(varianta)COTA UNICĂ DE IMPOZITARE. STUDIU DE IMPACT ÎN SITUAŢIA CRIZEI FINANCIARE ŞI ECONOMICE

UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRĂGAN" DIN LUGOJFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂDOMENIUL: FINANŢE

SPECIALIZAREA: FINANŢE ŞI BĂNCI

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:LECTOR UNIV. DR. SORIN BLAJ

ABSOLVENT:BENYO ALEXANDRA

LUGOJ2011

UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRĂGAN" DIN LUGOJFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

COTA UNICĂ DE IMPOZITARE ÎN ROMÂNIA.STUDIU DE IMPACT ÎN SITUAŢIA CRIZEI

FINANCIARE ŞI ECONOMICE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:LECTOR UNIV. DR. SORIN BLAJ

ABSOLVENT:BENYO ALEXANDRA

1

LUGOJ2011

2

CUPRINS

Introducere ………………………………………………………………………………….. 5

1. Caracteristicile cotei unice de impozitare ………………………………………………. 7

1.1. Conceptul cotei unice de impozitare …………………………………………………….. 7 1.1.1. Definiţia cotei unice de impozitare ……………………………………………….. 7 1.1.2. Provenienţa conceptului de cotă unică ……………………………………………. 8 1.1.3. Politica fiscală europeană şi obiectivele fiscale …………………………………... 91.2. Istoricul cotei unice de impozitare ………………………………………………………. 101.3. Principiile şi caracteristicile cotei unice de impozitare ………………………………….. 15

2. Cota de unică de impozitare în România ………………………………………………. 17

2.1. Etapele introducerii cotei unice din România …………………………………………… 172.2. Argumentele introducerii cotei unice de impozitare în România ……………………….. 212.3. Poziţia organismelor internaţionale ……………………………………………………… 23 2.3.1. Banca Mondială …………………………………………………………………… 23 2.3.2. Opinia Comisiei Europene ………………………………………………………... 24 2.3.3. Opinia Fondului Monetar Internaţional …………………………………………… 242.4. Adoptarea cotei unice în alte ţări ………………………………………………………… 28

3. Studiu de impact a cotei unice în România în situaţia crizei financiare şi economice 33

3.1. Analiză comparativă asupra introducerii cotei unice în România, în perioada 2004-2006 333.2. Evoluţiile macroeconomice ale economiei în România …………………………………. 35 3.2.1. Analiza evoluţiei produsului intern brut în perioada 2008 – 2010 ………………... 35 3.2.2. Analiza evoluţiei veniturilor bugetare în perioada 2004 – 2011 …………………. 37 3.2.3. Analiza evoluţiei numărului de salariaţi în perioada 2004 – 2011 ………………... 44 3.2.4. Analiza evoluţiei ratei şomajului în perioada 2008 – 2011 ……………………….. 45 3.2.5. Analiza evoluţiei câştigurilor din salarii brute şi nete în perioada 2004 – 2010 ….. 49

3.2.6. Analiza ratei inflaţiei. Impactul asupra ocupării forţei de muncă şi a câştigului salarial în România ………………………………………………… 51

Concluzii …………………………………………………………………………………….. 55

3

Bibliografie ………………………………………………………………………………….. 57

4

INTRODUCERE

1. Prezentarea temei

Lucrarea de licenţă are ca temă de dezbatere cota unică de impozitare şi analiza impactului acestui sistem de impozitare cu rată fixă asupra indicatorilor macroeconomici.

Acest sistem de impunere a cunoscut după anul 2000 o răspândire destul de vastă în statele Europei în general şi în statele Uniunii Europene în special. Statele Uniunii Europene care au adoptat sistemul de impunere proporţional prin cotă unică de impozitare sunt: Estonia (1994), Lituania (1994), Letonia (1997), Slovacia (2004), România (2005), Bulgaria (2008), Cehia (2008) şi Ungaria (2011).

2. Obiectivele lucrării de licenţă

Principalele obiective urmărite pe parcursul realizării lucrării de licenţă sunt: Identificarea etapelor parcurse pentru introducerea cotei unice de impozitare în

România; Influenţa cotei unice de impozitare asupra principalilor indicatori

macroeconomici în perioada 2004 – 2011, cu accent asupra anilor 2008, 2009, 2010 şi 2011, ani în care economia României a fost influenţată de criza financiară şi economică.

Concluziile pe baza studiului de caz pentru a analiza dacă impactul cotei unice de impozitare a avut rezultatele scontate, îndeplinând avantajele acestui nou sistem de impozitare considerat echitabil social, simplu şi transparent

3. Rezumatul lucrării de licenţă

Lucrarea de licenţă este structurată în trei capitole şi concluzii: Primul capitol analizează cota unică de impozitare din punct de vedere conceptual,

prezentând: definiţia cotei unice, istoricul cotei unice, principiile şi caracteristicile cotei unice;

Cel de-al doilea capitol prezintă etapele procesului de adoptare a noului sistem de impozitare în România, prin cotă unică, fiind evidenţiate lansarea ideei de-a renunţa la vechiul sistem de impozitare progresivă, conflictul de idei şi pasul pentru această reformă fiscală. Sunt argumentate părţile pozitive ale cotei unice, perspectivele pro şi contra. Tot în acest capitol s-a dezbătut poziţia organismelor internaţionale faţă de acest sistem de impozitare prin rată fixă şi anume opinia: Băncii Mondiale, Comisia Europeană, Fondul Monetar şi Banca Centrală Europeană.

Cel de-al treilea capitol reprezintă studiul de caz cu privire la impactul şi efectele pe care cota unică de impozitare le-a avut asupra indicatorilor macroeconomici, din momentul adoptării acesteia şi până în prezent. Sunt analizaţi următorii indicatori macroeconomici:

5

produsul intern brut, veniturile totale bugetare, numarul de salariaţi, câştigurile salariale medii lunare, rata şomajului şi rata inflaţiei.

Lucrarea se încheie cu prezentarea concluziilor.

6

1. CARACTERISTICILE COTEI UNICE DE IMPOZITARE

1.1. CONCEPTUL COTEI UNICE DE IMPOZITARE

1.1.1. Definiţia cotei unice de impozitare

Pentru a înţelege conceptul unic de impozitare, trebuie înţeles în primul rând noţiunea de de impozit. Într-o definiţie dată de specialiştii români1, impozitul reprezintă plata bănească obligatorie, generală şi definitivă, efectuată de persoanele fizice şi juridice în favoarea bugetului statului, în cuantumul şi la termenele stabilite de lege, fără obligaţie din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat.

O altă definiţie, oferită de D.D. Şaguna2, impozitul este definit ca fiind “o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil, datorată, conform legii, bugetului de stat, de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă”. Autorul reţine reversibilitatea impozitelor ca un prim contraargument la opinia potrivit căreia impozitul este o contraprestaţie fără vreun echivalent. În acelaşi sens, autorul citat reţine ca fiind al doilea argument faptul că “statul, în schimbul impozitelor, se obligă şi trebuie să creeze un cadru general favorabil desfăşurării activităţilor economice, sociale şi politice în societate, conform principiului după care, cine plăteşte impozite are dreptul de a beneficia de protecţie din partea organismelor statului”3.

Cele mai multe dintre teoriile cu argumente de natură financiară au fost formulate concis, cu referire la relaţia impozite cheltuieli publice.

“Impozitele sunt pretinse de stat în virtutea suveranităţii sale şi sunt destinate să acopere cheltuielile generale ale statului.” – A. Hansen

“Impozitul în statele civilizate moderne este o prestaţie pecuniară, pretinsă cetăţenilor cu scopul acoperirii cheltuielilor de interes general”. – A. Wagner

“Impozitul este procedeul de repartizare a creanţelor bugetare între cetăţeni în funcţie de facultăţile lor contributive.” – G. Jeze4

Impozitul pe venit, cea mai perfecţionistă formă a impozitelor personale, ţinea seama de circumstanţe de ordin personal şi fixa obiectul impozitului, venitul, ca putere de contribuţie a persoanei. Datorită acestor calităţi, doctrina vremii considera impozitul pe venit ca un instrument preţios în atingerea dreptăţii sociale, prin faptul că prin mijlocirea lui, fiecare cetăţean contribuia la susţinerea cheltuielilor statului, în raport cu venitul ce îl poseda.

1 Văcărel Iulian, Anghelache Gabriela, Bistriceanu Gh. D., Moşteanu Tatiana, Bercea Florian, Bodnar Maria, Georgescu Florin, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 20082 Şaguna Drosu Dan, Tratat de drept financiar şi fiscal, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2001, pag. 1023 Art. 53, alin. 1 din Constituţia României 4 Cârstea Valentin, Drept Financiar Bugetar, Ed. Solness, Timişoara, 2010

7

Impozitele pe venit sunt categoria care la început se percepea numai asupra veniturilor persoanelor fizice, fie în varianta de impozit pe venitul global al fiecăreia dintre aceste persoane, fie în varianta mai multor impozite reglementate distinct pe grupe sau cedule de venituri.5

Alăturat acestora s-au dezvoltat impozitele pe veniturile societăţilor sau persoanelor juridice.Impozitul pe venitul persoanelor fizice se prezintă în practica financiară în două variante,

şi anume: impunerea separată a veniturilor persoanelor fizice şi impunerea globală a veniturilor persoanelor fizice.

Impunerea separată se realizează prin instituirea mai multor impozite, fiecare vizând veniturile dintr-o anumită sursă, fie prin instituirea unui impozit unic, dar care asigură un tratament diferenţiat fiecărei categorii de venituri, în funcţie de natura veniturilor. Uneori, după impunerea separată a fiecărei categorii de venit, veniturile din diverse surse cumulate se supun unei noi impozitări.

Impunerea globală constă în cumularea veniturilor realizate de o persoană fizică din diverse surse şi supunerea acestora unui singur impozit.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice se stabileşte, de regulă anual pe baza declaraţiei de impunere a contribuabilului sau pe baza elementelor de care dispun autorităţile financiare. Suma astfel stabilită se trece în debitul contribuabilului, respectiv în registrul de rol.

Perceperea impozitului aferent veniturilor din salarii, pensii, dobânzi, rente şi altele se face în mod frecvent prin stopaj la sursă, iar cel aferent altor venituri prin plăţi eşalonate în contul debitului stabilit. Atât sumele reţinute şi vărsate de un terţ, cât şi cele vărsate direct de contribuabili se decontează în contul impozitului anual.

Conform rapoartelor informative ale Societăţii Academice din România, la întrebarea “ Ce reprezintă impozitul pe venit cu rată fixă?”, ni se oferă următorul răspuns: toate veniturile sunt taxate o singură dată, la realizarea lor, cu un procent fix stabilit, de 16%. Orice alte venituri suplimentare realizabile vor fi impozitate cu acelaşi procent, dispărând orice alte ajustări ulterioare.

Aşadar, cota unică de impozitare reprezintă un nou sistem de impozitare a veniturilor persoanelor fizice, de percepere şi cumulare a veniturilor contribuabililor, cu o rată fixă stabilită la un nivel de 16%, sistem de impozitare preconizat din 2003 şi adoptat în România la 1 ianuarie 2005.

În categoria contribuabililor impozitului pe veniturile realizate de persoanele fizice sunt cuprinse toate persoanele fizice rezidente, române sau străine care realizează venituri pe teritoriul României şi/sau în străinătate.

Acest nou sistem de impozitare este văzut ca fiind un sistem nu doar mai simplu şi mai ieftin de aplicat ci, în statele cu disciplina administativă scăzută ajunge să producă mai mulţi bani la bugetul de stat şi, paradoxal mai multă echitate socială.6

Această nouă modalitate de impozitare a veniturilor persoanelor fizice, prin cota unică de impozitare a fost văzută, într-un fel sau altul, ca fiind o adevărată revoluţie fiscală, având la bază ideile de simplitate, transparenţă şi eficienţă în colectare.7

1.1.2. Provenienţa conceptului de cotă unică

Cota unică este o propunere înaintată de către doi economişti americani, Hall şi Rabushka, la inceputul anilor ’80, dezvoltând o idee lansată iniţial de către Milton Friedman. Este important de remarcat faptul că propunerea lor (lucrarea lor fundamentală a fost publicată

5 Venituri din agricultură, industrie şi comerţ, din exerciţiul liber al unor profesii, venituri sub forma salariilor, venituri imobiliare sau din plasarea titlurilor de valori, etc.6 Societatea Academică din România, www. sar.org.ro7 Alte rapoarte asupra guvernării produse de SAR, studii politice publice şi opinia publică, precum şi revista de ştiinţe politice PolSci

8

într-o ediţie revizuită în 2007) s-a justificat, în opinia lor, printr-o trăsătură particulară a sistemului de taxe american existent: “(…) faptul şocant că mai mult de jumătate din veniturile din afaceri nu sunt declarate”. Din acest motiv ei susţineau faptul că această cotă unică nu va fi mai nedreaptă decât sistemul actual de taxe – din cauza evaziunii fiscale de amploare. Bineînţeles, evaziunea fiscală este o realitate în toată lumea; cu toate acestea, Hall şi Rabushka nu au venit cu probe concludente în susţinerea afirmaţiei lor.

Ei doreau să înlocuiască sistemul fiscal progresiv, care suferă de scăpări şi deduceri, cu o singură cotă uniformă pentru toate veniturile, aplicată o singură dată - cota unica. Cu toate acestea, cota unică “(…) este progresivă acolo unde contează mai mult: pentru săraci”, în sensul că este însoţită de o scutire (exceptare) pentru veniturile mai mici de un anumit prag. De fapt, aceasta înseamnă că sunt două feluri de taxe: 0, pentru toate veniturile până la un prag şi o altă rată pentru toate celelalte venituri. Exceptarea populaţiei cele mai sărace de la impozitare este probabil un compromis pentru a se accepta ceea ce autorii recunosc că reprezintă “(…) un avantaj extraordinar pentru elita economică”. Într-un scenariu neutru privind impactul asupra veniturilor bugetare, există învingători şi învinşi în urma introducerii cotei unice; dacă cei mai săraci sunt exceptaţi, iar cei mai bogaţi sunt cu siguranţă avantajaţi, povara fiscală se mută asupra clasei de mijloc. Conform calculelor autorilor, povara fiscală va fi mai mare pentru persoanele cu un venit plasat între 30 000 USD şi 90 000 USD anual. Totuşi, ei nu au încercat să calculeze nici un indicator de inegalitate.

Cota unică este considerată a fi o taxă pe consum pentru că investiţiile noi sunt exceptate din baza de impozitare, cel puţin în propunerea lui Hall şi Rabushka. Din această perspectivă, o taxă pe consum ar trebui să conducă la un consum mai scăzut, creând aşadar “stimulente pentru a economisi şi a investi”8. Cota unică, aşa cum a fost propusă iniţial, trebuia să stimuleze economia pe partea de ofertă. Rezultatele obţinute arată faptul că în ţările unde a fost introdusă cota unică această condiţie nu s-a îndeplinit, iar investiţiile noi nu au fost exceptate de la impozitare.

1.1.3. Politica fiscală europeană şi obiectivele fiscale

Ultimul secol a fost carcaterizat, în Europa de Vest, de extinderea rolului sectorului public, prin intermediul reglementărilor economice şi fiscale.

Fiscal, ţările Uniunii Europene au menţinut niveluri ale cheltuielilor şi veniturilor publice de aproximativ 40% din produsul intern brut. Acestea au finanţat parţial furnizarea bunurilor publice clasice, cum ar fi apărarea naţională, însă cea mai importantă parte a creşterii cheltuielilor publice a fost datorată extinderii funcţiei de redistribuire a statului, prin protecţie socială. Aceasta se referă la sistemul public de pensii şi sănătate care generează cele mai importante transferuri către generaţii şi intrageneraţii: transferuri de resurse financiare de la forţa de muncă activă către şomeri, către angajaţii necalificaţi, către studenţi, către familiile cu copii, către agricultori, către anagajaţii în anumite ramuri industriale caracterizate de condiţii grele de muncă, către locuitorii sau chiar întreprinzătorii din zonele defavorizate sau către alte categorii sociale. Din punct de vedere fiscal, cheltuielile publice au fost finanţate prin impozitarea consumului, impozite indirecte, impozitarea veniturilor atât de natură salarială, cât şi impozitarea profiturilor firmelor. Această structură a fiscalităţii în Europa transpune centrul de greutate al sarcinii fiscale asupra celor care consumă mult, obţin venituri importante şi/sau care deţin proprietăţi importante. Desigur, sistemul fiscal european afectează diferit categoriile de persoane fizice sau juridice datorită diferenţelor structurale cum sunt veniturile, consumul şi proprietăţile deţinute, dar şi datorită diferitelor grade de reglementare, diferitelor moduri de administrare a ramurilor sistemului fiscal şi diverselor posibilităţi de evitare a fiscalităţii.

8 Hall Robert, Rabushka Alvin, The Flat Tax, Stanford University, 2005

9

Pentru că astfel de trăsături ale sistemelor fiscale implică pe lângă procesele de redistribuire a veniturile vizate direct şi redistribuiri accidentale. Reglementările existente la nivelul Uniunii Europene, în ceea ce priveşte politica fiscală aceasta este subordonată Tratatului de înfiinţare a Comunităţii Europene care prevede:

Eliminarea taxelor vamale între ţările membre şi a oricăror altor măsuri cu efect similar. Asigurarea liberei concurenţe în cadrul pieţei comune. În acest caz se au în vedere

impozitele indirecte, TVA şi accizele. Impozitele directe sunt doar subordonate scopului de neafectare a liberei concurenţe pe piaţă.

Recomandarea membrilor de a încheia convenţii de evitare a dublei impuneri internaţionale.

Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992 impune membrilor uniunii monetare limitarea deficitelor bugetare la 3% din PIB, iar non-membrilor fiindu-le recomandat să evite deficitele substanţiale. Obiectivele politicii fiscale au antrenat schimbări în ceea ce priveşte fiscalitatea, prin realizarea pieţei comune şi a uniunii monetare. Realizarea pieţei comune şi a uniunii monetare a avut drept scop înlăturarea restricţiilor privind mobilitatea capitalului generând teama că baza impozabilă, la nivel naţional se poate reduce prin migraţia acesteia între statele membre, datorită concurenţei fiscale dintre acestea, ceea ce va afecta gradul de ocupare şi capacitatea de a asigura protecţia socială. De aici, s-au conturat obiectivele politicii fiscale:

1. Cel mai important obiectiv pe termen lung constă în înlăturarea diferenţelor în ceea ce priveşte cotele şi metodele de aplicare al impozitelor directe. Acest obiectiv vizează TVA-ul şi accizele.

2. În domeniul fiscalităţii directe, se urmăreşte în principal minimizarea posibilităţilor de evaziune şi evitarea dublei impuneri, pe baza acordurilor bilaterale între statele membre.

3. Măsuri de armonizare a politicii fiscale constând în evitarea efectelor negative ale concurenţei între statele membre, în special evitarea transferului bazei fiscale prin fenomenul de migraţie a firmelor aflate în căutarea regimului fiscal cel mai favorabil.

4. Tratatul de la Maastricht9 limitează strict posibilitatea Guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prin creşterea datoriei publice. Prin Pactul de Creştere şi Stabilitate, statele participante la zona euro nu trebuie sub nici o formă să ruleze deficite bugetare peste nivelul de 3% din PIB. Scopul general al pactului este păstrarea bugetelor echilibrate la nivelul de ciclu economic, astfel creşterea cheltuielilor publice poate fi finanţată numai prin creşterea încasărilor veniturilor publice la nivelul ciclului economic.

1.2. ISTORICUL COTEI UNICE DE IMPOZITARE

Prima utilizare a cotei unice de impozitare datează din anul 1842 fiind adoptată în Marea Britanie. Prima aplicare cu succes a impozitului unic a avut loc în Hong Kong (sistemul SAR), unde a intrat în vigoare încă din 1947. Acest sistem le permitea contribuabililor să aleagă între o taxare progresivă sau o impozitare unică de 16%, având însă o gamă redusă de deduceri. Alături de alte facilităţi fiscale, simplitatea sistemului a făcut din Hong Kong unul dintre cele mai bune medii de afaceri din Asia.

În afara Europei cota unică de impozitare a fost adoptată în Bolivia(13% aici însă ea este mai mult un mijloc de a întări TVA-ul), Paraguay(10%, însă la fel ca în cazul Boliviei ea

9 Tratatul de la Maastricht a fost semnat în 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noimebrie 1993. Tratatul marchează trecerea la o nouă etapă în procesul de creare a unei “ uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele din Europa”: http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_21.pdf.

10

http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_21.pdf

serveşte consolidării TVA-ului, contribuabilii putând deduce din sumele plătite toate bunurile de consum, cu facturi), Guernsey şi Jerney(20%), Jamaica(25%).Ea a mai fost adoptată de o serie de guverne din state federale, cum ar fi Alberta şi Massachusetts.

Potrivit unui studiu publicat de institutul Adam Smith10 din Londra, trecerea de la mai multe trepte de impozitare la cota unică este o reformă radicală şi trebuie introdusă cu atenţie.

În statele cu o economie incipientă, cum era Hong Kong-ul în 1947, sau în fostele state comuniste, ea a dat rezultate. În general, atunci când este sprijinită de măsuri economice eficiente, cota unică poate crea premisele unei creşteri sănătoase, mai arată studiul institutului londonez. Nu toată lumea a fost încântată de noua formulă de impozitare adoptată de fostele state comuniste. Germania, de exemplu, s-a plâns că şomajul a crescut dramatic după ce multe companii atrase de impozitul de zero la sută pe activitate practicat de Estonia şi-au mutat afacerile în această tara. La fel de nemulţumită este şi Finlanda, ţară vecină cu Estonia şi recunoscută ca având un nivel mare al taxelor. Atraşi de noile perspective, oamenii de afaceri finlandezi şi-au reorientat investiţiile în Estonia. Slovacia a fost şi ea acuzată de concurenţă neloială şi taxe de dumping deoarece, după introducerea cotei unice, această ţară a devenit mai atractivă pentru investiţii. Reducerea impozitulului pe profit pentru companii va însemna, evident, mai multe fonduri care pot fi folosite pentru dezvoltare şi pot duce la o creştere economică.

Un impozit mai mic poate determina companii străine să vină să investească în România, însă acest criteriu este un argument în plus, nu este singurul care determină o decizie a investitorului. Reducerea impozitului pe salarii ar trebui să încurajeze munca şi scoaterea la suprafaţă a unor avantaje salariale mascate până acum.

"Este posibil ca acest lucru sa nu se producă însă la nivelul estimat, atâta timp cât contribuţiile la asigurările sociale rămân la acelaşi nivel” explică analiştii. Va exista însă şi un revers al medaliei, respectiv golul de resurse la bugetul de stat care se va face simţit imediat după adoptarea cotei unice. De asemenea, o bună parte din banii în plus cu care vor rămâne salariaţii, în urma micşorării impozitului pe salariu, se vor duce pe consum.

Poate cele mai fierbinţi dezbateri pe tema cotei unice au avut loc la Londra, unde o parte dintre parlamentarii conservatori s-au declarat impresionaţi de modul în care Estonia a profitat la maximum de pe urma faptului că, în urmă cu 11 ani, a fost prima ţară europeană, alături de Lituania care a simplificat sistemul fiscal. Modelul eston a fost adoptat ulterior, în formule modificate, de Rusia (2001), Serbia şi Ucraina (2003), Slovacia (2004), Georgia şi România (2005). Cu toate acestea, deocamdată, doar cota unică din ţările baltice şi Slovacia este privită cu respect şi dată drept exemplu în capitalele occidentale.

Fără a respinge reducerea numărului de cote de impozitare, extrem de numeroase, parlamentarii nu sunt de acord cu ipotezele enunţate de susţinătorii simplificării sistemului fiscal britanic care spun că acestea ar încuraja plata datoriilor fiscale, ar reduce costurile administrative ale companiilor şi ar determina o piaţă a muncii mult mai flexibilă.

Introducerea cotei unice a fost vehiculată şi de creştin-democraţii din Germania la începutul campaniei electorale, drept soluţie pentru întărirea economiei germane, marcată de creşterea rapidă a deficitului bugetar. Dar, în pofida faptului că Germania are unul dintre cele mai complicate sisteme fiscale din lume, ideea nu a prins la electorat şi, a fost contestată făţiş de cancelarul Schröder, a fost abandonată în etapele finale ale campaniei.

În Franţa, premierul Dominique de Villepin s-a dovedit mai precaut şi a anunţat reduceri ale taxelor pe venit de până la 3,5 miliarde euro. În condiţiile în care 10% din francezi nu au loc de munca, doar 40% din gospodăriile ţării plătesc taxe pe venit. Guvernul vrea acum să reducă cel mai ridicat nivel de impozitare, de la 48,09% la 40%, şi să renunţe la două din cele şase cote de impozitare existente.

10 Adam Smith, important economist, om politic şi filozof scoţian, autorul publicaţiei “Avuţia naţiunilor”, “The wealth of nations ”, 1776

11

La rândul său, ministrul spaniol al finanţelor, Petro Solbes, a abordat o atitudine similară, fiind aşteptată o reducere a nivelului maxim de impozitare pe venit (45% în prezent) şi renunţarea la o parte din cele cinci cote de impozitare existente. Cota unică nu a fost introdusă în Statele Unite, excepţie fac un număr de şase state federale, dar a devenit din ce în ce mai atractivă în Europa de Est. Estonia a fost primul stat care a introdus această cotă unică în 1994, fiind urmată de celelalte două state baltice, după care Rusia în 2001, Serbia în 2003, Republica Slovacă şi Ucraina în 2004, România şi Georgia în 2005. O parte dintre state au menţinut impozite diferite pe venit şi pe profit, în acest mod cota unică referindu-se în cele mai multe cazuri doar la impozitul pe venit; acesta variază între 12% în Ucraina, 33% în Lituania şi chiar 37,5% în Islanda. Cu excepţia Georgiei şi Letoniei introducerea cotei unice a fost asociată cu o creştere a deducerilor personale. În 2007 mai multe state au hotărât introducerea cotei unice, între care: Macedonia, Muntenegru, Mongolia, Kyrgystan, Kazakhstan, urmate în 2008 de Albania şi Bulgaria (cu o rată de 10%) şi de asemenea de Republica Cehă. La nivelul anului 2008, 24 de state au cota unică, dintre care şi Irak - un exemplu de cum a fost exportată ideea cotei unice înainte de a fi fost testată.

Tabelul nr. 1.1.State europene care au adoptat sau au anunţat adoptarea cotei unice de impozitare

după anul 2006

Nr. crt. Statul Anul intrării în vigoare Nivelul cotei unice (%)

1. Macedonia 2007 1011

2. Kazahstan 2007 103. Muntenegru 2007 1212

4. Cehia 2008 155. Albania 2008 106. Bulgaria 2008 107. Belarus 2009 128. Polonia 2012 1513

9. Kosovo 2012 10Sursa: Alvin Rabushka – Flat Tax Countries and Jurisdictions, September 1, 2010: http://flattaxes.blogspot.com/search?updated-min=2010-01-01T00%3A00%3A00-

08%3A00&updated-max=2011-01-01T00%3A00%3A00-08%3A00&max-results=30

Tabelul nr. 1.2.Alte state care au adoptat sau au anunţat adoptarea cotei unice de impozitare

după anul 2006

Nr. crt. Statul Anul intrării în vigoare Nivelul cotei unice (%)

1. Mongolia 2007 102. Mauritius 2007 153. Timorul de Est 2008 5 – 154. Macao 2009 12

11 La data introducerii, 1 ianuarie 2007, nivelul cotei unice de impozitare a fost de 12%.12 Muntenegru a adoptat cota unică de impozitare de 15% la 1 iulie 2007, pentru ca din 2009 să reducă nivelul acesteia la 12%, urmând ca din 2010 acesta să fie stabilit la doar 9%.13 La 21 octombrie 2007 au avut loc alegerile parlamentare în Polonia, alegeri câştigate de Partidul Platforma Civică, partid de orientare liberală. Potrivit Financial Times, Zbigniew Chlebowski, unul dintre candidaţii cu cele mai mari şanse la portofoliul ministerial al economiei, a adus în discuţie posibilitatea introducerii unei cote unice de 15%, începând din 2009.

12

http://flattaxes.blogspot.com/search?updated-min=2010-01-01T00%3A00%3A00-08%3A00&updated-max=2011-01-01T00%3A00%3A00-08%3A00&max-results=30


http://flattaxes.blogspot.com/2010/09/flat-tax-countries-and-jurisdictions.html

Sursa: Alvin Rabushka – Flat Tax Countries and Jurisdictions, September 1, 2010: http://flattaxes.blogspot.com/search?updated-min=2010-01-01T00%3A00%3A00-

08%3A00&updated-max=2011-01-01T00%3A00%3A00-08%3A00&max-results=30

În cel de-al doilea tabel, am menţionat state din afara Europei care au adoptat cota unică de impozitare după anul 2006.

Este demn de atenţie faptul că în propunerea lui Hall şi a lui Rabushka nu exista nimic care să exceadă sistemul fiscal american. De fapt, sistemele de cotă unică introduse în Europa de Est au puţine în comun cu ideea iniţială, întrucât nici unul dintre ele nu îndeplineşte toate cerinţele pentru o cotă unică pură, din punctul de vedere al lui Hall şi Rabushka şi anume:

nici o taxă pe economii (nici pe pensii) nici o taxă pe câştigurile din străinătate nici o taxă pe câştigurile de capital nici o taxă pe moşteniri nici o taxă pe donaţii nici o scutire sau deducere afacerile să fie impozitate pe cash-flow şi nu pe profit (Murphy, 2006).

Nivelul de conformitate cu cota unică originală variază de la o ţară la alta; Republica Slovacă se apropie cel mai mult deoarece a introdus cota unică pe muncă, venit şi consum (TVA). Din moment ce cotele unice introduse în Europa de Est nu au multe în comun cu cota unică “ortodoxă”, este discutabil dacă argumentele originale în favoarea cotei unice, aşa controversate cum sunt se mai pot aplica în aceste cazuri.

Principalul argument în favoarea cotei unice se referă la simplitatea şi eficienţa sa; o singură cotă este mai uşor de înţeles de către contribuabili şi mai uşor de administrat de către autorităţile competente. Hall şi Rabushka (2007) consideră că există un consens virtual cu privire la această chestiune. Susţinătorii cotei unice invocă destul de des acest argument. Totuşi, McCaleb (1985) a contestat eficienţa superioară a cotei unice susţinând că nu ar trebui ignorată interdependenţa dintre regulile de taxare şi cheltuieli.

Un argument puternic al entuziaştilor cotei unice este că aceasta stimulează munca prin scăderea ratei marginale efective de impozitare. Caprirolo (2006) şi Heineken (2006) au validat acest argument pe baza unor simulări în Slovenia şi Olanda. Însă Theather (2005) nu este atât de convins. El menţionează o serie de cazuri în care oferta salarială ar putea fi inelastică la o schimbare a ratelor impozitului, cum ar fi:

salariile minime sunt stabilite de către Guvern şi nu de către piaţă; angajaţii cu un salariu ridicat lucrează deja la capacitate maximă; structura contractelor de angajare limitează elasticitatea ofertei de forţă de muncă.

Un alt argument major al susţinătorilor cotei unice este acela că ea ar ajuta la îmbunătăţirea colectării prin scăderea evaziunii fiscale şi extinderea bazei de impozitare, crescând astfel veniturile bugetare. Keen, Kim şi Varsano (2006) demonstrează că, după primul an de la introducerea cotei unice, încasările bugetare din impozitul pe venit (ca procent din PIB) au scăzut în Estonia, Georgia, România, Republica Slovacă şi Ucraina, în timp ce au crescut în Letonia, Lituania şi Rusia.

În cazul Letoniei şi în cel al Lituaniei explicaţia este aceea că în aceste ţări nivelul cotei unice a fost stabilit la cea mai ridicată rată marginală de impozitare anterioară reformei (ceea ce este, de fapt, contrar logicii cotei unice). Potrivit unui studiu econometric realizat de către Ivanova, Keen şi Kleem (2005) în Rusia, cea mai puternică creştere a încasărilor din impozitul pe venit nu poate fi atribuită cotei unice, ci unei creşteri a salariilor reale fără legătura directă cu introducerea cotei unice.

Privitor la Republica Slovacă, Golias şi Kicina (2005) au prezentat detaliat date privind veniturile bugetare din primul an de aplicare a cotei unice. Veniturile provenite din impozitul pe

13




venit şi din impozitul pe profit au scăzut semnificativ, ca pondere în totalul veniturilor, de la 18,3% la 14,6%, respectiv de la 15,4% la 12,5%; de altfel, ele au scăzut, de asemenea, în termeni nominali. Aceste pierderi au fost mai mult decât compensate de creşterea încasărilor din TVA (ca pondere în totalul veniturilor) de la 41,9% la 44,9%; în general, veniturile bugetare au crescut cu 7,4% în termeni nominali.

O situaţie asemănătoare s-a intamplat în România în anul 2005, primul an când a fost introdusă cota unică de 16% pe venit şi pe profit. Încasările din impozitul pe venit şi pe profit au scăzut în termeni reali, în timp ce au crescut uşor în termeni nominali, dar aceste pierderi au fost echilibrate de creşterea masivă a veniturilor din TVA. În următorii ani, veniturile bugetare provenite din impozitul pe venit şi pe profit au recuperat în termeni reali, însă numai după ce o serie de impozite au crescut; spre exemplu, taxa pe dividende a crescut de la 5% la 16%, iar taxa pe câştigurile de capital a crescut de la 1% la 16%. Bazându-ne pe aceste date, este greu de susţinut că economiile din Slovacia şi din România au primit un stimulent pe partea de ofertă; dimpotrivă, ele au primit un stimulent pe partea de cerere.

Acest stimulent al cererii a fost chiar evident în România pe măsură ce deficitul de cont curent a crescut de la 8,5% în anul 2004 (anul dinainte de aplicarea reformei cotei unice) la 13.9% în anul 2007, şi deficitul bugetar a crescut de la 1,3% în anul 2004 la 2,7% în anul 2007. Trebuie înţeles faptul că, creşterea salariilor fără legatură cu cota unică are şi o altă explicaţie şi anume, mulţi ani din trecut de reprimare a consumului, o puternică apreciere a monedei naţionale, un avânt al împrumuturilor, o presiune sporită asupra cheltuielilor publice din cauza integrării în Uniunea Europeană.

Deşi succesul cotei unice nu a fost demonstrat concludent în legătură cu creşterea veniturilor bugetare, unele ţări continuă să se alinieze la moda cotei unice. Murphy (2006) oferă o explicaţie plauzibilă: cota unică este un obiectiv politic, nu o politică fiscală. Keen, Kim şi Varsano (2006) cred şi ei că principalul motiv pentru cota unică este în zona marketingului politic, ca un semnal către exterior al unei schimbări fundamentale de regim; de altfel, sunt frecvente cazurile în care cota unică a urmat unei schimbări radicale de Guvern, aşa cum s-a întâmplat de exemplu în Rusia, Georgia, Ucraina sau România.

În 2004, înainte de introducerea cotei unice, era folosit un sistem fiscal de impozitare graduală a venitului, cu rate între 18% şi 40% asupra venitului lunar impozabil (salariul brut minus contribuţiile de asigurări sociale şi sănătate).

La 1 ianuarie 2005 a fost introdusă cota unică în România. Nivelul acesteia a fost fixat la 16%, aplicabil la salariul lunar brut. În plus, deducerea personală a crescut, de la 250 RON pentru angajaţii fără persoane în întreţinere la 650 RON pentru angajaţii cu peste patru persoane în întreţinere (deducerea creşte cu 100 RON pentru fiecare persoană în întreţinere, şi se plafonează la 650 RON). Totuşi, această deducere nu era oferită tuturor angajaţilor: cei cu salariul sub 1000 RON primeau deducerea integrală, pentru cei cu salariul între 1000 şi 3000 RON deducerea scădea gradual, iar cei cu salariul peste 3000 RON nu mai primeau deducere.

Conform studiului realizat de Ancheta Bugetelor de familie (ABF), salariile au reprezentat 43,7% din venitul lunar total net al gospodăriilor în 2005.

Prin urmare sunt prezentate primele schimbări, modificări înregistrate odată cu introducerea cotei unice de impozitare în România, dorindu-se în acelaşi timp o izolare a impactului cotei unice:

1. Schimbările în impozitul pe salarii au avut cele mai importante efecte distribuţionale.

2. Pensiile, a doua principală sursă de venit (18,2%), nu au fost afectate de cota unică în 2005, deşi ele au început să fie impozitate din 2006.

3. O schimbare importantă introdusă prin cota unică, din punct de vedere individual, a fost creşterea impozitului pe dividende, de la 5% în 2004 la 10% în 2005 şi 16% în 2006. Totuşi, întrucât dividendele reprezintă doar 4% din venitul total al gospodăriilor, se poate spune că efectul lor distribuţional a fost neglijabil. Pentru întreprinderile mici în

14

care acţionariatul şi managementul se confundă, prin cota unică a devenit mai eficient să crească salariile decât să se plătească dividende.

4. Începând din 2006, alte taxe personale au crescut, cum ar fi taxa pe câştigurile de capital şi pe câştigurile din dobânzi, ambele au urcat de la 1% la 16%, dar ponderea lor cumulată în venitul total este sub 1%.

1.3. PRINCIPIILE ŞI CARACTERISTICILE COTEI UNICE DE IMPOZITARE

Principiile cotei unice pot fi prezentate astfel:

1. Cota unică răspunde pe deplin criteriilor de echitate în domeniul fiscal. Opţiunea pentru impozitarea în cota unică a veniturilor persoanelor fizice constituie una

dintre modalităţile prin care se poate acţiona asupra fluxurilor din economie şi asigură reglarea sistemului fiscal. Acesta are o eficienţă mai mare în reglarea inegalităţilor dintre diferite categorii de persoane care obţin acelaşi venit din surse diferite.

2. Cota unică elimină dubla impunere a economiilor şi a investiţiilor.Având în vedere că formele de venit sunt taxate în mod egal şi numai o singură dată,

oamenii sunt liberi să aleagă orice investiţie pe care o consideră profitabilă, astfel încât, prin intermediul instrumentelor fiscale, economia poate funcţiona la potenţial maxim.

3. Cota unică va creşte veniturile încasate la bugetul de stat. Prin aplicarea sistemului progresiv de impozitare în România, în perioada anterioară datei

de 1.01.2005, s-a ajuns ca impozitarea să apese foarte tare un număr mic de salarii medii şi mari, sistemul subexploatând alte surse. Apărea din acest motiv o discrepanţă evidentă de sarcină fiscală, încălcându-se principiul echităţii orizontale: şi anume, că la aceeaşi sumă trebuie să se plătească acelaşi impozit, indiferent de sursa venitului.

4. Cota unică vine în sprijinul şi celor cu venituri reduse printr-un sistem de deduceri foarte eficient.

5. Cota unică reduce evaziunea fiscală, prin micşorarea costului de oportunitate al evitării achitării impozitelor la bugetul de stat.

În condiţiile în care sistemul fiscal este unul simplu şi eficient, efectul psihologic pe care îl are reducerea cotei de impozitare face ca oamenii să procedeze la achitarea datoriilor faţă de stat în mod rapid şi corect. Aceştia nu mai sunt tentaţi de căutarea unor metode complicate care să le faciliteze micşorarea bazei impozabile, în principal deoarece costul acestor activităţi se poate ridica în unele cazuri peste cota de impozit care trebuie plătită. Sistemul de impozitare progresivă a salariilor a creat premise puternice pentru mutarea veniturilor pe canale mai puţin taxate. În aceste condiţii proporţia salariilor mici a crescut, iar a celor medii-mari a scăzut, într-o perioadă de creştere economică, fapt care conduce la concluzia că este foarte probabil ca o parte din venituri să fi fost transferate pe alte canale cu o impunere mai redusă.

6. Cota unică reduce cheltuielile de administrare fiscalăAdministraţia publică va cheltui mai puţini bani cu monitorizarea şi auditarea sistemului

de vreme ce impozitul este unic şi se calculează mult mai clar şi mai concis. În sistemul impozitării progresive, statul avea tot mai puţin de adunat de la contribuabili în urma procedurii de globalizare şi tot mai mult de dat inapoi.

15

7. Cota unică oferă contribuabililor mai mult control asupra banilor şi reduce implicarea autorităţilor în gestionarea surplusului fiecărei persoane

Prin aplicarea cotei unice oamenii sunt stimulaţi să muncească mai mult, deoarece numai o mică parte din câştigul lor intră în posesia statului. Astfel, diferenţa care le rămâne poate fi gestionată după bunul plac al fiecăruia, această libertate punând accent pe dezvoltarea proprietăţii private şi a sectorului privat din economie, mai degraba decât pe sectorul public, în care statul iniţiază programe şi politici prin care vine în sprijinul cetăţenilor.

8.Cota unică reduce timpul şi numărul formularelor care trebuie completate pentru achitarea obligaţiei faţă de stat.

În acest sens, cota unică aduce două beneficii: a) Pe de-o parte, oferă o mai mare transparenţă sistemului fiscal, întrucât asigură cu uşurinţă posibilitatea oricărui contribuabil să işi calculeze mărimea obligaţiilor fiscale şi să înţeleagă întreg mecanismul de impunere fără a mai avea neclarităţi cu privire la modul de calcul şi la sumele pe care le datorează. b) Pe de altă parte, creşte randamentul impozitelor ca urmare a reducerii cheltuielilor cu stabilirea şi încasarea acestora datorită simplităţii sistemului.

Totodată, plătitorii de taxe şi impozite işi reduc cheltuielile privind consilierea financiară şi îndrumarea necesară în sistemul cotelor progresive, iar specialiştii în fiscalitate işi pot orienta aria de activitate către zone mult mai productive. În sistemul de impozitare al cotei unice nu se mai face risipă de forţă de muncă şi este înlăturată birocraţia costisitoare care creează cu uşurinţă confuzii.

9. Cota unică dezvoltă un mediu foarte atractiv pentru investitori, competiţia privind nivelul impozitelor reprezintă un beneficiu al globalizării.

Într-o economie globală în care forţa de muncă şi capitalul se mişcă în deplină libertate dincolo de graniţele naţionale ale oricărui stat, setul de politici fiscale adoptate de fiecare ţară reprezintă un instrument important folosit în atragerea resurselor internaţionale limitate.

Prezentate sintetic, caracteristicile cotei unice sunt:

Reduce inegalitatea (aceeaşi rată de impozitare pentru toţi); Reduce evaziunea fiscală; Oferă stimulente pentru cei ce doresc să economisească şi să investească; Elimină toate tipurile de excepţii şi scutiri de la plata taxelor; Favorizează persoanele bogate în detrimentul celor sarace; Favorizează investiţiile în acţiuni (obţinerea de dividende), deoarece profiturile sunt

impozitate o singură dată

Avantajele cotei unice de impozitare sunt prezentate în raportul SAR din august 2003 ca fiind următoarele:

Popular şi eficient în acelaşi timp se reduc impozitele pentru toată lumea Se elimină complet procedura elaborată şi costisitoare a declaraţiilor individuale

anuale Aduce mai mulţi bani la buget, chiar din primul an de aplicare Nu contravine acquis-ului UE, dimpotrivă se înscrie într-o nouă tendinţă a

statelor candidate Încurajează munca, nu subtrefugiile fiscale, transparentizând mediul de afaceri

16

Duce la creşterea economică rapidă, în special în ţări în curs de dezvoltare

2. COTA UNICĂ DE IMPOZITARE ÎN ROMÂNIA

2.1. ETAPELE INTRODUCERII COTEI UNICE ÎN ROMÂNIA

Introducerea cotei unice de impozitare în România s-a făcut prin parcurgerea a trei etape distincte:

1. Lansarea ideii, anul 2003:

Înaintea adoptării cotei unice de impozitare în România, în ţara noastră exista un sistem de impozitare progresiv, astfel că, cotele de impozitare creşteau în mod progresiv în funcţie de câştigurile realizate. Treptele de impozitare erau pe 4 niveluri şi anume, se percepeau impozitării cu rate diferite de : 18%, 23%, 28%, 34% şi 40%.

În anul 2003, luna august, Societatea Academică din România lansa ideea14 ca România să renunţe la impozitarea progresivă şi prezenta motivele pentru care România ar trebuie să adopte acest nou sistem de impozitare, cota unică de impozitare, renunţând în mod implicit la sistemul de impozitare progresiv, şi anume:

Pentru a simplifica procedurile de calculare, colectare şi urmărire a impozitului. Nu doar în instituţiile publice care îl administrează, deşi chiar şi aici există o implicare şi nevoie mare de coordonare a tipăririi, distribuirii, colectării şi prelucrării celor peste 1 milion de formulare individuale pe care le depun contribuabilii în lunile aprilie, mai. Dar în special în firmele mici şi mijlocii, unde mare parte din timpul contabililor se consumă în asemenea munci de uzură

Pentru a promova creşterea economică, în 2 feluri: (i) se reduce evaziunea fiscală, iese la lumină o parte din economia subterană,

se strâng mai mulţi bani la buget; (ii) oamenii vor deveni interesaţi doar de creşterea propriilor venituri, nu vor

mai pierde timp încercând să găsească căi legale, dar întortocheate de a-şi dirija finanţele personale prin canalele mai puţin impozitate

Tot în acest raport, se pune problema echităţii sociale. Făcând o comparaţie între sistemul existent la acea perioadă în România şi sistemele de impozitare cu cotă unică, deja adoptate în ţarile mai sus menţionate, precum şi evaluarea creşterii anuale a încasărilor din impozitul pe venit personal după trecerea la sistemul cu rată fixă a respectivelor ţări, se evidenţiază problema gravă a sistemului de impozitare progresiv. Încercând să extragă prea mulţi bani de la contribuabili prin avalanşa greoaie a treptelor de impozitare, el îi stimulează să găsească alte căi pentru a-şi masca veniturile, aceştia devenind din ce în ce mai inventivi. Astfel că, finalmente, cu cât un sistem de impozitare e mai complicat şi progresiv, cu atât el va apăsa mai tare, paradoxal, pe cei cu venituri mici. Cu cât el include mai multe excepţii, deduceri,

14 Societatea Academică din România – Impozitul pe venit cu cotă unică, August 2003: http://www.sar.org.ro/art/index_publicatii/economie/index_publicatii___economie_2001_2011-210-ro.html

17

http://www.sar.org.ro/art/index_publicatii/economie/index_publicatii___economie_2001_2011-210-ro.html

regimuri speciale, cu atât el poate fi exploatat mai uşor de cei înstăriţi, care au avantajul resurselor materiale, de cunoaştere şi o puternică motivţie pentru a o face. În această primă etapă în care se dorea adoptarea unei cote unice de impozitare în România, intenţia era coordonată şi raportată la puterea României de a prinde acest val al reformei în Europa de Est. Analiştii economici şi experţii din domeniul economico-financiar, precum şi analiştii politicilor fiscale avertizau faptul că odată cu adoptarea acestei rate fixe trebuie avute în vedere şi celelalte implicaţii ale acestei mişcări fiscale:

Apropierea ratelor pentru toate marile categorii de impozite: personale, cu toate sursele sale, precum şi impozitul pe profit, pentru a nu mai face stimulare artificială a unui factor de producţie în defavoarea altuia

Scăderea contribuţiilor sociale asociate salariilor conform planului anunţat de guvern, pentru a realiza într-adevăr o reducere substanţială a costurilor cu mâna de lucru

Renunţarea la ideea redistribuirii sociale sau încurajării unor actori economici în dauna altora, prin regimul de impozitare. Taxarea trebuie să fie cât mai neutră şi are rolul doar de a aduce bani la bugetul statului, în modul cel mai simplu şi eficient posibil. Redistribuire socială se va face doar prin politicile de cheltuieli, aşa fiind mai echitabil şi mai transparent

Renunţarea la sistemul complicat al deducerilor, prevăzut prin noul Cod fiscal. Acestea sunt greu de administrat, greu de urmărit şi pot da naştere la abuzuri, iar unele sunt chiar la limita constituţionalităţii, deducerea cotizaţiei sindicale poate fi privită ca o interferenţă în liberul drept de asociere. Mai mult de atât, introduc o notă de regresivitate în impozitare, în sensul că de ele vor profita inevitabil cei bogaţi, aşa cum este cazul cu deducerile aferente construcţiei de locuinţe.

Cu ajutorul sondajelor şi a datelor statistice, realizate de către Institutul de Marketing şi Asistenţă Socială (IMAS), în 2003 Executivul a venit cu propunerea de a aplica o cotă unică de impozitare de 23% din veniturile brute ale poulaţiei. În acelaşi timp, propunerea era susţinută şi de faptul că România parcurgea o etapă în care se înregistra o creştere economică ( 4,8% în anul 2003) ce motiva această măsură cu efect favorabil pentru clasa de mijloc.

Ministrul Finanţelor, Mihai Tănăsescu afirma la sfârşitul lunii septembrie 2003 15, că aplicarea cotei unice de impozitare în ţara noastră încă reprezintă o incertitudine, menţionând că “ posibilitatea acceptării unor aşa-numite deduceri economice, pe lângă deducerile de bază, cum ar fi cele la cheltuielile cu prime de asigurare de viaţă şi cu contribuţii la fonduri private de pensii.” Această posibilitate era exclusă până acum, însă presiunile anumitor grupuri de interese îl fac pe Tănăsescu să spună că “ există această posibilitate, încă purtăm discuţii. Acordarea unor asemenea deduceri ar cere însă găsirea unor surse de venituri care să acopere costurile bugetare. Aplicarea unei asemena măsuri nu are incidenţă asupra veniturilor la buget, pentru că acestea au acelaşi nivel în ambele situaţii, pentru că pierderile de venituri estimate la 5.000 de miliarde de lei ar urma să fie compensate prin reducerea nivelului contribuţiilor de securitate socială cu numai 2 puncte procentuale, în loc de 3”.

O altă declaraţie susţinută la momentul respectiv de ministrul Finanţelor, privind beneficiile introducerii cotei unice de impozitare, puncta reducerea de care ar beneficia exclusiv angajatorii. “ Aceasta înseamnă că nivelul contribuţiilor sociale suportat de aceştia va scădea de la 35,5%, în prezent, la 33,5%. Salariatul va plăti în continuare contribuţiile totale reprezentând 17% din salariul brut, adica nivelul total al contribuţiilor se va ridica la 50,5%. Cu alte cuvine,

15 Cota unică se afundă în incertitudine, Ziarul Financiar, 30 septembrie 2003: http://www.zf.ro/prima-pagina/cota-unica-se-afunda-in-incertitudine-2972775

18

http://www.zf.ro/prima-pagina/cota-unica-se-afunda-in-incertitudine-2972775

România îşi păstrează în 2004 titulatura de ţară europeană cu cea mai agresiva impozitare a forţei de muncă .”

În paralel, pe plan european şi mai ales în rândul ţărilor candidate la Uniunea Europeană exista tendinţa accentuată de simplificare a sistemului de impunere a veniturilor realizate de persoanele fizice. Spre exemplu, Estonia a adoptat o cotă unică de impozitare de 26% din 1994, Letonia o rată fixă de impozitare de 25% din 1997, Rusia a adoptat acest sistem prin implementarea cotei unice de impozitare de 13% din 2000. În anul 2003, ţări precum Slovacia, Cehia şi Polonia se aflau încă în faza de discuţie.

2. Conflictul de idei, anul 2004: Cei din blocul de guvernare de stânga nu erau de acord cu introducerea cotei unice de impozitare şi îşi susţineau poziţia reticentă faţă de această formă de impozitare cu rată fixă. Din punct de vedere social, cota de impozitare progresivă a veniturilor populaţiei este mai corectă decât o cotă unică de impozitare. Duvăz – Niculescu afirma “În situaţia în care nu se poate aplica o cotă unică de impozitare din 2004 se vor lua măsuri de relaxare a costurilor sociale”. Nici sindicaliştii nu erau de acord cu aplicarea unui sistem de impozitare în cotă unică a salariilor. La momentul respectiv s-a considerat o mişcare pur electorală pentru a coopta de aceeaşi parte a guvernării pe simpatizanţii opoziţiei. Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Costin Dumitru afirma “ Să nu îşi imagineze că România va intra în Europa cu salariile actuale, în timp ce preţurile se aliniază la cele din Uniunea Europeană.”16

La un an diferenţă, când SAR aproba într-o oarecare măsură adoptarea cotei unice de impozitare, susţinând aripa reformatoare a guvernării de stânga şi a Ministerului de Finanţe, conservatorii din partid au învins, taxa unică de impozitare fiind sabotată la nivel înalt, din motive ideologice. În acest interval, 2003 – 2004 încasările la bugetul de stat au fost peste aşteptări, deci 2003 ar fi fost un an bun pentru a proceda la o reformă fiscală de structură. Astfel, se pierdea încă o şansă ca România să fie pe valul reformelor. SAR deplânge din nou lipsa de curaj politic şi viteza de învăţare scăzută a înalţilor factori de decizie români, care au amânat o decizie importantă cu cel puţin 2 ani înainte. S-a mai spus că trecerea la cota unică de impozitare ar fi inechitabilă pentru că “ numai cei cu salarii mari ar avea de câştigat ”. Au fost marcate şi alte argumente contra cum că impozitul progresiv, cu cote mari de impunere ar fi o trăsătură caracteristică a democraţiilor moderne avansate, iar impozitele mai mici ar fi o caracteristică a “ capitalismului primitv, sălbatic.” În data de 28 decembrie 2004, prin Hotărârea nr. 24 din 28 decembrie 2004, având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului privind programul de de guvernare a Guvernului, prezentate de Călin Popescu Tăricenau, prim-ministru la vremea respectivă, se acordă încredere în programul de guvernare prezentat pentru anii 2005 - 2008, program care includea la capitolul 4, Mediul de afaceri, la primul subcapitol Relaxarea fiscală, următoarele: , următoarele: “ În ceea ce priveşte politica fiscală, Guvernul României are în vedere următoarele: reducerea impozitului pe profit de la 25% la 16%, introducerea cotei unice de 16% pentru venitul persoanelor fizice. Deducerile de bază şi deducerile suplimentare vor fi menţinute astfel încât persoanele cu venituri mici să nu fie afectate.[...]”17

16 Cota unică se afundă în incertitudine, Ziarul Financiar, 30 septembrie 2003: http://www.zf.ro/prima-pagina/cota-unica-se-afunda-in-incertitudine-297277517 Hotărârea nr.24 din 28 decembrie 2004:

19


3. Introducerea propriu-zisă, 1 ianuarie 2005:

Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 138 din 29 decembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal18, începând cu 1 ianuarie 2005 România a adoptat cota unică de impozitare pentru impunerea veniturilor persoanelor fizice.

Începând cu această dată veniturile din salarii, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din pensii, din activităţi agricole, din premii şi din alte surse sunt impuse cu o cotă unică de 16% aplicată asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din categoria respectivă.

Fac excepţie de la prevederile prezentate mai sus cotele de impozit prevăzute în categoriile de venituri din investiţii şi din jocuri de noroc. Astfel, s-au făcut aprecieri şi constatări privind distribuţia câştigurilor şi pierderilor din reforma cotei unice. În ceea ce priveşte poziţia României pentru adoptarea cotei unice de impozitare, s-au făcut diverse analize statistice şi econometrice privind impactul acesteia asupra indicatorilor de inegalitate: impactul asupra distribuţiei veniturilor, asupra consumului şi economisirii, asupra ratei marginale efective de impozitare. De asemenea, influenţa acesteia asupra forţei de muncă, a ratei şomajului, a salariilor şi pensiilor, asupra produsului intern brut, a veniturilor bugetare totale şi a cheltuielilor bugetare.

Introducerea cotei unice, aduce aşadar diferenţe între taxele plătite în sistemul proporţional şi în sistemul cotei unice pentru salariile brute, între salariul minim şi salariul maxim. Se pot face două remarci:

1. cu cât este mai mare venitul brut, cu atât sunt mai mari câştigurile din cota unică.2. câştigurile din cota unică scad pe măsură ce numărul de persoane în întreţinere

creşte, la acelaşi salariu brut cei cu mai mulţi aparţinători câştigă mai puţin este explicat de scăderea deducerilor personale.

În categoria contribuabililor impozitului pe veniturile realizate de persoanele fizice sunt cuprinse toate persoanele fizice rezidente (române sau străine) care realizează venituri pe teritoriul României şi/sau în străinătate, astfel19 :

a) persoanele fizice rezidente, cu domiciliul în România pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât în România, cât şi din afara României ;

b) persoanele fizice rezidente, fără domiciliu în România, numai pentru veniturile obţinute din România, care sunt impozitate la nivelul fiecărei surse de venit ;

c) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România, pentru venitul net atribuit sediului permanent;

d) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România pentru venitul salarial net ce revine din activitatea independentă sau pentru alte categorii de venituri din activităţi dependente.

În sfera de aplicare a impozitului pe veniturile realizate de persoanele fizice20 sunt cuprinse majoritatea veniturilor realizate de acestea:

a) venituri din activităţi independente:- venituri comerciale;- venituri din profesii libere- venituri din drepturi de proprietate intelectuală;

http://www.legestart.ro/Hotararea-24-2004-acordarea-increderii-Guvernului-(MTM0NTEw).htm18 Ordonanţa de Guvern nr. 138 din 29 decembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 din Codul fiscal: http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=54559 19 Legea nr. 571/2003, Titlul III Impozitul pe venit, Cap.1 Dispoziţii generale, art. 39 Contribuabilii 20 Legea nr. 571/2003, Titlul III Impozitul pe venit, Cap.1 Dispoziţii generale, art. 41 Categorii de venituri supuse impozitului pe venit

20

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=54559

http://www.legestart.ro/Hotararea-24-2004-acordarea-increderii-Guvernului-(MTM0NTEw).htm

b) venituri din salarii;c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor;d) investiţii;e) venituri din pensii;f) venituri din activităţi agricole;g) venituri din premii şi din jocuri de noroc; venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;h) alte venituri

La determinarea impozitului pe veniturile realizate de persoanele fizice se practică principiul cotei unice de impozitare . Pentru anumite categorii de venituri se folosesc şi cote de impozitare specifice.

Cotele de impozitare pentru determinarea impozitului pe veniturile persoanelor fizice sunt următoarele:

1) 16% pentru: venituri din activităţi independente; venituri din salarii; venituri din cedarea folosinţei bunurilor; venituri din pensii; venituri din activităţi agricole; venituri sub formă de dobânzi; venituri reprezentând câştiguri din transferul titlurilor de valoare deţinute mai puţin

de 365 de zile venituri reprezentând câştiguri din transferul titlurilor de valoare deţinute mai puţin

de 365 zile; venituri reprezentând câştiguri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen; venituri din pensii; venituri din alte surse (cu excepţia celor care au cote specifice de impozitare) venituri sub formă de dividende, inclusiv veniturile din sume primite ca urmare a

deţinerii de titluri de participare la fonduri închise de investi la fonduri închise de investiţii;

venituri din lichidarea/ dizolvarea fără lichidare a unei persoane juridice

2) 1% pentru venituri din transferul titlurilor de valoare deţinute în proprietate o perioadă mai mare de 365 de zile;

2) 20% şi 25% pentru veniturile din jocuri de noroc.

2.2. ARGUMENTELE INTRODUCERII COTEI UNICE DE IMPOZITARE ÎN ROMÂNIA

Reducerea evaziunii fiscale şi creşterea veniturilor la bugetul de stat, stimularea întreprinderilor să facă mai mult profit şi să realizeze noi investiţii, crearea de locuri de muncă mai bine plătite sunt câteva dintre principalele motive care au stat la baza introducerii cotei unice de impozitare de 16% de către Guvern.

După mai mulţi ani în care inflaţia a fost la cote extrem de ridicate, majoritatea companiilor din România ajunseseră să fie decapitalizate. Unele nu au ştiut cum să facă

21

managementul financiar şi au ajuns în faliment sau înca sunt într-o situaţie financiară foarte proastă.

Pentru că intenţia era să se relanseze economia, să se facă mai multe investiţii, să se ajute aceste întreprinderi să prospere, au considerat că o diminuare a nivelului de fiscalitate pentru întreprinderi este absolut necesară. De aceea, prin analizele care s-au facut şi constatând, de fapt, cât este rata reala de colectare a profitului şi-au dat seama că există şi o bună doză de evaziune fiscală. Acesta a fost motivul pentru care a fost introdusă cota unică de 16%.

Un al doilea motiv pentru care s-a introdus cota unică este acela că s-a dorit stimularea întreprinderilor să facă mai mult profit - unele să se recapitalizeze sau toate să se capitalizeze mai bine, ceea ce este în interesul economiei, deoarece aceşti bani se duc în investiţii care creează mai multe locuri de muncă. Creşterea volumului de afaceri s-a transformat întotdeauna în locuri de muncă mai numeroase, mai bine plătite, care sunt în avantajul cetăţeanului şi al Guvernului şi trebuie să fie stimulată această activitate, pentru că este vital pentru orice ţară să creeze locuri de muncă şi mai ales într-o ţară ca România, unde avem nevoie de crearea de locuri de muncă bine plătite, care să înceapă să diminueze această tendinţă de migraţie a forţei de muncă către ţările din vestul Europei.

Pe de altă parte, pentru că există un nivel înalt de fiscalitate în ceea ce priveşte forţa de muncă, un alt motiv care a stat la baza introducerii cotei unice a fost impozitarea veniturilor, respectiv necesitatea de a scoate locurile de muncă la suprafaţă. Implicaţiile cotei unice de impozitare a veniturilor din salarii, la o serie de unităţi economice reprezentative, în diverse ramuri economice erau analizate la momentul premergător introducerii ei, ca având următoarele efecte, raportate la nivelul salarial din acel timp:

Persoanele care nu plătesc impozit în cazul impozitării progresive, nu vor plăti impozit nici dacă impozitarea se face prin cota unică de impozitare

Câştigurile suplimentare sunt de până la 30 RON/lună pentru persoanele ce realizează venituri până la 1500 RON/lună, în funcţie de persoanele aflate în întreţinere

Pentru salariaţii cu venituri mai mari de 1500 RON/lună, care în contextul unităţilor analizate reprezintă mai puţin de 2%, câştigul persoanei fizice este relativ mai mare, dar având vedere ponderea acestora, nu poate influenţa decizia de adoptare a noului sistem

Pâna în 2006 România a avut o tendinţă, care din fericire, s-a inversat, de creştere a pieţei forţei de muncă gri sau la negru. În 2005 peste 230.000 de locuri de muncă au fost înregistrate. Din păcate, nu există o statistică clară care să facă diferenţa între locurile de muncă nou create şi locurile de muncă care au fost oficial înregistrate. Sigur că acest lucru s-a reflectat într-o creştere importantă a veniturilor bugetare pe diferite capitole, inclusiv la contribuţii sociale, aceasta este o dovadă că măsura a fost corectă şi că a avut impactul scontat. Cota unică de impozitare vine în ajutorul eliminării sau cel puţin al diminuării subtrefugiilor de muncă, promovând munca în legalitate.

Un alt argument pentru introducerea cotei unice de impozitare îl constituie analiza evoluţiei veniturilor la bugetul de stat, veniturile totale, veniturile fiscale, impozitele pe profit, pe salarii şi impozitul pe venit, a contribuţiilor pe plan social, dar şi a efectului investiţiilor străine directe din România. În 2005, la capitolul venituri la bugetul general consolidat s-a înregistrat o creştere nominală de 17,7 %, respectiv 8 % în termeni reali faţă de anul anterior. În primele cinci luni din 2006, creşterea veniturilor la bugetul general consolidat, comparativ cu perioada similară a anului trecut era de 21,8 %. Colectările din contribuţiile la asigurările sociale au crescut în 2005 cu 19,4 %, iar veniturile la buget colectate din impozite indirecte au crescut, de asemenea, cu 25 %. Cota unică a avut o influenţă şi asupra investiţiilor străine, care în 2005 s-au ridicat la peste 5,2 miliarde euro.

22

2.3. POZIŢIA ORGANISMELOR INTERNAŢIONALE

Principalele organisme internaţionale care au luat poziţie faţă de introducerea în România a sistemului de impunere proporţional prin cotă unică de impozitare pentru impozitarea veniturilor persoanelor fizice au fost:

Banca Mondială (BM); Comisia Europeană (CE); Fondul Monetar Internaţional (FMI).

2.3.1. Opinia Băncii Mondiale

Banca Mondială a calculat impactul cotei unice în Slovacia, unde cota unică a fost implementată în 2004.

În opinia Băncii Mondiale, rezultatele de ansamblu sunt influenţate de faptul că anul 2004, primul an de după reformă este comparat cu anul 2002 care nu a fost ultimul an înainte de reformă; aceasta ar putea să ducă la rezultate influentate de alti factori decat cota unică în sine. Mai mult, cota unică a fost completată de unificarea simultană a ratelor de TVA şi de reforma sistemelor de beneficii.

Privit în ansamblu, sistemul fiscal rezultat pare puţin mai progresiv şi mai redistributiv decât înainte: indicele Gini, reprezentând indicele dispersiei salariilor şi a veniturilor este nemodificat, iar indicele de progresivitate Kakwani a crescut, asta presupune o concentrare asupra taxelor mai mare decât concentrarea distribuţiei venitului,concentrarea taxelor pentru cota unică este foarte mare.

Conform Băncii Mondiale, toate decilele de populaţie au beneficiat în urma cotei unice. Doar grupuri mici de populaţie au ieşit în pierdere, în special gospodăriile cu trei sau mai mulţi copii în care toţi adulţii erau şomeri – probabil acestea sunt şi cele mai sărace gospodării. Totuşi, când impactul cotei unice este evidenţiat individual (separat de restul măsurilor de reformă fiscală luate în 2004), studiul arată că indicele Kakwani aproape s-a înjumătăţit (de la 0,11 la 0,06); o scădere a indicelui arată o creştere a polarizării.

Parteneriatul dintre România şi Banca MondialăBanca Mondială este activată din 1991 în România şi a construit un portofoliu de 39 de

operaţiuni finanţate de Bancă, cu un angajament total în valoare de 3,9 miliarde USD. Portofoliul din România este al doilea ca mărime din Europa şi Asia Centrală în ceea ce priveşte numărul de proiecte şi pe locul trei în ceea ce priveşte angajamentul total. La data de 8 septembrie 2003, portofoliul activ era de 23 proiecte cu un total net al angajamentelor de 1.431,1 milioane USD şi cu un sold total nealocat de 837,5 milioane de USD.

România şi Banca Mondială au încheiat, în luna iulie, un Parteneriat Strategic de Ţară pentru perioada 2005-2009, care conţine programe necesare integrării României în Uniunea Europeană. Potrivit unui comunicat de presă, ” este pentru prima oară când un guvern român participă ca partener egal la proiectarea programelor derulate de Banca Mondială în România.” Până în acel moment, organismul financiar internaţional îşi stabilea strategia de ţară pentru România la Washington şi o propunea autorităţilor de la Bucureşti. „România a fost cunoscută până acum ca fiind rezervată faţă de reforme; acum Guvernul României este perceput de comunitatea internaţională ca un accelerator al reformelor”, a precizat şeful Biroului Băncii Mondiale la Bucureşti, Owaise Saadat.21

21 Guvernul anunţă noi impozite pentru 2006: http://www.infonews.ro/node/210

23

http://www.infonews.ro/node/210

Şeful Biroului Băncii Mondiale pentru România, Owaise Saadat a arătat că România trebuie să accelereze reforma justiţiei şi administraţiei şi să încheie privatizările majore, în conformitate cu standardele UE pentru a primi noi fonduri de la instituţia financiară internaţională.

Într-un comunicat de presă, din 28 februarie 2005, Owaise Saadat declara: “Cota unică de impozitare aduce mai mulţi bani în buzunarele anagajaţilor”.

2.3.2. Opinia Comisiei Europene

Comisia Europeană consideră că nu este necesară uniformizarea sistemelor de impozitare ale statelor membre UE. Dacă transpun şi implementează corect reglementările adoptate la nivel comunitar, statele membre sunt libere să aleagă sistemul de impozitare pe care îl consideră cel mai potrivit situaţiei economice existente.

În timp ce comisarul european pentru taxe şi impozite, Kovacs Laszlo, a descris cota unică de impozitare, acelaşi prag de impozitare pentru persoane fizice şi companii, drept „absolut legitimă“ şi a declarat că multe state din Europa Occidentală ar putea fi tentate să introducă această măsură fiscală. Comentariile oficialului european nu au făcut decât să alimenteze criticile celor care susţineau că noile economii cu costuri şi niveluri reduse de impozitare din Europa de Est vor afecta creşterea economică a „vechilor“ membri ai Uniunii Europene.

2.3.3. Opinia Fondului Internaţional Monetar

În anul 2006, Fondul Monetar Internaţional a realizat un studiu cu privire la acest sistem de impunere, previzionând evoluţia acestuia în următorii ani. După cinci ani de la acest studiu se pot prezenta câteva concluzii cu privire la aceste previziuni.

Introducerea cotei unice de impozitare "este în concordanţă cu o bună politică fiscală şi cu evoluţiile din regiune", a afirmat reprezentantul rezident al FMI în România, Graeme Justice, în cadrul unei discuţii care a avut loc la sediul Guvernului României în 2005, imediat după ce România a adoptat cota unică de impozitare.

Acelaşi Graeme Justice, într-un interviu acordat editorialistului ziarului Nine o'clock, Şerban Georgescu, aprecia că "este înţeles faptul că noul Guvern poate avea diferite priorităţi fiscale. Cota unică a fost introdusă într-un număr de ţări care au acorduri cu FMI. Trecerea de la taxarea directă asupra venitului şi profitului la taxarea indirectă, prin accize şi TVA este, de asemenea, în linia politică a altor ţări din zonă. Avantajele cotei unice sunt subiect de discuţie dar, ca orice măsură fiscală, cota unică are câştiguri şi neajunsuri. Decizia de a adopta cota unică depinde, într-o oarecare măsură, atât de capacitatea de administrare fiscală, cât şi de obiectivele generale ale guvernului. Cum poate influenţa această noua cotă unică ţintele economice pentru 2005, în special deficitul bugetar şi ce ar trebui să facă noul guvern pentru a păstra echilibrul?

După cum apreciază noul guvern, principala grijă este legată de pierderea de venituri, care va trebui compensată prin creşterea taxelor indirecte şi/sau alte măsuri fiscale. Acest lucru se complică, ca urmare a nevoii generale de contracţie a politicii fiscale. Un cadru macroeconomic stabil este crucial pentru atragerea de investiţii şi creştere economică."

Într-o primă fază, Fondul Monetar Internaţional nu avea nimic împotriva introducerii cotei unice de impozitare în România şi nici împotriva nivelului cotei. Între timp însă, experţii Fondului Monetar Internaţional au efectuat un studiu (din care reiese că statele care au adoptat cota unică vor abandona acest sistem de impunere în curând.

24

Raportul FMI privind cota unică are ca rezultat faptul că, acest sistem de impozitare nu si-a atins scopul în Europa de Est şi ar putea fi abandonată. Cota unică de impozitare nu a majorat veniturile, după cum pretind susţinătorii săi, şi este destul de probabil să fie abandonată de către guvernele ţărilor în care a fost introdusă, potrivit unui studiu al Fondului Monetar Internaţional realizat de Michael Keen şi Ricardo Varsano, experţi ai FMI şi Yitae Kim, ministru al Finanţelor şi Economiei din Coreea, intitulat The "Flat Tax(es)": Principles and Evidence, septembrie 2006.

Concluzia principală a studiului este concretizată de către specialiştii FMI printr-o singură frază:

"Întrebarea nu este câte state vor mai adopta cota unică, ci când cele care au adoptat-o deja vor renunţa la ea?", arată studiul care analizează experienţa a opt ţări care au introdus cota unică, printre care şi România: Estonia, Lituania, Letonia, Rusia, Ucraina, Slovacia, Georgia şi România.

Autorii studiului acceptă că în ultimii ani s-a înregistrat o răspândire a interesului pentru cota unică de impozitare, reprezentând nu chiar o revoluţie, dar cu siguranţă o formă de nebunie. Deşi au existat şi precursori, cel mai cunoscut fiind Hong Kong-ul în 1947, Estonia a fost primul stat care a declanşat cu adevărat acest curent fiscal în Europa în 1994. Dar, a fost nevoie ca Rusia să adopte cota unică în 2001, pentru a continua şi impulsiona interesul pentru acest sistem de impunere. Chiar dacă nebunia pare să se fi calmat, posibilitatea de a adopta cota unică de impozitare a rămas în agenda mai multor state, cum sunt: Costa Rica, Cehia, Mauritius, Mongolia, Polonia sau Slovenia.

Potrivit evaluărilor făcute de FMI, datorită introducerii cotei unice pentru impunerea veniturilor persoanelor fizice şi juridice, veniturile României încasate din colectarea impozitului pe venit şi pe profit s-au diminuat cu 1% din PIB, în 2005, primul an după introducerea cotei unice, comparativ cu anul precedent. Datele Ministerului Finanţelor arată că, anul trecut, veniturile bugetare au crescut în termeni reali cu circa 5% faţă de 2004, iar încasările din impozitul pe profit şi venit au scăzut şi ele cu 7%, respectiv, 5%.

După adoptarea cotei unice, ponderea deţinută de impozitul pe venit în formarea PIB s-a diminuat de la 3% din PIB, în anul 2004, la 2,3% din PIB în 2005, iar cea a impozitului pe profit s-a redus la 2,4% din PIB în 2005, faţă de 2,7%, în 2004.

"Prin eliminarea impozitării progresive şi introducerea cotei unice, bugetul a pierdut, în 2005, aproximativ 1 miliard de euro. Din acesta, 700 de milioane de euro s-au dus la persoanele fizice, iar 300, la corporaţii", crede Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor.

Efectul este acceptat de Varujan Vosganian, preşedintele Comisiei pentru buget-finanţe-bănci din Camera Deputaţilor, dar care adaugă că vor fi evoluţii pozitive "până la sfârşitul anului 2008, când veniturile se vor dubla".

Renunţarea la un sistem progresiv de impozitare şi înlocuirea lui cu o singură cotă este, de multă vreme, visul economiştilor de dreapta. Susţinerea pentru aceasta politică a crescut şi în Marea Britanie de când unele dintre guvernele Europa de Est au introdus cota unică.

Experţii Fondului Monetar Internaţional, care au realizat studiul, se îndoiesc chiar de existenţa principalului avantaj invocat în scopul susţinerii cotei unice, acela că majorează veniturile bugetare pentru că le permite oamenilor să economisească mai mult din câştigurile obţinute şi că, astfel, îi determină să muncească mai mult. Acesta este de fapt Efectul Laffer, numit după economistul american Arthur B. Laffer.

Dar autorii spun că "în niciun caz nu pare că se produce efectul Laffer, nu apar efecte destul de puternice ale acestei reforme care să contrabalanseze cheltuielile pentru realizarea ei". Studiul consideră că unul dintre motivele pe care le-au avut aceste ţări când au introdus cota unică a fost să anunţe, astfel, investitorii că se alătură economiei de piaţă.

25

"Este greu să nu tragi concluzia că adoptarea unei cote unice scăzute a fost un semnal transmis restului lumii că se schimbă regimul, iar ţara se îndreaptă către politici fiscale orientate către economia de piaţă."

Studiul împarte statele în două grupuri. Cel din care face parte România, alături de Slovacia, Letonia, Lituania, a adoptat acelaşi nivel al cotei atât pentru venit, cât şi pentru profit, ceea ce are "meritul de a înlătura distorsiunile cauzate de posibilitatea de a alege funcţionarea pe o firmă sau individual, atât timp cât dividendele şi câştigurile de pe piaţa de capital nu sunt taxate". Însă, România este singura ţară din acest grup care nu a renunţat la taxarea dividendelor şi a câştigurilor de pe piaţa de capital.

O altă observaţie a experţilor FMI este că, spre deosebire de statele baltice care au introdus cota unică la mijlocul anilor '90 şi care au preferat cote apropiate nivelurilor mai ridicate de impozit practicate înainte, România, ca şi Rusia şi Georgia, a aplicat o cotă unică mai scăzută chiar decât cel mai mic nivel de impozitare (16% faţă de 18%, cota cea mai redusă în sistemul progresiv practicat de România, în perioada 2000 – 2004). Răspunsul se pare că a venit mai repede decât s-au aşteptat experţii Fondului Monetar Internaţional, pentru că de la data publicării acestui studiu, septembrie 2006, nu mai puţin de nouă dintre fostele state comuniste au introdus sau au anunţat introducerea cotei unice de impozitare. După cum se observă, două dintre state au introdus cota unică la 1 ianuarie 2007, Macedonia şi Kazahstan, altul, Muntenegru, la 1 iulie 2007, alte trei state, Cehia, Albania şi Bulgaria au adoptat cota unică la 1 ianuarie 2008, iar Belarus la 1 ianuarie 2009. În timp ce Polonia şi Kosovo au anunţat posibilitatea introducerii cotei unice în următorii ani. În 2009, numărul statelor sau regiunilor est-europene care practicau sistemul de impunere prin cotă unică de impozitare este de 21, din 2010 acesta putând să crească la 23. Singura excepţie este Republica Srpska, aceasta renunţând la cota unică de impozitare de 10% în favoarea unui sistem de impunere progresiv cu trei cote de impozitare (5, 10 şi 15%), fiind vorba de fapt de excepţia care întăreşte regula. Cota unică a fost adoptată cu succes în multe ţări foste comuniste, care sunt acum membre ale Uniunii Europene, cum vă explicaţi atunci reticenţa Fondului Monetar Internaţional, scenariile pesimiste, mai ales în ce priveşte consecinţele unei astfel de decizii? (România liberă)

Alvin Rabushka: “Fondul Monetar Internaţional s-a opus în trecut cotei unice pentru că se temea că un nivel scăzut al cotei unice va reduce veniturile la buget, crescând deci deficitele bugetare. Fondul Monetar Internaţional este preocupat de echilibrele macroeconomice, asta înseamnă bugete echilibrate”.

Fondului Monetar Internaţional i-a păsat arareori de stimulente, deci de cum vor răspunde indivizii reducerilor de impozite. Acesta e un rezultat al originilor FMI, care a fost înfiinţat ca o agenţie internaţională menita să ajute ţările care au temporar probleme cu balanţele lor de plăţi, lucru ce se datora, credea FMI, unor deficite mari. Cu timpul însă, FMI nu s-a mai opus adoptării cotei unice şi chiar a sprijinit deciziile guvernelor Slovaciei, României şi Georgiei în adoptarea acestui sistem de impozitare.

Alvin Rabushka: "Cu cât cota unică e mai redusă, cu atât mai bine".

Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă Guvernului să se opună "cu putere" reducerii taxei pe valoarea adăugată (TVA) la alimente, creşterii pensiilor înainte de termenul stabilit iniţial pentru ianuarie 2009 şi propune prudenţă în majorarea salariilor. "Misiunea îndeamnă autorităţile să se opună cu putere acestor iniţiative, precum şi altora care ar putea pune în pericol îndeplinirea ţintelor fiscale pentru 2008 şi care ar putea slăbi stabilitatea macroeconomică", se arată în concluziile misiunii Fondului care s-a aflat la Bucureşti în luna aprilie a anului 2010, prin prezenţa reprezentatului în România, Jeffrey Franks.

26

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu a declarat pentru HotNews.ro că reprezentanţii FMI au transmis în cadrul discuţiilor care au avut loc marţi, 4 mai că majorarea TVA este cea mai sigură metodă pentru a creşte veniturile bugetului de stat. De cealaltă parte, sindicaliştii au susţinut că nu majorarea, ci diferenţierea TVA ar fi o masură mai potrivită, precum şi introducerea impozitării progresive pe venit. Cea mai bună soluţie, cu care au fost de acord şi reprezentanţii Fondului şi ai Comisiei Europene, ar fi aplicarea unor măsuri de combatere a evaziunii fiscale. Acestea ar putea aduce la PIB 4 puncte procentuale", a mai spus Bogdan Hossu. Potrivit acestuia, oficialii FMI ar prefera creşterea TVA pentru că este cea mai simplă şi mai sigură metodă.Bogdan Hossu: "Reprezentanţii FMI consideră majorarea TVA măsura cea mai sigură pentru a creşte veniturile bugetare",( Euractiv.ro, de Ioana Morovan, 05 Mai 2010).

Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România, a făcut următoarea declaraţie pe 21 mai 2010: “Autorităţile şi FMI sunt întru totul de acord că este necesară adoptarea de urgentă a unor măsuri corective pentru a rezolva situaţia economică gravă în care se află România. Am discutat diferite opţiuni privind mixul adecvat de măsuri care ar fi necesar. FMI a sugerat o opţiune care ar fi pus accentul pe măsuri de creştere a veniturilor. Printre măsurile avute în vedere pentru creşterea veniturilor se regăseau majorarea TVA şi a cotei unice, plus trecerea la impozitul progresiv pe venit. “Având în vedere dimensiunea deficitului fiscal, oricare dintre scenariile elaborate ar fi inclus şi unele reduceri dificile de cheltuieli. Opţiunea aleasă de Guvern se concentrează în special pe scăderea a ceea ce guvernul consideră a fi creşteri nesustenabile de cheltuieli în ultimii ani. FMI recunoaşte că alegerea căii de urmat revine în întregime guvernului şi este de acord că alegerea guvernului va asigura menţinerea deficitului bugetar pe 2010 în limitele corespunzătoare." (Comunicat de presă remis de către Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România, Bucureşti, 22 Mai 2010)

Declaraţiile directorului FMI, Dominique Strauss-Kahn, cum că FMI ar fi propus României varianta creşterii impozitelor, în special pentru cei bogaţi, şi nu scăderea salariilor şi pensiilor, au fost făcute "în context politic, îndrăznesc să-l numesc electoral", în condiţiile în care şeful FMI este un posibil candidat la preşedinţia Franţei, susţine Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. El a adăugat că aplicarea propunerilor FMI ar fi dus la reinflamarea inflaţiei şi la prelungirea recesiunii.

Adrian Vasilescu: "Declaraţiile lui Strauss-Kahn, cum că FMI a propus României creşterea impozitelor pentru bogaţi şi nu scăderea salariilor, au fost electorale", (31 Mai 2010, euractiv.ro).

Ce trebuie neapărat remarcat? Din cele şase state enumerate în studiu, ca având pe agendă adoptarea cotei unice, Cehia, Costa Rica, Mauritius, Mongolia, Polonia sau Slovenia, trei au adoptat-o deja, Cehia, Mauritius şi Mongolia, iar altul, Polonia, a anunţat posibilitatea introducerii cotei unice în 2010 sau 2011.

Astfel, se poate spune că rezultatul acestui studiu realizat de experţii FMI, a fost contrazis de practica fiscală. Mai mult, Cehia şi Polonia sunt state membre ale Uniunii Europene şi în pofida concluziilor studiului FMI, se pare că acest curent de adoptare a sistemului de impunere prin cotă unică va continua şi cred că momentul în care un stat dezvoltat, membru al

Uniunii Europene, va adopta cota unică, nu este departe. În opinia mea, statul care este cel mai aproape de adoptarea cotei unice este Irlanda, deoarece, din 1988 şi până în prezent, politica fiscală a acestui stat a evoluat tocmai cu acest scop, de impunere a veniturilor persoanelor fizice cu o singură cotă de impozitare.

27

Un alt aspect analizat de experţii FMI, priveşte nivelul cotei de impozitare, concluzionând că România, Rusia, Ucraina şi Georgia, au adoptat un nivel al cotei unice mai scăzut chiar decât cel mai mic nivel de impozitare a veniturilor prin sistemul de impunere progresiv, cu mai multe cote de impozitare.

De fapt acesta este unul dintre principiile cotei unice de impozitare, un nivel scăzut al cotei, iar pentru a nu crea distorsiuni fiscale în impunerea veniturilor persoanelor fizice din statele care doresc să adopte acest sistem de impunere, este necesar ca nivelul cotei unice să fie inferior nivelului cotei minime din sistemul de impunere progresiv.

Dacă s-ar opta pentru un nivel al cotei unice, superior cotei minime, atunci Guvernul respectiv ar trebui să acorde deduceri suplimentare acelor contribuabili care vor fi impuşi cu un nivel mai ridicat al cotei şi astfel s-ar încălca alt principiu al cotei unice şi anume renunţarea la acordarea de deduceri personale pentru contribuabili.

2.4. ADOPTAREA COTEI UNICE ÎN ALTE ŢĂRI

ESTONIAÎn Europa, Estonia a adoptat cota unică în 1994, ignorând recomandările Fondului

Monetar. În paralel au fost adoptate însă măsuri de disciplină fiscală strictă, s-a liberalizat comerţul exterior şi s-a trecut pe scară largă la privatizare.

Impozitul unic de 26% l-a înlocuit pe cel progresiv de 16-33%, transformând radical economia, încurajând acumularea de capital, creşterea productivităţii, creşterea salariilor şi crearea de noi locuri de muncă. Specificul acestei ţări îl constituie însă netaxarea profiturilor nedistribuite. Ulterior, pentru a păstra competitivitatea, autorităţile estoniene au stabilit prin lege scăderea impozitului de la 26 la 20%, până în 2009. PIB-ul pe locuitor a crescut de la 2400 la 3600 EEK, deşi trebuie menţionat că aportul mai mare la această creştere l-a avut inflaţia.

LITUANIAExemplul Estoniei a fost urmat şi de Lituania, care a fixat în 1994 cota unică de

impozitare la 33%, deşi taxa pe profitul firmelor a rămas la valoarea de 29%. Presiunea ţărilor vecine a determinat reducerea taxei unice la 15%, taxa pe profit rămânând neschimbată. S-a trecut la o taxă pe valoarea adăugată de 18%, iar accizele pe benzină, motorină şi bere au fost ridicate în intervalul 1994-1995. Câştigurile obţinute de pe urma taxei pe venit aplicată populaţiei au crescut, însă au scăzut cele din impozitul pe profitul firmelor.

LETONIACota unică de impozitare a fost introdusă în 1997, fiind stabilită la 25%.Înainte de

aceasta, Letonia avea o rată de impozitare particulară, în cadrul căreia rata de impozitare scădea pe măsura creşterii venitului, de la 25% la venituri mai mici la 10% în cazul veniturilor mai mari. Acest fapt a condus la o creştere a sumelor datorate statului sub forma impozitului pe salarii, în principal asupra salariilor foarte mari.

Taxa pe profitul firmelor era de 25% şi înainte de reforma fiscală, însă ea a fost coborâtă între timp la nivelul de 15%, ca urmare a presiunii exercitate de reformele realizate în celelalte state baltice. În acelaşi timp a fost redus şi numărul de excepţii de la plata impozitelor, precum şi deducerile din impozite (atât din venitul personal cât şi din cel pe profitul firmelor). Acest fapt a condus fireşte la o creştere a încasărilor la buget.

RUSIACel mai spectaculos exemplu este însă cel al Rusiei. În 2001, Vladimir Putin a surprins pe

toată lumea cu o cotă unică de impozitare de 13%, abandonând astfel sistemul progresiv de

28

impozitare care prevedea cote de 12%, 20% şi 30% pentru venitul personal. Nivelul real de taxare a crescut însă destul de puţin. Interesant este însă faptul că deducerile scad pe măsură ce creşte suma impozitată, deci taxa nu este cu adevărat unică decât după nivelul la care deducerile se opresc. S-a trecut însă rapid la o serie de măsuri de natură fiscală precum:

mărirea bazei de impozitare pentru taxa pe venitul personal, între care se numără şi eliminarea excepţiei de impozitare în cazul militarilor

mărirea impozitului pe dividente de la 15% la 30; o schimbare privind structura TVA-ului, fiind eliminate şi aici o serie de excepţii şi

introducându-se un impozit asupra activităţilor individuale. introducerea accizelor asupra motorinei şi creşterea majoră a celor asupra tutunului şi

petrolului(care s-a dublat în termeni nominali). îmbunătăţirea sistemului de încasare a taxelor.

La un an de la instaurarea acestor măsuri veniturile din încasarea taxei pe profit personal a crescut cu cca. 25% în termeni reali.

La 4 ani de la adoptarea acestei măsuri, veniturile statului din impozitele plătite de contribuabili erau duble. Această creştere, spun specialiştii, se datorează scăderii evaziunii fiscale şi faptului că oamenii sunt stimulaţi să muncească mai mult, să economisească şi să investească.

SERBIATrebuie făcută o precizare privind un alt stat european, anume Serbia. Această ţară este

uneori inclusă în rândul celor care au adoptat cota unică. Într-adevăr impozitarea salariilor se face folosind o cotă unică, însă se mai aplică o taxă asupra veniturilor totale ce depăşesc un anumit prag, ceea ce face ca veniturile să fie impozitate de două ori. În realitate însă sistemul a funcţionat ca unul având cotă unică pentru că pragul de venit era unul destul de ridicat, deşi în iulie 2006 el a fost coborât în mod substanţial. Însă acest sistem de impozitare nu corespunde definiţiei date.

În 2003, modelul s-a extins şi mai mult în Europa. Mai întâi, Serbia a votat o cotă unică de 14% impozit pe veniturile personale şi pe profit. A urmat Ucraina, cu 13% şi apoi Slovacia, cu o cotă de 19%.

SLOVACIASlovacia a introdus o serie de reforme în domeniul fiscalităţii în anul 2004, între care se

numără şi adoptarea unei cote unice de 19% atât pentru impozitarea venitului personal şi a celui pe profitul agenţilor economici, cât şi pentru TVA. Această cotă unică a înlocuit un sistem progresiv având 5 trepte, de la 10% la 38%, la care se adăugau alte 5 rate de impozitare pentru anumite categorii de venituri. Deducerile din impozitul pe salarii atingeau până la 60% din salariu(de la 38760SK la 80832SK), iar deducerile pe salariul soţului/soţiei au crescut de la 12000SK la acelaşi nivel. Deducerile de impozit pe salariu pentru copii au fost înlocuite cu sume fixe.

Reducerea taxei pe profitul agenţilor economici de la 25% la 19% a favorizat acumularea de capital.

De asemenea a fost eliminată taxa de 15% pe dividente, dar şi cea pe moştenire şi cadouri. Reforma a atins şi baza de impozitare a veniturilor salariaţiilor, fiind eliminate cu acest prilej o serie de excepţii de la impozitare, cum ar fi deduceri pentru veniturile din dobânzile bancare, contribuţiile la fonduri private de pensii şi excepţiile pentru militari şi judecători.

Şi impozitul pe profitul agenţilor economici de la 25% la 19% a favorizat acumularea de capital. Impozitul pe profitul agenţilor economici a suferit modificări structurale. Astfel au fost eliminate o serie de privilegii pentru firmele nou înfiinţate, au fost stabilite noi limite privind deductibilitatea donaţiilor şi au fost stabilite reguli mai severe privind constituirea provizioanelor şi a rezervelor.

29

Taxa agregată de securitate socială a fost redusă de la 51% la 48,6% .Au avut însă loc şi reforme indirecte, cum ar fi:

unificarea cotei TVA care avea valoarea de 20% pentru majoritatea bunurilor şi 14% pentru produse alimentare la cota de 19%;

creşterea accizelor pentru a le aduce la cotele practicate în UE.Poate cel mai important aspect este însă cel legat de măsurile luate pentru creşterea

eficienţei muncii, prin reducerea beneficiilor din afara ariei de lucru, prin stimularea angajărilor, dar şi prin reducerea taxei pentru persoanele care depăşesc data de pensionare(dată care s-a prelungit începând cu această perioadă).

Un aspect îmbucurător a fost adoptarea cu 1 an înainte de apariţia cotei unice a unei noi legi privind forţa de muncă. Aceasta prevedea printre altele o creştere a flexibilităţii pieţei de muncă prin posibilitatea de a prelungi nelimitat acordurile de muncă pe perioadă limitată.

Efectele reformei au fost o scădere a sumelor încasate din impozitul pe venitul populaţiei cu 0,7% din PIB (faţă de 1,2% prognozata autorităţilor) şi o scădere a sumelor încasate la buget din impozitul pe profitul agenţilor economici şi din asigurările sociale cu 0,4% respectiv 1,5% din PIB. Aceste scăderi au fost însă compensate prin sumele suplimentare încasate din taxele indirecte (în special TVA).

CEHIA Modelul Slovaciei, care a înregistrat o creştere economică sănătoasă în ultimii ani, a determinat Cehia să treacă la reforme radicale. Publicaţia poloneză Gazeta Wyborcza, citată de Rador, anunţa în 2007 că cehii vor să introducă cota unica de impozitare şi să renunţe la serviciul medical gratuit, în încercarea de a recupera avansul pierdut în faţa vecinilor din regiune. În anul 2007, pasul din punct de vedere al deciziei politice a fost făcut, reformele de centru dreapta al premierului Mirko Topolanek au trecut prin Camera Deputaţilor graţie unui singur vot al unui deputat independent. Aşadar, reforma presupunea la al doile pilon introducerea cotei unice de impozitare, începând cu anul 2008.

Premergător trecerii la noul sistem unic de impozitare, cehii plăteau impozite la bugetul de stat în funcţie de venituri, pe diferite niveluri între 12% şi 32%. Începând cu anul 2008, cehii plătesc o taxă de impozitare cu rată fixă, stabilită la 15%. "Să nu uităm că, deşi se introduce cota unică de impozitare, reforma trebuie să sporească veniturile la buget. Se modifică nu numai tariful, dar şi modul de calculare a impozitelor" - explică Palata. “ Acestea vor fi calculate pe totalul cheltuielilor muncii suportate de patroni, inclusiv pe contribuţiile la asigurările de sănătate şi pensii.

În anul 2008 vom plăti efectiv un impozit de 23%, apoi 19,4%.”22

BULGARIA Bulgaria a adoptat de la 1 ianuarie 2008 cota unică de impozitare de 10% - cea mai mică din Europa, alături de cea a Macedoniei de 12%, introdusă la aceeaşi dată.

Cele trei partide din coaliţia guvernamentală a Bulgariei au decis, în compensaţie, creşterea accizelor aplicate băuturilor alcoolice, ţigărilor şi combustibililor începând cu aceeaşi dată. „Prin intermediul unei cote unice de impozitare de 10% oferim un mesaj clar investitorilor străini. Această decizie va contribui în mod clar la stimularea investiţiilor, urmând să genereze slujbe şi creşterea salariilor”23, a declarat cu acest prilej, ministrul bulgar al Economiei, Petar Dimitrov.

22 Cehia adoptă cota unică şi reformează sistemul sanitar:http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1036845-cehia-adopta-cota-unica-reformeaza-sistemul-sanitar.htm23 Cota unică bulgărească: http://www.financiarul.com/articol_16325/cota-unica-de-impozitare-stimuleaza-cresterea-economica.html

30

http://www.financiarul.com/articol_16325/cota-unica-de-impozitare-stimuleaza-cresterea-economica.html

http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1036845-cehia-adopta-cota-unica-reformeaza-sistemul-sanitar.htm

UNGARIA La 1 ianuarie 2011, Ungaria a adoptat un sistem de impozitare cu rată fixă stabilită la 10%, mai scăzută decât în România, aprecindu-se o descreştere de 6% procente, de la 16% la 10%, în mai puţin de un an, ducând la o productivitate mai mare a muncii şi la obţinerea unor încasări mai mari. Ministrul maghiar al economiei a anunţat că introducerea cotei unice de 16% şi taxarea preferenţială a familiilor este cel mai important element al planului guvernamental ce are în vedere crearea unui milion de locuri noi de muncă în Ungaria. Premierul maghiar Viktor Orban a confirmat la rândul său importanţa acestei decizii. El a mai spus că a fost impulsionat de exemplul Bulgariei, care are o taxă unică pe venit şi profit de 10%, una dintre cele mai mici din Europa. "Politicile Ungariei trebuie direcţionate înspre piaţă astfel încât aceasta să îşi poată rambursa creditele. Acesta este unul dintre motivele pentru care optăm pentru cota unică. Entităţile economice vor beneficia de înjumătăţirea taxelor pe care trebuie să le plătească. Toate acestea vor ajuta economia naţională să se stabilizeze, pentru a nu mai fi nevoită să apeleze la surse de finanţare externe"24, a spus Orban.

Parlamentul maghiar a adoptat cota unică de impozitare de 16% la data de 16 noiembrie 2010.

Tabelul nr. 2.1.Cotele de impozitare practicate de statele care au adoptat cota unică, înainte şi după

aplicarea sistemului unic de impozitare

Nr. crt. Ţara Anul introducerii Cota unică Cota progresivă1. Estonia 1994 26% 16% - 33%2. Lituania 1994 33% 18% - 33%3. Letonia 1997 25% 10% - 25%4. Rusia 2001 13% 12% - 30%5. Serbia 2003 14% 10% - 20%6. Ucraina 2004 13% 10% - 40%7. Slovacia 2004 19% 10% - 38%8. Georgia 2005 12% 12% - 20%9. România 2005 16% 18% - 40%10. Cehia 2008 15% 12% - 32%11. Bulgaria 2008 10% 20% - 24%12. Ungaria 2011 10% 17% - 32%

Surse: Fiscalitatea în lume: http://www.consultingreview.ro/articole/fiscalitatea-in-lume.htmlAlvin Rabushka Blog, Flat Tax: http://flattaxes.blogspot.com/

Există diferenţe notabile, cum ar fi cea între ţări precum Estonia, Letonia, Slovacia şi România care au acelaşi procent atât pentru impozitul pe venitul salarial cât şi pentru cel pe impozitul pe profitul firmelor. Avantajul acestei abordări este că elimină distorsiunile fiscale create prin posibilitatea de a alege între o activitate individuală sau în cadrul unei firme, avantaj valabil însă atâta timp cât câştigurile din dividende şi investiţiile de capital rămân netaxate. Acest lucru este respectat în aceste ţări cu excepţia României care după adoptarea taxei unice nu a renunţat la aceste impozite.

Se observă de asemenea diferenţe în ceea ce priveşte taxa pe profitul firmelor, aceasta având valori diferite faţă de impozitul pe salariu: ţările din primul val preferând o impozitare sub

24 Ungaria anunţă introducerea cotei unice de 16% la 1 ianuarie 2011: http://www.zf.ro/business-international/ungaria-anunta-introducerea-cotei-unice-de-16-de-la-1-ianuarie-7463054

31

http://flattaxes.blogspot.com/

http://www.consultingreview.ro/articole/fiscalitatea-in-lume.html

http://www.zf.ro/business-international/ungaria-anunta-introducerea-cotei-unice-de-16-de-la-1-ianuarie-7463054

nivelul impozitului pe salariu, în timp ce ţările din al doilea val au stabilit acest nivel mai sus. Acestea din urmă au păstrat şi impozitul pe dividende.

Lucrurile sunt însă clare în cazul Estoniei şi al Letoniei. Prima a eliminat această taxă, preferând să impoziteze dividendele la nivelul cotei unice iar a doua a coborât nivelul de impozitare sub nivelul impozitului pe salariu.

Slovacia este singura ţară care a aliniat şi TVA-ul la nivelul cotei unice, deşi se pare că este doar o coincidenţă, acesta fiind nivelul necesar pentru a menţine încasările la nivelul dorit după eliminarea celor două nivele ale TVA-ului.

În ceea ce priveşte taxarea veniturilor din capital, se observă de asemenea abordări diferite, ţările din primul val preferând o taxare la nivelul sau aproape de cota unică. Între acestea Estonia şi Letonia au nivelul de impozitare sub nivelul cotei. Din această perspectivă abordarea seamănă cu cea folosită în ţările nordice (DIT-Dual Income Tax), unde impozitarea veniturilor din capital se făcea folosind un nivel unic, însă în cazul impozitului pe salariu se aplica o cotă progresivă. Diferenţa faţă de DIT este că nu s-a urmărit o distincţie clară între impozitarea veniturilor salariale şi cea a capitalului.

În al doilea val se observă o preocupare pentru deducerile de impozit, ele fiind mai mari decât în cazul ţărilor din primul val (excepţie făcând Georgia unde ele lipsesc).

Tabelul nr. 2.2.Componenţa veniturilor din taxe înainte şi după introducerea cotei unice de impozitare

% din PIB

ŢaraImpozitul pe venit Impozitul pe profit Taxe indirecte

Sistem progresiv

Cotă unică

Sistem progresiv

Cotă unică

Sistem progresiv

Cotă unică

Estonia 8,5 8,1 4,8 3,5 11,1 13,3Letonia 5,4 5,6 2,0 2,4 12,6 12,5Lituania 5,0 5,4 5,3 2,5 6,2 6,1

Rusia 2,4 2,9 5,5 5,8 8,6 9,9Slovacia 3,3 2,6 2,8 2,4 9,8 11,4Ucraina 5,1 3,8 5,0 4,7 8,8 8,6Georgia 2,7 2,5 1,6 1,9 8,1 11,0România 3,0 2,3 2,7 2,4 10,9 10,2

Sursa: Fiscalitatea în lume: http://www.consultingreview.ro/articole/fiscalitatea-in-lume.html

Se observă prezenţa unor elemente recurente în politica fiscală a acestor ţări. Exceptând Georgia şi Letonia s-a observat o creştere a deducerilor pe impozitul salarial, pentru a contracara posibile efecte negative ale cotei unice asupra celor cu venituri salariale nu foarte mari.

Reforma ce a însoţit adoptarea cotei unice a însemnat şi eliminarea sau reducerea unor categorii scutite de la plata impozitului. Cu excepţia unor state precum Lituania şi Letonia (care au adoptat o cotă de impozitare apropiată de limita superioară a cotei progresive de impozitare), dar şi Rusia(prin adoptarea unei taxe suplimentare) toate celelalte s-au confruntat cu o scădere a veniturilor încasate din impozitul pe salariu. Creşterea numărului de salariaţi(prin atragerea lor din economia subterană) sau a productivităţii se pare că nu a fost suficient pentru contrabalansarea efectelor create de scăderea veniturilor şi creşterea deducerilor.

După adoptarea cotei a continuat procesul de scădere a ratei de impozitare pentru profitul firmelor.

În Slovacia, Rusia şi Georgia statul şi-a diminuat contribuţia socială, prin deduceri şi subvenţii.

Majoritatea ţărilor care au adoptat cota unică au ridicat nivelul taxelor indirecte şi a accizelor, ceea ce a dus la o creştere substanţială a veniturilor din aceste surse.

32


3. STUDIU DE IMPACT A COTEI UNICE ÎN ROMÂNIA ÎN SITUAŢIA CRIZEI FINANCIARE ŞI ECONOMICE

3.1. ANALIZĂ COMPARATIVĂ ASUPRA INTRODUCERII COTEI UNICE ÎN ROMÂNIA, ÎN PERIOADA 2004 – 2006

Introducerea cotei unice prezintă un avantaj direct şi mare în impozitare, pentru cei cu venituri mari şi foarte mari (o reducere cu până la 60% a impozitelor) şi conduce la o creştere, indirectă a poverii fiscale pentru cei cu venituri mici.

Creşterea poverii fiscale, la cei cu venituri mici, nu rezultă din calculul direct al aplicării cotei unice ci,indirect, din sporirea fiscalităţii la celalte impozite şi taxe, în special la impozitele indirecte (precum accizele, taxa pe valoarea adăugată, care sunt invizibile, ascunse în preţul produselor şi tariful serviciilor) şi la impozitele şi taxele locale, triplarea cotei de impozitare pe dividendele persoanelor fizice (de la 5% în anul 2004 la 16% în anul 2006),dublarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor (de la 1,5% la 3%).

Aplicarea cotei unice în ţara noastră, de 16%, începând cu 1 ianuarie 2005, surprinde şi nedumereşte cu atât mai mult cu cât ţările dezvoltate, inclusiv cele ale Uniunii Europene, aplică impunerea progresivă, iar dintre acestea cele mai multe au introdus, de circa 20 de ani, şi impozitul pe venitul global. Impozitul pe venitul global este forma de impozitare progresivă corectă, întrucât: asigură înfăptuirea principiilor de echitate fiscală şi socială; asigură veniturile necesare bugetului de stat în condiţii de consens social, din punct de vedere fiscal.

Introducerea taxei pe valoarea adaugata (începând cu 1993) şi a impozitului pe venitul global (începând cu ianuarie 2000) a avut loc ca urmare a necesităţilor de aliniere a legislaţiei din ţara noastră la legislaţia Uniunii Europene, aceasta fiind de fapt şi o condiţie de îndeplinit de către România pentru a fi primită în rândurile acestei organizaţii.

Introducerea cotei unice generează numeroase şi deosebit de mari consecinţe în plan practic, atât pentru bugetul de stat, cât şi pentru contribuabili.

Evidenţierea efectelor generate de introducerea cotei unice se poate asigura numai în condiţiile în care pentru aceleaşi venituri se calculează impozitul, atât în baza prevederilor legale care reglementau impozitarea progresivă în anul 2004, cât şi a celor care reglementează impozitarea pe baza de cota unică în anii 2005 şi 2006. În acest scop, s-au făcut diverse analize şi studii statistice, luându-se în calcul 15 nivelurile salariale.

Salariul lunar de bază minim brut pe ţară, era de 280 RON (2.800.000 ROL) în anul 2004, de 310 RON (3.100.000 ROL) în anul 2005 şi 330 RON (3.300.000 ROL) în anul 2006;

Salariul lunar mediu brut pe ţară, de 768,2 RON (7.682.000 ROL) în anul 2004, de 921,1 RON (9.211.000 ROL) în anul 2005 şi de 1077 RON (10.770.000 ROL) în anul 2006;

Veniturile lunare dintre cele mai mari obţinute de unele persoane în România, respectiv de circa 20.000 - 22.000 euro, echivalent lei în jur de 800.000.000 lei

Se desprind următoarele concluzii:Persoanele cu venit lunar de până la 75, 9 RON (759.100 ROL), inclusiv în anul 2004,

care reprezintă marea majoritate a populaţiei, nu înregistrează nici o reducere de impozit în aplicarea cotei unice.

33

La venituri brute lunare începând cu 768,2 RON (7.682.000 ROL), inclusiv salariul lunar mediu brut pe ţară în anul 2004 şi până la 1000 RON (10.000.000 ROL) inclusiv, reducerea de impozit este nesemnificativă, fiind cuprinsă între 1,4 RON (14.000 ROL) şi 7,2 RON (72.000 ROL).

Reducerea de impozit rămâne destul de mică, raportată la asemenea venituri şi la persoanele care obţin venituri de 1500 – 2000 RON (15-20 milioane ROL).

Începând cu veniturile de peste 4000 RON (40.000.000 ROL) lunar, reducerea de impozit începe să fie de milioane, zeci de milioane şi chiar de peste 11.500 RON (115.000.000 ROL).

Pentru persoanele fizice care obţin cele mai mari venituri din România, de circa 20.000 euro lunar, reducerea de impozit care rezultă din aplicarea cotei unice de 16%, este respectiv de circa 11.500 RON (115.000.000 ROL) lunar.

Reducerea de impozit, de peste 11.500 RON (115.000.000 ROL) lunar, de care au beneficiat unele persoane în anul 2005 ca urmare a introducerii cotei unice, de 16%, reprezintă salariul a 50 de personae care muncesc câte o lună de zile pentru a primi salariul minim brut pe ţară, de 310 RON (3.100.000 ROL), în anul 2005.

Şi în cazul contribuabililor fără nici o persoană în întreţinere, pentru veniturile obţinute de la unitatea unde au funcţia de bază, reducerea de impozit este nesemnificativă, la cei cu venituri mici, şi deosebit de mare la cei cu veniturile foarte mari.

Un asemenea sistem de impozitare nu este specific unui stat care promovează principiile echităţii fiscale şi sociale, principii care se bazează pe impunerea progresivă. Rezultă cu claritate că persoanele cu venituri mici şi cu mai multe persoane în întreţinere nu câştigă nici cel puţin un leu reducere de impozit ca urmare a aplicării cotei unice . În schimb, persoanele cu venituri mari şi foarte mari beneficiază lunar de o reducere de impozit direct proporţională cu mărimea venitului, ajungând până la 16.000 RON(160.000.000 ROL) lunar.

Dupa aplicarea cotei unice, ponderea impozitelor în totalul veniturilor a crescut substanţial la cei cu venituri mici. Altfel spus, introducerea cotei unice are ca efect redistribuirea obligaţiilor fiscale, reducându-se foarte mult impozitele datorate la cei cu venituri mari şi foarte mari şi crescând substanţial la cei cu venituri mici., atât ca pondere în total venituri, cât şi în cifre absolute.

Într-un asemenea caz, este vorba de o redistribuire fiscală negativă. Acest proces de redistribuire fiscală negativă (reducerea impozitelor la cei bogaţi şi recuperarea acestor reduceri de la cei săraci, prin creşterea impozitelor datorate de aceştia) se va face, în cea mai mare măsură, pe seama impozitelor indirecte (accize, taxa pe valoarea adăugată etc.) care sunt invizibile pentru omul de rând, fiind ascunse în preţul produselor şi tariful serviciilor.

Prin introducerea cotei unice are loc o reducere a unui “gol de venituri bugetare”. Acest gol de “venituri bugetare” trebuie completat, întrucât, în caz contrar, statul nu mai poate funcţiona corespunzător, programele economice şi sociale nu mai pot fi realizate integral în termenele stabilite, ceea ce ar genera numeroase şi grave consecinţe pe plan economic şi social.

Pentru acoperirea golului de venituri bugetare generat de reducerea masivă a impozitelor la cei cu venituri mari şi foarte mari se vor mări atât impozitele directe, cât şi impozitele indirecte, în special accizele şi, în timp, şi taxa pe valoarea adăugata. Creşteri au avut loc şi la impozitele şi taxele locale.

Concomitent cu creşterea impozitelor au avut loc şi se va continua şi introducerea unor noi obligaţii bugetare (impozite, taxe, contribuţii).

Aşa după cum se cunoaşte, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor s-a dublat deja, de la 1,5% la 3%, iar cota cu care se impozitează dividendele distribuite persoanelor fizice a crescut de 3,2 ori, respectiv de la 5%, în anul 2004, la 16%,în anul 2006.

În schimb, impozitele indirecte, în special accizele şi taxa pe valoarea adăugată, fiind incluse în preţul produselor şi tariful serviciilor, nu sunt vizibile, rămân necunoscute populaţiei. Creşterea impozitelor indirecte generată de introducerea cotei unice afectează şi pe cei bogaţi, dar într-o foarte mică măsură faţă de cei cu venituri mici, care vor contribui cu spor “substanţial”

34

de impozite pentru a descoperi cea mai mare parte din golul de venituri bugetare produs ca urmare a reducerii foarte mari a impozitelor la cei cu venituri deosebit de mari.

Impozitele indirecte, precum accizele şi taxa pe valoare adăugată, sunt inechitabile, întrucât generează o impunere progresivă.

Impunerea regresivă constă în faptul că, procentual, pe calea impozitelor se ia o parte mai mare din venitul persoanelor sărace şi mai puţin din venitul persoanelor bogate sau, altfel spus, creşterea impozitelor, ca pondere în total venituri, este mult mai mare la cei cu venituri mici decât la cei cu venituri mari. Prin introducerea cotei unice are loc o reducere substanţială a impozitelor directe la cei cu venituri mari şi foarte mari, generând un gol de venituri bugetare, gol care se va acoperi de la cei cu venituri mici atât prin creşterea numărului impozitelor, în special a celor indirecte, suportate în cea mai mare parte de marea majoritate a populaţiei, cât şi prin creşterea obligaţiilor fiscale la cele existente (procentual sau în cifre absolute).

3.2. EVOLUŢIILE MACROECONOMICE ALE ECONOMIEI ÎN ROMÂNIA

Principalii indicatori macroeconomici supuşi analizei sunt: Produsul intern brut; Veniturile bugetare; Numărul de salariaţi; Rata şomajului; Câştiguri din salarii; Rata inflaţiei.

3.2.1. Analiza evoluţiei produsului intern brut în perioada 2008 – 2010 Evoluţia economiei reale în anul 2009 a fost puternic afectată de criza economică şi financiară. După ce în trimestrul IV 2008 creşterea PIB a fost de doar 3,1% faţă de trimestrul IV 2007, în trimestrul I 2009 produsul intern brut – în termeni reali, seria brută s-a redus cu 6,2% faţă de trimestrul I 2008, tendinţa accentuându-se în trimestrul II şi III când economia s-a contractat cu 8,7% şi respectiv 7,1%. Semnele de revigorare manifestate în industrie şi exporturi s-au reflectat în atenuarea contracţiei în trimestrul IV faţă de trimestrul IV 2008, contracţie care a fost de 6,5%. În condiţii de comparabilitate a sezonalităţii, în primele două trimestre din anul 2009, produsul intern brut a continuat să se diminueze faţă de trimestrul precedent, respectiv cu 4,1% în trimestrul I şi cu 1,5% în trimestrul II. În trimestrul III, nivelul produsului intern brut a fost comparabil cu cel din trimestrul II, respectiv cu doar 0,1% mai mare. Totuşi, în trimestrul IV produsul intern brut a revenit pe panta de scădere, fiind cu 1,5% sub cel din trimestrul III 2009. Cumulat pe întregul an 2009, impactul negativ al crizei s-a reflectat în reducerea produsului intern brut cu 7,1% faţă de 2008. Reducerea a fost determinată de diminuarea cererii interne cu 12,8% şi a celei externe cu 5,5%. În cadrul cererii interne, consumul final a scăzut cu 8,2%, ca urmare a diminuării semnificative a cumpărărilor de mărfuri (-17,6%) care au avut o pondere importantă (circa 33% din PIB), dar şi a serviciilor (-8,1%). Aceste evoluţii sau înregistrat pe fondul deteriorării dinamicii creditării şi reducerii veniturilor ca urmare a evoluţiilor negative pe piaţa fortei de munca. Formarea brută de capital fix s-a redus cu 25,3% în condiţiile reducerii influxului de investiţii străine directe şi incertitudinilor legate de cererea de bunuri de capital. Singura componentă majoră care a înregistrat o contribuţie pozitivă la creşterea reală a PIB a fost exportul net, respectiv de 7,3 procente, ca urmare a diminuării exporturilor de bunuri şi servicii cu 5,5%, în timp ce importurile s-au redus cu 20,6%.

35

Valoarea adăugată brută s-a diminuat în 2009 în toate sectoarele, respectiv cu 13,6% în construcţii, cu 6,8% în servicii, cu 4,3% în industrie şi cu 0,4% în agricultură. În semestrul I 2010, creşterea economică s-a menţinut negativă, produsul intern brut fiind, în termeni reali, cu 1,5% mai mic faţă de semestrul I 2009 (serie brută). Această evoluţie reflectă cererea internă slabă din această perioadă, precum şi condiţiile meteorologice nefavorabile de la începutul anului, în special pentru sectorul construcţiilor. Cererea internă a fost în scădere faţă de semestrul l 2009, pe fondul reducerii consumului final cu 2,3% şi a formării brute de capital fix cu 18,2%. Consumul gospodăriilor populaţiei s-a redus cu 2,3%, în special ca urmare a reducerii cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei cu 2,5%. Semnificativ este faptul că, cheltuielile cu consumul final guvernamental, care include consumul individual şi colectiv, s-au redus cu 1,9%, ca urmare a reducerii cheltuielilor salariale, în condiţiile scăderii salariilor şi a numărului de salariaţi din sectorul administraţiei. Volumul exporturilor de bunuri şi servicii a depăşit cu doar 0,4 puncte procentuale pe cel al importurilor, contribuţia exportului net la creşterea reală a produsului intern brut fiind de -1,2%. Pe la latura ofertei, este de remarcat creşterea valorii adăugate brute din industrie cu 5,1% (contribuind cu 1,3% la creşterea reală a PIB), dar şi a celei din agricultură cu numai 0,3%. În celelalte sectoare economice volumul de activitate s-a redus, ceea ce a condus la diminuarea produsului intern brut. Scăderea cea mai accentuată s-a înregistrat în construcţii, valoarea adăugată brută reducându-se cu 12,0%, în timp ce în sectorul terţiar valoarea adăugată brută s-a diminuat cu 2,2%. În condiţiile măsurilor de ajustare bugetară, inclusiv de creştere a TVA cu 5 puncte procentuale, şi a efectelor asupra producţiei agricole ale condiţiilor climaterice nefavorabile din ultimele două luni, pentru întregul an se estimează o reducere – în termeni reali – a produsului intern brut de 1,9%. Reducerea va fi determinată, în principal, de cererea internă care se va diminua, în special, ca urmare a reducerii consumului, atât cel al gospodăriilor populaţiei, cât şi cel al administraţiei publice. Astfel, consumul populaţiei urmează să se reducă cu 3,4%, consumul guvernamental (consumul individual cu 4,5%, iar formarea brută de capital fix se va reduce cu 1,5%. ) Exportul net de bunuri şi servicii va avea o contribuţie pozitivă la creşterea reală a produsului intern brut (0,7 procente) pe fondul unei dinamici a exportului superioară celei a importurilor. Modificările procentuale faţă de anul precedent ale PIB sunt prezentate astfel:

Tabelul nr. 3.1.Evoluţia produsului intern brut în perioada 2008 – 2010

Produsul intern brut 2008 2009 2010Cererea internă, din care: 7,2 -12,8 -2,4 - Consumul individual efectiv al gospodăriilor 9,4 -9,2 -3,4 - Cheltuiala pentru consumul final al populaţiei 9,5 -10,8 -3,4 - Cheltuiala pentru consum individual al administraţiei publice 8,7 0,4 -4,5 - Consumul colectiv efectiv al administraţiei publice 5,4 1,2 -4,6- Formarea brută de capital fix 16,2 -25,3 -1,5Exportul de bunuri şi servicii 8,7 -5,5 7,0Importul de bunuri şi servicii 7,8 -20,6 4,1

PIB 7,3 -7,1 -1,9 Produsul intern brut 2008 2009 2010- Industrie 1,9 -4,3 3

36

- Agricultură 21,9 -0,4 1,0- Construcţii 26,1 -13,6 -15,9- Servicii 5,4 -6,8 -3,1

Sursa: 2008-2009 Institutul Naţional de Statistică, 2010 Comisia Naţională de Prognoză

3.2.2. Analiza evoluţiei veniturilor bugetare în perioada 2004 – 2011

Fiscalitatea este un factor de constrângere pentru orice contribuabil, care devine cu atât mai greu de suportat cu cât presiunea fiscala este mai mare. O presiune fiscală ridicată are ca efect inhibarea motivatiei de a munci şi determinarea contribuabilului de a obtine venituri cu caracter ilicit, care sunt sustrase de la impozitare. Astfel, economia subterană devine o alternativa pentru o economie oficială dominată de o fiscalitate excesivă.

Presiunea fiscală este un indicator fiscal de măsurare a gradului de fiscalitate, adică a modului în care contibuabilii suportă din veniturile şi din averea lor impozitele şi taxele, ca prelevări obligatorii instituite şi percepute prin constrângere legală într-un an fiscal.

Figura nr. 3.1. Cauzele presiunii fiscale

În România se înregistrează o presiune fiscală ridicată în cazul contribuabililor mici şi mijlocii, care este cauzată mai ales de:

Venituri din economia subterană

neincluse in veniturile

impozabile

Venituri din economia subterană

neincluse in veniturile

impozabile

Cauzele presiunii

fiscale ridicate

Cauzele presiunii

fiscale ridicate

Aria şomerilor din rândul

contribuabililor

Aria şomerilor din rândul

contribuabililor

Sistem fiscal neadaptat realităţilor economice

Sistem fiscal neadaptat realităţilor economice

Dezvoltarea contrabandei şi

evaziunii fiscale

Dezvoltarea contrabandei şi

evaziunii fiscale

Necesitatea unor resurse fiscale

ridicate

Necesitatea unor resurse fiscale

ridicate

37

o în primul rând, nevoia de resurse fiscale ridicate ale puterii publice, în contextul unei economii aflate pentru o lungă perioadă într-o profundă criză de structură şi competitivitate;

o excluderea din rândul contribuabililor a şomerilor care nu contribuie la formarea veniturilor fiscale şi pe care unii dintre aceştia le obţin totuşi în afara veniturilor din pensii sau ajutoare;

o existenţa unor venituri importante obţinute din economia subterană sau din economia de suprafaţă care nu sunt incluse în masa veniturilor impozabile;

o dezvoltarea explozivă a contrabandei şi a evaziunii fiscale în prima decadă a procesului de tranziţie a economiei românesti;

o un sistem fiscal şi o legislaţie fiscală neadaptată realităţilor economice.

Efectul presiunii fiscale asupra veniturilor statului în sens general a fost prezentat prin intermediul „curba Laffer”. În România sunt aplicabile aceleaşi principii, o presiune fiscală mare determinând o tendinţă de scădere a veniturilor statului în sume absolute. De asemenea, creşterea presiunii fiscale conduce la conflicte, încurajează munca la negru, evaziunea fiscală şi nu generează motivaţie pentru muncă.

Dr. Arthur B. Laffer este creditat ca fiind cel care a oferit cea mai convingătoare explicaţie cu privire la legătura dintre rata impozitării şi veniturile obţinute de stat de pe urma colectării impozitelor.

Curba lui Laffer sintetizează grafic relaţia dintre rata impozitului şi venitul obţinut şi poate fi utilizată pentru a înţelege cum un impozit în cotă unică nu micşorează, ci din contră, poate chiar să crească veniturile generale din impozite.

Figura nr. 3.2. Curba lui Laffer

Curba lui Laffer sugerează că venitul obţinut creşte mai rapid la nivele mai reduse de taxare. Pe măsură ce rata creşte, venitul creşte cu o rată descrescătoare până atinge nivelul maxim de venit colectat de catre stat, în punctul de echilibru.

Dincolo de această limită orice creştere a ratei impozitului ii determină pe oameni să muncească mai puţin sau să găsească metode eficiente prin care să se sustragă de la achitarea obligaţiilor către stat, reducând astfel veniturile colectate globale.Venitul colectat de stat în punctul B este acelaşi cu venitul din punctul A, dar se obţine la o rată de impozit mult mai

38

ridicată.La o rată ipotetică de impozitare de 100% nimeni nu ar mai fi motivat să muncească, din moment ce Guvernul ar fi cel care colecteaza tot venitul obţinut prin muncă.

Analiza Laffer explică de asemenea modul în care Guvernul poate obţine aceleaşi venituri pe două căi diferite:

a) fie prin colectarea unor taxe ridicate de la un număr redus de persoane (o taxă ridicată pentru o bază de taxare redusă);

b) fie prin impunerea unui impozit mic la un segment de populaţie mai larg ( o taxă redusă pentru o bază de taxare mare).

Tabelul nr. 3.2.POZIŢIA BUGETARĂ CONSOLIDATĂ

% din PIBAnii de studiu.

Realizări. Estimări2008 2009 2010 2011(estimări)

Venituri bugetare totale 32,2 32 32,3 32,5

Cheltuieli bugetare totale 37,0 39,4 39,1 36,9

Sold -4,8 -7,4 -6,8 -4,4

Sursa: Strategia de dezvoltare fiscal bugetară pentru perioada 2011 – 2013

Consolidarea fiscală, prin limitarea deficitului fiscal şi o reducere credibilă pe termen mediu. Pentru anul 2010 s-a prevăzut o ţintă de deficit de 6,8% din PIB, iar pentru anul 2013 se prevede un deficit de 2,5% din PIB. Ajustarea ţintei de deficit de la 5,9% cât era prevăzut iniţial pentru anul 2010 a fost determinată de:

revizuirea în jos a produsului intern brut; colectarea veniturilor bugetare a fost mai redusă decât se aştepta datorită

redresării economice sub aşteptări; creşterea evaziunii fiscale; presiunile care se menţin pe partea de cheltuieli curente în special pentru

transferuri sociale, pensii şi bunuri şi servicii, care au determinat depăşirea ţintei de arierate ale bugetului general consolidat şi au generat o disponibilitate redusă a cheltuielilor pentru investiţii.

Analiza veniturilor bugetare totale, fiscale şi din impozitul pe venit, la bugetul general consolidat, în perioada 2004 – 2011.

Tabelul nr. 3.3.Evoluţia veniturilor bugetare în perioada 2004 – 2010

Milioane LeiAnul Venituri totale Venituri fiscale Venituri din impozitul pe venit2004 74,044.2 44,221.0 7,120.42005 87,629.4 51,489.8 6,745.12006 106,975.3 63,792.4 9,763.82007 127,108.2 76,365.8 14,374.92008 164,466.8 94,044.4 18,365.72009 156,624.9 88,324.3 18,551.42010 168,598.5 93,060.1 17,956.8

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, Buletinul MFP în perioada 2004 – 2010:http://www.mfinante.ro/execbug.html?pagina=buletin

39

http://www.mfinante.ro/execbug.html?pagina=buletin

Figura nr. 3.3. Evoluţia veniturilor bugetare totale şi fiscale în perioada 2004 – 2010

Figura nr. 3.4. Evoluţia veniturilor bugetare din impozitul pe venit în perioada 2004 – 2010

Evoluţia veniturilor totale la bugetul general consolidat, indică o creştere clară, chiar dacă anul 2006 a adus o scădere a veniturilor totale, în raport cu anul 2005, care a punctat primul an de adoptare a noului sistem de impozitare prin cotă unică în România.

40

Dacă anul 2004, a adus la bugetul general consolidat, venituri totale de 74,044.2 milioane lei, anul 2005 reprezentând oarecum anul reformei fiscale prin introducerea ratei fixe de impozitare pentru majoritatea veniturilor, a înregistrat creşteri destul de considerabile ale veniturilor totale, acestea atingând suma de 87,629.40 milioane lei la bugetul general consolidat.

Din perspectiva veniturilor percepute din impozitul pe venit, introducerea noului sistem de impozitare a adus o micşorare a acestor venituri la bugetul general consolidat, valoarea totală a acestor venituri din impozitul pe venit fiind de 6,745.10 milioane lei. În următorii ani, veniturile totale bugetare au înregistrat în permanenţă creşteri consemnate la sfârşitul anului bugetar, în ceea ce priveşte veniturile fiscale, acestea au înregistrat creştere în anul 2005 de la 44,221.00 milioane lei la 51,489.80 milioane lei, anul 2006 a adus o nouă creştere a veniturilor fiscale, la un nivel superior anului 2005, acestea ajungând la 63,972.40 milioane lei.

Efectele benefice ale cotei unice de impozitare s-au înregistrat în anul 2006, veniturile din impozitul pe venit având o creştere de 44,75% comparativ cu anul 2005, volumul total ale acestora ajungând la suma de 9,763.80 milioane lei.

Între anii 2006 – 2008, s-a înregistrat un boom economic, veniturile totale bugetare atingând nivelul maxim de 164,466.8 milioane lei. Aceeaşi creştere au înregistrat-o şi veniturile fiscale, acestea aflându-se pe o pantă crescendentă, crescând atât în anul 2007 la 76,365.8 milioane lei şi punctând în anul 2008, totalul de 94,044.4 milioane lei.

Veniturile din impozitul pe venit au evoluat şi consistenţa lor la venitul general consolidat a fost resimţită în mod considerent, valoarea lor dublaându-se pe parcursul acestor 2 ani, urcând de la valoarea de 9,763.80 milioane lei la suma de 18,365.7 milioane lei.

Anii 2009 – 2010 au cunoscut alternanţe descrescătoare, în anul 2009, veniturile totale bugetare scăzându-şi nivelul maxim atins în 2008 şi au ajuns la un total cumulat de 156,624.9. Şi veniturile fiscale au descrescut, valoarea lor totală percepută şi consemnată la finele anului 2009 fiind de 88,324.3 milioane lei, o scădere faţă de anul precedent cu 5720 milioane lei pentru bugetul general consolidat.

Veniturile din impozitul pe venit, în anul 2009 au înregistrat creşteri moderate, crescând de la 18,365.7 milioane lei percepută în anul 2008 la 18,551.4 milioane lei.

În anul 2010, veniturile din impozitul pe venit, au scăzut, aflându-se pe o pantă degresivă, suma de 18,551.4 milioane lei percepută la bugetul de stat, în anul 2009, micşorându-se la valoarea totală, percepută din impozitul pe venit la bugetul de stat, de 17,956.8 milioane lei.

Anul 2010 se înscrie printr-o mărire, atât a veniturilor totale, cât şi a veniturilor fiscale pentru bugetul general consolidat. Astfel, este chiar depăşit nivelul maxim atins în urmă cu 2 ani, ajungând la suma de 168,598.5 milioane lei, iar veniturile fiscale au atins apogeul de 93,060.1 milioane lei.

În figura următoare am analizat şi ponderea veniturilor din impozitul pe venit în suma veniturilor totale, în perioada 2004 – 2010:

anul 2004: 9,61% veniturile din impozitul pe venit în totalul veniturilor totale anul 2005: 7,70% anul 2006: 9,13% anul 2007: 11,30% anul 2008: 11,16% anul 2009: 11,84% anul 2010: 10,65%

41

Figura 3.5.Ponderea veniturilor din impozitul pe venit în suma veniturilor totale,

la bugetul general consolidat, în perioada 2004 – 2010

În ceea ce priveşte evoluţia înregistrată în primele cinci luni din anul 2011, pentru a putea face o comparaţie reală am analizat perioada 2006 – 2011, luând în considerare execuţia bugetului în luna mai a fiecărui an:

Tabelul nr. 3.4.Evoluţia veniturilor bugetare în primele cinci luni ale anului,

în perioada 2006 – 2011

Anul Venituri totale Venituri fiscale Venituri din impozitul pe venit2006 41,235.7 24,553.8 3,564.52007 47,757.1 28,160.3 5,239.72008 68,058.4 39,508.7 7,148.72009 65,268.2 37,701.6 7,875.32010 64,245.1 35,361.1 7,374.52011 70,744.7 41,503.0 7,287.4

Sursa: Buletinul MFP în perioada 2006 – 2010

În cei 7 ani de la adoptarea noului sistem de impozitare în România, cu o cotă unică de impozitare de 16% asupra veniturilor, cu anumite excepţii prevăzute în noul Cod fiscal, s-a înregistrat o creştere a veniturilor fiscale cumulate, la bugetul general consolidat, prin impozitul pe venit, cu o sumă de 3722,9 milioane lei.

În anul 2006, la finele celor 5 luni ale anului bugetar, ponderea impozitului pe venit în totalul veniturilor fiscale era de 14,51%.

În anul 2007, din punct de vedere procentual, încasările cumulate din impozitul pe venit la bugetul statului reprezentau 18,60% în totalul veniturilor fiscale.

42

Figura nr. 3.6. Evoluţia veniturilor bugetare în primele cinci luni ale anului, în perioada 2006 – 2011

Anul 2008, până la finele lunii mai, a prezentat creşteri majore faţă de anii precedenţi în ceea ce priveşte valoarea totală încasată din impozitul pe venit. De asemenea, o creştere evidentă faţă de anii anteriori au avut-o şi veniturile fiscale. Aşadar creşterea a fost una proporţională, atât pentru veniturile fiscale, cât şi pentru valoarea totală încasată din impozitul pe venit, ponderea dintre cei doi indicatori economici stabilindu-se la procentajul de 18,09%.

Anul 2009 a adus o creştere a valorii totale percepute din impozitul pe venit, în schimb veniturile fiscale au înregistrat o uşoară depreciere, în raport cu anul 2008, ponderea valorii totale cumulate până la finele lunii mai, din impozitul pe venit crescând cu mai bine de 2%, atingând pragul procentual de 20,88%.

Anul 2010 a adus o uşoară scădere a valorilor celor doi indicatori la bugetul de stat, atât valoarea totală a impozitului pe venit, cât şi veniturile fiscale au fost mai mici decât anul precedent, ponderea valorii totale,la finele lunii mai, din impozitul pe venit fiind de 20,85% în totalul veniturilor fiscale.

Anul 2011, până în luna a cincea, a adus o majorarea, destul de semnificativă la valoarea totală a veniturilor fiscale pentru bugtul de stat general consolidat, cu 6141,9 milioane lei, iar valoarea totală percepută din impozitul pe venit a scăzut faţă de anul precedent cu 87,1 milioane lei. Aşadar, raportul dintre cei doi indicatori a fost unul disproporţional, creşterea veniturilor fiscale a atras o scădere a valorii totale cumulate din impozitul pe profit, ponderea fiind de 17,56% a valorii percepute din impozitul pe venit în totalul veniturilor fiscale.

43

Figura 3.7.Ponderea veniturilor din impozitul pe venit în totalul veniturilor fiscale în primele cinci

luni ale anului, în perioada 2006 – 2011

Din punct de vedere procentual, ponderea veniturilor din impozitul pe venit în totalul veniturilor fiscale în primele cinci luni ale anului, în perioada 2006 – 2011, evidenţa anuală indică următoarele cote:

anul 2006: 14,51% anul 2007: 18,60% anul 2008: 18,09% anul 2009: 20,88% anul 2010: 20,85% anul 2011: 17,56%

3.2.3. Analiza evoluţiei numărului de salariaţi în perioada 2004 – 2011

Tabelul nr. 3.5.Evoluţia numărului de salariaţi în perioada 2004 – 2011

Anul Ian. Febr. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sep. Oct. Nov. Dec.

2004 4.359,3 4.375,8 4.404,7 4.405,8 4.423,1 4.453,6 4.456,9 4.452,0 4.449,9 4.439,0 4.432,1 4.398,32005 4.450,8 4.500,7 4.535,7 4.551,0 4.560,3 4.577,8 4.567,5 4.563,2 4.554,6 4.538,0 4.537,6 4.501,22006 4.556,2 4.565,6 4.582,0 4.589,7 4.604,0 4.612,2 4.617,4 4.615,3 4.608,5 4.601,7 4.603,4 4.575,02007 4.647,0 4.671,3 4.707,1 4.715,0 4.733,8 4.742,8 4.749,2 4.746,1 4.743,7 4.741,3 4.734,4 4.717,22008 4.765,2 4.775,5 4.803,6 4.820,0 4.829,2 4.827,4 4.833,2 4.828,9 4.834,6 4.825,1 4.791,2 4.738,62009 4.807,5 4.762,9 4.724,4 4.693,0 4.657,8 4.618,1 4.578,2 4.537,7 4.505,1 4.463,2 4.419,2 4.367,72010 4.333,8 4.313,2 4.302,6 4.290,1 4.278,0 4.264,3 4.247,7 4.223,3 4.194,1 4.162,5 4.146,4 4.101,62011 4.095,2 4.096,5 4.113,0 4.130,7

Sursa: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Efectivul salariaţilor din economie: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Statistici%20lunare/s02.pdf

44

http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Statistici%20lunare/s02.pdf

Din numărul total de angajaţi prognozaţi la începutul anului 2004, 90% se regăsesc pe următoarele niveluri de venit:

1. 17% din salariaţi nu datorează şi nu vor datora impozit pe venitul din salarii, în sistemul nou propus de impozitare.

2. 28,5% din salariaţi vor plăti un impozit mai mic cu aproximativ 7,7 RON lunar/ salariat, în cazul în care aceştia au o persoană în întreţinere; în cazul în care au 3 persoane în întreţinere nu vor datora impozit

3. 37% din salariaţi vor datora un impozit lunar mai mic cu aproximativ 4,1 RON, în cazul în care au o persoană în întreţinere; în cazul în care au 3 persoane în întreţinere nu vor datora impozit

4. 16% din salariaţi vor datora impozit diminuat cu sume curpinse între 4,1 – 116.5 RON, în funcţie de numărul 25de persoane avute în întreţinere

Am identificat trei perioade distincte: 2004 – 2008, în care numărul salariaţilor a crescut atât de la an la an, de la 4.398,3

mii salariaţi la sfârşitul anului 2004 la 4.738,6 mii salariaţi la sfârşitul anului 2008; 2009 – 2010, în care numărul salariaţilor s-a redus considerabil, cu 370,9 mii

salariaţi în 2009, respectiv 266,1 mii salariaţi în 2010; începutul anului 2011 aduce o uşoară creştere a numărului de salariaţi. Chiar

dacă, procentual (numeric) nivelul numărului de salariaţi, faţă de anul precedent înregistrează o micşorare, anul în curs prezintă o creştere lunară, inducând o reechilibrare a ceea ce înseamnă piaţa forţei de muncă, în condiţii legale.

Numărul salariaţilor din România a scăzut sistematic după 1990 şi a ajuns în 2003 la mai puţin de 4,5 milioane faţă de 8,1 milioane în 1990. Dintre cei de vârstă activă mulţi nu lucrează sau lucrează la negru în ţară sau în străinătate nefiind asiguraţi deci având perspective sumbre privind asigurările de pensii. S-a ajuns la “performanţa “de a avea peste 6 milioane de pensionari care sunt susţinuţi de aproape 4,5 milioane de salariaţi.26

3.2.4. Analiza evoluţiei ratei şomajului în perioada 2008 – 2011

La finele lunii aprilie 2011, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 5,41%, mai mică cu 0,51 pp decât cea din luna martie a anului 2011 şi mai mică cu 2,66 pp decât cea din luna aprilie a anului 2010.

Numărul total de şomeri la finele lunii aprilie, de 493.438 persoane, a scăzut cu 46.228 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 200.633 au fost şomeri indemnizaţi şi 292.805 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 31.088 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 15.140 persoane faţă de luna precedentă.

Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor (59,34%) creşte faţă de luna precedentă cu 2,28 pp.

Referitor la şomajul înregistrat pe sexe, în luna aprilie 2011, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut de la valoarea de 6,52% în luna martie, la valoarea de 5,90% iar rata şomajului feminin a scăzut de la 5,24% la 4,85%. În graficul următor este prezentată evoluţia numărului şomerilor înregistraţi în perioada 2008 – aprilie 2011.

25 Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Efectivul salariaţilor din economie: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Statistici%20lunare/s02.pdf26 Cartea verde a populaţiei, Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare (2006), 22. 11. 2007: ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/Cartea_Verde_Ro.pdf

45

ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/Cartea_Verde_Ro.pdf


Evolutia numarului de someri inregistrati in perioada 2008-2011

300.000

350.000

400.000

450.000

500.000

550.000

600.000

650.000

700.000

750.000

800.000

2008 383.989 379.779 374.050 352.466 338.298 337.084 340.462 345.510 352.912 364.183 376.971 403.441

2009 444.907 477.860 513.621 517.741 526.803 548.930 572.562 601.673 625.140 653.939 683.123 709.383

2010 740.982 762.375 765.285 738.187 701.854 680.782 679.495 675.790 670.247 645.453 633.476 626.960

2011 614.976 600.308 539.666 493438

ian. feb. martie aprilie mai iunie iulie august sept. oct. nov. dec.

Figura nr. 3.8. Evoluţia numărului de şomeri înregistraţi în perioada 2008 – 2011

În luna aprilie atât rata şomajului cât şi numărul şomerilor au urmat trendul descrescător început în luna aprilie a anului precedent .

Figura nr. 3.9.

Evolutia ratei somajului inregistrat, a ratei somajului feminin si a ratei somajului masculin in anii 2010 si 2011

4,00

5,00

6,00

7,00

8,00

9,00

10,00

Rata somajului inregistrat 2010 8,10 8,33 8,36 8,07 7,67 7,44 7,43 7,39 7,35 7,08 6,95 6,87

Rata somajului feminin 2010 7,26 7,36 7,43 7,20 6,90 6,70 6,77 6,84 6,78 6,54 6,38 6,20

Rata somajului masculin 2010 8,82 9,16 9,17 8,80 8,40 8,08 7,99 7,85 7,85 7,55 7,44 7,47

Rata somajului inregistrat 2011 6,74 6,58 5,92 5,41

Rata somajului feminin 2011 5,99 5,80 5,24 4,85

Rata somajului masculin 2011 7,41 7,27 6,52 5,90

ianuari

efebruar

iemartie aprilie mai iunie iulie august sept

octombrie

noiembrie

decembrie

46

Evoluţia ratei şomajului în anii 2010 şi 2011 La nivel teritorial, numărul de şomeri a scăzut în toate judeţele şi în municipiul Bucureşti, cele mai mari scăderi înregistrându-se în judeţele Constanţa (cu 2420 persoane), Hunedoara (cu 2206 persoane), Galaţi (cu 2139 persoane), Suceava (cu 2030 persoane), Braşov (cu 1857 persoane) şi Cluj (cu 1753 persoane), în municipiul Bucureşti numărul de şomeri a scăzut cu 532 persoane. Judeţele cu cea mai mare pondere a şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor sunt: Teleorman (75,99%), Dolj (75,13%), Iaşi (74,67%), Vaslui (74,17%) şi Vrancea (73,96%). În graficul următor este prezentată evoluţia ponderii şomerilor neîndemnizaţi în totalul şomerilor înregistraţi, în perioada ianuarie 2009- aprilie 2011.

Evolutia ponderii somerilor neindemnizati in totalul somerilor in anii 2009 si 2011

30,00

35,00

40,00

45,00

50,00

55,00

60,00

65,00

pondere 2009 60,70 57,63 55,32 51,74 49,42 47,12 46,16 46,60 45,30 42,78 41,34 38,61

pondere 2010 38,03 38,50 38,73 40,14 41,45 44,01 48,04 51,59 51,45 49,00

pondere 2011 47,42 52,38 57,06 59,34

ian feb martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie

Figura nr. 3.10. Evoluţia ponderii şomerilor neindemnizaţi în totalul şomerilor în anii 2009 şi 2011

Rata şomajului a scăzut în toate judeţele şi în municipiul Bucureşti, cele mai importante scăderi ale ratei şomajului înregistrându-se în judeţele: Covasna cu 1,12pp, Hunedoara cu 1,08 pp, Galaţi cu 0,99 pp, Harghita cu 0,93pp, Salaj cu 0,92pp şi Vaslui cu 0,91pp. în municipiul Bucureşti rata şomajului a scăzut cu 0,05%. Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Vaslui (10,15%) Dolj (9,36%), Teleorman (9,19%), Mehedinţi (9,17%), urmate de judeţele: Buzău (8,66%), Covasna (7,95%), Alba (7,73%), Galaţi (7,59%), şi Ialomiţa (7,44%). Nivelul minim al ratei şomajului în luna aprilie, de 1,98%, se înregistrează în Municipiul Bucureşti. Amplitudinea dintre nivelul de maxim şi cel de minim al şomajului (8,17 pp) este mai mică cu 0,86 pp decât cea din luna precedentă (9,03 pp). Regiunile statistice cu cele mai ridicate rate ale şomajului înregistrat au fost Sud-Vest (de 7,7%), Sud (de 6,6%), Sud-Est (de 6,4%) şi Nord-Est (de 6,4%). În Regiunea Bucureşti, rata şomajului înregistrat a fost de 2,0%. Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adresează agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în vederea găsirii şi ocupării unui

47

loc de muncă, aceasta fiind de 77,52%. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 16,70%, iar cei cu studii universitare doar 5,78%. Din punct de vedere al structurii şomerilor pe grupe de vârstă, reprezentative sunt ponderile pentru grupele de vârstă 40-49 ani (28,72 %) şi 30-39 ani (26,48%).

În ceea ce priveşte şomajul de lungă durată, la finele lunii aprilie, se aflau înregistraţi în evidenţele agenţiei 16.598 tineri sub 25 de ani aflaţi în şomaj de peste 6 luni (ceea ce reprezintă 31,46% din totalul şomerilor sub 25 de ani) şi 91.134 adulţi aflaţi în şomaj de peste 12 luni, (20,68% din totalul şomerilor adulţi), ponderea şomerilor de lungă durată în numărul total de şomeri fiind de 21,83%. În cursul lunii aprilie 2011, numărul total de şomeri intraţi în evidenţe a fost de 57.503 persoane, repartizat astfel:38.445 persoane - prin înscrieri noi, din care:

13.668 persoane înregistrate ca şomeri indemnizaţi 24.777 persoane înregistrate ca şomeri neindemnizaţi;

19.058 persoane - prin reactualizări de cereri de loc de muncă şi reactivări de drepturi băneşti, din care:

reactivări de drepturi; 14.836 reactualizări de cereri de loc de muncă.

Analizând intrările totale de şomeri din lună cu cele înregistrate în luna anterioară, observăm că numărul aferent lunii aprilie a scazut cu 15.888 persoane, de la 73.391 persoane în luna martie, la 57.503 la luna aprilie. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 5364 persoane, iar al înscrierilor noi a scăzut cu 11.863 persoane. Ieşirile prin încadrare în muncă din rândul şomerilor au scăzut cu 4.818 persoane faţă de cele din luna anterioară (de la 39.774 persoane în luna martie la 34.956 persoane în luna aprilie ) şi reprezintă 36,43% din totalul ieşirilor din şomaj. Ieşirile din categoria şomerilor indemnizaţi prin încetări de drepturi bănesti, suspendări sau alte situaţii, au scăzut cu 24.337 persoane, de la 55.318 persoane în luna martie la 30.981 persoane în aprilie şi reprezintă 29,87% din totalul ieşirilor din şomaj. Ieşirile din categoria şomerilor neindemnizaţi care nu solicită menţinerea cererii de loc de muncă au scazut în luna aprilie cu 1.147 persoane faţă de luna martie (de la 38.941 persoane la 37.794 persoane) şi reprezintă 36,43% din totalul ieşirilor din şomaj. În următorul grafic este prezentată evoluţia intrărilor din categoria şomerilor în perioada ianuarie - aprilie 2011.

Figura nr. 3.11. Evoluţia intrărilor în şomaj pe anul 2011

48

3.2.5. Analiza evoluţiei câştigurilor din salarii brute şi nete în perioada 2004 – 2010

Salariul reprezintă unul dintre indicatorii care are un impact major asupra nivelului de trai al contribuabililor.

Tabelul nr. 3.6.Câştigul salarial mediu brut lunar pe economie între anii 2004 – 2011

RON

Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sept Oct Nov Dec

2004 800 748 806 829 801 803 813 810 821 839 867 973

2005 951 875 920 973 942 944 957 963 965 947 1017 1121

2006 1100 1017 1101 1120 1109 1112 1122 1122 1148 1155 1213 1481

2007 1232 1264 1364 1387 1361 1377 1402 1395 1411 1471 1522 1730

2008 1637 1543 1623 1751 1704 1738 1769 1728 1751 1795 1844 2023

2009 1839 1863 1922 1930 1855 1887 1901 1845 1860 1881 1866 2023

2010 1967 1940 2047 1973 1962 1951 1868 1846 1846 1846 1900 2067

2011 1963 1944 2056 2066

Sursa: Institutul Naţional de Statistică – Câştiguri salariale 1991-2011, Câştigul salarial mediu brut lunar pe total economie în anii 1991 – 2011:

http://www.insse.ro/cms/pages/castiguri91-2011.do;jsessionid=0a02458c30d5bad213016aec4db69755d160f9bfbdc4.e38QbxeSahyTbi0Lch10

Figura nr. 3.12. Evoluţia câştigului salarial mediu brut lunar pe economie între anii 2004 – 2011

Evoluţia nivelului salariului mediu brut pe economie în perioada 2004 – 2011 ne arată trei tendinţe:

49



2004 – 2008, reprezintă perioada de creştere constantă a nivelului salariului mediu brut pe economie, pe fondul creşterii economice accelerate înregistrată de România, ritmul mediu anual fiind de aproximativ 6%,

2009 – 2010, reprezintă perioada de stagnare a nivelului salariului mediu brut pe economie la nivelul de puţin peste 2.000 lei (2.023), pe fondul crizei financiare şi economice prin care trece economia României, reducerea produsului intern brut fiind de 7,1% în 2009, respectiv de 1,9% în 2010,

la începutul anului 2011 se înregistrează o uşoară creştere a nivelului salariului mediu brut pe economie, pe fondul creşterii economiei cu 0,6% în primul trimestru din 2011 şi creşterii uşoare a numărului de salariaţi.

În analiza impactului cotei unice de impozitare, la nivelul de 16%, prezentăm evoluţia în cifre a câştigului salarial mediu net lunar pe total de economie, în perioada 2005 – 2011.27

Tabelul nr. 3.7.Câştigul salarial mediu net lunar pe economie între anii 2004 – 2011

RON

Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sept Oct Nov Dec

2004 577 548 585 597 580 583 588 586 594 607 624 687

2005 723 674 708 743 720 722 730 734 736 742 774 848

2006 826 767 828 839 833 835 842 841 860 866 908 1099

2007 918 941 1013 1027 1012 1023 1040 1030 1040 1084 1121 1266

2008 1200 1134 1192 1282 1248 1273 1308 1277 1296 1327 1361 1489

2009 1355 1358 1402 1408 1356 1379 1390 1348 1359 1375 1366 1477

2010 1426 1411 1509 1436 1428 1422 1355 1339 1340 1340 1377 1496

2011 1424 1414 1493 1498

Sursa: Institutul Naţional de Statistică – Câştiguri salariale 1991-2011, Câştigul salarial mediu net lunar pe total economie în anii 1991 – 2011:


Pentru a vedea evoluţia câştigului salarial mediu net lunar pe economie, calculat în lei pe salariat, prezentăm următorul grafic al variabilităţii căştigului, prin cele două coordonate: anii de impact şi nivelul salariilor medii lunare . Contribuţiile suportate de angajat pentru constituirea fondurilor bugetare pe linia costurilor sociale nu sunt impozabile, deci din venitul brut realizat anterior calculului impozitului pe venit se vor deduce următoarele contribuţii:

1. asigurările sociale în vederea pensionării, de 9,5% aplicat asupra salariilor brut realizate lunar

2. contribuţia de sănătate FNUASS de 6,5% aplicat asupra salariului brut lunar realizat3. contribuţia pentru fondul de şomaj 1% asupra salariului tarifar negociat care nu include

sporuri salariale

27 Sursa: Institutul Naţional de Statistică

50



Figura nr. 3.13. Evoluţia câştigului salarial mediu net lunar pe economie între anii 2004 – 2011

Evoluţia nivelului salariului mediu net pe economie în perioada 2004 – 2011 ne arată aceleaşi trei tendinţe ca şi în cazul salariului mediu brut pe economie:

2004 – 2008, creştere continuă, datorată creşterii economiei; 2009 – 2010, stagnare la nivelul anului 2008, criza financiară şi economică

determinând comprimarea produsului intern brut şi implicit reducerea veniturilor contribuabililor productivi din sectorul privat, reducere compensată de sectorul bugetar;

începutul anului 2011 ne arată o tendinţă de creştere uşoară a nivelului salariului mediu net pe economie, în condiţiile în care fiscalitatea totală este de 27,5% în ultimii doi ani şi aproape jumătate.

3.2.6. Efectul ratei inflaţiei. Impactul asupra ocupării forţei de muncă şi a câştigului salarial în România

Procesul inflaţionist din România este persistent şi are la bază dezechilibre structurale profunde, ceea ce ar explica în bună măsură ratările ţintelor de inflaţie şi dificultăţile întâmpinate de Banca Centrală în tentativele de control al inflaţiei. Cu toate acestea, inflaţia nu influenţează semnificativ echilibrul pieţei forţei de muncă. Astfel, impactul inflaţiei asupra variaţiilor ratei ocupării este ”umbrit” de cel al şocurilor salariului minim, iar efectele asupra salariului mediu brut sunt aproapte imperceptibile. Departe de a fi un semnal pozitiv impactul slab al procesului inflaţionist asupra pieţei forţei de muncă ar putea fi mai curând indiciul unor dezarticulări funcţionale ale economiei româneşti, verificând ipotezele Modelului Macroeconomic Dobrescu (2002) care consideră economia României ca un sistem slab structurat. Anul 2000 reprezintă punctul de cotitură în evoluţia economiei României după o perioadă de scădere economică (1997-1999). Astfel, anul 2000 reprezintă începutul unei perioade caracterizate prin creştere economică ridicată, îmbunătăţire a echilibrului intern şi extern – reducerea deficitului bugetar, un deficit de cont curent sustenabil şi implicit reducerea inflaţiei.

51

Procesul de dezinflaţie a fost susţinut de un ansamblu de factori, în cadrul cărora o contribuţie deosebită au avut :

relaxarea presiunilor exercitate de preţurile produselor alimentare; politica monetară prudentă adoptată de BNR; evoluţia cursului de schimb, moneda naţională apreciindu-se în termeni reali; menţinerea la nivel scăzut a deficitului bugetar şi finanţarea neinflaţionistă a acestuia din

surse preponderent externe; reducerea durabilă a anticipaţiilor inflaţioniste ale agenţilor economici; reducerea necesarului de corecţii la nivelul preţurilor reglementate pe parcursul

intervalului 2001-2005; limitarea creşterilor salariale în sectorul public.

După anul 2000, mix-ul de politică economică a fost concentrat către consolidarea trendului de evoluţii macroeconomice pozitive, prin asigurarea bazelor pentru o creştere economică sustenabilă. Ritmul mediu de creştere economică medie în România în perioada 2000-2008 a fost de peste 6%. Relansarea economică începută în anul 2000, datorându-se ritmului ridicat de creştere al cererii interne, în special a consumului neguvernamental, dar şi creşterii investiţiilor.

Creşterile salariale rapide din 2007 şi 2008 au generat o presiune suplimentară asupra cererii interne, presiune amplificată şi de expansiunea rapidă a creditului pentru populaţie ca urmare a finanţărilor externe generoase şi a competiţiei în creştere dintre băncile care acţionează pe piaţa locală.

Sursa: INSFigura nr. 3. 14.

Dinamica ratei inflaţiei în România în perioada 1990- 2010

În 2009 rata inflaţiei a fost de 4,97%, cu aproape 1,5 puncte procentuale peste ţinta stabilită. Accelerarea ritmului de creştere a preţurilor de consum s-a datorat în mare măsură efectelor deprecierii semnificative a monedei naţionale,în urma înrăutăţirii percepţiei investitorilor cu privire la vulnerabilităţile şi perspectivele economiilor din Europa Centrală şi de Est, pe fondul accentuării crizei financiare şi economice globale. Rata anuală a inflaţiei s-a înscris pe o traiectorie ascendentă în prima parte a anului 2009, ca urmare a crizei economice. Este foarte probabil însă ca, efectele propagate ale politicii de venituri din anul precedent şi ale

52

majorării abrupte a deficitului bugetar în ultima parte a anului 2008, precum şi creşterea cheltuielilor bugetare curente la începutul anului 2009, să fi contribuit la abaterea de la ţinta de inflaţie. Aceste efecte s-au adăugat influenţei rigidităţilor structurale de pe piaţa muncii, care au condus la creşterea costului unitar cu forţa de muncă în industrie în condiţiile scăderii semnificative a producţiei. Incertitudinea ridicată referitoare la durata şi intensitatea crizei economice globale s-a transmis asupra evaluării perspectivelor macroeconomice pe plan intern. O dimensiune importantă a incertitudinii se referă la magnitudinea efectelor nefavorabile ale crizei asupra dinamicii cererii agregate şi a PIB potenţial, creând dificultăţi de evaluare a amplitudinii deficitului de cerere şi a intensităţii presiunilor dezinflaţioniste exercitate de acesta.

Sursă date: BNRFigura nr. 3.15.

Evoluţia preţurilor la categoriile de bunuri şi servicii incluse în IPC (variaţie anuală - %)

La sfârşitul anului 2009, rata anuală a inflaţiei IPC a coborât la 4,97%, nivel situat cu 0,47 punce procentuale peste limita superioară a intervalului de variaţie din jurul ţintei de 3,5%. Efectele favorabile scăderii inflaţiei au fost exercitate de deficitul persistent de cerere, precum şi de dinamica cursului de schimb al leului. Acestea au fost însă în mare măsură atenuate de influenţa nefavorabilă a factorilor de natura ofertei, dominant fiind impactul majorării accizelor pentru produsele din tutun. Pe parcursul anului 2009, preţurile produselor din tutun au contribuit cu peste o treime la creşterea anuală a preţurilor de consum, ca urmare a majorărilor succesive de accize. O contribuţie dezinflaţionistă semnificativă a provenit din partea preţurilor volatile ale unor mărfuri alimentare, al căror ritm anual de creştere a coborât la valori negative în ultima parte a anului. În schimb, un efect advers a fost generat de dinamica anuală puternic accelerată a preţurilor combustibililor, datorată atât creşterii preţului internaţional al petrolului, cât şi a unui amplu efect de bază.

53

Sursa: BNRFigura nr. 3.16.

Contribuţia diferitelor preţuri la creşterea ratei inflaţiei (%) În anul 2010, rata inflaţiei a continuat să crească ajungând la 7,96%, iar cauza principală a acestei evoluţii se pare că a fost majorarea cu 5 puncte procentuale a cotei taxei pe valoare adaugată (TVA), începând cu 1 iulie 2010. Influenţe nefavorabile suplimentare au fost generate de dinamica preţurilor administrate şi de propagarea asupra preţurilor produselor agroalimentare, a şocurilor adverse de pe pieţele interne şi internaţionale. Creşterea cotei TVA s-a transmis etapizat şi în proporţii diferite în componentele IPC, conform Băncii Naţionale Române cele mai afectate fiind produsele din tutun, preţurile administrate şi tarifele serviciilor de telefonie. În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, evoluţiile nefavorabile au fost determinate, pe lângă majorarea TVA, de creşterile substanţiale ale preţurilor externe, în paralel cu contracţia ofertei interne la unele categorii de produse, în special în urma inundaţiilor din vara anului 2010.

Sursa: BNRFigura 3.17.

Contribuţia creşterii TVA la rata anuală a inflaţiei – 2010 (%)

54

CONCLUZII

1. Evoluţia cotei unice în statele Uniunii Europene şi în statele Europei

După anul 2000, cota unică de impozitare a cunoscut o răspândire destul de vastă în statele Europei în general şi în statele Uniunii Europene în special.

Statele Uniunii Europene care au adoptat sistemul de impunere proporţional prin cotă unică de impozitare sunt: Estonia (1994), Lituania (1994), Letonia (1997), Slovacia (2004), România (2005), Bulgaria (2008), Cehia (2008) şi Ungaria (2011). Polonia fiind un alt stat membru al Uniunii Europene ce a anunţat posibilitatea adoptării cotei unice de impozitare la 1 ianuarie 2012. Pentru Estonia, introducerea cotei unice de impozitare a avut un efect pozitiv, aducând o creştere moderată asupra produsului intern brut. O creştere substanţială asupra produsului intern brut s-a înregistrat în Lituania, unde cota unică de impozitare pe venitul persoanelor fizice a fost stabilit la cota de 33%, renunţându-se la nivelurile inferioare de impozitare percepute înaintea reformei fiscale.Efectul asupra PIB al cotei unice de impozitare în Letonia a adus o uşoară reducere în raport cu Rusia, unde introducerea cotei unice de impozitare de 13% a adus o creştere moderată asupra produsului intern brut. În cazul Slovaciei, cota unică de impozitare a adus o creştere substanţială asupra produsului intern brut.

Alte state europene care au adoptat cota unică sunt: Serbia (2003), Ucraina (2004), Georgia (2005), Macedonia (2007), Muntenegru (2007), Albania (2008), Belarus (2009).

2. Adoptarea cotei unice de către România

La 1 ianuarie 2005, România a adoptat cota unică de impozitare de 16% pentru impunerea veniturilor persoanelor fizice, renunţand astfel la globalizarea veniturilor, după doar cinci ani de practicare a impozitului pe venitul global în perioada 2000 – 2004. Acest sistem de impozitare nu contravine acquis-ului Uniunii Europene, dimpotrivă se înscrie într-o nouă tendinţă a statelor candidate.

Încasările din impozitul pe venit şi pe profit au scăzut în termeni reali, în timp ce au crescut uşor în termeni nominali, dar aceste pierderi au fost echilibrate de creşterea masivă a veniturilor din TVA. Primele argumente ce au susţinut adoptarea acestui nou sistem de impozitare evidenţiau avantajele directe ale acestei metode de impunere cu rată fixă. Astfel că, adoptarea cotei unice de impozitare în România a fost primită ca fiind o reformă fiscală populară şi eficientă în acelaşi timp reducându-se impozitele pentru toată lumea, eliminarea completă a procedurii elaborată şi costisitoare a declaraţiilor individuale anuale Cota unică de impozitare a adus mai mulţi bani la buget, chiar din primul an de aplicare, creşterea fiind evidentă atât pentru veniturile totale bugetare, elocvente fiind creşterile percepute din veniturile fiscale şi veniturile din impozitul pe venit al persoanelor fizice la bugetul general consolidat. Veniturile fiscale ca pondere în PIB au crescut imediat după introducerea cotei unice. Prin adoptarea cotei unice de impozitare s-a dorit încurajarea muncii în condiţiile legale, nu subtrefugiile fiscale, transparentizând astfel mediul de afaceri. De asemenea, s-a considerat a fi o reforma fiscală nou introdusă în România ce duce la creşterea economică rapidă.

3. Efectele cotei unice în contextul crizei financiare şi economice

55

Se poate evalua contribuţia cotei unice de impozitare asupra celor mai importanţi indicatori macroeconomici ai României în perioada 2008 – 2011, în contextul crizei financiare şi economice.

Principalii indicatori macroeconomici analizaţi sunt: Produsul intern brut; Veniturile bugetare; Numărul de salariaţi; Rata şomajului; Câştiguri din salarii; Rata inflaţiei.

Produsul intern brut a avut cunoscut o reducere drastică în anul 2009, de 7,1%, după o creştere semnificativă în anul anterior, de 7,3%, reducere ce a continuat şi în 2010, de 1,9%. Premisele pentru anul în curs, 2011, sunt de uşoară revenire a economiei României, în contextul în care primul trimestru a înregistrat o creştere 0,6%.

În cazul României, ponderea taxelor în PIB a scăzut la 27% în 2009 de la 28% în 2008 şi 30,2% în 2000. În perioada 2000-2011, nivelul impozitului pe veniturile personale în România a scăzut de la 40% la 16%, în condiţiile în care în Uniunea Europeană, ponderea taxelor în produsul intern brut a scăzut de la 44,7% la 37,1%.

În acelaşi timp, merită pusă întrebarea: ce s-ar fi întâmplat cu economia României dacă s-ar fi redus nivelul cotei unice şi al impozitului pe profit de la 16% la 10%? Aşa cum au procedat două state vecine, membre ale Uniunii Europene, Bulgaria şi Ungaria reducând nivelul cotei de impozit pe profit la 10%, Bulgaria adoptând acelaşi nivel şi pentru cota unică.

Veniturile bugetare au avut o evoluţie spectaculoasă în perioada 2006 – 2008, nivelul veniturilor bugetare fiind puternic influenţat de poziţia economiei în raport cu ciclul economic. Creşterea a fost semnificativă atât la nivelul veniturilor fiscale, cât şi la veniturilor percepute din impozitul pe venit, consistenţa acestor veituri la bugetul general consolidat fiind resimţită în mod considerent, valoarea lor dubalându-se pe perioada acestor doi ani de zile. În perioada 2008-2010 veniturile bugetare au înregistrat ponderi în PIB care s-au situat în jurul a 32%, în timp ce cheltuielile au înregistrat ponderi în PIB din ce în ce mai mari, situate între 37-39,0%. Dacă în perioada 2004-2007 România a respectat cu stricteţe criteriul deficitului bugetar menţinându-l sub plafonul de 3% din PIB, începând cu anul 2008 ponderea deficitului bugetar în PIB a cunoscut un derapaj semnificativ, depăşind cu mult pragul admis de 3% din PIB. În anul 2009 veniturile bugetului general consolidat înregistrează un decalaj faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent de -5,0%, respectiv 0,2% din PIB, ca urmare, în principal a reducerii încasărilor din impozitul pe profit (-8,9%), precum şi a celor din TVA (-16,0%), taxe vamale (-31,9%), contribuţiile de asigurări sociale cu (-2,3%). Aceste reduceri au fost parţial compensate de creşterea încasărilor din impozitul pe venit cu 0,3%, accize cu 14,2%. Bugetul general consolidat a înregistrat la sfârşitul primelor cinci luni ale anului 2011 un deficit de 7,426 miliarde lei, respectiv 1,36% din PIB, de peste două ori mai mic decât anul 2010, când pentru perioada similară se situa la 16,66 miliarde lei (3,2% din PIB). Motorul principal al consolidării bugetare l-a reprezentat creşterea încasărilor din TVA, cu 36%, coroborat cu scăderea cheltuielilor de personal, cu 20%. Astfel, în vreme ce veniturile totale din perioada ianuarie-mai au crescut cu 10,1%, până la 70,74 miliarde lei, cheltuielile totale au scăzut cu 3,4%, până la 78,17 miliarde lei.

56

Ponderea veniturilor bugetare în PIB a cunoscut o creştere modică de 0,1% între anul 2008 şi anul 2010. Anul 2008, veniturile bugetare reprezentau 32,2% din produsul intern brut, anul 2009 a adus o uşoară depreciere, ponderea veniturilor totale era de 32%, ca mai apoi anul 2010 să aducă din nou o uşoară creştere, acestea ajungând la un procentaj de 32,3% din PIB. Ocuparea forţei de muncă a înregistrat atât beneficii, cât şi momente de dezechilibru pe fondul crizei financiare şi economice. Introducerea cotei unice de impozitare a adus efecte favorabile numărului de salariaţi, evoluţia acestui indicator macroeconomic fiind semnificativă în primii patru anii de la adoptarea acestei impuneri prin cotă fixă. Anul 2005 a adus creşteri cu privire la evoluţia numărului de salariaţi, astfel că numărul de salariaţi din anul 2004 a fost devansat, adoptarea noului sistem de impozitare prin cotă unică arătându-şi primele beneficii cu privire la ocuparea forţei de muncă. Dacă în anul 2004, numărul de salariaţi era de 4398,3 mii persoane, anul 2005 a adus o majorare de 102,9 mii persoane, ajungând la un număr de 4501,2 mii persoane salariaţi. Aceste efecte pozitive ale adoptării cotei unice de impozitare asupra ocupării forţei de muncă se păstreză într-o continuă creştere până în anul 2008. Acest fapt se datorează şi ciclului economic favorabil pentru economia ţării noastre, înregistrat în perioada 2006 – 2008, când s-a înscris un număr efectiv de salariaţi de 4738,6 mii persoane. Odată cu resimţirea crizei economice şi intrarea României în acest val al dezechilibrelor financiare şi ocuparea piaţei forţei de muncă a fost afectată, aceasta resimţind o involuţie evidentă, atât în anul 2009, cât şi în anul 2010. În anul 2009, efectivul salariaţilor a scăzut la numărul de 4367,7 mii estimându-se un deficit de 370,9 mii persoane de salariaţi. Şi anul 2010 a menţinut aceeaşi descreştere a efectivului de salariaţi, numărul lor ajungând la 4101,6 mii persoane. În luna iunie 2010, comparativ cu luna iunie 2009, efectivul salariaţilor a scăzut cu 7,7%, cauza principală fiind lipsa comenzilor din industrie aflată sub influenţa crizei economice şi a timpului nefavorabil pentru activităţilor economice.

În primele luni ale anului 2011, s-a înregistrat o reechilibrare a ocupării forţei de muncă, chiar dacă prima lună a anului în curs a adus o micşorare a efectivului de salariaţi faţă de ultima lună a anului precedent, lunile aprilie şi mai au devansat numărul salariaţilor înregistraţi la finele anului 2010. Rata şomajului s-a caracterizat pe parcursul anilor prin suişuri şi coborâşuri, atingând cote superioare, dar şi inferioare în raport cu anul 2004, an ce a precedat acceptarea cotei unice de impozitare şi implicit modificarea politicii fiscale ale guvernului. Anii 2004 – 2008 au reuşit să aducă o stabilizare destul de bună a ratei şomajului şi implicit al numărului de şomeri înscrişi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Anul 2005 a adus cu sine o descreştere cu 0,3% a ratei şomajului, care la finele anului 2004 înregistra o cotă procentuală de 6,2%. Anii 2005 – 2007 au menţinut descreşterea continuă a ratei şomajului, aceasta fiind de 5,9% în anul 2005, 5,2% în anul 2006, 4,1% în anul 2007. Anii 2008 – 2009, în situaţia crizei economice şi financiare, au adus o creştere moderată a ratei şomajului în anul 2008, aceasta fiind de 4,4% cu 0,3 pp faţă de anul precedent. Creşterea majoră a fost resimţită în anul 2009, când finele anului a înregistrat o rată a şomajului de 7,8%. În anul 2010, România a înregistrat o rată de şomaj de 6,87%. Anul 2011 a adus o micşorare promiţătoare cu privire la numărul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, precum şi a ratei şomajului, aceasta îmbunătăţire aducând o rată a şomajului mai mică decât anul precedent, cel puţin până în primele luni ale anului curent cu 1,46 pp.

57

La finele lunii aprilie 2011, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 5,41%, mai mică cu 0,51 pp decât cea din luna martie a anului 2011 şi mai mică cu 2,66 pp decât cea din luna aprilie a anului 2010.

Câştigurile salariale brute şi medii nete pe economie au cunoscut trei tendinţe în evoluţia nivelurilor proprii de dezvoltare şi apreciere. Evoluţia nivelului salariului mediu brut pe economie în perioada 2004 – 2011 a cunoscut trei tendinţe de apreciere. Prima analiză este efectuată în perioada 2004 – 2008, incluzând aici şi anul în care România trece la noul sistem de impozitare, acceptând o cotă unică de impozitare de 16% începând cu 1 ianuarie 2005. Acest interval de ani reprezintă perioada de creştere constantă a nivelului salariului mediu brut pe economie, pe fondul creşterii economice accelerate înregistrată de România, ritmul mediu anual fiind de aproximativ 6%, Anii 2009 şi 2010 reprezintă perioada de stagnare a nivelului salariului mediu brut pe economie la nivelul de puţin peste 2.000 lei (2.023), pe fondul crizei financiare şi economice prin care trece economia României, reducerea produsului intern brut fiind de 7,1% în 2009, respectiv de 1,9% în 2010, La începutul anului 2011 se înregistrează o uşoară creştere a nivelului salariului mediu brut pe economie, pe fondul creşterii economiei cu 0,6% în primul trimestru din 2011 şi creşterii uşoare a numărului de salariaţi.

Nivelul salariului mediu net pe economie în perioada 2004 – 2011 a înregistrat creşteri permanente în perioada 2004 – 2008, pe fondul creşterii economiei. Anii următori, 2009 şi 2010 au însemnat pentru câştigurile salariale nete pe economie stagnare la nivelul anului 2008, criza financiară şi economică determinând comprimarea produsului intern brut şi implicit reducerea veniturilor contribuabililor productivi din sectorul privat, reducere compensată de sectorul bugetar; Începutul anului 2011 evidenţiază tendinţa de creştere uşoară a nivelului salariului mediu net pe economie, în condiţiile în care fiscalitatea totală este de 27,5% în ultimii doi ani şi aproape jumătate.

Rata inflaţiei a cunoscut un proces continuu de modificare, rata anuală a inflaţiei modificându-se la finele fiecărui an. Prin introducerea cotei unice de impozitarea apar presiuni inflaţioniste în România, chiar dacă impactul inflaţiei asupra variaţiilor ratei ocupării este ”umbrit” de cel al şocurilor salariului minim, iar efectele asupra salariului mediu brut sunt aproapte imperceptibile. Trebuie remarcat că inflaţia a scăzut în unii ani destul de considerabil, dar s-a menşinut la cote destul de ridicate indiferent de dinamica produsului intern brut. Trebuie menţionat faptul că, din anul 2005 odată cu adoptarea cotei unice de impozitare, rata anuală a inflaţiei a scăzut faţă de anul ce anunţa introducerea acestui nou sistem de impozitare. Dacă în anul 2004, rata anuală a inflaţiei a atins pragul de 9,3%, anul 2005 a adus o micşorare a nivelului ratei inflaţiei cu 0,7%. Rata inflatiei pentru anul 2005 a fost de 8,6%, acesta fiind totuşi peste pragul superior al intervalului de variaţie ţintit de Banca Naţională a României pentru anul respectiv. Anul 2006 a marcat o scădere a ratei anuale a inflaţiei, aceasta atingând pragul de 4,87%, aceasta fiind o rată remarcabilă deoarece s-a înjumătăţit faţă de anul 2005, ţinând cont de faptul că a avut loc pe fondul unei creşteri economice şi a unei politici monetare restrictive a Băncii Naţionale a României, precum şi a scăderii preţurilor şi întărirea leului. Anii 2007 – 2008 au adus o majorare a ratei anuale a inflaţiei, aceasta crescând cu aproape 2%, rata inflaţiei înregistrată în anul 2007 fiind de 6,57%, iar în anul 2008 de 6,3% fiind o scădere sub estimările analiştilor.

58

Anul 2009 a adus o micşorare a ratei inflaţiei, aceasta atingând pragul de 4,97% la finele anului, efectele favorabile scăderii inflaţiei au fost exercitate de deficitul persistent de cerere, precum şi de dinamica cursului de schimb al leului. În anul 2010, rata inflaţiei a continuat să crească ajungând la 7,96%, iar cauza principală a acestei evoluţii se pare că a fost majorarea cu 5 puncte procentuale a cotei taxei pe valoare adaugată (TVA), începând cu 1 iulie 2010.

59

BIBLIOGRAFIE

1. Cărţi

1. Cârstea Valentin – Drept Financiar Bugetar, Ed. Solness, Timişoara 20102. Hall Robert, Rabushka Alvin – The Flat Tax, Stanford University, 2005;3. Şaguna Drosu Dan – Tratat de drept financiar şi fiscal, Editura ALL BECK, Bucureşti,

2001;4. Trandafir Nicu, Cechin-Persida Persida, Rada Dănuţ, Blaj Sorin – Elemente economice

de specialitate, Editura Mirton, Timişoara, 2005;5. Văcărel Iulian, Anghelache Gabriela, Bistriceanu Gh. D., Moşteanu Tatiana, Bercea

Florian, Bodnar Maria, Georgescu Florin – Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2008;

2. Studii, articole

6. Alvin Rabushka – Flat Tax Countries and Jurisdictions, September 1, 2010: http://flattaxes.blogspot.com/search?updated-min=2010-01-01T00%3A00%3A00-08%3A00&updated-max=2011-01-01T00%3A00%3A00-08%3A00&max-results=30

7. Societatea Academică din România – Impozitul pe venit cu cotă unică, August 2003: http://www.sar.org.ro/art/index_publicatii/economie/index_publicatii___economie_2001_2011-210-ro.html

8. Cota unică se afundă în incertitudine, Ziarul Financiar, 30 septembrie 2003: http://www.zf.ro/prima-pagina/cota-unica-se-afunda-in-incertitudine-2972775

9. Guvernul anunţă noi impozite pentru 2006: http://www.infonews.ro/node/21010. Cehia adoptă cota unică şi reformează sistemul sanitar: http://www.hotnews.ro/stiri-

arhiva-1036845-cehia-adopta-cota-unica-reformeaza-sistemul-sanitar.htm

60



http://www.infonews.ro/node/210








11. Cota unică bulgărească: http://www.financiarul.com/articol_16325/cota-unica-de-impozitare-stimuleaza-cresterea-economica.html

12. Ungaria anunţă introducerea cotei unice de 16% la 1 ianuarie 2011: http://www.zf.ro/business-international/ungaria-anunta-introducerea-cotei-unice-de-16-de-la-1-ianuarie-7463054

13. Cartea verde a populaţiei, Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare (2006), 22. 11. 2007: ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/Cartea_Verde_Ro.pdf

3. Legislaţie

14. Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, publicată în M. Of. nr. 927 din 23 decembrie 2003;

15. Hotărârea nr. 24 din 28 decembrie 2004, pentru acordarea încrederii Guvernului pentru realizarea Programului de guvernare:http://www.legestart.ro/Hotararea-24-2004-acordarea-increderii-Guvernului-MTM0NTEw).htm

16. Ordonanţa de Guvern nr. 138 din 29 decembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 din Codul fiscal: http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=54559

4. Internet

17. Alvin Rabushka Blog, Flat Tax: http://flattaxes.blogspot.com/18. Institutul Naţional de Statistică – Câştiguri salariale 1991-2011, Câştigul salarial mediu

brut şi net lunar pe total economie în anii 1991 – 2011: http://www.insse.ro/cms/pages/castiguri91-2011.do;jsessionid=0a02458c30d5bad213016aec4db69755d160f9bfbdc4.e38QbxeSahyTbi0Lch10

19. Ministerul Finanţelor Publice – Buletinul MFP în perioada 2006 – 2011: http://www.mfinante.ro/execbug.html?pagina=buletin

20. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Efectivul salariaţilor din economie: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Statistici%20lunare/s02.pdf

21. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă – Evoluţia ratei şomajului în perioada 2008 – 2011: http://www.anofm.ro/rata-%C5%9Fomajului-%C3%AEn-luna-mai-2011

22. Fiscalitatea în lume: http://www.consultingreview.ro/articole/fiscalitatea-in-lume.html

61


http://www.anofm.ro/rata-%C5%9Fomajului-%C3%AEn-luna-mai-2011

http://www.anofm.ro/rata-%C5%9Fomajului-%C3%AEn-luna-mai-2011



http://www.mfinante.ro/execbug.html?pagina=buletin




http://flattaxes.blogspot.com/

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=54559

http://www.legestart.ro/Hotararea-24-2004-acordarea-increderii-Guvernului-MTM0NTEw).htm

http://www.legestart.ro/Hotararea-24-2004-acordarea-increderii-Guvernului-MTM0NTEw).htm

ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/Cartea_Verde_Ro.pdf





62

63

Date post:	29-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	alexandra-benyo
View:	818 times
Download:	0 times

(varianta)COTA UNICĂ DE IMPOZITARE. STUDIU DE IMPACT ÎN SITUAŢIA CRIZEI FINANCIARE ŞI ECONOMICE

Documents