A C A D E M I A R O M Â N Ă
INSTITUTUL NAŢIONAL DE
CERCETĂRI ECONOMICE
STUDII ECONOMICE
Eficienţa sancţiunilor dispuse de autorităţile de
concurenţă în cazurile antitrust
Paul Prisecaru
Bucureşti
2013
ISSN: 2285 – 7036 INCE – CIDE,
Bucureşti, Calea 13 Septembrie, Nr. 13, Sector 5
CUPRINS
1. Introducere: importanţa unor sancţiuni eficiente în domeniul antitrust ....... 3
2. Scurtă comparaţie între regimul sancţionator din SUA, Uniunea
Europeană şi România ............................................................................... 5
3. Analiza evoluţiei sancţiunilor ...................................................................... 6
4. Cuantificarea prejudiciilor – element fundamental pentru determinarea
sancţiunilor optime şi recuperarea daunelor ............................................... 10
4.1. Estimarea prejudiciilor în Uniunea Europeană ................................... 10
4.2. Exemple de cuantificare a prejudiciilor în SUA ................................ 14
4.3. Suprapreţul cartelurilor: sunt suficiente amenzile de 10% din cifra
de afaceri? .......................................................................................... 16
5. Studiu de caz – Sancţiunile dispuse de Consiliul Concurenţei pe piaţa
carburanţilor şi efectul lor asupra consumatorilor. Ce efect descurajator a
avut cea mai mare amendă din istoria României? ....................................... 19
5.1. Sancţiunea Consiliului Concurenţei ................................................... 19
5.2. Efectele sancţiunii .............................................................................. 21
5.3. Explicaţii de natură economică ale efectelor sancţiunii ..................... 22
5.4. Un exemplu similar: producătorii de ciment ...................................... 23
6. Concluzii ....................................................................................................... 25
Bibliografie ...................................................................................................... 25
EFICIENŢA SANCŢIUNILOR DISPUSE DE
AUTORITĂŢILE DE CONCURENŢĂ ÎN
CAZURILE ANTITRUST
PAUL PRISECARU
1. Introducere: importanţa unor sancţiuni eficiente în domeniul
antitrust
Cu toate că analiza economică este folosită relativ recent pentru
determinarea soluţiilor optime pe care legile civile, penale sau
administrative trebuie să le conţină sau a modului în care acestea se aplică,
utilizarea economiei în cazurile antitrust are o largă răspândire şi reprezintă
în fapt chiar fundamentul pe care această politică a fost construită.
Componenta care a primit, probabil, cea mai puţină atenţie din domeniul
antitrust este legată de aplicarea efectivă a sancţiunilor, în special în cazurile
de carteluri.
Paul Prisecaru este director adjunct (economist-şef) în cadrul Consiliului Concurenţei.
Opinia exprimată în această lucrare constituie părerea personală a autorului şi nu reprezintă, în mod
necesar, punctul de vedere al Consiliului Concurenţei.
Abstract: One of the least studied aspects of antitrust law and economics is the
effectiveness of public sanctions in deterring anticompetitive behavior. Recent studies regarding
overcharges in cartel cases have demonstrated that the classic ”maximum 10% of annual
turnover” fine may have only remote efficiency. Comparatively, cartels are in place more that a
year and usually generate profits in excess of 10% of annual turnover. Moreover, empirical
evidence demonstrates that jurisdictions where criminal penalties are used against individuals
involved in antitrust cases, such as United States, are more efficient in deterring the use of
anticompetitive behavior to enhance profits. Although, in recent years antitrust fines have been
growing significantly, competition policy in Romania remains weak, based on empirical evidence
from two of the most important cases enforced by the Romanian Competition Council.
Keywords: antitrust, sanctions, effectiveness, fines, prices, cartel, overcharge.
JEL: K2, L4
4 Paul Prisecaru
Această situaţie a început să se schimbe începând cu anii 1960, în
special datorită contribuţiilor semnificative ale şcolii de la Chicago, prin
laureaţii Premiului Nobel în Economie, Ronald Coase (1991) şi Gary
Becker (1992). Eseul lui Becker, Crime and Punishment: An Economic
Approach, publicat în anul 1968 la Universitatea Columbia, a fost prima
analiză formală a pedepselor optime şi a probabilităţilor de detectare şi
condamnare pentru diferite tipuri de infracţiuni. Lucrarea lui Becker
demonstrează că politica optimă de combatere a comportamentului ilegal
face parte dintr-o politică optimă de alocare a resurselor şi, având în vedere
că economia se ocupă cu alocarea resurselor, cadrul analitic al acesteia poate
fi aplicat cu succes şi comportamentului ilegal.
Una dintre cele mai importante dezbateri recente asupra politicilor de
concurenţă vizează determinarea eficienţei acestora din perspectiva
sancţiunilor. Sumele absolute care sunt anunţate de autorităţile de
concurenţă sub formă de amenzi contravenţionale impresionează prin
cuantumul lor. Corporaţii gigant, precum Microsoft şi Intel, care au primit
relativ recent amenzi de peste 1 miliard de euro fiecare, cartelul fabricanţilor
de lifturi, amendat de Comisia Europeană cu aproape 1 miliard de euro, sau
cartelul fabricanţilor de geamuri auto, amendat tot de autoritatea comunitară
cu peste 1,3 miliarde euro, sunt doar câteva exemple recente de sume uriaşe
imputate companiilor pentru comportament anticoncurenţial. Cu toate
acestea, rămân o serie de probleme legate de eficienţa acestor sancţiuni în
combaterea comportamentului ilegal şi de posibilul transfer al amenzilor
asupra consumatorilor.
Întrebările fundamentale legate de acest subiect şi la care sperăm să
oferim un răspuns în paginile următoare sunt: sancţiunile cu care operează
în prezent autorităţile de concurenţă au cu adevărat un efect descurajant?
sunt aceste sancţiuni proporţionale cu prejudiciile aduse de faptele
anticoncurenţiale? cine plăteşte aceste sancţiuni în final: companiile sau
consumatorii?
Pentru a contura răspunsurile la aceste întrebări, va fi prezentată, în
primul rând, o scurtă descriere a regimurilor sancţionatorii şi evoluţia în timp
a sancţiunilor aplicate de Departamentul de Justiţie al SUA, de Comisia
Europeană şi, la nivel naţional, de Consiliul Concurenţei, în cazurile antitrust.
În al doilea rând, vor fi expuse principalele metode de estimare a prejudiciilor
generate de practicile anticoncurenţiale în general şi de carteluri în special (în
acest caz, fiind de actualitate mijloacele economice de determinare a
prejudiciilor la nivel comunitar). În al treilea rând, va fi realizată o comparaţie
între sancţiuni şi prejudicii, pentru a se putea determina dacă acestea sunt cu
Eficienţa sancţiunilor dispuse de autorităţile de concurenţă în cazurile antitrust 5
adevărat proporţionale şi dacă, din punct de vedere economic, există un efect
de descurajare. În final, este prezentată, sub forma unui studiu de caz,
intervenţia autorităţii române de concurenţă în piaţa carburanţilor şi efectele
imediate ale acestei intervenţii, precum şi o analiză sumară a impactului
amenzilor acordate de Consiliul Concurenţei asupra rezultatelor financiare
obţinute ulterior de companiile producătoare de ciment.
2. Scurtă comparaţie între regimul sancţionator din SUA,
Uniunea Europeană şi România
După cum se poate observa din tabelul de mai jos, România are una
dintre cele mai dure legislaţii în privinţa sancţiunilor care pot fi dispuse în
cazurile antitrust. Amenda contravenţională raportată la cifra de afaceri
totală, şi nu doar la cifra de afaceri realizată pe piaţa afectată de practica
anticoncurenţială, determină un raport disproporţionat risc-randament pentru
firmele care vor să realizeze practici anticoncurenţiale doar pe anumite
segmente de piaţă. Din cauza acestui fapt, în România, înţelegerile
anticoncurenţiale la nivelul întregului sector pe care activează firmele
membre ale cartelurilor devin regula. De cealaltă parte, existenţa
sancţiunilor penale, dar fără o aplicare a acestora în cei aproape 17 ani de
existenţă a politicii de concurenţă în România, este irelevantă şi nu poate
avea efectul descurajant pe care îl au sancţiunile similare din SUA.
Tabelul nr. 1
Sancţiunile pentru fapte anticoncurenţiale
SUA
(DoJ1 – Divizia
Antitrust)
Comisia Europeană
(DG Concurenţă)
România
(Consiliul Concurenţei)
Companii Amendă maximă de
100 milioane de dolari.
Amendă maximă de 10%
din cifra de afaceri pe
piaţa relevantă din anul
anterior sancţionării.
Amendă maximă de 10%
din cifra de afaceri totală
din anul anterior
sancţionării.
Persoane
fizice
implicate2
- maximum 10 ani de
închisoare;
- amendă de maximum
1 milion de dolari.
- nu există. - închisoare de la 6 luni la
3 ani3.
Sursa: Comisia Europeană, Consiliul Concurenţei.
1 Department of Justice – Departamentul de Justiţie al SUA.
2 În general, este vorba de persoane fizice din cadrul companiilor. Persoanele juridice sunt
anchetate administrativ, în timp ce indivizii sunt anchetaţi judiciar. 3 Art. 60 din Legea concurenţei – nu a fost aplicat niciodată până în prezent.
6 Paul Prisecaru
3. Analiza evoluţiei sancţiunilor
După cum se poate observa în figura nr. 1, amenzile medii impuse pentru încălcări ale legislaţiei în domeniul concurenţei au cunoscut o creştere spectaculoasă în perioada recentă faţă de începutul anilor 1990. Astfel, dacă la nivelul Comisiei Europene amenda medie era de aproximativ 2 milioane de euro, amenda medie din SUA era doar un sfert din aceasta. În perioada 2005-2009, se constată atât o creştere semnificativă a amenzii medii pentru ambele jurisdicţii, cât şi o echilibrare a acestora (44 milioane dolari în SUA şi 46 milioane euro în UE).
Sursa: Comisia Europeană – Directoratul General pentru Concurenţă; Departamentul de Justiţie al Statelor Unite – Divizia Antitrust; calcule proprii.
Fig. 1. Evoluţia amenzilor medii în SUA şi în Europa în cazuri antitrust
La nivelul României, se poate observa, din figura nr. 2, o creştere accentuată a volumului de amenzi acordate companiilor în anul 2011, tendinţă care se va menţine probabil şi în 2012. Aceasta este doar o situaţie temporară, datorată finalizării unor cazuri importante (carburanţi, telecomunicaţii, servicii poştale) de către Consiliul Concurenţei, tendinţa nefiind sustenabilă pe termen lung.
Pe de altă parte, este posibil ca acest salt spectaculos al amenzilor acordate să nu poată fi susţinut, din cauza pierderii unor procese în instanţă. Toate cazurile importante ale Consiliului Concurenţei se află în prezent în faţa instanţelor de judecată, existând riscul reducerii sau chiar al anulării acestor amenzi.
480.000
44.000.000 46.000.000
2.000.000
0
5.000.000
10.000.000
15.000.000
20.000.000
25.000.000
30.000.000
35.000.000
40.000.000
45.000.000
50.000.000
1990-1994 2005-2009
Amenda medie în SUA (în dolari) Amenda medie - Comisia Europeană (în euro)
Eficienţa sancţiunilor dispuse de autorităţile de concurenţă în cazurile antitrust 7
Sursa: Consiliul Concurenţei – Rapoartele anuale de activitate.
Fig. 2. Amenzi totale aplicate de Consiliul Concurenţei în perioada 2008-2011 (milioane euro)
Sursa: Departamentul de Justiţie al Statelor Unite – Divizia Antitrust, prelucrări proprii.
Fig. 3. Evoluţia amenzilor antitrust din SUA în perioada 2007-2012
30,7 31,5
294,2
2,4 0
50
100
150
200
250
300
350
2008 2009 2010 2011
615 695
973
380 338
1,5 1,4
15,1
4,4
0,6
0
200
400
600
800
1000
1200
2007 2008 2009 2010 2011 0
2
4
6
8
10
12
14
16
Amenzi totale corporaţii (mil. dolari)
Amenzi totale persoane fizice (mil. dolari) - scara din dreapta
8 Paul Prisecaru
Analizând evoluţia sancţiunilor acordate de Departamentul de Justiţie
al SUA (figura nr. 3) în cazuri antitrust, se desprind următoarele concluzii:
Deşi există un nivel relativ ridicat de corelaţie între numărul de
corporaţii sancţionate şi volumul total al sancţiunilor, în anumite
cazuri, volumul sancţiunilor este influenţat puternic fie de
gravitatea unui caz din punctul de vedere al faptei, fie de volumul
foarte mare al pieţei afectate.
Se observă o creştere puternică a cuantumului total al amenzilor
date corporaţiilor în perioada de criză (2008-2009), urmată de o
scădere dramatică a acestor amenzi în perioada postcriză (2010-
2011). Scăderea nu s-a datorat numărului de companii
sancţionate, care s-a menţinut la un nivel similar, ci mai ales
dimensiunii companiilor amendate.
Coroborând evoluţia sancţiunilor penale cu cea a sancţiunilor
contravenţionale, devine evident că principalul factor care a
determinat scăderea acestora a fost de fapt scăderea gravităţii
faptelor constatate. Spre exemplu, numărul de persoane fizice
condamnate a crescut în 2011 faţă de 2010, dar numărul total de
zile de închisoare s-a redus semnificativ (vezi figura nr. 4).
Sursa: Departamentul de Justiţie al Statelor Unite – Divizia Antitrust, prelucrări proprii.
Fig. 4. Evoluţia numărului de companii şi persoane fizice sancţionate contravenţional în domeniul
antitrust în SUA, 2007-2011
0
5
10
15
20
25
30
2007 2008 2009 2010 2011
persoane juridice sancţionate persoane fizice sancţionate
Eficienţa sancţiunilor dispuse de autorităţile de concurenţă în cazurile antitrust 9
Sancţiunile de natură penală au fost evidenţiate separat, datorită
rolului crucial pe care acestea îl joacă în politica de concurenţă americană.
În urma efectuării unor studii, Departamentul de Justiţie al SUA a ajuns la
concluzia că, pentru a fi eficiente, sancţiunile de natură contravenţională în
domeniul concurenţei trebuie să fie egale cel puţin cu cifra de afaceri anuală
a corporaţiilor sancţionate. Având în vedere că valoarea medie a unei
companii americane este egală cu cifra sa de afaceri, o astfel de sancţiune
contravenţională ar fi dus la dispariţia companiei amendate, având un efect
nociv în piaţă, prin eliminarea de facto a unor competitori. În aceste condiţii,
legislaţia americană a fost întărită pe latura sancţiunilor penale aplicate
persoanelor fizice, în anul 2004, pedeapsa maximă cu închisoarea fiind
majorată de la 3 ani la 10 ani (vezi figura nr. 5).
Sursa: Departamentul de Justiţie al Statelor Unite – Divizia Antitrust, prelucrări proprii.
Fig. 5. Evoluţia sancţiunilor penale în cazuri antitrust în SUA, 2007-2011
Cea mai importantă concluzie care se desprinde din analiza evoluţiei
sancţiunilor din domeniul antitrust în SUA se referă la eficienţa acestor
sancţiuni din punct de vedere calitativ. Practic, datorită severităţii
sancţiunilor de natură penală, în SUA, cazurile grave de carteluri (hard
core cartels) au fost aproape eradicate, rămânând numeroase cazuri de
practici anticoncurenţiale, dar de gravitate scăzută.
0
5.00
10.00
15.00
20.00
25.00
30.00
35.00
200 200 200 201 201
0
5
1
1
2
2
3
3
4
4
5
Număr de zile de închisoare totale primite
Număr de persoane fizice condamnate (scara din dreapta
10 Paul Prisecaru
4. Cuantificarea prejudiciilor – element fundamental pentru
determinarea sancţiunilor optime şi recuperarea daunelor
4.1. Estimarea prejudiciilor în Uniunea Europeană
În scopul creării unui cadru european unitar şi coerent pentru
calcularea prejudiciilor generate de încălcarea prevederilor din Tratatul
privind funcţionarea UE, Comisia Europeană a supus consultării publice, în
anul 2011, un proiect de document orientativ pe această temă4. Redăm mai
jos cele mai importante idei referitoare la estimarea prejudiciilor, prezentate
de acest document:
Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma încălcării
articolelor 101 sau 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene
(TFUE) are dreptul la despăgubiri pentru acel prejudiciu. Curtea de Justiţie
a UE a susţinut că acest drept este garantat de legislaţia primară a UE.
Prin despăgubire se înţelege aducerea părţii prejudiciate în situaţia în care
ar fi fost dacă nu exista nicio încălcare. Prin urmare, despăgubirea nu
include doar repararea prejudiciului efectiv suferit (damnum emergens), ci
şi pierderea de profit (lucrum cessans) şi plata dobânzilor. Prin pierdere
efectivă se înţelege o reducere a activelor unei persoane; pierderea de
profit înseamnă că acele active nu s-au majorat, lucru care s-ar fi întâmplat
dacă nu se încălcau reglementările.
Atunci când nu există reglementări UE aplicabile situaţiei respective,
sistemele juridice interne ale fiecărui stat membru stabilesc reglementări
detaliate referitoare la exercitarea acestui drept la despăgubiri garantat de
legislaţia comunitară. Cu toate acestea, astfel de reglementări nu trebuie să
facă excesiv de dificilă sau chiar imposibilă exercitarea drepturilor
conferite indivizilor de legislaţia comunitară (principiul efectivităţii) şi să
nu fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile acţiunilor în despăgubiri
întemeiate pe încălcarea unor drepturi similare acordate prin sistemul
juridic intern (principiul echivalenţei).
Pentru ca normele antitrust UE (articolele 101 şi 102 din TFUE) să
fie pe deplin eficiente, este necesar ca orice persoană să poată solicita în
mod efectiv despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma încălcării acestor
reglementări. Acţiunile în despăgubire întemeiate pe încălcarea acestor
norme vin în completarea activităţii autorităţilor responsabile de aplicarea
4 Draft Guidance Paper: Quantifying Harm in Actions for Damages Based on Breaches of
Article 101 or 102 of the Treaty on the Functioning of the European Union – European Commission,
DG Competition, Brussels, June 2011 – Public consultation document.
Eficienţa sancţiunilor dispuse de autorităţile de concurenţă în cazurile antitrust 11
acestora, permiţând celor prejudiciaţi să primească despăgubiri pentru
daunele suferite. Cu toate că dreptul la despăgubiri este garantat de
legislaţia UE, în prezent, o serie de obstacole împiedică părţile prejudiciate
să primească efectiv despăgubirile la care sunt îndreptăţite.
În Cartea verde cu privire la acţiunile în despăgubire pentru
încălcarea normelor antitrust ale CE, publicată în 2005, Comisia a
identificat dificultăţile în cuantificarea daunelor suferite de părţile
prejudiciate drept unul dintre aspectele-cheie în acţiunile în despăgubire
întemeiate pe încălcarea normelor antitrust. În Cartea albă publicată în
2008, Comisia a anunţat intenţia de a elabora un cadru de orientări
pragmatice, fără caracter obligatoriu, cu privire la cuantificarea
prejudiciului suferit în astfel de acţiuni.
Despăgubirea pentru prejudiciul suferit are ca scop aducerea părţii
prejudiciate în situaţia în care ar fi fost dacă nu exista încălcarea
articolelor 101 şi 102 din TFUE. Prin urmare, cuantificarea prejudiciului
suferit necesită compararea situaţiei actuale a părţii prejudiciate cu situaţia
în care s-ar fi aflat aceasta dacă nu exista încălcarea. Această evaluare este
uneori denumită ”analiza ipotetică” (”but-for analysis”).
Aşadar, problema centrală în cuantificarea prejudiciului cauzat de
încălcarea normelor antitrust este stabilirea a ceea ce s-ar fi putut întâmpla
dacă nu exista încălcarea. Totuşi, această situaţie ipotetică nu poate fi
examinată şi, prin urmare, este necesară o formă de estimare pentru a
obţine un scenariu de referinţă realist, care să se compare cu situaţia
efectivă. Acest scenariu de referinţă se va numi în continuare ”scenariu
fără încălcare” (”non-infringement scenario”) sau ”scenariu
contrafactual” (”counterfactual scenario”).
Variabilele economice (precum, de exemplu, preţurile, volumul
vânzărilor, profitul, costurile şi cota de piaţă) care trebuie luate în
considerare se vor stabili în funcţie de tipul de prejudiciu pentru care
reclamantul solicită despăgubiri. De exemplu, în cazul unui cartel care
generează preţuri mai mari pentru clienţii membrilor cartelului, este
necesară estimarea unui preţ, presupunând că încălcarea nu a existat,
pentru a avea un punct de referinţă în comparaţia cu preţul plătit în
realitate de aceşti clienţi. În cazul unui abuz de poziţie dominantă care
conduce la împiedicarea accesului pe piaţă al concurenţilor, profitul
pierdut de companiile concurente se poate estima comparând cifra lor de
afaceri şi marja de profit efective cu cifra de afaceri şi marja de profit pe
care le-ar fi realizat dacă nu exista încălcarea.
12 Paul Prisecaru
Este imposibil de determinat cu certitudine modul în care ar fi evoluat
o piaţă dacă nu ar fi existat încălcarea articolelor 101 sau 102 din TFUE.
Preţurile, volumul vânzărilor şi marja de profit depind de o serie de factori
şi de interacţiuni complexe între participanţii pe piaţă, care nu pot fi
estimate cu uşurinţă. Prin urmare, estimarea scenariului fără încălcare se
va baza, prin definiţie, pe un număr de prezumţii. În practică, acestei
limitări implicite i se va adăuga deseori şi faptul că datele nu sunt
disponibile sau sunt inaccesibile.
Din aceste motive, cuantificarea prejudiciului în cauzele ţinând de
dreptul concurenţei este limitată semnificativ, prin însăşi natura sa, în ceea
ce priveşte gradul de certitudine şi de precizie care poate fi aşteptat. Nu
există o valoare unică ”adevărată” a prejudiciului suferit ce poate fi
determinată, ci doar cea mai bună estimare bazată pe prezumţii şi
aproximări.
În funcţie de cerinţele reglementărilor naţionale aplicabile şi de
circumstanţele cazului, mai de ales gradul de similaritate dintre piaţa
afectată de încălcare şi de perioada sau piaţa folosită ca referinţă, datele
observate pot fi comparate direct, adică fără alte ajustări, cu datele
observate pe piaţa afectată de încălcare.
O altă tehnică simplă de determinare a unei valori de referinţă dintr-o
gamă variată de observaţii este interpolarea liniară. În cazul în care o
comparaţie a perioadelor de timp a generat serii de preţuri din perioadele
anterioare şi posterioare încălcării, preţul ”fără încălcare” sau
contrafactual din timpul încălcării poate fi estimat prin trasarea unei linii
între preţurile din perioada anterioară şi cele din perioada ulterioară
încălcării, după cum este ilustrat în figura următoare. Pe această linie se
poate citi o valoare de referinţă pentru fiecare unitate de timp relevantă din
perioada încălcării. În comparaţie cu determinarea unei singure valori
medii pentru preţul din toată perioada afectată de încălcare, interpolarea
face posibilă, prin urmare, într-o anumită măsură, explicarea tendinţelor în
evoluţia preţului în timp, tendinţe care nu se datorează încălcării. Prin
urmare, citirea datelor de referinţă de pe interpolarea liniară va genera
rezultate mai exacte decât dacă s-ar utiliza valorile medii aferente
perioadei, de exemplu, în cazurile în care se solicită prejudicii rezultate în
urma tranzacţiilor (sau a altor evenimente) care au avut loc doar la
începutul sau doar la finalul încălcării. În figura nr. 6, se arată un exemplu
simplu de interpolare liniară (linia întreruptă reprezintă preţul interpolat în
absenţa încălcării, iar linia continuă, preţurile reale observate).
Eficienţa sancţiunilor dispuse de autorităţile de concurenţă în cazurile antitrust 13
Sursa: Comisia Europeană5.
Fig. 6. Exemplu ipotetic de interpolare liniară a preţului ”fără încălcare”
Extrapolarea liniară funcţionează la fel ca interpolarea, cu excepţia
faptului că linia este continuată fie doar de la datele aferente perioadei
anterioare încălcării, fie doar de la datele din perioada de după încălcare.
Pe de altă parte, la baza fiecărei cuantificări a prejudiciului
întemeiate pe o analiză de regresie se află o relaţie statistică între variabila
de interes (de exemplu, preţul) şi variabila(ele) explicativă(e) relevantă(e)
reprezentată(e) în ecuaţia de regresie. Prima etapă în utilizarea metodei
previziunii o reprezintă estimarea ecuaţiei de regresie pe baza datelor din
perioada neafectată de încălcare. Într-o a doua etapă, se poate estima
preţul probabil pe care l-ar fi plătit părţile prejudiciate dacă nu s-ar fi
produs încălcarea, utilizând ecuaţia de regresie şi valorile observate pentru
variabilele relevante în perioada încălcării. În a treia etapă, diferenţa
dintre preţul probabil în absenţa încălcării şi preţul achitat în realitate de
părţile prejudiciate reprezintă o aproximare a suprapreţului generat de
încălcare. Figura de mai jos ilustrează etapa a doua şi a treia. Dacă se
utilizează metoda variabilei fictive, analiza de regresie combină cele trei
etape descrise mai sus.
5 Idem 4.
14 Paul Prisecaru
Sursa: Comisia Europeană6.
Fig. 7. Cuantificarea prejudiciului pe baza analizei de regresie – exemplu ipotetic
Analiza de regresie ilustrată în figura nr. 7 are la bază metoda
previziunii, prin care se efectuează o regresie cu datele observate în
perioadele anterioare şi ulterioare încălcării, pentru a stabili printr-o
ecuaţie relaţia statistică dintre preţ şi diferite variabile explicative relevante
(costurile mijloacelor de producţie şi alţi factori relevanţi). Pe baza acestei
ecuaţii şi a valorilor observate ale variabilelor explicative relevante, se
poate estima un preţ care probabil ar fi predominat dacă nu exista
încălcarea (linia întreruptă). Linia continuă reprezintă preţul observat în
realitate.
4.2. Exemple de cuantificare a prejudiciilor în SUA
Aplicarea modelelor econometrice în cadrul acţiunilor reprezentative7
iniţiate în special de asociaţiile de protecţie a consumatorilor, dar şi de
Departamentul de Justiţie al SUA împotriva marilor companii vizează, în
6 Ib. idem. 7 Class actions.
Eficienţa sancţiunilor dispuse de autorităţile de concurenţă în cazurile antitrust 15
primul rând, demonstrarea existenţei practicilor anticoncurenţiale, precum şi
cuantificarea efectului acestora asupra unei largi categorii de
consumatori. Practic, experţii asociaţiilor de protecţie a consumatorilor
încearcă să compare situaţia existentă la un moment dat pe piaţă cu situaţii
ideale de competiţie între actorii de pe acea piaţă. Acest lucru este realizat
prin utilizarea unor modele econometrice bazate pe date statistice din piaţă.
De exemplu, în cazul unei înţelegeri de preţ între companiile care
comercializează un bun sau serviciu la nivel naţional, impactul cartelului
asupra consumatorilor poate fi determinat prin compararea preţurilor
efective cu preţurile competitive determinate econometric. Acestea din urmă
se pot calcula fie în funcţie de preţurile existente în regiuni geografice
neafectate de practica anticoncurenţială respectivă, fie în funcţie de preţurile
existente în trecut, înainte de apariţia cartelului, pentru acelaşi produs sau
serviciu.
Un caz relevant în acest sens este Wal Mart vs. VISA, în care mai
multe lanţuri de retail au iniţiat o acţiune reprezentativă în instanţă
împotriva companiilor VISA şi MasterCard, în anul 1996 şi, ulterior, în
1999. Principala acuzaţie adusă celor două companii s-a referit la încălcarea
legislaţiei antitrust, prin înţelegerea de a obliga lanţurile de retail care
acceptau plata cu carduri de credit să accepte şi plata cu carduri de debit,
având ca scop principal monopolizarea unei pieţe pentru a vinde carduri de
debit. Această practică a afectat în primul rând comercianţii care au fost
obligaţi să achite taxe foarte mari pentru plata cu aceste carduri, dar a afectat
şi concurenţa celor două companii, precum şi consumatorii. În cadrul
procesului, reclamanţii au furnizat instanţei cinci rapoarte privind natura
anticoncurenţială a practicii reclamate şi prejudiciile aduse. Cel mai
important astfel de raport a fost cel întocmit de profesorul Franklin M.
Fisher din cadrul MIT, care reprezentase anterior IBM în procesul antitrust
intentat de autorităţile federale, precum şi Departamentul de Justiţie
american în celebrul proces antitrust cu Microsoft. În acest raport, Fisher a
efectuat o analiză econometrică în cadrul căreia a comparat ratele de
discount acordate efectiv pentru două tipuri de carduri de debit. Procesul s-a
încheiat printr-o înţelegere agreată de ambele părţi.
Un alt caz care prezintă relevanţă din acest punct de vedere este
Heerwagen vs. Clear Channel, început în 2003 în New York şi finalizat în
anul 2006 cu o decizie a unei curţi federale americane. În acest caz,
companiile Clear Channel Communication şi Live Nation au fost acuzate că
şi-au folosit poziţiile dominante pentru a umfla artificial preţul biletelor la
concertele desfăşurate pe teritoriul SUA. Expertul care reprezenta
16 Paul Prisecaru
reclamanţii în acest caz a întocmit un model econometric care măsura un
coeficient de impact alcătuit din 30 de variabile diferite, în funcţie de
regiune şi de artiştii care susţineau concertul. Pe baza acestui model
econometric, instanţa americană a determinat faptul că nu exista o
elasticitate încrucişată a cererii între diferitele zone geografice8, respingând
afirmaţiile companiilor pârâte, care susţineau că piaţa geografică relevantă
este naţională.
4.3. Suprapreţul cartelurilor: sunt suficiente amenzile de 10% din
cifra de afaceri?
Cartelurile reprezintă înţelegerile sau practicile concertate, convenite
între două sau mai multe întreprinderi, cu scopul de a influenţa parametrii
concurenţei prin practici precum fixarea preţului de cumpărare sau de
vânzare sau alte condiţii comerciale, repartizarea producţiei sau a cotelor de
vânzare sau împărţirea pieţelor (inclusiv manipularea procedurilor de cerere
de oferte). În scopul stabilirii dacă astfel de practici încalcă articolul 101 din
TFUE, nu este nevoie să se cuantifice efectele concrete ale acestor practici,
deoarece obiectul unui cartel este împiedicarea, restrângerea sau denaturarea
concurenţei.
Încălcarea normelor concurenţei expune membrii cartelului la riscul
de a fi descoperiţi şi, prin urmare, de a face obiectul unei decizii de
constatare a încălcării şi de a li se impune amenzi. Simplul fapt că, în ciuda
celor de mai sus, întreprinderile desfăşoară aceste activităţi ilegale sugerează
că ele se aşteaptă să beneficieze de avantaje substanţiale în urma acestora,
cu alte cuvinte, se aşteaptă ca înţelegerea să producă efecte asupra clienţilor
lor.
Un studiu efectuat pentru Comisia Europeană a analizat dovezile
empirice ale existenţei efectelor suprapreţurilor şi anvergura lor. Acest
metastudiu se fundamentează pe mai multe studii empirice asupra efectelor
produse de carteluri. Studiul restrânge numărul exemplelor de carteluri
analizate, luând în considerare doar cartelurile:
(a) care au fost iniţiate după anul 1960 (deci se iau în considerare doar
cartelurile mai recente),
(b) pentru care au existat estimări privind suprapreţurile medii (şi nu
doar o estimare a suprapreţului minim şi maxim),
8 Un preţ mai mare al biletelor la concertul susţinut la Boston de către un artist nu
ducea la reorientarea clienţilor din Boston către concertul aceluiaşi artist din New York.
Eficienţa sancţiunilor dispuse de autorităţile de concurenţă în cazurile antitrust 17
(c) pentru care existau studii de fond relevante prin care se explica
metoda de calcul al estimării suprapreţului şi
(d) care au fost publicate în articole academice sau în literatura de
specialitate, fiind validate de experţi.
Sursa: Oxera Economics.
Fig. 8. Distribuţia ”suprapreţurilor” obţinute de carteluri (114 cazuri de carteluri descoperite şi
sancţionate)
Studiul realizat de Oxera Economics la comanda Comisiei Europene
şi pe baza căruia a fost alcătuită figura nr. 8 a fost fundamentat pe 114
cazuri de carteluri, structurate astfel:
52 de cazuri de carteluri internaţionale şi 62 de cazuri de carteluri
naţionale. În urma analizei, s-a descoperit faptul că ”suprapreţul”9
median obţinut de cartelurile internaţionale este de 26%, în timp
ce, pentru cartelurile naţionale, acesta este semnificativ mai redus,
având valoarea de 16%.
50 de cazuri din SUA şi Canada, 6 cazuri de nivel comunitar (UE),
9 cazuri europene de nivel naţional, 7 cazuri din alte regiuni şi 42
9 Termenul de suprapreţ (overcharge) este utilizat pentru a defini diferenţa dintre preţul
rezultat în urma cartelului şi preţul care este estimat a exista în piaţă în condiţii de concurenţă.
0
5
10
15
20
25
30
35
40
Niciun suprapreţ
0%-10% 10%-20% 20%-30% 30%-40% 40%-50% 50%-60% 60%-70%
% suprapreţ
% de cazuri în total
18 Paul Prisecaru
de cazuri globale. Dacă în cazul SUA şi Canada cartelurile au avut
o valoare mediană a suprapreţului practicat de 16%, la nivel
european, valoarea acestuia a fost semnificativ mai ridicată,
ajungând la 27%.
42 de cazuri de licitaţii trucate, restul de 72 de cazuri reprezentând
alte tipuri de carteluri. În cazul licitaţiilor trucate, suprapreţul
median a fost de 18%, similar cu suprapreţul median de 20% în
celelalte cazuri.
Pe baza datelor examinate, acest studiu a relevat că, în 93% dintre
cazurile analizate, cartelurile au generat suprapreţuri.
Având în vedere aceste date, se naşte un mare semn de întrebare
referitor la eficienţa sancţiunilor contravenţionale (vezi tabelul nr. 2) care
merg până la 10% din cifra de afaceri anuală a companiilor. Dacă
participanţii la un cartel pot obţine 20% în plus la nivelul preţului fără a
pierde foarte mult din volumul vândut (adică la capitolul venituri), chiar
dacă probabilitatea de a fi prinşi ar fi de 100% (în realitate, estimările sunt
de sub 20%), punerea în practică a unui cartel devine o afacere profitabilă.
Această concluzie vine în sprijinul utilizării sancţiunilor de natură penală,
mai degrabă decât a celor de natură contravenţională, fapt relevat şi de
eficienţa politicii americane de concurenţă bazate pe impunerea de sancţiuni
judiciare persoanelor fizice.
Tabelul nr. 2
Topul companiilor recidiviste în domeniul antitrust la nivel mondial
Compania Număr de cazuri în care a fost anchetată la
nivel mondial, în perioada 2005-2009
BASF 26
Total S.A. (TotalFina, Elf, Atofina) 18
F. Hoffman-La Roche 17
Azko Nobel 14
Aventis 14
ENI 14
Shell 14
Degussa (Evonik) 13
Bayer 11
Mitsubishi 10
Mitsui 10
Sursa: Connor & Helmers, Statistics on Private International Cartels, 1990-2005 (Working
Paper, 2008).
Eficienţa sancţiunilor dispuse de autorităţile de concurenţă în cazurile antitrust 19
Situaţia este confirmată şi de numărul foarte mare de recidive relevat
de topul de mai sus. Dacă sancţiunile ar fi descurajante, în mod evident,
recidivele ar fi mult mai rare.
Rămâne însă o întrebare la care încercăm să formulăm un răspuns
plauzibil în cadrul studiului de caz prezentat la punctul 5: cine plăteşte
amenzile contravenţionale în cazurile antitrust? Dacă aceste amenzi sunt în
final achitate de consumatori prin majorări de preţuri, autorităţile însărcinate
cu aplicarea politicii de concurenţă au motive suplimentare de a se reorienta
către metode alternative de sancţionare, dincolo de clasicul ”maximum 10%
din cifra de afaceri”.
5. Studiu de caz – Sancţiunile dispuse de Consiliul Concurenţei pe
piaţa carburanţilor şi efectul lor asupra consumatorilor. Ce
efect descurajator a avut cea mai mare amendă din istoria
României?
5.1. Sancţiunea Consiliului Concurenţei
În data de 11.01.2012, Consiliul Concurenţei a amendat cele mai mari
şase companii petroliere din România, respectiv OMV, Petrom, Rompetrol,
MOL, Agip şi Lukoil, cu 890 milioane de lei (205 milioane euro) pentru
retragerea de pe piaţă a unui sortiment de benzină în anul 2008. Amenda
totală reprezintă aproximativ 3% din cifra de afaceri cumulată a companiilor
implicate (vezi figura nr. 9).
Sortimentul de carburant în discuţie este benzina cu plumb tip ECO
PREMIUM, care trebuia retrasă de pe piaţă ca efect al unei directive
comunitare şi pe care companiile au decis să o retragă mai devreme în mod
concertat. Practic, această faptă a fost încadrată de autoritatea română de
concurenţă la art. 5 din Legea concurenţei, care interzice, printre altele,
înţelegerile între companii pentru limitarea producţiei şi comercializării.
În acest caz, iniţiatoarea practicii anticoncurenţiale a fost considerată
compania Petrom, în timp ce companiei Rompetrol i s-au aplicat
circumstanţe atenuante datorită implicării reduse şi cu întârziere în
retragerea sortimentului de benzină de pe piaţă.
20 Paul Prisecaru
Sursa: Consiliul Concurenţei.
Fig. 9. Amenzile acordate de Consiliul Concurenţei companiilor petroliere
Un aspect important de menţionat este că valoarea totală a amenzii
(890 mil. lei) a depăşit chiar valoarea anuală a pieţei sortimentului ECO
PREMIUM (conform estimărilor, aproximativ 600 mil. lei la nivelul anului
2007, anterior retragerii de pe piaţă). Această situaţie a fost posibilă din
cauza faptului că, în România, spre deosebire de abordarea Comisiei
Europene, amenzile sunt aplicate la cifra totală de afaceri, nu la cifra de
afaceri obţinută pe piaţa relevantă. Astfel, se poate ajunge la situaţii în care
o faptă anticoncurenţială pe o nişă de piaţă să ducă la o amendă foarte mare
pentru compania responsabilă, deşi cifra sa de afaceri este constituită în
mare parte din veniturile obţinute pe alte pieţe. De cealaltă parte, aplicarea
amenzilor pe piaţa afectată de înţelegerea anticoncurenţială prezintă
obstacole de ordin practic:
- definirea pieţelor relevante devine crucială, iar aceasta este dificil
de realizat într-o economie puţin transparentă, cum este cea
românească (puţine companii importante listate la bursă), şi fără o
alocare de resurse semnificative pentru sondaje în rândul
consumatorilor;
OMV, 137 mil. lei
Rompetrol, 159 mil. lei
Lukoil, 136 mil. lei
Mol, 80 mil. lei Eni, 13 mil. lei
Petrom, 366 mil. lei
Eficienţa sancţiunilor dispuse de autorităţile de concurenţă în cazurile antitrust 21
- identificarea pieţei relevante poate introduce un grad de
subiectivism şi poate lăsa loc arbitrarului în cazul unei autorităţi
de concurenţă mai puţin mature;
- se naşte un conflict între interesul companiilor în definirea
pieţelor în cazul controlului concentrărilor economice şi interesul
acestora în cazul încălcărilor. Dacă atunci când Consiliul
Concurenţei defineşte pieţele analizând o fuziune, companiile au
interesul ca piaţa să fie definită în sens cât mai larg pentru a nu se
naşte posibilitatea respingerii fuziunii pentru consolidarea unei
poziţii dominante, atunci când este definită piaţa în vederea
sancţionării, este evident că interesul companiei este acela ca
aceasta să fie cât mai restrânsă cu putinţă.
5.2. Efectele sancţiunii
La două zile după anunţarea publică a amenzii de către Consiliul
Concurenţei, Petrom a anunţat o majorare importantă a preţurilor
carburanţilor10
, justificând-o prin tendinţa de creştere a cotaţiilor
internaţionale. La doar câteva zile, şi celelalte companii au anunţat creşteri
similare.
La întrebările insistente ale presei privind existenţa unei posibile
legături între majorările de preţuri şi amenda Consiliului Concurenţei, unul
dintre reprezentanţii companiilor implicate s-a întrebat retoric: ”cine credeţi
că va plăti amenda?”. Tot Domnia Sa a oferit răspunsul: ”toate amenzile se
duc în preţul benzinei şi motorinei”.
Aşa cum se poate observa şi din figura nr. 10, momentul sancţionării
companiei care a jucat rolul cel mai important în cadrul înţelegerii
anticoncurenţiale, respectiv OMV Petrom, reprezintă un punct din care
tendinţa de creştere a preţurilor a fost accentuată, şi nicidecum inversată, aşa
cum susţine teoria clasică în domeniul antitrust. Practic, după anunţarea
amenzii, tendinţa de creştere a preţurilor s-a accentuat brusc, având o
creştere ”parabolică” pe termen scurt.
10 http://www.gandul.info/financiar/la-doua-zile-dupa-ce-a-luat-o-amenda-record-de-la-
consiliul-concurentei-petrom-a-scumpit-din-nou-carburantii-9143113;
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/benzina-si-motorina-s-au-scumpit-masiv-
159452.html.
22 Paul Prisecaru
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor disponibile public.
Fig. 10. Evoluţia preţului la motorină – OMV Petrom
5.3. Explicaţii de natură economică ale efectelor sancţiunii
În cazul existenţei unei puteri de piaţă11
, simpla sancţiune
contravenţională a unui comportament de piaţă este de cele mai multe ori
lipsită de efect, în absenţa unor măsuri structurale. Mai mult, o astfel de
sancţiune poate fi, în mod indirect şi în măsura în care ea este transferată
consumatorilor, contrară scopului ”promovării intereselor consumatorilor”,
11 Atunci când companiile au putere de piaţă, ele sunt ”price makers”, spre deosebire de
situaţia pur teoretică a concurenţei perfecte, în care toţi furnizorii de bunuri şi servicii sunt ”price
takers”.
momentul anunţării amenzii Consiliului Concurenţei
Eficienţa sancţiunilor dispuse de autorităţile de concurenţă în cazurile antitrust 23
stipulat în art. 1 din Legea concurenţei. Aceştia pot ajunge să achite, sub
forma unor preţuri majorate, amenda acordată companiilor cu putere de piaţă.
Existenţa puterii de piaţă a principalelor companii petroliere este
susţinută atât de teoria microeconomică (elasticitatea scăzută a cererii de
carburanţi în funcţie de preţ, barierele ridicate la intrarea pe piaţă, gradul
relativ ridicat de concentrare a pieţei), cât şi de comportamentul comercial al
acestor corporaţii. Carburanţii sunt un produs relativ omogen, puterea de
piaţă nefiind rezultatul unui nivel de diferenţiere (prin calitate sau
orizontală).
Astfel, chiar dacă autoritatea naţională de concurenţă a reuşit să
identifice şi să sancţioneze cu succes un caz important pe o piaţă destul de
controversată, este posibil ca aceste acţiuni administrative să fi fost
insuficiente. Totuşi, este important de menţionat faptul că eventualul
transfer al amenzii în preţul carburanţilor nu a fost deocamdată demonstrat
prin instrumente cantitative cu grad ridicat de precizie, iar cazul se află în
faza în care companiile contestă sancţiunile în instanţă.
5.4. Un exemplu similar: producătorii de ciment
Un exemplu de situaţie similară cu cea de pe piaţa carburanţilor, în
care există indicii privind transferul amenzii către consumatori, este
reprezentat de cazul instrumentat de autoritatea naţională de concurenţă pe
piaţa cimentului şi, mai ales, de efectele ulterioare ale acestuia.
În anul 2005, companiile din industria cimentului au fost amendate de
Consiliul Concurenţei pentru constituirea unui cartel, astfel:
- Lafarge Romcim – 37,7 mil. lei
- Holcim – 29 mil. lei
- Carpatcement – 31,3 mil. lei
Tabelul nr. 3
Evoluţia indicatorilor financiari ai celor trei producători de ciment (sume exprimate în lei)
Lafarge Romcim Holcim Carpatcement Holding
Anul Cifra de
afaceri
Profit brut Cifra de
afaceri
Profit brut Cifra de
afaceri
Profit brut
2003 470.069.745 146.074.069 394.075.065 31.700.348 - -
2004 580.365.280 220.400.215 527.354.014 126.575.078 259.470.882 85.590.647
2005 633.489.938 188.243.694 603.387.143 147.073.000 567.817.181 110.668.975
2006 822.346.392 331.015.911 774.723.654 207.327.054 796.706.881 262.014.771
2007 1.081.378.617 524.154.398 989.998.690 138.905.642 981.018.805 391.565.714
2008 1.362.347.013 710.271.781 1.370.950.042 126.013.212 1.083.097.359 380.151.968
2009 886.162.144 370.549.891 1.043.142.475 102.627.090 884.238.007 338.010.704
2010 715.582.135 288.184.569 826.701.661 50.619.256 793.560.640 287.597.666
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, site-urile companiilor, calcule proprii.
24 Paul Prisecaru
Se poate observa, din tabelul nr. 3, o creştere a profiturilor brute mai
rapidă decât a cifrelor de afaceri (deci, implicit, a marjelor de profit) pentru
cele trei companii amendate, ulterior aplicării sancţiunilor de către Consiliul
Concurenţei, respectiv în anii 2006 şi 2007. Acest lucru denotă cel puţin
faptul că nu a avut loc o intensificare a concurenţei între cei trei operatori
din piaţă după sancţionare.
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice şi de pe site-
urile companiilor.
Fig. 11. Evoluţia marjelor brute de profit în industria cimentului, în perioada 2004-2010
Mai mult, în mod aparent paradoxal, se observă o creştere
semnificativă a marjelor brute de profit obţinute de cele trei companii în
anul 2006, imediat după sancţionarea de către Consiliul Concurenţei (vezi
figura nr. 11). Nu în ultimul rând, este greu de crezut faptul că o simplă
coincidenţă a făcut ca marja brută de profit medie în piaţă să crească cu
aproape 8 puncte procentuale, suficient pentru a acoperi amenzile dispuse de
Consiliul Concurenţei de 6,5% (Lafarge), 5,5% (Holcim) şi 6%
(Carpatacement) din cifrele de afaceri.
0%
10%
20%
30%
40%
50%
60%
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Lafarge Romcim
Holcim
Carpatcement Holding Media
momentul amendării de către Consiliul Concurenţei
Eficienţa sancţiunilor dispuse de autorităţile de concurenţă în cazurile antitrust 25
Deşi această analiză prezintă doar un indiciu de natură empirică
privind posibilul transfer al amenzii în preţurile practicate, putem afirma
cu suficientă certitudine că un astfel de risc există pe majoritatea pieţelor
care prezintă structuri similare cu piaţa cimentului şi cu piaţa carburanţilor:
oligopoluri, produse omogene, elasticitate scăzută a cererii şi bariere
ridicate la intrarea pe piaţă. În astfel de condiţii, puterea de piaţă permite
companiilor să recupereze relativ uşor chiar şi sancţiuni de amploare, prin
majorări de preţuri rapide şi semnificative.
6. Concluzii
Datorită situaţiilor prezentate mai sus, soluţiile autorităţilor de
concurenţă pentru rezolvarea problemelor pe astfel de pieţe ar trebui să
vizeze în primul rând remediile de natură structurală sau impunerea unor
limite asupra comportamentului companiilor şi, nu în ultimul rând,
evaluarea posibilităţii aplicării unor sancţiuni persoanelor fizice implicate.
Sancţiunile contravenţionale şi-au dovedit, din păcate, ineficienţa pe pieţele
care prezintă caracteristici de oligopol, neavând caracterul presupus
descurajant pentru companiile cu putere de piaţă semnificativă şi nici efecte
benefice asupra consumatorilor, aceştia din urmă ajungând, de cele mai
multe ori, să achite indirect aceste sancţiuni.
BIBLIOGRAFIE
1. Becker, G.S. (1962), ”Crime and Punishment: An Economic Approach”, Columbia University.
2. Becker, G.S. (1992), ”The Economic Way of Looking at Life”, Nobel Prize Lecture, December 9.
3. Boone, J. and Müller, W. (2008), ”The Distribution of Harm in Price-Fixing Cases”, Discussion
Paper 2008–68, Tilburg University, Center for Economic Research.
4. Bosch, J.-C. and Eckard Jr., E.W. (1991), ”The Profitability of Price Fixing: Evidence from Stock
Market Reaction to Federal Indictments”, The Review of Economics and Statistics, 73, part 2.
5. Clarke, J.L. and Evenett, S.J. (2003), ”The deterrent effects of national anticartel laws: Evidence
from the international vitamins cartel”, Antitrust Bulletin, vol. 48, pp. 289–726.
6. Cohen, L.P. and Fields, G. (2005), ”New sentencing battle looms after court decision”, Wall
Street Journal, p. 1, January 14.
7. Cohen, M.A. and Scheffman, D.T. (1989), ”The antitrust sentencing guideline: Is the punishment
worth the cost?”, American Criminal Law Review, vol. 27, p. 331.
8. Connor, J.M. (2001), ”Global Price Fixing: Our Customers Are the Enemy”, Boston, Kluwer.
9. Connor, J.M. (2003), ”Private International Cartels: Effectiveness, Welfare, and Anticartel
Enforcement”, Staff Paper No. 03-12, West Lafayette, Department of Agricultural
Economics, Purdue University, November.
10. Connor, J.M. (2006), ”Price-fixing overcharges: Legal and economic evidence”, in Kirkwood,
John B. (ed.), Research in Law and Economics, vol. 23, Oxford, Amsterdam and San Diego,
Elsevier.
26 Paul Prisecaru
11. Connor, J.M. and Bolotova, Y. (2006), ”A Meta-Analysis of Cartel Overcharges”, International
Journal of Industrial Organization, vol. 24.
12. Connor, J.M. and Lande, R.H. (2005), ”How High Do Cartels Raise Prices? Implications for
Reform of the Antitrust Sentencing Guidelines”, Working Paper, April.
13. Connor, J.M. and Lande, R.H. (2005), ”How high do cartels raise prices? Implications for reform
of sentencing guidelines”, Tulane Law Review, pp. 513–570, December.
14. Connor, J.M. and Lande, R.H. (2008), ”Cartel Overcharges and Optimal Cartel Fines”, chapter
88, pp. 2203–18, in S.W. Waller (ed.), Issues in Competition Law and Policy, vol. 3, ABA
Section of Antitrust Law.
15. Crandall, R.W. and Winston, C. (2003), ”Does antitrust policy improve consumer welfare?
Assessing the evidence”, Journal of Economic Perspectives, vol. 17, pp. 1–26 (Fall).
16. Evenett, S.J.; Levenstein, M.C. and Suslow, V.Y. (2001), ”International cartel enforcement:
Lessons from the 1990s”, The World Economy, vol. 24, pp. 1221–1245.
17. Harding, C. and Joshua, J. (2003), ”Regulating Cartels in Europe: A Study of Legal Control of
Corporate Delinquency”, Oxford University Press, New York.
18. Harris, R. and Sullivan, L. (1979), ”Passing on the Monopoly Overcharge: A Comprehensive
Policy Analysis”, University of Pennsylvania Law Review, 128:2, 269-360.
19. Hovenkamp H. (1999), ”Federal Antitrust Policy”, 2nd edition, St. Paul, West Group.
20. Landes, W.M. (1983), ”Optimal sanctions for antitrust violations”, University of Chicago Law
Review, 50, p. 652.
21. Levenstein, M. and Suslow, V. (2002), ”What Determines Cartel Success?”, Working Paper 02-
001, Ann Arbor, Michigan, University of Michigan Business School, January.
22. Levenstein, M.; Suslow, V. and Oswald, L. (2003), ”International Price-Fixing Cartels and
Developing Countries: A Discussion of Effects and Policy Remedies”, Working Paper 9511,
Cambridge, Massachusetts, National Bureau of Economic Research, February.
23. Posner, R.A. (2001), ”Antitrust Law”, 2nd edition, The University of Chicago Press.
24. Sproul, M.F. (1993), ”Antitrust and Prices”, Journal of Political Economy, 101, 741–54.
25. Van Dijk, T. and Verboven, F. (2006), ”The Quantification of Damages”, in W.D. Collins (ed.),
Issues in Competition Law and Policy, American Bar Association, Antitrust Section.
26. Verboven, F. and Van Dijk, T. (2009), ”Cartel Damages Claims and the Passing-on Defense”,
Journal of Industrial Economics.
27. Werden, G.J. (2003), ”The Effect of Antitrust Policy on Consumer Welfare: What Crandall and
Winston Overlook”, Economic Analysis Group Discussion Paper, January.
28. Werden, G.J. (2008), ”Assessing the Effects of Antitrust Enforcement in the United States”, De
Economist, 156, 433–51.
29. Competition Commission (2009), ”Suggested Best Practice for Submission of Technical
Economic Analysis from Parties to the Competition Commission”, February.
30. Consiliul Concurenţei: Rapoarte anuale 2007-2011.
31. European Commission (2005a), ”Green Paper: Damages Actions for the Breach of EC Antitrust
Rules”, COM(2005) 672 final, December.
32. European Commission (2005b), ”Commission Staff Working Paper: Annex to the Green Paper
on Damages Actions for the Breach of EC Antitrust Rules”, SEC(2005) 1732, December.
33. European Commission (2008a), ”White Paper on Damages Actions for Breach of the EC
Antitrust Rules”, COM(2008) 165, April.
34. European Commission (2008b), ”Staff Working Paper Accompanying the White Paper on
Damages Actions for Breach of the EC Antitrust Rules”, SEC(2008) 404, April.
35. European Commission (2008c), ”Commission Staff Working Document: Accompanying
Document to the White Paper on Damages Actions for the Breach of the EC Antitrust Rules:
Impact Assessment”, SEC(2008) 405, April.
36. European Commission (2008d), ”Guidance on the Commission’s Enforcement Priorities in
Applying Article 82 EC Treaty to Abusive Exclusionary Conduct by Dominant
Undertakings”, December.
Eficienţa sancţiunilor dispuse de autorităţile de concurenţă în cazurile antitrust 27
37. ICN (International Competition Network) (2005), ”Defining Hard Core Cartel Conduct,
Effective Institutions, Effective Policies”, vol. 1, Report Prepared by the ICN Working Group
on Cartels, Bonn, Germany, June.
38. OECD (2002), ”Report on the Nature and Impact of Hard Core Cartels and Sanctions against
Cartels under National Competition Laws”, April 9th.
39. OECD (2007), ”Producer and Consumer Support Estimates”, OECD Database 1986-2007.
40. OECD (2008), ”Policy Roundtable: Presenting Complex Economic Theories to Judges”,
Directorate for Financial and Enterprise Affairs, Competition Committee,
DAF/COMP(2008)31, December 2nd.
41. Oxera (2003a), ”Assessing Profitability in Competition Policy Analysis”, OFT Economic
Discussion Paper 6, July.
42. Oxera (2003b), ”Consumer Survey Report”, report prepared for the UK Office of Fair Trading,
November.
43. Oxera (2006), ”Damaged Interest: The Choice of Discount Rate in Claims for Damages”,
Agenda, September.
44. Oxera (2009), ”Quantifying Antitrust Damages Towards Non-binding Guidance for Courts”,
Study prepared for the European Commission, December.