Depresii in jurnal
„Fericiţi cei săraci cu duhul” Pe ei, sper că nu i-a atins depresia!
Joc
Mă mângâi...Iți înfășori privirile ca pe un fusMă învălui tiptil...ca un motan în căutarea prăziiDansezi un dans nebun pe margine de buză…
Adulmecată de un animal flămândprovoc, înghesui, fug...Cu o mișcare tandră mă-mpresoriși pofticios îți sorbi prea cuvenita pradăEu...Mii de sori par să-mi zâmbeascăAcum când dăruită-ți suntîn abandon...
1 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Septembrie 1988
Poruncă
Fereşte trupul de mireasma cărnii
E un lichid
mai volatil ca sensul
Durerea
vine-n urmă
precum miezul
Ia formele buzei
şi-şi smulge cu dinţii
simbolul
Satisfacţia ţi-o dă negrăitul
Mai nimic nu e sfânt
decât trupul
Rupt în bucăţi
sfărâmat
de poverile cărnii
Saliva e un adaos
murdar
la plăcerile foamei
2 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Iluzii
Nu avem nevoie de vise
Sunt ca o boală
Se lipeşte de sânge
spintecând carnivor
orificiul lung al pupilei
Ne macină frunza
Scuipă cotorul
Iluzionându-ne trupul
în mii de fărâme
S-au aprins ruguri
Cenuşa are acelaşi gust
Mormanele
au chipuri sfinte
În aer merele
Sunt acre
3 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Preludiu
Ploaia pătrunde
Pe pielea mea
Sunt dâre lungi
mirosuri tari
Beţia stă în fulger
Dă-mi buzele tale
să le strecor licoarea
amarul unui dinte
înfipt adânc în carne
Putrefacţie
Am uitat un cuvânt
între buze
Avea gustul amar
al unei secete
Dezlipirea de formă
n-a avut umbră
Somnul a fost o vindecare
de trup
4 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Fără pete
Greul se rupe de mine
alunecă linguşitor şi hidos
Are chipul de lut
Se sfărâma cu sângele meu
Şi negru îi e cerul gurii
Voi muşca trupul lung
al nisipului
Cristale vor eroda dinţii mei
Voi curge liber
fără pete
August Valea Vinului 1988
Supunerea trupului faţa de trup
trece prin carne
Forma se supune mirosului
Foamea curge prin mine
Singură
Liberă
5 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Nicăieri
Nicăieri ca în sufletul meu
n-am găsit
răcoarea de mâine
De oriunde poate veni
Mahmureala
În gură
S-au scrijelit pereţii
Nicăieri ca într-o piesă de şah
n-am găsit atâţia viermi
despletiţi de minciuni
Se pocăiau
smulgându-şi ce le-a mai rămas
Calul alb
Acesta-i calul alb
pe care l-am văzut eu
Umbla liber
patruped în copite
şi în viziuni
Şi de aceea pe balega lui
nu scuipa nimeni
6 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Să mai muşc
Să mai muşc
aş dori dorul vândut
de pomană
Erau ţigani cu dinţii
de aur
Dinţii mei mai păstrau
între ei realitatea
De verde
Mestec gunoiul amar
al propriei fiinţe
E o sfidare din fălci
un scrâşnet de cuţite
Conştiinţa devine un ciur
Primprejur
Se asortează la verde
o vacă
7 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Vis
Am împărţit un vis în două
Seminţele rodeau amurgul
iar setea fructului era amară
Am înţeles tristeţea
ca pe un fruct
în ruginirea toamnei
Departe de mine iubirea
melancolia deşartă a bălţilor stătute
Rugăciunea fecioarei
e ca un vânt crestat de păcate
Biciul n-ajunge umilinţa
Iubirea e un spin din coastele noastre
Am înţeles dar prea târziu
Lumea îşi ajunsese cotorul
Am rămas doar gustul dorinţelor noastre
Şi am nutrit păcatul
Doar cu gândul
8 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Lup
Am sângele rece
pe buze port
dezvelite semne de trup
Mă vând în fiece iarnă
la dinte
şi muşc blestemul din fruct
Ghicesc şi în palmă
De frunte
lipesc sorocul de toamnă
Iubire
în cotoare cu seminţe de vii
Şi ochiul mă cheamă salivând
pentru încă o zi
Am sângele rece
Fierbintele trup
Se dezminte de oase
pe buze de lup
9 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Rugăciune
Am dansat cu tălpile în flăcări
adulmecând
pielea mea sfârâind
Sângele meu
astfel
era mai roşu
mai timid
Pietrele aveau rost
în drama aceasta de sfânt
Ne sfidau cu cântecul lor
Mi-am depus urma în palmă
şi am strâns cat am putut
Am rămas un praf
pe buzele altora
scuipat cu veneraţie
în orice oglindă
Pe stradă
se adunau apele
Şi încă o dată
Rugăciunea de seară
10 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Contemplu
Am înfipt sângele în băţul
de după pleoapă
Şi mi-am biciuit coapsele
cu priviri sătule de colţuri
paralele inundate
de simţuri
Am respirat
cu plămânii umbriţi
zgâriaţi de ultimele ştiri
drogul rămas în pahare
11 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Eros?
Ghici cine s-ar putea desprinde
de ochiul meu rotund
fără ca palma
sau dinţii
să-i poată da formă
Mi-e sete acum
de semnul întrebării
rămas pe urechea internă
a buzelor tale
Mereu ne adăpăm din urma
sărutată lung
Avem intre clipirea buzei
şi scrijelirea pleoapelor pe roţi
o ură
cultivată adânc
Şi sfântă-i încruntarea
sânilor când plâng
12 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Pe nisip
O casă pe care marea se ridică
își construieşte metaforele albe
izbind în gândurile noastre
Va reuşi să ne transforme carapacea?
Mai arşi de focul
dintre palme
nemângâiaţi
ne vom întinde
cerşind o nouă îndurare
13 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Amiază
Am uneori senzaţia ca plouă
numai în mine
Aud picăturile lunecând
in timpanele mele excitate de groază
Vad soarele
ironic şi galben
biciuind trupuri plăpânde
şi totuşi pentru mine…
Plouă
E ca-ntr-o poveste
14 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Evadare
Merg cu drumul
alături
De tălpi mi s-au lipit
gândurile
încercând evadării
să-i dau orizont
Merg gol, întins
nerăbdător să ating
ultimul stâlp
ce-mi sprijină lumea
Merg sau poate stau
pe loc
așteptând gravitaţia
să se spulbere
15 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Lumânări
Venisem să aprind lumânări
Cerşetori cu feţe gri
îşi sugeau rănile
Am înţeles de ce există
viermii-n pământ
Şi am lăsat sa mă picure ceara
Aşa apropierea de ei
avea un obstacol
Fără zestre
Un măr care să-ti umple gura
Şi atât
Înnebunit nebunul tace
rozându-şi mai departe unghia
Un zgomot sec
sinucigaş alunecă pe vârful limbii
Şi viermele măsoară timpul
cotorului ce l-a răpus
În urmă se zăresc seminţe
Sărmane umbre fără zestre
16 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Migrena
Voi aştepta până când
întunericul
îşi va răsuci rădăcinile în pământul privirilor
sorbite de vânt
Ca o mângâiere mă voi întinde
între suprafeţele pupilei uscate
de vise
Îmi voi stoarce un urlet
Coridoare in fugă
se vor deschide în arterele
nebuniei
Şi sângele va răbufnii
înfuriat
S-ar putea
S-ar putea undeva să existe o rană
În centrul de unde iese izvorul
S-ar putea ca sufletul să se coaguleze
pana la măduvă
Şi dincolo de ferestrele mângâiate de soare
întâmplarea să se desfăşoare lent
Disperarea ivită în cioburi
să-nţepe apusul
Atunci el va curge
17 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Ciob
Acum este un cuvânt rotund
în aşteptarea unui colt
care să-i spargă începutul
Rostogolind vocala ca pe condamnare
noi victime ne facem
de prea plin
În dezolare ne retragem
singuri
Capcane întinse pentru cei puţini
18 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Privesc zi de zi cerul
Privesc zi de zi cerul
aşteptând să-mi vorbească
Şi tace picurându-mi în ochii
otrăvuri albastre
Simt cum mă prefac într-un şarpe
incapabil să zboare
Doar să târască cu el minunea cerească
Sunt rece blestemat să mă pierd
printre colţuri
nostalgice cercuri
19 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Îndemn 21.12.1989
Trăim mai orbi ca cerşetorii
din biserici
Cei ce cerşesc a zilei firmituri
Mai orbi şi mărginiţi de propria zăbala
decât o vită in grajdul ei
Trăim târşind un stârv lipsit de vlagă
al cărui puls se stinge otrăvit
Găsiţi-mi antidotul
acestui fel de moarte
Inoculaţi în vine
curajul şi revolta
Loviţi în putregaiul
ce sângele ni-l soarbe
Şi sfărâmaţi şi zidul
ce-mprejmuieşte ochiul
Luptaţi cu carnea voastră
Căci sângele-şi va face drum
20 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Mucegaiuri cotidiene
Putred şi putrezi
ne trezim cu încă o dimineaţă
Şi ne-ntrebăm
cum s-o fărâmiţăm
Mai putrezi spre prânz
cu burdihane otrăvite
cu râgâitul între nări
ne-ntoarcem pletoşi
înspre seară
Şi inspectăm căminul conjugal
al cărui putred e între scânduri
Şi astfel cuprinşi de evlavie
ne punem la cale meniul de mâine
ianuarie 1990
21 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Fluturi
Eram între noi linguşitorii
Ne lingeam feţele
într-un cerc compact al minciunii
Răsăritul ne găsea osteniţi
cu fumul ţigării în oglindă
așteptând lichidul incendiat să se spargă
Eram nişte stârvuri cu limba uscată
timpane-nfundate de vorbe
Năzuiam la albastru cu pleoapele arse
Se scurgea de pe noi sufletul
irosindu-se în crăpături de parchet
Eram praf nobil cu iz cochet
22 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Nu lătraţi
Nu ne vedem prelungirile
de dincolo de cer
Dar le simţim când plouă
Acolo stelele îşi spun povestea
Mereu aceeaşi cu gura lipită de spatele meu
fără coloana caii lactee
am fi pierduţi cu oxigenul
în laţ
Protejaţi căţelandrii cei tineri
Priviţi cum stelele se sugrumă
Oare de ce nu lătraţi
23 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Geografie
Sunt obosită
Şi nu sunt copaci să mă ridice
Prăpastia asfaltului mă-nghite
Anemic opun rezistenţă
enormului întuneric de ochi
Mă las strivită de pupile
orbite şi mânjite de impertinenţă
Murdar construit apusul
lipsit de sângele vieţii
Îmi biciuieşte simţul
Obişnuit cu verdele frunzei
Fără şansă, aruncată pe mare
mai respir o dată
24 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Bat Iam
O ţeapă îndreptată spre sufletul meu
E doar o frunză de palmier
ce acoperă chipul acesta botos
ce-şi mestecă creierul cu aerul
ca buricul pământului s-a oprit undeva
în zona lui dorsală
scoţându-şi pălăria şi întrebând
Pot să intru
Mi-e scârbă
Dar oare la ce te poţi aştepta
de la o mare fără crepuscul
un răsărit steril
îmbibat cu mirosuri fetide
Aici nici alcoolul nu purifică
Limba omului putrezit
25 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
In pragul sincerităţii 1993
Turbare in fiecare clipă
Fur aer
Fur
Oare vreau să trăiesc
Oare vreau să respir
Viermuiesc
Rod secunde mestec priviri
Adulmec
Am conştiinţa propriei inutilităţi
Parazit
sug sângele existenţei celorlalţi
Îmi plâng de milă
iar ei se îmbată cu setea lor de viață
Mă urăsc
pentru că nu mai pot visa
Îmi imaginez moartea
Mireasma
Nectarul pe care ţi-l toarnă prin vine
E liniştea pacea unui vierme alunecând
Moartea acea dizolvare a firescului
Aripi pentru cei neterminaţi
Ne rezumăm la speranţă
Un fel de borş pentru ciorba maţelor noastre
Aşteptaţi cu viaţa între sex si felul întâi
Încă nu auziţi torsul molcom al viermilor
Ce fac loc celor ce vin
26 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Mă urăsc
tot ce am învăţat de la voi
se rezumă în vinovăţia pe care o simt când respir
Aerul plămânilor mei atârnă greu in pupilele voastre
Fiţi liniştiţi
Când mă vor sufoca crizele voastre de conştiinţă
voi pune capăt acestui joc
Penaltiuri nu se acceptă
27 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Intrusul
Să mă gonească ar vrea
Le stau de a curmezişul în gâtlejuri
Nu au curajul încă
să mă privească cu ochiul lor
ca un colţ
Îşi ţin pumnalele ascunse
şi-le şlefuiesc în fiece zi
Ar vrea ca sângele meu
să le spele picioarele
iar ochii mei să-i strivească
în pumni
Eu le ignor existenţa
suferinţa, ura…
Degeaba aruncă cu biciul în mine
Nu-mi vor sfărâma citadela
Pot să şi râd de apriga lor viermuială
Mă sapă, mă îngroapă
Eu însă vie
respir şi îi sfidez
Sus, de deasupra
pare o nesfârşită comedie
28 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
19 octombrie 1995
De vreme ce aerul
ne mai mângâie
Şi frunza ne gâdilă ochiul
Şi mărul îşi sticleşte mireasma
Propun să uităm
Să uităm că în fiece gură de aer
se lăfăie letala otravă
Să uitam cum că frunza
ar putea în spin pentru
ochi să apară
Să uităm deci că viermele
şi-a săpat drum spre comoară
în carnea mărului tău
Devreme ce moartea
nu are miros, gust, culoare
nu ne rămâne
decât s-o gătim noi
cum vrem
29 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Întoarcere
Vino acasă mamă
Aici soarele străluceşte
altfel
Lacrima în vin se preface
Vino acasă
Mai fericită, mai plină de lumină
Adu-ne surâsul tău
în globuri pentru pom
să se oglindească
Şi iar vino acasă
Şi noi să-ţi dăruim
fiinţa noastră întru totul
Te aşteptăm, dară
cuminţi
30 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Oxigen 01 Martie 2003
Acum că am socotit
fiecare picătură de oxigen
pe care plămânul meu drept
o va împărţi cu cel stâng
Somnul îmi va fi mai liniştit
Mă desfac în organe
ca un puzzle
de care m-am plictisit
Şi încerc să alcătuiesc
altă lume
În visul acesta chinuit
le voi găsi loc
şi lor
rinichilor mei nisipoşi
Voi număra piatră cu piatră
construind baraje în calea durerii
Iată un organ care le cuprinde pe toate
Se topeşte în fiecare din ele
şi transformă totul în coşmar
Chinul un cuvânt pe care durerea l-a inventat
e mai mult decât un organ
E zeama în care plutim
în care ne înecăm
Da, în mod cert
oxigenul îmi va ajunge
pentru un somn liniştit cu durerea la pândă
pregătindu-mi un nou chin
31 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Recunosc
Nu reuşesc să mă despart
de vechile răni
Am dezvoltat o dependenţă
de vechile furii
Aproape îmi provoacă plăcere
căldura ce-mi inundă prin vene
O poţi confunda cu
nostalgia unei prime iubiri
bântuindu-mi singurătatea
Trebuie să mă-mpac cu neputinţele mele
să-mi accept limitările
Recunosc am ales prost
Şi, în orbirea mea aş fi mers pan' la capăt
probabil disoluţia completă
m-ar fi lăsat o legumă
Abisul vegetal încă îmi face cu ochiul
Timpul însă promite o depărtare
o uitare alunecând pe răni
Lumina nu va mai fi atât de crudă
Poate vântul îmi va scormoni prin hormoni
Şi iar voi alege sa fim doi
32 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Musafirii mei
Am în faţa ochilor
un scaun
în aşteptarea unui musafir
Rând pe rând îmi aşez surorile pe el
Port dialoguri imaginare cu ele
Cel mai trist e
când acesta redevine un simplu scaun
Dar pereţii...
sunt plini de vorbele noastre
Şi ecoul se loveşte de sufletul meu
Îl umplu
Astfel la căldura lui
mai fac un pas pe drumul reîntâlnirii
cu ele, surorile mele
gălăgioasele mele surori
Prietenele mele
6 decembrie 1998
33 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Scrisoare către mama mea, singurul locuitor al Paradisului
Mamă,
Lăsa-mă să-ţi construiesc
Paradisul
Ai fi un fluture
mângâiat de soare
Iar şarpele împietrit
la a ta vedere
si-ar pierde veninul
Întreaga privelişte şi-ar împrumuta culoarea
din curcubeul aripilor tale
Odihna ţi-ai găsi-o în căuşul palmelor mele
Acolo unde
te-ai înveli cu sufletul meu
Somnul ţi l-aş veghea
împreună cu creaţa cea gri
căţeluşa
Drept hrana ţi-aş da ochii mei
Lacrimile mele ţi-ar ostoi setea
Da, mamă, cu voia ta
o să-ti construiesc
paradisul
34 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
De Paşte
Lumina eşti tu
În tine Dumnezeu
sălaş şi-a aflat
Pentru mine
pentru tot ce-mi e drag
Mă rog
Ruga mea sa fie ascultată
Şi tu din Lumină
în Lumină
să ne călăuzeşti mereu paşii!
35 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Rai nepopulat
Eu cred că oamenii au inventat moartea
să se răzbune pe Dumnezeu
Stau şi mă uit ce eforturi uriaşe a făcut
sacrificii
să desfiinţeze urâta graniţă
Şi-a pus chiar sângele pe cruce
Ce-am învăţat noi din asta?
Am pus la catastif
o noua metode de savurat moartea
Suntem maeştrii în a crea şi produce
durere cu o fineţe de artizan
Şi răzbunare după răzbunare
distrugem orice şansă
de a ne-ntoarce acolo
unde
ustensilele durerii
sunt doar colţii şarpelui
36 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Despre un părinte beteag sufleteşte
Mi s-a golit sufletul de amintirea lui
Îmi tot spun că n-a lăsat urme
Poa' sa şi moară acum
Nici ca îmi pasă
S-a dizolvat, evaporat
Praf pe o lamelă
uitată în soare
sângele
cel care cică uneşte
Nu, vă spun eu
e o iluzie
Între noi au rămas
doar micile vârfuri de suliţă
cu otrava lor mereu activată de saliva
celui ce aruncă mănuşa
Vine şi palma
care distruge compromisul
Parcă ascult acelaşi disc al urii
Doar că acum cu o voce sâsâită
pe măsură ce şarpele pune stăpânire pe omul acela
ce cândva îmi era tată
Cu fiecare zi îmi e clar
iertare nu poate să existe
acolo unde s-a sfărâmat
umilit şi scuipat
sângele
Revoltat A. D.N.-ul
şi-a cocârjat serpentinele
şi astfel m-am eliberat
37 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Despre ura omului alungat
Ura omului alungat din cetatea inimii mele
îmi va fi umbră
mai fidelă decât umbra mea
Va creste în întuneric
cu fiecare impas în care mă voi afla
Şi se va tupila vestejită
de cate ori în zâmbet mă voi îmbăia
Ura omului alungat din cetatea inimii mele
este palpabilă
Survolează porţile cetăţii
mânjind tot împrejurul
cu graffitti-ul neruşinării
Insuportabilele miasme
Însă
nu au cum să-mi mai otrăvească
izvoarele
Ura omului alungat din cetate
Va fi un vector cu vârful
întors
Şi va zdrobi,
nimicii
generatorul mâlos al neiubirii
38 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
În aer
Se simte în aer
în vântul acesta ce gâdilă
mângâie, alină
degeratul suflet
Se simte în aer
Nările adulmecă
Se dezgheaţă pustiitul
Ochi
Şi totul prinde culoare
Se simte în aer
norocul de primăvară
E verde in gust
E verde-n miros
Auzul de verde răsună
Foşnesc frunze noi
Petale se-nfioară
Azi avem noroc de primăvară
39 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Autobiografie
Pe lumea asta, Doamne
am avut parte de toate
De-un tată ce m-a părăsit
De-o mamă ce a adormit
şi m-a uitat când în vis s-a scufundat
Abandonat
am fost un prunc ce a uitat să vorbească
Ignorat
celulele roşii nu au mai vrut să se înmulţească
Anemic
Vezi tu ,Doamne
atunci, ai hotărât să-mi fi Tată
şi Mamă mi-ai dăruit
şi o nouă viaţă
Renăscut
acum iţi cânt
Doamne
Pe lumea asta mi-ai dăruit de toate
Şi gust de moarte
Şi apă de iubire
Şi aştept la înviere
Iertare
Căci plină de păcate
mă întorc
40 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Baba rea
Vreau s-o alung pe Baba rea şi orice urmă de furieamară şi greacare-mi accelerează pulsulşi-mi transformă vocea în mugetşi vorba în blestemşi numai sunt eu…M-am pierdut în nopţileacestea ce prevestescdimineţi fără somn
41 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
postdivorce
Durere, DezgustGreaţă, Furie, Fiere,IzbucnireLacrimă, TeamaUrlet, UrăBoli de care trebuiesă mă vindecSă zicem ca am depistat cauzaŞi chiar am înlăturat-oDar din când în cândse adună în capul pieptuluitoate
Să sfâşii aş vreade pe oasesă smulg bucată cu bucatăsă macin fiecare molecula de otravădoar să disparăVreau sa respirun senin de albastrufără să-mi roadă viermele în urecheŞi amarul să-mi ponegrească răsăritulUn nor să pot să-l degustsă-mi ia din gurăgustul de vată îmbibatăîn moarte
Degeaba vreau Aceasta tinichea îmi este adânc tatuatăîn acizii sucului gastricS-au vorbit să roadă din mineLe-am permis să vină la festin mai devremePentru ei toaca a bătutLe aud clănţănitul dinţilorMişcarea mecanică a fălcilorÎmi răneşte dimineţileŞi aşa mă găsescsau mă pierdîn acelaşi oranjCum să respir?
42 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Jocul de-a mortul viu 2
Jurnal
Am vrut să mor
Sfârşitul să mi-l văd venind
Aproape că mă sufocau cu speranţa
cu dorinţa lor de-a mă face bine
Dar eu ştiam
Condamnarea sunase la uşă
Chirurgul strigase verdictul
Morfina daţi-i morfina
Mai târziu
când orice speranţă plecase
când eram eu doar undeva
unde nimeni nu pătrundea
când le-am simţit abandonul
aproape nerăbdarea
cu care aşteptau
să mă lepăd de infernul durerii
Mai târziu
mi-am dorit cu fiecare strop de fiinţă
să trăiesc
să trăiesc
Nu renunţaţi la mine
Sunt aici
Gem, plâng
Mă auziţi
Ştiu pisica a venit
Urlă odată cu mine
Vom pleca împreună
Şi vă iert nerăbdarea
Ştiu că iubirea v-a împins
La această nobilă renunţare
43 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
A fost
Aş vrea să vă povestescdespre un destin luminosDa aşa ar fi trebuit sa fieDar la eachiar naşterea a fost un hoptrecut doar cu forcepsulDe fapt viața eia fost o înşiruire de renaşteriMoartea mereu îi dădea ocolŞi neînfricatăcu vântul iubirii de viaţă în nărilupta să-şi recapete zâmbetulbatjocorind zdreanţa morţii
A fost o luptăŞi a fost o victorie
Însuşi Dumnezeutrebuie să recunoascăa pus într-un singur destinatâta durere şi chincât pentr-un MesiaŞi încă puţin
44 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Jocul De-a Mortu’ Viu-jurnal-
Mai întâi n-am mai avut picioareDoar o imensa AmorţealăŞi NeputinţaMă sufocaMă enervaToţi îşi puneau miere în vociCondamnarea li se prelingeape geneSperanţa era prinsă în copciŞi moartea eraLa o bereSalteaua îşi scosesecolţii la bâlciSfârtecau oasele meleAcum nu mai eramDecât un sac plin de viermicu o oarecare rânduialăLa intervale egale de timpMă răsuceauîmbăiaupăstrau aparenţa unui trup
Să vă mai povestescdespre miasme si zemuri...Cum mă priveam din tavanAş fi băut şampanie cu sticlaŞi caviar aş fi înghiţitÎmi udau doar buzele cu apăCei buni si cei rai laolaltă
De ce n-aveam un buton pe care sa scrie OpritSingura mea alinareîn moarte duceamtot ce era în mine de neopritŞi pana la urmărăzboiul celulelor mele l-am câştigatAtunci în ianuariecând pentru mine"Tânăr şi Neliniştit" s-a sfârşit!
45 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
În ultimul timp
În ultimul timpmereumă trezesc cu aceeaşi întrebare pe buzeDe ce mie nu mi se cuvineIar ceilalţimereumă acuză de nemulţumireRecunoscNimeni nu-mi convineNimic nu-mi place
Să-mi pun capul pe pernăSă dormSă mă trezesc odihnităSă nu-mi fie fricăE oare prea multMie nu mi se cuvine
Eu trebuie să alergSă gâfâiSă stau jos doar în autobuzul care mă duce la serviciuSă dorm doar când semaforule roşuOdihnită doar cândzâmbeşte copilul alunecând pe tobogan
Faci pipi, mamă?!Vrei la desene?E ora de masă,Doamnă?!Hai să ne jucăm!
Mie nu mi se cuvineun timpsă fiu om Sunt mamă
46 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Stare de infinită dumnezeire
Oare noi l-am iertat
Izgoniţi cu mânia cerească asupră-ne
Uimiţi şi ruşinaţi de goliciunea hâdă ce ne invadase
Oare ne-am făcut timp să iertăm
sa observăm că peisajul era neschimbat?
Lipsa era în noi
Din noi Dumnezeu a plecat
Da, am primit mântuirea
am primit calea întoarcerii la starea de infinită dumnezeire
dar i-am primit sacrificiul?
Oare?
Am înţeles că s-a supus aceluiaşi supliciu
doar fiindcă icoana lui este în noi
şi noi suntem El
Durerea noastră nu-i e străină
Dar am înţeles noi transferul acesta de energii
Aceste iubiri primordiale
ce traversează şi timpul şi sângele
Acest du-te vino ameţitor pe care uneori îl blocăm
şi instalatorul ceresc in marea lui nevoie de tine
vine şi-l eliberează?!
Minune
Oara noi l-am iertat
Oare l-am iubit suficient încât să suferim
atunci când a plecat?!
47 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Indigestie
Sunt sătulă
Mă simt vinovată
Toţi înfometaţii lumii ar trebui să mă arate cu degetul
Nu , să nu arunce cu piatra
Ruşinea îmi va fi destulă pedeapsă
Am întrecut limita decenţei
Şi oglinda mă va scuipa înapoi cu cruzime
Nu ştiu când să mă opresc
Nici din mâncat
Nici din băut
Nici din iubit
Şi ura îmi este la fel
Fără margini
Pe încheieturi broboane mi se adună
Stomacul ghem, blestem, gem
Promit o penitenţa crudă
Şi torn în mine ceai
Iar greaţa se amână
Mărturisesc aici, acest păcat de lăcomie
De ciocolata însă n-o să mă despart
Mă întreb dacă în rai o fi destulă…
Da, mă puteţi ucide cu pietre
voi înfometaţii lumii…
48 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Exerciţiu de primăvară
Aş putea fi veselă
Au înflorit copacii
Peste oraş plutesc miresme
De vesele flori albe şi galbene
Aş putea fi tristă
Mergând pe trotuarele cetăţii
Urâţite de emisia noastră de gaze
Aş putea fi veselă
Copiii au un apetit infinit pentru joc
E pace
Aş putea fi tristă
Cancerul îşi vede de treabă
Prin oraş oamenii îşi ascund scalpul gol
Cu cele mai penibile eşarfe
Aş putea fi şi sunt
Oraşul mă calcă pe nervi
Azi mi-am aruncat din troace
Sunt mai uşoară cu un grăunte de praf
pe care aştept să-l respir la primul colţ de stradă
E primăvară
49 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
De ce?
De ce nu m-au iubit?
De ce nu au iubit-o
Încât să vină să-o vadă în moarte
Băltind în cancerul ce înciupercea în ea?
Nu! Ei au dorit să-o păstreze intactă
Aşa cum n-au iubit-o in viaţă
Aşa se pregăteau s-o uite
Chiar se grăbeau să şteargă orice urmă
Să mă simt trădată?!
Doar un pic de amar în colţul buzei
M-am minţit şi acum minciuna îmi sare-n faţă
Iubirea lor, fuga mea de realitate!
Toate acum sunt fum
Dacă or să vină la mormânt să mi-l stropească
cu lacrimile lor pângărite de frică
atât am ale spune: nu
Nu vă mai obosiţi! eu vă aştept în alte locuri
Voi fi acolo aşa cum mă ştiaţi,
Aştept încă iubirea voastră
50 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Câinelui meu, Toto
O priveam
În ultimul timp dormea un somn frumos
Ceva minune se înfiripa în pântecul ei
Eu, căţelul credincios, fidel până la ultimul fir de păr
veneam la canapea şi o amuşinam pe ea
Prietena mea
Mult timp am petrecut împreună
Multe frustrări blana mea a vindecat
De multe ori aici aerul era de nerespirat
Dar acum se înfiripă minunea
În ochii ei se va oglindi fericirea
Chiar daca eu o să plec spre alţi prieteni
Altora să le fiu fidel
Mereu o să-mi amintesc de ghemotocul mirosind a lapte
Pe care l-am vegheat
Când ea dormea pe canapea
Un vis frumos
51 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Intenţie
Să plec spre văzduhuri spre ceruri mai bune
Să zbor lin planat prin puf de nori
Să mă rostogolesc prin fulgii penelor de înger
Să beau apa pură a izvoarelor din tainicul eden
Să respir aerul rece de pe muntele munţilor
Să miros florile începutului de lume
Să mă fărâmiţez în mii de oglinzi
până când adevărul se va iţi de deasupra simţurilor
Voi avea mii de ochii şi milioane de guri
cu care să văd şi să gust
Să mestec praful stelar din care s-a înjghebat prima lume
Voi fi mai uşoară deşi voi concentra în inima mea tot copacul cunoaşterii
Voi fi un fluture polenizând noul rai.
Se vor naşte lumi noi mai drepte mai fără pată
Şi distilând astfel esenţa primară
ne vom întâlni în gând cu Dumnezeu
52 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Inocenţa
Doamne, cât de mare îţi e iubirea?!
Sincer, îmi e lehamite de tot ce mă înconjoară
Dar, de fiecare dată, îmi aduc aminte cu uimire de marea ta dragoste de oameni
Încerc, nu reuşesc întotdeauna
să-i vad cu ochii tăi, să-i simt cu simţurile tale cosmice
Să pun între mine şi ei prăpăstii şi înălţimi ameţitoare
Poate aşa, de acolo de sus părem mai buni, mai generoşi
Bubele şi mâlul invidiei se ascund sub un val de tăcere
Şi strigatele noastre de ură nu mai ajung până la tine
Învaţă-mă Doamne să-i iubesc, să-i iert pe oameni
Să întorc obrazul
Să nu mai păstrez în mine frustrarea
Dăruieşte-mi uitarea!
Inocenţa fetiţei care întreabă prin parc:
Vrei să fi prietena mea?
Iar mie îmi tremură sufletul aşteptând palma
pe care după un timp o va primii
de la noi oamenii
53 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Pe deasupra stelelor
Data viitoare când trecem pe deasupra stelelor să luăm una în palmă
Aşa m-a rugat copila într-o dimineaţă
Am rămas mută
Fusese probabil în vis într-o călătorie stelară
Şi i se părea firesc ca data viitoare să mergem împreună
Stelele sunt precum florile
Le poţi culege buchet
în căpşorul ei scump
Înţeleg şi mă cutremur
Acum, ea îşi construieşte lumea
Noţiune cu noţiune
Dimensiune cu dimensiune
Şi n-aş vrea
să fie un castel de nisip
pe care orice maree sa-l poată nărui
54 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Fir-ar
Fir-ar....
Se supără copila
Păpuşii nu-i vine pantoful
Rochiţa roz nu merge la poşeta verde
Supărare mare
Zâmbesc
Sunt liniştită se joacă
acolo în camera ei
Şi-a construit basmul
Vine şi prinţul pe calul său alb
Peste tot zâne bune
Mamă mi-e foame
Şi iată am şi eu rolul meu
Hrănesc o prinţesă
O mică teroristă de 1m si 10
căreia mereu trebuie să-i amintesc
că propoziţiile nu încep cu
Vreau
Te rog, mamă,
dă-mi la desene
Îţi dau ciocolată dacă mănânci măr
Nu mergem afară dacă nu dormi
Ce vine după 3 dacă vrei să joci „Piticot”
Şi uite aşa negociem
Eu balaurul-mamă
Cu mica bestie-prinţesă
împreună dornice de „Piua”
Ziua când începe Grădiniţa
55 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
În cireş
Cireşe în care să-mi înfig dinţiiPârâie carnea lor roşieBuzele mele se desfată cu mângâiereaperfectului sărutÎn sângele lor îmi înecmuşchiul neprihănit al rostiriiE un act de iubiresă frămânţi trupul firav de cireaşăprins în capcana furiei noastre solareE un act de dezmăţdezlipirea de sâmbureViitoarea cireaşa îşi începe povesteaCândva se va întoarcesă-şi strivească făptura de cerul gurii melePromit să aştept o livadăCenuşa să mi-o lasodihnindu-sela umbra lor
a cireşilor
56 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Praf de stea
Viitorul conţine o literă care se repetăPană la următotul e o repetiţie infernalăoglindită în miliarde de stropiBuclă după buclăconstruim spirala unui A.D.N.din praf de steadar tot prafDin supernovă în supernovăne regăsim rădăcinaextrasă din pătratul perfectPerfect a fost doar începutulAcum repetămAproximămLimita a prins vântul infinituluiPosibilităţile nu mai au numărDumnezeu a obosit să aşteptetoboganul stelarpe care i l-am promis
57 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
De jale
Mi-a înțepenit sufletulVertijul îmi este a doua naturaMestec, vorbesc, amețesc...într-o râna sfârșescCând o sa-ți dai jos „gâtiera”e întrebarea ce-mi răsuna întruna-n urechiDe parcă le pasăcă pe gat duc acum precum Atlaspământul Brusc am îmbătrânit cu juma de secolPână si mama pare mai viein orice caz poate să care o pâinețiuie, țiuie urechea mea stângăpe nări fiori reci se strecoarăvine... vine pentru a doua oarădurerea nătângăexplodezAm ajuns intr-un punctunde durerea mă înfurieSimt cum mi se încinge ceafapulsează in ritmul deznădejdiiPlângțiuie, țiuie urechea mea stângăcurg ochii meimă-ndop cu pastileAștept migrena de mâine
58 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Ea știe
Trec în drumurile melePe lângă un trist felinarNu ştiu de ce e tristO fi oarePentru că aproape ca într-o îmbrăţişareStă de el rezemat un omCe i-a împrumutat culoareaE ziuă afarăSi ochii-i sunt stinşiSimt însă cum vibrează in el o tensiuneCeva sub pământu-i se mişcăFreamătă umbraAr vrea să-mi zâmbeascăMă cuprinde o mila pufoasăPentru omul înţepenit în felinareNeputinţăTrec mai departeşi las în urmă parfumuri amareE tot ce pot face
59 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Anonim, iubitul transmite de la fata locului
Încă o zi să o privesccum buclele-i alintă vântulsă sorb tot aerul prin care a trecutşi să-l păstrez în mine pentru o secundăSunt ţintuit pe această bucată de trotuaruna cu stâlpul ce face luminăÎncă o ziirumpe în mine căldura secundeicând o privesc cum vineşi veselă îi e făpturade promisiuni e plină ziuaUmil, mă las absorbit de adâncul ochilor eişi aruncat în ceruri…Caci sunt doar un străin…Dar, da, am fost acolo in câmpul ei vizualşi asta-i o victorieSămânța a mii de viseAici sub felinar
60 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Meteosensibila
Iarna asta îmi leagă cărămizi de sufletMă scufund în pătura norilorGri, umed, receVată de sticlă-n plămâniScârţâie geru' în genunchiArticulaţiile fericirii şi-au aflat obştescul sfârşit!Mă târăscMă agăţ de orice rază de soareUrlă instinctul în mineO să trăiesc!Pe drum trec alte umbre...bete,îngenunchiate în propriile depresiiE un război surd şi mutSuntem o armată amorfă în care musteşte speranţaNebuni care aşteaptă...primul fir de iarba Antisepticul acestei gripe sta să înmugureascăNu disperaţi!
61 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Despre bunătate
Pâinea e caldă,Pâinea e bunăAburul ți se lipește de năriŞi nu știi de ce ești fericitun picE bună, e caldă,e aproape dulce ca o mamăŞi e o însorită toamnăUn pic e frigdar la piept duci pâinea caldăŞi e bună că te afundăin copilărie lângă mamăcând maidanu-ți era tatăși beai lapte din sticlacu capac de poleialăŞi e caldăși aburul ți se lipește de nări și-ți ești aproapePrieten în toamna goală
62 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Nerozie, Anestezie,Artroză
Erau vremuri când jinduiam după marile pasiuni și anticipam suferințaÎmi permiteam să dau definiții dureriiNerozieAcum când fiecare dimineața e inundată de icnetecând paralizată ca un gândac dat cu roțile în susmă agăț cu privirea de lustrăcând îmi strig copilul sa mă tragă de mânăca să mă pot da jos din patul-capcanăIeriam îmbrățișat durereași o noua pasiune îmi străbate viațacolecționez dimineți în care accidental ea lipseșteRăsuflu ușurată s-a întorsDurereaAzi îmi voi lega șalele cu șalul albastru și-mi voi aminti că trăiescAșteptDe mult iubitul nu mai vine AșteptVine însa pumnalul ce mă despică în douăO parte vie și una moartăAceeași povesteAceeași suferințăCumplită măcinare de cartilagiiCriza osului pe osAzi iubirea are artrozăIeri gândacul m-a ros
63 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Vino, prietene!
Vino, prietene! în templul meuAprinde lumânări pe rănile-mi deschise către lume
Vino! Am o poveste pentru tineStai liniştit la umbra zidurilor meleÎţi voi turna-n urechi doar vorbe de iubireDeşertul luminos ţi-l uităVino!În întunericul picurat din oglindă
Vino!În poveste mai e loc d-un destinÎn înalt bolta templului meufie-ne oază şi susurul lacrimilor lorfie izvorulde unde a pornit povestitorulVino aici în umbra densăRăstoarnă-ţi sufletul în palmele meleţi-l voi înapoia îmbogăţit cu fumul cenuşii mele
Vino!De nimic nu ai teamăTemplul meuDoar pe tine te cheamă!
64 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Astăzi in parc
Astăzi am fost în parcgalbene flori mi-au zâmbit timidErau tinere...precum copilul meucare a simţit impetuos nevoia să-şi reverse dragostea asupră-mismulgându-le din pământM-am trezit într-un duş galbenmirosind a iarbăEa rădea, era fericităM-a durut ca şi cum raiul ar fi fost pângărit
Draguţe, galbene flori mi-au zâmbitun instantaneu paradis
65 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Ziua florii de cactus
Azi am făcut un cactusSângele a ţâşnitşi i s-a aşezat în ţepi precum florileM-am înălţat la cer şi de suspata aceea în imensul deşertatingea perfecţiuneaSunt un artist, mi-am spusCe-aş mai putea face din sângele meupe acest bulgare de pământ?În ce mi-aş putea oglindi desăvârşireaşi am simţit un cumplit dor de albastruI-am spus apaApa, pământ, cactus...
Voi lăsa pe mâine lutul care va lua formaprădătoruluiVoi lăsa pe ultima zinaşterea monstrului care îmi va pângărigradinaÎncă o vreau doar pentru mineDoar ochii mei cereştisă se înţepe în flori de cactusşi din rana lor să se nască îngeriSă zburăm împreunăSă respiram beţia acestei ultime ziZiua florii de cactus
66 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Noaptea
Te rog, vino în noapte cu mineVino să călărim întunericul,să atingem lumina stelelor moarte…Trăim o nesfârşită minciună,o hologramă pusă în scenă de sori deja stinşiDeci, cum ai defini tu realitatea,cum ai defini visul?Este realitatea ceea ce rămâne dintr-un vis distrus?De curând, am aflat că cenuşa stelelor moarte formează o noua stea...Asta explică de ce visarea nu se termină niciodatăAșa că, vino în noaptesă visăm următoarea galaxie!
67 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
A glimpse of heaven
Floare de april atât de pură, atât de curată îți e răsuflarea...Într-o secundă mă transporți înapoi în vremea tinerețiiAripile mi se deschid din nou
Zbor, parcă, când îți simt mirosul de iarba când stropii albi, galbeni si roz îmi îneacă privireaParcă sunt în tornada perfectăParcă o ploaie țâșnită din ochii Domnului mă inundă ...Lacrimi din rai...Si atunci ce-mi mai trebuie?!!
68 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Pastila
Pastila, ia pastila - spuse elpastila care te tine în înăuntrul sistemuluite calmează, îţi adoarme curiozitateaDe fapt, ce este adevărul?!O convenție, un lucru reciproc acceptatMâine un alt târg, un alt adevăr ,dar acum, ca să rămâi în joctrebuie să-ţi înghiți pastilaaceasta mică minciună împreună cu aceea mică minciunăînghiţite zi după zipână când numai ai nevoie de adevăr- Daţi-mi pastila, striga el- Nu pot ţine piept realităţii...
Totul se rezumă cu ce pastilăte decizi să-ţi începi ziua…Adevărul îi va împrumuta culoarea
69 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Niciodată îndeajuns
Niciodată îndeajunsNiciodată îndeajunsîntotdeauna nesătul, vreau mai multSunt un colecționar al dorințelor împlinitegrăbindu-mă să ating următoarea bucată lucitoarede nimicMă simt mort numai când buzunarele îmi sunt goalede pasiunePosesia e al meu drog"Sunt a ta", "e a mea"este cântecul care-mi toarnă miere în vineastfel, intoxicat mă întorc în pământașteptând ca țărâna să mă înece
70 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Gaura neagră
Am nevoie să-mi explic lumea astasă mă aşez la locul meuîn punctul care mi se cuvine în acest universVreau să cred că există o ordineun algoritm
pentru care atomii fuzionează cu alţi atomipentru care albina pluteşte deasupra florii ei doarpentru care respir aerul cu ambele nări pentru care încă mai sper că iubirea este centruloricărei galaxiichiar dacă am ales s-o numim
Gaura neagră
71 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Nimicul
Nimicul s-a repezit la mineEra moale,era umed şi caldM-am lăsat copleşită denimicGolul defineşte volumulDeci, nimicul a venit precum vidulM-a sărutat, m-a abandonat într-o ceaţă binecuvântatăEu însămi mi-am rupt orice legătură cu tărâmurile asteaNimicul este pretendentul perfectCel pe care îl aştepţi cu plăcere,mai mult sau mai puţin, o vară întreagă
72 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
Galaxii noi
E târziu în noapte,ceruri întunecate de nori ascund stele indiferente,îmi acoperă ochii uscațiuscați de speranță, de visuriuscați de atâta suferința nesfârșită" mi se relaxează gâtul"" mi se relaxează gâtul"Repet întruna ca să scap de chinFrica de moarte, frica de suferință...toată viața îmi este un dans pe marginea hăuluiUnde e promisa fericire?Ce e aceasta iluzie după care alerg de nebună?E târziu în noaptejocul de "snooker" s-a terminatstelele se ciocnesc noi galaxii se nascașa se explică artificiile din ochii mei...
73 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei
