Date post: | 31-Oct-2014 |
Category: |
Documents |
Upload: | florina-onescu |
View: | 361 times |
Download: | 8 times |
TEMA PROIECTULUI:
VALORIFICAREA DEŞEURILOR DIN MASE PLASTICE
CUPRINSCAPITOLUL 1. ARGUMENT………....................................…………………………….pag.3
CAPITOLUL 2 DATE GENERALE, CLASIFICARE, PROPRIETĂŢI………………………4
2.1. Degradabilitatea deşeurilordin mase plastice……………………………………………….6
2.2. Calităţile maselor plastice şi avantajele lor…………………………………………………8
2.3. Inconvenientele utilizării maselor plastice………………………………………………….10
CAPITOLUL 3 PRINCIPALELE TIPURI DE DEŞEURI DIN MASE PLASTICE…………...12
3.1. Metode de identificare şi analiză a deşeurilor din mase plastice……………………………12
3.2. Tipuri uzuale de deşeuri din mase plastice………………………………………………….13
CAPITOLUL4 RECICLAREA ŞI VALORIFICAREA DEŞEURILOR
DIN MASE PLASTICE…………………………………………………………………………17
4.1. Incinerarea deşeurilor din mase plastice…………………………………………………….17
4.2. Reciclarea hidrotermică a deşeurilor din mase plastice în reactoare cu pat fluidizat……..18
CAPITOLUL 5 IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI, NOI PESPECTIVE
DE GESTIONARE ŞI VALORIFICARE A DEŞEURILOR DIN MATERIALE PLASTICE ..19
CAPITOLUL 6 NORME DE PROTECŢIA MUNCII LA PROCESAREA
DEŞEURILOR DIN MASE PLASTICE………………………………………………………..21
CONCLUZII.................................................................................................................................22
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………25
ANEXE..........................................................................................................................................26
2
Capitolul 1. Argument
Acum mai bine de o sută de ani, JOHN WESLEY HYATT, cu brevetul de invenţie
nr. 105336 din 12 iulie 1870 a pus piatra de fundaţie a industriei de materiale plastice,
realizând primul material plastic – celuloidul.
Denumirea de NAILON a fost iniţial marca firmei DU PONT. Provenienţa numelui
nu este exact cunoscută. După o relatare interesantă, denumirea ar aparţine inventatorului
Nylonului, W.H. CAROTHERS care ar fi recunoscut că proprietăţile excepţionale ale
fibrelor de poliamidă ar putea ameninţa monopolul mătăsii japoneze. Din iniţialele
expresiei „Now, you lousy old nipponese” s-ar fi obţinut cuvântul NYLON.
Prin proprietaţile lor specifice în special mecanice, tehnice, electrice, chimice masele
plastice s-au impus, înlocuind cu succes metalul in industria construcţiilor de maşini, de
automobile, electrotehnică, precum şi în sectorul articolelor de uz casnic.
În producţia de mase plastice, pe primul loc în lume se află SUA, urmată de
Germania, Japonia, Franţa şi Marea Britanie.
Consumul de materiale plastice creşte în toată lumea, cunoscându-se zeci de tipuri de
materiale plastice. Dintre acestea, şase tipuri sunt utilizate la fabricarea ambalajelor, peste
20 de tipuri la fabricarea altor bunuri de larg consum, în industria automobilelor, în
construcţii, industria constructoare de maşini, etc. se estimeauă că anual în întreaga lume
este produsă o cantitate de peste 100 milioane tone de material plastic. Recuperarea
materialelor plastice din deseurile post consum poate conduce la economisirea de ţiţei,
(materia primă de bază) şi a unei părţi din energia utilizată în procesele de fabricaţie.
Totuşi, acest lucru nu este atât de simplu. Larga varietate a polimerilor utilizaţi în
prezent constituie un obstacol major în ceea ce priveşte reciclarea materialului plastic.
3
CAPITOLUL 2DATE GENERALE, CLASIFICARE, PROPRIETĂŢI
Masele plastice sunt acele substanţe chimice formate din macromolecule sau
polimeri de provenienţă naturală ori obţinuţi pe cale artificială, prin sinteză din petrol,
gaze naturale, cărbune.
Fig.1. Mase plastice
Plasticul este uşor, deşi costurile sunt mari, se consumă cantităţi mici de energie
pentru a fi fabricate din materii prime şi au o valoare mai mică atunci când sunt colectate
în vederea reciclării. Plasticul are aceeaşi putere calorica precum şi cărbunele, deci, dacă
este incinerat poate produce cantităţi mari de energie dar emisiile (dioxine şi cadmiu) sunt
nocive şi, dacă nu sunt controlate permanent pot afecta sănătatea celor care muncesc la
incineratoare dar şi a cetăţenilor care locuiesc în vecinătatea lor.
4
Din cauza diversităţii maselor plastice, ele necesită o clasificare după criterii bine
stabilite :
1. După comportarea la deformare :
Plastomeri – pot suferi deformaţii permanente şi care dispun de proprietăţi
mecanice importante ca : duritate, rezistenţă la tensiune şi rezistenţă la
compresiune.
Elastomeri – dispun de o elasticitate apreciabilă putând suporta deformaţii
temporare mari, în special alungiri specifice mari.
2. După comportarea la temperatură :
Termoplaste – se inmoaie la temperaturi ridicate şi îţi menţin în continuare şi
la rece forma căpătată la cald (polietilena, polistirenul, policlorura de vinil).
Termorigide – se inmoaie la cald putându-li-se da diverse forme prin presare.
După presare şi răcire, piesele nu mai pot suporta repetarea ciclului
(fenoplastele, aminoplastele).
3. După gradul de reciclabilitate :
Reciclabile.
Nereciclabile.
4. După gradul de biodegrabilitate :
Biodegradabile.
Nedegradabile.
5
2.1. Degradabilitatea deşeurilordin mase plastice
Degradarea se produce în funcţie de locul în care acestea se găsesc, sub acţiunea
independentă sau concomitentă a următorilor factori :
Fig.2. Deşeuri din mase plastice supuse degradării cu ajutorul luminii
a). LUMINA, produce la deşeurile din mase plastice o degradare fotochimică datorită
acţiunilor razelor UV şi IR, care fiind absorbite provoacă reacţii de oxidare şi reducere.
Degradarea fotochimică constă în reacţii de rupere a legăturii chimice cu o nouă
rearanjare a atomilor în molecule, procese însoţite de modificarea gradului de
polimerizare, de apariţia legăturilor nesaturate şi uneori schimbarea compoziţiei masei
plastice.
Fenomenele vizibile care se produc în urma descompunerii fotochimice sunt :
schimbarea aspectului, matisarea, fisurarea, crăparea, ruperea, fărâmiţarea.
Datorită acţiunii luminii, deşeurile din polietilenă (PE) se distrug în 2 – 3 ani, pe
cândîn întuneric şi la temperaturi obişnuite nu suferă nici o modificare.
6
Razele UV la peste 150oC determină fotoliza cauciucului natural cu degajare de
izopren. Viteza acestei degradări creeşte mult în prezenţa oxigenului atmosferic.
Lumina cu lungimi de undă cuprinse între 2300 – 4100 de Ä, determină la cauciuc o
creştere a rigidităţii şi o micşorare a solubilităţii, iar în urma ruperii legăturilor C – C şi C
– H se degajă hidrogen şi hidrocarburi.
Cunoaşterea fenomenului de degradare fotochimică are o mare importanţă deoarece
deşeurile din mase plastice de cele mai multe ori vin în contact cu lumina în timpul
depozitării.
Fig. 3. Deşeuri din mase plastice supuse degradării cu ajutorul apei
b). UMIDITATEA (apa) poate produce efecte de degradare la deşeurile din mase
plastice acţionând :
Chimic prin provocarea hidrolizei poliacetaţilor, poliesterilor, care constă în
ruperea legăturilor acetalice, amidice şi esterice.
Fizic prin dizolvarea materialului
c). TEMPERATURA provoacă degradarea termică acţionând în sensulcă o creştere a
acesteia accelerează producerea reacţiilor de oxidare, hidroliză. PVC – ul, policlorura de
vinilen, încălzită la peste 130oC elimină HCl. La poliacrilonitril încălzirea peste 200oC
7
determină schimbarea culorii în negru. Poliamidele, la temperaturi mai mari de 100oC îşi
micşorează masa moleculară, când degajă metan şi etan.
d). AERUL, prin prezenţa oxigenului şi a ozonului se produce la masele plastice
degradarea oxidativă care este favorizată de lumină, căldură, radiaţii ionizante, umiditate.
Prin degradare oxidativă se poate micşora gradul de polimerizare şi îşi schimbă
compoziţia chimică.
e). MICROCLIMATUL BIOLOGIC, deşi polimerii sintetici sunt în general rezistenţi la
atacul microbiologic fiind practic indestructibili, poate provoca degradarea compozitelor
polimerice prin atacarea plastifianţilor.
S – a constatat că atacul microbian îl suferă cu mai multă uşurinţă compozitele
polimerice cu masă moleculară redusă.
Ca urmare a degradării deşeurile din mase plastice îşi modifică importante
caracteristici din care : limita de alungire la rupere, modulului de elasticitate, rezistenţa la
şoc, rezistenţa la izolaţie, capacitatea de reflexie, rigiditatea dielectrică, care scad, în timp
ce pierderile dielectrice şi absorbţie la infraroşu cresc.
2.2. Calităţile maselor plastice şi avantajele lor
Penetrarea polimerilor practic în toate domeniile de activitate se datorează unor
calităţi şi avantaje particulare în raport cu celelalte materiale. Acestea sunt următoarele :
- polimerii prezintă o mare varietate sortimentală şi consecinţă
acesteia, o mare diversitate a caracteristicilor mecanice şi chimice. Materialele de
sinteză posedă proprietăţi ce nu coincid cu cele ale materialelor naturale, iar
plasticitatea lor permite obţinerea unor forme altădată imposibile;
- masele plastice se caracterizează prin facilitarea şi diversitatea procedeelor de
prelucrare (punere în formă), în condiţiile unei productivităţi ridicate în raport cu
materialele tradiţionale. Masele plastice permit obţinerea în serii mari de fabricaţie
a pieselor de diferite dimensiuni, rigide sau flexibile, cu pereţi groşi sau subţiri,
colorate sau transparente. Astfel, pentru fabricarea unei butelii de apă minerală din
8
PET se obţin proprietăţi de 10.000 butelii / oră în raport cu 500 butelii / oră când
acestea se realizează din sticlă;
- masele plastice se caracterizează prin costul energetic redus al sintezei şi
transformării lor în produse (tabelul 2).
Tabelul 2
1 kg de material Cost energetic [kw/h]
aluminiu 74otel 14
sticla 8
hârtie 7
polimeri 5
Pentru realizarea a 100 km de ţeavă având 100 mm diametru se consumă doar 360
TEP (tone echivalent petrol) dacă se realizează din PVC, faţă de 2000 TEP în cazul
realizării ei din fontă.
- polimerii, în majoritatea lor, au densităţi reduse, în jurul valorii de 1, în comaraţie cu
materialele tradiţionale (7,8 pentru oţel, 2,7 pentru aluminiu şi 2,54 pentru sticlă), ceea
ce asigură produse uşoare cu calităţi satisfăcătoare mai ales în domeniul bunurilor de
larg consum. La calităţile evidente, mai sus remarcate, nu rareori se adaugă şi
avantajele conferite de aspectul şi coloritul plăcut sau de rezistenţa la coroziune.
Acţiunea conjugată a avantajelor de mai sus determină deseori utilizarea preferenţială
a maselor plastice. Fig. 3. capace de calitate obţinute din materiale plastice
9
2.3. Inconvenientele utilizării maselor plastice
Utilizarea maselor plastice nu este însoţită numai de avantaje. Ar fi greşit să
credem că, datorită dezvoltării accelerate a cererii şi producţiei de produse din materiale
plastice, acestea ar putea substitui, chiar şi parţial, produsele realizate din materiale
tradizionale (oţel, ceramică, sticlă, lemn, etc.). Există o serie de inconveniente care
limitează domeniul de aplicare a produselor din mase plastice, aceste inconveniente fiind
prezentate în cele ce urmează în ordinea importanţei lor:
- masele plastice, cu puţine excepţii, prezintă proprietăţi de rezistenţe mecanice
relativ modeste ceea ce exclude utilizarea lor pentru piese la care solicitările mecanice
sunt importante. În tabelul 3 sunt redate principalele caracteristici mecanice ale
diferitelor materiale metalice, anorganice şi polimerice. Totuşi, dacă se iau în
considerare proprietăţile mecanice raportate la greutatea lor şi nu la volum, comparaţia
nu mai este atât de defavorabilă polimerilor ;
- masele plastice, contrar materialelor tradiţionale, nu sunt auto sau biodegradabile.
Persistenţa polimerilor este atribuită lungimii lanţurilor macromoleculare care rezistă
foarte bine la acţiunea factorilor naturali de degradare (bacterii, enzime, climă, etc.).
aceasta stabilitate remarcabilă corelată cu faptul că multe produse din plastic sunt
fabricate în serii mari, pentru larg consum (ambalaje, folii), pot conduce la serioase
probleme de poluare a mediului. Soluţia acestei probleme este oferită de realizarea
plasticelor fotodegradabile sau hidrodegradabile, dar pentru moment preţul acestora
este încă ridicat.
- masele plastice pot degaja produse toxice în timpul arderii lor. Ca şi lemnul şi hârtia,
materialele plastice se aprind şi ard relativ uşor. În mod special este periculoasă
policlorura de vinil care degajă în timpul arderii gaze toxice cum sunt clorul şi fosgenul.
În condiţii de umiditate se formează vapori de acid clorhidric ; prin arderea unui kg de
PVC se pot degaja circa 400 litri de HCl. Poliuretanul, degajă la ardere acid cianhidric.
Considerentele legate de poluare şi toxicitate impun o moderaţie şi un control în deciziile
10
luate privind utilizarea materialelor plastice în diferite scopuri.
Tabelul 3
Material/Proprietăţi ρ [kg / dm3] E [Gpa] τ [Mpa]
oţel 7,87 212 500
aluminiu 2,7 71 270
titan 4,51 120 2200
sticlă 2,54 72 3400
poliester 1,4 1,2 550
polietilenă 0,93 0,2 15
nylon 6 1,14 2,9 800
polistiren 1,05 3,4 50
polibutadienă 0,91 0,002 60
Necesităţile unei societăţi moderne, care a stimulat dezvoltarea intensivă a producţiei
de materiale plastice după anul 1950, a determinat consacrarea unor activităţi direct sau
indirect legate de producerea, transformarea şi gestionarea acestora. S-au dezvoltat
procedee noi de elaborare şi fabricaţie, dar şi activităţi de cercetare şi servicii care si-au
determinat propria infrastructură. În prezent se foloseste din ce în ce mai mult termenul
de PLASTURGIE în sensul general, el cuprinzând atât elaborarea, cât şi transformarea
materialelor plastice în sens mai restrâns, el fiind tot mai des asociat ansamblului
procedeelor de transformare (prelucrare în formă) a materialelor plastice în produse
finite.
11
CAPITOLUL 3
PRINCIPALELE TIPURI DE DEŞEURIDIN MASE PLASTICE
3.1. Metode de identificare şi analiză a deşeurilor din mase plastice
Dată fiind larga varietate a deşeurilor din mase plastice, precum şi cantităţile din ce
în ce mai mari ale acestora, în ultimul timp colectarea, reciclarea şi procesarea acestora a
devenit o problema acută. Astfel, mari cantităţi de deşeuri ocupă însemnate suprafeţe de
terenuri, iar respectivele deşeuri prezintă o mare rezistenţă faţă de factorii naturali de
degradare.
Fig.4. Poluare cu mase plastice
Una din condiţiile de bază impuse, este aceea de a se face o selecţie riguroasă încă de
la sursele generatoare (gospodăriile cetăţeneşti, unităţi economice).
Din cauza varietăţii, plasticul reciclabil este greu de recunoscut. De aceea se folosesc
câteva metode de identificare.
Comportarea la arderea în flacără
12
Se observă mărimea şi culoarea flăcării, fumul şi mirosul degajat. Identificarea se
face după tabelul de mai jos (tabelul 4)
Tabelul 4 Mat
plastic Flacăra Miros Fum Comportareala flacără
Uşurinţaaprinderii
Viteza deardere Observaţii
PVC Verde AcruHCl - Se înmoaie şi
carbonizează F greu Lentă Puţincombustibil
PP Albas –tră
Dulceag - Gonflează şi picură Uşor Lentă -
PCTFEFără
flacărăHF
f toxicVaporitoxici
Se deformea-ză şi descom-
pune
Nu seaprinde Nulă -
PTFEFără
flacărăHF
f toxicVaporitoxici
Se deformea-ză şi descom-
puneNu se aprinde Nulă -
PEgalben-albas –
truiParafină - Se topeşte şi
picură Uşor Foartelentă
Picură,arde
PS Galben Aromat Negru Se înmoaie Uşor Lentă Rămânelipicioasă
3.2. Tipuri uzuale de deşeuri din mase plastice
3.2.1. Polietilena. Copolimeri ai etilenei
Polietilena se obţine industrial prin polimerizarea etilenei la presiune ridicată.
Toate tipurile de polietilenă se caracterizează prin proprietăţi electrice superioare,
polimerul fiind considerat un electroizolant ideal.
Polietilena se foloseşte pentru izolarea conductorilor de tensiune înaltă în
electrotehnică şi electronică. Filmele şi foliile sunt folosite pentru ambalaje şi în
agricultură. Ţevile de polietilenă se folosesc pentru vehicularea apei deoarece nu se
constată depuneri de calcar pe pereţii interiori şi pierderile de energie prin frecare sunt
mai mici decât în cazul conductelor metalice.
13
Prin injectare se obţin cele mai variate obiecte de uz casnic, jucării, ustensile de
laborator sau repere pentru diferite tipuri de maşini. Acoperirea hârtiei, metalelor sau a
altor materiale cu filme de politilenă protejează suprafaţa acestora împotriva diferiţilor
agenţi de degradare.
Fig.5. Polietilena
3.2.2. Polipropilena
În prezent, ea se foloseşte în majoritatea sectoarelor industriale. Se remarcă
utilizarea ca filme, fibre, monofilamente şi piese injectate. Cantităţi însemnate de
polipropilenă se întrebuinţează sub formă de materiale plastice armate cu fibre de sticlă,
fibre de azbest sau sub formă de compounduri cu diverşi aditivi.
Fig.6. Materiale din polipropilenă
14
3.2.3. Policlorura de vinil
Din policlorura de vinil se obţin două tipuri particulare de materiale plastice şi
anume dure şi plastifiate.
Produsele plastifiate se înmoaie la temperaturi mai joase şi conţin plastifianţi,
stabilizatori, pigmenţi, lubrifianţi şi materiale de umplutură, etc.
Se pot prelucra uşor obţinându-se tuburi, folii, izolaţii pentru cabluri electrice, furtunuri
sau alte produse flexibile. Din polimerul neplastifiat, care are în compoziţie stabilizatori,
lubrifianţi, pigmenţi şi alţi aditivi, se obţin ţevi , tuburi, piese pentru construcţii, plăci,
panouri ondulate, etc.
Fig.7. Obiecte din policlorura de vinil
3.2.4. Poliacetatul de vinil
Poliacetatul de vinil este incolor şi transparenţa produsului depăşeşte pe cea a sticlei.
Polimerizarea în soluţie conduce la obţinerea lacurilor, care se folosesc ca atare sau
cu adaos de nitroceluloză şi plastifianţi. Acestea se folosesc în industria chimică,
alimentară sau a încălţămintei. Polimerizarea în suspensie permite obţinerea unui produs
care se utilizează la sinteza alcoolului polivinilic sau sub formă de soluţie, ca adeziv.
Ca liant şi adeziv se foloseşte în industria lemnului, poligrafie, la închiderea
ambalajelor, în industria textilă şi pielărie
15
Fig.7. Poliacetatul de vinil
3.2.5. Polistirenul
Din punct de vedere al utilizării se deosebesc mai multe tipuri :
a) polistiren de uz general, care se obţine prin simpla polimerizare a stirenului şi de
cele mai multe ori se realizează compoziţii în amestec cu lubrifianţi, plastifianţi
şi coloranţi. Acest produs se utilizează în radiotehnică, electrotehnică, poligrafie,
la confecţionarea vaselor pentru păstrarea acizilor, a conductelor pentru acizi sau
a ambalajelor din industria alimentară ;
b) polistiren expandat care se obţine din granule expandabile de polistiren în
suspensie (îmbibate cu agenţi de gazeificare şi anume, butan sau pentan).
Produsul este suficient de elastic, are densitate mică (0,015 – 3 g/cm3) şi se
utilizează sub formă de plăci ca material termo şi fonoizolant ;
c) polistiren rezistent la şoc (PAS), care este un aliaj al polistirenului cu un
elastomer. Produsul are o rezistenţă la şoc sporită faţă de polistirenul de uz
general, este mai ieftin decât acesta, posedă un luciu bun, dar nu este
transparent. Polistirenul rezistent la şoc se prelucrează prin injectare sau presare.
16
CAPITOLUL4RECICLAREA ŞI VALORIFICAREA DEŞEURILOR
DIN MASE PLASTICE
Deşeurile din mase plastice se pot valorifica şi recicla prin diferite mijloace şi
procedee tehnologice cum ar fi : incinerarea, reciclarea hidrotermică, prelucrarea prin
injectare, extrudare, calandrare – în vederea obţinerii unor repere sau semifabricate.
4.1. Incinerarea deşeurilor din mase plastice
Fig.8. Incinerator mase plastice
Sectorul producţiei şi utilizării materialelor plastice are o importanţă din ce în ce mai
mare în ceea ce priveşte debarasarea de resturile produselor utilizate şi în particular, cele
provenite de la ambalaje. Deşeurile din mase plastice pot fi adesea cauze de poluare a
aerului şi solului.
În privinţa eliminării deşeurilor din mase plastice sunt de remarcat următorii factori :
- polimerii sunt în mare parte indestructibili în condiţii ambiante, astfel că nu se
pot integra în echilibrul ecologic al Terrei ;
- rapida dezvoltare a acestui sector economic creează rezerve enorme de
materiale uzate ;
- raport ridicat de volum / greutate a pieselor din mase plastice ;
17
- diferite tipuri de mase plastice, care trebiue sortate ; consumul mare de mase
plastice se poate diviza aproximativ în felul următor : 20 % PE, 20 % PVC, 10
% PS, 50 % alte mase plastice. Uneori resturile de mase plastice sunt
amestecate cu diferite substanţe precum : metale, nisip, lemn;
- gaze şi mirosuri specifice care se degajă la arderea sau distrugerea lor ;
- disponibilitatea cu preţ mic.
În zonele de concentrare urbană mare, incinerarea are o importanţă deosebită,
întrucât reduce mirosul şi volumul deseurilor.
4.2. Reciclarea hidrotermică a deşeurilor din mase plastice în reactoare cu
pat fluidizat
În figura 3 se arată etapele proceselor de reciclare hidrotermică a deşeurilor
din PVC :
Fig. 9. Etapele procesului de reciclare hidrotermică
A deşeurilor din PVC
În etapa de tratare hidrotermică se foloseşte un reactor cu pat fluidizat. Acest tip de
reactor este caracterizat printr-un bun transfer de masă şi căldură, o temperatură constantă
în interiorul reactorului. Alte avantaje ale utilizării acestui reactor sunt : absenţa
particulelor mişcătoare în zona caldă şi o uşoară separare a impurităţilor pentru
18
PVCdeşeu
Vapori apă
Tratarehidrotermică
decantare
Deşeurisolide
RecuperareHCl
Apereziduale
Recuperareenergie
energie
HCl
regenerare. Patul fluidizat de vaporii de apă parţial obţinuţi prin recircularea efluentului
de la recuperarea HCl.
CAPITOLUL 5
IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI, NOI PESPECTIVE
DE GESTIONARE ŞI VALORIFICARE
A DEŞEURILOR DIN MATERIALE PLASTICE
Prin HG nr. 856/2002 pentru Evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei
cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase se stabileşte obligativitatea pentru
agenţii economici şi pentru orice alţi generatori de deşeuri, persoane fizice sau juridice,
de a ţine evidenţa gestiunii deşeurilor.
Examinând lista din HG 856/2002, se constată că nu apar deşeuri periculoase.
Deşeurile din mase plastice trebuie colectate selectiv în pubele, containere depozitate
în spaţii special amenajate şi evacuate periodic.
Fig.10. Colectarea preselectată a deşeurilor din materiale plastice
19
Cantităţile de deşeuri pot fi apreciate, global, după listele cantităţilor de lucrări.
Utilajele şi mijloacele de transport vor fi aduse la punctele de depozitare, colectare a
deşeurilor din mase plastice în stare normală de funcţionare având efectuate reviziile
tehnice şi schimburile de ulei în ateliere specializate.
În timpul manipulării şi depozitării acestor deşeuri pot să apară anumite probleme:
operatorii trebuie să respecte normele specifice de lucru şi de protecţia muncii pentru
desfăşurarea în siguranţă deplină a operaţiilor respective.
Măsurile de protecţie a florei şi faunei pentru perioada de execuţie a spaţiilor de
depozitare a deşeurilor se iau din faza de proiectere şi organizare a lucrărilor, astfel :
- amplasamentul bazelor de producţie şi traseul drumurilor de acces sunt astfel
stabilite încât să aducă prjudicii minime mediului natural ;
- suprafaţa de teren ocupată trebuie limitată judicios la strictul necesar ;
- traficul şi funcţionarea utilajelor se va limita la traseele şi programul de lucru
specificat ;
- se va evita depozitarea necontrolată a deşeurilor ce rezultă în urma lucrărilor
respectându-se cu stricteţe depozitarea în locurile stabilite ;
- refecerea ecologică şi revegetarea zonelor afectate.
Trebuie avut în vedere ca, în urma dezvoltarii economico – industriale, există o
tendinţă de creştere a cantităţilor de deşeuri din mase plastice. De multe ori, acestea nu
sunt selectate pe categorii, ceea ce face sa crească preţul gestionării şi valorificării
acestora. Dde multe ori aceste deşeuri sunt însoţite de materiale diferite : lemn, metale,
sticlă etc., ceea ce complică situaţia. Este de preferat o preselecţie a acestor deşeuri încă
de la sursele generatoare.
O altă problemă majoră este cea reprezentată de suprafeţele din ce în ce mai mari de
terenuri ocupate de deşeuri.
O bună parte din deşeurile din mase plastice sunt în prezent coincinerate în
cuptoarele fabricilor de ciment.
Pe plan mondial, în ultimul timp s-au făcut progrese remarcabile pe acest segment.
Astfel s-au realizat instalaţii de procesare
20
termică prin microunde a deşeurilor din mase plastice, în urma acestor procese rezultând
carbon pur. Dezavantajul major constă în consumul mare energetic.
CAPITOLUL 6
NORME DE PROTECŢIA MUNCII
LA PROCESAREA DEŞEURILOR DIN MASE PLASTICE
Măsurile de protecţia muncii luate în ansamblu sunt, în general, aceleaţi pentru toate
operaţiile de prelucrare a materialelor plastice.
Aerul condiţionat şi lumina bună trebuie asigurate încă de la instalarea secţiei.
Atunci când degajarea vaporilor de plastifianţi este puternică sau lângă utilaje le de
prelucrare se află agregate de amestecare, condiţionarea aerului este ajutată de hote
instalate deasupra aparatului respectiv.
Din necesităţi tehnico – economice imperioase, anumite recepturi conţin substanţe
toxice. Din acestea fac parte o serie de plastifianţi ca : cresil – difenil – fosfatul, metil –
acetil – ricinoleatul, etc., stabilizatori ca :compuşi epoxidici, fenoli, crezoli, etc.
Adăugând anumite substanţe toxice ca umpluturi speciale (contra mucegaiurilor, a
rozătoarelor, etc.), monomer nereacţionat (stiren, clorură de vinil) sau produse de
descompunere, se poate constata importanţa pe care o au în acest loc măsurile de
protecţie, începând încă de la instruirea individuală.
În încăperile de lucru în care se prelucrează aceste răşini sunt necesare instalaţii de
ventilaţie. Acestea au rolul , nu numai de a absorbi vaporii şi pulberile dar şi de a
introduce aer proaspăt. Aeru proaspăt trebuie distribuit fără curenţi, şi, în anotimpurile
reci, el trebuie preîncălzit. Temperaturile în halele de lucru nu trebuie să varieze în limite
mai largi de 3oC, deoarece aceste schimbări de temperatură periclitează sănătatea
muncitorilor. Instalaţiile de ventilaţie trebuie astfel concepute încât să absoarbă mai mult
aer viciat decât cantitatea de aer proaspăt introdusă. În felul acesta se menţine în încăperi
o mică subpresiune, care face ca vaporii nocivi să nu ajungă în aceste încăperi. Locurile
21
de sorbţie vor fi situate nu numai sub tavan, dar şi deasupra planşeului, o serie de vapori
şi pulberile fiind mai grele decât aerul.
Halele moderne presupun construcţii cu suprafeţe foarte mari de iluminare (ferestre,
luminatoare), însă cu timpul aceste suprafeţe se acoperă cu praf, care filtrează lumina.
Iluminatul electric trebuie astfel distribuit, încât personalul de deservire să poată lucra în
condiţii bune, fără a-şi expune vederea la fluxuri puternice de lumină.
Pe lângă acestea, se studiază posibilitatea de atenuare a zgomotelor printr-o izolare
acustică eficace între secţii, iar acolo unde este posibil, chiar izolarea acustică a maşinilor
prin montarea unor carcase adecvate sau prin schimbarea materialului din care sunt
construite elementele în mişcare, pinioane, angrenaje de textolit, etc.
Toate contactele şi conductorii electrici trebuie izolaţi, iar aparatele respective să fie
legate la pământ.
Manipularea materialului cald se va face cu mănuşi de protecţie, epiderma având de
suferit din cauza căldurii.
După folosire, sculele utilizate vor fi curăţate şi aşezate la locul lor în panouri sau
dulapuri.
Nu se admite prezenţa la punctele de lucru făra echipament de lucru şi protecţie
corespunzător.
Orice măsură de protecţie trebuie dublată de atenţia maximă a muncitorilor, fără ca
aceasta să ducă la scăderea capacităţii sale de muncă. Pe lângă aceasta, experienţa
practică acumulată nu trebuie să ducă, în timp, la neglijarea securităţii personale.
22
Concluzii Impactul maselor plastice asupra mediului. Exemple.
Mii de păsări mor în fiecare an datorită creşterii alarmante a poluării cu mase
plastice din Marea Nordului, indică un raport citat de publicaţia The Scotsman.
"Poluarea cu mase plastice este o problemă cronică din Marea Nordului.
Dumnezeu ştie de unde vine tot plasticul. În stomacurile păsărilor au fost găsite de la
baloane până la cartuşe de puşcă. Dar cel mai frecvent s-au găsit bucăţi de plastic
neprelucrat", a declarat Mark Grantham
De la Trustul Britanic de Ornitologie:.........................................................................
Studierea cadavrelor a 600 de fulmari (Fulmarus glacialis) a scos la iveală că 95 la
sută dintre păsări aveau plastic în stomacuri, în jur de 40 de bucăţi de plastic per pasăre.
Reprezentaţii proiectului 'Salvati Marea Nordului' au declarat că în stomacul unuia
dintre fulmari au fost găsite 1.600 de bucăţi de plastic.......................................................
Fulmarii sunt păsări asemănătoare pescăruşilor, care îşi apără cuiburile de intruşi
împroşcând un ulei neplăcut la miros; durata medie de viaţă pentru o astfel de pasăre este
40 de ani, dar în condiţii excepţionale pot atinge şi 100 de ani.
Plasticul în cifre
În 2002, consumul mondial de mase plastice se ridică la peste 150 de milioane de
tone, iar valoarea afacerii depăşea 120 de miliarde de dolari. Industria plasticului ajungea
să rivalizeze din plin industria metalului. Faţă de 1950, consumul mondial a crescut de 30
de ori. Aproximativ 4% din producţia anuală de petrol e folosită ca materie primă în
industria plasticului şi încă 3-4 procente pentru obţinerea produselor. Cea mai mare parte
din producţia mondială de plastic se transformă în deşeuri poluante. Ambalajele din
plastic ajung primele la groapa de gunoi sau, în cazurile fericite, la centrele de colectare.
La nivelul Uniunii Europene, datele din anul 2004 privind deşeurile de ambalaje
23
arata că, din 13 milioane de tone de ambalaje de plastic generate, doar 3 milioane au fost
reciclate. Ambalajele de plastic nu sunt separate pe tipuri de materiale, dar se apreciază
că deşeurile de tip PET reprezintă circa 3% din cantitatea de deşeuri de ambalaje.
Conform datelor Asociatei Producătorilor de Plastic din Europa, la fiecare oră, pe
bătrânul continent se reciclează 1.296.000 butelii PET.
24
BIBLIOGRAFIE
1. FETECĂU P. Prelucrarea maselor plastice. Ed. Tehnică, 1996
2. IONESCU – MUSCEL M. Proiectarea matriţelor pentru injectat mase
plastice. Ed. Tehnică, Bucureşti, 1987
3. MASCAŞ A., DALACU N. – Tehnica galvanoplastică. Bucureşti, Ed
Tehnică 1974
4. NUŢĂ M, NUŢĂ D. – Ambalaje din materiale plastice. Ed Tehnică, 1982.
5. SIMION HORUM, Memorator de mase plastice. Ed. Tehnica, 1973
6. Norme de protecţia muncii în industria de prelucrare a maselor plastice
7. www.google.ro
25
ANEXE:
Colectarea preselectă a deşeurilor
Instalaţie reciclat mase plastice
26
Poluare cu mase plastice
27
28