Date post: | 22-Jul-2016 |
Category: |
Documents |
Upload: | zile-si-nopti |
View: | 264 times |
Download: | 12 times |
BRAȘOV10 - 23 IULIE 2015
www.zilesinopti.ro
Coresi Shopping Resort
6 CITY ESSENTIALS NOU ÎN ORAȘ
Orice veţi alege, veţi redescoperi că Toate-s Bune şi Gustoase! Din 15 iulie, la Casa Tudor.
_@SERGIANA
NOU: VARA ASTA VA STĂ SUB SEMNUL LUI TUDOR! DIN 15 IULIE CASA TUDOR ÎŞI REDESCHIDE PORŢILE.
După 12 ani, din nou vara va sta sub semnul lui
Tudor! Asta este promisiunea pe care o face Sergiana Grup prin redeschiderea Casei Tudor.
Casa a devenit un adevărat conac, iar transformarea
e atât de spectaculoasă încât cu greu vă veţi aminti cum arăta vechiul restaurant. Dar ce au reuşit să facă arhitecţii şi constructorii veţi constata imediat după ce veţi trece pragul Casei Tudor. Până atunci, am tras cu ochiul la pregătirile bucătarilor şi iată ce am aflat.
Noi propuneri se vor alătura reţetelor pe care
le cunoaşteţi şi le-aţi îndrăgit, iar regula Casei Tudor va fi
păstrată: un capitol generos de pescărie, lângă reţete din porc, vită, miel şi păsăret, cu bucătăria românească stând cu mândrie lângă o selecţie din bucătăriile Europei. O culegere de prospeţime, gust şi rafinament care se însumează în promisiunea unui răsfăţ culinar. Cum aţi putea numi altfel o supă de midii şi chefal, aromată cu vin alb şi cu accente proaspete de lămâie şi verdeţuri? Nu mai puţin impresionante vor fi cotletele de miel, decupate în maniera french-cut, trecute prin tigaie, dezmierdate apoi cu muştar Dijon şi învelite într-o subtilă crustă de pesmet, rozmarin, cimbrişor şi un strop de usturoi, totul înainte de
a ajunge în cuptor. La fel de spectaculoasă va fi şi întâlnirea cu somonul în crustă de cartofi, cu sos olandez şi spaghete de legume, iar ciolanul pe varză, reinterpretat în mod magistral, vă va entuziasma.
SOMON ÎN CRUSTĂ DE CARTOFI@CASA TUDOR
COTLETE DE MIEL@CASA TUDOR
CIOLAN PE VARZĂ@CASA TUDOR
Restaurant Casa Tudor
Bucătărie
Românească și Internațională
Braşov, Avram Iancu 58
Tel: 0368 450 163, 0728 830 340
restaurantcasatudor @sergiana.ro
www.sergianagrup.ro
NOUTĂȚI DESPRE CASA TUDOR FACEBOOK.COM/RESTAURANTCASA-TUDOR
SUPĂ DE MIDII ȘI CHEFAL@CASA TUDOR
ELIANA MALL vă propune în luna lui cuptor promoții și reduceri de până la 60% într-o serie de magazine care au lansat promoțiile verii. Retailerii anunță reduceri consistente, atât la articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte de sezon, cât și la articolele pentru casă și grădină sau la decorațiuni. Piesele
vestimentare mult visate sunt acum la oferte de nerefuzat. Preţuri atrăgătoare la colecţiile de vară se găsesc şi în magazinele cu încălţăminte şi marochinărie. De asemenea, pentru cei care adoră parfumurile şi cosmeticele, magazinele specializate au pregătit oferte tentante.
DEICHMANN are o ofertă variată de încălțăminte pentru întreaga familie, iar reducerile sunt de 50% la o varietate mare de modele, începând de la cele jucăușe pentru copii, la cele în trend pentru cei tineri, elegante pentru doamne și domni și comode pentru generația mai în vârstă. Totodată, puteți găsi promoții și la curele și accesoriile potrivite stilului vostru.
S-a încălzit vremea și vrei să fii în
trend în vacanță în ceea ce privește
încălțămintea? Magazinul RAXELA
are soluții pentru fiecare dintre noi.
Încălțămintea este fabricată manual
din piele de cea mai bună calitate, iar
până în data de 21 iulie poți cumpăra o serie de produse
cu prețuri reduse de până la 50%.
STR. BAZALTULUI 2 I FACEBOOK.COM/ELIANAMALLBV www.eliana-mall.ro I [email protected]
O VARĂ PLINĂ DE REDUCERI
DEICHMANN VĂ GARAN-TEAZĂ CEL MAI MIC PREȚ
PROMOȚIA VERII LA RAXELA
OFERTE DE NEREFUZAT LA TAKKO
STR. BAZALTULUI 2 I FACEBOOK.COM/ELIANAMALLBV www.eliana-mall.ro I [email protected]
Magazinul LEONARDO din ELIANA MALL vine în luna lui cuptor cu reduceri de până la 30% la articolele de sezon și nu numai. Magazinul oferă o gamă foarte diversificată de încălțăminte pentru femei, bărbați și copii la prețuri accesibile tuturor. Brandurile cel mai des întâlnite sunt: Reebok, Nike, Filanto, Puma, Adidas, Kappa sau Patrol.
Parfumeria MARIONNAUD din ELIANA MALL vă oferă produ-se de îngrijire și înfrumusețare
care răspund oricăror așteptări. În această perioadă, cumpără-turile la MARIONNAUD sunt cu
până la 60% mai ieftine.Dacâ doriţi să faceţi un cadou
deosebit, You&Me are în aceas-tă perioadă oferte promoţio-nale atât pentru bijuteriile din
argint cât şi pentru cele din aur.
Amatorii de cumpărături avantajoase vor găsi discount-uri serioase la JYSK. Lichidare de stoc la saltele și prețuri reduse cu peste 50%. De asemenea, magazinul vine oferte speciale la mobilierul de grădină și la cel pentru casă, la decorațiuni și accesorii. JYSK oferă o abordare inteligentă a cumpărăturilor și în magazinul din ELIANA MALL găsești tot ce ai nevoie și pentru a face ultimele retușuri prin casă, după renovare.
REDUCERI DE PÂNĂ LA 30%, LA LEONARDO
PREȚURI ISPITITOARE LA MARIONNAUD ȘI BIJUTERIA YOU&ME
OFERTE DE NEREFUZAT LA JYSK
CARTE ȘI MUZICĂ @PIAȚA SFATULUI
FESTIVALUL MUSICA BARCENSIS 2015
CONCERT MIRCEA VINTILĂ@BERĂRIA CIUCAȘ
FESTIVALUL COPIILOR@CENTRUL CULTURAL REDUTA
BIKE QUEST@CEAI ETC
SEARA URSUS@DEANE’S IRISH PUB
11.07 BIKE QUEST
Ceai et caetera, Braşov
ora 15.00
CONCERT MIRCEA VINTILĂ
Berăria Ciucaş, Braşov, ora 21:00
12.07CORUL ASTRA
BRAȘOV - FESTIVALUL MUSICA
BARCENSIS 2015 Biserica Sf.
Bartolomeu, Braşov, Ora 19:00
14.07 FESTIVALUL COPIILORCentrul Cultural Reduta, Braşov, ora 18:00
19.07 FESTIVALUL DE CARTE ŞI MUZICĂPiața Sfatului Braşov, Braşov, ora 12:00
23.07 SEARA URSUSDeane’s Irish Pub & Grill, Braşov, ora 22:00
ÎN REVISTĂ
CITY CULT
Carte și muzică în Piața Sfatului PAG. 12
CITY CAUSES Festivalul „A fost odată” PAG. 24
CITY SPORTS Cele mai frumoase trasee de bicicletă PAG. 36
CITY ESSENTIALS DE VĂZUT
12
VEZI LISTA COMPLETA A EVENIMENTE-LOR DIN ORAȘ
ANGAJEAZĂ:Recepționeri
OspătariBarmaniBucătari
Spălători vase
SE OFERĂ: Transport, o masă pe zi, card de sănătate privat,
traininguri și șansa de promovare!
INFORMAȚII:la telefon 0725972231, [email protected]
CITY CULT CARTE, MUZICĂ, SPECTACOL
14
EVENIMENT: CARTE ȘI MUZICĂ, ÎN PIAȚA SFATULUIIUBITORII DE CARTE ŞI MUZICĂ VOR AVEA LA DISPOZIŢIE PESTE 30 DE STANDURI CU LUCRĂRI DIN DIVERSE DOMENII.
În perioada 16 – 20 iulie va avea loc în
Piața Sfatului cea de-a patra ediție a „fEstivalului de cArte și muzică”. Acesta este o manifestare culturală ce va reuni cele mai importante edituri, case de discuri din țară și străinătate, care își vor expune producțiile pe Aleea Cărții amenajată în Piața Sfatului. Festivalul a devenit deja un reper
MUZICĂ: DESCHIDEREA „TRANSILVANIA CORFEST”Serate corale, la care vor participa invitați din țară, dar și din străinătate. În seara de deschidere printre invitați se numără Orchestra Jesus Guri-di a Conservatorului din Bilbao. .
PENTRU COPII:„PUNGUȚA CU DOI BANI”Spectacolul este conceput în genul commedia dell’arte, în piesă apărând atât actori cât şi păpuşi tradiţionale. Celebra poveste se derulează într-un ritm susţinut, por-nind de la apariţia unui grup de actori ambulanţi.
Unde: Aula Universității TransilvaniaCând: luni, 13 iulie, ora 20.00Intrarea liberă
Unde: Piața SfatuluiCând: joi, 23 iulie, ora 11.00Intrarea liberă
Despre John Osborne, care a scris piesa „Privește înapoi cu mânie” se spune că a transformat furia în artă. Furia era o stare de fapt, de atitudine a tinerilor faţă de societate în anii ’60 – ’70 în lumea occidentală.
Cântăreaţă talentată, Rona Hartner a editat în 1999 primul album muzical, „Seule ŕ Paris”. A susţinut concerte cu taraful sau de muzi-canţi Serioja Orchestra și a mai editat „Boum Ba Clash”, un album cu melodii ţigăneşti tran-spuse în ritm modern.
DESPRE
cultural tradiţional al lunii iulie, unde atmosfera istorică din Piaţa Sfatului se întâlneşte cu spiritul verii, cu imaginaţia şi buna dispoziţie, iar deschiderea oficială va avea loc joi 16 iulie, de la ora 12.00.De asemenea, pe durata festivalului vor avea loc lansări de carte și muzică, culminând în zilele de sâmbătă și duminică cu spectacole dedicate folkului și muzicii tradiționale românești.„fEstivalul de cArte și muzică” este organizat de Asociația Culturală Libris Brașov în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov. Sâmbătă, pe 18 iulie, vor susține recitaluri: Grupul folk „Floare de Colț”, Adrian Ivanitschi, Dinu Olărașu si Marius Batu.
Unde: Piața SfatuluiCând: joi – luni, 16 – 20 iulie, ora 10.00 – 22.00
SPECTACOL: „PRIVEŞTE ÎNAPOI CU MÂNIE”
Povestea a patru tineri îndrăgostiți ce încearcă să își găsească locul în societate fără a se pierde unii de alții sau chiar pe ei însuși.
CONCERT: SHOW RONA HARTNERSpectacolul este conceput în genul commedia dell’arte, în piesă apărând atât actori cât şi păpuşi tradiţionale. Celebra poveste se derulează într-un ritm susţinut, pornind de la apariţia unui grup de actori ambulanţi.
TEATRU: „JOCUL DRAGOSTEI ŞI AL ÎNTÂMPLĂRII” În piesa lui Ma-rivaux, doi tineri logodiţi de părinţii lor, dar care nu s-au văzut niciodată, vor să se observe unul pe altul înainte de acest pas. Au aceeaşi idee: îşi schimbă hainele cu proprii servitori.
Unde: Teatrul Sică Alexandrescu, Sala StudioCând: sâmbătă, 11 iulie, ora 19.00Preţul biletelor: 13 lei, 7 lei redus pentru elevi, studenţi, pensionari
Unde: Piața SfatuluiCând: joi, 23 iulie, ora 11.00Intrarea liberă
Unde: Teatrul Sică Alexandrescu, Sala MareCând: duminică, 12 iulie, ora 19.00Preţul biletelor: 18 lei, 15 lei redus pentru elevi, studenţi, pensionari
CITY FILMS PREMIERE
16
PREMIERA: OMUL-FURNICĂ
ANT-MAN ESTE URMĂTORUL SUPEREROU PENTRU CARE MARVEL A CREAT UN FILM ȘI PE CARE ÎL VOR LANSA ÎN ACEASTĂ VARĂ.
Doctorul biochimist Hank Pym folosește
ultima sa descoperire, un grup de particule subatomice, cu scopul creării unei formule care modifică mărimea ființelor vii și care l-ar transforma într-un super erou. Primul test, pe propria persoană, ia o turnura urâtă, dar el reușește să creeze un coif care ajută la comunicarea cu furnicile și controlarea acestora. Împreună cu prietena lui, Janet Van Dyne, care îi devine aliată împotriva
criminalitătii la WASP, luptă împotriva omului de știință Egghead.
Filmul este inspirat din benzile desenate cu același nume, aparținând tot celor de la Marvel Comics. Personajul a apărut prima dată în 1962, înainte de Thor, Spirder-Man, Iron Man sau X-Men. Ant-Man este doctorul Hank Pym, e un geniu al ştiinţei, specializat în fizica cuantică, roboţi, cibernetică, inteligenţă artificială, biochimie şi chiar entomologie (ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul insectelor). Descoperind particulele subatomice numite după el însuşi, observă că acestea pot face lucrurile să se dilate sau să devină miniaturale, micşorându-se astfel inclusiv pe sine. Cu cât scade în dimensiune, puterile lui devin mai impresionante.
SCOTT LANG, ESCROCUL SUPEREROUDotat cu abilitatea uimitoare de a se micşora ca dimensiune, dar a creşte în forţă, escrocul Scott Lang (Paul Rudd) trebuie să-şi accepte latura interioară de supererou şi să-l ajute pe mentorul său, Dr. Hank Pym (Michael Douglas), să protejeze secretul din spatele spectaculosului său costum Ant-Man de o nouă serie de ameninţări violente. Confruntându-se cu obstacole aparent de nedepăşit, Pym şi Lang trebuie să plănuiască şi să ducă la bun sfârşit un jaf care va salva lumea.
BENZI DESENATEÎncepând din 15 iulie, revistele de benzi desenate de la Marvel, Iron Man #1, Thor #1 si Deadpool #1 vor apărea lunar și vor avea ca rețea de distribuție: Inmedio, Cărturești, Librarium, elefant.ro, emag.ro, Carrefour, magazine de benzi desenate, librării.Un proiect Lex Comics, www.lexshop.ro
OMUL-FURNICĂ Ant-Man Regie: Peyton Reed Cu: Michael Douglas, Paul Rudd, Judy Greer, Hayley Atwell, Evangeline Lilly Gen: Acțiune, SF Durata: 115 minute
CITY FILMS PREMIERE
18
MAGIC MIKE XXL Regie: Gregory Jacobs Cu: Channing Tatum, Joe Manga-niello, Matt Bomer, Kevin Nash, Adam Rodriguez Gen: Comedie Durata: 115 minute
îndelungi insistenţe, acesta acceptă să se întoarcă în trupa de dansatori exotici „Regii din Tampa”, aflată acum în pragul eşecului. Pentru ultimul lor spectacol vor pregăti un show senzaţional, în care legendarul Magic Mike va străluci din nou în lumina reflectoarelor.
În drumul către grandioasa reprezentaţie, Mike şi colegii lui cunosc noi personaje, redescoperă vechi prietenii şi învaţă mişcări surprinzătoare,care le-ar putea schimba radical viitorul.
La trei ani distanță, cei mai cool
stripperi pun la care un ultim show care să le impresioneze pe fanele lui Channing Tatum, Joe Manganiello și Matt Bomer. Channing Tatum a hotărât să se implice de data aceasta ceva mai mult în succesul celor mai sexy bărbați, contribuind la scrierea scenariului, alături de Reid Carolin.
„Magic Mike XXL” reia povestea lui Mike, la trei ani după ce a renunţat la promiţătoarea sa carieră de stripper. După
BĂIEȚII SEXY SE ÎNTORC.
trivia:
O REȚETĂ DE SUCCESPrimul film al seriei, realizat
cu un buget de numai 7 milioane
de dolari, a obţinut încasări
internaţionale de 167 de milioane de dolari. Iar de
data aceasta ni se promite
mai mult dans, mai multă piele
și momente incitante.
PREMIERĂ: MAGIC MIKE XXL
CITY FILMS PROGRAM CINEMATECA
20
S, 11.0711:00
Matineu copii FRUMOASA ȘI
BESTIA (SUA, 1991)Regia: Kirk Wise,
Gary TrousdaleAnimaţie.
Durata: 81 min.Dublat în lb
română
17:00Mari actori BORSALINO
(FRANȚA, 1970)Regia: Jacques
DerayCu: Alain
Delon, Jean Paul Belmondo,
Catherine RouvelThriller, dramă
Durata: 125 minAniversarea de 45
de ani !.
19.30Mari regizori
TOPAZ (SUA, 1969)Regia: Alfred
HitchcockCu: Frederick
Stafford, Dany
Robin, John VernonThriller, spionajDurata: 143 min.
D, 12.0711:00
Matineu copii 101 DALMAȚIENI
(SUA, 1961)Regia: Clyde
Geronimi, Hamilton Luske, Wolfgang
ReithermanAnimaţie
Durata: 79 min.Dublat în lb
română
17:00Golden Classics
STIGMATUL RĂULUI / TOUCH OF EVIL
(SUA, 1958)Regia: Orson
WellesCu: Charlton
Heston, Orson Welles, Janet Leigh
Thriller, film noirDurata: 95 min.
19.00Seara de Oscar VÂNĂTORUL DE
CERBI / THE DEER HUNTER (SUA,
1978)Regia: Michael
CiminoCu: Robert de
Niro, Christopher Walken, Meryl
StreepDramă, război
Durata: 180 min.9 nominalizări și 5
premii Oscar
L, 13.0720:00
Seara filmului european PHOENIX
(GERMANIA, 2014)Regia: Christian
PetzoldCu: Nina Hoss,
Nina Kunzendorf, Ronald Zehrfeld
Dramă, dragosteDurata: 98 min.
Preț bilet 10 RON
MA, 14.0720.00
Film cult FIGHT CLUB (SUA,
1999)Regia: David
FincherCu: Brad Pitt,
Edward Norton, Meat Loaf
Thriller, dramă, Durata: 139 min.
Interzis minorilor !
MI, 15.0720:00Doc and Roll
GENESIS: TOGETHER AND
APART (ANGLIA, 2014)
Regia: John Edginton
Cu: Phil Collins, Peter Gabriel, Mike
RutherfordDocumentar,
muzicăDurata: 90 min.
J, 16.0720:00
Comedy Classics UCIGAȘII DE FEMEI
/ THE LADYKILLERS (SUA, 2004)
Regia: Joel și Ethan Coen
Cu: Tom Hanks, Marlon Wayans,
Irma P. HallComedie neagrăDurata: 104 min.LMA Tom Hanks
V, 17.0720:00
Seara filmului românescCOMOARA
(ROMÂNIA, 2015) Regia: Corneliu
PorumboiuCu: Toma Cuzin,
Adrian Purcărescu, Corneliu Cozmei
comedieDurata: 89 min.
Preț bilet: 10 RON
S, 18.0711:00
Matineu copii DOAMNA ŞI
VAGABONDUL (SUA, 1955)
Regia: Wilfred Jackson, Clyde
GeronimiAnimaţie.
Durata: 75 min.Dublat în lb
română
17:00Mari actori
BUTCH CASSIDY ȘI SUNDANCE
KID/ BUTCH CASSIDY AND THE
SUNDANCE KID (SUA, 1969)
Regia: George Roy Hill
Cu: Paul Newman, Robert Redford, Katharine Ross
WesternDurata: 110 min.
CITY FILMS PROGRAM CINEMATECA
22
19.00Mari regizori
TERMINALUL / THE TERMINAL (SUA,
2004)Regia: Steven
SpielbergCu: Tom Hanks, Catherine Zeta-
Jones, Stanley Tucci
DramăDurata: 128 min.
D, 19.0711:00
Matineu copiiPISICILE
ARISTOCRATE (SUA, 1970)
Regia: Wolfgang Reitherman
AnimatieDublat in limba
romanaDurata: 78 min.
17:00Golden Classics
JAF ÎN STIL ITALIAN / THE ITALIAN JOB
(ANGLIA, 1969)Regia: Peter
CollinsonCu: Michael Caine,
Noel Coward, Benny Hill
Acțiune, comedieDurata: 99 min.
19.00Seara de Oscar
INFERNUL DIN ZGÂRIE NORI / THE
TOWERING INFERNO (SUA, 1974)Regia: John Guillermin
Cu: Paul Newman, Steve McQueen, William HoldenAcțiune, dramă
Durata: 165 min.
L, 20.0720.00
Seara filmului european
BARBATUL DIN STELE / L’UOMO
DELLE STELLE (ITALIA, 1995)
Regia: Giuseppe TornatoreCu: Sergio
Castellitto, Tiziana Lodato
DramaDurata: 110 min.
Aniversarea de 20 de ani !
MA, 21.0720.00
Film cult FĂLCI / JAWS (SUA,
1975)Regia: Steven
SpielbergCu: Roy Scheider,
Robert Shaw, Richard DreyfussAventuri, thriller Durata: 122 min.
Aniversarea de 40 de ani !
MI, 22.0720:00Doc and Roll
SEARCHING FOR SUGAR MAN
(SUEDIA, 2012) Regia: Malik
BendjelloulCu: Rodriguez,
Stephen ‚Sugar’ Segerman
Documentar, biografic
Durata: 86 min
Sala Patria etajul 1, Bulevardul 15 Noiembrie 50A,
facebook.com/Cinemateca_Patria
cinematecapatria.ro
Cinemateca Patria este operată de: Asociaţia Culturală FANZIN în parteneriat cu
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAŞOV.
ALDALDMOVIELAND
FarmacomO echipa pentru sanatatea ta!
R
J, 23.0720:00
Comedy Classics PIRAȚII ROCKULUI / PIRATE RADIO /
THE BOAT THAT ROCKED (ANGLIA,
2009) Regia: Richard
CurtisCu: Philip Seymour
Hoffman, Bill Nighy, Nick Frost
comedie, muzicalDurata: 129 min.
SCANEAZĂ CODUL QR PENTRU MAI MULTE DETALII
PROGRAM CINEMA ONESĂPTĂMÂNA 10 - 16 IULIE 2015
Reze
rvăr
ile se
anul
ează
auto
mat
de
către
sist
emul
info
rmat
ic cu
30
min
ute
înain
te d
e în
cepe
rea s
pect
acol
ului
.C
inem
atof
rafu
l își r
ezer
vă d
rept
ul d
e a m
odifi
ca p
rogr
amul
film
ului
fără
not
ifică
ri pr
ealab
ile.
COPII, ÎN VACANȚĂ BUCURAȚI-VĂ DE
FILME !
Filme .........2D .............................................. Copii ........5 lei ...........................................5 lei Părinți ...10 lei .........................................15 lei
* prețul special se aplică celor 4 filme.
CHAPPIE 2D DIGITAL , AP-12, 120 MIN VINERI - MARȚI 12:15; 14:45JOI 12:15; 14:45
ANNIE DUBLAT 2D DIGITAL , AG, 118 MIN VINERI - MARȚI 13:45JOI 13:45
SPONGEBOB: AVENTURI PE USCAT
DUBLAT, AG, 93 MINVINERI 10:15DUMINICA - LUNI 10:15
KHUMBA DUBLAT, AG, 90 MIN
SÂMBĂTĂ 10:15MARȚI 10:15JOI 10:15
PREȚURI FILME < 17:00 > 17:00 REDUS* COPII < 12LUNI - JOI 25 LEI 25 LEI 20 LEI 15 LEIVINERI - DUMINICĂ 25 LEI 29 LEI 20 LEI 15 LEIAVANPREMIERE 30 LEI
PREȚURI FILME 2D < 17:00 > 17:00 REDUS* COPII < 12LUNI - JOI 15 LEI 15 LEI 10 LEI 10 LEIVINERI - DUMINICĂ 15 LEI 19 LEI 10 LEI 10 LEIAVANPREMIERE 2D 23 LEI
* Redus = Elevi, Studenți, Pensionari, Veterani de razboi, ** Vizionarea filmelor necesită folosirea ochelarilor *** Preț ochelari : 3 lei – clienții noștri pot viziona filmele folosind și ochelari proprii cu condiția ca aceștia să fie compatibili cu sistemul de tip Master Image.
PREMIERĂ
MAGIC MIKE XXL 2D DIGITAL, N-15, 115 minJoi 16:15; 18:45; 21:00
COMEDIE, DRAMĂ, MUZICAL
MINIONII DUBLAT, AG, 104 min
Vineri-Joi 10:30, 12:30, 14:30
COMEDIE
MINIONII SUBTITRAT, AG, 104 min
Vineri-Joi 16:30, 18:30, 20:30
COMEDIE
TERMINATOR: GENISYS 119 min, AP-12
Vineri - Joi 10:45; 13:00; 15:15; 17:30; 19:45; 22:00
ACȚIUNE, AVENTURI, SF
ANTURAJ2D DIGITAL, N-15, 104 minVineri - Marți 11:15; 16:15; 18:45; 20:45; 22:45Miercuri 13:45Joi 11:15, 16:00COMEDIE
DEZASTRUL DIN SAN ANDREAS
AP-12, 107 minVineri - Joi 22:30
ACȚIUNE, THRILLER
EX MACHINA2D DIGITAL, AP-12, 108 minVineri - Marți 23:00Miercuri 11:15; 18:45; 21:15
DRAMĂ, SF
FAMILIA BELIER2D DIGITAL, AG, 106 minVineri - Marți 11:30; 16:00Miercuri 11:30; 13:30; 22:30Joi 11:30COMEDIE
FURIOS ȘI IUTE 72D DIGITAL, AP-12, 137 minVineri - Marți 13:30Miercuri 16:00Joi 13:30ACȚIUNE, CRIMĂ, THRILLER
INSIDIOUS: CAPITOLUL32D DIGITAL, N-15, 97 minVineri - Marți 17:00; 19:00; 21:00Miercuri 12:45; 17:00; 19:00; 21:00Joi 17:00; 19:15; 21:15HORROR
ÎNTORS PE DOS DUBLAT, AG, 102 min
Vineri - Marț i 12:00Miercuri 10:15; 14:45Joi 12:00
ANIMAȚIE, COMEDIE, DRAMĂ
JURASSIC WORLD AP-12, 130 min
Vineri - Marti 14:00; 16:30; 19:15; 21:45Miercuri 12:15; 16:45; 19:15; 21:45Joi 14:00; 16:30; 19:30; 22:00
ACȚIUNE, AVENTURI, SF, THRILLER
MAD MAX : DRUMUL FURIEI2D N-15, 120 minVineri - Marti 22:30Joi 22:30
ACȚIUNE, AVENTURI, SF
SPIOANA2D DIGITAL, AP-12, 120 minVineri - Joi 11:00; 13:15; 15:30; 17:45; 20:00; 22:15
COMEDIE
SUPRAVIEȚUITOAREA2D DIGITAL, AP-12, 96 minVineri - Marți 10:15Miercuri 10:30; 14:45Joi 10:15
ACȚIUNE, THRILLER
TED 22D DIGITAL, N-15, 114 minVineri - Marți, Joi: 11:45; 14:15; 16:45; 18:00; 19:00; 20:15; 21:30Miercuri 11:45; 14:00; 15:45; 16:45; 18:00; 19:00; 20:15; 21:30
COMEDIE
Facebook.com/MagicMikeXXL.ro #MagicMikeXXL
PREMIERĂAVANPREMIERĂ
PREMIERĂ
CITY CAUSES CAUZE
24
Asociația Happy Moms, în parteneriat
cu Agenția Metropolitană Brașov, Muzeul Județean de Istorie și Centrul Cultural Reduta organizează în perioada 1-6 august 2015, Festivalul interactiv pentru familie cu tema A fost odată, în scopul trângerii de fonduri pentru un aparat necesar operațiilor ortopedice la Spitalul Clinic de Copii Brașov. Magicianul copilăriei – Marian Rîlea, Compania de teatru Passe-Partout Dan Puric în colaborare cu Teatrul Odeon, Teatrul
FESTIVALUL „A FOST ODATĂ” 1-6 AUGUST 2015
ASOCIAŢIA DE EDUCAŢIE ŞI CULTURĂ OUTDOOR (AECO) – NATURA FĂRĂ BARIERE
La finalul lunii mai 2015 a demarat partea practică a proiectului desfășurat de către asociația AECO. Acum, la aproximativ o lună distanță, suntem în măsură să prezentăm foarte pe scurt și primele rezultate obținute.Din cele cinci masive incluse în proiect, până în prezent s-au cercetat potecile din trei masive astfel: Piatra Craiului (62%), Postăvaru (30%), Bucegi (15%);Voluntari implicați: 6 persoane din zonele Brașov, București, Cluj, Iași.În perioada următoare va continua etapa de cercetare în teren. Se vor finaliza masivele în curs de cercetare și se va extinde activitatea în celelalte două masive rămase neanalizate.Câteva fotografii realizate în cadrul acestei perioade de instruire și cercetare în teren pot fi văzute în albumul de mai jos.
ÎNTÂLNEȘTE-ȚI PREJUDE-CATA LA BIBLIOTECA VIE! CITEȘTE CĂRȚI VII ALĂTURI DE SCUT
Artistul, deținutul, blogger-ul, procu-rorul: te-ai întrebat vreodată ce crezi tu despre ei? Te-ai întrebat vreodată ce se află de fapt în spatele acestor etichete? Asociația de Servicii Sociale Scut, te invită pe 22 iulie în Parcul Central, între orele 10.00 și 18.00, la evenimentul Bi-blioteca Vie: Întâlnește-ți prejudecata!Biblioteca Vie este un concept inter-național ce își propune să promoveze respectul pentru drepturile omului, diversitatea în toate formele. Biblio-teca Vie funcționează ca o bibliotecă obișnuită: cititorii împrumută cărți, reprezentate de oameni, pentru o perioadă limitată de timp, le citesc, după care le restituie. Biblioteca Vie din acest an este organizată în cadrul proiectului Centrul Sara - servicii integrate pentru persoanele adulte cu dizabilități, proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG din România.
ASOCIAȚIA HAPPY MOMS SUSȚINE CAUZELE DIN BRAȘOV
RUBRICĂ REALIZATĂ DE: DANA LUPȘA (ASOCIAȚIA HAPPY MOMS)- REDACTOR CITY CAUSES, TELEFON: 0722 6129 65
Puck, sunt cele trei spectacole care se vor derula pe 1, 2, 3 august la Centrul Cultural Reduta începând cu ora 18.00, toate în premieră în
Brașov. Cel mai colorat și special spectacol este cel al Companiei de teatru Passe-Partrout Dan Puric – Fluturi și oameni – spectacol premiat la Festivalul internațional de teatru pentru copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești” . Urmează apoi trei zile de lectură, 4, 5, 6 august, în aer liber susținute de persoane publice din Brașov și București, în Piața Sfatului, Curtea Bisericii Negre și Bastionul Țesătorilor, începând cu ora 19.00. În fiecare dimineață se vor derula la Centrul Cultural Reduta, începând cu ora 11.00, ateliere interactive pentru copii și părinți, pictură pe ceramică, tradiții românești, maniere elegante. Eveniment susținut media de Agenția de publicitate Happy Ad, Revista Zile și Nopți și Magic FM.
Detalii despre eveniment: www.happymoms.ro
CITY EVENTS RECOMANDĂRI PROGRAM
26
VINERI10.07
18:00Festival
FESTIVALUL DE DANS ROMANA
Centrul Cultural Reduta, Braşov
19:00Teatru
PRIVEŞTE ÎNAPOI CU MÂNIE
Teatrul Sică Alexandrescu,
Braşov
20:00Concerte
LIVE MUSIC BRITISHBritish Pub, Braşov
22:00Petreceri
START THE WEEKEND
Shiva Pub & Club, Braşov
22:00Concerte
NEVER ENOUGHDeane’s Irish Pub &
Grill, Braşov
22:00Petreceri
PARTY ALL NIGHT LONG
Temple Pub & Grill, Braşov
23:00Petreceri
RENDEZ - VOUS - THE COMEBACK
Nisha Urban Night, Braşov
23:00Petreceri
RENDEZ - VOUS CU RĂZVAN DINESCU
Nisha Urban Night, Braşov
SÂMBĂTĂ11.07
10:00Expoziții
PĂPUŞILE VĂ PREZINTĂ MODA DE
ALTĂDATĂMuzeul civilizaţiei
urbane, Braşov
15:00Sport
BIKE QUESTCeai et caetera,
Braşov
19:00Teatru
PRIVEŞTE ÎNAPOI CU MÂNIE
Teatrul Sică Alexandrescu,
Braşov
19:00Concerte
CONCERT ESTIVAL OVIDIU DAN CHIRILĂ
Piața Sfatului Braşov, Braşov
DUMINICĂ12.07
10:30Teatru
HANSEL ȘI GRETELTeatrul Arlechino,
Braşov
12:00Teatru
HANSEL ȘI GRETELTeatrul Arlechino,
Braşov
19:00Teatru
JOCUL DRAGOSTEI ŞI AL ÎNTÂMPLĂRII
Teatrul Sică Alexandrescu,
Braşov
19:00Festival
CORUL ASTRA BRAȘOV -
FESTIVALUL MUSICA BARCENSIS 2015
Biserica Sf. Bartolomeu, Braşov
20:00Concerte
LIVE MUSIC BRITISHBritish Pub, Braşov
21:00Concerte
MIRCEA VINTILĂBerăria Ciucaş,
Braşov
22:00Petreceri
THE BEAT GOES ON TEMPLE PUB&GRILLTemple Pub & Grill,
Braşov
22:00Petreceri
THIS IS SHIVA PARTY
Shiva Pub & Club, Braşov
22:00Concerte
2 ANI DE PLAYER’S CU MIKE GODOROJAPlayer’s Pub, Braşov
20:00Petreceri
DUMINICA ALTFELDeane’s Irish Pub &
Grill, Braşov
20:00Concerte
LIVE MUSIC BRITISHBritish Pub, Braşov
LUNI13.07
10:00Expoziții
LIA AND FRIENDS BY ANDA - EXPOZIȚIE DE
ILUSTRAȚIICeai et caetera,
Braşov
20:00Filme
PHOENIX 2DCinemateca Patria,
Braşov
20:00Concerte
-176 LEI REDUCERE
CITY GADGET27
OFERTE SPECIALE ACUM
LA SHORTCUT
COMPUTERS
LAPTOP DELL INSPIRON
VEZI MAI MULTE: Este ușor să urmărești filmele și emisiunile tale preferate pe acest ecran generos de
15 inchi.TARE ȘI CLAR: Vei fi uimit de claritatea sunetului oferit de tehnologia Waves MaxxAudio®, tehnologie premiată cu GRAMMY®. Fie că te conversezi cu un prieten sau urmărești un film, sunetul te va uimi.CONEXIUNI WIRELESS PUTERNICE: Poți purta o conversație fără oprire datorită celor mai noi opțiuni wireless care te ajută să obții o conexiune rapidă, puternică, cu o rază de acțiune impresionantă.ECHIPAT CU CE ESTE MAI IMPORTANT: Nu te lăsa păcălit. În interiorul acestui design subțire sunt cele mai recente opțiuni de procesoare Intel®. Seria Inspiron 15 3000 are o margine subțire de 22mm, astfel încât să o poți strecura în geanta de laptop sau în geanta de voiaj, fără a pierde spațiu prețios.
ADRESA:
BULEVARDUL GRIVITEI, NR.49
TEL.:0268/425268, 0368/401197, 0726/746356.
CALEA BUCURESTI, NR. 78A
0368/402531, 0733/665867.
LUNI-VINERI: 08:00-20:00SAMBATA:
09:00-13:00
COMANDĂACUM
ONLINE!
CĂȘTI CREATIVE AURVANA LIVE!FRECVENȚĂ 10HZ-30KHZ, SENSIBILITATE 103DB/MW
IMPEDANȚĂ 32 OHMI, CONEXIUNE JACK 3.5MM PLACAT CUAUR, LUNGIME CABLU 1.2M
ASUS AS 15 I7-4510U 4GB 500GB 1GB-GT820
15.6 INCH 1366 X 768 PIXELI GLARE
INTEL CORE I7-4510U PROCESOR (4M CACHE
UP TO 3.10 GHZ) 4 GB, HDD 500 GB 5400 RPM NVI DIA GEFORCE 820 1024
MB DDR3L VGA WEB CAMERA
TASTATURĂ NUMERICĂ
ASUS MEMO PAD 7 ME70CX-1A014A | 7 INCH 1024 X 600
PIXELI | INTEL CLOVER TRAIL DUAL CORE Z2520 1.2 GH
PLACĂ VIDEOASUS ATI R7 240 2GB DDR3
R7240-2GD3-L
MONITOR TFT/LEDSAMSUNG SYNCMASTER
23.6’’ S24C200BL LED FHD 5MS DVI NEGRU
DELL DL IN-SPIRON 3551 QUAD CORE N3540 4 500 UMA DOS BK
23436 LEI
1290 LEI
299 LEI 299 LEI589 LEI
2099 LEI
-100 LEI REDUCERE
-88 LEI REDUCERE
-41 LEI REDUCERE
-14 64 LEI REDUCERE
-282 LEI REDUCERE
ww
w.s
ho
rtcu
tco
mp
ute
r.ro
CITY EVENTS RECOMANDĂRI PROGRAM
28
LIVE MUSIC BRITISHBritish Pub, Braşov
22:00Petreceri
CHILLOUT PUB NIGHT
Shiva Pub & Club, Braşov
MARȚI14.07
18:00Festival
FESTIVALUL COPIILOR
Centrul Cultural Reduta, Braşov
19:00Concerte
CONCERT ESTIVAL OVIDIU DAN CHIRILĂ
Piața Sfatului Braşov, Braşov
20:00Petreceri
MAREA PROVOCARE!
Temple Pub & Grill,
Braşov
20:00Concerte
LIVE MUSIC BRITISHBritish Pub, Braşov
MIECURI15.07
18:00Festival
FESTIVALUL COPIILOR
Centrul Cultural Reduta, Braşov
20:00Festival
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL
TRANSILVANIA CORFEST - CORUL
VOX ANIMIAula Universității
Transilvania, Braşov
20:00Petreceri
TEMPLE PUB QUESTTemple Pub & Grill,
Braşov
20:00Concerte
LIVE MUSIC BRITISHBritish Pub, Braşov
22:00Petreceri
DECIDE THE MUSICShiva Pub & Club,
Braşov
JOI16.07
20:00Petreceri
CORPORATE THURSDAY
Temple Pub & Grill, Braşov
20:00Festival
FESTIVALUL DE CARTE ŞI MUZICĂ
Piața Sfatului Braşov, Braşov
21:00Festival
FESTIVALUL DE CARTE ŞI MUZICĂ
Piața Sfatului Braşov, Braşov
22:00Petreceri
AFTER SCHOOL STUDENT PARTY
Shiva Pub & Club, Braşov
22:00Petreceri
SEARA URSUSDeane’s Irish Pub &
Grill, Braşov
VINERI17.07
11:00Teatru
WINNIE POOH ŞI PRIETENUL SĂU
GUIŢParcul Ştefan Cel
Mare - Cartierul Astra, Braşov
12:00
FestivalFESTIVALUL DE
CARTE ŞI MUZICĂPiața Sfatului
Braşov, Braşov
20:00Concerte
LIVE MUSIC BRITISHBritish Pub, Braşov
20:00Festival
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL
TRANSILVANIA CORFEST - CORUL
AMIGOSAula Universității
Transilvania, Braşov
22:00Petreceri
START THE WEEKEND
Shiva Pub & Club, Braşov
22:00Petreceri
PARTY ALL NIGHT LONG
Temple Pub & Grill, Braşov
23:00Petreceri
RENDEZ - VOUS - THE COMEBACK
Nisha Urban Night, Braşov
SÂMBĂTĂ18.07
18:00Festival
TRIO ORGĂ PIAN VIOARĂ -
FESTIVALUL MUSICA BARCENSIS 2015
Biserica Evanghelică Codlea, Braşov
19:00Festival
FESTIVALUL DE CARTE ŞI MUZICĂ
Piața Sfatului Braşov, Braşov
19:00Concerte
CONCERT ESTIVAL OVIDIU DAN CHIRILĂ
CITY EVENTS RECOMANDĂRI PROGRAM
32
VEZI LISTA COMPLETĂ A EVENIMENTE-LOR DIN ORAȘ
Piața Sfatului Braşov, Braşov
20:00Concerte
LIVE MUSIC BRITISHBritish Pub, Braşov
20:00Festival
FESTIVALUL DE CARTE ŞI MUZICĂ
Piața Sfatului Braşov, Braşov
21:30Concerte
GODRockstadt, Braşov
22:00Petreceri
THE BEAT GOES ON TEMPLE PUB&GRILLTemple Pub & Grill,
Braşov
22:00Petreceri
THIS IS SHIVA PARTY
Shiva Pub & Club,
Braşov
DUMINICĂ19.07
12:00Teatru
RIDICHEA URIAȘĂTeatrul Arlechino,
Braşov
12:00Festival
FESTIVALUL DE CARTE ŞI MUZICĂ
Piața Sfatului Braşov, Braşov
19:00Festival
KAMERATA KRONSTADT -
FESTIVALUL MUSICA BARCENSISBiserica Sf.
Bartolomeu, Braşov
20:00Concerte
LIVE MUSIC BRITISHBritish Pub, Braşov
20:00Festival
FESTIVALUL DE CARTE ŞI MUZICĂ
Piața Sfatului Braşov, Braşov
20:00Petreceri
DUMINICA ALTFELDeane’s Irish Pub &
Grill, Braşov
LUNI20.07
20:00Concerte
LIVE MUSIC BRITISHBritish Pub, Braşov
22:00Petreceri
CHILLOUT PUB NIGHT
Shiva Pub & Club, Braşov
MARȚI21.07
19:00Concerte
CONCERT ESTIVAL OVIDIU DAN CHIRILĂ
Piața Sfatului Braşov, Braşov
20:00Petreceri
MAREA PROVOCARE!
Temple Pub & Grill, Braşov
20:00Concerte
LIVE MUSIC BRITISHBritish Pub, Braşov
22:00Petreceri
R&B NIGHTShiva Pub & Club,
Braşov
MIECURI22.07
10:00Expoziții
PĂPUŞILE VĂ PREZINTĂ MODA DE
ALTĂDATĂMuzeul civilizaţiei
urbane, Braşov
10:00Expoziții
SATE CONTEMPORANE
DIN ROMÂNIA - TEZAURE VII
Muzeul de etnografie, Braşov
20:00Concerte
LIVE MUSIC BRITISHBritish Pub, Braşov
20:00Petreceri
TEMPLE PUB QUESTTemple Pub & Grill,
Braşov
JOI23.07
22:00Petreceri
SEARA URSUS
Deane’s Irish Pub & Grill, Braşov
22:00Petreceri
EPIC THURSDAYS CU DJ ALEX ZARA
Times Pub, Braşov
22:00Petreceri
CORPORATE THURSDAY
Temple Pub & Grill, Braşov
CITY EVENTS RECOMANDĂRI PROGRAM
34
70 DE PROIECTE MUZICALE, ÎN 4 ZILE DE FESTIVAL, PE 3 SCENE, LA 5 KM DE SIBIU - AIRFIELD FESTIVAL
Airfield Festival este singurul eveniment
muzical din România care transformă un hangar de aviaţie în scenă și 40 de hectare de iarbă în cel mai întins teren de joacă al verii și este mixul perfect între muzică de calitate, activităţi aviatice, sporturi extreme și de agrement și activităţi recreaţionale și artistice. Aerodromul Măgura, situat la 5 km distanţă de orașul Sibiu, este spaţiul ideal pentru un festival de o asemenea anvergură. Între 30 iulie și 2 august, la Airfield Festival vor evolua 70 de proiecte muzicale, un lineup impresionant care include grupuri legendare ca The Skatalites, Gus Gus, Jazzanova Live feat.
generalist, scena hip-hop și Până la data de 29 iulie, preţul unui abonament este de 219 de lei, faţă de 269 de lei cât va costa în ziua festivalului. Abonamentele sunt disponibile în reţeaua Eventim, în punctele de vânzare fixe AIRFIELD și online pe Eventim.ro, Myticket.ro și Tomtix.ro.
Paul Randolph sau Fanfara Ciocârlia, cei mai aclamaţi DJ ai momentului, printre care DJ Koze, Dixon sau duo-ul Âme, tineri artiști care au cucerit prima poziţie a topurilor internaţionale de specialitate, Klingande & Arnold Sax sau Little Dragon și cele mai în vogă proiecte muzicale românești: Moonlight Breakfast, Subcarpaţi sau Golan. La Airfield, muzica eclectică și cele mai performante sisteme de sonorizare la ora actuală, D&B Audiotechnik și Function One sunt garanţia unei experienţe fantastice trăită sub cerul liber, în mijlocul naturii. Artiștii vor performa pe 3 scene: main stage
CITY KIDS LOCURI DE JOACĂ
LOC DE JOACĂ: FANTASIA LAND
Fantasia Land este un loc de joacă
amenajat special pentru copiii de toate vârstele. Pornind de la ideea necesităţii construirii unui loc de joaca cu diferite atracţii pentru cei mici, am ajuns la ceea ce puteţi vedea astăzi ori de câte ori ne vizitaţi. De-a lungul anilor ce au trecut, noi, Fantasia Land, ne-am străduit să facem din acest loc de joacă
peste 3 ani îi întâmpinăm cu: vaporul piraților cu tobogan și bile colorate, jucării gonflabile, trambuline, maşinuţe şi atv-uri, şi balansoar. Fantasia Land nu îi uită nici pe părinţi. Avem mese și fotolii, locurile ideale pentru cei care vor să îmbine relaxarea cu supravegherea copilului de la distanță.
PROGRAM:Luni – Joi: 9:30 – 20:30Vineri – Sâmbătă: 9:30 – 21:30, Duminică: 10:00 – 18:00 REZERVĂRI ȘI INFORMAŢII: 0268 411 199
ADRESA:Magazin Star, Etajul III, Str Nicolae Bălcescu 62, BrașovFacebook: Fantasia Land
o locaţie cât mai frumoasă şi primitoare pentru voi, cei care păşiţi pragul locului de joacă pline de fel şi fel de jucării. Ne-am gândit în primul rând la ce şi-ar dori un copil şi ce l-ar face să zâmbească, indiferent de vârstă. Astfel, am pornit de la cei mai mici (copiii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 3 ani) şi am pregătit pentru ei un colţ de joacă care cuprinde: tobogan, punte de joacă, diverse jucării, castelul prințeselor. Pe cei cu vârste de
PENTRU COPII ÎNCE-PÂND CU VÂRTSA DE 1 AN
„Vă aşteptăm la Fantasia Land să ne jucăm impre-ună, să deve-nim piraţi sauprinţese pen-tru câteva ore.”
_ECHIPA FANTASIA LAND
36
Zărneşti-Prăpastiile Zărneştiului, unde amatorii de mişcare se pot relaxa la poalele muntelui, pot respira aer curat şi pot admira peisaje de vis. Un alt traseu interesant este Braşov- Săcele- Valea Gârciniului , o rută care merge prin spatele Pietrei Mari şi ajunge în Azuga pe un drum de pădure foarte frumos. Şi spre judeţul vecin se poate merge pe un
CELE MAI FRUMOASE TRASEE DE BICICLETĂ
Braşovul oferă peisaje de munte
superbe care merită explorate. Bicicliştii pot face astfel mişcare, pot admira peisajele şi se pot relaxa în natură pe trasee care străbat întreg județul. Printre cele mai spectaculoase trasee se numără Braşov-Râşnov- Pârâul Rece-Predeal, Braşov-Râşnov-Cheile Râşnoavei, Braşov-
PREGĂTEŞTE-TE PENTRU VARĂ!@DECATHLON BRAŞOV
SCANEAZĂ PENTRU TOATE OFERTELE:
CITY SPORTS EVENIMENTE SPORTIVE
38
PEISAJE SUPERBE, AER CURAT ŞI RELA-XARE ÎN MIJLOCUL NATURII.
traseu pitoresc: Braşov-Teliu-Întorsura Buzăului-Valea Mare-Covasna. O altă recomandare pentru biciclişti este traseul Braşov-Săcele-Brădet-Valea Doftanei spre Prahova. Traseele au 20, 30 sau chiar 50 de kilometri, dar merită să fie
explorate într-o zi frumoasă. De asemenea, amatorii de mişcare pot descoperi frumuseţea satelor săseşti, dar şi bisericile ce ascund o istorie veche de câteva secole. Buneştiul, Criţul şi Meşendorful sunt legate de un astfel de traseu destinat exclusiv cicliştilor. Pista are 13 kilometri, dar în viitor se doreşte amenajarea a 80 de kilometri de drum numai bun pentru o plimbare pe două roţi.
SCANEAZĂ PENTRU DETALII
cred
it fo
to: C
ătăl
in G
eorg
escu
WOLF PARKADVENTUREWolf Park Adventure este un ansamblu de instalații, ateliere sportive în aer liber pentru activități educative și de distracție urmărind dezvoltarea spiritului de echipă, a curajului, îndemânare și aptitudinea de a parcurge trasee la înălțime. Alcătuit din instalații, ateliere sus-pendate pe copaci, pot fi parcurse trasee prin traversare sau cățărare, folosind un echipament de asigura-re corespunzător, pentru alpinism.
Wolf Park Adventure contribuie la autocunoaștere, la creșterea încre-derii în sine și la extinderea limitelor psihologice proprii și feră senti-mentul de aventură și de reușită în activitățile riscante.
Adresa: strada Brazilor, Zărnești, Orar: L - D 09-17:30, Tel.: 0786 226 500, fb: Wolf Park Adventure, e-mail: wolfparkad-
venture.ro, website: www.wolfparkadventure.ro
CITY SPORTS EVENIMENTE SPORTIVE
40
CITY FOOD GASTRONOMIE
42
ARAIES CU CARNE DE
VITA Araiesul este o lipie umpluta cu carne de vita si legume,coapta pe gratar.Este un preparat delicios servit simplu sau in combinatie cu Airan.
FATUS Fatus, este un fel de mancare vegetarian, o salata de rosii, castraveti, ardei gras, salata verde, lipie prajita, sos de rodii si mirodenii. Poate fi servit ca atare, simpla sau in combinatie cu humus sau preparate la gratar.
STEAK TIRIAKI Putem spune ca suntem mandri de acest produs, antricot de vitel rumenit la foc mic la cuptor,in sos de soia si mirodenii alese.il asezam pe un pat de cartofi copti si legume proaspete si le livram cu un sos usor picant proaspat si aromat.
CATAIF Un desert aparte, Cataiful este o clatita pufoasa umpluta cu cashta, nuca de cocos, mix de alune si esente de flori de portocal. Este servit cald, dar este perfect intr-o zi calduroasa de vara.
AMASI RESTAURANT - NATURALEȚE LIBANEZĂ!
Amasi, denumirea în sine, în limba arabă,
descrie frumuseţea contopirii dintre zi şi noapte, la apus.Un concept nou şi original pe piaţa restaurantelor braşovene, primul restaurant cu specific libanez din Braşov, restaurant Amasi vă aduce tradiţia şi bucătăria libaneză în oraşul de sub Tâmpa. Bucătăria Orientului Mijlociu este cunoscută şi apreciată
în întreaga lume pentru bogăția şi rafinamentul ei. De aceea restaurantul Amasi vă propune o experienţă culinară unică bazată pe ierburi aromate, condimente deosebite şi prospeţimea ingredientelor, în mare parte naturiste, care se integrează perfect în tradiţia şi bucătăria libaneză. Fie că vizitaţi restaurantul pentru o cafea de dimineaţă, o întâlnire de afaceri, cină în familie sau chiar o petrecere privată, Amasi este
AMASI Adresă: Mihai Vitezu 1Tel: 0726 073 221Orar: L - S: 09:00 - 24:00, D: 11:00 - 24:00Web: amasi.ro
alegerea perfectă datorită ambientului plăcut şi a calităţii serviciilor. În interior, îmbinarea elementelor specifice sunt ameţitoare, pornind de la costumaţia personalului, specific arăbească, picturile rupte din obiceiurile şi tradiţiile arăbeşti, cât şi ritmurile îmbietoare ale muzicii libaneze. Am gustat din multe preparate ale maestrului bucătar libanez şi mi-au placut toate. Mă voi întoarce aici şi nu singur! Pe lângă specialitățile incredibil de gustoase (secretele gusturilor deosebite sunt condimentele tradiţionale, în primul rând) n-ai cum să nu remarci personalul tânăr, deosebit de civilizat, discret, dar dinamic. Pentru a începe o zi nouă, vă recomandăm de dimineaţa cafeaua arăbească cu aromă de hel, iar la Amasi aproape orice mâncare e specialitate a casei. Amasi aduce o oază de relaxare orientală în oraşul nostru, ceva pur şi simplu senzațional.
CITY FOOD GASTRONOMIE
44
NOUTĂȚI@ TERROIRS BOUTIQUE DU VIN #CORPO-RATEDINING
TERROIRS BOUTIQUE DU VINBOUTIQUE DU VIN, DEGUSTARI VIN, BISTRO, EVENIMENTE, CONFERINTETel: 0733 539 586Adresa: Braşov, Strada Diaconu Coresiprogram: Luni - Dumini-că: 12:00 - 23:45
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK
Pe lângă degustările de vin (#bestwines)
și surprizele culinare oferite de Chef Shaun în weekend (#newfoodintown), Terroirs Boutique du Vin organizează întâlniri și evenimente pentru companii și organizații care apreciază momentele petrecute alături de parteneri și colaboratori. Atât pentru prânz cât și pentru cină, organizăm evenimente personalizate care îmbină rafinamentul culinar cu degustarea vinurilor de excepție.
Și pentru că fiecare vin are o personalitate proprie, dorim ca și
experiențele culinare la Terroirs să fie unice. Alegem deci împreună, în funcție de obiectivele întâlnirii, preferințele participanților și de bugetul alocat, cel mai potrivit meniu culinar – pe care îl asortăm cu vinuri potrivite. Fiecare meniu este unic, fiecare preparat este special gândit de Chef Shaun pentru a se încadra în conceptul evenimentului dumneavoastră. Iar în privința vinurilor, nu ne vom plictisi niciodată - avem mai bine de 500 de vinuri în colecția noastră permanentă, iar specialiștii noștri vă pot oferi o poveste pentru fiecare sticlă în parte.
Evenimentele se pot desfășura atât
la Terroirs, unde etajul oferă intimitate într-o ambianță elegantă care poate găzdui până la 50 de persoane, cât și la sediul clientului. Iar dacă doriți să aduceți și copiii, trebuie să știți că la noi nu se fumează decât pe terasă sau pe unul din balcoanele de la etaj, care oferă în plus o perspectivă inedită asupra Centrului Vechi și coastei Tâmpei.
NEW CONCEPT
NOU! SURF&TURF - RECOMANDA-REA BUCĂTARULUI @ TERROIRS BOUTIQUE DU VIN
Surf and turf sau surf’ n’ turf este un preparat din bucatăria americană, care combină fructele de mare și carnea într-o combinație extravagantă și delicioasă:- carne de vită maturată timp de 21 de zile, în condiții de temperatură și umiditate controlată- îmbăiată în sos după o rețetă proprie (rozmarin, usturoi și ulei de măsline)
„BEST BURGERS I HAVE EVER EATEN” Laura B, tripadvisor.com review
NOU!
CITY FOOD GASTRONOMIE
46
PUI LA JARMĂNÂNCĂ SĂNĂTOS, MĂNÂNCĂ ROMÂNEȘTE!
Garnituri precum minunații car-tofi aurii copți pe jar, sau cartofii prăjiți se îmbină perfect cu aroma preparatelor noastre din carne proaspătă.Sunt variante excepționale pentru Pieptul de pui la jar, suculent și incomparabil își face loc printre numeroasele noastre preparate. Bun venit și cârnăciorilor simpli sau spirală. Vă vor încânta toate simțu-rile. Promitem!Ești la job sau acasă?! Livrăm unde vrei tu sau, vă așteptăm pe str. Traian, nr. 55 A.
PUI LA JAR te așteaptă acum și cu o gamă variată de meniuri începând de la 9.90 lei!
Adresa: Traian, nr. 55ATel.: 0368 734 024, 0746 895 288facebook: Pui la Jar Brasov
CITY FOOD GASTRONOMIE
48
HAI LA TERASA GAURA DULCE!
În faţa restaurantului Casa Hirscher s-a
deschis Terasa Gaura Dulce. Odinioară, la acest birt se servea o specialitate a Braşovului - flechii. Cele mai frumoase bucăţi de carne din măcelărie erau cumpărate dimineaţa, de birtaş. Grătarele sfârâiau non-stop la Gaura Dulce. Carnea friptă se aducea pe un fund mare de lemn, numit cârpător, iar chelneriţa o tăia cu mare iuţeală în formă de tăieţei, peste care se presărau sare şi piper, dând naştere la delicioasele flechii. Acestea se stropeau din belşug cu vin cu borviz, adică apă minerală, în limba maghiară. Circula prin oraş şi o glumă pe seama acestui local. Când cineva întreba unde era Gaura Dulce, i se răspundea s-o caute în „fundul Cerbului”.
„Cele mai frumoase bucăţi de carne din mãcelãrie erau cumpãrate dimineaţa, de birtaş. Grãtarele sfâ-râiau non-stop la Gaura Dulce.”
RESTAURANT-TERASA GAURA DULCE Tel: 0268 523 099Adresă: Piața Sfatului 12-14e-mail: [email protected]
CITY FOOD GASTRONOMIE
50
CITY FOOD GASTRONOMIE
54
CASA CRANŢA RESTAURANTSituat într-o clădire în stil arhitectural brâncove-nesc, ce oferă vedere minunată a centrului oraşului.Specific restaurant: Oaspeții pot gusta preparatele delicioase din bucătăria românească şi internaţională oferite de restaurant, alături de o selecţie largă de vinuri din crama de la Casa Cranța.
Adresa: Str. Mr. Cranța, nr. 3A2, Tel.: 0268.476.992, 0740.117.812, [email protected] fb: CasaCranta, web: casacranta.ro
PIZZAMORE VĂ INVITĂ LADEGUSTAREAducem ceva unic și original, făcut din aluat de pizza cu drojdie naturală. Pentru a putea cunoaște această specialitate, invităm la degustare firmele cu doi sau mai mulți angajați. Nu va trebui să vă deplasați, venim noi la voi! Sunați la 0770657091 pentru a vă pune în listă.Regulament pe www.facebook.com/pizzamorebrasov
Str. Traian Grozăvescu nr. 2 (lângă Aula Universității), Tel: 0770.657.091, Meniu disponibil pe Fb: /pizzamorebrasov
Promotie pentru elevi/studenti Cu carnetul de elev/student aveți 10% reducere!
OFERTĂ
CONECTEAZĂ-TECU ORASUL!
CITY FOOD GASTRONOMIE
56
CIOCO-GELATERIA CAPRICESV-ați îndrăgostit vreodată atât de tare de un gust încât n-ați mai vrut să vă despărțiți de el? V-a cucerit o aromă într-atât încât să vreți să o simțiți aproape zi de zi? Noi am pățit-o și așa s-a născut cioco-gelateria Caprices, unde va asteapta pralinele fine Bruyerre, zecile de sortimente de inghetata si sorbeturi racoritoare. Sortimentele de sorbet, cum ar fi, zmeura, fructul pasiunii, mango, lamaie verde sau caise, sunt completate cu inghetate cu totul speciale: violete, cognac cu stafide, caramel cu unt sarat, alune de padure sau ciocolata Sao Tome.
Adresa: Str George Barițiu nr 3 lângă Biserica Neagră , Program: L-D 10:00-21:00, Tel.: 0268 477805 , fb: www.facebook.com/caprices.ro, web: www.caprices.ro, email: contact@
caprices.ro
CITY FOOD GASTRONOMIE
59
CONECTEAZĂ-TECU ORASUL!
*Ofertă valabilă până pe 31 decembrie 2015
CITY FOOD GASTRONOMIE
60
AMBASADOR RESTAURANTSpecific: Restaurant cu specific internaţional. Arhitectură şi ambianţă elegantă.Organizează evenimente private.
Specialitatea casei:Restaurant Ambasador vă propune o experienţă culinară unică, bazată pe bucătăria internaţională.
Recomandarea bucătarului: Muşchi de vită cu sos gorgonzola şi Medalion de porc cu sos de ardei şi tagliatele.
Bucătărie deschisă:zilnic 08.00-23.00
Adresa: Str. Republicii nr. 60, Program: Zilnic 08.00 - 23.00, Tel.: 0722 51 44 50, fb: facebook.com/brasov.ambasador, web: www.restau-rant-ambasador.com
mușchi de vită cu sos gorgonzola
medalion de porc cu sos de ardeiși tagliatele
CITY FOOD GASTRONOMIE
62
PIZZA EXPRESS
Vă invităm să savurați o nouă rețetă: pizza cu aluat de bere nefiltrată. Berea adaugă o mireasmă și o aromă cu totul și cu totul unică.
Și pentru ca ziua să fie mai dulce, la orice pizza comandată, desertul este din partea casei!
Vă așteptăm cu drag!
Bucătărie deschisă:09.00-24.00. Comenzi: 0734.638.113 - 0764.170.232 - 0753.985.618
Adresa: Str Morii, nr 21, Program: Zilnic: 09.00 - 24.00, Tel.: 0734.638.113 - 0764.170.232 - 0753.985.618, fb: facebook.com/PizzaExpressBrasov
PIZZA DE LA 9,5 LEI
Sandwich-uriMeniuri începândde la 13 Lei
OFERTĂ
CITY FOOD GASTRONOMIE
64
CITY FOOD GASTRONOMIE
65
pizzafast-food non stopRECOMANDĂRI:
@BLUE VIKINGIULIU MANIU 38
Pizza & Pagrano 33 de sortimente
de pizza și 10 tipuri de sandvich
Pagrano. Delivery Non
Stop TEL: 0268 418989,
0268 418996, 0368 418989
www.blueviking.ro
@DIECIMIHAI VITEAZU
10, COLȚ CU DIMITRIE CAN-
TEMIR Pasta & Pizza Delivery Non
Stop TEL: 0268 418998
www.pizzeria-dieci.ro
@ANDO’S 15 NOIEMBRIE 6 Fast Food TEL: 0268 410588, 0733 307307 www.andosfo-od.ro
@MCDONALD’SREPUBLICII 57-59 Fast Food TEL: 0268 406800 www.mcdonal-ds.ro
@MCDONALD’S DRIVECALEA BUCU-REȘTI 106 Fast Food TEL: 0268 331010, 0723 801142 www.mcdonal-ds.ro
@PANINI15 NOIEMBRIE 40 CALEA BUCU-REȘTI 16 Fast Food
ROATA NOROCULUINu există braşovean sau turist care să nu fi auzit că “cea mai bună ciorbă de burtă se mănâncă la Roată”. Renumiţii mici şi cele-brul déjà biftec tartar, au făcut din totdeauna furori în rândul gur-manzilor adevăraţi. Deci ai motive să te aşezi la masă, în salonsau pe terasă, să savurezi o ciorbă sau un peşte. Cât despre prepara-tele din porc, vită, pui, ori vânat… ce să mai vorbim?Meniul e plin!
Str. Crişan 6, L-D 10.00 - 23.30, Tel.: 0268 412 324, fb: /RoataNoroculuiOffi-cial, web: roata-norocului.ro
AMASI DELIVERY0368.454.033Luni - Duminică 10:00 - 22:00Comandă minimă 70 RONTimp livrare 45 minuteContact : [email protected] www.amasi.ro.
Adresa: Str. Mihai Viteazu nr. 1, Program: L-V 09.00 - 24.00, S-D 11.00 - 24.00, Tel.: 0368 454 0336, fb: facebook.com/restau-rantamasi, web: www.amasi.ro
SĂ RÂDEM
CĂ-I SĂNĂTOS!
Chelner în supa mea e o lentilă! - Ah da, mă tot miram de ce
e aşa ceaţă în local...
- Domnule chelner în supa mea e un aparat
auditiv! - Ce ziceţiiii?!...
Ospătar, adu-mi, te rog, o scobitoare!
- Imi pare rău, domnule, sunt ocupate toate!
CELE MAI SOLICI-
TATE DIN MENIU
- Kebab Amasi,
200/100 gr,
27 lei
- Beiruti,
200/100 gr,
27 lei- falafel,
25 lei
- falafel, 150 gr
14 lei
CITY SPECIAL EVENTS EVENIMENTE SPECIALE
66
RINA VISTA
Profită de ultimele date disponibile pentru 2015 și vei avea 25 % discount la orice meniu de nuntă!Meniuri începând cu 149 lei. Acestea includ: gustare, pește, sarmale, mix grill , tortul miresei și cafea.
Bonus: primirea cu șampanie, covor roșu la intrarea în restaurant, transportul invitaților și cameră matrimonială pentru miri.
Adresa: Str. Poiana Braşov, Tel.: 0754/053.363, e-mail: [email protected], fb: /rinavista.poianabrasov, web: www.rinahotels.ro
CITY SPECIAL EVENTS EVENIMENTE SPECIALE
70
CITY SPECIAL EVENTS EVENIMENTE SPECIALE
72
Nunți în aer liber
RECOMANDĂRI
@HANUL DOMNESC
TIMIŞ 70, SĂCELE TEL: 0268 270027
Terasă 350 locuri hanuldomnesc.ro
@STEJARIICOL. KISS
SANDOR 102 TIMIȘUL DE JOS
TEL: 0268 340050 Terasă 100 locuri stejariibrasov.ro
@GARDEN CLUBGRIVIȚEI A48
TEL: 0268 470770 Cort de eveni-
mente 220 locuri gardenclub.ro
o croială care să ți se potrivească.Când mergi la cumpărarea rochiei nu uita să iei cu tine pe cineva de încredere: în contextul acesta, pe cineva care să își spună verde în față. Nu ai vrea să te trezești că ai dat o groază de bani (pentru că da, rochiile de mireasă sunt scumpe) pe ceva care arată pe tine ca pe un gard.Probează cât mai multe modele, chiar și unele care nu îți plac în mod deosebit. Îți va fi mult mai ușor să te hotărăști ce anume cauți.Cel mai important lucru: nu te grăbi. Nu trebuie să te hotărăști nici la prima, nici la a doua probă, doar rochia asta o vei purta o dată în viață.
DE LA VIS LA REALITATE: ROCHIA DE MIREASĂ
Multe fete se visează într-o
rochie de mireasă de prințesă. Lucrurile stau puțin altfel când e pe bune… Vorba aceea: socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Șansele sunt ca acea rochie la care visai mai demult să nu arate tocmai în regulă pe tine. Așa ajungem la pasul 1: alege
CU MII DE VARIANTE DE MODEL ȘI MATERI-AL, ALEGEREA ROCHIEI PERFECTE POATE FI CEL PUȚIN COMPLI-CATĂ.
Dacă vrei să îți iei
rochia de mireasă
@BIEN SAVVY15 NOIEMBRIE, 36 TEL: 0757 415 563
@ DIVINEPOLITEHNICII 4
TEL: 0768 191 616
@EVERGREEN BRIDES
SATURN 16 TEL: 0268 311 055
@LUCIANOCalea București
80 TEL: 0747 121 344
@ DIOLASTILISLUNGĂ 181
TEL: 0745 140 599
CITY NIGHTLIFE BARURI, CLUBURI, CAFENELE
74
In Ink Exhibition - expoziție de pictură semnată Anamaria Gănescu 1 – 31 iulie 2015
“În joacă” - Peretele care a prins viață datorită elevilor clasei a IX-a arhitectură de la Liceul de arte plastice Hans Mattis-Teutsch, coordonați de doamna profesoară Cristina LorinczIulie 2015 -
Lia and Friends by Anda - expoziție de ilustrațiimartie – august 2015
NOU! Clubul de limbi străine: franceză, engleză și în viitor germanăMarți, 14 iulie 2015, 19h00, francezăMiercuri, 15 iulie 2015, 19h00, engleză
Atelier creativ de autocunoaștere Celebrarea Copilului din interiorul nostruMiercuri, 15 iulie 2015, 18h00
Mai multe detalii despre toate activitățile care au loc în ceainărie, puteți găsi accesând::www.ceaietc.rowww.facebook.com/ceaietc
Programul ceainăriei:luni - vineri: 14h00-23h00sâmbătă - duminică: 13h00-23h00ultima comandă: ora 22h00
CITY NIGHTLIFE BARURI, CLUBURI, CAFENELE
76
BRICK’S PIZZA & PUBBricks Pizza & Pub vă aștepată cu o gamă variată de preparate culinare și băuturi pe terasa amenajată în fața locației. Tot aici puteți gasi și un spațiu special amenajat cu o capacitate maximă de 20 persoane, unde vă puteți juca pe XBOX Kinect GRATUIT, doar pe baza consumației (avem diferite jocuri de aventură, bowling, ping-pong, volei, fotbal, box ).
Adresa: Tâmpei nr.9, Tel.: 0268324148, L-V 9:00 - 00:00, S - D 12.00 - 00.00 fb: /www.facebook.com/pages/Bricks/131450776888874
CITY NIGHTLIFE BARURI, CLUBURI, CAFENELE
78
FOR SALE PUBConcept: Dacă ai chef de o ne-bunie în oraş, să mănânci alune şi să arunci cojile pe jos, să bei ceva într-un cadru fain şi să asculţi muzică bună, poţi să îţi îndrepţi paşii spre For Sale Pub.
Specific: Clienţii sunt întâmpinaţi cu bucurie fie că îşi beau berea cu noi (cea mai vandabilă bău-tură a pub-ului) sau că degustă din cocktail-urile noastre: „Vis de iapă în călduri”, „Bivol Turbat”, „Purceluş şchiop”, “Gâdilat de fân”, „Aere de gâscă’n baltă” sau unul dintre ultimele produse introduse în meniu „Mocirla à la Sid” şi-a primit numele după po-recla ospătarului care a venit cu reţeta, şi aţi ghicit, semăna mult cu personajul din Ice Age”.
Adresa: Bulevardul 15 Noiembrie 24, Orar zilnic: 08.00 - 02.00, Tel.: 0788 758 582, fb: /For-SALE-PUB.
BEREA - CEA MAI VANDABILĂ
BĂUTURĂ A PUB-ULUI
CITY LIFESTYLE DESIGN, MODĂ, FRUMUSEȚE
84
UNIVERSUL NEPALEZ DIN BRAȘOV @HIMALAYAN BOUTIQUE
Potrivit tradiției orale tibetane,
existența bolurilor muzi-cale datează din vremea lui Buddha Shakyamuni (560-480 B.C.). Bolurile muzicale produc sunete și vibrații ce induc o pro-fundă stare de relaxare premergătoare trecerii în starea de meditație. „Ele sunt folosite atât pentru meditație, cât și pentru terapie. Au un sunet benefic este cel care induce corpului fizic o stare de totală relaxare, care generea-ză și permite curgerea energiilor fără inhibiție, conferind minții liniș-tirea în unitatea trup, minte, suflet.” (James D’Angelo) „Sunetul caracteristic cu rezonanțe armo-nice este folosit ca instrument de lucru
vibrational pentru redu-cerea stresului, pentru echilibrarea chakrelor, și creșterea nivelului energetic, favorizând o stare de bine, și liniș-tea necesară intrării în meditație. Rezultatul va fi un individ mai pro-ductiv, mai creativ, mai centrat, mai fericit, mai liniștit și mai echilibrat. Aceste calități există în fiecare dintre noi, iar sunetul bolurilor tibeta-ne netezește calea spre „Simfonia Universului”. (citat din Sunetul Sacru, de Doina Tănăsescu)
Se spune că bolul tibetan este cel care
alege persoană căreia îi va aparține, cei doi rezonând în momentul în care bolul este luat în palmă și atins ușor cu maleta pentru a emite sunete și vibrații.
WWW.HIMA-LAYANBOUTIQUE.RO
Adresa: Str. Postăvarului, Nr. 23, BrașovProgram magazin:Luni - Sâmbătă: 11.00 - 14.00 , 15.00 - 21.00Duminică: 11.00 - 18.00 Telefon:0040746255395
În magazinul nostru nepalez veți găsi o varietate de boluri
prelucrate 100% manual, cât și boluri feng shui cu finisaje mecanice. Vă așteptăm cu drag să vă alegeți bolul ce vă aparține.
MAGAZINUL DE SARE DE HIMALAYA, Lămpi și candele de sare, perne și săpunuri de sare, sare de baie și sare alimentară - la prețuri de importator
Str. G. Barițiu nr. 11, Centrul vechi, Brașov tel: 0785-714-714, www.salinabrasov.ro , e-mail: [email protected]
MAGAZINUL DE SARE DE HIMALAYA, Lămpi și candele de sare, perne și săpunuri de sare, sare de baie și sare alimentară - la prețuri de importator
Str. G. Barițiu nr. 11, Centrul vechi, Brașov tel: 0785-714-714, www.salinabrasov.ro , e-mail: [email protected]
LĂMPI DE SARE ȘLEFUITE DE DIFERITE FORME, DE LA 77 LEI
SALINA-SPA SAREA PĂMÂNTULUI BRAŞOV
ABONAMENT E: 99 LEI 6 masaje180 LEI 12 masaje
MASAJ ANTICELULITICCU CREMĂ DE ARDEI IUTE /NAMOL ȘI SARE DE LAMAREA MOARTĂ:30 LEI ÎN LOC DE 75 LEI ABONAMENTE:
120 LEI 6 masaje 280 LEI 15 masaje
MASAJ DERELAXARE 50 min.:
20 LEI în loc de 65 lei
Adresa: Str. Ion Paun Pincio nr. 10, Braşov (lângă Hidromecanica - în spate la
centrul RDS-RCS)
Telefon: 0368-885-815Telefon mobil: 0785-714-714, 0771-332-421
E-mail: [email protected]
www.salinabrasov.ro/
Masajul se desfășoară în SALINA SPA BRAȘOV, în centrul civic al orașului, lângă sediul central RDS de la Hidro, pe bază de programări la tel: 0368-885-815, 0785-714-714.
LĂMPI DE SARE NATURALĂ DE HIMALAYA, DE DIFERITE MĂRIMI, CU BEC INCLUS, DE LA 35 LEI
CITY LIFESTYLE DESIGN, MODĂ, FRUMUSEȚE
86
ITALIAN STYLEServicii: oferă, într-un ambient elegant, cele mai bune servicii de coafor, cosmetică, manichiură și pedichiură, folosind numai produse profesionale importate din Italia.
Spălat + coafat 20 lei
Adresă: Brașov, Str.Traian, Nr.1, Tel.: 0747 579 460, Orar: l-v 09.00-21.00, s: 09.00-14.00, fb: Salon-Italian-Style-Brașov,
GENERA-ȚIA - CHEIA LA GÂT, ÎN SUFLET ȘI ÎN BUZUNAR
Prima responsabilitate
a copilăriei a fost cheia casei părintești. Cu ață, elastic său fel de fel de prinderi ingenioase, cheia nu trebuia pierdută! Ea îți dădea voie să iei primele decizii importante din viața ta: cui dai drumul la ușă și la ce oră trebuie sau trebuia să te întorci acasă.Pășim încet în viața și deschidem suflete, cu priviri, cu speranță de adolescenți îndrăgostiți, întrebători, ascunși de
WWW.ALINABELCIUG.BLOGSPOT.RO
lume, de priviri - folosind cu teamă de această dată Cheia Sufletului.Cheia speranței este unică și poate schimba orice curs al norilor, stelelor, fluviilor. Poate
DE ALINA BELCIUG
NEW LINE
Str. Dorobanţilor nr. 9Tel.: 0268/470528
Slãbire - remodelare corpo-ralã; tratamentul complet al celulitei; lifting nechirurgical
(faţã, sâni, fese); Laser Vascular
(vase sparte cuperoza); laser epilare definitivã;
mezoterapie;peeling dermocosmetic
(facial sau corporal); dermatocosmeticã şi
make-upendermologie CELLU M6
www.newlinebv.ro
fi cheia pe care el ți-a dăruit-o ție pentru că însemni ceva, poate fi cheia enigmelor care deschide poarta întrebărilor, cheia maturității tale totale care te ajută să ajungi fără dar și poate la...Cheia din buzunar … această cheie mă face să zâmbesc! Deoarece este prima cheie pe care tu, proprietarul o poți oferi oamenilor dragi din jurul tău. O împlinire totală, după utilizarea primelor 3 de mai sus!Cheia casei părintești – dor de dragCheia sufletului – fluturi dragi în stomacCheia speranței – nopți albe, negre, nedormite. Iubiri versus împliniri!Cheia din buzunar – mângâiere de vânt cald de primăvară, aromă de cafea...
CITY LIFESTYLE DESIGN, MODĂ, FRUMUSEȚE
88
FarmacomO echipa pentru sanatatea ta!
R
Brașov, Str. Zizinului, Nr. 1120268 331 114
www.farmacom.ro
Farmaciile Farmacom cu program NON-STOP din orașul tău:
FARMACIA 44STR. URANUS NR.
12 - 14.
FARMACIA 98STR. GRIVIȚEI NR. 67
În săptămâna 27 iulie-2 august 2015,
la Sibiu, va avea loc cea de-a zecea ediție a festivalului ARTmania, un proiect cultural care nu a luat pauză în nicio vară începând din 2006. Cetatea medievală a Sibiului îmbracă din nou haine rock și așteaptă publicul dedicat din România și țările învecinate la final de iulie la aniversarea ARTmania Festival Sibiu. Vineri, 31 iulie, în Piața Mare, va concerta Anathema, Saturnus și Enemy of Reality, iar sâmbătă, seara legendelor Clan of Xymox și Apocalyptica la aniversarea
ARTmania Festival, va fi deschisă de Numph, un proiect tânăr, devenit model de urmat pentru calitatea muzicii dezvoltate în zona progressive rock. În acest an nu vor fi necesare bilete de acces pentru participarea la concertele derulate în Piața Mare. În completarea celor doua zile de concerte rock cu acces gratuit organizate în weekend în Piața Mare, în cadrul festivalului vor avea loc în săptămâna festivalului concerte în diverse locații, proiecții de filme organizate în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal și Dracula Film Festival, chiar și o etapă a competiției internaționale Global Battle Of The Bands pentru promovarea artiștilor autohtoni.
CITY LIFESTYLE DESIGN, MODĂ, FRUMUSEȚE
90
Iar experiența, cum știm și am văzut de
nenumarate ori, își spune întotdeauna cuvantul și își merită pe deplin laurii. Un astfel de parcurs bogat și divers îl are și Andreea Pangrate care, dacă s-ar apuca să scrie o carte, ar umple pe puțin două volume cu experiența anilor de muncă și a lecțiilor pe care le-a luat cu sine, sprijinindu-și decizia de a deveni antreprenor.
„Am vrut inițial să deschid franciza Nomasvello în București, orașul natal. Din fericire sau din păcate, acum depinde cum privești situația, nu am putut. Dar acest lucru nu m-a descurajat. M-am hotărât să fac un pas și mai mare….să deschid un centru într-un alt oraș, dar mai important, să deschid primul centru din acest oraș. Am ales Brașov și
consider că nu am ales deloc greșit! Brașovul este un oraș superb și cu oameni frumoși. Sunt sigură că brașovenii sunt deschiși și își doreau un astfel de serviciu în orașul lor.Toată lumea m-a susținut și încurajat să fac acest pas în timp ce îmi spuneau că am foarte mult curaj. Da… este un pic o dovadă de curaj să te muți într-un oraș în care nu cunoști pe nimeni și mai ales să devii și antreprenor. Familia a fost alături de mine în tot acest timp. Vorbim zilnic la telefon și ne vizităm de câte ori avem ocazia. Povestea mea alături de Nomasvello a început acum câteva luni, exact în momentul în care am pășit pentru prima dată într-un centru din București. Aflasem de la o cunoștință despre serviciile lor și mi-am propus să încerc. Ce îmi amintesc foarte bine este că primul impact a fost cel
de “WoW!”. Am apreciat căldura personalului, amenajarea spațiului și desigur, calitatea serviciilor. Iar de aici a început totul”, povestește Andreea Pangrate, încă unul dintre antreprenorii români care au ales să aleagă un succes de durată, alături de depășirea unor obstacole care, la final de zi, nu fac decât să îi întărească și să le dovedească, dacă mai era nevoie, că povestea pe care au ales să și-o scrie de unii singuri este și cea mai frumoasă.
NOMASVELLO
ARTMANIA2015 - 10 ANI
NOMASVELLO BRAȘOV
Adresă: Bulevardul 15 Noiembrie Nr 100, BrasovTelefon: 0744 582 028, 0368 801 675Website: www.nomasvello-brasov.roFacebook: Nomasvello Brasov
CITY BREAK TURISM
92
SCANEAZĂ PENTRU DETALII
Descoperă Colinele
Transilvaniei
CITY BREAK TURISM
94
CITY BREAK TURISM
96
HOTEL xxxCLASSIC INN
Situat în centrul vechi al oraşului Braşov, într-o zonă verde la poalele Muntelui Tâmpa, cu un restaurant în stil clasic cu preparate din bucătăria internaţională, Wi-Fi gra-tuit şi o sală de jocuri. booking.com: 9.0/10.
Adress: Braşov, Str.Tibles 7-9, Tel.: 0268 512 244 , [email protected] fb: Classic-Inn, web: classic-inn.ro
HOTEL PANTEX xxx La poalele Tâmpei, hotelul este situat în centrul orașului la numai câteva minute de mers pe jos de Piața Sfatului. booking.com: 7.9/10.
Adress: Braşov, Str. Dobrogeanu Gherea, nr. 4C, Tel.: 0733 007 676, [email protected] fb: Hotelpantex, web: hotelpantex.ro
DESIGN HOTEL CUBIX xxx
Hotel CUBIX este un hotel nou, cu o arhitectură con-temporană. booking.com: 8.6/10.
Adress: Braşov, Str. Saturn, nr. 47, Tel.: 0368 006 010, [email protected] fb: Hotelcubix, web: hotelcubix.ro
HOTEL BRAŞOV xxx
Boutique hotel cu un interior unic, atent decorat, o atmosferă călduroasă, servicii şi facilităţi personalizate, confort, linişte, intimitate.
Ofertă: -25% reducere, pachet 3 nopți / dublă / 450 lei redus de la 600 lei / pachet.
Adress: Braşov, Str. 13 Decembrie, nr. 38, Tel.: 0268.42 66 33, [email protected] fb: HotelBrasov, web: hotelbrasov.ro
hoteluriRECOMANDĂRI:
Hotel CapitolBULEVARDUL
EROILOR 19Tel: 0268 418 920
www.aro-pala-ce.ro
Hotel ArmattiSTR. LUNGĂ NR 5 Tel: 0368 443 200 www.armatti.ro
Hotel KronwellBDL. GĂRII NR 7
Tel: 0368 730 800 www.kronwell.
com
Hotel RamadaCALEA BUCU-
REȘTI NR 13 Tel: 0268 508 009
www.rama-dabrasov.ro
Hotel BelvedereSTR. STEJERIȘULUI
NR 11 Tel: 0268 415 575 www.hotelbelve
CASA CRANȚA xxx
Situat în centrul vechi al oraşului Braşov, într-o zonă verde la poalele Muntelui Tâmpa, cu un restaurant în stil clasic cu preparate din bucătăria internaţională, Wi-Fi gra-tuit şi o sală de jocuri. booking.com: 9/10.
Adress: Brașov, Str. Mr. Cranța, nr. 3A2, Tel.: 0268.476.992, 0740.117.812 e-mail: [email protected], web: casacranta.ro
PENSIUNEA MURY xxx
Situată în apropierea centrului vechi brașovean, cu o frumoasa vedere spre culmile Tâmpei și a colinei Warthe, Mury este alegerea ideală ce oferă vizitatorilor liniștea și confortul dorit.
Adress: Brașov, Str. De Mijloc Nr. 62, Tel.: 0268.708.861, 0371.406.620 e-mail: office @ pensiuneamury.ro, web: pensiu-neamury.ro
CITY BREAK TURISM
98
COROANA BRAŞOVULUI xxx
Aflat la 10 minute de plimbare faţă de Piaţa Sfatu-lui şi la 5 minute faţă de Poarta Schei, în imediata apropiere a Primei Şcoli Româneşti, Coroana Bra-şovului este primul hotel din Şcheii Braşovului.
Adress: Braşov, Strada Doctor Vasile Saftu, nr. 1, Tel.: 0268 513 866, Fax +40-268-513862, [email protected] fb: Hotel Coroana Brasovului ***, web: coroana-brasovului.ro
HOTEL xxxALINALEX
Situat la 5 km de centrul istoric al oraşului Braşov vă oferă o piscină interioa-ră şi o sală de gimnastică. Facilităţile de spa includ cadă cu hidromasaj şi o baie de aburi. Acces gra-tuit la internet wireless. booking.com: 9.0/10.
Adress: Braşov, B-dul Griviței 2F-2G,, Tel.: 0268 440 070, [email protected] fb: Classic-Inn, web: paradisulacvatic.ro
COMPLEX JASMINE xxx Situată la 5 minute cu ma-șina sau 20 de minute de mers pe jos departare de centrul vechi al Brașovului , oferă cameră modernă cu balcon și access gratuit la Wi-Fi.Scor booking.com: 8.6/10.
Adress: Braşov, Str.Petru Maior 12A, Tel.: 0268 547 162 , [email protected] web: casasamurai.com
CHEILE xxxGRĂDIŞTEILa 7 km de Castelul Bran și la 30 km de orașul Brașov. Vă puteți caza în hotelurile și vilele complexului, pu-teți lua masa în restaurant sau să petreceți în pub-ul complexului. booking.com: 7.9/10.
Adress: Bran, Str.Principală, nr. 32, Tel.: 0723 315 582 - Moeciu, 0741 288 870, 0741.288.870 - Fundata, [email protected] web: cheilegradistei.ro
COMPLEX EDENxxx
Localizat într-un peisaj încântător, la marginea pădurii în staţiunea Pre-deal, vă oferă un confort deosebit, într-o atmosferă caldă şi intimă la cele mai bune preţuri. 47 de came-re în hotel si 2 vile. booking.com: 9/10.
Adress: Predeal, Str. Neagoe Basarab, nr. 7, Tel.: 0268 456 379, 0740 900 400, [email protected] web: edenhotel.ro
CASA SAMURAIxx
Situat la 20 de minute de mers pe jos de centrul istoric al orașului Brașov. oferă camere cu Wi-Fi gratuit, minibar și balcon. Oaspeţii pot lua micul dejun în cameră sau la bar. booking.com: 8.6/10.
Adress: Braşov, Str.Petru Maior 12A, Tel.: 0268 547 162 , [email protected] web: casasamurai.com
CITY GRAM OAMENI SI LOCURI
99
Director Executiv: Marian GîleaDirector Revistă: Marius Vâlsănescu [email protected] Vânzări: Bogdan Vâlsănescu 0752 241 608, [email protected]: Diana Frimo, 0752 241 624, [email protected] Andreea Gîlea, 0752 241 616, [email protected] Anca Bogdan, 0752 241 623, [email protected] - contabilitate: Mihaela AnuţoiuDTP: Diana Bobeş, [email protected]ţie: Alex Hăidăuţu
Publicitate naţională
Speranța Velicu, Senior Sales Manager Tel.: 0735 777 982 [email protected]
EDIŢIA de BRAŞOVapare bilunar - gratuit, nr. 13 (370), 10 - 23 iulie, 2015
Editată de: SC LOCAL POWER SRL,
Contact: Str Păun Pincio nr 2, Braşov
e-mail: [email protected]
website: www.zilesinopti.ro
fb: www.facebook.com/BrasovZilesiNopti
Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar.
Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Timişoara/Arad. Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Iaşi, Bacău/Piatra Neamţ/Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Ploieşti (Câmpina, Breaza), Piteşti, Bistriţa, Suceava (Rădăuţi), Tg Mureș.
Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment: e-mail [email protected]. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
HAI-HUI PRIN PRĂPĂSTIILE
ZĂRNEȘTILOR
GALERIE FOTO: DIANA BOBEȘ
BRAȘOV26 IUNIE - 9 IULIE 2015
www.zilesinopti.ro
Coresi Shopping Resort