DEZVOLTAREA  

SISTEMULUI  GENITAL  

v Din  punct  de  vedere  al  dezvoltării   însă   (filo-­‐  şi  ontogene9c)   evoluţia   acestor   două   sisteme  

demonstrează  multe  tangenţe.  Sistemul  genital  

apare   şi   se   dezvoltă   în   strânsă   legătură   cu  

sistemul  urinar.  

v Anatomic,   sistemul   de   reproducere   sau   genital   este  cons9tuit   din   organele   genitale   masculine     si  organele  genitale  feminine.  

v Organele   genitale   masculine   sunt   reprezentate   de  cele   două   glande   genitale,   tes9culele,   de   conducte  seminale,   de   glande   seminale   şi   organele   genitale  externe.  

v Organele   genitale   feminine   sunt   reprezentate   de  glandele   sexuale   –   ovarele   ,   căile   genitale   sau  organele   genitale   interne   (tubele   uterine,   uterul   şi  vagina)  şi  organele  genitale  externe.  

v Deşi   sexul   gene9c   este   stabilit   la   fer9lizare  dezvoltarea   sistemului   genital   urmează   două  

stadii:   un  prim   stadiu  –   indiferent   –   în9ns  pe  

durata   primelor   şase   săptămâni   de   viaţă  

embrionară   şi   un   al   doilea   stadiu   de  

diferenţiere   care   debutează   în   săptămâna   a  

şaptea.  

DEZVOLTAREA  GONADELOR  

•  Etapa  indiferentă  –    Celulele   germina9ve   primordiale  migrează   în   decursul   săptămânii   a  cincea   de   la   nivelul   sacului   vitelin   –  gonocitele   embrionare   –   originea  ectodermală.  

– În   9mpul   săptămânii   a   şasea   celulele   din  

mezonefros   şi   epiteliul   celomic   invadează  

mezenchimul   în   regiunea   viitoarei   gonade  

pentru  a  forma  cordoane  sexuale  primi9ve,  

care   vor   îmbrăca   celulele   germina9ve  

primordiale.  

– ductele   paramezonefrice   Müller   –   prezente   la  ambele  sexe.  

•  Extremităţile   caudale   ale   ductelor   paramezo-­‐nefrice  cresc  apoi  pentru  a  se  conecta  cu  uretra  pelvină.  

•  Extremităţile  inferioare  ale  ductelor  paramezo-­‐nefrice  aderă  una  de  cealaltă  chiar  înainte  de  a  contacta  uretra  pelvină.  

•  Extremităţile   superioare   ale   ductelor   para-­‐mezonefrice,  se  deschid  în  celom.  

 

Dezvoltarea  sistemului  genital.  Etapa  indiferentă  (după  Larsen,  1997).  

Aorta  dorsală  

Cordoane  sexuale  primitive    

Duct  mezonefric  

Duct  paramezonefric  

Mezonefros

Duct mezonefric Duct paramezonefric

Gonada  

 

 

Metanefros  

 

Metanefros

DEZVOLTAREA  SISTEMULUI  GENITAL  MASCULIN  

•  Etapa  de  diferenţiere  

•  Dezvoltarea  gonadei  masculine  

–  Primul   eveniment   în   dezvoltarea   genitală   masculină   îl  cons9tuie   aşadar   elaborarea   proteinei   TDF   (tes9s  determining   factor)   în   interiorul   celulelor   cordoanelor  sexuale.  

–  Sub  influenţa  acestui  factor  celulele  din  cordoanele  sexuale  primi9ve   ale   regiunii   medulare   încep   să   se   diferenţieze  înspre  celule  Sertoli.  

–  În   9mpul   săptămânii   a   şaptea   celulele   Sertoli   diferenţiate  se  organizează  pentru  a  forma  cordoanele  tes9culare.    

–  Cordoanele   tes9culare   situate   distal   de   prezump9vii   tubi  seminiferi   vor   primi   de   asemenea   lumen     şi   se   vor  diferenţia   la   pubertate   într-­‐un   grup   de   ducte   subţiri  denumite   rete   tes9s   -­‐   reţea   tes9culară.   Din  momentul   în  care   aceş9   tubi   reziduali   drenează   în   ductul   mezonefric  acesta  devine  duct  sperma9c.  

–  La  sexul  (gene9c)  masculin  gena  purtătoare  a  factorului  de  determinare   al   tes9culului   este   exprimată   în   celulele  cordoanelor  sexuale  determinând  producerea  factorului  de  determinare  a  tes9culului  (TDF).  

–  La   sexul   (gene9c)   feminin   această   genă   lipseşte   şi   nu   se  produce  TDF.  

 

TDF  

Celulele cordoanelor sexuale ale medularei se diferenţiază în celule Sertoli şi secretă hormonul antimüllerian AMH în timp ce celulele din cordoanele sexuale ale corticalei degenerează.

AMH  

TDF   determină   diferenţierea   celulelor  mezenchimale  din  creasta  gonadală  spre  celule  Leydig  care  secretă  testosteron.  

AMH   induce   degenerarea   ductelor  paramezonefrice.  

Testosteron   Dihydrotestosteron  

În   timpul   vieţii   fetale   testosteronul   induce  diferenţierea   masculină   (inclusiv   a   ductelor  genitale  şi  a  creierului).  

La   pubertate   testosteronul   determină  canalizarea   tubilor   seminiferi,     sperma-­‐togeneza   ca   şi   caracterele   sexuale   primare   şi  secundare.  

În  timpul  vieţii   fetale  conversia  testosteronului  spre   dihydrotestosteron   determină  diferenţierea   organelor   genitale   externe   spre  penis   şi   scrot   precum   şi   dezvoltarea   şi  diferenţierea   altor   structuri   masculine  (prostata).  

Succesiunea  evenimentelor  dezvoltării  sistemului  genital  masculin  

 Diferenţierea morfologică a sistemului genital masculin

 

Duct  paramezonefric  degenerat  Tubi  mezonefrici  

Cordoane  sexuale  medulare    

 

Duct mezonefric

Apendice  epididimar  Apendice  testicular  

Viitorii tubi seminificeri Reţeaua testiculară  

 

Tunica  albuginee  

Duct  deferent  Epididim  

Paradidim

 

Allan-­‐toida  

Utricul  prostatic  (restal  ductului  paramezonefric  

Tunica albuginee

•  În  9mpul  săptămânii  a  şaptea  tes9culul  începe  să  se  rotunjească  şi  să  se  concentreze  reducând  suprafaţa  de   contact   cu   mezonefrosul.   Un   strat   de   ţesut  conjunc9v   ce   va   forma   tunica   albuginee   separă  cordoanele  sexuale  cor9cale   în   involuţie  de  epiteliul  celomic.  

•  Deşi   mecanismul   in9m   nu   este   încă   pe   deplin  elucidat  pare  a  fi  clar  faptul  că  directul  contact  între  celulele   pre-­‐Sertoli   şi   celulele   germina9ve  primordiale   din   interiorul   cordoanelor   sexuale   ale  medularei  joacă  un  rol  cheie  în  dezvoltarea  gameţilor  masculini.  

•  Când   celulele   pre-­‐Sertoli   încep   diferenţierea   lor  morfologică,   în   acelaşi   9mp   încep   să   secrete   un  hormon  glicoproteic  denumit  hormon  an9-­‐Müllerian  (AMH).   Acest   hormon   mai   este   cunoscut   şi   drept  substanţă   inhibitoare   a   ductelor   Müller   (MIS).  Porţiunea   proteică   a   acestui   hormon   este  asemănătoare   cu   transforming   growth   factor-­‐β,   o  moleculă   implicată   într-­‐o   varietate   de   procese   ale  dezvoltării   inclusiv   inducţia   mezodermală   şi  angiogeneza.  

•  La   embrionii   de   sex   masculin   AMH   secretat   de  celulele   pre-­‐Sertoli   determină   involuţia   rapidă   a  ductelor  Müller  între  săptămânile  a  şaptea  şi  a  opta.  

•  Dezvoltarea   componentei   endocrine   a   gonadei  masculine  

–  În  săptămânile  a  noua  şi  a  zecea  sunt  diferenţiate  celulele  Leydig   pe   seama   celulelor   mezenchimale   din   interiorul  crestei   gonadale.   Diferenţierea   acestor   celule   endocrine  este   probabil   rezultatul   acţiunii   proteinei   SRY   asupra  celulelor   pre-­‐Sertoli.   Celulele   Leydig   produc   hormonul  steroid  masculin  –  testosteronul.  În  acest  stadiu  9mpuriu  al  dezvoltării  secreţia  de  testosteron  este  reglată  de  către  un  hormon   pep9dic   (gonadotropina   chorionică)   secretat   de  placentă   dar,   mai   târziu,   pe   parcursul   dezvoltării,  gonadotropinele  hipofizare  secretate  de    fătul  masculin  vor  controla  androgenii.  

•  Dezvoltarea  căilor  spermaFce  extratesFculare  

– Ductul   mezonefric   şi   tubii   mezonefrici   dau  naştere   ductului   deferent   şi,   respec9v  ductelor  eferente.   Între  săptămânile  8  şi  12  secreţia   iniţială   de   testosteron   s9mulează  transformarea   ductelor   mezonefrice   în  ducte  deferente.  

•  Pe   parcursul   săptămânii   a   noua,   5   până   la   12   tubi  mezonefrici   fac   contact   în   regiunea   epididimului   cu  cordoanele  viitoarei  reţele  tes9culare.  

•  Tubi   mezonefrici   denumiţi   epigenitali   (din   cauza  poziţiei   lor   în   raport   cu  epididimul)   îşi   vor  defini9va  contactul   cu   reţeaua   tes9culară  pe  parcursul   lunii   a  treia.  

•  După   defini9varea   acestui   contact   tubii  mezonefrici  epigenitali  vor  fi  denumiţi  ducte  eferente.    

•  Dezvoltarea   glandelor   anexe   ale   sistemului   genital  masculin  

–  Veziculele  seminale  înmuguresc  din  ductele  mezonefrice  pe  parcursul  săptămânii  a  zecea  chiar  lângă  tangenţa  acestora  la  uretra  pelvină.  De  aceea   porţiunea   ductelor   deferente   situată   distal   de   fiecare   veziculă  seminală  va  fi  numită  duct  ejaculator.  

–  Prostata  începe  să  se  dezvolte  de  asemenea  în  săptămâna  a  zecea  sub  forma  unui  mănunchi  de  evaginări  endodermale  care   înmuguresc  din  uretra  pelvină  Această   manieră   de   creştere   (sub   forma   unor   evaginări   spre   înafară   a   lumenului  uretrei)   este   probabil   induse   de   mezenchimul   înconjurător.   Ac9vitatea   induc9vă   a  acestui   mezenchim   este   posibil   să   fie   corelată   cu   conversia   testosteronului   în  dihydrotestosteron.  

–  Glandele   bulbo-­‐uretrale   apar   ca   muguri   endodermali   pereche   la  nivelul   uretrei   imediat   inferior   de   prostată.   Ca   şi   în   cazul   prostatei  mezenchimul  ce  anturează  mugurii  endodermali  sa  va  diferenţia  spre  componentele  conjunc9ve  şi  musculare  ale  glandelor  bulbo-­‐uretrale.  

DEZVOLTAREA  SISTEMULUI  GENITAL  FEMININ  

•  Dezvoltarea  gonadei  feminine  

–  La   embrionii   cu   sexul   gene9c   feminin   cordoanele   sexuale   primi9ve  medulare   degenerează   şi   mezoteliul   crestei   genitale   formează  cordoane   sexuale   cor9cale   secundare.   Aceste   cordoane   sexuale  secundare   vor   îmbrăca   celulele   germina9ve   primordiale   pentru   a  forma  celulele  foliculilor  ovarieni.  

–  La  feţii   feminini  celule  germina9ve  se  diferenţiază   în  ovogonii  şi   întră  în  prima  diviziune  meio9că  (ca  ovocite  primare)  înainte  de  a  dezvolta  interacţiuni   strânse   cu   viitoarele   celule   foliculare.   Apoi   celulele  foliculare  întrerup  până  la  pubertate  dezvoltarea  celulelor  germina9ve  care  vor  rămâne  ca  atare.  

 

Morfologia  evolutivă  a  gonadei  feminine  

 Chiste  Gardner  (vestigii  ale  ductului  mezonefric)  

Duct  paramezonefric  în  dezvoltare  

Duct  mezonefric  degenerat  

Cordoane  sexuale  corticale  (derivate  din  cordoanele  sexuale  secundare)  

 

Ovogonii  

 

 

Celule  foliculare  Oviduct Epoophoron  

 

 

Paroophoron  

Fimbria  

 Ovogonii    Celule  foliculare  

Paroophoron  

•  Dezvoltarea  căilor  genitale  feminine  

– Ductele  mezonefrice   şi   tubii  mezonefrici   necesită  testosteron   pentru   dezvoltare.   De   aceea,   la  subiecţii  cu  sex  gene9c  feminin,  ei  dispar  rapid  cu  excepţia  câtorva  ves9gii.  

•  In   contrast,   ductele   paramezonefrice   se   dezvoltă,  nefiind  inhibate.  

–  Extremităţile  lor  inferioare  aderă  una  la  cealaltă  înainte  de  a  a9nge  peretele  posterior  al  uretrei  pelvine  care,  la  acest  nivel,   formează   prezintă   o   uşoară   îngroşare   denumită  tuberculul   sinusului.  De   îndată   ce   extremităţile   inferioare  ale   ductelor   paramezonefrice   fuzionează   cu   tuberculul  sinusului,   aceste   ducte   vor   începe   să   fuzioneze   şi   în   sens  cranial   as^el   că   vor   forma   un   tub   cu   un   singur   lumen.  Acest  tub  denumit  canal  genital  sau  canal  uterovaginal  va  forma  porţiunea  superioară  a  vaginei  şi  uterul.  

•  Porţiunile   nefuzionate,   superioare,   ale   ductelor  paramezonefrice   devin   tubele   uterine   iar  deschiderile   lor   superioare,   în   formă   de   pâlnie,   vor  forma  infundibulul  tubei.  

•  Deoarece   canalul   uterovaginal   este   format   în  decursul   lunii   a   treia   ţesutul   endodermal   la   nivelul  tuberculului  sinusal  con9nuă  să  se  îngroaşe  formând  o   pereche   de   muguri   denumiţi   bulbi   sinuvaginali.  Aceste   structuri   dau   naştere   porţiunii   inferioare   a  vaginei  (în  proporţie  de  20%).  

•  Porţiunea   cea   mai   inferioară   a   canalului   uterovaginal   se  închide  printr-­‐un  bloc  de  ţesut  denumit  placă  vaginală.    

•  Placa   vaginală   se   alungeşte   din   luna   a   treia   până   în   luna   a  cincea   şi   se   canalizează   printr-­‐un   proces   de   descuamaţie  pentru   a   forma   lumenul   porţiunii   inferioare   a   vaginei.   De  îndată  ce  se  formează  placa  vaginală,  extremitatea  inferioară  a  vaginei  se  alungeşte   iar   joncţiunea  sa  cu  sinusul  urogenital  migrează  caudal.  

•  O  membrană  endodermală  separă  temporar   lumenul  vaginei  de  cavitatea  sinusului  urogenital  defini9v  -­‐  resturile  ei  persistă  ca  himenul  vaginei.    

  Dezvoltarea căilor genitale feminine (după Larsen, 1997)

Săptă-­‐mâna  a  noua  

Tuberculul  sinusului  

Duct  paramezonefric  

 

Canal  genital  

 

Bulb  sinuvaginal  

Bulb  sinuvaginal  

Săptă-­‐mâna  a  zecea  

Săptă-­‐mâna  20  

Chiste  Gartner   Ligament larg

 Hymen  

Canal  genital    Bulb  sinuvaginal  

DEZVOLTAREA  ORGANELOR  GENITALE  EXTERNE  

•  Etapa  indiferentă  

–  Dezvoltarea   9mpurie   a   organelor   genitale   externe   este   similară   la   ambele  sexe.   La   începutul   săptămânii   a   cincea   o   pereche   de   muguri   denumiţi   plici  cloacale  se  dezvoltă  de  fiecare  parte  a  membranei  cloacale.  

–  Aceste   plici   se   întâlnesc   anterior   membranei   cloacale   pentru   a   forma   o  proeminenţă  mediană  denumită  tubercul  genital.  

–  Fuziunea   septului   urorectal   cu   membrana   cloacală   în   săptămâna   a   şaptea  formează   perineul   care   divide   membrana   cloacală   într-­‐o   membrană  urogenitală  (anterioară)  şi  o  membrană  anală  (posterioară).  

–  Porţiunea   plicei   cloacale   care   limitează   membrana   urogenitală   este   acum  denumită   plica   uretrală   (sau   genitală   sau   urogenitală)   iar   porţiunea   ce  străjuieşte   membrana   anală   este   denumită   plica   anală.   O   altă   pereche   de  muguri,  mugurii  labioscrotali  apar  de  fiecare  parte  a  plicilor  uretrale.  

–  Cavitatea  sinusului  urogenital  defin9v  se  ex9nde  sub  forma  unui  şanţ  uretral  (sau  genital,  sau  uro-­‐genital)  limitat  de  endoderm.  

–  Acest  şanţ  devine  temporar  umplut  -­‐    se  canalizează  -­‐  un  şanţ  şi  mai  adânc.    

•  În   săptămâna   a   şaptea   ruperea   membranei  

urogenitale   deschide   cavitatea   sinusului   urogenital  

lichidului   amnio9c.   Tuberculul   genital   se   alungeşte  

pentru  a   forma   falus-­‐ul   şi   un  primordiu  al   glandului  

clitorisului   şi  glandului  penisului  este  separat  printr-­‐

un   şanţ   coronar.   Aspectul   organelor   genitale   este  

similar   la   sexul   masculin   şi   feminin   până   în  

săptămâna   12   şi   precizarea   sexului   în   funcţie   de  

aparenţă  până  la  această  vârstă  este  dificilă.  

 

Stadiul indiferent al dezvoltării organelor genitale externe

Tubercul genital Plică cloacală Membrane  cloacală  

 

 

Plica  urogenitală  

Membrane urogenitală

Membrane urogenitală

Membrana  anală  

Perineu  

Plica  anală  

Debutul  săptămânii  a  şaptea  Săptămâna  a  şasea   Finele săptămânii a şaptea

Eminenţa  labioscrotală  

Plica  urogenitala  

•  Stadiul  de  diferenţiere  

– efectele  dihydrotestosteronului  – plicile   labioscrotale   fuzionează   pe   linia   mediană  pentru   a   forma   scrotul   iar   plicile   uretrale,   de  asemenea   fuzionează,   pentru   a   include   uretra  peniană  

– uretra  peniană  este  iniţial  terminată  orb.    

–  În  absenţa  dihydrotestosteronului  la  embrionii  de  sex   feminin   perineul   primi9v   nu   se   alungeşte   şi  plicile   labioscrotale  şi  uretrale  nu  fuzionează  de-­‐a  lungul  liniei  mediane.  

– Falusul   se   înclină   inferior   devenind   clitoris   iar  sinusul   urogenital   defini9v   devine   ves9bulul  vaginei.   Plicile   uretrale   devin   labii   mici   şi  eminenţele  labioscrotale  devin  labii  mari.  

 Diferenţierea organelor genitale externe masculine

Invaginaţie epitelială

Endoderm Ţesut uretral Placa uretrală Plica uretrală  

 

 

Uretra  peniană  

 

Săptăm

âna

6 –

săptăm

âna

7 Săptăm

âna  14  

Luna  a  treia  

Uretra  peniana  

 

Diferenţierea  organelor  genitale  externe  feminine  

Labia mică

Labia mare

Glandul clitorisului

•  Descinderea  gonadei  

–  În   9mpul   vieţii   embrionare   şi   fetale   tes9culele   şi   ovarele  descind  din  poziţia  lor  originală  (nivelul  toracic  10).  

–  La   ambele   sexe   descinderea   gonadei   depinde   de   un  cordon  ligamentar  denumit  gubernaculum.    

–  Capătul   superior   al   acestui   cordon   este   ataşat   la   gonadă  iar   extremitatea   inferioară   lăţită,   etalată   (bulbul  gubernacular)  este  ataşat  fasciei  între  muşchii  oblici  extern  şi  intern  în  regiunea  eminenţelor  labioscrotate.  

•  Dezvoltarea  canalului  inghinal  

–  Canalul   inghinal   se   dezvoltă   la   ambele   sexe.   El   este   o  evaginaţie    caudală  a  peretelui  abdominal  ce  se  formează  când   procesul   vaginal   creşte   inferior   împingând   spre  exterior  o  evaginaţie.  

–  La   sexul  masculin   canalul   inghinal   se   ex9nde   în   interiorul  scrotului  şi  permite  descinderea  tes9culului.  

–  Şi   la  sexul   feminin  se   formează  un  canal   inghinal  complet  dar   nu   joacă  nici   un   rol   în   dezvoltarea   sistemului   genital.  Procesul  vaginal  în  mod  normal  degenerează.    

•  Mişcarea   tes9culelor   prin   canal   este   facilitată   de  creşterea   presiunii   abdominale   determinată   de  creşterea   viscerelor   abdominale.   În   luna   a   noua,  chiar   înaintea   termenului,   tes9culele   sunt   complet  intrate  în  sacul  scrotal  şi  gubernaculum  este  redus  la  o  bandă  mică   ligamentoasă  ataşând  polul   inferior  al  tes9culului   la   scrot.   Acţiunea   testosteronului   şi   a  altor  androgeni  pare  a  fi   importantă  pentru  această  fază  secundară  a  descinderii  tes9culare.  

•  Descinderea  ovarului  

– Ca   şi   la   embrionul  masculin   şi   embrionul   feminin  dezvoltă  un  gubernaculum  ex9ns  iniţial  de  la  polul  inferior   al   gonadei   la   fascia   subcutanată   a  viitoarelor   plici   labioscrotale   şi,   mai   târziu,  penetrând   peretele   abdominal   ca   parte   a  canalului   inghinal   complet   format.   La   femei  gubernaculul   nu   se   scurtează,   deformează   ori  involuează.   Indiscutabil   el   determină  descinderea  ovarului  în  9mpul  lunii  a  treia  dar  şi  antrenarea  sa  într-­‐o   plică   peritoneală   denumită   ligamentul   larg  al  uterului.  

ANOMALIILE  SISTEMULUI  GENITAL  

•  Multe   defecte   congenitale   ale   dezvoltării  

sistemului   genital   sunt   determinate   prin  

mutaţii   ori   anomalii   cromozomiale,   fie   ale  

cromozomilor  sexuali  fie  ale  celor  autosomi.  

•  PseudohermafrodiFsmul  

– Pseudohermafrodiţ i i   prezintă   gonade   şi  cromozomii   sexuali   caracteris9ci   unui   sex   şi,   în  acelaşi   9mp,   organe   genitale   externe   sugerând  caracterele   celuilalt   sex.   Indivizii   care   au   formula  cromozomială   (46,  XY)   şi  organe  genitale  externe  feminizate   sunt   numiţii   bărbaţi   pseudoherma-­‐frodiţi,   iar   subiectele   cu   formula   cromozomială  (46,   XX)   ce   demonstrează   o   virilizare   a   organelor  genita le   externe   sunt   denumite   femei  pseudohermafrodite.  

•  Pseudohemafrodiţii   masculini   pot   fi   caracterizaţi  printr-­‐o   incompletă   fuzionare   a   plicilor   uretrale   sau  labioscrotale.  

•  Hypospadias-­‐ul  este  cea  mai  comună  manifestare  a  pseudohermafrodi9smului   masculin.   Semnificând  deschiderea   uretrei   pe   faţa   ventrală   a   penisului,  această  anomalie  apare   la  aproxima9v  0,5%  din  toţi  nou-­‐născuţii  vii.  

•  Hypospadias  penoscrotal   este  o  anomalie  mult  mai  complexă   exprimând   lipsa   de   fuziune   nu   numai   a  plicilor  uretrale  ci  şi  ale  celor  labioscrotale.  

•  Sindromul  de  feminizare  tesFculară  

–  Acest  sindrom  are  drept  cauză  anormalitatea  receptorilor  pentru   androgeni.   Dacă   receptorii   pentru   androgeni   sunt  deficienţi  ori  absenţi  fătul  de  sex  masculin  prezintă  nivele  normale  sau  ridicate  ale  hormonilor  steroizi  masculini  dar  ţesuturile   ţintă   nu   sunt   sensibile   la   aceş9a   şi   dezvoltarea  se  desfăşoară  ca  şi  cum    androgenii  ar  fi  absenţi.    

–  Ca   şi   în   cazurile   de   deficienţă   primară   de   testosteron  tes9culele   sunt   prezente   şi   AMH   este   produs   aşa   încât  ductele   paramezonefrice   involuează   cu   toate   că   o   vagină  terminată  orb  se  poate  forma.  

–  Dezvoltarea  este  deal^el  feminină.  

•  PseudohermafrodiFsmul  feminin  

–  puţin  frecventă.  

–  Femeile  pseudohermafrodite  sunt  gene9c  de  sex  feminin,  posedă   ovare   dar   organele   lor   genitale   externe   sunt  virilizate   prin   expunerea   la   un   nivel   anormal   de   hormoni  sexuali  steroizi  în  9mpul  dezvoltării  fetale.    

–  În   multe   cazuri   -­‐   hiperplazia   glandelor   suprarenale   în  perioada  fetală.    

–  proges9nelor  cu  componente  virilizante  pentru  prevenirea  avorturilor  spontane.    

•  Hipogonadismul  primar  –  Este   o   afecţiune   congenitală   determinată   de   un   defect   gonadal.   În  

hipogonadismul   primar   hipotalamusul   şi   hipofiza   sunt   indemne   şi  produc  nivele  ridicate  ale  gonadotropinelor  circulante  dar  gonadele  nu  răspund  printr-­‐o  secreţie  sporită  de  steroizi  sexuali.  

–  Multe  cazuri  de  hipogonadism  primar  sunt  asociate    cu  una  sau  două  anomalii  cromozomiale  majore,  în  9mp  ce  câteva  au  origine  idiopa9că  (necunoscută).  

–  La   bărbaţi   hipogonadismul   primar   este   de   obicei   o   componentă   a  sindromului   Klinefelter   care   apare   la   aproxima9v   1   din   500   nou-­‐născuţi  masculini.  

–  Sindromul  Klinefelter   este  determinat  de  o   varietate  de  anomalii   ale  cromozomilor   sexuali   implicând   prezenţa   unui   cromozom   X  suplimentar   dobândit   ca   urmare   a   nondisjuncţiei   în   9mpul  gametogenezei  sau  a  clivajului  9mpuriu.  

–  Kario9pul  cel  mai  comun  este  47,XXY.  

•  Hipogonadismul  secundar  

– Este   cauzat   de   defecte   ale   hipotalamusului   sau  hipofizei   anterioare.   Indivizii   prezentând  hipogonadism   secundar   demonstrează     nivele  scăzute   ale   gonadotropinelor   ca   şi   ale   steroizilor  sexuali.  

– Mai   frecvent,   cauza   este   o   insuficienţă   de   GnRH  (factor   de   eliberare   a   gonadotropinelor)   eliberat  de   hipotalamus   ca   în   sindrom   Kallmann   şi  sindromul  eunucilor  “fer9li”  la  bărbaţi.