Viziunile Procuraturii asupra componentelor ce urmează să-şi găsescă reflecţie în reforma

procedurii penale în Republica Moldova OBIECTIVELE REFORMEI: Realizarea scopului procesului penal. Asigurarea unei anchete eficiente în toate cazurile de informare a autorităţilor statului despre pregătirea, tentativa sau comiterea unei infracţiuni, precum şi a unui proces judiciar penal conform standardelor internaţionale în materie de drepturile omului. Măsurile necesare a fi întreprinse: 1. Modificarea procedurii de examinare a sesizărilor şi altor informaţii despre infracţiuni, de refuz în pornirea urmăririi penale şi de pornire a urmăririi penale. (Pornirea urmăririi penale reieşind din faptul că din actul de sesizare sau alte informaţii despre infracţiuni reiesă o bănuială rezonabilă că se pregăteşte ori s-a comis o infracţiune, fără a emite în acest sens vre-un act procedural special, ordonanţă sau rezoluţie, ci din momentul efectuării primei acţiuni de urmărire penală).

Articolul 262 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 262. Sesizarea organului de urmărire penală (1) Organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvîrşirea sau

pregătirea pentru săvîrşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul penal prin: 1) plîngere; 2) denunţ; 3) autodenunţ; 4) autosesizarea de către procuror ori organele de urmărire penală; 5) actele de constatare întocmite de organele de constatare. (2) În cazul depistării unei informaţii din care reiese o bănuială rezonabilă

despre comiterea unei infracţiuni nemijlocit de către procuror sau organele de urmărire penală, se întocmeşte un proces verbal în care se expun circumstanţele depistate şi se efectuează urmărirea penală.

(3) În orice caz de deces al persoanei aflate în custodia statului în legătură cu urmărirea penală sau executarea pedepsei, procurorul se autosesizează în condiţiile alin.(2).

(4) Orice declaraţie, plîngere sau alte circumstanţe ce oferă temei de a presupune că persoana a fost supusă acţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant urmează a fi examinate de către procuror, în modul prevăzut la art.274, în procedură separată.

(5) Examinarea sesizărilor despre infracţiuni comise de către Preşedintele Parlamentului, Preşedintele Republicii Moldova, Prim-ministru, Preşedintele Curţii Constituţionale, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie se face de către Procurorul General sau un procuror desemnat de către acesta.

Examinarea sesizărilor despre infracţiuni comise de către Procurorul General se face de către procurorul care este desemnat de către Consiliul Superior al Procurorilor. Organul de urmărire penală care a primit o sesizare despre infracţiunile săvîrşite de persoanele indicate este obligat să o trimită imediat pentru examinare la Procurorul General sau, după caz, la Consiliul Superior al Procurorilor.

Codul se completează cu articolul 2641 cu următorul cuprins: Articolul 2641. Autosesizarea de către procuror ori de către organul de

urmărire penală Autosesizarea este actul de înştiinţare făcut de către procuror sau organele de

urmărire penală în cazul obţinerii informaţiei despre infractiuni exercitînd obligaţiunile de serviciu.

Articolul 265 va avea următorul cuprins: Articolul 265. Obligativitatea primirii şi examinării sesizărilor despre

infracţiuni (1) Organul de urmărire penală este obligat să primească sesizările despre

infracţiunile săvîrşite, pregătite sau în curs de pregătire chiar şi în cazul în care cauza nu este de competenţa lui. Persoanei care a depus sesizarea i se eliberează imediat un certificat despre acest fapt, indicîndu-se persoana care a primit sesizarea şi timpul cînd aceasta a fost înregistrată.

(2) Împotriva refuzului organului de urmărire penală de a primi sesizarea despre infracţiune persoana interesată poate înainta imediat plîngere în condiţiile art.298-2992 şi 313, dar nu mai tîrziu de 5 zile de la momentul refuzului.

(3) În cazul parvenirii unor sesizări care după formă sau/şi conţinut nu corespund prevederilor art.262-264 şi datele, detaliile omise sînt relevante pentru adoptarea unei hotărîri asupra sesizării, cu concursul persoanei ce a depus sesizarea, cît mai curînd posibil, ele vor fi întocmite potrivit prevederilor legale, urmînd a se decide conform legii.

Articolul 274 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Articolul 274 Începerea urmăririi penale

(1) Organul de urmărire ori procurorul sesizaţi în modul prevăzut în art.262 şi 273 ale prezentului Cod pornesc urmărirea penală prin efectuarea primei acţiuni procesuale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală, informînd despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv.

(2) Organul de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi penale informează în scris procurorul cu prezentarea materialelor de urmărire penală. În cazul în care procurorul consideră că lipsesc temeiurile pentru a începe urmărirea penală, el prin ordonanţă va dispune încetarea urmăririi penale .

(3) Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penală. În

cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el emite o ordonanţă motivată şi anunţă despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea. În cazul în care fapta constituie o contravenţie, procurorul concomitent porneşte cauza contravenţională, o examinează şi aplică sancţiunea contravenţională. Dacă aplicarea sancţiunii contravenţionale nu este de competenţa procurorului, cauza se trimite spre examinare judecătorului de instrucţie. Dacă procurorul consideră că nu sînt circumstanţe care împiedică urmărirea penală, el restituie actele, cu indicaţia sa, organului de urmărire penală pentru efectuarea urmăririi penale.

(6) Ordonanţa de a refuza începerea urmăririi penale poate fi atacată, prin plîngere, în condiţiile art.298-2992 şi 313.

(7) Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanţa pe care s-a bazat decizia de a refuza pornirea urmăririi penale, inclusiv dacă fapte noi sau recent descoperite au apărut, sau dacă un viciu fundamental a afectat hotărîrea adoptată, procurorul ierarhic superior sau procurorul care a adoptat soluţia anulează ordonanţa şi dispune începerea urmăririi penale.” 2. Excluderea imunităţilor la etapa pornirii urmăririi penale. (Reglementarea procedurii de examinare a sesizărilor şi altor informaţii despre infracţiuni comise de către Preşedintele Parlamentului, Preşedintele R.Moldova, Prim – ministrul R.Moldova, Preşedintele Curţii Constituţionale, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie. Sesizările date să fie transmise conform competenţei pentru examinare şi, respectiv, urmărirea penală să fie efectuată de către Procurorul General sau un procuror/grup de procurori desemnat de către acesta. Sesizările şi alte informaţii despre infracţiuni comise de către Procurorul General să fie transmise conform competenţei la Consiliul Superior al Procurorilor, care va desemna procurorul ce va exercita procedura).

Articolul 262. Sesizarea organului de urmărire penală (5) Examinarea sesizărilor despre infracţiuni comise de către Preşedintele

Parlamentului, Preşedintele Republicii Moldova, Prim– ministru, Preşedintele Curţii Constituţionale, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie se face de către Procurorul General sau un procuror desemnat de către acesta. Examinarea sesizărilor despre infracţiuni comise de către Procurorul General se face de către procurorul care este desemnat de către Consiliul Superior al Procurorilor. Organul de urmărire penală care a primit o sesizare despre infracţiunile săvîrşite de persoanele indicate este obligat să o trimită imediat pentru examinare la Procurorul General sau, după caz, la Consiliul Superior al Procurorilor. 3. Revizuirea procedurii de încetare a urmăririi penale. (Comasarea institutul scoaterii de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale şi clasarea cauze cu institutul încetării urmăririi penale parţiale sau totale. Posibilitatea încetării urmăririi penale pe prescripţie în cazul cînd nu este identificat făptuitorul, dar infracţiunea este prescriptibilă).

Articolul 52:

la alineatul (1):

punctul 22) va avea următorul cuprins: „22) încetează urmărirea penală sau dispune scoaterea persoanei de sub

urmărire penală în cazurile prevăzute de lege;”. la alineatul (2) punctul 1), cuvintele „ , clasarea cauzei penale” se exclud.

Articolul 57, la alineatul (2) punctul 1), cuvintele „ , clasarea cauzei penale” se exclud. Articolul 275: se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins: „(2) În cazurile prevăzute la alin.(1) pct.4), urmărirea penală continuă dacă

făptuitorul nu şi-a exprimat acordul pentru aplicarea prescripţiei sau amnistiei. Dacă de la data săvîrşirii infracţiunii au trecut 25 de ani, prescripţia se aplică chiar dacă făptuitorul nu a fost identificat.

Articolul 286 se exclude. Articolul 287: în titlu, cuvintele „ , după clasarea cauzei penale” se exclud;

la alineatul (1) după cuvintele „procurorul ierarhic superior” se completează cu „sau procurorul care a adoptat soluţia”,, cuvintele „ , după clasarea cauzei penale” şi „ , clasarea cauzei penale” se exclud; la alineatul (2) cuvintele „ ori de clasare a cauzei penale” se exclud; la alineatul (4) cuvintele „ , clasare a cauzei penale” se exclud. La articolul 291 punctul 2), cuvintele „ , clasarea cauzei penale” se exclud. 4. Revizuirea institutului de refuz în pornirea urmăririi penale şi de încetare a urmăririi penale sub aspectul excluderii ordonanţelor motivate de refuz şi încetare. (Procurorul face doar un raport intern adresat procurorului-şef prin care doar îl informează că a încetat procesul şi din ce motiv, cu analiza probelor. Raportul poartă un caracter pur informativ, este un document de uz intern, nu are statut de document procesual şi nu poate fi contestat. Părţile se informează printr-o simplă scrisoare informativă. Se contestă decizia procurorului, dar nu ca act procedural motivat, ci ca o hotărîre care îşi are motivaţia în materialele cauzei penale. Cel ce verifică cauza penală trebuie să-şi facă concluzia reieşind din materialele cauzei pe care le va studia personal şi nu reieşind din ordonanţa motivată a celui care a aoptat-o, deoarece ultima nu-l obligă la nimic, nu-l poate orienta să aibă o anumită viziune asupra circumstanţelor cazului sau să aprecieze probele într-un anumit fel. În astfel de situaţie se exclude şi problema institutului reluării urmăririi penale. Ex:Germania). 5. Revizuirea institutului de reluare a urmăririi penale în contextul principiului „non bis in idem” şi a practicii judiciare la compartimentul dat. (În prezent judecătorii tratează drept dublă urmărire orice reluare a urmăririi penale în temeiul art.287 al.1 CPP de către procurorul ierarhic superior în cazul cînd consideră că decizia este ilegală pe motiv că probele au fost apreciate incorect şi sunt suficiente pentru a trimite cauza în judecată sau pe motiv că nu au fost

întreprinse toate măsurile posibile pentru a proba vinovăţia persoanei, respectiv nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestei măsuri. Totodată, judecătorii de instrucţie foarte frecvent anulează pe motivele enunţate ordonanţele procurorilor, creîndu-se astfel o practică de „duble standarde” – ceia ce i se poate judecătorului, nu i se permite şi procurorului).

Articolul 22 va avea următorul cuprins: „Articolul 22. Dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori (1) Nimeni nu poate fi urmărit de organul de urmărire penală, judecat sau

pedepsit de instanţa judecătorească pentru săvârşirea infracţiunii cu privire la care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal.

(2) Hotărârea judecătorească definitivă împiedică punerea repetată sub învinuire a aceleeaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea respectivă.

(3) Hotărârea procurorului privind reluarea urmăririi penale în privinţa la aceeaşi persoană şi pentru aceeaşi faptă după scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau după încetarea urmăririi penale, adoptată conform prevederilor art.287, nu constituie o încălcare a prevederilor alin.(1)” 6. Asigurarea termenului rezonabil de efectuare a urmăririi penale. Excluderea fixării şi prelungirii termenului de urmărire penală. (În prezent procedura dată a devenit o formalitate, nu are careva efecte benefice pentru calitatea urmăririi penale, ci dimpotrivă reprezintă un risc pentru invocarea nulităţii probelor administrate înafara termenului, presupune cheltuieli de resurse care nu se motivează. Institutul conducerii urmăririi penale presupune intervenţia procurorului în proces nu doar în calitate de supraveghetor-controlor ca în procedura veche /din care de fapt şi vine această instituţie procesuală, ci ori de cîte ori el consideră necesar).

1. La articolul 52: alineatul (1):

punctul 7) va avea următorul cuprins: ”7) asigură respectarea termenului rezonabil al urmăririi penale în fiecare cauză penală;”

2. Articolul 259 se exclude. 3. La articolul 284 alineatul (4), cuvintele „ , fixînd termenul efectuării

acesteia” se exclud. 4. La articolul 285 alineatul (8), cuvintele „cu indicarea termenului pentru

efectuarea acesteia” se exclud. 5. La articolul 2873 alineatul (2), cuvintele „stabilindu-se şi termenul

urmăririi penale” se exclud. 6. La articolul 292 alineatul (2), cuvintele „şi se dispune termenul pentru

urmărire” se exclud.

7. Identificarea mecanismului şi pîrghiilor legale de care trebuie să dispună procurorul în relaţii cu reprezentanţii organelor de urmărire penală şi celor care practică activitate operativă de investigaţii pentru a asigura realizarea unei anchete eficiente şi în special în termene rezonabile / să-şi onoreze calitativ obligaţiunile de serviciu şi să execute indicaţiile legale date în scris/. (Avizul Procurorului General la numirea în funcţie de ofiţer de urmărire penală, posibilitatea detaşării ofiţerului de urmărire penală şi celor care practică activitatea operativă de investigaţii la Procuratură, amenda judiciară şi sesizările).

Articolul 52 se completează cu alineatele (41) şi (42), care vor avea următorul cuprins: (41) În scopul efectuării sub toate aspectele, complet şi obiectiv, a urmăririi

penale, efectuarea unor anumite acţiuni procedurale sau măsuri operative de investigaţii, Procurorul General poate solicita detaşarea, ofiţerilor de urmărire penală şi a persoanelor oficiale ale organelor care exercită activitate operativă de investigaţii, pentru a activa în cadrul organelor Procuraturii, pentru o perioadă de pînă la trei ani, sau pe prioada desfăşurării urmăririi penale pe o anumită cauză penală, cu acordul acestor persoane.

Detaşarea ofiţerilor de urmărire penală şi a persoanelor oficiale ale organelor care exercită activitate operativă de investigaţii se face prin ordinul conducătorului organului administraţiei publice centrale în care activează ofiţeri de urmărire penală sau a organului care exercită activitate operativă de investigaţii, în conformitate cu solicitarea Procurorului General.

Numirea şi atribuirea împuternicirilor care le revin persoanelor detaşate în cadrul urmăririi penale, se face prin ordinul Procurorului General.

Ofiţerii de urmărire penală şi persoanele oficiale ale organelor care exercită activitate operativă de investigaţii desemnaţi, efectuează orice acţiune procesuală prevăzută de prezentul cod, sub conducerea directă, şi controlul nemijlocit al procurorilor care exercită sau conduc urmărirea penală pe cauza penală.

Actele întocmite la indicaţia scrisă a procurorului pot constitui mijloace de probă.

Ofiţerii de urmărire penală şi persoanele oficiale ale organelor care exercită activitate operativă de investigaţii desemnaţi nu pot primi de la organele ierarhic superioare nici o altă însărcinare în afara unor situaţii şi evenimente excepţionale. În aceste cazuri calitatea lor, atribuită de Procurorul General se suspendă, prin ordinul acestuia, pînă la încetarea situaţiei excepţionale care a determinat primirea altor însărcinări.

Ofiţerii de urmărire penală şi persoanele oficiale ale organelor care exercită activitate operativă de investigaţii desemnaţi, pe perioada numirii în cadrul procuraturii, au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru persoanele detaşate.

(42) Procurorul General avizează numirea în funcţie a ofiţerului de urmărire penală, după verificarea competenţei acestuia. În cazul dacă se constată incompetenţa candidatul la funcţia de ofiţer de urmărire penală, de a efectua

urmărirea penală, el nu poate fi numit în această funcţie, iar în cazul în care deţine această funcţie, se retrage acest statut.

Avizul Procurorului General poate fi contestat în instanţa de judecată. Articolul 87 alineatul (1), după propoziţia întîi, se completează cu o

propoziţie care va avea următorul cuprins: „În cazul necesităţii efectuării unor investigări de lungă durată sau deosebit de

complicate, precum şi pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, procurorul poate solicita acordul conducerii instituţiei, organizaţiei şi întreprinderii în cadrul cărora activează specialişti cu înaltă calificare, detaşarea acestora pe un termen ce nu depăşeşte o perioadă de 12 luni.”

Articolul 57, alineatul (1) după sintagma „Ofiţerul de urmărire penală este persoană cu

funcţie de răspundere,” se introduc cuvintele „numită în modul stabilit de lege, numai cu avizul Procurorului General”.

Articolul 201 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 201. Amenda judiciară (1) Amenda judiciară este o sancţiune bănească aplicată de către instanţa de

judecată sau de procuror persoanei care a comis o abatere în cursul procesului penal.

(2) Amenda judiciară se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă judiciară este egală cu 20 de lei.

(3) Amenda judiciară se aplică în mărime de la 10 la 150 unităţi convenţionale.

(4) Procurorul poate sancţiona cu amendă judiciară următoarele abateri în cadrul urmăririi penale:

1) neexecutarea ordonanţei de aducere silită; 2) tergiversarea de către expert, interpret sau traducător a executării

însărcinărilor primite; 3) neprezentarea nejustificată a martorului, expertului, specialistului,

interpretului, traducătorului sau apărătorului legal citaţi la organul de urmărire penală, procuror şi neinformarea acestora despre imposibilitatea prezentării, cînd prezenţa lor este necesară;

4) neluarea de către conducătorul unităţii, în care urmează să se efectueze o expertiză, a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia, precum şi împiedicarea de către orice persoană a efectuării expertizei în condiţiile legii;

5) neîndeplinirea obligaţiei de prezentare, la cererea organului de urmărire penală sau a procurorului obiectelor sau a documentelor de către conducătorul unităţii sau de către persoanele însărcinate cu aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii;

6) nerespectarea obligaţiei de păstrare a mijloacelor de probă; 7) neîndeplinirea de către organul de urmărire penală, organul care exercită

activitate operativă de investigaţii, organul constatator, a indicaţiilor scrise ale procurorului, in termenul stabilit de acesta;

8) neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. art. 135, 136, 303, 214 de către furnizorii de servicii de telecomunicaţii, informatice sau financiare;

9) neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 133 de către instituţiile poştale, sau de orice alte persoane fizice sau juridice care efectuează activităţi sau transfer de informaţii;

10) abuzul de drept constant în exercitarea cu-rea credinţă a drepturilor procesuale şi procedurale de către părţi, reprezentanţi legali ai acestora ori avocaţii lor;

11) împiedicarea în orice mod a exercitării, în legătură cu procesul, a atribuţiilor care le revin organelor de urmărire penală, organelor care exercită activitate operativă de investigaţii, organelor constatatoare, în condiţiile legii;

12) manifestările ireverenţioase ale părţilor, avocaţilor acestora, martorilor, experţilor, interpreţilor, sau ale oricăror alte persoane, faţă de organul de urmărire penală, organul care exercită activitate operativă de investigaţii, organul constatator, procuror;

13) nerespectarea obligaţiilor prevăzute de art.212 privind confidenţialitatea urmăririi penale;

14) alte abateri în cadrul urmăririi penale pentru care prezentul cod prevede amenda judiciară.

(5) Instanţa de judecată poate sancţiona cu amendă judiciară următoarele abateri în cadrul judecării cauzei:

1) neîndeplinirea de către orice persoană prezentă la şedinţa de judecată a măsurilor luate de către preşedintele şedinţei în conformitate cu cerinţele art.334;

2) neexecutarea ordonanţei sau a încheierii de aducere silită; 3) neprezentarea nejustificată a martorului, expertului, specialistului,

interpretului, traducătorului sau apărătorului legal citaţi la organul de urmărire penală sau instanţă, precum şi a procurorului la instanţă şi neinformarea acestora despre imposibilitatea prezentării, cînd prezenţa lor este necesară;

4) tergiversarea de către expert, interpret sau traducător a executării însărcinărilor primite;

5) neluarea de către conducătorul unităţii, în care urmează să se efectueze o expertiză, a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia;

6) neîndeplinirea obligaţiei de prezentare, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei, a obiectelor sau a documentelor de către conducătorul unităţii sau de către persoanele însărcinate cu aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii;

7) nerespectarea obligaţiei de păstrare a mijloacelor de probă; 8) alte abateri în cadrul judecării cauzei pentru care prezentul cod prevede

amenda judiciară. (6) Amenda judiciară se aplică de către procurorul ierarhic superior, la

demersul procurorului care conduce sau exercită urmărirea penală, prin ordonanţă, iar de instanţa de judecată prin încheiere.

(7) Încheierea instanţei de judecată privind aplicarea amenzii judiciare poate fi atacată cu recurs.

(8) Ordonanţa procurorului privind aplicarea amenzii judiciare poate fi atacată cu plîngere judecătorului de instrucţie. Încheierea pronunţată de judecătorul de instrucţie poate fi atacată cu recurs.

(9) Aplicarea amenzii judiciare nu înlătură răspunderea penală în cazul în care fapta constituie infracţiune. 8. Excluderea institutului suspendării urmăririi penale şi înlocuirea cu institutul încetării procesului penal în cazul cînd făptuitorul infracţiunii nu este identificat şi administrarea altor probe nu este posibilă. (În CPP în vigoare, de la început nu a existat institutul suspendării urmăririi penale. Nu am înţeles atunci sensul acestei idei şi l-am întrosus ulterior ca astăzi să ajungem la concluzia că nu a fost cea mai bună soluţie. Faptul că suspendăm ancheta nu înseamnă că scăpăm pe un timp de obligaţiunea de a asigura termenul rezonabil al urmăririi penale. Faptul că învinuitul se sustrage de la anchetă, sau nu este identificat făptuitorul, sau s-a refuzat în lipsirea de imunitate, sau persoana n-a fost extrădată, ori s-a îmbolnăvit nu presupune că soluţia idială ar fi să suspendăm ancheta ca la necesitate s-o reluăm /de fapt doar adoptăm două acte procesuale – de suspendare şi de reluare, cheltuind resurse/. Suspendarea presupune practic scoaterea cauzei din circuitul procesual, se prăfuieşte undeva în safeu sau în arhivă şi de fapt nu se lucrează. Eficienţa institutului dat lipseşte. Ar fi binevenit ca în cazul cînd au fost întreprinse toate activităţile posibile pentru administrarea probelor, dar nu s-a stabilit făptuitorul – ancheta să fie încetată, cu posibilitate de reluare cînd apar circumstanţe noi sau recent descoperite ce impun redeschiderea procedurii. Ex: Estonia, Germania ş.a.).

După articolul 285 se introduce articol nou 2851 cu următorul conţinut: Articolul 2851 Încetarea urmăririi penale în legătură cu neidentificarea

persoanei care a comis infracţiunea (1) Dacă în cadrul urmăririi penale nu a fost stabilită persoana care a comis

infracţiunea şi s-au epuizat toate posibilităţile de a acumula probe suplimentare, atunci urmărirea penală se încetează la propunerea organului de urmărire penală în baza ordonanţei procurorului.

(2) În cazul în care au decăzut sau nu se confirmă temeiurile prevăzute la alin.(1) din prezentul articol, urmărirea penală este reluată.

Articolele 2871 – 2873 - se exclud. 9. Asigurarea independenţei procesuale a procurorului în coraport cu principiul controlul ierarhic intern şi cel judecătoresc în cadrul urmăririi penale.

(Excluderea confirmării, aprobării actelor procesuale emise de procurorii ierarhic inferiori, excluderea dării indicaţiilor directe şi înlocuirea lor cu constatări a încălcărilor şi omisiunilor admise, cu indicarea necesităţii înlăturării lor, anularea actelor ilegale emise de procurorul ierarhic inferior. Ordonanţele Procurorului General şi adjuncţilor săi să fie susceptibile a fi contestate la Curtea de Apel şi nu la judecătorul de instrucţie. Încheierile judecătorului de instrucţie să fie susceptibile recursului ordinar sau extraordinar).

Articolul 261. Independenţa procurorilor şi supunerea lor numai legii (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu în limitele competenţei sale, procurorul este independent şi se supune numai legii, în condiţii care exclud orice presiune şi imixtiune în activitatea lor din partea persoanelor fizice, juridice, instituţiilor şi autorităţilor publice. (2) Exercitarea de presiune şi imixtiunea în activitatea procurorului cu scopul de a infuenţa emiterea unei hotărîri procesuale atrage răspunderea conform legii.

La articolul 51: alineatul (3) se completează în final cu cuvintele:

(3) La exercitarea atribuţiilor sale în procesul penal, procurorul este independent şi se supune numai legii. El, de asemenea, execută indicaţiile scrise ale procurorului ierarhic superior.„privind înlăturarea încălcărilor de lege şi omisiunilor admise la efectuarea şi la conducerea urmăririi penale.”

Articolul se completează cu alineatul (31) cu următorul cuprins: „(31) Indicaţiile date de procurorul ierarhic superior pot fi contestate de

procuror la Procurorul General şi adjuncţii lui. Asupra contestării, Procurorul General şi adjuncţii lui urmează a decide, prin ordonanţă motivată, în termen de cel mult 15 zile. Decizia Procurorului General şi adjuncţilor lui de respingere a contestării poate fi atacată de procuror la judecătorul de instrucţie.”

Articolul 52: la alineatul (1): punctul 7) va avea următorul cuprins: ”7) asigură respectarea termenului rezonabil al urmăririi penale în fiecare cauză penală;” punctul 22) va avea următorul cuprins:

„22) încetează urmărirea penală sau dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală în cazurile prevăzute de lege;”.

la alineatul (2): punctul 2) va avea următorul cuprins:

„2) anulează, în condiţiile prezentului cod, actele procurorilor ierarhic inferiori;”

se completează cu pct.31) cu următorul cuprins: „31) examinează plîngerile declarate împotriva actelor şi acţiunilor procurorilor ierarhic inferiori;” punctele 4), 5), 7) se exclud. punctul 6) se completează în final cu cuvintele „privind înlăturarea încălcărilor de lege constatate şi omisiunilor admise la efectuarea şi la conducerea urmăririi penale”.

la alineatul (2) punctul 1), cuvintele „ , clasarea cauzei penale” se exclud. Capitolul VII va avea următorul cuprins: „CONTROLUL DE CĂTRE PROCUROR AL LEGALITĂŢII

ACŢIUNILOR, INACŢIUNILOR ŞI ACTELOR” 55. Articolul 298 va avea următorul cuprins:

„Articolul 298. Plîngerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate operativă de investigaţii

(1) Împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate operativă de investigaţii poate înainta plîngere bănuitul, învinuitul, reprezentantul lor legal, apărătorul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii acestora, precum şi alte persoane drepturile şi interesele legitime ale cărora au fost lezate de către aceste organe.

(2) Plîngerea se adresează procurorului care conduce urmărirea penală şi se depune fie direct la acesta, fie la organul de urmărire penală. În cazurile în care plîngerea a fost depusa la organul de urmărire penală, acesta este obligat ca în termen de 48 de ore de la primirea ei sa o înainteze procurorului împreuna cu explicaţiile sale, atunci cînd acestea sunt necesare.

(3) Plîngerea depusă în condiţiile prezentului articol nu suspendă executarea acţiunii sau actelor atacate dacă persoana care efectuează urmărirea penală sau activitate operativă de investigaţii sau procurorul care conduce urmărirea penală nu consideră aceasta necesar.”

Articolul 299 va avea următorul cuprins:

“Articolul 299. Examinarea plîngerii (1) Procurorul, în termen de cel mult 15 zile de la primirea plîngerii înaintate

în condiţiile art.298, este obligat să o examineze şi să comunice decizia sa persoanei care a depus plîngerea.

(2) În cazul în care plîngerea se respinge, procurorul, prin ordonanţă, urmează să expună motivele pentru care o consideră neîntemeiată, explicînd, totodată, modalitatea contestării hotărîrii sale la procurorul ierarhic superior.”

Articolul 2991 va avea următorul cuprins: „Articolul 2991. Plîngerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor

procurorului (1) Persoanele indicate la art.298 alin.(1) pot declara plîngere împotriva

acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorul care conduce urmărirea penală sau exercită nemijlocit urmărirea penală sau împotriva celor care au fost efectuate sau dispuse pe baza dispozitiilor date de catre procurorul respectiv.

(3) În cazurile în care acţiunile, inacţiunile şi actele au fost efectuate sau dispuse de procurorul teritorial sau cel al procuraturii specializate, precum şi de adjuncţii lor, plîngerea se examinează cu titlu de control ierarhic de Procurorul General sau adjuncţii lui sau de procurorii, şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale. În cazurile în care acţiunile, inacţiunile şi actele au fost efectuate sau dispuse de procurorii, şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale, plîngerea se examinează cu titlu de control ierarhic de Procurorul General sau adjuncţii lui.

(4) Plîngerea se adresează, în termen de 15 zile, procurorului ierarhic superior şi se depune fie direct la acesta, fie la organul de urmărire penală sau la

procuror. În cazurile în care plîngerea a fost depusa la organul de urmărire penala sau la procuror, aceştia sînt obligaţi ca în termen de 48 de ore de la primirea ei să o înainteze procurorului ierarhic superior, însoţită de explicaţiile sale, atunci cînd acestea sunt necesare.

(5) Ordonanţele prin care procurorul ierarhic superior a soluţionat plîngerea nu mai pot fi atacate cu plîngere la procurorul ierarhic superior. Împotriva lor persoana poate face plîngere la judecătorul de instrucţie.

(6) Ordonanţele adoptate de către Procurorul General pot fi atacate cu plîngere la Curtea de Apel Chişinău, care o examinează în condiţiile art.313.

După articolul 2991, codul se completează cu art.2992, care va avea

următorul cuprins: “Articolul 2992. Examinarea plîngerii (1) Plîngerea se examinează de către procurorul ierarhic superior în termenul

şi în condiţiile prevăzute la art.299, care se aplică în mod corespunzător. (2) În cazurile în care examinarea plîngerii înaintate este de competenţa

judecătorului de instrucţie, procurorul sau, după caz, procurorul ierarhic superior, în termen de 5 zile, trimite plîngerea la judecătorul de instrucţie împreună cu materialele respective de urmărire penală. 10. Detalizarea reglementărilor legale privind ierarhia procesuală a procurorilor. Concretizarea ierarhiei procesuale a Procurorului General şi a procurorilor-şefi asupra adjuncţilor lor, abilitarea cu competenţe procesuale ierarhice a şefilor subdiviziunilor Procuraturii Generale faţă de procurorii din cadrul acestei subdiviziuni şi faţă de procurorii teritoriali. (Reglementările existente în prezent nu sunt clare şi sunt interpretate diferit, iar ierarhia procesuală a şefilor subdiviziunilor Procuraturii generale s-a impus de practică. Ex: un procuror-şef teritorial sau specializat este ierarhic procurorului din subirdine cînd acesta exercită sau conduce urmărirea penală, iar şeful de direcţie sau secţie nu).

Articolul 52: alineatul (3) se completează la început cu cuvintele ”Procurorii, şefi ai

direcţilor şi secţiilor Procuraturii Generale, ”. „Articolul 2991. Plîngerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor

procurorului (3) În cazurile în care acţiunile, inacţiunile şi actele au fost efectuate sau

dispuse de procurorul teritorial sau cel al procuraturii specializate, precum şi de adjuncţii lor, plîngerea se examinează cu titlu de control ierarhic de Procurorul General sau adjuncţii lui sau de procurorii, şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale. În cazurile în care acţiunile, inacţiunile şi actele au fost efectuate sau dispuse de procurorii, şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale, plîngerea se examinează cu titlu de control ierarhic de Procurorul General sau adjuncţii lui. 11. Excluderea termenelor de menţinere a persoanei în calitate de bănuit.

(Doar termenele măsurilor procesuale de constrîngere să fie condiţionate de calitatea procesuală a persoanei, dar nu calitatea de bănuit. Ex:Termenul de arest a bănuitului nu poate depăşi … /NU – procurorul nu este în drept să menţină în calitate de bănuit persoana în privinţa căreia…/ În present termenele indicate la art.63 alin.(2) CPP sunt foarte scurte şi crează impedimente pentru realizarea unei anchete eficiente).

La articolul 63, alineatele (2)-(7) se exclud. La articolul 64 alin.(2) pct.12) textul „ ,dar nu mai tîrziu de 6 ore, ” – se

exclude. La articolul 64 alineatul (2) se completează cu punctul 151) cu următorul cuprins: „151) imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea de

aplicare a măsurii preventive să aibă acces la asistenţă medicală independentă, inclusiv pe cont propriu”. Articolul 195 se completează cu alineatul (61) care va avea următorul cuprins:

„(61) Măsura preventivă neprivativă de libertate încetează de drept în cazul în care, în termen de 10 zile din momentul cînd i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa despre aplicarea măsurii preventive, bănuitul nu a fost pus sub învinuire.

12. Revizuirea reglementărilor legale ce vizează institutul împăcării în procesul penal. (Stabilirea unor impedimente de aplicabilitate a împăcării pentru a exclude recidivarea persoanei – o singură dată pe an, respectarea anumitor condiţii sub riscul reluării urmăririi penale în caz de nerespectare, ş.a.).

Articolul 276: alineatele (5) şi (6) vor avea următorul cuprins: (5) La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în

cazurile menţionate la alin.(1), precum şi în cazurile retragerii plîngerii prealabile de către victimă, partea vătămată, urmărirea penală încetează. Împăcarea şi retragerea plîngerii prealabile sînt personale şi produc efecte doar dacă au intervenit pînă la retragerea completului de judecată pentru deliberare.

(6) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu împăcarea sau retragerea plîngerii prealabile se poate face numai de reprezentanţii lor legali. Persoanele cu capacitatea de exerciţiu limitată se pot împăca sau îşi pot retrage plîngerea prealabilă cu încuviinţarea reprezentanţilor lor legali. Împăcarea poate avea loc şi în cazul în care urmărirea penală a fost pornită din oficiu.

se completează cu alineatele (61) şi (62), cu următorul cuprins: (61) În cazul în care urmărirea penală este pornită din oficiu sau la cererea

unor substituiţi procesuali şi pe parcurs se stabilesc circumstanţe ce impun necesitatea plîngerii prealabile, victima urmează să o depună sau respectiv să o însuşească personal, cu excepţiile prevăzute de lege.

(62) Retragerea plîngerii prealabile produce efecte irevocabile şi victima nu poate reveni asupra ei, precum nu poate formula o nouă plîngere pentru aceeaşi faptă. Pentru a produce efecte, retragerea plîngerii prealabile trebuie să fie totală şi necondiţionată.

După articolul 276 se introduce articolul 2761, care va avea următorul cuprins:

„Articolul 2761 Rolul procurorului la împăcarea părţilor (1) Actul de împăcare devine valabil doar cu acceptarea procurorului, care

asigură respectarea intereselor generale ale societăţii, prejudiciate prin fapta social periculoasă.

(2) Procurorul acceptă împăcarea părţilor, cu excepţia cazurilor în care: 1) în privinţa făptuitorului pe parcursul ultimului an a fost dispusă încetarea

urmăririi penale sau încetarea procesului penal în baza 285 alin.(1) pct.1), pe motivul intervenirii împăcării părţilor;

2) făptuitorul nu şi-a recunoscut vinovăţia; 3) făptuitorul a aplicat constrîngerea fizică sau psihică faţă de partea

respectivă în proces, succesor sau reprezentant, în scopul ca aceasta să participe la actul de împăcare sau acordul de împăcare nu a fost semnat conştient şi benevol;

4) făptuitorul refuză să colaboreze cu organul de urmărire penală sau procurorul în vederea identificării altor participanţi la comiterea faptei prejudiciabile.

(3) Acceptarea împăcării părţilor din partea procurorului poate fi condiţionată, concomitent cu obligaţia de a nu săvîrşi infracţiuni şi de a comunica orice schimbare de domiciliu, de stabilirea faţă de făptuitor pe un termen de 1 an, trei sau mai multe din următoarele obligaţii:

- să nu părăsească ţara decît în condiţiile stabilite de procuror; - să nu săvîrşească contravenţii; - să continue lucrul sau studiile; - să nu intre în legătură cu anumite persoane şi să comunice cu ele; - să nu meargă în locuri anumite stabilite, inclusiv la ore anumite stabilite; - să nu exercite activităţi de natura acelora de care s-a folosit la comiterea

infracţiunii; - să nu consume alcool sau droguri; - să urmeze un anumit tratament; - să depună, în termen de 5 zile, o cauţiune, al cărei cuantum este fixat de

procuror, de la 25 la 250 unităţi convenţionale, în dependenţă de starea materială a persoanei şi de caracterul infracţiunii comise.

(4) Controlul asupra respectării obligaţiilor stabilite de procuror este exercitat de organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte făptuitorul. Pe parcursul anului respectiv făptuitorul este obligat să se prezinte la poliţie ori de cîte ori este citat.

(5) În cazurile în care făptuitorul nu a respectat obligaţiile stabilite de procuror, ordonanţa de încetare a urmăririi penale este anulată şi procurorul trimite cauza penală în judecată cu rechizitoriu, iar cauţiunea depusă se face venit la

bugetul de stat de către instanţa care judecă cauza. Cauţiunea se restituie, în baza deciziei procurorului, dacă făptuitorul a îndeplinit obligaţiile stabilite.

(6) Acceptarea sau refuzul de a accepta împăcarea părţilor din partea procurorului are loc printr-o ordonanţă motivată, care poate fi atacată de către părţi în condiţiile stabilite la art.313.”

63. Articolul 332 se completează cu alineatul (11) care va avea următorul cuprins:

„(11) Încetarea procesului penal pe motivul intervenirii împăcării părţilor nu se admite în cazurile în care:

- în privinţa inculpatului pe parcursul ultimului an a fost dispusă încetarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal în baza art.285 alin.(1) pct.1);

- lipseşte acordul scris al procurorului pentru acceptarea împăcării pe motiv că există cel puţin una din circumstanţele prevăzute la art.2761 alin.(2) pct.2) - 4).” 13. Concretizarea reglementărilor legale privind datele neadmise ca probe şi nulităţile în procesul penal, divizarea în nulităţi absolute şi relative. (Astăzi practic toate încălcările, reieşind din prevederile art.94 şi 251 CPP atrag nulitatea absolută a probelor. Considerăm că fără a pune la îndoială necesitatea respectării legii la administrarea probelor, nu chiar toate încălcările enumerate astăzi în articolele menţionale ale CPP trebuie să atragă nulitatea absolută a unei probe. Interzicerea provocării în cadrul procesului penal).

121 La art.94 alin.(1) se introduce punctul 11 cu următorul cuprins: “11) prin provocarea persoanei la savîrşirea ori continuarea săvîrşirii unei

infracţiuni.” Codul se completează cu art.1001 cu următorul conţinut: „Art. 1001. Loialitatea administrării probelor (1) În scopul obţinerii de probe este oprit a se întrebuinţa violenţa,

promisiunea unui avantaj nepermis de lege, ameninţarea cu un rău injust sau orice alt mijloc de constrîngere interzis prin lege.

(2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti si de a relata in mod conştient si voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdicţia se aplică chiar dacă persoana ascultată îşi dă consimţămîntul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare.

(3) Organele de urmărire penală, procurorul, instanţa de judecată sau o altă persoană care acţionează pentru acestea nu pot provoca o persoană să savîrşească o infracţiune în vederea obţinerii de probe. Articolul 16422. Experimentul special (2) În cadrul experimentului operativ se interzice de a provoca sau instiga persoana supuse verificării de a comite acțiuni ilegale, de influenţat asupra ei prin violenţă, ameninţări, şantaj sau de folosit de starea ei de neputinţă.

Articolul 251 va următorul conţinut: Articolul 251 Efectele nulităţii

(1) Încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului.

(2) Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rîndul lor lovite de nulitate atunci cînd exista o legătura directă intre acestea şi actul declarat nul.

(3) Atunci cînd constată nulitatea unui act, organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată dispune, atunci cînd este necesar şi dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispoziţiilor legale.

Codul se completează cu art.2511 şi 2511: Articolul 2511. Nulităţile absolute (1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind:

a) compunerea completului de judecata; b) competenţa instanţelor judecătoreşti după materie şi după calitatea

persoanei; c) publicitatea şedinţei de judecată; d) participarea părţilor în cazurile obligatorii; e) prezenţa interpretului, traducătorului, dacă sînt obligatorii potrivit legii. (2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere. (3) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute în alin.(1) poate fi invocată in

orice etapă a procesului. Articolul 2512. Nulităţile relative

(1) Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute in art.2511 determină nulitatea actului atunci cînd a fost afectat caracterul echitabil al procesului penal sau drepturile părţilor.

(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, bănuit, învinuit, inculpat, celelalte părţi, atunci cînd există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate.

(3) Nulitatea relativă se invocă: 1) în cursul urmăririi penale - în timpul sau imediat după efectuarea actului ori

cel mai tîrziu la terminarea urmăririi penale cînd partea ia cunoştinţă de materialele dosarului;

2) în instanţa de judecată – numai pentru probele care sînt prezentate nemijlocit în instanţă.

(4) Nulitatea relativă nu se aplică şi nu duce la anularea actului atunci cînd: 1) persoana interesată nu a invocat-o in termenul prevăzut de lege; 2) persoana interesată a renunţat in mod expres la invocarea nulităţii.

14. Limitarea principiului transparenţei în cadrul urmăririi penale, furnizarea informaţiilor pe cauzele penale doar cu acordul procurorului – modificarea art.212 CPP. (În prezent decizia pe problema dată aparţine organului de urmărire penală şi în context se constată multiple încălcări de ordin legal, metodic, tactic. Deoarece vizează inclusiv drepturile omului, inclusiv prezumţia de nevinovăţie este binevenit ca să decidă procurorul ce conduce urmărirea penală).

La articolul 212 alineatul (1) cuvintele „persoanei care efectuează urmărirea penală” se substituie cu cuvintele „procurorului care exercită sau conduce urmărirea penală”. 15. Reglementarea procesuală a regulilor de protecţie a datelor cu caracter personal în cadrul procesului penal. (Limitarea accesului la informaţii care conţin date personale ale participanţilor la proces, interzicerea colectării şi stocării unor date sau documente ce conţin date cu caracter personal în materialele cauzei penale – fişele personale a martorilor să nu fie păstrare în dosar, ş.a.)

La articolul 6, după punctul 51) se introduce punctul 511) cu următorul cuprins:

511) date cu caracter personal – orice informaţie cu referire la o persoană fizică identificată sau identificabilă (subiect al datelor cu caracter personal). Persoana identificabilă este persoana care poate fi identificată, direct sau indirect, prin referire la un număr de identificare sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale; Articolul 15 se completează cu alineatele (6) şi (7) cu următorul cuprins: „(6) În cadrul asigurării transparenţei activităţii organelor implicate în procesul penal, precum şi realizării dreptului persoanei de acces la informaţie, organul de urmărire penală, procurorul şi instanţa de judecată asigură protecţia datelor cu caracter personal şi informaţiilor despre viaţa privată şi intimă a persoanei. (7) Datele cu caracter personal, informaţiile despre viaţa privată şi intimă a persoanei pot fi utilizate de către organul de urmărire penală şi procuror doar în cadrul cauzei penale şi întru realizarea scopului procesului penal.” 16. Transferul de competenţă la aplicarea măsurii procesuale de constrîngere – suspendarea provizorie din funcţie, de la administraţia instituţiei în care activează persoana la judecătorul de instrucţie. (În prezent decizia aparţine administraţiei instituţiei, fapt ce nu e normal la viziunea noastră, deoarece este o măsură procesual penală şi nu una de dreptul muncii şi, respectiv, trebuie să o decidă procurorul sau judecătorul de instrucţie. Acest fapt reiesă şi din recomandările europene ce vizează eficienţa anchetei).

La articolul 200, alineatul (3) va avea următorul cuprins: “(3) Suspendarea provizorie din funcţie o decide judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată în baza demersului motivat depus de către procuror. 17. Reglementarea procesuală a competenţei procuraturilor specializate şi organelor de urmărire penală din cadrul Comisariatelor de poliţie în transport.

(În prezent astfel de reglementări procesuale lipsesc, însă, reieşind din art.2 alin.(4) CPP, ele sunt strict necesare. Ridică probleme de competenţă şi în consecinţă risc de nulităţi).

512) teritoriul transportului feroviar – terenurile date în folosinţă permanentă (pe termen nelimitat) întreprinderilor şi instituţiilor de transport feroviar, conform Codului funciar şi altor acte normative în vigoare, pentru executarea unor sarcini speciale. La terenurile transportului feroviar se raportă terenurile pe care sînt amplasate liniile şi staţiile de cale ferată (inclusiv zona de expropriere), precum şi cele ocupate de plantaţiile de protecţie şi consolidare, construcţiile, clădirile, instalaţiile şi alte obiecte necesare pentru asigurarea funcţionării transportului feroviar;

513) teritoriul transportului aerian – spaţiu aerian al Republicii Moldova, aerodromurile, aeroporturile şi aeronavele aflate pe întreg teritoriu Republicii Moldova;

514) teritoriul transportului naval – porturile maritime şi fluviale, cheiurile şi debarcaderele amplasate pe căile navigabile interne ale Republicii Moldova, navele şi alte obiecte plutitoare destinate transportului naval. Articolul 266 se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins: “(2) Organul de urmărire penală a Direcţiei poliţiei transporturi efectuează urmărirea penală (sub conducerea procuraturii de transport) privind infracţiunile comise în teritoriile transporturilor feroviar, naval, şi aerian, cît şi la întreprinderile acestora.

Articolul 269 alin.(1) se expune în variantă nouă: „Organul de urmărire penală al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei efectuează urmărirea penală în privinţa infracţiunilor prevăzute la art.236-258, 279 din Codul penal şi la art.324-326, 330-335 din Codul penal, dacă valoarea sumei, bunului care formează obiectul infracţiunii sau a daunei cauzate depăşeşte 1 000 u.c., iar în privinţa infracţiunilor prevăzute la art.191 alin.(4), (5) şi art.327-329 din Codul penal – numai în cazurile în care prejudiciul respectiv a fost cauzat în exclusivitate autorităţilor şi instituţiilor publice, întreprinderilor de stat sau bugetului public naţional”.

Codul se completează cu articolul 2701 cu următorul cuprins: „Articolul 2701. Competenţa procuraturilor specializate la conducerea şi

exercitarea urmăririi penale. (1) Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală în cauzele penale

aflate în gestiunea organului de urmărire penală al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei sau exercită urmărirea penală în privinţa infracţiunilor de corupţie şi celor conexe acestora stabilite ca atare prin Legea privind prevenirea şi combaterea corupţiei.

(2) Procuratura militară exercită urmărirea penală în privinţa infracţiunilor, prevăzute de Partea specială a Codului penal, săvîrşite de:

1) persoane din efectivul de soldaţi, din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri ale Armatei Naţionale, din efectivul Trupelor de Carabinieri (trupele de interne) ale Ministerului Afacerilor Interne, al Departamentului Situaţii

Excepţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Trupelor de Grăniceri, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;

2) persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare; 3) supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor. (3) Procuratura de transport conduce urmărirea penală pe cauzele penale

aflate în gestiunea organelor de urmărire penală din cadrul subdiviziunilor specializate în transporturile feroviar, aerian şi naval constituite în Ministerul Afacerilor Interne, şi/sau exercită urmărirea penală în privinţa infracţiunilor săvîrşite:

a) în teritoriile atribuite transporturilor feroviar, aerian şi naval; b) împotriva securităţii circulaţiei şi exploatării transportului feroviar, aerian

şi naval, indiferent de forma de proprietate şi subordonare administrativă; c) în exercitarea funcţiei, de către lucrătorii întreprinderilor şi organizaţiilor

de specialitate în domeniul transporturilor feroviar, aerian şi naval, cît şi de către colaboratorii organelor afacerilor interne în transport. 18. Revizuirea temeiurilor de confiscare şi punere sub sechestru a corpurilor delicte. (Reglementarea posibilităţii punerii sub sechestru şi confiscării bunurilor care au fost folosite la săvîrşirea infracţiunii indiferent cui aparţin ele /nu numaidecît să aparţină bănuitului, învinuitului).

La articolul 202 se completează cu alin. (5) cu următorul conţinut “Măsurile asiguratorii se aplică pentru asigurarea aplicării confiscării speciale se pot lua asupra bunurilor bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a altor personae prevăzute la art.106 Cod penal”

La articolul 203 alineatul (2) după sintagma „acţiunea civilă” de introdus sintagma „garantarea executării pedepsei amenzii”.

La articolul 204 alineatul (1) la final se completează cu propoziţia „Sub sechestru pot fi puse şi bunurile care aparţin altor persoane şi care pot fi supuse confiscării speciale în condiţiile art.106 Cod penal”.

La articolul 205 alineatul (1) de expus în următoarea redacţie: „Punere sub sechestru a bunurilor poate fi aplicată de către organul de

urmărire penală sau instanţă în baza unuia din următoarele temeiuri: a) înaintarea acţiunii civile; b) posibilitatea aplicării confiscării speciale; c) garantarea executării amenzii penale pentru săvîrşirea infracţiunii

incriminate bănuitului, învinuitului, inculpatului; d) presupunerea întemeiată că bănuitul, învinuitul, inculpatul sau alte

persoane la care se află bunurile urmărite le pot tăinui, deteriora, cheltui.” 19. Reglementarea procedurii – plîngerii prealabile. (În prezent practic reglementări lipsesc, practica le impune).

Articolul 275: alineatul unic devine alineatul (1);

la alineatul (1), punctul 5) după cuvintele „lipseşte plîngerea victimei” se completează cu cuvintele „sau plîngerea prealabilă a fost retrasă”.

Articolul 276: alineatele (5) şi (6) vor avea următorul cuprins: (5) La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în

cazurile menţionate la alin.(1), precum şi în cazurile retragerii plîngerii prealabile de către victimă, partea vătămată, urmărirea penală încetează. Împăcarea şi retragerea plîngerii prealabile sînt personale şi produc efecte doar dacă au intervenit pînă la retragerea completului de judecată pentru deliberare.

(6) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu împăcarea sau retragerea plîngerii prealabile se poate face numai de reprezentanţii lor legali. Persoanele cu capacitatea de exerciţiu limitată se pot împăca sau îşi pot retrage plîngerea prealabilă cu încuviinţarea reprezentanţilor lor legali. Împăcarea poate avea loc şi în cazul în care urmărirea penală a fost pornită din oficiu.

se completează cu alineatele (61) şi (62), cu următorul cuprins: (61) În cazul în care urmărirea penală este pornită din oficiu sau la cererea

unor substituiţi procesuali şi pe parcurs se stabilesc circumstanţe ce impun necesitatea plîngerii prealabile, victima urmează să o depună sau respectiv să o însuşească personal, cu excepţiile prevăzute de lege.

(62) Retragerea plîngerii prealabile produce efecte irevocabile şi victima nu poate reveni asupra ei, precum nu poate formula o nouă plîngere pentru aceeaşi faptă. Pentru a produce efecte, retragerea plîngerii prealabile trebuie să fie totală şi necondiţionată. 20. Reglementarea institutului medierii. (Deşi Legea specială a fost adoptată, necătînd la prevederile art.2 alin.(2) CPP, completarea codului nu a urmat).

Codul se completează cu articolele 921-923, cu următorul cuprins: „Articolul 921. Mediatorul

(1) Mediator este persoana care asistă părţile în procesul de mediere în vederea soluţionării pe cale amiabilă a conflictului dintre acestea. Mediatorul nu poate fi asimilat de către organele de stat şi persoanele cu funcţii de răspundere cu părţile în procesul de mediere şi cu caracterul cauzei penale care se examinează cu participarea lui.

(2) Mediatorul în procesul de mediere se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă lui, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le acorde asistenţă în soluţionarea conflictului prin obţinerea unei soluţii reciproc acceptabile, eficiente şi durabile.

(3) În calitate de mediator în procesul penal poate participa persoana care întrunesc condiţiile prevăzute de Legea cu privire la mediere, este atestată şi inclusă în tabelul mediatorilor.

(4) Mediatorul este în drept: 1) să ia cunoştinţă de informaţia privind fondul cauzei; 2) să ia cunoştinţă de informaţiile privind părţile participante la mediere;

3) să aibă întrevederi cu părţile, inclusiv cu partea privată de libertate, fără a i se limita numărul şi durata întrevederilor;

4) să stabilească prin negociere cu părţile, în funcţie de natura şi obiectul conflictului, onorariul precum şi să beneficieze de compensarea cheltuielilor ocazionate de mediere;

5) să informeze publicul referitor la desfăşurarea activităţii sale, cu respectarea principiului confidenţialităţii;

6) să aplice propriile reguli de organizare a procedurii de mediere, cu respectarea dispoziţiilor legale.

(5) Mediatorul are şi alte drepturi prevăzute de legislaţie sau de contractul de mediere, dar care nu contravin legii.

(6) Mediatorul are obligaţia: 1) să asigure respectarea principiilor medierii; 2) să se abţină de la mediere în cazul unor incompatibilităţi prevăzute de art.

923 sau în alte cazuri prevăzute de legislaţie; 3) să informeze părţile cu privire la procesul de mediere, la scopul şi efectele

acesteia; 4) să dirijeze procesul de mediere în mod neutru şi imparţial; 5) să depună toată diligenţa pentru ca părţile să ajungă la un acord reciproc

convenabil într-un termen rezonabil; 6) în cazul în care medierea s-a soldat cu un acord de împăcare, să depună

toată diligenţa pentru a nu admite ca acesta să conţină clauze contrare legii sau bunelor moravuri;

7) să restituie documentele ce i-au fost încredinţate de părţi în cadrul procedurii de mediere.

(7) Informaţia obţinută în cadrul medierii este confidenţială şi nu poate fi folosită fără acordul scris al părţilor.

(8) În scopul asigurării confidenţialităţii procesului de mediere, în temeiul şi în condiţiile legii, mediatorul nu poate fi audiat în privinţa faptelor sau actelor de care a luat cunoştinţă în cadrul procedurii de mediere. În cazuri excepţionale, cu consimţămîntul scris al părţilor, mediatorul este în drept să facă declaraţii în favoarea părţilor mediate, însă darea declaraţiilor, în aceste cazuri, exclude participarea lui ulterioară în procesul de mediere.

(9) Mediatorul poate: 1) să atenţioneze participanţii la procesul de mediere asupra obligaţiei de

păstrare a confidenţialităţii informaţiei, fiind în drept, după caz, să solicite semnarea unui acord de confidenţialitate;

2) la solicitarea expresă a uneia dintre părţi, să asigure confidenţialitatea informaţiei comunicate în raport cu cealaltă parte.

(10) Fără a ţine cont de principiul confidenţialităţii, mediatorul este obligat să informeze autorităţile competente referitor la o infracţiune iminentă, despre care ia cunoştinţă în cadrul procesului de mediere.

Articolul 922. Admiterea în proces şi numirea din oficiu a mediatorului, confirmarea calităţii şi împuternicirilor lui.

(1) Mediatorul participă la procesul penal: 1) la iniţiativa părţilor care pot participa la procesul de mediere; 2) în cazul numirii din oficiu de către procuror sau de instanţa de judecată; (2) Procurorul sau instanţa de judecată nu este în drept să recomande cuiva

invitarea unui anumit mediator. (3) Procurorul sau instanţa solicită numirea din oficiu a mediatorului de către

biroul de mediatori la cererea părţilor care pot participa la procesul de mediere în cauzele penale în care împăcarea părţilor are drept rezultat înlăturarea răspunderii penale, iar părţile nu au mediator ales.

(4) Procurorul sau instanţa cere de la biroul de mediatori înlocuirea mediatorului ales sau mediatorului numit din oficiu în următoarele situaţii dificile de desfăşurare a procesului penal:

1) dacă mediatorul ales nu poate să participe la desfăşurarea procesului în decurs de 5 zile din momentul anunţării lui;

2) dacă procurorul sau instanţa constată că mediatorul din oficiu nu este în stare să asigure părţilor mediere eficientă.

(5) În cazurile prevăzute la alin.(4) procurorul sau instanţa poate să propună părţilor să invite un alt mediator.

(6) Părţile pot avea cîţiva mediatori. Rezultatele cu privire la mediere şi actele întocmite de mediator nu pot fi considerate ca fiind îndeplinite cu încălcarea normelor de procedură penală dacă la obţinerea şi întocmirea lor nu au participat toţi mediatorii.

(7) Admiterea mediatorului în procesul penal se face printr-o ordonanţă motivată a procurorului care exercită sau conduce urmărirea penală sau printr-o hotărîre a instanţei de judecată. Ordonanţa procurorului sau, după caz, hotărîrea instanţei de judecată se aduce la cunoştinţă mediatorului admis şi părţilor la mediere cu explicarea dreptului de a solicita în orice moment al procesului înlocuirea lui cu un alt mediator sau înlăturarea lui din proces.

(8) Pentru confirmarea calităţii şi împuternicirilor sale, mediatorul prezintă organului de urmărire penală sau instanţei:

1) actul ce confirmă apartenenţa lui la mediatori; 2) actul ce confirmă că are permisiunea de a practica medierea conform legii; 3) mandatul biroului de mediatori sau un alt document ce îi confirmă

împuternicirile. (9) Persoana care pretinde să participe în cauza dată în calitate de mediator,

dar nu prezintă documentele ce îi confirmă calitatea şi împuternicirile de mediator nu este admisă să participe la desfăşurarea procesului penal în calitatea respectivă, fapt asupra căruia se adoptă o hotărîre motivată.

Articolul 923. Înlăturarea mediatorului din procesul penal (1) Persoana nu are dreptul să participe şi nu va fi admisă în procesul penal

în calitate de mediator, iar dacă a fost admisă va fi înlăturată din proces, în cazul în care este prezentă cel puţin una din următoarele circumstanţe:

1) dacă se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală cu persoana care participă la urmărirea penală sau la judecarea cauzei;

2) dacă el personal sau rudele lui sînt direct sau indirect interesate în proces; 3) dacă a participat în această cauză în calitate de : a) persoană care a efectuat urmărirea penală; b) procuror care a luat parte la desfăşurarea procesului penal; c) judecător care a judecat cauza, inclusiv judecător de instrucţie; d) grefier, interpret, traducător, specialist sau expert, consultant al

procurorului; e) reprezentant al victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente

responsabile sau reprezentant legal al victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului, succesor al părţii vătămate sau părţii civile;

4) dacă prin infracţiunea imputată persoanei bănuite, învinuite sau inculpate i s-a cauzat prejudiciu material, fizic sau moral;

5) dacă a fost declarată, în modul stabilit de lege, ca incapabilă; 6) dacă a acordat anterior asistenţă juridică în cauza penală, precum şi dacă

se află în relaţii de rudenie sau relaţii de dependenţă personală cu persoana care a acordat asistenţă juridică;

7) dacă vor fi constatate alte circumstanţe care pun la îndoială rezonabilă imparţialitatea şi neutralitatea mediatorului.

(2) Mediatorul este obligat de a face declaraţie în scris de abţinere procurorului sau instanţei de judecată, cu informarea părţilor la mediere, dacă intervin circumstanţe în care el nu poate participa la mediere în cauza penală.

(3) Mediatorul este înlăturat din procesul penal dacă persoana care este parte la procesul de mediere are temeiuri reale de a pune la îndoială competenţa sau buna-credinţă a mediatorului şi depune o cerere pentru înlăturarea acestui mediator din proces.

(4) Hotărîrea procurorului sau a instanţei de judecată cu privire la declaraţia de abţinere sau cu privire la cererea de înlocuire sau de înlăturare a mediatorului din proces urmează să fie adoptată imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile de la data depunerii sau, după caz, din oficiu din momentul constatării circumstanţelor specificate la alin.(1) şi hotărîrea respectivă nu este susceptibilă de a fi atacată. Hotărîrea adoptată se aduce la cunoştinţă mediatorului înlocuit sau înlăturat din proces şi părţilor la mediere cu explicarea concomitentă a dreptului de a solicita în orice moment al procesului admiterea unui alt mediator în proces.

Codul se completează cu capitolul III1, cu următorul cuprins: „Capitolul III1

Procedura medierii Articolul 5091. Dispoziţii generale (1) Medierea reprezintă o modalitate alternativă de soluţionare a conflictului

dintre părţi pe cale amiabilă, cu ajutorul mediatorului. (2) Părţile recurg la mediere benevol, în orice fază a procesului penal,

convenind să soluţioneze, pe această cale, orice conflict, în condiţiile legii. (3) Medierea se întemeiază pe cooperarea părţilor şi utilizarea, de către

mediator, a unor metode şi tehnici specifice, bazate pe comunicare şi negociere. (4) Medierea are loc la sediul mediatorului sau în alt loc convenit cu părţile.

(5) Procurorul, organul de urmărire penală, instanţa de judecată informează părţile asupra posibilităţii şi avantajelor folosirii procedurii de mediere şi recomandă recurgerea la aceasta pentru soluţionarea conflictelor dintre ele.

(6) Procesul de mediere nu substituie şi nu suspendă procesul penal. (7) Faptul participării la mediere nu poate servi ca dovadă a recunoaşterii

vinovăţiei. (8) Nesemnarea unui acord de împăcare nu poate prejudicia situaţia părţilor. (9) Medierea şi încheierea acordului de împăcare pot rezulta înlăturarea

răspunderii penale doar în cazurile expres prevăzute de art.109 din Codul penal şi 276 din Codul de procedură penală, despre care fapt vor fi informate corespunzător părţile.

Articolul 5092. Participanţii la mediere (1) Participanţi la procesul de mediere sînt părţile şi mediatorul. Părţi în

procesul de mediere pot fi victima, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă, succesorii părţii vătămate şi părţii civile, bănuitul, învinuitul, inculpatul, condamnatul.

(2) Medierea poate avea loc între două sau mai multe părţi şi se poate realiza de către unul sau mai mulţi mediatori.

(3) Părţile participă la procesul de mediere personal sau prin reprezentant în condiţiile legii. Persoanele incapabile participă la procesul de mediere prin reprezentant legal.

(4) În cazul tragerii la răspundere penală a persoanei juridice aceasta participă la procesul de mediere prin reprezentatul legal sau prin persoana desemnată pentru a o reprezenta în calitate de învinuit în condiţiile art.521.

(5) La medierea în cauzele penale în care una din părţi este minor în mod obligatoriu participă pedagogul sau psihologul, reprezentantul legal al părţii vătămate minore, al părţii civile minore, precum şi reprezentantul legal al bănuitului, învinuitului, inculpatului, condamnatului minor.

(6) Pe parcursul medierii, părţile, de comun acord, pot fi asistate de avocat, traducător, interpret, precum şi de alte persoane, dacă legislaţia nu prevede altfel.

Articolul 5093. Drepturile şi responsabilităţile părţilor în procesul de mediere (1) Părţile au dreptul: 1) să accepte sau să refuze medierea; 2) să solicite un mediator, să renunţe la mediator, să ceară înlocuirea lui sau

înlăturarea din proces; 3) să-şi aleagă în mod liber mediatorul din rîndul persoanelor pe care le

consideră apte de a desfăşura medierea şi care sînt incluse în Tabelul mediatorilor; 4) să fie informate cu privire la procesul de mediere, la efectele medierii, la

efectele semnării unui acord de împăcare; 5) să fie informate cu privire la consecinţele nerespectării prevederilor

acordului de împăcare; 6) să se retragă, în orice moment, din procesul de mediere; 7) să semneze un acord de împăcare.

(2) Părţile sînt responsabile de rezultatele medierii şi de conţinutul acordului de împăcare semnat.

(3) Părţile au şi alte drepturi şi responsabilităţi prevăzute de lege. Articolul 5094. Oferirea informaţiei mediatorului (1) Procurorul care conduce sau exercită urmărirea penală sau instanţa

judecătorească, în procedura căreia se află cauza penală, pînă la începerea procesului de mediere, cu acordul părţilor, pun la dispoziţia mediatorului materialele necesare, fără a prejudicia desfăşurarea urmăririi penale sau judecarea cauzei.

(2) Acordul părţilor privind punerea la dispoziţie mediatorului a informaţiei respective este exprimat în formă scrisă în care se indică concret şi exhaustiv caracterul informaţiei ce poate fi pus la dispoziţie.

(3) Procurorul în cursul urmăririi penale pune la dispoziţia mediatorului admis în proces unele materiale care privesc acţiunea civilă şi măsurile întreprinse pentru asigurarea ei şi recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune, inclusiv ordonanţa de pornire a urmăririi penale, ordonanţa de recunoaştere în calitate de parte vătămată, parte civilă, parte civilmente responsabilă, reprezentant legal al uneia din părţi, inclusiv reprezentant desemnat al persoanei juridice care este trasă la răspundere penală, succesor al părţii vătămate sau părţii civile, cererea de chemare în judecată, ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit, ordonanţa de punere sub învinuire, precum şi unele date privind părţile implicate în procesul de mediere, inclusiv ale reprezentanţilor şi apărătorilor, precum şi alte materiale la discreţia procurorului.

(4) Despre oferirea mediatorului a informaţiei respective se întocmeşte un proces-verbal potrivit dispoziţiilor art.260 şi 261 în care se specifică concret şi exhaustiv materialele de urmărire care i-au fost prezentate, caracterul informaţiei oferite, precum şi copiile de pe actele procedurale care i-au fost înmînate.

(5) Mediatorul poartă răspundere, în condiţiile legii, pentru divulgarea informaţiei puse la dispoziţia sa în etapa de urmărire penală sau de judecare a cauzei în cadrul unui proces.

(6) Mediatorul prezintă o declaraţie în scris despre răspunderea conform art.315 din Codul penal pentru divulgarea datelor urmăririi penale.

Articolul 5095. Acordul de împăcare (1) Dacă, în urma procedurii de mediere, părţile acceptă condiţiile formulate,

ele încheie un acord scris de împăcare. (2) Acordul de împăcare trebuie să cuprindă: 1) locul şi data întocmirii acordului; 2) numele, prenumele mediatorului cu participarea căruia s-a ajuns la acord

şi care întocmeşte acordul; 3) numele, prenumele şi calitatea procesuală în cauza penală a părţilor care

încheie acordul; 4) motivele de fapt şi de drept pentru care acordul a fost încheiat de către

reprezentant sau succesor în locul părţii;

5) cauza penală cu privire la care este încheiat acordul, fapta incriminată şi descrierea acţiunilor ilegale ale făptuitorului asupra cărora urmează să se răsfrîngă acordul de împăcare;

6) organul care efectuează urmărirea penală sau instanţa care judecă cauza; 7) numele, prenumele şi calitatea procesuală a persoanelor care participă la

procesul de încheiere a acordului (avocat, reprezentant, reprezentant legal, pedagog, psiholog, traducător, interpret etc.);

8) temeiurile legale ale încheierii acordului; 9) menţiuni că: a) părţilor le-au fost explicate drepturile şi obligaţiile legate de procedura de

mediere, drepturile şi obligaţiile ce rezultă din încheierea acordului, urmările cu caracter juridico-civil ce rezultă din acord şi cu caracter juridico-penal, inclusiv privitor la faptul că împăcarea înlătură răspunderea penală;

b) părţilor li s-a explicat că împăcarea nu poate produce înlăturarea răspunderii şi pedepsei penale în cazul încheierii acordului de împăcare pentru alte infracţiuni decît cele prevăzute la art.109 din Codul penal şi 276;

c) acordul a fost încheiat benevol şi la voinţa liberă a părţilor şi nu este o consecinţă a aplicării violenţei sau constrîngerii;

d) participarea la mediere şi semnarea acordului de împăcare nu serveşte ca dovadă a recunoaşterii vinovăţiei;

e) în cazul neexecutării de către una dintre părţi a obligaţiilor asumate prin acordul de împăcare, cealaltă parte este în drept să se adreseze în instanţă cu o cerere prin care va solicita executarea silită în modul prevăzut de legislaţie;

10) caracterul, conţinutul şi felul angajamentelor asumate de către părţi, termenele, modalităţile şi condiţiile de executare a lor, cu menţiunea în care volum au fost executate pînă la încheierea acordului, garanţiile oferite de părţi pentru executarea angajamentelor;

11) cuantumul concret al compensaţiei materiale care se acordă părţii cu specificarea că reprezintă compensaţia bănească pentru prejudiciul material, fizic sau moral cauzat;

(3) Acordul de împăcare se semnează pe fiecare pagină de părţi şi de persoanele menţionate la alin.(2) pct.7) şi este contrasemnat de mediator.

(4) Acordul de împăcare este executoriu, în condiţiile legii civile, de la data indicată în el, iar în lipsa unui termen expres de executare - la expirarea termenului de 15 zile de la data semnării lui sau în conformitate cu prevederile legale exprese.

(5) Mediatorul nu are putere de decizie în privinţa conţinutului înţelegerii asupra căreia vor conveni părţile.

(6) Acordul de împăcare nu va conţine prevederi care aduc atingere legii, ordinii publice sau bunelor moravuri. Mediatorul poate să verifice îndeplinirea acestei condiţii, fiind în drept să solicite avizul unui specialist, fără a dezvălui identitatea părţilor.

(7) Acordul de împăcare poate fi autentificat de notar sau de o altă autoritate competentă, potrivit legii.

Articolul 5096. Oficializarea medierii

(1) Mediatorul prezintă procurorului care conduce sau exercită urmărirea penală sau instanţei judecătoreşti, care judecă cauza, acordul de împăcare, împreună cu un raport scris privind măsurile aplicate şi rezultatul medierii, fără a dezvălui însă conţinutul întrevederilor cu părţile.

(2) Procurorul sau instanţa judecătorească, în termen de cel mult 10 zile de la primirea acordului de împăcare şi raportului mediatorului, verifică, în prezenţa părţilor, dacă acordul de împăcare a fost semnat conştient, benevol şi cu respectarea drepturilor părţilor.

(3) Despre efectuarea verificărilor se întocmeşte proces-verbal în conformitate cu prevederile art.260 şi 261, în care se consemnează rezultatele verificărilor efectuate şi declaraţiile făcute de părţi.

(4) Dacă procurorul sau instanţa de judecată constată că au fost respectate dispoziţiile prezentului cod privind medierea, că acordul de împăcare a fost încheiat în conformitate cu prevederile legale şi au fost respectate drepturile şi interesele legitime ale părţilor, admite printr-o hotărîre motivată acordul de împăcare.

(5) Dacă procurorul sau instanţa de judecată constată că nu au fost respectate dispoziţiile legale la încheierea acordului de împăcare, că nu au fost respectate drepturile părţilor, că acordul nu a fost semnat conştient şi benevol sau că există alte circumstanţe care pun la îndoială rezonabilă temeinicia lui, printr-o hotărîre motivată respinge acordul de împăcare şi îl restituie mediatorului pentru înlăturarea încălcărilor comise ale dispoziţiilor legale sau pentru refacerea acordului de împăcare dacă acesta nu a fost întocmit în condiţiile art.2295. Hotărîrea dată se aduce la cunoştinţa părţilor cu explicarea modului şi termenului de atac.

Articolul 5097. Încetarea medierii (1) Medierea încetează: 1) prin convenirea asupra unui acord între părţi; 2) prin constatarea de către mediator că părţile nu pot ajunge la un acord; 3) prin renunţarea la mediere; 4) dacă una dintre părţi, persoană juridică, a fost lichidată sau persoană

fizică, a decedat, cu excepţia cazurilor de deces al persoanei fizice care este parte vătămată pe dosar şi succesorul părţii vătămate şi părţii civile şi-a exprimat în scris intenţia pentru continuarea procedurii de mediere;

5) dacă procurorul a dispus scoaterea persoanei bănuite sau învinuite, care este parte la mediere, de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau clasarea cauzei penale, sau instanţa a adoptat o sentinţă de încetare a procesului penal în baza art.275 pct.1)-3) sau de achitare a persoanei;

6) procurorul sau organul de urmărire penală, instanţa de judecată au sistat, printr-o hotărîre motivată, participarea la procesul penal în calitatea procesuală respectivă a persoanei care este parte la procesul de mediere:

a) de parte vătămată, dacă a constatat lipsa cauzării prejudiciului; b) de parte civilă, dacă a constatat depunerea cererii de chemare în judecată

de o persoană necorespunzătoare sau din alte motive lipsesc temeiuri pentru ca persoana să aibă calitatea de parte civilă;

c) de reprezentant legal al părţii vătămate, al părţii civile, al persoanei bănuite, învinuite sau inculpate, de succesor al părţii vătămate sau al părţii civile dacă a constatat lipsa temeiurilor pentru menţinerea persoanei în această calitate;

d) de parte civilmente responsabilă, în cazul constatării că persoana respectivă nu poartă răspundere materială pentru prejudiciul cauzat sau că lipsesc temeiuri de a menţine persoana în această calitate;

e) de reprezentat legal sau reprezentant desemnat al persoanei juridice trase la răspundere penală dacă a constatat lipsa temeiurilor pentru menţinerea persoanei în această calitate.

(2) Mediatorul constată că părţile nu pot ajunge la un acord în cazul în care conflictul mediat nu se soluţionează în cel mult 3 luni (30 zile) de la data acceptării medierii, iar părţile nu solicită continuarea procedurii de mediere.” 21. Organele de constatare şi competenţa acestora. (Reglementările din art.273 CPP necesită a fi modificate deoarece nu sunt clare şi permit interpretări diferite).

La articolul 273: la alin.(1) lit.a) va avea următorul conţinut: „a) organele de stat abilitate cu funcţii de control potrivit legii, pentru

infracţiunile care constituie încălcări ale activităţii pe care o controlează.” lit.b) şi c) se exclud

alineatul (2) se completează în final cu propoziţia „Actele de constatare intocmite de aceste organe constituie mijloace de proba.” alineatul (3) după cuvintele „alin.(2),” se întroduc cuvintele „reprezintă acte de sesizare conform art.262 din prezentul cod şi” 22. Activitatea operativă de investigaţii: rolul şi locul acesteia în procesul penal. (În prezent reglementările AOI în CPP sunt insuficiente şi reieşind din standardele europene şi cauza Iordachi ş.a. versus Moldova se impune completarea CPP).

Codul se completează cu secţiunea a 91-a prim, cu următorul cuprins:

Secţiunea a 91-a prim Măsurile operative de investigaţii

Articolul 1641. Măsuri operative de investigaţii (1) Măsurile operative de investigaţii reprezintă proceduri cu caracter secret

şi/ sau confidenţial, activităţi efectuate în cadrul procesului penal de către instituţiile publice competente cu utilizarea echipamentelor tehnice speciale, precum şi însoţite de culegeri de informaţii, care au ca scop colectarea probelor cu privire la existenţa infracţiunii, identificarea şi căutarea făptuitorului, folosite întru descoperirea infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de 4 ani. (vezi: Convenţia ONU împotriva crimei

organizate transfrontaliere, adoptată de Adunarea Generală la 15 noiembrie 2000 – crimele grave sunt recunoscute cele pedepsibile cu minim 4 ani de închisoare).

Măsurile operative de investigaţii se înfăptuiesc numai atunci cînd pe altă cale este imposibilă realizarea scopului procesului penal şi/sau poate prejudicia considerabil activitatea de administrare a probelor, acţiuni care nu vor afecta drepturile şi libertăţile persoanei şi se vor efectua întru îndeplinirea următoarelor sarcini:

1) descoperirea şi cercetarea infracţiunilor, precum şi asigurarea compensării daunei cauzate de infracţiune;

2) constatarea datelor faptice, fixarea procesuală a acţiunilor care pot fi folosite în calitate de probe în cauza penală în conformitate cu prezentul cod;

3) căutarea persoanelor care se ascund de organele de urmărire penală sau de judecată.

(2) În scopul realizării sarcinilor prevăzute la alin.(1), instituţiile competente sînt în drept:

1) să înfăptuiască, cu autorizarea judecătorului de instrucţie, măsuri operative de investigaţii ce ţin de supravegherea tehnică, prevăzute la art.1646 alin.(1), în condiţiile prezentului cod.

2) să înfăptuiască cu autorizarea procurorului următoarele măsuri operative de investigaţii:

a) urmărirea vizuală şi documentarea cu ajutorul metodelor şi mijloacelor tehnice, precum şi localizarea sau urmărirea prin GPS ori prin alte mijloace tehnice;

b) cercetarea obiectelor şi actelor şi colectarea mostrelor pentru cercetarea comparativă;

c) efectuarea achiziţiilor de control şi a controlului livrărilor de mărfuri şi producţie aflate în circulaţie liberă sau limitată;

d) identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicaţii ori a unui punct de acces la un sistem informatic, care nu implică aportul instituţiei de telecomunicaţii (furnizorului de servicii);

e) cercetarea încăperilor, clădirilor, porţiunilor de teren şi a mijloacelor de transport care nu implică o violare a domiciliului;

f) marcarea cu substanţe chimice şi alte substanţe speciale; g) controlul transmiterii banilor sau altor valori materiale extorcate; h) experimentul special; i) utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a agenţilor sub acoperire. (3) Lista acţiunilor enumerate la alin.(2) este exhaustivă şi poate fi modificată

sau completată numai prin Lege. (4) În procesul efectuării măsurilor operative de investigaţii se face uz de

sisteme informaţionale, de aparate de înregistrare video, audio, de filmat, de fotografiat şi de alte mijloace tehnice.

Articolul 1642. Instituţiile publice competente să efectueze măsurile operative

de investigaţii

Măsurile operative de investigaţii pot fi efectuate (aplicate) de către subdiviziunile specializate din cadrul organelor de urmărire penală ale Ministerului Afacerilor Interne, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Serviciului Vamal, precum şi de către organele Serviciului de Informaţii şi Securitate, Ministerului Apărării, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, Depart amentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei şi Serviciului de Grăniceri.

Articolul 1643. Temeiurile înfăptuirii măsurilor operative de investigaţii (1) Temeiurile pentru înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii sunt: 1) circumstanţele neclare în legătură cu urmărirea penală; 2) informaţiile devenite cunoscute instituţiilor competente să aplice măsurile

operative de investigaţii: a) privind infracţiunea în curs de pregătire, comitere sau comisă, precum şi

privind persoanele care o pregătesc, o comit sau au comis-o, dacă datele pentru pornirea urmăririi penale sunt insuficiente;

b) privind persoanele care se ascund de organele de urmărire penală sau de judecată;

3) ordonanţele ofiţerului de urmărire penală autorizate de către procuror, ordonanţa procurorului sau hotărîrea instanţei de judecată adoptate în cauzele penale aflate în procedura lor;

4) cererile de comisie rogatorie ale organelor de drept ale altor state, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. (2) Procurorul sau, după caz, ofiţerul de urmărire penală coordonează, conduce şi controlează înfăptuirea măsurii operative de investigaţie, în cazul în care a iniţiat sau a autorizat efectuarea acesteia.

Articolul 1644. Condiţiile şi modul de înfăptuire a măsurilor operative de

investigaţii (1) Măsurile operative de investigaţii se dispun atunci cînd sunt indeplinite

următoarele condiţii: a) măsura este necesară într-o societate democratică si este proporţională cu

restrîngerea legală a drepturilor si libertăţilor fundamentale, luîndu-se în consideraţie particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmeaza a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii;

b) probele sau stabilirea si identificarea făptuitorului nu ar putea fi obţinute in alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia urmărirea penală ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

(2) Înfăptuirea măsurii operative de investigaţii se autorizează pentru o durată de cel mult 30 de zile. Pentru motive temeinic justificate, în aceleaşi condiţii în care s-a decis sau autorizat înfăptuirea măsurii operative de investigaţii, acest termen poate fi prelungit, fiecare prelungire neputînd depăşi 30 zile. Perioada (termenul) totală a înfăptuirii măsurii operative de investigaţii nu poate dura mai mult decît pînă la terminarea urmăririi penale.

Articolul 1645. Utilizarea rezultatelor activităţii operative de investigaţii

Rezultatele obţinute în cadrul efectuării acţiunilor operative de investigaţii, pot fi admise ca probe în procesul penal, dacă colectarea acestora s-a conformat prevederilor legale.

Articolul 1646. Autorizarea măsurilor operative de investigaţii (1) Judecătorul de instrucţie autorizează prin încheiere motivată măsuri

operative de investigaţii ce ţin de supravegherea tehnică, care cuprinde: a) cercetarea domiciliului şi instalarea în el a aparatelor de înregistrare audio

sau video, de fotografiat, de filmat sau a altui utilaj de supraveghere tehnică; b) supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice; c) interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri; d) controlul comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări; e) culegerea informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţii; f) cercetarea şi/sau ridicarea corespondenţei; g) monitorizarea tranzacţiilor financiare si dezvăluirea datelor financiare; h) controalele în trafic. (2) Supravegherea tehnica se efectuează de către instituţiile publice

competente indicate în art.1642 alin.(1) cu autorizaţia judecătorului de instrucţie, în baza ordonanţei motivate a procurorului.

(3) Procurorul, din oficiu, dispune prin ordonanţă sau, după caz, autorizează efectuarea măsurilor operative de investigaţie prevăzute de art.1641 alin.(2) pct.2) iniţiate (dispuse) prin ordonanţa ofiţerului de urmărire penală.

(4) În caz de urgenţă, dacă întîrzierea obţinerii autorizaţiei prevăzute la alin.(1) ar provoca prejudicii grave activităţii de administrare a probelor, procurorul poate dispune, prin ordonanţă motivată, supravegherea tehnică, informînd despre aceasta imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore, judecătorul de instrucţie care, în cel mult 24 de ore, se va pronunţa asupra ordonanţei procurorului şi, dacă o confirmă, va autoriza, în caz de necesitate, supravegherea tehnică în continuare, iar dacă nu o confirmă, va dispune încetarea ei imediată şi nimicirea înregistrărilor efectuate.

(5) Supravegherea tehnică în condiţiile prezentului articol poate fi efectuată şi în cazul unor ameninţări de aplicare a violenţei, de estorcare sau de comitere a altor infracţiuni împotriva victimei, părţii vătămate, succesorului victimei sau al părţii vătămate, reprezentantului legal al victimei sau al părţii vătămate, martorului sau membrilor familiilor lor, la cererea acestora, în baza ordonanţei motivate a procurorului şi cu autorizarea judecătorului de instrucţie, conform procedurii prevăzute la alineatul (2).

(6) Supravegherea tehnică se poate dispune cu privire la făptuitorul infracţiunii, bunurile mobile şi imobile. Supravegherea tehnică, se poate dispune şi cu privire la o altă persoană dacă există o suspiciune rezonabilă că aceasta primeşte sau transmite comunicări de la făptuitor, ori destinate acestuia, sau că făptuitorul foloseşte telefonul sau sistemul de comunicare al persoanei respective, sau punctul de acces al acesteia la un sistem informatic, sau daca exista o suspiciune rezonabilă

ca printr-o astfel de masură se poate ajunge la descoperirea locului in care se află făptuitorul.

(7) Este interzisă dispunerea supravegherii tehnice cu privire la raporturile legale dintre apărător şi făptuitorul pe care îl apară. Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă ca activităţile de supraveghere tehnică au vizat şi raporturile dintre apărător şi bănuitul, învinuitul sau inculpatul pe care acesta îi apără, probele obţinute nu pot fi folosite in cadrul procesului penal, urmînd a fi şterse, de îndata, de catre procuror, cu excepţia cazului cînd probele administrate indică asupra coparticipării apărătorului sau comiterii de către acesta a unei alte infracţiuni.

(8) Hotărîrea judecătorului de instrucţie, adoptată în condiţiile prezentului articol este susceptibilă a fi atacată cu recurs în anulare.

(9) Procurorul va dispune încetarea supravegherii tehnice înaintea expirării duratei pentru care aceasta a fost autorizată, îndată ce au dispărut motivele care au justificat-o.

(10) Judecătorul de instrucţie, în cursul urmăririi penale, după terminarea supravegherii autorizate, solicitînd opinia procurorului care conduce sau efectuează urmărirea penală, anunţă în scris, în termen rezonabil, dar nu mai tîrziu de terminarea urmăririi penale, persoanele care au fost supuse procedurii de supraveghere tehnică.

Articolul 1647. Cercetarea domiciliului şi instalarea în el a aparatelor audio,

video, de fotografiat, de filmat (1) Cercetarea domiciliului este o măsură operativă de investigaţii, care

presupune accesul colaboratorilor organelor competente în interiorul domiciliului, fără înştiinţarea proprietarului, posesorului sau a locatarilor, în scopul studierii acestuia pentru descoperirea urmelor activităţii infracţionale, persoanelor aflate în căutare, precum şi pentru obţinerea altor informaţii necesare probării circumstanţelor faptei.

(2) Efectuînd cercetarea domiciliului, organul competent examinează obiectele vizibile, iar în caz de necesitate poate instala în acesta aparate de înregistrare audio, video, de fotografiat, de filmat sau alte mijloace tehnice speciale care asigură interceptarea şi înregistrarea de la distanţă a informaţiei sau înregistrarea ei nemijlocite în domiciliu.

Articolul 1648. Supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice

Supravegherea audio sau video a domiciliului, fără acordul (înştiinţarea) proprietarului, posesorului sau persoanelor ce se află în această încăpere, se efectuează cu autorizarea judecătorului de instrucţie, dacă există temeiuri de a considera că acţiunile, convorbirile, alte sunete sau evenimente ce se produc în acel loc pot conţine informaţii despre circumstanţele faptei care urmează a fi probate.

Articolul 1649. Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi a altor

convorbiri (1) Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor presupune folosirea unor

mijloace tehnice prin intermediul cărora se poate afla conţinutul unor convorbiri între două sau mai multe persoane, iar înregistrarea acestora presupune stocarea informaţiilor obţinute în urma interceptării pe un suport tehnic, în aşa fel încât să fie accesibile ulterior pentru reascultare, modificare sau retransmisie.

(2) Înregistrarea convorbirilor telefonice şi altor convorbiri se efectuiază pe suport electronic, magnetic, optic şi alţi purtători de informaţie tehnico-electronică, despe care se menţionează într-un proces-verbal, în conformitate cu prevederile art.16428 alin.(3) al prezentului cod.

Articolul 16410. Controlul comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări (1) Controlul comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări reprezintă o

măsură operativă de investigaţie care constă în verificarea, fără înştiinţarea expeditorului sau destinatarului, a comunicărilor ce au fost transmise în custodia instituţiilor care prestează servicii de livrare a corespondenţei telegrafice sau a altor comunicări, dacă sunt temeiuri verosimile de a presupune că acestea conţin sau pot conţine informaţii despre circumstanţele faptei care urmează a fi probate.

(2) Despre aflarea în custodia sa a comunicărilor ce urmează a fi supuse verificării instituţiile care prestează servicii de livrare a corespondenţei telegrafice sau a altor comunicări informează organul ce efectuează măsura operativă de investigaţie, ofiţerul de urmărire penală sau procurorul. Organul competent a efectua măsura operativă de investigaţie imediat, dar nu mai tîrziu de 48 ore din momentul recepţionării informaţiei, ia cunoştinţă de conţinutul comunicării şi adoptă decizia despre ridicarea acesteia sau transmiterea ei pentru livrarea ulterioară cu fotografierea, copierea sau fixarea prin alt mijloc tehnic a conţinutului acesteia sau fără utilizarea acestor proceduri.

(3) Ridicarea comunicării se va efectua în cazul în care există temei de a considera că pentru procesul de administrare a probelor originalul acesteia va avea o importanţă mai mare decît copia sau fixarea vizuală.

(4) Dacă se decide ridicarea comunicării sau comunicarea ridicată se transmite destinatarului sau expeditorului cu o întîrziere semnificativă, acesta urmează a fi informat despre motivele reţinerii şi temeiurile cercetării comunicării, fără a prejudicia interesele procesului penal.

Articolul 16411. Culegerea informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţii

Culegerea informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţii, precum şi localizarea persoanei sau a bunului cu folosirea informaţiei colectate de la instituţiile de telecomunicaţii, inclusiv a informaţiei transmisă în timp real, este o măsură operativă de investigaţie, care constă în colectarea de la instituţiile de telecomunicaţii, operatorii de telefonie fixă sau mobilă, operatorii de internet a informaţiilor transmise prin canalele tehnice de telecomunicaţii (telegraf, telefax, peiging, computer, radio şi alte canale).

Articolul 16412. Cercetarea corespondenţei

(1) Cercetarea corespondenţei este o măsură operativă de investigaţii în cadrul căreia sunt colectate informaţii despre comunicările poştale, electronice sau efectuate prin alte mijloace de telecomunicaţii.

(2) Încheierea judecătorului de instrucţie se prezintă conducătorului instituţiei care prestează servicii poştale sau de telecomunicaţii, pentru efectuarea reţinerii comunicărilor. După efectuarea cercetării corespondenţei aceasta se va expedia destinatarului.

Articolul 16413. Controalele în trafic (1) În cazurile în care din probele acumulate sau materialele de investigaţie

operativă rezultă o presupunere rezonabilă cu privire la comiterea sau pregătirea săvîrşirii unei infracţiuni contra securităţii de stat prevăzute în Codul penal, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de fiinţe umane, de stupefiante şi de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălarea banilor, falsificare de monede ori alte valori, sau a unei infracţiuni de corupţie, ori a unei alte infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave care nu poate fi descoperită sau a cărei făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace, şi aceste măsuri sînt necesare pentru asigurarea securităţii naţionale, ordinii publice, bunăstării economice a ţării, menţinerea ordinii de drept, pentru ocrotirea sănătăţii, protejarea moralităţii ori pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, organul de urmărire penală este în drept să amplaseze puncte de control pe drumurile publice, în pieţe sau în alte locuri accesibile publicului, cînd există pericol real de pierdere sau distrugere a probelor, ascunderii persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvîrşit sau pregătesc săvîrşirea unei infracţiuni.

(2) Măsura controlului în trafic poate fi autorizată în vederea strîngerii datelor privind existenţa infracţiunii, identificarea şi reţinerea persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvîrşit sau pregătesc săvîrşirea unei infracţiuni, precum şi în scopul descoperirii urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă, a instrumentelor ce au fost destinate sau au servit ca mijloace la săvîrşirea infracţiunii, obiecte şi valori dobîndite prin infracţiune, precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea importanţă pentru cauza penală, pentru a stabili circumstanţele infracţiunii sau alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză.

(3) Controalele în trafic se efectuează în baza ordonanţei motivate a procurorului cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.

(4) Ordonanţa procurorului prin care se dispune efectuarea controalelor în trafic trebuie să cuprindă, pe lîngă elementele prevăzute în art.255, următoarele:

1) indiciile temeinice şi concrete care justifică măsura şi motivele pentru care măsura este necesară;

2) activităţile care pot fi desfăşurate în cadrul controalelor în trafic; 3) locurile în care vor fi amplasate punctele de control; 3) organele care vor fi implicate în efectuarea controalelor în trafic; 4) perioada pentru care se dispune efectuarea controalelor în trafic; 5) alte menţiuni prevăzute de lege.

(5) În caz de delict flagrant, precum şi în cazurile ce nu suferă amînare, controalele în trafic se pot efectua în baza unei ordonanţe motivate a procurorului

fără autorizaţia judecătorului de instrucţie, urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea acţiunii de control în trafic, materialele obţinute în urma activităţilor efectuate, indicîndu-se motivele efectuării ei. Judecătorul de instrucţie verifică legalitatea acestei acţiuni procesuale.

(6) În cazul constatării faptului că controalele în trafic au fost efectuate legal, judecătorul de instrucţie confirmă rezultatele acestora printr-o încheiere motivată. În caz contrar, prin încheiere motivată, indicîndu-le care anume la concret, recunoaşte total sau, după caz, parţial rezultatele controalelor în trafic ca fiind ilegale şi inadmisibile pentru administrare în procesul penal în calitate de probe.

Articolul 16414. Procedura efectuării controalelor în trafic

(1) Controalele în trafic sînt realizate de către reprezentanţii organului de urmărire penală, iar în caz de necesitate şi de către reprezentanţii organelor de poliţie. Conducătorii organelor de urmărire penală şi, după caz, de poliţie sînt obligaţi să asigure desfăşurarea de forţe necesare pentru efectuarea controalelor în trafic astfel încît să nu fie admisă reţinerea nejustificată perioade îndelungate de timp a persoanelor supuse controlului în trafic şi aceasta să fie proporţională scopului urmărit.

(2) În baza ordonanţei privind efectuarea controalelor în trafic, la punctele de control reprezentantul organului de urmărire penală sau al organului de poliţie este în drept să întreprindă măsuri pentru stabilirea identităţii persoanelor supuse controlului, să efectueze percheziţia lor corporală, a obiectelor pe care le au asupra lor, precum şi a mijloacelor de transport.

(3) La punctele de control, orice persoană este obligată să se legitimeze şi să se supună percheziţiei corporale, să permită percheziţionarea mijloacelor de transport şi obiectelor pe care le are asupra sa, indiferent cui aparţin acestea.

(4) Pînă la începerea percheziţiei, reprezentantul organului de urmărire penală sau al poliţiei este obligat să anunţe persoanei supuse controlului în trafic temeiul pentru efectuarea măsurii respective şi să explice scopul ei.

(5) Percheziţia persoanelor la punctele de control se efectuează conform art.128 alin.(6) –(10), art.130 alin.(3) şi art.131 şi 132 alin.(1), prevederile cărora se aplică în mod corespunzător.

(6) În cazul descoperirii în cadrul percheziţiei a obiectelor şi documentelor care indică la comiterea unei alte infracţiuni, reprezentantul organului de urmărire penală sau al poliţiei este obligat să procedeze la ridicarea lor, indiferent de faptul dacă au sau nu legătură cu cauza penală, şi să înregistreze imediat infracţiunea.

(7) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(5), în cazurile în care în rezultatul efectuării percheziţiei nu a fost descoperit şi ridicat nimic, nu se întocmeşte un proces-verbal. După efectuarea percheziţiei, persoanei supuse controlului în trafic i se înmînează, contra semnătură, un certificat scris de formă stabilită întocmit de către reprezentantul organului de urmărire penală sau al poliţiei în care se menţionează de către cine a fost supusă identificării şi percheziţiei, temeiul pentru efectuarea măsurilor respective şi scopul lor, potrivit ordonanţei privind efectuarea controalelor în trafic, locul, timpul şi categoria acţiunilor efectuate de către

reprezentantul organului de urmărire penală sau al poliţiei, menţiunea cu privire la faptul că în rezultatul controlului în trafic nu a fost descoperit şi ridicat nimic.

(8) Reprezentantul organului de urmărire penală sau al organului de poliţie înregistrează în scris toate persoanele şi mijloacele de transport care au fost supuse controlului în trafic. După terminarea acţiunii de control în trafic, listele persoanelor şi mijloacelor de transport supuse măsurii, procesele-verbale de percheziţie şi copiile de pe certificatele întocmite în condiţiile specificate la alin.(7) se transmit imediat procurorului.

Articolul 16415. Urmărirea vizuală şi documentarea cu ajutorul metodelor şi

mijloacelor tehnice, precum şi localizarea sau urmărirea prin GPS sau alte mijloace tehnice.

(1) Urmărirea vizuală şi documentarea cu ajutorul metodelor şi mijloacelor tehnice reprezintă supravegherea directă, în scopul relevării şi fixării acţiunilor ilegale a persoanei, sau a unor imobile, mijloace de transport şi alte locuri, cu utilizarea aparatelor de înregistrare tehnică.

(2) Prin localizarea sau urmărirea prin GPS sau alte mijloace tehnice, se înţelege folosirea unor dispozitive care determina locul unde se afla persoana sau obiectul la care este atasat.

Articolul 16416. Cercetarea obiectelor şi actelor, precum şi colectarea

(secretă, operativă) a mostrelor pentru cercetarea comparativă (1) Cercetarea obiectelor şi actelor prevede studierea obiectelor şi actelor care

au servit la săvîrşirea infracţiunii, au păstrat asupra lor urmele acţiunilor criminale sau au constituit obiectivul acestor acţiuni, precum şi bani sau alte valori ori obiecte şi documente care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracţiunii, constatarea circumstanţelor, identificarea persoanelor vinovate sau pentru respingerea învinuirii ori atenuarea răspunderii penale.

(2) Colectarea (secretă, operativă) a mostrelor pentru cercetarea comparativă reprezintă efectuarea acţiunilor îndreptate pentru obţinerea şi/sau ridicarea diferitor obiecte, materiale pentru constatarea analogiilor cu cele deţinute de organul ce efectuează activitate operativă de investigaţii, precum şi pentru identificarea semnelor de natură infracţională.

Articolul 16417. Efectuarea achiziţiilor de control şi a controlului livrărilor de

mărfuri şi producţie aflate în circulaţie liberă, limitată sau interzisă. (1) Prin efectuarea achiziţiilor de control se înţelege cumpărarea de servicii

sau bunuri aflate în circulaţie liberă, limitată sau interzisă în scopul efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertizelor judiciare pentru investigarea unei infracţiuni sau al identificării făptuitorilor săvîrşirii acesteia.

(2) Prin controlul livrărilor de servicii sau bunuri aflate în circulaţie liberă, limitată sau interzisă se înţelege tehnica de supraveghere si cercetare prin care se permite intrarea, tranzitarea, circulaţia sau ieşirea de pe teritoriul

ţării a unor bunuri in privinţa cărora exista o suspiciune cu privire la caracterul ilicit al deţinerii sau obţinerii acestora, sub supravegherea ori cu autorizarea autoritarilor competente, in scopul investigării unei infracţiuni sau al identificării făptuitorilor săvîrşirii acesteia.

Articolul 16418. Identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui

sistem de telecomunicaţii ori a unui punct de acces la un sistem informatic, care nu implică aportul instituţiei de telecomunicaţii (furnizorului de servicii)

Identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicaţii ori a unui punct de acces la un sistem informatic, care nu implică aportul instituţiei de telecomunicaţii (furnizorului de servicii) este o măsură operativă de investigaţii care constă în stabilirea de către organul competent, cu ajutorul mijloacelor tehnice a locului aflării abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicaţii ori a unui punct de acces la un sistem informatic.

Articolul 16419. Cercetarea încăperilor, clădirilor, porţiunilor de teren şi a

mijloacelor de transport care nu implică o violare a domiciliului Cercetarea încăperilor, clădirilor, porţiunilor de teren şi a mijloacelor de

transport care nu implică o violare a domiciliului prevede examinarea confidenţială a locurilor, imobilelor sau bunurilor în scopul descoperirii urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauza penală.

Articolul 16420. Marcarea cu substanţe chimice şi/sau cu alte substanţe

speciale Marcarea cu substanţe chimice şi/sau cu alte substanţe speciale prevede

aplicarea unor semne sau înscrieri pe bunuri, bancnote, documente sau pe corpul uman, cu ajutorul materialelor colorante vizibile sau invizibile, care pot fi identificate vizual sau prin intermediul aparatelor speciale sau reactivelor chimice, în scopul evidenţierii şi recunoaşterii acestora dintr-o grupă de bunuri omogene sau alte persoane.

Articolul 16421. Controlul transmiterii banilor sau altor valori materiale

extorcate Controlul transmiterii banilor sau altor valori materiale extorcate prevede

înmînarea sau predarea de bunuri, bancnote sau documente persoanei care pretinde sau acceptă acestea, sub supraveghere cu documentarea acestor acţiuni.

Articolul 16422. Experimentul special

(1) Experimentul operativ prevede modelarea (înscenarea) sau crearea unor situaţii şi circumstanţe, aflate sub supraveghere şi adaptate la situaţii reale, care pot influenţa comportamentul studiat al persoanei, (făptuitorului), în scopul depistării intenţiei criminale şi documentării comportării acestuia în aceste împrejurări, dacă sînt temeiuri de a presupune că:

a) persoana anterior a comis acţiuni criminale şi se pregăteşte să mai comită sau a început săvîrşirea infracţiunii; b) în cadrul acestei măsuri operative de investigaţii poate fi curmată activitatea criminală a persoanei supusă verificării; c) în urma experimentului operativ poate fi obţinută informaţia despre fapte care necesită a fi dovedite (probate). (2) În cadrul experimentului operativ se interzice de a provoca sau instiga persoana supuse verificării de a comite acțiuni ilegale, de influenţat asupra ei prin violenţă, ameninţări, şantaj sau de folosit de starea ei de neputinţă. (3) Se interzice efectuarea experimentului operativ, dacă acesta poate provoca urmări grave, pune în pericol viaţa şi sănătatea participanţilor.

Articolul 16423. Monitorizarea tranzactiilor financiare si dezvaluirea datelor

financiare Prin monitorizarea tranzactiilor financiare si dezvaluirea datelor financiare se

inteleg operatiunile prin care se asigura cunoasterea continutului tranzactiilor financiare efectuate prin intermediul unei banci sau a altei institutii competente ori obtinerea de la o banca sau de la alta institutie financiara, de inscrisuri sau informatii aflate in posesia acestora referitoare la depuneri, conturi sau tranzactiile unei persoane.

Articolul 16424. Utilizarea investigatorilor sub acoperire (1) Prin utilizarea investigatorilor sub acoperire se subînţelege folosirea

investigatorilor sub o altă identitate decît cea reală. (2) Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul Serviciului

de Informaţii şi Securitate şi din organele de urmărire penală constituite în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi Serviciul Vamal, special desemnaţi în acest scop. Investigatorii sub acoperire pot fi folosiţi numai pe o perioadă determinată, în condiţiile prevăzute în art.16425 şi 16426.

(3) Investigatorul sub acoperire desfăşoară activităţi întru administrarea probelor privind infracţiunea, culege date şi informaţii în baza autorizaţiei emise potrivit dispoziţiilor prevăzute în art.16425, pe care le pune, în totalitate la dispoziţia procurorului (sau organului de urmărire penală).

Articolul 16425. Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire (1) Persoanele prevăzute în art.16424 pot efectua investigaţii numai cu

autorizarea motivată a Procurorului General sau a procurorului desemnat de acesta. (2) Autorizarea este dată prin ordonanţă motivată, pentru o perioadă de cel

mult 60 zile şi poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate. Fiecare prelungire nu poate depăşi 30 zile, iar durata totală a autorizării, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană nu poate depăşi un an.

(3) În cererea de autorizare adresată procurorului se vor menţiona datele şi indiciile privitoare la faptele şi persoanele faţă de care există presupunerea că au săvîrşit o infracţiune, sau pregătesc săvîrşirea unei infracţiuni, precum şi perioada pentru care se cere autorizarea.

(4) Ordonanţa procurorului prin care se autorizează folosirea investigatorului sub acoperire trebuie să cuprindă, pe lîngă elementele prevăzute în art.255, următoarele:

1) indiciile temeinice şi concrete care justifică măsura şi motivele pentru care măsura este necesară;

2) activităţile pe care le poate desfăşura investigatorul sub acoperire; 3) persoanele faţă de care există presupunerea că au săvîrşit sau se pregătesc

să săvîrsească o infracţiune; 3) identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfăşoare

activităţile autorizate; 4) perioada pentru care se dă autorizarea; 5) alte menţiuni prevăzute de lege. (5) În cazuri urgente şi temeinic justificate, se poate solicita autorizarea şi a

altor activităţi decît cele pentru care există autorizare, procurorul urmînd să se pronunţe îndată prin ordonanţă motivată.

Articolul 16426. Folosirea datelor obţinute de investigatorii sub acoperire (1) Datele şi informaţiile obţinute de investigatorul sub acoperire pot fi

folosite numai în cauza penală şi în legătură cu persoanele la care se referă autorizarea emisă de procuror.

(2) Aceste date şi informaţii vor putea fi folosite şi în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sînt concludente şi utile.

Articolul 16427. Măsurile de protecţie a investigatorilor sub acoperire (1) Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvăluită în

timpul ori după terminarea acţiunii acestora. (2) Procurorul competent să autorizeze folosirea unui investigator sub

acoperire are dreptul să-i cunoască adevărata identitate, cu respectarea secretului profesional.

Articolul 16428. Documentarea activitatilor operative de investigaţii

(1) Organul competent întocmeşte un proces - verbal pentru fiecare activitate operativă de investigaţii, în care sînt consemnate rezultatele activitatilor efectuate care privesc fapta ce formeaza obiectul urmăririi penale sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, datele de identificare ale suportului care conţine rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică, numele persoanelor la care se referă, daca sunt cunoscute, sau alte date de identificare, precum şi, dupa caz ora la care a inceput activitatea de supraveghere si ora la care s-a încheiat.

(2) La procesul-verbal se anexează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine rezultatul activitaţilor de supraveghere tehnică. Suportul sau o copie certificată a acestuia se păstreaza la procuratură, in locuri speciale, în plic sigilat şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. Dupa sesizarea instanţei, copia suportului care conţine activitaţile de supraveghere tehnică şi copii de pe procesele-verbale se păstreaza la instanţa de judecată, in locuri speciale, în plic

sigilat, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului investit cu soluţionarea cauzei.

(3) Convorbirile sau comunicarile interceptate şi inregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sînt redate de catre procuror sau organul de urmărire penală, într-un proces-verbal in care se mentioneaza autorizarea emisă pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice, sau ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicarile, daca sînt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri sau comunicari in parte.

Procesul-verbal este semnat de catre ofiţerul operativ din cadrul organului competent.

(4) Despre încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează judecatorul de instrucţie.

La articolul 93: alin.(2) se completează cu pct.8) cu următorul cuprins: „8) rezultatele activităţii operative de investigaţii;”

La articolul 303, alineatul (2) se completează cu punctele 6), 7), 8) cu

următorul cuprins: „6) cercetarea şi/sau ridicarea corespondenţei; 7) monitorizarea tranzacţiilor financiare si dezvăluirea datelor financiare; 8) controalele în trafic.” La articolul 304: la alineatul (1) cuvintele „ ,măsurilor operative de investigaţii” şi „sau cu

Legea privind activitatea operativă de investigaţii” se exclud; articolul se completează cu alineatul (11) care va avea următorul cuprins: „(11) Pentru autorizarea efectuării măsurilor operative de investigaţii

procurorul întocmeşte o ordonanţă motivată pe care o prezintă judecătorului de instrucţie, solicitînd acordul pentru desfăşurarea acestora.”

La articolul 321 se completează cu alineatul (51), cu următorul cuprins: „(51) În scopul căutării inculpatului care se ascunde de judecată, avînd

drept temei încheierea de anunţare în căutare a inculpatului, organele afacerilor interne sunt în drept să realizeze măsurile operative de investigaţie stipulate în secţiunea a 9-a prim din prezentul Cod.”.

23. Anchetele comune internaţionale în cazul infracţiunilor transnaţionale ca parte a cooperării şi asistenţei juridice internaţionale în materie penală. Recunoaşterea valorii probelor administrate în cadrul acestei activităţi. (Reglementările legale sunt impuse de standardele internaţionale, unele Convenţii la care Moldova este parte, precum şi de practica de activitate).

. La articolul 93: alin.(4) va avea un nou conţinut:

“(4) Datele de fapt obţinute de către grupele comune internaţionale de efectuare a urmăririi penale pot fi admise ca probe numai în cazul în care au fost administrate prin intermediul mijloacelor de probă prevăzute de perezentul cod.”

Articolul 533 alin.(1) se completează cu pct. 82), cu următorul cuprins: “82) efectuarea urmrăririi penale comune internaţionale în cazul

infracţiunilor transnaţionale;” 24. Reglementarea procedurii de urmărire penală şi judecare a cauzei în situaţia cînd infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană care ulterior a decedat, iar succesorii insistă asupra nevinovăţiei persoanei şi asupra continuării procesului. (Reglementări legale a unei asemenea situaţii sunt impuse de practică deoarece în ultimul timp avem mai multe cazuri cînd rudele apropiate ale decedatului insistă asupra nevinovăţiei persoanei şi continuării procesului, încît pe caz să se expună un judecător. În special situaţiile sunt mai problematice cînd infracţiunea are consecinţe de ordin civil).

Codul se completează cu capitolul VI1, cu următorul cuprins:

„Capitolul VI1 PROCEDURA PRIVIND URMĂRIREA PENALĂ ŞI JUDECAREA

CAUZELOR PRIVIND INFRACŢIUNILE SĂVÎRŞITE DE PERSOANE DECEDATE

Articolul 5231. Dispoziţii generale Urmărirea penală şi judecarea cauzelor privind infracţiunile săvîrşite de

persoane decedate se efectuează potrivit procedurii obişnuite, cu derogările şi completările prevăzute în prezentul capitol.

Articolul 5232. Urmărirea penală şi judecarea cauzei în privinţa persoanei

decedate (1) Urmărirea penală şi judecarea cauzei în cazul tragerii la răspundere

penală a persoanei decedate se efectuează cu participarea succesorului acesteia. (2) Succesorul persoanei decedate o reprezintă pe aceasta la efectuarea

acţiunilor procesuale prevăzute de prezentul cod. Articolul 5233. Succesorul învinuitului, inculpatului, admiterea în proces (1) În procesul penal, succesor al învinuitului sau al inculpatului este

recunoscută una din rudele lui apropiate care a manifestat dorinţa să exercite drepturile şi obligaţiile învinuitului sau inculpatului care a decedat.

(2) Recunoaşterea rudei apropiate ca succesor al învinuitului sau inculpatului o decide procurorul sau, după caz, instanţa de judecată, cu condiţia că ruda apropiată solicită această calitate sau îşi exprimă acordul pentru o asemenea calitate. În cazul în care mai multe rude apropiate solicită această calitate, decizia de a alege succesorul îi revine procurorului sau instanţei de judecată. Dacă, la momentul solicitării respective, lipsesc temeiuri suficiente pentru recunoaşterea

persoanei ca succesor al învinuitului sau inculpatului, hotărîrea în cauză se ia imediat după constatarea acestor temeiuri.

(3) Ordonanţa procurorului sau, după caz, hotărîrea instanţei de judecată se aduce la cunoştinţă succesorului cu explicarea drepturilor şi obligaţiilor pe care le însuşeşte.

(4) Succesorul învinuitului sau inculpatului participă la procesul penal în locul învinuitului. El apără interesele persoanei decedate la efectuarea acţiunilor procesuale prin participare la ele. Succesorul învinuitului sau inculpatului nu îndeplineşte atribuţiile apărătorului şi poate angaja un avocat sau solicita desemnarea unui apărător care acordă asistenţă juridică garantată de stat.

(5) În cursul urmăririi penale şi al întregului proces penal succesorul învinuitului sau inculpatului, pentru protejarea intereselor persoanei decedate reprezentate, în condiţiile codului, exercită drepturile persoanei învinuite, inculpate, precum şi a reprezentanţilor lor legali, prevăzute la art.64, 66 şi 78, cu excepţia celor indisolubile persoanei fizice cu calitatea procesuală respectivă, pe care le exercită în modul corespunzător. Despre înmînarea reprezentantului legal a informaţiei în scris privitor la drepturile şi obligaţiile lui, precum şi despre explicaţiile necesare сe i s-au dat, se face menţiune în procesul-verbal respectiv.

(6) Succesorul învinuitului sau inculpatului are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod, inclusiv dreptul de a lua cunoştinţă cu materialele acţiunilor procesuale efectuate cu participarea învinuitului sau inculpatului pînă la admiterea lui în proces.

(7) Succesorul învinuitului sau inculpatului nu poate fi asimilat de către procuror, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată cu calitatea de urmărit penal sau de inculpat al persoanei decedate interesele căreia le apără şi cu caracterul cauzei penale care se cercetează cu participarea lui.

(8) Împotriva succesorului persoanei decedate faţă de care se efectuează urmărirea penală sau se judecă cauza se pot lua, în această calitate, numai măsuri de constrîngere aplicabile martorului.

Articolul 5234. Înlăturarea succesorului din procesul penal (1) Persoana nu are dreptul să participe şi nu va fi admisă în procesul penal

în calitate de succesor al învinuitului sau inculpatului, iar dacă a fost admisă va fi înlăturată din proces, în cazul în care este prezentă cel puţin una din următoarele circumstanţe:

1) dacă se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală cu persoana care participă la urmărirea penală sau la judecarea cauzei;

2) dacă a participat în această cauză în calitate de : a) persoană care a efectuat urmărirea penală; b) procuror care a luat parte la desfăşurarea procesului penal; c) judecător care a judecat cauza, inclusiv judecător de instrucţie; d) grefier, interpret, traducător, specialist sau expert, consultant al

procurorului, mediator;

e) reprezentant al victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentant legal al victimei, părţii vătămate, părţii civile, succesor al părţii vătămate sau părţii civile;

3) dacă prin infracţiunea imputată persoanei decedate, învinuite sau inculpate i s-a cauzat prejudiciu material, fizic sau moral;

4) dacă este urmărită penal sau judecată pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe incriminate persoanei decedate, cu excepţia cazurilor în care a fost adoptată hotărîrea de scoatere de sub urmărirea penală, de încetare a urmăririi penale sau a procesului penal pe motive de reabilitare;

5) dacă a fost declarată, în modul stabilit de lege, ca incapabilă; 6) dacă a acordat anterior asistenţă juridică în cauza penală, precum şi dacă

se află în relaţii de rudenie sau relaţii de dependenţă personală cu persoana care a acordat asistenţă juridică;

7) dacă procurorul sau instanţa constată că succesorul nu este în stare să asigure persoanei decedate o reprezentare eficientă;

8) dacă se constată lipsa legăturii de rudenie cu învinuitul sau inculpatul decedat;

9) dacă a intervenit decesul succesorului sau acesta s-a îmbolnăvit de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la procesul penal, atestată printr-o concluzie medico-legală a unei instituţii medicale de stat.

(2) Ruda apropiată a învinuitului sau a inculpatului recunoscută succesor al acestuia este în drept să renunţe la împuterniciri în orice moment al desfăşurării procesului penal. Succesorul este obligat de a face declaraţie în scris de abţinere procurorului sau instanţei de judecată, dacă intervin circumstanţe în care el nu poate participa în cauza penală.

(3) În cazul în care, după recunoaşterea persoanei ca succesor al învinuitului sau inculpatului, se constată lipsa temeiurilor de a o menţine în această calitate, procurorul sau instanţa, prin hotărîre motivată, încetează participarea acesteia la proces în calitate de succesor al învinuitului sau inculpatului.

(4) Hotărîrea procurorului sau a instanţei de judecată cu privire la declaraţia de abţinere, cu privire la renunţarea la împuterniciri sau cu privire la cererea de înlocuire sau de înlăturare a succesorului din proces urmează să fie adoptată imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile de la data depunerii sau, după caz, din oficiu din momentul constatării circumstanţelor specificate la alin.(1). Hotărîrea adoptată se înmînează succesorului înlocuit sau înlăturat cu explicarea modului şi termenului de atac.

(5) În cazurile înlăturării succesorului din proces, procurorul sau instanţa vor înştiinţa rudele apropiate despre necesitatea admiterii în proces a unui alt succesor.

Articolul 5235. Disjungerea cauzei în privinţa persoanei decedate care a săvîrşit o faptă prejudiciabilă interzisă de legea penală

Dacă, la urmărirea penală a infracţiunilor săvîrşite cu participaţie, se constată că cineva din participanţi după săvîrşirea infracţiunii a decedat, cauza în privinţa acestuia poate fi disjunsă în dosar separat.

Articolul 5236. Participarea apărătorului (1) În procedura de urmărire şi judecare a cauzelor despre infracţiuni

săvîrşite de persoane decedate, participarea apărătorului este obligatorie din momentul adoptării ordonanţei de punere sub învinuire a persoanei referitor la care se desfăşoară procedura, dacă apărătorul nu a fost admis mai înainte în acest proces.

(2) Din momentul intrării apărătorului în proces, el are dreptul la întrevederi cu succesorul persoanei interesele căreia le apără, fără a se limita numărul şi durata lor. Apărătorul dispune şi de celelalte drepturi prevăzute în art.68, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 5237. Punerea sub învinuire, aducerea la cunoştinţă a învinuirii înaintate (1) Dacă procurorul consideră că probele acumulate sînt concludente şi

suficiente, el emite o ordonanţă de punere sub învinuire a persoanei decedate. (2) Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă, pe lîngă

elementele prevăzute la art.281, informaţii cu privire la ora şi data decesului persoanei puse sub învinuire.

(3) În ordonanţa de punere sub învinuire se face menţiune despre punerea sub învinuire a persoanei decedate conform articolului, alineatului şi literei articolului din Codul penal care prevăd răspunderea pentru infracţiunea comisă.

(4) Procurorul aduce la cunoştinţa succesorului învinuitului ordonanţa de punere sub învinuire în prezenţa avocatului în decurs de 48 ore din momentul emiterii ei dar nu mai tîrziu de ziua în care succesorul s-a prezentat la procuror sau a fost adus în mod silit conform art.199 şi explică conţinutul ei. Aceste acţiuni se atestă cu semnăturile procurorului, succesorului, avocatului şi altor persoane care participă la această acţiune procesuală, aplicate pe ordonanţa de punere sub învinuire, indicîndu-se data şi ora.

(5) Copia de pe ordonanţa de punere sub învinuire se înmînează succesorului ca şi informaţia în scris cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are un învinuit prevăzute la art.66, cu specificarea în informaţie că succesorul cu participarea căruia se efectuează urmărirea penală în privinţa persoanei decedate le însuşeşte, cu excepţia celor indisolubile persoanei fizice cu calitatea procesuală respectivă, pe care le exercită în modul corespunzător, şi cu garanţiile ce ţin de neasimilarea succesorului cu calitatea de urmărit penal al persoanei decedate. Aceste acţiuni, la fel, se vor consemna în ordonanţa de punere sub învinuire, odată cu explicarea succesorului a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în art.66.

(6) După aducerea la cunoştinţă a învinuirii înaintate, procurorul propune succesorului să prezinte declaraţii cu privire la acuzaţiile aduse învinuitului. Prezentarea declaraţiilor date se va efectua în condiţiile şi cu respectarea garanţiilor specificate în art.104, care se aplică corespunzător. Succesorul este întrebat dacă în calitatea pe care o are, în baza împuternicirilor ce i-au fost acordate şi al statutului procesual penal special, acceptă să facă declaraţii privitor la învinuirea care i se incriminează persoanei decedate. În cazul în care îşi expune acceptul consemnat

corespunzător, succesorul este întrebat dacă recunoaşte învinuirea ce i se impută persoanei decedate şi i se propune să înscrie declaraţiile în procesul-verbal respectiv, întocmit în conformitate cu prevederile art.260 şi 261.

Articolul 5238. Terminarea urmăririi penale (1) Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile prezentului

cod privind urmărirea penală, că urmărirea penală este completă, că există probe suficiente, concludente şi legal administrate, dispune una din următoarele soluţii:

a) întocmeşte rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în judecată în privinţa persoanei decedate care a fost pusă sub învinuire, atunci cînd din materialele cauzei rezultă că fapta există, că a fost constatat că făptuitorul este persoana decedată şi că aceasta este pasibilă răspunderii penale;

b) prin ordonanţă motivată, încetează urmărirea penală sau scoate persoana de sub urmărire penală.

(2) Despre terminarea urmăririi penale procurorul informează succesorul învinuitului cu participarea căruia se desfăşoară procedura şi apărătorul, precum şi ceilalţi participanţi la proces specificaţi la art.294. Persoanelor menţionate li se explică dreptul de a lua cunoştinţă de materialele dosarului şi li se comunică cînd şi unde pot să-şi realizeze acest drept. Modul de prezentare a materialelor dosarului, de depunere a cererilor şi de soluţionare a lor se reglementează de prevederile art.294 şi 295.

(3) Soluţia de trimitere în judecată a cauzei se dispune cînd succesorul învinuitului nu şi-a exprimat acordul pentru încetarea urmăririi penale în legătură cu intervenirea decesului făptuitorului, conform art.275 pct.5), şi insistă asupra examinării cauzei în instanţa de judecată în vederea reabilitării persoanei decedate.

(4) Copia de pe rechizitoriu se înmînează obligatoriu apărătorului şi succesorului învinuitului.

(5) Încetarea urmăririi penale în legătură cu intervenirea decesului făptuitorului, conform art.275 pct.5), se dispune numai cu acordul benevol prealabil al succesorului învinuitului declarat în scris.

(6) Procurorul informează succesorul asupra efectelor cu caracter penal şi civil ce rezultă din încetarea urmăririi penale sau procesului penal în privinţa persoanei decedate.

(7) Declararea acordului pentru încetarea urmăririi penale în privinţa persoanei decedate în legătură cu intervenirea decesului nu poate constitui o prejudiciere a intereselor persoanei decedate. Faptul dării acordului pentru încetarea urmăririi penale nu poate servi ca dovadă a recunoaşterii vinovăţiei.

(8) Ordonanţa de încetare a urmăririi penale se adoptă în conformitate cu prevederile art.285. Copia de pe aceasta se înmînează persoanelor interesate, explicîndu-li-se modul şi termenul de atac.

Articolul 5239. Judecarea cauzei

(1) Judecarea cauzelor trimise instanţei în baza art.5238 se face în şedinţă de judecată, potrivit dispoziţiilor din Partea specială titl.II cap.I, II şi III, cu participarea obligatorie a procurorului, apărătorului şi succesorului.

(2) La şedinţa de judecată trebuie să fie verificate probele care dovedesc că persoana decedată a săvîrşit sau nu infracţiunea prevăzută de legea penală.

(3) După terminarea cercetării judecătoreşti, instanţa ascultă opiniile procurorului, părţii vătămate, apărătorului şi succesorului.

Articolul 52310. Soluţiile instanţei de judecată

(1) Instanţa de judecată soluţionează cauza prin sentinţă. (3) La adoptarea sentinţei, instanţa soluţionează chestiunile prevăzute în art.385.

(2) Dacă consideră dovedit faptul că persoana decedată a săvîrşit infracţiunea, prevăzută de legea penală, instanţa de judecată adoptă o sentinţă de încetare a procesului constatînd că inculpatul este vinovat de săvîrşirea infracţiunii.

(3) În cazul în care participarea persoanei la săvîrşirea infracţiunii nu a fost dovedită, precum şi în cazul în care se constată circumstanţele prevăzute în art.390, instanţa dă o sentinţă de achitare care duce la reabilitarea inculpatului decedat.

(4) Prin sentinţa sa instanţa rezolvă şi chestiunile indicate în art.397. (5) În cazul prevăzut la art.275 pct.5), încetarea procesului penal pe parcursul

judecării cauzei nu se admite fără acordul succesorului inculpatului. În acest caz procedura continuă în mod obişnuit.

Articolul 52311. Atacarea sentinţei Sentinţa instanţei de judecată poate fi atacată cu apel sau, după caz, cu recurs

în instanţa de judecată ierarhic superioară de către procuror, apărător, partea vătămată sau reprezentantul ei, succesorul persoanei a cărei cauză s-a judecat. 25. Problema protecţiei participanţilor la procesul penal. Transferul de competenţă în materie de protecţie a participanţilor în procesul penal de la MAI la Ministerul Justiţiei. (Protecţia participanţilor este o parte a procesului penal şi necesită detalizarea în CPP. Totodată, sub aspectul asigurării unei protecţii eficiente, inclusiv în cazul infracţiunilor comise de către reprezentanţiii MAI /ex:tortura/ ar fi binevenit ca această activitate să fie realizată de MJ sau o instituţie independent). 26. Necesitatea unificării practicii judiciare, soluţiile posibile fiind recursul în interesul legii şi sesizarea CSJ în vederea pronunţării hotărîri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept. (În prezent practica judiciară neuniformă este una din cele mai mari probleme în procesul penal. Hotărîrile explicative ale CSJ nu sunt suficiente pentru a o uniformiza).

Codul se completează cu Capitolul VI cu următorul cuprins: „Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare

Secţiunea a 1 Recursul în interesul legii

Articolul 4651. Cererea de recurs în interesul legii (1) Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate

instanţele judecătoreşti, Procurorul General, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, conducerea (Plenul Curţii Supreme de Justiţie) Curţii Supreme de Justiţie sau curţile de apel au îndatorirea să ceară Curţii Supreme de Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept, care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

(2) Cererea trebuie să cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii Supreme de Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii.

(3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive din care rezultă că problemele de drept, care formează obiectul judecăţii, au fost soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti.

Articolul 4652. Condiţiile de admisibilitate Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovadă că

problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează la cerere.

Articolul 4653. Judecarea recursului în interesul legii (1) Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din preşedintele

Curţii Supreme de Justiţie, preşedinţii de colegii din cadrul acesteia, un număr de 14 judecători din colegiul în a cărui competenţă intră chestiunea de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, precum şi câte 2 judecători din cadrul celorlalte colegii. Preşedintele completului este preşedintele Curţii Supreme de Justiţie.

(2) In cazul în care chestiunea de drept prezintă interes pentru două sau mai multe colegii, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie stabileşte colegiile din care provin cei 20 de judecători.

(3) După sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, preşedintele acesteia va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor din cadrul colegiului în a cărei competentă intră chestiunea de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, precum şi a judecătorilor din celelalte colegii ce intra în alcătuirea completului prevăzut la alin.(1).

(4) La primirea cererii, preşedintele completului va desemna un judecător din cadrul colegiului în a cărei competenţa intră chestiunea de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii. In cazul în care chestiunea de drept prezintă interes pentru două sau mai multe colegii, preşedintele completului va desemna 3 judecători din cadrul acestor colegii pentru întocmirea raportului. Raportorii nu sunt incompatibili.

(5) In vederea întocmirii raportului, preşedintele completului poate solicita unor specialişti recunoscuţi opinia scrisă asupra chestiunilor de drept soluţionate diferit.

(6) Raportul va cuprinde soluţiile diferite date problemei de drept si argumentele pe care se fundamentează, jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, a Curţii Supreme de Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi opinia specialiştilor consultaţi, dacă este cazul, precum şi doctrina în materie. Totodată, judecătorul sau, după caz, judecătorii raportori vor întocmi şi vor motiva proiectul soluţiei ce se propune a fi dată recursului în interesul legii.

(7) Şedinţa completului se convoacă de preşedintele acestuia, cu cel puţin 20 de zile înainte de desfăşurarea acesteia. Odată cu convocarea, fiecare judecător va primi o copie a raportului şi a soluţiei propuse.

(8) La şedinţă participă toţi judecătorii completului. Dacă există motive obiective, aceştia vor fi înlocuiţi, cu respectarea regulilor prevăzute la alin.(3).

(9) Recursul în interesul legii se susţine în faţa completului, după caz, de Procurorul General sau de procurorul desemnat de acesta, de judecătorul desemnat de conducerea Curţii Supreme de Justiţie, respectiv a curţii de apel.

(10) Recursul în interesul legii se judecă în cel mult 3 luni de la data sesizării instanţei, iar soluţia se adoptă cu cel puţin doua treimi din numărul judecătorilor completului. Nu se admit abţineri de la vot.

Articolul 4654. Conţinutul hotărârii si efectele ei (1) Asupra cererii de recurs în interesul legii completul Curţii Supreme de

Justiţie se pronunţă prin decizie. (2) Decizia se pronunţă numai în interesul legii si nu are efecte asupra

hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.

(3) Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare şi se publica în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial, Partea I.

(4) Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Secţiunea a 2-a Sesizarea Curţii Supreme de Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri

prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept Articolul 4655. Obiectul sesizării Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Curţii Supreme de Justiţie,

al curţii de apel, investit cu soluţionarea cauzei în ultima instanţă, constată că o problemă de drept de care depinde soluţionarea cauzei respective a fost dezlegată diferit în practica instanţelor, va putea solicita colegiului penal a Curţii Supreme de Justiţie să pronunţe o hotărâre prealabilă, prin care să dea rezolvare problemei de drept cu care a fost sesizată.

Articolul 4656. Procedura de judecată

(1) Sesizarea colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie se face, din oficiu sau la cererea parţilor, după dezbateri contradictorii şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.4655, prin încheiere, care nu este supusă nici unei căi de atac. Cererea parţilor trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibila, de prezentarea dezlegărilor diferite în practica instanţelor ale problemei de drept sesizate.

(2) Prin aceeaşi încheiere se poate suspenda judecarea cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea problemei de drept. In cazul în care inculpatul se afla în arest la domiciliu sau este arestat preventiv, se aplică în mod corespunzător prevederile art.186 pe toata durata suspendării.

(3) La primirea sesizării, preşedintele colegiului va desemna un judecător pentru a întocmi un raport asupra problemei de drept supuse judecăţii. Dispoziţiile art.4653 alin. (5)-(8) se aplică în mod corespunzător.

(4) Raportul va fi comunicat parţilor, care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare, pot depune, în scris, prin avocat, concluzii privind problema de drept supusă judecăţii.

(5) Sesizarea se judecă fără citarea părţilor în cel mult 3 luni de la data investirii colegiului, iar soluţia se adoptă cu jumătate plus unu, din numărul judecătorilor prezenţi.

Nu se admit abţineri de la vot. Articolul 4657. Conţinutul şi efectele hotărârii (1) Asupra sesizării colegiului se pronunţă prin decizie, numai cu privire la

problema de drept supusă dezlegării. (2) Dispoziţiile art.4654 alin.(3) se aplica în mod corespunzător. (3) Dezlegarea data problemelor de drept este obligatorie pentru instanţe,

inclusiv în cauza în legătură cu care s-a ridicat problema de drept, de la data publicării deciziei in Monitorul Oficial.”. 27. Extinderea temeiurilor pentru declararea recursului în anulare (reabilitarea victimelor represiunilor politice, etc).

Articolul 453 va avea următorul cuprins: „Articolul 453. Temeiurile pentru recurs în anulare (1) Hotărîrile irevocabile de condamnare, de achitare sau de încetare a

procesului penal pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei în cazurile în care:

a) cînd un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectatat hotărîrea pronunţată;

b) cînd instanţa de judecată internaţională, prin hotărîrea sa, a constatat o încălcare a drepturilor şi libertăţilor omului, care poate fi reparată la o nouă judecare;

c) cînd Curtea Constituţională a recunoscut neconstituţională prevederea legii aplicate în cauza respectivă;

d) cînd persoana condamnată a fost extrădată, cu condiţia excluderii din hotărîrea de condamnare a unor capete de învinuire;

e) cînd organele judiciare, în perioada dintre 7 noiembrie 1917 şi 23 iunie 1990, au adoptat hotărîri ce au avut drept consecinţă represiunea politică.

(2) Hotărîrile irevocabile emise în cadrul controlului judiciar al procedurii prejudiciare, altele decît cele ce se referă la măsurile preventive, pot fi atacate cu recurs în anulare numai dacă au fost adoptate cu grave erori de drept.

(3) Recursul în anulare este inadmisibil dacă nu se întemeiază pe motivele prevăzute în prezentul articol sau este declarat repetat, invocîndu-se aceleaşi motive.”. 28. Instituirea obligaţiei instanţei de a asigura participarea în instanţa a părţii apărării. 29. Stabilirea atribuţiilor şi competenţelor poliţiei judiciare.