7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 1/32
1. Factori moleculari care intervin în morfogeneza aparatului respirator
În timpul diferitelor stadii de dezvoltare, de la embrion la nou -născut, arhitectura plămânilor
suferă modificări profunde, care sunt marcate printr -o serie de evenimente programate şireglate de: gene, factori de transcriere, hormoni, factori de creştere.
În procesul de dezvoltare al epiteliului pulmonar există un mecanism al expresiei genelor care
determină evoluţia celulelor. Stabilirea unui fenotip celular necesită prezenţa factorilor de
transcriere care activează sau diminuă expresia genelor specifice. Există gene specifice
epiteliului pulmonar, care reglează mecanismul interacţiunii celulă - expresie a genei specfice,
cum sunt gena proteinei A surfactant şi gena celulelor Clara secretoare de proteină.
Epiteliul pulmonar ia naştere din endodermul intestinului anterior. Iniţierea morfogenezei
plămânului din planşeul intestinului anterior necesită o coordonare a activării transcrierii si
actiunii factorului hepatic-3beta, genelor Sonic hedgehog (Shh), Gli2, Gli3 şi Nkx2.1.
Factorii de creştere implicaţi în dezvoltarea pulmonară sunt proteine difuzabile ce acţionează
la o distanţă mică faţă de locul unde sunt produse.
Formarea plămânilor, diferenţierea celulară este controlată de HNF-3β, Shh, Nkx2.1, HNF-
3/Forkhead homolog-8 (HFH-8).
HNF-3β - intervine în formarea structurilor pulmonare distale;
NKX2.1 - are rol în sinteza surfactantului;
Shh (Sonic Hedge Hog) - reglează morfogeneza pulmonului;
FGF10- produs de mezoderm are rol în ramificarea bronhiilor;
FGF9 (Fibroblast Growth Factor FGF9) –factor de creştere pentru viitoarea pleură;
Glucocorticoizii - au rol în morfogeneza bronhiilor şi în citodiferenţierea pulmonară;
Midkine - este o proteină cu greutate moleculară mică ce are rol în organogeneză;
Acidul retinoic - reglează citodiferenţierea pulmonară;
VEGF (factorul de creştere endotelial vascular) - are rol în formarea alveolelor şi
reţelei de capilare în plămân;
Fibronectina - deţine un rol important în procesul de morfogeneză.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 2/32
Dezvoltarea aparatului respirator
Prima schiţă a aparatului respirator apare la embrion, la începutul săptămânii 4, sub forma
unui şanţ situat pe faţa endocavitară a intestinului cefalic.Acest şanţ se întinde de la nivelul celui de al 4-lea arc branhial până la nivelul septului
transvers şi este denumit şanţ laringo-traheal.
Caile respiratorii inferioare se formeaza in mijlocul saptamanii a 4-a ca extensii in jurul
santului laringo-traheal.
Şanţul proemină la exterior, pe faţa ventrală a faringelui şi esofagului, sub forma unui
diverticul respirator sau laringo-traheal.
Diverticulul se delimitează de faringe şi esofag prin două şanţuri care se adâncesc treptat şi
proemină la interior sub forma a două plici. Plicile se apropie una de cealaltă şi fuzionează,
alcătuind septul traheo-esofagian, care separă diverticulul laringo-traheal de esofag, cu
excepţia capătului lor proximal, un orificiu de comunicare ce va deveni aditus laringian.
La vârsta de 28 zile, capătul caudal al diverticulului laringo-traheal se bifurcă în cele două
bronhii principale, dreaptă şi stângă, care continuă să se ramifice dând naştere:
epiteliului arbor elui bronşic şi alveolar
epiteliului traheei şi laringelui.
Parenchimul pulmonar, comp. cartilaginoase şi musculare ale traheei şi bronhiilor, se dezvoltă
din mezenchimul splanhnic intraembrionar ce înconjoară intestinul primitiv cefalic.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 3/32
2.Dezvoltarea plamanilor
În timpul separării diverticulului laringo-traheal de intestinul primitiv cefalic are loc
alungirea diverticulului şi bifurcarea sa în cei doi muguri pulmonari.
Primordiul pulmonar apare în săptămâna a 4-a ca diverticul endodermal laringo-traheal
prezent la nivelul feţei ventrale a esofagului primitiv, situat într -o atmosferă mezenchimală
unde se bifurcă în doi muguri bronho-pulmonari.
Prin ramificare, mugurii bronho-pulmonari cresc, pătrunzând în lumenul canalelor pleuro-
peritoneale, unde formează mugurii pulmonari.
Odată cu creşterea în direcţie caudală şi laterală, mugurii pulmonari pătrund în cavitatea
celomică. Acest spaţiu îngust denumit canal pericardo-peritoneal se găseşte pe ambele părţi
ale intestinului primitiv cefalic şi va fi umplut de expansiunile mugurilor pulmonari.
Prin creşterea ramurilor bronşice în săptămâna a 5-a , ţesutul mezenchimal al mugurilor
pulmonari este împins lateral şi inferior, în lumenul canalelor pericardo-peritoneale sau
canalelor pleurale, situate de o parte şi de cealaltă a intestinului anterior.
În săptămâna a 5-a primordiile plămânilor cresc lateral şi caudal în lumenul canalelor
pleuro-peritoneale unde formează proeminenţele pulmonare şi hilul se află la vârful
plămânilor. Între ramificaţiile bronhiilor principale apar fisurile care separă lobii pulmonari.
La sfârşitul săptămânii a 6-a plămânii apar ca nişte saci glandulari la capătul terminal al
bronhiilor principale, iar în săptămâna a 7-a odată cu apariţia ramurilor bronşice terţiare
se definitivează segmentele pulmonare.
În luna a 2-a şi a 3-a, lobul superior se dezvoltă cranial, se formează vârful pulmonului iar
hilul este situat la jumătatea distanţei dintre vârf şi bază.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 4/32
Stadiile dezvoltarii plămânilor
I. STADIUL EMBRIONAR - săptămânile 4 – 7
Mugurii pulmonari sunt înconjuraţi de o populaţie mixtă de celule, unele destinate a se
transforma în epiteliul endodermal şi altele pentru a produce reţeaua endotelială, vasculară,
care va „îmbrăca” viitorii saci alveolari.
La sfârşitul primei luni proliferarea epiteliului celomic splanhnopleural adiacent
cavităţilor pleurale furnizează mezenchimul care învăluie traheea şi mugurii pulmonari.
.În acest stadiu se dezvoltă atât traheea cât şi bronhiile principale, lobare şi segmentare.
II. STADIUL PSEUDOGLANDULAR - săptămânile 7 – 17
În stadiul pseudoglandular plămânii se comportă asemeni unor glande exocrine.
Se formează principalele elemente de structură ale plămânilor, se dezvoltă căile respiratorii
inferioare până la bronhiolele respiratorii, mezenchimul este abundent, determinând
aspectul glandular al plămânilor .
La 17 săptămâni, majoritatea elementelor plămânului sunt formate cu excepţia celor
implicate în schimbul gazelor. Respiraţia unui făt născut în această perioadă NU este posibilă.
III. STADIUL CANALICULAR - săptămânile 17 – 26
Lumenul bronhiilor şi bronhiolelor devine mai larg, ţesutul pulmonar devine foarte bine
vascularizat, se dezvoltă bronhiolele respiratorii şi ductele alveolare.
Respiraţia devine posibilă la sfârşitul acestei perioade şi fătul născut către sfârşitul acestei
perioade (săptămânile 22 ‒ 25) poate supravieţui dacă i se oferă îngrijirea necesară, dar cei
mai mulţi NU supravieţuiesc.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 5/32
Pe parcursul acestui stadiu apar trei noi generaţii de bronhii.
Dezvoltarea periferică este însoţită de o creştere a reţelei capilare în jurul spaţiilor distale, cu
apariţia unor zone de contact între celulele epiteliului respirator şi reţeaua capilară.
La nivelul acestor zone de contact celulele epiteliului respirator se diferenţiază în pneumocite
sau celulele de origine ale epiteliului alveolar.
În acest stadiu are loc o creştere semnificativă a lumenului arborelui bronşic, se dezvoltă
patul vascular, ţesutul pulmonar este bine vascularizat, apar bronhiolele respiratorii.
Prin dispunerea reţelei capilare în raport cu pneumocitele şi a reducerii ţesutului interstiţial
pulmonar, la sfârşitul acestui stadiu schimburile gazoase devin posibile la nivel pulmonar.
IV. STADIUL SACULAR - săptămânile 24 – 36
In această perioadă au loc următoarele evenimente:
se dezvoltă mai mulţi saci terminali,
epiteliul devine foarte fin
contactul intim între celulele epiteliale şi endoteliale stabileşte bariera sânge-aer care
permite un schimb gazos adecvat pentru supravieţuire,
se dezvoltă pneumocitele tip I şi tip II
pneumocitele tip II secretă surfactantul.
La sfârşitul stadiului canalicular şi începutul celui sacular se schiţează acinii pulmonari,
la capătul distal al bronhiolelor respiratorii apar sacii terminali (sacule, prealveole, alveole
primitive) cu pereţi foarte subţiri (formaţi din celule plate) care vor deveni canale alveolare.
Epiteliul alveolar foarte subţire permite capilarelor să proemine în lumenul alveolar.
V. STADIUL ALVEOLAR
Acest stadiu corespunde formării alveolelor pulmonare şi organizării definitive a
dispozitivelor respiratorii, proces care continuă şi după naştere, când se devine funcţional.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 6/32
FAZA DE CRESTEREINTERVALUL DE
TIMPCARACTERISTICI
EMBRIONARĂ Zilele 26 - 52Dezvoltarea: traheei,
bronhiilor principale,
lobare, segmentare
PSEUDOGLANDULARĂ Ziua 52 - să ptămâna 17
Dezvoltarea: arborelui
bronşic în continuare
până la brohiole
respiratorii
CANALICULARĂ Să ptămânile 17 - 26
Dezvoltarea patului
vascular,
aplatizarea şi
diferenţierea epiteliului
respirator, schiţarea
acinului alveolar
SACULARĂ Să ptămânile 24 - 36Dezvoltarea
prealveolelor
ALVEOLARĂ Săptămâna 36 - termen Dezvoltarea alveolelor
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 7/32
3. Factori moleculari care intervin în morfogeneza aparatului
cardiovascular. Dezvoltarea aparatului cardiovascular
Întregul sistem cardiovascular - inimă, vase de sânge, vase limfatice, splină se dezvoltă dinmezoderm. Ţesutul mezenchimal constituie principala sursă de celule sanguine pe tot
parcursul vieţii intrauterine; funcţia sa hematoformatoare va fi preluată ulterior de diferite
organe de origine mezenchimală
În cursul săptămânii a 3-a se formează atât inima şi reţeaua vasculară intraembrionară
cât şi cele 2 arii circulatorii extraembrionare: vitelină şi ombilicală.
Vasculogeneza (formarea vaselor de sânge) se iniţiază la nivelul mezodermului splanhnic
extraembrionar în ziua 18.
În mezenchimul splanhnic din peretele sacului vitelin se diferenţiază mase celulare numite
hemangioblaste care dau nastere la:
angioblaste hemocitoblaste (celula stem pentru elementele figurate);
blastemul cardiogen.
Soarta hemangioblastelor este determinată de gene din familia Hox, Ets-1, factorii basic
helix-loop-helix (bHLH), membrii familiei GATA, receptorul tirozin kinazic tip 2 al
Factorului Endotelial de Creştere Vasculară - VEGFR-2.
Arterele şi venele au un precursor comun - angioblastul este precursorul unic al celulelor
endoteliale intraembrionare. Factorul Endotelial de Creştere Vasculară VEGF are rol in
angiogeneză și promovează dezvoltarea celulelor endoteliale si contribuie la complexitatea
rețelei vasculare prin stimularea divizării vaselor și înmugurire.
Diferențiere angioblastelor poate fi promovată de VEGF, receptorul VEGF-2 și factorul de
creștere a fibroblastelor ( bFGF ), iar receptorul VEGF -1 va suprim această diferentiere.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 8/32
Angioblastele migrează in diverse organe atrase de factori angiogenetici care stimuleaza
formarea vaselor sangvine => endotelizare:
1. Reţea vasculară extraembrionară/mezodermul splanhnic
2. Reţea intraembrionară:
a) vase sanguine, sistemul circulator sanguin
b) vase limfatice; sistemul circulator limfatic
Vasele embrionare limfatice se formează din vasele embrionare sanguine .
In fazele initiale ale diferentierii vaselor, o parte din celulele endoteliale ale sistemului
venelor cardinale incep să producă molecule receptor speciale (Prox-1). Acesta este primul
pas in formarera vaselor limfatice. Pe parcursul dezvoltării se formează noi receptori.
Unele vase se diferentiază devenind vene, altele devin vase limfatice. Modul de diferentiere
(vas sanguin/vas limfatic) depinde initial de gena Prox-1 Homebox.
Angiogeneza este un proces bine coordonat, balansat de factori pro- şi anti- angiogenetici.
În condiţii normale, balanţa înclină spre fenotipul antiangiogenetic
Hipoxia reprezintă principalul stimul al „switch-ului” angiogenetic inducând expresia
anumitor gene, inclusiv VEGF.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 9/32
4. Dezvoltarea tubului cardiac
La vârsta de 18 zile - mezenchimul splanhnic intraembrionar situat iniţial la extremitatea
anterioară a discului embrionar proliferează alcătuind blastemul cardiogen (placacardiogenă) constituită din mase de celule precursoare ce se diferenţiază devenind
hemangioblaste. Acestea se diferenţiază în angioblaste, care devin celule endoteliale ce se
agregă alcătuind 2 cordoane cardiogene inţial pline, unul drept şi unul stâng.
În ziua a 19-a - cele două cordoane se cavitează ca urmare a procesului de moarte celulară
dirijată (apoptoză), proces normal în această perioadă de dezvoltare. Se obţin astfel două
tuburi endoteliale cardiace simetrice, situate de o parte şi de alta a liniei mediane.
La vârsta de 19 ‒ 20 de zile - discul embrionar suferă o dublă încurbare atât de-a lungul
axului său longitudinal cât şi al celui transversal.
curbarea cranio-caudală poziţionează cele 2 tuburi cardiace ventral faţă de gura
primitivă şi intestinul anterior, între membrana oro-faringiană (superior) şi
septul transvers (inferior).
curbarea transversală determină telescoparea celor două tuburi cardiace.
La vârsta de 21 de zile - tubul cardiac drept pătrunde în tubul cardiac stâng prin
telescopare, având ca rezultat obţinerea unui tub cardiac unic.
Tubul cardiac este alcătuit dintr -un tub endotelial şi un tub miocardic între care se
interpune gelatina cardiacă.
Din mezodermul splanhnic intraembrionar înconjurător se diferenţiază o populaţie de
celule mezoteliale care formează epicardul seros (pericardul visceral).
Prin dezvoltarea tubului cardiac în interiorul acestuia, se delimitează:
mezocard dorsal - ataşează tubul cardiac de intestinul primitiv
mezocard ventral - ataşează tubul cardiac de peretele ventral al corpului embrionar.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 10/32
La vârsta de 20 ‒ 21 de zile apar primele contr acţii ale primordiului cardiac. La această
vârstă inima este animată de contracţii neregulate şi se află situată între membrana oro-
faringiană (cranial) şi septul transvers (caudal).
Pe suprafaţa tubului cardiac unic se schiţează două şanţuri:
inferior - şanţul atrio-ventricular
superio - şanţul bulbo-ventricular, care constituie strâmtoarea Haller.
Între extremitatea arterială - cefalică şi extremitatea venoasă - caudală se diferenţiază
dilataţiile tubului cardiac, separate la exterior de şanţuri.
La vârsta de 22 zile aceste şanţuri participă la împărţirea tubului cardiac în segmente:
1. bulbul cardiac
2. ventriculul primitiv
3. atriul primitiv
4. sinusul venos.
Dilataţia dinspre capătul arterial poartă numele de bulbul primitiv al cordului după care
urmează ventriculul primitiv şi atriul primitiv în care se deschide sinusul venos care are
două coarne - unul stȃng şi altul drept.
Comunicarea dintre atriul primitiv şi ventricul se numeşte canal atrio-ventricular.
Bulbul cordului se continuă cu sacul aortic din care pleacă arcurile arteriale aortice.
Dezvoltarea tubului cardiac continuă cu dezvoltarea sinusului venos şi formarea ansei
bulbo-ventriculare.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 11/32
In ziua 24 - înainte de definitivarea ansei cardiace, se observã:
1. bulbul cordului
2. strâmtoarea ventriculobulbarã
3. ventricul primitiv
4. strâmtoarea atrioventricularã
5. atriul primitiv
6. strâmtoarea sinoatrialã
7. sinusul venos
La 24 de zile - separarea sinusului venos şi diferenţierea canalului atrio-ventricular.
Iniţial în atriul primitiv se deschide sinusul venos.
În ziua 24 ‒ 25 - în fiecare din cele 2 coarne ale sinusului venos se deschid 3 perechi de vase:
venele viteline care iniţial drenează sacul vitelin;
venele ombilicale care aduc sânge oxigenat de la placentă ;
venele cardinale comune (canalul Cuvier) care drenează capul, gâtul, pereţii corpului.
Vena cardinală comună dreaptă se formează din confluarea venei cardinale anterioare
drepte cu vena cardinală posterioară dreaptă.
Vena cardinală comună stângă se formează din confluarea venei cardinale anterioare
stângi cu vena cardinală posterioară stângă.
Iniţial tubul cardiac – cordul primitiv este scurt, pe măsur ă ce se măreşte, tubul cardiac se
înclină aducând regiunea atrială superior şi posterior de regiunea ventriculară.
În zilele 23-28 - au loc concomitent flexia şi torsiunea tubului cardiac în cadrul formării ansei
cardiace, şi tot acum are loc procesul de septare a cavităţilor primitive ale cordului.
Datoritã alungirii şi torsiunii tubului cardiac, fluxul sanguin intrã în cord prin sinusul venos,
trece prin atriul primitiv, ventricul şi bulbul cordului, de unde este preluat de cãtre arterele
arcurilor branhiale şi aortele dorsale.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 12/32
Şanţul bulbo-ventricular împarte tubul cardiac în două porţiuni:
ventriculul primitiv - din care se va dezvolta ventriculul stâng
bulbul arterial - care rămâne plasat cranial şi din care se formează ventriculul drept.
Între atriul primitiv şi ventriculul primitiv se diferenţiază o porţiune mai strangulată,
orientată oblic de sus în jos şi dinapoi înainte, care corespunde canalului atrio-ventricular.
Endocardul (derivat din endoteliu) situat la periferia canalului atrio-ventricular formează
la vârsta de aproximativ 28 de zile, la nivelul canalului atrio-ventricular, patru excrescenţe
numite perniţe endocardice atrio-ventriculare.
Perniţele endocardice superioară şi inferioară, care sunt situate median, fuzionează
alcătuind septul intermediar care separă canalul atrio-ventricular în 2 compartimente.
Septul intermediar ia naştere prin alipirea mugurilor endocardici atrio-ventriculari mediani
reprezentaţi de perniţele endocardice superioară şi inferioară.
Pernițele endocardice vor forma în final valva mitrală (bicuspidă) şi valva tricuspidă.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 13/32
5. Septarea atriului primitiv
La finele săptămânii a 4-a din partea postero-superioară a tavanului atriului primitiv se
dezvoltă o creastă semilunară numită septul prim Born care împreună cu septulintermediar delimitează ostium prim.
Ostiumul prim dispare prin fuziunea septului prim cu septul intermediar, concomitent are
loc un proces de apoptozã (moarte celularã dirijatã) în partea superioarã a septului prim, cu
formarea ostiumului secund.
În aceeaşi perioadă îşi face apariţia un alt sept sagital, situat la dreapta septului prim, numit
septul secund, care se dezvoltă în sens invers septului prim, pe care treptat îl va acoperi.
Între marginile libere ale septului prim şi septului secund se delimitează orificiul
interatrial Botallo denumit fereastra ovală/foramen ovale prin care cele două atrii continuă
să comunice.
După naştere orificului interatrial Botallo se închide, devenind fosa ovală.
După închiderea orificului interatrial Botallo, septul secund delimitează mai evident
marginea posterioară a fosei ovale constituind limbul fosei ovale numit „inelul Vieussens”.
Septul prim, formează partea excavată a fosei ovale, marginea liberă devine coasa septului.
Orificiul Botallo include ostium secund, delimitat de marginile libere ale septului prim.
Definitivarea formării atriului drept se realizează prin includerea sinusului venos în peretele
său posterior. Definitivarea formării atriului stâng se realizează prin integrarea în peretele
său posterior a trunchiului venos pulmonar.
Atriul se dezvoltă în spaţiul îngust dintre bulbul arterial şi esofag dezvoltând cele 2 atrii din
ai căror pereţi latero-ventrali iau naştere doi diverticului, denumiţi urechiuşele atriilor
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 14/32
6. Septarea ventriculului primitiv
Septul interventricular se formează în patru etape:
I. Formarea septului neted şi septului trabecular - zilele 22-26
Marginea liberă a sinusului septal – sinusului neted delimitează limita antero-inferioară a
orificiului interventricular.
Partea inferioară a şanţului bulbo-ventricular începe să proemine în lumenul cardiac la
nivelul interfeţei dintre viitoarele camere ventriculare dreaptă şi stângă devenind septulmuscular interventricul – septul trabecular.
Prin formarea septului muscular sau septului trabecular - ventriculul primitiv este separat
incomplet în doua camere ventriculare.
Marginea liberă a septului trabecular delimitează limita superioară a orificiului
interventricular. În această perioadă inima are aspect trilocular fiind alcătuită din cele două
atrii şi un ventricul incomplet separat.
II. Definitivarea septului interventricular – zilele 26-28
Are loc trabecularea ventriculelor incomplet despărţite, ai căror pereţi se îngroşă.
III. Formarea porţiunii atrio-ventriculare a septului membranos - ziua 28
La începutul sãptãmânii a 7-a - orificiul interventricular este delimitat inferior de septul
sagital ( partea muscularã a septului interventricular). La finele sãptãmânii a 7-a
comunicarea interventricularã se închide antero-superior pe seama septului bulbului iar
postero-superior pe seama porţiunii membranoase a septului intermediar.
IV. Inchiderea orificiului interventricular – ziua 41
Închiderea orificiului interventricular are loc pe seama septului membranos.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 15/32
7. Circulația vitelină
Circulaţia vitelină cunoscută şi sub numele de circulaţie omfalo-mezenterică există între
săptămâna a 4-a şi luna a 3-a .
Arterele viteline dreaptă şi stângă sunt ramuri ale aortei dorsale (arterei intersegmentare
ventrale) care ajung la vezicula vitelină, unde se ramifică în aria vasculară formând o reţea
capilară arterială care se continuă cu cea venoasă.
Capilarele venoase de pe suprafaţa veziculei viteline drenează sângele în două vene viteline,
una dreaptă şi una stângă, care trec de-a lungul canalului vitelin, străbat septul transvers (viitor diafragm) şi ficatul, pentru a se vărsa în coarnele drept şi stâng ale sinusului venos.
În luna a 2-a - circulaţia vitelină este bine dezvoltată, în timp ce circulaţia ombilicală de
abia se schiţează, fiind reprezentată de vase subţiri.
La finele lunii a 2-a - vezicula vitelină involuează si dispare la începutul lunii a 3-a.
Concomitent cu involuţia sacului vitelin circulaţia vitelină îşi pierde importanţa funcţională,
vasele viteline se reduc, iar vasele circulaţiei ombilicale devin voluminoase şi funcţionale.
Datorită atrofierii veziculei viteline, artera vitelină stângă se atrofiază şi dispare iar artera
vitelină dreaptă ia parte la formarea arterei mezenterice superioare.
În luna a 3-a - vena vitelină stângă dispare complet în regiunea sinusului venos.
Viscerele din partea stângă a abdomenului au drenajul venos către vena vitelină dreaptă
prin intermediul unor anastomoze vitelo-viteline stânga-dreapta, care s-au format în interiorul
ficatului şi în jurul intestinului anterior.
După ce segmentul proximal al venei viteline stângi dispare în totalitate şi vena vitelină
stângă pierde continuitatea cu sinusul venos, sângele din întregul sistem vitelin este drenat la
inimă prin vena vitelină dreaptă, dilatată.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 16/32
Porţiunea superioară a venei viteline drepte, situată între ficat şi inimă, drenează sângele
hepatic în vena cavă inferioară devenind porţiunea terminală a venei cave inferioare numită
şi segment hepatic al venei cave inferioare.
Porţiunea venelor viteline situată inferior ficatului involuează în luna a 2-a si luna a 3-a, mai
puţin un mic segment al venei viteline drepte situat imediat sub ficat, care împreună cu
anastomoza vitelo-vitelină mijlocie va forma vena portă şi vena mezenterică superioară.
Anasomozele vitelo-viteline stânga-dreapta sunt remodelate pentru a aduce sângele la capătul
distal al venei porte prin două veneː vena splenică şi vena mezenterică inferioară.
CIRCULAŢIA VITELINĂ are următorul circuit:
cord aortă artera vitelină dreaptă aria vasculară vitelină vena vitelină
stângă reţeua hepatică sinusul venos.
CIRCULAŢIA INTRAEMBRIONARĂ în această perioadă are următorul circuit:
cord aortă reţea capilară venele pre- şi postcardinale venele cardinale
comune sinusul venos.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 17/32
8. Circulația ombilicală
9. Circulația fetală
Circulaţia ombilicală e cunoscută şi sub numele de circulaţie corio-alantoidiana sau
circulație utero-placentară.
Arterele ombilicale iau naştere din aortă, ca artere intersegmentare ventrale.
La finele săptămânii a 4-a - arterele ombilicale reprezintă ultimele artere segmentare
ventrale pereche, nefuzionate.
De la origine, artera ombilicală urcă pe faţa dorsală a peretelui ventral abdominal, intră în
cordonul ombilical şi apoi se ramifică în regiunea corionului care va forma placenta fetală.
De la nivelul placentei sângele este preluat prin două vene placentare, ce se unesc formând
o singură venă ombilicală. Aceasta străbate cordonul ombilical, ajunge la nivelul
ombilicului unde se ramifică în două ramuri, dreaptă şi stângă. Ele se varsă în coarnele
sinusului venos, împreună cu venele viteline şi venele cardinale comune.
Circulaţia utero-placentară devine funcţională în luna a 2-a şi persistă toată viaţa
intrauterină. După naştere este preluată cu mici modificări de către circulaţia definitivă.
Segmentul proximal al venei ombilicale stângi şi întreaga venă ombilicală dreaptă dispar
iar sângele placentar este transportat la ficat prin vena ombilicală stângă.
Odată cu intensificarea circulaţiei placentare, între vena ombilicală stângă şi anastomozele
din interiorul ficatului ia naştere un canal unic, oblic ce drenează sângele placentar direct în
vena cavă inferioară. Acest canal este denumit ductus venosus sau canalul venos Arantius.
Înainte de naştere, sângele oxigenat (saturaţie în O2 de aproximativ 80 %) de la nivelul
placentei se întoarce la fetus pe calea venei ombilicale.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 18/32
În apropierea ficatului, cea mai mare parte a sângelui scurt -circuitează ficatul trecând prin
canalul venos - canalul Arantius - direct în vena cavă inferioară. O mică parte ajunge la
sinusoidele hepatice unde se amestecă cu sângele din circulaţia portală.
Din vena cavă inferioară, sângele oxigenat pătrunde în inimă în atriul drept. Aici el este
direcţionat spre fereastra ovală, încât cea mai mare parte a fluxului sanguin ox igenat trece
direct în atriul stâng şi doar o cantitate mică de sânge oxigenat rămâne în atriul drept.
Din atriul stâng, sângele oxigenat trece în ventriculul stâng şi mai departe în aorta
ascendentă.
Sângele rămas în atriul drept este dirijat în ventriculul drept, de unde este preluat de
trunchiul pulmonar şi prin canalul arterial Botallo ajunge în aorta descendentă.
De aici sângele ajunge la placentă prin ultima pereche de artere intersegmentare ventrale
care se desprind din aortă, arterele ombilicale dreaptă şi stângă.
În timpul vieţii fetale sângele oxigenat adus de la placentă prin vena ombilicală ocoleşte
ficatul prin canalul venos Arantius şi ajunge în vena cavă inferioară, apoi în atriul stâng.
Închiderea ductului venos se produce spontan în prima săptămână după naștere la majoritatea
nou-născuților la termen. Funcțional, închiderea are loc în primele minute după naștere, iar
structural în decurs de 3-7 zile. După închidere, ductul venos se transformă într -o structură
fibroasă numită ligamentul venos.
CIRCULAŢIA UTERO-PLACENTARĂ (ombilicală) are următorul circuit:
cord aortă artere ombilicale capilare placentare vene placentare vena
ombilicală sinusul venos.
CIRCULAŢIA INTRAEMBRIONARĂ are următorul traseu:
cord aortă reţea capilară venele precardinale (cardinale anterioare) şipostcardinale (cardinale posterioare) venele cardinale comune sinusul venos.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 19/32
10. Dezvoltarea sistemului venos
Dezvoltarea sistemului venos cav superior
În perioada embrionară toate venele, cu excepţia venei cave inferioare, sunt perechi şisimetrice: 2 vene viteline, 2 ramuri ombilicale, 2 vene precardinale (cardinale anterioare),
2 vene postcardinale (cardinale posterioare) şi 2 vene cardinale comune.
În săptămâna a 5-a se disting 3 grupuri de vene dintre care venele viteline şi venele
ombilicale aparţin circulaţiei extraembrionare iar venele cardinale aparţin circulaţiei
intraembrionare.
Sistemul circulator venos intraembrionar constă în trei reţele de vase pereche, dispuse
longitudinal, par alele, între care se există cinci anastomoze transversale.
Cele trei reţele de vase pereche, dispuse longitudinal sunt:
venele cardinale
venele subcardinale,
venele supracardinale.
Venele cardinale anterioare şi posterioare, perechi, se situează pe părţile laterale ale
embrionului, de unde drenează sȃngele în venele cardinale comune (canalele Cuvier)
dreaptă şi stȃngă, care se deschid în sinusul venos al tubului cardiac.
Venele subcardinale fac anastomoză cu venele cardinale posterioare, cu care mai
realizează şi alte trei anastomoze, la nivelul corpului Wolff, ca urmare a evoluţiei glandelor
suprarenale, rinichilor şi gonadelor.
Venele supracardinale apar pe laturile lanţurilor ganglionilor simpatici.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 20/32
Între aceste trei reţele de vase pereche, iau naştere 5 anastomoze transversale:
anastomoza transversală I se realizează între venele cardinale anterioare
anastomoza transversală II face legătura între extremităţile craniale ale venelor
supracardinale
anastomozele transversale III şi IV constituie căi de comunicare între venele
subcardinale, la nivelul corpului Wolff;
anastomoza transversală V uneşte extremităţile caudale ale celor două vene
cardinale posterioare.
Trunchiul venos brahiocefalic stâng se formează prin anastomoza I transversală.
Venele jugulare interne iau nastere din segmentele venelor cardinale anterioare situate
cranial de prima anastomoză transversală, pe când venele jugulare externe provin dintr-o
proliferare secundară a venei jugulare interne.
Venele subclaviculare iau naştere din plexurile venoase ale membrelor superioare.
Dezvoltarea sistemului venos cav superior
Canalul Cuvier drept formează vena cava superioară, împreună cu segmentul terminal al
venei cardinale anterioare.
Vena azygos provine din extremitatea proximală a venei postcardinale drepte şi porţiunea
proximală a venei supracardinale drepte.
Crosa venei azygos ia naştere din extremitatea sup. a venei cardinale posterioare drepte.
Vena hemiazygos provine din unirea porţiunii mijlocii a venei supracardinale stângi cu
anastomoza transversală II, după care se uneşte cu vena supracardinală dreaptă.
Venele intercostale şi lombare provin din venele intersegmentare, care iniţial se vărsau în
venele postcardinale. Prin atrofierea acestora, ele se varsă prin anastomozele
postsupracardinale în venele azygos şi hemiazygos
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 21/32
11. Dezvoltarea sistemului venos cav inferior
Dezvoltarea sistemului venos cav inferior se face pe seama venelor cardinale posterioare,
venelor subcardinale şi venelor supracardinale.
Dezvoltarea venelor supracardinale permite dispariţia venelor postcardinale din care
persistă numai extremitatea caudală care formează porţiunea caudală a venei cave inferioare
şi venele iliace comune şi proximal, numai în dreapta un mic segment care ia parte la
formarea venei azygos.
La nivelul sistemelor subcardinale şi supracardinale au loc procese de atrofie parţială.
Vena supracardinală dreaptă dispare în porţiunea ei renală.
Porţiunea prerenală formează vena azygos, iar porţiunea postrenală un segment al venei cave
inferioare.
Ȋn luna a doua a dezvoltării intrauterine, în săptămânile 5 - 7 concomitent cu dezvoltarea
organelor se diferenţiază reţeaua vasculară.
Odată cu dezvoltarea cavităţii toracice şi coastelor se diferenţiază sistemul venelor
supracardinale din care iau naştere vena azygos (în dreapta) şi vena hemiazygos (în stânga).
Concomitent cu dezvoltarea rinichilor are loc diferenţierea venelor subcardinale.
Din venele subcardinale se formeazăː
vena renală stângă,
venele suprarenale
Vena renală dreaptă provine din anastomoza supra – subcardinală dreaptă.
Vena suprarenală dreaptă este ram al venei subcardinale drepte.
Vena suprarenală stângă este ram al venei subcardinale stângi.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 22/32
Vena gonadală dreaptă provine din vena subcardinală dreaptă şi anastomoza acesteia cu
anastomoza supra – subcardinală dreaptă.
Vena gonadală stângă provine din vena subcardinală stângă şi anastomoza acesteia cu
anastomoza supra – subcardinală stângă.
Pe măsură ce se formează abdomenul, pelvisul şi membrele inferioare se diferenţiază
segmentul terminal al venei cave inferioare.
Extremităţile distale ale venelor postcardinale formează venele iliace comune.
Între regiunile caudale ale venelor postcardinale se formează o anastomoză transversală care
va deveni vena iliacă comună stângă.
Vena iliacă comună dreaptă se formează din segmentul venei postcardinale drepte situat
caudal de aceasta anastomoză.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 23/32
12. Derivatele arcurilor aortice
Sistemul vascular al arcurilor branhiale este un sistem complex, născut din cele două artere
aorte ventrale ascendente. Prin intermediul arcului aortic propriu fiecărui arc branhial,aortele ventrale ascendente se continuă cu aortele dorsale descendente.
Între aortele ascendente şi cele descendente apar sistemele aortice ale arcurilor branhiale.
Acestea nu sunt prezente în acelaşi timp ci suferă un proces de regresie în sens cranio-caudal.
Embrionul uman prezintă iniţial 6 perechi de arcuri arteriale aortice, dintre care perechea
a 5-a este inconstantă şi rudimentară.
Ca şi arcurile branhiale pe care le deservesc, cele 6 perechi de arcuri arteriale aortice apar
şi se dezvoltă în sens cranio-caudal începând cu săptămâna 4 şi dispar în săptămâna 7.
I. ARCUL AORTIC I dă naştere arterei maxilare interne si dispare la 25 zile.
II. ARCUL AORTIC II dă naştere:
a. arterei scăriţei (artera stapediană)
b. arterei hioidiene
Artera stapediană dă naştere artera meningee mijlocie, şi unei ramuri caudale ce devine
segment al viitoarei artere maxilare.
III. ARCUL AORTIC III formeaza:
a. artera carotida comuna primitiva
b. mugurele carotidei interne
Artera carotidă externă ia naştere dintr -un mugure independent al arcului III. Ea va coborî
odată cu cordul. Segmentul arcului III situat sub originea carotidei externe devine artera
carotidă comună. După formarea carotidelor interne segmentele aortei dorsale, cuprinse între
arcurile aortice III şi IV dispar.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 24/32
IV. ARCUL AORTIC IV stang formează crosa aortei.
ARCUL AORTIC IV drept devine arteră subclavie dreaptă.
Segmentul aortic din dreapta cuprinzând arcurile III şi IV, corespunde emergenţei arterei
carotide comune din partea dreaptă şi arterei subclavii drepte, și devine artera
brahiocefalică.
Artera subclavie stângă derivă artera intersegmentară 7 stângă .
V. ARCUL AORTIC V este inconstant şi rudimentar.
VI. ARCUL AORTIC VI formează cele două artere pulmonare iar în stânga, canalul
interarterial Botallo – ce unește artera pulmonară de aortă.
Artera carotidă internă va da ramuri pentru veziculele cerebrale şi un ram, artera
stapediană, care se va diviza în artera septală (etmoidală), artera mijlocie a feţei şi artera
mandibulară. În acest moment al dezvoltării artera carotidă internă apare ca singura
responsabilă de vascularizaţia feţei.
Artera carotidă externă, ram al aortei ventrale ascendente, formează artera linguală şi
artera facială. Aceasta din urmă se anastomozează cu artera mandibulară, ram din artera
stapediană, moment în care aceasta din urmă regresează.
Astfel artera maxilară se va dezvolta şi va asigura irigaţia masivului facial din carotida
externă în timp ce carotida internă va asigura vascularizaţia neurocraniului.
Odată cu dezvoltarea gâtului şi deplasarea schiţei cardiace în cavitatea toracică, are loc
alungirea carotidelor şi definitivarea sistemului arterial al extremităţii cefalice.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 25/32
13. Ramurile aortei dorsale
Sistemul arterial al unui embrion în luna a doua este caracterizat de apariţia şi evoluţia a
două aorte ventrale care în regiunea arcurilor branhiale se încurbează spre cele două aortedorsale, cu care se unesc prin 6 perechi de arcuri aortice.
Cele 6 perechi de arcuri se îndreaptă spre regiunea dorsală a embrionului unde se continuă cu
cele două trunchiuri aortice: aorta dorsală dreaptă şi stângă.
Aorta dorsală în traiectul său dă numeroase ramuri intersegmentare, care sunt de trei
categorii: ventrale, dorsale, laterale.
1. Arterele intersegmentare ventrale
Arterele intersegmentare ventrale sunt destinate tubului digestiv şi glandelor anexe si vor
forma 4 mari trunchiuri:
a) trunchiul celiac
b) artera mezenterică superioară
c) artera mezenterică inferioară
d) arterele ombilicale.
Ultima pereche de artere ventrale, nefuzionate constituie arterele ombilicale. Din portiunea
proximală a arterelor ombilicale se formează artera iliacă comună şi artera iliacă internă.
Segmentul arterei ombilicale de la origine până la mugurele arterei iliace externe devine
arteră iliacă comună, iar de la acest nivel arteră hipogastrică.
La naştere, când circulaţia placentară se întrerupe, segmentul arterial cuprins între ombilic şi
vezica urinară degenerează formând ligamentul ombilical medial.
Restul arterei ombilicale rămâne permeabil şi vascularizează viscerele pelvine.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 26/32
2. Arterele intersegmentare dorsale
Din arterele intersegmentare dorsale - ramuri ce devin artere intercostale şi artere lombare.
Trunchiul de origine al fiecărei artere intersegmentare dorsale se împarte în două categorii de
ramuri: dorsale şi ventrale.
a) Ramurile dorsale ale arterelor intersegmentare dorsale -
vascularizează tubul neural, muşchii jgheaburilor vertebrale şi tegumentul; ele
iau parte la formarea arterelor vertebrale
b) Ramurile ventrale ale arterelor intersegmentare dorsale existente în
regiunea toracică şi lombară formează artera subclavie, arterele intercostale
şi arterele lombare.
3. Arterele intersegmentare laterale
Arterele intersegmentare laterale sunt inconstante ca număr si contribuie la formarea
arterelor: frenice inferioare, suprarenale, renale, testiculare şi ovariene.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 27/32
14. Circulatia intraembrionara in luna a II-a
Sistemul arterial al unui embrion în luna a doua este caracterizat de apariţia şi evoluţia a
două aorte ventrale care în regiunea arcurilor branhiale se încurbează spre cele două aortedorsale, cu care se unesc prin 6 perechi de arcuri aortice.
Cele 6 perechi de arcuri se îndreaptă spre regiunea dorsală a embrionului unde se continuă cu
cele două trunchiuri aortice: aorta dorsală dreaptă şi stângă.
Circulaţia utero-placentară devine funcţională în luna a 2-a şi persistă toată viaţa
intrauterină. După naştere este preluată cu mici modificări de către circulaţia definitivă.
Segmentul proximal al venei ombilicale stângi şi întreaga venă ombilicală dreaptă dispar
iar sângele placentar este transportat la ficat prin vena ombilicală stângă.
Odată cu intensificarea circulaţiei placentare, între vena ombilicală stângă şi anastomozele
din interiorul ficatului ia naştere un canal unic, oblic ce drenează sângele placentar direct în
vena cavă inferioară. Acest canal este denumit ductus venosus sau canalul venos Arantius.
CIRCULAŢIA UTERO-PLACENTARĂ (ombilicală) are următorul circuit:
cord aortă artere ombilicale capilare placentare vene placentare vena
ombilicală sinusul venos.
CIRCULAŢIA INTRAEMBRIONARĂ are următorul traseu:
cord aortă reţea capilară venele precardinale (cardinale anterioare) şi
postcardinale (cardinale posterioare) venele cardinale comune sinusul venos.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 28/32
15. Dezvoltarea sistemului limfatic
Sistemul limfatic este format dintr-o reţea vastă de capilare, vase colectoare şi canale care
traversează major itatea organelor.
Vasele limfatice colectează fluidul extravazat din ţesuturi, bogat în proteine şi îl transportă
spre circulaţia sanguină. De la nivelul capilarelor limfatice, fluidul este transferat în vasele
limfatice colectoare şi apoi în sistemul venos, prin intermediul ductului toracic.
Vasele limfatice sunt parte componentă a sistemului imun prin transportul continuu al
limfocitelor către organele limfoide (splina, amigdale, timus, nodulii limfatici) şi cătremăduva osoasă.
Vasele limfatice se dezvoltă în paralel cu dezvoltarea vaselor sanguine.
I. FAZA I – saptămânile 6 – 7
La scurt timp după începerea dezvoltării arteriale şi venoase, la finele săptămânii a 5-a în
mezenchimul din regiunea jugulară apar spaţii căptuşite cu endoteliu
In săptămâna a 6-a formează mugurii endoteliali (primordii limfatice) care migrează de la
nivelul venelor şi se unesc pentru a forma plexuri.
Aceste plexuri se dezvoltă devenind sacii jugulari şi sacii axilari (pereche).
Perechea de saci limfatici jugulari reprezintă cel mai mare centru limfatic. Ei apar lateral de
vena jugulară internă, lângă joncţiunea cu vena subclaviculară.
II.
FAZA a II-a – saptămânile 7 – 8
În această perioadă cresc rapid ambele perechi de saci, atât cei axilari cȃt şi cei jugulari.
Imediat după apariţie capătă legătură cu vena jugulară internă și rămân singurii saci ce
păstrează această legatură şi la adult, legatură utilizată de canalul toracic şi de canalul limfatic
drept pentru a se vărsa în sistemul venos.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 29/32
Sacii axilari şi jugulari de aceeaşi parte au o singură comunicare cu vena jugulară internă.
Tot acum apar perechile de plexuri toracale interne, paratraheale, lombare precum şi
plexul limfatic mezenteric (unic).
Simultan se diferenţiază al 2-lea sac impar, cisterna lui Pecquet (cisterna chyli) care la adult
primeşte cele două trunchiuri limfatice lombare şi trunchiul limfatic intestinal.
III. FAZA a III-a – saptămâna 8
Există o creştere continuă a sacului limfatic jugulo-axilar, care se extinde cu preponderenţă
la nivelul extremităţii cefalice şi dorso-lateral.
În această fază apare primordiul canalului toracic definitiv.
IV. FAZA a IV-a – saptămânile 8-9
Primordiile limfatice cresc în dimensiuni, fuzionează şi încep să trimită muguri către mai
multe regiuni periferice.
Canalul toracic definitiv se formează din partea caudală a canalului toracic primar drept,
anastomoza transversală şi segmentul cranial al canalului limfatic primar stâng.
V. FAZA a V-a – saptămânile 9-10
Toate primordiile limfatice au fuzionat şi s-a format un singur sistem continuu.
În acest moment se produce o creştere extensivă a vaselor limfatice, din trunchiurile
principale către toate direcţiile. Vasele limfatice pot pătrunde în toate ţesuturile urmȃnd
traiectul vaselor sanguine.
Sacii limfatici dispar la sfârşitul lunii a 2-a, fiind înlocuiţi prin grupe de noduli limfatici.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 30/32
16. Modificări circulatorii la naștere
Înainte de naştere, sângele oxigenat (saturaţie în O2 de aproximativ 80 %) de la nivelul
placentei se întoarce la fetus pe calea venei ombilicale.În apropierea ficatului, cea mai mare parte a sângelui scurt -circuitează ficatul trecând prin
canalul venos - canalul Arantius - direct în vena cavă inferioară. O mică parte ajunge la
sinusoidele hepatice unde se amestecă cu sângele din circulaţia portală.
Din vena cavă inferioară, sângele oxigenat pătrunde în inimă în atriul drept. Aici el este
direcţionat spre fereastra ovală, încât cea mai mare parte a fluxului sanguin ox igenat trece
direct în atriul stâng şi doar o cantitate mică de sânge oxigenat rămâne în atriul drept.
Din atriul stâng, sângele oxigenat trece în ventriculul stâng şi mai departe în aorta
ascendentă.
Sângele rămas în atriul drept este dirijat în ventriculul drept, de unde este preluat de
trunchiul pulmonar şi prin canalul arterial Botallo ajunge în aorta descendentă.
De aici sângele ajunge la placentă prin ultima pereche de artere intersegmentare ventrale
care se desprind din aortă, arterele ombilicale dreaptă şi stângă.
Calitatea sângelui din diferitele segmente ale arborelui circulator va rămâne neschimbată până
la naştere, dar cantitatea de sânge circulant variază, au loc modificări pregătitoare instalării
circulaţiei definitive.
Principalele modificări ale circulaţiei la naştere sunt următoarele:
1. închiderea orificiului oval Botallo - în locul orificiului oval se formează fosa ovală
înconjurată de limbul fosei ovale - inelul Vieussens
2. obliterarea lumenului canalului arterial Botallo, cu formarea ligamentului arterial
3. stabilirea circulaţiei pulmonare
4. dezvoltarea miocardului ventriculului stâng;
5.
închiderea circulaţiei placentare prin întreruperea vaselor ombilicale
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 31/32
a) vena ombilicală devine ligamentul rotund al ficatului
b) ductul venos Arantius devine ligament venos
c) portiunea distală a arterelor ombilicale formează ligamentele ombilicale mediale
d) portiunea proximală a arterelor ombilicale formează arterele vezicale superioare
6. sistemul venos portal devine funcţional.
1. Închiderea orificiului oval Botallo
Creşterea cantităţii de sânge la nivelul plămânului atrage după sine o creştere a masei
sanguine în atriul stâng. Diferenţa de presiune dintre cele două atrii dispare până la egalizare
ceea ce permite alipirea septului prim de septul secund în primele luni după naştere.
Se formează fosa ovală înconjurată de limbul fosei ovale - inelul Vieussens
2. Obliterarea lumenului canalului arterial Botallo - formarea ligamentului arterial
Plămânii cresc ca volum ceea ce atrage necesitatea unui aport sporit de sânge şi mărirea
calibrului vaselor pulmonare. Ca o consecinţă, o cantitate de sânge din ce în ce mai mică,
trece direct în atriul stâng şi prin canalul arterial direct în aortă.
Din acest motiv orificiul interatrial Botallo şi lumenul canalului arterial Botallo se
îngustează treptat. Stabilirea circulaţiei pulmonare se definitivează după naştere prin
închiderea orificiului interatrial Botallo şi obliterarea lumenului canalului arterial Botallo.
Canalul arterial Botallo se închide la 5 minute după naştere, dar încetează a fi funcţional la
10 ‒ 15 ore postnatal. Obliterarea completă a lumenului său prin proliferarea fibroasă a
intimei are loc în lunile 1 ‒ 3 postnatale.
7/25/2019 Embriologie Respirator, Cardiovascular
http://slidepdf.com/reader/full/embriologie-respirator-cardiovascular 32/32
3. Stabilirea circulaţiei pulmonare
Prin obliterarea canalului arterial circulaţia pulmonară este separată de cea sistemică, iar la
nivelul cordului inima dreaptă, venoasă, este separată de inima stângă, arterială.
4. Dezvoltarea miocardului ventriculului stâng
Miocardul ventriculului stâng, care până la naştere este mai subţire decât cel al ventriculului
drept, îşi îngroaşă pereţii de 3 ori spre finele lunii 1 postnatale, din cauza presiunii care devine
de 3 ori mai mare decât în ventriculul drept.
5. Închiderea circulaţiei placentare prin întreruperea vaselor ombilicale
La naştere circulaţia placentară încetează prin întreruperea vaselor ombilicale, se stabileşte
circulaţia pulmonară şi intră în funcţie sistemul port.
Vena ombilicală se transformă fibros devenind ligamentul rotund al ficatului.
Canalul venos Arantius formează ligamentul venos. Obliterarea lui are loc în primele luni
după naştere.
Arterele ombilicale se transformă fibros de la nivelul ombilicului până în dreptul vezicii
urinare formând ligamentele ombilicale mediale.
La locul de emergenţă din aortă - arterele ombilicale rămân permeabile dând naştere:
arterei iliace comune, arterei iliace interne (artera hipogastrică) , artera iliacă externă.
6. Intrarea în funcţiune a sistemului port hepatic
Ca urmare a creşterii şi dezvoltării intestinului creşte atât calibrul vaselor tributare venei porte
cât şi al venei porte. La naştere, când circulaţia prin vena ombilicală este întreruptă prin
secţionarea cordului ombilical, sistemul venos portal devine funcţional şi vena portă devine
cel mai voluminos afluent al ficatului.
