voceastrazii.com ANUL I Nr. 8 16 februarie 2016 16 pagini 1 LEU voceastrazii.com [email protected]l 0040 726 191 341 Primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, a trecut la PNL ”De fapt mă întorc în partidul în care am fost, în urma consultărilor pe care le-am avut și cu colegii mei consilieri. Și sigur, pentru că este cea mai bună variantă, din punctul meu de vedere, pentru Petroșani și pentru ceea ce înseamnă Consiliul Județean în perspectiva următoare”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi. „Valentine’s day” – între mit şi realitate Ajunge! Cimitirele sunt pline cu nevinovați!
Transcript
voceastrazii.com
ANUL I Nr. 8 16 februarie 2016 16 pagini 1 LEU voceastrazii.com [email protected] l 0040 726 191 341
Primarul Petroșaniului,Tiberiu Iacob-Ridzi, a trecut la PNL
”De fapt mă întorc înpartidul în care am fost, înurma consultărilor pe carele-am avut și cu colegii meiconsilieri. Și sigur, pentru căeste cea mai bună variantă,din punctul meu de vedere,pentru Petroșani și pentruceea ce înseamnă ConsiliulJudețean în perspectivaurmătoare”, a declaratTiberiu Iacob-Ridzi.
„Valentine’s day”– între mit şi realitate
Ajunge!Cimitirelesunt pline
cu nevinovați!
voceastrazii.comDE ZI CU ZI2 | 16 februarie 2016
Mugurel Teodosiu a fostnumit adjunctulcomandantului în cadrulPoliției municipiuluiLupeni.
„Este o măsurăadministrativă pentru aîntregi echipa managerială șia desfășura activități potrivitcu calificarea și modul depregătire pe care îl are. Esteo funcție pe care aîndeplinit-o și în trecut, arecapacitățile profesionale șicunoștințele necesare pentrua gestiona cum se cuvinesituația administrativă dinmunicipiul Lupeni”, a declaratBogdan Nițu, purtătorul decuvânt al Inspectoratului dePoliție Județean Hunedoara.
Deocamdată, conducerea aluat decizia ca MugurelTeodosiu să fie împuternicitadjunct la Poliția MunicipiuluiLupeni pentru o perioadă demaximum șase luni. În tot acest timp, la Polițiamunicipiului Lupeni au locverificări referitoare la modulde acțiune în cazulincidentului din Straja, în careo salvamontistă a fost bătutăde un interlop într-un bar dinstațiunea montană Straja. Oficiali IGPR: Control laPoliția Lupeni. Se verificămodul de acțiune în cazulPalesică
„Polițiștii Direcției deControl Intern au fost la
Lupeni și au verificat modulde intervenție la aceleveniment( n.r.- evenimentuldin Straja). Sunt polițiștiiprezenți, fac verificări și lafinalizare vă spunem și cemăsuri s-au luat”, adeclarat, Georgian Drăgan,purtătorul de cuvânt alInspectoratului General dePoliție. Teodosiu a fost inițial,adjunctul comandantului laPoliția Vulcan, după care afost desemnat șefinterimar la Uricani în anul2013. În prezent,reprezentanții IPJHunedoara au decis căeste oportun ca Teodosiu
să fie la Lupeni. Potrivit IPJHunedoara, Dănuț Mocanu,actualul comandant al PolițeiLupeni nu a fost suspendatdin funcție.
Iulia BĂLUȘĂ
Reprezentanții CNADNR au anunţat, luni, că ausemnat un contract de expertiză tehnică învaloare de 133.100 de lei, fără TVA, pentru lotuldoi al autostrăzii Lugoj-Deva, urmând să obţinădate despre calitatea execuţiei acestei porţiuni. Expertiza tehnică constă în determinareastabilității și calității materialului de umplutură,folosit la execuția rambleurilor în cadrulContractului "Proiectare și execuție AutostradaLugoj - Deva, lotul II, de la kilometrul 27+620 pânăla kilometrul 56+220.
"După experiența cu lotul III al autostrăzii Sibiu-Orăștie, am hotărât ca pentru lotul II al autostrăziiLugoj - Deva, km 27+620 - km 56+220, să facem oexpertiză tehnică care să ne dea date exacteasupra execuției și calității acestui lot. Așteptămdetaliile acestei expertize, astfel încât să putemlua deciziile cele mai corecte și mai bune pentruderularea într-un ritm susținut a contractului, învederea finalizării acestui lot", a declarat CătălinHomor, director general al CNADNR SA.Contractul a fost semnat cu firma SC GEOTESTINGC.I. S.R.L, valoarea acestuia este de 133.100 RONfără TVA și are o durată de două luni.
Iulia BĂLUȘĂ
Expertiză tehnicăpentru lotul II al autostrăziiLugoj-Deva, de peste 130.000 lei
IPJ Hunedoara: „Mugurel Teodosiu este împuternicitadjunct la Poliția municipiului Lupeni”
voceastrazii.com POLITICA LOR 16 februarie 2015 | 3
”De fapt mă întorc în partidul încare am fost, în urma consultărilor pecare le-am avut și cu colegii meiconsilieri. Și sigur, pentru că este ceamai bună variantă, din punctul meude vedere, pentru Petroșani și pentruceea ce înseamnă Consiliul Județeanîn perspectiva următoare”, a declaratTiberiu Iacob-Ridzi. Acesta mai spune că șefii UNPR au aflatdoar luni dimineață, decizia lui.
”Eu l-am sunat doar de dimineață (peHaralambie Vochițoiu, liderul UNPRHunedoara – n.r.). Nu m-a supărat cunimic echipa de la UNPR. Repet, a fost odecizie pe care am luat-o fără să fie vreoproblemă legată de UNPR, ci pentru ceeace urmează să facem ca proiecte și cadezvoltare a municipiului Petroșani”, maispune Ridzi.
Fericire de liberal Bogdan Țîmpău, președintele filialeijudețene a național liberalilor susține căvenirea lui Ridzi în partidul lor este uncâștig.
”Este un om care are experiență înadministrație, în care cetățenii dinPetroșani au încredere, este un omfundamental de dreapta și cu care suntconvins că vom face o echipă bună lanivelul județului Hunedoara. Este uncâștig major pentru echipa PNL dinjudețul Hunedoara”, susține Țîmpău.Încântat de venirea lui Ridzi la PNL sedeclară și Adrian David, președinteleConsiliului Județean Hunedoara.
”Domnul primar Tiberiu Iacob-Ridzi și-amanifestat intenția de a candida dinpartea PNL pentru alegerile din iunie
2016, lucru care pe mine, unul, măonorează atât în plan personal, cât și înplan profesional. În plan personal pentrucă îl cunosc de mulți ani și pot să spun căne leagă o relație de prietenie, iar în planprofesional mă bucur să fiu coleg cu unuldintre cei mai puternici și mai solizioameni politici din județul Hunedoara. Ecât se poate de clar că luăm o opțiuneserioasă pentru a câștiga alegerile fără săfim nevoiți să facem înțelegeri mai multsau mai puțin obscure cu partide debalama, iar ținta pe care PNL-ul o are înalegerile din vară este peste 50%”, adeclarat Adrian David.
Vochițoiu se simte trădat Trădat se simte liderul UNPRHunedoara, senatorul HaralambieVochițoiu, care precizează că TiberiuIacob-Ridzi a făcut o greșeală majoră prinplecarea lui la PNL.
”Consider că Tiberiu Iacob-Ridzi, prinaceastă neinspirată mutare, a ales să îșiîncheie într-un mod abrupt carierapolitică. Nu a avut niciun motiv coerent săplece din partidul nostru. Eu nu am știutnimic până azi, am fost luat prinsurprindere. Acest sentiment deînșelăciune, de trădare și de gust amar
cred că îl au toți cei care l-au girat cuîncredere de-a lungul acestor ani pedomnul Tiberiu Iacob-Ridzi”, declarăVochițoiu. Vochițoiu mai crede că Ridzi a trecut laPNL fiindcă este posibil ca acesta ”să aibăanumite vulnerabilități”.
”Poate are ceva vulnerabilități, lucruripe care nu le cunoaștem, poate îl au lamână cu ceva, poate îl șantajează cineva.Nu văd alt motiv pentru care ar pleca dinUNPR. În UNPR a fost bine primit, am luatdeciziile împreună. Eu nu am ce să-ireproșez, cât a activat în UNPR amcolaborat, dar ceea ce a făcut astăzi mi-alăsat un gust amar”, mai spuneHaralambie Vochițoiu. La rândul lui, Adrian Rus, cel care știapână luni că este candidatul PNL laPrimăria Petroșani, se declară umilit șidezamăgit de cele întâmplate. ”Probabil asta e un alt fel de politicădespre care se discuta. Umilință șidezamăgire, asta simt. Cu asta am spustotul! Plec din PNL, e chestiune de scurttimp. Asta e viața, ce să facem? Așa seface politica... ce să mai zic?" Tiberiu Iacob-Ridzi este soțul fostuluiministru al Tineretului și Sporturilor,Monica Iacob-Ridzi, aflată acum înînchisoare pentru abuz în serviciu, înscandalul privind manifestările organizateîn 2009 de Ziua Națională a Tineretului. Primarul Petroșaniului a trecut de laPDL la UNPR la mijlocul lunii octombrie2014.
Anamaria SANDA
Primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, a trecut la PNLTiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani,și-a anunțat, luni, candidatura la primăriedin partea Partidului Național Liberal, renunțând la UNPR.
voceastrazii.comROMANIA MAGICA4 | 16 februarie 2016
Sute de oameni au muncit, sâmbătă, pentrua prezenta turiștilor veniți la distracție înstațiunea montană Straja cei mai frumoșioameni de zăpadă. Totul, în cadrulFestivalului Oamenilor de Zăpadă, aflat laediția cu numărul 13. Minerul regenerabil,Ziua Îndrăgostiților, schiori sau nuntași.Acestea au fost temele abordate de cei cares-au străduit să aibă cele mai frumoase creațiide zăpadă din stațiune.
”Noi am luat startul un pic mai devreme, cu douăzile înainte. Nu l-am fi băgat în concurs, dar dacăorganizatorii au vrut. Ce reprezintă? Este un om dezăpadă supradimensionat, pe schiuri. Acum se camînclină într-o parte, sper să nu cadă”, ne povesteșteun tânăr care înfruntă frigul în pantaloni scurți,sperând ca astfel să-și călească organismul. Ne-am întâlnit și cu Oana, care spune că oameniilor de zăpadă sunt cei mai frumoși, mai ales căideea este una inedită: un urs care mănâncă unturist.
”Sincer, e o idee mai ciudată. Ne-am gânditaseară la ceva unic legat de concursul acesta. Șiam zis că dacă toți oamenii fac oameni de zăpadăpe schiuri, noi am vrea ceva inedit. Eu anul trecutam organizat cu ceva prieteni ceva similar și amfăcut ideea asta ca un om de zăpadă să mănânceun copilaș. Ar fi fost ok să semene mai mult cu unurs omul nostru de zăpadă. Eu zic că merităm unloc fruntaș. Am fost patru adulți, două fetițe și amlucrat în jur de două ore la el”, spune ea.
Minerit, Ziua Îndrăgostiților și nuntă Omul de afaceri Emil Părău, parte din echipaorganizatoare, precizează că la acest concurs au
luat parte sute de oameni, care s-au dovedit a fifoarte creativi.
”Suntem la a 13-a ediție a FestuvaluluiOamenilor de Zăpadă. După cum vedeți, avemfoarte multă zăpadă în Straja. De joi a tot nins, amavut zăpadă și dinainte, deci materie primă a fostși s-au făcut niște creații interesante. Au participatcâteva sute de concurenți, pentru că la multecreații au fost și câte 20-30 de concurenți.Taberele de schi au făcut fiecare câte ceva. Au fostgrupuri din Valea Jiului, din Cluj, București,Hunedoara, care au făcut anumite teme. Toatecreațiile sunt deosebit de interesante, printre careo nuntă în realitate, la care participanții au cântat,au jucat. Mireasa era abandonată, pentru că mireleo trădase, era cu altcineva la masă de ZiuaÎndrăgostiților și așa și-a înecat amarul în băutură.Au fost și teme din minerit. Cei din Vale nu aurămas indiferenți, chiar dacă suntem la 1500 demetri altitudine, au protestat în felul lor și au făcutmineri cu pancarde sau una și mai interesantă,minerul regenerabil, prin care arăta că putem faceși altceva în Valea Jiului în afară de minerit”, adeclarat, pentru Vocea Străzii, Emil Părău.
Câți turiști au fost sâmbătă la Straja? ”Stațiunea este plină, ceea ce este un lucru bun.
Sperăm ca până la sfârșitul sezonului să avem oafluență de turiști în Straja. Pârtiile sunt bune,zăpada este multă, sperăm să avem tot așa mulțituriști și în perioada următoare”, mai spune EmilPărău.
Anamaria SANDA
Straja. Festivalul Oamenilor de Zãpadã
În rândul turiștilor o găsim și pe odoamnă de 74 de ani, iubitoare înfocată aschiului. Nu vrea să-și dea numele, dar stăla un ceai cu noi, să ne povestească de cevine la Straja de mai bine de 50 de ani. Estațiunea ei de suflet, locul în care a bătutpârtii cu schiurile ei pentru a-și inițiacopiii în tainele acestui sport frumos.
”Eram câțiva oameni de suflet, careveneam cu trenul de la Deva și ne învățamcopiii să schieze. Am luat un monitor, l-amplătit să ne învețe copiii să schieze, dar, casă îi învețe, trebuia să batem pârtia. Pevremea aceea, în urmă cu 50 de ani, nu eranimic aici. Era o stână. Băteam pârtia,schiam și după aceea mergeam la tren. Amtrecut prin peripeții foarte multe”,povestește doamna. Și acum, după atâția ani, vine aici cuprietenii ei vechi, câți au mai rămas,fiindcă sfârșitul nu iartă pe nimeni. ”Ammai rămas doar câțiva, domnișoară. Dar nune lăsăm. Venim aici, la Straja, mergempeste tot unde-i zăpadă, mergem dupăzăpadă. Încă mai schiez la cei 74 de ani aimei, chiar dacă am un infarct la bord și unstent. Suntem puțini și ne împuținăm de laan la an. Poate că anul ăsta va fi ultimulan petrecut la Straja. Și atunci de ce să nuprofităm? Orice om din lumea asta artrebui să învețe să schieze. E cel maifrumos sport”, ne mai spune ea,emoționată.
voceastrazii.com EVENIMENT 16 februarie 2016 | 5
Sute de persoane, majoritateamineri, au participat, sâmbătă laPetroșani, la un miting pentrusalvarea mineritului. Lideriisindicali ai minerilor au cerutajutorul guvernanților pentru asalva Valea Jiului.
Acțiunea de protest a fost inițiatăde Sindicatul Muntele, având caobiectiv găsirea de soluții pentrusalvarea locurilor de muncă înjudețul Hunedoara. Mineritul este activitatea de bazăa locuitorilor din Valea Jiului șioamenii sunt nemulțumiți pentru căse închid tot mai multe exploatăriminiere și tot mai mulți oameni suntdisponibilizați. Complexul EnergeticHunedoara se află în acest momentîn insolvență, iar sindicaliștii aucerut implicarea politicienilor înrezolvarea problemelor. La miting au fost prezenți șireprezentanți ai Sindicatului CartelAlfa din cadrul ComplexuluiEnergetic Oltenia, dar și lideriisindicali ai energeticienilor de laTermocentrala Mintia.
Oamenii au scandat lozinciprecum:
„Hoții”, „Unitate”, „Lapușcărie!”, „ V-am votat cusperanță, ne tratați cu ignoranță” Vremea ploioasă nu i-a împiedicatpe mineri să protesteze. Aceștia aufăcut un apel la prim-ministrulDacian Cioloș, căruia i-au cerut săgăsească soluții pentru salvarealocurilor de muncă din minerit. Acest miting face parte dincampania „Hunedoara suntem noi” șise desfășoară pentru a treia oară laPetroșani. Acțiunea de protest a debutat înfața Casei de Cultură din municipiulPetroșani, iar la finele discursurilorliderilor sindicali, minerii aumărșăluit pe bulevardul 1 Decembriepână au ajuns în fața sediuluiComplexului Energetic Hunedoara,acolo adunându-se în jur de 2000 depersoane. Președintele Sindicatului Muntele,Petre Nica, a declarat că nu s-au
găsit soluții la nivel guvernamentalși că dacă nu se rezolvă imediatsituația, mii de oameni vor rămâneșomeri.
„Dacă 2000 de hunedoreni auînfruntat ploaia, și-au sacrificat maibine de trei ore într-o zi de sâmbătă,înseamnă că ne pasă de Hunedoara.Dacă 2000 de hunedoreni nuînseamnă pentru guvernanți nimic,le atragem acestora atenția că aufost doar 2000, dar pot fi oricând20.000 în situația falimentului CEH!
CEH nu poate să evite falimentuldoar din reduceri de salarii șidrepturi, CEH are nevoie derecunoaștere în privința siguranțeienergetice naționale”, a declarat,pentru Vocea Străzii, Petre Nica,liderul Sindicatului Muntele. Liderii minerilor spun căeconomia Văii Jiului și a întreguluijudeț va avea de suferit dacă nu segăsesc soluții pentru a salvamineritul.
Iulia BĂLUŞĂ
Sute de oameni au participatla mitingul „Hunedoara suntem NOI”
P
P
voceastrazii.comDE ZI CU ZI6 | 16 februarie 2016
Vă povestesc şi vouă, în speranţa că voicompleta nişte lipsuri din gânduri şi păreri. Întâmplarea face că doi din corespondenţiivoceastrazii.com din străinătate (Rodica, Dianaşi subsemnatul) locuiesc în apropierea oraşuluiTerni (Regiunea Umbria, Italia). Terni este locul în care se află Basilica luiSan Valentino. De aici au plecat toate legendeledragostei, acum mai bine de o mie de ani, ca săajungem astăzi la o aşa comercializarenecontrolată şi „made in China” – ca în Londra,unde tot în aceasta perioadă este ziua sexului.Şi să nu mă contraziceţi, vă rog, cu argumentedin poze de pe Facebook. E suficient că vădinimioare, în fiecare zi, pe toate gardurile dinoraş. De multe ori în istoria poporului nostru, s-aconsiderat realitatea un mit şi s-a agăţatrealitatea de-un mit. Dragobetele este opoveste, un fiu al Babei Dochia, un zeutradiţional – o divinitate mitologică de pe urmacăruia ne-am făcut nişte tradiţii. Ne-am înţelespână aici? Valentin, însă, a fost responsabilulEvanghelist pentru comunitatea „Umbră” şi s-anăscut în Spovletum (Spoleto - provinciaTerni), în secolul al II-lea. Valentin chiar aexistat. Sunt nişte oase în biserică, nişte cărţiprăfuite, sute de scrisori şi mii de istorici carepot justifica poveştile astea. Tânăr diacon, faima lui s-a întins pe totteritoriul Umbru pentru că organiza nunţi şicăsătorea tineri îndrăgostiţi în secret (senatulnu permitea căsătoriile între convertiţi) şi înanul 203 e.n., la cererea orăşenilor, a fostdeclarat „Vescovo da San Feliciano”. Numele Valetin provine din latină şiînseamnă „valere” adică „valoros”, a sta bine însănătate. Avea, spun biografii, darul de avindeca oameni prin credinţă. Poveste oficială: În ziua împlinirii a 100 deani, Vescovul din Terni a fost chemat la Romala căpătâiul fiului celebrului orator şi filozofatenian Cratone, care suferea de o boalăcumplită, unde acesta (foarte natural) îl facebine pe bolnav după o noapte de rugăciune.Când fiul lui Cratone apare în faţa familieicomplet vindecat, toţi membrii acesteia dar şitoţi discipolii se convertesc la Creştinism,botezaţi de Valentin. Faptul ăsta face ca în casaromană a lui Valentino să năvălească tot felulde bolnavi, într-un număr însemnat de
convertiţi şi prozeliţi. Printre cei ce s-auconvertit la Creştinism s-a aflat şi fiulprefectului de Roma - om important în senat.Prefectul îl arestează pe Valentino, iar întribunal îl invită să se sacrifice zeilor. Valentinorefuză categoric, iar asta îi aduce moartea.Valentin a fost ucis în secret, în timpul nopţii,pentru a evita o răscoală populară. Corpul acestuia a fost purtat pe Via Flaminiaînapoi la Terni. Via Flaminia, cel mai important drum alimperiului atunci, singurul care făcea legăturaîntre Senat şi Viena de astăzi. Episoadele care i-au adus faima mondialăprin intermediul turiştilor, apoi adaptărilefăcute pentru ca să ajungem acum la„Valentine’s day”, se găsesc pe toate garduriledin Terni – şi în toate pliantele care te invită săvizitezi oraşul. Într-o zi, trecând prin faţa mormântuluimartirului Valentin, doi tineri logodiţi se certaude mama focului. Valentin li se înfăţişează şi ledă un trandafir cerând celor doi: „strângeţifloarea, fără să vă înţepaţi”. Cei doi se împacăşi nu numai, se unesc şi prin căsătorie. Veştileau mers repede, iar din ce în ce mai multecupluri în dificultate vin la mormântul său.Venind într-un număr foarte mare,responsabilii bisericii au decis ca să acordepopulaţiei o singură zi pentru a vizita
mormântul sfântului: 14 februarie (ziuadecapitării, la Roma). În anul 245 e.n., Sabino, un centurion romanîn trecere prin Terni se îndrăgosteşte decreştina Serapia, iar ca s-o ia de soţie seconverteşte. În noaptea nunţii, se descoperă cătânăra suferea de o boală în fază terminală.Atunci când viaţa ei se apropia de final, Sabinocere lui Valentin să nu fie separaţi. Aşa au fostgăsiţi, adormiţi pe veci ţinându-se în braţe. Cu toate astea, ziua şi sărbătorirea sfântuluiValentin sunt două lucruri diferite. Italienii dezmint restul legendelor şi susţincu stoicism că multe s-au născut numai îndorinţa comercializărilor de tot felul. Toţi au auzit de „Valentine’s day”, preapuţini însă de viaţa acestuia. Ziua de 14februarie a fost scoasă din calendareleCreştine şi Catolice, pentru că datelereferitoare la viaţa sa (în anul 1969) erauambiguităţi. Vizitaţi pagina noastră de Facebookhttps://www.facebook.com/vocea.strazii.2015şi o să vedeţi cum se sărbătoreşte „Valentine’sday” în oraşul medean, centrul înamorărilor,locul în care s-a sărbătorit pentru prima dată„Ziua Îndrăgostiţilor” şi din care au deviatatâtea şi atâtea şi atâtea legende.
Sergiu BALABAN-DUCK
„Valentine’s day”– între mit şi realitate
voceastrazii.com REVOLTE 16 februarie 2016 | 7
Privesc, cu sufletul răpus de durere și cu ochiiîmpăienjeniți de lacrimi cum, în ultimele zile, maimulți bebeluși din România sunt răpuși de un virusucigaș. Privesc, cum cu trupurile lor mici luptăpentru viață… cu câtă demnitate își duc suferința! Simultan, amintirile prind voce, durerea seintensifică și mintea îmi este dominată de imagineabăiețelului meu, Giovanni Octavian, copil care a fostrăpus și el, în urmă cu un an și două luni, de un virusucigaș. Un virus căruia, la vremea aceea, medicii nui-au dat niciun nume. Un virus pe care l-a luat dinspital, imediat după naștere. Povestea începe în 8 decembrie 2014, zi în care,după 37 de săptămâni de sarcină cu risc crescut deavort, Dumnezeu mi-a zâmbit… Am dat naștere uneifetițe și unui băiețel. Amândoi aveau peste douăkilograme și erau sănătoși. Au avut indicele Apgar 9.Bucuria m-a năpădit în așa măsură încât nici durereanu o mai simțeam. După opt ore de la operație m-amridicat din pat și am plecat să-mi văd comorile. Să leating, să le spun cât de mult le iubesc! Erau amândoiîntr-un incubator, parcă mai mici decât îi văzusem însala de naștere, aveau însă o frumusețe pe care doaro mamă când își privește copilul o poate vedea.Radiam de fericire și nu credeam nicio clipă că, dupăcâteva zile fericirea va deveni coșmar. Așa cum spuneam, după trei zile de la naștere, oasistentă m-a chemat de urgență în salonul copiilor,salon din care mă întorsesem cu câteva minuteînainte. M-am dus sperând că mă cheamă să îmi aducbebelușii cu mine în salon, însă nu a fost așa…Băiețelul meu era cu masca de oxigen pe față șirespira doar stimulat. Atunci am simțit că mi seprăbușește întreg cerul în cap. Durerea îmi mușcadin suflet fără milă, iar lacrimile îmi curgeaunecontrolat pe obraji. În salon era forfotă, asistentelefugeau dintr-o parte în alta, iar un medic pediatruîncepuse deja să întocmească actele pentru a-mitrimite copiii la Clinica de prematuri ”Luis Țurcanu”din Timișoara. Menționez că, totul s-a petrecut laSpitalul de Urgență Petroșani. Inițial, mi s-a spus căvor trimite copiii cu elicopterul, însă din cauzavremii capricioase, pilotul SMURD a refuzat sădecoleze. Atunci, medicii au încercat să găsească oambulanță care să ne transporte la Timișoara. Dupăore de așteptare, ore în care starea copilului seagrava văzând cu ochii, a venit o salvare, din Lupeni.Totuși, în timp ce micuții erau aduși spre ambulanță,în lift, copilul meu a mai făcut o criză respiratorie șia fost resuscitat în Unitatea de Primiri Urgențe, decătre medicul Liliana Dumitru și echipa de asistentedin serviciu. În tot acest timp, eu așteptam lângăambulanță și nu înțelegeam de ce durează atât demult până ajung medicii cu incubatorul. Intrând înUrgență să mă încălzesc, am văzut personalulmedical cum se chinuia să îmi salveze copilul. A fosta doua oară, în doar câteva ore când durerea m-arăpus. Simțeam cum îmi cedează genunchii, cumtremuram necontrolat și totuși îmi impuneam sărezist, pentru ei, pentru îngerașii mei scumpi. În tot acest timp, o infirmieră de pe secția deginecologie, Gizella Fulop, mi-a fost alături. Deșiavea multe de făcut, femeia, mă mângâia ca o mamă,îmi ștergea lacrimile și mă încuraja… Îmi repetanecontenit că totul va fi bine însă, nu a avut dreptate.
Deși micuțul a fost stabilizat, medicii au înțeles cănu poate rezista 250 de kilometri, câți sunt până laTimișoara, într-o ambulanță dotată doar cu un balonpentru ventilație artificială, fără oxigen și aparaturăde terapie intensivă, fapt pentru care, ne-am întorsînapoi în secția de neonatologie, unde, mediculCarmen Bursesc, a chemat de urgență Ambulanța deTerapie intensivă Neonatală din Timișoara. Au trecutcu greu cele aproape patru ore până când au intrat însecție un întreg alai de medici și asistenți dinTimișoara, cu o targă dotată cu tot ce este nevoiepentru transportul nou născuților aflați în starecritică. Priveam, printre lacrimi, cum mi-au așezatcopiii în incubator, conectându-i la aparatele demonitorizare. Atunci, pentru prima dată de când aînceput agonia, Giovanni a plâns, iar eu, interpretamacest lucru ca pe o binecuvântare, știind că plânsul esemn că începe să respire singur. Am plecat în spatele ambulanței, cu mașinapersonală și tot drumul am ținut legătura cu mediculdin ambulanță, care știind cât sunt de disperată îmitrimitea periodic mesaje prin care mă liniștea că totuleste bine. După ce am ajuns la Timișoara, la Clinica dePrematuri ”Luis Țurcanu”, medicii mi-au spus că fetițaeste bine, însă o vor ține sub tratament cu antibiotic,preventiv, având în vedere că a stat în acelașiincubator cu fratele ei, care este in Terapie Intensivă,în stare gravă. A doua zi, am aflat că micuțul a fostinfectat cu un virus, însă nu se știa nici numelevirusului și nici locul în care a fost contactat, însă celmai probabil, micuțul l-a luat imediat după naștere. Deși speram că eforturile medicilor vor fi răsplătiteși micuțul meu va învinge boala, nu a fost așa. Lafiecare trei ore, când mergeam la alăptat aflam căstarea lui s-a agravat. Avea trombocitele mici, faptpentru care i se administra masă trombocitară înfiecare zi. Virusul nu răspundea la cocktail-ul deantibiotice și a început să îi atace organele interne.Prima dată a făcut hemoragie digestivă, apoi o formăseveră de icter, apoi medicii mi-au spus că a făcutblocaj renal și că micuțul are septicemie. Realizândgravitatea bolii, speram într-o minune. Ajunsesem să mă rog la Dumnezeu, cu voce tare,pe stradă, plângând, când mergeam să îmi cumpărcele necesare în spital. Treceam de la o extremă laalta când plecam de la băiat, la fetiță. Treceamautomat de la durere la bucurie, mai ales atunci cândmedicii îmi spuneau că fata nu are acel virus, iaranalizele ei sunt bune. Așa au trecut alte trei zile, era 14 decembrie, searala ora 21:00. Deși în acea zi, medicii mi-au spus căbăiatul pare să răspundă la tratament, că rinichii auînceput să funcționeze, hemoragia digestivă seoprise, că sunt speranțe să-și revină, plămâniimicuțului au cedat, iar doctorul de gardă mi-a spus căsunt nevoiți să-l intubeze. Zis și făcut. Au trecut altezeci de minune care mi-au părut o eternitate, minuteîn care am bătut holul spitalului de la un capăt la altulimplorând pe Dumnezeu să nu îmi ia copilul. Ușilecare mă despărțeau de micuț s-au deschis, a ieșitdoctorul de gardă și se îndrepta înspre mine. Mi-aspus că deși cu dificultate, procedura a reușit, iaracum, totul depinde de copil. Am îmbrățișat-osperând că puiul meu va reuși să învingă boala.Atunci, doctorul, probabil și ea mamă, m-a întrebat
dacă vreau să intru la micuț. Bineînțeles, că amacceptat cu bucurie. Parcă și acum văd corpușorullui mic, întins pe un pătuț, conectat la aparate și aceamască de oxigen, mare pentru obrăjorul lui. Părea cădoarme atât de liniștit, când, deodată a deschis ochiiși și-a întors privirea înspre mine. Doctorul a sărit săîi imobilizeze căpșorul, să nu-și smulgă tubul dinplămân. M-a urmărit preț de câteva secunde cuprivirea, apoi, l-am mângâiat și și-a închis ochișorii.Am vrut să îl sărut, dar îmi era parcă teamă să nu-ltrezesc și atunci, l-am mai atins odată, ușor pepicioruș, într-un loc mic, care scăpase neînțepat. N-am știut că sunt ultimele minute din viața lui… Amieșit din salon, iar după nici jumătate de oră m-achemat doamna doctor să-mi iau rămas bun de la el.Făcuse hemoragie pulmonară. Nu știu cum am ajunsînapoi în salon, nu-mi amintesc reacția pe care amavut-o, știu doar că am simțit cum se scurge viațadin mine. Atunci am murit și am și înviat de dragulmicuței mele rămase în viață, în salonul învecinat,dar și a surioarei ei, rămase acasă. Am trecut de la ostare la alta. Am avut momente în care implorammedicul să-l salveze dar și momente când îl rugam săoprească aparatul să-i curme suferința. Nu-miamintesc prea multe… Știu doar că atunci țineamcăpșorul băiețelului în mâini și-l sărutamnecontenit… Mi-a murit în mâini! Ieșind din salon, pepervazul geamului am văzut o lumânare. Oaprinseseră asistentele, impresionate de durereamea. Acum, după un an și două luni de întrebări,zbucium și suferință nu pot decât să mă întreb dinnou, văzând cazurile copiilor din Pitești și Dolj(cazuri similare cu cel al copilului meu), văzândmedicii cum bâjbâie neștiind exact cauza aparițieiinfecțiilor, de ce la noi, în România se așteaptă să sestingă zeci de suflete nevinovate până se recunoaștecă este o problemă, până se recunoaște că în spitaleproblema majoră este igiena, nicidecum dotareaprecară a secțiilor sau profesionalismul cadrelormedicale. Nu înțeleg teama medicilor de a semnalarapid forurile abilitate, când sunt înregistrate astfelde cazuri grave. Nu înțeleg DE CE mor oameni careau toată viața înainte. Nu aș vrea ca acum, când mi-am scris povestea săse înțeleagă greșit că vreau să-mi plângă cineva demilă sau că vreau să acuz pe cineva. Vă asigur că nu!Dacă doream asta, o făceam în urmă cu un an. Tot cevreau acum este să trag un semnal de alarmă, că s-amurit și înainte de această ”epidemie”, cu aceleașisimptome, din cauza aceluiași virus cu proveniențănecunoscută. Vreau să arăt durerea pe care o simte o mamăcând moartea îi smulge puiul de la sân. Vreau să sefacă ceva să nu mai moară alte suflete nevinovate.Ajunge! Cimitirele sunt pline cu nevinovați!
Rodica MUNTOI
Ajunge! Cimitirele sunt pline cu nevinovați!
voceastrazii.comROMANIA MAGICA8 | 16 februarie 2016 ROMANIA MAGICA 16 februarie 2016 | 9
După un anumit timp, omul învață săperceapă diferența subtilă între a susține omână și a înlănțui un suflet, și învață că amorulnu înseamnă a te culca cu cineva și că a aveape cineva alături nu e sinonim cu starea desiguranță, și așa, omul începe să învețe… căsăruturile nu sunt contracte și cadourile nusunt promisiuni, și așa omul începe să-șiaccepte căderile cu capul sus și ochii larg
deschiși, și învață să-și construiască toatedrumurile bazate pe ASTĂZI și ACUM, pentrucă terenul lui MÂINE este prea nesigur pentrua face planuri… și viitorul are mai mereu omulțime de variante care se opresc însă lajumătatea drumului. …Și după un timp, omul învață că dacă eprea mult, până și căldura cea dătătoare deviață a soarelui, arde și calcinează. Așa căîncepe să-și planteze propria grădină și-siîmpodobește propriul suflet, în loc să maiaștepte ca altcineva să-i aducă flori, și învațăcă într-adevăr poate suporta, că într-adevărare forță, că într-adevăr e valoros, și omulînvață și învață … și cu fiecare zi învață. Cutimpul înveți că a sta alături de cineva pentrucă îți oferă un viitor bun, înseamnă că maidevreme sau mai târziu vei vrea să te întorci latrecut. …Cu timpul înțelegi că doar cel care ecapabil să te iubească cu defectele tale, fără apretinde să te schimbe, îți poate aduce toatăfericirea pe care ți-o dorești. Îți dai seama cutimpul că dacă ești alături de această persoanădoar pentru a-ți întovărăși singuratatea, înmod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să ovezi. …Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărațiiprieteni sunt numărați, și că cel care nu luptăpentru el, mai devreme sau mai târziu se vavedea înconjurat doar de false prietenii. Cutimpul înveți că vorbele spuse într-un momentde mânie, pot continua tot restul vieții să facărău celui rănit.
Cu timpul înveți că a scuza e ceva ce poateface oricine, dar că a ierta, asta doar sufletelecu adevărat mari o pot face. Cu timpul înțelegică dacă ai rănit grav un prieten, e foarteprobabil ca niciodată prietenia lui nu va mai fila aceeași intensitate. Cu timpul îți dai seamacă deși poți fi fericit cu prietenii tăi, într-obună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsatsă plece. …Cu timpul îți dai seama că fiecareexperiență trăită alături de fiecare ființă, nu seva mai repeta niciodată. Cu timpul îți daiseama că cel care umilește sau disprețuiește oființă umană, mai devreme sau mai târziu vasuferi aceleași umilințe și dispreț, darmultiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul învețică grăbind sau forțând lucrurile să sepetreacă, asta va determina că în final, ele nuvor mai fi așa cum sperai. …Cu timpul îți dai seama că în realitate, celmai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-ltrăiai exact în acel moment. Cu timpul veivedea că deși te simți fericit cu cei care-ți suntîmprejur, îți vor lipsi teribil cei care mai ierierau cu tine și acum s-au dus și nu mai sunt…Cu timpul vei învăța că încercând să ierți sausă ceri iertare, să spui că iubești, să spui căți-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei săfii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai arenici un sens. Dar din păcate, se învață doar cu timpul…
– Jorges Luis Borges –Text şi foto: Bogdan Dan
Pe Bogdan îl mai găsiți aici:https://bogdandanphotography.wordpress.com
În numeroasele peregrinări prinRetezat am trecut adesea prin saupe marginea imensei căldăriglaciare pe care tumultuosul RâuBărbat o străbate, sus la obârşia sa,atunci când de abia se înfiripă prinîmpreunarea apelor ce se scurg dinTăul Adânc, Tăul Ţapului, TăulCusturii şi Tăurile Ciumfului. Amadmirat de fiecare dată poiana largăşi stâna înconjurată de braziiseculari, la care din vechi timpuri,vin vară de vară oierii din ŢaraHațegului să-şi îndestuleze turmelecu iarbă grasă crescută din belşugpe tăpşanele şi plaiurile alpine. Drumurile noastre începeau şi seterminau însă la cabanele Baleia,Pietrele sau Buta, până când într-o
zi, am hotărât cu Tomiță - veteran almunţilor - să rămânem peste noaptela Stâna din Râu din marginea căreiaam admirat o după-amiază întreagăpereţii nordici, incredibil de abrupţiai vârfurilor Păpuşa Mare, PăpuşaMică şi Ţapului. Spre seară, pe poteca ce coboradin căldarea Ciumfului au început săapară oile - vreo nouă sute la număr– pe care baci Filip şi mai tineriiciobani Ion şi Dumitru le struneau cuîndemânare îndreptându-le spre târladin mijlocul poienii. După cunoştinţa făcută subprivirile şi lătratul nu prea prietenosal celor şapte câini am fost poftiţi înstâna. În preajma focului care încurând avea să înveselească
atmosfera destul de monotonă încare îşi petrec zilnic viaţa aceştibărbați, au început să curgă – maiales - întrebările ce le puneamgazdelor noastre. Un păhărel două de coniac i-audezvelit baierele …gurii lui baci Filipde la care aveam să aflăm multe dinîntâmplările muntelui, mai ales dincele pe care aproape noapte denoapte sunt nevoiţi să le petreacă lavizitele nedorite ale lui Moş Martin. Odată cina terminată ne-am retraspentru odihnă în stâna nouă dealături. Spre surpriza noastră, baciulşi cei doi feciori s-au îndreptat cucojoacele ocrotitoare în spate, spreun fel de adăposturi cu numai treipereţi, deschise spre turmă,suspendate puţin faţă de sol şidispuse simetric în jurul turmei. Câinii, fără să fie dirijaţi, închideaucercul de pază menit să previnăpătrunderea şireată şi mai alesnăprasnică a înrăitului duşman:ursul! Nişte biete lanterne şinelipsitele boate cu nod în capconstituiau singurele arme cu careera aşteptat duşmanul. Mai era însăşi curajul demn de admirat şiexperienţa pe care bacii Filip, Ion şiDumitru le dobândiseră în nopţileanterioare, precum şi isteţimeacâinilor, aproape toţi însemnaţi deghearele necruţătoare aleputernicului animal. Nu cred că apucaseră să aţipeascăciobanii, obosiţi de trudă unei zileîntregi când,dintr-o dată, fulgeră atacul copleşitoral ursului, aflat din câţiva paşi înmijlocul turmei!
Reacţia lor, la fel de violentă,prima dată a câinilor şi apoi aoamenilor, ne-a rămas – probabilpentru multă vreme – întipărită înmemorie. Ieşiţi la rândul nostru culanternele în mâini n-am riscat decâto urmărire vizuală din preajmastânii, într-un moment când ursul,deja cu prada în gură se afla acumsub scutul pădurii. Zadarnice au fost strigăteleciobanilor, de un dramatismzguduitor în care se strânsese parcărevolta atâtor jertfe pierdute, teamade neprevăzut în fața unei reacţiineaşteptate a sălbăticiunii, dorinţade a recupera nefericitul berbec,încă viu. Strigăte şi lătrături, icneli,mârâituri, schelălăit de câine lovit,iată fundalul sonor care a însoţitretragerea încununată de succes aursului cel mare şi negru, atât deputernic, pe care trei oameni şişapte câini nu l-au putut împiedicasă-şi ia prada aproape cotidiană. Urmărirea a mai durat o vreme,fără succes, şi în cele din urmăslujbaşii muntelui s-au întors lalocurile de veghe, aşteptând poateun nou “raid” al ursului din muntelevecin...
Text: Aurel Dula (1934-1993)Foto: Aurel Dula
şi Dragoş DulaPe Dragoș îl mai găsiți aici:
http://dragosdula.wix.com/photos
Sezonul frunzelor ruginii este, peminunatele meleaguri ale Parângului, unuldintre cele mai fermecătoare. Şi aceasta nunumai prin prisma amatorilor de drumeţie. Mai accesibili din partea lor sud-estică, prinşoseaua ce leagă Petroşaniul de cabana Rusu,munţii Parângului sunt mai puţin cunoscuţi înzona opusă, peste creasta principală pe care oadmirăm zilnic, plimbându-ne pe arteraprincipală a oraşului.
În această zonă, într-una din spectaculoaselecăldări glaciare ce impresionează pringrandoare şi linişte neverosimilă, îşi unduiemolcom valurile Lacul Câlcescu. Îl vizitasem în atâtea rânduri, dar de dataaceasta l-am regăsit parcă mai atrăgător caoricând. Albastrul ireal al cerului de octombrie sereflectă în el cu nuanţe controversate,influenţate de verdele viu al jneapănului de pemaluri sau de verdele gălbui al păşunilor arsede soare o vară întreagă… În acest iezer alpin, unul dintre cele mai maridin ţară, ”bătaia” păstrăvilor este în toi.Urmărindu-i de pe margine cum “muncesc”fascinaţi, îţi vine greu să le tulburi clipa şi teretragi cu blândeţe. Dealtfel riscul de a fiobservat este ca şi inexistent căci păstrăvii înperioada fecundaţiei cad într-un soi de transă,rămânând nemişcaţi ore întregi.
Nu departe de lac, dominând triumfătorzările de pe vârful unui colţ de stâncă am zărito capră neagră. Ne văzuse, dar parcă intrigatăde prezenţa noastră refuza să fugă, dându-şiseama că o asemenea soluţie nu era demnă şiîn orice caz incompatibilă cu postura sade..stapână a înălţimilor. Întocmai ca toate lucrurile care teimpresionează şi te îndeamnă să le revezi,Lacul Câlcescu este un adevărat magnet alturiştilor şi… pescarilor.Este ceea ce vrem să demonstrăm în rândurilede faţă prin invitaţia ce o facem tuturor de aporni pe cărările Parângului...
Text: Aurel Dula (1934-1993)Foto: Dragoș Dula
Pe Dragoș îl mai găsiți aici:http://dragosdula.wix.com/photos
Te invităm de pe acum să te înscrii în cea mai frumoasăaventură, pe care am gândit-o special pentru tine, în perioada29 aprilie – 2 mai 2016! Te așteaptă zile pline, cu rafting pe Jiu,cel mai tehnic râu din țară, canyoning în sălbaticele canioaneale Retezatului, stand up paddle, tiroliană, peșteri de ofrumusețe nemaivăzută și tir cu arcul.
Oferta include:l rafting pe jiu – 200 lei/pers.;l canyoning – 100 lei/pers pentru un canion sau 150 de
lei/persoană pentru două canioane;l stand up paddle – 40 lei/pers.;l peșteră semitehnică+tiroliană 100 m lungime – 100 lei/pers.
(din munții Retezat în munții Vâlcan);l tir cu arcul – 30 lei/pers.;
Tarif special, dacă se aleg toate serviciile de mai sus: 450lei/pers.
Grup minim: 8 persoane Pentru serviciile separate se respectă tariful afișat. Contact:
voceastrazii.comROMANIA MAGICA8 | 16 februarie 2016 ROMANIA MAGICA 16 februarie 2016 | 9
După un anumit timp, omul învață săperceapă diferența subtilă între a susține omână și a înlănțui un suflet, și învață că amorulnu înseamnă a te culca cu cineva și că a aveape cineva alături nu e sinonim cu starea desiguranță, și așa, omul începe să învețe… căsăruturile nu sunt contracte și cadourile nusunt promisiuni, și așa omul începe să-șiaccepte căderile cu capul sus și ochii larg
deschiși, și învață să-și construiască toatedrumurile bazate pe ASTĂZI și ACUM, pentrucă terenul lui MÂINE este prea nesigur pentrua face planuri… și viitorul are mai mereu omulțime de variante care se opresc însă lajumătatea drumului. …Și după un timp, omul învață că dacă eprea mult, până și căldura cea dătătoare deviață a soarelui, arde și calcinează. Așa căîncepe să-și planteze propria grădină și-siîmpodobește propriul suflet, în loc să maiaștepte ca altcineva să-i aducă flori, și învațăcă într-adevăr poate suporta, că într-adevărare forță, că într-adevăr e valoros, și omulînvață și învață … și cu fiecare zi învață. Cutimpul înveți că a sta alături de cineva pentrucă îți oferă un viitor bun, înseamnă că maidevreme sau mai târziu vei vrea să te întorci latrecut. …Cu timpul înțelegi că doar cel care ecapabil să te iubească cu defectele tale, fără apretinde să te schimbe, îți poate aduce toatăfericirea pe care ți-o dorești. Îți dai seama cutimpul că dacă ești alături de această persoanădoar pentru a-ți întovărăși singuratatea, înmod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să ovezi. …Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărațiiprieteni sunt numărați, și că cel care nu luptăpentru el, mai devreme sau mai târziu se vavedea înconjurat doar de false prietenii. Cutimpul înveți că vorbele spuse într-un momentde mânie, pot continua tot restul vieții să facărău celui rănit.
Cu timpul înveți că a scuza e ceva ce poateface oricine, dar că a ierta, asta doar sufletelecu adevărat mari o pot face. Cu timpul înțelegică dacă ai rănit grav un prieten, e foarteprobabil ca niciodată prietenia lui nu va mai fila aceeași intensitate. Cu timpul îți dai seamacă deși poți fi fericit cu prietenii tăi, într-obună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsatsă plece. …Cu timpul îți dai seama că fiecareexperiență trăită alături de fiecare ființă, nu seva mai repeta niciodată. Cu timpul îți daiseama că cel care umilește sau disprețuiește oființă umană, mai devreme sau mai târziu vasuferi aceleași umilințe și dispreț, darmultiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul învețică grăbind sau forțând lucrurile să sepetreacă, asta va determina că în final, ele nuvor mai fi așa cum sperai. …Cu timpul îți dai seama că în realitate, celmai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-ltrăiai exact în acel moment. Cu timpul veivedea că deși te simți fericit cu cei care-ți suntîmprejur, îți vor lipsi teribil cei care mai ierierau cu tine și acum s-au dus și nu mai sunt…Cu timpul vei învăța că încercând să ierți sausă ceri iertare, să spui că iubești, să spui căți-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei săfii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai arenici un sens. Dar din păcate, se învață doar cu timpul…
– Jorges Luis Borges –Text şi foto: Bogdan Dan
Pe Bogdan îl mai găsiți aici:https://bogdandanphotography.wordpress.com
În numeroasele peregrinări prinRetezat am trecut adesea prin saupe marginea imensei căldăriglaciare pe care tumultuosul RâuBărbat o străbate, sus la obârşia sa,atunci când de abia se înfiripă prinîmpreunarea apelor ce se scurg dinTăul Adânc, Tăul Ţapului, TăulCusturii şi Tăurile Ciumfului. Amadmirat de fiecare dată poiana largăşi stâna înconjurată de braziiseculari, la care din vechi timpuri,vin vară de vară oierii din ŢaraHațegului să-şi îndestuleze turmelecu iarbă grasă crescută din belşugpe tăpşanele şi plaiurile alpine. Drumurile noastre începeau şi seterminau însă la cabanele Baleia,Pietrele sau Buta, până când într-o
zi, am hotărât cu Tomiță - veteran almunţilor - să rămânem peste noaptela Stâna din Râu din marginea căreiaam admirat o după-amiază întreagăpereţii nordici, incredibil de abrupţiai vârfurilor Păpuşa Mare, PăpuşaMică şi Ţapului. Spre seară, pe poteca ce coboradin căldarea Ciumfului au început săapară oile - vreo nouă sute la număr– pe care baci Filip şi mai tineriiciobani Ion şi Dumitru le struneau cuîndemânare îndreptându-le spre târladin mijlocul poienii. După cunoştinţa făcută subprivirile şi lătratul nu prea prietenosal celor şapte câini am fost poftiţi înstâna. În preajma focului care încurând avea să înveselească
atmosfera destul de monotonă încare îşi petrec zilnic viaţa aceştibărbați, au început să curgă – maiales - întrebările ce le puneamgazdelor noastre. Un păhărel două de coniac i-audezvelit baierele …gurii lui baci Filipde la care aveam să aflăm multe dinîntâmplările muntelui, mai ales dincele pe care aproape noapte denoapte sunt nevoiţi să le petreacă lavizitele nedorite ale lui Moş Martin. Odată cina terminată ne-am retraspentru odihnă în stâna nouă dealături. Spre surpriza noastră, baciulşi cei doi feciori s-au îndreptat cucojoacele ocrotitoare în spate, spreun fel de adăposturi cu numai treipereţi, deschise spre turmă,suspendate puţin faţă de sol şidispuse simetric în jurul turmei. Câinii, fără să fie dirijaţi, închideaucercul de pază menit să previnăpătrunderea şireată şi mai alesnăprasnică a înrăitului duşman:ursul! Nişte biete lanterne şinelipsitele boate cu nod în capconstituiau singurele arme cu careera aşteptat duşmanul. Mai era însăşi curajul demn de admirat şiexperienţa pe care bacii Filip, Ion şiDumitru le dobândiseră în nopţileanterioare, precum şi isteţimeacâinilor, aproape toţi însemnaţi deghearele necruţătoare aleputernicului animal. Nu cred că apucaseră să aţipeascăciobanii, obosiţi de trudă unei zileîntregi când,dintr-o dată, fulgeră atacul copleşitoral ursului, aflat din câţiva paşi înmijlocul turmei!
Reacţia lor, la fel de violentă,prima dată a câinilor şi apoi aoamenilor, ne-a rămas – probabilpentru multă vreme – întipărită înmemorie. Ieşiţi la rândul nostru culanternele în mâini n-am riscat decâto urmărire vizuală din preajmastânii, într-un moment când ursul,deja cu prada în gură se afla acumsub scutul pădurii. Zadarnice au fost strigăteleciobanilor, de un dramatismzguduitor în care se strânsese parcărevolta atâtor jertfe pierdute, teamade neprevăzut în fața unei reacţiineaşteptate a sălbăticiunii, dorinţade a recupera nefericitul berbec,încă viu. Strigăte şi lătrături, icneli,mârâituri, schelălăit de câine lovit,iată fundalul sonor care a însoţitretragerea încununată de succes aursului cel mare şi negru, atât deputernic, pe care trei oameni şişapte câini nu l-au putut împiedicasă-şi ia prada aproape cotidiană. Urmărirea a mai durat o vreme,fără succes, şi în cele din urmăslujbaşii muntelui s-au întors lalocurile de veghe, aşteptând poateun nou “raid” al ursului din muntelevecin...
Text: Aurel Dula (1934-1993)Foto: Aurel Dula
şi Dragoş DulaPe Dragoș îl mai găsiți aici:
http://dragosdula.wix.com/photos
Sezonul frunzelor ruginii este, peminunatele meleaguri ale Parângului, unuldintre cele mai fermecătoare. Şi aceasta nunumai prin prisma amatorilor de drumeţie. Mai accesibili din partea lor sud-estică, prinşoseaua ce leagă Petroşaniul de cabana Rusu,munţii Parângului sunt mai puţin cunoscuţi înzona opusă, peste creasta principală pe care oadmirăm zilnic, plimbându-ne pe arteraprincipală a oraşului.
În această zonă, într-una din spectaculoaselecăldări glaciare ce impresionează pringrandoare şi linişte neverosimilă, îşi unduiemolcom valurile Lacul Câlcescu. Îl vizitasem în atâtea rânduri, dar de dataaceasta l-am regăsit parcă mai atrăgător caoricând. Albastrul ireal al cerului de octombrie sereflectă în el cu nuanţe controversate,influenţate de verdele viu al jneapănului de pemaluri sau de verdele gălbui al păşunilor arsede soare o vară întreagă… În acest iezer alpin, unul dintre cele mai maridin ţară, ”bătaia” păstrăvilor este în toi.Urmărindu-i de pe margine cum “muncesc”fascinaţi, îţi vine greu să le tulburi clipa şi teretragi cu blândeţe. Dealtfel riscul de a fiobservat este ca şi inexistent căci păstrăvii înperioada fecundaţiei cad într-un soi de transă,rămânând nemişcaţi ore întregi.
Nu departe de lac, dominând triumfătorzările de pe vârful unui colţ de stâncă am zărito capră neagră. Ne văzuse, dar parcă intrigatăde prezenţa noastră refuza să fugă, dându-şiseama că o asemenea soluţie nu era demnă şiîn orice caz incompatibilă cu postura sade..stapână a înălţimilor. Întocmai ca toate lucrurile care teimpresionează şi te îndeamnă să le revezi,Lacul Câlcescu este un adevărat magnet alturiştilor şi… pescarilor.Este ceea ce vrem să demonstrăm în rândurilede faţă prin invitaţia ce o facem tuturor de aporni pe cărările Parângului...
Text: Aurel Dula (1934-1993)Foto: Dragoș Dula
Pe Dragoș îl mai găsiți aici:http://dragosdula.wix.com/photos
Te invităm de pe acum să te înscrii în cea mai frumoasăaventură, pe care am gândit-o special pentru tine, în perioada29 aprilie – 2 mai 2016! Te așteaptă zile pline, cu rafting pe Jiu,cel mai tehnic râu din țară, canyoning în sălbaticele canioaneale Retezatului, stand up paddle, tiroliană, peșteri de ofrumusețe nemaivăzută și tir cu arcul.
Oferta include:l rafting pe jiu – 200 lei/pers.;l canyoning – 100 lei/pers pentru un canion sau 150 de
lei/persoană pentru două canioane;l stand up paddle – 40 lei/pers.;l peșteră semitehnică+tiroliană 100 m lungime – 100 lei/pers.
(din munții Retezat în munții Vâlcan);l tir cu arcul – 30 lei/pers.;
Tarif special, dacă se aleg toate serviciile de mai sus: 450lei/pers.
Grup minim: 8 persoane Pentru serviciile separate se respectă tariful afișat. Contact:
Nu mi-a plăcut gimnastica. A fost doardorinţa prostească a părinţilor mei de a-şitrăi visele lor prin mine. Nu m-au iertatniciodată că am renunţat „înainte devreme”, când ei „trei ani au mâncat doarcartofi şi fasole ca să mă ţină pe mine înşcoală”. Şi azi îmi reproşează că aş fi pututajunge un nume mare, dacă aş fi îndurattotul. „Dar nu, tu de mică ai fost răzvrătită.Nu puteai lua câteva palme peste bot şigata”, mormăie tata când se maichercheleşte şi-şi aminteşte că „mi-am ratatviitorul”. Povară mai grea decât a căra înspate vise care nu-s ale tale – străduindu-tesă le îndeplineşti – nu cred că există-nlumea asta. Primele trei clase, la Liceul Sportiv din Deva,pentru mine, au însemnat durere, spaimă, fricăşi abandon. Şi acum, la 20 de ani distanţă,asociez, fără să vreau, performanţa cu bătaia,chiar dacă am întâlnit, datorită meseriei mele,oameni minunaţi, care au reuşit să şlefuiascătalente în diverse sporturi cu dragoste, răbdareşi profesionalism. Prima palmă peste faţă, care m-a şi trimis lapământ, am primit-o în cea de-a doua zi deşcoală, la antrenamentul de după ore. Oantrenoare roşcată, cu părul permanent şi celemai lungi unghii roşii pe care le văzusemvreodată ne punea să facem rostogoliri pe unşir de saltele. A venit şi rândul rostogolirilor cupicioarele depărtate, fără să ai genunchii îndoiţi.Eu, moartă de frig, numai în chiloţi, nupricepeam ce vrea femeia aia de la mine şi măîntrebam, disperată, de ce nu mai vinetaică-meu să mă ia acasă, că trecuse deja onoapte fără ei. Mie mi se părea că facrostogolirile bine; antrenoarea nu era deaceeaşi părere şi m-a strigat:
– Tu, vino aici! Cum te cheamă? – Anamaria – Şi mai cum? – Nedelcoff
– Ţi-am zis să nu mai ţii genunchii îndoiţi?Ţi-am zis?!, a zbierat la mine. – … dar nu ţin…
Jap! O palmă peste ochi de am văzut steleverzi m-a proiectat la pământ.
– Tu mie să nu-mi răspunzi! Marş la loc, pesaltea! Să nu te prind că plângi! Auzi? Dacăplângi să vezi ce îţi iei! Fă rostogolirile cumtrebuie! Fără genunchii îndoiţi! A zbierat tot antrenamentul, m-a mai urecheatde vreo două ori de credeam că o să-mi smulgăurechea cu totul, le-a mai plesnit pe vreo douăcolege peste ochi şi asta a fost pe ziuarespectivă. Au mai urmat şi alte zile de palme, certuri,urecheli, până am fost împărţite, în funcţie deaptitudini, în două grupe: performanţă şineperformanţă. Eu la neperformanţă, evident.Antrenor: Maria Neculiţă, proaspăt retrasă dupăMondialele din 92, împreună cu una, CameliaNu-Mai-Ştiu-Cum. Cea mai rea persoană dinviaţa mea de elev la Deva. Maria Neculiţă, la fiecare exerciţiu mai greureuşit – de exemplu la primul flic pe bârna mare– îmi dădea câte o ciocolată Kiss, cealaltă,Camelia, ne plesnea la fiecare exerciţiu greşit.La început a fost urecheala, mai apoi palmelepeste cap, au urmat cele peste faţă şi, cum a datprimăvara, au apărut şi joardele rupte dinsălciile de afară.
„Da? Nu poţi să faci sfoara? Chiar nu poţi?!Ia să vedem dacă acum poţi!” ne spunea. Şi teplesnea cu joarda, care se înfăşura în jurul tăuca un şarpe, lăsându-ţi pe trup o dârâ subţire,roşie, din care ţâşnea sângele. Nu aveai voie săplângi. Cel puţin, nu tare. Lacrimile ţi se înnodausub bărbie într-un sughiţ ciudat şi făceaiexerciţiile, mai departe.
„Nu mă impresionează lacrimile tale,împuţito! Chiar deloc!”, striga şi mai tare, întimp ce cu talpa adidasului te apăsa de fundpână atingeai pământul în sfoara perfectă.Durerea era şi mai mare, îţi venea să leşini, iarîn unele zile nu ştiai ce doare mai mult: urmalăsată de nuia sau cea dobândită în urmaantrenamentului. Ni se spusese din start, de la prima palmă, căeste interzis ca ceea ce se întâmplă laantrenamente să fie spus afară. Nu aveam voienici părinţilor să ne plângem. „Noi ştim tot, vomşti dacă spuneţi. O să fie şi mai rău. Dacă aflămcă aţi pârât, nu veţi fi pedepsite numai voi, citoată grupa”. Într-un final, s-a aflat. De unde? Mă schimbamîn cameră şi a intrat o pedagogă. „DomnişoaraCarmen”, îi spuneam noi. Înaltă, brunetă,frumoasă cu ochii albaştri, care ne spuneapoveşti, ne ţinea în braţe, ne pupa, nu ţipaniciodată şi ne dădea bomboane. Era tarediferită de cealaltă pedagogă, „doamnaSzekely”, o scorpie care zbiera de parcă erai laarmată şi te urechea până nu mai auzeai nimic.
Mi-a observat dungile vinete, de parcă eramzebră. Aveam multe. Unele vechi, alteleproaspete, cu sângele uscat pe ele. Înseamnă cănu fusesem prea silitoare, nu făceam exerciţiilecorect. A trebuit să-i spun ce s-a întâmplat. Ziua următoare s-a dezlănţuit potopul asupranoastră. „Cine a pârât că vă batem? Cine a pârâtsă facă un pas în faţă, altfel veţi fi pedepsitetoate”, ne-au avertizat antrenoarele. Cu inima în gât, cu stomacul strâns de emoţii,nu am zis nimic. Am fost laşă atunci. Lor le-acăşunat pe o colegă, Laura Stoica se numea, caartista. Era slăbuţă, negricioasă cu ochii mari,iar ele nu o scoteau din „ţigancă”. „Numai tuputeai să spui. Că tu eşti o ţigancă. Ţiganiispun!”, ţipau ele în timp ce noi aveam de făcut300 de genuflexiuni, iar ea 500, fărăîntrerupere. La început, biata Laura ţipaplângând că ea n-a spus nimic, nimănui, că da, eţigancă, „dar nu-s ţigancă din aia”. Au maitras-o de urechi, de păr, i-au mai dat douăpalme, un şut în fund, apoi din nou genuflexiunicât cuprinde, până când, într-un final, biata fatăle-a spus, plângând: „Da, eu am fost. Eu am fost!Vă rog să mă iertaţi! N-o să mai spunniciodată!”. Satisfăcute, cele două au trimis-o la loc, nuînainte de a-i mai trage două şuturi în fund,„gata, s-a terminat antrenamentul, puteţi pleca”.La ieşire, Maria Neculiţă îmi spune, zâmbind,„Ana, mă bucur că n-ai fost tu. Că dacă erai tu,nu ştiam ce-ţi făceam”. Am privit-o buimacă şiam fugit într-un suflet spre internat, unde m-amînchis în baie, plângând pentru Laura, pentrumine, pentru laşitatea mea. Am vomitat până amleşinat, de au trebuit să mă ducă la infirmerie,unde le-am spus că mi-e rău fiindcă mi-e dor depărinţi. La opt ani nu aveam mai mult de 15kilograme, iar asistentele îi spuneau mamei căsunt subnutrită. Mama nu înţelegea de ce,deoarece la internat aveam trei mese pe zi. Însăeu nu-i spuneam că fetele mai mari, mai înfipte,mâncau mâncarea celor mai mici. În restultimpului, după antrenamente, ne puneau să lespălăm şosetele, chiloţii, să le facem curăţenieîn camere, să le aranjăm hainele şi să le dămdulciurile pe care ni le aduceau părinţii cândveneau în vizite. Odată am îndrăznit să fiucurajoasă şi să refuz. Pentru asta m-au ţinutatârnată cinci minute cu capul în jos, între etaje,prefăcându-se că-mi dau drumul să-mi frânggâtul. Aceleaşi fete aflate în clasele mai mari nedădeau pastile de slăbit, de la care ne era răutot timpul şi vomitam într-una, după fiecaremasă. Dacă refuzai, una te ţinea şi alta ţi le băgacu forţa pe gât, în timp ce râdeau isteric.
Eu, atunci.Anamaria SANDA
Material reeditat, publicat în 15-martie-2015 pehttp://cioaravopsita.ro/aur-amar/
Aur Amar
voceastrazii.com REVOLTE 16 februarie 2016 | 11
Încă de la primele disponibilizări, lasfârşitul anilor 90, se vorbea despre„alternativa viabilă la minerit”.Făcuseră politicienii vremii, la fel dehoţi ca ăştia de azi (unul dintre ei, fostministru al Economiei, e astăzi lapârnaie) , un fel de strategie cu mii depagini, ce vorbea despre „reconversia”minerilor. Adică, din fotoliile lor de laBucureşti şi de la înălţimea diurnelor şisalariilor plătite de poporul român,erau ferm convinşi că ortacii Văii Jiului,marea majoritate cu nici 12 clase, dupăce ieşeau din sistem, puteau fi marioameni de afaceri, cu banii obţinuţi înurma disponibilizărilor. Istoria a arătat tot ce scriam eu la aceavreme, în calitate de jună jurnalistă la unziar local, care abia învăţase ce-s alea„diacritice”. Adică ceea ce e pe hârtie înstrategia guvernanţilor nu are cum să batăcu realitatea. Un simplu miner, care şi-arupt ani în şir spinarea în măruntaielepământului, nu putea deveni peste noapteom de afaceri. Dacă ar fi avut stofă de aşaceva, nu şi-ar mai fi făcut praf cârca dândla lopată. Şi, dacă tot îl bate gândul săîncropească ceva, nu poate gândi dincolode deschiderea unui birt sau a unuimagazin cu de toate şi atât. Ei, guvernanţii, au tot insistat. „Facemturism! Valea Jiului va creşte! Avem cu ce!”.Da, Valea Jiului e superbă. Dumnezeu ne-aînzestrat cu de toate, cu munţi, cu zeci depeşteri, una mai frumoasă decât alta, culacuri unicat în lume, care îi fac să plângăpe turiştii străini care străbat traseelemontane. Însă n-avem minte. Vorba aia,Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă. De turism s-au ocupat, de-a lungulvremii, doar politicienii locali, ăia care auajuns în marea lor majoritate în funcţii prinfraude sau cumpărându-şi voturile pe sticlede ulei, kile de făină şi zahăr. Au promiscâte-n lună şi în stele. Ba chiar au şi făcutproiecte, unele pe bani europeni, altele pebani de la guvern, de dezvoltare a acesteiramuri care ar aduce laptele şi mierea înzonă. Totul, însă, din ce dezvăluie DNA-ul zileleastea, pentru a fura ei. Pentru ei, pentruneamuri, pentru fostul preşedinte, pentrufiica lui, pentru şefii de partid, în timp cemicii investitori, care şi-au folositeconomiile de-o viaţă pentru a-şi crea unvis, sunt călcaţi pe cap.
Ei, politicienii Văii Jiului, distrug totul,inclusiv mineritul şi turismul. În prim planau stat, întotdeauna, interesele personale.Astfel, la Uricani, un site – un templategratuit de wordpress, pe care îl găseşti laorice căutare pe google în nici cinci minute,costă peste 500 de milioane de lei vechi.Tot aici, în oraşul aflat la poaleleRetezatului, s-au dat alte 6,5 miliarde de leivechi pentru un proiect „de susţinere aturismului”; proiect care include mii dehărţi, broşuri şi flyere cu greşeli, aflând dinhârtii că avem spital şi gară, în condiţiile încare spitalul s-a închis în 1989, iar gară nua fost niciodată în oraş, întrucât caleaferată se termină la Lupeni, în oraşul vecin. La Lupeni, proiectul de dezvoltare astaţiunii montane Straja se anunţa unulbenefic pentru turismul Văii Jiului. Nu afost aşa. Din fotografiile alăturate se poateobserva cum telescaunul, nou-nouţ, eacoperit cu un strat imens de gheaţă. Afuncţionat, în total, doar vreo treisăptămâni, ne spun cabanierii din zonă,care mai precizează că nu-i înţelegutilitatea, întrucât în zona în care eamplasat bate tot timpul vântul şi nu poatefuncţiona. Însă aici n-au contat intereseleturiştilor şi dezvoltare alternativei laminerit, ci au contat banii ăia mulţi ajunşi înpoşetele Elenei Udrea, neţinându-se cont devreo culoare politică. Furtul din baniipublici nu ţine cont de partide şi duşmăniideclarate public între oamenii politici. La Vulcan, lucrurile sunt şi mai minunate.S-au dat milioane de euro pe o telegondolăce duce spre o staţiune pustie, cu o pârtie
de 300 de metri şi un teleschi care mergedoar când are chef cineva să şi bată pârtia,fără canalizare, fără pensiuni şi fără utilităţice fac viaţa turistului mai frumoasă;practic, s-a pus carul înaintea boilor. Staţiunea montană Parâng, în Petroşani,şi-a cunoscut gloria în anii trecuţi, când miide turişti chiar veneau la schi pe pârtiiledin zonă. De vreo cinci ani, a începutdeclinul, cu toate investiţiile trâmbiţate(care, de fapt, au fost doar o modalitate despălare a multor bani), investiţii care aufolosit doar unora, ce s-au trezit cu untelescaun în curte, mai scurt decât cel făcutde Ceauşescu şi a cărui oprire e în mijloculunei pârtii. Tot aici, în Parâng, unul dintreteleschiuri – culmea, cel închiriat dePrimăria Petroşani de la colegii de partid ailui Ridzi – funcţionează când şi când,responsabilii precizând că „da, mai sare dincând în când cablul de pe role, cu tot cubaterii, dar să sperăm că n-o să se întâmplenimic”. Turismul, în Valea Jiului, nu există. Nicimineritul nu mai există. Şi lucrurile nu sevor schimba, atâta vreme cât aceste douădomenii sunt conduse de politicienimăcinaţi de corupţie, care distrug, cu bunăştiinţă şi fără remuşcări, o zonă ce, dacă arfi fost în altă ţară, ar fi cunoscut odezvoltare extraordinară. Cine suntvinovaţii? De la est la vest, toţi primarii, înfrunte cu deputaţii şi senatorii, mai vechisau mai noi, care-şi strâng mâinile cuputere când vine vorba de folosirea îninteres propriu a banilor publici.
Anamaria SANDAMaterialul poate fi citit şi pe http://cioaravopsita.ro
Valea Jiului face turism. Ce glumã bunã!
voceastrazii.comOAMENI12 | 16 februarie 2016
Motelul de la ”Valea de Peşti”, situat în partea deapus a Văii Jiului, a fost proiectat de o arhitectăcare, pentru frumuseţea construcţiei şi încadrareaei perfectă în peisajul montan şi acvatic, a primitPremiul de Stat. Cei care i l-au acordat au regretat,foarte repede, alegerea pe care au făcut-o. Pentru cădoamna arhitectă a reuşit să fugă în Elveţia şi să sestabilească acolo pentru totdeauna. O legendărurală, care circula printre angajaţii motelului, spunecă, într-o bună zi, Nicu Ceauşescu s-ar fi întors de lacabana Câmpu lui Neag (care era patronată,neoficial, de inginerul Carol Schreter - directorulminei cu acelaşi nume) şi, în drum spre Petroşani, arfi pus următoarea întrebare: - A cui e cabana care se vede la orizont?
- A celor de la Comerţ…, i-ar fi răspuns ŞmiluSchreter. - Da? De mâine va fi a BTT-ului! Nicu Ceauşescu s-a ţinut de cuvânt. Nu s-a
întâmplat într-o zi dar, într-o lună, motelul era, deja,în patrimoniul Biroului de Turism pentru Tineret.Companionul din acea zi al Prințișorului roșu,inginerul Carol “Şmilu” Schreter, era un om uns cutoate alifiile Ţării Sfinte. Când în comerţul socialistnu se găsea mai nimic, la cabana minei, unde Şmiluera director, găseai de toate. De la coniacul Carmel,la rodii şi portocale Jaffa, smochine şi mango,curmale şi avocado, kiwi şi fructul pasiunii, pască,vin, măsline şi ulei extravirgin, până la păstrăviiapelor repezi de munte (prinşi cu mâna demomârlani agili şi afumat în cetină verde de brad),totul se regăsea în frigiderul şi lada lui frigorifică.Cabana sa era un fel de tărâm (comunist) intrat subinfluenţa definitivă a lui Ali Baba. Toate delegaţiilevenite de la Bucureşti să constate dacă minerii dau“ţării cât mai cărbune” îşi sfârşeau programul deanalize partinice, de trasare a noii directive şiplanuri mobilizatoare, într-un mod absolut inevitabil,la cabana lui Şmilu. Credem că şi Nicu, atunci când aales motelul, a visat să aibă pentru tineretul săurevoluţionar o cabană precum a directorului Şmilu.Motelul lui Nicu era, însă, mult mai bine amplasat. Else găsea în vecinătatea unui lac de acumulare, ce seîntindea pe mai bine de 10 hectare. Volumul de apăera de evaluat la vreo patru milioane şi jumătate demetri cubi iar, de la baraj până în capătul lacului,apa se întindea, ca un şarpe unduitor, pe o lungimede aproape trei kilometri. În apa profundă a acestuilac oamenii locului pescuiau somn, mreană, oblete,clean şi crap românesc. De aici, cei îndrăzneţi seputeau avânta chiar şi la Peşterea de Gheaţă.
Academicianul Pora şi familia se relaxează,la motel, în interes preponderent ştiinţific Tânărul utecist Erno Ferdinand Stummer s-aangajat recepţioner la Motelul “Valea de Peşti” dinvara anului 1981, chiar în ziua când acesta a trecutsub egida Biroului de Turism pentru Tineret. Totul afost minunat pentru “neamţul” nostru până într-o zi(nefastă) când profesorul Macea Liviu, ginereletovarăşului Pardos (un om greu în ierarhiapartidului, era ditamai şeful de la “Industria Cărnii”Petroşani), a hotărât să-l cazeze pe academicianulEugen A. Pora, împreună cu familia, la motel.Tânărul Macea urma să-şi susţină doctoratul cuacademicianul Pora şi, în perspectiva unei bunecolaborări științifice ulterioare, i-a reţinut douăcamere. Una era pentru tovarăşul academician şialta - pentru nevasta şi fiica lui. Întâmplarea face că,în prima noapte, era programat şi banchetul uneiclase terminale a unui liceu din Petroșani. În plus,fiind sfârşit de săptămână, mai erau cazate, la motel,și mai multe grupuri de tineri din Craiova şi dinjudeţul Gorj. Diriginta clasei care sărbătoreaterminarea liceului, profesoara H., a vorbit, înprealabil, cu academicianul Pora avertizându-l,respectuos, că la parter va avea loc un banchet deabsolvire a liceului. Academicianul Pora s-a arătatînţelegător spunând ceva în sensul că şi domnia sa afost, odată, tânăr şi că nu va fi deranjat de oasemenea petrecere.
Scripta manent: Academicianul Pora una azis la motel şi alta a scris în revista “Flacăra” Dar iată că, după puţin timp, apare în revista“Flacăra” un articol plin de indignare, scris şi semnatde acad. Eugen A. Pora, prin care autorul se arătaextrem de deranjat de faptul că nu a putut să seodihnească în noaptea banchetului. Ernest Stummernu a putut să ne lămurească dacă a fost sau nu afost aşa pentru că, în seara aceleiaşi zile, el acoborât la Petroşani. Recepţionerul a fost adus, cumaşina, de profesorii Dima şi Tocaci de la Institutulde Mine care, zic gurile rele, trecuseră pe la moteltot în interes ştiinţific. Motivul pentru care d.Stummer a coborât, seara, la oraş era pe deplinîntemeiat. A doua zi trebuia să se prezinte, la Deva,pentru a-și susţine testul psihologic în vedereaobţinerii permisului de conducere. Articolulacademicianului Pora, publicat într-un organ depresă aparţinând Comitetului Central al UniuniiTineretului Comunist, a stârnit, atât în Capitală cât şiîn judeţul nostru de munte, o adevărată furtună. LaBucureşti a fost convocată o şedinţă-fulgerprezidată de însuşi Nicu Ceauşescu. S-a hotărât, camăsuri imediate, demiterea şefului de motel IonelMarcău şi a recepţionerului Ernest FerdinandStummer. Nimeni nu a avut curaj să meargă și săvorbească cu Nicu Ceauşescu Disperat, Stummer merge la București și îl cautăpe Sică Mărculescu, un petroşenean ajuns faimos caantrenor al echipei de handbal - fete “Progresul”Bucureşti (un club finanțat de Banca Națională aRomâniei!). Împreună au mers până la uşa lui Vasile
Goga, care era şeful Biroului de Turism pentruTineret din România. Goga ocupa, după aprecieread-lui Stummer, “cam a treia funcţie din C.C. alU.T.C.”. După ce a ieşit de la tovarășul Goga, SicăMărgulescu i-a zis textual: “Erno, ăsta nu te poateajuta. Şedinţa a fost prezidată de însuşi NicuCeauşescu!” “Dar eu nu am lucrat în acea noapte!”, aprotestat Stummer. “Şi cine are curaj să-i spună luiNicu Ceauşescu că tu n-ai lucrat atunci şi că tu nueşti vinovat?!”, i-a zis prietenul său. Erno Stummers-a dus, atunci, la Teatrul de Comedie din Bucureşti,unde director-adjunct era îndrăgitul actor SilviuStănculescu. Pe Stănculescu, îl ştia de pe vremeacând actorii săi au fost cazaţi la Motelul “Valea dePeşti” în zilele de după greva din 1977, când eidădeau spectacole, pe bandă rulantă, în toată ValeaJiului. Amabil, Silviu Stănculescu i-a dat o scrisoareîn care povestea cât de bine au fost primiți actoriide la “Comedie” la “Valea de Peşti”. Ştummer şi-amai adus aminte că maestrul sportului EmilianCristea, un speolog de marcă, a fost oaspetele Văiide Peşti. Omul i-a dat o altă scrisoare derecomandare. Dacă tot era la Bucureşti, Stummer amai bătut şi drumul până Casa Scânteii unde lucraConstantin Moraru, un fiu al Văii, care ajunseseditamai redactorul - şef adjunct al “Scânteii”,oficiosul Partidului Comunist Român. Nea Costicăfusese, în mai multe rânduri, la Valea de Peşti(însoţit, uneori, chiar de Dumitru Tinu) şi secunoştea bine cu Erno. Moraru l-a chemat pe şefuluteciştilor de la “Scânteia” şi i-a cerut să intervinămai sus pentru prietenul său aflat la mare ananghie.După un timp, acesta vine şi raportează ceea ceStummer a mai auzit anterior: “Nu se poate facenimic. Şedinţa a fost prezidată de însuşi NicuCeauşescu şi nimeni nu poate să-i spună că nu e aşacum a hotărât el”. Acum jocurile păreau, definitiv,făcute. “După ce am auzit asta chiar în redacţiaScânteii bătrâne (așa era alintat oficiosul comunistîn raport cu Scâteia tineretului, oficiosul uteciștilor)am renunţat. Am constatat că nimeni nu se puteabate cu Nicu Ceauşescu. Aşa că m-am întors, abătut,la Petroşani”, ne-a recunoscut d. Stummer. Pe de altăparte, nevasta lui Erno a fost personal, la Cluj, săexplice familiei academicianului Pora câte trebuie săpătimească soţul ei din cauza acelei nopţifurtunoase de la motel. Dar, între timp, tovarășulacademician murise. Familia îndurerarată a fost deacord să repare nedreptatea iscată de articolul din“Flacăra” şi i-au dat o scrisoare de bună purtared-lui Stummer.
O femeie frumoasă, avocată de meserie, arecurajul să se bată, la bară, cu CC al UTC La Petroşani, pe centrul vechi, Erno Stummer seîntâlneşte, întâmplător, cu o femeie frumoasă. Eraavocata Tabita, soţia unui dentist din Haţeg pe numeLiviu Ştefoni. Îi povesteşte tot ceea ce i s-aîntâmplat. “Ce zici, nu vrei să dăm în judecată C.C. alU.T.C.?” Propunerea d-nei Ştefoni îl ia prinsurprindere pe d. Stummer dar bărbatul sehotărăşte repede: “Hai s-o facem!” După doardouă-trei zile de la introducerea acţiunii în instanţă,
O noapte furtunoasă.La Motelul “Valea de Pești”
voceastrazii.com OAMENI 16 februarie 2016 | 13Stummer e căutat de juristul C.C.-ului. Ăla îi zice căar fi mai bine să renunţe la proces dar Erno se ţinetare. Nu vrea, în ruptul capului, să renunţe. Atuncijuristul, venit tocmai de la Bucureşti, i-a aranjat oaudienţă la tovarăşul Pantelimon Găvănescu,ministrul Tineretului. Stummer a plecat cu o ziînainte din Petroşani, s-a cazat la hotel şiîntrevederea cu ministrul a durat o oră şi 45 deminute. În final, tov. Găvănescu îl trimite la tov.secretar Lungu de la judeţeana Hunedoara a P.C.R.Lungu îl convoacă la discuţii şi pe Ilie Lavu, primulsecretar al UTC-ului hunedorean. (Azi, d. Lavu e,potrivit lui Stummer, şeful poliţiei locale din Deva.)Sunt ascultate ambele părţi. (Anterior, petentul afost în audienţă şi la tov Viorel Faur, primul secretaral PCR pe toată Valea Jiului. Acolo, Stummer şi-apermis să fie oarecum irevenţios zicând, în esenţă,că “asta nu-i dreptate”. Tov. Faur a fost, parţial, deacord cu constatarea lui Erno pentru că nici el nu aputut face mare brânză. “Dacă Nicu Ceauşescu ahotărât asta…”) La judeţ, tov. secretar Lungu i-a zissă-i lase lui toate actele că va face, personal, oanchetă. Urma ca petentul să mai revină...
Lovitură de teatru. Din opoziție, bucătăreselePopescu şi Tolea au trecut de partea CC al UTC Între timp, la Valea de Brazi, şeful moteluidevenise tov. Petre Puşcaş. Un instructor al CC alUTC, însoţit de tov. Ilie Lavu şi tov. Grigore Cosma,şeful BTT-ului pe judeţul Hunedoara, au convocat oşedinţă la organizaţia de bază a tineretului comunistde la motel. Propunerea centrului era ca tov. ErnestFerdinand Stummer să fie exclus din rândurileuteciştilor. Măsura avea logica ei. Una era ca unutecist să dea în judecată Comitetul Central al UTCşi cu totul altceva era să facă acest lucru un om fărăcăpătâi. Cele mai aprige acuzatoare ale utecistuluiStummer au fost bucătăresele Popescu şi Tolea.Fochistul Laczi Vejdel a afirmat că Erno Stummerera un băiat bun şi că e, totuşi, recuperabil. La fel aususţinut şi ospătarii, în frunte cu d-ra Nuţa Ciurea.Când propunerea a fost supusă la vot, şase uteciștiau fost de partea lui Stummer iar trei - împotriva lui.Instructorul de la CC s-a înfuriat foarte tare şi a ziscă “fie că vrea, fie că nu vrea organizaţia de bază dela motel, noi tot îl vor da afară pe Stummer”. Şi i-aupromis, ca măsură de consolare, că se poaterecalifica în meseria de “ajutor de fochist”.
De la motelul lui Nicu Ceauşescu la căminelepentru şoferi, escavatorişti şi tractorişti Stummer, eliminat acum din rândurile uteciştilor,a fost invitat să vină la tov. secretar Lungu la judeţ.“Nu se poate face nimic cu dosarul dv. Şedinţa afost prezidată de tov. Nicu Ceauşescu…”, s-a scuzatLungu. “Mergeţi la secretară să vi se comuniceoficial”. S-a dus. “Vreau să-mi daţi şi actele de ladosar”, a insistat Stummer. “Ce acte? N-am nici unfel de act!”, i-a zis, ofuscată, tovarăşa secretară şinici nu l-a mai lăsat să intre la şeful ei. “M-am întorsla Petroşani şi am căutat-o pe avocata Ştefoni. I-ampovestit toată tărăşenia de la Deva. Tabita s-a uitatla mine şi a zis că, acum, procesul nu mai are niciun sens. Fără acte nu mai putem dovedi nimic…”Stummer nu a mai ajuns să se recalifice ca ajutor defochist. Veturia Modoi şi Wilhelm Keleibel l-auangajat, tot la Valea de Peşti, ca “administratorcazare” în spaţiile unde fusese, până nu demult,sediul unei tabere internationale de pioneri şişcolari. Acum, acolo, erau căminele pentru şoferii,
escavatoriştii şi tractoriştii care lucrau la extracţiade huilă. “Am stat un an. Apoi am fost angajatrecepţioner la Hotel Central din Petroşani. Sigur, cătransferul s-a făcut cu acordul tovarăşului Faur…”,recunoaşte Erno. Era logic. N-am învăţat, oare, laşcoală că “ partidul e-n toate, e-n cele ce sunt şi-ncele ce mâine vor râde la soare”? După Revoluţie,eroii noștri au ales liberatatea: Tabita Ştefoni s-astabilit în Germania iar Ernest Stummer a stat,vreme de câţiva ani buni, în Statele Unite.
Epilog mioritic sau… Un omagiu adus femeiiromâne. De ieri și de azi…(Acum e momentul oportun să o introducem înscenă portăriţa Oiţa, domnişoara care a salvatonoarea tuturor bărbaţilor politici din judeţul nostruşi de la centru) La Petroşani a avut loc, nu de mult, întâlnirea de50 de ani a promoţiei 1963-1964 a Liceului dinPetroşani. La întâlnire a venit şi d. Sică Mărgulescu.Amintindu-şi de vremurile de odinioară, Mărgulescui-a povestit lui Stummer o întâmplare petrecută pevremea “Progresul”-lui bucureștean. Pe atunci,clubul “Progresul”, situat în “Parcul cu platani”,avea cele mai bune terenuri de tenis pe zgură dinţară. Administratorul bazei nu lăsa să intre peoricine în interiorul acelui complex sportivexclusivist. Când Sică pleca undeva, el o lăsa lapoartă pe tovarăşa Oiţa. În altcineva nu aveaîncredere. Fata era o domnişoară hotărâtă care nu-iieşea niciodată din cuvânt. Întâmplarea face ca laclubul “Progresul” să vină, chiar în absenţaadministratorului, o maşină care îl aducea pe însuşiNicu Ceauşescu. Pe bancheta din spate erau tolănițifraţii Marcu, doi tenismeni în vogă. Cum maşina nuavea însemnele clubului “Progresul”, d-ra Oiţa s-aopus, cu vehemenţă, trecerii ei dincolo de barieră.Nicu Ceauşescu s-a dat jos din maşină şi, făcândabstracţie de protestele d-rei Oiţa, a ridicat bariera.
-Măi, fetiţo, eşti cam prostuţă!, i-ar fi zis fiulDictatorului..D-ra Oiţa a stat un moment, a judecat situaţia larece şi i-a dat celui din fața sa următoarea replică:
-Prostuţă-i mă-ta! Nicu Ceauşescu nu a reacţionat deși era vorbachiar de tov. acad. dr. ing. Elena Ceaușescu. Azâmbit și a intrat, calm, pe terenul de tenis. El s-a
comportat firesc, ca şi cum nu ar fi auzit replicaOiţei. Administratorul bazei, la auzul celorîntâmplate în absența lui, s-a internat, urgent,într-un spital de boli nervoase. Dar, o altă legendăne spune că d-ra Oiţa nu a păţit nimic şi că a rămas,neclintită, de strajă la poarta de acces în“Progresul”. Unii zic că Nicu Ceauşescu nu şi-a pusmintea cu ea. Alţii înclină să creadă că, la urmaurmei, tovarăşa Oiţa nu şi-a făcut decât datoria şică Nicu Ceauşescu ar fi apreciat foarte taredestoinicia fetei. Despre motelul de care v-ampovestit, el a intrat - încă din anul 1990 - înpatrimoniul firmei “Microcomputer” din Craiova.Azi, motelul e o unitate turistică privată, cu circuitînchis. Hotelul “Central” a fost demolat şi-n locul luie, în chiar centrul Petroşaniului, o pârloagăînconjurată cu garduri de plasă. Un perete alfostului “Central” serveşte periodic ca suportpentru afişe electorale de mari dimensiuni. Acum,acolo e lipit un afiș ce ne îndeamnă să ne sortăm, curesponsabilitate, deșeurile. Dl. Şmilu Schreter, unuldin cei cinci evrei din Petroşani, a fost ales, dupăRevoluţie, în două rânduri primar al municipiuluinostru. A murit la mijlocul celui de-al doilea mandat,pe când făcea o şedinţă de dializă la Spitalulmunicipal şi citea, liniştit, ziarul local. După moarteasa, str. Ioan Budai-Delanu a devenit str. CarolSchreter iar Parcul Central se numește, de atunciîncoace, tot Carol Schreter. Fostul prim-secretar,Viorel Faur, a ajuns, după 1989, responsabil pesteaspersoarele care udau un câmp arid din ŢaraHaţegului. A murit, după câteva luni, de inimă rea.La Revoluție, Nicu Ceaușescu a fost pălmuit, îndirect și la o oră de vârf, de Mihai Tatulici, un aprigfost pupincurist. Nicu a făcut pușcărie (de unde afost scos de avocata Paula Iacob) și a murit relativtânăr. Dl. Stummer e un cetățean american caretrece zilnic, cu câinele său huskie, pe lângă loculunde a fost, în anii tinereții sale, Hotelul “Central”.Huskie e un câine bătrân și bolnav care și-a însoțitstăpânul, la bine și la rău, atât în America cât și-nRomânia. Cel mai bun prieten al omului are ochiimari și albaștri. E un fel de albastru infinit pe carenimeni din Valea noastră nu mai are puterea să-lcaute…
Mihai BARBU
voceastrazii.comPOLITICA LOR14 | 16 februarie 2016
Demisiile PSD-iștilor de laVulcan, îndesate cu membri„fictivi”. Această afirmație a fostfăcută, joi, de executivulPartidului Social Democrat de laVulcan, după ce Marin Coltescu avenit cu 120 de demisii alemembrilor PSD. În urma verificărilor zecilor dedemisii înaintate de Marin Coltescu, încursul zilei de marți, social-democrațiiau constat că multe din acestea nucoincid cu realitatea.
„La 16:30 a avut locîntrunirea biroului PSDVulcan și s-a făcutanaliza demisiilor. Suntcinci care nu suntmembri de partid, cincicare au renunțat la
demisie în urma discuțiilor care auavut loc ieri. Surpriza apare la celpuțin 13 persoane sunt plecate înstrăinătate, iar unii ne-au și confirmatcă nu sunt în țară și nu au semnatniciun fel de demisie”, a declarat,pentru Vocea Străzii, CristianMerișanu, președintele executiv alPSD Vulcan. Reprezentanții PSD Vulcan spun căvor lua legătura și cu reprezentanțiifilialei județene a partidului.
„Vom contacta conducerea de lajudeț să vedem ce decizie se ia încontinuare”, mai spune Merișanu. Organizația PSD Vulcan nu moare.Acest lucru îl susțin tinerii socialdemocrați, numărul membrilor noifiind în creștere.
„Ca urmare a acestei deciziinumărul de membri de partid aiorganizației noastre este de 623, cutendință de creștere ca urmare asolicitărilor de intrare în partidexprimate periodic de cetățeniiVulcanului. Precizăm faptul că cele120 de cereri de demisie corespundîntru totul strategiei de întărire șidezvoltare a PSD în perioada imediaturmătoare, strategie adoptată de noua
conducere a partidului și care vizeazăpromovarea membrilor de partid pecriterii de profesionalism șiintegritate”, se arată în comunicatul depresă transmis de biroul executiv alPSD Vulcan. Membri PSD Vulcan susțin și că înultimele două săptămâni peste 100 demembri noi au depus adeziuni.
Iulia BĂLUȘĂ
Marin Coltescu, împreună cu alți 120 deoameni, au plecat din PSD. El spune că înperioada imediat următoare se va înscrie înPNL și că speră să aducă în organizație maimulți oameni decât cei care au plecat odată cuel. Marin Coltescu a precizat, pentru Vocea Străzii,că a el a plecat de la social democrați fiindcă s-asimțit marginalizat.
”Eu am plecat din PSD după alegerile când afost conferința și a ”câștigat”, că nu a fost o luptăcorectă. După ce a câștigat alegerile (Gheorghe Ile– n.r.) și-a făcut echipă și eu nu am mai făcut partedin ea. De atunci și până acum am fost chematdoar la o singură ședință. M-au marginalizat, nunumai pe mine, ci și pe alții. Eu am fost un soldatbine instruit și credincios. Niciodată nu am... ce mis-a spus a trebuit să fac. Am avut șefii la Deva, euam executat”, a declarat Marin Coltescu. Ce are de gând să facă în PNL, având în vederecă surse social democrate susțin că, de fapt, MarinColtescu vrea să candideze împotriva luiGheorghe Ile și prin asta intenționează s-o dea la oparte pe Alina Cîrstoiu, validată drept candidatpentru Primăria municipiului Vulcan. ”Eu în PNL voi fi simplu membru. Deci dacă măvoi ridica în organizație - și nu mă gândesc spreprimărie – și consideră organizația în care mergcă pot să ocup o funcție în acea organizație, e ok.
Cât de repede vreau să urc, că, dacă mă duc, euvreau și să muncesc. Am discutat cu doamna Alina(Alina Cîrstoiu – n.r.), eu nu mă duc cum a venit Ileîn PSD, impus de undeva. Sper ca în PNL să ducmai mult decât cei 120 de oameni care au plecatodată cu mine”, mai spune Coltescu. Alina Cîrstoiu a declarat că, deocamdată, nu aprimit nicio adeziune.
”Eu știu, la acest mpment, că domnul MarianColtescu, împreună cu 120 de membri, și-au datdemisia din PSD, noi așteptăm să vedem cine vreasă își exprime opțiunea să treacăla PNL. Nu am primit deocamdatănicio adeziune, în momentul încare le vom primi și vom faceprimirea oficială și noi, vă vomanunța”, spune ea. Președintele ConsiliuluiJudețean Hunedoara, Adrian David,a precizat că venirea lui MarinColtescu este un câștig pentrupartidul pe care-l reprezintă.
”Alina Cîrstoiu rămâne, cusiguranță, candidatul nostru. Știamcă domnul Coltescu se va înscrieîn PNL. Faptul că dânsul cu 100 demembri vor să facă același gest,este clar că nu mai privesc cu ochibuni politica pe care PSD o face înVulcan și, din punctul nostru devedere, noi ne întărim organizația,fără doar și poate. Nimeni nu e deneînvins și domnul Ile poate săpiardă lupta pentru Primăria
municipiului Vulcan. E foarte important modul încare noii membri se vor integra în echipă și cumvor lucra împreună. Asta cred că e definitoriupentru perioada care urmează. Era de notorietatecompetiția dintre Coltescu și Ile și era clar că la unmoment dat se va finaliza fie cu plecarea lui Ile, fiecu plecarea lui Coltescu. Fără doar și poate e uncâștig cel puțin statistic pentru PNL”, a declarat,pentru Vocea Străzii, Adrian David.
sursa foto: www.glasul-hd.roAnamaria SANDA
PSD Vulcan aruncă BOMBA:Semnături false pe demisiile membrilorce au plecat cu Marin Coltescu
Cristian Merișanu:
„Din totalul de demisii,
în cazul câtorva zeci,
nu coincid semnăturile
cu cele de la adeziune”
De ce a plecat Marin Coltescu din PSD:”M-au marginalizat”
„Comitetul Local Executiv al Partidului NaționalLiberal – filiala Vulcan a validat un număr de 145 deadeziuni. Printre noii membri PNL se regăsescdomnii Marin Coltescu, și Sorin Rosmenteniuc.Validarea unui număr atât de mare de noi membrine determină să fim încrezători în abordareaviitoarelor alegeri locale”, a declarat Alina Cîrstoiu,președinte PNL Vulcan.
voceastrazii.com REVOLTE 16 februarie 2016 | 15
…sau urăsc mulţimea ignorantă Am căutat întotdeauna să fiu un ombun, să tac din gură şi să-mi cântărescatent cuvintele. Nu reuşesc. Nu pot. Amînvăţat să spun întotdeauna ce gândesc,ce-i adevărat, ăsta-i „eu”-l bun din mine- antipatic. Dacă vor fi oameni căroran-o să le placă, doar răbdare lerecomand. M-am născut aşa şi voi murimai rău. N-o să tac. Mă mai trădeazăgura, dar nu şi creierul.
Ignoranţi sunt acei oameni (care sepretind a fi) drepţi întotdeauna, chiar şiatunci când se strâmbă cu zgomot.
Ignoranţi sunt acei oameni care seprezintă la magazin cu un minut înainteaorei de închidere, cumpără ceva inutil carecu siguranţă n-o să le trebuiască înimediatul viitor şi pe care după ce-i serveşti,
pleacă fără să salute, ba chiar îţi bombănescşi vreo două de neam.
Ignoranţi sunt acei oameni care ştiumereu mai multe decât tine, în oriceargument, în orice împrejurare, cărora nu lepasă că tu ai studii în domeniu – aşa a zisGîdea la televizor, deci aşa e normal.
Ignorantă este lumea prost educată,care se loveşte de tine la poştă, se bagă înfaţa ta la supermarket şi se ceartă cu toţicasierii pentru acei zece bani care-i ajută săplece pe croaziere în Mediterană, câte-unsezon.
Ignoranţi sunt acei oameni care spun„Nuuuu, fata mea? Fata mea a absolvit cu10+, în numai trei ani, în ŞtiinţeleComuncării”. Aceeaşi fată pe care o găsesccertându-se cu toţi clienţii din magazin
pentru că nu înţelege bonulfiscal şi habar nu are săcomunice – tot ignorantă şiea.
Ignoranţi sunt cei care teîntreabă „Ah? Când terministudiile? Câte examene aidat?” şi adaugă „Ah, eşti abiaîn al treilea an? Păi băiatulmeu pe vremea asta sepregătea de teze”, iar când îiaduci la cunoştinţă că tuurmezi de fapt medicina, nuştiinţe şi păcănele, îţirăspunde „Ah, la farmacie? Osă ajungi vânzător.”
Ignoranţi sunt toţi aceioameni care fac din toatăiarba un mănunchi:musulmanii sunt toţi terorişti,moldovenii sunt toţi beţivi,bucureştenii sunt toţi fiţoşi,hunedorenii sunt toţi mineri,nemţii sunt toţi nazişti.
Ignoranţi sunt toţi ăiacare se improvizează doctori,nutriţionişti, epidemiologi,numai pentru că au auzitceva vorbind şi au căutatrepede explicaţiile peYoutube – „să se informeze”cit.
Ignoranţi sunt toţi ceicare se aruncă pe o greşealăde tastare şi nu se lasă pânănu-ţi arată că-i ca ei, iar dacăte uiţi pe la ei prin carnete,
sunt mai analfabeţi ca preşedintele PSDHunedoara.
Ignoranţi sunt ăştia care-ţi dau pestebot cu expresii bazate pe zeci de ani dejurnalism, neştiind că tu, de fapt, la 13 aniscriai în cel mai cumpărat cotidian dinBucureşti, că ai făcut zeci de cursuri aleacademiilor de formare, că ai fost invitat (nude puţine ori) în emisiuni ale televiziunilornaţionale, că ai dat mâna cu cei mai influenţişi sinceri oameni pe care ţara asta îi are, căţi-a zis Teo „bă, mai taci. Asta e emisiuneamea, mai lasă-mă şi pe mine să zic ceva” –considerând că dacă nu ai o facultate şi unmaster, eşti şeful proştilor.
Ignorantă este lumea care dacă vedeun băiat vărsând o lacrimă, îl derâde, îlinsultă. Să ai o sferă emotivă superioarăcelei a unei meduze, nu este motiv dederâdere.
Ignoranţi sunt acei oameni care tecritică pentru că nu te uniformizezi restului.
Ignoranţi sunt oamenii care-ţi urlă„Mergi să studiezi!”, iar când le motivezieducat că tu ai studiat câte ceva, îţi urlă şimai tare „Degeaba! Experienţa contează!”.
Ignorantă este lumea care trebuie săspună ceva, chiar şi atunci când opinia ei nueste cerută.
Ignorantă este lumea care nu areniciodată o opinie proprie. La fel de ignorantă este lumea care nute lasă să ai o opinie proprie, atunci când îţieste cerută.
Ignoranţi sunt ăia care dramatizeazămetafore, în loc să vadă comploturile şiconspiraţiile de peste tot.
Ignoranţi sunt ăia care spun că obucată de carne pe care (ş’aşa) o mănânci odată pe an – îţi provoacă boli incurabile. La fel de ignoranţi sunt ăia care spuncă dacă nu mănânci carne, o să mori defoame.
Ignoranţi sunt oamenii care nu citesc,nu se informează, dar te contrazic cuargumente din desenele animate.
Ignorantă este lumea care te judecăfără să te cunoască.
Ignoranţi sunt oamenii care spun căeşti greşit şi gândeşti prost, că modul tău deviaţă e greşit, care te fac să te simţi ogreşeală. Pentru că pentru ei nu contează că tac eudin gură. Restul e mut.
Sergiu BALABAN-DUCK
RECLAMATA AICI
Pentru detalii referitoarela oferta de publicitatene puteți contacta
la nr. de telefon0040726191341
ODI PROFANUM VULGUS – de ce nu tac...
voceastrazii.comOAMENI16 | 16 februarie 2016
Am cumpănit mult înainte de a lua deciziaprin care să includem pe agenda campaniei peurmătorul protagonist. Este vorba despre unprimar, unul independent, care a reușit, celpuțin până acum, să dovedească faptul căadministrația se poate face în mod frumos, utilși constructiv. Valentin Vrabie, primarulcomunei Peștera din județul Constanța, adevenit cunoscut la nivel național pentrumodul în care și-a administrat comuna. Acum,el vine la Deva pentru a fi premiantul ediției cunumărul 93 a campaniei PREMIANȚII FĂRĂPREMII. Ajuns primar pe filieră de partid,Valentin Vrabie și-a dat demisia dinformațiunea politică și a ales să meargăindependent în luarea deciziilor.
De fapt, tot Consiliul Local din Peștera esteindependent, iar singurul om politic de acolo esteviceprimarul, contracandidatul lui, care și el l-avotat pe actualul edil. Când a ajuns primar, comunaarăta ca o ruină, în câțiva ani a reușit să-i schimbefața în mod radical și să ofere populației serviciisociale demne de invidiat. Metrul cub de apă costăun leu, cei care au sere sau solarii plătesc doar 50de bani pentru un metru cub de apă, cei care crescanimale primesc apa gratis, gratis fiind și serviciulde salubritate pentru toți cetățenii. A reușit sărenoveze toate școlile din comună, a cumpăratbiciclete pentru toți copiii de acolo, a investit masivîn procesul de ecuație și instruire a copiilor, iarlucrul ăsta s-a văzut. Dacă la începutul primuluimandat erau doar doi studenți în comuna Peștera,
acum sunt peste 20 de tineri carestudiază la facultăți diferite, iarpentru aceștia au oferit burse destudiu și transport gratuit de acasăla Universitate. Rezultate deosebites-au înregistrat și în domeniuleconomic, aici nu există niciunșomer, iar asistați sociali nu sunt, defapt există doar 21 de persoane carese bucură de sprijinul statului, dar
acestea nu pot munci, din păcate, din cauza stăriide sănătate. L-am întrebat pe Valentin Vrabie dacă aavut sau are probleme cu justiția, dacă a fostcercetat penal, dacă, dacă… Ne-a asigurat că nu, celpuțin până acum…
"Vă mărturisesc că această nominalizare, care măonorează și mă emoționează în același timp,reprezintă o confirmare a faptului că drumul alesde mine este cel corect. Într-o societate mediocră șiobedientă, în care valorile adevărate sunt trecutepe linie moartă, iar nonvalorile sunt ridicate la rangde cinste, campania dumneavoastră PREMIANȚIIFĂRĂ PREMII ne aduce o rază de speranță. Deșiprimim în fiecare zi doar pâine și circ, sunt convinscă încă mai există printre noi mulți OAMENIvaloroși care demonstrează prin putereaexemplului că societatea în care trăim se poateschimba. Vă mulțumesc pentruaceastă idee extraordinară, prinintermediul căreia ne putemcunoaște mai bine semenii și vămărturisesc că intenționez ca înurmătoarea perioadă să preiau șiîn județul Constanța aceastăcampanie. Întreaga mea activitatede până acum a fost bazată peideea că administraţia publicălocală există pentru a veni însprijinul cetăţenilor. De aceea, am
lasat politica la uşa primăriei şi am depus toateeforturile necesare rezolvării problemelor cu carese confruntă comunitatea locală din comunaPeștera, județul Constanța. Încrederea se câștigăpas cu pas, în fiecare zi, prin acțiuni finalizate, prinrezultate pozitive, palpabile. Mi-am asumat de-alungul anilor obiective realiste și realizabile, decare comunitatea mea avea atâta nevoie, amîncercat împreună cu echipa formată în primărie săgăsim soluțiile cele mai bune și să luăm deciziilecele mai înțelepte. Și eu consider că am și reușit.Trebuie să conştientizăm că vom reuşi să aducemschimbarea doar investind răbdare şi energiepentru a educa generaţiile următoare. Marilereforme cer timp şi consecvenţă pentru a putea fiduse la bun sfârşit. Eu am considerat că am şiputerea şi motivaţia de a-mi asumaresponsabilitatea acestei schimbări, iar crezul meuva rămâne întotdeauna binele cetăţeanului”, amărturisit domnul Valentin Vrabie. Pentru toate acestea, pentru cele arătate mai sus,ne-am propus să-i spunem că-i mulțumim pentruceea ce ne oferă, un exemplu de om. Astfel,sâmbătă, 13 februarie 2016 l-am cunoscut peValentin Vrabie, în fața statuii lui Decebal dincentrul Devei. Acesta a fost premiat cu o diplomă șiun buchet de flori.
Valentin Vrabie– premiantul de sâmbătă
P
Oficialii Ski Resort Transalpina anunță că activitatea în cadruldomeniului schiabil va fi întreruptă până vineri, 19 februarie.
”Având în vedere condițiile meteo nefavorabile, anunțate pentruperioada următoare, respective căderi masive de ploi, temperaturi
ridicate, vânt și ceață, suntem nevoiți să întrerupem temporar activitateaîn cadrul Domeniului Schiabil Voineasa – Ski Resort Transalpina.
Reluarea activității se va face în data de vineri, 19 februarie 2016”, aanunțat Ramona Fodor, directorul de marketing al SRT.
