Codul de procedură fiscală
actualizat la 25 februarie 2017
Codul de procedură fiscală
actualizat la 25 februarie 2017
Ediție îngrijită de Mihai Brăgaru
jurist, Ministerul Finanțelor Publice
Respectați cartea și legea! Atragem atenția asupra faptului că, în baza Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe,
constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau amendă reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe (art. 140). Prin reproducere se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă (art. 14). De asemenea, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet ori prin alte reţele de calculatoare, fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual (art. 1398).
Copyright © 2017, Editura Solomon Toate drepturile sunt rezervate Editurii Solomon. Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Solomon.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ROMÂNIA [Legislaţie] Codul de procedură fiscală : actualizat la 25 februarie 2017 / ed. îngrij. de Mihai Brăgaru. ‐ Bucureşti : Editura Solomon, 2017 ISBN 978‐606‐8892‐02‐3
I. Brăgaru, Mihai (ed.) 34
Editura Solomon
Tel.: 0725.356.750
E‐mail: [email protected] [email protected]
Website: www.editurasolomon.ro
Cuprins
Abrevieri ................................................................................................................................................. VII Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015) .................................................................................... 1 Anexa nr. 1. Norme de raportare şi de precauţie pentru schimbul
de informaţii referitoare la conturile financiare .................................................................................. 351 Anexa nr. 2. Norme suplimentare de raportare şi de precauţie
pentru schimbul de informaţii referitoare la conturile financiare........................................................ 371 Bibliografie generală ............................................................................................................................ 379
Abrevieri
alin. - alineat(ul) art. - articol(ul) DCC - Decizia Curţii Constituţionale dec. - decizia lit. - litera nr. - număr(ul) pct. - punct(ul) sent. - sentinţa Instanţe: CA - curte(a) de apel CSJ - Curtea Supremă de Justiţie ICCJ - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s. civ. - secția civilă s. civ. cont. adm. fisc. - secția civilă, de contencios administrativ și fiscal s. cont. adm. fisc. - secţia de contencios administrativ şi fiscal s. com. cont. adm. fisc. - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal Trib. - Tribunalul Jud. - judecătoria Acte normative: HCCF - Hotărârea Camerei Consultanților Fiscali H.G. - Hotărârea Guvernului O.G. - Ordonanţa Guvernului OMDRAP - Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice OMFP - Ordinul ministrului finanţelor publice OMJ - Ordinul ministrului justiţiei OMJLC - Ordinul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești OMMAP - Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor OPANAF - Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală OPCNAS - Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate O.U.G. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Publicaţii: AUB - Analele Universităţii din Bucureşti – Seria Drept B. Of. - Buletinul Oficial CF - revista Curierul Fiscal MFI - revista „Monitorul Fiscalităţii Internaţionale” M. Of. - Monitorul Oficial PR - Pandectele Române RDC - Revista de Drept Comercial RDP - Revista de Drept Public RRDA - Revista Română de Drept al Afacerilor RRDP - Revista Română de Drept Privat
Codul de procedură fiscală VIII
RRES - Revista Română de Executare Silită RRF - Revista Română de Fiscalitate RRDJ - Revista Română de Jurisprudenţă TFC - revista „Taxe, Finanţe, Contabilitate” TM - revista „TaxMagazine”
Codul de procedură fiscală
adoptat prin Legea nr. 207/2015 (M. Of. nr. 547 din 23 iulie 2015)
cu următoarele modificări şi completări:
O.U.G. nr. 50/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (M. Of. nr. 817 din 3 noiembrie 2015), aprobată prin Legea nr. 358/2015 (M. Of. nr. 988 din 31 decembrie 2015);
O.U.G. nr. 13/2016 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (M. Of. nr. 368 din 12 mai 2016), aprobată prin Legea nr. 214/2016 (M. Of. nr. 11 noiembrie 2016);
O.U.G. nr. 84/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal (M. Of. nr. 977 din 6 decembrie 2016).
Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015)
Cuprins
Art.
Titlul I. Dispoziţii generale ................................................................................................................ 1-15 Capitolul I. Domeniul de aplicare a Codului de procedură fiscală .................................................. 2-3 Capitolul II. Principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale ............................. 4-12 Capitolul III. Aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale .................................................................. 13-15
Titlul II. Raportul juridic fiscal ........................................................................................................ 16-28 Capitolul I. Dispoziţii privind raportul juridic fiscal ....................................................................... 16-20 Capitolul II. Dispoziţii generale privind raportul sarcinii fiscale ................................................... 21-28
Titlul III. Dispoziţii procedurale generale ...................................................................................... 29-80 Capitolul I. Competenţa organului fiscal central ......................................................................... 29-36 Capitolul II. Competenţa organului fiscal local ............................................................................ 37-39 Capitolul III. Alte dispoziții privind competența ........................................................................... 40-45 Capitolul IV. Actele emise de organele fiscale ............................................................................ 46-54 Capitolul V. Administrarea şi aprecierea probelor ...................................................................... 55-74
Secţiunea 1. Dispoziţii generale ........................................................................................... 55-57 Secţiunea a 2-a. Informaţii şi expertize ................................................................................ 58-63 Secţiunea a 3-a. Înscrisurile şi constatarea la faţa locului .................................................... 64-65 Secţiunea a 4-a. Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi .................................................. 66-67 Secţiunea a 5-a. Colaborarea dintre autorităţile publice ....................................................... 68-71 Secţiunea a 6-a. Sarcina probei ........................................................................................... 72-74
Capitolul VI. Termene ................................................................................................................. 75-78 Capitolul VII. Transmiterea cererilor de către contribuabili/plătitori şi identificarea acestora în mediul electronic ........................................................................... 79-80
Titlul IV. Înregistrarea fiscală ......................................................................................................... 81-92
Titlul V. Stabilirea creanţelor fiscale ........................................................................................... 93-112 Capitolul I. Dispoziţii generale .................................................................................................... 93-94 Capitolul II. Dispoziţii privind decizia de impunere .................................................................... 95-100 Capitolul III. Dispoziţii privind declaraţia fiscală ...................................................................... 101-105 Capitolul IV. Stabilirea bazei de impozitare prin estimare ...................................................... 106-107 Capitolul V. Despre evidenţele fiscale şi contabile ................................................................. 108-109 Capitolul VI. Prescripţia dreptului de a stabili creanţe fiscale ....................................................... 110-112
Titlul VI. Controlul fiscal ............................................................................................................. 113-151 Capitolul I. Inspecţia fiscală .................................................................................................... 113-133 Capitolul II. Controlul inopinat ................................................................................................. 134-135 Capitolul III. Controlul antifraudă ............................................................................................ 136-137 Capitolul IV. Verificarea situaţiei fiscale personale de către organul fiscal central ................. 138-147
Codul de procedură fiscală 4
Capitolul V. Verificarea documentară ..................................................................................... 148-149 Capitolul VI. Dispoziţii finale privind controlul fiscal efectuat de organul fiscal central ........... 150-151
Titlul VII. Colectarea creanţelor fiscale ..................................................................................... 152-267 Capitolul I. Dispoziţii generale ................................................................................................ 152-162 Capitolul II. Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare şi restituire ......................... 163-172 Capitolul III. Dobânzi, penalităţi de întârziere și penalități de nedeclarare ............................. 173-183 Capitolul IV. Înlesniri la plată .................................................................................................. 184-209
Secţiunea 1. Instituirea posibilității acordării înlesnirilor la plată ....................................... 184-185 Secţiunea a 2-a. Procedura de acordare a eșalonării la plată
de către organul fiscal central ....................................................................................... 186-209 Capitolul V. Garanţii ................................................................................................................ 210-212 Capitolul VI. Măsuri asigurătorii .............................................................................................. 213-214 Capitolul VII. Prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere restituirea ....................................................................................... 215-219
Capitolul VIII. Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită .............................................. 220-255 Secţiunea 1. Dispoziţii generale ....................................................................................... 220-235 Secţiunea a 2-a. Executarea silită prin poprire ................................................................. 236-237 Secţiunea a 3-a. Executarea silită a bunurilor mobile ...................................................... 238-241 Secţiunea a 4-a. Executarea silită a bunurilor imobile ...................................................... 242-244 Secţiunea a 5-a. Executarea silită a altor bunuri .............................................................. 245-246 Secţiunea a 6-a. Valorificarea bunurilor sechestrate ........................................................ 247-255
Capitolul IX. Cheltuieli .................................................................................................................... 256 Capitolul X. Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită ......................... 257-259 Capitolul XI. Contestaţia la executare silită ............................................................................ 260-262 Capitolul XII. Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi ................................................... 263-266 Capitolul XIII. Dispoziţii speciale privind colectarea ....................................................................... 267
Titlul VIII. Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale .............................................................................................................. 268-281
Capitolul I. Dreptul la contestaţie ............................................................................................ 268-271 Capitolul II. Competenţa de soluţionare a contestaţiilor. Decizia de soluţionare .................... 272-274 Capitolul III. Dispoziţii procedurale ......................................................................................... 275-278 Capitolul IV. Soluţii asupra contestaţiei .................................................................................. 279-281
Titlul IX. Procedura amiabilă pentru evitarea/eliminarea dublei impuneri ............................ 282-283
Titlul X. Aspecte internaţionale ................................................................................................. 284-335 Capitolul I. Cooperarea administrativă în domeniul fiscal ....................................................... 284-309
Secţiunea 1. Dispoziţii generale ....................................................................................... 284-287 Secţiunea a 2-a. Schimbul de informaţii ........................................................................... 288-293
§1. Schimbul de informaţii la cerere ........................................................................... 288-290 §2. Schimbul automat obligatoriu de informaţii ................................................................. 291 §3. Schimbul spontan de informaţii ............................................................................ 292-293
Secţiunea a 3-a. Alte forme de cooperare administrativă ..................................................... 294-298 §1. Prezenţa în birourile administrative şi participarea
la anchetele administrative ......................................................................................... 294 §2. Cooperarea administrativă prin efectuarea de controale simultane ............................ 295 §3. Notificări administrative ............................................................................................... 296 §4. Rezultatul utilizării informaţiilor ................................................................................... 297 §5. Schimbul de experienţă şi de bune practici ................................................................ 298
5 Cuprins
Secţiunea a 4-a. Condiţii aplicabile cooperării administrative .......................................... 299-305 Secţiunea a 5-a. Relaţiile cu Comisia Europeană ................................................................... 306 Secţiunea a 6-a. Relaţiile cu ţările terţe ................................................................................... 307 Secţiunea a 7-a. Dispoziţii generale şi finale .................................................................... 308-309
Capitolul II. Asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri .................................................................. 310-335
Secţiunea 1. Dispoziţii generale ....................................................................................... 310-313 Secţiunea a 2-a. Schimbul de informaţii ........................................................................... 314-316 Secţiunea a 3-a. Asistenţă pentru notificarea documentelor ............................................ 317-318 Secţiunea a 4-a. Măsurile asigurătorii sau de recuperare ................................................ 319-329 Secţiunea a 5-a. Dispoziţii generale aplicabile tuturor tipurilor
de cereri de asistenţă .................................................................................................... 330-332 Secţiunea a 6-a. Dispoziţii finale ...................................................................................... 333-335
Titlul XI. Sancţiuni ....................................................................................................................... 336-339
Titlul XII. Dispoziţii tranzitorii şi finale ...................................................................................... 340-354
Titlul I. Dispoziţii generale
Bibliografie generală pentru Titlul I: M. Brăgaru – Principiile fundamentale de administrare a impozitelor şi taxelor în noul Cod de procedură fiscală (RDC nr. 5/2004); C. Oneţ – Unele consideraţii cu privire la actele de administrare fiscală (CF nr. 11/2006); H. Sasu – Codul de procedură fiscală întors pe toate feţele (I)
(CF nr. 11/2007); H. Sasu, L. Ţâţu – Codul de procedură fiscală întors pe toate feţele (II) (CF nr. 12/2007); H. Sasu, L. Ţâţu – Codul de procedură fiscală întors pe toate feţele (III) (CF nr. 1/2008); H. Sasu, L. Ţâţu – Codul de procedură fiscală întors pe toate feţele (IV) (CF nr. 2/2008); I.M. Costea – Manipularea cadrului normativ fiscal – limite ale legalităţii (Dreptul nr. 7/2008); H. Sasu – Nici contribuabilul, nici organul fiscal nu pot invoca propria culpă faţă de a cealaltă parte (CF nr. 1/2009); H. Sasu – Buna-credinţă în raporturile dintre contribuabil şi organele de control (CF nr. 10/2009); C.F. Costaş – Principii de drept incidente în contenciosul fiscal (RRDA nr. 8/2010); I.M. Costea – Consideraţii privind abuzul de drept fiscal prin simulaţie (CF nr. 6/2011); S.F. Nicolau – Concepţia şi practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în ceea ce priveşte abuzul de drept (PR nr. 5/2012); L. Dobrinescu – Principiul proporţionalităţii în dreptul European. Exemple de neproporţionalitate din legislaţia şi practica românească (CF nr. 1/2013); D. Dascălu – Impactul principiilor generale ale dreptului comunitar asupra materiei fiscale (RRDA nr. 11/2013); D. Şova – Principiul legalităţii impunerii (CF nr. 11/2013); D. Şova – Principiul bunei-credinţe în dreptul fiscal (CF nr. 12/2013); D. Șova – Izvoarele dreptului fiscal (Dreptul nr. 1/2014); T.V. Căpuşan – Durata rezonabilă a litigiilor fiscale (TM 3/2014); R. Bufan – Modi-ficările majore din Partea generală a celor două Coduri (1) (RRDA nr. 9/2015).
Art. 1. Definiţii. În înţelesul prezentului cod, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele sem-nificaţii:
1. actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat;
2. administrarea creanţelor fiscale - oricare din activităţile desfăşurate de organele fiscale în legă-tură cu:
a) înregistrarea fiscală a contribuabililor/plătitorilor şi a altor subiecte ale raporturilor juridice fiscale; b) declararea, stabilirea, controlul şi colectarea creanţelor fiscale; c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale; d) asistenţa/îndrumarea contribuabililor/plătitorilor, la cerere sau din oficiu; e) aplicarea sancţiunilor în condiţiile legii; 3. analiza de risc - activitatea efectuată de organul fiscal în scopul identificării riscurilor de necon-
formare în ceea ce priveşte îndeplinirea de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute de legis-laţia fiscală, de a le evalua, de a le gestiona, precum şi de a le utiliza în scopul efectuării activităţilor de administrare fiscală;
4. contribuabil - orice persoană fizică, juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează, conform legii, impozite, taxe şi contribuţii sociale;
5. contribuţie socială - prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecţia per-soanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul căreia aceste persoane beneficiază de drepturile acoperite de respectiva prelevare;
6. control fiscal - totalitatea activităţilor efectuate de organele fiscale pentru verificarea modului de îndeplinire de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă;
7. creanţă bugetară - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general conso-lidat, reprezentând creanţa bugetară principală şi creanţa bugetară accesorie;
8. creanţă bugetară principală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, altele decât creanţele bugetare accesorii;
9. creanţă bugetară accesorie - dreptul la încasarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor asemenea sume, în baza legii, aferente unor creanţe bugetare principale;
Art. 1 Titlul I. Dispoziții generale 8
10. creanţă fiscală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie;
11. creanţă fiscală principală - dreptul la perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate şi la rambursarea sumelor cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege;
12. creanţă fiscală accesorie - dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor sau majorărilor aferente unor creanţe fiscale principale, precum şi dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în condiţiile legii;
13. creditor fiscal - titularul unui drept de creanţă fiscală; 14. creditor bugetar - titularul unui drept de creanţă bugetară; 15. debitor fiscal - titularul unei obligaţii de plată corelativă unui drept de creanţă fiscală; 16. debitor bugetar - titularul unei obligaţii de plată corelativă unui drept de creanţă bugetară; 17. declaraţie fiscală - act întocmit de contribuabil/plătitor, în condiţiile şi situaţiile prevăzute de
lege, reprezentând declaraţia de impunere şi declaraţia informativă; 18. declaraţie de impunere - actul întocmit de contribuabil/plătitor care se referă la: a) impozitele, taxele şi contribuţiile sociale datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia calcu-
lării acestora revine contribuabilului/plătitorului; b) impozitele, taxele şi contribuţiile sociale colectate, în cazul în care plătitorul are obligaţia de a
calcula, de a reţine şi de a plăti sau, după caz, de a colecta şi de a plăti impozitele, taxele şi contribu-ţiile sociale;
c) bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea prevede declararea acestora;
19. declaraţie informativă - actul întocmit de contribuabil/plătitor referitor la orice informaţii în legă-tură cu impozitele, taxele şi contribuţiile sociale, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora, altele decât cele prevăzute la pct. 18;
20. dobândă - obligaţia fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale principale ca urmare a neachitării la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale;
21. drepturi vamale - drepturi de import şi drepturi de export, astfel cum sunt definite de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare;
22. executor fiscal - persoana din cadrul organului de executare cu atribuţii de efectuare a execu-tării silite;
23. impozit - prelevare obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, fără contrapres-taţie, în scopul satisfacerii necesităţilor de interes general;
24. legislaţie fiscală - totalitatea normelor prevăzute în actele normative referitoare la impozite, taxe, contribuţii sociale, precum şi la proceduri de administrare a acestora;
25. legislaţie contabilă - totalitatea normelor prevăzute în actele normative referitoare la organi-zarea şi conducerea contabilităţii;
26. majorare de întârziere - obligaţia fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale principale, precum şi sancţiunea, ca urmare a neachitării la scadenţă, de către debitor, a obligaţiilor fiscale principale;
27. obligaţie fiscală - obligaţia de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligaţia fiscală principală şi obligaţia fiscală accesorie;
28. obligaţie fiscală principală - obligaţia de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi obligaţia organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate şi de a rambursa sumele cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege;
29. obligaţie fiscală accesorie - obligaţia de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităţilor sau a majorărilor, aferente unor obligaţii fiscale principale;
30. organ fiscal - organul fiscal central, organul fiscal local, precum şi alte instituţii publice care administrează creanţe fiscale;
9 Domeniul de aplicare a Codului de procedură fiscală Art. 2
31. organ fiscal central - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare A.N.A.F., prin structurile de specialitate cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale, inclusiv unităţile subordonate A.N.A.F.;
32. organ fiscal local - structurile de specialitate din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale;
33. penalitate de întârziere - obligaţia fiscală accesorie reprezentând sancţiunea pentru neachi-tarea la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale;
34. penalitate de nedeclarare - obligaţia fiscală accesorie reprezentând sancţiunea pentru nedecla-rarea sau declararea incorectă, în declaraţii de impunere, a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale;
35. plătitor - persoana care, în numele contribuabilului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti ori de a colecta şi plăti, după caz, impozite, taxe şi contribuţii sociale. Este plătitor şi sediul secundar obligat, potrivit legii, să se înregistreze fiscal ca plătitor de salarii şi de venituri asimilate salariilor;
36. taxă - prelevarea obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, cu ocazia prestării unor servicii de către instituţii sau autorităţi publice, fără existenţa unui echivalent între cuantumul taxei şi valoarea serviciului;
37. titlu de creanţă fiscală - actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală;
38. titlu de creanţă bugetară - actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează creanţa bugetară;
39. vector fiscal - totalitatea tipurilor de obligaţii fiscale pentru care există obligaţii de declarare cu caracter permanent;
40. date de identificare - numele şi prenumele în cazul persoanelor fizice sau denumirea în cazul per-soanelor juridice şi entităţilor fără personalitate juridică, domiciliul fiscal şi codul de identificare fiscală.
Bibliografie: M.N. Vasile – Precizări cu privire la înţelesul noţiunii de contribuabil, în accepţiunea art. 2 lit. b) din Legea nr. 241/2005 (RDC nr. 5/2007); C.F. Costaş – Contract de concesiune. Neplata taxei de concesiune. Acţiune în justiţie. Regim juridic. Dreptul comun. Prescripţia extinctivă – Notă la sent.
nr. 1552/2006 a Jud. Sectorului 5 Bucureşti (RRDA nr. 3/2006); M.N. Vasile, I. Crişan – Entităţile fără personalitate juridică având calitatea de contribuabil, în accepţiunea art. 2 lit. b) din Legea nr. 241/2005 (Dreptul nr. 5/2008); Ş. Beligrădeanu – Contribuţie de asigurări sociale. Conflict de muncă. Litigiu fiscal – Comentariu la sent. nr. 1449/F/2011 a Trib. Bistriţa Năsăud, s. civ. (RRDJ nr. 6/2011); A.F. Moca – Actul administrativ fiscal (RDC nr. 11/2005); I. Lazăr – Unele consideraţii în legătură cu actele administrative fiscale (Dreptul nr. 7/2009); N.C. Dariescu – Discuţii asupra conceptului de act administrativ fiscal în lumina prevederilor din Codul de procedură fiscală (CF nr. 3/2010).
Capitolul I. Domeniul de aplicare a Codului de procedură fiscală
Art. 2. Obiectul şi sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală. (1) Codul de procedură fiscală reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de autoritatea care le administrează, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.
(2) În măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, prezentul cod se aplică şi pentru: a) administrarea drepturilor vamale; b) administrarea redevenţelor miniere, a redevenţelor petroliere şi a redevenţelor rezultate din con-
tracte de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului;
c) alte creanţe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanţelor fiscale. (3) În scopul aplicării alin. (2), drepturile vamale şi redevenţele sunt asimilate creanţelor fiscale.
Art. 3 Titlul I. Dispoziții generale 10
(4) Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanţelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. b).
Notă: Potrivit art. 23 alin. (4) din O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poştale, cu modificările și completările ulterioare, contribuţiile datorate de furnizorii de servicii poştale sau sumele colectate de furnizorii de servicii poştale de la utilizatori pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal constituie creanţe bugetare asimilate creanţelor fiscale şi sunt administrate de autoritatea de reglementare,
fiind aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modifi-cările şi completările ulterioare.
Bibliografie: A. Iancu – Executarea silită a redevenţelor miniere şi petroliere majorate prin ordonanţe de Guvern (TM nr. 11/2015).
Art. 3. Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative. (1) Prezentul cod consti-tuie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor prevăzute la art. 2.
(2) Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori.
Capitolul II. Principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale
Art. 4. Principiul legalităţii. (1) Creanţele fiscale şi obligaţiile corespunzătoare ale contribuabi-lului/plătitorului sunt cele prevăzute de lege.
(2) Procedura de administrare a creanţelor fiscale se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii. Organul fiscal are obligaţia de a asigura respectarea dispoziţiilor legale privind realizarea dreptu-rilor şi obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau ale altor persoane implicate în procedură.
Bibliografie: H. Sasu – Principiul legalității în materie fiscală (CF nr. 8/2016 și CF nr. 9/2016).
Art. 5. Aplicarea unitară a legislaţiei. (1) Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a creanţelor fiscale.
(2) Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, are rolul de a coordona aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale.
(3) În cadrul Ministerului Finanţelor Publice funcţionează Comisia fiscală centrală, care are respon-sabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a Codului fiscal, a prezentului cod, a legislaţiei subsecvente acestora, precum şi a legislaţiei a cărei aplicare intră în sfera de competenţă a A.N.A.F.
(4) Componenţa şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(5) Comisia fiscală centrală este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice care răspunde de politicile şi legislaţia fiscală.
(6) În cazul în care Comisia fiscală centrală este învestită cu soluţionarea unei probleme care vizează impozitele şi taxele locale prevăzute de Codul fiscal, comisia se completează cu 2 repre-zentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi cu câte un repre-zentant al fiecărei structuri asociative a autorităţilor administraţiei publice locale.
(7) Deciziile Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Legislaţie secundară: OMFP nr. 688/2013 privind componenţa şi funcţionarea Comisiei fiscale centrale (M. Of. nr. 323 din 4 iunie 2013).
Art. 3-5
11 Principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale Art. 6
Art. 6. Exercitarea dreptului de apreciere. (1) Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege şi să adopte soluţia întemeiată pe prevederile legale, precum şi pe consta-tări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii. În exercitarea dreptului său de apreciere, organul fiscal trebuie să ia în considerare opinia emisă în scris de organul fiscal competent respectivului contribuabil/plătitor în cadrul activităţii de asistenţă şi îndrumare a contribuabililor/plătitorilor, precum şi soluţia adoptată de organul fiscal în cadrul unui act administrativ fiscal sau de instanţa judecătorească, printr-o hotărâre definitivă, emisă anterior, pentru situaţii de fapt similare la acelaşi contribuabil/plătitor. În situaţia în care organul fiscal constată că există diferenţe între starea de fapt fiscală a contribuabilului/plătitorului şi informaţiile avute în vedere la emiterea unei opinii scrise sau a unui act administrativ fiscal la acelaşi contribuabil/plătitor, organul fiscal are dreptul să consemneze constatările în conformitate cu situaţia fiscală reală şi cu legislaţia fiscală şi are obligaţia să menţioneze în scris motivele pentru care nu ia în considerare opinia prealabilă.
(2) Organul fiscal îşi exercită dreptul de apreciere în limitele rezonabilităţii şi echităţii, asigurând o proporţie justă între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.
(3) Ori de câte ori organul fiscal trebuie să stabilească un termen pentru exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii de către contribuabil/plătitor, acesta trebuie să fie rezonabil, pentru a da posi-bilitatea contribuabilului/plătitorului să îşi exercite dreptul sau să îşi îndeplinească obligaţia. Termenul poate fi prelungit, pentru motive justificate, cu acordul conducătorului organului fiscal.
Bibliografie: I.M. Costea – Dreptul de apreciere al organului fiscal: recalificare, estimare, ajustare (CF nr. 8-9/2011).
Art. 7. Rolul activ şi alte reguli de conduită pentru organul fiscal. (1) În desfăşurarea unei proceduri de administrare a creanţelor fiscale, organul fiscal înştiinţează contribuabilul/plătitorul asupra drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege ce îi revin acestuia în desfăşurarea procedurii.
(2) Organul fiscal are obligaţia să examineze starea de fapt în mod obiectiv şi în limitele stabilite de lege, precum şi să îndrume contribuabilul/plătitorul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale, în înde-plinirea obligaţiilor şi exercitarea drepturilor sale, ca urmare a solicitării contribuabilului/plătitorului sau din iniţiativa organului fiscal, după caz.
(3) Organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contri-buabilului/plătitorului. În analiza efectuată, organul fiscal este obligat să identifice şi să ia în consi-derare toate circumstanţele edificatoare fiecărui caz în parte.
(4) Organul fiscal decide asupra felului şi volumului examinărilor, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte şi de limitele prevăzute de lege.
Legislaţie secundară și conexă: OMFP nr. 137/2004 pentru aprobarea Codului etic al funcţionarului public din administraţia fiscală, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul asistenţei contribuabililor (M. Of. nr. 66 din 27 ianuarie 2004);
OPANAF nr. 713/2004 privind aprobarea Cartei drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor pe timpul desfăşurării inspecţiei fiscale (M. Of. nr. 977 din 25 octombrie 2004); OPANAF nr. 422/2005 privind aprobarea Cartei de comunicare externă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (M. Of. nr. 837 din 16 septembrie 2005); OPANAF nr. 1338/2008 pentru aprobarea Procedurii privind îndrumarea şi asistenţa contribuabililor de către orga-nele fiscale (M. Of. nr. 706 din 17 octombrie 2008); OMJ/OPANAF nr. 492/C-205/2012 pentru aprobarea Procedurii de solicitare şi emitere, în format electronic, a adeverinţei privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social (M. Of. nr. 148 din 6 martie 2012); OPANAF nr. 504/2013 pentru aprobarea Procedurii privind accesul la informaţiile publice prin intermediul serviciului de mesaje scurte – SMS (M. Of. nr. 252 din 7 mai 2013); OPANAF nr. 3093/2014 pentru aprobarea Procedurii privind certificarea modului de îndeplinire de către contribua-bili, persoane fizice, obligate să se asigure în sistemul public de pensii, potrivit prevederilor cap. II din titlul IX2 al
Art. 6-7
Art. 8 Titlul I. Dispoziții generale 12
Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a obligaţiei fiscale reprezentând contribuţie de asigurări sociale de stat şi a modelului şi conţinutului unor formulare utilizate în cadrul acestei proceduri (M. Of. nr. 761 din 21 octombrie 2014); OPANAF nr. 727/2016 pentru aprobarea Procedurii de organizare şi funcţionare a Registrului operatorilor intraco-munitari, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare (M. Of. nr. 150 din 26 februarie 2016); OPANAF nr. 1162/2016 privind aprobarea Cartei drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice supuse verificării situaţiei fiscale personale (M. Of. nr. 292 din 18 aprilie 2016).
Bibliografie: M. Brăgaru, A. Ion – Rolul activ al organului fiscal – principiu fundamental în procedura de administrare a creanţelor fiscale (CF nr. 12/2008).
Art. 8. Limba oficială în administraţia fiscală. (1) Limba oficială în administraţia fiscală este limba română.
(2) Dacă la organul fiscal se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organul fiscal solicită ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română certifi-cate de traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei, în condiţiile legii.
(3) Dacă la organul fiscal se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, pentru care nu există traducători autorizaţi potrivit alin. (2), organul fiscal solicită ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română efectuate sau certificate de o ambasadă/oficiu consular al statului în a cărui limbă oficială a fost emis documentul respectiv.
(4) Petiţiile, documentele justificative, certificatele sau înscrisurile redactate într-o limbă străină depuse fără respectarea alin. (3) nu se iau în considerare de organul fiscal.
(5) Dispoziţiile art. 19 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modifi-cările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător.
Jurisprudența CJUE: Cauza Skoma-Lux (C-161/06) – Hotărârea din 11 decembrie 2007 „Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană – Articolul 58 – Reglementare comunitară – Lipsa traducerii în limba unui stat membru – Opozabilitate”
1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 58 din Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO 2003, L 236, p. 33, denumit în continuare „Actul privind condițiile de aderare”), în temeiul căruia Republica Cehă a devenit un stat membru al Uniunii Europene începând cu 1 mai 2004.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între societatea Skoma-Lux sro (denumită în continuare „Skoma-Lux”), pe de o parte, și Celní ředitelství Olomouc (Direcția Vămilor din Olomouc, denumită în continuare „Direcția Vămilor”), pe de altă parte, având ca obiect o amendă aplicată societății Skoma-Lux pentru săvârșirea unor infracțiuni vamale între lunile martie și mai 2004, litigiu în cadrul căruia Skoma-Lux invoca faptul că Direcția Vămilor nu îi putea opune o reglementare comunitară care nu fusese încă publicată în limba cehă în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Cadrul juridic Reglementarea comunitară Actul privind condițiile de aderare 3 Actul privind condițiile de aderare face parte integrantă din Tratatul între Regatul Belgiei, Regatul Danemarcei,
Republica Federală Germania, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Portugheză, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (statele membre ale Uniunii Europene) și Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Ungaria, Republica Malta, Republica Polonă, Republica Slovenia și Republica Slovacă privind aderarea Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungaria, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace la Uniunea Europeană (JO 2003, L 236, p. 17) și stabilește condițiile de admitere, precum și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea, determinate de această aderare.
4 Potrivit articolului 2 din Actul privind condițiile de aderare: „Începând cu data aderării, dispozițiile tratatelor originare și actele adoptate înainte de aderare de instituții și de Banca Centrală Europeană sunt obligatorii pentru noile state membre și se aplică în statele membre respective în condițiile prevăzute în aceste tratate și în prezentul act.”
13 Principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale Art. 8
5 Articolul 58 din acest act prevede: „Textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de aderare și care au fost redactate de Consiliu, de Comisie sau de Banca Centrală Europeană în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, polonă, slovacă și slovenă sunt, de la data aderării, autentice în aceleași condiții ca și textele redactate în cele unsprezece limbi actuale. Acestea se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în cazul în care textele în limbile actuale au făcut obiectul unei astfel de publicări.”
Regulamentul nr. 1 6 Potrivit articolului 1 din Regulamentul nr. 1 al Consiliului din 15 aprilie 1958 de stabilire a regimului lingvistic al
Comunității Economice Europene (JO 1958, 17, p. 385, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Actul privind condițiile de aderare, limbile oficiale ale Uniunii sunt: „spaniola, ceha, daneza, germana, estona, greaca, engleza, franceza, italiana, letona, lituaniana, maghiara, malteza, olandeza, polona, portugheza, slovaca, slovena, finlandeza și suedeza”.
7 Articolul 4 din acest regulament prevede: „Regulamentele și alte texte cu aplicabilitate generală se redactează în cele douăzeci de limbi oficiale.”
8 Articolul 5 din regulamentul menționat prevede: „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene apare în cele douăzeci de limbi oficiale.”
9 Potrivit articolului 8 din același regulament: „În ceea ce privește statele membre în care există mai multe limbi oficiale, folosirea limbii se va stabili, la cererea statului în cauză, în funcție de normele generale ce decurg din legislația statului respectiv.”
10 Potrivit articolului 199 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3): „Fără a se aduce atingere eventualei aplicări a dispozițiilor penale, depunerea la biroul vamal a unei declarații semnate de către declarant sau reprezentantul acestuia îl obligă pe acesta ca, în conformitate cu dispozițiile în vigoare, să răspundă de: – corectitudinea informațiilor înscrise în declarație; – autenticitatea documentelor anexate și de – respectarea tuturor obligațiilor ce decurg din plasarea respectivelor mărfuri sub regimul avut în vedere.”
Reglementarea națională 11 Articolul 293 alineatul 1 litera d) din Legea nr. 13/1993 (denumită în continuare „Legea vamală”) prevede:
„Încalcă dispozițiile vamale cel care a obținut plasarea mărfurilor sub un regim pe baza unor documente neautentice, modificate sau falsificate sau pe baza unor date inexacte sau false.”
Situația de fapt 12 Skoma-Lux este importatoare și negociatoare de vinuri. La 30 septembrie 2004, biroul vamal din Olomouc i-a
aplicat o amendă pentru săvârșirea unei încălcări a reglementărilor vamale în mod repetat la 11, la 22 și la 23 martie, la 6 și la 15 aprilie, la 18 și la 20 mai 2004. Întrucât Direcția Vămilor a confirmat această amendă printr-o decizie din 10 ianuarie 2005, la 16 martie 2005, Skoma-Lux a introdus o acțiune în anulare împotriva acestei decizii la Krajský soud v Ostravě (curte regională).
13 Societății Skoma-Lux i se reproșează faptul că ar fi săvârșit o infracțiune vamală prin prezentarea unor date inexacte privind clasificarea tarifară a vinului roșu Kagor VK. Direcția Vămilor consideră nu numai că această societate a încălcat anumite dispoziții ale Legii vamale, în forma în vigoare înainte de aderarea Republicii Cehe la Uniune, ci și că a săvârșit o infracțiune vamală în sensul articolului 293 alineatul 1 litera d) din aceeași lege, încălcând articolul 199 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2454/93.
14 Skoma-Lux își întemeiază, în parte, acțiunea în anulare pe inaplicabilitatea regulamentului comunitar în privința încălcărilor care îi sunt reproșate, inclusiv a celor ulterioare aderării Republicii Cehe la Uniune, în lipsa publicării în limba cehă, la momentul săvârșirii actelor în litigiu, a dispozițiilor de drept comunitar aplicate de autoritățile vamale.
15 Direcția Vămilor arată că Ministerul Finanțelor ceh a publicat în formă electronică versiunea cehă a dispozițiilor vamale relevante, că Skoma-Lux se putea informa, cu privire la aceste dispoziții, la serviciile vamale și că această societate, care își desfășoară activitatea de mult timp în domeniul comerțului internațional, cunoștea dispozițiile comunitare relevante.
Întrebările preliminare 16 În aceste condiții, Krajský soud v Ostravě a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții
următoarele întrebări preliminare: 1) Articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare, în temeiul căruia Republica Cehă a devenit stat membru al
Uniunii începând cu 1 mai 2004, trebuie interpretat în sensul că un stat membru poate aplica particularilor un regulament care, la data aplicării sale, nu era publicat conform cerințelor legale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în limba statului membru în cauză?
Art. 8 Titlul I. Dispoziții generale 14
2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, inaplicabilitatea regulamentului în cauză particularilor este o chestiune de interpretare sau o chestiune de validitate a dreptului comunitar, în sensul articolului 234 CE?
3) În măsura în care Curtea de Justiție ar ajunge la concluzia că întrebarea preliminară privește validitatea actului comunitar, în sensul Hotărârii din 22 octombrie 1987, Foto-Frost (314/85, Rec., p. 4199), Regulamentul nr. 2454/93 este lipsit de validitate în ceea ce privește reclamanta și litigiul acesteia cu autoritățile vamale cehe din cauza lipsei unei publicări conforme cerințelor legale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene potrivit articolului 58 din Actul privind condițiile de aderare?
Cu privire la întrebările preliminare Cu privire la prima întrebare 17 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă articolul 58 din Actul
privind condițiile de aderare permite ca dispozițiile unui regulament comunitar care nu a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în limba unui stat membru, în condițiile în care această limbă este o limbă oficială a Uniunii, să fie invocate împotriva particularilor din statul membru respectiv.
18 Instanța de trimitere constată că, în Hotărârea din 15 mai 1986, Oryzomyli Kavallas și alții (160/84, Rec., p. 1633, punctele 11-21), Curtea a ridicat deja problema dacă lipsa unei publicări corespunzătoare a unui act comunitar în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este un motiv de inopozabilitate a reglementării în cauză față de particulari. În această hotărâre, Curtea ținuse seama de imposibilitatea particularilor de a lua cunoștință de reglementarea care era invocată împotriva lor.
19 În ceea ce privește acțiunea principală, instanța de trimitere apreciază că majoritatea celor interesați iau cunoș-tință de normele de drept în formă electronică și că, prin urmare, lipsa publicării unei reglementări comunitare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nu înseamnă că aceasta nu este disponibilă. Într-adevăr, Uniunea a publicat pe internet versiuni lingvistice provizorii sau revizuite în mod provizoriu și căutarea dreptului comunitar se face în mod obișnuit în baze de date precum Serviciul interinstituțional de consultare on-line a dreptului Uniunii Europene (EUR-Lex).
20 În acest context, ar putea părea legitim să se admită ca aplicabilitatea unei reglementări comunitare nepublicate în limba în cauză să fie determinată de la caz la caz, după ce a fost examinată posibilitatea unui particular de a avea în mod efectiv cunoștință de conținutul documentului în discuție. Într-o cauză precum cea care face obiectul acțiunii principale, societatea reclamantă era în mod necesar informată, în condițiile în care își desfășoară activitatea într-un cadru internațional, iar obligația de a declara cu exactitate mărfurile importate corespunde unei norme vamale cunoscute în toate statele membre.
21 Cu toate acestea, instanța de trimitere recunoaște că principiile securității juridice și egalității cetățenilor sunt garantate mai ales de condiția formală a unei publicări, care să fie conformă cu cerințele legale, a reglementării în limba oficială a destinatarului (a se vedea Hotărârea din 1 octombrie 1998, Regatul Unit/Comisia, C-209/96, Rec., p. I-5655, punctul 35, și Hotărârea din 20 mai 2003, Consorzio del Prosciutto di Parma și Salumificio S. Rita, C-108/01, Rec., p. I-5121, punctul 89). Incertitudinea juridică ar fi accentuată de coexistența mai multor traduceri neoficiale care prezintă diferențe.
Observațiile prezentate Curții 22 Skoma-Lux consideră că Regulamentul nr. 2454/93 nu îi era opozabil deoarece nu fusese tradus în limba cehă.
Aceasta contestă, în plus, afirmația potrivit căreia ar fi trebuit să cunoască existența reglementării respective, având în vedere activitatea sa comercială internațională.
23 Skoma-Lux susține că, înainte de traducerea reglementării comunitare în limba cehă, nu putea ști cu precizie care era dreptul aplicabil, deoarece Legea vamală prezenta, în ceea ce privește clasificarea vinului, obiect al litigiului principal, diferențe față de Codul vamal comunitar. În această privință, Skoma-Lux arată că noua clasificare prevăzută de Regulamentul nr. 2454/93 a fost introdusă la cererea sa, formulată în cadrul contactelor pe care le-a avut cu Comisia și că, în consecință, nu i se poate reproșa că a ignorat în mod intenționat această reglementare.
24 Guvernele ceh, leton și suedez consideră că, în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 254 CE, precum și ale articolelor 2 și 58 din Actul privind condițiile de aderare, una dintre condițiile de opozabilitate a dreptului comunitar față de particulari în statul membru în cauză este publicarea conformă cerințelor legale a acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în limba statului respectiv.
25 Acestea subliniază mai ales respectarea principiului nediscriminării în funcție de naționalitate, al egalității și al securității juridice.
26 Guvernele menționate consideră, în plus, că versiunile electronice ale traducerilor, prealabile publicării electro-nice a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, nu prezintă o securitate juridică suficientă.
27 Guvernul eston consideră că rezultă din articolul 254 CE că publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a legislației comunitare derivate în limbile oficiale ale noilor state membre constituie, la momentul aderării acestora la Uniune, o obligație pentru statele respective și că lipsa unei publicări de acest fel constituie o încăl-care a obligației menționate.
15 Principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale Art. 8
28 Cu toate acestea, întrucât principiul securității juridice impune numai ca resortisanții unui stat membru să poată cunoaște cu exactitate întinderea obligațiilor pe care le impune o reglementare, ar trebui să se țină seama de posibilitatea de a lua cunoștință de actele juridice prin intermediul internetului. Aceasta ar fi situația celor care sunt utilizatori de internet și care sunt la curent cu modificările operate în ordinea juridică prin aderarea la Uniune a statului lor. Ar face parte din această categorie de „resortisanți informați” cei care, precum Skoma-Lux, sunt confruntați în mod cotidian cu dreptul comunitar în cadrul activității lor profesionale.
29 În opinia guvernului polonez, în urma unei analize similare, un particular într-un stat membru nu ar putea evita consecințele negative ale aplicării dispozițiilor unui act juridic ce nu a făcut obiectul unei publicări oficiale în limba națională decât dacă se dovedește că nu a luat cunoștință de conținutul acelui act pe o altă cale.
30 Potrivit Comisiei, dispozițiile unui regulament care, la momentul aplicării sale de către autoritățile unui stat membru, nu a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în limba oficială a statului în cauză, nu pot fi invocate împotriva particularilor.
31 Cu toate acestea, Comisia propune să se țină seama de posibilitatea de a lua cunoștință de text într-o altă versiune lingvistică sau pe cale electronică. Aceasta amintește că, în acțiunea principală, regulamentul vamal în cauză a fost publicat în limba cehă pe site-ul internet EUR-Lex la 23 noiembrie 2003, ulterior în formă tipărită la 30 aprilie 2004 și afișat în localurile Oficiului pentru Publicații Oficiale ale Comunităților Europene (OPOCE). În sfârșit, a fost publicat, cu același conținut, într-o ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, la 27 august 2004.
Răspunsul Curții 32 Rezultă din articolul 2 din Actul privind condițiile de aderare că actele adoptate, înainte de aderare, de instituții
sunt obligatorii pentru noile state membre și se aplică în aceste state din momentul aderării. Totuși, opozabili-tatea respectivelor acte față de persoanele fizice și juridice din aceste state depinde de condițiile generale de punere în aplicare a dreptului comunitar în statele membre, astfel cum acestea sunt prevăzute de tratatele originare și, pentru noile state membre, de însuși actul privind condițiile de aderare.
33 Rezultă chiar din formularea dispozițiilor articolului 254 alineatul (2) CE că un regulament nu poate produce efecte juridice decât dacă a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
34 Pe de altă parte, rezultă din dispozițiile coroborate ale articolului 58 din Actul privind condițiile de aderare, precum și ale articolelor 4, 5 și 8 din Regulamentul nr. 1 că o publicare conformă cerințelor legale a unui regulament comunitar, în ceea ce privește un stat membru a cărui limbă este o limbă oficială a Uniunii, trebuie să cuprindă publicarea acestui act, în această limbă, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
35 Prin urmare, acestea sunt condițiile în care dispozițiile tratatelor originare și actele adoptate, înainte de aderare, de instituții și de Banca Centrală Europeană trebuie puse în aplicare în noile state membre potrivit articolului 2 din Actul privind condițiile de aderare.
36 În afara legitimității care decurge chiar din cuprinsul tratatelor, o asemenea interpretare este singura compatibilă cu principiile securității juridice și nediscriminării.
37 Reiese, într-adevăr, de la punctul 15 din Hotărârea din 25 ianuarie 1979, Racke (98/78, Rec., p. 69), că un act care emană de la o instituție comunitară, precum regulamentul în cauză în acțiunea principală, nu poate fi opus persoanelor fizice și juridice într-un stat membru înainte ca acestea din urmă să aibă posibilitatea de a lua cunoștință de acest act printr-o publicare conformă cerințelor legale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
38 Curtea s-a pronunțat în sensul că imperativul securității juridice impune ca o reglementare comunitară să permită celor interesați să cunoască exact întinderea obligațiilor care le sunt impuse, ceea ce nu s-ar putea asigura decât prin publicarea conformă cerințelor legale a respectivei reglementări în limba oficială a destinata-rului (a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 26 noiembrie 1998, Covita, C-370/96, Rec., p. I-7711, punctul 27, Hotărârea din 8 noiembrie 2001, Silos, C-228/99, Rec., p. I-8401, punctul 15, și Hotărârea Consorzio del Prosciutto di Parma și Salumificio S. Rita, citată anterior, punctul 95).
39 În plus, ar fi contrar principiului egalității de tratament să fie aplicate în același mod obligațiile impuse de o reglementare comunitară în vechile state membre, în care particularii au posibilitatea de a lua cunoștință de respectivele obligații în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în limba acestor state, și în statele membre care au aderat, în care această luare la cunoștință a fost imposibilă din cauza unei publicări tardive.
40 Respectarea unor asemenea principii fundamentale nu este contrară principiului efectivității dreptului comunitar, în condițiile în care acest din urmă principiu nu poate privi norme care nu sunt încă opozabile particularilor.
41 Într-adevăr, chiar dacă ar părea să fie conform principiului cooperării loiale stabilit de articolul 10 CE ca statele membre care au aderat să ia toate măsurile necesare pentru a asigura efectivitatea dreptului comunitar în ordinea lor juridică internă, ar fi contra legem, având în vedere analiza de mai sus, să li se ceară să impună particularilor obligații cuprinse în texte cu aplicabilitate generală nepublicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în limba oficială a acestor state.
42 Poziția conform căreia s-ar admite, în numele principiului efectivității, o asemenea opozabilitate a unui act care nu a fost publicat conform cerințelor legale ar avea drept consecință să li se impună particularilor în statul
Art. 8 Titlul I. Dispoziții generale 16
membru în cauză să suporte consecințele negative ale nerespectării obligației care îi revenea administrației comunitare de a pune la dispoziția lor, la data aderării, întregul acquis comunitar în toate limbile oficiale ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Racke, citată anterior, punctul 16).
43 Este adevărat că unele dintre observațiile prezentate Curții arată că, la punctele 11-21 din Hotărârea Oryzomyli Kavallas și alții, citată anterior, aceasta a ridicat problema dacă lipsa unei publicări corespunzătoare a dreptului comunitar în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ar trebui să constituie, în toate cazurile, un motiv de inopoza-bilitate a reglementării în cauză față de particulari.
44 Această hotărâre trebuie însă înțeleasă în contextul său și ținând seama de întrebarea care era adresată Curții. Aceasta din urmă a apreciat numai imposibilitatea unei societăți grecești de a lua cunoștință de reglementarea comunitară la momentul aderării Republicii Elene la Comunitățile Europene. Nu se punea, ca atare, problema publicării conforme cerințelor legale a acestei reglementări. Curtea a examinat numai dacă, la momentul aderării Republicii Elene, o societate elenă ce depusese în mod nelegal în raport cu normele comunitare, cereri la autoritățile naționale elene pentru a obține o remitere a taxelor la import putea totuși beneficia de aceste remiteri, ținând seama de dificultatea, pentru această societate, precum și pentru administrația elenă, de a lua cunoștință de acea reglementare comunitară și de a aplica fără a greși noile norme.
45 Instanța de trimitere, anumite state membre care au prezentat observații și Comisia susțin că societatea recla-mantă în acțiunea principală era, în mod firesc, informată cu privire la normele comunitare aplicabile, întrucât este un operator care desfășoară activități de comerț internațional și care, în mod necesar, cunoaște conținutul obligațiilor vamale, și anume, mai ales, obligația de a declara cu exactitate mărfurile importate. Într-un ase-menea caz, reglementarea comunitară, deși nepublicată, ar trebui să se aplice dacă s-ar putea stabili că, în realitate, persoana în cauză o cunoștea.
46 Cu toate acestea, o asemenea împrejurare nu ar putea fi suficientă pentru ca unui particular să îi fie opozabilă o reglementare comunitară care nu a făcut obiectul unui publicări conforme cerințelor legale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
47 În mod similar, atât instanța de trimitere, cât și anumite state membre care au prezentat observații și Comisia susțin și faptul că, în prezent, particularii iau cunoștință în mod curent de normele de drept comunitar în forma electronică a acestora, astfel încât consecințele lipsei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ar trebui să fie relativizate și nu ar trebui să se considere că aceasta determină faptul că normele respective nu sunt disponibile. Comisia adaugă că regulamentul în cauză în acțiunea principală a fost făcut public, în limba cehă, pe site-ul internet EUR-Lex la 23 noiembrie 2003, ulterior în formă tipărită la 30 aprilie 2004 și afișat în localurile OPOCE.
48 Cu toate acestea, trebuie să se arate că, deși legislația comunitară este, într-adevăr, disponibilă pe internet și particularii iau din ce în ce mai des cunoștință în acest mod de legislația menționată, o asemenea punere la dispoziție a acestei legislații nu ar putea echivala cu o publicare conformă cerințelor legale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în lipsa oricărei reglementări în această privință în dreptul comunitar.
49 De altfel, trebuie subliniat că, deși diferite state membre au adoptat ca formă valabilă o publicare electronică, aceasta face obiectul unor texte cu putere de lege și al unor norme administrative care o reglementează cu precizie și determină exact cazurile în care o asemenea publicare este valabilă. În aceste condiții, în starea actuală a dreptului comunitar, Curtea nu este în măsură să considere această formă de punere la dispoziție a legislației comunitare ca fiind suficientă pentru a i se asigura opozabilitatea.
50 Singura versiune a unui regulament comunitar care este autentică este, în starea actuală a dreptului comunitar, cea care este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, astfel încât o versiune electronică anterioară acestei publicări, chiar dacă se dovedește ulterior a fi conformă versiunii publicate, nu poate fi opusă particularilor.
51 Trebuie, așadar, să se răspundă la prima întrebare că articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare se opune posibilității ca obligațiile cuprinse într-o reglementare comunitară care nu a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în limba unui nou stat membru, în condițiile în care această limbă este o limbă oficială a Uniunii, să fie impuse particularilor în acest stat, chiar dacă aceste persoane ar fi putut lua cunoștință de reglementarea respectivă prin alte mijloace.
Cu privire la a doua întrebare 52 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă inopo-
zabilitatea în privința particularilor, într-un stat membru, a unui regulament comunitar nepublicat în limba acestui stat este o chestiune de interpretare sau o chestiune de validitate a acestui regulament.
Observațiile prezentate Curții 53 Guvernul ceh s-a întemeiat pe jurisprudența Curții pentru a considera că lipsa publicării unui regulament comu-
nitar în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nu are nicio influență asupra validității acestuia și că, în consecință, examinarea efectelor acestei lipse a publicării nu privește decât interpretarea dreptului comunitar. Într-adevăr, Curtea s-a pronunțat în sensul că validitatea unui asemenea regulament nu este afectată de împrejurarea că publicarea acestuia nu a avut loc decât după expirarea termenului stabilit, această întârziere neputând avea
17 Principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale Art. 8
efecte decât asupra datei începând cu care respectivul regulament a putut să fie aplicat sau să producă efecte (Hotărârea din 29 mai 1974, König, 185/73, Rec., p. 607, punctul 6).
54 Guvernul leton consideră că inaplicabilitatea, în privința particularilor, a unui regulament comunitar care nu a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este o chestiune de validitate, întrucât efectele acestei inapli-cabilități sunt, în mod concret, aceleași cu cele ale inexistenței acestui regulament. Astfel, pentru a soluționa un litigiu cu care a fost sesizată, o instanță națională ar trebui să considere că regulamentul menționat nu a existat niciodată.
55 În opinia Comisiei, care se întemeiază pe jurisprudența Curții, disponibilitatea Jurnalului Oficial al Uniunii Europene în diferitele state membre nu are efecte nici asupra datei la care un regulament este considerat ca fiind publicat, nici asupra datei la care acesta intră în vigoare (a se vedea în acest sens Hotărârea Racke, citată anterior, și Hotărârea din 25 ianuarie 1979, Decker, 99/78, Rec., p. 101). Prin urmare, faptul că o versiune lingvistică a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene nu este disponibilă nu ar putea, în sine, să compromită validitatea sau să afecteze data intrării în vigoare a acestui regulament.
56 Comisia consideră, în consecință, că problema dacă un regulament este sau nu este opozabil unui particular în cazul în care nu a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este o chestiune de interpretare a dreptului comunitar.
Răspunsul Curții 57 Problema care a fost ridicată la instanța de trimitere este aceea dacă un regulament care nu a fost publicat în
limba unui stat membru este lipsit de validitate în raport cu dispozițiile articolului 254 alineatul (2) prima teză CE, ale articolelor 2 și 58 din Actul privind condițiile de aderare, precum și ale articolelor 4 și 5 din Regulamentul nr. 1.
58 Nu se contestă faptul că aceste dispoziții nu condiționează validitatea unui regulament aplicabil în statele membre în care a fost publicat conform cerințelor legale.
59 În plus, împrejurarea că acest regulament nu este opozabil particularilor într-un stat membru în a cărui limbă nu a fost publicat nu are niciun efect asupra faptului că, întrucât face parte din acquis-ul comunitar, dispozițiile sale sunt obligatorii pentru statul membru în cauză, de la data aderării.
60 Interpretarea rezultată din coroborarea dispozițiilor menționate la punctul 57 din prezenta hotărâre, astfel cum reiese din răspunsul dat la prima întrebare, are ca obiect și ca efect întârzierea opozabilității obligațiilor pe care un regulament comunitar le impune particularilor într-un stat membru până la momentul în care aceștia din urmă vor putea lua cunoștință de textul respectiv în mod oficial, fără nicio ambiguitate.
61 Prin urmare, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că, pronunțându-se în sensul că un regulament comu-nitar, nepublicat în limba unui stat membru, nu este opozabil particularilor din acest stat, Curtea realizează o interpretare a dreptului comunitar în sensul articolului 234 CE.
Cu privire la a treia întrebare 62 Având în vedere răspunsul dat la a doua întrebare, nu este necesar să se pronunțe asupra validității unui
asemenea regulament comunitar. Cu privire la cererea de limitare în timp a efectelor prezentei hotărâri 63 Guvernul ceh propune Curții să limiteze în timp efectele hotărârii sale la data publicării în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene a întrebărilor care i-au fost adresate, fără ca această limitare să fie opozabilă reclamanților care au contestat deja aplicarea dispozițiilor nepublicate sau care au solicitat despăgubirea pentru prejudiciul astfel cauzat.
64 Acesta susține că sunt îndeplinite, în speță, cele două criterii fundamentale, determinante pentru posibilitatea de a se pronunța asupra limitării în timp a efectelor unei hotărâri, și anume că persoanele în cauză au acționat cu bună-credință și că există riscul unor probleme grave, aceste probleme nefiind numai de natură economică.
65 Guvernul leton face aceeași propunere, însă de la data prezentei hotărâri, pentru ca să nu mai poată fi repuse în discuție deciziile adoptate cu bună-credință în temeiul unor reglementări comunitare nepublicate încă în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și care nu au fost atacate de destinatarii acestora.
66 Acesta consideră că toate statele membre care au aderat la Uniune la 1 mai 2004 au acționat cu bună-credință atunci când au pus în aplicare norme comunitare care, la acel moment, nu fuseseră publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Și dacă, ținând seama de sensul prezentei hotărâri, s-ar anula ca lipsite de temei deciziile administrative care au rezultat, acest fapt ar determina un mare număr de cereri de anulare, precum și consecințe financiare importante, nu numai pentru bugetele statelor membre, ci și pentru cel al Uniunii.
67 În această privință, este necesar să fie amintit că, în cadrul unei trimiteri preliminare având ca obiect interpre-tarea unei dispoziții de drept comunitar, Curtea poate, în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice inerent ordinii juridice comunitare, să fie determinată să limiteze posibilitatea oricărei persoane interesate de a invoca o dispoziție pe care a interpretat-o în scopul de a contesta raporturi juridice stabilite cu bună-credință (a se vedea în special Hotărârea din 8 aprilie 1976, „Defrenne II”, 43/75, Rec., p. 455, punctele 72-75, și Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke și alții, C-292/04, Rec., p. I-1835, punctul 35).
Art. 9 Titlul I. Dispoziții generale 18
68 Cu toate acestea, jurisprudența menționată privește un alt caz decât cel din speță. Într-adevăr, nu este vorba, în prezenta cauză, despre problema limitării în timp a efectelor unei hotărâri a Curții privind interpretarea unei dis-poziții de drept comunitar, ci despre limitarea efectelor unei hotărâri care privește chiar opozabilitatea, pe terito-riul unui stat membru, a unui act comunitar. În consecință, această jurisprudență nu poate fi transpusă în speță.
69 De asemenea, este necesar să fie amintit că, în temeiul articolului 231 CE, Curtea poate, atunci când anulează un regulament, să indice, în cazul în care consideră că este necesar, care sunt efectele regulamentului anulat care trebuie considerate ca fiind irevocabile.
70 Rezultă de aici că, și în situația în care un act este ilegal și se consideră că nu a existat niciodată, Curtea poate, în temeiul unei dispoziții exprese a Tratatului CE, să decidă că va produce totuși în mod legal anumite consecințe juridice.
71 Aceleași cerințe ale securității juridice impun ca aceeași să fie situația și în cazul deciziilor naționale adoptate în cadrul aplicării dispozițiilor de drept comunitar care nu au devenit opozabile pe teritoriul anumitor state membre, întrucât nu au fost publicate conform cerințelor legale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în limba oficială a statelor în cauză, cu excepția acelora dintre aceste decizii care făcuseră obiectul unei căi de atac de natură administrativă sau jurisdicțională la data prezentei hotărâri.
72 Astfel, statele membre în cauză nu au, în temeiul dreptului comunitar, obligația de a repune în discuție deciziile administrative sau jurisdicționale adoptate pe baza unor asemenea norme dacă acestea au devenit definitive în temeiul normelor de drept intern aplicabile.
73 Situația nu ar fi diferită, în temeiul dreptului comunitar, decât în cazurile excepționale în care au fost adoptate, pe baza normelor evocate la punctul 71 din prezenta hotărâre, măsuri administrative sau decizii jurisdicționale, în special cu caracter represiv, care ar aduce atingere unor drepturi fundamentale, fiind de competența autorităților naționale să constate, în aceste limite, existența unor astfel de cazuri. […]
Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară: 1) Articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană se opune posibilității ca obligațiile cuprinse într-o reglementare comunitară care nu a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în limba unui nou stat membru, în condițiile în care această limbă este o limbă oficială a Uniunii, să fie impuse particularilor în acest stat, chiar dacă aceste persoane ar fi putut avea cunoștință de reglementarea respectivă prin alte mijloace. 2) Pronunțându-se în sensul că un regulament comunitar, nepublicat în limba unui stat membru, nu este opozabil particularilor din acest stat, Curtea realizează o interpretare a dreptului comunitar în sensul articolului 234 CE.
Bibliografie: V. Vedinaş – Regimul dreptului minorităţilor de a-şi folosi limba naţională în relaţiile cu administraţia publică (RDP nr. 4/2007).
Art. 9. Dreptul de a fi ascultat. (1) Înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.
(2) Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când: a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale
privind executarea obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;
b) cuantumul creanţelor fiscale urmează să se modifice cu mai puţin de 10% din valoarea creanţei fiscale stabilită anterior;
c) se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil/plătitor, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere;
d) urmează să se ia măsuri de executare silită; e) urmează să se emită deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii. (3) Audierea se consideră îndeplinită în următoarele situaţii: a) contribuabilul/plătitorul refuză explicit să se prezinte la termenul stabilit de organul fiscal în
vederea audierii; b) contribuabilul/plătitorul nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive stabilite de
organul fiscal în vederea audierii.
19 Principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale Art. 9
(4) Excepţia lipsei audierii poate fi invocată de contribuabil/plătitor odată cu formularea contestaţiei depuse potrivit prezentului cod.
(5) La stabilirea termenelor prevăzute la alin. (3) devin aplicabile prevederile art. 6 alin. (3). Bibliografie: C.F. Costaş – Act administrativ fiscal. Contestaţie. Nerespectarea dreptului la apărare. Nemotivarea actului administrativ fiscal – Comentariu la sent. nr. 4405/CAF/2012 a Trib. Alba, s. II-a civ.
cont. adm. fisc. (RRDA nr. 7/2012); T.V. Căpuşan – Dreptul la apărare în materie fiscală. Evoluţii recente (TM nr. 7/2015); M.M. Babel – CJUE, Cauza WebMindLicenses. Utilizare de către administrația fiscală de probe obținute în cadrul unei proceduri penale paralele și neîncheiate. Dreptul la apărare. Dreptul de a fi ascultat. Protecția jurisdicțională efectivă (PR nr. 2/2016).
Jurisprudența CJUE: Cauza Sopropé (C-349/07) – Hotărârea din 18 decembrie 2008 „Codul vamal comunitar – Principiul respectării dreptului la apărare – Recuperare ulterioară a taxelor vamale la import”
1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea principiului respectării dreptului la apărare. 2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între societatea Sopropé – Organizações de Calçado Lda
(denumită în continuare „Sopropé”), pe de o parte, și Fazenda Pública (Trezoreria Publică), pe de altă parte, având ca obiect o cerere de recuperare ulterioară a unei datorii vamale stabilite în urma unui control al originii mărfurilor importate în Portugalia de această societate între anii 2000 și 2002.
Cadrul juridic Reglementarea comunitară 3 Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar
(JO L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58) a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2700/2000 al Parla-mentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2000 (JO L 311, p. 17, Ediție specială, 02/vol. 13, p. 12, denumit în continuare „Codul vamal”).
4 Titlul VII capitolul 3 din Codul vamal reglementează, la articolele 217-232, recuperarea datoriei vamale. 5 Articolul 221 alineatul (1) din Codul vamal prevede:
„De îndată ce a fost înscrisă în evidența contabilă, valoarea drepturilor se comunică debitorului în conformitate cu normele corespunzătoare.”
6 Potrivit articolului 222 alineatul (1) litera (a) din Codul vamal: „(1) Valoarea drepturilor care au făcut obiectul comunicării prevăzute la articolul 221 trebuie achitată de debitori respectând următoarele termene: (a) dacă persoana nu are dreptul la niciuna dintre facilitățile de plată prevăzute la articolele 224-229, plata se face în termenul prevăzut. Fără a aduce atingere articolului 244 paragraful al doilea, acest termen nu poate depăși 10 zile de la comuni-carea către debitor a valorii drepturilor datorate și, în cazul înscrierii cumulate în evidența contabilă în condițiile prevăzute la articolul 218 alineatul (1) al doilea paragraf, acesta se stabilește în așa fel încât să nu îi permită debitorului să obțină un termen pentru plată mai lung decât dacă i s-ar fi acordat o amânare a plății. […]”
7 Articolele 243-246, cuprinse în titlul VIII din Codul vamal, se referă la dreptul la acțiune. 8 Potrivit articolului 245 din acest cod:
„Dispozițiile privind punerea în aplicare a procedurii de introducere a unei acțiuni sunt stabilite de statele membre.” Legislația națională 9 Legea fiscală generală (denumită în continuare „LFG”), aprobată prin Decretul-lege nr. 398/98 din 12 decembrie
1998, prevede în mod expres principiul participării la procedura fiscală, enunțat la articolul 267 din Constituția Republicii Portugheze și prevăzut deja, în ceea ce privește procedura administrativă, la articolul 100 și următoarele din Codul de procedură administrativă.
10 Potrivit articolului 60 din această lege, în versiunea aplicabilă faptelor din acțiunea principală: „1. Contribuabilii participă la luarea deciziilor care îi privesc, dacă legea nu prevede altfel, în unul dintre următoarele moduri: a) dreptul de a fi ascultat înainte de recuperare; […] e) dreptul de a fi ascultat înainte de încheierea raportului de inspecție fiscală. […] 4. Dreptul de a fi ascultat trebuie exercitat într-un termen care este stabilit de administrația fiscală prin scrisoare recomandată trimisă în acest scop la domiciliul fiscal al contribuabilului. […]
