ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Capitolul I – Consideraţii generale privind instituţia
adopţiei
Secţiunea 1 – Noţiuni generale
Adopţia reprezintă neîndoielnic unul dintre cele mai actuale şi mai controversate
fenomene ale dreptului contemporan ce cunoaşte o ascensiune spectaculoasă în special după
cel de-al doilea război mondial, în majoritatea statelor lumii.
Fenomen complex, sociologic şi juridic, adopţia este un mijloc de asigurare a unui
climat de fericire, armonie şi înţelegere pentru copilul care nu beneficiază de creştere şi
educare în cadrul familiei de origine.
Deşi dezideratul în ce priveşte creşterea şi educarea copilului este de a-l menţine pe cât
posibil în familia de origine, totuşi, acolo unde acest lucru nu este posibil societatea a căutat ca,
prin mecanisme legale, să ofere acestor copii familii permanente în care să fie crescuţi şi
formaţi ca şi cum ar fi în familia naturală.
Prin urmare, adopţia este un astfel de mecanism ce oferă posibilitatea unei familii
permanente copilului ce este lipsit de afecţiunea părinţilor biologici. Primit în familia
adoptatoare va fi crescut ca un copil firesc al acesteia, adoptatorii asumându-şi obligaţiile şi
răspunderile ce revin părinţilor fireşti. Născându-se din nevoia socială de a ocroti copilul chiar
şi în lipsa unor legături de sânge, legăturile ce iau naştere între persoanele implicate în procesul
adopţiei sunt numite generic de către doctrină1 rudenie civilă, care se substituie rudeniei fireşti,
naturale.
Aşadar, în ansamblul instituţiilor ce au drept scop ocrotirea copilului, adopţia ocupă un
loc principal.
Sintetizând opiniile doctrinare, legislaţia dar şi practica judecătorească desfăşurată sub
vechile reglementări, admitem că noţiunea de adopţie a fost folosită în patru accepţiuni,
respectiv: de act juridic, de raport juridic, de instituţie juridică şi de măsură specială de
protecţie a copilului. Astfel:
- ca act juridic desemnează acordul de voinţă al persoanelor, expres prevăzute de lege, care
trebuie să consimtă la adopţie şi care, prin încuviinţarea instanţei judecătoreşti dă naştere
raportului juridic de adopţie, respectiv raportul de filiaţie dintre adoptat şi adoptator ;
- ca raport juridic adopţia are în vedere efectele pe care le produce actul juridic de adopţie
încuviinţat de instanţa judecătorească, mai exact stabilirea legăturilor de rudenie dintre adoptat
şi adoptator, pe de o parte şi rudele acestuia, pe de altă parte;
1 Gabriela Lupşan, Dreptul familiei, Ed. Junimea, Iaşi, 2006, p. 218
3
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
- ca instituţie juridică, adopţia constă în totalitatea normelor juridice care reglementează
condiţiile privind încheierea şi încuviinţarea adopţiei, efectele ei, desfacerea şi desfiinţarea
adopţiei;
şi
- în fine, adopţia este şi o măsură de protecţie socială a drepturilor copilului adăugându-se
astfel la celelalte măsuri de protecţie socială a copilului aflat în dificultate reglementate de
Legea nr. 272 din 21/06/20042.
Elaborarea unei definiţii a adopţiei a fost preocuparea literaturii de specialitate care, sub
imperiul vechilor reglementări, au abordat-o sub diferite aspecte. Prin urmare:
- Adopţia este firul invizibil al relaţiei juridice ce leagă pe oameni ca un fir pur
raţional, ca o realitate logică3 ;
- Adopţia este măsura specială de protecţie a drepturilor copilului, prin care se
stabileşte filiaţia între cel care adoptă şi copil, precum şi rudele adoptatorului 4;
- Adopţia, ca măsură de ocrotire cu caracter permanent, reprezintă instituţia juridică
prin care se asigură copilului o familie, care înlocuieşte, cu titlul definitiv, pe cea biologică, în
condiţiile prevăzute de lege 5;
- Adopţia este acel act juridic complex de dreptul familiei, prin care se stabilesc relaţii
de rudenie între adoptat şi ascendenţii săi, pe de o parte şi adoptator şi rudele acestuia, pe de
altă parte6;
- Adopţia este operaţiunea juridică realizată prin juxtapunerea unor acte juridice
unilaterale care dau naştere raporturilor de rudenie civilă în condiţiile în legii şi între
persoanele prevăzute de lege7.
Raportându-ne la cadrul legislativ ce reglementează, în prezent, instituţia adopţiei este
definită ca fiind „operaţiunea juridica prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi
adoptat, precum si legături de rudenie între adoptat si rudele adoptatorului” (art. 1 din Legea
nr. 273 din 21.06.2004 privind regimul juridic al adopţiei8).
În jurul fenomenului adopţiei s-au conturat, atât în doctrină cât şi în legislaţie, două
noţiuni dihotomice - precum adopţie naţională/adopţie internaţională - a căror explicare în plan
2 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004. În art.55 Legea 272/2004 prevede că: „Masurile de protectie speciala a
copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgenta; c) supravegherea specializata.”3 Mircea Djuvara, Teoria generală a dreptului (Enciclopedia juridică) vol. I, partea III, Ed.„Socec”, Bucureşti, 1930, p.134 I.P.Filipescu, Adopţia şi protecţia copilului, Ed. All Educaţional S.A., Bucureşti, 1997, p. 1; I.P.Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a VIII - a revăzută şi completată, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2006, p. 3675 Corneliu Moroşanu, Nicolae Iftimie, Cristea Chelaru, Viorica Eparu, Adopţia naţională şi adopţia internaţională, Ed. Moldogrup, Iaşi, 1997, p. 126 Gabriela Lupşan, op. cit., p. 1957 V. Stoica, Natura juridică şi procedura specifică adopţiei, în revista „Dreptul” nr. 2/1993, p. 31. În acest articol, autorul critică definirea
noţiunii de adopţie ca fiind un act juridic, întrucât în cazul adopţiei se încalcă principiile generale ale actelor juridice cuprinse în art. 942 şi 973 Codul civil.8 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 23 septembrie 2004
4
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
teoretic presupune tratarea lor diferenţiată chiar dacă, în definitiv, adopţia este o instituţie
juridică unitară.
Încercarea de elaborare a unei definiţii complete a adopţiei naţionale şi a adopţiei
internaţionale prezintă anumite dificultăţi întrucât în legislaţia românească legiuitorul în art. 3
lit. c şi d al Legii nr. 273/2004 defineşte adopţia internă ca fiind cea în care „atât adoptatorul
sau familia adoptatoare, cât şi adoptatul au domiciliul în România” pe când adopţia
internaţională nu este decât „adopţia care, în condiţiile prezentei legi, nu este adopţie internă”.
Din aceste observaţii concluzionăm că cele două noţiuni „perechi” nu pot fi definite decât într-
o formă relativă, sensul adopţiei internaţionale fiind stabilit în raport cu semnificaţia conferită
adopţiei naţionale şi reciproc. Raportându-ne la definiţiile surprinse în art. 3 al Legii nr.
273/2004 observăm că adopţia internă este aceea în care atât adoptatorul sau familia
adoptatoare cât şi adoptatul au domiciliul în România iar adopţia internaţională este aceea,
potrivit căreia, fie adoptatorul, fie adoptatul au domiciliul în străinătate.
Altfel spus, în noua lege, distincţia între cele două forme de adopţie este dată de
elementul de extraneitate, mai exact, de domiciliul şi nu de cetăţenia părţilor.
Secţiunea 2 – Istoric legislativ
Din punct de vedere istoric, ca temei juridic, adopţia este o instituţie ale cărei rădăcini
se regăsesc încă în dreptul roman, respectiv în termenul „adoptio”, care semnifica adopţia unei
persoane dependente, a unei persoane în putere ( „alieni iuris” adică a unui fiu de familie).
Termenul de adoptio derivă dintr-un alt termen „adrogatio”, respectiv adrogaţiunea, care
presupunea adopţia unei persoane independente („sui iuris”, adică pater familia) care astfel
devenea „alieni iuris” deci fiu de familie.
În dreptul roman, adrogaţia pare a fi mai veche decât adopţia, cele două instituţii având
la bază o regulă din Legea celor XII table.9
În cazul adrogaţiunii, cetăţeanul roman necăsătorit sau căsătorit, dar fără copii, îşi
alegea o persoană care să-i poarte numele, să-l moştenească, să-i continue cultul domestic,
familial, etc. Adrogatul iese din familia sa de origine şi intră în noua familia împreună cu copii
săi dacă îi are în acel moment.
În cazul adopţiei, aceasta se realizează în două etape: prima consta în ieşirea fiului din
familia de origine prin mancipium (Legea celor XII table prevedea: „dacă pater vinde fiul de
trei ori, fiul este liber faţă de pater”) iar a doua etapă consta în introducerea persoanei în noua
familie. Conform dreptului civil roman fiul adoptat pierde orice legătură cu familia naturală
9 Mihail Jakotă, Dreptul roman, vol. I, Ed. Fundaţia „Chemarea”, Iaşi, 1993, p. 255 - 258
5
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
devenind agnat în noua familie (dobândind drepturi de succesiune în noua familie). În cazul în
care are copii, aceştia rămân în familia de origine.
În istoria Imperiului Roman au existat cazuri în care adopţia a avut un scop politic
asigurând transmiterea demnităţii imperiale. Astfel, de pildă, împăratul roman August l-a
adoptat pe Tiberiu, împăratul Nerva l-a adoptat pe Traian iar Claudiu pe Nero.
În ce priveşte spaţiul românesc, instituţia adopţiei a reprezentat o tradiţie având, în
decursul timpurilor, diferite denumiri: luare de suflet, înfiere sau adoptaţiune.
Ca urmare, în textele scrise cu caracter juridic, adopţia este reglementată încă din 1640
în Pravila lui Matei Basarab, urmând a fi regăsită şi în Cartea românească de învăţătură
(1646) şi în Îndreptarea legii (1652), în Legiuirea lui Ioan Gheorghe Caragea (1818) şi în
Codul lui Scarlat Callimachi (1813).
Dacă la mijlocul secolului al XVII – lea se vorbea despre „luarea de suflet”, în Codul
Callimachi se face referire la „înfială”10, iar în Legiuirea Caragea (art. I, partea IV, cap.5)
prevedea că „Facerea de fii de suflet este dar spre mântuirea celor ce nu au copii”11.
În anul 1800 este, însă, redactat Hrisovul pentru iothesie al lui Alexandru C. Moruzi,
hrisov ce a constituit un adevărat cod al înfierii. De altfel, încă din partea introductivă a
hrisovului rezultă că iothesia reprezintă vechea tradiţie românească de a „lua de suflet” un
copil pentru a-l creşte şi educa.
Legiuirile amintite prevedeau că pot avea capacitatea de a adopta numai persoanele
care nu aveau copii legitimi. Adoptatul, pentru a fi diferenţiat de copilul legitim „trupesc”, era
numit „copil de suflet”. El intra în familia adoptatorului, numit „părinte sufletesc” ieşind,
astfel, de sub tutela „părintelui firesc”. Între adoptat şi adoptator se stabileau raporturi similare
celor din familia biologică, legăturile de rudenie ale adoptatorului cu familia firească
păstrându-se încă.12
În 1865 intră, însă, în vigoare Codul civil român care în art. 309-324 (abrogate în
prezent) reglementează instituţia „adopţiunii”, aplicând, ca şi Codul civil francez din 1804,
legislaţia justiniană. Din cele două feluri de adopţie create de Iustinian, adopţiunea cu efecte
depline („adoptia plena”) şi cea cu efecte restrânse („adoptio minus plena”) a fost însuşită
adopţiunea cu efecte restrânse.
Trăsăturile specifice instituţiei adopţiunii reglementate în acest cod erau următoarele:
- dreptul de a adopta îl aveau doar persoanele care nu aveau, la data adopţiei, copii sau
descendenţi legitimi;
- adoptatul rămânea şi după adopţie tot sub puterea părintească a părinţilor naturali;
10 Emil Molcuţ, Emil Cernea , Istoria statului şi dreptului românesc, Ed. Press Mihaela SRL, Bucureşti, 1999, p. 156 11 Marieta Avram, Filiaţia. Adopţia naţională şi internaţională, Ed. All Beck, 2001, p. 9312 C. Moroşanu, ş.a., op.cit., p.22
6
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
- adoptatul nu putea veni la succesiunea rudelor adoptatorului, ci numai a rudelor sale
fireşti şi a adoptatorului (adopţia cu efecte restrânse);
- pentru încheierea adopţiei se cerea încuviinţarea instanţelor judecătoreşti;
- adopţia crea raporturi patrimoniale şi personale între adoptat şi adoptator similare celor
din filiaţia legitimă.
Deşi nereglementată expres, totuşi, în baza prevederilor Codului civil, se puteau încheia
adopţii internaţionale dat fiind faptul că la acea dată străinii se bucurau de toate drepturile
civile iar adopţia era considerată un act de drept civil. Prin urmare, adoptatorul putea fi şi străin
condiţia esenţială fiind aceea ca legea sa naţională să-i permită să adopte sau chiar să fie
adoptat, putând astfel să fie parte în contractul de adopţie13.
Prin Decretul nr. 131/1940 au fost aduse, însă, unele modificări dispoziţiilor Codului
civil român din 1865 stipulând următoarele: - dreptul de a adopta îl aveau şi persoanele care
aveau copii, descendenţi legitimi sau alţi copii adoptaţi;
- dreptul de a fi adoptaţi îl au numai minorii;
- efectuarea adopţiei se face numai în interesul adoptatului ;
- adoptatul şi descendenţii săi dobândesc faţă de adoptator situaţia juridică de copil şi
descendenţi legitimi (adopţia cu efecte depline);
- dreptul parchetului, al organelor administrative şi al instituţiilor de ocrotire în ceea ce
priveşte desfacerea adopţiei.
Decretul nr. 272/1950, referitor la actele de stare civilă şi Instrucţiunile provizorii nr.
87.030/1950 pentru aplicarea acestuia au făcut referire şi la instituţia adopţiei privind:
- declaraţia de adoptaţiune ;
- modul de înregistrare a adoptaţiunilor şi organele care fac înregistrările în registrele
stării civile;
- dreptul adoptatorilor ca, la cererea lor expresă, să fie trecuţi drept părinţi de sânge ai
adoptatului, această formă fiind denumită „Adopţie de sânge” ;
- certificatul de adopţie eliberat după înregistrarea acesteia şi care cuprindea date privind
părinţii de sânge şi date privind părinţii adoptivi.
În ce priveşte înregistrarea adopţiei, aceasta a fost reglementată în Instrucţiunile nr.
87.050/1951 elaborate în completarea Instrucţiunilor nr. 87.030/1950.
Instituţia „înfierii” a fost reglementată prin Decretul nr. 181/1951 având în vedere
numai înfierea cu efecte depline de filiaţie firească, întrucât în acelaşi timp exista şi adopţia
reglementată de Codul civil, modificat prin Decretul nr. 131/1949.
Prin Decretul nr. 182/1951 s-au adus reglementări noi instituţiei adopţiei şi anume:
13 Marieta Avram, op.cit., p. 94
7
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
- puteau fi adoptaţi numai copii în vârstă de până la cinci ani şi numai dacă ambii părinţi
erau necunoscuţi, decedaţi, dispăruţi, sau dacă-l părăsiseră de mai mult de un an;
- admitea înfierea copiilor trecuţi de cinci ani, dacă aceştia fuseseră adoptaţi (cu efecte
restrânse) sau îngrijiţi de către cei ce doreau să-i înfieze;
- înfiatul şi descendenţii săi nu mai aveau nici o legătură de rudenie cu familia firească,
aceasta existând numai cu înfietori şi rudele lor.
Pentru aplicarea Decretului nr. 182/1951 privind înfierea au fost emise Instrucţiunile
nr. 87.070/1951 care cuprindeau reglementări cu privire la:
- înregistrarea înfierii;
- actele care trebuiau depuse;
- numele înfiatului;
- comunicările despre înfiere;
Odată cu autonomizarea dreptului familiei prin desprinderea sa din dreptul civil,
reglementarea adopţiei a fost preluată de Legea nr. 4 din 4.04.1956, lege care avea să devină
Codul familiei, considerată la vremea respectivă drept una dintre cele mai moderne legislaţii în
materie. Astfel, în cuprinsul acestui cod în capitolul III al titlului II „Înfierea”, instituţia înfierii
a fost reglementată sub două forme:
- înfierea cu efecte restrânse , în temeiul căreia înfiatul şi descendenţii săi devin rude cu
înfietorul, păstrându-şi, totodată, legăturile de rudenie cu familia sa firească.
- înfierea cu efecte depline , în baza căreia înfiatul şi descendenţii săi devin rude cu
înfietorul şi cu rudele acestuia, încetând însă legăturile de rudenie cu familia firească.
Prin intrarea în vigoare a Codului familiei la data de 1.02.1954:
- fostele adoptaţiuni au devenit înfieri cu efecte restrânse, în timp ce fostele înfieri au
rămas în continuare cu efecte depline;
- încuviinţarea înfierilor era de competenţa autorităţii tutelare (art. 73 C. fam.);
- un cetăţean străin nu putea înfia un cetăţean român decât dacă avea aprobarea
prealabilă a Consiliului de Stat şi ulterior a preşedintelui ţării;
- se consacră principiul potrivit căruia adopţia se încheie numai în interesul celui adoptat
(art. 66).
Datorită, însă, evoluţiei legislative, cât şi nevoii practice de a proteja în mod deosebit
copilul ce urmează a fi adoptat, acestei instituţii i-au fost consacrate acte normative speciale şi,
totodată, au fost desemnate instituţii speciale care să monitorizeze, să intermedieze şi să
controleze procesul adopţiilor naţionale dar şi pe cele internaţionale, care practic , până în 1990
erau foarte rare.
8
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
În primul rând, Legea nr. 11/199014 privind încuviinţarea adopţiei a revizuit acest
domeniu fără însă a modifica esenţial structura reglementării din Codul familiei decât în ceea
ce priveşte adopţia internaţională. De asemenea, se constată modificări privind faptul că:
- încuviinţarea adopţiei este de competenţa instanţelor judecătoreşti;
- se înfiinţează Comitetul Român pentru Adopţii în scopul supravegherii şi sprijinirii
acţiunilor de ocrotire a minorilor prin adopţie şi a realizării cooperării internaţionale în
această materie.
Legea nr. 11/1990 a fost modificată succesiv prin Legea nr. 48/1991 care a înlocuit
termenul de „înfiere” din Codul familiei şi din alte acte normative, cu cel de „adopţie”, precum
şi prin Legea nr. 65/199515 prin care se interzice adopţia internaţională a copiilor din familie,
pentru a marca faptul că adopţia internaţională este un mijloc de protecţie a copilului lipsit de
mediul său familial.
În al doilea rând Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 25 din 9 iunie 199716 care a
abrogat Legea nr. 11/1990 cu modificările ulterioare, dispoziţiile Codului familiei din Cap. III
al Titlului II- „Înfierea”, precum şi orice altă dispoziţie contrară17 (art. 27 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 25/1997) vine cu o serie de noutăţi în domeniul adopţiei cum ar fi:
- consacrarea adopţiei cu efecte depline, înlăturând distincţia dintre adopţia cu efecte
restrânse şi cea cu efecte depline;
- lărgirea atribuţiilor Comitetului Român de Adopţii în vederea supravegherii şi avizării
adopţiilor naţionale şi internaţionale precum şi a atribuţiilor Comisiei pentru protecţia
copilului;
- introducerea unor cerinţe suplimentare pentru adopţiile internaţionale şi crearea unor
sisteme intermediare temporare – încredinţarea copilului în vederea adopţiei.
Distorsiunea dintre „oferta de adopţie” şi „cererea de adopţie” a condus, din păcate la o
adevărată piaţă a adopţiei pe scară internaţională18. Acesta este şi motivul pentru care, pe plan
internaţional, s-au făcut eforturi în găsirea unui numitor comun pentru supravegherea şi
direcţionarea acestui fenomen într-un cadru legal. Astfel, prin Legea nr. 18/1990 a fost
ratificată Convenţia ONU privind drepturile copilului19 prin care se stipulează că fiecare copil
14 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 26.07.1991.15 Modificată şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 24.07.199716 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 12.06.1997 şi aprobată prin Legea nr. 87, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 29.04.1998.17 Al. Bacaci, Codruţa Hageanu, Dreptul familiei, ed. A VI-a, Ed. CH. Beck, Bucureşti, 2005, p.19218 Concluzii ale seminarul internaţional desfăşurat la Bucureşti între 24-25 martie 1994, organizat de către Comisia de drept al familiei a Uniunii Internaţionale a Organismelor Familiale şi de către Institutul Român pentru Drepturile Omului, cu tema: „TUR DE ORIZONT: ADOPŢIA INTERNAŢIONALĂ ÎN ŢĂRILE EUROPEI”, unde s-au dezbătut probleme privind locul instituţiei adopţiei internaţionale în ansamblul privind destinele familiei în societatea contemporană. Concluziile au fost consemnate de către Institutul Român pentru Drepturile Omului în DREPTURILE OMULUI. Documentar pentru predarea cunoştinţelor în domeniul drepturilor omului în învăţământul preuniversitar, Bucureşti, 1995 , p. 215 19 Convenţia a fost adoptată în unanimitate, de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, intrând în vigoare la 2 septembrie 1990. România a ratificat această convenţie prin Legea nr. 18/1990 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 28 septembrie 1990.
9
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
are dreptul de a avea o familie, că cea mai bună formă de creştere a copiilor se realizează în
cadrul familiei şi că, în absenţa acesteia trebuie să se asigure copilului o familie de primire.
Adopţia, indiferent că este privită din punct de vedere naţional sau internaţional, trebuie
să aibă loc întotdeauna în interesul copilului adoptat. Acesta este un comandament esenţial ce
trebuie urmărit de către toate legislaţiile moderne în a căror categorie intră şi legislaţia română,
în vigoare20.
În plan internaţional, însă, procesul adopţiei ridică unele probleme grave privind
acomodarea, respectiv asimilarea copiilor în noul mediu, ca şi îndepărtarea lor din mediul
social, etnic sau religios în care fuseseră crescuţi mai înainte. Pentru diminuare riscului unor
asemenea adopţii, statele trebuie să găsească în cadrul politicilor familiale proprii, mijloacele
cele mai adecvate.
În urma discuţiilor în plan internaţional s-a ajuns la o serie de concluzii care, de fapt, se
doresc a fi mai mult nişte recomandări pentru statele implicate în procesul adopţiilor
internaţionale. Astfel, în primul rând adopţia internaţională nu poate şi nici nu trebuie să fie
preferată adopţiei naţionale. Cererile de adopţie internaţională ar trebui să fie primite numai în
cazuri excepţionale ca, de pildă, atunci când adopţia naţională nu e posibilă. În al doilea rând,
pentru a se asigura caracterul real al acestei priorităţi, în scopul suprimării vânzării de copii pe
piaţa internaţională este necesar ca toate statele să ia măsuri adecvate. În acest sens, Convenţia
referitoare la protecţia copiilor şi cooperarea în materie de adopţie internaţională, adoptată la
Haga la 29 mai 199321 şi ratificată până în prezent de un număr mare de state, inclusiv
România, trebuie pusă în aplicare cu consecvenţă.
Convenţia, care stipulează garanţii în scopul unor adopţii internaţionale făcute în
interesul superior al copilului şi cu respectarea drepturilor fundamentale ce îi sunt recunoscute
acestuia prin dreptul internaţional, instituie un sistem de cooperare între statele contractante, de
natură a asigura punerea în aplicare a acestor garanţii, prevenindu-se astfel răpirea, vânzarea
sau traficul de copii.
Printre condiţiile adopţiei internaţionale putem găsi promovarea cooperării între
autorităţile centrale în domeniul adopţiei internaţionale din fiecare ţară, instituindu-se o
procedură de adopţie care trebuie să implice aceste autorităţi. Prin urmare, este necesar ca
statele să ia măsuri pentru a consolida cooperarea între autorităţile naţionale din statele
20 În Legea nr. 273/2004 se stipulează în mod expres această idee în art. 2, lit.a : „ Următoarele principii trebuie respectate în mod obligatoriu
în cursul procedurii adopţiei: a) principiul interesului superior al copilului; b) principiul cresterii si educarii copilului într-un mediu familial; c) principiul continuitatii în educarea copilului, tinându-se seama de originea sa etnica, culturala si lingvistica; d) principiul informarii copilului si luarii în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta si gradul sau de maturitate; e) principiul celeritatii în îndeplinirea oricaror acte referitoare la procedura adoptiei.21 Convenţia referitoare la protecţia copiilor şi cooperarea în materia adopţiei internaţionale, adoptată la Haga la 29 mai 1993, ratificată de
România prin Legea nr. 84/1994, publicată în Monitorul Ofocial al României, Partea I, nr. 298 din 21 octombrie 1994 10
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
implicate într-o adopţie internaţională, făcându-se tot posibilul pentru a lichida sau a restrânge
comerţul cu copii22.
O a treia recomandare este aceea că ar trebui să se acorde un interes special urmăririi
rezultatelor concrete ale adopţiei internaţionale. În acest sens, statele ar trebui să adopte măsuri
de ordin legislativ şi organizatoric, pentru a se pune la curent, în fiecare caz în parte, cu modul
în care adopţiile au reuşit şi pentru a stabili, acolo unde este cazul, mijloacele de corectare a
situaţiilor disfuncţionale .
De asemenea, se recomandă ţărilor de primire să vegheze pentru ca doar organizaţiile
acreditate să poată asigura funcţii revenind autorităţilor centrale şi, în acelaşi timp, să se
recomande ţărilor de origine să nu accepte ca funcţiile autorităţilor naţionale să fie asumate de
organisme - altele decât autoritatea însăşi - sau organismele acreditate23.
În legislaţia românească adopţia internaţională este reglementată în Legea nr. 273/2004,
care se raliază prevederilor internaţionale stipulate în Convenţia de la Haga, dar şi de către
Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat24.
În conformitate cu art. 30 din Legea nr. 105/1992 „Condiţiile de fond cerute pentru
încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui ce urmează să fie
adoptat. Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile care sunt obligatorii pentru ambii,
stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale arătate.”
Potrivit art. 32 din Legea nr. 105/1992 forma adopţiei este supusă legii statului pe teritoriul
căruia ea se încheie.
Regulile stabilite de art. 20 din aceeaşi lege, în ceea ce priveşte căsătoria 25 sunt
aplicabile şi în cazul adopţiei consimţite de soţi, precum şi în situaţiile în care se desface
adopţia (art. 31 din Legea nr. 105/1992). Nulitatea adopţiei este supusă pentru condiţiile de
fond, prevederilor art. 30 din Legea nr. 105/1992. Astfel, pentru nerespectarea condiţiei de
formă a adopţiei este aplicată legea statului pe teritoriul căruia ea se încheie.
În ce priveşte procedura propriu-zisă a adopţiei unui copil cu cetăţenie română de către
o persoană sau familie de altă cetăţenie sau de cetăţenie română dar cu domiciliul în străinătate
este strict reglementată de Legea nr. 273/2004.
Important de precizat este şi faptul că prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121
din 8 octombrie 200126 procedurile referitoare la adopţiile internaţionale au fost suspendate „pe
22 A se vedea art. 67 alin. 1 şi art. 69 alin. 2 din Legea nr. 273/200423 Concluzii ale seminarului de la Bucureşti din 24-25 martie 1993, consemnate în op. cit., p. 21624 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 10 ianuarie 1992 25 vezi art. 20 din Legea nr. 105/1992: „Relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi sânt supuse legii naţionale comune, iar în cazul în care au cetăţenii deosebite, sânt supuse legii domiciliului lor comun. Legea naţională comună sau legea domiciliului comun al soţilor continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îşi schimbă, după caz, cetăţenia sau domiciliul. În lipsă de cetăţenie comună sau de domiciliu comun, relaţiile personale sau patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii statului pe teritoriul căruia au ori au avut reşedinţa comună sau cu care întreţin în comun cele mai strânse legături.”26 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 9 octombrie 2001
11
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
o perioada de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta”(art. 1)
urmând ca în acest interval de timp Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie
şi Ministerul Justiţiei să reanalizeze „regimul juridic al adopţiilor internaţionale, în scopul
armonizării legislaţiei interne cu reglementările şi practicile internaţionale în domeniu”(art. 2).
La 06 decembrie 2001 Guvernul României a adoptat OUG nr.161/200127, care
completează OUG nr.121/2001, prin care au fost suspendate temporar procedurile referitoare la
adopţia internaţională.
Potrivit prevederilor acestui act normativ, deveneau posibile următoarele două situaţii:
cererile de adopţie a unui copil înaintate de o persoană sau familie de cetăţenie
străină aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a OUG
121/2001 se soluţionează potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii
acestora.
De asemenea, „în situaţii excepţionale, impuse de interesul superior al copilului,
la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie,
avizată de Secretariatul General al Guvernului, Guvernul poate aproba
transmiterea unor cereri de încuviinţare a adopţiei internaţionale către instanţele
judecătoreşti”.
După discutarea OUG 121/2002, Parlamentul României a emis Legea nr. 347/200228.
Termenul prevăzut de OUG 121/2001 a fost prorogat de cinci ori:
- până la 15 noiembrie 2002, prin OUG 123/02.10.2002;
- până la 01 februarie 2003, prin OUG 151/07.11.2002;
- până la 01 martie 2003, prin OUG 16/30.01.2003;
- până la 01 iunie 2003, prin OUG 7/27.02.2003.
- până la data intrării în vigoare a noilor reglementări privind regimul juridic al
adopţiilor, prin Legea nr. 233/31.05.2003.
La 05.02.2004, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr.129 privind
abrogarea unor dispoziţii din OUG 121/2001 pentru suspendarea temporară a tuturor
procedurilor referitoare la adopţiile internaţionale (aprobată prin Legea nr.155/14.05.2004).
Prin acest act normativ se suspendă, în totalitate, până la apariţia unui nou cadru
legislativ în materie, toate procedurile referitoare la adopţia internaţională a unui copil român
de către o familie sau persoană de cetăţenie străină.
De asemenea, precizăm că aceste prevederi se aplică şi cetăţenilor români cu domiciliul
sau reşedinţa pe teritoriul altui stat.
27 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 780 din 7 decembrie 200128 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 425 din 18 iunie 200229 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 113 din 06/02/2004
12
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
În baza actelor normative menţionate, în perioada 08.10.2001 – 18.12.2003, la
propunerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi cu avizul
Secretariatului General al Guvernului, Guvernul României a aprobat ( prin 12 memorandum-
uri) transmiterea către instanţele de judecată competente a un număr de 1115 cereri de adopţie
internaţională.
La nivelul anului 2007, situaţia celor 1115 de cereri aprobate de către Guvern, conform
prevederilor Legii nr. 347/2002, se prezinta astfel30:
- La un număr 75 cereri de adopţie familia adoptatoare a renunţat la continuarea
procedurii din motive obiective neimputabile autorităţilor române.
- Pentru un număr de 3 cazuri se aşteapta îndeplinirea, de către statul de origine a
familiilor adoptatoare, a anumitor proceduri şi acte specifice, ulterioare aprobării
continuării procedurii de adopţie în România, potrivit prevederilor art. 17, lit. c) al
Convenţiei de la Haga din 29 mai 1993. După completarea cu aceste documente,
dosarele vor fi transmise instanţelor de judecată competente în vederea soluţionării
cererilor de adopţie.
- În 17 cazuri între momentul aprobării de către Guvern şi până la sesizarea instanţei de
judecată, copiii au fost solicitaţi în vederea adopţiei naţionale de către familii de
cetăţeni români.
- Pentru unul dintre cazurile aprobate prin memorandum s-a solicitat reintegrarea în
familia naturală a copilului respectiv.
- Într-unul dintre cazurile aprobate, după acest moment, a intervenit decesul copilului ce
urma să fie adoptat.
- 1018 cereri au fost transmise către instanţele de judecată în vederea încuviinţării
adopţiei. Dintre acestea:
În 995 cazuri instanţa de judecată a încuviinţat adopţia. Dintre acestea, pentru un
număr de 983 cazuri. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie a
eliberat deja Certificatul de Conformitate prevăzut de Convenţia asupra protecţiei
copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale încheiată la Haga la 29 mai
1993, document ce consfinţeşte îndeplinirea procedurii de adopţie internaţională a
unui copil în conformitate cu prevederile acesteia.
În 10 cazuri, a fost declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de fond.
Într-un caz, instanţa de judecată a suspendat judecarea cauzei în baza art. 244 Cod
procedură civilă
Într-un caz instanţa se află în pronunţare.
30 Date furnizate de către site-ul realizat de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului – www.copii.ro
13
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
În 6 cazuri, familiile au renunţat în faţa instanţei de judecată la continuarea
procedurii de adopţie.
În 5 cazuri, a fost desfăcută adopţia copiilor.
Totodată, potrivit datelor prezentate31, comparativ de ANPCA, în perioada 1997-2000
au fost aprobate şi transmise instanţelor judecătoreşti un număr total de 9595 cereri de adopţie
internaţională, din care 3432 au fost înregistrate în anul 2000.
În anul 2004 deşi adopţiile internaţionale au fost suspendate, potrivit Moratoriului,
totuşi 105 copii români au putut fi adoptaţi de către familiile italiene la recomandarea
Guvernului României care a pus mai presus de orice interdicţie interesul superior al copilului,
creând astfel o „situaţie de excepţie” prevăzută dar nedescrisă clar în legislaţia românească în
vigoare la acea dată. Astfel, instanţele româneşti32 s-au văzut puse în situaţia de a alege între
„directiva” executivului şi moratoriul de interdicţie a adopţiilor internaţionale negociat de
România cu Uniunea Europeană. Dilema soluţionării unor cazuri în condiţiile date, derivă din
faptul că de exemplu cererea de adopţie făcută de către o familie sau persoană cu cetăţenie
străină ce fusese respinsă pe baza moratoriului la „recomandarea” executivului ea trebuie
acceptată. În acest caz întrebarea care se pune este dacă nu cumva cererea de adopţie ar trebui
respinsă întrucât fiind vorba de aceleaşi părţi în proces există puterea lucrului deja judecat.
Odată cu intrarea în vigoare a noii legi ce reglementează materia adopţiei naţionale cât
şi internaţionale s-a pus capăt tuturor practicilor mai mult sau mai puţin legale stipulând în
art. 39 că au dreptul de a adopta un copil român doar cetăţenii străini care pot dovedi calitatea
lor de bunici ai acestuia. Prin această reglementare, pe de o parte, s-a ridicat interdicţia privind
adopţia internaţională iar, pe de altă parte, s-a pus astfel punct tuturor speculaţiilor existente în
legislaţia românească în domeniul adopţiei internaţionale.
Alte elemente de noutate propuse de noua lege, intrată în vigoare la 01 ianuarie 2005,
abrogând toate prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 cât şi a celorlalte
legi ce vizau problematica adopţiei, sunt:
- elaborarea unui plan individualizat de protecţie a copilului a cărui finalitate o
reprezintă adopţia internă;
- implicarea instanţelor judecătoreşti pe tot parcursul procesului de adopţie începând cu
deschiderea procedurilor de adopţie, continuând cu încredinţarea copilului persoanei
sau familiei adoptatoare şi finalizând cu încuviinţarea adopţiei.
31 A se vedea articolul de luni, 02 februarie 2004 din „Curierul Naţional” sub titlul „Bejenariu şi Coman fac precizări în chestiunea adopţiilor internaţionale – În ultimii trei ani, guvernul a aprobat 1115 cereri dintre acestea 857 au fost acceptate de instanţele judecătoreşti”, găsit în format electronic la www.curierulnational.ro .32 A se vedea cazul orfanului de 4 ani din Iaşi adoptat de către o familie de spanioli – Esteban Alba Juan (43 ani) şi Lopez Herrero Maria de los Remedios (40 ani) prezentat de către cotidianul „Ziarul de Iaşi” în 22 septembrie 2004, în pag. 2 A, sub titlul „Guvernul forţează o adopţie internaţională la Iaşi”preluat de pe www.ziaruldeiasi.ro.
14
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
- solicitarea consimântului parinţilor fireşti pe tot parcursul procesului de adoptie,
reglementare impusă prin Deciza nr. 36933 din 20 martie 2008 a Curţii Constituţionale,
prin care au fost declarate neconstituţionale art.15 alin.1, art. 35 alin. 2 lit. i şi art. 63
alin. 3 şi 4 din Legea privind regimul juridic al adopţiei.
- stabilirea strictă a atribuţiilor Direcţiei pentru protecţia copilului care trebuie să
monitorizeze evoluţia procesului adopţiei prin întocmirea de rapoarte bilunare şi
trimestriale de care instanţa va ţine seama la pronunţarea hotărârii judecătoreşti;
- stabilirea, în cazul adopţiei internaţionale, a calităţii speciale pe care trebuie să o aibă
adoptatorul şi anume aceea de bunic, consacrând caracterul subsidiar al adopţiei
internaţionale în raport cu adopţia naţională.
Secţiunea 3 – Principiile adopţiei
Adopţia, o cale prin care i se oferă unui copil posibilitatea de a trăi într-un mediu
familial, este, aşadar, o măsură specială de protecţie a drepturilor copilului prin care se
stabileşte filiaţia dintre cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia dintre copil şi rudele
părintelui adoptiv.
Ideea generală a acestei operaţiuni juridice este ca adopţia să se realizeze numai pentru
protejarea intereselor superioare ale copilului fiind astfel nu numai o condiţie a adopţiei ci şi un
principiu fundamental consacrat atât în legislaţia internă cât şi de actele internaţionale în
materie , la care România este parte. Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 273/2004 există
obligativitatea ca în cursul procedurii adopţiei să fie respectate o serie de principii strict
prevăzute de lege şi anume:
„a) principiul interesului superior al copilului;
b) principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial;
c) principiul continuităţii în educarea copilului, ţinând seama de originea sa etnică,
culturală şi lingvistică;
d) principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu
vârsta şi gradul său de maturitate;
e) principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei.”
Principiul interesului superior al copilului
Consacrarea acestui principiu subzistă în scopul adopţiei care este în fapt acela de a
asigura protecţie atât patrimonială cât şi nepatrimonială copiilor lipsiţi de ocrotirea
corespunzătoare, într-un mediu familial.
33 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27.03.2008.
15
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Deşi, legea nu prevede expres ce se înţelege prin „interesul superior al copilului”, totuşi,
întreaga reglementare cuprinsă în Legea nr. 273/2004 îl consideră un comandament important
în desfăşurarea procesului adopţiei. Din interpretarea actului normativ, dar şi din analiza
tezelor doctrinare rezultă că acest interes se realizează atunci când, prin adopţie, se asigură
copilului o dezvoltare fizică şi morală normală, similară celei asigurate în familia firească.
Literatura de specialitate34 semnalează faptul că legislaţia acordă un loc preeminent
interesului superior al copilului neglijându-l pe cel al adoptatorului ajungându-se, astfel, nu la
o concordanţă deplină ci, dimpotrivă, la „un dezechilibru juridic” între interesul adoptatului şi
cel al adoptatorului. Dacă interesul adoptatului este expres reglementat de Legea nr. 273/2004
cel al adoptatorului se supune normelor dreptului comun.
Tot pentru respectarea interesului superior al copilului, în art. 6 alin 1 Legea prevede că
în cadrul procedurii adopţiei fraţii vor fi încredinţaţi împreună. În alin. 2 al aceluiaşi articol
este surprinsă excepţia de la regulă şi anume: „încredinţarea separată a fraţilor în vederea
adopţiei, precum şi adopţia acestora de către persoane sau familii diferite se poate face numai
dacă acest lucru este în interesul lor superior”.
Principiul creşterii şi educării într-un mediu familial
Din punct de vedere psihosocial abandonul copilului este privit ca o situaţie ce poate
provoca o traumă profundă deoarece conduce către pierderea imprevizibilă a punctelor de
referinţă şi către percepţia faptului de a fi refuzat, acestea fiind două evenimente care coincid şi
se răsfrâng în mod negativ asupra personalităţii care abia se naşte.
Mediul familial nu poate fi egalat nici de cele mai bune condiţii oferite de instituţiile de
protecţia copilului, motiv pentru care, pentru dezvoltarea cât mai apropiată de normal a
oricărui copil, chiar şi cea mai năpăstuită familie este preferabilă instituţiei. Aşa se explică
tendinţa actuală de a asigura ocrotire copiilor abandonaţi în centre mici, de tip familial.
Un copil sau un nou născut instituţionalizat porneşte la drum dezavantajat în comparaţie
cu ceilalţi copii din familii, sarcina familiei adoptive fiind aceea de a ajuta copilul să-şi
recupereze resursele de bază.
Principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică,
culturală şi lingvistică
Acest principiu este important în cazul încuviinţării adopţiei interne dar, totodată, a
constituit şi motivul pentru care se încuviinţează adopţia internaţională numai în situaţia în care
adoptatorul sau familia adoptatoare pot face dovada calităţii de bunic al copilului pentru care a
fost încuviinţată deschiderea procedurii interne de adopţie.
34 G. Lupşan, op. cit., p. 220; Teodor Bodoaşcă, Unele aspecte critice în doctrina română referitoare la condiţiile de fond pentru încuviinţarea adopţiei în reglementarea Legii nr. 273/2004, rev. „Dreptul”, nr. 10, 2005, p. 65-70
16
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Prin consacrarea acestui principiu legiuitorul urmăreşte, pe de o parte, conservarea
rădăcinilor culturale, lingvistice şi etnice ale copilului adoptat iar, pe de altă parte, urmăreşte ca
prin adopţie să-i dea posibilitatea de a creşte şi de a fi educat într-un mediu asemănător celui
din familia biologică, corespunzător tradiţiei, apartenenţei etnice şi religioase, nivelului de
cultură.
Principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi
gradul său de maturitate
Consacrat atât în Legea nr.272 dar şi în Legea nr. 273/2004, acest principiu presupune
în fapt obligativitatea organelor implicate în procesul adopţiei de a informa şi de a consilia
copilul cu privire la măsurile ce urmează a fi dispuse în cazul său raportându-se la vârsta şi
gradul său de maturitate. Totodată, legea prevede obligativitatea ascultării copilului mai mare
de 10 ani de fiecare dată când urmează a se lua o măsură în privinţa sa.
Altfel spus, conform noii legislaţii copii sunt implicaţi activ în toate demersurile vizând
adopţia, opinia/consimţământul acestora fiind exprimate numai după o informare
corespunzătoare şi în deplină cunoştinţă de cauză. În cazul în care opinia copilului nu este luată
în considerare, autoritatea competentă are obligativitatea de a consemna motivul şi de a emite o
decizie în acest sens.
Principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei
Pentru soluţionarea cât mai rapidă, cu caracter definitiv, a situaţiei unui copil pentru
care finalitatea planului individualizat de protecţie o constituie adopţia, legea a prevăzut
termene speciale foarte scurte în vederea îndeplinirii actelor şi operaţiunilor necesare atât în
faţa autorităţilor administrative, cât şi în faţa celor judiciare.
Analizând procesul psihologic al adopţiei se constată că în cadrul său se întâlnesc două
interese care deşi, la o primă vedere, par antagonice se substituie derivând unul din celălalt.
Dacă legiuitorul a urmărit doar interesul copilului lipsit de ocrotirea familiei biologice
de a i se asigura creşterea şi educarea într-un mediu familial în procesul adopţiei există şi
interesul adoptatorului de a avea o viaţă de familie care este în concordanţă cu interesul
adoptatului fiind, în fond, şi scopul implicit al adopţiei.
Prin urmare, scopul declarat a adopţiei, aşa cum rezultă din Legea 273/2004, este acela
de a asigura protecţia intereselor patrimoniale şi nepatrimoniale ale copiilor lipsiţi de ocrotirea
familiei biologice dându-le şansa de a creşte şi de a fi educaţi într-un mediu familial propice.
Secţiunea 4 - Natura juridică a adopţiei
17
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Indiferent de perioada legislativă, natura juridică a adopţiei a ridicat probleme datorită
procedurii folosite, procedură ce implică instituţii publice statale diverse dar şi încheierea unor
acte juridice din ramuri de drept diferite.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 273/2004, chiar şi în perioada în care instituţia
adopţiei era reglementată de Codul familiei, s-au exprimat opinii diferite în legătură cu natura
juridică a acestei instituţii.
Acest lucru se explică prin faptul că, pentru încheierea adopţiei era necesar acordul de
voinţă al adoptatorului, al părinţilor celui adoptat şi al adoptatului care a împlinit vârsta de 10
ani, ulterior, autoritatea tutelară, încuviinţând prin decizie administrativă adopţia (denumită
înfiere).
Astfel, într-o primă opinie35 adopţia a fost considerată un act juridic de dreptul
administrativ întrucât consimţământul la adopţie exprimat de părţi dobândeşte valoare juridică
numai prin decizia de încuviinţare a adopţiei emisă de autoritatea tutelară. Această teză a fost
criticată de unii autori36 deoarece prin supraaprecierea actului de încuviinţare se reduce acordul
de voinţă al părţilor implicate în procesul adopţiei la un act preliminar pentru validitatea
deciziei de încuviinţare a adopţiei luată de autoritatea tutelară.
Într-o a doua opinie37 s-a susţinut că adopţia este un act juridic complex deoarece
pentru încheierea sa valabilă sunt necesare două operaţii juridice şi anume, pe de o parte, actul
juridic al părţilor (exprimarea de voinţă al acestora) şi, pe de altă parte, încuviinţarea acestui
act prin decizie administrativă. Potrivit acestor autori decizia autorităţii tutelare, act de drept
administrativ, desăvârşeşte actul de dreptul familiei şi numai de la această dată se vor produce
efectele specifice adopţiei.
Această concluzie a fost împărtăşită şi de către fostul Tribunal Suprem care prin
Decizia de îndrumare nr. 2/196738 precizează expres că adopţia prezintă caracterele „unui act
complex care produce consecinţe ce ies din sfera raporturilor administrative şi se situează în
sfera celor civile”.
O a treia opinie39 susţine că adopţia este un act de dreptul familiei al cărui conţinut este
determinat de consimţământul exprimat de părţile expres prevăzute de lege, decizia de
încuviinţare a adopţiei fiind numai o condiţie cerută de lege pentru formarea acestui act.
35 A se vedea Al. Bacaci, ş.a., op.cit.,p. 19436 I.P.Filipescu, op. cit., p. 45; I.P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, op. cit. , p. 40237 Idem 38 I.P.Filipescu, op. cit., p. 2 - 3 39 Al. Bacaci, op. cit., p. 101; I. Albu, Dreptul familiei , Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 267-268
18
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Potrivit unor autori40 prin îmbrăţişarea acestei păreri se supra-apreciază actul de voinţă
al părţilor, sub-apreciind însemnătatea deciziei administrative de încuviinţare a adopţiei cu o
structură juridică complexă41 .
Această opinie se justifică prin diversitatea operaţiilor juridice necesare încheierii
adopţiei. Astfel, în primul rând, adopţia implică încheierea unor acte juridice de drept civil prin
care persoanele prevăzute de lege îşi exprimă, în formă solemnă consimţământul la adopţie
(art. 11, alin. 1 Legea nr. 273/2004). În al doilea rând, procedura adopţiei presupune obţinerea
unor acte administrative emise de către organele administraţiei publice locale sau centrale cu
atribuţii în domeniul protecţiei copilului (elaborarea planului individualizat de protecţie a
copilului a cărui finalitate o reprezintă adopţia , transmiterea cererii pentru deschiderea
procedurilor de adopţie instanţei judecătoreşti competente de către Direcţia de la domiciliul
copilului, atestatul eliberat de Direcţia pentru protecţia copilului de la domiciliul adoptatorului
care dovedeşte existenţa capacităţii de a adopta, transmiterea cererii instanţei competente
privind încredinţarea copilului de către Direcţia de la domiciliul copilului în vederea adopţiei
către persoana sau familia care doreşte să adopte precum şi a cererii privind încuviinţarea
adopţiei ce poate fi introdusă de către persoana sau familia adoptatoare sau de către Direcţia de
la domiciliul copilului pentru adopţia internă iar pentru cea internaţională de către Oficiul
Român pentru Adopţie, întocmirea rapoartelor bilunare şi trimestriale de către Direcţii
privind evoluţia relaţiilor dintre adoptata şi adoptator atât în perioada încredinţării cât şi după
încuviinţarea adopţiei). În al treilea rând, pentru a se produce efectele juridice în vederea cărora
s-a încheiat adopţia, este necesară intervenţia unei hotărâri judecătoreşti, adică un act de drept
procesual civil.
În literatura juridică recentă, pornindu-se de la ideea că pentru a produce efectele
juridice, în vederea cărora a fost încheiată adopţia, mai exact săvârşirea acelor operaţii juridice,
menţionate anterior, în momente diferite, într-o anumită ordine şi de către persoane expres
prevăzute de lege, au fost susţinute teze diferite privitoare la natura juridică a adopţiei.
Astfel, într-o primă opinie42, adopţia este un act juridic complex deoarece ea nu poate fi
încheiată decât prin îndeplinirea celor trei categorii de acte juridice : de dreptul familiei, de
drept administrativ şi de drept procesual civil, fiecare „act îndeplinit …. produce efecte
specifice în ansamblul procedurii de încheiere a adopţiei” fiind un element esenţial,
indispensabil.
Potrivit altor autori43, adopţia este un act juridic de dreptul familiei pentru că ceea ce
este determinant pentru conţinutul ei este consimţământul persoanelor indicate de lege şi că
40 I.P.Filipescu, op. cit., p. 45 - 46; I.P.Filipescu, Andrei I. Filipescu, op. cit., p. 40341 G. Lupşan, op. cit., p. 19542 I.P.Filipescu, op.cit., p. 43; I.P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, op. cit., p. 400 - 40143 Al. Bacaci, op. cit., p. 194; G. Lupşan, op. cit., p. 196
19
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
acesta reprezintă fundamentul constituirii familiei adoptive, aşa cum familia firească este
rezultatul consimţământului viitorilor soţi, cuprins în actul juridic al căsătoriei. Unul dintre
autorii care susţin această idee îşi justifica opinia prin aceea că, prin extrapolare, se poate
observa că înfiinţarea sau autorizarea unor acte juridice de drept civil, de drept comercial sau
de dreptul familiei, prin decizii ale unor autorităţi administrative sau prin hotărâri judecătoreşti,
nu este de natură a schimba caracterul acestor acte 44.
De asemenea, un susţinător al ideii potrivit căreia adopţia este un act de dreptul
familiei45, îşi justifică opinia prin aceea că intervenţia în procedura adopţiei a autorităţilor
publice – administrative şi judiciare – este o condiţie expres prevăzută de lege, acestea
exercitându-şi doar atribuţiile de control al legalităţii şi de apreciere a oportunităţii adopţiei
privite prin prisma interesului superior al copilului” aşa cum prevede art. 2, lit. a din Legea nr.
273/2004 .
Potrivit altor concluzii46, adopţia este o operaţiune juridică bazată pe juxtapunerea unor
acte unilaterale de voinţă. Astfel, în structura adopţiei intră întotdeauna două elemente
esenţiale diferite şi invariabile, şi anume, consimţământul adoptatorului şi hotărârea
judecătorească de încuviinţare a adopţiei şi elemente variabile, cum ar fi consimţământul
celorlalte persoane prevăzute de lege, actele administrative unilaterale. Unitatea operaţiunii
juridice a adopţiei este asigurată de scopul comun al manifestărilor de voinţă, respectiv de
protecţie a copilului prin crearea raporturilor de rudenie civilă.
Prin urmare, indiferent de opiniile exprimate în doctrină cu privire la natura juridică a
adopţiei, această instituţie, ce este reglementată de legislaţia în vigoare ca „operaţiunea
juridică” (art. 1, din Legea nr. 273/2004), are o structură juridică complexă impunând, astfel,
necesitatea unei analize amănunţită a fiecărui caz în parte.
44 Al. Bacaci, op. cit., p.194. Autorul dă ca exemplu situaţia când autorizarea funcţionării societăţilor comerciale prin hotărâre judecătorească sau în prezent prin viza judecătorului delegat de Registrul Comerţului nu este de natură a schimba caracterul comercial al contractului de societate, bazat pe acordul asociaţilor.45 G. Lupşan, op. cit., p.19646 V. Stoica, op. cit., p. 31 - 36
20
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Capitolul al II – lea – Condiţii legale pentru încheierea
adopţiei naţionale
Încheierea actului juridic al adopţiei impune îndeplinirea a două categorii de condiţii:
- de fond
şi
- de formă.
Secţiunea 1 – Condiţiile de fond ale adopţiei
Din punct de vedere legal, condiţiile de fond pot fi subcalificate, la rândul lor, în :
- condiţii de fond pozitive – care trebuie îndeplinite, deci, ele trebuie să existe
pentru naşterea acestui act juridic;
- condiţii de fond negative – în prezenţa cărora adopţia nu se poate încheia. Ele
au fost denumite şi impedimente la adopţie.
Unii autori47 contestă clasificarea, în materia adopţiei, impusă chiar de către Legea nr.
273/2004 prin capitolul II (art. 5 - 18), a condiţiilor de fond în condiţii de fond şi impedimente,
argumentându-şi ideea că prin menţinerea acesteia se reiterează clasificarea tradiţională
conservându-se „vechea teză doctrinară determinată în mare măsură de lipsa de precizie , sub
acest aspect, a reglementărilor legale anterioare”.
1.1 Condiţiile de fond pozitive
Potrivit Legii nr. 273/2004 pentru încheierea actului juridic al adopţiei trebuie
îndeplinite condiţiile de fond privind: consimţământul părţilor, capacitatea de exerciţiu a
adoptatorilor, diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator, minoritatea adoptatului, scopul
adopţiei, avizul eliberat de către Direcţia pentru protecţia copilului, încredinţarea copilului
persoanei sau familiei care doreşte să-l adopte, înscrierea în evidenţa ORA (Oficiul Român
pentru Adopţii) a copiilor adoptabili.
Toate aceste condiţii de fond pozitive dar şi cele negative sunt reglementate de către
Legea nr. 273/2004 în scopul protejării atât a interesului minorului adoptat dar şi a persoanei
sau familiei adoptatoare.
A. Consimţământul la adopţie
Pentru încheierea adopţiei Legea nr. 273/2004 stipulează în mod expres în art. 11 - 18
necesitatea manifestării de voinţă a persoanelor implicate în procesul adopţiei: adoptatorul,
47 Teodor Bodoaşcă, op. cit., p. 63
21
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
soţul adoptatorului, părinţii fireşti ai adoptatului ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi
fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie şi
adoptatul.
a. Consimţământul celui care adoptă
Potrivit Legii nr. 273/2004 adopţia poate fi încheiată de o singură persoană sau de o
familie, respectiv doi soţi, caz în care ambii vor fi denumiţi adoptatori. Persoana adoptatoare
poate fi necăsătorită sau căsătorită, caz în care numai un soţ devine adoptator ca în situaţia în
care, de exemplu, un soţ adoptă copilul celuilalt soţ, copil provenit dintr-o căsătorie anterioară
sau din afara căsătoriei.
În conformitate cu art. 9 alin. 1 şi art. 11 alin. 2 din Legea nr. 273/2004,
consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu şi să fie
neviciat. În consecinţă, minorul necăsătorit şi persoana pusă sub interdicţie nu pot exprima un
consimţământ valabil la adopţie (art. 8 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 117 din Codul familiei).
Raportat la acest din urmă caz, în literatura de specialitate s-au exprimat opinii diferite.
Astfel, potrivit unor autori48 s-a susţinut că la încuviinţarea adopţiei, adoptatorul „debil mintal
sau alienat mintal” îşi poate exprima consimţământul în momentele sale de luciditate, instanţa
urmând a fi cea care apreciază dacă, în acest caz, sunt întrunite condiţiile legale privind
încheierea adopţiei.
În conformitate cu teza majoritară49, s-a susţinut că debilul şi alienatul mintal nepuşi
sub interdicţie nu pot exprima în perioadele de luciditate pasageră un consimţământ valabil
pentru adopţie întrucât aceste persoane nu pot realiza finalitatea adopţiei, adică creşterea şi
educarea celui adoptat. Cu alte cuvinte, adopţia nu ar mai fi în interesul adoptatului cu atât mai
mult cu cât art. 10 alin. 1 din Legea nr. 273/2004 prevede că „adoptatorul sau familia
adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare
dezvoltării depline şi armonioase a copilului.” Or, din aceste dispoziţii rezultă suficient de clar
că debilul sau alienatul mintal, chiar nepuşi sub interdicţie nu au aptitudinea de a adopta, ei
neprezentând garanţii morale necesare dezvoltării armonioase a copilului.
Mai mult de atât chiar, Legea nr. 273/2004, în art. 8 alin. 3, precizează clar această
interdicţie potrivit căreia „persoanele cu boli psihice şi handicap mintal nu pot adopta” întrucât
aşa cum precizează şi literatura de specialitate50 alienaţia şi debilitatea mintală constituie o
stare incompatibilă cu finalitatea adopţiei.
48 C. Moroşanu,ş.a., op. cit., p. 34 49 I.P. Filipescu , op. cit., p. 8; Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu , op. cit., p. 374; Al. Bacaci , ş.a., op. cit., p. 19550 S-a considerat că alienaţia şi debilitatea mintală constituie o stare patologică gravă care contravine scopului adopţiei. Dacă alienatul şi debilul mintal nepuşi sub interdicţie îşi exprimă consimţământul, organele competente vor putea refuza încuviinţarea adopţiei (Scarlat Şerbănescu, Codul familiei comentat şi adnotat, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1963, p. 215-216; T.R. Popescu, Dreptul familiei, tratat, vol. I, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965, p. 126).
22
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Consimţământul la adopţie se exprimă în faţa instanţei judecătoreşti odată cu
soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei (art. 18 alin.1) de către persoana sau familia care
doreşte să adopte. În declaraţia de consimţământ persoana sau familia trebuie să precizeze că a
luat cunoştinţă de starea de sănătate a copilului.
Până la Legea nr. 11/1990 care prevedea că declaraţia de adopţie, ce cuprinde
consimţământul adoptatorului, se dă prin înscris autentic, instanţa a hotărât51 că cel care adoptă
poate să-şi exprime consimţământul în faţa organului competent fie în scris, fie oral, în acest
ultim caz fiind necesar să se facă menţiunea în decizia de încuviinţare a adopţiei.
În perioada de reglementare a instituţiei adopţiei prin Legea nr. 11/1990 Curtea
Supremă de Justiţie a decis52 că părintele adoptiv îşi poate da consimţământul în faţa instanţei
care încuviinţează adopţia sau prin înscris autentic dat în faţa notarului public. Totodată se
arată că în lege nu există nici o dispoziţie derogatorie de la dreptul comun prin care să fie
interzisă exprimarea consimţământului prin mandatar cu procură în acest sens temeiul legal
fiind art. 1532 şi următoarele din Codul civil.
Dacă practica şi doctrina au susţinut în baza Legii nr. 11/1990 că nu este necesar
consimţământul scris al adoptatorului, el putându-se exprima şi oral, în faţa organului
competent, caz în care era necesar să se facă menţiune în decizia de încuviinţare a adopţiei,
prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 s-a înlăturat orice controversă,
prevăzându-se necesitatea existenţei unui înscris autentic care să cuprindă consimţământul
adoptatorului încă din etapa administrativă. Astfel, art. 12, alin. 5 prevedea că declaraţia
autentificată de consimţământ împreună cu propunerile de încuviinţare a adopţiei făcute de
serviciul public specializat pentru protecţia copilului sau de organismul privat autorizat se vor
depune la dosarul instanţei.
Legea nr. 273/2004 în art. 18 alin. 1 precizează că în problema consimţământului
adoptatorilor procedura este alta decât cea prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997 şi
anume aceea că „se dă în faţa instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de
încuviinţare a adopţiei”. Întrebarea firească care se pune este de ce atât de târziu îşi exprimă
adoptatorii consimţământul la adopţie. Presupunem însă că legiuitorul, prin această
reglementare, a avut în vedere că în momentul în care persoana sau familia doritoare să adopte
un copil a depus o cerere în acest sens la Direcţia de la domiciliul său exprimându-şi, astfel,
mutual, consimţământul la adopţie întrucât prin cererea respectivă au solicitat adoptarea unui
copil şi nu a unui copil anume. Prin urmare, adoptatorii îşi vor putea exprima consimţământul
la adopţie în faţa instanţei neprecizându-se dacă în formă scrisă sau orală.
51 T.S., dec. civ. Nr. 937 din 10 aprilie 1973, în C.D. 1974, p. 266 52 CSJ, dec. civ. Nr. 1731 din 7 august 1991, în www. Kappa. ro/Superlex-arhivă jurisprudenţă
23
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
b. Consimţământul soţului celui care adoptă (art. 15, alin.2)
Art. 7, alin. 1 şi 2 prevede că adopţia unui copil de către mai multe persoane este
interzisă, însă, prin derogare ea este acceptată în cazul în care se face de către soţ şi soţie,
simultan sau succesiv. În acest caz, ambii soţi în calitate de adoptatori îşi exprimă în mod
valabil consimţământul după regulile impuse de lege.
În practică, însă, poate fi posibilă şi situaţia prevăzută de alin. 2 al art.15 precum şi de
art. 20 lit. b potrivit cărora numai unul dintre soţi să aibă calitatea de adoptator caz în care,
legea cere, ca o condiţie de formă pentru încheierea adopţiei şi consimţământul celuilalt soţ. În
literatura de specialitate53 se afirmă că, în această situaţie, suntem în prezenţa unui
„consimţământ de neîmpotrivire” la adopţie din partea acestui soţ, prin care garantează in
abstracto că adopţia şi prezenţa copilului în noua familie nu va fi de natură a destabiliza viaţa
de cuplu a soţilor. Prin urmare, scopul exprimării consimţământului nu este de a crea o filiaţie
între copil şi soţul adoptatorului, ci de a oferi o garanţie că prezenţa copilului în familia
adoptatorului nu conduce la perturbarea relaţiilor de căsătorie.
Potrivit alin. 2 al art. 15 se precizează că în cazul consimţământului soţului persoanei
care doreşte să adopte se dă în formă autentică prin act notarial54 fără a fi necesară îndeplinirea
altor formalităţi cum ar fi obţinerea atestatului, deschiderea procedurii adopţiei interne pentru
copil sau încredinţarea în vederea adopţiei. Potrivit Proiectului de modificare al Legii nr.
273/2004 , alin. 2 al art. 15 va fi modificat astfel că, soţul părintelui adoptiv îşi va exprima
consimţământul în faţa instanţei de judecată odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a
adoţiei
Este posibil ca soţul adoptatorului să refuze să-şi exprime consimţământul la adopţie,
ceea ce conduce la imposibilitatea realizării adopţiei. În legislaţia românească nu există nici o
reglementare legală în baza căreia lipsa consimţământului soţului să fie eludată printr-o
hotărâre a instanţei de judecată care să aprecieze, pe baza probelor administrate, ca şicanatoare
această atitudine a soţului adoptatorului.
Potrivit textului legal există o derogare de la regula consimţământului la adopţie a
soţului adoptatorului. Astfel, potrivit art. 18, alin.2 nu se cere consimţământul soţului celui
care doreşte să adopte dacă acesta este în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa. Această
imposibilitatea de manifestare a voinţei se va interpreta în sens restrictiv. În consecinţă, vor fi
avute în vedere acele împrejurări care pun în imposibilitatea absolută pe soţul adoptatorului de
a-şi manifesta voinţa, cum ar fi, de exemplu, punerea sa sub interdicţie, decăderea din
drepturile părinteşti, dispariţia sa, chiar nedeclarată prin hotărâre judecătorească. Totuşi, fiind 53 G.Lupşan, op. cit., p. 203 54 În Proiectul de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004 în varianta supusă dezbaterii publice de către Oficiul Român pentru Adopţie, ce poate fi consultat pe www.adoptiiromania.ro, sit-ul oficial al ORA, alin. 2 al art. 15 va avea avea următorul cuprins: „art. 15 - (2) În cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui său, consimţământul părintelui firesc se dă în faţa instanţei judecătoreşti odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei. Prevederile art. 13 se aplică în mod corespunzător. ”
24
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
vorba despre o excepţie, reglementarea nu va fi extinsă şi asupra împrejurărilor care pun pe
soţul adoptatorului în imposibilitatea temporară de a-şi manifesta voinţa.
În situaţia avută în vedere trebuie subliniat că soţul celui care doreşte să adopte nu
devine, prin manifestarea consimţământului său, adoptator alături de celălalt soţ.
Consimţământul său este cerut de lege ca o condiţie de fond pentru ca celălalt soţ să poată
adopta. Prin urmare, filiaţia se va stabili doar între copil şi soţul adoptator nu şi faţă de celălalt
soţ pentru care legea impune exprimarea consimţământului. Această situaţie este diferită de
aceea în care ambii soţi sunt adoptatori şi legea le cere exprimarea individuală a
consimţământului la adopţie stabilindu-se, astfel, filiaţia între copil şi ambii soţi adoptatori.
c. Consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat sau al tutorelui, dacă este
cazul (art. 11, alin. 1 lit. a, art. 12, 13, 14, 15 alin. 1)
Pentru încheierea valabilă a adopţiei prin art.12 alin.1 legiuitorul instituie o regulă
imperativă: „Consimţământul la adopţie trebuie să fie dat de către părinţii fireşti ai copilului. În
cazul adopţiei copilului şi de către soţul adoptatorului, consimţământul trebuie exprimat de
către soţul care este deja părinte adoptator al copilului”. Prin urmare, ca o condiţie de fond
pentru încheierea adopţiei este necesar consimţământul ambilor părinţi fireşti ai copilului ce
urmează a fi adoptat, consimţământ cerut şi în cazul în care aceştia sunt divorţaţi sau copilul a
fost încredinţat unei a treia persoane sau familii, în condiţiile art. 42 C. fam. (când la divorţ
copilul nu a fost încredinţat unuia dintre părinţi) precum şi în cazul în care copilul va fi adoptat
şi de către soţul părintelui adoptiv se va exprima consimţământul şi de către acesta din urmă.
O situaţie specială o constituie consimţământul la adopţie a părintelui minor, în cazul
copilului din afara căsătoriei, căreia literatura de specialitate55 i-a găsit rezolvarea prin aceea că
acesta poate să-şi exprime valabil consimţământul fără a fi nevoie de reprezentare dacă este
sub 14 ani sau de încuviinţarea prealabilă dacă a depăşit această vârstă. Argumentarea acestei
soluţii constă în faptul că părintele este titularul ocrotirii părinteşti iar autoritatea tutelară ( în
prezent instanţa judecătorească) este cea care va admite sau nu adopţia în funcţie de interesul
superior al copilului adoptabil (art. 15 şi 11 alin.2 din Lege).
Dacă în legislaţia anterioară consimţământul la adopţie putea fi exprimat prin înscris
autentic sau direct în faţa instanţei de judecată, în actualul act normativ în materie se stabileşte
regula înscrisului autentic realizat de către notarul public în cazul adopţiei de către soţul
părintelui firesc al copilului adoptat precum şi regula exprimării consimţământului de către
părinţii fireşti în faţa instanţei odată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurilor de
adopţie (art. 15 alin. 1, 2). Proiectul de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004
55 G. Lupşan, op. cit., p.26
25
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
propune completarea art. 1556 cu alin. 11 potrivit căruia părinţii care s-au aflat în imposibilitatea
exprimării consimţământului în momentul soluţionării cererii de deschidere a adopţiei au
posibilitatea de aşi exprima consimţământul „în faţa instanţei judecătoreşti odată cu
soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei, dacă împrejurările care au determinat acele
situaţii au încetat” până la momentul souţionării cererii de adopţie.
Cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti pot exista situaţii în care
unul dintre părinţi să fie de acord cu adopţia copilului său iar celălalt părinte se opune57. Acest
dezacord dintre părinţi nu va putea fi soluţionat de către o instanţă judecătorească deoarece în
legislaţia în vigoare nu există o dispoziţie legală în acest sens58. În literatura de specialitate59 se
pune întrebarea dacă această soluţie a Codului familiei nu a fost modificată de art. 21 din
Constituţia României din 8 decembrie 1991 revizuită prin Legea din 18 septembrie 200360 care
prevede că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a
intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngrădi exerciţiul acestui drept. Acest dezacord
dintre părinţi nu va putea fi soluţionat nici de către autoritatea tutelară potrivit art. 99 C. fam.,
deoarece prin exprimarea consimţământului la adopţie, nu este vorba de exerciţiul drepturilor
părinteşti sau de îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, ci de trecerea acestora de la părinţii fireşti
la adoptator; în soluţia contrară, ar însemna că părintele care nu consimte la adopţia copilului
său minor este tratat ca un părinte decăzut din drepturile părinteşti.
Prin urmare, dacă unul dintre părinţi nu consimte la adopţie, instanţa judecătorească nu
poate decide în locul lui, excepţie făcând cazul în care părintele nu consimte la adopţie în mod
abuziv, deşi interesul superior al copilului ar fi în sensul adoptării lui. Dacă legislaţia anterioară
nu a avut în vedere acest aspect, Legea nr. 273/2004 face clar precizarea în art. 13 că „în mod
excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al
tutorelui, de a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că
aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că
adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia dată în
condiţiile art. 11 lit. b), cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă.”. În acest caz
putem aprecia că abuzul de drept al părintelui biologic ar urma să fie susceptibil de sancţiune
potrivit normelor legale în vigoare.
56 La art. 15, după alin.1 , Proiectul de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004, introduce un nou alineat, alin. 11, care va avea următorul cuprins :„Consimţământul părintelui/ părinţilor fireşti care s-au aflat la momentul soluţionării cererii de deschidere a procedurii adopţiei interne în una dintre situaţiile prevăzute la art.12 alin. 3, fiind în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul la acel moment, se dă în faţa instanţei judecatoreşti o dată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei, dacă împrejurările care au determinat acele situaţii au încetat. Prevederile art. 13 se aplică în mod corespunzător.”
57 CSJ, secţ. civ., dec. nr. 34/1995, în rev. „Dreptul” nr. 10 - 11/1995, p.142. Instanţa supremă arată că, în mod corect, s-a respins cererea de încuviinţare a adopţiei cu menţiunea că lipsa consimţământului tatălui firesc este o cauză de nulitate a adopţiei deoarece reprezintă un drept personal nepatrimonial aflat în exerciţiul exclusiv al tatălui.58 În sistemul Codului familiei sunt reglementate în mod expres cazurile în care instanţa judecătorească poate decide cu privire la dezacordul dintre părinţi.59 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 376; I.P.Filipescu, op. cit., p. 10 60 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 22 septembrie 2003.
26
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Conform art. 12, alin. 4 se prevede că nu este necesar consimţământul părinţilor fireşti
atunci când aceştia sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi în condiţiile legii, morţi sau dispăruţi,
puşi sub interdicţie sau în orice situaţie care determină imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa
precum şi în cazul adopţiei prevăzute la art. 5 alin. 3. Prin urmare, aşa cum prevede alin. 3 al
art. 12 pentru încheierea adopţiei este suficient consimţământul unuia dintre părinţii fireşti
atunci când celălalt se află în una din situaţiile enumerate anterior. Această enumerare, a
situaţiilor în care nu este necesară exprimarea consimţământului de către părinţii fireşti, este
una pur exemplificativă fapt dovedit şi de utilizarea de către legiuitor în finalul alin. 3 al art.12
al sintagmei „dacă se află, în orice împrejurare, în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa”. Cu
toate acestea, Legea nr. 273/2004 prin alin. 2 al art. 12 vine cu o noutate: părintele sau părinţii
naturali decăzuţi din drepturile părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii
drepturilor părinteşti îşi păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului lor fiind, însă,
obligatoriu şi consimţământul reprezentantului legal.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 273/2004 consimţământul părinţilor fireşti poate fi
exprimat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la naşterea copilului şi poate fi
revocat de către aceştia în termen de 30 de zile de la data exprimării lui. După expirarea acestui
termen consimţământul părintelui devine irevocabil. Noutatea Legii nr. 273/2004 constă în
aceea că legiuitorul a prelungit termenul după care părinţii fireşti îşi pot exprima
consimţământul şi anume de la 45 de zile cum prevedea legislaţia anterioară la 60 de zile. În
literatură61 s-a precizat că raţiunile pentru care legiuitorul a instituit aceste termene sunt de
ordin medical, pentru ca efectele naşterii să dispară pentru mamă, aceasta putând să-şi exprime
un consimţământ la adopţie în deplină cunoştinţă de cauză dar şi de ordin legislativ, pentru ca
situaţia juridică a copilului să poată fi clarificată.
Raportat la termenele propuse în Legea nr. 273/2004 (art.16 alin.1) s-ar putea trage
concluzia că, aşa cum precizau unii autori62 „ar trebui lăsată o perioadă pentru a se verifica
dacă nu se creează şi se consolidează un ataşament al mamei faţă de nou-născut. Să nu uităm
că un număr mare de copii adoptaţi sunt copii din afara căsătoriei, mamele fiind persoane
tinere, care nu realizează efectele definitive pe care le produce consimţământul la adopţie.”
O altă problemă dezbătută de către specialişti o reprezintă revocarea consimţământului.
Astfel, dacă revocarea are loc în termenul legal de 30 de zile (art. 16 alin. 1, Legea nr.
273/2004) atunci încheierea adopţiei nu mai poate avea loc. Dacă revocarea se produce după
trecerea termenului de 30 de zile, deci când devenise irevocabil, există opinii63 potrivit cărora
61 G. Lupşan, op. cit., p. 208; C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.3662 Ibidem63 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 377; I.P. Filipescu, op. cit., p. 12
27
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
instanţa de judecată va putea aprecia motivele revocării ori alte împrejurări în legătură cu
revocarea şi, dacă le apreciază ca fiind întemeiate, să respingă încuviinţarea adopţiei.
În cazul în care părintele ce şi-a revocat consimţământul decedează, adopţia poate fi
încheiată dacă se îndeplinesc toate condiţiile în raport cu noua situaţie creată şi anume:
a) celălalt părinte firesc a consimţit, încheierea adopţiei putându-se face pe baza
consimţământului acelui părinte;
b) copilul ce urma a fi adoptat a rămas orfan de ambii părinţi, adopţia lui se va putea face
în condiţiile art. 14 adică pentru copilul fără ambii părinţi;
c) părintele firesc rămas în viaţă este pus sub interdicţie, decăzut din drepturile
părinteşti, păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului său fiind
necesar însă şi consimţământul reprezentantului legal (art. 12 alin.2).
O altă situaţie deosebită există atunci când copilul ce urmează a fi adoptat este lipsit de
ocrotire părintească. Acest copil se poate afla într-una din următoarele situaţii:
a) se află pus sub tutelă. În această situaţie, tutorele este cel care exercită drepturile şi
îndatoririle părinteşti şi, prin urmare, el ar urma să consimtă la adopţia copilului. Legea
nr. 273/2004 în art.11 lit. a precizează că în cazul în care părinţii fireşti ai copilului sunt
decedaţi, necunoscuţi, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi ori puşi sub
interdicţie, în condiţiile legii, consimţământul la adopţie va fi exercitat de către tutore
aceasta fiind astfel o condiţie de fond a adopţiei, contrar legislaţiei anterioare unde nu
exista o astfel de reglementare.64
b) copilul nu este pus sub tutelă, deşi se găseşte în situaţia de a fi pus sub tutelă. În
acest caz, se va putea încuviinţa adopţia fără a se mai institui tutela. Legea
nr.273/2004 nu face nici o referire în acest sens.
Sintetizând prevederile Legii nr. 273/2004 cu privire la consimţământul părinţilor
fireşti ai copilului sau, după caz, a tutorelui acestuia concluzionăm că trebuie să fie exprimat în
mod liber, necondiţionat şi numai după o informare corespunzătoare asupra consecinţelor
adopţiei, în special asupra încetării legăturii de rudenie cu copilul. Potrivit art. 14 din Lege,
Direcţia în a cărei rază teritorială locuiesc părinţii biologică sau, după caz, tutorele este
obligată să asigure consilierea şi informarea acestora în legătura cu toate aspectele privind
procesul adopţiei înainte de exprimarea consimţământului la adopţie şi să întocmească un
raport în acest sens.
d. Consimţământul celui ce urmează a fi adoptat64 În aceste condiţii s-a apreciat că în lipsa unor prevederi exprese prin interpretarea art. 18 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997 în care se preciza că instanţa poate administra orice mijloc de probă admis de lege ar rezulta că instanţa va putea cere consimţământul tutorelui care poate fi pentru sau împotriva încheierii adopţiei aceasta nefiind, însă, o condiţie de fond a adopţiei.
28
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Dacă cel ce urmează a fi adoptat a împlinit vârsta de 10 ani65 se cere, ca o condiţie de
fond, pentru încheierea adopţiei şi consimţământul său considerându-se de către legiuitor că
minorul aflat la această vârstă poate aprecia dacă adopţia este în interesul său sau nu.
Potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 273/2004 consimţământul copilului „va fi cerut de
instanţă” în faza încuviinţării adopţiei, aceasta însemnând că judecătorul va asculta minorul în
camera de consiliu în legătură cu dorinţa lui de a fi adoptat de persoana sau de familia care a
formulat cererea. În cazul neexprimării consimţământului de către adoptatul care a împlinit 10
ani, potrivit alin. 2 al art. 17, adopţia nu va putea fi încuviinţată.
În doctrină66 s-a susţinut că acest consimţământ ar putea fi exprimat şi printr-un înscris
autentic, anterior sesizării instanţei de judecată, opinie contrazisă67 de alţi autori pe
raţionamentul că art. 17 alin. 1 cuprinde o dispoziţie imperativă ce nu suportă interpretare. Ca
atare, consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani precum şi a celui care a
dobândit capacitate de exerciţiu deplină (art.5 alin.3) va fi cerut în instanţă, el neputând fi
suplinit prin înscrisuri anterioare, chiar autentice.
În acelaşi sens, în literatura juridică68 s-a arătat că este vorba despre o capacitate
specială instituită de lege în favoarea minorului care a împlinit 10 ani, consimţământul
acestuia având o puternică semnificaţie afectivă, reprezentând, totodată, o garanţie oferită de
lege că interesul minorului va fi corect apreciat. În plus se creează premisele unei mai bune
cunoaşteri a stării de fapt şi a situaţiei copilului.
Prin urmare, Legea nr. 273/2004 instituie obligativitatea exprimării consimţământului
de către adoptatul care a împlinit vârsta de 10 ani de a cărui opinie instanţa va ţine seama în
momentul în care va pronunţa hotărârea de încuviinţare a adopţiei. Anterior exprimării
consimţământului Direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul are obligativitatea de
a-l informa şi sfătui ţinând seama de vârsta şi de maturitatea sa cu privire la consecinţele
adopţiei întocmind un raport în acest sens. Totodată, noua legislaţie prevede în art. 64 că în
cazul în care instanţa nu va lua în considerare şi nu va acorda importanţa cuvenită opiniei
copilului este obligată să motiveze raţiunile care au condus la înlăturarea opiniei acestuia.
B. Capacitatea deplină de exerciţiu a adoptatorului sau a familiei (a celor doi soţi) care
adoptă (art. 9 alin. 1)
Potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 273/2004 „nu pot adopta decât persoanele care au
65 Această vârstă este diferită în legislaţiile europene: în Germania, Spania şi Portugalia este de 14 ani; în Belgia şi Franţa de 15 ani (pentru adopţia cu efecte restrânse) şi de 13 ani în Franţa pentru adopţia cu efecte depline; în Marea Britanie şi Olanda nu se cere un asemenea consimţământ. 66 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 378; I.P.Filipescu, op. cit., p. 1367 Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p. 199; G. Lupşan, op. cit., p.22868 Ibidem; C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.37
29
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
capacitate deplină de exerciţiu”. Raţiunile pentru care legiuitorul a impus această condiţie sunt
multiple:
- prin adopţie drepturile şi îndatoririle părinteşti sunt dobândite de adoptator fiind
necesară, aşadar, capacitatea deplină de exerciţiu;
- adoptatorul, urmând să consimtă personal la adopţie, trebuie să aibă capacitate deplină
de exerciţiu;
- numai o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu poate asigura condiţiile materiale
şi spirituale corespunzătoare creşterii şi educării.
Prin urmare, se poate afirma că vârsta minimă pentru adoptator este de 18 ani, când, de
regulă, se dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu. Există şi o excepţie de la această regulă,
atunci când minora căsătorită doreşte să adopte împreună cu soţul ei sau nu, un copil. Instanţa
poate încuviinţa o astfel de adopţie având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. 2 din Legea nr.
273/2004.
Condiţia privind vârsta adoptatorilor se regăseşte în toate legislaţiile europene69 iar, în
plus, dacă adopţia este cerută de un cuplu, se cere şi o durată minimă a căsătoriei solicitanţilor.
În legislaţia românească nu există o astfel de condiţie privind căsătoria soţilor adoptatori. Mai
mult, prin Legea nr. 15/1993 prin care România aderă la Convenţia europeană în materia
adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967 se stipulează în art. 2 al Legii că
ţara noastră aderă la Convenţia europeană cu următoarea rezervă: „În temeiul posibilităţii
conferite de art. 25 paragraful I din Convenţie, de a formula cel mult două rezerve cu privire la
dispoziţiile părţii a II-a, România declară că nu va aplica dispoziţiile art. 7, potrivit cărora
vârsta minimă a adoptatorului nu poate fi mai mică de 21 de ani şi nici mai mare de 35 de ani,
în legislaţia română vârsta minimă fiind de 18 ani, fără limită maximă.”
În concluzie, potrivit legii române, vârsta minimă a adoptatorului este de cel puţin 18
ani. Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu poate adopta fără deosebire de sex,
naţionalitate, rasă sau religie iar împrejurarea că are deja un copil nu constituie un impediment
pentru încheierea adopţiei. Persoana adoptatoare poate fi căsătorită sau necăsătorită.
În privinţa vârstei adoptatorului, legea stipulează „fără vârstă maximă” dar în doctrină
s-a arătat că instanţa va putea decide dacă vârsta prea înaintată a adoptatorului poate fi
considerat un impediment la adopţie întrucât nu s-ar mai putea realiza scopul adopţiei. Acest
fapt se poate explica prin aceea că intenţia legiuitorului român este de a da adoptatului părinţi
şi nu bunici, în ipoteza în care, de exemplu, cei care solicită adopţia unui minor de 3-5 ani au o
vârstă de peste 60 de ani.
69 În Marea Britanie cel puţin unul dintre soţii adoptatori să fi împlinit 21 de ani iar adopţia solicitată de o persoană necăsătorită este interzisă; în Franţa adopţia poate fi solicitată de soţii nedespărţiţi în fapt, căsătoriţi de cel puţin 2 ani, iar unul dintre ei trebuie să aibă 28 de ani; în Germania, Spania, Belgia, vârsta minimă pentru soţii care doresc să adopte este de 25 de ani; în Italia, adopţia se încuviinţează numai dacă soţii au împlinit cel puţin 3 ani de căsătorie şi dovedesc că în această perioadă nu au fost separaţi în fapt sau în drept.
30
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Cu toate acestea Legea nr. 273/2004 prevede expres că în cazul adopţiei internaţionale
adoptatorul nu poate fi decât bunicul adoptatului neinstituind, astfel, nici în acest caz vreo
limită de vârstă.
C. Diferenţa de vârstă dintre adoptator şi adoptat
Această condiţie a diferenţei de vârstă între adoptat şi adoptator cerută expres de
dispoziţiile art. 9 alin. 1 este instituită de legiuitor cu scopul de a crea prin adopţie o situaţie
similară cu aceea din familia firească. Legea nu cere decât ca persoana care adoptă să fie cu cel
puţin 18 ani mai în vârstă decât cei pe care doresc să-i adopte.
Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede excepţia de la regula diferenţei de vârstă de cel puţin
18 ani: „Pentru motive temeinice, instanţa judecătorească va putea încuviinţa adopţia, chiar
dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator este mai mică de 18 ani, dar în nici o
situaţie, mai puţin de 15 ani”. Prin urmare, împrejurările de fapt ce pot constitui „motive
temeinice” pentru încuviinţarea adopţiei sunt lăsate la aprecierea instanţei competente ce se
pronunţă asupra cererii de adopţie. Un astfel de motiv poate fi, de exemplu, cazul în care
minora căsătorită doreşte un copil împreună cu soţul său ori cazul în care cel ce vrea să adopte
a crescut pe cel ce urmează a fi adoptat iar diferenţa de vârstă între ei este mai mică de 18 ani.
Diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator este prevăzută în majoritatea legislaţiilor
europene70, ca o materializare a art. 8 pct. 3 din Convenţia europeană în materia adopţiei de
copii în care se prevede ca regulă generală că autoritatea competentă nu va considera
îndeplinite condiţiile necesare încuviinţării adopţiei dacă diferenţa de vârstă între adoptator şi
copil este sub cea care separă, în mod obişnuit, părinţii de copiii lor excepţia de la regulă
constituind-o, însă, în legislaţia românească stipulaţia prevăzută de legiuitor cu privire la
calitatea specială pe care trebuie să o aibă adoptatorul în cazul unei adopţii internaţionale şi
anume aceea de bunic fără a se stabili o limită de vârstă pentru acesta.
D. Adoptatul nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu (art. 5 alin. 2)
Aşa cum prevede art. 5 alin. 2 al Legii nr. 273/2004: „copilul poate fi adoptat până la
împlinirea majoratului civil” şi cum în legislatura românească majoratul este dobândit la
împlinirea vârstei de 18 ani putem spune că un copil poate fi adoptat până la dobândirea
capacităţii depline de exerciţiu. Prin urmare, până la 18 ani copilul este minor şi poate fi
adoptat. Excepţie face, însă, minora care se căsătoreşte înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
În acest caz ea devine majoră prin căsătorie chiar dacă la data încheierii căsătoriei avea 16 ani
sau, cu dispensă de vârstă, 15 ani. Capacitatea deplină de exerciţiu dobândită prin căsătorie de
70 În Franţa se impune o diferenţă de cel puţin 15 ani, în situaţia în care se adoptă copilul celuilalt soţ, diferenţa de vârstă poate fi de cel puţin 10 ani.
31
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
către minoră se păstrează chiar şi în caz de divorţ sau de încetare a căsătoriei prin decesul
soţului.
În mod excepţional, în condiţiile art. 5 alin.3 este posibilă adopţia unei persoane cu
capacitate deplină de exerciţiu, majoră, dar numai de către persoana care a crescut-o pe
perioada minorităţii.
În literatura juridică71, s-a arătat că prin noţiunea de „creştere” trebuie să înţelegem nu
numai prestarea întreţinerii ci şi existenţa unor raporturi mai complexe între cel ce vrea să
adopte şi cel adoptat, raporturi similare celor dintre părinţi şi copii. În aceste condiţii adopţia
nu va face decât să transforme într-o situaţie de drept o situaţie de fapt care durează de ani şi
aceasta pentru că potrivit doctrinei creşterea implică un caracter de continuitate şi de durată în
timp72. Prin urmare, cazurile de îngrijire ocazională sau făcută în alte scopuri decât cel al
adopţiei nu intră sub incidenţa art. 5 alin. 3. Acest din urmă caz face referire la situaţia în care
se pot afla:
a) copiii încredinţaţi unor rude sau altor persoane, de către instanţa de judecată, în cazul
divorţului (art. 42 C. fam.) ori de către Direcţia pentru protecţia copilului în condiţiile
art. 55 - 71 din Legea nr. 272/2004 sau plasamentul copilului la o persoană sau familie
în condiţiile art. 58 – 67 din aceeaşi Lege;
b) copiii luaţi spre creştere, fără întocmirea formelor cerute pentru adopţie (art. 88 C.
fam.);
c) copiii crescuţi de tutore (art. 123 C. fam.).
Dovada de „creştere în timpul minorităţii” se face în faţa instanţei de judecată, cu orice
mijloc de probă (înscrisuri, martori, etc.) fiind o stare de fapt. De asemenea, nu este necesar
consimţământul părinţilor fireşti, atestarea adoptatorului, deschiderea procedurii adopţiei
interne şi nici încredinţarea în vederea adopţiei. Sesizarea instanţei de judecată pentru
încuviinţarea adopţiei majorului se realizează direct de către persoana sau familia adoptatoare,
fără ca legea să prevadă efectuarea vreunei proceduri administrative prealabile.
E. Adopţia să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat
Art. 5 alin. 1 prevede că „adopţia se încheie numai dacă aceasta este în interesul
superior al copilului” iar din întreaga reglementare cuprinsă în Legea nr. 273/2004 rezultă că
interesul superior al adoptatului se realizează atunci când cel ce adoptă poate să-i asigure o
dezvoltare fizică şi morală normală, similară celei asigurate în familia firească. Aceasta se
explică prin faptul că, prin adopţie, adoptatorul este asimilat părintelui firesc care are obligaţia
71 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 378; I.P.Filipescu, op. cit., p. 14; Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p. 20072 T.S., dec. civ., nr. 529 din 25 martie 1976, în C.D., 1977, p. 174: au fost considerate creştere raporturile create între adoptatorul căsătorit cu mama adoptatoarei, care a fost crescută de la vârsta de 11 ani până la 51 de ani în familia sa. Adopţia a intervenit după decesul soţiei (mama adoptatoarei) adoptatorului. La data adopţiei, adoptatorul avea 71 de ani şi adoptata 51 de ani.
32
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
„să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţarea şi
pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui” (art. 101 alin.2 C. fam.).
Instanţa judecătorească este cea în măsură să analizeze îndeplinirea de către adoptator a
condiţiilor impuse de lege pentru ca adopţia să se realizeze în interesul superior al copilului. În
acest caz, instanţa va cere raportul referitor la ancheta psihosocială73 (art. 31 alin. 1,2 şi art. 63
alin.1), raport prezentat de Direcţia pentru protecţia copilului de la domiciliul acestora ce va
cuprinde date privind personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului, antecedentele acestuia,
condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit, orice alte date referitoare la creşterea şi
educarea copilului, precum şi opinia copilului cu privire la adopţia propusă atunci când acesta
a împlinit vârsta de 10 ani.
Tot pentru realizarea unei protecţii eficiente şi depline a copilului prin art. 52 s-a
instituit o regulă ce reprezintă, în fapt, o continuitate a inovaţiei propusă de către Ordonanţa de
Urgenţă nr. 25/1997 în art. 24 şi care constă în obligativitatea părinţilor adoptivi de a informa
copilul că este adoptat de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate al acestuia o permit. Acest
lucru va fi notificat Direcţiei pentru protecţia copilului. Serviciile publice specializate pentru
protecţia copilului au obligaţia de a acorda părinţilor adoptivi sprijinul necesar pentru
îndeplinirea corespunzătoare a acestei obligaţii prin asigurarea de servicii post-adopţie(art. 38
alin.2).
Raportat la reglementarea art. 52, în literatură74 s-a afirmat că ar putea fi făcute unele
reproşuri cu privire la faptul că, deşi scopul adopţiei este acela de a crea o familie
asemănătoare celei fireşti, totuşi prin lege se impune o anumită conduită asupra căreia membrii
familiei ar trebui să decidă singuri. Acest lucru privit, însă, sub alt aspect se poate concluziona
că art. 52 reglementează, de fapt, dreptul copilului de a-şi cunoaşte adevăratul statut civil şi
părinţii biologici. Din prevederile art. 52 reţinem că atât adoptatorii cât şi adoptatul au dreptul
de a obţine extrase din registrele publice al căror conţinut atestă faptul, data, locul naşterii însă
nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor biologici (art. 52 alin. 2).
Aceasta va putea fi dezvăluită înainte de dobândirea capacităţii de exerciţiu depline a
adoptatului numai pentru motive medicale, cu autorizarea instanţei judecătoreşti la cererea
oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, soţului sau descendenţilor acestuia ori a
reprezentantului unei instituţii medicale sau a unui spital. Raportat la modificările propuse în
Proiectul iniţiat de către Oficiul Român pentru Adopţii, acordând părinţilor biologici calitate
procesuală prin obligativitatea citării la judecarea cererilor privind încuviinţarea adopţiei, se
73 CSJ, secţ. civ., dec. nr. 1926/ 1991, www. Kappa. ro/Superlex-arhivă jurisprudenţă. Obligativitatea efectuării anchetei sociale nu impune ca instanţa de judecată să-şi însuşească concluziile acestei anchete, soluţia adoptată trebuind să fie rezultatul întregului material probator examinat în lumina interesului patrimonial al minorului. Ca urmare, este greşit a se respinge o cerere de adopţie numai pentru că aşa s-a cerut prin referatul de anchetă socială.74 Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p. 199; G. Lupşan, op.cit., p. 230
33
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
pune problema păstrării secretului adopţiei în condiţiile în care atât parinţii adoptivi cât şi cei
biologici pot oricând avea acces la dosar75.
După dobândirea capacitaţii depline de exerciţiu, adoptatul este cel care poate solicita
tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul său ori, în cazul în care nu are
domiciliul în România, Tribunalului municipiului Bucureşti, să-i autorizeze accesul la
informaţiile aflate în posesia autorităţii publice cu privire la identitatea părinţilor biologici.
Instanţa este cea care va aprecia, în urma probelor administrate, dacă accesul la aceste
informaţii este sau nu dăunător integrităţii psihice şi echilibrului emoţional al solicitantului,
admiţând sau respingând, astfel, cererea.
Un alt reproş adus art. 52 ar fi acela că punerea lui în practică va ridica probleme cu
privire la criteriile şi persoanele care vor aprecia gradul de maturitate al copilului, precum şi
metoda de supraveghere a îndeplinirii obligaţiei.
În toate cazurile, interesul superior al adoptatului trebuie înţeles în sensul că vor fi
avute în vedere satisfacerea intereselor personale, nepatrimoniale ale adoptatului şi cele
patrimoniale ale acestuia. Adoptatul trebuie să găsească în familia adoptatoare o atmosferă de
familie prielnică dezvoltării sale fizice şi morale. Interesul adoptatului trebuie să existe în
momentul încheierii adopţiei, în timpul existenţei acesteia şi la data încetării adopţiei76.
F. Atestatul de persoană sau familie aptă să adopte
Legislaţia anterioară prevedea obligativitatea eliberării de către Comisia pentru
protecţia copilului atât a atestatului prin care se certifică faptul că persoana sau familia este
aptă să adopte, eliberat în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii de către persoana
sau familia interesată, cât şi a avizului favorabil care se elibera după terminarea perioadei de
încredinţare a minorului în vederea adopţiei până la încuviinţarea sau respingerea cererii de
adopţie de către instanţa de judecată.
Legea nr. 273/2004 reglementează în continuare necesitatea eliberării atestatului
eliminând-o însă pe cea a avizului favorabil prevăzut de legislaţia anterioară.
Potrivit normelor in vigoare, persoana sau familia care doreşte să adopte va depune la
Direcţia pentru protecţia copilului din raza teritorială a domiciliului său o cerere prin care îşi
exprimă dorinţa de a adopta. În această situaţie serviciul specializat din cadrul Direcţiei va
75 Criticând situaţia creată prin Decizia Curţii Constituţionale, d-na Theodora Bertzi, fost şef al ORA, actual secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES) a declarat că: "Filosofia actualei legi nu a fost construită pe ideea adopţiei deschise, care presupune că parinţii biologici se cunosc cu parinţii adoptatori...Legea românească se baza pe faptul că momentul în care copilul devenea adoptabil, prin hotărâre judecătorească, era momentul cheie în care trebuie să vină părinţii biologici şi să spună că sunt sau nu de acord cu adopţia copilului. Acela e momentul cheie pentru copil, întrucât atunci pot să înceapă toate celelalte proceduri de adopţie: potrivirea cu o familie adoptatoare, încredintarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea în vederea adopţiei finale. Din momentul în care copilul începe să fie potrivit cu familia adoptatoare, relaţiile cu familia naturală încetează tocmai pentru ca minorul să nu fie purtat de la o familie la alta şi pentru evitarea şantajului "- www.ziuact.ro 76 Adopţia poate fi deturnată de la scopurile sale, de exemplu, un soţ decedează, iar cel supravieţuitor se recăsătoreşte, soţul acestuia din urmă doreşte să adopte copilul celuilalt cu scopul de a îndepărta pe copil de la legăturile acestuia din urmă cu bunicii săi. Acelaşi lucru există şi atunci când adopţia s-ar face cu scopul de a folosi pe adoptat la muncile în gospodăria adoptatorului, dar nu ca mijloc de formare şi educare, ori pentru alte scopuri potrivnice legii sau regulilor de convieţuire socială
34
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
începe o evaluare a persoanei sau familiei solicitante pentru a se stabili dacă prezintă condiţiile
materiale şi garanţiile morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului, deci dacă
este aptă să adopte. Pe baza rezultatelor evaluării, Direcţia de la domiciliul adoptatorului sau
adoptatorilor va elibera în termen de 60 de zile, de la data depunerii cererii de evaluare, în
situaţia în care aceasta va fi favorabilă, un atestat valabil un an de zile prin care se certifică
aptitudinea persoanei sau familiei de a-şi asuma rolul de părinte sau părinţi adoptivi.
În cazul în care Direcţia în urma evaluării efectuate ajung la concluzia că persoana sau
familia petentă nu este aptă să adopte va comunica acest lucru persoanelor implicate. În acest
caz solicitantul va putea cere în termen de 30 de zile de la data comunicării rezultatului
nefavorabil o reevaluare. Rezultatul nefavorabil al reevaluării va putea fi atacat în instanţa
competentă de la domiciliul adoptatorului în termen de 15 zile de la comunicare (art. 19). După
eliberarea atestatului, cererea persoanei sau familiei care doreşte să adopte împreună cu o copie
a atestatului se transmit Oficiului Român pentru Adopţii, în termen de 5 zile, pentru a se ţine
evidenţa în Registrul Naţional pentru Adopţii a persoanelor şi familiilor apte să adopte (art. 66
alin. 2 şi 3).
În art. 20 Legea precizează că nu este necesară obţinerea atestatului în cazul adopţiei
unui major (art. 5 alin. 3) precum şi în cazul adoptării copilului de către soţul părintelui firesc
sau adoptiv întrucât adoptatorii se adresează direct instanţei pentru încuviinţarea adopţiei fără a
fi necesară parcurgerea celorlalte două etape anterioare – deschiderea procedurilor de adopţie
şi încredinţarea copilului77.
Dacă Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997 prevedea în art. 9 obligativitatea eliberării
avizului favorabil după terminarea perioadei de încredinţare, Legea nr. 273/2004 a simplificat
procedura prin reglementarea întocmirii unui raport ce va fi adresat direct instanţei competente.
Astfel, după 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti
prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurilor adopţiei interne, Direcţia de la domiciliul
copilului va efectua toate demersurile legale necesare pentru identificarea posibilului adoptator
sau adoptatori. După constatarea compatibilităţii existente între adoptat şi persoana sau familia
selectată, Direcţia va solicita instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care minorul
va fi încredinţat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei adoptatoare. În această
perioadă, Direcţia va monitoriza adaptarea copilului cu noua familie întocmind în acest sens
rapoarte bilunare. La sfârşitul perioadei de încredinţare va întocmi potrivit art. 31 alin. 2 un
raport final referitor la evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptatori pe care le comunică instanţei
în vederea soluţionării cererii de încuviinţare a adopţiei. În acest moment, potrivit legii vechi,
Comisia pentru protecţia copilului intervenea pentru eliberarea avizului favorabil. Potrivit art.
77 Emese Florian, Unele consideraţii asupra noului regim juridic al adopţiei, în „Dreptul” nr.11/1998, p. 7
35
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
32 al Legii nr. 273/2004, Direcţia va face recomandări instanţei în cuprinsul raportului
prezentat cu privire la revocarea sau prelungirea măsurii încredinţării în cazul neadaptării
copilului cu persoana sau familia adoptatoare. În situaţia în care copilul s-a adaptat în noua sa
familie, Direcţia va preciza cest lucru în raport urmând ca instanţa după coroborarea tuturor
probelor de la dosar să decidă asupra încuviinţării sau nu a adopţiei.
Dacă potrivit legii vechi eliberarea avizului favorabil avea ca efect prelungirea de drept
a perioadei până la încuviinţarea sau respingerea cererii de adopţie de către instanţă, potrivit
noii legi acelaşi efect îl are, conform art. 31 alin. 4, introducerea cererii de încuviinţare a
adopţiei la instanţa competentă.
Prin urmare, atestatul eliberat de către Direcţia pentru protecţia copilului de la
domiciliul persoanei sau familiei adoptatoare reprezintă o condiţie pentru încheierea adopţiei
( art. 35 alin. 2 lit. c).
G. Se pot adopta copiii care se află în evidenţa Oficiului Român pentru Adopţii
Art. 26 alin. 3 al Legii nr. 273/2004 prevede că Direcţia de la domiciliul copilului va
face demersuri pentru identificarea unei persoane sau familie atestate din raza sa administrativ-
teritorială şi care se află „în evidenţa Oficiului”. Dacă Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997 în art.
13 prevedea că „este interzisă adopţia copiilor care nu se află în evidenţa Oficiului Român
pentru Adopţii”, legislaţia nouă lasă să se înţeleagă această interdicţie stipulând clar că orice
persoană sau familie atestată trebuie să se afle în evidenţa Oficiului aşa cum orice copil
adoptabil va fi luat în evidenţă în Registrul Naţional pentru Adopţii (art. 64 alin.2).
Această prevedere legală a fost introdusă pentru a alinia legislaţia română la
reglementările internaţionale în materie dar şi pentru a combate infracţionalitatea în acest
domeniu, respectiv, traficul de copii.
Prin excepţie, raportându-ne la cazurile speciale de adopţie prevăzute de Legea nr.
273/2004 se poate aprecia că pot fi adoptaţi copiii care nu sunt în evidenţa Oficiului Român
pentru Adopţii în următoarele cazuri:
a) un soţ adoptă copilul celuilalt soţ (art.20);
b) persoana care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu este adoptată de către persoana
sau familia care a crescut-o pe timpul minorităţii (art. 5 alin. 3).
În aceste cazuri adoptatul nu se află în evidenţa Oficiului însă va fi necesară
înregistrarea hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de încuviinţare a adopţiei în
Registrul Naţional pentru Adopţii potrivit art. 65 alin.2 şi art. 66 alin.1, lit. c.
Din aceste situaţii reglementate de lege rezultă că există cazuri în care copiii ce nu sunt
în evidenţa Oficiului Român pentru Adopţii pot fi adoptaţi fără a fi îndeplinită condiţia
încredinţării prealabile a minorului persoanei sau familiei ce doreşte să o adopte.
36
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
1.2 Condiţiile de fond negative
Condiţiile de fond negative numite şi impedimente pot fi definite ca acele împrejurări
de fapt sau de drept a căror existenţă împiedică încheiere adopţiei.
Literatura de specialitate78 a clasificat aceste impedimente ca fiind:
a) exprese, prevăzute de lege ;
b) virtuale, rezultând din ansamblul reglementărilor privind adopţia.
A. Impedimentul rezultat din rudenia firească
Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 27/2004 „adopţia între fraţi este interzisă”. Raţiunea
acestui impediment este justificată prin faptul că prin adopţie se creează relaţiile de familie ce
sunt incompatibile cu raporturile de rudenie existente între fraţi.
Impedimentul fiind de strictă interpretare rezultă că, pe de o parte, este oprită adopţia
între fraţi, indiferent dacă sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie, indiferent
dacă sunt fraţi uterini sau consangvini iar, pe de altă parte, este permisă adopţia între alte rude79
şi chiar mai mult rudenia constituie un criteriu de prioritate pentru adopţie sau încredinţarea
copilului în vederea adopţiei(art.26 alin.2). Legea acordă prioritate adopţiei între rude dacă
adoptatorii sunt rude până la gradul al IV-lea inclusiv cu părinţii copilului ce urmează a fi
adoptat. Legea interzicând adopţia între fraţi, acest impediment este unul expres.
De asemenea, este oprită adopţia între părintele firesc şi copilul său. Deşi, legea nu
prevede, în mod expres, acest impediment rezultă din interpretarea art.11 alin. 1 lit. c din Legea
nr. 273/2004 care prevede cerinţa ca, la încheierea adopţiei, să-şi exprime consimţământul, pe
de o parte, părinţii fireşti ai copilului iar, pe de altă parte, adoptatorul. Or, în această situaţie nu
poate fi admisă cumularea, de către una şi aceeaşi persoană a celor două calităţi de părinte
firesc şi de adoptator.
Aşadar, părintele nu poate adopta propriul său copil atâta vreme cât filiaţia din căsătorie
sau din afara căsătoriei este deja stabilită.
Altfel este situaţia, însă, în cazul în care filiaţia copilului din afara căsătoriei nu a fost
stabilită (de exemplu: tatăl doreşte să adopte copilul din afara căsătoriei fără paternitate
stabilită). În acest caz, fiind în interesul copilului, o astfel de adopţie este posibilă atâta timp
cât filiaţia nu a fost stabilită. Dacă, ulterior rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de
încuviinţare a adopţiei se stabileşte filiaţia dintre adoptat şi adoptator fie prin recunoaşterea, fie
prin hotărârea judecătorească, atunci adopţia urmează a fi desfiinţată, deci este necesară o
hotărâre judecătorească pentru a constata nulitatea adopţiei.
78 G.Lupşan, op. cit., p. 20479 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 385; I.P.Filipescu, op. cit., p.23; Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p. 203
37
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Concluzionând, precizăm că adopţia este oprită între rudele în linie dreaptă de gradul I,
doctrina80 considerând că acest impediment este necesar a fi prevăzut expres în legislaţie şi
între rudele de gradul II adică, între fraţi şi surori fapt confirmat în art.8 alin. 1 din Legea nr.
273/2004.
B. Impediment rezultat din calitatea de soţi
Legea nr. 273/2004 în art. 8 alin. 2 prevede în mod expres interdicţia adopţiei între soţi
întrucât calitatea de soţ este incompatibilă cu relaţiile dintre părinţi şi copii.
Prin urmare, nu poate fi admis ca o personă să fie în acelaşi timp şi soţ şi părinte sau soţ
şi copil.
De asemenea, Legea prevede că nu poate fi posibilă nici adopţia între foştii soţi
deoarece, aceştia având capacitatea deplină de exerciţiu ar fi însemnat că unul să fi fost crescut
de celălalt soţ în timpul minorităţii, situaţie considerată şi de către doctrină81 ca fiind
imposibilă.
În baza legislaţiei anterioare, în literatură82 s-a conturat ideea că în cazul adoptării
numai a unuia dintre soţi de către persoana care a crescut-o pe perioada minorităţii este necesar
şi consimţământul soţului neadoptat pentru a nu afecta, eventual, relaţiile dintre soţi. Deşi
legislaţia actuală cât şi dezbaterile doctrinare pe marginea acesteia nu au subliniat acest aspect
suntem de părere că el ar trebui respectat în continuare motivarea fiind tocmai neafectarea
relaţiilor maritale dintre soţi.
Din calitatea de soţi rezultă şi impedimentul expres prevăzut de art. 8 alin.2 al Legii nr.
273/2004 potrivit căruia adopţia a doi soţi de către aceeaşi persoană sau familie este interzisă
întrucât nu pot fi soţi copiii aceleiaşi persoane, chiar dacă este vorba numai de rudenie civilă
pentru că persoanele adoptate ar cumula, în acelaşi timp, calitatea de soţ cu aceea de frate, fapt
interzis prin art. 6 alin.1 din C. fam83. Din interpretarea per a contrario rezultă că cei doi soţi
sau foşti soţi pot fi adoptaţi însă de către persoane sau familii adoptatoare diferite potrivit
normelor legale in vigoare fără a fi considerat un impediment la adopţie84
C. Impedimente rezultând dintr-o adopţie anterioară
Potrivit art. 7 alin.1 al Legii nr.273/2004 adopţia unui copil de către mai multe persoane
este interzisă, cu excepţia cazului prevăzut în alin. 2 al aceluiaşi articol în care adopţia se face
de către soţi, simultan sau succesiv. Raţiunea acestei prohibiţii se regăseşte în aceea că prin
80 G.Lupşan, op. cit., p. 23281 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 386; I.P.Filipescu, op. cit., p.23; Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p. 204; C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.37.82 Ibidem83 art. 6 alin.1 C. fam.: „Este oprită căsătoria între rudele în linie dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.”84 Teodor Bodoaşcă, Dreptul familiei, Ed. All Back, Bucureşti, 2005, p. 477-478
38
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
admiterea adopţiei unui copil de către mai multe persoane s-ar crea, prin suprapunerea mai
multor raporturi de rudenie, o situaţie în care relaţiile dintre adoptat şi adoptatori nu ar mai fi
asemănătoare celor existente, în mod firesc, între părinţi şi copil. Acest fapt se explică prin
aceea că prin adopţie toate drepturile şi îndatoririle părinteşti sunt trecute asupra adoptatorului
or, în cazul în care ar exista mai mulţi adoptatori ocrotirea părintească ar fi imposibil de
exercitat. Excepţie face situaţia în care adopţia se realizează de către soţi fie succesiv, fie
simultan, acest caz fiind, de altfel, şi un deziderat pentru că în acest mod se realizează mai bine
interesul superior al copilului şi anume, integrarea acestuia într-o familie.
Impedimentul pus în discuţie se referă la situaţia adoptării unui copil de către mai multe
persoane fie simultan, fie succesiv, cu excepţia menţionată, atâta vreme cât adopţia precedentă
nu a fost desfăcută. În acest caz, sancţiunea încălcării dispoziţiei art. 7 alin.1 este nulitatea
absolută a ambelor adopţii încuviinţate, instanţa neputând exercita un drept de opţiune şi să
declare validă una dintre adopţii, atâta timp cât ele sunt nule de drept85. Prin urmare, adopţiile
succesive ale aceluiaşi copil sunt permise, numai dacă adopţia are loc după ce precedenta a fost
desfăcută (art. 7 alin.3). În acest caz, unii autori86 consideră că la noua adopţie nu consimte
adoptatorul precedent, ci părinţii fireşti ai copilului, care au redobândit drepturile părinteşti
dacă instanţa nu a prevăzut o altă măsură de protecţie a minorului. Alţi autori87 consideră,
dimpotrivă, că nu mai este necesară exprimarea consimţământului părinţilor fireşti în cazul
unei noi adopţii întrucât consimţământul acestora este unul impersonal, mai exact, el nu
conţine declaraţia părinţilor că aceştia sunt de acord ca minorul să fie adoptat de soţii „X” ci că
sunt de acord cu familia propusă de către Direcţia pentru protecţia copilului. Excepţie ar face
situaţia în care desfiinţarea adopţiei ar fi fost cauzată de vicierea consimţământului părinţilor
fireşti, caz în care la o nouă adopţie este necesar consimţământul acestora.
Art. 7 alin. 3 prevede însă o excepţie de la impedimentul rezultat dintr-o adopţie
anterioară şi în cazul decesului adoptatorului. Legea prevede clar că în această situaţie, prin
excepţie, se va putea încuviinţa o nouă adopţie întrucât adopţia anterioară se consideră
desfăcută la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti a noii adopţii.
Secţiunea 2 - Condiţiile de formă ale adopţiei naţionale
Condiţiile de formă au fost prevăzute de legiuitor pentru ca autorităţile competente în
materie, organele administraţiei publice şi instanţa de judecată să poată verifica îndeplinirea
85 TS, secţ. civ., dec. nr. 1095/1963, www. Kappa. ro/Superlex-arhivă jurisprudenţă86 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 387; I.P.Filipescu, op. cit., p.2487 G.Lupşan, op. cit., p. 206
39
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
condiţiile de formă şi lipsa impedimentelor la adopţie. Condiţiile de formă se referă la forma
solemnă a actelor juridice ale părţilor şi la actele necesare procedurii adopţiei.
2.1. Forma actelor juridice ale părţilor
Din dispoziţiile art. 15, 17 şi 18 din Legea nr. 273/2004 rezultă că, din punct de vedere
al formei actului juridic este solemn, în sensul că manifestarea de voinţă a celui ce urmează să-
şi dea consimţământul la adopţie, numit „declaraţie de adopţie”, urmează să fie exprimat
printr-un înscris autentic, în faţa notarului public numai în cazul în care părintele firesc al
copilului consimte la adoptarea acestuia de către soţul său (art. 15 alin. 2). Această
reglementare este propusă spre modificare prin Proiectului de completare şi modificare al
Legii nr. 273/2004, urmând ca părintele firesc să-şi exprime consimţământul la adopţia
copilului natural de către soţul său în faţa instanţei de judecată odată cu soluţionarea cererii de
încuviinţare a adopţiei.
Potrivit, însă, normelor legale în vigoare, în toate celelalte situaţii de exprimare a
consimţământului, caracterul solemn al acestuia se păstrează numai că de această dată vorbim
despre exprimarea consimţământului în faţa instanţei de judecată în diferite momente ale
procesului de adopţie. Astfel:
a) Consimţământul adoptatorului sau adoptatorilor se exprimă, printr-o declaraţie dată
în faţa instanţei odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei şi va cuprinde atât
voinţa de a adopta a persoanei, cât şi precizarea că a luat la cunoştinţă de starea de sănătate a
copilului, potrivit certificatului medical al acestuia, eliberat de policlinica de la domiciliul
copilului. Consimţământul adoptatorului sau adoptatorilor nu se prezumă în nici o împrejurare
ci trebuie dovedit88.
Dacă adopţia este cerută de o familie, ambii soţi trebuie să-şi exprime consimţământul
în faţa instanţei (art.18 alin. 2).
b) Consimţământul soţului celui care adoptă se dă în faţa instanţei de judecată, excepţie
făcând cazul când acesta se află în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa.
c) Consimţământul părinţilor fireşti ai adoptatorului trebuie exprimat în faţa instanţei
odată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurilor de adopţie (art. 15 alin. 1) dar nu mai
devreme de împlinirea unui termen de 60 de zile de la naşterea copilului. Legea nu face
deosebire între tată şi mamă şi prin urmare, ambii părinţi sunt supuşi acestei reguli cu excepţia
cazului în care unul sau ambii sunt în imposibilitatea prevăzută de art. 12 alin. 2 şi 3. Dacă
ambii părinţi se află în vreuna din situaţiile arătate în art. 12 alin. 2 atunci consimţământul
acestora nu mai este necesar89.
88 CSJ, secţ. civ., dec. nr. 1971/1966, în Buletinul jurisprudenţei pe anul 1966, p. 77.89 A se vedea supra 1.1.A.c
40
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Consimţământul părinţilor fireşti exprimat în termenul prevăzut de lege poate fi revocat
în termen de 30 de zile de la data exprimării lui, după care devine irevocabil.
În cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc consimţământul părintelui
biologic se dă în formă autentică prin act notarial (art. 15 alin.2)90.
d) Consimţământul copilului ce urmează a fi adoptat dacă a împlinit 10 ani nu poate fi
exprimat în formă autentică, în faţa notarului public, pentru că el nu are capacitate deplină de
exerciţiu. În acest caz, consimţământul copilului care a împlinit 10 ani va fi cerut obligatoriu
de instanţa de judecată ce încuviinţează adopţia(art. 17 alin. 2), aceasta fiind o dispoziţie
imperativă.
În doctrină91, sub vechea reglementare, s-a susţinut o idee contrară - consimţământul
celui ce urmează a fi adoptat poate fi dat în formă autentificată de notariatul public dacă este
vorba de adopţia majorului de către cel care l-a crescut pe perioada minorităţii92 (art. 5 alin. 3).
2.2. Actele necesare pentru adopţie
În afara consimţământului, persoanele implicate în procesul adopţiei, ce sunt
expres prevăzute de lege, trebuie să anexeze la cererea pentru încuviinţarea adopţiei şi o serie
de acte din care să rezulte îndeplinirea cerinţelor legale, impuse de lege, pentru încuviinţarea
adopţiei. O parte dintre aceste acte sunt enumerate de Legea nr. 273/2004 (art. 35 alin. 2, art.
45) iar altele rezultă din ansamblul reglementărilor în materie.
Pentru adopţiile naţionale actele necesare sunt următoarele:
a) certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată;
b) certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţile publice
nominalizate de către Direcţia de Sănătate Publică;
c) atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;
d) certificatele de naştere ale adoptatorului sau ale soţului şi soţiei din familia adoptatoare în
copie legalizată;
e) certificatul de căsătorie al adoptatorului sau, după caz, al soţilor familie adoptatoare, în
copie legalizată;
f) hotărârea judecătorească irevocabilă de încredinţare a copilului în vederea adopţiei;
g) cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei adoptatoare;
h) certificatul medical cu privire la starea de sănătate a adoptatorului eliberat de medicul de
familie la care este luat în evidenţă;
90 A se vedea art.15 alin 11 din Proiectul de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004 potrivit căruia părintele firesc al copilului, îşi va exprima consimţământul la adopţia acestuia, de către soţul său, în faţa instanţei judecătoreşti în momentul soluţionări cererii de încuviinţare a adopţiei, nemafiind aşadar suficientă declaraţia notarială. 91 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 388; I.P.Filipescu, op. cit., p.2792 A se vedea supra 1.1.D
41
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
i) documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, în
măsura în care nu s-a pronunţat anterior o hotărâre judecătorească a deschiderii procedurilor
adopţiei interne93;
j) rapoartele finale întocmite de către Direcţia de la domiciliul adoptatorilor la încheierea
perioadei de încredinţare din care să rezulte adoptabilitatea copilului de către adoptatorul sau
familia adoptatoare ;
k) actul din care să rezulte gradul de rudenie între cel care doreşte să adopte şi copilul ce
urmează a fi adoptat;
l) certificatul de deces sau hotărârea judecătorească din care să rezulte că unul din părinţii celui
ce urmează a fi adoptat a decedat;
m) hotărârea judecătorească din care să rezulte că unul din părinţii celui ce urmează a fi
adoptat se găseşte într-una din situaţiile în care consimţământul său nu este necesar pentru
adopţie;
n) hotărârea judecătorească din care să rezulte acelaşi lucru pentru soţul celui ce adoptă.
În doctrină94 s-a precizat că, după caz, pot fi anexate, la cererea de adopţie, şi alte acte
din care să rezulte îndeplinirea unor anume cerinţe legale pentru încuviinţarea adopţiei. În
opinia autorilor, aceste acte pot fi depuse din proprie iniţiativă de către solicitant ori la cererea
expresă a instanţei de judecată întrucât:
- Codul de procedură civilă prevede că, pentru fiecare capăt de cerere,
reclamantul trebuie să indice şi probele;
- Art. 64 alin. 1 din Legea nr. 273/2004 precizează că instanţa poate administra
orice probă admisă de lege.
Secţiunea 3 - Procedura adopţiei95
Potrivit regimului juridic al adopţiei naţionale, reglementat în Capitolul IV al Legii nr.
273/2004, sunt vizate două aspecte importante privitoare la procedura de încheiere a adopţiei96:
a) Procedura ce implică organele administraţiei publice97
b) Procedura în faţa instanţei de judecată.
93 Potrivit Proiectului de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004, art. 35 alin. 2 va fi modificat în sensul că la lit. i se va preciza necesitatea depunerii la dosar a hotărârii judecătoreşti „definitivă şi irevocabilă de deschidere a procedurii adopţiei interne a copilului”, urmând a se completa cu lit j în care se va stpula necesitatea depunerii „raportului de consiliere prevăzut la art. 15 alin. 3 ”.94 C. Moroşanu, ş. a., op. cit., p. 42; Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 390; I.P.Filipescu, op. cit., p.2895A se vedea pentru schematizarea procedurii adopţiei în cazurile expres prevăzute de lege Anexele prezentei lucrări 96 G.Lupşan, Procedura adopţiei, în „Dreptul” nr. 4/1999, p.54-5597 În literatura de specialitate unii autori (vezi C. Moroşanu, ş.a., op.cit., p.44) fac distincţie între procedura administrativă anterioară adopţiei şi cea ulterioară încuviinţării adopţiei întrucât în primă fază a încuviinţării adopţiei de către instanţa judecătorească cât şi ulterior intervin organe ale administraţiei publice care au atribuţii specifice, stabilite prin lege, cu scopul de a asigura realizarea interesului superior al adoptatului.
42
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
1. Procedura administrativă a adopţiei
Încheierea adopţiei interne (naţionale) considerată prioritară în baza Legii nr. 273/2004
presupune parcurgerea unor etape importante reglementate atât prin actul normativ amintit dar
şi prin Norma metodologică din 02.09.2004 privind aplicarea Legii nr. 273 /2004 precum şi
prin Ordinul nr. 45 din 25.03.2004 privind aprobarea standardelor minime obligatorii privind
procedura adopţiei interne98.
Astfel, în baza acestor acte normative se poate aprecia că procedura administrativă a
încheierii adopţiei vizează următoarele aspecte:
1. Procedura administrativă anterioară încuviinţării adopţiei;
2. Procedura administrativă ulterioară încuviinţării adopţiei.
1.1. Procedura administrativă anterioară încuviinţării adopţiei
Această fază, cât şi cea privind procedura ulterioară încuviinţării adopţiei, presupune
intervenţia anumitor organe administrative cu atribuţii specifice, care urmăresc ca prin adopţie
să se realizeze interesul superior al copilului.
Organizarea şi funcţionarea acestor organe administrative este prevăzută în Legea nr.
273/2004, în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în
Ordinul nr. 45/2004 privind standardele minime obligatorii privind adopţia internă precum şi în
Regulamentul din 02.09.2004 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului român pentru
Adopţii99 .
Pentru înţelegerea procedurii administrative propriu-zisă este necesară prezentarea
acestor organe cu atribuţii în materia adopţiei.
a) Oficiul Român pentru Adopţii (art.3 lit. m din Legea nr. 273/2004)100
Oficiul Român pentru Adopţii, înfiinţat prin reorganizarea Comitetului Român pentru
Adopţii, reglementat prin Legea nr. 273/2004 „este un organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului”101, cu sediul în Bucureşti,
înfiinţat în scopul supravegherii şi sprijinirii activităţilor de protecţie a drepturilor copilului
prin adopţie şi al realizării cooperării internaţionale în acest domeniu (art.1 şi 2 din
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Oficiului Român pentru Adopţii).
Activitatea Oficiului este coordonată de către un secretar de stat ce reprezintă interesele
acestei instituţii în raporturile cu Guvernul, cu Secretariatul General al Guvernului, cu
ministerele, cu alte autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale, cu alte instituţii
98 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 7 aprilie 2004. 99 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 23 septembrie 2004100
Art.3, lit.m – „Oficiu - organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, înfiinţat prin reorganizarea Comitetului Român pentru Adopţii, cu atribuţii de supraveghere şi coordonare a activităţilor referitoare la adopţie”101 Conform art.1 din Regulamentul din 02.09.2004 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii.
43
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
publice şi cu persoane fizice ori juridice, române sau străine şi de către un secretar general ,
subordonat secretarului de stat, numit prin concurs, pe criterii profesionale şi care asigură
stabilitatea funcţionării Oficiului, continuitatea conducerii având în subordine compartimentele
din structura instituţiei. Aceste compartimente sunt cele care vizează serviciul economic,
juridic şi de resurse umane, biroul de evidenţă a adopţiei precum şi compartimentul de audit.
Oficiul Român pentru Adopţii deţine evidenţa centralizată a copiilor ce pot fi adoptaţi
precum şi a persoanelor sau familiilor ce au depus cereri pentru adopţie într-un registru special,
numit în legislaţie102 Registrul Naţional pentru Adopţii, având multiple atribuţii în domeniu,
atribuţii ce vor fi analizate în cadrul procedurii administrative.
b) Comisia pentru protecţia copilului (art. 104, Legea nr. 272/2004 )
Comisia pentru protecţia copilului este un organ specializat, fără personalitate juridică
aflat în subordinea consiliului judeţean respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti.
Comisiile coordonează activitatea autorităţilor publice locale din unităţile
administrativ-teritoriale de pe teritoriul judeţului, în domeniul autorităţii tutelare şi al protecţiei
drepturilor copilului, iar atribuţiile sale sunt stabilite prin Legea nr. 272/2004.
c)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (art. 105, 106 Legea nr.
272/2004)
Această instituţie de la nivel local se înfiinţează potrivit Legii nr. 272/2004 prin
reorganizarea serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului reglementate prin
Ordonanţa de Urgenţă nr. 26/1997.
Înfiinţată prin hotărârea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale
municipiului Bucureşti, funcţionând în subordinea acestora, Direcţia este o instituţie publică de
interes judeţean, respectiv local, cu personalitate juridică. Atribuţiile şi regulamentul de
organizare şi funcţionare ale Direcţiei se aprobă prin hotărârea Guvernului, la propunerea
Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Direcţia prin serviciile sale specializate ia măsurile necesare pentru protecţia copilului
aflat în dificultate asigurând aplicarea acestora dar are atribuţii şi în domeniul adopţiei interne
atunci când planul individualizat de protecţie al minorului are această finalitate.
d) Organismele private autorizate (art. 113 - 114 , Legea nr. 272/2004 )
Conform art. 113 al Legii nr. 272/2004 organismele private autorizate sunt persoane
juridice de drept privat, fără scop patrimonial, constituite în condiţiile legii şi care pot
102 Capitolul VIII din Legea nr. 273/2004 şi Capitolul VII din Norma metodologică din 02.09.2004 privind aplicarea Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.
44
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
desfăşura activităţi de protecţia copilului cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Drepturilor Copilului.
Procedura administrativă propriu-zisă a adopţiei se realizează prin însumarea atribuţiilor
organelor publice anterior prezentate desfăşurându-se pe două planuri:
- unul priveşte pe copilul adoptabil;
- celălalt priveşte persoana sau familia ce direşte să adopte.
Referitor la acet din urmă aspect, persoana sau familia cu domiciliul în România, interesată
de adopţia unui copil, se adresează cu o cerere către Direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului de la domiciliul acestora la care vor anexa o serie de acte prevăzute expres
de către lege103 în vederea evaluării garanţiilor morale şi materiale prevăzute de art.19 alin.1
din Legea nr.273/2004104 în vederea obţinerii unui atestat prin care se certifică calitatea de
persoană sau familie aptă să adopte.
La înregistrarea cererii, Serviciul de adopţie, printr-un reprezentant al său, din cadrul
Direcţiei are obligativitatea informării solicitantului/solicitanţilor cu privire la etapele
procedurii de adopţie, la serviciile/grupurile de suport care activează în comunitate, la
procedura şi criteriile de evaluare şi pregătire în vederea obţinerii atestatului, la termenul de
soluţionare a cererii privind evaluarea, la dreptul de a solicita reevaluarea şi de a contesta
deciziile luate pe parcursul procesului de adopţie, precum şi obligativitatea oferirii de
informaţii despre copiii adoptabili aflaţi în evidenţa sa dacă persoana sau familia formulează o
cerere în acest sens105.
După înregistrarea cererii, conform art. 4 din Norma metodologică, va fi desemnat un
responsabil de caz care va stabili, de comun acord cu persoana sau familia solicitantă,
programul interviurilor, al vizitelor la domiciliul acestora, al întâlnirilor cu rudele, vecinii şi
alte persoane din anturaj apreciate ca fiind util de contactat în vederea obţinerii tuturor
informaţiilor relevante pentru stabilirea capacităţii de a adopta. Procesul de obţinere a
informaţiilor despre solicitant /solicitanţi va cuprinde o evaluare din punct de vedere social, o
103 În conformitate cu art 1 şi 2 din Norma metodologică din 02.09.2004 privind aplicarea Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Potrivit art.2 din Normă actele necesare obţinerii atestatului de persoană sau familie adoptatoare sunt: „ a) copie de pe buletinul/cartea de identitate, copie legalizată de pe certificatul de naştere, căsătorie/hotărâre de divorţ, copie legalizată de pe titlul de proprietate sau alt titlu care să ateste dreptul de folosinţă a locuinţei, certificat de cazier judiciar, certificat medical tip Ministerul Sănătăţii, cu semnătura şi parafa fiecărui medic specialist, şi adeverinţe de venit; b) certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuieşte solicitantul; c) caracterizări de la ultimul loc de muncă (minimum două pentru fiecare persoană/membru al cuplului conjugal); d) certificat medical privind starea de sănătate a celorlalte persoane cu care domiciliază solicitantul; e) declaraţie pe propria răspundere a persoanei/fiecărui membru al cuplului conjugal, dată în faţa notarului public, că nu au fost decăzuţi din drepturile părinteşti; f) declaraţie privind motivaţia de a adopta şi aşteptările persoanei/familiei în legătură cu vârsta, sexul şi situaţia psihosociomedicală a copilului pe care doresc să îl adopte; g) declaraţie privind indicarea motivelor pentru care unul dintre soţi nu doreşte să adopte, în cazul în care cererea este formulată numai de către unul dintre soţi şi celălalt nu se asociază la cerere. ”104
Conform art.19, alin. 1 din Legea nr. 273/2004 „ (1) Evaluarea garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare se face, pe baza solicitării lor, de către Direcţia de la domiciliul acestora şi trebuie să aibă în vedere:a) personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia economică a adoptatorului sau familiei adoptatoare, viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de educare a unui copil; b) motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare doreşte să adopte; c) motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei doi soţi solicită să adopte un copil, celălalt soţ nu se asociază la cerere; d) impedimente de orice natură relevante pentru capacitatea de a adopta.”105 Potrivit standardului 4 din Ordinul nr. 45/2004 privind aprobarea standardelor minime obligatorii privind adopţia internă şi art. 3 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr.273/2004
45
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
evaluare psihologică dar şi o pregătire pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de
părinte. Prin urmare, asistentul social, în cadrul procedurii de evaluare, va urmări motivaţia,
aşteptările personale, viaţa de familie, viaţa în comunitate, situaţia financiară106, starea de
sănătate al persoanei sau familiei solicitante.
Raportul de evaluare va cuprinde şi propunerea de acordare sau neacordare a atestatului
de persoană sau familie aptă să adopte, raport ce se înaintează de către asistentul social
conducerii Direcţiei care are obligativitatea pronunţării unei decizii de acordare sau neacordare
a atestatului, decizie ce trebuie comunicată persoanei sau familiei solicitante în termen de 3
zile de la emitere, potrivit prevederilor art. 9 din Norma metodologică.
Procesul de evaluare se desfăşoară în termenul legal de 60 de zile prevăzut în Legea nr.
273/2004 termen ce se scurge de la data înregistrării cererii prin care persoana sau familia
solicită eliberarea atestatului. În cazul răspunsului favorabil se va elibera un atestat , valabil 1
an şi care poate fi prelungit anual în urma solicitării exprese din partea persoanei sau familiei
adoptatoare, potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 273/2004, cu condiţia respectării prevederilor
legale privind garanţiile morale şi materiale.
În cazul unui răspuns nefavorabil al evaluării, conform art. 10, alin. 4 din Lege,
solicitantul în termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatului poate solicita o reevaluare,
caz în care Direcţia va desemna un alt responsabil de caz reluându-se întregul proces de
evaluare107. Prin alin. 5 al art. 19 din Lege se reglementează situaţia în care solicitantul
primeşte un răspuns nefavorabil şi în urma reevaluării, caz în care poate ataca decizia Direcţiei
în instanţa de la domiciliul său în termen de 15 zile de la comunicarea rezultatului nefavorabil .
Legea nr. 273/2004 reglementează, însă, prin art. 20 şi excepţia de la regula obţinerii
atestatului şi anume aceea potrivit căreia nu există obligativitatea obţinerii acestuia în cazul
adopţiei majorului crescut de către persoana sau familia adoptatoare în timpul minorităţii (art. 5
alin. 3) precum şi în cazul în care unul dintre adoptatori este soţul părintelui firesc sau adoptiv
al copilului.
Toate aceste demersuri administrative vor fi transmise de către Direcţia de la domiciliul
persoanei sau familiei ce doreşte să adopte Oficiului Român pentru Adopţii în vederea
înregistrării în Registrul Naţional pentru Adopţii. În Registru se vor regăsi conform art. 53 lit.
b din Norma metodologică „date privind persoana sau familia adoptatoare cu domiciliul în
România : numărul şi data cererii de adopţie formulate de persoana sau de familia adoptatoare,
numele şi prenumele, domiciliul, numărul şi data de eliberare a atestatului de persoană sau
familie aptă să adopte.”
106 Conform Standardului 6, poz. 6.4 din Ordinul nr. 45/2004 „Situaţia materială a familiei trebuie să poată fi dovedită şi documentată, iar persoana/familia care doreşte să adopte să înţeleagă implicaţiile şi responsabilităţile ce decurg din adopţie.”107 Conform art.10 din Norma metodologică .
46
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Una dintre noutăţile cu care vine Legea nr. 273/2004 comparativ cu Ordonanţa de
Urgenţă nr. 25/1997, cu modificările şi completările ulterioare, este însăşi această procedură
administrativă ce debutează cu stabilirea unui plan individualizat al copilului găsit sau părăsit
de părinţi în unităţi sanitare, separat de către unul dintre părinţi sau ambii părinţi precum şi a
celuia ai căror părinţi au fost decăzuţi din drepturile părinteşti.
Conform Legii nr. 272/2004 precum şi a Legii nr. 273/2004, Direcţia în a cărei rază se
află domiciliul copilului, care necesită o protecţie socială, desemnează un asistent social
responsabil de caz ce va elibera un plan individualizat de protecţie ce vizează reintegrarea
copilului în familia naturală sau plasamentul în familia extinsă sau substitutivă108. În cazul în
care asistentul social, responsabil de caz, constată imposibilitatea punerii în practică a celor
două forme de protecţie, în baza evaluărilor făcute, va propune ca finalitate a planului
individualizat de protecţie adopţia internă a copilului, conform art. 22 alin.2 din Legea nr.
273/2004.
În această situaţie, asistentul social numit de către Normă „manager de caz”, conform
art. 12, înaintează propunerea sa de adopţie către şeful său ierarhic superior care, după avizare,
va fi transmisă Serviciului de adopţie din cadrul Direcţiei de la domiciliul copilului pentru
luarea în evidenţă a cazului şi demararea demersurilor necesare.
În termen de 30 de zile de la propunerea managerului de caz ca finalitate a protecţiei
sociale adopţia minorului , conform art. 22 alin. 3 din Legea nr. 273/2004, Direcţia de la
domiciliul copilului prin Serviciul de adopţie are obligativitatea sesizării instanţei judecătoreşti
în vederea încuviinţării deschiderii procedurii adopţiei interne. Asupra acestor demersuri
procedurale vom reveni în secţiunea dedicată „procedurii judiciare a adopţiei”.
După luarea în evidenţă a cazului, Serviciul de adopţie, conform Standardului nr. 2,
poziţia 2.1 din Ordinul nr. 45/2004, desemnează un asistent social pentru fiecare copil aflat în
evidenţa sa, care va fi responsabil de caz pe toată durata procedurilor de adopţie. Acesta va
informa minorul, potrivit gradului său de înţelegere, cu privire la procesul de adopţie, durata
fiecărei etape, activităţile specifice, cu privire la persoana sau familia ce urmează să-l adopte
după ce aceasta este identificată. De asemenea va sprijini şi consilia minorul în vederea
exprimării opiniilor şi dorinţelor sale referitoare la procesul de adopţie.
În urma sesizării instanţei, aceasta, după analizarea documentelor de la dosar, printr-o
hotărâre definitivă şi irevocabilă va încuviinţa deschiderea procedurilor adopţiei interne.
Conform art. 26 din Legea nr. 273/2004 în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive
şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a deschiderii adopţiei interne, Direcţia va
efectua demersurile necesare identificării celui mai potrivit adoptator sau familie adoptatoare
108 Pentru detalii a se vedea art. 14 - 16 din Norma metodologică din 02.09.2004 privind aplicarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei
47
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
pentru copil. În acest sens, se va analiza posibilitatea încredinţării copilului în vederea adopţiei
cu prioritate unei rude din familia extinsă, cu excepţia cazului prevăzut la art. 8 alin.1
(interdicţia adopţiei între fraţi – n.a.), asistentului maternal profesionist la care se află copilul
ori unei alte persoane sau familii la care copilul se află în plasament, conform art. 26 alin. 2.
Dacă nici una dintre persoanele menţionate nu-şi exprimă disponibilitatea adoptării minorului,
atunci Direcţia continuă procedura identificării potenţialului adoptator sau a familiei
adoptatoare printre persoanele sau familiile atestate de pe raza administrativ-teritorială a
Direcţiei de la domiciliul copilului aflată în evidenţa Oficiului.
În cazul în care în termenul de 30 de zile Direcţia nu identifică un potenţial adoptator
va solicita Oficiului ca în termen de 5 zile „să-i transmită lista centralizată la nivel naţional a
persoanelor sau familiilor adoptatoare atestate şi înscrise în Registrul Naţional pentru Adopţii”.
După primirea listei centralizate, în termen de 60 de zile, Direcţia de la domiciliul copilului va
alege persoana sau familia adoptatoare fapt ce trebuie notificat în intervalul de 3 zile Direcţiei
de la domiciliul acestora conform art. 26 alin. 5 şi 6 din Lege.
Procedura de selecţie a persoanei sau familiei adoptatoare presupune, în fapt,
identificarea compatibilităţilor dintre copil şi viitorul adoptator ţinându-se cont de interesul
superior al minorului.
Procedura de selecţie se realizează de către un psiholog împreună cu responsabilul de
caz din cadrul Serviciului de adopţie de la Direcţia de la domiciliul copilului şi presupune
conform art. 19-20 din Normă, în primul rând, o potrivire teoretică dintre copil şi posibilul
adoptator şi mai apoi potrivirea practică109. De realizarea acesteia se ocupă responsabilul de caz
al copilului în colaborare cu responsabilul persoanei sau familiei adoptatoare şi presupune
informarea copilului cu privire la adoptatori, a adoptatorilor cu privire la copil prezentându-li-
se fotografii ale minorului, răspunzându-le la întrebări referitoare la copil şi familia sa
biologică precum şi informarea şi pregătirea părţilor implicate în vederea acomodării copilului
cu persoana sau familia adoptatoare cum ar fi de exemplu specialiştii din centrul de plasament,
asistentul maternal sau persoana ori familia la care copilul se află în îngrijire.
În vederea acomodării copilului cu persoana sau familia adoptatoare cei doi
responsabili de caz vor stabili de comun acord un program de vizitare al copilului de către
adoptator. În acest sens, în art. 22 alin. 2 - 5 din Normă se precizează că:
109 A se vedea art.19 din Norma metodologică din 02.09.2004 privind aplicarea Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei : „Art. 19.
- (1) Procedura de selectare a persoanei/familiei adoptatoare se realizează pe baza unei potriviri teoretice, care constă în analiza şi luarea în considerare a tuturor informaţiilor referitoare la copil, la familia lui naturală şi la persoana/familia adoptatoare, după cum urmează: a) informaţii referitoare la copil: vârsta, sexul, naţionalitatea, etnia, rasa, temperamentul, religia, relaţiile cu alţi copii şi persoane adulte, nevoile lui speciale, istoricul medical, caracteristicile mediului în care trăieşte, programul zilnic; b) informaţii referitoare la familia naturală: vârsta, temperamentul, ocupaţia, înclinaţiile, nivelul de educaţie, religia, istoricul marital, naţionalitatea, etnia, rasa, istoricul medical; c) informaţii referitoare la persoana/familia adoptatoare: vârsta, temperamentul, ocupaţia, înclinaţiile, aptitudinile, interesele pentru diverse domenii, educaţia, rasa, naţionalitatea, etnia, religia, istoricul marital, aşteptările familiei în legătură cu vârsta, sexul şi situaţia psihosociomedicală a copilului. (2) În urma realizării potrivirii teoretice se selectează o persoană/familie adoptatoare.“
48
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
„ (2) Prima întâlnire dintre copil şi persoana/familia adoptatoare se desfăşoară în
mediul de viaţă al copilului, fără ca acestuia să i se aducă la cunoştinţă scopul vizitei; la
întâlnire vor participa în mod obligatoriu cei doi responsabili de caz, care vor consemna
rezultatele acestei întâlniri într-un raport comun.
(3) Concluziile raportului comun vor menţiona dacă se continuă potrivirea practică sau
se reia procedura de potrivire a copilului cu altă persoană/familie adoptatoare; propunerea de
reluare a procedurii de potrivire se motivează.
(4) În situaţia în care se apreciază ca indicată continuarea procedurii de potrivire
practică a copilului cu aceeaşi persoană/familie adoptatoare, următoarele vizite sunt destinate
dezvoltării treptate a relaţiei de ataşament dintre aceştia, întâlnirile şi vizitele fiind realizate atât
în mediul de viaţă al copilului, cât şi în afara acestuia sau în mediul de viaţă al
persoanei/familiei adoptatoare.
(5) Numărul vizitelor necesare pentru constatarea compatibilităţii se stabileşte de către
cei doi responsabili de caz, în funcţie de evoluţia cazului.”
La finalul procedurii de potrivire practică cei doi responsabili de caz vor întocmi un
raport comun consemnând concluziile privind compatibilităţile dintre copil şi persoana sau
familia adoptatoare precum şi propunerea vizând sesizarea instanţei judecătoreşti pentru
încredinţarea copilului în vederea adopţiei. Încredinţarea se face, aşadar, în baza unei hotărâri
judecătoreşti pe o perioadă de 90 de zile, cu excepţiile prevăzute de către art. 29 din Legea nr.
273/2004110.
Pe întreaga perioadă de 90 de zile, Direcţia de la domiciliul persoanei sau familiei
adoptatoare căreia i-a fost încredinţat copilul are obligaţia de a urmări evoluţia copilului şi a
relaţiilor dintre acesta şi persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat, întocmind în acest sens
rapoarte bilunare, conform art. 31 alin 1 din Legea nr. 273/2004. Aceste rapoarte vor fi avizate
de către şeful Serviciului de adopţie şi, conform art. 24 alin 3 din Normă, în situaţia în care
conţin propuneri ce impun sesizarea instanţei de judecată pentru revocarea încredinţării în
vederea adopţiei vor fi supuse aprobării conducerii Direcţiei care va lua măsurile necesare.
La sfârşitul perioadei de încredinţare, responsabilul de caz împreună cu un psiholog vor
întocmi un raport final supus aprobării directorului general (executiv) al Direcţiei în care vor
consemna evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptatori făcând propunerea de încuviinţare a
adopţiei sau, după caz, de prelungire a încredinţării sau chiar de revocare a acesteia.
110Art.29 din Legea nr. 273/2004 prevede că: „(1) Încredinţarea în vederea adopţiei nu este necesară în următoarele cazuri: a) pentru adopţia
prevăzută la art. 5 alin.(3); b) pentru adopţia prevăzută la art. 20 lit. b); c) pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta a fost plasat la adoptator sau la familia adoptatoare, iar măsura plasamentului durează de cel puţin 90 de zile; d) pentru adopţia copilului de către tutorele său, dac ă au trecut cel puţin 90 de zile de la data instituirii tutelei. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) persoana sau familia care doreşte să adopte va putea solicita în mod direct instanţei judecătoreşti încuviinţarea adopţiei, în condiţiile prezentei legi”.
49
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Concluziile raportului final vor fi transmise, conform art.26 din Normă si persoanei sau
familiei adoptatoare.
În conformitate cu art. 31 alin. 3 întocmirea şi comunicarea raportului final sunt
obligatorii şi în cazul adopţiei copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi
a fost dat în plasament de cel puţin 90 de zile precum şi în cazul aceluia căruia i s-a instituit
tutela de cel puţin 90 de zile şi a fost solicitată adoptarea lui de către tutore (conform art. 29 lit.
c, d din Lege).
Direcţia de la domiciliul persoanei sau familiei adoptatoare, după întocmirea raportului
final, are obligaţia de a-l depune, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului la care a fost citată
pentru judecarea cererii de încuviinţare a adopţiei înaintată de către Serviciul de adopţii.
1.2 Procedura administrativă ulterioară încuviinţării adopţiei naţionale
După ce hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei naţionale a rămas
irevocabilă, Direcţia de la domiciliul copilului prin intermediul Serviciului de adopţie –
Compartimentul postadopţie va monitoriza şi va întocmi, conform art. 38 din Lege, rapoarte
trimestriale cu privire la evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii săi adoptivi pe
o perioadă de minim 2 ani după încuviinţarea adopţiei. Aceste rapoarte trimestriale, conform
art. 30 alin. 1 din Normă, sunt avizate de către şeful ierarhic superior al responsabilului de caz
fiind aduse şi la cunoştinţa adoptatorului precum şi a managerului de caz.
La sfârşitul perioadei obligatorii prevăzute de lege pentru realizarea urmării adopţiei,
responsabilul de caz întocmeşte un referat privind închiderea cazului avizat de către şeful
Serviciului de adopţie, care va fi comunicat şi managerului de caz ce a elaborat planul
individualizat de protecţie a copilului. În funcţie de fiecare caz în parte, în referatul de
închidere a cazului pot fi făcute şi recomandări privind continuarea monitorizării adopţiei
apreciindu-se a fi în interesul copilului.
În conformitate cu prevederile art. 35 din Normă aceste raporturi postadopţie se
păstrează o perioadă de minim 10 ani fiind arhivate în condiţiile legii. Ele conţin atât informaţii
privind evoluţia relaţiilor stabilite între copil şi adoptatori dar şi o evidenţă a serviciilor de
specialitate privind consilierea copilului adoptat, a persoanei sau familiei adoptatoare cât şi a
familiei biologice a copilului.
2. Procedura judiciară a adopţiei naţionale
Spre deosebire de vechile reglementări în domeniu, Legea nr. 273/2004 aduce o serie
de modificări privind implicarea instanţelor judecătoreşti în procesul adopţiei.
50
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Astfel, un prim aspect procedural priveşte încuviinţarea prin hotărâre judecătorească a
deschiderii procedurilor de adopţie internă ca finalitate a planului individualizat de protecţie a
minorului. Un al doilea aspect vizează pronunţarea unei hotărâri de încredinţare a copilului
persoanei sau familiei adoptatoare, fapt care potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 25/1997 se
realiza direct de către Comisia de protecţia copilului, în prezent potrivit legii noi, Direcţia. Un
ultim aspect al implicării instanţelor judecătoreşti vizează încuviinţarea adopţiei de către
instanţă după parcurgerea etapelor strict prevăzute de lege.
a) Competenţa materială
Potrivit art. 61 alin. 3, coroborat cu art. 22 alin. 3, art. 28 şi art. 34 din Lege, cazurile
privitoare la deschiderea procedurilor de adopţie, la încredinţarea minorului şi, în final, la
încuviinţarea adopţiei se judecă în primă instanţă de către tribunale.
Dacă Legea nr. 11/1990, cu modificările ulterioare, prevedea că toate cauzele privind
adopţia sunt de competenţa judecătoriei, Ordonanţa nr. 25/1997 şi mai apoi Legea nr. 273/2004
au stipulat clar că tribunalul are competenţa materială să judece aceste cauze întrucât, având
„mai multe posibilităţi de informare decât judecătoria”111, există, astfel, o garanţie în plus
pentru evitarea erorilor privind încuviinţarea adopţiei în interesul superior al adoptatului.
Din perspectiva art. 36 din Legea nr. 304/2004112 se poate aprecia că, în ce priveşte
competenţa materială a instanţei de judecată în domeniul adopţiei, va reveni tribunalelor pentru
minori şi familie ce au fost înfiinţate începând cu 1 ianuarie 2008.
b) Competenţa teritorială
Legea nr. 273/2004 în art. 61 face clar precizarea că instanţele competente cu judecarea
cauzelor privind adopţia atât naţională cât şi internaţională sunt cele româneşti, în condiţiile în
care cel puţin una dintre părţi are domiciliul în România mai exact cel adoptat are domiciliul în
România şi este cetăţean român sau este străin fără cetăţenie.
Cum competenţa materială în privinţa adopţiei revine tribunalelor, legea precizează ca
regulă generală că sunt competente în aceste cauze tribunalele în a căror rază teritorială se
găseşte domiciliul copilului ce urmează a fi adoptat.
Prin urmare, instanţa teritorială competentă este determinată după domiciliul copilului
adoptabil spre deosebire de reglementările precedente, mai exact Legea nr. 11/1990 care era în
sensul instanţei de la domiciliul adoptatorului, excepţie făcând cazul în care se adopta un copil
părăsit sau din părinţi necunoscuţi sau care se afla în îngrijirea unei instituţii de ocrotire, când
competenţa teritorială se determină după sediul instituţiei la care se află copilul.
111 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 395; I.P. Filipescu, op. cit., p.36112 Legea nr. 304 din 28.06.2004 privind organizarea sistemului judiciar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29.06.2004 şi republicată în Monitorul Oficial al României, nr. 827 din 13.09.2005.
51
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
c) Aspecte procedurale
Spre deosebire de vechile reglementări legea nouă face distincţie sub aspectul
procedural între cele trei momente principale:
1. Deschiderea procedurilor de adopţie
2. Încredinţarea copilului persoanei sau familiei adoptatoare
3. Încuviinţarea adopţiei
1. În cazul deschiderii procedurilor de adopţie, potrivit art. 22 alin. 3, Direcţia de la domiciliul
copilului, după elaborarea planului individualizat de protecţie a minorului a cărui finalitate o
constituie adopţia, va sesiza în termen de 30 de zile instanţa de la domiciliul copilului pentru a
încuviinţa deschiderea procedurilor adopţiei interne.
Direcţia va face dovada îndeplinirii obligaţiilor privind elaborarea planului
individualizat de protecţie a minorului avându-se în vedere demersurile de reintegrare a
copilului în familia biologică sau, după caz, de plasament în familia extinsă sau substitutivă, în
această categorie intrând asistentul maternal profesionist la care se află copilul sau oricare altă
persoană ori familie la care se află minorul în plasament. În cazul în care aceste demersuri nu
au nici un rezultat Direcţia, prin cererea adresată instanţei, propune ca finalitate a planului de
protecţie deschiderea procedurilor de adopţie internă.
Judecarea cererii, potrivit art. 63 alin. 2, se va face cu citarea obligatorie a părinţilor
fireşti ai copilului113 sau, după caz, a tutorelui care în prealabil si-au exprimat consimţământul
la adopţie în condiţiile prevăzute de art. 12 şi 13 din Lege, precum şi cu citarea Direcţiei de la
domiciliu minorului.
Instanţa va admite cererea Direcţiei printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă care,
potrivit art. 23 alin.3 produce următoarele efecte:
„a) drepturile şi obligaţiile părinteşti ale părinţilor fireşti sau, după caz, cele exercitate de
persoane fizice sau juridice se suspendă;
b) drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate de către consiliul judeţean sau, după caz,
consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază
copilul.”
Totodată legea precizează în alin. 4 al art. 23 că efectele hotărârilor judecătoreşti
încetează de drept în situaţia în care Direcţia în termen de 1 an de la data rămânerii irevocabile
a hotărârii, nu a identificat nici o persoană sau familie aptă să adopte minorul. În acest caz,
Direcţia va revizui planul individualizat de protecţie a copilului şi va solicita instanţei, în
113 Potrivit Proiectului de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004 în art. 15 alin 11 se precizează că în situaţia în care părinţii fireşti sunt în imposibilitatea de aşi exprima consimţământul odată cu deschiderea procedurii pentru adopţie, li se acordă posibilitatea de aşi exprima consimşământul în momentul judecării cererii pentru încuviinţarea adopţiei.
52
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
funcţie de acesta „ menţinerea, modificarea sau încetarea măsurii de protecţie a copilului” ori
„încuviinţarea unei noi proceduri de deschidere a adopţiei”.
Potrivit art. 64 alin. 2 la judecarea cererii referitoare la deschiderea procedurilor
adopţiei interne a copilului instanţa este obligată să consulte copilul care a împlinit vârsta de 10
ani luând în considerare la pronunţarea hotărârii şi opinia acestuia ţinându-se cont de vârsta şi
gradul lui de maturitate. În cazul în care instanţa va lua o hotărâre contradictorie cu opinia
exprimată de copil este obligată să motiveze „raţiunile care au condus la înlăturarea opiniei
copilului”.
Aceste demersuri procedurale privind deschiderea procedurilor adopţiei, nu trebuie
îndeplinite în cazurile expres prevăzute de lege, cum ar fi adoptarea majorului de către
persoana sau familia care l-a crescut în timpul minorităţii (art. 5) ori cazul în care adoptatorul
este soţul părintelui firesc sau adoptiv al minorului (art. 20 lit. b).
2. Încredinţarea copilului persoanei sau familiei adoptatoare
Procesul de adopţie nu se finalizează odată cu identificarea persoanei sau familiei apte
să adopte de către Direcţia de la domiciliul copilului în termenul stipulat de lege. După
identificarea adoptatorului se fac demersurile necesare ca minorul să fie încredinţat acestuia
prin hotărâre judecătorească pentru minim 90 de zile în vederea acomodării şi integrării
copilului în noua familie.
Prin urmare, încredinţarea copilului persoanei sau familiei adoptatoare se face de către
instanţa de judecată printr-o hotărâre judecătorească la cererea Direcţiei de la domiciliul
copilului.
Potrivit art. 29 alin. 1 încredinţarea nu este necesară în cazurile limitativ prevăzute de
lege:
„a) pentru adopţia prevăzută la art.5 alin.(3);
b) pentru adopţia prevăzută la art. 20 lit. b);
c) pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta a fost
plasat la adoptator sau la familia adoptatoare, iar măsura plasamentului durează de cel puţin 90
de zile;
d) pentru adopţia copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 90 de zile de la data
instituirii tutelei.”
În aceste cazuri persoana sau familia ce doreşte să adopte va solicita direct instanţei
încuviinţarea adopţiei fără a mai fi nevoie de parcurgerea celor două etape anterioare.
Pe perioada încredinţării, Direcţia de la domiciliul adoptatorului va întocmi rapoarte
bilunare cu privire la evoluţia copilului şi la relaţiile acestuia cu familia căreia i-a fost
53
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
încredinţat. La finalul perioadei de încredinţare, Direcţia va întocmi un raport final pe care îl
comunică instanţei competente cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.
În situaţia în care Direcţia constată că în perioada de încredinţare copilul nu se
adaptează cu persoana sau familia adoptatoare va sesiza instanţa de judecată în vederea
revocării sau, după caz, a prelungirii măsurii încredinţării. Hotărârea prin care instanţa de fond
dispune revocarea sau prelungirea încredinţării este executorie de drept potrivit art. 32 alin. 2.
Judecarea cererilor de încredinţare ca şi cele privind deschiderea procedurilor de
adopţie se face cu ascultarea obligatorie a copilului ce a împlinit 10 ani de a cărei opinie
instanţa va ţine cont în momentul pronunţării hotărârii. Totodată, judecarea cererilor de
încredinţare se face cu citarea Direcţiei de la domiciliul copilului, a Direcţiei de la domiciliul
adoptatorilor precum şi cu citarea persoanei sau familiei adoptatoare (art. 63 alin. 3).
În baza hotărârii prin care instanţa dispune încredinţarea copilului persoanei sau
familiei adoptatoare domiciliul minorului se stabileşte la persoana sau familia căreia i-a fost
încredinţat, toate drepturile şi obligaţiile părinteşti cu excepţia celor care conduc la încheierea
unui act juridic, se realizează de către persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat.
În schimb, dreptul de reprezentare în actele juridice sau de a încuviinţa actele pe care
acesta le încheie precum şi dreptul de administrare a bunurilor copilului se exercită în
continuare de către consiliul judeţean sau local al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui
rază teritorială domiciliază persona sau familia căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea
adopţiei. Legea prevede în art. 30 alin. 2 că aceste drepturi pot fi delegate, în mod excepţional,
persoanei sau familiei căreia i s-a încredinţat copilul pentru efectuarea unor acte speciale, în
interesul copilului dar acestea vor fi expres menţionate în delegaţie.
3. Încuviinţarea adopţiei
Potrivit art. 34 din Lege, încuviinţarea adopţiei este de competenţa instanţelor
judecătoreşti. În acest sens, în cazul adopţiei prevăzute de art. 5 alin. 3 şi art. 20 lit. b cererea
de încuviinţare poate fi introdusă direct de către adoptator sau familia adoptatoare. În rest, în
toate celelalte cazuri114 cererea de încuviinţare a adopţiei poate fi introdusă fie de către
adoptator sau familia adoptatoare, fie de către Direcţia de la domiciliul acestora la sfârşitul
perioadei de încredinţare sau, după caz, la împlinirea termenelor de 90 de zile în cazul
copilului care a fost dat în plasament precum şi a celui căruia i s-a instituit tutela potrivit art. 29
alin. 1 lit. c.
114 În Proiectul de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004 se stabileşte prin modificarea art. 35 alin.1 că Direcţia de la domiciliul adoptatorului sau al familiei adoptatoare să aibă un drept exclusiv cu privire la introducerea cererii de încuviiţare a adopţiei. Justificarea acestei reglementări constă în aceea că părinţilor fireşti dobândind calitate procesuală va fi obligatorie citarea legală, însă numai Direcţia este cea care cunoaşte domiciliul unde vor putea fi citaţi.
54
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
În conformitate cu art. 31 alin. 4 introducerea cererii de încuviinţare a adopţiei
prelungeşte de drept perioada de încredinţare până la soluţionarea cererii printr-o hotărâre
judecătorească irevocabilă.
Pe lângă actele prevăzute strict de lege în art. 35 alin. 2, asupra cărora s-a insistat în
secţiunea anterioară115, dosarul cauzei va cuprinde în mod obligatoriu şi rapoartele finale
întocmite de către Direcţia de la domiciliul copilului aşa cum prevede art. 31 alin. 2 şi 3 ce
trebuie depuse cu cel mult 5 zile înaintea termenului de judecare a cauzei.
Ca şi în cazul cererii de încredinţare a minorului, încuviinţarea adopţiei interne se face
cu citarea în faţa instanţei a Direcţiei de la domiciliul copilului, a Direcţiei de la domiciliul
persoanei sau familiei adoptatorilor precum şi a persoanei sau familiei adoptatoare116. Totodată
instanţa va asculta copilul care a împlinit vârsta de 10 ani căruia, de această dată, i se va
solicita consimţământul.În cazul adopţiei internaţionale cererea de încuviinţare a adopţiei
împreună cu actele prevăzute de lege în art. 43 - 45117 vor fi înaintate de către Oficiul Român
pentru Adopţii instanţei judecătoreşti competente, făcându-se totodată dovada că „adoptatul va
beneficia în ţara străină de garanţiile şi normele echivalente acestora existente în cazul unei
adopţii naţionale” (art. 46 alin. 3). Cererea de încuviinţare a adopţiei internaţionale se judecă,
potrivit art. 63 alin. 4 cu citarea Direcţiei de la domiciliul copilului, cu citarea persoanei sau
familiei adoptatoare precum şi a Oficiului Român pentru Adopţie118.
În situaţia în care pe rolul instanţei se află o cerere de încuviinţare a adopţiei unui major
de către persoana sau familia care a crescut-o în timpul minorităţii (art. 5 alin. 3) judecarea se
face cu citarea adoptatului şi a adopotatorului sau familiei adoptatoare iar în cazul adopţiei
unui copil de către soţul părintelui firesc sau adoptiv (art. 20 lit. b) judecarea se face cu citarea
adoptatorului şi a părinţilor fireşti ai copilului.
Soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei se face de către instanţă printr-o hotărâre
judecătorească ce va trebui comunicată, în scris, în termen de 5 zile de la rămânerea
irevocabilă, de către Direcţia care a participat la judecarea cauzei şi părinţilor fireşti ai
copilului.
Efectele generale ale hotărârii judecătoreşti de adopţie sunt cele ale unei filiaţii fireşti
fiind dezbătute detaliat în capitolul următor.
115 A se vedea supra secţiunea 1.2.b116
Pentru a fi în coformitate cu decizia Curţii Constituţionale, ORA a propus în Proiectul de modificare şi completare a l Legii nr. 273/2004, introducerea art. 63 alin 31 în care sunt enumerate persoanele care au calitate procesuală, noutatea fiind că părinţii fireşti au devenit părţi în procesul de încuviinţare a adopţiei. Astfel: art. 63 alin. (31) – „Judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei se face cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare, a persoanei sau familiei adoptatoare, precum şi a părinţilor fireşti ai copilului.” 117 Ibidem118
În Proiectul de modificare şi completare al Legii nr.273/2004, art. 63 alin. 4 este modificat în sensul obligativităţii citării, şi în cazul adopţiei internaţionale, a părinţilor fireşti - “Judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei internaţionale se face cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, al persoanei sau familiei adoptatoare, a Oficiului, precum şi a părinţilor fireşti ai copilului.”
55
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Aspectele procedurale privind procesul complex al adopţiei nu vizează numai cele trei
momente principale ale acestuia ci trebuie avut în vedere şi faptul că, pe de o parte, legiuitorul
reglementează modalitatea de încetare a adopţiei, caz în care facem referire strict la declararea
nulităţii adopţiei ce va fi analizată în capitolul consacrat acestei teme, iar, pe de altă parte,
avem în vedere o reglementare nemaiîntâlnită în legile anterioare şi anume dreptul adoptatului
de a solicita instanţei să i se ofere date despre identitatea părinţilor fireşti.
Astfel, potrivit art. 52 alin. 4, după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu adoptatul
poate solicita tribunalului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori, în cazul în care nu are
domiciliul în România, Tribunalului Bucureşti, „să-i autorizeze accesul la informaţiile aflate în
posesia oricăror autorităţi publice cu privire la identitatea părinţilor săi fireşti”. În acest caz,
instanţa va soluţiona cererea cu citarea Direcţiei de la domiciliul copilului, a Oficiului precum
şi a oricărei alte persoane ce poate furniza informaţii utile în cauza respectivă. Instanţa poate
admite cererea dacă, potrivit probelor administrate, constată că „accesul la informaţiile
solicitate nu este dăunător integrităţii psihice şi echilibrului emoţional ale solicitantului şi dacă
adoptatul în cauză a beneficiat de consiliere din partea Direcţiei” (art. 52 alin. 5).
Potrivit alin. 3 al art. 52 identitatea părinţilor fireşti ai adoptatului va putea fi dezvăluită
cu autorizarea instanţei de judecată înainte de dobândirea capacităţii depline de exerciţiu a
acestuia numai pentru motive medicale la cererea „oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului,
soţului sau descendenţilor acestuia ori a reprezentantului unei instituţii medicale sau unui
spital”.
Revenind asupra celor trei momente importante ale procesului adopţiei precum
deschiderea procedurilor de adopţie, încredinţarea minorului şi încuviinţarea adopţiei se
impune precizarea că toate cererile adresate instanţei sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi
se soluţionează cu celeritate (art. 62), putându-se administra orice mijloace de probă şi, în
primul rând, rapoartele de anchetă socială privind copilul.
Judecarea cererilor se va face de către complete specializate ale instanţelor
judecătoreşti, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului întrucât acesta
are atribuţia de ocrotire a interesului minorului în faţa instanţei.
Literatura de specialitate119 precizează că practica a stabilit că în cazul adopţiei unui
major (art. 5) nu mai este necesară prezenţa procurorului la şedinţele de judecată şi nici de
efectuarea anchetei sociale pe care Legea 273/2004 o prevede ca fiind obligatorie (art. 63 alin.
1), raţionamentul fiind acela că aceste acte vizează doar protejarea suplimentară a intereselor
minorilor 120.
119 Al . Bacaci, ş.a., op. cit., p.210120 C.S.J., secţ. civ., dec. nr. 547/1993, în revista „Dreptul” nr.7/1994, p.74
56
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Judecata în cazul adopţiei este guvernată de principiul libertăţii probelor, art. 64 alin. 1
prevăzând că instanţa poate administra orice probă admisă de lege. Exercitarea rolului activ al
instanţei în aceste cauze este deosebit de importantă, întrucât trebuie să se stabilească dacă
adopţia este în interesul superior al copilului. De aceea, Legea admite şi chiar recomandă
instanţei ca în cauzele privind deschiderea procedurilor de adopţie şi de încredinţare în vederea
adopţiei să se facă cu ascultarea copilului care a împlinit 10 ani luându-i-se în considerare
opinia la pronunţarea hotărârii iar în cauzele privind încuviinţarea adopţiei fiind chiar
obligatorie exprimarea consimţământul copilului care a împlinit 10 ani. Tot în virtutea rolului
activ al instanţei aceasta va verifica îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă necesare
adopţiei şi existenţa consimţământului persoanelor prevăzute de lege, să verifice existenţa
rapoartelor privind anchetelor sociale efectuate, potrivit legii, de către Direcţia de la domiciliul
copilului cât şi a Direcţiei de la domiciliul adoptatorului în cazul încredinţării. De asemenea,
instanţa verifică dacă adopţia, ca finalitate a planului individualizat de protecţie, este în
interesul superior al minorului şi dacă viitorii adoptatori îndeplinesc condiţiile materiale şi
garanţiile morale necesare dezvoltării armonioase a copilului indiferent dacă vorbim despre
adopţia internă sau cea internaţională. Mai nou, potrivit noii reglementări, în cazul adopţiei
internaţionale instanţa va verifica şi calitatea specială pe care trebuie să o aibă adoptatorul sau
adoptatorii şi anume aceea de bunic al copilului adoptabil.
După administrarea tuturor probelor şi verificării tuturor actelor necesare instanţa
judecătorească se pronunţă asupra cererii în sensul admiterii ei şi încuviinţării deschiderii
procedurilor de adopţie, încredinţării copilului persoanei sau familiei adoptatoare sau a
încuviinţării adopţiei sau în sensul respingerii cererii. Totodată instanţa se va putea pronunţa în
baza cererii adresate şi în sensul menţinerii, modificării sau încetării măsurii de protecţie a
copilului ori a încuviinţării unei noi proceduri de deschidere a adopţiei precum şi în sensul
revocării sau prelungirii măsurii încredinţării copilului persoanei sau familiei adoptatoare.
Hotărârile date în aceste cauze nu sunt supuse apelului ci doar recursului (art. 61 alin.
5) la Curtea de Apel, după care devin irevocabile. În cazul exercitării recursului de către una
dintre părţi, hotărârea instanţei de fond nu mai este executorie de drept. Altfel spus, potrivit
legii, „exercitarea recursului suspendă executarea”.
Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, potrivit art. 53
alin. 5, serviciul de stare civilă competent121 va întocmi pentru copil un nou act de stare civilă
în care adoptatorii vor fi trecuţi ca părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra,
menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act. În noul act de naştere al copilului,
121art. 26 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 11 noiembrie 1996 , modificată şi completată prin Legea nr. 94 din 5 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial, nr. 326 din 15 aprilie 2004 prevede că pentru întocmirea noului act de naştere este competentă autoritatea administraţiei publice de la domiciliul adoptatului sau în raza căreia se află sediul instituţiei de ocrotire în îngrijirea căreia se găseşte adoptatul.
57
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
potrivit Legii nr. 119/1996 art. 23 alin. 1 - 3 ca loc al naşterii se trece denumirea unităţii
administrativ-teritoriale unde îşi are sediul autoritatea administraţiei publice locale care
întocmeşte actul.
Literatura de specialitate122, sub vechea reglementare, a ridicat problema competenţei
serviciului de stare civilă pentru întocmirea noului act de naştere al copilului în condiţiile în
care instanţa competentă teritorial pentru încuviinţarea adopţiei este cea de la domiciliul
copilului iar Legea actelor de stare civilă prevede că serviciul de stare civilă competent este cel
în a cărui rază teritorială se găseşte domiciliul adoptatorului sau sediul instituţiei de ocrotire în
cazul copiilor aflaţi în îngrijirea acesteia. Soluţia propusă a fost aceea ca serviciul competent să
fie cel de la domiciliul adoptatorului. Dacă adoptatorul este cetăţean străin sau cetăţean român
cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, serviciul competent este în raport cu domiciliul
adoptatului sau de sediul instituţiei de ocrotire în care se află copilul.
Prin urmare, Legea nr. 273/2004, implicând instanţele judecătoreşti pe toată durata
desfăşurării demersurilor în vederea finalizării adopţiei, garantează apărarea interesului
superior al copilului.
122 I.P.Filipescu, op. cit., p. 40 ; Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 398;
58
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Capitolul al III- lea - Condiţii legale pentru încheierea
adopţiei internaţionale
Secţiunea 1 – Condiţiile speciale privind adopţia internaţională
În scopul alinierii legislaţiei noastre la convenţiile internaţionale la care România este
parte, dar şi cu scopul împiedicării traficului de copii instituind procedura urmăririi post-
adopţie a copiilor români aflaţi pe teritoriul statului primitor, prin Legea nr. 273/2004, au fost
impuse condiţii speciale privind adopţiile internaţionale.
Raportat la cazuri practice, menţionăm că adopţia internaţională poate viza două situaţii
distincte:
- adoptarea unui copil cu domiciliul în România de către o persoană sau familie
cu domiciliul în străinătate, guvernată de către Legea nr. 273/2004;
- adoptarea unui copil cu domiciliul în străinătate de către o persoană sau
familie cu domiciliul în România, guvernată de către Legea nr. 105/1992,
conform art. 42 din Legea nr. 273/2004.
În ceea ce priveşte adoptarea unui copil -cu domiciliul în România- de către o persoană
sau familie având domiciliul în străinătate presupune parcurgerea unei proceduri în care trebuie
îndeplinite atât condiţiile generale de fond şi de formă, necesare oricărei adopţii naţionale, cât
şi o serie de condiţii speciale.
1.1. Condiţii de fond
În afara condiţiilor de fond generale, cerute a fi îndeplinite în cazul adopţiei naţionale
(consimţământul părţilor, capacitatea de exerciţiu a adoptatorilor, diferenţa de vârstă dintre
adoptat şi adoptator123, minoritatea adoptatului, scopul adopţiei, înscrierea în evidenţa ORA a
copiilor adoptabili), pentru adopţiile internaţionale, legiuitorul instituie o serie de condiţii de
fond suplimentare, verificate de către Oficiul Român pentru Adopţii ce privesc următoarele
aspecte :
a) adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate
este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurilor adopţiei
interne (art. 39);
b) adoptatorii sunt apţi să adopte în conformitate cu legile lor naţionale, fapt ce trebuie
atestat de autorităţile străine competente;123 Diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator este prevăzută în majoritatea legislaţiilor europene, ca o materializare a art. 8 pct. 3 din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii în care se prevede ca regulă generală că autoritatea competentă nu va considera îndeplinite condiţiile necesare încuviinţării adopţiei dacă diferenţa de vârstă între adoptator şi copil este sub cea care separă, în mod obişnuit, părinţii de copiii lor.
59
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
c) există garanţii124 pentru care minorul să intre şi să locuiască în statul străin respectiv în
cazul în care se încuviinţează adopţia precum şi pentru urmărirea evoluţiei lui;
d) adoptatorii prezintă condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare dezvoltării
armonioase a copilului, împrejurări care trebuie să rezulte din ancheta psihosocială
efectuată de autorităţile străine competente de la domiciliul persoanei sau familiei în
cauză.
Aceste cerinţe de fond vor fi garantate prin acte eliberate de autorităţile străine
competente, respectiv, autoritatea centrală din acel stat din domeniul protecţiei copilului şi a
cooperării în materia adopţiei internaţionale, sau organismul privat autorizat de către acesta şi
de către Oficiu (art. 44, 45).
e) existenţa unor solicitări privind adopţia naţională din partea rudelor copilului până la
gradul IV, inclusiv (art. 40 alin. 2).
Numai după îndeplinirea acestor condiţii cererea adoptatorului sau a familiei
adoptatoare străine va putea fi luată în evidenţa Oficiului Român pentru Adopţii.
1.2. Condiţii de formă
Condiţiile de formă fac trimitere la actele necesare pentru încuviinţarea adopţiei fiind
prevăzute de legiuitor pentru ca autorităţile competente în materie, organele administraţiei
publice şi instanţa de judecată să poată verifica îndeplinirea condiţiilor de fond.
În cazul adopţiilor internaţionale, Legea nr. 273/2004, prin art. 45 alin. 1, impune o
serie de acte suplimentare celor impuse pentru adopţia naţională care trebuie să fie depuse la
dosar, cum ar fi :
a) un raport întocmit de autorităţile străine competente din care să rezulte că persoana sau
familia, în cauză, are capacitatea de a adopta, situaţia lor familială, personală, materială şi
medicală, mediul social, motivele pentru care doresc să adopte un copil din România precum şi
cu privire la copiii pe care ar putea să-i primească spre adopţie; concluziile raportului vor fi
însoţite de documente eliberate de autorităţile competente din statul primitor;
b) un act eliberat de autorităţile străine competente din care să rezulte că există garanţii pentru
ca minorul să intre şi să locuiască în statul străin respectiv în cazul încuviinţării adopţiei, cât şi
pentru urmărirea evoluţiei lui după adopţie;
c) raportul asupra anchetei psiho-sociale efectuată de autorităţile competente de la domiciliul
persoanei sau familiei în cauză, în care să se arate opinia acestora cu privire la adopţie;
d) certificatele de naştere şi căsătorie şi actele de identitate ale persoanei sau familiei în cauză,
în copie legalizată şi însoţite de traducerea lor legalizată în limba română;
124 CSJ, secţ. civ., dec. nr. 595/28 februarie 1991, în revista „Dreptul” nr. 1/1992, p. 103
60
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
e) certificate privind starea de sănătate ale persoanei sau familiei respective;
f) cazierele judiciare ale persoanelor care doresc să adopte din care să rezulte inexistenţa
antecedentelor penale.
Cererea de adopţie şi toate actele necesare trebuie să fie prezentate în original şi însoţite
de traducerea autentificată în limba română sub sancţiunea neprimirii lor de către Oficiul
Român pentru Adopţii (art. 45 alin. 2).
Această enumerare exhausivă125 nu exclude faptul că la adopţiile internaţionale sunt
necesare şi actele indicate pentru adopţia naţională referitoare la copilul ce urmează a fi adoptat
şi părinţii săi fireşti. Explicaţia rezidă în aceea că în afara actelor prevăzute expres de art. 45
alin. 1, celelalte acte urmează a fi întocmite şi depuse ulterior prin diligenţa serviciilor publice
specializate sau a organismelor autorizate şi a Oficiului Român pentru Adopţii care are în
evidenţă copiii ce urmează a fi adoptaţi. Totodată ţinând cont şi de faptul că potrivit Legii nr.
273/2004 adoptatorul trebuie să fie bunicul adoptatului rezultă că va trebui făcută dovada
îndeplinirii şi acestei condiţii.
Secţiunea 2 – Procedura adopţiei internaţionale
În baza Legii 273 /2004 privind regimul juridic al adopţiei procedura adopţiei este
internaţionale, reglementată în Capitolul V al aceleiaşi legi. Ca şi în cazul adopţiei naţionale,
analizarea procedurii de încheiere a adopţiei internaţionale, vizează două aspecte importante:
c) Procedura ce implică organele administraţiei publice
d) Procedura în faţa instanţei de judecată.
1. Procedura administrativă a adopţiei internaţionale
Încheierea adopţiei internaţionale presupune parcurgerea unor etape importante
reglementate atât prin Legea nr. 273/2004 dar şi prin Norma metodologică din 02.09.2004
privind aplicarea Legii nr. 273 /2004 precum şi prin Ordinul nr. 45 din 25.03.2004 privind
aprobarea standardelor minime obligatorii privind procedura adopţiei interne.
Astfel, în baza acestor acte normative se poate aprecia că procedura administrativă a
încheierii adopţiei vizează următoarele aspecte:
3. Procedura administrativă anterioară încuviinţării adopţiei;
4. Procedura administrativă ulterioară încuviinţării adopţiei.
1.1. Procedura administrativă anterioară încuviinţării adopţiei internaţionale
125 Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p. 227
61
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Această fază, cât şi cea privind procedura ulterioară încuviinţării adopţiei, presupune
intervenţia anumitor organe administrative cu atribuţii specifice, care urmăresc ca prin adopţie
să se realizeze interesul superior al copilului, indiferent dacă aceasta este naţională sau
internaţională. În acest sens, un rol important îl are Oficiul Român pentru Adopţii înfiinţat în
scopul supravegherii şi sprijinirii activităţilor de protecţie a drepturilor copilului prin adopţie
şi al realizării cooperării internaţionale în acest domeniu (art.1 şi 2 din Regulamentul de
organizare şi funcţionare al Oficiului Român pentru Adopţii).
Dacă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 273/2004 procedura adopţiei internaţionale
era suspendată126, prezenta lege, prin art. 39, stipulează clar că: „adopţia internaţională a
copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care
adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este
bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne.” Cu
alte cuvinte, noul act normativ acceptă ca o ultimă soluţie adopţia internaţională cu restricţia
impusă de art. 39 numai în condiţiile în care s-a elaborat planul individualizat de protecţie a
copilului ce are drept finalitate adopţia internă.
Din analiza art. 39 şi a art. 40 alin. 2 rezultă că în cazul adopţiei internaţionale se
păstrează, în faza administrativă anterioară încuviinţării adopţiei internaţionale, ca demers
principal elaborarea unui plan individualizat de protecţie a copilului ce vizează reintegrarea în
familie precum şi plasarea în familia extinsă sau substitutivă din România. În cazul în care
finalitatea planului individualizat de protecţie o constituie adopţia internă instanţa
judecătorească ce va încuviinţa adopţia internaţională va face acest demers numai după
analizarea rapoartelor Direcţiei de la domiciliul copilului din care va rezulta ca nu există
solicitări de adopţie din partea rudelor minorului până la gradul IV cu domiciliul în România.
În conformitate cu Legea nr. 273/2004 persoana sau familia cu domiciliul pe teritoriul
altui stat pentru a putea adopta un copil român va formula, în acest sens, o cerere adresată
organelor competente din statul de primire ce va fi transmisă de acestea Oficiului Român
pentru Adopţii.
Actul normativ în vigoare face precizarea însă, potrivit art. 43, că pentru statele
semnatare ale Convenţiei de la Haga, Oficiul Român pentru Adopţii va colabora cu „autorităţii
centrale competente din statul respectiv” sau cu organizaţiile sale acreditate iar pentru statele
care nu sunt părţi ale Convenţiei dar cu care România are încheiate acorduri de colaborare,
oficiul va colabora cu „autorităţile desemnate cu atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale
sau prin intermediul organizaţiilor acreditate în acest sens în statul de primire”. În ambele
126 A se vedea OUG nr. 1/05.02.2004 privind suspendarea procedurilor adopţiei internaţionale .
62
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
cazuri, organizaţiile acreditate trebuie să fie autorizate de către Oficiu în conformitate cu
Hotărârea nr. 1441 din 02.09.2004127 ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005.
În Hotărârea de Guvern menţionată sunt prevăzute condiţiile128 dar şi procedura129 de
autorizare a organizaţiilor private străine.
Conform art. 44 din Legea nr. 273/2004 după primirea cererii, Oficiul o va lua în
evidenţă numai în baza atestatului emis de către organele competente din statul de primitor prin
care se certifică următoarele:
„a) adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru adopţie şi
este apt să adopte în conformitate cu legislaţia aplicabilă în statul primitor;
b) adoptatorul sau familia adoptatoare a beneficiat de consilierea necesară în vederea adopţiei
în statul primitor;
c) este asigurată urmărirea evoluţiei copilului după adopţie pe o perioadă de cel puţin doi ani;
d) sunt asigurate servicii post-adopţie pentru copil şi familie în statul primitor.”
Cererea de adopţie transmisă Oficiului trebuie însoţită, conform art. 45 din Legea nr.
273/2004, pe lângă atestatul menţionat şi de o serie de acte prezentate în original şi însoţite de
traducerea legalizată în limba română, prevăzute expres de lege, cum ar fi:
a) un raport întocmit de autorităţile competente din statul primitor, cuprinzând informaţii cu
privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea şi aptitudinea lor de a
adopta, situaţia lor personală, familială, materială şi medicală, mediul social, motivele care îi
determină să adopte un copil din România, precum şi cu privire la copiii pe care ar putea să-i
primească spre adopţie; concluziile raportului vor fi susţinute prin documentele eliberate de
autorităţile competente din statul primitor;
b) certificatele de naştere şi căsătorie şi actele de identitate ale persoanelor care doresc să
adopte, în copie legalizată şi însoţite de traducerea lor legalizată în limba română;
c) cazierele judiciare ale persoanelor care doresc să adopte;
d) raport medical întocmit separat pentru fiecare adoptator;127 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 24 septembrie 2004128
Conform art. 3 din Hotărârea nr. 1441/2004 : „Organizaţiile private străine cu sediul social pe teritoriul altui stat, care pot fi autorizate să colaboreze cu Oficiul în domeniul adopţiei internaţionale, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie persoane juridice legal constituite în statele de origine; b) să aibă sediul social pe teritoriul unui stat care a ratificat Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată prin Legea nr. 84/1994, sau ale cărui autorităţi competente au încheiat acorduri de colaborare cu Oficiul; c) să fie acreditate de autorităţile competente ale statului în care se află sediul lor social pentru a desfăşura activităţi în domeniul adopţiei internaţionale; d) să urmărească scopuri nelucrative, în condiţiile şi în limitele stabilite de autorităţile competente ale statului unde se află sediul lor social; e) să fie conduse şi administrate de către persoane calificate, sub aspectul integrităţii lor morale, pregătirii profesionale sau experienţei, pentru a acţiona în domeniul adopţiei internaţionale; f) să se afle sub supravegherea autorităţilor competente ale statului unde se află sediul lor social, în ceea ce priveşte alcătuirea, funcţionarea şi situaţia lor financiară. ”129
Conform art. 6 şi 7 din Hotărârea nr. 1441/2004: „ Art. 6. - (1) În urma analizării cererii prezentate, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre şi cele impuse de normele Convenţiei asupra protecţiei copilului şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, şi/sau ale acordurilor de colaborare bilaterale în domeniul adopţiei, Oficiul va autoriza organizaţia privată străină solicitantă pentru o perioadă de un an. (2) Cererea va fi soluţionată de către Oficiu în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia, termen ce se poate prelungi dacă se impune completarea documentaţiei cu cel mult 30 de zile. (3) Ordinul secretarului de stat al Oficiului, prin care cererea a fost soluţionată, poate fi atacat în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare. Art. 7. - Autorizaţia va putea fi reînnoită anual, în urma prezentării documentelor prevăzute la art. 4 şi a analizării raportului de activitate al organizaţiei private străine solicitante, pe perioada anului precedent, raport ce va fi prezentat Oficiului cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care a fost eliberată autorizaţia. ”
63
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
e) actul din care să rezulte că există garanţia că adoptatul are posibilitatea să intre şi să
locuiască permanent în statul primitor.
După verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru luarea cererii în
evidenţă, Oficiul notifică organelor colaboratoare din statul primitor acordul privind
continuarea procedurilor adopţiei internaţionale solicitând totodată încuviinţarea acestora
privind continuarea procedurilor de adopţie.
Conform art. 1 din Hotărârea nr. 1436/2004130 privind defalcarea pe categorii de
cheltuieli a taxei unice şi fixe aferente serviciilor efectuate de Oficiul Român pentru Adopţii în
îndeplinirea procedurii de adopţie internaţională pe teritoriul României odată cu depunerea
cererii de adopţie internaţională, bunicul, respectiv bunicii adoptatori „vor achita o taxă unică
şi fixă reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate”131 de efectuarea de către Oficiu a
tuturor demersurilor necesare îndeplinirii procedurii de adopţie internaţională pe teritoriul
României.
Potrivit art. 36 alin. 4 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 273/2004 în
vederea încuviinţării continuării procesului de adopţie de către autorităţile străine competente,
Oficiul transmite un raport, însoţit de traducerea în limba statului de primire, ce cuprinde
informaţii despre copil referitoare la identitatea şi statutul său de copil adoptabil, precum şi
cele referitoare la îndeplinirea condiţiei exprimării consimţământului de către persoanele
prevăzute expres de către lege.
În vederea întocmirii de către Oficiu a unui raport ce va fi înanintat instanţei
judecătoreşti odată cu cererea de încuviinţare a adopţiei internaţionale acesta va solicita,
conform art. 38 din Normă, organelor competente din statele de primire o serie de informaţii ce
vizează:
“ a) normele juridice care guvernează efectele adopţiei, în general, în statul respectiv;
b) dacă legea străină admite adopţia care produce efectele unei filiaţii fireşti şi adopţia
internaţională;
c) condiţiile încetării adopţiei prin desfacere sau ca urmare a declarării nulităţii acesteia şi
măsurile de protecţie a copilului care pot fi dispuse în acest caz; drepturile şi îndatoririle
părinteşti şi sancţiunea neîndeplinirii acestora;
130 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 23 septembrie 2004.131
Conform art. 2 din Hotărârea nr. 1436/2004 : „(1) Cheltuielile ocazionate de efectuarea de către Oficiul Român pentru Adopţii a tuturor serviciilor aferente îndeplinirii procedurii de adopţie internaţională pe teritoriul României au în vedere următoarele costuri: a) costurile notificărilor autorităţilor centrale şi organismelor private străine, ambasadelor, consulatelor, altor instituţii şi autorităţi publice române şi străine, persoanelor fizice sau juridice române şi străine privind fiecare fază şi informaţie referitoare la procedura de adopţie internaţională; b) costurile privitoare la eliberarea şi circuitul documentelor privind copilul adoptabil: certificat de naştere, certificat medical, dovada adaptabilităţii, raport psiho-medico-social, alte acte emise de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în cursul procedurii de adopţie internaţională; c) costurile taxelor şi onorariilor plătite pentru traducerea autorizată şi legalizarea documentelor prevăzute la lit. a) şi b), precum şi taxele poştale privind corespondenţa cu autorităţile centrale şi organismele private străine, cu ambasade, consulate, alte instituţii şi autorităţi publice române şi străine, persoane fizice sau juridice române şi străine. (2) Taxa unică şi fixă se stabileşte pe baza costurilor maxime prevăzute la alin. (1), prin ordin al conducătorului Oficiului Român pentru Adopţii. ”
64
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
d) existenţa serviciilor postadopţie, în special modalităţile în care se asigură consilierea
părinţilor adoptivi;
e) modalităţile de supraveghere a evoluţiei copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii săi
adoptivi, precum şi măsurile de protecţie care se pot dispune în cazul în care se constată
neadaptarea copilului cu familia adoptatoare;
f) modul în care adoptatul şi adoptatorii intră în evidenţa autorităţilor sau a organismelor cu
atribuţii în materia evaluării adopţiei;
g) dacă adoptatul poate primi încuviinţarea de intrare şi de a locui permanent în statul
primitor;
h) legislaţia în materia adopţiei şi alte informaţii generale cu privire la protecţia copilului;
i) recunoaşterea adopţiei în statul primitor;
j) condiţiile în care copilul adoptat dobândeşte cetăţenia străină.”
Toate aceste demersuri reglementate de legislaţia românească sunt o garanţie pe care
statul român o ia în cazul adopţiei internaţionale pentru ca această măsură de protecţie a
minorului să fie luată în conformitate cu principiul apărării interesului superior al copilului.
1.2 Procedura administrativă ulterioară încuviinţării adopţiei internaţionale
În cazul adopţiei internaţionale procedura administrativă ulterioară încuviinţării
adopţiei vizează, pe de o parte, eliberarea în termen de 3 zile de la pronunţarea hotărârii
judecătoreşti definitive şi irevocabile de încuviinţate a adopţiei, conform art. 47 din Lege, a
unui certificat „care atestă că adopţia este conformă cu normele Convenţiei de a Haga” iar, pe
de altă parte, vizează procedura de monitorizare post adopţie reglementată şi în cazul adopţiei
naţionale. Diferenţa privind monitorizarea postadopţie în acest caz, faţă de adopţia naţională,
constă în faptul că, potrivit art. 49 din Lege, Oficiul Român pentru Adopţie solicită autorităţilor
centrale competente sau organizaţiilor acreditate sau autorizate din statul de domiciliu al
părinţilor adoptivi efectuarea procedurilor de monitorizare postadopţie a căror concluzie sunt
transmise Oficiului ce va întocmi rapoarte trimestriale. Ca şi în cazul adopţiei interne perioada
de monitorizare postadopţie este tot de cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei
internaţionale.
În cazul în care, ulterior adopţiei internaţionale, persoana sau familia adoptatoare îşi
stabileşte domiciliul în România monitorizarea postadopţie va reveni în sarcina Direcţiei în a
cărei rază teritorială îşi are adoptatul domiciliul .
Aşa cum precizam, una dintre procedurile ulterioare încuviinţării adopţiei internaţionale
dar şi anterioare monitorizării postadopţie internaţională o constituie eliberarea unui certificat
ce atestă conformitatea încheierii adopţiei internaţionale cu normele reglementate de Convenţia
65
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
de la Haga. Acest certificat eliberat în maxim 3 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a
hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei internaţionale este un înscris autentic, eliberat
de către Oficiul Român pentru Adopţii la cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare.
Conform art. 47 din Normă „Certificatul specifică faptul că adopţia s-a realizat în conformitate
cu dispoziţiile Convenţiei de la Haga, precizează de către cine şi când au fost date acceptările
prevăzute de art. 17 lit. c) din Convenţia de la Haga, precum şi că adopţia are ca efect ruperea
legăturilor de filiaţie şi rudenie existente între copil şi părinţii săi fireşti, respectiv rudele sale
fireşti, fiind o adopţie cu efecte depline.”
În conformitate cu art. 49 din Normă se precizează că Certificatul de conformitate se
eliberează şi în cazul în care adoptatorul îşi are domiciliul în state care nu sunt părţi ale
Convenţiei de la Haga.
Conform procedurii eliberării certificatului, prevăzută de către Normă, în art. 50 se
precizează că:
„(1) Este interzis să se facă ştersături, răzuiri, prescurtări şi adăugări ori alte modificări
în actul sau în certificatul care atestă conformitatea adopţiei internaţionale cu dispoziţiile
Convenţiei de la Haga.
(2) Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actului ori a certificatului şi a
menţiunilor înscrise pe acestea se fac numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile. ”
Eliberarea acestui certificat de conformitate se va înscrie potrivit art. 42, alin. 2 şi a
art. 51 alin. 3 din Normă şi în Registrul Naţional pentru Adopţii. Potrivit art. 46 din Normă, la
eliberarea certificatul, funcţionarul din cadrul Oficiului Român pentru Adopţii, cu atribuţii în
acest sens, verifică conformitatea datelor cuprinse în dispozitivul hotărârii judecătoreşti
irevocabile de încuviinţare a adopţiei internaţionale cu datele conţinute în evidenţa Oficiului
Român pentru Adopţii cu privire la copilul adoptat precum şi la persoana sau familia
adoptatoare.
2. Procedura judiciară a adopţiei internaţionale
Legea nr. 273/2004 în art. 61 face clar precizarea că instanţele competente cu judecarea
cauzelor privind adopţia internaţională sunt cele româneşti, în condiţiile în care cel puţin una
dintre părţi are domiciliul în România mai exact cel adoptat are domiciliul în România şi este
cetăţean român sau este străin fără cetăţenie.
Potrivit Legii nr. 11/1990 în cazul în care adoptatorul era cetăţean străin sau cetăţean
român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate competenţa privin judecarea cererilor de
adopţie revenea tribunalului în a cărui rază teritorială se afla domiciliul adoptatului cu cetăţenie
66
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
română. Dacă se adopta un copil cetăţean român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate,
competenţa revenea Tribunalului municipiului Bucureşti.
Potrivit reglementărilor legale în vigoare competenţa teritorială este în raport de
domiciliul adoptatului afară de cazul în care nu se poate stabili instanţa competentă după acest
criteriu, situaţie în care, potrivit art. 61 alin. 3, va fi competent Tribunalul municipiului
Bucureşti.
În cazul adopţiei internaţionale, în baza hotărârii judecătoreşti irevocabile, în termen de
3 zile de la data comunicării Oficiului, acesta va elibera un certificat de conformitate prin care
se atestă faptul că au fost respectate normele Convenţiei de la Haga. În baza acestui certificat
dar şi a hotărârii judecătoreşti irevocabile de adopţie adoptatul împreună cu adoptatorul sau
familia adoptatoare se va putea deplasa în statul de domiciliu al acestora.
Capitolul al IV - lea – Efectele adopţiei naţionale şi
internaţionale
Totalitatea consecinţelor juridice care decurg din adopţie, prin care se creează, pentru
adoptat, drepturile şi îndatoririle patrimoniale şi nepatrimoniale ce le înlocuiesc pe acelea
dobândite în temeiul rudeniei fireşti, constituie ceea ce se numeşte, în mod obişnuit, efectele
adopţiei.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 273/2004, adopţia îşi produce efectele de la data
rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care a fost încuviinţată. Această dată poate
fi diferită potrivit situaţiilor rezultate din art. 377 C. proc. civ., şi anume:
- data expirării termenului de recurs de 15 zile, dacă hotărârea Tribunalului prin care s-a
încuviinţat adopţia nu a fost recurată;
- data pronunţării deciziei Curţii de Apel, prin care fie s-a respins recursul promovat
împotriva sentinţei civile de încuviinţare a adopţiei fie s-a casat hotărârea Tribunalului
şi s-a admis cererea de încuviinţare a adopţiei132.
132 G. Lupşan, op. cit., p. 234
67
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Hotărârea de încuviinţare a adopţiei este, de fapt, o hotărâre de stare civilă cu caracter
constitutiv, producând întotdeauna efecte numai pentru viitor.
În ce privesc efectele produse de încuviinţarea adopţiei acestea pot fi grupate în
personale (filiaţia şi rudenia civilă, numele de familie şi domiciliul adoptatului, livretul de
familie, impedimente la căsătorie, cetăţenia adoptatului) şi patrimoniale (drepturile şi
îndatoririle părinteşti, obligaţia legală de întreţinere, calitatea de moştenitor, revocarea
donaţiei, indemnizaţia pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav, concediul
parental, impozitul pe venit, alocaţia de stat).
Secţiunea 1 - Efectele personale
1.1 Filiaţia şi rudenia firească
Potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 273/2004 prin adopţie se stabileşte filiaţia între cel
are adoptă şi copil, pe de o parte, iar, pe de altă parte, se stabileşte rudenia dintre copil şi rudele
adoptatorului. Rezultă, prin urmare, că adopţia nu poate fi decât cu efecte depline, ceea ce
înseamnă că se poate vorbi de o asimilare a filiaţiei şi rudeniei din adopţie, cu filiaţia şi rudenia
firească. Există, însă, unele cazuri, indicate de doctrină133 şi de jurisprudenţă în care intenţia
legiuitorului de a asimila rudenia civilă cu rudenia firească este limitată de anumite prevederi
legale, şi anume:
a) recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei după decesul acestuia, de către tatăl său, se
poate face dacă a lăsat descendenţi fireşti (art. 57 alin.1 C. fam), nu şi descendenţi din
adopţie;
b) soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ are obligaţia de a continua să
acorde întreţinere cât timp copilul este minor şi numai în condiţiile în care părinţii
fireşti, nu din adopţie, au murit, sunt dispăruţi, ori sunt în nevoie (art. 87 alin. 1 C.
fam);
c) o persoană care a luat un copil spre creştere şi educare, fără îndeplinirea formelor legale
pentru adopţie, are obligaţia să-l întreţină pe perioada minorităţii copilului numai dacă
părinţii săi fireşti, deci nu şi cei adoptivi, au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie
(art.88 alin.1 C. fam);
d) o donaţie, potrivit art. 836 C. civ., nu se revocă dacă, ulterior acesteia, donatorul a
adoptat un copil, pentru că această categorie de copii nu se include în enumerarea
limitativă a textului din C. civ. unde se precizează cazul revocabilităţii donaţiei dacă
133 I.P.Filipescu , op. cit., p.51; Andrei I. Filipescu, I.P.Filipescu , op. cit., p. 406; Al. Bacaci , ş.a., op. cit., p. 212.
68
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
ulterior donatorul a dat naştere unui copil din căsătorie sau din afara căsătoriei, fie chiar
şi postum134.
Potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 273/2004, la data rămânerii irevocabile a hotărârii
de încuviinţare a adopţiei, filiaţia dintre copil şi părinţii săi naturali încetează135 luând naştere,
astfel, raporturile de rudenie civilă stabilite între copil şi adoptator. Referitor la acest din urmă
aspect se impun a fi făcute unele precizări cu privire la clasificarea raporturilor de filiaţie şi de
rudenie ce se stabilesc în baza hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei astfel:
a) între adoptat, pe de o parte, şi adoptatori şi rudele acestora, pe de altă parte, se
stabilesc raporturile de filiaţie, respectiv de rudenie, deoarece adoptatul este considerat ca un
copil firesc al adoptatorilor. Prin urmare, rudenia civilă este asimilată cu rudenia firească,
descendenţii adoptatului devenind rude cu adoptatorii şi cu rudele acestora;
b) între adoptat, pe de o parte, şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora pe de altă parte.
Rudenia firească, bazată pe legătura de sânge încetează ca efect al încuviinţării adopţiei
c) între adoptat şi soţul părintelui firesc. În acest caz, suntem în prezenţa ambelor forme
de filiaţie şi de rudenie, atât cea firească, cât şi cea civilă. Astfel, adoptatul şi descendenţii lui
continuă să se afle în raporturile de rudenie firească cu rudele părintelui natural. În mod
practic, se poate preciza că legăturile de rudenie firească încetează, în acest caz, numai faţă de
un singur părinte şi rudele acestuia şi anume faţă de părintele care nu este soţul adoptatorului.
În acest caz adoptatul şi descendenţii păstrează legăturile de filiaţie şi de rudenie firească cu
părintele său, soţul adoptatorului iar prin adopţia de către soţ a copilului firesc al celuilalt soţ
iau naştere raporturile de filiaţie şi de rudenie civilă stabilite între adoptat şi descendenţii lui,
pe de o parte, şi adoptator (soţul părintelui firesc) şi rudele acestuia, pe de altă parte.
d) soţul adoptă copilul adoptat al celuilalt soţ (adopţie succesivă). Raporturile de
rudenie civilă se vor crea între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi soţul adoptator şi
rudele sale, pe de altă parte, menţinându-se raporturile de rudenie civilă create în urma primei
adopţii.
În concluzie, putem spune că adopţia produce un efect constitutiv de rudenie civilă şi
un efect extinctiv cu privire la rudenia firească. Excepţiile de la această regulă privesc cazurile
în care efectul extinctiv este parţial, numai în raport cu unul dintre părinţii fireşti ai adoptatului
(un soţ adoptă copilul firesc al celuilalt soţ) sau efectul extinctiv lipseşte (un soţ adoptă copilul
adoptat al celuilalt soţ)136. Singurul efect al rudeniei fireşti care se menţine, în cazul adopţiei,
este acela că ea constituie un impediment la căsătorie, potrivit art. 50 alin. 4.
134 Trib. Jud. Vâlcea, dec. civ., nr. 1384/1981, în „R.R.D.” nr. 11/1982, p. 62.135 Curtea de Apel Craiova, secţ. civ., dec nr. 593/1 ian. 1998, în www.Legis.ro136 M. Avram, op.cit., p.220
69
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
1.2 Numele de familie al adoptatului
Potrivit art. 53 alin. 1din Legea nr. 273/2004, adoptatul dobândeşte prin adopţie numele
de familie al adoptatorului137. Dacă adopţia este făcută de către doi soţi se pot ivi următoarele
situaţii:
a) soţii au nume comun. Adoptatul dobândeşte numele comun al acestora138.
b) soţii nu au nume comun. Adoptatorii vor stabili numele pe care adoptatul urmează să-l
poarte: numele unuia dintre adoptatori sau numele lor reunite. Acest nume va fi declarat
la încuviinţarea adopţiei. Dacă adoptatorii nu se învoiesc asupra numelui adoptatului,
instanţa este cea care decide. În toate cazurile, hotărârea judecătorească de încuviinţare
a adopţiei trebuie să arate numele de familie pe care adoptatul urmează să-l poarte.
În cazul în care, după încuviinţarea adopţiei, adoptatorul sau adoptatorii îşi schimbă
numele de familie, situaţia numelui copilului adoptat este aceeaşi cu a copilului în familia
naturală139.
Dacă după încuviinţarea adopţiei numai unul dintre soţii adoptatori îşi schimbă numele
de familie, soţii se înţeleg cu privire la numele de familie al minorului care urmează a fi purtat.
În această situaţie, se va face cerere de schimbare a numelui minorului pe cale
administrativă140. În caz de neînţelegere a soţilor în această privinţă, decide autoritatea tutelară.
În literatura şi în practica judiciară s-a pus problema numelui da familie pe care-l va
purta adoptatul major căsătorit. Opinia majoritară141 este aceea că situaţia va fi analizată în
funcţie de numele adoptatului căsătorit pe care acesta l-a dobândit prin căsătorie. Mai exact, se
are în vedere, pe de o parte, situaţia în care adoptatul căsătorit şi-a păstrat, prin căsătorie,
numele avut anterior, iar, pe de altă parte, dacă prin căsătorie are un nume comun cu celălalt
soţ. În ce priveşte primul caz, cel în care soţul adoptat şi-a păstrat numele de familie avut
anterior, soluţia este simplă: nedobândind prin căsătorie un nume comun, adopţia în timpul
căsătoriei a unuia dintre soţi produce modificarea numelui de familie al adoptatului, conform
art. 53 alin.1 din Legea nr. 273/2004.
În ce priveşte cel de-al doilea caz, în care adoptatul dobândeşte prin căsătorie nume
comun cu celălalt soţ, potrivit art. 28 C. fam., soţii sunt obligaţi să poarte în timpul căsătoriei
numele comun declarat la încheierea căsătoriei. Prin urmare, în acest caz, încuviinţarea
adopţiei nu produce nici un efect asupra numelui adoptatului căsătorit. Dacă celălalt soţ
137 CSJ, secţ. civ., dec. nr. 2037 din 25 sept. 1991, în www. Kappa. ro/Superlex-arhivă jurisprudenţă138La fel se procedează şi în cazul în care un soţ adoptă copilul celuilalt soţ (ambii soţi având nume comun). 139Adoptatul minor va dobândi numele de familie schimbat al adoptatorului sau adoptatorilor, dacă aceştia se înţeleg şi au făcut cerere de
schimbare a numelui şi al minorului pe cale administrativă, cererea trebuind a fi semnată de copilul care a împlinit 14 ani. Dacă adoptatorii nu se înţeleg va decide autoritatea tutelară. Această cerere de schimbare a numelui minorului poate fi introdusă odată cu cea a adoptatorilor sau, pentru motive temeinice, şi separat.140 I.P.Filipescu , op. cit., p.57; Andrei I. Filipescu, I.P.Filipescu , op. cit., p. 411.141 Ibidem; Al. Bacaci , ş.a., op. cit., p. 215; C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.59; G. Lupşan, op. cit., p. 235.
70
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
consimte142, soţul adoptat poate dobândi numele adoptatorului numai dacă solicită acest lucru
expres instanţei (art. 53 alin. 4).
În cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ, soţul adoptat care a purtat numele comun luat
cu ocazia încheierii căsătoriei va reveni la numele adoptatorului şi nu la numele avut înainte de
căsătorie deoarece trebuie să dispară toate urmele rudeniei fireşti. În conformitate cu art. 40
alin.1 şi 2 din C. fam., fostul soţ adoptat poate, însă, ca după divorţ să poarte în continuare
numele comun din timpul căsătoriei, deci nu numele adoptatorului.
În cazul decesului celuilalt soţ, soţul supravieţuitor adoptat, va purta numele din timpul
căsătoriei şi nu numele adoptatorului.
În ce priveşte prenumele adoptatului143, acesta poate fi modificat prin hotărârea de
încuviinţare a adopţiei pentru motive temeinice , la cererea adoptatorilor şi cu consimţământul
copilului care a împlinit 10 ani (art. 53 alin.3)144.
1.3 Domiciliul şi locuinţa
Întrucât prevederile legale privitoare la adopţie nu reglementează, în mod expres,
problemele legate de domiciliul şi locuinţa copilului adoptat, se vor aplica regulile de drept
comun prevăzute în art. 100 şi 102 C. fam. şi cele ale art. 14 din Decretul nr. 31/1954. Ca
urmare, adoptatul major va avea domiciliul acolo unde el îşi are locuinţa statornică şi
principală. În schimb, adoptatul minor va avea domiciliul legal la adoptator145. Dacă soţii
adoptatori au domicilii separate ei vor hotărî de comun acord la care dintre ei va avea
domiciliul adoptatul. Dacă soţii nu se înţeleg va decide instanţa sesizată cu o acţiune în
stabilirea domiciliului minorului care va ţine cont de interesul acestuia.
Dacă numai unul dintre soţii adoptatori îl reprezintă pe adoptat sau îi încuviinţează
actele, adoptatul va avea domiciliul la acel adoptator, în situaţia în care adoptatorii au domicilii
separate.
În cazul divorţului adoptatorilor, instanţa va decide, prin hotărârea de divorţ, cui îi este
încredinţat minorul spre creştere şi educare, conform dispoziţiilor art.42 C. fam, iar, în cazul
decesului, decăderii din drepturile părinteşti, punerii sub interdicţie a unuia dintre adoptatori,
domiciliul copilului este la celălalt părinte adoptator care îl reprezintă sau îi încuviinţează
actele juridice civile (art. 14 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954).
142 Practica judecătorească au statuat că soţii nu au dreptul să revină, prin mijlocirea justiţiei, în timpul căsătoriei, cu privire la numele comun pe care l-au ales, nici printr-o acţiune de rectificare a actului de căsătorie (TS, dec. civ., nr. 159/1960 comentată de C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.59)143I. Imbrescu, A. Vasile, Inadmisibilitatea schimbării prenumelui adoptatului printr-o hotărâre judecătorească de încuviinţare a adopţiei, în „Dreptul”, nr. 6/2000, p. 82-85144 Sub vechea reglementare, întrucât Ordonanţa de Urgenţă nr 25/1997 nu avea o prevedere expresă cu privire la acest aspect, doctrina a conturat ideea că prenumele adotatului nu poate fi schimbat prin hotărâre judecătorească de încuviinţare a adopţiei ci numai pe cale administrativă şi în baza unor motive temeinice. În acest sens, vezi G. Lupşan, op.cit., p. 242145 A se vedea art.14 alin. 1 din Dr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954 şi art. 25 alin. 2 din Legea nr. 105/1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de identitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 30 septembrie1996.
71
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
În cazul în care adoptatul este încredinţat sau dat în plasament în condiţiile art. 58, 64 şi
67 din Legea nr. 273/2004 unei persoane fizice sau juridice, domiciliul său va fi la acele
persoane pe toată durata încredinţării sau plasamentului.
În ce priveşte locuinţa adoptatului este, de regulă, la adoptatori. Dacă soţii adoptatori nu
locuiesc împreună, aceştia decid la care dintre ei va locui copilul, iar în caz de neînţelegere
între aceştia instanţa judecătorească este cea care va decide după ascultarea părinţilor şi
minorului, dacă acesta a împlinit 10 ani.
În cazul în care adoptatul minor a împlinit 14 ani, autoritatea tutelară, la cererea
acestuia, poate încuviinţa să aibă o altă locuinţă pe care o cere desăvârşirea învăţăturii decât
cea a adoptatorilor dacă aceasta este cerută de desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii sale
profesionale (art. 105 C. fam.).
1.4 Livretul de familie
Potrivit art. 2 alin. 2 din Hotărârea de Guvern nr. 495/1997 dacă familia adoptivă s-a
constituit anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, la cererea scrisă a reprezentantului
familiei, pe baza datelor din certificatul de căsătorie, a actelor de identitate ale soţilor, a
certificatelor de naştere ale copiilor ori a documentelor care atestă modificarea relaţiilor de
autoritate parentală, încredinţarea sau plasamentul familial al copiilor şi, după caz, adopţia
copiilor, serviciul de stare civilă al consiliului local, în a cărui rază teritorială domiciliază
solicitantul, va elibera un livret de familie.
Dacă familia adoptivă deţine un livret de familie, unul dintre părinţii adoptatori are
obligaţia, potrivit art.8 alin.2 din Hotărârea de Guvern nr. 495/1997, să solicite serviciului de
stare civilă, în a cărui rază teritorială domiciliază, să completeze livretul cu situaţia apărută
ulterior emiterii acestui document cum ar fi de exemplu hotărârea judecătorească de
încuviinţare a adopţiei.
1.5 Actul de naştere
În condiţiile legii, serviciul de stare civilă competent va întocmi un nou act de naştere 146
în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii fireşti ai adoptatului, vechiul act de naştere
păstrându-se cu menţiunea pe marginea acestuia cu privire la întocmirea noului act (art. 53
alin. 5).
1.6 Rudenia civilă
146 C. Popescu, Aspecte practice din activitatea serviciilor de stare civilă, în „Dreptul”, nr. 6/1997, p.80
72
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Potrivit art. 50 alin. 4 din Legea nr. 273/2004 adopţia reprezintă un impediment la
căsătorie întrucât este interzisă căsătoria între adoptat şi rudele sale fireşti ceea ce înseamnă că
acest text face trimitere la dispoziţiile art. 6 şi 7 din Codul familiei.
În acest sens, serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, precum şi ofiţerii
de stare civilă vor urmări respectarea acestei prevederi pentru a se preîntâmpina încheierea
unor căsătorii lovite de nulitate absolută.
1.7. Cetăţenia adoptatului
Acest efect nu se regăseşte în cazul adopţiei naţionale, când atât adoptatul cât şi
adoptatorii sunt cetăţeni români, ci numai în situaţia unei adopţii internaţionale. Temeiul legal
al acestui efect este reprezentat de Legea cetăţeniei nr. 21 din 01 martie 1991147, republicată, ce
reglementează două situaţii distincte: dobândirea cetăţeniei prin adopţie (art. 6) şi pierderea
cetăţeniei române prin adopţie (art. 28). Astfel, potrivit art. 6 din Legea 21/1991, minorul,
cetăţean străin sau apatrid, adoptat de către un cetăţean român sau de către doi soţi cetăţeni
români, dobândeşte cetăţenia română.. dacă numai unul dintre adoptatori este cetăţean român
atunci, aceştia vor decide cetăţenia adoptatului. În caz de neînţelegere instanţa care va
încuviinţa adopţia va lua o decizie privind cetăţenia minorului. Dacă adoptatul a împlinit vârsta
de 14 ani este necesar şi consimţământul acestuia.
Potrivit art. 22 din Legea cetăţeniei, minorul cetăţean român, adoptat de un cetăţean
străin sau de către o familie de cetăţenie străină pierde cetăţenia română dacă adoptatorul sau
adoptatorii solicită expres acest lucru cu condiţia ca adoptatul să dobândească cetăţenia
adoptatorilor potrivit reglementărilor din legea străină în materie. Minorului care a împlinit 14
ani i se solicită consimţământul.
Data pierderii cetăţeniei române în aceste condiţii este data dobândirii de către minor a
cetăţeniei adoptatorului.
Schimbarea sau dobândirea cetăţeniei române de către adoptator sau adoptatori produce
aceleaşi efecte asupra cetăţeniei adoptatului ca şi în cazul părinţilor fireşti.
Secţiunea 2 - Efectele patrimoniale
2.1 Drepturile şi îndatoririle părinteşti
Ansamblul drepturilor şi îndatoririlor pe care legea le acordă părinţilor, în scopul
creşterii, educării, îngrijirii şi pregătirii copilului, în conformitate cu interesele sale, ale familiei
147 Legea nr 21 din 01 martie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 44 din 06 martie 1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 06 martie 2000, modificată şi completată prin Legea nr. 192 din 10 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial nr.611 din 14 decembrie 1999, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43 din 29 mai 2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 399 din 09 iunie 2003.
73
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
şi societăţii, constituie ceea ce numim ocrotirea părintească. Aceasta este exercitată în baza art.
97 alin. 1 C. fam. de ambii părinţi ai minorului indiferent dacă acesta este din căsătorie, din
afara căsătoriei sau din adopţie. Dispoziţiile Codului familiei coroborate cu cele ale Legea nr.
273/2004 conduc la concluzia că, în cazul adopţiei unui minor, părinţii fireşti ai acestuia pierd
prin adopţie drepturile şi obligaţiile lor în legătură cu copilul148 acest fapt rezultând şi din
interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 59 alin. 2 care arată că, la desfacerea adopţiei
aceştia redobândesc drepturile şi obligaţiile părinteşti numai dacă instanţa nu decide o altă
măsură de protecţie a copilului, în condiţiile legii.
Ca regulă aşadar, urmare a adopţiei, exercitarea ocrotirii părinteşti de către adoptator
exclude exercitarea ei de către părinţii fireşti149. Excepţie face cazul în care, potrivit art. 20 lit.
b, adoptatorul este soţul părintelui firesc al adoptatului. În acest caz, potrivit art. 51 alin.2,
ocrotirea părintească va fi exercitată împreună cu părintele firesc şi de către adoptator.
Legăturile de rudenie firească se păstrează faţă de părintele firesc, soţul adoptatorului,
încetând, însă, faţă de celălalt părinte firesc şi rudele acestuia.
Întrucât adoptatul este asimilat copilului din căsătorie ocrotirea părintească va fi
exercitată de către adoptator aşa cum se precizează, în mod expres, în art. 51, alin.1. Astfel,
dacă adoptatorul nu-şi exercită drepturile şi obligaţiile ce-i revin punând în pericol dezvoltarea
fizică şi psihică a copilului adoptat, întocmai ca şi părintele firesc, el poate fi decăzut din
drepturile părinteşti (art. 109 C. fam.). Această decădere a adoptatorului sau adoptatorilor din
drepturile părinteşti nu echivalează şi nu duce automat la desfacerea adopţiei, această sancţiune
putând fi aplicată numai de instanţa judecătorească în condiţiile art. 112 C. fam. Dacă se
constată, însă, că datorită neglijenţei adoptatorilor decăzuţi din drepturile părinteşti, adopţia nu
mai are ca scop protejarea interesului superior al adoptatului, se poate cere desfacerea acesteia.
În cazul decăderii doar a unuia dintre soţii adoptatori, celălalt soţ va exercita singur
drepturile părinteşti. Când sancţiunea îi vizează pe ambii adoptatori, instanţa ce pronunţă
decăderea poate să redea părinţilor fireşti exerciţiul drepturilor părinteşti sau să ia o altă măsură
de protecţie a copilului150, lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părintească aşa cum prevede
art. 55 al Legii nr. 272/2004 şi cum a fost stabilit în planul individualizat de protecţie151.
148Curtea de Apel Craiova, secţ. civ., dec. nr. 539 din 1 ianuarie 1998, în www. Legis.ro/jurisprudenţă.149Acest efect al adopţiei este în conformitatea cu convenţiile internaţionale în materia adopţiei la care România este parte. Astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 15 din 25 martie 1993 pentru aderarea României la Convenţia europeană în materia adopţiei de copii prevede: „Adopţia conferă adoptatorului, cu privire la copilul adoptat, drepturile şi îndatoririle de orice natură care sunt cele ale unui tată sau ale unei mame cu privire la copilul său legitim. Adopţia conferă adoptatului faţă de adoptator, drepturile şi îndatoririle de orice natură ale unui copil legitim faţă de tatăl sau de mama sa.”150 Al. Bacaci, ş.a., op. cit, p. 214; G. Lupşan, op.cit., p. 241151A se vedea pentru măsurile de protecţie a copilului aflat în dificultate art. 55 din Legea nr. 272/2004 iar pentru cazurile în care instanţa poate dispune decăderea din drepturile părinteşti, art. 109 C. fam. şi art. 56 din Legea nr. 272/2004.
74
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
În cazul în care soţii adoptatori divorţează se vor aplica, în privinţa relaţiilor dintre ei şi
minorul adoptat, prin asemănare, prevederile legale cu privire la desfacerea căsătoriei pentru
cazul când există copii minori ( art. 42 - 44 C. fam. ).
Prin urmare copilul adoptat, ca şi cel firesc poate fi încredinţat unei persoane, familii,
serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau unui organism privat autorizat.
Această măsură poate fi dispusă152:
a) de instanţa judecătorească în cazul decăderii ambilor adoptatori din drepturile părinteşti
(art.109 C. fam.) şi în cazul divorţului adoptatorilor(art. 42 - 43 C. fam.);
b) de Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (art. 61 alin. 1, art. 65 din
Legea nr. 273/2004).
Trebuie precizat, însă, că toate aceste prevederi privind exercitarea drepturilor şi
obligaţiilor părinteşti de către adoptatori sunt aplicabile numai în cazul adoptatului minor nu şi
în cazul aceluia care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu.
4.2 Obligaţia legală de întreţinere
Conform prevederilor Codului familiei, obligaţia de întreţinere ia naştere ca efect al
căsătoriei, rudeniei, adopţiei, precum şi al încredinţării copilului spre creştere şi educare.
Întrucât art. 86 şi 89 din Codul familiei nu fac nici o distincţie între rudenia firească şi
cea civilă rezultă că între persoanele determinate de lege ca fiind rude urmare a adopţiei, există
şi această obligaţie reciprocă de întreţinere. În acest sens, trebuie precizat că are drept la
întreţinere, potrivit Codului familiei, numai acela care se află în nevoie, neavând putinţa unui
câştig din muncă din cauza incapacităţii de a munci, acela care nu are nici un fel de venituri ori
cele realizate sunt insuficiente pentru asigurarea existenţei, precum şi descendentul, cât timp
este minor, indiferent de pricina nevoii în care se află. În ce priveşte neputinţa de a munci
trebuie să aibă caracter obiectiv: bătrâneţea, boala, accident, infirmitate, sarcină, etc.
Întreţinerea se datorează în raport de nevoia celui care o cere şi de mijloacele materiale
ale celui care o prestează. În cazul întreţinerii datorată de părinţi sau de cel care adoptă se va
stabili până la o pătrime din câştigul său din muncă, pentru un copil, o treime pentru doi copii
şi jumătate pentru trei sau mai mulţi copii153.
Prin urmare, obligaţia legală de întreţinere există între adoptat şi adoptator exact ca
între copil şi părintele său firesc. În acelaşi timp, însă, încetează obligaţia de întreţinere între
copilul adoptata şi părinţii biologici.
2.3 Calitatea de moştenitor
152 A se vedea: I.P.Filipescu , op. cit., p.55-56; Andrei I. Filipescu, I.P.Filipescu , op. cit., p. 410.153 Pentru amănunte a se vedea: G. Lupşan, op. cit., p. 243-265; Andrei I. Filipescu, I.P.Filipescu , op.cit., p. 443 -567.
75
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Potrivit art. 97 C. fam. ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor
minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori adoptaţi.
Prevederile C. fam. coroborate cu Legea nr. 273/2004154 conduc la concluzia că o dată stabilită
filiaţia între adoptator şi adoptat şi rudenia între acesta din urmă şi rudele adoptatorului se
poate vorbi şi de efectele adopţiei în materia dreptului succesoral. Altfel spus, filiaţia şi rudenia
rezultate din adopţie dau dreptul la o vocaţie succesorală reciprocă asemănător rudeniei
fireşti155. Prin urmare, adoptatul, asimilat cu descendentul firesc al adoptatorului156, are dreptul
de a veni în condiţiile Codului civil atât la moştenirea adoptatorului, cât şi la aceea a rudelor
acestuia.
Raportat la acest efect se are în vedere şi enumerarea de la art. 836 C.civ. cu privire la
revocarea de drept a donaţiei. Fiind considerată limitativă, în literatura de specialitate şi în
practica judiciară s-au conturat două soluţii diferite în legătură cu situaţia în care donatorul
neavând copii sau un alt descendent în momentul încheierii contractului de donaţie are, ulterior
un copil din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie. Problema controversată are în
vedere acest din urmă caz şi anume acela în care donatorul adoptă un copil.
Potrivit primei opinii157 întrucât enumerarea de la art. 836 C. civ. este una limitativă şi îl
exclude pe copilul adoptat, încuviinţarea adopţiei nu conduce la revocarea adopţiei. De
asemenea, existenţa unui copil adoptat anterior încheierii donaţiei nu împiedică revocarea
acesteia în cazul naşterii unui copil ulterior încheierii contractului.
Există, însă, şi opinii158 potrivit cărora adopţia ulterioară donaţiei determină revocarea
donaţiei pentru survenienţă de copil argumentele în sprijinirea acestei opinii sunt următoarele:
- copilul adoptat este asimilat copilului din căsătorie;
- la data revocării art. 836 C. civ. principiul asimilării copilului adoptat cu copilul firesc
al adoptatorului nu era, încă, consacrat;
- dacă legea admite revocarea donaţiei pentru recunoaşterea de către donator a unui copil
din afara căsătoriei atunci această regulă ar avea aplicabilitate şi în cazul adopţiei
încuviinţate ulterior donaţiei;
154 În vechea reglementare existau două tipuri de adopţie- cu efecte depline şi cu efecte restrânse. În cazul adopţiei cu efecte restrânse în literatură s-a exprimat opinia potrivit căreia adoptatorii vin la succesiunea adoptatului alături de părinţii fireşti ai acestuia (Al. Bacaci , ş.a., op. cit., p. 216)155 Pentru amănunte a se vedea: Fr. Deak, Moştenirea legală, Ed. „Actami”, Bucureşti, 1996, p. 50156 Legislaţia românească prevede şi unele excepţii. În acest sens, a se vedea supra secţiunea referitoare la efectele adopţiei privind filiaţia şi rudenia.157 Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte civile, Ed. „Actami”, Bucureşti, 1998, p. 136-137. Neasimilarea copilului adoptat cu copiii din filiaţia firească poate fi admisă numai în această materie specială şi nu poate fi admisă şi la alte domenii (cum ar fi de exemplu: materia moştenirii ori prezumţiile de deghizare sau de interpunere de persoane prevăzute de lege chiar în materia donaţiilor). Justificarea constă în faptul că revocarea prin adopţie ar contraveni principiului irevocabilităţii, adopţia depinzând, în principal, de voinţa adoptatorului. 158A se vedea E. Safta-Romano, Contracte civile. Încheiere. Executare. Încetare, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 204.
76
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
- întrucât adopţia este încuviinţată de instanţa de judecată în interesul superior al
copilului atunci revocarea donaţiei pentru survenienţa copilului adoptat s-ar putea face
tot în interesul copilului.
2.4 Indemnizaţia de creştere a copilului
Întrucât legea română reglementează adopţia cu efecte depline rezultă că atât copilul cât
şi persoana sau familia adoptatoare au aceleaşi drepturi şi obligaţii în materia asigurărilor şi
protecţiei sociale ca orice cetăţean român. În primul rând se are în vedere indemnizaţia de
creştere a copilului de până la 2 ani şi implicit a concediului de creştere a copilului cât şi a
concediului parental.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158 din 17 noiembrie 2005 privind
concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate 159, beneficiază de un asemenea
concediu, potrivit art.5, şi femeile asigurate care au adoptat sau, opţional, oricare dintre părinţi.
În conformitate cu prevederile acestei legi asiguraţii au următoarele drepturi:
a) indemnizaţia de creştere a copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi, în cazul
copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
b) indemnizaţia de îngrijire a copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul
copilului cu handicap, până la 18 ani. Durata de acordare a indemnizaţiei este de 14
zile calendaristice pe an, pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul
contractează boli contagioase, este imobilizat în aparat gipsat sau este supus unor
intervenţii chirurgicale, durata concediului în aceste cazuri va fi stabilită de medicul
de familie.
De aceste drepturi beneficiază, la cerere, oricare dintre părinţi dacă solicitantul are
stagiul de cotizare prevăzut de lege, indiferent dacă a adoptat, a fost numit tutore, căruia i s-au
încredinţat copii spre creştere şi educare sau în plasament familial ori dacă sunt copii naturali.
În ceea ce priveşte concediul paternal, deşi legea acordă şi tatălui care a adoptat acest
drept, totuşi sunt unele neconcordanţe care fac prevederile Legii nr. 210/1999160 inaplicabile.
Astfel, din Legea nr. 210/1999 privind concediul paternal rezultă clar faptul că acesta se acordă
în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului, pe o perioadă, de 5 zile lucrătoare cu
posibilitatea de majorare cu încă 10 zile dacă tatăl obţine atestatul de absolvire a cursului de
puericultură.
Deşi Normele metodologice de aplicare a Legii concediului paternal, aprobate prin
Hotărârea de Guvern nr. 244/2000161 prevăd clar că titularul acestui drept este tatăl copilului
nou-născut, indiferent dacă copilul este născut din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptat de
159 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005.160 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 31 decembrie 1999.161 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 11 aprilie 2000.
77
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
titularul dreptului, totuşi în practică aceste reglementări nu se pot regăsi. Explicaţia este
următoarea: titularul acestui drept trebuie să solicite acordarea concediului în termen de 8
săptămâni (56 de zile) de la naşterea copilului, însă în cazul copilului nou-născut adoptat acest
termen este nerealist întrucât numai părinţii naturali îşi vor exercita consimţământul la adopţie
abia după trecerea unui termen de 60 de zile de la naşterea copilului. Acest lucru demonstrează
clar că tatăl adoptiv, după parcurgerea tuturor etapelor administrative şi jurisdicţionale
necesare adopţiei, este pus în imposibilitatea exercitării acestui drept.
Prin urmare, pentru ca tatăl adoptiv să poată beneficia efectiv de acest drept, ar fi
necesar ca legiuitorul să prevadă expres că termenul de 8 săptămâni curge de la data hotărârii
judecătoreşti irevocabile prin care s-a încuviinţat adopţia stabilindu-se, însă, şi o vârstă maximă
a copilului adoptat până la care tatăl adoptiv să poată solicita acest drept162.
Plecând de la faptul că întreaga reglementare a procedurii adopţiei are ca fundament
respectarea interesului superior al copilului, Oficiul Român pentru Adopţii propune un Proiect
de lege privind unele măsuri ce vizează facilitarea integrării copilului în cadrul familiei
adoptatoare, instituind o serie de măsuri elaborate pe considerentul că integrarea copilului în
mediul familial şi social este un element hotărâtor al dezvoltării armonioase a personalităţii şi
echilibrului psihic. Pentru facilitarea acestui procesului de integrare a copilului adoptat în noua
familie, Proiectul de act normativ163 prevede acordarea următoarelor drepturi:
- un concediu de acomodare cu durata de 3 luni pentru persoana sau unul dintre soţii
familiei adoptatoare în cazul adoptării unui copil care a împlinit vârsta de 2 ani, iar
pentru cei care au împlinit vârsta de 5 ani concediul fiind de 6 luni (art. 3 alin 1 din
Proiect);
- o indemnizaţie lunară în cuantum de 800 lei pentru persoana sau unul dintre soţii
familiei adoptatoare acordată pe durata concediului de acomodare dacă fac dovada
calităţii de salariat în ultimele 12 luni;
- o alocaţie de instalare în cuantum de 200 lei, acordată o singură dată, persoanei sau
unuia dintre soţii familiei adoptatoare pentru copilul de până la 5 ani, începând cu
această vârstă dar şi pentru copiii încadraţi în grad de handicap sau cei infectaţi
HIV/bolnavi SIDA, indiferent de vârsta lor cuantumul majorându-se cu 100%;
- dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă , cu menţinerea veniturilor
salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului dacă persoana sau unul
dintre soţii familiei adoptatoare, nu solicită acordarea concediului de acomodare ;
- dreptul la suplimentarea cu 5 zile lucrătoare a duratei concediului legal de odihnă
cuvenit pentru anul în care a fost pusă în executare hotărârea de încredinţare în vederea
162 M. Avram, op.cit., p. 227-229.163 În vederea consultării Proiectului iniţiat de către ORA, a se vedea www.adoptiiromania.ro .
78
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
adopţiei acordat soţul persoanei adoptatoare care beneficiază de concediu de acomodare
sau de program de lucru redus;
- dispensă pentru efectuarea evaluărilor medicale pentru fiecare copil adoptat, fără
diminuarea drepturilor salariale, în limita a maximum 16 ore pe an sau a maximum-ului
de 32 ore pe an , în situaţia în care copilul adoptat este încadrat în grad de handicap sau
este infectat HIV/bolnav SIDA;
- un sprijin financiar , în valoare de 300 de euro pe an pentru decontarea sumelor care
reprezintă cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea unor servicii de supraveghere a
copilului (servicii de tip respiro), prestate de către persoane autorizate potrivit legii
acordat până la încheierea perioadei de monitorizare post-adopţie prevăzută de lege.
Capitolul al IV- lea - Încetarea adopţiei
Aşa cum reglementează Legea nr. 273/2004, prin art. 54, adopţia poate înceta prin
desfiinţare (declararea nulităţii) şi prin desfacere.
Secţiunea 1- Desfiinţarea adopţiei
Întrucât din structura adopţiei fac parte două acte juridice: actul juridic al adopţiei, act
de dreptul familiei şi hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, act de drept procesual
civil, rezultă că nulitatea oricăreia dintre cele două acte duce la desfiinţarea adopţiei, căci
nulitatea actului juridic al adopţiei lipseşte de obiect hotărârea de încuviinţare, iar nulitatea
hotărârii antrenează şi ineficacitatea actului juridic al adopţiei164.
Practica judiciară a decis că adopţia este guvernată de regulile privind nulitatea absolută
şi relativă din dreptul comun mai ales în condiţiile în care în legislaţia românească nu există
164 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 422/1961 în Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p.217
79
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
vreo normă derogatorie în materia adopţiei aşa cum există în materia nulităţii căsătoriei
conform C. fam165.
În ce privesc cauzele ce determină nulitatea adopţiei trebuie să fie, conform dreptului
comun, anterioare sau, cel mult, contemporane cu hotărârea judecătorească de încuviinţare a
adopţiei166. Sancţiunea nulităţii este aplicabilă în cazul în care încuviinţarea adopţiei s-a făcut
cu nerespectarea condiţiilor de fond şi de formă cerute de Legea nr. 273/2004 precum şi în
cazul în care a fost încheiată în alt scop decât acela al ocrotirii interesului superior al copilului
(art. 56 alin. 1).
Ca şi în dreptul comun, nulitatea adopţiei poate fi absolută sau relativă. În determinarea
felului nulităţii adopţiei trebuie să se ţină seama, în lipsa unor reglementări speciale, de dreptul
comun, aplicat însă în condiţiile dispoziţiilor legale privind adopţia167. Astfel, de exemplu, lipsa
consimţământului părintelui firesc al adoptatului duce la nulitatea absolută a adopţiei168, pe
când lipsa consimţământului soţului persoanei care adoptă este soluţionată numai cu nulitatea
relativă169.
Cele două forme ale nulităţii- absolută sau relativă- prevăzute de dispoziţiile dreptului
comun, se deosebesc nu numai prin cauzele care le determină ci şi prin efectele produse
precum şi prin regimul juridic diferit care li se aplică.
1.1 Nulitatea absolută
Această formă de nulitate poate fi declarată atunci când lipseşte vreuna din condiţiile de
fond pentru încheierea adopţiei şi poate fi invocată de orice persoană interesată. Sunt
considerate persoane interesate oricare dintre persoanele participante la actul juridic al
adopţiei, autoritatea tutelară, alte servicii publice cu atribuţii privind ocrotirea minorilor,
precum şi procurorul. De asemenea, după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către
adoptat, acţiunea aparţine acestuia. Dacă în cursul unui proces instanţa constată existenţa unor
cauze de nulitate absolută a actului adopţiei, ea le poate invoca din oficiu.
Acţiunea în declararea nulităţii adopţiei este imprescriptibilă.
Deşi, în principiu, nulitatea absolută a adopţiei nu poate fi acoperită, totuşi, în literatura
de specialitate170 s-a apreciat că, la fel ca în cazul actului juridic al căsătoriei, ori de câte ori
165 I.P.Filipescu , op. cit., p.60; Andrei I. Filipescu, I.P.Filipescu , op. cit., p. 414.166 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 3/1976, în „C.D.”, 1976, p. 13-14167 În literatura de specialitate s-a considerat că nulitatea absolută există în următoarele cazuri: adopţia unei persoane majore fără ca aceasta să fi fost crescută de către adoptator, în timpul minorităţii; adopţia multiplă; adopţia încheiată de un adoptator care nu îndeplineşte condiţiile legale, inclusiv calitatea de bunic al adoptatului în cazul adopţiei internaţionale; adopţia încheiată fără ca între adoptator şi adoptat să existe o diferenţă de vârstă de cel puţin 18 ani; adopţia între fraţi; adopţia între soţi sau adopţia a doi soţi de către aceeaşi persoană; lipsa consimţământului uneia dintre persoanele chemate de lege să consimtă la adopţie; abaterile de la scopul familial şi social al adopţiei; nerespectarea formei solemne cerute de lege. Nulitatea relativă există pentru vicii de consimţământ privind pe adoptator, adoptat, soţul adoptatorului (I.P.Filipescu , op. cit., p.64; Andrei I. Filipescu, I.P.Filipescu , op. cit., p. 417; Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p.218 - 219; C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.65-67)168Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p.218-219; CSJ, secţ. civ., dec. nr. 34 din 10 ianuarie 1995, în www. Kappa. ro/Superlex-arhivă jurisprudenţă.169 CSJ, secţ. civ., dec. nr. 2505/1995, în Buletinul jurisprudenţei pe anul 1995, p. 79-80.170 Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p.217 ;C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.67; G. Lupşan, op.cit., p. 245.
80
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
cerinţa legală încălcată este îndeplinită înainte de hotărârea judecătorească de declarare a
nulităţii, adopţia se va menţine, mai ales dacă ea este în interesul copilului.
1.2 Nulitatea relativă
De regulă, nulitatea relativă poate fi invocată numai de către persoanele ocrotite prin
această sancţiune. Există însă şi o excepţie faţă de dreptul comun, în sensul că nulitatea relativă
poate fi invocată, în cazul adopţiei, nu numai de persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu
sau de cele al căror consimţământ a fost viciat ci şi de persoanele al căror consimţământ a
lipsit171.
Potrivit art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, ce reglementează dreptul comun în
materie, termenul de prescriptibilitate a acţiunii în anularea adopţiei este de 3 ani. În
literatură172 s-a făcut propunerea de lege ferenda, termenul de prescripţie să fie mai scurt, date
fiind consecinţele pe care desfiinţarea adopţiei le produce asupra copilului, în special.
Termenul de prescripţie, însă, în cazul anulării adopţiei pentru vicii de consimţământ
curge în mod diferit . Astfel, în cazul violenţei, ca viciu de consimţământ, termenul de
prescripţie începe să curgă din momentul încetării acesteia iar pentru cauze de eroare sau dol
(viclenie) de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege
să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, dar nu mai târziu de la împlinirea a 6 luni de
la data încheierii actului173.
În ce priveşte eroarea, ca viciu de consimţământ, este sancţionată cu nulitatea relativă
numai când se are în vedere identitatea fizică a adoptatului sau adoptatorului. În cazul erorii
asupra naturii actului încheiat, care s-a ivit în practică, adoptatorii crezând că încheie un
contract de întreţinere, sancţiunea aplicabilă este nulitatea absolută întrucât în acest caz nu mai
este vorba despre o eroare viciu de consimţământ, ci despre o eroare obstacol, echivalentă cu
lipsa consimţământului174.
Nulitatea relativă a actului juridic al adopţiei poate fi acoperită prin confirmarea
expresă a actului sau prin abţinerea persoanei îndreptăţite de a invoca nulitatea175. Dacă
menţinerea adopţiei este în interesul adoptatului, instanţa va putea respinge cererea de anulare,
cu atât mai mult cu cât are posibilitatea de a respinge şi cererea de declarare a nulităţii absolute
invocându-se acelaşi motiv.
171 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 3/1976 în „C.D.”, 1976, p.13-14; CSJ, secţ. civ., dec. nr. 628 din 19 februarie 1997 în www.Legis.ro/jurisprudenţă .172 Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p.217-218; G. Lupşan, op.cit., p. 246.173 C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.70174 Fostul Trib. pop. Reghin, sent. civ., nr. 1223 din 1960, în I.P.Filipescu , op. cit., p.62.175 Trib. Supr., dec. de îndrumare, nr. 3 din 13 aprilie 1974, publicată în B.O., III, nr.142 din 1974.
81
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Prin urmare, nulităţile în materia adopţiei pot să prezinte unele particularităţi faţă de
dreptul comun, nu numai în ceea ce priveşte cauzele ori felul lor, ci şi în ceea ce priveşte, de
exemplu, acoperirea ori termenul în care pot fi invocate.
De asemenea, rezultă că, în ceea ce privesc cauzele de nulitate şi felurile acestei
nulităţi, se va ţine seama de interesul, precumpănitor public ori personal, ocrotit prin dispoziţia
legală nesocotită, în raport de care se va decide dacă este vorba de o nulitate absolută sau
relativă.
1.3 Cazul de nulitate al adopţiei 176
A. Lipsa consimţământului uneia dintre persoanele chemate de lege să consimtă la adopţie,
duce la nulitatea acesteia.
În acest context se face distincţie în sensul că :
- lipsa consimţământului părinţilor fireşti, ai adoptatoruşlui şi al adoptatului mai mare de 10
ani, este sancţionată cu nulitatea absolută
- lipsa consimţământului soţului persoanei care adoptă este sancţionată numai cu nulitatea
relativă. Acţiunea în anulare se poate introduce numai de către soţul persoanei care a
adoptat, aceasta putând să şi acopere nulitatea. Tot cu nulitatea relativă este sancţionată
lipsa consimţământului tutorelui.
B. Adopţia multiplă
Prin adopţie se urmăreşte crearea pentru cel adoptat a unor relaţii de familie
asemănătoare cu cele din familia firească, ceea ce nu s-ar realiza în cazul unor adopţii multiple
cu privire la aceeşi persoană, fie concomitent, fie succesiv, cu excepţia cazurilor când adopţia
este făcută de doi soţi. Sancţiunea ce intervine în acest caz este nulitatea absolută a adopţiei.
Prin excepţie, va putea fi încuviinţată o nouă adopţie atunci cînd adoptatorul sau soţii
adoptatori au decedat.
C. Adopţia unei persoane cu capacitatea deplină de exerciţiu, care nu a fost crescută de
adoptator
Ca excepţie de la regulă că numai copilui care nu a dobândit capacitatea deplină de
exerciţiu poate fi adoptat, legea permite adopţia unei persoane după ce aceasta a dobândit
capacitatea deplină de exerciţiu, dar numai de către persoana sau famila care a crescut-o pe
perioada minorităţii. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, adopţia este sancţionată cu
176 A se vedea A. Bacaci, C.Hageanu, V. Dumutrachi op. cit., pag. 218 ; G. Lupşan, op.cit., p. 246 - 250
82
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
nulitatea absolută, întrucât se încalcă o condiţie de fond cerută de lege pentru valabilitatea
adopţiei, privitoare la persoana adoptatului.
În aceste cazuri, instanţa care soluţionaeză acţiunea în constatarea nulităţii trebuie să
stabilească în concret şi să aprecieze dacă în perioada în care adoptatul a fost crescut de
adoptator, între aceştia s-au creat legăturile de afectivitate care caracterizează o familia.177
D. Lipsa condiţiilor cerute de lege în persona adoptatorului178
Tot cu nulitatea absolută se soluţionează şi adopţia încheiată cu nerespectarea condiţiei
capacităţii depline de exerciţiu al adoptatorului, respective al diferenţei de cel puţin 18 ani
dintre adoptator şi adoptat. Referitor la ultima condiţie se admite că, pentru motive temeinice,
instanţa poate încuviinţa adopţia şi când difereanţa de vârstă este mai mică, fără însă a se pune
în pericol scopul pentru care se încheie adopţia.
E. Rudenia în linie dreaptă şi colaterală
Rudenia în linie dreaptă duce la nulitatea absolută a adopţiei, deşi nu este prevăzută
expres de lege, dar numai în ceea ce priveşte adopţia de către părinţi a propriilor copii.
Adopţia între celelalte rude în linie dreaptă, de exemplu între bunici şi nepoţi este
permisă cu atît mai mult cu cât , în cazul adopţiei internaţionale adoptatorul trebuie să facă
dovada calităţii de bunic al adoptatului..
Conform art. 8 alin. 1 din lege, este interzisă adopţia între rudele colaterale de gradul al
doilea, adică între fraţi şi surori sancţiunea aplicată fiind nulitatea absolută.
F. Adopţia între soţi
Chiar dacă adopţia între soţi nu este interzisă în mod expres, în unanimitate, literatura
juridică consideră că o astfel de adopţie se sancţionează cu nulitatea absolută existând astfel o
incapabilitate între raporturile născute din căsătorie şi acelea născute din adopţie.
G. Adopţia a doi soţi sau foşti soţi
Potrivit art. 8 alin 2 din lege, adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către aceeaşi personă
sau familie este interzisă.
H. Încălcarea scopului familial şi social al adopţiei
Scopul urmărit prin adopţie este acela de a se trece atribuţiile ocrotirii părinteşti de la
părinţii fireşti ai adoptatului la adoptatori şi de a asigura condiţiile materiale şi morale necesare
dezvoltării armonioase a copilului.
177 Tribunalul Suprem Secţiunea Civilă, decretul nr. 1625/1981178A se vedea A Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache op. cit., pag. 212
83
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
Abaterile de la acest scop, care constituie cauza actului juridic al adopţiei, sunt
sancţionate cu nulitatea absolută.
În practică au fost considerate astfel de abateri următoarele179:
-adopţia unui copil de către tutorele său, dacă a fost încheiată în scopul sustragerii
tutorelui de la obligaţia de a prezenta periodic dări de seamă;
-adopţia încheiată pentru obţinerea de avantaje materiale şi a eluda dispoziţiile legale
privind dreptul la moştenire;
-cazul în care adoptatorii au urmărit realizarea unui profit din munca depusă în
gospodăria lor, iar părinţii fireşti au urmărit ca fiica lor să devină unica moştenitoare a
adoptatorilor în vârstă de peste 70 de ani;
-adopţia încheiată pentru ca adoptatorul să obţină o suprafaţă locativă.
I. Viciile de consimţământ
Deşi în practică acestea pot apărea destul de rar ,dată fiind procedura de încuviinţare a
adopţiei, viciile de consimţământ duc la nulitatea relativă a adopţiei180.
1.4 Procedura de desfiinţare a adopţiei
Cererile de desfacere a adopţiei urmează aceleaşi reguli de competenţă ca şi cele pentru
încuviinţarea acesteia. Norma generală în materia competenţei, Codul de procedură civilă prin
art. 2 pct. 1 lit. h, cuprinde însă dispoziţia expresă că tribunalul judecă, în primă instanţă,
cererile privitoare la adopţie. De aici, rezultă că acţiunea în nulitate sau anularea adopţiei este
de competenţa instanţelor judecătoreşti, competenţa materială aparţinând tribunalului.
Justificarea subzistă atât în principiul simetriei actelor juridice, cât şi pe considerentul că ar fi
inadmisibil ca judecătoria, instanţa cu competenţă generală, să desfiinţeze un act a cărui
încheiere este încuviinţată de tribunal.
Soluţionarea cauzelor privind desfiinţarea adopţiei se face, potrivit art. 58 din Lege, cu
citarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, a adoptatului care a dobândit capacitate
deplină de exerciţiu şi a direcţiei din raza teritorială a domiciliului adoptatului minor, iar, în
cazul adopţiei internaţionale, a Oficiului Român pentru Adopţii. Copilul care a împlinit 10 ani
va fi întotdeauna ascultat.
Hotărârile judecătoreşti privind desfiinţarea adopţiei vor fi comunicate de către direcţie,
în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a acestora, Oficiului, pentru
efectuarea menţiunilor necesare în Registrul Naţional pentru Adopţii aşa cum reglementează
art. 60 şi art. 66 din Legea nr. 273/2004.179 G. Lupşan, op.cit., p.248 -249180 A se vedea supra 1.2 referitor la nulitatea relativa a adopţiei
84
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
1.4 Efectele desfiinţării adopţiei
În principiu, ca şi în dreptul comun, nulitatea adopţiei, absolută ori relativă, produce
efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut. Cu toate acestea, unele efecte produse în
trecut nu pot fi înlăturate datorită specificului actului juridic al adopţiei181.
Astfel, efectele nulităţii adopţiei se produc privitor la:
a) Filiaţia şi rudenia civilă. Acestea se consideră că nu au existat niciodată. Astfel, dacă
declaraţia nulităţii adopţiei are loc după decesul adoptatului sau adoptatorului, nu se va mai
pune problema vocaţiei succesorale deoarece nu a existat filiaţia şi rudenia civilă.
Dimpotrivă, filiaţia şi rudenia firească se consideră că au existat pentru trecut, cu
consecinţele care decurg din aceasta.
b) Numele fostului adoptat. Acesta va redobândi numele avut anterior încheierii adopţiei.
Aceeaşi soluţie va fi aplicată şi în cazul soţului şi al copiilor adoptatului, dacă au avut nume
comune182.
Legea nr. 273/2004 dispune prin art. 59 alin. 1 că adoptatul redobândeşte numele de
familie avut înainte de încuviinţarea adopţiei183.
c) Domiciliul şi locuinţa adoptatului. Acestea nu vor mai fi la adoptator după declararea
nulităţii adopţiei ci, după caz, la părinţii săi fireşti sau la tutore (art.100 C.fam. şi art. 14 din Dr.
nr. 31/1954).
d) Drepturile şi îndatoririle părinteşti. Dacă fostul adoptat este minor, părinţii fireşti
redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti. Aplicând dispoziţiile art. 22 alin. 4 din Legea
nr. 273/2004, prin asemănare, instanţa judecătorească poate, în interesul adoptatului, să-l
încredinţeze unei persoane, cu consimţământul acesteia sau să instituie tutela. În interesul
fostului adoptat, actele prin care se realizează ocrotirea minorului în trecut rămân valabile, deci
efectele lor juridice rămân neatinse.
e) Obligaţia de întreţinere între adoptat şi adoptator încetează numai pentru viitor, fără să se
pună problema restituirii a ceea ce s-a prestat în trecut, datorită caracterului întreţinerii şi a
modului ei de prestare succesivă.
181 Cu titlu de exemplu menţionăm: purtarea numelui, prestarea întreţinerii ori ocrotirea minorului prin exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de către adoptator, cetăţenia adoptatului, în anumite cazuri182 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 403/1988, în www.Legis.ro/jurisprudenţă.183 Literatura de specialitate sugerează- de lege ferenda- ca instanţa să poată încuviinţa, pentru motive temeinice, fostului adoptat să păstreze numele purtat în perioada adopţiei desfiinţate. (Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p.221; G. Lupşan, op.cit., p.250)
85
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
f) Suprimarea impedimentelor la căsătorie. Impedimentele la căsătorie izvorâte din adopţie,
conform art.7 C.fam., dispar odată cu desfiinţarea adopţiei.
g) Cetăţenia adoptatului. Copilul cetăţean român adoptat de un cetăţean străin dacă nu a
împlinit vârsta de 18 ani în cazul desfiinţării adopţiei, este considerat că nu a pierdut niciodată
cetăţenia română (art.29 alin.2 Legea nr. 21/1991).
Copilul cetăţean străin adoptat de un cetăţean român, dacă nu a împlinit 18 ani până la
desfiinţarea adopţiei şi dacă domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a
domicilia în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate, este considerat
că nu a fost niciodată cetăţean român (art.7 alin.1 Legea Nr. 21/1991). Per a contrario, dacă
adoptatul a împlinit 18 ani sau dacă domiciliază în ţară, chiar şi dacă nu a împlinit această
vârstă, va păstra cetăţenia străină.
Secţiunea 2 – Desfacerea adopţiei
Potrivit art. 55 coroborat cu art. 7 alin. 3 lit. a din Lege, desfacerea adopţiei poate
interveni numai în situaţia în care adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat. Ea se consideră a
fi desfăcută la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii
potrivit reglementărilor în vigoare.
Caracterul restrictiv al art. 55 din Lege, prin limitarea desfacerii adopţiei numai la cazul
decesului adoptatorului sau adoptatorilor, a fost justificat de către literatura de specialitate184 ca
finnd conform cu raţiunea instituţiei dopţiei întrucât prin intermediul acesteia legiuitorul
urmăreşte nu doar ocrotirea intersului superior al adoptatului ci şi crearea unor raporturi
identice sau cât mai asemănătoare cu cele ale filiaţiei şi rudeniei de sânge.
Privitor la acest aspect, legislaţia anterioară, prin art. 22 alin. 1-5 din Ordonanţa de
Urgenţă nr. 25/1997 reglementa faptul că adopţia putea fi desfăcută dacă este în interesul
superior al copilului. Plecând de la această reglementare lacunară, practica judecătorească şi
doctrina au determinat acele împrejurări ce ar putea conduce la această finalitate, împrejurări
ce trebuie apreciate de la caz la caz.
Astfel, dintre aceste împrejurări enumerăm:
- lipsa manifestării afecţiunii adoptatorului faţă de adoptat, concretizată în dezinteresul
pentru creşterea şi educarea minorului185;
184 G. Lupşan, op. cit., p. 251.185
Trib. Supr., secţ. civ. , dec. nr. 52/1977, în „R.R.D.” nr.6/1977, p.80 în cazul decesului unuia dintre adoptatori şi în cazul în care celălalt nu se mai ocupă de creşterea şi educarea minorului, nemaiexistând afecţiunea şi ataşamentul firesc între ei, se poate dispune desfacerea adopţiei faţă de adoptatorul în viaţă şi să rămână în fiinţă faţă de adoptatorul decedat, pentru că interesul copilului poate consta şi în posibilitatea moştenirii decuiusului sau a obţinerii unei pensii de urmaş.
86
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
- asprimea nejustificată a adoptatorilor ce a determinat părăsirea domiciliului de către
minor, şi revenirea acestuia la părinţii fireşti186;
- vârsta înaintată şi sănătatea şubredă a adoptatorului, care fac imposibilă realizarea
climatului afectiv necesar şi, deci, atingerea scopului adopţiei187;
- neasigurarea de către adoptator a condiţiilor necesare creşterii şi educării adoptatului188;
Dimpotrivă, nu s-a considerat legitimă desfacerea adopţiei dacă cererea avea la bază
dorinţa adoptatului de a reveni la numele părinţilor fireşti189 sau de a primi pensie de urmaş
după tatăl firesc, decedat, ori dacă a fost motivată de intenţia adoptatului de a fi exonerat de
întreţinerea pe care o datorează adoptatorilor190. De asemenea, nici despărţirea în fapt sau chiar
divorţul părinţilor adoptatori nu a fost considerată o cauză care să ducă prin ea însăşi la
desfacerea adopţiei191.
Aprecierea tuturor acestor cauze trebuie făcută ţinâmd seama de interesul superior al
copilului ce va fi determinat atât de considerentele patrimoniale cât şi de cele nepatrimoniale
fără, însă, ca primele să fie precumpănitoare pentru desfacerea adopţiei.
În doctrină192, sub vechea reglementare, s-a ridicat problema dacă desfacerea adopţiei
poate interveni numai în cazul adoptatului minor. Soluţia propusă a fost aceea că, întrucât în
toate textele referitoare la desfacerea adopţiei (art. 22 alin. 1 - 5, OUG nr. 25/1997), legiuitorul
se referă la „copil” şi la „interesul superior al copilului” şi, prin urmare, se are în vedere numai
desfacerea adopţiei unui minor193. De asemenea, o altă problemă ridicată de doctrină194 era
aceea privitoare la desfacerea adopţiei unui copil cu părinţi necunoscuţi, în cazul stabilirii
ulterioare a paternităţii sau maternităţii acestuia. Soluţia propusă finnd aceea că desfacerea
adopţiei se va putea dispune numai dacă este în interesul superior al copilului.
Analizând dezbaterile doctrinare, de sub vechea reglementare, coroborându-le cu
prevederile art. 55 din Legea nr. 273/2004 se poate concluziona că, prin limitarea desfacerii
adopţiei la situaţia decesului adoptatorului/adoptatorilor, legiuitorul a urmărit ca desfacerea
adopţiei să nu mai fie pronunţată ca o sancţiune judecătorească a adoptatorilor. În acest sens,
pledează şi dispoziţiile art. 65 alin. 2 din Lege prin omiterea desfacerii adopţiei din conţinutul
Registrului Naţional pentru Adopţii în care vor fi înscrise doar hotărârile judecătoreşti privind
deschiderea procedurii adopţiei interne, privind încredinţarea în vederea adopţiei, privind
încuviinţarea adopţiei precum şi a declarării nulităţii acesteia.
186 Trib. Supr., secţ. civ., dec, nr. 978 din 17 iulie 1970, în www.Legis.ro/jurisprudenţă.187 Trib. Supr., secţ. civ., dec. Nr. 21/1972 în „CD”, 1973, în www.Legis.ro/jurisprudenţă . 188
Trib. Supr., secţ. civ., dec. Civ., nr. 695 din 8 aprilie 1980, în www. Kappa. ro/Superlex-arhivăjurisprudenţă .189 Trib. Supr., secţ. civ., dec. Civ., nr.1538/1971, în „CD” , în www.Legis.ro/jurisprudenţă190 Trib. Supr., secţ. civ., dec. Civ., nr.1317/1972, în www.Legis.ro/jurisprudenţă191 C.S.J. , secţ. civ., dec. Nr. 830/1996, în rev. „Dreptul” nr. 6/1997, p. 105 192 I.P.Filipescu, op. cit., p. 69193 În acelaşi sens; Al. Bacaci, ş.a, op.cit., p.223194 Andrei Filipescu, I.P.Filipescu, op. cit., p. 421
87
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ
În cazul în care, prin atitudinea adoptatorilor s-ar pune în primejdie dezvoltarea psihică
şi fizică a adoptatului, soluţia este decăderea din drepturile părinteşti ale acestora sau luarea
măsurilor speciale de protecţie a copilului conforme cu prevederile Legii nr. 272/2004. Aşadar,
această soluţie îşi găseşte justificarea în faptul că, prin adopţie, raporturile dintre adoptat şi
adoptator sunt similare celor dintre un copil şi părinţii săi biologici iar principalul deziderat ce
stă la baza instituţiei adopţiei este acela de a crea un mediu familial propice pentru minorul
lipsit de ocrotirea părinţilor fireşti.
88