UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE LITERE

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

TEZĂ DE LICENŢĂ

AUTOCEFALIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Îndrumãtor ştiinţific: Absolvent:

PR.LECT.DR.Radu Aurel

TÂRGOVIŞTE

2005

1

MITROPOLITUL ANDREI SAGUNA

PLANUL LUCRĂRII

I. Introducere

CAP 1. Începuturile mitropolitului Andrei Şaguna

a) locul şi data naşterii; familia mitropolitului

b) Activitatea tatălui; starea sa materială

c) Ajutorul dat de familia mamei prin bunicul său şi apoi prin unchiul Grabovszky

pentru păstrarea spiritului românesc în cadrul familiei Şaguna

d) Lupta copiilor lui Naum Şaguna pentru a se întoarce la religia strămoşească.

e) Inceputul studiilor lui Anastasie

f) Studenţia tânărului Anastasie

g) Şaguna ca profesor la Carlovitz sub oblăduirea mitropolitului Ştefan

Stratimirovici.

h) Activitatea lui Şaguna sub ceilalti mitropoliţi sârbi

CAP 2. Starea Bisericii ardelene. Vicariatul lui Şaguna şi

alegerea sa ca episcop.

a) Situaţia Bisericii româneşti-ardelene înainte de venirea lui Şaguna

b) Activitatea lui Şaguna ca vicar

c) Sinodul electoral de la Turda. Alegerea lui Şaguna ca episcop

CAP. 3. Sfinţirea lui Şaguna ca episcop şi participarea lui la

Adunarea Naţională din 3/15 mai 1848

a) Sfinţirea lui Şaguna în Catedrala de la Carlovitz

2

b) Şaguna în misiune diplomatică la Viena şi Pesta

c) Stăruinţele lui Şaguna la curtea din Viena, în favorul cauzei naţionale

CAP. 4. Deceniul absolutismului

a) Relaţiile lui Şaguna cu guvernatorii Ardealului

b) Sinodul de la 1850

c) Începutul luptelor de emancipare a Bisericii române de sub ierarhia sârbească

d) Luptele diplomatice ale lui Şaguna cu ministrul Thun

e) Frământări confesionale

f) Cum pedepsea şi cum renumera Şaguna:

CAP. 5. Actiunile conjugate ale episcopului Andrei Şaguna şi

ale poporului român - prin reprezentanţii săi - pentru

înfiinţarea Mitropoliei autonome a Transilvaniei.

a) Acţiunile eparhiei sârbeşti în contra reînfiinţării Mitropoliei autonome ortodoxe

din Transilvania.

b)Broşura din 1849 în 15 pagini: "Pro memoria despre dreptul istoric al autonomiei

bisericeşti naţionale a românilor de religie răsăriteana în ces. reg. provincii ale monarhiei

austriece"

c) Şaguna şi despărţirea de sârbii ortodocşi

d) Participarea lui Şaguna în 1850 la conferinţele episcopilor ortodocşi din Austro-

Ungaria sub Iosif Rajacici

e) Perioada de stagnare 1850-1860

f) Factorii ce luptau contra restaurării mitropoliei Ardealului

g)Înfiinţarea Mitropoliei unite în 1850 şi a celor două episcopii sufragane: Lugoj şi

Gherla prin alegerea lui Suluţiu

h) Greutăţi interne

3

i) Petiţiunea senatorilor imperiali Baron Andrei Şaguna, Andrei de Mcsonyi, şi

Baron Petrino, din 21 august 1860 pentru reînfiinţarea Mitropoliei ortodoxe române.

j) Hotărârea împărătească pentru înfiinţarea Mitropoliei române şi denumirea

episcopului Şaguna de arhiepiscop şi mitropolit.

CAP. 6. Contribuţia lui Andrei Şaguna la dezvoltarea

învăţământului şi culturii româneşti

a) Organizarea şcolilor. Seminarul. Fundaţia Francisc-Ioşefina

b) Şcolile populare, starea lor

c) Tipografia şi producţia ei. Activitatea literară a lui Şaguna

d)Telegraful Român “ importanţa istorică şi culturală”

e) Biserica catedrală

f)Stăruinţele lui Şaguna pentru înfiinţarea "Asociaţiei transilvane". Activitatea lui ca

preşedinte al acestei instituţii

g) Rezultatele obţinute pe teren şcolar

CAP. 7. Timpul încercărilor constituţionale

a) Şaguna în Senatul imperial din Viena (1860)

b) Şaguna ca prezident al Conferinţei Naţionale din Sibiu (1861) şi membru al celei

din Alba-Iulia

c) Rolul lui Şaguna la Congresul Naţional din 1863

d) Şaguna ca deputat al dietei ardelene (1863/1864) şi membru al senatului imperial

e) Audienţa lui Şaguna la împărat, în august 1865

f) Reîntoarcerea la vechea stare de lucruri

CAP. 8. Un asfinţit măreţ

Moartea lui Şaguna

Concluzii

4

I. Introducere

Secolul al XIX-lea debutează în istorie cu puternice convulsii sociale şi politice, ce

vor crea teren fertil schimbărilor înfăptuite după Revoluţia de la 1848. Aceste evenimente

vor afecta atât viaţa socială şi politică a societăţii româneşti din cele trei ţări româneşti,

cât şi viaţa bisericească. Dar aceste evenimente nu fac nimic altceva decât să pregătească

evenimentul de mari proporţii din istoria neamului romanesc – Reîntregirea naţională de

la 1 dec. 1918.

Atunci când timpurile grele îşi pun amprenta asupra oamenilor, atunci când

greutăţile devin insuportabile, când răutatea atinge cote inimaginabile, atunci se naşte,

creşte şi îşi desfăşoară activitatea oameni de mare caracter, adevăraţi urmaşi ai lui Hristos.

Aşa se face că atunci când greutăţile vieţii de zi cu zi devin insuportabile pentru românii

transilvăneni, atunci se va naşte un om de mare importanţă pentru neamul noastru – cel ce

avea să devină Mitropolitul Andrei Şaguna.

După ce Biserica din Transilvania va fi puternic zguduită de unirea unei importante

părţi din cadrul său cu Biserica Romano-Catolică, după ce credincioşii de aici au fost

forţaţi să treacă la uniaţie, după ce se va desfiinţa Mitropolia Ardeaului, va apărea şi îşi va

desfăşura activitatea Andrei Şaguna, cel ce va reînfiinţa vechea Mitropolie a

Transilvaniei, va organiza această Biserică, va pune bazele a numeroase şcoli şi instituţii

de învăţământ, va lupta până la capăt pentru drepturile românilor ce locuiesc aici. El este

5

asemeni unui far strălucitor ce străluceşte până departe călăuzind numeroase vapoare prin

lumina sa, pentru a ajunge la ţărmul adevărului.

„Nu este şi nu trebuie să fie în obiceiul preoţilor să caute sau să aştepte măcar laude

de la oameni pentru osârdia şi devotamentul cu care îşi îndeplinesc slujba. Mai mult decât

orice deţinător de slujbă, preotul îşi împlineşte datoria cu smerenia entuziastă izvorâtă din

conştiinţa misiunii cu care este îmbrăcat de Dumnezeu – mai mult decât de oameni.

Totuşi, nu este mai puţin adevărat că atunci când ucenicii sau credincioşii peste tot îşi

aduc aminte cu recunoştinţa şi cinstirea cuvenită de râvna şi jertfelnicia cârmuitorilor lor

duhovniceşti săvârşesc o faptă de o înaltă valoare creştinească şi fac un gest de o vădită

semnificaţie educativă”¹.

Constatarea aceasta nu se potriveşte numai uriaşului care odihneşte cu trupul în

mausoleul de la Răşinari, dar lui i se potriveşte ca şi când pentru el ar fi fost scrisă, pentru

el în primul rând. Există noian de mărturii care atestă cât de puţină laudă aştepta el de la

oameni, deşi o merita ca puţini oameni de seamă din istoria neamului nostru, a Bisericii

străbune.

Contemporanii petrecerii sale „în trup” nu l-au răsfăţat. Dimpotrivă, destui dintre ei

i-au pricinuit mâhniri grele, pe care numai mutarea întru odihna cea fericită i le-a putut

tămădui. Este, acesta, destinul oamenilor de seamă: ei ocolesc reclama şi salvele de

aplauze; ei dau tot ce au şi nu iau nimic în schimb decât stisfacţia colosală de a constata

că au reuşit să se facă utili oamenilor, semenilor, celor ce au trebuinţă de erupţiile

geniului lor; ei dau tot ce au şi dau fără precupeţire, fără zgârcenie, cu avânt şi

generozitate, cu competenţă şi fără întrerupere. Pentru cuvântul Mântuitorului, păstrat

posterităţii în cartea Faptelor Apostolilor (20, 35): „Eşti mai fericit când dai, decât când

iai”, - cea mai nimerită exegeză o oferă tocmai exemplul viu al acestor uriaşi ai faptei.

1. Nicolae Colan, Andrei Şaguna, “Revista Teologică”, 1934, p. 217

6

„Vă rog ca un tată pe fiii săi să nu uitaţi strădania mea, care ziua şi noaptea o am pentru

voi, ci să mi-o răsplătiţi cu ascultarea învăţăturilor mele; să fiţi cu frica lui Dumnezeu...,

cu dragoste cătră deaproapele vostru, ori de ce neam sau limbă va fi acela...” – aşa scria el

lor „grijitoriu arhiereu” Andreiu, păstoriţilor săi, în ampla scrisoare pastorală nr. 201/ 06.

12. 1849. E un exemplu: altele, asemenea, curg gârlă din peana şi inima lui frămătătoare².

Capitolul I

Începuturile mitropolitului Andrei Şaguna

a) Locul şi data naşterii; familia mitropolitului

Nicolae Iorga scrie despre Şaguna prin 1904, când amintirea marelui mitropolit mai

era încă proaspătă "Acest maiestos bătrân a fost de pe scaunul său de arhiereu, ca de pe un

tron de rege, un cârmuitor de oameni şi un îndreptător al vremilor, carora nu li s-a supus

ca exemplarele obişnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnişul lor spre culmea

lui"1. Românii transilvăneni au avut de-a lungul timpului multe povârnişuri, dar se vede că

Dumnezeu nu i-a lăsat şi la momentul oportun, le-a ridicat câte un bărbat în mijlocul lor,

care i-a ridicat deasupra tuturor vicisitudinilor vieţii. Astfel de bărbat s-a chemat când

Horia, când Avram Iancu, când Şincai, când Barnuţiu, când mulţi alţîi pe care îi păstrăm în

inimile noastre pe peretele cu icoane şi sfinţi. Când a fost plinirea vremii şi a nevoii, acel

bărbat s-a numit Şaguna. Dacă contemporanul său George Bariţiu îl numea spirit gigantic,

Mihai Eminescu îl numea “om politic din crestet până în talpi”2 , iar Ioan Slavici scria că

Şaguna "le-a venit ardelenilor ca un om trimis de la Dumnezeu şi ardelenii au cunoscut că

s-a ivit un Mesia în mijlocul lor."

2. Pr. Prof. Dr. Grigorie Marcu, Mitropolitul Andriu Şaguna – 175 de ani de la naştere -, în “Îndrumător

bisericesc”, anul 131, 1983, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, pag. 57

7

Nicolau Popea, arhimandrit şi vicar arhiepiscopesc, apoi episcop de Caransebeş a publicat

la numai 6 ani de la moartea lui Şaguna (Sibiu 1879), o carte despre acesta: Arhiepiscopul

şi Mitropolitul Andreiu Baron de Şaguna. Era încă sub impresia puternică, pe de o parte

a personalităţii marelui mitropolit, pe care îl şi numeşte ANDREI CEL MARE - cu aceste

cuvinte îşi încheie cartea - pe de altă parte nu se eliberase de adâncă tristeţe pe care i-o

provocase felul în care Şaguna îşi trăise ultimii ani ai vieţii, neînţeles de o parte din

contemporani şi neîndreptaţit. N. Popea, în loc de introducere, filosofează asupra destinului

oamenilor mari care, în general, au parte de astfel de tratamente din partea celor ce nu se

pot ridica la nivelul lor şi nu le înţeleg nici strădania, nici geniul creator şi contribuţia

deosebită şi unică la conturarea destinului epocii lor.

Aceasta introducere ne face contemporani cu atmosfera în care s-a stins şi a trecut la

cele veşnice Andrei Şaguna şi care i-a marcat puternic pe cei care l-au înţeles, l-au apreciat

aşa după cum merita, şi l-au iubit. N. Popea are cuvinte grele pentru cei care l-au

nedreptăţit pe Şaguna, aproape refuzându-le calitatea de oameni. "Au numai formă de

oameni". Căutând să găsească în introducerea sa filosofică, aşa cum spuneam mai sus,

explicaţii asupra acestor atitudini ale contemporanilor faţă de oamenii mari, N. Popea nu

găseşte altele decât răutatea, gelozia şi egoismul şi "puţinătatea de suflet". Pomeneşte de

Socrate, de Mântuitorul Iisus Hristos, care au avut parte de aceeaşi atitudine din partea

celora care nu le facuse decât bine, iar din istoria românilor se opreşte asupra suferinţelor

lui Gheorghe Şincai.

Nu numai N. Popea, ci toţi biografii lui Şaguna vor nota cu adânc regret această din

urmă perioadă a vieţii lui Şaguna, încheiată cu o moarte provocată de "boala tristeţii". Pe

toţii îi va revolta ingratitudinea şi o vor spune, dar N. Popea, ca unul care i-a fost mai

apropiat, se vede că a resimţit-o mai puternic decât alţii şi şi-a lăsat frâu liber, mai mult

decât ceilalţi, condeiului acuzator.

8

Dar începând cu aceasta, cu sfârşitul, aşa cum a fost el, biograful va fi urmărit să

scoată în evidenţa şi mai pregnant, prin contrast cu realitatea, dimensiunea excepţională a

bărbatului care a marcat cu numele lui o epocă şi a fost factor decisiv în desfăşurarea

istoriei Transilvaniei vremii sale. După ce îşi încheie introducerea, biograful trece direct la

afirmaţia că Şaguna va rămâne pentru totdeauna un model pentru toţi urmaşii săi,

numindu-l "mare şi rar bărbat al naţiunii române" . De altfel o şi spune biograful:

“Mitropolitul Şaguna este omul istoriei. Aceasta - fie cea bisericească, cea naţională sau

cea politică - nu se poate scrie fară de istoria lui. Mai mult istoria mitropolitului Şaguna

este aproape istoria poporului român însuşi, într-un pătrar de secol cât conduse el

afacerile şi destinele noastre naţionale.” 3

Anul 1808, care a dat neamului românesc, între alţi oameni de seamă, un îndrumător

politic ca Bărnuţiu, un protopop luptător şi mai târziu episcop vrednic ca Popasu, un

scriitor de valoarea lui Negruzzi şi un episcop savant ca Neofit Scriban, către sfârşitul său

nu era să aducă pentru Biserica Ortodoxă Română din Ardeal numai bucuria Sfintelor

Sărbători ale Naşterii Domnului, ci în sânul său păstra taina cea mare a unei zile, pe cât de

neînsemnată, pe atât de memorabilă mai târziu. Cu cinci zile înainte de Crăciunul

românesc o femeie credincioasă şi statornică în religia părinţilor săi, Anastasia, nevasta lui

Naum (Antonie) Şaguna, dărui viaţă unui băiat, care în botez primi numele Anastasiu, după

al mamei sale. Părinţii noului născut erau amândoi macedo-români de origine, făcând deci

parte dîntr-un neam de oameni vestiţi prin spiritul lor de întreprinderi negustoreşti şi

recunoscuţi până în ziua de astăzi ca un element de siguranţă, ordine şi bogăţie.

3.Nicolae Iorga - "Andreiu Şaguna", în revista "Semănătorul", an II, nr 50 (14 decembrie 1950), cf. dr.

Ioan Lupaş, "Mitropolitul Andreiu Şaguna", monografie istorica, ed II, Sibiu, 1919, p. 328.

9

b) Activitatea tatălui; starea sa materială

Înzestrat cu aceste însuşiri şi cuprins de afaceri comerciale, îl aflăm pe Naum Şaguna

la începutul secolului al XIX-lea îm oraşul Mişcolţ (comitatul Borşod), chiar la marginea

din N-V a întinderii româneşti, în mijlocul familiei sale binecuvântate de Dumnezeu cu doi

copii Avreta (Francisc), născut la 1803 şi o fetiţa Ecaterina, născută la 1806. În acest oraş

mai mult străin, căruia, prin naşterea sa avea să-i dea o importanţă românească, veni pe

lume şi Anastasia, care era acum al treilea copil în casă. La leagănul său au slujit ursitoare

şi bune şi rele. Acestea din urmă şi-au întins mai curând păienjenişul lor de iţe şi mreje

flămânde asupra lui. Şi era cât pe-aici să-l răpească.

Dar iată că situaţia financiară a negustorului Naum Şaguna a început să fie grea

tocmai odată cu naşterea celui de al treilea copil al său. Dacă pentru un om scăpătat un nou

copil este o greutate în plus, pentru o femeie şi o mamă ca Anastasia acest copil este o nouă

bucurie dăruită ei de Dumnezeu.

În ceea ce priveşte această perioadă a vieţii lui Şaguna, nu este cunoscută deoarece

biografia întocmită de episcopul Popea la 1879, în această parte se mărgineşte la înşirarea

celor mai însemnate familii macedo-române din Budapesta şi Viena, care se aflau în raport

de înrudire, mai apropiată sau mai îndepărtată cu Anastasia Şaguna, născută Mutsu.

Odată cu sărăcirea, tatăl, Naum Şaguna, a trecut la catolicism în martie 1814,

părăsindu-şi legea părinţilor săi. A crezut, ca mulţi români de altfel, că trecerea la

catolicism îi va aduce avantaje, în primul rând de ordin material şi social. Dar şi el ca şi alţi

amăgiţi au constatat că trecerea la catolicism nu-i va schimba situaţia.

Ca urmare a trecerii la catolicism tatăl lui Anastasie merge la arhiepiscopul catolic

din Agia (Eger), Stefan Ficher, cedează acestuia pe băiatul său Avreta, care era atunci de

10-11 ani şi pe Ecaterina de 7 ani, ca să-i crească pe cheltuiala sa, în spiritul catolic.

Anastasia şi tatăl ei Mutsu, care locuia în Pesta, unde unul din fraţii şi feciorii lui - George

Mutsu, era director al şcolii române-greceşti pe la 1826 - dezaprobă cu hotarâre şi desigur

10

cu indignare această faptă. Bunicul, om de ispravă, ia nepoţii la sine, spre a le da el însuşi o

creştere îngrijită, cum părintele lor Naum, din cauza sărăciei, nu mai era în stare să le-o

dea.

Arhiepiscopul Ficher însă nu se mulţumeşte cu această schimbare a lucrurilor, ci, în

zelul său catolic, înscenează o cauză celebră din chestiunea educaţiei celor trei copii ai

recent convertitului părinte. Într-o scrisoare din 7 oct. 1814, adresată chiar către palatinul

(vornicul) ţării, arătând înţelesul care l-a avut în martie cu Naum Şaguna, privitor la

educaţia copiilor, şi povestind, cum împotrivirea mamei şi a bunicului zădărniceşte planul

lor, îl roagă să binevoiască a da ordin comitatului Borşod, ca cei doi copii mai mărişori,

Avreta şi Ecaterina, să fie luaţi cu forţa de la bunicul lor şi încredinţaţi arhiepiscopului spre

educaţie catolică gratuită, iar cel mai mic, Anastasiu, care pe vremea aceea era în vârstă de

5 ani, să rămână în grija mamei şi a bunicului până la vârsta de şcoală, iar atunci să fie

încredinţat şi el preotului catolic din Mişcolţ spre acelaşi scop.

După cum se observă prozelitismul catolic se manifestă sub toate formele cu o

efervescenţă deosebită, căutând să acapareze tot mai mulţi români ortodocşi. Biserica

Româno-Catolică şi atunci să şi acum oferă multe avantaje în speranţa unirii a cât mai

multe obşti de ortodocşi cu Roma. Dar şi atunci, ca şi acum îi cad în plasă numai cei fără o

adevărată credinţă în Dumnezeu şi în Biserica strămoşească.

c) Ajutorul dat de familia mamei prin bunicul sau şi apoi prin unchiul

Grabovszki pentru păstrarea spiritului românesc în cadrul familiei Şaguna

Se pare că palatinul a împlinit rugămintea arhiepiscopului dând ordin în forma cerută

de acesta. Dar nu trece mult şi arhiepiscopul se plânge palatinului într-o scrisoare datată 16

martie 1815, că copiii lui Şaguna au fost ascunşi dînaintea preotului catolic din Mişcolţ

căruia îi încredinţase dânsul, şi duşi pe furiş în Pesta la negustorul greco-reunit

Grabovszky. Acest Atanasie Grabovszky - unchiul Anastasiei - era om înstărit, negustor

fruntaş cu legături întinse. El s-a milostivit de nepoata sa - care era în acelaşi timp şi mamă

11

a trei copii - şi a luat-o la sine, ocrotind-o. Acest lucru este certificat şi de faptul că

comitatul orăsenesc din Pesta raportează în 24 iunie 1815 împăratului existenţa lor. Acest

raport arată, că copiii lui Şaguna se află, împreună cu mama lor, de 5 luni de zile în Pesta,

la Grabovszky, cercetând în fiecare Duminică biserica greco-valahă, că au fost câtva timp

şi în Viena, unde au cercetat şcoala grecească. În Viena aveau, cum se afirmă, rudenii în

vestita familie a baronului Sina.

În acest timp, tatăl copiilor, Naum Şaguna, moare. Văduva sa înaintează o petiţie

prin care solicită creşterea copiilor în credinţa străbună. Dar petiţia sa nu află ascultare. Din

Viena i se dă în 15 iulie 1815 un răspuns categoric, precum că copiii trebuiesc crescuţi în

religia tatălui lor, care a fost catolic. Se vede, însă, că Anastasia era o femeie energică,

care nu cedează nici în faţa unui asemenea răspuns. Pentru copiii săi, cu ajutorul rudelor

sale, Anastasia reuşeşte să se eschiveze de la executarea ordinului timp de un an. Abia

trece un an când îi soseşte din Viena un nou ordin (30 august 1816), prin care e provocată

a-şi da copiii numai în grija arhiepiscopului Ficher, ca să fie crescuţi de către acesta în

credinţa româno-catolică.

Primejdia izolării de proprii copii era aproape şi inevitabilă. Se hotărăşte atunci să

mai facă o încercare. Peste 13 zile (12 sept 1816), înaintează o nouă petiţie, în care declară,

că se va supune ordinului prea înalt şi va pleca fară amânare cu copiii la Mişcolţ, învoindu-

se să-i crească în religia româno-catolică, numai să nu fie despărţită de dânşii. Totodată

rudele ei, George şi Naum Mutsu (în act Mucso), iau asupra lor îndatorirea de a ajuta cu

bani ca să-şi poată creşte copiii şi promit, că nu vor împiedica educaţia ce era, acum

definitiv hotarâtă, a se da acestor copii în religia româno-catolică.

După planul arhiepiscopului Ficher cei trei copii ajung în braţele catolicismului cu

ajutorul tatălui, Naum Şaguna, aflat într-un moment de sărăcie şi descumpănire morală.

Dar Anastasia, ca o mamă înţeleaptă şi eroică, a ştiut să exercite asupra copiilor săi - fiind

împreună cu dânşii - o influenţă statornică şi cu mult mai hotarâtoare, decât s-ar fi putut

12

altera în urma oricăror rezultate realizate de catolici, acestia fiind recunoscuti de altfel ca

foarte iscusiţi în materie de prozelitism religios.

d) Lupta copiilor lui Naum Şaguna pentru a se întoarce la religia stramoşească

Observăm că la 12 ianuarie 1822, băiatul cel mare Avreta în vârstă de 19 ani,

părăseşte religia româno-catolică, întorcându-se la ortodoxie, declarând că a făcut acest

lucru nesilit de nimeni, ci numai din convingere personală. Într-o scrisoare adresată

palatinului ţării spunea că doreşte să rămână în legea în care s-a născut, deoarece "nici

acum după instrucţia catolică, nu simte nici o înclinaţie pentru această religie".

Sora sa, Ecaterina, a încercat şi ea, fără succes să treacă la religia străbună. Atunci s-

a îngropat de vie în vreo mănăstire catolică, rămânând într-o chiliuţă, unde şi-a ofilit

tinereţea şi viaţa. Despre ea nu avem nici o ştire mai târziu.

Popea, care aminteşte de două surori a lui Şaguna (Maria şi Ecaterina), afirmă că

amândouă ar fi murit "mai de timpuriu, ca fete tinere". Soarta din copilărie a Ecaterinei ne

aminteşte de alte două cazuri asemănătoare: al Agretei Banffy, din sec. XVIII, care a fost

smulsă la vârsta de 11 ani, în 16 iulie 1787, cu forţa militară (175 husari) de lângă mama

sa, care voise a o creşte în religie reformată, logodind-o cu contele Francisc Rakoczi II, de

la începutul aceluiaşi secol.

Dacă Ecaterina dispare, Avreta ajunge negustor cu stare bună şi cu vază în Pesta. Pe

el îl întâlnim în 18 ianuarie 1848 ajutându-şi fratele, atunci vicar în Ardeal, cu suma de

1000 de florini, iar într-un manifest din 21 mai 1848, îl gasim iscălit ca deputatul oraşului

Pesta.

e) Începutul studiilor lui Anastasiu

Băiatul cel mic, Anastasiu, îşi începe studiile elementare în şcoala grecească din

Mişcolţ. Face apoi şi cursul secundar într-un gimnaziu catolic din Pesta, terminându-l la

vârsta de 18 ani, cu succes eminent. Cunoaştem atestatul lui şcolar (Pesta 26 decembrie

13

1826) în care se spune că Anastasie Şaguna e după religie: "româno-catolic", iar după

naţiune Hungarus, că a cercetat în mod cuviincios şcoala şi biserica (cele sfinte), că a

obţinut în studiul religiei nota eminent, iar în limba maghiară, precum şi în "litere şi sfinte"

a fost al şaptesprezecelea eminent între 103 conşcolari ai săi, dintre care 32 erau eminenţi.

Rezultatele obţinute erau menite să ateste calităţile de care dădea dovadă viitorul

mitropolit. Acest lucru i-a încurajat pe binefăcătorii săi, mai ales pe Atanasie Grabovszky,

care pe viitor îl vor ajuta să străbată lungul său drum cultural.

Tot în Pesta, la universitatea "crăiască" de acolo, urmează timp de 3 ani cursul de

filosofie şi drept, făcând studii serioase, a căror temeinicie se resimte mai târziu din

scrierile lui, ca şi în discursurile politice şi în diferite acte, chiar şi în cele oficiale.

Tot acum, la începutul studiilor sale universitare, a făcut şi el un pas însemnat, pe

care îl făcuse la 1822, fratele său Avreta, la vârsta de 19 ani. Student în anul I, la 9 zile,

după ce împlinise vârsta legală de 18 ani, s-a reîntors la sânul Bisericii Ortodoxe, dând o

declaraţie foarte categorică, în care spune, că studiind cu succes eminent în gimnaziile

regeşti din Mişcolţ şi Pesta, şi ocupându-se în mod sârguincios cu studiul religiei, cunoaşte

principiile religiei româno-catolice, cu toate acestea "convingerea intimă sau inspiraţia lui"

îl îndeamnă să urmeze sfintele precepte ale Bisericii greco-orientale.Acum se termină

drama familială în care trăia Anastasia Şaguna şi fiii săi. Tot acum trebuie apreciat

adevăratul merit al acestei femei, care cu toate vicisitudinile vieţii nu s-a lăsat bătută ci a

luptat pentru credinţa şi neamul strămoşesc. Căci fără rolul ei de străjer neadormit, de înger

păzitor, biserica noastră n-ar mai fi avut printre cârmuitorii ei un mitropolit de talia lui

Andrei Şaguna. Deci chipul mamei lui Şaguna ar trebui alăturat altor femei românce

ortodoxe de o deosebită importanţă pentru Biserica lui Hristos din ţara noastră: Doamna

Despina, soţia lui Neagoe Basarab, etc.După ce Anastasia, văzu pe fiul său Anastasiu, după

1833, călugărul Andrei, închinat cu totul Bisericii Ortodoxe, pe seama căreia izbutise a-l

salva, la vârsta de 51 de ani, cu sufletul împăcat, se mută la cele eterne, şi a fost

14

înmormântată de preotul Ioan Teodorovits în 17 ianuarie 1836, în cimitirul "Kerepesi" din

Pesta, în cripta familiei Grabovszky din Apadia.

f) Studenţia tânărului Anastasie

Şaguna şi-a petrecut 5-6 ani la Pesta, unde a fost 2-3 ani student la gimnaziu şi alţi 3

ani ca student universitar, locuind în continuare în casa lui Atanasie Grabovszky. Tot acum

şi tot aici îşi primeşte şi o puternică educaţie naţională, căci aici era locul de întâlnire al

vestiţilor români de la începutul secolului al XIX-lea, era deci un fel de salon literar, prin

care se abăteau românii din diferite părţi (ardeleni, munteni, bănăţeni) citeau şi apreciau

cărţi proaspete, discutau, făureau planuri culturale şi politice, puneau lumea la cale.

E cunoscută această epocă de înflorire a culturii române din Pesta, totul fiind stăpânit

de un puternic curent de propagandă culturală sănătoasă, în serviciul căreia sta "tipografia

universitaţîi crăieşti", începând de la cenzorii săi, Samuil Klein cu Calendarele de Buda,

de la Petru Maior cu însemnatele sale lucrări de istorie naţională şi bisericească, până la

Biblioteca românească a zelosului "fărlegăr" Carcalechi.

Familiile fruntaşe române participau cu viu interes la această mişcare, sprijinind şi

încurajând activitatea culturală română prin abonarea la lucrările apărute. Printre aceste

familii se numără şi unchii lui Şaguna: Mutsu, Economu, Grabovszky. Ei se interesau şi de

şcoala română-grecească, la a cărei conducere participau în mod direct sau indirect. Dintre

toţi însă, cel mai activ este Atanasie Grabovszky care este lăudat mult pentru meritele sale,

dându-i-se în acest sens şi titlu de "nobil de Apadia". În anul 1824, învăţatorul român din

Pesta, Ştefan Popovici îl felicită într-un lung discurs, din care reţinem versurile:

"Ma toate se’ nvârtoşesc

Numai prin tine’ nfloresc;

Unde pentru ghes se cere

Lucrezi fără’ ntârziere" 4

4.Ioan Lupaş, "Mitropolitul Andrei Şaguna", Sibiu 1921, în Biblioteca Şaguna, p328

15

Date sigure asupra motivelor care au putut să îndemne pe Şaguna a pleca la 1829, după

terminarea studiilor universitare, la Vârşeţ, ca să înveţe teologia, nu avem. Credem că nu

greşim presupunând că între altele, şi tendinţele de emancipare bisericească naţională, care

preocupa în acel moment pe toţi românii buni şi luminaţi, va fi influenţat asupra hotărârii

lui şi a familiei sale, care l-a sfătuit să facă pasul acesta. La Vârşeţ, familia Grabovszky

avea relaţii de prietenie cu episcopul Maxim (Moise) Manuilovici (1829-1934). De aceea

Şaguna este bine primit în casa şi la masa sa. Episcopul, român la origine, fusese în

tinereţe, pe la 1810, protodiacon la episcopia Ardealului sub bătrânul Pavel Avacunovici,

apoi prezident al consistoriului din Oradea-Mare, iar de la Vârşeţ trecu în 1834 la

Timişoara. Versificatorul român, Petru Lupulov, din Banat, îi închină 60 de strofe în care

reuşeşte să surprindă aspecte din viaţa şi activitatea sa, şi să le laude:

"Că e blând şi foarte bun

Eu cutez acum să spun

Şi toţi în scurt vor vedea

Că gura mea bine grăia..."

g) Şaguna ca profesor la Carloviţ sub oblăduirea mitropolitului Ştefan

Stratimirovic

Ajungând Şaguna în casa acestui om deosebit îşi începu studiile teologice în felul în

care se propuneau atunci în secţia română a Seminarului Teologic din Vârşeţ. Dar acestea

nu-l mulţumi şi-şi continua studiile particulare, de aceasta data, începute la universitate.

Abia termină cursurile teologice şi este chemat din partea mitropolitului sârbesc Ştefan

Stratimirovici (1790-1837) ca profesor de teologie la Carlovitz, având să îndeplinească în

acelaşi timp şi functia de secretar al mitropolitului.

Aici i se deschide în faţa largile perspective ale studiului descoperite în frumoasa

bibliotecă mitropolitană. Pătrunde tainele politicii bisericeşti sârbeşti care au transformat

16

Biserica mai mult într-o institutie politică decât una religioasă. În seria de trăsături a

Bisericii Sârbeşti se înscriu şi succesele de care se bucură în Imperiu, sârbii fiind

întotdeauna protejaţi de habsburgi nu numai prin cuvinte răsunatoare, cât şi prin diplome

protecţionale şi prin aşa numitele "mandata protectoria".

Mitropolitul Stratimirovici, om cult, cu vaste cunoştinţe, era bine văzut şi apreciat la

curtea vieneză. El învârtea politica naţională sârbească, devenită tradiţie. Totuşi faţă de

români simtea o ură, pe care nu putea sau nu voia totdeauna să o ascundă.

În acest timp Şaguna, înaintează repede în titluri şi funcţii, după ce intrase în voia

lui Stratimirovici, iar la 1 noiembrie 1833 intra în cinul monahal sub numele de Andrei.

Despre viaţa şi zbuciumul sufletesc al acestui mare suflet nu sţim multe lucruri, deoarece

corespondenţa ultimă lipseşte. Ştim numai că hotararea de a intra în monahism a fost

cauzată şi de credinţa puternică într-un ideal religios-naţional. Important este numele pe

care l-a avut Şaguna-Andrei. După cum bine ştim Sfântul Apostol Andrei este Apostolul

care a propovăduit pe teritoriul patriei noastre, mai exact în Scithya Minor, fiind considerat

Apostolul neamului românesc. Tot astfel va fi şi pentru românii transilvăneni mitropolitul

Andrei Şaguna - o flacără, o călăuză ridicată la nevoie de Dumnezeu.

Cei 12 ani şi mai bine, cât a petrecut între sârbi, după ce s-a călugărit sunt ani grei de

studiu când Şaguna în puţinele "ceasuri slobode" ce îi rămâneau după îndeplinirea

îndatoririlor sale oficiale şi le închidea, după cum marturiseşte însuşi, între pereţii

bibliotecii mitropolitane, citind "cărţile canoniceşti" şi aducând cu sârguinţă, în caietele

sale de note, material preţios, cu ajutorul căruia avea să-şi desfăşoare mai târziu mănoasa

activitate de scriitor bisericesc. Din acest timp cunoaştem o singura lucrare a lui Şaguna:

"Grammatica Valachica", păstrată printre manuscrisele bibliotecii sale şi scrisă, probabil,

după anul 1842, când a fost putină vreme profesor în secţia românească a Seminarului

Teologic din Vârşeţ, având colegi pe Ignaţiu Vuie, pe Lazăr Ştefanovici şi pe Nicolae

Tincu Velia. 5

5 Convorbiri literare", 1880, p 14-16, cf. Ioan Lupaş, p. 327

17

Acest lucru ne demonstrează odată în plus că Şaguna se ocupa în mod ştiinţific de limba

româna. Astfel este posibil ca la sosirea sa în Ardeal să poată vorbi o limbă românească

relativ corectă, cu un pronunţat colorit arhaic. Aceasta dovedeste ca Şaguna era influenţat

de limba vechilor noastre cărţi bisericeşti. Dar în vorbire nu întrebuinţa limba română cu

atâta dibacie ca în scris. Cei ce l-au ascultat la început spun că ceva vreme s-a simţit

accentul străin în pronunţarea sa. Dar toate aceste neconcordante din limba sa vor fi

eliminate nu peste mult timp.

h) Activitatea lui Şaguna sub ceilalţi mitropoliţi sârbi

Cat priveşte relaţiile dintre Şaguna şi mitropolitul Stratimirovici, putem spune ca

erau obişnuite. Mitropolitul îl ocrotea pe acest tânăr eminent, lucru confirmat şi de desele

promovări care îi vor atesta destoinicia, harnicia lui, calităţi recunoscute şi de ceilalti

mitropoliţi ce-i vor urma lui Stratimovici: Ştefan Stankovici (1837-1842) şi Iosif Rajacici

(1842-1861). Sub cel dintâi înaintase la treapta de protosincel (1838). Perioada de păstorire

a mitropolitului Stratimirovici a fost începutul unui întreg proces cultural, ce se vedea la

toate nivelele. Astfel mitropolitul Stankovici elaboreaza un plan pentru ameliorarea stării

intelectuale şi materiale a preoţimii, care îşi găsi aplicarea abia în timpul mitropolitului

Rajacici. Şcolile sârbeşti ca şi cele româneşti se aflau într-o stare deplorabilă. Împăratul

Iosif al II-lea, călătorind prin Banat, scrie în 1768 că "la români şi la sârbi şcoalele

poporale sunt aproape necunoscute, între mii de inşi nu se afla nici unul, care să ştie scrie

şi citi cel puţin în limba maternă, chiar şi juzilor sau chinezilor le lipseşte această

cunoştinţă".6 De atunci lucrurile se mai îndreptase, dar nu îndeajuns de mult.Unul din

capul de afiş al Congresului bisericesc desfăşurat sub preşedinţia mitropolitului Rajacici a

fost problema scolară: să se înfiinţeze şcoli în toate comunele, să se îmbunataţească starea

celor existente, să se creeze un fond de studiu şi altul pentru pensiuni.

6.O. Lugosianu, "Societatea femeilor din anul 1815", în Revista noua", Bucuresti, 1894,p. 283

18

Şaguna urmărea cu atenţie discuţiile asupra acestei teme şi cu certitudine gândul mergea

spre românii din Transilvania care se aflau într-o stare mult mai dezastruoasă decât sârbii.

Aceste discuţii au contribuit la înrădăcinarea în sufletul său a gândului că îndata ce va avea

posibilitatea va lupta din toata inima pentru progresul cultural al neamului său şi pentru

emanciparea Bisericii româneşti de sub ierarhia sârbească.

19

Capitolul II

Starea Bisericii ardelene. Vicariatul lui Şaguna

şi alegerea lui ca episcop

a) Situaţia Bisericii româneşti-ardelene înainte de venirea lui Şaguna

3. Starea Bisericii româneşti ardelene era una din cele mai grele în condiţiile în care

Biserica oficiala a Imperiului era Biserica Româno-Catolica. Credincioşii ei, departe de

a-şi găsi ocrotire, erau persecutaţi şi îndrumaţi să treacă la catolicism atât de autorităţile

civile cât şi de autoritaţile Bisericii Catolice. Cu toate acestea marea majoritate a

românilor aflaţi aici nu voiau să se desprindă de la "legea strămoşească". Mai târziu,

după ce Ardealul se constitui în principat semindependent, cele trei neamuri (maghiar,

secui şi sârbi) - pe tovărăşia cărora (unio trium naţionum) îşi sprijinea acest principat

existenţa, ca pe o masă cu trei picioare7, când ar fi putut foarte usor să-l aibă şi pe al

patrulea, cel mai puternic - nu găsiră a fi de folos să recunoască, că în Ardeal mai există

pe lângă religiile lor privilegiate (româno-catolică, evanghelist-luterană, calvină şi

unită) încă o lege creştinească, mai veche decât toate celelalte, în părţile acestea.

Credincioşii ei - fiind în număr mai mare decât al celor trei neamuri laolaltă, purtau,

aproape numai ei, greutăţile acestei ţări, lucrându-i, în sudoarea feţei, ogoarele şi

culegând roada îmbelşugată, care luneca de obicei în hambarele altora.Religia

răsăriteană era luată în batjocură, fiind considerată o erezie şi constând dîntr-o

adunatură de “credinţe băbeşti”. Din punct de vedere religios, în epoca supremaţiei

calvine - ca şi mai înainte, ca şi mai târziu - numele de Valah era sinonim cu numirea

de "şismatic" şi "eretic", iar din punct de vedere al dreptului public, aproape identic cu

notiunea de "iobag" şi "venetic". Astfel se prezenta situaţia în Ardealul "crăiesc" privită

numai superficial şi nicidecum sub adevărata sa complexitate.

7.Mircea Pacurariu,"Istoria Bisericii Ortodoxe Române",Editura Institutului Biblic şi de Misiune al

B.O.R., Bucuresti, 1997, p 90

20

Poporul rămăsese fără conducători după ce aceştia au căzut pradă vânătorilor de suflete şi

după ce se înstrăinase de neamul şi Biserica strămoşească.Preoţii, trăind asemeni

poporului, sub jugul asupririi străine au fost siliţi să servească drept unelte în mâna acestor

neobosiţi, în a slăbi credinţa şi a rupe Biserica. Astfel s-a întâmplat şi cu episcopul român

Vasile Moga, predecesorul lui Andrei Şaguna8.Sârbii, ridicând meritele episcopului

Ghedeon Nichitici şi Gherasim Adamovici pentru eparhia ortodoxă din Transilvania zic

astfel despre episcopul român ales de protopresbiterii eparhiei în oraşul Turda: "Alegerea a

căzut pe un capelan săsesc cu numele Vasile Moga, care n-avea nici idee de conducerea

unei episcopii şi nu funcţionase cel putin într-o parohie. Acesta a fost un triumf însemnat,

ce l-a avut partida de unire asupra Bisericii orientale; pentru ca administraţia acestui

episcop în timp de 35 de ani, a arătat în mod eclatant atât guvernului cât şi Bisericii

orientale, că omul n-a fost destoinic pentru acest post înalt. Cum dispunea de banii publici,

cum conducea educaţiunea clerului tânăr, cum a instalat la resedinţa sa din Sibiu o

cârciumă, cum făcea simonie, ca să-şi îmbogăţească nepoţii, este prea bine cunoscut atât

guvernului cât şi românilor din Transilvania, precum şi aceea, că sub acest episcop mai

mult de 100 000 de români şi-au părăsit religia părintească şi au trecut la unire cu

Biserica româno-catolica"9. Această mărturie este relevantă asupra activităţii episcopului

Vasile Moga şi ia în consideraţie şi condiţiile umilitoare pe lângă care s-a instituit el ca

episcop, şi anume cele 19 puncte impuse de hirotonie. Unul dintre ele era şi acela cu

privire la neîmpiedicarea propăşirii unirii între români. Dar alegerea sa a avut loc în

condiţiile în care uniţii, de teamă ca unirea să nu regreseze au ales un episcop cu o voinţă

slabă.

8.Ioan Lupaş, "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", scriere comemorativa la serbarea centenara

anasterii lui, în lucrarea "Viata şi faptele mitropolitului Andreiu Şaguna", Editura Consistoriului

Mitropolitan, Sibiu 1909.

9.Ioan Lupaş, "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", scriere comemorativa la serbarea centenara

anasterii lui, în lucrarea "Viata şi faptele mitropolitului Andreiu Şaguna", citat din G. Bariţiu, vol III,p 54

21

Abia de se poate cugeta ca dintre 40 de protopresbiteni eparhiali să nu se fi aflat unul mai

apt şi mai vrednic de treapta episcopiei. Aceasta nu este posibil, mai ales când se ştie că de

clerul ortodox se ţinea pe acel timp un bărbat învăţat ca George Lazăr.

Episcopul Vasile Moga, în timpul îndelungat al păstoririi sale a justificat întru totul

legământul său faţă de uniţi, căci sub el s-a dublat numărul uniţilor crescând de la 1/5 la

mai mult de 2/5.

Astfel se prezenta situaţia Bisericii Ortodoxe în Transilvania în secolul al XVIII-lea.

După incheierea actului de unire între mitropolitul Atanasie Anghel şi Biserica Româno-

Catolică, situaţia Bisericii Ortodoxe care nu a aderat la unirea cu Roma a devenit din ce în

ce mai grea. Dar toate aceste rele n-ar fi fost de ajuns dacă tot acum Biserica neunită n-ar fi

rămas fără ierarhi, fără conducători. Lipsirea românilor de ierarhia lor veche şi istorică

avea ca scop nu mai puţin decât stingerea Bisericii Ortodoxe, numită de duşmanii ei

Biserică "şismatică" şi absorbirea ei în Biserica apuseană.

Mitropolitul Atanasie trecând la unire la anul 1700 cu o parte a clerului şi puţin

popor, pentru câştigarea unor favoruri materiale a fost redus la poziţia de simplu episcop,

pierzând şi titlul de mitropolit al românilor, iar românii, care pe lângă toate silniciile, fără a

îmbrăţişa unirea, au rămas totuşi statornici în religia strămoşească. Nu li s-a mai îngăduit a

avea mitropolit, fiind ei lipsiţi peste tot de arhiereul lor, care să îngrijească de biserici şi să

sfintească preoţi. Această stare tristă pentru Biserica noastră din Transilvania a durat, spre

durerea credincioşilor ei timp de 83 de ani. Scopul acestei stări e evident. Organele statului

aservite intereselor prozelite ale Bisericii apusene, văzând statornicia românilor în credinţa

lor au recurs la un mijloc: lipsirea românilor ortodocşi de arhiereu.

Cand Biserica Română era astfel ameninţată, cu totala nimicire, ierarhia sârbească,

care odată cu introducerea unirii la români, se consolidase sub mitropolia ei naţională, cu

scaunul la Carloviţ, investită cu anumite drepturi şi privilegii, nu a întârziat a interveni în

repetate rânduri, în favorul românilor ortodocşi. S-a întâmplat aceasta pentru a-i scapa de

pericolul de care erau amenintaţi prin propaganda romano-catolică, pentru a îndupleca casa

22

domnitoare să restaureze ierarhia Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Mitropolitul sârb

Nenadovici a îndemnat pe români să rămână statornici în credinţa strămoşească şi să nu

înceteze cu cererea unui episcop. Aceste cereri, împreună cu rugile amintitului mitropolit

au adus ca rezultat darea în administrare a episcopilor sârbi din Buda, a eparhiei ortodoxe

din Transilvania. Urmaşul său, mitropolitul Sofronie Chirilovici (1770) a lucrat cu mult zel

şi împreună cu întreaga ierarhie sârbă a obţinut pentru Transilvania numirea unui episcop

propriu.

Primul episcop hirotonit din Transilvania, a fost arhimandritul sârb Ghedeon

Nichitici, care a păstorit până la moartea sa întâmplată în anul 1788. Odata cu hirotonia sa,

împăratul Iosif al II-lea, condus fiind mai mult de consideraţii practice, dă un act în 1783

prin care subordoneaza episcopia ardeleană atât din punct de vedere canonic cât şi

dogmatic, Mitropoliei sârbeşti de la Carloviţ.

Atât Nichitici, cât şi succesorul sau Gherasim Adamovici, au facut ce le-a stat în

putinţa pentru luminarea clerului şi aducerea în ordine a bisericilor bântuite de atâtea vijelii

cumplite. Adamovici, în special, şi-a câştigat merite şi pe terenul politicii naţionale prin

frumoasa sa atitudine de la începutul secolului al XVIII-lea, când împreună cu episcopul

unit Bob, susţine în mod demn lupta pentru a dobândi drepturi politice pe seama naţiunii

române. El spune ca, deşi "nu e român prin naştere, se simte totuşi îndemnat a lupta pentru

binele credincioşilor săi”, căci este îngrozit de nedreptăţile ce vede că trebuie să îndure

acest popor. Singurul rezultat al vestitului "Supplex libellus Valachorum" (ca şi al altor

memorande de mai tarziu), a fost articolul 60 al Dietei de la Cluj (1791) prin care

românilor neuniţi li se acorda dreptul liber de exerciţiu al religiei, fără a ridica însă Biserica

din starea abia tolerata de până atunci. După moartea lui Adamovici scaunul episcopal a

rămas liber 14 ani împliniţi. Cererilor insistente ale consistoriului, prin care se dorea un

episcop de acelaşi neam cu păstoriţii, li se răspunse pozitiv abia în 1810.

Dar şi acum ca şi în alte dăţi, turma cea iubitoare de Hristos din Ardeal nu avu parte

de un episcop gospodar şi cu "mână de fier". Astfel în loc să fie ales "luminatul Gheorghe

23

Lazăr, care prin păşirea sa îndrazneaţă atrăsese, chiar de la începutul activităţii sale

publice, asupra sa, atenţia a cârmuirii politice"10, a fost ales ca episcop preotul Vasile

Moga. El a acceptat condiţiile umilitoare (cele 19 puncte) şi le-a împlinit în timpul

păstoririi sale.Cât de neajutoraţi erau şi oamenii, care înconjurau pe Moga, socotindu-se

unii îndreptăţiţi a-l urma în scaunul episcopal - ne dovedeşte îndeajuns şi faptul că, după

moartea bătrânului episcop din partea consistoriului nu s-au luat dispoziţiile necesare, ca

reîntregirea scaunului să poata urma în timpul statornicit de canoane.11 În istoria sa

bisericească, Şaguna se mira “cum de protopopii, preoţii şi fruntaşii eparhiei, care au fost la

înmormantarea episcopului, n-au ţinut vreo sfătuire, cum să se roage la împărăţie pentru

reîntregirea scaunului episcopal, şi până la urmarea acesteia pentru un vicar pe care să-l fi

propus ei?" 12În loc de a face aceasta, unii dintre cei ce îşi întindeau cu umilinţă mâna după

cârja vlădicească, au încercat a-şi caştiga mai întâi protecţia mitropolitului sârbesc din

Carlovit, al cărui cuvânt era ascultat la Curtea din Viena. Spre norocul nostru, mitropolitul

Rajacici stărui la curte pentru Şaguna, care sosi în Ardeal şi îşi începu activitatea de vicar

în 21 august (2 septembrie) 1846.

b) Activitatea lui Şaguna ca vicar

După ce a fost numit episcop vicar, Şaguna porneşte spre Ardeal, unde pentru

început este privit cu neîncredere şi răceală, deoarece venea ca un necunoscut, care putea

zădărnici planurile românilor ardeleni de a înălta la treaptă arhierească tot un român.

10.George Bariţiu, "Parti alese din istoria Transilvaniei", Sibiu 1891, tom II,

p. 18-19.

11.Puşcariu Ilarion, "Mitropolia românilor ortodocsi din Ungaria şi Transilvania", studiu istoric despre

reinfiintarea Mitropoliei, dimpreuna cu o colectie de acte, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1900,

p. 18

12.Ioan Lupaş, "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", scriere comemorativa la serbarea centenara

anasterii lui, în lucrarea "Viata şi faptele mitropolitului Andreiu Şaguna", Editura Consistoriului

Mitropolitan, Sibiu 1909, p 44

24

Pe de altă parte, pe seama originilor lui Şaguna circulau zvonuri care spuneau că este sârb

şi nu român. Acest lucru era întărit şi de faptul că venea din partea mitropoliei de Carloviţ,

şi era impus de Viena, fără a fi poftit de cineva din Ardeal aici.

"Şaguna de la întâia sa păşire pe pământul Ardealului manifesta o atitudine

hotărâtă şi impunătoare nu numai faţă de români, ci şi faţă de străini, care alergau toţi şi

priveau uimiţi la chipul maiestos al vicarului, când acesta trecea în trăsura sa, sburată de

patru telegari prin satele şi oraşele lor" 13. Ajuns la Sibiu se ocupă să îndrepteze stările de

lucruri găsite.

În vârstă de 38 de ani, Şaguna îşi începu activitatea sa românească, binecuvântată şi

roditoare ca o revărsare a Nilului peste un câmp frumos, dar lăsat vreme prea îndelungată

în paragină. Chiar cele dintâi dispoziţii, pe care le ia îndată împreună cu consistoriul, lasă a

se întrezării hotărârea lui nestrămutată de a rămâne în Ardeal, unde îl astepta un teren de

muncă atât de vast. El era convins de protecţia factorilor de decizie din Carloviţ şi Viena,

care deschisese calea spre vicariat şi, în acelasi timp, spre scaunul episcopal.

Spirit ager de observaţie, talent pronunţat de îndrumător, el se familiarizează repede

cu împrejurările existente. Vede lipsurile cu care se confruntă Biserica şi nu întârzie nici un

minut să mobilizeze toate forţele spre înlăturarea lor.

Profesor şi om de cultură, Şaguna a rămas surprins dureros de starea culturală a

clericilor şi a poporului. Cu această ocazie el ridică cursul de 6 luni al preoţilor la un an,

spunând că "cine va voi a se primi la cursul candidaţilor de preoţie să-nveţe toate şcoalele

până la filosofie..." 14.

În acelaşi timp începe a împărtăşii prin circulare sfaturi, care privesc înainte de toate

preoţimea, şi sub raportul înfăţişării sale exterioare, dar mai ales sub acela al vorbirii

intelectuale şi sufleteşti, care ambele erau susceptibile de cele mai elementare învăţături.

13."Gazeta de Transilvania", din 1847, nr 90-91

14.Andrei Şaguna , "Istoria B.O.R., Vol II, p. 202

25

Într-un sens mai larg circularele acestea, de la sfârşitul anului 1846, cuprind un adevarat

program de muncă social-pedagogică, întrucât ele îmbraţişează şi educaţia tinerimii, starea

morală şi intelectuală a ţăranilor, din obiceiurile carora avea să stârpească pe cele

păgubitoare, insistând cu toată căldura pentru cultivarea celor mai bune şi potrivite

învăţăturilor creştineşti. Centrul tuturor acestor sfaturi este persoana preotului care trebuie

să îndrepte paşii poporului, să-l ferească de ispite şi să-l îndrume pe calea mântuirii.

"Pentru ca vaza şi cinstea cinului preoţesc să se poată păstra nevătămate" la 2 luni

după aşezarea sa la Sibiu, Şaguna adreseaza în calitate de "general-vicar" următoarea

circulară protopopilor, poruncind acestora să pună "toată osteneala şi silinţa" pentru a

sfătui "pe subordinaţii preoţi" să împlinească cu de-adinsul urmatoarele "folositoare

rânduieli":

1. Fiecare preot să umble în reverendă cu brâu "vânăt închis" şi pălărie rotundă, nu

numai când are de săvârşit vreo slujba, ci şi când vor veni la cetate sau vor merge la mai

marii lor, sau la vreo tistie mai înaltă";

2. "Nici unul să nu îndrăznească a-şi rade barba, dară părul să şi-l pieptăne

înapoi";

3. "De la cercetarea jocurilor, crâşmelor şi de a bea vin şi vinars în uliţă sau în

târguri şi de la orice vorbe statului preoţesc vătămătoare să se contenească";

4. "Negustorie a face sau a umbla în persoana după alte câştiguri să înceteze de tot.

Mai incolo:

5. "Pentru ca fiecare preot după cuviinţă să-şi poată împlini datorinţele sale, tot

insul să se îndelednicească în cetirea Sfintei Scripturi şi a Sf. Părinţi, să cetească şi să

înveţe catichisul de rost, şi câstigându-şi folositoare cunoştinţe să fie în stare a cuviinţa

din timp în timp către popor cu sporiu şi cu folos, şi a-i putea arăta calea către fapte bune,

spre care sfârşit se cuvine să aibă o viată neprihanită, purtare bună întru toate, şi în tot

locul ca cu o trâmbiţă bine răsunătoare să deştepte pe toţi spre cucernicia cea adevărat

creştină şi spre frica lui Dumnezeu..."

26

Mulţi din destinatarii acestei circulare se gândeau ca şi aceasta circulara va avea

soarta celorlate: să fie trecute la "protocol" cu, sau fără scurtul adaus "spre ştire şi

confirmare". Dar curând toţi îşi vor da seama că aceată circulară nu este decât începutul

unor măsuri care vor revigora viaţa bisericească: Dacă Şaguna vede că cuvintele sale pline

de sfat şi adresate cu blândeţe se pierd în vânt, atunci ştie să fie şi aspru, aplicând

"pedeapsa straşnică"15, cum scrie însuşi, tuturor celor nepăsători şi înrăiţi.

Dar nu se mulţumeşte numai cu adresarea cuvintelor de la distanţă, ci în scurtă

vreme porneşte prin sate, ca să se convingă însuşi că cuvintele lui n-au răsunat în pustiu.

Astfel la 1 decembrie a aceluiaşi an, trimite către preoţimea întreagă o lungă

"epistolie" de învăţătură16, cuprinzând o mulţime de îndrumări folositoare, repetând şi

completând sfaturile sale din 20 octombrie, motivându-le cu citate din Sfânta Scriptură şi

din canoane, astfel încât întreaga circulară are aerul unui scurt tratat de pastorală.

La început insistă mai ales asupra datoriilor preotului de a povăţui poporul şi de a-l

lumina, căci al 58-lea canon apostolic porunceşte ca "preotul nepurtând de grijă de popor

şi neînvătându-l pe el - să se afuriseasca"; iar la proorocul Iezechil (III, 17) scrie: "de nu

vei desluşi, nici vei grai, va muri cel fără de lege întru fărădelegea sa; sângele lui din

mâna ta îl voi cere". Să se silească, deci fiecare preot a povăţui poporul să părăseasca

deprinderile sale rele, să nu facă nunta în post, să se lase de căsătoriile între rudenii şi să se

ferească de cheltuielile zadarnice, de risipa în mâncare şi băutură, ce au obiceiul a face cu

prilejul nunţilor. Apoi să nu lipsească preotul a învăţa nu numai tinerimea şcolară, ci şi pe

cea adultă ("pe ceea ce n'are putinţa a umbla la scoaăa"), credinţa, frica lui Dumnezeu şi

începutul înţelepciunii.

15.Ioan Lupaş, "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", scriere comemorativa la serbarea centenara

anasterii lui, teză de doctorat, Editura Consistoriului Mitropolitan, Sibiu 1909, p. 47

16.Circ. prot. Moise Fulea Nr 105 în prot. mss. al parohiei Bungard...

27

Prin toate puterile sale să dea pilde bune poporului; să-şi chivernisească bine nu

numai casa proprie, ci şi toate, câte se ţin de biserică; de la jocuri şi glume să se depărteze,

fiindcă aşa cere canonul 24 al Sinodului ecumenic VI, iar fiind la pomeniri lucrurile de

mâncăre de la masa cu sine acasă să nu le ducă şi cu aceea cinul preoţesc să nu-l ruşineze".

Urmează un punct (al şaselea) care ne înfăţisează fidel urmările stării, mai mult decât

patriarhale, a preoţimii şi totodată mijloacele prin care Şaguna voieste să îndepărteze răul:

“De cercetarea crâşmelor feriţi-vă! Răul acesta, câte alte răutaţi pricinuieşte, fiestecare din

voi poate pricepe. Dreptatea numai pravila 54, a Sfintilor Apostoli vă aduc aminte, unde

cetim, că preotul, carile fară lipsă mare se va afla mâncând ori bând în crâşmă, să fie oprit;

întru urmarea acestora, cu cea mai mare întristare a inimii şi cu nespusa mirare,

încredinţându-mă, ca mulţi dintre preoti au obiceiul şi datina, după săvârşirea slujbelor

dumnezeieştilor zile de Duminici şi sârbători, din Sfânta Biserică a nu merge acasă, ci

drept a se abate la crâşma şi a vorbi cele ce nu se cuvine unui preot, aspru şi sub pedeapsa

opririi de slujba preotească, după pravila 54 a Soborului al VI-lea a toată lumea şi pravila

24 a Soborului de la Laodiceea tuturor acelora, care până la aceasta slăbiciune şi nebăgare

de seama a treptei sale sau rătăcit, poruncesc ca să se lase de aceasta ticăloasa şi

ruşinatoare a lor datină. Iară lucrare o voi aduce, în privinta acelora, cari în treaba aceasta

vor greşii, unii ca aceia îi voi pedepsi şi publica preoţimii întregi din Eparhie".

Spre a cunoaste mai bine nevoile şi lipsurile cu care se confrunta clerul şi poporul,

Şaguna cere învoire de la stăpânire să poata vizita eparhia. Obţinând în 15 aprilie 1847

permisiunea, începe vizita în protopopiatul Sibiului, după ce administratorul

protopopiatului, Moise Fulea înştiinţase preoţii de venirea Mariei Sale.

În vizitele sale, Şaguna lauda pe preoţii vrednici şi critică cu asprime pe cei

neglijenţi, cercetând totul cu amănuntul. Înainte de a începe aceste vizite Şaguna a avut

prilejul să cunoască nemulţumirile locuitorilor din satul Bucium, din Munţii Apuseni.

Aceştia erau întărâtaţi de o anume Catarina Varga, o unguroaică aventurieră şi amăgitoare,

în a purta de-a lungul a mai mulţi ani un proces contra fiscului. Şaguna fu rugat de guvern

28

să intervină spre a linişti spiritele agitate. Acesta linişti spiritele în toamna anului 1848,

când călătorii cu protopopul Zlatnei, Iosif Ighiar, în părţile Abrudului. Dar la începutul

anului următor Catarina îndemnând iarăşi pe săteni la revoltă, Şaguna fu nevoit să meargă

tocmai în sârbătorile Bobotezei la Bucium-Isbita şi să ia toate măsurile pentru a scoate

poporul de sub influenţa acestei femei. Cu toata dificultatea misiunii, Şaguna împreună cu

Pogany Gyorgy (vicontele Albei de jos) şi a lui Tovissy Gergely (pretor în Zlatna), reuşi ca

la ieşirea din biserică a Catarinei să o prindă de braţ şi urcând-o în sanie, au dus-o la

temniţa din Aiud. Guvernatorul Ardealului, contele Iosif Teleki, îi mulţumi lui Şaguna

pentru rezultatul intervenţiei. Acest lucru vine încă o data să demonstreze faptul că Şaguna

se aşezase în scaun ca un adevărat orânduitor al tuturor treburilor, implicându-se personal

în toate problemele şi nevoile cu care se confrunta eparhia.

c)Sinodul electoral de la Turda. Alegerea lui Şaguna ca episcop

Pentru alegerea viitorului episcop neunit din Transilvania, cândidau alături de

vicarul Şaguna, teologul Ioan Moga, profesor la Seminar, Moise Fulea, director şcolar şi

protopopul Zlatnei, Iosif Ighian. Toţi erau înaintaţi în vârstă şi îmbătrâniseră fără să

adauge numelui lor faima unor merite deosebite. Şaguna era un bărbat în puterea vârstei,

având 39 de ani. "Nalt şi drept ca bradul de la munte, puternic şi legat la corp, bine făcut

la chip, cu o barbă impozantă, ce îi încadra faţa, cu o frunte mare lată, cu nişte ochi mari,

vii, care se mişcau foarte repede şi aruncau o privire care pătrundea în om, ca săgeata,

Şaguna era din capul locului omul menit să facă impresie asupra oricui, începând de la

împărat şi marii demnitari de la Curte, până la poporul de pe străzile Viena şi de peste tot.

În afară de ocaziunile solemne, Şaguna umbla îmbrăcat simplu, de cele mai multe

ori în haine negre, ca orice preot de rând. În viaţă el era foarte cumpătat şi foarte econom;

se hrănea cât se poate de frugal şi ţinea cu stricteţe posturile.. Îi plăcea însă, să ţină casa

mare deschisă, primea foarte multă lume, era accesibil tuturora şi binevoitor faţă de toţi;

îndeosebi Şaguna ţinea la şcolarii silitori, pe care îi ajuta din banii săi proprii ca să învete

29

mai departe, îndată ce se convingea că acei tineri sunt muncitori şi de caracter" 17. Astfel

este descris mitropolitul Andrei Şaguna de N. Dobrescu în "Convorbiri literare".

Un singur om era, care prin isteţime şi energia sa se apropia de Şaguna: protopopul

Braşovului, Ioan Popasu, născut în aceiaşi zi cu Şaguna. Unii s-au manifestat ca el să fie

episcop. Astfel în 6 martie 1846, Aron Florian întreaba, într-o scrisoare din Bucuresti, pe

Bariţiu: "În Transilvania formatu-s-a, rogu-te, vreo opinie pentru noul episcop neunit, ce

se va alege? Pentru Popasu, declară-se clerul în vreun chip şi este nădejde, ca să apuce

scaunul?" 18.Dar Popasu, la întrunirea sinodului electoral, n-a întrunit decât 11 voturi, din

partea colegilor, care îşi manifestau astfel încrederea în el. Prin aceasta Popasul a renunţat

în favoarea unuia cu mult mai demn - vicarul ANDREI Şaguna.

Precum aflăm din "Gazeta de Transilvania" (1847, p. 356), în tot timpul vacantei

preoţimii n-a dat dovezi de vreun interes deosebit în chestiunea viitoarei alegeri de episcop,

astfel încât, "bărbaţii clerului căzură în presupus, că sau se poartă cu o nepăsare rară

către trebile bisericii şi ale episcopului său, sau că nu le place a revărsa lumină dorită

peste o cauză atât de mare". Dacă elementul clerical nu era interesat de alegerea noului

episcop, elementul mirean din Biserică era direct interesat. Astfel, pentru a participa la

alegeri ei depun o petiţie în mai 1846, către Majestatea Sa. Dar " toţi bărbaţii clerului, câţi

fuseseră rugaţi a subscrie acea instanţa, se retraseră la o parte, iar unii se purtară cu atât

dispret, încât nici răpuns nu dădură. Cu toate acestea mirenii deşi mult dezgustaţi, nu

desperară, ci încrezuţi în nespusa bunătate şi îndurare a Majestăţii Sale, în toamna aceeaş

rugăminte tot o subşternură, subscrisă numai de mireni."Pentru a scurta cât mai mult

posibil vacanţa episcopală, Şaguna a luat toate măsurile posibile, trimiţând în acest sens în

buna înţelegere cu Consistoriu o petiţie către împărat. Ea va fi rezolvată favorabil la

sfârşitul anului 1847, recunoscându-se şi acum dreptul protopopilor de a alege episcopul.

17. Andrei Şaguna , "Istoria B.O.R., Vol II, p. 202

18. Ioan Lupaş, "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", scriere comemorativa la serbarea centenara

anasterii lui, teză de doctorat, Editura Consistoriului Mitropolitan, Sibiu 1909, p. 47

30

Data fixată pentru alegerea episcopului va fi 1 decembrie 1847, când toţi protopopii

vor fi invitaţi la Turda, unde actul alegerii aveau să-l conducă 2 comisari ai guvernului:

contele Ladislau Lazăr şi secretarul guvernului Pavel Istvanfi.

Venind ziua de 1 decembrie, s-au strâns toţi pentru a participa la marele eveniment.

Prima zi a fost ocupată de formalităţi, iar cea de-a doua pentru alegeri. Din cele 126 de

voturi întrunite, fiecare protopop putând vota pentru 3 candidaţi- 33 au fost obţinute de

Ioan Moga, 31 de directorul Moise Fulea şi numai 27 pentru Şaguna, iar restul s-a împărţit

între protopopii Ighion 14, Popazu 11, Constantin Duma 5, Ioan Panovici 1, Avisalon

Popovici 1 şi Ioan Hania 3.

Se spune ca înainte de alegere un grup de protopopi ar fi mers la Şaguna şi i-ar fi

cerut să nu candideze, fiindcă nu-l vor vota, deoarece era de naţionalitate sârb. După ce îi

lămureşte că el este român la origine le spune asemeni domnitorului Alexandru

Lăpusneanu: "Dacă nu ma vreţi voi pe mine, vă vreu eu pe voi, şi să ştiţi, că eu voi fi

episcopul vostru".

Acest lucru s-a întâmplat prin hotărârea monarhului care a ales din cei trei candidaţi,

care au întrunit un numar mare de voturi, pe Şaguna, confirmându-l la 5 februarie (24

ianuarie) 1848. O altă dovadă a încrederii, de care se bucura la curte Şaguna, este aceea că

la numirea sa s-au dat uitării cele 19 condiţii impuse până atunci.

Numirea sa de episcop o aduce Şaguna la cunoştinţa clerului şi poporului prîntr-o

frumoasă circulară, în care exprimându-şi "nemărginita multumită către marele nostru

Monarh", promite sârbătoreşte că, "din toate puterile neostenit se va strădui", pentru

binele, folosul şi înaintarea în "cele de minte ţiitoare" ale poporului şi va fi tuturor tată

adevărat: "tată zic să fiu, tată, şi încă odată zic, tată să fiu în înţelesul cel adevărat". "Apoi

ca să nu se lase neîntrebuinţat nici un prilej" îndeamnă din nou preoţii, pe iubiţii săi

“împreună slujitori", să înveţe şi să lumineze necontenit poporul, ca să-l poată aduce din

31

nou prin necovârşire la covârşire şi din ruginită negură a neştiinţelor la limanul cel liniştit

al sfintelor şi al luminării" Creşterea şi luminarea supuşilor este şi dorinţa Monarhului.

Dacă la început cei doi concurenţi Ioan Moga şi Moise Fulea se vor simţi jigniţi de

numirea lui Şaguna de împărat, după aceea ei s-au împăcat cu situaţia şi au recunoscut în

Şaguna mâna providenţială a destinului care va avea să aducă multe schimbări favorabile

pentru Biserica şi pentru ardeleni. Ca dovadă a acestui lucru se păstrează corespondenţa

acestora, din care transpiră cele mai frumoase sentimente de veneraţie şi entuziasm pentru

vrednicia tânărului episcop.

32

Capitolul III

Sfinţirea lui Şaguna ca episcop şi participarea lui

la Adunarea Naţională din 3/15 mai 1848

a) Sfinţirea lui Şaguna în catedrala de la Carloviţ

De vestea numirii lui Şaguna ca episcop s-au bucurat nu numai credinciosii Bisericii

Ortodoxe, ci şi cei ai Bisericii Unite. Timotei Cipariu, comunicând în foaia sa această ştire,

o însoţeşte cu următoarele cuvinte, pe cât de frumoase pe atât de juste: "Virtuţile acestui

mare bărbat român sunt mai cunoscute, decât să aibă trebuinţă a se mai lăuda, încât nici

inimicii nu i le-ar putea nega, şi credem, că graţia Majestaţii Sale n-a putut să cadă pe o

persoana mai meritorie de o aşa mare chemare. Multe zile şi din partea noastra îi urăm" ...

Despre veracitatea cuvintelor lui Timotei Cipariu şi-au dat seama contemporanii, chiar şi

cei mai sceptici, atunci când au văzut lucrarea mitropolitului. De altfel cei doi candidaţi,

teologul Ioan Moga, bătrân şi obosit de cei 32 de ani de catedra şi Moise Fulea, bătrân,

neajutorat şi bolnavicios, nu întruneau calitaţile unui episcop situat la mari răscruci de

vremi, care să schimbe ceva în bine pentru poporul român.

Anii 1848-1849 ne aduc în faţă evenimente cu totul deosebite. Acum ies la lumină

tribunii înflăcăraţi şi gata de orice jertfă, venind în faţa poporului şi ţinând cuvântări

însufleţite, adunări mari de oameni, care ascultă cu evlavie pe "domnii noştrii" şi-i urmează

cu toată încrederea, mişcări ale multor popoare înrobite. Dintre reprezentanţii de seamă ai

neamului se desprind trei nume de maximă importanţă: Barnuţiu ideologul, care cu logica

sa biruitoare a precizat toate postulatele ce rezultă din ideea de naţionalitate; Avram Iancu -

eroul spadei, şi iscusitul diplomat, proaspătul episcop ales, Andrei Şaguna.

Pe când se facea cele dintâi pregătiri pentru ţinerea unei adunări populare româneşti,

pe când studenţii din Blaj citeau şi tălmăceau ţăranilor proclamaţia profesorului lor Aron

Pumnu, prin care toţi erau chemaţi la Blaj pe ziua de 18/30 aprilie (Duminica Tomii),

Şaguna trebui să plece la Carloviţ, unde tocmai în aceiaşi zi îl sfinţii ca episcop al

33

Ardealului patriarhul Iosif Rajacici, cu asistenţa episcopilor Eugen Ioanovici şi Ştefan

Popovici. Din cuvântarea ce rosti cu acest prilej Şaguna în catedrala Carloviţului, în limba

sârbească, se desprindea ideea conştiinţei sarcinii sale: "Tu, Doamne, ştii că spre scopul

meu a alerga doresc; pe românii ardeleni din adâncul lor somn să-i deştept şi cu voie

către tot ce e adevarat, plăcut şi bun să-i trag"19 , iar mai departe continua: "Se cere de la

mine ca prin ocârmuirea mea să se pună în lucru reînvierea diacezei noastre transilvane şi

care reînvierea aceasta să corespundă trebuinţii Bisericii, mântuirii (eliberării) poporului

şi a spiritului timpului" 20.Reîntoarcerea lui Şaguna în Ardeal era aşteptată cu nerabdare din

partea tuturor românilor, care doreau să-l aibă în fruntea mişcărilor naţionale, nu numai

pentru influenţa, ce putea exercita asupra mulţimii, prin demnitatea sa arhierească, ci şi

pentru distinsele sale calitaţi ale personalităţii sale energice şi impunătoare în toate

privinţele. Episcopul din Blaj, Ioan Lemeni, nu se bucura de popularitate; îndeosebi

tineretul se purta cu aversiune faţă de dansul. Aşa se explică entuziasmul tuturor românilor,

fără deosebire de confesiune, pentru episcopul Şaguna, care sosind de la Carloviţ în Sibiu,

fu primit cu mare alai şi invitat de însuşi Barnuţiu într-o cuvântare frumoasă, din care nu

lipseau aluziile politice.Şaguna mulţumeşte pentru aceste manifestări, care nu i se aduc

numai datorită demnitaţii de arhiereu, ci şi persoanei sale, şi îndeamnă poporul la credinţă

nestrămutată faţă de monah şi casa domnitoare.

Cea dintâi adunare naţională, ţinută la Blaj în Duminica Tomii, a fost numai preludiu

al memorabilei adunări, ce avea să urmeze peste 2 saptămâni, la 3/15 mai 1848. Guvernul,

pentru a împiedica adunarea românilor de ambele confesiuni, într-o singura adunare, ar fi

dorit să se ţină 2 adunări separate: una la Sibiu pentru ortodocşi şi alta la Blaj pentru uniţi,

sub directa răspundere şi conducere a celor doi episcopi. Conducătorii politici ai acestei

adunări în înţelegere cu cele doua consistorii, au reusit să dejoace planul guvernului,

pregătind grandioasa adunare naţională de la Câmpia Libertaţii.

19.Circ. prot. Moise Fulea Nr 105 în prot. mss. al parohiei Bungard...

20.Circulara din 1 dec. 1846, extras din protocolul mss al parohiei Bungard, idem

34

Adunarea ce s-a desfăşurat la Blaj sub preşedinşia celor doi şefi spirituali: episcopul

ortodox Andrei Şaguna şi episcopul unit Lemeni, este "cea mai grandioasă manifestare

politică a maselor româneşti din Transilvania pentru desfiinţarea iobagiei, pentru

cucerirea garanţiilor unei vieţii naţionale libere" 21, pentru cucerirea acelor idealuri atât de

mult dorite de naţia româna.

Acea manifestare de voinţă a întregului popor este atât de bine descrisă de istoricul şi

memorialistul maghiar Jakob Elek, care, ca observator al guvernului a asistat la adunare:

"Măreţ era spectacolul ce se desfăşura în faţa noastră. O masă de vrea 20 000 de oameni

(numărul celor adunaţi s-a ridicat apoi la vreo 40 000) îmbrăcaţi sărăcăcios, cu înfăţişare

chinuită, un biet popor de iobagi... Cât priveşte aspectul exterior al acestei măreţe adunări

populare, aşa ceva n-a prea văzut vreodată Europa. Masa populară oferea spectatorului

în tumultul sălbatic, tălăzuitor al patimilor politice, un tablou extraordinar de interesant şi

zguduitor" 22. O alta descriere este semnificativă: "Zile de frăţie ca cea din 3/15 mai 1848 -

scrie Alecu Russo, care a participat la această adunare, se ridică rareori în istoria unui

popor împărţit în credinţa sa. Spuie căpetenile uniţilor şi neuniţilor, cu câtă muncă

sufletească au putut pe trei zile impune tăcere pizmelor religioase".

Episcopii Lemeni şi Şaguna au fost proclamaţi preşedinţi la aceasta adunare, iar

Bariţiu şi Barnuţiu vicepreşedinţi, numindu-se şi zece secretari, printre care Timotei

Cipariu şi A. T. Laurian. Prezenţa lui Şaguna în mijlocul evenimentelor politice din

1848/1849, nu pare să fie o opera a hazardului, ci mai degrabă faptă plină de semnificaţie a

destinului. Purtătorii de cuvânt ai marilor idealuri nu pot fi găsiţi decât în vălmăşagul

luptelor.

21.Epistolie de invatatura catre parohialnica preoţime", 1 decembrie 1846, idem

22. N. Dobrescu, "Mitropolitul Andrei Şaguna", publicat intâi în "Convorbiri literare", Bucuresti, Institutul

de Arte Grafice Carol Gobl S-1, I. St Rasdescu, 1909

35

Născut cu nimbul predestinării şi trimis în fruntea românilor ortodocşi din Ardeal exact în

ceasul unei răscruci în istorie, este logic să-l vedem în primul moment luând parte activă la

toate manifestările naţionale şi prezidând actele mari ale neamului, începând cu măreaţa

adunare istorică de la Câmpia Libertaţii şi sfârşind cu actul dualismului din 1867. "Spirit

profetic, cu ţinta bine fixată, străduinţele lui Şaguna pe terenul politic urmareau un întreit

scop:

1. Emanciparea Bisericii ortodoxe şi egala ei îndreptăţire cu celelalte confesiuni din

monarhie;

2. Despărţirea ierarhică de mitropolia sârbească şi reînfiinţarea vechii mitropolii

autonome a Ardealului;

3. Organizarea Bisericii pe bază constituţională" 23

La măreaţa adunare, Şaguna ia cuvântul reafirmând ideea de iubire frăţească a

tuturor şi de supunere către Majestatea Sa.

Dintre toate cuvântările rostite cu acest prilej, cea mai mare însemnatate o are cea a

lui Barnuţiu, exprimând crezul politic al generaţiei de atunci, ca şi a celor următoare: " ...

naţiunea română nici nu voieşte a domni peste alte naţiuni, nici nu va suferi a fi supusă

altuia, ci voieşte drept egal pentru toate".

Monitorul oficial din 1848, publica o descriere amanunţită despre decurgerea

adunării de la Blaj, arătând că, protestul împotriva unirii Ardealului cu Ungaria n-ar fi fost

la locul lui, că, în această chestiune "a biruit mulţimea asupra raţiunii, căci unii dintre

cărturarii români întrebaţi în particular, ar fi mărturisit, că sunt contra unirii, dar la adunare

au trebuit să înnoate şi dânşii cu curentul.

23.Neamul Românesc", an III, Nr 129: "Din corespondenţa lui George Bariţiu, M. A. S.

36

Constatările acestea cuprind implicit o învinuire nemeritată la adunarea guvernului

ardelean, care n-ar fi trebuit să admită adunarea de popor, ci numai o sfătuire a elementelor

mai inteligente. Căci în acest caz protestul contra unirii ar fi lipsit.

Sunt lipsite de orice temei serios încercările acelor istoriografi, care vor să prezinte,

în mod tendenţios, toată mişcarea românilor din acei ani dureroşi, ca fiind provocată şi

pusă la cale de influenţa unor factori externi, mai ales a cercurilor conducătoare din Viena.

În adunarea de la Blaj s-a ales un comitet naţional permanent din 12 bărbaţi, în

frunte cu Şaguna ca prezident şi Barnuţiu ca vicepreşedinte. Aceştia trebuiau să privegheze

şi să îndrume poporul în orice perioadă de grea încercare.

Tot atunci s-au ales două comisii: una din 100 de membrii, care sub conducerea

episcopului Lemeni să comunice guvernului din Cluj hotărârile şi postulatele naţiunii

române - şi a doua din 30 de membei, care în frunte cu Şaguna să călătorească la Viena, cu

scop de a prezenta monarhului omagiile naţiunii şi dorinţele ei.

b) Şaguna în misiune diplomatică la Viena şi Pesta

Pentru că Şaguna nu a putut pleca imediat la Viena, din cauza unor îndatoriri

oficiale, unii dintre deputaţi au mers fără dânsul în 30 mai înaintea monarhului,

prezentându-i doleanţele lor. Dar aici au primit un răspuns nu prea îmbucurător. Şaguna, în

călătoria sa către Viena, se opri la Pesta, unde în data de 8 iunie a avut o întrevedere cu

palatinul ţării, arhiducele Ştefan. Aici se adresa "ca celui mai sincer tălmăcitor între Prea

Înaltul nostru împarat şi între popoarele de sub scutinţa coroanei ungureşti a îndrăzni a-i

descoperii neclintita noastră credinţă cătră prea bunul nostru împărat şi către întreaga

casa domnitoare".

După sosirea lui Şaguna deputaţii români nemulţumiţi de răspunsul lui Ferdinand, se

hotărăsc a înainta împreună o petiţie nouă către monarh, care le acorda la Innsbruck a doua

audienţă (23 iunie), promiţându-le că "naţionalitatea română va fi asigurată, la

propunerea ministerului ungar, prin o lege specială", neţinând seamă de dorinţa românilor

37

de a reveni asupra unirii Ardealului cu Ungaria, votată de Dieta ardeleană în mai şi

subscrisă de Ferdinand la 10 iunie.

Toate celelalte dorinţe ale românilor ar fi îndeplinite de legea ungurească,

sancţionată în 11 aprilie 1848. Românii erau îndrumaţi să meargă, în consecinţă, la

bunavoinţa ministrilor unguri spre a înfăţisa "şi preastrălucitelor acelor persoane" dreapta

cauză a românilor, după cum scrie Şaguna. Deznădăjduiţi de rezultatul petiţiei unii deputaţi

au plecat spre casele lor, însă Şaguna împreuna cu Cipariu, protopopul Ighiar, Dunca şi

Moldovan au rămas la Pesta pentru a cere miniştrilor de aici elaborarea unor legi cu

caracter universal, pentru toate naţionalităţile din Ardeal, şi nu numai pentru cele trei

naţionalitaţi privilegiate.

Rămânând aici Şaguna a participat de câteva ori la lucrările parlamentului, convocat

la începutul lunii iulie în sensul constituţiei ungare din aprilie, precum şi la lucrarile

comisiei "regnicolare", ce avea ca scop reglementarea definitivă a unirii Ardealului cu

Ungaria. În această comisie au fost alesi 3 români: episcopul Andrei Şaguna, episcopul unit

Lemeni şi Alexandru Bohaţel, iar la insistenţele lui Şaguna s-au admis încă 5: Cipariu,

Ighiar, Dunca, Bran şi Moldovan.

Chiar dacă unirea Ardealului cu Ungaria era realizată mai exista totuşi o mângâiere

pentru români: promisiunea împăratului din 23 iunie că situaţia naţiunii române se va

îmbunatăţi. Astfel în 24 august în casa magnaţilor însuşi Wesselenyi, membru al comisiei

regricolare, prezintă un proiect de lege în 5 capitole. Cuprinsul său era departe de ceea ce

nutreau românii. Dar nici acest proiect n-a ajuns să fie dezbătut în camera deputaţilor, care

avea de rezolvat chestiuni mult mai importante. Totuşi s-a reuşit o interpelare în chestiunea

românească atunci când deputatul Ion Dragoş a supus atenţiei cazul omorului preotului

român din Medias. Este important acest lucru deoarece însuşi ministrul Kossuth şi-a spus

părerea în chestiunea românească. În discursul său asigura pe toţi că statul ungar asigură

tuturor cetăţenilor săi, indiferent de naţiune sau confesiune, deplină libertate individuală.

Apoi spune că românii fac greşeala de a-şi identifica într-o masură prea mare limba cu

38

religia şi de a da prea mare ascultare ierarhiei, care la dânşii nu se bucură numai de

conducerea bisericească, ci o exercită şi pe cea politică, deşi se ştie că orice popor ajunge

într-o stare rea, dacă înaintea lui preotul e mai mult decât preot. Dorinţa românilor de a

avea existenţă politică - naţională deosebită, reprezentată printr-un căpitan român, cum vor

sârbi să-şi aibă voievodul şi voievodina lor, nu se poate realiza, că-ci prin aceasta s-ar

nimici unitatea statului, ori se descompune Ungaria, ori decide sabia în această chestiune.

În şedinţa din 31 august a comisiei regricolare Şaguna ia cuvântul, motivându-şi

opinia sa separată asupra problemei românilor din Ardeal, deoarece aceştia cu toate că sunt

2/3 din populaţie nu se face nici o referire pentru ei, vorbindu-se numai de cele 3 naţiuni

favorizate: "Sa judece Europa civilizată, care ştie să respecte drepturile naţiunilor şi ale

omenirii, dacă e compatibil cu postulatele, legile divine şi sociale, ca acolo, unde 6-700

000 de suflete formează trei naţiuni diferite, 1 300 000 de suflete să fie pur şi simplu

nulificate" 24. Şaguna a mai protestat şi pentru faptul că comisia a luat în calcul numai

răspunsul întâi al monarhului şi nu pe cel de-al doilea. În final a declarat că el şi toţi ceilalti

deputaţi români vor rămâne pe poziţiile stabilite în cele 16 puncte ale programului de pe

Câmpia Libertăţii.Chiar dacă cererile românilor ar fi aduse la cunoştinţa parlamentului, ele

tot nu ar fi fost aprobate, deoarece cei mai mulţi dintre deputaţi împărtăşeau opinia lui

Kossuth.În timpul lipsei din Ardeal a lui Şaguna, afacerile bisericeşti erau conduse de

Moise Fulea, în calitate de "interimar prezes". Sub iscălitura sa apar circularul din 17/29

iunie 1848, în care după ce se prooroceşte că în anul 1848, care a văzut două praznice mari:

"unia Ardealului cu Ungaria şi ştergerea robotelor", va rămâne scris cu litere de aur în

cartea vremilor, se arată că românii sunt liberi de acum, încetând robia din trecut. Dar

pentru a nu se isca tulburări autorul îndeamnă poporul la recunoştintă şi ascultare faţă de

domnii proprietari.

24.P. Gârbovniceanu, "Centenarul marelui mitropolit Andrei Şaguna", în "B.O.R.", XXXIII(1909), nr 7, p

725

39

Corespondenţa dintre Şaguna şi înlocuitorul său în aceasta perioadă, este bogată. Într-

o epistolă Moise Fulea, se plânge că au început a se ivi tulburări datorită "antagoniştilor

uniei, care propovăduiesc anarhie şi libertate la toate - slobode şi neslobode", adăugând:

"Apoi nici ne prea mirăm, că dacă n-am putut ocoli, ca să nu pună mâna tinerimea pe

cârma poporului român, nu putea avea încercarea aceasta alte urmări decât care le vedem

cu ochi şi ne pasă".

Românii din fundul regiunii erau întărâtaţi de hotărârea comitelui săsesc Salmen, ca

locuitorii români să plătească în continuare dijma preoţilor săseşti. Acest lucru era contrar

legii şi Şaguna intervine pe lângă el, rugându-l să-l revoace. Acesta neîndeplinind

rugămintea, Şaguna protesteaza la guvernul de la Pesta. Ungurii acuzau pe români că ţin

adunări ascunse sub povată săsească. Acest lucru nu era adevarăt, ba mai mult din

Transilvania, veneau tot mai multe dovezi cu privire la arestările făcute de miliţie.

Prîntr-un circular trimis în Transilvania îi înştiinţeaza pe toţi că ştie de starea

lucrurilor şi incearca ameliorarea. "Desi imprejurarile mă silesc - scrie Şaguna - a fi

depărtat de voi, inima mea, sufletul meu necurmat cu voi şi la voi este... Nu am cruţat şi nu

cruţ eu, iubitilor mei, nici osteneala, nici cheltuiala pentru binele şi folosul vostru ... Nici

un minut, nici un prilej nu las să treacă fără de a-l fi intrebuinţat spre ajutorarea voastră.

şi pentru acestea toate să vă spun, ce aştept eu de la voi drept rasplată: nimica alta, decât

să mă ascultaţi; să ascultaţi sfaturile mele, care vi l-am dat şi vi le dau vouă, şi să le

împliniţi, nu pentru mine, ci pentru voi înşivă, pentru binele vostru"25

Pentru moment poporul se linişti, dând urmare sfaturilor lui Şaguna, dar la puţin

timp în popor se observă iar nelinişte din cauza unor "guri-goale şi capete seci", după cum

îi scria Moise Fulea lui Şaguna, umblând să surpe autoritatea preoţilor, consistoriului şi a

lui Şaguna. Poporul ascultă, însă, de Şaguna şi nu se incorporează în armată la îndemnul

ministrului Kossuth, ci numai "la porunca împăratului, dată prin Şaguna".

25. Idem, p. 724

40

Tot aici este înştiinţat de adunarea regimentului I grăniceresc de la Orlat şi despre zvonuri

ce s-au răspândit, că mulţimea inarmată cu furci şi coase vrea să porneasca spre Blaj la o

noua adunare naţională.(a treia)

Adunarea a fost precedată de protestul grănicerilor din regimentul II, iar în 13

septembrie au anunţat în frunte cu vice-colonelul Urban că se desfac de ministerul ungar,

dând ascultare numai poruncii împărăteşti. De aceea "Monitorul oficial", publicând aceste

intenţii denumeşte pe Urban ca fiind "Jellacici al Ardealului".

Acum. la această a treia adunare de la Blaj s-a denunţat încă o data unirea Ardealului

cu Ungaria, s-a mai cerut garda naţională, curmarea terorismului şi instituirea unui guvern

provizoriu compus din membrii români, germani şi maghiari, în numar egal. Aceste cereri

se incadreaza în suflul anilor 1848-1849, ce au cuprins Europa, scuturând vechile structuri

din temeliile lor.

În acest timp Jellacici trecuse cu armata sa de Drava, pătrunzând în inima Ungariei.

În faţa pericolului iminent unii au incercat o împăcare cu parlamentul austriac, dar au fost

respinsi. În faţa amenintarii plebea infuriată omorâ fără nici o vină pe generalul Lamboy, în

dimineata zilei de 28 septembrie, trimis de Viena pentru a împiedica revolutia. Ofiţerii

armatei comune erau în faţa unei dileme: ori jurau pe constituţia ungara şi se obligau să

asculte de autoritaţile maghiare, ori se alăturau lui Jallacici, care venea în numele

împăratului.

După ce ungurii obtinură câteva victorii, după ce au atras în tabara lor 6-700 de

ofiteri şi au coordonat revolutia din Viena, au proclamat prin gura ministrului Kossuth, că

dacă românii nu se vor supune "se va poruncii maghiarilor şi secuilor, să se scoale şi ca

viforul să mature orice goz nemultumitor, care se scoala asupra libertăţii patriei sale."

În octombrie se dezlănţuie în Ardeal, războiul civil la care au participat toate

naţiunile locuitoare. Patimile ce clocoteau de atâta vreme în sufletele fiecarei naţiuni şi-au

gasit acum poartă de a iesi şi a se manifesta la modul cel mai sângeros.

41

Ferdinand, om foarte bun, dar slab şi bolnăvicios, nu era potrivit a cârmui în

asemenea vremi vijelioase, când uraganul revoluţiei bântuia Europa dincolo şi dincoace de

Laita. În faţa acestor premize, arhiducesa de Sofia, o femeie foarte energică şi

prevăzătoare, în acord cu Windischgratz şi Jellacici, a pregătit abdicarea slăbănogului

Ferdinand şi a bărbatului său Francisc Carol - care era şi el prea blând - în favorul fiului

său, mult promiţător, Francisc Iosif I. Manifestul subscris de tânărul împărat în ziua

alegerii sale şi contrasemnat de primul ministru Schwanzenberg, suna cu totul modern, în

partea, unde li se promite tuturor popoarelor din monarhie "egala indreptaţire pe baza

libertăţii adevărate", instructiuni corespunzatoare duhului vremii şi participarea

reprezentantilor poporului la legislativa, pentru ca astfel "patria să se renască, în vechea

ei marime, dar cu puteri intinerite..."

Această constitutie cu caracterul ei vadit contra revolutiei nu a fost luată în seamă de

Parlamentul maghiar. În adunarea românilor tinuta la Sibiu în 16/28 decembrie, Şaguna, ca

prezident, aducea la cunostinta schimbarea, care fu îmtâmpinată "de către adunarea

intreaga cu vivate intarite" În continuare Şaguna, ţine o cuvântare potrivită cu

imprejurarile critice de atunci, susţinuta cu temeiuri din istorie şi filosofie. Astfel citeaza

marturisirile filosofului Platon cu privire la spiritul naţional şi liberal: "lucrarea leală

leagă societaţile, iar cea egoistica le risipeste.". În incheiere roagă pe Dumnezeu să dea

tanarului monarh "sporirea lui Moise, vijelia lui David şi intelepciunea lui Solomon, ca să

fie întru adevarat tatal supusilor săi, sprijin celor necajiti, invingator peste inamicii săi".

Pe lângă reafirmarea tuturor obiectifelor de la adunarea din 3/15 mai, acum se mai doreste

desfiintarea guvernului din Cluj, confirmarea comitetului românesc în permanenta,

cumpararea a 50 000 de pusti în socoteala naţiunii române, inarmarea unei garde nobile,

compuse din 15 000 de români şi dreptul de a se organiza politic, alegându-şi un sef

politic.

În prima zi a anului 1849, infruntând gerul iernii cumplite, Şaguna pleacă la

Bucuresti, insotit de secretarul său Iacob Bologa şi de protosinghelul Dionisie Român,

42

originar din Sălişte, unde au fost primiţi rău. Abia la mitropolitul Neofit au putut afla

adapost pentru scurtă vreme. De aici pleacă în Bucovina şi Galitţa la Osmutz, în Moravia,

la curtea imperială, făcând un mare inconjur.

c) Stăruinţele lui Şaguna la curtea din Viena, în favorul cauzei naţionale

Ajuns la Ormutz, în 4 februarie, este primit în audientă la monarh peste două zile,

înaintea căruia rosti în numele naţiunii române o pătrunzătoare cuvântare. După ce

ilustrează cu multe exemple "neauzita sacrificare" a naţiunii române, care în proba de foc

isi jertfeste sângele şi averea, roagă pe împărat să se milostiveasca "cu indurare pe aceasta

naţiune credincioasa a o face partase de libertatea constitutionala intre binecuvântarile

pacii, a rândului bun şi a bunei stari din aceleasi izvoratoare, de care se vor bucura

celelalte popoare ale monarhiei întregi."

Audienta din 6 februarie este de o importantă deosebită, deoarece acum, pentru

prima dată, stă în fata monarhului, prezentându-i adevăratele suferinte şi aspiraţii ale

românilor. Ca urmare monarhul îl invita la masă, făcând astfel pasul spre o frumoasa

apropiere ce va dura mult timp. De la Osmutz, Şaguna merge la Praga, unde se intrevede

cu împăratul Ferdinand şi cu ministri, solicitând sprijinul şi interesul pentru cauza

românească.

Aflând că unii din deputaţii români: Popasu, Laurian, Maciani, etc, au sosit la Viena,

se grabeste şi el spre a se intalni cu dansii şi sper a redacta o noua petiţie către împăratul.

La acesti deputaţi ardeleni Şaguna atrase şi 2 bucovineni, pe Eudoxiu Hurmuzachi şi

Mihail Botnar, impreuna cu care redacta petitia din 25 februarie 1849, care postuleaza

unirea tuturor românilor din statele austriece, într-o singură naţiune independenta sub

sceptrul Austriei, administraţia naţională autonomă, în privinta politică şi religioasă,

deschiderea unui congres general al naţiunii întregi, pentru a-şi alege un sef politic,

confirmat apoi de Majestatea Sa, un senat românesc, un sef bisericesc căruia să i se

subordoneze ceilalti episcopi naţionali, să pună la cale organizarea comunelor şi a şcolilor

43

româneşti, să introducă limba româna în toate afacerile; pentru apărarea intereselor

naţionale să se incuviinteze în fiecare an cate o adunare generala a naţiunii întregi; în

senatul imperiului austriac naţiunea româna să fie reprezentată în proportie cu numarul

sufletelor; ministrul austriac să sustină un organ de publicitate pentru apărarea intereselor

naţionale române şi împăratul să binevoiasca a purta de aici înainte titlul de mare duce al

românilor.

Impăratul primi bine pe deputaţi şi Şaguna izbuti astfel să implinească cererea

comitetului naţional din Sibiu, adresată de Bărnuţiu şi Cipariu: "Am crezut de mare

necesitate a chema intelepciunea şi cercata prudenta a Prea Sf. Tale spre a impăca toate

diferentele şi spre a uni toate cugetele şi lucrarile tuturor către unul şi acelasi scop al

fericirii naţionale, dînaintea caruia trebuie să se ascunda toate pasiunile, toate interesele

private şi toata diferenta opiniunilor ... şi atunci cauza naţionala va triumfa. Naţiunea iti

va ramanea datoare mult, va recunoaste cu placere marile servicii ce ai adus pentru

ridicarea ei la rangul, ce i se cuvine, şi numele Prea Sf. Tale îl vor spune parintii copiilor

lor, ca să se binecuvânte din generaţiune în generaţiune." 26

În timpul celor 7 luni petrecute la Osmutz şi Viena, Şaguna a desfăsurat o intensă

activitate de politizarea cauzei româneşti. În 4 martie 1849 se confirma, iar peste trei zile se

publica constitutia octoiată, elaborată de ministrul Schwarzenberg - Stadion, revenind

acestui din urma meritul principal pentru ideile liberale din această constitutie.Desi aceasta

constituţie nu era atât de darnică în privinta naţionalitaţilor, ca proiectul elaborat în

Parlamentul din Cremsier, ea putea totusi să multumească pe români măcar într-o privinta:

în capitolul 74 se asigura că Ardealul ca mare principat va ramane mereu independent de

Ungaria şi se va organiza pe baza egalei indreptaţiri a popoarelor, ce locuiesc aici şi în

concordanţă cu constituţia imperială. Totusi existau şi dispozitii nefavorabile. Dacă

sârbilor din Banat li se asigura organizaţie proprie autonomă şi drepturi naţiunii sasesti din

Ardeal, românilor nu li se acordau asemenea drepturi naţionale.

26.Istoria României, P. Constantinescu, Vol IV, Editura Academiei R.P.R., Iasi 1964, p. 123

44

De aceea imediat după publicare, Şaguna împreună cu alti deputaţi români înainteaza

o petitie noua în care se cere "de aici înainte nu se cuvine să mai fie nici o supremaţie sau

predomnire a unei altei naţiuni asupra alteia" 27 După alte sapte zile înainteaza o noua

petitie către monarh (12 martie 1849), în care se protestează impotriva favorizarii sasilor în

paguba elementului român, arătându-se încă o dată că românii sunt majoritari în Ardeal.

În aceeasi problema se adresează şi ministerului dovedind cu argumente istorice şi

date statistice că sasilor nu li se cuvin drepturi mai mari decât românilor care numara pe

acest teritoriu 297 783 suflete, pe când sasii sunt numai 163 896.

Şaguna nu s-a multumit numai cu aceasta petitie, ci a continuat să se adreseze şi altor

factori de seama precum: colonelului Urban, baronului Puchner, lui Windiehgratz şi

Jellacici, solicitând fiecaruia interventia în favoarea cauzei româneşti. Primeşte un raspuns

din partea baronului Zenovie c. Pop, care îi comunica că Stadion nu a fost de acord cu

petitia imperiala din 25 februarie, fiindcă românii ar fi în mai multe ţări de coroană. Drept

raspuns Şaguna, scrie facând aluzie la cei ce-şi dau silinta să impiedice realizarea

postulatelor româneşti: "Cu adevarat se intamplă, de lingusirile unora, care traiesc în

cetaţi şi în orase, bat mai tare la ochi ca ostenelele noastre, ale acelora, care trăim în

colibele cordoanelor dintre Carpaţi şi facem gard monarhiei... dreptatea este insa dreptate

în veac.. se vor sfeti toate şi după cuprinderea meritului se va măsura plata"... "Ce se tine

de intoarcerea noastra acasa, te rog să spui orisicui, că noi nu din oarecare petrecanie

şedem aici, ci numai din invapaiata dragoste şi evlavie, ce o avem către tânărul uns al

Domnului, la inalt carele promovând oftările neamului nostru, nimic alta nu dorim mai

tare, decât intărirea tronului impărătesc. Afundele neamului nostru numai din vesela

noastra reintoarcere la ai nostrii se pot vindeca..." 28.

27.Idem, p. 127

28 Gh. Tulbure, Mitropolitul Şaguna, Tipografia Arhidiecezana, Sibiu, 1938,

pagina 9

45

La sfarsitul lunii martie generalul Ben, cucereste Ardealul, în afără zonei Muntilor

Apuseni, unde Avram Iancu tinea piept cu stoicism. Acum asesori din consistoriu (M.

Fulea, I. Moga, P. Badila şi I. Panovici) s-au refugiiat toţi în Tara Româneasca, în Sibiu

ramanând numai notarul Ioan Horia. Iosif Berde "maritul domn comisar al stapanirii

(unguresti)" incredinteaza conducerea diacezei lui Horia, care prîntr-un circular cheama

neamul nostru la ascultarea legilor. Asesorii îi scriu din Ramnic lui Şaguna despre situaţia

în care se aflau ei şi toţi ceilalti preoti, iar Şaguna prîntr-o scrisoare de raspuns îi

mangaie spunându-le ca toate aceste lucruri vor cadea de la sine, nepunându-şi sortii

niciodata în vreo putere."

"Sub impresiunea stirilor dureroase, ce îi soseau din Ardeal, Şaguna pare a se fi

hotarat să plece acasă către sfarsitul lui aprilie. Cel putin aşa reiese dîntr-o epistola a lui

către ministrul presedinte Schwarzenberg, pe care îl roaga să intervină pentru o rezolvare

favorabilă şi grabnică a petitiilor româneşti."Dar pentru că rezolvarea nu se ivise Şaguna

hotaraste să mai rămână, pledând în continuare pentru folosul cauzei româneşti. Acum vine

în contact cu reprezentantii slovacilor din Ungaria şi cu reprezentantii croaţilor, impreuna

cu care redacteaza un memorand către "ministeriul austriac", propunând schimbarea stării

de lucruri existente cu una conformă cu realitatea prezentă, mai ales în ceea ce priveste

autonomia naţională.După ce reprezentantii românilor se infaţisează în două rânduri

înaintea împăratului, Şaguna primeste din partea ministrului Bach un răspuns privitor la

pozitia generală. Cu obisnuita siretenie se da o rezolvare spunându-se că odata cu

reorganizarea tinuturilor locuite de români se va avea în vedere şi adevarata egalitate a

drepturilor naţionale.29

Deputaţii români intocmesc o noua petitie la raspunsul împăratului, arătând cât de

nedreapta este constitutia din 4 motive pentru români, în comparaţie cu alte popoare cum ar

fi: sasi, sârbi şi maghiarii.

29. Mitropolitul Andreiu de Şaguna, Scrieri comemorative, p 74

46

Pe lângă aceasta, Şaguna adreseaza o petitie către împărat în care relateaza cum

comandantul Clan - Gallas, succesorul lui Puchner, intrând în Brasov, a dat o proclamaţie

numai către sasi, desconsiderând pe români. Şaguna a prezentat petitia ministrului

Schwarzenberg care s-a declarat favorabil pentru cauza aceasta, luând de la împărat

acordul ca comandantul Clan să nu mai fie numit guvernator în Ardeal, ci Wohlgemuth şi

Eduard Bach comisar extraordinar.

Revolutia maghiara aflata sub conducerea lui Kossuth este infranta definitiv la 11

august. Acum Şaguna se intoarce acasa unde îl astepta o mare multime de popor şi fruntasi.

Acestia l-au insotit de la granita până la Sibiu. Peste aceasta navala de bucurie "eu

plangeam amar - scrie Şaguna - căci prevedeam necazurile noastre; la Sibiu sosind n-am

putut trage în rezidenta, căci era de tot pustiita şi inlocuita cu prizonieri, ca magistratul

mi-a facut în casele din Bruckenthal, în strada Urezului, cuartie, unde am petrecut 3 luni,

până am reparat rezidenta..." 30

De peste tot lui Şaguna îi soseau scrisori de felicitare şi de aderenta la activitatea ce

o desfasura "Scrisorile acestea - adauga Şaguna - au casunat inimii mele numai sagetari

dureroase, căci vedeam într-insele niste aspiraţiuni, care nu se vor realiza şi presimteam

apropierea unei furtuni viscoloase asupra cauzei noastre naţionale şi a barbaţilor nostri

binemeritaţi..." 31.

30.Circular din 11 iulie 1848

31. Epistola din Sibiu 26 februarie 1849 la Dr. Il. Puşcariu, Documente pentru limba şi istorie, vol I, p.

265-266

47

apitolul IV

Deceniul absolutismului (1850-1860)

a) Relaţiile lui Şaguna cu guvernatorii Ardealului

Daca românii, martori ai jertfelor imense, ce le-au adus în timpul revolutiei, asteptau

din partea Curtii de la Viena o dreapta a solutionarii cererilor, Şaguna, care statuse mai

mult timp la Viena şi care cunostea modul de judecata de aici, prevedea marile dezamagiri

ce pândeau neamul românesc. De aceea era de parere ca românii să aiba caţiva deputaţi la

Viena, care să dea ministerului continue informaţii pentru organizarea ce se va face, în

acord cu Constitutia din 4 martie 1849.

Ministerul de la Viena nu lucra insa, pentru traducerea în fapta a Constitutiei din

1849, ci mai degraba la inlaturarea ei, lucru ce se va intampla în 1851. Aceasta noua

constitutie maseaza întrega putere în mana suveranului . Ea a fost rezultatul muncii lui

Bach. Starea de asediu instituita în monarhie a durat în timpul revolutiei până în 15 dec

1854, în Ardeal, regimul purtându-se aspru deopotriva cu toţi locuitorii. Fata de români,

guvernatorul Wohlgemunth, a manifestat încă de la început o activitate dusmanoasa,

arestând preoti şi protopopi, dând ordin contra prefectilor români şi invinuind preotimea ca

aţaţa poporul. A fost nevoie de interventia lui Şaguna care într-o scrisoare protesteaza

impotriva invinuirilor aduse preotilor şi poporului, pe care le califica ca fiind niste

"calomnii nerusinate" 32 şi "dovedeste ca în timpul cel plin de ispite" preotii români şi-au

aratat credinta şi alipirea către tron "în chipul cel mai eclatant".

Nemultumirea românilor se observa din scrisorile ce şi le adreseaza intre ei fruntasii

români şi din petitiile adresate împăratului şi ministerului din Viena. La toate acestea li se

raspunde prin promisiuni, fără a se intreprinde nici un pas hotarator.

48

32.Memorand catre ministeriu. Olmutz, 5 martie 1849

În perioada 1848-1852, erau urmariti de politie, şi în provinciile austriece, ca oameni

suspecti toţi acei ce purtau par lung şi barba33. Tot acum , presa este sugrumata pe deplin.

Se ivise nedreptaţi şi în legatura cu calcularea impozitelor. Rectificatorii straini faceau

nedreptate, punând pamanturile româneşti de la margine la aceleasi impozite cu

pamanturile sasilor, care erau la şes, având o fertilitate sporită.Pentru aceasta şi pentru

multe altele, Wohlgemuth, era atacat prin foile vieneze, şi nu era slabit de Şaguna prin

petitiile sale. Tot acum se ivesc şi probleme financiare pentru sustinerea delegaţiei de

deputaţi de la Viena. Şaguna se imprumuta la Zenovie Pop şi la baronul Sira pentru a

trimite ajutoare delegaţiei. Membrilor comitetului naţional li se cuvenea câte 100 fl pe lună

din partea guvernului, dar această leafă nu li se plătea de mult. Mai târziu Şaguna, cu

sprijinul guvernatorului Scwarzenberg, succesorul lui Wolgenbuth, mijloci a câştiga pe

seama lui Balint şi Axinte, un giuvaer de 2400 fl.Cu toate învinuirile aduse de episcopii

catolici, că ar fi un duşman al catolicismului, Şaguna primi în 1850 din partea împăratului

titlul de baron şi crucea ordinului Leopoldin. Acesta fu încă un prilej de a se recunoaşte

oficial adevăratele merite ale episcopului Şaguna. La alegerea blazonului în calitate de

baron el le explică şi semnificaţia acestuia: cel 7 coline sunt cele 7 virtruţi creştine pe care

toată viaţa lui le-a urmat, iar cocostârcul stând într-un picior şi ţînând în celălalt un om

simbolizează îngrijirea lui neadormită cu care a privegheat asupra sorţii poporului român în

timpul anilor 1848-1849. Cu ocazia călătoriei sale prin Ardeal împăratul numeşte pe

Şaguna consilier intim al său (sfetnic de taină). 34

După înlocuirea guvernatorului, situaţia românilor s-a mai uşurat, deoarece noul

guvernator, Schwarzenberg, îl stima mult şi petrecea bucuros mult timp în compania lui

Şaguna. La moartea guvernatorului este relevantă ideea lui Şaguna de a ridica un

monument de bronz care înfăţişa un leu adormit, în cinstea acestuia.

33.Memorial 260-262 la Ioan Lupes29.

49

34.Raspunsul imparatului" din iulie 1849, Dr. Ilarion Puşcariu, în "Mitropolia românilor ortodocsi din

Ungaria şi Transilvania".

Ca următorii doi guvernatori, principele Liechtenstein şi Ludovic Folliot de

Geuneville, Şaguna a avut relaţii bune, aceştia înţelegând influenţa de care se bucura la

Viena el.

b) Sinodul de la 1850

Dacă pe plan politic conducătorii românilor au observat că nu vor avea realizările

scontate, ei şi-au îndreptat atenţia spre un alt plan şi anume planul bisericesc. Gavril

Munteanu punea în acest sens deputaţilor români din Viena întrebarea:“... oare n-ar fi de

folos să tăcem şi să aşteptăm? Să ne tragem iar în biserică, ca melcul în ghioace şi de acolo

să pândim zile mai bune?...” 35

Cu toate condiţiile grele impuse de guvernarea austeră, Şaguna nu s-a oprit ci a

petiţionat contra nedreptăţilor pe lângă împărat şi subalternii săi, a cumpărat proprietăţi cu

scopul de a înfiinţa institutii culturale, a organizat şi restructurat Biserica. Toate incercarile

lui Şaguna s-au izbit de multe ori de impotrivirea ministrului de culte, contele Leo Thun,

care avea o pornire dusmanoasa contre Bisericii ortodoxe.

Pentru a vindeca ranile revolutiei, Şaguna se adreseaza celor cu dare de mâna şi

obtine ajutoare mai mici sau mai mari. Comunitaţile din Brasov au daruit 4 000 fl.

Arhimandritul Neonil de la manastirea Neamtului îi trimite în toamna anului 1849, mai

multe carti bisericesti, comunitatea religioasa din Viena daruieste tot atunci un numar

insemnat de odajdii pe seama Bisericii ortodoxe din Ardeal, acelas lucru îl face la începutul

anului urmator, boierul Gh. Sturza din Moldova. Mai insemnat fu insa darul împăratesc de

60 000 fl, destinat a se imparti în sume egale, consistoriului de la Sibiu şi Blaj, pentru

restaurarea bisericilor româneşti arse sau pagubite în revolutie.

50

35.Memorial, p 363, preluat de Ioan Lupas în Mitropolitul Andreiu de Şaguna", mai tarziu în "Scrisori

apologetice 1867, p. 18

Inca din timpul când era la Pesta, în vara anului 1848, Şaguna ceruse ministrului de culte

Eotvos să se facă o donaţie corespunzatoare şi pentru preotimea româna, care face statului

servicii deopotriva cu preotii altor confesiuni şi ingaduinta de a tine un sinod constituit din

44 de clerici şi 56 de mireni. Dar odata cu precipitarea evenimentelor aceste lucruri au fost

zadarnicite.Datorita flerului politic şi diplomaţic a lui Şaguna, care reusi la momentul

oportun să obtina acordul guvernatorului Wohlgemuth, în anul 1850 se tinu sinodul

bisericesc. La sinod putea participa toţi fruntasi românilor indiferent de confesiune. Planul

lui Şaguna era să participe la acest sinod, pe lângă protopopul în functiune, şi cei 2

profesori de la seminar şi 40 mireni. Şaguna ar fi dorit ca membrii sinodului să fie alesi de

popor, bucurându-se de toată increderea acestuia. Dar guvernatorul nu a fost de acord cu

acest lucru afirmând că la alegeri s-ar ivi tulburari care ar primejdui ordinea publica.

Într-un circular Şaguna vesteste bucuria legata de "ţinerea acestui sobor, după care

aşa mult şi prea mult au aflat parintii, mosii şi stramosii nostrii". El axclama: "O! Eu de

trei ori norocosul, care m-am invrednicit a ma vedea inconjurat de fraţii şi fiii mei

sufletesti şi a ma sfatui cu dansii despre starea bisericii şi a scoalelor, despre cresterea

cea buna a treimii, ca pastorirea mea să fie spre marirea lui Dumnezeu, spre podoaba

Bisericii, spre intarirea credintei, spre mangaierea celor ce mi s-au incredintat

duhovnicesti, cu un cuvânt spre tot lucrul folositor şi mantuitor!" 36.

Pentru acest sinod indatoreaza preotii ca înainte de începere să se tina 8 zile la rând

rugaciuni pentru chemarea Duhului Sfant şi să se tina în toate bisericile cuvântari despre

insemnatatea cea mare.

Cu trei zile înainte de a se deschide sinodul, adică la data de 12 martie, se anuntă

prezenta la sinod a unui comisar împăratesc în persoana lui Ioan de Karabetz. Şaguna sta la

indoiala intre a tine sinodul sau a-l contramanda37.

51

36.Ibidem, p. 103

37. 7/19 mai 1850, Convorbiri literare, p. 1108-1113

Sinodul se deshide şi la el au participat 20 de deputaţi mireni intre care şi Avram

Iancu38 şi 24 din cler. La deschidere Şaguna a tinut un cuvânt prin care relateaza adevarata

valoare a sinodului, spunând ca românii ortodocsi au fost: "ocara celor ce sunt întru

indestulare şi hula celor mândri", insa după atatea suferinte "sufletul nostru ca o pasare s-

a izbavit din cursa vanturilor, care s-a sfărămat" 39. După ce aminteste starea existenta a

Bisericii ortodoxe din Ardeal, incearca să descope adevarata cauza a acestui fapt. "Din

ravna care o am către adevar, silit sunt a marturisi, ca noi de la nimenea nimic nu am luat

nici pe drept nici pe nedrept, şi nimica după drept." Trecând apoi la suferintele mai

recente, zugraveste în culori vi furiile razboiului civil spunând, cum i s-a ars bibioteca de

peste 3000 de carti, cum s-a pradat arhiva consistoriului, cum "au batjocorit sfintele

icoane, au impuscat în icoana Domnului Hristos şi-au strigat: au incercat de a mai fi

Dumnezeul românilor..." cum au ucis, spanzurat şi impuscat 12 preoti şi caţiva mii de

crestini "pentru ca n-au vrut să se revolte asupra împăratului"... "Tocmai pentru aceasta

m-au declarat pe mine proscris, şi doara mai rau m-ar fi muncit pe mine decât pe

mitropolitul Sava, să fie putut pune mana pe mine" 40. Pentru incheiere arata scopul acestui

sinod - de a aduna biserica lui Hristos "risipita prin goaze", de a innoi, intarii şi

infrumuseta - apoi fixeaza în urmatoarele 6 puncte probleme de capetenie a sinodului:

1. Marturisirea credintei noastre;

2. Starea Bisericii şi a eparhiei noastre din Ardeal, cea de acum şi cea viitoare;

3. Corelaţia Bisericii cu stăpânirea;

4. Starea preotimii, a dascalilor şi a celorlalte fete bisericesti;

5. Starea culturii poporului şi propăsirea lui;

6. Starea materiala a eparhiei.

38.Datat 10 februarie 1850, Sibiu, p. 60, Circular pentru convocarea sinodului diacezan, în Mitrop. rom.

ort în Ungaria şi Transilvania, Dr. Il. Puşcariu

52

39. Conv. lit, p. 642

40. "Actele soborului Bisericii ortodoxe din Ardeal din anul 1850, p. 6

Dîntr-o epistolă a lui Baritiu către Ioan Maiorescu41 aflăm ca Iancu ar fi stavilit a se lua, cu

prilejul acestui sinod, în dezbatere şi chestiuni politice, lucru care ar fi ingreunat mult

situaţia existenta.

Sinodul a mai aprobat demersurile facute până atunci de episcopul Şaguna pentru

restaurarea mitropoliei române şi petitia înaintarii ministerului din Viena în aceeasi

chestiune (12/24 octombrie 1849), exprimându-şi "cea mai fierbinte rugare", către

Maiestatea Sa, "să se milostiveasca a slobozii un sobor, unde eparhiile române să fie

reprezentate prin trimisii săi preoti şi mireni, care apoi să paseasca la consolidarea

mitropoliei şi la alegerea mitropolitului, a episcopilor şi la alegerea mitropolitului, a

episcopilor şi a celorlalti demnitari bisericesti." 42

Sinodul cere "ca în constitutia provinciala a marelui principat al Transilvaniei prin

un deosebit paragraf să se garantizeze pentru viitor libertatea şi egala indreptaţire a

Bisericii noastre rasaritene din Ardeal"; aceasta Biserica să aiba de la stat "toata vaza şi

cinstea", căci "se sarguieste pentru cele vrednice", aducând insemnate servicii statului,

care "grijeste de cele vesnice". Preotii acestei Biserici să nu mai fie arestaţi ca în trecut,

fără motive, să fie scutiti "de taxa capului şi greutaţi comune". La inaltul ministeriu de cult

şi invatamant, cât şi la inaltul guvern" să se infiinteze o sectie "statatoare din barbaţi, fii ai

Bisericei noastre", care la orice intamplare "să poata da cele de lipsa grabnice deslusiri" 43

să se stearga anumite datorii ale Bisericii din timpuri mai triste; să se constituie pe seama

episcopiei "un fond de ajuns, sau în bani gata sau în bunuri nemiscatoare", din care să se

poata plaţi episcopul şi functionarii consistoriului, să se facă o donaţie cuviincioasa pe

seama preotilor (800-600-400 fl)44

41.Ibidem, p. 7-8

42. Ibidem, p 24-26

53

43. Convorbiri literare, p. 703

44."Actele soborului Bisericii ortodoxe din Ardeal din anul 1850", p. 31

O alta problema dezbatuta la sinod a fost chestiunea scolara. S-a adresat monarhului

chemarea să primeasca tineri români în institutele militare şi să-i impartaseasca de

"stipendii pe cai care vadesc o deschilinita ravna catra invatatura" 45. S-a ales un consiliu

epitropal din 6 membrii (4 mireni şi 2 clerici - 6 epitropi onorifici, intre care şi Avram

Iancu), pentru a obtine fonduri de la guvern, a le administra corect şi "în tot anul a-şi da

socoteala soborului". Preotii au primit ordin să catehizeze poporul şi să se deschida o

coleta cu scopul cumpărării unei case pe seama clerului.La sfarsitul sinodului toţi

participantii au tinut să-i multumeasca lui Şaguna "pentru multele osteneluri, cu care ziua

şi noaptea se nevoeste a înainta binele şi folosul ecestei eparhii", şi-l roaga să binevoiasca

a înainta toate cererile la "sacratul tron al Maiestaţii Sale, şi a starui pentru parinteasca

lor implinire - spre mangaierea şi odihnirea clerului şi poporului diacezan" 46.

c) Începutul luptelor de emancipare a Bisericii române de sub ierahia sârbeasca

Dacă cele mai multe din problemele dezbatute la sinod le solutionase, în legatură cu

problema emanciparii Bisericii române Şaguna publicase în vara anului 1849 la Viena

"Prememoria", desfasurând aici dreptul românilor ardeleni de a avea o mitropolie

independentă de cea sârbească. Brosura publicată a fost completată anul urmator cu

"Adaos la prememoria", aparută la Sibiu în limba germană. Aceste publicaţii nu au rămas

fără ecou şi în anul 1851, patriarhul Rajacici, raspunde într-o brosura anonima în care se

aduc şi atacuri la adresa persoanei lui Şaguna. Despre tendinta lui Şaguna de a se emancipa

de sub tutela patriarhiei sârbe, Rajacici aduce argument că toate acestea nu au un drept

istoric, căci "mitropolia ardeleana a incetat de la sine la sfarsitul secolului XVII, când cu

trecerea lui Atanasie la unire, şi e o indelednicire oţioasă a se mai provoca cineva la ea

pentru infiintarea alteia noua" 47.

45. Ibidem, p. 41

54

46. Ibidem, p. 42-43

47. Ibidem. p. 47

Un alt argument adus tezei sale ca Ardealul să nu aiba mitropolie independenta este că

românii nu prea sunt aplecaţi spre călugarie, iar a introduce separatismul în Biserica este

lucru necrestinesc. De aceea şi "ambitiosul episcop ardelean, Şaguna" să-şi aduca aminte

de făgăduinţa facuta la Carloviţ, şi de juramantul, care îl obligasa apere drepturile

scaunului sau episcopal şi să le transmita urmasilor nestirbite. Pornind de aici merge mai

departe spunând ca Şaguna şi aderentii săi după ce vor cuprinde în mitropolia lor şi

episcopia Bucovinei, prin analogie "ar trebui să stee în perspectiva celui mai apropiat

viitor şi un imperiu daco-român" şi "ce ar zice atunci Austria, Rusia şi Turcia?" 48

Ministrul cultelor Bach a confiscat brosura imediat după aparitie, l-a chemat pe

Şaguna la sine şi l-a intrebat dacă doreste satisfactie din partea lui Rajacici. Şaguna s-a

multumit a-l infrunta "ca pe un om nevrednic de pozitiunea, ce ocupa în Biserica noastra"

49.

Episcopii ortodocsi din Austria se aflau intre 25 oct. 1850 şi 2 iulie 1851 la Viena,

unde au fost chemaţi la aşa numitele "conferinte episcopesti". Se vede insa că la aceste

conferinte s-a incercat din partea sârba pierderea timpului discutându-se, numai despre

problemele minore, fără a se lua în calcul problemele ce se aratau la orizont, precum şi

mitropolia ortodoxa din Ardeal.

În sedinta din 5 noiembrie 1850, Şaguna a înaintat 8 propuneri privitoare la reglarea

afacerilor bisericesti. În cea de-a cincea cerea, ca conferinta episcopala să solicite

infiintarea unei mitropolii româneşti, coordonata celei sârbesti. Dar observând ca nu se iau

în consideraţie propunerile sale, Şaguna ca şi "fiecare episcop care a avut constiinţa şi simţ

de rusine, s-a intors acasa nemangaiat" 50.

48. Ibidem, p 51

49. Ioan Lupas, Mitropolitul Andreiu Şaguna, p 117

55

50. "Die Românen sind dem Monchstande sehr wening geneigt, p 44, preluat de Ioan Lupaş în

Mitropolitul......

d) Luptele diplomatice ale lui Şaguna cu ministrul Thun

Pana în anul 1855, Şaguna a înaintat 11 petitii în sensul hotararilor sinodului din

1850, Rajacici pe de o parte şi contele Thun pe de alta voiau ca şi Şaguna să fie supus celor

19 conditii cu care fusese tinut episcopul Vasile Moga în 1810.

Graţie bunelor relaţii existente intre Şaguna şi guvernatorul Schwarzenberg, care

cunostea toate multumirile credinciosilor Bisericii Ortodoxe, indemna pe Şaguna să

descopere în petitiile sale adevarata realitate existenta, denuntându-l pe contele Thun. În

vara anului 1855 Schwarzenberg, calatorind în Boemi, la mosiile sale, şi petrecând la baile

din Karlsbat, ceva vreme, a fost invitat de împărat la vanatoare.. Cu aceasta ocazie el îi

vorbeste despre nemultumirile existente în Ardeal în urma deciziilor ministrului Thun.

Împăratul i-a spus cu aceasta ocazie guvernatorului ca Şaguna să asterne în scris toate,

lucru care se va intampla imediat ce acesta s-a intors la Sibiu de la băi.

Aceasta este geneza memorandului din 1 decembrie 1855, în care sunt desfasurate pe

larg, cu o temeinica argumentaţie, toate doleantele naţionale bisericesti din timpul

absolutismului şi cuprinse într-o expunere clara. După o acuza energica adusa contelui

Thun care considera Biserica de acum exact cum era tratata în 1848, adică în calitate de

"tolerata", Şaguna cere:

1. reglementarea pozitiei Bisericii gr. -ort din Ardeal fata de stat şi de celelalte

Biserici, pe baza egalei indreptaţiri;

2. să se acorde Bisericii denumirea corecta, adică de Biserica greco-orientala;

3.la incheierea casatoriilor amestecate Biserica ortodoxa să nu mai fie

nedreptaţita.

4. să nu se pună piedici de trecere de la o confesiune la alta;

56

5. să se admita organizarea consistoriului pe baze canonice şi istorice;

6. să i se pună la dispozitie mijloacele necesare pentru organizarea seminarului

în conformitate cu cerintele timpului;

7. să i se facă posibila organizarea parohiilor şi dotarea preotilor;

8. să i se acorde fonduri pentru administraţie şi chivernisire proprie;

9. să i se recunoasca acestei biserici dreptul la mitropolia sa istorica lasându-i-se

credinciosilor ei speranta mangaietoare de a-şi vedea "vechia lor mitropolie rainviind

în stralucire noua".

Împăratul "după ce a vazut continutul recursului meu, a dojenit pe ministrul Thun,

care de atunci se purta cu lucrurile noastre bisericesti şi scolare ceva mai delicat, dar tot

cu dusmaniei" 51. Memorandul adresat împăratului este un monument de curaj în care se

denunţă toate abuzurile şi piedicile ridicate de administraţia imperiala. Este denuntat şi

principiul conform căruia nu trebuie să fi preot decât acolo unde sunt peste 1000 de

ortodocsi. Şaguna argumentează că deseori în aceste parohii mici evlavia şi spiritul de

jertfa e cu atât mai mare, decât în cele mai insemnate localitaţi. Asupra mecanismului greoi

al aparatului monahic se pronunta într-un exemplu elocvent: numirea profesorului Dr.

Pantazi a primit confirmarea guvernului abia când acesta trecuse la cele vesnice.(14 luni)

Edificatoare în disputa dintre Şaguna şi ministrul Thun este discutia acestora,

imortalizata de Şaguna într-un ziar. La toate argumentele aduse de ministru, Şaguna

respinge cu o dibacie deosebita prin contraargumente. Thun îl apreciază la adevarata lui

valoare, dar nu are bază în urmasii ce-i vor veni la pastorirea Bisericii ortodoxe din Ardeal.

Discutia dintre cei doi bărbaţi deosebiti se incheie prin promisiunea lui Şaguna de a înainta

o noua petitie pentru dotarea clerului.

57

51.Memorial 1855.

e) Frământări confesionale

După ce trecu evenimentele de la 1848-1849, se reveni la ura confesională. Daca

atunci se ceruse infiintarea unei mitropolii eomanesti, fără a se stipula insa, dacă va fi

ortodoxa sau greco-catolica, acum ambele confesiuni actioneaza în acest sens. Se observa o

divergenta de opinii asupra acestei mitropolii, insa majoritatea conducatorilor erau de

acord cu infiintarea mitropoliei şi la ortodocsi şi la uniti. Se vehiculează ideea de a se

constitui o singură mitropolie în care să fie incadraţi toţi românii, indiferent de confesiune.

Dar la aceasta idee, răspunde episcopatul catolic care afirmă că, în timpul revolutiei 300 de

preoti români uniti au fost ucisi de români ortodocsi.

Mai degraba este ideea lui Suluţiu, episcopul unit, de a scrie în pastoralele sale, că

dorinta împăratului ar fi "unirea" tuturor românilor. În sprijinul acestei idei se aduc texte

răstalmăcite din Scriptura. Un exemplar îi este destinat lui Şaguna, pe care totodata îl

invinuieste la guvernatorul Schwarzenberg de tendinte prozelite. La solicitarea lui Şaguna,

Sulutiu se explica în fata guvernatorului sustinând că n-a voit cu nici un pret a-l supara pe

acesta. Supararea lui Şaguna crescu atunci când află că s-a infiintat mitropolia greco-

catolica de Blaj şi cele doua episcopii la Gherla şi la Lugoj. Totodata observă cu durere că

dorinta de a se reinfiinta mitropolia istorica ortodoxa se vedea zadarnicită de intentile

ministrului Thun. De aceeasi parere era şi guvernatorul Schwarzenberg care-i aduce unele

imputari ministrului.

În conformitate cu hotararile sinodului din 1850 şi cu principiul fundamental de

egala indreptaţire confesionala, Şaguna a luat masuri pentru a se evita frecarile

confesionale. Astfel sfarsitul anului 1852,, Şaguna ordona ca preotii gr-orientali şi preotii

gr-catolici să nu se mai amestece cu slujbele" 52.

58

52.Articol scris de Şaguna, publicat în "Documente pentru limba şi istorica", vol I, p. 269-311

În ciuda acestui lucru neînţelegerile continuă şi uneori degenerează în dispute grele.

Astfel, la sfarsitul anului 1854, aducând Stefan Gherman din Galaţi parohului gr-cât.

Stefan Suciu, la cunostinta intentia sa de a trece la Biserica Ortodoxa, acesta se năpusteste,

înaintea martorilor, asupra protopopului din Hateg. Mihai Maximilian, numindu-l

"măgarul de protopop", şi asupra lui Şaguna, pe care îl intituleaza "calul şi Antihristul cel

mare din Sibiu" 53.

Un alt acuzator va iesi la rampa acum. Acesta va fi "gazeta" din Brasov, pe care

Şaguna o ajutase într-un moment critic, când era gata să-şi incheie activitatea. În spatele

tuturor sta insa mitropolitul greco-unit, căci "toti români cei buni, uniti şi neuniti cunosc,

că peatra scandalului vine de la Blaj şi nu de la Sibiu", după cum scria Ioan Maiorescu

într-o epistola a sa din 1850.La aceste provocari Şaguna raspunse prin sfatul şi totodata

roagă toţi credinciosii să nu mai cumpere şi să nu mai citeasca "Gazeta de Transilvania".

Procedeul lui Şaguna poate fi considerat putin cam deplasat, dar dacă se iau în calcul

spiritul de autoritate, ordine şi disciplina, precum şi conditiile social- politice existente,

atunci acest procedeu este pe deplin indreptăţit.

f) Cum pedepsea şi cum renumera Şaguna

Daca până atunci preotii erau obismuiti cu o disciplina laxa păstrată din timpul lui

Moga, acum ei vor trebui să se conformeze unui program şi unor cerinte fără precedent.

Astfel sunt numeroase pedepsele pentru traiul neregulat, pentru neimplinirea cu evlavie a

slujbelor bisericesti. Este demn de amintit cazul preotului din Poplaca, Petru Badilă,

impotriva căruia se adusese mai multe pâre de "betie, sudalme" batai şi alte purtari

necuviincioase, pentru care a fost oprit să mai slujeasca şi indrumat să mai invete un an la

seminar - "invataturile pentru clerici prescrise."

59

53.Memorial anul 1851

La adaptarea acestei hotarari luate în Consistoriu, a fost de fată şi unchiul acestuia

Petre Badila, protopopul. Asesorul Badila a adus acuze lui Şaguna ca sentinta s-a dat pe

nedrept, inculpatul nefiind ascultat, adaugând la acestea şi faptul că de 20 de ani n-a mai

vazut aşa ceva, insotind cuvintele cu expectoraţie. Şaguna puse pe notarul Nania să ia la

cunostinta cuvintele rostite, ceea ce acesta n-a facut decât pe jumatate.

Ca urmare în aceiasi zi, Badilă a fost destituit, iar Hanie mustrat. Destituirea isi

argumenteaza decizia în 4 puncte, afirmând ca expectoraţia asesorului a vătămat "sfintenia

consistoriului eparhial", ce l-a pus la intrarea sa în functia de asesor, de a fi totdeauna

"fără partinire" şi "s-a stins de dreptul, ce are un episcop de a supune pe preotii

scandalosi la pedeapsa mediţinală, fără a le face proces formal cu intervenirea

consistoriului" - "din pricinile pomenite - scrie Şaguna - mă văd silit cu intristarea inimei

a-ti vesti, că de aici înainte nu mai poti avea loc în consistoriul eparhial" 54.

Pe cât de sever era Şaguna în croirea pedepselor, pe atât era de darnic în impartirea

darurilor pentru cei ce meritau. Putea fi iertator şi milos, ajutând pe toţi cei ce se aflau în

suferinta care dadeau semne de indreptare şi pocainta. Ca exemplu elocvent avem cazul

pierderii talentatului secretar Grigorie Pantazi. Observam din felul cum a stiut să eternizeze

amintirea acestui barbat vrednic, răpit de o moarte prea timpurie, splendida dovada de

darnicie, cu care stia să răsplatească Şaguna meritele oamenilor săi.

60

54.Circulara Nr. Cons. 1171-1852

Capitolul V

Actiunile conjugate ale episcopului Andrei Şaguna şi ale poporului român - prin

reprezentanţii săi - pentru infiintarea Mitropoliei autonome a Transilvaniei.

a) Actiunile eparhiei sârbesti în contra reinfiintarii Mitropoliei autonome

ortodoxe a Ardealului

Netoleranta ierarhiei sârbesti din punct de vedere naţional a dus cu sine ca timpul, în

care Biserica Ortodoxa din Ungaria a fost pusa sub aceasta ierarhie, să inregistreze pentru

români un întreg sir de suferinte în viata bisericeasca şi naţionala. Românii nu numai că au

fost amenintaţi în dezvoltarea lor culturala, dar erau amenintaţi în existenta lor naţionala

prin slavizare. Limba sârbeasca, parte pe furis, parte cu forta s-a introdus în scolile şi

bisericile noastre; în Biserica s-a introdus cărti slavice, şi în scoală se impuneau cartile

didactice sârbesti şi în acele comune, unde românii erau preponderenti faţă de sârbi. Clerul

se recruta dintre sârbi, iar dintre români numai dacă isi renegau originea şi se dau drept

sârbi. La treptele mai inalte preotesti, precum episcopi, arhimandriti, egumeni de

manastiri, protopresbiteri se promovau dintre români, numai aceia ce se declarau sârbi, iar

ca preoti ajungeau românii numai în parohiile mai rău dotate afără dacă prin conexiuni

familiare în urma căsătoriilor cu sârboaice isi castigau şi protectia necesară. Exemple de

acest gen găsim în existenta a numeroase nume, precum: Popovici, Stoicovici, Motcovici,

Iliovici, Adamovici, Ioanovici, Nicolaevici, Petrovici, etc. în Ardeal.

Datorită tuturor acestor probleme, create de sârbi "românii nemultumiti cu tratarea

nasterii din partea ierarhiei sârbesti, începură a reclama contra nedreptaţilor strigatoare

la cer. Dureroasa şi injositoare a fost soarta românilor, asupra cărora au căzut, fără nici

61

o vina a lor,toate aceste loviri. Totusi şi în aceasta pozitie amarata, ei isi tinură frumosul

lor caracter cu o statornicie nepilduita şi credinta neclatita către împăratul lor, biserica şi

naţionalitatea lor, chiar şi în cele mai furioase vijelii ale razboiului cetatenesc o parasira.

Expusi nefericitelor prigori, şi saraciti prin multe razboaie cu turcii, n-avura atata putere

morala spre a cere reîntregirea bisericii sale... Pe lângă toate acestea, de vreo caţiva zeci

de ani, nu inceteaza a asterne la Înaltul loc deosebite rugaminti, pentru suplinirea

episcopilor Aradului în Ungaria, a Timisoarei şi a Vârşeţului în Banat cu episcopi

naţionali, care avură imbucuratorul rezultat, ca prin pre inalta împărateasca orânduiala a

Majestaţii Sale împăratului Francisc, afără de episcopiile Ardealului şi Aradului, care au

dreptul hotarat de a aplica numai români, în cele de la Timisoara şi Vârşeţ numai aşa

episcopii să se aseza, care cunosc bine limba româna. Toate acestea intaresc actele, ce se

afla în arhiva Inaltei stapaniri din anul 1828, 1836, 1842 despre denumirea episcopilor

Aradului, Timisoarei şi Vârşeţului. Românilor şi pentru aceea le zacea aceste 3 episcopii

la inima, fiindca episcopul Aradului, Nestor Ioanovici era român, iar episcopul

Timisoarei, de pe acea vreme, Iosif Putnic şi al Varşeului Stefan Popovici, carele prin

arhiepiscopul Carlovitului de atunci, 1842/3, numai din acea privinta se propune inaltei

stapaniri spre a trece de la Pacrat la Vârşeţ în calitate de episcop diacezar, fiindca era

nascut din Banat şi stia româneste" 55.

Dar nu se marginesc la aceste lucruri şi obiectează că toţi episcopii asezaţi de sârbi,

dar de neam român, nu a facut nimic. Relevant este, după opinia sârbilor cazul episcopului

Moga, predecesorul lui Şaguna, ce nu a facut nimic. După aceea ei prezinta activitatea

episcopilor sârbi. La toate aceste atacuri Şaguna va raspunde în brosura din 1849 în 15

pagini "Pro memoria".

62

55. Ioan Lupaş, Mitropolitul Andreiu Baron de Şaguna....

b) Brosura din 1849: "Pro memoria despre dreptul istoric al autonomiei

bisericesti naţionale a românilor de religie rasariteana în ces. reg. provincii ale

monarhiei austriece."

În ea arata şi dovedesc cu date istorice, că Biserica românească din timpuri mai

vechi a avut ierarhia sa naţionala cu mai multe episcopii şi mitropolit în frunte, al carui

scaun era în Alba Iulia (Bălgrad), în Transilvania, că mitropolitii arhiepiscopi se alegeau de

preotime şi se sfiinteau de patriarhul de Constantinopol, mai tarziu de ierarhul patriarhal,

mitropolitul Ungro-Vlahiei, care a rezidat în Targoviste şi mai pe urma în Bucuresti, tot

aici se indica cauzele pentru care românii au pierdut autonomia lor bisericeasca, şi cum

scaunul mitropolitan pe timp indelungat a fost lipsit de arhiereul său, de asemenea cum

episcopiile supuse mitropoliei româneşti rămaseră vaduvite până sub împăratul Iosif II,

când în anul 1783, românii ortodocsi din Transilvania dobândeau episcop în persoana lui

Ghedeon Nichitici, în vreme ce românii din Ungaria şi Banat, ca oi risipite şi fără pastor, se

traseră la episcopiile Aradului, Carancebesului Vârşeţului şi Timisoarei, ce se infiinteaza în

perioada de prigonire.

Prememoria incheie astfel "Acum după ce rupseră lanţurile absolutismului

(stăpânirii silnice), românii sub împărăţia Austriei îşi ridică dreptul lor glas cu

rugămintea lor ca Acel Înalt binevoiască a primi părinteasca reântregire a dreptului lor

istoric îtemeiat pe canoanele bisericeşti şi pe legile fundamentale publice în cap. 2 din

4martie a. c. spre a cărei făptuire să se îndure a o face un sinod pentru toţi românii din

episcopiile Ardealului, Bucovinei, Timişoarei, Aradului şi Vârşeţului" 56.

Broşura trebuia să fie urmată în anul 1850 de un "Adaus la Promemoria",

constituită din 23 de pagini care expun istoric vechimea şi suferinţele Bisericii Ortodoxe

Române din Austro-Ungaria precum şi despre mitropoliţii ei din Alba-Iulia. Ea trebuie să

descopere aceste lucruri înaltelor cercuri de la Viena şi Budapesta. .

63

56.Data 15 decembrie 1851

Prin publicarea acestor broşuri s-a dat semnalul unei actiuni serioase, condusă sistematizat

şi cu înţelepciune din partea românilor ortodocşi din Austro-Ungaria pentru emanciparea

lor bisericească.

c) Şaguna şi despărţirea de sârbii ortodocşi.

Acţiunea de despărţire de sârbii ortodocşi este începută de Şaguna în 1849.

"Episcopul Şaguna, zice G. Bariţiu, în timp de aproape 4 luni, cât a stat la Viena s-a

folosit de toate ocaziile posibile spre a pregăti la curte calea pentru despărţirea românilor

şi concentrarea lor într-o mitropolie naţională, cu totul independentă de oricare alta,

pentru că aşa alături, cu exerciţiu religios, să-şi poată dezrobi şcoala şi cu ea limba şi

constituţia naţională de sub jugul slav, sub care căzuse foarte greu atât mai înainte, cât şi

mai vârtos, în cei 150 de ani din urmă" 57.

În concepţia lui Şaguna în cadrul Mitropoliei Ardealului va intra şi episcopia

Bucovinei. De aceea în 1843 se adresează episcopului Bucovinei, Eugeniu Hacman, pentru

cooperarea în vederea realizării acestei idei. În continuare se prezintă românilor bucovineni

avantajele înfiinţării acestei mitropolii.

d) Participarea lui Şaguna în 1850 la coferinţele episcopilor ortodocşi din

Austro-Ungaria sub Iosif Rajacici.

Şaguna nu lasă nici o ocazie nefolosită pentru a cere realizarea obiectivului sau. La

conferintele din 1850 ale reprezentantilor ortodocsi din Austro-Ungaria, tinute le Viena sub

presedintia mitropolitului sârb Iosif Rajacici, preocuparea cea mai mare a lui Şaguna a fost

emanciparea bisericeasca şi restaurarea mitropoliei române.

64

57."Pro memoria" - despre dreptul istoric al autonomiei bisericii nationale a românilor de legea rasariteana

în provincile monarhiei austriace de Andreiu Şaguna, 1849.

Înainte de a se întruni la aceste conferinte Şaguna, trimite o adresa mitropolitului Rajacici,

din 27 iulie 1850, în care aduce grave acuze ca a amanat de trei ori întrunirea acestei

conferinte: "Eu, zice episcopul Şaguna, as fi dorit ca după canoanele bisericesti, Fericirea

Ta, încă în anul trecut, când în urma unui decret împăratesc, ai fost chemat la Viena,

pentru sfatuire despre trebile bisericesti, numaidecat să fi fost lucrat într-acolo ca spre

acest sfârşit şi ceilalti episcopi să se cheme" 58. Scrisoarea se incheie cu rugamintea ca în

luna august să convoace pe toţi episcopii la Viena.

Prin adresa din 5 septembrie 1850, ministrul de interne incunostiinteaza pe Şaguna

ca Maiestatea Sa a incuviintat convocarea la Viena, a toţi episcopii gr-or., pentru

conlucrarea asupra afacerilor Bisereicii gr-orientale, invitându-l a se prezenta la Viena 3/15

octombrie 1850.

Înainte de a pleca trimite ministerului un memorand semnat 22 iulie 1850, în care

descopera dorintele şi lipsurile naţiunii române şi ale Bisericii rasaritene. O copie o

adreseaza şi guvernatorului civil şi militar, baronul Wohlgemuth. După aceea Şaguna

pleacă la Viena la conferintele episcopesti. Aici el tine o agendă asupra discutiilor din

fiecare zi. Dar nu gaseste aici înţelegerea necesara discutării problemei mitropoliei

ardelene.Discutiile s-au purtat pe teren steril, avându-se în vedere subiecte de mai mica

insemnătate precum: reabilitarea lui Platon Atanatehievici în scaunul episcopal al Backei,

organizarea consistoriului, dotarea clerului, organizarea seminarilor şi a invatamantului. La

interventiile energice a lui Şaguna, presedintele, patriarhul Rajacici, incearca evitarea şi

eschivarea de la discutarea problemei Bisericii Ardelene. La consultarile din 4 noiembrie

1850, asupra numirii Bisericii gr-or. din Austro-Ungaria, Şaguna a propus a recurge la un

regim, nu numai în privinta numirii corecte a Bisericii, ci şi în privinţa altor probleme ale

Bisericii, facând o consemnare în 5 puncte pe aceasta tema.

65

58. Ibidem

Desi propunerea a fost acceptată în principiu, ea urma să se discute mai tarziu. Dar

Şaguna a intuit ca propunerile sale nu vor fi luate în calcul şi ca patriarhul Rajacici va face

tot posibilul pentru a face acest lucru. De aceea Şaguna anuntă că la sfarsitul lunii

noiembrie se va retrage şi se va intoarce acasa. Conform acestei declaraţii la 16 noiembrie

înaintează problema sa asupra punctelor din program în scris direct la ministrul de interne,

pentru că la 17 noiembrie a înaintat la acesta cererea de a fi demis acasa. Ministrul, fiind

informat de nemultumirea lui Şaguna, l-a poftit pe acesta să mai rămână, căci regimul va

conferii cu el de-a dreptul cauza Bisericii ardelene.

Şaguna a rămas în continuare la sedintele desfasurate la Viena, luând pozitie pentru

constituirea unei mitropolii autonome a ortodocsilor din Transilvania. Astfel la discutia

tipăririi cărtilor liturgice şi la infiintarea unei tipografii la mitropolia sârbeasca din

Carlovitz, Şaguna a propus ca aceasta chestiune să nu fie discutata decât după lămurirea

problemelor ierarhice intre sârbi şi români. Astfel în acest gând a propus că în tiparirea

cartilor bisericesti, ce cuprind titlul cărtilor româneşti să nu se mai scrie cuvintele

"Patriarchatul din Carlovitz", amintind că patriarhul în circulara sa din 27 august 1850

către diaceza Ardealului, după moartea episcopului Gerasim Raţiu, cu nedrept se

numeste:"patriarhul întregei Biserici din Austria", o numire ce vatamă sentimentele

românilor. În sfârşit tot din titlul cărtilor liturgice româneşti a dorit Şaguna să se şteargă

cuvintele:... "Cu binecuvântarea Sfinteniei Sale patriarhul sârbesc, arhiepiscopului şi

mitropolitului Iosif" 59.

Şaguna a mai facut o incercare la 17 martie 1850, atunci când s-a adus în discutie

chestiunea întregirii scaunelor vacante (Arad şi Vârşeţ). Pentru aceasta el intra în conflict

deschis cu patriarhul. Intamplându-se în aceaiasi perioada moartea episcopului Timisoarei,

66

Şaguna roaga patriarhul Rajacici să aducă în discutie întregirea scaunelor episcopale

vacante. .

59.Istoria Transilvaniei, Tom. III, p. 75

O noua diferenta intre cei doi apare atunci când patriarhul nu-l invită pe Şaguna la

sedinta din 23 martie, în care se discuta şi despre mitropolia românească. Aceasta atitudine

a fost motivată de partriarh prin existenta punctelor depuse de Şaguna la conferinta.

Episcopul Bucovinei a luat apărarea cererii românilor de a infiinta o mitropolie, socotind-o

indreptaţită. Şi de această dată discutia pe aceasta tema a fost curmată de Rajacici.

Şaguna cere la 15 mai să se intoarcă la eparhie, dar mai rămâne până la 2 iulie, la

cererea ministrului.

e) Perioada de stagnare 1850-1860

Nici în timpul absolutismului, Şaguna nu a incetat cu planurile şi rugămintile sale. În

acest timp stagnând cu totul orice incercare de reinfiintare a mitropoliei, Şaguna avut multe

experiente triste şi multe deceptii,dar piedicile ce se arătau din toate partile n-au putut să-i

slabeasca energia şi să-i nimiceasca speranta atingerii scopului dorit.

Astazi, când ne bucuram de existenta acestei institutii şi de roadele sale, acele

greutaţi par a fi avut o destinaţie providentiala, ca din invingerea lor să cunoasca

posterioritatea că drepturile unui popor nu pot fi zadarnicite, poate numai suprimate pentru

un timp.

Corabierul iscusit, când departe de uscat pe luciul marii intampina valuri

nefavorabile, care împiedica navigaţia, se mărgineste prin dirijarea pânzelor a tine corabia

nevatamata de valurile marii şi la caz de pericol este multumit să dea peste un adapost unde

să astepte un vant mai favorabil, care să facă să alunece corabia spre limanul dorit.

Intocmai ca şi corabierul a trebuit, să astepte Şaguna 10 ani ai absolutismului steril, până

67

când în anul 1860, adiind aerul mai blând al libertaţii popoarelor, el putu începe cu puteri

innoite actiunea pentru restaurarea vechii mitropolii române.

f) Factorii ce luptau contra restaurarii mitropoliei Ardealului

În timp ce românii luptau din răsputeri cu prozelitismul religios şi în timp ce Biserica

lor ortodoxa era amenintata de nimicire, poporul sârb cu patriarhul Arsenie Cernevici din

Ipek în frunte, emigrând în Ungaria, au primit de la împăratul leopold I şi apoi de la

urmasii săi, importante privilegii naţionale şi bisericesti. Astfel au primit dreptul de a avea

o mitropolie autonomă la Carlovitz, de care ţineau mai multe episcopii. Românii ortodocsi,

lipsiti de ierarhia lor, ajunseră sub scutul ierarhiei sârbesti şi sub episcopii sârbi. Daca la

început acest lucru a fost de bun augur, mai tarziu s-a dovedit a fi un nou jug de asuprire şi

împiedicare a libertaţii de manifestare. Timp de 150 de ani, cât au stat românii sub ierarhia

sârbeasca, sârbii au stors de la ei toate foloasele spre instarirea lor proprie naţionala, prin

deznaţionalizarea românilor, prin intarirea elementului sârbesc, prin impozite şi taxe prin

atragerea în stăpânirea lor a mânăstirilor bogate.

Era natural ca românii să se trezeasca din aceasta letargie, din acest somn de 150 de

ani. Cel care-i va destepta, daruindu-le un nou sens, un nou ţel de luptă va fi Andrei

Şaguna, episcopul. El va face toate demersurile necesare pentru a reinfiinta vechea

mitropolie, care avea toate drepturile potrivit canoanelor şi legiuirilor bisericesti. Dar

ierarhia sârbească va incerca din rasputeri să impiedice ceea ce era un lucru natural, drept

şi obligatoriu. Ca madular al acestei biserici, Biserica sârba ar fi trebuit să ajute la

reinfiintarea mitropoliei, şi nu să o impiedice.

Dreptul istoric al românilor asupra mitropoliei pretinse cu ignorarea documentelor

istorice, îl denigrara sârbii, sustinând ca o mitropolie autonoma româneasca în Alba Iulia

numai după nume, nu insa şi în fapta ar fi existat, ceea ce ar fi insemnat ca mitropolitii din

Alba Iulia se sfinteau de ierarhul româniei, din cauza ca nu ar fi avut episcopi sufragani sub

68

ei. Ca urmare dacă s-ar reinfiinta o mitropolie nu ar putea avea nici un drept asupra

episopiilor din Arad, Vârşeţ şi Timisoara, cu atât mai putin asupra eparhie bucovinene.

Toate obiectiile ridicate de sârbi pot fi citite într-o brosura în limba germana, despre care

Şaguna, în memorialul sau zice: "Aici trebuie să mai amintesc despre o brosura, ce

patriarhul sârbesc Rajacici a compus-o şi tiparit-o în Viena în limba nemteasca în timpul

petrecerii episcopilor la sinod, în care brosura, sau mai bine să zic pamflet, mă descrie pe

mine de un om fudul şi desert, ca să încep cât mai curând de mitropolit al românilor.

Ministrul Bach, intelegând despre acest pamflet, că adică Rajacici a dat-o la tipar, prin

Trifunat, consilier al ministrului de finante, l-a confiscat şi pe mine m-a chemat,

intrebându-ma: dacă cunosc acest pamflet riparit? Eu până atunci nu am avut nici o

cunostinta despre acel pamflet. El mi-a dat un exemplar spre citire şi spre a-i spune, ce

pas vreau să fac , pentru vatamarile din acel pamflet?" 60.

Multi şi-au pus intrebarea pentru ce poporul român din patrie, care este un popor

inteligent, bun din fire, iubitor de patrie, într-un cuvânt inzestrat de Dumnezeu cu cele mai

frumoase însuşiri morale şi fizice a fost în tot acest timp rău tratat şi nedreptaţit nu numai

de toate naţiunile conlocuitoare, dar şi de organele administrative! Răspunsul la aceasta

intrebare se afla în dovada vechimii pe aceste meleaguri a poporului român. Celelalte

popoare neavând aceste fundamente au fost stârnite de o furie deosebita.Luptele din 1848-

1849 pentru emanciparea naţională şi bisericească reprezintă unul din momentele

importante ale luptei pentru existenta naţionala. Era normal ca şi după 1848 românii

ortodocsi să doreasca emanciparea bisericească şi realizarea unei mitropolii autonome de

cea sârbească. Acele naţionalitaţi, precum în trecut politic au apăsat pe români şi i-au

trimis în stare umilită, aşa voiau şi pe viitor a-i retine în aceiasi stare ca să tragă foloase şi

să se asigure influenta exclusiva asupra treburilor statului.

g) Înfiintarea Mitropoliei unite în 1850 şi a celor doua episcopii sufragane:

Lugoj şi Gherla prin alegerea lui Suluţiu

69

Daca mitropolia ortodoxa nu a fost infiintata cu o aşa de mare rapiditate, mitropolia

unită a fost infiintata în schimb în 1850.

60.) Mitropolia românilor ortodocsi din Ungaria şi Transilvania, Dr. Ilarion Puşcariu, Tiparul tipografiei

arhidiecezane, Sibiu, 1900, p. 70(documente)

"Ca o semnatura a timpului e ca încă în decretul pre inalt din 12 decembrie 1850 s-a

incuviintat infiintarea unei arhiepiscopii greco-

catolice la Alba-Iulia şi a doua episcopii greco-catolice subordonate aceleia la Gherla în

Transilvania şi la Lugoj în Banatul Timisan, care din partea guvernului s-a adus simplu la

cunostinta prin nota din 22 februarie nu tocmai spre mutumirea generala"61.

Numirea lui Alexandru Sterca Suluţ ca mitropolit unit la Alba-Iulia, în 1855, se

aduce la cunostinta clerului şi poporului. Astfel el spune: "Maiestatea Sa doreste inflorirea

şi laţirea unirii cu apostolnicul scaun al Romei". Apoi el se adreseaza naţiunii române şi

clerului ortodox, indemnându-i la unire: "Mantuitorul nostru Iisus Hristos încă s-a rugat

pentru unirea tuturor, zicând la Ioan XVII "Parinte sfinte pazeste-i pe cei, ca să fie una

precum şi Noi suntem", apoi mai jos: "Iisus Hristos a trimis pe Sfântul Său Spirit peste

apostoli şi invataceii săi, pe care pe toţi i-a chemat într-o unire". Dispune mai departe a se

ruga în biserici "pentru toata naţiunea româna, ca Spiritul Sfant să o lumineze pe ea, ca să

se uneasca sub un cap bisericesc" 62.

Aceasta purtare nedemnă a fost infrânată de episcopul Şaguna, care a ştiut la

momentul decisiv a face plângeri către împărat.

h) Greutăţile interne

Reinfiintarea mitropoliei ortodoxe a fost prezentată înaintea împăratului şi a

regimului ca fiind una din cele mai importante doleante ale tuturor românilor transilvaneni.

Aici se recunoaste meritul episcopului Şaguna, căci el se adresa împăratului pe baza

70

hotarârilor sinodurilor eparhiale, pe consensul celorlalte episcopii româneşti şi pe

adeziunea inteligentelor româneşti la aceasta cauza. Astfel s-a dat importanta dorită cauzei.

În acea vreme era dificil a se definii atitudinea episcopiilor existente în Transilvania.

61.)Ibidem, p.73-87

62.)Ibidem, p. 56-57

Nu vom discuta numai despre episcopia Bucovinei, condusă de Eugenie Hacman, ci

chiar de episcopieiile Aradului, Vârşeţului. Şaguna a trebuit să trateze cu ei cu multa

diplomaţie, pentru a-i castiga pentru conlucrare. În fata tuturor elementelor nesigure

existente, Şaguna a aflat un sprijin puternic în inteligenta mirenilor: fraţii Mocsonyi,

Gozsdu, Babes etc.

La convocarea patriarhului sârbesc episcopul Bucovinei, Eugeniu Hacman, şi-a dat

parerea în favoarea infiintarii mitropoliei româneşti aşa cum ceruse Şaguna. După parerea

lui fiecare Biserica recunoscută de lege are dreptul să-şi regleze, să-şi administreze singura

afacerile sale. Dar trecând anul 1850 cu conferintele ortodocse de la Viena şi venind 1860,

când din nou se reluă firul lucrării pentru realizarea unei mitropolii româneşti, episcopul

Hacman s-a arătat schimbat în vederi în comparaţie cu anul 1849. Aceste tendinte ambigue

ale apiscopului Hacman iesiră la iveală tot mai mult cu cât cauza infiintării mitropoliei

româneşti înainta. Sub titlul "Dorintele drept credinciosului cler din Bucovina în privinta

organizarii canonice a diacezei şi a erarhiei sale referinte în organismul Bisericii

ortodocse din Austria." a apărut la începutul anului 1861, o brosura, în care se cerea

ridicarea eparhiei bucovinene la rangul unei mitropolii pe motivul, că aceasta episcopie

dispune de mijloace materiale şi nu trebuie să facă colecte sau datorii, nici să insărcineze

statul sau pe altcineva spre a inzestra mitropolia şi a o păstra în cinstea cuvenită. Se mai

afirmă că au catedrală măreată şi în scurt timp vor avea şi o resedinta arhierească

corespunzatoare, că au un seminar bine organizat, un cler cult şi bine inzestrat, au trei

manastiri pentru arhimandriti, protosingeli, arhidiaconi, etc. Clerul bucovinean cerea

71

mitropolie pentru a nu mai fi dependent de Carlovitz sau Alba Iulia, în cazul în care se va

reînfiinţa aici.

Pe baza acestor doleante clerul bucovinean a hotărât în sinodul eparhial din

Bucovina din 17/29 februarie 1861 ridicarea episcopiei din Bucovina la rangul de

mitropolie cu 2 arhierei titulari. El a fost generos admitând şi ridicarea episcopiei din

Transilvania la rangul de Mitropolie, iar dacă nu se va putea aceasta va deveni diaceza

sufragana a mitropoliei Bucovinei.

Aceste păreri particulare sustinute de clerul bucovinean au dat lui Şaguna un bogat

material de critică. Ea este relevantă în scrisoarea din anul 1861 sub titlul "Anthorismos",

adresată clerului bucovinean. Dar şi Şaguna şi-a dat seama că aceste idei nu puteu veni din

partea clerului frate bucovinean, ci proveneau de sus, din cercurile guvernamentale, care

mai curând ar fi dat titlul de mitropolie la toate episcopiile decât să le vadă pe toate reunite

sub aceeasi conducere, sub aceeasi mână.

Pe lângă toate declaraţile clerului bucovinean, episcopul Şaguna nu a incetat a lucra

ca şi eparhia Bucovinei să fie în legatura cu mitropolia din Transilvania. Aceasta se poate

vedea şi din petitiile sale viitoare, îndeosebi prin cea din 12 martie 1862. La această petiţie

i se raspunde autograful împăratesc din 25 iunie 1863, prin care se descopera intentia

Majestaţii Sale de a se infiinta pentru românii ortodocsi o mitropolie independenţa,

coordonata cu cea sârbeasca. Înainte ca împăratul să decidă, dacă mitropolia se va intinde

numai asupra marelui principat al Transilvaniei sau şi în toată Ungaria, l-a chemat pe

Şaguna să-şi dea părerea în ambele chestiuni. Şaguna nu a intarziat cu raspunsul la aceasta

intrebare la care s-au mai adaugat şi altele precum: problema locului de resedintă a

mitropoliei; episcopii sufragani; resedintele episcopilor sufragani; teritoriul lor şi dotarea

lor; modul de instituire al mitropolitului şi episcopilor. Acest raspuns l-a comunicat şi

sinodului eparhial tinut la Sibiu din mai 1864. Din el se vede ca Şaguna, bazându-se pe

dorinta românilor bucovineni insistă ca aceasta eparhie să se anexeze la mitropolia istorica

a Transilvaniei. Iată un pasaj care reflectă pe deplin cele afirmate: "Românii gr-ort. din

72

întrega monarhie, ca fii ai uneia şi aceeasi biserici şi naţiuni, doresc o mitropolie comuna

pentru toti, căci în caz contrar ar lucra în contra institutiilor bisericii lor şi îndeosebi nu

numai a prescrierilor canonice enumerate în recursul de la 15 martie 1862, dar şi în

canonul 17 al Sinodului Iv ecumenic, care astfel hotaraste: "Iar de vreo cetate, prin

puterea împărateasca s-a innoit sau pe viitor se innoieste, atunci ordinea bisericeasca să

se acomodeze ordinei civile şi politice." În continuare aminteste canonul 12 al Sinodului IV

ecumenic, în contra infiintarii acestei mitropolii bucovinene: "Au venit la cunostinta

noastra ca unii, în contra asezamintelor bisericesti, alergând la stapaniri au taiat prin

decrete împăratesti una şi aceeasi mitropolie; deci au hotarat Sfantul Sinod, ca de aici

înainte nici un episcop să nu cuteze aşa ceva, pentru ca cel ce va face aşa ceva, se va

depune din treapta sa" 63.

Episcopul Şaguna, în raspunsul său facu impărtirea administrativ-bisericeasca astfel:

Mitropolia cu resedinta la Sibiu, avea să cuprindă 6 eparhii, adică a Transilvaniei,

Aradului, Bucovinei şi încă trei ce se vor infiinta; 2 în Banat - Caransebes şi Timisoara - şi

una pe teritoriu arhidiacezei cu resedinta la Cluj.

Episcopul Hacman lucra pentru reincorporarea episcopiei Bucovinei la Mitropolia

transilvană, prezentându-se în acest sens cu secretarul său şi cu profesorul Popovici la

sinodul episcopal din Carloviţ, tinut în august 1864. El argumenta astfel: "Noi bucovinenii,

nu suntem nici slavi, nici români numai, ci de ambele feluri de jumatate. Daca am avea să

alegem intre Carlovitz şi Alba Iulia, nu ne-am ura. Unul ar trage incoace, altul incolo aşa

ca, ce-ar fi pentru unul drept, pentru celalalt ar fi nedrept. Insa noi traim atât de intim şi

frateste unul cu şi lângă altul şi de buna seama şi în viitor voim aşa să traim. De aceea cu

totii să ne straduim a departa toate, ce ar putea să tulbure armonia interna, fie ca vine de

la Carlovitz, Alba Iulia sau Ierusalim."

Latura intelectualitaţii bucovinene, constând din preoti, functionari, proprietari,

indignată până la suflet de purtarea aceasta a episcopului lor, i-au adresat pe lângă altele şi

o scrisoare, prin care se dezvăluia lucrurile şi purtarea episcopului şi aşa zisele i, care stau

73

în contradictie cu canoanele şi cu adevaratele dorinte ale românilor din eparhia

bucovineana. Totodata se acorda netemeinicia actelor sinoduilui eparhial din Bucovina de

la 19 februarie 1861, pe care se bazeaza acest proiect.

63. Ibidem, p. 72

Agitaţia opiniei publice se vede şi în brosura româneasca din 1864, prin care cu

argumente din Sfanta Scriptura se documentează împărtirea sinoadelor întrunite din preoti

şi şi mireni şi sustine că numai acestia pot scăpa eparhia Bucovinei din "starea de

putreziciune în care este cazuta în ziua de astazi" 64. Dar toate aceste manifestari nu a

reusit să abata pe episcopul Hacman de la dorinta lui.

i) Hotararea împărateasca pentru infiintarea mitropoliei române

După 4 luni de la sinodul din Carlovitz se rezolva problema mitropoliei din

Transilvania şi Ungaria, fără a fi incorporată şi Bucovina în această mitropolie. Astfel

fericita zi de 12/24 decembrie 1864 a rămas în amintirea tuturor credinciosilor români

pentru importanta ei deosebita. Iată scrisoarea împăratului către Şaguna:

"Iubite Baron de Şaguna! Ascultând rugarile românilor gr-ort din Transilvania şi

Ungaria, în consonanta cu intentiunea manifestata prin rezolutiile mele din 27 septembrie

1860 şi din 25 iunie 1863, am incuviintat, ca pentru dansii să se infiinteze o mitropolie

independenta, coordonata cu cea sârbeasca şi ca biserica episcopeasca din Transilvania

să se ridice la demnitatea mitropolitana.

Tot deodata aflu a Te denumi pe Domnia Ta de Arhiepiscop şi Mitropolit al

românilor gr-or din Transilvania şi Ungaria.

Viena în 24 decembrie 1864 Francisc Iosif m.p." 65

Am redat aici actul prin care se aduce la cunostinta lui Şaguna realizarea visului sau,

pentru a distinge încă odata importanta momentului. De aceea se inaltară în toate bisericile

74

rugaciuni de multumire pentru darul cel mare de Sfintele sârbatori ale Nasterii Domnului

Hristos în anul 1864. Se primeau permanent scrisori de felicitare pentru aceasta realizare

din toate părtile de la nenumăraţi români.

64. Ibidem, p 73

65. Ibidem, p 84

Deputaţi numerosi din rândurile clerului şi ale poporului din toate eparhiile şi

protopiatele se prezentară la Sibiu la resedinta noului mitropolit. O felicitare deosebita a

primit-o Şaguna din partea românilor bucovineni: "Mare este bucuria noastra, Preasfintite

Parinte, pentru că în denumirea Prea sfintiei Tale ca mitropolit vedem începutul realizarii

dorintelor noatre care nu tintesc la alta, decât ca să putem scăpa odata şi Biserica noastra

din Bucovina dîntr-o stare deloc anormala şi plina de abuzuri, care de va dura încă mult,

ne ameninta Biserica cu o ruina morala şi materiala, căci aici la noi nu domnesc

invataturile cele sfinte ale Mantuitorului, ci numai capriciu şi interesele omenesti. Bucuria

noastra ar fi fost deplină, fără durere de inimă, dacă am fi vazut figurând în actul

denumirii Excelentei Tale de mitropolit şi Biserica noastră din Bucovina"66.

j) Cuvântarea de multmire a lui Şaguna în faţa împăratului

În calitate de mitropolit Andrei Şaguna se adresa pentru prima data în ziua Nasterii

Domnului 1864 românilor ortodocsi din tagma preoteasca şi lumeasca din Ardeal şi

Ungaria, aducând la cunostinta infiintarea mitropoliei românilor ortodocsi, denumirea sa de

mitropolit, teritoriul de extindere al mitropoliei cu o episcopie noua în Caransebes, pe

lângă cea din Arad.

Schimbându-se modul de guvernare din 1866-1867, Şaguna a insistat ca mitropolia

să fie recunoscută de dieta constitutională a Ungariei prîntr-un articol special de lege.

Intuitia lui Şaguna a fost deosebita. Până ce dualismul să fie bine consolidat, articolul de

lege a fost dat. Articolul IX de lege din 1868, în cauza celor de confesiune gr-orientala

stabilea legalitatea infiintarii mitropoliei precum şi toate consecintele acestui fapt. Astfel

75

conform capitolului VI al prezentului, ministru era dator a mijlocii convocarea cât mai

curând a congresului gr-ort. Congresul era constituit în afara arhiereilor din 30 deputaţi

clerici, 60 de laici, dintre acestia urmând a se alege 10.

66. Ibidem, p. 87

În înţelegere cu ceilalti episcopi Şaguna cere ministrului întrunirea congresului,

lucru ce se va intampla în ziua de 16 septembrie 1868. Momentul era sublim, deoarece

acum se intalnesc deputaţi din cele 3 eparhii: a Transilvaniei, Aradului şi Caransebesului.

Congresul a tinut 22 zile şi a dezvoltat o activitate extraordinară, pregatind în comisii şi

prefectând în 12 sedinte ale sale mai multe obiective de insemnatate capitală pentru

Biserica, intre care şi aducerea unui statul de organizare al Bisericii din întrega provincie

mitropolitană. O contributie insemnată la constituirea acestui statut a fost proiectul adus de

Şaguna şi intitulat "Proiect de regulament pentru organizarea trebilor bisericesti şi scolare

şi fundaţionale române de religiune greco-orientale". O comisie a congresului, alcatuită

din 27 de membrii, a pregatit statutul de organizare al mitropoliei ortodoxe române, fiind

aprobat în congres sub numele: "Statut organic al Bisericii ortodoxe române din Ungaria

şi Transilvania".

În afara acestui statut s-a lucrat şi la un material despre economia bisericească,

scolară şi a fundaţiilor, care din lipsa de timp a rămas nediscutat. În privinta constituirii a

încă 2 episcopii la Oradea şi Timisoara, s-a hotărât ca mitropolitul presedinte să adune

materialul trebuincios şi să intocmească un proiect pe care să-l prezinte la urmatoarea

sesiune congresuală.

Statutul a fost insa lucrul cel mai important discutat la acest congres. El a fost trimis

ministerului pentru a fi sanctionat. Dacă statutul a fost aprobat în limba română, a fost

necesară traducerea lui la minister. Traducerea a fost relizată de 2 barbaţi literaţi români de

religie gr-ort. - Georgiu Ioanoviciu, secretar de stat şi Ioan cav. de Puscariu, consilier

ministerial de sectiune. Cu toate eforturile de a fi sanctionat imediat, Statutul a fost

76

sanctionat abia la 28 mai 1869, facându-se publicarea şi Budapest Kozlony şi mai apoi în

Telegraful Român.

În conformitate tot cu statutul eparhiile au dispus constituirea şi organizarea

protopopietalaăşi parohiilor începând cu 1870. Statutul organic. aceasta Charta Magna

libertatum a Bisericii române din Ungaria şi Transilvania, cuprinde dispozitiile pentru

organizarea bisericeasca în toate elementele ei: parohiile, protopopiatele, manastirile,

eparhiile şi mitropolia. Întregul material din Statutul organic este împărtit în 5 capitole

după părţile constitutive de la parohie până la mitropolie, cu subîmpărtiri în articole şi 176

paragrafe.

Capitolul VI

CONTRIBUTIA LUI ANDREI ŞAGUNA LA DEZVOLTAREA

INVATAMANTULUI ŞI CULTURII ROMÂNEŞTI

a) Organizarea scolilor. Seminarul. Fundaţia Francisc - Ioşefina

O altă latură a activitaţi desfăsurate de marele om, apărut la intretăierea de drumuri

pentru românii ardeleni, a fost organizarea scolara şi culturala. Astfel cum ajunge în

Ardeal, Şaguna se interesează de soarta seminarului, ridicând cursul preotesc de 6 luni la

un an şi controlând indeaproape mersul invatamantului. După ce lucrurile s-au mai asezat

pe făgaşul lor, după revolutia din 1848, Şaguna se preocupă tot de Seminar. În resedinta

consistoriului (17/29 oct 1849) propuse, iar consitoriul primii ca la 1 noiembrie să se

inceapa "cursul, la care să nu poata fi nimeni fără stirea şi aprobarea lui", toţi elevi să fie

iatunci imparte cursul în două semestre, statornicind ca "invataturile pe sem I să fie: a)

Gramatica Româneasca; b)Metodica; c)Pedagogia; d)Istoria bisericeasca şi e) Talcuirea

Evanghelilor. "Dintre invătăturile acestea va preda domnul protopop Moise Fulea:

77

Metodica, Dogmatica Morala şi Istoria Bisericească, iar protodiaconul Ioan Hunia:

Gramatica românească, Pastorala, Pedagogia şi Tacuirea Evanghelilor."67 Lectiile se vor

tine de la 8-10 dimineata şi de la 2-4 după amiaza. Dimineata la 7 şi seara la 4 se vor face

rugăciuni în capela, unde "profesorii şi clericii sunt datori a fi intotdeauna de fata".

67. Ibidem, p. 154

Aceste dispozitii, precum şi altele, le insoteste Şaguna cu cateva observaţii şi 9

îndrumări de ordin didactic moral " Şi fiindcă scopul scolilor clericale nu se cuprinde

numai în aceea ca clericii să invete studii teologice, ci scopul acestora este încă şi acela,

ca să se vadă, dacă au clericii chemare către treapta preoteasca, care să descopere prin

purtarea şi aplicarea lor către unele fapte - pentru aceea, pe lângă predarea buna şi

sarguincioasă a studiilor, datori vor fi profesorii a avea ochiul privitor asupra purtării şi

aplicarii clericilor în şi în afara de scoală şi biserică, şi pe cei nebăgători de seamă la

moralitate, întâi şi a doua oara să-i dojeneasca, iar a treia oara să-i arate mie. Incă vor

păzi profesorii ca tot insul dintre clerici să aiba studiile frumos scrise de mâna lui. Pe

clerici nu a uitat a-i taxa sub nici un chip, drept aceea cele trebuincioase pentru scoala se

vor implinii intotdeauna din fondul clerical" 68.

După pensionarea lui Moise Fulea şi Ioan Moga, seminarul capată noi puteri, se

revigoră, prin oameni veniti acum:Ioan Hania, Dr Grgorie Pantazi şi Sava Popovici

Barcianu. Dar era nevoie de îmbunătăţirea stării materiale, intelectuale, morale şi culturale

a seminarului. Stim că la 1850 ceruse fără rezultat de la magistratul orasului Sibiu loc

potrivit pentru zidirea unui seminar nou. Vechea cladire era slabă şi deteriorată de

evenimentele din 1848. Din banii colectaţi de la preoti şi popor în 1853, Şaguna cumpără o

casa mare cu încăperi largi, unde isi muta seminarul, despărtind cursul teologic de cel

pedagogic. Pe cel teologic îl ridica la durata de 2 ani. Tot acum institui 4 profesori pentru

ambele cursuri şi statornici urmatorul program de studii: pentru cursul 1Aritmetica,

Geografia, Dreapta scriere, , Pedagogia Gramatica, Metodica, Istoria bisericeasca, Fizica

78

populara şi economia, iar pentru cursul II Teologia dogmatica, Morala, Pastorala, Dreptul

canonic, Retorica bisericeasca teoretica şi practica, Exegetica. "Telegraful român"

publicând un scurt material, precizeaza importanta schimbarilor aduse de Şaguna" Cine isi

aduce aminte cum până înainte cu caţiva ani era tarmuit numai pe lângă 6 luni şi pe lângă

trei studii, cine considera mai departe, ca tot numai acele mijloace din fondurile statului

68. Ibidem, p. 155

stau şi astazi la dispozitia scaunului episcopal, care au stat şi înainte, acela nu poate să

recunoasca zelul, strădania şi sacrificiile arhipastorului, care a stiut să aducă institutul

acesta la treapta şi la starea cea imbucuratoare, în care-l vedem într-adevar, ca se afla"69.

Ca dovada a preocuparii pentru viata seminarului, la începutul anului 1854, îl vizita

impreuna cu guvernatorul Carol Schwaezenberg.

De asemenea Şaguna se interesa şi de soarta elevilor lipsiti de mijloacele, ajutându-i

băneste, fie din veniturile sale proprii, fie din fundaţiile intemeiate pentru asemenea scop.

întru acestea cea dintâi este "fundaţia Francisc Ioşefina", infiinţată în 1853. Ea se constitui

odată cu vizita la Viena a lui Şaguna şi a unei delegaţii pentru felicitarea monarhului care

scăpase din atentatul croitorului maghiar Liberyi. În contul acestei fundaţii s-au adunat

sume frumoase.

Din banii fundaţiei se puteau acorda patru burse de 50 fl, şi 7 de 30 fl. Ea a fost

administrată de intemeietorul ei până în 1859, când datorită problemelor cu care era ocupat

Şaguna, a fost incredinţată unei "eforii".

b)Scolile populare; starea lor

Scolile populare ajunsera în timpul episcopului Moga sub inspectia supremă a

episcopului rom-catolic din Alba-Iulia. Abia a reusit să le scoată Şaguna de sub această

comandă, iar prin sinodul din 1850, se începe lunga muncă de imbunataţire a stării şcolilor

populare.

79

Scolile populare ajunseră în timpul episcopului Moga sub inspectia suprema a

episcopului rom-cât. din Alba-Iulia. Abia a reusit să le scoată Şaguna de sub aceasta

comandă, iar prin sinodul din 1850 se începe lunga munca de imbunătăţire a stării şcolilor

populare.

69)Ioan Lupaş, Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna, Scriere comemorativă, Editura Consistoriului

Mitropolitan, Sibiu, 1909, p. 145

Nu se mai aşteaptă hotararea ministrului Thun, ci se începe lucru la organizarea

scolilor, indemnând obştile a zidii edificii corespunzatoare, imbărbătând dascălii cei

harnici şi amenintând pe cei "leneşi în slujba lor", că "se vor pune la canon".

În 24 aprile 1852 spunând ca dorinta sa este numai de a promova "binele bisericesc

naţional, pacea noastra dinlauntru şi cea din afără" 70. Şaguna statorniceste principiul

confesional ca baza a organizarii scolilor populare şi dă următoarele indrumări:

1. Fiecare obste bisericească să-şi facă scoala; cele sarace să nu se intovaraseasca cu

vreo obste de alta religie;

2. Dascălii să fie de religia noastră;

3. În toate scolile noastre populare sunt admise numai "cartile cele tiparite în

tipografie diacezană."

4. Ca dascăli pot functiona numai aceia care au de la episcopul "atestat pentru

harnicia lor"

5. Protopopii şi administratorii protopopesti să trimita toate rapoartele scolare

episcopului "sub presedintia şi superinspectia" caruia "se va perfecta treaba scolilor".

6. Să i se facă fără intarziere, cunoscute toate scolile noastre "care s-ar afla sub

inspectiunea sau directiunea vreunui sef de altă religie."

În 7 septembrie 1853, Şaguna laudă zelul unor protopopi şi preoti vrednici,

care "se străduiră a indupleca comunitaţile noastre bisericesti la ridicarea, dotarea şi

80

sustinerea, inzestrarea cu invatatori harnici, vizitară adeseori scolile, inimară pe crestini

ca să-şi dea copii la scoala, insufletiră pe invătători, ce să fie cu ravnă pentru purtarea

dregatoriei lor sfinte... şi nu lipsiră a secera atât recunostinta crestinilor săi cât şi lauda

organelor inaltei stăpâniri şi nemultumirea scaunului episcopal" 71.

70. Ibidem, p 145-146

71. " Telegraful Român", 1853, p. 406

La 10 august 1854, Şaguna a publicat dispozitiile privitoare la organizarea interna şi partea

didactica a scolilor noastre populare care aveau atunci "trei clase normale" cu 6

"despărţăminte"; accentueaza ca sunt admise numai cartile aprobate de scaunul episcopal

şi stabileste un plan de invatamant.

La alegerea dascalilor, Şaguna dispune ca să se facă contract intotdeauna,

indatorându-se acestia a implinii toate ordinile episcopale, pe care preotii trebuie să le

comunice imediat nu numai lor ci şi întregii obsti, iar dacă vreunul dintre preoti "ar cuteza

a pitula sau a tainui ordinaţiunile mele ... se va pedepsi cu asprime".

Cu toate că grija lui Şaguna a fost indreptată spre Seminar şi scolile populare, totusi

la Sinodul din 1850 s-a prevazut infiinţarea unor institute de invătământ superior. Ar fi

dorit infiintarea unei Academii pe seama românilor, dar s-a convins repede ca nu era

momentul acestui lucru. Infiintarea academiei era sustinută cu indărătnicie de unii tineri

idealisti, printre care şi Iancu. Se ajunsese astfel ca tăranii, care nu stiau ce inseamna o

academie, să ceară în târgurile lor infiintarea acesteia. Telegraful român osândeste pe

acestia care indrumau pe ţăranii necajiti.

Şaguna înaintează secretarului ministerial Heufler, un proiect pe seama românilor

prin care se dorea infiinţarea a 6 gimnazii superioare (licee): în Sibiu, Deva, Cluj, Chioar,

Cohelm şi Brasov; 6 gimnazii inferioare (cu 4 clase) în Fagaras, Alba-Iulia, Sighisoara,

Brad, Bretcu şi Abrud; 6 scoli reale în Halmagiu, Mures -Osorheiu, Hateg, Offenbaia,

81

Mijloceni şi Simleu. Limba de instructie să fie româna, propunându-se în mod obligatoriu

limba germana.

Dar aceste planuri ale lui Şaguna nu s-au indeplinit, el fiind nevoit să se

multumească cu infiintarea gimnaziului de la Brasov şi apoi a celui de la Brad72. În toate

imprejurarile a manifestat pentru gimnaziul de la Brasov o grija parintească, participând în

persoana alaturi de Popazu, la toate lucrarile de importantă, impreuna cu infiintarea şi

conducerea acestui institut.

72. Circulara Nr cons. 530, Ioan Lupaş....., p. 154

Ajută profesorii cu bani, pentru procurarea unor carti pentru studii, asistă an de an la

examene, jertfeste din venitul sau 4000 fl pentru cumpararea unei case directorului ca

locuinta, da povata pline de intelepciune după cum se spune ca: "astfel ajuta Dumnezeu,

unde este cuget bun, şi unde puterile se stiu intrebuinta cu scumpatate şi intelepciune" 73.

O altă nevoie adanc simtită în rândul românilor a fost lipsa scolii reale. Şaguna

incearcă în 1853 să infiinteze o scoala reala la Abrud, dar acest lucru este zadarnicit de

ministrul Thun. Participând la senatul imperial, Şaguna ia cuvântul la bugetele cultelor şi

isi exprimă nemultumirea faţă de ministrul Thun, facând 2 propuneri:

1. Să se instituie în ministerul de culte o sectie deosebita pentru biserica şi scolile gr-

ort române.

2. Să se ia în buget sumele necesare pentru scoala reala din Abrud, începând cu anii

1860-1861.

La scurt timp după aceasta, în timpul sedintei a 13 se isca o polemica intre Şaguna şi

Thun pe tema scolii reale din Abrud. Daca aceasta necesitate a infiintarii scoalelor reale se

manifeta aşa acum, mai tarziu nu-şi va pierde din actualitate, fiind reluată, cautându-se o

rezolvare. Din doleanta lui Şaguna de a se infiinta 6 scoli reale nimic nu s-a putut realiza.

Numai Brasovul a fost mai norocos şi în punctul acesta. Aici se făcuse de prin anii 1854-

1855, planul de a se infiinta, pe lângă gimnaziu, şi o scoală reală inferioară, împreună cu

un curs de stiinte comerciale. Din lipsa de mijloace materiale planul acesta nu s-a putut

82

realiza, decât la sfarsitul deceniului urmator, în toamna anului 1869, când se inaugureaza

clasa I a scolii reale comerciale.

c) Tipografia şi producţia ei. Activitatea literară a lui Şaguna

Desi s-a născut într-o epocă vitregă, din toate punctele de vedere ale realizării

planurilor sale, Şaguna nu s-a dat batut şi prin toate mijloacele a incercat ridicarea

poporului român.

71. Circulara Nr cons. 5858/1853, Ioan Lupaş....., p. 156

Astfel unul din importantele mijloace de ridicare spirituală a unui popor este

tipărirea cartilor în limba acelui popor. Daca la venirea în Ardeal a lui Şaguna, Sibiul nu

avea încă nici o tipografie românească, curând va devenii un important centru cultural şi

politic pentru români.

Şaguna nu moştenise nimic din partea episcopului Moga şi de aceea a trebuit să ia

totul de la început. Astfel cea dintâi faptă culturală a fost infiintarea unei tipografii proprii

pentru satisfacerea multor trebuinţe scolare şi bisericesti ale episcopiei Ardealului. După

potolirea revolutiei Şaguna se apuca de lucru şi în vara anului urmator (27 august 1850)

deschide cu cheltuiala proprie o tipografie.

În 17 iunie 1850 înaintase Şaguna guvernatorului Wohlgemuth o petiţie în care arăta

că diaceza Ardealului suferă din cauza lipsei cartilor bisericesti şi scolare. Răspunsul

guvernatorului la această petitie este favorabil şi survine la sfarsitul lui august. Astfel în

sensul acesta scrie în Prefata Compediului de drept canonic: "Am cunoscut necesitatea cea

mare şi arzătoare pentru unele cărţi bisericesti şi scolare, care nu iertă, fără paguba

imediată a binelui comun, amânarea retipariri unora, a compunerii şi editarii altora,

dintre care cele bisericesti toate le-am retiparit , iar dintre cele scolare şi stiintifice unele

le-am compus eu, iar altele le-am incredintat unor bărbaţi de ştiinţă spre compunere, ori

spre traducere. Şi aşa le-am tiparit pe toate în tipografie, pe care am fundat-o eu şi am

daruit-o bisericii noastre din Ardeal" 74.

83

În privinta conducatorului se incheiase încă de la 1 august 1850 un contract pe trei

ani cu neamţul Iosif Gerber din Cernauti, caruia i se statornicii o leafa lunara de 50 de

florini... Astfel se inaugra în 27 august "prin sfintirea apei, după rânduiala Sf. maicei

noastre biserici" 75,aceasta tipografie, ale carei prime produse au fost înştiinţa-rea "către

iubitul cler şi popor diacezan" şi o poezie ocazională a lui Andrei Muresan.

74.Andreiu Bârseanu, "Istoria şcoalelor române din Brasov", 1902

75. Andrei Şaguna "Istoria Bisericii Ortodoxe", Sibiu 1860

Locul tipografiei a fost stabilit la început în strada Iernii (Wintergasse nr 194), de unde

numai în 1867 s-a mutat în strada Măcelarilor.

Pe lângă toate greutaţile ridicate de toţi dusmanii episcopului Şaguna, s-a ivit şi

problema materială. După ce cheltuise 1000 de galbeni pentru infiintarea ei, Şaguna nu mai

avea bani indeajuns pentru sustinerea ei. Din 1853 situaţia se ameliorează, la aceasta

contribuind şi ziarul "Telegraful român".

Sub directa indrumare şi supraveghere a lui Şaguna, s-au retiparit în 11 ani nu mai

putin de 35 carti bisericesti, intre care cele 12 minee şi întrega Biblie ilustrata. Mineele s-

au tiparit "după originalul cel indreptat de presfintitul episcop al Argesului, Kir Iosif".

Importanţa acordată cartilor iesite din tipografie e relevată în numeroasele epistole trimise

tuturor episcopilor ortodocsi din monarhie şi principatele române, preotilor şi protopopilor.

În ceea ce priveste Biblia "adecă Dumnezeiasca Scriptură a legii celei vechi şi acelei

noi”, s-a tipărit după originalul celor 72 de tâlcuitori din Alexandria, Sibiu Tipografia

diacezana 1856-1858 "4 volume" 76.Biblia lui Şaguna începe cu un studiu introductiv. Este

un fel de istografie în cartile biblice, care echivaleaza cu o schita istorica asupra

traducerilor Sfintei Scripturi în toate limbile popoarelor crestine. Introducerea aceasta

poate fi considerata una din cele mai stralucite pagini de istorie literară bisericească, la noi.

"Limba Bibliei - spune Şaguna - pentru un popor numai odată se poate alcătui.

Daca s-au biruit piedicile traducerii bune şi creincioase, dacă poporul a primit limba

84

traducerii în insasi fiinta sa, atunci urmatorii n-au alceva să facă, decât să reinnoiasca şi

să indrepteze limba Bibliei, aşa cum ar fi reinnoit-o şi ar fi indreptat-o cel dintâi

traducator, presupunând că ar fi trait" 77. Pentru cea dintâi traducere românească a Bibliei

aduce elogiii mitropolitului Simion Stefan din Alba -Iulia, datorită căruia s-a tradus, pentru

intâia oara Biblia intreaga, sub domnia lui Voda Ion Serban Cantacuzino.

76. Andrei Şaguna, "Prefata", Compediu de drept canonic, Sibiu, 1868, p 12

77. Circulara nr 775/1850, 27 august

Tot de sub teascurile tipografiei diacezane au iesit şi cele 25 de lucrări parte stiintifice,

parte izvorând din anumite trebuinte practice, scrise sau intocmite de Şaguna, şi încă vreo

26 compuse de altii, dar tot la indemnul staruitorului prelat. În fiecare an se mai scotea

calendarul diacezan, tipărit gratuit şi anuarul gimnaziului român din Brasov şi pe cel

evanghelic-săsesc din Sibiu.

Dintre cărţile tipărite în timpul absolutismului mai importante sunt: "Elementele

dreptului canonic" (1854) şi "Istoria bisericească" 2 vol. (1860). Elementele dreptului

canonic, nu se mărgineşte numai la Biserica Ortodoxă românească, ci are în vedere

intreaga biserica de rit oriental. Oricâte lipsuri ar avea acel manual, el a fost prima lucrare

de acest gen şi foloasele aduse preotilor au fost nepretuite. Aceasta va fi reluată, imbogaţita

şi publicata mai tarziu sub numele de "Compediu de dreptul canonic". Ea poate fi socotită

ca fiind cea mai bună operă a lui Şaguna.

O altă lucrare insemnată va fi "Istoria bisericii ortodoxe răsăritene orientale" în 2

volume "dată la lumină numai ca manuscris" şi dedicate "vrednicului de binecuvântarea

arhiereasca şi de amintire obsteasca, raposatul nobil Ioan Buga, negustor, care isi testase

averea gimnaziului român din Brasov".

În aceasta perioada activitatea lui Şaguna a fost mai fructoasa, deoarece nu s-a putut

manifesta politic indeajuns. După 1860, el isi va indrepta privirea mai mult spre activitatea

politica şi bisericeasca.

85

d) "Telegraful Român"; Importanţa istorică şi culturală a acestui ziar în epoca

lui Şaguna.

În petitia înaintata monahului la 25 februarie 1849 stim ca se cuprindea şi un punct

privitor la infiintarea unui organ de publicitate în Viena, ce va reprezenta interesele

românilor . Dar şi aceasta cerere, ca multe altele, va trebui să astepte.

După planuri nereusite, la sfarsitul anului 1852, Şaguna hotara a publica la Sibiu un

ziar politic literar, cu aparitie bisaptamanala. Este înaintata în acest sens o petitie către

supremul oficiu politienesc, iar alta către guvernatorul Carol de Schwarzenberg. În aceste

petitii sunt enumerate şi motivele ce l-au indemnat să le adreseze.Raspunsul favorabil al

guvernului veni la 15 decembrie 1852. Pana să primeasca acest raspuns Şaguna rezolvase

toate problemele ce tineau de editarea ziarului. Ziarul isi va desfasura activitatea dând la

iveala un cuprins bogat în coloanele sale. Mihai Eminescu îl numea la 1876 "foaia cea mai

populara de peste Carpaţi", care urmareste cu staruinta "politica modesta şi sigura a

neuitatului Şaguna"78.De multe ori Şaguna însuşi lua condeiul de gazetar în mana, scriind

articole de "orientare" dintre cele mai temeinice, cate s-au publicat în ziaristica noastra din

acele decenii. Personalitatea lui Şaguna a fost pentru "Telegraful Român" timp de 2

decenii ceea ce facuse pentru "Gazeta Transilvaniei" Gheorghe Baritiu.

e) Biserica catedrala

În toamna anului 1857, fiind la Viena, cu ocazia unei audiente private la monarh,

Şaguna asterne pe lângă alte petitii şi una în care cere permisiunea de a putea face o colecta

în toate provinciile monarhiei austriece, cu scopul de a zidi catedrala din Sibiu. Telegraful

Român aduce în 17 octombrie stirea ca "Majestatea Sa cu preinalta hotarare din

Luxemburg s-a indurat a sanctiona cererea aceasta" 79.

Cu ocazia Craciunului, Şaguna se adreseaza tuturor credinciosilor săi,

incunostintându-i de incuviintarea monarhului şi indemnând pe fiecare să jertfeasca pentru

86

acest scop, cât îl va ierta puterile. Dar aceasta mare bucurie a sa nu se va realiza în timpul

vietii sale, lui revenindu-i insa meritul cel mare - initierea planului de constituire. a reusit

să atraga sume importante, obtinând chiar din partea împăratului suma de 1000 de galbeni i

de la guvernatorul Schwarzenberg suma de 50 de galbeni. La acestea a contribuit personal

cu suma de 2000 de fl.

76. Gh. Tulbure, Mitropolitul Şaguna, Serie didactică, Tipografia arhidiecezană, Sibiu, 1938, p. 34

77. Ibidem, p. 34-35

f)Staruintele lui Şaguna pentru infiintarea "Asociaţiei transilvane". Activitatea

lui ca presedinte al acestei institutii

În toate realizarile culturale din Ardealul anilor aceia, se simtea tot mai mult nevoia

unei societaţi literare sau culturale. Daca prin 1850 conducatorii mai tineri şi mai idealisti

se gândeau la infiintarea unei academii române, altii - mai realisti - vedeau ca acest plan nu

este cu putinta.

Astfel la sfarsitul anului1859, aparu în "Aradul vechi" un fel de almanah literar,

intitulat "Mugurii", dedicat "sexului frumos român" şi alcatuit "prin conlucrarea junimii

clericale şi studioase a claselor gimnaziale superioare", cuprinzând 59 poezii, parte

originale, parte reproduse din autori cu renume. Aceasta carte indemna pe Zaharia Boiu să

scrie o critica severa la adresa sa. Din dezbaterile ce se iscara se observa necesitatea acestei

societaţi literare şi culturale80. Corespondentul "Telegrafului Român" din Tara Oltului,

arata ca nu atât studenţii aradeni sunt de vina pentru versurile slabe din almanahul

"Muguri", ci mai mult societatea româneasca insasi, deci imprejurarea, căci ei n-au avut

de unde invata să scrie româneste corect şi frumos.

În 10 mai 1860, Şaguna a înaintat guvernatorului o petitie subscrisa de 117 români,

în care se cerea să se admita tinerea unei adunări constituante la Sibiu. În raspunsul sau

87

adresat lui Şaguna, guvernatorul spune ca înainte de a se admite cererea trebuie să i se facă

cunoscuta în linii generale, proiectul de statut.

După aceea Şaguna se adresa lui Baritiu, Cipariu şi I. Puscariu, cu rugamintea ca

fiecare să elaboreze un proiect de statut şi să-l trimita spre intrebuintare. Din cele trei

proiecte a facut unul, înaintându-l guvernatorului cu rugamintea "să binevoiasca a-l

substerne Maiestaţii Sale... şi a mijlocii incuviintarea lui" 81.

80. Mihai Eminescu, "Scrieri politice şi literare", p 158

81. Circ. dtta. 1 dec. 1857, nr cons 980 cf. "Luceafarul", 1906, p 188

Raspunsul favorabil venii în 9/21 martie 1861; se intalnira la Sibiu toţi cei 117 ce au

subscris. Adunarea constituanta se tinu în edificiul seminarului prezidiului lui Şaguna. În

discursul sau tinut la deschidere, Şaguna accentueaza ca "legile patriei noastre sunt de

natura progresiva, desi într-un punct încă se apasa, adică în punctul naţionalitaţii" şi

termina cu urmatoarele cuvinte de imbarbatare: ... "În sfârşit din parte-mi ma oblig ca voi

sprijinii scopul asociaţiei noastre, cât va sta în puterile mele, căci aici voi fi norocos a

auzi sunete dulci ale limbii mele materne, care la straini nu s-a invrednicit de atentie, insa

acela cu atât mai scumpe sunt inimii mele" 82 La sfarsitul adunării Baritiu îi multumeste lui

Şaguna "pentru ostenelile şi sacrificile, ce a binevoit, precum în nenumarate cazuri, aşa şi

cu ocaziunea aceasta a le aduce în cauza naţiunii" 83.

Acum se discuta şi statutul, care este apoi înaintat prin guvernul ardelean la Viena,

de unde în septembrie primii aprobarea. Şaguna convoaca în ziua de 23 octombrie la Sibiu

adunarea Asociaţiunii, spunând în discursul de deschidere: "Asociaţia are o problema pe

cât de nobila, frumoasa şi unica în felul sau astazi în intreaga noastra naţiune din toate

partile ... pe atât şi de serioasa şi grea, pentru ca cere o perseverenta de rier şi un

sacrificiu din inima".

Cu ocazia constituirii s-a adunat suma de 5600 fl, de la 212 membrii, care au

contribuit cu diferite sume de la 5 - 210 fl; prelaţii premergând şi aici un frumos exemplu

88

au daruit pe seama asociaţiei: Sulutiu 2000 fl., Şaguna 2050 fl. În sedinta a doua s-a ales ca

presedinte pe timp de trei ani Şaguna cu 75 de voturi fata de Sulutiu cu 20, 17 pentru

Andrei Mociani şi 11 pentru altii. Cu unanimitate au fost alesi Cipariu vicepresedinte şi

Baritiu secretar primar.

82."Telegraful Român" 1860, Nr 8-9, la critica lui Boiu raspunde profesorul Dr. At. Şandor, luând

apararea elevilor

83.Ioan Lupaş, "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", Scriere comemorativă, Editura Consistoriului

Mitropolitan, Sibiu, 1909, p.294

Ca presedinte al Asociaţiei, Şaguna a participat la sedintele comitetului şi a condus 3

adunări generale, de la celelalte fiind împiedicat prin necontenite lupte ce purtau atunci pe

teren politic, bisericesc şi scolar. La distribuirea ajutoarelor pentru studenţi era intotdeauna

cu cea mai mare atentie şi, dacă pentru vreunul din studenţi mai buni, nu se ajungea

ajutorul din fondurile extrem de modeste ale Asociaţiei, nu statea mult pe gânduri, ci îi

oferea din averea proprie, căci pentru cererile oamenilor harnici, Şaguna avea intordeauna

urechea şi punga deschisa.

Cea mai frumoasa şi mai reusita dintre adunările generale ale Asociaţiei sub

presedintia lui Şaguna a fost cea din Brasov, tinuta la sfarsitul lui Iulie 1862 şi desfasurata

impreuna cu o expozitie de producte ale industriei naţionale. La deschiderea ei au asistat

peste 800 de membrii. În discursul sau entuziast, Şaguna se simte de trei ori fericit, ca

presedinte al acestei Asociaţii, careia îi prooroceste ca într-un viitor nu prea indepartat isi

"va vedea ostenelile sale incoronate cu succesul dorit: literatura, cultura scolile, institutele

literare vor ajunge în starea infloritoare, satele şi orasele româneşti vor înainta, gradini şi

holde frumoase se vor vedea acolo, unde până ieri erau numai "palamide şi alte ierburi

salbatice", economia naţionala va patrunde şi la plugarii nostrii "pe scurt nu vor trece

multe zeci de ani şi naţiunea româna va fi regenerata şi intinerita în puterile sale

intelectuale, industriale şi materiale, pentru ca naţiunea este setoasa după cultura şi

89

luminare, iar membrii acestei Asociaţii nu vor cruta nici un sacrificiu, ce ar conditiona un

viitor mai fericit şi propasirea naţionala" 84.

Dar din 1864 situaţia la Viena începu să fie nefavorabila românilor. Şaguna o

aticipeaza şi în intalnirea de la brasov cu Baritiu, îi spune cu voce oarecum dureroasa ca şi

cu un presimt profetic: "Sa nu lasam d-le Baritiu, ca să apuna "Asociaţiunea" noastra, să o

sustinem cu toate bratele, incat dacă s-ar intampla să pierdem toate celelalte drepturi la

84. Ibidem. p. 295-296

cate nazuim, să ramanem cel putim cu acest mijloc comun de cultura a limbii şi a

spiritelor. Zelul nostru pentru Asociaţiune să nu scada!" 85

Schimbarea aceasta a adus cu sine şi campania desfasurata în în "Gazeta

Transilvaniei" contra lui Şaguna, care pierde din popularitate. Acest fapt se reflecta şi în

adunarea generala de la Cluj (august 1867), când în locul lui Şaguna a fost ales ca

presedinte baronul Vasile Pop, iar în locul lui Cipariu vicepresedinte Ioan Hunia.

g) Rezultate pe plan scolar

După realizarea Asociaţiei, ca unul dintre cele mai importante obiective culturale,

Şaguna ridica cursul teologic al seminarului de la 2 la 3 ani, iar pe cel pedagogic de la 1 an

la 2 şi numarul profesorilor spori la 5, iar peste alti 2 ani la 6. Cu toate ingradirile ce le-a

avut în viata, cu toate ca s-a imbolnavit, Şaguna nu a parasit indatorirea sa de obste: să

sprijine activitatea seminarului în continuare.

Tot pentru trebuintele seminarului cu intentia de a implini "orice lacuna în studiile

teologice", Şaguna completa în 1868 scrierea sa: "Compediu de drept canonic", tipari la

1871 "Enchizidionul de canoane", iar în 1872, "Manual de studiu pastoral", scriere

lucrata în timpul boalei sale şi despre care spune în prefata ca "e originala în felul sau" şi o

90

incredinteaza să o lucreze şi amplifice vreun barbat mai tanar şi mai sanatos, ceea ce nu s-a

intamplat insa, nici până astazi.

În privinta scolilor secundare se ivesc incercari de a se spori numarul lor. Astfel

românii din Zorand şi din alte parti, invioraţi de rezultatele obtinute la brasov, au incercat

să infinteze gimnazii. Cu privire la aceste lucruri un corespondent al "Telegrafului

Român" face propunerea precum comunele din peotopopiatele Hategului, Devei, Dobrei,

Iliei, Geogiului şi a Orastiei să ridice cel putin un gimnaziu cu 4 clase, căci capitalul

necesar s-ar gasi în obligaţiunile imprumutului de stat.

85. Ibidem, p 296

Peopunerea este primita de ziar fără entuziasm deoarece cum se observa: "Sa nu zidim din

sus. Tinuturile amintite nu au scoli populare şi ce folos vei avea de la gimnazii, dacă le

lipseste fundamentul, care este scoala populara..." 86. La Brad s-a realizat la staruintele

protopopului Iosif Basa un gimnaziu naţional: Prevazând ca acest asezamant nu peste mult

timp va ramane fără fondurile necesare, Şaguna îi indruma să schimbe statuturile de

constituire şi să-l pună sub orotirea Bisericii ortodoxe. Se da urmare propunerii lui Şaguna

şi în anul urmator s-a realizat un regulament nou care statorniceste ca "gimnaziu din Brad e

gimnaziu naţional român de lege gr-ort. şi gimnaziu mare cu 8 clase."

Gimnaziu constituit la Brasov şi aflat sub conducerea lui Gavriil Muntean a realizat

frumoase rezultate, întregindu-se până în toamna anului 1865 la 8 clase. În iunie anul

urmator se tinu primul examen de maturitate, pe care l-a condus însuşi Şaguna. Starea

scolilor populare în deceniul absolutismului este conoscut-a din diverse circulare publicate

de Şaguna în chestiunea scolara şi din "impartasirile pedagogice ale consilierului scolar

Vasiciu." Acesta din urma într-un raport trimis inaltatului guvern al tarii arata starea interna

şi externa a scolilor, care era în paragina. Şaguna nu a fost de acord cu acest raport. Din

cele 43 de rapoarte ale protopopilor se poate constata ca de la 1850 până la 1865 s-au

ridicat în Ardeal 339 de scoli române gr-ort, la care ierarhia a contribuit în mod decisiv.

91

86.)A doua adunare generala a Asociatiei Transilvane", Sibiu 1862, p. 36-38

92

Capitolul VII

TIMPUL INCERCARILOR CONSTITUTIONALE

a) Şaguna în senatul imperial din Viena (1860)

Pentru a gasi calea de la absolutism spre viata constitutionala, împăratul canvoaca în

primavara anului 1860 un senat imperial inmultit, sub prezidiul liberalului arhiduce Rainer,

tinut din 31 mai până la 28 septembrie în 20 de sedinte. Din Ardeal au fost invitaţi 3

persoane Şaguna, sasul Carol Maager din Brasov şi contele Nicolae Banffy.

În discutiile sale Şaguna a luat atitudine impotriva ungurului Gheorghe Majleth, care

afirmase, ca în Ungaria exista o singura naţiune, cea maghiara şi toţi ceilalti cetateni, orice

limba ar vorbi, se considera maghiari.Patriotismul luminat îl indeamna pe Şaguna să-şi

exprime convingerea, ca fiecare naţiune din austria e patrunsa de necesitatea de a-şi pastra

limba - semnul adevarat al vietii politice naţionalitatea şi existenta sa politica, cu intentia

frăţească de a nu face din aceasta nici o suparare altor naţionalitaţi.

Cu privire la organizarea monarhiei pe baze constitutionale s-au format intre

senatorii imperiali 2 curente: al fiderealistilor şi al contralistilor. Cei dintâi pledau pentru

teoria "individualitaţilor istorico-politice", prin care se insista asupra acordarii drepturilor

constitutionale celor ce s-au bucurat şi în trecut de ele, şi ultimii care aveau o constitutie

reprezentativa cu parlament central pentru monarhia întrega. Intre acestia din urma s-au

situat şi Macsonyi şi Maager. Şaguna nu a votat cu nici unii. El isi precizase pozitia în

discursul din 26 septembrie (sedinta a XIX-a), spunând ca nu se pierde în discutii

principiale, ci urmareste 10 conditii:

1. Unitatea monarhiei cu atributele, ce le va statornicii Majestatea Sa

imprejurarilor din singuraticele provincii;

2. Egala indreptaţire a tuturor naţiunilor şi dreptul limbii lor la toate

dregatoriile;

93

3. Constitutiuni provinciale corespunzatoare autonomiei şi imprejurarilor din

singuraticile provincii.

4. Asezarea religiilor crestine pe o treapta egala, intre sine şi fata de stat;

5. Restituirea fondurilor bisericesti, scolare şi filantropice, respectivele

reprezentante bisericesti;

6. Asigurarea institutelor confesionale de invatamant în privinta caracterului

confesional şi a limbii naţionale;

7. Sprijinirea loiala din visteria statului a scopurilor bisericesti şi scolare pentru

fiecare religie crestina;

8. Promovarea sfintilor, a industriei şi a fiecarui ram de comert şi de venit, şi

libertatea presei intre marginile locale.

9. Masurarea contributiei funciare după imprejurarile locale faptice;

10. Aplicarea barbaţilor calificaţi din sanul religiei lor şi naţiunii crestine la

toate dregatoriile, nu numai provinciale, ci şi centrale.

Fiindca se prevedea victoria federalistilor, Şaguna mai propune ca prin

individualitaţi politico-istorice "să nu se inteleaga numai insemnarea granitelor teritoriale

ale singuraticelor tari, ci şi egala indreptaţire şi egala indatorirw a tuturor factorilor

sociali şi organici care au ajuns a se valida în cuprinsul individualitatii politice a unei

tari."

Rezultatul votului a fost: 34 voturi pentru federalisti, 16 voturi, pentru centralisti şi 6

voturi neutre.

b) Şaguna ca presedinte al conferintei naţionale din Sibiu (1861) şi membru al

celei din Alba-Iulia

Urmarea senatului a fost constitutia octroiata, pe care împăratul o comunica în

diplome din 20 oct 1860, incuviintând "individualitaţile istorico-politice". Prin aceasta

diploma s-au facut unele concesii federalistilor feudali. Ungurii cereau restituirea în

94

întregime a legilor din 1848 şi nu doreau aceasta constitutie, oricat de buna ar fi ea.

centralistii vedeau în aceasta diploma un motiv de destramare a monarhiei. Românii nu

vedeau nici ei cu ochi buni aceasta constitutie. Totusi se aducea acum şi un element bun:

autonomia Ardealului, în cuprinsul caruia se nadajduia ca se va putea valida şi elementul

românesc ca factor politic hotarator, cum s-a şi validat intre anii 1861-11863.

Diploma dadu multe framantari politice, care zaceau inabusite din timpul

absolutismului.Printre popoarele de dincolo şi dincoace de Lojta era o miscare febrila.

La sfarsitul lui octombrie 1860, Şaguna convoaca la Sibiu al II-lea sinod al Bisericii

ortodoxe române. Barbaţii conducatori avura prilejul acum a se sfatui şi asupra

demersurilor, ce trebuiau facute pe teren politic. toţi erau de parere a se cere prîntr-o petitie

maiestatica incuviintarea unei conferinte sau congres naţional, în care românii să-şi

lamureasca pozitia lor. În fata acestor probleme românii de ambele confesiuni se

solidarizara. Şaguna impreuna cu caţiva fruntasi din Sibiu, înainteaza o petitie împăratului,

cerând delegarea unui român în functia de cancelar al Ardealului. O deputaţie trimisa la

Viena adreseaza împăratului în 19 decembrie o petitie, în care îl roaga să asigure drepturile

politice ale naţiunii române prîntr-o diploma speciala, "în forma celei leopoldine", 87 "să se

indure" achema la postul de cancelar aulic al Transilvaniei un român şi "a proclama ca

principiu, ca toate 3 limbile germana, româna şi maghiara) în toata privinta au să se

bucure de un drept egal" 88.

Desi raspunsul n-a fost imediat, românii s-au apucat de lucru şi în înţelegere cu

autoritaţile locale se deschise conferinta naţionala în ziua de Anul Nou 1861 şi se tinu sub

conducerea ambilor arhierei, ca presedinti, 4 sedinte. Desi era iarna aspra la Sibiu au venit,

în afără celor 159 de invitaţi, multi români din toate partile. Dintre hotararile conferintei

mai insemnate sunt:

87. Ioan Lupaş, "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", Scriere comemorativă, Editura Consistoriului

Mitropolitan, Sibiu, 1909, p. 304

88. "Telegraful Român", 1861, nr 50

95

a) "conferinta primeste asupra sa solidaritatea în toate lucrarile ambilor

arhipastori, ce le-au facut şi ce le va face în interesul naţiunii române, şi le va da barbaţi

permanenti (comitetul naţional) lângă dansii, până când naţiunea româna isi va castiga

dreptul sau de naţiune politica."

b)"în urma propunerii presedintelui baron de Şaguna naţiunea româna

reprezentata aici, se declara şi cu aceasta ocaziune de naţiune politica şi independenta

fata de celelalte naţiuni;"

c)"adunarea, insufletita de cuvintele presedintilor ca toţi români fără distinctie de

confesiune, sunt fraţi de acelasi sange, şi ca aceasta distinctie de confesiune nu-i mai

poate desparti pe unii de altii în cauza naţionala politica româna, a poftit să se ia la

protocol declaraţia, ca afurisit va fi acel român, care va mai incerca a strica aceasta

legatura frăţească" 89.

Fiindca în curând urma să se tina o conferinta mixta (români, maghiari, sasi) la Alba-

Iulia tot la propunerea lui Şaguna adunarea a hotarat, ca românii delegaţi să sustina

punctele votate mai sus. Din acesta conferinta s-au înaintat împăratului 2 petitii, în care se

cerea ca intre propunerile regesti ale viitoarei diete la locul întâi să fie pusa reglarea

situaţiei politice a naţiunii române (ceea ce s-a intamplat în 1863).

c) Rolul lui Şaguna la congresul naţional din 1863

După dizolvarea dietei de la Pesta, a carei insitente pe lângă legile de la 1848,

zadarnicise tendintele de impacare a dinastiei, în curând trebui să se întruneasca dieta

ardealului, menita a da sprijin guvernatorului Schenerberg. Prin rescript împăratesc se

hotara întrunirea dietei la 19 septembrie 1861. Dar acest lucru nu se va intampla, deoarece

se intampina o rezistenta din partea guvernului ardelean, care înainta împăratului, o petitie

în acest sens.

89)Ioan Lupaş, "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", Scriere comemorativă, Editura Consistoriului

Mitropolitan, Sibiu, 1909, p. 224-225

96

Asupra motivelor care au determinat aristrocraţia maghiara să impiedice întrunirea

dietei ne da un român ardelean lamurit. El spune că principala cauza e " înalta politică"90.

Partida ungurilor conservatori mai are încă trecere la Viena şi cred ca Austria va prospera

nu numai prîntr-un dualism german-maghiar, de dragul caruia se pot jertfi multe popoare.

Românii au petitionat către împărat contra procedurii guvernului ardelean, repetând

tot odata toate postulatele lor, accentuând în anumite rânduri ca numai organizarea legala,

va aduce respectarea drepturilor. Petitiile românilor au primit de asta data rezultat

favorabil. Astfel în 18 octombrie 1862 a urmat o rezolutie împărateasca, prin care se

promitea ca "regularea legala a referintelor juridice de stat ale naţiunii române şi ale

confesiunii ei are să formeze una dintre primele probleme ale celei mai deaproape diete

transilvane. Dar românii nu s-au oprit aici, ci au înaintat o noua petitie în 2 decembrie

1862, la cre Majestatea Sa "concede arhiereilor români ca presedintilor conferintei

naţionale din 1861, a conchema cât mai curan în acelasi oras 120-150 dintre barbaţi mai

insemnaţi ai naţiunii române la o conferinta continuativa, unde să se publice rezolutia

împărateasca , din octombrie şi să se trateze despre o adresa de multumire" 91.Congresul

reunit sub conducerea ambilor arhierei s-a întrunit la Sibiu (7/19 aprilie) şi s-au tinut 4

sedinte, în care s-a discutat mai ales cum să fie formulata adresa de multumire şi delegaţia

ce o va aduce împăratului, precum şi 12 puncte importante pentru români. Şaguna a avut

rol precumpanitor nu numai în lucrarile de pregatire, ci şi în toiul şi directia dezbaterilor. S-

au ales 19 participanti, care sub conducerea neobositului Şaguna, au pregatit textul adresei.

Adresa a plecat peste o saptamana la Viena, fiind dusa tot de Şaguna în fruntea unei

delegaţii de 10 persoane. Ea fu primita la împărat la 4 mai, unde cu acest prilej Şaguna

rosti o cuvântare impresionanta. împăratul aprecie foarte mult aceste lucruri şi asigura

iarasi pe "bravii români" de toata graţia şi favoarea sa.

90. "Protocolul sedintelor conferintei nationale româneşti 1/13- 4/16", p. 32-40, tiparit la Brasov de

Baritiu - în "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", p 232

91. Ibidem, p 12-13

97

Deputaţii români au fot bine primiti şi de unii membrii ai curtii, simpatiile pentru ei

ajungând la moda.

d) Şaguna ca deputat al dietei ardelene (1863/1864) şi membru al senatului

imperial.

Imediat după congres s-au început miscarile electorale pentru constituirea dietei

ardelene. Ei erau aleşi pe baza unei legi provizorii, ale cărei principale dispoziţii erau în

înţelegere cu proiectul elaborat în conferinţa naţională din 1961.

Problemele ce trebuiau dezbatute de dieta erau 11 la numar şi erau fixate de

rescriptul împăratesc, privind realizarea egalei indreptaţiri a naţiunii române şi a

confesiunilor ei", precum şi proiectul despre intrebuintarea celor 3 limbi ale tarii în

afacerile publice oficiale" 92.

În preajma alegerilor arhiereii au adresat frumoase circulare prin care se indemna

poporul să voteze numai pentru cândidaţii români, iar preotilor şi protopopilor le impunea

indatorirea de a fi cu cea mai mare priveghere. Multumita acestor eforturi în dieta de la

Sibiu au fost trimisi 46 de deputaţi români, fata de 43 ai maghiarilor şi 32 ai sasilor. Pe

lângă acvesti deputaţi împăratul mai cheama la dieta şi cate 11 regalisti din sanul fiecarei

naţiuni. Astfel românii detineau 57 de locuri în dieta, iar ungurii 54 şi sasii 43. Intre

regalisti a fost ales şi Şaguna, care a anuntat ca renunta în urma alegerii în unanimitate

deputa al cercului Saliste.

Dieta programata a începe la începutul lunii iulie, a început abia la 15 iulie. Deputaţii

maghiari au hotarat a nu participa la acesta dieta. Pentru a trimite la dieta alti deputaţi în

locul celor recalcitranti s-au mai facut trei incercari, dar fără rezultat, deoarece deputaţii

maghiari după alegere totdeauna isi depuneau mândatul imediat.

92. Ioan Lupaş, "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", Scriere comemorativă, Editura Consistoriului

Mitropolitan, Sibiu, 1909, p.248

98

S-a iscat neliniste şi în rândul sasilor şi în rândul românilor în urma acestor incidente.

dar după consultari, la propunerea luiRainnicher s-a trecut simplu la ordinea zilei peste

acest incident. S-au început astfel dezbaterile pe marginea problemelor, ce i le fixase

tronul.

Cel dintâi discurs mai insemnat îl rosti Şaguna în 27 iulie în legătura cu propunerea

sa de a răspunde rescriptului de a se raspunde inscriptului regesc (din 15 iunie) prîntr-o

adresă cuviincioasă.

După terminarea discutiilor asupra adresei, preşedintele puse la ordinea zilei

proiectul I de lege, privitor la drepturile politice ale naţiunii române. După discutii de o

saptamana şi mai bine proiectul comisiei a fost primit cu unanimitate în sedinta a XXVII-a

(7 septembrie), iar peste trei zile a fost prezentat din partea delegaţiei, în fruntea careia era

Şaguna, comisarului Grenneville ca să-l înainteze Majestaţii Sale.

În sedinta urmatoare după ce reciti raspunsul monarhului la adresa, raspuns

magulitor în care toţi erau laudaţi pentru "judecata matura, cunostinte şi experiente largi,

zel patriotic şi predominare de sine".

Şaguna lua imediat cuvântul propunând dietei a primi şi introduce diplomele

împăratesti din 20 oct 1860 şi 26 febr 1861 "în condica legilor ardelene" 93. Aceasta

însemna ca dieta trebuia să-şi trimita cât mai curând reprezentantii săi în parlamentul

central de la Viena.

Propunerea lui Şaguna reusii şi astfel se alese de dieta ardeleana şi senatorii invitaţi

de monarh au ajuns la Viena. Participarea în a II-a sesiune a senatului a fost salutata în

termeni elogiosi de presedintii ambelor camere, fiind considerata o biruinta a Constitutiei

din 26 febr. 1861.

Desi se credea la început ca deputaţii ardeleni, nefiind orientaţi asupra problemelor

politice şi financiare atât de complicate nu vor putea participa la discutie, s-a dovedit în

curând, ca ei nu au venit la Viena lipsiti de orice orientare parlamentara.

93. Ibidem

99

Astfel de multe ori au luat cuvântul deputaţii: Baritiu, Aldulean, Puscariu, Negrutiu,

Popea etc.

e) Audienta lui Şaguna la împărat, în august 1865

Dar succesul vietii constitutionale a fost de scurta durata, după el urmând a se lua

alta turnură. Astfel, guvernul Schmerling cazu şi odata cu el şi sarea norocoasa a românilor

ardeleni. Cea dintâi jertfa ce o cere impacarea monarhiei cu ungurii era autonomia

Ardealului.

În preajma acestor schimbari ce se vor produce, împăratul cheama la sine pe toţi

conducatorii politici; printre ei se numarara şi cei ai românilor, pe mitropolitul Şaguna,

care la sfarsitul lui august 1865 s-a şi infiintat în audienta. Asupra acestei audiente, Şaguna

n-a dat amanunte niciodata. Astfel s-au raspândit diverse versiuni asupra conversaţiei

dintre el şi împărat. Una dintre ele, pe care o inregistreaza şi Baritiu, fără a garanta prin

adevarul ei; după ce împăratul i-a comunicat schimbarile ce aveau să se intample, Şaguna

ar fi raspuns: "Vointa Majestaţii Tale este porunca pentru naţiunea româna". Ca n-ar fi dat

asigurari asupra drepturilor românilor este putin probabil.

Informaţia publicata în ziarul oficial al ministerului din Viena "Debatte" - cu privire

la aceasta audienta incearca să tempereze spiritele, nu să le incinga. Din ea ar reiesi ca

Şaguna a zis ca "nu e nici în interesul Majestaţii Sale, nici în instructiunile date

guvernului de către monarh, ca să se atinga cât de putin drepturile naţiunii române din

Transilvania, castigate în timpul din urma." Se spunea mai departe ca; "românii din

Transilvania au a multumii pentru aceste mari rezultate naţionale, în afără de graţia

monarhului, talentului eminent, prudentei diplomatice extraordinare şi patrunderii politice

a mitropolitului Şaguna" 94.

94. Ibidem, p. 255

100

f) Reintoarcerea la vechea stare de lucrui

Prin rescriptul amis în 1 septembrie 1865, împăratul dizolva dieta democratica din

Sibiu şi convoaca pe 19 noiembrie dieta aristrocratica în Cluj, care avea să se ocupe cu o

singura problema; revizuirea capitolului I din 1848, privitor la unirea Ardealului cu

Ungaria.

Se dispune acum ca alegerile pentru aceasta dieta să se facă pe baza legii electorale

feudale. Astfel din invitaţii împăratului la aceasta dieta 34 români, 25 sasi şi restul până la

189 maghiari.

În fata acestei situaţii critice funtasii românilor, în loc de a se manifesta solidar se

divizeaza. Unii credeau ca se poate împiedica unirea şi recomandau românilor tactica

pasivitaţii, prin care ungurii au izbutit în lupta din 1861-1865. Pr când la unguri existau

institutii de drept public, românilor le lipsea aceste forme constitutionale. O alta experienta

apropiata se impotrivea cu totul acestei idei: cum n-a reusit ungurii la dieta de la Sibiu, era

greu de crezut ca vor reusi românii.

De la Şaguna se asteptau acum, în aceste momente critice, fapte minunate. Toate

privirile se intoarse spre el. Şaguna, ca politician realist ce era, nu-şi putea permite a

nadajdui într-un succes real, de la asemenea miscari opozitionale. "În astfel de pozitie

fatala - scrie Şaguna lui Suluţiu - şi intre astfel de imprejurari critice, pentru mine nimic

nu este mai consult, decât să fiu de veghe, ca onoarea naţiunii şi cauza ei cea dreapta să

nu se compromita în nici un chip, sau cel putin nu cu vina arhiereilor" 95. Aceasta

compromitere i se parea evident în momentul unor proteste zgomotoase. Ori fără politica

inteleapta a lui Şaguna, cine isi poate inchipui, ca românii ortodocsi ar avea astazi

mitropolia lor independenta, asigurata prin articolul de lege IX din 1868, şi "statutul

organic, sanctionat de Majestatea Sa în 28 mai 1869.." 96.

95. Ibidem, p. 264

96. Reprodusa în "Telegraful Român", nr 78, 1865

101

Temându-se ca se vor pierde şi victoriile castigate pe teren bisericesc şi cultural,

Şaguna sfatuieste a se participa la dieta de la Cluj, pentru a-şi putea apara aici drepturile.

În preajma izbucnirii razboiului cu italienii (la sud) şi cu prusii (la nord), împăratul

grabeste impacarea cu ungurii. Pana în iunie 1866, se şi elaborase un proiect privitor la

reglarea reîaţiilor dintre ungaria şi Austria. Daca în Italia, Austria a repurtat victorii, în

nord a pierdut de doua ori în fata ostilor prusace, care se grabesc să porneasca spre Viena.

Negocieri rapide de pace se intocmesc şi casa de Hohenzollern castiga mult în fata

dinastiei habzburgice.

Împăratul reuseste impacarea cu ungurii prin incoronarea sa ca rege al Ungariei- la 8

iulie. Începutul dualismului avea să aduca pentru românii ardeleni nu numai pierderea

drepturilor garantate prin cele doua legi sanctionate de dieta de la Sibiu, ci şi o vrajba intre

conducatorii românilor şi o totala dezmembrare a actiunilor politice pe anii urmatori.

La conferinta ce s-a tinut la Alba Iulia, cu ocazia adunării generale din 1866 (28-29

august) a Asociaţiei, Şaguna rugat fiind a prezenta împăratului un memorând în favorul

cazei româneşti a acceptat cu implinrea a doua conditii: 1 - să mearga singur la împărat şi 2

- memorandul să fie facut pe placul sau "să nu vateme pe împărat, nici pe regim" 97.

Neputând indeplinii aceste conditii fruntasii s-au inteles şi au dat autoriztie lui Bariţiu şi Dr

Raţiu să înainteze ei un memorand, ceea ce s-a intamplat în 1866. Memorandul, sau mai

bine zis petitia aceasta n-a avut nici un rezultat, afără de 10-12 cuvinte de politete ale

împăratului.

Politica pasivitaţii rămasa deocamdata biruitoare şi atacurile ziarelor "Gazeta

Transilvaniei" şi "Albina" şi "Federaţiunea" la adresa lui Şaguna sporeau necontenit. S-

ar putea spune ca el a indurat cu resemnare barbateasca soarta, pe care nu o meritase.

Scaderea popularitaţii, desi nu putea să-i fie pe plac, nu l-a dezgustat, după cum nu au putut

să-l ameteasca mai înainte culmile ei.

97) Andrei Şaguna, "Scrieri apologetice", Sibiu 11/23 septembrie 1865, p 4

102

N-a incetat să abata pe români de la pasivitate, pe care o socotea foarte

"nenorocoasa". "E timpul suprem a se misca din indiferentialismul mahomedan, pastrat de

6 ani incoace, de când se face de noi fără de noi întrega imparaţire a bunataţilor -

constitutionale" 98.

Aceste indemnuri n-au avut efect decât abia în 1905, după ce evenimentele istorice

au confirmat prevederile lui Şaguna.

98)Ioan Lupaş, "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", Scriere comemorativă, Editura Consistoriului

Mitropolitan, Sibiu, 1909, p.28

103

Capitolul VIII

UN ASFINTIT MAREŢ

a) Boala şi moartea lui Şaguna

După congresele naţionale bisericesti din 1868 şi 1870, Şaguna isi atinsese scopul

vietii: independenta Bisericii ortodoxe-eomane era asigurata acum prin organizare trainica

şi inteleapta. La sfarsitul anului 1871, instiintând un prieten despre starea sanataţii sale îi

scria: "Eu tot scad în putere fizica, astazi am slujit la capela domestica, căci am avut de

sfintit pe un cleric, şi eram aşa de slab, incat de am putut savarsi slujba dumnezeiasca. Nu

face nimic, eu sunt gata ca toate ale mele şi odihnit şi linistit aştept cele ce trebuie să se

întâmple..." 99.

Dar nu se putea odihni deoarece valtoarea vietii constitutionale bisericesti ajungea

până la el. Nu era multumit nici de rezultatele aşa-numitelor "sinoade de organizare"

(1870-1873) a caror conducere de la 1871 o incredintase vicarului N. Popea. Simtea ca

majoritatea sinodului îi era impotriva. Astfel într-o epistola (6 mai 1870), isi exprima

mahnirea zicând "sinodul ma privea de o nula", iar în alta (21 iulie 1870) scrie "sunt

mahnit, ca fostul sinod arhidiacezan nu m-a intrebat pentru nimic în privinta alegerilor, ce

s-au facut" 100.

Aceste intrigi ce se teseau în jurul lui Şaguna asemeni unei panze de paianjen îi

arunca o unda de amaraciune asupra bătrânetilor, tot atât de laborioase, ca şi cealalta parte

a vietii lui. Dar şi bolnav, el nu se odihneste, ci contonua a se ocupa "cu cetirea filosofiei

sfintilor parintilor vechi, unde gasea multumire spirituala şi cunostinte reale şi morale",

lucreaza neincetat la scrierile "Enchiridion de canoane"(1871) şi "Manual de studiu

pastoral"(1872).

99. Ibidem, p. 284

100. "Telegraful Român", 1872, Nr. 11-38, seria de articole: "Motivele şi rezultatele pasivitaţii"

104

Sincerii aderenti ai mitropolitului Şaguna au incercat să-i facă o bucurie la jubileul

de un sfert de veac de la venirea sa în Ardeal(21 august 1871). Invitat la aceasta sârbatoare

a "declinat" de la sine toate ovaţiile, facând urmatoarea "declaraţie" în scris: "Adevar este,

ca atotputernicul Dumnezeu a binevoit a mantui şi elibera prin indurarea Majestaţii Sale

biserica şi naţiunea noastra din starea sa de slava, în zilele arhipastoririi mele; insa eu de

aici nu pot deduce nici o consecinta spre glorificarea numelui meu, ca adică să se facă în

onorul meu o festivitate jubiliara de 25 de ani ai arhipastoririi mele. Stiti domnilor, ca

toata darea cea buna şi tot darul desavarsit de sus vine, de la parintele luminilor; din

aceasta rugaciune trag eu consecinta, ca noi suntem daori a aduce în toate zilele

vietiinoastre multumire lui Dumnezeu şi Majestaţii Sale, căci ne-au scapat de o sclavie

politica şi bisericeasca. Insa dacă totusi a-ţi voi a petrece sârbatoreste ziua aniversara de

25 de ani ai functionarii mele în biserica Ardealului, atunci apreciindu-va eu pe

dumneavoastra, ca pe niste barbaţi liberi şi independenti, nu va opun, domnilor nici o

piedica, numai va rog, să primiti sincera mea descoperire de buna, ca adică precum eu cu

tot prilejul în decurgerea aceasta, 25 de ani am evitat ori şi ce ovaţiune, tot astfel voi evita

şi ovaţiunile acelei zile şi o voi petrece în singuratate cu post şi rugaciune, ca astfel

samultumesc lui Dumnezeu şi Majestaţii Sale pentru toate facerile de bine, care le-am

revarsat pentru Biserica şi naţiunea noastra românromâna în decursul acestor 25 de ani" 101.

Serbarea jubiliara se tinu în 21-22 august 1871. În numele lui Şaguna, care s-a retras

în singuratate, Ioan Popasu a primit ovaţile diferitelor delegaţii bisericesti, militare şi

civile, iar la banchetul la care au fst invitate peste 200 de persoane s-a dezvelit, în timpul

discursului lui Ioan Bologa, bustul lui Şaguna, sculptat în marmura de carrara, pe spesele

brasovenilor, de artistul Kugler. S-au tinut discursuri infocate de multi oameni importanti

ai momentului.

101)17/18 februarie epistola catre I. Puşcariu, în "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", Scriere

comemorativă, Editura Consistoriului Mitropolitan, Sibiu, 1909, p.382

105

În ultimii ani ai vietii pe Şaguna îl preocupase mult testamentul, pe care îl pregatise încă

înainte de 1870, dar nemultumit de purtarea preotimii, îl rupse în acest an. Lucra acum la al

doilea testament, pe care de asemenea îl lasa de-o parte, nefiindu-i pe plac. Catre sfarsitul

lui 1871 cel de-al treilea testament era gata. Prin el se lasa Bisericii o avere de aproape 600

000 coroane, precizând, până în cele mai mici amanunte modul, cum era să fie administrata

aceasta avere spre progresul Bisericii, scolii şi culturii naţionale.

Desi avea şi mitropolitul Şaguna unele rude, acestora nu le-a lasat nimic, şi precum

în decursul vietii sale întregi, tot astfel şi la moarte isi jerfi totul numai pentru interesele

obstesti ale neamului şi Bisericii. Tot în testamentul sau Şaguna da consistoriului

indrumarile necesare asupra tuturor demersurilor, ce trebuiesc facute în cazul mortii

mitropolitului şi dispune să fie inmormantat lângă biserica din Rasinari, în "cosciug de

metal sau de lemn de brad imbracat cu matase neagra", la inmormantare să-l slujeasca un

singur preot, duhovnicul German; inmormantarea să i se faca "înainte de ameazi, fără

pompa, fără muzica şi fără predica."... Fixeaza mai departe, ce ordine au să-l petreaca până

la marginea Sibiului preotii, studenţii şi poporul, ce sume de bani să fie impartite intre

saraci, intre servitorii săi credinciosi, cum şi bisericii din Rasinari (4 000 fl) "pentru

facerea şi conservarea criptei" 102.

În amurgul vietii o veche boala de inima începe să-l macine. Aripa mortii se intinde

asupra lui, dar convingereaca faptele îl vor supravietui şi-i vor asigura un nume nemurilor,

gândul exprimat în cuvintele poetului latin; "non omnis moriar", îl facea să astepte cu

liniste suprema clipa. Sinodul din primavara lui 1872 se prezenta "în corporo spre a-şi

exprima sentimentele de compatimire pentru starea nefavorabila a sanataţii Excelentei

Sale..." 103.

102. Ibidem

103. "Telegraful Român", 1871, p 209

106

La deschiderea urmatorului sinod (15 aprilie 1873) vicarul Popea "cu inima obidata"

face amintire de boala grea a lui Şaguna, care "iarna întrega nici pe un minut macar nu

putu parasi odaia" 104.

Peste 2 luni, într-o zi de sambata (16/28 iunie 1873) seara după vecernie, pe la ora

18, suferintele mitropolitului Andrei se curmara şi numele lui trecu, prin moarte la

nemurire!

Inmormantarea i s-a facut după dispozitiile sale testamentare, cu "cantari line, fără

pompa şi fără predica", dar cu cea mai desavarsita iubire şi admiraţie a multimii imense,

ce l-a insotit la mormantul din rasinari. Marti înainte de amiaza toate clopotele bisericilor

din Sibiu, fără deosebire de confesiune, isi impreunara glasurile tanguincioase într-un

cantec de nesfarsita jale. Şi convoiul enorm, constituit din preoti, tarani şi tot ce avea

Ardealul mai bun, s-a pus în miscare. Într-o ordine deplina toţi cei prezenti s-au aliniat şi

au condus pe marele mitropolit exact cum acesta precizase în testamentul sau "Simpla şi

minunata ca toate creaţiunile lui Şaguna, a fost şi inmormantarea lui" - scria a doua zi

foaia germana din Sibiu.

104)Testament publicat în întregime de Popea în "Telegraful Român", p 179-187

107

Concluzii

Ca şi o stea luminoasa, pe orizontul intunecat de starile medieval-feudale, ce

domnisera în Ungaria încă şi până la mijlocul veacului trecut şi sub a caror greutate de

plumb uspina poporul român secole de-a rândul, - apare figura în trup şi suflet deopotriva

importanta a nemuritorului nostru mitropolit baron Şaguna. Providenta divinai-a rezervat

acestui împărat o inalta misiune în era renasterii noastre naţionale, ce-şi luase începutul ei

în timpuri furtunoase. Şi fidel şi-a indeplinit misiunea savarsind fapte mari pe terenul

politic, cultural şi bisericesc.

"Lui îi revine partea leonina la renasterea politica a poporului nostru, care se

începe pe "Campia Libertaţii" cu memorabila manifestare istorica a desteptarii

conştiinţei naţionale, în curând isi primeste botezul de sange să-şi afle incheierea ei - desi

numai pe scurt termen - în inarticularea legislativa a egalei indreptaţiri naţionale a

poporului român din Transilvania" 105.

Odata cu moartea sa, întreg poporul român a resimtit dinplin pierderea. Însuşi

împăratul exprima mai tarziu parerea ca moartea lui Şaguna a fost o "pierdere

omnilaterala" 106. Şi în aceasta declaraţie a împăratului asupra marelui sau supus era

desigur mai mult decât un obisnuit cuvântde politete. Episcopul sasilor. G. D. Teutsch

apreciaza insemnatatea activitaţii lui Şaguna într-un frumos necrolog: "Aproape o

generaţie întreagă Şaguna a fost conducatorul intelectual - singurul recunoscut - al

poporului său şi a putut să obţină în această calitate astfel de rezultate politice, cum rar se

poate întâmpla unui muritor a se învrednicii de ele..." 107.

105. "Actele sinodului arhidiacezei gr-rasaritene din Ardeal", 1872, p 69-70

106. "Actele sinodului" din 1873, p 128-129

107. "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", Scriere comemorativă, Editura Consistoriului Mitropolitan,

Birchiş, 1909, p. 401

108

Fiindca s-a intamplat ca în prima jumatate a anului 1873 să moara şi împăratul

Napoleon al III-lea şi principele Cuza, numele lui Şaguna a fost pus alaturi de al acestor

doi oameni mari, într-un ziar de peste munti, care scria: "Anul 1873 fu anul lacrimilor,

Napoleon, Cuza şi Andrei Şaguna în jumatatea acestui an trecura în eternitate: trei uriasi

luptatori pentru români şi românism. La trecerea lor din aceasta lume lacrimile au curs şi

curg de la Tisa şi până la Marea Neagra" 108.

Asa a fost mitropolitul Andrei Şaguna, acest "baron din graţia împăratului - cum

scria Nicolae Iorga - şi din mila lui Dumnezeu unul din marii binefacatori ai naţiunii sale...

Putine nume sunt aşa de populare în Ardealul românesc ca al lui Şaguna.

Chipul lui cu ochii strabatatori şi larga barba rasfirata e în mintea tuturor, şi în

constiinta generala a intrat faptul definitiv ca acest maiestuos bătrân a fost de pe scunul

sau de arhiereu, ca de pe un tron de rege, un carmuitor de oameni şi un indreptator al

vremurilor, carora nu li s-a supus ca exemplarele obisnuite ale omenirii, ci le-a intors de

pe povarnisul lot spre culmea lui. Cat se va vorbi limba noastra pe cealalta clina a

muntilor parinti, ardeleanul de legea rasaritului - şi poate mâine şi cel unit cu Roma - va

tine minte acest fapt" 109.

108. "Telegraful Român", 1873, Nr 95

109

109. "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", Scriere comemorativă, Editura Consistoriului Mitropolitan,

Sibiu, 1909, p.393

BIBLIOGRAFIE

1. Abrudan, Pr. prof. Dumitru, "Un stăpân sufletesc al românilor", Mitropolitul Andrei

Şaguna - 125 de ani de la moarte – în Telegraful Român, Anul 146, Sibiu, 1 şi 15 iunie, Nr

19 - 22, 1998.

2. Bariţiu, Gh, articol în "Gazeta de Transilvania", Braşov, 1844, nr. 52.

3. Nicolae Colan, Andrei Şaguna, “Revista Teologică”, 1934.

4. Constantinescu, Petre, Istoria României, vol IV, Editura Academiei R.P.R., Iaşi, 1964.

5. Dobrescu, Nicolae, Mitropolitul Andrei Şaguna, publicat întâi în Convorbiri literare,

Bucuresti, Institutul de arte grafice Carol Gobl., I. St. Răsdescu, 1909

6. Gârboviceanu, P, Centenarul marelui Mitropolit Andrei Şaguna, în "B.O.R.", XXXIII,

(1909), nr 7.

7. Hamsea, Aug., Din viaţa pastorală a mitropolitului Şaguna, "Mitropolitul Andreiu baron

de Şaguna", Scriere comemorativă, Editura Consistoriului Mitropolitan, Sibiu, 1909.

8. Hitchins, Keith (S.U.A.), Andrei Şaguna - întemeietorul Telegrafului Român, anul 125,

Sibiu, Nr 1-4, 1978.

9. Pr. Prof. Dr. Grigorie Marcu, Mitropolitul Andriu Şaguna – 175 de ani de la naştere -, în

“Îndrumător bisericesc”, anul 131, 1983, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu

10. Iorga, Nicolae, Andreiu Şaguna, în revista Semanatorul, an II, nr. 50, 14 decembrie

1904, conform Dr. Ioan Lupaş, în Mitropolitul Andreiu Şaguna, monografie istorică, ed a

II-a, Sibiu, 1919.

11. Lupaş, Ioan, "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", Scriere comemorativă, Editura

Consistoriului Mitropolitan, Sibiu, 1909.

12. Mangra, Vasile, Şaguna ca organizator constitutional, "Mitropolitul Andreiu baron de

Şaguna", Scriere comemorativă, Editura Consistoriului Mitropolitan, Sibiu, 1909.

110

13. Mocsonyi Alex, În memoria Mitropolitului Andrei Şaguna, "Mitropolitul Andreiu

baron de Şaguna", Scriere comemorativă, Editura Consistoriului Mitropolitan, Sibiu, 1909.

14. Oltean, Prof Vasile, Mitropolitul Andrei Şaguna şi Brasovul în "Telegraful Român",

Anul 146, Sibiu, 1 şi 15 iunie, nr 19-22, 1998, p 1 şi 3

15. Păcurariu, Pr. Prof Mircea, Politica statului ungar fata de Biserica româneasca din

Transilvania pe perioada dualismului 1867-1918, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a

B.O.R., Sibiu, 1986.

16. Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol III, Manual pentru Seminariile teologice,

Editura Institutului Biblic şi de Misiune a B.O.R., Sibiu, 1986.

17. Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol III, Manual pentru facultate, Editura

Institutului Biblic şi de Misiune a B.O.R., Sibiu, 1987.

18. Idem, Andrei Şaguna şi revolutia românească din 1848-1849, în Telegraful Român,

anul 146, Sibiu, 1 şi 15 iunie, nr 19-22, 1998.

19. Idem, Dicţionarul Teologilor Români, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002.

20. Plămădeală, Dr. Antonie, Dascăli de cuget şi simţire românească, Editura Institutului

Biblic şi de Misiune a B.O.R., 1991.

21. Idem, Preotul în biserică, în lume, acasă, Tiparul tipografiei eparhiale, Sibiu, 1996.

22. Idem, Andrei Şaguna - "un mare şi rar bărbat al naţiunii române", în Telegraful Român,

anul 141, Sibiu, 1 iulie, Nr 25-26, 1993.

23. Puşcariu, Dr. Ilarion, Mitropolia românilor ortodocsi din Ungaria şi Transilvania,

Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1900.

24. Idem, Din anii ultimi ai vietii mitropolitului Andreiu baron de Şaguna, despre boala şi

moartea lui, "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna", Scriere comemorativă, Editura

Consistoriului Mitropolitan, Sibiu, 1909.

25. Telegraful Român, cu articole tipărite de Mitropolitul Andrei Şaguna pe perioada vieţii

sale (1853-1873), Tipografia Arhidiecezană, Sibiu.

111

26. Tulbure, Inspector şcolar Gheorghe, Mitropolitul Şaguna, (Opera literară, Scrisori

pastorale; Circulări şcolare; Diverse), Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1936.

112