Yamaka Sutta Traducere Libera

www.sangha.ro

Yamaka SuttaO povestire despre Yamaka

- traducere liberă -

Introducere

Această povestire este una dintre suttele* importante ale Colecției Tematice** din Canonul Buddhist Pāli. Spre deosebire de majoritatea povestirilor din canon, aici, învățătorul nu este Buddha, ci unul dintre cei mai luminați discipoli ai săi, Sāriputta, care, din compasiune pentru călugărul Yamaka, ce întreținea o idee greșită despre starea de după moarte a

Arhaților***, îi expune acestuia principiile corecte, printr-un dialog analitic concentrat asupra ideii de persoană.

Pentru o lectură cât mai roditoare, am încercat să ofer explicații detaliate pentru termenii cheie pāli și să explic motivele pentru care am ales traducerea acestora în felul în care am făcut-o. Totuși, nu există un echivalent exact al fiecărui cuvânt pāli în orice altă limbă (cu excepția celor indiene) și m-aș bucura să țineți cont de acest lucru atunci când citiți traduceri din Canonul Buddhist (indiferent de limbă). Acesta este unul dintre motivele pentru care, în explicațiile mele, recurg adesea la etimologie și încerc să explic ideile care stau la baza fiecărui cuvânt, sperând să transmit o înțelegere cuprinzătoare, nu o interpretare particulară. Cred cu tărie că interpretarea este domeniul comentariilor, iar traducerea trebuie să reflecte pe cât de fidel posibil textul original.

În studiul etimologic al cuvintelor, am folosit din abundență atât dicționarele pāli, cât și cele ale limbii sanscrite, "mama" acestui dialect, iar în alegerea cuvintelor românești, am încercat să selectez termeni cu o etimologie greco-latină cât mai apropiată de cea sanscrită, care, fiind cea mai veche limbă indo-europeană, împărtășește multe rădăcini verbale atât cu limba greacă, cât și cu limba latină. Eventualele greșeli care s-ar fi putut strecura în text trebuie puse pe seama ignoranței traducătorului.

Pe lângă îndemnul de a urma notele cu atenție, căci ele explică termenii doctrinari, pe măsură ce apar în text, vă invit să citiți și comentariul pe care l-am scris la sfârșit, din puțina mea înțelegere.

Sper ca, prin reflecție, să parcurgem împreună drumul dintre cuvânt și înțelegere, iar prin meditație, drumul bătătorit de toți Treziții, cel dintre înțelegere și libertate.

_____________________________________________________________________* sutta, de la sanscritul sūtra, 'fir, fibră, șir', cuvânt folosit și pentru a denumi scrierile schematice, aforistice.** Saṃyutta Nikāya, una dintre colecțiile Coșului de Sutte (Sutta Piṭaka).*** arhat = 'vrednic, demn, merituos', nume dat călugărilor care și-au desăvârșit practica buddhistă, eliberându-se din lanțul renașterilor (saṃsāra).

Mulțumiri

În primul rând, îi mulțumesc lui Buddha Śākyamuni, care, prin compasiunea și înțelepciunea sa de neegalat, nu încetează să lumineze viața celor însetați de adevăr, de 2500 de ani încoace. De asemenea, îmi arăt recunoștința față de discipolii săi de peste milenii, care au avut grijă să păstreze și să transmită mai departe învățăturile Trezitului, pentru binele celor mulți.

Nu în ultimul rând, îi mulțumesc prietenului meu pe Cale, jurnalistul Vasile Andreica, pentru ajutorul neprețuit pe care mi l-a oferit în alegerea variantei de traducere cât mai naturală limbii române a câtorva termeni cheie, fără a sacrifica demersul literal al traducerii, dar mai ales îi mulțumesc pentru îndemnul și încurajarea de a continua munca de traducere în folosul celorlalți, căci fără acest îndemn, probabil că textul de față nu ar exista.

Marian Victor Bușoi, 1 iunie 2013,

București

Notație

* notă de subsol

… x a se vedea nota cu numărul x (notele se află la final)

i.e. id est, "adică"

e.g. exempli grata, "de exemplu"

Traducere

Odată, Venerabilul Sāriputta stătea lângă Sāvatthi, în Pădurea lui Jeta, în Crângul lui Anāthapiṇḍika. Cu acea ocazie, în mintea unui călugăr numit Yamaka și-a făcut loc o

credință1 dăunătoare2: 'după cum am înțeles eu principiile3 expuse de Cel Binecuvântat4, un

călugăr5 care și-a epuizat6 fermenții7 este anihilat8 [și] dispare fără urmă9 odată cu separarea de trup; el nu mai există după moarte'.

Mai mulți călugări au auzit că a apărut această credință dăunătoare. Astfel, ei s-au

apropiat de Venerabilul Yamaka; după ce s-au apropiat, s-au complimentat10 cu el și, după schimbul obișinuit de urări, s-au așezat într-o parte. Apoi, i-au spus:

- Frate Yamaka, este adevărat că întreții această credință dăunătoare: 'după cum am

înțeles eu principiile expuse de Cel Binecuvântat, un călugăr care și-a epuizat fermenții este anihilat și dispare fără urmă odată cu separarea de trup; el nu mai există după moarte'?

- Fraților, așa am înțeles eu principiile expuse de Cel Binecuvântat!

- Frate Yamaka, nu spune așa! Nu răstălmăci cuvintele Binecuvântatului. Nu e bine, fiindcă el n-ar vorbi așa!

Dar chiar și după ce i s-a vorbit astfel, Venerabilul Yamaka, aderând la acea credință

dăunătoare, din încăpățânare și convingere11, s-a exprimat iarăși:

- După cum am înțeles eu principiile expuse de Cel Binecuvântat, un călugăr care și-a

epuizat fermenții este anihilat și dispare fără urmă odată cu separarea de trup; el nu mai există după moarte!

Neputând să-l desprindă de credința aceea dăunătoare, călugării, ridicându-se din postură, s-au apropiat de Venerabilul Sāriputta; după ce s-au apropiat, i-au spus: "Frate Sāriputta, în mintea unui călugăr numit Yamaka și-a făcut loc o credință dăunătoare: 'după

cum am înțeles eu principiile expuse de Cel Binecuvântat, un călugăr care și-a epuizat

fermenții este anihilat și dispare fără urmă odată cu separarea de trup; el nu mai există după

moarte'. Ar fi bine dacă ai merge să vorbești cu Yamaka, din compasiune12 pentru el". Venerabilul Sāriputta a consimțit prin tăcere.

Astfel, la vremea serii, Sāriputta s-a ridicat de la locul lui de odihnă13 și s-a apropiat de Yamaka; după ce s-a apropiat, s-a complimentat cu el și, după schimbul obișnuit de urări, s-a așezat într-o parte. Apoi, i-a spus:

- Frate Yamaka, e adevărat că întreții această credință dăunătoare: 'după cum am înțeles

eu principiile expuse de Cel Binecuvântat, un călugăr care și-a epuizat fermenții este anihilat și dispare fără urmă odată cu separarea de trup; el nu mai există după moarte'?

- Frate, așa am înțeles eu principiile expuse de Cel Binecuvântat!

- Ce crezi, frate Yamaka, forma14 e eternă15 sau trecătoare?

- Trecătoare!

- Și ceea ce-i trecător e plăcut17 sau neplăcut16?

- Neplăcut!

- Iar ceea ce-i trecător, neplăcut și de natura schimbării, oare se cuvine să-l privești așa:

acesta este al meu, acesta sunt eu, acesta este sinele18 meu?

- Bineînțeles că nu, frate!

- Ce crezi, frate Yamaka, senzația19 … cogniția20 … coeficienții21 … inteligența22 e eternă sau trecătoare?

- Trecătoare!

- Și ceea ce-i trecător e plăcut sau neplăcut?

- Neplăcut!

- Iar ceea ce-i trecător, neplăcut și de natura schimbării, oare se cuvine să-l privești așa: acesta este al meu, acesta sunt eu, acesta este sinele meu?


- Păi atunci, frate, orice formă, trecută, viitoare sau prezentă, internă23 sau externă24, grosieră sau subtilă, inferioară sau superioară, îndepărtată sau apropiată - aceasta nu este a mea, aceasta nu sunt eu, aceasta nu e sinele meu - astfel ar trebui văzută, prin înțelegere

corectă25, așa cum este26! Orice senzație … cogniție … coeficienți … inteligență trecută, viitoare sau prezentă, internă sau externă, grosieră sau subtilă, inferioară sau superioară, îndepărtată sau apropiată - aceasta nu este a mea, aceasta nu sunt eu, aceasta nu e sinele meu - astfel ar trebui văzută, prin înțelegere corectă, așa cum este!

Văzând astfel, nobilul discipol27, învățat28, se satură29 de formă, senzație, cogniție, coeficienți și inteligență. Săturându-se, se detașează. Prin detașare, se eliberează. Când este eliberat, apare cunoașterea că este eliberat. El înțelege: "Nașterea a fost epuizată, viața sfântă

a fost trăită. Am făcut ce era de făcut. Nu mai există urmare a înlănțuirii30"

- Ce crezi, frate Yamaka, Cel Asemenea Plecat[31] este formă?


- Cel Asemenea Plecat este senzație?


- … cogniție … coeficienți … Cel Asemenea Plecat este inteligență?


- Ce crezi, frate Yamaka, Cel Asemenea Plecat se află în formă?


- Cel Asemenea Plecat se află în afara formei?


- … în senzație … în afara senzației … în cogniție … în afara cogniției … în coeficienți … în afara coeficienților … Cel Asemenea Plecat se află în inteligență?


- Cel Asemenea Plecat se află în afara inteligenței?


- Ce crezi, frate Yamaka, Cel Asemenea Plecat e formă, senzație, cogniție, coeficienți și inteligență deopotrivă?


- Ce crezi, frate Yamaka, Cel Asemenea Plecat e lipsit de formă, senzație, cogniție, coeficienți și inteligență?


- Păi atunci, frate, când ai cercetat cu adevărat principiul[32] și nu l-ai putut determina în mod real și precis pe Cel Asemenea Plecat, se cuvine, oare, analiza ta: 'după cum am

înțeles eu principiile expuse de Cel Binecuvântat, un călugăr care și-a epuizat fermenții este anihilat și dispare fără urmă odată cu separarea de trup; el nu mai există după moarte'?

- Înainte, frate Sāriputta, fiindcă eram ignorant, aveam această credință dăunătoare, dar după ce am ascultat învățătura despre principii de la tine, am abandonat acea credință, iar principiile-mi sunt clare!

- Frate Yamaka, dacă cineva te-ar întreba ce se întâmplă cu un călugăr vrednic33, care și-a epuizat fermenții, după moarte, ce i-ai răspunde?

- Frate, dacă m-ar întreba cineva acest lucru, i-aș spune că forma, senzația, cogniția, coeficienții și inteligența sunt trecătoare, ceea ce-i trecător este neplăcut, iar ceea ce-i

neplăcut este ținut la distanță34, fiindcă și-a atins scopul35.

- Foarte bine, Yamaka! În plus, vreau să-ți fac o analogie, pentru o și mai bună lămurire a subiectului.

Să zicem ar fi un cap de familie împlinit, bogat, cu multe proprietăți și bine păzit. Și

ar fi un om răuvoitor36, care-i dorește necazul, nesiguranța și moartea. Acesta ar gândi: 'capul de familie este împlinit, bogat, are multe proprietăți și e bine păzit. N-ar fi ușor să-l ucid fățiș. Ce-ar fi dacă l-aș ucide printr-un vicleșug?'

Apoi, mergând la acel cap de familie, i-ar spune că dorește să-i slujească, iar acela l-ar angaja. El ar sluji ridicându-se înainte, așezându-se după, făcând ce i se spune, purtându-se frumos și vorbind cu dulceață. Capul de familie l-ar considera drept prieten și confident, căpătând încredere în el. Iar atunci când slujnicul ar fi sigur că acel cap de familie are completă încredere în el, l-ar găsi singur și l-ar ucide cu cuțitul.

Ce crezi, frate Yamaka, oare, când acel om i-a spus capului de familie că vrea să-i slujească, nu era el un adevărat ucigaș, cu toate că acel cap de familie nu și-a dat seama că e ucigașul său? Oare când el slujește, ridicându-se înainte, așezându-se după, făcând ce i se spune, purtându-se frumos și vorbind cu dulceață, nu e un adevărat ucigaș, cu toate că acel cap de familie nu și-a dat seama că e ucigașul său? Oare când, găsindu-l singur, îl ucide cu

cuțitul, nu e un adevărat ucigaș, cu toate că acel cap de familie nu și-a dat seama că e ucigașul său?

- Ba da, frate!

- La fel, frate, omul de rând, neînvățat, care n-are ochi pentru cei nobili, nu cunoaște principiile lor și nu este disciplinat în ele, care n-are ochi pentru cei drepți, nu cunoaște principiile lor și nu este disciplinat în ele, consideră că forma provine din sine, că sinele are formă, că forma este în sine sau sinele în formă… senzația… cogniția… coeficienții… consideră că inteligența provine din sine, că sinele are inteligență, că inteligența este în sine sau sinele în inteligență.

El nu înțelege, așa cum este, forma trecătoare ca formă trecătoare. Nu înțelege, așa cum este, senzația trecătoare ca senzație trecătoare. Nu înțelege, așa cum este, cogniția trecătoare ca și cogniție trecătoare. Nu înțelege, așa cum sunt, coeficienții trecători ca și coeficienți trecători. Nu înțelege, așa cum este, inteligența trecătoare ca inteligență trecătoare.

Nu înțelege, așa cum este, forma neplăcută ca formă neplăcută… senzația neplăcută… cogniția neplăcută… coeficienții neplăcuți… Nu înțelege, așa cum este, inteligența neplăcută ca inteligență neplăcută.

Nu înțelege, așa cum este, forma nesubstanțială18 ca formă nesubstanțială… senzația nesubstanțială… cogniția nesubstanțială… coeficienții nesubstanțiali… Nu înțelege, așa cum este, inteligența nesubstanțială ca inteligență nesubstanțială.

Nu înțelege, așa cum este, forma coefectuată37 ca formă coefectuată… senzația coefectuată… cogniția coefectuată… coeficienții coefectuați… Nu înțelege, așa cum este, inteligența coefectuată ca inteligență coefectuată.

Nu înțelege, așa cum este, forma ucigașă ca formă ucigașă… senzația ucigașă ca senzație ucigașă… cogniția ucigașă ca și cogniție ucigașă… Nu înțelege, așa cum sunt, coeficienții ucigași ca și coeficienți ucigași. Nu înțelege, așa cum este, inteligența ucigașă ca inteligență ucigașă.

El se apropie de formă, și-o însușește38 și se bazează pe ea39 ca sine… senzație… cogniție… coeficienți… se apropie de inteligență, și-o însușește și se bazează pe ea ca sine.

Aceste cinci grupuri ale aproprierii40 față de care este apropiat, pe care și le-a însușit, purced

împreună41 pentru multă vreme, aducând necazuri și suferință.

Dar cel învățat, frate, nobilul discipol, care are ochi pentru cei nobili… disciplinat în

principiile lor, nu consideră că forma provine din sine, nici că sinele are formă, nici că forma este în sine, nici că sinele este în formă… nici senzația… nici cogniția… nici coeficienții… nu consideră că inteligența provine din sine, nici că sinele are inteligență, nici că inteligența este în sine, nici că sinele este în inteligență.

El înțelege, așa cum este, forma trecătoare ca formă trecătoare… senzația trecătoare… cogniția trecătoare… coeficienții trecători… înțelege, așa cum este, inteligența trecătoare ca inteligență trecătoare.

El înțelege, așa cum este, forma neplăcută ca formă neplăcută… senzația neplăcută… cogniția neplăcută… coeficienții neplăcuți… înțelege, așa cum este, inteligența neplăcută ca inteligență neplăcută.

El înțelege, așa cum este, forma nesubstanțială ca formă nesubstanțială… senzația nesubstanțială… cogniția nesubstanțială… coeficienții nesubstanțiali… înțelege, așa cum este, inteligența nesubstanțială ca inteligență nesubstanțială.

El înțelege, așa cum este, forma coefectuată ca formă coefectuată... senzația coefectuată… cogniția coefectuată… coeficienții coefectuați… înțelege, așa cum este, inteligența coefectuată ca inteligență coefectuată.

El înțelege, așa cum este, forma ucigașă ca formă ucigașă…senzația ucigașă… cogniția ucigașă… înțelege, așa cum sunt, coeficienții ucigași ca și coeficienți ucigași… înțelege, așa cum este, inteligența ucigașă ca inteligență ucigașă.

Acesta nu se apropie de formă, nu și-o însușește, nu se bazează pe ea ca sine… senzație… cogniție… coeficienți… nu se apropie de inteligență, nu și-o însușește, nu se bazează pe ea ca sine. Aceste cinci grupuri ale aproprierii de care nu este apropiat, pe care nu și le-a însușit, purced împreună pentru multă vreme, aducând bunăstare și fericire.

- Așa e, frate Sāriputta! E minunat că Venerabilii tovarăși în viața sfântă au parte de

asemenea îndrumători compătimitori41, binevoitori42, care îi corectează! După ce am

ascultat învățătura ta despre principii, conștiința43 mea s-a eliberat de fermenți, prin

neînsușire44.

Comentariu

Povestirea de față începe prin a menționa numele protagonistului, Sāriputta, cunoscut ca cel mai înțelept dintre discipolii lui Buddha. Acesta predica deseori cu aprobarea

Trezitului, care îl considera dhammasenāpati, adică "generalul Dhammei3".

Se spune că acest general al principiilor lui Buddha stătea, la un moment dat, lângă orașul Sāvatthi, în Pădurea lui Jeta, în Crângul lui Anāthapiṇḍika, un om foarte bogat din Sāvatthi, susținător al comunității buddhiste, care cumpărase Pădurea lui Jeta pentru uzul călugărilor, cu cantitatea de monede din aur necesară pentru a acoperi întreaga suprafață a terenului.

La un moment dat, unul dintre călugării comunității, pe nume Yamaka, începe să

întrețină o idee greșită despre starea unui Arhat33 după moarte. El consideră că Arhat-ul, care și-a epuizat fermenții dorinței senzuale (kāmāsava), devenirii (bhavāsava) și ideilor eronate (diṭṭhāsava) este complet neutralizat și dispare fără urmă odată cu moartea trupească. Cu alte cuvinte, Yamaka interpretează doctrina buddhistă în sens nihilist.

Înainte de a continua, se cuvine să lămurim puțin conceptul de fermenți și care este legătura dintre epuizarea acestora și starea de Arhat. Fermenții sunt acele "energii" psihice care impregnează mintea și îi influențează activitățile, un fel de impulsuri subconștiente, tendințe, instincte sau reflexe. Conform principiilor buddhiste, există trei tipuri de fermenți: dorința senzuală (kāma), devenirea (bhava) și ideile (diṭṭhi). Mai mult sau mai puțin, acestea trei corespund caracteristicilor afective, conative și cognitive ale personalității, potrivit psihologiei occidentale.

Aspectul afectiv este legat de afecte, adică reacții emoționale sau senzoriale instinctive, care se manifestă înainte de intervenția gândirii conștiente. Fermentul dorinței senzuale (kāmāsava) este acea tendință instinctivă a individului de a căuta satisfacția simțurilor, adică de a căuta senzații și emoții plăcute și de a evita senzații și emoții neplăcute. Nu este, oare, această tendință chiar sursa acelor afecte despre care vorbește psihologia? Acest instinct al satisfacerii simțurilor creează tipare de reacții senzoriale și emoționale, pe măsură ce experimentăm obiectele simțurilor. De exemplu, cel care a savurat pentru prima oară o înghețată, satisfăcându-și simțul gustului, va avea anumite reacții senzoriale automate atunci când, într-o altă zi, vede o persoană mâncând înghețată. Glandele salivare vor produce mai multă salivă, iar persoana va resimți o parte dintre senzațiile pe care le-a avut în trecut, atunci când a mâncat înghețată și, bineînțeles, dorința intensă (kāma) de a-și satisface iarăși simțul gustului. Aceste reacții sau afecte sunt cauzate de fermentul senzualității, kāmāsava. Așa cum mustul, prin fermentație, se preface în vin, la fel și mintea noastră, prin fermentație,

sub acțiunea fermentului senzualității, se preface într-o minte senzuală, egoistă, care aleargă după plăceri și fuge de neplăceri. Închei descrierea acestui ferment prin a preciza că, după părerea mea, este un soi de atașament față de trecut, o "blocare" a minții în experiențele trecutului, i.e. în memorie.

Aspectul conativ este legat de tendințele voliționale, direcționate către efort sau schimbare. În buddhism, bhavāsava, fermentul devenirii, se referă, în particular, la dorința de continuitate individuală sub diverse forme (ca om, zeu etc.) și, în general, la tendința sau impulsul de a deveni, de a se transforma sau "reinventa" pe sine. Pentru că ne atașăm de fenomenele plăcute și respingem fenomenele neplăcute, căutăm să acumulăm cât mai multe obiecte (și persoane) plăcute în jurul nostru, cu care ne identificăm. Într-un sens, putem spune că devenim ceea ce dobândim, căci fiecare obiect aflat temporar în posesia noastră și de care ne atașăm, lasă în mintea noastră un anumit "parfum" (vāsana), o tendință latentă care, pe nesimțite, contribuie ca influență în toate deciziile și acțiunile noastre. De asemenea, bhavāsava include și instinctul de auto-conservare, căci și acesta, fiind o neacceptare a morții, nu este altceva decât dorința de (re)devenire sau revenire într-o formă compatibilă cu imaginea noastră de sine. Bhavāsava pare a fi un atașament față de viitor, față de un ideal imaginat, o "blocare" a minții în imaginație sau fantezie, într-o falsă construcție a imaginii de sine.

Aspectul cognitiv se referă, bineînțeles, la gânduri, idei, concepte și prejudecăți. În buddhism, diṭṭhāsava, fermentul ideilor, se referă la mentalitate, la acel set de idei (greșite, în acest caz) prin care privim lumea și pe noi înșine. Așa cum o pereche de ochelari prost centrați sau cu dioptrii nepotrivite ne dă o imagine distorsionată a lumii vizibile, un set de idei (diṭṭhi) care nu sunt în armonie cu realitatea ne vor crea o imagine falsă despre lume și despre natura noastră. Acționând din perspectiva acestei imagini false, nu vom putea decât să facem rău atât celorlalte ființe, cât și nouă înșine, la fel cum un om care vede distorsionat din cauza ochelarilor poate fi lovit de o mașină pentru că nu a apreciat corect distanța. În vreme ce kāmāsava și bhavāsava reflectă o raportare greșită la trecut, respectiv la viitor, diṭṭhāsava reflectă o raportare greșită la prezent, o neînțelegere a lucrurilor așa cum sunt.

Revenind la povestirea noastră, călugărul Yamaka era de părere că un om care și-a epuizat cei trei fermenți, adică aceste tendințe instinctive către satisfacție senzuală, devenire individuală și mentalitate greșită, este complet anihilat odată cu moartea trupului. Cu alte cuvinte, deși există în prezent, el va înceta să existe în viitor.

Acum, o parte dintre călugării din comunitate au aflat despre această idee a lui Yamaka, pe care se pare că o și răspândea printre ceilalți. Acești călugări au mers, deci, la fratele Yamaka, pentru a-l întreba dacă este adevărat ce se spune, cu scopul de a-i îndrepta greșeala. Vedem aici și mici indicii despre modul în care funcționa comunitatea monastică pe timpul lui Buddha. Călugării mai experimentați erau implicați în instruirea noilor călugări și, în acest sens, existau discuții (logice) și dezbateri pentru lămurirea celui care avea îndoieli sau convingeri eronate. În fine, Yamaka și-a recunoscut părerea, iar călugării l-au mustrat, spunându-i că Trezitul nu ar spune acest lucru. Cu toate acestea, Yamaka și-a reiterat credința,

arătând că a ajuns la o convingere fermă și că nu poate fi convins de greșeala sa prin apel la credința oarbă.

Probabil neavând experiența necesară pentru a purta o discuție despre principiile lui Buddha, călugării l-au lăsat pe Yamaka și au mers să-l vadă pe venerabilul Sāriputta, pentru a-i povesti cele întâmplate și a-l ruga să discute, din compasiune, cu acest călugăr. Astfel, la vremea serii, Sāriputta s-a ridicat de la locul său de odihnă și a mers să-l vadă pe Yamaka. După ce l-a întrebat dacă este adevărat ce se spune, adică faptul că întreține acea idee greșită despre starea de după moarte a celui eliberat și după ce călugărul și-a recunoscut credința, Sāriputta începe să-l îndrume pe Yamaka printr-o serie de întrebări scurte și la obiect, care îl fac, treptat, să recunoască absurditatea celor în care credea până atunci. Metoda de discuție aplicată de înțeleptul Sāriputta ne aduce aminte de celebra maieutică a lui Socrate, prin care discipolul este "moșit" prin întrebări, până când acesta descoperă adevărul în și prin sine însuși. Recunoaștem în acest dialog mai multe grupuri de întrebări sau, mai bine zis, nivele de discuție, dar înainte de a continua, trebuie să înțelegem cum este analizat individul în doctrina buddhistă, adică ce înțelegem prin cele cinci grupuri ale aproprierii, pe care Sāriputta le va analiza cu deosebită pricepere mai departe.

Cea mai trivială analiză a individului o reprezintă clasificarea sa în nāma și rūpa, adică nume și formă. Prin nume se înțelegea mintea în toate aspectele ei, cu alte cuvinte, totalitatea fenomenelor mentale. Prin rūpa se înțelegea materia fizică, adică, în cazul individului, corpul. Pentru că identificarea cu trupul este mai ușor de înlăturat decât identificarea cu mintea (care, de multe ori, este înțeleasă ca suflet, sediu al rațiunii și al emoției), iar descoperirea lui Buddha era specială tocmai datorită recunoașterii faptului că mintea nu este o entitate solidă și statică, ci un proces sau flux aflat în continuă curgere de la o stare la alta, în buddhism s-a încercat o analiză mai profundă asupra minții, așa că acest "atom" care este mintea și care era până atunci privit ca entitate indivizibilă și recipient al gândurilor și emoțiilor, a fost "spart" în patru componente: vedanā, saññā, saṅkhāra și viññāna, adică senzații, cogniții, coeficienți mentali și inteligență. Voi explica, pe scurt, fiecare dintre aceste patru grupuri sau agregate (skandha) mentale.

Senzația, conform buddhism-ului, este acel fenomen mental care apare ca efect al contactului (phassa) dintre organul de simț și obiect. Ea poate fi plăcută, neplăcută sau neutră. De exemplu, prin contactul pielii cu un material moale, din mătase, poate apărea o senzație plăcută. La fel, prin contactul pielii cu o suprafață tăioasă, poate să apară o senzație dureroasă. Există și senzații tactile pe care nu le putem încadra în una dintre cele două categorii (plăcut/neplăcut), și anume senzațiile neutre.

Cogniția este acel fenomen mental de recunoaștere a unui obiect pe bază de asocieri, i.e. prin asimilare cu experiențe trecute sau, dacă un obiect este perceput pentru prima oară, cogniția este responsabilă de memorarea acelei percepții, pentru o recunoaștere ulterioară. Pe scurt, cogniția identifică, asociază, aseamănă, recunoaște. Același factor mental este responsabil și de ceea ce numim conștiința de sine, atunci când cogniția are ca obiect momentul precedent de conștiință, pe care îl identifică cu momente trecute, adică îl

recunoaște ca fiind familiar, cunoscut. De asemenea, cogniția recunoaște o senzație ca plăcută, neplăcută ori neutră, înainte de cogniție existând doar senzația pură, fără "etichete".

Coeficienții sunt toți acei factori mentali care, împreună (co), instigă la acțiune sau activitate (eficienți), eficientizând procesele mentale. De exemplu, atenția (sati) este un coeficient esențial în procesul percepției. Dacă nu ar exista coeficientul atenției în momentul contactului dintre organul văzului și obiect, nu s-ar produce inteligența vizuală (cakṣuviññāna) și, implicit senzația și toți ceilalți coeficienți mentali asociați acestei inteligențe.

Inteligența este fenomenul mental care diferențiază, discriminează sau discerne. Ea caută să distingă, spre deosebire de cogniție, care identifică. Cogniția vede asemănări, dar inteligența vede deosebiri. Cu alte cuvinte, ea este o cunoaștere specializată. Există sașe tipuri de inteligențe, în funcție de organul de simț, adică în funcție de "specializare": vizuală (văz), auditivă (auz), olfactivă (miros), gustativă (gust), tactilă (atingere) și mentală (minte, gândire). În contextul buddhism-ului, mintea (manas) este un instrument sau organ, la fel ca cele cinci simțuri și la fel cum o inteligență vizuală are ca obiect o formă vizibilă, inteligența mentală are ca obiect un gând, o idee, un concept sau percept (copia mentală a obiectului unei percepții senzoriale) accesat prin manas (funcția sau organul gândirii).

Această inteligență momentană, care în Abhidhamma* se numește citta, este ca un nucleu atomic în jurul căruia gravitează particulele subatomice ale senzației, cogniției și coeficienților. Nucleul inteligent "ține" înăuntrul său obiectul sau, mai bine zis, imaginea obiectului și, prin forța lui gravitațională, atrage factorii mentali în jurul acestui obiect.

Ca să concluzionăm, acestea (forma, senzația, cogniția, coeficienții și inteligența) sunt cinci grupuri, căci nu există o singură formă, ci mai multe, nu o singură senzație, ci mai multe, nu o singură cogniție, ci mai multe, nu un singur coeficient mental, ci mai mulți, nu o singură inteligență, ci mai multe, în funcție de moment și de circumstanțe.

Buddhism-ul le numește grupuri ale aproprierii fiindcă ni le "asumăm", ni le însușim, ne identificăm cu ele și le privim ca noi înșine sau ca lucruri care ne aparțin. Ultima precizare pe care doresc să o fac în legătură cu acestea este că, din conveniență, pentru naturalețea limbajului, vorbesc despre acestea cinci ca și cum ar fi agenți (e.g. cogniția recunoaște), dar ele sunt doar activități sau procese (i.e. cogniția este un nume pentru procesul de recunoaștere), nu agenți sau entități care îndeplinesc anumite funcții sau acțiuni.

________________________________________________________* Principiile Superioare, al treilea "coș" din Canonul Pāli

Revenind la întrebările Venerabilului Sāriputta, în prima parte el întreabă, în legătură cu fiecare element din aceste grupuri, dacă este etern sau trecător, neplăcut sau plăcut. Cred că este evident de ce formele, senzațiile, cognițiile, coeficienții și inteligențele sunt trecătoare și nu eterne. Ele nu durează, căci sunt doar momente într-un flux. Chiar și o masă pe care o privim timp de câteva minute și care ne apare ca fiind un obiect solid, static, neschimbător, nu rămâne la fel timp de două clipe consecutive, dacă este să ne gândim în profunzime, la nivelul atomic și subatomic. Cogniția este cea care ne dă iluzia stabilității și solidității mesei. Dar nici cogniția nu este eternă, căci fiecare obiect este recunoscut de o nouă cogniție și chiar dacă privim același obiect pentru două momente consecutive, vor exista două cogniții diferite, singurul lucru pe care îl au în comun fiind apartenența la același flux mental. Același lucru este valabil și pentru inteligență. Pe scurt, toți cei cinci factori ai personalității noastre sunt apariții condiționate (paṭicca samuppādā), nu entități permanente și independente. Ei apar și dispar în funcție de circumstanțe, la fel cum umbra unui copac apare atunci când există lumină, un copac și o suprafață și dispare în lipsa uneia dintre aceste condiții.

Nu este atât de evident, însă, de ce toate formele, senzațiile, cognițiile, coeficienții mentali și inteligențele ar fi neplăcute, cu atât mai mult cu cât am precizat deja faptul că există senzații plăcute, neplăcute și neutre. Nu este, oare, contradictoriu a spune că senzația este plăcută și neplăcută în același timp? Trebuie înțeles că atunci când, în buddhism, este vorba despre analiză sau cunoaștere a principiilor, utilizăm un tip de cunoaștere numit prajñā (pāli: paññā). Pra-jñā înseamnă pro-gnoză, în sensul de cunoaștere în perspectivă, în profunzime. Este înțelepciunea care cunoaște (jñā) dinainte (pra) natura lucrurilor. Spre exemplu, atunci când, experimentând o senzație, știm că aceasta este impermanentă înainte ca ea să înceteze, folosim prajñā. Înțelepciunea aceasta vede lucrurile în ansamblu, cunoaște cauzele și efectele. Ea este un antidot pentru avidyā (pāli: avijjā), ignoranța care vede doar aparențele, luând relativul drept absolut.

De exemplu, atunci când ne îndrăgostim, avidyā ne dă impresia că persoana de care ne-am îndrăgostit este și va rămâne așa cum ne-o imaginăm în prezent și va fi veșnic a noastră. Prajñā știe că starea prezentă a lucrurilor nu este o garanție pentru ceea ce se va întâmpla în viitor. Știe că persoana respectivă este supusă morții (la fel ca cel îndrăgostit, de altfel), iar ceea ce a avut un început (iubirea dintre cei doi) va avea și un sfârșit, fie prin moarte, fie prin alte cauze. De aceea, înțeleptul care iubește nu va lua de bună această dragoste, crezând că orice ar face și indiferent cum s-ar comporta el, persoana respectivă îi va rămâne mereu alături. Dragostea, la fel ca umbra, este o apariție condiționată. Atâta timp cât condițiile necesare sunt prezente, ea se manifestă, dar atunci când una sau mai multe dintre condițiile necesare dispar, dispare și ea, înlocuită fiind poate de tristețe sau de ură, după caz. Acesta este motivul pentru care unele iubiri durează o viață, iar altele nu. În primul caz, este vorba despre iubiri înțelepte, ce mereu lucrează pentru menținerea sau producerea condițiilor care, laolaltă, sunt numite dragoste. În al doilea caz, este vorba despre iubiri ignorante. Ca să concluzionez, prajñā este realistă și privește spre cauze și consecințe, iar avidyā este idealistă și vede doar lucrurile de suprafață.

Revenind la contradicția de a numi senzația plăcută drept neplăcută, această neplăcere

se referă la perspectiva de ansamblu, adică la prajñā. Orice senzație are ca efect o suferință direct proporțională cu plăcerea creată. Cu cât ne bucurăm mai mult de ceva, cu atât suferim mai mult atunci când îl pierdem, astfel că orice senzație, fie în mod direct (senzația neplăcută), fie indirect (senzația plăcută), provoacă dureri, neplăceri. De ce? Pentru că trece. Caracteristica fenomenelor de a fi trecătoare (anicca) implică și caracteristica lor de a fi neplăcute, în final. Bineînțeles, plăcerea sau neplăcerea nu sunt caracteristici intrinseci ale fenomenelor, ci caracteristici pe care propria noastră subiectivitate le suprapune peste ele, din cauza ignoranței. În final, fenomenele transcend toate perechile de contrarii, dar înainte să "avem" viziunea realității obiective, așa cum este, trebuie să trecem printr-un "tratament medicamentos", care implică "injectarea" unor antidoturi pentru ideile noastre eronate. Fiindcă vedem lucrurile din perspectiva eternității sau permanenței, aplicăm antidotul impermanenței, al vremelniciei. Fiindcă vedem lucrurile ca fiind plăcute și tânjim după obținerea și acumularea lor, aplicăm antidotul neplăcerii. Fiindcă vedem lucrurile ca fiind ale noastre sau chiar ne identificăm cu ele, aplicăm antidotul neaproprierii. Aceasta, însă, este o discuție pe care o rezerv unui viitor comentariu. Să revenim la povestirea noastră.

Și atunci, întreabă Sāriputta, oare vreuna dintre aceste cinci componente ale personalității, trecătoare, neplăcute și de natură să se schimbe, poate fi considerată "a mea, eu însumi sau substanța mea"? Yamaka răspunde printr-un "nu" hotărât. Dar de ce un fenomen trecător, neplăcut, schimbător nu poate fi numit al meu, eu însumi sau substanța mea?

În primul rând, ceea ce este trecător, indiferent că ne dorim noi să dureze sau nu, este incontrolabil. Nu-i putem spune formei, "fii așa!", iar ea să fie așa cum ne dorim. Vedem prea bine că trupul nostru îmbătrânește cu fiecare clipă, indiferent ce am face. Nu-i putem impune să îmbătrânească sau nu. În cel mai bun caz, putem influența în mod indirect procesul îmbătrânirii, având grijă cu ce ne hrănim și în ce mediu trăim. Din acest punct de vedere, trupul este mai degrabă al mediului și nu "al meu". Mai mult, ceea ce numesc "trup" acum nu este același lucru cu ceea ce numeam "trup" la vârsta de zece ani. Toate celulele din acel vechi trup au pierit, dând naștere altora. Ar fi greu să mai găsești ceva care să-și fi păstrat "substanța" în decursul timpului. Singura legătură dintre trupul acela și trupul acesta este una cauzală, căci dacă trupul acela nu era, nici trupul acesta nu ajungea să fie. Dacă am analiza trupul la nivel atomic și subatomic, am observa că el se modifică clipă de clipă. Prin urmare, presupunând că trupul momentului precedent era al meu, trupul prezentului de ce ar fi și el al meu? Ce anume îl face să îmi aparțină în mod intrinsec, în fiecare moment? Și de ce este el mai influențat de mediul înconjurător decât de propriile mele dorințe? Aceleași contradicții se aplică și celorlalte componente ale personalității noastre.

În al doilea rând, ceea ce este neplăcut nu poate fi cu adevărat al meu, căci în mod instinctiv eu mă îndepărtez de ceea ce este neplăcut și caut ceea ce este plăcut. Cum se face că am această formă, împreună cu aceste senzații, cogniții, coeficienți și inteligențe care îmi provoacă suferință? Dacă ar fi, într-adevăr, ale mele, atunci ar trebui să fie plăcute, iar dacă nu sunt plăcute, să mă pot debarasa de ele. Pentru cei care aduc aici argumentul sinuciderii, este bine să precizăm că, potrivit buddhism-ului, sinuciderea nu numai că nu este o soluție,

dar este chiar dezastruoasă, căci deși trupul este ucis, fluxul mental nu este întrerupt, din cauza fermenților și a ignoranței care nu a fost înlăturată. Prin sinucidere, acționăm asupra efectului, dar cauzele rămân acolo pentru a produce noi efecte, iar emoțiile și gândurile negative implicate în actul sinuciderii vor produce efecte negative pe măsură.

Acum, de ce nu ar fi forma, adică trupul, eu însumi? Deoarece caracteristica trupului de a fi trecător și neplăcut nu este în armonie cu ideea de eu, pe care îl percepem ca fiind un in-divid (un nucleu indivizibil) constant, cel puțin pe parcursul vieții. Mai mult, materia în sine, fără componenta mentală, nu este ceea ce înțelegem noi prin individ. Fără senzații, cogniții, coeficienți mentali și inteligențe, trupul este doar un cadavru. S-ar putea obiecta aici faptul că mintea nu este altceva decât un epifenomen al creierului. Deși putem lua în calcul și această posibilitate, mai rămâne să explicăm vasta literatură milenară în care sunt descrise fenomene care par să contrazică simpla limitare a minții la nivelul creierului. Indiferent de locul de pe glob și din cele mai vechi timpuri, s-a vorbit și s-a scris despre astfel de fenomene și nu încetează să se vorbească și să se scrie despre ele nici în ziua de astăzi. Este de ajuns să menționez munca de cercetare a doctorului Robert Monroe asupra așa-zisului fenomen OBE (Out of Body Experience) sau cea a doctorului Ian Stevenson asupra copiilor care au amintiri din viețile anterioare. Am inclus în bibliografie câteva surse de unde vă puteți documenta în acest sens. Desigur, dovada finală se află în experiența meditației, care, practicată cu regularitate, ne poate oferi atât posibilitatea de a ne aminti experiențe pre-natale, cât și de a experimenta mintea detașată de trup. Revenind la doctrina buddhistă, am menționat mai înainte faptul că mintea ca intrument al gândirii (manas) este considerată un organ și, făcând o paralelă cu știința, probabil că putem identifica suportul fizic al manas-ului cu creierul. Cu toate acestea, fermenții ignoranței sunt o energie psihică ce supraviețuiește creierului, împreună cu anumiți coeficienți mentali (saṅkhāra), asigurând, astfel, continuitatea fluxului mental (citta-srota/citta-saṃtāna) chiar și după descompunerea trupului.

Presupunând că eul nu este trupul, este ușor de văzut că n-ar putea fi o senzație, dar mai greu de văzut de ce nu ar putea fi cogniția, căci în noțiunea de cogniție intră și conștiința de sine, fenomenul mental cu care ne identificăm cel mai mult. Până nu înțelegem fenomenul conștiinței de sine, nu putem elimina această identificare cu ea. În buddhism, fenomenul conștiinței de sine este o cogniție (saññā) sau recunoaștere a unei experiențe anterioare (cu cât mai recentă, cu atât mai intensă fiind senzația de auto-conștiență), a unui moment anterior în fluxul mental. Mintea prezentului nu se auto-percepe, așa cum sabia nu se taie pe ea însăși, așa cum ochiul nu se poate vedea pe sine, așa cum vârful degetului nu se poate atinge pe sine. Mintea prezentului își amintește mintea trecutului și o recunoaște ca făcând parte din același flux. Această recunoaștere creează iluzia unei conștiințe statice, permanente. De altfel, se poate pune întrebarea simplă: ce se întâmplă cu conștiința în timpul leșinului sau al somnului profund? Pentru buddhism, acest lucru nu este o problemă, deoarece fluxul mental poate continua și în absența conștiinței de sine, care nu este substanța minții, ci unul dintre fenomenele ei, un efect al cogniției. Pentru mai multe detalii despre natura minții în buddhism-ul timpuriu, vă recomand să citiți compendiul de Abhidhamma al cărui titlu l-am inclus în bibliografie. Ca să concluzionăm, eul nu este conștiință de sine sau cogniție în general, căci acestea sunt tot fenomene pasagere, neplăcute, de natura schimbării. La fel și coeficienții mentali, căci nu avem lăcomie sau compasiune tot timpul, de exemplu. Aceștia

sunt factori care apar și dispar.

Cât despre inteligență, și ea face parte din fluxul mental, fără să fie constantă. În primul rând, pentru fiecare obiect "apucat" de minte, vorbim despre o nouă inteligență. Atunci când vedem o floare, apare o inteligență vizuală (cakṣuviññāna), care creează o imagine mentală (ākāra) a florii. Apoi, fluxul continuă să curgă, prin apariția unei inteligențe mentale (manoviññāna) care are ca obiect acea imagine mentală a florii. Momente mentale succesive curg unul după altul, implicând senzații, cogniții și mulți alți coeficienți mentali.

Rezumând, eu nu sunt trupul, senzațiile, cognițiile, coeficienții mentali sau inteligența, căci toate acestea sunt trecătoare, în continuu flux și neplăcute prin vremelnicia lor.

Având în vedere că acestea nu sunt nici ale mele, nici eu însumi, ce înseamnă că ele nu sunt substanța mea sau sinele meu? Prin substanță sau sine (attā) înțelegem acea esență imuabilă, permanentă, independentă a unui obiect sau a unei ființe. Fiindcă toate cele cinci componente ale personalității sunt dependente (căci depind și apar în funcție de circumstanțe) și trecătoare, ele nu sunt o substanță, iar în afară de acestea cinci nu poate fi depistat altceva în ființa umană. Noi avem tendința de a imagina "containere" sau "recipienți" pentru orice proces. Dacă luăm ca exemplu trupul, acesta nu "are" două mâini, două picioare, cap ș.a.m.d. Dacă eliminăm tot ceea ce "are" trupul, unde mai este acesta, ce mai rămâne în urma eliminărilor? Trupul nu este un recipient care conține diversele componente, ci noi suprapunem peste această grupare de elemente ideea de "trup". În mod similar, conștiința nu este un recipient ce conține senzații, cogniții, coeficienți și inteligențe, ci toate aceste procese, apărând și dispărând în interdependență creează iluzia unei minți unitare.

Așadar, după toate aceste întrebări scurte și la obiect adresate lui Yamaka, Sāriputta trage concluziile: în acest caz, orice formă, senzație, cogniție, coeficient sau inteligență, trecută, viitoare [ori] prezentă, internă sau externă, grosieră sau subtilă, inferioară sau superioară, îndepărtată sau apropiată, nu este a mea, nu este substanța mea, nu sunt eu - astfel ar trebui văzute acestea, prin înțelegere corectă, așa cum sunt! Când discipolul vede lucrurile în acest fel, el se satură de forme, senzații, cogniții, coeficienți și inteligențe. Săturându-se, se detașează de ele, iar prin detașare, se eliberează de fermenții ignoranței. Atunci când este eliberat, el înțelege că renașterile sale au luat sfârșit și că nu mai poate fi înșelat de aparențe!

Pentru a-i întări și mai mult înțelegerea, Sāriputta îi adresează lui Yamaka un al doilea set de întrebări, în legătură cu Cel Asemenea Plecat (Tathāgata). Acesta era unul dintre titlurile unui Trezit (Buddha) sau Arhat și se referă la faptul că, asemenea Treziților din trecut, a plecat din înlănțuire și iluzie, ajungând la cunoașterea lucrurilor așa cum sunt.

În primul rând, Yamaka este întrebat, pe rând, dacă Cel Asemenea Plecat este formă (trup), senzație, cogniție, coeficienți mentali sau inteligență. Răspunsul este negativ pentru

fiecare întrebare și am văzut deja de ce, în analiza întrebărilor din urmă.

Apoi, Sāriputta întreabă pe rând, dacă Cel Asemenea Plecat este în sau în afara formei, în sau în afara senzației, în sau în afara cogniției, în sau în afara coeficienților, în sau în afara inteligenței. La toate acestea, Yamaka răspunde negativ.

Ce înseamnă a fi în formă sau în afara ei? După ce a fost negată identitatea dintre Cel Asemenea Plecat și fiecare dintre cele cinci grupuri, acum se caută negarea diferenței dintre Cel Asemenea Plecat și acestea, iar diferența se poate manifesta în două moduri. De exemplu, relativ la formă (trup), Cel Asemenea Plecat poate fi o entitate diferită, aflată fie înăuntrul formei, fie în afara ei. Mulți dintre noi avem sentimentul că eul s-ar afla undeva în interiorul trupului, fie în zona inimii, fie undeva înăuntrul capului, ca un omuleț mic ce controlează totul din interior. Aceasta era și viziunea jainilor, însă ea prezintă multiple dificultăți. Dacă eul este înăuntrul trupului, înseamnă că are o dimensiune. Jainii erau de părere că eul are aceeași dimensiune ca trupul, pătrunzându-l în totalitate. Acest lucru ar implica faptul că eul, la fel ca trupul, se modifică în timp, acomodându-se formei trupului, crescând și micșorându-se pe măsură ce trupul îmbătrânește. Prin urmare, ar fi și el trecător și, implicit, neplăcut, deci nu ar putea fi numit al meu sau eu. Și chiar dacă ar fi o entitate de dimensiuni mici, în așa fel încât să nu trebuiască să își modifice forma după trup, simplul fapt că are dimensiuni îl face să intre în categoria formelor, care deja au fost respinse ca fiind trecătoare, neplăcute și nesubstanțiale! Chiar dacă ne-am gândi că eul este o formă subtilă, care nu admite schimbări interne, totuși, orice formă suferă modificări importante atunci când intră în contact cu alte forme, neputând exista o formă independentă de toate celelalte. Nu în ultimul rând, este bine să reflectăm mai profund asupra așa-zisului "control" pe care îl exercită eul asupra trupului. Dacă trupul ar fi, într-adevăr, sub controlul unui sine, acesta ar putea manevra trupul chiar și după moartea sa, căci ce anume l-ar împiedica?

A doua variantă ar fi ca Cel Asemenea Plecat să fie o entitate exterioară trupului, caz în care ar fi imposibil de explicat relația dintre acesta și trup și de ce, eul fiind exterior trupului, nu s-ar putea atașa, după voie, de orice alt trup. Același raționament poate fi aplicat și referitor la existența eului în afara senzației, cogniției, coeficienților mentali și inteligenței, iar existența sa ca entitate interioară acestor fenomene mentale este, evident, absurdă, mai ales că, așa cum am discutat, fenomenele mentale sunt momentane, circumstanțiale, așa că eul, dacă ar fi să se afle în cogniție, ar trebui să se mute din cogniție în cogniție și ne-ar fi imposibil să explicăm cum relaționează cu celelalte fenomene mentale și de ce două persoane n-ar putea face schimb de "identitate" după voie, mutându-se fiecare în cogniția celuilalt!

În fine, următoarea întrebare este dacă Cel Asemenea Plecat este, în același timp, formă, senzație, cogniție, coeficienți și inteligență. Răspunsul este iarăși negativ, căci este imposibil ca o entitate permanentă și independentă să aibă o pluralitate de naturi. Ar fi vorba despre mai multe entități și nu de una singură, ca să nu mai vorbim de faptul că aceste cinci elemente componente nu sunt ele însele entități, ci fenomene momentane, condiționate.

Atunci, întreabă Sāriputta, poate că Cel Asemenea Plecat este lipsit de formă, senzație, cogniție, coeficienți și inteligență? Însă nu poate fi depistat vreun presupus eu care

să fie dincolo de aceste fenomene, căci ele includ întreg universul mental și fizic.

Încheind al doilea grup de întrebări, Sāriputta trage concluziile: în acest caz, după ce au fost cercetate cu minuțiozitate principiile pe baza cărora ne imaginăm un Asemenea Plecat, i.e o persoană Trezită, și nu am reușit să determinăm în mod clar și precis care ar putea fi natura acestuia, este, oare, corect să spunem că Cel Asemenea Plecat dispare și este anihilat în momentul morții? Bineînțeles că nu, căci a afirma acest lucru presupune existența sa în prezent. Dacă el nu există nici măcar în prezent, cum va fi anihilat în momentul morții? Există forme, senzații, cogniții, coeficienți mentali și inteligențe momentane, curgând împreună într-un flux cauzal. În afară de acestea, nu există o persoană independentă care să le conțină, să le controleze și să le coordoneze. A spune despre Cel Asemenea Plecat că este anihilat în momentul morții este echivalent cu a afirma despre coarnele unui iepure că sunt anihilate în momentul morții sale. Fiindcă iepurii nu au coarne, afirmația este inaplicabilă, absurdă.

Acum, pentru a fi sigur de înțelegerea lui Yamaka, Sāriputta îl întreabă ce i-ar răspunde cuiva care l-ar întreba despre starea unui Arhat sau Tathāgata după moarte. Yamaka spune că, luând fiecare grup al aproprierii în parte, ar spune despre el că este trecător și, din această cauză, neplăcut. În cazul Arhat-ului, ceea ce este trecător și neplăcut este "ținut la distanță", adică nu este apropriat, nu mai există identificare și atașament față de el, căci "și-a atins scopul". Omul obișnuit se agață de fenomenele trecute, nu realizează că acestea și-au împlinit scopul, că stă în natura lor să apară și să dispară, să treacă. Nu realizează că, neputând lăsa în urmă experiențele, obiectele și persoanele trecutului, el este propriul său călău, creându-și neplăceri și suferințe.

Sāriputta este mulțumit de explicația lui Yamaka, dar îi prezintă și o analogie, pentru cunoașterea extrem de clară a învățăturii. La fel ca un om care și-a angajat viitorul ucigaș drept slujitor, obișnuindu-se cu el și luându-l drept prieten al său, fără să aibă idee că va fi ucis de către acesta, omul obișnuit, deși percepe forme, nu le înțelege așa cum sunt: trecătoare, neplăcute, nesubstanțiale, coefectuate, ucigașe. De ce sunt trecătoare, neplăcute și nesubstanțiale am văzut mai înainte. Faptul că sunt coefectuate se referă la caracteristica lor de a fi efectele sau rezultatele unei mulțimi de cauze și condiții (e.g. umbra este coefectuată de lumină, copac și suprafață). Ele sunt ucigașe în măsura în care provoacă suferința noastră, atunci când nu le percepem așa cum sunt ele în realitate, adică atunci când le luăm drept ceea ce nu sunt. La fel se întâmplă și cu senzațiile, cognițiile, coeficienții mentali și inteligențele.

Omul obișnuit crede că forma este substanțială (vine din sine) sau că sinele are formă (trup), că forma se află în sine sau sinele se află în formă. Asemenea și pentru senzație, cogniție, coeficienți sau inteligență.

Omul ignorant, spune Sāriputta, se "apropie" de forme, senzații, cogniții, coeficienți mentali și inteligențe, le apropriază și se bazează pe faptul că acestea sunt sinele său, substanța sa, identitatea sa. Atunci când procedează astfel, aceste fenomene de care se apropie și pe care le ia drept "prieteni", nu fac decât să producă necazuri, neplăceri și suferințe pentru multă vreme (atât lui, cât și celor din jur). De remarcat că în textul original nu există un pronume posesiv pe lângă cuvintele "necaz" și "neplăcere", tocmai pentru a

accentua faptul că, la nivelul principiilor ultime, nu există de fapt o persoană care are sau experimentează necazuri și neplăceri, ci doar procese care "curg" și se transformă în funcție de circumstanțe.

Pe de altă parte, discipolul înțelept nu crede că forma este substanțială sau că sinele are formă (trup), că forma se află în sine sau sinele se află în formă. Asemenea și pentru senzație, cogniție, coeficienți sau inteligență. Mai mult, spre deosebire de cel ignorant, el înțelege că cele cinci grupuri ale personalității sunt trecătoare, neplăcute, nesubstanțiale, coefectuate, ucigașe. De aceea, el nu se apropie de ele, nu le apropriază, nu se bazează pe faptul că ele sunt sinele său, substanța sa, identitatea sa, nu le ia drept "prieteni". Pentru un asemenea om, aceste cinci elemente produc bunăstare, plăcere și fericire.

În final, Yamaka îi mulțumește lui Sāriputta pentru învățăturile clare pe care i le-a oferit, fiind recunoscător pentru faptul că există asemenea îndrumători ai oamenilor aflați pe Cale, care dau dovadă de compasiune și bunăvoință, corectându-i atunci când capătă convingeri greșite.

De asemenea, Yamaka afirmă faptul că, auzind și înțelegând principiile expuse de

Venerabilul Sāriputta, conștiința* s-a eliberat de fermenți, prin neaproprierea celor cinci grupuri. Remarcăm faptul că nici aici nu există pronume personal posesiv pe lângă cuvântul "conștiința", pentru a accentua faptul că nu există un supra-eu care să conțină acea conștiință.

La final, aș dori să închei cu două versuri scrise de Buddhaghoṣa, autorul tratatului clasic Theravāda, Visuddhimagga (Calea Purificării):

Nu există agent al acțiunii, nici experimentator al coacerii [roadelor];

Numai principiile purced; cu adevărat, aceasta este viziunea corectă!**

Traducere, comentariu și note: Marian Victor Bușoi

_________________________________________________________________________* citta, cu sensul de totalitate a fenomenelor mentale, adică nāma** kammassa kārako natthi vipākassa ca vedako suddhadhammā pavattanti evetaṃ sammadassanaṃ

Note

1. Pāli: diṭṭhigata; sanscrită: dṛṣṭigata - substantiv compus din dṛṣṭi + gata. dṛṣṭi este un substantiv provenit din rădăcina verbală dṛś, "a vedea", însemnând "vedere" și, ca sens secundar, "viziune; punct de vedere". gata este participiul trecut al verbului gam, "a merge, a pleca". Aflat la finalul unui compus, acesta imprimă ideea de atingere a unei stări exemplificate de primul membru al compusului (i.e. plecat/ajuns în/la). Astfel, substantivul dṛṣṭigata se referă la ceva care devine viziunea cuiva, modul său de a vedea lucrurile. Având în vedere toate aceste nuanțe și întreg contextul discuției, mi s-a părut potrivită traducerea acestui compus prin cuvântul "credință".

2. Pāli și sanscrită: yamaka - numele călugărului provine de la substantivul yama, prin adăugarea sufixului ka. Substantivul yama, la rândul său, vine de la rădăcina verbală yam, "a controla, a ține", însemnând "control, înfrânare". În Rig Veda, se folosește fie cu referire la un căruțaș, fie la frâie. Sufixul ka conferă valoare adjectivală substantivelor (e.g. în limba sanscrită, prakāśa=lumină, prakāśaka=luminos), astfel că Yamaka pare să însemne "înfrânat; stăpân pe sine", lucru care ne face să credem că acest călugăr avea un temperament ascetic și era foarte disciplinat. O altă variantă pornește de la sensurile secundare ale cuvântului yama, "geamăn; dublură; unul dintr-o pereche; doi", yamaka însemnând "îndoit, dublat". În tratatul de retorică al lui Vāmana, Kāvyālaṃkāravṛtti, termenul yamaka se referă la paronomază, repetiția, în aceeași strofă, a unor cuvinte sau silabe asemănătoare ca sunet, dar diferite ca sens. Vom vedea că Yamaka face tocmai acest lucru, folosind conceptele buddhiste cu alt sens decât cel intenționat de către Buddha. Cu alte cuvinte, el creează o dublură a învățăturii și o confundă cu originalul!

3. Pāli: dhamma; sanscrită: dharma - un cuvânt cu o arie semantică foarte largă, tradus în nenumărate moduri în limba engleză, în funcție de context. Un mic studiu etimologic, însă, ne poate oferi o imagine mai clară asupra nucleului semantic al cuvântului. Derivația este similară cu cea a cuvântului karma, forma originară a ambelor terminându-se în sufixul man (dharman, karman). dhar este radicalul rădăcinii verbale dhṛ, "a susține, a suporta, a purta", iar man este un sufix prin care sunt create substantive abstracte (kṛ "a face" - karman "acțiune, faptă"). Astfel, dharma (dhamma, în Pāli) este ceva ce susține, ține, poartă sau menține, ceva fundamental, o lege sau un principiu. Am ales cuvintele "principiu" și "natură" ca traducere a acestui termen, în funcție de context. În contextele referitoare la doctrina sau învățătura buddhistă, poate avea sens colectiv, ca sumă de principii. În alte contexte, poate avea sensul de natură sau esență (ca în vipariṇāmadhamma, "de natura schimbării", i.e. "care este de principiu a se schimba/modifica").

4. Pāli: bhagavā; sanscrită: bhagavat - substantiv adjectival, de la bhaga + sufixul vat. bhaga este participiul trecut al verbului bhaj, "a împărți, a distribui, a hărăzi" și poate avea valoare adjectivală sau substantivală - "distribuitor, care distribuie". În hinduism, unii zei aveau acest atribut de a împărți oamenilor ceva de bun augur, în special Savitṛ, o zeitate solară. De altfel, atributul bhaga este de multe ori conferit fie soarelui, fie lunii, care-și

distribuie lumina și căldura asupra oamenilor. bhaga este și strămoșul cuvântului bog, din slava veche, folosit ca sinonim pentru Dumnezeu. Ca substantiv, poate reprezenta si ceea ce este distribuit, adică bunăstare, noroc, fericire. În unele texte, precum Mahābhārata sau Manu Smṛti, este utilizat cu sensul de "organ sexual". Toate aceste nuanțe trimit cu gândul la orice fel de încântare, de desfătare sau fericire. vat este un sufix posesiv, iar întregul compus este un vechi strămoș al cuvântului românesc "bogat", ajuns la noi prin intermediul slavei vechi (bogatu). Desigur, este vorba despre sensul figurat al cuvântului, indienii folosind și în ziua de astăzi cuvântul Bhagavan atunci când se referă la zeul Vișnu sau la oamenii sfinți. Pentru a evita nuanța materialistă a cuvântului "bogat", care aici se referă la o bogăție sau abundență spirituală, am utilizat traducerea obișnuită, "[Cel] Binecuvântat", care oricum surprinde destul de bine ideea de bogăție a spiritului.

5. Pāli: bhikkhu; sanscrită: bhikṣu - substantiv provenit din rădăcina verbală bhikṣ, la rândul ei deziderativul rădăcinii bhaj, despre care am vorbit în nota precedentă, deci "a dori să aibă parte, a dori să se bucure de". Cu alte cuvinte, sensul profund al lui bhikkhu este de cel ce aspiră la titlul de Bhagavā ("îmbelșugat, bogat, împlinit"), care vrea să aibă parte de fericirea libertății supreme (vimutti). Sensul secundar al verbului este "a cere (de pomană), a cerși", deci bhikkhu, în traducere literală, înseamnă "cerșetor", dar nu în sensul degradant cu care suntem obișnuiți. În India, de cel puțin 2700 de ani încoace, asceții sau călugării renunțau la toate posesiunile lor, având ca avere o simplă robă și un bol pentru pomană. Majoritatea nu aveau o locuință fixă, ci erau parivrājaka, adică rătăcitori, umblând din loc în loc. În contextul religios în care trăiau, oamenii considerau că este o binecuvântare să oferi hrană unui astfel de om, așa că era de ajuns ca asceții să meargă în orașe sau sate la ora mesei, cu bolul de cerșit, iar localnicii le ofereau hrană (dacă nu primeau, nu mâncau sau mergeau în alte locuri). Astfel, ei își puteau dedica întreg timpul ascezelor sau diverselor practici spirituale pe care vroiau să le întreprindă, fără să ducă viața omului de familie (gṛhastha). Aici, am preferat să rămân la tradiționala traducere a cuvântului, "călugăr".

6. Pāli: khīṇa; sanscrită: kṣīṇa - participiul trecut al lui kṣi ("a (se) termina; a descrește; a (se) epuiza; a slăbi; a trece"), deci sintagma khīṇāsavo înseamnă "cu fermenții epuizați" (adjectiv compus bahuvrīhi). Pentru o lectură mai naturală, am redat-o prin: "care și-a epuizat fermenții".

7. Pāli: āsava; sanscrită: āsava, āśrava, āsrava - acest termen prezintă cele mai mari dificultăți în traducere. Posibilele echivalente sanscrite par a fi āsava și āsrava, iar āśrava doar o formă coruptă a celui din urmă, căci altfel nu s-ar potrivi în nici un context (āśrava = promisiune, angajament; acord).

Să începem cu āsava. ā este un prefix care fie inversează acțiunea verbului (gam=a pleca/a merge, āgam=a sosi/a merge înapoi), fie indică faptul că acțiunea se desfășoară aproape, înspre ori înapoi. sava este radicalul verbului su, care are trei posibile sensuri, în funcție de context:

a) a mișca;

b) a mâna, a sili, a incita;

c) a presa, a extrage (sucul dintr-o plantă); a distila, a prepara o băutură spirtoasă.

În dicționare, āsava e tradus prin "distilare; decoct; băutură spirtoasă; suc, nectar", evident, toate aceste variante bazându-se pe sensul c) al verbului su. Din această perspectivă, āsava-urile sunt "licorile" care amețesc mintea. Vom vedea, în comentariul pe text, că suttele vorbesc despre trei licori: licoarea senzualității (pofta după plăceri senzoriale), licoarea devenirii (pofta după continuitatea existenței individuale, în diverse forme) și licoarea ideilor (viziuni greșite despre natura lucrurilor). Aceste trei licori "îmbată" mintea și împiedică viziunea clară asupra lucrurilor.

Dacă mergem pe sensurile a) sau b) ale verbului, āsava-urile sunt cele care ne mână sau ne mișcă înapoi spre existența ciclică (saṃsāra), impulsurile, tendințele, instinctele sau reflexele care ne înlănțuie.

āsrava, în schimb, provine de la srava, radicalul rădăcinii verbale sru, "a curge, a (se) scurge; a picura; a vărsa". āsrava-urile fac mintea să curgă înspre obiectele simțurilor, ele varsă mintea în existența ciclică. În general, traducerile în limba engleză merg pe această etimologie, traducând āsava prin outflow/outflux/eflux (revărsare, scurgere, eflux) sau inflow/influx (influx). Conform dicționarului Sanscrit-Englez, āsrava are și un sens specific, însemnând, în anumite contexte, "spuma orezului fiert" sau orice fel de impuritate. Legându-se de acest sens, unii au tradus termenul ca taint ("infecție") sau canker ("gangrenă, plagă"). În orice caz, este vorba despre o impuritate.

Legându-mă de toate aceste nuanțe, am găsit că, în limba română, deși este lipsit de poezie, cuvântul "ferment" înglobează ideile importante implicate în acest cuvânt. Ca sens figurat, DEX-ul ne spune că fermentul este "ceea ce face să se nască sau să întrețină pasiunile, dușmăniile; sămânță", ori āsava-urile sunt tocmai acele impurități sau semințe rele care întrețin tṛṣṇā (pofta), cauza neîmplinirii (duḥkha) noastre. De asemenea, știm că fermentația este procesul de transformare, de descompunere, de alterare a substanțelor organice sub acțiunea fermenților, același proces căruia îi este supusă și mintea noastră sub acțiunea fermenților senzualității, poftei existențiale și concepțiilor eronate.

8. Pāli: ucchijjati; sanscrită: ucchidyate - pasivul verbului ucchid, care, la rândul său, este format de la rădăcina chid, cu prefixul ud (sus, pe, deasupra). chid înseamnă "a tăia, a extirpa, a separa", astfel că forma aceasta verbală înseamnă "e anihilat, tăiat, smuls [din existență]". uccheda-vāda (nihilismul / anihilaționismul) era una dintre cele două extreme

respinse de către Buddha.

9. Pāli: vinassati; sanscrită: vinaśyati - formă verbală de la rădăcina naś, "a se pierde, a pieri, a dispărea", cu prefixul vi, care aici doar intensifică sensul verbal: "dispare [fără urmă]".

10. Pāli: sammodati; sanscrită: sammodate - formă verbală de la rădăcina mud, "a fi voios, vesel, a (se) încânta", cu prefixul sam, "împreună": a se bucura împreună. Când doi oameni se întâlnesc și schimbă zâmbete, felicitându-se, se spune că aceștia sammodate, se complimentează.

11. Pāli: parāmāsā; sanscrită: parāmarśa - substantiv verbal, de la rădăcina mṛś, cu prefixul parā. mṛś înseamnă "a mângâia; a prinde; a manipula", iar parā înseamnă "celălalt; extrem, suprem, ultim; excesiv; dincolo". În logică, se referă la concluzie sau inferență și de multe ori are sensul de reflecție, judecată, raționament. Este o "prindere, apucare" mentală, i.e. "înțelegere" a ceea ce este dincolo (parā) de percepție, prin inferență. În acest caz, bineînțeles că este vorba despre o inferență greșită, dar rezultatul oricărei inferențe, fie că este greșită sau nu, este un soi de convingere, aceasta fiind și traducerea pentru care am optat. Alții au tradus cuvântul prin "atașament".

12. Pāli: anukampa; sanscrită: anukampā - substantiv verbal, de la rădăcina kamp, "a tremura, a se cutremura", cu prefixul anu, "după, împreună (cu)". Astfel, ideea este de a se cutremura împreună cu cineva, adică a avea simpatie pentru sau a empatiza. Cuvântul se poate traduce ca simpatie sau compasiune.

13. Pāli: paṭisallāna; sanscrită: pratisaṁlayana - substantiv provenit din rădăcina verbală lī, "a sta întins, a se odihni; a dispărea", cu prefixare dublă, mai întâi cu sam, "complet", apoi cu prati, "spre; împotriva, opus; înapoi, iarăși; în schimb; peste, pe". pratisaṁlayana era acea perioadă din zi în care călugărul se putea retrage într-un loc izolat pentru odihnă (la alegere, putea să mediteze). Se spune despre călugăr că se ridică (vutthasi) din paṭisallāna și nimeni nu se "ridică din izolare/solitudine", așa cum spun traducerile în limba engleză, căci actul de a se ridica are sens doar dacă agentul acțiunii este culcat sau așezat. Ținând cont de context, am ales să traduc compusul prin "locul de odihnă", traducere permisă de această formă substantivală (în funcție de context, poate fi vorba de odihnă, loc de odihnă sau chiar pat).

14. Pāli și sanscrită: rūpa - substantiv provenit din rădăcina verbală rūp, "a forma, a reprezenta; a simula; a inspecta, a contempla; a apărea, a se arăta" și înseamnă "formă". În contextul celor cinci agregate, se referă la forma fizică, adică la componenta materială a personalității, i.e. corpul.

15. Pāli: nicca; sanscrită: nitya - ca adverb, înseamnă "întotdeauna, constant, regulat", dar

aici este adjectiv. Referitor la unele ritualuri, înseamnă invariabil, care trebuie întreprins constant sau cu regularitate. La finalul compușilor, imprimă noțiunea de constanță, perseverență sau concentrare. Etimologic vorbind, pare a proveni de la substantivul verbal ja, "naștere", cu prefixul ni, "în", care, prin combinație eufonică, dau nitya, "înnăscut (în/din naștere); natural, esențial". Trei posibile traduceri se potrivesc contextelor în care acest cuvânt este folosit: permanent, constant sau etern. Am ales-o pe cea din urmă, care este legată de timp, căci din ideea că fenomenele nu sunt nitya (ci anitya, "non-eterne"/trecătoare), cei mai vechi exegeți budiști au ajuns la kṣaṇikavāda, doctrina momentaneității (toate fenomenele sunt momentane).

16. Pāli: dukkha; sanscrită: duḥkha - adjectiv sau substantiv, în funcție de context, de la substantivul kha, cu prefixul dus. kha este un vechi substantiv vedic, care, în funcție de context, înseamnă "gaură, deschizătură, cavitate; gaura unei roți de car, prin care trece axul; spațiu, cer". prefixul dus imprimă un caracter negativ cuvântului pe care îl modifică, deci înseamnă "rău, prost, inferior". În dicționare, cuvântul duḥkha este tradus prin "stânjeneală, durere, necaz, dificultate" și pare a fi înrudit cu grecescul δυσκολία (diskolia), care înseamnă "dificultate". Majoritatea traducerilor budiste îl echivalează cu suferința.

În lumina etimologiei, ne putem gândi la un car a cărui roată a fost găurită prost (un car duḥkha), în așa fel încât axul este instabil. Acel car ar fi incomod, dificil de stăpânit și dureros pentru pasageri! Problema, în acest caz, ar fi că spațiul rămas liber în roata carului este un spațiu (kha) rău (dus). Doar atunci când acel spațiu este împlinit, adică ocupat în totalitate de către ax, carul merge cu ușurință, este comod și plăcut (sukha) pentru pasageri. Duḥkha este tocmai efectul psihic al vremelniciei (anitya) lucrurilor, efect care implică dificultate, durere, incomoditate, nesatisfacție și tulburare, neliniște. Trecătoare fiind, obiectele nu pot "umple" complet și definitiv golul care ne stânjenește.

În contextele în care este folosit ca adjectiv, este în mod clar folosit cu sensul de "dureros, neplăcut". De exemplu, senzațiile (vedanā), sunt fie sukhā (plăcute), duḥkhā (neplăcute) sau aduḥkham-asukhā (nici neplăcute, nici plăcute, i.e. neutre). Evident, în buddhism, inclusiv sukhā-vedanā, senzațiile plăcute sunt, în final duḥkhā, neplăcute, dar acest aspect neplăcut vine din faptul că plăcerea este pasageră și nu durează. Nu se neagă plăcerea ca fenomen vremelnic, adică plăcerea relativă, ci plăcerea absolută, durabilă, capabilă să umple în mod eficient acel gol (kha) care ne jenează.

Cred că termenul "neplăcere" (fie fizică, fie mentală) rezumă destul de frumos totalitatea nuanțelor găsite.

17. Pāli și sanscrită: sukha - "plăcere"/"plăcut", este antonimul lui duḥkha, pentru care vezi explicația precedentă.

18. Pāli: atta; sanscrită: ātman - este un substantiv abstract (la fel ca dharma și karma),

provenit din rădăcina verbală at, "a se mișca, a umbla", cu sufixul man. ātman este principiul dinamic din om, care-i dă viață, spiritul. Este folosit și ca pronume reflexiv de persoana a III-a, "sine". Buddhism-ul îl înțelege ca pe acel spirit imuabil despre care brahmanii spuneau că transmigrează dintr-o viață în alta. Referitor la obiecte, ātman reprezintă substanța, esența imuabilă a obiectelor, acel substrat neschimbător care se află la baza obiectelor, existența pură. Teza fundamentală a buddhism-ului este că nu există un asemenea ātman, căci toate fenomenele sunt schimbătoare și nu poate fi găsit nici un principiu care să stea pe loc, undeva în spatele fenomenelor. Persoana este un proces, nu o entitate, la fel și toate obiectele fizice sau mentale. Toate sunt anātman (anatta), adică nesubstanțiale.

A fost nevoie de două milenii și jumătate până când Albert Einstein ne-a oferit și demonstrația faptului că ceea ce percepem ca fiind masă nu este altceva decât energie (en-ergos = în lucrare, în mișcare - lb. greacă). Tot antrenamentul buddhist constă în eliminarea obiceiului mental de a percepe entități solide și durabile în loc de energii sau fluxuri și, implicit, detașarea de aceste entități iluzorii, pentru a reveni la realitate (yathābhūtaṃ).

19. Pāli și sanscrită: vedanā - substantiv provenit din rădăcina verbului vid, "a cunoaște, a experimenta, a simți", însemnând "senzație, simțire, experiență". În contextul buddhism-ului, cea mai bună traducere este "senzație", căci vedanā este efectul direct al contactului dintre organele de simț și obiecte, în prezența conștiinței, și poate fi plăcută, neplăcută sau neutră.

20. Pāli: saññā; sanscrită: saṃjñā - substantiv provenit din rădăcina verbală jñā, "a cunoaște", echivalentul rădăcinii indo-europene gno (de unde latinescul gnoscere și grecescul gignoskein), cu prefixul sam, "împreună, cu, co-", deci o traducere etimologică ar fi "cogniție". În buddhism, acest termen se referă la funcția minții de a "eticheta" pentru prima oară un obiect, dar și la funcția de identificare sau recunoaștere (re-cogniție) a obiectului pe baza etichetelor memorate. De obicei, în literatura buddhistă, termenul a fost tradus prin "percepție". Ca să rezum, cogniția este o cunoaștere (jñā) prin asimilare sau asociere (sam), ea percepe asemănări și cunoaște obiectul în mod unitar.

21. Pāli: saṅkhārā; sanscrită: saṃskāra - substantiv provenit din rădăcina verbală kṛ, "a face, a crea", cu prefixul sam, "împreună, cu, co-". În funcție de context, kāra poate însemna fie "creator, autor; agent", fie "creație, facere; faptă, act, acțiune". În contextul psihologiei buddhiste, saṃskārele sunt factori mentali care co-efectuează sau creează împreună personalitatea umană. În iconografia tibetană (bhavacakra - roata devenirii), acestea sunt simbolizate printr-un olar care modelează un vas de lut. Saṃskārele sunt impresiile, tendințele sau factorii mentali care ne "modelează". Un exemplu de saṃskāra este voința (cetanā), principalul factor mental producător de karma. De asemenea, motivația (chanda), lăcomia (lobha), compasiunea (karuṇā) etc. Pe scurt, toate "energiile" mentale care incită la acțiune se numesc saṃskāra. Am ales să folosesc o traducere etimologică, de dragul clarității, cu riscul de a suna prea "tehnic": "coeficient [mental]".

22. Pāli: viññāna; sanscrită: vijñāna - substantiv provenit din rădăcina verbală jñā, "a cunoaște", echivalentul rădăcinii indo-europene gno (de unde latinescul gnoscere și grecescul gignoskein), cu prefixul vi, "separat, dis-, dia-", deci o traducere etimologică ar fi "diagnoză", adică o cunoaștere obținută prin diferențiere sau analiză. Este opusul lui saṃjñā

(vezi nota #20). Se folosește frecvent în limba sanscrită pentru a desemna o pricepere sau știință, dar și pentru a desemna actul discriminării sau discernământului. În vreme ce saṃjñā cunoaște prin asociere sau asimilare, vijñāna cunoaște prin disociere sau discriminare. Cu alte cuvinte, vijñāna este o inteligență (lat. inter-ligere, a alege între), astfel că am folosit această traducere. Majoritatea traducătorilor au mers pe ideea de conștiință, de multe ori punând semnul egalității între termenii citta, vijñāna și manas care, deși par a fi folosiți pentru a desemna mintea în general, de cele mai multe ori desemnează funcții specifice (conștiință, inteligență și gândire/mental).

23. Pāli: ajjhatta; sanscrită: adhyātman - adjectiv compus de la substantivul ātman (vezi nota #18), "sine", cu prefixul "adhi", "asupra, despre", însemnând "intern, interior".

24. Pāli: bahiddhā; sanscrită: bahirdhā - adverb, aici cu valoare adjectivală, de la bahis, "afară, în exterior", în combinație cu rădăcina verbală dhā, "a pune, a plasa", deci se referă la ceea ce este plasat în exterior. Fiind adjectiv și folosit ca antonim pentru adhyātman (vezi nota precedentă), l-am tradus prin cuvântul "extern".

25. Pāli: sammappaññā; sanscrită: samyakprajñā - compus substantival, de la samyak și prajñā. samyak este un adjectiv provenit din rădăcina verbală añc, "a se înclina, a se curba", cu prefixul sam, "împreună, cu, laolaltă". Este deseori folosit în opoziție cu akṣṇayā, "curbat, înclinat; circular", cu sensul de "drept" și, la figurat, "corect" (ca opus al lui mithyā, "greșit; fals"). Cuvântul denotă armonie, uniformitate, rectitudine și corectitudine. Substantivul prajñā provine din rădăcina verbală jñā, "a cunoaște", echivalenta rădăcinii indo-europene gno (de unde latinescul gnoscere și grecescul gignoskein), cu prefixul pra, "înainte, în față", echivalentul prefixului grecesc pro. Astfel, prajñā este o pro-gnoză sau pre-cunoaștere, în sensul unei cunoașteri clare a principiilor universal valabile (atât în prezent, cât și în viitor). Majoritatea îl traduc prin "înțelepciune". În contextul buddhism-ului, prajñā se dobândește în special prin vipaśyana, "viziune analitică", meditația analitică în care viññāna, inteligența, este instrumentul principal. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont și de faptul că în buddhism se vorbește despre "prajñā corectă" și "prajñā greșită", iar înțelepciunea este prin definiție o înțelegere corectă și profundă. De aceea, am ales să traduc acest cuvânt prin "înțelegere". Alăturând cele două cuvinte, samyak și prajñā, obținem traducerea "înțelegere corectă".

26. Pāli și sanscrită: yathābhūtaṃ - adverb format din indeclinabilul yathā, "așa cum, după (cum), conform, precum" și participiul trecut bhūta, de la bhū, "a deveni; a lua ființă, a se naște; a se întâmpla; a fi". Astfel, sintagma poate fi tradusă literal "așa cum este", i.e. "în mod real / conform realității". Realitatea dezbrăcată de iluzii este yathābhūtaṃ.

27. Pāli: sāvako; sanscrită: śrāvaka - substantiv adjectival provenit din rădăcina verbală śru, "a auzi, a asculta; a învăța". Din aceeași rădăcină provine și cuvântul pentru ureche, śrotra. În context buddhist, śrāvaka erau discipolii care ascultau învățăturile lui Buddha, învățăceii, ucenicii. Traducerea literală este "cel ce ascultă, ascultător, auditor", în India antică învățăturile fiind împărtășite oral, nu în scris.

28. Pāli: sutavā; sanscrită: śrutavat - adjectiv posesiv, de la participiul trecut śruta al verbului śru, "a auzi, a asculta; a învăța", cu sufix posesiv vat. Cuvântul înseamnă, așadar,

"care posedă cele auzite", "care posedă învățăturile", "învățat".

29. Pāli: nibbindati; sanscrită: nirvindati - verb derivat de la rădăcina vid, "a găsi, a descoperi; a se uita după, a căuta", cu prefixul verbal nis, "fără", deci "a nu (mai) căuta, a fi sătul de, a nu mai fi interesat de".

30. Pāli: itthatta; sanscrită: itthatā - substantiv abstract, de la ittha, cu sufixul tā. ittha este echivalentul latinescului item și are aceleași sensuri: "de asemenea, la fel". În limba latină, primul obiect dintr-o enumerare era desemnat drept "imprimis" (în primul rând), iar următoarele obiecte drept "item" (de asemenea / în plus).

De obicei, cuvântul este tradus ca "starea prezentă; această viață", dar după nuanțele pe care le descoperim din analiza etimologică și din context, nu este vorba despre această viață, ci despre condiția nașterilor recurente, itthatta fiind mai degrabă un sinonim pentru saṃsāra, fiecare existență în parte (bhava) fiind un item dintr-o înlănțuire de vieți. Prin urmare, am tradus acest cuvânt ca "înlănțuire".

31. Pāli și sanscrită: tathāgata - adjectiv compus de tip bahuvrīhi, de la indeclinabilul tathā, "(tot) așa, la fel, în același mod, astfel" și participiul trecut gata, de la gam, "a pleca, a merge". tathā este folosit ca adverb relativ, corelativul său fiind yathā, "așa cum, după (cum), conform, precum" (vezi nota #26). Astfel, atât în limba sanscrită, cât și în dialectul pāli, se formează fraze de tipul yathā … tathā, precum … așa (și). gata, la final de compus, indică atingerea unei noi stări, ajungerea la o anumită destinație sau stare. Comentatorii clasici (atât Theravāda, cât și Mahāyāna) interpretează acest atribut al lui Buddha drept Cel Asemenea Plecat, căci, la fel ca Treziții din trecut, el a părăsit starea saṃsārică și a atins Nirvāṇa. Mie imi place să leg acest atribut de sintagma yathābhūtaṃ, discutată în nota #26. Buddha (Trezitul) este cel ajuns asemenea realității, adică total eliberat de iluzii (yathā bhūtaṃ tathā gat'iti buddho).

32. Pāli: diṭṭheva dhamma; sanscrită: dṛṣṭa eva dharma - Despre dharma am vorbit în nota #3 și am ajuns la ideea de "principiu; natură". eva este o particulă emfatică, de multe ori netradusă sau echivalată prin adverbele "chiar, însuși; măcar; aievea". dṛṣṭa este participiul trecut de la dṛś, "a vedea", deci văzut, vizibil. Întreaga sintagmă denotă "(însuși) principiul/natura vizibilului/manifestării", i.e. "(însăși) natura obiectivă". Totuși, sintagma fiind în cazul locativ (diṭṭheva dhamme), ea poate fi tradusă și printr-o propoziție subordonată (chiar în văzutul dhammei, i.e. chiar când ai văzut dhamma), mai ales că dṛś are și sensul de a vedea cu ochii minții, i.e. a scruta, examina, cerceta. Majoritatea traducătorilor de limbă engleză folosesc o traducere liberă, "(în) aici și acum", care nu mi se pare că face dreptate originalului. Eu am mers pe ideea propoziției subordonate: "când ai cercetat cu adevărat principiul".

33. Pāli: arahaṃ; sanscrită: arhat - substantiv adjectival, provenit din rădăcina verbală arh, "a merita, a fi vrednic de, a fi îndreptățit la; a avea voie să". Aici, l-am tradus prin "(cel) vrednic". Arhat-ul este cel care a atins țelul căii buddhiste, cel vrednic de laudă, care a trăit viața sfântă și a făcut ce era de făcut, fiind eliberat din saṃsāra (existența ciclică).

34. Pāli și sanscrită: niruddha - participiu trecut de la rădăcina verbală rudh, "a împiedica, a opri, a bloca; a respinge; a închide, a încuia; a acoperi, învălui, obscura", cu prefixul ni, "jos, în". Este folosit cu sensul de "arestat, închis; blocat, împiedicat, oprit; ținut închis/la distanță". Cuvântul denotă opusul aproprierii, adică neaproprierea, neasumarea formelor, senzațiilor, cognițiilor, coeficienților sau inteligențelor drept ale mele. Atunci când nu mai există această eroare a minții, obiectele cu care ne identificam înainte sunt niruddha, "ținute la distanță".

35. Pāli: tadatthaṅgata; sanscrită: tadarthaṅgata - despre participiul trecut gata, la final de compus, am mai vorbit și în nota #31. E de ajuns să menționez faptul că indică atingerea unei noi stări, ajungerea la o anumită destinație sau stare. artha este un substantiv provenit din rădăcina verbală arth, "a năzui să obțină, a dori, a cere" și înseamnă "scop, avantaj, interes; sens, înțeles", iar tad este una dintre formele pronumelui personal de persoana a III-a. Întregul compus înseamnă "cu scopul său atins, care a atins scopul/menirea sa".

36. Pāli: anatthakāmo; sanscrită: anarthakāma - compus bahuvrīhi, de la anartha + kāma. anartha provine de la artha, "scop, avantaj, interes; sens, înțeles" (vezi nota precedentă), cu prefixul privativ an, deci "dezavantaj, ceea ce este contrar scopului sau interesului cuiva". kāma este un substantiv provenit din rădăcina verbală kam, "a dori, a pofti; a iubi", însemnând "dorință, poftă". anarthakāma este cel ce-i dorește (altuia) dezavantajul, răul, cu alte cuvinte, un răuvoitor.

37. Pāli: saṅkhata; sanscrită: saṃskṛta - adjectiv provenit din participiul trecut al rădăcinii verbale kṛ, "a face, a crea", cu prefixul saṃ, "împreună, cu, co-". Antonimul lui este prakṛta, cu prefixul pra, "înainte, în față, pre-". Indienii numeau dialectele locale, populare, prakṛta, adică dialecte "pre-făcute, naturale", în opoziție cu saṃskṛta, limba sanscrită, "co-creată, artificială", limba învățaților. Astfel, saṅkhata este ceva co-efectuat, com-pus, condiționat, ceva creat pe baza unei mulțimi de cauze și condiții întrunite, la fel ca umbra, care este coefectuată de lumină, copac și suprafață. Vezi și nota #21, pentru substantivul corespunzător, saṃskāra.

38. Pāli: upādiyati; sanscrită: upādāyati - formă verbală de la rădăcina dā, "a da, dărui, oferi; a ceda; a vinde", prefixată mai întâi cu ā, care îi dă sensul de "a lua, a primi, a aduce", și apoi cu prefixul upa, "lângă, aproape", deci "a aduce la sine, a apropria, a-și însuși, a acumula, a strânge".

39. Pāli: adhiṭṭhāti; sanscrită: adhitiṣṭḥati - formă verbală provenită de la rădăcina sthā, "a sta; a rămâne, a dura", cu prefixul adhi, "deasupra, asupra", deci "a rămâne pe, a sta pe". Tot de-aici apare și adhiṣṭhāna, "fundație, temei, temelie, bază", i.e. "ceva pe care se stă", deci o bună traducere a formei verbale ar fi "a se baza pe".

40. Pāli: upādāna-kkhandha; sanscrită: upādāna-skandha - skandha este un substantiv format de la rădăcina verbală skandh, "a aduna, a strânge, a îngrămădi", însemnând, în funcție de context, "grămadă, mulțime, agregat, grup; parte, capitol, secțiune". upādāna este un substantiv verbal, de la upādā, "a aduce la sine, a apropria, a-și însuși, a acumula, a strânge" (vezi nota #38) și înseamnă "apropriere, însușire; acumulare". Întreaga sintagmă se

traduce ca "grup al aproprierii". În contextul buddhist, există cinci grupuri ale aproprierii: forma, senzația, cogniția, coeficienții și inteligența. Cele cinci sunt grupuri, deoarece vorbim despre o mulțime de forme (exterioare sau interioare, subtile sau grosiere, etc.), senzații (plăcute, neplăcute sau neutre), cogniții, coeficienți și inteligențe (vizuală, auditivă, tactilă, olfactivă, gustativă, mentală). În fine, cele cinci sunt grupuri ale aproprierii pentru că pe acestea le apropriem, ni le însușim, cu acestea ne identificăm. Considerăm că forma (trupul) este a noastră sau că noi suntem formă (trup), că senzația ne aparține sau că suntem senzație, că inteligența ne aparține sau că suntem inteligență ș.a.m.d. Cele cinci grupuri nu sunt altceva decât o împărțire mai riguroasă a persoanei, în comparație cu cele două categorii clasice, nāma (numele, i.e. mintea, împărțită în senzații, cogniții, coeficienți și inteligențe) și rūpa (forma, trupul).

41. Pāli: samvattanti; sanscrită: saṃvartanti - forma verbală pentru persoana a III-a, plural, de la rădăcina verbală saṃvṛt, la rândul ei formată de la rădăcina vṛt, "a (se) întoarce, a (se) învârti; a (se) rostogoli, a purcede, a înainta", cu prefixul saṃ, "împreună, cu, co-". Cele mai apropiate echivalente etimologice sunt cuvintele "a (se) converti", de la latinescul con-vertere, "a (se) întoarce împreună", sau "a (se) conglomera", de la latinescul con-glomerare, "a [se] rostogoli împreună". Am ales ultima variantă, deoarece sugerează mai bine ideea de procese multiple care "curg" sau "se rostogolesc" împreună, în interdependență, așa cum se întâmplă cu cele cinci grupuri ale aproprierii.

42. Pāli și sanscrită: anukampaka - derivația similară cu cea din nota #12, anukampaka fiind adjectivul care corespunde substantivului anukampa, deci înseamnă "compătimitor".

43. Pāli: atthakāmo; sanscrită: arthakāma - nota #36 descrie derivația antonimului lui atthakāmo, anatthakāmo. Dacă pe acela l-am tradus drept "răuvoitor", atthakāmo va fi "binevoitor".

44. Pāli și sanscrită: citta - participul trecut de la cit, "a observa, a conștientiza, a percepe; a se trezi, a-și recăpăta cunoștința". Consider că cea mai corectă traducere ar fi "conștiință", în special cu următorul sens: "ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzând senzații, percepții, reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente, inclusiv procese afective și voliționale" (DEX). Cu alte cuvinte, este vorba despre întregul univers mental, de "spirit", cu mențiunea că, în buddhism, acest spirit nu este neschimbător, static, la fel ca în filosofia creștină, ci este mai degrabă un proces, un flux, dat fiind că nu este altceva decât o colecție de "energii" psihice interdependente (senzații, cogniții, coeficienți și inteligențe momentane, legate printr-un lanț cauzal). În plus, orice citta depinde de un obiect de care este conștientă și asupra căruia își direcționează coeficienții (atenție, voință, lăcomie, compasiune etc.). În anumite contexte, citta are și o funcție specializată, cea de memorie, cel mai probabil din cauza confuziei dintre acest cuvânt și unul asemănător, cita (cu un singur "t"), participiu trecut de la rădăcina verbală ci, "a încărca, a acumula". Nu este cazul aici, căci acest sens ar fi total rupt de context.

45. Pāli și sanscrită: anupādāya - participiu adverbial, de la upādā, "a aduce la sine, a apropria, a-și însuși, a acumula, a strânge" (vezi nota #38), cu prefixul privativ an, "ne-",

deci "neapropriind, neînsușind", i.e. "prin neapropriere".

Surse și bibliografie

1. Saṃyutta Nikāya, The Connected Discourses of the Buddha [Pāli]; Theravāda Tipiṭaka Press;

2. http://suttacentral.net/sn22.83-92/pi/#85

3. A Sanskrit-English Dictionary: Etymologically and Philologically Arranged with Special Reference to Cognate Indo-European languages, de Monier-Williams; Motilal Banarsidas ( http://www.sanskrit-lexicon.uni-koeln.de/monier/ )

4. Concise Pāli-English Dictionary, Buddhadatta Mahathera; Motilal Banarsidas

5. Pāli-English dictionary, de Rhys Davids; PTS (Pali Text Society)

6. A dictionary of the Pāli language, de Robert Caesar Childers; Harvard College Library

7. A Greek-English lexicon: with a revised supplement, de Henry G. Liddell, Robert Scott, Henry Stuart Jones și Roderick McKenzie; Oxford, Clarendon Press

8. Visuddhimaggo, Dutiyo bhāgo, de Buddhaghoṣa; Buddhasāsana Society (https://mywebspace.wisc.edu/jrblack/web/BU/CSP/Attha/52Vism02.pdf)

9. Points of Controversy or Subjects of Discourse, being a translation of the Kathāvatthu from the Abhidhamma Piṭaka, de Shwe Zan Aung și Rhys Davids; Pali Text Society

10. The Buddhist theory of self-cognition, de Zhihua Yao; Routledge

11. Abhidhammattha Sangaha, a comprehensive manual of Abhidhamma, Pāli text, Translation & Explanatory Guide, de Bhikkhu Bodhi; BPS Pariyatti Editions

12. Cele trei aspecte psihologice ale minții: http://en.wikipedia.org/wiki/Affective, http://en.wikipedia.org/wiki/Cognitive, http://en.wikipedia.org/wiki/Conation

13. Studii despre fenomenul vieților anterioare: http://www.near-death.com/experiences/reincarnation01.html - La finalul articolului, puteți găsi și titlurile cărților și articolelor publicate de dr. Ian Stevenson.

14. Studii despre OBE, experiențele în afara corpului: http://www.monroeinstitute.org/about/robert-monroe

15. Un scurt eseu despre Anāthapiṇḍika, http://en.wikipedia.org/wiki/Anathapindika, și un altul despre Pădurea lui Jeta, http://en.wikipedia.org/wiki/Jetavana, cu surse la final

http://suttacentral.net/sn22.83-92/pi/#85

http://www.sanskrit-lexicon.uni-koeln.de/monier/

http://www.sanskrit-lexicon.uni-koeln.de/monier/

https://mywebspace.wisc.edu/jrblack/web/BU/CSP/Attha/52Vism02.pdf

https://mywebspace.wisc.edu/jrblack/web/BU/CSP/Attha/52Vism02.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/Affective

http://en.wikipedia.org/wiki/Cognitive

http://en.wikipedia.org/wiki/Cognitive

http://en.wikipedia.org/wiki/Conation

http://www.near-death.com/experiences/reincarnation01.html

http://www.near-death.com/experiences/reincarnation01.html

http://www.monroeinstitute.org/about/robert-monroe

http://www.monroeinstitute.org/about/robert-monroe

http://en.wikipedia.org/wiki/Anathapindika

http://en.wikipedia.org/wiki/Jetavana

namo tassa bhagavato arahato sammāsambuddhasa

(Omagiu Celui Binecuvântat, Vrednic, corect și pe deplin Trezit!)

Fie ca toate ființele să fie fericite!

Date post:	15-Apr-2016
Category:	Documents
Upload:	ioana-ioana
View:	28 times
Download:	4 times

Yamaka Sutta Traducere Libera

Documents