+ All Categories
Transcript
Page 1: Cu Isus am numai amintiri frumoase!

CU ISUS AM NUMAI AMINTIRI FRUMOASE!

de Jurovschi Cosmina

"Doar în mijlocul nopții visele prind culoare… vise pline de mister și farmec. Într-o lume în care tot mai multe întâmplări stranii își au locul, nimic nu mai pare ieșit din comun. Chiar și așa ne permitem să visăm și să călătorim voioși spre lumea dorită care își începuse drumul în inimile noastre." Așa povestea cu drag o bătrânică nepotului ei. Era o poveste despre credința adevărată care ducea spre veșnicii.

Doar patru persoane care își pot schimba cursul vieții în folosul binelui spre slava lui Dumnezeu, totul depinzând de lupta inimii. La ora 12am pe data de 1 Ianuarie, anul 2000 cei aleși au făcut cunoștiință cu propriile destine. Daria, Alfred, Alannis și Mathew la vârsta de doar 19 ani și-au început călătoria spre necunoscutul din zare. Au spus la revedere lumii pentru un timp, cu scopul de a descoperi adevăratul sens al vieții. Deși ei adormiseră într-un somn adânc, inimile lor se pregăteau pentru o luptă puternică. Care era scopul lor? Scopul lor era acela de a pătrunde în gândurile oamenilor pentru a infiltra bunătatea, mila, pacea și bucuria… fiecare simț caracteristic câte unuia din eroii noștri bravi.

Daria avea acea bunătate caldă încât se vedea strălucirea și blândețea pe chipul ei. Alfred însă era atât de milos încât nu putea privi cum un pește este mâncat de un pelican sau cum un șoricel năzdrăvan este vânat de o pisică flămândă, când de fapt totul era ceva firesc și obișnuit. Alannis era înconjurată veșnic de o bucurie curată, cât despre Mathew din el curgeau izvoare de pace… Toate acestea alcătuiesc IUBIREA, fără de care, viața nu ar avea nici un sens. Totuși multora le lipsește acest sentiment cald, dragul meu nepot. Acum toți oamenii sunt într-o alergare continuă după bani și plăceri care duc spre nimic. Scopul celor patru era să le amintească oamenilor despre misiunea împăcării pe care a început-o Isus ceva vreme în urmă.

Chiar și pe tărâmul viselor există Dumnezeu. Același pe care Îl știm și unii din noi…Cei patru trebuiau să treacă peste un test ca să-și dovedească curajul neînfricat. Știm că

nimic în lume nu se câștigă fără luptă, așa că Dumnezeu le-a dat celor patru opusul darurilor pe care le aveau. Dariei i-a dat răutate, lui Alfred nepăsare, lui Alannis tristețe, iar lui Mathew i-a dăruit furie, toate acestea erau doar pe parcursul testului și toate acestea au făcut munca lor atât de grea. Cum aveau ei să se descurce cu acestea când nici măcar nu știau în ce constă testul lor!?

În sfârșit, cei patru au fost separați pentru a-și începe testul, toți în același timp, în locuri diferite. Totul era atât de amețitor; la un moment dat cei patru aveau impresia că se aflau pe pământ când ei de fapt erau departe de acel loc fără speranță. Testul acesta trebuia să le arate celor patru cum e să fii rău, nepăsător, trist și furios, sentimentele cele mai comune în lume care duc spre nefericire.

În timp ce Daria rătăcea pe un drum necunoscut îi apăruse în fața ei un copil.-Te rog, ajută-mă! mi-e teamă… vreau la mămica mea acasă, să mă strângă în brațe și să

Page 2: Cu Isus am numai amintiri frumoase!

mă sărute de noapte bună, m-am rătăcit, nu mai știu drumul spre casă, sunt atât de singur.-Poftim!? și eu cum te pot ajuta? Ce pot să-ți fac? Lasă-mă în pace! Nu vreau să te ajut,

am destule probleme pe cap, trebuie să trec testul. Apoi copilașul îi șopti:-Acum înțelegi răutatea? cât e de dureros? Întotdeauna oamenii sunt prea ocupați să facă

fapte bune. Venise rândul lui Alfred. Același copilaș îi apăru în cale, cu aceleași cuvinte, iar Alfred îi

răspunse:-Ce-mi pasă mie de durerea ta? nu am eu destule pe cap?, apoi vocea duioasă a

copilașului îi șopti:-Acum înțelegi cum e să fii nepăsător? cum suferă oamenii din cauza aceasta? Mila este

un dar minunat!Alannis îi răspunse copilului:-Crezi că numai tu ești trist? Nu vezi că și eu am probleme? Pleacă! Nu mă mai deranja

cu problemele tale.-Vezi? Încă există oameni de aceștia… oameni care au uitat ce e bucuria, înnecându-se

într-o tristețe incoloră. Bucură-te cu o bucurie neprefăcută!În sfârșit venise rândul lui Mathew… același copil îi venise în cale cu aceiași nevoie de

ajutor.-Lasă-mă în pace! Nu vezi ce furios sunt? Acum vii și tu? Cine sunt eu să te ajut? Nici nu

te cunosc.-Așa spun toți… cine sunt eu să te ajut? Vezi? Furia ta, te ține prizonier! Unde ți-e pacea?Toate acestea s-au petrecut în același timp. La rostirea ultimelor cuvinte ale copilului, toți

și-au adus aminte de bunătate, milă, bucurie și pace și au plâns amarnic căci au simțit câtă deznădejde există în inimile oamenilor, câtă durere sfâșietoare. Toți se concentrau pe lucruri de nimic și pierdeau cele mai frumoase și prețioase lucruri.

Rostul testului nu era neapărat să-l treacă ci esențialul era să simtă pe pielea lor deznădejdea celor pierduți, iar aceasta, să-i determine să-și îndeplinescă misiunea din iubire și nu din obligație. Cei patru trecuseră testul și au plâns… au plâns pentru că au simțit durere… durerea celor fără speranță. Și-au dat seama cât de neputincioși sunt acești oameni.

Acum erau pregătiți să cutreiere întreaga lume. Li s-au dat aripi, ca unor îngeri. Au început să viziteze India, acolo au văzut deznădejde, lacrimi și durere… nici urmă de fericire. Doar zâmbete prefăcute cu un chip întrebător: “cine sunt eu?”

Au vizitat și Asia… același lucru, copii fără părinți cutreierând străzile; bătrâni singuri și sufocați de viață, tineri care deși trăiau, în sufletul lor erau morți. Era destul… au înțeles câtă nevoie aveau de o lumină în întunericul lor. Au înțeles de ce Isus murise pe cruce. Și au înțeles că acest dar, adică iertarea păcatelor, ne-a fost oferit tuturor pe gratis.

Totodată și-au dat seama că nimic nu trebuie să-i oprească să lupte pentru cei fără speranță, pentru cei pierduți, pentru cei împovărați și pentru cei care încă nu au auzit de Isus. Dar cum puteau ei să facă asta? Erau doar niște oameni și nimic mai mult.

Acea atmosferă de acolo era una feerică… se întâmplau lucruri ciudate fără înțeles. Acum cei patru se aflau în fața unui bătrânel cu părul alb și cu o față senină și dulce. Atunci când

Page 3: Cu Isus am numai amintiri frumoase!

zâmbea parcă razele de soare îi inundau fața lui mărunțică și liniștită. Bătrânul avea o Carte în mână, dar nu una oarecare ci o Carte în care erau așezate comori nemaipomenite. Începuse să vorbească despre o lume total necunoscută celor patru, o lume plină de fericire și culoare, cum doar în vise întâlnim. Acea Carte le promitea celor patru fericire pentru totdeauna, fără lacrimi, fără durere și fără moarte. Aceea Carte specială era Biblia. Cei patru și-au adus aminte că aveau o Carte asemănătoare acasă doar că era uitată într-un raft vechi și prăfuit, cine știe dacă mai este pe acolo!?

Bătrânul începuse să citească despre un sentiment atât de comun: dragostea. “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodata. ” citea de la 1Corinteni 13:4-8.

Ce fel de dragoste era aceasta!? Orice era, cei patru nu au auzit niciodată despre o dragoste atât de curată. Și-au adus aminte de copilărie. Cât de minunat era atunci când erau copii; deși nu știau nimic despre viață și mai ales despre dragoste, o simțeau… era acolo la fiecare pas pe care îl făceau. Era ca soarele de dimineață... cald și strălucitor încât nu puteai să nu-l observi.

Vorbele bătrânului erau atât de dulci, dar oare exista o astfel de dragoste? Era greu de crezut dar imposibil de uitat, părea prea frumos ca să fie adevărat, și totuși era real. Bătrânul a început să mai vorbească despre un Om care a fost pe pământ cu rolul de a muri, dar nu o moarte în zadar ci pentru păcatele tuturor. ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică. ” Ioan 3:16

Daria, Alfred, Alannis și Mathew aveau o mie de întrebări. Oare chiar exista Isus sau e doar un basm pentru copii ca și celelalte? Dar dacă era mai mult de atât? Dacă după moarte există o altă lume? Cum se puteau convinge că este adevărat?

-Nu aveți nici o dovadă decât cele scrise în Scripturi ca să credeți în Isus, dar voi nu știți că tocmai acesta este drumul care duce spre El: drumul credinței! spuse bătrânul. Fără scurtături...

-Și cum putem crede? răspunseră cei patru.-“Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare

despre lucrurile care nu se văd.” scrie în Evrei 11:1… doar credeți dragii mei, lăsați-vă în mâna Domnului, lăsați-vă purtați de iubire spre veșnicii și El va lucra în viața voastră. Nu aveau nimic de pierdut dacă se lăsau purtați de valul credinței și poate nimic de câștigat, nu aveau încă de unde să știe ce va fi în continuare. Un lucru cert știau, aveau în fața lor o mare călătorie.

Bătrânul misterios le-a mai spus celor patru că pentru a călători în siguranță prin viață trebuie să cunoască adevărul din acea Carte specială, adică Biblia. Era cam greu pentru ei deoarece nu știau un cuvânt din Biblie, era nevoie poate de o viață întreagă să cunoască și să înțeleagă din ea. Era trist… aveau 19 ani și ei nu știau nimic despre Creatorul Suprem, dar nu era prea târziu.

Și așa s-a sfârșit visul. Cei patru s-au trezit din nou în casele lor și mai ales pe pământ. Nu înțelegeau încă ce a fost cu acel vis ciudat pe care l-au avut; testul, bătrânul și Biblia. Totuși erau diferiți, ceva în inima lor se schimbase. Au remarcat că într-adevăr într-un colț din inimă

Page 4: Cu Isus am numai amintiri frumoase!

aveau acele însușiri pe care le-au avut în vis doar că acolo erau mai profunde. Nu înțelegeau nimic. Ce era cu acel vis? Ce semnificație avea? De ce au avut din senin un vis atât de straniu și de ce era despre Isus despre care ei nu știau nimic pentru că nimeni nu le vorbise niciodată despre El? Ceva bun se întâmplase datorită visului pe care l-au avut. Începeau să înțeleagă că o lume misterioasă avea nevoie să fie descoperită de ei înșiși, așa că s-au apucat să citească Biblia, începând cu Noul Testament. Deși erau în colțuri de lume diferite cei patru aveau același gânduri.

Au citit cele patru Evanghelii. Evanghelia după Matei, Marcu, Luca și Ioan. Ce ciudat era totul. La început totul părea doar un basm pentru copii. Acel Isus care a murit pentru păcatele lumii. Cine ar muri pentru cineva pe care nici măcar nu-l cunoaște? Și mai ales de ce? Care rege s-ar da jos de pe tron? Care tată și-ar da fiul la moarte? Dar totuși erau câteva vorbe care i-au determinat să citească mai departe, acele cuvinte le mângâiau sufletul. Ca aceea predică de pe munte unde Isus vorbise. “Ferice ce cei săraci în Duh căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice de ceice plâng, căci ei vor fi mângâiați! Ferice de cei blânzi căci ei vor moșteni pământul! Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii a lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră!” Evanghelia după Matei capitolul 5 versetele 3-11.

Ce erau cu toate aceste vorbe atât de curate și minunate? Oare erau adevărate? Auziseră ei ceva despre Dumnezeu când erau mici dar ceva îi împiedicase să caute mai mult și mai mult despre El. Doreau să fie considerați și ei oameni normali ca toți ceilalți și să nu fie luați în batjocoră din cauză că ar vrea să știe mai multe despre Isus. Dar totuși a existat mereu ceva în viața lor care lipsea, un gol despre care nu știau nimic și părea că nu are nici o completare. O umbră rece care nu lăsa ca soarele să pătrundă în sufletele lor. Și totuși toți patru gândeau la fel, simțeau la fel și aveau același gol dintotdeauna.

Odată ce vor afla adevărul, acel adevăr o să-i elibereze de toată suferința și durerea de pe pământ. ”Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.” Evanghelia după Ioan capitolul 8 versetul 32 (Ioan 8:32).

După ce au citit câte puțin din Noul Testament și-au dat seama că o nouă lume este gata să li se descopere. O nouă lume dar totuși în paralel cu lumea noastră.

După o vreme au terminat de citit Noul Testament al Bibliei. Câte lucruri noi au descoperit și atât de adevărate, pe zi ce trecea își dădeau seama în ce lume au trăit până acum, o lume fără Dumnezeu. Totul putea fi diferit dacă copiii erau învățați din primii ani despre Isus să știe să trăiască smeriți și curați. Acum aveau în fața lor toate greșelile pe care le-au făcut de-a lungul anilor, chiar și cea mai mică din ele. Urma o perioadă dificilă în viața lor, ar trebui să se îndepărteze de vechii prieteni dar nu e atât de ușor să începi o altă viață în urma unui vis dintr-o noapte. Dar oare, era doar atât? Era mai mult de atât… Erau toate acele lucruri din Biblie, toate promisiunile că dacă faci voia Lui Dumnezeu vei avea un loc în cer și mai presus de tot vei fi un copil al Său, dar totuși că nu poți fi mântuit prin fapte, ci prin faptul că Isus și-a dat viața pentru

Page 5: Cu Isus am numai amintiri frumoase!

fiecare din noi.“Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc faţa Lui.” Psalmii

11:7Hotărârea a fost luată. Era ceva în inima lor care le spunea cu tărie să lupte pentru ceea ce

își doresc cu adevărat. Vroiau să se simtă liberi de lanțul păcatului, vroiau să simtă cu adevărat cum e să-L ai pe Dumnezeu. Mai întâi de toate era timpul să-și mărturisească păcatele lui Dumnezeu. S-au pus pe genunchi și și-au adus aminte și cel mai mic dintre păcate. Pentru prima dată în viața lor au simțit că nu merită nici măcar viața pe care o au. După ce au citit o parte din Biblie cu atenție au văzut cât au greșit, iar acum simțeau că sunt cele mai neînsemnate ființe de pe pământ. În timp ce se rugau lui Dumnezeu să-i ierte și-au adus aminte de un verset din Biblie: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentrucă oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică. ” Ioan 3:16

Daria era atât de fericită. Acum știa sigur că toate cuvintele din Biblie sunt adevărate. După ce s-a rugat mărturisindu-și păcatele s-a ridicat de pe genunchi o altă Darie. Simțea cum toată povara de pe umeri i-a fost luată, parcă cineva îi dăduse aripi să zboare către infinit.

"-Dumnezeu mă iubește atât de mult încât L-a lăsat pe Fiul Său să moară pe cruce pentru păcatele mele. Mi-a dăruit mie, o păcătoasă, o a doua șansă să nu mor în păcat, ci să am iertare. "

Din nefericire Alfred, Alannis și Mathew nu simțeau același lucru. Ei nu au fost destul de puternici să facă schimbări în viețile lor, nu încă. Se asemănau cu acei oameni despre care vorbea Biblia. Cei care au lăsat grijile și nevoile lumii pământești să le încerce credința, cei care atunci când apare ispita se dau bătuți sau cei plini de îndoieli fiind înșelați de Diavol, așa cum era Pilda Semănătorului din Biblie când Le-a spus-o Isus norodului.

Mulți dintre noi ne asemănăm cu acei oameni. Spre deosebire, Daria, ea a fost una dintre aceia care au auzit Cuvântul și l-a înțeles, iar acum trebuia să aducă rod. ”Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul șaizeci, altul treizeci.” Matei 13:23

Daria s-a hotărât să înceapă o altă viață, să lase lumea în spatele ei și să pășească spre veșnicii. De aici încolo Daria avea în fața ei o mare călătorie. Nu știa ce trebuie să facă, dar știa că Dumnezeu o va călauzi pe cale.

Daria terminase de citit întreaga Biblie. Nu vroia să înceapă o luptă fără să știe ce spune Dumnezeu despre tot. Tot ce scria în Biblie era imposibil de îndeplinit, nu există om care să poată trăi o viață întreagă fără păcat, doar că Daria citise undeva că ce e cu neputință la oameni e cu putință la Dumnezeu și e atât de adevărat. „Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.” Luca 18:27.

Daria știa toate nenorocirile din lume căci și ea a făcut o dată parte din ea. Oamenii alergau din rău înspre mai rău. Ce putea face Daria? S-a hotărât să meargă la colțurile străzilor și să vorbească despre Isus. A ales să-și împartă pâinea și banii cu cei săraci în Numele Domnului. Simțea un sentiment atât de plăcut când un copilaș fără părinți o îmbrățișa atât de dulce, chiar dacă familia ei nu era de acord cu asta... știa că poate să facă mai mult, știa că poate să-i ajute mai mult pe cei săraci, dar totodată știa că poate să le spună despre Isus fără frică de nimeni și fără rușine. Acum era un copil al Său.

Page 6: Cu Isus am numai amintiri frumoase!

Inima ei creștea din ce în ce mai mult, pe zi ce trecea se simțea tot mai APROAPE DE CER... aproape de casă.

Daria a hotărât să meargă la bunica sa în Canada. Nu o mai văzuse de la moartea bunicului ei care a fost acum 5 ani. Îi era dor să mai adoarmă la pieptul bunicii sale în timp ce îi spunea o poveste atunci când pleca cu familia sa în vizită. Bunicuța sa era o femeie deosebită. Era foarte puternică, a reușit să treacă peste moartea soțului său cu zâmbetul pe buze chiar dacă în sufletul ei era durere, dar de fiecare dată când se simte singură își aduce aminte de ultimele vorbe ale soțului său iubit care le-a rostit înainte să părăsească această lume: "Eu plec dar te voi aștepta într-un loc plin de speranță și iubire. Spune tuturor cât de fericit m-a făcut Isus." Ajunse în sfârșit la bunica sa după un drum destul de obositor. Aceasta o primi cu brațele deschise.

Bunica sa avea mereu o față luminoasă. Ea era singura din familie care reușise să-și predea viața în mâinile lui Isus, iar fericirea ei devenea din ce în ce mai mare. Daria venise cu gândul să îi povestească bunicii sale cum un vis i-a schimbat viața.

După ce au terminat de despachetat bagajele au reușit să găsească un moment de liniște ca să povestescă, iar Daria i-a spus totul bunicii sale. Despre visul care a îndemnat-o să-L caute pe Isus cu adevărat.

Bunica sa i-a spus că drumul care l-a ales, e greu... dar dacă inima ei este sinceră, Dumnezeu nu o va lăsa niciodată, El îi va da cuvintele potrivite la timpul potrivit chiar dacă uneori o va lăsa să aștepte. Nimeni nu a spus că va fi ușor, căci nu va fi. Vor fi încercări și va fi mereu Satana care va încerca să o împiedice să ajungă în brațele Mântuitorului. Dar ea să fie tare, că Dumnezeu va fi mereu cu Daria. Niciodată nu o va lăsa chiar și atunci când îi va spune să aștepte.

Ții minte versurile poeziei "Un lung tren ne pare viața" de Traian Dorz? întrebă bătrânica pe nepotul său, iar acesta era atât de absorbit de ce îi povestea bătrânica încât crezu că e vorba despre Daria.

"Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când. Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut...

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,Și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc. Arzători de nerăbdare înainte tot privim,Să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,Noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri. Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!... Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Page 7: Cu Isus am numai amintiri frumoase!

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;Ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,Sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!... "

Daria a petrecut un timp destul de frumos acolo... până în ziua în care bunica sa dragă a părăsit lumea aceasta, ducându-se spre un loc mai bun, acolo unde o aștepta soțul ei bucuros. Tot ce avea bunica sa a rămas familiei sale, iar ei au hotărât să se mute în Canada, asta însemnând o schimbare foarte mare. Pentru Daria era foarte greu să-și părăsească prietenii noi pe care și-i făcuse în ultimul timp de când a început să-L cunoască pe Isus. Era prea greu pentru ea... era începutul unei noi vieți, iar ea nu vroia o nouă viață. Îi era teamă că o să-L uite pe Isus, că o să dea peste alți oameni care o vor determina să renunțe. Îi era teamă că nu e destul de puternică pentru o schimbare atât de mare și că o să rămână singură și totuși... venise timpul.

O prietenă îi dăruise o amintire pe care scria un verset din Biblie: "Pot totul în Hristos care mă întărește." Filipeni 4:13. Era poate cea mai frumoasă amintire. După ce și-a luat rămas bun de la prieteni s-a urcat în avion împreună cu familia. Era o zi ploioasă și rece... 3 Iunie.

În drum spre Canada s-a tot gândit cum o să fie acolo, totul o să fie nou; limba, oamenii, casele, chiar și școala. Și mai ales va fi departe de prieteni, de acei 19 ani pe care i-a trăit acolo și de cele mai frumoase clipe ale copilăriei. Probabil că o să meargă în vizită dar niciodată nu va mai fi la fel.

Multe schimbări s-au petrecut în viața Dariei. Părinții ei munceau în majoritatea săptămânii așa că Daria își petrecea mai mult timp în casă, deoarece nu știa încă locurile de acolo și nu își făcuse nici un prieten. Școala o începuse dar nu era deloc pe placul ei, erau prea mulți oameni noi, profesori noi... totul era nou și părea atât de pustiu și gol în ochii ei. Era ca un loc fără viață și fără culoare. Singurul ei Prieten rămăsese Isus. Era atât de minunat în zilele când vorbea cu Isus și mai ales felul prin care El îi răspundea. De fiecare dată când simțea nevoia să aibă un prieten aproape cu care să vorbească Dumnezeu era acolo, la orice oră, în orice zi... pentru totdeauna. Nu s-a îndoit nici o clipă de planul pe care îl are Dumnezeu pentru ea. Știa că un copil al lui Dumnezeu trebuie să treacă prin încercări ca să devină tot mai puternic în credință. Doar că încă simțea acea teamă care ar putea să o despartă de Isus. Îi era frică să nu-și aleagă prieteni nepotriviți, iar ea nu prea avea ce să aleagă. Toți erau la fel și mult prea departe de Cale. Dar mai știa că dacă va privi în continuare la teama ei din suflet nu va ajunge prea departe ci ar rămane pe loc.

Daria realiza că ce va fi nu avea de unde să știe, dar știa ce avea de făcut între timp. De multe ori se simțea părăsită de familie, de prieteni și de orice. De parcă cerul se depărta în tăcere de pământ. Încerca să se ridice și să zboare din nou.

Așa cum viața își continua cursul ei indiferent de circumsanțe, așa trecură și șase luni de când Daria se mutase în Canada. De la ultimul vis pe care l-a avut și care i-a schimbat viața într-un mod extraordinar nu mai visase nimic, până într-o noapte specială în care a pătruns din nou în acea lume ciudată și totuși plăcută inimii sale. O visase pe bunica sa dragă. Era la fel de frumoasă ca întotdeauna doar că acum fața ei era parcă mai strălucitoare. Parcă sufletul bun al

Page 8: Cu Isus am numai amintiri frumoase!

bunicii sale se oglindea pe fața sa.-Bunica mea dragă, dă-mi voie să te îmbrățisez!, fură primele cuvinte ale Dariei.-Nepoata mea... ai ajuns în sfârșit aici, te așteptam. Trebuie să-ți arăt ceva, îi spuse bunica

călduros.Apoi au pășit împreună spre o întâmplare dureroasă de acum 2000 de ani. Era Isus... pe o

cruce atârnând.-Daria îl vezi pe Omul acela? Pentru tine a murit, ca tu să ai viață, ca tu să trăiești prin El.

Putea atât de ușor să se coboare de pe cruce, dar dragostea Lui pentru omenire L-a ținut acolo, dragostea Lui pentru tine, draga mea.

-Bunica mea... chiar eu L-am răstignit.-Draga mea ți-am arătat toate aceste lucruri să îți dai seama că El a murit odată pentru

păcatele tale, nu trebuie să pieri și tu în păcat. O să ne mai întâlnim în vis și nu uita că Isus e întotdeauna cu tine, tu trebuie doar să vrei să fie acolo și să-L asculți. Atâta timp cât păsările ciripesc peste văzduhul înalt, atâta timp cât soarele strălucește după fiecare ploaie... speranța nu a dispărut. Poți trăi fără bani, poți trăi fără un acoperiș deasupra capului, dar nu poți trăi fără speranță… și nu uita că singura speranță e Isus, îi spuse bunica Dariei plină de bucurie.

Acesta a fost al doilea vis al Dariei și pentru ea nu era doar un vis ci totul era real și viu în sufletul ei. Simțea cum pe zi ce trece iubirea lui Isus îi lumina calea tot mai mult, simțea cum sufletul său întinerește deși zilele trec fără încetare. Și știa că în urma acelui vis ea trebuie să facă ceva în legatură cu familia sa. Știa că nu are o famile perfectă, știa că nici măcar ea nu e perfectă dar mai presus de tot știa că are un Dumnezeu acolo în cer care nu o va părăsi niciodată pentru că El spune: "Nicidecum n'am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi." Evrei 13:5

Daria obișnuia în fiecare zi să-i dăruiască lui Dumnezeu cel puțin o oră din timpul ei. Avea o Biblie de la bunica sa. I-o dăruise cu câțiva ani în urmă când avea Daria 10 ani. Se ruga și citea din ea. Se simțea atât de aproape de El în clipele acelea. Era cel mai prețios timp din viața sa.

Mereu vor fi încercări în viața nostră, iar Daria știa asta prea bine. Știa că nu a ales un drum ușor și că va avea mult de pierdut din cauza aceasta. Părinții Dariei nu erau foarte apropiați de Dumnezeu, poate că mergeau de Paști și de Crăciun la biserică dar asta nu însemna prea mult în ochii lui Dumnezeu. Ei considerau că tradițiile și obiceiurile ar trebui respectate deși nu ajutau prea mult. Daria a înțeles aceasta pentru că ea citise Biblia, părinții săi nu apucaseră încă și pe atunci părea că nu se va întâmpla asta niciodată, până într-o zi.

Daria își făcuse o prietenă în primul an de școală. Ea făcea parte dintr-o familie creștină. Se numea Sarah. Era o persoană foarte deschisă și comunicativă. De multe ori a fost un prieten adevărat pentru Daria, iar de ziua acesteia îi dăruise o nouă Biblie. Era cel mai frumos dar pe care îl primise vreodată, în afară de cel al bunicii sale de acum câțiva ani în urmă. O adevărată comoară a sufletului.

Într-o zi Daria împreună cu mama sa se plimbau într-un parc prin apropierea casei, când deodată mama Dariei o întreabă pe aceasta:

-Daria?!-Da, mamă.

Page 9: Cu Isus am numai amintiri frumoase!

-Știu că ai două Biblii în camera ta, crezi că ai putea să îmi împrumuți și mie una din ele?-Oh, mamă! Îți voi dărui o Biblie din toata inima, poți să o păstrezi.-Când am fost mică bunica ta obișnuia să-mi citească, dar niciodată nu am ascultat cu

adevărat. Întotdeauna am crezut că Biblia este doar o carte menită să îi sperie pe oameni sau o carte plină de porunci și întotdeauna întrebam dacă Dumnezeu e atât de bun cum scrie acolo. Am început să-mi pun întrebări. În ziua când bunicul tău a murit a spus doar atât: "Spune tuturor cât de fericit m-a făcut Isus." Aceste cuvinte m-au pus pe gânduri și mă gândeam unde s-a dus...

Ce fericită era Daria, Dumnezeu făcuse o minune. Tocmai atunci îi trecuse prin gând cuvintele acestea din Noul Testament: "De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său." Romani 8:28. Dumnezeu avea un plan pentru părinții Dariei încă de la început, totul era plănuit de El încă de la întemeierea lumii. Pe zi ce trecea, Daria vedea tot mai mult iubirea lui Dumnezeu în viața părinților săi. Era cel mai frumos lucru. Ei întotdeauna au fost mai departe de Dumnezeu și niciodată nu aveau timp pentru nimic, nici măcar o rugăciune înainte de masă sau înainte de a începe o nouă zi. Dar acum, ceva se schimbase, dacă mama Dariei îi ceruse o Biblie asta însemna că Dumnezeu lucra în inima sa. Era pe cale să o schimbe cu adevărat și nu numai pe ea dar și pe tatăl Dariei. Un verset frumos se plimba prin inima Dariei, pentru că exact așa au făcut părinții ei. "De aceea așa vorbește Domnul: "Dacă te vei lipi iarăși de Mine, și vei sta înaintea Mea; dacă vei despărți ce este de preț de ce este fără preț, vei fi ca gura Mea..." Ieremia 15:19

Daria era atât de fericită... se trezise într-o zi, dis de dimineață și citise un verset din Biblie care îi înviorase sufletul. "Căci la Tine este izvorul vieții; prin lumina Ta vedem lumina." Psalmul 36:9. Își adusese aminte cum văzuse ea lumina Lui... și ce efect a avut în viața ei, atât de mare încât să-i schimbe întregul curs al vieții.

Anii din viața Dariei treceau ca clipele de primăvară, dar zâmbetul acela luminos de pe fața Dariei nu dispăruse niciodată. Același zâmbet de copil gingaș și iubitor. O adevărată comoară a sufletului în vremuri de nevoie."

Asta a fost povestea unei fete cu mult curaj și multă credință, dragul meu nepot, și uite că am rămas aceeași persoană; curată, blândă și iubitoare. Dragul meu nepot, acesta este drumul credinței... cei mai mulți vor cădea pe cale, vor alege scurtăturile care vor duce spre pierzare. Încercări vor veni, de greșit cu toții vom greși, dar dacă credem în Isus Hristos, sângele Lui ne va spăla de toate păcatele din viața noastră. Asta e doar o mică parte din viața mea, dar singurul lucru care îl pot spune acum e că, împreună cu Isus am numai amintiri frumoase, iar acum ți le-am împărtășit și ție. Aceea Daria, sunt chiar eu… ce pot să-ți spun e că părinții mei s-au hotărât într-un final să îl urmeze pe Domnul, în ziua în care am încheiat un legământ cu Domnul. Spre veșnicii am privit mereu... fiecare zi din viața mea am trăit-o ca și cum ar fi ultima, fără să mă gândesc că mâine va mai fi o zi... nu aveam de unde să știu asta, nici acum nu știu. Pe drumul meu am învățat să împărtășesc cu alții ceea ce eu am trăit, spre zidire sufletească. Acum dragul meu Koda, e timpul ca eu să plec acasă. Nu uita, Dumnezeu e iubire, nu alege scurtăturile ci mergi drept pe cale. Dumnezeu te iubește! Așa și-a încheiat bătrânica povestea nepotului ei. Anii au trecut, iar acum băiatul care asculta atunci povestea bunicii sale, nu mai era la fel.

Page 10: Cu Isus am numai amintiri frumoase!

Era o noapte atât de rece... atâția ani, atâta frig înghețase multe inimi nepregătite. Crăciunul se apropia, iar ultima săptămână din an se apropia straniu de sfârșitul ei. Un an nou avea să vină, asta dacă era voia Celui Atotputernic.

Și totuși... pentru unii veneau noi începuturi, iar pentru alții sfârșituri. Dar ce era cu-adevărat, un început și un sfârșit? Dacă era vreun început atunci sfârșitul nu își mai avea rostul... așa cum Pruncul Isus Hristos a fost un început... în El nu este sfârșit.

Atât de trist privea spre cer un om... Era purtat de gânduri, departe de trecutul lui. Un trecut care încă era prezent în viața sa. Un trecut plin de belșug și bogăție falsă... căci bogăția nu stă în bani, ci în inimă. Abia atunci când rămâsese fără nimic, și-a dat seama de aceasta. Și-a dat seama că toate bogățiile ce le-a avut nu au putut fi schimbate pe fericire, ci dimpotrivă, au fost înlocuite cu singurătate, tristețe și o amărăciune adâncă. A luptat o viață întreagă pentru nimic. Se întreba dacă era prea târziu acum... era singur și părăsit, cutreierându-și propria lume ce trecuse. Se gândea în sinea lui: "De aș mai avea o șansă, aș face totul altfel, numai să scap de această adâncă singurătate ce mă copleșește, de aș fi ascultat-o pe bunica mea, dacă întelegeam atunci adevăratul înțeles al poveștii ce mi-a spus-o atunci."

Atâta tristețe în inima acestui om... cine era el? Era doar un simplu muritor care realizase că viața-i este pustie. I se părea că totul se terminase acolo unde era acum. Privea spre cer, neștiind de ce, pentru că nu mai avea nici o speranță de nicăieri. Poate că el adormise, dar inima-i veghea, de aceea o parte din el era atras de cer.

Același Koda și totuși atât de diferit acum. Timpul nu putea să-l întoarcă... a ales scurtăturile în loc de drumul cel drept și s-a ales doar cu praf. Mai era vreo iertare pentru el? În mare parte uitase povestea bunicii sale, dar nu putea uita cum ceilalți trei au renunțat la Domnul. Nu era nici-o deosebire între cei trei și el însuși. După ce bunica lui murise, s-a pierdut printre frânturi de lume. De când nu a mai văzut un zâmbet ca al bunicii sale... îi era atât de dor s-o mai vadă încă o dată.

Koda s-a îndreptat spre casa pustie și întunecată unde locuia. Copleșit de durere și deznădejde a pus capul în pernă și a adormit. În noaptea aceea a avut un vis. Se făcea că era chiar acolo, în locul unde Isus s-a născut, în Betleem. Era atât de fericit, iar Pruncul Isus era atât de curat, avea un chip atât de luminos. Parcă îl privea în ochi și îi zâmbea. Un zâmbet atât de adânc ce nu l-a putut uita nici măcar atunci când s-a trezit. Inima lui îl îndemna să deschidă Biblia ce i-o lăsase bunica lui. Păcat că era plină de praf acum, dar nu era prea târziu. A început să citească din Matei. "Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale." Șiroaie de lacrimi îi indundase fața Kodei. A înțeles cu adevărat că Dumnezeu îl iubește și mai este înca o șansă pentru el. Acum era timpul să se schimbe cu adevărat. Asta era șansa lui.

A ieșit afară, privind spre cer. De data asta nu mai avea o privire tristă, ci plină de speranță și fericire. Acum știa că adevărata bogație e cea din inima lui, atunci când în inima lui locuiește Pruncul Isus. Acesta avea să fie cel mai frumos Crăciun din viața sa. În inima lui venise pacea și bucuria. A început să cânte colinde, iar fulgii de nea au început să cadă neîncetat. După o vreme, norii s-au risipit iar soarele a început să strălucească. Atunci a înțeles cât de înghețată i-a fost inima și cât de fericit este acum când soarele și-a făcut apariția în viața sa. Știa că bunica

Page 11: Cu Isus am numai amintiri frumoase!

lui era fericită acum. Tot ce odată ea i-a povestit, abia acum cuvintele ei au avut un impact în viața lui Koda. Era un Crăciun adevărat plin de pace și bucurie căci Isus Hristos se naște în inimile celor care îl primesc cu adevărat. Cât despre visele bunicii sale și visul său, totul era învăluit în mister, dar un lucru știa: "El vorbeşte prin vise, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor." Iov 33:15


Top Related