1
Dr. Mihaela Begea, Dr. Corina Berkesy
BIOMASSTRADECENTRE II
PACHET DE LUCRU 5:
PROMOVAREA STANDARDELOR DE CALITATE ŞI A CRITERIILOR DE
SUSTENABILITATE
Coordonator de pachet de lucru: Slovenian Forestry Institute
Septembrie 2011, Bistriţa
www.biomasstradecentreII.eu
SITUAŢIA CURENTĂ REFERITOARE LA SCHEMELOR DE ETICHETARE
ŞI CERTIFICARE PENTRU COMBUSTIBILI DIN LEMN
Ţara: Romania
2
Cuprins
1. Scopul chestionarului ………………………………………………………………………………….…3
2. Certificarea managementului pădurilor şi a lanţulului de custodie……………………………..……6
2.1 Suprafaţa, răspândirea şi potenţialul de combustibil din lemn din păduri certificate …………….9
2.2 Companii cu certificat pentru lanţul de custodie FSC / PEFC ……………………………………12
3. Scheme naţionale şi internaţionale pentru etichetarea combustibililor din lemn …………………13
3.1 Scheme internaţionale pentru etichetarea combustibililor din lemn (de exemplu EN-plus) ..…13
3.2 Scheme naţionale pentru etichetarea / certificare a combustibililor din lemn (de exemplu Pellet GOLD) ………………………………………………………………………………………………………15
3.3 Alte scheme de etichetare / certificare pentru combustibili din lemn (de exemplu Carbon Footprint) ……………………………………………………………………………………………………17
3.4 Situaţia schemelor de etichetare / certificare pentru combustibili din lemn la nivel naţional .…17
4 Opinii şi perspective ale industriei referitor la schemele de etichetare / certificare pentru combustibili din lemn ……………………………………………………………………………………....18
Referinţe ..........................................................................................................................................20
Abrevieri ..........................................................................................................................................21
Anexe
3
1. Scopul raportului
Defini ţii pentru combustibilii din lemn (în conformitate c u
SR EN 14588:2011 - Biocombustibili solizi. Terminologie, defini ţii şi descrieri)
Combustibili din lemn: combustibili pe bază de lemn, biocombustibili derivaţi din lemn:
toate tipurile de biocombustibili care provin direct sau indirect din biomasă din lemn.
Biomas ă din lemn : biomasă provenind din copaci, tufe şi arbuşti.
Lemn pentru combusibil; lemn pentru energie : lemn pentru combustibil pentru care
se păstrează compoziţia originală a (adaptată după terminologia FAO (UBET)).
Lemn de foc: lemn utilizat drept combustibil, tăiat sau despicat, folosit la încălzirea în
scop casnic, în cuptoare, cămine şi sisteme de încălzire centrală (Notă – lemnul de
foc are în mod obişnuit o lungime uniformă, în general în domeniul 150 mm ÷
1000 mm).
Buştean: lemn utilizat drept combustibil, pentru care majoritatea materialului are
lungimea de minim 200 mm.
Chipsuri din lemn : biomasă din lemn sub formă de aşchii, cu dimensiunea particulelor
definită, produsă prin tratament mecanic utilizând unelte ascuţite. (Notă – chipsurile
din lemn au o formă rectangulară, cu o lungime în mod normal de 5 mm ÷ 50 mm şi
grosimea redusă, în comparaţie cu celelalte dimensiuni).
Chipsuri verzi : chipsuri din lemn fabricate din reziduuri proaspete rezultate din
exploatarea şi prelucrarea forestieră, inclusiv din ramuri şi vârfuri.
Chipsuri din lemn : chipsuri din lemn provenind din întregul copac (de exemplu,
chipsuri care provin din tulpini de copaci cu coajă, ramuri, ace / frunze).
Pelete din lemn : combustibil densificat, provenit din biomasă din lemn pulverizată, cu
sau fără adaos de aditivi, în mod obişnuit de formă cilindrică, cu o lungime medie în
mod normal de 5 – 40 mm.
Brichete din lemn: combustibil densificat fabricat cu sau fără adaos de aditivi, de
formă de unităţi cubice sau cilindrice, produs prin compresia biomasei pulverizate.
4
Combustibilii din lemn, din Nomenclatorul Combinat (CN), 2011
4401 Lemn de foc sub form ă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau forme
similare; lemn sub form ă de aşchii sau particule; rumegu ş, deşeuri și
resturi de lemn, chiar aglomerate, sub form ă de butuci, brichete, pelete sau
forme similare
4401 10 Lemn de foc sub form ă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri
sau forme similare
4401 10 00 - Lemn de foc sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri,
ramuri sau forme similare
4401 20 Lemn sub form ă de aşchii sau particule
4401 21 00 - Conifere
4401 22 00 - Altele decât conifere
4401 30 Rumegu ş, deşeuri şi resturi de lemn, chiar aglomerate, sub form ă de butuci, brichete, pelete sau forme similare
4401 30 20 - Pelete
- Altele
4401 30 40 - Rumeguş
4401 30 80 - Altele
4402 Cărbune de lemn (inclusiv c ărbunele din coji sau din nuci), chiar
aglomerat
4402 10 00 – Din bambus
4402 90 00 – Altele
Combustibilii din lemn in Standard International Tr ade Classification, Rev.4
(SITC Rev. 4)
245.01 - Lemn de foc sub form ă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau
forme similare (exclusiv deşeurile din lemn).
246.1 – Lemn sub formă de chipsuri sau particule
246.11 - Conifere
246.15 – Altele decât conifere
246.2 - Rumegu ş, deşeuri şi resturi de lemn, chiar aglomerate, sub form ă de
butuci, brichete, pelete sau forme similare
5
Combustibilii din lemn in Clasificarea Statistic ă a Produselor pe Activit ăţi din
Cominitatea Economic ă European ă, versiunea 2008:
A. PRODUSE DIN AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ ŞI PESCUIT
02.20.14 Combustibil din lemn
C. INDUSTRIA PRELUCRĂTOARE
16.10.23 Lemn sub form ă de chipsuri sau particule
Clasificarea statistic ă a produselor dup ă activit ăţi în Comunitatea Economic ă
Europeana (Coduri CAEN 2011, România)
A. PRODUSE DIN AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ ŞI PESCUIT
0220 Exploatarea forestier ă
02.20.14 Combustibil din lemn
C. INDUSTRIA PRELUCRĂTOARE
16.10 Taierea si rindeluirea lemnului
16.10.23 Lemn sub form ă de chipsuri sau particule
6
2. Managementul p ădurilor şi al lan ţului de custodie
Certificarea managementului forestier , cunoscutã şi sub numele de „certificarea
pãdurilor ”, reprezintă un sistem voluntar, bazat pe instrumente de piaţă, care susţine
un management forestier responsabil, prin care se garantează faptul că necesităţile
sociale, economice, ecologice, culturale şi spirituale ale generaţiilor prezente şi viitoare
vor putea fi îndeplinite.
Certificarea oferă proprietarilor de păduri şi managerilor (familii, comunităţi şi companii)
acces la piaţa mondială de produse certificate. Administratorii sau proprietarii de pădure
care doresc să dovedească faptul că funcţionarea pădurilor lor este benefică din punct
de vedere social şi că pădurile sunt gestionate în mod adecvat din punct de vedere al
protecţiei mediului şi viabil din punct de vedere economic, pot aplica pentru certificarea
managementului forestier (MF).
Certificarea managementului forestier reprezintă procesul prin care o organizaţie
independentã confirmã, pe baza unui audit, faptul că o anumită suprafaţă forestierã este
gestionată în conformitate cu un anumit standard.
Deoarece este deja un termen consacrat, pe parcursul acestui material vom utiliza
sintagma de certificarea p ădurilor pentru a defini certificarea managementului
forestier.
Un manager de pădure şi toate companiile de-a lungul lanţului de aprovizionare trebuie
să obţină, de asemenea, certificarea lan ţului de custodie (CoC) . Lanţul de custodie
reprezintă traseul pe care îl parcurg produsele de la origine şi pânã la utilizatorul final.
Lan ţul de custodie reprezintă o “pistă” de informaţii cu privire la traseul produselor din
pădure sau, în cazul materialelor reciclate, de la locul de procesare şi până la
consumator, incluzând fiecare etapă de prelucrare, transformare, fabricaţie şi distribuţie,
în cazul în care progresele înregistrate la urmatoarea etapă a lanţului de aprovizionare
implică o schimbare de proprietate (definiţia lanţului de custodie, în conformitate cu
FSC).
Certificarea lantului de custodie se aplică pentru companiile care produc, procesează
sau comercializează lemn sau produse forestiere care nu sunt destinate obţinerii de
cherestea şi care vor să demonstreze clienţilor că utilizează în mod responsabil
materiile prime produse.
Etichetele de certificare a p ădurilor asigură clienţii şi cumpărătorii că produsele din
lemn certificate provin din păduri exploatate şi verificate în mod responsabil.
7
Schemele dominante de certificare pentru produsele forestiere sunt schemele Forest
Stewardship Council (FSC) şi cele ale Programme for the Endorsement of Forest
Certification (PEFC). Atât FSC, cât şi PEFC, sunt organizaţii independente, non-
guvernamentale, non-profit, înfiinţate pentru a promova gestionarea responsabilă a
pădurilor din întreaga lume. Acestea promovează pădurile gestionate în mod durabil
prin intermediul certificării independente de terţă parte şi oferă un mecanism de
asigurare a celor care comercializează produse din lemn şi hârtie prin care aceştia
promovează gestionarea durabilă a pădurilor.
Figura 1: Etichete ale sistemelor de certificare ma jore (Forest Stewardship Council - stânga, Programul pentru Aprobarea de Padure - dreapta)
FSC a fost înfiinţat în 1993 ca răspuns la preocupările referitoare la defrişările la nivel
mondial. PEFC s-a înfiinţat cativa ani mai tarziu, in anul 1999, iar acum este cea mai
mare organizaţie de certificare a pădurilor la nivel mondial. Rata de creştere a pădurilor
certificate s-a redus în ultimii zece ani. Începând cu anul 2009 PEFC şi FSC au fost
schemele de certificare dominante, toate schemele de mai mici fiind asimilate de
PEFC.
La nivelul lunii mai 2011, suprafaţa globală a pădurilor certificate, aprobate de către
unul sau altul dintre cele două organizaţii internaţionale - FSC şi PEFC - s-au ridicat la
375 milioane de hectare, in crestere cu 7% (23,5 milioane de hectare), raportat la luna
mai 2010. Există o suprapunere de circa 3,75 milioane de hectare din cauza dublei
certificări. Între 2010 şi 2011, suprafaţa de păduri certificate de FSC a crescut cu 11% şi
cea certificată de PEFC cu 5%. Cu toate acestea, tendinţele pentru aplicarea ambelor
sisteme au fost similare în ultimul deceniu. Potenţialul de aprovizionare cu lemn rotund
industrial din păduri certificate a fost estimat la 447 milioane m3 în mai 2011, ceea ce
reprezintă aproximativ 25% din producţia de lemn rotund la nivel mondial.
8
În ceea ce priveşte suprafeţele de păduri certificate, PEFC este cel mai mare program,
deşi FSC a avut o extindere mai rapidă din 2008 până în 2010, în principal datorită
suprafeţelor mari certificate în America de Nord (mai ales în Canada) şi în Federaţia
Rusă. FSC operează în 81 de ţări şi, până în mai 2011, suprafeţele de păduri certificate
au totalizat 143 milioane de hectare, comparativ cu 129 milioane de hectare în mai
2010. Cele mai multe păduri certificate de FSC se află în emisfera nordică, respectiv
62,4 milioane de hectare în Europa (44%) şi 54,5 milioane de hectare în America de
Nord (38%).
Suprafaţa de păduri certificate PEFC a crescut de la 225 de milioane de hectare în mai
2010, la 236 de milioane de hectare mai 2011, reprezentând mai puţin de două treimi
din suprafaţa pădurilor certificate la nivel global. În prezent, PEFC susţine 29 sisteme
naţionale de certificare, în timp ce 25 de ţări au certificate valide pentru managementul
pădurilor. Majoritatea pădurilor certificate PEFC se află în America de Nord (în principal
Canada şi SUA) şi Europa (în principal Finlanda şi Norvegia).
În anii '90, suprafaţa pădurilor certificate a crescut exponenţial, dar, din 2001, creşterea
a urmat un traseu liniar, cu o creştere anuală de 10% - 20% până în 2006. Aceasta se
datorează faptului că majoritatea pădurilor gestionate din emisfera nordică sunt deja
certificate şi pentru că pădurile tropicale nu au fost certificate (doar 2% din păduri
tropicale au fost certificate). În cadrul regiunii UNECE, America de Nord a avut cea mai
mare suprafaţă de pădure certificată din 2004, respectiv Canada 153,1 milioane de
hectare şi SUA 47,3 milioane de hectare. Federaţia Rusă are o rată de creştere foarte
mare, de 28,4%. Finlanda este pe locul al patrulea, iar Suedia pe al cincilea.
Certificarea de lanţ de custodie (CoC) a fost în creştere exponenţială din 2005, cu o
creştere de 20% între mai 2010 şi mai 2011. În această perioadă, numărul total de
certificate CoC eliberate la nivel mondial de FSC şi PEFC a crescut la 28423. În timp ce
FSC a emis majoritatea certificatelor CoC în America de Nord, PEFC tinde să domine în
principalele ţări europene.
De asemenea, exista un segment estimat la 3,75 - 5 milioane de hectare care au fost
certificate de ambele sistemele de certificare.
Există diferenţe între abordările FSC şi PEFC pentru stabilirea de standarde,
acreditarea organismelor de certificare şi alte funcţii programatice. Diferenţa majoră
dintre cele două organisme (PEFC şi FSC) este punctul lor de vedere cu privire la
implicarea guvernului în procesele de stabilire a standardelor şi de certificare.
9
Referinţe:
- UNECE/FAO Forest Products Annual Market Review, 2010 – 2011;
- www.fsc.org;
- www.pefc.org.
2.1. Suprafa ţa, răspândirea şi poten ţialul de combustibil din lemn din p ăduri
certificate
Referitor la situaţia certificării pădurilor la nivel naţional, în România prima iniţiativă a
avut loc în 1999, la Braşov. Principalele institutii şi organizatii din sectorul forestier au
constituit un grup pentru a desfăşura activităţi după procedurile FSC. Motivul pentru
care s-a decis adoptarea acestui sistem a fost că la acea dată sistemul FSC era unicul
sistem de certificare a pădurilor recunoscut şi care era operaţional în Europa. Grupul de
lucru a luat în considerare, însă, şi celelalte tendinţe existente pe plan european şi
mondial referitor la sistemele de certificare a pădurilor.
Odată cu evoluţia în domeniul certificării pădurilor pe plan mondial şi în România, în
2003 a fost lansată iniţiativa constituirii unui grup de lucru cu largă reprezentare
naţională, la care să participe organizaţii, instituţii, firme şi persoane fizice cu activitate
în sectorul forestier sau care aveau legatură cu acesta. S-a constituit astfel Grupul
Naţional de Lucru pentru Certificarea Pădurilor (GNLCP), in care s-au inscris 67 de
membri, grupati in 3 camere: economică, ecologică şi socială. Secretariatul GNLCP
este găzduit de Universitatea Transilvania din Braşov. S-a stabilit ca una din priorităţile
GNLCP s-o constituie elaborarea standardelor naţionale de certificare a
managementului forestier, în conformitate cu cerinţele FSC.
În 2009 s-a înfiinţat Asociaţia pentru Certificare Forestieră (ACF), ca organizaţie
independentă, neguvernamentala şi non-profit. Asociaţia a fost înfiinţată cu sprijinul
World Wide Fund for Nature Danube - Carpathian Programme. Scopul ACF este
promovarea managementului forestier responsabil, a unui sistem credibil de certificare
forestieră, care să contribuie la gospodărirea pădurilor în mod corespunzator din punct
de vedere ecologic, la conservarea mediului natural în România. Printre principalele
obiective ale ACF se pot menţiona informarea institutiilor si organizatiilor din sectorul
forestier, precum şi a publicului interesat, în legatură cu certificarea managementului
forestier şi a lanţului de custodie, precum şi sprijinirea activităţilor privind certificarea
10
managementului forestier şi a lantului de custodie a lemnului conform unei scheme de
certificare credibile.
GNLCP a avut şi are în continuare ca prioritate elaborarea şi recunoaşterea de către
FSC a standardului aplicabil la nivel naţional referitor la certificare. Astfel, din noiembrie
2003 şi până în present, în România s-a aplicat Draftul 4 al Standardului National
pentru certificarea managementului forestier.
Certificarea pădurilor, precum şi cadrul instituţional în care poate fi derulată acţiunea de
certificare, sunt definite prin Hotărârea de Guvern 1476/2002 şi Legea 105/2006 privind
Fondul de Mediu.
Primul certificat FSC din România pentru managementul forestier a fost obţinut de
Ocoalele Silvice Vãratec şi Târgu Neamţ, de pe raza Parcului Natural Vânători-Neamţ
[Iorgu et al., 2008].
Suprafaţa fondului forestier naţional este de 6.515.173 ha, din care suprafaţa pădurilor
reprezintă 97,5%. Terenurile acoperite de pădure au o suprafaţă de 6.353.658 ha, plus
o suprafaţă reprezentată de terenuri destinate nevoilor de cultură, administraţie, drumuri
forestiere, terenuri neproductive, ocupaţii şi litigii, scoateri temporare. Din totalul
fondului forestier naţional, cca. 54% este proprietate de stat, fiind gestionat de Regia
Naţională a Pădurilor – Romsilva, iar restul este proprietate privată (cca. 46%) .
Volumul de masă lemnoasă exploatat în 2010 a fost de 16992 mii m.c., în creştere cu
2,9% faţă de anul 2009. Masa lemnoasă recoltată şi valorificată la nivelul 31 decembrie
2010 a fost de 13427 mii m.c., în creştere cu 12,2% faţă de anul 2009.
Suprafaţa fondului forestier al României, reprezentând 27,3% din teritoriul ţării, se
situează sub nivelul mediu al Uniunii Europene, care este de aproximativ 36%. [Brad,
2010; INS]
Conform site-ului oficial FSC, situaţia în septembrie 2011 în ceea ce priveşte
certificarea forestieră în România este următoarea:
- suprafaţa totală de păduri certificate FSC – 717.055 hectare;
- numărul de suprafeţe certificate – 5.
În cazul României, toţi cei 5 deţinători de deţin certificate combinate certificatele pentru
managementul pădurilor şi lanţul de custodie (FM/CoC).
11
Situaţia detaliată în ceea ce priveşte păduri certificate FSC se prezintă astfel:
Nr. Crt.
Deţinătorul certificatului FSC / validitate Suprafaţa certificată, ha
1 Ocolul Silvic Padurile Sincii RA, Sercaia - Judeţul Brasov / Martie 2016
14875,30
2 Ocolul Silvic Privat Baraolt, Judeţul Covasna / Aprilie 2015 13982,10
3 Municipalitatea Baia Mare / Iunie 2013 8045 4 Regia Nationala a Padurilor - Romsilva (DS Arad, Neamt,
Suceava, Timis) / mai 2016 619397
5 Regia Nationala a Padurilor - Romsilva, Directia Silvica Maramures - Baia Mare / Martie 2016
60755,70
Din totalul de 717055 ha de pădure certificată, aproximativ 95% se gestionează de
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, iar restul de 5% de ocoale silvice private.
Suprafaţa de păduri certificate reprezintă 11,35% din totalul terenurilor acoperite de
pădure din România.
În ceea ce priveşte certificarea PEFC, la nivelul lunii septembrie 2011 nu există niciun
certificat acordat în România pentru managementul pădurilor.
Potenţialului de combustibil din lemn din pădurile certificate se situează în jurul valorii
de 6000 mii m.c.
Distribuţia certificatelor FSC în România
12
2.2 Companii cu certificat pentru lan ţul de custodie FSC/PEFC
Conform site-ului oficial FSC, în septembrie 2011 numărul de certificate pentru lanţul de
custodie deţinute în România este de 56.
Printre acestea, există un singur producător de chipsuri - Mondi Uncoated Fine Paper
Sales Romania, Bucureşti (reprezentanţa în România a companiei Mondi Uncoated
Fine Paper Sales GmbH, Austria) şi 3 producători de brichete de lemn - Massiv Forest
Products S.R.L. (Buchin, Caraş - Severin), Normarom Industrie Srl (Oraviţa, Caraş
Severin) şi FORWOOD SRL (Pribileşti, Maramureş).
Certificatele acordate sunt pentru diverse domenii, aşa cum sunt celuloză şi hârtie,
produse din lemn prelucrat, respectiv paleţi, materiale de ambalare, alte tipuri de hârtie
în principal pentru ambalaje, furnituri de interior şi exterior, lemn solid (tăiat, cioplit,
curăţat) etc.
PEFC a eliberat, la nivelul lunii septembrie 2011, un număr de 15 certificate pentru
lanţul de custodie. Dintre cele 15 certificate acordate, 1 certificat este acordat pentru
celuloză şi hârtie, iar restul de 14 pentru prelucrarea lemnului, respectiv paleţi,
adăposturi din lemn de gradină, materiale de ambalare, alte tipuri de hârtie în principal
pentru ambalaje, panouri, scări.
13
3. Scheme na ţionale şi interna ţionale pentru etichetarea combustibililor din lemn
3.1 Scheme interna ţionale pentru etichetarea combustibililor din lemn (de
exemplu EN-plus)
ENplus: noua certificare European ă pentru pelete
Figura 2: certificarea calit ăţii ENplus
Certificarea calităţii ENplus este un pas important spre impunerea peletelui ca o sursă
de energie utilizată pe scară largă. Pentru prima dată, o serie de standarde naţionale şi
certificări sunt înlocuite de un sistem uniform, bazat pe standardul EN 14961-2 pentru
pelete. Acest sistem a fost agreat de European Pellet Council în ianuarie 2011 şi se
bucură de sprijinul unui segment important al sectorului european de pelete.
Se vor certifica trei calităţi de pelete din lemn, cu cerinţe diferite privind materiile prime
utilizate, precum şi pentru caracteristicile peletelui din lemn. Acestea corespund, în
esenţă, nivelului claselor stabilite prin EN 14961-2, respectiv:
- ENplus-A1
- ENplus-A2
- EN B
Un avantaj cheie al ENplus este acela că se gestionează calitatea peletelui pe parcursul
întregului lanţ de aprovizionare, inclusiv producţie, depozitare şi transport, până la
consumatorul final. Mai mult decât atât, având în vedere importanţa măsurilor de
reducere a gazelor cu efect de seră, până în ianuarie 2012 producătorii de pelete
trebuie să fie în măsură să indice cantitatea de gaze cu efect de seră emisă ca urmare
a producţiei de pelete. Sistemul de trasabilitate serveşte atât ca auto-control, cât şi
14
pentru asigurarea calităţii, pentru a identifica, atunci când este cazul, neregulile din
lanţul de aprovizionare şi identificarea loturilor care nu se încadrează în specificaţii. Prin
numărul de identificare şi analiza documentaţiei interne ale actorilor implicaţi, pot fi
urmărite posibilele surse care afectează calitatea pe tot parcursul lanţului de
aprovizionare.
Independenţa sistemului de certificare va fi garantată prin implicarea organizaţiilor de
certificare acreditate conform EN 45011. Organismele de inspecţie trebuie să fie
acreditate în conformitate cu EN ISO 17020 sau EN 45011 şi sunt listate de către EPC
pe pagina sa oficială. Organismelor de testare trebuie să fie acreditate în conformitate
cu EN ISO 17025 pentru metodele de testare specificate în standardele EN 14961-2.
Organismele de testare pot coopera în cazul în care nu sunt acreditate pentru toate
standardele de testare. Numai organisme de inspecţie şi cele de testare care sunt
acceptate şi listate de EPC sunt acceptate pentru certificare în cadrul sistemului
ENplus.
Cerinţele de calitate pentru producătorii şi comercianţii de pelete care doresc să se
certifice sunt prevăzute în manualul ENplus.
Dreptul de proprietate asupra mărcii ENplus aparţine Asociaţiei Europene pentru
Biomasă (AEBIOM), care găzduieşte EPC. Dreptul de a acorda licenţa de utilizare a
mărcii ENplus companiilor calificate este transmis de la AEBIOM la asociaţiile naţionale
pentru pelete care vor aplica pentru acest lucru.
European Pellet Council (EPC) este o organizaţie care reprezintă interesele europene
ale sectorului de pelete din lemn. Membrii săi sunt asociaţiile naţionale pentru pelete
sau organizaţiile afiliate din 15 ţări. EPC este o platformă pentru sectorul de pelete,
creată pentru a discuta problemele care trebuie să fie gestionate în tranziţia de la un
produs de nişă la o marfă energetică majoră. Aceste aspecte includ standardizarea şi
certificarea calităţii peletelui, siguranţa, securitatea aprovizionării, educaţia şi formarea
profesională, precum şi calitatea dispozitivelor care folosesc pelete.
Procedura de certificare
Certificarea va fi gestionată de asociaţiile naţionale pentru pelete din diferitele ţări.
Acestea vor selecta un organism de certificare pentru a lucra împreună cu el şi vor
stabili contracte de utilizare a autorizaţiilor ENplus cu firme care îndeplinesc cerinţele. În
prezent, numeroase asociaţii se pregătesc să facă acest lucru.
Asocia ţii na ţionale de pelete care acord ă licen ţă ENplus
15
- Austria - proPellets Austria www.propellets.at
- Germany - DEPV www.depv.de
- Italy - AIEL www.aiel.cia.it
- Spain AVEBIOM www.avebiom.org
Producătorii din ţările în care asociaţiile de pelete nu acordă licenţă ENplus pot aplica
încă pentru a obţine acest drept de la EPC.
Un producător / comerciant de pelete trebuie sa ia următoarele măsuri pentru a deveni
certificat şi pentru a primi o licenţă de a utilize a mărcii ENplus:
1. Se completează formularul de cerere;
2. Se selectează un organism de inspecţie pentru a audia fabrica;
3. Prezintă raportul de audit, împreună cu o analiză de laborator completă a peletelui
unui organism de certificare, care colaboreaza cu EPC / asociaţia naţională;
4. Plăteşte jumătate din taxa de licenţă anuală către EPC / asociaţia naţională.
Imediat ce aceşti paşi sunt finalizaţi cu succes, se va primi un certificat ENplus şi un
contract de licenţă care să-i permită să utilizeze marca comercială ENplus.
În prezent, sunt certificaţi ENplus 20 de producători de pelete, în principal din Germania
şi Austria. În plus, sunt deja certificaţi circa 30 de comercianţi de pelete.
Pentru mai multe informaţii:
- www.pelletcouncil.eu
3.2. Scheme na ţionale pentru etichetarea / certificare a combustib ililor din lemn
(de exemplu Pellet GOLD)
Pellet Gold
Pellet Gold este prima şi până în 2011 unica schemă italiană de certificare a calităţii
peletelui, şi a fost creată în 2006 de AIEL. Acesta a fost primul pas către instituirea unui
sistem de certificare a calităţii peletelui din Italia. Mai multe standarde de calitate şi
procedurile de certificare în vigoare la nivel european şi în alte ţări (de exemplu,
DINplus, Oenorm, norma europeană), au fost coroborate pentru a crea un sistem de
calitate specific, care să răspundă caracteristicilor pieţei italiene.
Cerinţele de calitate pentru producătorii de pelete care doresc să se certifice sunt
prevăzute în manualul Pellet Gold şi anexele sale. Pellet Gold este o certificare tipică de
produs. Peletele este certificat la începutul producţiei şi este necesară o recertificare
anuală. Peletelui certificat i s-a asociat o marca de calitate / certificare. AIEL este
16
proprietarul mărcii şi este, de asemenea, organismul de control care efectuează
auditurile la producătorii de pelete. Analize de laborator pentru pelete sunt efectuate de
un laborator acreditat.
Figure 3: Pellet Gold - pellet quality certificatio n
Raportul de audit, împreună cu analiza de laborator completă, este prezentat
Comitetului Tehnic Pellet Gold şi Comitetului de Acreditare Pellet Gold, care verifică
conformitatea peletelui cu cerinţele de certificare. Un avantaj cheie al Pellet Gold este
că peletele este controlat, de asemenea, şi pentru conţinutul de formaldehidă şi
conţinutul de radioactivitate. In acest fel, consumatorii finali pot fi în mare măsură siguri
că peletele provine numai din lemn tratat chimic, nu şi din lemn contaminat. În prezent,
există 12 producători italieni de pelete care deţin certificare Pellet Gold. Aceştia sunt cei
mai importanti producători italieni, care acoperă peste 60% din producţia internă (în
jurul valorii de 600.000). În viitorul apropiat unele dintre aceste companii doresc să fie,
de asemenea, certificate şi ENplus.
Pentru mai multe informaţii:
- www.pelletgold.it
În prezent, în România nu există scheme naţionale de etichetare / certificare pentru combustibili din lemn.
17
3.3 Alte scheme de etichetare / certificare pentru combustibili din lemn (de
exemplu Carbon Footprint)
În prezent, în România nu există scheme de etichetare / certificare specifice pentru combustibili din lemn.
3.4 Situa ţia schemelor de etichetare / certificare pentru com bustibili din lemn la
nivel na ţional
Piaţa de pelete din România este într-o mişcare continuă şi nu este deosebit de stabilă.
În medie, numărul producătorilor de pelete este de 25, iar majoritatea producţiei este
destinată exportului. In momentul de faţă există practic numai câteva firme cu o
producţie semnificativă de pelete, firme care nu dau publicităţii datele cu privire la
costurile de fabricaţie.
În România există un singur producător de pelete certificat, respectiv Ameco
Renewable Energy SRL, cu sediul în Joseni - Harghita. Ameco este o societate
românească înfiinţată în 2006, iar de la înfiinţare a efectuat investiţii de aproape 2
milioane de euro. În aprilie 2010 a fost inaugurat noul sediu, unde investiţiile au depăşit
12 milioane de euro, în special pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea proceselor de
producţie. Obiectivele calitative au fost fixate conform standardelor occidentale.
Management firmei este multinaţional (elveţian, german, român şi italian). Produsele
Ameco sunt exportate în cea mai mare parte în Italia, Ungaria, Austria, Germania şi
Elveţia.
Capacitatea de producţie de pelete este de 7,4 tone pe oră, iar peletele este produs
conform standardelor de calitate „DIN PLUS” și „ENplus” [www.pelletcouncil.eu].
18
4 Opinii şi perspective ale industriei referitor la schemele de etichetare /
certificare pentru combustibili din lemn
În conformitate cu Directiva 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse
regenerabile, comunitatea trebuie să ia măsurile necesare în vederea promovării unor
criterii de durabilitate pentru biocarburanţi și dezvoltarea biocarburanţilor de a doua și a
treia generaţie, precum și să consolideze cercetarea în domeniul agricol și crearea de
cunoștinţe în respectivele domenii. În acest sens, au fost analizate cerinţele pentru un
sistem de durabilitate a utilizărilor energetice ale biomasei, luând în considerare
necesitatea gestionării durabile a resurselor de biomasă. S-au încurajat sistemele
internaţionale sau naţionale voluntare privind stabilirea standardelor de producţie pentru
biocarburanţii și biolichidele durabile și certificarea conformităţii producţiei de
biocarburanţi și de biolichide cu aceste standarde.
În România, autoritatea de implementare a Pachetului legislativ “Energie – schimbări
climatice “ este Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri:
– elaborează strategia de valorificare şi promovare a surselor regenerabile de energie;
– elaborează Planul na ţional de ac ţiune în domeniul energiei regenerabile conform
modelului stabilit de Comisia Europeană.
Autorităţi colaboratoare sunt Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul
Mediului şi Pădurilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
La nivel european, standardele europene referitoare la combustibili solizi sunt
gestionate de Comitetul Tehnic CEN/TC 335, care a fost creat în 2001. În România, în
cadrul Asociaţiei de Standardizare din România - ASRO, funcţionează Comitetul Tehnic
CT 360, Caracterizarea deşeurilor şi nămolurilor.
Referitor la certificarea în domeniul combustibililor din lemn, până în prezent în
România certificarea s-a făcut folosind standarde germane - DIN 51731 (Încercarea
combustibililor solizi – lemn compactat şi scoarţă compactată în stare naturală – pelete
şi brichete – cerinţe şi specificaţii pentru încercare) şi DIN plus (Pelete din lemn utilizat
în sisteme de încălzire de dimensiuni mici), precum şi standardul austriac ŐNORM M
7135 (Lemn compactat şi scoarţă compactată în stare naturală – pelete şi brichete –
cerinţe şi specificaţii pentru încercare).
Până la finalul acestui an se va semna o nouă Hotărâre de Guvern, urmată imediat de
un Ordin al Ministrului de resort, privind biocombustibilii şi energiile regenerabile. De
19
asemenea, sunt în curs de stabilire cerinţele de desemnare a organismelor de
certificare şi au fost traduse referenţialele, respectiv seria de proiecte de standarde
prEN 16214 (1-4) – Biomas ă produs ă în mod durabil, în scopuri energetice –
Principii, criterii, indicatori şi criterii de verificare pentru biocombustibili şi
biolichide .
Criteriile de durabilitate si origine a biocombustibili si biolichidelor se vor desemna pânâ
la finalul anului 2011.
Romania are un potenţial ridicat de biomasă (cca 7,6 mil. tep/an ~ 318 PJ), provenind
mai ales din deşeuri agricole (60%) şi forestiere (20%). In prezent, tehnologiile pe baza
de biomasă sunt cele tradiţionale şi sunt folosite doar pentru încâlzire.
Potenţialul energetic din biomasă din lemn este estimat la 69,6 x 109 MJ/an, respectiv
1,662 mil tep/an [Solovăstru, 2010].
Printre principalele dificultăţi în creşterea ponderii utilizării biomasei lemnoase pentru
productia de energie pot fi considerate următoarele:
- expansiunea reţelelor de gaz şi conversia de la combustibil lemnos la gaz;
- costul gazului natural către populatie, administrat de stat, care a favorizat utilizarea
procesului de conversie;
- inexistenţa unor taxe pe emisiile de gaze cu efect de seră, fapt care a condus la
inexistenţa unei motivaţii pentru conversia la biomasă;
- lipsa de interes a administratiei locale pentru utilizarea resurselor locale de biomasă în
locul gazului natural, cărbune sau combustibil uşor;
- lipsa reglementarilor privind acordarea de subvenţii şi facilităţi pentru utilizarea
biomasei;
- lipsa unei pieţe şi a informaţiilor despre utilizarea biomasei;
- limitarea motivaţiei proprietarilor de păduri pentru exploatare şi valorificare în scopul
producerii de biomasă pentru scopuri energetice;
- numărul redus şi mărimea unitătilor producătoare de energie pe baza de biomasă;
- preţul lemnului, costurile de exploatare şi cele transport;
- lipsa resurselor financiare pentru producerea şi utilizarea de brichete şi pelete.
[Solovăstru, 2010]
20
Referin ţe
1. Brad, M.L. (2010). Research on high recovery of small dimensions wood, PhD
Thesis, Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere - Universitatea
“Transilvania” Braşov.
2. Iorgu, O., Turtică, M. (2008). Certificarea FSC instrument şi consecinţă a
managementului forestier responsabil. Lucrare realizată în cadrul proiectului
Responsible Forest Management for Sustainable Development – Model Forest
Areas In Romania and Bulgaria and building capacity in Ukraine (9E0710.02-04
Information, education, training).
3. Solovăstru, V. (2010). Biomasa destinată tehnologiilor de generaţia aII-a şi aIII-a.
Orientări privind certificarea şi standardizarea biomasei, A III-a Conferinţă
Internaţională: Bioenergia în România, Bucureşti, 24 noiembrie.
4. UNIFIED BIOENERGY TERMINOLOGY (UBET), FAO Forestry Department - Wood
Energy Programme, December 2004.
5. Regulamentul (UE) nr. 861/2010 al Comisiei din 5 octombrie 2010 de modificare a
anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura
tarifară și statistică și Tariful vamal comun (Nomenclatura Combinată (coduri NC),
2011)
6. UNECE/FAO Forest Products Annual Market Review, 2010 – 2011 - www.fsc.org;
www.pefc.org
7. http://www.certificareforestiera.ro/
8. http://info.fsc.org/
9. http://www.mmediu.ro/paduri/
10. www.insse.ro
11. www.forestry.ro
12. www.revistapadurilor.ro
21
Abrevieri
FAO – United Nations Food and Agriculture Organization
FSC - Forest Stewardship Council (Consiliul de Administrare a Pãdurilor)
GNLCP – Grupul National de Lucru privind Certificarea Pădurilor
ISO – International Standardization Organization
PEFC – Programme for the Endorsement of Forest Certification Schemes (Programul
pentru Aprobarea Certificãrii Forestiere)
UNECE - United Nations Economic Commission for Europe
EPC – European Pellet Council
INS – Institutul Naţional de Statistică
22
ANEXA I Lista standardelor relevante şi a altor acte normative pentru biocombustibili sol izi Date CEN (http://www.cen.eu/, August 2011)
Standard reference Title
CEN/TR 15569:2009 Solid biofuels - A guide for a quality assurance system
CEN/TS 15149-3:2006 Solid biofuels - Methods for the determination of particle size distribution - Part 3: Rotary screen method
CEN/TS 15150:2005 Solid biofuels - Methods for the determination of particle density
CEN/TS 15370-1:2006 Solid biofuels - Method for the determination of ash melting behaviour - Part 1: Characteristic temperatures method
EN 14588:2010 Solid biofuels - Terminology, definitions and descriptions
EN 14774-1:2009 Solid biofuels - Determination of moisture content - Oven dry method - Part 1: Total moisture - Reference method
EN 14774-2:2009 Solid biofuels - Determination of moisture content - Oven dry method - Part 2: Total moisture - Simplified method
EN 14774-3:2009 Solid biofuels - Determination of moisture content - Oven dry method - Part 3: Moisture in general analysis sample
EN 14775:2009 Solid biofuels - Determination of ash content
EN 14778:2011 Solid biofuels - Sampling
EN 14780:2011 Solid biofuels - Sample preparation
EN 14918:2009 Solid biofuels - Determination of calorific value
EN 14961-1:2010 Solid biofuels - Fuel specifications and classes - Part 1: General requirements
EN 14961-2:2011 Solid biofuels - Fuel specifications and classes - Part 2: Wood pellets for non-industrial use
EN 14961-3:2011 Solid biofuels - Fuel specifications and classes - Part 3: Wood briquettes for non-industrial use
23
Standard reference Title
EN 14961-4:2011 Solid biofuels - Fuel specifications and classes - Part 4: Wood chips for non-industrial use
EN 14961-5:2011 Solid biofuels - Fuel specifications and classes - Part 5: Firewood for non-industrial use
EN 15103:2009 Solid biofuels - Determination of bulk density
EN 15104:2011 Solid biofuels - Determination of total content of carbon, hydrogen and nitrogen - Instrumental methods
EN 15105:2011 Solid biofuels - Determination of the water soluble chloride, sodium and potassium content
EN 15148:2009 Solid biofuels - Determination of the content of volatile matter
EN 15149-1:2010 Solid biofuels - Determination of particle size distribution - Part 1: Oscillating screen method using sieve apertures of 1 mm and
above
EN 15149-2:2010 Solid biofuels - Determination of particle size distribution - Part 2: Vibrating screen method using sieve apertures of 3,15 mm and
below
EN 15210-1:2009 Solid biofuels - Determination of mechanical durability of pellets and briquettes - Part 1: Pellets
EN 15210-2:2010 Solid biofuels - Determination of mechanical durability of pellets and briquettes - Part 2: Briquettes
EN 15234-1:2011 Solid biofuels - Fuel quality assurance - Part 1: General requirements
EN 15289:2011 Solid biofuels - Determination of total content of sulfur and chlorine
EN 15290:2011 Solid biofuels - Determination of major elements - Al, Ca, Fe, Mg, P, K, Si, Na and Ti
EN 15296:2011 Solid biofuels - Conversion of analytical results from one basis to another
EN 15297:2011 Solid biofuels - Determination of minor elements - As, Cd, Co, Cr, Cu, Hg, Mn, Mo, Ni, Pb, Sb, V and Zn
24
ANEXA II Lista standardelor relevante şi a altor acte normative în curs de preg ătire pentru biocombustibili solizi Date CEN (http://www.cen.eu/, August 2011)
Project reference Title Candidate citation in
OJEU*
FprEN 16126 Solid biofuels - Determination of particle size distribution of
disintegrated pellets
Under Approval
2012-03
FprEN 16127 Solid biofuels - Determination of length and diameter of pellets
Under Approval
2012-03
FprEN 14961-6 Solid biofuels - Fuel specifications and classes - Part 6: Non-woody
pellets for non-industrial use
Under Approval
2012-01
FprEN 15234-2 Solid biofuels - Fuel quality assurance - Part 2: Wood pellets for
non-industrial use
Under Approval
2012-01
FprEN 15234-3 Solid biofuels - Fuel quality assurance - Part 3: Wood briquettes
for non-industrial use
Under Approval
2012-01
FprEN 15234-4 Solid biofuels - Fuel quality assurance - Part 4: Wood chips for
non-industrial use
Under Approval
2012-01
FprEN 15234-5 Solid biofuels - Fuel quality assurance - Part 5: Firewood for non-
industrial use
Under Approval
2012-01
FprEN 15234-6 Solid biofuels - Fuel quality assurance - Part 6: Non-woody
pellets for non-industrial use
Under Approval
2012-01
FprCEN/TR 15149-3
Solid biofuels - Determination of particle size distribution - Part 3:
Rotary screen method
Under Approval
2011-09
25
The sole responsibility for the content of this publication lies with the authors. It does not necessarily reflect
the opinion of the European Communities. The European Commission is not responsible for any use that may
be made of the information contained therein.
www.biomasstradecentreII.eu
