PAULO COELHOAlchimistul

(ALQUIMISTA, 1988)

PREFAĂ

Este important să spunem cîteva lucruri despre faptul că Alchimistul este o carte simbolică, diferită de Jurnalul unui magician, care n-a fost o lucrare de fic)iune.

Unsprezece ani de via)ă am dedicat Alchimiei. Simpla idee de a transforma metalele în aur sau de a descoperi Elixirul tinere)ii fără bătrîne)e era prea fascinantă ca să treacă neobservată de orice novice în ale magiei. Mărturisesc că Elixirul tinere)ii fără bătrîne)e mă seducea cel mai tare: înainte de a în)elege i sim)i prezen)a lui Dumnezeu, ideea căẟ totul se va sfîr i într-o bună zi mă aducea la disperare. Astfel, aflîndẟ despre posibilitatea de a ob)ine un lichid în stare să-mi prelungească pentru mul)i ani existen)a, am hotărît să mă dedic trup i suflet fabricăriiẟ lui.

Era o perioadă de mari transformări sociale ― începutul anilor '70 ― i încă nu existau publica)ii serioase cu privire la Alchimie. Am început, laẟ

fel ca unul dintre personajele căr)ii, să cheltui pu)inii bani pe care îi aveam pe cumpărarea unor căr)i din străinătate, i-mi dedicam multe oreẟ din zi studiului simbologiei lor complicate. Am căutat două-trei persoane serioase din Rio de Janeiro care se dedicaseră în mod serios Marii Opere, dar acestea au refuzat să mă primească. I-am cunoscut i pe al)iiẟ care î i spuneau alchimi ti, î i aveau laboratorul propriu i promiteau săẟ ẟ ẟ ẟ mă înve)e tainele Artei în schimbul unei adevărate averi; azi în)eleg că ace tia nu tiau nimic din ceea ce pretindeau să mă înve)e.ẟ ẟ

Dar cu toată stăruin)a mea, rezultatele au fost zero absolut.

Nu se întîmpla nimic din ceea ce manualele de Alchimie afirmau în limbajul lor complicat. Era un ir nesfîr it de simboluri, de dragoni, de lei,ẟ ẟ sori, luni i argint viu, iar eu aveam mereu impresia că mergeam pe unẟ drum gre it, pentru că limbajul simbolic permite o cantitate uria ă deẟ ẟ erori. În 1973, disperat de absen)a oricărui progres, am comis un act de o iresponsabilitate supremă. În acel timp eram angajat la Secretariatul pentru Educa)ie din Mato Grosso, pentru a )ine cursuri de teatru în acel stat, a a că am hotărît să-mi folosesc studen)ii la ni te ateliere de teatruẟ ẟ care aveau ca temă Tabla de Smarald. Aceasta, împreună cu unele incursiuni ale mele în zonele mocirloase ale magiei, au făcut ca în anul următor să pot sim)i pe propria piele adevărul proverbului: "După faptă,

i răsplată". Totul în jurul meu s-a prăbu it complet.ẟ ẟ

Mi-am petrecut următorii ase ani din via)ă într-o atitudine destul deẟ sceptică în ceea ce prive te tot ce era legat de mistică. În acest exilẟ spiritual am învă)at multe lucruri importante: că acceptăm un adevăr numai după ce l-am negat din tot sufletul, că nu trebuie să fugim de propriul nostru destin i că mîna lui Dumnezeu este infinit de generoasă,ẟ în pofida severită)ii ei.

În 1981, am făcut cuno tin)ă cu RAM, organiza)ia ocultă unde mi-amẟ găsit i un Maestru, care avea să mă readucă pe drumul ce-mi era scris.ẟ ẞi în timp ce el mă pregătea în învă)ătura mea, m-am apucat din nou să studiez Alchimia pe cont propriu, într-o noapte, cînd stăteam de vorbă după o epuizantă sesiune de telepatie, am întrebat de ce limbajul alchimi tilor era atît de vag i de complicat.ẟ ẟ

―Sînt trei tipuri de alchimi ti, spuse Maestrul meu. Aceia care sîntẟ impreci i pentru că nu tiu ce vorbesc; aceia care sînt impreci i pentruẟ ẟ ẟ că tiu ce vorbesc, dar tiu i că limbajul Alchimiei este un limbaj adresatẟ ẟ ẟ inimii i nu ra)iunii.ẟ

―ẞi al treilea tip? am întrebat.― Aceia care nu au auzit niciodată vorbindu-se despre Alchimie, dar

care au reu it, prin experien)a lor, să descopere Piatra Filosofală.ẟ

A a s-a hotărît Maestrul meu ― care apar)inea celui de-al doilea tipẟ ― să-mi predea lec)ii de Alchimie. Am descoperit că limbajul simbolic, care mă irita i mă descumpănea atît, era unicul mod de a atinge Sufletulẟ Lumii, sau ceea ce Jung a denu-mit "incon tientul colectiv". Amẟ descoperit Legenda personală i Semnele lui Dumnezeu, adevăruri peẟ care ra)ionamentul meu intelectual refuza să le accepte din cauza simplită)ii. Am

descoperit că a ajunge la Marea Operă nu este misiunea unor ale i, ci aẟ tuturor fiin)elor omene ti de pe fa)a Pămîntului. Sigur că nu totdeaunaẟ vedem Marea Operă sub forma unui ou sau a unui flacon cu lichid, dar to)i putem ― fără umbră de îndoială ― să ne cufundăm în Sufletul Lumii.

De aceea Alchimistul este i un text simbolic. De-a lungul paginilorẟ sale, în afară de faptul că am transmis tot ce am învă)at despre aceasta, am încercat să aduc un omagiu marilor scriitori care au reu it să ajungăẟ la Limbajul Universal: Hemingway, Blake, Borges (care a folosit i elẟ istoria persană într-una din povestirile lui), Malba Tahan i al)ii.ẟ

Pentru a completa această lungă prefa)ă i a ilustra ceea ce Maestrulẟ meu voia să spună cu al treilea tip de alchimi ti, merită să amintim oẟ întîmplare pe care el însu i mi-a povestit-o în laboratorul lui.ẟ

Sfînta Maria, cu pruncul Isus în bra)e, s-a hotărît să vină pe Pămînt ca să viziteze o mînăstire. Mîndri foarte, călugării au făcut un ir lung iẟ ẟ fiecare s-a înfă)i at în fa)a Sfintei Fecioare pentru a I se închina. Unul aẟ declamat poeme frumoase, altul I-a arătat miniaturile sale pentru Biblie, al treilea I-a recitat numele tuturor sfin)ilor. ẞi a a unul după altul, fiecareẟ călugăr i-a adus omagiul Maicii Domnului i Pruncului Isus.ẟ ẟ

Dar ultimul din ir era cel mai umil călugăr din mînăstire, careẟ niciodată nu învă)ase în)eleptele scrieri ale epocii. Părin)ii lui fuseseră oameni simpli care lucrau la un vechi circ din împrejurimi i tot ce-lẟ putuseră învă)a era să arunce mingi în sus i să facă cîteva jonglerii.ẟ

Cînd a venit rîndul acestuia, ceilal)i călugări au vrut să pună capăt închinăciunilor, pentru că fostul scamator nu avea nimic important de spus i putea strica imaginea mînăstirii. Dar călugărul sim)ea, în adînculẟ sufletului, o dorin)ă arzătoare să dă-ruiască ceva lui Isus i Sfinteiẟ Fecioare.

Ru inat, sim)ind privirea mustrătoare a fra)ilor lui, a scos cîtevaẟ portocale din sutană i a început să le arunce în sus i să jongleze cuẟ ẟ ele, a a cum tia el.ẟ ẟ

ẞi doar în acel moment Pruncul Isus a zîmbit i a început a bate dinẟ palme în bra)ele Sfintei Marii. ẞi Maica Domnului numai lui i-a întins bra)ele, lăsîndu-l să-l atingă pe Prunc.

AUTORUL

ẞi pe cînd mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei.

ẞi ea avea o soră ce se numea Maria, care, a ezîndu-se la picioareleẟ Domnului, asculta cuvîntul Lui.

Iar Marta se silea cu multă slujire i, apropiindu-se, a zis: Doamne! auẟ nu socote ti că sora mea m-a lăsat singură săẟ

slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. ẞi răspunzînd, Domnul i-a zis:Marto, Marto, te îngrije ti i pentru multe te sile ti.ẟ ẟ ẟDar un lucru trebuie: căci Maria partea cea bună a ales, care nu se va

lua de la ca.LUCA, 10: 38-42

PROLOG

Alchimistul luă o carte pe care o adusese cineva din caravană. Tomul era fără copertă, dar reu i să-i identifice autorul: Oscar Wilde. În timp ce-iẟ răsfoia paginile, găsi o povestire despre Narcis.

Alchimistul cuno tea legenda lui Narcis, frumosul băiat care- iẟ ẟ contempla zilnic propria frumuse)e într-un lac. Era atît de fascinat de el însu i că într-o bună zi a căzut în lac i a murit înecat. În locul acela, aẟ ẟ apărut o floare care s-a numit narcisă.

Dar nu a a î i încheia Oscar Wilde povestirea. El spunea că atunciẟ ẟ cînd a murit Narcis, au venit naiadele ― zei)ele izvoarelor i ale păduriiẟ ― i au văzut lacul transformat dintr-unul cu apă dulce, într-un ulcior cuẟ lacrimi sărate.

―De ce plîngi? au întrebat naiadele.―Plîng pentru Narcis, răspunse lacul.― Ah, nu-i de mirare că plîngi pentru Narcis, continuară ele. La urma

urmelor, de i noi am alergat mereu după el prin pădure, tu erai singurulẟ care puteai să-i contempli de aproape frumuse)ea.

―Dar Narcis era frumos? întrebă lacul.― Cine altul poate ti mai bine decît tine? răspunseră, surprinse,ẟ

naiadele. La urma urmelor, doar pe marginile tale se apleca el în fiecare zi.

Lacul rămase tăcut o vreme. Într-un tîrziu, zise:― Îl plîng pe Narcis, dar niciodată n-am tiut că el era frumos. Îl plîngẟ

pe Narcis pentru că de fiecare dată cînd se apleca deasupra apelor mele, eu puteam să văd reflectată, în fundul ochilor lui, propria-mi frumuse)e.

"Ce povestire frumoasă", spuse Alchimistul.

Partea întîi

Băiatul se numea Santiago. Se întuneca tocmai cînd ajunse cu turma lui în fa)a unei vechi biserici părăsite. Acoperi ul se prăbu ise de mult, iẟ ẟ ẟ in locul unde pe vremuri se afla sacristia cre tea acum un sicomor uria .ẟ ẟ

Hotărî să petreacă noaptea aici. Î i mînă toate oile prin ruinele por)iiẟ i apoi puse ni te scînduri pentru ca acestea să nu fugă în timpul nop)ii.ẟ ẟ

Nu erau lupi pe acolo, dar odată îi scăpase una în timpul nop)ii i aẟ trebuit să- i piardă toată ziua următoare pentru a găsi oaia rătăcită.ẟ

Î i întinse haina pe jos i se a eză, folosind cartea pe care oẟ ẟ ẟ terminase de citit drept pernă. Î i spuse, înainte de a adormi, că ar trebuiẟ să înceapă să citească ni te căr)i mai groase ― durau mai mult pînă seẟ sfîr eau i erau perne mai confortabile în timpul nop)ii.ẟ ẟ

Era încă întuneric cînd se trezi. Privi în sus i văzu stelele careẟ străluceau prin acoperi ul aproape năruit.ẟ

"Voiam să mai dorm pu)in", se gîndi el. Avusese acela i vis ca iẟ ẟ săptămîna trecută, i iară i se trezise înainte de sfîr it.ẟ ẟ ẟ

Se ridică i luă o înghi)itură de vin. Apoi î i luă toiagul i începu să- iẟ ẟ ẟ ẟ trezească oile care încă mai dormeau. Observase că imediat ce se trezea el, cea mai mare parte a animalelor se de teptau i ele. Ca iẟ ẟ ẟ cum ar fi existat o energie misterioasă care îi unea via)a de aceea a oilor cu care străbătuse pămîntul de doi ani încoace în căutare de hrană iẟ apă.

― S-au obi nuit atîta cu mine că-mi cunosc obiceiurile, î i spuse înẟ ẟ oaptă. Dar stătu o clipă i se gîndi că ar fi putut să fie i invers: s-o fiẟ ẟ ẟ

obi nuit el cu orarul oilor.ẟDar erau i unele oi care întîrziau să se scoale. Băiatul le trezi pe rîndẟ

cu toiagul, strigînd-o pe fiecare pe nume. Totdeauna crezuse că oile sînt în stare să în)eleagă ce vorbe te el. De aceea obi nuia uneori să leẟ ẟ citească păr)i din căr)ile care îl impre-sionaseră, sau să vorbească despre singurătatea i bucuria unui cioban pe cîmp, ori să comentezeẟ ultimele noută)i pe care le vedea prin ora ele pe unde se întîmpla săẟ treacă.

Însă în ultimele două zile avusese o singură grijă: fata negustorului care locuia în ora ul unde avea să ajungă peste patru zile. Nu fuseseẟ decît o singură dată acolo, anul trecut. Negustorul avea o prăvălie de stofe i )esături i îi plăcea totdeauna să vadă cu ochii lui cum sînt oileẟ ẟ tunse, ca să se ferească de ho)ii. Îi spusese un prieten despre prăvălie, a a că ciobanul î i dusese oile acolo.ẟ ẟ

― Vreau să vînd ceva lînă, îi spuse negustorului.Prăvălia era plină de clien)i i negustorul îl rugă să a tepte pînăẟ ẟ

seara. El se a eză pe caldarîmul din fa)a magazinului i scoase o carteẟ ẟ din desagi.

― Nu tiam că ciobanii citesc căr)i, se auzi un glas feminin lîngă el.ẟ

Era o fată ce arăta leit ca acelea din Andaluzia, cu părul negru iẟ neted i ochi ce aminteau vag de vechii cuceritori mauri.ẟ

― Asta pentru că oile te înva)ă mai multe decît căr)ile, răspunse băiatul.

Au stat de vorbă mai bine de două ore. Ea îi spuse că era fata negustorului, i-i vorbi despre via)a din acea a ezare unde fiecare zi eraẟ ẟ la fel cu cealaltă. Ciobăna ul îi povesti despre cîmpiile An-daluziei,ẟ despre ultimele noută)i pe care le văzuse în ora ele pe unde trecuse.ẟ Era mul)umit că vorbea i cu altcineva, nu numai cu oile.ẟ

―Cum ai învă)at să cite ti? întrebă fata la un moment dat.ẟ―Ca toată lumea, răspunse băiatul. La coală.ẟ―Dar dacă tii să cite ti, cum de e ti doar un simplu cioban? Băiatulẟ ẟ ẟ bălmăji ceva ca să ocolească răspunsul. Era

încredin)at că fata nu va în)elege niciodată. Î i continuă pove tile deẟ ẟ călătorie i ochi orii cei mauri clipeau de frică i mirare. Pe măsură ceẟ ẟ ẟ trecea timpul, băiatul î i dorea să nu se mai sfîr ească ziua, să-l vadă totẟ ẟ ocupat pe tatăl fetei care să-i ceară să a tepte trei zile. A în)eles căẟ sim)ea un lucru pe care nu-l mai sim)ise: dorin)a de a rămîne într-un singur loc pentru totdeauna. Lîngă fata cea oache ă zilele n-ar fi fostẟ niciodată la fel una cu cealaltă.

Dar negustorul veni i îi ceru să tundă patru oi. Apoi îi plăti cît îiẟ datora i-i ceru să revină anul următor.ẟ

Peste doar patru zile ajungea din nou în oră elul acela. Era agitat iẟ ẟ nesigur pe el: poate că fata îl i uitase. Pe acolo treceau mul)i ciobaniẟ care vindeau lînă.

― Nu-i nimic, le spuse flăcăul oilor lui. ẞi eu cunosc alte fete în alte ora e.ẟ

Dar în străfundul inimii tia că are importan)ă. ẞi că păstorii, ca iẟ ẟ marinarii sau comis-voiajorii, cuno teau cîte un ora unde se afla cinevaẟ ẟ în stare să-i facă să uite de bucuria de a călători liberi prin lume.

Se iveau zorile i ciobanul î i mînă oile în a a fel încît să meargăẟ ẟ ẟ după soare. "Astea niciodată nu trebuie să ia o hotărîre", gîndi el. "Poate de asta stau mereu lîngă mine."

Aveau nevoie doar de apă i hrană. Cîtă vreme băiatul tia cele maiẟ ẟ verzi pă uni din Andaluzia, ele îi vor fi credincioase. Chiar dacă zileleẟ erau toate la fel, cu ore nesfîr ite care se tîrau între răsăritul i apusulẟ ẟ soarelui, chiar dacă ele nu citiseră niciodată o carte în scurta lor via)ă iẟ nu cuno teau limba oamenilor care povesteau noută)ile de prin sate.ẟ Erau mul)umite să găsească apă i hrană, atîta le era de ajuns. Înẟ schimb, î i ofereau cu mărinimie lîna, compania i ― din cînd în cînd ―ẟ ẟ carnea.

"Dacă eu acum a deveni un monstru i m-a hotărî să le omor unaẟ ẟ ẟ cîte una, ele ar vedea abia la urmă că turma a fost exterminată", gîndi băiatul. "Pentru că au încredere în mine i au uitat să se bizuie peẟ propriile lor instincte. ẞi asta numai pentru că eu le mîn la mîncare i laẟ adăpătoare."

Băiatul începu să se minuneze de propriile lui gînduri. Poate biserica aceea, cu sicomorul crescut într-însa, să fi fost cu ghinion. Îi inspirase acela i vis pentru a doua oară, i asta îi dădea o senza)ie de furieẟ ẟ împotriva tovară elor lui, mereu a a de credincioase. Bău pu)inul vinẟ ẟ care rămăsese de la cina de cu seară i- i strînse haina la mijloc. ẞtia căẟ ẟ peste cîteva ore, cu soarele în vîrful suli)ei căldura va fi a a de mare căẟ nu- i va mai putea duce oile pe cîmp. Era ora cînd toată Spania dormeaẟ în timpul verii. Căldura )inea pînă seara i în toată această vreme elẟ trebuia să- i care după el haina. Dar cînd se gîndea la greutate, imediatẟ îi venea în minte că nu sim)ise frigul dimine)ii numai pentru că o avea. "Trebuie să fim mereu pregăti)i pentru surprizele vremii", se gîndea el atunci, i se sim)ea mul)umit cu greutatea hainei.ẟ

Haina î i avea rostul ei, i băiatul de asemenea. De doi ani peẟ ẟ cîmpiile Andaluziei, tia pe dinafară toate a ezările din regiune,ẟ ẟ

pentru că aceasta era marea pasiune a vie)ii lui ― să călătorească. Se gîndise că de data asta o să-i explice fetei cum de un simplu cioban tiaẟ să citească: fusese chiar la seminar, pînă la aisprezece ani. Părin)ii luiẟ voiau ca el să devină preot, i să fie motiv de mîndrie pentru o familie deẟ simpli )ărani care muncea din greu doar pentru mîncare i apă, ca i oileẟ ẟ lui. Învă)ase latină, spaniolă i teologie. Dar încă de mic visa săẟ cunoască lumea, iar asta era mult mai important decît să-l cuno ti peẟ Dumnezeu sau păcatele oamenilor, într-o seară, cînd se afla în vizită la ai săi, î i luă inima-n din)i i-i spuse tatălui său că nu voia să fie preot.ẟ ẟ Voia să călătorească.

― Oameni din toată lumea au trecut prin satul ăsta, fiule, răspunse tatăl. Au venit în căutare de lucruri noi, dar au rămas aceia i. Se ducẟ pînă pe deal ca să vadă cetatea i sînt de părere că trecutul era mai bunẟ decît prezentul. Sînt bălai sau tuciurii, dar nu-s deosebi)i de oamenii din satul nostru.

―Dar eu nu cunosc cetă)ile din )inuturile de unde vin ei, zise băiatul.

― Oamenii ace tia, după ce ne văd pămînturile i femeile, spun căẟ ẟ le-ar plăcea să trăiască pentru totdeauna aici, continuă tatăl.

― Vreau să cunosc femeile i )inuturile de unde vin ei, spuse băiatul.ẟ Pentru că ace tia nu se a a-ză niciodată pe aici.ẟ ẟ

― Oamenii ace tia au tot timpul punga plină cu bani, mai spuse tatăl.ẟ Dintre ai no tri, numai ciobanii umblă de colo-colo.ẟ

―Atunci mă fac cioban.Tatăl nu mai spuse nimic. A doua zi îi dădu o pungă cu trei monede

spaniole vechi de aur.― Le-am găsit într-o zi pe cîmp. Urmau să fie ale bisericii, ca zestre a

ta. Cumpără-)i o turmă i bate lumea în lung i-n lat, pînă ai să în)elegiẟ ẟ că cetatea noastră e cea mai însemnată, iar femeile noastre, cele mai frumoase.

Apoi îl binecuvîntă. În ochii tatălui, băiatul citi aceea i dorin)ă de aẟ cutreiera lumea. O dorin)ă încă vie, în ciuda zecilor de ani cît încercase să o înăbu e cu apă, mîncare i acela i culcu pentru toate nop)ile.ẟ ẟ ẟ ẟ

Orizontul se coloră în ro u, apoi apăru soarele. Băiatul î i aminti deẟ ẟ discu)ia cu taică-său i se sim)i u urat; cunoscuse deja multe cetă)i iẟ ẟ ẟ multe femei (dar nici una ca aceea care îl a tepta peste două zile). Aveaẟ o haină, o carte pe care o putea schimba pentru alta i o turmă de oi.ẟ Totu i, cel mai important era că în fiecare zi î i împlinea marele vis alẟ ẟ vie)ii lui ― să călătorească. Cînd va obosi de cîmpiile andaluze va putea să- i vîndă oile i să se facă marinar. Cînd se va sătura de mare va fiẟ ẟ cunoscut deja multe ora e, multe femei, multe ocazii de a fi fericit.ẟ

"Nu tiu cum îl caută pe Dumnezeu la seminar", se gîndi el în timp ceẟ privea răsăritul soarelui.

De cîte ori putea o lua pe alt drum. Nu mai fusese niciodată pe la acele ruine ale bisericii, de i trecuse de atîtea ori prin apropiere. Lumeaẟ era mare i nesfîr ită, i dacă s-ar fi lăsat numai un pic condus de oi, arẟ ẟ ẟ fi descoperit i mai multe lucruri interesante. "Problema este că ele nuẟ

tiu că fac drumuri noi în fiecare zi. Nu- i dau seama că pă unile seẟ ẟ ẟ schimbă, că anotimpurile trec, pentru că sînt ocupate numai cu adăpatul

i cu mîncarea."ẟ

"Poate că a a este cu noi to)i", î i zise ciobăna ul. "Chiar i cu mine,ẟ ẟ ẟ ẟ care nu mă mai gîndesc la altă femeie de cînd am văzut-o pe fata negustorului."

Privi cerul i socoti că pe la prînz ar ajunge la Tarifa. Acolo putea săẟ schimbe cartea pentru una mai groasă, să- i umple carafa cu vin, să seẟ radă i să se tundă; trebuia să se pregătească pentru ca s-o întîlneascăẟ pe fată, i nici nu voia să se gîndească la posibilitatea ca alt cioban să fiẟ ajuns înaintea lui cu mai multe oi, i să-i ceară mîna.ẟ

"Tocmai posibilitatea să-)i împline ti un vis face via)a interesantă",ẟ reflectă el în timp ce iară i privea cerul i grăbea pasul. Tocmai î iẟ ẟ ẟ adusese aminte că la Tarifa stătea o bătrînă care tia să interpretezeẟ visele. Iar el avusese de două ori acela i vis în acea noapte.ẟ

Bătrîna îl conduse pe flăcău într-o încăpere din fundul casei, separată de sufragerie printr-o perdea făcută din fî ii de plastic colorate. Înăuntruẟ avea o masă, o icoană cu Sfînta Inimă a lui Isus i două scaune.ẟ

Bătrîna se a eză i-i ceru i lui să facă la fel. Apoi îi luă mîinileẟ ẟ ẟ

i se rugă în oaptă.ẟ ẟPărea o rugăciune )igănească. Flăcăul mai întîlnise mul)i )igani în

drumurile lui; ace tia umblau din loc în loc, dar nu aveau grija oilor.ẟ Oamenii spuneau că via)a unui )igan era făcută numai ca să-i în ele peẟ ceilal)i. ẞi mai spuneau că făcuseră în)elegere cu diavolul, i că furauẟ copii ca să-i facă sclavi în misterioasele lor tabere. Cînd fusese mic, mereu i-a fost groază să nu-l fure )iganii, i aceea i frică veche o sim)iẟ ẟ cînd )iganca îi luă mîinile.

"Dar are icoana cu Sfînta Inimă a lui Isus", gîndi el, încercînd să se lini tească. Nu voia ca mîna să înceapă a-i tremura, iar bătrîna să- i deaẟ ẟ seama că-i e frică. Spuse Tatăl nostru în gînd.

― Ce interesant, zise bătrîna fără a- i lua ochii de la mîna băiatului.ẟ Apoi tăcu din nou.

Flăcăul deveni nervos. Mîinile începură să-i tremure fără voie, iar bătrîna văzu. ẞi le trase repede.

―N-am venit ca să-mi ghice ti în palmă, spuse, căindu-se că intraseẟ în casa aceea. Chiar se gîndi că mai bine-i plătea acum i pleca fără să fiẟ aflat nimic. Dăduse prea multă importan)ă unui vis care se repetase.

― Ai venit pentru vise, răspunse bătrîna. Visele sînt limbajul Domnului. ẞi cînd el vorbe te pe Limbajul Lumii, pot să-l interpretez iẟ ẟ eu. Dar dacă El vorbe te limba sufletului matale, numai tălică po)i s-oẟ în)elegi. Da' io î)i iau oricum banii.

Încă o ho)ie, se gîndi flăcăul. Dar se hotărî să ri te. Un cioban riscăẟ mereu să se-ntîlnească cu lupii sau cu seceta, dar asta face ocupa)ia de păstor mai atractivă.

―Am avut de două ori la rînd acela i vis, începu el. Se făcea căẟ eram pe o pă une cu oile, cînd a apărut un copil care a început să seẟ joace cu animalele. Mie nu-mi place să se bage cineva pe oile mele, se sperie de străini. Dar copiii totdeauna reu- esc să se apropie de animaleẟ fără să le sperie. Nu tiu de ce. Nu tiu cum de cunosc animalele vîrstaẟ ẟ oamenilor.

― Întoarce-te la vis, îi ceru bătrîna. Am o oală pe foc. ẞi pe urmă, ai bani pu)ini, nu-mi pot pierde tot timpul cu tine.

―Copilul s-a mai jucat cu oile încă o vreme, continuă băiatul, u orẟ intimidat. ẞi deodată, m-a luat de mînă i m-a dus la Piramidele dinẟ Egipt.

Se opri pu)in pentru ca să vadă dacă bătrîna tia ce sînt aceleaẟ piramidele din Egipt. Dar bătrîna rămase lini tită.ẟ

― Atunci, la Piramidele din Egipt ― i pronun)ă ultimele trei ẟ Comment [gx1]: cuvinte rar, pentru

ca bătrîna să le în)eleagă bine ― copilul mi-a

spus: "Dacă ai să vii pînă aici, ai să găse ti o comoară ascunsă." Dar ẟcînd să-mi arate locul exact, m-am trezit. La amîndouă visele.

Bătrîna rămase tăcută. Într-un tîrziu, luă iară i mîinile flăcăului i le ẟ ẟcercetă atent.

―Nu-)i iau nici un ban acuma, zise ea. Da' vreau a zecea parte din comoară dacă o găse ti.ẟ

Flăcăul rîse. De fericire. Vasăzică baba strîngea ban pe ban din pu)inul care-i pica, i asta datorită unui vis care vorbea de comoriẟ ascunse! Bătrîna trebuie că era )igancă get-beget, că )iganii sînt pro ti.ẟ

―Atunci spune ce înseamnă visul, îi ceru băiatul.―Jură mai întîi. Jură că o să-mi dai o zecime din comoara ta în

schimbul vorbelor mele.Băiatul jură. Baba îi ceru să repete jurămîntul cu ochii la icoana

Sfintei Inimi a lui Isus Cristos.― E un vis în Limbajul Lumii, spuse ea. ẞtiu să-l interpretez, dar e o

tălmăcire foarte grea. De asta cred că merit o parte din ce găse ti.ẟ

Iar în)elesul e ăsta: trebuie să mergi pînă la Piramidele din Egipt. N-am auzit niciodată de ele, dar dacă )i le-a arătat un copil, înseamnă că există. Acolo matale ai să găse ti o comoară care te va face bogat.ẟ

Flăcăul rămase descumpănit, dar pe urmă se supără. Nu trebuia să o caute pe bătrînă pentru atîta lucru. Dar apoi î i aminti că nu trebuia săẟ plătească nimic.

―Pentru atîta lucru nu trebuia să-mi pierd timpul, zise.― De-asta )i-am zis că visul e foarte greu de interpretat. Lucrurile

simple sînt cele mai grele, i numai în)elep)ii reu esc să le vază. ẞi cumẟ ẟ eu nu mi-s o în)eleaptă, trebuie să cunosc alte arte, cum ar fi cititul în palmă.

―ẞi cum o să ajung eu pînă-n Egipt?―Eu doar interpretez vise. Nu tiu să le transform în realitate. De-ẟ

asta trebuie să trăiesc din ce-mi dau fetele mele.―ẞi dacă nu ajung în Egipt?―Rămîn fără plată. N-o să fie prima oară.ẞi bătrîna nu mai spuse nimic. Îi ceru băiatului să plece, că pierduse

prea mult timp cu el.

Flăcăul plecă dezamăgit i hotărît să nu mai creadă niciodată în vise. ẟÎ i aminti că avea mai multe de rezolvat. Merse la magazinẟ

să cumpere de mîncare, schimbă cartea pe una mai groasă i se a ezăẟ ẟ pe o bancă în pia)a principală pentru ca să guste vinul pe care tocmai îl cumpărase. Era o zi fierbinte de vară i vinul, printr-una din acele taineẟ de nepătruns, reu ea să-l răcorească pu)in. Oile le lăsase la intrarea înẟ ora , la stînă unui prieten. Cuno tea multă lume din păr)ile acelea, doarẟ ẟ de asta îi plăcea să călătorească. Cu prietenii pe care i-i face omul nuẟ trebuie să stea zi de zi. Cînd vezi acelea i fe)e mereu, cum i se întîmplaẟ lui la Seminar, ajungi să-i consideri ca făcînd parte din via)a ta. ẞi dacă fac parte din via)a noastră, încep să vrea să ne-o i schimbe. Dacă nuẟ e ti a a cum vor ei, se supără. Pentru că to)i tiu exact cum trebuie săẟ ẟ ẟ trăim noi. ẞi niciodată n-au habar de cum trebuie să- i trăiască propriileẟ lor vie)i. Ca femeia cu visele, care nu tia să le transforme în realitate.ẟ

Se hotărî să a tepte să mai coboare soarele spre asfin)it înainte de aẟ pleca cu oile spre cîmp. Peste trei zile avea să fie alături de fata negustorului.

Începu să citească din cartea pe care i-o dăduse un preot din Tarifa. Era o carte groasă, care vorbea despre o îngropăciune chiar din prima pagină. Pe lîngă aceasta, numele personajelor erau îngrozitor de complicate. Dacă într-o bună zi o să scrie o carte, se gîndi el, avea să pună un singur personaj, pentru ca cititorii să nu trebuiască să re)ină tot felul de nume.

Cînd reu i să se concentreze pu)in asupra lecturii ― i era bună,ẟ ẟ pentru că vorbea despre o înmormîntare pe zăpadă, ceea ce îi dădea o senza)ie de frig sub soarele acela teribil ― un bătrîn se a eză lîngă el iẟ ẟ începu să-i vorbească.

―Ce fac ăia acolo? întrebă el, arătînd spre oamenii din pia)ă.―Muncesc, răspunse sec flăcăul i se prefăcu prins din nou deẟ

lectură. În realitate, se gîndea să tundă oile în fa)a fetei negustorului, ca să vadă i ea că era în stare să facă lucruri interesante. Î i închipuiseẟ ẟ această scenă de mii de ori; de fiecare dată, fata se minuna cînd el îi explica că oile trebuie tunse de la coadă spre cap. ẞi încerca să- iẟ amintească i cîteva povestiri frumoase pe care să i le istorisească înẟ timp ce el ar fi tuns oile. Pe cele mai multe le citise în căr)i, dar avea să le spună ca i cum le-ar fi trăit cu adevărat. Ea n-o să tie niciodatăẟ ẟ adevărul fiindcă nu tia să citească.ẟ

Dar bătrînul insistă. Îi spuse că era obosit, că-i era sete, i-i ceru oẟ gură de vin băiatului. Acesta îi întinse carafa, doar-doar o tăcea bătrînul.

Dar mo ul voia să stea la taclale cu tot dinadinsul. Îl întrebăẟ

ce carte cite te. Băiatul se gîndi să fie aspru i să se mute pe altă bancă,ẟ ẟ dar taică-său îl ]nvă)ase să fie respectuos cu bătrînii. A a că îi întinseẟ bătrînului cartea, din două motive: primul, pentru că nu tia să citeascăẟ titlul. Iar al doilea, pentru că dacă nici bătrînul nu tia, s-ar fi mutat singurẟ pe altă bancă pentru ca să nu se simtă umilit.

― Hmmm, zise bătrînul, sucind cartea pe toate păr)ile, ca i cum ar fiẟ fost cine tie ce ciudă)enie. E o carte importantă, dar e foarte plicticoasă.ẟ

Flăcăul rămase surprins. ẞi mo ul citea, ba chiar citise acea carte. Iarẟ dacă acea carte era plicticoasă, cum spunea el, mai avea timp să o schimbe pe alta.

―E o carte care vorbe te despre ce vorbesc cam toate căr)ile,ẟ continuă bătrînul. Despre neputin)a oamenilor de a- i alege propriulẟ destin. ẞi se termină făcînd în a a fel încît toată lumea să creadă ceaẟ mai gogonată minciună din lume.

― ẞi care e cea mai mare minciună din lume? întrebă mirat băiatul.

― Păi, asta: într-o anume clipă din existen)ă, pierdem controlul asupra vie)ii noastre care începe să fie guvernată de soartă. Asta-i cea mai gogonată minciună din lume.

―Cu mine nu s-a întîmplat a a, spuse flăcăul. Au vrut ca eu să fiuẟ preot, dar eu m-am hotărît să mă fac cioban.

― E mai bine a a, zise bătrînul, pentru că-)i place să călătore ti.ẟ ẟ

"Mi-a ghicit gîndurile", î i spuse băiatul.ẟÎn acest timp, bătrînul răsfoia cartea groasă, fără cea mai mică

inten)ie de a o înapoia. Flăcăul a observat că purta ni te haine ciudate:ẟ părea arab, ceea ce nu era o raritate prin păr)ile acelea. Africa se afla la numai cîteva ore de Tarifa; i n-aveai decît să străba)i Strîmtoarea ceaẟ mică cu vaporul. Deseori apăreau arabi în ora , după cumpărături iẟ ẟ spuneau rugăciuni bizare de mai multe ori pe zi.

―De unde sînte)i? întrebă.―Din mai multe locuri.―Nimeni nu poate fi din mai multe locuri, ripostă flăcăul. Eu sînt

păstor i umblu prin multe păr)i, dar sînt dintr-un singur loc, dintr-un oraẟ ẟ aproape de o cetate veche. Acolo m-am născut.

―Atunci să spunem că m-am născut la Salem.

Băiatul nu tia unde se află Salemul, dar nu vru să întrebe, ca să nuẟ se simtă umilit de propria-i ne tiin)ă. A mai rămas o vreme privind pia)a.ẟ Oamenii treceau de colo colo i păreau foarte ocupa)i.ẟ

―ẞi cum mai e la Salem? întrebă flăcăul, căutînd un punct de orientare.

―Cum a fost întotdeauna.Nu nimerise. Dar tia că Salemul nu se află în Andaluzia, fiindcă dacăẟ

ar fi fost l-ar fi cunoscut.―ẞi ce face)i la Salem? insistă el.― Ce fac eu la Salem? pentru prima oară bătrînul rîse cu poftă. Păi,

eu sînt Regele Salemului!"Oamenii spun lucruri foarte ciudate", gîndi băiatul. "Uneori e mai bine

să stai cu oile, care tac i- i caută doar hrană i apă. Sau să stai cuẟ ẟ ẟ căr)ile, care povestesc istorii de necrezut numai atunci cînd omul vrea să le asculte. Dar cînd vorbe ti cu oamenii, spun ni te lucruri de nu tii ceẟ ẟ ẟ să le răspunzi."

―Numele meu este Melchisedec, spuse bătrînul. Cîte oi ai?― Destule, răspunse flăcăul. Prea voia să afle multe despre via)a lui,

omul acesta.― Atunci avem în fa)ă o dilemă: nu te pot ajuta dacă chiar crezi că ai

oi destule.Flăcăul se enervă. Doar nu cerea ajutor. Bătrînul îi ceruse i vin, iẟ ẟ

conversa)ie, i cartea.ẟ―Dă-mi cartea înapoi, zise. Trebuie să-mi caut oile i să plec.ẟ―Dă-mi o zecime din oile tale, spuse bătrînul. Iar eu te învă) cum să

ajungi la comoara ascunsă.Abia atunci î i aminti băiatul de vis i dintr-o dată totul se limpezi.ẟ ẟ

Baba nu-i luase nimic, dar bătrînul, care poate era bărbatu-său, urma să stoarcă mult mai mul)i bani pentru un pont care nu exista. Pesemne că iẟ mo ul era )igan.ẟ

Dar înainte ca băiatul să spună vreo vorbă, bătrînul se aplecă, luă un bă) i începu să scrie pe nisipul pie)ei. Cînd s-a aplecat, a strălucit cevaẟ la gîtul lui, dar a a de tare, că aproape l-a orbit. Dar cu o mi careẟ ẟ neobi nuit de iute pentru vîrsta lui, bătrînul î i acoperi pieptul cu haina.ẟ ẟ Vederea băiatului reveni la normal i putu să deslu ească ce scriaẟ ẟ bătrînul pe jos.

În praful pie)ei centrale din micul ora , flăcăul citi numele tatălui i alẟ ẟ mamei sale. Apoi citi povestea vie)ii lui pînă în acel moment, jocurile copilăriei i nop)ile reci de la seminar. Citi numele fetei negustorului, peẟ care el nu-l cunoscuse. Citi lucruri pe care niciodată nu le spusese cuiva, cum ar fi ziua în care a

furat pu ca tatălui său ca să vîneze cerbi, sau prima i singura lui ẟ ẟexperien)ă sexuală.

"Eu sînt Regele Salemului", spusese bătrînul.― Dar cum se face că un rege stă de vorbă cu un păstor? întrebă

flăcăul, ru inat i peste măsură de uimit.ẟ ẟ― Sînt mai multe motive. Dar hai să zicem că cel mai important e că

tu e ti în stare să-)i împline ti Legenda Personală.ẟ ẟBăiatul nu tia ce este aceea Legendă Personală.ẟ― Este ceea ce tu ai vrut dintotdeauna. To)i oamenii, la adolescen)ă,

tiu care este Legenda lor Personală. În acest moment al vie)ii totul esteẟ limpede, totul este posibil i oamenii nu se tem să viseze i să doreascăẟ ẟ tot ce le-ar plăcea să facă în via)ă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o for)ă misterioasă încearcă, încet, încet, să dovedească faptul că Legenda Personală este imposibil de realizat.

Ce spunea bătrînul nu prea avea în)eles pentru băiat. Voia să afle ce erau acele "for)e misterioase"; fata negustorului avea să rămînă cu gura căscată auzind toate acestea.

― Sînt for)e care par mîr ave, dar care în realitate te înva)ă cum să-)iẟ realizezi Legenda Personală. Î)i pregătesc spiritul i voin)a, pentru că peẟ lumea asta există un mare adevăr: oricine ai fi i orice ai face, cîndẟ dore ti ceva cu adevărat, vrei pentru că această dorin)ă s-a născut înẟ sufletul Universului. Este misiunea ta pe Pămînt.

― Chiar dacă e numai dorin)a de a călători? Sau de a te căsători cu fata unui negustor de )esături?

― Sau să-)i cau)i o comoară. Sufletul Lumii se hrăne te cu fericireaẟ oamenilor. Sau cu nefericirea, cu invidia, cu gelozia lor. Împlinirea Legendei Personale este singura îndatorire a oamenilor. Totul este un singur lucru. ẞi cînd tu vrei ceva cu ade-vărat, tot Universul conspiră la realizarea dorin)ei tale.

Au rămas o vreme în tăcere, privind pia)a i oamenii. Bătrînul vorbiẟ primul:

―De ce pa ti oile?ẟ―Pentru că îmi place să călătoresc.Dar bătrînul îi arătă un vînzător de floricele, cu căruciorul lui ro u, ẟ

care se afla într-un col) al pie)ei.― ẞi acelui vînzător de floricele i-a plăcut să călătorească cînd era

mic. Dar a preferat să- i cumpere un cărucior de floricele iẟ ẟ

să strîngă bani buni, ani de zile. Cînd o să fie bătrîn, o să petreacă o lună în Africa. N-a în)eles niciodată că omul poate tot-deauna să- iẟ împlinească visele.

― Trebuia să fi ales să se facă cioban, gîndi băiatul cu vocetare.

― S-a gîndit la asta, răspunse bătrînul, dar vînzătorii de floricele sînt mai importan)i decît ciobanii. Au o casă, pe cîtă vreme păstorii dorm sub cerul liber. Oamenii preferă să- i dea fetele după vînzători de floriceleẟ decît după ciobani.

Băiatul sim)i o împunsătură în inimă, gîndindu-se la fata negustorului. În ora ul ei trebuie să fi existat vreun vînzător de floricele.ẟ

― În sfîr it, părerea oamenilor despre vînzători de floricele i despreẟ ẟ ciobani ajunge mai importantă pentru ei decît Legenda Personală.

Bătrînul răsfoi cartea i rămase citind o pagină. Flăcăul a teptă unẟ ẟ timp, apoi îl întrerupse în acela i fel în care o făcuse i el.ẟ ẟ

―De ce vorbi)i despre toate lucrurile astea cu mine?― Pentru că tu încerci să-)i trăie ti Legenda Personală. Dar e ti peẟ ẟ

punctul de a te lăsa păguba .ẟ―Întotdeauna apăre)i în asemenea momente?― Nu totdeauna sub forma asta, dar e drept că niciodată nu am lipsit.

Uneori apar sub forma unei ie iri din impas, a unei idei bune. Alteori, într-ẟun moment de răscruce, fac în a a fel încît lucrurile să fie mai simple, iẟ ẟ a a mai departe. Dar majoritatea oamenilor nu bagă de seamă.ẟ

Bătrînul povesti cum săptămîna trecută fusese obligat să apară unui căutător de pietre scumpe sub forma unei pietre. Omul acela lăsase totul baltă ca să caute smaralde. Cinci ani trudise pe un rîu, i spărsese 999ẟ 999 de bolovani în căutarea unui smarald. ẞi acum voia să renun)e, i nuẟ lipsea decît o piatră, doar O PIATRĂ, pentru a- i descoperi smaraldul.ẟ Cum omul î i pusese în joc Legenda Personală, bătrînul se hotărî săẟ intervină. S-a transformat într-o piatră care s-a rostogolit la picioarele căutătorului. Acesta însă, cople it de mînie i de neîmplinirea celor cinciẟ ẟ ani de muncă zadarnică, a aruncat piatra cît colo. Dar a azvîrlit-o cu atîta putere, că aceasta s-a lovit de altă piatră care s-a spart, dînd la iveală cel mai frumos smarald din lume.

― Oamenii află foarte devreme care e ra)iunea lor de a trăi, spuse bătrînul, cu o undă de triste)e în priviri. Poate că din cauza

asta renun)ă la tot atît de curînd. Dar a a e lumea.ẟAbia atunci i-a amintit băiatul că discu)ia începuse cu comoara ẟ

ascunsă.―Comorile sînt scoase de sub pămînt de uvoaiele de apă i sîntẟ ẟ

îngropate tot de uvoaie, spuse bătrînul. Dacă vrei să afli ceva despreẟ comoara ta, trebuie să-mi dai a zecea parte din oile tale.

―Dar nu se poate să-)i dau o zecime din comoară?Bătrînul îl privi dezamăgit.―Dacă-mi făgăduie ti ce nu ai încă, o să-)i pierzi dorin)a de a ob)ineẟ

acel lucru.Atunci băiatul îi spuse că făgăduise o zecime )igăncii.―Miganii sînt de tep)i, oftă bătrînul. Oricum, e bine să înve)i că totulẟ

în via)ă are un pre). Asta este ceea ce încearcă să ne înve)e Războinicii Luminii.

Bătrînul înapoie cartea băiatului.―Mîine, tot la ora asta, îmi aduci o zecime din oi. Iar eu te voi învă)a

cum să cape)i comoara ascunsă. Bună seara.ẞi dispăru după un col) al pie)ei.

Băiatul încercă să mai citească din carte, dar nu reu i să seẟ concentreze. Era agitat i încordat, pentru că tia că bătrînul spuseseẟ ẟ adevărul. Se duse pînă la vînzătorul de floricele, cumpără un cornet de floricele, gîndindu-se dacă trebuia să-i povestească ce zisese bătrînul.

"Uneori e bine să la i lucrurile cum sînt", se gîndi flăcăul i rămaseẟ ẟ tăcut. Dacă i-ar fi spus ceva, vînzătorul avea să se frămînte trei zile cu gîndul de a lăsa totul baltă, dar era atît de obi nuit cu căruciorul lui...ẟ

Putea să-l cru)e de această suferin)ă. Porni agale fără )intă prin oraẟ i ajunse în port. Acolo era o clădire mică, i aceasta avea o ferestruicăẟ ẟ

de unde oamenii cumpărau bilete. Egiptul era în Africa.

―Dori)i ceva? întrebă tipul de la ghi eu.ẟ― Poate mîine, murmură băiatul depărtîndu-se. Dacă vindea numai o

oaie, putea ajunge de partea cealaltă a strîmtorii. Era o idee care-l înspăimînta.

― Încă un visător, zise func)ionarul de la ghi eu ajutorului lui, în timpẟ ce băiatul se îndepărta. N-are bani de călătorie.

La ghi eu, băiatul î i aminti de oile lui, i-i fu teamă să seẟ ẟ ẟ

întoarcă la ele. Doi ani petrecuse învă)înd totul despre arta păstoritului; tia să tundă, să îngrijească de oile gestante, să- i apere animalele deẟ ẟ

lupi. Cuno tea toate cîmpurile i pă unile Andaluziei. Cuno tea pre)ulẟ ẟ ẟ ẟ exact de vînzare i cumpărare al fiecărui animal pe care-l avea.ẟ

Se hotărî să se întoarcă la stînă prietenului lui pe drumul cel mai lung. ẞi ora ul acesta avea o cetate, iar el se hotărî să suie panta pietruită iẟ ẟ să se a eze pe unul din zidurile sale. De acolo de sus putea să vadăẟ Africa. Odată cineva îi explicase că pe acolo veniseră maurii, care ocupaseră atî)ia ani aproape toată Spania. Flăcăul îi dispre)uia pe mauri. Ei îi aduseseră pe )igani.

Tot de acolo se putea vedea ora ul în întregime, inclusiv pia)a undeẟ stătuse de vorbă cu bătrînul. "Blestemat ceasul cînd l-am întîlnit pe mo ul ăsta", gîndi el. Se dusese doar să găsească o femeie pricepută laẟ interpretarea viselor. Nici femeia, nici bătrînul nu dăduseră vreo importan)ă faptului că el era păstor. Erau oameni singuratici care nu mai credeau în via)ă i nu în)elegeau că păstorii ajung să fie lega)i de oile lor.ẟ El î i tia îndeaproape fiecare animal: tia care ẞchioapătă, care aveaẟ ẟ ẟ să fete peste două luni, i care erau cele mai lene e. Mai tia i cum săẟ ẟ ẟ ẟ le tundă i cum să le taie. Dacă se hotăra să plece, ele vor suferi...ẟ

Începu să bată vîntul. Îl cuno tea, oamenii îi spuneau Levantul,ẟ pentru că o dată cu el sosiseră i hoardele de păgîni. Niciodată nu seẟ gîndise, pînă nu cunoscuse Tarifa, că Africa era a a de aproape.ẟ

Acesta era un mare pericol: maurii puteau năvăli din nou. Levantul începu să sufle mai tare. "Sînt între oi i comoară",ẟ

î i spunea băiatul. Trebuia să aleagă între un lucru cu care se obi nuiseẟ ẟ i ceva ce i-ar fi plăcut să aibă. Mai era i fata negustorului, dar ea nuẟ ẟ

avea aceea i importan)ă ca oile, pentru că nu depindea de el. Poate niciẟ nu- i mai amintea de el. Era sigur că dacă n-ar fi apărut în următoareleẟ două zile, fata nici n-ar fi băgat de seamă: pentru ea, toate zilele erau la fel, i cînd toate zilele sînt egale înseamnă că oamenii au încetat să vadăẟ lucrurile bune care apar în via)a lor de cîte ori soarele traversează bolta.

"Mi-am părăsit tatăl, mama, i cetatea, i ora ul. S-au obi nuit i ei,ẟ ẟ ẟ ẟ ẟ i eu. Oile se vor obi nui i ele cu lipsa mea", se gîndi flăcăul.ẟ ẟ ẟ

De sus, din înăl)ime, privi pia)a. Vînzătorul de floricele continua să- iẟ vîndă marfa... O pereche tînără se a eză pe banca unde stătuse el deẟ vorbă cu bătrînul i se sărutau.ẟ

"Vînzătorul de floricele...", î i spuse în sinea lui, i nu mai continuăẟ ẟ fraza. Pentru că Levantul se înte)ise iar, iar el sim)i vîntul biciuindu-i fa)a. Vîntul îi aducea pe mauri, e adevărat, dar aducea i izul de ertului iẟ ẟ ẟ parfumul femeilor acoperite cu văluri. Aducea sudoarea i visurileẟ bărba)ilor care într-o bună zi plecaseră în căutarea necunoscutului, a aurului, a aventurilor ― i a piramidelor. Flăcăul începu să invidiezeẟ libertatea vîntului i intui că putea fi ca el. Nimic nu-l împiedica, în afarăẟ de el însu i. Oile, fata negustorului, cîmpiile Andaluziei erau doar etapeẟ ale Legendei sale Personale.

A doua zi băiatul se întîlni cu bătrînul la amiază. Adusese cu el aseẟ oi.

― Sînt uimit, spuse el. Prietenul meu mi-a cumpărat imediat oile. Zicea că toată via)a a visat să se facă păstor i că acela era un semnẟ bun.

― Totdeauna e a a, răspunse bătrînul. Numim asta începutul de bunẟ augur. Dacă te-ai duce să joci pentru prima oară căr)i, aproape sigur ai cî tiga. Norocul începătorului.ẟ

―ẞi de ce?―Pentru că via)a vrea să-)i trăie ti Legenda Personală.ẟApoi începu să cerceteze cele ase oi i descoperi că una chiopăta.ẟ ẟ ẟ

Băiatul îi spuse că asta nu are nici o importan)ă, pentru că era cea mai inteligentă i dădea lînă destulă.ẟ

―Unde e comoara? întrebă.―Comoara se află în Egipt, aproape de Piramide.Flăcăul se sperie. ẞi bătrîna îi spusese acela i lucru, dar nu-i luase ẟ

nimic.―Ca să ajungi la ea, va trebui să urmezi semnele. Dumnezeu a scris

în lume drumul pe care fiecare om trebuie să meargă. Trebuie numai să cite ti ce a scris El pentru tine.ẟ

Înainte ca băiatul să apuce să spună ceva, un fluture apăru zburînd între el i bătrîn. Î i aminti de bunicu-său; cînd era mic, acesta îi spuneaẟ ẟ că fluturii sînt semn de noroc. Ca i greierii, co arii, opîrlele i trifoiul cuẟ ẟ ẟ ẟ patru foi.

― A a este, zise bătrînul, care îi putea citi gîndurile. Exact cum te-aẟ învă)at bunicul. Astea sînt semne.

Pe urmă, omul î i desfăcu haina care îi acoperea pieptul. Băiatulẟ rămase impresionat de ce văzu i- i aminti de strălucirea zărită cu o ziẟ ẟ înainte. Bătrînul avea un colan de aur masiv, bătut

cu pietre scumpe.Era într-adevăr un rege. Pesemne că trebuia să umble deghizat, ca

să se ferească de ho)i.― la astea, zise bătrînul, sco)înd o piatră albă i una neagră ce seẟ

aflau prinse în mijlocul colanului de aur. Se numesc Urim i Tumim. Ceaẟ neagră înseamnă "da", iar cea albă înseamnă "nu". Cînd nu reu e ti săẟ ẟ deslu e ti semnele, te ajută ele. Pune-le totdeauna o întrebare la obiect.ẟ ẟ Dar, în general, încearcă să iei singur hotărîrile. Comoara se află la Piramide i asta o tiai deja; dar trebuie să plăte ti cu ase oi pentru căẟ ẟ ẟ ẟ eu te-am ajutat să iei o hotărîre.

Flăcăul a pus pietrele în desagă. De acum încolo doar el avea să hotărască.

― Nu uita că totul este unul i acela i lucru. Nu uita de limbajulẟ ẟ semnelor. ẞi mai cu seamă, nu uita să mergi pînă la capătul Legendei tale Personale. Dar mai întîi, mi-ar plăcea să-)i spun o poveste.

"Un negustor oarecare i-a trimis fiul să înve)e Taina Fericirii de la celẟ mai în)elept dintre to)i oamenii. Băiatul a umblat patruzeci de zile prin de ert pînă a ajuns la un frumos castel, în vîrful unui munte. Acolo trăiaẟ în)eleptul pe care îl căuta.

Însă în loc să întîlnească un sfînt, eroul nostru s-a trezit într-o încăpere unde a văzut o vînzoleala extraordinară: era un du-te vino de negustori, oameni care stăteau de vorbă prin col)uri, o mică orchestră cînta melodii suave, i mai era i o masă plină cu cele mai alese bucateẟ ẟ din acea parte a lumii, în)eleptul vorbea cu toata lumea, iar băiatul a trebuit să a tepte două ore pînă să-i vină i lui rîndul.ẟ ẟ

În)eleptul ascultă cu aten)ie motivul vizitei, dar îi spuse că în acel moment nu avea timp să-i explice Taina Fericirii. Îi sugeră băiatului să dea o raită prin palat i să se întoarcă peste vreo două ore.ẟ

―Dar pînă atunci, vreau să te rog ceva, a completat în)eleptul, dînd băiatului o linguri)ă în care picură doi stropi de untdelemn. Cît mergi, poartă această linguri)ă fără să ver i untdelemnul din ea.ẟ

Băiatul a început să suie i să coboare scările palatului, cu ochiiẟ a)inti)i la linguri)ă. După două ore, s-a prezentat iar în fa)a în)eleptului.

― Vasăzică, începu în)eleptul, ai văzut tapiseriile persane din sufragerie? Ai văzut grădina care i-a luat Maestrului grădinar zece ani ca s-o creeze? Ai observat frumoasele pergamente din

biblioteca mea?Ru inat, băiatul mărturisi că nu văzuse nimic. Singura lui preocupareẟ

fusese să nu verse picăturile de untdelemn pe care i le încredin)ase în)eleptul.

―Atunci întoarce-te i cunoa te minunile lumii mele, îi spuseẟ ẟ în)eleptul. Nu po)i avea încredere într-un om dacă nu-i cuno ti casa.ẟ

Mai lini tit de această dată, băiatul luă linguri)a i reîncepu să seẟ ẟ plimbe prin palat, de data aceasta observînd toate operele de artă care atîrnau de tavane i pe pere)i. A văzut grădinile, mun)ii din jur, gingă iaẟ ẟ florilor, rafinamentul cu care fiecare operă de artă fusese a ezată la loculẟ ei. Întors la în)elept, îi relată amănun)it tot ce văzuse.

―Dar unde sînt cele două picături de untdelemn pe care )i le-am încredin)at? a întrebat în)eleptul.

Privind linguri)a, băiatul văzu că o vărsase.―Acesta este singurul sfat pe care )i-l pot da, spuse în)eleptul

în)elep)ilor. Taina Fericirii stă în a privi toate minunile lumii i a nu uitaẟ niciodată de cele două picături de untdelemn din linguri)ă."

Flăcăul rămase tăcut. În)elesese istorioara bătrînului rege. Unui păstor îi place să călătorească, dar nu uită niciodată de oile lui.

Bătrînul îl privi, i cu amîndouă mîinile făcu ni te gesturi ciudateẟ ẟ deasupra capului flăcăului. Apoi luă animalele i- i văzu de drum.ẟ ẟ

Pe dealul micului ora Tarifa se ridica un vechi fort construit de mauri,ẟ i cine se a eza pe zidurile lui putea zări o pia)ă i o bucată din Africa.ẟ ẟ ẟ

Melchisedec, Regele Salemului, s-a a ezat pe zidul fortului în searaẟ aceea i a sim)it Levantul în obraji. Oile se foiau pe lîngă el, cu frică deẟ noul stăpîn, i nelini tite de atîtea schimbări. Tot ce voiau ele nu eraẟ ẟ decît hrană i apă.ẟ

Melchisedec privi la vapora ul care ridica ancora din port. Nu aveaẟ să-l mai vadă niciodată pe băiat, la fel cum niciodată nu l-a mai văzut pe Avraam, după ce a încasat tributul. Dar î i înde-plinise misiunea.ẟ

Zeii nu trebuie să aibă dorin)e, pentru că zeii nu au Legendă Personală. Dar Regele Salemului dorea în sinea lui ca flăcăul să izbutească. "Păcat că o să-mi uite repede numele", se gîndi el.

"Trebuia să i-l fi repetat de mai multe ori. Cînd ar fi vorbit despre mine ar fi spus că sînt Melchisedec, Regele Salemului."

Apoi privi spre cer cu o umbră de căin)ă: "ẞtiu că este de ertăciuneaẟ de ertăciunilor, a a cum ai spus Tu, Doamne. Dar i un rege bătrînẟ ẟ ẟ trebuie cîteodată să se simtă mîndru de sine."

"Ce ciudată e Africa", i-a spus flăcăul.ẟẞedea într-un soi de bar asemănător altora pe care le întîlnise pe

strădu)ele înguste ale ora ului. Ni te bărba)i fumau o pipă uria ă, careẟ ẟ ẟ trecea din gură în gură. În pu)ine ore văzuse bărba)i care se )ineau de mînă, femei cu chipul acoperit, preo)i care urcau în ni te turnuri înalte iẟ ẟ cîntau, în timp ce to)i, în jurul său, îngenuncheau i se loveau cu frunteaẟ de pămînt.

"Treabă de păgîni", î i spuse în sinea lui. Cînd era copil văzuseẟ mereu în biserica din satul lui o icoană cu Santiago Matamouros, Ucigătorul de mauri, pe cal alb, cu sabia scoasă, i figuri ca ale celor deẟ acum, trîntite la picioarele lui. Flăcăul se sim)ea rău i îngrozitor deẟ singur. Necredincio ii aveau o privire sinistră.ẟ

În plus, în graba plecării, uitase un amănunt, unul singur, dar care putea să-l )ină departe de comoară pentru mult timp: în acea )ară to)i vorbeau arăbe te.ẟ

Stăpînul barului se apropie i flăcăul îi arătă o băutură care fuseseẟ servită la altă masă. Era un ceai amar. El ar fi preferat să bea vin. Dar nu trebuia să-l preocupe asta acum. Trebuia să se gîndească la comoara lui

i la modul de a o căpăta. Vînzarea oilor îi adusese destui bani înẟ buzunar, iar băiatul tia că banul e fermecat ― cu el nimeni nu mai esteẟ singur, în scurt timp, poate chiar în cîteva zile, o să fie lîngă Piramide. Un bătrîn, cu tot aurul acela pe piept, n-avea de ce să mintă ca să cî tigeẟ

ase oi.ẟBătrînul îi pomenise de semne. Cît traversase marea, se gîndise la

ele. Da, tia despre ce e vorba: cît timp stătuse pe cîmpiile Andaluziei, seẟ deprinsese să deslu ească pe pămînt i pe cer cum era drumul pe careẟ ẟ avea să-l urmeze. Învă)ase că o anume pasăre trăda apropierea unei cobre, i că un anume arbust era semn de apă peste cî)iva kilometri. Oileẟ îl învă)aseră toate acestea.

"Dacă Dumnezeu conduce a a de bine oile, o să-l conducă i peẟ ẟ om", reflectă el i se mai lini ti. Ceaiul părea mai pu)in amar.ẟ ẟ

― Cine e ti dumneata? auzi o voce în spaniolă.ẟBăiatul sim)i o mare u urare. Tocmai se gîndea la semne i iată căẟ ẟ

cineva a i apărut.ẟ― Cum de vorbe ti spaniola? întrebă.ẟNoul venit era un tînăr îmbrăcat după moda occidentală, dar

culoarea pielii arăta că era probabil de prin partea locului. Era cam de vîrsta i înăl)imea lui.ẟ

― Toată lumea vorbe te spaniola aici. Sîntem la două ore de Spania.ẟ

― Ia loc i comandă ceva, plătesc eu ― spuse flăcăul. ẞi cere ni teẟ ẟ vin pentru mine. Urăsc ceaiul ăsta.

―Nu există vin pe aici, zise noul venit. Religia nu îngăduie. Atunci flăcăul îi spuse că trebuie să ajungă la Piramide. Cît p-

aci să-i pomenească de comoară, dar se stăpîni i tăcu. Poate îi cerea iẟ ẟ arabul o parte ca să-l ducă pînă acolo. Î i aminti ce-i spusese bătrînulẟ despre oferte.

―A vrea să mă duci pînă acolo, dacă po)i. Am să te plătesc.ẟ―Păi, ai idee cum se ajunge acolo?Flăcăul văzu că stăpînul barului sta pe aproape i trăgea cu urecheaẟ

la discu)ie. Nu se sim)ea la largul lui cu prezen)a aceluia. Dar găsise o călăuză i nu voia să piardă ocazia.ẟ

― Trebuie străbătut tot de ertul Saharei, zise noul venit. ẞi pentruẟ asta e nevoie de bani. Vreau să tiu dacă ai destui bani.ẟ

Băiatului i se păru ciudată întrebarea. Dar avea încredere în vorbele bătrînului, iar acesta îi spusese că atunci cînd vrei un lucru, universul lucrează în favoarea ta.

Scoase to)i banii din buzunar i-i arătă nou-venitului. Patronul baruluiẟ se apropie i el să privească. Cei doi schimbară cîteva cuvinte în arabă.ẟ Stăpînul barului părea iritat.

―Hai să mergem, zise nou-venitul. Ăsta nu vrea să continuăm discu)ia aici.

Băiatul răsuflă u urat. Se ridică să plătească, dar stăpînul îl prinse deẟ bra) i începu să vorbească fără pauză. Flăcăul era voinic, dar eraẟ în )ară străină. Noul său prieten îl îmbrînci pe patron i-l împinse afară peẟ băiat.

― Voia să-)i ia banii, zise. Tangerul nu este la fel ca restul Africii. Sîntem într-un port i în porturi mi ună totdeauna ho)ii.ẟ ẟ

Putea să aibă încredere în noul lui prieten. Îl ajutase într-o situa)ie critică. Scoase banii din buzunar i-i numără.ẟ

―Mîine putem ajunge la Piramide, spuse celălalt, luînd banii. Dar trebuie să cumpăr două cămile.

O apucară pe strădu)ele înguste ale Tangeru-lui. La fiecare col) erau barăci cu lucruri de vînzare. Ajunseră în sfîr it în mijlocul unei pie)e mari.ẟ Mii de oameni discutau, vindeau, cumpărau, legume amestecate cu pumnale, covoare lîngă fel i fel de pipe.ẟ

Dar băiatul nu-l slăbea din ochi pe noul lui prieten. La urma

urmelor, acesta avea to)i banii lui în mînă. Se gîndi să-i ceară înapoi, dar î i zise că ar fi fost nepoliticos. El nu cuno tea obiceiurile acestorẟ ẟ pămînturi străine pe unde călca. "E de ajuns să stau cu ochii pe el", î iẟ spuse. Oricum, era mai puternic decît celălalt.

Dintr-o dată, în mijlocul învălmă elii, apăru cea mai frumoasă spadăẟ pe care o văzuse în via)a lui. Teaca era argintată, iar garda neagră, bătută cu pietre scumpe. Flăcăul î i făgădui că, la întoarcerea din Egipt,ẟ o să cumpere spada.

― Întreabă-l pe stăpînul tarabei cît costă, îi spuse prietenului său.

Dar în)elese pe dată că-l pierduse din priviri, cu ochii la spadă. I se făcu inima cît un purice, ca i cum pieptul s-ar fi strîns deasupra. Îi fuẟ frică să privească lîngă el, fiindcă tia ce avea să vadă. Ochii au maiẟ rămas cîteva momente fic i să privească spada, pînă ce băiatul î i luăẟ ẟ inima-n din)i i se întoarse.ẟ

Împrejurul lui ― pia)a, oamenii într-un du-te vino strigau i cumpărauẟ covoare amestecate cu alune, salate alături de tăvi de aramă, bărba)i )inîndu-se de mînă pe stradă, femei cu văluri, miros de mîncare străină, dar nicăieri, absolut nicăieri chipul înso)itorului său.

Băiatul încercă să se mintă spunîndu- i că se pierduseră înẟ învălmă eală. Se hotărî să rămînă pe loc, a teptînd ca celălalt să seẟ ẟ întoarcă. Apoi, la scurtă vreme, un tip se sui într-unul din turnurile acelea

i începu să cînte; to)i oamenii au îngenuncheat, au bătut pămîntul cuẟ frun)ile i au cîntat. După aceea, ca ni te furnici harnice, i-au desfăcutẟ ẟ ẟ tarabele i au plecat.ẟ

ẞi soarele se pregăti de plecare. Băiatul privi soarele îndelung, pînă ce dispăru după casele albe care dădeau ocol pie)ei. Î i aminti căẟ diminea)ă, cînd acel soare răsărise, el se afla pe alt continent, era păstor, avea aizeci de oi i o întîlnire cu o fată. Diminea)a el tia tot ce avea săẟ ẟ ẟ se întîmple cît timp umbla pe cîmp.

Dar acum, cînd soarele se ascundea, el era în altă )ară, străin în )ară străină unde nu putea nici măcar să în)eleagă limba ce se vorbea. Acum nu mai era păstor, i nu mai avea de nici unele, nici măcar bani pentru aẟ se întoarce i a o lua de la capăt.ẟ

"ẞi toate astea între un răsărit i un apus de soare", gîndi băiatul. ẞi-iẟ fu milă de sine însu i, pentru că uneori lucrurile se schimbă în via)ă cît aiẟ clipi, înainte ca omul să se poată obi nui cu ideea.ẟ

Îi era ru ine să plîngă. Niciodată nu plînsese în fa)a oilor lui.ẟ

Dar acum, pia)a era pustie iar el era departe de )ara lui.Băiatul începu să plîngă. Plîngea pentru că Dumnezeu era nedrept

i-i răsplătea astfel pe oamenii care credeau în propriile vise.ẟ

"Cînd eram cu oile eram fericit i răspîndeam în juru-mi numaiẟ fericire. Oamenii mă vedeau că vin i mă primeau bine. Dar acum sîntẟ trist i nefericit. O să mă amărăsc i n-o să mai am încredere în oameni,ẟ ẟ pentru că un om m-a trădat. O să-i urăsc pe aceia care găsesc comori ascunse, fiindcă eu n-am găsit-o pe a mea. ẞi totdeauna o să caut să păstrez pu)inul pe care-l am, pentru că sînt prea mic ca să îmbră)i ezẟ lumea."

Î i deschise desaga ca să vadă ce mai avea în ea; poate maiẟ rămăsese vreo bucă)ică din sandviciul mîncat pe vapor. Dar nu găsi decît cartea cea groasă, haina i cele două pietre pe care i le dăduse bătrînul.ẟ

Privind pietrele, sim)i o imensă u urare. Dăduse ase oi pentru douăẟ ẟ pietre pre)ioase, desprinse dintr-un colan de aur. Putea vinde pietrele iẟ cumpăra biletul de întoarcere.

"Acum am să fiu mai de tept", gîndi băiatul sco)înd pietrele dinẟ desagă pentru a le ascunde în buzunar. Se afla într-un port i ăsta eraẟ singurul adevăr rostit de omul acela: un port e tot timpul plin de ho)i.

Acum în)elegea i disperarea stăpînului barului: încerca să-i spunăẟ să nu se încreadă în acel om.

"Sînt i eu ca to)i ceilal)i oameni: văd lumea a a cum vreau eu să fie,ẟ ẟ nu a a cum este."ẟ

Privi pietrele îndelung. Le atinse cu grijă pe fiecare, sim)indu-le temperatura i suprafa)a netedă. Ele erau comoara lui. Simpla atingere aẟ pietrelor îl lini ti. Îi aminteau de bătrîn.ẟ

"Cînd vrei ceva, tot Universul conspiră pentru ca tu să ob)ii ceea ce dore ti", îi spusese bătrînul.ẟ

Voia să în)eleagă cum se putea adeveri asta. Se afla într-o pia)ă pustie, fără un sfan) în buzunar i fără oi de păzit în acea noapte. Darẟ pietrele erau dovada că întîlnise un rege, un rege care-i cuno teaẟ povestea, tia tot despre pu ca tatălui lui i despre prima lui experien)ăẟ ẟ ẟ sexuală.

"Pietrele servesc la ghicit. Se numesc Urim i Tumim."ẟBăiatul a eză din nou pietrele în desagă i se hotărî să facă oẟ ẟ

încercare. Bătrînul îi spusese să pună întrebări clare, pentru că pietrele foloseau numai celui care tie ce vrea.ẟ

Atunci băiatul întrebă dacă binecuvîntarea bătrînului încă mai stăruia asupra lui.

Scoase o piatră. Era "da"."O să găsesc comoara?", a mai întrebat băiatul.A băgat mîna în desagă i cînd să ia o piatră, au alunecat amîndouăẟ

printr-o gaură a sacului. Băiatul nu observase pînă atunci că ar fi avut desaga ruptă. S-a aplecat să le ia pe Urim i Turim de jos i să le punăẟ ẟ la loc. Cînd le văzu pe jos însă, altă frază îi răsună în urechi.

"Înva)ă să respec)i i să urmezi semnele", îi spusese bătrînul rege.ẟ

Un semn. Băiatul rîse în sinea lui. Apoi culese cele două pietre i leẟ puse la loc în desagă. Nici nu se gîndea să coasă gaura ― pietrele puteau ie i pe acolo cînd ar fi vrut. El în)elesese că sînt unele lucruriẟ despre care omul n-ar trebui să întrebe ― pentru a nu fugi de soartă. "Am făgăduit să iau singur hotărîrile", î i spuse.ẟ

Pietrele îi spuseseră deja că bătrînul se mai afla în preajma lui, iẟ asta îi dădu mai multă încredere. Privi din nou pia)a pustie i nu maiẟ sim)i disperarea dinainte. Nu era o lume străină; era o lume nouă.

La urma urmelor, tocmai asta voia i el: să cunoască lumi noi. Chiarẟ dacă n-ar fi ajuns niciodată la Piramide, el a ajuns mult mai departe decît oricare din păstorii pe care-i cuno tea. "Ei, dac-ar ti ei că la numai douăẟ ẟ ore de călătorie pe mare există lucruri atît de diferite!"

Lumea nouă îi apărea în fa)a ochilor sub forma unei pie)e pustii, dar el văzuse i pia)a plină de via)ă, i nu avea s-o mai uite niciodată. Î iẟ ẟ ẟ aminti de spadă ― l-a costat foarte scump s-o privească un pic, dar nici nu mai văzuse a a ceva vreodată. Deodată sim)i că putea privi lumea,ẟ fie ca o biată victimă a unui ho), fie ca un aventurier în căutarea unei comori.

"Sînt un aventurier în căutarea unei comori", gîndi, înainte de a cădea frînt de somn.

Se trezi că-l îmbolde te cineva. Adormise în mijlocul pie)ei, i via)a eiẟ ẟ era pe punctul de a reîncepe.

Privi în jur, căutîndu- i oile, dar văzu că se afla într-o altă lume. În locẟ să se simtă trist, se sim)i fericit. Nu mai trebuia să caute apă i hrană;ẟ putea să caute o comoară. Nu avea un sfan) în buzunar, dar avea încredere în via)ă. Alesese, în ajun, să fie un aventurier la fel cu personajele căr)ilor pe care îi plăcea să le

citească.Porni prin pia)ă fără grabă. Negustorii î i puneau iar tarabele peẟ

picioare; îl ajută pe un cofetar să- i monteze baraca. Avea un zîmbetẟ diferit acel cofetar: era vesel, interesat de via)ă, gata să înceapă o zi bună de lucru. Era un zîmbet care îi amintea de bătrîn, acel rege bătrîn iẟ misterios pe care-l cunoscuse.

"Cofetarul ăsta nu face prăjituri pentru că vrea să călătorească sau să se însoare cu fata unui negustor. Cofetarul ăsta face prăjituri fiindcă îi place să le facă", se gîndi băiatul, i observă că avea acelea i puteri caẟ ẟ

i bătrînul ― tia dacă un om este aproape sau departe de Legenda saẟ ẟ Personală. Doar privindu-l. "E u or, dar eu niciodată nu mi-am datẟ seama de asta."

Cînd au sfîr it de montat baraca, cofetarul i-a întins prima prăjitură peẟ care o făcuse. Băiatul a mîncat-o satisfăcut, a mul)umit i i-a văzut deẟ ẟ drum. Abia după ce s-a depărtat pu)in i-a dat seama că baraca fuseseẟ ridicată de un om care vorbea araba i altul, spaniola. ẞi se în)eleseserăẟ perfect.

"Există un limbaj care se află dincolo de cuvinte", reflectă băiatul. "Mi s-a întîmplat deja asta cu oile, iar acum mi se întîmplă i cu oamenii."ẟ

Învă)a tot felul de lucruri noi. Lucruri pe care el le trăise deja, i careẟ totu i erau noi, pentru că trecuseră pe lîngă el fără să- i fi dat seama. Nuẟ ẟ le observase, pentru că se deprinsese cu ele. "Dacă învă) să deslu escẟ acest limbaj fără cuvinte, o să descifrez lumea."

"Totul e un singur lucru", îi spusese bătrînul.Se hotărî să umble fără grabă sau teamă pe străzile înguste ale

Tangerului: numai a a avea să reu ească să vadă semnele. Asta cereaẟ ẟ multă răbdare, dar răbdarea era prima virtute pe care o învă)a un păstor. Încă o dată în)elese că aplica acelei lumi stră-ine acelea i lec)ii pe careẟ le învă)ase de la oile lui.

"Totul e un singur lucru", îi spusese bătrînul.Negustorul de Cristaluri văzu zorile i fu cuprins de aceea i teamăẟ ẟ

care-l încerca în fiecare zi. Era de aproape treizeci de ani în acela i loc,ẟ o prăvălie pe o culme abruptă de deal unde rareori ve-nea cîte un cumpărător. Acum era prea tîrziu să mai schimbe ceva: tot ce învă)ase în via)ă era să vîndă i să cumpere cristaluri. Au fost vremuri în care multăẟ lume cuno tea prăvălia: negustori arabi, geologi francezi i englezi,ẟ ẟ solda)i germani cu buzunarul mereu doldora. Pe vremea aceea era o adevărată aventură să vinzi cristaluri, iar el se gîndea cum avea să se îmbogă)ească i cum avea să aibă multe femei frumoase la bătrîne)e.ẟ

Apoi timpul a trecut i, cu el, gloria ora ului. Ceuta s-a dezvoltat maiẟ ẟ mult decît Tangerul, iar comer)ul a luat-o pe alte căi. Vecinii s-au mutat de pe povîrni i n-au rămas decît cîteva prăvălii. Nimeni nu mai suiaẟ ẟ dealul pentru cîteva prăvălii.

Negustorul de cristaluri nu avea de ales. Î i trăise treizeci de ani dinẟ via)ă cumpărînd i vînzînd cristaluri, iar acum era prea tîrziu ca să maiẟ schimbe ceva.

Toată diminea)a a stat să privească pu)inii trecători de pe stradă. Făcea asta de ani de zile, i tia programul fiecărei persoane. Maiẟ ẟ lipseau doar cîteva minute pînă la prînz, cînd un flăcău străin s-a oprit în fa)a vitrinei lui. Era îmbrăcat ca to)i oa-menii, dar ochiul experimentat al Negustorului de Cristaluri trase concluzia că nu avea bani. Dar i a a, seẟ ẟ hotărî să se întoarcă în prăvălie i să a tepte pu)in, pînă ce băiatul aveaẟ ẟ să plece.

Pe u ă era un anun) care spunea că acolo se vorbesc mai multeẟ limbi. Flăcăul văzu un bărbat apărînd de după tejghea.

― Pot să vă terg vasele astea dacă dori)i, spuse băiatul. A a cumẟ ẟ sînt acuma, n-o să le cumpere nimeni.

Bărbatul îl privi i nu spuse nimic.ẟ― În schimb, dumneavoastră îmi cumpăra)i o farfurie cu mîncare.

Omul continuă să tacă, i băiatul sim)i că trebuie să ia o hotărîre. Înẟ desagă se afla haina ― nu-i mai trebuia în de ert. Scoase haina iẟ ẟ începu să teargă vasele de praf. Într-o jumătate de oră tersese toateẟ ẟ vasele din vitrină; în acest timp au i intrat doi clien)i i i-au cumpăratẟ ẟ omului ni te cristaluri.ẟ

Cînd a isprăvit de cură)at totul, i-a cerut negustorului o farfurie de mîncare.

―Să mergem să mîncăm, a spus Negustorul de Cristaluri.A atîrnat o tăbli)ă pe u ă i s-au dus într-un bar minuscul în susulẟ ẟ

străzii. Cum s-au a ezat la unica masă existentă, Negustorul a zîmbit:ẟ

―Nu trebuia să cure)i nimic, spuse. Legea Coranului te obligă să dai de mîncare cui îi este foame.

―Atunci de ce m-a)i lăsat să fac asta? a întrebat flăcăul.― Pentru că erau murdare cristalurile. ẞi amîndoi sim)eam nevoia să

ne limpezim mintea de gîndurile rele.Cînd au isprăvit de mîncat, Negustorul se întoarse spre flăcău:―A vrea să lucrezi în prăvălia mea. Azi au intrat doi clien)i cîtẟ

ai ters vasele, i ăsta-i semn bun.ẟ ẟ"Oamenii vorbesc mult despre semne", se gîndi păstorul. "Dar nu

pricep ce spun. La fel cum ani de zile eu n-am priceput că vorbeam cu oile un limbaj fără cuvinte."

―Vrei să lucrezi la mine? insistă Negustorul.―Pot să lucrez pînă diseară, răspunse băiatul. O să spăl pînă-n zori

chiar toate cristalurile din prăvălie. În schimb, am nevoie de bani ca să ajung mîine în Egipt.

Bătrînul rîse din nou.― Chiar dacă-mi speli cristalurile un an întreg, chiar dacă prime ti unẟ

comision bun pentru fiecare cristal vîndut, i tot trebuie să mai iei cuẟ împrumut ca să mergi în Egipt. Sînt mii de kilometri de de ert întreẟ Tanger i Piramide.ẟ

S-a lăsat o tăcere a a de adîncă, de părea că tot ora ul a adormit.ẟ ẟ Nu mai erau bazaruri, discu)iile negustorilor, oamenii care urcau în minarete i cîntau, spadele frumoase cu mîner încrustat. Nu mai existaẟ speran)a i aventura, regii bătrîni i Legendele Personale, comoara iẟ ẟ ẟ Piramidele. Era ca i cum lumea toată a rămas stană de piatră pentru căẟ sufletul băiatului amu)ise. Nu mai exista durere, nici suferin)ă, nici decep)ie: doar o privire goală prin mica u ă a cîrciumii, i o dorin)ăẟ ẟ imensă de moarte, de a se termina cu toate, pentru totdeauna, în chiar clipa aceea.

Negustorul privi mirat la băiat. Părea că toată bucuria pe care o privise în diminea)a aceea s-a risipit.

― Î)i pot da bani ca să te întorci acasă, fiule, spuse Negustorul de Cristaluri.

Băiatul nu scotea o vorbă. Apoi s-a ridicat, i-a netezit hainele i i-aẟ ẟ ẟ luat desaga.

―O să muncesc la dumneavoastră, spuse. ẞi după altă tăcere nesfîr ită, adăugă:ẟ

―Am nevoie de bani ca să-mi cumpăr cîteva oi.

PARTEA A DOUA

De aproape o lună lucra flăcăul pentru Negustorul de Cristaluri, i nuẟ prea era o treabă care să-l facă fericit. Negustorul î i trecea ziuaẟ bombănind după tejghea, cerîndu-i să aibă grijă de fiecare obiect, să nu cumva să spargă vreunul.

Dar nu pleca, pentru că Negustorul, chiar dacă era un bătrîn cîrcota ,ẟ nu era necinstit; flăcăul primea un comision frumu el pentru fiecareẟ bucată vîndută i reu ise deja să strîngă ceva bani. În diminea)a aceeaẟ ẟ î i făcuse ni te socoteli: dacă ar fi continuat să muncească tot a a, i-ar fiẟ ẟ ẟ trebuit un an întreg ca să poată cumpăra cîteva oi.

― A vrea să fac o etajeră pentru cristaluri, îi spuse băiatulẟ Negustorului. Ar putea fi a ezată afară i astfel să-i atragem pe trecătoriiẟ ẟ din josul străzii.

― N-am avut niciodată tarabă afară, răspunse Negustorul. Oamenii trec i se lovesc de ea. Cristalurile se sparg.ẟ

― Cînd umblam cu oile pe cîmp, ele puteau muri dacă întîlneau vreun arpe. Dar asta face parte din via)a oilor i a ciobanilor.ẟ ẟ

Negustorul l-a servit pe un client care voia trei pahare de cristal. Vindea mai bine ca oricînd, ca i cum lumea s-ar fi întors în timp, înẟ vremurile cînd strada era una din principalele atrac)ii ale Tangerului.

―Vînzările au crescut destul de mult, îi zise băiatului după ce ie iẟ clientul. Banii îmi ajung să trăiesc mai bine, iar pe tine te vor ajuta în scurt timp să-)i recape)i oile. De ce să ceri mai mult de la via)ă?

― Pentru că trebuie să urmăm semnele, îi scăpă băiatului, aproape fără voie; i se căi de ce spusese, pentru că Negustorul nu întîlniseẟ niciodată un rege.

"Se nume te început de Bun Augur, norocul începătorului. Pentru căẟ via)a vrea să-)i trăie ti Legenda Personală", îi spusese bătrînul.ẟ

Dar negustorul în)elegea ce voia să spună flăcăul. Simpla lui prezen)ă în prăvălie era un semn, i cu trecerea zilelor, cu banii ce intrauẟ în casă, nu-i părea rău că-l angajase pe spaniol. Chiar dacă băiatul cî tiga mai mult decît se cuvenea; cum el totdeauna fusese convins căẟ vînzările n-or să se schimbe, îi oferise un comision mare, iar intui)ia îi spunea că în scurt timp pu tiul avea să se întoarcă la oile lui.ẟ

― De ce voiai să vezi Piramidele? îl întrebă, ca să schimbe vorba de la problema tarabei.

―Am auzit multe despre ele, zise băiatul, evitînd să vorbească despre vis. Acum comoara era o amintire dureroasă, i flăcăul evita săẟ se gîndească la ea.

― Eu nu cunosc pe nimeni pe aici care să vrea să traverseze de ertul numai ca să vadă Piramidele, spuse Negustorul. Nu sînt decîtẟ un munte de pietre. Po)i să-)i faci i tu una în bătătură.ẟ

―N-a)i visat niciodată să călători)i? a întrebat băiatul, servind încă un client care intrase în prăvălie.

Două zile mai tîrziu bătrînul încercă să aducă vorba despre etajeră.

―Nu-mi plac schimbările, începu Negustorul. Nici eu, nici tu nu sîntem ca Hassan, comerciantul cel bogat. Dacă el dă gre într-oẟ afacere, nu l-ar atinge prea mult. Dar noi doi trebuie să trăim cu gre elileẟ noastre.

"E adevărat", reflectă băiatul.―De ce vrei etajera aceea? mai întrebă Negustorul.― Vreau să mă întorc mai repede la oile mele. Trebuie să profităm

cînd norocul e de partea noastră, i să facem totul ca să-l ajutăm tot a aẟ ẟ cum ne ajută i el pe noi. Asta se nume te început de Bun Augur. Sauẟ ẟ "norocul începătorului".

Bătrînul rămase o vreme tăcut. Apoi spuse:―Profetul ne-a dat Coranul i nu ne-a lăsat decît cinci porunci ca săẟ

le urmăm în via)ă. Cea mai importantă e următoarea: există un singur Dumnezeu. Celelalte sînt: să ne rugăm de cinci ori pe zi, să postim în luna Ramadanului, să-i miluim pe săraci.

Se opri. Avea ochii în lacrimi cînd a pomenit despre Profet. Era un om cucernic i cu tot neastîmpărul lui încerca să- i trăiască via)a dupăẟ ẟ rînduială musulmană.

―ẞi care este a cincea poruncă? întrebă băiatul.― Acum două zile mi-ai spus că n-am visat niciodată să călătoresc,

răspunse Negustorul. A cincea poruncă pentru oricare musulman este să facă o călătorie. Trebuie să mergem, măcar o dată în via)ă, în ora ulẟ sfînt Mecca. Mecca e mult mai departe decît Piramidele. Cînd eram tînăr, am ales să strîng pu)inii bani pe care-i aveam ca să deschid prăvălia asta. Mă gîndeam c-o să fiu bogat într-o zi i o să merg la Mecca. Amẟ început să cî tig, dar nu puteam să las pe nimeni să aibă grijă deẟ cristaluri, pentru că acestea sînt lucruri ginga e. ẞi-n timpul ăsta,ẟ vedeam mul)i oameni trecînd prin fa)a prăvăliei, spre Mecca. Unii erau pelerini boga)i, care mergeau cu alai de servitori i de cămile, dar cei maiẟ

mul)i erau mult mai săraci decît mine. Se duceau i se întorceau cu to)iiẟ mul)umi)i, i puneau la u a caselor lor simbolurile pelerinajului. Unulẟ ẟ dintre ei, un cizmar care trăia din cîrpăcitul încăl)ărilor altora, mi-a povestit c-a umblat aproape un an prin de ert, dar era mult mai obositẟ cînd trebuia să bată cîteva străzi din Tanger ca să cumpere piele.

―De ce nu mergi acum la Mecca? întrebă flăcăul.― Pentru că Mecca mă )ine în via)ă. Mă face să suport toate zilele

astea neschimbate, vasele astea tăcute pe rafturi, prînzul i cina înẟ taverna aia oribilă. Mi-e frică să-mi împlinesc visul, i pe urmă să nu maiẟ am nici un motiv să trăiesc. Tu trăie ti cu visul oilor i al Piramidelor. E tiẟ ẟ ẟ deosebit de mine, pentru că dore ti să-)i realizezi visurile. Eu nu vreauẟ decît să visez la Mecca. Mi-am închipuit de mii de ori traversarea de ertului, momentul sosirii în pia)a unde se află Piatra Sfîntă, celeẟ

apte ocoluri pe care trebuie să i le dau înainte de a o atinge. Mi-amẟ închipuit cî)i oameni ar fi în jurul meu, în fa)a mea, în discu)iile iẟ rugăciunile pe care le vom împărtă i cu to)ii. Dar mi-e teamă să nu fie oẟ mare dezamăgire, i atunci prefer doar să visez, în acea zi, Negustorul îiẟ dădu voie flăcăului să me terească etajera. Nu to)i pot vedea visurile înẟ acela i fel.ẟ

Au mai trecut două luni i taraba a adus mul)i clien)i în prăvălia deẟ cristaluri. Flăcăul socoti că, încă ase luni dacă ar mai munci, s-ar puteaẟ întoarce în Spania, ar putea cumpăra aizeci de oi i chiar mai mult deẟ ẟ

aizeci. În mai pu)in de un an i-ar dubla turma i ar putea face nego) cuẟ ẟ ẟ arabii pentru că acum reu ea să vorbească limba aceea ciudată. Dupăẟ diminea)a aceea din pia)ă nu se mai folosise de Urim i Turim pentru căẟ Egiptul devenise un vis tot a a de depărtat pentru el cum era ora ulẟ ẟ Mecca pentru Negustor. Acum băiatul era mul)umit cu munca lui i seẟ gîndea mereu la ziua în care avea să debarce la Tarifa ca învingător.

"Încearcă să tii totdeauna ce vrei", îi spusese bătrînul rege. Băiatul ẟtia, i pentru asta muncea. Poate comoara luiẟ ẟ

însemnase tocmai să ajungă pe acel pămînt străin, să se întîlnească cu un ho) i să- i dubleze turma fără să fi cheltuit un ban.ẟ ẟ

Era mîndru de el. Învă)ase lucruri importante, precum comer)ul cu cristaluri, limbajul fără cuvinte i semnele. Într-oẟ

după-amiază, a văzut un bărbat în susul străzii plîngîndu-se că nu găsea un loc potrivit ca să bea ceva după urcu ul acela. Cum băiatul cuno teaẟ ẟ limbajul semnelor, îl chemă pe bătrîn ca să-i vorbească.

―Hai să vindem ceai oamenilor care suie strădu)a, îi spuse el.―Mul)i oameni vînd ceai pe-aici, a răspuns Negustorul.―Dar noi putem vinde ceai în pahare de cristal. A a oamenilor o săẟ

le placă ceaiul, dar vor cumpăra i paharele. Pentru că ce-i place omuluiẟ cel mai mult este frumuse)ea.

Negustorul îl privi pe flăcău o vreme. Nu i-a răspuns nimic. Dar seara, după ce i-a făcut rugăciunile, i-a închis prăvălia, s-a a ezat pe trotuarẟ ẟ ẟ împreună cu el i l-a poftit să fumeze din narghilea, pipa aceea ciudatăẟ pe care o foloseau arabii.

― De fapt, ce vrei să faci? a întrebat bătrînul Negustor de cristaluri.

―V-am mai spus. Trebuie să cumpăr la întoarcere oi. Pentru asta am nevoie de bani.

Bătrînul mai puse ni te jăratec în narghilea, apoi trase îndelung dinẟ pipă.

―Am prăvălia asta de treizeci de ani. Cunosc cristalul bun, i pe celẟ prost, i tiu toate mărun)i urile negustoriei i prăvăliei. Sînt deprins cuẟ ẟ ẟ ẟ mărimea i cu angaralele ei, a a cum este. Dacă tu o să vinzi ceai înẟ ẟ pahare, prăvălia o să crească. Atunci eu o să trebuiască să-mi schimb felul de via)ă.

―ẞi nu e bine?―Sînt obi nuit cu via)a mea. Înainte să vii tu, mă gîndeam că mi-amẟ

pierdut atîta timp stînd pe loc, în timp ce prietenii mei se tot schimbau, dădeau faliment sau prosperau. Asta mă făcea foarte trist. Acum tiu căẟ nu era chiar a a: prăvălia are exact mărimea pe care eu am vrutẟ totdeauna să o aibă. Nu vreau să mă schimb fiindcă nu tiu cum să măẟ schimb. Sînt deja foarte obi nuit cu mine însumi.ẟ

Flăcăul nu tia ce să spună.ẟ Bătrînul continuă:― Tu ai fost o binecuvîntare pentru mine. ẞi acum în)eleg un lucru:

orice binecuvîntare care nu e acceptată se schimbă în blestem. Eu nu mai vreau nimic de la via)ă. Iar tu mă sile ti să văd bogă)ii i orizonturiẟ ẟ pe care nu le-am bănuit niciodată. Acum că le cunosc i-mi cunoscẟ posibilită)ile uria e, mă voi sim)i mai rău ca înainte. Pentru că tiu că potẟ ẟ avea tot i eu nu vreau.ẟ

"Bine că nu i-am spus nimic vînzătorului de floricele", gîndi băiatul.

Au continuat să fumeze narghilea pînă ce soarele s-a ascuns. Vorbeau în arabă, i băiatul era mul)umit de sine, pentru că vorbeaẟ araba. Fusese o vreme cînd el credea că oile îl pot învă)a totul despre lume. Dar iată, oile nu tiau araba.ẟ

"Trebuie să mai fie în lume i alte lucruri pe care oile nu le tiu", i-aẟ ẟ ẟ spus băiatul, privindu-l pe Negustor în tăcere. "Pentru că ele nu fac altceva decît să caute apă i hrană."ẟ

"Cred că nu ele sînt cele care mă înva)ă: eu sînt cel care învă)."―Maktub, spuse Negustorul în cele din urmă.―Ce înseamnă asta?― Trebuia să te na ti arab ca să în)elegi, răspunse el. Darẟ

traducerea ar fi ceva precum: "A a stă scris."ẟẞi-n timp ce stingea jarul din narghilea, îi spuse flăcăului că putea să

înceapă să vîndă ceai în pahare. Uneori e imposibil să stăvile ti uvoiulẟ ẟ vie)ii.

Oamenii urcau strădu)a i oboseau. Dar sus pe culme îi întîmpina oẟ prăvălie de cristaluri frumoase cu ceai de mentă răcoritor. Oamenii intrau să bea ceaiul care era servit în minunate pahare de cristal.

Niciodată nu s-a gîndit nevastă-mea la a a ceva, î i amintea cîteẟ ẟ unul, i cumpăra cîteva pahare, pentru că avea musafiri în seara aceea:ẟ invita)ii lui or să rămînă impresiona)i de frumuse)ea cupelor. Altcineva încredin)a că ceaiul era totdeauna mai gustos cînd era servit în vase de cristal, pentru că păstra mai bine aroma. Un al treilea spunea că în Orient era tradi)ia să se folosească vase de cristal la ceai, pentru că aveau puteri magice.

În scurt timp se răspîndi vestea i o mul)ime de oameni suia dealulẟ pînă sus ca să cunoască prăvălia care făcea ceva nou într-o negustorie a a de veche. S-au mai deschis prăvălii de ceai în cupe de cristal, dar nuẟ erau în vîrful dealului, a a că erau tot timpul pustii.ẟ

Curînd, Negustorul a trebuit să mai angajeze doi oameni. Începu să importe, pe lîngă cristaluri, cantită)i enorme de ceai care erau zilnic consumate de bărba)ii i femeile însetate de lucruri noi.ẟ

A a s-au scurs ase luni.ẟ ẟ

Flăcăul se de teptă înainte de răsăritul soarelui. Trecuserăẟ unsprezece luni i nouă zile de cînd călcase pentru prima oară peẟ continentul african.

Se îmbrăcă cu ve mintele lui arabe de in alb, cumpărate specialẟ pentru ziua aceea. Î i a eză vălul pe cap, fixîndu-l cu un inel făcut dinẟ ẟ piele de cămilă. Î i încal)ă sandalele noi i coborî fără nici un zgomot.ẟ ẟ

Ora ul mai dormea încă. Î i făcu un sandvi cu susan i bău un ceaiẟ ẟ ẟ ẟ fierbinte din paharul de cristal. Apoi se a eză în pragul u ii, fumîndẟ ẟ singur din narghilea.

A fumat singur, fără a se gîndi la nimic, ascultînd doar fo netulẟ necontenit al vîntului care sufla, aducînd mireasma de ertului. După ce aẟ isprăvit de fumat, i-a vîrît mîna într-unul din buzunarele hainelor i aẟ ẟ rămas contemplînd ceea ce scosese dinăuntru.

Era un maldăr de bani. Destul cît să cumperi o sută douăzeci de oi, un bilet de întoarcere i o licen)ă de comer) între )ara lui i )ara unde seẟ ẟ afla.

A a teptat răbdător ca bătrînul să se trezească i să deschidăẟ ẟ prăvălia. Atunci amîndoi or să mai bea un ceai.

― Azi plec, a spus flăcăul. Am bani ca să-mi cumpăr oile. Dumneata ai bani ca să mergi la Mecca.

Bătrînul nu-i răspunse.― Binecuvîntează-mă, îi mai ceru băiatul. Dumneata m-ai ajutat.

Bătrînul continua să pregătească ceaiul în tăcere. După o vreme însă, se întoarse spre băiat.

―Sînt mîndru de tine, spuse. Ai adus suflet în prăvălia mea de cristaluri. Dar să tii că eu nu mă duc la Mecca. La fel cum tiu că tu n-oẟ ẟ să cumperi iar oi.

―Cine )i-a spus asta? întrebă flăcăul speriat.―Maktub, rosti simplu bătrînul Negustor de Cristaluri.ẞi-l binecuvîntă.

Flăcăul se duse în camera lui i- i strînse toate lucrurile. Erau treiẟ ẟ saci mari i plini. Cînd să iasă, observă că într-un col) al camereiẟ rămăsese vechea lui desagă de păstor. Totul era strîns i el aproape căẟ nu- i mai amintea de ea. Înăuntru se mai aflau aceea i carte i haina.ẟ ẟ ẟ Cînd scoase haina, cu gînd s-o dea vreunui băiat pe stradă, cele două pietre căzură pe jos. Urim i Tumim.ẟ

Flăcăul i-a adus aminte de bătrînul rege, i s-a mirat cînd i-a datẟ ẟ ẟ seama de cîtă vreme nu se mai gîndise la asta. Un an întreg muncise fără preget, gîndindu-se numai la cum să facă rost de bani ca să nu se întoarcă cu capul plecat în Spania.

"Nu renun)a niciodată la visurile tale", îi spusese bătrînul rege. "Urmează semnele."

Flăcăul le ridică pe Urim i Tumim de jos i avu iar senza)ia aceea căẟ ẟ bătrînul ar fi fost pe-aproape. Muncise din greu un an, iar semnele arătau acum că venise momentul să plece.

"O să fiu din nou ce eram înainte", i-a spus flăcăul. "Iar oile nu m-auẟ învă)at să vorbesc araba."

Cu toate acestea, oile îl învă)aseră un lucru mult mai important: că exista un limbaj pe lume pe care îl în)elegeau to)i i pe care flăcăul îlẟ folosise în tot acel timp ca să facă să prospere prăvălia. Era limbajul entuziasmului, al lucrurilor făcute cu dragoste i voin)ă, în căutarea unuiẟ lucru pe care-l doreai sau în care credeai. Tangerul nu mai era un oraẟ străin, iar el sim)i că în acela i fel cum cucerise acel ora putea cuceri iẟ ẟ ẟ lumea.

"Cînd î)i dore ti un lucru, tot Universul conspiră la realizarea dorin)eiẟ tale", spusese bătrînul rege.

Numai că bătrînul rege nu pomenise nimic despre tîlhării, de de erturiẟ nesfîr ite, de oameni care- i cunosc visele dar nu vor să i leẟ ẟ ẟ împlinească. Bătrînul rege nu-i spusese că Piramidele nu erau decît un munte de pietre i oricine i-ar fi putut face unul în ograda lui. ẞi maiẟ ẟ uitase să spună că atunci cînd ai bani ca să-)i cumperi o turmă mai mare decît cea pe care ai avut-o, chiar trebuie să cumperi acea turmă.

Flăcăul luă desaga i o puse lîngă ceilal)i saci. Coborî scările;ẟ bătrînul servea o familie de străini în timp ce al)i doi clien)i se aflau în prăvălie bînd ceai din paharele de cristal. Era mi care destulă pentruẟ ceasul acela al dimine)ii. Din locul unde stătea, văzu pentru prima oară că părul bătrînului Negustor semăna bine cu părul bătrînului rege. Î iẟ aminti de zîmbetul cofetarului, din prima lui zi la Tanger, cînd nu avea unde se duce nici ce mînca; i acel zîmbet amintea de bătrînul rege.ẟ

"Ca i cum ar fi trecut pe aici i ar fi lăsat semne", reflectă. "Ca iẟ ẟ ẟ cum fiecare I-ar fi cunoscut pe regele acesta într-un moment al vie)ii lui. Dar la urma urmelor, el a spus că se arăta tuturor celor care- i trăiescẟ Legenda Personală."

Plecă fără a- i lua rămas bun de la Negustorul de Cristaluri. Nu voiaẟ să plîngă, pentru că oamenii l-ar fi putut vedea. Dar o să-i fie dor de vremea aceea i de toate lucrurile bune pe care leẟ

învă)ase. Avea mai multă încredere în sine i dorea să cucereascăẟ lumea.

"Dar mă duc pe cîmpurile pe care le cunosc deja, i voi conduceẟ iară i oile." ẞi nu mai fu mul)umit cu hotărîrea lui. Muncise un an întregẟ ca să- i împlinească un vis, iar acest vis î i pierdea din importan)ă cuẟ ẟ fiecare minut. Poate pentru că nu era visul lui.

"Cine tie, o fi mai bine să fii ca Negustorul de Cristaluri: să nu mergiẟ niciodată la Mecca i să trăie ti din dorin)a de a o cunoa te." Dar leẟ ẟ ẟ strîngea pe Urim i Tumim în mînă i aceste pietre îi dădeau for)a iẟ ẟ ẟ dorin)a bătrînului rege. Printr-o coin-ciden)ă ― sau un semn, gîndi flăcăul ― ajunse chiar la barul unde intrase în prima zi. Nu mai era nici urmă de ho), iar patronul îi aduse o cea că de ceai.ẟ

"Oricînd voi putea să redevin păstor", gîndi flăcăul. "Am învă)at să îngrijesc de oi i n-o să uit niciodată. Dar s-ar putea să nu mai am altăẟ ocazie să ajung la Piramidele din Egipt. Bătrînul avea un colan de aur i-ẟmi tia povestea. Era un rege adevărat, un rege în)elept."ẟ

Se afla la doar două ore de mers pe mare de cîmpiile Andaluziei, însă avea un de ert imens între el i Piramide. Dar flăcăul în)elese poate înẟ ẟ alt fel aceea i situa)ie: în realitate el era cu două ore mai aproape deẟ comoara lui. În plus, pentru a face aceste două ore de mers, întîrziase aproape un an întreg.

"ẞtiu pentru ce vreau să mă întorc la oile mele. Le cunosc deja; nu-)i dau mult de lucru i pot fi iubite. Nu tiu dacă de ertul poate fi iubit, darẟ ẟ ẟ de ertul ascunde comoara mea. Dacă nu reu esc s-o găsesc, voi puteaẟ ẟ oricînd să mă întorc acasă. Dar dintr-o dată, via)a mi-a dat bani destui, iar eu am tot timpul la dispozi)ie; de ce nu?"

Sim)i o bucurie imensă în acel moment. Oricînd putea să redevină păstor. Oricînd putea să redevină vînzător de cristaluri. Poate că lumea avea multe alte comori ascunse, dar el avusese un vis repetat i întîlniseẟ un rege. Asta nu i se întîmpla oricui.

Era mul)umit cînd ie i din bar. Î i aminti că unul dintre furnizoriiẟ ẟ Negustorului aducea cristalurile în caravane care străbăteau de ertul.ẟ Tot le mai )inea pe Urim i Tumim în mînă; datorită acelor două pietreẟ revenise pe drumul comorii lui.

"Întotdeauna sînt în preajma celor care- i trăiesc Legendaẟ Personală", îi spusese bătrînul rege.

Nu costa nimic dacă mergea pînă la depozit ca să afle dacă într-adevăr Piramidele chiar erau a a de departe.ẟ

Englezul edea într-o hardughie mirosind a animale, sudoare i praf.ẟ ẟ Hărăbaia nu se putea chema depozit, abia dacă era un opron. "Toatăẟ via)a m-am chinuit, ca să ajung să trec printr-un loc ca ăsta", gîndi, în timp ce răsfoia distrat o revistă de chimie. "Zece ani de studiu să mă conducă la grajd."

Dar trebuia să meargă mai departe. Trebuia să creadă în semne. Toată via)a lui, toate studiile le dedicase căutării limbajului unic pe care-l vorbea Universul. La început se interesase de esperanto, apoi de religii,

i în sfîr it, de Alchimie. ẞtia să vorbească esperanto, în)elegea perfectẟ ẟ felurite religii, dar încă nu devenise Alchimist. Reu ise să descifrezeẟ lucruri importante, e-adevărat. Dar cercetările lui ajunseseră într-un punct de unde nu mai puteau progresa deloc. Încercase în zadar să intre în contact cu vreun alchimist. Însă alchimi tii erau oa-meni ciuda)i care seẟ gîndeau numai la ei i aproape totdeauna refuzau să dea o mînă deẟ ajutor. Cine tie, poate nu descoperiseră taina Marii Opere -― numităẟ Piatra Filozofală ― i de aceea se închideau în tăcere.ẟ

Cheltuise deja o parte din averea mo tenită de la tatăl lui în căutareaẟ zadarnică a Pietrei Filozofale. Frecventase cele mai bune biblioteci din lume i- i cumpărase căr)ile cele mai importante i mai rare despreẟ ẟ ẟ alchimie. Într-una din ele descoperi că în urmă cu mul)i ani, un faimos alchimist arab vizitase Europa. Se spunea că număra peste două sute de ani, că descoperise Piatra Filozofală i Elixirul Vie)ii Lungi. Englezulẟ rămăsese impresionat de povestire. Dar totul ar fi rămas doar o legendă, dacă un prieten de-al lui ― cînd s-a întors dintr-o expedi)ie arheologică din de ert ― nu i-ar fi povestit despre un arab înzestrat cu puteriẟ extraordinare.

Locuie te în oaza Al-Fayoum, i-a spus prietenul. Iar oamenii spun căẟ are două sute de ani i că tie să transforme orice metal în aur.ẟ ẟ

Englezul nu mai putea de bucurie. Renun)ă imediat la toate obliga)iile, î i strînse căr)ile cele mai importante i acum stătea aici, înẟ ẟ acel depozit semănînd cu o hardughie de grajd, în timp ce afară o caravană imensă se pregătea să traverseze Sahara. Caravana trecea prin Al-Fayoum.

"Trebuie să-l cunosc pe blestematul ăsta de Alchimist", gîndi Englezul. ẞi duhoarea de animale deveni parcă mai u or deẟ

suportat.Un tînăr arab, încărcat cu o mul)ime de cufere, intră în adăpostul

unde era Englezul i-l salută.ẟ―Unde merge)i? întrebă tînărul arab.― În de ert, răspunse Englezul, i- i continuă lectura. Nu avea acumẟ ẟ ẟ

chef de taclale. Trebuia să- i amintească tot ce învă)ase în zece ani,ẟ fiindcă Alchimistul pesemne că avea să-l supună la ceva încercări.

Tînărul arab scoase o carte i începu să citească. Cartea era înẟ spaniolă. "Tot e bine", gîndi Englezul.

ẞtia spaniola mai bine decît araba, i dacă flăcăul ăsta mergea pînăẟ la Al-Fayoum, avea cu cine sta de vorbă cînd nu va mai fi ocupat cu lucruri importante.

"Ce lucru caraghios", gîndi flăcăul pe cînd încerca încă o dată să citească scena înmormîntării cu care începea cartea. "De aproape doi ani vreau s-o citesc i nu reu esc să trec de paginile astea."ẟ ẟ

Chiar i fără a fi întrerupt de vreun rege, tot nu izbutea să seẟ concentreze. Încă se mai îndoia de hotărîrea lui. Dar începuse să în)eleagă un lucru important: deciziile erau abia începutul unui lucru. Cînd cineva lua o decizie, de fapt se cufunda într-un torent puternic ce-l ducea în locuri pe care nici nu le visase în momentul luării hotărîrii.

"Cînd m-am hotărît să plec în căutarea comorii mele, niciodată nu mi-am închipuit că voi lucra într-o prăvălie de cristaluri", gîndi tînărul, ca pentru a- i confirma ra)ionamentul. "La fel, caravana asta poate fi oẟ decizie de-a mea, dar parcursul ei va fi un mister."

În fa)a lui se afla un european care i el citea o carte. Europeanul eraẟ antipatic, i-l privise cu dispre) cînd intrase. Poate chiar ar fi putut deveniẟ prieteni, dar europeanul i-o tăiase scurt.

Flăcăul a închis cartea. Nu voia să mai facă nimic din ceea ce îl putea face asemănător europeanului. Scoase pe Urîm i pe Tumim dinẟ buzunar i începu să se joace cu ele.ẟ

Străinul strigă deodată: ― Un Urim i un Tumim!ẟFlăcăul vîrî iute pietrele în buzunar. ― Nu-s de vînzare, zise.

―Nu fac prea mult, răspunse englezul. Sînt cristale de rocă, atîta doar. Sînt milioane de cristale de rocă pe pămînt, dar pentru cine se pricepe, acestea sînt Urim i Tumim. Nu tiam că există în partea asta aẟ ẟ lumii.

―Sînt darul unui rege, spuse flăcăul.Străinul amu)i. Apoi băgă mîna în buzunar i scoase, tremurînd, douăẟ

pietre identice.―Ai spus ceva despre un rege, zise.― ẞi nu crede)i că regii stau de vorbă cu ciobanii, replică flăcăul,

încercînd astfel să încheie discu)ia.― Dimpotrivă. Păstorii au fost primii care au recunoscut un rege pe

care restul lumii a refuzat să-l cunoască. De aceea este foarte probabil ca regii să stea de vorbă cu ciobanii.

ẞi completă, de teamă ca băiatul să nu în)eleagă gre it:ẟ― Scrie în Biblie. În aceea i carte care m-a învă)at cum să le fac peẟ

acest Urim i acest Tumim. Aceste pietre erau singura formă de ghicitẟ îngăduită de Dumnezeu. Preo)ii le purtau într-un colan de aur.

Flăcăul era mul)umit că intrase în acel depozit.― Poate că i ăsta este un semn, spuse Englezul, parcă gîndind cuẟ

voce tare.―Cine v-a spus despre semne?Interesul flăcăului cre tea văzînd cu ochii.ẟ―Totul în via)ă este numai semne, a spus Englezul, închizînd, de

data aceasta, revista pe care o citea. Universul este creat într-o singură limbă pe care toată lumea o în)elege, dar acum a uitat-o. Eu caut acest limbaj universal, pe lîngă alte lucruri. De aceea sînt aici. Pentru că trebuie să întîlnesc un om care cunoa te acest Limbaj universal. Unẟ Alchimist.

Discu)ia a fost întreruptă de patronul depozitului.― Ave)i noroc, zise arabul cel gras. Astă seară pleacă o caravană

spre Al-Fayoum.―Dar eu merg în Egipt, zise flăcăul.―Al-Fayoum este în Egipt, îi răspunse stăpînul. Ce fel de arab e tiẟ

tu?Flăcăul i-a răspuns că era spaniol. Englezul se bucură: chiar dacă era

îmbrăcat arăbe te, băiatul era european.ẟ― El nume te semnele "noroc", zise Englezul după ce arabul celẟ

gras ie i. Dacă a putea, a scrie o enciclopedie uria ă despre cuvinteleẟ ẟ ẟ ẟ "noroc" i "coinciden)ă". Cu aceste cuvinte se scrie Limbajul Universal.ẟ

Apoi îi spuse băiatului că nu fusese nici o "coinciden)ă" să-l

întîlnească cu Urim i Tumim în mînă. Îl întrebă dacă i el mergea în ẟ ẟcăutarea Alchimistului.

― Eu sînt în căutarea unei comori, răspunse băiatul, dar se căi imediat.

Englezul însă păru că nu a băgat de seamă cuvintele lui.―Într-un fel, i eu tot asta caut.ẟ―Dar nu tiu ce înseamnă Alchimie, completă flăcăul, tocmai cîndẟ

patronul depozitului îi chemă afară.

―Eu sînt Conducătorul Caravanei, spuse un bărbat cu barbă lungă i ochi întuneca)i. Am drept de via)ă i de moarte asupra fiecăreiẟ ẟ

persoane pe care o duc. Pentru că de ertul e o femeie capricioasă iẟ ẟ uneori îi scoate din min)i pe oameni.

Erau aproape două sute de oameni i de două ori mai multe animale:ẟ cămile, cai, măgari, păsări. Englezul avea o mul)ime de cufere pline cu căr)i. Erau femei, copii i mai mul)i bărba)i cu spada la cingătoare iẟ ẟ lungi archebuze agă)ate pe umăr. Un vacarm îngrozitor umplea locul, iar Conducătorul trebui să repete de mai multe ori pentru ca să audă to)i.

―Există multe soiuri de oameni, i dumnezei diferi)i în inimaẟ fiecăruia. Dar singurul meu Dumnezeu este Allah, i pe El jur că voi faceẟ tot ce va fi posibil i tot ce va fi mai bine ca să mai birui o dată de ertul.ẟ ẟ Acum vreau ca fiecare dintre voi să jure pe Dumnezeul în care crede, în adîncul sufletului lui, că mi se va supune în orice împrejurare, în de ert,ẟ nesupunerea înseamnă moarte.

Un murmur scăzut traversă mul)imea. Jurau to)i, încet, în fa)a Dumnezeului lor.

Flăcăul jură pe Isus Cristos. Englezul rămase tăcut. Murmurul dură mai mult decît un simplu jurămînt: oamenii cereau i protec)ia cerului.ẟ

Se auzi un sunet lung de goarnă, i fiecare încălecă pe animalul lui.ẟ Flăcăul i Englezul cumpăraseră cămile, a a că s-au suit mai greu.ẟ ẟ Flăcăului îi era milă de cămila Englezului ― era încărcată cu ditamai poverile, cu căr)i.

― Nu există coinciden)e, repetă Englezul, încercînd să continue discu)ia începută în depozit. Un prieten m-a adus pînă aici, fiindcă îl cuno tea pe un arab care...ẟ

Dar caravana porni la drum, i era imposibil să auzi ce spuneaẟ Englezul. ẞtia însă exact despre ce era vorba: lan)ul misterios

care une te un lucru cu altul, care-l făcuse să devină păstor, să aibă deẟ două ori acela i vis, i să ajungă într-un ora aproape de Africa, i săẟ ẟ ẟ ẟ întîlnească în pia)ă un rege, i să fie tîlhărit pentru ca să cunoască peẟ negustorul de cristaluri, i...ẟ

"Cu cît ajungi mai aproape de vis, cu atît Legenda Personală se transformă într-o adevărată ra)iune de a trăi", gîndi băiatul.

Caravana î i începu drumul spre apus. Călătoreau diminea)a, făceauẟ popas cînd soarele ardea prea tare, i- i reluau drumul pe înserat.ẟ ẟ Flăcăul vorbea pu)in cu Englezul, care- i petrecea mai tot timpul cuẟ căr)ile.

Atunci începu să observe în tăcere mersul animalelor i al oamenilorẟ prin de ert. Acum totul era foarte diferit de ziua plecării: în ziua aceea,ẟ învălmă eală i strigăte, plînsete de copii, nechezat de animale, totul seẟ ẟ amesteca cu poruncile nervoase ale călăuzelor i negustorilor.ẟ

Dar în de ert, stăpîneau doar vîntul etern, lini tea i copiteleẟ ẟ ẟ animalelor. Chiar i călăuzele vorbeau pu)in între ele.ẟ

― Am traversat de multe ori nisipurile astea, spuse un cămilar într-o seară. Dar de ertul a a de mare, zarea a a de departe, te fac să te sim)iẟ ẟ ẟ mic i să taci.ẟ

Flăcăul în)elese ce voia omul acela să spună, chiar dacă nu mai călcase vreodată printr-un de ert. De cîte ori privea marea sau focul, eraẟ în stare să stea ore întregi tăcut, fără să se gîndească la nimic, cufundat în imensitatea i for)a elementelor.ẟ

"Am învă)at ceva i cu oile i cu cristalurile", gîndi el. "Pot să învă) iẟ ẟ ẟ cu de ertul. Acesta mi se pare mai bătrîn i mai în)elept."ẟ ẟ

Vîntul nu se oprea niciodată. Flăcăul î i aminti de ziua în care a sim)itẟ chiar vîntul acesta, a ezat pe fortifica)iile din Tarifa. Poate că acumẟ atingea u or lîna oilor lui care continuau să caute hrană i apă peẟ ẟ cîmpiile Andaluziei.

"Nu mai sînt oile mele", î i zise în sinea lui, i nu sim)i nici un dor.ẟ ẟ "Pesemne că s-au obi nuit cu un nou păstor i m-au uitat. Asta e bine.ẟ ẟ Cine este obi nuit să umble, cum sînt oile, tie că vine o zi cînd e nevoieẟ ẟ să pleci."

Apoi î i aminti de fata negustorului i avu certitudinea că se măritase.ẟ ẟ Cine tie, cu vreun vînzător de floricele sau cu un păstor care i el tiaẟ ẟ ẟ să-i citească i să-i povestească istorii nemaiauzite; la urma urmelor,ẟ doar nu era singurul. Dar îl impre-sionă presim)irea lui: poate că i el vaẟ învă)a într-o zi istoria asta

a Limbajului Universal, care cuprinde trecutul i prezentul tuturorẟ oamenilor. "Presim)iri", cum obi nuia mama lui să spună. Flăcăul începuẟ să în)eleagă că presim)irile sînt cufundări rapide pe care sufletul le făcea în Curentul Universal al vie)ii, unde istoriile tuturor oamenilor sînt legate între ele i putem afla tot pentru că totul stă scris.ẟ

"Maktub", zise flăcăul, amintindu- i de negustorul de cristaluri.ẟ

De ertul era uneori din nisip, alteori din piatră. Cînd caravanaẟ ajungea în dreptul unei pietre, o ocolea; dacă se aflau în fa)a unei stînci, făceau un ocol mai lung. Dacă nisipul era prea fin pentru copitele cămilelor, căutau un drum cu nisip mai mare. Uneori solul era acoperit de sare, acolo unde trebuie să fi existat vreun lac. Atunci animalele se împotmoleau, iar stăpînii cămilelor coborau i descărcau animalele. Apoiẟ luau poverile chiar ei, în spinare, treceau de partea în elătoare aẟ drumului i încărcau din nou animalele. Dacă o călăuză se îmbolnăveaẟ sau murea, stăpînii de cămile trăgeau la sor)i i alegeau o nouă călăuză.ẟ

ẞi toate acestea se întîmplau cu un singur scop: indiferent de cîte ocoluri dădeau, caravana mergea totdeauna spre aceea i direc)ie. Dupăẟ ce depă eau obstacolele, ea întorcea fruntea din nou către astrul careẟ indica pozi)ia oazei. Cînd oamenii vedeau acea stea strălucind pe cer în zori, tiau că ea arată un loc cu apă, femei, curmale i palmieri. Numaiẟ ẟ Englezul nu băga de seamă nimic: era mai tot timpul cufundat în lectura căr)ilor lui.

ẞi flăcăul avea o carte, pe care încercase să o citească în primele zile de călătorie. Dar găsea mult mai interesant să privească la caravană iẟ să asculte vîntul. A învă)at să- i cunoască mai bine cămila i să prindăẟ ẟ drag de ea, a a că a aruncat cartea. Era o povară inutilă, în ciudaẟ faptului că băiatul î i crease o supersti)ie ― de cîte ori deschidea cartea,ẟ întîlnea pe cineva important.

Într-un tîrziu se împrieteni cu un cămilar care călătorea mereu alături de el. Noaptea, cînd se opreau în jurul focurilor de tabără, obi nuia să-iẟ povestească aventurile lui de păstor.

Într-una din aceste conversa)ii, stăpînul de cămile a început să vorbească despre via)a lui.

― Eu locuiam undeva aproape de Cairo, povesti el. Aveam grădina mea de zarzavat, copiii mei i o via)ă care nu trebuia să se schimbe pînăẟ la moarte, într-un an, cînd recolta a fost mai bună, ne-am dus cu to)ii la Mecca i mi-am îndeplinit singura obliga)ie care mai lipsea vie)ii mele.ẟ Puteam să mor în pace, iẟ

asta îmi plăcea. Dar într-o zi pămîntul a început să tremure i Nilul aẟ crescut peste poate. Tot ce gîndisem că numai altora li se poate întîmpla, mi s-a întîmplat mie. Vecinii mei s-au speriat că- i vor pierde măslinii înẟ inunda)ie; nevastă-mea s-a temut ca nu cumva fiii no tri să fie lua)i deẟ ape. Iar eu m-am îngrozit că o să-mi văd distrus tot ce realizasem pînă atunci. Dar n-am avut de ales. Pămîntul n-a mai putut fi folosit i a trebuitẟ să caut alt mijloc de trai. Acum sînt stăpîn de cămile. ẞi acum am în)eles cuvîntul lui Allah: nimeni nu se sperie de necunoscut, pentru că oricine poate să dobîndească orice vrea i îi face trebuin)ă. Ne te-mem doar săẟ nu pierdem ce avem, fie vie)ile, fie planta)iile noastre. Dar ne trece frica atunci cînd în)elegem că istoria noastră i istoria lumii au fost scrise deẟ aceea i Mînă.ẟ

Uneori caravanele se întîlneau în timpul nop)ii, întotdeauna una avea lucrul de care cealaltă avea nevoie, ca i cum într-adevăr totul fuseseẟ scris de o singură Mînă. Cămilarii schimbau informa)ii despre furtunile de nisip, i se strîngeau în jurul focu-rilor, povestind istoriile de ertului.ẟ ẟ

Alteori veneau oameni misterio i cu capetele ascunse sub glugi; erauẟ beduinii care spionau ruta caravanelor i întrebau de drumul ce aveauẟ să-l urmeze. Vindeau pontul tîlharilor i triburilor barbare. Veneau înẟ tăcere i plecau în tăcere, cu ve -mintele lor negre ce nu lăsau decîtẟ ẟ ochii la vedere.

Într-o noapte, cămilarul veni la focul unde stăteau flăcăul i Englezul.ẟ

― Sînt zvonuri de război între clanuri, spuse cămilarul.Au rămas to)i trei tăcu)i. Flăcăul sim)i că teama plutea în aer, chiar

dacă nimeni nu rostise nici un cuvînt. Încă o dată, în)elegea limbajul fără cuvinte, Limbajul Universal.

După o vreme, Englezul întrebă dacă-i amenin)a vreun pericol.―Cine intră în de ert nu se mai poate întoarce, spuse stăpînul deẟ

cămile. ẞi cînd nu mai ai cale de întoarcere, trebuie să te gînde ti numaiẟ la cel mai bun mod de a merge mai departe. Restul rămîne în grija lui Allah, inclusiv primejdia. ẞi încheie spu-nînd acel cuvînt misterios: "Maktub".

― Dumneavoastră ar trebui să fi)i mai atent la caravane, îi spuse flăcăul Englezului, după ce omul cu cămilele a plecat. Ele fac multe ocoluri, dar )in drumul către acela i punct.ẟ

― Iar tu ar trebui să cite ti mai mult despre lume, a răspunsẟ

Englezul. Căr)ile se aseamănă caravanelor.Uria ul grup de oameni i animale începu să meargă mai repede. Peẟ ẟ

lîngă tăcerea din timpul zilei, acum i nop)ile ― cînd oamenii seẟ strîngeau la taclale în jurul focurilor ― începuseră să fie tăcute. Într-o bună zi, Conducătorul Caravanei hotărî că nu se mai puteau aprinde nici focuri, pentru a nu atrage aten)ia asupra caravanei.

Călătorii au început să a eze roată animalele, iar ei dormeau to)i laẟ mijloc, încercînd să se apere cum puteau de frigul nop)ii. Conducătorul a pus santinele înarmate în jur.

Într-o noapte, Englezul nu reu ea să închidă ochii. Îl chemă pe flăcăuẟ i începură să se plimbe peste dunele din apropierea taberei. Era oẟ

noapte cu lună plină, i flăcăul îi povesti Englezului povestea vie)ii lui.ẟ

Englezul a fost fascinat de felul cum a înflorit prăvălia imediat ce băiatul a început să lucreze acolo.

―Acesta este principiul care urne te toate lucrurile, spuse el. Înẟ Alchimie se nume te Sufletul Lumii. Cînd dore ti ceva din toată inima, teẟ ẟ afli mai aproape de Sufletul Lumii. Este totdeauna o for)ă pozitivă.

ẞi mai spuse că acesta nici nu era un har exclusiv al oamenilor: toate lucrurile de pe fa)a Pămîntului aveau un suflet, indiferent dacă era mineral, vegetal, animal sau doar un simplu gînd.

― Tot ce este pe fa)a Pămîntului se transformă neîncetat, pentru că Pămîntul este viu; i are suflet. Noi sîntem parte a acestui Suflet, iẟ ẟ rareori tim că el lucrează mereu în favoarea noastră. Dar dumneataẟ trebuie să în)elegi că în prăvălia de cristaluri pînă i paharele lucrauẟ pentru reu ita dumitale.ẟ

Flăcăul tăcu o vreme, privind luna i nisipul alb.ẟ―Am văzut caravana traversînd de ertul, spuse într-un tîrziu. ẞi ea,ẟ

i de ertul vorbesc aceea i limbă, i de aceea el îi îngăduie să-lẟ ẟ ẟ ẟ traverseze. Îi încearcă fiecare pas, ca să vadă dacă este în perfectă armonie cu el; i dacă este, ea va ajunge pînă la oază. Dacă unul dintreẟ noi ar veni aici cu mult curaj, dar fără să în)eleagă această limbă, ar muri din prima zi.

Au rămas privind la lună, amîndoi.― Asta este magia semnelor, continuă băiatul. Am văzut cum citesc

călăuzele semnele de ertului, i cum vorbe te sufletul caravanei cuẟ ẟ ẟ sufletul de ertului.ẟ

După o vreme, îi veni rîndul Englezului să vorbească.― Trebuie să dau mai multă aten)ie caravanei, spuse într-un

tîrziu.― Iar eu trebuie să citesc căr)ile dumneavoastră, răspunse flăcăul.

Erau ni te căr)i ciudate. Vorbeau despre argint viu, despre sare,ẟ balauri i regi, dar el nu reu ea să priceapă nimic. Era însă o idee careẟ ẟ părea să se repete în aproape fiecare carte: toate lucrurile erau manifestarea unui singur lucru.

Într-una din căr)i descoperi că textul cel mai important de Alchimie avea doar cîteva rînduri i fusese scris pe un simplu smarald.ẟ

―Este Tabla de Smarald, îi spuse Englezul, mîndru că-l poate învă)a ceva pe flăcău.

―Dar atunci, la ce bun atîtea căr)i?―Ca să în)elegi aceste cîteva rînduri, răspunse Englezul, fără însă a

părea prea convins de propriul răspuns.Cartea care l-a interesat cel mai mult pe flăcău relata istoria

alchimi tilor celebri. Erau oameni care î i dedicaseră toată via)aẟ ẟ purificării metalelor în laborator; credeau că atunci cînd un metal este topit timp de mul)i ani la rînd, sfîr e te prin a se elibera de toateẟ ẟ proprietă)ile lui individuale i în locul lor rămîne numai Sufletul Lumii.ẟ Acest Lucru Unic făcea ca alchimi tii să în)eleagă orice de pe fa)aẟ Pămîntului, pentru că acela era limbajul prin care comunicau toate lucrurile. Numeau această descoperire Marea Operă, care era alcătuită dintr-o parte lichidă i una solidă.ẟ

―Oare nu este de ajuns să observi oamenii i semnele ca săẟ descoperi acest limbaj? întrebă flăcăul.

― Ai mania să simplifici totul, îi răspunse Englezul iritat. Alchimia este o treabă serioasă. E nevoie ca fiecare pas să fie urmat exact a aẟ cum ne-au învă)at mae trii.ẟ

Flăcăul a aflat că partea lichidă a Marii Opere se numea Elixirul Vie)ii Lungi i lecuia toate bolile, pe lîngă faptul că alchimistul nu îmbătrîneaẟ niciodată. Iar partea solidă se numea Piatra Filozofală.

―Nu este u or să descoperi Piatra Filozofală, spuse Englezul.ẟ Alchimi tii petreceau ani de zile în laboratoare, observînd focul careẟ purifica metalele. ẞi de atîta privit la foc, unora le piereau cu totul din cap de ertăciunile lumii. ẞi atunci, venea o zi cînd descopereau căẟ purificarea metalelor sfîr ise prin a-i purifica pe ei în i i.ẟ ẟ ẟ

Flăcăul î i aminti de Negustorul de Cristaluri. El spusese că a fostẟ bine că au spălat paharele, pentru ca i ei să se spele de gîndurile rele.ẟ Era din ce în ce mai convins că Alchimia putea fi învă)ată din via)a de zi cu zi.

― Afară de asta, vorbi Englezul, Piatra Filozofală are o proprietate fascinantă. O mică a chie din ea este în stare să transforme mariẟ cantită)i de metal în aur.

După aceste cuvinte, flăcăul deveni foarte interesat de Alchimie. Credea că, doar cu pu)ină răbdare, putea transforma totul în aur. A citit via)a mai multor oameni care reu iseră: Helvetius, Elias, Fulcanelli,ẟ Geber. Erau istorii fascinante: to)i trăiseră pînă la capăt Legenda lor Personală. Călătoriseră, se întîlniseră cu în)elep)i, săvîr iseră minuni înẟ fa)a neîncrezătorilor, posedau Piatra Filozofală i Elixirul de Via)ă Lungă.ẟ

Dar cînd voia să în)eleagă cum se ob)ine Marea Operă, băiatul se pierdea cu totul. Nu afla în căr)i decît desene, instruc)iuni codificate, texte de neîn)eles.

― De ce vorbesc atît de încîlcit? îl întrebă într-o noapte pe Englez. Observase i că Englezul era cam plictisit i sim)ea lipsa căr)ilor.ẟ ẟ

― Pentru ca numai aceia care au responsabilitatea de a în)elege să în)eleagă, spuse el. Ce-ar fi dacă toată lumea s-ar apuca să transforme plumbul în aur? În scurt timp aurul nu ar mai face doi bani. Numai cei stăruitori, cei care caută îndelung, numai aceia reu esc să ob)ină Mareaẟ Operă. De aceea mă aflu i eu în mijlocul acestui de ert. Ca să întîlnescẟ ẟ un Alchimist adevărat, care să mă ajute să descifrez codurile.

―Cînd au fost scrise căr)ile astea? întrebă flăcăul.―Cu multe secole în urmă.―Pe vremea aceea nu exista tiparul, insistă flăcăul. Nu oricine avea

cum să afle despre Alchimie. De ce atunci limbajul ăsta a a de ciudat,ẟ plin de desene?

Englezul nu răspunse. Spuse că de multe zile observa caravana i nuẟ reu ea să descopere nimic nou. Singurul lucru pe care-l observase eraẟ că zvonurile despre război se înmul)eau pe zi ce trecea.

Într-o bună zi, flăcăul înapoie căr)ile Englezului.― A adar, ai învă)at multe lucruri? întrebă celălalt, plin de curiozitate.ẟ

Avea nevoie de cineva cu care să vorbească pentru ca să mai uite de teama războiului.

―Am învă)at că lumea are un Suflet, i cine va în)elege acest Sufletẟ va în)elege limbajul lucrurilor. Am învă)at că mul)i alchimi ti i-au trăitẟ ẟ Legenda Personală i au ajuns să descopere Sufletul Lumii, Piatraẟ Filozofală i Elixirul. Dar mai ales am învă)at că lucrurile acestea sîntẟ a a de simple încît pot fi scrise pe un smarald.ẟ

Englezul fu dezamăgit. Anii de studiu, simbolurile magice, cuvintele dificile, aparatele de laborator, nimic din toate astea nu-l impresionaseră pe flăcău. "Trebuie să aibă un suflet din cale-afară de primitiv ca să în)eleagă a a", gîndi el.ẟ

Luă căr)ile i le puse în sacii care atîrnau de cămilă.ẟ― Întoarce-te la caravana ta, zise el. Nici ea nu m-a învă)at nimic pe

mine.Flăcăul contemplă din nou tăcerea de ertului i nisipul ridicat deẟ ẟ

animale. "Fiecare are felul lui de a învă)a", î i repeta el. "Felul lui nu esteẟ i al meu, felul meu nu e i al lui. Dar amîndoi sîntem în căutareaẟ ẟ

Legendei noastre Personale, i pentru asta eu îi port respect."ẟ

Caravana începu să meargă zi i noapte. În fiecare ceas apăreauẟ solii ascun i sub glugi, iar stăpînul de cămile ― care devenise prietenulẟ flăcăului ― i-a explicat că izbucnise războiul între clanuri. Vor avea mult noroc dacă vor reu i să ajungă la oază.ẟ

Animalele erau frînte de oboseală, iar oamenii, din ce în ce mai tăcu)i. Lini tea era i mai înspăimîntătoare noaptea, cînd un simplu nechezatẟ ẟ de cămilă ― care înainte nu era decît un nechezat de cămilă, i atît ― îiẟ speria acum pe to)i i putea fi semn că năvălea du manul.ẟ ẟ

Dar cămilarul nu părea prea impresionat de amenin)area războiului.

― Sînt în via)ă, îi spuse flăcăului, în timp ce mînca o farfurie de curmale în noaptea fără focuri i fără lună. Cînd mănînc, nu fac nimicẟ altceva decît să mănînc. Dacă merg, doar atît voi face, voi umbla. Dacă va trebui să lupt, orice zi va fi la fel de bună ca să mor.

ẞi asta pentru că nu trăiesc nici în trecutul meu, nici în viitor. Nu am decît prezentul, i numai el mă interesează. Dacă vei putea rămîneẟ mereu în prezent, vei fi un om fericit. Vei sim)i că în de ert există via)ă,ẟ că cerul are stele, i că războinicii se luptă pentru că asta face parte dinẟ rasa omenească. Via)a va fi o sărbătoare, o mare sărbătoare pentru că ea este numai i numai momentul în care trăim.ẟ

Două nop)i mai tîrziu, cînd se pregătea să se culce, flăcăul privi în direc)ia stelei pe care o urmau noaptea. I s-a părut că orizontul era pu)in mai jos, pentru că deasupra de ertului sclipeau sute de stele.ẟ

―E oaza, spuse cămilarul.―ẞi de ce nu mergem acolo imediat?―Pentru că trebuie să i dormim.ẟ

Flăcăul deschise ochii cînd soarele începuse să apară la orizont. În fa)a lui, unde în timpul nop)ii fuseseră stelele, se întindea un ir nesfîr itẟ ẟ de curmali, acoperind toată întinderea de ertului.ẟ

― Am reu it! exclamă Englezul, care tocmai se trezise i el. Flăcăul ẟ ẟînsă rămase tăcut. Învă)ase tăcerea de ertului i seẟ ẟ

mul)umea să privească la curmalii din fa)a lui. Mai avea încă mult de mers pînă la Piramide, i într-o bună zi, acea diminea)ă nu va mai fi decîtẟ o amintire. Dar acum ea era prezentul, săr-bătoarea despre care îi vorbise cămilarul, iar el încerca să o trăiască prin învă)ămintele din trecut

i cu visurile din viitor. Intr-o bună zi, imaginea aceea a miilor de curmaliẟ va fi doar o amintire. Dar pentru el, în acest moment însemna umbră, apă

i un refugiu în fa)a războiului. Tot a a cum un nechezat de cămilă seẟ ẟ putea transforma în pericol, o frunză de curmali putea să însemne o minune.

"Lumea vorbe te multe limbaje", reflectă flăcăul.ẟ

"Cînd timpurile se grăbesc, i caravanele aleargă", reflectăẟ Alchimistul cînd văzu sute de oameni i animale intrînd în Oază. Oameniiẟ strigau după noii veni)i, praful acoperea soarele de ertului, iarẟ copiii )opăiau agita)i la vederea străinilor. Alchi-mistul îi zări pe efii deẟ triburi cum se apropiau de Conducătorul

Caravanei cu care stătură îndelung de vorbă.Dar nimic din toate acestea nu-l interesau pe Alchimist. Văzuse atîta

lume venind i plecînd, dar Oaza i de ertul rămîneau neschimbate.ẟ ẟ ẟ Văzuse regi i cer etori călcînd acel nisip care- i schimba forma totẟ ẟ ẟ timpul, din cauza vîntului, dar rămînea acela i pe care-l cunoscuse deẟ copil. Dar i a a nu reu ea să- i domolească, în străfundul inimii, oẟ ẟ ẟ ẟ tresărire din fericirea de a trăi pe care orice călător o simte cînd, după atîta pămînt galben i cer albastru, îi apare înaintea ochilor verdeleẟ curmalilor. "Poate că Dumnezeu a făcut de ertul pentru ca omul săẟ poată zîmbi la vederea curmalilor", gîndi el.

Apoi se hotărî să se concentreze asupra unor lucruri mai practice. ẞtia că în acea caravană venea un bărbat pe care trebuia să-l înve)e o parte din tainele lui. Semnele îi spuseseră asta. Încă nu-l cuno tea peẟ acel om, dar ochii lui experimenta)i aveau să-l recunoască cum îl vor vedea. Spera să fie cineva la fel de capabil ca i ucenicul lui precedent.ẟ

"Nu tiu de ce lucrurile astea trebuie să fie transmise prin viu grai",ẟ gîndea el. Nu că lucrurile ar fi fost chiar secrete; Dumnezeu î i revela cuẟ mărinimie secretele tuturor făpturilor.

Nu găsea decît o singură explica)ie: lucrurile trebuiau să fie transmise astfel pentru că erau alcătuite din Via)ă Pură, iar acest fel de Via)ă cu greu ar putea fi captată în picturi sau cuvinte.

Căci oamenii rămîn fascina)i de tablouri sau cuvinte i termină prin aẟ uita Limbajul Lumii.

Nou-veni)ii au fost imediat du i în fa)a efilor de triburi din Al-ẟ ẟFayoum. Flăcăul nu- i putea crede ochilor: în loc să fie o fîntînăẟ înconjurată de cî)iva palmieri ― cum citise cîndva într-o carte de istorie ― oaza era, dimpotrivă, mult mai mare decît multe sate din Spania. Avea trei sute de fîntîni, cincizeci de mii de curmali i o mul)ime de corturiẟ colorate răspîndite printre ei.

― Parcă am fi în O mie i una de nop3i, îi spuse Englezului, care eraẟ nerăbdător să dea cît mai repede ochii cu Alchimistul.

Au fost încercui)i imediat de copii, care priveau curio i animalele,ẟ cămilele i oamenii abia sosi)i. Bărba)ii voiau să tie dacă văzuseră vreoẟ ẟ luptă, iar femeile î i disputau )esăturile i pietrele pre)ioase aduse deẟ ẟ negustori. Lini tea de ertului părea un vis îndepărtat; oamenii vorbeauẟ ẟ neîncetat, rîdeau i strigau ca i cum ar fi ie it dintr-o lume spiritualăẟ ẟ ẟ pentru a se amesteca din

nou printre oameni. Erau mul)umi)i i ferici)i.ẟAici lipseau precau)iile, spre deosebire de ziua precedentă, iar

stăpînul de cămile îi explică flăcăului că oazele erau totdeauna considerate teren neutru, pentru că majoritatea locuitorilor lor erau femei

i copii. ẞi erau oaze atît de o parte cît i de cealaltă, astfel că războiniciiẟ ẟ se duceau să lupte în nisipurile de ertului i lăsau oazele ca locuri deẟ ẟ refugiu.

Conducătorul Caravanei îi strînse pe to)i cu oarecare greutate, iẟ începu să dea instruc)iuni. Aveau să rămînă acolo pînă ce războiul dintre clanuri se va fi terminat. Cum erau oaspe)i, vor împăr)i corturile cu locuitorii oazei, care aveau să le cedeze cele mai bune locuri. Aici, ospitalitatea era Lege. Apoi ceru ca to)i, inclusiv propriile lui gărzi, să predea armele oamenilor indica)i de efii de triburi.ẟ

Acestea sînt regulile războiului, a explicat Conducătorul Caravanei. Astfel, oazele nu vor putea adăposti o tiri sau războinici.ẟ

Spre surprinderea flăcăului, Englezul scoase din haină un revolver cromat i-l dădu omului care strîngea armele.ẟ

―La ce bun un revolver? îl întrebă.―Ca să învă) să am încredere în oameni, răspunse Englezul. Era

mul)umit că ajunsese la capătul căutărilor lui.Dar flăcăul se gîndea la comoara lui. Cu cît se afla mai aproape de

visul său, cu atît lucrurile deveneau mai anevoioase. Acum nu mai mergea ceea ce bătrînul rege numise "norocul începătorului". Nu mergea decît testul stăruin)ei i al curajului celui care î i caută Legendaẟ ẟ Personală. De aceea el nu se putea grăbi, i nici nu- i putea pierdeẟ ẟ răbdarea. Dacă s-ar fi purtat a a, ar fi sfîr it prin a nu mai vedeaẟ ẟ semnele pe care Dumnezeu le pusese în calea lui.

"Dumnezeu le-a pus în calea mea", se gîndi flăcăul, surprins de el însu i. Pînă în acel moment considera semnele ca pe ceva lumesc,ẟ asemenea mînca-tului sau somnului, căutării unei iubiri sau ob)inerii unei slujbe. Nu se gîndise niciodată că era un limbaj pe care Dumnezeu îl folosea pentru a-i arăta ce avea de făcut.

"Nu-)i pierde răbdarea", repetă flăcăul în sinea lui. "A a cum a spusẟ cămilarul, mănîncă la ora de mîncat. ẞi umblă la ora de umblat."

În prima zi to)i au dormit frîn)i de oboseală, inclusiv Englezul. Flăcăul rămăsese departe de el, într-un cort cu al)i cinci tineri cam de aceea iẟ vîrstă cu el. Erau oameni ai de ertului i voiau să audă pove ti dinẟ ẟ ẟ marile ora e.ẟ

Flăcăul povesti cîte ceva din via)a lui de păstor, i tocmai începuseẟ să istorisească experien)a lui din prăvălia de cristaluri cînd Englezul intră în cort.

― L-am căutat toată diminea)a, spuse, în timp ce-l trăgea pe flăcău afară. Am nevoie de ajutor ca să descopăr unde stă Alchimistul.

Mai întîi au încercat să-l găsească printre cei care erau singuri. Un Alchimist trebuia să locuiască altfel decît ceilal)i din oază, iar în cortul lui era foarte probabil să ardă în permanen)ă un cuptor. Au colindat mult pînă ce s-au convins că oaza era mult mai mare decît î i imaginaseră ei,ẟ cu multe sute de corturi.

―Am pierdut aproape toată ziua, spuse Englezul, a ezîndu-se cuẟ flăcăul aproape de una din fîntînile oazei.

―Poate ar fi mai bine să întrebăm, sugeră flăcăul.Englezul nu voia să dezvăluie i celorlal)i prezen)a lui în oază, a a căẟ ẟ

era cam nehotărît. Dar a acceptat într-un tîrziu i l-a rugat pe băiat, careẟ vorbea mai bine decît el araba, să întrebe. Flăcăul se apropie de o femeie care venise la fîntînă ca să umple un sac din piele de berbec.

―Bună seara, doamnă. A dori să tiu unde stă un Alchimist dinẟ ẟ oaza aceasta, întrebă el.

Femeia îi răspunse că nu auzise niciodată vorbindu-se despre a aẟ ceva, i plecă repede. Dar mai înainte îi atrase aten)ia flăcăului că nuẟ trebuia să vorbească femeilor îmbrăcate în negru, pentru că erau femei măritate. Se cuvenea să respecte i el Tradi)ia.ẟ

Englezul a fost foarte dezamăgit. Făcuse toată călătoria aceea degeaba. ẞi flăcăul se întristă; tovară ul lui î i căuta, i el, Legendaẟ ẟ ẟ Personală. Iar cînd cineva face asta, tot Universul se străduie te pentruẟ ca omul să reu ească ceea ce- i dore te, a a spusese bătrînul rege.ẟ ẟ ẟ ẟ Acela nu putea min)i pe nimeni.

― Înainte n-am mai auzit vorbindu-se de alchimi ti niciodată, spuseẟ flăcăul. Că a fi încercat să vă ajut.ẟ

Ceva sclipi în ochii Englezului.―Asta e! Probabil că aici nimeni nu tie ce este un alchimist!ẟ

întreabă de omul care vindecă toate bolile din sat!Mai multe femei îmbrăcate în negru veniră după apă la pu), dar

flăcăul nu vorbi cu ele, oricît stărui Englezul. Pînă ce, în sfîr it, seẟ apropie un bărbat.

― Cunoa te)i pe cineva care vindecă bolile în sat? întrebă flăcăul.ẟ

―Allah vindecă toate bolile, răspunse bărbatul, vizibil speriat

de străini. Dumneavoastră căuta)i vrăjitori.ẞi după ce a recitat cîteva cuvinte din Coran, î i căută de drum.ẟ

Se mai apropie un bărbat. Era mai bătrîn i abia ducea o găle)ică ẟmică. Flăcăul repetă întrebarea.

―De ce vre)i să cunoa te)i un asemenea om? răspunse arabul totẟ cu o întrebare.

― Fiindcă prietenul meu a făcut o călătorie de luni de zile pentru a-l întîlni, a spus băiatul.

― Dacă omul acesta se află în oază, trebuie să fie foarte puternic, zise bătrînul, după ce se gîndi cîteva clipe. Nici efii de triburi n-ar reu iẟ ẟ să-l vadă cînd ar vrea. Numai cînd socote te el. A tepta)i să seẟ ẟ sfîr ească războiul. ẞi atunci pleca)i cu caravana. Nu încerca)i săẟ pătrunde)i în via)a oazei, încheie el, în timp ce se depărta.

Dar Englezul nu- i mai încăpea în piele de bucurie. Erau pe drumulẟ cel bun.

În sfîr it, apăru o fată care nu era îmbrăcată în negru. Ducea unẟ ulcior pe umăr, iar capul îi era acoperit cu un văl, dar avea fa)a descoperită. Flăcăul s-a apropiat pentru a o întreba de Alchimist.

ẞi atunci a fost ca i cum timpul s-a oprit în loc, iar Sufletul Lumii ar fiẟ apărut cu toată vigoarea în fa)a flăcăului. Cînd i-a privit ochii negri, buzele nehotărîte între zîmbet i tăcere, a în)eles că cea mai importantăẟ

i mai în)eleaptă parte a Limbajului pe care-l vorbea lumea era aceeaẟ care făcea ca to)i pămîntenii să- i în)eleagă inimile. ẞi asta se chemaẟ Iubire, un lucru mai vechi decît oamenii i decît însu i de ertul, careẟ ẟ ẟ totu i răsărea mereu cu aceea i for)ă oriunde două perechi de ochi seẟ ẟ întîlneau cum se întîlniseră acelea două în fa)a fîntînii. Buzele s-au hotărît în sfîr it să zîmbească, i acela era un semn, un semn pe care elẟ ẟ îl a teptase fără să tie, atîta timp din via)a lui, pe care îl căutase între oiẟ ẟ

i prin căr)i, în cristaluri i în lini tea de ertului.ẟ ẟ ẟ ẟ

Acela era limbajul pur al lumii, fără explica)ii, pentru că Universul nu avea nevoie de explica)ii ca să- i continue drumul în nesfîr it. Tot ceẟ ẟ în)elegea flăcăul în clipa aceea era că se află în fa)a femeii vie)ii lui i,ẟ fără să fie nevoie de cuvinte, i ea trebuia să tie asta. Era mai sigur deẟ ẟ asta ca de orice altceva pe lume, chiar dacă părin)ii lui i părin)iiẟ părin)ilor lui i-ar fi spus că se cuvenea mai întîi să faci curte, să fii logodit, să cuno ti bine fata i să ai bani, i abia pe urmă să te căsătore ti. Cineẟ ẟ ẟ ẟ spunea asta poate că n-a cunoscut niciodată limbajul universal, fiindcă atunci

cînd te cufunzi în el, totdeauna e u or să în)elegi că pe lume există oẟ persoană care o a teaptă pe cealaltă, fie în mijlocul de ertului, fie înẟ ẟ mijlocul marilor ora e. ẞi cînd vie)ile unor asemenea oameni se întretaie,ẟ

i ochii li se întîlnesc, orice trecut i orice viitor î i pierd importan)a, iẟ ẟ ẟ ẟ rămîne numai acel moment i acea certitudine incredibilă că toateẟ lucrurile sub soare sînt scrise de aceea i Mînă. O Mînă care treze teẟ ẟ Dragostea i care face un suflet geamăn pentru fiecare om careẟ munce te, se odihne te i caută comori sub soare. Fără asta n-ar aveaẟ ẟ ẟ nici o noimă visurile omenirii.

"Maktub"', i-a spus flăcăul.ẟEnglezul se ridică de unde stătea i-l zgîl)îi pe flăcău. ― ẟHai, întreab-o!Flăcăul s-a apropiat de fată. Ea zîmbi din nou. El îi întoarse zîmbetul.

―Cum te cheamă? a întrebat-o.―Mă cheamă Fatima, spuse fata, lăsînd privirea în jos.―E un nume pe care unele femei îl poartă i pe meleagurile de undeẟ

vin eu.―Este numele fiicei Profetului, spuse Fatima. Războinicii l-au adus

pînă aici.Fata, ginga ă, vorbea de războinici cu mîndrie. Lîngă ea, Englezulẟ

insista, a a că flăcăul întrebă despre omul care vindeca toate bolile.ẟ

― E un om care cunoa te tainele lumii. Vorbe te cu djinii de ertului,ẟ ẟ ẟ spuse ea.

Djinii erau demoni. Iar fata arătă spre sud, spre locul unde acel bărbat ciudat locuia.

Apoi î i umplu ulciorul i plecă. Englezul plecă i el să-l caute peẟ ẟ ẟ Alchimist. Flăcăul rămase multă vreme a ezat lîngă fîntînă, în)elegînd căẟ într-o zi Levantul îi a ternuse pe obraz parfumul acelei femei i că oẟ ẟ iubea înainte chiar de a ti că există i că iubirea pentru ea îi va aduceẟ ẟ toate comorile din lume.

A doua zi, flăcăul s-a întors la fîntînă, ca s-o a tepte pe fată. Spreẟ uimirea lui, îl găsi acolo pe Englez, privind, pentru prima oară, de ertul.ẟ

― Am a teptat o după-amiază i o noapte, spuse Englezul. El a sositẟ ẟ o dată cu primele stele. I-am povestit ce căutam. Atunci m-a întrebat dacă transformasem vreodată plumbul în aur. I-am

răspuns că asta era ceea ce voiam să învă). M-a trimis să încerc. A fost tot ce mi-a spus: "Du-te i încearcă."ẟ

Flăcăul rămase tăcut. Englezul călătorise atîta ca să audă ceea ce tia deja. ẞi-a amintit că i el îi dăduse bătrînului rege ase oi pentruẟ ẟ ẟ

acela i lucru.ẟ―Atunci încearcă, îi spuse Englezului.―Chiar asta am să fac. ẞi am să încep chiar acum.Curînd după ce Englezul plecă, Fatima veni să ia apă cu ulciorul.

―Am venit să-)i spun un lucru simplu, vorbi flăcăul. Vreau să fii nevasta mea. Te iubesc.

Fata lăsă apa să i se verse din ulcior.― O să te a tept în fiecare zi aici. Am traversat de ertul în căutareaẟ ẟ

unei comori care se găse te lîngă Piramide. Războiul a fost pentru mineẟ o nenorocire. Acum este o binecuvîntare, pentru că mă lasă aproape de tine.

―Războiul o să se sfîr ească într-o bună zi, a spus fata. Flăcăul priviẟ curmalii din oază. Fusese păstor. ẞi aici erau

destule oi. Fatima era mai importantă decît comoara.― Războinicii î i caută comorile, spuse fata ca i cum ar fi ghicitẟ ẟ

gîndurile flăcăului. Iar femeile de ertului sînt mîndre de războinicii lor.ẟ

Apoi î i umplu din nou ulciorul i a plecat.ẟ ẟÎn fiecare zi flăcăul se ducea la fîntînă ca să o a tepte pe fată. I-aẟ

povestit via)a lui de păstor, despre rege, despre prăvălia de cristaluri. S-au împrietenit, i în afara celor cincisprezece minute cît petrecea cu ea,ẟ restul zilei se scurgea îngrozitor de greu. Se aflau de aproape o lună în oază cînd Conducătorul Caravanei îi strînse pe to)i ca să le vorbească.

―Nu tim cînd se va sfîr i războiul, i nici nu ne putem urmaẟ ẟ ẟ călătoria, le-a spus el. Luptele mai pot dura multă vreme, poate chiar ani. Sînt războinici puternici i viteji de ambele păr)i, iar onoarea de a luptaẟ însufle)e te ambele tabere. Nu e un război între buni i răi. E un războiẟ ẟ între for)e care luptă pentru aceea i putere i cînd începe o asemeneaẟ ẟ luptă, durează mai mult decît altele, pentru că Allah este în amîndouă taberele.

Oamenii s-au risipit. Seara, flăcăul s-a întîlnit iar cu Fatima, i i-aẟ povestit despre adunare.

― De-a doua zi de cînd ne-am întîlnit, spuse Fatima, mi-ai vorbit de iubirea dumitale. Apoi m-ai învă)at lucruri frumoase, cum ar fi Limbajul iẟ Sufletul Lumii. Toate astea m-au făcut să devin, încet-încet, o parte din dumneata.

Flăcăul îi auzea vocea, i o găsea mai frumoasă decît fo netul ẟ ẟvîntului în frunzi ul curmalilor.ẟ

―E mult de cînd vin aici la fîntînă să te a tept. Nu reu esc să-mi maiẟ ẟ amintesc de trecutul meu, de Tradi)ie, de felul în care bărba)ii doresc să se poarte femeile din de ert. De cînd eram copil visam că de ertul o să-ẟ ẟmi facă cel mai frumos cadou din via)a mea. Acest cadou a sosit în sfîr it, i e ti acela dumneata.ẟ ẟ ẟ

Flăcăul vru să ia mîna fetei. Dar Fatima )inea ulciorul.― Mi-ai vorbit de visele tale, de bătrînul rege i de comoară. Mi-aiẟ

vorbit despre semne. Acum nu mai mi-e frică de nimic, pentru că aceste semne mi te-au adus. Iar eu sînt parte din visul tău, din Legenda personală, cum îi spui tu. De aceea, vreau să-)i urmezi drumul pentru care ai plecat. Dacă trebuie să a tep)i sfîr itul războiului, foarte bine. Darẟ ẟ dacă trebuie să mergi înainte, du-te spre legenda ta. Dunele se schimbă după vînt, dar de ertul rămîne acela i. A a va fi i cu iubirea noastră.ẟ ẟ ẟ ẟ "Maktub", mai spuse. Dacă eu sînt parte din Legenda ta, înseamnă că te vei întoarce într-o bună zi.

Flăcăul plecă trist de la întîlnirea cu Fatima. Î i aduse aminte de cîtăẟ lume cunoscuse. Păstorilor căsători)i le venea foarte greu să- i convingăẟ nevestele că trebuiau să umble pe cîmpuri. Dragostea cerea să fii alături de fiin)a iubită.

A doua zi i-a povestit lucrul acesta i Fătimei.ẟ―De ertul ne ia bărba)ii i nici măcar nu-i aduce totdeauna înapoi,ẟ ẟ

spuse ea. ẞi atunci ne obi nuim cu asta. Iar ei încep să dăinuie în noriiẟ fără ploaie, în lighioanele care se ascund sub pietre, în apa care )î ne teẟ ẟ generoasă din pămînt. Ei încep să facă parte din toate, încep să fie Sufletul Lumii. Unii se întorc. Atunci toate celelalte femei sînt fericite, pentru că bărba)ii pe care îi a teaptă ele s-ar putea înapoia i ei într-o zi.ẟ ẟ Înainte eu priveam la femeile astea cu invidie i le pizmuiam fericirea.ẟ Acum o să am i eu pe cine să a tept. Sînt o femeie a de ertului i sîntẟ ẟ ẟ ẟ mîndră de asta. Vreau ca i bărbatul meu să umble liber ca vîntul careẟ vălureste dunele. ẞi vreau să-mi pot vedea i eu bărbatul în nori, înẟ animale i în apă.ẟ

Flăcăul se duse să-l caute pe Englez. Voia să-i povestească despre Fatima. Rămase surprins cînd văzu că Englezul construise un cuptor lîngă cortul lui. Era un cuptor ciudat, cu un vas străveziu în vîrf. Englezul punea lemne pe foc i privea de ertul. Ochii lui păreau să străluceascăẟ ẟ mai intens decît atunci cînd î i petrecea timpul citind căr)i.ẟ

― Asta e prima fază a opera)iei, spuse Englezul. Trebuie să

separ sulful impur. Pentru asta nu-mi este îngăduit să-mi fie frică de vreo gre eală. Teama de gre eală a fost aceea care m-a împiedicat să încercẟ ẟ Marea Operă pînă în ziua de azi. Abia acum încep ceea ce puteam începe acum zece ani. Dar sînt fericit că n-am a teptat douăzeci de aniẟ pentru asta.

ẞi continuă să pună lemne pe foc i să privească de ertul. Flăcăulẟ ẟ rămase lîngă el o vreme, pînă ce de ertul începu să se îmbujoreze cuẟ lumina înserării. Atunci sim)i o dorin)ă enormă de a merge pînă acolo, pentru ca să vadă dacă lini tea reu ea să răspundă întrebărilor lui.ẟ ẟ

Merse fără )intă o vreme, fără să scape din ochi curmalii oazei. Asculta vîntul, sim)ea pietrele sub picior. Cînd i cînd întîlnea cîte oẟ scoică i- i amintea că acel de ert, în timpuri îndepărtate, fusese o mareẟ ẟ ẟ uria ă. Apoi se a eză pe o piatră i se lăsă hip-notizat de orizontul dinẟ ẟ ẟ fa)a lui. Nu putea în)elege iubirea fără sentimentul posesiunii: dar Fatima era o femeie a de ertului, i dacă ar fi putut cineva să-l înve)e asta,ẟ ẟ atunci numai de ertul putea.ẟ

Rămase a a, fără să se gîndească la nimic, pînă ce sim)i o mi careẟ ẟ deasupra capului. Privi spre cer i văzu doi ere)i zburînd foarte sus.ẟ Flăcăul începu să observe ere)ii i desenele pe care le făceau pe cer.ẟ Păreau dezordonate, dar totu i aveau oarece sens pentru flăcău. Doarẟ că nu reu ea să în)eleagă semnifica)ia. Se hotărî să urmărească cuẟ privirea mi cările păsărilor, poate o să izbutească să descifreze ceva.ẟ Poate că de ertul ar putea să-i explice iubirea fără posesiune.ẟ

I se făcu somn. Inima însă îl îmboldea să nu doarmă: în pofida oboselii, trebui să se supună. "Eram pe cale să pătrund în Limbajul Lumii, căci totul pe lumea asta are un sens, pînă i zborul ere)ilor", î iẟ ẟ zise. ẞi profită de asta pentru a mul)umi că era îndrăgostit de o femeie. "Cînd iube ti, lucrurile capătă un sens i mai adînc", gîndi.ẟ ẟ

Deodată, un erete se repezi spre cer i apoi plonjă rapid, atacîndu-1ẟ pe celălalt. Cînd a făcut mi carea aceasta, flăcăul a avut o viziuneẟ fulgerătoare: o armată, cu săbiile scoase, năvălea în oază. Viziunea dispăru imediat, dar el se cutremură. Auzise vorbindu-se de miraje, iẟ chiar văzuse cîteva: erau dorin)e care se materializau pe nisipul de ertului. Dar el nu dorea o oaste care să invadeze oaza.ẟ

Se gîndi să uite totul i să se întoarcă la medita)iile lui. Încercă încă oẟ dată să se concentreze asupra de ertului de culoarea trandafirului iẟ ẟ asupra pietrelor. Dar ceva din sufletul

lui nu-i dădea pace."Urmăre te totdeauna semnele", îi spusese bătrînul rege. ẞi flăcăulẟ

se gîndi la Fatima. Î i aminti de ce văzuse i presim)i că totul se vaẟ ẟ petrece foarte curînd.

Cu mare greutate ie i din transa în care se cufundase. Se ridică i seẟ ẟ îndreptă spre curmali. Încă o dată pricepea multitudinea de limbaje ale lucrurilor: de data aceasta, de ertul devenise sigur, iar oaza seẟ preschimbase în pericol.

Cămilarul sta a ezat la rădăcina unui curmal, privind i el asfin)itul. L-ẟ ẟa văzut pe flăcău apărînd de după dune.

―Se apropie o armată, spuse. Am avut o vedenie.― De ertul umple de vedenii inima unui om, răspunse cămilarul.ẟ

Dar flăcăul îi povesti despre ere)i: cum le privise zborul, se cufundase deodată în Sufletul Lumii.

Cămilarul tăcea; în)elegea ce voia flăcăul să spună. ẞtia că orice lucru de pe fa)a pămîntului poate povesti istoria tuturor lucrurilor. Dacă deschidea o carte la orice pagină, sau privea mîinile oamenilor, sau căr)i de ghicit, sau zbor de pasăre sau orice altceva, orice om avea să descopere o legătură cu lucrul pe care tocmai îl trăia. În realitate, nu lucrurile arătau ceva; oamenii erau aceia care, dacă priveau spre lucruri, descopereau felul în care se pătrundea în Sufletul Lumii.

De ertul era plin de oameni care- i cî tigau via)a pentru că puteauẟ ẟ ẟ pătrunde cu u urin)ă în Sufletul Lumii. Erau cunoscu)i ca Prezicători, iẟ ẟ temu)i de femei i bătrîni. Războinicii îi consultau foarte rar, pentru căẟ era imposibil să intri într-o luptă tiind cînd vei muri. Războinicii preferauẟ gustul luptei i emo)ia necunoscutului; viitorul fusese scris de Allah, i totẟ ẟ ce scrisese El, era spre binele omului. A a că războinicii trăiau numaiẟ pentru prezent, pentru că prezentul era plin de surprize i trebuiau să fieẟ aten)i la multe lucruri: unde era spada inamicului, unde se afla calul, ce lovitură trebuia să dea pentru a- i salva via)a.ẟ

Cămilarul nu era războinic, a a încît fusese la cî)iva prezicători. Mul)iẟ îi spuseseră lucruri adevărate, al)ii lucruri gre ite. Pînă ce unul dintre ei,ẟ cel mai bătrîn ( i totodată cel mai temut) întrebă de ce era stăpînul deẟ cămile a a de interesat în a cunoa te viitorul.ẟ ẟ

― Pentru ca să pot ac)iona, spuse cămilarul. ẞi să schimb ce nu mi-ar plăcea să se întîmple.

―Atunci acesta nu va mai fi viitorul tău, i-a spus ghicitorul.― Dar poate că vreau să-mi cunosc viitorul pentru ca să mă

pregătesc pentru lucrurile ce au să vină.―Dacă vor fi lucruri bune, va fi o surpriză plăcută. Dacă vor fi lucruri

rele, o să suferi cu mult înainte ca ele să se întîmple.― Vreau să-mi cunosc viitorul pentru că sînt om, mai spuse cămilarul.

ẞi oamenii trăiesc în func)ie de viitorul lor.Ghicitorul rămase tăcut o vreme. El era specialist în aruncarea

be)i oarelor care cădeau pe jos i erau interpretate apoi după felul înẟ ẟ care cădeau, în ziua aceea n-a mai aruncat be)i oarele. Le-a înfă uratẟ ẟ într-o pînză i le-a pus la loc în sac.ẟ

― Îmi cî tig pîinea ghicind viitorul oamenilor, zise el. Cunosc tiin)aẟ ẟ be)i oarelor i tiu cum să pătrund în acest spa)iu unde totul e scris. Aiciẟ ẟ ẟ pot să citesc trecutul, să descopăr ce a fost uitat i să în)eleg semneleẟ prezentului. Cînd mă consultă oamenii eu nu citesc viitorul; ghicesc viitorul. Pentru că viitorul îi apar)ine lui Dumnezeu i el îl arată numai înẟ împrejurări deosebite. ẞi cum reu esc eu să ghicesc viitorul? Prinẟ semnele prezentului. În pre-zent stă tot secretul; dacă dai aten)ie prezentului, po)i să-l îmbunătă)e ti. ẞi dacă î)i îmbunătă)e ti prezentul,ẟ ẟ tot ce se va întîmpla apoi va fi mai bine. Uită de viitor i trăie te înẟ ẟ fiecare zi în învă)ăturile Legii i cu încrederea că Dumnezeu are grijă deẟ copiii Lui. Fiecare poartă în sine ve nicia.ẟ

Cămilarul vru să tie în ce împrejurări îngăduie Dumnezeu să seẟ vadă viitorul.

― Cînd îl arată El însu i. Iar Dumnezeu arată viitorul foarte rar, iẟ ẟ pentru un singur motiv: cînd este un viitor care a fost scris să fie schimbat.

Dumnezeu îi arătase un viitor băiatului, se gîndi cămilarul. Pentru că voia ca băiatul să fie unealta Lui.

― Du-te să vorbe ti cu efii de triburi, i-a zis cămilarul. Poveste te-leẟ ẟ ẟ despre războinicii care se apropie.

―Or să rîdă de mine.―Sînt oameni ai de ertului, i oamenii de ertului sînt deprin i cuẟ ẟ ẟ ẟ

semnele.―Atunci pesemne că tiu deja.ẟ―Nu sînt aten)i la asta. Ei cred că dacă ar trebui să tie ceva ce vreaẟ

Allah să le comunice, atunci o să vină cineva să le spună. S-a mai întîmplat de multe ori înainte. Dar azi, acest mesager e ti tu.ẟ

Flăcăul se gîndi la Fatima. ẞi se hotărî să meargă la efii de triburi.ẟ

― Aduc semne din de ert, îi spuse paznicului care stătea la u aẟ ẟ imensului cort alb din mijlocul oazei. Vreau să fiu primit de căpetenii.

Paznicul nu scoase o vorbă. Intră i zăbovi mult înăuntru. Apoi ie i cuẟ ẟ un arab tînăr, îmbrăcat în ve mînt alb brodat cu aur. Flăcăul îi povestiẟ tînărului ce văzuse. Acesta îi ceru să mai a tepte pu)in i intră iar.ẟ ẟ

Se lăsă noaptea. Au intrat i au ie it tot felul de arabi i deẟ ẟ ẟ comercian)i. Pu)in cîte pu)in focurile se stingeau i oaza începu să fie laẟ fel de tăcută ca i de ertul. Numai lumina din cortul cel mare continua săẟ ẟ fie aprinsă. În tot acest timp, flăcăul se gîndi la Fatima, fără să fi în)eles discu)ia din seara aceea.

În sfîr it, după multe ore de a teptare, paznicul îl pofti pe flăcău săẟ ẟ intre.

Ceea ce văzu îl lăsă fără grai. Niciodată nu i-ar fi închipuit că, înẟ mijlocul de ertului, ar fi putut exista un cort ca acela. Pe jos erauẟ a ternute cele mai frumoase covoare pe care călcase vreodată i deẟ ẟ tavan atîrnau candelabre cizelate dintr-un metal galben încrustat, purtînd lumînări aprinse. ẞefii de triburi stăteau a eza)i în fundul cortului, înẟ semi-

124cerc, odihnindu- i bra)ele i picioarele pe perne de mătase cuẟ ẟ

broderii grele. Servitorii intrau i ie eau cu tăvi de argint pline cuẟ ẟ mirodenii i cu ceai. Unii înte)eau jăratecul din narghilele. Un parfumẟ suav de fum plutea în aer.

Erau opt conducători, iar flăcăul văzu imediat care era cel mai important: un arab îmbrăcat în ve mînt alb brodat cu aur, a ezat înẟ ẟ mijlocul semicercului. Lîngă el stătea tînărul arab cu care vorbise mai înainte.

― Cine este străinul care vorbe te de semne? întrebă unul dintreẟ efi, privindu-l.ẟ―Eu sînt, răspunse, i povesti tot ce văzuse.ẟ―ẞi de ce ar povesti de ertul toate astea unui străin, cînd tie că noiẟ ẟ

sîntem aici de mai multe genera)ii? zise alt ef de trib.ẟ― Fiindcă ochii mei nu s-au obi nuit încă cu de ertul, răspunseẟ ẟ

flăcăul. ẞi eu pot să văd lucruri pe care ochii prea deprin i cu ele nuẟ reu esc să le vadă.ẟ

"ẞi pentru că eu mai tiu i despre Sufletul Lumii", gîndi în sinea lui.ẟ ẟ Dar nu spuse nimic, pentru că arabii nu cred în asemenea lucruri.

― Oaza este teren neutru. Nimeni nu ataca o oază, spuse alt

ef.ẟ― Eu spun doar ce am văzut. Dacă nu vre)i să crede)i, nu face)i

nimic.Asupra cortului căzu o lini te desăvîr ită, urmată imediat de oẟ ẟ

discu)ie aprinsă între efii de triburi. Vorbeau într-un dialect arab pe careẟ flăcăul nu-l în)elegea, dar cînd a dat să plece, un paznic îi spuse să rămînă pe loc. Flăcăul începu să se teamă; semnele îi spuneau că ceva nu este în regulă.

Îi păru rău că a vorbit despre asta cu stăpînul de cămile. Deodată bătrînul din mijloc zîmbi aproape imperceptibil iẟ

flăcăul se lini ti. Bătrînul nu participase la discu)ie i nu scosese nici oẟ ẟ vorbă pînă atunci. Dar flăcăul era obi nuit cu Limbajul Lumii i putu săẟ ẟ simtă o vibra)ie de Pace traversînd cortul dintr-un col) în altul. Intui)ia îi spunea că ac)ionase corect venind.

Discu)ia se termină. Rămaseră tăcu)i, ascultîndu-i pe bătrîn. Apoi, el se întoarse spre flăcău; de data aceasta, fa)a lui era rece i distantă.ẟ

― Acum două mii de ani, pe un pămînt depărtat, a fost aruncat în fîntînă i apoi vîndut ca sclav un bărbat care credea în vise, spuseẟ bătrînul. Negustorii no tri l-au cumpărat i l-au adus în Egipt. Dar to)iẟ ẟ

tim că cine crede în vise tie să le i in-terpreteze.ẟ ẟ ẟ

"Dar nu totdeauna reu e te să le transforme în realitate", gîndiẟ ẟ flăcăul, amintindu- i de bătrîna )igancă.ẟ

― Interpretînd visele faraonului cu vacile slabe i grase, acest om aẟ scăpat Egiptul de foamete. Numele lui era Iosif. ẞi el era un străin pe pămînt străin, ca tine, i pesemne că avea aproape vîrsta ta.ẟ

Lini tea se înstăpîni iar. Ochii bătrînului continuau să fie reci.ẟ―Noi am urmat totdeauna Tradi)ia. Tradi)ia a salvat Egiptul de

foame în acele vremuri, i l-a făcut cel mai bogat dintre popoare. Tradi)iaẟ ne înva)ă cum să străbatem de ertul i cum să ne căsătorim fetele.ẟ ẟ Tradi)ia spune că o oază este teren neutru, pentru că ambele tabere au oaze i sînt vulnerabile.ẟ

Nimeni nu scoase o vorbă cît timp vorbi bătrînul.― Dar Tradi)ia mai spune că trebuie să credem i în soliileẟ

de ertului. Tot ce tim, de la de ert tim.ẟ ẟ ẟ ẟBătrînul făcu un semn i to)i arabii se ridicară. Adunarea se termina.ẟ

Narghilelele au fost stinse i gărzile s-au a ezat în pozi)ie de drep)i.ẟ ẟ Flăcăul se pregăti să iasă, dar bătrînul mai spuse:

― Mîine diminea)ă noi vom rupe o în)elegere care spune că nimeni în oază nu poate purta arme. Toată ziua îi vom a tepta peẟ

inamici. Cînd soarele va coborî la orizont, bărba)ii îmi vor preda armele. Pentru fiecare zece inamici mor)i, vei primi un ban de aur.

Dar armele nu pot ie i din locul lor fără să cunoască lupta. Sîntẟ capricioase ca de ertul, i dacă le învă)ăm cu asta, data viitoare s-arẟ ẟ putea să le fie lene să tragă. Dacă nici una nu va fi folosită mîine, cel pu)in una va fi folosită pentru tine.

Oaza tocmai începea să fie luminată de luna plină cînd ie i băiatul.ẟ Avea de mers douăzeci de minute pînă la cortul lui i plecă într-acolo.ẟ

Era speriat de tot ce se întîmplase. Se amestecase în Sufletul Lumii i pre)ul pentru credin)a în acel lucru era via)a lui. Un pariu scump. Darẟ

pariase scump încă din ziua cînd î i vînduse oile pentru a- i urmaẟ ẟ Legenda Personală. ẞi a a cum spunea stăpînul de cămile, fie că moriẟ mîine, fie că mori în altă zi este acela i lucru. Oricare zi era făcută pentruẟ a fi trăită sau pentru a părăsi lumea. Totul depindea numai de un cuvînt: "Maktub"'.

Merse în tăcere. Nu se căia. Dacă avea să moară a doua zi, va fi pentru că Dumnezeu nu voia să schimbe viitorul. Dar murea după ce traversase Strîmtoarea, lucrase într-un magazin de cristaluri, cunoscuse tăcerea de ertului i ochii Fâtimei. Trăise intens fiecare zi de cîndẟ ẟ plecase de acasă cu atîta vreme în urmă. Dacă avea să moară mîine, ochii lui văzuseră deja mai multe lucruri decît ochii oricărui alt păstor, iẟ flăcăul era mîndru de asta.

Deodată auzi o bubuitură i fu aruncat la pămînt de for)a unui vînt peẟ care nu-l cuno tea. Locul se umplu de praf care aproape că acoperiẟ luna. În fa)a lui, un enorm cal alb se cabra sco)înd un nechezat îngrozitor.

Flăcăul abia vedea ce se petrece, dar cînd praful se mai potoli, sim)i că-l cuprinde o groază care nu-l mai încercase niciodată. Pe cal stătea un călăre) îmbrăcat în negru cu un oim pe umărul stîng. Purta turban iẟ ẟ un văl care-i ascundea toată fa)a, lăsînd să se vadă numai ochii. Părea solul de ertului, dar prezen)a lui era mai puternică decît a tuturorẟ oamenilor pe care-i cunoscuse în via)a lui.

Straniul cavaler scoase spada enormă i curbată pe care o purtaẟ prinsă la a. O)elul străluci în lumina lunii.ẟ

― Cine a îndrăznit să citească zborul ere)ilor? întrebă cu o

voce răsunătoare, încît ecoul ei se auzi parcă printre cei cincizeci de mii de curmali din Al-Fayoum.

―Eu, răspunse flăcăul. Imediat î i aduse aminte de imagineaẟ sfîntului Santiago Matamouros pe calul lui alb care strivea necredincio iiẟ sub copite. Exact a a era. Numai că acum situa)ia era pe dos.ẟ

― Eu am îndrăznit, repetă flăcăul i- i plecă capul ca să primeascăẟ ẟ lovitura spadei. Multe vie)i vor fi salvate pentru că a)i uitat de Sufletul Lumii.

Dar spada nu coborî imediat. Mîna străinului se lăsă încet, pînă ce vîrful o)elului atinse fruntea flăcăului. Era a a de ascu)ită încît )î ni oẟ ẟ picătură de sînge.

Călăre)ul stătea nemi cat ca o stană. La fel i flăcăul. Nu se gîndiẟ ẟ nici o clipă să fugă. În străfundul sufletului, o bucurie ciudată pusese stăpînire pe el: avea să moară pentru Legenda lui Personală. ẞi pentru Fatima. Semnele se adevereau, în sfîr it, în fa)a lui era Du manul dar elẟ ẟ nu mai trebuia să se preocupe de moarte, pentru că exista un Suflet al Lumii. În scurt timp avea să facă parte din el. Iar mîine, i Du manulẟ ẟ avea să facă parte din el. Însă străinul abia dacă îi atingea capul cu spada.

―De ce ai citit zborul păsărilor?―N-am citit decît ce voiau păsările să povestească. Ele vor să

salveze oaza i voi o să pieri)i. Oaza are mai mul)i oameni decît voi.ẟ

Spada se rezema tot pe fruntea lui.―Cine e ti tu să schimbi voin)a lui Allah?ẟ―Allah a făcut o tirile, dar tot el a făcut i păsările. Allah mi-aẟ ẟ

dezvăluit limba păsărilor. Totul a fost scris de aceea i Mînă, spuseẟ flăcăul, amintindu- i de cuvintele cămilarului.ẟ

Străinul îi luă, în sfîr it, spada de deasupra capului. Flăcăul sim)i oẟ oarecare u urare. Dar nu putea fugi.ẟ

― Ai grijă cu prezicerile, spuse străinul. Cînd lucrurile sînt deja scrise, n-ai cum să le evi)i.

― Eu n-am văzut decît o armată, spuse flăcăul. Nu am văzut rezultatul bătăliei.

Cavalerul păru mul)umit de răspuns. Dar continua să )ină spada în mînă.

―Ce caută un străin pe pămînturi străine?― Îmi caut Legenda Personală. Ceva ce n-o să în)elege)i niciodată.

Cavalerul puse spada în teacă, iar oimul de pe umărul lui dăduẟ un )ipăt ciudat. Flăcăului începu să-i vină inima la loc.

― Trebuia să-)i încerc vitejia, spuse străinul. Curajul este darul cel mai de pre) pentru cine caută Limbajul Lumii.

Flăcăul rămase surprins. Omul acela vorbea despre ni te lucruri peẟ care pu)ini le cuno teau.ẟ

― Nu trebuie să te culci vreodată pe o ureche, chiar dacă ai ajuns atît de departe, continuă el. Trebuie să iube ti de ertul, dar să nu te încreziẟ ẟ pe de-a-ntregul niciodată în el. Pentru că de ertul este o încercareẟ pentru to)i oamenii: îi încearcă la fiecare pas i-l ucide pe cel neatent.ẟ

Cuvintele lui aminteau de vorbele bătrînului rege.― Dacă vin războinicii i încă vei mai avea capul pe umeri dupăẟ

apusul soarelui, să mă cau)i, zise străinul.Aceea i mînă care )inuse spada în făcă acum un bici. Calul se cabrăẟ ẟ

din nou, ridicînd alt nor de praf.― Dar unde locui)i? strigă flăcăul în timp ce călăre)ul se depărta.

Mîna cu biciul arătă spre sud. Flăcăul îl întîlnise pe Alchimist.

A doua zi în zori erau două mii de bărba)i înarma)i printre curmalii din Al-Fayoum. Înainte ca soarele să ajungă în înaltul cerului, cinci sute de războinici au apărut la orizont. Călăre)ii au pătruns în oază prin partea de nord; părea o expedi)ie pa nică, dar to)i ascundeau arme sub mantiileẟ albe. Cînd au ajuns aproape de marele cort din centrul oazei Al-Fayoum, au scos iataganele i pu tile. ẞi au atacat un cort gol.ẟ ẟ

Bărba)ii din oază i-au încercuit pe cavalerii de ertului, într-o jumătateẟ de oră patru sute nouăzeci i nouă de trupuri zăceau răspîndite pe nisip.ẟ Copiii se aflau în cealaltă parte a livezii de curmali i n-au văzut nimic.ẟ Femeile se rugau pentru bărba)ii lor în corturi, a a că nici ele n-au văzutẟ nimic. Dacă n-ar fi fost le urile, oaza ar fi părut că trăie te o zi normală.ẟ ẟ

Numai un războinic a fost cru)at, comandantul batalionului. Pe seară a fost condus în fa)a efilor de trib care I-au întrebat de ce încălcaseẟ Tradi)ia. Comandantul a răspuns că oamenii lui sufereau de foame iẟ sete, slei)i de atîtea zile de lupte, i hotărîseră să cucerească o oazăẟ pentru a putea să reînceapă lupta.

ẞeful tribului spuse că-i pare rău pentru războinici, dar Tradi)ia nu poate fi încălcată niciodată. Singurul lucru care se schimbă în de ert sîntẟ dunele, cînd suflă vîntul.

Apoi îl osîndi pe comandant la o moarte ru inoasă, în loc de sabieẟ sau de glon), a murit spînzurat într-un curmal, mort i el. Trupul i seẟ legăna cu vîntul de ertului.ẟ

ẞeful de trib l-a chemat pe flăcău i i-a dat cincizeci de monede deẟ aur. Apoi a reamintit povestea lui Iosif din Egipt i i-a cerut să fieẟ Sfetnicul Oazei.

Cînd soarele a apus pe deplin i primele stele au început să aparăẟ (nu străluceau prea tare, pentru că era lună plină) flăcăul porni spre sud. Nu era decît un cort, i cî)iva arabi care treceau pe acolo spuneau căẟ locul era plin de djini. Flăcăul însă se a eză i se puse pe a teptat.ẟ ẟ ẟ

Alchimistul apăru cînd luna era sus pe cer. Avea doi ere)i mor)i pe umăr.

―Iată-mă, aici sînt, spuse flăcăul.―Nu trebuia să fii aici, răspunse Alchimistul. Sau Legenda ta

Personală era să ajungi aici?― Este război între clanuri. Nu este posibil să traversez de ertul.ẟ

Alchimistul coborî de pe cal i făcu un semn pentru ca flăcăul să-lẟ urmeze în cort. Era un cort la fel cu toate celelalte pe care le văzuse în oază, cu excep)ia cortului celui mare, central, care avea luxul din basmele cu zîne. Căută cu privirea aparatele i cuptoarele de alchimie,ẟ dar nu văzu nimic. Erau numai cîteva căr)i puse teanc, o ma ină de gătitẟ

i pere)ii plini de desene misterioase.ẟ

― A ază-te, fiindcă vreau să pregătesc un ceai, spuse Alchimistul.ẟ ẞi vom mînca împreună ace ti ere)i.ẟ

Flăcăul a bănuit că erau acelea i păsări pe care le văzuse cu o ziẟ înainte, dar nu spuse nimic. Alchimistul aprinse focul i în scurt timp unẟ miros delicios de carne umplu cortul. Era mai plăcut decît parfumul de narghilea.

―De ce a)i vrut să mă vede)i? întrebă flăcăul.―Din cauza semnelor, răspunse Alchimistul. Vîntul mi-a dat de tireẟ

că o să vii. ẞi că ai nevoie de ajutor.―Nu eu. E celălalt străin, Englezul. El vă căuta.― El trebuie să găsească alte lucruri înainte de a mă întîlni. Dar e pe

drumul cel bun. S-a apucat să privească de ertul.ẟ―ẞi eu?― Cînd î)i dore ti un lucru, tot Universul conspiră pentru caẟ

să-)i realizezi visul, spuse Alchimistul, repetînd cuvintele bătrînului rege.

Flăcăul în)elese. Altcineva apăruse în drumul lui pentru a-l conduce spre Legenda lui Personală.

―Atunci o să mă învă)a)i?―Nu. ẞtii tot ce e nevoie. O să te ajut doar să găse ti drumul spreẟ

comoară.―E război între clanuri, repetă flăcăul.―Eu cunosc de ertul.ẟ― Eu mi-am găsit deja comoara. Am o cămilă, banii de la magazinul

de cristaluri i cincizeci de monede de aur. Pot fi un om bogat la mineẟ acasă.

―Dar nimic din lucrurile acestea nu este aproape de Piramide, spuse Alchimistul.

― O am pe Fatima. E o comoară mai mare decît tot ce am izbutit să strîng.

―Nici ea nu este aproape de Piramide.Mîncară ere)ii în tăcere. Alchimistul deschise o carafă i vărsă unẟ

lichid ro u în paharul flăcăului. Era vin, unul dintre cele mai bune vinuriẟ pe care le băuse în via)a lui. Dar vinul era interzis prin lege.

―Rău nu este ce intră în gura omului, spuse Alchimistul. Rău este ce iese.

Flăcăul începu să se simtă vesel din cauza vinului. Dar Alchimistul îi inspira teamă. Se a ezară afară lîngă cort, privind strălucirea lunii careẟ umbrea stelele.

― Bea i distrează-te ni)el, zise Alchimistul, observînd că flăcăulẟ devenea din ce în ce mai vesel. Odihne te-te cum se odihne te unẟ ẟ războinic înainte de luptă. Dar nu uita că inima ta este acolo unde este comoara. ẞi că această comoară a ta se cere să fie găsită, pentru ca tot ce ai descoperit pe drum să capete un sens. Mîine vinde-)i cămila iẟ cumpără-)i un cal. Cămilele sînt în elătoare: fac mii de pa i i nu dauẟ ẟ ẟ vreun semn de oboseală. Dar dintr-o dată se pun în genunchi i mor.ẟ Caii obosesc treptat. ẞi vei ti totdeauna cît po)i cere de la ei sau cînd leẟ sose te ceasul.ẟ

Noaptea următoare flăcăul veni cu un cal la cortul Alchimistului. Curînd apăru i acesta, călare pe cal i cu oimul pe umărul stîng.ẟ ẟ ẟ

―Arată-mi unde e via)a din de ert, spuse Alchimistul. Numai cineẟ găse te via)ă poate descoperi comori.ẟ

Au pornit să meargă pe nisipuri, cu luna încă strălucind deasupra lor. "Nu tiu dacă voi fi în stare să găsesc via)ă în de ert", se gîndi flăcăul.ẟ ẟ "Încă nu cunosc de ertul."ẟ

Vru să se întoarcă i să-i mărturisească asta Alchimistului, dar îi fuẟ teamă de el. Ajunseră la locul cu pietre, unde băiatul văzuse ere)ii pe cer; acum, totul era lini te i vînt.ẟ ẟ

― Nu pot să găsesc via)ă în de ert, spuse flăcăul. ẞtiu că există, darẟ nu reu esc s-o descopăr.ẟ

―Via)a atrage via)ă, răspunse Alchimistul.Flăcăul în)elese. În scurt timp scoase căpăstrul calului i acesta porniẟ

liber peste pietre i nisip. Alchimistul îi urma tăcut, iar calul flăcăului aẟ umblat aproape o jumătate de oră. Nu mai vedeau curmalii oazei, ci numai luna enormă pe cer i pietrele strălucind cu culoarea argintului.ẟ Deodată, într-un loc unde nu mai fusese niciodată, flăcăul văzu cum calul se opre te.ẟ

― Aici există via)ă, îi spuse flăcăul Alchimistului. Nu cunosc limbajul de ertului, dar calul meu cunoa te limbajul vie)ii.ẟ ẟ

Descălecară. Alchimistul nu-i răspunse. Începu să privească pietrele, înaintînd încet. Se opri brusc i se aplecă cu mare grijă. Între pietre era oẟ gaură; Alchimistul vîrî mîna în gaură, apoi bra)ul pînă la umăr. Înăuntru se mi că ceva iar ochii Alchimis-tului ― flăcăul nu-i putea vedea decîtẟ ochii ― s-au mic orat de efort i de încordare. Bra)ul părea că se luptăẟ ẟ cu ceea ce era în gaură. ẞi, cu un salt care-l sperie pe flăcău, Alchimistul trase bra)ul i sări în picioare. Mîna lui )inea strîns un arpe, prins deẟ ẟ coadă.

ẞi flăcăul sări, dar înapoi. Cobra se zbătea neîncetat, emi)înd zgomote i uierături care răneau lini tea de ertului. Era un arpe cuẟ ẟ ẟ ẟ ẟ clopo)ei al cărui venin putea ucide omul în cîteva minute.

"Aten)ie la venin", gîndi flăcăul. Dar Alchimistul î i băgase mîna înẟ gaură i pesemne că fusese deja mu cat. Însă chipul lui era lini tit.ẟ ẟ ẟ "Alchimistul are două sute de ani", spusese Englezul. Trebuie să fi tiutẟ cum să umble cu cobrele în de ert.ẟ

Flăcăul văzu cînd tovară ul lui se duse la cal i scoase spada ceaẟ ẟ lungă în formă de semilună. Cu ea, desenă un cerc pe nisip i a ezăẟ ẟ

arpele în mijloc. Animalul se lini ti imediat.ẟ ẟ―Po)i să stai fără grijă, spuse Alchimistul. N-o să iasă de aici. Iar tu

ai descoperit via)a în de ert, semnul de care eu aveam nevoie.ẟ

―De ce era a a de important?ẟ―Pentru că Piramidele sînt înconjurate de de ert.ẟFlăcăul nu voia să audă de Piramide. Sufletul lui era greu de triste)e

încă din noaptea precedentă. Dacă- i continua căutarea comoriiẟ însemna s-o părăsească pe Fatima.

―Te voi călăuzi prin de ert, spuse Alchimistul.ẟ― Vreau să rămîn în oază, răspunse flăcăul. Am întîlnit-o pe Fatima.

Iar ea, pentru mine, înseamnă mai mult decît comoara.―Fatima este o femeie a de ertului, spuse Alchimistul. ẞtie căẟ

bărba)ii trebuie să plece pentru a putea să se întoarcă. Ea i-a găsitẟ comoara: pe tine. Acum a teaptă ca tu să găse ti ceea ce cau)i.ẟ ẟ

―ẞi dacă mă hotărăsc să rămîn?―Vei fi sfetnicul Oazei. Ai aur destul ca să cumperi multe oi i multeẟ

cămile. Te vei însura cu Fatima i ve)i trăi ferici)i în primul an. Vei învă)aẟ să iube ti de ertul i vei cunoa te fiecare din cei cincizeci de mii deẟ ẟ ẟ ẟ curmali. Vei observa cum cresc, dezvăluind o lume care se schimbă mereu. ẞi vei în)elege din ce în ce mai mult semnele, pentru că de ertulẟ este un magistru mai bun ca to)i. În al doilea an, î)i vei aminti că există o comoară. Semnele vor începe să vorbească insistent despre asta, i tuẟ vei încerca să le treci cu vederea. Î)i vei folosi cuno tin)ele numai pentruẟ binele oazei i al locuitorilor ei. ẞefii de triburi î)i vor mul)umi pentru asta.ẟ Cămilele î)i vor aduce bogă)ie i putere. În al treilea an semnele vorẟ continua să-)i vorbească despre comoară i despre Legenda Personală.ẟ O să stai nop)i în ir rătăcind prin oază, iar Fatima va deveni o femeieẟ tristă pentru că a făcut ca drumul tău să fie întrerupt. Dar îi vei dărui iubire i ea î)i va răspunde cu iubire. Î)i vei aminti că ea nu )i-a cerutẟ niciodată să rămîi, fiindcă o femeie a de ertului tie să- i a tepteẟ ẟ ẟ ẟ bărbatul. De asta nu o să-i găse ti nici o vină. Dar vei umbla multe nop)iẟ prin nisipul de ertului i printre curmali gîndindu-te că poate ai fi pututẟ ẟ să-)i urmezi calea, să te încrezi mai mult în iubirea ta pentru Fatima. Pentru că ceea ce te )ine în oază este propria ta frică de faptul că nu te vei mai întoarce niciodată. ẞi-n acel moment, semnele î)i vor arăta că acea comoară a ta este îngropată pe vecie. În al patrulea an semnele te vor părăsi pentru că n-ai vrut să le ascul)i. ẞefii de triburi vor în)elege asta i vei fi destituit din Sfat. În acel moment vei fi devenit un negustorẟ bogat, cu multe cămile i multe mărfuri. Dar î)i vei petrece restul zilelorẟ rătăcind printre curmali i prin de ert, tiind că nu )i-ai împlinit Legendaẟ ẟ ẟ Personală i că în acel moment va fi prea tîrziu pentru asta. ẞi nuẟ

vei în)elege că Iubirea nu-l împiedică niciodată pe un om să- i urmezeẟ Legenda Personală. Iar cînd se întîmplă asta, este pentru că nu era Iubirea Adevărată, aceea care vorbe te Limbajul Lumii.ẟ

Alchimistul terse cercul de pe nisip, iar arpele fugi i dispăru printreẟ ẟ ẟ pietre. Flăcăul î i aminti de Negustorul de cristaluri care a vrut mereu săẟ meargă la Mecca, i de Englezul care căuta un Alchimist. Flăcăul î i maiẟ ẟ aminti i de o femeie care s-a încrezut în de ert i de ertul i-a adus într-ẟ ẟ ẟ ẟo bună zi pe omul pe care-l dorea ca iubit.

Au încălecat, i de data asta băiatul îl urma pe Alchimist. Vîntulẟ aducea zgomotele oazei, iar el încerca să ghicească vocea Fâtimei. În ziua aceea nu fusese la fîntînă din cauza luptei.

Dar în noaptea aceasta, cînd priveau la un arpe închis într-un cerc,ẟ straniul călăre) cu oimul pe umăr îi vorbise de iubire i comori, deẟ ẟ femeile de ertului i de Legenda sa Personală.ẟ ẟ

―Merg cu dumneavoastră, spuse flăcăul. ẞi deodată î i sim)i inimaẟ împăcată.

― Plecăm mîine în zori, înainte de răsăritul soarelui, fu singurul răspuns al Alchimistului.

Flăcăul î i petrecu toată noaptea treaz. Cu două ore înainte deẟ răsăritul soarelui, îl trezi pe unul dintre băie)ii care dormeau în cort i-iẟ ceru să-i arate unde locuia Fatima. Au ie it împreună i au mers pînăẟ ẟ acolo. Drept plată, flăcăul îi dădu bani ca să- i cumpere o oaie.ẟ

Apoi îi ceru să caute unde dormea Fatima, să o trezească i să-iẟ spună că el o a tepta. Tînărul arab făcu i acest lucru, i căpătă înẟ ẟ ẟ schimb al)i bani cu care să- i mai cumpere o oaie.ẟ

―Acum lasă-ne singuri, îi spuse flăcăul băiatului arab, care se întoarse la cortul lui ca să se culce, mîndru că-l ajutase pe sfetnicul Oazei; i mul)umit că avea bani ca să- i cumpere oi.ẟ ẟ

Fatima apăru în u a cortului. Amîndoi au plecat printre curmali.ẟ Flăcăul tia că era împotriva Tradi)iei, dar asta nu avea acum nici oẟ importan)ă.

―Am să plec, spuse el. ẞi vreau să tii că mă voi întoarce. Eu teẟ iubesc pentru că...

― Nu spune nimic, îl întrerupse Fatima. Iube ti pentru că iube ti. Nuẟ ẟ există nici un motiv pentru ca să iube ti.ẟ

Dar flăcăul continuă:―Eu te iubesc pentru că am avut un vis, am întîlnit un rege,

am vîndut cristaluri, am traversat de ertul, clanurile au declarat război iẟ ẟ am fost la o fîntînă pentru a afla unde stătea un Alchimist. Eu te iubesc pentru că tot Universul a contribuit ca eu să ajung la tine.

Cei doi s-au îmbră)i at. Era prima oară cînd trupurile li se atingeau.ẟ

―Mă voi întoarce, repetă flăcăul.― Înainte priveam de ertul cu dorin)ă, spuse Fatima. Acum o voi faceẟ

cu speran)ă. Tatăl meu a plecat într-o zi, dar s-a întors la mama, iẟ continuă să se întoarcă mereu.

Nu i-au mai spus nimic. Au mers pu)in pe sub curmali, apoi flăcăul oẟ lăsă la intrarea în cort.

― Mă voi întoarce a a cum tatăl tău s-a întors la mama ta, spuse.ẟ

Î i dădu seama că ochii Fâtimei înotau în lacrimi.ẟ―Plîngi?― Sînt femeie a de ertului, spuse ea, ascunzîndu- i fa)a. Dar maiẟ ẟ

înainte de toate sînt femeie.Fatima intră în cort. În scurt timp soarele avea să apară. Cînd se va fi

făcut ziuă, ea avea să iasă i să facă ce făcuse atî)ia ani înainte; darẟ totul se schimbase acum. Flăcăul nu mai era în oază, iar oaza nu mai însemna acela i lucru. Nu avea să mai fie locul cu cincizeci de mii deẟ curmali i trei sute de fîntîni unde poposeau pelerinii, bucuro i, după oẟ ẟ călătorie atît de lungă. Oaza, de acum încolo, avea să fie un loc gol pentru ea.

Începînd cu ziua aceea de ertul va deveni mai important. Avea săẟ privească mereu în zare, încercînd să afle ce stea urmează flăcăul în căutarea comorii lui. Avea să- i trimită sărutările vîntului, în speran)a căẟ ele vor atinge chipul flăcăului i-i vor povesti că era în via)ă, că-l a teptaẟ ẟ a a cum o femeie îl a teaptă pe un bărbat curajos, plecat în căutareaẟ ẟ viselor i a comorilor. Începînd cu ziua aceea, de ertul avea să fie unẟ ẟ singur lucru: speran)a întoarcerii lui.

―Nu te gîndi la ce a rămas în urmă, îi spuse Alchimistul cînd începură cavalcada peste nisipurile de ertului. Totul este gravat înẟ Sufletul Lumii i acolo va rămîne pentru vecie.ẟ

―Oamenii visează mai mult la întoarceri decît la plecări, zise flăcăul care se obi nuise iar cu tăcerea de ertului.ẟ ẟ

―Dacă ceea ce ai găsit este făcut din materie pură, niciodată

nu va putrezi. ẞi te vei putea întoarce într-o bună zi. Dacă nu a fost decît o clipă de lumină, ca explozia unei stele, atunci nu vei mai găsi nimic la înapoiere. Dar vei fi văzut o explozie de lumină. ẞi numai asta, i tot va fiẟ meritat.

Bărbatul vorbea în limbajul alchimiei. Dar flăcăul tia că se referea laẟ Fatima.

Era greu să nu te gînde ti la ce a rămas în urmă. De ertul, cuẟ ẟ peisajul lui aproape neschimbat, se umplea de vise. Flăcăul încă mai vedea curmalii, fîntînile i chipul femeii iubite. Îl vedea pe Englez cuẟ laboratorul lui, i pe cămilar care era un învă)ător fără să tie. "Poate căẟ ẟ Alchimistul n-a iubit niciodată", gîndi băiatul.

Alchimistul călărea înaintea lui, cu oimul pe umăr. ẞoimul cuno teaẟ ẟ bine limbajul de ertului, i cînd se opreau, pleca de pe umărulẟ ẟ Alchimistului i zbura în căutare de hrană. În prima zi a adus un iepure. Aẟ doua zi a adus două păsări.

Noaptea î i a terneau păturile pe jos, dar nu aprindeau focul. Nop)ileẟ ẟ din de ert erau reci i se întunecau pe măsură ce luna descre tea peẟ ẟ ẟ cer. Timp de o săptămînă au mers în tăcere, vorbind doar despre precau)iile necesare pentru a ocoli luptele dintre clanuri. Războiul continua, iar vîntul aducea uneori miros dulceag de sînge. Pesemne se dăduse vreo bătălie în apropiere, i vîntul îi amintea flăcăului că existăẟ Limbajul Semnelor, mereu gata să-i arate ceea ce ochii nu reu eau săẟ vadă.

După apte zile de drum, Alchimistul hotărî să facă popas maiẟ devreme decît de obicei. ẞoimul plecă la vînătoare, iar el scoase bidonul de apă i-l oferi flăcăului.ẟ

― E ti aproape de sfîr itul călătoriei, spuse Alchimistul. Felicitărileẟ ẟ mele pentru că )i-ai urmat Legenda Personală.

― Iar dumneavoastră m-a)i călăuzit în tăcere, răspunse flăcăul. Credeam că mă ve)i învă)a ce ti)i. De curînd am străbătut de ertulẟ ẟ alături de un om care avea căr)i de Alchimie. Dar n-am reu it să învă)ẟ nimic.

―Nu există decît un singur fel de a învă)a, replică Alchimistul. Prin ac)iune. Călătoria te-a învă)at tot ce trebuia să tii. Nu mai lipse te decîtẟ ẟ un lucru.

Flăcăul vru să tie care era acela, dar Alchimistul rămase cu ochii înẟ zare, a teptînd întoarcerea oimului.ẟ ẟ

―De ce vi se spune Alchimistul?―Pentru că asta sînt.― ẞi ce era gre it la ceilal)i alchimi ti, care căutau aur i nr reu eauẟ ẟ ẟ ẟ

să-l ob)ină?― Nu căutau decît aur, îi răspunse înso)itorul lui. Căutau

comoara Legendei lor Personale fără să dorească să- i trăiască propriaẟ legendă.

― Ce nu tiu eu încă? insistă flăcăul.ẟDar Alchimistul continuă să privească orizontul. După o vreme,

oimul se întoarse cu hrana. Au săpat o groapă i au aprins focul în ea,ẟ ẟ astfel încît nimeni să nu vadă lumina flăcărilor.

― Sînt Alchimist pentru că sînt Alchimist, zise el în timp ce pregăteau mîncarea. Am învă)at tiin)a asta de la bătrînii mei, care au învă)at-o deẟ la bunicii lor i tot a a pînă la facerea lumii. În acele vremuri, toată tiin)aẟ ẟ ẟ Marii Opere se putea scrie pe un singur smarald. Dar oamenii n-au dat importan)ă lucrurilor simple i au început să scrie tratate, interpretări iẟ ẟ studii filozofice. ẞi unii au început să spună că tiau drumul mai bineẟ decît ceilal)i. Insă Tabla de Smarald este vie pînă în zilele noastre.

―Ce scria pe Tabla de Smarald? vru să tie flăcăul. Alchimistul ẟîncepu să deseneze ceva pe nisip dar nu zăbovi

mai mult de cinci minute. În timp ce el desena, flăcăul î i aminti deẟ bătrînul rege i de pia)a unde se întîlniseră în acea zi; parcă trecuserăẟ ani i ani de atunci.ẟ

― Iată ce era scris pe Tabla de Smarald, zise Alchimistul cînd termină de desenat.

Flăcăul se apropie i citi cuvintele de pe nisip.ẟ―E un cod, zise băiatul, cam dezamăgit de Tabla de Smarald.

Seamănă cu căr)ile Englezului.― Ba nu, răspunse Alchimistul. Este ca zborul ere)ilor; nu trebuie să

fie în)eles pur i simplu prin ra)iune. Tabla de Smarald este o trecereẟ directă spre Sufletul Lumii. În)elep)ii au în)eles că lumea aceasta naturală este doar o imagine i o copie a Paradi-sului. Simpla existen)ă aẟ acestei lumi este o garan)ie că există altă lume, mai perfectă decît ea. Dumnezeu a creat-o pentru ca, prin mijlocirea lucrurilor vizibile, oamenii să poată în)elege învă)ăturile spirituale i minunile tiin)ei Lui. Asta esteẟ ẟ ceea ce eu numesc Ac)iune.

―Trebuie să în)eleg Tabla de Smarald? întrebă flăcăul.― Poate, dacă ai fi într-un laborator de Alchimie, acum ar fi momentul

să studiezi cel mai bun mod de a în)elege Tabla de Smarald. Dar acum e ti în de ert. Deci cufundă-te în de ert. Este la fel de bun pentru aẟ ẟ ẟ în)elege lumea ca oricare alt lucru de pe fa)a pămîntului. Nu ai nevoie să în)elegi de ertul: este de ajuns să prive ti un simplu grăunte de nisip iẟ ẟ ẟ vei vedea în el toate minunile Crea)iei.

―Cum să fac să mă cufund în de ert?ẟ― Ascultă-)i inima. Ea cunoa te totul, pentru că a venit din Sufletulẟ

Lumii i într-o zi se va întoarce în el.ẟ

Mai merseră în tăcere încă două zile. Alchimistul era din ce în ce mai precaut, pentru că se apropiau de zona luptelor celor mai crîncene. Iar flăcăul încerca să- i asculte inima.ẟ

Era o inimă complicată: înainte era obi nuită să plece mereu, iarẟ acum voia să ajungă cu orice pre). Uneori inima lui stătea ore în irẟ povestindu-i istorii de dor, alteori se emo)iona de răsăritul soarelui în de ert i-l făcea pe flăcău să plîngă pe ascuns. Inima bătea mai repedeẟ ẟ cînd îi vorbea flăcăului despre comoară i abia se mai sim)ea cînd ochiiẟ flăcăului se pierdeau în nesfîr irea de ertului. Dar niciodată nu tăcea,ẟ ẟ nici chiar cînd flăcăul nu schimba nici o vorbă cu Alchimistul.

―De ce trebuie să ne ascultăm inima? întrebă flăcăul cînd se opriră în acea zi.

―Pentru că acolo unde este ea, acolo va fi i comoara ta.ẟ― Inima mea e agitată, spuse flăcăul. Visează, se emo)ionează i eẟ

îndrăgostită de o femeie din de ert. Îmi cere tot felul de lucruri i nu măẟ ẟ lasă să dorm nop)i în ir cînd mă gîndesc la ea.ẟ

― Asta-i bine. Inima ta e vie. Ascultă în continuare tot ce are să-)i spună.

În următoarele trei zile cei doi s-au întîlnit cu cî)iva războinici i i-auẟ văzut pe al)ii la orizont. Inima flăcăului începu să vorbească despre frică. Îi povestea istorii pe care le auzise de la Sufletul Lumii, pove ti despreẟ oameni care plecaseră în căutarea comorilor lor i nu le găsiserăẟ niciodată. Uneori îl speria cu gîndul că nu va avea niciodată comoara sau că putea muri în de ert. Alteori îi spunea flăcăului că e mul)umită, că- iẟ ẟ găsise iubirea i găsise mul)i bani de aur.ẟ

― Inima mea e în elătoare, îi spuse flăcăul Alchimistului, cînd s-auẟ oprit ca să- i odihnească pu)in caii. Nu vrea ca eu să merg mai departe.ẟ

― Asta e bine, răspunse Alchimistul. Dovede te că inima ta e vie.ẟ Este normal să-)i fie frică să dai pentru un vis tot ce ai căpătat pînă acum.

―Atunci, pentru ce trebuie să-mi ascult inima?― Pentru că niciodată nu vei reu i s-o faci să tacă. ẞi chiar dacă teẟ

prefaci că nu ascul)i ce spune, ea va sta în pieptul tău repetînd mereu tot ce crede despre via)ă i lume.ẟ

―ẞi dacă e în elătoare?ẟ― În elăciunea este o lovitură nea teptată. Dacă î)i cuno ti bineẟ ẟ ẟ

inima, niciodată nu va reu i asta. Pentru că tu îi vei cunoa te visele iẟ ẟ ẟ dorin)ele i vei ti ce să faci cu ele. Nimeni nu reu e te să fugă deẟ ẟ ẟ ẟ propria inimă. De aceea e mai bine să ascul)i ce spune. Pentru ca niciodată să nu vină o lovitură pe care n-o a tep)i.ẟ

Flăcăul continuă să- i asculte inima în timp ce străbăteau de ertul.ẟ ẟ Începu să-i cunoască iretlicurile i trucurile i începu s-o accepte a aẟ ẟ ẟ ẟ cum era.

Atunci flăcăului nu i-a mai fost frică i n-a mai vrut să se întoarcă,ẟ pentru că într-o seară inima îi spuse că era mul)umită. "Chiar dacă eu mai cîrtesc pu)in", îi spunea inima, "o fac pentru că sînt inimă de om, iẟ inimile oamenilor a a sînt. Le este teamă să- i împlinească cele maiẟ ẟ îndrăzne)e visuri, pentru că li se pare că nu merită sau că nu vor reu i.ẟ Noi, inimile, murim de frică numai la gîndul unor iubiri care dispar pentru totdeauna, la clipe care ar fi putut să fie bune i n-au fost, la comori careẟ ar fi putut fi descoperite dar au rămas pentru totdeauna îngropate în nisip. Pentru că atunci cînd se întîmplă a a ceva, suferim îngrozitor."ẟ

― Inimii mele îi este frică de suferin)ă, îi spuse flăcăul Alchimistului într-o noapte cînd priveau cerul fără lună.

― Spune-i că frica de suferin)ă este mai rea decît suferin)a însă i. ẞiẟ că nici o inimă nu a suferit cînd a plecat în căutarea visurilor ei, pentru că fiecare moment de căutare este un moment de întîlnire cu Dumnezeu iẟ cu Ve nicia.ẟ

"Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire", îi spuse flăcăul inimii lui. "Cît mi-am căutat comoara am avut numai zile luminoase, pentru că tiam că fiecare oră făcea parte din visul de a o găsi. Cît amẟ căutat comoara, am descoperit pe drum lucruri pe care niciodată n-a fiẟ visat să le întîlnesc dacă n-a fi avut curajul să încerc lucruri imposibileẟ pentru păstori."

ẞi atunci sufletul lui se potoli pentru o întreagă după-amiază. Noaptea, flăcăul dormi lini tit i cînd se trezi, inima începu să-iẟ ẟ povestească despre Sufletul Lumii. Îi spuse că omul fericit este omul care îl poartă pe Dumnezeu în sine. ẞi că fericirea putea fi întîlnită într-un simplu grăunte de nisip din de ert, a a cum îi spusese Alchimistul.ẟ ẟ Pentru că un grăunte de nisip este un

moment al Crea)iei i Universului i-au trebuit mii de milioane de ani caẟ să-l creeze.

"Pe fiecare om de pe fa)a Pămîntului îl a teaptă o comoară undeva",ẟ îi spuse inima. Noi, inimile, obi nuim să vorbim pu)in despre acesteẟ comori pentru că atunci oamenii nu mai vor să le găsească. Vorbim despre ele numai copiilor. Apoi lăsăm via)a să-l îndrepte pe fiecare spre destinul său. Dar, din nefericire, pu)ini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale i al fericirii. Ei cred că lumeaẟ este un lucru amenin)ător, i de aceea lumea chiar devineẟ amenin)ătoare.

"ẞi atunci noi, inimile, vorbim din ce în ce mai încet, dar nu tăcem niciodată. ẞi evităm ca vorbele noastre să fie auzite: nu vrem ca oamenii să sufere pentru că nu i-au urmat inimile."ẟ

― De ce inimile nu spun oamenilor că trebuie să- i urmeze visele? îlẟ întrebă flăcăul pe Alchimist.

― Pentru că, în cazul acesta, inima suferă cel mai mult. Iar inimilor nu le place să sufere.

Începînd din ziua aceea, flăcăul i-a ascultat inima. I-a cerut să nu-lẟ mai părăsească niciodată. I-a cerut ca, atunci cînd se depărta de visele lui, inima să-i bubuie în piept i să-i dea semnalul de alarmă. Flăcăul aẟ jurat că de cîte ori va auzi acest semnal, avea să-l asculte.

Toată noaptea aceea stătu de vorbă cu Alchimistul. Iar Alchimistul în)elese că inima flăcăului se întorsese către Sufletul Lumii.

―Ce să fac acum? întrebă flăcăul.―Continuă-)i drumul spre Piramide, spuse Alchimistul. ẞi fii atent la

semne. Acum inima ta este în stare să-)i arate comoara.―Asta era ceea ce trebuia să aflu?― Nu, răspunse Alchimistul. Ceea ce trebuie să afli este următorul

lucru: Înainte să împlinească un vis, totdeauna Sufle-tul Lumii hotără teẟ să pună la încercare tot ce visătorul a învă)at pe parcurs. El face asta nu pentru că tie mai multe, ci ca să putem, împreună cu visul nostru, săẟ posedăm i lec)iile pe care le-am învă)at urmînd drumul către vis. Esteẟ momentul în care cea mai mare parte a oamenilor renun)ă. Este ceea ce numim, în limbajul de ertului, "să mori de sete cînd curmalii au apărut laẟ orizont". O căutare începe totdeauna cu Norocul începătorului. ẞi termină totdeauna cu Proba Cuceritorului.

Flăcăul î i aminti de un vechi proverb de la el de-acasă. Spunea căẟ ora cea mai întunecată era aceea dinaintea răsăritului.

A doua zi a apărut primul semn concret de primejdie. Trei războinici s-au apropiat i au întrebat ce făceau cei doi acolo.ẟ

―Am venit la vînătoare cu oimul, răspunse Alchimistul.ẟ― Trebuie să vă controlăm ca să vedem dacă nu ave)i arme, spuse

unul dintre războinici.Alchimistul descălecă fără grabă. Flăcăul făcu acela i lucru.ẟ― La ce-)i trebuie atîta bănet? întrebă războinicul, cînd văzu punga

flăcăului.―Ca să ajung în Egipt, răspunse el.Paznicul care-l controla pe Alchimist găsi un flacon mic de cristal plin

cu un lichid i un ou de sticlă gălbuie, ceva mai mare decît oul de găină.ẟ

―Ce sînt astea? întrebă paznicul.―Sînt Piatra Filozofală i Elixirul de Via)ă Lungă. Sînt Marea operă aẟ

Alchimi tilor. Cine va bea din acest elixir nu va mai cunoa te boala i oẟ ẟ ẟ fărîmă din această piatră transformă orice metal în aur.

Solda)ii au rîs cu poftă, iar Alchimistul rîse i el. Găsiseră răspunsulẟ foarte caraghios, a a că-i lăsară să plece fără nici o piedică, cu toateẟ lucrurile lor.

― Sînte)i nebun? îl întrebă flăcăul pe Alchimist, după ce se depărtaseră îndeajuns. De ce a)i făcut asta?

―Ca să-)i arăt o simplă lege a lumii acesteia. Cînd ne aflăm în fa)a marilor comori, nu le vedem niciodată. ẞi tii de ce? Pentru că oameniiẟ nu cred în comori.

ẞi-au continuat drumul prin de ert. Cu fiecare zi care trecea, inimaẟ flăcăului devenea tot mai tăcută. Nu mai voia să tie nici de lucrurileẟ trecute, nici de cele viitoare; se mul)umea să contemple i ea de ertul, iẟ ẟ ẟ să soarbă împreună cu flăcăul din Sufletul Lumii. El i inima lui s-auẟ împrietenit la cataramă ― unul deveni incapabil să-l trădeze pe celălalt.

Cînd vorbea, inima o făcea ca să-l îmboldească i să-i dea putereẟ flăcăului, care uneori găsea îngrozitor de enervante zilele de tăcere. Inima îi povesti pentru prima oară despre marile lui calită)i: curajul de a- iẟ fi părăsit oile, de a- i trăi Legenda Personală, sau entuziasmul lui laẟ prăvălia de cristaluri.

ẞi-i mai povesti despre un lucru pe care el niciodată nu-l observase: despre primejdiile care trecuseră pe lîngă el i el nu le luase în seamăẟ niciodată. Inima i-a spus că odată îi ascunsese un pistol pe care el îl furase de la tatăl lui, pentru că putea foarte

bine să se rănească cu el. ẞi-i mai aminti acea zi în care flăcăului i se făcuse rău în plin cîmp i vomitase, apoi căzuse într-un somn adînc iẟ ẟ lung: mai departe, pe drumul lui, erau doi tîlhari care plănuiseră să-i fure oile i să-l omoare. Dar cum flăcăul n-a apărut, au plecat crezînd că el î iẟ ẟ schimbase traseul.

― Inimile îi ajută totdeauna pe oameni? îl întrebă flăcăul pe Alchimist.

― Numai pe aceia care- i trăiesc Legenda Personală. Dar îi ajutăẟ mult pe copii, pe be)ivi i pe bătrîni.ẟ

―Vre)i să spune)i că în aceste cazuri nu sîntem în primejdie?―Vreau numai să spun că inimile fac tot ce le stă în putin)ă,

răspunse Alchimistul.Într-o seară au trecut pe la tabăra unuia dintre clanuri. Erau arabi în

haine albe arătoase, cu arme a ezate prin toate col)urile. Bărba)ii fumauẟ narghilea i vorbeau despre lupte. Nimeni nu-i băgă în seamă pe cei doiẟ drume)i.

―Nu-i nici un pericol, spuse flăcăul, cînd se depărtară pu)in de tabără.

Alchimistul se înfurie.― Încrede-te în inima ta, dar nu uita că e ti în de ert. Cînd esteẟ ẟ

război, i Sufletul Lumii simte strigătele de luptă. Nimeni nu e scutit săẟ sufere consecin)ele fiecărui lucru care se petrece sub soare.

"Toate sînt un singur lucru", î i aminti flăcăul.ẟẞi ca i cum de ertul ar fi vrut să arate că bătrînul Alchimist aveaẟ ẟ

dreptate, doi călăre)i apărură pe urmele călătorilor.―Nu pute)i merge mai departe, spuse unul dintre ei. Vă afla)i pe

nisipuri unde luptele sînt în toi.―Nu merg prea departe, răspunse Alchimistul, privind fix în ochii

războinicilor. Ace tia rămaseră nemi ca)i cîteva minute, apoi se învoirăẟ ẟ ca cei doi să- i vadă de drum.ẟ

Flăcăul asistă fascinat la toate acele lucruri.―I-a)i dominat cu o privire, comentă el.―Ochii dezvăluie puterea sufletului, răspunse Alchimistul. Era adevărat, gîndi flăcăul. Observase că, în mijlocul mul)imii

de solda)i din tabără, unul dintre ei îi privise fix. ẞi era a a de departe căẟ nici nu-i puteai vedea fa)a. Dar flăcăul era sigur că-i privise pe ei.

În sfîr it, cînd au început să traverseze ni te mun)i care se întindeauẟ ẟ de-a lungul zării, Alchimistul spuse că mai aveau două zile pînă să ajungă la Piramide.

― Dacă ne despăr)im curînd, spuse flăcăul, învă)a)i-mă

Alchimia.― O tii deja. Înseamnă să pătrunzi în Sufletul Lumii i să descoperiẟ ẟ

comoara pe care ne-a rezervat-o.―Nu asta vreau să aflu. Vreau să transform plumbul în aur. Alchimistul respectă lini tea de ertului i nu vorbi decît cîndẟ ẟ ẟ

se opriră să mănînce.― Totul evoluează în Univers, spuse el. ẞi pentru în)elep)i, aurul este

metalul cel mai evoluat. Nu întreba de ce; nu tiu. ẞtiu numai că Tradi)iaẟ este totdeauna adevărată. Oamenii nu au interpretat corect cuvintele în)elep)ilor. A a că din simbolul evo-lu)iei, aurul a devenit semnulẟ războaielor.

― Lucrurile vorbesc multe limbaje, spuse flăcăul. Am văzut cînd nechezatul cămilei era doar un nechezat, apoi a redevenit semn de pericol, i după aceea s-a întors la simplul nechezat.ẟ

Dar a tăcut. Pesemne că Alchimistul tia toate acestea.ẟ―Am cunoscut alchimi ti adevăra)i, continuă el. Se încuiau înẟ

laborator i încercau să evolueze ca aurul; descopereau Piatraẟ Filozofală. Pentru că au în)eles că atunci cînd evoluează un lucru, avansează i tot ce este în jurul lui. Al)ii au ob)inut piatra din întîmplare.ẟ Erau înzestra)i, sufletele lor erau mai treze decît ale celorlal)i oameni. Dar ace tia nu contează pentru că sînt rari. Al)ii, în sfîr it, nu căutauẟ ẟ decît aur. Ace tia nu au descoperit niciodată taina. Au uitat că plumbul,ẟ arama, fierul î i au i ele o Legendă Personală pe care trebuie să i-oẟ ẟ ẟ împlinească. Cine se amestecă în Legenda Personală a altuia, niciodată nu i-o va descoperi pe a lui.ẟ

Cuvintele Alchimistului au sunat ca un blestem. S-a aplecat i a luat oẟ scoică de pe nisipul de ertului.ẟ

―Aici a fost cîndva o mare, spuse.― Am băgat de seamă, zise flăcăul. Alchimistul îi ceru băiatului să

apropie scoica de ureche. În copilărie făcuse asta de multe ori, iẟ ascultase murmurul mării.

―Marea continuă să se mai afle în această scoică, pentru că este Legenda ei Personală. ẞi niciodată n-o va părăsi, pînă ce de ertul se vaẟ acoperi din nou de apă.

Încălecară apoi, i- i continuară drumul spre Piramidele din Egipt.ẟ ẟ

Soarele începuse să coboare cînd inima flăcăului dădu semnalul de pericol. Se aflau în mijlocul unor dune uria e i flăcăul îl privi peẟ ẟ Alchimist, dar acesta părea că nu a observat nimic. Cinci minute mai tîrziu, flăcăul zări doi călăre)i în fa)a lui, cu siluetele proiectate contra luminii. Pînă să apuce să-i spună

ceva Alchimistului, cei doi călăre)i se transformară în zece, apoi o sută, pînă ce dunele uria e au fost năpădite de ei.ẟ

Erau războinici îmbrăca)i în albastru, cu o tiară neagră peste turban. Aveau fe)ele acoperite de un văl tot albastru, lăsînd să se vadă numai ochii.

Chiar de la depărtare, ochii lăsau să se vadă for)a sufletelor lor. Iar ochii vorbeau despre moarte.

I-au dus pe cei doi la o tabără militară din apropiere. Un soldat i-a îmbrîncit pe flăcău i pe Alchimist într-un cort. Era un cort deosebit deẟ acelea pe care le văzuse în oază; aici era un comandant împreună cu statul lui major.

―Ace tia sînt spionii, spuse unul din oameni.ẟ―Nu sîntem decît călători, răspunse Alchimistul.―A)i fost văzu)i în tabăra inamică acum trei zile. ẞi a)i stat de vorbă

cu unul dintre războinici.― Sînt un om care călătore te prin de ert i cunoa te stelele, ziseẟ ẟ ẟ ẟ

Alchimistul. Nu am informa)ii despre trupe sau despre mi cărileẟ clanurilor. Mi-am călăuzit prietenul pînă aici.

―Cine e prietenul dumitale? întrebă comandantul.― Un alchimist, răspunse Alchimistul. Cunoa te for)ele naturii. ẞiẟ

vrea să-i arate comandantului puterile lui extraordinare.

Flăcăul asculta în tăcere. ẞi cu frică.―Ce face un străin pe pămînt străin? întrebă altul.― A adus bani ca să-i ofere clanului acestuia, răspunse Alchimistul,

înainte ca flăcăul să deschidă gura. ẞi luînd punga flăcăului, dădu banii generalului.

Arabul îi luă în tăcere. Ajungeau pentru ca să cumpere multe arme.

―Ce e acela un alchimist? întrebă, în cele din urmă.― Un om care cunoa te natura i lumea. Dacă vrea, poate distrugeẟ ẟ

tabăra aceasta numai cu for)a vîntului.Oamenii au rîs. Erau obi nui)i cu for)a războiului, dar vîntul nu avea oẟ

lovitură mortală. Însă în pieptul fiecăruia inimile au tresărit. Erau oameni ai de ertului i se temeau de vrăjitori.ẟ ẟ

―Vreau să văd, spuse generalul.―Avem nevoie de trei zile. El se va preschimba în vînt numai pentru

a- i arăta puterile. Dacă nu reu e te, noi vă oferim cu umilin)ă vie)ileẟ ẟ ẟ noastre, spre gloria clanului vostru.

― Nu-mi po)i oferi ceea ce este deja al meu, spuse arogant generalul.

Dar le acordă călătorilor răgazul celor trei zile cerute.Flăcăul era încremenit de groază. Ie i din cort pentru că Alchimistul îlẟ

prinsese de bra).―Nu lăsa să se vadă că )i-e frică, zise Alchimistul. Sînt oameni

curajo i i-i dispre)uiesc pe la i.ẟ ẟ ẟDar flăcăul rămăsese fără glas. Reu i să îngaime ceva doar dupăẟ

mult timp, cînd erau deja în mijlocul taberei. Nu era nevoie de închisoare: doar arabii le luaseră caii. ẞi încă o dată, lumea î i dezvălui limbajele eiẟ multiple: de ertul, mai înainte o zonă liberă fără sfîr it, era acum un zidẟ ẟ de netrecut.

― Le-a)i dat toată averea mea! zise flăcăul. Tot ce-am cî tigat eu oẟ via)ă întreagă!

― ẞi la ce )i-ar fi servit, dacă tot mureai? răspunse Alchimistul. Banii te-au salvat pentru trei zile. Foarte rar servesc banii pentru ca să amîni moartea.

Dar flăcăul era prea speriat ca să audă cuvinte în)elepte. Nu tia cumẟ avea să se transforme în vînt. Nu era Alchimist.

Alchimistul a cerut ceai unui războinic, i a turnat pu)in peẟ încheieturile flăcăului. O undă de lini te îi umplu trupul în timp ceẟ Alchimistul mormăia ni te cuvinte pe care el nu reu ea să le în)eleagă.ẟ ẟ

― Nu te lăsa pradă disperării, spuse Alchimistul, cu o voce ciudat de blîndă. Asta te împiedică să vorbe ti cu inima ta.ẟ

―Dar eu nu tiu să mă preschimb în vînt.ẟ―Cine î i trăie te Legenda Personală, tie tot ce are nevoie să tie.ẟ ẟ ẟ ẟ

Un singur lucru face visele imposibile: frica de e ec.ẟ― Nu mi-e frică să dau gre . Numai că nu tiu cum să mă transformẟ ẟ

în vînt.―Atunci va trebui să înve)i. Via)a ta depinde de asta.―ẞi dacă nu reu esc?ẟ― O să mori trăindu-)i Legenda Personală. E mult mai bine decît să

mori ca milioane de oameni, care n-au avut habar vreodată că există o Legendă Personală. Pînă atunci, nu-)i face griji. În general, moartea face ca oamenii să devină mai sensibili fa)ă de via)ă.

Prima zi a trecut. A fost o bătălie crîncenă în apropiere, i mai mul)iẟ răni)i au fost adu i în tabără. "Nimic nu se schimbă cu moartea", gîndiẟ flăcăul. Războinicii care mureau erau înlocui)i de al)ii, i via)a curgea maiẟ departe.

―Puteai să fi murit mai tîrziu, prietene, spuse paznicul către

trupul unui camarad. Puteai să fi murit cînd venea pacea. Dar oricum ai fi sfîr it tot murind.ẟ

La sfîr itul zilei, flăcăul îl căută pe Alchimist. Acesta î i ducea oimul ẟ ẟ ẟîn de ert.ẟ

―Nu tiu să mă transform în vînt, repetă flăcăul.ẟ― Aminte te-)i de ce )i-am spus: lumea este numai partea vizibilă aẟ

lui Dumnezeu. Alchimia înseamnă să aduci în plan material perfec)iunea spirituală.

―Ce face)i aici?―Îmi hrănesc oimul.ẟ―Dacă nu reu esc să mă preschimb în vînt o să murim, spuseẟ

flăcăul. La ce bun să mai hrăne ti oimul?ẟ ẟ― Tu o să mori, zise Alchimistul. Pentru că eu tiu să mă transformẟ

în vînt.

A doua zi flăcăul se duse pe o stîncă înaltă, aproape de tabără. Santinelele I-au lăsat să treacă: auziseră deja de vrăjitorul care se transformă în vînt, i nu voiau să aibă de-a face cu el. În plus, de ertulẟ ẟ era un zid uria , de netrecut.ẟ

A stat toată după-amiaza celei de-a doua zile privind de ertul. ẞi-aẟ ascultat inima. Iar de ertul i-a ascultat frica.ẟ

Amîndoi vorbeau aceea i limbă.ẟ

A treia zi, generalul î i strînse principalii comandan)i.ẟ― Să-l vedem pe pu tiul care se preschimbă în vînt, îi spuseẟ

Generalul Alchimistului.―Să-l vedem, răspunse Alchimistul. Băiatul îi conduse pînă la locul

unde fusese în ajun. Acolo le ceru tuturor să adă.ẟ―O să dureze pu)in, spuse flăcăul.― Nu ne grăbim, răspunse Generalul. Sîntem oameni ai de ertului.ẟ

Flăcăul începu să privească orizontul. În depărtare erau mun)i, erau dune, stînci i plante tîrîtoare care se încăpă)înau să trăiască acolo undeẟ supravie)uirea era imposibilă. Aici era de ertul pe care el îl străbătuseẟ atîtea luni, dar din care oricum

cuno tea o parte foarte mică. În această parte mică întîlnise englezi,ẟ caravane, războaie între clanuri i o oază cu cincizeci de mii de curmaliẟ

i trei sute de fîntîni.ẟ― Astăzi ce-)i mai dore ti? întrebă de ertul. Nu ne-am privit destulẟ ẟ

înainte?― Într-un anume loc, tu o păstrezi pe fiin)a pe care eu o iubesc,

spuse flăcăul. ẞi atunci cînd î)i privesc nisipurile, o privesc i pe ea.ẟ Vreau să mă întorc la ea i pentru asta am nevoie de ajutorul tău ca săẟ mă transform în vînt.

―Ce înseamnă iubire? întrebă de ertul.ẟ― Iubire este atunci cînd oimul zboară peste nisipurile tale. Pentruẟ

el, tu e ti un cîmp verde de pe care nu s-a întors niciodată fără vînat. Elẟ î)i cunoa te Stîncile, dunele, mun)ii, i tu e ti generos cu el.ẟ ẟ ẟ

―Ciocul oimului ia pietre din mine, răspunse de ertul. Ani în ir euẟ ẟ ẟ îi între)in vînatul, cu pu)ina mea apă îl hrănesc, îi arăt unde este hrana. ẞi într-o zi coboară oimul din cer chiar atunci cînd simt mîngîiereaẟ vînatului pe nisipurile mele. ẞi-mi ia tot ce am crescut.

-― Dar pentru asta ai crescut vînatul, răspunse flăcăul. Pentru a-l hrăni pe oim. Iar oimul îl va hrăni pe om. ẞi într-o bună zi, omul î)i vaẟ ẟ hrăni nisipurile, i vînatul va răsări din nou. A a se mi că lumea.ẟ ẟ ẟ

―ẞi asta înseamnă iubire?―Asta e iubirea. Este ceea ce face ca vînatul să devină oim, oimulẟ ẟ

să devină om, i omul din nou, de ert. Este ceea ce face plumbul să seẟ ẟ transforme în aur; iar aurul, din nou, să se ascundă sub pămînt.

―Nu-)i în)eleg cuvintele, zise de ertul.ẟ― Atunci în)elege măcar că într-un loc de pe nisipurile tale o femeie

mă a teaptă. ẞi pentru asta, trebuie să mă transform în vînt.ẟ

De ertul rămase tăcut cîteva clipe.ẟ― Eu î)i dau nisipurile mele pentru ca vîntul să poată sufla. Dar

singur, nu pot face nimic. Cere ajutorul vîntului.O briză u oară începu să sufle. Comandan)ii îl priveau pe flăcău deẟ

departe vorbind o limbă pe care n-o cuno teau.ẟAlchimistul zîmbea.Vîntul ajunse aproape de flăcău i-i atinse fa)a. Ascultase discu)ia cuẟ

de ertul, pentru că vîntul tie întotdeauna tot. Străbătea lumea fără unẟ ẟ loc anume de na tere, fără un loc unde să moară.ẟ

―Ajută-mă, îi spuse flăcăul vîntului. Într-o zi mi-ai adus vocea iubitei mele.

― Cine te-a învă)at să vorbe ti limbajul de ertului i al vîntului?ẟ ẟ ẟ

―Inima mea, răspunse flăcăul.Vîntul avea multe nume. Aici i se spunea siroco, pentru că arabii

credeau că vine de pe pămînturi acoperite de ape, unde locuiau oameni negri. În locurile depărtate de unde venea flăcăul îl numeau Levant, pentru că se credea că aduce nisipurile de- ertului i strigătele de războiẟ ẟ ale maurilor. Poate într-un loc mai depărtat de cîmpurile oilor lui, oamenii se gîndeau că vîntul se nă tea în Andaluzia. Dar vîntul nu venea deẟ nicăieri, i nu mergea niciunde i de aceea era mai puternic decîtẟ ẟ de ertul, într-o zi, oamenii ar fi putut planta copaci în de ert i chiarẟ ẟ ẟ cre te oi, dar niciodată n-aveau să reu ească să stăpînească vîntul.ẟ ẟ

―Tu nu po)i fi vînt, spuse vîntul. Sîntem de naturi diferite.― Nu e adevărat, răspunse flăcăul. Am cunoscut secretele Alchimiei

pe cînd rătăceam prin lume cu tine. Port în mine vînturile, de erturile,ẟ oceanele, stelele i tot ce a fost creat în Univers. Am fost făcu)i deẟ aceea i Mînă, i avem acela i Suflet. Vreau să fiu ca tine, să pătrund înẟ ẟ ẟ toate col)urile, să străbat mările, să spulber nisipul care-mi acoperă comoara, să aduc aproape vocea iubitei mele.

― Am ascultat discu)ia ta cu Alchimistul de acum cîteva zile, spuse vîntul. El a spus că fiecare lucru are Legenda lui Personală. Oamenii nu se pot transforma în vînt.

― Înva)ă-mă să fiu vînt pentru cîteva clipe, se rugă flăcăul. Ca să putem vorbi despre posibilită)ile nelimitate ale omului i ale vîntului.ẟ

Vîntul era curios, i acela era un lucru pe care nu-l tia. I-ar fi plăcutẟ ẟ să vorbească despre acel lucru, dar nu tia cum să transforme oameniiẟ în vînt. Chiar dacă el tia atîtea lucruri! Plăsmuia de erturi, scufundaẟ ẟ nave, culca la pămînt păduri întregi i se plimba prin ora e pline deẟ ẟ muzică i de zgomote ciudate. Se credea nemărginit, i dintr-o datăẟ ẟ venea băiatul ăsta care spunea că mai sînt încă lucruri pe care le putea face vîntul.

― ẞi lucrul ăsta care se cheamă Iubire, continuă flăcăul, văzînd că vîntul aproape că cedase rugămin)ilor lui. Cînd iube ti reu e ti să fiiẟ ẟ ẟ orice lucru al Crea)iei. Cînd iube ti nu-)i trebuie să în)elegi ce se petreceẟ pentru că totul se petrece în noi i oamenii se pot transforma în vînt.ẟ Dacă vîntul îi ajută, desigur.

Vîntul era foarte mîndru, a a că a fost foarte iritat cînd auziẟ

vorbele flăcăului. Începu să sufle mai tare, ridicînd nisipurile de ertului.ẟ Dar trebui să recunoască, la sfîr it, că i dacă a străbătut toată lumea,ẟ ẟ tot nu tia cum să-l transforme pe om în vînt. ẞi nu cuno tea Iubirea.ẟ ẟ

― Cînd hoinăream prin lume, am observat că mul)i oameni vorbeau de iubire privind spre cer, spuse vîntul, furios că trebuia să- i recunoascăẟ limitele. Poate că ar trebui să întrebi cerul.

― Atunci ajută-mă, zise flăcăul. Umple locul ăsta de praf pentru ca eu să pot privi soarele fără să mă orbească.

― Vîntul suflă atunci cu toată puterea, i cerul se umplu de nisipẟ lăsînd doar un disc aurit în loc de soare.

În tabără era greu să mai zăre ti ceva. Oamenii de ertului cuno teauẟ ẟ ẟ acel vînt. Se numea Simum i era mai rău decît o furtună pe mare ―ẟ pentru că ei nu cuno teau marea. Caii nechezau, iar armele s-auẟ acoperit de nisip.

Pe stîncă, unul dintre comandan)i se întoarse spre general, spunînd:

―Poate că e mai bine să ne oprim aici.Aproape că nu-l mai zăreau pe flăcău. Chipurile erau acoperite de

vălurile albastre iar ochii nu arătau acum decît spaimă.―Să încetăm, stărui alt comandant.―Vreau să văd măre)ia lui Allah, spuse generalul cu respect. Vreau

să văd cum se preschimbă oamenii în vînt.Dar î i notă în minte numele celor doi bărba)i care au arătat frică.ẟ

Imediat ce se va opri avea să-i destituie din postul de comandă pentru că oamenii de ertului nu tiu ce este frica.ẟ ẟ

― Vîntul mi-a spus că tii ce este Iubirea, se adresă flăcăul Soarelui.ẟ Dacă cuno ti Iubirea cu adevărat, cuno ti i Sufletul Lumii, care e făcutẟ ẟ ẟ din Iubire.

― De aici de unde mă aflu, spuse soarele, pot vedea Sufletul Lumii. El comunică cu sufletul meu i amîndoi, împreună, facem să creascăẟ plantele i să umble oile în căutarea umbrei. De aici de unde mă aflu ―ẟ

i sînt foarte departe de lume ― am învă)at să iubesc. ẞtiu că, dacă m-ẟa apropia pu)in mai mult de Terra, tot ce-ar fi pe ea ar muri i Sufletulẟ ẟ Lumii ar înceta să mai existe. Atunci ne privim i ne îndrăgim, i eu îi dauẟ ẟ via)ă i căldură, iar ea îmi dă un motiv să trăiesc.ẟ

―Va să zică tii ce este Iubirea, spuse flăcăul.ẟ―ẞi cunosc i Sufletul Lumii, pentru că am stat mult de vorbă înẟ

călătoria asta fără sfîr it prin Univers. El îmi spune că necazul lui cel maiẟ mare este că pînă în ziua de azi numai mineralele i vegetalele auẟ în)eles că totul e un singur lucru. ẞi pentru asta nu

trebuie ca fierul să fie la fel cu cuprul, iar cuprul la fel cu aurul. Fiecare î iẟ are rolul lui în acest lucru unic i totul ar fi fost o Simfonie a Păcii dacăẟ Mîna care a scris totul s-ar fi oprit în a cincea zi a Crea)iei. Dar a existat

i o a asea zi, spuse Soarele.ẟ ẟ― E ti în)elept pentru că vezi totul de la distan)ă, răspunse flăcăul.ẟ

Dar nu cuno ti Iubirea. Dacă n-ar fi existat a asea zi a Crea)iei n-ar fiẟ ẟ existat omul, i cuprul ar fi pentru totdeauna cupru, plumbul, pentruẟ totdeauna plumb. Fiecare î i are Legenda lui Personală, e drept, dar într-ẟo bună zi această Legendă Personală se va fi împlinit. ẞi atunci este nevoie să te transformi în ceva mai bun i să ai o nouă Legendăẟ Personală, pînă ce Sufletul Lumii va fi cu adevărat un singur lucru.

Soarele căzu pe gînduri i se hotărî să strălucească mai tare. Vîntul,ẟ căruia îi plăcuse discu)ia, suflă i el mai tare, pentru ca soarele să nu-lẟ orbească pe flăcău.

―De aceea există Alchimia, continuă flăcăul. Pentru ca fiecare om să- i caute comoara i s-o găsească i pe urmă să vrea să fie mai bunẟ ẟ ẟ decît pînă atunci. Plumbul î i va împlini rolul său pînă ce lumea nu vaẟ mai avea nevoie de plumb; i atunci el va trebui să se transforme în aur.ẟ Alchimi tii fac acest lucru. Arată că, de cîte ori căutăm să fim mai buniẟ decît sîntem, totul în jurul nostru devine mai bun.

―ẞi de ce spui că eu nu cunosc Iubirea? întrebă Soarele.― Pentru că iubirea nu înseamnă să fii nemi cat precum de ertul,ẟ ẟ

nici să cutreieri lumea precum vîntul, nici să prive ti totul de la distan)ă,ẟ cum faci tu. Iubirea este for)a care transformă i face ca Sufletul Lumii săẟ fie mai bun. Cînd am pătruns în el pentru prima oară, am crezut că este perfect. Apoi am văzut că era o oglindă a tuturor fiin)elor i î i aveaẟ ẟ războaiele i patimile lui. Noi sîntem aceia care hrănim Sufletul Lumii, iarẟ pămîntul pe care trăim va fi mai bun sau mai rău după cum noi vom fi mai buni sau mai răi. Aici intră în joc for)a Iubirii, fiindcă atunci cînd iubim, vrem totdeauna să fim mai buni decît sîntem.

―ẞi ce vrei de la mine? întrebă Soarele.―Să mă aju)i să mă preschimb în vînt, răspunse flăcăul.―Natura mă cunoa te ca cea mai în)eleaptă făptură, răspunseẟ

Soarele. Dar nu tiu cum să te preschimb în vînt.ẟ―Atunci cu cine trebuie să vorbesc?Soarele nu răspunse. Vîntul trăgea cu urechea i avea să umpleẟ

lumea cu tirea că în)elepciunea aceluia era limitată. Dar pînă una altaẟ nu avea chef să fugă de lîngă acel flăcău care vorbea Limbajul Lumii.

― Încearcă să stai de vorbă cu Mîna care a scris totul, răspunse Soarele într-un sfîr it.ẟ

Vîntul )ipă de bucurie i suflă cu mai multă putere ca oricînd. Corturileẟ au fost smulse din nisip, iar animalele au rupt hă)urile. Pe stîncă, oamenii se agă)aseră unii de al)ii ca să nu fie arunca)i cine tie unde.ẟ

Flăcăul se întoarse spre Mîna care Scrisese Totul. Dar în loc să vorbească ceva, sim)i că Universul rămase tăcut, a a încît tăcu i el.ẟ ẟ

O for)ă a Iubirii )î ni din sufletul lui, i flăcăul începu să se roage. Eraẟ ẟ o rugăciune pe care n-o mai spusese niciodată pînă atunci, era o rugăciune fără cuvinte i fără nici o cerere. Nu mul)umea pentru oile careẟ găsiseră un islaz, nici nu implora să vîndă mai multe cristaluri, nici nu cerea ca femeia pe care o întîlnise să-i a tepte întoarcerea. În lini teaẟ ẟ care urmă, flăcăul în)elese că de ertul, vîntul i soarele căutau semneleẟ ẟ pe care acea Mînă le scrisese i care încercau să- i împlineascăẟ ẟ menirea i să în)eleagă ce stătea scris pe un simplu smarald. ẞtia căẟ acele semne erau răspîndite pe Pămînt i în Spa)iu i că aparent nuẟ ẟ aveau nici un rost, nici un temei, i că nici de erturile, nici vînturile, niciẟ ẟ sorii i nici oamenii nu tiau pentru ce fuseseră crea)i. Numai Mînaẟ ẟ aceea avea un motiv pentru toate astea i numai ea era în stare săẟ săvîrsească minuni, să transforme oceanele în de erturi i oamenii înẟ ẟ vînt. Pentru că numai ea în)elegea că un scop major împingea Universul spre un punct unde cele ase zile ale Crea)iei se vor transforma înẟ Marea Operă.

Flăcăul s-a cufundat în Sufletul Lumii i a văzut că Sufletul Lumii eraẟ o parte a sufletului lui Dumnezeu i a văzut că Sufletul lui Dumnezeu eraẟ propriul lui suflet. ẞi că putea deci să facă minuni.

Vîntul simum suflă în ziua aceea cum n-o mai făcuse niciodată. Multe genera)ii după aceea arabii i-au povestit legenda unui flăcău care s-aẟ transformat în vînt i a nimicit o tabără militară i a înfruntat puterea celuiẟ ẟ mai mare general din de ert.ẟ

Cînd simumul s-a oprit, to)i au privit spre locul unde se aflase flăcăul. Acesta nu mai era acolo; stătea lîngă o santinelă îngropată aproape cu totul în nisip i care păzea de fapt cealaltă latură a taberei.ẟ

Oamenii s-au înspăimîntat de vrăjitorie. Numai doi zîmbeau ― Alchimistul, pentru că î i găsise adevăratul discipol, i Generalul, pentruẟ ẟ că discipolul în)elesese gloria lui Dumnezeu.

A doua zi, Generalul i-a luat rămas bun de la flăcău i de laẟ ẟ Alchimist i le-a dat o escortă care să-i înso)ească pînă unde vor dori eiẟ să meargă.

Umblară toată ziua. Cînd se însera ajunseră lîngă o mînăstire coptă. Alchimistul trimise escorta înapoi i descălecă.ẟ

―De aici încolo mergi singur, spuse Alchimistul. Nu mai sînt decît trei ore pînă la Piramide.

― Mul)umesc, răspunse flăcăul. Domnia ta m-ai învă)at Limbajul Lumii.

―Eu )i-am amintit numai ceea ce tiai deja.ẟAlchimistul bătu la poarta mînăstirii. Un călugăr îmbrăcat tot în negru

veni să-i deschidă. Au vorbit ceva în limba coptă i Alchimistul îl pofti peẟ flăcău să intre.

― I-am cerut să mă lase pu)in la bucătărie, zise el.Se duseră la bucătăria mînăstirii. Alchimistul aprinse focul, călugărul

aduse pu)in plumb pe care Alchimistul îl topi într-un vas de fier. Cînd plumbul se făcu lichid, Alchimistul scoase din sac acel ou ciudat de sticlă galbenă. Răzui un strat de mărimea unui fir de păr, îl acoperi cu ceară iẟ îl aruncă în vasul cu plumb.

Amestecul căpătă o culoare de ro u aprins ca sîngele. Alchimistul luăẟ vasul de pe foc i-l lăsă să se răcească. În acela i timp stătea de vorbăẟ ẟ cu călugărul despre războiul dintre clanuri.

― O să mai dureze, îi spuse el călugărului. Călugărul era sătul. Caravanele se opriseră la

Gizeh de nu mai tia cînd, i tot a teptau să se sfîr ească războiul.ẟ ẟ ẟ ẟ "Dar facă-se voia Domnului", spuse el.

―Chiar a a, întări i Alchimistul.ẟ ẟCînd se răci vasul, călugărul i flăcăul priviră uimi)i. Plumbul seẟ

întărise după forma rotundă a vasului, dar nu mai era plumb. Era aur.

―O să învă) i eu vreodată să fac asta? întrebă flăcăul.ẟ― Asta a fost Legenda mea Personală, nu a ta, răspunse Alchimistul.

Dar voiam să-)i arăt că se poate.Merseră înapoi pînă la poarta mînăstirii. Aici, Alchimistul împăr)i

discul în patru.― Aceasta este pentru dumneata, îi spuse călugărului,

întinzîndu-i o parte. Pentru mărinimia dumitale fa)ă de pelerini.― Dar răsplata este mai mare decît generozitatea mea, răspunse

călugărul.― Să nu mai spui asta niciodată. Via)a te poate auzi i data viitoareẟ

î)i dă mai pu)in.Apoi s-a apropiat de flăcău.― Asta este pentru tine. Ca să te despăgubesc pentru ce i-ai dat

generalului.Flăcăul era să spună că era mult mai mult decît îi dăduse generalului.

Dar tăcu, pentru că auzise ce-i spusese Alchimistul călugărului...

―Asta e pentru mine, spuse Alchimistul, păstrîndu- i o parte. Pentruẟ că trebuie să mă întorc în de ert i acolo este război între clanuri.ẟ ẟ

Atunci luă i a patra parte i se întoarse către călugăr.ẟ ẟ―Asta este tot pentru flăcău. În caz că are trebuin)ă de ea.― Dar eu mă duc acum după comoară, spuse flăcăul. Sînt foarte

aproape de ea acum!―ẞi sînt sigur că o vei găsi, vorbi Alchimistul.―Atunci de ce lăsa)i încă una?―Pentru că ai pierdut deja de două ori, o dată cu ho)ul i altă dată cuẟ

generalul, to)i banii pe care i-ai cî tigat de la începutul drumului. Eu sîntẟ un arab bătrîn i supersti)ios care cred în proverbele de-acasă. ẞi existăẟ un proverb care zice: "Tot ce se întîmplă o dată, poate să nu se mai întîmple niciodată. Dar tot ce se întîmplă de două ori, se va întîmpla cu siguran)ă i a treia oară."ẟ

Si au încălecat.

― Vreau să-)i istorisesc o poveste despre vise, spuse Alchimistul.

Flăcăul î i apropie calul:ẟ― În Roma antică, pe timpul împăratului Tiberiu, trăia un om foarte

bun care avea doi băie)i: unul era militar, i cînd a intrat în armată, a fostẟ trimis în cele mai depărtate regiuni ale imperiului. Celălalt fiu era poet, iẟ încînta Roma întreagă cu versurile lui frumoase. Într-o noapte, bătrînul avu un vis. Se făcea că-i apăruse un înger care i-a spus că vorbele unuia dintre fiii lui vor fi cunoscute i repetate în toată lumea de către toateẟ genera)iile viitoare. Bătrînul se trezi plîngînd de fericire în acea noapte,

pentru că via)a era generoasă i-i dezvăluise un lucru pe care oriceẟ părinte ar fi fost mîndru să-l cunoască. Pu)in după aceea, bătrînul muri încercînd să salveze un copil care era cît pe ce să fie strivit de ro)ile unei

arete. Cum se purtase corect i drept toată via)a lui, se duse drept în raiẟ ẟ i se întîlni cu îngerul care-i apăruse în vis.ẟ

"Ai fost un om bun, îi spuse îngerul. Mi-ai trăit via)a în iubire i aiẟ murit demn. Acum pot să-)i împlinesc orice dorin)ă."

"ẞi via)a a fost bună cu mine, răspunse bătrînul. Cînd mi-ai apărut în vis, am sim)it că toate strădaniile mele n-au fost zadarnice. Pentru că versurile fiului meu vor rămîne în amintirea oamenilor în secolele viitoare. N-am nimic de cerut pentru mine; orice tată s-ar mîndri să vadă faima de care se bucură cineva pe care l-a crescut i l-a educat. Mi-ar plăcea săẟ văd, în viitorul depărtat, cuvintele fiului meu."

Îngerul l-a atins pe umăr pe bătrîn i amîndoi au fost proiecta)i înẟ viitorul depărtat. În jurul lor apăru un loc imens cu mii de oameni care vorbeau o limbă ciudată.

Pe bătrîn îl podidiră lacrimile."ẞtiam eu că versurile băiatului meu, poetul, erau geniale iẟ

nemuritoare, îi spuse îngerului printre lacrimi. A vrea să-mi spui careẟ dintre poeziile lui sînt recitate de ace ti oameni."ẟ

Îngerul se apropie de bătrîn cu blînde)e i amîndoi se a ezară pe oẟ ẟ bancă.

"Versurile fiului tău, poetul, au fost foarte populare la Roma, a spus îngerul. Tuturor le plăcea i se amuzau cu ele. Dar o dată cu sfîr itulẟ ẟ domniei lui Tiberiu i versurile lui au fost date uitării. Aceste cuvinte sîntẟ ale fiului care s-a dus la armată."

Bătrînul se uită surprins la înger."Fiul acesta s-a dus într-un loc depărtat i a devenit centurion. ẞi eraẟ

un om bun i drept. Într-o seară, unul dintre sclavii lui s-a îmbolnăvit iẟ ẟ trăgea să moară. Fiul tău a auzit vorbindu-se despre un rabin care-i vindeca pe bolnavi i a plecat, mergînd zile întregi în căutarea acestuiẟ om. Pe drum, a descoperit că omul pe care-l căuta era Fiul lui Dumnezeu. A mai întîlnit i al)i oameni care fuseseră vindeca)i de el, i-aẟ ẟ însu it învă)ăturile aceluia i chiar dacă era centurion roman, s-aẟ ẟ convertit la credin)a lui. Pînă ce într-o diminea)ă ajunse aproape de Rabin. I-a povestit că avea un rob bolnav. Iar rabinul s-a oferit să meargă pînă la el acasă. Dar centurionul era om cu credin)ă, i privind adînc înẟ ochii Rabinului, a în)eles că se afla în fa)a Fiului Domnului i atunci to)iẟ cei care-l înconjurau s-au ridicat în

picioare.""Iată cuvintele fiului tău, îi spuse îngerul bătrînului. Sînt cuvintele pe

care el i le-a spus Rabinului în acel moment, i care niciodată nu au maiẟ fost uitate. Acestea spun: «Doamne, eu nu sînt demn să-mi calci pragul, dar spune numai un cuvînt i robul meu meu va fi tămăduit.»"ẟ

Alchimistul î i îmboldi calul.ẟ― Indiferent ce face, orice om de pe acest Pămînt joacă un rol

principal în Istoria lumii, a spus el. ẞi, fire te, nu tie acest lucru.ẟ ẟFlăcăul zîmbi. Niciodată nu se gîndise că via)a unui păstor putea să

fie a a de importantă.ẟ―Rămîi cu bine, îi spuse Alchimistul.―Rămîi cu bine, îi răspunse flăcăul.

Flăcăul a umblat două ore i jumătate prin de ert, încercînd săẟ ẟ asculte atent ce anume îi spunea inima. Numai ea îi putea dezvălui locul exact unde era ascunsă comoara lui.

"Unde va fi comoara ta, acolo î)i va fi i inima", îi spusese Alchimistul.ẟ

Dar inima lui îi vorbea de alte lucruri. Povestea cu mîndrie istoria unui păstor care- i părăsise oile pentru un vis care se repetase două nop)i laẟ rînd. Povestea despre Legenda Personală i de oamenii mul)i care i-auẟ ẟ împlinit-o, care plecaseră în căutarea unor tărîmuri depărtate sau femei frumoase, înfruntîndu- i semenii cu judecă)ile i prejudecă)ile lor. Totẟ ẟ timpul vorbi despre călătorii, descoperiri, căr)i i mari schimbări.ẟ

Cînd tocmai începuse să suie o dună ― dar exact în acel moment ― inima îi susură la ureche: "Fii atent la locul unde vei plînge. Pentru că în acel loc sînt eu, i-n acel loc se află comoara ta."ẟ

Flăcăul începu să suie duna încet. Pe cerul, plin de stele, se vedea din nou lună plină; merseseră timp de o lună prin de ert. Luna lumina iẟ ẟ duna, într-un joc de umbre care făcea de ertul să pară o mare vălurită iẟ ẟ făcea ca flăcăul să- i amintească de ziua în care î i lăsase slobod calulẟ ẟ prin de ert, dîndu-i semnul cel bun Alchimistului. ẞi în sfîr it, luna luminaẟ ẟ lini tea de ertului i călătoria făcută de oamenii care caută comori.ẟ ẟ ẟ

Cînd, după cîteva minute, ajunse pe creasta dunei, inima-i tresări. Luminate de lumina lunii pline i de albul de ertului, se ridicauẟ ẟ maiestuoase i solemne Piramidele Egiptului.ẟ

Flăcăul căzu în genunchi i plînse. Îi mul)umi lui Dumnezeu că aẟ crezut în Legenda lui Personală i că a întîlnit într-o bună zi un rege, unẟ negustor, un englez i un alchimist. ẞi mai ales pentru că a întîlnit oẟ femeie a de ertului care l-a făcut să în)e-leagă că Iubirea nu-l va abateẟ niciodată pe un om de Legenda lui Personală.

Multele veacuri ale Piramidelor egiptene îl contemplau, de sus, pe flăcău. Dacă voia, acum se putea întoarce în oază, s-o ia pe Fatima i săẟ trăiască ca un simplu păstor de oi. Pentru că Alchimistul trăia în de ertẟ chiar dacă în)elegea Limbajul Lumii, chiar dacă tia să transformeẟ plumbul în aur. Nu trebuia să dezvăluie nimănui tiin)a i arta lui. În timpẟ ẟ ce mergea către Legenda lui Personală, învă)ase toate lucrurile de care avea nevoie i trăise tot ce visase să trăiască.ẟ

Dar ajunsese la comoara lui, i o operă este desăvîr ită numai atunciẟ ẟ cînd )elul este atins. Acolo, pe duna aceea, flăcăul plînsese. Privi în pămînt i văzu că acolo unde căzuseră lacrimile se plimba un scarabeu.ẟ Cît timp petrecuse în de ert învă)ase că, în Egipt, scarabeii erauẟ simbolul lui Dumnezeu.

Iată deci încă un semn. ẞi flăcăul începu să sape, după ce- i aduseẟ aminte de Negustorul de cristaluri: rumeni n-ar reu i să aibă în ograda luiẟ o Piramidă, nici chiar dacă ar îngrămădi acolo pietre o via)ă întreagă.

Toată noaptea flăcăul a săpat în locul marcat, dar nu a găsit nimic. Din înăl)imea Piramidelor secolele îl contemplau, tăcute. Dar flăcăul nu se lăsa: săpa i iar săpa, luptîndu-se cu vîntul, care de multe ori umpleaẟ la loc groapa cu nisip. Mîinile îi obo-siseră, apoi i se umplură de răni, dar flăcăul avea încredere în inima lui. Iar inima-i spusese să sape acolo unde au căzut lacrimile.

Deodată, cînd încerca să scoată ni te pietre ce-i apăruseră în cale,ẟ flăcăul auzi ni te pa i. Cî)iva oameni se apropiară de el. Stăteau cu lunaẟ ẟ în spate i flăcăul nu le putea vedea nici ochii, nici chipurile.ẟ

― Ce faci aici? l-a întrebat una din umbre.Flăcăul nu răspunse. Dar se sim)i înfrico at. Trebuia să dezgroape oẟ

comoară, de aceea îi era frică.― Sîntem refugia)i de la războiul între clanuri, spuse altă umbră.

Trebuie să tim ce ascunzi acolo. Avem nevoie de bani.ẟ

― Nu ascund nimic, spuse flăcăul.Dar unul dintre ei îl trase afară din groapă. Altul începu să-l

buzunărească. ẞi îi găsiră bucata de aur.― Are aur, a spus unul dintre tîlhari.Luna lumină fa)a celui care-l căuta prin buzunare, i băiatul văzuẟ

moartea în ochii aceluia.― Trebuie să mai fie aur ascuns în pămînt, spuse un altul.ẞi l-au silit pe flăcău să sape. Flăcăul sapă, dar nu era nimic acolo.

Atunci începură să-l bată. L-au snopit pînă ce apărură pe cer primele raze de soare. Hainele îi erau sfî iate i sim)ea că moartea era aproape.ẟ ẟ

"La ce mai folosesc banii dacă tot trebuie să mori? Rareori banul e capabil să scape pe cineva de la moarte", spusese Alchimistul.

― Caut o comoară! strigă flăcăul într-un tîrziu.ẞi gura lui umflată i stîlcită de lovituri povesti tîlharilor că visase deẟ

două ori o comoară care era ascunsă lîngă Piramidele din Egipt.

Cel ce părea să fie eful bandei rămase tăcut multă vreme. Apoi îiẟ spuse unuia dintre ai lui:

― Lasă-l. Nu mai are nimic. Pesemne că a furat aurul ăsta. Flăcăul căzu cu fa)a în nisip. Apoi, doi ochi i-au căutat pe ai

lui: era eful tîlharilor. Numai că flăcăul privea Piramidele.ẟ―Să mergem, zise eful celorlal)i.ẟ Apoi se întoarse spre flăcău:―N-o să mori, îi spuse. O să trăie ti i-o să înve)i că omul nu poateẟ ẟ

fi a a de prost. Aici, în locul unde te afli, am avut i eu un vis repetat, înẟ ẟ urmă cu aproape doi ani. Am visat că trebuia să merg pe cîmpiile Spaniei, să caut o biserică în ruine unde ciobanii obi nuiau să doarmă cuẟ oile, i unde în sacristie cre tea un sicomor, i dacă săpam la rădăcinaẟ ẟ ẟ lui, aveam să găsesc o comoară ascunsă. Dar nu-s prost să străbat de ertul numai pentru că am avut acela i vis de două ori.ẟ ẟ

Apoi plecă.Flăcăul se ridică cu greutate i mai privi o dată spre Piramide.ẟ

Piramidele i-au zîmbit, i el le întoarse zîmbetul cu inima cuprinsă deẟ fericire.

Î i descoperise comoara.ẟ

EPILOG

Flăcăul se numea Santiago. Ajunse la mica biserică părăsită cînd aproape se lăsase noaptea. Sicomorul încă mai cre tea în sacristie, iarẟ prin acoperi ul aproape năruit încă se mai vedeau stelele strălucind. Î iẟ ẟ aminti că odată fusese aici cu oile i fusese o noapte lini tită, cuẟ ẟ excep)ia visului.

Acum nu mai avea turma. În schimb luase cu el o sapă.A rămas multă vreme privind la cer. Apoi a scos din desagă o carafă

cu vin i a băut. ẞi-a amintit de noaptea din de ert, cînd privise i acoloẟ ẟ ẟ stelele i băuse vin cu Alchimistul. Se gîndi la drumurile lungi pe care leẟ făcuse i la modul straniu în care Dumnezeu îi arătase comoara. Dacăẟ nu credea în visele ce se repetă, nu întîlnea o )igancă, nici un rege, nici un tîlhar, nici..."Bine, lista e lungă. Dar drumul era scris i eu nu aveam cum să măẟ pierd", î i spuse.ẟ

Adormi fără să- i dea seama, i cînd se trezi, soarele era sus pe cer.ẟ ẟ Atunci începu să sape la rădăcina sicomorului.

"Vrăjitor bătrîn", î i zise flăcăul. "ẞtiai totul. Chiar mi-ai lăsat ceva aurẟ ca eu să mă pot întoarce la biserica asta. Călugărul a rîs cînd m-a văzut întorcîndu-mă în zdren)e. Nu puteai să mă scute ti de asta?!"ẟ

"Nu", auzi el vîntul, care-i spunea: "Dacă )i-a fi spus, n-ai fi văzutẟ Piramidele. Sînt foarte frumoase, nu-i a a?"ẟ

Era vocea Alchimistului. Flăcăul zîmbi i continuă să sape. Oẟ jumătate de oră mai tîrziu, sapa lovi în ceva tare. O oră mai tîrziu, avea înaintea-i un cufăr plin cu monede vechi de aur, spaniole. Erau i pietreẟ scumpe, mă ti de aur cu pene albe i ro ii, idoli de piatră încrusta)i cuẟ ẟ ẟ diamante. Piese dintr-o cucerire de care )ara uitase de mult, iar cuceritorul uitase s-o povestească copiilor.

Flăcăul le scoase pe Urim i Turim din desagă. Folosise pietreleẟ numai o dată, cînd se afla într-o pia)ă, într-o diminea)ă. Via)a i drumul îiẟ fuseseră mereu pline de semne.

Le puse pe Urim i Turim în cufărul plin cu aur. ẞi ele erau o parte aẟ comorii lui, pentru că aminteau de un bătrîn rege pe care nu avea să-l mai întîlnească.

"Într-adevăr, via)a este darnică pentru cine- i trăie te Legendaẟ ẟ Personală", reflectă flăcăul. Atunci î i aminti că trebuia să meargă laẟ Tarifa ca să dea )igăncii o zecime din tot ce avea. "Ce de tep)iẟ sînt )iganii", se gîndi el. "Poate pentru că umblă atîta."

Dar vîntul începu să sufle. Era Levantul, vîntul care venea din Africa. Nu aducea miresmele de ertului, nici amenin)area vreuneiẟ

invazii a maurilor. Dimpotrivă, aducea un parfum pe care flăcăul îl cuno tea prea bine i boarea unui sărut, pe care-l văzu plutind încet,ẟ ẟ pînă ce se opri pe buzele lui.

Flăcăul zîmbi. Era prima oară cînd ea făcea a a ceva. ― ẟVin, Fatima, spuse el.--------------------------------