Plan:

Capitolul I. Consideraţii preliminare.

Secţiunea I. Aspecte generale privind balistica judiciară

Secţiunea a II a. Fenomenul tragerii şi elementele sale

Capitolul al II lea. Urmele secundare ale împuşcăturii

Secţiunea I. Noţiune şi aspecte specifice.

Secţiunea a II a. Piese şi dispozitive care pot influenţa acţiunea factorilor suplimentari

ai împuşcăturii şi implicit urmele secundare ale tragerii.

Secţiunea a III-a. Regimul în care se execută focul.

Capitolul al III-lea. Tehnici şi procedee moderne de investigare

a urmelor secundare ale împuşcăturii

Secţiunea I. Particularităţile cercetării la faţa locului. Expertiza balistică.

Secţiuna a II-a. Consideraţii generale privind obiectul analizei rezidurilor tragerii

Secţiunea a III –a. Diferite metode şi tehnici de analiză

Seţiunea a IV-a. Microscopia electronică cu baleiaj cu spectometrie de raze X, cu

dispersie după energie

Introducere

Săvârşirea infracţiunilor cu arme de foc nu a deţinut niciodată o pondere semnficativă

în numărul infacţiunilor săvârşite, dar întodeauna au surescitat u interesc din partea oraganelor

de anchetă cât şi societăţii în general.

Acest interes nu este datorat tipul infracţiunilor săvârşite, ci modului cum au fost

săvârşite, prin folosirea unei arme de foc. Acest efect îl atrage arma de foc datorită calitaţilor

sale, fiind cunoscut forţa de pătrundere a uni priectil explulzat pe ţeava armei de către

pulberea explozivă din tubul cartuşului.

Numărul de infacţiuni savârşite cu o armă de foc a crescut în ultimii ani, dar ponderea

este încă mică din totalul infracţiunilor descoperite, acesta este incă un motiv pentru care

putem spune că interesul pentru armel de foc, în general şi pentru balistica judiciară în mod

mai specific este pe bună drepate justificat.

Balistica judiciară îşi propune să identifice o armă de foc după urmele lăsate pe tub şi

pe glonţ, să determine distanţa de la care s-a tras după factorii suplimentari ai împuşcăturii şi

după rezidurile rămase pe ţeava armei, cu obiectivul final ca scopul procesului penal să se

realizeze, ca nicio persoană nevinovată să fie trasă la răspundere penală şi nici o personaă

vinovată să scape de răspunderea penală.

În cadrul acestui domeniu un loc aparte îl ocupă studierea urmelor secundare a le

împuşcăturii. Cunoaşterea modului de formare, a particularităţilor, şi metodelor de analiză a

urmelor secundare ale împuşcăturii nu de multe ori au ajutat organele judiciare în soluţionarea

cauzelor.

În practică se ivesc diferite situaţii în care nu este posibil ca prin mijloacele uzuale de

probă (declaraţiile marotrilor, obiectele găite la faţa locului) să se lamureacă cauza în întregul

ei. De exemplu, o persoană este suspectată ca a tras cu arma şi ancheta nu poate continua

mergând pe o pistă bună, până nu se va elucida dacă persoana a tras cu arma sau nu. Sau din

declaraţiile martorilor nu se poate determina distanţa de la care a fost împuşcată o personă,

sau dacă o persoană a fost sa nu împuşcaăt din faţă sau din spate, când nu se poate identifica

2

cu uşurinţă orificul de intrare şi pentru a se şti dacă se va pune sau nu în discuţie problema

săvârşirii infracţiunii n legitimă apărare sau nu.

În paginile următoare am încercat să realizăm o imagine cat mai clară şi actuală a

importanţei si beneficiilor practice pe care le au de oferit cunoaşterea, identificarea şi analiza

urmelor secundare ale împuşcăturii.

Am încercat o abordare din aproape în aproape, prin identificarea cărui domeniu ii

aparţine noţiunile şi prin explicarea fenomenului care este vinovat de crearea urmelor

secundare ale tragerii. Apoi după ce am realizat o imagine de ansamblu discutat despre urmele

secundare cum se fomează ele în jurul orificiului de intrare, cum pot fi descoperite şi

particularităţile fiecărei urme secundare. Pentru ca în final să discut despre metodele de

analiză care sunt aşa de importante în munca criminalistică.

3

Capitolul I. Consideraţii preliminare.

Secţiunea I. Aspecte generale privind balistica judiciară

Investigarea criminalistică a armelor de foc întrebuinţate în săvârşirea de infracţiuni,

identificarea lor sau clasificarea modului sau circumstanţelor în care autorul s-a folosit de

acestea, se particularizează faţă de alte genuri de cercetări traseologice.

Apariţia acestui domeniu distinct al tehnicii criminalisticii denumai mai mult sau mai

puţin convenţional balistica judiciară, a fost impusă , pe de o parte, de frecvenţa folosirii

armelor de foc în săvârşirea infracţiunilor iar, pe de altă parte, de particularităţile referitoare

la faţa locului, cât şi la examinările specifice de laborator.1

Deşi practică o serie de date din balistica generală, cum sunt cele referitoare la

balistica exterioară sau balistica ţintei, balistica judiciară se distanţează de acestea prin

obiectivele urmărite şi prin metodele la care apelează. Spre deosebire de balistica generală, ea

îşi propune printre altele să identifice o armă de foc după urmele lăsate pe tub şi pe glonţ, să

determine distanţa de la care s-a tras după factorii suplimentari ai împuşcăturii şi după

rezidurile rămase pe ţeava armei.

Balistica judiciară se sprijină pe datele balistice militare privind constructţia şi

funcţionarea armelor de foc portabile şi a muniţiei, pe date ale fizicii, chimiei şi medicinei

legale. Preia de la aceste ştiinţe unele metode de examinare, pe care le adaptează obiectului

său de studiu. Dar balistica judiciară dispune de principii şi metode proprii de cercetare, care

se bazează pe teoria identificării criminalistice şi pe unele principii de identificare din

traseologie.2

Balistica judiciară nu foloseşte datele celorlalte ştiinţe pe care le am enumerat mai sus

în forma lor de simplu împrumut, ci le prelucrează şi le adaptează pe măsura cerinţelor

specifice tehnicii criminalisticii, constituind prin aceasta un sistem de metode şi mijloace

1 Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 233.2 Lazăr Cârjan, Tratat de criminalistică, Editura Pinguin Book, bucureşti, 2005, p. 367.

4

proprii şi de sine stătătoare pentru rezolvarea problemelor de balistică ce se pun în practica de

urmărire penală, de judecată sau de expertiză judiciară. Pentru identificarea armei cu care s-a

tras ori pentru stabilirea distanţei de la care s-a tras, deşi se folosesc datele fizicii sau chimiei,

metodele şi mijloacele de identificare sau de stabilire a distanţei de tragere sunt proprii numai

balisticii judiciare şi distincte de balistica tehnică militară.

În cazurile de examinare a urmelor lăsate de armele de foc se apelează la metode şi

mijloace de cercetare fizică sau chimică, cum ar fi fotografia, microfotografia, microscopia,

acţiunea luminii ultraviolete sau infraroşii, raze X, analize chimice de laborator pentru

examinarea şi evidenţierea urmelor de pulbere arsă sau nearsă.

Cunoştinţele de balistică judiciară sunt necesare organelor judiciare pentru

desfăşurarea cercetărilor penale, a cercetărilor la faţa locului, precum şi în cazul în care se

solicită constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize balistice în vederea formulăii corecte a

întrebărilor la care trebuie să răspundă expertul.

Secţiunea a II a. Fenomenul tragerii şi elementele sale

Fenomenul tragerii este un proces termodinamic şi gazodinamic, arma de foc

utilizează ca energie combustibili chimici sub formă de pulberi balistice, caracterizaţi de o

mare cantitate de energie chimică.

Mecanismul de tragere al armei, respectiv cuiul percutor loveşte capsa cartuşului care

se sparge de o piesă - nicovală. Ca urmare a impulsului mecanic, se aprinde pulberea de

iniţiere din capsă. Flăcările pătrund în interiorul tubului prin orificiile de aprinderere şi aprind

pulberea de azvârlire în camera de explozie a ţevii armei unde are loc arderea pulberii într-un

timp foarte scurt, de oridinul miimilor de secundă. Rezultatul acestui proces, este acela că

energia chimică a pulberii se transformă în energie calorică şi apoi în energie cinetică a

gazelor în urma arderii pulberii, ce este canalizată, în interiorul tubului, asupra peretelui

posterior al glonţului, determinând împingerea lui pe ţeava armei.

În urma arderii, pulberile balistice se transformă într-o masă foarte mare de gaze,

caracterizată prin presiuni mari de 2500 - 3500 kgf/cm2 şi temperaturii ridicate , care în

momentul formării gazelor ating valori înjur de 2500 - 3500° K. Parte din energia calorică se

transformă în energie cinetică, imprimând proiectilului în momentul părăsirii gurii de foc

5

viteze înjur de 700 - 1000 m/s; temperatura gazelor scade, de până în acel moment, la 1500 -

2000° K. 3

Pentru examinarea urmelor împuşcăturii, pentru stabilirea distanţei şi direcţiei de

tragere, în clasificarea împrejurărilor legate de săvârşirea de infracţiuni la care s-au folosit

arme de foc, este necesar să se ţină seama de mai multe elemente, dintre care cele ale tragerii

deţin o pondere importantă. În esenţă, principalele elemente ale tragerii, cu însemnătate în

soluţionarea cauzelor penale sunt:

Viteza proeictilului. Fenomenul tragerii este azvârlirea glonţului din canalul ţevii, ca

urmare a presiunii gazelor rezultate din arderea pulberii explosive. Această viteză, care se

imprimă proiectilului, este în funcţie de tipul şi de cantitatea de pulbere, de lungimea ţevii

armei şi de greutatea proiectilului.

Încărcătura de pulberee a unui cartuş se compune din substanţe explozive de azvârlire,

a căror combustie foarte rapidă este însoţită de degajarea unei cantităţi mairi de gaze,

capapbilă să propulseze proeictilul cu o anumită viteză. 4

În trecut se folosea pulberea neagră sau cu fum, care era un amestec de azotat de

potasiu (salpetru), sulf şi cărbune de lemn. Un gram de pulbere neagră degajă prin ardere

aproximativ 700 calorii la 200-300 cm3. Pulberea neagră produce mult zgomot, fum şi

reziduri nearse. Are o forţă de propulsie relativ mică şi se mai întânleşte la unele revolvere de

tip vechi şi în amestec cu fulbere fără fum, la armele de vânătoare.5

Pulberile coloidale sau fără fum au compoiţii diferite, mojjoritatea fiind fabricate din

nitraţi de celuloză şi diverşi solvenţi. Pulberea coloidală se prezintă în două forme:

Pulbere pe bază de nitroglicerină, transfromată în granule prin gelatinizarea cu

ajutorul unui amestec dizolvant, alcătuit din nitroglicerină şi alcool etilic. Forţa explozivă a

unui gram de nitroglicerină este de 9.700kg/cm3. Pulberea pe bază de nitroglicerină, fiind

mai puternică, se foloseşte la încărcătură de azvârlire la mine, proiectile prin artilerie.Pulbere pe bazaă de nitroglicerină piroxilată se obţine prin tratarea piroxilinei

(amestec de celuloză din bumbac sau lemn cu acid azotic sau sulfuric) cu nitroglicerină şi eter

etilic Forţa explozivă a unui gram de pulbere este egală cu 10.084 kig/cm3 . Pulberea

piroxilică este folosită la muniţia armamentului portativ de infanterie

Aceste pulberi produce peste 700 litri de gaze la un kilogram de exploziv, presiunea

depăşind 2500 kg/cm2 Pe lângă explozivul propriu-yis, pulberea mai conţine şi alte substanţe,

3 Ilie Botoş, Cercetarea criminalistică a faptelor comise cu armele de foc, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002, pp. 45-46.4 Emilian Stancu, op. cit., p. 237.5 Lazăr Cârjan, op. cit., p. 373.

6

cum sunt grafitizorii, stabilizatorii, necesare prevenirii formarii electricităţii statice, umezirii,

temporizării combustiei etc..

La acelaşi volum şi greutate, puterea pulberii fără fum este de două şi de trei ori mai

mare decât a pulberii cu fum. Nu produce fum şi funingine şi nici flacără., ci un zgomot mai

slab la detunătură şi o acţiune mai uniformă la tragere decât pulberea cu fum.

Cunoaşterea compoziţiei pulberilor şi a caracteristicilor acestora sunt necesare pentru

a explica mecanismul de formare al urmelor secundare, dar şi al celor principale, energia

cinetică a proiectilelor depinzând direct de calitatea pulberii.6

Datorită proprietăţiilor pulberii din cartuş presiunea cu care gazele apasă asupra

proiectilului este foarte mare, forţând glonţul să patrundă între ghinturile ţevii. Presiunea

continuă să crească rapid, odată cu primii centimetrii parcurşi de proiectil pe ţeavă, ajungând

la maximum în jurul a 2.850 – 3.000 kg/cm2 , iar viteza glonţului este de 350 – 450

metri/secundă la armele militare având ţeava lungă viteza depăşeşte 800m/sec, ajungându-se

până la viteze de 1.200m/s. Presiunea gazelor scade până la minimum 420 -380 kg/cm2 în

momentul ieşirii proiectilului din ţeavă.7

Traiectoria o reprezintă linia curbă descrisă de centru l de greutate al proeictilului în

aer, de la ieşirea dinţeavă şi până la punctul de cădere sau atingerea ţintei.

Ea este influenţată de rezistenţa aerului, şi forţa gravitaţională, direcţia vântului şi

factorii atmosferici, fapt care determină reducerea vitezei şi tendinţa de răstunare a

proiectilului, ca şi coborârea treptată a ceastuia sub linia de aruncare.

De pildă, dacă vântul bate cu o viteză de circa 25 km/h, proeiectilul unei carabine

militare la o distanţă de 1000 m este deviat cu peste 3 m, iar la 2000 m cu circa 16 m.

Elementele constitutive ale traiectoriei sunt: linia de tragere şi unghiul, linia de aruncare,

punctul şi unghiul de incidentţă şi distanţa de tragre.

Bătaia armei constituie distanţa maximă la care poate ajunge un proiectil tras dintr-o

armă de foc. Din punct de vedere balistico-judiciar interesează bataia eficace şi forţa

distructivă. Bătaia eficace a unei arme dipinde, printre altele, şi de viteza iniţială a

proiectilului.

În funcţie de urmele descoperite al locul faptei, gloanţele, tuburi arse, orificii de

intrare-ieşire şi interpretarea în mod ştiinţific a acestora, se pot trage concluzii în apreecierea

bătaiei maxime a armei sau bataia eficace, ajungându-se în final la identificarea tipului de

armă folosit de infractor.

6 E. PETRIŞOR, V. TITICĂ, "Manual de balistică interioară", Editura Militară, Bucureşti, 1963, p. 257 Lazăr Cârjan, op. cit., p. 374.

7

Alături de elementele sus-menţionate, în expertiza criminalistică mai sunt luaţi în

calcul şi alţi factori: presiunea gazelor şi reculul, determinat atât de presiunea propriu-zisă,

cât şi de greutatea proiectilului; energia cinetică şi, strâns legată de ea, puterea de pătrundere

a proiectilului, pătrundere care mai este în funcţie şi de forma, de duritatea proiectilului, ca şi

de densitatea obiectului lovit.

Aceste elemente îşi au semnificaţia lor. Presiunea gazelor, exercitată asupra peretelui

frontal al închizătorului prin intermediul tubului cartuşului, provoacă reculul armei

caracterizat prin viteza şi energia pe care acesta le are pe timpul mişcării spre înapoi a armei.

Viteza reculului unei arme este de atâtea ori mai mică decât viteza iniţială a glonţului, de câte

ori glonţul este mai uşor decât arma.

La armamentul automat, bazat pe principiul folosirii forţei de recul, forţa reculului

este mult mai mică decât la armamentul automat bazat pe principiul folosirii forţei gazelor. La

cercetarea urmelor digitale de pe patul sau anexele armei se va avea în vedere că ele trebuie

să aibă, din cauza forţei de recul, un aspect dinamic, spre deosebire de situaţiile în care

infractorul simulează sinuciderea punând arma în mâna victimei şi lăsând urme statice.8

8 Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, 1972, Tipar executat la C:P.C.S., p. 16.

8

Capitolul al II lea. Urmele secundare

ale împuşcăturii

Secţiunea I. Noţiune şi aspecte specifice.

Urmele secundare, denumite şi factorii suplimetari ai tragerii, reprezintă o categorie

distinctă de unrme care se formează ca rezultat al arderii încărcăturii explozive, al acţiunii

rezidurilor tragerii asupra obiectelor situate pe direcţia de înaintare a glonţului şi al antrenării

de către cămaşa glonţului a unei anumite cantităţi de substanţe sau impuritărţi din canalul ţevii

şi din mediile pe care le străbate.

După ce percutorul a lovit capsa, fulminantul de mercur conţinut în ea se aprinde, iar

pulberea din tubul cartuşului ia foc. Gazele rezultate din arderea acestuia din urmă exercită o

presiune asupra glonţului, iar când această presiune este suficientă, glonţul invinge rezistenţa

care îl fixează pe tub şi începe mişcarea sa pe canalul ţevii (cu ghinturi sau nu).

Pulberea continuă să ardă, presiunea gazelor creşte, însă odată cu acest proces se

măreşte şi distanţa pe care o parcurge glonţul în canalul ţevii, însă presiunea scade atunci când

glonţul a ajuns la gura ţevii, deci este mai mică decât cea iniţială. Firesc că aceste fenomene

se produc în miimi de secundă.9

Concomitent cu începutul mişcării glonţilui, în ţeava se deplasează şi coloana de aer

care se alfa în canalul ţevii - în faţa glonţului - şi care se va comprima datorită vitezii mari a

glonţului, încât la gura ţevii se va forma o sferă de aer ce va avea aceeaşi viteză ca şi

proiectilul. în urma sferii de aer apare, ca urmare a arderii pulberii, o cantitate mică de gaze.

Volumul acestei cantităţi mici de gaze sporeşte treptet prin spaţiul dintre glonţ şi peretele

canalului ţevii. în momentul în care glonţul a părăsit complet gura ţevii apare şi restul gazelor.

Moleculele acestor gaze cu masă mică şi viteză mai mare decât a proiectilului îl încorporează

9 Prof. Dr. Mihail Kerbach, Medicina judiciară, Editura Medicală, Bucureşti, 1958, p. 210.

9

ca un nor, dar rezistenţa mare a aerului le scade brusc viteza împuşcării împrăştiinu-le în timp

ce glonţul îşi urmează drumul. Din canalul ţevii armei, odată cu coloana de aer, flacăra, gazele

şi glonţul sunt scoase şi particulele de funingine, pulbere arsă şi nearsă, unsoare de armă,

particule de metal desprinse din peretele ţevii sau din cartuş, dar şi praf şi alte particule, dacă

arma nu a fost întreţinută corespunzător.

Ele se formează întotdeauna, însă pe suprafaţa ţintei, apariţia, cantitatea şi intensitatea

depunerilor depind de distanţa de tragre. Atunci când sunt prezente pe suprafaţa ţintei,

însoţesc urmele de pătrundere ale proiectilului, contribuin la clarificarea împrejurărilor în care

s-a efectuat tragerea. Urmele secundare sunt descoperite întotdeauna în interiorul ţevii armei,

pe suprafaţa şi în interiorul tubului tras, pe cămaşa glonţului şi mâna sau îmbracamintea

trăgătorului.10

Urmele secundare sunt reprezentate de: urme ale acţiunii flăcării şi presiunii gazelor,

urme de funingine, particule de pulbere nearsă sau arsă incomplet, particule de unsoare, urme

formate de gura ţevii, inelul de ştergere (de frecare) şi inelul de metalizare. Inelul de ştergere

şi cel de metalizare putem spune că formează o categorie de urme secundare, deoarece apar

indiferent de distanţa de tragere, iar celelalte urme o altă ctegorie, acestea fiind prezente

numai atunci când tragerea s-a efectuat cu ţeava lipită sau de la distanţe mici.11

Inelul de frecare sau de ştergere însoţeşte întotdeauna orificiul de intrare a glonţului,

indiferent de distanţa de tragere. Este creat prin depunerea pe marginea

orificiului de intrare a unor particule de unsoare arsă, oxizi sau microparticule metalice

preluate de cămaşa glonţului din ţeava armei, particule de funingine, praf sau alte impurităţi

care aderă la glonţ în timp ce traversează diverse medii etc.

În momentul pătrunderii glonţului în ţintă, datorită mişcării de rotaţie în jurul axei sale şi a

forţei mari de penetraţie, toate aceste substanţe sunt şterse de pe suprafaţa lui şi se depun de jur-

împrejurul orificiului de intrare, dând naştere unui inel care preia forma acestuia (circulară sau ovală -

în funcţie de unghiul de tragere). Intensitatea depunerilor este cu atât mai mare cu cât uzura ţevii armei

este mai mare şi invers.

Este una, dintre urmele secundare de mare importanţă, care dovedeşte că s-a tras cu o

armă de foc, chiar de la o distanţă mare.

Dacă glonţul străbate mai multe obiecte, inelul de frecare se formează o singură dată,

la nivelul primului orificiu de intrare. Uneori el se continuă pe o mică distanţă pe pereţii

10 Florin Ionescu, Criminalistică, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, p.340.11 Camil Suciu, Criminalistică, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pp. 352 – 358.

10

interiori ai canalului creat de glonţ.12

Cum recunoaştem inelul de ştergere? Este un inel de culoare închisă plasat în jurul

orificiului de intrare şi se observă uşor pe obiectele de culoare deschisă.13

Cantitatea particulelor de unsoare arsă de pe cămaşa glonţului depinde de modul în

care este întreţinută arma. Dacă pe ţeava armei cantitatea de unsoare este mare, culoarea

inelului de ştergere este neagră, iar dacă este mică, cenuşiu închis ori cenuşiu deschis.14

Prin cercetarea de laborator a inelului de ştergere, pot fi clarificate următoarele probleme:

- stabilirea orificiului de intrare a glonţului (în special în cazul perforaţiilor create în obiecte

subţiri, termoplastice, sau în obiecte textile şi corpul uman, când forma şi dimensiunile orificiului

de intrare şi a celui de ieşire sunt apropiate şi nu pot fi diferenţiate la observarea cu ochiul liber).

Acest lucru prezintă o însemnătate aparte în deosebirea sinuciderilor de omorul premeditat, deoarece

ori de câte ori orificiile de intrare au un plasament nefiresc (de exemplu între omoplaţi), trebuie să se

ia în calcul în mod obligatoriu, ipoteza omorului.

- tipul de încărcătură explozivă pe care o conţine cartuşul;

-gradul de uzură a armei - cu cât uzura este mai mare, cu atât încărcătura de funingine este

mai mare, iar inelul mai intens colorat;

-ordinea împuşcăturilor - cantitatea de unsoare pe care o conţine inelul de ştergere scade după

fiecare împuşcătură, până când dispare complet. Inelul de frecare al primului proiectil tras prezintă

resturi de ulei şi mai puţină funingine pe când al doilea proiectil, va mării cantitatea de funingine

din inelul de frecare, depunând mai puţine substanţe uleioase15;

-dacă deteriorarea de la suprafaţa unui anumit obiect a fost sau nu produsă cu o armă de foc;

- în materialele suficient de plastice, dimensiunea sa este foarte apropiată de

calibrul proiectilului16.

Operaţiunile de colectare a rezidurilor sunt deosebit de migăloase şi cu rezultate

neconvingătoare în 90% din cazuri ceea ce determină o evaluare sub “beneficiu de inventar”

a acestor urme.

Pentru relevarea inelului de ştergere se folosesc examinarea în radiaţii ultraviolete sau

infraroşii, microscopia electronică şi cea spectrală, spectro-fotometria de absorbţie atomică,

microanaliza spectrală etc..

12 Florin Ionescu, op. cit., p. 345.13 Ilie Botoş, op. cit., p. 94.14 Florin Ionescu, op. cit., p. 345.15 Ilie Botoş, op. cit., p. 9416 Constantin Drăghici, op. cit, p. 281.

11

Inelul de metalizare este cea de a doua urmă secundară care apare indiferent de distanţa de

tragere. Acesta se formează atunci când proiectilul străpunge obstacole

mai dure (de exemplu scheletul osos), capabile să desprindă de pe cămaşa glonţului microparticule

de metal şi să le conserve în jurul orificiului de intrare.

Dacă pe parcursul traiectoriei glonţul întâlneşte pentru prima dată un obstacol dur,

inelul de metalizare se suprapune peste cel de ştergere, confundându-se cu acesta. În toate

celelalte cazuri inelul de metalizare se formează separat de inelul de ştergere. Atunci când

proiectilul a străpuns mai întâi un mediu plastic, elastic (de exemplu, pielea corpului uman) şi

un mediu dur (de exemplu: un os plat din corpul uman).

Atunci când perforează două sau mai multe obiecte dure, glonţul creează mai multe

inele de metalizare. în astfel de situaţii, glonţul preia pe cămaşa sa o anumită cantitate din

materialul acestora, pe care o depune ulterior la impactul cu alte obiecte. Odată cu formarea

inelului de metalizare, glonţul suferă o serie de modificări mecanice, care pot influenţa

procesul de identificare criminalistică a armei de foc.

Deosebirea dintre inelul de metalizare şi inelul de frecare constă în faptul că, în timp ce

inelul de metalizare conţine numai substanţe aderente la suprafaţa proeictilului în inelul de

feracre sunt depuse substanţe aderente la suprafaţa proiectilului provenind din canalul ţevii şi

din diferitele corpuri pe care le-a străbătut sau din care a riocoşat (tabşă metalică, sticlă,

lemn, îmbrăcăminte, etc.).17

Evidenţierea inelului de metalizare se face cu ajutorul radiaţiilor infraroşii sau roentgen.

Pentru determinarea substanţelor care intră în compoziţia sa se folosesc analiza spectrală prin

activare cu neutroni, spectrografia şi analiza chimică. Este posbil ca inelul de metalizare să

nu poată fi evidenţiat prin metodele sus menţionate caz în care se poate utiliza microsonda

electronică.18

Inelul de frecare şi inelul de metalizare se întânlesc indiferent de distanţa de la care se

efectuează tragerea, pe când celelalte urme se cundare se formează atunci când s-a tras cu

ţeava armei lipită de corpul victimei sau de la mică distanţă, sub 1 – 2 metrii.

Urmele acţiunii flăcării se formează la tragerile cu ţeava lipită, sau la

tragerile de la distanţe mici. Arsurile provocate atât de gazele încinse, cât şi de flacăra de la

gura ţevii sunt şi de urme tipice pentru tragerile de la foarte mică distanţă, mai ales pentru

armele automate.

17 Ilie Botoş, op. cit., p. 95.18 Ibidem.

12

Urmele flăcării rezultă din arderea pulberii la o temperatură de 2500°C. Temperaturii

ridicate îi corespunde o presiune ridicată de cea. 3000 kgf/cm3 în canalul ţevii.

Mecanismul formării urmelor flăcării este următorul: arderea pulberii, care la armele cu

ţeava lungă se face complet sau aproape complet în interiorul ţevii, iar la armele cu ţeava

scurtă se termină odată cu ieşirea glonţului din canalul ţevii, produce presiune ridicată şi

supraîncălzirea gazelor. La ieşirea din canalul ţevii, gazele supraîncălzite provenite din

arderea încărcăturii explozive se autoaprind la contactul cu oxigenul din aer, dând naştere

unei flăcări care provoacă arsuri împrejurul orificiului de intrare. Odată cu gazele sunt

aruncate şi particule de pulbere, care produc arsuri la nivelul ţintei.19

Intensitatea arsurilor şi întinderea lor depind de tipul şi vechimea pulberii

explozive, şi de calibrul şi lungimea ţevii armei. Astfel, aceste urme apar cu precădere în

cazul utilizării pulberii negre (cu fum) care nu arede complet în canalul ţevii aşa cum se

întâmplă cu pulberea coloidală.

Urmele flăcării sunt mai întinse când se foloseşte pulberea cu fum, decât când se

foloseşte pulberea fără fum. Pulberea nagră arde mai încet decât cea coloidală, fromând o

cantitate de substaţe solide su formă de săruri de potasiu, iar carbunele şi sulful nu ard

complet, o parte din aceste substanţe devin incandeşcente în canalul ţevii evident, ieşind şi

afară. Pe măsură ieşirii din ţeavă ele se răcesc ca la o distanţă de 10 – 20 de cem falacăra să

dispară.

Depunându-se în jurul orificiului de intrare pe piele sau încalţăminte, articlele

incandescente vor provoca o arsură. Pielea prin deshidratare va căpăta un aspect

pergamentos, de „piele tăbăcită”, iar părul se adună în mănunchiuri, la fel şi articolele de

îmbracăminte din lână.20

Dacă pulberii coloidale nu-i este caracteristică formarea flăcării, aceasta nu inseamnă că

împuşcătura realizată prin folosirea pulberii ei nu ar produce arsuri, dacă se foloseşte

pulberea fără fum la o tragere cu arma atunci urmele flăcării se găsesc la distanţa de tragere

de 3 cm.21

În cazul împuşcăturii realizate prin folosirea pulberii coloidale arsurile se datorează

temperaturii ridicate a gazelor. Acest fel de arsuri le întânlim la tragerile efectuate cu o armă

automată (deoarece sunt trase mai multe gloanţe succesiv) şi în cazul cartuşelor vechi

deoarece punctul maxim de presiune a gazelor se deplaseată spre guraţevii, fiindcă pulberea

19 Constantin Drăghci, op. cit., p. 282.20 Ilie Botoş, op. cit., p. 90.21 Constantin Drăghci, op. cit., p. 282.

13

arde neregulat.22

Acţiunea flăcării se găseşte sub formă de arsură pe haome, piele şi păr. În regiunile

păroase se produce o pârlire a părului ( firele depăr se scurtează şi se îngroaşă la extremitatea

arsă). Arsura pe piele se recunoaşte printr-o pergamentare neagră în jurul orificiului de

intrare, lată de 5 – 10 mm.

Uneori acţiunea flăcării modifică dimensiunile şi forma orificiului de intrare, care

devine mai mare, cu marginile arse şi neregulate (aşa se întâmplă de exemplu în cazul

ţesăturilor de bumbac).

Pe obiectele din lemn, flacăra creează o urmă sub formă de pară de culoare brun-

maronie, iar unele porozităţi ale materialului lemnos se carbonizează şi se spiralează23

Urmele flăcării pot fi descoperite chiar şi pe obiectele folosite pentru sprijinirea sau

ascunderea armei în momentul tragerii, caz în care cercetarea lor contribuie la stabilirea

poziţiei pe care a avut-o trăgătorul.24

Urmele acţiunii gazelor constau din deteriorări mecanice şi chiar dislocări de material

provocate la suprafaţa ţintei de forţa de expansiune a gazelor, care la ieşirea din ţeava armei,

continuă să aibă o presiune foarte ridicată. Limita de acţiune a presiunii gazelor depinde de

categoria de armament folosită la tragere. Astfel, puştile mitralieră şi carabinele provoacă

rupturi până la o distanţă de 10-12 cm, pistoalele mitralieră până la 3-7 cm, iar armele de

putere mică până la 1-3 cm.

Forma deteriorărilor depinde de natura materialului asupra căruia acţionează gazele. în

cazul ţesăturilor textile de exemplu, dacă tragerea s-a efectuat cu ţeava lipită ori de la distanţe

de 5-10 cm, ele dobândesc aspectul unor rupturi stelare, „în cruce" sau unghiulare.

Acţiunea gazelor este mai mare în cazul armelor care folosesc muniţie cu încărcătură de

pulbere mare, ceea ce crează un volum mare de gaze. La armele cu ţeavă scurtă , acţiunea

gazelor este mai amre datorită situării punctului de presiune maximă a gazelor la o distanţă,

în principiu de 64,5 mm de la camera de explozie, unde presiunea atinge circa 2800

atmosfere.25

Dacă tragerea s-a efectuat cu ţeava lipită, canalul creat de glonţ se prezintă ca o

prelungire a canalului ţevii şi primeşte pe pereţi, presiunea unei mari cantităţi de gaze26, care

22 Ilie Botoş, op. cit., p. 90.23 I. Vasiliniuc, Examinarea urmelor de intrare şi ieşire lăsate pe obiecte, Tratat practic de ciriminalistică, volumul III, p. 194.24 Florin Ionescu, op. cit., p. 340.25 Ilie Botoş,op. cit., p. 88.26 Vasile Măcelaru, op. cit., p. 86.

14

acţionează până la orificiul de ieşire. Datorită acestei împrejurări, în canalul format de glonţ

în corpul uman pot fi descoperite fire şi fibre textile din îmbrăcăminte, fire de păr etc. De

asemenea, când tragerea s-a făcut sub un unghi ascuţit, este posibil ca părul să fie smuls de

presiunea gazelor, marginile rănilor părând a fi tunse. Pielea vie şi cea prelucrată se rup în

formă stelară în jurul orificiului de intrare a glonţului. La obiectele de metal sau de lemn

acţiunea mecanică a gazelor nu se observă, iar obiectele de cauciuc prezintă rupturi

punctiforme.27

O împrejurare demnă de semnalat este legată de forma rupturilor create de gaze, si

anume, la tragerile efectuate din apropiere asupra corpului, pe articolele de îmbrăcăminte, în

zona orificiului de intrare se observă că, rupturile provocate de gaze porduc o răsfângere în

direcţia inversă sensului de înaintare a proiectilui a marginilor rupturii.28

Acest fenomen se explică prin faptul că, gazele pătrund uşor prin articolele textile, prin

orificiul creat de proiectil, însă în contact cu ţesutul cutanat ele revin producând ruptura

materialelor textile şi răsfrângerea marginilor rupturii în direcţia inversă sensului de înaintare

al proectilului.

Aceeaşi situaţie o întânlim şi la tragerile cu ţeava lipită de cutia craniană, gazele pătrund

sub piele însă la contactul cu ţesutul osos revin şi produc ruptura ţesutului cutanat şi

răsfrângerea marginilor acestuia în sesnul arătat.29

Trebuie cunoscut acest fenomen deoarece există riscul de a confunda orificiul de intrare

cu cel de ieşire. Prezenţa urmelor de funingine şi a arsurilor create de flacără indică însă cu

certitudine că este vorba de un orificiu de intrare şi nu de ieşire.

Urmele de funingine (de afumare) sunt rezultatul arderii pulberii explozive, a celei de

iniţiere, şi a substanţelor grase folosite la întreţinerea armei. 0 mare parte din acestea sunt

transformate în microparticule de funingine care sunt antrenate de gaze şi depuse radial pe

suprafaţa obiectelor, sub forma unui strat fin care înconjoară orificiul de intrare.30

Distanţa până la care pot fi evidenţiate urmele de funingine depinde de tipul şi modelul

armei, lungimea ţevii, cantitatea şi calitatea încărcăturii explozive, gradul de uzură a

canalului ţevii şi cantitatea de unsoare pe care o conţine etc..

Cantitate de funingine rezultată în urma arderii pulberii va fi mai mare sau mai mică

27 Camil Suciu, op. cit., p. 353.28 Ilie Botoş, op. cit. p. 89.29 Ioan Iacobuţă, Giorgică Sorin Apetrei, Crminalistică, Casa de Editură Venus, Iaşi, 2008, p.99; Ilie Botoş, op. cit. p. 89.30 Florin Ionescu, op. cit., p. 341,

15

după cum pulberea este cu fum sau fară fum.

Nitroglicerina şi piroxilina nu formează aproape deloc reziduuri solide dar pulberea fără

fum conţine totdeauna diferite adaosuri (grafit, difenilamină, derivaţi ai ureei, săruri de baiu,

etc.). Aceste substanţe formează un reziduu solid care se va depune în jurul orificiului de

intrare, formând un cerc a cărui consistenţă depinde de distanţa de la care s-a tras.

Distanţa de la care s-a tras poate fi dedusă din corelarea datelor privind urmele de

funingine cu datele despre natura pulberii şi tipul de armă. Astfel, în cazul tragerii efectuate

cu pistolul sau revolverul, folosind pulbere fără fum, urmele de funingine sunt prezente până

la distanţa de 20-35 cm. În cazul armelor de vânătoare, ce oloseşte pulbere tară fum

distanţată, la care sunt prezente urmele de funingine (0,5- 1,0 m). De asemenea, tot la armele

de vânătoare care folosesc pulbere cu fum, urmele de funingine se întâlnesc chiar până la

distanţa de 2 m.31

Întinderea suprafeţei pe care se depune funinginea, dispunerea, intensitatea depunerilor

şi culoarea lor oferă date preţioase pentru stabilirea distanţei de la care s-a tras, a vechimii

relative a împuşcăturii, tipului de muniţie folosită şi calibrului armei.

Cantitatea şi intensitatea depunerilor de funingine depinde de distanţa de tragere. Dacă

se trage cu ţeava lipită, urmele se depun uneori sub forma unui inel care înconjoară orificiul

de intrare a glonţului, intensitatea depunerilor fiind foarte mare. Este posibil însă ca inelul să

lipsească. În acest caz, funinginea se găseşte în cantitate mare în interiorul canalului creat de

glonţ. Dacă tragerea a fost executată perpendicular pe obstacol, dupenerea funinginei va avea

o formă de cerc, aproape regulat, de o oarecare lăţime, circa 7 – 10 cm. 32 Pe măsură ce ţeava

armei se depărtează de ţintă, funinginea se depune pe o suprafaţă mai mare, însă într-o

cantitate din ce în ce mai mică, până când dispare complet. Dacă tragerea a fost executată sub

un unghi mai mic de 90°, ea capătă forma unei pete alungite, ovale, neregulate sau cu aspect

de evantai, şi are o concentraţie mai mare în zona centrală (datorită jetului de gaze care

conţine o cantitate sporită de negru de fum) şi mai scăzută spre margini.

Intensitatea urmelor de funingine scade după executarea fiecărui foc, odată cu curăţirea

canalului ţevii de reziduuri. Această împrejurare contribuie la stabilirea ordinii în care au fost

trase gloanţele.

Culoarea şi gradul de solubilitate a particulelor de funingine furnizează date importante

pentru stabilirea tipului de încărcătură explozivă a muniţiei. Astfel, pulberea fără fum creează

urme de culoare cenuşie, greu solubile în apă, în timp ce pulberea cu fum creează urme de

31 Constantin Drăghci, op. cit., p. 282.32 Lazăr Cârjan, op. cit., p. 383.

16

culoare neagră, uşor solubile în apă. Uneori urmele de funingine conţin pete maron, care apar

datorită resturilor din încărcătura de iniţiere a capsei, sau datorită ruginii de pe ţeava. în

eventualitatea în care s-a tras cu cartuşe de calibru mai mare decât cel al armei, urmele de

funingine pot conţine microparticule metalice desprinse din cămaşa glonţului ori din canalul

ţevii. Cercetarea acestor urme se impune în toate cazurile, îndeosebi atunci când glonţul nu

este descoperit în locul faptei.

Evidenţierea urmelor de funingine nu creează dificultăţi, cu excepţia cazurilor în care

sunt depuse pe suporturi de culoare închisă. Pentru relevarea lor se folosesc fotografierea în

radiaţii infraroşii, tratarea chimică, examinarea microscopică, roentgenografia, analiza prin

activare cu neutroni etc1. O parte din aceste procedee permit nu numai evidenţierea urmelor

de funingine ci şi descoperirea altor urme prezente în stratul de funingine, cum sunt cele de

plumb, antimoniu, cupru, nichel etc.

Particulele de pulbere nearsă sau arsă incomplet se formează la distanţă mai mare

decât celelalte urme secundare, chiar peste 1 m la pulberea cu fum.

Această categorie de urme se formează datorită arderii incomplete a unei anumite

cantităţi de încărcătură explozivă. Arderea incompletă se produce atunci când cantitatea de

pulbere explozivă este prea mică, veche sau umedă, când capsa nu poate aprinde întreaga

cantitate de încărcătură sau când ţeava armei este prea scurtă sau retezată. Particulele de

pulbere nearsă sunt antrenate de jetul de gaze pe direcţia de zbor a proiectilului şi se depun

atât pe obiectele întâlnite în cale, cât şi pe mâna trăgătorului.

Distanţa maximă până la care se depun fragmentele de pulbere nearsă depinde de tipul

de încărcătură explozivă (cu fum sau fără fum), mărimea, forma33 şi greutatea granulelor,

distanţa de tragere şi aşa cum s-a mai arătat, de lungimea ţevii armei. Datorită greutăţii

sporite, ele înving mai uşor forţa de rezistenţă a aerului şi se depun la distanţe mai mari

comparativ cu celelalte categorii de urme secundare. Dacă tragerea se efectuează de la

distanţe până la care se situează limita de acţiune a celorlalte urme secundare, particulele de

pulbere nearsă se combină cu acestea, iar dacă distanţa este mai mare, sunt singurele urme

din această categorie care mai pot fi descoperite.34

Caracterul acestor urme depinde de puterea armei, forma particulelor de pulbere,

greutatea lor, distanţa de la care s-a tras, însuşirile fizice ale obiectului, pulberea acţionând ca

nişte adevărate microparticule, perforând suprafţa ţintei.35

33 Granulele de pulbere de formă cilindrică sunt proiectate la distanţa cea mai mare.34 Florin Ionescu, op. cit., p. 343.35 Constantin Drăghci, op. cit., p. 283.

17

În stofe se creează orificii dacă particulele au dimensiuni mari şi tragerea s-a făcut din

apropiere; particulele se împiedică în fibrele care amortizează şocul.

În scândură se observă pe suprafaţă mici lovituri urmate de denivelări de mărimea

suprafeţei de contact a granulelor de pulbere, care, neputând pătrunde în suprafaţa lemnului,

se împrăştie.

Pe lemnul neted, pe sticlă, metal, granulele pot fi descoperite lipite de suprafaţa

acestora.

Forma urmelor de pulbere nearsă este asemănătoare unui cerc; plasate în jurul

orificiului de intrare, dacă tragerea s-a făcut perpendicular pe planul ţintei. Forma este ovală,

alungită, înjurai orificiului de intrare, dacă tragerea s-a făcut oblic faţă de planul ţintei.

Granulele de pulbere nearsă sau arsă incomplet, se ridică cu ajutorul hârtiei fotografice

fixate şi umezite, sau a testului cu parafină. Testul cu parafină constă în aplicarea pe

suprafaţa ţintei a unui strat de parafină, care se tratează ulterior cu o soluţie de difenilamină

în acid sulfuric diluat. Soluţia are proprietatea de a colora şi evidenţia nitriţii pe care îi

conţine încărcătura explozivă.

Prin cercetarea particulelor de pulbere nearsă se poate stabili:

distanţa de la care s-a tras;

dacă arma avea ţeava scurtă sau retezată;

tipul de muniţie folosită la tragere;

dacă s-a folosit un cartuş atipic, ori cu încărcătură veche sau umezită.

Tatuajul este consecinţa pătrunderii în piele a resturilor de pulbere neagră nearsă sau

arsă incomplet. Uneori acestea au o forţă relativ mare perforând îmbrăcămintea şi

împlântându-se în dermă. La tragerile cu pistolul sau revolverul, tatuajul se formează la o

distanţă de până la 50 cm, iar armele cu ţeava lungă la distanţă chiar mai mare de 1 m.36

Particulele de unsoare apar pe suprafaţa ţintei doar în cazul tragerilor cu arme de foc

bine întreţinute, care au pe canalul ţevii o anumită cantitate de ulei sau vaselină. O parte din

unsoare este preluată de glonţ pe cămaşa sa şidepusă în jurul orificiului de intrare, iar o altă

parte este antrenată de gaze şi proiectată sub formă de stropi pe suprafaţa ţintei, pe o zonă

mai întinsă sau mai restrânsă, în funcţie de distanţa de la care se trage. Numărul stropilor de

ulei scade odată cu numărul focurilor, până când dispar complet..

36 Constantin Drăghci, op. cit., p. 283.

18

Acest fenomen ne poate ajuta să determinăm succesiunea împuşcăturilor. Şi aceste urme

apar pe ţintă când tragerile s-au executat de la distanţe relativ mici.

În literatura de specialitate sunt enumerate o serie de cazuri particulare, în care stropii

de unsoare de la suprafaţa ţintei iau naştere şi în cazul folosirii unor arme sportive de calibru

mic, care utilizează cartuşe acoperite cu strat de parafină. Datorită temperaturii ridicate a

gazelor, parafina se topeşte, fiind proiectată pe ţintă sub formă de stropi similari uleiului sau

vaselinei.37

Pentru descoperirea urmelor de unsoare se foloseşte cercetarea în radiaţii ultraviolete,

sub acţiunea cărora dobândesc o fluorescentă bleu-albăstruie. Atunci când fluorescenta

suportului este apropiată d« cea a urmelor, se poate folosi o coală albă de hârtie care se

presează pe suprafaţa ţintei timp de mai multe ore (aproximativ 24h). Locurile în care sunt

prezenţi stropii de unsoare, sunt evidenţiaţi de transparenţa hârtiei precum şi de fluorescenta

albăstruie provocată sub incidenţa radiaţiilor ultraviolete.38

Prin examinarea de laborator a urmelor de unsoare se determină distanţa de tragere şi

în coroborare cu alţi factori suplimentari, succesiunea împuşcăturilor. Ele pot fi examinate

totodată din punct de vedere fizic, în vederea stabilirii asemănărilor sau deosebirilor faţă de

probele de unsoare folosite ca model de comparaţie.

Urmle formate prin imprimarea ţevii armei. Aceste urme, ultimele din categoria

urmelor secundare, sunt rezultatul tragerii cu ţeava lipită de obiectul în care se trage. Această

urmă poate reprezenta conturul complet al gurii ţevii sau numai o parte a acesteia, iar în unele

cazuri pot fi imprimate şi unele piese din apropierea gurii ţevii sau montate în faţă (vârful

superior al vergelei, a doua ţeavă la armele de vânătoare, amortizorul, recuperatorul de recul,

ascunzătorul de flăcări, etc.).

Orificiul de intrare, în cazul tragerii cu gura ţevii lipită de obiect, este mai mare decât

cel de ieşire. Marginile orificiului vor fi zdrenţuite, cu rupture orientate spre direcţia de

tragere, contra regulii – adică în direcia de unde a venit glontele. Datorită presiunii mari ş

faptului că gaele nu au altă ieşire decât înspre înapoi, acestea vor crea sfârtecări, sfacelări ale

ţesutului cutanat sau franjuri ale căror margini vor fi îndreptate invers cu direcţia de mişcare

a proiectilului.39

Gura ţevii va creea aşa numitul “inel de contuzie”. Datorită reculului, gura ţevii se

retrage, revenind loveşte ţesutul cutanat provocând deshidratarea suprafeţei lovite, datorită 37 I. Vasiliniuc, op. cit., p. 197, Camil Suciu, op. cit., p. 357.38 Florin Ionescu, op. cit., p. 344.39 Ilie Botoş, op. cit. p. 95..

19

temperaturii ridicate.

Imprimarea gurii ţevii va fi totală sau parţială în funcţie de unghiul sub care a fost

sprijinită ţeava de obiect:

imprimarea totală este aceea în care toate părţile proeminente ale ţevii sunt atât

de bine imprimate pe piele, încat permit recunoaşterea cunturului acesteia;

imprimarea poate avea aspectu de „semilună”, caând unghiul sub care s-a

sprijinit ţeava a fost mai mic de 90°.

Secţiunea a II a. Piese şi dispozitive care pot influenţa acţiunea factorilor

suplimentari ai împuşcăturii şi implicit urmele

secundare ale tragerii.

Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor tehnico-tactice ale armamentului portabil, în

special ale armamentului militar, fabricile producătoare au creat o serie de piese şi dispozitive

a căror menire este aceea de a spori performanţele balistice ale armelor pe care sunt montate.

Aceste piese şi dispozitive, între care ascunzătoarele de flăcări, recuperatoarele de

recul şi amortizoarele de sunet, influenţează în mod considerabil factorii suplimentari ai

împuşcăturii şi, deci, este necesară cunoaşterea lor în procesul de cercetare criminalistică a

armelor de foc folosite la comiterea infracţiunilor de violentă.

Ascunzătorul de flacără.

Este un dispozitiv care se montează în partea din faţă a ţevii armei şi care are rolul de

a dispersa gazele şi flacăra pentru a împiedica inamicul să identifice locul din care se

efectuează tragerea.40

Particularităţile constructive ale acestui dispozitiv diferă de la un tip de armă la altul.

Astfel, la pistolul mitralieră A.K. 47 este sub forma unor piese cilindrice care prelungesc

ţeava şi care prezintă la un capăt o retezătură în unghi de 45°.41

Tragerea efectuată cu armă A.K. 47, calibrul 7,62 mm, fără ascunzător de flacără, la o

40 Ilie Botoş, op. cit. p. 97..41 Constantin Drăghci, op. cit., p. 283.

20

distanţă de 10 cm faţă de ţeava, va forma o urmă de funingine în jurul orificiului de intrare de

formă circulară, având diametrul de aproximativ 15 cm.

În condiţiile în care aceeaşi armă are montat ascunzător de flacără, urmele de

funingine din jurul orificiului de intrare vor avea o formă alungită, mai pronunţată în zona

retezăturii.

La pistolul mitralieră M.16, calibru 5,6 mm, ascunzătorul de flacără are o formă

cilindrică, având prevăzute în lateral patru fante dreptunghiulare.

Tragerea efectuată cu acest tip de armă la o distanţă de 10 cm faţă de ţintă, când nu

are montat ascunzător de flacără, creează o urmă de funingine de formă circulară cu

diametrul cuprins între 5-10 cm.

Tragerea efectuată cu acelaşi tip de armă, având ascunzătorul de flacără montat

creează o urmă de funingine de formă circulară, dar depozitul de funingine este mai diminuat

în zona corespunzătoare fantelor, iar funinginea este dispersată sub formă de raze în jurul

orificiului de intrare a glonţului.42

Aceeaşi formă de raze dispuse circular o întâlnim şi în cazul armelor dotate cu

ascunzător de flacără cilindric, având prevăzute pe pereţii laterali ai acestuia orificii circulare

(P.S.L. calibru 7,62 mm).

Utilizarea din punct de vedere criminalistic a urmelor de acest gen este aceea că, în

funcţie de caracteristicile urmei secundare se poate aprecia dacă s-a utilizat o armă prevăzută

cu acest ascunzător de flacără.

Comparându-se datele legate de aspectul general al urmei cu cele care pun în evidenţă

calibrul armei, se pot face supoziţii cu privire la tipul de armă folosit.

Recuperatorul de recul.

Pentru a diminua reculul armei în vederea măririi preciziei tragerilor, producătorii de

armament au realizat un dispozitiv de acest gen.

Rolul acestui dispozitiv este acela de a dirija prin două fante laterale denumite

„frâne", gazele rezultate în urma tragerii realizând o împingere a armei înainte.

Acest fenomen duce la diminuarea considerabilă a reculului armei şi se datorează

faptului că, gazele, flacăra şi funinginea sunt dirijate în lateral, prin cele două fante, în

momentul în care proiectilul depăşeşte cele două orificii, realizându-se un proces de frânare.

Totuşi, nu la orice categorie de muniţie se manifestă acest fenomen, ci numai la muniţia care

42 Ilie Botoş, op. cit. p. 97.

21

utilizează pulbere granulată cu un coeficient de peste 95%.43

La muniţia care conţine pulbere cilindrică cu un coeficient de ardere mai mic,

particulele de pulbere arse incomplet sau nearse, având o greutate specifică mai mare, nu sunt

ejectate lateral, ci urmează proiectilul, formând urme secundare în jurul orificiului de intrare,

însă mult diminuate sub aspectul volumului.

În urma tragerilor experimentale efectuate cu arma tip A.K. 74 cal. 5,45 mm. s-a

constatat că, la tragerile efectuate la 20 cm distanţă pe ţintă nu se evidenţiază urmele

factorilor suplimentari.

În aceste cazuri trebuie examinate cu atenţie urmele rămase în jurul orificiului de

intrare şi putem avea surpriza să constatăm doar existenţa inelului de ştergere, deşi tragerea s-

a efectuat de aproape.

Determinarea calibrului şi prezenţa factorilor suplimentari pe unele obiecte dispuse

lateral de ţintă ne poate indica faptul că s-a utilizat o armă cu recuperator de recul.

Amortizorul de sunet.

Este un dispozitiv utilizat la armamentul portabil cu destinaţii speciale, utilizat de

unităţile speciale de poliţie, de structurile antiteroriste, de agenţii serviciilor pentru operaţii

speciale, dar, în egală măsură, şi de o gamă largă de infractori.

Acest dispozitiv are rolul de a diminua zgomotul împuşcăturii pentru a permite celui

care execută foc asupra unei persoane să acţioneze conspirat.

Principiul de funcţionare al amortizorului de sunet este similar cu cel utilizat la tobele

de eşapament de la autoturisme pentru amortizarea zgomotului produs de motor.

Toate amortizoarele de sunet sunt de formă cilindrică şi se montează în partea din faţă

a ţevii armei. In interior acestea au mai multe compartimente şi partea din faţă este obţinută

printr-o membrană confecţionată din cauciuc.44

În urma împuşcăturii, gazele, funinginea şi mulţi alţi factori suplimentari care preced

sau succed proiectilul sunt dirijate pe canale laterale în compartimentele amortizorului, ceea

ce diminuează mult zgomotul împuşcăturii.

Acest fenomen influenţează foarte mult forma şi volumul urmelor secundare. Astfel,

la o tragere executată de la o distanţă de 10 cm faţă de ţintă, cu pistolul mitralieră de asalt,

INGRAM M. 10, de fabricaţie americană, cu muniţie Luger, calibru 9 mm, când arma nu are

43 Ilie Botoş, op. cit. p. 100.44 Constantin Drăghci, op. cit., p. 286.

22

montat amortizorul, urmele create de funingine pe ţintă vor fi de formă circulară, cu

diametrul de 17 cm, dispozitivul de funingine fiind repartizat uniform, mai accentuat în jurul

orificiului de intrare şi diminuat spre margini.

Dacă se efectuează o tragere cu aceeaşi armă, utilizând amortizorul, urma de

funingine va fi de formă circulară, cu diametrul de 8 cm, dispozitivul de funingine fiind

repartizat concentrat sub formă de cercuri în jurul orificiului de intrare.

Prin intrarea gazelor în compartimentele laterale ale amortizorului şi o parte din

funinginea rezultată în urma arderii pulberii va fi antrenată în aceste canale. Acest fapt

explică diametrul redus al urmei, totodată membrana din cauciuc face ca urma să fie mai

concentrată, sub aspectul volumului şi să ia forma unor cercuri concentrice.

Aspectul relativ redus, din punct de vedere al diametrului urmei de funcţionare, cât şi

prezenţa cercurilor concentrice, colaborate cu absenţa zgomotului împuşcăturii, evidenţiază

utilizarea de către infractori a unor arme prevăzute cu amortizor de sunet.

Au fost cazuri în care autorii unor infracţiuni cauzate cu arme de foc au utilizat

dispozitive de amortizare a sunetului, improvizate, confecţionate din tuburi pentru spray.

În aceste cazuri, s-a decupat partea din faţă a tubului spray unde este montat ejectorul,

tubul fiind aşezat în faţa armei. Fundul tubului nu se găureşte tocmai pentru a împiedica

difuzarea zgomotului. Fundul tubului fiind perforat de proiectil, funinginea şi celelalte urme

create de factorii suplimentari rămân în proporţie de 95% în interiorul tubului.45

În principiu un asemenea amortizor, confecţionat artizanal, putea fi folosit la o

singură tragere.

Au fost cazuri în care interiorul tubului de spray a fost compartimentat iar partea de

care se ataşa arma adaptată în aşa fel încât dispozitivul artizanal putea fi utilizat ca un

amortizor produs în serie.

Infractorii specializaţi în comiterea acestui gen de infracţiuni, folosesc pentru

inducerea în eroare a organelor de anchetă şi alte improvizaţii, de pildă, recipiente din

material plastic, acestea se folosesc în aceleaşi condiţii ca şi tuburile de spray. Interpunerea

între armă şi ţintă a unor obiecte pe care proiectilul le străpunge uşor, dar care reţin urmele

secundare.

În situaţiile în care din datele de anchetă rezultă că tragerea s-a efectuat din apropiere

însă examinarea externă nu evidenţiază prezenţa urmelor secundare, aceste urme trebuiesc

căutate şi pe alte obiecte (perne, articole de îmbrăcăminte) care au putut fi interpuse între

45 Ilie Botoş, op. cit. p. 103.

23

armă şi corpul victimei.

Secţiunea a III-a. Regimul în care se execută focul.

Forma şi distanţa la care acţionează factorii suplimentari ai tragerii nu sunt influenţate

numai de dispozitivele şi piesele enumerate mai sus, care sunt montate la gura ţevii ci şi de

regimul în care se execută focul.

În condiţiile tragerii în regim de foc automat, cu arme a căror cadenţă de tragere

depăşeşte 1000 lovituri/min arma fiind menţinută pe aceeaşi distanţă de tragere, particulele

de pulbere nearse sau arse incomplet acţionează pe distanţe cuprinse între 5-9 m, în funcţie de

calibrul armei şi de numărul de cartuşe trase ?ntr-o rafală.

Condiţiile pentru ca regimul în care se execută focul să influenţeze acţiunea factorilor

suplimentari ai tragerii şi implicit urmele secundare sunt46:

- focul să se execute în rafale lungi (peste 7 cartuşe);

- arma să fie menţinută pe aceeaşi direcţie de tragere;

- calibrul armei (7,62 mm-9 mm);

- pulberea să nu aibă coeficient de ardere peste 95% (pulbere granulată).

Fenomenul are următoarea explicaţie: fiecare proiectil tras, în momentul ieşirii din

ţeava armei, are o mişcare helicoidală, pentru menţinerea poziţiei pe traiectorie. Această

mişcare creează în jurul proiectilului curenţi turbionari.

Succesiunea rapidă a proiectilelor pe aceeaşi direcţie accentuează acţiunea curenţilor

turbionari asupra particulelor de pulbere arse, semiarse sau nearse, care fiind în suspensie

sunt angrenate pe traiectorie.

În aceste împrejurări se constată că distanţa la care acţionează factorii suplimentari

este mult mai mare ca fiind influenţată de condiţiile enunţate mai sus.

în aceste cazuri în jurul orificiului de intrare se evidenţiază particule de pulbere arse

incomplet sau semiarse în anumite situaţii chiar de funingine, care sunt dispuse neuniform şi

pe o rază relativ mare, faţă de tragerile executate de la mică distanţă.

Pentru ilustrarea acestui fenomen redăm următoarea speţă:

La data de 16.01.1992 în zona interzisă a perimetrului U.M. 01367 Şimleul Silvaniei a

pătruns un autoturism Aro, soldatul V. I. aflat în post de santinelă a somat şi după executarea

46 Ilie Botoş, op. cit. p. 106.

24

focului de avertisment în plan vertical, militarul a fixat pârghia de siguranţă la foc automat şi

a executat în direcţia autoturismului o rafală de 24 cartuşe.

Ca urmare a focului executat de santinelă asupra autoturismului, numita V. A.

ocupanta locului din dreapta faţă a fost împuşcată mortal.

Cu ocazia cercetărilor efectuate la locul faptei, s-a constatat că în jurul orificiilor de

intrare din parbriz, se observă urme secundare create de paniculede pulbere arse şi semiarse.

Acest fapt indică o tragere efectuată de la mică distanţă.

Descoperindu-se la o distanţă de 9 m în faţa autoturismului urmele create de

încălţămintea militarului în zăpadă, precum şi un număr de 24 tuburi cartuş cal. 7,62 mm,

lateral dreapta la o distanţă de 2,5 m faţă de urme, s-a concluzionat că acţiunea la o asemenea

distanţă a particulelor de pulbere arse şi semiarse s-a datorat curenţilor turbionari rezultaţi în

urma tragerii în regim de foc automat a unui număr de 24 cartuşe.

Cunoaşterea tuturor factorilor care sunt de natură să influenţeze urmele secundare ale

tragerilor, efectuate cu armele de foc, permit organelor de cercetare penală să aprecieze în

mod corect atât distanţa de la care s-a tras cât şi modul de formare al urmelor.

Pentru a evita elaborarea unor concluzii greşite este indicat ca în funcţie de

particularităţile şi complexitatea fiecărui caz, să se efectueze experimente în vederea

verificării ipozelor emise.

Cunoscând armele de foc, modul de funcţionare al acestora, precum şi urmele care se

formează ca urmare a împuşcăturilor, se poate trece la cercetarea faptelor ilicite comise ca

aceste arme.

Pericolul pe care-l prezintă armele de foc este relevat de uşurinţa cu care acestea pot

provoca decesul unei persoane; mai mult, deţinerea lor în afara condiţiilor stabilite de Legea

295/2004 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor în România constituie infracţiune.

Pentru aceste motive se impune o activitate energetică de depistare a persoanelor care

deţin ilegal arme de foc şi muniţii.

Interes prezintă şi fabricarea artizanală a armelor de foc. Din materiale diverse s-a

reuşit construirea unor arme de foc, variate ca formă, sistem de dare a focului, calităţi

balistice şi muniţie.47

În general armele confecţionate artizanal sunt rudimentare, având calităţi balistice net

inferioare armelor fabricate în serie. Cu toate acestea infractorii în numeroase cazuri reuşesc

să îşi realizeze scopul propus.

Construirea artizanală a armelor de foc, vizează scopuri ilicite, demonstrând

47 Ilie Botoş, op. cit. p. 109.

25

periculozitatea atât a îndeletnicirii cât şi a armei. Urmele create de aceste arme sunt

întotdeauna particulare.

Cercetarea amănunţită a urmelor formate prin întrebuinţarea unei arme de foc este

necesară, întâi de toate, pentru o corectă apreciere din punct de vedere criminalistic a

obiectelor găsite la locul faptei. Bunăoară, necunoaşterea modului de formare şi a

caracteristicilor urmelor secundare împuşcăturii poate influenţa negativ desfăşurarea

cercetărilor şi rezultatul anchetei.

Necunoaşterea urmelor care se formează pe elementele cartuşului şi a valorii lor în

identificarea armei cu care s-a tras, pot duce la creearea accidentală a altor urme (însemnarea

proiectilelor) fapt care poate degenera rezultatul examinărilor de laborator.

26

Capitolul al III-lea. Tehnici şi procedee moderne de

investigare a urmelor secundare ale împuşcăturii

Secţiunea I. Particularităţile cercetării la faţa locului.

Expertiza balistică.

Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile ce contribuie în mod sustanţial

la realizarea scopului procesului penal.

Cercetarea la faţa locului reprezintă condiţia de bază pentru soluţionarea cu secces a

cauzelor penale, ntru cât, în marea majoritate a infracţiunilor, rezultatele obţinute cu acest

prilej constituie punctul de plecare, determină direcţiile în care se vor desfăşura ulterior

cercetările. Alteori, cercetarea la faţa loului reprezintă singura modalitate de obţinere a

probelor în prima fază a cercetărilor.

Cercetarea la faţa locului a infracţiunilor săvârşite cu arme de foc vizează descoperirea

urmelor specifice împuşcăturii şi celorlalte categorii de urme, cum sunt urmele mijloacelor de

transport, urmele de picioare, papilare, bilogice, firele şi fibrele textile etc.

În funcţie de specificul şi urmările faptei, în echipa desemnată să efectueze cercetarea,

trebuie cooptaţi în afara specialistului criminalist, un specialist armurier, un pirothenist şi

medicul legist.

Principala sarcină a ofiţerului criminalist în cercetarea faptei, la infracţiunile în care au

fost folosite arme de foc, o reprezintă investigarea cu atenţie şi minuţiozitate a locului faptei,

descoperirea armelor de foc, a cartuşelor şi urmelor de împuşcătură, precum şi fixarea locului

şi a stării în care au fost găsite acestea.

Pentru descoperireea tutror urmelor împuşcăturii şi clasificarea încă de la faţa locului a

împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, pe lângă utilajul existent în trusa criminalistică

universală de cercetare la faţa locului, se mai folosesc următoarele mijloace tehnice:

detectoare de metale, electromagneţi, surse de radiaţii infraroşii, aparatură roetgen portabilă,

27

diverşi reactivi chimici cum sunt de exemplu alfa-naftilamina, difenilamina sau burcina în

acid sulfuric, disozitivul pentru stabilirea ddirecţiei şi unghiului de tragere etc..48

Mijlocul principal de fixare a probelor găsite la faţa locului este procesul-verbal, în

care se va consemna amănuţit locul unde a fost găsită arma, glunţul tubul urma împuşcăturii

etc., poziţionarea în spaţiu cercetat în funcţie de obiectel principale de detaliu şi celelalte

elemnte importanţe privind specificul celor descoperite la faţa locului. Consmenarea în

procesul-verbal impune, alături de efectuarea de fotografii şi schiţa obiectelor principale de

detaliu, filmări, în cazul exploziilor.

La fixarea prin intermediul procesului-verbal de cercetare la faţa locului, pe lângă

obiectele pe care au fost descoperite urmele secundare ale tragerii şi plasamnetul pe ca îl au

oe suprafaţa acestora, se vor mai descrie întinderea suprafeţei pe care s-au depus, forma,

culoarea, mirosul şi intensitatea depunerilor.

Pentru o analiza cât mai eficientă a urmelor secundare ale tragerii este importantă

această activitate a cercetării criminalistice, deoarece de aceasta ţine identificarea şi

prelevarea materialului de analiză pentru laborator, pentru a se putea oferi o analiză cât mai

complexă si cât mai departe de dubiu, care poate lămuri aspectele pregnante în soluţionarea

cauzei.

După cum s-a văzut urmele secundare se depun pe ţintă numai când tragerea se face cu

ţeava lipită sau de la distanţe mici. Ele se caută pe cropul şi îmbrăcmintea victimei, pe

obiectele situate pe direcţia de tragere, precum şi pe mâna, corpul şi îmbrăcămintea

trăgătorului.

Prezenţa urmelor secundare în ceea ce priveşte pe trăgător se poate explica, pe de o

parte, prin faptul că, imdiat după executarea focului, o anumită cantitate din funinginea şi

pulberea nearsă care au lovit ţinta, este aruncată înapoi, depunându-se pe mâna trăgătorului,

iar pe de altă parte , odată cu deplasara închizătorului spre partea din spate a armei, sub

acţiunea forţei de recul a gazelor, o altă cantitae de funingine şi pulbere nearsă este împinsă

înapoi, depunându-se pe mâna şi chiar pe obrazuş, sau umărul trăgătorului (în cazul armelor

cu ţeava lungă fixate pe umăr).49

Recolatrea particulelor de pulbere de pe corpul sau îmbraăcămintea victimei sau a

făptuitorului se poate face prin50:

simpla scuturare a îmbrăcămintei sau prin testul cu parafină;

48 Florin Ionesc, op. cit., p. 346.49 Cosntantin Drăghicie, op. cit., 291.50 Cosntantin Drăghicie, op. cit., 291.

28

pe cale chimică prin racţii cu alfa-naftilamină, difenilamină sau burcină în acid

sulfuric;

prin metode fzice, utilizând izotopi radioactivi sau examinările în radiaţii

infrarosşii, ultraviolete;

prin utilizarea alcoolului polivinilic;

cu ajutorul butonilor metalici prevăzuţi cu bandă dublu adezivă simplă sau de

carbon51;

prin utilizarea unui aspirator prevăzut cu un dispozitiv special de filtrare52.

Expertiza criminalistică face parte din categoria mai largă a expertizelor judiciare ce

constituie un mijloc de probă, un procedeu probator, prin care, pe baza unei cercetări

fundamentate pe date şi metode ştiinţifice, expertul aduce la cunoştiinţa organului judiciar

concluzii motivate ştiinţific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt necesare cunoştinţe

specializate.

Efectuarea expertizei este facultativă, în principiu, ea fiind dispusă, conform

prevederilor art. 116 Cod procedură penală, de organul de urmărire penală sau de o instanţă de

judecată, atunci când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării

adevărului sunt necesare cunoştinţele unui expert.

Eficineţa constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor criminalistice depinde, în

bună măsură, de modul în care organele de urmărire penală şi instanţele de judecată dispun

efectuarea acestor expertize. Respectarea nu numai a prevederilor legale, dar şi a unor reguli

sau cerinţe privind oportunitatea materialelor trimise expertului este de natură să influeneze

direct rezultatele expertizelor.

Experitza balistică judiciară trebuie să stabilească starea de funcţionare a armelor de

foc, unghiul, direcţia şi distanţa de tragere, vechimea împuşcăturii, rumele de pătrundere şi de

ieşire a proiectilelor şi să identifice armele de foc după urmele rămase pe gloanţe şi pe tuburi.

Obiectele examinate de expert n cadrul acestui gen de expertiză sunt armele de foc

industriale sau artizanale, muniţia, tuburile descoperite la faţa locului, gloanţele sau alicele

extrase din victimă, diferite materiale deiniţiere, obiecte de îmbrăcminte purtate de victimă

sau de făptuitor, obiecte din care glonţul a ricoşat sau s-a oprit.53 Cecetarea criminalistică a

urmelor secundare ale tragerii este destinată descoperiri şi examinării urmelor aparţinând

51 James Smyth Wallace, Chemical analysis of Firearms, Amunitio and Gunshot Residue, Editura CRC Press, New York, 2008, p. 11252 J. Andrasko, S. Pettersson, A simple method for colection of gunshot residue from clothing in Journal of Foresnsic Science Society, Volume 31, Număr 3, Iulie 1991, p. 321-330.53 Radu Constantin, Pomipl Drăghici, Mircea Ionitţă, Expertizele: mijloc de porbă în procesul penal, Editura. tehnică, Bucureşti, 2000, p. 188.

29

factorilor secundari ai tragerii cu o armă de foc, formaţi în jurul sau în interiorul orificului de

intrare a proiectilulu, ca şi a urmelor specifice de tragere fromate pe mâna persoanei care a

folosit arma.

În realizarea expertizei specialistul recurge la diferite metode ştiinţific fundamentate

pentru a realiza analiza urmelor seundare al împuşcăturii, acestea fiind examinări de natură

chimică sau spectrală, precum şi metode de certitudine, cum sunt microscopia electronică cu

baleiaj şi microspoectrofotometria în radiaţii infraroşii. . Discuţii si aprecieri de substanşă în

legătură cu tehnicile de examinare în laborator a urmelor secundare ale îimpuscăturii vom

realiza în curpinsul acestui capitol, precizările de principiu formulate mai sus au menirea de a

localiza şi implicit determina locul pe care îl ocupă examinările de laborator ale acestor urme

în cadrul activitaţii criminaliştilor, implicit a organelor de cercetare penală în îndeplinirea

scopului procesului penal.

Secţiuna a II-a. Consideraţii generale privind

obiectul analizei rezidurilor tragerii

În situaţii care implică folosiri reale sau supectate a armelor de foc, detecţia şi

identificarea reziduurilo de la o tragere cu arma pot furniza informaţii preţioase pentru

anchetă.

Ceste reziduri sunt în principal compuse din pulbere arsă şi nearsă de la incărcătura

explozivă, precum şi din pulberea de iniţiere, proectil, tubul cartuşului si arma în sine, şi

aceste reziduri sunt denumite în general rezidurile tragerii. Rezidurile tragerii nu este singura

denumire folosită. În literatura de specealitate adeseori sunt folosite si alte denumiri, precum

rezidurile decarcarii explozive a cartuşului sau rezidurile tragerii cu arma.

Detecţia şi identificarea urmelor secundare ale tragerii sunt de obicei realizate cu

scopul de a determina daca sau nu un suspect a tras cu o armă, de a determina orificiul de

intrare al glonţului sau de astabii distanţa de la care s-a tras. Nu s-au obţinut aceleaşi rezultate

30

prin folosirea analizei urmelor secundare ale tragerii pentru a oferii inforaţii in acheta

criminalistică, în afară de cele enumerate mai sus.

În timpul tragerii cu o armă de foc, cuiul percutor loveşte capsa de iniţiere a cartuşului,

determinând aprinderea pulberii de iniţiere, cu producerea unei flăcări în interiorul tubului

cartuşului. Praful de puşă din interiorul tubului cartuşului începe să ardă, transformând-se din

solid în gaz. Acest volum de gaze, generat în urma arderii prafului de puşcă, creează presiune

în interiorul cartuşului presiune care va forţa proiectilul să avanseze de-a alungul ţevii armei.

Presiunea generată în spatele proiectilului este eliberată imediat duă ce acesta părăseşte gura

ţevii. Proiectilul acţionează ca un dop într-o sticlă cu şampanie bine agitată. Când glonţul

părăseşste gura ţevii artmei, presiunea împinge cu viteză mare rezidurile de tagere în afara

ţevii armei. Reziduurile sunt împrăştiate din ţeavă sub forma unui con fumegând.

Pulberile de iniţiere utilizate cel mai frecvent conţin stifnat de plumb, azotat de bariu,

sulfură de stibiu şi ca rumare rezidurile tragerii conţin, în principal, elemente chimice Pb, Ba,

Sb. elemente chimice mai puţin comune: Al, S, Sn, Ca, K, Cl, Si.

Se pot întânli şi pulberi de iniţiere pe bază de merur, în special în munţia fabricată în

Europa de Est şi utilizată în Orientul Mijlociu. În prezent însă, din motive ecologice, pentru a

aevita contaminarea aerului cu plumb, majoritatea producătorilor de muniţe pentru armele de

foc oferă muniţie fără plumb care conţine Al, Si, Cu şi Sn, asociate uneori cu elementele Sr,

Sn, K şi-sau Ba.

Tubul cartuşului este confecţionat cel mai desea din Pb sau Sb, dar mai există şi

proiectile care conţin aliaje feroase.

Pulberile din interiorul cartuşului pot fi pulbere fără fum sau pulbere neagra (cu fum).

Pulberea neagră conţine o combinaţie de azotat de potasiu (75%), carbun (15%) şi sulf (10%).

Conform unui studiu recent al FBI, pulberea fără fum poate să conţină până la 23 de compuşi

organici. Această pulbere este compusă din nitrat de celuloză (accelerant), nitroglicerină

(material energetic) şi aditivi, cum ar fi difenilamina (stabilizator), etilcentralită sau

metilcentralită (stabilizatori sau-şi agenţi de gelifiere), izomeri ai dinitrotoluenului.

Difenilamina se descompune în N-nitrozodifenilamină şi diferiţi nitroderivaţi.

31

Secţiunea a III –a. Diferite metode şi tehnici de analiză

1. Examinarea şi analiza urmelor secundare ale împuşcăturii de natură organică se

realizează cu rumătoarele tehnici:

teste culoare de difenilamină şi reactivul Griess pentru evidenţierea urmelor de compuşi

organici din categoria nitroderivaţilor;

cromatografia în strat subţire;

lichid cromotografie cu spectometrie de masă;

spectometrie de mobilitate ionică;

electroforeză capilară pentru indentificarea şi analiza ionilor anorganici conţinuţi în

pulberile fără fum arse şi nearse;

cromatografie gazoasă cu spectometrie de masă.

2. Exminarea şi analiza urmelor secundare ale împuşcăturii de natuăr anoirganică se

realizează cu următoarele tehnici:

testele de culoare cu difenilamină şi reactivul Griess pentru evidenţierea urmelor de

compuşi anorganici din categoria azotaţilor;

teste pentru identificarea stibiului cu idoura de trifenillmetilarsonium (coloraţie

portocalie(, a a plumbului şi bariului cu rodizonat de sodiu (coloraţie roşie pentru ambele

elemente, care la adăugare de acid clorhidric diluat devine purpurie indicând prezenţa

plumbului);

spectrometria de absorţie atomică;

chemoluminişcenţa;

spectrometria de emisie atomică cu plasmă cuplată inductiv;

spectrometria de fluorescenţă de raye X;

microscopia electronică cu balneaj cu spectrometrie de raze X, cu dispersie după

energie (SEM/EDS).

Nu toate tehnicile enumerate pot să ofere specificitatea necesară identificării urmelor

secundare ale împuşcăturii n criminalistică, deoarece majoritatea lor nu analizează particulele

ca atare. Singurul echipament care pote să frunizeze informaţiile morfologice şi analitice

refritoare la particulele analizatea într-o manieră nedistructivă şi permite detecţia şi

identificarea particuleler urmelor secundare ale împuşcăturii cu specificitate maximă este

microscopul electronic, cuplat cu spectometru de raze X.

32

Înainte de a trata mai pe larg acestă metodă de analiză a particulelor urmelor

secundare ale tragerii este necesar ase puncta cateva aspecte în legătură cu celelalte metode de

analiză menţionate mai sus, deoarece o analiză obiectivă aa cestor metode este necesară

pentru ca afirmaţia de mai sus sa fie susţinută.

În 1933, Teodoro Gonzalez din cadrul Laboratoul Poliţiei din Mexico City a pus

bazele testului cu parafina54. Acesta presupunea realizarea unul mulaj părţii din spate a manii

persoanei suspectate folosind ceara de parafină fierbinte. După ce s-a răcea şi devenea solid,

ceara era desprinsă de pe mana cu tot cu rezidurile tragerii55. Mulajul era apoi pulverizat cu o

soluţie de 0,25% N-difenil-bezidină în concentrat de acid sulfuric. Reactivul, precum

difenilamina folosit mai târziu, dadea o coloraţie mai albăstruie în reacţie cu compuşi de

nitraţi de la pulberea explozivă parţial arsă sau nearsă..56

În acelaşi timp, se puteau obţine informaţii privind dispersarea particulelor, deşi acesta

era conceput doar pentru a indica prezenţa nitraţilor. Oxidanţii care provoacă o reacţie

pozitivă se găsesc în îngrăsământ, în produsele farmaceutice, lac de unghii, urină etc..

Reactivul Griess a fost găsit mai tarziu a fost un pic mai selectiv de cat celelalte.

Un al procedeu57 întocmit a fost cel pentru identificarea plumbului, bariumului si

animoniu din stifnatul de plumb, azotatul de bariu, sulfura de stibiu folosiţi în pulberile de

iniţiere. Acesta presupunea nişte tampoane umezite cu acid clorhidric diluat care erau fost

folosite pentru a colecta particlele urumelor secundare de pe mâini. Acestea după ce se usucau

erau tratae cu o iodură de trifenilmetilarsonium, apoi, după ce se uscau din nou, o soluţie pe

bază de rodizonat de sodiu este adăugată. Primul raeactiv dacă antimoniu este prezent va

produce puncte de culoare portocalie. Al doilea va da o coloraţie roşie în cazul în care

plumbul sau bariumul este prezent şi după ce se va adăuga o soluţie de acid clorhidric,

punctele se vor colora mov datorită prezenţei plumbului.

Avantajul acestui test, spre de osebire de cel cu parafină este incidenţa mică a falselor

pozitive.

Analiza de activare cu neutroni rapizi este una din cele mai sensitive metode analitice

pentru multe elemente58. Metoda este bazată pe considerentul căa tunci când o monstră este

bombardată cu radiaţii într-un reactor nuclear pentru o anumită perioadă de timpr, atomii

anumitor elemente absorb neutroni. Nucleele care au atras în mod excesiv electroni au un

54 Emilian Stancu, op. cit., p. 249.55 James Smyth Wallace, op. cit., p. 107.56 Francesco Saverio Romolo, Pierre Margot, Identification of gunshot residue: a critical reviw, în Forensic Science Internationl, numărul 119, 2001 p. 196.57 Cunoscut şi sub denumirea “Metoda Harison şi Gilroy”; a se vedea: James Smyth Wallace, op. cit. p. 108.58 Ibidem.

33

surplus de energie ce este adesea elibeat sub formă de raze gamma. Nucleele care au un

surpluy de neutroni se numesc radionuclizi.

Folosind un sistem de măsurare a radiaţiilor capabil să detecteze şi să înreistreze

anumite radiaţii este posibil să se identifice şi cuantifice elementele ce fac interesul analizei.

Numărul de radiaţii gamma pe unitate de timp faţă de energia radiaţiilor gamma este direct

proporţional cu cantiatea elementului cu rpicina din monstra analizată.

Această metodă a fost înlocuită complet cu spectometri a de absorţie atomică datorită

următoarelor dezavantaje:

necesita accesul la un reactor nuclear;

echipament foarte scump şi lipsa personalului calificat;

procesarea lentă a probei datorită timpului necesar irradierii, răcirii şi separării

radiochimice;

slaba detecţie a plumbului, un element foarte important în compoziţia rezidurilor

tragerii.

Spectrometria de absorţie atomică evidenţia urmele de plumb întânlite pe monstrele de

proba luate de pe mâinile persoanei suspecte, dar era inadecvată pentru bariu si antimoniu.

Dezvolatrea atomizatorului termoelectric a făcut ca spectrometria de absorţie atomică fără

flacără mai atractivă pentru laboratoarele de criminalistică. Rezidurile tragerii putând fi

colectate folosind tampoane imbinate cu solutie de acid, spălarea mâinilor cu acid diluat sau

prelevând particulele cu o suprafaţă adezivă. Un dezavantaj al acestei tehnic este acela că nu

se poate realiza analize pentru mai multe elemente simultan.59

Tehnica fotoluminscenţei60 presupune ca monstra ce se doreşte a fi analizată să fie

introdusă în nitrogen lichid si apoi să fie pus sub o lampă cu cuarţ şi xenon pentru a fi

detectate emisiile de plumb şi stibiu. S-au folosit doă metode de colectare a particulelor

urmelor secundare ale tragerii, prima fiind printr-o procedură de spalare, iar cea de a doua

prin prelevarea cu bada adezivă a rezidurilor. Pentru a avea o fundamentare empirică solidă,

au fost prelevate monstre de la diferite persoane inclusiv mecanici auto, vopsitori sau

muncitori in alte domenii, cat timp erau la locul de muncă. S-a constatat o mai mare prezentă

a reziduurilor în spaţiile închise decat în cele deschise. Stibiu a fost detectat în monstre

obţinute prin tragerea cu muniţie ce nu conţinea antimoniu, ce nu conţine in pulberea de

iniţiere stibiu. Pe acelaşi considerent un studiu realizat în legătură cu persistenţa rezidurilor

tragerii pe mâini arată o scădere de aproximativ un ordin de mărime după 1 oră. A fost

59 Metoda Harison şi Gilroy; James Smyth Wallace, op. cit. p. 109.60 Emilian Stancu, op. cit., p. 250.

34

dovedit că rezidurile tragerii pot fi transportate de la o mână la alta şi de pe maâini pe

îmbrăcăminte, în special în interiorul buzunarelor de la pantaloni.61

Numeroase alte metode privind detecţia şi identificarea rezidurilor tragerii au fost

studiate. Voltametria de redizolvare anoidică poate fi realizată cu un echipament nuorea

laborios, dar nu poate determina bariumul. Voltametria de redizolvare anodică cu puls

diferenţial permite detecţii simultane de plumb si stibiu, acestea fiind mai rapide şi mai

sensibile. Tehnica emisiei de raze X induse de protoni (PIXE) oferă o sensitivitate bună, dar

este deficitară datorită unor aplicaţii de rutină ce implică tehnica.62 Spectometria de emisie

atomică cu plasmă cuplată inductiv (ICP/AES) este mai sensitivă decât spectometria de

absorţie atomică în ceea ce priveşte detectarea bariumului. Spectometria de fluorescenţă de

raze X (XRF) permite analiza rezidurilor tragerii pe ţesuturile umane şi pe ţmbrăcăminte,

condirmând posibilitatea identificări unui orificiu de intrare şi oferind infromaţii cu privire la

stabilirea distanţei de tragere.

Seţiunea a VI-a. Microscopia electronică cu baleiaj cu

spectometrie de raze X, cu dispersie după energie.

Metodelor ce nu analizează particulele în individualitatea lor le lipseşte specificitatea

necesară pentru detecţia rezidurilor tragerii în cercetarea criminalistică. Rezulatele oferite de

aceste tehnici de anliză arătau doar că cele trei elemente )plumb, bariu şi stibiu) sunt prezente

pe o suprafaţă, dar nu puteau fi evidenţiate individual din mediul respectiv.

Particulele conţinând plumb şi barom sunt gasite în în emisiile provenite de la arderea

benzinei cu tetraetil de plumb. Plumbul este găsit în materiale de izolaţie, în bornele de la

baterie, în tipul de metal, în sudură, în sticlă şi în vopsea. Antimoniu este găsit în diferite

aliaje, adesea cu plumb, si un oxis al acestuia este folosit ca ignifug pentru amestecul de fibre

de bumbac si poliester.. Bariul este găsit în vopsea, lubrifiant de automibile şi sulfatul de

bariu este principala sursă de prezenţă a bariului pe mâini.

Analiza particulelor se reaizează printr-un microscop electroniccu baleiaj.

Microscopul electronic cu baleiaj (SEM) genereaza un flux de electroni care bombardeaza

61 Francesco Saverio Romolo, op. cit,.P. 196.62 Francesco Saverio Romolo, op. cit,.P. 197.

35

proba supusa analizei. Ca rezultat al acestei interactii microscopia electronica cu baleiaj

permite o vizualizare clara a structurii generale a probei; pot fi observate suprafata superioara,

sectiunea transversala si suprafata inferioara. Din asimetria structurii si din micrografii se

poate estima in plus porozitatea si distributia marimii porilor. Limita de rezolutie a unui

microscop electronic simplu se afla in intervalul 0,01 µm (10 nm) pe cand diametrul porilor

suportilor se afla in intervalul 0,1-10 µm. Rezolutii de 5 nm se pot atinge cu alte tehnici

microscopice cum ar fi microscopia cu efect de camp, nanoscopia. 63

Acesta daca este echipat cu un detector de raze X poate să analizeze spectre de raze X

în monstre cu volum de caţiva microni cubici. Un spectometru cu raze X poate separa emisile

de raze X, în funcţie de lungimea de undă de difracţie de la un cristal (WDX) sau sau prin

utilizarea dispersie de energie caracteristică a unui detector de stare solidă.64

Rezoluţia ridicată a imaginilor obţinute este esenţială în identificarea şi separarea

microparticulelor urmelor secundare ale împuşcăturii. Acesta utilizează un fascicol de elctroni

pentru a vizualiza obiectul de analizat. El prezintă o profunzime a câmpului de 200 de ori mai

mare decât a unui microscop optic, o rezoluţie extrem de înaltă şi o capacitate de magnificare

mai mare de 100.000. Suplimentar, în momentul bombardăriiprobei, electronii dau o parte din

ernergia or elementelor prezente în componenţa probei şi această energie poate fi reemisă sub

formă de raze x, la o lungime de undă specifică fiecărui element chimic.

Majoritatea particulelor de tip urme secundare ala împuşcăturii sunt foarte mici (0,5 –

10 microni) şi, deoarece sunt împrăştiate pe o suprafaţă relativ mare este necesar să se

verifice-analizeze suprafeţe mari pentru a obţine rezulate valide din punct de vedere statistic.

În aceste condiţii cautarea manuală a microparticulelor de interes printre mii de alte particule

existente într-o părobă, nu este practică, este mare consumatoare de timp şi este supusă uni

risc mare de inducere de erori. Pe lângă acestea mai putem menţiona şi materialele străine,

cum ar fi fibre şi rămăşiţe de piele care pot face dificilă găsirea rezidurilorilor sau chiar

imposibilitatea de a fi văzute.65

Din acete motive, alternativa automată a identificării/analizei urmelor secundare ale

împuşcăturii este mult mai atractivă, permiţând rularea rapidă, nesupravegheată, a amai

multor probe în timpul nopţii, oferindu-i astfel timp operatorului pentru validarea şi

procesarea datelor.

În conformitate cu standardul ASTM E1588-08, evaluarea particulelor metalice,

detectate prin microscopie electronică de baleiaj, cuplată cu spectometrie de raze X se 63 James Smyth Wallace, op. cit., p. 111.64 Francesco Saverio Romolo, op. cit,.P. 197.65 Francesco Saverio Romolo, op. cit,.p. 200.

36

realizează ăe baza morfologiei şi compoziţiei chimice elementelor a a cestora. Din punct de

vedere morfologic, particule cu diametrul cuprins între 0,5 µm cu formă sferică sau ovală, dar

şi agregate cu forme neregulate cu mărimi cuprinse între 1-100 µm, rezultate în urma fuziunii

particulelor de mici dimensiuni, sunt încadrate în categoria urmelor secundare ale

împuşcăturii. Forma particulelor este considerată secundară, în raport cu compoziţia chimică

elementară, pe baza căreia particulele detectate sunt clasificate în „caracteristice” şi

„indicative”.

Astfel, sunt considerate ca particule „caracterisitce” exclusive pentru rezidurile de

tragere, particule de formă sferică cu diametrul cuprins între 0,5 şi 5,0 µm, care conţin

plumb, bariu şi stibiu. Doar 4 compoziţii au fost observate numai în rezidurile tragerii66 : Pb-

Sb-Ba; Ba-Ca-Si cu urme de S; Ba-Ca-Si cu rume de PB dacă Cu şi Zn sunt absente şi Sb-Ba.

Alte compoziţii chimice sunt considerate „indicative” rezidurilor de tragere: Ba-Sb, Pb-Sb,

Pb-Ba, Pb, Sb, Ba, BaAl, BaCaSi cu sau fără urme de sulf.

Atât în particulele „caracteristice” cât şi în cele „indicative” rezidurile tragerii, unul

sau mai multe din următoarele elemente pot fi prezente: Si, Ca, Al, Cu, Fe, S, P (mai rar), Zn

( numai dacă Cu este de asemenea prezent, Ni ( rar întânlit şi numai împreună cu Cu şi Yn),

K şi Cl.

Programul automat aferent microscopului electronic permite detecţia şi identificarea

urmelor secundare ale împuşcăturii, pe baza caracteristicilor morfologice şi a compoziţiei

elementale a particulelor. Fiecare buton este scanat în întregimeiar, după analiza morfologică

şi elementală, particulele identificate sunt clasificate automat în „carcateristice” şi

„indicative”. Particulele identificate sunt relocalizate şi reanalizate manual pentru confirmare,

la magnitudini de 1000 -2000 de ori.67

Pentru evaluarea corectă a rezultatelor analitice chimişti criminalişti trebuie să aibă

infromaţii corealte cu evenimentele produse la faţa locului, referitor la următoarele aspecte:

1. Contaminarea şi transferul urmelor secundare ale împuşcăturii, ca urmare a unor

manipulări greşite sau prin contaminarea cu urme secundare a împuşcăturii de la o tragere

anterioară, aspecte care pot să conducă la rezulate false pozitive;

2. Spălarea mâinilor sau purtarea mănuşilor pot să conducă la rezulate negative false;

3. Timpul de depunere a particulelor urmelor secundare ale împuşcăturii, în

vecinătatea persoanei care a tras cu o armă de foc. În literatura de specialitate se precizează

că depunerile particulelor urmelor secundare ale tragerii se realizează la un interval de câteva 66 Ibidem..67 Diana M. Wright, Michael A. Trimpe, Summarz of the FBI Laborator’s Gunshot Residue Szmposium Maz 31 – June 3, 2005, în Forensic Science Communication, Volumul 8, Numărul 3, Iulie 2006.

37

minute după producerea împuşcăturii.

4. Tipul muniţiei utilizate. datorită utilizării tot mai crescute a muniţiei fără plumb, nu

mai este posibilă ideintificarea particulelor conţinând plumb, bariu, stibiu ca şi caracteristice,

specifice tragerii cu armele de foc, ceea ce împiedică identificarea corectă a particulelor

urmelor secundare ale tragerii şi poate conduce la rezulatae fals negative;

5. Particlele ce prezintă compoziţii similare (Pb, Sb,şi Ba) cu cele ale urmelor

secundare ale împuşcăturii pot proveni din alte surse decât tragere cu o armă de foc. Diferite

domenii68 de activitate au fost identificate ca surse de particule cu compoziţie similară cu cea

a urmelor secundare ale împuşcăturii.

Metodele dezvolate în laboratoarele criminalistice europene, pentru analiza

particuleor urmelor secundare ale împuşcăturii, se bazează mai ales pe stabilirea aspectului

„caracateristic” decat pe interpreatrea staistică a rezultatelor.

În abordarae „fomală”, particulele rurmelor secundare ale împuşcăturii evidenţiate

într-o probă sunt interpretate confrom regulilor unui protocol general de interpretare, pentru a

determina dacă particulele provin dintr-o sursă specifică sau nu. Problema cea mai

importantă a abordării „formale” o constituie faptul că anumite muniţii (muniţia fără plumb69)

nu produc particule „caracteristice” urmelor secundare ale împuşcăturii.

În abordarea „specifică”, „de la caz la caz”, praticulele urmelor secundare ale

împşcăturii descoperite pe o suprafaţă sunt comparate cu muniţia utilizată. Se apreciază că

această abordare este de mai mult ajutor justiţiei. Ea permite utilizarea rezultatelor

subestimate de abordarea ormală în anumite situaţii şi evită supra estimarea rezultatelor în

altele. Este recomandat ca abordarea „specifică”, „de al caz la caz” să fie rumată, ori de cate

ori este posibil, în interpretarea particulelor urmelor secundare ale împuşcăturii.

Consideraţiile staitstice şi bazee de date pot fi de ajutor nu numai în exprimarea „gradului de

unicitate” al diverselor particule descoperite, dar mai ales în evaluarea valorii unei ipoteze

particulare. Se consideră necesară dezvolatarea unor modele similare celor existente pentru

alte mijloace de probă (fibre, sticlă estc.) în vederea utilizării teoremie lui Bayes70 în

interpreatrea urmelor secundare ale împuşcăturii.

Prin teorema lui Bayes, pentru a se evalua importanţa unei particule a urmelor

secundare ale împuşcăturii corelate unui subiect sau unei infracţiuni, trebuie să se compare

68 Francesco Saverio Romolo, op. cit,.p. 206.69 Francesco Saverio Romolo, op. cit,.p. 204.70 pentru mai multe detalii privind aplicarea teorie lui Bayes pentru interpreatrea rezultatelor examinării complexe a expertului criminalist Laszlo Tatar, Teoria Bazes ca metodă de interpreatare a probelor în criminalistică, în Revista de criminologie, de criminalistică şi de penologie,Bucureşti, Anul 2005, Numarul 2, p. 300-304.

38

două ipoteze, prima fiind ipoteza acuzării, suspectul a tras cu arma de foc într-o anumită

situaţie, iar a doua fiind ipoteza apărării, suspectul nu a fost implicat în tragere. Dacă se

descoperă o particulă ce poate fi considerată ca aparţinând urmelor secundare ale

împuşcăturii se apreciază că existenţa aceastia este urmarea descărcării a unei arme, fie

urmarea contactului cu o altă suprafaţă contaminată cu reziduuri ale tragerii cu o armă de foc

( de exemplu: o armă, mâinile trăgătorului, un cartuş ars, consumat etc.).

Raportul de probabilitate, pentru evaluarea importanţei unei probe sub ipoteze

conflictuale, permite expertului criminalist să considere nu numai infromaţia realtivă la o

posibilă sursă a uneia sau mai multor particule, ci mai ales dacă aceasta este corelată cu

activitatea specifică unui suspect.

Terema lui poate fi foarte folositoare ca metodă de interpreatre, evaluare a probelor

deoarece fromula lui Bazes este un instrument obiectiv. Dar metoda nu trebuie supra estimată

ea neputând servi ca unică metodă de interpreatre a oricărei probe sau în orice împrejurări.71

Din cele prezentate mai sus am arătat superioritatea micorscopiei electronice cu

baleiaj cu spectrometrie de raze X, xu dispersie după energie aceasta fiind o metodă non-

distructivă a monstrei supuse analizei, oferind informaţii de ordin morfologic şi elemental cu

rpivire la fiecare particulă în parte ce se găseşte în urmele secundare ale tragerii.

Aceste aspecte vin în contrast cu metodele de analiză în masă, cum ar fi spectometria

de absorţie atomică, analiza cu activare de neutroni rapizi , spectometria de emisie atomică cu

plasmă cuplată inductiv, unde monstra de analizat este dizolvată sau extrasă înaintea

determinării concentraţiei ai tuturor elementelor, astfel sacrfiicând infromaţii morfologice şi

idenitificarea individuală a particulelor. Pe lângă acestea spectrometria de fluorescenţă de

raze X este o metodă de analiză în masă care a fost folistă la analiza elementală a praticulelor

urmelor secundare ale împuşcăturii. Spre de osebire de metodele de analiză în masă pe bază

de dizolvare a montrei într-o soluţie, spectrometria de luorescenţă de raze X este non-

distructivă, totuşi aceasta nu oferăinfromaţii de tip morfologice şi este incapabilă să identifice

individual fiecare particulă a rumelor secundare ale tragerii.

71 Laszlo Tatar, op. cit., p. 303.

39

Concluzii

Identificarea urmelor secundare ale tragerii găsite la suspecţii a provocat pe

criminalisti de multi ani. Microscopia electronică cu baleiaj cu spectometrie de dispesie cu

energie este folosită în mod curent de către organele judiciare să idnetifice particulele

urmelor secundare ale împuşcăturii, şi cum s-a dovedit prin această metodă se poate face

diferenţa între mai multe tipuri de particule de la diferite tipuri de muniţie.

Necesitatea de a idenitifica urmele secundare ale împuşcăturii precum şi problemele

privind utilitatea unor metode de indentificare a acestor ureme ridicate în practica orgnelor

de anchetă a făcut ca evoluţia în acest domeniu să fie una foarte dinamică şi amplă. De la

testul cu parafină descoperit în 1914 de către doctorul Iturrioz şi până astăzi la microscopia

electronică cu belaiaj, au fost propuse şi descalificate diferite metode pentru o cat mai buna

identificare şi analiză a particulelor urmelor secundare al împuşcăturii.

Până acum nici o metodă prin care să se obţină informaţii infailibile, deşi astăzi se

poate analiza particula în parte, frunizandu-se desprea ceasta infromaţii de ordin morfologic

şi elemental. Interesul deosbie acordat pentru acest domeniu şi setea de cunoaştzere şi

descoperire sunt premisele următoarelor metode şi tehnici de analiză a urmelor secundare ce

vor apărea în viitor mult mai precise şi mult mai rapide.

Un exemplu în acest sens este tehnica emisiei de raze X induse de protoni (PIXE) este

o metodă de analiză a particulelor urmelor secundare ale împuşcăturii mul mai eficcace

deaorece are o sensitivitate mult mai inaltă la detectarea elemntelor. Dar a fost desconsiderată

datorită operaţiunilor de rutină împovărâtoare.

Prin intermediul PIXE pot fi cuantificate absolut fără utilizarea standardelor, cu

condiţia ca elementar compoziţie de material de pe calea de ieşire din radiografii să fie

cunoscută, care este situaţia în cazul în care semnalul redifuzat particulelor este înregistrat şi

analizate în mod corect. Cu toate acestea, până recent, nu a fost posibil de a analiza fotoni şi

spectrul de particule îndeajuns, de aceea, printr-un cod integrat care utilizează elementar

specificitatea emisiei de raze X induse de protoni pentru a depăşi masă de rezoluţie mică

spectrului de particule, împreună cu adâncimea compoziţiei de sensibilitate de profil a

spectrului de particule în a calcula corect calea de ieşire a razelor X de absorbţie pe.

40

Această tehnică noua faţă de microscopia electronică cu baleiaj cu spectometrie de

raze X, cu dispersie după energie poate detecta particule ale urmelor secundare ale

împuşcăturii pe care a doua metodă nu o poate face, în concluzie ceea ce aduce nou această

metodă este că prin intermediul ei se poate subclasifica particulele urmelor secundare ale

tragerii pentru a se putea realiza o diferenţiere dintre particulele prezente pe aceeaşi monstră

de analizat ce nu au aceeşi origine.72

72 M. J. Bailey, C. Jeynes, Characterisation of gunshot residue particles using self-consistent ion beam analysis. în Proceedings of the 11th International Conference on Nuclear Microprobe Technology and Applications and the 3rd International Workshop on Proton Beam Writing, Debrecen, Hungary, 20-25 July 2008.

41

Bibliografie:

1. Tratate, cursuri universitare, monografii .

1. Ilie Botoş, Cercetarea criminalistică a faptelor comise cu armele de foc, Editura

Risoprint, Cluj-Napoca, 2002.

2. Lazăr Cârjan, Tratat de criminalistică, Editura Pinguin Book, bucureşti, 2005.

3. Radu Constantin, Pomipl Drăghici, Mircea Ionitţă, Expertizele: mijloc de porbă

în procesul penal, Editura. tehnică, Bucureşti, 2000.

4. Prof. Dr. Mihail Kerbach, Medicina judiciară, Editura Medicală, Bucureşti,

1958.

5. Ioan Iacobuţă, Giorgică Sorin Apetrei, Crminalistică, Casa de Editură Venus,

Iaşi, 2008.

6. Florin Ionescu, Criminalistică, Editura Universitară, Bucureşti, 2008.

7. Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, 1972, Tipar executat la C:P.C.S.

8. E. Petrişor, V. Titic, "Manual de balistică interioară", Editura Militară,

Bucureşti, 1963

9. James Smyth Wallace, Chemical analysis of Firearms, Amunitio and Gunshot

Residue, Editura CRC Press, New York, 2008.

10. Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediţia a IV-a revizuită şi adăugită,

Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007.

11. Camil Suciu, Criminalistică, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti

12. I. Vasiliniuc, Examinarea urmelor de intrare şi ieşire lăsate pe obiecte, Tratat

practic de ciriminalistică, volumul III

42

2. Articole şi studii de specialitate.

1. J. Andrasko, S. Pettersson, A simple method for colection of gunshot residue

from clothing in Journal of Foresnsic Science Society, Volume 31, Număr 3,

Iulie 1991.

2. Francesco Saverio Romolo, Pierre Margot, Identification of gunshot

residue: a critical reviw, în Forensic Science Internationl, numărul 119,

2001.

3. M. J. Bailey, C. Jeynes, Characterisation of gunshot residue particles using

self-consistent ion beam analysis. în Proceedings of the 11th International

Conference on Nuclear Microprobe Technology and Applications and the

3rd International Workshop on Proton Beam Writing, Debrecen, Hungary,

20-25 July 2008

4. Diana M. Wright, Michael A. Trimpe, Summarz of the FBI Laborator’s

Gunshot Residue Szmposium Maz 31 – June 3, 2005, în Forensic Science

Communication, Volumul 8, Numărul 3, Iulie 2006

5. Laszlo Tatar, Teoria Bayes ca metodă de interpreatare a probelor în

criminalistică, în Revista de criminologie, de criminalistică şi de

penologie,Bucureşti, Anul 2005, Numarul 2.

43