Universitatea de Vest Timişoara

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

- REFERAT -

Urmele de mâini

Voinea Casiana Ileana

anul IV, gr. VI, drept ZI

Olaru Radulescu Marina

anul IV, gr. IV, drept ZI

TIMIŞOARA 2013

1

Cercetarea criminalistică, are drept fundament ştiinţific principiul potrivit căruia,în majoritatea cazurilor, săvârşirea unei infracţiuni presupune prezenţa făptuitorului la faţa locului şi executarea de către acesta a unor activităţi ce produc modificări materiale în ambianţa existentă, cunoscute sub denumirea generică de urme.

Prin examinarea urmelor se poate stabili modul cum infractorul a pătruns în câmpul infracţiunii, acţiunile pe care le-a desfăşurat şi succesiunea acestora, instrumentele pe care le-a folosit şi deprinderile în mânuirea lor, identificarea autorului sau autorilor.

Întreg ansamblul investigaţiilor criminalistice destinate descoperirii infracţiunilor şi identificării autorilor acestora este fundamentat ştiinţific pe principiul potrivit căruia săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală determină modificări în realitatea înconjurătoare.

„Este imposibil pentru un infractor să acţioneze cu intensitatea pe care o presupune acţiunea infracţională, fără să lase urme ale trecerii sale.”

2

1. NOŢIUNI GENERALE

Urmele mâinilor sunt acele modificări materiale aduse elemenelor componente ale locului faptei, ca rezultat al contactului mâinilor făptuitorului sau victimei cu acestea, în procesul săvârşirii infracţiunii.

Formarea urmelor de mâini se explică prin existenţa permanentă pe suprafaţa palmei a substanţei secretate de piele, substanţă formată din compuşi organici şi anorganici, care nu se evapora prin trecerea timpului.

Identificarea persoanelor după urmele de mâini se bazează pe varietatea reliefului papilar de pe partea anterioară a palmei, ce se prezintă sub formă de ridicături şi adâncituri. Ridicăturile acestui relief se numesc linii sau creste papilare iar adânciturile şanţuri interpapilare.

Denumirile de desen sau relief papilar, creste papilare, şanţuri provin de la cuvântul papilla, care în limba latină înseamnă sfârc. Papilele se află în interiorul pielii de pe suprafaţa anterioară a mâinii şi a tălpilor, în stratul dermic, se prezintă sub formă de conuri mici şi sunt aşezate în rânduri paralele. Corespunzător acestor rânduri de papile din stratul dermic, pe epiderma se află crestele papilare. Fiecare papilă din dermă este deschisă în partea superioară ca un crater, prin care se elimină transpiraţia, craterul comunicând pe vârful crestei papilare cu un por. Astfel, fiecare creastă papilară este strabătută de-a lungul sau de numeroşi pori.

Capitolul criminalisticii care se ocupă cu examinarea şi clasificarea reliefului papilar, precum şi cu identificarea persoanelor după detaliile sale, poartă denumirea de dactiloscopie. Urmele degetelor descoperite la locul faptei se numesc urme de deget, cele luate experimental poartă denumirea de impresiuni digitale, iar fotografiile reliefului papilar, obţinute prin fotografierea urmelor sau a impresiunilor, se cunosc sub denumirea de dactilograme, care de altfel formează obiectul de studiu în procesul de identificare dactiloscopică.

Proprietăţile desenelor papilare:

În practica judiciară, identificarea persoanei după desenul papilar este considerată ca una dintre cele mai sigure, rapide şi ieftine metode criminalistice.

La baza identificării dactiloscopice, stau proprietăţile desenului papilar, respectiv:

Unicitatea este inţeleasă astfel că fiecare persoană are relieful papilar propriu, ca existenţă unică, nerepetabil la alt om. Numărul imens şi varietatea detaliilor crestelor papilare pe o zonă relativ limitată de pe suprafaţa palmelor

3

şi a tălpilor omului închid posibilitatea reală ca acelaşi relief papilar să se repete în mod identic la două sau mai multe persoane.

Longevitatea constă în faptul că relieful papilar se formează înainte de naştere, definitivat prin luna a 6-a din faza intrauterină a fătului şi continuă să existe până la descompunea pielii în procesul putrefacţiei.

Fixitatea reliefului papilar constă în menţinerea formei şi detaliilor caracteristice ale desenului papilar de la formarea sa, în luna a 6-a de viaţă intrauterină şi până la moartea persoanei. Singura modificare, fără implicaţii în procesul identificării, o reprezintă creşterea în dimensiuni a amprentei, în măsura dezvoltării corpului, fără influenţă asupra caracteristicilor crestelor papilare.

Inalterabilitatea reliefului papilar se caracterizează prin aceea că de-a lungul vieţii el nu poate fi şters, modificat pe cale fizică sau chimică, dacă prin procedeul aplicat nu este distrus şi stratul dermic în care se află papilele. Orice leziuni produse doar la nivelul epidermei distrug crestele papilare doar vremelnic. Ele reapar în forma anterioară pe măsura vindecarii pielii lezate. Dacă leziunea vizează întreaga grosime a pielii, relieful papilar este distrus pentru totdeauna, fiind înlocuit cu un ţesut scleros inform.

2. MODUL DE FORMARE ŞI DESCRIEREA URMELOR CREATE DE MÂINI

De regulă, urmele de mâini apar ca urme formă, nefiind exclusă posibilitatea apariţiei ca urme materie (piele sau chiar deget amputat).

În raport de suprafaţa palmei sau a degetului care a luat contact cu obiectele din câmpul infracţiunii, se pot crea urme palmare, digitale sau fragmente ale acestora.

După plasticitatea obiectelor pe care se formează, ele pot fi de suprafaţă sau de adâncime.

Urmele de suprafaţă pot fi la rândul lor, vizibile şi invizibile(latente)

Urmele vizibile(colorate) sunt create de mâinile murdare cu diferite substanţe colorate(sânge, cerneală, noroi, praf, ciment, funingine, var, tuş). În funcţie de gradul de îmbâcsire al crestelor papilare cu

4

substanţe colorate, urmele papilare pot avea aspect diferit. Astfel, degetele murdare aplicate în mod repetat pe diferite obiecte vor lăsa la început urme digitale sub formă de mânjituri, iar apoi urmele crestelor vor fi albe, iar cele ale şanţurilor colorate. În acestă situaţie urmele apar ca un negativ al desenelor papilare, cunoscut fiind faptul că, în caz normal, crestele papilare creeaza urmele. Reţinându-se această particularitate se impune compararea impresiunilor persoanelor bănuite – în mod obligatoriu – cu urmele astfel obţinute, cât şi cu imaginea negativă a acestora, obţinută prin inversarea fotografică.

Urmele invizibile se creează prin depunea sudorii şi a grăsimilor umane de pe piele, ca urmare a atingerii cu mâna a anumitor obiecte din câmpul infracţiunii. Asemenea urme se pot crea şi atunci când mâna a fost murdărită cu substanţe ca uleiuri vegetale, unsori de pe piese metalice, produse petroliere, creme şi vaseline incolore. Este considerată urmă invizibilă şi cea vizibilă într-o oarecare măsură, dar care pentru a fi examinată în mod corespunzător se impune relevarea ei.

Urmele de adâncime ale mâinilor se creeaza prin imprimarea profilului crestelor papilare în diverse materiale plastice: plastelină, argilă, chit, vopsea proaspătă, ceară sau anumite alimente.

3. IMPORTANŢA EXAMINĂRII URMELOR DE MÂINI

Importanţa examinării urmelor de mâini în procesul judiciar rezultă din următoarele:

Conduc la identificarea directă a făptuitorului sau a victimei, precum şi la probarea acţiunilor întreprinse de acesta

Au o frecvenţă mare, în locul comiterii infracţiunilor, pentru că mâinile făpuitorului sunt acele părţi ale corpului, cu ajutorul cărora acesta atacă victima, foloseşte diferite obiecte, pătrunde în locul faptei prin efracţie sau escaladare, triază şi caută obiecte vizate, transportă obiectele.

Complexitatea desenelor papilare dau posibilitatea identificării certe a factorului creator

5

Metodologia examinării dactiloscopice permite identificarea rapidă a persoanei( sistemul automat AFIS MORPHOTRAK permite efectuarea în foarte scurt timp a comparaţiilor dactiloscopice între urmă şi impresiunile digitale a milioane de persoane aflate în memoria calculatorului).

4. PRINCIPALELE FORME ALE DESENULUI PAPILAR

Urmele de mâini reproduc în întregime sau parţial desenul papilar aflat pe palmă şi degete. De aceea, pentru descrierea exactă a urmelor de mâini în procesul-verbal de cercetare la faţa locului este necesară cunoaşterea structurii desenului papilar.

Zona digitală cuprinde: falangetă, falangină si falangă ( de la vârf spre baza degetului), separate prin şanţuri de flexiune.

Zona palmară este despărţită de şanţurile de flexiune în trei regiuni:

Regiunea digito-palmară, care se întinde de la baza degetelor până la şanţul de flexiune situat

în podul palmei.

Regiunea hipotenară, situată spre exteriorul palmei.

Regiunea tenară, situată la baza degetului mare.

Desenul papilar al degetelor se întinde pe suprafaţa falangelor, falanginelor şi falangetelor. În mod deosebit interesează cel al falangetelor pentru că reprezintă forme complexe şi variate, precum şi pentru faptul că acestea vin în contact deseori cu diverse obiecte din câmpul infracţiunii.

Degetele digitale ale falangetelor stau la baza înregistrării dactiloscopice şi sunt clasificate în tipuri, subtipuri şi varietăţi, în raport de forma nucleului şi numărul deltelor.

6

5. OPERAŢIUNILE TEHNICO-CRIMINALISTICE CE TREBUIE EXECUTATE ÎN LEGĂTURĂ CU URMELE DE MÂINI

A. DESCOPERIREA PROBELOR / URMELOR DE MÂINI

Descoperirea urmelor de mâini presupune o cercetare sistematică şi amănunţită a locului săvârşirii faptei, prin obsevarea cu ochiul liber sau cu ajutorul unor mijloace tehnice adecvate.

Ea include două activităţi distincte:

Căutarea urmelor – una din activităţile de baza ale cercetării la faţa locului

Relevarea urmelor

Procedee şi tehnici de descoperire a probelor/urmelor de mâini:

Examinarea obiectelor cu ajutorul unui fascicul de lumină incidentă, sub un unghi de 45 de grade.

Folosirea diferitelor aparate optice:lupa, microscop, stereomicroscop Examinarea obiectelor prin transparenţă Examinarea suprafeţei obiectelor sub radiaţii ultraviolete Relevarea probelor/urmelor de mâini

Pentru relevarea urmelor papilare se poate folosi una din următoarele tehnici:

Pudrarea suprafeţelor obiectelor din câmpul infracţiunii, cu anumite pulberi colorate, folosind diverse pensule cu păr foarte fin, ocazie cu care pulberea aderă la urmele de mână, latente şi le colorează, făcându-le vizibile.

Aburirea cu vapori de iod se bazează pe faptul că vaporii de iod aderă repede la substanţele organice din transpiraţie colorându-le în maron intens.

Tratarea cu soluţii chimice Tratarea cu substanţe ticorep Tehnica relevării cu vapori de ciano-acrilat

7

B. CONSERVAREA PROBELOR/URMELOR DE MÂINI

După descoperire, urmele de mâini trebuie să fie conservate. Aceasta presupune luarea măsurilor necesare în vederea protejării acestora, pentru a nu fi distruse sau alterate intenţionat sau neintenţionat prin acţiunea diferitelor persoane, a animalelor sau intemperiilor naturii(ploaie, zăpadă).

Pentru conservarea probelor de mâini, se pot folosi unul sau mai multe din următoarele procedee:

Acoperirea cu diferite obiecte curate Încercuirea urmelor cu cretă sau alte obiecte Numerotarea urmelor descoperite

C. INTERPRETAREA PROBELOR/URMELOR DE MÂINI

Cu ocazia examinării urmelor de mâini la faţa locului, se pot obţine date şi indicii referitoare la:

Acţiunile făptuitorului la faţa locului Vârsta şi uneori sexul persoanei Determinarea degetului, a mâinii sau regiunii de la care provine urma Determinarea vechimii urmei

D. FIXAREA URMELOR DE MÂINI

Fixarea urmelor de mâini se face prin:

Descriere în procesul-verbal de cercetare la faţa locului Descrierea în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de examinare Fotografiere judiciară Fixarea urmelor în schiţa locului faptei Fixarea urmelor cu ajutorul desenului Fixarea urmelor cu ajutorul filmului judiciar

8

E. RIDICAREA PROBELOR/URMELOR DE MÂINI

Ridicarea urmelor de mâini este o operaţie obligatorie care se efectuează după fixarea lor, în faza dinamică a cercetării la faţa locului, aplicând unul din următoarele procedee:

Ridicarea imaginii urmelor prin fotografiere, filmare(video-filmare) Ridicarea urmelor de mâini odată cu obiectul purtător de urmă Ridicarea urmelor prin transferare Ridicarea urmelor de adâncime cu ajutorul mulajului

F. AMBALAREA ŞI TRANSPORTAREA URMELOR DE MÂINI

Cu ocazia ambalării obiectelor purtătoare de urme de mâini, trebuie respectate următoarele reguli:

Obiectele se vor ambala separat în cutii de lemn, carton, rezistente la lovituri, trepidaţii

Suprafeţelor obiectelor purtătoare de urme nu trebuie să se atingă de ambalaj

Ambalajul se va sigila şi apoi se va eticheta

G. OBŢINEREA METODELOR DE COMPARAŢIE (AMPRENTAREA)

Poliţistul are obligaţia să amprenteze toate persoanele care au avut acces legal la locul faptei, în vederea excluderii urmelor create de ele, cât şi persoanele incluse în cercul de suspecţi. În cazul în care se dispun examinări dactiloscopice comparative, odată cu urmele de mâini, specialistului sau expertului i se vor pune la dispoziţie şi

9

impresiunile papilare ale persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor, cunoscute sub denumirea de modele pentru comparaţie sau amprente.

Cu ocazia amprentării persoanelor sau cadavrelor se urmăreşte obţinerea impresiunilor papilare necesare pentru compararea acestora cu urmele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, în vederea identificării criminalistice ori lămuririi unor împrejurări ale comiterii faptei.

Situaţii în care se impune amprentarea:

Pentru compararea amprentelor digitale ale învinuiţilor(inculpaţilor) cu urmele papilare ridicate de la faţa locului la acea faptă sau de la altele cu autori necunoscuţi, în vederea identificării autorilor

Pentru excluderea prin comparare a urmelor papilare ale victimelor sau altor persoane ce au avut acces legal în câmpul infracţiunii

Pentru identificarea persoanelor cu identitate necunoscută Pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută Pentru înregistrarea dactiloscopică a infractorilor condamnaţi penal Pentru verificarea persoanelor care fac obiectul muncii de poliţie

descoperite cu ocazia unor razii sau altor acţiuni poliţieneşti

10

AMPRENTAREA PERSOANELOR

În funcţie de materialele care se folosesc, amprentarea persoanelor se poate realiza prin următoarele procedee:

Amprentarea cu tuş tipografic Amprentarea chimică Amprentarea specială, pentru examinarea porilor sau crestelor papilare Amprentarea prin scanarea imaginii desenului papilar

Pentru amprentarea unei persoane cu tuş tipografic sunt necesare următoarele materiale:

Placă de amprentat Rulou Tub cu tuş tipografic Fişe dactiloscopice decadactilare

Cu ocazia amprentării unei persoane trebuie îndeplinite şi respectate următoarele condiţii şi reguli:

Desenul papilar al amprentei să fie clar Desenul papilar să fie complet Desenul papilar să fie contrast Desenele papilare săfie aşezate în ordine (deget mare, arătător, mijlociu,

inelar şi mic) Fişa de amprentare să conţină datele de stare civilă a persoanei

amprentate

11

AMPRENTAREA CADAVRELOR

Amprentarea cadavrelor prezintă unele particularităţi în comparaţie cu cea a persoanelor, pentru că la ele pot interveni:

Rigiditatea cadaverică Deshidratarea Îmbibaţia hidrică Putrefacţia Mumificarea

Rigiditatea cadaverică poate fi înlăturată prin aplicarea unor mişcări forţate de flexiune la nivelul articulaţiilor degetelor sau prin introducerea palmelor şi antebraţului cadavrului, timp de 10-15 minute într-un vas cu apă caldă. După aceasta se poate proceda la amprentarea cadavrului cu ajutorul tuşului tipografic.

Din cauza deshidratării degetelor cadavrului, pe suprafaţa acestora apar o serie de cute şi zbârcituri. În aceste împrejurări, pentru amprentarea cadavrului în bune condiţii, este necesară injectarea sub vârful degetelor cu o seringă cu ac lung şi gros, a unei cantităţi de lichid până ce cutele dispar.

Mumificarea cadavrului determină uscarea şi zbârcirea pielii. Amprentarea devine posibilă după împrospătarea pielii cu o soluţie de 1-35 hidroxid de potasiu în apă. În acest sens se ţin degetele în soluţie până când acestea revin la normal.

Putrefacţia creează mari dificultăţi la amprentarea dactiloscopică a cadavrelor, uneori fiind necesare operaţii ce nu se pot efectua decât de către medicul legist.

12

Bibliografie:

1. Nelu Viorel Cătuna – Criminalistică, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 20082. Ion Mircea – Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 19983. Emilian Stancu – Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2002, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită4. Ghiorghici Viorel, Preda Constantin, Savu Vasile Ciprian, Ilie Florin, Niţă

Dorel – Criminalistică.Culegere de lecţii, Editura PROFIPRINT IMPEX, Câmpina, 2012

5. Ion Mircea – Criminalistică, Editura Fundaţiei „Chemarea” Iaşi, 19926. Florin Ionescu – Criminalistica, Editura Universitară, Bucureşti, 20087. Internet

13