0
Allah Al-Ghafuur -Atotiertatorul-
Daniela Dinu
www.lumea-islamica.com 2014
1
Allah Al-Ghafuur
-Atotiertatorul-
Cu totii suntem oameni si suntem dispusi greselii, cu totii
iesim mai mult sau mai putin uneori din calea cea toata intru
dreptate; si il rugam pa Allah sa ne tina cat mai departe de deviere
si ratacire.
Aceasta nu inseamna, insa, ca greselile noastre ne-au destinat
intru vecie Iadului. Si aceasta pentru ca Domnul nostru, Cel Bland si
Ingaduitor, Induratorul, ne-a deschis noua o poarta de intoarcere
catre Rai, prin cererea de iertare si revenirea noastra pe calea cea
dreapta, intru supunerea absoluta fata de Allah.
De aceea am considerat ca acest nume al lui Allah poate avea
o semnificatie deosebita in intarirea dreptcredinciosului in a urma
calea cea dreapta, pentru ca cel care stie ca Allah este Iertator are
constiinta clara ca, chiar daca ar fi gresit, intorcandu-se la Allah cu
smerenie si cu cainta, aceasta ii va deschide din nou posibilitatea de
a ajunge Raiul cel mult dorit, si astfel, principala sa preocupare va fi
aceea de a nu lasa nici un pacat si nici o greseala sa treaca fara a-si
cere iertare pentru ea Preasfantului si Preainaltului nostru Domn,
Allah, si a o sterge prin cat mai multe fapte bune; iar aceasta il va
intari intr-o adorarea si conformare desavarsite si nu va deznadajdui
in privinta iertarii lui Allah lasandu-se si mai mult prada pacatelor si
inselaciunii satanei.
Din punct de vedere lingvistic, termenul de "Al-Ghafr"
inseamna acoperire si ascundere; i-a iertat Allah pacatele, adica le-a
acoperit.
2
Si se poate folosi in limba araba sub urmatorul sens –
"vopseste-ti haina neagra pentru ca este o culoare care ascunde mai
bine murdaria, adica mai rezistent la murdarie.Si "maghfirah"
inseamna acoperire si ascundere, folosit in limba araba si in sensul
de "platosa".
In Nobilul Coran aceste numele ale lui Allahlegate de ideea de
"maghfirah", de iertare, au fost consemnate in trei forme: Al-
Ghaafir – Al-Ghafuur – Al-Ghaffaar.
Allah s-a numit "Al-Ghafuur" de 91 de ori, iar "Al-Ghafaar" de
5 ori. Si numele de "Al-Ghafuur" nu numai ca a fost consemnat in
Nobilul Coran de mult mai multe ori decat numele de "Al-Ghafaar",
dar el are si din punct de vedere lingvistic un sens superior acestuia.
Si spune Allah Preaslavitul si Preainaltul:﴾Aproape cã se despicã
cerurile în înãltimea lor, când îngerii laudã mãrirea Domnului lor si
roagã de iertare pentru cei de pe pãmânt. Allah este Iertãtor,
Îndurãtor [Al-Ghafur, Ar-Rahim].﴿
[Surat Ash-Shuraa, 5]
)Vesteste, [o, Muhammed,] robilor Mei cã Eu sunt Iertãtorul,
Îndurãtorul [Al-Ghafur, Ar-Rahim]﴿
[Surat Al-Hijr, 49]
﴾El este Cel Iertãtor [si] Cel Plin de Dragoste [Al-Ghafur, Al-Wadud]﴿
[Surat Al-Buruj, 14]
﴾Spune: “O, voi robii Mei, care ati întrecut mãsura în defavoarea
voastrã, nu deznãdãjduiti în privinta îndurãrii lui Allah!" Allah iartã
toate pãcatele. El este Iertãtor, Îndurãtor [Al-Ghafur, Ar-Rahim].﴿
[Surat Az-Zumar, 53]
3
﴾Aceasta este ceea ce Allah le binevesteste robilor Sãi care cred si
sãvârsesc fapte bune! Spune: "Eu nu vã cer vouã pentru aceasta
rãsplatã, afarã de prietenia fatã de ruda apropiatã". Aceluia care
împlineste o faptã bunã îi vom spori Noi binele în schimbul ei. Allah
este Iertãtor, Multumitor [Ghafur, Sakur].﴿
[Surat Ash-Shuraa, 23]
﴾Tot astfel sunt si printre oameni si vietuitoare si vite cu felurite
culori. Singurii ce se tem de Allah sunt învãtatii dintre robii Sãi. Dar
Allah este Puternic [si] Iertãtor [„Aziz, Ghafur].﴿
[Surat Fatir, 28]
﴾Allah tine cerurile si pãmântul ca sã nu se prãbuseascã. Iar dacã s-
ar prãbusi, nimeni, dupã El, nu le-ar mai putea tine! El este
Rãbdãtor [si] Iertãtor [Halim, Ghafur].﴿
[Surat Fatir, 41]
﴾ El a creat cerurile si pãmântul întru adevãr. El înfãsoarã noaptea
peste zi si ziua peste noapte. El a supus Soarele si Luna si fiecare
grãbeste pânã la un termen hotãrât. El este Cel Puternic [si]
Atoateiertãtor [Al-‟Aziz, Al-Ghaffar].﴿
[Surat Az-Zumar, 5]
﴾Stãpânul cerurilor si al pãmântului si al celor ce se aflã între ele, Cel
Puternic [si] Mereu Iertãtor [Al-‟Aziz, Al-Ghaffar]!”﴿
[Surat Sad, 66]
Numele lui Allah de "Al-Ghaafir", insa, a fost consemnat o singura
data in Nobilul Coran, in cuvantul lui Allah:
﴾Iertãtorul pãcatelor, Primitorul cãintei, Cel Aspru la pedeapsã,
Dãtãtorul de îndurare. Nu existã altã divinitate afarã de El si la El
este întoarcerea.﴿
4
[Surat Ghaafir, 3]
Si toate aceste nume sunt nume legate de ideea de "maghfirah" si
ne-a instiintat Domnul nostru, Cel Preaslavit, ca El este "Ghaafir" si
"Ghaffaar" si "Ghafuur"in raport cu pacatele robilor Sai, asa cum a
spus Preainaltul:(Apoi grãbiti de unde oamenii pornesc grãbiti si
cereti iertare de la Allah, cãci Allah este Iertãtor, Îndurãtor [Ghafur,
Rahim]!﴿
[Surat Al-Baqara, 199]
Si, de asemenea:
﴾Si le-am zis lor: "Rugati-vã de iertare Domnului vostru, cãci El este
Iertãtor [Ghaffar],﴿
[Surat Nuh, 10]
Si "al-ghufraan", iertarea inseamna ascunderea, acoperirea
pacatelor si anularea lor, asa cum a spus Preainaltul:﴾Si ei n-au avut
alt cuvânt decât sã spunã: "Doamne, iartã-ne nouã pãcatele noastre
si silnicia din purtarea noastrã, întãreste-ne picioarele noastre si
ajutã-ne pe noi sã-i înfrângem pe oamenii necredinciosi!"﴿
[Surt Al Imran, 147]
Adica le acopera si le anuleaza si le sterge si ne-a indemnat sa
cerem iertarea si indurarea Sa.Si oprindu-ne asupra acestor nume,
se poate observa ca "al-Ghaffaar" este o forma de superlativ
superioara lui "al-Ghaafir", iar "Al-Ghafuur" o forma superioara lui
"al-Ghaffaar", si presupun o iertare completa si repetabila.
Daca omul va citi despre "maghfirah" - iertare, el va gasi
iertarea lui Allah vasta, nemarginita si a fost relatat despre profet
5
(Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) cum ca (intr-un
hadis qudsiy) a spus ca Allah a spus:
"O, voi, supusii Mei! Cu adevarat mi-am interzis Mie
nedreptatea si am facut-o interzisa intre voi, asa ca nu nedreptatiti!
O, voi, supusii Mei! Voi toti sunteti rataciti, in afara celui pe
care Eu l-am calauzit, asadar cereti-Mi voi calauzirea si va voi
calauzi.
O, voi, supusii Mei! Voi totii sunteti infometati, in afara celui
pe care Eu l-am hranit. Asadar, cereti-mi Mie sa va hranesc si va voi
hrani.
O, voi, supusii Mei! Voi toti sunteti goi, in afara celui pe care
Eu l-am imbracat/acoperit. Asadar, cereti-mi sa va acopar / imbrac
si va voi imbraca /acoperi.
O, voi, supusii Mei! Daca primul dintre voi si ultimul dintre voi
si djinii si oamenii s-ar urca toti pe un munte si Mi-ar cere si Eu as
da fiecaruia nevoia lui, aceasta nu ar scadea ceea ce Eu detin, decat
numai asa cum scade un ocean daca ar umple o mare.
O, voi, supusii Mei! Cu adevarat va socotesc Eu voua faptele
voastre, apoi vi le rasplatesc; si cel care va gasi binele, sa-I
multumeasca lui Allah, iar cel care va gasi raul, sa nu se
invinovateasca decat pe sine insusi!" (hadis sahih, consemnat de
Muslim).
Asadar, putem intelege din acest hadis qudsy faptul ca omul,
daca s-a intors la Allah cu supunere, si-a garantat protectia si
sprijinul si innobilarea din partea Acestuia, Preaslavitul si Preainaltul;
in vreme ce celor care se semetesc si nu raspund chemarii lui Allah
la Calea cea dreapta le va veni pedeapsa de unde nici nu se
6
gandesc.Si spune Allah:﴾O, voi cei care credeti! Rãspundeti-I lui Allah
si Trimisului [Sãu], dacã vã cheamã la ceea ce vã dã viatã! si sã stiti
cã Allah se interpune între om si inima sa si cã voi la El vã veti
aduna!﴿
[Surat Al-Anfal, 24]
﴾O, voi cei care credeti! Ce-i cu voi? Când vi s-a zis: "Purcedeti
pe calea lui Allah!", voi v-ati lãsat grei pe pãmânt. Oare v-a plãcut
vouã viata lumeascã mai mult decât Viata de Apoi? Plãcerea acestei
vieti nu va fi decât putinã în Lumea de Apoi! Dacã voi nu purcedeti,
vã va pedepsi El cu chin dureros si vã va schimba cu un alt neam. si
voi nu-I veti putea dãuna întru nimic, si Allah este cu putere peste
toate.﴿
[Surat At-Tauba, 38-39]
Si sa vedem acum care este, insa, semnificatia acestor nume
in ceea ce Il priveste pe Allah, Preaslavitul si Preainaltul. Si dintre
spusele invatatilor in islam amintim:
- "al-ghafr" in ceea ce Il priveste pe Allah Preaslavitul si Preainaltul
presupune ca El este Cel care ascunde pacatele supusilor Sai si le
acopera cu pavaza Sa
- "al-Ghafaar" inseamna "acoperitorul" pacatelor, greselilor
supusilor Sai si Cel care coboara pentru ei haina afectiunii Sale si a
compasiunii si indurarii Sale si in in acest sens "as-sitr" =
acoperirea, presupune faptul ca nu descopera ceea ce il priveste pe
supusul Sau celorlalte creatii si acoperirea Sa nu vine nu coincide cu
pedepsele care sa il dea in vileag in ochii celorlalti.
7
- "Al-Ghaafir" – este superlativ din punctul de vedere al acoperiri si
nu il face cunoscut ca pacatos nici in aceasta viata nici in viata de
apoi
- "Al-Ghafuur" este Acela a Carui acoperire este sporita asupra celor
care pacatuiesc dintre supusii Sai, iar iertarea/ indurarea Sa este
mai mare decat blamarea si reprosul.
- "Al-'Afuu, Al-Ghafuur, Al-Ghaffaar" – "Ingaduitor, Iertator" – este
Acela care nu a incetat si nu inceteaza a se face cunoscut prin
ingaduinta Sa si prin iertarea si absolvirea de pedeapsa, prin care Se
caracterizeaza. Fiecare dintre creatiile Sale are nevoie de Ingaduinta
si iertarea Sa, asa cum sunt in absoluta nevoie de indurarea si
generozitatea Sa si, cu adevarat, le-a promis iertarea si ingaduinta
Sa celor care au indeplinit conditiile dobandirii acestora si a spus
Allah:(Eu sunt iertãtor cu acela care se cãieste, crede si împlineste
fapte bune si apoi se lasã cãlãuzit pe calea cea bunã”.﴿
[Surat Ta-ha, 82]
Mergand pe ideea de "sitr" de acoperire a ceea ce este
neplacut in ceea ce ii priveste pe supusii Sai, sa facem o paranteza
si sa vedem cat de minunat este Allah in indurarea Sa si cat de
maret este in creatia Sa, tocmai legat de aceasta idee de "sitr", de
acoperire a ceea ce este neplacut.
Si sa ne gandim numai la modul in care Allah ne-a ascuns
gandurile si cum le-a lasat cunoscute doar de cel care le da curs.
Si uneori iti trec prin minte fel de fel de ganduri…Ganduri pe
care nu le stie decat Allah - uneori foarte urate si alteori chiar
ganduri care nici macar nu il multumesc pe Allah. Dar Allah este Cel
care ascunde uratul intr-o maniera frumoasa. Si poti sa gandesti ce
8
vrei, si poate sa-ti treaca prin minte orice vrei tu, si cele mai mojice
ganduri, si tu in fata oamenilor, intre oameni, ramai pe cea mai
inalta treapta, pentru ca Allah a acoperit uratul din gandurile tale si
nu te-a dat in vileag.
Daca doi asociati ar sti tot timpul unul ce se afla in mintea
celuilalt, afacerea lor nu ar mai continua… Si daca sotul ar sti
intotdeauna ce este in mintea sotiei sale ar divorta-o… Si daca sotia
ar sti intotdeauna ce este in mintea sotului l-ar parasi… Si daca ar sti
un parinte ce se afla in mintea fiului sau atunci cand se gandeste la
moartea sa si la mostenire si la tot ceea ce presupune aceasta ar
ajunge sa il urasca... Si daca ar stii cei care asculta o lectie sau o
conferinta tot ceea ce ii trece perin minte sheikhului care tine lectia,
probabil ca nimeni nu ar mai sta sa-l asculte…
Dar Allah, Slava Lui, acopera toate acestea cu o acoperire
placuta.Priviti cat de minunata este si modalitatea in care Allah
Preaslavitul si Preainaltul l-a creat pe om! Si daca ar fi sa ne gandim
cum ar arata omul daca nu ar exista pielea, si sa ne inchipuim
imaginea sa cu toti muschii si vasele de sange la vedere… am
constata ca fara piele omul arata foarte urat – pana acolo incat daca
l-ai vedea te-ai inspaimanta – numerosi muschi si vase de sange
intortochiate si legate unele de altele.
Daca ai vedea numai fata omului fara piele – zeci de muschi –
care drepti, care inclinati – incolaciti unul intr-altul te-ai ingrozi de el
… Numai ca, slava lui Allah, aceasta piele il face pe om placut si
Domnul nostru, Cel Plin de Glorie si Noblete a ascuns aceasta
musculatura neplacuta cu piele si tot ceea ce vezi tu este aceasta
imagine frumoasa, aranjata, a chipului omului, pentru ca si in creatia
9
Sa, Allah Preaslavitul si Preainaltul, ascunde ceea ce este urat si face
vizibil frumosul.
Aceasta poate fi regasit si in maniera sublima in care Allah,
Slava Lui, le ascunde celor dreptcredinciosi care au intrat in Rai
pacatele lor si ei nu isi amintesc decat ceea ce este bun si frumos
din ceea ce au trait in dunia (in viata lumeasca), iar tot ceea ce a
fost rau, urat, dureros, gresit le este ascuns lor de catre Allah
Preaslavitul si Preainaltul, pentru a completa astfel binecuvantarea
Sa asupra lor si a-i rasplati pentru conformarea lor intru credinta.
Si daca oamenii Raiului s-ar uita la pacatele pe care le-au
comis in perioada de "jahiliah" (inaintea imbratisarii islamului in
modalitatea adecvata) li s-ar rupe inimile de durere. Si subhan Allah
(Slava lui Allah!), chiar si in aceasta viata lumeasca, daca un
dreptcredincios a fost in pacat, apoi s-a intors la Allah cu credinta
adevarata, numai si cand isi aduce aminte aceasta perioada de
ratacire, si cum era, si la ce nivel traia, si ce gandire avea, si cum
gresea, cu adevarat i se umple inima de regrete si suferinta.
Dar Allah, in mare indurarea Sa acopera toate aceste rauri si
neajunsuri supusilor Sai si ii rasplateste din mare indurarea Sa cu
liniste, bucurie si indestulare vesnica in Paradis.
Nobilul Coran este plin cu indicii privind ingaduinta si iertarea
si indurarea lui Allah.Sunt si oameni, insa, care citesc Cartea lui
Allah intr-o forma incompleta, luand de bune numai anumite parti
din ea si uitand sa citeasca si ceea ce le urmeaza, asa cum este si
cazul urmatoarelor versete. Si spune Allah Preaslavitul si
Preainaltul:﴾Spune: “O, voi robii Mei, care ati întrecut mãsura în
defavoarea voastrã, nu deznãdãjduiti în privinta îndurãrii lui Allah!"
10
Allah iartã toate pãcatele. El este Iertãtor, Îndurãtor [Al-Ghafur, Ar-
Rahim].﴿
[Surat Az-Zumar, 53]
Asa cum ne binevesteste Domnul si Stapanul nostru Preainalt,
Cel Iertator, chiar daca ne-am nedreptatit sufletele pacatuind si
atragand astfel asupra lor iminenta pedepsei, nu trebuie sa
deznadajnuim in privinta Indurarii lui Allah, pentru ca Iertarea Sa
este nelimitata.
Dar oare iertarea poate fi dobandita oricum, adica e deajuns
(si cautam adapost la Allah de ratacire) doar sa gresim, sa pacatuim
si in mod "automat" Allah ne va ierta, pentru ca El este Iertator
Indurator?!
Raspunsul se gaseste chiar in versetul imediat urmator celui
specificat anterior: (Întoarceti-vã cu cãintã spre Domnul vostru si
supuneti-vã Lui, înainte de a veni chinul la voi, cãci apoi nu veti mai
putea fi voi mântuiti!﴿
[Surat Az-Zumar, 54]
Si este clar prin aceasta care este "conditia" iertarii. Cu
adevarat, Allah este Ghafuur, cu adevarat Allah este Iertator, dar
Allah iarta celui care a acceptat credinta, Allah iarta celui care s-a
cait, Allah iarta celui care s-a indreptat, si iarta celui care isi cere
iertare si se intoarce la Allah cu credinta.
Insa a se complace omul in pacat si a intentioana sa-si
continue viata in acest mod, nadajduind ca Allah oricum il va ierta,
acesta este, cu adevarat, un semn de proasta intelegere, nestiinta si
ignoranta, pentru ca Allah, Preslavitul si Preainaltul ne spune foarte
clar:(Vesteste, [o, Muhammed,] robilor Mei cã Eu sunt Iertãtorul,
11
Îndurãtorul [Al-Ghafur, Ar-Rahim] si cã osânda Mea este chinul
dureros!﴿
[Surat Al-Hijr, 49-50]
Slava lui Allah, spre deosebire de atributele lui Allah care sunt
absolute/infinite/nelimitate/perfecte, atributele umane sunt limitate,
omul nu este decat slaba fiinta limitata spatial, temporal si
circumstantial. Si astfel, daca un om a pacatuit, indiferent de cat de
mare ar fi pacatul sau, acesta are o limita, se opreste / se termina
intr-un punct, spre deosebire, insa, de iertarea si indurarea lui Allah
care nu cunosc limite.
Si profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!)
ne-a istiintat intr-un hadis qudsy ca Allah Preaslavitul si Preainaltul a
spus:"O, tu, omule! Daca ai veni cu greseli cat pamantul, apoi M-ai
intalni fara a-Mi face mie asociati, iti voi veni pe masura lor cu
iertare."A spus, de asemenea, trimisul lui Allah (Pacea si
binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!): "Intra neamul Raiului in Rai;
si intra neamul Iadului in Iad; apoi spune Allah Preainaltul:
"Scoateti-l din Foc pe cel in inima caruia se afla cat si marimea unui
bob de mustar credinta."
Subhan Allah cat de minunat si de mariminos este Allah in
iertarea si ingaduinta si indurarea Sa, Preaslavitul si Preainaltul!
Si pentru aceasta, Allah Preaslavitul si Preainaltul ne indeamna
sa nu deznadajduim in privinta indurarii Sale, pentru ca El iarta toate
pacatele celui ce s-a intors intru cainta. Si astfel, nu deznadajduieste
in privinta indurarii si a iertarii lui Allah decat necredinciosul
nestiutorul sau ignorantul, cel care nu crede in Allah si nu
12
recunoaste absolutul si infinitul calitatilor/atributelor Sale de iertare
si ingaduinta si indurare.
Si au facut oamenii de stiinta in islam diferenta intre "al-'afu"
(ingaduinta) si "al-ghufran"(iertare) si au fost de parere ca iertarea
“al-ghufran" presupune "acoperirea" care nu este insotita de
pedeapsa; in timp ce "ingaduinta" lui Allah – “al-„afu” vine dupa
pedepsire pentru pacatele comise.
Si lui Allah nu-I este cu neputinta iertarea unui pacat, oricat de
mare ar fi el, si El iarta toate pacatele.
Allah Preaslavitul si Preainaltul spune:(Spune: “O, voi robii
Mei, care ati întrecut mãsura în defavoarea voastrã, nu deznãdãjduiti
în privinta îndurãrii lui Allah!" Allah iartã toate pãcatele. El este
Iertãtor, Îndurãtor [Al-Ghafur, Ar-Rahim].﴿
[Surat Az-zumar, 53]
Exista, insa, un singur pacat pe care Allah nu accepta sa-l
ierte, iar acela este "ash-shirk" si "al-kufr" , adica a-I face
asociati lui Allah si necredinta.
﴾Allah nu iartã sã I se facã vreun pãrtas. Afarã de aceasta, El
iartã cui voieste. Iar acela care pune în rând cu Allah un pãrtas,
nãscoceste un mare pãcat!﴿
[Surat An-Nisa'a, 48]
﴾Pe aceia care cred, apoi nu mai cred, apoi iarãsi cred, apoi
iarãsi nu mai cred, apoi sporesc în necredintã, Allah nu-i va ierta si
nu-i va cãlãuzi pe o cale [dreaptã].﴿
[Surat An-Nisa'a, 137]
Si cu adevarat l-a deznadajduit Allah pe trimisul Sau (Pacea si
binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) cu privire la iertarea
13
pacatelor fatarnicilor ("al-munafiqiyn") si a spus Allah Cel
Preainaltul:﴾Roagã-te de iertare pentru ei sau nu te ruga de iertare
pentru ei! Chiar de te vei ruga de iertare pentru ei de saptezeci de
ori, Allah tot nu-i va ierta! si aceasta pentru cã ei nu cred în Allah si
în Trimisul Sãu, iar Allah nu-i cãlãuzeste pe cei nelegiuiti. ﴿
[Surat At-Taubah, 80]
﴾E totuna pentru ei de te rogi de iertare pentru ei sau nu te
rogi de iertare pentru ei; Allah nu le va ierta lor, cãci Allah nu
cãlãuzeste neamul celor iesiti din drum.﴿
[Surat Al-Munafiqun, 6]
Si Allah, Unicul, este Cel care detine iertarea si nu exista
nimeni in afara Sa care sa aiba puterea de a ierta pacatele:(si pe cei
care, dacã au sãvârsit o faptã josnicã sau au fost nedrepti cu
propriile lor suflete, îsi aduc aminte de [mãretia lui] Allah si cer
iertare pentru pãcatele lor - si cine poate ierta pãcatele decât Allah?!
- si care nu persistã cu bunã stiintã în ceea ce sãvârsesc.﴿
[Surat Al Imran, 135]
Si cu adevarat au ratacit cei care ii imputernicesc pe preotii
lor in locul lui Allah pentru a le ierta pacatele si a le spala greselile
si, cu adevarat, Iertatorul pacatelor nu este altul decat Allah, Unicul,
iarta cui doreste El dintre supusii Sai si pedepseste pe cine vrea El
pentru pacatele lor, asa cum a spus Preainaltul:(A lui Allah este
împãrãtia cerurilor si a pãmântului. El iartã cui voieste El si îl
pedepseste pe acela care voieste El. Allah este Iertãtor, Îndurãtor
[Ghafur, Rahim].﴿
[Surat Al-Fath, 14]
14
Si, asa cum am aflat deja, Allah iarta toate pacatele, dar care
suntMODALITATILE DE A AJUNGE LA IERTAREA PACATELOR ?
Supusii pot obtine indurarea Domnului lor si iertarea Acestuia
prin cererea iertarii ("istighfaar") si implorarea ingaduintei si a
indurarii Sale.
﴾Si pe cei care, dacã au sãvârsit o faptã josnicã sau au fost
nedrepti cu propriile lor suflete, îsi aduc aminte de [mãretia lui] Allah
si cer iertare pentru pãcatele lor - si cine poate ierta pãcatele decât
Allah?! - si care nu persistã cu bunã stiintã în ceea ce sãvârsesc.﴿
[Surat Al-Imran, 135]
﴾Acela care sãvârseste un rãu sau este nedrept cu sine însusi
iar apoi se roagã lui Allah de iertare, acela Îl va afla pe Allah
Iertãtor, Îndurãtor [Ghafur, Rahim].﴿
[Surat An-Nisa'a, 110]
Numai ca nu depinde iertarea in mod absolut numai de ruga
pentru cererea de iertare, pentru ca Allah iarta numai acelor care
sunt intru credinta.Si spune Allah:(Eu sunt iertãtor cu acela care se
cãieste, crede si împlineste fapte bune si apoi se lasã cãlãuzit pe
calea cea bunã”.﴿
[Surat Ta-Ha, 82]
﴾si nãdãjduim ca Domnul nostru sã ne ierte pãcatele, cãci noi
am fost cei dintâi care au crezut.”﴿
[Surat Ash-Shuara'a, 51]
O, neam al nostru! Rãspundeti celui care cheamã la Allah si
credeti în El, cãci El vã va ierta din pãcatele voastre si vã va apãra
pe voi de o osândã dureroasã!”
[Surat Al-'Ahqaaf, 31]
15
Si asa cum iarta pacatele prin dobandirea credintei, tot asa le
iarta si prin faptele bune care le urmeaza si a spus Allah in ceea ce-i
priveste pe cei care au crezut:(Dacã Îi veti face lui Allah un
împrumut frumos, El vi-l va da înapoi înmultit si vã va ierta pe voi,
cãci Allah este Multumitor [si] Blând [Sakur, Halim].﴿
[Surat At-Taghaabun, 17]
Si s-a relatat ca 'Amruu ibn Al-'Aas (Allah sa fie multumit de
el!) a intrat odata la profetul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui
Allah fie asupra sa!) dupa emigrarea la Medina si i-a spus ca vrea
sa-i ceara ca Allah sa-I ierte pacatele la care profetul (Pacea si
binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) i-a raspuns: "Oare nu stii
ca islamul anuleaza/sterge ceea ce a fost inaintea lui; si "al-
hijrah" = emigrarea anuleaza/sterge ceea ce a fost inaintea
ei; si Pelerinajul "hajj" = anuleaza/sterge ceea ce este
inaintea sa?" (consemnat de Muslim)si ne-a instiintat profetul
(Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) ca prin
imbratisarea islamului iarta Allah tot ceea ce a precedat acestuia si
tot astfel in cazul emigrarii in numele islamului si a Pelerinajul la
Ka'abah /Mekkah.
Cu adevarat, ne-a instiintat profetul (Pacea si binecuvantarea
lui Allah fie asupra sa!) si despre acel om care omorase 100 de
oameni, dupa care s-a cait si a plecat in cautarea unui loc unde sa
poata trai intru credinta si Allah i-a iertat lui.
Si cererea de iertarea a fiului pentru parintii sai, si cea a celor
apropiati pentru rudele lor, si cea a dreptcredinciosului musulman
pentru fratele sau musulman, cu adevarat deschide poarta iertarii
celui pentru care se cere iertare, daca este inca in viata, asa cum a
16
spus Noe (Pacea lui Allah fie asupra sa!) in cuvantul lui
Allah:(Doamne! Iartã-mã pe mine si pe pãrintii mei si pe cel care
intrã în casa mea cu credintã, ca si pe dreptcredinciosi si pe
dreptcredincioase, si nu le spori nelegiuitilor decât pierderea!"﴿
[Surat Nuh,28]
Si a spus Avraam (Pacea lui Allah fie asupra sa!) (Doamne,
iartã-mi mie si pãrintilor mei si dreptcredinciosilor în Ziua când se va
face socoteala!”﴿
[Surat Ibrahim, 41]
Si a spus Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!)(A zis:
"Doamne, iartã-mi mie si fratelui meu si lasã-ne pe noi sã intrãm
întru îndurarea Ta, cãci Tu esti cel mai Îndurãtor dintre cei
îndurãtori".﴿
[Surat Al-'Ara'af, 151]
Si ne-a instiintat Domnul nostru cum ca dreptcredinciosii care
au venit dupa "muhagiriyn" ( dreptcredinciosii care au emigrat cu
profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) la Medinah
al-Munauuarah) si "al-'ansaar" (neamul de dreptcredinciosi bastinasi
din Medinah) se pot ruga de iertare pentru ei si fratii lor
(musulmani) predecesori, iar primii care sunt amintiti in ruga lor / si
celor care trebuie sa li se acorde intietate sunt tocmai "al-
muhagiriyn" si "al-ansaar" ca si in cuvantul lui Allah:(si acelora care
au venit dupã ei si au zis: "Doamne, iartã-ne nouã si fratilor nostri
care ne-au luat-o înainte întru credintã si nu ne lãsa în sufletele
noastre nici un fel de pizmã fatã de aceia care au crezut! Doamne,
Tu esti Iertãtor, Îndurãtor [Ra'uf, Rahim]!"﴿
[ Surat Al-Hashr, 10]
17
Din pacate, insa, asistam in zilele noastre la inversarea acestui
indemn si vedem grupuri care, desi se considera pe ei insisi ca
apartinand islamului, ii injura pe companioni si spun vorbe urate
despre acestia, ponegrindu-i. Fie ca Allah sa ne indrepte pe noi pe
calea cea dreapta si sa ne tina departe de orice ratacire.
Si cu adevarat ne-a indrumat Domnul nostru cu privire la
modalitatea adecvata de a pretinde unora dintre semenii nostrii sa
ceara iertare lui Allah pentru noi, mai ales daca ei sunt dintre cei
dreptcredinciosi = "as-salihin" si daca se afla in viata. Si in fruntea
lor se afla exemplul profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea
lui Allah fie asupra sa!) in timpul vietii sale, dupa cum aminteste
Allah Cel Preaslavitul si Preainaltul:﴾Noi nu trimitem nici un trimis,
decât pentru a i se da ascultare, cu voia lui Allah. si dacã, dupã ce
au fost ei nedrepti cu propriile lor suflete, vor veni ei la tine si se vor
ruga de iertare lui Allah si se va ruga pentru iertarea lor si Trimisul,
îl vor afla ei pe Allah Iertãtor, Îndurãtor [Tawwab, Rahim].﴿
[Surat An-Nisa'a, 64]
Si cand i-a fost dezvaluit trimisului lui Allah – Iacob viclesugul
fiilor sai in privinta fratelui lor Iosif (Pacea lui Allah fie asupra lor!) i-
au cerut tatalui lor sa se roage pentru iertarea pacatelor lor. Si
aceasta este amintit in cuvantul lui Allah Preainaltul:﴾Iar ei au zis:
„O, tatã al nostru! Roagã-te pentru iertarea gresalelor noastre, cãci
noi am fost pãcãtosi!”. El le-a rãspuns: „Voi cere de la Domnul meu
iertare pentru voi, cãci El este Iertãtor, Îndurãtor [Al-Ghafur, Ar-
Rahim]!”.﴿
[Surat Iusuf, 97-98]
18
Si ne-a binevestit Domnul cum ca ingerii insisi cer iertare
pentru dreptcredinciosi. Si spune Allah:(Aproape cã se despicã
cerurile în înãltimea lor, când îngerii laudã mãrirea Domnului lor si
roagã de iertare pentru cei de pe pãmânt. Allah este Iertãtor,
Îndurãtor [Al-Ghafur, Ar-Rahim].﴿
[Surat Ash-Shuraa, 5]
Si a spus, de asemenea:(Cei ce poartã Tronul si cei care-l
înconjoarã Îl preamãresc pe Domnul lor, aducându-I laudã, cred în
El si cer iertare pentru cei care cred: “Doamne! Tu Îti întinzi peste
toate lucrurile îndurarea si stiinta Ta. Deci, iartã-i pe cei care Îti cer
iertare, se cãiesc si urmeazã calea Ta si pãzeste-i de chinul Iadului,
Doamne! si fã-i pe ei sã intre în grãdinile Edenului, pe care Tu le-ai
promis, ca si pe cei care au fost evlaviosi dintre pãrintii lor, sotiile lor
si urmasii lor, cãci Tu esti Cel Puternic [si] Întelept [Al-'Aziz,Al-
Hakim]. si pãzeste-i pe ei de cele rele! Iar acela pe care-l pãzesti de
rele, în Ziua Aceea, de acela Te-ai îndurat. si aceasta este marea
izbândã!"﴿
[Surat Ghaafir, 7-9]
Si, cu adevarat, cei drepti intru urmarea indrumarii lui Allah
dintre cei dintai si cei de pe urma dintre cei care i-au urmat pe
profeti ca o singura natiune, se iubesc intre ei, si se roaga unii
pentru altii lui Allah, si ii uneste Raiul in Ziua Judecatii. Si a spus
Preainaltul sugerand unitatea tuturor neamurilor care i-au urmat pe
profeti in totalitatea lor:(Aceastã credintã a voastrã este o credintã
unicã, iar Eu sunt Domnul vostru. Asadar, adorati-Mã pe Mine!﴿
[Surat Al-'Anbi'a, 92]
19
﴾Aceastã comunitate, a voastrã, este o singurã comunitate, iar
Eu sunt Domnul vostru. Deci fiti cu fricã de Mine!﴿
[Surat Al-Mu'minun, 52]
Si ca in cazul oricarui altuia dintre preafrumoasele nume ale lui
Allah si credinta in acest nume are consecinte asupra
dreptredinciosului musulman.
Si dintre acestea cunoasterea faptului ca s-a descris Allah pe
Sine Insusi ca fiind "Ghafuur" si "Ghafaar" al pacatelor si greselilor si
rautatilor, mai mari sau mai mici , si chiar si "a-i face asociati lui
Allah", daca omul s-a intors la Allah cu cainta si si-a cerut iertare va
primi Allah cainta sa si ii va ierta pacatele lui. Si a spus Allah:﴾Acela
care sãvârseste un rãu sau este nedrept cu sine însusi iar apoi se
roagã lui Allah de iertare, acela Îl va afla pe Allah Iertãtor, Îndurãtor
[Ghafur, Rahim].﴿
[Surat An-Nisa'a, 110]
Si oricat ar creste pacatele omului, cu adevarat iertarea lui
Allah si indurarea Sa sunt mai marete decat pacatele carora li se
"adreseaza". Si a spus Allah:﴾Aceia care se feresc de pãcatele mari si
de faptele cele rusinoase, afarã de micile greseli, [sã stie cã] Domnul
tãu este darnic la iertare. El vã cunoaste cel mai bine, fiindcã El v-a
creat pe voi din pãmânt, precum si atunci când ati fost plãmãditi în
pântecele mamelor voastre. Asadar, nu vã lãudati cu curãtenia
sufletelor voastre, fiindcã El îi stie mai bine pe cei care sunt cu
teamã [de El]!﴿
[Surat An-Najm, 32]
Si cu adevarat si-a asumat Allah oferirea iertarii celui care se
caieste si crede, si a spus Preainaltul:(Eu sunt iertãtor cu acela care
20
se cãieste, crede si împlineste fapte bune si apoi se lasã cãlãuzit pe
calea cea bunã”.﴿
[Surat Ta-Ha, 82]
Din binecuvantarea si generozitatea lui Allah si aceea ca
Preainaltul Insusi si-a asumat schimbarea rautatile/greselilor (saiyat)
celor pacatosi in fapte bune (hasanat), daca se vor cai si va savarsi
fapte bune.Spune Preainaltul:﴾Afarã de acela care se cãieste, crede
si sãvârseste fapte bune; acestora le va schimba Allah faptele rele
cu fapte bune, cãci Allah este Iertãtor, Îndurãtor [Ghafur, Rahim];﴿
[Surat Al-Furqan, 70]
Si cu toate acestea, dreptcredinciosului musulman nu ii este
permis sa persiste in greseala si pacate si ratacire nadajduind ca
Allah este Iertator Indurator, pentru ca Iertarea lui Allah este numai
pentru cei care s-au cait si s-au intors la Allah cu credinta, si nu si
pentru cei ce se complac in pacat. Si a spus Allah:(Domnul vostru
stie mai bine ce se aflã în sufletele voastre, iar dacã sunteti voi
drepti, El este Iertãtor cu aceia care se cãiesc﴿
[Surat Al-Isra, 25]
﴾“Dar dacã cineva a fost nedrept, însã apoi a schimbat rãul cu
bine, Eu sunt Iertãtor, Îndurãtor [Ghafur, Rahim].﴿
[Surat An-Naml, 11]
Si conditia pentru a fi iertat este schimbarea situatiei
persoanei in cauza de la facerea de pacate si rautati la a face fapte
corecte si bune, pentru a putea obtine astfel iertarea.Si spune Allah:
﴾48. Allah nu iartã sã I se facã vreun pãrtas. Afarã de aceasta, El
iartã cui voieste. Iar acela care pune în rând cu Allah un pãrtas,
nãscoceste un mare pãcat!﴿
21
﴾116. Allah nu iartã sã I se facã semeni, dar iartã orice, în afarã de
aceasta, celui care voieste El. Acela care îi face lui Allah semeni,
acela s-a rãtãcit departe!﴿
[Surat An-Nisa'a, 48, 116]
Si evidentiaza faptul ca cel care consista in "shirk", adica in a-i
face lui Allah asociati pana ce moartea il ajunge nu are iertare de
pacate, pentru ca nu a inlocuit faptele rele pe care le comisese cu
alte fapte bune care sa le urmeze, si astfel si cuvantul lui Allah
pentru "munafiqin":(E totuna pentru ei de te rogi de iertare pentru ei
sau nu te rogi de iertare pentru ei; Allah nu le va ierta lor, cãci Allah
nu cãlãuzeste neamul celor iesiti din drum.﴿
[Surat Al-Munafiqun, 6]
Pentru ca nu si-au devotat credinta lor lui Allah si nu s-au
indreptat pe ei insisi, si daca aceasta s-ar fi intamplat, atunci
iertarea i-ar fi ajuns pe ei impreuna cu cei dreptcredinciosi.
﴾Afarã de cei ce se cãiesc, se îndreaptã, se leagã cu putere de
Allah si sunt sinceri în credinta lor fatã de Allah. Acestia vor fi
laolaltã cu dreptcredinciosii, iar Allah le va dãrui credinciosilor
rãsplatã nemãsuratã.﴿
[Surat An-Nisa'a, 146]
Si nu incape indoiala asupra faptului ca trebuie luat in
considerare care sunt caile care conduc spre iertarea lui Allah,
pentru ca cel care se sfarseste din aceasta viata fiind in cele mai
mari pacate, fara a se cai pentru acestea, nu este dintre aceia care
are la Allah un "contract"/o intelegre pnetru iertarea pacatelor dupa
moartea sa, ci, pe acesta, numai daca Allah va vrea il va ierta si il va
absolvi de pedeapsa din mare marinimia/indurarea Sa.
22
.(Allah nu iartã sã I se facã vreun pãrtas. Afarã de aceasta, El
iartã cui voieste. Iar acela care pune în rând cu Allah un pãrtas,
nãscoceste un mare pãcat!
116. Allah nu iartã sã I se facã semeni, dar iartã orice, în afarã de
aceasta, celui care voieste El. Acela care îi face lui Allah semeni,
acela s-a rãtãcit departe!﴿
[Surat An-Nisa‟a, 48, 116]
Iar daca, dimpotriva, va vrea, il va pedepsi in Foc asa dupa
cum el merita, apoi din mare indurarea Sa si prin absolvirea de
pacate il va pune in Rai, si aceasta este specific numai acelor care au
crezut in Unicitatea lui Allah, si nu si altora.
Caracterizarea lui Allah Preaslavitul si Preainaltul ca fiind
"Ghaffarar" – Iertator al pacatelor si al faptelor rele, este o
binecuvantarea de la Allah si o mareata indurare pentru supusii Sai,
pentru ca El Preainaltul isi este suficient Sie Insusi in raport cu toate
lumile, nu Ii foloseste cu nimic faptul ca le iarta acestora, pentru ca,
de fapt, nu Il afecteaza cu nimic necredinta lor, si de asemenea, nu
le iarta lor pentru ca s-ar teme de ei, pentru ca El este Cel Puternic
si Maret, cu adevarat a izbandit asupra a tot ceea ce exista si l-a
invins, si nu Il poate face neputincios nimic din ceruri si nici de pe
pamant, si cu adevarat, i-a avertizat Allah pe supusii Sai cu privire la
aceasta in nobilul Coran in numeroase randuri prin asocierea
numelui de "Iertator" (Al-Ghaffar) cu cel de "Puternic"(Al-Aziz), ca si
in cuvantul lui Allah:(El a creat cerurile si pãmântul întru adevãr. El
înfãsoarã noaptea peste zi si ziua peste noapte. El a supus Soarele si
Luna si fiecare grãbeste pânã la un termen hotãrât. El este Cel
Puternic [si] Atoateiertãtor [Al-‟Aziz, Al-Ghaffar].﴿
23
[Surat Az-Zumar, 5]
Si alaturi de puterea si a capacitatea Sa de a fi invingator, El
este peste toate acestea Ghafur Rahim (Iertator, Indurator). Si, de
asemenea, Allah este Bland si Iertator (Halim Ghafur)
44. Îl preamãresc cele sapte ceruri si pãmântul si cei care se
aflã în ele si nu este nimic care sã nu-L preamãreascã si sã nu-I
aducã laude, însã voi nu pricepeþi preamãrirea lor. Dar El este
Blând, Iertãtor [Halim, Ghafur].
[surat al-‟isra‟, 44]
Si este Ingaduitor si Iertator (Aafwwn Ghafur)
60. Asa! Iar pe acela care va pedepsi cu ceea ce a fost
pedepsit, iar apoi va fi nedreptãtit, Allah îl va ajuta; Allah este
Îndurãtor, Iertãtor ['Afuww, Ghafur].
[surat al-hajj, 60]
Si El este Cel Iertator Multumitor (Ghafur Shakur)
30. Pentru cã El [Allah] o sã le dea lor rãsplata lor întreagã si
o sã mai si sporeascã din mare mila Sa, cãci El este Iertãtor [si]
Multumitor [Ghafur, sakur].
[surat fatir, 30]
Si El este Atotputernic si Iertator si Indurator (Qadir Ghafur
Rahim)
(Se poate ca Allah sã aducã prietenie între voi si între aceia pe
care voi i-ati tinut ca dusmani, cãci Allah este Atotputernic si Allah
este Iertãtor, Îndurãtor [Qadir, Ghafur, Rahim]. Si El este Cel
Iertator si Plin de dragoste (Ghafur Wadud)
24
[surat al-mumtahana, 7]
Si noi, ca si dreptcredinciosi, ar trebui sa incercam
intotdeauna sa cautam ceea ce este frumos in semenii nostri (pentru
ca nu exista nimeni care sa nu aiba nimic frumos si bun, oricat de
rau sau de urat ar fi) si sa facem vizibil ceea ce este frumos in
semenii nostri si sa nu cautam cu inversunare sa descoperim
greselile si neajunsurile oamenilor/semenilor nostri, pentru ca
vanarea neajunsurilor celorlalti nu face parte din conduita unui
dreptcredincios, ci, dimpotriva, din conduita celor ale caror inimi
sunt legate de aceasta viata lumeasca scurta si trecatoare.
In relatiile cu oamenii, indiferent de pozitia si rolul pe care un
om l-ar avea – fie ca este parinte, fie ca este director, fie ca este om
de afaceri, nu va avea success decat stiind particularitatile pozitive si
calitatile celor cu care intra in contact si amintindu-le si apreciindu-
le, iar dupa aceasta le poate cere orice vrea el, iar ei vor accepta
(pentru ca i-a facut sa se simta bine si sa-l placa) si le poate da
orice sfat si ei vor accepta, si invers daca va ignora particularitatile
si calitatile lor si va alerga sa vaneze numai greselile lor, aceasta cu
siguranta ii va indeparta de el si il va face sa se teama de el.
Sa nu uitam, de asemenea, cunoasterea acestui nume trebuie
sa ne impinga la permanenta cerere a iertarii de Allah Preaslavitul si
Preainaltul si sa fim consecventi in aceasta. Si sa urmam astfel si
exemplul profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie
asupra sa!) care a spus despre sine insusi: “Jur pe Allah, caci, cu
adevarat imi cer iertare de la Allah si ma intorc la El cu cainta mai
mult de 70 de ori intr-o zi.”
25
Daca profetul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie
asupra sa!), cel mai de pret dintre toti oameni, si cel caruia Allah ii
iertase toate greselile sale isi cerea iertare de la Allah mai mult de
70 de ori intr-o zi, de cate ori ar trebui sa ne cerem noi iertare de la
Allah Cel Preainaltul si Preaslavitul.
Sa nu uitam, de asemenea, nenumaratele beneficii ale cererii
de iertare, ale "istighfar"-ului.
Si spunea Hasan al-Basry: " Sporiti din "istighfar" (cererea de
iertare) in casele voastre, si la mesele voastre, si pe drumurile
voastre, si in pietele voastre, si in locurile in care voi stati, caci, cu
adevarat, nu puteti sti cand coboara asupra voastra iertarea lui
Allah, si a spus mama dreptcredinciosilor 'Aishah (Allah sa fie
multumit de ea!): "Preafericit este cel in ale carui file s-au gasit
numeroase cereri de iertare!"
Si oare va doriti ganduri limpezi si linistea sufleteasca si o
inima impacata si viata linistita si binecuvantata? – Atunci trebuie sa
ii cereti iertare lui Allah, sa faci "istighfar". Si a spus Allah:
﴾Rugati-vã de iertare la Domnul vostru, apoi întoarceti-vã, cãindu-vã,
la El! El vã va ajuta sã vã bucurati de o plãcere frumoasã.﴿
[Surat Hud, 3]
Si oare va doriti ploaia cea roditoare si urmasi buni si un copil
dreptcredincios si bani "halal" (adica obtinuti prin mijloace acceptate
in islam) si sporirea celor de trebuinta traiului? – Atunci trebuie sa ii
cereti iertare lui Allah, pentru ca Preainaltul a spus:
﴾"Rugati-vã de iertare Domnului vostru, cãci Eleste Iertãtor
[Ghaffar], 11. Pentru ca El sã trimitã asupra voastrã cerul cu ploaie
26
din belsug 12. si pentru ca sã vã dãruiascã vouã averi si copii si sã
vã dea vouã grãdini si sã vã dea vouã pâraie!﴿
[Surat Nuh,11,12]
Si va doriti oare un trup puternic si sanatos si protectie de tot
ceea ce-i rau si vatamator? - Atunci trebuie sa sporiti intru a-i cere
iertare lui Allah. Si spune Allah:
﴾Rugati-vã de iertare Domnului vostru, apoi cãiti-vã fatã de El,
pentru ca El sã trimitã asupra voastrã cerul încãrcat de ploaie
si sã sporeascã puterea voastrã cu putere!﴿
[Surat Hud,52]
A spus Ibn al-Jawziy: "Cu siguranta Iblis (satana) a spus: "I-
am distrus pe oameni prin pacate si m-au distrus prin "istighfar"
(cerere de iertare) si "la ilaha illa Allah" (nu exista alta divinitate in
afara de Allah) si cand am vazut aceasta din partea lor, le-am intarit
lor poftele si dorintele lor si astfel ei pacatuiesc si nu isi cer iertare
pentru ca ei cred ca fac bine.
Si oare doresti alungarea dezastrelor si pavaza de accidente si
siguranta de ispita si incercari? – Atunci sporeste din "istighfar" si
cereti iertare de la Allah pentru ca asa cum a spus Preainaltul - nu ii
pedepseste Allah in timp ce profetul (Pacea si binecuvantarea lui
Allah fie asupra sa!) era cu ei, si nu ii pedepseste Allah in timp ce ei
isi cer iertare.
Si cererea de iertare de la Allah alunga greutatile si mangaie
durerile si raspandeste temerile si este ca un balsam vindecator
pentru suflet.
Si asa cum a spus trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea
lui Allah fie asupra sa!) – cel care face "istighfar" - care isi iertare
27
de la Allah, Allah i-a facut din orice constrangere/apasare iesire; si
din orice dificultate /durere, izbanda; si l-a indestulat de unde nici
nu s-a asteptat.
Si acestea sunt binecuvantarile "istighfar"-ului, ale cererii de
iertare de la Allah, in aceasta viata lumeasca, si in viata de apoi,
insa, rasplata este cu siguranta mai mare, prin ferirea de flacarile
necrutatoare ale Iadului si oferirea unui loc placut si pasnic in
minunatele gradini ale Raiului, intr-o fericire si bucurie si indestulare
vesnice.
Fie ca Allah sa ne faca dintre locuitorii acestuia.
Asadar sa sporim cererile de iertare si sa ne intoarcem
intotdeauna la Domnul nostru cu cainta si credinta si sa ne cerem
iertare pentru faptele noastre rele si sa le urmam de alte fapte bune
care sa le stearga pe cele rele. Fie ca Allah sa ne ajute intru aceasta.
Si exista intre rugile cu care profetul Muhammad (Pacea si
binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) obisnuia sa se roage aceea
numita "said al-istighfar", adica cea mai buna modalitate de a face
"istighfar", de a cere iertare, despre care exista ahadith sahihah
(hadisuri corecte) cum ca daca cineva a spus-o dimineata si moare
in acea zi, va intra in Rai, cu voia lui Allah, iar daca o spune seara si
moare in acea noapte, va intra in Rai, cu voia lui Allah.
Fie ca Allah sa ne faca pe noi toti dintre locuitorii Raiului.
Nu o sa ne despartim, insa, inainte de a ne ruga impreuna
"du'aa saiid al-istighfar": Allahuma anta rabby; la ilaha illa anta;
khalaqtany ua ana 'abduka; ua ana 'ala 'ahdika ua ua'adaka ma-
stata'atu; 'eaduzu bik min sharry ma sana'atu; abu'u laka by
28
ni'amatika 'aley ua abu'u by dzanby; faghfir ly fa 'innahu la iaghfir
adz-dzunuba illa anta.
O, Allah, tu esti Domnul meu; nu exista alta divinitate in afara
de Tine; tu m-ai creat si eu sunt robul Tau; si eu ma supun
legamantului si poruncilor Tale pe cat pot; recunosc binecuvantarile
Tale asupra mea si imi recunosc pacatele; asadar iarta-mi mie, caci,
cu adevarat nimeni nu iarta pacatele in afara de Tine!