Cuprins
Capitolul 1 Caracterizare fizico-geografică ...............................................................................................2
Capitolul 2 Inundații ............................................................................................................................. 10
Capitolul 3 Calitatea apei ....................................................................................................................... 16
3.1 Starea trofică a bazinului hidrografic Bega-Timiș-Cerna .................................................................16
3.2 Surse de poluare industriale şi agricole ..........................................................................................20
Capitolul 4 Biodiversitatea ..................................................................................................................... 27
4.1. Flora și vegetația higrofilă .............................................................................................................27
4.2 Fauna ...........................................................................................................................................32
Capitolul 5 Servici oferite de ecositeme acvatice și terestre, cât și dezvoltarea economică locală ........ 39
5.1 Fondul forestier .............................................................................................................................39
5.2 Tipuri de servici pe care le oferă ecosistemul terestru și acvatic ....................................................42
5.3 Serviciile și dezvoltarea economică locală ......................................................................................44
Bibliografie ............................................................................................................................................. 47
2
Capitolul 1 Caracterizare fizico-geografică
Bazinul hidrografic Bega-Timiş-Cerna face parte din spaţiul hidrografic Banat, situat în
extremitatea de sud-vest a României, ocupând o suprafaţǎ de 18.320 kmp ceea ce corespunde
unui procent de cca. 7,7% din suprafaţa totalǎ a ţǎrii şi cuprinde reţeaua hidrograficǎ situatǎ între
Mureş şi Jiu , inclusiv afluenţii direcţi ai Dunǎrii între Baziaş si Cerna.
Teritoriul Direcţiei Apelor Banat respectiv al Spaţiului Hidrografic Banat include bazinele
hidrografice:
- Bega-Timiş-Caraş cod V
- Nera-Cerna cod VI
- Afluenţii Dunarii între Nera şi Cerna cod XVI
Fig. 1
Fig. 1.
(Sursa: http://www.rowater.ro/dabanat/Planuri%20bazinale/descriere%20bazin.pdf )
3
Populaţia totalǎ aferentǎ judeţelor Timiş şi Caraş Severin , la nivelul anului 2002, conform
recensǎmântului era de 1.011.145 locuitori, cca. 4,66% din populaţia totalǎ a României,
distribuitǎ în 15 centre urbane (municipii şi oraşe) şi 144 de centre rurale (comune), cǎreia îi
corespunde o densitate medie de cca. 55 locuitori/kmp.
Din punct de vedere al repartiţiei populaţiei pe bazine hidrografice , în bazinele
hidrografice ale râurilor Timiş şi Bega locuiesc cca. 25% din populaţie în 5 centre urbane şi 63 de
comune, cu o densitate medie de 34 locuitori/kmp.
Geomorfologic, spaţiul hidrografic Banat se caracterizeazǎ dupǎ repartiţia formelor de
relief, prin câmpii joase (56%), câmpii înalte (6%), dealuri (25%) , munţi joşi (9%), munţi înalţi
(4%).
Spaţiul Hidrografic Banat este caracterizat de prezenţa tuturor treptelor de relief, acestea
scăzând în altitudine de la sud-est spre nord-vest. Altitudinile maxime se întâlnesc în Masivul
Retezat (Vf. Cuntu, 2190 m).
Trecerea de la munte spre câmpie se realizează prin intermediul dealurilor piemontane şi a
culoarelor intramontane, zone ce favorizează o scurgerea mai rapidă a apelor şi un potenţial
hidrologic relativ bogat.
În partea central-sudică a Spaţiului Hidrografic Banat se întind Munţii Banatului, care deşi
cu o altitudine mai redusă ( altitudine maximă 1446 m), au un aport semnificativ în reţeaua
hidrografică a zonei.
Câmpia Banatului acoperă aproximativ 50% din suprafaţa S.H. Banat, fiind o câmpie
joasă (altitudinea minimă 77 m în zona de frontieră), care, în zona ei centrală, până la amenajarea
interfluviului Timiş-Bega, era o întinsă zonă mlăştinoasă.
Câmpia joasǎ cu altitudini între 80-100m, cuprinde teritoriul de la nord-vest de Timişoara,
luncile inferioare ale cursurilor de apǎ Bega Veche, Bega, Timiş , Barzava, Moraviţa si
Caraş.
Câmpia înaltǎ cu altitudini între 100-200m, cu panta de 0,2-0,4 m/km reprezentând zona
de tranziţie între coline si câmpia propriu-zisǎ , cuprinde porţiunea de la sud de Varias –
Cruceni si traverseazǎ şase bazine hidrografice.
Zona de dealuri cu altitudini cuprinse între 200-600m , caracterizate prin pante domoale şi
terase : dealurile Lipovei , Bucovatului , Buziaş ,Fizeş, precum şi depresiunile Bistrei si
Caraşovei.
4
Munţii joşi , cu altitudini cuprinse între 600-1000m , ocupǎ o suprafaţǎ de 1242 kmp din
suprafaţa bazinului , se prezintǎ ca un podiş înalt cuprinzând anumite pǎrţi ale masivelor
Poiana Ruscǎ , Semenic , precum şi din munţii Armeniş , Dognecea , Anina.
Zona munţilor înalţi cu altitudini de peste 1000m , include masivul Tarcu , parţial din
Poiana Ruscǎ şi Semenic .
Geologic, spaţiul hidrografic Banat , prin amplasarea şi suprafaţa relativ mare , dispune de
condiţii geologice variate şi complexe. Ȋn bazinul Timiş-Bega , vârsta formaţiunilor creşte de la
vest la est , cele mai vechi fiind cele cristaline ale pânzei getice şi autohtonului danubian.
Cristalinul pânzei getice este reprezentat în munţii Semenic, Poiana Ruscǎ si Dealurile
Pogonişului printr-o serie mezometamorficǎ constituitǎ din gneişe oculare, şisturi amfibolice,
micaşisturi, migmatite şi filite metadolomice şi metacalcaroase. Cristalinul autohtonului danubian
apare în munţii Tarcu şi este reprezentat prin amfibolite , micaşisturi, gneişe, şisturi cuartice.
Formaţiunile cristaline sunt strǎpunse în munţii Tarcu şi Semenic de formaţiuni eruptive
reprezentate prin corpuri granitoide.
Depozitele sedimentare încep cu carboniferul (sud-vestul munţilor Tarcu) reprezentat prin
calcare , şisturi ardeziene, gresii în alternanţǎ cu şisturi argiloase şi intercalaţii de huilǎ , peste
care urmeazǎ în continuitate de sedimentare , permianul reprezentat prin conglomerate , gresii şi
şisturi argiloase asociate cu roci vulcanice.
Ȋn zona muntoasǎ, cu înalţimi mari, cu toatǎ litologia, reprezentatǎ prin şisturi cristaline şi
corpuri eruptive, din punct de vedere geotehnic, oferǎ condiţii optime realizǎrii acumulǎrilor,
situaţia se complicǎ din cauza tectonicii foarte complexe, a falilor şi fisurilor care strǎbat
corpurile de roci.
Bazinul hidrografic al râului Timis se caracterizeazǎ prin existenţa a bogate minereuri
metalifere şi nemetalifere în munţii Poiana Ruscǎ. Deasemeni resurse carbonifere la Sinersig ,
Cireşi , Rusca Montana şi Caransebeş. Roci utile la Sanoviţa , Lucareţ , Luncani , Tomeşti ,
Romaneşti, Baloteşti şi Poieni. Ape minerale şi termale la Fibis , Calacea, Buziaş.
Pedologic, spaţiul hidrografic Banat este influenţat de multitudinea factorilor
pedogenetici, clima fiind un factor esenţial care condiţioneazǎ caracterele şi rǎspândirea altui
factor pedogenetic eseţial care este factorul biologic. Cei doi factori esenţiali condiţioneazǎ
intensitatea proceselor fizico-chimice şi biochimice ce duc la transformarea rocilor în soluri,
acumularea substanţelor minerale şi organice în partea superioarǎ a scoarţei de alterare.
5
Caracteristic pentru zona Munţilor Semenic şi a Munţilor Poiana Ruscǎ sunt solurile
brune acide şi brune acide podzolice. La poalele munţilor peste rocile cristaline , învelişul de sol
este format din soluri brune şi brune-galbui de pǎdure mezotrofe, frecvent podzolite şi
pseudogleizate.
Suprafeţele interfluviale înclinate de tip piemontan, întalnite în zonele submontane,
colinare şi subcolinare, precum şi în depresiunile intramontane, varietatea mare a învelişului de
sol este condiţionata atât bioclimatic cât şi litologic.
Cele mai rǎspândite sunt solurile negre, argiloase slab humifere întalnite în special în
regiunea piemontana dintre Nera şi Timiş.
Ȋn zona dealurilor piemontane, situate în zona forestierǎ apar treptat asociaţii vegetale de
tipul pǎdurilor de foioase care au un rol foarte însemnat în determinarea caracterelor procesului
de solidificare. Arborii cu rǎdǎcini adânci , absorb din partea inferioara a scoarţei odata cu apa
cantitǎţi mari de baze, care revin la suprafaţa solului odata cu resturile vegetale, contribuind la
menţinerea unei reacţii slab acide sau chiar neutre. Din cauza mineralizǎrii celei mai mari parţi a
resturilor organice, se formeazǎ puţin humus iar culoarea orizontului superior este brunǎ. Ca
urmare a proceslor de transformare resturilor organice precum şi datoritǎ materialului aluvionar,
solurile de luncǎ ajung treptat în stadii avansate de evoluţie, iar datoritǎ umezirii prin ridicarea
apei din panza freaticǎ prin capilaritate, acestea devin extrem de fertile mai ales în zonele de stepǎ
şi silvostepǎ.
Climatic, Banatul este rezultatul suprapunerii circulaţiei maselor de aer atlantic cu masele
de aer mediteranian şi adriatic ceea ce genereazǎ caracterul moderat al regimului temperaturilor,
perioadele de încǎlzire din timpul iernii, începerea timpurie a primǎverii, precum şi cantitǎţile
medii multianuale de precipitaţii relativ ridicate.
Din punct de vedere climatic, Spaţiul Hidrografic Banat se încadrează în zona climatului
temperat continental moderat cu influenţe submediteraneene, rezultat al suprapunerii circulaţiei
maselor de aer altlantic cu invaziile de aer mediteranean. Acest climat generează caracterul
moderat al regimului termic, perioadele de încălzire în timpul iernii, precum şi cantităţi medii
multianuale de precipitaţii relativ ridicate, cuprinse între 600-1400 mm/an. Valorile medii anuale
ale temperaturii aerului sunt cuprinse între 10-11 Celsius, excepţie fǎcând arealul din vestul
Câmpiei Banatului , unde temperaturile sunt ceva mai ridicate.
6
Media anualǎ de precipitaţii variazǎ de la 500 mm în zona de câmpie, pânǎ la 1000-1200
mm în zona muntoasǎ din estul spaţiului hidrografic Banat. Precipitaţiile sub formǎ de zǎpadǎ cad
frecvent pânǎ la jumǎtatea lunii martie, grosimea decadicǎ a stratului în luna ianuarie variind între
4-8cm.
Frecvenţa ploilor torenţiale este în deplinǎ concordanţǎ cu deplasarea maselor de aer
mediteranean care strǎbat zona de câmpie şi se rǎcesc prin ridicarea deasupra versanţ ilor vestici ai
munţilor Semenic şi Poiana Ruscǎ.
Regimul vânturilor este puternic influenţat de lanţul muntos, creind diferenţieri accentuate
în repartiţia zonalǎ. La altitudini mari predominǎ circulaţia din vest (64%), circulaţia esticǎ
reprezintǎ numai 21% iar perioadele de calm au o frecvenţǎ foarte redusǎ ( 1,7%).
Viteza medie anualǎ a vântului depaşeşte 10 m/s în zona de munte, iarna şi scade spre
sfârşitul verii. Viteza maximǎ a vântului a atins, în zona de campie, 23-27 m/s, iar în zonele
montane a depǎşit 30 m/s.
Ȋngheţul este un fenomen care apare la munte, începând din luna septembrie, iarna fiind
fenomene frecvente ce se perpetueazǎ pânǎ în luna aprilie. Ȋn zona de campie fenomenul apare
spre sfarşitul lunii octombrie şi se mai poate întâlni pânǎ în luna aprilie.
Bazinele hidrografice Timiş (5 673 kmp) şi Bega (2 362 kmp), care împreunǎ reprezintǎ
cca. 43% din suprafaţa spaţiului hidrografic Banat, au o situaţie specialǎ din punct de vedere al
calculului parametrilor scurgerii maxime, datoritǎ intervenţiei antropice care a modificat
distribuţia naturalǎ a scurgerii în perioadele de ape mari şi viituri.
Despre bazinele Timiş şi Bega se poate vorbi ca despre un singur bazin Timiş- Bega
întrucat sunt legate prin doua derivaţii în cadrul unei scheme de interconexiune (derivaţia Timiş-
Bega de la Coştei la Balint şi derivaţia Bega-Timiş de la Topolovat la Hitias).
Râul Timiş, este cel mai mare rau drenant din spaţiul hidrografic Banat, drenând o
suprafaţǎ bazinalǎ de cca. 5.673 kmp (Atlas cadastral – 1992). El işi colecteaza apele din
majoritatea celor mai importante unitaţi de relief din Banat, având la frontierǎ cu Serbia o
altitudine medie a bazinului de recepţie de 390 m. Cursul principal al râului Timiş fiind amplasat
de-a lungul culoarului depresionar intramontan Caransebeş-Mehadia, este colectorul principal al
unui important numǎr de râuri ce dreneazǎ Munţii Tarcu-Godeanu, cât şi Munţii Semenic şi
Poiana Ruscǎ.
7
Din Munţii Tarcu – Godeanu primeşte râuri cu caracter montan, printre care cel mai
important este Râul Rece (Hidiselul), cu vale îngustǎ şi puternic adâncitǎ cu pante ce coboarǎ sub
25m/km numai în cursul inferior şi care dreneazǎ o suprafaţǎ bazinalǎ de cca 180 kmp, cu
altitudini şi pante medii ce depaşesc 1134 m şi respectiv 420 m/km.
Din Munţii Semenic, Timişul primeşte afluenţi mici dar cu caracter asemǎnǎtor, iar din
culoarul depresionar intramontan al Bistrei primeşte Râul Bistra, colector al apelor de pe
versantul nord-vestic al Munţilor Tarcu şi de pe cel sudic al Munţilor Poiana Ruscǎ, însumând o
suprafaţǎ de recepţie de cca. 900 kmp, caracterizatǎ prin valori ale altitudinii şi pantei medii ale
bazinului hidrografic de cca. 830 m şi respectiv 330 m/km. De-a lungul culoarului depresional
intramontan, atât Timişul cât şi Bistra au vǎi relativ bine conturate şi dezvoltate cu pante în
general mai mari de 5 m/km.
La ieşirea din culoarul depresionar intramontan, suprafaţa bazinului de recepţie al Timişului
însumeazǎ peste 2.000 kmp, având o altitudine medie de aproape 800 m şi pante medii de cca.
300m/km.
Cursul mijlociu al Timişului traverseazǎ, paralel cu Bega, zona depresionarǎ a
piemontului Banatului, între Dealurile Lipovei şi Dealurile Buziaşului. Valea sa bine dezvoltatǎ,
cu albie majorǎ largǎ şi cu pante medii de 0,7 - 0,8m/km. La ieşirea din zona piemontanǎ Timişul
are o suprafaţǎ bazinalǎ de peste 3.000kmp, altitudini şi pante medii ale bazinului hidrografic de
cca.600m şi respectiv 240m/km.
Ȋn cursul inferior, Timişul având o vale largǎ, meandratǎ şi divagatǎ , cu panta deosebit de
redusǎ, a generat în trecut inundaţii pe foarte mari suprafeţe.
Pentru scoaterea de sub efectul inundaţilor a acestor terenuri, înca din secolul trecut,
traseul sǎu a fost rectificat şi indiguit pânǎ dincolo de frontierǎ. Prin realizarea dublei
interconexiuni Timiş-Bega, regimul hidrologic natural al Timişului aval de Coştei este substanţial
modificat, de asemenea şi cel al raului Bega prin efectul regularizǎrii debitelor funcţie de
necesitǎţi.
Zonele interfluviale de câmpie fiind lipsite de scurgere ca urmare a construirii digurilor de
apǎrare şi implicit ca urmare a scurgerii apelor râului Timiş deasupra nivelului câmpiei, sunt în
prezent drenate artificial prin intermediul canalelor sistemelor de desecare.
Timişul, în cursul inferior, primeşte în regim natural afluenţi importanţi numai de pe
partea stanga, cel mai important fiind Pogǎnişul care dreneazǎ munţii şi zona piemontanǎ de la
8
nord-vestul Munţilor Semenic având o suprafaţǎ de bazin de cca. 671 kmp, caracterizatǎ prin
altitudini şi pante medii de cca.230 m şi respectiv 90m/km.
Râul Bega, îşi adunǎ izvoarele din versantul nord-vestic al munţilor Poiana-Ruscǎ,
primind afluenţi din versantul vestic al acestora şi din jumǎtatea de sud a dealurilor Lipovei,
continuind de la Topolovǎţ cu Canalul Bega . Altitudinea medie a bazinului hidrografic este de
280m.
Ȋn cursul superior, pânǎ la ieşirea din Munţii Poiana Ruscǎ, Bega şi afluenţii sǎi au un
caracter de râuri montane, pantele lor generale fiind de cca. 15m/km, iar suprafeţele drenante au
pante de cca. 250m/km. Ȋn aceste condiţii vǎile râurilor sunt înguste şi lipite de albia majorǎ, în
patul albiei predominând bolovǎnişurile şi pietrişurile. La ieşirea din zona montanǎ, suprafaţa
bazinului hidrografic este de cca. 300kmp iar altitudinea medie este de cca.600m.
Ȋn cursul mijlociu, pânǎ la ieşirea din regiunea piemontanǎ, Bega are o vale larga cu albie
majorǎ bine conturatǎ cu laţimi de pânǎ la 2km şi pante generale sub 1m/km. Pe dreapta primeşte
mai mulţi afluenţi mici din dealurile Lipovei . Pe malul stâng primeşte din vestul Munţilor Poiana
Ruscǎ, Raul Gladna afluent cu suprafaţa de recepţie de 250 kmp, cu altitudine medie de 300m şi
pante sub 3m/km.
Cursul inferior al Râului Bega, aval de Chizatǎu , traversând câmpia, se caracterizeazǎ
prin pante mici de 0,4 m/km. Ȋn scopul combaterii efectelor inundaţilor (apele revǎrsate ale râului
Bega se amestecau cu apele revarsate ale râului Timiş) precum şi în scopul asigurǎrii condiţilor
de navigaţie, cursul inferior a fost amenajat şi rectificat. Ȋn acest sens a fost construit Canalul
Navigabil Bega care preia apele râului Bega la ape mici şi medii, şi douǎ canale de legaturǎ cu
râul Timiş („Canalul de alimentare Coştei-Balint” prin care se suplimenteazǎ debitele râului Bega
pentru asigurarea folosinţelor din aval şi „Canalul de descǎrcare Topolovat-Hitias” prin care se
evacueazǎ surplusul din Bega, dirijându-l în râul Timiş în perioadele de ape mari), Bega devenind
astfel principalul afluent al râului Timiş.
Bega Veche s-a individualizat ca si curs de apa aparte dupa amenajările hidrotehnice ce au
fost finalizate la începutul secolului trecut, deși este de fapt un vechi traseu al râului Bega. Acesta
este practic o continuare a pârâului Beregsău, care pe o lungime de 107 km drenează o suprafața
de 2108 km2 si prezintă un coeficient de sinuozitate de 1,41 si o panta medie de 2‰.
Cerna are o lungime de 79 km, iar bazinul sǎu de recepţie are o suprafaţǎ de 1360 km2.
Cerna şi-a dezvoltat cea mai mare parte a cursului pe linia tectonicǎ dintre grupele Munţilor
9
Cernei-Gugu şi Valcan-Mehedinţi. Lungimea reţelei hidrografice din bazinul hidrografic Cerna
este de 524 km, densitatea acesteia fiind de 0,39 km/km2. Scurgerea medie multianualǎ variazǎ
cu altitudinea. Ȋn zona superioarǎ a bazinului hidrografic se întâlnesc debite specifice ce oscileazǎ
în jurul valorii de 50-55 l/s/km2 (zona izbucului Cernei).
Ȋn bazinul hidrografic al Cernei cursurile de apǎ ale caror suprafaţǎ de bazin este mai mare
de 10 km2, sunt în numǎr de 42.
De la izvoare şi pânǎ la confluenţa cu cel mai mare afluent al sǎu de dreapta – Bela Reca
(care îşi adunǎ apele din depresiunea Mehadia) – Cerna are un curs aproape rectiliniu. Valea este
foarte adâncǎ, iar rocile cristaline şi calcarele nu au permis modificarea substanţiala a vǎii. Ca
urmare, valea râului are aspectul unei vǎi tinere, cu afluenţi cu lungimi reduse – numai pe dreapta
bazinului – şi cu pante longitudinale mari.
Prezintǎ o pantǎ medie de 16‰. şi un coeficient de sinuozitate de 1,24. Cursul Cernei
prezintǎ numeroase sectoare de chei alternând cu sectoare de eroziune localǎ, cu o colmatare
redusǎ, uneori cu praguri.
Ȋn staţiunea Bǎile Herculane apar o serie de fracturi transversale pe cursul apei care au
favorizat apariţia izvoarelor termominerale. Aval de Pecinisca, Cerna primeşte apele râului Bela
Reca (L=36 km F=713 km2). Dupa ce în cursul superior taie roci cristaline formând eroziune şi
îngustǎri, la ieşirea din Depresiunea Mehadia Bela Reca formeazǎ un con de dejecţie relativ
extins. Cel mai important afluent al sǎu îl primeşte pe partea dreaptǎ Mehadica.
Dupǎ confluenţa cu Bela Reca, cursul Cernei are un caracter de defileu sǎpat în calcare,
iar în aval, acesta este sǎpat în şisturi cristaline întrerupte de bazinetul de eroziune de la Barza-
Topleţ, unde primeşte o serie de afluenţi.
Lacurile din SH Banat cu o suprafața mai mare de 0,5 km2 sunt în număr de 9, si toate
sunt lacuri de acumulare. Lacurile naturale nu reprezintă o caracteristica a Spațiului Hidrografic
Banat.
Acumulările sunt așezate cu precădere în bazinul Timișului, Begăi, Carasului si Cernei.
Ele au fost construite cu scopuri multiple: alimentare cu apa potabila si industriala, energetic si
apărare împotriva inundațiilor. În acest sens sunt: ac. Gozna - pe râul Bârzava, cu o suprafața de
60 ha si un volum la NNR 9,839 mil. m3, ac. Timiș Trei Ape – pe râul Timiș având o suprafața
de 52,6 ha si un volum la NNR 4,4 mil.m3; ac. Secul – pe râul Bârzava, cu o suprafața de 73 ha si
10
un volum la NNR 7,5 mil. m3 si ac. Poiana Mărului pe râul Bistra Mărului, având o suprafața de
272,8 ha si un volum la NNR 89,4 mil.m3.
Acumulările Valea lui Iovan (având o suprafața de 290 ha si un volum la NNR 120
mil.m3) si Herculane (având o suprafața de 77 ha si un volum la NNR 12,163 mil.m3) amplasate
pe râul Cerna au drept scopuri principale producerea de energie electrica si alimentare cu apa.
Aceeași destinație o are si ac. Surduc (suprafața de 362 ha si un volum la NNR 24,225 mil.m3),
de pe râul Gladna. Acumularea Greoni, din bazinul Caras, cu o suprafața la NNR de 101,5 ha si
un volum de 2,53 mil.m3, este de fapt o amenajare piscicola. Acumularea Murani, de pe râul
Magherus, nu este de o capacitate impresionanta, însa este construita cu rol de atenuare si are o
suprafața la NNR de 95 ha si un volum de 1,47 mil. m3.
Capitolul 2 Inundații
În perioada caldă a anului 2012 dezvoltarea unor sisteme noroase cu amplititudine
deosebită a condus la apariţia unor precipitaţii cu intensităţi mari şi importante cantitativ care au
avut ca efect apariţia unor viituri rapide; zonele afectate au fost distribuite diametral opus în
cadrul Spaţiului hidrografic Banat şi anume:
- în data de 24 mai 2012, în sud-vestul judeţului Caras-Severin, mai exact pe teritoriile comunelor
Socol si Pojejena;
-în data de 10 iunie 2012, în partea superioară a bazinului hidrografic al râului Bega.
Amenajare complexă a canalului Bega, în scopul combaterii inundaţiilor în perioade de
ape mari şi a excesului de umiditate, pentru navigaţie şi pentru asigurarea necesarului de apă
potabilă şi industrială pentru riverani:
Tipuri de lucrări: lucrări de canalizare şi regularizare a cursului de apă pe sectorul
confluenţă canal de alimentare Timiş-Bega-frontieră Serbia, lucrări de derivare din râul Timiş în
Canalul Bega şi invers, lucrări de îndiguire, noduri hidrotehnice de derivare-Coştei(pe râul Timiş)
şi Topolovăţ ( pe Canalul Bega)-cu rol important în alimentarea cu apă şi combaterea inundaţiilor
pentru zona Timişoara, noduri hidrotehnice de biefare-U.H.E. Timişoara-cu rol major în
alimentarea cu apă potabilă şi industrială a municipiului Timişoara în perioade de ape medii şi
mici, noduri hidrotehnice de biefare şi navigaţie-Sânmihaiu Român şi Sânmartinu Maghiar.
11
Din punct de vedere climatic, Spaţiul Hidrografic Banat se încadrează în zona climatului
temperat continental moderat cu influenţe submediteraneene, rezultat al suprapunerii circulaţiei
maselor de aer altlantic cu invaziile de aer mediteranean. Acest climat generează caracterul
moderat al regimului termic, perioadele de încălzire în timpul iernii, precum şi cantităţi medii
multianuale de precipitaţii relativ ridicate, cuprinse între 600-1400 mm/an.
Cunoaşterea regimului de scurgere al râurilor, şi implicit a râului Timiş, este deosebit de
importantă, în vederea gestionării durabile a resurselor de apă şi asigurării unui echilibru ecologic
în albiile minore şi în luncile colectorului şi afluenţilor, cu atât mai mult cu cât intervenţia umană
în bazinul Timişului este una semnificativă încă din timpuri istorice.
Scurgerea medie este în mod direct influenţată de caracteristicile morfometrice ale
bazinului hidrografic (desfăşurarea pe altitudine, de suprafaţa acestuia, de pantă), dar şi de
elementele de ordin climatic (prin regimul precipitaţiilor, temperaturilor, evaporaţiei) şi de modul
de utilizare al terenurilor etc.
Timişul şi afluenţii săi reprezentativi au un regim de scurgere permanent, însă cursurile de
ordinul I din regiunea montană şi cele de ordinul I, II şi III din dealuri şi din câmpie au un regim
de scurgere temporar impus de variaţia periodică şi variabilitatea neperiodică a precipitaţiilor.
Precizăm că ordinul de mărime este stabilit conform ierarhizării Horton-Strahler.
Variaţia altitudinală a regimului de scurgere se înscrie pentru bazinul superior în
parametrii tipului carpatic vestic, cu ape mari de primăvară care se produc timpuriu şi durează 1 –
2 luni, cu hidrograf carpatic înalt pentru bazinul superior carpatic (cea mai mare scurgere se
înregistrează iarna, primăvara, apoi toamna, având o alimentare mixtă).
Vara se pot înregistra perioade mai lungi de uscăciune şi chiar secetă. Viiturile de toamnă
au în sectorul carpatic o frecvenţă de 30 – 45%, iar cele de iarnă depăşesc 30% şi pot avea efecte
catastrofale (Geografia României, vol. I, p. 329).
Bazinul mijlociu are un regim de scurgere pericarpatic – vestic, cu pondere mare a
scurgerii iarna (35 – 40%) ca urmare a instabilităţii accentuate a centrilor barici şi acţiunii
ciclonilor mediteraneeni. Masele de aer cald şi umed provenite dinspre Marea Mediterană produc
topiri bruşte de zăpadă în timpul iernii, nu numai în aria pericarpatică vestică, ci şi în bazinul
superior, ceea ce determină viituri de iarnă nivopluviale şi pluviale. În iernile calde frecvenţa
acestor viituri ajunge la 60 – 70%.
12
Lunile mai – iunie sunt caracterizate de asemenea printr-o scurgere ridicată, cu numeroase
viituri, după care, pe perioada de vară – toamnă, se instalează apele mici.
Intervalul noiembrie – decembrie se remarcă de asemenea prin creşterea scurgerii, cu
viituri pluviale cu o frecvenţă de 50 – 60% (Geografia României, vol. I, III).
Repartiţia pe anotimpuri a scurgerii lichide este determinată de modul de asociere al
surselor de alimentare şi de predominanţa uneia dintre acestea, corelate cu desfăşurarea
altitudinală a bazinului de recepţie. În ceea ce privește regimul scurgerii anotimpuale, aceasta
înregistrează valori minime în lunile de toamnă atât în bazinul carpatic cât şi în sectorul de
câmpie datorită temperaturilor mai ridicate legate de stabilirea unui regim anticiclonic în Banat
(Linc, 2002), alimentării predominant din subteran, consumului în perioada de vegetaţie şi
evaporaţiei puternice.
Dinamica maselor de aer şi activitatea ciclonilor mediteraneeni care acţionează frecvent în
Banat determină o instabilitate accentuată în anotimpul rece al anului. Aşa se explică valorile mai
mari ale scurgerii în lunile de iarnă, apropiate de cele de vară, iar în unii ani acestea depăşesc
chiar scurgerea de primăvară.
Lunile de iarnă (ianuarie, februarie, decembrie) participă în proporţie de 19 – 25 % la
formarea scurgerii ca urmare a cantonării unui important volum de apă sub formă solidă în stratul
de zăpadă şi în gheaţă, alimentarea realizându-se predominant din subteran. Topirea stratului de
zăpadă (mai ales în bazinul inferior) ca urmare a creşterii temperaturilor asociată cu precipitaţiile
din lunile martie – aprilie conduc la egalarea, depăşirea şi chiar dublarea în aceste luni a valorilor
medii anuale, realizându-se cca. 40 – 45 % din scurgerea anuală. Scurgerea medie lunară cea mai
mare se produce primăvara în lunile aprilie - mai, când topirile masive ale zăpezilor din bazinul
carpatic şi precipitaţiile abundente constituie principalele surse de alimentare a Timişului şi
afluenţilor. Astfel, în lunilede primăvară se realizează cea mai bogată scurgere din timpul anului
(45 % din volumul mediu anual scurs).
În intervalul iunie - august valorile debitelor medii înregistrează o scădere ceea ce
determină pe timpul verii o scurgere anotimpuală de cca. 22 - 24 % din volumul mediu anual al
scurgerii. Creşterea temperaturilor coroborată cu scăderea sensibilă a precipitaţiilor şi cu
evaporaţia puternică din bazinul mijlociu determină însă o scădere drastică a scurgerii în acest
sector aferent câmpiei. In lunile de toamnă (septembrie, octombrie şi noiembrie) valorile scurgerii
13
se menţin la cca.10 - 15 % din scurgerea anuală, fiind cele mai scăzute cu ponderi maxime în
bazinul carpatic şi cu ponderi minime ( 10 %) în cel de câmpie.
O caracteristică importantă a scurgerii din bazinul superior al Timişului o reprezintă
apariţia cu o regularitate anuală a viiturilor, cu precădere în sezonul de primăvară – vară, în
intervalul martie- iunie (50 %). Valorile cele mai mari ale scurgerii maxime se produc în luna mai
în urma topirii zăpezilor şi a suprapunerii cu precipitaţiile abundente căzute în această lună. De
altfel, circa 17 % din debitele maxime anuale au o provenienţă mixtă.
Nu lipsesc însă nici apele mari de iarnă, ca urmare a invaziei maselor de aer cald
mediteraneene care topesc brusc zăpada sau dau precipitaţii sub formă de ploi care generează
debite mari în lunile decembrie - ianuarie (44,0 mc/s – 86 mc/s).
Ujvari I. (1972) preciza pentru râurile din Banat că scuergerea maximă este mai ridicată
pentru aceiaşi suprafaţă a bazinului comparativ cu alte regiuni ale ţării ca urmare a regimului
climatic, cu umiditater mai ridicată şi precipitaţii mai abundente. In cazul bazinelor mici ca
suprafaţă (100 – 500 km2) scurgerea maximă specifică este de circa120 – 150 l/s.km2 în Câmpia
Banatului, de 300 - 500 l/s.km2 în Dealurile Pogănişului şi de circa 1000 – 1600 l/s.km2 în
bazinul carpatic al Timişului.
Viiturile se pot produce în orice lună din an. Au o frecvenţă mai mare de producer în
intervalul februarie – mai şi o frecvenţă mai mică în intervalul august – septembrie.
Producerea lor depinde în mod direct de condiţiile sinoptice dar şi de caracteristicile
morfometrice ale bazinului hidrografic. Predomină viiturile de proveninţă pluvială, iar în timpul
iernii se pot produce viituri cu provenienţă nivală. Cea mai mare frecvenţă o au viiturile
monoundă, dar se pot produce şi viituri pluriundă. Tabelul 7.5 prezintă elementele caracteristice
ale viiturilor singulare produse pe Timiş în intervalul 1952 – 1999 la diferite posturi hidrometrice.
Viiturile au contribuit la formarea unor debite maxime pe râul Timiş. Cele mai
reprezentative viituri s-au produs în intervalul ianuarie – martie 1957, între anii 1978 – 1980
(86,4 mc/s la Caransebeş), în 1987 (397 mc/s – valoarea maximă înregistrată în luna aprilie la
Caransebeş), în mai 1981, 6-10 iunie 1989, în perioada 20-23 aprilie 1998, 20 – 26 februarie
1999, 6 -7 aprilie 2000, 23 – 26 aprilie 2001, 15 – 30 aprilie 2005. Aceasta din urmă a fost de
departe cea mai importantă prin debitele de vârf şi volumele de apă tranzitate.
14
Data Condiții Postul Timp
total de
ore
Debit
vârf
mc/s
Obs.
Iunie
1989
Precipitațiile căzute în
luna mai au depășit cu
80l/mp medie
multianunală a lunii
din regiunea
carpatică;
În intervalul 20 mai –
6 iunie- ploi zilnice
Sadova 80 97,4 Depășirea cotelor de atenție
cu cca 60 cm.Cota vârf de
147 cm
Caransebeș 98 123 Depășirea cotelor de atenție
cu 27 cm. Cota vârf de 147
cm.
Aprilie
2005
Precipitațiile lichide
produse în intervalul
14 – 28 aprilie;
Cantitatea de
precipitații căzută în
15 zile a fost de 201,2
mm, depășind cu mult
media multianuală a
lunii aprilie
Lugoj 72 1135 Cele mai mari debite
înregistrate vreodată pe râul
Timiș au condus la
depășirea cotelor digurilor
de apărare și inundarea
spațiului interfluvial Timiș
- Bega
Șag 1083
Tabelul 1. Viituri semnificative pe râul Timiș ( Sursă: INMH)
În zona carpatică a bazinului nu se pune problema reducerii totale a scurgerii datorită
aportului permanent din izvoare dar şi precipitaţiilor distribuite aproape uniform tot timpul
anului.
Există însă situaţii în care debitele s-au redus foarte mult, în anii secetoşi s-a atins limita
inferioară de curgere (cca. 85 % probabilitate de producere). De asemenea, scurgerea minimă în
bazinul carpatic al Timişului este influenţată substanţial de lacurile de acumulare, în sensul că,
aval de barajul de la Trei Ape pe lungimi de cca. 500 - 1000 m scurgerea se reduce semnificativ,
asigurându-se doar debitul de servitute.
Bazinul mijlociu aferent Câmpiei Banatului se confruntă cu o scurgere minimă mai
accentuată vara şi toamna când Timişul şi afluenţii lui se alimentează exclusiv din surse subterane
iar temperaturile ridicate favorizează o pierdere prin evaporaţie puternică. La aceste cauze se
adauga intercepţia şi consumul vegetaţiei spontane şi în agricultură. De altfel, valorile scurgerii
minime sunt modificate semnificativ în sectorul de câmpie de folosinţe şi de retenţiile din bazin
de pe cursul principal al Timişului sau de pe afluenţi.
Secarea râurilor este un fenomen frecvent în Câmpia Banatului nu numai din cauza
condiţiilor climatice si a variabilităţii regimului termic. O altă cauză o constituie alcătuirea
substratului geologic din depozite permeabile (pietrişuri, nisipuri) care favorizează infiltrarea
15
apelor meteorice sub nivelul albiilor şi panta foarte redusă ceea ce împiedică drenarea apelor
stagnante spre albia Timişului şi afluenţilor.
Râul Bega - rezultat prin unirea a două pâraie principale, Bega Luncani si Bega Poieni –
îsi dezvoltă partea superioară a bazinului hidrografic pe versanŃii centrali-vestici ai MunŃilor
Poiana Ruscă. Aici primeste o serie de afluenŃi cu suprafaŃe reduse si cu pante relativ
accentuate. Printre acestia se numără si pârâul Pustiul, afluent de stânga a râului Bega Poieni
(Sasa). Bazinul hidrografic al acestui curs de apă are o formă alungită, cu orientare generală sud-
est - nord-vest.
Prezintă o energie a reliefului mare, iar văile sunt înguste, cu pante cu valori mari. Patul
albiei este constituit în mare parte din pietrisuri si bolovănisuri (Stănescu S. et al, 1964).
În această zonă, pe pârâul Pustiu, în seara zilei de 10 iunie 2012 s-a produs o ploaie cu
duratǎ de cca. trei ore care a generat o viitură excepŃională.
Conform raportului Inspectoratului pentru SituaŃii de UrgenŃă „Banat” al judeŃului
Timis au fost afectate 9 localităŃi din bazinul superior al râului Bega: Margina, Costeiu de Sus,
Tomesti, Homojdia, Curtea, Crivina de Sus, Fărăseseti, Poieni si Răchita. Dintre acestea, cea mai
afectată a fost localitatea Fărăsesti, localitate situată în bazinul hidrografic al pârâului Pustiul.
Pe raul Cerna au fost inregistrate inundatii datorita deschiderii prea mari a barajului,
ploaia meteorica strangand in calea ei multe deseuri.
Ȋn cadrul „Planului pentru Prevenirea, Protecţia şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor
(PPPDEI) în Bazinul Hidrografic Banat” s-au efectuat lucrări de întreținere a râului Cerna.
Viiturile produse pe râul Timiș în perioada aprilie-mai 2005 cu debite ce au depășit cotele
de pericol,combinate cu acumularea de apa provenita dintr-un parau necadastrat în amonte, în
incinta apărata de pe valea Spaia şi imposibilitatea funcționarii subtraversării existente au condus
la deversarea dinspre incinta digurilor şi distrugerea lor pe o lungime de circa 250 m. Aceste
breșe in digurile de remu au lăsat practic neapărate împotriva inundațiilor localitățile riverane,
șoselele E70, DN6 şi întinse suprafețe de terenuri agricole, deasemenea în zona de trecere dintre
județul Caras-Severin si Timiș nivelul ridicat al apelor râului Timiș au depășit malul consolidat
provocând inundarea terenului agricol. Zona luatǎ în studiu şi afectatǎ de viitura din aprilie-mai
2005 din punct de vedere morfologic la extremitatea estica a Câmpiei Banatului – cunoscuta sub
denumirea de „ zona teraselor si luncilor” – râul Timiș , in timp, a săpat un sistem de mai multe
terase ale căror niveluri au altitudini ce sunt cuprinse intre 5- 15 m si 120-150 mdMN. Albia
16
majora a râului Timiș are lǎţimi intre 40 si 100 si prezintă cote de 144-146 mdMN la nivelul
marilor si de 138-140 mdMN la nivelul talvegului. Lucrările care s-au preconizat şi s-au realizat
se încadrează in clasa a IV-a de importanta, dimensionarea lor a fost făcuta la debitul maxim cu
probabilitatea de depășire Q 5% si conform H.G;766/1997 si a legii nr. 10 construcțiile sunt de
categoria normala „C”.Ȋn urma viiturii din 2005 s-a constatat ca văile cadastrale au adus un aport
de debit în spatele digului de apărare, ceea ce a dus la necesitatea executării în aceasta zonǎ a
subtraversării din tuburi PREMO Ø300.
Capitolul 3 Calitatea apei
3.1 Starea trofică a bazinului hidrografic Bega-Timiș-Cerna
Bazinele hidrografice Bega-Timiș-Cerna sunt ca încadrare globală mezotrofe.
Starea lacurilor din bazinele hidrografice Bega-Timiș-Caraș și Nera-Cerna este redată în
tabele de mai jos. Starea trofică a lacurilor se referă la nivelul nutrienților conținuți în apă. Un
mediu mezotrof se caracterizează prin nivele medii de nutrienți. Eutrofizarea lacurilor este
cauzată de creșterea în ecosistem a nutrienților chimici, în general compuși conținând azot și
fosfor și este de multe ori rezultatul poluării apelor din lacuri prin deversări de ape reziduale și
menajere.
Tabelul 2. Centralizator privind starea trofică a lacurilor din Bazinul hidrografic Bega-Timiș-Caraș
N
Nr.
c
Crt.
Denumirea
Acumulării și
Cursul de apă
CRITERII(indicatori) PENTUR STABILIREA
STĂRII TROFICE
Încadrare
globală Oxigen
dizolvat/
Saturația
oxigenului
Substanțe biogene Biomasa
fitoplanctonică N tot P tot
1
1.
Trei Ape
r. Timiș
oligotrof oligotrof hipertrof mezotrof mezotrof
2
2.
Gozna
r.Bârzava
oligotrof oligotrof hipertrof mezotrof mezotrof
3
3.
Poiana Mărului
r. Bistra Mărului
oligotrof oligotrof hipertrof mezotrof mezotrof
17
4
4.
Zervști
r. Sebeș
oligotrof mezotrot eutrof mezotrof mezotrof
5
5.
Secu
r. Bârzava
oligotrof oligotrof hipertrof mezotrof mezotrof
6
6.
Buhui
r. Buhui
oligotrof oligotrof hipertrof mezotrof mezotrof
7
7.
Dognecea Mică oligotrof mezotrof hipertrof mezotrof mezotrof
Sursa: Planul Regional de Acțiune pentru Mediu 2006-2013
Tabel 3. Centralizator privind starea trofică a lacurilor din Bazinul hidrografic Nera-Cerna
N
Nr.
C
crt.
Denumirea
Acumulării
și Cursul de
apă
CRITERII (indicatori) PENTRU STABILIREA STĂRII
TROFICE
Încadrare
globală Oxigen
dizolvat/
Saturația
oxigenului
Substanțe biogene
Biomasa
fitoplanctonică N tot P tot
1
1.
Tăria
r. Tăria (Nera)
mezotrof
mezotrof
mezotrof
mezotrof
mezotrof
2
2.
Valea lui Iovan
r. Cerna
mezotrof
mezotrof
mezotrof
mezotrof
mezotrof
3
3.
Herculane
r. Cerna
mezotrof
mezotrof
mezotrof
mezotrof
mezotrof
Sursa : Planul Regional de Acțiune pentru Mediu 2006-2013
În bazinul hidrografic Bega-Timiș, a fost supravegheată calitatea lacurilor Surduc
și Murani. Din analizele efectuate în laboratorul Direcției Apelor Jiu și a Laboratorului SH
Petroșani, reise că din punct de vedere al calității apei, bazinele hidrografice se încadrează în
categoria de calitate I, se indică nivele inferioare și mijlocii de troficitate.
Analiza structurii comunităților acvatice, în corelație cu caracteristicile de biotop
(caracteristici morfo-hidrologice, tip de substrat, analiza fizico-chimică a apei și sedimentelor, tip
de vegetație ripariană, utilizarea terenurilor riverane) pune în evidență următoarea zonare
ecologică a râului Timiș:
18
I. Sectorul superior al râului de la Trei Ape până amonte de localitatea Constrantin
Daicoviciu (Căvăran), se caracterizează printr-o stare ecologică bună.
Comunitățile de macronevertrebate bentonice și pești prezintă o stuctură calitativă și
cantitativă apropiată de cea naturală. Imediat aval de barajul de la Trei Ape se resimte influența
lacului de acumulare, prin aportul de organisme planctonice și de materi organică. Apa este bine
oxigenată, prezintă încărcare organică moderată, cantitatea de săruri dizolvate este relativ mică.
În acest sector, capacitatea de epurare naturală a râului este bună, datorită alternanței
microhabitatelor specifice de repeziș, cu marmite și mediul lenitic (înspre maluri) și prezenței
unor populații stabile de filtratori și descompunători.
II. În sectorul Coșteiu, structura naturală a albiei este puternic modificată de construcții
hidrotehnice, de asemenea reginul hidrologic al râului este afectat în mod drastic de dirijarea apei
Timișului spre canalul Timiș - Bega. Datorită modificării regimului hidrologic, scade capacitatea
de epurare naturală a râului. În acest sector se resimte poluarea generală de municipiul Lugoj aflat
în proximitate și impactul exploatărilor de balast din amonte.
III. Sectorul cuprins între Coșteiu și granița cu Serbia prezintă o stare ecologică moderată.
Cantitățile de săruri, nutrienți și substanțe organice din apă corespund, în medie, categoria a III-a
de calitate, conform standardelor în vigoare.
De subliniat este faptul că în apa râului Timiș, precum și in sedimente, nu au fost
identificate PCB, HAP, pesticide organoclorurate și uleiuri minerale. Cadmiu este prezent în apă
începând cu sectorul din aval de municipiul Caransebeș până la graniță, iar plumbul, mercurul și
arsenul sunt prezente în aval de Coșteiu până la graniță, dar concentrațiile acestora sunt foarte
mici, corespunzătoare clasei I de calitate, conform standardelor în vigoare. În sedimente,
plumbul, mercurul, cadmiul și arsenul au fost identificate, doar în amonte de localitatea Grăniceri,
dar în concentrații mici, dub pragurile recomandate de ICPDR și în limitele valorilor de referință
conform Metodologiei olandeze.
Cauzele degradării râului sunt în ordinea importanței impactului negativ: construcții
hidrotehnice (lacuri de baraj, îndiguiri) și captările de apă, balastierele – exploatarea substratului
și poluarea cu ape reziduale menajere.
Sub aspectul calitatii globale, fata de lungimea totala monitorizata, de 1471 km, 297 km
(20.2%) s-au încadrat în clasa I, 857 km (58.3%) s-au încadrat în clasa a II-a, 229 km (15.6 %) în
clasa a III-a de calitate si 88 km (6%) s-au încadrat în clasa a IV-a.
19
S-au înregistrat depasiri, mai mult sau mai putin semnificative, ale limitelor admisibile
pentru clasa a V-a de calitate, la unul sau mai multi indicatori, în urmatoarele sectiuni: Chevereșu
Mare (Pt) pe râul Surgani; Am.cfl.Barzava (CBO5, NH4, PO4, Pt) pe râul Birdanca.
In legatura cu evaluarea indicatorilor din categoria substantelor prioritare/prioritar
periculoase, calitatea apei din b.h. Bega-Timis a fost necorespunzatoare, referitor la indicatorii
Pb, Ni, Cu, Cr in majoritatea sectiunilor.
Principala sursă punctiformă de poluare este municipiul Timişoara.
Din punct de vedere saprobiologic, calitatea apelor râurilor din Bazinului Hidrografic
Bega-Timis-Caras a fost monitorizata in 30 de sectiuni pe 1452 km.
In anul 2007 starea calitatii apei raurilor in cadrul Bazinului Hidrografic Bega –Timis
Caras a fost evaluata pe baza analizelor de fitobentos, fitoplancton, ihtiofauna si
macrozoobentos, cat si pe baza elementelor fizico-chimce suport: oxigen dizolvat, incarcare
organica determinata prin CCOCr, CBO5 , nutrienti ( N-NH4, N-NO2, ortofosfati si fosfor total si
concentratia fractiunii dizolvate a metalelor grele: cadmiu, , crom, cupru, nichel, plumb, zinc.
Din lungimea totala de râuri monitorizate 82 km (5,65 %) s-au încadrat în clasa I de
calitate - starea ecologica foarte bună, 881 km (60,67 %), în clasa a II-a de calitate - starea
ecologică bună, 489 km (33,68 %), în clasa a III-a de calitate stare ecologică moderată.
Comparativ cu anul 2006, în anul 2007 în sectiunea Birdanca de la izvor – confluenta
Barzava (22 km) s-a evidentiat imbunatatirea starii eclogice, apa s-a incadrat in Clasa a III-a de
calitate – stare ecologica moderata
Comparativ cu anii anteriori, și în anul 2009 se poate observa scăderea sensibilă a
numărului de kilometrii care se încadrează în clasa a III-a de calitate, starea ecologică moderată și
care necesită îmbunătățirea calității apei (de la 489 km- 33,68% - în 2007 , la 388 km -27,05% în
2008, respectiv la 288 km -15,50% în 2009).
Zonele critice care necesită îmbunătățirea calității apei sub aspectul stării ecologice:
a. Clasa a III-a de calitate- starea ecologică moderată – 228 km
b.Clasaa IV-a de calitate- starea ecologică slabă – 22 km
Pentru bazinul Nera – Cerna, atât din punct de vedere al clasificării secțiunilor de
supraveghere pe clase de calitate, cât și al repartiției lungimii totale a râurilor investigate pe
întregul bazin – 390 de km – pe tronsoane caracteristice, calitatea globală a apei a fost în clasa I
în proporție de 50%, respectiv 46.9% și ăn clasa II-a de 50%, respectiv 53.1%.
20
În legătură cu evaluarea indicatorilor din categoria substanțelor prioritar periculoase,
calitatea apei din b.h Nera-Cerna afost necorespunzătoare, referitor la indicatorii Cu, Ni, Pb în
majoritatea secțiunilor.
În anul 2009, în b.h Nera- Cerna calitatea apelor din punct de vedere biologic a fost
monitorizată pe râurile Nera, Cerna, Globul, Bela Reca, Prigor, Miniș, Stejar, Beu, Valea Mare în
10 secțiuni de monitoring, în lungimea totală de 390 km.Starea calității apei râurilor din b.h Nera-
Cerna a fost evaluată pe baza analizelor de fitobentos, fitoplancton, ihtiofaună și macrozoobentos.
Analizele biologice au înregistrat valori ale indicelul saprob determinat pe baza
macronevertratelor bentice cuprinse între 1.90 – 2.23, care au încadrat apele bazinului în clasa I
de calitate sau stare ecologică foarte bună și în clasa a II-a de calitate- stare ecologică bună.
Din lungimea totală a râurilor monitorizate în b.h Nera- Cerna (325 km), 52 km (13,33%),
s-au încadrat în clasa I de calitate – starea ecologică foarte bună și 338 km (86,67%) în clasa a II-
a de calitate – starea ecologică bună.
3.2 Surse de poluare industriale şi agricole
Sursele de poluare industriale şi agricole contribuie la poluarea resurselor de apă, prin
evacuarea de poluanţi specifici tipului de activitate desfăşurat. Astfel, se pot evacua substanţe
organice, nutrienţi (industria alimentară, industria chimică, industria fertilizanţilor, celuloză şi
hârtie, fermele zootehnice, etc.), metale grele (industria extractivă şi prelucrătoare, industria
chimică, etc.), precum şi micropoluanţi organici periculoşi (industria chimică organică, industria
petrolieră, etc.).
Sursele punctiforme de poluare industriale şi agricole trebuie să respecte cerinţele
Directivei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării – 96/61/EC (Directiva IPPC),
Directivei 2006/11/EC care înlocuieşte Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de
substanţele periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunităţii, Directivei privind protecţia
apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole -91/676/EEC, Directivei privind accidentele
majore – 86/278/EEC (Directiva SEVESO), precum şi cerinţele legislaţiei naţionale (HG
352/2005 privind modificarea şi completarea HG nr. 188/2002 privind aprobarea unor norme
privind condiţiile de descărcare, HG 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare
treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase).
21
Pentru implementarea Directivei 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanţele
periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunităţii, România a obţinut o perioadă de tranziţie
de 3 ani (decembrie 2009), având în vedere anumite unităţi industriale care evacuează cadmiu şi
mercur (27 de unităţi la nivel naţional), hexaclorciclohexan (3 unităţi) şi hexaclorbenzen,
hexaclorbutadienă, 1,2 - dicloretan, tricloretilena şi triclorbenzen (21 unităţi). De asemenea,
pentru instalaţiile sub incidenţa Directivei IPPC, România a obţinut perioade de tranziţie cuprinse
între 2 şi 9 ani (maximum decembrie 2015).
Tip de industrie
poluanți
evacuați
Substanțe
organice
(CCO-Cr)
Substanțe
organice
(CBO5)
Azot total
(Nt)
Fosfor
total
(Pt)
t/an t/an t/an t/an
Industie IPPC 296,112 86,837 24,472 15,382
Industrie non-
IPPC
65,16 16,836 5,605 2,271
Industie total 361,127 103,673 30,07 17,65
Alte surse
punctiforme
62,762 29,667 3,502 1,255
Tabel 4. Evacuări de substanţe organice şi nutrienţi în resursele de apă din sursele
punctiforme industriale şi agricole în Spaţiul Hidrografic Banat
(Sursă http://www.rowater.ro/dabanat.ro)
La nivelul spaţiului Hidrografic Banat, din cele 66 surse punctiforme industriale şi
agricole semnificative, 29 au instalaţii care intră sub incidenţa Directivei IPPC. Din punct de
vedere al evacuărilor de substanţe poluante în resursele de apă de suprafaţă, în tabelul 5 se
prezintă cantităţile monitorizate de substanţe organice (exprimate ca CCO-Cr şi CBO5) şi de
nutrienţi (azot total şi fosfor total) la nivelul anului 2007 pe categorii de surse de poluare.
Tip de
industrie/ poluanți evacuați
Cupru
(Cu)
Zinc
(Zn)
Cadmiu
(Cd)
Plumb
(Pb)
kg/an kg/an kg/an kg/an
Industie IPPC 31 54 - 7
Industrie non-IPPC 35 67 - 11
Industie total 66 121 - 18
Alte surse
punctiforme
- - - -
Tabel 5. Evacuări de metale grele în resursele de apă din sursele punctiforme industriale şi
agricole în Spaţiul Hidrografic Banat (Sursă http://www.rowater.ro/dabanat.ro )
22
Surse difuze de poluare semnificative, inclusiv modul de utilizare al terenului
Modul de utilizare al terenului
În Spaţiul Hidrografic Banat se observă o diferenţiere netă a utilizării terenurilor, în concordanţă
cu relieful.
Conform Corine Land Cover (CLC 2000), ponderea cea mai mare o ocupă suprafaţa aferentă
pădurilor, urmată de terenuri arabile şi apoi de arii agricole eterogene. De remarcat este faptul că
zonele urbane şi industriale ocupă şi ele o suprafaţă de 3,89 % din totalul Spaţiului Hidrografic
Banat.
Categoriile principale de surse de poluare difuze
Aceste categorii sunt reprezentate de:
a. Aglomerările umane/localităţile care nu au sisteme de colectare a apelor uzate sau
sisteme corespunzătoare de colectare şi eliminare a nămolului din staţiile de epurare, precum şi
localităţile care au depozite de deşeuri menajere neconforme.
b. Agricultura: ferme agrozootehnice care nu au sisteme corespunzătoare de
stocare/utilizare a dejecţiilor, comunele identificate ca fiind zone vulnerabile sau potenţial
vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole, unităţi care utilizează pesticide şi nu se
conformează legislaţiei în vigoare, alte unităţi/activităţi agricole care pot conduce la emisii difuze
semnificative.
c. Industria: depozite de materii prime, produse finite, produse auxiliare, stocare de
deşeuri neconforme, unităţi ce produc poluări accidentale difuze, situri industriale abandonate
În continuare este prezentată o caracterizare a principalelor categorii de surse de poluare difuze:
Surse de poluare urbane/aglomerări umane
În Spaţiul Hidrografic Banat, fenomenul de poluare difuză este accentuat datorită faptului
că la sfârşitul anului 2006, numai un procent de 52,12 % din populaţia echivalentă (a
aglomerărilor >2000 l.e.) este racordat la sistemele centralizate de canalizare.
Managementul necorespunzător al deşeurilor menajere la nivelul localităţilor, constituie o
sursă de poluare difuză locală. De asemenea, modul de colectare/eliminare al nămolului provenit
de la staţiile de epurare poate conduce la poluarea resurselor de apă. Dezvoltarea zonelor urbane
necesită o mai mare atenţie din punct de vedere al colectării deşeurilor menajere prin construirea
unor depozite de gunoi ecologice şi eliminarea depozitării necontrolate a deşeurilor, întâlnită
deseori pe malurile râurilor şi a lacurilor.
23
Agricultura
Pe lângă presiunile punctiforme exercitate, activităţile agricole pot conduce la poluarea
difuză a resurselor de apă. Căile prin care poluanţii (în special nutrienţii şi pesticidele, dar şi alti
poluanţi) ajung în corpurile de apă sunt diverse (scurgere la suprafaţă, percolare, etc.).
Sursele de poluare difuză sunt reprezentate în special de:
- Stocarea şi utilizarea îngrăşămintelor organice şi chimice;
- Creşterea animalelor domestice;
- Utilizarea pesticidelor pentru combaterea dăunătorilor.
De asemenea, în Raportul Naţional 2004, s-a evidenţiat faptul că cele mai importante
surse de poluare difuză sunt situate în perimetrele localităţilor din zonele vulnerabile şi potenţial
vulnerabile, identificate în conformitate cu cerinţele Directivei 91/676/EEC privind protecţia
apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole.
Emisiile de nutrienţi din surse difuze
Presiunile difuze datorate activităţilor agricole sunt greu de cuantificat. Presiunile agricole
difuze afectează atât calitatea apelor de suprafaţă, cât mai ales calitatea apelor subterane. Prin
aplicarea modelelor matematice se pot estima cantităţile de poluanţi emise de sursele difuze de
poluare.
Modelul MONERIS (MOdelling Nutrient Emissions în RIver Systems) este folosit pentru
estimarea emisiilor provenind de la sursele de poluare punctiforme şi difuze. Modelul a 59 fost
elaborat şi aplicat pentru evaluarea emisiilor de nutrienţi (azot şi fosfor) în mai multe bazine/
districte hidrografice din Europa, printre care şi bazinul/districtul Dunării. În ultimul timp,
modelul MONERIS a fost dezvoltat pentru a fi aplicat atât la nivel naţional (al statelor din
Districtul internaţional al Dunării), cât şi la nivel de sub-bazine internaţionale (Tisa, Prut).
În cazul surselor de poluare difuze, estimarea încărcărilor cu poluanţi a apelor este mai
dificilă decât în cazul surselor punctiforme având în vedere modul diferit de producere a poluării.
Pe lângă emisiile punctiforme, modelul MONERIS consideră următoarele moduri (căi) de
producere a poluării difuze:
1. depuneri din atmosferă;
2. scurgerea de suprafaţă;
3. scurgerea din reţelele de drenaje;
4. eroziunea solului;
24
5. scurgerea subterană;
6. scurgerea din zone impermeabile orăşeneşti.
În figura 6, se prezintă contribuţia modurilor de producere a poluării difuze
cu azot şi fosfor (estimare preliminară), pentru anul 2005, având în vedere căile prezentate
mai sus.
Figura 6.
Moduri de pătrundere a poluării difuze cu fosfor în Spațiul Hidrografic Banat
(Sursă http://www.rowater.ro/dabanat.ro)
Se menţionează că, scurgerea subterană, reprezintă principala cale de emisie difuză pentru
azot, iar scurgerea din zone impermeabile orăşeneşti prezintă contribuţia cea mai mare la emisia
difuză de fosfor.
Alte tipuri de presiuni antropice.Surse cu potenţial de producere a poluărilor accidentale .
Calitatea resurselor de apă este influenţată într-o anumită măsură şi de poluările
accidentale, care reprezintă alterări bruşte de natură fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a
apei, peste limitele admise. În funcţie de tipul poluărilor accidentale, acestea pot avea
magnitudini şi efecte diferite (locale, bazinale, transfrontaliere) asupra resurselor de apă.
În Spaţiul Hidrografic Banat s-au identificat un număr de 106 utilizatori de apă ce pot
produce poluări accidentale şi care sub coordonarea Direcţiei Apelor Banat şi-au elaborat Planuri
25
proprii de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale. În general aceste surse de poluare sunt
unităţi care folosesc, produc, stochează şi evacuează substanţe care pot ajunge în mod accidental
în resursele de apă.
În anul 2007, în Spaţiul Hidrografic Banat nu s-au înregistrat poluări accidentale validate
ale cursurilor de apă de suprafaţă.
La nivelul Districtului Internaţional al Dunării, pe baza metodologiei de evaluare a
riscului potenţial (Metodologia pentru determinarea indexului de risc pentru apă) elaborată de
Grupul Experţi ICPDR privind poluarea accidentală (Accident Pollution Task Group), nu au fost
identificate sursele industriale cu risc potenţial ridicat de poluare accidentală în Spaţiul
hidrografic Banat, luând în considerare lista „Zonelor industriale cu risc potenţial ridicat” din
România.
Prin aplicarea metodologiei ICPDR (Metodologia M2) privind identificarea zonelor
contaminate cu risc potenţial ridicat, pe teritoriul administrat de Direcţia Apelor Banat nu au fost
desemnate asemenea locaţii.
Alte presiuni relevante.
O altă categorie de presiuni hidro-morfologice care ar putea avea efecte asupra râurilor o
constituie balastierele. Efectele lor se materializează, în general, prin modificarea formei
profilului longitudinal, în variabilitatea depozitelor din albia râului şi în procesele de degradare -
mai ales eroziune.
Având în vedere importanţa acestei activităţi desfăşurată de regulă în albiile minore ale
cursurilor de apă, precum şi implicaţiile unei exploatări neraţionale asupra râurilor şi această
presiune trebuie supusă inventarierii şi monitorizării. Aceste balastiere 70 funcţionează într-un
temei legal şi ar trebui să se conformeze autorizaţiilor şi avizelor emise (respectând cantităţile,
termenele de exploatare, perioada de refacere a materialului aluvionar din albie). Astfel, conform
articolului 33, alineatul (2) din Legea Apelor 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare,
se precizează: “Dreptul de exploatare a agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de
apă, cuvetele lacurilor, bălţilor, prin exploatări organizate, se acordă de autoritatea de gospodărire
a apelor numai în zone care necesită decolmatare, reprofilarea albiei şi regularizarea scurgerii, pe
baza unui studiu tehnic zonal privind influenţa exploatării asupra cursului de apă şi pe baza
avizului şi autorizaţiei de gospodărire a apelor, cu avizul deţinătorilor de lucrări hidrotehnice în
albie din zonă.”
26
În cazul extragerii balastului şi nisipului din albiile minore ale cursurilor de apă, această
presiune poate fi considerată importantă mai ales în cazul în care apar efecte negative, de natură:
- hidraulică, constând în modificarea regimului natural al curgerii apei şi implicit al transportului
de aluviuni;
- morfologică, constând din declanşarea şi/sau amplificarea unor procese de eroziune şi/sau
depunerea aluvionară în sectorul de influenţă al balastierei;
- hidrogeologică, constând din modificarea regimului natural al nivelurilor apelor subterane din
zona adiacentă;
- poluantă, constând din alterarea calităţii apelor de suprafaţă ca urmare a deversărilor
tehnologice poluante de la utilajele din cadrul balastierelor;
- a afecta lucrările de amenajare, de protecţie sau de traversare a albiei, putând afecta
siguranţa şi eficienţa funcţionării acestora sau altor infrastructuri inginereşti destinate
captării apei sau peisajele.
De asemenea, această presiune poate avea un impact semnificativ negativ mai ales în
cazurile în care condiţiile specifice impuse prin autorizaţia de gospodărire a apelor nu sunt
respectate, impact negativ semnificativ manifestat asupra:
- realizarea de secţiuni optime de scurgere;
- regularizarea şi igienizarea râului în zona de exploatare;
- păstrarea talvegului natural al râului;
- respectarea perimetrelor de exploatare;
- volumele de balast extrase să nu depăşească volumele depuse prin aport la viituri, etc.
În urma inventarierii balastierelor din cadrul Spaţiului Hidrografic Banat, în anul 2006 a
fost extras un volum mediu de balast de 595087 m3.
Tot, în aceeaşi categorie de alte presiuni se pot înscrie şi exploatările forestiere, în cazul în
care acestea se fac prin despădurirea unor suprafeţe semnificative, nerespectând prevederile
legale, efectul lor materializându-se asupra stabilităţii terenului (prin apariţia eroziunii, formarea
de torenţi, alunecări de maluri, amplificarea viiturilor, scăderea ratei de realimentare a straturilor
acvifere, etc).
27
Capitolul 4 Biodiversitatea
Conform Conventiei privind deversitatea biologica, semnata la Rio de Janeiro in 5 iunie
1992, la care Romania a aderat prin Legea nr 58/1994, prin biodiversitate intelegem varietatea de
expresie a lumii vii, variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele , a
ecosistemelor terestre, marine si a altor ecosisteme acvatice si a complexelor ecologice din care
acestea fac parte; aceasta include diversitatea in cadrul speciilor, dintre specii si a ecosistemelor.
Biodiversitatea este esentiala pentru „serviciile ecosistemelor”, adica serviciile pe care le ofera
natura: reglarea climei, apa si aerul, fertilitatea solului si productia de alimente, combustibil, fibre
si medicamente.
Romania a participat continuu la politica internationala de mediu, semnand si ratificand
cele mai importante conventii, rezolutii, declaratii si acorduri de mediu. Astfel a participa la :
Conferinta Natiunilor Unite pentru Protectia Mediului Inconjurator, Stockholm 1972; in 1992, la
Conventia Natiunilor Unite de la Rio de Janeiro, ratificand, in 1994, Conventia Diversitatii
Biologice; in anul 2002, la Conventia Natiunilor Unite de la Johanesburg.
Pana in prezent in siturile Natura 2000 declarate in judetul Timis prin Ordinul 2387/2011
au fost identificate un numar de 21 de habitate de interes comunitar. Pana in prezent au fost
identificate la nivelul judetului 36 tipuri de habitate de interes national: 3 habitate
corespunzatoare habitatelor de mlastini, stepe tufarisuri si paduri halofile, 6 habitate de ape
statatoare dulcicole, 1 habitat de ape statatoare saline si salmastre, 2 habitate de lande si tufarisuri
temperate, 2 habitate de pajisti umede si comunitati de ierburi inalte, 1 habitat de pajisti mezofile,
10 habitate de paduri temperate de foioase cu frunze cazatoare, 6 habitate de paduri si tufarisuri
de lunca si de mlastini si 5 habitate caracteristice vegetatiei de margini de ape.
4.1. Flora și vegetația higrofilă
Într-un studiu privind calitatea apei râului Timiș se specifica cǎ in urma cercetărilor de
teren efectuate în vara anului 2011, cât şi a consultării lucrărilor publicate despre Valea Timişului
şi a afluenţilor săi a fost alcătuit un inventar floristic cuprinzând un număr de 270 de plante. Pe
lângă cercetările floristice, au fost studiate şi inventariate 42 de asociaţii vegetale, de asemenea
tipurile de habitate caracteristice Văii Timişului.
28
Faţă de flora întregului bazin al Timişului cu un inventar floristic de 1480 de specii, flora
higrofilă a Văii Timişului cuprinde 18,24% din cea a bazinului.
Comparând datele din literatura de specialitate (Boşcaiu 1971, Grigore 1971) cu ridicările
recente, se constată o scădere a numărului speciilor din zonă în decursul ultimelor patru decenii.
Acest lucru se datorează în primul rând intervenţiilor asupra cursului Timişului şi a afluenţilor
săi, precum şi a zonelor inundabile adiacente. Pe lângă colmatarea unor braţe deconectate,
construcţiile hidrotehnice (consolidări de maluri, construcţii de stăvilare şi baraje etc.), exploatări
de pietriş şi nisip, precum şi poluarea apelor au contribuit la schimbările florei şi a vegetaţiei. De
asemenea schimbarea nivelului freatic a dus la însemnate schimbări ale florei şi vegetaţiei din
luncă.
De remarcat este neregăsirea speciei Marsilea quadrifolia, trifoiul de apă, listată în anexa
II a Directivei FFH, precum şi a altor macrofite acvatice ca: nufărul galben şi nufărul alb, de
asemenea a câtorva specii acvatice din genul Potamogeton.
Se pare însă, că şi perioada de vegetaţie 2011 extrem de secetoasă, a dus ca şi cauză
parţială la lipsa din covorul vegetal acvatic şi de luncă a unor specii caracteristice.
b.Flora
Lista speciilor (pe baza ridicărilor din 2011, precum şi a datelor din literatura de specialitate):
- Equisetaceae: Equisetum fluviatile; Equisetum hyemale; Equisetum palustre; Equisetum
sylvaticum; Equisetum telmateia
- Salviniaceae: Salvinia natans
- Ceratophyllaceae: Ceratophyllum demersum subsp. Demersum; Ceratophyllum submersum -
- Ranunculaceae: Ranunculus aquatilis; Ranunculus flammula; Ranunculus lingua; Ranunculus
ophioglossifolius; Ranunculus repens; Thalictrum simplex.
- Portulacaceae: Montia minor .
- Caryophyllaceae: Lychnis flos-cuculi L; Myosoton aquaticum; Stellaria.
- Saxifragaceae: Chrysosplenium alternifolium; Saxifraga stellaris.
- Rosaceae: Filipendula ulmaria; Geum rivale; Potentilla anserina; Sanguisorba officinalis .
- Fabaceae: Lotus pedunculatus; Trifolium hybridum .
- Euphorbiaceae: Euphorbia lucida; Euphorbia villosa.
29
- Apiaceae: Angelica archangelica; Angelica sylvestris; Angelica x mixta; Apium nodiflorum;
Heracleum palmatum; Laserpitium prutenicum; Oenanthe aquatic; Oenanthe banatica;
Oenanthe peucedanifolia; Oenanthe silaifolia; Selinum carvifolia; Sium latifolium.
- Brassicaceae: Cardamine amara L. subsp amara; Cardamine flexuosa; Cardamine pratensis
L. subsp.pratensis; Rorippa amphibian; Rorippa austriaca; Rorippa sylvestris.
- Convolvulaceae: Calystegia sepium .
- Boraginaceae:Myosotis scorpioides; Symphytum officinale L. subsp officinale.
- Lamiaceae: Lycopus europaeus; Mentha aquatic; Scutellaria galericulata; Stachys palustris.
- Scrophulariaceae: Gratiola officinalis; Lindernia procumbens; Scrophularia umbrosa; Tozzia
alpine.
- Asteraceae: Achillea ptarmica; Aster x salignus; Bidens tripartite; Carduus personatus;
Cirsium palustre; Crepis paludosa; Gnaphalium uliginosum; Helianthus decapetalus; Serratula
tinctoria; Sonchus palustris .
- Liliaceae: Fritillaria meleagris; Veratrum album .
- Juncaceae: Juncus alpinoarticulatus;Juncus articulates;Juncus thomassii .
- Cyperaceae: Bolboschoenus maritimus; Carex acutiformis; Carex curta; Cyperus flavescens;
Eleocharis acicularis; Eriophorum latifolium;Schoenoplectus lacustris; Scirpus supinus .
- Poaceae: Agrostis canina; Agrostis gigantean; Alopecurus aequalis; Beckmannia eruciformis;
Calamagrostis canescens; Catabrosa aquatic; Deschampsia caespitosa; Glyceria
maxima;Phragmites australis; Poa palustris .
- Lemnaceae: Lemna gibba; Lemna minor; Lemna trisulca; Spirodela polyrhiza.
a.Vegetaţia
Lista asociaţiilor de plante din Valea Timişului şi afluenţi:
Agrostidetum stoloniferae (Ujvárosi 1941) Burduja et al. 1956 : Frecventă (!), Caransebeş-Gara
Ţiglărie (N. Boşcaiu, 1965), Liebling (A. Neacşu et al., 2009)
Agrosti-Alopecuretum pratensis Ubrizsi 1955: Caransebeş-Gara Ţiglărie (N. Boşcaiu, 1965)
Alopecuretum pratensis Regel 1925 : Liebling (A. Neacşu et al., 2009)
Bidens vulgata as.: Bucoşniţa (!),
Bidentetum tripartiti W. Koch 1926 (Polygono hydropiperi-Bidentetum Lohm. 1950)
Bolboschoenetum maritimi Soo 1957: Lugoj (N. Boşcaiu, 1966)
Caricetum acutiformis-ripariae Soo 1927: Caransebeş-Gara Ţiglărie (N. Boşcaiu, 1965),
30
Caricetum ripariae Knapp et Stoffer 1962 : Liebling (A. Neacşu et al., 2009)
Caricetum rostratae Rubel 1912: Trei Ape (!),
Ceratophyllo-Hydrocharitetum I. Pop, 1962: Lugoj (N. Boşcaiu, 1966)
Ceratophylletum demersi (Soó 1927) Hild 1956 : Liebling (A. Neacşu et al., 2009)
Deschampsietum caespitosae Horvatic 1930: Caransebeş-Gara Ţiglărie (N. Boşcaiu,1965)
Eleocharidetum acicularis (Baumann 1911) W. Koch 1926: Boldur, Lugoj (N. Boşcaiu,1966)
Filipendulo-Geranietum palustris W. Koch 1926: Trei Ape (!) fără Geranium,
Glycerietum maximae (Nowinski 1930) Hueck 1931): Liebling (A. Neacşu et al., 2009)
Helianthus decapetalus as.: Bucoşniţa (!), Petroşniţa (!)
Iridetum pseudacori Eggler 1933 : Liebling (A. Neacşu et al., 2009)
Juncus compressus as.: Trei Ape (!)
Juncetum effusi: Teregova ( !) cu Lycopus europaeus
Junco (inflexi)-Menthetum longifoliae Lohm. 1953.: Trei Ape (!),
Lemnetum minoris (Oberd. 1957) Muller et Gors 1960: Liebling (A. Neacşu et al., 2009)Lemno-
Utricularietum Soo 1928: Lugoj (N. Boşcaiu, 1966)
Lythro-Calamagrostetum epigeii I. Pop, 1965: Lugoj (N. Boşcaiu, 1966)
Myriophyllo-Potametum Soo 1934: Liebling (A. Neacşu et al., 2009), Lugoj (N. Boşcaiu,1966)
Parvipotameto-Zannichellietum Boldur în V. Cinca (N. Boşcaiu, 1966)
Petasitetum hybridi (Dostal 1933) Soo 1940: Trei Ape (!)
Peucedano rocheliani-Molinietum coeruleae Boşcaiu, 1965: Caransebeş-Gara Ţiglărie (N.
Boşcaiu, 1965), între Zerveşti şi Turnu Ruieni (N. Boşcaiu, 1965), Zlagna (N. Boşcaiu, 1965)
Phalaridetum arundinaceae (Horvatiè 1931) Libbert 1931 : Liebling (A. Neacşu et al., 2009)
Poëtum pratensis Rãv., Cãzãc. et Turenschi 1956 : Liebling (A. Neacşu et al., 2009)
Polygonetum cuspidati: Armeniş ( !), Bucoşniţa (!), Petroşniţa (!), Sadova Veche ( !),
Polygonetum natantis Soo 1927: Boldur, Lugoj (N. Boşcaiu, 1966)
Polygono – Potametum natantis Soó 1964 : Liebling (A. Neacşu et al., 2009)
Potameto-Nupharetum (Panknin 1941) Muller et Gors. 1960: Lugoj, Tapia (N. Boşcaiu, 1966)
Potametum natantis Soo 1927: Lugoj (N. Boşcaiu, 1966)
Pulicario vulgaris-Menthetum pulegii Slavnic 1951: Lugoj (N. Boşcaiu, 1966, Teregova (!)
Ranunculeto-Callitrichetum polymorphae:Caransebeş-Gara Ţiglărie (N.Boşcaiu, 1965)
Ranunculetum repentis Knap 1946 emend. Oberd. 1957: Frecventă (!)
31
Rubo – Salicetum cinereae Sonasak 1963 : Liebling (A. Neacşu et al., 2009)
Salicetum albae-fragilis Issler 1926: Bucoşniţa (!)
Salvinio-Hydrocharitetum (Oberd. 1957) Boşcaiu 1966: Lugoj (N. Boşcaiu, 1966)
Schoenoplectetum lacustris Eggler 1933: Liebling (A. Neacşu et al., 2009)
Scirpetum silvatici Maloch 1935: Gărâna (!), Trei Ape (!),
Scirpo-Phragmitetum W. Koch 1926 (Phragmitetum australis (All. 1922) Pign. 1953):
Caransebeş-Gara Ţiglărie (N. Boşcaiu, 1965), Liebling (A. Neacşu et al., 2009.
Sparganio-Glycerietum fluitantis Br.-Bl. 1925: Caransebeş-Gara Ţiglărie (N. Boşcaiu,1965)
Spirodeletum polyrrhizae W. Koch 1954: Liebling (A. Neacşu et al., 2009), Lugoj
Stellario nemorum-Alnetum glutinosae (syn. Aegopodio-Alnetum glutinosae): Armeniş ( !)
Trapetum natantis Muller et Gors 1960: Liebling (A. Neacşu et al., 2009)
Typhaetum angustifoliae Pignatti 1953 : Liebling (A. Neacşu et al., 2009)
Typhaetum latifoliae G. Lang 1973 : Liebling (A. Neacşu et al., 2009), Trei Ape (!)
Wolffietum arrhizae Miyawaki et J. Tx. 1960: Lugoj, în lacul mare din Str. Bocşei (N. Boşcaiu,
1966)
În continuare vom vorbi despre arboricultura ornamentală. Arboricultura ornamentală
cuprinde numeroase specii lemnoase ornamentale din flora autohtonă, care s-au adaptat
condiţiilor climatice şi de sol din ţara noastră. Multe dintre specii au fost identificate în diferite
zone ale unei ţări , dar având caractere uşor modificate, adaptate climatului zonei în care apar
spontan, dar aparţinând aceleiaşi specii. Acestea au fost numite de botanişti varietăţi. De
exemplu, două din varietăţile de Pinus nigra se numesc Pinus nigra var. banatica (pin negru care
provine din zona Banatului).
Din dorinţa oamenilor de a deţine plante deosebite, având caractere ornamentale
superioare celor cunoscute – frunziş de forme sau culori diferite, flori de culori variate, parfum
mai intens, petale mai numeroase sau inflorescenţe mai bogate, fructe mai mari sau în culori mai
interesante sau chiar forme de creştere ale coroanelor la arbori sau tufelor la arbuşti – s-au născut
cultivarurile. Cercetările mondiale de ameliorare selectează anual sute de noi cultivaruri de plante
lemnoase ornamentale.
Pentru fiecare specie tip de arbori, arbuşti, subarbuşti au fost create cultivaruri, care se
înmulţesc pe cale vegetativă, pentru păstrarea neschimbată a acestor caractere ornamentale.
Specii care se găsesc în regiunea bazinul hidrografic Bega-Timiș-Cerna:
32
Specii monument al naturii: Tisa (Taxus baccata), Ghimpe(Ruscus aculeatus);
Specii exotice: Ginkgo biloba (Prun auriu);Abies cephalonica (Brad de Grecia);
Liriodendron tulipifera (Arbore lalea); Cephalotaxus drupacea (Cephalotaxus); Abies
grandis (Brad urias);Cornus florida (Corn de Florida); Prunus laurocerasus (Laur);
Quercus palustris (Stejar de balta); Quercus rubra (Stejar rosu); Acer negundo var
variegatum (Arţar american); Chamaecyparis lawsoniana (Chiparos de California)
Rarităţi: Tilia platiphilos, varietatea rubra (Tei roşu); Tilia vitiaefolia (Tei cu frunză de
viţă de vie); Pseudotsuga glauca (Duglas brumăriu); Cryptomeria japonica (Criptomeria);
Picia orientalis (Molid de Caucaz)
4.2 Fauna
Comunităţi algale
Comunităţile algale, aşa cum rezultă din identificările efectuate în probele de fitoplancton,
sunt dominate din punct de vedere calitativ de diatomee (Bacillariophyta) cu peste 60%, urmate
de alge verzi (Chlorophyta) cu aproximativ 24%, celelalte grupe sistematice (Cyanoprokariyota,
Euglenophyta, Dinophyta şi Chrysophyta) având o reprezentare slabă. Dintre diatomee,
majoritatea sunt forme bentonice epilitice, dar şi epifite şi epipsamice, rezultând că această
comunitate este una tihoplanctonică. Această structură este tipică râurilor din zona temperată care
izvorăsc din munţi, în special pe cursul lor superior şi mijlociu, cu substrat dur (stânci, bolovani,
pietriş). Dintre elementele eplitice semnalăm diatomee precum: Diatoma anceps, D. hyemalis, D.
mesodon, Fragilaria arcus, F. capucina, Achnanthes minutissima, specii de Navicula, Cymbella
sau Gomphonema dar şi specii de alge verzi filamentoase: Draparnaldia glomerata, Cladophora
glomerata, specii de Stigeoclonium sau Ulothrix. Speciile epifite se dezvoltă fie pe macrofite
acvatice, fie pe unele din algele filamentoase. Reprezentative sunt speciile genului Cocconeis (C.
disculus, C. pediculus, C. placentula), Meridion circulare, Caloneis bacillum, Cymbella cistula,
C. tumida, dar şi unele cianobacterii din genurile Chamaesiphon, Lyngbya sau Phormidium.
Dintre elementele epipsamice semnalăm: Navicula decussis, N. pupula, N. cuspidata, Gyrosigma
nodiferum sau specii de Nitzschia.
Pe cursul inferior al râului se dezvoltă şi comunităţi planctonice (potamoplancton), odată
cu reducerea vitezei de curgere a apei şi creşterea adâncimii. Cele mai multe dintre formele
planctonice de alge prezente în râuri cu apă lin curgătoare se pot dezvolta şi în ape stătătoare de
33
mică adâncime, în ambele tipuri de ecosisteme acvatice fiind semnalate atât în plancton cât şi în
bentos (Melosira varians, Aulacoseira granulata, Cyclotella meneghiniana, Tabellaria
fenestrata, Nitzschia paleacea, Surirella splendida, S. tenera). Spre deosebire de acestea, în toate
cele şase sectoare analizate din Timiş sunt prezente elemente euplanctonice tipice, forme
cenoxene pentru râu, provenite din lacurile de acumulare. Pe lângă speciile de diatomee:
Cyclotella pseudostelligera, Asterionella formosa şi Fragilaria crotonensis, frecvent semnalate în
lacurile de acumulare din zona montană unde produc “înfloriri” ale apei, s-au identificat şi
elemente planctonice tipice pentru diverse alte tipuri de ape stătătoare: lacuri, bălţi, iazuri, eleştee.
Reprezentative sunt: Aphanothece clathrata dintre cianobacterii, Gymnodinium ubberimum dintre
dinofite, Dinobryon divergens dintre crisofite sau specii de clorofite: Eudorina elegans,
Micractinium pussillum, Dictyosphaerium pulchellum, Ankistrodesmus fusiformis, Actinastrum
hantzschii.
Unele dintre speciile de alge verzi determinate în râul Timiş, se dezvoltă atât în
planctonul, cât şi în perifitonul (bioderma) lacurilor, iazurilor, bălţilor (specii de Pediastrum,
Monoraphidium sau Scenedesmus). Un grup aparte dintre clorofite îl constituie cel al formelor
dominant bentonice de desmidiale, asociate în primul rând mlaştinilor, unele prezente şi în lunca
inundabilă a râurilor sau care pot fi antrenate din bazinul de drenaj (specii de Spirogyra,
Mougeotia, Closterium, Cosmarium, Pleurotaenium).
Grupul cel mai bine reprezentat din punct de vedere al preferinţelor lor faţă de factorii de
biotop este cel al euribiontelor (Trachelomonas volvocina, Achnanthes minutissima, Fragilaria
ulna, Gomphonema parvulum, Hantzschia amphioxys, Nitzschia palea etc.). Dintre algele cu
preferinţe ecologice bine definite, sunt prezente un număr mare de specii care indică ape eutrofe:
Oscillatoria limosa dintre cianobacterii, Euglena caudata dintre euglenofite, specii de
Ankistrodesmus, Monoraphidium, Scenedesmus şi Pediastrum dintre clorofite, şi numeroase
specii de diatomee: Asterionella formosa, Aulacoseira granulata, Navicula bacillum, N.
capitatoradiata, N. cincta, N. goeppertiana, N. Surirella splendida. Speciile care indică ape
oligo- până la mezotrofe sunt: Diatoma anceps, D. vulgaris, Tabellaria fenestrata, Fragilaria
arcus, F. capucina, Cymbella minuta, unele specii de Closterium, Cosmarium, Pleurotaenium,
Gonatozygon. Din grupul elementelor care preferă ape mezo- până la eutrofe semnalăm:
Aphanothece clathrata, Staurastrum paradoxum, Tabellaria flocculosa, Navicula capitata, N.
schroeterii, Neidium dubium, Gyrosigma scalproides, Cymbella prostrata, Amphora lybica,
34
Rhoicospheria abbreviata, Nitzschia dissipata. Elemente halofile (halobionte) prezente:
Cyclotella meneghiniana, Navicula cuspidata, N. gregaria, Nitzschia constricta, Gyrosigma
acuminatum.
Specii acidofile (acidobionte): Cyclotella iris, Tabellaria fenestrata, Closterium lunula,
Gonatozygon monotaenium, Cosmarium subreinshii.
Specii alcalofile (alcalobionte): Asterionella formosa, Fragillaria crotonensis, Closterium
ehrenbergii, C. moniliferum, C. venus, Fragilaria capucina var. vaucheriae, Fragilaria
parasitica, Rhoicosphenia abbreviata, Amphipleura pellucida, Navicula bacillum, N. viridula,
Calloneis bacillum, Gyrosigma scalproides, Cymbella helvetica etc.
Specii care indică prezenţa calciului în substrat: Meridion circulare, Amphipleura
pellucida.
Specii microterme care preferă temperaturi scăzute sau cu optim de dezvoltare la
temperaturi scăzute: Fragilaria arcus, Diatoma hyemalis, D. mesodon, Cymbella affinis, C.
naviculiformis, C. sinuata, Navicula gregaria, N. lanceolata.
Specii termofile cu largă răspândire în zona tropicală, în cea temperată au dezvoltare
optimă în condiţii de temperaturi mai ridicate (în sezonul cald în special, în râuri de câmpie):
Cymbella tumida, Pleurosira laevis.
Diatomeele reprezintă grupul cu cele mai multe specii utilizate în stabilirea stării
ecologice a râurilor în procesele de monitorizare, în primul rând pentru valoarea lor indicatoare a
nivelului de saprobitate a apei:
Specii care indică ape de calitate excelentă şi bună (nivel xeno-, oligo-, oligo-betaşi
beta- mezosaprob): Achnanthes lanceolata, Amphipleura pellucida, Asterionella formosa,
Caloneis bacillum, Cymbella affinis, C. helvetica, C. naviculiformis, Diatoma anceps, D.
hyemalis, D. mesodon, Frustulia rhomboides var. amphipleuroides, Meridion circulare var.
constrictum, Navicula menisculus, N. radiosa, Tabellaria flocculosa.
Specii indicatoare de nivel saprobic critic (beta - alfa mezosaprob): Fragilaria capucina
var vaucheriae, Melosira varians, Navicula capitata, N. cuspidata, N. gregaria, N. pupula, N.
tripunctata, Nitzschia amphibia, N. constricta, Surirella brebissonii.
Specii indicatoare de ape cu încărcătură organică mare, de proastă calitate (alfa-, alfa-poli-
sau polisaprobe): Navicula cincta, N. cryptocephala, N. goeppertiana, N. menisculus var.
grunowii, N. recens, N. veneta, Nitzschia paleacea.
35
Substratul dur (stânci, bolovani, dar şi resturi de lemn sau alte obiecte submersate)
favorizează dezvoltarea speciei invazive Didymosphenia geminata alga de dimensiuni mari care
se fixează pe elementele din albia râului cu ajutorul unor pendunculi mucilaginoşi
multiramificaţi.
Comunităţi zooplanctonice
Zooplanctonul este necaracteristic pentru cursurile superioare şi mijlocii ale râurilor
carpatice, în condiţii naturale. Speciile euplanctonice ajung în râu din ecosistemele acvatice
stagnante adiacente. De aceea, pentru evaluarea stării ecologice a râurilor din această categorie
este recomandat a se analiza structura comunităţilor bentonice.
În râul Timiş, pe teritoriul României zooplanctonul este slab reprezentat ca diversitate
specifică şi ca densitate. Cea mai mare diversitate specifică (8 specii) se înregistrează în cursul
inferior al râului – sectoarele S5 şi S6.
În sectorul S1 au fost identificate 6 specii, deşi râul are caracteristici montane, habitatul
nefiind adecvat organismelor zooplanctonice, acestea provin din lacul de acumulare de la Trei
Ape.
Comunitǎţi de macronevertebrate bentonice
Comunităţile bentonice ale râurilor carpatice din categoria râului Timiş, în condiţii
naturale, sunt stabile şi cu structură caracteristică microhabitatelor specifice. Acesta este motivul
pentru care sunt utilizate cu succes în evaluarea stării ecologice a râurilor. Analizând structura
cantitativă a comunităţilor de macronevertebrate bentonice din cele şase sectoare de râu
considerate de-a lungul râului Timiş, se constantǎ sectorul montan şi submontan (S1, S2 şi S3),
dominante numeric sunt larvele de insect din ordinele Ephemeroptera, Trichoptera, Plecoptera şi
Diptera – organisme reo-litofile şi oxifile, în aval (S4, S5 şi S6) dominante numeric sunt
oligochetele şi chironomidele – organisme caracteristice substratului sedimentar şi apelor mai
bogate în materie organică, iar diversitatea grupelor taxonomice scade remarcabil.
Dinamica structurii comunităţilor în cele trei perioade de colectare, este nesemnificativă,
aşa cum indică testul Kruskal-Wallis pentru diferenţele dintre probe. Structura comunităţilor de
macronevertebrate bentonice şi valorile Indicelui Biotic Hilsenhoff (IBH) indică faptul că
sectoarele S1, S2 şi S3 prezintă o stare ecologică bună, sectorul S4 – la Coştei este grav afectat de
prezenţa construcţiilor hidrotehnice şi de poluarea organică (datorită modificării regimului natural
36
de scurgere şi substratului prin lucrări hidrotehnice, scade capacitatea de epurare naturală a apei),
sectoarele S5 şi S6 prezintă o stare ecologică moderată.
Ȋn urma prelucrării şi analizării rezultatelor obţinute prin studiul comunităţilor de
diatomee epilitice din râul Cerna putem concluziona următoarele:
A fost identificat un număr total de 360 taxoni încadraţi încrengăturii Bacillariophyta,
respectiv 315 specii şi 45 taxoni intraspecifici, repartizaţi la 46 genuri, 24 familii, 13 ordine,
cinci subclase şi trei clase. Diatomeele centrice (clasa Coscinodiscophyceae) sunt cel mai slab
reprezentate taxonomic (11 taxoni), diatomeele penate arafide (clasa Fragilariophyceae) sunt mai
bine reprezentate (34 taxoni), dar cei mai mulţi taxoni (315) aparţin diatomeelor penate rafide
(clasa Bacillariophyceae). Genul cel mai bogat în specii este Navicula (65 taxoni), urmat de
Nitzschia (42) şi Cymbella (34), dar există şi numeroase genuri monospecifice.
Din totalul taxonilor identificaţi, după compararea cu datele din literatura de specialitate, a
rezultat un număr de 322 nou semnalaţi pe cursul Cernei şi 48 noi pentru România (cei mai mulţi
din genul Navicula). Semnalările taxonilor noi pentru ţară sunt apropiate ca număr în diferitele
puncte de colectare, cu excepţia sectorului superior al cursului Cernei, unde sunt mai puţine, iar
sezonier mai numeroase sunt în probe de toamnă (octombrie 2001).
Numărul de taxoni identificaţi într–o probă variază în limite largi, de la maximul de 67
(octombrie 2001, aval Băile Herculane) la minimul de 15 (iunie 2001, Cernişoara), fiind în
medie de 32,9 taxoni/probă. Deşi numărul de taxoni diferă relativ eterogen între probele situate
pe diferite sectoare ale râului sau după diferitele sezoane, se poate constata o tendinţă generală
de creştere a acestuia dinspre amonte înspre aval.
Cea mai mare parte a diatomeelor identificate au areal cert sau probabil cosmopolit,
puţine au areal nordic–alpin sau extins la nivelul emisferei nordice şi foarte puţine au areal
circumtemperat, european sau pantropical. Pentru alte specii descrierea corologiei este
imprecisă, incompletă sau au arealul mai restrâns.
În raport cu preferinţele faţă de mediul de viaţă, cei mai mulţi taxoni vegetează în ape
dulci stătătoare cât şi curgătoare, în ape cu conţinut mediu de electroliţi, respectiv în ape
oligotrofe. Apar, în proporţii mai reduse şi taxoni alcalifili sau indiferenţi care pot fi întâlniţi şi
în ape salmastre.
Valorile diversităţii specifice sunt cuprinse într–un interval larg (1,791 – 24,47) şi prezintă
o tendinţă generală crescătoare dinspre amontele înspre avalul cursului Cernei, mai accentuată
37
pe sectorul inferior. Mărirea eutrofizării înspre avalul cursului Cernei, coroborată cu influenţele
antropice (cele două acumulări de apă şi cele două localităţi), aduc o creştere a diversităţii
specifice în populaţiile de diatomee epilitice. Ca şi distribuţie sezonieră a valorilor medii ale
diversităţii, cele mai mari se regăsesc în probele din toamna anului 2001.
Echitabilitatea specifică are valori variate (cuprinse între 0,166 – 0,811), crescătoare
dinspre amonte înspre aval, cu o dinamică generală similară diversităţii, chiar şi sezonieră
(valorile medii cele mai mari se înregistrează tot în toamna anului 2001).
Similaritatea ridicată dintre comunităţile epilitice, evidenţiată în cadrul dendrogramelor,
se manifestă mai frecvent după dispunerea consecutivă a acestora de–a lungul cursului Cernei, în
cadrul aceleiaşi perioade de recoltare şi mai rar după o distribuţie sezonieră. Afinitatea floristică
înregistrează valori maxime în probe din toamna anului 2002, de pe cursul superior (>90%), dar
se pot observa comunităţi cu similaritate ridicată şi pe cursul mijlociu sau pe cel inferior în timp
cevalorile minime ajung la mai puţin de 10% (prin care se ataşează un grup de probe din amonte
din primăvara, toamna şi iarna anului 2002 la celelalte). Cele mai multe probe cu similaritate
floristică ridicată sunt în anul 2002, iar sezonier asocierea mai puternică a comunităţilor se
manifestă predominant estival (iunie 2001, iulie 2002 şi august 2008).
Gradul de perturbare a râului Cerna, estimat cu ajutorul abundenţei procentuale a speciei
Achnanthes minutissima, are valori diferite şi relativ aleatoriu distribuite pe cursul Cernei şi de–
a lungul perioadei de eşantionare. În ansamblu, predominante sunt comunităţile în care apar
perturbări majore, mai ales pe cursul mijlociu şi cel superior şi mai puţine pe cursul inferior.
Această situaţie aparent nefirească considerăm a fi un efect al interacţiunii dintre afluenţii Cernei
şi dispunerea şi funcţionalitatea celor două baraje şi acumulări de pe cursul Cernei.Taxonul care
înregistrează abundenţele procentuale cele mai ridicate în cadrul comunităţilor epilitice de
diatomee este Achnanthes minutissima, pe întreg cursul Cernei. Alţi taxoni care domină în
puţine probe sunt: Diatoma mesodon (pe sectorul superior), Gomphonema minutum (pe cursul
superior şi mijlociu), Hannaea arcus (pe sectorul mijlociu), Amphora pediculus, Cyclotella
comensis, Nitzschia inconspicua, Rhoicosphaenia abbreviata (pe sectorul inferior). Cymbella
minuta domină în câte o probă pe toate cele trei sectoare ale râului.
Dinamica sezonieră evidenţiază dominanţa speciei Achnanthes minutissima în toate
sezoanele şi pe toate sectoarele cursului Cernei. Alte specii care domină procentual în anumite
probe apar vara (Diatoma mesodon, Gomphonema minutum), primăvara (Cymbella minuta,
38
Diatoma mesodon) şi iarna (Gomphonema minutum) pe cursul superior, vara (Cymbella minuta,
Gomphonema minutum, Hannaea arcus) pe cursul mijlociu şi în toate sezoanele pe cursul
inferior (toamna – Cyclotella comensis, Cymbella minuta, iarna – Amphora pediculus,
primăvara –Rhoicosphaenia abbreviata, vara – Nitzschia inconspicua).
Între categoriile saprobice de diatomee, dominante sunt cele specifice apelor
oligosaprobe, urmate de cele indicatoare de ape β–mezosaprobe, β – α–mezosaprobe, α–
mezosaprobe, xenosaprobe şi polisaprobe. Aproximativ 71% din totalul taxonilor identificaţi pe
cursul Cernei indică ape curate sau relativ curate, 15,74% ape aflate la nivelul critic şi 13,19%
ape murdare.
Indicele de Saprobitate (SI) are valori cuprinse într-un interval relativ îngust (1,1 – 1,9);
potrivit acestora apele râului Cerna pot fi încadrate în trei clase de calitate: clasa I pentru 9,77%
din probe (din sezonul de toamnă şi primăvară 2002), clasa I–II pentru cele mai multe probe
(45,59%, din toamna anilor 2001, 2002, 2008, iarna şi vara anului 2002, primăvara anului 2003)
şi clasa a II–a, în cazul a 44,64% din probe (primăvara 2002, 2003 şi vara 2001 şi 2008).
Saprobitatea cea mai redusă a apei se găseşte în probele prelevate în anul 2002 (toamna), iar
valorile cele mai ridicate în probele din anul 2008. Valorile medii ale SI din fiecare punct de
colectare duce la încadrarea apei de pe cursul Cernei la clasa I–II (cu poluare redusă), cu
excepţia punctului din avalul localităţii Băile Herculane, unde apele corespund calităţii a II–a (cu
poluare organică moderată).
Calitatea apei râului Cerna evaluată pe seama Indicelui Biologic de Diatomee
(IBD) este excelentă (în 91,87% dintre probele prelucrate), bună (în 6,5% din probe) sau
acceptabilă (1,63% din probe). Pe sectoarele din amonte şi mijlociu predomină net apele de
calitate excelentă, iar cele de calitate bună se găsesc sporadic, în unele probe de vară, în timp ce
pe cursul inferior calitatea apei rămâne predominant excelentă, dar apar mai multe probe în care
valorile IBD indică o calitate bună sau chiar acceptabilă. În cazul distribuţiei sezoniere a
probelor în care calitatea apei este alta decât excelentă (acestea regăsindu-se în toate sezoanele),
se remarcă prezenţa punctelor cu apă de calitate bună mai ales vara şi toamna, iar a celor cu apă
de calitate acceptabilă iarna şi vara.
39
Capitolul 5 Servici oferite de ecositeme acvatice și terestre, cât și
dezvoltarea economică locală
5.1 Fondul forestier
Pădurile Regiunii Vest acoperă o suprafaţă de 1.001.046 ha, reprezentând aproximativ
32% din aria regiunii. Din punct de vedere al distribuţiei pădurilor după principalele forme de
relief, 52 % din păduri se află în zona de deal, 33 % în zona de munte şi 15 % în zona de câmpie.
La nivel de judeţe, ponderea cea mai mare a suprafeţelor ocupate de păduri este în judeţele Caraş-
Severin şi Hunedoara.
Rolul fizico-geografic al pădurilor şi impactul silviculturii asupra naturii şi mediului, se
manifestă în variate şi complexe moduri, printre care amintim: conservarea formelor de relief şi
împiedicarea sau diminuarea proceselor erozionale, ameliorarea continuă a fertilităţii solurilor
forestiere şi din apropierea pădurilor, păstrarea resurselor de apă şi a echilibrului hidrologic,
protecţia apelor minerale, modelarea climatului intern şi periferic al pădurii, protejarea unor
obiective economice amplasate pe versanţi, ori zone expuse acţiunii unor factori perturbanţi
vătămători (zone aride şi stepice, alunecări, avalanşe, protecţia lacurilor hidroenergetice,
acumulările de apă potabilă, etc).
Ȋn Spațiul Hidrografic Banat se poate observa ca exista o diferențiere neta a utilizării
terenurilor, in concordanta cu relieful:
- în b.h. Aranca si b.h. Bega Veche suprafețele arabile reprezintă aproximativ 75% din
suprafața acestor bazine hidrografice, terenurile acoperite de păduri reprezentând fracțiuni
nesemnificative, lucruri ce influențează esențial si in mod negativ condițiile de scurgere
din acesta regiune;
- în b.h. Bega, b.h. Timiș si b.h. Caras, terenurile arabile si pădurile reprezintă, fiecare,
aproximativ o treime din suprafața lor; fracțiunea acestora fiind mai mare in b.h. al râului
Bega.
- în b.h. Nera, b.h. Cerna si b.h. Dunăre aferent D.A. Banat, datorita reliefului înalt si a
densității scăzute a populației, pădurile reprezintă peste 70% din suprafața acestor bazine
hidrografice, terenurile agricole fiind prezente răzleț si dispuse pe văile mai largi si in
depresiunile intramontane.
40
Suprafaţa fondului forestier proprietate publică de stat pe care o administrează Direcţia
Silvică Timişoara, la data de 31.12.2005 este de 83.644 ha.
Din punct de vedere al funcţiei economice, suprafaţa împădurită a judeţului Timiş, se
compune din:
• 27.525 ha, păduri cu funcţii speciale de protecţie (a apelor, solului, climei, păduri pentru
recreere, păduri monumente ale naturii, rezervaţii, etc.)
• 54.187 ha, păduri cu funcţie de producţie şi protecţie, din care se urmăreşte recoltarea de
masă lemnoasă de calitate superioară precum şi alte produse ale pădurii.
În anul 2005 a fost pus în circuitul economic un volum total de 265.2 mii mc, din care:
• 200.8 mii mc reprezintă produse principale, rezultate din arboretele ajunse la vârsta
exploatabilităţii;
• 47.1 mii mc reprezintă produse secundare, rezultate din aplicarea tăierilor de îngrijire a
arboretelor (operaţiuni culturale)
• 17.2 mii mc reprezintă produse de igienă.
În anul 2005, au fost parcurse cu tăieri de regenerare 1.606 ha, această suprafaţă fiind în
cea mai mare parte regenerată deja natural (suprafeţe parcurse cu tăieri de regenerare sub adăpost
cu asigurarea regenerării în cea mai mare parte pe cale naturală), iar restul surafeţelor (cele
parcurse cu tăieri rase, substituiri, refaceri) se vor regenera artificial. Lucrările de îngrijire în
arboretele tinere s-au executat pe 3.819 ha.
În administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, prin Direcţia Silvică Timişoara,
se găseşte suprafaţa de 156,62 ha preluată din administrarea Agenţiei Domeniului Statului în baza
H.G. nr. 1542/18.09.2003, pe raza comunei Jamu Mare, de asemenea au fost cumpărate tot pe
raza comunei Jamu Mare, 38,34 ha în baza H.G. nr. 796/2002.
Pentru anul 2006, a fost solicitată de la Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva suma de
440.000 lei necesară achiziţionării a aproximativ 200 ha de teren agricol ce poate fi împădurit.
Suprafeţe de teren scoase din fondul forestier pentru alte utilizări Suprafaţa totală, scoasă
temporar din fondul forestier proprietate publică de stat administrat de Direcţia Silvică Timişoara
este de 2,7094 ha, utilizată în principal pentru cariere de exploatare a zăcămintelor de andezit.
Direcţia Silvică Timişoara a regenerat în anul 2005 suprafaţa de 519 ha, din care :
• 329 ha pe cale naturală
• 190 ha pe cale artificială, prin împăduriri
41
Faţă de anul 2004 se constată o creştere cu 12% a masei lemnoase tăiată ilegal/abuziv din
fondul forestier al judeţului.
Propus ca sit NATURA 2000 prin proiectul LIFE NATURE – LIFENAT04/RO/000225,
intitulat “Situl padurilor cu pin negru de Banat – parte a retelei NATURA 2000”, arealul pinului
se suprapune Parcului National “Domogled – Valea Cernei”.
Specie endemic, Pinus nigra ssp. Banatica are un areal restrains in SV Romaniei. Izolarea
geologica a contribuit la derivarea din specia de baza a mai multor microspecii (Muicǎ, 1995).
La nivelul Romaniei arealul pinului negru este disjunct, cele trei locatii ale padurilor ce
sunt dominate de acest arbore gasindu-se la distante apreciabile unele de altele: Muntii Vâlcan;
bazinul hidrografic Cerna (Muntii Mehedinti, Muntii Cernei); Muntii Almǎjului.
Arealul European al specie Pinus nigra a fost fragmentat initial din cause naturae si anume
particularitatile fizico-chimice ale substratului ori barierele natural intre care Dunarea constituie
un exemplu edificator.
Tabelul 6. Structura fondului forestier administrat de structuri din raza județului Timiș
In general starea sanitara a pădurilor este foarte buna, activitatea de protecție a pădurilor
urmărind ca obiectiv principal monitorizarea tuturor factorilor destabilizatori care pot produce
pagube fondului forestier precum si intervenția operativa pentru limitarea si înlăturarea efectelor
acestora.
42
Suprafetele din fondul forestier care au fost parcurse cu taieri se ridica la 3886 ha, din care
1729 ha apartinand de Directia Silvica Timis si 2157 ha apartinand de R.P.L.R.A. Ocolul Silvic
Stejarul.
In ceea ce priveste suprafetele de teren scoase din fondul forestier pentru alte utilizari, in
cadrul Directiei Silvice Timis sunt 2,243 ha care intra in aceasta categorie (cariere de piatra 1,65
ha; alimentatia publica 0,143 ha; cabana Capriorul 0,45 ha).
5.2 Tipuri de servici pe care le oferă ecosistemul terestru și acvatic
Serviciile au cunoscut în special în primii ani după revoluţie o creştere explozivă ca
urmare a implementării în România a principiilor economiei de piaţă.
Fauna cinegetică, este mobilul practicării unei forme de turism mai exclusivit, a celei
cinegetic, vânătoaream practicată de un număr redus de oameni. În cadrul acestei categorii, pot fi
incluse specii faunistice terestre, ornitologice, acvatice. În zona bazinului hidrografic, se găsesc
specii precum precum căprioare, fazani, cerbi, și alte specii enumerate la capitolul biodiversitate.(
Vezi capitolul IV)
Fauna piscicolă contribuie la proliferarea turismului cu același nume, turism
piscicol.Bega, Timiș și Cerna fac parte din cele mai bogate fonduri piscicole ale Banatului, pe
lângă Dunăre, Carașul și lacurile de acumulare. În apele Banatului se pot pescui specii precum
crap (Cyprinus carpio), caras (Oncorhynchus mykiss), știucă (Exos lucuis), somn (Silurus
glanis), șalău (Sander lucioperca), în apele colinare cleanul (Leuciscus cephalus), mreana
(Barbus barbus), iar în apele de munte păstrăv (Salmo trutta fario).
Pe lăngă pescuit, un alt serviciu oferit de apele bazinului hidrografic, pe timp de iarnă,
este vânătoarea de rațe sălbatice.
Potențialul turistic este foarte variat și puternic, se pot distinge cel puțin trei categorii de
turism practicabil în zonă, pe care le vom enumera în continuuare:
1. Turism pentru tineret: Pentru tineri în zona se află 3 tabere ( tabăra Nădrag, tabăra
Poieni Sat,respectiv tabăra Poieni Strâmbu). Toate aceste tabele oferă tinerilor facilității
acemănătoare cele din orașele în care locuiesc.
2. Turism alternativ de recreere pe Lacul Surduc: Lacul fiind înconjurat de păduri de
foioase și fânețe, are pe marginea lacului numeroase case de vacanță ( peste 270). Fauna fiind
bogată aici, ceea ce face ca atracția cinegetică să fie mare.
43
3. Agroturismul în stadiu incipient de organizare: Trebuie precizat faptul că ofertele de
cazare în zona de interes sunt foarte mari și variate, dar nu sunt în totalitate clasificate. Este
necesat să amintim că zona dispune de un potențial agroturistic ridicat și interesul persoanelor
este în creștere în momentul actual.
Sunt specii din flora și fauna sălbatică a Banatului care sunt valorificate economic,
inclusiv ca resurse genetice.Au fost emise 18 autorizaţii pentru. recoltarea /capturarea şi /sau
achiziţionarea şi comercializarea, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată, de plante şi animale
din flora şi fauna sălbatică.
În anul 2005 pe teritoriul judeţului Timiş au fost valorificate economic următoarele specii
din flora şi fauna sălbatică:
Melci (Helix pomatia) – 34700 kg
Hribi (Boletus edulis) –278000 kg
Gălbiori (Canthaellus cibarius) – 68000 kg
Ghebe (Armillaria mellea) –27000 kg
Crăiţe (Amanita caesarea) – 8000 kg
Oiţe (Russula virescens)- 2000 kg
Zbarciogi (Morchella esculenta) – 1000 kg
Parasol (Macrolepiota procera) – 2000 kg
Trâmbiţa piticilor (Cantharellus cornucopioides) – 3000 kg
Mure (Rubus fructicosus) – 10000 kg
Muschi de copac (Leucodon sciuroides) – 210 kg
Muschi de piatra (Ctenidium mollusum) – 126 kg
Mnium thomsonii – 188,9 kg
Au fost emise 4 autorizaţii pentru capturarea şi comercializarea speciilor de animale de
interes vânătoresc Directiei Silvice Timis, Grupului Şcolar Silvic Timişoara, Asociaţiei de
Vânătoare Silva, Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Timişoara,. Cantităţile
aprobate au fost în conformitate cu cele prezentate în anexele Ordinului 343 / 2005 al Ministrului
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a Ordinului nr. 834/2005 al Ministrului Mediului şi
Gospodăririi Apelor şi Ordinului nr. 946/2005 al Ministrului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării
Rurale.
44
5.3 Serviciile și dezvoltarea economică locală
Obiectivul acestei secţiuni este de a evalua importanţa apei pentru folosinţe, precum şi a
dezvoltării socio – economice a Spaţiului hidrografic.
Analiza importanţei economice a utilizării apei furnizează profilul economic al Spaţiului
hidrografic din punct de vedere al indicatorilor demografici şi macro-economici privind populaţia
şi veniturile populaţiei exprimate prin PIB/spaţiu hidrografic/bazin hidrografic precum şi evoluţia
în timp a acestora pentru a putea evidenţia tendinţele cerinţei de apă.Totodată este furnizată şi o
caracterizare a folosinţelor de apă, precum şi a activităţilor specifice de gospodărire a apelor
aferente Spaţiului hidrografic.
Canalul Bega reprezintă unul dintre simbolurile cele mai importante ale Municipiului
Timişoara, constituindu-se totodată într-o caracteristică de peisaj care a influenţat în mare măsură
dezvoltarea istorică a oraşului. În acelaşi timp coloana ecologică a oraşului, de-a lungul ei fiind
răsfirate cea mai mare parte din spaţiile verzi ale acestuia. Pe lângă habitatul acvatic şi vegetaţia
acvatică tipică, Bega influenţează condiţiile de habitat în zonele din imediata sa apropiere, în
special în ceea ce priveşte factorul umiditate a aerului şi solului.
În contextul unei dorite dezvoltări durabile a comunităţilor umane riverane râului Timiş, a
specificului tradiţiilor economice şi sociale ale acestora, a stării resurselor şi serviciilor naturale
ale diverselor sectoare ale râului Timiş, de la izvoare şi până la graniţa României cu Serbia, se pot
creiona anumite priorităţi - cadru pentru susţinerea strategică financiară şi administrativă a
măsurilor specifice de dezvoltare socio-economică.
1. Sectorul de izvoare – Teregova se încadrează în potenţialităţi turistice bazate pe zone
naturale sau semi-naturale, cu o valoare deosebită atât ca peisaj, cât şi ca habitate şi specii de
interes conservativ, la care se adaugă exploatarea lemnului.
2.Sectorul Teregova - Sadova Veche se încadrează de asemenea în potenţialităţi turistice
bazate pe zone naturale sau semi-naturale, cu o valoare deosebită atât ca peisaj cât şi ca habitate
şi specii de interes conservativ. Aici se mai adaugă potenţialul agroturistic bazat pe existenţa
acolo a unor comunităţi tradiţionale prospere. La acestea se mai adaugă exploatarea şi prelucrarea
lemnului.
3. Sectorul Sadova Veche – Buchin dispune de asemenea de potenţial agroturistic bazat pe
existenţa acolo a unor comunităţi tradiţionale prospere. Acesta este susţinut de asemenea de
45
valorile naturale existente şi de relativa proximitate a nodurilor de cale ferată, de drumuri şi
aerian de la Caransebeş.
În judeţul Caraş-Severin potenţialităţile turistice sunt cunoscute, cu toate acestea însă
trendul ascendent de dezvoltare a capacităţilor turistice se lasă încă aşteptat. Astfel, din anul 2000
până în 2010, numărul locurilor de cazare a scăzut de la 8.596 la 7.139.
În jurul bazinului hidrografic, potenţialele turistice sunt de asemenea cunoscute, cu toate
acestea însă trendul ascendent de dezvoltare a capacităţilor turistice nu este unul foarte accentuat.
Astfel, din anul 1990 până în 2009, numărul locurilor de cazare a crescut doar de la 6.227 la
6.550.
Canalul Bega reprezintă un mijloc important de dispersie a speciilor de amfibieni, precum
şi un important habitat cu o biodiversitate caracteristică. Deşi statutul său de ecologic este precar,
ca urmare a numeroaselor lucrări hidrotehnice intreprinse şi a impactului activităţilor umane
actuale, prin aplicarea măsurilor menţionate mai sus calitatea habitatului poate fi îmbunătăţită şi
populaţia speciilor prezente poate dobândi un trend ascendent.
În acest subcapitol putem vorbi și despre resursele turistice de factură antropică.
Considerate timp îndelungat ca dispunând de o forță de atracție turistică mai redusă decât
obiectiele turistice natural, cele cultural istorice câștigă tot mai mult în importanță. La ora actual,
obiectivele turistice antropice reprezintă poate principalele elemente pentru aprecierea unui spațiu
de recreere, indicând totodată și nivelul de dezvoltare cultural, istorc și economic al acestuia.
Acțiunea de atracție exervitată de obiectivele turistice antropice se manifestă în strănsă legătură
cu potențialul touristic natural.
În categoria fondului touristic antropic intră următoarele:
- vestigii arheologice și monumente istorice;- obiective arhitectonice,eificii religioase;- colecții de
artă;- colecții științifice;- valori etnografice și folclorice.
Obiectivele turistice de provenientă antropică sunt rezultatul intercondișionării dintre om
și mediu său de viată. Aceste obiective câștigă tot mai multă importanță, odată cu dezvoltarea
unor noi tipuri de turism și în special a agroturismului, care valorifică patrimoniul cultural al
spațiului rural.
Calitatea mediului și a peisajului determină diversificarea ofertei turistice. Turismul, și în
special turismul rural și agroturismul, contribuie în mod direct la conservarea mediului
înconjurător. Mediul poate fi degradat cel mai ușor iar pierderile pe acest tărâm pot fi de cele mai
46
multe ori irecuperabile. O dezvoltare economică care respectă exigențele ecologice, care
încadrează armonios unitățile economice în conextul mediului natural, poate nu numai să
protejeze madiul dar chiar contribuie la înfrumusețarea peisajului natural.
Circulația turistică poate produce o cotă de poluare la locul de consum al produsului
touristic, putând genera dezechilibru ecologic al mediului, acest dezechilibru putând apărea la o
anumită intensitate a fluxului touristic cât și datorită caracterului dezorganizat al turismului
practicat.Pentru aceasta esete necesar ca “indicele de încărcare turistico-ecologic” să nu
depășească anumite valori ale fluxului turistic, exprimate de numărul de vizitatori pe unitatea de
suprafață.
Principiul ecologic devine principiul de bază în organizarea turismului.
Un punct turistic important aflat între râurile Timiș și Bega se află o rezervație științifică,
Arboretumul de la Bazoș. Are o colecție valoroasă de arbori și arbuști din Romănia. A fost
declarată rezerație științifică în anul 1982. (Vezi foto. 1)
Foto 1. Rezervația științifică Arboretumul de la Bazoș.
Sursă:http://www.skytrip.ro/rezervatia-naturala-arboretumul-bazos-din-judetul-timis-ob-2626.html)
47
Bibliografie
1. Victor Gheorghe, 2012 - „Plan pentru prevenirea, protecția și diminuarea efectelor
inundațiilor în bazinul hidrografic Banat”, Vol. I si II, București
2. Raularian Rusu, 2007 - „Organizarea spațiului hidrografic în Banat”,Ed. Mirton,
Timișoara
3. Sinitean Adreian, 2011 - Studiul de comunitaților de diatomee epilitice din Raul Cerna,
Teză de doctorat Universitatea ”BABEŞ-BOLYAI” Facultatea de Biologie și geologie,
Cluj- Napoca
4. Erika Schneider, 2011 – „Studiu privind calitatea apei râului Timiș, de la izvoare la
granița cu Serbia”, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Centrul de cercetare de
Ecologie Aplicată
5. Haric Panţu, 2009 – „Modernizarea sistemului hidrotehnic Timiș-Bega”, Ed. Politehnica,
Timișoara
6. Petru Mergheş, 2006 – „Potențialul agroturistic al Banatului” , Ed. Mirton, Timișoara
7. Marlen Negrescu, Pura D., 2006 – „ Navigația pe Bega (Secvențe istorice)”, Ed. Brumar,
Timișoara
8. Cretu G., Badaluta C., 2013 – „Managementul integrat al dezvoltarii durabile a apei din
bazinul hidrografic transfrontalier Bega”
Webografie:
1. http://www.rowater.ro/dabanat/Planuri%20bazinale/descriere%20bazin.pdf
2. http://www.rowater.ro/dabanat/default.aspx
3. http://www.oirposdru-vest.ro/Documente%20utile/pdr/Capitolul%20VII%20MEDIU.pdf
4. http://www.mmediu.ro/vechi/departament_mediu/starea_mediului/rom/cap2/index.htm
5. http://www.apmtm.anpm.ro