Tema 1
T1 Materiale poligrafice. Consideraţii generale
1.1. Definirea şi clasificarea materialelor poligrafice
1.2. Sortimentul materiei prime de bază
1.3. Sortimentul materiei prime auxiliare
1.1. Definirea şi clasificarea materialelor poligrafice
Crearea tehnologiilor noi şi procesul tehnic începe prin elaborarea
materialelor ca fundament al noilor procese tehnologice.
În poligrafie acestea sunt:
hârtia şi cernelurile (pentru tiparul monocrom şi policrom);
formă pentru tipar (pentru transferul informației pe suportul
imprimabil);
carton, adeziv, ață, tifon, etc. (pentru fixarea blocului de carte
şi altor produse poligrafice);
folie poligrafică, materiale protectoare şi decorative pentru
producţia poligrafică, materiale pentru copertare.
În legătură directă cu calitatea materialelor se află economia
producerii. Preţul lor constituie circa 50-70% din costul total al
producţiei poligrafice, funcţie de produsul final; de aceea o
însemnătate deosebită îi revine producerii materialelor ce se fabrică cu
cheltuieli minime ale materiei prime scumpe: hârtia din celuloză
foioasă; materiale de copertare pe bază de hârtie etc.
Înlocuirea materiei prime naturale cu cea sintetică permite nu
numai economisirea resurselor naturale, ci şi diversificarea
proprietăţilor materialelor şi ameliorarea calităţii lor (hârtia sintetică;
polimeri sintetici; adezivi sintetici, etc.).
Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale
2
Materialele poligrafice se pot diviza la rândul lor pe procese:
Pre press – materiale pentru forme. Press – forme pentru imprimarea, plăci de cauciuc-ţesătură,
hârtie, cerneluri, etc. Post press – materiale pentru finisare și înnobilare (lacuri;
folia poligrafică; folii polimerice).
Tabelul 1.1 Clasificarea materialelor poligrafice
Reprezentarea
materialului
Descrierea
materialului
Reprezentarea
materialului
Descrierea
materialului
1. Tipuri de hârtie 2. Tipuri de cerneală
Hârtie pentru tipar
ofset, disponibilă
atât în rulou cât și
în coli, utilizată la
imprimarea ziare-
lor, revistelor,
edițiilor de carte,
broșuri, etc. Se cla-
sifică în depen-
dență de masă,
destinație, caracte-
ristici optice și de
rezistență.
Cerneală flexogra-
fică permite fixarea
suficientă pe supra-
fețe neabsorbante,
uscare rapidă, re-
zistență la acțiunea
factorilor de mediu.
Hârtie de desen,
albă sau colorată,
pentru toate tipu-
rile de desen
/pictură: acuarelă,
ulei, etc.
Cerneală tipogra-
fică pentru tipar
ofset
Hârtie pentru pro-
duse de birotică,
albă de 70 gr/m2,
format A4 și A5
Cerneală tipogra-
fică offset cu luciu
înalt, uscare rapidă,
cu foarte bune
performanțe la
viteze înalte.
Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale
3
Tabelul 1.1 Clasificarea materialelor poligrafice
Reprezentarea
materialului
Descrierea
materialului
Reprezentarea
materialului
Descrierea
materialului
Hârtie de calc
Schoellershammer
A4 72g/m2,
250 coli/set
Cerneala offset
Coldset. Proprie-
tățile acestor cerne-
luri permit ca odată
cu creșterea calită-
ții tiparului (lumi-
nozitate, pigmen-
tare, luciu, rezis-
tență), consumul de
cerneala scade
semnificativ.
Hârtie pentru fax;
A3; offset 60g/m2;
2000 coli/cutie
Cerneala Fillink pe
bază de ecosolvenţi
este special elabo-
rată pentru toate
imprimantele în
format mare.
Hârtie pentru
ambalaje, posedă
caracteristici optice
medii, rezistență
înaltă la acțiuni
mecanice.
Cerneala UV
invizibilă în 4
culori pentru
imprimante ink-jet.
-10 ml/culoare.
Hârtie de
maculatură
cerneală serigrafică
3. Ața tipografică 4. Tifon tipografic
Fir subțire (de
bumbac, de in, de
cânepă etc.) folo-
sit la cusut, la
fabricat țesături
Tifonul este apre-
tat, întrebuințat la
cotoarele cărților,
registrelor, carne-
telor, etc., legate,
cusute cu ață sau
sârmă.
Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale
4
Tabelul 1.1 Clasificarea materialelor poligrafice
Reprezentarea
materialului
Descrierea
materialului
Reprezentarea
materialului
Descrierea
materialului
5. Adezivi 6. Captal band
Adezivii folosiți
în operațiile de
finisare sunt solu-
ții, topituri, dis-
persii ale unor
polimeri naturali
sau sintetici, cu
ajutorul cărora se
realizează o îmbi-
nare rezistentă și
elastică între două
suprafețe.
Capitalbandul este
un șiret colorat, cu
o margine îngro-
șată, cu care se
întărește cotorul
unei cărți sau al
unui registru, are
lățime de 5-10mm
și se lipește la
capetele blocului
(pe linia cotorului)
pentru fixarea mai
bună a fascicolelor
între ele, are și rol
estetic (decor).
7. Carton 8. Hârtie pentru copertare
Hârtia pentru co-
pertare are un grad
de rezistență mai
sporit, masa mai
mare de 150g/m2
precum și calitate
înaltă.
Poate fi utilizată
pentru acoperirea
copertelor cărților
și ca hârtie pentru
supracoperte.
9. Țesături pentru copertare 10. Materiale din piele și artificiale
pentru copertare
Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale
5
Tabelul 1.1 Clasificarea materialelor poligrafice
Reprezentarea
materialului
Descrierea
materialului
Reprezentarea
materialului
Descrierea
materialului
Țesătura pentru
copertare repre-
zintă o pânză
simplă, albită sau
nealbită, vopsită
și apretată pe o
față.
Pentru copertarea
edițiilor de carte
poate fi utilizată
pielea naturală
(marochinul, de
antilopă, meșina,
năbucul, șagrinul.
etc.), precum și
pielea artificială
(bumvinil, baladec,
lederinul, etc.)
11. Peliculă pentru presare 12. Folie poligrafică,
Bandă subțire și
flexibilă de celu-
loid sau din alt
material sintetic,
acoperită cu un
strat de substanță
fotosensibilă,
întrebuințată în
industria fotogra-
fică și în cine-
matografie
Folia poligrafică
reprezintă un mate-
rial subţire alcătuită
din mai multe
straturi, ce are
destinație de fini-
sare și înnobilare a
produselor poligra-
fice (cărţilor, feli-
citărilor, pliantelor
publicitare, cărților
de vizită, etiche-
telor, ambalajelor,
etc.).
Hârtia are o istorie îndelungată – peste 2000 ani. Toată această
perioadă ea avea o însemnătate deosebită pentru dezvoltarea culturii
mondiale, învăţământului şi progresului tehnico-ştiinţific. O
importanţă deosebită posedă hârtia în legătură cu apariția procesului
de tipărire.
Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale
6
Hârtia este un material plan şi subțire, având ca element esențial
suprafața sa pe care se poate scrie, ale cărei dimensiuni sunt mult mai
mari decât grosimea sa. Hârtia este obținută din fibre de celuloză
amestecate, care se mențin împreună fără un alt liant cu excepția
legăturilor de hidrogen și a împletirii fibrelor [1].
Alte definiții ce explică hârtia:
1. Produs industrial special pentru scris, tipărit, desenat,
împachetat etc., fabricat din substanţe organice vegetale şi
materiale de încleiere şi de colorare, în formă de foi subţiri şi
întinse. Expresii: A pune (sau a aşterne) ceva pe hârtie = a
scrie, a redacta ceva.
2. Foaie de hârtie (scrisă sau tipărită).
3. Act, document, scrisoare etc. cu caracter oficial [4].
Deși cele mai căutate materiale celulozice pentru fabricarea hârtiei
sunt pulpa lemnoasă a unor specii de arbori de esență moale, în special
cea a coniferelor, datorită existenței fibrelor de celuloză în structura
multor plante, de la ierburi până la arbori, se pot folosi și multe alte
fibre, așa cum ar fi cele ale plantelor de bumbac, in, cânepă sau orez
[2].
Oamenii au început să-şi comunice ideile şi informaţia folosind
tăbliţe de lut, mătase, bronz, plăci acoperite cu ceară sau alte
materiale. Desigur, şi aceste metode erau bune, dar materialul era greu
de folosit şi adesea costisitor, două caracteristici care au dispărut odată
cu inventarea hârtiei.
Papirusul, primul material asemănător hârtiei, era folosit de
egipteni încă din anul 4000 î.Hr. Planta de papirus era transformată în
hârtie printr-un procedeu simplu. Din tulpina plantei se extrăgeau
straturile fibroase, care erau apoi aşezate unul lângă altul şi acoperite
de un alt strat, dispus perpendicular pe fibrele primului. Această foaie
era udată şi apoi presată. După uscare, seva plantei acţiona ca un
adeziv ce lipea cele două straturi, obţinându-se astfel un material
pentru scris relativ neted şi, judecând după numărul mare de
papirusuri ce mai există şi în prezent, destul de trainic (figura 1.1).
Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale
7
Figura 1.1 Foaie de papirus
Hârtia de papirus reprezintă o foaie de 20-25 cm lăţime şi 30 cm
lungime, de culoare alb-gălbui. Din vechime hârtia de papirus avea
mai multe calităţi, cele mai importante privind scopul propus, anume
scrierea, constau în aceea că ele erau deschise la culoare, subţiri,
lucioase, rezistente, ca hârtia bună de azi.
Din cuvântul papirus derivă hârtia modernă în plan lingvistic. Din
latinescul papyrus s-a format papier (franceză), papier (germană),
paper (engleză). În limba română denumirea respectivă nu a derivat
din latină, întrucât cuvântul hârtie are ca etimol slavul vechi chartij.
Papirusul era hârtia obţinută din plante. Cea dintâi hârtie din
deşeuri a fost inventată în China în anul 105 de un secretar de la
Curtea Imperială, pe nume Tsai-lun.
Înainte de această invenție, chinezii scriau pe mătase, care era
foarte costisitoare, sau pe tăbliţe de bambus, care erau prea grele.
Tsai-lun a inventat o alternativă mai ieftină şi mai uşoară. El a anunţat
Curtea că produsese hârtia, un amestec de resturi textile şi de foste
plase pescăreşti.
Mulţumiţi de produsul relativ neted şi flexibil, chinezii au aplicat
în continuare formula, aducându-i mici modificări de-a lungul
Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale
8
timpului. Însă hârtia a migrat spre vest cu viteza melcului, ajungând în
Asia Centrală abia în anul 751, iar în Bagdad şi Damasc în 793.
Odată cu introducerea hârtiei în Orientul Apropiat, materialul
cafeniu, care nu era încă înălbit, adus în Spania de invadatorii arabi,
începe să se răspândească în Europa.
În Spania, cea mai veche fabrică de hârtie cunoscută, a fost cea de
la Jatira (Valencia) care funcţiona în 1150. Curând, în Spania, Italia,
Franţa şi Germania au apărut manufacturi de producere a hârtiei, iar
odată cu inventarea tiparului în jurul anului 1450, cererea pentru acest
produs a crescut exponenţial.
Multă vreme hârtia era obţinută din haine vechi, zdrenţe şi alte
materiale textile, numai că, treptat, cei care o produceau s-au
confruntat cu o lipsă a acestor materii prime la nivel mondial.
În această situaţie, devenea imperios necesară inventarea unei noi
metode de obţinere a hârtiei.
Francezul Antoine Ferchault de Reaumur a sugerat folosirea
lemnului, după ce observase felul în care viespile îşi construiesc
stupii. Astfel şi-a făcut apariţia pasta de lemn. Curând, procesul de
obţinere a pastei de lemn avea să elibereze definitiv industria hârtiei
de dependenţa sa faţă de zdrenţele de bumbac şi in. Înălbirea hârtiei
pentru producerea unor coli imaculate a fost introdusă în procesul de
producţie curând după descoperirea clorului în 1774. În felul acesta se
năştea hârtia modernă, tehnologia de producere rămânând aproape
neschimbată timp de peste 150 de ani.
Referitor la ţara românească, s-a constatat că în spaţiul românesc,
primele mori de hârtie datează din secolul al XVI-lea, când în
Transilvania, în 1539, funcţiona o moară de hârtie la Orlat, lângă
Sibiu. În Moldova hârtia s-a produs cu începere din 1583, iar în
secolul al XVII-lea ea se fabrica şi în Ţara Românească (la
Câmpulung prin 1643 şi Călimăneşti din 1646).
Primele fabrici mari de hârtie în România vor fi deschise în secolul
al XIX-lea la Buşteni în anul 1882 şi la Bacău în 1886 [3].