Vatra Dornei (în germană Dorna-Watra, în maghiară Dornavátra) este un municipiu din județul

Suceava, în nord-estul României. Localitatea este situată în regiunea istorică Bucovina de sud.

La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație de 13.404 locuitori și număra 6.200

de locuințe. A fost declarat municipiu în anul 2000, fiind cel mai recent și cel mai mic municipiu

din județul Suceava. Vatra Dornei este cunoscută încă din secolul al XIX-lea, ca stațiune balneară și pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Cuprins

  [ascunde] 

1   A ș ezare geografică

2   Istorie

3   Cultură

4   Turism

5   Climă

6   Demografie

7   Obiective turistice

8   Imagini

9   Legături externe

[modificare]Așezare geografică

Municipiul Vatra Dornei este localizat în partea de sud-vest a județului Suceava, în depresiunea

Dornelor, la confluența râurilor Bistrița Aurie șiDorna. Localitatea reprezintă o așezare

depresionară tipic montană, fiind situată în partea de nord a Carpaților Orientali, la o altitudine

medie este de 800 m.

Limitele depresiunii în care se află Vatra Dornei sunt următoarele: MasivulRarău-Giumalău la

nord-est (cu Vârful Bărnărel – 1.321 m); Masivul Călimanila sud (cu Vârful Dealu Negru – 1.302

m) și Masivul Suhard la nord (cu Vârful Runc – 1.149 m). Geologia teritoriului este în întregime

formată din șisturi cristaline (Munții Suhard, în partea de nord) și de natură vulcanică (Munții Călimăni, în partea de sud).

În afară de cele două cursuri de apă principale la confluența cărora s-a format Depresiunea

Dornelor – Bistrița Aurie și Dorna, localitatea este străbătută de mai multe pârâuri: Argestru,

Chilia, Colăcelu, Roșu, Negrești.

Vatra Dornei este traversată de șoseaua europeană E58 (DN 17), importantă cale rutieră care

leagă Bucovina de Transilvania. Distanțele din Vatra Dornei până la cele mai apropiate orașe pe

această șosea sunt următoarele: 110 km până în municipiul Suceava, 43 km până în

municipiul Câmpulung Moldovenesc, 84 km până municipiul Bistrița, 74 km până în orașul Gura

Humorului și 66 km până în orașul Frasin.

Altă cale rutieră importantă care străbate Vatra Dornei este șoseaua națională DN 17B Vatra

Dornei–Piatra Neamț. Pe această șosea, Vatra Dornei se află la 156 km de municipiul Piatra

Neamț, 52 km de orașulBroșteni și 130 km de orașul Bicaz. De asemenea, Vatra Dornei este

conectată la sistemul de căi ferate român prin stațiile CFR Vatra Dornei și Vatra Dornei Băi

(aflate la distanță mică una de cealaltă) pe magistrala feroviară Suceava–Ilva Mică, care

traversează centrul orașului. Cel mai apropiat aeroport este cel din Suceava.

Municipiul Vatra Dornei administrează trei localități care fac parte din alcătuirea

sa: Argestru, Roșu și Todireni.

[modificare]Istorie

Existența Dornei este atestată încă de pe vremea întemeierii statuluiMoldova, conform unei

legende care leagă numele localitații de o dragoste tragică a întemeietorului Dragoș Vodă.

Acesta s-ar fi îndrăgostit de păstorița localnică Dorina, pe care a ucis-o dintr-o greșeală și, în

amintirea ei, a decis ca apa lângă care s-a petrecut drama să poarte numele ei.

O explicație științifică a toponimicului “Dorna” este greu de oferit. Dicționarul limbii române editat

de Academia RPR în anul 1958, explică noțiunea “dornă” prin bulboană sau vale cu apă. Slavii

au numit așezarea mlăștinoasă “dolină”, romanii au numit-o “durnacum”, iar la români a ajuns

“Dorina”, care prin eliminarea vocalei “i” și prin rotacismul specific limbii române, a devenit Dorna.

Prima atestare documentară a localității datează din anul 1592. La 14 mai 1600 Mihai Viteazul, a

trimis spre Moldova armata condusă de generalul săuBaba Novac. Acesta a urmat drumul prin

Cândreni, peste Mestecăniș, spre Câmpulung și apoi spre Suceava, în urmărirea domnului

Moldovei Ieremia Movilă.

Stema oraşului în perioada interbelică

După anul 1775, Dorna intră sub stăpânire austriacă, împreună cu restul Bucovinei, iar locuitorii

din Dorna au devenit iobagi ai domeniului împărătesc Câmpulung. Faptul a generat conflicte care

au durat aproape un secol. Locuitorilor li s-au luat drepturile la cârciumărit, pescuit, morărit, li s-au

pus taxe pe fânețe și păduri și au fost obligați să presteze munci neplătite la diferite lucrări

edilitare inițiate de coroană. De asemenea, ei trebuiau sa dea autorității biruri în natură (găini,

lână și lemne). Pe teritoriul târgului Dornei s-au desfășurat numeroase conflicte sângeroase care

au sfârșit prin însemnate pierderi de vieți omenești. În 1884, o sentință a autorităților austriece

pedepsea formal pe unul dintre opresorii locali cu o “dojană severă”.

Locuitorii Dornelor au încercat să pună capăt opresiunilor și nemulțumirilor prin plângeri repetate

la împărat și la autoritățile locale dar ele n-au putut fi soluționate până în jurul anului 1850, când

a fost abrogată vechea constituție austriacă și a început perioada de 11 ani a absolutismului

monarhic. Evoluția edilitară și urbanistică a localității Dorna a fost puternic marcată de

descoperirea uriașelor rezerve de ape minerale răspândite pe o suprafață de mai multe zeci de

kilometri pătrați și cunoscute de ciobanii locului încă din anul 1750, care le-au botezat izvoare cu

“burcut” – nume împrumutat probabil din maghiarul “borviz”. O cercetare științifică a apelor

minerale din ținutul Dornelor este cunoscută în literatura de specialitate în jurul anului 1790.

Chimistul Hacquette de Nürnberg a realizat în această perioadă o analiză relativ completă a

apelor din Dorna și din localitățile limitrofe Cândreni și Șar. Recunoașterea oficială a importanței

izvoarelor minerale și o analiză completă a lor, se datorează studiilor din anul 1805 ale doctorului

Ignatziu Plusch. Acesta s-a ocupat mai întâi de apele minerale din Poiana Negri pentru ca apoi,

din anul 1810, să înainteze autoritaților de la Viena primele semnale despre starea dezastruoasă

a băilor din Vatra Dornei și a izvorului din Poiana Negri, cu o propunere de relativă sistematizare

a lor.

Din scrierile și rapoartele doctorului Plusch aflăm că în forma lor primară, băile se făceau cu apă

scoasă de bolnavi din fântâna Izvorului Ioan, situată la numai 200 de pași de drumul împărătesc.

Prepararea băilor se făcea la domiciliul bolnavilor. Din acest motiv doctorul Plusch propune

amenajarea stațiunii pe proprietatea particulară a numitului Cratzer, cu ajutorul tehnic și material

al proprietarului minelor din Iacobeni – Manz de Mariense.

Proiectul de amenajare al băilor propus de doctorul Plusch, a fost aprobat prin decretul

administrației din 17 ianuarie 1811 iar inginerul Buholzer a primit ordinul să construiască o clădire

cu șase căzi de baie la care apa minerală era adusă printr-o țeavă și continua să curgă prin

jgheaburi.

În anul 1870 Fondul Bisericesc Român a cumparat Băile Vatra Dornei, cunoscute sub numele de

Institutul Balnear, împreună cu dreptul de proprietate asupra apelor minerale. Pentru bolnavi s-a

zidit un imobil cu 20 de cabine, pe locul unde ulterior s-a construit Hotelul Nr. 1 și Cazinoul Vatra

Dornei.

O descriere a stațiunii în jurul anilor 1880-1895 o aflăm din însemnările inginerului Crasuschi, fost

director al minelor din Iacobeni. Izvoarele erau captate în mod primitiv. Acestea prezentau niște

găuri pătrate împrejmuite cu bârne și acoperite cu coajă de brad, fără nici o izolare. Aceste gropi

erau umplute cu apă cu rugină murdară, în care cântau broaștele. Din aceste izvoare curgea apa

prin niște jgheaburi, în butoaie deschise asezate pe bârne. Din aceste butoaie apa curgea prin

țevi de metal spre locul unde era încalzită și de acolo la căzi. În total pe teritoriul localității Vatra

Dornei au fost puse în valoare 15 izvoare de ape minerale.

O etapă nouă în dezvoltarea stațiunii balneare s-a înregistrat în anul 1895. La această dată

geologul Stur a întreprins un studiu geologic al stațiunii Vatra Dornei și al terenului pe care era

amplasată. În baza acestui studiu s-a proiectat și dezvoltat stațiunea după 1895.

Izvorul Sentinela

În anul 1899, principalele obiective ale stațiunii balneoclimaterice Vatra Dornei au fost terminate

și inaugurate. Între acestea s-au numărat Izvorul Ioan botezat în timp Izvorul Unirea, Izvorul

Ferdinand și Izvorul Sentinela aflate în vecinătatea Cazinoului. Descoperit în anul 1871,

actualul Izvor Sentinela a fost amenajat de fostul director al minelor din Iacobeni în anul 1897.

Inițial, el a purtat numele fostului ministru al agriculturii al Imperiului Habsburgic numindu-se

Izvorul Falkenhein, dar românii din Dorna constituiți între 1898-1901 în Societatea culturală

patriotică Sentinela hotărăsc să acorde numele instituției lor acestui izvor renumit. După 1948

izvorul s-a numit “23 August” și a revenit la vechiul sau nume Sentinela după evenimentele din

decembrie 1989.

Printre edificiile devenite monumente arhitectonice ale localitații se numară și stabilimentul

balnear construit în anul 1895, în care se executau proceduri cu ape carbogazoase și nămol de

Dorna. Localitatea Vatra Dornei s-a dezvoltat începând din secolul al XVIII-lea în jurul stațiunii

balneare și concomitent cu aceasta. Pâna în anul 1774 Dorna a fost dependentă de Ocolul

Câmpulung și din această cauză nu avea nici sigiliu, nici vornic. Dreptul de a avea sigiliu și vornic

sau primar a fost dobândit abia în anul 1823, dar localitatea a continuat să existe sub

suzeranitatea vornicului de Câmpulung până în 1853.

În anii de după 1853 surse scrise ale istoriei locale pomenesc despre răscoalele dornenilor

împotriva recrutării cu sila, despre construcția în 1830 a Podului Armeanului care traversa Râul

Bistrița în zona Chilia și despre nenumărate persecuții la care au fost supuși locuitorii ținutului

Dornei de către stăpânirea habsburgică.

În anul 1848, în perioada când primar era George Burcă, s-a construit în locul actualului pod de la

piață, un pod care s-a numit “al vicilicilor” (participanții dorneni la evenimentele revoluționare de

la sfârșitul secolului al XVIII-lea).

Un an mai târziu, în 1849, Bucovina a fost dezlipită de Galiția și ridicată la rangul de ducat.

Această acțiune a permis ridicarea satului Dorna la rangul de târg în 1855 și înscrierea sa în

actele oficiale ale stapânirii habsburgice sub numele Vatra Dornei. La 9 septembrie al aceluiași

an s-a înființat la Vatra Dornei Oficiul Mixt de Județ Dorna similar cu instituția prefecturii.

În anii următori istoria locului pomenește tot mai des despre nemulțumirile dornenilor, despre

înfățisările lor cu plângeri la împăratulFranz Joseph, despre implicarea unor mari personalități ale

vremii ca de pildă Eudoxiu Hurmuzachi în lupta lor pentru emancipare socială și administrativă.

După anul 1872, când a fost desființat Domeniul Imperial Câmpulung și se crease, cu patru ani în

urma, Prefectura Câmpulungului, a început dezvoltarea administrativă a localității în strânsă

legatură cu dezvoltarea stațiunii balneare.

Între 1850 și 1875 la Dorna s-au perindat mai multi vornici si primari. “În anul 1875 – scrie

ziarul Deșteptarea din Cernăuți – Vatra Dornei nu mai era un sat ci târg și noul comitet comunal

de acolo era în mare încurcătură fiindcă nu avea nici un om potrivit de primar. În ziua alegerii

primarului căpitanul vine la Vatra Dornei, cheamă noul comitet ales și îi spune că ar fi bine sa

aleagă primar un om cu carte, pentru că Vatra Dornei îi acum târg și un om fără carte n-ar putea

cârmui o comună ca aceasta. Toți cărturarii din noul comitet au spus la vorba capitanului Amin,

numai Vasile Deac a zis fara sfiala Nu deși el a fost și este om fără carte. Întrebându-l capitanul

pe Deac cine socoate că ar fi bun de primar, Deac a raspuns: Eu socot că aș fi cel mai bun! Și

știți ce s-a întâmplat? Toți cărturarii din comună au strigat Da! Dacă Deac se primește să fie

primar, apoi el îi cel mai bun!”

Instalarea lui Vasile Deac în funcția de primar al orașului, a coincis cu perioada când se studia de

către oamenii de știință ai vremii și de către administrația Bucovinei și a Câmpulungului

dezvoltarea stațiunii balneare Vatra Dornei.

În deceniul următor instalării lui Deac, Fondul Bisericesc din Cernăuți devine proprietarul

izvoarelor de ape minerale și al așa-zisului institut balnear. În această conjunctură se punea tot

mai acut problema dezvoltării băilor la nivelul edilitar al stațiunilor cunoscute deja în Europa.

Ajutat de arhitecți și oameni de știință, proprietarul băilor a întocmit un proiect pentru construirea

unor edificii de tratament, cazare și petrecere a timpului liber, pe care dorea să-l materializeze în

afara dezvoltării urbanistice a localitații.

Proiectul Fondului Bisericesc a fost supus în anul 1883 aprobării împăratului Franz Joseph și prin

aprobarea acestuia, proiectul a căpătat posibilitatea intrării în execuție. Primarului Vasile Deac

modul de a gândi al autorităților Fondului Bisericesc nu i-a convenit și, consultându-se cu

arhitecți și oameni de știință recunoscuți în epocă, a ajuns la concluzia că singura posibilitate de

a forța dezvoltarea târgului concomitent cu stațiunea balneară, era solicitarea unei audiențe la

împăratul Franz Joseph. A obținut audiența la împărat în anul 1886 și odată cu aceasta

aprobarea pentru dezvoltarea urbanistică a localitații Vatra Dornei, pe teritoriul central al căreia

urmau să fie instalate Palatul Comunal, Palatul Național, clădirea școlii primare, Gara

Mare și Gara Băi, Biserica romano-catolică și Templul Evreiesc.

Pentru început și având rezervată suma de 60.000 de coroane pentru construirea Palatului

Comunal și 30.000 de coroane pentru zidirea unei școli românești de trei clase, el a trecut la

execuția proiectelor. Lucrările construcțiilor aprobate de împărat au fost conduse de un meșter

italian care s-a instalat în Vatra Dornei pe cheltuiala primariei și în anul 1895 s-au început

lucrările de construcție a Palatului Comunal care s-au desfașurat în același timp cu lucrările de

construcție ale școlii generale. În localul Palatului Comunal funcționa și un han, în locul hanurilor

care au dispărut până la finele deceniului al 8-lea și un restaurant, care a dăinuit până în anul

1938.

Gara Vatra Dornei Băi

În toamna anului 1897 a fost dată în folosință și clădirea Școlii Generale (astăzi Școala Nr. 1).

Înainte de a se încheia lucrările de construcții ale Palatului Comunal, Vasile Deac a început

lucrările de construcție a Palatului Național, care urma să adăpostească sediul Societății culturale și al cabinetului de citire “Sentinela”. “Sentinela” a fost prima asociație patriotică a

românilor din Vatra Dornei și a acționat consecvent pentru izbândirea idealurilor naționale. În

timpul mandatului lui Vasile Deac s-au construit de asemenea, în anul 1902, gara cunoscută sub

numele de Gara Mare (stația CFR Vatra Dornei) care a legat pentru prima dată Suceava de

Vatra Dornei și s-a început construcția Gării Vatra Dornei Băi, care a fost dată în folosință după

decesul primarului. Tot în timpul mandatului lui Vasile Deac au fost concepute și partial demarate

lucrările Templului Evreiesc și a Bisericii romano-catolice. Aceasta a fost lovită de două obuze în

timpul Primului Război Mondial, care sunt vizibile și astăzi în peretele estic.

Vatra Dornei a fost declarat oraș al imperiului austro-ungar la 17 decembrie 1907.Primul Război

Mondial a adus luptele pe creasta munților din jurul orașului Vatra Dornei transformându-l pe

acesta și stațiunea într-o fortăreață armată a austro-ungarilor. Staționarea trupelor la Vatra

Dornei a durat aproape doi ani, timp în care au fost distruse și orașul și stațiunea, dar după

unirea Bucovinei cu Regatul României s-a pus problema refacerii și administrării băilor. În anul

1919 s-a format un consorțiu care a luat în arendă stabilimentele balneare pe termen de un an.

Acțiunea s-a repetat în anii 1920, 1921 și 1922 dar condițiile de arendare erau nefavorabile

administratorului (Fondului Bisericesc) pentru că ofereau arendașilor venituri uriașe în timp ce

câștigul proprietarului era derizoriu.

Ulterior, s-a stabilit printr-o licițatie trecerea în administrarea aceluiași consorțiu a băilor pe

termen de 20 de ani, dar câștigatorul licitației nu și-a îndeplinit obligațiile ci, dimpotrivă, a inițiat

câteva acțiuni pentru repudierea drepturilor Fondului Bisericesc. Litigiul a fost terminat prin

intervenția ministrului agriculturii de atunci, prof. dr. Iancu Nistor, care a determinat Statul Român

să permită Fondului Bisericesc exploatarea băilor în regie, oferindu-i trei milioane de lei avans

pentru reabilitarea stabilimentelor și restaurarea daunelor aduse în timpul războiului. Primarul

Petru Forfotă îi prezenta voievodului Mihai, devenit Regele Mihai I, stabilimentele stațiunii

balneare în următorii termeni: “Publicul ce a vizitat această stațiune în anii de după război a putut

fi pe deplin satisfăcut în așteptările sale de ceea ce i se oferea. Bineînțeles că au existat și lipsuri

în dezvoltarea stațiunii. Lipsește canalizarea, apeductul, asfaltarea sau pavarea străzilor

orașului, etc. Aceste lucrări nu au putut fi executate până acum, din cauză că au lipsit fondurile

necesare. Trebuie știut că administrația comunală a acestui oraș luptă cu mari greutăți financiare

din cauză că veniturile curente nu curg în visteria comunală, după cum aproape toți vizitatorii

care vin la Vatra Dornei cred. Veniturile directe aduse de stațiune aparțin Fondului Bisericesc

care a fost și înainte de război și este și astăzi proprietarul stabilimentului de băi. Ori, Fondul

Bisericesc nu a contribuit niciodată cu venituri realizate din stabilimentele balneare, cu nimic la

lucrările edilitare ale orașului. În același timp nici taxele de cură încasate de către forțele comisiei

balneare nu intră în visteria administrației comunale ci sunt folosite în alte scopuri. Administrația

comunală a fost și este și azi obligată să acopere nevoile edilitare ale orașului și stațiunii

balneare Vatra Dornei numai prin mijloace proprii. Cu toate greutățile acestea nedrepte și

ingrate, administrația comunală pe care am cinstea să o conduc este în prezent pe punctul

culminant al sforțărilor sale de a înființa apeductul și canalizarea. Îmi fac o prea placută datorie

să arat că numai grație înțelegerii pe care am găsit-o la membrii guvernului în frunte cu primul

ministru și ministrul de interne Gheorghe Tătărașcu și ministrul agriculturii prof. dr. Iancu Nistor,

am primit cel mai larg concurs ca în următorii trei ani apeductul și canalizarea să fie realizate.” În

acest fel orașul Vatra Dornei și stațiunea balneară intrau în perioada lor de emancipare edilitară

modernă.

În timpul celui de-al doilea război și în special în a doua sa parte, anii 1943-1944, stațiunea

balneară Vatra Dornei a suferit nenumărate distrugeri. Orânduirea instalată după 1945 a preluat

băile prin actul naționalizării de la 11 iunie 1948 și a început o vastă campanie de refacere și

modernizare a tuturor obiectivelor care constituiau averea stațiunii. Imediat după 1950, stațiunea

balneară Vatra Dornei a intrat în exploatare la întreaga capacitate și până în 1989 a continuat să

se dezvolte în toate planurile: medical, de agrement, de odihnă, etc. În anul 2000, orașul este

ridicat la rangul de municipiu.

[modificare]Cultură

Municipiul Vatra Dornei are o casa de cultură care este folosită pentru diferite manifestări artistice

locale. Casa de cultură poartă numele de "Platon Pardău" și este situată pe strada Gării.

Alte obiective culturale ale localității sunt cele două muzee:

Muzeul de științe ale naturii și cinegetică – situat pe strada Unirii, prezintă exemplare din

flora și fauna zonei Dornelor, precum și trofee cinegetice adunate din această regiune.

Muzeul de etnografie – situat pe strada Mihai Eminescu, în cladirea primăriei. În colecție

se găsesc exemplare ale portului popular bucovinean, unelte meșteșugărești și ceramică

din Bucovina.

La Vatra Dornei se desfășoară periodic Festivalul Porniți Plugul Feți Frumoși (festival de datini și

obiceiuri de iarnă organizat anual în perioada dinaintea Anului Nou) și Serbările Zăpezii (o serie

de concerte și concursuri sportive de iarnă, organizate anual sub acest nume, la baza Pârtiei

Parc).

[modificare]Turism

Pârtia Dealu Negru

Situată în nordul României, într-o depresiune intramontană din Carpații Orientali – Depresiunea

Dornelor – Vatra Dornei este o localitate turistică foarte căutată datorită apelor termale, peisajului,

climei și facilităților de practicare a schiului. Orașul-stațiune este înconjurat de munți împăduriți: Munții Giumalău, Munții Bistrița, Munții Călimani, Munții Rodna, Munții Obcina Mestecăniș. Se

practică alpinismul și sporturile de iarnă, iar localitatea este în același timp și o importantă

stațiune balneară.

Râul Dorna în Vatra Dornei

Parcul natural din centrul stațiunii, renumit pentru veverițele sale, precum și cazinoul amintesc de

faimoasele stațiuni balneare din vestul Europei. În oraș, cele mai interesante atracții turistice

sunt Muzeul etnografic al Bucovinei și Muzeul vânătorii și al științelor naturale. Cei care vor să

exploreze împrejurimile au la dispoziție telescaunul care acoperă distanța dintre oraș și Dealul

Negru, sau pot pleca în excursii la Poiana Negri și Poiana Stampei, renumite pentru izvoarele lor

minerale.

În perioada sezonului rece turiștilor le stau la dispoziție două pârtii de schi: pârtia de schi Dealu

Negru, care are o lungime de 3000 m, cu o diferență de nivel de 400 m și pârtia de schi Parc, de

900 m lungime, cu o înclinare medie de 28,5° și diferență de nivel 150 m. Pârtia de schi Dealu

Negru este cea care beneficiază de instalația de transport cu telescaun, iar pârtia de schi Parc

este dotată cu un baby-schi pentru copii și un teleschi. Pârtia Dealu Negru are o dificultate medie

fiind destinată mai degrabă schiorilor amatori decât celor profesioniști, având și pante mai

abrupte, dar care nu provoacă probleme practicanților acestui sport. Durata de urcare cu

telescaunul este de aproximativ 20 de minute, timp în care iubitorii de munte pot admira peisajele

pitorești ale câtorva masive muntoase ce înconjoară depresiunea. Transportul cu telescaun este

disponibil în toate anotimpurile, dar cel mai solicitat este vara și iarna.

[modificare]Climă

Clima este una temperat-continentală, cu o temperatură medie anuală de 5,2 °C. În luna iulie

media este de +15 °C, iar în luna ianuarie este de -6 °C. Temperaturile extreme înregistrate la

Vatra Dornei sunt: + 36,4 °C (în data de 18 iulie 1904), respectiv -36,5 °C (în data de 13 ianuarie

1950).

Precipitațiile sunt abundente și ating aproximativ 800 mm. Numărul de zile cu zapadă într-un an

ajung la aproximativ 120 zile/an. Cea mai lungă perioadă ploioasă înregistrată la Vatra Dornei a

fost în august 1908 (14 zile). Presiunea atmosferică medie este de 690 mm în luna ianuarie,

respectiv 694 mm în luna septembrie.

[modificare]Demografie

Evoluția populației la

recensăminte: 

La recensământul efectuat în anul 2002, municipiul Vatra Dornei număra 16.321 de locuitori, fiind

în acel moment al cincilea cel mai mare centru urban al județului Suceava,

după Suceava, Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc. Populația localității a scăzut la

13.404 locuitori, conform recensământului din anul 2011. Astfel, Vatra Dornei este cel mai mic

municipiu al județului și al șaptelea centru urban ca mărime, fiind depășit din punct de vedere

demografic de orașele Vicovu de Sus și Gura Humorului.

[modificare]Obiective turistice

Biblioteca orășenească – clădire monument istoric (SV-II-m-B-05666), construită în 1901

Biserica Nașterea Maicii Domnului din Vatra Dornei – construită în 1905 ca biserică

luterană, este folosită din 1947 ca biserică ortodoxă

Biserica romano-catolică din Vatra Dornei – construită în 1905 pe locul unei biserici mai

vechi

Biserica Sfântul Ilie din Vatra Dornei – construită în 1908 ca biserică greco-catolică

ruteană, este folosită în prezent ca biserică ortodoxă

Bustul lui George Enescu – monument istoric (SV-IV-m-B-05717) amplasat în 1964 în

parcul stațiunii balneare

Casa Vladimir, azi Întreprinderea Minieră Vatra Dornei – clădire monument istoric (SV-II-

m-B-05661), construită la sfârșitul secolului al XIX-lea

Cazinoul din Vatra Dornei – clădire monument istoric (SV-II-m-A-05670), construită în

1898

Clădirea băilor – clădire monument istoric (SV-II-m-B-05668), construită în 1898

Gara Vatra Dornei – clădire monument istoric (SV-II-m-B-05660), construită în 1902

Gara Vatra Dornei Băi – clădire monument istoric (SV-II-m-B-05659), construită în 1910

Hotelul Carol, fosta Vilă nr. 1 – clădire monument istoric (SV-II-m-B-05671), construită în

1896

Izvorul Sentinela – clădire monument istoric (SV-II-m-A-05658), construită în 1896

Izvorul Unirea, azi Restaurantul Maestro – clădire monument istoric (SV-II-m-B-05669),

construită în 1896

Poșta – clădire monument istoric (SV-II-m-B-05663), construită în 1929

Primăria – clădire monument istoric (SV-II-m-B-05662), construită în 1897

Sinagoga de pe strada Luceafărul – construită la începutul secolului al XX-lea

Templul Mare din Vatra Dornei – construit în perioada 1898-1902

[modificare]Imagini

Strada Mihai Eminescu

 

Strada Luceafărul

 

Gara Vatra Dornei Băi

 

Primăria municipiului Vatra Dornei

 

Primăria municipiului Vatra Dornei

 

Judecătoria din Vatra Dornei

 

Spitalul municipal

 

Biblioteca municipală

 

Casa de cultură "Platon Pardău"

 

Şcoala Generală nr. 4

 

Izvorul Sentinela înainte de anul 1900

 

Clădirea Izvorului Unirea, azi Restaurantul Maestro

 

Cazinoul Vatra Dornei înainte de anul 1916

 

Cazinoul Vatra Dornei în anul 2008

 

Fosta Vilă nr. 1, azi Hotel Carol

 

Vila Cembra

 

Pavilionul japonez din parcul central

 

Fosta Casă Vladimir, azi sediul Minbucovina

PARTEA A II A

O legendă păstrată în memoria Dornelor, care atestă existenţa Dornei încă de pe vremea întemeierii statului Moldovei, leagă numele localitaţii de o dragoste tragică a întemeietorului Moldovei - Dragoş Vodă. Acesta s-ar fi îndrăgostit de păstoriţa localnică Dorina, pe care a ucis-o dintr-o greşeală şi în amintirea ei, a decis ca apa lânga care s-a petrecut drama să poarte numele ei.

O explicaţie stiinţifică a toponimicului "Dorna" este greu de oferit. Dictionarul Limbii române editat de Academia RPR în 1958, explică noţiunea "dorna" prin bulboană sau vale cu apă. Slavii au numit aşezarea mlăştinoasă "Dolina", romanii au numit-o

"Durnacum" iar la români a ajuns Dorina, care prin eliminarea vocalei "i" şi prin rotacismul specific limbii române, a devenit Dorna.

Din izvoare istorice mai reţinem că la 14 mai 1600 Mihai Viteazu, a trimis spre Moldova armata condusă de generalul său Baba Novac. Acesta a urmat drumul prin Cândreni, peste Mestecăniş, spre Câmpulung şi apoi spre Suceava, în urmărirea domnului Moldovei Ieremia Movilă.

Dupa anul 1775, Dorna intră sub stapânire austriacă şi locuitorii au devenit iobagi ai domeniului împărătesc Câmpulung. Faptul a generat conflicte care au durat aproape un secol. Locuitorilor li s-au luat drepturile la cârciumărit, pescuit, morărit, li s-au pus taxe pe fâneţe şi păduri şi au fost obligaţi să presteze munci neplătite la diferite lucrări edilitare iniţiate de coroană. De asemenea, ei trebuiau sa dea autorităţii biruri în natură (găini, lână şi lemne). Pe teritoriul târgului Dornei s-au desfaşurat numeroase conflicte sângeroase care au sfârşit prin însemnate pierderi de vieţi omeneşti. În 1884, o sentinţă a autorităţilor austriece pedepsea formal pe unul dintre opresorii locali cu o "dojană severă".

Locuitorii Dornelor au încercat să pună capăt opresiunilor şi nemulţumirilor prin plângeri repetate la împărat şi la autorităţile locale dar ele n-au putut fi soluţionate până în jurul anului 1850, când a fost abrogată vechea constituţie austriacă şi a început perioada de 11 ani a absolutismului monarhic. Evoluţia edilitară şi urbanistică a localitatii Dorna a fost puternic marcată de descoperirea uriaşelor rezerve de ape minerale răspândite pe o suprafaţă de mai multe zeci de kilometri pătraţi şi cunoscute de ciobanii locului încă pe la anul 1750, care le-au botezat izvoare cu "burcut" - nume împrumutat probabil din maghiarul "borviz". O cercetare ştiinţifică a apelor minerale din ţinutul Dornelor este cunoscută în literatura de specialitate în jurul anilor 1790. Chimistul Hacquette de Nürnberg a realizat în această perioadă o analiză relativ completă a apelor din Dorna şi din localităţile limitrofe Cândreni şi Şar. Recunoaşterea oficială a importanţei izvoarelor minerale şi o analiză completă a lor, se datorează studiilor din anul 1805 ale doctorului Ignatziu Plusch. Acesta s-a ocupat mai întâi de apele minerale din Poiana Negri pentru ca apoi, sub numarul 1841 din anul 1810, să înainteze autoritaţilor de la Viena primele semnale despre starea dezastruoasă a băilor din Vatra Dornei şi a izvorului din Poiana Negri, cu o propunere de relativă sistematizare a lor.

Din scrierile şi rapoartele doctorului Plusch aflăm că în forma lor primară, băile se făceau cu apă scoasă de bolnavi din fântâna Izvorului Ioan, situată la numai 200 de paşi de drumul împarătesc. Prepararea băilor se făcea la domiciliul bolnavilor. Din acest motiv doctorul Plusch propune amenajarea staţiunii pe proprietatea particulară a numitului Cratzer, cu ajutorul tehnic şi material al proprietarului minelor din Iacobeni Manz de Mariense.

Proiectul de amenajare al băilor propus de doctorul Plusch, a fost aprobat prin Decretul administraţiei din 17 ianuarie 1811 iar inginerul Buholzer a primit ordinul să construiască o clădire cu şase căzi de baie la care apa minerală era adusă printr-o ţeavă şi continua să curgă prin jgheaburi.

În anul 1870 Fondul Bisericesc Român a cumparat Băile Vatra Dornei, cunoscute sub numele de Institutul Balnear, împreună cu dreptul de proprietate asupra apelor minerale. Pentru bolnavi s-a zidit un imobil cu 20 de cabine, pe locul unde ulterior s-a construit Hotelul numărul unu şi Cazinoul.

O descriere a staţiunii în jurul anilor 1880-1895 o aflăm din însemnările inginerului Crasuschi, fost director al minelor din Iacobeni. Izvoarele erau captate în mod primitiv. Acestea prezentau niste găuri pătrate împrejmuite cu bârne şi acoperite cu coajă de brad, fără nici o izolare. Aceste gropi erau umplute cu apă cu rugină murdară, în care cântau broaştele. Din aceste izvoare curgea apa prin nişte jgheaburi, în butoaie deschise asezate pe bârne. Din aceste butoaie apa curgea prin ţevi de metal spre locul unde era încalzită şi de acolo la căzi. În total pe teritoriul localităţii Vatra Dornei au fost puse în valoare 15 izvoare de ape minerale.

O etapă nouă în dezvoltarea staţiunii balneare s-a înregistrat în anul 1895. La această dată geologul Stur a întreprins un studiu geologic al staţiunii Vatra Dornei şi al terenului pe care era amplasată. În baza acestui studiu s-a proiectat şi dezvoltat staţiunea după 1895.

În anul 1899, principalele obiective ale staţiunii balneoclimaterice Vatra Dornei au fost terminate şi inaugurate. Între acestea s-a numărat Izvorul Ioan botezat în timp Izvorul Unirea, Izvorul Ferdinand şi Izvorul Sentinela aflate în vecinătatea Cazinoului. Descoperit în anul 1871, actualul Izvor Sentinela a fost amenajat de fostul director al minelor din Iacobeni în anul 1897. Iniţial, el a purtat numele fostului ministru al agriculturii al Imperiului Habsburgic numindu-se Izvorul Falkenhein, dar românii din Dorna constituiţi între 1898-1901 în Societatea culturală patriotică Sentinela hotărăsc să acorde numele instituţiei lor acestui izvor renumit.

După 1948 izvorul s-a numit 23 August şi a revenit la vechiul sau nume Sentinela după evenimentele din decembrie 1989. Printre edificiile devenite monumente arhitectonice ale localitaţii se numară şi stabilimentul balnear construit în anul 1895, în care se executau proceduri cu ape carbogazoase şi nămol de Dorna. Localitatea Vatra Dornei s-a dezvoltat începând din secolul XVIII în jurul staţiunii balneare şi concomitent cu aceasta. Pâna în anul 1774 Dorna a fost dependentă de Ocolul Câmpulung şi din această cauză nu avea nici sigiliu, nici vornic. Dreptul de a avea sigiliu şi vornic sau primar a fost dobândit abia în anul 1823, dar localitatea a continuat să existe sub suzeranitatea vornicului de Câmpulung pâna în 1853.

În anii de după 1853 surse scrise ale istoriei locale pomenesc despre răscoalele dornenilor împotriva recrutării cu sila, despre construcţia în 1830 a Podului armeanului care traversa râul Bistrita în zona Chilia şi despre nenumărate persecuţii la care au fost supuşi locuitorii ţinutului Dornei de către stăpânirea habsburgică.

În anul 1848, în timpul primăriatului lui George Burca s-a construit în locul actualului pod de la piaţă, un pod care s-a numit "al vicilicilor" (participanţi dorneni la evenimentele revoluţionare de la sfârşitul secolului 18).

Un an mai târziu, în 1849, Bucovina a fost dezlipită de Galiţia şi ridicată la rangul de ducat. Această acţiune a permis ridicarea satului Dorna la rangul de târg în 1855 şi

înscrierea sa în actele oficiale ale stapânirii habsburgice sub numele "Vatra Dornei". La 9 septembrie al aceluiaşi an s-a înfiinţat la Vatra Dornei Oficiul Mixt de Judeţ Dorna similar cu instituţia prefecturii.

În anii următori istoria locului pomeneşte tot mai des despre nemulţumirile dornenilor, despre înfăţisările lor cu plângeri la împăratul Franz Joseph, despre implicarea unor mari personalităţi ale vremii ca de pildă Eudoxiu Hurmuzachi în lupta lor pentru emancipare socială şi administrativă.

După anul 1872, când a fost desfiinţat Domeniul Imperial Câmpulung şi se crease, cu patru ani în urma, Prefectura Câmpulungului, a început dezvoltarea administrativă a localităţii în strânsă legatură cu dezvoltarea staţiunii balneare.

Între 1850 şi 1875 la Dorna s-au perindat mai multi vornici si primari. "În anul 1875 - scrie ziarul Deşteptarea din Cernăuţi - Vatra Dornei nu mai era un sat ci târg şi noul comitet comunal de acolo era în mare încurcătură fiindcă nu avea nici un om potrivit de primar... În ziua alegerii primarului căpitanul vine la Vatra Dornei, cheamă noul comitet ales şi îi spune că ar fi bine sa aleagă primar un om cu carte, pentru că Vatra Dornei îi acum târg şi un om fără carte n-ar putea cârmui o comună ca aceasta. Toţi cărturarii din noul comitet au spus la vorba capitanului "Amin", numai Vasile Deac a zis fara sfiala "Nu" deşi el a fost şi este om fără carte. Întrebându-l capitanul pe Deac cine socoate că ar fi bun de primar, Deac a raspuns: "Eu socot că aş fi cel mai bun!" şi ştiţi ce s-a întâmplat? Toţi cărturarii din comună au strigat "Da! Dacă Deac se primeşte să fie primar, apoi el îi cel mai bun!".

Instalarea lui Vasile Deac în funcţia de primar al oraşului, a coincis cu perioada când se studia de către oamenii de ştiinţă ai vremii şi de către administraţia Bucovinei şi a Câmpulungului dezvoltarea staţiunii balneare Vatra Dornei.

În deceniul următor instalării lui Deac, Fondul Bisericesc din Cernăuţi devine proprietarul izvoarelor de ape minerale şi al aşa-zisului institut balnear. În această conjunctură se punea tot mai acut problema dezvoltării băilor la nivelul edilitar al staţiunilor cunoscute deja în Europa. Ajutat de arhitecţi şi oameni de ştiinţă, proprietarul băilor a întocmit un proiect pentru construirea unor edificii de tratament, cazare şi petrecere a timpului liber, pe care dorea să-l materializeze în afara dezvoltării urbanistice a localitaţii.

Proiectul Fondului Bisericesc a fost supus în anul 1883 aprobării împăratului Franz Joseph şi prin aprobarea acestuia, proiectul a căpătat posibilitatea intrării în execuţie. Primarului Vasile Deac modul de a gândi al autorităţilor Fondului Bisericesc nu i-a convenit şi, consultându-se cu arhitecţi şi oameni de ştiinţă recunoscuţi în epocă, a ajuns la concluzia că singura posibilitate de a forţa dezvoltarea târgului concomitent cu staţiunea balneară, era solicitarea unei audienţe la împăratul Franz Joseph. A obţinut audienţa la împărat în anul 1886 şi odată cu aceasta aprobarea pentru dezvoltarea urbanistică a localitaţii Vatra Dornei, pe teritoriul central al căreia urmau să fie instalate Palatul Comunal, Palatul Naţional, clădirea şcolii primare, Gara mare şi Gara Băi, Biserica catolică şi Templul evreiesc.

Pentru început şi având rezervată suma de 60.000 de coroane pentru construirea Palatului Comunal şi 30.000 de coroane pentru zidirea unei şcoli româneşti de trei clase, el a trecut la execuţia proiectelor. Lucrările construcţiilor aprobate de împărat au fost conduse de un meşter italian care s-a instalat în Vatra Dornei pe cheltuiala primariei şi în anul 1895 s-au început lucrările de construcţie a Palatului Comunal care s-au desfaşurat în acelaşi timp cu lucrările de construcţie ale şcolii generale.

În însemnările unor cărturari ai vremii ni se confirmă că în localul Palatului Comunal funcţiona şi un han, în locul hanurilor care au dispărut pâna la finele deceniului al 8-lea şi un restaurant, care a dăinuit până la 1938.

În toamna anului 1897 a fost dată în folosinţă şi clădirea Şcolii generale (astăzi Şcoala nr. 1). Înainte de a se încheia lucrările de construcţii ale Palatului Comunal, Vasile Deac a început lucrările de construcţie a Palatului Naţional, care urma să adăpostească sediul Societăţii culturale şi al cabinetului de citire "Sentinela". "Sentinela" a fost prima asociaţie patriotică a românilor din Vatra Dornei şi a acţionat consecvent pentru izbândirea idealurilor naţionale. În timpul mandatului lui Vasile Deac s-au construit de asemenea, în anul 1902, Gara CFR cunoscută sub numele de Gara Mare care a legat pentru prima dată Suceava de Vatra Dornei şi a început construcţia Gării Vatra Dornei Băi, care a fost dată în folosinţa după decesul vrednicului primar. Tot în timpul mandatului lui Vasile Deac au fost concepute şi - partial demarate - lucrările Templului evreiesc şi a Bisericii catolice. Aceasta a fost lovită de doua obuze în timpul primului război mondial, care sunt vizibile şi astăzi în peretele estic.

Vatra Dornei a fost declarat oraş al imperiului austro-ungar la 17 decembrie 1907. Primul război mondial a adus luptele pe creasta munţilor din jurul orasului Vatra Dornei transformându-l pe acesta şi staţiunea într-o fortăreaţă armată a austro-ungarilor. Staţionarea trupelor la Vatra Dornei a durat aproape doi ani, timp în care au fost distruse şi oraşul şi staţiunea, dar după unirea Bucovinei cu Regatul României s-a pus problema refacerii şi administrării băilor. În anul 1919 s-a format un consorţiu care a luat în arendă stabilimentele balneare pe termen de un an. Acţiunea s-a repetat în 1920, 1921 şi 1922 dar condiţiile de arendare erau nefavorabile administratorului (Fondului Bisericesc) pentru că ofereau arendaşilor venituri uriaşe în timp ce câstigul proprietarului era derizoriu.

Ulterior, s-a stabilit printr-o liciţatie trecerea în administrarea aceluiaşi consorţiu a băilor pe termen de 20 de ani, dar câstigatorul licitatiei nu şi-a îndeplinit obligaţiile ci, dimpotrivă, a iniţiat câteva acţiuni pentru repudierea drepturilor Fondului Bisericesc. Litigiul a fost terminat prin intervenţia ministrului agriculturii de atunci - prof.dr.Iancu Nistor - care a determinat Statul Român să permită Fondului Bisericesc exploatarea băilor în regie, oferindu-i trei milioane de lei avans pentru reabilitarea stabilimentelor şi restaurarea daunelor aduse în timpul războiului. Primarul Petru Forfotă îi prezenta voievodului Mihai, devenit Regele Mihai I, stabilimentele staţiunii balneare în urmatorii termeni: "Publicul ce a vizitat această staţiune în anii de după război a putut fi pe deplin satisfăcut în aşteptările sale de ceea ce i se oferea. Bineînteles că au existat şi lipsuri în dezvoltarea staţiunii. Lipseşte canalizarea, apeductul, asfaltarea sau pavarea străzilor oraşului etc. Aceste lucrări nu au putut fi executate până acum, din cauză că au lipsit

fondurile necesare. Trebuie ştiut că administraţia comunală a acestui oraş luptă cu mari greutaţi financiare din cauză că veniturile curente nu curg în visteria comunală, dupa cum aproape toţi vizitatorii care vin la Vatra Dornei cred. Veniturile directe aduse de staţiune aparţin Fondului Bisericesc care a fost şi înainte de război şi este şi astăzi proprietarul stabilimentului de băi. Ori, Fondul Bisericesc nu a contribuit niciodată cu venituri realizate din stabilimentele balneare, cu nimic la lucrarile edilitare ale oraşului. În acelaşi timp nici taxele de cură încasate de către forţele comisiei balneare nu intră în visteria administraţiei comunale ci sunt folosite în alte scopuri. Administraţia comunală a fost şi este şi azi obligată să acopere nevoile edilitare ale oraşului şi staţiunii balneare Vatra Dornei numai prin mijloace proprii. Cu toate greutăţile acestea nedrepte şi ingrate, administraţia comunală pe care am cinstea să o conduc este în prezent pe punctul culminant al sforţărilor sale de a înfiinţa apeductul şi canalizarea... Îmi fac o prea placută datorie să arat că numai graţie înţelegerii pe care am găsit-o la membrii guvernului în frunte cu primul ministru şi ministrul de interne Gheorghe Tătăraşcu şi ministrul agriculturii prof. dr. Iancu Nistor, am primit cel mai larg concurs ca în următorii trei ani apeductul şi canalizarea să fie realizate." În acest fel oraşul Vatra Dornei şi staţiunea balneară intrau în perioada lor de emancipare edilitară modernă.

În timpul celui de-al doilea război şi în special în a doua sa parte - anii 1943-1944 - staţiunea balneară Vatra Dornei a suferit nenumărate distrugeri. Orânduirea instalată dupa 1945 a preluat băile prin actul naţionalizării de la 11 iunie 1948 şi a început o vastă campanie de refacere şi modernizare a tuturor obiectivelor care constituiau averea staţiunii. Imediat după 1950 staţiunea balneară Vatra Dornei a intrat în exploatare la întreaga capacitate şi până în 1989 a continuat să se dezvolte în toate planurile: medical, de agrement, de odihnă etc.

Legenda spune că Dragoş Vodă venind la vânătoare pe aceste meleaguri a întâlnit-o pe Dorina, fiică de

păstor, frumoasă ca o zână. Şi-a continuat vânătoarea însă gândul i-a rămas numai la ea. Când o

căprioara i-a aparut în faţă, Dragoş Vodă a scos arcul şi a tras.  S-a auzit un ţipăt şi căprioara s-a

pierdut în pădure. Luându-i urma, Vodă a descoperit că în locul căprioarei o ucisese pe frumoasa

Dorina. Plin de durere a îngropat-o chiar acolo, pe valea râului, pe care l-a botezat cu numele

frumoasei fete. Astfel fata de păstor a dat numele şi sufletul întregului ţinut cunoscut astăzi ca Ţara

Dornelor.

(pentru harta în format mare click aici)

Ţara Dornelor, tărâm aşezat pe văile unde curg repezi apele Bistriţei şi Dornei, este străjuită de câteva

dintre cele mai interesante culmi carpatice:  crestele masive ale Munţilor Suhard şi Giumalău la

miazănoapte, coama crenelată a Munţilor Bistriţei înspre răsărit, iar dinspre miazăzi se ridică semeţe

crestele Munţilor Călimani.

Apele minerale carbo-gazoase reprezintă o resursă importantă pentru Ţara Dornelor şi totodată unul

din brandurile specifice zonei, acestea fiind valorificare atât în scop curativ, în cadrul bazei de

tratament a staţiunii balneare Vatra Dornei cât şi în scop economic, prin îmbuteliarea la Poiana Negri,

Dorna Candrenilor şi Panaci.

Relieful zonei este dispus în trepte cu altitudini ce urcă de la 800-900 m (în vatra depresiunii) până la

1800-2100 m, facilitând dezvoltarea turismului montan către punctele cele mai atractive situate de

obicei pe crestele montane învecinate. Culmile relativ domoale, acoperite de păduri, păşuni şi fâneţe,

peisajul agropastoral conferă un pitoresc deosebit şi o armonie peisagistică aparte, ce reprezintă

resursa de bază pentru dezvoltarea turistică a zonei.

Peisajul zonei este dominat de prezenţa asociaţiilor vegetale specifice etajului pădurilor de molid,

etajului subalpin şi alpin, ce includ specii şi ecosisteme unice sau rare, cu o valoare peisagistică şi

ştiinţifică deosebită. Un aspect caracteristic Depresiunii Dornelor este prezenţa mlaştinilor oligotrofe

(tinoave) ce păstrează elemente floristice specifice perioadelor interglaciare, similare zonei de tundră.

Fiecare dintre masivele montane ce străjuiesc Ţara Dornelor are farmecul său specific, oferind

privelişti şi experienţe deosebite ce vă invită la drumeţie sau schi de tură:  

Masivul Suhard

Masivul Giumalău

Masivul Pietrosul Bistriţei

Munţii Călimani

comunităţi

Ţara Dornelor reprezintă o zonă cu un trecut istoric interesant, fiind pe rând zonă independentă,

parte a Ocolului Câmpulungului şi parte, pentru mai multe de 100 de ani din Imperiul Austro-

Ungar (cu excepţia localităţilor din partea de sud a depresiunii). Acest trecut istoric, şi în special

perioada de stăpânire austro-ungară a adus cu sine o mozaicare etnică şi o diversificare culturală ce se

resimte până astăzi în tradiţiile, obiceiurile, portul, folclorul şi arhitectura locală. Această îmbinare de

influenţe culturale şi elemente specifice zonei sporeşte frumuseţea naturală a zonei.

Prin modul în care oamenii locurilor îşi duc viaţa aici, satul dornean este o atracţie în sine, ce se lasă

desluşită în simplitatea gospodăriilor tradiţionale, în care ritmul activităţilor este în ton cu  specificul

anotimpurilor: târlitul păşunilor, mulsul laptelui, facutul smantânii şi al brânzei, cositul şi uscatul

fânului, încondeiatul ouălor...

La Ciocăneşti, Poiana Stampei, Dealu Florenilor, Neagra Şarului, există şi muzee ale satului saucase-

muzeu, în care localnicii şi-au adunat obiecte de preţ, moştenite din strămoşi, ale căror poveşti sunt

mândri să le împărtăşească vizitatorilor. Alături de acestea, Muzeul Etnografic din Vatra Dornei este o

adevărată carte de vizită a satului tradiţional dornean. De o frumuseţe deosebită este Biserica din

Panaci, denumită şi Catedrala Munţilor.

Costumele populare (diferite ca ornamentaţie în comunele din zonă) pot fi admirate şi astăzi în zilele

de sărbătoare şi cu ocazia festivalurilor locale. Obieciurile şi datinile bine păstrate fac parte din

frumuseţea locurilor şi prezintă interes pentru dezvoltarea turismului.

Unitate geografică aparte Depresiunea Dornelor este așezată la est de cumpăna apelor , cam

la mijlocul uriașei adâncituri ce separă grupa de nord a Carpaților Orientali de cea centrală,

adâncitură urmarită de un drum transversal mult batatorit ce leagă Podișul Someșan

al Transilvaniei de cel al Sucevei și Fălticenilor din Moldova de Nord.

În literatura geografică românească depresiunea este numita si Țara Dornelor, înțelegând prin aceasta vatra depresiunii și rama muntoasă inconjuratoare, pană acolo unde se întinde domeniul economic.

Cuprins

  [ascunde] 

1   Caracteristici geografice

2   Elemente de Geologie, Geomorfologie, Hidrografie, Climă, Superlative ale florei ș i faunei

o 2.1   Caracteristici geologice ș i geomorfologice

o 2.2   Clima

o 2.3   Vegeta ț ia

o 2.4   Arii protejate

2.4.1   Arii protejate de interes na ț ional

2.4.2   Arii naturale protejate de interes comunitar

3   Căi de comunica ț ie

4   Istorie

o 4.1   Polarizarea urbană

5   A ș ezări umane

6   Aspecte socio-economice

7   Oportunită ț i turistice

8   Bibliografie

9   Note

[modificare]Caracteristici geografice

Depresiunea iși definește profilul prin anumite particularități generate de condițiile fizice în primul

rînd, fiind delimitată spre sud-est de rama Munților Bistriței , la nord-est de Masivul Giumalău , la

sud de peretele Călimanului și la nord de Munții Suhard , iar spre vest deMunții Bârgăului.

Perspectiva asupra întregii zone arată un relief vălurit cu o medie altutudinală de 800 m. Prezintă

o treaptă mai înaltă de tip colinar cualtitudini între 800-1000 m situată la contactul cu zona

montană împadurită și, o treaptă inferioară formată din terase și lunci de-a

lungulbazinelor râurilor .

În limitele actuale are o suprafața de peste 1000 km2 și se dezvoltă în principal de-a lungul

apelor ce vin dinspre Bârgau și Căliman , respectiv Dorna la nord și Neagra Șarului la sud, pentru

ca ulterior spre est să se răstrângă treptat de-a lungul Bistriței. În lungul acesteia se extinde pe

circa 20 km de la Argestru prin Vatra Dornei până la intrarea în Cheile Zugreni , formate

între Masivul Giumalăusi Masivul Pietrosul Bistriței.

Are un profil asimetric accentuat și de dezvoltarea considerabilă a teraselor de pe

dreapta Bistriței , îngustându-se la est spre Cheile Zugrenilor și deschizându-se larg spre vest.

Așadar are o formă lobată, compartimentele mai joase ale acesteia fiind drenate de principalele

râuri afluente ale Bistriței ( Dorna , Neagra Șarului și afluenții acestora) și fiind separate

de culmi mai înalte ce reprezintă în cea mai mare parte prelungiri ale crestelor principale

ale Masivului Călimani . Acest fapt determină separarea geografică a depresiunii în:

Compartimentul Șarului sau Depresiunea Șaru Dornei – aferentă comunelor Șaru

Dornei și Panaci , ușor izolată în raport cu Municipiul Vatra Dornei – centrul urban ce

polarizează întreaga zonă

Compartimentul aferent Râului Dorna – ce corespunde din punct de vedere administrativ

comunelor Dorna Candrenilor , Coșna șiPoiana Stampei.

Compartimentul aferent Râului Bistrița

[modificare]Elemente de Geologie, Geomorfologie, Hidrografie, Climă, Superlative ale florei și faunei

[modificare]Caracteristici geologice și geomorfologice

Depresiunea Dornelor este o depresiune tectono-erozivă drenată de Bistrița cu afluenții săi Dorna și Neagra Șarului. Relieful este sculptat în

formațiuni sedimentare pliocene si vulcanice.

Zona se încadrează sistemului depresionar subvulcanic intern, cu amprentă proprie de

groapa tectonică provenită prin prabușire. Evoluția s-a produs pe aripa vestică a cristalinului

(Masivele Suhard, Giumalău și Bistriței) , căzut anterior fazelor de erupții vulcanice. Ulterior

ridicarea craterului Călimanilor a “astupat” zona de sud și, râurile care se adunau în aria joasa de

la Vatra Dornei au format unlac care a dăinuit multa vreme. Apele lacului s-au angajat spre est în

aval la erodarea și traversarea a ceea ce este astăzi cunoscut sub numele de Cheile de la

Zugreni, concomitent cu mișcările orogenetice care tindeau să ridice munții din jur. Cadrul

morfologic general cu tendințe de evoluție spre liniile actuale era deja creat din sarmațian. De

atunci și pană acum aria depresionară s-a extins.

Apele minerale sunt strîns legate de activitatea postvulcanică, zăcămintele prezentînd o

dispunere generală de la nord-vest spre sud-est pe un aliniament ce se suprapune peste arealul

de dizlocare ce a înlesnit apariția Munților Călimani. Dinamica ascendentă a CO2 este facilitată

de sistemul de fisuri tectonice din fundamentul cristalin, gazul dizolvându-se în

stratele acvifere freatice ale depoziteloraluvionare ce formează terasele medii și superioare ale

versanților de pe dreapta Râului Dorna.

Țara Dornelor prezintă 2 zone cu predispoziție diferențiată la eroziune :

zona șisturilor cristaline și a rocilor eruptive – caracterizată prin existența unui substrat

litologic constituit din roci dure masive și impermeabile, cu eroziune redusă în suprafață și

adancime și cu un relief dominat de versanți cu pante de 20-45º. Procentul de suprafață

acoperit de păduri fiind ridicat eroziunea este astfel frânată suplimentar..

zona sedimentară – care prezintă un substrat alcătuit din roci friabile detritice, permeabile

și intens afectate de factorii erozivi în suprafață și adancime, cu un relief cu pante între 10-

20º și cu fragmentare puternică. Procentul de suprafață acoperit de păduri este redus, lipsind

astfel mecanismul frenator suplimentar al erodării, repartizarea și utilizarea nerațională

a pășunilor favorizând degradarea terenurilor și eroziunea accentuată.

[modificare]Clima

Are un climat montan cu temperaturi medii anuale de 5,1 grd C, amplitudini termice de 21,5 grd C

între lunile ianuarie (cu o medie de 7,2 grd C) și iulie (15,8 grd C), un număr mediu anulade 107

zile cu inversiuni termice și o pondere a zilelor cu calm atmosferic de 68,8 %, cu o valoare medie

multianuală a vitezei vânturilor de 2,2 m/s, cantități medii anuale de precipitații de 657,4 mm și o

valoare medie multianuală a presiunii atmosferice de 924 mb.

Numărul mediu de 105 zile cu strat de zăpadă și grosimea medie a acestuia de 110 cm precum

și prezența unor versanți cu expoziție nordică și pante mari au favorizat practicarea sporturilor

de iarnă.

Bioclimatul este tonifiant, excitant cu anumite nuanțe de sedare.

[modificare]Vegetația

Domină etajul pădurilor de molid cu asociațiile vegetale specifice acestuia, iar mai sus etajul alpin

și subalpin. Pajiștile montane sunt cu un înalt grad de biodiversitate, fiind clasificate drept pajiști

cu înaltă valoare naturală.

Un element de specificitate al zonei este reprezentat de prezența mlaștinilor oligotrofe (tinoave),

ce păstrează elemente floristice specifice perioadelor interglaciare și similare zonei de tundră.

[modificare]Arii protejate

De-a lungul timpului s-au înființat mai multe arii protejate, cea mai mare parte a acestora făcând

parte din rețeaua europeană “Natura 2000”.

[modificare]Arii protejate de interes național

a.Rezervații naturale sau arii de gestionare a habitatelor și/sau speciilor (majoritatea ariilor

protejate din zonă) - Categoria IV IUCN(administrate în principal pentru conservarea prin

intervenții de gospodărire)

b.Rezervații științifice sau rezervații naturale stricte – categoria I IUCN (arii protejate administrate

în principal în scop științific):

Rezervația științifică Peștera liliecilor Rarău

Rezervația geologică Piatra Țibăului

Rezervația științifică de jenpeniș din Călimani cu Pinus Cembra

Rezervația geologică și peisagistică 12 apostoli

Rezervația peisagistică mixtă Iezerul Călimanilor

c.Parcuri Naționale – Categoria II IUCN (arie protejată administrată în special pentru protecția

ecosistemelor și pentru recreere)

Parcul Național Călimani

d. Monumente ale naturii – Categoria III IUCN

[modificare]Arii naturale protejate de interes comunitar

a.Situri de importanță comunitară – protecție, conservare,menținere sau refacere ale unor specii

și habitate regiunii biogeografice respective (Regiunea alpină în acest caz)

Rezervația naturală complexă Pietrele Doamnei - Rarău

Rezervația naturală Codrul secular Giumalău

Tinovul Mare Poiana Stampei

Rezervația naturală Tinovul Șaru Dornei

Tinovul de la Românești

Bistrița Aurie

Pietrosul Broștenilor - Cheile Zugreni

Rarău - Giumalău

Călimani-Gurghiu din Parcul Național Călimani

Larion

Găina - Lucina

b. Arii de protecție avifaunistică – vizează aceleași obiective dar sunt focalizate pe speciile de

păsări și pe habitatele acesora

Rarău - Giumalău

[modificare]Căi de comunicație

Zona este conectată pe ansamblu la principalele magistrale auto și feroviare din nordul Carpaților

Orientali având un grad de accesibilitate realtiv bun, deși grevat de distanțele mari și de lipsa

unei căi de acces directe din sudul depresiunii spre sudul țării.

Gradul de accesibilitate în interiorul zonei împarte în sens descendent depresiunea în 3:

Zona Vatra Dornei – Poiana Stampei cu accesibilitatea cea mai mare, conectată la est și

vest cu acces feroviar prin magistrala 502Suceava – Ilva Mică și traversată

de DN17 (modernizat, suprapus cu drumurilor europene E58, E81), conectată spre sud-est

dinVatra Dornei prin DN17B de pe Valea Bistriței spre Bacău și spre nord-vest prin DN18 de

la Iacobeni spre Depresiunea Maramureșului.

Zona Dorna–Arini conectată prin DN17B (în mare parte nemodernizat și mai slab circulat)

spre sud-est din Vatra Dornei - pe ValeaBistriței - spre Bacău, cu acces de proximitate prin

Municipiul Vatra Dornei spre restul depresiunii.

Zona Șarului conectată indirect la DN17B prin anexa de transport județean DJ174 cu

accesibilitatea cea mai mică.

Comunicarea Depresiunii Dornelor se face:

Spre nord-est cu cea a Câmpulungului se face prin Pasul Mestecăniș, aflat în sud-

estul Obcinei Mestecăniș la o altitudine de 1086 m.

Spre nord - vest pe valea Bistriței Aurii prin Pasul Prislop

Spre est prin Cheile Zugrenilor

Spre vest prin Pasul Tihuța.

Spre sud prin Pasul Bursucăriei

Spre sud-est prin Pasul Păltiniș

[modificare]Istorie

Depresiunea Dornelor dacă este veche ca formă de relief, este relativ nouă în ceea ce privește

colonizarea umană. Altitudinea mai mare și climatul răcoros cu multă umiditate,

desimea pădurilor de conifere și mlaștinile numeroase, situarea în afara drumului care mergea pe

vremuri de la Rodna Veche prin Suhard pentru a coborî în valea Bistriței Aurii asfel încât de de

acolo să treacă peste Culmea Arsenesei pe valea transversală a râului Moldova, au contribuit la

apararea depresiunii protejând-o. Calea Pasul Tihuța - Vatra Dornei – Mestecanișa intrat în

funcțiune mult mai tirziu. Treptat ulterior, resursele naturale ale depresiunii l-au atras pe om.

Inițial zonă independentă, în primele secole de existenta a Principatul Moldovei, a fost integrată

înținutul Câmpulungului, care fiind administrat sub forma unui “ocol domnesc” se bucura de o

larga autonomie. Locuitorii ținutului se considerau oameni liberi, care nu aveau altă datorie față

de domnie decât de a efectua straja la hotare. Recunoscând acest drept al locuitorilor

ocolului, Aron Vodă (1592-1595) fixează străji la hotarul dinspre Transilvania, pentru a proteja pe

câmpulungenii care își creaseră, prin defrișare, proprietati in Tara Dornelor. Masurile domnești

duc la o rapidă dezvoltare a ținutului[1].

Depresiunea cu excepția părții de sud a acesteia, a intrat la sfârșitul secolului XVII odată

cu Transilvania, în componența Imperiului Austriac.

[modificare]Polarizarea urbană

La sfârșitul secolului al XVI-lea este menționată pentru prima oara localitatea de la

vărsarea Dornei in Bistrița, pe la 1640 existând aici deja o așezare infloritoare (Dorna

pe Giumalau), la dezvoltarea așezării contribuind și situarea sa pe drumul care lega Moldova cu

importantele centre comerciale și meșteșugărești Rodna si Bistrița, din Transilvania[1].

In a doua jumatate a secolului XIX incepe amenajarea și modernizarea stațiunii[2], prin captări de

izvoare, aplicarea primelor tratamente cu nămol de turbă și prin construirea in 1895 a instalațiilor

balneare moderne. In primul deceniu al secolului XX Vatra Dornei este declarată oraș și după un

scurt regres provocat de Primul Război Mondial, cunoaște o noua inflorire. In 1944 instalațiile

balneare au fost complet distruse de trupele germane în retragere, aceasta punând problema

refacerii aproape totale a stațiunii.

[modificare]Așezări umane

Zonei Dornelor îi sunt specifice satele risipite situate cel mai adesea în partea inferioară

a văilor în special pe terasele principalelor râuri, unde în special în satele reședință de comună și

de-a lungul principalelor căi de comunicație, populația înregistrează o densitate mai mare.

Demografic zona prezintă mai ales în satele izolate o tendință de îmbătrânire a populației,

accentuată de migrația tineretului.

În limitele acestei zone sunt cuprinse 9 comune: Coșna Poiana Stampei Dorna Candrenilor Șaru

Dornei Panaci Dorna Arini CiocăneștiCârlibaba Iacobeni,cu 49 de sate și o singură

așezare urbană reprezentată de Vatra Dornei, localități care din punct de vedere administrativ

fac parte din Județul Suceava și formează Bazinul Dornelor.

[modificare]Aspecte socio-economice

Gama de resurse locale este reprezentată de pădurile care ocupă cea mai mare parte din

suprafață, pășuni, fânețe și resurse mineraleneferoase, turbă, precum și ape minerale. Ponderea

suprafețelor arabile este foarte redusă – în medie aproape 30 % (excepție Comuna Șaru

Dornei unde procentul se apropie de 50 %), cea mai mare parte a terenurilor agricole fiind

ocupate de pășunile și fânețele care susțin producția animalieră.

După închiderea activităților economice extractive și de prelucrare industrială la începutul anilor

'90, economia locală a rămas bazată în primul rând pe valorificarea în mare parte primară a

resurselor locale prin agricultura zoopastorală și zootehnie, industria alimentară și industria de

exploatare și prelucrare primară a lemnului.

Activitatea zootehnică locală se desfășoară cu eficiență redusă.

Apele minerale carbogazoase reprezintă o resursă importantă locală. Acestea sunt valorificate

atât în mod curativ prin turismul balnear în stațiunea Vatra Dornei cît și prin îmbuteliere la Poiana

Negrii Dorna Candrenilor și Panaci.

Se mai adaugau în trecut exploatarea turbei pentru necesități industriale și terapeutice precum și

exploatarea cărbunilor și a sulfului(Călimani). Activitățile miniere actual sunt sistate.

[modificare]Oportunități turistice

Este o depresiune montană relativ restrânsă ce beneficiază la modul general de o natură și un

mod tradițional de viață încă bine păstrate, fapt ce o face să fie preferată pentru turismul montan

activ, pentru odihnă și relaxare și pentru sporturi de iarnă.

Culmile domoale acoperite de păduri pășuni și fînețe, dispunerea în trepte a formelor

de relief și peisajul agropastoral conferă pitoresc și armonie peisagitică, iar în plus este un loc ce

adaugă la aspectele naturale reale calități etnografice. Obiectivele turistice sint numeroase.

Municipiul Vatra Dornei cu poziție relativ centrală, este singurul centru cu servicii de bază al

destinației fiind și un centru consacrat atît pentru turismul balnear cât și o stațiune de schi și are

o capacitate de cazare net diversificată. Oferta de servicii turistice este reprezentată cel mai bine

aici.

Localitățile rurale oferă de obicei în satele de reședință comunală posibilitatea aprovizionării cu

produse alimentare și de uz curent, însă serviciile bancare și de sănătate sunt puțin reprezentate

în raport cu zona Vatra Dornei. Sub raportul unităților de cazare, în zonelerurale cel mai bine sunt

reprezentate în sens descrescător zonele Dorna-Arini, Șaru Dornei Panaci, Dorna

Candrenilor și Poiana Stampei.

Oriunde vei merge pe aliniamentul sudic la Podu Coșnei, Poiana Negrii, Dorna Candrenilor, Șaru

Dornei, întâlnești izvoare minerale.

Spre vest ori spre sud, se află în multe locuri depozite de turbă numite și "tinoave” ce constituie

unul din aspectele specifice ale acestui loc. În unele turbării s-au pastrat relicte glaciare cum sunt

ca mesteacănul pitic, mușchiul frunzos sau pinul roșu de padure.

Din depresiune pornesc drumuri spre masivele din jur, Munții Bârgăului, Munții Călimani, Munții Bistriței, Munții Rarău, Munții Giumalău,Obcina Mestecăniș și Munții Suhard.

[modificare]Bibliografie

Comune pe pagina Ghidului Primăriilor

Comune pe pagina Suceava.ro

Programul de dezvoltare Ecoturism Țara Dornelor

Strategia de dezvoltare a turismului în Județul Suceava

Turism rural

Eseu despre Ținutul Dornelor

Asociația Țara Dornelor