Curs 1

OBIECTIVE CADRU PENTRU DOMENIUL PSIHOMOTRIC –

ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR

 - Cunoaşterea deprinderilor igienico-sanitare necesare pentru menţinerea stării de

sănătate a copiilor

- Formarea şi dezvoltarea (mai corect, consolidarea – n.n.) deprinderilor motrice de

bază şi aplicativ-utilitare

- Stimularea calităţilor (capacităţilor – n.n.) intelectuale, de voinţă şi afective în

vederea aplicării independente a deprinderilor însuşite

Particularităţile motrice ale preşcolarilor

Motricitatea copilului, la începutul perioadei destul de sărăcăcioasă în

conţinut, prezintă o curbă continuu ascendentă. În jurul vârstei de 3-4 ani, copilul este

neîndemânatic, efectuează mişcările cu o anumită bruscheţe iar între segmentele

angrenate în mişcare există o slabă coordonare. Se deplasează (merge) spre înainte,

lateral, pe scări, sare pe vârfuri, merge pe tricicletă etc., toate aceste acte/acţiuni

motrice realizându-le prin principala sa formă de activitate, reprezentată de joc.

Începând cu 4 - 5 ani, se consolidează treptat un set de deprinderi motrice utilitar-

aplicative, în principal: de târâre, căţărare, escaladare şi transport de obiecte. Copilul

dobândeşte deprinderi specifice jocului cu mingea. De asemenea, manifestă preferinţe

pentru jocurile de construcţie – care dezvoltă abilităţile manuale - jocurile în apă, care

solicită copilul prin diversitatea mediului şi jocurile ce presupun asumarea de roluri

E. Firea (1984), Gh. Cârstea (1995), A. Barta, P. Dragomir (1998), A. Dragnea,

A. Bota (1999), analizând motricitatea copiilor din perioada preşcolară, subliniază

unele aspecte privind calitatea execuţie deprinderilor motrice de bază:

Mersul – la copiii preşcolari este departe de a fi o deprindere motrică de bază

efectuată corect, economic şi estetic. Se constată tendinţa de a se face mişcări de

prisos, datorate slabei coordonări a segmentelor, iar dintre greşelile tipice menţionăm:

păşirea pe toată talpa (“mers tropotit sau târşâit”), vârfurile picioarelor sunt orientate

1

exagerat spre înăuntru sau în afara axului pe care se efectuează deplasarea, trunchiul

şi braţele sunt rigide, iar spatele este curbat datorită în special, orientării privirii

spre picioare.

Alergarea - prezintă (spre sfârşitul perioadei preşcolare) faza de propulsie uşor

îmbunătăţită, în special prin diminuarea forţei de frânare; faza de amortizare capătă

importanţă, iar oscilaţiile verticale şi laterale scad în amplitudine. Totuşi, pe parcursul

întregii perioadei, se semnalează unele greşeli tipice în alergarea preşcolarului: lipsa

de coordonare, contactul cu solul se realizează pe toată talpa, faza de zbor lipseşte sau

este redusă, braţele sunt rigide, lipite de trunchi blocând toracele şi stânjenind

respiraţia corectă.

Aruncarea – cu un braţ de deasupra umărului se realizează cu oarecare

amplitudine şi este însoţită de o rotaţie a centurii scapulare în plan orizontal. Poziţia

corpului este în continuare tot statică, dar mişcarea devine biarticulară. La 5-6 ani,

forţa aruncării creşte şi prin angrenarea trunchiului în mişcare, fapt ce determină

finalizarea acţiunii printr-o flexie la nivelul bazinului. Greşelile de execuţie tipice la

preşcolari sunt: ţinerea incorectă a obiectului, cu degetele rigide, încordate; prinderea

obiectului (de obicei a mingii) pe piept sau pe abdomen; poziţia incorectă a corpului

(picioarele apropiate şi trunchiul aplecat); slaba coordonare dintre acţiunea braţelor

cu cea a picioarelor şi trunchiului.

Săritura – se ameliorează săriturile de tipul “stângul-dreptul-dreptul-stângul”.

La săritura în lungime, copilul manifestă o incapacitate de a împinge în membrul

inferior şi deci realizează o slabă desprindere, iar braţele nu lucrează eficace, frânând

zborul.

Jocurile cu mingea sunt activităţi agreate de către copii. Mişcările impuse de

prezenţa obiectului sunt însă nesigure, slab coordonate, iar incapacitatea de a aprecia

corect distanţele şi direcţiile, fac dificilă acţiunea de prindere a mingii.

În perioada preşcolară, activităţile incipiente de tip sportiv se practică doar sub

formă de joc - ca divertisment - contribuind la dezvoltarea motricităţii în ansamblu,

prin sarcini cu caracter general.

2

Din punctul de vedere al dezvoltării calităţilor motrice se pot pune în

evidenţă următoarele aspecte:

- viteza de deplasare este bine reprezentată în sfera motrică a copiilor la aceste

vârste. Se constată o nivelare a valorii vitezei de deplasare între băieţi şi fete în

intervalul 6-7 ani;

- forţa explozivă este mai bine reprezentată la băieţi, atât la nivelul membrelor

inferioare cât şi al celor superioare. Atât la băieţi cât şi la fete, forţa explozivă

evoluează ascendent, cu ritmuri variabile (mai mici la fete, la forţa de aruncare şi mai

mici la băieţi, la detentă);

- forţa în regim de rezistenţă evoluează ascendent de-a lungul întregului

interval, cu ritmuri de creştere mai rapide între 4-6 ani şi mult mai lente între 6-7 ani;

- rezistenţa evoluează pozitiv atât ca durată de alergare, cât şi ca metri parcurşi

atât la băieţi cât şi la fete;

- preşcolarul dispune în general de o bună mobilitate articulară, dar nu acelaşi

lucru se poate afirma şi în ceea ce priveşte tonusul şi troficitatea principalelor grupe

musculare şi a sistemului ligamentar;

- coordonarea perceptiv-motrică este încă deficitară, capacitatea de reglare

voluntară a mişcărilor mai complexe păstrându-se între anumite limite.

Concluzionând, se poate vorbi de o capacitate redusă a copilului (a

preşcolarului) de a depune eforturi de intensitate crescută, de lungă durată sau cu

caracter static. Cele mai dificile exerciţii de executat pentru preşcolari sunt acelea

care reclamă efectuarea unor sarcini ce, prin repetare îndelungată, devin monotone

sau care, datorită complexităţii, determină un număr mare de repetări.

Formele de organizare a activităţii de educaţiei fizice în învăţământul

preşcolar.

În unităţile de învăţământ preşcolar, educaţia fizică se organizează prin

următoarele forme de activitate:

- în regimul zilei de grădiniţă, cu întreaga grupă:

- activitatea comună / activitate de învăţare;

3

- gimnastica zilnică;

- gimnastica de înviorare (la grădiniţele cu program special);

- momentul de înviorare (“momentul de educaţie fizică” – în cadrul

activităţilor la alte domenii de dezvoltare);

- activitatea opţională - cu întreaga grupă sau, de obicei, pe subgrupe (vezi

balet / gimnastică);

- în timpul liber al copiilor, cu întreaga grupă sau pe subgrupe:

- întrecerea şi concursul sportiv;

- serbarea (cu un “conţinut sportiv”);

- plimbarea (se poate desfăşura şi în regimul zilei de grădiniţă !), drumeţia,

excursia;

- tabăra şi colonia

“Activitatea comună” – formă organizatorică de bază

La grădiniţă, forma de bază prin care se desfăşoară conţinutul disciplinei

educaţie fizică (psihomotrică) este activitatea comună – “lecţia de educaţie fizică” -

cu o durată de 15-45 minute, o dată pe săptămână.

În general, activităţile se proiectează pentru o singură temă, iar tipul de

activitate cel mai frecvent este cel “de învăţare” care îşi propune - prin tema şi

obiectivul instructiv-educativ enunţate - învăţarea unei noi deprinderi motrice. Sunt

prezente însă şi activităţi privind consolidarea unor deprinderi motrice şi chiar de

perfecţionare a deprinderilor sau/şi priceperilor motrice. În această ultimă variantă se

creează premisele abordării activităţilor cu două teme şi în învăţământul preşcolar –

respectiv o temă de perfecţionare a unei deprinderi motrice şi alta de perfecţionare a

unei (unor) priceperi motrice, utilizând ca mijloace: jocurile dinamice, ştafetele şi

parcursurile aplicative. În acest context, A. Barta şi P. Dragomir (1998) consideră că

la preşcolari, caracterul activităţii de tip mixt (al activităţilor cu două teme pe

componente de instruire diferite) este dat de cuplarea unei teme de învăţare,

consolidare sau perfecţionare a unei/unor deprinderi motrice, cu o temă de aplicare

4

în joc dinamic, parcurs aplicativ, ştafetă a deprinderilor şi priceperilor motrice

dobândite anterior.

În conţinutul activităţilor comune se planifică – în diferite perioade ale anului -

şi teme de verificare a nivelului de însuşire a unor deprinderi şi priceperi motrice,

evaluarea finalizându-se în general prin intermediul aprecierilor. Se recomandă ca

evaluarea să fie realizată pe fondul activităţilor ludice, unde titlurile jocurilor

sugerează - de cele mai multe ori - obiectivele de referinţă vizate la un moment dat.

Model de fişă de evaluare:

5

6

Structura activităţii comune, cu uşoare diferenţieri de la un autor la altul,

prezintă următoarele verigi (etape, momente sau secvenţe):

I. Organizarea grupei (sau: Organizarea colectivului) de copii;

II. Pregătirea organismului pentru efort;

III. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor (Optimizarea dezvoltării

fizice);

IV. Abordarea temelor şi obiectivelor instructiv-educative (pedagogice) ale

activităţii (sau: Învăţarea deprinderilor motrice ) - prin modulele:

IV.1 Învăţarea unor deprinderi motrice noi (de bază, aplicativ –

utilitare); învăţarea, parţială / integrală a conţinuturilor specifice complexelor

de dezvoltare fizică armonioasă;

IV.2 Consolidarea deprinderilor motrice de bază şi/sau a celor utilitar -

aplicative;

IV.3 Învăţarea unor acţiuni motrice complexe, integrative;

IV.4 Consolidarea / perfecţionarea deprinderilor motrice şi manifestarea

unor priceperi motrice în vederea ameliorării capacităţii de generalizare –

aplicare a celor învăţate prin practicarea, la parametri optimali, a diverselor

activităţi motrice simple şi complexe;

IV.5 Verificarea nivelului de însuşire a unor deprinderi/priceperi motrice

inclusiv prin intermediul unor acţiuni/activităţi motrice complexe; verificarea

nivelului de memorare şi executare a unor structuri motrice cuprinse în

complexele de dezvoltare fizică armonioasă;

V. Scăderea progresivă a nivelului de efort (sau Scăderea intensităţii efortului;

Exerciţii de revenire a organismului după efort);

VI. Încheierea organizată a activităţii (sau Aprecieri asupra activităţii

copiilor).

Fiecare verigă a activităţii, în corelaţie cu obiectivele operaţionale (instructiv-

educative) proiectate ca finalităţi didactice ale acesteia pe ansamblu, prezintă un set

7

de mijloace, metode şi forme de organizare-dispunere ale colectivului, operante într-

un timp prestabilit orientativ dar limitate în raport cu durata integrală a activităţii.

Succint - la învăţământul pre-primar - verigile enumerate mai sus, prezintă

următoarele caracteristici:

Veriga I – “Organizarea grupei de copii”: este o verigă permanentă a

activităţii, cu o durată scurtă (1-2 min.).

Obiectivele operaţionale (instructiv-educative) ale verigii sunt legate de

necesitatea începerii într-un mod organizat a activităţii, captarea atenţiei, motivarea

copiilor pentru activitate şi implicit, obţinerea unei stări emoţionale optime pentru

susţinerea ulterioară a unui efort predominant fizic.

Acţiunile specifice constau în: adunarea grupei, alinierea, raportul (doar la

grupele mare şi la cea pregătitoare), salutul, verificarea ţinutei şi a stării de sănătate

(se recomandă efectuarea lor înainte de activitate), diferite jocuri de atenţie, sau

exerciţii de front şi formaţie (împrăştieri, regrupări, întoarceri etc.) – dacă este cazul.

Formaţiile de lucru utilizate pot fi: în linie pe un rând, în linie pe două rânduri,

în semicerc, în cerc etc.

Pentru buna derulare a acţiunilor cuprinse în prima verigă, o importanţă

însemnată o are modul de amplasare a cadrului didactic, care trebuie să se dispună în

aşa fel încât să cuprindă în câmpul său vizual întregul colectiv de copii.

Veriga a II-a – “Pregătirea organismului pentru efort” este tot o verigă cu o

prezenţă constantă în cadrul structurii activităţii comune şi are o durată de 2 – 6 min.

Obiectivele operaţionale (instructiv-educative) urmărite, sunt: creşterea progresivă a

nivelului marilor funcţiuni (cardio-vascular şi respirator), asigurarea excitabilităţii

optime a sistemului nervos central şi angrenarea treptată în efort a principalelor grupe

musculare şi a articulaţiilor.

Acţiunile motrice constau din: variante de mers, variante de alergare – ambele

forme de deplasare putând fi combinate cu mişcări ale diferitelor segmente ale

corpului, variante de sărituri, jocuri dinamice etc. Se recomandă ca toate structurile

de mişcare ce se efectuează în această verigă, să fie cunoscute de către copii , iar în

8

situaţia folosirii unor structuri ce conţin şi elemente noi, acestea să fie simple şi

accesibile.

Formaţiile de lucru la care se apelează mai frecvent sunt: în coloană câte unu

sau câte doi.

Veriga a III-a – “Influenţarea selectivă a aparatului locomotor” este prezentă

în fiecare activitate comună. În cazul în care însă temperatura aerului nu permite

menţinerea copiilor într-o formaţie statică timp mai îndelungat, această verigă se

contopeşte de regulă cu veriga a II-a. Durata, în condiţii normale de desfăşurare a

activităţii, este de 4-6 min.

Obiectivele operaţionale (instructiv-educative) sunt centrate pe: formarea

reflexului de atitudine corporală corectă, prevenirea instalării atitudinilor deficiente,

dezvoltarea supleţei – mobilităţii, dezvoltarea tonicităţii şi troficităţii musculare (în

special la nivelul grupelor musculare care susţin coloana vertebrală), educarea

capacităţii de control şi adaptare a actului respirator.

Acţiunile specifice sunt reprezentate de efectuarea unor exerciţii analitice sau

combinate, executate separat sau sub formă de “complexe de dezvoltare fizică”

libere, cu obiecte, la unele aparate - fapt ce favorizează localizarea precisă a

mişcărilor - etc. Se recomandă asocierea acestor exerciţii cu un fond muzical,

oferindu-se astfel un cadru plăcut de efectuare a diferitelor acţiuni motrice specifice

verigii respective. De asemenea, utilizarea povestirii didactice constituie o metodă

care apropie structurile de mişcare de nivelul de înţelegere a copiilor.

Formaţiile de lucru pot fi: coloana de gimnastică, semicerc, cerc, linie pe două

rânduri intercalate etc.

Veriga a IV-a - Abordarea temelor şi obiectivelor instructiv-educative

(pedagogice) ale activităţii, reprezintă secvenţa fundamentală a acesteia. Ea trebuie

considerată ca entitate didactică integrată în cadrul unui sistem tematic, a cărei

structură şi conţinut (vezi compartimentarea pe module ale verigii a IV-a) depind de

scopul didactic şi complexitatea temei proiectate (în cazul abordării unei singure

teme) sau de corelaţiile specifice care se stabilesc în cazul realizării a două secvenţe

tematice compatibile (şi recomandate la acest nivel de învăţământ) la un moment dat.

9

Durata verigii este de 7-15 min.

Obiectivele operaţionale (instructiv-educative) ale verigii (ale modulelor de

fapt) vor fi date de conţinutul obiectivelor enunţate pentru activitatea respectivă,

dependent de temele proiectate . Ele vor viza:

- formarea unei reprezentări generale, corecte, asupra deprinderii respective,

însuşirea elementelor component ale mecanismului de bază din structura

unei mişcări, prevenirea sau eliminarea greşelilor de execuţie – în cazul

obiectivelor “de învăţare”;

- capacitatea de a învăţa şi a efectua exerciţii analitice adecvate diferitelor

segmente ale corpului, de a memora unele exerciţii cunoscând şi influenţele

pe care acestea le au asupra atitudinii şi ţinutei corporale corecte – la

obiectivele privind “dezvoltarea fizică armonioasă”;

- întărirea legăturilor temporale prin exersarea deprinderii în condiţii relativ

standardizate, efectuarea acţiunilor motrice la parametrii cantitativi şi

calitativi corespunzători, automatizarea – stabilizarea mişcării – în situaţia

abordării obiectivelor care vizează “ consolidarea şi fixarea” deprinderilor

motrice;

- dobândirea capacităţii de a opera cu deprinderile/priceperile motrice

însuşite, în condiţii variate – la obiectivele “de perfecţionare”;

- Verificarea nivelului de însuşire a deprinderilor/priceperilor motrice – la

obiectivele “de verificare”.

În funcţie de obiectivele de instruire ale activităţii, una sau două module din

cadrul verigii a IV-a devin operante, canalizând totalitatea acţiunilor didactice spre

rezolvarea (parţială sau totală) a obiectivelor specifice etapei de învăţare indicate.

Acţiunile se concretizează prin mijloace specifice ce se grupează, raportat la

conţinut şi în funcţie de etapa învăţării motrice, în: exerciţii pregătitoare, exerciţii

fundamentale, exerciţii suplimentare – ajutătoare → exersate global şi analitic (dacă

este cazul), exerciţii sub forma unor ştafete, parcursuri aplicative şi jocuri dinamice,

structuri de mişcare - simple sau complexe - constituite sau nu, sub forma unor probe

de control.

10

Formaţiile de lucru pot fi: pe grupe, pe echipe, individual, pe perechi, exersare

simultană cu întregul colectiv de copii etc.

Veriga a V-a - Scăderea progresivă a nivelului de efort este prezentă în

structura tuturor activităţilor. Are o durată de 1-2 min. variind în funcţie de

caracteristicile efortului care s-a depus.

Obiectivul principal urmăreşte revenirea parţială a marilor funcţiuni ale

organismului la valorile iniţiale începerii activităţii.

Acţiunile specifice, subordonate obiectivului menţionat anterior, constau din

variante de mers liniştitor, exerciţii de respiraţie şi de relaxare musculară.

Formaţiile de lucru cele mai frecvent folosite sunt coloanele câte unu sau câte

doi.

Veriga a VI-a – Încheierea organizată a activităţii este de asemenea prezentă

în toate activităţile comune, având o durată de 1-2 min.

Obiectivul principal al verigii este acela de a evalua activitatea colectivului.

Activităţile specifice constau din: aprecieri, concluzii şi recomandări.

Formaţiile de lucru pot fi: în linie pe unul sau două rânduri, semicerc, pe

echipe etc.

11

Exempli de proiect didactic – preluat(!) din „Educaţie psihomotorie şi

didactica educaţiei psihomotorii, autor Petrică Dragomir, Edit MEC-Proiect pentru

învăţământul rural, 2007

12

13