Urbanizarea si urbanismul

1.Apatitia si dezvoltarea orasului

macheta unui oras spatial cu clădiri tip.

urbanizare

• Prin urbanizare intelegem procesul prin care o populatie in evolutia sa se concentreaza si se structureaza in ansamblul de tip urban, studiul stiintific al acestui proces si raporturile intre indivizi si functiile urbane specifice

urbanizare

• Teoria apărării emisă de istoricul german Ludwig Maurer şi economistul Karl Bucher care susţin ca oraşele au apărut ca urmare a necesităţilor de apărare ale oamenilor împotriva năvălitorilor, cetăţile fortificate devenind astfel nucleele viitoarelor oraşe. Cu toate acestea, există şi oraşe care au apărut iniţial lipsite de fortificaţii (ex: Roma antica).

urbanizare

• Teoria condiţiilor geoclimatice elaborată de geografi, care explică apariţia oraşelor ca urmare a mediului natural favorabil: condiţiile geoclimatice, configuraţia terenului etc. Wolf Schneider susţine că primele oraşe au apărut în zona terenurilor agricole cele mai fertile (ex: Mesopotamia, Valea Nilului).

urbanizare

• Teoria deciziei administrative emisă de istoricii G. Below, K. Hegel şi T. Wright, care consideră că oraşele au luat naştere ca urmare a deciziei puterii de stat, factorul determinant fiind organizarea politico-juridică

urbanizare

• Teoria schimbului de mărfuri consideră că principalul factor de dezvoltare a oraşelor l-a constituit plasarea acestora la intersecţia unor artere comerciale, terestre sau maritime şi care a favorizat schimbul de mărfuri (cum este cazul oraşelor greceşti sau a oraşelor porturi).

urbanizare

• Teoria oraşelor-necropolă care aparţine lui Lewis Mamford şi care susţine că “oraşul celor morţi a precedat celor vii” şi ca multe oraşe din Egipt, China sau Grecia au apărut în apropierea marilor necropole şi complexe religioase: Ierusalim, Delfi, Memfis etc.

perioade istorice in evolutia oraselor

• Orasul antic

• Oraşul medieval

• Oraşul în timpul Renaşterii

• Oraşul baroc

• Oraşul erei industriale

Orasul antic

• Primele oraşe s-au dezvoltat în vechile areale cunoscute:Mesopotamia, Egipt, Siria, Asia Mica, Grecia, Asia Centrală, India şi China. În Europa, civilizaţia urbană a apărut mai târziu, îndeosebi datorită expansiunii romane.

caracteristici -trecerea de la nucleele urbane izolate la un sistem de localităţi distribuite în

teritoriu, ierarhizate ca importanţă şi dimensiune şi având următoarele funcţii prioritare:

• - oraşe cu funcţiuni strategice: Lutectia-Parisiorum (Paris), Londinium (Londra), Vindobonai (Viena) etc.

• - oraşe comerciale: Ostia, Salerno, Palmira etc.• - oraşe administrative: Roma, Atena, Efes etc.• - oraşe balneare şi de odihnă: Pompei, Herculanum, Neapole etc. -structura oraşelor se baza pe o reţea ortogonală de străzi, la intersecţia

acestora aflându-se piaţa sau forumul în care erau amplasate: templul închinat zeului protector, bazilica, construcţiile comerciale etc. Un exemplu în acest sens îl constituie oraşe precum Florenţa, Bologna, Milano, Torino.

-dotarea tehnico-edilitară deosebit de complexă.-instituirea unor regulamente referitoare la probleme de proprietate în sensul

limitării acesteia în interesul colectivităţii, clasificarea străzilor (Via pentru vehicule, Iter pentru pietoni,Actus pentru animale, indicându-se lăţimi minimale obligatorii), norme privind distanţa între clădiri, probleme speciale de igienă.

Oraşul medieval

• dimensiuni relativ reduse (între 10.000 şi 40.000 de locuitori);

• protejarea cu fortificaţii; • densitate foarte mare a construcţiilor şi populaţiei; • structuri constituite spontan, cu străzi având trasee

neregulate adaptate configuraţiei terenului;• reţelele stradale inelar - radiale care convergeau către

piaţa centrală în care erau amplasate clădirile religioase şi primăriile;

• lipsa preocupărilor privind igiena şi dotarea tehnico-edilitară;

• lipsa preocupărilor privind confortul şi salubritatea locuinţelor.

Oraşul în timpul Renaşterii

• stabilirea formei incintei conform exigenţelor impuse de tehnicile de apărare;

• distribuţia construcţiilor în zone funcţionale; • ierarhizarea străzilor şi a pieţelor după destinaţia lor; • amplasarea în zone izolate a atelierelor producătoare de

noxe;• legătura funcţională între zonele productive şi spaţiile

comerciale; • construcţia pe nivele diferite a căilor de circulaţie pentru

vehicule şi pentru pietoni;• confortul edilitar;• igiena publică.

Orașul Palma Nuova din Italia.

Oraşul baroc

• amplificarea fără precedent a scării la care sunt concepute ansamblurile urbane, preferinţa pentru monumental;

• preocuparea accentuată pentru compoziţiile volumetrice ce realizează ansamblul;

• compoziţiile urbane sunt concepute astfel încât să pună în evidenţă, în primul rând reşedinţele regale, episcopale sau ansamblurile religioase;

• preferinţa pentru structuri regulate radiale sau radial - concentrice în care arterele principale converg către reşedinţa seniorială sau edificiul religios;

• folosirea unor prospecte de străzi şi dimensiuni de pieţe nejustificat de mari.

Oraşul erei industriale • descentralizări ale populaţiei;• invadarea zonelor periurbane, extinderea haotică şi necontrolată a

suprafeţelor ocupate de centrele orăşeneşti;Propunerea de soluţii de natură administrativă (legi ale sistematizării

urbane, comisii de analiză şi prognoză, organisme guvernamentale şi departamente ale sistematizării urbane şi teritoriale),

• mişcări sociale pentru reforma sanitară şi urbană • Solutii arhitectural-urbanistică (celebrul proiect al

“oraşului grădină” conceput de urbanistul englez Ebenzer Howard şi care combina avantajele vieţii la oraş - posibilităţi de lucru, contacte sociale - cu avantajele vieţii de la ţară - mediu sănătos, contact nemijlocit cu natura).

Orașul grădină al lui Ebenezer Howard.

Urbanism

• urbanismul modern porneşte de la asigurarea bunăstării locuitorilor, a unor condiţii civilizate de viaţă,

• denumirea de “urbanism” provine din limba latină de la “urbis-is”, termen care desemna noţiunea de oraş.

• urbanismul clasic, avându-l ca reprezentant pe Hipodam din Milet, Grecia antică, se caracteriza prin planificarea oraşului în dimensiuni regulate, cu străzile formând un sistem pătrat.

Urbanism

• un ansamblu de masuri tehnice, administrative, economice şi sociale care trebuie sa permita o dezvoltare armonioasa, rationala şi umană a aglomeratiilor“.

• Termenul de urbanism a apărut pentru prima data în lucrarea inginerului catalan Ildefonso Cerda “Teoria generală a urbanizării”, publicată în 1867.

obiective • -ameliorarea conditiilor de viaţa prin eliminarea disfunctionalitatilor,

asigurarea accesului la servicii publice şi locuinte convenabile pentru toti locuitorii;

• - crearea conditiilor pentru satisfacerea cerintelor speciale ale copiilor, varstnicilor şi ale persoanelor cu handicap;

• - utilizarea eficienta a terenurilor în acord cu functiile urbanistice adecvate;

• - extinderea controlata a zonelor construite;• - protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi

natural;• - asigurarea calitatii cadrului construit, amenajat şi plantat din toate

localitatile;• - protejarea localitatilor impotriva dezastrelor naturale şi a riscurilor

tehnologice.

Conceptul de urbanism priveşte

• cadrul natural,

• functiile economice ale teritoriului,

• populatia,

• reteaua generala de localitati

• echiparea tehnica a teritoriului

Cadrul natural

• Elementele şi aspectele caracteristice ale cadrului natural se refera la: relief, resurse, conditii geotehnice, seismicitate, reţeaua hidrografica şi hidrologica, cursuri, debite, surse de apa potabila şi industriala, ape poluate, clima, regim termic, precipitatii, regim eolian, fenomene şi conditii specifice de degradare, inundatii, exces de umiditate, eroziune, alunecari de teren, etc.

• Scopul principal al analizei cadrului natural este de a determina modul în care acesta influenteaza dezvoltarea şi organizarea retelei de localităţi.

arhitectura• Știința și arta de organizare și construire a spațiilor necesare vieții și

activității umane. Avînd o dublă determinare, funcțională și artistică, evoluția A. depinde de tipurile de materiale folosite într-o anume epocă (lemn, piatră, cărămidă, beton), de destinația clădirii (locuințe, clădiri de cult, clădiri industriale, militare etc.) și de climatul spiritual în care apare. Elementele de bază ale A. – volumul, suprafața și planul – organizate după un anumit ritm, caracterizează stilurile arhitectonice. În funcție de concepția epocii, înclinată către funcțional sau către spiritual, A. accentuează fie structura construcțiilor (a. clasică grecească, Renașterea, a. sec. 20), fie forma generală și decorul, în scopul creării unui sentiment sau accentuării specificului național (a. egipteană, barocă, neoromânească). După destinația edificiilor, A. este împărțită în:

- civilă, - religioasă, - militară, - industrială etc

Functiile economice• au în vedere: industria (inventarierea unitatilor pe categorii de importanţă,

ramura, localizarea lor, forta de munca pentru fiecare unitate folosita în prezent şi preconizata pentru viitor, forta de munca în deplasare, suprafata de teren ocupata, echiparea tehnico-edilitara, unitati producatoare de noxe, impurificarea atmosferei, a apei, degradari de teren, amplasarea deseurilor, etc.), agricultura (zonarea terenurilor agricole - cerealiere, viticole, pomicole, zootehnice, legumicole - , numarul şi localizarea unitatilor complexe de productie agricola, forta de munca actuala şi de perspectiva ocupata, deplasari pentru munca, principalele lucrari hidrotehnice şi hidroameliorative, aprovizionarea oraşelor cu produse agro-alimentare), economia forestiera (suprafata şi ponderea fondului forestier în teritoriul studiat, unitati principale de exploatare-intretinere, forta de munca, valorificarea fondului forestier din punct de vedere peisagistic, cinegetic, terapeutic, etc., gradul de echipare cu drumuri, cai ferate, etc., structura fondului forestier şi relatiile acestuia cu alte activitati economice), turismul, odihna si tratamentul balnear (inventarierea resurselor balneo-turistice, distributia în teritoriu, valoarea resurselor, modul în care sunt puse în valoare, gradul de dotare şi echipare, gradul de solicitare, accesul, etc).

populatia

• Populatia se analizeaza pe total teritoriu şi medii (rural, urban), pe localităţi principale, densitate, număr şi evoluţie pe o perioada mai lunga (pe baza recensamintelor), structura pe varste, sporul natural şi migratoriu, indicele de natalitate şi mortalitate, structura populaţiei active pe ramuri, profilul economic şi social, deplasarile zilnice pentru munca, etc. Prelucrarea datelor pentru acesti parametri permite evidentierea unor probleme şi fenomene precum repartitia inegala a populaţiei în teritoriu, miscarea naturala a populaţiei, desfasurarea procesului de urbanizare (ritm, pondere, disproportii), utilizarea fortei de munca, navetismul zilnic sau temporar, conditiile de viaţa.

Reteaua de localitati

• Analiza retelei generale de localitati urmareste distributia acestora în teritoriu precum şi relatiile de complementaritate intre ele, gradul de echipare tehnico-edilitara, functiile oraşelor, etc.

Echiparea tehnica

• Echiparea tehnica a teritoriului este considerata elementul motor al dezvoltarii şi organizarii complexe a oraşelor şi cuprinde intregul sistem de comunicatii şi transport (cai ferate, rutiere, aeriene, navigabile, transportul auto, starea şi traseele mijloacelor de transport), gospodarirea complexa a apelor, sistemul energetic national (centrale hidroelectrice, termoelectrice şi de termoficare, atomoelectrice), alimentarea cu gaze, protectia şi conservarea mediului inconjurator.