CHARLES H. SPURGEONMEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

Dimineaţa şi Seara

1Mai

DIMINEAŢA

Obrajii lui sunt ca nişte straturi de miresme, în care cresc saduri mirositoare. Cântarea Cântărilor 5:13

A sosit luna florilor! Vânturile lui martie şi ploile din aprilie şi-au făcut datoria, şi întreg pământul este scăldat în frumuseţe. Suflete, pune-ţi veşmântul de sărbătoare, apoi ieşi şi adună ghirlande de gânduri cereşti. Ştii unde să mergi, fiindcă cunoşti „straturile de miresme". Te-ai bucurat adesea de parfumul „sadurilor mirositoare". Du-te imediat la Prea Iubitul tău şi bucură-te în El. Obrajii aceia - loviţi cu biciul, brăzdaţi de lacrimi şi mânjiţi de scuipat — obrajii aceia, luminaţi de zâmbetul îndurării, sunt o mireasmă pentru inima mea. Nu ţi-ai ascuns faţa de ruşine şi scuipături, Doamne Isuse; de aceea, inima mea găseşte plăcere în slava Ta. Obrajii aceia au fost schimonosiţi de durere şi înroşiţi de stropii de sânge prelinşi sub coroana de spini. Asemenea semne de iubire îmi încântă sufletul mai tare decât orice parfum. Dacă nu Îi pot vedea întreaga faţă, îmi ajung pbrajii, fiindcă orice părticică a Sa îmi împrospătează simţurile spirituale şi îmi produce o mare încântare. În Isus găsesc nu numai parfum, ci straturi de miresme". El este Trandafirul şi Crinul meu, alinarea inimii mele şi balsamul meu vindecător. Când este cu mine, soseşte luna mai. Sufletul meu îşi spală faţa in roua harului Său şi se desfată ascultând ciripitul făgăduinţelor Sale. Scumpul meu Isus, îngăduie-mi să cunosc toate binecuvântările care se află în părtăşia cu Tine. Eu sunt sărmanul căruia i-ai sărutat obrajii! O, lasă-mă să Te sărut şi eu.

SEARA

Eu sunt un trandafir din Saron. Cântarea Cântărilor 2:1Oricâtă frumuseţe ar fi în lumea naturală, Isus Christos posedă toată frumuseţea din lumea spirituală, printre flori, trandafirul este considerat cel mai dulce, dar Isus este mult mai frumos în grădina sufletului decât trandafirul din grădinile lumii. El ocupă primul loc între zece mii. El este soarele, şi toţi ceilalţi sunt stelele; cerurile şi ziua sunt întunecate în comparaţie Cu El, fiindcă Regele le întrece pe toate în frumuseţe. „Eu sunt un trandafir din Saron". Acesta era cel mai frumos şi rar trandafir. Isus nu este doar „trandafirul"; El este „trandafirul din Saron" cel mai bun dintre cei mai buni. El este cel mai frumos şi mai încântător. Farmecul Său este foarte

variat. Trandafirul este o încântare pentru privire, şi mirosul său este o plăcere şi o împrospătare. La fel, fiecare dintre simţurile sufletului — fie că este vorba de gust, miros, auz, vedere sau simţire - găseşte desfătare în Isus. Până şi amintirea iubirii Sale este dulce. Ia un trandafir din Saron, şi desfă-i petalele; pune-le în potirul amintirii, şi scoate apoi câte una, ca să-ţi umpli casa de mireasmă. Christos mulţumeşte cel mai rafinat gust al celui mai sensibil suflet în cel mai înalt grad. Cel mai mare amator de parfumuri este mulţumit de trandafir. După ce a atins cel mai înalt grad de desfătare, sufletul mai găseşte încă noi miresme în Christos; pe măsură ce trece timpul, Îl poţi aprecia mai bine. Cerul însuşi nu posedă nimic mai de preţ decât trandafirul din Saron. Ce simbol i-ar putea exprima pe deplin frumuseţea? Vorbirea şi simţămintele umane nu pot vorbi despre El. Cele mai alese farmece ale pământului nu-i ating nici pe departe frumuseţea. Binecuvântat trandafir, înfloreşte în inima mea pe vecie!

2 Mai

DIMINEAŢA

Nu Te rog să-i iei din lume. Ioan 17:15

Cel mai minunat şi binecuvântat eveniment care li se va întâmpla tuturor credincioşilor va fi întoarcerea lor acasă, la Isus. Peste puţin timp, soldaţii Domnului care luptă acum lupta cea bună a credinţei" (1 Timotei 6:12) vor termina bătălia şi vor intra în bucuria Domnului lor. Dar, deşi Christos se roagă la poporul Său să poată fi unde este El, El nu cere ca ei să fie luaţi imediat de pe pământ în ceruri. El doreşte să stea aici. Deşi peregrinul obosit se roagă adesea „o, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă" (Psalmi 55:6), Christos nu se roagă la fel. El ne lasă în mâinile Tatălui până când, asemeni snopilor de grâu copt, vom fi adunaţi în grânarul Stăpânului nostru. Isus nu pledează pentru îndepărtarea imediată a morţii, fiindcă rămânerea noastră aici poate fi profitabilă pentru alţii, chiar dacă pentru noi nu este necesară. El cere să fim păziţi de rău, dar nu cere niciodată să fim admişi în slava cerului înainte de vreme. Atunci când sunt în necaz, Creştinii vor să moară. Intreabă-i de ce, şi îţi vor spune: „fiindcă vreau să fiu cu Domnul". Mă tem că nu vor atât să fie cu domnul, pe cât vor să scape de necazuri; altfel, ar voi să moară şi în vremuri mai bune, nu numai în timpuri de încercare. Vor să meargă acasă, nu atât pentru părtăşia cu Domnul, cât pentru a merge la odihnă. Este bine să dorim plecarea, dacă o facem din aceleaşi motive ca şi Pavel, fiindcă a fi cu Christos este mult mai bine, dar dacă vrem doar să scăpăm de necazuri suntem egoişti, îngrijeşte-te mai bine să-L lauzi pe Dumnezeu prin viaţa ta aici, atâta timp cât va dura, chiar dacă treci prin chinuri, conflicte sau suferinţe, şi lasă-L pe El să spună când e destul.

SEARA

În credinţă au murit toti aceştia. Evrei 11:13

Acesta este epitaful tuturor sfinţilor care au murit înainte de venirea Domnului. Nu contează că au murit de bătrâneţe sau au fost ucişi. Acesta este singurul punct în care se aseamănă: „în credinţă au murit toţi aceştia". In credinţă au şi trăit. Credinţa a fost alinarea, călăuza, motivaţia şi sprijinul lor cât timp au trăit, şi au murit în acelaşi har, sfârşindu-şi cântecul vieţii în aceeaşi notă cu care au început. Nu au murit întemeindu-şi speranţa pe propriile realizări. Nu s-au dezis niciodată de voinţa lui Dumnezeu, ci au păşit pe drumul credinţei până la sfârşit. Credinţa este la fel de preţioasă în moarte ca şi în viaţă. Moartea în credinţă se referă la trecutul lor. Ei au crezut făgăduinţele lui Dumnezeu şi au fost siguri că păcatele le-au fost iertate prin harul lui Dumnezeu. Moartea în credinţă are de-a face şi cu prezentul. Aceşti sfinţi au fost siguri că vor fi acceptaţi de Dumnezeu. S-au bucurat de razele iubirii Sale şi s-au odihnit în credincioşia Lui. Moartea în credinţă este legată şi de viitor. Ei au „adormit în Christos" (1 Corinteni 15:18), afirmând că Mesia va veni cu siguranţă, şi că atunci când pământul se va sfârşi, ei se vor ridica din morminte să-L întâmpine. Moartea şi chinurile ei au fost durerile unei naşteri într-o lume mai bună. Întăreşte-te, suflete, şi citeşte acest epitaf. Călătoria vieţii tale este făcută prin har şi credinţă, şi sfârşitul ei este mai bun decât începutul; la fel a fost drumul tuturor sfinţilor. Credinţa a fost orbita pe care au gravitat aceste stele în tot timpul vieţii lor; bucură-te că aceasta este şi cărarea ta. Priveşte-L din nou în seara aceasta pe Isus, Autorul şi Desăvârşitorul credinţei tale, şi mulţumeşte-i pentru că ţi-a dat aceeaşi credinţă pe care au avut-o sfinţii.

3 Mai

DIMINEAŢA

În lume veţi avea necazuri. Ioan 16:33Te întrebi care este motivul necazurilor tale, credinciosule? Priveşte în sus, spre Tatăl tău, la toată sfinţenia şi curăţia Sa. Ştii că vei fi ca El într-o zi? Poţi să te asemeni imaginii Sale? Nu ai nevoie de purificarea din „cuptorul urgiei" (Isaia 48:10) ca să te albeşti? Este uşor să scapi de răutate şi să devii desăvârşit „după cum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit" (Matei 5:48)? Acum, creştine, priveşte în jos. Ştii ce vrăjmaşi se află la picioarele tale? Ai fost odată slujitor al Satanei, şi nici un rege nu renunţă de bunăvoie la supuşii Săi. Crezi că Satana te va, lăsa în pace? Nu, el va fi mereu pe urmele tale, „ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită (1 Petru 5:8). Aşteaptă te la necazuri, creştine. Apoi priveşte în jurul tău. Unde eşti? Eşti într-o ţară vrăjmaşă, străin şi călător. Lumea nu este prietena ta. Dacă este,

atunci nu eşti prieten, cu Dumnezeu, fiindcă prietenia cu lumea înseamnă Vrăjmăşie cu Dumnezeu. Fii sigur că eşti înconjurat de duşmani. Cand dormi, gândeşte-te că te odihneşti pe câmpul de luptă; când umbli, păzeşte-te de capcane. La fel ca ţânţarii, care îi înţeapă mai mult pe străini decât pe băştinaşi, încercările pământului te vor ataca mai tare. Priveşte, în ultimul rând, înlăuntrull tău, în inima ta, şi observă ce se află acolo. Păcatul şi egoismul locuiesc încă nestingherite. O, dacă nu ar exista nici un demon, care să te ispitească, nici un vrăjmaş care să lupte cu tine, şi nici lumea care să te înşele, s-ar găsi în tine destul rău ca să te tulbure, fiindcă „inima este nespus de înşelătoare, şi deznădăjduit de rea" (Ieremia 17:9). Aşteaptă-te deci la necazuri, dar nu dispera, fiindcă Dumnezeu te ajută şi te întăreşte. El a spus „voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi" (Psalmi 91:15).

SEARA

Un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. Psalmi 46:1

Binecuvântările legământului nu trebuie să rămână doar la la nivel de promisiune; ele trebuie să se împlinească în mod vizibil. Domnul Isus însuşi ne este dăruit ca un ajutor prezent. Credinciosule, îl foloseşti pe Christos aşa cum trebuie? Când eşti în necaz, alergi să-I spui durerile? Crezi că El simte împreună cu tine, crezi că te poate alina şi mângâia? Nu cumva alergi să le spui prietenilor şi oricui altcuiva, în loc să te îndrepţi spre cel mai bun Prieten, şi să-ţi verşi inima înaintea Domnului? Simţi povara păcatului în seara aceasta? Ţi se oferă un izvor de sânge, în care să te speli; foloseşte-L, pentru numele lui Dumnezeu. Te apasă sentimentul vinovăţiei? Harul iertător al lui Isus poate fi pus iar şi iar la încercare. Vino la El şi vei fi izbăvit. Te îndurerează neputinţele tale? El este tăria ta; de ce nu te sprijini pe El? Te simţi gol? Imbracă-te cu haina îndreptăţirii Sale. Nu sta să te uiţi la ea, acoperă-te. Leapădă-ţi îndreptăţirea proprie şi temerile. Acoperă-te cu inul alb şi subţire, fiindcă a fost pregătit pentru tine. Te simţi bolnav? Ridică receptorul rugăciunii, şi sună-l pe Marele Medic. El te va vindeca pe dată. Tu eşti sărac, dar prin El vei deveni „un om foarte bogat'' (Rut 2:1). El ţi-a făgăduit că vei fi moştenitorul Său; ce mai aştepţi ca să-ţi ceri partea? Tot ce este şi are, va fi al tău. Atunci când poporul Său refuză să-L folosească, Christos este foarte îndurerat. El aşteaptă să fie chemat. Cu cât Îl împovărăm mai tare, cu atât îl vom iubi mai mult.

Să ne apropiem de El cu simplitateCu inimi vii, nu reci şi moarte;

S-aducem Bedeemul mai aproapeŞi să urcăm Sinaiul spre ţara fără noapte.

4 Mai

DIMINEAŢA

Cum poate omul să-şi facă dumnezei, care nu sunt dumnezei? Ieremia 16:20

Un mare păcat al Israelului din vechime a fost idolatria; Israelul spiritual are tendinţa să-i urmeze pilda. Mamona îşi ridică încă viţelul de aur spre închinare, şi altarul mândriei nu a fost dărâmat. îndreptăţirea de sine luptă din toate puterile ca să-i acapareze pe cei aleşi, şi pofta îşi ridică altare la toate colţurile. Cei dragi sunt adesea cauza multor păcate. Domnul este îndurerat când îi vede pe credincioşi iubindu-şi peste măsură copiii. Iubirea aceasta se va transforma în blestem, şi ei vor fi pentru noi o capcană, aşa cum a fost Absalom pentru David, sau ne vor fi luaţi pentru totdeauna, lăsându-ne nemângâiaţi. Dacă creştinii vor să-şi ude perna cu lacrimi în fiecare seară, lăsaţi-i să-şi iubească fără măsură copiii. Este adevărat că ei „nu sunt dumnezei", fiindcă obiectele iubirii noastre nebuneşti sunt binecuvântări îndoielnice, mângâierea pe care ne-o oferă ei este primejdioasă, şi ajutorul pe care ni-l vor da în ziua necazului este foarte mic. De ce suntem atunci atât de vanitoşi? Ii compătimim pe bieţii sălbatici care se închină dumnezeilor de piatră, dar noi ne închinăm unui dumnezeu de aur. Care este deosebirea dintre un dumnezeu de carne şi unul de lemn? Principiul, păcatul, nebunia sunt aceleaşi, dar în cazul nostru crima este agravată de faptul că avem mai multă lumină, şi păcătuim în ciuda ei. Păgânii se închinau unor zeităţi false, dar ei nu-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu. Noi comitem două păcate atunci când ÎI uităm pe Dumnezeu şi ne întoarcem spre idoli. Fie ca Domnul să ne izbăvească de această fărădelege!Sunt idoli care m-au robit Şi m-au făcut să uit de Tine; Ajută-mă, Isuse, să-i trimit De unde au venit, şi să-ţi slujesc Cu gânduri de lumină pline.

SEARA

Fiindcă aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi.

1 Petru 1:23Petru îi îndeamnă pe credincioşi să se iubească unul pe altul „cu căldură, din toată inima" (1 Petru 1:22). El nu îşi bazează îndemnul pe legile omeneşti sau pe filosofie, ci pe natura înaltă şi divină pe care a sădit-o Dumnezeu în poporul Său. Asemeni tutorilor unui prinţ, care lucrează din toate puterile pentru a-i insufla demnitatea şi măreţia cuvenite unui rege, Petru priveşte asupra moştenitorilor Regelui Regilor, prinţi de viţă nobilă, descendenţi ai celei mai vechi aristocraţii de pe pământ, şi le spune: „iubiţi-vă unii pe alţii, fiindcă aşa se cuvine celor născuţi dintr-o sămânţă care nu poate putrezi; din cauza descendenţei voastre, fiindcă aţi fost născuţi din Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor; şi din cauza moştenirii care vă aşteaptă, fiindcă voi nu veţi pieri niciodată, deşi strălucirea trupului va păli, şi existenţa ei va înceta"

(vezi 1 Petru 2:22-25). Ar fi bine dacă, în spiritul umilinţei, am recunoaşte adevărata demnitate a naturii noastre renăscute şi ne-am ridica la înălţimea ei. Ce este un creştin? Dacă îl compari cu un rege, are în plus sfinţenia preoţească. Regalitatea regelui se limitează adesea la coroana lui, dar un creştin este măreţ prin însăşi natura sa Prin naşterea sa din nou, el se ridică deasupra semenilor săi, ca un om deasupra fiarelor pădurii. Cu siguranţă că ar trebui să se poarte, în toate lucrurile, nu ca unul care face parte din mulţime, ci ca unul dintre cei aleşi din lume» răscumpăraţi prin har divin, descrişi ca o „seminţie aleasă" (1 Petru 2:9)» De aceea, creştinul nu se poate târî în noroi şi nu poate trăi în felul lumii. Fie ca demnitatea firii voastre şi strălucirea planurilor pe care voi, credincioşi în Christos, le faceţi, să vă conducă la sfinţenie şi „feriţi-vă de orice vi se pare rău" (1 Tesaloniceni 5:22).

5 Mai

DIMINEAŢA

Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. 2 Corinteni 6:16

Ce titlu minunat: „poporul Meu”! Ce descoperire încurajatoare: „Dumnezeul lor”! Cât de multe înţelesuri se ascund în aceste două cuvinte, „poporul Meu"! In primul rând, găsim aici o referire distinctivă. întreaga lume îi aparţine lui Dumnezeu. Cerul, până şi cerurile cerurilor, sunt ale lui Dumnezeu, şi El stăpâneşte asupra copiilor oamenilor; dar numai despre cei pe care El i-a ales, pe care i-a răscumpărat, spune că sunt „poporul Meu". In această formulare se regăseşte ideea apartenenţei, într-un mod special „partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire" (Deuteronom 32:9). Toate popoarele pământului sunt ale Lui. Întreaga lume se află sub puterea Lui, totuşi poporul Său, aleşii săi, sunt partea Sa specială. El a făcut mai mult pentru ei decât pentru alţii. El i-a cumpărat cu sângele său şi i-a adus mai aproape de El. El i-a primit în inima Sa şi i-a iubit cu o iubire veşnică, o iubire pe care apele nu o pot îneca şi trecerea timpului nu o poate şterge. Dragi prieteni, puteţi, prin credinţă, să vă vedeţi în numărul lor? Puteţi să vă uitaţi spre cer şi să spuneţi: „Domnul meu şi Dumnezeul meu, eşti al meu printr-o relaţie care mă împuterniceşte să-ţi spun Tată. Oare eşti al meu în tovărăşie sfântă, şi într-un fel de care lumea nu are parte?" Poţi să citeşti Cartea Sfântă, şi să găseşti datele oficiale ale mântuirii tale? Îţi vezi numele scris cu sânge scump? Poţi, prin credinţă, să te prinzi de Isus şi să-I spui „Christosul meu"? Dacă poţi, atunci Dumnezeu îţi va spune ţie, şi celor asemeni ţie poporul Meu". Dacă Dumnezeu este Dumnezeul tău, şi Christos este al tău, atunci Domnul îţi acordă o atenţie specială. Eşti obiectul alegerii Sale, acceptat prin Fiul Său prea iubit.

SEARA

Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea, si cine se încrede în Domnul este fericit. Proverbe 16:20

Înţelepciunea este puterea unui om; sub călăuzirea ei, el poate să ducă la bun sfârşit orice plan. Conducerea înţeleaptă îi oferă omului cea mai mare bucurie şi reprezintă cea mai nobilă folosire a talentelor lui. Purtându-te înţelept, ai parte numai de lucruri bune. Fără înţelepciune, eşti ca un mânz neştiutor, alergând încoace şi încolo, pierzându-ţi puterea şi energia în lucruri care nu merită. Înţelepciunea este busola care te ajută să te orientezi pe marea agitată a vieţii; fără ea, eşti ca o corabie în derivă, la bunul plac al vântului şi valurilor. Într-o lume ca cea de astăzi, cel care nu este înţelept merge din rău în mai rău; în loc să-i meargă bine, se loveşte de nenumărate probleme. Dacă nu-şi păzeşte paşii cu cea mai mare grijă, peregrinul îşi va răni picioarele şi va sângera în mărăcinii vieţii. Cel care călătoreşte printr-un pustiu bântuit de tâlhari trebuie să fie foarte înţelept, dacă vrea să ajungă cu bine la destinaţie. Dacă, sub călăuzirea Marelui îndrumător, Îi urmăm cu atenţie paşii, vom avea parte de bine chiar şi în cel mai negru ceas. Mai sunt şi acum fructe din pomii Edenului care aşteaptă culese, şi cântările Paradisului răsună încă printre negurile pământului. Întrebaţi unde se poate găsi înţelepciunea? Mulţi au visat la ea, fără să o găsească niciodată. Unde o putem învăţa? Să ascultăm glasul Domnului, fiindcă El este singurul care cunoaşte secretul. El a descoperit fiilor oamenilor care este izvorul adevăratei înţelepciuni, şi acesta se află în textul „cine se încrede în Domnul este fericit". Calea care duce la înţelepciune este încrederea în Domnul. Această cale te ajută să ieşi din cele mai încâlcite labirinturi ale vieţii; urmeaz-o, şi vei avea parte de eterne binecuvântări. Cel care se încrede în Domnul are o diplomă de înţelepciune garantată de Scriptură. Este fericit acum, şi va fi fericit pentru veşnicie. Doamne, în pacea acestei seri, vino cu mine în grădină şi învaţă-mă înţelepciunea speranţei.

6 Mai

DIMINEAŢA

Rămânem în EL 1 Ioan 4:13

Vrei un adăpost pentru sufletul tău? Întrebi „care este preţul?" Este mai scump decât ar vrea mândria omenească. Este fără bani şi fără plată. Ai vrea să plăteşti o chirie respectabilă? Ai vrea să faci ceva ca să-L cucereşti pe Christos? Atunci nu poţi avea adăpost, fiindcă această casă este „,fără plată" (Isaia 55:1). Vrei să iei în stăpânire casa Stăpânului meu pentru totdeauna, fără să plăteşti nimic în schimb, nimic în afară de datoria de a-L iubi şi a-L sluji pentru totdeauna? Vrei să-L iei pe Isus şi să „rămâi în El" pentru

totdeauna? Acest adăpost este dotat cu tot ce-ţi trebuie. Este plin de bogăţii care îţi vor ajunge toată viaţa. Aici poţi avea părtăşie cu Christos şi poţi să te hrăneşti cu dragostea Lui. Aici mesele sunt pline cu bucate care nu se vor termina niciodată. Când eşti obosit, te poţi odihni aici cu Isus. De la ferestrele lui, poţi vedea cerul în orice moment. Vrei să locuieşti aici? Dacă eşti într-adevăr pe drumuri, vei spune „aş vrea din toată inima; se poate?" Da, iată cheia. Cheia este „vino la Isus". „Dar", vei spune tu, „sunt prea amărât pentru o asemenea casă". Nu contează, înăuntru sunt haine destule. Dacă te simţi vinovat şi condamnat, intră; chiar dacă este o casă prea bună pentru tine, Christos te va face destul de bun ca să poţi locui în ea. El te va spăla şi te va curăţa, şi atunci vei putea cânta „rămânem în El". Credinciosule, eşti de trei ori binecuvântat cu o asemenea casă! Eşti privilegiat, fiindcă ai „o cetăţuie" (Psalmi 71:3) în care eşti mereu în siguranţă. Locuind în El, nu ai doar o casă perfectă şi sigură, ci şi o locuinţă veşnică. Când lumea aceasta va pieri ca un vis, casa noastră va trăi şi se va înălţa mai netedă decât marmura, mai neclintită decât pamântul, la fel de sigură ca şi Dumnezeu, fiindcă este o parte din Dumnezeu însuşi, şi noi „rămânem în El".

SEARA

Aş mai trage o nădejde în tot timpul suferinţelor mele.

Scurta noastră şedere pe pământ va face cerul mai plăcut. Nimic nu te ajută să te odihneşti mai bine decât o face munca; nimic nu te face să te simţi mai în siguranţă decât gândul că ai scăpat dintr-o mare primejdie. Cel mai amar tonic al pământului va îndulci şi mai mult vinul care sclipeşte în cupele slavei. Armura noastră ciocnită şi cicatricele ne vor face să ne simţim victoria mai glorioasă, când vom fi primiţi pe scaunele celor care au învins lumea. Nu am avea deplină tovărăşie cu Christos, dacă nu am avea parte de suferinţe, fiindcă El a fost botezat cu botezul suferinţelor printre oameni; noi trebuie să fim botezaţi cu acelaşi botez, dacă vrem să intrăm cu El în împărăţie. Tovărăşia cu Christos este atât de onorabilă, încât cea mai mare durere este un preţ neînsemnat pentru obţinerea ei. Un alt motiv pentru care ne mai aflăm încă aici este binele celorlalţi. Nu putem intra în ceruri până nu ne terminăm lucrarea, şi poate că trebuie să mai oferim încă lumină unor suflete aflate în întuneric. Şederea noastră prelungită aici este fără îndoială spre slava lui Dumnezeu. Un sfânt încercat va străluci în coroana Regelui ca un diamant bine şlefuit. Nimic nu reflectă mai multă onoare asupra unui om decât o încercare continuă a lucrării sale, şi faptul că îndură până la capăt fără să renunţe. Noi suntem lucrătorii Domnului, şi El va fi slăvit prin suferinţele noastre. Pentru gloria lui Isus, îndurăm noi încercările credinţei cu bucurie sfântă. Fie ca orice om să-şi jertfească dorinţele spre slava lui Isus, şi să spună „dacă prin şederea mea în praf îl pot înălţa pe Domnul cu un milimetru, sunt gata să zac printre cioburile pământului. Dacă prin şederea

mea pe pământ îl pot slăvi pe Isus, cerul meu va fi să nu fiu primit în cer". Timpul nostru este fixat şi rânduit prin legi divine. Să nu ne îngrijorăm deci, ci să aşteptăm cu răbdare să se deschidă porţile de mărgărit.

7 Mai

DIMINEAŢA

După El au mers multe nomade. El a tămăduit toţi bolnavii. Matei 12:15

Ce mulţime de boli hidoase trebuie să se fi înfăţişat privirii lui Isus! Dar nu citim nicăieri că a fost dezgustat; dimpotrivă, El s-a aplecat cu răbdare asupra fiecărui caz. Ce varietate de rele trebuie să se fi întâlnit la picioarele Lui! Ce răni în iputrefacţie şi ce plăgi supurânde! Totuşi el a fost mereu pregătit pentru toate monstruozităţile, şi le-a învins indiferent de formă. Nu conta cât de puternică era săgeata; El era pregătit s-o rupă în două. Fierbinţeala febrei şi răceala frigurilor, neputinţa paraliziei si furia nebuniei, rănile leprei şi întunericul orbirii — toate cunoşteau puterea cuvântului Său şi fugeau din calea Lui. El a învins răul în fiecare colţ al câmpului de luptă şi a primit închinarea captivilor eliberaţi. El a venit, a văzut şi a. învins pretutindeni. La fel se întâmplă şi în dimineaţa aceasta. Oricare fi boala mea, Marele Medic mă poate vindeca. Oricare ar fi starea celor pe care îi amintesc în rugăciune, pot să sper că Isus le va vindeca suferinţele. Pot să sper pentru copilul meu, pentru prieteni şi pentru cei dragi, atunci când îmi amintesc de puterea vindecătoare a Domnului. Cât despre mine, oricât de grea ar fi «lupta cu păcatul şi cu infirmităţile, pot să stau liniştit. Cel care a umblat pe pământ vindecând împrăştie încă lumină şi har asupra fiilor oamenilor. Lăsaţi-mă să merg la El chiar acum. Lăsaţi-mă să-L laud în dimineaţa aceasta, amintindu-mi cum m-a izbăvit, şi să-I slăvesc Numele. El s-a făcut cunoscut oamenilor luând asupra Lui suferinţele lor. „Prin rănile Lui suntem tămăduiţi" (Isaia ft53:5). Biserica de pe pământ este plină de suflete vindecate de Marele Medic. Chiar şi locuitorii cerurilor pot povesti cum au fost vindecaţi de El. Apropie-te, deci, suflete; spune tuturor despre puterea vindecătoare a harului Său, şi lasă cuvintele tale să fie „o slavă pentru Domnul, un semn veşnic, nepieritor" (Isaia 55:13)

SEARA

Scoală-te, i-a zis Isus, ridică-ţi patul si umblă. Ioan 5:8Asemeni multor altora, slăbănogul aşteptase mult timp o minune, un semn care să-l vindece. Îndurerat, privea scăldătoarea, dar nici un înger nu venea la el; totuşi, gândindu-se că era singura lui şansă, aştepta în continuare. Nu ştia că acolo se afla Cel care putea să-l vindece printr-un singur cuvânt,

oricând. Mulţi se află în aceeaşi stare proastă. Ei aşteaptă o emoţie extraordinară, o impresie remarcabilă, o viziune cerească. Aşteaptă în zadar şi privesc în gol. Chiar presupunând că, în câteva cazuri, se văd semne remarcabile, acestea sunt rare, şi nimeni nu are dreptul să le pretindă — mai cu seamă cei care ştiu că sunt incapabili să se mişte până la apă, chiar dacă îngerul ar veni. E foarte trist să realizezi că sunt mii de oameni care aşteaptă încă minuni, semne şi întâmplări extraordinare, şi care le-au aşteptat în zadar mai mult decât ne putem închipui. Între timp, aceste sărmane suflete uită că Mântuitorul îi invită să privească la El şi să fie mântuite. El i-ar putea vindeca imediat, dar ei preferă să aştepte un înger sau o minune. Încrederea în Dumnezeu este drumul sigur spre binecuvântare, şi El este vrednic de această încredere; dar necredinţa îi face să prefere apele reci ale Betesdei în locul pieptului Său cald. O, fie ca Domnul să-şi întoarcă privirea chiar acum asupra celor care sunt în situaţia aceasta tristă. Fie ca El să uite îndoielile lor mărunte. Cu vocea Sa dulce şi blândă, fie ca El să-i cheme să-şi ridice paturile disperării, să se scoale prin puterea speranţei şi să umble. O, Doamne, ascultă rugăciunea celor care aşteaptă In Betesda. În pacea amurgului şi înainte ca soarele să se ascundă, fíe ca ei să te privească şi să trăiască. Dragă cititorule, există vreun pasaj care să vorbească despre tine în cuvintele acestea?

8 Mai

DIMINEAŢA

Dar cel vindecat nu ştia cine este. Ioan 5:13Timpul trece repede pentru cei fericiţi şi sănătoşi, dar sărmanului slăbănog trebuie să i se fi părut o veşnicie cei treizeci şi opt de ani de boală. De aceea, atunci când Isus l-a vindecat printr-un cuvânt în faţa scăldătorii din Betesda, a simţit o extraordinară schimbare. Ca şi el, păcătosul care a fost paralizat de disperare săptămâni şi luni la rând, aşteptând îndurerat o schimbare, este foarte conştient de bucuria şi pacea pe care i-o aduc cuvintele lui Isus. Răul îndepărtat este prea mare pentru a putea fi nimicit pe nesimţite, viaţa nouă este prea minunată ca să poţi sta liniştit în continuare, şi schimbarea este prea miraculoasă ca să nu fie percepută. Totuşi, sărmanul om nu ştia cine este Autorul vindecării sale. Nu ştia nimic despre sfinţenia persoanei Sale, despre slujbele pe care le îndeplinea, ori despre misiunea care îl adusese printre fii oamenilor. Mulţi ignoră că Isus este Cel care le-a adus vindecare prin sângele Său. Totuşi, noi nu trebuie să ne grăbim să-i Condamnăm pentru această necunoştinţă; unde vedem că urletele sunt salvate, trebuie să credem că mântuirea a fost primită. Duhul Sfânt îi face pe oameni să se pocăiască înainte de a-i face sfinţi. Cel care nu ştie mare lucru va şti în curând totul. Ignoranţa este, totuşi, un mare rău, fiindcă acest sărman om a fost chinuit de farisei şi nu a ştiut să le răspundă după cum meritau. Este

bine să fii în stare să răspunzi vrăjmaşilor, dar nu o putem face dacă Domnul Isus nu ne luminează mintea. Vindecarea ignoranţei a urmat însă curând vindecării bolii, fiindcă slăbănogul a fost vizitat de Domnul în templu. După această vizită, a fost găsit mărturisind că „Isus era Acela care-l făcuse sănătos" (Ioan 5:15). Doamne, dacă m-ai salvat, arată-te ca să te pot mărturisi fiilor oamenilor.

SEARA

Imprieteneşte-te, dar, cu Dumnezeu. Iov 22:21Dacă vrem să ne împrietenim cu Dumnezeu şi să avem pace, trebuie să-L cunoaştem aşa cum ni s-a descoperit — nu numai în unitatea esenţei şi existenţei sale, ci şi în pluralitatea persoanei Sale. „Dumnezeu a spus: să facem om după chipul şi asemănarea Noastră" (Genesa 1:26). Omul nu ar trebui să fie mulţumit până nu ştie ceva despre acel „noi" din care a luat fiinţă. Tânjeşte să-L cunoşti pe Tatăl; îngroapă-ţi fruntea la pieptul Lui în căinţă adâncă, şi mărturiseşte că nu eşti demn să fii numit copilul Său. Primeşte sărutarea iubirii Sale. Pune inelul credincioşiei Sale pe degetul tău. Aşează-te la masa sa, şi veseleşte-ţi inima cu harul Său. Apoi priveşte mai departe şi caută să afli mai multe despre fiul lui Dumnezeu, care este strălucirea slavei Tatălui Său, dar care, totuşi, prin nemărginita bunătate a harului, a devenit om de dragul nostru. Cunoaşte-l în complexitatea unică a naturii Sale: Dumnezeu veşnic şi om limitat, în suferinţă. Urmează-L în timp ce merge pe apă cu paşi divini şi se aşează la fântână cuprins de slăbiciune omenească. Nu te opri până când nu ştii mai mult despre Isus ca Prieten, Frate, Soţ şi tot ce ai nevoie. Nu uita nici de Duhul Sfânt. Străduieşte-te să obţii o viziune clară a naturii şi caracterului Său, a atributelor Sale şi a lucrării Sale. Gândeşte-te la Duhul Domnului, care s-a mişcat la începuturi deasupra haosului şi a adus ordine; care vizitează acum haosul sufletului şi creează ordinea sfinţeniei. Priveşte-L ca Domn şi Dătător al vieţii spirituale, ca Luminător, îndrumător, Mângâietor şi Sfinţitor. Priveşte cum, în putere sfântă, coboară asupra capului lui Isus, şi apoi se odihneşte asupra ta, de jur împrejur. O asemenea credinţă inteligentă, scripturală şi experimentală în Trinitatea Unită este a ta dacă Il cunoşti cu adevărat pe Dumnezeu. O asemenea cunoaştere îţi aduce pace într-adevăr!

9 Mai

DIMINEAŢA

Care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti. Efeseni 1:3

Christos revarsă asupra poporului Său toate binecuvântările trecute, prezente şi viitoare. În timpurile tainice ale începuturilor, Isus a fost prima alegere a Tatălui Său. Prin alegerea Sa, am devenit beneficiari, fiindcă, prin El, Dumnezeu „ne-a ales înainte de întemeierea lumii" (Efeseni 1:4). El a avut din veşnicie privilegiile Fiului, singurul şi prea iubitul Fiu al Tatălui Său. Prin bogăţia harului Său, prin adopţie şi naştere din nou, El ne-a ridicat şi pe noi la rangul de fii, fiindcă ne-a dat „dreptul să ne facem copii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1:12). Legământul etern, bazat pe garanţii şi confirmat prin jurământ este al nostru, pentru mângâierea şi întărirea noastră. În hotărârile veşnice ale înţelepciunii preştiente şi atotputernice, ochii Domnului Isus au fost fixaţi asupra noastră. Putem să fim siguri că în cartea destinului nu există nici un rând care să lezeze interesul aleşilor Săi. Promisiunea de căsătorie a Prinţului slavei ne aparţine, fiindcă noi ne-am logodit cu EI, şi nunta se va desfăşura în curând în faţa întregului univers. Minunata întrupare a Dumnezeului cerurilor, cu toată bunătatea şi umilinţa ei, este a noastră. Sudoarea de sânge, biciul şi crucea sunt ale noastre pentru totdeauna. Oricare ar fi binecuvântatele consecinţe ale ascultării desăvârşite, răscumpărării uimitoare, învierii, înălţării sau mijlocirii — toate sunt ale noastre prin darul său. Acum El ne poartă numele pe pieptar şi, în lucrarea Sa de mijlocire din faţa tronului, vorbeşte despre noi şi ne pledează cauza. El îşi foloseşte domnia peste împăraţi şi stăpâniri şi măreţia Sa din cer în beneficiul celor care cred în el. Ne ajută la fel de mult acum, în deplină slavă, ca şi atunci când s-a aflat pe pământ. Cel care s-a dăruit morţii şi durerii pentru noi ne ajută cu atât mai mult acum, când este întronat în slava cerurilor.

SEARA

Vino, iubitule, haidem să ieşim pe câmp... să vedem dacă a înmugurit via. Cântarea Cântărilor 7:11-12

Biserica vrea să se angajeze în lucrare şi doreşte tovărăşia Domnului. Ea nu spune „hai să ies" ci „haidem să ieşim". Este o mare binecuvântare să lucrezi cu Isus! Este misiunea poporului lui Dumnezeu să îngrijească via Domnului. Asemeni primilor noştri părinţi, suntem aşezaţi în grădina Domnului ca s-o îngrijim; de aceea, trebuie să ieşim în câmp. Atunci când are o gândire corectă, biserica doreşte comuniunea cu Christos în toate lucrurile. Unii îşi imaginează că nu ÎI pot sluji pe Christos în mod activ dacă au părtăşie cu El. Ei se înşeală. Într-adevăr, este foarte uşor să ne vedem de viaţa şi activităţile noastre zilnice şi să ne plângem asemeni Sunamitei: „m-au pus păzitoare la vii, dar via frumuseţii mele n-am păzit-o "(Cânt. 1:6). Nu avem nici un motiv însă să facem acest lucru, exceptând nebunia şi neglijenţa noastră. Cu siguranţă, un credincios poate să nu facă nimic, şi să fie la fel de mort spiritual ca şi cei care sunt extrem de ocupaţi. Maria nu a fost lăudată fiindcă a stat degeaba, ci fiindcă a stat la picioarele lui Isus. Chiar şi aşa, creştinii nu sunt lăudaţi pentru neglijarea datoriilor sub pretextul părtăşiei secrete cu Isus. Nu este recomandat să stai, ci să stai la picioarele lui Isus. Nu vă gândiţi

că activitatea este ceva rău. Este o mare binecuvântare şi un mare har pentru noi. Pavel spunea că predicarea era un mare har, şi fiecare formă a slujirii creştine poate deveni o binecuvântare personală pentru cei angajaţi în ea. Nu pustnicii şi călugării au cea mai mare părtăşie cu Christos, fiindcă ei au tot timpul la dispoziţie, ci lucrătorii neobosiţi care trudesc pentru Isus şi care, în lucrarea lor, muncesc alături de Isus, şi sunt „lucrători împreună" (2 Corinteni 6:1) cu Dumnezeu. Să ne aducem aminte că, orice am face pentru Isus, facem mai bine împreună cu El.

10 Mai

DIMINEAŢA

Dar acum, Hristos a înviat din morţi. 1 Corinteni 15:20Întregul sistem al creştinismului se bazează pe faptul că Christos a înviat din morţi, fiindcă „dacă n-a înviat Christos, propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră... voi sunteţi în păcatele voastre" (1 Corinteni 15:14, 17). Divinitatea lui Christos este dovedită prin învierea Sa, de vreme ce El a fost „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, în ce priveşte duhul sfinţeniei, prin învierea morţilor" Romani 1:4). Dacă El nu ar fi înviat, am fi avut dreptul să ne îndoim de dumnezeirea Sa. Mai mult încă, chiar şi suveranitatea lui Christos depinde de învierea Sa „căci Christos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi şi peste cei vii" (Romani 14:9). Din nou, îndreptăţirea noastră, această binecuvântare a legământului, este legată de victoria triumfătoare a lui Christos asupra morţii şi a mormântului, fiindcă El „a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihănit" (Romani 4:25). Mai mult, naşterea noastră din nou este legată de învierea Sa, fiindcă noi ne-am născut din nou, prin învierea lui Isus Christos din morţi, la o nădejde vie" (1 Petru 1:3). Şi cu siguranţă că învierea noastră din morţi este legată de învierea Sa, fiindcă „dacă duhul Celui ce a înviat pe Isus Christos dintre cei morşi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Isus Christos din morţi, va învia şi în trupurile voastre muritoare, din pricina duhului Său, care locuieşte în voi" Romani 8:11). Dacă Christos nu a înviat, nici noi nu vom învia; dar dacă El a înviat, atunci cei care au adormit în Christos nu vor pieri, ci vor vedea pe Dumnezeul lor. De aceea, panglica argintie a învierii străbate binecuvântările credinţei, de la naşterea din nou la slava veşnică, şi le leagă pe toate la un loc. Cât de important este, deci, acest fapt, şi cât de mult se va bucura creştinul ştiind că, fără îndoială,

„Cristos a înviat din morţi".

Făgăduinţele s-au împlinit,Lucrarea de răscumpărare s-a încheiat,

Dreptatea şi îndurarea s-au unit,Căci Dumnezeu pe Fiul Său a înviat.

SEARA

Singurul născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan 1:14

Credinciosule, poţi să mărturiseşti şi tu că Christos este „singurul născut din Tatăl", dar şi „cel întâi născut din morţi" (Apocalipsa 1:5). Poţi să spui „pentru mine, El este divin, chiar dacă pentru restul lumii este uman. El a făcut pentru mine lucruri pe care numai Dumnezeu le poate face. El mi-a supus voinţa încăpăţânată, mi-a înduioşat inima de piatră, a sfărâmat „porţi de aramă, şi a rupt zăvoare de fier" (Psalmi 107:16). El mi-a transformat jalea în bucurie şi suspinele în veselie. El a luat robia roabă şi mi-a făcut inima să se bucure „cu o bucurie negrăită şi strălucită" (1 Petru 1:8). Pot să creadă ceilalţi ce vor, pentru mine El trebuie să fie „singurul născut din Tatăl". Binecuvântat să-I fie numele! Şi El este plin de îndurare. O, dacă nu ar fi fost El, nu aş fi fost niciodată salvat. El nu m-a lăsat atunci când mă luptam să scap de harul Său, şi când, în sfârşit, am venit la tronul milei, tremurând ca un criminal condamnat, El a spus: „păcatele tale, care sunt multe, sunt iertate: fii tare". Şi El este adevăr. Promisiunile Sale sunt toate adevărate; nici una nu a rămas neîmplinită. Mărturisesc că nici un slujitor nu a avut un stăpân ca al meu. Nici un frate nu a avut o rudă ca El. Nici o soţie nu a avut un soţ asemeni lui Christos. Nici un păcătos nu a avut un Mântuitor mai - bun; nici un bocitor nu a avut un Mângâietor mai blând. Nu am nevoie de nimeni altcineva. In viaţă, El este viaţa mea; în moarte, El va fi moartea morţii. In sărăcie, Christos este bogăţia mea; în boală, El este leac alinător. In întuneric, El este steaua mea; în miezul zilei, El este soarele meu. El este mana din pustie, şi El va fi întâiul rod al Canaanului. Isus este numai har, fără nici o răutate; numai adevăr, fără urmă de minciună. El este plin de har şi adevăr, într-o măsură infinită. Suflete, în noaptea aceasta, binecuvântează din toată inima pe „singurul născut".

11 Mai

DIMINEAŢA

Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna. Matei 28:20E bine să ştii că există Cineva care este întotdeauna acelaşi, Cineva care este întotdeauna cu noi. Este bine să ştii că, în mijlocul valurilor agitate ale vieţii, există o stâncă neclintită. O, suflete, nu-ţi lega inima de bogăţiile

ruginite, mâncate de molii, pieritoare, ci aşează-ţi inima pe Cel care îţi rămâne mereu Credincios. Nu-ţi clădi casa pe nisipurile înşelătoare ale lumii; clădeşte-ţi speranţele pe Stâncă, fiindcă ea va rămâne sigură în valuri şi vânt. Suflete, ascunde-ţi comorile în vistieria sigură; aşează-ţi nestematele într-un loc în care nu ţi le va găsi nimeni. Pune-le pe toate în Christos. Pune-ţi toată afecţiunea în persoana Sa, toate speranţele în meritele Sale, toată încrederea în eficacitatea sângelui Său şi toată bucuria în prezenţa sa, ca să poţi râde în faţa nimicirii. Aminteşte-ţi că toate florile din grădina lumii se vor ofili, şi că va va veni ziua când totul se va transforma în pustiu. Suflul negru al morţii îţi va stinge în curând candela. O, ce bine este să te bucuri de lumina soarelui după ce se stinge candela! Valul întunericului va urla curând între tine şi tot ce ai. Încredinţează-ţi inima Celui care nu te va părăsi niciodată. Increde-te în Cel care va merge cu tine în întunericul morţii, şi te va duce în siguranţă pe plaiurile veşniciei, ca să fii cu El pentru totdeauna. Ridică-te, fiu al durerii, şi spune-ţi tainele Prietenului care „ţine la tine mai mult decât un frate" (Provetbe 18:24). încredinţează-ţi toate grijile Celui care nu-ţi va fi luat niciodată, care nu te va părăsi niciodată, şi care nu te va lăsa să pleci nicăieri, fiindcă „Isus Christos este acelaşi ieri, azi şi în veci" (Evrei 13:8). „Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna" este o făgăduinţă îndestulătoare sufletului meu, şi prin ea pot învinge orice.

SEARA

Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te. Iosua 1:7Dragostea lui Dumnezeu pentru slujitorii Săi îl face interesat de starea lor emoţională. El îi vrea întotdeauna curajoşi. Unii cred că nu e mare lucru pentru un credincios să fie tulburat de temeri şi îndoieli, dar Dumnezeu nu crede aşa. Din textul acesta reiese clar că Stăpânul nostru nu vrea să fim chinuiţi de temeri. El ne vrea liberi de griji, îndoieli şi laşitate. Stăpânul nostru ne tratează necredinţa mult mai serios decât o facem noi. Când suntem disperaţi,suntem subiectul unei boli care ar trebui să ne facă să mergem imediat la Marele Medic. Domnul nu vrea să ne vadă feţele posomorâte. La curtea lui Ahaşveroş era o lege care interzicea celor posomorâţi să se înfăţişeze regelui; la curtea Regelui Regilor nu există o asemenea lege, fiindcă putem veni la El jelind. Totuşi, El ne va da „o haină de laudă în locul unui duh mâhnit" (Isaia 61:3), fiindcă avem multe motive de bucurie. Creştinul trebuie să fie curajos, ca să-L poată slăvi pe Domnul îndurând încercările cu bucurie. Dacă este fricos şi slab, îl va dezonora pe Dumnezeu. In afară de asta, va fi un exemplu foarte prost. Boala îndoielii şi descurajării este o epidemie cate se răspândeşte cu repeziciune în turma Domnului. Un credincios posomorât va întrista douăzeci de suflete. Mai mult, dacă îţi pierzi Curajul, Satan va fi prea puternic pentru tine. Lasă-ţi sufletul să se bucure în Domnul. „Bucuria Domnului va fi tăria voastră" (Neemia 8:10), şi nici o forţă a răului nu te va învinge. Laşitatea te face să cobori steagul.

Mai mult, munca este mai uşoară pentru cel cu inima uşoară, şi succesul va fi de partea lui. Omul care lucrează, bucurându-se în Domnul şi crezând în El din toată inima, are parte de biruinţă. Cel care seamănă cu speranţă va secera cu bucurie; de aceea, dragă cititorule, „întăreşte-te numai, si îmbărbătează-te".

12 Mai

DIMINEAŢA

Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui. Ioan 14:21Domnul Isus oferă descoperiri uimitoare poporului Său. Chiar dacă Scriptura nu o declară, sunt mulţi copii ai lui Dumnezeu care pot mărturisi acest adevăr din propria lor experienţă. Ei au avut manifestări ale Domnului şi Mântuitorului Isus Christos într-un mod neobişnuit, cum nu s-a mai văzut şi auzit. In biografiile sfinţilor eminenţi, vei găsi amintirea multor momente în care Isus a vorbit sufletului lor şi le-a descoperit minunile persoanei Sale. Sufletele lor au fost cuprinse de atâta fericire încât s-au crezut în cer atunci când nu erau acolo, deşi erau foarte aproape. Atunci când Isus se arată poporului Său, cerul coboară pe pământ; este o pregustare a paradisului; este începutul binecuvântărilor. Arătările lui Christos exercită o Influenţă sfântă asupra inimii credinciosului. Un efect va fi umilinţa. Dacă un om spune „am avut cutare şi cutare experienţe spirituale; sunt un om mare", atunci poţi fi sigur că nu ai avut niciodată părtăşie cu Christos, fiindcă Dumnezeu „vede pe cei smeriţi, si cunoaşte de departe pe cei îngâmfaţi" (Psalmi 138:6). El fiu are nevoie să se apropie de ei ca să-i cunoască, şi nu le va face nici o vizită din iubire. Un alt efect al adevăratei arătări a lui Isus este fericirea, fiindcă în prezenţa lui Dumnezeu „sunt bucurii nespuse" (Psalmi 16:11). Sfinţenia va urma în mod sigur. Un om care nu a cunoscut sfinţenia nu va avea niciodată asemenea manifestări. Unii oameni se arată foarte credincioşi, dar nu trebuie să-i credem pe cuvânt până nu le vedem faptele. „Nu vă înşelaţi; Domnul nu se lasă batjocorit" (Galateni 6:7). El risipi favorurile pentru cei răi, fiindcă, aşa cum nu va alunga un om perfect, nici nu va respecta un făcător de rele. Apropierea de Isus va avea deci trei efecte: umilinţa, fericirea şi sfinţenia. Fie ca Dumnezeu să ţi le dea pe toate, creştine!

SEARA

Nu te teme să te pogori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare; Eu însumi Mă voi coborî cu tine în

Egipt, şi Eu însumi te voi scoate iarăşi de acolo. Genesa 46: 3-4

Iacov trebuie să se fi cutremurat la gândul că va părăsi ţara părinţilor săi, şi că va trebui să trăiască printre străini. Era o experienţă nouă şi părea să fie o mare încercare. Cine s-ar aventura printre solii unui monarh străin fără să se teamă? Totuşi era evident că aceasta era calea pregătită pentru el; de aceea, a hotărât să se ducă. Aceasta este şi poziţia credincioşilor de astăzi: sunt chemaţi să fie încercaţi şi ispitiţi în acelaşi timp. In asemenea timpuri ar trebui să urmeze exemplul lui Iacov, oferind jertfe de rugăciuni lui Dumnezeu şi căutând răspunsul Său. Fără binecuvântarea Domnului, nu ar trebui să facă nici un pas. Atunci îl vor avea pe tovarăşul lui Iacov ca Prieten şi Ajutor. Ce binecuvântare este să ştii că Domnul îţi este alături la orice pas, şi coboară alături de tine chiar în umilinţe şi prigoniri! Chiar şi în faţa oceanului, dragostea Tatălui este ca soarele în puterea strălucirii lui. Nu putem ezita să mergem acolo unde Iehova ne promite prezenţa Sa; chiar şi în valea umbrei morţii, această asigurare va străluci ca lurnina dimineţii. Mergând înainte cu credinţă în Dumnezeu, credincioşii vor avea parte de făgăduinţa făcută lui Iacov. Ei vor fi înălţaţi, fie din necazurile vieţii, fie din adâncurile morţii. Seminţia lui Iacov a ieşit din Egipt la timpul cuvenit, şi la fel vor ieşi cei credincioşi din necazurile vieţii şi groaza morţii. Să încercăm şi noi credinţa lui Iacov. „Nu te teme" este porunca Domnului şi încurajarea Sa pentru cei care pornesc în călătorie pe mări străine. Prezenţa şi ajutorul divin ne interzic temerile nedemne. Fără Dumnezeu, ne-am teme să păşim; dar atunci când El ne porunceşte să mergem, ar fi periculos să întârziem. Cititorule, mergi înainte şi nu te teme.

13 Mai

DIMINEAŢA

Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia. Psalmi 30:5Creştine, dacă ai ajuns în noaptea încercării, gândeşte-te la ziua de mâine. Intăreşte-ţj inima gândindu-te la venirea Domnului. Fii răbdător, fiindcă El va coborî curând pe nori. Fii răbdător! Mirele aşteaptă să se coacă recolta. Fii răbdător, fiindcă ştii că El a spus: „iată, Eu vin curând, si răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele lui" (Apocalipsa 22:12). Dacă eşti nefericit acum, aminteşte-ţi:

Doar câteva apusuri vor mai fiŞi vei ajunge-n Canaan, pe plaiuri de vecii.

Fruntea ta este încununată de necazuri acum, dar în curând vei purta o coroană de stele. Mâinile tale sunt trudite acum, dar în curând vor cânta la harpă în cer. Veşmintele tale sunt pline de praf acum, dar în curând vor fi albe ca zăpada. Aşteaptă puţin. O, cât de neînsemnate ţi se vor părea

necazurile de acum când vei privi în urmă! Când le privim acum ni se par imense, dar când vom ajunge în cer

Cu bucurii nespuse vom priviLa truda anilor ce au trecut.

Încercările ni se vor părea necazuri trecătoare şi uşoare. Să mergem înainte cu curaj. Chiar dacă noaptea este neagră, (dimineaţa vine, şi va destrăma în curând întunericul iadului. Ştii cum să trăieşti în viitor — să trăieşti în aşteptare — să anticipezi cerul? Ferieitule credincios, ce bucurie este să ai o speranţă atât de sigură şi mângâietoare! Acum totul este întuneric, dar în curând va fi lumină; acum ne înconjoară necazurile, dar în curând vom fi învăluiţi în fericire. Ce contează dacă „seara vine plânsul", când ştii că „dimineaţa vine veselia"?

SEARA

Partea mea, Doamne, este să păzesc poruncile Tale. Psalmi 119:57

Priveşte-ţi partea, credinciosule, şi compar-o cu soarta semenilor tăi. Unii îşi câştigă existenţa muncind pământul. Sunt bogaţi, şi recolta le aduce tot mai mult aur. Dar ce înseamnă această recoltă în comparaţie cu Dumnezeul tău, care este Dumnezeul recoltelor? Ce sunt hambarele pline în comparaţie cu El, Soţul care te hrăneşte cu pâinea din cer? Alţii muncesc în oraşe. Bogăţia îi înconjoară din toate părţile, până când devin o adevărată vistierie. Dar ce înseamnă aurul în comparaţie cu Dumnezeul tău? Nu poţi doar cu aur; viaţa ta spirituală s-ar stinge. Adu-i aur unui om chinuit de conştiinţă; îi poţi alina durerile? Oferă bani unei inimi descurajate; poţi să-i opreşti suspinele? Dar tu ÎI ai pe Dumnezeu, şi prin El ai mai mult aur decât ar putea câştiga toţi bogaţii lumii la un loc. Unii îşi câştigă existenţa speculând sentimentele oamenilor, şi au parte de aplauze şi faimă; întreabă-te însă, nu este Dumnezeu mai important decât faima? Cum te-ai simţi dacă rugăciunea ţi-ar fi însoţită de zece mii de trâmbiţe? Te-ar ajuta să fii mai aproape de cruce, sau să te pregăteşti pentru judecată? Nu, în viaţă sunt dureri pe care bogăţia nu le poate alina; până şi în ceasul morţii ai nevoi pe care aurul nu le poate îndestula. Dar atunci când ÎI ai pe Dumnezeu ca parte de moştenire, ai mai mult decât toate bogăţiile. Prin El îţi poţi împlini orice nevoie, în viaţă sau în moarte. Cu Dumnezeu de partea ta, eşti bogat cu adevărat, fiindcă El îţi împlineşte nevoile, îţi alină durerea, îţi călăuzeşte paşii, merge cu tine în întuneric şi te ajută să ajungi acasă în siguranţă, ca să fii cu El pentru totdeauna. „Eu am din belşug" (Genesa 33:9) a spus Esau, şi aceasta este cea mai bună declaraţie pe care o poate face un om lumesc. Totuşi, Iacov i-a răspuns: „Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate" (vers. 11), şi aceasta este o nota pe care minţile omeneşti n-o pot înţelege.

14 Mai

DIMINEAŢA

Impreună moştenitori cu Christos. Romani 8:17Împărăţia nesfârşită a universului Tatălui Său este a lui Christos prin drept divin. Ca „moştenitor al tuturor lucrurilor". (Evrei 1:2), El este singurul proprietar al vastei creaţii a lui Dumnezeu. El ne-a îngăduit să împărţim cu El această proprietate, prin virtutea moştenirii ratificate de Dumnezeu cu poporul ales. Străzile de aur ale paradisului, porţile de mărgărit, râul vieţii, binecuvântările veşnice şi slava nesfârşită sunt, prin binecuvântatul nostru Domn, ale noastre prin posesie veşnică. El împarte tot ce are cu poporul Său. El şi-a aşezat coroana regală pe fruntea bisericii, numind-o împărăţie, iar fiilor ei le-a spus că sunt „o preoţie împărătească" (1 Petru 2:9), o generaţie de împăraţi şi preoţi" (Apocalipsa 1:6). El s-a lipsit de coroană pentru ca noi să putem avea cununi de slavă. El nu doreşte să se aşeze pe tron până nu pregăteşte un loc tuturor oamenilor răscumpăraţi prin sângele Său. Atunci când fruntea este încununată, întregul trup străluceşte de onoare. Iată răsplata fiecărui creştin biruitor! Tronul lui Christos, coroana, sceptrul, palatul, comorile, hainele şi moştenirea sunt ale tale. De departe superior geloziei, egoismului şi lăcomiei — care nu aduc nici un avantaj celor ce le practică - Christos îşi împarte fericirea cu poporul .Său. „Eu le-am dat slava pe care mi-ai dat-o Tu" (Ioan 17:22) „V- spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voăstră să fie deplină" (Ioan 15:11). Zâmbetul Tatălui este mai plăcut, fiindcă este împărtăşit de poporul Său. Onorurile împărăţiei sunt mai demne de dorit, fiindcă poporul Său domneşte cu El în slavă. Biruinţa Sa este mai valoroasă, fiindcă prin ea poporul Său este învingător. El se bucură de tronul Său, fiindcă are loc acolo şi pentru ei. El se bucură de haina sa regală, fiindcă şi ei sunt îmbrăcaţi în veşminte împărăteşti. El se bucură de bucuria Lui, fiindcă îi cheamă să intre şi ei în ea.

SEARA

Va lua mieii în braţe, şi îi va duce la sânul Lui. Isaia 40:11Cine este cel despre care se vorbeşte atât de frumos? Păstorul cel bun. De ce duce mieii atât de aproape de inimă? Fiindcă are o inimă bună, şi orice slăbiciune îl atinge. Suspinele, neştiinţa şi slăbiciunea mieilor fac apel la compasiunea Lui. Este datoria Lui, ca Mare preot, să aibă grijă de cei slabi. In afară de asta, El i-a răscumpărat cu sângele său, aşa că ei sunt proprietatea Lui. Trebuie să aibă grijă de cei care L-au costat atât de mult. Este responsabil pentru fiecare miel, legat prin legământ să nu piardă nici unul. Mai mult, ei sunt o parte din răsplata Sa slăvită. Dar cum înţelegem expresia „îi va duce"? Uneori El îi duce când nu îngăduie să sufere prea multe

încercări. Viaţa este blândă cu ei. Adesea sunt „duşi" atunci când sunt învăluiţi în dragoste, ca să poată îndura totul mai uşor. Deşi nu au prea multe cunoştinţe, ştiu destule despre blândeţea Păstorului. Adesea El îi duce oferindu-le o credinţă foarte simplă, care ia făgăduinţele aşa cum sunt şi, în nădejde, aleargă la Isus cu orice necaz. Simplitatea credinţei lor le oferă o mare încredere, care îi ridică deasupra lumii. El duce mieii la sânul Său. Iată dragostea nemărginită. Iar purta El lângă inimă dacă nu i-ar iubi atât de mult? Apropierea este foarte strânsă; sunt atât de aproape încât nu s-ar putea apropia mai mult. Intre ei există o familiaritate sfântă, fiindcă Christos le oferă nenumărate dovezi de dragoste celor slabi. Ei sunt în perfectă siguranţă; cine i-ar putea lovi lângă inima Lui? Duşmanul ar trebui să-L lovească pe Păstor întâi. Ei au parte de odihnă desăvârşită şi mângâiere blândă. Cu siguranţă, suntem departe de a vedea pe deplin infinita iubire a lui Isus!

15 Mai

DIMINEAŢA

Şi oricine crede, este iertat. Faptele Apostolilor 13:39Cel care crede în Christos primeşte o iertare prezentă. Credinţa nu-şi păstrează roadele pentru viitor, ea le arată acum. Aşadar iertarea este rezultatul credinţei, şi este acordată sufletului în momentul în care se predă lui Christos şi Îl acceptă ca totul în toate. Sunt cei care stau în faţa tronului lui Dumnezeu iertaţi acum? La fel suntem şi noi, iertaţi şi curăţaţi ca şi cei care cântă imnuri de slavă la harpele cereşti, îmbrăcaţi în haine albe. Tâlharul de pe cruce a fost iertat chiar în momentul în care şi-a întors ochii credinţei spre Isus. Bătrânul Pavel, după ani de slujire, nu a fost mai iertat decât tâlharul, care nu slujise deloc. Noi suntem „primiţi prin prea iubitul" (Efeseni 1:6) astăzi, absolviţi de păcate astăzi, achitaţi la bara de judecată a lui Dumnezeu astăzi. O, ce gând minunat! Sunt unii struguri din via lui Eşcol care ne aşteaptă să-i culegem de abia după ce vom ajunge în cer, dar există şi o mlădiţă care trece peste zid. Nu sunt ca roadele ţării Canaanului, care nu au putut fi gustate decât după trecerea Iordanului. Aceste roade sunt asemeni manei din pustie, o porţie din hrana zilnică cu care Dumnezeu ne împlineşte nevoile în călătorie. Suntem iertaţi chiar acum. Chiar acum, păcatele noastre sunt îndepărtate. Chiar acum stăm în faţa lui Dumnezeu primiţi, de parcă nu am fi fost niciodată vinovaţi. „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei care sunt în Christos Isus" (Romani 8:1). In cartea lui Dumnezeu, chiar acum, nu există nici un păcat care să strige împotriva poporului Său. Cine ar îndrăzni să-i împovăreze cu ceva? Nu este nici o pată, nici o zbârcitură; nici un defect rămas asupra credincioşilor în materie de îndreptăţire în faţa Judecătorului întregului pământ. Fie ca privilegiile

prezente să ne trezească la datorie şi acum, cât timp mai trăim, să trăim pentru scumpul nostru Domn Isus.

SEARA

Făcuţi desăvârşiţi. Evrei 12:23Sunt două feluri de desăvârşire necesare creştinului: desăvârşirea îndreptăţirii prin persoana lui Isus, şi desăvârşirea sfinţirii aduse de el prin Duhul Sfânt. In prezent, stricăciunea rămâne, chiar în inimile născute din nou; experienţa ne-a arătat-o de multe ori. Fără să vrem, nutrim dorinţe rele şi gânduri necurate. Dar mă bucur să ştiu că vine ziua în care Dumnezeu va termina lucrarea pe care a început-o, şi va prezenta sufletul meu nu doar desăvârşit în Christos, ci desăvârşit prin Duh ,fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta, ci sfânt şi fără prihană" (Efeseni 5:27). Să fie oare adevărat că această sărmană inimă păcătoasă va deveni la fel de sfântă ca Dumnezeu? Oare acest suflet care strigă adesea „o, nenorocitul de mine, când voi fi izbăvit de acest trup de moarte?" (Romani 7:24) va fi eliberat de păcat şi moarte - oare nu va mai exista nici o ispită care să-mi chinuiască urechile, nici un gând nesfânt care să-mi tulbure pacea? O, fericită zi! De ar veni mai repede! Când voi trece Iordanul, lucrarea de sfinţire va fi terminată, dar acest lucru nu se va întâmpla până nu voi cere singur desăvârşirea. Apoi sufletul meu va primi ultimul botez prin focul duhului Sfânt Tânjesc după momentul în care voi primi ultima purificare, cea care îmi va deschide porţile cerului. Nici un înger nu va fi mai curat decât mine, fiindcă eu voi putea spune „sunt curat" în două sensuri: prin sângele lui Isus şi prin lucrarea Duhului. O, cât de mult ar trebui să preamărim puterea Duhului Sfânt, care ne ajută să putem sta în faţa Tatălui din cer! Totuşi, nu ar trebui ca speranţa desăvârşirii viitoare să ne facă să ne mulţumim cu nedesăvârşirile de acum. Dacă se întâmplă aşa, speranţa noastră este înşelătoare; o speranţă adevărată te curăţeşte şi acum. Lucrarea harului trebuie să rămână în noi acum, pentru a putea fi terminată atunci. Să ne rugăm să fim „plini de Duh" (Efeseni 5:18), ca să putem aduce roadele îndreptăţirii.

16 Mai

DIMINEAŢA

Care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. 1 Timotei 6:17

Domnul Isus ne dă întotdeauna. El nu-şi retrage mâna nici o clipă. Uleiul nu se termină până când paharul nu este plin de dă peste el. El este un soare care străluceşte mereu. El este mana care cade în fiecare zi peste tabără. El este stânca din pustie, din care izvorăşte apa vieţii. Ploaia harului său nu se

opreşte niciodată; râul bunătăţii Sale curge mereu, şi izvorul iubirii Lui nu seacă niciodată. Aşa cum Regele nu poate muri, nici harul Său nu poate înceta. In fiecare zi îi culegem fructele, şi în fiecare zi ramurile Sale se apleacă asupra noastră, încărcate de roadele îndurării. Săptămâna Lui are şapte zile de sărbătoare, şi anul Său are un ospăţ în fiecare zi. Cine s-a întors de la uşa Lui nebinecuvântat? Cine s-a ridicat flămând de la masa Lui, sau de la inima Lui neiubit? îndurările Lui „se înnoiesc în fiecare dimineaţă" (Plângeri 3:23), şi se împrospătează în fiecare seară. Cine ar putea număra binefacerile Lui, cine ar putea întocmi lista binecuvântărilor Sale? Fiecare grăunte de nisip care cade din clepsidra timpului conţine miliarde de binecuvântări. Aripile orelor noastre sunt acoperite cu argintul bunătăţii Sale şi cu aurul afecţiunii Sale. Râul timpului aduce nisipul de aur al privilegiilor Sale din munţii veşniciei. Stelele nenumărate sunt memoriale ale nenumăratelor binecuvântări. „Cine ar putea să numere pulberea lui Iacov, şi să spună numărul unui sfert din Israel?" (Numeri 23:10). Cum ar putea sufletul meu să-l preamărească pe Cel „care zilnic ne poartă povara" (Psalmi 68:19) şi care „te încununează cu bunătate şi îndurare" (Psalmi 103:4)? O, dacă aş putea să-i laud neîncetat bunătatea! O limbă nenorocită, cum ai putea să taci? Trezeşte-te, te rog, fiindcă altfel nu vei mai fi slava mea, ci o ruşine. „Deşteptaţi-vă, alăută şi arfa! Mă voi trezi în zori de zi"(Psalmi 108:2).

SEARA

Şi a zis: „aşa vorbeşte Domnul: faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă! Căci aşa vorbeşte Domnul: nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea

aceasta se va umplea de apă, şi veţi bea voi, turmele voastre şi vitele voastre". 2 Împăraţi 3:16-17

Oştile celor trei împăraţi piereau de sete. Dumnezeu voia să le trimită apă, şi cuvintele proorocului anunţau binecuvântarea viitoare. Acesta este un caz în care se vede neajutorarea umană. Nici un viteaz nu putea să facă să cadă un strop de apă din cer, sau să găsească un izvor în pământ. În acelaşi fel, poporul lui Dumnezeu ajunge adesea la capătul puterilor; ei îşi văd propria neajutorare şi descoperă unde pot cere ajutor. Totuşi, şi poporul s-a pregătit prin credinţă pentru a primi binecuvântarea. Ei au săpat gropi în care să se adune preţiosul lichid. Biserica trebuie să se pregătească pentru a primi binecuvântarea prin lucrare, eforturi şi rugăciuni; ea trebuie să sape gropile, şi Domnul le va umple. Acest lucru trebuie făcut prin credinţă, în deplina asigurare că binecuvântarea este gata să vină. În tabăra lui Israel a urmat curând un potop de binecuvântări. Apa nu a venit din cer, ca în cazul lui Ilie ci, într-un fel tăcut şi misterios, gropile au fost umplute. Domnul are metodele Sale de a acţiona. El nu este legat de timp şi loc ca noi, ci face ce îi place cu fii oamenilor. Datoria noastră este să primim ce ni se dă, şi nu să dictăm. Trebuie să observăm de asemenea abundenţa apei: destulă pentru

nevoile tuturor. La fel este şi binecuvântarea Evangheliei. Toate nevoile frăţietăţii şi ale bisericii vor fi împlinite prin putere divină, ca răspuns la rugăciune; mai mult, victoria va fi acordată cu uşurinţă oştirii lui Dumnezeu. Ce fac eu pentru Isus? Ce gropi sap eu? O Doamne, fă-mă gata să primesc binecuvântările pe care eşti gata să mi le dai.

17 Mai

DIMINEAŢA

Trebuie să trăiască şi El cum a trăit Isus. 1 loan 2:6De ce trebuie creştinii să-L imite pe Isus? Trebuie să o facă pentru binele lor. Dacă vor ca sufletele lor să fie sănătoase, dacă vor să scape de boala păcatului şi să se bucure de puterea creşterii în har, Isus trebuie să fie modelul lor. De dragul fericirii lor, dacă vor să se bucure de o părtăşie sfântă şi fericită cu Isus, şi dacă vor să fie scăpaţi de grijile şi necazurile lumii, trebuie să trăiască aşa cum a trăit El. Nu este nimic care să te ajute mai mult în mersul spre cer decât imaginea lui Isus în inima ta, ajutându-te în orice mişcare. Atunci când, prin puterea Duhului Sfânt, eşti gata să păşeşti pe urmele lui Isus, eşti fericit şi recunoscut ca fiu al lui Dumnezeu. Poziţia lui Petru care ÎI urma „de departe" (Luca 22:54) este nesigură şi grea. De dragul credinţei, luptă-te să fii ca Isus. Ah, sărmană credinţă, ai fost greu încercată de vrăjmaş, dar nu ai fost niciodată atât de rănită ca în momentul în care te-au lovit prietenii. Cine a făcut rănile acestea din mâinile bunătăţii? Cel care s-a dat drept credincios, dar a folosit pumnalul făţărniciei. Omul care intră în mijlocul turmei, ca un lup îmbrăcat în haine de oaie, oboseşte turma mai mult decât leul de afară. Nu este nici o armă mai mortală decât sărutul lui Iuda. Creştinii falşi batjocoresc Evanghelia mai mult decât o pot face criticii sau necredincioşii. Dar, mai ales de dragul lui Isus, să căutăm să-I urmăm exemplul. Creştine, îţi Iubeşti Mântuitorul? Este Numele Său preţios pentru tine? Iţi este dragă cauza Lui? Vrei să-L vezi stăpânind toate împărăţiile lumii? Vrei să fie slăvit? Tânjeşti ca toate sufletele să-I fie supuse? Dacă este aşa, urmează-I exemplul; fii o „epistolă a lui Christos" (2 Corinteni 3:3), „cunoscută şi citită de toţi oamenii" (vers. 2).

SEARA

Tu eşti robul Meu; Eu te aleg. Isaia 41:9Dacă am primit harul lui Dumnezeu în inimile noastre, efectul său practic este să ne facă slujitori ai lui Dumnezeu. S-ar putea să fim slujitori necredincioşi - cu siguranţă nefolositori - dar, binecuvântat să-I fie numele, suntem slujitorii Lui, purtând însemnul Lui, mâncând la masa Lui, şi ascultând poruncile Lui. Odinioară eram slujitori ai păcatului, dar Cel care ne-

a eliberat ne-a luat în familia Lui şi ne-a învăţat să-i ascultăm voia. Noi nu ne slujim perfect Stăpânul, dar am face-o dacă am putea. Atunci când auzim vocea lui Dumnezeu spunându-ne „tu eşti robul Meu" putem să răspundem împreună cu David „sunt robul Tău... şi Tu mi-ai desfăcut legăturile" (Psalmi 116:16). Dar Domnul nu ne cheamă numai ca robi, ci ca aleşi ai Săi: „Eu te aleg". Nu noi L-am ales de la început, El ne-a ales. Dacă suntem slujitorii lui Dumnezeu, nu se întâmplă la fel întotdeauna; schimbarea trebuie împlinită prin harul atotputernic. Ochiul atotputerniciei ne-a căutat, şi vocea harului neschimbat declară „te-am iubit cu o iubire veşnică" (Ieremia 31:3). Cu mult înainte ca timpul sau spaţiul să fie create,Dumnezeu şi-a scris numele pe inimile poporului ales. El i-a predestinat să fie conform imaginii Fiului Său, şi i-a rânduit să fie moştenitori ai bogăţiei dragostei Sale, harului Său şi slavei sale. Ce mângâiere se află aici! Oare ne-a iubit Domnul atât de mult, numai ca să ne lepede? El ştia cât de încăpăţânaţi vom fi. El a înţeles că inimile noastre sunt rele, totuşi a făcut alegerea. O, Mântuitorul nostru nu este un iubit uşuratic! El nu se lasă vrăjit de frumuseţea ochilor bisericii Sale pentru un moment, pentru ca în următorul să o alunge din cauza necredincioşiei. Nu, El s-a logodit cu ea pentru totdeauna, şi este Scris despre Iehova că „urăşte despărţirea în căsătorie" (Maleahi 2:16). Alegerea veşnică este o legătură între recunoştinţa noastră şi credincioşia Lui, care nu se poate rupe niciodată.

18 Mai

DIMINEAŢA

Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El. Coloseni 2:9-10

Toate atributele lui Christos, ca Dumnezeu şi om, sunt puse la dispoziţia noastră Toată plinătatea Dumnezeirii, oricâte minunăţii ar include, este a noastră ca să ne facă desăvârşiţi. Dumnezeu nu ne poate înzestra cu atributele divinităţii, dar a făcut tot ce se putea face, fiindcă şi-a pus puterea divină şi Dumnezeirea în sluijba mântuirii noastre. Atotputernicia Sa, omniscienţa, omniprezenţa, statornicia şi infailibilitatea se unesc pentru a ne apăra. Trezeşte-te, credinciosule, şi priveşte-l pe Domnul Isus desăvârşindu-ţi mântuirea cu toată puterea Dumnezeirii Sale! Cât de mare este harul Său, cât de neclintită credincioşia sa, cât de statornică imuabilitatea Sa, cât de infinită puterea sa, cât de nesfârşită cunoştinţa Sa! Toate acestea sunt stâlpii templului Salvării, prin Domnul Isus. Şi toate, fără să piardă nimic din infinitatea lor, ne sunt făgăduite ca moştenire veşnică. Fiecare strop de iubire adâncă căzut din inima Mântuitorului este al nostru; Fiecare muşchi de pe braţul iubirii, fiecare diamant din coroana slavei, imensitatea cunoaşterii divine şi asprimea dreptăţii divine sunt ale noastre, şi vor fi folosite pentru noi. întreaga fiinţă a lui Christos, şi minunatul Său caracter de Fiu al lui

Dumnezeu, sunt transformate în cea mai mare bucurie a noastră. Înţelepciunea Sa este conducerea noastră, cunoştinţele Sale învăţătura noastră, puterea Sa protecţia noastră, dreptatea Sa siguranţa noastră, dragostea Sa mângâierea noastră, îndurarea Sa alinarea noastră, şi neclintirea Sa încrederea noastră. El nu are nici o rezervă, ci deschide adâncurile muntelui lui Dumnezeu şi ne invită să săpăm în minele lui şi să găsim comorile ascunse acolo. „Toate, toate sunt ale tale", spune EL ,,Mulţumeşte-te cu privilegiile Mele şi bucură-te de toată bunătatea Domnului". O, ce bine este să-L priveşti pe Isus şi să-L chemi cu siguranţa că va răspunde nevoilor tale cu dragoste şi putere, fiindcă nu cerem decât cele făgăduite deja.

SEARA

Dar mai pe urmă. Evrei 12:11Cât de fericit va fi creştinul încercat „mai pe urmă” Nu există un calm mai profund decât liniştea dinaintea furtunii. Cine nu se bucură de strălucirea soarelui după ploaie? Ospeţele de victorie sunt pregătite pentru soldaţii încercaţi. După ce ucidem leul, putem gusta mierea.După ce urcăm Muntele încercărilor, ne putem odihni în Valea Liniştii. După ce trecem de Valea Umilinţei şi luptăm cu diavolul, îl Vedem pe Cel Slăvit aducându-ne o ramură vindecătoare din Pomul Vieţii. Durerile noastre, ca şi corăbiile care trec pe ocean, lasă o linie argintie de sfinţenie „mai pe urmă". Este pacea — pacea dulce, adâncă - care urmează furtunii teribile din inimile noastre chinuite şi vinovate. Iată, deci, starea fericită a creştinului! Cele mai bune lucruri îi sunt păstrate pentru la urmă, şi în lumea aceasta le primeşte pe cele mai rele. Dar chiar şi aceste lucruri rele devin „mai pe urmă" bune; lacrimile semănătorului sunt urmate de bucuria secerătorului. Chiar şi acum, el se îmbogăţeşte prin pierderi, se ridică prin căderi, trăieşte prin moarte şi devine plin după ce a fost golit. Dacă, deci, necazurile îi aduc atâtea „roade dătătoare de pace" (Evrei 12:11) în viaţa aceasta, cât de mare îi va fi bucuria „mai pe urmă", în ceruri? Dacă întunericul nopţilor lui este la fel de luminos ca zilele lumii, cum vor fi zilele lui? Dacă lumina stelelor lui este mai strălucitoare decât lumina soarelui, cum va fi răsăritul? Dacă poate cânta în temniţă, cum va cânta în ceruri? Dacă îl poate lăuda pe Domnul în flăcări, cum îl va slăvi în faţa tronului slavei? Dacă răul este bun pentru el acum, cum va fi bunătatea lui Dumnezeu faţă de el pe urmă? O, binecuvântat „mai pe urmă” Cine nu şi-ar dori să fie creştin? Cine nu ar vrea să poarte crucea acum pentru o coroană care va veni „mai pe urmă"? Dar această lucrare pune la încercare răbdarea, fiindcă odihna nu vine azi, nici mâine, ci „mai pe urmă". Aşteaptă, suflete, şi lasă răbdarea „să-şi facă desăvârşit lucrarea" (Iacov 1:4).

19 Mai

DIMINEAŢA

Am văzut robi călări, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi. Eclesiastul 10:7

Obrăznicia uzurpă adesea locurile înalte, iar cel mare cu adevărat doreşte să treacă neobservat. Aceasta este o ghicitoare a providenţei, a cărei răspuns va fi într-o zi bucuria celor drepţi; dar este un lucru atât de obişnuit, încât nici unul dintre noi nu ar trebui să murmure dacă aceasta este şi partea lui. Când a fost pe pământ, deşi era Prinţul împăraţilor pământului, Domnul nostru a umblat pe cărarea umilinţei, Rob al robilor şi slujitor al tuturor; ce mirare este deci dacă urmaşii Săi, care sunt din neam regesc, vor fi priviţi ca nişte persoane inferioare? Lumea este întoarsă pe dos; de aceea, cei din urmă sunt cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei de pe urmă. Priviţi-i pe slujitorii Satanei stăpânind pământul! Ce cai înalţi călăresc ei! Cât de sus îşi ridică frunţile! Haman este la curte, iar Mardoheu stă la poartă; David este fugar în munţi, iar Saul domneşte peste împărăţie; Ilie plânge în peşteră, şi Izabela se desfată în palat; totuşi, cine ar vrea să fie în locul celor mari? Şi cine, pe de altă parte, nu-i invidiază pe sfinţii dispreţuiţi? Când se învârte roata, cei care sunt jos se ridică, şi cei de sus coboară. Răbdare, deci, credinciosule, veşnicia va îndrepta nedreptăţile timpului. Să nu cădem în greşeala de a lăsa apetitul şi pasiunile să se înalţe, în timp ce puterile nobile umblă în praf. Harul trebuie să domnească ca un prinţ, şi să facă din membrele trupului instrumente ale dreptăţii. Duhului Sfânt îi place ordinea, de aceea ne aşează puterile şi facultăţile la locul şi timpul cuvenit, oferind locul de cinste facultăţilor spirituale care ne leagă de Marele Rege. Să nu stricăm planurile divine, ci să cerem harul de a ne ţine în stăpânire trupurile. Nu am fost născuţi din nou ca să permitem pasiunilor să domnească peste noi, ci pentru a domni noi în Christos Isus peste întreitul regat al spiritului, sufletului şi trupului, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.

SEARA

Şi Ilie dorea să moară. 1 împăraţi 19:4Este un lucru remarcabil că Ilie - omul pentru care Dumnezeu pregătise o soartă infinit mai bună, care nu avea să moară niciodată, fiindcă urma să fie luat la cer într-un car de foc ca să nu vadă moartea, se ruga acum: „o, Doamne, ia-mi sufletul, cad nu sunt mai bun decât părinţii mei" (1 împăraţi 19:4). Avem aici o dovadă memorabilă a faptului că Dumnezeu nu răspunde întotdeauna rugăciunilor cu aceeaşi monedă, deşi o face întotdeauna în consecinţă. El i-a dat lui Ilie ceva mai bun decât ceruse, şi din asta se vede că Dumnezeu a auzit într-adevăr rugăciunea lui Ilie. Este ciudat că neînfricatul Ilie se sperie atât de tare de ameninţarea Izabelei încât vrea să moară, şi este o binecuvântare că Tatăl ceresc nu îi răspunde pe măsură.

Există o limită în doctrina rugăciunii prin credinţă. Nu trebuie să credem că Dumnezeu ne va da tot ce ne trece nouă prin cap să cerem. Ştim că uneori cerem şi nu primim, fiindcă „cerem rău" (Iacov 4:3). Dacă cerem ceea ce nu este făgăduit, dacă contrazicem spiritul pe care vrea Domnul să-l cultivăm, dacă cerem ceva contrar voinţei Sale sau ne îndoim de providenţa Sa, dacă cerem pentru a ne mulţumi egoismul şi fără să ne gândim la slava Lui, nu trebuie să ne aşteptăm să primim ceea ce cerem. Totuşi, când cerem prin credinţă, fară îndoieli, şi nu primim exact lucrul pe care l-am cerut, vom primi un echivalent, şi mai mult decât un echivalent Aşa cum remarca cineva „dacă Domnul nu-ţi dă argint, îţi va da aur; şi dacă nu-ţi da aur, îţi va da diamante". Dacă nu-ţi dă exact lucrul pe care l-ai cerut, îţi va da ceva echivalent, şi te vei bucura mai mult de acesta. Roagă-te mult, deci, dragă cititorule, şi fa din seara aceasta un timp de mijlocire continuă. Dar ai grijă pentru ce te rogi.

20 Mai

DIMINEAŢA

Bunătatea Ta cea minunată Psalmi 17:7Când dăruim ceva cuiva odată cu inima noastră, facem o faptă cu adevărat bună, dar trebuie să recunoaştem că acest lucru nu se întâmplă des. Nu la fel se întâmplă cu Domnul şi Stăpânul nostru. Favorurile Lui sunt însoţite întotdeauna de ragostea din inima Sa. El nu ne aruncă firimituri reci de la masa Sa luxoasă, ci ne lasă să mâncăm din farfuria Lui şi ne condimentează mâncarea cu aroma iubirii Sale. Când ne pune aurul harului Său în palmă, însoţeşte darul de o strângere de mână, care este la fel de preţioasă ca însuşi darul. El va veni în casele noastre în vizită, dar nu se va purta ca un musafir mândru în căsuţa unui om sărman; El se va aşeza lângă noi, fără să ne dispreţuiască sărăcia sau să ne condamne slăbiciunea. Prea iubiţilor, cât de dulce este zâmbetul Lui! Ce cuvinte plăcute picură de pe buzele Lui! Câte îmbrăţişări ne păstrează! Dacă nu ne-ar da decât bănuţi de aramă, felul în care ni i-ar da i-ar transforma în bani de aur, dar El ne dă daruri costisitoare, aşezate frumos într-un coşuleţ aurit. Este imposibil să te îndoieşti de sinceritatea darurilor Sale, fiindcă pe fiecare binefacere este imprimată inima Sa însângerară. El ne dă „cu mână largă, şi fără mustrare" (Iacov 1:5). Nu ne scoate niciodată Ochii spunându-ne că suntem o povară, nu priveşte cu răceală pe níci unul dintre cei sărmani, ci ne strânge la pieptul Său cu bucurie, oferindu-Şi bucuros viaţa pentru noi. Nardul Său are o mireasmă pe care nici o altă inimă nu ar putea s-o producă; fagurii Săi au o dulceaţă care reflectă însăşi esenţa iubirii Lui. O, ce comuniune rară produce o asemenea sinceritate! Să ne ajute Domnul să-I gustăm mereu binecuvântările!

SEARA

I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste. Osea 11:4

Tatăl nostru ceresc ne trage adesea cu funii de dragoste, dar o, cât de şovăitori suntem noi când alergăm spre El! Cât de greu răspundem îndemnurilor Sale blânde! El vrea să avem o credinţă simplă în El, dar noi nu am ajuns încă la încrederea lui Avraam. Noi nu ne lăsăm grijile lumeşti în seama lui Dumnezeu ci, ca şi Marta, ne împovărăm cu prea multă servire. Credinţa noastră slabă nu aduce roade sufletului; noi nu ne deschidem gura larg, deşi Dumnezeu a promis să ne-o umple, (vezi Psalmi 81:10). Nu te invită El în seara aceasta să ai încredere în EI? Nu-L auzi cum spune „vino, fiul Meu, şi ai credinţă în mine. Perdeaua s-a sfâşiat. Intră în prezenţa Mea şi apropie-te cu curaj de tronul harului Meu. Sunt demn de toată încrederea ta; lasă-ţi grijile asupra Mea. Scutură praful grijilor, şi pune-ţi veşmintele de sărbătoare"? Dar deşi suntem chemaţi cu iubire să ne încredem în binecuvântările harului, noi nu răspundem. Altădată, El ne cheamă la părtăşie cu El. Noi stăm pe pragul casei lui Dumnezeu; El ne invită să venim în sala de ospăţ şi să cinăm cu el, dar noi refuzăm onoarea. Mai sunt camere secrete nedescoperite încă; Isus ne invită să intrăm în ele, dar noi ne tragem înapoi. Ruşine inimilor noastre reci! Nu suntem demni de Domnul Isus, nu suntem pregătiţi să-I fim slujitori, şi cu atât mai puţin mirese. Totuşi, El ne-a chemat să fim carne din carnea Lui şi os din oasele Lui, logodiţi cu EI printr-un legământ slăvit. Aceasta este dragostea! Dar dragostea aceasta nu acceptă refuzuri. Dacă nu ascultăm invitaţiile blânde ale iubirii Sale, El ne va trimite pedepse care să ne aducă mai aproape de El. El va face tot ce trebuie ca să te apropie de Sine. Ce copii nebuni suntem, să refuzăm funiile de iubire şi să cerem lovituri de bici, fiindcă Isus ştie să folosească biciul în favoarea noastră!

21 Mai

DIMINEAŢA

Dacă aţi gustat într-adevăr că bun este Domnul. 1 Petru 2:3

Dacă" - atunci această favoare nu este garantată oricărui membru al rasei umane. „Dacă" - deci există posibilitatea şi probabilitatea ca unii să nu fi gustat încă bunătatea Domnului. „Dacă" - deci nu este o binecuvântare generală, ci Bila specială, şi este necesar să ne testăm ca să vedem dacă am cunoscut harul Domnului. Nu există nici o favoare spirituală care să nu fie acordată adevăratului căutător. Dar, dacă aceasta este o chestiune care necesită rugăciune sinceră, nimeni nu ar trebui să fie mulţumit atâta timp cât există un „dacă" în privinţa experienţei sale de a „gusta într-adevăr că bun e Domnul". Întrebarea aceasta se poate naşte chiar în inima unui adevărat credincios, din cauza neîncrederii în sine, dar continuarea unei

asemeni îndoieli este un mare rău. Noi trebuie să luptăm să ne prindem de mâna Mântuitorului cu braţele credinţei, şi să spunem: „ştiu în tine am crezut, şi sunt încredinţa că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea" (2 Timotei 1:12). Nu te lăsa bătut, credinciosule, până când nu te asiguri de interesul tău faţă de Isus. Nu lăsa nimic să te mulţumească până în momentul în care, prin lucrarea Duhului Sfânt în inima ta, ai siguranţa că eşti un „copil al lui Dumnezeu" (Romani 8:16). O, nu te poticni aici; nu lăsa un „dacă", sau un „poate", sau un „posibil" să-ţi mulţumească sufletul. Clădeşte pe adevărurile veşnice, şi clădeşte cu ele. Adună „îndurările Mele faţă de David" (Isaia 55:3), şi strânge-le bine. Aruncă-ţi ancora în ape adânci, şi asigură-te că sufletul tău este bine legat de ancoră. Treci de aceşti dacă. Nu mai sta în valea îndoielilor şi temerilor. Treci Iordanul neîncrederii, şi intră în Canaanul păcii unde mai locuiesc canaaniţii, dar unde pe pământ curge într-una „lapte şi miere" (Levitic 20:24).

SEARA

Este grâu în Egipt. Genesa 42:2Foametea chinuia toate popoarele, şi era inevitabil ca Iacov şi familia lui să sufere. Dar Dumnezeul providenţei, care nu-i uită niciodată pe cei aleşi, strânsese un grânar pentru poporul Său avertizându-i pe egipteni şi îndemnându-i să strângă grâne în anii de belşug. Iacov nu s-ar fi aşteptat niciodată ca eliberarea să vină din Egipt, dar auzise că acolo era grâu. Credinciosule, atunci când toate lucrurile par a fi împotriva ta, stai liniştit, fiindcă Dumnezeu ţi-a pregătit o rezervă; pe lista durerilor tale se află o clauză salvatoare. Într-un mod anume, El te va elibera, şi într-un mod anume, te va ajuta. Locul de unde îţi va veni scăparea va fi neaşteptat, dar ajutorul va veni în vreme de nevoie, şi tu vei slăvi Numele Domnului, dacă oamenii nu te vor hrăni, o vor face corbii; dacă pământul nu va avea roade, cerul va aşterne mană. De aceea, fii tare şi încrede-te în Domnul. Dumnezeu poate face ca soarele să răsară de la apus dacă vrea, şi El poate schimba izvorul durerilor în izvor de bucurii. Grâul din Egipt era în mâinile iubitului Iosif; el deschidea şi închidea grânarele după bunul său plac. La fel, bogăţiile providenţei sunt în puterea Domnului Isus care le va împărţi liber poporului Său. Iosif avea cu ce să-şi întreţină familia, iar Isus este credincios în împlinirea nevoilor copiilor Săi. Misiunea noastră este să cerem ajutorul care ne-a fost pregătit; nu trebuie să ne lăsăm pradă disperării, ci să ne trezim. Rugăciunea ne va aduce în curând în prezenţa Fratelui nostru împărătesc. Odată ajunşi în faţa tronului Său, trebuie doar să cerem şi vom primi. Proviziile Sale nu se sfârşesc niciodată; mai există destul grâu. Inima Sa nu este împietrită; El este gata să ne împlinească nevoile. Doamne, iartă-ne necredinţa, şi ajută-ne în seara aceasta să ne apropiem de plinătatea Ta şi să primim „har după har" (Ioan 1:16).

22 Mai

DIMINEAŢA

I-a călăuzit pe drumul cel drept. Psalmi 107:7Unele experienţe îl fac pe credincios să se întrebe: „de ce mi se întâmplă mie aşa ceva? Am căutat lumină, dar nu am găsit decât întuneric; am căutat pace, dar am găsit tulburare. Am spus în inima mea: temelia mea este neclintită; nu voi fi clătinat niciodată. Doamne, Tu ţi-ai ascuns faţa, şi eu sunt tulburat. Ieri puteam să nădăjduiesc cu siguranţă; astăzi dovezile mele sunt nesigure, şi speranţele se sting. Ieri puteam urca pe muntele Pisga ca să văd până în depărtări. Puteam să mă bucur cu încredere de moştenirea mea viitoare. Astăzi, sufletul meu nu mai are nici o speranţă, şi sunt înconjurat de temeri; nu mai am pici o bucurie, numai nefericiri. Acesta este planul lui Dumnezeu pentru mine? Aceasta este calea care mă va duce Spre cer?" Da, aceasta este. Eclipsa de credinţă, întunecarea minţii, slăbirea speranţelor — toate fac parte din metodele lui Dmnezeu de a te pregăti pentru moştenirea care te aşteaptă. Aceste încercări îţi testează şi îţi întăresc credinţa. Ele sunt valurile care te înalţă pe stâncă, vânturile care îţi îndreaptă Corabia spre ţărmul cerului. Conform cuvintelor lui David, se va spune şi despre tine „Domnul l-a dus la limanul dorit" (Psalmi 107:30). Prin onoare şi dezonoare, prin bine şi rău, prin bogăţie şi prin sărăcie, prin bucurie şi întristare, prin prigonire şi prin pace prin toate aceste lucruri ne întărim sufletele, şi fiecare din aceste lucruri ne ajută pe cale. O, credinciosule, nu te gândi că durerile nu fac parte din plan; ele sunt o parte necesară. „In împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri" (Fapte 14:22). învăţaţi, deci, „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin meaturi" (Iacov 1:2).

O, suflete al meu, te linişteşteAşteaptă în tăcere răspunsul Său divin;Deşi nu ştiu acum ce mi se pregăteşte

Cred cu tărie că-mi vei da doar cer senin.

SEARA

Ce frumos eşti, prea iubitule, ce plăcut eşti. Cântarea Cântărilor 1:16

Din orice punct de vedere, Prea Iubitul nostru este cel mai frumos. Variatele noastre experienţe sunt menite să ne furnizeze noi puncte din care să vedem frumuseţea lui Isus. Cât de binefăcătoare se dovedesc încercările noastre atunci când putem câştiga din ele viziuni ale lui Isus care nu ni s-ar fi arătat în viaţa de zi cu zi. L-am văzut „din vârful muntelui Amana, din vârful muntelui Seir şi Hermon" (Cânt. 4:8), şi ni s-a arătat în toată strălucirea

puterii Sale; dar L-am văzut şi „din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor" (vers. 8) şi nu am pierdut nimic din frumuseţea Lui. De pe patul bolnavului, de la marginile mormântului, ne-am întors ochii spre Mântuitorul sufletului nostru, şi El nu a fost niciodată altfel decât ,frumos de tot" (vers. 7). Mulţi dintre sfinţii Săi L-au privit din întunericul temniţelor sau din flăcările rugurilor, dar nu au spus un singur cuvânt rău despre El; dimpotrivă, I-au slăvit farmecul nespus. O, ce îndeletnicire nobilă şi plăcută este să-L priveşti mereu pe Domnul Isus! Este o plăcere negrăită să-L vezi pe Mântuitor în toate slujbele Sale şi să-L găseşti perfect în fiecare — să întorci caleidoscopul, şi să găseşti noi combinaţii de har. In iesle şi în veşnicie, pe cruce şi pe tron, în grădină şi în împărăţie, printre tâlhari sau în mijlocul îngerilor, pretutindeni El este „plin de farmec" (Cânt. 5:16). Examinează cu atenţie fiecare faptă a vieţii Sale şi fiecare trăsătură a caracterului său, şi vei vedea că El este frumos în fiecare clipă. Judecă-L cum vrei, nu-L vei putea găsi vinovat de nimic; cântăreşte-L cât îţi place, nu vei putea găsi nimic uşor în El. Veşnicia nu va descoperi nici o umbră în Prea Iubitul nostru ci dimpotrivă, pe măsură ce vor trece veacurile, slava Sa va străluci cu o şi mai mare splendoare. Frumuseţea Sa va umple minţile cereşti cu o bucurie din ce în ce mai mare.

23 Mai

DIMINEAŢA

Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Psalmi 138:8Încrederea pe care psalmistul o prezintă aici este o încredere de origine divină. El nu spune „am har destul ca să sfârşesc ce am început. Credinţa mea este atât de tare încât nu mă voi clătina. Dragostea mea este atât de fierbinte încât nu se va răci niciodată. Hotărârea mea este atât de puternică încât nimic nu o poate clinti". Nu, el depindea numai de Domnul. Dacă ne încredem în ceva care nu-şi are temelia pe Stânca Veacurilor, încrederea noastră nu este decât un vis. Ea va cădea peste noi şi ne va acoperi cu ruine, spre durerea şi confuzia noastră. Timpul desface tot ce toarce?natura, şi cei care se îmbracă cu hainele ei se cufundă în confuzie veşnică. Psalmistul era înţelept El se Sprijinea numai pe lucrarea Domnului. Domnul a început lucrarea aceasta fără noi. El o va duce mai departe, şi dacă nu o sfârşeşte El nu va fi niciodată sfârşită. Dacă avem o pată pe haina neprihănirii, suntem pierduţi; dar credinţa noastră este că Domnul care a început va sfârşi. El a făcut totul, trebuie să facă totul, şi va face totul. Noi nu trebuie să ne punem încrederea în ceea ce facem sau am hotărât că vom face, ci în ceea ce Domnul va face. Necredinţa insinuează: „ nu vei putea niciodată să stai în piceaoare. Priveşte răul din inima ta; n-o să poţi niciodată să învingi păcatul. Aminteşte-ţi de plăcerile şi ispitele care te asediază; vei fi prins cu siguranţă de ele şi te vei lăsa târât". Ah, da, am pieri într-adevăr dacă am fi lăsaţi în

seama puterii noastre. Dacă ar trebui să navigam bazându-ne pe corăbiile noastre fragile, am avea de ce să ne lăsăm cuprinşi de disperare. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! El „va sfârşi ce a început" şi ne va duce la „limanul dorit" (Psalmi 107:30). Nu putem fi niciodată prea încrezători atunci când ne încredem în El şi nu putem purta niciodată prea multe poveri atunci când avem Asigurarea Lui.

SEARA

Nu Mi-ai cumpărat trestie mirositoare cu argint. Isaia 43:24

Închinătorii la Templu erau obişnuiţi să aducă daruri parfumate care să fie arse pe altarul lui Dumnezeu. Totuşi Israel, în timpurile sale de răzvrătire, devenise; zgârcit şi nu mai aducea jertfe de mulţumire Domnului său. Aceasta era o dovadă evidentă a împietririi inimii lor faţă de Dumnezeu şi casa Sa. Cititorule, această afirmaţie are vreo legătură cu tine? Oare acuzaţia din text nu poate fi îndreptată şi împotriva ta, uneori? Cei care sunt săraci material, dar bogaţi în credinţă, vor fi acceptaţi chiar dacă darurile lor sunt puţine; dar, sărmane cititor, îi dai Domnului tău partea cuvenită, sau ţii în buzunar bănuţul văduvei? Credinciosul bogat trebuie să fie mulţumitor pentru darurile încredinţate lui, şi să nu uite marea sa responsabilitate, fiindcă „cui i s-a dat mult, i se va cere mult" (Luca 12:48). Dar, cititorule bogat, îţi dai seama de obligaţiile tale, şi îi dai Domnului partea cuvenită beneficiilor pe care le-ai primit? Isus şi-a dat sângele pentru noi; ce îi dăm noi în schimb? Noi suntem ai Lui, şi tot ce avem este al Său, fiindcă El ne-a răscumpărat pentru Sine. Putem să ne mai purtăm ca şi cum am fi ai noştri? O, dacă am avea mai multă consacrare şi mai multă iubirel Binecuvântatul nostru Isus, cât de bun eşti să accepţi trestia mirositoare cumpărată cu argint! Nimic nu este prea scump ca să-Ţi fie adus tribut, totuşi Tu primeşti cu bucurie cele mai mici dovezi de afecţiune! Ne primeşti bietele margarete şi nu-mă-uita ca pe nişte lucruri de preţ, deşi ele nu sunt decât un mănunchi de flori sălbatice aduse de un copil mamei lui. Ajută-ne să nu ne zgârcim niciodată faţă de Tine. Din clipa aceasta, fie să nu mai auzim niciodată acuzaţii în privinţa zgârceniei darurilor noastre către Tine. Iţi vom da primele roade ale bunăstării noastre şi îţi vom plăti zeciuială din toate. Atunci vom putea spune „din mâna Ta primim ce-Ţi aducem" (1 Cronici 29:14).

24 Mai

DIMINEAŢA

Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea. Psalmi 66:20

Privind în urmă la rugăciunile noastre, dacă suntem sinceri, vom fi grozav de uimiţi că am primit un răspuns. S-ar putea să fie şi unii care să creadă că rugăciunile lor meritau un răspuns - aşa cum credea fariseul — dar adevăratul creştin, pivind retrospectiv, îşi deplânge rugăciunile şi, dacă s-ar putea întoarce în timp, ar vrea să se roage mai sincer. Aminteşte-ţi, creştine, cât de reci au fost rugăciunile tale. In loc să te lupţi în rugăciune ca Iacov, te-ai rugat slab şi puţin - departe de credinţa aceea umilă, fierbinte şi perseverentă care strigă: „nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta" (Genesa 32:26). Dar, şi aceasta este o minune, Dumnezeu ţi-a auzit rugăciunile reci, şi nu numai că le-a auzit, ţi-a şi răspuns. Gândeşte-te că te-ai rugat rar, numai Când aveai necazuri şi fugeai la tronul milei. Dar când a venit izbăvirea, unde au dispărut rugăciunile? Totuşi, chiar dacă ai încetat să te mai rogi, Dumnezeu nu a încetat să te binecuvânteze. Când te-ai îndepărtat de tronul milei, Dumnezeu nu te-a părăsit, iar lumina strălucitoare a Şechinei a fost îtotdeauna vizibilă între aripile heruvirnilor. O, e minunat că Domnul priveşte cu îndurare cererile noastre spasmodice, care vin şi pleacă odată cu nevoile noastre. Ce Dumnezeu uimitor este El, să asculte rugăciunile celor care vin la El în nevoie, dar neglijează după ce au primit răspunsul; care se apropie de El când sunt forţaţi, dar care uită să I se adreseze când au parte de îndurări şi durerile încetează! Fie ca bunătatea Sa în ascultarea rugăciunilor să ne atingă inimile, ca să putem fi găsiţi făcând „în toată vremea... tot felul de rugăciuni şi cereri" (Efeseni 6:18).

SEARA

Numai purtaţi-vă în chip vrednic de Evanghelia lui Christos. Filipeni 1:27

Cuvântul „purtaţi-vă" nu se referă numai la vorbire, ci la întregul curs al vieţii şi purtării noastre în lume. Cuvântul grecesc semnifică acţiunile şi privilegiile cetăţeniei. Astfel, ca cetăţeni ai Noului Ierusalim, suntem chemaţi să devenim Evanghelii pentru Christos. Ce fel de purtare este aceasta? In primul rând, Evanghelia este foarte simplă. Aşadar creştinii ar trebui să fie simpli şi umili în obiceiuri. Manierele noastre, vorbirea noastră, îmbrăcămintea şi întreaga noastră purtare ar trebui să oglindească simplitatea care este frumuseţea sufletului. Evanghelia este întrutotul adevărată. Este aur fără aramă, şi viaţa creştinului va fi lipsită de valoare şi strălucire fără diamantele adevărului. Evanghelia este o Evanghelie neînfricată. Ea proclamă cu îndrăzneală adevărul, fie că le place oamenilor, fie că nu. Noi trebuie să fim la fel credincioşi şi cutezători. Dar Evanghelia este şi foarte blândă. Observaţi spiritul Fondatorului ei: „trestia frântă n-o va zdrobi" (Isaia 42:3). Unii oameni, care mărturisesc a fi creştini, sunt mai aspri decât tăişul săbiei; asemenea oameni nu sunt ai lui Christos. Să căutăm să-i câştigăm pe ceilalţi prin blândeţea cuvintelor şi acţiunilor. Evanghelia este foarte iubitoare. Este mesajul unui Dumnezeu al iubirii pentru un neam căzut şi rătăcit. Ultima

poruncă a lui Christos către ucenicii Săi au fost „iubiţi-vă unul pe altul" (Ioan 13:34). O, dacă sfinţii ar avea o unitate mai reală, mai iubitoare, şi o compasiune mai mare pentru sufletele celor căzuţi! Nu trebuie să uităm că Evanghelia este sfântă. Ea nu scuză niciodată păcatul: îl iartă, dar numai prin răscumpărare. Dacă vieţile noastre vor semăna Evangheliei, trebuie să ne ferim, nu numai de păcatele mari, ci şi de orice lucru care ar arunca o umbră asupra conformităţii noastre cu Christos. De dragul Său, de dragul nostru, şi de dragul celorlalţi, trebuie să ne luptăm zi de zi să ne purtăm într-un chip vrednic de Evanghelie.

25 Mai

DIMINEAŢA

Nu mă părăsi, Doamne! Psalmi 38:21Ne rugăm adesea ca Dumnezeu să nu ne părăsească în timpul încercării şi ispitei, dar uităm adesea că avem nevoie mereu de această rugăciune. Nu există nici un moment din vieţile noastre, oricât de sfinte ar fi, în care să ne putem descurca fără ajutorul Său constant. In lumină sau în întuneric, în părtăşie sau în ispită, avem nevoie de rugăciunea „nu mă părăsi, Doamne. Sprijineşte-mă, şi voi fi în siguranţă". Un copil care învaţă să meargă are nevoie întotdeauna de mâna mamei. Corabia care nu are cârmaci se abate imediat din drum. Nu putem face nimic fără a primi ajutor continuu de sus. Să ne rugăm, deci, astăzi, „nu mă părăsi, Tată. Nu-ţi părăsi copilul, fiindcă altfel va cădea în mâna vrăjmaşului. Păstorule, nu-ţi părăsi mielul, ca să nu se îndepărteze de siguranţa turmei. Grădinarule, nu-ţi părăsi plantele, fiindcă se vor usca şi vor muri. Nu mă părăsi, Doamne, acum; şi nu mă părăsi în nici un moment al vieţii mele. Nu mă părăsi în bucurie, ca să nu mi se înalţe inima. Nu mă părăsi în durere, ca să nu murmur împotriva Ta. Nu mă părăsi în ziua căinţei, ca să nu-mi pierd speranţa de iertare şi să cad în disperare. Nu mă părăsi în ziua credinţei, ca să nu devin mândru. Nu mă părăsi fiindcă, fără Tine sunt slab, dar cu Tine sunt tare. Nu mă părăsi, fiindcă cărarea mea este plină de înşelări, şi nu pot merge fără călăuzire. Găina nu-şi uită puii; mă vei acoperi cu penele Tale şi îmi vei îngădui să mă adăpostesc la umbra aripilor Tale? Nu te depărta de mine, căci „se apropie necazul şi nimeni nu-mi vine în ajutor" (Psalmi 22:11). „Nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele" (Psalmi 27:9).

Rămâi cu pace ta cereascăIn inimile noastre, Duh prea Sfânt

In suflete un templu să ni se clădeascăCa să-Ţi slujim cu cinste pe pământ.

SEARA

S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim... şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au

cunoscut la frângerea pâinii. Luca 24:33, 35După ce au ajuns la Emaus şi s-au aşezat la masă, cei doi ucenici au văzut că misteriosul străin care îi fermecase tot drumul ia pâine şi o frânge. El li s-a făcut cunoscut, şi apoi a dispărut. Ei L-au rugat să rămână cu ei, fiindcă ziua era aproape sfârşită, dar apoi, deşi era noapte adâncă, s-au sculat să meargă la Ierusalim, fiindcă dragostea le era lumină şi aripi. Ei au uitat întunericul. Oboseala se risipise, şi au străbătut imediat cele şaizeci de mile ca să spună celorlalţi despre Mântuitorul înviat, care li se arătase pe drum. Ei au ajuns la creştinii din Ierusalim şi au fost primiţi cu veşti noi, înainte să apuce să le spună pe ale lor. Aceşti primi creştini ardeau de dorinţa de a vorbi despre Christos şi de a proclama ceea ce ştiau despre Domnul. Ei şi-au împărtăşit experienţele. Fie ca exemplul lor să ne impresioneze în seara aceasta. Şi noi trebuie să-L mărturisim pe Isus. Povestirea lui Ioan despre mormântul gol trebuia să fíe întărită de Pavel, şi Maria putea să mai adauge ceva; cu toate la un loc, avem o mărturie care nu poate fi trecută cu vederea. Fiecare dintre noi are daruri unice şi manifestări speciale, dar obiectivul lui Dumnezeu este perfecţionarea trupului lui Christos. De aceea, trebuie să ne aducem bunurile spirituale, să le aşezăm la picioarele apostolilor, şi să împărţim tuturor ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Nu ascundeţi nici o fărâmă de adevăr, vorbiţi despre tot ce ştiţi şi mărturisiţi tot ce aţi văzut Nu îngăduiţi ca întunericul, îndoiala sau necredinţa prietenilor să vă oprească din drum. Ridicaţi-vă, mergeţi spre locul datoriei, şi spuneţi ce lucruri mari v-a arătat Dumnezeu.

26 Mai

DIMINEAŢA

Incredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. Psalmi 55:22

Grija, chiar dacă este obiect legitim, dacă este excesivă, are în ea ceva păcătos. Preceptul de a evita grijile este repetat mereu şi mereu de Mântuitorul în învăţăturile Sale. El este repus în drepturi de apostoli, şi nu poate fi neglijat fără a păcătui: fiindcă esenţa îngrijorării noastre este credinţa că noi suntem mai înţelepţi decât Dumnezeu, şi ne aşezăm în locul Lui pentru a face ceea ce El nu poate face pentru noi. Ne gândim mereu la ceea ce credem că El a uitat. Muncim ca să ne purtăm singuri poverile, de parcă El ar fi neputincios. Această neascultare de preceptele Sale, această necredinţă în Cuvântul Său, această încercare de a interveni în domeniul Său, toate acestea înseamnă păcat. Mai mult decât atât, îngrijorarea duce adesea la fapte păcătoase. Cel care nu-şi poate lăsa soarta în mâna Domnului şi îşi duce singur povara este tentat să folosească mijloace greşite

pentru a se ajuta singur. Păcatul ne face să uităm că Dumnezeu este Sfătuitorul nostru, şi să recurgem la înţelepciunea umană. Asta înseamnă să mergi la „puţuri crăpate" (Ieremia 2:13), în loc lă te îndrepţi spre „Izvorul apelor vii" — un păcat de care s-a făcut vinovat Israelul din vechime. Îngrijorarea ne face să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu, şi din această cauză şi dragostea noastră faţă de El se răceşte. Suntem neîncrezători, şi întristăm Duhul Sfânt, rugăciunile noastre încep să se poticnească, exemplul nostru şchiopătează, şi vieţile noastre devin egoiste. Lipsa de încredere în Dumnezeu ne îndepărtează de El, dar dacă, prin credinţă simplă în făgăduinţele Sale, ne aruncăm povara asupra Lui, şi „nu ne îngrijorăm de nimic" (Filipeni 4:6) fiindcă se îngrijeşte El pentru noi, ne vom apropia de El şi vom putea birui ispitele. „Celui cu inima tare Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine" (Isaia 26:3).

SEARA

Să stăruie în credinţă. Faptele Apostolilor 14:22Perseverenţa este apanajul adevăraţilor sfinţi. Viaţa creştinului înseamnă mai mult decât un început pe calea lui Dumnezeu. Este o continuare în credinţă, atâta timp cât durează viaţa. Situaţia creştinului se aseamănă cu cea a marelui Napoleon. Acesta spunea: „biruinţele m-au făcut ceea ce sunt, şi biruinţele trebuie să mă menţină". Aşadar, prin călăuzirea lui Dumnezeu, dragă prietene în Domnul, biruinţele te-au făcut ceea ce eşti, şi biruinţele trebuie să te susţină. Motto-ul tău trebuie să fie „excelsior" (tot mai sus). Adevăratul biruitor, care va fi încoronat la sfârşit, este cel care luptă mereu, până în clipa în care se opresc trâmbiţele războiului. De aceea, perseverenţa este ţinta tuturor vrăjmaşilor noştri spirituali. Lumea nu este deranjată de faptul că eşti creştin o vreme şi, dacă poate, te ispiteşte să-ţi încetezi pelerinajul şi să-ţi cauţi un loc, un loc din care să poţi cumpăra şi vinde la Bâlciul Deşertăciunilor. Firea va căuta să te înşele şi să-ţi oprească drumul spre slavă. Firea îţi va spune: „este foarte obositor să fii pelerin; mai bine ai renunţa. Oare trebuie ca eu să fiu supusă morţii mereu? Nu voi fi iertată niciodată? Dă-mi măcar o clipă de răgaz, să răsuflu şi eu". Satana îţi va ataca perseverenţa cu furie, şi va face din ea ţinta săgeţilor ku. El se va lupta să te scoată din slujbă. Iţi va spune că nu eşti bun de nimic şi că ai nevoie de odihnă. Va face tot ce-i stă în puteri ca să te obosească. Iţi va şopti: „blastămă-L, pe Dumnezeu, şi mori" (Iov 2:9). Sau îţi va ataca zelul, întrebându-te: „la ce bun atâta zel? fii liniştit ca şi ceilalţi; dormi ca ei, şi lasă-ţi lampa să se stingă, aşa cum au făcut celelalte fecioare". Sau îţi va ataca sentimentele doctrinare, întrebându-te: „de ce ţii atât de mult la crezul acestei denominaţiuni? Oamenii inteligenţi sunt mult mai liberali; ei au îndepărtat vechile graniţe. Trăieşte conform timpului tău". De aceea, creştine, poartă-ţi armura cu scumpătate, şi strigă spre Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt, ca să poţi rezista până la capăt.

27 Mai

DIMINEAŢA

Mefiboşet locuia la Ierusalim, căci mânca întotdeauna la masa împăratului. El era olog de amândouă picioarele.

2 Samuel 9:13Mefiboşet nu era o podoabă pentru masa regelui, totuşi avea un loc rezervat la dreapta lui David, fiindcă regele vedea pe faţa lui trăsăturile iubitului său Ionatan. Ca şi Mefiboşet, şi noi putem striga către împăratul Slavei: „cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?" (2 Samuel 9:8). Dar Domnul ne primeşte în părtăşie cu El, fiindcă vede pe feţele voastre o asemănare cu scumpul Său Isus. Poporul Domnului este valoros prin Altcineva. Atât de mare este dragostea Tatălui pentru singurul Său Fiu încât, de dragul Lui, a ridicat pe fraţii Săi de jos, din sărăcie şi blestem, spre părtăşie sfântă, ranguri nobile şi domenii împărăteşti. Diformităţile nu-i lipsesc de privilegii. Ologeala nu este o barieră pentru calitatea de fiu; slăbănogul este la fel de preţuit ca şi Asael, care era „iute de picioare ca o ţiprioară de câmp" (2 Samuel 2:18). Dreptul nostru nu şchioapătă, deşi ar putea. Masa unui rege este o ascunzătoare nobilă pentru picioarele ologilor, şi la ospăţul Evangheliei învăţăm să ne ludăm cu infirmităţile noastre, fiindcă puterea lui Christos ne întăreşte. Totuşi, dizabilităţile pot deteriora persoanele sfinţilor prea iubiţi. Cel care prânzea la masa lui David era atât de olog încât nu a putut fugi cu regele când acesta a plecat din oraş, şi de aceea a fost vorbit de rău şi acuzat de slujitorul său, Ţiba. Sfinţii care au o credinţă slabă şi cunoştinţe reduse vor pierde multe lucruri; ei sunt expuşi vrăjmaşului şi nu-l pot urma pe rege. Boala aceasta duce adesea la cădere. Educaţia greşită din copilărie îi face adesea pe credincioşi să cadă într-o deznădejde din care nu mai pot ieşi, iar păcatul cauzează oase rupte. Doamne, ajută-l pe olog să alerge ca o căprioară şi satură-ţi poporul cu pâine de la masa Ta!

SEARA

Cine este robul tău, să te uiţi la un câine mort ca mine? 2 Samuel 9:8

Dacă Mefiboşet s-a umilit atât de mult în faţa bunătăţii regelui David, ce ar trebui să facem noi în prezenţa Domnului? Cu cât avem mai mult har, cu atât ne vom gândi mai puţin la noi înşine, fiindcă harul, asemeni unei lumini, ne dezvăluie necurăţia. Sfinţii eminenţi nu ştiu cu ce lucru neînsemnat s-ar putea compara, fiindcă îşi cunosc prea bine neînsemnătatea. „Sunt", a spus Rutherford, „ca o ramură uscată şi putredă, o cochilie goală, nişte oase

uscate, şi nu pot să fac un singur pas bun". In alt loc, el a scris „cu excepţia unor explozii deschise, nu vreau nimic din ceea ce au avut Iuda şi Cain". Omului umil i se pare că cel mai neînsemnat lucru din natură este mai presus de sine, fiindcă nu a cunoscut păcatul. Un câine poate să fie lacom, mândru sau murdar, dar nu are conştiinţă care să-i reproşeze, nici Duh Sfânt pe care să-I supere. Un câine poate fi neînsemnat dar, cu puţină bunătate, ajunge să-şi iubească stăpânul şi îi este credincios până la moarte. Dar noi uităm bunătatea lui Dumnezeu şi nu răspundem chemării Sale. Termenul „câine mort" este cel mai expresiv termen de comparaţie, dar nu este prea puternic pentru a exprima aversiunea credincioşilor instruiţi. Ei nu pretind că sunt modeşti; ei spun ceea ce vor să spună. S-au cântărit în balanţa sanctuarului şi au cunoscut deşertăciunea firii lor. Noi nu suntem decât ţărână, praf însufleţit, dealuri care se mişcă, dar, văzuţi ca păcătoşi, suntem adevăraţi monştri. Cerul ar trebui să publice, ca pe un miracol, faptul că Isus şi-a aşezat dragostea asupra unor asemenea creaturi. Praf şi cenuşă cum suntem trebuie să slăvim „nemărginita mărime a puterii Sale" (Efeseni 1:19). Nu ar fi putut sufletul Său să găsească odihnă în ceruri? Trebuia să vină la corturile Chedarului pentru o soţie, şi să-şi găsească o mireasă arsă de soare (vezi Cânt. 1:5-6). O, ceruri şi pământ, izbucniţi în cântare, şi aduceţi slavă scumpului Domn Isus.

28 Mai

DIMINEAŢA

Pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. Romani 8:30

Iată un adevăr preţios pentru tine, credinciosule. Se poate să fii sărac, în dureri sau necunoscut, dar, ca să te, încurajezi, aminteşte-ţi de chemarea ta şi de consecinţele care decurg din ea, în special de binecuvântarea despre care vorbeşte textul din dimineaţa aceasta. La fel de sigur ca faptul că eşti copilul lui Dumnezeu astăzi, este şi faptul că în curând toate încercările tale se vor sfârşi, şi fruntea ta obosită va fi încununată cu slavă, iar mâinile trudite vor flutura ramuri de măslin. Nu te plânge de necazurile tale, bucură-te, fiindcă în curând vei fi acolo unde „nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere" (Apocalipsa 21:4). Carele de foc se află la uşa ta, şi într-o clipă, veţi ajunge în slavă. Cântarea de slavă este pe buzele tale. Porţile cerului se deschid să te primească. Nu te gândi că nu vei reuşi să intri. Dacă El te-a chemat, nimic nu vă va putea despărţi de dragostea Lui. Suferinţa nu poate rupe legătura de iubire; focul persecuţiei nu poate arde verigile, ciocanul iadului nu poate sfărâma lanţul. Vocea care te-a chemat la început te va chema din nou de la pământ spre cer, de la întunericul morţii la slava nemărginită a veşniciei. Stai liniştit, inima Celui care te-a răscumpărat bate pentru tine cu o iubire nesfârşită. În curând vei avea parte de slava care ţi-a

fost pregătită; te mai afli aici doar pentru a te pregăti în vederea moştenirii; odată pregătit, aripile îngerilor te vor purta pe muntele păcii, bucuriei şi binecuvântărilor, unde Departe de o lume de durere şi păcat cu Dumnezeu alături, pretutindeni, neîncetat vei rămâne pentru totdeauna.

SEARA

Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă mai face să trag nădejde. Plângerile lui Ieremia 3:21

Amintirile sunt adesea slujitoarele disperării. Minţile pesimiste îşi amintesc fiecare prezicere neagră a trecutului, şi se aţintesc asupra fiecărui aspect întunecat din prezent; pentru acestea, memoria, îmbrăcată în sac şi cenuşă, serveşte o cupă de fiere şi pelin amestecate. Totuşi, nu avem nevoie de aşa ceva. Înţelepciunea poate transforma memoria într-un înger al mângâierii. Amintirea care poartă amărăciunea în mâna stângă, poate avea în dreapta un mănunchi de speranţă. Nu are nevoie de o coroană de fier. Poate să-şi încununeze fruntea cu o cunună de aur, împodobită cu stele. Aşa s-a întâmplat în experienţa lui Ieremia. In versetul precedent, amintirile rechemaseră o mare umilinţă - „când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine" (vers. 20). Aceeaşi amintire îi aduce însă viaţă şi mângâiere. „Iată ce gândesc în inima mea, şi iată ce mă mai face să trag nădejde". Ca o sabie cu două tăişuri, amintirea îi ucide mândria cu o lovitură, apoi îi alungă disperarea cu o alta. Ca principiu general, dacă dorim să ne stăpânim amintirile în mod înţelept, putem, în mijlocul celei mai negre disperări, să aprindem un chibrit care va lumina pe loc lampa mângâierii. Nu este nevoie ca Dumnezeu să creeze ceva nou pe pământ pentru ca cei credincioşi să seiibucure din nou. Dacă vor răscoli cu credincioşie cenuşa trecutului, vor găsi lumină pentru prezent; şi dacă se vor întoarce spre Cartea Adevărului şi spre tronul harului, candela lor va străluci ca înainte. O, dacă ne-am aminti de bunătatea Domnului şi de îndurările harului Său! Să deschidem cartea amintirii, atât de luminată de strălucirea milei, şi vom fi fericiţi. Atunci amintirile vor fi „izvorul adânc al bucuriei", cum le numea Coleridge. Când sunt în slujba Mângâietorului Divin, amintirile se transformă într-o mângâiere de mare preţ.

29 Mai

DIMINEAŢA

Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. Psalmi 45:7„Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi" (Efeseni 4:26). Nu există bunătate într-un om care nu se mânie pe păcat; cel care iubeşte adevărul trebuie să urască minciuna. Cât de tare a urât-o Domnul Isus când a venit ispita! De trei ori L-a

asaltat sub diferite forme, şi de trei ori a respins-o, spunându-i „înapoia Mea, Satano" (Matei 16:23; Marcu 8:33; Luca 4:8). El ura păcatul celorlalţi - chiar dacă îşi arăta mai adesea ura prin lacrimi de compătimire, decât prin vorbe aspre. Totuşi, ce limbaj ar putea fi mai aspru, mai asemănător cu al lui Ilie, decât „vai de voi, i cărturari şi farisei făţarnici! pentru că voi mâncaţi casele văduvelor în timp te, ce de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi" (Matei 23:14). El ura răutatea, atât de mult încât a sângerat ca s-o poată şterge din inimile Oamenilor, şi a murit pentru ca şi ea să moară. A fost îngropat pentru ca ea să fie îngropată cu El, şi s-a înălţat pentru ca s-o poată călca în picioare pentru totdeauna. Christos este : Evanghelia, şi această Evanghelie este opusul răutăţii, sub orice formă. Răutatea se îmbracă în veşminte frumoase şi imită vocea Sfinţeniei, dar preceptele lui Isus, asemenea faimosului Său bici, o alungă din templu şi nu o tolerează în biserică. Ce război se stârneşte între Christos şi Belial, în inima în care domneşte Isus! Când Răscumpărătorul nostru va veni în calitate de Judecător, cuvintele „duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor" (Matei 25:44), care sunt o urmare a învăţăturilor Sale privind păcatul, vor demonstra dreptatea Sa desăvârşită. Pe cât este de caldă dragostea Sa pentru păcătos, pe atât este de fierbinte ura faţă de păcat; pe cât de perfectă este dreptatea Sa, pe atât de completă va fi distrugerea oricărei forme de răutate. O, tu, Campion la dreptăţii, şi Nimicitor al răului, pentru cauza aceasta Dumnezeul Tău „Te-a uns cu un undelemn de bucurie" (Psalmi 45:7).

SEARA

Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să sădească din nou cetatea aceasta a Ierihonului.

Iosua 6:26De vreme ce omul care a rezidit Ierihonul a fost blestemat, cu cât mai blestemaţi sunt cei care lucrează ca să rezidească în noi credinţele false. Pe vremea părinţilor noştri, zidul gigantic al nedreptăţii a căzut prin puterea credinţei lor, prin perseverenţa eforturilor lor, şi prin sunetul trâmbiţelor lor. Acum sunt unii care vor să rezidească vechile înşelăciuni pe temelia dinainte. O Doamne, pune-le beţe în roate acestor doritori, şi răstoarnă fiecare piatră pe care o înalţă. Ar fi foarte bine pentru noi să fim curăţaţi de orice tendinţă păcătoasă. Apoi, după ce vom fi făcut curăţenie acasă, să căutăm să ne împotrivim răului care se răspândeşte cu iuţeală în biserică şi în lume. Acest lucru se poată face doar prin rugăciuni puternice în cămăruţa noastră, şi printr-o mărturie susţinuta în public. Cu îndreptăţită îndrăzneală, trebuie să-i avertizăm pe cei care înclină să dea crezare învăţăturilor false. Trebuie să-i instruim pe cei tineri în adevărul Evangheliei, şi să-i avertizăm contra practicilor false din trecut. Trebuie să ajutăm la împrăştierea luminii în ţară, fiindcă proorocii mincinoşi, ca şi bufniţele, urăsc lumina. Facem tot ce ne stă în puteri pentru Isus şi Evanghelie? Dacă nu, neglijenţa ne va duce în mâinile

duşmanului. Ce facem ca să răspândim Biblia? Le spunem celor din jur despre scrierile ei bune şi adevărate? Luther spunea cândva: „diavolul urăşte penele de gâscă" şi, fără îndoială, avea dreptate: scriitorii pregătiţi prin binecuvântare Duhului Sfânt au făcut mult rău împărăţiei diavolului. Dacă miile de oameni care citesc în seara aceasta cuvintele mele vor face tot ce pot ca să oprească rezidirea Ierihonului, slava Domnului se va răspândi printre fiii oamenilor. Cititorule, poţi să faci asta? Vrei să o faci?

30 Mai

DIMINEAŢA

Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile. Cântarea Cântărilor 2:15

Un lucru neînsemnat poate cauza multă suferinţă. Un nor cât o palmă poate ascunde soarele. „ Vulpile cele mici... strică viile", şi păcatele cele mici strică inima credinciosului. Aceste păcate se ascund în suflet, îl fac să fie neplăcut lui Christos, şi ne opresc de la părtăşia şi comuniunea cu El. Un păcat mare poate distruge un creştin, dar păcatele mici îl pot face foarte nefericit. Isus nu poate locui în mijlocul unui popor care nu se leapădă de orice păcat. El a spus: „dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămânea în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui" (Ioan 15:10). Unii creştini se bucură foarte rar de prezenţa Mântuitorului. De ce? Cu siguranţă că, pentru un copil este dureros să fi despărţit de tatăl său. Eşti copil al lui Dumnezeu, dar te simţi bine fără să-ţi vezi Tatăl? Cum adică? Eşti mireasa lui Christos şi te simţi bine fără tovărăşia Lui? Cu siguranţă că te afli într-o stare foarte proastă, fiindcă mireasa lui Christos plânge ca o porumbiţă atunci când Mirele o părăseşte. Intreabă-te, atunci, ce L-a îndepărtat pe Christos de tine? Poate că îşi ascunde faţa după zidul de păcate. Zidul acesta poate fi construit şi din pietricele, nu numai din pietre mari. Marea este compusă din picături, şi stâncile sunt compuse din fire de nisip; marea care te desparte de Christos poate fi făcută din picăturile păcatelor tale mici, şi stânca care ţi-a făcut vasul să naufragieze a fost clădită prin munca insectelor de coral, care sunt păcatele tale mici. Dacă vrei să trăieşti cu Christos, să mergi cu Christos, să-L vezi pe Christos şi să ai părtăşie cu El, ia aminte la „vulpile cele mici, care ne strică viile; căci viile noastre sunt în floare" (Cânt. 2:15). Isus te invită să mergi cu El şi să le pui pe fugă. Ca şi Samson, El le va învinge deîndată. Du-te cu El la vânătoare.

SEARA

In aşa fel, ca să nu mai fim robi ai păcatului. Romani 6:6

Creştine, ce ai de a face cu păcatul? Nu te-a costat deja destul? Copil fript, vrei să te mai joci cu focul? După ce ai căzut odată în vizuina leului, vrei să intri a doua oara? Nu te-ai săturat de şarpele cel vechi? Nu te-a înveninat odată, vrei să te joci din nou deasupra vizuinii năpârcii, şi să-ţi bagi a doua oară mâna în gaura şarpelui? O, nu fi atât de nebun! Ţi-a adus păcatul vreo plăcere adevărată? Ai găsit mulţumire în el? Dacă da, întoarce-te la sclavia lui, şi poartă iar lanţurile. Dar, de vreme ce păcatul nu ţi-a dat niciodată ce ţi-a promis, şi te-a înşelat cu minciuni, nu te lăsa iar păcălit de bătrânul înşelător. Eliberează-te, şi fie ca amintirea loviturilor dinainte să te ferească să mai cazi în capcană! Este contrar intenţiilor iubirii veşnice, care te conduce la puritate şi sfinţenie; de aceea, nu mai fugi de planurile Domnului tău. Mai există un gând care te poate feri de păcat. Un creştin nu păcătuieşte niciodată ieftin; nelegiuirea se plăteşte scump întotdeauna. Vinovăţia distruge pacea minţii, întunecă părtăşia cu Isus, opreşte rugăciunile şi cufundă sufletul în noapte; de aceea, nu trebuie să fim sclavi ai păcatului. Există şi un alt argument: de fiecare dată când suntem „robi ai păcatului" Il răstignim pe Domnul „din nou... şi-L dăm să fie batjocorit" (Evrei 6:6). Poţi să înduri gândul acesta? O, dacă ai căzut într-un păcat special azi, poate că învăţătorul ţi-a trimis această avertizare ca să te aducă înapoi, înainte de a fi prea târziu. Întoarce-te la Isus acum; El nu şi-a uitat dragostea faţă de tine. Harul Său este acelaşi. Vino la picioarele Sale cu lacrimi dc căinţă, şi vei fi primit din nou în inima Lui. Vei fi aşezat iar pe stâncă, şi El îţi va călăuzi paşii.

31 Mai

Împăratul a trecut şi el pârâul Chedron.2 Samuel 15:23

DIMINEAŢA

David trecea pârâul din cauza fiului său trădător. Omul după inima lui Dumnezeu nu a fost scutit de necazuri: din contră, viaţa lui a fost plină de ele. El a fost unsul Domnului şi chinuitul Domnului. De ce ne aşteptăm noi oare să scăpăm? Cei mai nobili oameni au aşteptat la porţile durerii, cu cenuşă în cap; de ce să ne plângem atunci când ni se întâmplă şi nouă acelaşi lucru? Regele Regilor însuşi nu a avut parte de un drum mai uşor. El a trecut peste pârâul noroios al Chedronului, prin care se scurgeau toate murdăriile Ierusalimului. Dumnezeu a avut un singur Fiu fără păcat, şi nici un fiu fără durere. Este o mare bucurie să ştii că Isus a fost încercat în toate privinţele, ca şi noi. Care este Chedronul nostru în dimineaţa aceasta? Un prieten necredincios, o pierdere grea, un reproş neîndreptăţit, o presimţire neagră? Regele a trecut peste toate acestea. Este părerea fizică, sărăcia, persecuţia sau dispreţul? Regele a trecut înaintea noastră peste fiecare din aceste pâraie Chedron. „în toate necazurile lor... El însuşi i-a răscumpărat" (Isaia 63:9). Ideea noutăţii încercărilor noastre trebuie îndepărtată o dată pentru totdeauna, fiindcă Cel care este Căpetenia tuturor sfinţilor ne

cunoaşte din experienţă durerile. Toţi cetăţenii Sionului trebuie să se elibereze de compania bocitorilor, fiindcă Prinţul Emanuel este Căpetenia şi Conducătorul. Cu toată umilirea sa, David s-a întors victorios în cetate, şi Domnul lui David s-a înălţat triumfător din mormânt. Să căpătăm curaj, deci, fiindcă vom fi şi noi biruitori. Vom scoate apă cu bucurie din fântânile mântuirii, deşi acum trecem printr-un pârâu de păcat şi durere. Curaj, soldaţi ai Crucii, Regele însuşi a triumfat după ce a trecut Chedronul, şi la fel se va întâmpla şi cu voi.

SEARA

El îţi vindecă toate bolile tale. Psalmi 103:3Oricât ar fi de umilitor, trebuie să recunoaştem că fiecare dintre noi suferă mai mult sau mai puţin din cauza păcatului. Ce alinare este să ştim că avem un Mare Medic care este doritor şi capabil să ne vindece! Să ne gândim puţin la El în seara aceasta. Remediile Sale sunt foarte rapide; viaţa se află în însăşi privirea Sa. Remediile Sale sunt şi radicale; El are în vedere chiar focarul bolii. De aceea, remediile Sale sunt sigure şi temeinice. El nu dă greş niciodată, şi boala nu se întoarce niciodată. Nu mai există nici o recădere atunci când vindecă Christos. Nu există nici o teamă că pacienţii Săi se vor însănătoşi doar pentru un anotimp; El îi face oameni noi. El le dă o inimă nouă şi pune în ei un duh de dreptate. El este priceput în toate bolile. Medicii au în general o anumită specializare. Deşi pot să ştie câte puţin despre toate durerile şi suferinţele noastre, există o arie din medicină în care au studiat mai mult. Dar Isus Christos este obişnuit cu întreaga natură umană. El este la fel de priceput cu toţi păcătoşii; nu a întâlnit nici un caz care să fie din cale afară de dificil pentru El. Deşi are de vindecat complicaţii extraordinare ale unor boli ciudate, ştie dintr-o privire cum să-şi trateze pacientul. El este singurul Doctor universal, şi remediul pe care îl oferă El este singurul leac adevărat, care vindecă în orice circumstanţă. Oricare ar fi boala noastră spirituală, putem merge cu ea de îndată la Medicul Divin. Nu există nici o stricăciune a inimii pe care Isus să nu o poată îndepărta. Sângele Său „ne curăţeste de orice păcat" (1 Ioan 1:7). Dacă ne gândim la numărul celor care au scăpat de orice boală prin puterea atingerii Sale, ne vom aşeza bucuroşi în mâinile Lui. Ne încredem în El, şi păcatul moare; Il iubim, şi harul trăieşte; Il aşteptăm, şi harul este întărit; Il vedem aşa cum este, şi harul este desăvârşit pentru vecie.