Download - Cv 14 04

Transcript

Cuvântul vieţiiAprilie 2014

"Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții!"

Vei dori să ştii când a spus Isus aceste cuvinte. Iată, el vorbeşte astfel înainte de a începe Pătimirea sa. Atunci

pronunţă un discurs de rămas bun, care constituie testamentul său, din care fac parte şi aceste cuvinte.

Gândeşte-te, aşadar, cât de importante sunt!

Dacă ceea ce spune un tată înainte de a muri, nu se uită niciodată, ce se va întâmpla cu cuvintele unui Dumnezeu?

Ia-le, atunci, foarte în serios şi să încercăm împreună să le înţelegem în profunzime.

"Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții!"

Isus este în pragul morţii şi ceea ce spune resimte din acest eveniment apropiat. Iminenta sa plecare cere, în mod deosebit,

rezolvarea unei probleme. Cum poate să facă el să rămână între ai săi ca să ducă mai departe Biserica?

Tu ştii că Isus este prezent, de exemplu, în acţiunile sacramentale: el se face prezent în

Împărtăşania de la Sfânta Liturghie.

Ei bine, Isus este prezent şi acolo unde se trăieşte iubirea reciprocă. Într-adevăr, el a spus: „unde doi sau trei sunt

adunați în numele meu (iar lucrul acesta este posibil prin iubirea reciprocă), sunt și eu acolo în mijlocul lor” (Mt 18,20).

Aşadar, în comunitatea a cărei viaţă profundă este iubirea reciprocă, el poate să rămână prezent în mod eficace.

Iar prin intermediul comunităţii el poate să se reveleze lumii, poate să continue să influenţeze lumea.

Nu ţi se pare splendid? Nu îţi vine să trăieşti imediat această iubire împreună cu ceilalţi creştini, semeni ai tăi?

Evanghelistul Ioan, care prezintă cuvintele pe care le aprofundăm, vede în iubirea reciprocă porunca prin excelenţă a Bisericii, a cărei

vocaţie este tocmai aceea de a fi comuniune, unitate.

"Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții!"

Imediat după aceea, Isus spune: „Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți

dragoste unii față de alții”(In 13,35).

Aşadar, dacă vrei să cauţi adevăratul semn de autenticitate al discipolilor lui Cristos, dacă vrei să cunoşti semnul lor

distinctiv, trebuie să-l recunoşti în iubirea reciprocă trăită.Creştinii se recunosc după semnul acesta. Iar dacă acest semn

lipseşte, lumea nu-l va mai descoperi pe Isus în Biserică.

"Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții!"

Iubirea reciprocă crează unitatea.Dar ce anume face unitatea?

"... Să fie una - Isus – pentru ca lumea să creadă..." (In 17,21).

Unitatea, arătând prezenţa lui Cristos, trage lumea după ea. Lumea în faţa unităţii, în faţa

iubirii reciproce, crede în El.

"Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții!"

În acelaşi discurs de rămas bun Isus spune că această poruncă este „a sa”.

Este a sa, deci îi este deosebit de scumpă.

Nu trebuie să o înţelegi pur şi simplu ca pe o normă, o regulă sau o poruncă pe lângă altele. Aici Isus vrea să-ţi descopere un mod

de viaţă, vrea să-ţi spună cum să-ţi organizezi viaţa.

Într-adevăr, primii creştini puneau această poruncă la baza vieţii lor. Sfântul Petru spunea: „Mai presus de

toate, să aveți o dragoste statornică între voi” (1 Pt 4,8).

Înainte de muncă, înainte de studiu, înainte de a merge la Sfânta Liturghie, înainte de orice activitate, verifică dacă domneşte între tine şi cine trăieşte cu tine, iubirea reciprocă. Dacă este aşa, pe această bază, totul are valoare. Fără acest fundament nimic nu-i

este plăcut lui Dumnezeu.

Isus îţi spune că această poruncă este „nouă”.

„Vă dau o poruncă nouă”.Ce vrea să spună?

Poate această poruncă nu era cunoscută?

Nu.„Nouă” înseamnă făcută pentru „timpurile noi”.Despre ce este vorba,

deci?

Vezi: Isus a murit pentru noi. Deci ne-a iubit în măsura

extremă. Dar ce fel de iubire era iubirea sa? Cu siguranţă nu era ca iubirea noastră.

Iubirea sa era şi este o iubire „dumnezeiască”. El spune:

„Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine, așa v-am iubit și eu pe voi”(In 15,9). Aşadar, ne-a

iubit cu aceeaşi iubire cu care se iubesc El şi Tatăl.

Şi cu aceeaşi iubire trebuie să ne iubim noi unul pe altul, pentru a realiza porunca cea „nouă”.

Însă o iubire ca aceasta, tu, ca bărbat sau femeie, nu ai.

Dar stai liniştit, deoarece ca şi creştin o primeşti. Şi cine ţi-o va da?

Duhul Sfânt o revarsă în inima ta, în inimile tuturor credincioşilor.

Există, atunci, o afinitate între Tatăl, Fiul şi noi creştinii datorită unicei iubiri dumnezeieşti pe care o posedăm. Această iubire ne inserează în Preasfânta Treime. Această iubire ne

face fii ai lui Dumnezeu.

Datorită acestei iubiri cerul şi pământul se leagă împreună ca de un mare curent. Datorită acestei iubiri comunitatea creştină este condusă în sfera lui Dumnezeu iar realitatea divină trăieşte pe

pământ acolo unde credincioşii se iubesc.