VIAȚA CA UN JOC

Carmen Georgeta Popescu

Editura ZIP 2014

VIAŢA CA UN JOC

1

Mă-ntreb:cu ce culori aduc iar primăvaraşi-n ce cămăriascund  un gând temut,ce linişti ţin în toc şi-n călimarăşi ce furtuniîn pasul de-nceput?Ni-i viaţa veşnic împărţită-n douăprivim 'napoi,privim cu dor 'nainteşi-n clipa când se sparge-o frică nouămai scriem pe destinnişte cuvinte.Ce-i viaţa noastră, dacă nu un joccu care şi nebuniise alintă?Dar cei ce ştiu că nu e un noroco cântăresc, o seamănăşi-o  cântă.

A IUBI

2

Dacă nu aş mai iubinu m-aş mai lovi de nori când urc până la stele iar toate gândurile mele,trezite şi spălate de cuvânt,s-ar aşeza la locul lor, uimitede câtă pace este după vânt.Mi-aş pipăi cu degetele golullăsat de trecerile în tăcerişi-aş căuta un vracisă mă descânte şi-un dor mai mare decât ieri.Aş scrie iar şi tot despre iubirecăci ce minune poate să-mi redeaşi zâmbetul şi dorul de-a trăi?Iar dacă tu m-ai întrebace verb mi-e drag şi ce uimire râzând ţi-aş spune iarăși: A iubi !

3

SUNT AICI

E prea târziu ca să mă nascîn alte vremuri, sunt aici,dar gândurile nu-mi  încapîn dogma lucrurilor mici. Nu mă supun şi nici nu credîn treceri line către lut când în plutirea mea zărescspiralele de la-nceput.

Sunt un sărut încovoiatal viitorului spre voi şi nu m-ating vâltori de răucăci ştiu să-mpart totul la doi .

4

DANSUL CUVINTELOR

Sunt trează ca şi noaptea cea dintâicând formele n-aveau încă un titlu,când lutul se-mpărțea cu un sărutrămas în  noi  pecete şi multiplu.

Mi-e somn cu gânduri şi cu căutărişi mă rotesc în lumile ascunsede ochi ce nu mai văd sau nu-nţeleg de ce rămân cuvintele nespuse.

Iar alteori tresar de-atâta cer pe care-l colorează numai visul,dar mă întorc la vechile-ntrebări căci nu degeaba le-a născut abisul .

Cuvintele sunt tipărite-n mine într-un destin ce l-am aprins râzândcând întrebam în versuri: ce mă ţine atât de caldă şi legată de pământ?

5

FINALUL

Îndrăgostiţi, copacii-nalți şi dragi'și-ascultă seva care se prelinge,îţi prind un gând uitat şi-atunci tresarcăci el e cel care acum mă ninge.

E-un timp ce merge parcă înapoirotindu-şi cerul plin de întâmplări,în despletite nopţi se-ntorc în noipoemele ascunsei tulburări.

Eu vin privind de dincolo de steaşi nu-ţi spun vorbe goale ci poveştidespre tăcerea-n care îți vei aminticine sunt eu şi iarăşi cine eşti.

De ce nu dormi? au să se piardă viseşi somnul o să fugă iar, hoinarul.E-un timp ce merge parcă înapoi.Tu culcă-te, eu vreau să văd finalul!

6

SUNT PASĂREA

Cu cât mă chemicu-atât sunt mai departeşi mai aprinse stelele pe cercând zborul meu ce prelungeşte-o noapte se-apleacă peste tine cu mister.Aşa mi-i dat,să mă compun din clipepe care să le umplu cu surâs,şi-apoi să plec,să nu se înfiripeiubiri ce n-ar putea trăi mai sus.Sunt pasărea din visele de varăcu penele albite de fiori,iar zborul meue cântecul de searăce-l las la uşa ta de-atâtea ori ...

7

RÂUL ȘI IZVORUL

Cum aş putea găsi în lumea care defineşte ziua pe cineva mai iertător cu mine, mai adânc decât a fost şi este Poezia din carnea căreia mănânc?Mă lasă să pun punctul chiar de nu am terminat de plâns o frământareiar virgula e liberă să steaoriunde, când pictez din mine-o stare.Indiferent c-o simt sau nu o înţeleg tot neascultătoare mă avântîn volburi ce mă-ntreabă despre viaţăatunci cu sufletul de cerul ei mă leg şi fără nicio teamă mă cufundîn nopţi de gând s-aprind o dimineaţă.Îmi cade părul parcă smuls aşa cum moare totdeauna timpulce-mi doarme, după lege, în celule şi chiar de-ți pare azi că nu am pulsîn mine se trezeşte anotimpulce-adună zbor verzui de libelule.Nimic profetic şi nimic banalîn vorbele ce nu-şi confundă rima căci nu sunt eu izvorul, ci un râu,nu-s ultima ce bea din el cum nu-s nici prima .

8

UN ALT ANOTIMP

Sunt Icarul fără aripi fiindcă le-am topit râzândcând mă căţăram pe Soare ca să-nvăţ să mă extind, dar am sufletul din stele şi cu el pot să cuprindînțelesul și iubirea ce m-au nins peste pămant .

Poate-așa n-o să mai cadă șoapte ude de tristeţi nici cuvinte între vise ce nu ştiu să se destrame,n-o să mai alerg de spaimă că se scriu prea multe drame nici de setea unor gânduri ce se nasc în  dimineţi.

9

CERCUL MAGIC

O, cât de greu e să înaintezi sperândcând sapă-n tine spaţiile goale,când vorbele sunt rima unui gândși luna nu-ți mai doarme-n buzunare.

Ştiu că e greu să plângi, stiu că te temişi-ţi vine să te semeni în uitarecând nu mai ințelegi cum ai căzutdin cerul tău într-un apus de soare.

Ştiu câte clipe ai chemat şi-apoile-ai dat ca vamă, să mai poţi iubi,dar ca o umbră, mâna nimănuile-a şters chiar sensul propriu de a fi.

E o cădere, dar e golul tăuși nu sunt scări de împrumut pe dinafară,ci singur, ca un fulger, deseneziîn tine dorul de-a renaşte iară .

Şi-atunci, din lacrima căzută linse naşte ploaia bucurând pământul,iar tu tresari şi te avânţi zâmbindspre-o altă poartă, închizând trecutul.

10

MĂŞTILE

Sub măşti ne ducem doruri şi vise şi regrete,ascundem chiar și teama să nu se mai repete,sub măşti ascundem gestul ce nu îl dăruimşi vorba de iubire ce-am vrea s-o auzim.

Suntem actori şi viaţa nu poată să mai schimbetăcerile vândute pe câteva cuvinte și-atunci ne cerne timpul şi ne apasă-n tâmplăcu tot ce interzicem şi nu se mai întâmplă.

11

TIMPUL

Nu mă vezi, dar sunt aici,ram ce înfloresc în zoricontemplând o nesfârșirece mă umple de culori.

Trec şoptit, abia păşesc,orizont rămas uitat printre spaimele de-o zicare te-au înstrăinat.

Îţi zâmbesc cu dimineţi,fir plăpând cu ochii verzi,desenând copacii tineriprintre care să mă vezi.

Te voi aştepta o vreme,umbră caldă-n devenireşi-apoi voi pleca spre varăsă te chem tot cu iubire.

12

SPRE OCHII TĂI

Privirea ta e dincolo de soare,de-aceea mă rotescşi mă descântşi ca un pescăruş ţâşnit din marespre ochii tăi mă-ncumet să m-avânt.Ochii tăi! focul lor cum o să mă ardăşi cum o să mă doară amintirea lordar pentru-o clipă,ca să nu se piardă,dintr-un sărut învăţ, din nou, să zbor .

13

SĂRUTĂ-MI ZORII

Să nu  mă sfâşii în bucăţicu dor, cu teamă, cu-asteptare,cu roua zilei ce-o săruţidin cupa netedă de floare!

Să nu mă porţi spre asfinţitluându-mi dorul de trăire,lăsând povara unui mitsă moară fără amintire!

Sărută-mi zorii din privirişi şoapta încă nerostităca să-nţelegi de ce-n uimirimă regăseşti, ades, pierdută.

Sunt dorul iernii de dezgheţşi zborul inimii în noapte ,sunt cea venită să te-nvăţce n-ai crezut că se mai poate.

14

AMESTEC

N-ai cum să pleci, te-am încrustat în mineatât de-adânc şi-atât de durerosîncât privesc cu ochii tăi şi tot cu tineaprind făclii când cerul e prea jos.Mă legăn în cuvinte şi le cântcu vocea ta, care vorbește-n mineca să auzi ce simfonii s-au scriscu dragostea ce o ascunzi în tine.Suntem legaţi de doruri, de trecut, atomi ce-și caută, iubind, formula,amestecând destinele într-un sărutîncât ori eu ori tu este totuna.

15

CU VISE ÎN CULORI

Prin ploi ne ducem dorulşi-l transformăm în vântsă ridicăm cenuşarămasă peste gând.

Şi tot prin ploi ne cernemuitate amintiri luând cu noi esenţeculese din iubiri.trăiri

Reînnoiţi de vreme,cu vise în culori,mai luăm din viață-o filăși-o scriem până-n zori.

16

DACĂ

De pleci, mă înconjoară înc-o mareşi iar se rupe-albastrul din tabelde vii, oceanele sunt ca o scoicăce-mi apără lumina de uitareși buzele-ți preling cântat de doicăpe visul înșelat de-un gând rebel.De mă asculți,îmi tremură ninsoareaîn șiruri de mărgele cu refrenîn pumni cu două fire de șofran-ce colorează galben inserarea-sunt călătoarea singurului trence are ochii verzi in loc de geam.Dacă mă numeri,voi părea impară,căci rupi bucățile din minepe care nu le-arăt si nu le-mpartcum nu mă rup de-un dor de primăvară,cum nu împart durerile cu tine.Trădați de propriile simţurichiar de dorințele ce nu vor pacemutăm războiul către alte gânduri când clipa care tace nu ne place.

17

PECETEA

Câte cuvinte se stingcând luna dispareşi câte doruri te ningşi câtă-ntrebarerămâne pe pleopecând scrii simfoniicu degete oarbeîn ore târzii?Trimis jumătatesă-ţi simţi ne-mplinireate-ntuneci de teamacă-ţi pierzi nemurirea,aluneci spre maluricu palmele grele,căci nu ai peceteaiubirii în ele.

18

DOUĂ PĂSĂRI

Două păsări ploaia cantă şi iubirea lor cuvântătot ce-ascundem sau nu ştimsă-mpărţim când ne iubim.Două păsări se iubesc şi cu zborul lor găsesc focurile din cuvintecare ard în temple sfinte apărate de minciunacare naște-n noi furtuna.Peste crengi ce se îndoaiedouă păsări cantă-n ploaiefără patimi, fără fricăc-or rămâne făr-aripădacă se iubesc o varăzi de zi, ca-intâia oară.Trilul lor deschide dansulsă ne amintim balansulzilei ce-nfloreste-n noipeste nopţi de dor și ploisă ne rupem de tăcereşi să ne-mbătăm de vrerepână timpul, în uimire,ne transformă în iubire.

19

IUBEŞTE-MĂ

Iubeşte-mă când ploile se scurgpe gene ce nu mai cunosc visare,când depărtările mă răscolesccu glasul tău dormind pierdut în zare.

Iubeşte-mă când nopţile se temcă vremea lor e scursă în uitare ,când frigul mă atinge sfidătorcu lipsa lui eternă de-ndurare .

Iubeşte-mă şi nu mă întrebadin câte stele mi-am făcut cărarecăci numai ochii mei mai pot cântafiorii-ascunși ai țărmului de mare .

20

N-AM TIMP

N-am timp, tu știi ca eu îl semănprintre cuvinte, să te-mbrățișezcând roua mă sărută cu-ntrebareaşi seara cu răspunsul ce-l visez.

N-am timp, sunt o cădere linăa dorului pe care l-ai cântat și degetele mele-s flăcărice ard când scriu, să nu rămâi uitat.

N-am timp dar am o fericiresi mi-o împart cu tine, ca atuncicând stau în palma ta și tu te bucurică sufletul poţi iarăşi să-mi atingi.

Tăcerea mea e o poveste viece stă și-n tine-ascunsă, ca de vânt,ce plânge să se-arate, de aceeacu timpul meu o vindec şi o cânt.

21

ÎN MINE

În mine este-o lume ce arde în culoripe care numai mintea n-o poate cucericăci lumea mea e suflet ce se desface-n floriși se împarte-n clipe pentru a dăinui .

Mai sus de cer doar visul mă umple de tăceri,mai jos, în adâncime, doar gândul mă mai doarecăci nu mai am cuvinte când frunzele de ieri se răstignesc pe cruce din dragoste de soare.

22

EU DORM

Eu dorm cu noaptea între genesă reclădesc prin vise punţiîntre iluzii terne şi uimirecu sărbătoarea unei nunţi

ce-şi scrie valsul în cuvântşi jurământul pe o floare,îngenunchind la templul albal trupului iubit de soare .

Eu dorm cu luna între visezâmbind spre galbenul pătrunsdoar de acei ce scriu pe stele mesajele care-au ajuns

în inimi care încă iartăşi se deschid către tăceriprivindu-şi chipul în oglindace nu mai prevestește despre ieri.

Eu dorm cu gândul la minutece nu mai dor, ci tac și se extindla marginea înţelepciuniiîn care mă cufund plutind.

23

NU MĂ IUBI CU GÂNDUL

Nu mă iubi cu gândul căci gându-i trădător,te-aruncă-ntre dorinţe să nu mai ştii cărareaşi-ţi arde amintirea acelui viitorîn care două stele se sărutau cu marea .

Nu mă iubi cu visul  căci visul e ceţos,alergi să macini teama dar ea te înconjoarăşi nu mai ştii ce nume mi-ai dat şi ce frumosmă desena apusul ce aţipea aseară.

Iubeşte-mă cu tine, cu cel care împarţitristețea și iubirea întotdeauna-n două şi-atunci vom ţine vântul şi ploile în lațcu mâinile întinse spre-o veşnicie nouă.

24

AŞ RĂMÂNE

Trec prin gândurile tale fără larmă, fără vânt,alintându-mă cu şoapta desenată de cuvânt.

Uneori te ţin în braţe şi-ţi simt tremuru-n privirecând te sperii că eu nu sunt decât vreo închipuire.

Aş rămâne peste noapte să te-nvăţ cum să apuiîntr-o-mbrătişare lungă nu-n tăcerea nimănui

dar eziţi, şi astfel lumea e mai mică cu-n sărut,iar eu dorm cu luna-n brațe fiindcă iar nu te-am văzut.

25

MAI TOARNĂ ROŞU

Mai toarnă roşu peste florisă simt cât dor se năpusteşteîn zvâcnetul cu care-ţi strigidorinţa ce mă molipseşte.

Mai toarnă verde în privirişi infrunzeste-mă cu-o şoaptăpână ce lacrima ce-o vezise naşte din plăcere coaptă.

Mai pune-albastru peste nopţisă te visez şi să te am,să simt iubirea împletindu-șichemările în filigran.

Apoi opreşte-te la alb,eternitatea să se nascădin două palme ce se strângcu patimă neomenească.

26

IUBIREA DE MARŢI

Nu pot să te iubesc doar într-o martişi-atunci grăbit, nervos , pe apucate,de parcă-n cor, zăpezile de ieris-au sinucis şi au secat de ape.

Mă dor minutele ce nu au locîntr-un surâs sau într-o mângâiere,minutele lăsate a pustiu,făcute vinovate de tăcere.

Iubirea-i o sămânţă, un copilce-adună cu răbdare răsărituriîngenunchind când soarele s-a dussă lumineze alte anotimpuri.

De nu mă poţi iubi decât o marţimai bine mă închid în calendare căci ele ştiu ce preţ are o zicand dragostei nu i se pun hotare .

27

VISE FĂRĂ ARIPI

Tu vezi în mine gânduri,dar nu-mi ghiceşti privireace le așează-n formeşi nici destăinuireace-şi caută o cărares-ajungă lângă tine ca să se piardă lanţulce-n necuvânt mă ţine.

Tu vezi în mine zâmbet,dar nu-mi simţi amăgirea, minute strânse-n palmace-ar desena iubirea,dar ţipetele ploiice se izbesc în geamîmi umplu iarăși cerulla care mă-nchinam.

28

DIN NOI

Din noi rămân doar paşii, aceia nefăcuţi,secrete îngropate de care-am şi uitatşi fuga către mâine a ochilor duruţică n-au văzut cascada unui sărut furat.

Sub tălpi rămâne jarul unei iubiri ce-a fostprea mică să se-ntindă pe plajă, în amurg,când rătăceau dorinţe ce-atunci aveau un rostdar s-au topit în ceţuri şi ploi ce-acuma curg.

Din noi rămane-un cântec ce nu va fi cântat,bucăţi de portative uitate în sertarşi două boabe albe de rouă pe-un păcatce ne-ar fi dat sublimul pentru un veac măcar.

29

NU E PREA TÂRZIU

Ne tot zoreşte timpulcu teama că vom pierdeba strălucirea iernii,ba mângâierea verdea câmpului ce râdecât suntem de naivicând alergăm să prindemce-avem deja-n priviri.

Şi norii se răsfaţăîn dansul fără grijişi râd şi ei, călarepe-ai nesfârşirii mânji.Doar noi ne strângem pleoapaşi tremurăm speriaţică-i prea târziu, că timpulne va lăsa uitaţi .

30

UN ZBOR MEREU MAI SUS 

Nu mă certa că am urcat mai sus decât putea chiar zborul meu să urce,c-am coborât plângând  în nefiresc doar ca să simt cât pot afla şi duce.

Am vrut să ştiu ce gust are speranţaşi-n ce culori se-mbracă ne-mplinirea,ce focuri ard în noi când vrem mai multşi ce căderi ne-mpotmolesc iubirea .

31

NESOMN

Se vor deschide spaţii uriaşe între noi -tu ,cu îndoiala taeu, cu ne-mplinirea meane vom depărta ca două scântei pornite dintr-acelaşi focși-o să uităm de alte-atâtea vieţide căutări în dimineţi,de regăsiri neînţelese,de vise înc-o dată alese, de dreptul nostru la noroc.

Și-o să ți se pară că ce-a fost greu a trecut,o să mi pară că ce-a fost bun am pierdut,ai să zâmbeștieu poate am să plângapusurile rătăcite pe pământ,frânturile de dor rămase-n drum,ninsorile suave de caişi,galop de cai parcă ucişi,cei "doi" reali dar indecişi, pierzând din sensul lui "acum" .

Sfârşit ceţos de drum neînceput,un dans stingher, un ritm uitat,o voce slabă, poate un păcat,minciuna că-i un joc pătat,durerea sunetului mut,doi îngeri care nu mai sunt,minute reci blocate-n zări,uimiri, nesomn şi întrebări în spaţii reci cu neiertări ce vor să se deschidă în curând...

32

ÎNCEPUTUL

Ne înălţăm în vise, cădem în disperări,ne repetăm că astăzi precis n-o să mai doară şi uneori un zâmbet, venit de nicăieri,ne-nvață să fim tineri şi calzi ca prima oară.

Ne-nchidem în cetatea cu ziduri şi cu porţi,apoi trimitem solii să cânte despre noi,ni-i teamă de lumină, dar şi de negre nopţi,şi-atunci ne scriem dorul pe-o creangă de altoi.

Aceeaşi aşteptare, acelaşi început,ne aruncăm spre zorii unui sărut etern,ne punem în balanţă minute ce-au durutşi clipe de iubire ce-n amintire cern.

Chiar dacă se repetă nimic nu e la fel,pornim în dansul vieţii cu gândul renăscutcă cei ce vin la uşă nu vin să ia, ci dausperanţă pentru focul dorit de la-nceput.

33

CUVINTELE CE PLÂNG

Mă strâng cuvintele şi-mi cero altă rimă pentru sensul lor,o altă lume pentru când mi-e dor,când nopţile sunt stelele ce pier.

Vor altă soartă, vor un alt descânt,ceva să le înalţe din uitare,să nu mai cadă iar ca o-ntrebarecând scriu tăcut, în loc să cânt.

Mă dor cuvintele cu spaţiiîntinse peste mine ca un jar pe care, cu-n verdict de buzunar,nu le mai umplu astăzi nici juraţii.

Căci ce-s tăcerile? un vântcând viaţa curge ca o mare moartăce n-are ţărm, cum visul n-are poartăcând eu adorm ascunsă-ntr-un cuvânt.

34

ALCHIMIE

Din două clipe să faci una,din două gânduri un cuvânt,din două nopţi un cer cu stele,din două vise un avânt.

Reîntregit în a ta soartăsă te prefaci într-un descânt,să-mi semeni nuferii la poartăca să mă pot visa iubind.

Din două vieţi se naşte una,din două vorbe-un univers,din dorul tău de fericirese naşte dorul meu, în vers.

Și-așa, în caldă simetrie,se-aşează viaţa înapoiîn amfore de veşniciece ne păzesc pe amândoi .

35

N-AM NUME SĂ MĂ STRIGI

Erai pierdut, azi eşti din nou cărare,erai furtună dar te-ai potolit și nu mai poţi nega un val de marece te izbeşte-n spaţiul neiubit .

Atâta gol ai strâns în încleştarecă nici nu vezi ce răni se redeschidca să le vindeci de urât şi de uitare,să-ți amintești de visul rătăcind în vid.

Din şoapte te clădesc şi sparg tipare,cu dorul meu învii trecute vieţi ca lumea ce-o călcai cândva-n picioares-aștearnă roua peste dimineţi.

N-am nume să mă strigi, eu sunt în tineoglinda unui suflet iubitorşi-n viaţa ta, în clipa ce mă ţine,voi fi mereu tăcutul călător.

36

CÂND TE PRIVESC

Când te privesc ,se nasc a doua oară fluturişi râurile-şi amintesc izvorul,se-ndrăgostesc copacii să te bucurişi păsărileca să-mi afli dorul .Când te privesc,e nuntă-n cer şi-i soareşi sufletele râd în mod egalîn dânsul ce ne-aruncă-un val de maredin care ţesem un veșmânt regal.Şi când mă strigicu gânduri şi cu versuri caldece-ajung la mine ca să mă dezmierdeştiu că exişti ca să păşim în clipece ne-ntregesc şi nu se vor mai pierde.

37

SĂ TE CUNOSC

Să te cunosc,mi-ar trebui o veşnicieşi-aş pierde vreme lungă în zadarcăci mintea noastră e o jucăriece ne provoacă zilele din calendar.

Să te-nţeleg, mi-ar trebui minutesă-ţi sorb din suflet vechile tipare căci ce-am trăit în sorţile trecutezidite stau în noi şi n-au scăpare.

Să te iubesc,îmi e de-ajuns o clipăîn care veşnicia se destramăcăci tot ce-a fost s-a dus, ca o aripă,şi tot ce n-am trăit, încet, mă cheamă.

38

DE-AŞ FI ŞTIUT

De-aş fi ştiut ce porţi o să deschidcu gândurile ce le-mpart în lume aş fi pictat pe cheia lor un numecu care să mă strigi, dacă ţi-e frig.

Am fi ţinut și ploile departe,să nu se scurgă așteptarea-n noişi-n fața adevărurilor, goi,n-am fi simţit căderile deşarte.

39

NU-I NIMENI

Nu-i nimeni să ne-nveţe să botezăm iubirea,ne naştem stele albe, murim luceferi blânzi,iar între cele două sublime ipostazerămânem însetaţii, rămânem cei flămânzi.

Ni-s dorurile scară, dar nu ştim să urcăm,ne căutăm puterea în gesturi mici, apuse,ne umplem de-ntrebare şi nu dorim răspuns,căci e mai lină calea cuvintelor nespuse.

Dar serile ne-apasă cu goliciunea lor,nici stelele nu cântă, nici ochii nu mai plâng,ne rătăcim în zboruri ce nu duc nicăierici au culcuş în teama de-a fi  acelaşi gând.

Nu-i nimeni să ne scape de umbrele tăcerii,purtăm în noi pecetea trecutelor trăiri,ne ardem orizontul dar naştem şi speranţacă vom simţi căldura visatelor iubiri.

40

ASCUNDE-MĂ ÎN TINE

Ascunde-mă în tine, în acele simfoniipe care viaţa încă nu a uitat să cânte,ascunde-mă-n dorinţe ce s-au născut târziicăci n-au ştiut cărarea spre tine, să te-alinte.

Ascunde-te în mine, în ochii ce mă dorde-atâta alb ce cade din ceruri fumurii,ascunde-te în visul ce şchioapătă-n fiorcăci n-a ştiut de clipa sortită să revii.

Ascunde-mă în tine, să te aud cum plângi,să-mi pot simţi dorinţa urcând către izvoare,ascunde-te în mine, să afli cum atingicăderile în lume, plutind mai sus spre soare...

41

NUNTA

E nuntă-n cer ,îmi cad pe pleoapepetale albe de iubireşi fiecare amintire,cu fiecare dor nespus,mă duce lină spre apusşi lângă tine mai aproape.

E nuntă-n lume, e un roide fulgi veniţi la întâlnireca versurile de iubirece cad timid între coperţiținute-n palme de poeţica să ne lege pe-amândoi.

E nuntă-n suflet, de-aia ştiucă zorii zilei sunt aproapeca tremurul ascuns în apeiar gândul c-ai pornit la drumcu spaima prefăcută-n scrummă-mbracă-n straiul sidefiu .

42

TĂCEREA

Sunt clipe când tăcerea e mai presus de şoapte,când marginea uitării se pierde  în oglinzi,când ochii se înmoaie tăcuţi în nuferi blânzişi-şi cer  'napoi visarea pentru încă o noapte.

Atunci presară cerul culori  în  rezonanţă,atunci se-alintă gândul şi cere un avanssă-şi mai rotească  trupul în cunoscutul dansal vorbelor pictate din dragostea de viaţă .

43

IARNA ÎNDRĂGOSTITĂ

Iarna-şi scutură meriiplini de floarepeste noi,nepăsătoare ,troienită de dorinţelunec lin spre malul tău,mă prefac în scânteieresă te pot ninge şi eu.

Mi-am uitat dorul la tineşi-acum vin să-l iau 'napoi, căci mi-e dragă primăvararenăscută între noi,am atins cu tine cerulşi nu ştiu să mă prefacde-asta ninge-ntruna astăzi,de-asta nu mai ştiu să tac.

De-ar veni încă o iarnăşi-ncă una mai apoio să vin mereu la tinesă-mi iau dorul înapoi.

44

INFINITUL

Mă simt un cer arzând, ciudat,deşi mi-e cerul plin de stele,de-aceea noaptea asta vreausă vii şi tu cu ale talesă le aprindem cu tăceriîn ritualuri de descântformând o nouă galaxieîn care ne rotim visând.Să ne-amintim apoi poeţiice povesteau de infinitca despre ne-nțeleasa calede a iubi şi-a fi iubit,iar mâine, când vin zorii umezi,să te găsesc privind duioscum ştiu să râd şi să mă bucurde visul meu real, frumos.

45

EU TE-AM ALES

Eu nu te cânt, Iubire, fiindcă sunt poet, ce cu magia vorbei mă joc si-ţi fac portret,ci fiindcă ai fost prima care m-a legănat când m-am născut din tine şi nu dintr-un păcat.

Eu te-am ales, Iubire, cu inima voioasăcăci dintre ursitoare erai cea mai frumoasăşi te-am purtat în mine , trifoi şi talisman,crescând prin dăruire în fiecare an.

Nimic nu ne desparte şi nimeni nu te fură,căci împreună fost-am vindecători de urăși când mă voi întoarce acasă, printre stele,eu iar te voi alege și o să fim ca ele .

46

DULCE TOAMNĂ

Am fost o primăvară cu flori ce se grăbeausă-mpodobească versuri ce le lăsam în prag,am fost şi-o vară lungă cu stele ce ardeausă regăsesc sclipirea în ochii celui drag.

Atâta moliciune şi atâta arămius-a-mprăştiat în aer şi s-a topit pe frunzecă mă preling în şoapte şi parcă nu mai ştiude-i toamna-atât de dulce sau gustul tău pe buze.

47

RĂTĂCIRE

Dorindu-mi numai trupul, cetate efemeră,dorinţa ta e mică şi mă preface-n lutşi toată strălucirea născută în adâncse clatină în gândul că-s doar o pasageră.

Dorindu-ți doar furtuna ce-o naşti cu un sărutîn simţurile date să mă cunosc pe mine voi fi o sărbătoare, în clipele puţine,dar nu voi fi ecoul, aşa cum aş fi vrut.

Dorinţele sunt flăcări, le ardem şi ne ard,apoi privim în urmă cum au rămas cenuşăşi fără-nțelepciune deschidem altă uşă atraşi de alte chipuri ascunse după fard.

48

FĂRĂ SOMN

Mi-s ochii mov şi aş dormida-n ei visează liliaculcum se sărută două flori ce-n noi îşi caută astăzi leacul.

Mi-s ochii mari să te cuprindşi să te am ca pe-o pecete,în mine să trăieşti trecândprecum minutul pe perete.

Mi-s ochii grei şi-aş vrea să viisă inventăm cuvântul dor căci nu secundele-s de preţci dulcele trăit al lor .

49

UNDE SĂ TE AŞTEPT

Unde să te-aştept şi cu ce vamă să tot plătesc răbdarea încercată,de câte ori să plec din amintireşi să mă-ntorc apoi, încă o dată?

Cu tot ce-ţi spun nu pot să te apropiiiar dacă tac nu pot să mai fiu eu,aşa că plec şi-o să te-aştept iubire pe-aceeași margine de curcubeu .

50

TOT AŞ AVEA MAI MULT

De mi-aţi lua voi tot,dar mi-aţi lăsa uimireacu care printre clipe mă strecor tot aş avea mai mult căci amintirea se naşte numai când sunt călător.

De m-aţi închide în afara lumiice-şi macină destinele-n uităritot aş avea mai mult căci fericirea mi-o simt în dor, mi-o simt în căutări .

Trec peste pragul clipei cu un zâmbet,ştiu că minutul ce nu-l pot oprimi-e dat să spulber ceața, ca un cântecde care-ți vei aduce-aminte într-o zi .

51

DORURILE

Nu există doruri mari, mare-i numai aşteptareasă se împlinească-un vis care n-a-nvățat răbdarea,care cere şi se vrea mai iubit decât trăirea,ne-ntrebând de ce ţi-e frig când se-ntunecă privirea.

Nu există doruri mici, mic e numai ne-nțelesulşi un gând care ar vrea să se-nchidă Universulîn odăi în care arddouă patimi, în tăcere,și golesc potire vechi încărcate de durere.

52

CLIPA

Sunt prinsă între clipe, dar nu le mai ascult,mă dor atâtea gânduri de mâine şi de ieri,încât mă-mbrac în linişti şi răsădesc tăcerica să-mi aud dorinţa ce-o legăn de demult .

O clipă eşti cu mine şi-n altele dispari,eşti mirele cu lauri și brațele cu flori apoi treci pragul zării şi mă cuprind fioride-atâta întrebare in irișii hoinari.

Ştiu numai ce simţirea îmi spune la fereşti ,n-ai chip, nu ai un nume, nu am niciun răspuns,neliniştea adie căci eşti de nepătrunscând te întreb de unde şi până unde-mi eşti .

Sunt iarăşi prizonieră şi iar plătesc tributcu ore şi cu gânduri, cu alte frământări:eşti cel ce fi-va mâine sau doar acel de ieri,eşti înc-o stea căzută sau noul început?

53

EVADARE

Mi-e trupul o plutire, un cer ce se-nfioară,am evadat din cercul de frici şi aşteptări,din mlaştini de iluzii ce mă lăsau afarăcitindu-mi lista rece a lungilor răbdări.

Mi-e sufletul grăunte şi-l semăn în pământsă crească Universul din el  şi să-l găseşticând mă strecor duioasă, zâmbind la tine-n gând să-ţi desenez cărarea pe care s-o iubeşti .

Nu-mi spune nicio vorbă, vreau numai gândul tău,nu mă-ntreba de lume căci nu-i mai aparţin,primeşte-mă la tine, prefă-mă în ecou,căci eu sunt cea uitată şi-aceeaşi care vin.

54

DAR NU ŞTIU

Eu ştiu să leg cuvinte cu fire de mătasăîntotdeauna calde, întotdeauna moi,ca să tresari în uşă şi ca să ştii că-mi pasăde dânsul primăverii ce s-a născut în noi.

Eu ştiu să semăn vise ce au deja un nume,ce au un chip ce numai de noi e înţeles,mă iscălesc pe-atingeri ca să le porţi în lumeca pe un semn al celui care a fost ales .

Ştiu să cutreier cerul şi să-ţi aduc în gândo mie de speranţe, o mie de fiori,dar nu ştiu să te caut în urmele de vântce şterg un bob de rouă din ochii mei, în zori.

55

ÎN TĂCERE

Te iubesc şi atunci când tacsau poate atunci iubescmai albastruşi mai adânc mă prefacîn carnea tresăririi taleşi-n loc de şoaptecern petale iar degetele îmblânzitese rătăcescneobosite găsindu-şi gară-n părul tăuşi-n mângâierea taecou .

56

ÎNTREABĂ-MĂ

Întreabă-mă ce gânduri năşteam când peste drummureau minute goale, ucise de răbdare,când mă roteam în dorul de mine şi de soarepictând o devenire a vremii de acum.

Întreabă-mă ce vorbe opream de la rostiresă nu le-audă golul, să vină-ncrâncenatşi să-mi cuprindă firea cu vântul îngheţat când eu scriam balade de viaţă şi iubire..

Întreabă-mă în care din zilele de ierite-am regăsit în visul de-a fi o primăvarăşi-o să-nţelegi surâsul atins întâia oarăcând îţi vorbeam cu ochii ce desfăceau tăceri .

57

SĂRUTĂ PLOAIA

Sărută ploaia, fă-o iar ,răpeşte-i pofta de alint,de-atingereşi de chemare,mai ia din curcubeu un gând,un strop de viaţă,de culoare şi îmbrăcat de bal,spălatde vina de-a mă fi uitat, ridică-te-n priviricu dorşi fă din noi un mărţişor .

58

TU ŞI EU

Tu eşti cerul, eu pământulşi-ntre noi se joacă timpulsă ne ţină-n cupe albe prefăcându-ne în salbedin argintul lunii plinecurs în serile senine.

Tu eşti dor, eu sunt alintşi cu noi cresc pe pământlanuri roşii de cuvântsă ne-acopere de vânt,să ne-mbrace în ninsorica să înflorim în zori .

Eu sunt tu şi tu eşti eu,stropi de cer tăiaţi cu greudin a lumii nebunieca să fim pentru veciedouă jumătăţi de drumintregite-ntr-un ACUM .

59

CUPA

De-ai fi venit atunci când te chemamcu visele imprăștiate-n versurim-ai fi găsit străină, delirând,împotmolită-n grele ne-nțelesuri.

Iar gândul meu pribeag, neobosit,zbătându-se-n lumină să rămânăn-ar fi simţit cum încercai s-opreșticăderea sufletului în ţărână.

Şi nici privirea ta nu m-ar fi-ntorsla dorul ce-l ţineam încă aproapecăci mi-era frig de-atâtea aşteptăriși-a unor vorbe transformate-n fapte.

Era un timp ce nu ne-aparţinea,un spaţiu ce-ncerca să-şi afle firea,dar toată nemişcarea ce dureasculpta o cupă, renăscând iubirea.

60

DEFINITIE

Sunt fărâma de pământ roditorîndrăgostită de pasul tău,sunt leagănul căderilor de steaşi-al viselor ecou,sunt pasărea-nsetatăde roua din cuvinte,sunt umbră şi lumină ,sunt fulgerul cuminteşi-s frunza mângâiatăde gânduri de iubire,pătrunsă în adâncuride soarele din tine ... 1979

61

OCHII MEI

De-ar vrea poeţii să mă cânteei n-ar mai şti câte cuvinteau îngheţat în zări deschiseşi câte încă sunt nescrise.

Ar obosi privind cum eumă nasc râzând din curcubeu,cum mă extind cu dor şi grabăsperând că lumea o să vadă

ce vise nasc şi câtă vrere,cum șterg eternul din durerecu ochii mei, ce-n bucurie sunt cea mai bună poezie.

62

ÎN ZORI

Doar pagini albe şi fiori -atât am mai găsit în zori iar trupul meu înfriguratpărea un templu desenatde şoaptele doar bănuite,de vise încă netrăite.

Valsând în albă aşteptare,uitând de ceea ce mă doare priveam la focurile viidin clipa care va uniun ieri bătrân cu-n mâine nou lăsându-mă să-i fiu ecou.

Abia atunci mi-am amintitce am pierdut, ce-am regăsit,ce-am dăruit, ce mi s-a luat,ce-am înţeles, ce-am căutat,ce mi-am promis când am pornitcu visul meu spre răsărit.

63

REVEDERE Îmi amintesc copilăria ce-mi spuneacă sub zăpezi dorm fluturii de vară,că nu-i ceva să-l văd acum întâia oarăci l-am pierdut cândva, pe undeva.

Azi l-am chemat pe pajul amintiriisă aflu ce povești mai dor, nescrise,ce sfori mai trage soarta din culise şi ce tribut mai am de dat iubirii .

Dar n-am aflat decât că eu te ştiude dinainte să ne strige soarta,din vremurile când căzuse poartasă nu ne-atingă teama de pustiu.

Din mii de vieţi azi una se repetăcu doi actori ce simt că se cunoscşi doar o clipă-ţi cer, să recunoscemoţia de-a fi iarăşi interpretă .

64

EU SUNT EU

Nu scriu şi nici nu caut scenarii-mprumutatesunt propria mea cărare, sunt propriul meu cuvânt,rostesc magia albă asupra mea-n descântdar nu m-ating de-alegeri ce încă nu mi-s date.

Nu mă gândesc la nimeni ci doar la steaua meape care-o pun pe boltă să-i dau un sens şi-un numecăci nu ştiu s-arunc lanţuri şi geruri peste lumeşi nu supun voinţe, ci doar voinţa mea .

Sunt cea ce crede-n mine cum cred și in dreptate,in porumbelul sacru, în ramul de măslinși ușa mi-e deschisă acelor care vinsă punem infinitul în sorţile uitate.

65

SLOVA

În somn îi fac dreptate doar gândului rebelce nu cunoaşte lanţuri, ce nu mai ştie pacea,ce-ar trebui s-aducă povestea peste elcu strălucirea perlei ce-şi pierde carapacea.

În somn străbat ţinuturi ce nu le recunoscdecât c-au fost cărare a unui plâns tăcut, o frământare-a vremii, adesea fără rost -bucăţi de-nstrăinare de care am trecut .

Nesomnul mi-e grădina în care mă strecorca un tâlhar de vise, un vameş de uitare,un trup ce vrea să facă un gând nemuritorcu fiecare slovă trimisă-n depărtare.

66

TRIBUT

Iar voi, toţi care m-aţi iubit,ce-aţi râs cu mine-n răsărit,care-aţi dansat în primăveriși mi-aţi cântat în zori şi-n seri,care m-aţi strâns într-un cuvântşi m-aţi ferit duios de vânt,ce m-aţi făcut să recunoscîn mine calea şi un rost,voi care mi-aţi adus alintcând mă durea un gând nătâng,ce m-aţi purtat în voi tăcuţica aurul ascuns în munţi şi care v-aţi lăsat în pragchiar visul vostru scump şi dragdoar ca să pot să mă renasc,să mă cuprind în cerul vast,voi sunteţi stâlpii ce-au ţinutcu vrerea voastră-un neştiutce azi se-aprinde-n mine, nimbşi n-aţi cerut nimic în schimb.La voi mă-ntorc să mulţumesccă azi sunt cea care iubescşi începutul şi sfârşitulla fel de-adânc precum iubitul.

67

TOAMNA NU E AMĂGIRE

E mult prea prea dulce toamna în cănile cu vinca să te-mbeţi de gândul că dragostea e-un chincăci ea, înghesuită în boabele de struguri,sămânţă -i de iubire care se-ntoarce-n muguri.

Nemuritori în gânduri, dar muritori în fire cu ploi ne plângem toamna, numind-o amăgire,şi toată dăruirea de roade şi culorii-o risipim în versuri lipsite de fiori.

Nu, toamna nu e tristă, e numai o căderea apelor din suflet când vor o mângâiere,nu-i vraja trecătoare închisă în cuvinteci cupa închinată aducerii aminte .

68

DIN VECHIUL MIT

Din ce-am uitat mi-am amintitsărutul primului venitşi zâmbetul ce-a prefăcuttăcerea mea în alt sărut.

Din ce-am primit mai am în glaschemarea pentru inc-un pasşi zborul către neştiutce vindecă un gând pierdut.

Din ce-am trăit păstrez crâmpeieşi dor mi-e doar să fiu femeie,s-aşez luceferii pe cerca-n vechiul mit, rămas mister .

69

SĂ TE IUBESC

Să te iubesc îmi pare că viaţa-i mult prea scurtă,cum pentru nesfârşirea de ape e o undă căci nu mi-ajunge timpul să semăn şi să iauatâta bucurie câtă aş vrea să dau .

Să te iubesc e visul ce l-am născut demult,când învăţam răbdarea şi viaţa s-o ascult,când desenam cu păsări eternele-ntrebăridar fără să-mi pierd lampa în ore de-așteptări.

Să te iubesc e gândul să nu mă rătăcesc,e teama că n-am clipe destule să rostesccâtă lumină albă îmi semeni în cuvântcând ştiu că lângă tine nemuritoare sunt.

70

POTOPUL ALB

E ger şi şoaptele au îngheţat şi ochii mari mă dor de-ncremenireîntr-un tablou ce nu-ţi mai dă s-atingisecunda pregătită de venire.

Sunt tone de răscruci ce ne lovesc în sufletul închis de-atâta urăa unui anotimp ce-ar fi putut albisecundele născute împreună.

Dar clipele se clătină în geam,nişte fantome despărţite de hotare,împotmolite, reci şi fără sens de-a naşte alte semne de-ntrebare.

Căci azi potopul alb ce ne-a făcut bătrâni, goliţi de teamă, de uitare,e un ocean în care cad pe rând dorinţe pentru-o clipă şi mai mare .

71

SĂ MĂ VEZI

Toate gândurile meledorm tăcut, pe crengi de vreme,ca să pot visa zăpezide sub care să mă vezicum zâmbesc şi nu mă temsă-ţi răspuns ori să te chem,cum mă joc pictându-ţi rime peste întrebări străine.Sunt o picătură verdede iubire, ce se cernepeste viaţa ta cu-n zâmbet,ca să ţi-o prefac în cântec.

72

AM ÎNVĂŢAT SĂ MOR

Dacă aş fi tăcut, anonima de la capătul străzii veşnic nedeszăpezită, nu m-ar mai fi durut ochii de atâtea cuvinte nescrise de alţii.Aş fi dormit mai mult,aş fi visat mai puţin, dar mâna mea,cu degetele strânse ca într-o chemare,nu ar mai fi atins ţipătul cu care mă iscălesc pe frunzeca apoi să le arunc, ca pe o spovedanie,spre soare .Am învăţat să mor treptat cu fiecare vers lăsat în urmă,timpul să mă cântărească,el să-mi scrie numele pe coperta unei cărţi,dar nu pe cea ce strânge-n ea uitarea,căci am rămas în umbră, nevăzută,nealintată la vremea mea decât de gândsau de câte-o nouă întrebare care spărgea cu insistenţă timpanul omului de rând.

73

ZĂPEZILE

Până nu m-au nins, aprinse, gândurilen-am simţit gerul nici n-am gustat canicula unui somn ce rupea cuvintele din mers, n-am ştiut de călăul ce ascundeaîn glasul său lipsit de gloriealt sens decât al ornicului repetent la istorie.Nu ştiu cine sunteţi voi -cei ce-mi întrerupeţi uneori abonamentul la viaţă -dar eu nu voi pleca din văzduhpână nu mă vor îngropa zăpezile ce-şi schimbă cu înțeles culorile.

74

TROC

Cu mine vei atinge un alt cer,o lume născută din spaţiile ce unesc două cuvinteşi, oricât ai visa să te întorci ,înţelesul din spatele semnului de întrebarete va opri să cazi sau să te plângi de crucea ta spoită cu uitare .Sunt aici să te rezemi de timpsă-i împrumuţi secundele din tinecu camăta , cu plâns ,cu aşteptare ,chiar cu durerea c-au murit din cauza ta.Vei auzi glasurile tăcerii cum străpung înaltul,vei cunoastea distrugerea formei,vei uita că eşti muritorşi vei ajunge să mă întrebi pe mine cine eştide nu-ți mai simţi neantul.

E preţul alpinistuluişi-l vei plăti fără chitanţă, lăsând o urmă pe genele cuivace la-ntâmplare te-a găsit în dicţionarîn dreptul explicaţieipentru romanţă .

75

CU DIMINEŢI

De la o vreme plâng cu dimineţişi aerul e ud de întrebare, căci am ajuns în alte lumi, visând,dar n-am cuprins întreaga depărtare.

Mi-e dor străin de ceea ce nu edecât o schiţă sau o amintire,ca un întreg capitol de romance n-a primit scânteia de trăire .

Sunt goluri care strigă şi îmi cersă mă-ntregesc cu tot necunoscutulce-mi lasă dâre grele pe destin şi-mi cer să-mi înţeleg trecutul.

Să iert, să plâng şi să mă nasc din nou -acesta-i gândul ce-adâncește golulce nu mă lasă să mă fericescşi nici să înţeleg care mi-e rolul.

Plângând de dor mă depărtez de ierişi spăl minute ce-au rămas o taină,dar plânsul meu e văl ce va cădeaca să-mi îmbrac adevărata haină.

76

DESTINE

Rămâi ce eşti, nu-mprumuta destine căci doar al tău, acum, ţi se cuvineşi numai tu mai poţi să umpli visulce ţi l-a dat la naştere, abisul.

Nu mă-ntreba de ce pornesc la drumcând simt ce vreau, nu mă-ntreba nici cumrămân în linişte când vine vremea reaurmându-mi soarta, ca și tine, dar pe-a mea .

Suntem luceferi care am uitatspre ce povesti nescrise am plecat,de-aceea ochii altcuiva ne spuncă suntem călători pe drumul bun.

77

FARISEII

Visam cândva doctori,veneau să-mi ia analiza sângelui direct din suflet,să vadă dacă mai am urmele strămoşilor în gânduri,dacă nu cumva mi-a rămas fierul -din luptele câştigate ori din cele cotate la bursă ca pierdute -în cantităţi prea mari ca să mai fiu o lașă. Purtau cruci pe piept ,cruci roşii ca o jertfă a unui neam proscris,dar halatele lor erau negre,un fel de anestezic nou pe piaţăcare învia în mine amintirea tatălui.Trezeşte-te! ţipau zilele ce mi-au rămas,dar nu le număram.Rămâi cu noi sau te predai uitării? apăsaîntrebarea din ochii doctorilor farisei,dar eu simţeam că încă nici nu m-am născut.

Unde sunt ? De ce am amintirişi de ce nu se fac parastase pentru cei ce şi-au luat visele cu ei ?

78

O SUTĂ DE ANI

Ai strâns o sută de amintiriaşa cum strângi o sută de anifără să numeri şi pentru că nu ştii dacă primăvara, rezemată de gândcu braţe-ncrucişate a-ntrebare, înseamnă o viaţă nouă sau un apus ce cugetă şi doare te duci la târg.Amintirile nu se înghesuie pe tarabă, cine să cumpere trăirile altuia şi cu ce preţ ?

79

MODA SUFLETELOR NU SE SCHIMBĂ

Erai atât de convins că m-ai pierdutîncât râdeam pe peronul vieţii,ştiam că ţi-a fost teamă că nu mă vei mai recunoaşte, dar moda sufletelor nu se schimbă.

Azi am nişte riduri ,poate din cauza mirării că te ascundeaiori mi-a slăbit vederea citind despre eternitate.Am şi nişte fire albe împrăştiate de atâta fugă înspre realitateşi nişte mâini asprite de tăcerea unei mângâieri,dar tăcerea aceea mi-a fost meditaţie şi zborcând mă-ncolțea cuvântul nicăieri.

În rest, port aceeaşi mantie împletită suavdin amintirile altor vieţi şi sunt desculţă ca şi-atunci când am pornit la drumvoind să simt totul,chiar şi durerea călcatului în gol.

Tu mă ştii din viitor,eu nu te-am căutat niciodată în trecut,de-aceea s-a produs, tăcut,inevitabilul prezent .

80

ÎNTUNECARE

Supărările altora veneau flămânde,n-am vrut să fiu bucata lor de pâine şi nici cuţitul cu care se împart firimiturile în viaţă . Veneau cerând ceva cu plânsul lor ori cu furia,îmi lipeau hârtie neagră la fereştiori mă încuiau cu răutateîn odaieDar nu-mi păsa,așa cum nu mă doare dacă ninge,felinarul îl ascunsesem sub coaste,până şi ritmul subconştient al plămânilorera departe ca să-l poată stinge.Nu te teme de vânt, îmi cântau ghioceiiîn primăverile umplute cu credinţăși nu fugi de ceea ce alegi,ţine-ţi coloana dreaptă,dar leapădă-te de atele dacă vrei să poți să te culegi .

81

FĂRĂ TIMBRU

Îi scriu o scrisoare lui Dumnezeupreoţii se gândesc că nu am timbruşi o să vin la ei să îmi răscumpăr timpul.dar oare n-au aflat că s-a inventat surâsul?De câte ori i-am scris înaintemi-am lipit gândurile de inimăşi el m-a recunoscut,când n-am ştiut ce să-i spuni-am zâmbitiar dacă aş orbi aş scrie la fel de binepentru că i-aş spune aceleaşi cuvintesăpate în mine.De foc se tem doar doar oamenii nebuniși vreascurile care sunt prea tinere să ţină în ele trecutulși prea subţiri să se prefacă în cărbuni.

82

RUGĂCIUNE

Ce cauţi printre noi dacă eşti fericită?Aici e o lume în care trebuie să te baţi pentru viaţă,fericiţii nu-s capabili de război.Eşti disonantă,ne distrugi singura aşteptare rămasă- renunțarea.

Dacă eşti atât de fericităde ce nu pleci în lumea ta,de ce te-mparţi celor duruţi când ei nu înţeleg căderea, vor dorinţa,nu văd din ei decât bucăţirămase-n drum când a plecat voința.

Eşti anacronică,cei ca tine au trăit demult,cei ca noi se luptă astăzi, iar mâine,când pentru unii noi nu vom fi eroi,nici măcar viaţa pentru care ne batem nu va mai muri .Mai bine du-te acum în lumea ta,dar ad-o înapoi!

83

ORA DE GRAMATICĂ

N-aş schimba nimic din tot ce am pe ceea ce nu mi se cuvine,n-aş descânta cerul să se deschidă pentru mine,fiindcă eu ştiu să râd,iar fericirea mea îşi face loc chiar dincolo de el.

Mi-e bine cu mine,păsările nu-şi mai leapădă pliscul de supărareacă nimeni nu le-ascultă,nici lupii nu mai rătăceasc în haităcăci i-am iertat.Au mai rămas pe ici, pe colo,pete de rugină,dovadă că purtam ploile pe umeri uneori,au mai rămas şi nişte mirăripoate şi nişte goluri de trăiredar timpul le-o acoperi cu frunzece-or crește vii direct din amintire.

Mi-e bine cu mine,sunt fericită cu tine sunt fericită că pot, conștient, să mă conjug la timpul prezent .

84

MĂ LEAGĂN

Mă leagăn pe crengile tale de gândurica stelele odată cu noapteaşi nimeni nu mai poate separa rădăcina de floare.

Alchimiştii nu caută aurul,ci izbânda asupra nimicului, vor surâsul, asta am vrut şi eu cu versul dar nu am găsit o rimăpentru nimicul din vieţile noastre,pentru așteptare si muțenie,pentru renunțări,aşa că am înlocuit cuvintele cu palme să pot atinge spaţiul strâns între mirări.

Mă leagăn şi privesc răsăritul,nu-mi pasă că soarele ce creşte îmi micşorează viaţa cu fiecare clipă,clipele oricum se duc,unele nu scot la suprafaţă decât norii,altele nu s-au legănat niciodatăîn sufletul cuiva,dar eu pot s-o fac căci asta-i alchimia mea ...

85

FÂNTÂNA

Eu am ucis aseară asfinţitulcu frica de golul ce-l lasă în mineumbra ta desenată persistent pe amintirecu îndârjirea de-a trăi încă un mâinepe fruntea căruia ai scris durutul verdict că totuși vei pleca.Dac-aş trăi cu clipele împrăştiateiar m-ar durea veciile ascunse-n datinicăci tot visez s-adap din mine ciutedar dimineaţa vine fără lacrimi şi-n paginile pe podea mototolite zac strofele abia-ncepute.

86

VIN ZORII

Vin zorii peste mine să-mi amintesc de aniisorbiţi pe îndelete, să pot cunoaşte rost ori preschimbaţi în fuga ce zgâlţâie castaniişi-mi pun pe masă versul ce mă hrăneşte-n post.

Vin zorii şi mă cheamă să şterg din mine noriizidiţi de întrebare, ucişi de noi trăiri şi-n gând mă umileşte doar neputinţa măriide-a fi un leac acelor ce nu au amintiri.

Îngenunchez în frigul care-mi trezeşte viaţaîn templul aşteptării gătit pentru botez şi-mi pun ofrandă dorul pe lespedea de gheaţăsă-mi ţin în mâini destinul şi mult iubitul crez .

87

ASEMĂNARE

Spune-mi toamnă, unde pleacăfrunzele ce le iubeai,care te-mbrăcau cu şoaptece doar tu le auzeai?Cum mai poţi zâmbi când cerulfără păsări se înălţă,iar câmpiile cu fluturide culoare se descalţă?Nu te doare vântul asprucare nu te mai răsfaţă,nu te temi de-nsigurareacare vine şi te-ngheață?

Nu, copile, nu mi-e frică,nici nu plâng ascunsă-n vii,nu îngenunchez în ploaie, nici nu fug peste câmpii,căci iubirea ce se naşteprimăvara, dimineaţa,cu căldură ține varaşi păstrează-n mine viaţa,ramurile mă înalțăcând păşesc printre străinişi mă odihneşte gândulce-l trezesc din rădăcini.Tu şi eu suntem aceleaşi suflete îndrăgostitecare trec peste amurguri,peste vorbe nerostite,care-şi caută-n toate formaşi păstrează-n ele ritmul,ca pe-o semnătură-a vieţiicare îşi trăieşte timpul.

88

O IUBIRE MAI MARE

Te strig în noapte şi-nchid ochiitu, plin de doruri precum plopii, te scuturi cu uimiri în mine în clipa ce de somn îmi ţinesă nu mă pierd de gândul treazce mă sărută pe obraz .Cobor în mine şi-ţi aducrăspunsul ce rămâne mutde lipsa noastră de-ntrebăripentru căderile de ieri,mă număr şi mă-mpart la doica să se rupă-n amândoitrăiri pierdute în zadarsau doar uitate într-un sertar.E-atata pace printre gânduri,şi printre vorbe, printre rânduri, că-mi cresc milenii în surîscu care nasc un gând mai susşi alte rime-n aşteptarepentru-o iubire şi mai mare .

89

AŞTEPTAREA

Posibil şi-mposibil , în mine-s amândouă,stau la răscruci de gânduri şi sorb esenţa lor,mă umplu de-ntrebarea ce-şi va afla răspunsulcând voi atinge cerul din nou şi când de dor

voi răscoli cutia cu portative albesă-mi cânte simfonia ce trupul înfioară și nu-mi doresc lumina decât pe cea a luniice m-a-nvățat c-apusul nu e făcut să doară.

90

MAI DĂ-MI O CULOARE

Mai dă-mi o culoaresă-mi umplu uitareace-acoperă, mută,iubirea pierdută.

Mai dă-mi o secundăne-nvinsă de frigurişi-un gând să mă-apropiide uşa din ziduri.

Mai cântă-mi poemultrimis către stele,să-mi simt amintireaşi dorul de ele.

Mai dă-mi o culoares-o fac curcubeu,să simt că-n privireace-ţi râde, sunt eu .

91