Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
7
CONTRACTUL NORMATIV - IZVOR
DE DREPT
Titu IONAŞCU*
Abstract: Analizând sistemul de drept al
României, merită evidenţiat că,România a făcut un
pas înainte la nivelul democraţiei aplicative şi nu
numaideclarative. România este un stat de drept
funcţional, dar care se află la etapainiţială, cu toate
problemele pe care le are un fost stat socialist şi, în
acest sens, estefoarte important că există tendinţa, se
încearcă la toate nivelurile instaurarea unuistat de
drept (aceste concluzii au fost reflectate în Rapoartele
de ţară ale Comisiei Europene pentru România,
pentru anii 2006 - 2008). La fel, sub impactul aderării
la Uniunea Europeană, România a fost nevoită să se
restructureze conform cerinţelor europene.
Cuvinte cheie: contract, norma juridică,
izvor de drept, tratat, drepturi şi libertăţi
fundamentale
1. NOŢIUNE Contractul (de la latinescul contractus
- a strînge) este definit ca voinţa comună a
cel puţin două persoane de a constitui, de a
modifica sau de a stinge între ele raporturi
juridice (de ex. contract de vînzare-
cumpărare, de mandat etc.).Contractul este,
aşadar, un act juridic ce stabileşte drepturi şi
obligaţii pentru subiecte determinate. Din
această perspectivă, contractul nu constituie
un izvor de drept, pentru că el se referă la
cazuri individuale, domestice, prezente în
arena juridică, cotidiană a fiecărui sistem de
drept1 .
Se ştie că contractul rezultă din
norme juridice şi se face în strictă
conformitate cu ele. Mai există însă şi
contracte care stabilesc drepturi şi
obligaţii,ce se manifestă drept reguli de
conduită pentru părţi. |În asemenea
cazuri,contractul dat este normativ. Spre
deosebire de alte tipuri de contracte, cel
CONTRACT REGULATORY –
SOURCE OF LAW
Titu IONAŞCU**
Abstract: Analyzing the Romanian legal system, worth highlighting that Romania has made a
step forward in the democratic applied
numaideclarative not. Romania is a functional rule of
law, but is etapainiţială with all the problems it has
been socialist state and, in this respect, estefoarte
important that there is a tendency at all levels are
trying unuistat establishment of law (these
conclusions were reflected in the country reports of
the European Commission for Romania, for the years
2006-2008). Similarly, under the impact of EU
accession, Romania was forced to restructure
according to European requirements.
Key words: contract, the rule of law, sources of law, Treaty rights and fundamental freedoms
1. NOTION Contract (from Latin contractus -
collect) is defined as the common will of
at least two persons to constitute, modify
or extinguish the legal relations between
them (eg. Agreement of sale, the office,
etc..) . agreement is therefore a legal act
that establishes the rights and obligations
specified topics. From this perspective,
the contract does not constitute a source of
law, as it relates to individual cases of
domestic legal arena present, everyday of
every system of law20.
It is known that the agreement
resulting from legal requirements and
shall be in strict accordance with
them. There are still contracts to establish
rights and obligations, which manifests as
rules of conduct for the parties. | In such
cases, this contract is legal. Unlike other
types of contracts, the normative source of
law. Contract law is, therefore, a special
* Conf. univ. dr., Facultatea de Ştiinţe Juridice, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Tg-Jiu ** Associate Professor PhD, Faculty of Juridical Sciences, “Constantin Brâncuşi” University of Tg-Jiu
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
8
normativ este izvor de drept. Contractul
normativ este, deci, o categorie aparte de
contract, care nu se referă la drepturi şi
obligaţii pentru subiecţi determinaţi,
caparticipanţi la un raport juridic, ci au în
vedere reglementări cu caracter
general,impersonal şi repetabil. El face parte
din izvoarele dreptului pozitiv, prezente în
ramurile dreptului constituţional, dreptului
internaţional şi dreptului muncii.
In literatura de specialitate s-au dat
numeroase definiţii ale contractului
normativ; I. Ceterchi şi I. Craiovan,
„...contractul normativ este o
formăconvenţională de creaţie a normelor
juridice, unde drepturile şi obligaţiile
semanifestă ca regulide conduită, obligatorii
pentru părţi în comportamentul lor”2
După părerea lui I. Pârău, „contractul
normativ este un acord de voinţă
realizat deobicei pe baza unor norme
juridice, ce produc efecte juridice stabilind
drepturi şi obligaţiuni3. într-un mod
asemănător definiţia contractului normativ
este sesizată la autorii I. Dogaru, D. Dănişor
- „act juridic ce are în vedere reglementări
generale, impersonale şi repetabile”4.
Aşadar, contractul normativ este izvorul
formal al dreptului, manifestat, în contextul
tehnicii juridice, printr-un acord dintre
două sau mai multe părţi determinate,
abilitate cu competenţă, prescripţiile căruia
poartă un caracter normativ şi de conciliere,
care reglementează raporturi juridice
speciale în domenii determinate ale
dreptului.
Clasificările contractelor normative
sunt foarte importante sub aspectul său
practice deoarece asigură o ordine în
procesul de creare şi aplicare a dreptului. Ele
se intersectează într-un mod sau altul. De
regulă, orice contract poate fi analizat din
perspectiva acestor clasificări, evidenţiind
unele sau alte particularităţicaracteristice. De
aceea, este foarte important ca le abordăm cu
maximă atenţie.
In acest sens, noi optăm pentru o
clasificare exhaustivă a contractelor
category of contracts which do not relate
to rights and obligations determined
subjects, caparticipanţi a legal
relationship, but also applies to general
regulations, impersonal and repeatable. It
is part of positive law sources present in
the branches of constitutional law,
international law and labor law.
In literature were given numerous
definitions of legal contract; I. Craiovan
Ceterchi and I. "... contract law is a
creative formăconvenţională legal norms,
where the rights and obligations
that regulide semanifestă conduct
binding on the parties in their behavior"21
In his opinion I. stream, "is a legal
contract agreement will usually made on the
basis of legal rules that produce legal effects
establishing rights and
obligations22 . Similarly a contract legal
definition is referred to the authors I.
Dogaru, D. Dănişor - "legal act which
considers regulations general, impersonal
and repeatable "23 . So is the spring formal
legal contract law, manifested in the context
of legal technique, by agreement between
two or more parties determined vested with
competence requirements which wearing a
normative and conciliation, which regulates
legal relations special defined areas of law.
Classifications are important
normative contracts under its practical as
it provides order in the creation and
application of law. They intersect in one
way or another. Typically, any contract
can be analyzed light of these
classifications, highlighting some other
caracteristcs particularity. Therefore, it is
very important that we address with the
utmost care.
In this regard, we chose an
exhaustive classification of contracts
regulations, which are based on three
criteria: the action space, the branch of
law and nature of the contracting
parties. Thus, we distinguish:
1. Contracts internal regulations:
a) legal contracts concluded between the
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
9
normative, la baza căreia stau trei criterii:
acţiunea în spaţiu, ramura de drept şi
natura părţilor contractante. Astfel,
deosebim:
1. Contracte normative interne:
a) contracte normative încheiate dintre
autorităţile statului;
b) contracte normative între organizaţiile
nonguvemamentale;
c) contracte normative încheiate între
autorităţile statului şi organizaţiile
nonguvemamentale;
d) contracte normative din sfera dreptului
muncii;
e) contracte normative din materia dreptului
constituţional;
2. Contacte normative internaţionale:
a) contracte normative interstatale;
b) contracte normative interguvemamentale;
c) contracte normative interdepartamentale.
Clasificările contractelor normative
sunt foarte importante sub aspectul său
practic, asta deoarece asigură o ordine în
procesul de creare şi aplicare a dreptului.
Ele se intersectează într-un mod sau altul. De
regulă, orice contract poate fianalizat din
perspectiva acestor clasificări, evidenţiind
unele sau alte particularităţi
caracteristice. De aceea, este foarte important
ca le abordăm cu maximă atenţie.
Următoarele particularităţi relevate în
literature de specialitate5 permit deosebirea
contractelor normative de alte izvoare de
drept:
a) contractul normativ este un act
juridic convenţional, care stabileşte norme
juridice;
b) participanţii la raporturile juridice
contractuale sunt situaţi pe poziţii de
egalitate;
c) clauzele contractului normativ
poartă un caracter determinat şiobligatoriu;
d) normele juridice contractuale se
stabilesc într-un proces de conciliere a
părţilor;
e) normele juridice în contractul
normativ se deosebesc printr-un caracter
general şi repetabil;
authorities of the State;
b) legal contracts between organizations
nonguvemamentale;
c) normative contracts concluded between
the authorities and organizations
nonguvemamentale;
d) legal contracts in the field of labor law;
e) contracts normative matter of
constitutional law;
2. Normative international Contacts:
a) interstate normative contracts;
b) inter-governmental legal contracts;
c) normative interdepartmental
agreements.
Classifications are important
normative contracts under its basically,
that it ensures order in the creation and
application of law.
They overlap in any way. Typically, any
contract can fianalizat in terms of these
classifications, highlighting some other
features characteristic. Therefore, it is
very important that we address with the
utmost care.
The following features in the
literature24 revealed normative contracts
allow distinction from other sources of
law:
a) contract conventional normative
legal act that establishes rules
legal;
b) participants in contractual legal
relations are situated on positions
equality;
c) legal contract clauses wearing a
determined character şiobligatoriu;
d) contractual legal rules are
established in the process of reconciling
parties;
e) legal rules legal contract are
distinguished by character
general and repeatable;
f) performing contract legal and
contractual non-performance effects are
specific
g) an indication of the specific
form of contract law is closing;
h) legal contract is recorded and
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
10
f) executarea contractului normativ şi
efectele neexecutării contractuale sînt
specifice;
g) un indiciu al contractului normativ
este forma specifică de încheiere;
h) contractul normativ se
înregistrează şi se publică în mod oficial.
Printre trăsăturile caracteristice
evidenţiate, este necesar să
distingemtrăsăturile de gen, caracteristice
contractului ca noţiune universală (primele
două) şi trăsături specifice ale contractului
normativ (ultimele şase). Totodată
menţionăm că normele contractuale care
rezidă din conţinutul contractului
normativeconstituie o varietate a normelor
juridice. Prin urmare, aceste trăsături
alecontractului normativ, precum sînt:
determinarea de norme juridice, caracterul
obligatoriu a contractului, forma specific de
încheiere, ne relatează desprecaracterul
normativ al contractelor cercetate şi ne
impugn să recunoaştem normele contractuale
ca pe o varietate a normelor juridice.
In acelaşi timp, există un coraport
între normele juridice stabilite în contractele
normative şi normele juridice, care sînt
reflectate în legi, creaţia juridică a statului.
Normele juridice stabilite prin legi
reglementează procedura de
încheiere a contractului, sfera de acţiune,
măsurile juridice de garanţie a executării
normelor contractuale ş.a. Insă, mai detaliat
la acest aspect ne vom referi înparagraful
următor al capitolului. Totodată, contractul
normativ stabileşte drepturi şi obligaţiuni
pentru părţile contractante şi, în acelaşi timp,
acestea avînd caracterul de norme juridice,
care sînt obligatorii pentru viitor. Prin
urmare, trăsătura principală a contractului
normativ ca izvor al dreptului, este stabilirea
de norme juridice.
2. EVOLUŢIE ISTORICĂ Problema originii contractului
normativ ca izvor de drept, a cauzelor care
au
cele ce urmează propunem o caracteristică a
published officially.
Among the characteristics
highlighted gender should distinguish
features characteristic contract as
universal notion (first two) and specific
features of the legal contract (the last
six). Also note that contractual rules lies
in the content of the contract normative
constituie a variety of legal
norms. Therefore, these features
alecontractului legislation, notably: the
determination of legal rules binding nature
of the contract, specific form of closure,
regulatory contract relates about
researched and impugn us to recognize
contractual rules on a variety of legal
norms.
At the same time, there is a coratio
between the legal rules established
normative contracts and legal norms,
which are reflected in the law, the legal
creation of the state. Legal rules laid down
by law governing the conclusion of the
contract, scope, legal guarantee of the
performance measures contractual rules
etc. But more on this we refer înparagraful
next chapter. However, normative
agreement establishes rights and
obligations for Contracting Parties, while
they having the character of legal rules
that are binding for the future. Therefore,
the main feature of the legal contract as a
source of law is the establishment of legal
norms.
2. HISTORICAL DEVELOPMENTS The problem of contract legal
origin as a source of law, the causes that
what follows we propose a basic feature of
a concept privindoriginea legal contract,
namely: "contractualist theory" (contract
capital), about personalities of human
thought and J. Rousseau, J. Locke, T.
Hobbes.
The theory has several
variants. For example, in his view
T.Hobbes25 , quoted by I. Craiovan,
supporter of absolute monarchy, "to save
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
11
unei concepţii de bază privindoriginea
contractului normative si anume: „teoria
contractualistă” (contractului
social), legată de personalităţi de seamă ale
gîndirii umane precum: J. Rousseau, J.
Locke, T. Hobbes.
Teoria cunoaşte mai multe variante.
De exemplu, în viziunea lui T.Hobbes6, citat
de I. Craiovan, adept al monarhiei absolute,
„pentru a se salva de dezastru, război,
oamenii au încheiat un contract social prin
care supusii ar fi renunțat la toate drepturile
lor și întreaga libertate naturală în folosul
monarhului, căruia i-ar fi recunoscut o putere
nelimitată. Hobbes menţionează încheierea
unuicontract de a institui statul, care curmă
războiul, desfrîul şi anarhia, dar suprimă cu
totul libertatea”.
In viziunea lui J. Locke, citat de
autorii B. Negru şi A. Negru; prin contractul
social, oamenii au jertfit nu toate, ci doar o
parte a drepturilor lor iniţiale îninteresul
asigurării pentru cealaltă parte a proprietăţii
individuale şi a libertăţii.Aceasta teorie a lui
Locke a fost combătută de Hobbes pentru
care , pentru a obţine o astfel de garanţie a
drepturilor lor, oamenii trebuie să renunţe
prin contract in favoarea unei autoritati
publice la o parte din drepturile lor naturale;
aşadar, statul nu este o simplă expresie a
puterii, ci trebuie, prin natura sa, să garanteze
drepturile individuale. Deşi ideea
contractului social nu-i aparţine, J. J.
Rousseau, citat după aceiaşi autori, susţine:
voinţa generală este singura care poate
coordona forţele statului în vederea realizării
scopului său, care este binele comun7
In acest fel, noţiunea de contract ca
izvor de drept îşi are originea încă din
antichitate. Aşa cum ne relatează doctrinele
de specialitate hotărîrea poporului era atunci
considerată factor de configurare al
contractului, legii şi dreptului obişnuit.
Contractul, la rîndul său, a devenit cunoscut
drept bază în procesul de creare a normelor
juridice, caracteristice perioadei republicane
a dreptului roman, care ulterior au fost
preluate şi implementate în jurisprudenţa
of disaster, war, people entered into a
social contract that subjects would be
dropped all their rights and freedom
across the natural on behalf of the
monarch, which would accrue unlimited
power. Hobbes states to establish state
unuicontract conclusion that interrupts the
war, debauchery and anarchy, but suppress
all freedom. "
In the vision of J. Locke, quoted by
the authors B. Black and A. Black; by
agreement social, people have sacrificed
not all, but only a part of their initial
rights in interest of other side of the
property insurance for individual and their
liberty. This Locke's theory was refuted
Hobbes where to get such a guarantee
their rights, people need to give the
contract to a public authority in favor of
some of their natural rights; therefore the
state is a simple expression of power, but
must, by its nature, to ensure the
individuale rights. Although the idea of
the social contract does not belong, JJ
Rousseau, quoted by the same authors,
says: general will alone can coordinate
state forces to achieve its purpose, which
is the common good.26
In this way, the concept of the
source of law still rooted ancient. As
specialist tells us doctrines popular
decision was then considered factor
configuration contract law and common
law. Contract, in turn, became known as
the basis in creating legal norms
characteristic of Roman Republican
period, which have been taken and
implemented in Western European
jurisprudence.
It is the sole law doctrine, which was a
priority during bourgeois Europe and
actually awarded the contract status of the
main source of law. As author I Craiovan
"with reorganization of the state and law
in Europe everyday life, civil and
political, was built in bazacontractelor,
which is a system of legal rules
established by voinţapoporului raised to
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
12
Europei Occidentale.
Este vorba de doctrina dreptului unic, care
era prioritară în perioada Europei burgheze şi
care, de fapt, a atribuit contractului calitatea
de izvor principal al dreptului. După autorul
I. Craiovan „odată cu reorganizarea structurii
statului şi
dreptului, în Europa viaţa cotidiană, civilă şi
politică, era construită în baza
contractelor,care reprezintă un sistem de
norme juridice stabilite prin voinţa
poporului, ridicate la rang de lege8.
Printre factorii social-economici9 care
au contribuit la dezvoltarea culturiidreptului
în Europa Occidentală pot fi evidenţiaţi:
- promovarea vasalităţii, care
reglementa raporturile juridice dintre suveran
şi vasal;
- relaţiile între feudali şi ţărani,
drepturile, obligaţiile reciproce
eraureglementate de norme contractuale;
- formarea dreptului orăşenesc şi
comercial care reflecta egalitatea
şireciprocitatea părţilor contractante.
Astfel, pe de o parte raporturile
juridice între autorităţi şi popor erau
reglementate de normele contractual, ce
stabileau drepturi şi obligaţiuni reciproce,
iar pe de altă parte, în interiorul fiecărui grup
de raporturi juridice, se implementa
principiul egalităţii şi reciprocităţii părţilor.
Cu referire la societatea medievală şi,
în special, la începutul evului mediu,
acesta era caracterizat prin existenţa
dreptului sacru (sfânt), iar activitatea justiţiei
era fundamentată pe religie, puterea statului
aflîndu-se în mîinile bisericii. Toate
actele, contractele normativ-juridice erau
considerate creaţie a divinităţii, iar monarhul,
şeful statului, era reprezentantul lui
Dumnezeu pe pămînt. Abia în anul 1089,
Papa Grigorii al VII-lea a promovat ideea că,
autorităţile şi poporul sînt
legate între ele printr-un contract normativ.
Ideea a fost preluată ulterior înglosatorii
conform carora împăratul era reprezentantul
poporului, iar poporulmenţinea ordinea
publică, echitatea, pacea şi securitatea; cel
the rank of law27 .
Among socio-economic
factors 28 that contributed to the
development of Western Europe law
culture can be distinguished:
- Promotion of vassalage, which
regulate legal relations between sovereign
and vassal;
- Relations between landowners
and peasants rights, mutual obligations
eraureglementate of contractual
arrangements;
- Training of municipal and
commercial law that reflects equality
şireciprocitatea Contracting Parties.
Thus, on the one hand the legal
relations between the authorities
and the
people were governed by contractual rules
that establishing rights and mutual
obligations. On the other hand, within
each group of legal relationships, be
implemented principle of equality and
reciprocity parties.
With reference to medieval society
and, in particular, the early Middle Ages,
it was characterized by the existence of
the sacred law (holy) and justice work
was founded on religion, state power
being in the hands of the church. All
documents, normative and legal contracts
were considered creative divinity,and the
monarch head of state, was God's
representative on earth. Only in 1089,
Papa Grigory VII promoted the idea that
the authorities and the people are
connected by a legal agreement. The idea
was later taken înglosatorii under which
the king was the representative of the
people, and people keepthe public order,
justice, peace and security; who violate
the requirements glosatorului was
considered a tyrant and lacking moral and
political rights.
So normative contracts as sources
of law had wider application where such
agreements were made between nobles
and cities between different social status
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
13
care încălca cerinţele glosatorului era
considerat tiran şi lipsit de drepturile morale
şi politice.
Aşadar, contractele cu caracter
normativ ca izvoare ale dreptului au avut o
aplicare mai largă acolo unde se realizau
astfel de acorduri între nobili şi oraşe,
între diverse stări sociale, între monarh şi
diverse clase, categorii sociale etc.Evident,
ele exprimau raportul de putere între părţile
semnatare. Trebuiemenţionat, în acest sens,
un document fundamental al Angliei
medievale Magna Charta Libertatum
încheiat la 15 iunie 1215, între monarh (loan
Fără de Ţară) şi marii feudali; documentul
stabilea recunoaşterea de către regalitate a
drepturilor nobilimii, Bisericii şi ale oraşelor
din Anglia.
Un model semnificativ de contract
normativ din istoria dreptului românesc,
îl constituie Convenţia de la Cluj -
Mănăştur din 6 iulie 1437, carer
eglementează înţelegerea (tratatul) de la
Bobîlna dintre reprezentanţii răsculaţilor şi
cei ai nobilimii. Răscoala de la Bobîlna a
izbucnit în nordul Transilvaniei, dar s-a
răspîndit cu repeziciune spre comitatele
Szatmâr (Satu Mare) şi Szabolcs şi a fost
provocată de înăsprirea asupririi feudale şi de
măsurile excepţionale luate de episcopul
Gheorghe Lepeş în anul 143610
Totodată, menţionăm Tratatul de
prietenie între Moldova şi Ungaria din
1475, potrivit căruia, Ştefan cel Mare obţine
promisiunea din partea regelui ungar
precum că, fugarii din Moldova nu vor primi
azil în Ungaria si Convenţia cu
privire la acţiunile comune în regiunea de
frontieră împotriva „oamenilor răi”
din 1475, încheiată între domnul Moldovei şi
regale Poloniei, care reflecta anumite
acţiuni comune împotriva detaşamentelor
armate de ţărani [28, p. 698-699]11.
In aceeaşi ordine de idei, subliniem
Contractul normal din Basarabia de la
1846, care, deşi nu este contract normativ,
reglementa nişte înţelegeri benevole
dintre moşieri şi ţărani, în scopul
between monarch and various classes,
social groups etc. Obvious, they expressed
the balance of power between the
parties.Trebuiemenţionat in this respect, a
fundamental document of the Magna
Charta Libertatum medieval England
ended June 15, 1215, between the
monarch (John Without Country)
and great feudal lords; stable document
recognition by royalty rights nobility, the
Church and cities of England.
A significant model in the history
of Romanian legal agreement, is
the Convention Cluj - Mănăştur of 6
July 1437, who regulating the agreement
(treaty) from Bobilna between rebels and
the representatives of the nobility. Bobilna
uprising erupted in northern Transylvania,
but quickly spread to counties Szatmár
(Satu Mare) and Szabolcs and was caused
by tightening of feudal oppression and
exceptional measures taken by Bishop
George Lepes in 143629
Also, mention the Treaty of
Friendship between Moldova and
Hungary in 1475, that, Stefan cel Mare
achieve the promise of the Hungarian king
and that fugitives from Moldova will not
receive asylum in Hungary
and Convention joint actions in the
border region against "bad people" in 1475, concluded between the royal
prince of Moldavia and Poland, which
reflect certain actions against peasants
armed detachments [28, p 698-699]30 .
In the same vein, we
emphasize normal contract of
Bessarabia from
1846, which, although not legal contracts,
regulate some voluntary agreements
between landowners and peasants, to
determine plots and benefits
peasant. Normal contract Bessarabia was a
part of the policy tsarist agrarian, during
decomposition31.
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
14
determinării loturilor de pămînt şi prestaţiilor
ţărăneşti. Contractul normal din Basarabia a
constituit o parte integrantă a politicii
agrare a ţarismului, din perioada
descompunerii.12.
3. IMPORTANŢA CONTRACTULUI NORMATIV
Importanţa contractului normativ ca
izvor al dreptului a crescut considerabil
libertăţile fundamentale ale omului,
securitatea statului, integrarea în economia
mondială, contracararea bolilor, epidemiilor,
combaterea criminalităţii internaţionale etc.
au încetat să mai fie tratate ca probleme
interne, devenind probleme internaţionale,
probleme care preocupă întreaga comunitate
umană.
De altfel, importanţa contractelor
normative a crescut considerabil în contextul
istoric al formării federaţiilor şi
confederaţiilor, prin acesteastatomicindu-se
principiile fundamentale, convenite de statele
membre. Amintim mai jos câteva exemple
istorice de federaţii şi confederaţii:
- Confederaţia elveţiană,
recunoscută cea mai veche confederaţie încă
din
1291, cînd trei cantoane elveţiene, Ury,
Schwyz, Unterwalden (se adaugă în anul
1332 Lucerna, în 1351 Zurich, în 1353 Berna
ş.a), îşi apără cu succesindependenţa în faţa
tendinţelor expansioniste ale statului burgund
şi al Sfântului Imperiu Roman.
- Statele Unite ale Americii.
Contractul normativ incipient este Declaraţia
de Independenţă din 4 iulie 1776, adoptată de
către congresul continental în urma
căruia coloniile răsculate se unesc într-o
confederaţie, Statele Unite ale Americii,
formând un stat liber şi independent; potrivit
declaraţiei toţi oamenii se nasc egali
şi că poporul are dreptul să-i alunge pe tirani
şi să instituie un guvern propriu;
principiile regăsite in declaraţie erau
direcţionate împotriva monarhiei şi a
asupririi
colonial. Esenţial, pentru acele timpuri,
3. IMPORTANCE OF
CONTRACT REGULATORY The importance of legal contract
law as a source of significantly increased
liberality fundamental human rights,
national security, integration into the
world economy, counteracting disease
epidemics, etc. combating international
crime, etc., have ceased to be treated as
domestic issues, international
devenindprobleme issues that concern the
entire human community.
Moreover, the importance of
normative contracts increased
significantly InContext formation history
of federations and confederations, the
fundamental principles agreed by the
Member States. We mention below some
historical examples of federations and
confederations:
- Swiss
Confederation recognized the oldest
confederation since
1291, when three Swiss cantons, Ury,
Schwyz, Unterwalden (add in 1332
Lucerne 1351 Zurich, Bern and others
1353) defend their succes independence
before expansionist state of Holy Roman
Empire.
- United States of
America. Agreement early is normative
statement
Independence of July 4, 1776, the
Continental Congress adopted the
following
which the rebellious colonies unite in a
confederation, the United States, forming
a free and independent State; according to
the statement all men are created equal
and that people have the right to expel the
tyrants and establish their own
government; principles found in the
Declaration were directed against the
monarchy and oppression
colonial. Essentially, for those times, the
U.S. Declaration of Independence
aconstituit a remarkably progressive and
revolutionary act; after debate lengthy
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
15
Declaraţia de Independenţă a SUA
aconstituit un remarcabil act progresist şi
revoluţionar ; după dezbateri îndelungate,
documentul a fost înlocuit de către
Constituţia Statelor Unite ale Americii în
1789,
care a pus bazele unui sistem politic mai
centralizat.
- Uniunea Republicilor Sovietice
Socialiste. Constituirea U.R.S.S. în 1922,
a avut loc în forma juridică a unui tratat
încheiat la conferinţa delegaţiilor
Congreselor Sovietice al Republicii Sovietice
Federative Socialiste Ruse, Republicii
Sovietice Socialiste Ucrainene, Republicii
Sovietice Socialiste Beloruse şi Federaţiei
Transcaucaziene, alcătuite din Georgia,
Armenia, Azerbaidjan.
Tratatul cu privire la formarea
U.R.S.S. a fost adoptat de către primul
Congres Unional al Sovietelor din 30
decembrie 1922 şi conţinea 26 articole,
preluînd multe din clauzele Constituţiei
R.S.F.S.R. [34, p. 118]; Pe parcursul anilor,
încomponenţa U.R.S.S. au intrat 15 republici
unionale, printre care şi Republica Sovietică
Socialistă Moldovenească (în componenţa
U.R.S.S din 1940-1941 şi1944-1991); însă,
accentuându-se caracterul nedemocratic al
principiilor care austat la baza făuririi
Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, un
stat centralizat, cuun regim bolşevic, condus
riguros de către Moscova, s-a pus apoi
problema găsiriiunei noi forme de acord între
republicile suverane - Acordul cu privire la
crearea Comunităţii Statelor Independente,
semnat la Minsk, la 8 decembrie 1991 între
Republica Belarus, Federaţia Rusă şi Ucraina
prin care Uniunea Republicilor Sovietice
Socialiste, ca subiect al dreptului
internaţional şi realitate geopolitică,încetează
de a mai exista.
Astăzi, societatea contemporană pune
accentul tot mai pronunţat pe sistemul
democratic de conciliere, exprimat între
părţi, în procesul de creare a normelor
juridice. Caracterul de conciliere, manifestat
prin esenţa contractului normativ,ridică
document was replaced by the
Constitution of the United States in 1789,
which established a centralized political
system.
- Union of Soviet Socialist
Republics. Setting U.R.S.S. in 1922,
took place in the legal form of a
treaty concluded at the conference
delegations Congress Socialist Federative
Soviet Republic of Soviet Russian,
Ukrainian Soviet Socialist Republic,
Belorussian Soviet Socialist Republic and
the Transcaucasian Federation, consisting
of Georgia, Armenia, Azerbaijan.
Treaty on the formation of the
USSR was adopted by the first Congres
Unional of Soviets in December 30, 1922
and contained 26 items, taking over many
of the clauses of the Constitution of the
RSFSR [34, 118]; Over the years,
composed by 15 union republics USSR,
including Soviet Socialist Republic (in the
USSR in 1940-1941 şi1944-1991); But
emphasizing the undemocratic character
of principles based austere building the
Union of Soviet Socialist Republics, a
centralized state, Bolshevik regime led by
Moscow thoroughly, then put the issue for
found a new forms of agreement among
sovereign republics - Agreement on
created Commonwealth of Independent
States, signed in Minsk on December 8,
1991 between Republic of Belarus, the
Russian Federation and Ukraine Union of
Soviet Socialist Republics, as a subject of
international law and geopolitical reality
ceases to exist.
Today, contemporary society more
pronounced emphasis on system
democratic conciliation between the
parties expressed in the creation of legal
norms. Conciliation character manifesting
the essence of the contract legal,
contractual raises quality standards at a
level superior legal norms reflected by
other forms of law mentioned several
contemporary normative contracts:
- Memorandum of Understanding
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
16
calitatea normelor contractuale la un nivel
net superior normelor juridice,reflectate prin
alte forme ale dreptului, Menţionăm câteva
contracte normative contemporane:
- Memorandumul de înţelegere între
România şi Consiliul Europei pentru
înfiinţarea Biroului pentru combaterea
criminalităţii cibernetice semnat la
15.10.2013
- Convenţie europeană privind
despăgubirea victimelor infracţiunilor
violente din 24 noiembrie 1983 ratificată de
România prin Legea nr. 304/2005 din
25 octombrie 2005, publicată in Monitorul
Oficial, Partea I nr.960 din 28-10-2005.
- Acordul între România şi Statele
Unite ale Americii privind amplasarea
sistemului de apărare împotriva rachetelor
balistice al SUA în România, semnat la
Washington, la 13 septembrie 2011.
4. REGLEMENTARE JURIDICĂ
ÎN SISTEMUL DE DREPT AL
ROMÂNIEI
In sistemul de drept al României,
contractul normativ operează, în dreptul
internaţional, în forma tratatelor, acordurilor
internaţionale şi în dreptul muncii, în
forma contractelor colective de muncă. In
conformitate cu prevederile lit. a) art. 1
al Legii României nr. 590/2003 privind
tratatele internaţionale, prin tratat seînţelege
„actul juridic, indiferent de denumire sau de
formă, care consemnează în
scris un acord la nivel de stat, la nivel
guvernamental sau la nivel departamental,
avînd scopul de a crea, de a modifica ori de a
stinge drepturi sau obligaţii juridice,
guvernat de dreptul internaţional public şi
consemnat într-un instrument unic ori în
două sau mai multe instrumente conexe„13 .
România, Guvernul României, precumşi
ministerele, alte autorităţi ale administraţiei
publice centrale, pentru care
această atribuţie este expres prevăzută în
legislaţia României, pot încheia tratate la
nivel destat, tratate la nivel guvernamental,
respectiv, tratate la nivel departamental,
between Romania and the Council of
Europe establishment of the Office for
Combating cybercrime signed in
15/10/2013
- European Convention on
compensation to crime victims
violent Roamnia November 24, 1983
ratified by Law no. 304/2005 of
October 25, 2005, published in the
Official Gazette, Part I nr.960 from 28-10-
2005.
- Agreement between Romania and
the United States regarding the location
missile defense system in Romania U.S.
signed in Washington on 13 September
2011.
4. LEGAL REGULATION IN LEGAL SYSTEM OF ROMANIA
The Romanian legal system, legal
contract operates, right internationally, as
the treaties, international agreements and
employment law in form of collective
labor contracts. According to the letter a)
Art. 1 the Law no. 590/2003 on
International Treaties, the Treaty
seînţelege "legal document, regardless of
name or form, recorded in written
agreement at the state government level or
departmental level, having the purpose to
create, modify or extinguish the legal
rights or obligations, governed by
international law and recorded in a single
instrument or in
two or more related instruments
"32 . Romania, the Romanian Government,
precumşi ministries and other central
public administration authorities, which
this power is expressly provided in the
Romanian legislation may conclude
treaties wide enough, treated at
government level, respectively, treated at
the departmental level, curespectarea
fundamental principles and other
mandatory rules of international law, of
Community law, the rules of customary
international of Constitution of Romania .
According to the Romanian
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
17
curespectarea principiilor fundamentale şi a
celorlalte norme imperative ale
dreptuluiinternaţional, ale dreptului
comunitar, ale normelor cutumiare
internaţionale, ale Constituţiei României.
In conformitate cu prevederile
legislative române (art. 19 din
legea509/2003), se supun Parlamentului
României spre ratificare, următoarele
categorii de tratate: tratate la nivel de stat,
tratate la nivel guvernamental, ce se referă la
cooperarea politică, cooperarea cu caracter
militar, regimul juridic al frontierei de stat,
cu privire la statutul persoanelor, drepturile
şi libertăţile fundamentale aleomului,
asumarea unui angajament financiar,
adoptarea de dispoziţii normative
Tratatele la nivel guvernamental,
precum şi tratatele la nivel departamental,
se aprobă prin Hotărîre de Guvern; acestea
intra in vigoare la data ultimei notificări
prin care se comunică celeilalte părţi
îndeplinirea procedurilor interne necesare
pentru intrarea in vigoare, la termenul
prevăzut de tratat de la data ultimeinotificări
sau printr-o alta modalitate prevăzuta de
tratat. Tratatele bilaterale la nivel de stat intra
în vigoare la data schimbului instrumentelor
de ratificare, la termenul prevăzut de tratat
sau printr-o altă modalitate prevăzută de
acesta, în conformitate cu prezenta lege.
Ministerul Afacerilor Externe al
Românieiîntreprinde demersuri (trimite
copiile certificate ale tratatelor) în
vedereaînregistrării tratatelor de la nivel de
stat şi guvernamental. în acest
sens,menţionăm prevederile alin. (1) art. 11
din Constituţia României, potrivit
căruia„Statul român se obligă să
îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă
obligaţiunilece-i revin din tratate la care este
parte”14
Incheierea tratatelor internaţionale
este, de regulă, precedată de negocieri; de
obicei acestea se desfăşoară prin întâlnirea
directă a delegaţiilor de negociatori sau
prin corespondenţă, cu respectarea strictă a
elementelor de mandate şi a variantelor
legislation (art. 19 of legea509/2003),
submitted to Parliament for ratification of
treaties following categories: treated at the
state level, treated at government level,
referring to the political, military
cooperation , the legal regime of the state
border on the status of the rights and
freedoms aleomului, taking a financial
commitment, adopting regulatory
provisions
Governmental treaties and treaties
at the departmental level, shall be
approved by the Government; It comes
into force on the date of the last
notification
giving notice to the other Party internal
procedures necessary for entry into force,
the deadline for treaty on ultimeinotificări
or by any other means provided for by the
Treaty. State-level bilateral treaties enter
into force on the date of exchange of
instruments of ratification, the deadline
set by treaty or by other means provided
to it in accordance with this Law. Ministry
of Foreign Affairs Românieiîntreprinde
steps (send certified copies of treaties) for
registration of Treaties of state and
government level. In this regard, the
provisions of paragraph mention. (1)
art. 11 of the Constitution, that "the
Romanian State pledges to fulfill in good
faith obligaţiunilece deriving from the
treaties it is a party"33.
Conclusion of international treaties
is usually preceded by negotiations; of
They usually performed through direct
meeting of delegations negotiating or
correspondence with strict mandates
elements and variants approved
action. After completing negotiations by
agreeing or adoption approval signature
by the President of Romania, is produced
memorandum endorsed and approved by
all relevant ministries and departments,
including the Government of Romania,
through the signature of the Prime
Minister. Expression consent to become
party to the treaty is by ratification,
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
18
de acţiune aprobate. După finalizarea
negocierilor, prin convenire sau adoptare,
pentru aprobarea semnării de către
Preşedintelui României, se elaborează un
memorandum avizat şi aprobat de toate
ministerele şi departamentele competente,
inclusiv de către Guvernul României, prin
semnătura Prim-ministrului. Exprimarea
consimţămîntului de a deveni parte la tratat
se face prin ratificare, aprobare,
aderare sau acceptare.
Tratatele internaţionale intră în
vigoare conform prevederilor cuprinse în
acestea sau la data semnării de către părţi.
Tratatele bilaterale la nivel de stat intra
în vigoare la data schimbului instrumentelor
de ratificare, la termenul prevăzut de
tratat sau printr-o altă modalitate prevăzută
de acesta, în conformitate cu prezenta
lege. Intrarea în vigoare a tratatelor
internaţionale se face cunoscută printr-un
ordin
al Ministerului Afacerilor Externe, care se
publică în Monitorul Oficial al României,
partea I, în termen de cel mult 10 zile
lucrătoare, de la data intrării în
vigoare .15
Referitor la contractele normative din
dreptul muncii, conform prevederilor
alin.(l) art. 1 al Legii României nr.130/1996
privind contractul colectiv de muncă,
„contractul colectiv de muncă este convenţia
încheiată între patron sau organizaţia
patronală, pe de o parte, şi salariaţi
reprezentaţi prin sindicate ori în alt
modprevăzut de lege, de cealaltă parte, prin
care se stabilesc clauze privind condiţiile de
muncă, salarizarea precum şi alte drepturi şi
obligaţiuni care decurg dinraporturile de
muncă. Prin încheierea contractelor colective
de munca se urmăreşte promovarea unor
relaţii de munca echitabile, de natură să
asigure protecţia socială a salariaţilor,
prevenirea sau limitarea conflictelor
colective de muncă ori evitarea declanşării
grevelor”.
Având în vedere textul Legii nr.
130/1996, aceasta are un caracter dispozitiv
approval, accession or acceptance.
International treaties enter into
force in accordance with the provisions of
the
them or the signing by the
parties. Bilateral treaties on the state level
come in force at the date of exchange of
instruments of ratification, the deadline
for treaty or by other means provided to it
in accordance with this law. Entry into
force of international treaties is known by
order Ministry of Foreign Affairs, which
is published in the Official Gazette
alRomâniei, Part I, no later than 10
working days, from the date of entry into
force.34
Regarding the normative contracts
of employment, according to part. (l) art. 1
of Act Romania nr.130/1996 the collective
agreement, "Collective agreement is an
agreement concluded between the
employer or organization employers, on
the one hand, and employees represented
by unions or otherwise way, on the other
hand, clauses setting out working
conditions, wages and other rights and
obligations arising of labor relations. By
the conclusion of collective labor
agreements are intended to promote fair
labor relations, such as to ensure the
social protection of employees, prevent or
limit collective labor conflicts or avoid
triggering strikes. "
Given the text of Law
no. 130/1996, it is a character device not
imperative because that conclusion
collective agreements, whatever their level
is not mandatory. In the sense that law,
belong collective labor contracts and
agreements between the parties
alecontractelor collective labor, which
resolves conflicts collective
employment. The collective labor
agreement may include provisions relating
to protection of delegates elected or
management bodies of trade unions,
employee representatives respectively.
Collective agreements may be
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
19
şi nu imperativ deoarece rezultă că
încheierea contractelor colective de muncă,
indiferent de nivelul lor, nu este obligatorie.
In sensul legii menţionate, fac parte
din contractele colective de munca şi
acordurile dintre părţile semnatare
alecontractelor colective de munca, prin care
se soluţionează conflicte colective de
muncă. Contractul colectiv de muncă poate
cuprinde şi prevederi referitoare la
protecţia celor aleşi sau delegaţi în organele
de conducere ale sindicatelor,respectiv a
reprezentanţilor salariaţilor.
Contractele colective de muncă se pot
încheia la nivelul unităţilor, grupurilor
de unităţi, ramurilor şi la nivel naţional sau la
nivel de grupuri de societăţi comerciale şi
regii autonome denumite în cadrul legii
grupuri de unităţi. Insuccesiunea lor,
contractele colective de muncă de la nivelul
superior constituie,
potrivit legii române, izvor de drept pentru
contractele colective de muncă de la
nivelurile inferioare, cele de la nivelul
unităţilor constituie izvor de drept pentru
contractele individuale de muncă.16
In sensul Legii României nr.
130/1996, prin patron se înţelege persoana
fizică şi persoana juridică (regiile autonome,
societăţile comerciale şi celelaltepersoane
juridice sau personae fizice, care folosesc
forţă de muncă salariată); în art.(1) alin. 3
lege, se precizează că persoanele juridice
care angajează salariaţi sînt denumite în lege
şi unităţi, ceea ce corespunde, de altfel, cu
terminologia art. 188 al Codului Muncii al
României.
Potrivit alin. (2) art. 2 al Legii
României nr. 130/1996, „fac parte
dincontractul colectiv de muncă şi acordurile
între părţile semnatare, prin care se
soluţionează conflictele colective de muncă 17. Spre deosebire dereglementările O.I.M.,
vizînd orice acord în scris între partenerii
sociali, legea română se referă numai la
acelea prin care se soluţionează conflictele
colective demuncă (în sensul că fac parte din
contractul colectiv).
concluded at the level of, groups
units, branches and at national level or
groups of companies and within the law
called autonomous groups of
units. Insuccesiunea their collective
agreements constitute the upper level,
Romanian law, sources of law for
collective bargaining at lower levels, most
of the units are a source of law for
individual employment contracts35.
Under the Law no. 130/1996, the
owner is the person physical and legal
entity (autonomous administrations,
companies and celelaltepersoane legal or
natural persons who use paid labor
force); the art. (1) para. 3 law states that
businesses that hire employees are
referred to law units, which corresponds,
in fact, art terminology. 188 of the Labour
Code of Romania.
According to para. (2) art. 2 of Law
no. 130/1996, " part of the collective labor
agreements between the parties, which
resolve collective labor disputes36 . Unlike
deregulation I.L.O. regarding any written
agreement between the social partners
refers only to those which are collective
resolves conflicts should be mentioned
here (that are part of the collective
agreement).
Initiative in collective agreement
negotiation belong to the employer, which
within 15 days from the date of
application by a trade union or by
employee representatives, convened the
parties to the collective labor negocierii
contractului. Failure of this condition is,
according to art. 5 of Law no.130/1996,
misdemeanor and is punishable by a fine
of between 3000000 and 6000000 ROL37.
We note several features as the
conclusion of collective agreements and
the registration form:
- The labor contract is concluded
for a period, which can be less than 12
months, or during a determined work. If
collective agreement concluded during a
works contract, law, that can be done for a
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
20
Iniţiativa negocierii în contractul
colectiv de muncă aparţine patronului, care
în termen de 15 zile, de la data formulării
cererii de către organizaţia sindicală sau
de către reprezentanţii salariaţilor, convoacă
părţile în vederea negocieriicontractului
colectiv de muncă. Nerespectarea acestei
condiţii constituie, potrivit art. 5 al Legii nr.
130/1996, contravenţie şi se sancţionează cu
amendă cuprinsă între 3000000 şi 6000000
lei vechi .18
Menţionăm câteva particularităţi cât
priveşte încheierea, forma şiînregistrarea
contractelor colective de muncă:
- Contractul colectiv de muncă se
încheie pentru o perioadă determinată,
care nu poate fi mai mică de 12 luni, sau pe
durata unei lucrări determinate. In
cazul contractului colectiv de muncă încheiat
pe durata unei lucrări determinate,
potrivit legii, rezultă că poate fi încheiat şi
pentru o perioadă de timp mai mică de
12 luni.
- Potrivit principiului libertăţii
contractuale, la negocierea clauzelor şi la
A încheierea contractelor colective de
muncă, părţile sînt egale şi libere. In această
situaţie, contractele colective de muncă
încheiate cu respectarea dispoziţiilor
legale, constituie legea părţilor.
- Contractul colectiv de muncă se
încheie în formă scrisă, se semnează de
către părţi, se depune şi se înregistrează la
Direcţia de muncă şi protecţie socială
judeţeană sau a municipiului Bucureşti (după
situaţie). Cu referire la contractele
colective de muncă de la nivelul grupurilor
de unităţi, al ramurilor de activitate sau
la nivel naţional, acestea se depun şi se
înregistrează la Ministerul Muncii şi
Protecţiei Sociale al României.
- Contractele colective de muncă se
aplică (îşi produc efectele) de la data
înregistrării lor.
Conform Legii României
nr.130/1996, contractele colective de muncă
nu
vor fi înregistrate dacă: sunt încheiate fară să
period of less than 12 months.
- According to the principle of
contractual freedom to negotiate the terms
and a conclusion of collective agreements,
the parties are equal and free. In this
situation, collective bargaining
agreements in compliance with law, is the
law of parties.
- The labor contract shall be
concluded in writing, signed by the
parties, shall be filed and recorded at the
Department of Labour and Social
Protection county or Bucharest (after the
event). With reference to contracts
collective work of the group of units of
industries or nationally, they are deposited
and registered with the Ministry of Labour
and Social Protection of Romania.
- Collective agreements applicable
(with effects) since registration.
According to the Romanian Law
nr.130/1996, collective agreements do not
will be recorded if: are concluded
without specified units as they apply to
negotiated terms; evidence that the parties
are not representative of the legal
requirements, they are not signed by all
the representatives of the parties to
negotiate.
Government body may refuse
registration of the contract collective
work, except in cases provided by law.
Having an mandatory collective
agreements concluded at national and
branch published in the Official Gazette
within 30 days after registration them.
Therefore, autonomous "Official Gazette"
will publish Part V of Official Gazette of
Romania, which will be published only
collective agreements. Effective date of
employment contracts concluded at
nivelnaţional and branch is from the time
of their registration with the Ministry of
Labour and Social Protection of Romania
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
21
se fi precizat unităţile în care se aplică
clauzele negociate; părţile nu fac dovada
îndeplinirii cerinţelor legale de
reprezentative, nu sînt semnate de către toţi
reprezentanţii părţilor la negociere.
Organul administraţiei publice nu
poate refuza înregistrarea contractului
colectiv de muncă, decît în situaţiile expres
prevăzute de lege. Având un caracter
obligatoriu, contractele colective de muncă
încheiate la nivel naţional şi de ramură
se publică în Monitorul Oficial al României
în termen de 30 zile de la înregistrarea
lor. Pentru aceasta, Regia Autonomă
„Monitorul Oficial” va edita partea a V-a a
Monitorului Oficial al României, în care se
vor publica numai contractele colective de
muncă. Data intrării în vigoare a contractelor
de muncă încheiate la nivelnaţional şi de
ramură este cea de la momentul înregistrării
lor la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
al României19
1C. Voicu, Teoria generală a dreptului, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2002, p. 185 2I.Ceterchi, I.Craiovan, Introducere în teoria generală a dreptului, Editura All, Bucureşti 1993, p. 86 3I . Pârău, V. Bujor, Teoria generală a dreptului, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2000, p.100 4l. Dogaru, D. Dănişor, Teoria generală a dreptului, Curs de bază, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1999, p.108 5l. Ceterchi, I. Craiovan, op. Cit, p.86 6l. Craiovan, Introducere în filozofia dreptului, Editura All Beck, Bucuresti, 1998, p.39 7 B.Negru,Al.Negru.Teoria generală a dreptului si statului. Editura Bons Offices, Chișinău 2006, p. 68 8 I. Craiovan, op. cit. p. 39. 9 Ibidem, p.41 10Smochină, Istoria universală a statului şi dreptului, Epoca antică şi medieval, Tipografia Centrală, Chişinău,
2002, p. 162 11L. Cerepnin., Ia. Grosul, Iu. Ivanov şi alţii. Istoria RSS Moldoveneşti (din timpurile cele vechi pînă la Marea
revoluţie socialistă din Octombrie), Voi. I. Editura Cartea Moldovenească, Chişinău, 1967, p.194. 12L. Cerepnin., Ia. Grosul, Iu. Ivanov şi alţii. Istoria RSS Moldoveneşti (din timpurile cele vechi pînă la Marea
revoluţie socialistă din Octombrie), Voi. I. Editura Cartea Moldovenească, Chişinău, 1967, p.194. 13Legea României nr. 590/2003 privind tratatele internaţionale. în: Monitorul Oficial al României nr. 23
din12.01.2004. Partea I [online], http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege a tratatelor.php (citat 15.01.2014). 14Constituţia României, adoptată la 21.11.1991. în vigoare de la 08.12.1991. în: Monitorul Oficial al României
nr.233 din 21.11.1991. Partea I [online]. http://www.cdep.ro/pls/dic/ site.page?id=339 (citat 15.01.2014) 15Legea României nr. 590/2003 privind tratatele internaţionale. In: Monitorul Oficial al României nr. 23
din12.01.2004. Partea I [online], http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege a tratatelor (citat citat 15.01.2014). 16Ştefanescu, M. Volonciu, R. Dumitriu. Dreptul muncii. Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998, p.83 17Legea României nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă. în: Monitorul Oficial alRomâniei nr. 184
din19.05.1998 [online]. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/130_ 1996.php (citat 15.01.2014). 18Legea României nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă. în: Monitorul Oficial al României nr. 184
din19.05.1998 [online], http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/ 130 _ 1996.php (citat 15.01.2014) 19Legea României nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă. în: Monitorul Oficial al României nr. 184
din19.05.1998 [online], http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/ 130 _ 1996.php (citat 15.01.2014) 20 C. Voicu, General Theory of Law, Lumina Lex Publishing House, Bucharest, 2002, p 185
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice , Nr. 4/2016
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 4/2016
22
21 I.Ceterchi, I.Craiovan, Introduction to the general theory of law, All Publishing House, Bucharest, 1993, p 86 22 I. Stream, V. Peony, General Theory of Law, Science Publishing House, Chisinau, 2000, p.100 23 l Dogaru, D. Dănişor, General Theory of Law, Basic Course, Scientific Publishing House, Bucharest, 1999,
p.108 24 I. Ceterchi, I. Craiovan, op. Cit, p.86 25 I .Craiovan, Introduction to Philosophy of Law, All Beck Publishing House, Bucharest, 1998, p.39 26 B.Negru, general Al.Negru.Teoria and state law. Publisher Bons Offices, Chisinau 2006, p 68 27 I. Craiovan, op. cit. p 39. 28 Ibid, p.41 29 Figs, World History of the State and the law, ancient and medieval Printing House Central Chisinau, 2002,
page 162 30 L. Cerepnin., Ia. The bulk of Iu. Ivanov and others. History Moldavian SSR (the old times before the Great
October Socialist Revolution), Vol. I. Moldovan Publishing House, Chisinau, 1967, p.194. 31 L. Cerepnin., Ia. The bulk of Iu. Ivanov and others. History Moldavian SSR (the old times before the Great
October Socialist Revolution), Vol. I. Moldovan Publishing House, Chisinau, 1967, p.194. 32 Law no. 590/2003 on International Treaties. in: Official Gazette of Romania no. 23 din12.01.2004. Part I
[online], http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege the tratatelor.php (cited 15/01/2014). 33 Constitution, adopted on 21.11.1991. effect from 12.08.1991. in: Official Gazette No. 233 of 21.11.1991. Part
I [online]. http://www.cdep.ro/pls/dic/ site.page? id = 339 (cited 01/15/2014) 34 Law no. 590/2003 on International Treaties. In: Official Gazette of Romania no. 23 din12.01.2004. Part I
[online], http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege Treaties (Quote 15.01.2014). 35 Stefanescu, M. Volonciu, R. Dumitriu. Employment. Academy of Economic Studies, Bucharest, 1998, p.83 36 Romanian Law nr.130/1996 the collective agreement. in: Official alRomâniei no. 184 din19.05.1998
[online]. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/130_ 1996.php (cited 01/15/2014). 37 Romanian Law nr.130/1996 the collective agreement. in: Official Gazette of Romania no. 184 din19.05.1998
[online], http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/ 130 _ 1996.php (cited 01/15/2014)