Victor Răzmeriţă INVESTIGAŢIILE MELE JURNALISTICE

CERŞETORII

2

3

VICTOR RĂZMERIŢĂ

INVESTIGAŢIILE MELE JURNALISTICE

CERŞETORII

Editura NICO

4

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României RĂZMERIŢĂ, VICTOR

Investigaţiile mele jurnalistice. Cerşetorii,/Victor Răzmeriţă - Târgu-Mureş: Editura Nico, 2016

I.S.B.N 978-973-87870-6-9 821.135.1-31

Coperta aparţine autorului EDITURA NICO TÂRGU-MUREŞ,

str. Ilie Munteanu nr. 29 Apărut 2016

Copyright © Victor Răzmeriţă 2016 Toate drepturile rezervate

Lector Nicolae Băciuţ Tehnoredactare: Sergiu Paul Băciuţ

Format 16/61x86, Coli tipo 9 Tiparul executat la

S.C. INTERMEDIA GROUP S.A. Târgu-Mureş, str. Revoluţiei nr.8

România

5

PREFAŢĂ Timpul reprezintă o reflecție a societății dispersată în

spațiu și gîndire, în rațiune și suflet, amalgam de trăiri ce numai pot fi reîntoarse. Trecem prin timp, iar în final rămîn doar amintirile despre noi, rămîne cenușa sufletului, așternută în materialitatea sa prin ceea ce ramîinem în eternitate.. dacă rămînem...

Mergînd pe drumul vieții, am analizat prin prisma ochilor triști că acesta are un final… poate tragic poate nu... în dependență de cine am fost. Venim ca să plecăm… Venim că să lăsăm în urmă amintirea în ochii omenirii! Cine am fost? Întrebare care va măcina încă mult timp generațiile care vor urma după noi.

Când va fi să mori nu te uita la întunericul dinainte, ci la lumina ce laşi în urmă. Şi te vei stinge cu zâmbetul pe buze. – (Nicolae Iorga). Omul ascunde în sine taine și mistere care îl transformă în ideal al momentului, ce ar fi ramas daca ar fi fost cind nimic numai avea relevanță. Și totuși, dacă ne axăm pe sensul vieții în substanțialitatea filosofică a destinului uman, acesta comportă încarcătură emotivă a spiritualității fiecăruia dintre noi.

Moartea este o împlinire, o perfectă integrare a tuturor facultăţilor înalte cu care am fost dăruiţi. (Mircea Eliade). Proces biologic obișnuit care survine indiferent de voința factorului uman, aparent simplu, dar totuși înglobat în metafizic prin semnificația profundă a acestuia! De ce se produce? De ce oamenii se nasc pentru a pleca în final în neant? Retorismul întrebărilor frămîntă în mod constant rațiunea umană și care îmbină în același timp elemente de natură filosofică, religioasă, și stiințifică.

Ce se ascunde totuși în spatele visului numit viață? De ce el încetează si ce rol avem fiecare din noi în cadrul acestui univers zbuciumat al sufletului!?Ne naștem pentru a muri, este

6

firesc, dar cum rămîne cu destinul fiecăruia dintre noi, se prezumă că fiecare are o anumită destinație pe Pămînt – soarta!

Existența este limitată, fiecare îsi alege reveria pe care mai apoi o urmează! Trecem prin destin, lăsăm în urmă trecutul, ca forță majoră pentru prezent și indispensabilă pentru viitor, suntem umbre active ale imaginii abstracte numită realitate!

Pornind de la faptul că plecăm ireversibil, analizăm comportamentul uman pe parcursul vieții ca fiind lumina care pune capăt întunericului! Privim societatea ca un proces în continuă transformare, oamenii vin oamenii se duc… dar ce ramîine? Meditînd la vechile evocări ale sufletului, creație a interiorului abstractizat de la emoție și încadrat în puterea gîndirii, încerc să evadez din universul devalorizat în care banalitatea și absurdul au prioritate! În mare parte oamenii uită de valorile spirituale, materialismul are prioritate, cînd mintea suferă de raceală gravă incurabilă. Totuși cum rămîine cu valorile primordiale esențiale: onoarea, demnitatea, sinceritatea, simplu spus de a rămîine om în orice circumstanțe? Existență obiectivă demonstrează cele mai oribile forme de operare : lașitate, viclenie, lingușeala, fațărnicie, cum am spune: ,, Scopul scuză mijloacele’’.

Trist…, dar adevarat! Omul, ca celulă fundamentală a încetat să mai existe, ființa corpului omenesc are ca primordial banii - regăsire a fericirii improprii sufletului strain, dar atit de personale în interiorul negru si hain – frumos la chip, și smoală la suflet!

Scopul… sună simplu, dar e satanic, omul este în stare să distrugă vieți pentru a-și satisfice poftele, instinctele, viciile omenești, ajunge a fi jigodia anilor săi, comportamentul caruia emană boala psihică gravă… se consideră fi cel mai deștept, cînd cruda realitate îl prezintă a fi cel mai prost!

Și clipele continue a se trece ireversibil, viața își scurge nisipul în clepsidra timpului, care pare a fi infinită, dar totuși

7

ajungem și în clipa cea din urmă unde facem bilanțul anilor prin care am trecut… Ce vom spune atunci? Vom regreta? Vom accepta în tacere sfirșitul? Sau v-om mai cere o nouă viață, pentru a repara greșelile? Și totuși, chiar și a doua oară unii indivizi vor proceda la fel ca la început - vorba ceea: ,,Lupul parul își schimba, iar năravul ba’’.

Eu sunt cine sunt, dar și Ferit a Sfîntul să încerce cineva să se creadă mai bun ca mine, asa se cred o mare majoritatea a indivizilor speciei Homo Sapiens. E amuzant să asculți minciuni cînd cunoști adevarul, minciuni care cu atit calm si sinceritate îți sunt spuse, de ai crede ca povestea e realitate, om mai sincer nu este în univers!

Omul, în principiu rămîine a fi o ființă departe de ființă, excepțiile doar o fac operele creației cerești, lumină în întuneric, speranță și vis imaculat! Restul rămîine a fi un amalgam de pseudoființe, lipsite de creier în sens psihologic nu biologic, deoarece lipsește cea mai semnificativă funcție - cea de a gîndi, sau cel puțin nu a gîndi numai pentru sine!

Oamenii- stranietăți ale societății, furnici, dar în acelasi timp melci, ființe care prin materialitatea existenței lor gîndesc una, spun alta, și fac a treia..

Da, oamenii care vorbesc despre adevar, dar spun minciuni deoarece este mai convenabil, adevărul doare.

Oamenii… sunt cei mai sinceri cînd comunică față în față, te vorbesc mai apoi în cel mai scîrbos mod cînd nu auzi.

Oamenii… ființe care îți promit ca îți vor fi alaturi și la bine și la greu, dar totuși pleacă cînd apare o problema cît de mică, urmează trădare, lacrimi și parere de rau, doar au promis.

Oamenii… ființe care promit a fi cei mai confidențiali față de tine, dar totusi iți împartășesc secretele cu prima ocazie care le aduce profit.

8

Oamenii... ființe care spun că esti scumpă pentru ei, dar totuși nu ezită să îți calce sufletul în picioare în cel mai josnic mod!

Oamenii… ființe care pretind că îți sunt prieteni, dar cu prima ocazie încearcă să obțină profit din aceasta, să tragă foloase, că doar nu degeaba îți sunt prieteni!

Oamenii... ființe care vorbesc despre valori spirituale și morale, cunoscuta sintagmă ,, principii și valori’’, dar nu ezită să poarte haine scumpe, să caute să aibă mașini luxoase și bogății materiale!

Oamenii... ființe care spun ca e josnic să i-ai sau să oferi mită, dar totuși își rezolvă astfel problemele, doar e cea mai usoară cale.

Oamenii… ființe care pretind că nu sunt cumpărați cu propuneri avantajoase, dar totuși merg și la omoruri pentru bani!

Oamenii… ființe care spun ca iubesc cititul, dar nu au citit măcar o carte în viață!

Oamenii… ființe paradoxale… care din paradox fac un mod de viață, și puțini care reflectă asupra faptului... cine sunt? Si cine trebuie să fie?!

Te primesc cu îmbrățisări calde, apoi îți lasă rană de cuțit în suflet, care va sîngera la infinit.. rănile sufletului nu au vre-un tratament eficient, sunt lăsate la discreția timpului, care este cel mai bun medic!

Existența noastră se reduce la simplitatea ideii de a interacționa cu mediul exterior. Aceasta se realizează la nivelul subconștientului –univers care dictează regulile de joc în propriul destin, unde doar gîndirea are prioritate. Orice gînd manifestă o exteriorizare a proprii concepții, pe care o poți reda doar cu ajutorul lexemelor. Consecința gindirii prin imaginație reprezintă produsul finit alcatuit din cuvinte - dialogul propriu zis, care ne reprezintă. Absența interiorizării sentimentelor prin exterorizare face imposibilă realizarea destinului, care nu este

9

decît fila albă a unei cărți, iar literele le aranjăm noi, autorii acesteia dupa cum ne dictează subconștientul, inconștientul, sau conștientul! Psihologic omul trebuie privit ca o simbioză de valori, menite să lase în urma sa frumosul prin prisma reflecției emoției pierdute în timp și spațiu, dar regăsite în fapte, și mai puțin în cuvinte...

Cuvintele înalță, cuvintele doboară, cuvintele bucură ochiul înlacrimat și tot ele pot aduce lacrimi, ele aduc fericirea, dar si amaraciunea ochilor triști, care privesc nostalgic la vechea amintire a clipelor ce au trecut, cînd totul parea a fi o lume fară infinit, dar sa scurs în efemeritate...

De ce oamenii știind că pleacă, transformă paradisul universului în infernul negru al creaturilor, lipsite de puterea de a medita asupra faptului cine sunt? De ce sunt aici? Și unde voi fi în final?!

Rațiunea contribuie la reflecția asupra întrebarilor: cine sint eu?ce scop urmaresc eu?sau ce vreau sa fac eu? Subconștientul încearcă să ofere un răspuns la aceste întrebări prin intuiție logică sau gîndire, astfel apare dialogul cu sine. Acesta reprezintă o definire mai aprope de realitate a ccea ce imi doresc să îmi asum sau încerc să fac în decursul timpului, mă defineste pe mine ca individ și îmi ajută să mi creez o concepție mai clară asupra lucrurilor.

Nostalgic rămîne a fi esența despre existență, cînd ființa umană rămîne închisă în universul lăuntric al acesteia, macinată de gindul că nu a nimerit într-o lume în care și-ar fi dorit, a devenit actorul într-o lume meschină, monotonă, paralizată pînă în cele mai mici încheieturi... În final toți suntem actorii vieții, doar ca rolurile sunt diferite... iar acțiunile noastre ne repartizează și rolul în povestea numită viață.

Nu întotdeauna ceea ce gîndim aceea spunem. Constituția umană este modelată în așa mod, că este necesar să se adapteze grupului de indivizi cu care operează. Uneori e mai convenabil de spus ceea ce trebuie decît ceea ce gîndești, dar asta nu va fi

10

o parte a propriului tău ,, eu’’, dar o supunere inconștientă, sau altfel spus manipulare din exterior, cum afirmă și D-nul Victor Răzmeriță ,,Om mancurtizat’’ și acest model este preferat de substanțialitatea universală în proporții deosebit de mari!

Conceptul de a fi capabil să interacționezi cu oamenii este o capacitate infinită a eului personal, care contribuie la interiorizarea sufletească a acestuia în dependență de unde se află și cît timp se află, pentru a rămîine în eternitatea valorilor supraumane. Pragmatismul înglobat în adîncurile spațiului lăuntric provoacă deseori paralici în gîndire, iar în asa momente dorința devine vis pierdut. Interpretarea celor spuse de catre noi presupune o analiză din exterior a mesajului și o răspundere personală. Sîntem răspunzători de cuvintele și de faptele aduse ca argument a unui caz concret. Orice idee spusă prin intermediul discursului aduce cu sine anumită implicare personală și crează o anumită stare de răspundere pe marginea celor spuse. Cuvintele mai pot fi și arma ta, dar și inamicul tau. ,, Fii atent la ce spui și nu va trebui sa gîndești ce să faci’’. Există și conceptul de ,, Prea tirziu’’, apartenentul speciei Homo Sapiens ar da totul, pentru a reîntoarce clipa și a putea schimba trecutul! De ce oamenii își analizează întreaga viață doar cînd aceasta sa scurs și plîng cu regrete, de ce oamenii nu fac totul la timpul potrivit? Retorice întrebări, care m-au frămîntat multă vreme, auzind adesea frămîntări de suflet: ,, Daca aș mai avea o viață, aș ști ce să fac! Pentru toate este timpul potrivit, și fiecare faptă rămîne a fi simbol, daca prim materialitatea sa individul o transformă în minune a timpului său. Viața este ca un copac al speranțelor pierdute cînd este fară nici o frunză, pustiu și gol, ca sufletul care a adunat buchetul viiciilor omenești, sau un copac al viselor mărețe care devin realizări, suntem cine suntem, și nu putem fi altfel, decît doar prin propria voință.

11

Pierzi în viață ani și la moarte cerșești o clipă. (Nicolae Iorga) De ce unii afirmă că s-au săturat de trăit, unii se sinucid, se aruncă sub automobile, își taie venele, beau pastile, etc., și numărul lor crește în mod alarmant. Ca ajungînd în fața morții să cerșească o clipă, să înțeleagă de fapt cît de mult ar dori să nu plece, iar plecarea este pentru totdeauna! Ajuns bolnav în fața morții, Nicolaie Labiș a spus: ,, Cît este de frumos să trăiești!’’, smuls fiind de cruzimea destinului la doar vîrsta de 21 de ani! Ar fi poate crud să afirm asta, dar totuși dacă prostia omenească face ca unii oameni să își dorească, din motive mai puțin întemeiate să moară, consider eu, în loc să consulte un psiholog, atunci ar fi mai just să fie luate de către soartă acești indivizi, dar nu oamenii cu inimă și suflet, care deseori sunt răpiți de boli incurabile, sau evenimente imprevizibile, persoane care înfruntă toate durerile vieții, și merg pînă în cea din urmă clipă. Legea talionului – dinte pentru dinte, ochi pentru ochi – nu vreai să mai trăiești ești liber să pleci, daca mintea a fost nici ca a unui melc!

Limba sub influența rațiunii și subconștiinței își pierde valoarea de atribut al omului și devine atribut al timpului. Este o rușine să cerem ajutor de la un psiholog, paradoxal nu? M-am saturat de viață, gata prima ce imi vine în cap, ma duc să mă sinucid, asta arata nivelul de inteligență al societății bolnave de prostie omenească – incurabilă! Viața rămîne a fi un mister și odată ce aceasta există în totalitatea lucrurilor bune și rele, aceasta trebuie să fie înfruntată, iar lașitatea aici nu îsi are locul! Vei pleca, iar în urmă va rămîine doar cenușa? Incredibil, dar c-am foarte des se întîmplă asemenea lucruri, și cum rămîine cu soarta, cu eternitatea? Chiar trebuie să rămînem a fi, mulți dintre noi, doar păpuși ai scenei de teatru fără suflet și fără rațiune?

Toate sunt într-adevar trecătoare, dar oare e acesta motiv să ne transformăm în lighioaie care doar sunt preoocupate de materialism și necesități fizice? Da, nimic nu e veșnic, toate vin

12

și pleacă, dar sufletul spiritualizat va rămîine veșnic.. lucru care trebuie perceput măcar în timpul vieții! Emoția domină spiritul de reflecție asupra valorilor, analizăm pragmatic, prin ce spun alții, suntem manipulați, nu avem deseori un punct propriu de vedere, iar timpul se scurge și mulți dintre noi doar supraviețuim fără a simți ce înseamnă gustul dulce-amărui sintetizat din verbul ,, a trăi’’ , dar nu a trece ca viermele prin timp.

Există valori, cele mai multe, care trăiesc sub o aparenţă înşelătoare şi trebuie vocaţie și intuiţie spre ale anticipa destinul și există valori mai puține și poate mai mari, care au în ele înşele puterea de a-şi crea aparența, suprafața şi de a se manifesta prin ele... întrebarea pe care ar sa ne-o adresăm - unde ne încadrăm noi,într-un destin unic într-o lume unică, un destin magnific într-un secol ciudat, o viaţă printre vieţi, sau o viață efemeră cu un sfirşit limitat?!

Suflet de Basarabia

13

INTRODUCERE

Uneori omul face lucruri în viață fără să știe măcar ce sunt ele! Nu din prostie, ci observând nepregătit, axându-se pe imprevizibil, aleatoriu sau întâmplări deocheate, caracterul surprinzător al evenimentelor miraculoase din viața sa. Nu că le face rele și proaste, ci că le face din curiozitate, dar nu știe cum se numesc, și de sunt bune sau rele, și apoi ajunge la vârsta înțelepciunii de a le analiza de pe pelicula memoriei. Le face oricum impus de realitate, de forțele necurate, de Dumnezeu, din puterea a celor strămoși plecați la Domnul cu suferința închisă în sufletul lor, de la fărdelegile care le-au suferit în viață și le mai face din capul său, chiar și prost uneori.

Toate acestea dacă le combini frumos devii ca un pom spiritual, care te alimentezi din seva străbunilor prin rădăcini, constituită din frământările, iubirile, dorurile lor interzise și toată suferința lor nemărginită și neelucidată luată cu ei în morminte, când au trecut prin această viață pământească, de a o elucida tu și ai da valoarea pe care nu au putut-o da ei, și chiar de a o eterniza. Crești prin existența realității prezentului fără să crești strâmb dacă ai caracter, și reziști tuturor strâmbătăților lumii care se abat asupra ta de a te face strâmb. Copac drept, frumos roditor, bătut de toate vânturile, viscole și furtuni și toți oamenii din societate cu bețele, de ați smulge fructele, precum este bătut un nuc roditor. Dar oricum, nu crești o sălbătăciune strașnică care nu ești bun nici de foc, precum majoritatea în ziua de azi. Dacă ai caracter, inteligență și minte crești un pom roditor de care apoi generațiile viitoare să se folosească de roadele tale foarte mult timp, rămânând și în eternitate rodul tău, dar și lemnul bun pentru multe lucruri frumoase, nu numai pentru foc.

Deci datoria sfântă a omului pe acest pământ este de a fi pom roditor cu toate greutățile care vin peste sine, și nu o sălbătăciune mătăhăloasă, fără rădăcini, crescută cu ciuperci

14

otrăvitoare pe ea. Ciuperci care se cred pomul, crescând din putreziciunile tale, ca apoi ciupercile să te desființeze ca pom și rămânând nici măcar o buturugă, ci un putregai, și acela luat de vânt și dus pe aiurea. Și la propriu și la figurat pomii, buruienile, planetele cresc din osemintele a celor care cu foarte mulți ani au trecut prin această lume în viața lor, și le-au rămas trupurile ca îngrășăminte și faptele bune învățăminte pentru noi.

Așa este viața pe acest pământ, dar este în firea și în puterea fiecăruia din noi în parte de a deveni ceea ce vrem, adică, buruiană rea sau plantă bună roditoare, pom sălbătăciune sau pom roditor fructifer, caracterul, mintea, sufletul care sunt cuprinse strâns de voință ne face să fim ceea ce vrem să fim, să devenim, adică Om, asemenea chipului lui Dumnezeu, și nu buruiană rea sau fiară sălbatecă și ticăloasă. De cum ne naștem suntem pândiți de mediocritate, unii mai mult alții mai puțin, depinde de fiecare cu ce misiune am venit pe pământ, cât de tare ne este caracterul de a rezista împotriva nedreptăților și a tuturor ispitelor. Hidoasă și necruțătoare ca o fiară flămândă și rănită, mediocritatea încearcă să ne devoreze sau calicească. Mulți nici nu-i observă furișarea și când li sa aruncat la grumaz. Alții, precum majoritatea de la noi o văd, dar preferă să i se supună, că le este bine așa lași să fie, și de a nu-și crea probleme și nepăsarea lor îi fac mai răi ca cei de fac rău, fiindcă sunt imorali. Și numai unii, foarte puțini dintre noi se întorc fulgerător spre ea, o înșfacă de grumaz și o doboară la pământ – pe aceștia eu îi numesc „nebunii frumoși”, pe care se ține întreg Neamul și întreaga omenire, fiindcă și Isus face parte din ei, dar și Dumnezeu care l-a trimis pe pământ.

Sorți de izbândă sunt puține, și totuși doar neîmpăcarea cu rutina, lupta cu mediocritatea te poate ocroti de ea. Rutina este mai mare pericol decât amenințările cele din afară a omului de cultură, care este în slujba adevărului luptând cu anormalitățile societății. Nu degeaba se spune în popor că cea mai bună

15

apărare este atacul! Astfel niciodată în viață nu vei fi fericit, împăcat cu sine decât în fața morții, dacă ai îmbrăcat „mantia” de scriitor sau chiar de simplu creștin adevărat, și nu fariseu. Dar oricum, e clipa înălțării, clipa revelațiilor creatoare, clipa în care omul simplu poate deveni erou, deloc, sau mai puțin cu totul în fața lumii, ci în fața lui Dumnezeu și a propriei conștiințe. La acest nivel nu contează cât de mare ai ajuns să fii considerat de către alții, important e să-ți auzi chemarea, precum mi-am auzit-o eu, pe cea de scriitor.

S-o auzi și să o urmezi cu sfințenie, monitorizat de conștiința ta și Dumnezeu, având frică de Dumnezeu și nu de lume sau gura ei, în pofida tuturor dificultăților, în pofida femeilor care sunt cea mai grea piatră de încercare și te pun să agonisești cât mai multe bogății materiale, în pofida leneviei, în pofida slăbiciunilor și chiar a neprietenelor, în pofida fraților, surorilor de sânge, părinților care nu numai că îți subsemnează munca, dar și-ți devin dușmanii tăi, te bârfesc și umilesc, fiindcă nu vreai să fii ca ei. Și mai greu este să lupți împotriva blestemelor, vrăjitoriilor și a tuturor forțelor negative de care ești atacat. Dacă ești mare cu adevărat, atunci discuțiile despre importanța ta îți par sterile și nu te afectează tare de a-ți schimba deciziile, fiindcă oricum ele te ating la inimă, iar tu decizi să devii sclav sau liber de ele.

Dumnezeu ne dă tot timpul șansa de a alege între bine și frumos, rău și urât, astfel noi singuri decidem pe care cărare a vieții să mergem, ca apoi la Ultimul Tribunal să dăm seama de faptele făcute. Fiindcă numai faptele bune, dar mai puțin și cele rele, ne decid existența noastră pe acest pământ. Chiar de ne mai poticnim și cădem, Creatorul milostiv ne ajută să ne ridicăm și să mergem frumos pe drumul vieții, cu Lumina și Dragostea Lui în suflet. Dar… ne ajută, ne susține și nu ne obligă, ci ne dă voie să face singuri alegerea! Nu există om nepăcătos, dar trebuie să ne conștientizăm, asumăm păcatele și să ni le ispășim cât putem în această viață pământească care

16

este o „Vale a plângerii”, fiindcă în cea „de dincolo” nu o să mai putem.

Deci, testul cel mare și plin de testări mici este această „Vale a plângerii” , pe care trebuie să o trecem cu demnitate și credință curată. Să nu ne facem frate și cu dracul de a trece puntea (viața) precum o fac majoritatea dintre noi, ca apoi să găsească scuze că: „așa au fost vremurile”! Chiar de nu putem schimba vremurile, le putem rezista cel puțin! E greu dar trebuie să ne răstignim în noi înșine toate viciile, sentimentele și gândurile rele care ne cuprind și ne împing spre păcate, și numai rezistența în fața lor ne face tot mai Oameni. Nu am venit ca să judec pe nimeni, fiindcă Adevărul ca Har al Lui Dumnezeu nu are instanță lumească unde să fie contestat. Eu numai arăt Adevărul celor mulți. Prin ale mele investigații, am scos din sufletele oamenilor acele zăcăminte rele și bune de a le pune pe masa celor mulți, de a fi ca exemple demne de urmat și nedemne de urmat. Pentru a distinge binele de rău, omul trebuie să le vadă pe ambele și să decidă care cale alege! Ca să fie analizate de cei mulți, urmate de care vor și le înțeleg corect, și judecate să fie de Dumnezeu, nu de oameni.

Fiecare în parte trebuie să-și aleagă în viața sa grâul de neghină, fiindcă nimeni nu ți-l poate face în locul tău! Ce e bine și ce e rău ne învață Sfânta Scriptură și Cele zece porunci care nu pot fi călcate decât dacă nu ești o ploșniță umană. Principalul „Model – imitație” este principiul pedagogic fundamental pe care se întemeiază învățarea. Prin „model” doar se dădeau în Eden poruncile. Ele prin a fi învățate și mai bine, mai trebuie și suferite, chiar de sunt și amare. Moralul desemnează raportul corect sau condiția corectă a individului față de celelalte persoane. Ce e Bine și ce e Rău în relațiile interpersonale se poate afla ușor, dacă aplicăm criteriul universal al „iubirii aproapelui”. Izvorul moralei este același cu izvorul relațiilor interumane: Dragostea! Ca „model-imitație” în toate îl avem pe Isus, când Isus a fost întrebat care este

17

„morala moralei”, sau cea mai mare poruncă din toate poruncile.

El a identificat principiul „să iubești”, ca fiind esența moralei (Matei 22,36-42). Iată-ne deci, ajuns la capătul potecii cu această veste bună pentru păcătoși. Dacă Iubirea este esența moralei, atunci Cine poate să stabilească binele sau răul? „Dumnezeu este iubire”! El a întocmit omul după natura Lui, iubirea. Dătătorul omului și al iubirii este Unicul care are calitatea să stabilească ce e bine și ce nu! Iar lucrurile au fost hotărâte: iubirea ne-a fost arătată, în Isus Hristos – Cuvântul întruchipat și Cuvântul scris. Isus când a fost ispitit de Diavol pe munte a spus că: „este scris”! Iată cine se ocupă de morală în lume. El a dat singurul Manual de morală în lume – Biblia, numai că din păcate mulți nici nu o răsfoiesc nu tocmai să o citească.

Făcând programul de Masterat „Managementul Instituției Media” la Departamentul Teorie și Practică a Jurnalismului, la Universitatea de Stat din Moldova or. Chișinău, în anii 2013-2015, la vârsta înaintată de 43 de ani, cu teza de master, „Investigația Jurnalistică sub Acoperire: tehnici atipice”, cu conducătorul științific Petru Bogatu, m-am luminat în multe și am înțeles ce înseamnă investigații atipice, dar numai materiale, măcar că le investigasem mult mai înainte pe unele și numai două în timpul masteratului.

Funcția-pilot a jurnalismului de investigație rămâne, firește, supravegherea mediului înconjurător prin elucidarea circumstanțelor unor nereguli sau infracțiuni, demascarea vinovaților și informarea publicului. Are și funcția pedagogică de a stărui asupra unor probleme și metehne de care societatea dorește să se debaraseze, iar dacă nu… trebuie impusă. Cunoașterea psihologiei umane și însușirea celor mai simple deprinderi de psihanaliză sunt indispensabile activității jurnalistice de investigație, pe care le-am mai cules de la profesorii cu mare experiență care m-au

18

învățat: Georgeta Stepanov, Vasile Spinei, Mihail Guzun, Constantin Marin, Alexandru Negruți, Dumitru Țurcanu, Victor Moraru, Mihail Lescu și Vasile Țapoc!

Dincolo de acestea, eu am venit cu noi cercetări în care nu este nevoie numai de curaj, ci și de mare nebunie, iubire de cei pătimași căzuți în cursele diavolești, și credință mare în Dumnezeu.

Dacă fondator al jurnalismului de investigație poate fi considerat Mark Twain (1835-1910), înainte ca tipograful și minerul Samuel Lahghorne Clemens să devină celebru scriitor, el s-a impus ca un foarte talentat ziarist cu pseudonimul Mark Twain. Și Lincoln Steffens (1866-1936) se numără neîndoios printre părinții jurnalismului de investigație, nimeni însă nu sa încumetat până la mine și ca mine să investigheze:

1) Un blestem în care au murit trei frați ai unei familii; 2) O vrăjitorie din care a murit o femeie, mătușă de a mea de

38 de ani; 3) O profeție, în care cică a fost omorât un frate de al

buneilor, omorât de toți ceilalți frați ai săi, și îngropat cu tot cu o comoară într-un beci la buneii mei, și nu în cimitirul satului, pe care l-am căutat, și nu l-am găsit.

Toate acestea având la bază rătăcirile lor criminale și interesul făptașilor de a se răzbuna și îmbogăți, pe care le-am descris mai amănunțit în ale mele cărți. Investigațiile spirituale sunt mult mai grele decât cele materiale, fiindcă sunt spirituale și nu le poți argumenta, demonstra și da în judecată, rămânând toate pentru a le judeca Dumnezeu și a face parte dreaptă măcar și pe lumea cealaltă pentru cei pătimiți. Măcar le-am putut descrie. Nici o instanță omenească nu poate trece peste caracterul faptelor concrete și evidente al probelor. Lucrul acesta e bun – altfel ne-am pomeni oricând arestați… Tocmai aici se află și limita judecății omenești. Ea nu judecă decât „faptele” și eventual „cuvintele”

19

–ambele manifestări exterioare. Ea nu judecă manifestările interioare: a) intențiile și izvorul lor; b) gândurile; c) sentimentele; d) forța urii și a blestemelor și a vrăjitoriilor; e) forța paranormalului și a magiei, îndreptate spre cineva pe care îl nenorocesc.

Deci, cine altul ne poate judeca dacă nu Dumnezeu prin fiul său Isus care: „ A învățat să asculte prin ce a suferit”? Fiul și-a câștigat dreptul de Judecător, iar aceasta îl califică nu numai să ne mântuiască, ci și să ne ceară socoteală, să judece pe acei care calcă pe același drum, dar care aleg păcatul și răzvrătirea slujind lui Mamona (Bogăției), Diavolului, și nu lui Dumnezeu, precum voi demonstra în ale mele investigații, reflectînd mediocritatea umană până în culmile și adâncurile ei.

Prin activitatea sa, jurnalistul nu numai educă, dar și salvează publicul, fiindcă societatea noastră fost sovietică și se îneacă în hăul satanic și puturos. O putem salva numai prin transparență și să o întoarcem cu fața spre Adevăr și Frumos, demonstrându-i negativitatea în care a intrat și este atrasă ca de o mlaștină. Indiferent de faptul dacă îi place sau nu societății, salvatorul are dreptul și de a o „pălmui”, pentru a o trezi din „somnul cel de moarte” la realitate, fiindcă istoria a demonstrat că somnul națiunii naște monștri. În timp de 25 de ani societatea noastră sa umplut ca de păduchi paraziți de acești monștri, de la vlădică până la opincă și chiar popimea noastră, ceea ce am cercat să demonstrez în ale mele investigații.

Dacă unii investigatori, spre a lichida nedumeririle au „răscolit în gunoaie”, eu tot am „răscolit în gunoaie”, ale societății din centrul orașului Chișinău. Însă răscolind și în lucrurile supranaturale, m-am scufundat precum scufundătorul căutător de epave în fundul apelor, până a da de gunoaie. Ca apoi să răscolesc în ele, acolo la fund, să le analizez și să le

20

scot la suprafață pe cele care am crezut că sunt de cuviință, adică mediocritatea și hidoșenia umană de neconceput cu mintea și de a le pune în viziunea celor mulți, de a le analiza și ei.

Autorul unei anchete nu numai că scrie mai mult despre rău decât despre bine, ci și întoarce răul de pe o față și pe alta pentru ai descoperi cauzele ascunse, izvoarele răului cu efectele neprevăzute și trebuie să acopere atât zona anormalității – spre a o corecta, cât și pe cea a normalității – spre a o proteja de abuzuri de care este pândită. Cândva, fiind și scufundător militar în armată la marina sovietică, m-am coborât la propriu la fundurile apelor și știu ce înseamnă aceasta, acum la figurat în blesteme, vrăjitorii și profeție care sunt mult mai periculoase.

Deci iată ce paradoxuri de necuprins cu mintea pentru mulții, că noi de aici ne-am deprins cu ele, precum împăratul Nero cu otrava. Am găsit și am scos la suprafață pentru cititor, de a le analiza și el cu dreptul de a se da și cu părerea, sau poate și a mă judeca: „Investigațiile mele”. Viața fiecăruia din noi este un lanț de paradoxuri negative și pozitive, însă nu chiar atât de jegoase și scârnave, dar totuși fără ele viața nu ar fi atât de interesantă și misterioasă, dar e bine după furtuni să vină și frumoasele acalmii. Numai că ele pe la noi nu mai vin de 200 și ceva de ani, de când am fost ocupați de ruși și prefăcuți în dobitoace bessarabene , apoi în moldoveni - oameni sovietici, și după căderea imperiului satanic sovietic, iată 25 de ani am devenit nimeni și nimicuri, cu porecla de moldoveni.

Victor Răzmeriță 05-10-2015

21

INVESTIGATOR ATIPIC, FĂRĂ VOIE ȘI FĂRĂ SĂ ȘTIU

I CIMITIRUL ȘI BLESTEMUL

INVESTIGAŢIA JURNALISTICĂ SUB ACOPERIRE:

Tehnici atipice și supranaturale

Jurnalismul reprezintă un fenomen social multidimensional, adică un arbore cu multe ramuri crescut de la debutul lumii încoace tot mai ramificat şi complicat, evoluând odată cu civilizaţia umană şi cu progresul tehnico-ştiinţific. Dacă în anul 1637 englezul Wiliam Prynn a publicat ,,Jurn” - un text care în termenii jurnalismului modern ar putea fi catalogat ca fiind o investigaţie scrisă. Eu cred că prima investigaţie scrisă este în Biblie, în care investigatorul a fost Dumnezeu şi de aici începe rădăcina arborelui „Investigaţie jurnalistică”. Conform Scriptu-rii, feciorul primului cuplu Adam şi Eva Cain la ucis pe fratele său Abel, pentru ai lua toată avuţia și slava lui, şi nici măcar nu şi-a recunoscut vina, precum o fac toţi infractorii şi tâlharii cei de azi, şi încă se dau de eroi decorându-se unii pe alţii.

- Unde este Abel fratele tău mai mic? La întrebat Dumnezeu când a aflat de tragedie. - Nu ştiu, a răspuns Cain, că doar nu sunt păzitorul lui. Deci Cain îl avea pe Dumnezeu de prostul lumii, care nu

vede şi nu aude nimic, precum majoritatea oamenilor de azi, înguşti la minte.

Domnul atunci a rostit cu supărare: - Sângele fratelui tău strigă din pământ către mine, dar tu te

prefaci că nu-l auzi? Speriat Cain şi-a recunoscut de acum păcatul, dar oricum

mai mult decât atât fiind gros de obraz că nu şi-a recunoscut de la început păcatul şi nu şi-a cerut iertare, Cain sa gândit la propria securitate atenţionându-şi Creatorul:

22

- Alţi oameni ar putea să mă ucidă pentru aceasta! Adică moarte pentru moarte! Mărinimos cum nu poate fi nimeni dintre noi, Dumnezeu i-a luat apărarea şi la asigurat:

- Cel care va îndrăzni să-l ucidă pe Cain va atrage asupra sa o groaznică pedeapsă!

Şi Tatăl Ceresc la pedepsit uşor, ca să umble fugar şi zbuciumat pe pământ câte zile va avea. Probabil că uneori pentru unii şi viaţa este o pedeapsă de a-și mai analiza și regreta păcatele, ca apoi și a le ispăși!

Având posibilitatea să urmărească îndeaproape viaţa casei regale, Prynn a formulat nişte critici acide la adresa reginei. Opera i-a fost fatală. Nenorocitul de autor fuse-se adus în faţa instanţei de judecată şi condamnat să petreacă tot restul vieţii în închisoare. Şi pe deasupra, înainte de a fi aruncat în temniţă, i s-au tăiat urechile. Mulţi ziarişti în ziua de azi au fost şi decapitaţi. Descoperirea păcatului pentru Dumnezeu nu este grea şi nici periculoasă, cât priveşte meseria unui ziarist de investigaţie, deci, este una periculoasă de tot mai ales la noi în acest haos al Republicii Moldova unde în locul bunului simţ, legea, religia, este numai banul. Deci jurnalismul este o activitate umană profesională focalizată asupra colectării, prelucrării şi difuzării informaţiei de interes public, pentru bunăstarea societăţii şi, care eu cred că sa transmis întâi pe calea orală, apoi a fost scris de la început pe pietre tot însoţind acest arbore civilizaţia de la debutul ei încoace, până la performanţa de azi.

Eu am să merg însă pe ramura tehnicilor jurnalismului de investigaţie observarea, interviul, convorbirea, analiza documentelor, anchetarea, experimentul, portretul și metodele criminalistice de anchetare. Tehnici care sunt parcă asemănătoare, dar totodată şi total diferite, şi depind de fiecare jurnalist în parte de a găsi diferite situaţii, de a pune pe bănuit în situaţii ca el singur să vorbească, fiindcă ceea ce gândeşte şi ce a făcut ar rămâne un mister pentru restul lumii, dacă nu ar

23

spune el singur. Iar eu am venit şi cu cercetarea valorilor sufleteşti spirituale. Omul având cunoştinţe de stăpânire a naturii a început să o supună voinţei sale. În schimb pretenţia la autoritate la făcut să o spună dorinţelor sale, sau a omorî pe alţi indivizi. Astfel folosind metode care nu pot fi analizate și judecate precum blestemele şi vrăjitoriile cu rătăcirile lor criminale.

Jurnalismul de investigație a fost conceput din start ca un instrument de asanare socială. Din acest considerent atât cercetătorii acestui fenomen, cât şi jurnaliştii din domeniu sunt cvasisolidari când determină ţinta jurnalismului de investigaţie: comportamentul imoral şi ilegal al individului, al business-ului şi al agenţilor guvernamentali, iar eu și pe al vrăjitoarelor. Atare comportament, ce efectuează interesul public şi buna funcţionare a corpului social, vizează corupţia politică, infracţiunile economice, abuzul de putere, crimele, fraudele şi altele fărădelegi.

Jurnalismul de investigaţie, acţionând în această sferă subterană a societăţii, are tocmai misiunea de a minimaliza flagelurile de referinţă prin forţa transparenţei şi opiniei publice. Semnificativă, în acest sens, mi se pare afirmaţia făcut de M. Eminescu 1866 în ziarul Timpul, chiar dacă aceasta avea o altă ţintă: „De câte ori un creştin s-apucă la noi să scrie un rând, ca să lumineze neamul - presa este lumina…”. Deci presa este lumina clipei, adică un artificiu de lumini ce tot călăuzeşte civilizaţia umană, iar cărţile lumina anilor. Precum era o legendă despre un grup de oameni care s-au rătăcit într-o pădure foarte întunecată, şi negăsind ieșire un tânăr Danco şi-a smuls inima din piept şi a luminat calea. Metaforic fiecare jurnalist ar trebuie să lumineze cu mintea şi inima sa societatea şi să o scoată din haos, dar să nu o întunece ducând-o în hău!

Jurnalismul de investigație este o formă de jurnalism în cadrul căruia reporterii investighează în profunzime un singur subiect de interes, care poate implica de multe ori

24

criminalitatea, corupţia politică, fărădelegile corporative. Un jurnalist de investigaţie poate petrece chiar şi câteva luni sau ani cercetând şi încercând să elaboreze un raport. Eu vre-o 20 de ani am cercetat blestemul. Jurnalismul de investigaţie este considerat o sursă principală de informaţii. În cea mai mare măsură este legat de ziare şi de jurnalişti independenţi, iar practicanţii numesc aceasta formă de jurnalism „câine de pază” sau „raportare de responsabilitate”. Eu însă i-aşi numi „lupi”, fiindcă lupii sunt sanitarii pădurilor, iar jurnaliştii de investigaţie adevăraţi sunt sanitarii societăţii.

Deşi există diferenţe de opinie în ceea ce priveşte criteriile de clasificare, rezumând, se poate spune că la ora actuală se disting câteva norme ale textului de investigaţie consacrate: ancheta, campania de presă, pagina tematică şi portretul.

Actualitatea temei de cercetare este că jurnalismul de investigaţie identifică practicile rușinoase sau ilegale, prezintă unele abuzuri de putere şi dezvăluie corupția, demonstrează că legile pot fi ocolite, dezvăluie discrepanţa dintre vorbe şi fapte contestă perspectiva oficială dezvăluie unele mușamalizări, unele crime destul de odioase şi încâlcite precum cânepa dracului.

Scopul şi obiectivele propuse în lucrarea noastră sunt: să ajungem la ceea ce este ascuns ori disimulat, până și lucrurile paranormale și vrăjitorești.

Metodologia cercetării se bazează pe studierea materialului teoretic şi practic, prin aplicarea metodelor de analiză istorică, sistematică, logică, investigaţia, analitică şi comparativă, dar și cele netradiționale. În general, o anchetă de investigație începe din momentul în care omul își pune o întrebare la care nu poate răspunde, sau se ciocnește de un caz ieșit din comun cu un buchet întreg de întrebări. Cercetarea originală continuă cu adunarea tuturor informațiilor în legătură cu subiectul și studiază totul ce se vorbește despre el. Îți faci un plan de acțiune și o schemă în cap sau pe hârtie, și tot stai cu ele în

25

minte fiindcă viața este mai complexă ca orice schemă și tot timpul te dă peste cap.

Toată gândirea ta este concentrată la ea și orice informație o adulmeci și analizezi în capul tău. Astfel cu așa frământări îți duci traiul cu foarte multe emoții, precum ai avea un examen de susținut și scapi de frământări după ce îl susții. Investigațiile sunt mult mai grele ca examenele. Susții în fața întregii societăți și a generațiilor care vin după tine și te vor nota ele, fără ca tu să mai afli notele, adică fiecare cititor în parte. Deci să purcedem stimate cititor la drumul parcurs cândva de mine: Prima mea investigație jurnalistică. Cred că fără să vreau şi fără să ştiu, am început-o pe la 14 ani. Iar gândurile la ea și care sunt dedesubturile psihologice ale acestei tragedii sau ţinut de mine ca scaiul de oaie până am terminat-o. Adică până când am aşternut-o pe hârtie, tocmai peste 28 de ani, care şi acum stă pusă ,,la murat”! Oricum din memorie nu se va şterge niciodată. În literatură dacă poți inventa orice, iată că nu poţi inventa... duh, duh format din suferinţa ta şi a neamului tău trecut demult în cealaltă lume cu toate suferințele lor și cu cele lucruri frumoase lăsate nouă pentru folosință și pentru a le multiplica. Acel duh pentru cei care scriu capătă eternitate şi astfel şi pe cei despre care scrii îi iei cu tine în eternitate. În aceasta și constă marea putere a scriitorului…de a înveșnici totul în jurul lui, clipa, anii și epoca în care a trăit. În orice situaţie, în orice regim scriitorul nu are nici un mijloc de a evita ingerinţele din afara forului său interior. Chiar şi tăcând, el trebuie să îmbrăţişeze strâns epoca în care trăiește, iar eu am îmbrăţişat însă lumea morţilor, a viilor cu toate metehnele şi încă lumea necurată. Fiecare cuvânt scris are consecinţe, bune sau rele, la fel şi fiecare tăcere. Omul de creaţie este de a da sens timpului de când a început să gândească, ori să contribuie la evaluarea schimbărilor şi mai mult psihologice spre binele și frumosul poporului din care a crescut, face parte și trăiește.

26

Dar să o luăm de la început. În vara anului 1984 pe noi cinci copii, între 8 şi 14 ani, din mahala ne-au trimis părinţii după pleavă să strângem din urma combinelor în lanul de grâu al colhozului nostru „Cepaiev”, (Fost conducător de oşti în primul război mondial şi în războiul civil ai anilor 1920 din fosta Uniune Sovietică), mai la deal de cimitirul satului. Era cea mai mare bucurie pentru noi, fiindcă alergam din urma combinelor ne urcam pe scara lor din urmă şi ne plimbam. După masă, pe o căldură insuportabilă, ne întorceam în sat cu căruciorul plin cu saci. Eram morţi de oboseală, de foame şi de sete, zgâriaţi, plini de colb, dar săturaţi de joacă şi satisfăcuţi de timpul petrecut pe lanul de mirişte.

07- septembrie - 2015 Cimitirul din satul Găuzeni Pe aici sărise-m zidul și am intrat în cimitir. Sub acești copaci am stat la umbră. După 31 de ani de atunci iată că acum tot

este semănat la deal de cimitir un lan cu grâu.

27

Ne-am oprit toţi faraonii sub zidul cimitirului, la umbra copacilor din cimitir, să ne mai tragem oleacă sufletul. În sat era un mort. Într-o familie murise feciorul cel mare de vre-o 10 anişori. După ce a fost tuns în casă, a ieşit în ogradă şi a dat foc la păr cu benzină crezând că este motorină şi sa aprins şi el. Nu a avut arsuri mari dar iată că a murit. Această moarte misterioasă numai că stârneşte suspiciuni şi chiar multe zvonuri prin sat! Ceva nu este curat la mijloc se dădeau mulţi cu părerea, mai ales babele, iar noi copii umblam cu urechile ciulite la toate pe care le auzeam şi ne făceam părerile proprii după mințile noastre!

A venit mama lui la cimitir cu o sticlă cu vin şi după ce a turnat groparilor câte un pahar de vin de sufletul băiatului, au plecat cu toţii, probabil că la masă. Pe unul din noi la lovit curiozitatea şi spiritul de aventură, aşa că vine cu Z propunerea:,,Hai să vedem groapa”! Noi copii curioşi ca toţi copiii din lume şi de când e lumea, cu lumea noastră interioară construită din: Cum se cheamă? De ce? Cum? Unde? Când?, am căzut toţi de acord. Aşa că sărim toţi zidul cimitirului, iar groapa era la vre-o zece metri de la zid. În groapă era o basma şi nişte copeici. Se vedeau trei sicrie. În stânga unul putred mai de tot, la mijloc altul cu scândurile de acum îndoite înăuntru şi mâncate de putregai şi la dreapta se vedea marginea la alt sicriu cu ţesătura numai putredă de pe el. În cel de la mijloc se vedea că groparii au umblat în el şi au scos trei scânduri din cuie.

Hai deci să vedem şi noi rămăşiţele acelor săteni care s-au mutat la Tatăl Ceresc, cu voie sau fără voie. Dovadă a trecerii prin această lume în a lor viaţă în satul nostru sau prin străinătăţi. Rămăşiţe care se află acum semănate în rânduri printre osemintele altor adormiţi în al satului cimitir din adâncul secolelor întru Domnul. Rămăşiţe de care se dezbracă ca de o haină sufletul la momentul de taină şi stau aici îngropate cu ale lor taine şi mistere, pe care le cunoaşte probabil numai iarba crescută pe morminte.

28

Pentru mare sau mic, pentru faimos sau anonim, frica este numitorul comun al tuturor. Ne îmboldeam unul pe altul şi ne încurajam să sărim în groapă şi mai curajos m-au găsit pe mine ca să mă trimită în recunoaştere. De fapt, numai încercarea este purtătoare de fiinţă, iar fapta este filozofia vieţii. Deci împins de toate curiozităţile, înainte! Sării în groapă, într-un colţ, străpuns de mii de fiori pe sicriul cel mai putred. Calc mortul, nu ştiu de câţi ani îngropat, pe un picior a cărui fluieraş – adică rămas numai osul - se ridică şi mă pocneşte peste genunchi, la rotulă. (căpăcică). Lemnul fiind putred de tot, iar scheletul nu, când am călcat pe degetele piciorului sa desprins de la genunchi şi m-a pocnit peste genunchiul meu. Văleu… Doamne! Parcă m-a electrocutat, un fior mi-a străpuns fiinţa, am ţipăt de spaimă şi într-un sfert de secundă am sărit din groapă ca un glonte.

Morţii înspăimântă întotdeauna pe cei vii, dar în lume există trei forţe unicele pe pământ în măsură să înfrângă frica, conştiinţa şi sentimentele. Aceste forţe sunt miracolul, taina şi autoritatea. Tremuram de spaimă, parcă m-au apucat frigurile. Apoi încurajat de toţi, încetişor ca o pisică, cu toate simţurile de pândă, plin de emoţii tulburătoare şi frică, m-am coborât iarăşi în groapă, călcând pe sicriul mai puţin putred, foarte atent să nu trezesc morţii, care îmi părea că aud cum mi se zbate inima în coşul pieptului de să-l spargă. Instinctul de a cunoaşte ceva neobişnuit, o taină, un miracol, curiozitatea mă împingea înainte turnându-mi tărie în mine. Am dat o scândură la o parte cu o emoţie tulburătoare şi am privit. Văleu... Doamne! Apoi am închis ochii cuprins de spaimă şi am pus-o brusc la loc. După ce mi-am mai stăpânit frica am apucat-o iarăşi şi încetişor, cu o crâncenă spaimă, am început s-o dau iar la o parte cu emoţii tulburătoare greu de descris. Am mai luat una, apoi şi pe a treia şi priveam toţi cu mirare, ei de sus de asupra gropii, care mă dirijau, iar eu de jos,

29

din groapă de asupra mortului. Astfel prin ochii mei au să vadă şi alţii care citesc.

Câtă frumuseţe tânără strânge cucoana Moarte, bat-o Dumnezeu să o bată! Era un mire cu buchet în piept, c-am de vre-o opt ani îngropat. Pentru morţi anii nu se numără, iar noi cu abilități de cercetași, nu şagă, ne-am uitat pe cruce ca să aflăm anii şi numele şi în ce sa prefăcut în aceşti ani trupul. Îl cunoşteam de viu, dar şi mort. A murit într-un accident cu motocicleta sa ,,Iava” care ridica brusc o viteză nebună. Pe atunci o motocicletă era o bijuterie deficit foarte scumpă şi rarii oameni care puteau să le cumpere. Cine avea o motocicletă era cel mai văzut om în sat. Părinţii lui i-au cumpărat-o şi iată că acest cadou le-a adus nenorocirea. Tata m-a luat cu el când era mort şi a pus o lumânare precum este obiceiul. Pe lângă tot felul de năzbâtii noi copiii ne duceam la înmormântări ca să câştigăm copeici. Adică la fiecare fântână se aruncau copeici şi noi ca o hărmălaie de câini vagabonzi ne aruncam după ele. Ca apoi să ne lăudam care şi cât a câştigat și să ne ducem la magazin să ne cumpărăm dulciuri.

Era şi pentru noi un fel de pomană, iar ochii noştri oricum filmau totul punându-le pe pelicula memoriei. Trebuie să ştim că imensele „depozite” ale memoriei sunt construite din contacte celule nervoase numite („sinapse”). O singură celulă are câteva mii de sinapse, iar creierul omului dispune de circa 17 miliarde de astfel de celule. Astfel totul încăpea în memoria noastră de copil. De aceea îi ştiam bine pe toţi cei care plecau la Domnul mai ceva ca preotul care venea din satul vecin fiindcă la noi comuniştii au închis biserica. Şi astfel cei care mureau li se făceau acasă prohodul şi erau duşi pe lângă biserica pustie şi în păragină drept la cimitir, iar steagurile sfeşnicul se păstrau la un gospodar de lângă biserică.

Prima biserică pe care au ars-o turcii şi cimitirul au fost cândva în centrul satului, dar a rămas din acel loc numai locul „Sfântului Pristol”, care este înconjurat de o căsuţă din piatră şi

30

iată că a rezistat tuturor vremurilor şi războaielor. După cum povestește d-a Olița (17-01-2001 Olița 78 de ani) la care am intrat de a o chestiona. Pristolul este mijlocul altarului. Când au ars turcii biserica oricum sau grămădit oamenii și au salvat ce au mai putut din cele ce erau în biserică, icoane cărți sfinte și scumpe, le-au grămădit și le-au pus pe pristol, apoi au clădit în jurul lui zid de piatră și au muruit cu lut și l-au închis. A fost acoperit cu stuh, apoi cu șindrilă și acum cu foi de ardezie precum a evaluat dezvoltarea social economică. Și astfel stă și azi părăsit în această stare jalnică și nimeni nu are grijă de el spre rușinea sătenilor.

04-04-2014 Locul „Sfântului Pristol” din satul Găuzeni

demonstrează nepăsarea oamenilor. Nu am mai auzit ca să mai fie așa locuri prin alte sate. De 15 ani umblu cu

pozele în geantă de al face monument de cultură ocrotit de UNESCO, și rămân numai cu promisiuni.

31

Nu se știe c-am câți ani ar fi avut și cred că este un monument istoric de mare importanță care trebuie de cercetat. Povestește d-a Olița că a îngrijit de el cât a trăit sora ei Sonea, că doar era în ograda ei. Cândva niște ștrengari au băgat mâinile pe sub foile de ardezie și au dat numai de praful de cărți mâncate de cari. Am scos și eu iconița crezând că se va vedea totul, dar oleacă mai jos de fereastră cu vre-o 10 cm este totul parcă turnat cu lut. Am băgat mâna și am atins numai acel lut. Cred că el a fost acoperit din jur împrejur și de asupra, iar icoanele, cărțile și cele de sau pus acolo sunt deasupra pe pristol și poate și prin părți fiindcă pristolul este mai mic, iar apoi a fost ridicată mai sus căsuța. - Și despre cimitir ce știți? - A fost oleacă mai la vale cimitirul satului unde însă au fost îngropați și turci care au murit pe la noi și când au venit rușii l-au distrus cu totul.(n.a probabil la începutul războiului ruso-turc din anii 1806-1812, când de pe acest pământ au fost definitiv izgoniți turcii după anexarea în 1812 a teritoriului dintre Prut și Nistru rupt de la Moldova de către Rusia țaristă și poreclit Basarabia.) Nu demult în anul 1989 au început să construiască o casă mare de cultură, dar nu a fost cu Doamne ajută fiindcă a fost construită pe schelete. L-au construit cu macarale aproape tot cu trei etaje și iată că oamenii satului câte oleacă l-au fărmat cu tractoarele și cu mâinile. Când săpau temelia scoteau schelete și au vrut să le îngroape în cimitirul actual, dar le-au îngropat înapoi temându-și de ași lua păcate asupra lor. După ce le-au stricat somnul nu au mai vrut să le schimbe și locul de veci. Cică erau și schelete mai mari decât cele obișnuite, adică de uriași care au populat cândva pământul până la potop. - O fi deoarece pământul este plin de taine și mistere pe care tot trebuie să le cercetăm noi predecesorii lor.

32

24-aprilie-2014 Biserica satului Găuzeni. După serviciul divin lumea iese din biserică și așteaptă să fie scoasă

decedata Maria Rezmeriță din mahala cu mine și chiar rudă. A dus o viață de Om plină de bucurii, dar și de

necazuri trecând prin război, foamete!

33

Biserica actuală a fost construită mai la deal - lângă drumul principal care şerpuieşte prin centrul satului şi duce spre cimitirul care a fost făcut în deal de asupra satului, iar în anul 1890 şi la 18 septembrie a fost sfinţită. Primul preot a fost Andrei Dodi care sa refugiat în țara mamă România când Basarabia a fost anexată de ruși în orașul Craiova. Apoi a fost Preotul Ksenafonti, după nume de acum pare că e rus sau de origine slavă și nu românească. După el până în 1927 a fost preot Simion Chișca. Apoi a fost Preotul Nicolae Mereacre care a fost înmormântat în ograda bisericii și este și astăzi crucea lui. În anul 1966 pe timpul regimului satanic comunist a fost închisă şi timp de 22 de ani a făcut din ea depozit pentru cereale. Antihriştii de la noi din sat au împuşcat în crucea de pe clopotniţă şi nu au putut-o da jos, dar numai au înclinat-o şi aşa a stat până în anul 1989 când a fost reparată şi redeschisă. Cei care au închis-o și pângărit-o nu au mai avut parte de viață bună. A venit de la mănăstirea Dobrușa Egumen Filaret Cuzmin, care a fost parohul bisericii opt ani și a mai adus-o la nivelul ei de locaș sfânt. În prezent Filaret este Arhimandrit la mănăstirea Căpriana. În timpul când biserica a fost închisă venea din satul vecin Răspopeni părintele Mihail și făcea slujba pe acasă și apoi drept la cimitir erau duși răposații. Întorcându-ne la copilăria mea din sat totodată să nu uităm că Sigmund Freud ne învaţă că psihicul omului are un etaj inferior, un fel de pivniţă, unde omul aruncă impresiile pe care le respinge în mod conştient, însă aceste impresii cât nu le-ai respinge oricum nu se leapădă de tine toată viaţa. Sunt ca mingea pe apă care cu cât mai tare o apeşi cu atât mai mult tinde să iasă la suprafaţă. Numai ai scăpat-o puţin şi ţâşneşte în sus la suprafaţă cu o putere şi mai mare. Adică la o clipă de mare cumpănă sau la o situaţie asemănătoare cu acea filmată pe pelicula memoriei îţi apare în imaginea ta şi te scutură şi mai tare, provocându-ţi durere sau satisfacţie.

34

Şi oricum beciul acesta se tot umple până când lucrurile încep să dea cu totul pe-afară, precum beciurile care se umpleau cu apă în timpul ploilor torenţiale ca apoi gospodarii să sape canale de scurgere, fiindcă uneori pluteau nu numai borcanele dar şi poloboacele pe apă. Eu însă nu prea le dau voie să dea pe afară deoarece de la 14 ani când m-am îndrăgostit am început să scriu poezii şi visam să devin poet şi scriitor. Am înteles că aceasta îmi este chemarea destinului. Astfel am început să port în mine tot satul de baştină nu numai cu vii, dar şi cu morţii, cu toţi oamenii, cu toate grijile, bucuriile, durerile, suferinţele, deşteptăciunea, dar şi prostia lor. Prima dragoste nereceptivă m-a făcut să-mi strig sentimentele şi durerea sufletului în poezii fiindcă nu am avut pudoarea lor, iar vremurile etern vinovate în care ne naştem ori ne ridică în slăvi şi pline de succese, sau ne poartă numai prin tragedii! Pentru fiecare din noi poezia este o modalitate de exprimare a mesajului, strigăt al sufletului cu ajutorul imaginaţiilor artistice expresive a unui limbaj concentrat referitor la viaţa reală a societăţii în care ne aflăm.

Astfel devenind o „lanternă” căutătoare a adevărului îmi aşterneam pe hârtie suferinţa sufletească plină de ,, De ce-uri’’, chiar şi această moarte stupidă şi plină de mister. Nu mă puteam scutura de gândurile de la ea ca de scai până nu le-am aşternut pe hârtie! Totul pe unde m-am perindat în viaţă, ce au văzut ochii mei, şi auzit urechile, citit cărţi, vizionat filme şi încă memoria generaţiilor de până la mine suptă chiar cu laptele matern îmi îmbogăţea bagajul memoriei. Şi toată viaţa unde sunt vieţuiesc cu ele, de parcă nu mi-ar ajunge propria povară! Împovărat de gânduri, dar conştientizând că este o povară apostolică la 20 de ani în armată în nopţile de pază îmbrățișat de Cea Cu Coasa am trecut la proză. Deci revizuindu-mi viaţa şi măcinându-mi amintirile, tot făcând înscrieri prin caiete, îmi notam impresiile mai ales cele trăite pe muchie de cuţit, gândurile în clipele de mare cumpănă, dar şi

35

multe sfaturi de la bătrânii din sat care au plecat la Domnul și rămânând doar în memoria mea. Memoria este tezaurul cunoştinţelor ce ne înnobilează firea şi ne însufleţeşte iubirea de Dumnezeu, de Neam, de Ţară şi de ființele iubite, dar fără a o neglija. Prozatorii nu se nasc din sentimente ca poeţii, ei sunt produsul unei realităţi destul de crâncene și satanice, de aceea destinul lor e mai puţin romantic ca cel al poeţilor. Este unul dur, dar şi gloria lor este infinit mai lungă. Dacă un poet reuşeşte să oprească clipa, un prozator poate să înveşnicească epoca în care a trăit. Deci, acumulând atâta suferinţă în ai mei ani şi şlefuit ca diamantul de atâtea cumpene ale vieţii la 30 de ani după un an de facultate, am dat poeziile la o parte şi m-am apucat de acum serios de proză. Astfel înveşnicind ecoul memoriei i-am dat sens vieţii, cumpenelor de care m-am ciocnit, societăţii în care m-am aflat şi dramelor neexplicabile trăite la maxime „turaţii”. Dumnezeu şi destinul mi-a oferit şansa să oglindesc faptele curajoase, dar şi neghiobiile, ale mele şi ale altora cu care am venit în contact. Creatorul când se înalţă pe sine înalţă şi pe alţii din jurul său, dar nici un creator nu a fost şi nu poate fi lemn de cruce, precum şi eu. Aşa că mă conduc de dictonul răsstrămoşilor noştri care au spus că trebuie să scriem numai Adevărul! Deci datoria supremă a unui apostol este una de Sus şi de pretutindeni întru iluminarea sufletelor de a porni prin cuvântul lui Dumnezeu, şi nu a tartorului comunist Lenin cu tăvălugul lui sovietic de pustiire şi satanizare a sufletelor pe Calea Iubirii şi de a destăinui necesitatea cerească a cunoaşterii de sine, ceea ce trebuie să-l aibă fiecare scriitor adevărat. Nevoia de dreptate este un sentiment şi nicidecum o teorie, iar talentul adevărat dacă nu este alimentat de o scânteie divină excelează în orice gen, dar dacă îl foloseşti în scopuri josnice acea scânteie divină te arde ca pe un puf de păpădie. Nu-l au cei care sunt numai mâzgălitori de hârtie slujind unor partide, sau altor interese personale urmărind numai scopul de

36

a face bani, carieră, titluri onorifice, grade ştiinţifice, ei sunt numai meseriași, cei cu ordine şi medalii pentru slugărnicie precum această coloană a V-a de mercenari, băștinași și ruși, dar care slujesc Rusei făcând aici numai putoare dihorească.

9-mai-2013 Chișinău. Coloana V-a a Rusiei în frunte cu

ticăloșii noștri de conducători ai partidului Democrat vin la Memorialul „Eternitate”, urlând în limba rusă Victorie. Gândirea are cea mai mare viteză din tot universul şi merg cu ea ca o corabie în oceanul timpului folosind-o în toate. Deci când îmi mai trebuie informaţie mă cobor singur în „pivniţa” mea şi iau de care îmi trebuie pentru o oarecare nuvelă câte o doză, dar totodată umplând-o cu altă informaţie fiindcă viaţa spinoasă şi cu câlţi îmi adună multă recoltă, adică suferinţă şi evenimente trăite pe lamă de cuţit. Chiar de puţini cunosc că creierul uman are o putere extrem de mare şi este foarte încăpător, dacă mai este şi bine explorat face mari minuni fiindcă: ,,În ţesuturile creierului nostru, sunt stocate miliarde şi miliarde, de informaţii cum ar fi: amintiri, obiceiuri, instincte, capacităţi, dorinţe şi speranţe, temeri modele, glasuri interioare, nuanţe de culori, socoteli deosebit de delicate şi

37

apeluri dure şi aspre, dorinţa imaginară, dar niciodată îndeplinită, a şoptirii auzite cu treizeci de ani mai înainte…toate acestea sunt înmagazinate.” (Gilbert Highet, Man,s Unconyuerable Mind ).

Oricum factorul negativ are un impact mai puternic comparativ cu cel pozitiv, iar amintirile sunt ca cuțitele ce rânesc. Răul se fixează aproape fără osteneală îndelung în memorie. Vrei să scapi de el? Imposibil! Aşa e firea omului! Faptele bune se uită repede, cele rele capătă imunitate la uitare, dar dacă eşti stăpân pe creierul tău oricum pe cele rele le dai la o parte şi le scoţi pe cele bune. Numai cei cu mintea îngustă nu se folosesc de această comoară- creierul care le este tot timpul la îndemână!

Vasăzică dacă eşti prost şi arunci cheia acestei „magazii” pleci cu ea în mormânt şi astfel cele adunate în a ta pivniţă ies la suprafaţă prin iarba de pe mormânt pe care o paşte capra. Deci dacă eşti înţelept şi nu arunci cheia acestei magazii intri în ea când vreai şi îţi ia-i din cele necesare de a înfrunta viaţa dură cu tine, adică o amintire, o păţită de cândva, dar şi lecţii date cândva de soarta vieţii. Dacă nu ai învăţat nimic dintr-o lovitură primită a sorţii meriţi să o mai primeşti odată, precum este călcatul pe greblă la noi.

Curiozitatea este scormonitoare şi acustică şi mă împingea înainte de a pătrunde în adâncul tainei. Mirarea şi uimirea în faţa tainei mă îmboldea, şi hai să-l pipăi. Îi ating pantalonii, parcă erau din scrum, unde am pipăit s-au măcinat. Merg mai departe şi îi ating faţa galbenă-roşietică pe obraz ce ţinea pielea bine de părea parcă lipită. Mă temeam să nu-i sfarm nasul atingându-l, dar l-am apucat şi zgâlţâit puţin. Se ţinea bine pe craniu. Trec la păr care nu s-a schimbat deloc, dar numai s-a îndoit în două cu vârful spre rădăcină de părea creţ. Doar ştiam că tânărul nu a fost cu părul creţ. Îl apuc de păr şi-l zgâlţâi şi pe el. Se ţine bine nu cădea din cap, nu era putred,

38

adică părul nu putrezește, dar credeam că va ieși din pielea capului, precum când năpârlește la câine.

Mai târziu după anii trecuți mă gândesc adesea de unde într-un drac de copil atâta îndrăzneală? Dar oricum aceasta m-a marcat pe toată viaţa şi am intrat parcă în misterul şi durerea lor trăind şi mai trăiesc drama lor şi a întreg poporului meu şi a conaţionalilor, care parcă mă întreba de ce sa întâmplat şi se mai întâmplă aşa şi nu altfel? Când au să mă aducă şi pe mine în rândul lor cred că au să-mi mulţumească că le-am descris câtuși de puțin amarul care l-au luat cu ei în mormânt, iar eu am putut și din mormânt să li-l scot la suprafață.

Am pus foarte atent la loc cele trei scânduri, ca să nu să se cunoască că a umblat cineva și drac de puştan împeliţat, îndemnat de ceilalţi, am luat cele cincizeci de copeici sovietice. Am trecut pe la magazin care ne era în drum şi am luat cinci sticle de apă dulce ,,Buratino” de ne-am potolit setea toţi. Peste vre-o doi ani moare al doilea copil. Fiind de vre-o opt luni rămas fără supraveghere sa înăduşit în cărucior,fiind eu atunci în armata sovietică cuprins de grozăviile morţii și stând nopți întregi de pază pe la carturi. Amintirile despre acea familie îmi roteau în cap cu viteză cosmică. În clipele de mare cumpănă mintea pătrunde peste tot turnându-ţi filmul vieţii pe care l-ai parcurs. Am fost lovit de sentimentul misterului, care exercita asupra mea o atracţie irezistibilă probabil pentru toată viaţa. Toată această tragedie mi-a acaparat gândirea şi tot căutam să-i pătrund misterul. Întors la vatră a ajuns pe la mine zvonul că nana mea din mahala ar fi implicată în această tragedie şi speram să mă lumineze în acest caz. Am cercat de multe ori să aflu ce şi cum sa întâmplat, dar nimic.

A mai născut acea mamă un băiat care le era lumina ochilor şi toată mângâierea. Eu am lucrat în sat electrician vre-o doi ani şi toată vara eram pe aria colhozului şi lucram la aşa zisă „hulubărie” care sunt mai prin toate satele noastre. Adică o carcasă mare de metal cu trei buncăre şi un coş mare jos de

39

piatră în care încăpeau aproape două remorci de maşină, unde maşinile răsturnau grâul adus de la combine de pe câmpuri. Astfel grâul era turnat în coşul mare, apoi ridicat sus de un lanţ cu lopăţele, vânturat şi cernut, ca apoi luat din buncăre curat şi transportat în hambare. Gospodăria acestei familii era lângă arie şi noi numai că trăiam bine cu ei. Ea lucra la brigada de tractoare bucătăreasă care era alături, aşa că ne hrănea pe toţi lucrătorii din colhoz.

Toţi copii din mahala se jucau pe la arie, brigadă şi ferma de vite cornute care erau toate alăturea. Eu în decembrie 1994 am venit la lucru la Chişinău, iar de acuma vara anului 1995 s-a întâmplat tragedia. Maşinile aduceau și răsturnau grâul, iar foştii mei colegi vânturau boabele de grâu. La un moment dat când coşul era pe terminate apar nişte picioruşe de copil din boabele de grâu. Era al treilea copil de vre-o şase anişori a familiei cu pricina. Cum a nimerit în coş neobservat de nimeni? Când a nimerit? Cum de nu l-au văzut nici cei care turnau grâul, când îl răsturnau coborau şi deblocau partea din urmă a caroseriei, dar nici cei de sus fiindcă se vede totul ca în palmă? Câte caroserii cu grâu a fost turnat peste el până a fi observat? Maşinile veneau şi răsturnau grâul chiar de coşul era pe jumătate şi numai seara de acum se golea cu totul. Cum l-a împins păcatul de a se băga taman în coşul cu grâu? Cică se juca şi a adormit că era pe la crucea amiezii, dar numai unul Dumnezeu ştie cum a fost şi rămân numai semne de întrebare.

Venind în sat în ianuarie 2001 am început a lucra la prima teză de an ,,Toponimia în graiul satului”. Am început primele cercetări cu adevărat, dar totodată şi de a acumula informaţi pentru toate nuvelele mele începute. Deci nu mai trebuia să alcătuiesc o legendă, dar mă acopeream cu teza de an, apoi cu cea de licenţă. Se ştie că nu poţi merge pe două drumuri odată sau să stai în două bărci! Eu însă având mai multe teme săream când pe una când pe alta. După cum realitatea crudă a vieţii îmi aruncă în cale diferite întâmplări

40

foarte deocheate, care să-mi fie surse de informaţie asupra misterelor pe care le cercetam. Apoi şi ciocnirile de minte cu lumea buruiană le foloseam pe toate ca muză şi inspiraţie şi motive de a descrie mentalitatea oamenilor.

Pentru a nu mă opri numai la un subiect care nu-l puteam cerceta scriam când la o nuvelă când la alta. Astfel se poate de mers fără a te opri din arta creaţiei care este mult mai grea ca sportul și să te menţii la înălţimile pe care le-ai atins până la sfârșitul vieții. Dezvoltarea capacităţii intelectuale este cheia de boltă a dezvoltării cunoaşterii învăţând, citind, meditând aprofundând domeniile cele mai variate ale culturii, artei, civilizaţiei până la adânci bătrâneţe. Plasând aceste cunoştinţe în lanţul la locul potrivit vei descoperi că fiecare din ele au o cauză, un efect devenind un creator de bunuri spirituale.

Arta influențează viaţa prin prizma sufletului omenesc şi nu prin prizma rânzei mari! Numai arta îl poate înălţa pe om spre culmi şi poate da naştere la neîncredere, frică, poate trezi sentimente de dor, dragoste, dar şi te poate arunca în valul durerii şi a tristeţii. Numai arta poate înfrumuseţa viaţa, dar şi a te distruge. Comunicarea prin artă este însoţită de emoţii, sentimente, gânduri chiar şi cu cei plecaţi din astă lume.

Dacă munceşti şi evaluezi, chiar de ai atins careva înălţimi ale artei, nu ai dreptul să te opreşti, fiindcă te atrofiezi sau plafonezi şi astfel rămâi ca o apă bâhlită. Orice clipă trăită, orice respiraţie îţi este creaţie, fiindcă toată gândirea, emoţiile, sentimentele îţi sunt concentrate asupra ei, de uneori te deconectează şi de la realitate. Am cercat să vorbesc cu mama acestor copii nevinovaţi. La propunerea mea că aşi fi vrut să aflu misterul şi să scriu despre el ea sa făcut neagră la faţă şi cu o privire de mai nu m-a dat jos mi-a zis: ,,Nici să nu te aud cu aşa întrebări, dar nici să nu scrii nimica”! Am înghiţit găluşca! A fost prima mea greşeală de anchetă. Oamenii se tem de cruda

41

realitate, de faptele făcute, dar oricum adevărul adevăr rămâne și trecutul nu poate fi schimbat.

Pe nana mea odată la un pahar de vorbă am reuşit totuşi cu mare greu să o descos şi precum spunea ea: „Iată care-i pătărania”. Tatăl acestor copii era nepotul meu de la un frate. Timpurile erau grele, iar sărăcia biciuia nervii sătenilor: cum să-ţi cârpeşti, cum să-ţi hrăneşti copiii? Sindromul sărăciei a devenit pentru unii ţărani o angoasă vitală, le-a pătruns în conştiinţă, iar aceasta îi împinge la diferite fapte ticăloase. Vădana cu trei fete mici şi un băieţel era călcată mereu de nevoi şi sărăcie. După cum la cel sărac nici boii nu trag, cel sărac nu este apărat, nici de lege, nici de cumsecădenia satului. Imoralitatea sta atunci şi acum în capul mesei, ranchiuna, mătrăguna, oamenii fără bunul simţ, cu obrazul de chirză, îşi făceau de cap cum vroiau. C-am aşa e tot timpul în ţările mancurtizate ex-sovietice, dar la noi e absurdul cu totul.

Doi prieteni aghesmuiţi bine, unul burlac, iar altul căsătorit, le trăsneşte prin cap să se pricopsească cu ceva pentru a mai duce pe băutură. S-au dus la biata vădană şi încă rudă, au tăiat lacătul de la „Casa mare” şi au luat un sac cu boabe de grâu, nişte ţoale din a copiilor zestre şi nişte tacâmuri. Auzea femeia gălăgia, dar cum să iasă afară la miezul nopţii, când era singură cu micii copilaşi? I-a strâns mai lângă ea şi tremura ca pasărea pentru puii ei.

Dimineaţa, când să iasă, nu poate deschide uşa. S-a strecurat cu mare greu pe fereastră şi vede la casa mare uşa deschisă cu lacătul tăiat, iar la cuhne unde dormeau în locul lacătului uşa era legată cu un fir metalic de belciuge. Au trecut-o fiorii! A intrat în „Casa mare” să vadă care-i situaţia. Ultima pâine a copilaşilor nu mai era. A început să-şi smulgă părul din cap. Cum, Doamne, s-au îndurat să mă fure pe mine, o biată vădană săracă? Vai de capul meu! Cu ce am să-mi hrănesc eu copilaşii mai departe? Ce-i cu lumea în care trăiesc? De ce e atât de nesăţioasă, lacomă, hulpavă, ticăloasă? Oameni fără

42

bunul simţ, fără ruşine, rânză şi atât. Ce mă fac eu în această groaznică sărăcie? Să-mi iau câmpii şi să nu mai ştiu de nimeni!? Dar cui să laşi aceşti bieţi copilaşi?

În aşa momente eşti asaltat de toate gândurile mai negre decât moartea. Seara şi-a adunat copiii, a luat o hrincă de pâine, a înfipt în ea trei lumânări și le-a aprins. Le-a pus apoi sub icoana Maicii Domnului şi au început toţi în genunchi să se roage, bătând metanii: „Sfântă prea curată Născătoare de Dumnezeu, tu eşti izvorul milei, învredniceşte-ne şi pe noi, milostivirii. Caută spre norodul cel păcătos. Arată-ţi puterea Ta ca întotdeauna. Căci nădăjduind întru tine, îţi strigăm, cum ţi-a strigat oarecând Gavril, mai marele Voievod al celor fără de trupuri. Sfântă Maică a Domnului, judecă-ne şi fă-ne dreptate şi pedepseşte pe răufăcătorii, care ne-au furat ultimele boabe de grâu de la gura copilaşilor, să fie blestemaţi în vecii vecilor, Amin!

Chiar de mulţi nu cred, există totuşi dincolo de bumbacul norilor un ochi veghetor, care monitorizează fiece faptă a noastră - bună sau rea, făcută intenţionat sau din greşeală şi neştiinţă. Dumnezeu vede profund, dincolo de suprafaţă, după cercetare dă sentinţa împotriva omului: A fost cântărit în cumpănă şi a fost găsit uşor făptaşul. Astfel Hârca cu Coasa s-a pus pe familia făptaşului, cel mai în vârstă şi încă şi rudă. În timp de 10 ani i-a luat trei băieţei lăsându-i numai cu o fata cea mai mare. Nimeni nu e rău de bună voie spunea încă Socrate. Nici biata vădană nu a ştiut la ce se va ajunge, a avut regrete și va avea toată viața.

Dacă copilul cel mare era de acum când a fost săvârșit furtul, celui de al doilea şi celui mic până a fi concepuţi şi până a se naşte, de acum le era scris destinul tragic acolo în ceruri. Iar al treilea chiar a murit în boabele de grâu plătind și demonstrând păcatul părintelui. Deci lucrurile spirituale sunt mult mai puternice ca cele materiale şi numai că spiritul prevalează asupra materiei, chiar de majoritatea cu mintea îngustă o cred altfel și că e o prostie. Taina din trecutul lor am adus-o în prezentul nostru,

43

ca o lecţie pentru viaţă, pentru noi și noile generații care vin după noi. Deci trebuie să fim atenţi cu puterea duhului, să nu stârnim mânia lui Dumnezeu! Să nu ne pară lucrurile spirituale nişte nimicuri! Dacă nu se văd, se simt, ecoul lor aduc dezastre mari materiale! Grozăviile lor sunt foarte mari!

DUMNEZEU SĂ ÎI IERTE PE TOȚI! SĂ-I AȘEZE LA LOCURILE BINEMERITATE PE TOȚI ACOLO ÎN

LUMEA CELOR DREPȚI! AMIN!

44

II

VRĂJITORIILE La început științele fizice erau o adunătură de superstiții și

de proceduri empirice, care constituiau ceea ce se numește magie. Omul avea așa de bine cunoștință despre stăpânirea pe care era chemat să o exercite asupra forțelor naturii, încât îndată ce se puse în raport cu ele, încearcă să le supună voinței sale și acesta cred că este cel mai mare păcat. În loc de a studia fenomenele, pentru a percepe legile lorși a le aplica la nevoile sale, și-a închipuit că ar putea, prin mijlocul unor practici particulare și ar unor formule sacramentale, să constrângă agenții fizici și să-i supună dorințelor și planurilor sale precum au cercat-o și cu mine. Acesta este caracterul fundamental al magiei, adică de a supune cu forțele supranaturale. Această știință avea ținta de a supune omului forțele naturii și a ne face stăpâni pe opera lui Dumnezeu. Astfel precum au vrut să mă stăpânească și distruge și pe mine, dar nu mai mor caii când vor câinii! A doua investigaţie: tot fără voie şi fără să ştiu ce este şi unde mă bag, am început-o în anul 1996. Din Chișinău mă duceam des la o mătuşă soră de a tatei din orăşelul Nisporeni care avea o fată de 15 ani şi un băiat de 10. Din joacă întâmplător am atins-o pe verişoară la un picior şi ea că: „of, mă doare”.

- Ce ai? - Mi-i ruşine să spun dar am nişte bube foarte mari pe picioare. - Tu fată mare şi umbli cu bube. Nu ţi-i ruşine? Hai să le văd! - Picioarele erau pline de un fel de bube mari, numite în popor „Bube rele”, dar şi pe corp mai avea vre-o două. - Hopa! Asta nu e a bună! Ceva nu este curat la mijloc! Când ţi-au ieşit? - Acum câteva zile.

45

- Şi toate aşa brusc, din senin? - Da.

Şi iată aici căzând greu pe gânduri, am intrat eu în investigaţie serioasă fără să ştiu. Dar totodată şi am început ofensiva împotriva răului diavolesc. Neraţionând că este o nebunie fără seamăn mai groaznică ca al unui Făt-Frumos din poveste ! M-am aruncat în căutarea propriului meu nume (Răzmeriţă) de răsculător şi prenumele (Victor) de victorie chiar şi asupra forţelor negre oculte, ca apoi numele meu să-l identific cu personalitatea. Omul trebuie să se înalţe prin sine însuşi. M-am apucat să cercetez cazul şi numai că pe alte căi. Adică datul în cărţi şi lecuitul prin diferite matrapazlâcuri vrăjitoreşti, buruieni de leac şi altele. Am luat-o la mine în sat de crăciun stil vechi 7 ianuarie, la o babă vrăjitoare cu care eram prieten bun, fiindcă eu lucrând electrician în sat îi ajutam pe toţi şi încă gratis pe cei săraci și astfel mă cunoșteau.

Cu greu am convins baba vrăjitoare să o ajute şi chiar i-a spus totul cum a fost şi ce a păţit, de am rămas ambii şocaţi. Dar mi-a spus şi mie că: „sunt produs prin voinţa lucrării lui Dumnezeu, drept un Stâlp de Foc care luminează sufletul şi cugetul strigând cu Veşnica Chemare la sine prin abisala esenţă puternic luminatoare a existenţei cu dram de nebunie sublimă”! De nu m-am temut să mă pun în poară şi cu diavolul. Nu m-am îmburicat de mândrie, dar asta m-a făcut să stau mai ferm pe poziţia mea de salvator al verişoarei mele din ghearele Tălpii-iadului. Dacă în investigaţii ai de furcă numai cu oamenii şi fărdelegile lor, iată că eu aici am intrat nu numai în investigaţie, dar şi în luptă cu toate ființele rele, produse ale iadului, iar ca protecţie îl aveam numai pe Dumnezeu şi Maica Domnului, fiindcă altfel nu mai scăpam eu din ghearele lor necurate, teafăr, viu şi nevătămat.

Cu ajutorul babei vrăjitoare din satul meu de baştină care i-a dat careva leacuri din buruieni şi a descântat-o, am salvat-o pe verişoară, ca ea apoi să-mi facă viața un iad.

46

Fericirea mea era triumful misterios ciudat al victimelor cu ajutorul meu asupra lor, dar şi demonstrând că dragostea face minuni. De dragostea adevărată izvorâtă din sufletul tău și al străbunilor se tem şi Necuraţii. Moralul desemnează raportul corect – sau condiţia corectă – al individului faţă de celelalte persoane. Ce e bine şi ce e rău în relaţii interpersonale se poate afla uşor dacă aplicăm criteriul universal al „iubirii de aproapele”, pe care mi-a măsurat-o cred că numai Dumnezeu.

Izvorul moralei este acelaşi cu izvorul relaţiilor interumane: Dragostea. Când domnul Isus a fost întrebat care este „moral moralei”, sau cea mai mare poruncă din toate poruncile, El a identificat principiul „să iubeşti”, ca fiind esenţa moralei. (Matei 22,36-42). Astfel am devenit, cred cel mai puternic cavaler și luptător cu toate forțele oculte și ale întunericului, apărând verișoara cu toată familia ei de toate năpastele și atacurile lor care veneau cu asalturi ale demonilor din toate părțile. Când m-am dus peste o săptămână la ea nu mai avea nimic pe corp. I le-a luat ca şi cu mâna şi fără să rămână vre-o cicatrice măcar. Numai că asta m-a pus greu pe gânduri, că nu este ceva curat la mijloc! M-a făcut să fiu precaut, dar şi totodată mi-a aţâţat curiozitatea să pătrund în aceste lucruri necurate de a le afla misterul. Am chestionat-o pe mătuşă şi mi-a povestit toată viaţa ei de-a amănunțitul. Mai ştiind ce mi-a spus baba doftoroaie de la mine din sat, atunci când le-am pus pe toate cap la cap aflând întreaga istorie de pe partea materială, dar și cea supranaturală, am înţeles în ce foc satanic m-am băgat. Am stârnit toată furtuna forţelor necurate asupra mea care m-a mânat așa la mama dracului, fiind ca o simplă păpădie în fața uraganelor satanice. Mă zbuciumam în chinurile mele sufleteşti cu senzaţii cutremurătoare de nedescris şi chiar de neînţeles de mintea omului și chiar a mea. Forţe care sau pus pe capul meu împuşcând în mine cu torpilele osândei, de a mă învăţa minte

47

ca să-mi piară sticleţii din cap! Vrând să mă strunească cum vor şi chiar să fiu de al lor, sau de a mă scoate din minţi! Pentru nesupunere şi că nu m-am făcut frate cu dracii de a trece puntea, mi sa schimbat necazul vieţii şi am început să păşesc din cumpănă în cumpănă şi din coşmaruri în coşmaruri, din nenorocire în nenorocire care îmi scuturau zilele. Astfel am devenit pentru mătușă și verișoară garant apărător în bătălia blestemelor şi de la toţi dracii primind toate atacurile asupra mea, ca apoi verişoara, scăpând de toate necazurile, fiind „omidă nerecunoscătoare”, să mă terfelească şi să-mi distrugă sufletul, devenind pentru mine mai lugubră ca toţi dracii cu care m-am confruntat. Motivul principal a fost că mătuşa mea era foarte frumoasă, deşteaptă şi inteligentă, iar de acum soţul ei, având prietene, a făcut ce a făcut le-a lăsat după ce le-a folosit ca dame de consumație și le-a promis multe. A luat-o pe ea săracă și curată în căsătorie, o venetică venită la fabrica de conserve după studii inginereşti să lucreze în Nisporeni. Deci prietenele soţului i-au spus verde în ochi:” lasă că noi ţi-om face-o fiindcă ne-ai luat iubitul nostru”! Astfel după ani ajungând să trăiască în mahala acele două femei prin ale lor babe vrăjitoare au început să-şi aplice pedeapsa ameninţată, destul de satanică.

Deci prima a căzut în capcana lor satanică fata fiindcă a ieşit dimineaţă pe poartă şi a plecat la şcoală. Am salvat-o, iar peste câteva luni a căzut şi mătuşa în plasa matrapazlâcurilor lor spurcate. Cu mare greu am scos-o şi pe ea de două ori din cumplitele farmece. Numai unul Dumnezeu, eu și trupul meu știe câte am pățit și am suferit, implicat în salvare. A treia oară am întârziat şi cu trei zile. Înainte de a muri mătuşa am primit scrisoare de la o soră din sat, pe care am trimis-o la babă. Mi-a scris sora că ia spus baba că este târziu şi de acum nu mai poate face nimic. Deci baba, sora și cel care trebuia să-mi aducă scrisoarea știau că va muri cu trei patru zile înainte, dar nu credeau. Astfel scrisoarea a ajuns la mine când a murit mătușa.

48

Nu au vrut să creadă și nici să mă scârbească și pe mine crezând că sunt lucruri inutile, chiar prostești.

Acest război satanic între mine, având ca aliat vrăjitoarea din sat şi ca adversare inamice două vrăjitoare de la ea din mahala, a durat vre-o doi ani. În care eu o sâmbătă din Chişinău făceam naveta de 120 km distanţă la mine în sat, iar altă sâmbătă, la Nisporeni 80 de km, aducând doftorii lecuitoare pentru mătuşă. A stat şi prin spital în reanimare! Am văzut şi partea hidoasă a medicilor, când i-a spus soţului ei dacă vrea să aibă soţie să-i aducă medicamente la ora 23,00! I-am răspuns eu tăios că bani avem arătându-le, dar medicamente nu avem de unde procura. Puneţi de la voi şi noi achităm, sau procurăm mine și le aducem în loc!

Satana cu demonii lui au început vânătoarea asupra mea tot plimbându-mă din cumpănă în cumpănă şi astfel eu trăgeam cu greu din viaţă, mângâindu-mă în sine că voi birui. Hărţuit de forţele negre, mai rău ca lupul de vânători şi fiind tot acest timp în clocot precum fierbe zeama în ceaunul vrăjitoarelor. Gândurile nebune mă năluciră şi îmi părea că am să apuc câmpii şi am să ajung să o sfârşesc în ştreang! Slavă Domnului am scăpat și iată că am ajuns și să le descriu. Întunecatele ameninţări ale viitorului mă cuprinseră foarte strâns și credeam că sunt gata. Teama de puterile întunericului, de reprezentanţii lui Satan pe pământ (stafii, strigoi, vrăjitoare, agenţi ai Diavolului), de fenomene necunoscute, inexplicabile, de răzbunarea puterilor magice nu au dispărut complet niciodată şi nici nu are să dispară, ea fiind o parte inevitabilă a vieţii umane de la debutul lumii încoace, ne-o demonstrează Folclorul nostru. Sufeream exagerările închipuirii, aşa cum pătimesc unii cai de nălucă, dar oricum m-am testat pe mine însumi în rezistenţă şi am demonstrat puterea iubirii de Dumnezeu şi de rudele mele! Scurtele momente de mare cumpănă te înalţă spiritual, dând valoare şi farmec vieţii. Demonul pierzaniei mă

49

împingea spre păcate şi tot îi rezistam din toate puterile şi fiinţa mea. Confruntarea cu viaţa mi-a fost adevăratul învăţător și jocul de-a „Baba oarba” cu Moartea și toți demonii pierzaniei, iar ca să înveşnicesc această luptă şi suferinţă am scos din stufoşenia vieţii, din adâncimile ei, adevăruri reale despre aceste bântuiri şi am scris o carte pe care am editat-o în 2010 ,,Viaţa mea după potop”. Acum numai analizând faptele consumate pot fi filozof, atunci în iureșul furtunilor eram o rufă bătută de toate vânturile. Nu greutăţile ne fac să stăm pe loc, ci atitudinea faţă de ele. Cei puternici secătuiesc cerneala, istovesc hârtia, transpiră, dar merg până la capăt. E singura deosebire dintre omul de talent şi nevolnicii care nu vor să muncească. În literatură nu rezistă decât cei care nu se ruşinează să devină vite de înjugat la plug. Eu, însă am fost înjugat la jugul dracilor de tot au arat cu mine, am fost şi boschetar în acest joc şi astfel am gustat din toate necazurile cumplite ale vieţii. Valoarea faptelor noastre depinde nu de puterea cu care se împlântă în amintirea altor oameni, ci de contribuţia lor nemijlocită la sporirea binelui, frumosului şi adevărului. Anume vitregiile sorţii m-au învăţat să lupt şi să înving chiar şi forţele diabolice, deşi tot nu am putut evita pedeapsa şi mi-am stat anii în „închisoarea suferinţei psihologice şi sufleteşti” a necuraţilor. Nu pentru rău, dar pentru binele făcut. Caracterul, dragostea și încăpăținarea mea m-a făcut să înving… chiar şi atunci când mi se părea că nu mai am nici o şansă de izbândă şi am să ajung în ştreang, întrecând și drama dragostei lui ROMEO și JULIETA, fiindcă eu au luptat cu pasiunile, dar eu cu forțele întunericului. Vindecarea de rău nu poate fi împlinită decât prin iubirea celor răi. Deci nu le întorceam răul cu rău celor două vrăjitoare și cumetrei, chiar de le uram şi se temeau de mine ca dracii de turbinca lui Ivan, fiindcă au înțeles că eu sunt îngerul păzitor a mătușii și familiei ei și nu mă pot doborî. Eşti cu

50

adevărat un autoritar, zicea Syrus, nu atunci când ai putere, ci atunci când poţi face rău, dar te abţii să-l faci. Deci eu luptam de a scoate mătuşa din ghearele lor satanice și atât. Mă duceam pe la cumetrele ei, care le-au comandat osânda, pe la acele vrăjitoare cu pricina chiar şi mai serveam şi câte un pahar de vin cu bărbaţii lor și cu ele şi rău le mai puneam pe jar întrebându-se probabil: cum de nu mă tem? Era un fel de război dus cu forțele noastre energetice nevăzătoare și puterile supranaturale, fără ecouri răsunătoare, în care eu luptam numai pentru a-mi salva mătuşa şi copii ei, dar cu riscul foarte mare de a le cădea şi eu în plasă. Nu există om în afară de Isus care să nu să se lase îmbătat de vraja puterii. Astfel şi eu mă simţeam puternic asupra tuturor şi a călăilor, dar şi a victimelor, fiindcă cele mai apăsătoare şi mai deprimante sentimente le avem atunci când ne uităm la omul doborât de neputinţă şi ne cuprinde angoasa, dar şi mai tare cu aere mari și de sus te uiţi la cei neputincioşi de a te doborî pe tine. Impotența lor îți ridică supremația.

Oricine este mai slab ca noi ne aprinde involuntar în sufletul nostru o anumită scânteie a superiorităţii. Esenţa ei depinde însă de măsura omenescului din noi. Dacă te dai mare şi tare cu scopul ca cei mai slabi ca tine să-ţi ştie de frică, atunci puterea ta nu face nici cât o ceapă degerată, fiindcă a fi stimat e una, dar a ţine de frică e alta! E nobilă nu puterea care domină cu brutalitate peste cei neputincioşi, ci forţa care se naşte din inimă de a-i ajuta pe alţii, iar cei cu lumină şi putere dumnezeiască, printre care mă număr şi eu, chiar au şi datoria de a ajuta. Aici este marea forță a caracterului de a nu alimenta diavolul din tine și-i da prioritate, ci omenescul. Principalul: să nu uităm că peste toate, cu neprihănire şi dreptate, stăpâneşte singura autoritate veşnică – cea a Bunului Dumnezeu, dar nu a Diavolului care ne tot aruncă ispite în calea vieții!

Nu puterea braţelor, ci mintea şi sufletul hotărăşte pe fruntea cui să poposească laurii victoriei! Totuşi filmam totul

51

pe pelicula memoriei, de am făcut din ochii mei cameră de luat vederi, dar care filma şi simţurile, sentimentele şi stările grave sufletești. „Faptul important pe care trebuie să-l notăm aici este acela că întâmplări cu privire la care nu avem o amintire conştientă sunt totuşi înregistrate în creierul nostru, ca şi imaginea unui film pe peliculă. ( Darămite când mai eşti cu toate simţurile de veghe, cuprins de frica a ceea ce s-ar putea întâmpla , îți amintești de toate cele pățite și se înscriu bine pe răboj, de nu le mai uiți nici mort!)

Fiecare program TV, fiecare dramă la radio, fiecare reclamă, fiecare carte citită sau articol de ziar, fiecare persoană observată, fiecare îndoială nutrită sau orice cuvânt rostit se află acolo. (În pivniţa memoriei.) Aceste amintiri inconştiente – totalitatea informaţiilor pe care le-am introdus în creierul nostru – alcătuiesc acea persoană care suntem azi şi v-om fi mâine.” ( Roland Hegstad, Mind Manipulatoris, 13,14).

„Dacă oamenii şi-ar da seama că ei vor deveni curând doar nişte reţele de obiceiuri care umblă pe două picioare, ar urmări cu mult mai mare atenţie comportamentul lor, atâta timp cât se mai poate modela. Noi ne pronunţăm soarta în mod irevocabil. Cea mai mică virtute cultivată sau cea mai nesemnată greşeală îngăduită are o importanţă uriaşă. Beţivanul Rip Van Winkle, din piesa lui Jefferson, a spus apărându-se:

”De data aceasta nu contează şi a mai băut un pahar, dar aceasta nu înseamnă că nu contează deloc. Profund în celulele lui nervoase, la nivelul ţesuturilor şi moleculelor, contează incalculabil. Acolo sunt notate, contabilizate şi înmagazinate, pentru ca aceste calcule să-i fie defavorabile la următoarea ispitire. Nimic din toate ceea ce este şi facem nu este şters în sensul cel mai strâns al cuvântului.” (William James, The Principles of Psychology, p.83)

Fiecare din noi știm că la beţie se fac toate infracţiunile, fiindcă atunci eşti fără minte, dar şi cu conştiinţa durerii

52

amorţită şi poţi să te trezeşti şi cu o mână sau un picior frânt şi fără să ştii măcar ce ai păţit, eu odată mi-am rupt așa două coaste. Deci precum universul nu admite vidul, aceste goluri ale minţii după ce te trezeşti sunt umplute cu imagini înfricoşătoare, adică ai fi putut face multe nebunii şi păcate la beţie, sau chiar ai făcut şi nu ţi-i minte nimic. Astfel eşti rău canonit şi torturat de propria conştiinţă mult mai groaznic decât canonul popii. Desigur care o au, fiindcă mulţi mancurţi nici nu o au!

Lumea buruiană m-a înăbuşit şi mi-a supt toate posibilităţile de a mă simte liber în viaţă. Trăiam o furtună sufletească de compasiune amestecată cu indignare dar nu puteai să dai pe nimeni în judecată, nu puteai demonstra nimănui nimic, fiindcă blestemele, vrăjitoriile nu sunt lucruri materiale, ci supranaturale.

Iadul din inima mea era o stare care mă ardea ca un cuptor încins pe dinăuntru, dar nu puteai acuza pe nimeni, fiindcă era o luptă spirituală a magiei albe cu cele negre care nu se vede. Nu era o luptă materială în care s-ar vedea şi putea afirma dovezile. Toţi ştiam că între noi se duce o luptă crâncenă, dar iată când mă duceam la ei în ospeţie și mă puneau la masă. Era riscul să-mi toarne ceva făcut, vre-un amestec de ierburi halucinogene în băutură şi să mă nenorocească, dar foloseam metode de a mă proteja. Beam toţi din acelaşi pahar care era tot timpul la văzul tuturor. Purtam haine roşii pe mine, dar oricum am fost chinuit grozav de forţele negre de era să mă duc pe copcă eu înaintea mătușii.

În armată la marină în scafandre ne băgau şi prin rezervoarele cu motorină şi uleiuri tehnice, nu numai la fund de mare. Diferite incendii, scufundări stimulate ale corăbiilor pentru a ne instrui, apoi mai târziu la timona vaporaşului mă aruncam în mijlocul furtunii, de ai smulge din colţii mării înfuriate vieţile omeneşti, pe care era gata să le înghită, de multe ori cu comandantul, dar uneori şi singur la timonă și mai

53

ales și noaptea. Ieșeam triumfător asupra Mări Baltice și cu jertfele salvate care mă împroșca cu spuma ei din valuri și urlând înfiorător de străpungea și cerul și pământul.

Dar să te arunci în stihia demonică formată de vrăjitoare de a le smulge jertfele din ale lor gheare, cred că nu mai este mai mare nebunie pe lume. E mult mai greu ca lupta unui kamikadze în timpul războiului. Este mult mai greu de înfruntat furtunile psihologice aduse de valuri de blesteme şi vrăjitorii decât cele din mare. M-am zbătut între spaimă şi ispite şi le-am testat pe toate pe pielea mea, devenind călit ispitelor, fiindcă încercările şi ispitele vieţii dacă nu te doboară, te fac mai călit și înţelept.

Fireşte ca să reuşeşti, ar trebui să fii un luptător, nu o raţă mută care măcăie aiurea lăsând totul de azi pe mâine, mâine care este o speranţă a laşității de azi, puterea neputinţei noastre. Trebuie să fii un Făt-Frumos care nu-şi pierde cumpătul la prima confruntare şi precum vulturul vede o şansă în fiecare problemă aşa şi tu să vezi o şansă chiar şi din fiecare cumpănă diavolească. Lupta îţi căleşte caracterul, dar şi gândirea, gândind cum să lupţi eşti un învingător nu atunci când reuşeşti să fii optimist pentru că duci o viaţă uşoară, ci atunci când ştii a-ţi învinge deznădejdea, în pofida tuturor suferinţelor care te pun la încercare, dar mai ales cele diabolice. Nu e o treabă uşoară desigur, viaţa ţi se transformă în coşmar şi te loveşti mereu de mizerie ,realitatea vieţii luptând cu ea mai zadarnic decît cu morile de vânt.

Dar şi dormind eşti atacat de visurile rele, prin somn, când frământarea cugetului a trecut în coşmar chinuitor, de parcă eşti într-o cameră de cauciuc a unei anvelope, te înăbuşă pereţii fără deschidere, baţi cu pumnii în ei, rupi cu dinţii să-i spargi ca să i-ai o gură de aer, iar pereţii se strâng ca cauciucul mai aproape şi mai strâns în jurul tău, te sugrumă cu presiune mare de parcă eşti în scafandru la mare adâncime şi cu aerul

54

terminat. Nici acolo nu am fost atât de tare boțit de presiune și stors de vlagă.

Te trezeşti brusc şi tragi aer adânc în piept. Un gât de aer în piept de al bunului Dumnezeu, ca un scăpat de la înec, torpilat din adâncul apelor. Uneori ratezi, te înjuri pe sine pentru că te-ai băgat. Uneori dai înapoi. Contează să nu stai pe loc. Fără perseverenţă şi nebunie frumoasă nu te ridici mai sus de neputinţă făcând miracole. Eu m-am ridicat! Aşa că le pot descrie profund şi fără fantezii pe hârtie. Dar cu ce preţ? Numai eu și bunul Dumnezeu știe, fiindcă nu mai poți descrie chiar toate cele simțite și pățite pe hârtie!

55

III

INVESTIGAȚII ÎN SATUL MEU DE BAȘTINĂ GĂUZENI

Monumente de arhitectură! Locul Sfântului Pristol se află

în centrul satului Găuzeni. Jos conacul boierului Dumbravschi, care se află în ograda gimnaziului din s. Găuzeni. Monumente istorice de mare valoare a satului ,dar și a țării, care trebuie ocrotite de stat și de săteni,

reparate, dar nu demolate. Blestemați să fie în veci demolatorii!

56

Deci a treia investigație, de acum puţin şcolit la Facultatea de Filologie Limba şi Literatura Română, am început-o în ianuarie 2001, când am început cu teza de anul II ,,Toponimia în graiul satului”, adică studierea tuturor dealurilor, văilor, iazurilor, fântânilor, izvoarelor, podurilor, pădurilor care se află pe moşia satului Găuzeni, denumirea satului de unde a provenit şi numai că cimitirul şi biserica! Nu e o treabă uşoară, chiar deloc. Am ales special această temă, fiindcă ştiam că am să am nevoie de acest material, nu numai pentru teză, dar şi pentru a scrie cărţi. Aşa că puneam tot sufletul şi numai că cheltuielile erau enorme şi norocul meu porcesc îşi bătea joc de mine parcă special de mă făcea tot timpul să-mi ies din ţâţâni!

În zilele de weekend făceam deplasări cu autobuzul în sat, ca tot să stau de vorbă cu oamenii satului, folosind ancheta de teren, interviul. Mă duceam şi la fosta mea profesoară de Limbă şi Literatură Română şi la gura sobei, cu câte un pahar cu vin,mai discutam totul ce ştie ea despre sat. Ea unica din sat ştia foarte multe, apoi veneam şi eu cu informaţii strânse din biblioteci şi am început să studiem şi mai mult, împreună adunând ale noastre cunoștințe. Având o mare autoritate în sat îmi era foarte de folos şi ea a venit cu ideea de a scrie şi o carte despre sat. Acumulând informaţie teoretică de pe la săteni, despre toate care unde sunt şi cum se numesc, de acum vara am început să colind dealurile din apropiere. Vara mi-am luat concediu şi m-am apucat de acum de toată esenţa tezei care în toamnă trebuia să o prezint. Închiriam un automobilul de la prieteni de a mă deplasa pe dealuri şi cum ajungeam în sat ploua! Ploaia deci îmi era prima piedică, care mă făcea să-mi ies din fire, făcându-mă Dunăre turbat, venind de acum eu cu o ploaie de înjurături!

A doua piedică îmi era frica oamenilor de a spune ceva, iar când îi întrebam mă luau peste picior umilindu-mă că umblu cu prostiile! Prima oară pe ploaie, văzând că nu pot merge pe

57

09-august- 2004 Garbuz Sofia Anton la ea în ogradă în fața

cuhnii în s. Găuzeni.

58

dealuri am mers în satul vecin la preotul care foarte mulţi ani a slujit la noi în sat şi numai că ştia foarte multe despre satul nostru, fiindcă biserica noastră a fost închisă şi prefăcută în depozit, precum am menţionat mai sus! I-am spus care este socoteala şi parcă sa învoit să-mi spună ceva, chiar să meargă şi în biserică şi brusc sa răzgândit! Am rămas cu buza umflată şi plin de mânie înjurând norocul meu porcesc!

Am mers înapoi în sat pe o ploaie ciobănească! Am ajuns în satul de baştină am lăsat automobilul în drum, fiindcă îl băgasem în glod şi înfuriat după ce am tras o sută de grame de votcă pe gât contra ploii, nervilor și răcelii, mi-am luat ale mele caiete, aparate foto și am pornit spre biserica noastră pe jos, fiindcă de acum se terminase slujba și să nu rămân numai cu pupatul lacătului de la biserică. Parohul bisericii era Egumen Filaret Cuzmin, venit de la Mănăstirea Dobrușa la noi și care a slujit la noi 8 ani și apoi a plecat ca Arhimandrit la mănăstirea Căpriana unde slujește și în prezent. M-am legitimat și i-am lămurit părintelui care este problema şi cică nu ştie nimic şi să mă duc să iau învoire de la Mitropolie pentru a cerceta biserica şi cimitirul! Alta și mai bună! Deodată am înţeles că totuşi nu este curat ceva la mijloc, de aceea ascunde ceva. Adică nu a vrut să cunosc rânduiala bisericii, sau mai bine zis unde se duc banii şi toate cele aduse la biserică de pomană de către sătenii mei. Atâta necaz, atâta cheltuială şi el poftim…parcă m-a lovit cu maiul în moalele capului! Când mi l-am luat la trei parale!

- Părinte dumneata eşti un venetic, eu sunt din acest sat cu tot neamul meu care nu a venit de undeva, ci din răsstrămoşi se trage vița și au trăit şi murit în acest sat. Biserica a făcut-o satul şi nu cineva ne-a adus-o pe tava de-a gata, sau cei care o folosesc acum ca focar de infecţie pentru noi, băştinaşii. Să-şi fi contribuit cu ceva ajutoare, adică Mitropolia rusă la care vă supuneţi şi-i duceţi birul strâns de la sătenii mei, mai înțelegeam. Deci am dreptul să-mi studiezi rădăcinile neamului

59

meu, a rudelor şi a sătenilor? Cine poate să-mi interzică? Fir-ar dracului să fie!

Şi chiar mi l-am trimis la origini! Am crezut că are să-mi dea cu crucea în cap!

- Ai dreptul fiule, dar eşti un păcătos! - Aşa cum o fi eu păcătos, dar eu îmi apăr sărăcia, valorile

strămoşeşti şi Neamul meu Românesc și nu cel rusesc străin nouă care ne-a cotropit și nenorocit! Nicăieri și niciodată Isus Hristos nu ne-a cerut să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți, cu inima, dar nu tâmpiți, precum spunea Nicolaie Steinhardt. Iată de exemplu dumneavoastră cântaţi în biserică înţelepciune, înţelepciune. Nu e cel mai mare păcat de a fi prost? - Aşa e fiule! Ce ai vrut să afli? - Începem cu cele mai vechi cruci din cimitir şi c-am primii preoţi care au slujit în această biserică, că din ce an a fost deschisă știu!

Ploua şi nu puteam scrie nimic, numai ascultam. Aveam cu mine două fotoaparate şi am mers aşa pe ploaie la cimitir! Am mers la cele mai vechi cruci şi le-am fotografiat, iar el tot îmi povestea despre ele! Enervat, oricum nu mă lăsam de el.

- Părinte am ascultat şi slujba dumitale în biserică! Biserica a fost construită de săteni şi anume în timpul când eram în România Mare, de ce acum cântaţi trăiască Alexei II patriarhul Moscovei şi a întregii Rusii? Cine este el pentru noi? De ce ne intoxicaţi cu propaganda sovietică - rusească? De ce tot prinosul bisericii se duce la Moscova şi nu rămâne în ţară că doar suntem săraci lipiţi pământului şi material şi cu duhul, după traiul satanic din fosta Uniunea Sovietică?

- Fiule acestea sunt întrebări nu pentru mine, ci pentru cei de mai sus cap ai Mitropoliei Moldovei. Eu sunt un simplu slujitor al mulțimii.

După ce am răscolit tot cimitirul am venit ambii la vale, uzi leoarcă spre biserică. El a rămas, iar eu am venit acasă.

60

Făcând un oarecare lucru oricum îţi aminteşti de cei care te-au învăţat. Aceasta este comoara fără de preţ a fiecărui profesor, când este purtat în mințile elevilor și la diferite momente își amintește de sfaturile lui date cândva. Seara de acum mă duceam la profesoara de Limbă şi Literatură Română care m-a învăţat şi pe mine, dar eram şi buni prieteni și-i povesteam ce am păţit în cursul zilei, cum merge ancheta mea şi vărsându-mi tot amarul. A mai vorbit şi ea cu părintele şi astfel m-am făcut prieten şi cu el.

A doua deplasare am făcut-o tot într-o sâmbătă, când am venit acasă tot cu automobilul. Timpul foarte bun şi când colo dimineaţa mă scol, un şoc în inimă, plouă şi încă toarnă cu găleata, iarăşi cheltuială şi fără folos. Îmi zic înjurând de mama focului: „ce dracul şi forţele cerului sunt împotriva mea? Cu ce Doamne am păcătuit, doar vreau să fac un bine pentru întregul sat nu numai pentru mine?”

A treia oară mi-a mers. Am luat cu mine profesoara, o colegă de clasă cu tatăl ei care îmi mai povestea ce ştie, cu soţul care era vânător şi ştia toate dealurile şi văile cu istoria lor şi am mers pe dealuri. Ele au mai luat plăcinte şi un burlui cu vin, aşa că am împăcat utilul cu plăcutul şi ne-am şi odihnit discutând şi fotografiind împrejurările satului nostru!

Eram la vre-o 4 km de sat la „ Izvorul turcului” , şi când am văzut că se ridică nouri de ploaie i-am grăbit repede şi ne-am îmbarcat în automobil! Cu o viteză nebună am fost în sat, fiindcă dacă ne prindea ploaia trebuia să ne scoată de acolo cu tractorul! Oricum am terminat această muncă colosală, am studiat de acum şi toate pădurile şi dealurile din jurul satului.

La Universitate cu profesorul de Literatură Veche Gheorghe Dodiță cercăm să descifrăm ce era scris pe cruci, fiindcă era scris în slava veche. Nu prea se cunoştea şi mi-a lămurit cum mai bine să fac. Adică să mai plec odată în sat şi să le parcurg cu degetul, ca apoi să le scriu pe hârtie.

61

Am îmbinat utilul cu plăcutul! Profesoara mea de Limbă și Literatură Română, care ne-a fost dascălul meu, a Zinaidei și a lui Nicolaie, a făcut plăcinte. Am luat-o pe ea în automobil, apoi am trecut pe la prietenii ei și ai mei și am mers toți la natură în afara satului, numit „Izvorul turcului” , la vre-o doi kilometri de sat.

De la stânga la dreapta: Garbuz Sofia Anton profesoara mea de Limbă și Literatură Romînă, cu care am devenit foarte buni prieteni; Ana Cioabanu, mama Zinei Ciobanu (Rezmerița), care mi-a fost colegă de la grădiniță până în clasa 8-a; Soțul ei Nicolaie și Andrei Ciobanu, soțul Anei, care a fost de-o seamă cu tatăl meu și ambii au făcut serviciul miltar împreună în armata sovietică.

Deci am cercetat izvorul, apoi i-am ascultat pe fiecare despre care și ce știe despre el la un pahar de vorbă, apoi ne-am odihnit bine cu dragii mei săteni, pe care i-am înveșnicit în această poză!

Nu cred că poate fi un mai mare omagiu pentru ei, ca modele simbol pentru generațiile viitoare, îndeosebi dascălul multor săteni, Garbuz Sofia Anton, care a plecat în eternitate?

62

8 august 2004 ,, Izvorul Turcului’’, cercetat de studentul

anului VI a facultății de litere, specializarea ,, Limba și literatura română’’, a Universității de Stat din Moldova. Viitorul scriitor gustă apa din Izvorul Turcului, care conform legendei are mai mult de 300 ani!

*

01-10-2001 Cu Garbuz Sofia Anton, profesoara de

Limbă și Literatură Română în s. Găuzeni la ea acasă, discutând despre teza mea, ce date am acumulat și despre cartea satului, care urma să o scriu.

63

Vara de acum în concediu am plecat pe mai mult timp şi am început să mă ocup de a ancheta cu oamenii cei în vârstă ce ştiu despre sat, văi, şi dealuri, dar şi vânătorii.

Ziua mai umblam prin sat, iar seara cu profesoara ne aşezam amândoi şi discutam toate problemele dându-i darea de seamă.

Am fost la un bătrân care era pălămar la biserică şi i-am spus ce vreau de la el. De odată parcă sa bucurat, dar apoi brusc sa schimbat la faţă şi cică nu ştie nimic de am rămas mut de uimire. Ce dracul sau sfătuit toți să nu-mi spună nimic? M-am înfuriat eu. Apoi îmi spune profesoara că el a fost comunist şi ,,upolnomocii”, adică coadă de topor, pe timpul când ne-au cotropit sovieticii în 1940, venind cu propaganda lor satanică de mankurtizare a populaţiei. A fost tot timpul scula lor jegoasă, a militat pentru a închide biserica, dar iată că acum sa făcut pălămar, adică tot după unde-i este bine pentru burtă se duce. Gândește cu burta nu cu capul, demnitatea și onoarea de om nu-l interesează. Am înţeles că iarăşi am dat-o în bară cu anchetarea mea!

Am fost la bătrâna Olița care era prietenă cu mama. A scos un ulcior cu vin şi astfel am luat-o la anchetat, dar pe lângă întrebările din anchetă mai dădeam şi altele pline cu glume, pentru nuvele mele. Ştiam că a avut chiar şi legături amoroase şi cu nemţii şi cu ruşii cu bună voință, nu cu constrângere sau violare. O întrebam purtările lor cu sătenii şi chiar cu ea. Nemţii erau disciplinaţi şi plini de omenie, iar ruşii nişte porci, bețivi violatori şi criminali!

Moş Ghiţă care era prieten cu familia noastră şi cel mai în vârstă bărbat din sat de 77 de ani, fiindcă femeile trăiesc mult mai mult ca bărbații, venise pe la noi. Eu îi spun ce vreau de la el şi-l iau la întrebări. El cică pleacă până acasă şi acuşi vine. Dus a fost! Dacă şi el a dat bir cu fugiţii, el care ne cunoaşte foarte bine, am înţeles că aşa ceva nu mai merge cu ancheta mea. Fac totalurile… nimica treabă! Bani cheltuiţi, timp pierdut şi rămas cu buza umflată, iar concediul mi se

64

termina de acum, peste două săptămâni. Văzând că hazardul îmi răstoarnă toate planurile bine întocmite, iată aici înjurând, schimb eu placa!

Dacă tot timpul de mic mi-a fost soarta printre nebuni, de ce să nu o fac şi eu acum pe nebunul? Scoțând în vileag măiestria mea de marinar, când în clipele de mare cumpănă a naufragiilor trebuie să găseşti glume şi să acţionez iscusit şi de a nu face singur panică şi ai scoate pe cei mulţi din grava situaţie. Doar am talent şi simţul umorului care este cu încărcătură de trăsnet, lumină de fulger, care trăsneşte arde şi purifică prostia omenească! Înzestrat cu spirit inventativ, cu multă imaginaţie şi citit peste usnă, găsesc rapid o vorbă hazlie potrivită pentru situaţia creată. Dacă vorba e tâmpită, lovesc cu săgeata comică, glumă întrebare, cu răspuns isteţ sau pidosnică, dând în vileag efectele dezastruoase ale prostiei omeneşti. Astfel punând interlocutorul în situaţia de a nu şti de am vorbit serios sau am glumit. Eram plin de năduf după atâtea eforturi zadarnice! Vine peste vre-o două zile la noi moş Ghiţă şi-l mi-l iau în răspăr: - Parcă aţi spus atunci că veniţi înapoi, ce sa întâmplat moș Ghiță? - Păi i-am spus babei care-i chestia şi nu mi-a dat voie să vin, fiindcă cine ştie ce mi se poate întâmpla după cele spuse de mine, scrise de tine și ajungând cine știe unde acolo la Chișinău la voi la școală. - Bine nu vreai nu trebuie! Stai bine pus în galoşul babei dacă nu ai demnitatea şi voinţa matale! Am vrut să vă fac un bine ca să rămână ceva istorie despre acest sat şi voi sătenii, în deosebi cei mai în vârstă… voi în loc să mă ajutaţi şi să vă bucuraţi, fugiți de mine ca dracul de tămâie! Nu vă este ruşine? Ce rămâne din viaţa voastră? Aproape nimic, dar aşa are să citească şi strănepoţii matale, că au avut aşa un bunel ca mata, moş Ghiţă!

65

A mai mozolit moşneagul câteva scuze şi am schimbat eu de acum tema. Am trecut chipurile la de ale vieţii, făcându-l și pe prostul curios. Aduc un borcan cu vin şi ne mai așezăm la taclale. Pun caietul şi stiloul la spatele nostru ca să pot scrie măcar câte un cuvânt, de a nu-mi şterge memoria alcoolul şi să nu ţin minte ce am discutat. Cum ne-am aşezat pe prag se vedea toată partea cealaltă de sat, unde au trăit buneii mei, iar lângă ei peste gard o vecină vrăjitoare care a fost omorâtă într-un mod barbar şi criminal de tot. Puști zbânțuit fiind, am văzut-o şi eu când era în remorca unui tractor, tăiată, adică sânii erau tăiați de trup și așa au pus-o în remorcă cu bustul gol. Eu am profitat de neatenția maturilor și m-am apropiat în fugă, am urcat pe o roată și am văzut-o, până a o acoperi, de am fost fugărit și cu bulgări ca un câine. Oricum mi-am potolit curiozitatea și eram „mare erou”, povestind apoi celorlalți ce am văzut. Acea vrăjitoare „murea” după noi, şase copii unul după altul ca îngeraşii. Noi toți veneam des pe la bunei și ne duceam printre gard la ea. Tot timpul avea pentru noi dulciuri foarte deficite. Cu o sete şi dragoste nebună se juca cu noi, mai ceva decât copii ei, fiindcă nu i-a avut. Mă lua pe genunchi şi mă acoperea cu părul ei mare şi cu sărutări, de am rămas vrăjit de a ei feminitate pe toată viața. Să se joace acum cu mine așa cred că ași leșina de iubire. Ca o mulţumire pentru dragostea pe care ne-o purta nouă copiilor, am început să scriu o nuvelă despre ea, precum au fost lucrurile, adică să-i investighez cazul morţii ei. Ce ştiam, ştiam, dar totuşi era puţin, şi poftim acum la ţanc mi-a căzut moş Ghiţă pe care mi-l iau la repede, la mişto, dar şi la împrejur. O altă tehnică de investigaţie atipică. Ştiam că bătrânii sunt nostalgici şi le place de a povesti isprăvile lor din tinereţe, dar mai ales aventurile cele amoroase pățite în viața lor.

- Moş Ghiţă ia zii! Pe doamna care a trăit acolo peste râpă, aţi cunoscut-o?

66

07-ianuarie-2014 Crăciunul pe stil vechi. Scriitorul

Victor Răzmeriță îl colindă și îl scutură pe moș Ghiță de 86 de ani, cel mai vârstnic om din satul Găuzeni de amintiri!

67

- Cum să nu o fi cunoscut măi? Mă faci de ruşine. Ce mă ai de acum de boșorog bătrân cu mintea pierdută? Păcat de ea că sa prăpădit aşa de tânără! - Şi nu cred eu moş Ghiţă, să nu fi tras şi mata piciorul pe la ea?

- Nu. Eu nu am fost pe la ea, dar mureau toţi bărbaţii satului după ea, precum şi eu. Era frumoasă foc şi de un farmec femeiesc nebun cu totul. A avut parte de o moarte înspăimântătoare. Au ucis-o nebunii, după ce au violat-o şi schingiuito! Şi ce moarte groaznică a mai avut, fiindcă apoi au tăiat bucăţi din ea!

Vedeam cât este de sincer de-i dădeau lacrimile şi că a purtat-o sau poate şi o mai poartă în inima lui, închinând ambii câte un pahar de vin de sufletul ei. În timpul Uniuni Sovietice pentru viol și mai ales în grup dădeau 15 ani de pușcărie, iar pentru omucidere 10 și astfel aceasta stimula omuciderea, fiindcă dacă erai judecat pentru viol, făceau din tine poponar și decăzut din drepturi. Aceasta și i-au făcut pe ei să o omoare cu cruzime, de a scunde violul. Astfel mi l-am descusut pe moş Ghiţă, nu numai de material pentru nuvelă, dar şi pentru teză, fără să ştie el. Am împuşcat doi iepuri odată!

Mă întâlnesc cu moş Gheorghe, care mulţi ani a fost fierar la brigada de tractoare, unde noi iarna ne adunam la cald şi la un pahar de vorbă spunând anecdote şi diferite întâmplări. Îi cunoşteam pe toţi foarte bine, dar iată că vitregiile vieţii îi făceau să se teamă să vorbească de greul şi amarul pe care l-au tras pe pilea și sufletul lor. A trecut moş Gheorghe al Doilea Război Mondial de cinci ani totul, de a ajuns şi la Berlin şi a venit acasă viu şi nevătămat. Chiar e o minune. Cred că a fost ultimul om din sat care când se întâlnea cu cineva deosebit, când se saluta îşi scotea chipiul din cap. Deci de teză nici nu mai pomeneam, fiindcă ştiam că nu au idee ce-i aceasta, dar mi-l înghimp din altă parte de a scoate ceva din el, o altă tehnică de investigaţie atipică. Parcă prin glumă, dar de al

68

atinge unde îl doare, adică la strunele sensibile, ca apoi să „cânte” el singur. A ști să-l faci pe om să vorbească, tot e o artă.

- Ia zi-i moş Gheorghe! Câţi nemţi mata ai împuşcat, sau nici nu ai fost măcar pe front, ai stat pe undeva ascuns, fiindcă nu ai fost nici măcar rănit?

Dacă era mai tânăr cred că îmi cârpea vre-o două și mă lua la sudalme pentru așa înjosiri. Ştiam că unii din sat printre care şi bunelul meu din partea tatei, au fugit de război, dar probabil şi bine au făcut de nu sau supus regimului satanic sovietic.

- Te întregi cu şaga! Eu să fi stat ascuns? Mi-ar fi fost ruşine şi să trăiesc după război! Cinci ani prin tranşee am dus-o, mâncat de frică, nevoi, boli şi de păduchi. În foame, frică şi mizerie, de apucase-m şi tifosul și am stat în spital. - Atunci cum de aţi scăpat viu și nevătămat? - Împuşcam extraordinar. Ruşii comandau şi eu înroşeam ţeava armei. Dar, împuşcam numai în sus. Mă uitam la neamţ şi neamţul la mine. Eu împuşcam în sus şi el tot şi aşa am trecut tot războiul. Eu am trecut războiul prin ţări străine, dar nici satul nu a scăpat de urgia lui. M-am demobilizat şi mi-am văzut satul pârjolit de război. Apoi sovieticii ne-au adus foamea groaznică bine organizată, de mureau oameni pe drum rămânând așa zile întregi, fiindcă nu avea cine-i îngropa, adică nu puteau să-i târâie și săpa groapa, fiindcă majoritatea erau lihniţi de foame. Apoi pe unii i-au și deportat, dar tot aşa pustiu în sat nu a mai fost precum acum. De ce? Spune, că tu doar eşti om învăţat?

Mă străduiam să-i spun şi eu că s-au schimbat vremurile. Vedeam cum suferă pentru sat. Deci iată că de acum îi cădeam eu sub anchetă.

- Fiindcă ticăloşii noştri de guvernanţi au făcut ca poporul să-şi ia lumea în cap şi să se ducă unde i-or duce ochii, prin țări străine pentru ași căpăta o bucățică de pâine și toate satele au

69

rămas pustii! Astfel de deportare, de acum mânat de urgia nevoilor şi a sărăciei, nu de armele ruşilor este tot foarte bine camuflată şi satanică de tot. Motivul depopulației fiind cauzată de acest iad comunist, pentru ca ei, cei plecați să trimită bani în țară pentru ca guvernanții să le i-a procente și astfel ei să se îmbogățească. În sine neavând nici un viitor, de rata naşterilor în continuă descreştere, fiindcă în această satanică sărăcie nu-ţi poţi permite să ai copii, chiar nici eu, de amploarea exodului, cifra ajungând până la 600.000 de persoane în statistici oficiale şi circa mai mult de un milion în statistici neoficiale, iar eu cred că sunt mult mai mari cifrele și astfel sa produs un genocid care la întrecut și pe cel al războiului, dar și al foametei și deportărilor. Iată pentru ce regim satanic comunist ai luptat mata moş Gheorghe!

- Dumnezeu îi va judeca și pe ei și pe noi! Astfel câte oleacă, pic cu pic, îmi adunam partea

practică a tezei, iar ultimul care mi-a căzut în cârlig a fost moş Ion, cea mai mare nadă. „Lumea vrea mereu să vorbească: tot ce fac jurnaliștii buni este să le de-a pretextul”, afirma Gabriel Garcia Marquez în A trăi pentru a-ți povesti viața. Foarte corect și bine spus, fiindcă așa este firea omului, chiar de este strangulat de frica păcatelor săvârșite, dar în doaga morții chiar atunci vorbesc totul, dar cum să le dai pretextul de a vorbi și la cei morți din cimitir, aici de acum e altă socoteală, delicată de tot. Am mers singur la cimitir cu fotoaparatele şi foile mele subsuoară. Era pe după masă, vara cald şi cimitirul plin cu buruieni înalte. Totuşi mă uitam să nu mă vadă cineva, cu frică, mai ceva ca în harbuzărie la furat, că acuşi ajungi în prăjina satului și te vorbesc toți după mintea lor joasă de tot. L-am răscolit pe tot şi am găsit cu mare greu crucile cele mai vechi, doar fusesem iarna şi se vedeau, acum răscoleam toţi tufarii ca un hoţ. Am mers cu degetul pe inscripţii, apoi scriind pe foaie, precum m-a învăţat profesorul. Crucile sunt grăitoare, dar

70

numai dacă le știi a asculta și iată aici se cere mare înțelepciune și talent. O cruce poate spune mai mult ca un discurs, dacă o analizezi bine din toate punctele de vedere și te ajunge capul. Totuşi le mai pozam odată ca apoi să le mai analizez de pe hârtie. Întotdeauna a existat o magie a cuvântului scris, sau a ceea ce a fost cândva cioplit pe pietrele stâncilor din antichitate și deloc întâmplător, fiindcă după ce omul la Descoperit pe Dumnezeu a doua descoperire a fost scrisul. Pentru Nichita Stănescu, de exemplu, scrisul e o investiție de cuvinte în nemurire. De ce? Pentru că, în opinia sa este „forma cea mai acută de opoziție contra morții și a neantizării”, până la un punct poetul avea dreptate. Uneori cuvântul scris are capacitatea de a depăși perisabilitatea cuvântului vorbit, datorită unor idei ancestrale cioplite în piatră, precum stau eu acum în cimitir în fața tuturor crucilor și le cercetez. Bunăoară știm cum gândeau strămoșii noștri din antichitate, și iată cerc să aflu cum gândeau și foștii mei săteni, de aceea chiar prin forța lucrurilor, scrisul reclamă responsabilitate foarte mare. Drept exemplu, mii de ani a rămas necunoscută pentru noi și ar fi rămas pe vecie psihologia vechilor egipteni, dacă un francez genial nu ar fi descifrat hieroglifele. Champollion cel tânăr a adus științei, cu mintea lui iscusită, mai mult folos decât au adus omenirii toți marii mânuitori de sabie, cu războaiele lor. Iată-mă-s și eu în fața tuturor acelor săteni, care sunt acum în cimitir și au trăit în satul nostru cândva. Cu mintea nu chiar iscusită, cerc să le aflu psihologia lor de a o aduce în știință și în cartea de istorie a satului. Deci eu trebuia să descifrez scrisul de pe vechile cruci pentru a le transmite altor generații. Nu poţi să te afli într-un cimitir, dar mai ales în satul tău de baştină în care dorm toţi strămoşii tăi şi unde ştii că îţi vei lăsa şi tu oasele, de a nu avea emoţii fireşti de frică, furtuni de gânduri, dar şi stârnind diferite

71

zvonuri prin sat! Bucuros și satisfăcut când mai să termin cercetarea mea ajung în colţul din deal, care era foarte aproape de drum şi mă vedeam foarte bine din drum. Colac peste pupăză taman trece pe acolo moş Ion cu soacra unui cumătru de al meu, cu care îşi alina bătrânețile, care mă cunoşteau foarte bine. M-am umplut de ruşine şi ştiam că are să se audă şi prin sat de isprava mea şi astfel ajungi nu că prostul dar țicnitul satului, luându-mă toţi în derâdere și numai cum mă vede mă ia la mişto!

07-septembrie-2015 Victor Răzmeriță între strămoșii și răsstrămoșii săi în cimitirul satului Găuzeni, răscolit și cercetat de mine nu mai știu a câta oară!

Eu şi aşa plin de emoţii şi ruşine, dar el mă pocneşte cu întrebările care mă şfichiuiau:

- Da ce faci măi zăludule în cimitir? Numeri crucile? - Şi eu supărat, dar cu o mutră serioasă de idiot, mă uit aşa la

el chiorâş.

72

- Nu le mai număr! Fac apelul morţilor! - Apoi se vede că eşti scrântit la minte şi umbli cu paiele în

cap! - Corect. Matale nu ai paie la vacă, dar eu umblu cu paiele

în cap şi încă prin cimitir. Romantică viaţă! Moş Ioane! Nu? - Hai, cu Doamne ajută, zănaticule! - Mulţumesc matale! Dă Doamne! Iată acuși termin apelul!

Tot acest dialog a fost numai luări peste picior. După ce am terminat mă uit prin părţi ca hoţul, să nu mă mai vadă cineva şi sar zidul. O iau în jurul cimitirului şi mă cobor la vale spre casă pe lângă el de parcă aș veni din altă parte. A doua zi mă duc la cumătru meu şi taman dau peste moş Ion în ogradă. Ptiu! Fir-ar să fii îmi zise-i în gând. Parcă-i un făcut de tot să dau peste el. Salutându-mă am stat oleacă de vorbă cu el, cumătru şi toţi ai casei. Scoate cumătru un ulcior cu vin rece și negru, puterea ursului, care ne mai înmoaie necazurile şi ne mai apropie sufleteşte şi ne aşezăm la umbra copacului de prăsade din ograda casei în trei. După ce tragem câte un pahar de mânecă, moş Ion foarte serios mă ia la întrebări:

- Mă! Ia zi-i! Chiar ce căutai ieri prin cimitir? Ce te-ai stricat cu totul la cap? - Apoi moş Ion, nu că m-am stricat eu la cap, dar treaba e slută de tot pentru voi sătenii. Am luat cimitirul în arendă pe vre-o 10 ani ca să mă mai pricopsesc şi eu oleacă cu nişte bani! Ce numai voi să vă pricopsiți cu toată averea colhozului pe care ați furat-o? - Adică cum vine asta, măi faraonule?!

- Cum? Foarte simplu vine asta. Staţi să vă lămuresc. Cimitirul este al meu. Stăpânul eu sunt și gata. Aţi prins firul?

- Ptiu bată-te să te bată! Ce eşti nebun? Cum adică? De când sunt eu nu am auzit aşa ceva. Dacă să fiu sincer nici eu nu ştiu de unde mi-a venit în cap aşa trăsnaie. De nici prin visele nocturne nu putea să-mi

73

vină, dar iată aceasta investigaţie nu şagă, şi cu totul atipică. Au început să curgă întrebările și ambii concentrați și serioși de ceilalţi credeau că o să ne luăm de piept. - C-am scârţâie treaba moş Ioane, d iată că ai ajuns să trăieşti şi să o auzi şi pe aceasta. E şi mai rău pentru voi, adică tot satul, printre care şi matale care ai de acuma ani bătuţi pe muchie. A-ţi sfeclit-o rău de tot! - Asta cum vine mă? Trăsnite-ar să te trăsnească! Afurisitule! - Foarte simplu, iată mata ai lucrat toată viaţa pe acest tractor care stă în fundul ogrăzii şi ţi-a rămas matale. Aşa e? - Așa e! - Eu vin la mata ca să mă ajuţi ceva cu tractorul. Îţi plătesc. Corect? - Corect! Noi tractorul l-am luat mai mulţi, dar asta e prea, prea de tot, din cale afară cu cimitirul. De când e lumea şi pământul nu sa mai auzit aşa ceva! - Nu mă interesează pe mine aceasta, dar în colhoz am lucrat toţi precum şi eu de mic copil la tutun. Care a lucrat cu sapa şi hârleţul cu ele au rămas. Care cu tractorul sau maşina cu ele au rămas. Unde este sfânta dreptate moş Ioane, ai? Deci acum vreţi nu vreţi, dar o să ajungeţi toţi la mine, adică la cimitir, fiindcă toţi cu o moarte suntem datori. Nu e așa? Numaidecît că am să pun taxe, dar am să mai văd dacă meritaţi să fiţi îngropaţi în cimitirul meu. Eu sunt stăpân și eu decid. Așa e? Dacă nu, înseamnă că în alt sat din vecinătate o să vă dormiţi locul de veci. Aţi distrus şi furat totul ce a fost a colhozului şi a satului, casa de cultură, până chiar şi grădiniţa de copii a satului. Aţi distrus viitorul copiilor, dar iată că acum aţi dat de dracul şi are să vă iasă pe nas toată imbecilitatea, imoralitatea, hapsânia şi barbaria voastră! Acum la cimitir o să scot totul din voi, de 10 ori mai mult ca popa. Deci, v-am dres fesul! Eu sunt călare pe situaţie şi o strunesc cum vreau! Cine arvonește acela plătește! Gătește arvona!

74

Moş Ion era leoarcă de sudoare pe faţă. Îşi scoate chipiul şi-l trânteşte în pământ. Cumătru şi ceilalţi se uitau serios la noi şi chiar nici ei nu mai înţelegeau de glumesc sau vorbesc serios. - Bată-te să te bată! Tu ce cu totul te-ai țăcănit la cap? Da cu popa ai vorbit?

- Numai că am vorbit. El chiar a fost şi mi la dat în primire. Adică el e stăpân pe biserică, iar eu pe cimitir. Fiecare e cu socoteala şi taxa lui! Nu am treabă cu el şi nici el cu mine. Nu ne certăm, fiindcă ne ajunge. Pe la el treceți, la mine vă opriți pentru totdeauna! Încă am să-mi cumpăr o turmă de capre și o să le pasc acolo. Caprele precum sunt lucrul dracului, vă v-or paște iarba care vă va crește pe piept, fiindcă voi bătrânii numai de acesta sunteți buni, de îngrășământ și în viață, dar și în moarte. În viață prin ale voastre excremente, care numai le-ați făcut și în moarte ca îngrășământ pentru buruienile sălbatece. Nu mai sunt eu atât de prost să las bunătatea de buruieni să se piardă și încă cimitirul e îngrădit cu zid taman bun de ocol. Capre să fie că buruieni ați văzut că sunt.

- Dar cum vine asta măi sucitule?! Adică eu să nu pot fi îngropat lângă soţia mea care de acum a plecat la Ceruri? Dumnezeu să o ierte! Tu să-ți bați joc de noi și morți, cu caprele tale?

- Rău v-aţi purtat cu munca şi memoria acelora săteni care au plecat de acum la Domnul, dar totuşi mai depinde cum v-aţi purta mai departe. De acum pregătiţi bani de a vă procura locul de veci şi încă tot am să mă mai gândesc dacă meritaţi, fiindcă cândva am auzit că aţi avut probleme şi cu părinţii mei. Cât privește caprele, bani să iasă, în rest…! Afacerile sunt afaceri moș Ioane!

- Ce ai inimă de criţă, de să te porţi aşa cu mine? Cu tatăl tău am fost prieteni din copilărie şi ne-am ajutat foarte mult reciproc.

75

Auzisem cândva că a avut conflict cu părinţii mei, astfel mi-a spus totul şi vrute şi nevrute. Văzându-ne înfierbântați, cumătrul mai aduce un ulcior cu vin rece din fundul beciului, de a ne mai răcori şi a ne face mai buni. Mi-a mai povestit multe despre familia noastră de şi-a descărcat sacul cu amintiri bune şi rele, aducându-mi apă la moara tezei mele, dar şi la toate nuvelele pe care le scriam. Mi-a spus de toate ce a știut despre sat moș Ion, de când se ținea minte. Rămânând eu pe poziţiile mele astfel ne-am despărţit, lăsându-l pe moş Ion greu pus pe gânduri. Adică eu le-am mulţumit frumos pentru primire şi am luat-o la vale spre casă. Mândru de isprava mea și plutind în gândurile mele armonizate și făcute frumoase de vinul consumat.

Știam că această noutate trăsnet are să fie ca un fulger cu tunet în noapte şi are să umple tot satul, fiindcă lumea mă văzuse des cu popa, dar chiar şi în cimitir, iar satul ca satul, când aude câte una, are de lucru cu bătăi de cap și o mai înzorzonează și când ți-o gătește te crucești. Peste o săptămână trebuia să vin de acum la Chişinău. M-a sunat cumătrul ca să vin să iau nişte prăsade fiindcă erau de vară. Când am intrat în ogradă, îl văd şi pe moş Ion cu o sticlă de vin ghiurghiuliu care inima de gheaţă în soare ţi-o preface. Am pus finii să-mi culeagă nişte prăsade şi m-am uitat şi eu ca să fie mai verzi. Moş Ion mă strigă: - Vino şi cinsteşte un pahar cu vin Victore!

- Degeaba te linguşeşti pe lângă mine, că oricum nu are să-ţi meargă moş Ioane! Omul sovietic tot timpul a folosit lingușirea. Nu mă îndupleci mata pe mine cu una cu două, nici chiar la un pahar cu vin ghiurghiuliu care apropie oamenii sufleteşte şi face din duşmani prieteni.

M-am apropiat oricum şi am ridicat un păhar cu vin la mustaţă şi am mai strâns nişte prăsade. Vine cumătra cu nişte plăcinte şi ne invită pe toţi la masă. Apoi ele cu ale lor treburi şi am rămas iarăşi noi bărbaţii în trei de capul nostru, să mai

76

plimbăm ulciorul şi paharul între noi. Pe bietul moş Ion îl ardeau rău de tot obielele, de nu mai putea şi mă ia iarăşi la întrebări:

- Tu eşti lucru naibii! Ce rău ţi-am făcut eu ţie de să mă pedepseşti atât de crunt de a nu fi îngropat lângă soţie şi rudele mele Victore? Fie-ţi milă de mine om bun! Nu mai fi aşa de tărcat la maţe, doar am trăit bine cu părinţii tăi, apoi şi cu voi când erați mici. Eu lucrând pe lanurile colhozului cu tractorul, vă duceam tutunul pe la uscătorii, vă luam şi pe voi în remorcă. Ţi-i minte doar?

- Moş Ioane, i-a mai toarnă un pahar cu vin, și-l dau pe gât! Eu am cercetat cimitirul pe chestii de ştiinţă, iar totul a fost o glumă de a mea trăsnită, o farsă. Adică v-am tras pe sfoară, moș Ioane!

- Tu-ţi naura şi parastasul mă-tii! Eu nu am putut dormi o săptămână întreagă, împeliţatule ce eşti! Dă-e-ţi prin cap aşa ceva! Eu bătrân prost te-am crezut. Bună mi-ai mai făcut-o! Am să te pomenesc până la moarte, boseacule!

Şi-a scos iarăşi chipiul din cap şi la trântit în pământ, venind iarăşi cu o ploaie de sudalme. Abia acum am început să râd și eu.

- Biserica mă-tii de neisprăvit! A fost o lecţie pentru el şi tot satul, dar şi l-am descusut

de toate despre sat, dar şi despre relaţiile avute cu părinţii mei. Aşa a vrut soarta că peste câţiva ani mai târziu, când am venit acasă în concediu într-o vară am nimerit taman la el la înmormântare. Astfel pe o ploaie torenţială l-am petrecut şi pe ultimul drum acolo unde a vrut, adică lângă soţia lui.

77

IV PIAȚA DIN JURUL PIEȚEI CENTRALE DIN

CHIȘINĂU

04-11-2014 Postul „registru” unde este totul monitorizat în jur. Instituție de stat înconjurată de vânzătorii grețoși. Nici animalele nu ar prefera să consume hrană de aici, pe când oamenii dau buzna!

Ne ducem traiul într-o lume întoarsă pe dos la minte, la suflet și la toate manierile noastre de comportare de zi cu zi. O lume hăbăucă, cu oameni zombați și mancurți, în care înțelepciunea este considerată nu că prostie, dar tâmpenie grasă cu totul la noi. Virtuțile umane au devenit motiv de rușinare, iar mizeria spirituală, automobilele, casele cât palatele și banii - motiv de mândrie și fală mare - fiind mari tâlhar, furând fără măsură toți, de la vlădică până la opincă! Toate sau întors pe dos și lucrurile spirituale și cele materiale, adică nimic nu mai avem sfânt în noi, decât mațul intestinului gros care și-l satisface. Te cruceşti nu altceva! Să o luăm de la început.

78

Spune o vorbă din adâncul poporului nostru că: „În jurul morii și găinile vecinilor sunt sătule”! C-am așa este de când au apărut morile pe lume, iar în cele de apă și peștii se mai înfruptau cu cele ce cădeau din mori prelucrând boabele de grâu. Iar în jurul pieței sunt sătui câinii vagabonzi, boschetarii, cerșetorii și foarte mulți care le sunt stăpâni și au bun venit din aceste scârle ticăloase și jegoase care vând, cei care vând la noi în piață însă au dublură de vânzători în jurul pieței, care le mănâncă tot profitul fără un pic de rușinare. Astfel ei sunt nu o piață neagră, ci și mai rău, o strânsură moldovenească cu totul mizerabilă și foarte grețoasă, ca o vomă caldă și proaspătă și foarte lungă înșirată pe trotuar.

Dar să o luăm de la început… și iau la ochi numai brânzarii și cei de aduc carne și salam afumat, care ar trebui să fie verificate și păstrate în frigidere, dar nu în mijlocul drumului plin cu praf. Din satele din împrejurimi vin țărănci cu cărnuri, brânză de oi și de vaci și alte produse lactate, de a o realiza la Chișinău. Dimineața cum vin autobuzele în autogară cei care vor să le preia marfa se năpustesc asupra lor ca un roi de lăcuste, cu o hapsânie nebună greu de închipuit. Deci bietele țărănci, care au muncit și au făcut brânza o dau toată odată pe un preț foarte mic, fiindcă nu au timp de a sta la piață cu ea, le așteaptă munca care nu se termină niciodată, și dobitoacele acasă.

Cele care o iau, având dar și de acum practică de măscărici, încep a se jeluii: „Eu toată ziua trebuie să stau cu marfa matale ca să o vând, așa că prea scump ne ceri”, rămânând încă și vinovate, dar și umilite. Astfel bietele țărănci care au muncit, fiind constrânse de situație dau marfa de nevoie ieftin de tot, decât să se întoarcă cu ea acasă achitând și drumul dus întors. După ce au umflat grăsanele de femei câte două sacoșe mari cu roți de brânză și cu diferite salamuri, pleacă în josul pieței și se așează pe marginea trotuarului, având fiecare locurile lor. Acolo sunt mai mulți vânzători și vând de toate.

79

Adică fructe, legume, carne de găină de porc de vită, mezeluri făcute la țară, vin, unt, brânzeturi și multe altele. Când este timpul rece mai merge, dar vara pe marile călduri cred că este culmea animalizării omenești.

Stau grăsanele împuțite pe un scăunaș și cu brânza roți între picioare, propune trecătorilor să cumpere, cu un talent de a spune minciuni, de a fi credule cât de proaspătă și bună le este marfa lor, de întrec și actorii noștri în meserie. Alături merg oameni, automobile, autobuze făcând colb și fum. Ele mai scapă roțile de brânză pe jos care o iau la vale, o prind, o șterg cu mâna goală și își șterge mâinile de fusta zoioasă. Apoi taie câte o bucățică din marfa lor și propune trecătorilor: „Hai gustați”! Zile întregi am avut ocazia ca să privesc această decădere a demnității, a simțului omenesc al oamenilor, ajunși până la ultimele trepte ale omenescului din om, ca niște jalnici boschetari care beau și mănâncă din lăzile de gunoi. Mai josnic ca animalele - care știu ce să mănânce, adică plante curate și nu cele murdare și infecțioase - sunt vânzătorii, dar și cumpărătorii, fiindcă dacă cumpără îndată devin complici.

Mai vedeam câte o domnișoară super sexi, înțolită în haine scumpe, sulimenită, cu brățele de aur pe mâini și pe gât, cu degetele pline cu inele cu pietre scumpe. Ceea ce demonstra că nu o duce rău Duduia și are bani, de ar putea să cumpere din piață sau magazin producte. Ademenită de clădirea de grăsime, cu cap de hârcă, gusta brânza din căldarea dintre cracii plini de grăsime a babei, ca din hârdău. Baba, care cu mâinile ei noduroase și murdare că toată ziua nu și le mai spăla chiar de se ducea și la veceu, îi tăia ba o feliuță și i-o întindea să o guste, ba alta. Ea o lua, cu degetele ei subțiri ca de pianistă și cu niște manichiuri de doi centimetri și gusta, dându-se cu părerea, iar emoțiile firești și vomitările mă apucau pe mine, știind că brânza ceea a fost tăvălită pe jos în praful drumului, fără să fie în pachet de celofan, dar și ea ar trebui să aibă și mănuși de celofan.

80

04-noiembrie-2014 Comerțul stradal și mizerabil cu totul lângă Piață și Autogara Centrală din or. Chișinău. De rușinea omeniri nouă ar să ne spună nu oameni, dar și dobitoace, fiindcă ele nu mănâncă din așa locuri mizerabile.

81

04-11-2014 Iată mezeluri vândute pe trotuar și

marginea șoselei lângă autogară, unde merg toate autobuzele și microbuzele. Nu știu de mai este așa scârboșenie grețoasă în lumea întreagă.

04-11-2014 Poftim în piață cum se vând

brânzeturile, frumos, logic și sanitar și nu cu mult mai scumpe ca cele din afara pieții.

82

Gurița frumoasă și vopsită a domnișoarei parcă devenea o ladă de gunoi împuțită, de să scuipi în ea. Nu aș fi sărutat-o niciodată, nici de frică. Oare mai știm noi bărbații ce sărutăm? Am mers în piață unde se vând bran-zeturi, produse lactate, adică conform tuturor regulilor sanitare și încă sunt verificate de medicul sanitar. Iar doamnele îmbrăcate corespunzător, iar când pun mâna pe brânză îmbracă un pachet de celofan pe mână și având și mănuși. Totodată să văd prețurile la brânzeturi ca să fac diferența și să aflu motivul. Cei care vin în piață trec controlul mărfii pe la medic, apoi achită locul mesei, iar babele din afara pieței nu achită nimic și astfel fură statul.

Am constat că cele din drum sunt cam cu 10% mai mici ca cele din piață, adică dacă un kg de brânză de oaie în piață costă 75 lei, în drum 65 sau 70. Timp de vreo două luni să vezi această animalitate cu ochii, dar și prin camerele de supra-veghere mi-a demonstrat cât de josnic au ajuns cetățenii noștri.

De ce nu se iau măsuri de cei de sus, de poliție, punând capăt acestui focar de infecție? S-ar întreba fiecare din noi. Deoarece cuiva îi convine și le iese bani din această menajerie! Imoralitatea stă în capul mesei la noi în toate sferele. Sa cercat de câteva ori să înlăture aceste scârle ticăloase, dar degeaba. Lumea buruiană sălbatecă, care sa spurcat la o așa târguială a protestat oleacă și gata, așa au și rămas, i-au lăsat în pace, chipurile la noi este democrație. Astfel poftim ce democrație avem! Majoritatea populației au sărit în apărarea lor, astfel demonstrând că sunt de multe ori mai imbecili decât acești vânzători grețoși.

Restul se închide ochii și târguiala merge mai departe, de acum ani întregi vre-o zece, sau de 25 de ani de când a căzut sistemul sovietic și am devenit „țară independentă, Republica Moldova”, un stat fantomă și de scursuri umane. Având de furcă și eu cu ei, îmi propuneau câte 10 lei de persoană și numai că am refuzat, fiindcă a accepta le ești complice, iar a fi complice ești mult mai dobitoc jegos ca ei.

83

04-11-2014 Poftim democrație în Republica Moldova. Te amăgește la cântar, apoi că marfa e proaspătă, pregătită chiar de ea, dar și ți-o vinde în această mizerie de pe marginea drumului. Democrația se face într-o țară de oameni, dar nu de animale, îmbrăcate nu frumos, dar încă zoios precum acestea.

84

04-noiembrie-2014. Poftim ce focar de infecție.

Acum dă Doamne vre-un soi de ciumă, de a ne învăța minte, fiindcă altfel nu se mai poate.

Odată într-o ceartă, când era mai să-l trăsnesc pe unul, s-a

răsuflat că achită taxa la administratoare. Am mers la administratoare și i-am zis să mergem la fața locului și a motivat că nu are timp. Deci am înțeles care-i buba și că m-am ciocnit de sistemul diabolic ex-sovietic, cu totul mai bâhlit decât aceste babe bâhlite, nu numai la chip, ci și la minte și suflet. Diferența este că în sistemul sovietic se mai știa de frică și răspundere, veneau controale de sus și erau pedepsiți aspru toți, dar în acesta nimic, banul dictează și gata!

Totuși acest sistem nu a putut să-mi facă mie nimic de a mă încadra în el, decât să mă tot alunge de la diferite posturi, apoi și de la servicii, fiindcă eu niciodată nu m-am convertit la el, rămânând sărac și tot timpul lihnit de foame! Dacă atunci erau până la 25-35 persoane, acum sunt mai mult de o sută pe trotuarul lat. Oamenii jegoși, fără bun simț, fără moralitate,

85

numai rânză și atât. Au format un cordoane prin părți și prin mijloc, abia trec trecătorii, fiindcă nu au loc și astfel mai agață marfa cu hainele sau gențile lor, dar totuși sunt invitați să guste și să cumpere ba una, ba alta, mai rău ca pe timpul lui Papură Vodă, dar nici atunci nu cred că a fost așa fiindcă domina pe timpuri bunul simț și multă înțelepciune. Privesc această masă de oameni ca pe râsuri umane, scuipând.

Și iată că lumea proastă, hapsână se prinde ușor la nadă și cumpără din stradă, savurează scîrbozitatea celor mai de jos făpturi, fiind complici. Deci cum e Tanda - cei care vând, așa-i și Manda - cei care cumpără!Nu se ridică puțin mai la deal să cumpere din piață, fiind în siguranță că producția este bună și controlată. Majoritatea cred că vânzătorii sunt de la țară cu marfa proprie și nu au unde își vinde producția și blestemă aiurea conducerea că își bate joc de țărani. Îi compătimește pe vânzători și le cumpără producția, dar în realitate vânzătorii sunt niște șarlatani satanici care se dau drept țărani, chipurile că au muncit tot anul și acum vând marfa. Astfel sfidează nu numai munca, dar și demnitatea țăranilor, dar și pe cei din piață care vând cinstit, sentimentele umane, bunul simț și pe Dumnezeu. Pe după masă, când și-au vândut marfa două din aceste băboaie pline de grăsime, ca niște căpițe de fân se lăudau câștigul, după ce și-au numărat banii din buzunarele pline:

- Eu fa azi am făcut 450 de lei. -Dar eu 500. Chiar bogdaproste îmi ajunge pe ziua de azi! Și-au luat torbele lor zoioase, împuțite și au plecat

satisfăcute acasă, ca a doua zi de dimineață să o ia iarăși de la început. Nu le pare rău la aceste comerciante împuțite, cu obraz de scoarță să arunce vre-o 10 sau 20 de lei după așa un câștig pentru locul unde au vândut, sau să dea ceva din marfa lor, fiindcă au de unde, dar eu om intelectual, precum mulți ca mine, muncind la acest tâlhar de stat ticălos nu am nici de pâine, astfel rabd foame, dar nu ajung ca aceste râsuri umane și

86

băloase de a mă scălda în această mizerie, ca viermele în veceul public sovietic, format dintr-o groapă mare plină cu excremente împuțite.

04-11-2014 Poftim de toate pentru toți în stradă. Ne demonstrează că nivelul nostru de cultură este mult mai jos ca cel al dobitoacelor, nici un control sanitar, dar nici a cântarelor.

87

04-11-2014 Iată cum stau brânzeturile la soare, jos

în torbe și nici măcar nu în peliculă, ci în pungi de tifon. Se așează tot praful ridicat de autobuze și automobile pe ele, dar și fumul gros de la țevile de epanșament.

Deci mai aruncau câte ceva și la polițistul de sector și

cei care patrulau pe acolo numiți încă de pe timpul sovieticilor „gunoaie sovietice”, și treaba mergea strună și unsă. Acum sa mai schimbat rânduiala, după cum mi-au spus sursele mele demne de încredere. S-au înțeles cu șefii instituției și cu ceilalți șefi de pază și au schimbat macazul. Sunt două persoane care strâng seara de la toți taxa și se adună pe zi cică la o sută de Euro care li se transmite lor și ei de acum se împart între ei. Deci iată o mică schemă de fraudă, dar și foarte mizerabilă, din care banii pentru locurile lor și pentru verificarea mărfii, ar trebui să se ducă în fondul statului, se duc în buzunarele altora. Cei de au privatizat drumul, mâine sau poimâine vor privatiza și aerul, scârnavă treabă de tot!

Mai deocheată decât lumea numai lumea poate fi!

88

23-septembrie-2015. Iată de acum 5 ani piața stradală se tot extinde, în loc să fie lichidată, acest mare focar de infecție material, dar și spiritual.

Nu sunt parcă așa de mulți bani, dar condițiile anti-

sanitare demonstrează incultura, neomenia lor și tocmai în centrul capitalei, sub ochii tuturor se petrece aceasta, iar acum cu rețelele de socializare în lumea internetului ești văzut de o lume întreagă de pe tot globul. Cu omenia, cu omenia ce ne facem oameni buni? Dacă ne putem numi oameni! Oare nu-i mustră conștiința pe aceste specimene pline de grăsime? Fiecare străin venit la noi se crucește de așa scârboșenie, de spun că nici în triburile din Africa nu au văzut așa mizerie.

Deci acest sistem este în toate piețele din Chișinău și peste tot în Republica Moldova și a prins rădăcini ca pirul și va fi foarte greu de înlăturat, doar cu o conducere onestă și cu mână de fier, care să smulgă și rupă aceste rădăcini. Când se va întâmpla așa minune pe la noi greu cu totul de spus. Așa că trecem la altă investigație și mai satanică decât acesta.

89

V MÂRŞĂVIA SA, CORUPŢIA, LA ROBII CERŞETORI ŞI

STĂPÂNII LOR

05-02-2015 Precum se spune în folclorul românesc

„babele sunt caii dracului”, Aceste cât au fost tinere au fost călărite tot făcând bani, adică îndopate de amanți, făcând bani de la ei. Acum. învățate să le vie bani pe degeaba, iată că s-au schimbat macazul, în loc să umble cu lumânărica în buzunar și să-și ispășească păcatele tinereții.

Morbul indiferenţei, conformismului, falsei cumsecăde-

nii, care deseori se mărgineşte cu prostia ne-a intrat adânc în suflet, minte şi măduva oaselor tuturor moldovenilor din Republica Moldova cu ochelari de cal pe minte şi văzători cu creier orb, gândind numai cu grăsimea de pe el. Relele ne vin de la idioţii cultivaţi, de la lehamitea, prostia, lașitatea şi pasivitatea noastră, de la cei hâtri, dar nu deștepți, ci se pretind numai. Nu te băga în conflicte, fă-te curvă de suflet, o

90

prefăcătură, o fiinţă mârşavă cu chip de om civilizat şi că nu-i vezi pe cei din jur care scuipă în toate cele sfinte, astfel rişti să fii cel mai mare duşman al poporului. Blestemul acestei lipse a demnităţii de neam şi de om ne urmărește ca un negru blestem, şi ne tot preface din oameni în viermi de rahat. Noi cei ieșiți din fosta Uniune Sovietică, dar rămași cu mintea ei, dăm dovadă de un comportament de sclav fugit de la stăpân, dar care după o habă de timp se întoarce gudurând-se şi pupându-i papucii, rugând să-l ierte că mai mult nu va fugi, refuzând libertatea care i sa dat, considerând că e mai bine lângă stăpân, care te îngrijește, biciuindu-te moral și fizic, decât liber.

Robul tânjeşte şi după biciul cu care a fost bătut, considerând astfel că vechiul stăpân avea grijă de el bătându-l, îndopându-l ca pe o raţă mută şi gândind pentru el, dar el nu știe că decizia de a fi sacrificat nu depinde de el ci de stăpânul lui. Lipsește-l de constrângere şi el va interpreta gestul tău nu ca un gest de bunătate şi democraţie, ci ca pe o dovadă de slăbiciune. Precum o ţărancă de azi de prin satele noastre care dacă nu este bătută, frecată și la nuntă dusă, se crede ne iubită și neluată în seamă și astfel este o mândrie pentru ea de a umbla cu ochii vineți prin sat. Când să o jelești și compătimești ea toanta te apostrofează: „eu am bărbat la casă”!

Trebuie să fii total nesimţit şi orb ca să nu vezi groapa de gunoi care aduce total a closet sovietic, în care zace aşchia aceasta de ţară a României, poreclită Republica Moldova. Iată de acum 25 de ani să-i venerezi pe cei de ne-au adus în acest haos e cu totul fanatism al tâmpiților. Parcă suntem transfor-maţi în zombi debili în stare de ebrietate sau turmentați de al-cool și nu ne putem trezi, fiindu-ne în cot de toate valorile noastre morale, naţionale şi materiale care se distrug în jurul nostru. Nepăsându-ne nu numai de noi înşine și transformându-ne în automate biologice nereacţionând la nimic, decât la cele stomacale, dar şi de copii noştri, generaţiile care vin după noi şi ne vor blestema pentru moştenirea de haos lăsată lor.

91

Lumea majoritatea e cu satisfacţie animalică, fără simţul măsurii, dar totodată şi falsă, lugubră şi foarte slută este lumea în care trăiesc. Nimeni însă nu-și poate alege patria cu conaționalii săi, dar nicidecum nu mă pot împăca cu ea, dar nu încă să-i mai devin complice. Astfel dacă sunt în ea, rămân în afara ei cu mintea și sufletul, luptând cu a ei mizerie materială şi spirituală şi cancerul sărăciei, fiindcă necurăţenia morală îmi „usucă minţile”. Aşa că această investigaţie îmi este ca o lanternă, care cerc cu a ei rază de lumină să luminez cotloanele mizeriei umane a întregii societăţi şi a tuturor minţilor oamenilor din toată piramida societăţii noastre, de la vlădică nu la opincă, ci mai jos, până la ultimul boschetar și cerşetor din centrul orașului Chișinău. Poftim, îl vedeți în poză, într-o așchie de țară în care se fură miliarde, iată cum trăiește lumea…de neînchipuit. Precum acest boschetar, la limita sărăciei, merg des pe acest drum spre Universitatea de Stat pe jos, adică mai în fiecare zi, timp de douăzeci de ani.

24-aprilie-2014. Orașul Chișinău, lângă Biserica

Ortodoxă din Moldova Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove Parohie cu Hramul sf. Întocmai și Apostolul Cneaz Vladimir Biserică pentru minorități pro-rusă,

străină nouă, băștinașilor

92

Îl văd pe acest boschetar de multe ori că târâie o ladă din urma lui, că trece pe la lăzile cu gunoi și ce găsește bun pune în a sa ladă. Dacă găsește ceva resturi de băut și de mâncat, mănâncă și bea pe loc. Când îl vedeam mi se întorceau și intestinele de greață. Era o căldură mare, dar el îmbrăcat în haine de iarnă cu un miros puturos de tot cu o rază de zeci de metri în jurul său, de amețesc și muștele. Deci aceas-ta e realitatea, fața adevărată a societății și nu cele mai scum-pe mașini de lux care se văd pe străzile Chișinăului și cele mai mari palate, chiar și ale ăstor popi de slujesc în această biserică.

E culmea ipocriziei, dar lichelele şi lepădăturile de tot soiul a umplut lumea noastră și e peste tot la conducere la noi, pe această fâșie de țară dintre două ape ,Nistru și Prut, „botezată” de acei tâlhari care au venit la putere în anul 1989, Republica Moldova. Cunoscându-se omul se vede în deplină realitate, dar majoritatea se tem, ca babele de oglindă şi nu vor să se vadă aşa: urât, murdar, ticălos, mândru, hapsân, vanitos, zgârcit, curvar, mai fariseu ca fariseul, rău, aplecat ca o prostituată cu poziţia mintală perversă - o bestialitate, precum o ploșniță uriașă ce provoacă greaţă și putoare, un fel de vomă blândă, care e hidos de neplăcută, caldă, puturoasă şi oţetită. Se amăgesc singuri pe ei și cei din jur. Astfel cerc să-i arăt așa cum sunt ei în realitate, dar nu cum se dau.

Toate măştile minciunii şi ale frumosului le facem să dispară, rămânând goi, numai în hidoşenia lor. Mă supără şi enervează tâmpenia, obrăznicia şi toate celea care sunt certate cu logica şi bunul simţ și mă face să le scot în prăjină! De aceea am hotărât să-i dezgolesc hidoşenia satanică de tot a acestei lumi jegoase, chiar de sunt un copil nedorit al acestei realităţi vitrege şi nu am dreptul să rostesc răspicat întregul adevăr, fiindcă îndată devin „duşman al poporului”, dar corect ar fi că dușmanul lor este în ei adică: hapsânia, incultura, imbecilitatea și toate viciile omenești, iar eu numai le o demonstrez. Adică sunt „dușman” pentru tipii nesimţiţi, cu

93

logica deformată de tot, fără raţiune, demnitate cu şase sau nouă clase care se numesc moldoveni și mă vor și pe mine ca ei, iar moldovean este o poreclă pusă de ruşi, adică o corcitură de Neam, iar după cum se ştie corciturile anulează rasele. Devii un mancurt, un nimeni, un nimic, slujind numai instinctelor tale, așa cum te vor dușmanii tăi și al întreg Neamului Românesc, dar nu mai mor caii când vor câinii!

Dar totuși cine dacă nu „nebunii frumoşi” s-ar ridica de a mai îndrepta strâmbătatea lumii, riscându-şi chiar şi viaţa, nu numai cariera? Urâte zăcăminte mai sunt în sufletele oamenilor foşti şi rămaşi sovietici pentru totdeauna, aşa că hai să mă scufund să le scot la suprafață, de a le cunoaşte şi cei mulţi şi astfel sper că vor deveni mai frumoşi şi mai omenoşi, cu bunul simţ în toate. Dacă nici aceasta nu-i mai poate îndrepta, rămâne atunci totul pe seama sicriului.

Toate scursurile fostei Uniuni Sovietice sau scurs la noi în Basarabia, în acest ţarc de mancurți fără identitate, poreclit Republica Moldova. Ne jefuiesc tâlharii cu totul, dar tot urlă de 25 de ani încoace că ne tot fericesc. Adică hoţii, ucigaşii, leneşii, beţivii, antihriştii, fariseii, au devenit pe parcurs onorabili cetăţeni ai Republicii Moldova, deputaţi în parlament, primari de orașe și sate şi şefi în toate posturile cheie, chiar de nu ne cunosc şi nu ne vorbesc limba, iar noi băştinaşii nişte nulităţi care nu avem nici cuvântul nostru, nici dreptul de a fi, nu tocmai stăpâni, aici pe mormanul de oase a răsstrăbunilor noştri. E culmea absurdului, însă din păcate multora le place!

Corupţia aici la noi în Basarabia a atins culmi cu totul catastrofale, însă să vedeţi culmea pidosnicei, că cel mai „corupt” om într-o societate coruptă este omul inteligent, cinstit, omul sfânt şi smerit faţă de Dumnezeu, care nu se împacă cu strâmbătatea lumii, la noi în Republica Moldova și chiar nici cu popimea care este vândută diavolului și slujește aici, dar pentru alt stat. Este „corupt” fiindcă el este învinuit de toate, dar numai unul Dumnezeu îi cunoaște suferința și

94

sfințenia împroșcată cu noroi de spurcăciunile care-l invidiază și urăsc. Pentru ce?

Pentru simplu motiv că nu este ca ei, corupt, mârşav şi parşiv de tot la toate comportamentele. Pentru că sunt o valoare spirituală. Pentru că luptă pentru Dumnezeu, Frumos, Artă, Grai, Neam și Țară şi chiar pentru traiul mai bun a celora care îl urăsc și nimicesc. Pentru a mai slăbi jugurile străine care le târâie conaționalii săi și drept mulțumire și recunoștință viermii-nerecunoscători întoarc binele cu rău și încă înzecit. Așa ceva nu a mai fost pe lume la noi nici în timpul războiului II mondial, 1939-1945, dar nici a foametei organizate de regimul sovietic din anul 1947 care a urmat, spun bătrânii! CORUPȚIE, corupții, s. 1. Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. DEX p. 230. Eu aș spune că fenomenul corupţiei mai este o abatere și de la toate cele sfinte și omenești, de la cele a bunului simț, o trecere de la umanitate la animalitate, sau mai bine zis de la sfinţenie la satanism, o perversiune nu numai trupească, dar și mintală și sufletească, o boală cancerigenă materială, mintală și spirituală, care distruge o întreagă societate.

Medicii în asemenea împrejurări blochează imediat sursa epidemiei. Politicienii noştri însă lasă să se răspândească cât mai mult, trăgând din aceasta foloase, obţinând o armată de mancurţi, ca să-i poată folosi şi încă fiind bine plătiţi de Rusia gândesc că valoarea omului se stabileşte după ce are, nu după ce e, adică sunt viermi de rahat. Pe politicieni nu-i paşte perico-lul epidemiei, fiindcă au bani în conturi străine şi castele peste hotare, dar aceasta mă duce la gândul că ei nu au senti-mentul moral, dar robul de două ori e mai rob când este mulţumit de situaţia sa, deoarece nu numai trupul, dar şi mintea şi sufletul li se află în robie, așa de bogați cum sunt politicienii și așa de săraci cum sunt complicii lor, turma bleagă care îi susțin.

Noi cei de jos, intelectualii, luptăm să scăpăm de cătuşile robiei aşa săraci, numai că suntem mai puţini robi

95

decât politicienii noştri înrăiţi de sminteală, nişte jigodii burtoase cu păr pe limbă şi cuib de păsări sub ţeastă, vânduţi satanismului rusesc și corupți până în măduva oaselor. Creierul li se zbârceşte atrofiind-se, mai ales la femeile din parlament până la nivelul celui de broască şi tot ocăie aiurea în limba rusă și nu cea a țării pe care o conduce de la tribuna parlamentului. Ele, puii de năpârci comuniste care nu ne cunosc nici limba, considerându-ne pe noi dobitoace! Osândi-le-ar Dumnezeu să le osândească! Izbândi-v-om oare să ne descătuşăm de ale lor cătuşe ale mancurtizării? Slabă nădejde, cu turma noastră bleagă şi supusă! Turma nu are demnitate nici când atacă nici când se apără, nu tocmai când e lașă și nepăsătoare singură față de ea! Omul o are, dar atâta timp cât nu o părăseşte, nu poate fi învins nici de o robie, dar nici de moarte fiindcă demnitatea este mai tare decât moartea.

Mă întreabă mulţi care îmi este sursa de inspiraţie când scriu cărţi? Le răspund foarte simplu: Tâmpenia și viciile oamenilor de la vlădică până la opincă. Să fiu sincer nu numai tâmpenia oamenilor, dar toate lucrurile şi situaţiile imbecile şi ieşite din comun care mă trăsnesc. Mă ciocnesc cu un caz care poate fi şi jignitor, dar care mă străfulgeră şi apoi mă aşez pe el şi încep să-l gândesc, apoi să-l studiez, să-l cercetez şi astfel trântesc o nuvelă de se cruceşte cititorul. Problemele care mă frământă mai mult sunt lupta animalului sau diavolului din om asupra Omului din om, care sfidează legile sfinte cereşti şi umane, adică cărei părţi omul este slujitor, părţii bune sau părţii rele din el! Toți le avem pe ambele, dar în acesta şi constă sensul vieţii, de a sluji părţii bune și frumoase şi nu a celei urâte şi hidoase de tot, precum sunt majoritatea acum la noi, dar nu vrem să ne transformăm în oameni cumsecade. De ce? Fiindcă e greu a fi om și ușor a fi fiară. În om sunt două părţi: Eul animal şi Eul diabolic, iar Eul diabolic este cel mai rău din om. Câştigă în om acel Eu la care ţii mai mult, şi astfel depinde de fiecare din noi dacă ne

96

transformăm în oameni cum se cade, sau fiare. Omul poate deveni şi sfânt şi demon, astfel pe Eul diabolic din oameni am început să-l descriu, dar şi să lupt cu el, adică al meu şi al oamenilor care mă înconjoară. Fiindu-mi dezvoltat al şaselea simţ, repede depistez partea necurată a omului. Vederea exagerată îmi arată defectele lumii şi sluţia sufletului, radiografiind lăuntrul lor le văd și scheletele.

05-februarie-2015 Poftim această babă în loc să umble cu capătul de lumânare în buzunar și să se pregătească sufletește de moarte, ea umblă cu cerșitul. Toată viața a făcut bani fiind îndestulată de bărbați și acum când a ajuns hârcă bătrână a rămas cu psihologia că toți trebuie să-i dea bani pe degeaba.

97

Astfel concentrându-mi gândirea ei, singur vin la mine prin diferite întâmplări. Precum boschetarii cu nerușinarea lor de țigan ți se bagă obraznic în suflet cerşind, de parcă le eşti dator și obligat să le dai, iar dacă nu le dai ceva lei, te și trimit la origini. Venit la Chişinău fără căpătâi, sărac lipit pământului ultimii bani de pâine îi dam unui cerşetor, nemâncat fiind eu zile întregi, zicându-mi că el este mai nenorocit ca mine, stând prin parcuri cu câte vre-o domnişoară se apropia de tine vre-un ţigan sau ţigancă, sau copii mici, dar şi alţii simulând diferite boli şi începea a milogi! Tu bărbat plin de emoţii faţă de domnişoară numai că scoteai ceva din buzunar și ultimii bani. Atunci mă pălea gândul că aceştia au o psihologie antrenată foarte bine şi devii o jucărie în mâna lor, dar precum spun toţi: Dumnezeu cu dânşii! Însă pe mine mă afecta neruşinarea lor de ţigani şi mă punea greu pe gânduri. Ceva nu e curat la mijloc! Îmi da de bănuit! Lângă „Casa presei”, pe unde eu trec foarte des, o babă chiar îţi vâra săculeţul de celofan sub nas şi cu o brutalitate enormă în limba rusă: „Daţi-mi ceva bani”! Du-te la Putin să-ţi dea, îi răspundeam eu în română. Am lucrat în poliţie timp de un an şi câteva luni şi vre-o două luni am păzit banca din Autogara centrală unde este instaurat „Colhozul” cerşitorilor şi boschetarilor din centrul Chişinăului. Aceasta mi-a schimbat total părerea despre ei şi m-a pus greu pe gânduri, făcându-mă să nu mă uit cu ochi buni la ei, dar şi să-i urmăresc de a le afla șmecheriile.

Apoi un an am mai lucrat în paza paramilitară şi iarăşi vre-o trei sau patru luni am lucrat la un obiect „Registru”, mai la vale de ,,Piaţa centrală”, unde avem chiar şi monitorizare video de unde urmăream totul ce se face în jur. O babă cerşetoare se prefăcea calică şi handicapată când vorbeai cu ea, îşi punea lângă ea o sticlă cu apă, chipurile nu are ce mânca. Venea pe la ora şase dimineața şi sta pe aceste clumbe pentru

98

flori până la ora 14 şi făcea pe zi în jur la 500 de lei cel puțin. Apoi se ridica îşi punea totul în torbă o punea pe băţ apoi pe umăr şi ca o puştoaică sprintenă o lua din loc. Se ducea la magazin îşi lua pâine şi salam şi pleca acasă, ca a doua zi să vină iar la locul ei de pescuit bani. Deci când pleca nu mai era nici calică nici săracă nici handicapată. Trecea uneori o doamnă pe acolo care vindea pateuri. Baba vroia ca să-i dea pe degeaba, dar doamna îi spunea că ea lucrează şi nu poate să le împrăştie gratis. Cu mare greu timp de douăzeci de minute baba socotea bănuţii ca să achite pateul de parcă a muncit pentru ei viața întreagă. Deci, cu buzunarele pline de bani cu mare greu şi mare jale număra bănuţii ca să achite pateul. Asta mă ducea la gândul că… hapsânia este o boală foarte grea şi incurabilă de care te lecuieşte numai paltonul de brad. Aceste babe care toată viața au fost răsfățate de soți și de amanți cu bani și alte lucruri, acum ajungând hârci au găsit altă metodă și se răsfață cu banii primiți de la trecători. Această hârcă nu are nimic bun simţ şi sfânt în ea, în loc să umble cu lumânarea şi chibriturile în buzunare şi să-şi caute de suflet ea sa apucat de făcut bani pe căi sfidătoare şi pentru Dumnezeu, nu numai pentru lume.

În primul rând am concentrat gândirea asupra cerşetorilor, adică asupra părţii demonice din ei, care este de o straşnică grozăvie. Cum ei, oamenii satanici sfidează lucrurile sfinte, mila oamenilor, a omenescului din om, de a se pricopsi cu cât mai mulţi bani pe orice căi necurate., iar asta mi-a stimulat interesul de a scrie o nuvelă. Voi fi eu pentru cei cu minte îngustă Necuratul, dar mă aşez eu pe capul vostru, de a vă studia cărpănoşilor împeliţaţi, stricăciuni şi descompuneri umane ce sunteţi, mi-am zis! Astfel am intrat în pălămida de răutate din centrul Chişinăului, condamnat de conştiinţa tuturor ca om rău, fiindcă prostia vicleană şi ocultă le-a împânzit ochii, le-a încătuşat sufletele şi mintea și vinovat sunt eu; că le developez și arăt mârșăviile, nu ei care le fac. În timpul mesei

99

02-02-2001 Poftim! Baba calul dracului, în loc să-și

caute de cele sufletești și să-și ispășească păcatele ce le-a făcut întreaga-i viață, sa apucat de făcut bani pe milostenia poporului. Mare i-i păcatul,

fiind toată viața frate cu Necuratul!

am ieşit de la obiectul de lângă piaţă şi cu fotoaparatul până la Universitate am început să-i fotografiez pe toţi,și iată acum prima dată le-am văzut faţa adevărată şi ticăloasă, nici o sămânţă de omenie, rânză și atât!

100

Un ,,calic” tânăr care stătea jos la un colţ cu picioarele sub el, chipurile e calic a început a urla şi a aruncat cu cartonul pe care era scris ,,ajutaţi un om sărman”. Priviţi cu ce mutră se uita la mine când l-am pozat, apoi când am venit înapoi a venit un prieten de al lui şi cu un rânjet sfidător de brută a luat banii din cutie, sa dus şi şi-au luat ţigări, apoi şi-au luat cartonul pe care şedea, torba, cartonul cu inscripţia, cutia în care lumea puneau banii şi au plecat. Deci mergea bine cel care se prefăcea calic. Acel rânjet de târfă miloagă şi părăsită în mijlocul drumului l-am memorizat pe totdeauna, care spunea „ Lume proastă, v-am fraierit”!

12-02-2012 Poftim, câţi bani face această jigodie sănătoasă sfidând legile lui Dumnezeu și folosind mila oamenilor!

Ca apoi să râdă sarcastic cu un rânjet de bestie jegoasă de lumea pe care a fraierit-o! Cu câtă ură se uita la mine că l-am pozat această bestie umană și grețoasă ca o vomată proaspătă pe trotuar. Pe lângă toate el se are de o persoană mult mai sus ca turma bleagă care îi dă bani, fiindcă îi poate fraieri și se consideră mai hâtru ca toți. Iată-l și cum vine la „muncă” perfect sănătos și plin de viață pescuind bani.

101

12-02-2012 Iată jigodia cum vine la cerșit sănătos, ca

apoi să se prefacă calic și să „joace la public” schimonosindu-se ca un măscărici, de a face bani!

Iată baba care stă sucită într-un băţ de să-i plângi de

milă, cu un căţel lângă ea. Iarna cățelul este îmbrăcat în haine mult mai bune şi mai scumpe ca ale mele. Când am fotografiat-o a sărit dreaptă ca soldatul şi cu reproşul şi în rusă şi în română: De ce o fotografiez? Era în anul 2012, iar azi 9 mai 2015 când am fotografiat-o m-a trimis la origini în gura mare, cu toate cuvintele buruienoase pe care le știa, de se uita lumea mirată la mine.

102

9-mai-2015 Baba cu cățelul face bani pe milostivenia

oamenilor. E mai rău ca prostituata de pe marginea drumului! Prostituata măcar își vinde trupul propriu dar această babă sfidează legile lui Dumnezeu și bunul simț al oamenilor, necurată treabă cu totul!

9-mai-2015 Pe această babă am luat-o sub vizorul

ochiului meu de acum trei ani. Acest câine îmbrăcat iarna în haine mai scumpe ca ale mele demonstrează că această cerşetoare este o mârşavă escrocă de a face bani pe milostenia poporului.

103

Iată acum am înţeles unde dracul paşte capra şi curva se dă drept mironosiţă și fecioară! Nu am avut timp să scriu nuvela de aceea am găsit de cuviinţă că este o bună temă pentru teza de master. Astfel m-am apucat foarte serios de lucru numai cum mi-am ales tema. Am mers la Piaţa centrală, apoi la Autogară şi am început a monitoriza toţi cerşetorii de a le afla şmecheriile diavoleşti de a face bani.

Mi-am făcut un plan foarte bine calculat, dar hazardul mi l-a dat peste cap şi am rămas cu ce am rămas, adică cu ciuca. Deci am fost la teatru ,,Satiricus Ion Luca Caragiale” şi mi-au făcut un mic instructaj. Mi-am găsit un cărucior cu rotile pentru invalizi, nişte haine ponosite, o pereche de ochelari pentru bătrâni. Am început să-mi las barbă şi am hotărât să mă deghizez în cerșetor timp de o zi, să fac bani pe barba mea și pe starea mea jalnică. Îmi părea că am să rezist în cărucior cu mâna întinsă o zi. În autogară în Moldindconbank lucrează o fostă colegă, dar şi prietenă care a făcut şi ea masteratul în Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Astfel mă înţelegea foarte bine. Când i-am spus de planul meu sa crucit făcând ochii cât pălăria.

- Ce eşti nebun? Vreai să te omoare? Nu ştii cât sunt de răi aceşti boschetari calici! - Nu mă mai tem eu, dor m-am ocupat cândva şi cu artele marţiale. - Tu ai mâncat găini zăpăcite şi îl cauţi pe dracul! Ce ţi sa urât cu binele şi cu zilele? Ești nebun cu totul!

- Cum a fi aşa va fi! Ce voi păţi, voi păţi, mi-a fi de învăţătură pentru toată viața, dar eu nu mă opresc până nu îmi duc planul meu până la capăt, aşa că ar fi mai bine să mă ajuţi, dar să nu mă bagi în sperieţi, fiindcă e degeaba, sunt de acum călit!

Mi-am schimbat drumul spre cămin prin autogară şi piaţă tot urmărind totul ce se petrece şi unde stau toţi cerşetorii. Adică pe locurile unde este mai multă lume care vine la piață, porți și

104

colțuri ale edificiilor. În autogară mă opream şi urmăream purtările cerşetorilor. Căutam să fac cu cineva cunoştinţă de a mă infiltra în ei, ca apoi să mă ajute, ducându-mă în cărucior. Văzând că nu-mi surâde norocul pe data de 3 decembrie 2014 când trebuia să-i aduc nişte bani fostei colege, trecând pe la alt coleg de la partid am ridicat câte vre-o două cincizeciuri la mustaţă şi am mers la autogară! După ce am discutat cu ea şi i-am dat banii am rămas iarăşi să monitorizez autogara. Era frig aşa că erau mulţi cerşetori grămadă care beau alcool falsificat, adică spirt amestecat cu apă, procurat de la piaţă.

Nebunia escaladează orice logică, mai ales când mai este stropită cu alcool. Având şi eu dispoziţie, m-am călcat pe inimă şi pe ruşine, m-am apropiat şi m-am aşezat lângă ei care stăteau pe scaune. Le-am spus că sunt scriitor şi aş vrea să aflu câte ceva despre viaţa lor grea şi amară, astfel am intrat în discuţie cu ei şi au început a mi se jelui despre cumplita lor viaţă, adică să-și verse amarul fără jenă. Unul mi-a dat chiar numărul de telefon, care apoi sa dovedit că este fals. Cum am intrat cu ei în discuţie sa apropiat „brigadierul” lor şi ceva a discutat cu ei uitându-se chiorâș, foarte curios la mine, care eram îmbrăcat la patru ace şi la cravată.

105

05-03-2015 Poftim ce contrast izbitor! Lumea intelectuală citește, iar acești boschetari fac amiaza în autogară. Fiind om inteligent nu ajungi boschetar, ci găsești ocupații inteligente până la sfârșitul vieții, umplânduți viața de sens și nu de bani cerșiți.

Era undeva ora 15.00, am servit de trei ori câte puţină tărie de a nu demonstra că mi-i greață să beau cu ei, şi aici mi sa rupt pelicula memoriei. M-am trezit pe la ora 19.00 la o margine de oraş, că nici până acum nu ştiu unde anume. Am pierdut cu totul orientarea în spaţiu, eu care mă orientam foarte bine şi pe fundul apelor, când mergeam în scafandru. Văzând că treaba e slută, fără căciulă, telefon mobil şi bani în buzunar, înjurându-mă de mama focului căutam ieşire din situaţie. Nimeni nu era în jur. Eram la o staţie de troleibuz. Văd o domnişoară super şi foarte bine îmbrăcată care se apropiase de o poartă mare şi începea să culeagă numărul de a o deschide.

106

Eu ruşinos din fire, dar m-am apropiat de ea şi am rugat-o să-mi de-a trei lei de a mă urca în maxi-taxi şi a ajunge la Gaudeamus. Mi-a zis că nu are!

Chiar m-a înfuriat. Îmbrăcată într-o blană scumpă, plină de inele pe mâini, să nu aibă trei lei, mi-am zis! M-am aşezat pe scaun la oprire şi dârdâind de frig am început să-mi mai revin. După ce mi-a mai ieşit tulbureala din cap încep să cercetez locul, să văd unde mă aflu, de a mă orienta în spațiu. Văd un sediu al unui partid şi intru şi-i rog să mă ajute cu bani şi cum să ajung la Gaudeamus. Mi-au zis că nu au timp şi ca să aştept troleibuzul. Amărât pe mine şi soarta mea, m-am aşezat iarăşi la oprire pe scaun chiar puţin m-am întins, gustând din amarul boschetarilor şi dârdâind de frig. „Romantică” viaţă era, nu şagă!

Frigul mă ajungea la oase, dar totodată îmi mai scotea alcoolul din cap. Când văd apare un tânăr cu capul spart sângerând. Sar în picioare gata de orice. De acum eram oleacă în formă şi chiar pregătit de bătaie. Apare şi acel tânăr cu care vorbisem cu telefonul la ureche. Îmi spune că a chemat salvarea şi să mă urc şi eu cu el. Aha, mi-am zis, de la Spitalul de urgenţă ştiu drumul. Am discutat cu acel tânăr şi cică a fost atacat de nişte inşi. A venit salvarea peste vre-o 15 minute şi după ce sa urcat el m-am urcat şi eu, petrecuţi de celălalt tânăr.

Am mers foarte mult până la spital, unde ne-au lăsat în secţia de internare. Deci placa sa întors și sa primit că eu de acum l-am ajutat pe acel tânăr să ajungă la spital. Pe el la înregistrat, iar mie mi-a spus că sunt liber. Le-am mulţumit la medici chiar mai găsind şi nişte glume cu un domn şi o doamnă care erau de serviciu. Apoi am discutat cu acel tânăr şi i-am spus să se poarte frumos, am dat mâna cu el şi am ieşit din spital. Am mers pe jos până la Gaudeamus. Mi-a spus vecina că am venit la ora două de noapte.

Cu capul cât burta iepei, trei zile am stat la pat în depresie, fiindu-mi rău de alcoolul consumat şi ceea ce mi-au turnat în el, dar şi frigul pe care l-am îndurat. Mustrat de

107

conştiinţa de sine, care face parte din condiţia intelectualului adevărat şi nu conştiinţa burţii mă zvârcoleam ca şarpele în foc. Ce ședea în inima mea să nu fie nici la dușmani! Maică, mama mea, de mai făcut! Am să spun şi la morţi despre cele păţite. După ce mi-am revenit am luat-o pe drumul care am mers până la autogară, pe la colegul de partid, apoi pe la doamna de la autogară, care tot este colegă de partid. Povestindu-le păţita mea, mai tare am fost mustrat. Colega poliţistă mi-a spus că după ce i-am dat banii şi m-am aşezat în rând cu boschetarii să beau a văzut că dorm. M-a bătut şi cu pumnii în cap şi nu a putut să mă trezească. Apoi a intrat în bancă lăsându-mă să-mi revin. Când a mai ieşit să mă vadă, nu mai eram.

După ce am discutat totul cum a fost, am înţeles că la naiba naibilor, dar ceva curat nu putea fi! Cât de mult a-şi fi consumat alcool nu puteam să adorm ca mortul. Tot timpul documentele mele sunt cu mine, dar atunci, Domnul fie lăudat, le lepădasem acasă. Cu tot amarul, depresia şi ruşinea mea păţită, mai eram mustrat de toţi cu întrebarea: ,,Cum de mi-am permis eu să beau în rând cu boschetarii?” Doamnele din anturajul meu îmi spuneau să fug de lângă ele, boschetar ce sunt, şi că am intrat în tagma beţivilor. Mă cutreierau stări divergente până la pragul nebuniei!

- Tu-ţi Dumnezeul tău, Doamne, care le-ai făcut pe toate strâmbe şi iată eu trebuie să îndrept strâmbătatea lumii, dar cu ce preț!

Mă apucau dracii de turbam. Fiere eram, văzând că nu mai găsesc nimic din cele pierdute, mi-am luat grija la ele! Mi-a trecut gustul de investigaţie, dar şi m-am supărat rău pe toate cele păţite. Oricum m-am înrăit şi mai tare pe boschetari, de mi sa făcut de cuțit. Am lăsat să mai treacă timp ca să-mi revin după depresie şi m-am apucat şi mai profund să-i urmăresc, pagubele dracului! Privirea mea rea o plimbam pe ei şi-i scormoneam în suflet, mâncându-i din ochii mei veninoşi. Văd un bărbat de la ţară dormind şi acel brigadier, care cândva sa

108

apropiat și de mine, sa așezat lângă dânsul. Atunci am înţeles care-i buba! Apoi m-am interesat şi părerile mele sau adeverit. Deci, vrând să aflu una, am aflat alta. Prin această metodă ei racolează victimele. Adică le toarnă ceva în băutură, îi adoarme apoi îi ia acasă la perfecționare.

03-03-2015 Autogara centrală din Chișinău. Doamna

bestial bătută, fiindcă nu a vrut să asculte de șef și să cerșească pentru el. Merită totuși respect! A doua zi vedeai câte o femeie boschetară cu faţa umflată şi plină de vânătăi, de abia i se vedeau ochii, de te lua groaza. Prietena poliţistă o cerceta şi-i spunea că a fost bătută de acel brigadier pentru nesupunere oarbă. Mai sunt unele persoane care le rezistă și nu se supun. Le ia documentele îi

109

îmbracă, sau mai bine zis, îi maschează în boschetari şi-i pune să cerşească. Care nu vor, sunt bestial bătuţi, iar alţii chiar dispar fără urme. Astfel cei supuşi lucrând pentru ei, aducând un bun venit îi îmbogăţesc extraordinar. Ei aleg oameni cu mutră jalnică, straşnică şi urâtă de tot precum această doamnă din poză, iar cu mutra mea simpatică şi probabil pentru că le-am spus că sunt scriitor şi că locuiesc în oraş, nu am trecut concursul şi testul de admitere la arta lor teatrală. Asta i-au făcut probabil să mă abandoneze la o margine de oraş, ocările dracului! Dar şi dacă mergeau mai departe era şi mai super tare, îmi împlineau singuri planul. Apoi anunţam toţi ofiţerii mei din securitate, generali de la fulger şi-i puneam pe toţi pe burtă. Deci mi-am schimbat planul şi am început numai să-i urmăresc şi să folosesc fosta colegă mea din bancă ca să scoată informaţie din ei. Numai că ei i se primeşte mult mai bine decât mie, care eram privit de ei cu suspiciune. Sursele confidențiale trebuie ocrotite, curtate însă este important ca ele să fie ținute întotdeauna la distanță. Una dintre reguli de securitate ale jurnalismului de investigații: „Sursa de informație trebuie să-ți fie mai mult decât un prieten, însă niciodată prieten”. Dacă surse părtașe de idei pot deveni persoane care sunt deschise să colaboreze în condiții absolut dezinteresate, pe această doamnă mai tare o durea inima decât pe mine de acești boschetari, de mai vroia să-i ia acasă și tot timpul le ținea apărarea și-i compătimea, ajutându-i cu ce putea. Dacă cea mai bună sursă de informație este camaradul - persoana care împărtășește ideile jurnalismului, este gata să-l ajute în numele unor scopuri nobile, în numele adevărului și binelui; de obicei informațiile obținute de la „camarazi” sunt foarte corecte - ea era și cu tot sufletul pentru tot ceea ce fac eu și risca pentru mine. Mulți credeau și mă întrebau de este amanta mea. Eu de firea mea trăsnit însă le răspundeam ironic că: „Suntem numai camarazi de luptă și idei și atât, precum a

110

fost liderul satanic bolșevic Lenin cu soția lui Krupskaia. Numai tovarăși de luptă și mai mult nimic, fără sentimente și relații amoroase, nici măcar să ne privim cu gândul de a păcătui vrând să profităm sexual unul de altul”. Făceam aluzie la tâmpenia sovietică și mincinoasă, care ne-a învățat în școala sovietică și noi credeam ca proștii în ideile lor satanice bolșevice care o făceau pe sfinții, iar majoritatea bătrânilor crescuți, trecuți prin Uniunea Sovietică mai cred și acum, când de 25 de ani a zdohnit Imperiul Sovietic al Răului. De aceea fac mișto din ei și-i pun la stâlpul infamiei, de a înțelege cât de mizerabili sunt și așa vor muri, cu mintea și sufletele tăbăcite și bâhlite în comunism. Nu au alt leac decât sicriul și merită pusă în loc de cruce simbolul satanic comunist secera și ciocanul. Deci eu cum aveam timp, făceam o roată în jurul pieţei şi autogării, să văd unde stau cerşitorii la pescuit bani.

04-02-2015 Poftim cum cerșesc în milocul străzii, unde este mare fluxul de oameni. Doamna a găsit motiv pentru ce să cerșească. Pe acest domn îl văd des, dar se vede că nu face bani la comandă pentru cineva, ci pentru el.

111

Apoi mă duceam în autogară, adică beam o cafea şi aşteptam autobusul, și monitorizam și analizam totul în jur, find luat de acum la ochi de alt brigadier cu mai multe împuterniciri care la poliţistă ia spus cum se ocupă de acest business murdar şi că are pentru aceasta două mii de lei ca leafă. Mâinile îi sunt scăldate în sânge, fiindcă a omorât şi oameni şi nu se mai teme de nimeni, chiar nici de Dumnezeu, fiind cu morţii pe suflet. El numai că face bani din acest business murdar, ţinându-i pe toţi într-o aspră disciplină şi subjugare, mai rău ca pe nişte câini. Deci eu am avut mare noroc de am rămas viu, de ei una la mână, dar și de ceea ce mi-au turnat în băutură, fiindcă dacă nu rezista organismul dozei, mă petreceau colegele de la masterat pe ultimul drum. Deci Domnul fie lăudat că așa am scăpat!

03-03-2015 Acesta care stă în picioare și discută cu o doamnă le este brigadierul Victor, sau mai bine zis stăpânul boschetarilor din centrul Chişinăului. El conduce cu toţi robii lui. Aceasta întrece în josnicie orice trafic de fiinţe umane şi orice robie din istoria omenirii! Domnișoara servește un pateu, iar boschetarii iau masa în colț, salamuri de diferite sorturi și numai că, votcă.

112

Are casă cu două etaje prin raionul Străşeni şi casă la sol în sectorul Buiucani, unde ţine toţi cerşitorii care îi are. Trăiesc oamenii, nu ca noi intelectualii care lucrăm la stat şi existăm cu salariul mizer de tot. Văzând că discut cu colega din bancă, numai că după ce am plecat, a sărit pe ea cu întrebarea: cine sunt eu? Le-a spus că mi-au furat telefonul şi poate săi găsesc pe cei cu care am băut şi că în rest vin la ea ca prieten. Greşeala mea a fost că m-am băgat singur între ei fără să mă asigur. Eu conform planului vroiam să mă împrietenesc cu cineva din ei şi atunci când am să fiu în cărucior să-mi iau pe cineva din poliţie ca pază. La toate variantele posibile m-am gândit, dar că are să-mi toarne ceva în băutură să mă adoarmă nu mi-a dat prin cap. M-au pus cofă huidumele dracului! Pe cei cu care am făcut atunci cunoştinţă nu i-am mai văzut, dar oricum m-am apucat să urmăresc totul ce fac ei, adică schema lor de a face bani, spurcată şi foarte bine organizată.

Deci „brigadierul” care le halește banii vine de dimineaţă şi toată ziua până întunecă este cu ochii pe ei. Mai înfricoşătoare ca murdăria este lipsa de cunoştinţă a acestor mizerii de oameni. Unii se mai îmbată şi încep să facă gălăgie şi sunt liniştiţi de brigadier, alţii fiind împuţiţi ca nişte ţapi a unei turme de capre de turmentează şi muştele în jurul lor, mai sunt alungaţi de unii pasageri, el vine şi aplanează conflictul. Misiunea lui principală este ca a unui „părinte” care pune „copiii” la lucru și-i supraveghează, hrănește ca pe câini și protejează. El îi împrăştie, adică le spune care şi unde să se ducă să stea să cerşească, apoi când vin în autogară îi serveşte cu cafea sau cu votcă şi ceva tartine sau pateuri. Îi mai întăreşte şi mai departe la treabă.

Odată pe o ninsoare cu lapoviţă, fiind în autogară, vine cerşetorul în cărucior trage în autogară, unde este primit de brigadier precum tată pe copilul care vine de la școală înghețat și-l dezbracă. Se scoală din cărucior şi bea o cafea, ceva mănâncă se mai odihneşte, gata nu mai era olog de picioare.

113

Apoi îşi ia căruciorul strâns iese afară şi se duce aproape de locul său unde e mare nada. Se urcă în cărucior şi merge de acum la locul său de pescuit bani. Cu o icoană pe braţe, mai schimonosind mutra, învelit într-un pled, stă pe trotuarul unde majoritatea oamenilor vin și se duc de la piaţă. Adică toți cu bani care vin la procurat ceva. L-am luat bine la ochi.

21-martie-2015 Acest tânăr cu o faţă jalnică este cea mai

bună nadă, adică un vierme pus în cârlig de stăpânul lui şi cu el pescuieşte foarte mulţi bani. O face pe calicul, dar l-am

văzut că merge normal când vine în autogară.

Altă dată vine în autogară, dă toţi banii brigadierului. După ce se mai întăreşte cu ceva de ale gurii, brigadierul îl aranjează şi iarăşi îşi ia căruciorul şi pleacă. Aceasta îi este ziua de muncă. După aceea brigadierul a scos şumuiagul de bani de un leu şi de cinci, majoritatea îi deosebeam de departe după culoare, şi-i număra. Iată acestea afaceri cu un foarte bun venit.

114

În altă zi am văzut cum brigadierul îi controlează. Trece pe la ei, le strânge banii şi apoi se uită din altă parte din mulţime să vadă ce face el, adică cum lucrează, să nu de-a banii altcuiva sau să-i ascundă, să nu discute cu cineva suspect. Cred că seara mai trec cursuri intensive, cum să se schimonosească mai mult, de a părea cât mai jalnici și atrăgători, actori măscărici, nu şagă!

05-02-2003 Acest calic își demonstrează defectele

groaznice la vedere, de a stimula milostivenia oamenilor și ai atrage cât mai mulți. Nu am nimic împotriva lui, dar știu că face bani pentru alții care îl exploatează. Defectele groaznice fiindu-i mana de la popor! Ducându-mă la o lansare de carte, pe data de 21-02-2015, lângă piaţa de pe „Bulevardul Dacia” l-am văzut de acum acolo. Aha! Sunt mutaţi prin rotaţie dintr-o parte în alta, de a nu da de bănuit. Tocmai un prieten pe care l-am rugat să-i facă o poză m-a cunoscut şi „mirosit” repede când am trecut pe

115

lângă el. Mai avea nişte pici ţigănaşi pe lângă el, care se holbau curioşi la mine. Atunci am înţeles că îl supraveghează. Au şi ei ceva din aceasta. Adică sunt din aceiaşi gaşcă şi stau pe spatele acestuia și la alți cerşetori. Însă acesta este cea mai mare nadă pentru stăpânul său câștigând cel mai mult, de aceea era amplasat la cele mai aglomerate locuri pe lângă piețe. Dacă ar veni vre-o unul sărman să-i ocupe locul această cloacă de viermi paraziți l-ar încolătăci și „mânca” cu totul.

Deci aceşti cerşetori sunt nişte slugi docile, care le aduce un foarte bun venit stăpânilor lor, sunt protejaţi şi de poliţie şi de lumea interlopă. Banii făcuţi de ei se duc pe la mai mulţi care stau pe spatele lor. Nu ştiu dacă puţine procente le mai revine şi lor, fiindcă viermele din cârlig nu este nimic decât nadă și nu are nici un alt drept, dar după spusele brigadierului unii care au cerşit peste hotare în țări bogate și civilizate cu oameni milostivi şi-au făcut aici case mari, dar ca să le întreţină nu muncind, iată că cerşesc de acum şi la noi. Adică le-a întrat în sânge această profesie, de a fi nadă, adică vierme, mult mai josnică ca prostituţia, cu mare profit şi fără muncă. Câtă nesimţire, Doamne, în acești oameni cu toată cloaca lor de paraziți intestinali! Eu mai bine beau banii decât să le dau lor, văzându-i cât de jalnici ar fi, nu ia-și crede nici morți. Într-o zi de 13 martie 2015 iată că ia căzut brigadierului o cea mai bună momeală cu care va aduna multă recoltă de bani. Este strigător la cer şi acest caz care ne arată faţa adevărată a întregii societăţi, cât este de hidoasă, mai rău decât a acestui pătimaş de 47 de ani. Îl cheamă Leomid, dintr-un sat din raionul Glodeni, căreia i-a ars casa şi a ars şi el salvând o nepoţică, după spusele lui. A stat jumătate de an în spitalul de la Gaudeamus din Chișinău şi a avut şi multe intervenţii chirurgicale de a se mai reface pielea pe faţă şi corp. Deci a fost externat şi neavând unde se duce a venit la autogară şi aici a fost repede pescuit de brigadier, considerându-l ca mană cerească.

116

13-martie-2015 Leomid de 47 de ani, o cea mai bună

nadă, care apoi la înlocuit pe acel tânăr care stă în cărucior! Deci i-a luat locul! Și aici este concurență la autoritate între viermii puși în cârlig, care e cel mai groaznic și mai căutat de pescari de a fi cea mai strașnică vedetă și cea mai bună nadă!

A fost mare scandal, de a fost chemată şi televiziunea PRO-TV. Prietena polițistă m-a sunat imediat, plângând, să vin să-l ajut cumva să nu cadă pe mâna brigadierului. Nu am putut să alerg atunci la autogară, dar nici nu puteam să-l ajut cu nimic. Totuşi la câștigat brigadierul și la luat la el acasă. La instruit, la

117

îngrijit puţin şi la hrănit şi a doua zi, măcar că merge foarte bine pe picioare, la urcat în cărucior şi la pus la cerşit. Cine nu s-ar îndura de acest om pe care îl vedeţi pe poză? Chiar şi cei cu inimă de piatră şi cu rânza mare de tot. Numai cei de la spitale şi guvernanţii noştri nu s-au îndurat de el. Cum au putut cei de la spitale, care iau mită din gros pentru orice serviciu, să-l arunce în stradă? Guvernanţii care fură bani din ţară cu miliardele iată că nu au putut să-i găsească un loc în azilul pentru bătrâni. E de necuprins cu mintea așa ceva, dar iată că la noi toate se pot întâmpla.

13-martie-2015 Iată cea mai bună nadă care a găsit-o

imediat brigadierul şi şi-a pus-o în cârligul său, prinzând foarte mulţi lei. Spusa înțeleptului: „Eu urăsc râmele și mi-i greață de ele, dar când merg la pescuit iau râme, ele plac peștelui” Să fie oare mai prost omul ca peştele care înghite

nada?

118

După spusele lui, după câteva zile de cerşit de acum sa obişnuit cu noua sa meserie și-i place mult. După marele scandal care trebuia să-l ia un azil, de acum nu mai vroia. Motivul? Fiindcă la azil nu are să aibă cine îl îngriji şi are să stea în cei patru păreţi, dar aici mai vede şi lumea și bani face și este tratat mai ceva ca un rege. O ţigancă, soţia brigadierului îl îngrijeşte acolo unde cerşeşte ca pe baron. Am văzut cu ochii mei cum îi aprinde țigara țiganca, trage câteva fumuri și i-o pune în gură, fiindcă el cu mâinile lui arse nu prea poate. Apoi doarme la brigadier seara, în sectorul Buiucani din Chișinău, unde brigadierul închiriază o casă la sol pentru mai multe persoane de acest fel. A arătat la știrile pro-TV Chișinău unde erau vre-o șase persoane cerșetoare, dar și copii lor, care apoi am văzut că erau și ei supraveghetorii cerșetorilor. Deci acest cuib de lepre jegoase numai că este mai mare. Eu de acum știind psihologia acestor cerșetori și a stăpânilor lor, știam ce îl așteaptă pe acest Leomid căruia îi părea primele zile că din Iad a nimerit în Rai. Numai că părerile mele sau adeverit. Pe data de 25-03-2015 la arătat puţin la ştiri, dar i-a ascuns faţa şi mâinile arse. Eu după ceea ce am pățit cu ei, apoi după cum sfidează ei pe Dumnezeu și bunul simț al oamenilor, nu mai vreau să ascund nimic. Adevărul trebuie să triumfe peste tot și nu lașitatea, mizeria și minciuna. Medicul a spus că el a vrut să se sinucidă şi a plecat singur din spital, însă e greu de crezut, fiindcă te sperii cum te întâlnești cu el pe drum și o ia-i razna. Oricum, logic, trebuia dus acasă sub supraveghere cu o ambulanță a spitalului. Cei din raion au spus că au loc unde să trăiască şi să-l întreţină. Brigadierul în faţa camerei, a spus că el are grijă de pătimaş fiindu-i milă, fiindcă cândva a suferit şi el. Ca să vezi ce milostenie își face! Câtă scârboșenie umană și ticăloasă e, Doamne! În concluzie am înţeles că toți, fiecare în parte spune minciuni în folosul lor, dar pătimaşul devenit vedetă brusc, de acum sa spurcat la o viaţă uşoară şi cu

119

mult venit! Nu se mai vrea dus nici la azil în Chişinău, nici la el în sat să locuiască la țară, nici în raion unde i-au promis un loc de trai după ce a fost arătat la știri. Deci a fost pus la cel mai profitabil loc unde e mare nada, peste drum pe lângă poarta pieții centrale unde este mare fluxul de oameni. L-am văzut și urmărit de multe ori, dar odată și brigadierul care era lângă el m-a văzut că îl urmăresc și sa uitat chiorâș și pe sub sprânceană la mine. Nu știu ce gândea, dar precis că dacă i-aș fi căzut în labă mi-ar fi arătat el mie. Acest boschetar, când îl privesc îmi amintește de un caz când eram în armată la marină în fosta Uniune Sovietică. Am găsit pe corabie o cutie cu viermi de mai nu mi-am vomitat de greață și intestinele. Le-am aruncat nervos la gunoiul de pe mal. Când a auzit cel de a crescut acești viermi mi-a făcut un mare scandal. I-am spus unde i-am aruncat și sa dus de i-a cules pe cei de au mai rămas, tot înjurându-mă pe mine și făcându-mă prost, precum le era maniera de a ne trata pe noi moldovenii. În țările baltice pământul este nisipos și nu prea se găsesc râme precum la noi în Basarabia, unde pământul este cernoziom de cea mai bună calitate și astfel viermi sunt un deficit. Deci pescarii special pun carne la stricat așteptând de a face viermi, ca apoi pentru a pescui la undiță cu ei. Pentru ei acești viermi era ca o comoară, iar eu nefiind amator de pescuit, neștiind i-am aruncat. Acest cerșetor nu este cât de cât „râmă”, dar „vierme”. Da! Vierme este, mult mai grețos și puturos ca viermele adevărat. Totuși viermele este vierme și nu decide nimic, decât să se facă cât mai milos și scârbos de a pescui cât mai mulți bani. Peste puțin timp însă i-a căzut bucuria în scârbă! Mânca bătaie. Banii care îi făcea i-i lua stăpânul pe toți, dar el făcea bani mulți, până aproape de o mie de lei pe zi, uneori pe la sărbători ajungea la două mii de lei, fiindcă am văzut că unii dădeau și câte o bancnotă de cinzeci de lei, de douăzeci și de zece și restul de un leu. Dacă ceilalți cerșetori ajungeau numai până la bancnote de 10 lei, acesta

120

până la cele de 50 a ajuns. Astfel a conștientizat în ce capcană a nimerit din care de acum nu știa cum să scape. O ruga de acum pe polițista cu care s-au cunoscut și i se jeluia să o ajute, iar ea mă ruga pe mine să fac ceva. Nu mai că eu nu eram așa de năzdrăvan să mă iau la luptă cu acest sistem diabolic bine organizat, decât să-l developez.

05-04-2014 Iată-l pe malul râului de lume, adică pe trotuarul de lângă Piața centrală. „Viermele” pus în cârlig, cum ademenește nada, adică poporul care se prinde foarte ușor la nadă. Polițista la fotografiat când sta cu el de vorbă, iar eu o păzeam de la distanță. Eram conștient că ne supunem unui mare pericol ambii.

Deci această cerşetorie, fiind o maladie incurabilă, este o

afacere foarte profitabilă pentru cei care conduc acest sistem diabolic. Aceşti milogi nu au nimic omeneşte, sfânt în ei, banul şi numai banul le este totul, dar cei mai cu păcat sunt cei care îi

121

exploatează, astfel toţi depăşesc faza absurdului şi toate sferele nimicului omenesc. Sunt mai robi ca robii de culoare cândva de pe plantaţiile din America. Măcar nici nu sunt cumpăraţi, ci luaţi pe degeaba, cu forţa sau de nevoie că nu au unde trăi şi cu ce se hrăni. Printre ei numai că sunt şi femei, dar mai mult babe bătrâne şi care au căzut în patima alcoolului! Nişte hârci de babe zbârcite ca merele vestejite, care în loc să-şi caute de cele sufleteşti şi de sicriu ele sau apucat de făcut bani din milostenia poporului.

04-02-2015 Această babă și precum toate care cerșesc,

care toată viaţa nu au muncit, dar au fost îndopate de soţi şi de amanţi, venindu-le totul pe gratis, când nu mai au valoare a trupului, au găsit alt mijloc de a face bani fără muncă. Năravul din născare leac nu mai are! Eu am luat cu mine o nepoată și mergeam înainte și-i făceam semn pe cine să fotografieze și m-a prins și pe mine în cadru, cu spatele, cum merg pe lângă ea.

122

Laitmotivul vieţii este de a face cât mai multe lucruri frumoase şi de a nu dăuna celor din jur, dar bătrânii noştri trecuți prin sistemul satanic sovietic sunt pidosnici, nu au verticalitate, coloană vertebrală, sunt laşi, şmecheri şi mincinoşi de întrec și michiduții în excrocheriile lor. Nu degeaba se spune în folclor că baba este calul dracului, poftim se văd şi pe mutre şi pe hapsânia lor fără măsură. Şi acum ne întrebăm: Ce am făcut noi din Dumnezeu? Din bunul simţ? Din milostenia omului? Am transformat de la vlădică până la opincă și ultimul boschetar, toate cele sfinte, cele trebuincioase vieții de om cumsecade în goana după bani, şi ne închinăm lui Mamona (bogăţia), care este idolul nostru. Astfel am devenit o scursură şi strânsură a mizeriei umane care gândim cu burta plină de grăsime. Iubirea de bani, de îmbogăţire constituie lanţul de aur care ne leagă de Satana, iar noi în loc să-l rupem îl îngroşăm mai tare și-l împodobim cu pietre scumpe Sfarovschi, iar lanțul tot lanț rămâne ori pe om ori pe câine! Noi mancurți, ieşiţi din imperiul satanic sovietic în care ne închinam idolului bolșevic spurcat de Lenin, Stalin şi alţi tartori ai fostei Uniuni Sovietice, acum ne închinăm lui Mamona, adică idolilor și nu lui Dumnezeu. Este o mare grozăvie satanică această cerșetorie, și încă pe deasupra, capac la toate, mai este completat şi de popi acest sistem de cerşetorie! Pacea de la Bucureşti din 1812 între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman la încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812 ne-a adus satanismul rusesc peste noi, românii din Moldova Medievală. Tratatul avea 16 articole publicate şi două articole secrete. Prin articolele 4 şi 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu românesc care nu îi aparţinea, fără să întrebe pe băștinașii români care locuiau pe acest teritoriu de 45.630 km, cu 482.630 de locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate.

123

04-02-2015 Această babă seamănă leit cu o babă de la mine din mahala, din satul de baștină, care a fost luată de fiică să locuiască la ea. Nu-mi iau păcat pe suflet că este ea, dar dacă o fi fiind, cred că mare i-i păcatul și îngroașă rândurile marilor jigodii umane!

* 4-februarie-2015 La poarta centrală a pieței din

Chișinău de pe strada Tighina. Acest preot stă pe acest loc de ani de zile! Ce fel de slujitor al lui Dumnezeu poate fi? Doar dumnezeu nu are nevoie de banii lui, ci de credința împărtășită creștinilor.

Au trecut în componenţa Imperiului Rus ţinutul Hotin,

Soroca, Orhei, Lăpuşna Creceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ţinutului Iaşilor şi

124

Bugeacul. Autorităţile ţariste au denumit în 1812 noua regiune ocupată „Bessarabia”, ceea ce înseamnă „Bess+arabia”, toponim ce-şi trage rădăcina de la glotonimul slav bes, ceea ce pe limba română ar însemna demon, chiar satanic. Acum în 2015 chiar așa și este acest teritoriu! Şi iată chiar de atunci sa început dominaţia satanică a ruşilor asupra românilor prin formarea omului nou mancurt, docil şi supus călăilor. Punând mâna și pe bisericile noastre, rușii le-u transformat în focare de infecție a sufletelor băștinașilor și profit bun pentru ei, introducând în ele și peste tot limba rusă, străină nouă. Mitropolia Moldovei a intrat în jurisdicția Mitropoliei Ruse și astfel bisericile noastre construite de domnitorii noștri le-au acaparat rușii și ne deznaționalizează și azi, iată două sute și ceva de ani prin ele! Satanică de tot e treaba! Precum de nume depinde soarta omului sau a unui ţinut iată că ruşilor le-a reuşit din 1812 până acuma în 2015 să prefacă partea aceasta a Moldovei Medievale cu adevărat „Bessarabia”, adică „Arabia dracului” în care locuiesc oamenii dracului unde argumentez în continuare. Din anul 1812 de când ruşii au ocupat Basarabia au subjugat şi satanizat totul la noi și în noi, adică mințile și sufletele noastre. Fost-a Basarabia cucerită cu sabia? Nu. Prin tratatul de la Bucureşti de la 1812 s-a făcut această cesiune, nu ca preţ al păcii, căci Turcia nu avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia. Napoleon era asupra intrării în Rusia şi trupele ruseşti se întorceau în marş forţat, în ruptul capului, luând faşa pământului românesc pe tălpile lor. (M. Eminescu, Timpul, 25 ianuarie 1878). Din toate bisericile noastre care erau focare de cultură au făcut focare de incultură şi de intoxicare a populaţiei cu pro-pagandă rusească. Preoţii care sau opus acestei ocupaţii au fost lichidaţi şi în locul lor au venit preoţi ruşi care propovăduiau în limba rusă, iar ţăranii noştri care nu ştiau nici o boabă de limbă rusă rămâneau în biserici ca boii la poartă nouă.

125

04-02-2015 Oamenii dau bani pentru ajutor și de a fi pomeniți în biserică, dar ce ne facem cu cei săraci, care nu au bani nici de pâine, precum chiar și eu? Rămânem păcătoși fiindcă suntem săraci? Deci ne fură preoții și prin cerșitul din stradă, nu numai prin biserici.

126

Astfel ruşii din bisericile noastre pentru băștinași au făcut

focare de infecție psihologică, propagandă şi incultură rusă şi un grozav satanism mai rău de o sută de ori decât cel turcesc păgân.

Mitropolitul barbar rus Pavel Lebedev, ocupant în mantie bisericească, a ars toate cărţile scrise în limba română, de a făcut focul cu ele o iarnă întreagă. Deci cum să mai crezi așa popi satanici de tot care și acum slujesc imperiului rus și nu poporului băștinaș? Deci astfel rușii demonstrând că au venit peste noi nu cu o eliberare de păgânii turci precum se laudă ei, dar cu o modă nouă a lui Skaraoţki de ocupaţie şi satanizare și rusificare a populaţiei românești.

Astfel de la 1812, cu mici intervaluri de timp, când Basarabia sa unit cu Patria Mamă România, noi am fost supuşi acestei mari satanizări. Pământurile noastre pe care le locuiesc ruşii de circa două sute şi ceva de ani, sunt cică ale lor, iar limba acestor pământuri le este străină, dar iată aşa ne conduc şi ne folosesc și păcatul nostru este că noi îi acceptăm și ne place să fim subjugați! Aceasta este povara nu a bunătății noastre ci a blegiei și lașității noastre. Circa 80% din capitalul industrial e controlat de Rusia. Toată industria, infrastructura comercială lucrează în folosul oligarhiei ruseşti din Republica Moldova care a furat miliarde de lei şi i-a dus în Rusia, iar băştinaşul basarabean se sufocă în groaznica sărăcie sau şi-a luat lumea în cap și sa dus peste hotare, blestemând aceste locuri unde s-a născut. Tot venitul obţinut din activitatea eco-nomică, dar şi creditele venite din U.E este exportat în Rusia şi alte zone de interes ale Rusiei, inclusiv și venitul bisericilor.

Deci noi suntem folosiţi mai rău ca robii de pe plantaţii, fiindcă suntem folosiţi cu tot cu pământul, cultura, bisericile noastre şi chiar cu strămoşii din sicrie. Aşa robie nu a mai existat pe lume, de când e lumea! În timpul regimul sovietic, dar şi acuma la conducere în R.M. au fost promovați

127

de către Moscova ai lor oameni ruşi care nu ştiu nici o boabă în română, dar nici nu vor să ştie şi oameni de ai noştri - fricoşi docili, proşti, neputincioşi, hapsâni, mincinoşi, adică nişte viermi de rahat ,slugarnici care nu au fost în stare să apere frontierele Republicii Moldova sau să ne unească cu România, dar nici nu au vrut, însă ne-au trădat, s-au confirmat condiţiilor de existenţă impuse de Rusia.

Nici unul din aceşti viermi de rahat nu a fost în stare să-şi de-a demisia şi să iasă din mocirla puturoasă a imperiului rusesc fiindcă „treuca” puterii este ca un narcotic și ei stau bine mersi la „treucă” și sunt foarte bine plătiți pentru ale lor trădări. Nu am dispus şi nu dispunem de o clasă politică naţională matură, competentă, cu demnitate şi cu caracter, ci numai de nişte prostituate politice trădătoare, noi intelectualii şi tinerii demonstrând că nu suntem un trib de mutanţi precum ne cred şi ne vor comuniştii şi toţi duşmanii Neamului Românesc. Am făcut imposibilul la 7 aprilie 2009 – am deturnat cursul spre al treilea mandat al comuniştilor şi l-am acordat democraţilor, o şansă de a scoate această frântură de popor din mizeria materială şi morală generată de cele două guvernări comuniste consecutive şi până la ele cea agrariană, colhoznică şi tâmpită.

Tearfa de alianţă proeuropeană drept recunoştinţă în timp de şase ani sa dovedit mult mai laşă şi mai groaznică decât comuniştii, falsă, hoaţă, mizerabilă, trădătoare şi antiumană, agresivă, ocultă care propagă antiromânismul, slujind ruşilor luptă cu tot cei românesc, cu o făţărnicie de nedescris, dându-se de proeuropeni și mimând că ne duce în Uniunea Europeană au tot furat și sau decorat pe ei pentru marile furturi. Astfel au devenit o cloacă de mizerabili, imbecili și mari trădători de Neam și Țară și tâlhari de nu sa mai pomenit în lumea întreagă. Mai farisei ca fariseii. Nişte hiene cu natura pervertită și cameleonică, depersonalizată cu conştiinţa de sine anulată. Și cât de iefteni fiind la recunoştinţă ca viermii nerecunoscători, de binele pe care l-am adus lor,

128

scăpându-i de puşcăria comunistă care le era sortită şi i-am cocoţat sus în fotoliile parlamentare! Lichele, ploşniţe, mimînd mari profeţi ai moralităţii, cu aere de mari oameni au distrus totul mai departe şi mai josnic valorile umane. Mare li-i păcatul şi blestemaţi vor fi în vecii vecilor de întreaga populație băștinașă a aceste așchii de țară a României.

Totul este de-a-ndoaselea, politicianism de cea mai proastă speţă (chiar şi bisericile mitropoliei Moldovei), demagogie, corupţie, minciună, conjuncturism politic, comportament dictatorial, (numai faţă de românii basarabeni), iar la ruşi le ling fundurile). Oportunism impertinent, cameleonism abject, mercenariat oribil pro-comunist-socialist-PD-ist-PLD-emist-PL-ist moscovit, parvenitism rapace, şi demonstrând aceeaşi lipsă de cutezanţă. Adică toată guvernarea și toată popimea Mitropolii Moldovei luptă împotriva acestui frânturi de popor. Au abandonat idealul nostru naţional şi promovează ca curvele politice şi târfe ale pământului de interes meschin idealurile ruseşti. Acele idealuri care ne-au degradat până la nivelul de bleg şi ne face încă să ne mândrim cu această blegie. E de necuprins cu mintea așa ceva! Mai mare ruşine sau cinism ca victima să-şi întreţină călăii să se contopească cu ei, să-i iubească cu trup şi suflet precum o face moldoveanul nu cred că există! Din a voastră rea voinţă, oare nu vi-i negru cerul gurii spurcaților?

În ziua de azi întreaga Mitropolie a Moldovei, subjugată Mitropoliei Ruse , intoxică enoriaşii cu propagandă rusească şi ca cârtițele ne rod rădăcinile strămoșești de a ne prăpădi cu totul ca Neam pe acest pământ strămoşesc, dar nu mai mor caii când vor câinii! Adică toţi preoţii sunt cei mai mari paraziţi, fiindcă paralizează și sufletele și mințile enoriașilor băștinași, slujesc Rusiei şi nu acestui biet popor din care fac parte, în bisericile făcute de Domnitorii noştri şi încă toţi banii veniţi în biserici pleacă la Moscova. Nimic nouă nu ne aparţine, noi născuţi aici pe mormanele de oase ale

129

răsstrămoşilor noştri de mii de ani, în această ţară, decât cimitirele de la ţară, restul totul este a ruşilor şi a ticăloşilor noştri din conducere, însă noi basarabenii care nu am fugit în lume și nu ne prefacem în lichele precum vor ei, suntem lipsiţi de posibilitatea de a fi cineva şi a avea funcţii înalte, precum şi perspectiva de a fi oameni, iar aceasta îţi biciuiește nervii şi te scoate din minţi! Noi intelectualii, tinerii şi adevăraţii ţărani români basarabeni suntem crunt pedepsiţi şi astăzi, făcându-se diferite experimente pe noi, fără a avea alt păcat decât încăpăţinarea de a trăi cu Demnitate, de a fi Om și nu animal sovietic, luptând pentru adevărata Credință în Dumnezeu, pentru Identitate, pentru Limbă, Neam şi Ţară. Mândria de a fi român este o bogăţie sufletească care vine din strămoşi şi nu de la tartorul comuniştilor - Lenin care cică ne este tată şi bunel, mai sus și ca Dumnezeu l-au ridicat iudele comuniste. Frumuseţea de sugestie a cuvântului românesc este cu adevărat tulburătoare şi trebuie pronunţat cu sfinţenie. Sărbătoare a sufletului este cuvântul român rostit și trebuie nu calicit în moldovenește. El nu poate stânjeni pe nimeni decât pe ruşi - la care când le spui că eşti român şi le vorbeşti în română se tulbură de parcă-i stropeşti pe draci cu agheasmă şi la moldovenii primitivi care au învăţat numai câteva clase şi acelea pe note joase. Mândria de a fi român este o dorinţă nobilă, distinsă, binevenită pentru fiecare român basarabean care are cel puțin simț de om.

Aceasta este direcţia obiectivă de dezvoltare a românilor basarabeni în componenţa României întregite şi a Europei civilizate, dar nu a Rusiei criminale şi sălbatice de tot. Cei cu verticalitate suntem ţinuţi pe linie moartă de ale noastre lichele. Cu studii superioare muncim la munci mizerabile de a ne câştiga cât de cât existenţa, fiind umiliți de realitatea crudă a vieții. Trăim toată viaţa prin cămine în groaznică sărăcie de ți se îndreaptă toată gândurile la juvăț. Blestem şi nu viaţă! Pe când ticăloşii o duc bine mersi în palate cu trei nivele, maşini

130

de lux şi cu mari conturi bancare. Cum să nu-i urăşti de moarte? Nemulţumirea de acum clocoteşte ca un vulcan şi când va erupe va fi vai şi amar de cei care ne-au subjugat. Mai ales acum după ce în ţara vecină Ucraina merge războiul dus de ruşii care au cotropit noi teritorii ale Ucrainei și trâmbițează că le eliberează! Numai tâmpiții pot crede aceasta!

Cum putem rezista acestor vremuri vitrege de tot pentru noi şi să salvăm această societate bolnavă la toate comportamentele? Trebuie să folosim orice har dăruit de Dumnezeu de a ne înălţa prin Artă și Adevăr, să preţuim timpul aşa cum este el de crud, să nu alunecăm în mrejele imitării şi mai ales de a imita duşmanii noştri, fiindcă sunt la modă. Moda este vremelnică și a lui Skaraoțki. Să nu renunţăm la drumul ales, chiar de este spinos, spre unire cu Patria Mamă România şi intrarea în Uniunea Europeană. Să nu ne vindem diavolului pentru a trece (viața) puntea ușor! Să ne angajăm într-o permanentă căutare de sine şi de frumosul care ne înconjoară plutind pe linia demnității.

Să ne edificăm, prin fapte nobile, prestigiul naţiunii de să crape şi duşmanii de invidie. Să ne fie teamă de duşmanul din noi şi să-l punem la punct și la respect, iar dacă trebui și răstignit în sine. Fiindcă duşmanul din noi este mult mai grav ca duşmanul din afară. Dacă îl birui pe el birui o lume întreagă, dar să avem încredere în propriul Eu şi să muncim la călirea lui clipă de clipă. Să nu acceptăm zdrobirea viselor de armata de potlogari care luptă de a ni le distruge, fiindcă omul fără vise rămâne un mort ambulant, care însă mai face putoare și atât.

Să conştientizăm adevărul durut că, … suferinţa ne probează calităţile şi ne căleşte caracterul. Să ne cimentăm convingerile prin mult curaj de a spune adevărul tare şi răspicat, cine am fost și cine suntem. Să nu neglijăm rolul părinţilor şi al cărţilor, a istoriei şi a strămoşilor noştri, în marea operă de a deveni şi rămâne Oameni, în ciuda tuturor vitregiilor vieţii, ca apoi să ne scuzăm precum cozile de topor

131

că așa au fost timpurile. Să ne înţelegem îngenunchierea ca mod de a fi în faţa lui Dumnezeu şi nu în faţa oamenilor și încă duşmani noștri și a strămoșilor noștri. Să îmbrăţişăm succesul prin muncă, chiar de ne pare că muncim în zadar. Să ne asumăm responsabilitatea pentru tot ceea ce ni se întâmplă, chiar de trecem prin multe cumpene ale vieţii, trebuie să le primim ca pe nişte lecţii și să luăm învățăminte. Să imortalizăm veşnicia prin dragoste adevărată. Astfel să nu ne pară rău că am trecut prin această lume, aşa cum este ea cu toate cruzimile ei, lăsând în urma noastră numai urma vaporului pe mare, sau a vulturului pe cer.

Din păcate se îngroașă cu mancurți foarte rapid rândurile de mercenari ai coloanei a V-a a Rusiei, de riscă să rămână numai ea pe acest meleag al nostru strămoșesc formată din ale noastre şi ale lor „ SUCI” – care înseamnă „căţele” de oameni, („sukin sân” – „fiu de căţea”, care este echivalentă cu vocabulele „potlogar, nemernic, curvă, prostituată la minte şi suflet nu numai la trup), fariseu, ticălos, cele mai de jos făpturi ale pământului, măcar că se află sus în posturi înalte, stârpituri, scursori, scârle ticăloase, nişte biete zdrenţe de oameni idolatri.

Nişte mutre patibulare şi hidoase cu minte cât a broaştei, dar care reprezintă puterea statului şi a banului. Ca un căpcăun ne-a acaparat aproape cu totul şi ne-a pus economia pe burtă, tâlhărindu-ne cu totul de am rămas din goi cu pielea. Astfel datorită acestor reptile neruşinate, fără bunul simţ şi cu rânza mare, am ajuns săraci lipiţi pământului şi am umplut lumea în căutarea unei bucăţi de pâine pentru familie şi copii şi un trai mai omenesc. Contribuţia lor, chiar și a popilor, adusă odiosului KGB – sovietic şi acuma FSB-ul rusesc, ticăloşenia lor merită gradele de mareşali și iată că unii chiar le au. Majoritatea sunt ruși, dar și mulți băștinași mancurtizați.

132

9-mai-2014 La complexul memorial „ETERNITATE”

din Chișinău. Acei eroi care au adus iadul sovietic la noi sărbătoresc la 9 mai ziua victoriei, când sa terminat al II-lea război mondial. Pe când se știe că al II-lea război mondial sa terminat la 2 septembrie 1945, când la bordul cuirasatului „Missouri”, a fost semnat actul de capitulare necondiționată a Japoniei. Nici unul din acești „eroi” nu are curajul să spună adevărul cum a fost. Din coloana a V-a fac parte oamenii-neoameni, cu mintea cârpită, ceală şi spre zonele de aiureală de balamuc, adică spre Moscova. Aproape toţi alolingvii, mai exact - rusofonii, inclusiv cel mai agramat, zombat şi imbecil segment al populaţiei de limbă română, băştinaşi docili care le ling tălpile și fundurile ruşilor de aici şi celora din Rusia, întreaga Mitropolie a Moldovei împreună cu Î.P.S-ul Vladimir, Vladimir Voronin Tartorul - comuniştilor, Dodon - Tartorul socialiştilor, Vlad Filat - tartorul PLDM-ului şi PD-ul cu

133

tartorul-Lupu, care toţi sunt o apă şi un pământ! Adică niște tâlhari și trădători de Patrie și Neam cu tot cu turmele lor de oi blege pe care le conduc spre perie și satanizare, iar ele încă urlă, se bucură și aplaudă furtunos.

9-mai-2013 Iată Partidul Democrat, format din lighioaiele noastre ticăloase în frunte și cu armata de mancurți din urmă, care slujesc Rusiei. Coloana este numeros de mare. Adică ori comunistul antihrist, ori popa, e tot un drac, numai că în sutană îmbrăcat. De ce? Fiindcă slujesc numai banului căruia li se închină, adică lui Mamona, bogăției materiale, fiindcă creștinătatea născută din îndoctrinare este infinit mai periculoasă decât imbecilitatea din prostie, iar noi le avem pe ambele, care stau în capul mesei și a piramidei de la conducere. Politicienii şi popii noştri sunt nişte lighioane nesăţioase, fără măsură și bunul simț, fără verticalitate, sunt şi rămân pentru totdeauna nişte târâtoare în faţa Moscovei și lacome mai ceva ca dracii. Dacă un păduche mic şi scârbos şi mai ales cel pubian ar fi mărit de câteva sute de ori, atunci ar arăta ca cea mai înfiorătoare bestie de pe pământ, care ar

134

deveni de neoprit în cruzimea pornirilor sale de fiară, ce inspiră numai groază. Deci iată-i pe aceşti păduchi tupilați care mai de care, unul decât altul mai bârzoiați!

9-mai 2013 Politicienii și Î.P.S-ul Vladimir după ce au

depus flori la complexul memorial „Eternitate” în cinstea eroilor care au căzut în al II-lea Război Mondial, a depus și la monumentul celora căzuți pentru Independența Republicii Moldova în războiul de pe Nistru în 1992, când Rusia a năvălit asupra Republicii Moldova. Numai fățărnicie și minciună sovietică este.

Şi merg înaintea turmelor de imbecili aceste căpetenii diavoleşti împăunate ca șamanii, mai ales la paradele sovietice. Sunt dotate cu o erudiţie sumară, şmechere, impertinente, cinice şi îndeosebi mankurte de tot, dar parcă cu dar satanic-vrăjitoresc și de hipnoză, de-i duce pe toţi supuşi şi vrăjiţi spre pierzanie şi nimeni nu se revoltă, mânându-i în adâncul hăului, iar ei rămânând bine mersi pe mal, S.I.S-ul, MAI-ul, Poliţia de frontieră, toţi judecătorii care lucrează numai pentru ei şi tâlharii de la guvernare păzindu-le averile furate şi apărând

135

interesele lor, mai fiind decoraţi pentru aceasta, dar nu a bietului popor, pe care îl mancurtizează, trădează și tâlhărește, făcând din el duşmanul său propriu de a se nimici singur pe el. Ca apoi acesta să dispară cu totul, fugind în lume sau rusificându-se. Apoi vin rusofonii în locul băştinaşilor asimilându-ne, de parcă nici nu am mai fi fost noi pe aceste pământuri ale strămoșilor noștri de mii de ani care și-au lăsat aici osemintele! Numai că ei, tâmpiţii, nu raţionează că: Naţiunea nu este un produs al politicului sau a unei alte ţări, al ciocnirilor de interese ale marilor puteri răpitoare, precum cred ei, ci un rezultat al procesului istoric de evoluţie a popoarelor. Naţiunile sunt create de Dumnezeu, iar popoarele de oamenii care se pretind mai puternici ca Creatorul, precum a fost Lenin creând poporul nou sovietic, care nimic nu sa ales din el, dar iată că a mai rămas în mințile multora.

9-mai-2013 Iată armata de mancurți cu steagurile

Partidului Democrat și ale Fostei Uniuni Sovietice și rusești care vin la memorialul „Eternitate”, urlând în limba rusă „Pobeda” și ura.

136

Trădătorii neamului apărând absurdul lucrează mereu sub protecţia „Crâşa” duşmanului, Rusia, care se declară Maică Preasfântă, dar în realitate este o Zgripţuroaică păgână de tot. E culmea absurdului! Această coloană a V-a de maimuţoi tâmpiți, nu cu obraz, dar cu dos de cuşmă, cu o trăsătură parşivă, când simte în spate un stăpân puternic precum Rusia, ea devine obraznică, sfidătoare şi porcoasă de tot, atacând eroic victima, adică poporul băştinaş, a format la noi un clan de clanuri mafiotice şi de contrabandă care sa înrădăcinat şi împletit ca rădăcina pirului.

Rămâne şocată o lume întreagă de aşa mari tâlhării pe care le fac guvernanții și popii noștri pe această așchie de pământ dintre Nistru și Prut, pretinsă că e Republica Moldova independentă și suverană, în realitate e un grajd de fantome foste sovietice, fără identitate, niște moaște ambulante care tot fură și fură iată 25 de ani. Imaginaţia lor bestială şi morală generatoare de ură a făcut şi fac mult rău fiinţei româneşti, umilită, rănită şi otrăvită de cucuta strecurată mișelește în sufletul românilor, iar noi băștinașii, în loc să le ripostăm, încă ne distrugem singuri pe noi, prin indiferență şi nepăsare, pros-tie şi lenevie în loc să ne unim și să le rezistăm, chiar și ajun-gând la bâtă, dar nu de a pleca capul şi a trăi la întâmplare, ca oaia de pe ogoare. Și pe lângă toate acesta, ai noștri ajunși la „treuca” puterii și mai mult ne-au furat, sărăcit, trădat și nimicit. Teama, incertitudinea din noi e sesizată de duşman şi el devine impertinent, agresiv, te ocupă şi te asimilează dacă nu-i reziști, prin caracter și învățătură. Mai toată populaţia prin minciună şi frică a fost deznaţionalizată, mancurtizată, rusificată prefăcută în duşman sieşi şi a fraţilor de peste Prut, pornită împotriva Putnei, Sucevei, Iaşului capitalele fostei noastre Moldove istorice medievale, și ca debilii iubim Moscova şi întreaga Rusie, cel mai mare duşman al românilor de-a lungul istoriei, iar acum și mai acută este dușmănia, iar ca

137

9-mai-2013 Parada de 9 mai ziua biruinței asupra

fascismului. Sovieticii însă au devenit de o sută de ori mai fasciști ca fasciștii. Zinaida Greceanâi fost și prim-ministru, în mijlocul populație rusofone cu steaguri rusești și uniforme militare ale ocupantului rus din timpul războiului, teatrul absurdului.

victime ne iubim călăii. Suntem precum soţiile care mănâncă bătaie de la soţi, considerând-o iubire şi o grijă mare, şi trăiesc din obligaţii. Un adevărat genocid spiritual este, care ne mănâncă precum cancerul!

Mercenarii satanici plătiţi cu mii de euro de Moscova, defăimează totul ce este românesc şi creştinesc, cu scopul evident de a ne crea nouă băştinaşilor un grav complex de inferioritate, și iată că le reușește, iar noi blegi şi ascultători cu minte şi caracter de oaie, ne lăsăm conduşi de ei fără să ripostăm, să punem mâna pe carte și să ne învățăm istoria adevărat și nu cea impusă de ruși nouă. Caracterul acestor lichele este distructiv, pricinuind un rău sfâșietor tuturor celor

138

care se simt români cu trup şi suflet, dar şi mai rău sunt acele javre paralitice române basarabene, care sar asupra celora care se ridică contra acestor fărdelegi satanice din partea ruşilor.

Datorită ruşilor, iată de acuma două sute şi ceva de ani, la noi valoarea spirituală e pusă în scârboasă pidosnicie perversă. Cred că numai un război precum acuma în Ucraina ar putea nimici aceste clanuri formate din aceste ploşniţe de bucătărie, molii umane, jigodii nenorocite pe care de câte ori le vezi pe reţelele de socializare, sunt mai jigodii decât ultima oară. Dar poftim, se văd și pe poze că cele mai periculoase sunt, jigodiile mancurte, slugi şi pupincuriste, ale noastre cozi de topor care slujesc dușmanilor noștri.

9-mai-2013. Complexul memorial „ETERNITATE” din

Chișinău. Ziua biruinței asupra fascismului. Poftim, sunt zombații mankurți sovietici. Uniunea sovietică care demult a zdohnit este patria lor, scrie sus. Jos scrie: „slavă ostașului sovietic”! Ostașul care a adus iadul satanic sovietic pe pământ!

139

De la regimul satanic comunist am moştenit ura de sine a mutantului şi ruşinea de a fi român şi a crede în Dumnezeu, care special ne-a fost introdusă în creier prin radio și televizor ca picătura chineză, chiar şi eu am trecut această procedură că doar am trăit până la 20 de ani în fosta Uniune Sovietică, dar cu mare chin și învățând, am reușit să mă lupt cu eul meu propriu, de a deveni eu însumi feciorul Neamului Român căruia i-am aparținut și nu un al comunismului satanic. Adică aflându-mi rădăcinile adevărate prin învățătură, am reușit să devin pui de geto-dac, nu de al lui Lenin nepot și drac, precum mă vor toți conaționalii noștri mancurți, dar mai ales dușmani noștri de pretutindeni. Privită la razele X trupul poporului român basarabean, băştinaş pe această fâşie de pământ dintre două râuri Nistru şi Prut, abia dacă este o umbră: el nu are cheag. Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalii, făcută de Zgripţuroaica Uniune Sovietică. Iar acum alimentată cu „viermi de rahat” de Federaţia Rusă este: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur supradimensional, fără coloană vertebrală. Aici oriunde te uiţi vezi numai tuburi digestive cu mutre patibulare, cu maxilare puternice de buhai, dar în maşini luxoase de ultimul răcnet, cu ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare, o vorbire agramată şi bolnăvicioasă română, care ei îi spun moldovenească, și mai în tot oraşul peste tot, dar și în parlament auzi limba rusă de parcă te-ai afla într-o gubernie din fundul Rusiei nu pe bătrânul continent Europa, pe pământul românesc.

E paşalâcul lui Avizuha care se conduce de moda lui Skaraoţki, adusă de duşmanii acestui Neam Românesc – ruşii, pe cozile cailor apoi pe tancuri. Astfel am ajuns un neam flecar, lipsit de Dumnezeu, nerâvnind în sfinţenie, ci în satanism rusesc, nerâvnind în artă, spirit şi frumos, ci în sluţenie materială şi spirituală, agramat în grandoare, dar şmecher în toate, considerând șmecheria diplomație și înțelepciune, ahtiat

140

9-mai-2013 Complexul memorial ”ETERNITATE” din Chișinău Socialiștii mancurți ai liderului Dodon. Marea sărbătoare a Victoriei! Pentru ruși este sărbătoarea că ne-au ocupat, pentru băștinași însă zi de doliu, dar mankurții de moldoveni se bucură că au fost ocupați și urlă și ei împreună cu rușii. de măriri calpe şi înjosit de vanităţi, sclavi şi servili la noi acasă, mai robi ca robii.

Nu avem nici propria părere chiar la ceea ce vedem, dar ascultând ceea ce ni se spune de cei străini, cine este, de unde vine şi unde trebuie să meargă, de parcă ar fi mereu un om mahmur după o beţie grozavă şi crede în totul ce i se spune, chipurile ce ar fi făcut la beție. Satanică boală mintală a mancurtizării este, mai grozavă ca epilepsia (boala neagră). Toţi aceşti preoţi burtoşi şi de o hapsânie grozavă, cu rânza mare, aleargă cu limba scoasă numai după bani, de a se pricopsi cât mai mult cu palate și mașini de lux. De cele sfinte nici nu vor să audă, nu tocmai de durerile sufletești a

141

poporului, ei se închină lui Mamona și celora de la guvernare, care le dau bani, precum hapsânia nu are margini de acum mulţi cerşesc prin pieţe şi prin oraş în locuri aglomerate. Unii au cutii prinse de gât cu o tăietură la mijloc în care se pun banii pentru construcţia sau reparaţia unei biserici, iar alţii cerşesc aşa precum toţi boschetarii, iar cine știe unde ajung banii grămădiți! Iată până unde sa ajuns, noi basarabenii cu laşitatea noastră, nefiind stăpâni pe noi înşine şi pe plaiul nostru mioritic, pe care l-am prefăcut în pașalâc satanic de tot.

4-februarie-2015 La poarta pieței centrale din Chișinău!

Preotul cu cutia pe brațe se mai odihnește. De dimineață până în seară stă pe scaun sau în picioare cu această cutie acumulând bani, în loc să stea în biserică și să propăvăduiască credința.

142

Deci nu destul că ne fură cu bisericile, aceste satane în sutane, iată că mai şi cerşesc de a se căpătui cât mai mult, adică o altă ramură a hoției, în loc să se ocupe de cele sufletești, de a tămădui sufletele oamenilor. Dacă prostituţia se consideră prima profesie de când a apărut lumea pe pământ, eu cred că cerşitul este a doua profesie. Numai că prima profesie păcătuieşte cu trupul propriu, are nevoie de arta de a se dărui frumos și plăcut și a ademeni clienții și totuși dăruiește plăcere. În a doua se cere mai multă șmecherie, schimonoseală, prefăcătorie a handicapului și talent artistic de măscărici, cu sufletul pe dos și conștiința perversă și te face să dai banii de pomană, iar popii păcătuiesc înzecit și încă cu biserica luată în arendă, cu întreaga societate, perversându-le pe ambele, ducându-le în hău spre pierzanie și încă făcându-le să se închine la idolii bogăției. Le este de o sută de ori mai mare păcatul, chiar decât al Sodomei și Gomorei, fiindcă ei pervertesc sufletele și mințile oamenilor, da chiar în unele cazuri și trupurile, adică triplu păcat. Astfel enoriașii noștri au devenit din oi ascultătoare, niște perverși la minte și suflet. Deci Dumnezeu are dreptul să ne judece foarte crunt după cum merităm, fără nici o iertare a păcatelor, fiindcă prea ne-am spurcat cu totul mai ceva ca cetățile descrise în Biblie, Sodoma și Gomora. Spre deosebire de om, sau fata cea mare care vrea să fie ceea ce nu este și se fardează până la refuz, poporul nu poate poza şi nu se poate modela prin Photoshop, la calculator precum vrea el să arate și astfel este văzut cum este așa pidosnic și josnic. Sufletul, mintea şi gesturile i se văd ca în palmă, şi mai ales acum cu rețelele de socializare prin care totul se postează și se ascultă și înregistrează. Dacă vreai să vezi faţa unei ţări, a unei societăți, sau a unui sat, trebuie să-i vezi centrul comunității, piaţa şi veceurile. Anumite trăsături general-umane răzbesc la suprafaţă precum pirul care trece și prin piatră, alcătuiesc blazonul firii sale, fără chiar și poporul să-și de-a seama.

143

9-mai 2013 Complexul memorial „ETERNITATE” din Chișinău! Zombații fostei Uniunii Sovietice care trâmbițează, că ei au biruit fasciștii, adică numai rușii, nu și alte țări aliate care au luptat. Uniunea sovietică demult a zdohnit, dar iată că la noi mai trăiește în mințile lor bâhlite.

144

De aici şi multe anecdote cu foarte adânc adevăr, despre diferite popoare, circulă după metehnele fiecăruia. Cele mai multe bancuri din fosta Uniunea Sovietică inventate mai mult de ruşi, din care reiese că cele mai neghioabe, cele mai blege, cele mai anapoda fiinţe din fosta Uniune Sovietică și de pe glob, care chipurile au plecat și pe planeta Martie la prășit, sunt moldovenii. Le-am tras aceste rușini și umiliri trei ani de armată la marina sovietică pe pielea mea, luptând de a demonstra că nu mai suntem chiar atât de proști.

Realitatea de azi ne demonstrează că chiar au dreptate. Dacă atunci, noi basarabenii făcând serviciul militar prin toate ţările fostei Uniuni sovietice, mai luptam de a nu cădea pradă a acestui genocid spiritual, ţinându-ne pe linia de plutire a demnităţii, acuma „turma bleagă” se mândreşte cu aceasta şi ne proslăvim de acuma și noi singuri în toată lumea cu handicapul și blegia noastră, de se crucesc toţi. E culmea absurdului! Iată se văd și pe poză cum urlă toți trăiască uniunea sovietică și încă cu placate pe care scriu, „Noi suntem născuți în S.S.S.R”, care demult a zdohnit, dar iată trăiește în mințile lor! Adică trăiască mortul! O lume întreagă se miră de acești handicapați. E Doamne fereşte ce se întâmplă la noi în Republica Moldova! Din gura cea de rai am făcut Paşalâcul lui Avizuha şi nu altceva! Numai te plimbi puţin prin centrul Chişinăului şi vezi întreaga faţă a acestei fantome de republică, care a fost formată special de a putea fura şi distruge totul ce a mai rămas de la fosta Uniune Sovietică! Oamenii scăpaţi din imperiul sovietic unde erau îndopaţi ca raţele mute şi pentru ei gândea partidul sovietic au devenit cei mai jalnici, răi, trădători, mincinoşi, şmecheri şi împeliţaţi boschetari, începând de la Vlădică şi nu până la opincă, ci până la ultimul boschetar! Cei de la guvernare cerşesc fonduri şi credite de la UE şi Rusia trădând totul şi se îmbogăţesc peste noapte furându-le, iar ceilalţi fură toţi care şi cum poate, inclusiv şi popimea din Mitropolia Moldovei subjugată Rusiei care face parte şi ea din

145

tagma cotropitorilor, veneticilor coloniştilor, trădătorilor haimanalelor şi proştilor, dedicată cu tot sufletul Bisericii păgâne Ortodoxe Ruse care ne satanizează și asimilează cu totul pe noi băștinașii de pe acest pământ stropit cu sânge, apărat cu sabia de strămoșii noștri!

Astfel noi acum în sec XXI am devenit o turmă bleagă de mancurți, care nici măcar identitate nu avem, un ţarc de fantome cu identitate: of Republica Moldova. Deci fantome, dar cu tuburi digestive, rămășițe a fostei Uniuni Sovietice. Adică din români-basarabeni rupți de la Patria Mamă România, ocupați de Uniunea Sovietică, am fost dizolvați în oameni sovietici, un fel de oameni - gorile zombați și porecliți moldoveni, prefăcuți în mancurți ai noii mari patrii U.R.S.S, precum eram toate cele 15 republici socialiste, băgate în pușcăria popoarelor „Uniunea Sovietică” care a existat 72 de ani, precum a prezis și Nostradamus, apoi după ce Uniunea a zdohnit, noi moldovenii ne-am prefăcut în nimeni şi nimicuri!

Nimic nu mai avem sfânt. Banul peste tot dictează şi gata. Imoralitatea e peste tot de întrece şi legile iadului. De ce? Fiindcă scăpaţi din iadul sovietic, fără idolul Lenin am ajuns o turmă fără păstor, adică oameni fără Dumnezeu după ce ne-a idolatrizat, spurcat și închinat la bolșevicul Lenin, ne închinăm din deprindere și inerție, de acum la alt idol, Mamona (Bogăţie). Iubirea de bani și dorinţa de îmbogăţire, și încă pe căi necurate este mult mai mare păcatul, constituie lanţul de aur de care-i leagă de Satana. Și astfel am ajuns oameni perverşi cu totul la suflet şi minte, iar alții chiar și la trup. Am impresia că cele două cetăți biblice Sodoma și Gomora sau format acum în Republica Moldova, care a devenit nu numai un cuib al desfrâului trupesc, dar încă şi mult mai rău de multe ori, cuib al desfrâului mintal și sufletesc. De ce?

Ne răspunde însuși Isus când Şi-a rostit sentinţa nu numai asupra femeii adultere ci asupra tuturor celor prezenți atunci, cât și celora care au trăit de două mii și ceva de ani

146

încoace și pentru cei prezenți de azi: ”Dacă gândeşte cineva că adulterul este un viciu suprem, se înşeală. Păcatele cărnii sunt rele, dar ele nu sunt cele mai rele din toate păcatele. Cele mai diabolice plăceri sunt cele pur spirituale: plăcerea de a judeca, de a învinui pe oameni, de a umili, de a se răzbuna; plăcerea exercitării puterii tale, chiar şi asupra bietului îndrăgostit de tine; plăcerea de a urî; plăcerea de a nu-ţi respecta străbunii; părinții, plăcerea de a nu-ţi vorbi propria limbă; plăcerea de a-ţi urî Neamul tău din viţa care te tragi şi de a-ţi iubi propriul călău; plăcerea de a nu-ţi păstra şi apăra credinţa ta adevărată în Dumnezeu; plăcerea de a trăda neamul și valorile spirituale, şi cel mai diabolic cred că este plăcerea de a mânca pâinea din Patria ta făcând aici putoare, şi a sluji cu trup, minte şi suflet un alt neam, care îţi este duşman şi străin cu totul, precum o fac popii și toți guvernanții de azi la noi pe acest pământ fost gură de rai și prefăcut un loc blestemat pentru noi, băștinașii. Este culmea absurdului și de necuprins cu mintea așa mârșăvenie!

În om sunt două părţi ne spune Isus: „eul animal şi eul diabolic, iar eul diabolic este cel mai rău în om. Iată de ce un neprihănit îndreptăţit de sine, care merge regulat la biserică, adică de modă sau de ochii lumii precum o fac acum la noi toți guvernanții până și satanele comuniste, poate fi mult mai aproape de osânda veşnică decât o prostituată. Desigur, bine este să fii nici făţarnic şi nici prostituată”. Deci noi perverşi la minte şi suflet suntem sub mai mare păcat şi blestem decât oraşele Sodoma şi Gomora și trebuim nimicite. Începând cu popimea care sfidează legile creştine, guvernanţii şi tot aşa până la aceşti boschetari cerşitori care sfidează bunul simț, legile dumnezeieşti şi cele omenești. Cum aş mai putea eu să privesc cu milă pe aceşti boschetari escroci, când le-am aflat adevărata faţă, cu sufletul şi mintea hidoasă de tot care pur și simplu păcălesc toți trecătorii?

147

05-02-2015 Aceşti cerşetori stimulează calicia. Această doamnă sănătoasă perfect ar putea să-şi găsească măcar şi la ţară de lucru că poate, dar mai bine să-i vie banii fără muncă. Acest bătrân tot e în putere şi ar putea să muncească, l-am văzut cum se scoală și pleacă la veceu în încăperea pe pragul care stă. Îşi pune un picior sub el şi chipurile e calic! Mai au ceva bun simţ în ei oare?

148

05-02-2015 Poftim, babele sănătoase în loc să se ocupe de cele sufletești, să legene și învețe nepoțeii, partea bună a vieții, ele s-au apucat de făcut bani! Fosta-i Lele când ai fost și făceai bani, acum îi faci în alt rost. Năravul nu vi l-ați schimbat.

03-02-2003 Baba această însă, cu a ei fată handicapată, care o foloseşte tot ca pe vierme în undiţă, stă la pescuit mai jos de piaţă unde este mai multă lume. Ei boschetarii ca şi câinii vagabonzi, ca şi lumea interlopă au locurile şi razele lor de acţiune și influență. Aceste locuri se cumpără precum fotoliile în parlament, iar acest calic rus de acum şi-a făcut profesie din cerşetorie de vre-o 10 ani. Este adus aici de cei care stau pe capul lui şi de mulţi ani. Ocupantul mai şi face bani buni pe spatele celora pe care i-a ocupat.

149

04-02-2015 Moșneagul văzând că cucoșul nu-i aduce bogății sa apucat el singur de făcut bani, precum și baba văzând că găina nu-i aduce bani, sa așezat pe scaunul de lângă trotuarul care duce către catedrală și fiind duminică așteaptă enoriașii și trecătorii să-i dea de pomană. Când ma văzut că o fotografiez a întors repede capul. Aceasta ne este fața societății noastre. După analiza mea avem deci trei feluri de boschetari care îi leagă acest sistem de cerșetorie: 1) Acei muzicanți care cerșesc măcar prin talentul lor cântând. Cei adevăraţi şi pe cont propriu care îşi câştigă bucăţica de pâine, însă sunt foarte puţini şi având cât de cât bunul simţ, sunt recunoscători cu ce-i dau se miluiesc și le vorbesc din suflet vorbe de mulțumire, dar nici pe ei nu-i pot crede că sunt cinstiți, ci niște meschini, fiindcă dacă cu adevărat ai muri de foame ai pleca la țară și ți-ai găsi ceva de lucru. Țara este goală și părăsită cu case pustii. Toată viața sau

150

învățat să le vină totul pe degeaba și fără muncă. Mai ales babele care au fost îndopate de amanți și soți toată viața lor, iar acum când au rămas fără farmecele de seducție, sunt numai bune de pus în copaci ca sperietoare pentru păsări, au găsit altă metodă de a face bani fără muncă, pe urâțenia și vârsta lor înaintată. Niște bâhlitori umane sunt!

20-mai-2009 Pe acești doi îi cunosc de mulți ani. Nu stau zilnic, ci pe apucate și în mai multe locuri, dar măcar ei au talent extraordinar şi astfel îşi câştigă existenţa. Mergeam în anul 2009 cu un instrumentist, care ne-a cântat la flaut la o lansare de carte de a mea, pe lângă ei. A intrat în vorbă cu ei! I-a luat vioara și-mi lămurea mie că mare este talentul acestui țigan care cântă frumos din vioara cu strune din fir pescăresc. Acest tânăr este orb și strânge bani pentru o intervenție chirurgicală de a-și recăpăta vederile, dar tot a fost șmecherit de cei care îl întrețin și i-au luat banii. A spus-o el singur la televiziune, astfel demonstrând hidoșenia și hapsânia fără margini a neoamenilor de la noi.

2) Acei care stimulează calicia și multe handicapuri,

jucând rolul de măscărici și jalnici boschetari, de a acapara cât mai mult atenția și mila poporului. Ei întrec și artiștii

151

adevărați în a lor șarlatanie, dar nu și pe artiștii noștri politici de la guvernare, care sunt mai măscărici ca măscăricii și mai hapsâni ca hapsânii, fiind cu rânza foarte mare şi dominaţi de ea, de acum au devenit nebuni și fără frâie în hapsânia lor, de are să-i poată opri numai Cea cu Coasa din al lor avânt. Ei v-or bani să facă fără să muncească, în rest li-i în cot de toate, chiar şi de Dumnezeu. Nu au nici un bun simţ, sunt răi, vicleni de o hidoşenie satanică și se bat mai ceva ca câinii pentru ale lor locuri de câștig.

3) Acei boschetari foarte răi, hapsâni, dar care sunt robii

cuiva care îi aduc la „pescuit” cu niște mașini de lux de ultimul răcnet cu tot cu cărucioarele lor de invaliditate. Deci fiind cei mai satanici fiindcă ei sunt ca viermii crescuţi dintr-un hoit, ca apoi să fie puşi în cârligul de la undiţa pescarului de a prinde peşte. Ce poate fi mai straşnic, hidos și puturos decât un aşa om vierme? Întrece şi păcatul lui Iuda, fiindcă Iuda sa spânzurat pe sine, iar aceștia spânzură legile lui Dumnezeu, bunătatea și milostenia poporului! Chiar şi popimea intră în această categorie, fiindcă ei sunt robii sistemului satanic bisericesc-comunist care se numeşte Mitropolia Moldovei şi este supusă Mitropoliei Ruse. În jurnalismul de investigație proba constituie argumentul incontestabil al tezei. Probele trebuie să fie atât de clare și convingătoare, încât din ele să rezulte veridicitatea tezei, adică a ideii principale care este dezvoltată și demonstrată într-o investigație. Astfel spus, aceste componente ale scrierii jurnalistice trebuie să fie atât de bine sudate una de alta, încât cel care va recunoaște justețea probelor, va recunoaște și justețea tezei, ceea ce am cercat să fac și eu. Dacă proba este un argument fals – este compromisă și teza și ideea

152

tezei, iar dacă proba este un argument bazat pe adevăr, dacă reprezintă incontestabil o dovadă, o confirmare, un semn, o mărturie fundamentală – valabilitatea și prezența tezei vor justifica pe deplin intuiția sau experiența jurnalistului aflat în serviciul public și nu în interesul propriu. La noi este foarte greu, chiar de vii cu probe, să demonstrezi adevărul, fiindcă omul este atât de pervers la minte, fiindcă vede și crede ceea are în mintea lui bolnavă, ceea ce a auzit, dar nu ceea ce-i văd ochii. Iluzia rațiunii clare este cea mai periculoasă pentru mintea omului, spunea încă Socrates, așa că eu am venit nu numai cu scrieri ale argumentelor ci și cu poze, chiar și cu riscul de a fi dat în judecată, fiindcă am pozat și pe paraziții societății care se îmbogățesc pe căi destul de satanice și josnice, fiindcă la noi legile sunt pe dos, adică numai pentru cei de la putere și cei care fură prin diferite șmecherii. Cerșetorii au dreptul să mă tâlhărească și amăgească pe mine, calicindu-mi bunătatea, încrederea, mila, bunul simț, omenia, compătimirea, fiindcă eu nu mai cred nici în cerșitorii adevărați, iar eu nu am dreptul să le scot măștile și să demonstrezi cât de mizerabili sunt acești „viermi” aninați în cârligele „pescarilor” mafioți care îi folosește mai rău ca pe niște prostituate. Recomandările mele cred că ar fi să elucidăm cât mai mult aceste cazuri în presă, de să le fie ruşine şi să fie huiduiţi nu milogiţi aceşti paraziţi ai societății, fiindcă răul predomină asupra binelui şi trebuie oprit. Ca să devină bun omul trebuie să lupte, să muncească, să irosească foarte multă energie şi nervi, iar ca să fie rău aproape că nu trebuie să depună nici un efort precum ei, dar să le vină banii gratis.

Răutatea se naşte de la sine şi creşte precum buruienile sălbatece, de aceea Dumnezeu consideră imoralitatea foarte periculoasă și ne va lovi foarte crunt dacă continuăm să ne scufundăm cu totul în mediocritate. Astfel tot suntem avertizați

153

prin diferite mici cataclisme, de a prinde la minte învățând lecțiile și a nu mai călca pe greblă! Dacă nici aceasta nu ne învață minte, nevrând să ieșim din prostie și indiferență, sar supăra rău și Dumnezeu și acolo sus sar putea întâmpla ca cineva, cu dezgust și răceală, să răstoarne cazanele cu pucioasă aprinsă, din care s-a scurs cândva potopul care a distrus cetățile Sodoma și Gomora. De aici și înțelepciunea populară spune: „nu vă jucați cu focul”!

După ce omul a inventat măsurile abstracte a luat naştere dimensiunea etică – o scară care la ajutat să-şi cântărească faptele şi să vadă diferenţa dintre rău şi bine. Primul dintre pământeni care a ridicat faţa spre cer şi a strigat: ” Doamne viaţa e nedreaptă!” a fost sărmanul Iov – un om cinstit şi milostiv pe care soarta l-a nedreptăţit: i-a ucis copii şi nevasta, l-a îmbolnăvit, i-a acoperit corpul de bube, și asta – în timp ce ticăloşii o duceau bine mersi şi prosperau, precum ticăloşii noştri din coloana a V-a de azi, care huzuresc în palate și mașini de lux cu toate bunătățile de pe lume. Ei nu au nimic demnitate, patriotism sau ceva cult în ei. Pentru ei să mănânce și să trăiască bine, iar restul nu-i interesează, că cei din jur mor în strașnică sărăcie.

Cel mai greu lucru în viaţă este de a fi şi a rămâne tot timpul Om adevărat, iar cel mai mare rău pe care îl poate săvârşi un om este nu numai împăcarea lui cu răul din preajmă, ci și lașitatea și nepăsarea sa cu care privește răul fără a interveni. Eu cred că şi cu lașitatea, împăcarea cu gândurile rele care îl asaltă, fiindcă furtunile interioare sunt mult mai devastatoare decât cele exterioare, astfel oamenii au de luptat și cu gândurile negre și necurate de a le închide în „cușca” sa le pună la respect, fiindcă un gând necurat care aleargă singur aduce cu el 77 de gânduri necurate și astfel și mai greu ești asaltat de ele.

Oamenii morali luptă cu răul şi niciodată nu se împacă cu el, de aici și viața este o permanență luptă cu sine însuși și

154

lumea din jur, dar oricum nu toţi îi pot rezista taifunelor de răutate și cedează brusc. Unii bărbaţi săraci cumplit, cu copii acasă şi cu soţiile peste hotare, mulţi adolescenţi fete şi băieţi, până chiar şi copiii care protestează împotriva acestei lumi lugubre de la noi se tot zbat, dar ca peștele pe uscat. Apoi văzând că nu pot face nimic de a se încadra cel puțin pe linia de plutire a traiului decent, nu tocmai să o transforme în mai bună, îi întorc spatele blestemând-o şi pleacă la Domnul cu marele păcat legat de picior. Cum?Prin metoda lui Iuda o fac, iar vinovată de aceasta este întreaga societate ticăloasă şi păgână de tot, bisericile cu popimea lor care slujesc banului și nu poporului, guvernarea ipocrită, nu numai ei. Astfel fiecare om de artă, scriitor, jurnalist trebuie să strige la Dumnezeu că viaţa e nedreaptă precum sărmanul Iov şi să elucideze fraudele, făcând cât de cât, cât poate, ca lumea să fie mai bună și mai cultă, fiindcă acum în așa numita Republică Moldova de atâtea fărdelegi, îți vine a urla ca câinele turbat pe care îl înnebunește luna, și nu numai a striga. Investigațiile jurnalistice joacă rolul „sanitarilor societății”, precum sunt lupii „sanitarii pădurilor”, (Să nu uităm răsstrăbunii noștri daci pe steaguri aveau chipurile lupilor ca simboluri de luptă, deci dacii au fost sanitarii întregii lumi) și își pot arăta dârji și colții asupra dușmanilor săi și ai societății din care face parte. Dacă ziariștii își fac lucrul onest, chiar de sunt încercați de pericolul fizic uneori și de cel psihologic permanent mai pot fi numiți „lupii sanitari” ai societății. Dacă nu, devin „șacalii societății”, huzurind și ei în acea mizerie de „hoituri umane”, tot înfruptându-se din ele. Identificând „maladiile” din societate și „diagnosticând-le” și prescriind „rețete” de tratare a lor, chiar de pe unele le poate trata doar moartea, ziariștii investigatori, în definitiv, însănătoșesc ambianța socială, dacă sunt cinstiți, precum ucenicii și apostolii lui Isus. Sunt un beneficiu incontestabil pentru oameni, în general ziariștii de calitate având:

155

competența, curajul și responsabilitatea, formând triunghiul echilateral care trebuie să fie într-o stare de echilibru, astfel se va nărui ca triunghiul format din cărțile de joc, toată calitatea jurnalistului. Dacă un jurnalist de succes și cu demnitate ar trebui să posede următoarele calități: inteligență, prietenie, să fie de nădejde, imaginație, ingenuitate, nerv, rapiditate, acuratețe, curaj, rezistență, autodisciplină, perseverență, vioiciune intelectuală, onestitate, punctualitate, optimism, putere de observare, agerime, inițiativă, umor adaptabilitate, eu cred că mai trebuie la acest portret de mai adăugat acea „nebunie frumoasă”, curaj de a lupta și cu forțele întunericului, rezistând tuturor atacurilor supranaturale asupra ta. Doar faptele sunt sfinte și prin aceste fapte eu am scos la suprafață acea murdărie împuțită umană pentru a se vede lumea cât de murdară, hidoasă și rea este, de a se face mai bună. Cum? Prin reţelele de socializare, ziare, radio şi TV, să elucideze toate cazurile meschine și astfel să întoarcă lumea către Dumnezeu şi Adevărul sfânt cât nu e târziu de tot. Acesta cred că ar fi remediul societăţii noastre, care iată se pierde cu totul în hăul satanic. Scriitorul modelează sufletul unei naţiuni. Orice scriitor în afară de viaţa propriu-zisă, mai are una, o lume a sa ca pe o corabie la care-i căpitan, unde se realizează suferă şi revine creatorul. Este lumea de miracol a trăirii, apoi a scrisului cu spaţii multe intercalate, unde talentul stă la braţ cu mizeria materială şi spirituală afectat fiind de trădări, nepăsare, umilire, dar este o lume care există după legile ei bune stabile şi în ea supravieţuiesc trecând vămile satanice cu adevărat numai oameni adevăraţi. Oamenii cu adevărat mari sunt asemenea meteoriţilor, strălucesc şi se mistuie ca să lumineze, iar dacă trece persoana în nefiinţă, spiritualitatea are şanse de a supravieţui mult timp încă. De aceea trebuie să avem grijă nu numai de burțile noastre și ale noastre suflete ci și de sufletele a

156

celora care vin după noi lăsându-le lumea aceasta bună și frumoasă de a face-o ei și mai bună și mai frumoasă.

Precum spun toți lașii la noi că trebuie să vezi numai partea plină a paharului, iar dacă paharul e gol tot trebuie să vezi partea plină, conform minții lor tăbăcite în lașitate este o aberație. Cînd copii eram, umblam uneori prin gunoiștile satului și găseam lucruri bune cu care ne bucuram și mândream. Astfel și în a noastră societate care este o mare gunoiște materială și spirituală nu se poate de a nu găsi și oameni buni cu demnitate și verticalitate, plini de omenie care emană numai omenie. Sunt oameni pentru care dragoste de Patrie este mai puternică decât dragostea de propriul destin.

Voința puternică de a rămâne Om în orice circumstanțe destul de satanice. Și de aceea acești oameni rămân în istorie ca Oameni asemenea chipului lui Dumnezeu precum au fost făcuți de la debutul lumii încoace și răstigniți de soartă, precum Isus îndurând totul cu smerenie, fiindcă ei nu plătesc tribut egoismului și pun pe altarul existenței doar trei noțiuni de bază Dumnezeu, Demnitatea și Patria. Deci iată doamna Ana Pelin de 67 de ani, dar după alt pașaport a spus la știri că este mai în vârstă cu vre-o șase ani. O femeie inteligentă care a trecut tot iadul sovietic fiind profesoară de istorie, a promovat la lecții numai adevărul curat și nu minciuna sfruntată promovată de sovietici. O cunosc așa vizual de vre-o douăzeci de ani. O vedeam des pe la manifestări și demonstrații împotriva regimului comunist și a tâlharilor de la guvernare. O înflăcărată luptătoare pentru Țară Neam și Adevăr, care merită nu numai decorată, dar și chiar de e în viață de a i se face un monument. A trecut prin Siberia de gheață, fiind deportată și sa întors și a lucrat toată viața profesoară la noi. Acum la bătrânețe nu are pensie, fiindcă cică ceva i-au greșit documentele, dar eu cred că după aceasta se ascunde nimicirea tuturor adevăraților intelectuali de regimul comunist, dar și de

157

acest regim chipurile democrat, dar este mai laș ca lașii și decăzuții. Trăiește într-o mică odăiță ca o băsmăluță, precum a fost bojdeuca lui Ion Creangă, fără lumină și apă. Aceasta se întâmplă în sec XXI în centrul capitalei Chișinău, datorită tâlharilor noștri de la guvernare, pe când babele rusoaice fără bunul simți fără moralitate care nu ne-au învățat măcar limba trăind toată viața aici în bine slujind regimului comunist, au apartamente cu trei camere în centrul capitalei, trăind singure în ele. Se întâmplă nemaiîntâmplatul la noi pe această palmă de pământ, imoralitatea stă în capul mesei și veneticii stăpâni la noi pe pământul nostru strămoșesc.

05-10- 2015 Ana Pelin la știrile PRO- TV, în micuța ei bojdeucă fără apă și lumină, spunându-și necazul. Este de necuprins cu mintea așa ceva! Această bătrână nu cerșește ca multe babe pe care le-am arătat mai sus, ci împletește ceva și vinde, astfel câștigându-și existența. Acum la bătrânețe mai vrea să scrie și o carte. Iată omul adevărat intelectual, pe care nu la frânt regimul diabolic comunist!

Începută la data de 12-12-2012 și terminată la data 15 -

septembrie-2015

158

Cuprins Prefață /Suflet de Basarabia/5 Introducere/Victor Răzmeriță/13 CIMITIRUL ȘI BLESTEMUL/ 21 VRĂJITORIILE/44 INVESTIGAȚII ÎN SATUL MEU DE BAȘTINĂ GĂUZENI/55 PIAȚA DIN JURUL PIEȚEI CENTRALE DIN CHIȘINĂU/77 MÂRȘĂVIA SA CORUPȚIA LA ROBII CERȘETORI ŞI STĂPÂNII LOR/89

159

160

... Testul cel mare și plin de testări mici este această „Vale a plângerii” , pe care trebuie să o trecem cu demnitate și credință curată. Să nu ne facem frate și cu dracul de a trece puntea (viața) precum o fac majoritatea dintre noi, ca apoi să găsească scuze că: „așa au fost vremurile”! Chiar de nu putem schimba vremurile, le putem rezista cel puțin! E greu dar trebuie să ne răstignim în noi înșine toate viciile, sentimentele și gândurile rele care ne cuprind și ne împing spre păcate...

Victor Răzmeriţă