CERAMICA DENTARA
VARIANATA 1:
CAP. 4 CERAMICA DENTARĂ
4.1 Clasificarea maselor de ceramică dentară
4.1.1 În funcție de structură:
· Cristalină
· Necristalină
4.1.2 După structura atomică:
· Silicatice oxidice
· Silicatice neoxidice
4.1.3 După tehnologia de ardere:
· Arsă la presiune atmosferică
· Arsă în vacuum
4.1.4 În funcție de temperatura de coacere:
· Temperaturi înalte – 1200-1400˚C
· Temperaturi medii – 1050-1200˚C
· Temperaturi joase – 800-1050˚C
4.1.5 După topografia straturilor depuse:
· Dentină
· Smalț
4.1.6 În funcție de tehnologia de confecționare a unor piese protetice:
· Ardere pe folie de platină placate pe schelete metalice
· Dinți artificiali
· Sisteme speciale (12,28,32)
4.2 Compoziția ceramicii dentare
Caolinul, Feldspatul și Cuarțul sunt componenții de bază ai ceramicii dentare.
Pentru obținerea diferitelor tipuri de mase ceramice, acești componenți au fost folosiți în
diferite proporții.
Caolinul – este folosit în fazele inițiale de prelucrare pentru a da opacitate materialului.
Este adăugat ceramicii ca un liant asigurând rigiditatea produsului.
Cuarțul – este unul dintre cele mai răspândite minerale atât în stare pură cât și ca o
componentă a mai multor roci. Cuarțul poate fi transparent sau opac; dă masei ceramice
rezistență, menținând forma în timpul arderii datorită temperaturii de fuziune foarte înaltă,
contribuind și la translucența ei.
Feldspatul – are rol de matrice în masele ceramice dentare pentru Caolin și Cuarț.
Totodată este cel care dă ceramicii dentare transluciditate.
În compoziția ceramicii dentare se mai adaugă o serie de alte substanțe:
Fondanții: boraxul, oxidul de plumb, carbonatul de sodiu și de potasiu au ca scop
coborârea temperaturii de ardere.
Oxizii metalici: au rol în realizarea gamei de culori a ceramicii dentare.
Agenții de flux: au rol în micșorarea temperaturii de ardere și scăderea coeficientului de
expansiune termică.
Masele ceramice dentare moderne sunt modificate prin scoaterea completă a caolinului și
introducerea altor substanțe:
· 89,5 % Feldspat
· 5% Sodiu Carbonic
· 3,8% Cuarț
· 2,7% Carbon de Calciu
4.3 Caracteristici ale maselor ceramice:
· Din punct de vedere cromatic se pot obține efecte apropiate dinților naturali,
transluciditatea fiind asemănătoare cu a acestora.
· Rezistența mecanică la șocuri a coroanelor metalo-ceramice este de două ori mai mare
decât a coroanelor jacket ceramice.
· Conductibilitatea termică și densitatea sunt apropiate de cele ale smalțului.
· Prin ardere în vid masele ceramice devin dense.
· Datorită structurii compacte și omogene, fără pori, saliva nu se poate infiltra.
· Sunt rezistente la șocuri termice.
· Sunt bine tolerate, iar prin glazurare capătă un luciu care împiedică depunerea plăcii
bacteriene.
4.4 Legătura metalo-ceramică
Posibilitatea legării strânse și de lungă durată a maselor ceramice cu suportul metalic
constituie o condiție esențială pentru realizarea protezelor metalo-ceramice (1,3,7).
De-a lungul timpului au fost enunțate mai multe ipoteze privind mecanismul de legare al
maselor ceramice, prin ardere directă, pe scheletul metalic:
· Ipoteza legăturii fizice – susține că legătura metalo-ceramică se datorează forțelor Van
der Waals. Natura intimă a forțelor inter-moleculare nu este încă elucidată, aceste forțe
putând fi definite ca forțe ce contribuie la legarea celor doi atomi fără a produce o reacție
chimică. Forțele se datorează unor atracții electrostatice induse într-un atom prin
fluctuațiile spontane ale sarcinii lui electrice. Unele molecule formează un dipol
permanent când sunt supuse unei agitații ritmice , iar un „moment dipolar” provoacă o
forță de atracție între molecule. Forțele Van der Waals sunt responsabile cu umectarea
suprafeței metalice în cursul arderii masei ceramice.
· Ipoteza legăturii mecanice – are cei mai puțini susținători. Aceștia o explică prin
prezența microporozităților de pe suprafața metalului ce măresc retentivitatea suprafeței
pe care se arde masa ceramică. S-au utilizat microretenții sub formă de solzi de pește , au
fost propuse și reliefuri negative, reliefuri pozitive aplicate în diferite etape de realizare.
Practica a dovedit că neregularitățile suprafețelor favorizează retenția , dar formează și
sursa de concentrare a unor microtensiuni ce facilitează încorporarea bulelor de aer.
· Ipoteza legăturii chimice – e considerată de majoritatea autorilor cea mai importantă și
mai eficientă. Legătura chimică se poate realiza numai dacă la suprafața metalului există
un strat special de oxizi. În timpul arderii ceramice, ionii metalici și ceramici devin
mobili la temperatură ridicată, iar la nivelul interfeței celor două materiale are loc un
schimb constant de ioni. Cei din ceramică difuzează în metal, acaparând acolo electroni
și devenind în felul acesta atomi metalici, în timp ce atomii de metal difuzează în
ceramică devenind ioni. Astfel se creează un echilibru dinamic în care stratul intermediar
de ioni și atomi joacă un rol de tranziție între legătura mecanică a aliajului și legăturile
chimice cu caracter hetero sau homeo polar al ceramicii. Aceste legături sunt legături
covalente, ionice și metalice.
Indiul , Fierul și Zincul sunt elementele cele mai apte pentru a se putea încorpora chimic
în rețeaua dezordonată a tetraedrelor de SiO4. Aceste elemente se comportă asemănător cu
aluminiul, prezente în mare cantitate în toate masele ceramice opace.
Formarea oxizilor pe suprafața metalului e factorul cel mai important în formarea unei
legături stabile. Practica uzuală de degazare sau de tratare cu peroxizi a capei metalice, înainte de
aplicarea masei ceramice creează oxizi la suprafață care vor ameliora legătura. Rugozitatea unei
suprafețe metalo-ceramice joacă un rol în adeziune . Prin suprafața rugoasă crește suprafața
existentă conferind mai mult spațiu pentru constituirea legăturii chimice. Pentru a crește legătura
între cele două materiale se practică sablarea în vederea înăspririi suprafeței capei metalice.
Tensiunile interne reziduale reprezintă un factor negativ în ceea ce privește legarea masei
ceramice de metal. Aceste tensiuni se datorează expansiunii termice diferite a celor două
materiale în timpul răcirii. De-a lungul interfeței se vor forma aceste tensiuni care duc la
desprinderea masei ceramice de pe suprafața metalului. În legătura metalo-ceramică este
importantă umectarea. Masa ceramică trebuie să curgă pe suprafața metalului în cursul arderii.
Unghiul de contact dintre ceramică și metal reprezintă o măsură a umectării și intr-o oarecare
măsură a calității legăturii care se formează. Unghiurile de contact scăzute indică o bună
umectare.
VARIANTA 2:
MASE CERAMICE
PREZENTARE
Masele ceramice se găsesc în sistem bicomponent in truse prevazute cu pulberi –opaker,
dentina şi smalţ in culori diferite şi un lichid special sau apă distilată destinată amestecului cu
pulberile in vederea obţinerii unei paste care se depune in straturi succesive pe suprafaţa
metalului. Inafara pulberilor pentru straturile de bază există şi pulberi pentru colet , pentru
glazură , mase pentru gingie , mase de corectură şi mase opace pentru dentină .
2.2.1 Componentele principale ale ceramicii :
o Pulberile care conţin :
- Feldspat - 60-80 %
- este un produs natural de origine minerală , fiind din punct de vedere chimic un
aluminosilicat anhidru ai cărui constituenţi principali sunt :SIO2, AL2O3, CaO, Na2O şi fluoruri
- se fluidizează bine la temperaturi înalte , omogenizând amestecul
-intră în compoziţia maselor ceramice sub mai multe forme : leucit, ortoză, albit,
nefelină, anortit – şi astfel influenţează temperatura de sinterizare , transluciditatea şi
vâscozitatea.
-cu rol in transluciditate şi în scăderea temperaturii de ardere a maselor ceramice
- Cuarţ - 15 – 25 %
- masa refractară la temperatura de ardere ;
-dilatarea sa termică compensează contracţia caolinului la incălzire , asigurând
rezistenţa masei la variaţiile termice ; de asemenea are rol şi in asigurarea luciului
-se prezintă in natură sub diferite forme : nisip de cuarţ, cuartite , cuartit sedimentar
- la temperatura de ardere se formează un schelet refractar in jurul căruia fiecare dintre
celelalte componente se pot lipi şi curge ---El ajută coroanei să-şi păstreze forma in timpul
arderii , având temperatura de ardere foarte mare.
- până la 20 % poate să intre in compoziţia masei ceramice pentru dentina şi numai 3
% in cea pentru smalţ , deoarece datorită indicelui său refractar cauzează opacitatea materialului
ars
- Caolinul -0 – 5 %
- in masele ceramice conţinutul de caolin este foarte redus , in masele moderne
putând chiar să lipsească
- este un material argilos ce conţine un aluminosilicat hidratat
- in amestecul acestuia cu apă rezultă o pastă care poate fi modelată pentru a reda
mărimea şi forma necesară
- suspensia de argilă cu apă menţine forma reconstituirii in cuptor in timpul arderii
- la temperaturi inalte fuzionează , putând reacţiona cu alte componente ceramice
Prin scăderea conţinutului in caolin al maselor ceramice şi creşterea conţinutului de
feldspat , s-a putut individualiza ceramica dentară de porţelanul industrial şi de sticlă.
Adaosurile pulberii sunt :
-Fondanţii : fosfat de potasiu , carbonat de poatsiu, carbonat de calciu, corindon care au
rolul de a scădea temperatura de topire a masei caramice
- Pigmenţii --- dat fiind faptul că pigmenţii maselor ceramice trebuie să fie stabili la
temperaturi ridicate , sunt folosiţi numai coloranţi minerali.
--- aceştia sunt folosiţi pentru optimizarea esteticii prin obţinerea diferitelor
nuanţe necesare individualizarii cromaticii dinţilor şi pentru realizarea de efecte
--- in acest scop s-au impus de mai mult timp oxizii metalici : oxidul de fier,
crom, cobalt, iridiu, nichel, aur, staniu, titan, magneziu.
--- Oxizii metalici : permit colorarea maselor ceramice şi contribuie la
realizarea legaturii metalo-ceramice
OXIDUL METALIC CULOAREA REZULTATA
Fier Roşu / Galben
Crom Verde
Cobalt Albastru
Iridiu Negru
Argint Orange
Nichel Gri
Aur Purpuriu
Staniu Alb
Titan Maro-galbui
Componentele principale şi adaosurile pulberii se amestecă in proporţii bine stabilite , se
topesc, se răcesc brusc in apa rece –procedeu numit fritare –si se macină obţinând pulberea
o Lichidul : - se amesteca cu o pulbere , rezultând o pastă folosită la modelarea
componentei fizionomice, ceramica, pe scheletul metalic.
- este constituit din apă distilată sau alcool la care se adaugă o serie de
Lianti care ard fără rezidiu : amidon, glucoză sau zaharoză
-Coloranţi organici - se adaugă pentru a putea diferenţia optic straturile de masă
ceramică.
Utilizarea lichidelor speciale livrate de producator se impune mai ales in cazul
punţilor , pentru că previne alunecarea masei de opker din porţiunile profunde ale scheletului
metalic.
2.2.2 Caracteristicile maselor ceramice utilizate in tehnica metalo-ceramica sunt :
Cromatic ceramica permite obţinerea unor efecte apropiate de a dinţilor naturali
Transluciditatea este asemănătoare cu cea a dinţilor naturali
Structura ceramicii este compactă şi omogenă , nu prezinta pori prin care să se
infiltreze lichidul oral
Prin ardere in vid, masele ceramice obţinute sunt dense şi au o bună
transluciditate
Masele ceramice sunt bine tolerate iar glazurarea le oferă un luciu care impiedică
adeziunea plăcii bacteriene ; din punct de vedere chimic sunt inerte
Conductibilitatea termică este apropiată de cea a smalţului
Duritatea Brinell a ceramicii depăşeste duritatea smalţului ; masele ceramice noi
remediază insă acest defect , duritatea lor fiind apropiată de cea a smalţului
Densitatea maselor ceramice este aproape egală cu cea a smalţului
Masele ceramice sunt rezistente la şocuri termice . Schimbările bruşte de
temperatură cuprinse intre 20-60º C nu produc modificări in grosimea masei ceramice . La
variaţii de peste 350 º C apar fisuri.
Temperaturile de ardere a punţilor metalo-ceramice sunt mai mici decât
temperaturile punţilor ceramice
Coeficientul de dilatare termică al maselor ceramice trebuie să fie egal cu
coeficientul de dilatare al metalului.
2.2.3 Avantaje si dezavantaje
Avantajele ceramicii
-cromatica ideală prin stabilitate in timp şi transluciditate
- biocompatibilitate
- conductibilitate termică scazută, apropiată de cea a smalţului
- rezistenta chimică
- rezistentă mecanică la rupere şi indoire
- densitate la suprafaţa şi luciu
Dezavantajele ceramicii
- rezistentă scazută la tracţiune
- prelucrări ulterioare aproape imposibile , suprafeţele prelucrate devenind
rugoase
- fisuri interne şi externe care apar la temperaturi foarte mari şi care duc apoi la
fracturi
- pret de cost ridicat
2.2.4 Clasificarea maselor ceramice
Masele ceramice se pot clasifica dupa anumite criterii :
1) In funcţie de structura :
- ceramica cristalină
- creamica necristalină
2) In funcţie de structura anatomică :
- mase ceramice silicatice
- mase ceramice oxidice
- mase ceramice neoxidice
3) In funcţie de tehnologia arderii :
-ceramica arsă in atmosferă (la presiune atmosferică)
- ceramica arsă in vacuum
4) In funcţie de temperatura sinterizării:
- temperatură inaltă 1200º - 1400º C
- temperatură medie 1050º - 1200º C
- temperatură joasă 800º - 1050º C
5) In funcţie de topografia straturilor :
- ceramica de bază (miezul ceramicii)
- ceramica pentru dentină
- ceramica pentru smalţ (mai translucidă)
6) In funcţie de modalitatea de prezentare :
- pulberi fine
- lingouri prefabricate pentru prelucrări ulterioare la cald
- lingouri prefabricate pentru prelucrări metalice ulterioare la rece
7) In funcţie de domeniul de aplicare in stomatologie :
- pentru proteze unitare
- pentru tehnica metalo-ceramică
- punţi total ceramice
- la confecţionarea dispozitivelor corono-radiculare
- la confecţionarea dinţilor artificiali
- la realizarea implantelor
- faţete ceramice prefabricate
8)In funcţie de tehnologia confecţionării unor piese protetice :
- arderea pe folie de platină
- metalo-ceramică
- dinţi artficiali
- sisteme speciale (In Ceram , Cerestore, etc.)
2.2.5 Proprietăţile ceramicii dentare
A. Proprietăţi fizice
Principalele proprietăţi ale maselor ceramice sunt: densitatea , greutatea specifică,
duritatea, coroziunea, proprietăţi termice şi optice.
Densitatea- difera după modul de prezentare. Atunci când se prezintă sub formă de
pulbere densitatea este de 2.42 g/cmc.După ardere , valorile densităţii variază în funcţie de tipul
de masă ceramică utilizată : pentru masele ceramice utilizate in tehnica metalo-ceramică
densitatea este de 2.52 g/ cmc.
Greutatea specifică reală- este de aproximativ 2.4 , fiind mai uşor influenţată la
manipulare.
Duritatea diferă dupa tipul ceramicii şi după diferitele scale de măsurare a durităţii, dar in
toate cauzele este superioară ţesuturilor dentare (smalt, dentină).
Porozitatea apare în cursul fuziunii ceramicii şi determină o reducere a translucidităţii.
Posibilitatea de scădere a porozităţii este efectuarea arderii in vacuum sau in prezenţa unui gaz
care este capabil să difuzeze in afara masei ceramice , ori răcire sub presiune, ceea ce reduce
dimensiunea porilor.
Proprietăţile termice sunt date de intervalul de topire, dilatarea termică , conductivitate
termică şi de contracţie.
Intervalul de topire (fuziunea) – se datorează conductivităţii termice scăzute , masele
ceramice la inceput se inmoaie , transformându-se intr-o masă mai mult sau mai puţin vâscoasă,
care pe masura creşterii temperaturii devine fluidă.
Fenomenul de dilatare termică este in funcţie de compoziţia chimică complexă, fiecare
component reprezentând un coeficient de dilatare diferit.
Conductivitatea termică a masei ceramice este slabă din cauza absenţei electronilor liberi.
Contracţia – se caracterizează prin mişcarea volumului piesei din masa ceramică in
timpul arderii. In general aceasta contracţie este mult mai mare şi se realizează in cursul celei de-
a treia arderi
Proprietăţi optice se referă la izotropie , transluciditate şi cromatică.
Izotropia explică imposibilitatea imitarii perfecte a dinţilor naturali , smalţul dentar fiind
prin structura sa cristalină anizotrop.
Transluciditatea – fiind de aproape 20 de ori mai mare la cele arse intr-un vid relativ, faţă
de cele arse la presiune atmosferică.
Cromatica – masele ceramice prezintă o stabilitate absolută , datorită introducerii
coloranţilor oxidici in frite.
B. Proprietăţi mecanice
Masele ceramice prezintă o rezistentă mare la rupere şi incovoiere, in timp ce rezistenta
la tracţiune este foarte mică.
C. Proprietăţi chimice
Masele ceramice sunt materiale inerte , nefiind atacate de acizi , cu excepţia acidului
fluorhidric.
D. Proprietăţi biologice
Masele ceramice nu sunt atacate de salivă , sunt foarte bine tolerate de parodonţiul de
inveliş , precum şi de tesuturile dentare .Masele ceramice glazurate nu reţin placa bacteriană .
Ceramica este un material izolant termic pentru dentină şi pulpă , in transmiterea
variaţiilor termice in cavitatea bucală.
VARIANTA 3:
4 Masele ceramice dentare
Experienţa din domeniul stomatologic a arătat că ceramica dentară este materialul care
îndeplineşte cele mai multe criterii în substituirea ţesuturilor dentare pierdute. Aceasta are
calificative deosebite atât pentru estetică şi biocompatibilitate dar şi pentru rezistenţă, cel mai
important element în redarea funcţionalităţii arcadelor dentare.
Cu toate acestea, calitatea porţelanului depinde de fiecare element component, de procentajul
fiecăruia şi de modul de manipulare al acestuia. Pentru a îndeplini toate cerinţele, în procesul
chimic de realizare sunt folosite doar ingrediente pure.
Compoziţita ceramicii şi structura acesteia nu este modificată în mediul bucal, având o mare
stabilitate faţă de agenţii chimici existenţi în cavitatea orală. Totodată, compoziţia lor nu
reacţionează cu ţesuturile bucale, nu afectează sănătatea acestora, fiind neutră din punct de
vedere biologic.
Producătorii nu publică formulele exacte ale produselor lor, în datele de specialitate fiind
prezentate raporturile orientative ale fiecărui element în cadrul acestor formule. Astfel,
componentele principale sunt cunoscute ca avânt o proporţie de aproximativ 75-85% feldspat,
cuarţ 12-22% şi caolin 3-5%.
Masele ceramice se găsesc în sistem biocomponent, în truse prevăzute cu pulberi pentru
opaquer, dentină, smalţ şi glazură ( pulberile de bază), la care se adăugă lianţi care conţin amidon
şi zaharoza , coloranţi organici care ajută la diferenţierea optică a straturilor de ceramică, şi un
lichid special sau apă distilată destinată amestecului cu pulberile, în vederea obţinerii unei paste
ce se va depune în straturi successive pe suprafaţa metalului. Alte elemente componete ale
truselor, care au rol în realizarea cu acurateţe a pieselor protetice, astfel încât încadrarea în
cavitatea orală să fie cât mai naturală sunt masele de corectură, masele pentru gingie, grund
colorat sau mase pentru zona cervicală şi mase opace pentru dentina. Trusele conţin şi ustensile
necesare acestui proces tehnic precum plăcuţă pentru amestec, pensule speciale, spatule, pense
pentru manipularea coroanelor sau instrumente pentru condensarea ceramicii.
4.4.1 Clasificarea maselor ceramice
· În funcţie de structură:
Cristanlină
Necristalină
· În funcţie de tehnologia arderii:
Ceramică arsă la presiune atmosferică
Ceramică arsă în vacuum
· În funcţie de temperatura de sinterizare:
Temperaturi foarte înalte 1200°-1400°
Temperaturi înalte 1050°-1200°
Temperaturi medii 800°-1050°
· În funcţie de tehnologia confecţionării pieselor protetice
Mase ceramice pentru realizarea dinţilor artificiali şi a faţetelor prefabricate,
confecţionate industrial, pentru care, în general se utilizează cermica de fuziune
foarte înaltă;
Mase ceramice pentru realizarea coroanelor jacket şi a inlay-urilor fizionomice,
pentru care se utilizează ceramică de fuziune înaltă;
Mase ceramice pentru reconstrucţii metalo-ceramice, unde se utilizează ceramică
cu fuziune medie, care nu trebuie să depăşească temperature de topire a aliajului;
· În funcţie detehnologia confecţionării piesei protetice:
Ceramică pentru placarea scheletelor metalice;
Ceramică arsă pe folie de platină;
Ceramică pentru sisteme speciale;
Ceramică pentru confecţionarea dinţilor pe cale industrială;(9)
· În funcţie de topografia straturilor:
Ceramică de bază;
Dentină;
Smalţ;
· După modul de prezentare:
Pulberi;
Lingouri prefabricate pentru prelucrări ulterioare la cald;
Lingouri pentru prefabricare la rece;
4.4.2 Componentele maselor ceramice
Masele ceramice utilizate pentru realizarea componentei estetice a coroanelor mixte are o
structură specială realizată pentru a putea fi supusă unor temperaturi mai scăzute de sinterizare.
Acest fapt este determinat de necesitatea compatibilităţii dintre ceramică şi scheletul metalic.
Din punct de vedere chimic ceramica este un silicat complex. Materiile prime de bază care
intră în compoziţia sa sunt feldspatul, caolinul şi cuarţul. Pe lângă acestea intra şi o serie de
componente în stare pură care influenţează proprietăţile produsului finit precum culoare,
rezistenţă, fragilitate, transluciditate.
Componentele de bază sunt similare cu cele ale porţelanului, dar sunt folosite în proporţii
diferite. Ceramica este un complex alcătuit din argile, sticle şi lianţi anorganici.(9)
Feldspatul este un produs natural de origine minerală. Din punct de vedere chimic este un
triplu alumino-silicat de calciu, potasiu şi sodiu. Aluminosilicatul de postasiu, numit şi ortoclaz,
este în procentul cel mai mare cu punctul de topire cel mai mic, influenţând în totalitate
comportamentul masei ceramice, coborându-i temperatura de sinterizare.
Feldspatul este componetnta principală cu un procentaj de aproximativ 75-85%. Sub acţiunea
temperaturilor înalte, particulele se deformează, şi se apropie astfel încât să formeze masa
sticloasă, rezistentă, cu luciul caracteristic. (1)
Este introdus în componenţa ceramicii dentare, datorită proprietăţii lui de a rămâne în stare
amorfă după atingerea fazei de sticlă, imprimând transparenţă şi rezistenţă mecanică. Totodată
are proprietate matriceală pentru celelalte componente.
Cuarţul este unul din cele mai răspândite minerale, găsit atât în stare pură cât şi în
componenţa unor roci precum granit, profit sau gnais. Acesta are o densitate de 2,65 şi duritate 7
pe scara Mohs, temperatură de fuziune în jur de 1700°C.
Dioxidul de siliciu (cuarţ) este luminos şi transparent pe feţele de cristal , fiind principalul
indicator în cazul apariţiei unei fracturi. Acesta oferă un aspect lucios, care evidenţiază apariţia
fracturilor în masă ceramică. Cristalele de silice pură sunt cele care intră în componeţa maselor
ceramice, fiind un compus rezistent şi stabil. Cristalele de silice constituie componenta
predominantă a materialelor silicatice, ce prezintă o matrice sticloasă amorfă, cu structură
poroasă bine reprezentată. (9)
Cuarţul este cel care dă porţelanului rezistenţă, transluciditate, şi reţine forma în timpul
arderii , datorită temperaturii înalte de fuziune.
Caolinul – este un material argilos ce conţine aluminosilicat hidratat. În ceramica dentară se
găseşte în procent mic, în tehnicile moderne putând fi chiar absent. În natură există diferite tipuri
de caolin, în funcţie de conţinutul de oxid de aluminiu în stare arsă, după cantitatea de impurităţi,
granulaţie sau cantitatea de liant.
El este de culoare albă, particulele având o mărime de 0.5-10 micrometri. Împreună cu apa
formează o masă plastică, ce poate fi modelată; îşi păstrează forma modelată chiar şi în timpul
arderii, la temperaturi foarte înalte.
Ca materie primă, el este folosit pentru a da opacitate materialului în fazele iniţiale de
prelucrare.
Alte substanţe ce intră în compoziţia porţelanului sunt agenţii de flux, fondanţii şi oxizii
metalici, lianţi organici.
Agenţii de flux sunt substanţe adiţionale (silicat de litiu sau potasiu) folosite pentru a
modifica în sensul dorit anumite proprietăţi ale ceramicii precum modificarea
coeficientului de expansiune, micşorarea temperaturii de ardere.
Fondanţii sunt substanţe folosite în compoziţia ceramicii dentare cu scopul de a
scădea temperatura de sinterizare a acesteia. Aceştia sunt : boraxul, oxizi de plumb,
carbonat de sodiu, carbonat de potasiu şi constituie un procent de aproximativ 2-4%.
Oxizii metalici sunt coloranţi anorganici care conferă nuanţele cromatice ale masei
dento-ceramice de bază care variază de la alb la transparent. Aceşti oxizi creează în
timpul sinterizării aspectul coloristic solicitat cu ajutorul cheii de culori. Dintre
efectele oxizilor se cunosc Fe-roşu- maroniu, Cu- verde, Co- albastru, Ti- galben.
Lianţii organici, amidonul şi glucoza, leagă particulele de pulbere, facilitând
modelarea, şi ard fără reziduu.
Prepararea industrială a maselor ceramice
Produsele ceramice utilizate în stomatologie işi formează structura în urma unui proces
termic, în cadrul căruia au loc o serie de transformări fizice şi chimice, fie în stare solidă, fie cu
ajutorul unor topituri. Aceste transformări sunt influenţate, în mare măsură, de mărimea
particulelor.
În consecinţă, realizarea unei compoziţii granulometrice optime a masei ceramice are o
importanţă deosebită.
Dimensiunile şi forma particulelor au o influenţă hotărâtoare şi asupra proprietăţilor
legate de capacitatea de prelucrare, asupra posibilităţilor de modelare. Diametrul particulelor
trebuie să se înscrie într-un domeniu relativ larg, pentru a permite ocuparea a cât mai multe
goluri dintre particule, pentru asigurarea unei capacităţi cât mai avansate şi formarea unor canale
capilare deschise, care să permită evacuarea rapidă a lichidelor de modelare.(5)
Industrial, masa ceramică se formează prin arderea tuturor ingredientelor descrise
anterior până la formarea unui lichid. Astfel, toate componentele fuzionează. Urmează a doua
etapă, cea de răcire bruscă a compoziţitei, numită fritare, după care prin măcinare se va obţine
produsul finit, pulberea de ceramică.
Condiţiile îndeplinite de ceramica dentară utilizată în tehnica metalo-ceramcă
Trebuie să permită obţinerea unor efecte apropiate de cele ale dinţilor naturali;
Structura compactă, omogenă, să nu prezinte pori prin care se poate infiltra lichidul oral;
Temperatura de ardere a ceramicii în cazul lucrărilor metalo-ceramice să fie mai mici
decât în cazul protezelor total ceramice;
Masele ceramice trebuie să fie rezistente la şocuri termice şi variaţii de temperatură;
Coeficientul de dilatare termică al maselor ceramice să fie de aceeaşi valoare cu cel al
metalului;
Conductibilitatea termică apropiată de cea a ţesuturilor dentare;
Densitate apropiată de cea a smaltului;
Masele trebuie să fie bine tolerate, glazurarea având un rol important în împiedicarea
adeziunii plăcii bacteriene;
Inerte din punct de vedere chimic;
Să nu abrazeze dintii antagonişti;
Să asigure legătura metalo-ceramică;
4.4.3 Proprietăţile maselor ceramice
a.) Proprietăţi fizice
1.) Contracţia: este un fenomen fizic, caracterizat prin reducerea dimensiunii unui obiect. Ea
poate fi liniară sau volumetrică. Contracţia reprezintă unul din cele mai mari dezavantaje care
poate duce la periclitatrea construcţiei protetice.
Dintre factorii care influenţează în mod direct contracţia se număra granulaţia masei
ceramice dentare, tehnica de condensare şi contracţia de ardere.
Folosirea granulaţiilor de mărimi diferite duce la reducerea spaţiilor dintre acestea, prin
umplerea golurilor cu particule de dimensiune mică. Acestei metode se adăuga o serie de tehnici
de condensare, realizate de tehnicianul dentar în laborator: vibrare, spatulare sau presare. Ele au
ca scop final maturarea apei din pasta de porţelan ce a fost aplicată pe scheletul metalic al
construcţiilor conjuncte. (14)
Cea de-a doua fază de contracţie se datorează arderii adaosurilor organice din compoziţie.
Apare şi contracţia datorată eliminării bulelor de aer care, în mod inevitabil nu pot fi înlăturate în
totalitate pe parcursul timpul condensării. Contracţia volumetrică a ceramicii tratate, pentru ca
aceasta să poată fi sinterizată la temperaturi mai joase, este de aproximativ 35%.
2.) Dilatarea
Coeficientul de dilatare este de aproximativ 7.1 X 10. Dilatarea este influenţată de
coeficientul fiecărui tip de pulbere (dentină, smalţ, incizal, colet), în funcţie de stratificare.
Pentru ca aceste mase să poată fuziona fără tensiuni coeficientul fiecărei pulberi trebuie să fie
cât mai apropiat.(5)
3.) Temperatura de topire: este foarte înaltă, ceramica fiind inclusă în categoria materialelor
refractare. Temperatura de topire poate fi redusă prin adăugarea unor substanţe de tipul oxizilor
sau carbonaţilor de Na, K, Ca. Păstrarea temperaturii de topire la un nivel mai redus are ca efect
obţinerea unei mase ceramice dentare cu duritate mai redusă, deci mai apropiată de ţesuturile
dentare. Esenţial este ca temperatura de sinterizare să fie cu aproximativ 150°C mai mică decât
temperatura solidus a aliajului pe care se va aplica aceasta.(5)
b.) Proprietăţi mecanice
Pentru a evidenţia câteva din proprietăţi, R.Craig a făcut o sintetizare a rezistenţei ceramicii
la diferite acţiuni :
Încovoiere 62-90MPa;
Rupere, Frecare 110MPa;
Tracţiune <34MPa;
Compresiune 172MPa;
Elasticitate 69MPa;
Duritate – dată sub formă de număr Knoop – 460kg/mm.(scara Mohs-6.5)
Dintre cele mai scăzute valori se observă cele legate de tracţiune, însă, acestea nu au o
importanţă practică deosebită, datorită relativităţii cestei acţiuni în cavitatea bucală.
Rezistenţa la presiune, adică, o forţă ce acţionează în sens vertical, este foarte bună,
având valori superioare celor care se dezvoltă în cavitatea orală. În mare măsură aceasta e direct
influenţată de compoziţia şi structura internă a masei ceramice dentare. Sinterizarea are de
asemenea un rol foarte important întrucât, dacă aceasta nu a fost realizată complet, rezistenţa
unităţii dentare va scădea şi vor apărea fisuri de suprafaţă.
Rezistenţa la îndoire este mai scăzută. Pentru întărirea acestea se pot utiliza adaosuri de
oxid de aluminiu. Masele ceramice aluminoase au o rezistenţă de 2-3 ori mai mare decât cele
feldspatice.
c.) Proprietăţi chimice şi biologice
Masele ceramice sunt materiale cu reactivitate chimică redusă, putând fi considerate inerte
din punct de vedere chimic în condiţiile din cavitatea orală. Lucrările nu sunt afecatate de
variaţiile pH-ului din salivă, păstrându-şi proprietăţile indiferent de condiţii. Ceramica dentară nu
este atacată decât de acidul fluorhidric utilizat pentru gravarea suprafeţei interne a lucrărilor
integral ceramice, pentru o adeziune optimă cu materialul de fixare. Prezenţa la suprafaţa
reconstituirii a stratului de glazură reduce foarte mult fenomene ca solubilitatea constituenţilor
sau absorbţia de apă.
Totodată, datorită glazurării, masele ceramice nu reţin placa bacteriană, nu elimină spre
gingie toxine sau oxizi metalici. Fiind coroane de înveliş, lucrările metalo-ceramice au şi rol de
izolator termic pentru pulpa dentară a dintelui stâlp. Microorganismele nu aderă la suprafaţa
ceramicii şi astfel sunt înlăturate reacţiile gingivale la marginea lucrării. (9)
d.)Proprietăţi optice
Pentru a putea spune că o reconstrucţie protetică a fost realizată cu succes, aceasta trebuie
să fie acceptată în primul rând de către pacient. În acest caz, cel mai frecvent întâlnită este
tendinţa acestora de a pune în prim plan aspectul estetic, în special culoarea lucrării trebuind să
fie în conformitate şi în armonie cu întreaga arcadă dentară.
În redarea culorilor construcţiilor protetice estetice concură o serie de factori. Important
în obţinerea unei refaceri estetice este folosirea luminii şi a umbrei. Fascicolul luminii naturale
este multidirecţional, relevând astfel structura şi punând în prim plan umbre care dau
dimensiunea de profunzime.
Posibilităţile de colorare a ceramicii sunt nelimitate, artificiile de culoare se pot realiza
astfel încât să imite cât mai mult naturalul, însă, pentru aceasta, este necesar a cunoaşte anumite
particularităţi optice.
Pentru descrierea cu exactitate a culorilor este necesar a fi luaţi în considerare cei trei
parametrii: nuanţa, saturaţia şi liminozitatea.
Nuanţa reprezintă definirea culorii în raport cu culorile spectrale. La final
nuanţa este determinată de proporţia oxizilor în compoziţie şi tehnica de
folosire la ardere.(10)
Saturaţia reprezintă gradul de puritate al culorii, fiind determinată de
conţinutul de pigment cromatic. În spaţiul culorilor, cele palide, cu o tentă
mai cenuşie, sunt localizate spre axul central, în timp ce culorile saturate
sunt localizate spre periferie.(11)
Luminozitatea reprezintă cantitatea de alb sau negru ce există într-o
suprafaţă. Prin aceasta se diferenţiază culorile închise de cele deschise.
La obţinerea culorilor dorite, concură relaţia dintre culorile primare, cele secundare şi
cele complemetare. Culorile primare, de bază, din care derivă toate celelalte sunt: roşu, galben şi
albastru, cele secundare: verde, violet şi orange. Culorile complementare sunt acelea care în mod
direct sunt opuse una cu alta pe discul de culoare.
Metamerismul este fenomenul prin care aceeaşi culoare este percepută diferit în funcţie
de sursa de lumină. Prin acelaşi fenomen, două eşantioane de culori diferite pot apărea la fel sub
o anumită sursă de lumină sau să apară ca două culori identice sub altă sursă de lumină diferită.
Acest fenomen duce la apariţia unor dificultăţi în alegerea corectă a culorii restauraţiilor. Sursa
de lumină, dar şi cheia de culori trebuie să fie aceeaşi în clinică cât şi în laborator. Cele mai
uzuale surse de lumină sunt lumina naturală, lumina provenită de la lampa de lucru fluorescenta
sau lumina utilizată pentru iluminarea încăperii. Cea mai corectă culoare va fi cea asemenatoare
în cele trei surse de lumină.(19)
Necesar realizării unui efect estetic cât mai asemănător de cel al dinţilor naturali,
coroanele ceramice trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici: transluciditate,
fluorescenţă, opacitate.
Transluciditatea este proprietatea pe care o au obiectele de a transmite lumina, dar
datorită refracţiei ele nu sunt transparente.(19) Aceasta variază în funcţie de luminozitate- cu cât
transluciditatea e mai mare cu atât cantitatea de lumină reflectată este mai redusă. În cadrul
restaurărilor, această proprietate poate fi evidenţiată după arderea pulberii de smalt, în special în
anumite zone ale coroanei dentare: incizal şi proximal. Ea oferă o abordare cât mai apropiată de
natural.
Materialele opace nu permit transmisia luminii datorită absorbţiei puternice a fascicolului
lumios şi refracţiei la un nivel apropiat de zero. În restaurările metalo-ceramice e obligatoriu a se
utiliza un strat de material opac care să împiedice transparenţa materialelor subiacente precum
metalul. Acest strat nu trebuie să fie exagerat ca şi grosime deoarece un start prea gros determină
un aspect cretos.
Fluorescenţa este capacitatea structurilor de a absorbi radiaţiile ultraviolete din spectrul
incident şi de a le transforma în radiaţii cu lungime în spectrul vizibil. Structurile dentare au
această proprietate, mai ales dentina.(8)(9)
Stabilitatea cromatică absolută este datorată pigmenţilor anorganici. Realizarea
combinaţiilor potrivite de pigmenţi reprezintă una din sarcinile revenite tehnicianului dentar,
acesta necesitând şi o latură artistică. Cei mai utilizaţi oxizi ce sunt puşi la dispoziţie sunt fierul-
roşu -maroniu, cupru-verde, cobalt-albastru, iridiu- negru,argint- orange, nichel –gri, aur-
purpuriu, zinc- alb, tiatan- galben, mangan- violet.
VARIANTA 5
Masele ceramice
Majoritatea ceramicilor sunt materiale obţinute prin încălzirea unei pulberi sau a unui
lichid în care sunt dizolvate particule de pulbere, până când particulele vor fuziona formând o
masă solidă.
Ceramicile sunt defapt materiale compuse din elemente metalice (Al, Ca, Mg, K) şi
nemetalice (Si, O, B, F) care formează oxizi, nitriţi sau silicaţi, gasindu-se sub formă solidă,
amorfă sau cristalină.
Biocompatibilitatea şi estetica sunt principalele proprietăţi.
Un dezavantaj al ceramicii este predispoziţia la fisurare sau fracturare.
28
VI.3.1 Prezentarea maselor ceramice
Masele ceramice pentru placare se găsesc în sistem bicomponent în huse prevăzute cu
pulberi-opaquer, dentină şi smalţ-, în culori diferite şi un lichid special sau apă distilată destinată
amestecului cu pulberile în vederea obţinerii unei paste care se depune în straturi succesive pe
suprafaţa metalului. În afara pulberilor pentru straturile de bază există şi pulberi pentru colet,
pentru glazură, mase pentru gingie, mase de corectură.
Trusele sunt prevăzute de regulă de o placă de amestec şi pensule speciale din păr de jder
pentru aplicare.
VI.3.2. Calităţile maselor ceramice dentare ideale
Tolerabilitate biologică;
Stabilitate volumetrică, astfel încât în timpul prelucrării să prezinte deformaţii neglijabile;
Refac fizionomia având aspectul cel mai atural apropiat smalţului dentar;
Rezistenţă în mediul bucal şi duritate asemănătoare substanţei dentare;
Are o duritate crescută, se prelucrează prin modelare;
Stabilitate termică astfel încât să nu crape la variaţiile de temperatură;
Exclud formarea de pori în structura masei.
VI.3.3. Avantajele ceramicii dentare
Cromatică ideală;
Biocompatibilitate;
Conductibilitate termică redusă;
Rezistenţă chimică;
Rezistenţă mecanică la rupere şi încovoiere;
Densitate de suprafaţă şi luciu natural;
29
VI.3.4. Dezavantajele ceramicii dentare
Rezistenţă scăzută la tracţiune;
Prelucrări ulterioare aproape imposibile; suprafeţele prelucrate devin rugoase;
Prezenţa unor fisuri externe şi interne poate duce la fracturi;
Preţ de cost ridicat.
Cu toate că există anumite dezavantaje ale ceramicii dentare, calităţile acestor
Materiale printre care, în special estetica şi biocompatibilitatea oferă avantaje unice utilizării lor
în stomatologie.
VI.3.5. Componentele principale ale ceramicii
În compoziţia pulberilor ceramice pentru placaj se disting componente principale şi
adaosuri. Componentele principale ale pulberii sunt reprezentate de feldspat, cuarţ şi caolin.
Feldspatul
Este din punct de vedere cantitativ substanţa de bază (60-80 % din greutate). Are trei
componente: ortoclaz, albit, anortit, dintre care prima, ortoclazul se găseşte în cantitatea cea mai
mare şi contribuie la scăderea temperaturii de ardere a masei ceramice. Este un produs natural de
origine minerală, cu rol în transluciditate. Punctul de topire al feldspatului este cuprins între
1100-1300°C. Densitatea feldspatului variază în funcţie de compoziţia lui.
Cuarţul
Este cel care dă masei ceramice rezistenţă, contribuie la transluciditatea ei şi îi menţine
forma în timpul arderii, datorită temperaturii de fuziune foarte înalte, în jur de 1700°C. Cuarţul
poate fi transparent sau opac, şi are rol în asigurarea luciului.
30
Caolinul
În natură, se găseşte sub forma unei roci argiloase de culoare albă. Caolinul pus este alb,
are o mare refractaritate, 1750°C amestecat cu apă formează o masă plastică ce poate fi uşor
modelată. Ca materie primă, este folosit pentru a da plasticitatea materialului în fazele iniţiale de
prelucrare. Cantitatea de caolin ce intră în compoziţia diferitelor tipuri de porţelan dentar variază
între 3-50 % în funcţie de diverşi autori.
Adaosurile pulberilor sunt:
Fondanţi ~ fosfat de potasiu, carbonat de potasiu, carbonat de sodiu, carbonat de calciu; în
proporţie de 2-4 %.
Pigmenţii sau coloranţii organici ~ sunt formaţi din oxizi metalici de fier, crom, cobalt, iridiu,
argint, nichel, aur, staniu; ele permit colorarea maselor ceramice şi contribuie la realizarea
legăturii metalo-ceramice.
Lichidul este construit din apă distilată la care se adaugă:
Lianti ~ care ard fără reziduri şi conţin amidon şi zaharoză.
Coloranţi organici ~ care se adaugă pentru a putea diferenţia optic straturile de masă ceramică.
VI.3.6. Proprietăţile maselor ceramice
Pentru a se putea crea o imagine corectă asupra proprietăţilor ceramicii dentare, acestea
trebuie prezentate comparative cu alte materiale utilizate în stomatologie, precum şi cu cele ale
structurilor dentare dure.
Proprietăţile fizice şi mecanice
Densitatea ~ diferă în funcţie de modul de prezentare, după sinterizare variază în funcţie de masa
ceramică utilizată;
Greutatea specifică ~ este influenţată în funcţie de manipulare;
31
Porozitatea ~ care apare după ardere din cauza incluziunilor de aer; se poate evita prin sinterizare
în vid, sau în prezenţa unui gaz care difuzează în afara masei ceramice şi răcire sub presiune care
determină reducerea porilor;
Duritatea ~ maselor ceramice utilizate în stomatologie este destul de mare, depăşind duritatea
smalţului dentar;
Rezistenţa maselor ceramice prezintă următoarele valori:
Rezistenţa la încovoiere este între 62-90 MPa;
Rezistenţa la rupere, frecare este de 110 MPa;
Rezistenţa la tracţiune este sub 34 MPa;
Rezistenţa la compresie este de 172 MPa;
Modulul de elasticitate 69 MPa.
Proprietăţile termice
Dilatarea termică datorită compoziţiei chimice complexe; fiecare element al maselor ceramice
are un coeficint de dilatare proprie.
Conductibilitatea termică a maselor ceramice este foarte slabă, datorită absenţei electronilor
liberi din structură.
Proprietăţile termice ale porţelanului includ:
Conductibilitate termică;
Difuzibilitate;
Coeficientul de expansiune termică liniară.
Proprietăţile chimice
Masele ceramice sunt foarte rezistente la atacul clinic, fiind inertela variaţiile largi ale
pH-ului în cavitatea orală, acestea nu sunt atacate decât de acidul fluorhidric.
32
Proprietăţile optice
Una dintre proprietăţile de bază pe care trebuie să le îndeplinească un material de
reconstrucţie dentară este de redarea unei culori cât mai apropiate de culoarea dinţilor naturali.
Pe lângă posibilitatea de a obţine nuanţa potrivită, este necesar ca această nuanţă să aibă
stabilitate în timp.
Aceste proprietăţi sunt: izotropia, transluciditatea şi cromatica; masele ceramice dentare
sunt materialele fizionomice care corespund cel mai bine acestor deziderate.
Proprietăţile biologice
Masele ceramice sunt foarte bine tolerate de organism, deci sunt biocompatibile.
Din aceste motive masele ceramice şi-au păstrat supremaţia, din multe puncte de vedere,
al rezistenţei, biologic şi estetic, ele nefiind întrecute de nici un alt material restaurativ.
VI.3.7. Indicaţiile maselor ceramice
Inserturi ceramice pentru obturaţii cu materiale compozite;
Placarea scheletelor metalice în lucrări metalo-ceramice;
Lucrări protetice uni- şi pluridentare integral ceramice;
Dinţi artificiali pentru proteze mobilizabile;
Implante;
Brackets-uri ortodontice.
VI.3.8. Clasificarea maselor ceramice
Principalele criterii utilizate pentru clasificarea maselor ceramice protetice sunt:
Temperatura de topire
Compoziţia
Tehnologia de laborator
Domeniu de utilizare
33
O altă clasificare, oferind o privire de ansamblu asupra compoziţiei şi tehnologiei de
laborator:
1. Ceramică pentru lucrările metalo-ceramice:
Ceramica feldspatică tradiţională
Ceramica feldspatică cu adaosuri pentu îmbunătăţirea proprietăţilor:
Ceramica feldspatică aluminoasă
Ceramica feldspatică magnezică
Cermaica feldspatică cu leucit
2. Ceramică pentru lucrări integral ceramice
Ceramica silicatică
Ceramica feldspatică
Simplă - sinterizată pe folie de platină sau model refractar
- CAD-CAM
Cu leucit - sinterizată
- presată
- CAD-CAM
Cu alumină - sinterizată
Cu magneziu - sinterizată
Cu zirconiu - sinterizată
Ceramica sticloasă
Cu leucit - sinterizată
- presată
Cu fluormică - turnată
- presată
- CAD-CAM
Cu disilicat de litiu - presată
- CAD-CAM
Cu hidroxiapatită - sinterizată
- turnată
34
Ceramica oxidică
Ceramica sticloasă infiltrată
Cu alumină sau spinell sau zirconia
- miez realizat de tehnician
-miez prin CAD-CAM şlefuire sau electroforeză
Ceramica oxidică dens sinterizată
Cu miez de alumină pură - presată şi sinterizată
Cu miez din zirconia - CAD-CAM
Oxid de zirconiu sinterizat isostatic
CAD-CAM
VARIANTA 6
3.1 Masele ceramice
3.1.1 Clasificarea maselor ceramice
Masele cereamice se pot clasifica dupa mai multe criterii, cele mai uzuale criterii sunt:
a) În funcție de temperatura de sinterizare
- Mase ceramice de fuziune înaltă (1290-1370°C);
- Mase ceramice de fuziune medie (1090-1260°C);
- Mase ceramice de fuziune joasă (870-1060°C).
b) În funcție de tehnologia confecționarii piesei protetice:
- Mase ceramice pentru realizarea dinților artificiali și a fațetelor prefabricate confecționate
industrial; se utilizează ceramică de fuziune înaltă;
- Mase ceramice pentru realizarea coroanelor Jacket si a inlay-urilor fizionomice; se
utilizează ceramică de fuziune medie;
- Mase ceramice pentru reconstrucții metalo-ceramice, unde se utilizează ceramică de
fuziune joasă, care nu depășește punctul de topire al aliajului pe care se aplică;
- Sisteme speciale (total ceramice): Hi-Ceram, Cerestore, In Ceram, Dicor, Cerapearl,
Optec, Empress.
c) În funcție de structură:
- Cristalină;
- Necristalină.
d) În funcție de tehnologia arderii:
- Arsă în atmosferă de aer;
- Arsă în vacuum.
e) În funcție de topografia straturilor:
- De bază (miezul de ceramică);
- Pentru dentină (mai translucidă);
- Pentru smalț (grad mare de transluciditate).
f) După modalitatea de prezentare:
- Pulberi (frite);
- Lingouri prefabricate pentru prelucrari ulterioare la cald;
- Lingouri prefabricate pentru prelucrari mecanice ulterioare la rece.
g) În funcție de modalitatea de utilizare:
- Mase ceramice pentru proteze unidentare total ceramice:
· Pe bază de feldspat;
· Ceramică turnată;
· Ceramică cu miez armat (aluminoasă).
- Mase ceramice arse pe aliaje:
· Laminate;
· Turnate;
· Sinterizate.
3.1.2 Compoziția ceramicii
A) Pulberile:
Feldspatul
· Este un alumino-silicat anhidru care se găsește în natură;
· Scade temperatura de ardere a maselor ceramice;
· Asigură transluciditatea masei ceramice;
· Influențează vâscozitatea ceramicii topite;
· Reprezintă procentul cel mai mare din masa ceramică;
· Este prezent atât în masele ceramice utilizate în sistemele metalo-ceramice cât și în cele
integral ceramice.
Cuarțul
· Este un oxid de siliciu cristalizat;
· Asigură rezistența ceramicii, contribuie la transluciditate și îi menține forma în timpul
arderii;
· Dilatarea sa termică compensează contracția caolinului la încălzire, asigurând rezistența
masei la variațiile termice;
· Ca si feldspatul asigură transluciditatea.
Caolinul
· Este un silicat de aluminiu hidratat;
· Da plasticitate materialului în fazele inițiale de prelucrare;
· Este un liant care asigură rigiditatea maselor ceramice în timpul arderilor;
· Este considerat un puternic opacifiant, de aceea, azi este folosit în proporție din ce în ce
mai mică în compoziția portelanurilor dentare.
Pigmenții
· Asigură culoarea masei ceramice, reprezentați de oxizii metalici de Fe – maro, Cu –
verde, Co – albastru, Ti – galben-maroniu.
Fondanții
· Fosfat de potasiu, carbonat de potasiu, carbonat de sodiu, carbonat de calciu, corindon
care au rolul de a scădea temperatura de topire a masei ceramice.
Oxizii metalici
· Cu ajutorul lor se obține gama de culor a porțelanurilor dentare;
· Contribuie la realizarea legaturii metalo-ceramice.
B) Lichidul
Cea mai mare parte este reprezentată de apa distilată sau alcool la care se mai adauga:
· Lianții organici, care conțin amidon și zaharoză avand rolul de a lega pulberile facilitând
modelarea.
· Coloranții organici se adaugă pentru a putea diferenția optic straturile de masă ceramică;
· Componentele lichidului ard fară reziduu(6).
3.2 Proprietățiile maselor ceramice
a) Proprietăți fizice
Densitatea este diferită în funcție de modul de prezentare. Pulbere 2,42 g/cm3, iar după
sinterizare de 2,52 g/cm3.
Greutatea specifică este influențată de manipulare, intre 2,2 – 2,4.
Porozitatea. Anumite procedee pot reduce numarul și dimensiunea porilor:
- Arderea în vacuum determină eliminarea porilor
- Răcirea sub presiume determină reducerea dimensiunii porilor.
Duritatea maselor ceramice utilizate în stomatologie este destul de mare, depășind duritatea
smalțului dentar de aceea duritatea este considerată ca unul dintre dezavantajele maselor
ceramice dentare.
Duritatea aliajelor și a maselor ceramice comparativ cu cea a țesuturilor dentare în unități
Brinell:
Material Duritate
Aliaj Au 20 carate,
4,6 % Cu85
Aliaj Au platinat 240
Aliaj Co-Cr 350
Dentină 55
Smalț 260
Mase ceramice 418
b) Proprietăți termice
Dilatarea termică este în funcție de compoziția chimică a masei ceramice; coeficientul de
dilatare al maselor ceramice dentare este de aproximativ 7,1 x10−6.
Masele ceramice dentare sunt livrate ca mase separate pentru colet, margine incizală, corpul
proriu-zis. Pentru ca aceste mase să poată fuziona fară tensiuni, coeficientul lor de dilatare
trebuie sa fie cât mai apropiat. Același lucru este valabil și în cazul maselor ceramice arse pe
metal.
Fiecare masă are o temperatură la care se găsește într-un echilibru al acidului silicic liber și al
oxizilor de metal.
În cazul in care o masă ceramică este racită brusc, ea nu mai are posibilitatea să ajungă în
stare de echilibru corespunzătoare temperaturii mai joase se ajunge la apariția tensiunilor în
structură.
Contracția se caracterizează prin diminuarea volumului piesei din masă ceramică după
sinterizare prin eliminarea apei si a reziduurilor organice. Contracția se poate să se situeze între
30-40 % din volumul piesei și se compensează prin supraconturarea volumetrică înainte de
sinterizare.
c) Proprietăți optice
Cromatica. Redarea unei culori cât mai apropiată de culoarea dinților naturali existenți în
cavitatea orală reprezintă una din propritățile de bază ale materialelor fizionomice utilizate în
protetica dentară. Este necesar ca nuanța să aibă stabilitate in timp. Aceste nuanțe sunt obținute
cu ajutorul oxizilor metalici:
- oxid de cobalt, pentru nuanțe de albastru;
- oxid de titan, pentru nuanţe de galben;
- oxid de fier, pentru nuanţe de roşu;
- oxid de crom pentru, nuanţe de verde;
- oxid de nichel, pentru nuanţe de cenuşiu.
Nuanţele de roz sunt cel mai greu de obţinut, pentu acestea se foloseşte aur coloidal.
Izotropia
Ceramica are o structură amorfă, acest lucru înseamnă că există o dispunere haotică a
particulelor în volumul corpului. Datorită acestei structuri ceramica este un material izotrop, are
aceleaşi proprietăţi pe toate direcţiile.
Smalţul dentar are o structură cristalină, adică o aranjare ordonată a particulelor în spaţiu.
Smalţul dentar este antizotrop ceea ce înseamnă că reflectă lumina diferit în comparaţie cu
ceramica, dar acest aspect este sesizabil doar la incidenţa tangenţială, nu şi din incidenţa
normală.
Transluciditatea
Masele ceramice arse in vid sunt cam de 20 de ori mai translucide în comparaţie cu cele arse
în atmosferă, datorită eliminării incluziunilor de aer din masa ceramică(4).