Mecanoterapia şi exerciţiul fizic terapeutic
În cadrul recuperarii medicale aparatul mecanic are un rol deosebit. El primeşte o
forma de energie pe care o transformă şi o restituie, pentru a produce un anumit efect.
Din acest punct de vedere putem vorbi despre două tipuri de exerciţii:
exerciţii de mobilizare articulară
exerciţii de elongaţie vertebrală
I. Exerciţii de mobilizare articulară – principii
Aparatul permite mobilizarea unui segment în condiţiile în care
celelalte segmente îşi păstrează stabilitatea. Segmentul de mobilizat
este solidar cu una dintre piesele aparatului, articulată pe o axă care
trebuie să treacă prin centrul articular al segmentului.
Piesa poate fi pusă în mişcare:
- de o forţă exterioară, care determină mobilizarea pasivă a
segmentului;
- de un alt membru al pacientului, piesa funcţionînd în regim de
mobilizare autopasivă;
- de respectivul segment de membru, situaţie în care avem de-a
face cu o mobilizare activă ;
- de o forţă exterioară care se opune mişcării, provocînd o
mobilizare activă cu rezistenţă.
Mobilizarea descrisă este analitică (antrenează o singură
articulaţie), dar unele aparate asigură o mobilizare globală (mai multe
articulaţii, un membru sau chiar întregul corp).
Aparatele sînt adesea polivalente, permiţînd astfel executarea
mai multor categorii de exerciţii, care pot fi clasificate în funcţie de
tipul de mobilizare pe care o provoacă sau în funcţie de principiul
mechanic conform căruia funcţionează.
Modalităţile practice şi materialul necesar
1. Mobilizarea articulară pasivă
Piesa articulată este pusă în mişcare de o forţă exterioară,
produsă fie de o contragreutate, fie de un motor electric.
a) Contragreutatea poate funcţiona ca un sistem „greutate -
scripete" sau „greutate -pîrghie".
Fig.1. Sistem „greutate - scripete" aplicat pe articulaţia tibiotarsiană:
- flexia pasivă;
- extensia activă contra rezistenţă.
Sistemul „greutate - scripete" (fig. 1) cuprinde un cablu, unul sau
doi scripeţi şi o greutate variabilă; este un sistem similar celui utilizat
în terapia cu scripeţi, cu următoarele deosebiri:
- sistemul mecanic prezintă în plus un dispozitiv de fixare pentru
segmentele de imobilizat şi un dispozitiv de ghidare pentru segmental
de mobilizat;
- deplasarea are loc conform unei traiectorii precise, eliminîndu-
se orice mişcare parazită.
Prin intermediul cablului, greutatea deplasează piesa articulată;
mişcarea este una pasivă, însă revenirea solicită fie activitatea
muşchilor antagonişti, fie intervenţia altui membru (mîna, spre
exemplu).
Sistemul „greutate - pîrghie" presupune existenţa unei greutăţi
constante, care se deplasează pe un braţ al pîrghiei, diminuînd sau
sporind forţa contragreutăţii:
F=greutatea x lungimea braţului de pîrghie.
La fel ca în cazul sistemului „greutate - scripete", piesa metalică
este deplasată cu ajutorul contragreutăţii şi numai revenirea la poziţia
iniţială solicită participarea subiectului.
În prezent, sistemul „contragreutate - scripete" este utilizat în
special pentru mişcările de circumducţie şi rotaţie (fig.2).
Dacă sistemul funcţionează în plan vertical, contragreutatea,
care descrie în deplasarea ei un cerc, va realiza o mişcare activă cu
rezistenţă pe jumătate din segmentul ei de revoluţie, antrenînd astfel o
mişcare activă contra rezistenţă a membrului care acţionează sistemul
(fig. 2 b); în a doua parte a mişcării de revoluţie (fig. 2 c),
contragreutatea va produce o activitate motorie şi va determina o
mobilizare pasivă a
membrului. Forţa exercitată sau suportată este egală cu produsul
dintre greutate şi lungimea braţului de pîrghie, ultima variabilă
depinzînd de poziţia greutăţii în spaţiu (fig.2 d).
Dacă sistemul funcţionează în plan orizontal, masa
contragreutăţii este constantă, iar forţa care o pune în mişcare are
aceeaşi intensitate (cuplu de forţe); activitatea motorie este egală în
acest caz cu activitatea de rezistenţă, iar braţul pîrghiei cuplului de
forţe are o lungime constantă.
Fig. 2
a. aparatul în stare de repaus;b. mobilizare activă contra rezistenţă (contragreutate: mişcare activă cu rezistentă);c. mobilizare pasivă (contragreutate : activitate motorie);d. variaţii ale rezistenţei în funcţie de lungimea braţului de pîrghie.
b) Motorul electric. O altă posibilitate ar fi ca piesa articulată să
fie pusă în mişcare de un motor electric, care poate interveni în
ambele sensuri ale mişcării (în întregime pasivă).
Amplitudinea articulară, precum şi corespondenţa dintre axele
articulare trebuie să fie bine gîndite înainte de punerea în funcţiune a
motorului.
Din raţiuni de securitate şi pentru a oferi pacientului posibilitatea
de a face pauză atunci cînd simte nevoia, motorul trebuie să fie
prevăzut cu un sistem de oprire constînd fie într-o pîrghie de debreiere,
fie într-un întrerupător manual.
Dat fiind faptul că orice greşeală de reglare poate avea
consecinţe grave asupra articulaţiei, această tehnică este puţin
utilizată.
La anumite aparate, motorul intervine doar într-o anumită etapă
a mişcării: o comandă manuală permite punerea lui în funcţiune în
momentul cînd mişcarea activă nu mai este posibilă sau atunci cînd se
doreşte să se insiste asupra ultimelor grade de amplitudine.
2. Mobilizarea articulară autopasivă
Piesa articulată este pusă în mişcare de către pacient prin
intermediul altui membru, superior sau inferior. Există mai multe tipuri
de sisteme mecanice:
- pîrghie manuală directă: acţionată cu ajutorul membrului
superior, prelungeşte piesa articulată;
- pîrghie manuală cu manivelă sau volant (fig.3);
- pedală directă, tip maşină de cusut;
- pedală care pune în mişcare un volant, tip bicicletă medicinală.
Mobilizarea poate fi în întregime pasivă, dar poate fi şi activă-
asistată, existînd în fapt două posibilităţi:
- segmentul de membru pune în mişcare piesa
metalică cu ajutorul sistemului autoasistat;
- sistemul intervine doar într-o anumită etapă a
mişcării.
Fig.3 . Mobilizare articulară autopasivă: manivelă ce antrenează un
sistem de roţi şi curele de transmisie.
3. Mobilizarea articulară activă contra rezistenţă
Segmentul de membru provoacă deplasarea piesei articulate,
mişcare căreia i se opune o forţă exterioară (această forţă, care este
de fapt o rezistenţă, poate fi obţinută cu ajutorul mai multor tipuri de
sisteme mecanice).
Sistemul „greutate - scripete". Este un sistem care
funcţionează la fel ca şi sistemul pasiv din paragraful 1, cu deosebirea
că în acest caz avem în vedere partea activă a mişcării. Rezistenţa
intervine doar pe unul dintre sensurile mişcării, revenirea fiind pasivă
sau, lucru şi mai de dorit, îmbrăcînd forma unei rezistenţe negative
(cursă musculară excentrică). Rezistenţa este direct proporţională cu
greutăţile suspendate de cablu, conform principiilor terapiei cu scripeţi.
Sistemul „greutate -pîrghie". Sistemul funcţionează la fel
ca sistemul pasiv descris în paragraful 1, un sens al mişcării fiind activ,
iar revenirea pasivă sau cu rezistenţă negativă. La o greutate
constantă, rezistenţa este proporţională cu lungimea braţului pîrghiei.
La aparatele de circumducţie, sistemul cu o contragreutate, care
presupune desfăşurarea unei părţi a mişcării în mobilizare pasivă, a
fost înlocuit cu un sistem cu patru contragreutăţi, situate în acelaşi
plan pe axe perpendiculare. în acest sistem similar volantului,
rezistenţa este constantă şi proporţională cu masa şi cu pătratul razei
(fig.4).
Fig. 4. Mobilizare activă contra rezistenţă: sistem cu patru contragreutăţi.
Sistemul hidraulic. Obţinută prin deplasarea unui fluid
dintr-un compartiment în altul, rezistenţa creşte sau scade în funcţie
de diametrul vanelor de trecere.
Sistemul se compune aşadar dintr-un cilindru împărţit în două
compartimente
şi un piston care împinge lichidul dintr-un compartiment în altul prin
vane cu diametre variabile, rezistenţa depinzînd de gradul de
deschidere a vanelor.
Rezistenţa este constantă în ambele etape ale mişcării,
indiferent de poziţia segmentului în spaţiu sau de valoarea unghiulară
a deplasării, şi anulează orice inerţie, avantaj considerabil ce
recomandă acest system dintre toate celelalte sisteme bazate pe
rezistenţă (fig. 5).
Fig.5. Rezistenţa în sistemul hidraulic (H. Cuinier):- rezistenţă în ambele sensuri ale mişcării: dus (circuitul a) şi întors (circuitul b) ;- rezistenţă variabilă în funcţie de vană (cîte o vană pe circuit).
Sistemul elastic. Rezistenţa este dată de tensionarea unui
elastic sau a unui resort. Ea creşte în timpul tensionării sistemului şi
atinge valoarea maximă la sfîrşitul întinderii, întoarcerea la lungimea
normală putînd antrena fie o mişcare pasivă, fie o mişcare activă cu
rezistenţă.
Elasticul este utilizat doar în stare de tensiune, în vreme ce
resortul poate fi utilizat atît în tensiune, cît şi în compresiune (fig.6).
Fig.6. Rezistenţa în sistemul elastic:
A).resort în stare de tensiune;
B) resort în stare de compresiune.
Sistemul bazat pe frecare. Rezistenţa în acest sistem, cu
aplicaţii în principal la dispozitivul de frînare utilizat la biciclete, este
obţinută prin frecarea dintre două suprafeţe.