‒ SUBSTANȚE ORGANICE CU ROL FUNCȚIONAL ‒

2. VITAMINELE

Definiție: Vitaminele= substanțe organice micromoleculare cu structuri chimice

extrem de diferite care exercită o influenţă considerabilă asupra desfăşurării normale a tuturor

proceselor biochimice din organismele vii. Ele sunt sintetizate de microorganisme și plante,

de unde pătrund în organismele animale sub formă de hrană.

Pentru organism, vitaminele nu constituie sursă energetică sau plastică, însă au roluri

funcționale extrem de importante deoarece sunt principalii constituienți coenzimatici,

participând la procesele metabolice. Din acest motiv, organismul are nevoie de un aport zilnic

de vitamine (cateva mg/zi sau chiar g/zi) asigurat de raţia alimentară.

Lipsa unor vitamine din alimentaţie duce la declanşarea unor stări patologice specifice,

numite avitaminoze, care, dacă nu sunt de lungă durată, pot fi îndepărtate prin administrarea

de vitamine. Dacă hrana conţine o vitamină în cantitate insuficientă pentru a acoperi cerinţele

organismului maladia se numeşte hipovitaminoză. Introducerea in organism a unui exces de

vitamine poate cauza boli numite hipervitaminoze.

Biosinteza vitaminelor în organismul vegetal şi animal se poate realiza prin precursori

specifici numiţi provitamine care în urma unor modificări chimice minore se transformă în

vitamine active. Ex: caroteniivit. A, ergosterolulvit. D2, dehidrocolesterolulvit. D3

Mai există în natură unele substanţe organice cu o structură asemănătoare cu cea a

diverselor vitamine, dar cu acțiune antagonistă numite antivitamine (antimetaboliți); aceste

substanţe determină apariţia simptomelor de hipo- şi avitaminoză, chiar dacă vitamina

respectivă este conţinută în hrană în cantitate suficientă.

Nomenclatura și clasificarea vitaminelor

Denumirea de “vitamină” (amina vieţii) a fost utilizată pentru prima dată în 1912 de

către K. Funk. După descoperirea mai multor vitamine în prima jumătate a secolului XX, s-a

constatat că nu toate aceste substanţe conţineau grupări aminice şi ca atare această denumire

este improprie. Fiind deja intrată în uz, continuă să fie utilizată şi astăzi.

Pentru vitaminele cunoscute pană în prezent se folosesc mai multe denumiri:

– denumirea alfabetică care utilizează majuscule ale alfabetului latin, nomenclatura făcându-

se în ordinea descoperirii (A, B, C, D, E, F etc). Odată cu creşterea numărului de vitamine

cunoscute a început utilizarea unor indici (A1, A2, D2-D7, B1-B15, B12a, B12b etc)

– denumirea chimică se bazează pe structura chimică a fiecărei vitamine (ergocalciferol,

retinol, tocoferol, piridoxină etc.)

– denumirea terapeutică se bazează pe efectul farmacodinamic principal (vitamina

antiscorbutică, vitamina antirahitică, vitamina antipelagroasă etc.).

Clasificarea vitaminelor este dificil de realizat din cauza structurii chimice foarte

diferite; vitaminele cunoscute pană în prezent se împart în funcție de solubilitate în 2 clase:

vitamine liposolubile (solubile în grăsimi) – A, D, E, K, F

vitamine hidrosolubile (solubile în apă) – B1, B2 B6, B12, PP, biotina, acidul

pantotenic, acidul folic, vitamina C.

A. VITAMINELE LIPOSOLUBILE

Vitaminele liposolubile au molecule apolare, hidrofobe; din punct de vedere structural

sunt derivați izoprenici. Se găsesc în mod obișnuit asociate cu lipidele din alimentație.

Absorbţia lor se face în aceleaşi condiţii ca şi a lipidelor, adică în prezenţa grăsimilor,

a bilei şi a sucului pancreatic. După absorbţie, vitaminele liposolubile sunt transportate de

chilomicroni pe cale limfatică în sange şi apoi depozitate în ficat (vitamina A, D, K), sau în

ţesutul adipos (vitamina E) pentru diferite perioade de timp.

În sânge vitaminele liposolubile sunt transportate de lipoproteine specifice, nefiind

solubile în plasmă.

Nu sunt excretate în urină; în cea mai mare parte sunt eliminate pe cale biliară și în

fecale.

Supradozarea vitaminelor liposolubile conduce la instalarea unor stări toxice

(hipervitaminoză) mai ales în cazul vitaminelor A şi D.

Vitamina A (retinol, vitamina antixeroftalmică)

Există două vitamine, A1 şi A2, care pot fi oxidate la aldehide sau acizi fără pierderea

activităţii biologice.

Vitamina A1

În organism, vitamina A se formează în special la nivelul mucoasei intestinale şi mai

puţin în ficat, muşchi şi plămân, prin transformarea provitaminelor A (α , β şi γ -carotenii).

Provitamina A (β-carotenul) se găseste în: plante ca: salata verde, morcovi, roșii, spanac,

varza, ardei, ridichi, broccoli, grapefruit, portocale, mango

Ingerarea îndelungată de alimente bogate în caroten duce la depozitarea acestora în

ţesuturi, apărand xantodermia – îngălbenirea pielii, în special a palmelor şi tălpilor, cu

excepţia sclerelor care, rămânând albe, poate face diferenţa de icter.

Hipercarotenemia nu atrage şi hipervitaminoză A.

Surse: untura de pește (peste 3000 mg%), ficat (50-60 mg%), pește (10-12mg%),

gălbenuș de ou , unt, lapte, morcov, banane, salată, spanac, ardei gras.

Depozitul de vitamină A din ficat poate asigura necesarul organismului pentru o

perioadă lungă de timp (chiar peste 1 an).

Absorbția vitaminei A este influențată de aportul de lipide exogene, fosfolipidele,

favorizând absorbția; absorbția este mai eficientă cu cât gradul de nesaturare al acizilor grași

este mai mare. Hormonii tiroidieni stimulează transformarea carotenilor în vitamina a și

absorbția ei.

Rolul biologic:

Vitamina A stimuleaza la copii creșterea (în privinţa staturii şi greutăţii).

Exercită acţiune protectoare asupra epiteliilor, asupra mucoaselor, împiedicând

pătrunderea microorganismelor (acţiune antiinfecţioasă).

Cel mai însemnat rol al vitaminei A este în procesul vederii în care este implicat direct

11-cis-retinal (-CHO) în calitate de grupare prostetică a tuturor pigmenţilor

fotosensibili din retină.

Necesarul de vitamină A este în funcție de greutatea corporală, vârstă, climat, stare

fiziologică.

Tulburările de aport ale vitaminei A se pot instala prin:

- lipsa vitaminei A din alimentație

- incapacitatea organismului de a transforma carotenii în vitamina A

- tulburări în absorbția lipidelor, carotenilor, vitaminei A

- depozitare insuficientă (boli hepatice)

- deficiență de Zn (necesar mobilizării vitaminei A din ficat)

- malnutriție proteică

Deficiența de vitamină A:

- afectează sistemul osos (oprirea creşterii oaselor, erupţii dentare întârziate, rădăcini rău

implantate, alterarea smalțului dentar) şi apoi a ţesuturilor moi.

- oprirea diviziunii celulare şi atrofia celulelor deja formate, întârzierea severă a creşterii

inclusiv a sistemului nervos.

- epiteliile, indiferent de originea lor, apar keratinizate, ceea ce conduce la tulburări ale

glandelor exocrine din piele, tractusul digestiv, respirator, urogenital;

- carenţa poate fi însoţită de infecţii spontane.

- scăderea capacităţii de adaptare de la lumină la întuneric (nictalopie-”orbire de noapte”)

- scăderea calitativă a vederii diurne în mod progresiv (hemeralopie-”orbirea de zi” sau

”orbul găinilor”)

- scăderea acuităţii vizuale şi îngustarea spectrului vizual pentru albastru-galben, oboseală la

citit.

- Dacă avitaminoza se accentuează şi este de lungă durată apar leziuni ale epiteliului

conjunctiv – xeroftalmie, manifestată prin uscarea conjunctivei, corneei, uscarea epiteliilor

(xeroză), atrofia glandelor lacrimale (cu scăderea lacrimilor şi deci umectarea insuficientă) şi

lipsa de lizozim (factor de protecţie antimicrobiană), corneea se opacifiază, continuând cu

keratomalacie (atrofia globului ocular) proces care duce la cecitate (orbire).

Hipervitaminoza A dozele excesive de vitamină A produc fenomene de:

-intoxicaţie acută - ameţeli, cefalee, somnolenţă

- intoxicație cronică -anorexie, tegumente uscate, buze uscate, ragade comisurale, paradontoze

Vitamina D (calciferol, vitamina antirahitică)

Omul obține cantitatea neceară de vitamina D din mediu extern și din mediu intern din

provitaminele endogene.

Grupul vitaminelor D este reprezentat de cinci vitamine cu structură chimică şi acţiune

asemănătoare notate de la 2 la 6, care fac parte din clasa steroidelor. Cele mai cunoscute şi

mai des utilizate în prezent sunt vitaminele D2 şi D3:

Provitaminele D sunt derivaţi sterolici, fără activitate vitaminică. Transformarea

sterolilor în vitamine D se face sub acţiunea radiaţiilor UV. Din ergosterol, sub acţiunea UV

se formează un intermediar – precalciferol – care apoi se transformă în vitamina D2.

Surse: uleiul de pește, peștii marini, ficatul, laptele, spanacul, untul, slănina cu șoric,

produse din soia, cereale, drojdia de bere

Necesitățile organismului depind de diverși factori : vârstă, perioada de creștere, sex,

aport alimentar, starea fiziologică, medicamente administrate, raportul masic Ca/P din

alimente.

Vitamina D se absoarbe la nivelul intestinului subțire în prezența bilei, urmând aceeași

cale ca și grăsimile; dizolvarea vitaminei D în grăsimile alimentare favorizează absorbția. În

condiții fiziologice normale, vitamina D este transportată prin circulația limfatică în sânge,

unde se atașează de α-globuline.

Ergocalciferol

Rolul biologic:

Reglează metabolismul fosfo-calcic prin acţiunile exercitate asupra ţesuturilor ţintă:

intestin, os, rinichi:

la nivelul intestinului favorizează absorbția calciului

la nivelul tubilor renali stimulează reabsorbția calciului și a fosforului

la nivelul osului asigură fixarea calciului și a fosforului și stimulează sinteza unei

proteine specifice care leagă calciul (osteocalcina)

Tulburări de aport vitaminic se consideră că apariția simptomelor de carență

vitaminică D poate fi cauzată de următorii factori:

- biosinteză cutanată deficitară (expunere insuficientă la soare, poluare atmosferică)

- aport deficitar de calciferol exogen

- catabolism accelerat al calciferolilor (tratamentele anticonvulsive)

Hipovitaminozele D conduc la stări de boală care se manifestă prin:

- perturbări în metabolismul mineral (calciu și fosfor) şi a secreţiei de parathormon

- defecte în mineralizarea osului

- absorbţia de calciu este perturbată și astfel apare hipocalcemia

Hipovitaminoza D la copii se numeşte rahitism, iar la adult osteomalacie.

Clinic, rahitismul este caracterizat prin scăderea rezistenţei mecanice a oaselor

(înmuierea oaselor). La adult, rezerva de calciu fiind mai mare, hipovitaminoza se instalează

mai greu. Hipocalcemia dezvoltă la adult osteoporoza (reducerea masei osoase pe unitate de

volum la un nivel situat sub cel necesar funcţiei normale).

Copiii cu rahitism prezintă unele simptome clinice caracteristice:

- întârzierea creșterii, dureri osoase, evitarea poziției șezânde

- musculatura hipotonă, greutate în mers, priviri apatice

- în formele severe apar anomalii scheletice (picioare curbe, deformarea craniului, închiderea

tardivă a fontanelelor, stern proeminent, erupție dentară întârziată)

- asimilarea fierului este mult diminuată anemie

Când boala s-a instalat e necesar administrarea zilnică a 1200 U.I. de vitamină D. În

perioada copilăriei și adolescenței se administrează până la 400 U.I./zi, cu scop preventiv.

Osteomalacia-careanța de vitamina D, calciu și fosfor la adult; se manifestă prin

calcifierea defectuoasă a oaselor; este o boală de origine dietetică, cu incidență mai mare la

femei, care se manifestă prin dureri ale membrelor inferioare, deformări ale coloanei și

oaselor pelviene.

Hipervitaminoza D după ingestia cronică, orală, a unor doze mari de vitamină D pot

apare intoxicaţii cu vitamină D caracterizate prin anorexie, vărsături, diaree, astenie, mialgie,

pierderi în greutate, hipercalcemie, hipercalciurie. Patologic are loc calcifierea ţesuturilor

moi, în special la nivel renal (nefrocalcinoza), cornee, aortă, plămani, inimă.

Prin suprimarea administrării de vitamină D, prin aplicarea unui regim sărac în Ca şi

fosfat, se produce o mobilizare lentă a Ca din ţesuturile moi şi revenirea la normal a

calcemiei.

Vitaminele E

(tocoferoli, vitaminele antisterilității, vitaminele de reproducere)

Numele de tocoferol provine de la funcţia biologică- de a favoriza fertilitatea (tokos –

naştere; phesein – a purta).

Aceste vitamine sunt sintetizate numai de plante. Din punct de vedere chimic sunt

derivaţi ai benzopiranului fiind alcătuite dintr-un inel benzenic, un heterociclu cu oxigen şi o

catenă laterală ramificată. În prezent se cunosc 6 tocoferoli, cei mai importanţi fiind α - şi β -

tocoferolul:

α-tocoferol

Absorbţia vitaminelor E din alimentaţie are loc la nivelul intestinului subţire, în

aceleaşi condiţii ca şi celelalte vitamine liposolubile, fiind facilitată de prezența bilei.

De la intestin, pe cale limfatică, tocoferolii trec în sange unde sunt vehiculaţi de

lipoproteinele plasmatice, apoi sunt repartizaţi în toate organele, depozitele făcandu-se în

ţesutul adipos.

Intracelular, vitaminele E se acumulează în fosfolipidele membranare citoplasmatice şi

mitocondriale şi în reticulul endoplasmatic. Concentraţia vitaminelor E în aceste organite este

în funcţie de aportul vitaminic, de peroxidanţi, antioxidanţi, de seleniu alimentar şi de aportul

de aminoacizi cu sulf.

În procesele metabolice, tocoferolii sunt transformaţi în compuşi chinonici,

hidrochinonici care se elimină prin bilă, 80%, iar restul prin urină, sub formă conjugată cu

acidul glucuronic.

Surse: uleiuri de floarea soarelui, porumb, soia, măsline, nucile, semințele de floarea

soarelui și germenii de grâu sunt surse importante. Alte surse sunt: cerealele, peștele, uleiul de

arahide și legumele frunzoase verzi.

Organismul uman nu le poate sintetiza, deci trebuiesc obținute din alimentație;

necesarul zilnic al omului în aport alimentar de tocoferoli= 10-30 mg/zi.

Rolul biochimic:

- acțiune antioxidantă este cel mai eficace antioxidant liposolubil natural; preîntâmpină

oxidarea vitaminei A, acidului ascorbic, a acizilor grași nesaturați și a lipidelor

- are rol în hematopoeză şi stabilitatea eritrocitelor

Tulburăti de aport vitaminic:

Avitaminoza E la om apare foarte greu comparativ cu alte vitaminoze și numai după

absența tocoferolilor din alimentație un timp îndelungat sau în timpul unor boli pancreatice și

hepatice.

Cu toate acestea, carența de vitamină E produce o serie de simptome diferite în

funcție de sex și vârstă:

distrofie musculară

degenerarea testiculelor și apariția unor leziuni ireversibile a tubilor seminiferi

moartea și resorbția fătului

leziuni la nivelul sistemului nervos

anemie hemolitică

Vitamina K

(filochinona, vitamina coagulării, vitamina antihemoragică, factor protrombinic)

Grupul vitaminelor K sunt derivaţi de naftochinonă care la C3 conţin sau nu un radical

variabil de atomi de carbon. În prezent se cunosc două vitamine K naturale: K1 și K2.

Vitaminele din tractusul gastro-intestinal sunt de natură exogenă (dietă) şi endogenă

sintetizate de flora intestinală; din acest motiv, organismul este permanent aprovizionat cu

vitamină K.

Absorbţia vitaminelor K1 şi K2 (naturale) se face împreună cu lipidele, apoi pe cale

limfatică trec in sange şi de aici in ficat. Vitaminele K sintetice fiind solubile se absorb în

absenţa sărurilor biliare.

Cea mai mare cantitate a vitaminelor K naturale se depozitează temporar în ficat;

vitamina K3 nu se acumulează, excesul fiind eliminat. Vitamina K3, pentru a-și exercita

funcțiile se transformă în vitamina K2.

Surse: vitamina K1, care participă la coagulare, se găsește în legumele verzi (broccoli,

spanac, varză, salată), alge marine șiîn uleiuri; vitamina K2 este produsă de bacteriile din flora

intestinală. Vitamina K2 este prezentă în ficat, lapte, brânză, iaurt și în uleiul de ficat de pește.

Rolul metabolic:

- vitamina K este esenţială pentru sinteza protrombinei normale şi factorilor VII, IX, X

- participă la oxidoreducerile celulare și în metabolismul osos

Antivitaminele K, dicumarolul și warfarina, inhibă activitatea vitaminei K și sunt

folosiți ca agenți anticoagulanți.

Tulburări de aport vitaminic:

- carenţa de vitamină K se instalează cand există tulburări în absorbţia de lipide (deficit de

bilă), afecţiuni intestinale, alterarea florei intestinale, afecţiuni hepatice, boli infecţioase.

- avitaminoza K: scăderea protrombinei, prelungirea timpului de coagulare şi apariţia de

fenomene hemoragice spontane.

- în perioada imediat postnatală, nou născuţii sunt predispuşi la hemoragii deoarece se nasc

fără rezerve de vitamină K, avand intestinul steril.

Vitamine F ( vitamine antidermatitice)

- Sub această denumire sunt reuniţi acizii graşi nesaturaţi esenţiali cu mai multe legături

duble: acidul linoleic, acidul linolenic, acidul arahidonic

- Surse: alimente de origine vegetală-uleiul de porumb și floarea soarelui, nucile, pâinea

neagră, arahidele; alimente de origine animală-untul, osânza, măduva, peștele

- Aceste vitamine nu se sintetizează în organismul animal.

- Lipsa vitaminelor F determină tulburări metabolice la nivelul pielii.

B. VITAMINELE HIDROSOLUBILE

Vitaminele hidrosolubile aparţin complexului vitaminic B (B1, B2, B6, B12, PP, acid

pantotenic, acid folic) şi vitamina C.

Fiind solubile în apă nu se acumulează în organism în concentraţii toxice şi se elimină

în principal pe cale renală.

Cu excepţia acidului ascorbic, al cărui mecanism de acţiune nu este tipic coenzimatic,

celelalte vitamine hidrosolubile intră în structura multor enzime sub formă de cofactori.

Vitamina B1

(tiamina, vitamina antiberiberică, vitamina antinevritică)

Din punct de vedere structural, este alcătuită dintr-un nucleu pirimidinic şi un nucleu

tiazolic, substituite şi unite printr-o grupare metilenică.

Absorbţia tiaminei are loc la nivelul intestinului subţire, prin procese active şi pasive.

În organism tiamina se găseşte sub formă liberă în plasmă, LCR şi sub formă

esterificată ca TPP (tiamin-pirofosfat); sub formă de TTP este activă biologic și se stochează

pentru scurt timp.

Tiamina difuzează în toate țesuturile. Ea se găsește în cantități mari în țesutul hepatic,

creier, rinichi și inimă.

Surse de tiamină: drojdia de bere, seminţele de cereale nedecorticate, soia, carnea de

porc, ficatul, rinichii, inima; fructele, legumele verzi, produsele lactate și peștele-surse

mediocre de tiamină.

Tiamina este o vitamină termolabilă, fiind distrusă parțial prin fierbere.

Organismul uman nu poate sintetiza tiamina, de aceea este necesar un aport zilnic de

vitamină B1.

Rolul biologic:

- principala funcție a vitaminei B1 este cea de coenzimă, sub formă de TPP intervine în

metabolismul glucidic și-n utilizarea energetică a glucozei

-sub formă trifosforilată, tiamina joacă rol de neurotransmițător

Tulburări de aport vitaminic- cauze:

- consumul uniform și de lungă durată a produselor alimentare rafinate (făină foarte albă, orez

decorticat) sau a unor alimente supuse unor condiții dure ale procesului culinar (sterilizarea

fructelor, legumelor și cărnii în vederea preparării conservelor pentru iarnă, alimente

preparate la temperaturi foarte înalte)

- perturbări ale absorbției intestinale (în diaree sau în infecții intestinale)

-malnutriție

- tratamente diuretice prelungite

Carența de tiamină (avitaminoza B1) este cunoscută sub numele de beri-beri, boală ce

se manifestă prin următoarele simptome clinice:

- astenie, somnolență, anorexie, senzație de greață, constipație

- tulburări neurologice: stări depresive, iritabilitate, pierderea memoriei, tulburări de atenție

- dereglări nervoase periferice: amiotrofie, dureri ale pulpei piciorului la palpare, parestezii,

diminuarea reflexelor osteotendinoase, polinevrită

Carența prelungită de vitamina B1 provoacă tulburari nervoase (SN periferic și apoi

SNC), cardiovasculare, digestive. Boala beri-beri se manifestă sub mai multe forme, în funcție

de predominarea disfuncțiilor neurologice centrale, periferice sau cardiace- forma uscată a

bolii afecteaza nervii și mușchii, iar forma umedă a bolii afectează inima (miocardită asociată

cu tahicardie).

Hipervitaminoza tiaminică nu apare în mod obişnuit. În mod excepţional pot apărea

fenomene de intoleranţă (leşin, dispnee, tahicardie).

Vitamina B2 (riboflavina)

Vitamina B2 este o riboflavină pentru că în structura ei se găsește radicalul unui

alcool=ribitol. Riboflavina aparţine clasei pigmenţilor galbeni sau flavinelor naturale.

În organism, riboflavina se găsește atât în stare liberă (în plasmă, lapte, urină şi retină),

cât și sub forma a doi derivați nucleotidici cu rol coenzimatic: FMN (flavin-mononucleotidul)

și FAD (flavin-adenindinucleotidul).

Surse: drojdia de bere (7 mg%), ficatul, brânzeturile, ouăle, mușchiul de vită și porc,

vinul roșu, spanacul, tomatele, ceaiul.

La om, cantități însemnate de riboflavină se sintetizează la nivelul intestinului de către

flora sa microbiană.

Rolul biologic:

- participă la reacțiile de oxido-reducere (FMN și FAD-cofactori enzimatici)

- stimulează creşterea organismelor tinere

- intervine în mecanismul vederii, în fiziologia glandelor lacrimale

- menține sănătatea pielii, părului și a unghiilor

Tulburări de aport vitaminic:

De regulă, hipovitaminoza B2 se întâlnește asociată cu alte hipovitaminoze și

avitaminoze B.

Hipovitaminoza B2 se caracterizează prin: leziuni cutanate și leziuni ale mucoaselor

buco-faringiană, gastrică, conjunctivită, fotofobia, scăderea vederii la distanță, vascularizarea

superficială a corneei, cataracta.

Avitaminoza B2 la femei în perioada sarcinii determină producerea de malformații

severe la făt; nou-născuții prezintă multiple malformații scheletice (diviziune palatină,

diminuarea oaselor lungi etc.), precum și hidrocefalie, leziuni oculare, malformații cardiace.

Vitamina B6 (piridoxina, adermina)

Vitamina B6 include trei compuşi naturali, derivaţi ai piridinei care prezintă aceeași

activitate vitaminică: piridoxolul, piridoxalul și piridoxamina:

Surse: drojdie de bere, pește, rinichi și ficat de porc, carne de porc slabă, gălbenuș de

ou, brânzeturile, laptele, cereale integrale, legume și fructe proaspete, lăptișor de matcă.

Rolul biologic:

- intervine în multe reacții metabolice la care participă aminoacizii (decarboxilarea,

transaminarea) în calitate de coenzimă (formele fosforilate- piridoxal-fosfatul şi

piridoxaminfosfatul)

Tulburări de aport vitaminic:

Hipo- și avitaminoza B6 la om nu are doar origine nutrițională, ea fiind rezultatul

interacțiunii mai multor factori: nutriționali, farmacologici, genetici, și factori de mediu.

Cauzele hipovitaminozei B6: alcoolismul cronic, unele tratamente medicamentoase

(de ex., cu izoniazidă), hemodializa, anumite boli psihice, sarcina și perioada neonatală.

Hipovitaminoza B6 se manifestă prin: stagnare ponderală, insomnie, iritabilitate,

nervozitate excesivă, tulburări de mers, dermatită seboreică, anemie microcitară și hipocromă,

convulsii, etc.

Hipervitaminoza B6 provocată de administrarea de doze foarte mari timp de câteva

luni; semne: neuropatie periferică senzitivă cu ataxie.

Vitamina B12 (ciancobalamina, factor antipernicios)

Este un compus cu o structură chimică complicată alcătuită dintr-un nucleu corinic

format din 4 inele pirolice, un atom central de cobalt, un nucleotid legat α-glicozidic.

Vitamina B12 este sintetizată de numeroase microorganisme din sol precum şi de

microflora intestinală a omului și mamiferelor.

Cobalamina este absorbită la nivelul ileonului, iar viteza de absorbție depinde de

prezența în mediu a HCl și a unui factor existent în sucul gastric numit factor intrinsec Castle

( o glicoproteină secretată de celulele parietale ale mucosei gastrice). După absorbţie,

vitamina se leagă de o proteină plasmatică, transcobalamina II, în vederea transportului la

ţesuturi. În ficat, excesul de vitamină se depozitează sub diferite forme, fixate pe proteine

celulare: deoxiadenozilcobalamină (70%), hidroxi-cobalamină (27%) sau metil-cobalamină

(3%).

Cobalamina se elimină din organism prin bilă, urină, diferite secreții și celule

descuamate.

Surse: alimentele de origine animală constituie exclusiv sursa exogenă de vitamina

B12 pentru om; cele mai bune surse de cobalamină sunt: ficatul (de vacă și pasăre), pește,

ouă, brânzeturi, lapte, carne slabă de vițel, porc și pasăre.

Se recomandă un aport zilnic mediu de cobalamină de 4-7 mg.

Rolul biologic:

- este cel mai important factor de maturație eritrocitara. În lipsa ei apar celule atipice,

megaloblasti (anemia Biermer-pernicioasa);

- intervine în multiplicarea celorlalte elemente sangvine: leucocite, trombocite.

- asigură menținerea integrității celulelor epiteliale, mai ales mucoasei limbii și tractului

digestiv

- previne apariția leziunilor neurologice (neuropatia)

- factor esential de creștere

- are și rol coenzimatic participând la reacții de izomerizare

Tulburări de aport vitaminic:

Carența vitaminică B12 determină apariția anemiei pernicioase (Biermer)

caracterizată prin eritropoieză megaloblastică, cu modificări ale leucopoiezei şi formării de

trombocite.

Alterările hematologice, caracteristice, pot fi însoţite de astenie, anorexie, paloare,

dispnee de efort, tulburări nervoase (scăderea răspunsurilor reflexe şi a perceperii senzoriale,

greutate în vorbire şi mers, parestezii), atrofia mucoaselor digestive, plăgi eritematoase netede

și uscate la nivelul limbii, glosită, căderea părului și albirea precoce a acestuia.

Carenţa de cobalamină este adesea corelată cu cea de folat şi din această cauză

diferenţierea celor două este dificilă.

Vitamina PP

(niacina, nicotinamida, factorul pelagro-preventiv, vitamina B3)

Termenul generic de vitamină PP sau niacină desemnează acidul nicotinic, amida sa

(nicotinamida) precum și toți derivații acestora ce pot fi transformați in vivo în compuși

biologic activi.

Acidul nicotinic se sintetizează în aproape toate organismele vii având drept precursor

triptofanul. D. p.d.v. structural, acidul nicotinic și amida sa sunt derivați ai piridinei:

Rolul biochimic constă în faptul că nicotinamida intră în structura NAD şi NADP.

În sânge se găseşte sub formă de coenzimă (80% în globulele roşii) şi sub formă de

amidă liberă, în plasmă.

Surse alimentare: pâinea neagră și intermediară, orezul, soia, fasole, mazăre, carnea

de vacă, porc și pasăre, rinichi, ficat, drojdie de bere, peștele marin; datorită faptului că toate

celulele vii conțin NAD și NADP în calitate de coenzime, se poate considera că vitamina PP

poate fi preluată de către organismul uman absolut din toate alimentele.

Rolul biologic:

- acidul nicotinic e considerat provitamină pentru că se transformă în organism în

nicotinamida, parte componentă a doua coenzime (NAD și NADP) cu importanta vitala

pentru metabolismul proteic și respiratia celulară.

- nicotinamida participă la metabolismul glucidic, lipidic, al alcoolului.

Tulburări de aport vitaminic:

Avitaminoza PP produce o boală gravă numită pelagră, care debutează prin oboseală,

pierderea poftei de mâncare, tulburări digestive, iar în timp se instalează așa-numita triadă a

celor 3d: dermatită, diaree, demență.

Simptomele clasice ale pelagrei sunt de 3 tipuri:

- tulburări cutanate: eriteme roșii simetrice, ce apar pe extremități, pe față (pe zonele expuse la

lumină); în timp pielea devine aspră și brună

- tulburări digestive: stomatită, glosită, gastrită, diaree abundentă însoțită adesea de hemoragie

- tulburări mintale: delirul, halucinații, confuzii

Pelagra se instalează cand dieta este constituită în exclusivitate din porumb, sărac în

triptofan şi vitamină B6 (regim pelagrogen). Carenţa de vitamină PP poate fi indusă de

carenţa altor vitamine, în special B6 în lipsa căreia nu se mai sintetizează vitamină PP din

triptofan.

Pelagra poate însoţi şi alte boli specifice unor defecte metabolice din metabolismul

triptofanului: boala Hartnup (defect de absorbţie a triptofanului) sau sindromul carcinoid

(proliferarea malignă a celulelor care sintetizează serotonina).

Acidul pantotenic (vitamina B5)

Este sintetizat în toate plantele şi majoritatea microorganismelor. Reprezintă un

element esențial în alimentația animalelor și a omului.

Din punct de vedere structural, acidul pantotenic este format din acidul pantoic şi β -

alanină.

Se absoarbe la nivelul intestinului şi imediat, tot în aceste celule, este fosforilat la

gruparea de alcool primar, formand acidul 4’-fosfopantotenic.

În organismele vii se găsește atât sub formă liberă cât și sub forma sa activă de

coenzima A.

Surse: drojdia de bere, ficat, rinichi, gălbenuș de ou, cereale integrale, conopida,

ciupercile, spanacul, roșiile.

Rolul biologic rezidă, în primul rând, în faptul că acidul pantotenic este unul din

constituenţii coenzimei A, aceasta din urmă reprezentând la rândul ei o adevărată placă

turnantă în metabolismul celular.

Tulburări de aport vitaminic:

- stările de carență vitaminică au o incidență foarte scăzută; ele survin doar în caz de

malnutriție sau alterarea capacității de absorbție intestinale.

- lipsa acidului pantotenic conduce la dermatite, depigmentarea şi căderea părului, încetinirea

creşterii.

- deficiența de acid pantotenic este însoțită de regulă și de carența altor vitamine

Acidul folic (vitamina M, acidul pteroilglutamic, vitamina B9)

Denumirea acestei vitamine este datorată faptului că acidul folic a fost obținut prima

dată din frunzele de spanac. Din punct de vedere chimic este alcătuit dintr-un rest pteridinic

substituit, un rest de acid p-aminobenzoic, un rest de acid glutamic.

Surse: spanacul, pâinea, morcovii, tomatele, fasolea, varza, ficatul, gălbenușul de ou,

carnea de vițel, laptele, etc.

La adulți este necesar un aport zilnic de 0,5-1 mg, iar în perioadele de sarcină și

alăptare de circa 10 ori mai mare.

Rolul biologic:

- principala funcție a acidului folic o reprezintă participarea sa, în calitate de coenzimă, în

reacțiile de transfer a grupelor ”C1”.

Tulburări de aport vitaminic:

- deficienţa de acid folic apare din cauza unui aport alimentar scăzut, stres, tulburări de

absorbţie, deficit de enzime implicate în sistemul de transport sau terapia cu unele

medicamente.

- avitaminoza produce tulburarea procesului de hematopoieză, oprirea creşterii, anemie

macrocitară (modificarea dimensiunilor elementelor figurate ale sângelui), inflamarea cavităţii

bucale, iminenţă de avort.

- datorită relaţiei strânse dintre activitatea metabolismului acidului folic şi cea a vitaminei

B12, este destul de greu de a diferenţia simptomele clinice dintre cele două stări de carenţă.

Vitamina C (acid ascorbic, vitamina antiscorbutică)

Este sintetizată de toate plantele, de unele microorganisme şi de majoritatea

animalelor, cu excepţia omului, primatelor şi cobaiului, la care este necesar aportul exogen.

Vitamina C are caracter slab acid şi este sintetizată din precursori glucidici.

Surse: fructele (măceșe, afine, citrice, pepene galben) și legumele (varză, ardei gras,

conopidă, pătrunjel, spanac) proaspete.

Necesarul de vitamină C=75-80 mg/zi; crește în perioadele de sarcină (100mg/zi) și

alăptare (120mg/zi).

Vitamina C din alimente se absoarbe la nivel intestinului subțire. Absorbția este

încetinită sau chiar stopată de: antibiotice administrate prelungit, aspirină, cortizon,

antidepresive, fumul de țigară, stres.

Acidul ascorbic se întâlnește în majoritatea țesuturilor și organelor, dar mai ales în

celulele sangvine (leucocite), în glandele endocrine (suprarenale, hipofiză) și în hepatocite.

Vitamina C traversează placenta.

Acidul ascorbic nemodificat, precum și metaboliții săi (acid L-dehidroascorbic, acid

oxalic) se elimină din organismul uman pe cale renală.

Rolul biologic:

- prezintă acțiune antioxidantă (are capacitatea de a reacționa cu radicalii oxigenați liberi pe

care îi neutralizează)

- este un protector al organismului față de șocurile anafilactice

- este necesară pentru buna funcţionare a creierului, ficatului, glandelor endocrine, în

hematopoieză, sinteza hemoglobinei etc., participând la numeroase reacţii de oxido-reducere;

principalele reacţii la care participă vitamina C sunt: hidroxilarea prolinei şi lizinei pentru

sinteza colagenului, sinteza catecolaminelor, absorbţia fierului, biosinteza interferonului,

metabolizarea xenobioticelor (poluanți cancerigeni, pesticide).

Tulburările de aport vitaminic: pot surveni datorită:

- lipsei acidului ascorbic din alimente

- unor tulburări la nivelul tractului gastrointestinal care diminuează absorbția vitaminei

Aceste deficiențe conduc la instalarea stării de avitaminoză C și a bolii

carențiale=scorbut.

Apariția scorbutului este precedată de astenie, inapetenţă, scăderea rezistenţei la efort,

infecţii, dureri articulare (”reumatismul scorbutic”), paloarea și uscăciunea tegumentelor,

tahicardie, dispnee. Carența severă conduce la apariția de hemoragii subcutane, musculare,

gingivale, precum și echimoze spontane sau provocate de traumatisme foarte mici.

În avitaminoza avansată survin febra, cangrenele, hemoragii viscerale, leziuni ale

ţesutului osos şi cartilagiilor, ca urmare a perturbării biosintezei colagenului.

Vitamina C nu este toxică; supradozarea poate duce la litiază renală, datorită formării

oxalatului de Ca insolubil, cat şi datorită efectului nefavorabil asupra absorbţiei vitaminei B1.

Acidul ascorbic este utilizat și în scop terapeutic:

- în cicatrizarea rănilor și plăgilor postoperatorii

- în tratamentul și prevenirea infecțiilor

- în combaterea stresului în timpul eforturilor intelectuale intense (1g de vit.C/zi)