Revendicarea este cea mai importantă acţiune petitorie întrucât are ca obiect atât invocarea
raportului juridic al dreptului de proprietate, cît şi asigurarea exerciţiului său, vizând în mod
direct proprietatea în toată complexitatea sa. Prin intermediul său, proprietarul face cunoscut
dreptul pe care îl are asupra bunului, se bazează pe existenţa dreptului de proprietate şi are ca
scop obţinerea posesiunii. Acţiunea în revendicare este cel mai specific mijloc juridic de apărare
a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale.
Etimologia cuvântului revendicare îşi are originea în expresia latină vindicatio, preluată în
dreptul francez cu termenul de „revendication” şi are înţelesul de a evidenţia operaţiunea de
reintegrare a proprietarului titular în stăpânire efectivă şi în folosinţa bunului. Astfel se poate
conchide că revendicarea este o acţiune reală, este întemeiată pe dreptul de proprietate privată,
prin care se tinde a dovedi că reclamantul în realitate este titular al dreptului, care îl îndreptăţeşte
să ceară predarea posesiunii unui bun de către cel, ce se pretinde proprietar.
În compartimentul dat au fost analizate controversele privind formularea acţiunilor în
justiţie de revendicare a bunului comun de un singur coproprietar, acţiunea în revendicare
imobiliară şi mobiliară, expusă prin doctrina română clasifică [4; p. 310], efectele acţiunii în
revendicare.
În privinţa acţiunii negatorii, menţionăm că Codul civil al RM, nu defineşte noţiunea de
acţiune negatorie, dar o formulare a acesteia o conţine Registrul de stat al actelor juridice al RM,
potrivit căruia acţiunea negatorie reprezintă acţiunea reală prin care reclamantul contestă faptul
că pârâtul ar avea un drept de superficie, un drept de uzufruct, uz, abitaţie ori de servitute. O altă
acţiune petitorie, prin care se apără dreptul de proprietate este acţiunea în grăniţuire – acţiune,
prin care titularul ei, solicită instanţei de judecată, să restabilească linia despărţitoare între cele
două fonduri vecine. Ea poate fi exercitată de către proprietar, uzufructuar şi chiar de către
posesor, nu şi de detentorii precari. Grăniţuirea este, deci, o operaţiune de individualizare prin
semne exterioare ale limitelor a două fonduri vecine, care aparţin unor titulari diferiţi şi ea se
efectuează fie prin convenţia părţilor, fie prin hotărârea judecătorească. Grăniţuirea are rolul de a
delimita faţă de proprietăţile învecinate, aparţinând altor proprietari, prin semne exterioare de
hotar. Ea este o operaţiune materială care delimitează linia de contur între cele două proprietăţi.
[18; p. 65]
Compartimentul 3.3. întitulat Mijloace nespecifice de apărare a dreptului de
proprietate privată, este destinat cercetării mijloacelor nespecifice de apărare a dreptului de
proprietate privată, care cuprind acele acţiuni care, fără a avea ca scop principal restabilirea
21
exerciţiului dreptului de proprietate privată şi fără a fi întemeiate pe acesta, înlătură atingerile,
izvorâte din nulitatea actului juridic, acţiuni izvorâte din răspunderea civilă şi neexecutarea
contractelor şi acţiuni izvorâte din îmbogăţirea fără justă cauză. Direct sau indirect, în măsura în
care, prin aceste acţiuni sunt înlăturate anumite atingeri ale dreptului de proprietate, ele
constituie mijloace de apărare ale acestui drept subiectiv şi, desigur, constituie obiect de
cercetare ştiinţifică separată.
Compartimentul 3.4., întitulat Practica CEDO în domeniul garantării şi protejării
dreptului de proprietate privată, este destinat cercetării practicii CEDO în domeniul garantării
şi protejării dreptului de proprietate privată. Normele internaţionale cu privire la asigurarea
dreptului de proprietate funcţionează în sistemul de drept al Republicii Moldova, respectiv, pe
teritoriul Republicii Moldova există acelaşi regim de drept de proprietate, care e prevăzut în
dreptul internaţional, în special în Convenţia europeană privind Drepturile Omului. În caz de
apariţie a coliziunii dintre norma dreptului naţional şi cea a dreptului internaţional se aplică
principiul general, conform căruia prioritatea aparţine normei de drept internaţional.
Obiectivul Convenţiei constă, în esenţă, în stabilirea şi instituirea unui mecanism juridic de
protecţie a unui anumit număr de drepturi ale omului şi libertăţi fundamentale, pe care le enunţă
şi care au fost ulterior completate prin protocoale adiţionale, primul dintre acestea fiind cel mai
important, întrucât este vorba de protecţia dreptului de proprietate.
După cum reiese din preambulul Convenţiei, aceste drepturi şi libertăţi fundamentale
constituie temelia însăşi a justiţiei şi păcii în lume şi a căror menţinere se întemeiază în mod
esenţial pe un regim politic cu adevărat democrat, pe de o parte, şi, pe de altă parte, pe o
concepţie comună şi un comun respect al drepturilor omului.
Într-un asemenea context, Convenţia constituie, pe plan european, garanţia colectivă a
unora din principiile enunţate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, întărită printr-un
control judiciar internaţional, ale cărui decizii trebuie să fie respectate de către state. Activitatea
judiciară a CEDO a devenit una dintre garanţiile de bază a eficacităţii dreptului european şi un
factor important în dezvoltarea lui ulterioară.
Protecţia, acordată dreptului de proprietate de art. 1 din Primul Protocol adiţional la
Convenţia europeană, este formulată în termenii următori: „Orice persoană fizică sau juridică are
dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate să fie privat de proprietatea sa decât pentru
cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale de drept
internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl au statele de a pune în
vigoare legi pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform
interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii ori amenzi”.
22
Conform jurisprudenţei constante a CEDO, acest articol conţine trei norme distincte de
protecţie a dreptului de proprietate. Cea dintâi, care este exprimată în prima frază a primului
alineat şi îmbracă un caracter general, enunţă principiul respectării proprietăţii private. Cea de a
doua, figurând în fraza a doua a aceluiaşi alineat, se referă la privarea de proprietate privată,
supunând-o anumitor condiţii. Cea de a treia, prevăzută în al doilea alineat, recunoaşte statelor
puterea, între altele, de a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general şi de a pune
în vigoare legile pe care le consideră necesare acestui scop. Pentru prima dată, Curtea a făcut
această analiză în hotărârea sa din 23 septembrie 1982, pronunţată în cauza Sporrong şi Lonnroth
împotriva Suediei [25, p. 15; 65].
În deciziile sale ulterioare, CEDO, în mod constant, a respectat interpretarea respectivă.
Luând în considerare aceste momente, putem afirma că dreptul de proprietate privată este fixat
pozitiv în art. 1 Protocolul nr. 1, ca un drept fundamental al omului.
Potrivit unui studiu efectuat de Centrul de Resurse Juridice [17, p. 67], până la 31
decembrie 2011, CEDO a pronunţat 227 de hotărâri cu privire la cauzele moldoveneşti. După
numărul hotărârilor adoptate în cererile îndreptate împotriva sa, Moldova devansează astfel de
ţări ca Belgia, Elveţia, Olanda sau Spania, ţări care au devenit parte a CEDO cu mult timp
înaintea Moldovei şi care au o populaţie cu mult mai mare decât cea a Moldovei.
Din cele 227 de hotărâri, 16 vizează doar satisfacţia echitabilă, prin două hotărâri cererile
au fost scoase de pe rol, iar în alte trei cauze au existat câte două hotărâri. Dintre cele 206
hotărâri, în care a fost examinat irevocabil fondul, doar în două: cauza Flux contra Moldovei, nr.
6, din 29 iulie 2008 şi cauza Ivanţoc ş.a. contra Moldovei şi Rusiei, CEDO a constatat că
Moldova nu a violat Convenția europeană.
Faptul multiplelor condamnări ale Moldovei de către CEDO poate fi explicat prin
caracterul evident al violărilor şi lipsei reacţiei autorităţilor moldoveneşti, motivarea proastă a
hotărârilor judecătoreşti,1 cunoaşterea bună a conținutului Convenției europene de către unii
avocaţi moldoveni, dar şi prin calitatea insuficientă a reprezentării Guvernului moldovean la
Curte.
În cele 204 hotărâri moldoveneşti, adoptate în favoarea reclamanţilor, au fost constatate
mai mult de 300 de violări ale Convenției europene2, printre care 11 violări ale Protocolului nr.
1, art. 1 (protecţia proprietăţii, cu excepţia art. 6).
1 Atunci când examinează, dacă ingerinţa este justificată, CEDO nu acceptă alte motive decât cele invocate de către
instanţele judecătoreşti naţionale (ex. Hotărârea pe cauza Şarban contra Mldovei, 4 octombrie 2005, § 102) 2 Acest număr nu include violările art. 1 din Protocolul nr.1, când a fost constatată o violare a art. 6 din
Convenția europeană în cauzele privind neexecutarea hotărârilor judecătoreşti naţionale şi casarea neregulamentară
a hotărârilor judecătoreşti.
23
Spre deosebire de alte ţări cu multe condamnări pronunțate de CEDO, în care majoritatea
hotărârilor vizează una sau câteva probleme sistemice sau repetitive, hotărârile moldoveneşti se
referă la un spectru larg de probleme. Majoritatea situaţiilor pentru care Republica Moldova a
fost condamnată de CEDO, a culminat, la nivel naţional, grație hotărârilor judecătorești sau
deciziilor procurorilor, ilegale, adică se datorează sistemului judecătoresc sau procuraturii. Lipsa
reacţiei adecvate în atât de multe situaţii susţine aparenţa că procurorii şi judecătorii nu aplicau
în modul cuvenit prevederile Convenției europeane.
Din cele 117 violări ale art. 6 din Convenția europeană, 59 reprezintă neexecutarea
hotărârilor judecătoreşti, 19 ţin de casarea improprie a hotărârilor judecătoreşti irevocabile, iar
nouă hotărâri se referă la termenul îndelungat de examinare a cauzelor. Majoritatea hotărârilor
CEDO cu privire la neexecutarea hotărârilor judecătoreşti a fost pronunţată până în 2008. În anul
2011 au fost pronunţate şapte hotărâri de acest gen, însă acestea sunt diferite de hotărârile
pronunţate anterior. În 2011, Republica Moldova a fost condamnată de patru ori pentru casarea
improprie, prin revizuire, a hotărârilor judecătoreşti irevocabile. Respectarea termenului
rezonabil de judecare a cauzelor nu reprezintă o problemă sistemică în Republica Moldova. Cele
nouă condamnări pentru nerespectarea termenului nerezonabil de judecare a cauzelor se referă la
situaţii neobişnuite sau la trimiterea repetată a cauzelor la rejudecare.
În baza celor 227 de hotărâri ale CEDO, Guvernul Republicii Moldova a plătit peste 12.8
milioane EUR. Mai mult de 10 milioane EUR (78% din suma totală) au fost plătite în temeiul
doar a trei hotărâri3. Peste 9.2 milioane EUR dintre acestea au fost acordate în două hotărâri, în
anul 2008.4
Această sumă era mai mare decât întreg bugetul instanţelor judecătoreşti
moldoveneşti pentru anul 2008. Până în 31 decembrie 2011, Guvernul Republicii Moldova a
plătit în baza soluțiilor amiabile sau a declaraţiilor unilaterale peste 1 milion EUR. CEDO acordă
destul de rar compensaţii de peste 1 milion EUR. Cele trei cauze moldoveneşti, în baza cărora au
fost plătite peste 10 milioane EUR vizau relaţiile economice cu statul sau companiile de stat, iar
încălcările constatate de CEDO sunt deosebit de grave.5
3
Hotărârile pe cauza Oferta Plus SRL contra Moldovei (satisfacţie echitabilă), din 12 februarie 2008 (EUR 2.5
mil.), pe cauza Unistar Ventures GMBH contra Moldovei, din 9 decembrie 2008 (EUR 6.7 mil.) şi pe cauza Dacia
SRL contra Moldovei (satisfacţie echitabilă), din 24 februarie 2009, (EUR 0.9 mil). 4
Hotărârile Unistar Ventures, în care satisfacţia echitabilă a depăşit EUR 6.7 mil. şi Oferta Plus SRL, din 12
februarie 2008, în care satisfacţia echitabilă a depăşit EUR 2.5 mil. 5
În hotărârea pe cauza Oferta Plus SRL contra Moldovei, din 19 decembrie 2009, CEDO a constatat că CSJ a casat
arbitrar o hotărâre irevocabilă împotriva statului, iar ulterior directorul companiei a fost arestat pentru că nu a dorit
să retragă cererea de la CEDO; în hotărârea pe cauza Unistar Ventures contra Moldova, CEDO a constatat că timp
de câţiva ani autorităţile centrale nu au restituit reclamantului câteva milioane de euro; iar în hotărârea pe cauza
Dacia SRL contra Moldovei, din 18 martie 2008, CEDO a constatat că anularea dreptului de proprietate a
reclamantului asupra unui imobil nu putea fi justificată, iar după aceasta Guvernul a încercat să împiedice
reclamantul să prezinte pretenţiile sale cu privire la satisfacţia echitabilă.
24
În toate aceste cauze Curtea Supremă de justiţie a RM a pronunţat hotărâri în folosul
statului, neglijând Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
La începutul anilor 2000, judecătorii considerau Convenția europeană drept un instrument
declarativ şi nu o aplicau. Acest fapt este confirmat prin numărul mare de hotărâri ale CEDO, în
care, ultima hotărâre judecătorească naţională a fost pronunțată de CSJ a RM. Astfel, până la
excluderea recursului în anulare din procedura civilă în 2003, Procuratura Generală solicita, iar
CSJ a RM casa, prin recurs în anulare, hotărâri irevocabile civile, deşi părţile invocau des, că
acest procedeu este contrar art. 6 din Convenția europeană, făcându-se trimitere la hotărârea pe
cauza Brumărescu contra României (28 octombrie 1999). Judecătorii cunoşteau hotărârea
Brumărescu, însă considerau că nu pot să nu aplice legislaţia naţională, atât timp, cât aceasta este
în vigoare. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul admiterii nejustificate a revizuirilor. Deşi, în
hotărârea pe cauza Popov contra Moldovei (nr. 2) din 6 decembrie 2005 [19] CEDO a constatat
că această practică contravine Convenției europene, casarea nejustificată a hotărârilor
irevocabile, prin revizuire, a continuat.
Acest fapt confirmă că, deşi Plenul CSJ a RM a adoptat Hotărârea nr. 17 „Privind aplicarea
în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale” încă în anul 2000, chiar CSJ a RM nu
o respecta mereu, cel puţin timp de câţiva ani. Convenția europeană a început să fie tratată de
către judecători cu o mai mare atenţie după anii 2004-2005, când CEDO a pronunţat mai multe
hotărâri în cauze moldoveneşti6.
CONCLUZIILE GENERALE ŞI RECOMANDĂRI
Problema științifică importantă soluționată prin cercetarea realizată, constă în identificarea
dreptului de proprietate privată, ca instituție de drept și ca drept subiectiv, fundamental al
titularilor, evidențierea necesității reglementării exprese a relațiilor în cadrul instituției dreptului
de proprietate privată cu înaintarea recomandărilor concrete.
Lucrarea prezentată este una dintre primele lucrări autohtone, prin care am identificat și
cercetat problema reglementării şi apărării dreptului de proprietate privată, prin prisma unei
analize juridico-comparate a legislaţiei europene şi naţionale, a doctrinelor în domeniu, prin:
abordarea complexă a conceptului dreptului de proprietate privată, ca instituţie de drept civil;
elucidarea aspectelor esențiale ale conţinutului dreptului subiectiv de proprietate privată și
6 Din 1997 şi până în 2003, CEDO a pronunţat o singură hotărâre în cauze moldoveneşti – Mitropolia
Basarabiei ş.a. contra Moldovei, în anul 2001. În anii 2004 şi 2005, au fost pronunţate 24 de hotărâri, care au fost
destul de variate în ceea ce priveşte violările constatate.
25
dobândirii dreptului de proprietate privată; cercetarea mecanismelor asigurării şi apărării
dreptului de proprietate privată, în virtutea necesitatății dezvoltării acestuia și lichidării lacunelor
existente în legislaţie, dar şi determinați de nivelul insuficient de expunere a subiectului lucrării
date în doctrină.
Impactul practic al cercetărilor realizate în prezenta lucrare au importanţă metodologică la
investigarea şi dezvoltarea conceptului dreptului de proprietate privată atât la nivel teoretic, cât şi
la nivel practic. Concluziile şi recomandările formulate şi propuse pot fi utilizate în procesul
completării şi modificării legislaţiei autohtone care reglementează raporturile juridice apărute în
procesul recunoaşterii, dobândirii şi protecţiei dreptului de proprietate privată. Pentru a percepe
mai profund materia cercetată, am făcut o analiză comparativă a doctrinei şi a legislaţiei unor
state membre ale Uniunii Europene, iar rezultatele obţinute sperăm să contribuie la dezvoltarea
instituţiei dreptului de proprietate privată şi la perfecţionarea legislaţiei autohtone în domeniu.
Investigaţiile efectuate au pus în lumină actualitatea şi importanţa temei cercetate, ele
conducându-ne la următoarele concluzii:
1. Fiind o categorie complexă, dreptul de proprietate privată, este interpretat în doctrină în
mai multe sensuri: ca bază a sistemului economic, ca libertate publică, ca drept subiectiv real, ca
element al ordinii de drept.
Până în prezent, în literatura de specialitate nu există o concepţie unanimă privind definirea
dreptului de proprietate privată, faptul datorat, în opinia noastră, următoarelor: caracterul
complex şi importanţa majoră a noțiunii, ce urmează a fi definită; metamorfozele, condiționate
de dezvoltarea continuă a relațiilor juridice în cadrul dreptului de proprietate; critica doctrinară a
definirii dreptului de proprietate privată doar prin triadă; promovarea doctrinară a concepției
precum că definirea dreptului de proprietate privată duce la limitarea acestuia.
În urma cercetărilor efectuate și ținând cont de opiniile cercetătorilor din domeniu,
referitoare la dreptul de proprietate privată, considerăm că acesta poate fi definit în felul următor:
Dreptul de proprietate privată este un drept subiectiv al titularilor privați asupra obiectelor
materiale sau nemateriale, cu excepția celor excluse din circuitul civil, obiectele dreptului de
proprietate privată fiind sesizabile, prescriptibile și alienabile, cu excepțiile prevăzute de lege,
asupra cărora, titularii exercită, în putere proprie și în scop propriu, posesia, folosința și
dispoziția, în mod absolut, exclusiv și perpetuu, în limitele legii.
2. Constituţia Republicii Moldova nu defineşte proprietatea privată, dar, pe cale de
consecinţă, rezultă că proprietatea care nu este publică, este privată, deoarece acestea sunt
unicele forme sau feluri de proprietate recunoscute, clasificarea fiind summa divisio. Prin
26
urmare, proprietatea privată este aceea care aparţine particularilor – persoane fizice ori persoane
juridice.
3. Ca urmare a investigațiilor, întreprinse în prezenta lucrare, am stabilit existența a trei
curente de opinii ale specialiştilor din domeniu, referitoare la esenţa şi apartenenţa dreptului de
proprietate privată: primul, în care autorii susţin că dreptul de proprietate este unic şi nu necesită
o divizare în forme de drept de proprietate privată şi drept de proprietate publică; al doilea, în
care autorii menţionează că dreptul de proprietate publică aparţine statului şi autorităţilor publice
centrale şi locale, iar dreptul de proprietate privată aparţine persoanelor fizice, juridice şi statului,
autorităţilor publice; şi al treilea curent de opinii, pe care îl promovăm prin prezenta cercetare,
este cel conform căruia dreptul de proprietate privată aparţine subiecţilor privaţi, şi anume
persoanelor fizice şi/sau juridice.
4. Modurile de dobândire a dreptului de proprietate desemnează totalitatea mijloacelor
juridice reglementate de lege – acte juridice şi fapte juridice, prin care se poate dobândi dreptul
de proprietate indiferent de forma sa. În viziunea noastră, modurile de dobândire a dreptului de
proprietate, prevăzute de CC al RM nu se aplică în egală măsură ambelor forme de proprietate,
reglementate de Constituţie: proprietatea publică şi proprietatea privată, unele moduri fiind temei
de dobândire doar pentru subiecții privați (privatizare, ocupatiune, dobândirea bunurilor găsite
etc.), altele – doar pentru stat și autoritățile publice (succesiune vacantă, exproprierea pentru
utilitate publică, achiziții publice, etc.).
Alt obiectiv, realizat prin investigațiile întreprinse în prezenta lucrare, reprezintă
Recomandările, care s-au conturat și necesită a fi implimentate în legislația națională, și anume:
1) A modifica denumirea Titlului III din CC al RM prin ”PROPRIETATEA PRIVATĂ”.
2) A modifica conținutul alin. (1) art. 315 din CC al RM prin următoarea redacție:
”Proprietatea privată constituie dreptul titularului de a poseda, de a folosi şi de a dispune de
bunul său, în putere și scop propriu, în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de
lege.”
3) Considerăm necesară includerea în legislaţia civilă a prevederilor, prin care să se
stabilească, în special, care moduri sunt originare şi care sunt derivate, deşi o asemenea soluţie a
problemei o regăsim în comentariul CC al RM, ea este însă doctrinară.
4) A modifica art. 323 din CC al RM prin următoarea redacție: de a exclude din alin. (2)
sintagma ”precum şi bunurile care, prin natura lor, nu au proprietar”; a suplini art. 323 din CC al
RM cu alin. (3) care să prevadă: ”În cazul în care, în termen de 6 luni de la data renunţării
exprese la dreptul de proprietate privată asupra bunului sau abandonării acestuia, nici o persoană
27
nu va exercita ocupaţiunea bunului, bunul va reveni statului sau administraţiei publice locale a
locului de aflare fizică a bunului.”
5) Sensul alin.(2) art. 328 din CC al RM „Proprietarul terenului înconjurat de râuri,
heleşteie, iazuri, canale sau de alte ape nu devine proprietar al terenurilor apărute prin scăderea
temporară a apelor” vine în contradicţie cu alin. (1) din acelaşi articol „Adăugările de teren la
malurile apelor curgătoare revin proprietarului terenului riveran numai dacă ele se formează
treptat”, de aceea, pentru a lichida confuzia, propunem excluderea din alin. (2) a noţiunii „de
râuri”.
6) Considerăm necesară completarea prevederilor CC al RM care reglementează
accesiunea, ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate privată, printr-un articol nou:
art. 3301
”Accesiunea animalelor.”
”(1) Animalele (inclusiv păsările) domestice, rătăcite pe terenul altui proprietar, pot fi
dobândite în proprietate privată de către acesta, dacă proprietarul animalelor domestice nu le
revendică în termen de 30 de zile de la data declaraţiei făcute la administraţia publică locală de
către proprietarul terenului.
(2) Roiul de albine, trecut pe terenul altuia, revine proprietarului terenului, dacă
proprietarul roiului nu îl urmăreşte timp de două zile.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) nu sunt aplicabile în cazul în care proprietarul terenului
a provocat, cu rea-intenţie, trecerea animalelor pe terenul său.”
7) A completa art. 296 din CC al RM cu noi prevederi, în următoarea redacție:
a) alin. (5) ”Bunurile din domeniul privat aparţin persoanelor fizice şi juridice, în modul
stabilit de lege”;
b) alin. (6) ”Bunurile din domeniul privat personal, stabilite prin lege, aparţin persoanelor
fizice, acestea fiind insesizabile şi imprescriptibile. Dreptul de proprietate privată asupra
acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândit de terţi prin uzucapiune”.
8) A completa art. 374 din CC al RM prin următoarele:
a) alin. (1), finele frazei se completează cu expresia: ”... dacă acestea s-au păstrat în natură
până la punerea pe rol a cauzei civile, de către instanţa de judecată, intentată în baza cererii
revendicantului”.
b) alin. (6): ”Dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil, dacă legea nu dispune
altfel”.
9) A completa prevederilor CC al RM, Cartea II, Titlul III, Capitolul III, Secţiunea I, art. 344
în următoarea redacție:
a) denumirea: ”Proprietatea comună. Temeiurile apariţiei şi apărarea.”
28
b) alin. (3): ”Fiecare coproprietar desinestătător poate fi reclamant sau pârât, în orice
acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare.”
c) alin. (4): ”Hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul unui coproprietar profită tuturor
coproprietarilor. Hotărârile judecătoreşti emise împotriva unui coproprietar nu sunt opozabile
celorlalţi coproprietari.”
10) A modifica şi completa prevederilor art. 376 din CC al RM prin următoarele:
a) titlul art. 376 ”Acţiunea negatorie.”
b) alin. (1) a se modifica în următoarea redacţie: ”Proprietarul poate intenta acţiune
negatorie contra oricărei persoane care pretinde că este titularul vreunui drept real, altul decât cel
de proprietate, asupra bunului său. El poate cere, de asemenea, despăgubiri pentru prejudiciul
cauzat. Pot fi solicitate despăgubiri şi în cazul în care nu se cere încetarea încălcării sau
executarea acestei cerinţe este imposibilă.”
c) a se completa cu alin. (4): ” Dreptul la acţiunea negatorie este imprescriptibil.”
BIBLIOGRAFIE:
1. Arseni A., Creangă I., Gurin C. Constituţia Republicii Moldova comentată articol cu
articol, vol. I. Titlul I. Principii generale. Chişinău, CIVITAS, 2000, 163 p.,
2. Baieş S. ş.a. Drept Civil. Drepturile reale. Teoria generală a obligaţiilor. Volumul II.
Chişinău, CARTIER juridic, 2005. 275 p.,
3. Băieşu A. Dreptul de proprietate în Republica Moldova în contextul convenţiei europene
a drepturilor omului. În: Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova: ştiinţe
juridice; Ştiinţa juridică şi legislaţia Republicii Moldova: istoricul, realităţile, concepţiile
şi perspectivele realizării; Serie nouă Nr. 1, Chişinău, 1998. – p. 615.,
4. Bîrsan C. Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2013, 486 p.
5. Bîrsan C., Drept civil. Drepturile reale principale, ed. a III-a, revăzută şi adăugită, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2008, 387 p.
6. Cojocari E. Dezvoltarea reglementărilor constituţionale ale dreptului de proprietate
privată în Republica Moldova. În mon. col.: Dezvoltarea constituţională a Republicii
Moldova la etapa actuală. ed. Tipografia centrală. Chişinău 2004, p. 255,
7. Cojocari E., Botea Gh. Unele particularităţi ale reglementării dreptului de proprietate
privată în Codul Civil al RM și în Noul Cod Civil Român, Articol publicat în ”Dreptul
privat ca factor în dezvoltarea relaţiilor economice. Tradiţii, actualitate şi perspective.”
Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională, dedicată aniversării a 80 de ani de la
naşterea lui Victor Volcinschi, dr. în drept, profesor universitar/com. de org.: Nicolae
Roşca, Chişinău, CEP USM, 2014, 420 pagini,
8. Cojocari Eugenia. Drept Civil. Drepturi reale. Bălţi: tipogr. Biznes-Elita, 2003. 239 p.,
9. Constantin M., Dicţionar de drept civil. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1980.- 332p.,
10. Ctitor Natalia, Aspecte teoretice şi dimensiuni istorice privind evoluţia dreptului de
proprietate privată, În: Закон и жизнь, nr 5 (235), Chișinău, 2011, ISSN 1810-309X, pp.
46 - 53, (0,9 c.a.),
29
11. Ctitor Natalia, Esenţa dreptului de proprietate ca categorie juridică şi economică/studiu
comparativ. În: Reafirmarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale la 60 ani ai
Declaraţiei, Universale a Drepturilor Omului. Tezele Conferinţei internaţionale
ştiinţifico-practică, Ediţia 2009, Universitatea de studii europene din Moldova, Chişinău,
2008, ISBN 978-9975-9676-6-2, pp. 121 – 126, (0,7 c.a.),
12. Ctitor Natalia, Esenţa, conţinutul şi obiectele dreptului de proprietate privată, În Legea şi
viaţa, nr 6 (234), Chișinău, 2011, ISSN 1810-309X, pp. 12 - 19, (0,9 c.a.),
13. Ctitor Natalia, Privatizarea – mod specific de dobândire a proprietăţii private, În: Legea şi
viaţa, nr 5 (233), Chișinău, 2011, ISSN 1810-309X, p. 25 - 31, (0,8 c.a.),
14. Ctitor Natalia, Protecţia dreptului de proprietate, a patrimoniului şi a posesiei. Esenţă
juridică şi reglementare. În: Edificarea statului de drept şi punerea în valoare a
patrimoniului cultural şi istoric al Moldovei în contextul integrării europene. Tezele
Conferinței științifice interneționale anuale a tinerilor cercetători, Ediţia a II-a, Institutul
de istorie, stat şi drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău, 2008, ISBN 978-
9975-4002-5-1, pp. 21 – 26, (0,6 c.a.),
15. Cuşmir C., Asigurarea constituţională a dreptului la proprietate: elemente comparate,
Teză de doctor în drept, 2006, 153 p.,
16. Dogaru I., Cercel S., Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale. Bucureşti: ALL
BECK, 2003. 365 p.,
17. Executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului de către Republica
Moldova, 1997-2012, Ediţie apărută cu sprijinul financiar al Programului pentru
Drepturile Omului şi Bună Guvernare al Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă şi al
Departamentului de Stat al Statelor Unite, Tipogr. “Imprint Plus”, 2012, 196 p.,
18. Gîscă V. Drept civil. Chişinău, Tipografia ”Elena-V.I”, 2005, 688 p.,
19. Hotărârea CEDO Popov (nr. 2) vs Moldova din 6 decembrie 2005//
http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldova/POPOV%20NO.%202%20(ro).pdf,
vizitat la 07.02.2014,
20. Mattei U., Baieş S., Roşca N. Principiile fundamentale ale dreptului de proprietate
privată, Editura ARC, Bucureşti, 2000, 346 p.,
21. Popa Eugenia T. Acţiunea în revendicare. Bucureşti: Lumina LEX, 1998. 146 p.,
22. Tălămbuţă Angela, Însemnătatea şi particularităţile bunurilor aflate în proprietate privată
la încheierea contractului privind înstrăinarea lor cu condiţia întreţinerii pe viaţă. Articol
publicat în ”Dreptul privat ca factor în dezvoltarea relaţiilor economice. Tradiţii,
actualitate şi perspective.” Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională, dedicată
aniversării a 80 de ani de la naşterea lui Victor Volcinschi, dr. În drept, profesor
universitar/com. de org.: Nicolae Roşca, Chişinău, CEP USM, 2014, 420 p.,
23. Ungureanu O., Munteanu C., Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 429;
24. Брагинский М. И., Витрянский В. В. Договорное право. Книга первая: Общие
положения. Москва: Статут. 2000 – 848 с. //
http://lawbook.by.ru/civil/Braginsky1/cont.shtml, vizitat la 07.02.2014,
25. Карсс-Фриск Моника., Жеребцов А.Н., Меркулов В.В., Эртель А.Г., Европейская
конвенция о защите прав человека и основных свобод. Статья 1 Протокол 1.; Право
на собственность: Прецеденты и комментарии; Москва, 2002. - 5 с;
JurisprudenţaCEDO.com // http://jurisprudentacedo.com/Sporrong-si-Lonnroth-contra-
Suedia-Protejarea-proprietatii-Norme-aplicabile.html, vizitat la 07.02.2014,
26. Кикоть, В. А. Об основных тенденциях развития учения о праве собственности при
государственно-монополистическом капитализме //
http://www.pravo.vuzlib.org/book_z150_page_3.html, vizitat la 07.02.2014,
30
27. Лазарь Я. Собственность в буржуазной правовой теории. М., 1985//
http://bib.convdocs.org/v22604/, vizitat la 07.02.2014,
28. Мейер Д. И. Русское гражданское право: чтение, изданные по запискам
слушателей. Москва: Типография современных известий, 1873, 730 c.,
29. Саватье, Р. Теория обязательств. – Москва: Прогресс, 1972. 170 с.,
30. Скловский К. И. Собственность в гражданском праве. Учеб.- практ. Пособие, 2-е
изд., Москва, «Дело», 2000, 512 c.
ADNOTARE
Ctitor Natalia. Esenţa dreptului de proprietate privată şi reglementarea acestuia în
Republica Moldova. Teză de doctor în drept.
Specialitatea 553.01 - Drept privat (Drept civil). Chişinău, 2015.
Structura tezei: introducere, trei capitole, concluzii, bibliografia din 191 de izvoare, 143
de pagini de text de bază. Rezultatele obţinute sunt publicate în 7 lucrări ştiinţifice.
Cuvintele - cheie: drept de proprietate privată, mod de dobândire, apărarea dreptului de
proprietate privată, conţinutul dreptului de proprietate privată, obiectul şi titularii dreptului de
proprietate privată.
Domeniul de studiu al prezentei lucrări constă în analiza în esenţă a reglementărilor
relaţiilor sociale cu privire la proprietatea privată la nivel naţional şi internaţional, modurile de
dobândire a dreptului de proprietate privată şi modalităţile de apărare a proprietăţii private,
elucidarea aspectelor teoretice privind apariţia şi dezvoltarea dreptului de proprietate privată.
Scopul și obiectivele lucrării. Scopul cercetărilor rezidă în aprofundarea cunoaşterii
dreptului de proprietate privată, în calitate de formă a dreptului de proprietate, reflectată în
Constituţie şi în alte acte normative din Republica Moldova, dezvăluirea importanţei instituției
dreptului de proprietate privată, prezentarea noilor fațete în cercetarea dreptului de proprietate
privată ca de formă distinctă de proprietate. Obiectivele cercetării: a formula o definiţie a
dreptului de proprietate privată; a evidenţia particularităţile dreptului de proprietate privată ca
formă aparte; a cerceta și analiza modalităţile originare de dobândire a dreptului de proprietate
privată; a elucida mecanismele de garantare şi de apărare a dreptului de proprietate privată în
Republica Moldova; a formula concluzii de ordin teoretic şi practic şi de a înainta propuneri de
lege ferenda, care să rezulte logic din investigaţiile efectuate în lucrare, contribuind la
îmbogăţirea doctrinei în problemele vizate și la perfecţionarea legislaţiei în vigoare.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a tezei constă în prezentarea, sub aspect teoretic și
practic, a rezultatelor investigărilor realizate, reeșind din relevanța dreptului de proprietate
privată ca drept subiectiv, ca drept fundamental și importanța reglemntării exprese a instituției
date în legislația națională. Cercetarea prezentată contribuie la îmbogăţirea doctrinei în
problemele vizate și la perfecţionarea legislaţiei în vigoare în domeniu
Problema științifică importantă soluționată constă în identificarea dreptului de proprietate
privată, ca instituție de drept și ca drept subiectiv, fundamental al titularilor, evidențierea
necesității reglementării exprese a relațiilor în cadrul instituției dreptului de proprietate privată
cu înaintarea recomandărilor concrete. Lucrarea prezentată este una dintre primele lucrări
autohtone, care a cercetat aprofundat problema reglementării şi apărării dreptului de proprietate
privată, prin prisma unei analize juridico-comparate a legislaţiei europene şi naţionale, a
doctrinelor în domeniu, prin: abordarea complexă a conceptului dreptului de proprietate privată,
ca instituţie de drept civil; elucidarea aspectelor esențiale ale conţinutului dreptului subiectiv de
proprietate privată și dobândirii dreptului de proprietate privată; cercetarea mecanismelor
asigurării şi apărării dreptului de proprietate privată, în virtutea necesitatății dezvoltării acestuia
și lichidării lacunelor existente în legislaţie, dar şi determinați de nivelul insuficient de expunere
a subiectului lucrării date în doctrină.
31
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a tezei rezidă în faptul că, în prezenta
lucrare, se încearcă o tratare multiaspectuală a reglementărilor juridice ce ţin de instituţia
dreptului de proprietate privată. Aceasă lucrare poate servi drept suport didactic pentru studenţii,
masteranzii şi doctoranzii facultăţilor de drept, pentru specialiştii din domeniul dreptului privat,
pentru orice persoană interesată.
Implementarea rezultatelor științifice. Rezultatele obținute pot servi drept suport teoretic
în studierea instituției dreptului de proprietate privată și pot fi transpuse în legislația națională în
vederea îmbunătățirii acesteia.
АННОТАЦИЯ
Ктитор Наталья. Сущность права частной собственности и ее регулирование в
Республике Молдова. Диссертация на соискание научной степени доктора права.
Специальность: 553.01 – Частное право (гражданское право). Кишинѐв, 2015.
Структура диссертации: введение, три главы, заключение, библиография из 191
источников, 143 страниц основного текста. Результаты исследования опубликованы в
семи научных статьях.
Ключевые слова: право частной собственности, вид приобретения, защита права
частной собственности, содержание права частной собственности, предмет и субъекты
права частной владельцев собственности.
Область исследования данной работы является анализ сущности правового
регулирования общественных отношений по частной собственности на национальном и
международном уровне, виды приобретения частной собственности и методов защиты
права частной собственности, теоретическое освещение возникновения и развития
частной собственности.
Цель и задачи исследования. Цель данной работы заключается в углублении
исследований права частной собственности, в качестве формы права собственности,
выделенной Конституцией и другими законами Республики Молдова, значимость
института права частной собственности, в представлении новых направлений в области
исследования права частной собственности как обособленной формы собственности.
Задачи исследования: сформулировать определение права частной собственности;
выделить особенности права частной собственности как обособленной формы права
собственности; исследовать и проанализировать способы приобретения права частной
собственности; выяснения механизмов гарантирующих и защищающих право частной
собственности в Республике Молдова; сформулировать теоретические и практические
выводы и внесение предложений по улучшению законодательства.
Научная новизна и оригинальность диссертации состоит в формулировании
некоторых идеи в продвижении теоретических и практических выводов, предложении
изменения и дополнения гражданского законодательства, которые могли бы благотворно
повлиять на усовершенствование правового поля в области право частной собственности,
что делает его более совместимым с существующими правилами ЕС.
Решенная научная проблема состоит в определении права частной собственности
как институт права и как субъективного, основного права собственников, подчеркивая
необходимость явного регулирования отношений института права частной собственности.
Теоретическое и прикладное значение работы состоит в комплексном
исследовании проблемы института права частной собственности. Настоящая диссертация
является одной из первых работ посвященных проблеме института права частной
собственности, что может явиться стимулом для дальнейшего разработке данной
проблемы и формулирования новых решений в этой области. Так же работа может
32
служить в качестве учебно-методическом пособии для студентов и аспирантов
юридических факультетов, специалистов частного права.
Внедрение научных результатов. Полученные результаты могут служить
теоретической поддержкой в изучении института права частной собственности, а также,
могут быть учтены в процессе улучшения национального законодательства.
ANNOTATION
Ctitor Natalia. The essence of the private property right and its regulation in the
Republic of Moldova.
PhD Thesis, specialty 553.01 – Privat Law (Civil Law). Chişinău, 2015.
Thesis structure: introduction, three chapters, conclusions, bibliography of 191 sources,
143 pages of basic text. The results obtained are published in 7 scientific papers.
Key words: private property right, modes of acquiring, the contents of the private
property right, the subject and holders of the private property right.
Field of study of the given paper consists of essential analysis of social regulations on
private property at national and international levels, modes of private right acquiring, ways of
property right vindication, elucidation of theoretical aspects on the occurrence and development
of private property right. The novelty and scientific originality of the thesis is to formulate some
theoretical and practical ideas and suggestions de lege ferenda, which would logically result out
of the researches carried out in the papers, contributing to the enrichment of the doctrine in
matters covered, to legislation improvement, making it more compatible with existing
community regulations. The thesis research methodology consists of using the following
methods: historical, logical, comparative, systemic, dynamic and synthesis analysis, etc.
Goal and objectives of the thesis. The aim of the research lies in deepening knowledge
of the right to private property, as form of ownership, as evidenced by the Constitution and other
laws of the Republic of Moldova, the importance of the institution of private property rights, to
present new research solutions of the right to private property as distinct from ownership.
Research objectives: to formulate a definition of the right to private property; to highlight the
peculiarities of the right to private property as separate form; to investigate and explore ways of
acquiring originating private property right; to elucidate the mechanisms that guarantee and
defense of private property rights in Moldova; to formulate theoretical and practical conclusions
and making proposals for law ferenda that would logically result from investigations conducted
in this paper, contributing to the enrichment doctrine in matters covered, the improvement of
legislation, making it more logically consistent and cohesive existing national and international
regulations on the right of private property.
Scientific novelty and originality of the thesis is to formulate certain theoretical and
practical ideas and submit proposals for law ferenda that would logically result from
investigations conducted in this paper, contributing to the enrichment doctrine in matters
covered, the improvement of legislation, making her more compatible with existing Community
legislation.
Important scientific problem solved is to identify the right to private property as an
institution of law and as a subjective right, fundamental for holders, highlighting the need for
explicit regulation of relations in the institution of private property right.
Theoretical and practical value of the thesis is that in this paper we put a precise
treatment of legal regulations related to the institution of private property right. The same work
can serve as a teaching support for students and postgraduate faculties of law, private law
professionals.
Implementation of scientific results. The results can serve as theoretical support in
studying the institution of private property rights and may be transposed into national legislation
to improve this.
33
CTITOR NATALIA
ESENŢA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ŞI REGLEMENTAREA
ACESTUIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA.
SPECIALITATEA: 553.01 – DREPT PRIVAT (DREPT CIVIL)
AUTOREFERATUL TEZEI DE DOCTOR ÎN DREPT
_______________________________________________________
Aprobat spre tipar: Formatul hârtiei
Hârtie ofset. Tirajul 50 ex.
Coli de autor 2,4
_______________________________________________________
Centrul Editorial-Poligrafic al Universităţii de Stat din Moldova
mun.Chisinău, str.A.Mateevici 60, MD-2009