Nr. 6/Ianuarie, 2015 -REVISTA MAGAZIN A ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR-
CLASA A III-A LICEUL TEORETIC „MIHAIL SADOVEANU”
BORCA-NEAMŢ
UNIVERSUL MICILOR SCOLARI
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
1
EVENIMENT
1 Decembrie 2014 - Ziua Naţională a României
Trăiască România dodoloaţă !
Imagini din curtea Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” Borca. Lucrări realizate de elevii clasei pregătitoare
(înv. Ioana Fedeleş)
Ziua de 1 Decembrie este Ziua Naţională a României, anul 2014 marcând 96 de ani de la unirea
Transilvaniei cu România, care a avut loc la Alba Iulia. 1 Decembrie a fost adoptatã ca Zi Naţionalã a României
în anul 1990.
Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din
1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a
adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins
între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
Ziua de 1 Decembrie 1918 încununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională
şi marchează momentul creării României Mari, situându-se în continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale
fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
2
Elevii şcolii noastre au recitat şi interpretat cântece patriotice: Suntem români mereu; Treceţi,
batalioane române, Carpaţii; Doamne, ocroteşte-i pe români; Tu, Ardeal !; Când era să moară Ştefan;
Lacrimi,înapoi; Basarabie frumoasă; Cântec despre Bucovina; Dacă am plecat, Ardealule, din tine;
Deşteaptă-te, române !.
Cu acest prilej, elevii şi-au manifestat dorinţa ca ora de religie să rămână în şcoli.
Activitatea desfăşurată de elevii şcolii s-a realizat sub îndrumarea cadrelor didactice:
Liliana Chirilă, Alina Budăi, Anişoara Calu, Anca Ţebrean, Ionela Bostan, Florin Popescu,
Lenuţa Alupei, Cristina Petrea ş.a.
A consemnat, Iustin Timar
Imagini din curtea Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” Borca.
Grupurile de elevi şi cadre didactice au pornit spre Primăria Borca.
În faţa Primăriei s-a jucat Hora Unirii.
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
3
Teona Iordache
Omul de zăpadă
Este 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. În
această zi, noi, elevii, suntem liberi, aşa că eu am
ieşit afară la joacă pe covorul gros de zăpadă. Nu
simt frigul, iar obrajii şi nasul deja mi s-au înroşit. Pe
stradă îl văd trecând pe Matei. El mă invită să-i fac o
vizită şi să construim împreună un om de zăpadă.
La amiază am ajuns la el. Am adunat bulgării mari
şi i-am aşezat unul peste altul lipindu-i bine cu
zăpadă. Ochii negri din tăciune, nasul dintr-un
morcov cârn, braţele din crenguţe uscate şi fularul
meu la gât ... apoi l-am ornat cu câteva steguleţe
tricolore de ziua noastră a românilor !
Gata-i omul de zăpadă ! Parcă ne priveşte cu
bucurie din ogradă...
Mi-am luat rămas bun de la Matei şi am pornit-o
spre casă bucuros !
Daniel Ungureanu
Săniuţa mea
Este iarnă. Florile de gheaţă s-au prins pe geamuri.
Zăpada s-a aşternut pe pământ. Am plecat grăbit să văd
ce face săniuţa mea. M-am gândit că am lăsat-o prea
mult singură. Am găsit-o lângă şură:
-Săniuţă, nu ţi-a fost dor de mine ?
-Ba da, Matei. Ştiam că ai să vii de îndată ce iarna a
aşezat covorul de omăt strălucitor.
-Nu te-ai supărat pe mine pentru că te-am ţinut lângă
şură ?
-Nu ! Te-am privit cum te jucai cu bulgării de zăpadă
şi cum ai construit omul cel hazliu de nea. Dar, mă simt
puţin cam ruginită !
-Voi vorbi cu bunicul să vină să te lustruiască.
-Dar bunicul tău, l-am văzut plecând mai devreme !
-Oare cine mă va ajuta să te repar ?
-Salut, Matei !
-Bună, tată ! Ce bine că ai venit ! Poţi să mă ajuţi să
repar săniuţa ?
Împreună cu tata am lustruit-o, am vopsit-o şi ...
gata! Săniuţa era ca nouă.
-Acum putem merge la derdeluş ! am spus eu.
-Ce emoţionată mă simt, Matei ! Parcă aş merge
pentru prima oară la derdeluş !
Matei Ruscanu
Iarna
-Iarnă, Iarnă, ce-ai în mână ?
-O beteală de lumină.
Şi un fluturaş de nea...
Ce ne mai place nouă iarna !
Geamurile împodobeşti
Cu steluţe argintii
Şi afară tu ne laşi
Câte-un zâmbet de copil.
Elena Niţă Tincă
Bucurie de iarnă
Iată, iarna a venit
Cu bradul împodobit
Şi cu oameni de zăpadă
-O minune, dragă fată !
-Măi, Vasile, ce-i în ogradă ?
-O minune de zăpadă !
Cu multe daruri împachetate...
Moşul le ştie pe toate !
Adela Aruştei
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
4
Minciuna cu ... picioare scurte
E o zi frumoasă pentru săniuş. Zăpada e mare, e perfect de dus pe derdeluş.
-Mamă, tată ! strig eu cu putere.
-Da! au răspuns amândoi odată.
-Pot să mă duc pe derdeluş ? continui eu.
-Nu ! au spus ei în cor.
-De ce ? insist eu.
-Întâi să îţi scrii temele !
-Le-am scris şi mi-am învăţat ! strig eu din camera mea. Dacă m-ar fi văzut ! Eu eram deja echipată: haină
groasă, căciulă şi fular, mănuşi şi ghete, săniuţa pregătită din timp la portiţă ... gata să atac derdeluşul !
-Atunci, du-te !
Ce bine să ai părinţi înţelegători ! Ai mei sunt cei mai înţelegători din lume ! Aşa că, am plecat ! Derdeluşul e
magic, sania alunecoasă ...
Spre înserat, mă întorc îmbujorată şi obostită acasă. Părinţii mei mă aşteptau în prag. Cred că mi-au cumpărat
un cadouaş, gândesc eu. Când colo:
-Şi zici că ţi-ai făcut temele !
-Da ! zic eu hotărâtă. Dar numai eu ştiam cât de tare îmi bătea inimioara ...
-Am verificat caietele, spune mama. Şi nu am văzut nimic ... proaspăt !
-Le-am făcut la şcoală, nu erau multe, dar am luat alt caiet ... continui eu cu minciunelele.
-Dar pe eticheta caietului e trecut numele tău !
-A fugit eticheta ! Asta e ! Da’ eu temele le-am făcut !
Fără nici o altă explicaţie am fugit în pod lângă afumătoare şi, ca un elev model, m-am apucat să scriu ...temele.
Când le-am terminat, îl aud pe tata căutându-mă.
M-a găsit în afumătoare ! Bine că nu mi-am afumat şi caietele !
Ce a urmat ? O ceartă mare ... s-au scurtat de tot picioarele minciunelelor mele ! Aşa că, adio, drag derdeluş !
Teona Iordache
Moş Crăciun se pregăteşte de drum
Este anotimpul de iarnă. Fulgii cei mari şi frumoşi au acoperit pământul. Moş Crăciun se pregăteşte de plecare.
Spiriduşii săi aşază sacii cu jucării în sania încăpătoare a Moşului. Moşul înhamă renii la sanie. Spiriduşii îl privesc
emoţionaţi ca în fiecare an.
-Moşule, îi strigă un spiriduş, ai uitat renul conducător !
-Mulţumesc, spiriduş Urechilă, acum îl înham în fruntea tuturor renilor !
Moş Crăciun a plecat la drum în aplauzele spiriduşilor care au muncit tot anul să facă multe jucării pentru copii.
In curând el va ajunge la primii copii de pe Pământ.
-Moşule, Moşule ! se aude un glăsucior.
-Bine te-am găsit, Vasilică ! zice Moşul cu emoţie în glas.
După ce Vasilică i-a recitat o poezie, Moşul i-a oferit primul dar apoi a plecat mai departe spre ceilalţi copii.
A fost o noapte de neiutat pentru Vasilică !
Iustin Timar
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
5
Iarna
Este iarnă. Fulgii dansează graţios prin văzduh.
Brazii sunt acoperiţi de nea. Zăpada s-a depus peste
case, iar acestea arată de parcă ar avea fesuri pe cap.
Pământul a îngheţat şi zăpada l-a acoperit ca o
plapumă pufoasă. La streaşina casei s-au agăţat ţuţurii
cristalini, iar la ferestre au apărut flori de gheaţă.
Cei mai bucuroşi de sosirea iernii sunt copiii.
Aceştia s-au îmbrăcat adecvat şi au pornit cu săniuţele
pe coastă. Obrajii le ard de bucurie şi ochii le
scânteiază. Unii, mai puţin curajoşi, au construit un om
de zăpadă, căruia i-au legat un fular la gât ca să nu
răcească.
Seara se întorc obosiţi la casele lor şi adorm
cuminţi în paturile lor visând la Moş Crăciun, care îi va
vizita peste câteva săptămâni.
Matei Ruscanu
Iarna
A sosit iarna. Afară este frig. Ieri
fluturau rar câţiva fulgi de nea, dar azi-
noapte a început să ningă foarte tare.
Copacii mai au câteva frunze şi sunt
acoperiţi cu zăpadă. Copiii sunt foarte
bucuroşi. Ei se dau cu sania, construiesc
oameni de zăpadă şi se bat cu bulgări.
Copiilor le place foarte mult iarna pentru că
este zăpadă şi peisajul este foarte frumos.
De vis !
Daniel Meclea
Iarna în sat
Este iarnă. Afară ninge neîncetat. Iarna a pus stăpânire peste sat. Crengile s-au lăsat la pământ, iar florile au
îngheţat. Pe jos este un covor de nea. Toate animalele au plecat să îşi caute adăpost pentru iarnă. Copiii sunt
bucuroşi pentru venirea iernii. Oamenii mătură omătul gros, fac chiar şi un brăduţ de Crăciun.
Derdeluşul este un loc preferat de copii iarna. Ei se joacă, fac îngeri şi cântă colinde de Crăciun. Iarna aduce
multe bucurii pentru copii. Este cel mai frumos anotimp !
Adela Aruştei
Omul de zăpadă
Este 20 decembrie. Decembrie, prima lună a anotimpului
de iarnă. Afară ninge neîncetat cu fulgi mari şi pufoşi. Pe jos s-a
aşternut un covor strălucitor de nea. Am ieşit cu nerăbdare afară.
Doream de mult timp să contruiesc un om de zăpadă. I-am cerut
bunicii doi cărbuni pentru ochi. Am căutat în dulapul cu haine ale
tatălui şi am găsit o pălărie veche. I-a venit de minune omului meu
de zăpadă ! Mama mi-a dat un morcov potrivit pentru nas, nu prea
lung, doar nu-i Pinocchio ! Din două beţe i-am potrivit mâinile, iar
la gât i-am potrivit un fular de lână găsit repede în pod.
Acum, omului de zăpadă n-o să-i mai fie frig !
Ce hazliu este !
Elena Niţă Tincă
Iarna pe derdeluş
Astăzi este prima zi de vacanţă de iarnă. Satul este
acoperit cu o plapumă albă de zăpadă argintie şi pufoasă. La
derdeluş se aud chiote de copii.
Am pornit-o şi eu spre săniuş, unde m-am întâlnit cu
colegii mei - Adi, Cipri şi Daniel. Toţi patru am făcut un trenuleţ
din sănii, dar şi patru omuleţi de zăpadă hazlii şi drăgălaşi. Ei,
omuleţii de zăpadă, au devenit repede prietenii noştri !
Când seara s-a lăsat, am pornit-o cu toţii spre casele
noastre. A fost o zi frumoasă, iar mâine vom veni din nou pe
derdeluş.
-La revedere, copii !
-Noapte bună, omuleţi de zăpadă !
Remus Butnaru
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
6
La derdeluş
Într-o zi, pe derdeluş, am fost la săniuş cu prietenii mei.
Dar m-am oprit ... am văzut o minune ... naturală !
Cum ningea şi brazii erau încărcaţi cu vată de nea, totul era
transformat într-un peisaj decupat dintr-un basm de vis !
Dar nu l-am admirat prea mult ! M-am întors la săniuş !
Nu după mult timp, veni şi Otilia:
-Buna, copii ! Ce mai faceţi ?
-Bine, Otilia ! am strigat noi în cor.
-Am venit şi eu cu sania în acest peisaj de basm ! Dar
acum m-am răzgândit ! voi face un om de zăpadă. Mircea, mă
ajuţi ?
-Da, cu multă plăcere !
Şi aşa, toţi copiii aveau activităţi de ...iarnă: unii cu
sania, alţii cu omul de zăpadă.
Iar fulgii continuă să se aştearnă... aştearnă...
aştearnă....
Teona Iordache
Iarna
Este iarnă. Afară totul este alb şi strălucitor.
Copiii se bucură foarte mult de zăpadă. Bucuriile
iernii sunt: zăpada, Crăciunul, bradul împodobit şi
colindele. Anul acesta îl voi primi mpe Moş Crăciun
cu prăjitura mea preferată. Am rugat-o pe mama să
o facă, iar eu o voi ajuta.
Eu îmi doresc o grămadă de daruri ! sper ca
de Crăciun să ningă la fel cum a nins săptămâna
aceasta ! Fără ninsoare nu va mai fi aşa de frumos !
Oricum, colindele ne vor încălzi sufletul şi vom simţi
că este iarnă şi este sărbătoare.
Iubesc mult acest anotimp şi pentru că este
ziua mea de naştere !
Bianca Ciubotă
La joacă
E o zi frumoasă de iarnă. Împreună cu prietenii
mei am mers la săniuş. Totul este acoperit de un strat
gros de zăpadă sclipitoare. Gerul şi ninsoarea nu ne-au
oprit de la jocul nostru cu săniile şi bătaia cu bulgări de
zăpadă. Copiii se ascundeau după cuşmele de omăt. Am
căzut de mai multe ori de pe sanie, dar nu am renunţat
la joacă.
Spre seară, valuri de copii se îndreptau spre
casele lor cu gândul că a doua zi vor merge din npu la
săniuş.
Petru Adrian Tincă
Pregătirile lui Moş Crăciun
Ca în fiecare an, Moş Crăciun se pregăteşte să aducă
daruri copiilor de pretutindeni. Spiriduşii lui împachetează
jucăriile, lustruiesc sania pentru a aluneca mai iute, hrănesc
bine renii pentru a fi mai puternici. După ce totul a fost
organizat, Moşul pleacă la drum. El umblă din casă în casă şi
le-aduce daruri copiilor, dar şi oamenilor mari. Şi uite-aşa,
Moşul a golit sania. El spune renilor:
-Vai de mine, am rămas fară jucării !
-Să ne grăbim , Moşule, spiriduşii vor umple din nou
sania, spun renii !
Şi aşa, sacul Moşului nu rămâne gol niciodată !
Amalia Bostan
Pregătirea darurilor de Moş Crăciun
Crăciunul se apropie cu paşi repezi, iar copiii îl aşteaptă cu nerăbdare pe Moş Crăciun. Dar oare el , ce face ?
Moşul a pus spiriduşii la treabă întregul an. Acum se fac ultimele pregătiri. Unii copii i-au trimis scrisori, alţii şi-au spus
dorinţele în gând, iar îngerii lor i-au auzit. Uite aşa ştie Moşul ce să le aducă copiilor şi ştie şi ce copil a fost neascultător,
dar îl iartă şi îi aduce şi lui ceva bun. Moş Crăciun este foarte darnic mai ales cu cei săraci, care nu au nimic pregătit de
masa se Crăciun. El este un Moş foarte bun, care ajută oamenii să intre în spiritul Crăciunului.
Într-un an l-am întrebat dacă doreşte să îmi arate renii şi el mi-a răspuns că s-a modernizat şi că merge cu
...scuterul ! Eu nu l-am crezut dar, ca să par în spiritul Crăciunului, am zâmbit şi am râs, apoi, în hohote. Şi Moşul s-a
bucurat foarte mult !
Iubesc Crăciunul ! Sper că toţi îl iubesc !
Adela Aruştei
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
7
Adela Aruştei Amalia Bostan Bianca Ciubotă
Daniel Meclea Daniel Ungureanu David Plăeşu
Elena Niţă Tincă Teona Iordache Niculiţă Sebastian Matei Ruscanu
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
8
Remus Butnaru Ciprian Roşu Petru Adrian Tincă
Silviu Tofan-Ionel Iustin Tofan-Ionel Iustin Timar
Expoziţie realizată de Matei Ruscanu
Noi şi brăduţii noştri
L-am pictat pe Moş Crăciun
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
9
… împodobesc brăduţul
… ornează sala de clasă pentru serbarea de Crăciun
Rubrică realizată de Ciprian Roşu
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
10
ŞTIRI … ŞCOLĂREŞTI
A apărut un nou număr al revistei şcolare Biblioteca din Nord. Revista poate fi citită la adresa:
http://scoalaborca.ro/wp-content/uploads/2012/11/Biblioteca-din-Nord-noiembrie-2014.pdf
Elevii clasei noastre au participat în 5 decembrie 2014 la concursul Poveştile Cangurului, concurs
desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.
Elevii au răspuns la un număr de 40 de întrebări pe baza poveştii Fata săracului cea isteaţă, după
Petre Ispirescu. Au fost obţinute mai multe calificative de Excelent şi Foarte bine.
Pentru strădania depusă, copiii au fost răsplătiţi cu Diplome şi cartea
Povestea unei Domniţe neascultătoare, de Regina Maria a României.
Povestea populară, Cel mai frumos cadou a constituit subiectul concursului
Teste din poveste - Moş Crăciun desfăşurat în perioada 9-12 decembrie 2014
la clasa a III-a. La acest concurs au participat şi cei mai mici şcolari din
clasa pregătitoare. Fiecare şcolar a primit Diploma de participare şi al treilea
volum din Cele mai frumoase poveşti de Crăciun.
La întrebarea, Anotimpul de iarnă, cu cine îl putem asemăna ? - din cadrul probei de control de la
limba şi literatura română, elevii au dat următoarele răspunsuri:
…cu nori pufoşi pe pământ. (Amalia);
…cu o grădină plină de vată pufoasă şi rece. (David)
…cu o mare bucurie ! (Iustin T.)
…cu o grădină din vată de zahăr. (Bianca)
…cu Polul Nord. (Daniel M.)
…cu anotimpul stelelor de nea. (Teona)
…cu o regină a zăpezii. (Matei)
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
11
Fiecare elev din clasa a III-a a scris o scrisoare lui Moş Crăciun în care i-au arătat Moşului ce lucruri
bune au realizat şi ce şi-ar dori să primească în dar. Moş Crăciun a fost invitat la serbarea clasei.
Gânduri şi dorinţe ale elevilor pentru anul 2015:
Drumuri mai bune, bicicleta să aibă motor, cărţile să se tipăreacă singure. (Amalia)
Să avem coşuri pentru colectarea gunoiului menajer, sortat pe categorii. (Bianca)
Oamenii străzii să aibă adăpost, în ţară să fie dreptate. (Daniel U.)
Lumea să fie mai bogată, mai bună şi mai civilizată. (David)
Drumuri asfaltate, să nu se mai taie copacii. (Matei)
Un an cu mult soare, fericire, sănătate, prieteni noi şi buni. (Iustin)
Aer curat, nu poluat; bucurie în suflet. (Elena)
Sănătate, o localitate curată, fără câini maidanezi. (Remus)
Oamenii săraci să aibă casă, bebeluşii abandonaţi să aibă o familie.(Ciprian)
Pământul să fie darnic şi să rodească, oamenii să fie sănătoşi, să fim mai buni prieteni
cu toată lumea. (Daniel M.)
Amalia Bostan
Ciprian Elena Remus Daniel M.
Matei Adela Teona Amalia
David Daniel U. Bianca Sebastian
Iustin Iustin Adrian Silviu
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
12
Scrisori … scrisori …
Borca, 17 decembrie 2014
Dragă Moş Crăciun,
Eu aş vrea să vii la serbarea noastră de Crăciun şi să ne aduci la fiecare câte patru portocale, o prăjitură şi câte o
carte cu poveşti de iarnă.
Dragă Moş Crăciun,
Tu eşti darnic şi eşti bun.
Eu îţi scriu de mai înainte,
Că nu am fost chiar aşa de... cuminte !
Tu trebuie să vii şi la mine acasă, aşa că ... pregăteşte sacul mare !
Nu vedem la serbare ! Teona
Borca, 17 decembrie 2014
Dragă Moş Crăciun,
Anul acesta pot să îţi spun că am fost cuminte, am învăţat foarte bine şi i-am ajutat pe părinţi la treburile
gospodăreşti. Aş vrea să îmi aduci câteva dulciuri, hăinuţe şi o jucărie. Aş mai dori să stai cât mai mult la mine şi să
punem împreună câteva globuri în brad. Poate vei dori să mergem şi la colindat, la câteva case... Şă ştii că pe 18
decembrie am serbare şi aş dori să vii şi tu.
Te aştept la serbare, Moş Crăciun !
Cu drag, Daniel M.
Borca, 17 decembrie 2014
Dragă Moş Crăciun,
Eu îmi doresc un penar, mamei să-i aduci un tocător de carne, lui tata o căciulă, surorii mele nişte cercei, fratelui
meu o acadea, fratelui meu mai mic nişte cuburi, lui bunicu’ o nuia ... şi te invit cu drag la serbarea mea ! Că eu am fost
băieţel cuminte ! Şi la anul să mai vii pe la mine pentru că voi fi şi mai cuminte !
De vei veni, vei mânca mulţi biscuiţi ...
Cu drag, Ciprian
Borca, 17 decembrie 2014
Dragă Moş Crăciun,
Anul acesta am fost foarte cuminte şi am luat şi calificative bune. Dacă vrei, adu-mi un elicopter cu
telecomandă şi să vii la serbarea mâine, dacă poţi. Să mă auzi cum spun poezia, replicile la scenetă, urătura...
Să ştii că am ascultat-o pe bunica şi am ajutat-o la treabă.
Te aştept la serbare !
Cu drag, Sebastian
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
13
PERFORMANŢE
Concursul Judeţean de creaţie plastică
Spaţiul cosmic prin ochii copiilor din cadrul proiectului
educaţional Călători prin Univers desfăşurat la Şcoala Nr. 3
Lupeni, jud. Hunedoara au fost obţinute următoarele premii:
Remus Butnaru - Premiul I
Teona Iordache - Premiul al II-lea
Matei Ruscanu - Premiul al II-lea
Concursul Regional de Creaţie Plastică şi Literară Toamna prin ochi de copil, Motru, Gorj:
Amalia Bostan - Premiul I
Plăeşu David - Premiul al II-lea
Ruscanu Matei - premiul al II-lea
Concursul Naţional Basmul Toamnei, Şc. Gimnazială Nr. 1 Piatra Neamţ:
Marin Andreea, clasa pregătitoare - Premiul I
Cîrjă Iustina, C.P. - Premiul I
Concursul Interjudeţean Sărbătoarea crizantemelor, Botoşani:
Ana Alin, C.P. - Premiul I
Dorneanu Mădălina, C.P. - Premiul al II-lea
Concursul Naţional Autoportretul, Lilieşti-Băicoi, Prahova:
Bianca Ciubotă, creaţie literară - Premiul I
Amalia Bostan, creaţie plastică - Premiul al III-lea
Concursul Judeţean de creaţie plastică - Toamna mândră harnică şi de roade darnică,
Izbiceni-Olt:
Adela Aruştei - Premiul al II-lea
Amalia Bostan - Premiul al III-lea
Bianca Ciubotă - Menţiune
Concursul Naţional - Toamna, fantezie şi culoare,
Botoşani:
Teona Iordache, Daniel Meclea - Premiul al III-lea
Bianca Ciubotă, Matei Ruscanu, Elena Niţă Tincă - Diplome de participare
Rubrică realizată de Daniel Ungureanu
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
14
Serbare de CRAciun la clasa a III-a
Copiii au interpretat cântece şi
poezii despre iarnă şi Crăciun,
colinde, scenetă şi dans.
Au fost premiaţi elevii participanţi
la diferite concursuri şi au primit
daruri sponsorizate de către
comitetul de părinţi şi Consiliul
Local Borca.
Fotoreportaj, Bianca Ciubotă
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
15
Serbare de CRAciun la clasa PREGĂTITOARE
Înv. Ioana Fedeleş
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
16
Dicţionar: instantaneu/ instantanee - care se produce brusc și se desfășoară rapid; pe moment; imagine
sau fotografie obținută printr-o expunere foarte scurtă.
Înv. Gladiola Bondar
19 decembrie - Cadrele
didactice au fost colindate de
către elevii claselor
gimnaziale şi de d-na
secretară, Axineta Ciubotă.
31 decembrie - Caprele şi
mascaţii în drum spre şi de
la Primărie/Poliţie.
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
17
MIHAI EMINESCU - poetul nepereche al românilor
În fiecare an pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, poetul nepereche, ajunge la inimile celor care
îl omagiază.
Clasa pregătitoare şi clasa a III-a au sărbătorit joi, 15 ianuarie 2014, împlinirea a 165 de ani de la
naşterea marelui poet Mihai Eminescu prin vizionarea de prezentări despre viaţa şi activitatea poetului,
realizarea unui poster omagial, redarea prin desen a versului eminescian (acuarelă, creioane colorate),
concurs de recitare.
Prezentarea unor aspecte din viaţa şi activitatea poetului.
Concurs - recitarea versurilor eminesciene.
Premierea elevilor la concursul de recitare.
Fotoreportaj de Adela Aruştei, clasa a III-a
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
18
Persoana mea
Într-o zi de iarnă m-am născut eu. Numele meu este Bianca-Elena. M-am născut la data de
15.02.2006 la Piatra-Neamţ.
Sunt o persoană frumoasă, inteligentă, timidă şi sensibilă. Îmi place să fiu inteligentă, astfel eu sunt
răsplătită de părinţi ! Vreau să învăţ foarte bine limba engleză, fiind primul an de studiu în clasa a III-a şi să
ştiu să cânt pe note. Notele muzicale mă fascinează ! De-abia aştept să le descifrez !
Hobby-urile mele sunt dansul şi muzica. Mereu fredonez o melodie sau fac câţiva paşi de dans.
Trupa mea preferată este Lala Band, dar nu am un cântăreţ anume preferat. Mie îmi place culoarea mov şi
lucrurile din ce în ce mai noi.
Acum un an începusem să nu mai văd bine la tablă, dar totul s-a rezolvat: port ochelari ! Mă bucur că
sunt aşa, chiar dacă uneori sunt cam încâlcită, adică puţin neatentă … dar învăţ foarte bine ! La începutul
acestui an şcolar am luat numai de „Foarte bine” la testările iniţiale. Sper să iau în continuare calificativele
tot aşa… de „Foarte bine”.
Îmi place aşa cum sunt !
Ciubotă Bianca – Elena
Premiul I - Concursul Naţional Autoportretul
Adela
Amalia
Bianca
Elena
Teona
Persoana mea Mă numesc Matei Ruscanu, sunt de statură medie, am 9 ani şi sunt în zodia Capricorn. Îmi place
fotbalul, şahul, astrologia şi să mă plimb cu bicicleta.
Când o să mă fac mare vreau să fiu arhitect, cel care proiectează case. Prietenii mei cei mai buni
sunt Daniel M. şi Rareş. Materiile mele preferate sunt matematica, religia, lb. română, lb. engleză şi
sportul.
Mi-ar place să merg în Franţa pentru că vreau să vizitez Turnul Eiffel şi Muzeul Luvru, ambele
monumente din Paris.
Este foarte important să ne împărtăşim pasiunile şi să avem grijă de natură. Fără ea nu am putea
trăi.
Amalia Bostan
Premiul al III-lea Concursul Naţional
Autoportretul
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
19
Persoanele din jurul nostru Daniel Meclea
Identitatea unei personae este dată de nume şi prenume, locul şi data naşterii, părinţii şi codul
numeric personal, domiciliul, religia, cetăţenia, dar şi de trăsăturile fizice şi morale, preferinţele, talentul şi
pasiunile fiecăreia în parte.
Persoanele se deosebesc şi prin culoarea pielii, limba vorbită, religie, tradiţii şi obiceiuri. Cu toate
acestea, toate persoanele trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi.
Trăsăturile morale ale unei personae sunt, printre altele: încrederea şi lipsa de încredere, respectul şi
lipsa de respect, curajul, frica, laşitatea, bunătatea şi răutatea, sinceritatea şi minciuna etc.
Colegii mei au desenat chipul unei persoane în diferite ipostaze:
Matei
Fericit Trist
(a câştigat (a câştigat Steaua)
Bradu Borca)
Daniel U.
Fericit Înspăimântat
(a fost lăsat la joacă (film de groază)
mai devreme)
Matei
Veselă Supărată
(petrecere) (este bolnavă)
Bianca
Daniel M.
Iustin T.
Daniel U.
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
20
PROVERBE
De la lume adunate şi-napoi la lume date ...
Viteazul moare o dată, fricosul de o mie de ori.
Patru ochi văd mai bine.
Cu o ceapă şi o ridiche nu se face grădina.
Un copac nu face pădure.
Un prieten face mai mult decât o pungă cu galbeni.
Cu cine te aduni, te asemeni.
Decât un duşman, mai bine zece prieteni.
Când sunt doi, puterea creşte.
Un ceas de dimineată face cât trei de după amiază.
Mintea n-o măsori cu kilogramul.
Cine ştie carte are patru ochi.
Fii cu ochii în patru.
Băţul are două capete.
Tu îi spui una, el ţie- două.
Când spui minciuna, să o crezi pe jumătate.
Proverbe culese de elevii cl. a III-a
Veselă Mirată
(e ziua ei); (a văzut un fluture mare)
Elena
Mirată Confuză
(de textul colegei) (nu înţelege tema)
Teona
Fericită Ruşinată
(lăudată la oră) (a minţit)
Amalia
Vesel Trist
(are o jucărie nouă) (s-a lovit)
Daniel M.
Veselă Supărată
(notă bună) (notă mică)
Adela
Vesel Somnoros
(a împlinit 7 ani) (de-abia s-a trezit)
Iustin T.
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
21
Să iubim şi să protejăm natura ! Adela Aruştei
Matei Ruscanu
Pentru a ne bucura de o viaţă sănătoasă, într-un mediu cât mai natural, trebuie să conservăm natura
pentru noi şi pentru urmaşii noştri. Ariile protejate sunt cele mai bune modele de ocrotire a biodiversităţii.
În comuna Borca există Rezervaţia faunistică Borca, arie protejată aflată în custodia Ocolului
Silvic Borca. Această arie naturală are o suprafaţă de 356 hectare şi este formată din mai multe parcele de
pădure de răşinoase şi amestec de răşinoase cu fag, care se află în bazinele pâraielor Borca şi Sabasa.
Rezervaţia a fost înfiinţată în scopul protejării cocoşului de munte, dar şi pentru a asigura liniştea
bârloagelor de urs.
Pârâul Borcuţa este o arie protejată de interes naţional aflată în
amonte de confluenţa pârâului Borcuţa cu râul Borca, în apropierea rezervaţiei
faunistice Borca. Are o suprafaţă de 1,20 hectare şi reprezintă o zonă montană
(albia şi versanţii pârâului Borcuţa) de interes acvatic.
Borcut - apă minerală sau izvor de apă minerală. Izvorul Borcut din
Borca a fost pentru prima dată amenajat în anul 1906, apoi în 1956.
Este o apă bogată în substanţe şi săruri minerale ce poate fi utilizată în diferite
afecţiuni.
***
MIC DICŢIONAR ECOLOGIC
Arie protejată - zonă pusă sub ocrotirea legii pentru valoarea ei naturală.
Biodiversitatea – totalitatea plantelor şi a animalelor dintr-un teritoriu.
Rezervaţie- teritoriu ocrotit prin lege, pe care nu se pot face transformări,
deoarece în cuprinsul lui se găsesc plante, animale, minereuri
sau formații geologice rare, care prezintă importanță din punct de
vedere științific.
Habitat natural – zonă terestră, acvatică sau subterană care întruneşte condiţiile necesare vieţuirii speciilor
de plante şi animale.
Floră – totalitatea speciilor de plante dintr-un habitat.
Faună – totalitatea speciilor de animale dintr-un habitat.
***
ZILE DEDICATE APĂRĂRII NATURII
2 februarie - Ziua Mondială a Zonelor Umede
22 martie – Ziua Mondială a Apei
23 martie – Ziua Mondială a Meteorologiei
22 aprilie – Ziua Mondială a Pământului
10 mai – Ziua Păsărilor şi Arborilor
15 mai - Ziua Climei
22 mai – Ziua Internaţională a Biodiversităţii
24 mai - Ziua Europeană a Parcurilor
1-4 iunie – Săptămâna Verde
5 iunie – Ziua Mondială a Mediului
8 iunie – Ziua Mondială a Oceanelor
21 iunie – Ziua Soarelui
11 iulie – Ziua Mondială a Populaţiei
26 septembrie – Ziua Mondială a Munţilor Curaţi
2-3 octombrie – Festivalul Păsărilor
18-24 octombrie – Săptămâna Florilor
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
22
In pagina Vis de iarnă, coordonată de d-na înv. Gladiola Bondar, a Săptămânalului Independent al
jud. Neamţ - Ecoul Munţilor, nr. 39 şi nr. 40 (4-10 decembrie 2003/ 8-14 ianuarie 2004) au fost publicate
creaţiile literare ale elevilor din clasa a IV-a de atunci de la Grupul Şcolar “M. Sadoveanu” Borca.
Lectură plăcută !
Jocuri de iarnă
Încă de ieri a început să
cearnă din norii cenuşii fulgii argintii.
S-au aşternut încet, încet peste sat.
Casele zâmbesc sub căciulile albe de
zăpadă. Copacii au îmbrăcat haină de
sărbătoare. Se aud chiote de bucurie.
Copiii sunt deja pe derdeluş. Cu mic,
cu mare participă la jocurile iernii.
Oamenii de zăpadă cresc văzând cu
ochii, cetăţi întărite stau în calea
bulgărilor aruncaţi cu măiestrie, iar
săniile s-au alineat la start.
Întrecerea a început. A
câştigat voia bună şi veselia.
Seara se lasă pe neaşteptate.
Copiii cu obrajii roşii, cu nasul şi
mâinile îngheţate se întorc spre casele
lor şi povestesc întâmplările zilei
părinţilor.
Mâine va fi la fel.
Cătălina Ilioaia, 2003
Degetele
Iarna a pus stăpânire peste întregul sat. Copacii par de
zahăr, iar casele au acoperişurile înfundate în căciulile albe de
zăpadă prin care iese fumul unduind de la sobele sătenilor.
Ana se uită pe fereastră şi îşi lipeşte palmele pe sticla rece, privind
printre degetele răsfirate la florile de gheaţă, pe care gerul le-a
pictat de cu noapte.
Visează...
-Uite, ce frumos este afară ! spune degetul arătător de la
mâna dreaptă vecinului său, degetul mare.
-Aş vrea să prind un fulg de nea ! se aude un glăsucior
subţire al degetului mic de la cealaltă mână.
-Iar noi, adăugară degetele toate de la mâna dreaptă, am
dori să facem un bulgăre de zăpadă !
Şi toate cele zece degete au început să vorbească, venind
care mai de care cu idei de ... iarnă !
-Oare Ana nu ne duce afară deloc ? întrebă inelarul stâng.
-Eu am pregătit un inel de gheaţă pentru omuleţul de
zăpadă pe care îl vom construi, spune inelarul drept.
-Hi, hi, hi ! râde înfundat degetul mijlociu de la mâna
dreaptă. Vă amintiţi când Ana a căzut ? Eu nu i-am legat bine
şireturile de la patine !
-Nu fi răutăcios! Îl ceartă mijlociul de la mâna stângă. Mai
bine ascultaţi ! Se aude ceva !
Degetele au amuţit. De afară se aude scârţâitul zăpezii sub
paşii cuiva. Este Mihai. El a pregătit săniuţele. Îi face semn cu
mâna fetiţei să iasă afară.
Ana şi Mihai, ţinându-se de mâini, trag după ei săniuţele
spre derdeluş.
-Ce ne vom distra ! strigau în cor degetele celor doi copii.
Magda Ciobanu, 2003
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
23
Omul de zăpadă
E vacanţa de iarnă. Afară ninge cu fulgi pufoşi şi albi, ce se aştern pe pământul somnoros. Copiii
s-au sfătuit să se întâlnească pe uliţa satului. Glasurile lor zglobii încep să se audă din ce în ce mai tare.
Andrei, Maria şi Ancuţa s-au hotărât să construiască un om de zăpadă. S-au luat la întrecere. Au început
să facă fiecare câte un bulgăre mic de zăpadă pe care l-au rostogolit la vale. A câştigat cel care a avut cel
mai mare bulgăre, adică Andrei. I-au aşezat apoi, unul peste altul, ridicând astfel omul de zăpadă. O tigaie
roşie a fost aşezată în loc de pălărie, ochii din cărbuni, nasul- un morcov mare şi sănătos, iar gura un ardei
roşu ca focul. La gât omul de zăpadă a primit un fular mare şi călduros, iar în loc de mână i s-a aşezat o
mătură veche.
Omul de zăpadă era vesel la fel ca şi prietenii lui, copiii. Au încins în jurul lui o horă mare cu
cântece şi chiote. Cu toţii erau fericiţi. Vacanţa tocmai a început !
Magda Ciobanu, 2003
Fulg de nea
Este iarnă. Afară ninge cu fulgi mari şi liniştiţi. Mă apropii de fereastră şi privesc la dansul
fulgilor de nea, care se aştern ca un covor moale şi răcoros peste dealuri, uliţe, case şi copaci.
Bunicul taie lemne în curte, apoi le aşază lângă casă. Se aude numai scârţâitul zăpezii sub pasul lui
scurt şi apăsat.
Pe fereastră se aşază un fulg mare şi pufos care, parcă, m-ar întreba ceva:
-Nu vii afară să te prinzi în jocul nostru ?
Îmi iau haina, fesul şi mănuşile şi ies din casă să privesc mai de aproape jocul fulgilor de nea.
Încerc să adun bulgări mari de zăpadă, dar gerul aspru nu mă lasă. Fulgii veseli se aşază, rând pe rând,
pe haină şi pe fes, iar unul mai năzdrăvan pe năsucul meu îngheţat.
-Fulg mic şi gingaş, nu-ţi este frig ? îl întreb eu.
-Să dansez în ger este cea mai mare plăcere a mea. Pentru mine iarna este anotimpul care îmi
dă viaţă. Eu ajut copiii să construiască oameni de zăpadă şi castele, să zboare cu săniuţele, să alunece
uţor pe gheaţă. Îi însoţesc cuc olindatul, uratul, sorcova şi steaua. Las apoi ghioceii să-şi scoată
clopoţeii la primele raze strălucitoare ale soarelui, care mie nu-mi prea plac !
Mânile îmi sunt îngheţate şi alerg repede în casă uitând de fulguşorul de pe nas. În cameră e
cald, iar în locul steluţei gingaşe nu a mai rămas decât o picătură mică de apă.
-Ce păcat !Aveam atâtea să te întreb, fulg mic de catifea !
Carolina Găină, 2003
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
24
Scrisoare către
Moş Crăciun
Iubite dragă, Moş Crăciun,
Nu mă-ncumet ca să-ţi spun
Că sunt un copil
Şi nu-s prea bun...
Dar...însă...
Totuşi, te-aş ruga
Să treci şi pe la casa mea
În seara de Ajun!
Ştiu că tu eşti darnic
Şi eşti bun !
Aduci dulciuri, jucării
Cărţi de poveşti şi poezii
Şi faci multe bucurii
La-ntrega lume de copii !
Sânzâiana Vararu, 2003
Frumuseţea iernii
Toamna a intrat în casă
Apoi pleacă şi ...ne lasă.
Dar la uşă: cioc, cioc, cioc !
Cine-o fi ? Nu stă în loc !
Se grăbeşte, se izbeşte
Pe la uşi, pe la ferestre,
Furioasă şi nervoasă
Parc-ar vrea să intre-n casă !
Cu steluţe argintii,
Pe dealuri şi pe câmpii
Îşi aşterne până-n seară
A sa albă plăpumioară.
Şi până la primăvară
N-o s-o putem da afară !
Deşi-i rece şi geroasă,
Dragi copii, iarna-i frumoasă !
Sânzâiana Vararu, 2003
Sosirea iernii
Din văzduh, geroasa iarnă
Cerne fulgii de zăpadă
Şi aşterne până-n seară
Plăpumioara ei cea albă.
Şi la răsărit de soare,
Mii de stele sclipitoare
Au împodobit cu drag
Scumpul nostru drag meleag.
Sânzâiana Vararu, 2003
Întrebare
-Iarnă dragă, ce-ai de gând
De-ai sosit aşa curând ?
Florile din grădină
Plâng de-aseară şi suspină.
Gerul rece le-a-ngheţat,
Petalele s-au scuturat ...
Dar până la primăvară
Vor sta sub a ta plăpumioară !
Sânzâiana Vararu, 2003
Întâmplare
Este iarnă ! Este iarnă !
Ne-adunăm cu toţi în deal
Să ne dăm cu sănii
Şi cu schiuri, iar...
Forfot mare, ţipete...
-Ce se întâmplă ? întrebă Andrei.
Este venit şi Grivei ?
-Hai la sanie !
Îi spune Ene.
Nu te mai umfla în pene !
Câinele s-a supărat,
Iute-iute l-a muşcat.
Andrei l-a potolit...
Dar copiii au fugit !
Adrian Ciobanu, 2003
Fulguşorul
Azi, în zorii dimineţii
Începură ca să cadă
Peste satul cenuşiu,
Fulgi de nea ca nişte stele
Şi-n căuşul palmei mele
Mi-am dorit pe toţi să-i prind.
-Ce faci tu, fulg mic de nea ?
Ţi-e prea cald în palma mea ?
Te-ai topit, ce rău îmi pare !
Dar acum, eu îţi promit
Că pe fraţii care vin
Am să-i las să cadă lin
Peste case şi grădini.
Cosmin Bălăcianu, 2003
Iarna
Iarnă rece şi geroasă,
Îmbraci rochie de mireasă ?
Şi cobori pe potecuţă
Ca o fată hărnicuţă !
Izvorul l-ai îngheţat
Păsările-ai alungat,
Turmele coboară-n sat.
Şi până la primăvară
Tu vei fi stăpână-n ţară !
Sânzâiana Vararu, 2003
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
25
Săniuţa
În zile lungi şi călduroase
Săniuţa-n pod a stat.
A fost tristă, supărată,
Însă toate s-au schimbat.
Într-o zi, de dimineaţă
Cerul s-a întunecat,
Vântul bate cu putere
Smulgând frunze din copac.
Apoi iarna cea cumplită
A-nceput a-şi cerne fulgii...
Ana mult s-a bucurat
Şi-n podul casei a urcat.
Săniuţa a luat
Şi cu mare bucurie
Sus pe deal, la derdeluş
Bucuroase au plecat.
Chiote de bucurie
Au cuprins întregul sat !
Sânzâiana Vararu, 2003
Crăciunul
Se-aud colindători la geam
Şi mama -mpodobeşte bradul,
Pe Moş Crăciun l-aştept cu drag
În noapte, să-mi aducă darul.
Şi ninge cu steluţe mari
În noaptea asta minunată,
Iisus se naşte an de an
Din Maica Sfântă Preacurată.
Am mers şi eu ca să-I vestesc
Naşterea-n ieslea cea săracă
Iar îngerii din cer cântau
Şi boii către El suflau
Căldură ca să-I facă.
Târziu, în noapte, mă trezeşte
Brăduţul care străluceşte.
Alerg spre el şi-un dar găsesc
-O, Moşule, îţi mulţumesc !
Cosmin Bălăcianu, 2003
Indemn
În fiecare an de Moş Ajun
Pleacă la drum şi Moş Crăciun.
În jocul fulgilor de nea,
Ajunse la fereastra mea.
De fiecare dată va veni
Cât pe pământ lume va fi...
-Copii ai acestei lumi,
Noi trebuie să fim mai buni,
Mai buni !
Sânzâiana Vararu, 2003
Noaptea Sfântă
La mine, de Crăciun să vii
Te-aştept în prag cu o colindă,
Te iau uşor de mână-apoi
Şi-am să-ţi arăt bradul din tindă.
Şi ne-am imagina, noi doi
Pe Prunc cum Maica-L mângăia
I-am aştepta şi pe păstori,
Pe Crai cu aur, smirnă şi tămâie.
Vom colinda o noapte-ntreagă
Naşterea Pruncului Iisus,
Vom adormi privind afară
Cum Steaua străluceşte sus !
Cosmin Bălăcianu, 2003
Omul de zăpadă
-Eu sunt omul de zăpadă !
Trei copii m-au construit
Din mormanul alb de nea,
Cu un morcov şi tăciuni,
Oală roşie şi alţi cărbuni...
Frumos tare-am mai ieşit !
Fiindcă toţi trei m-au dorit !
Alexandra Cobuz
Ianuarie, 2004
La joacă
Este iarnă
Şi ninge frumos !
Zăpada sclipeşte
Şi ne ameţeşte...
Ne cheamă la ea.
Din nou, cu năsucul
În geam ne-aşezăm
Şi-apoi în zăpadă
Veseli ne jucăm.
Şi încet, încet
De frig toţi uităm.
Adrian Ciobanu
Ianuarie, 2004
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
26
Rubrică realizată de David Plăeşu.
Ninge
Ninge liniştit
Cu fulgi mari şi moi
Iarna parc-aduce
Polul Nord la noi.
Ninge ca-n povestea
Spusă de-o bunică,
Ce stă cu nepoţii
Într-o noapte Sfântă.
Cătălina Ilioaia, 2004
Fulgii
Ca un roi de fluturi albi
Zboară prin grădină,
Fulguşorii dantelaţi
Sufletu-mi alină....
Şi ei se rotesc prin vânt,
Dansează-n grădina mea,
Care s-a-nvelit deja
În covor de fulgi de nea.
Fulgii zboară-ncet prin aer
De mână cu sora lor,
Care e foarte zglobie-
Crăiasa Zăpezilor !
Cătălina Ilioaia, 2004
Săniuţele
Iarna a pus stăpânire peste sat de câteva săptămâni. Şi
totuşi, în podul casei lui Alexandru stau două săniuţe
nerăbdătoare să fie scoase afară, pe derdeluş. Oare ce s-a
întâmplat ? Băieţelul a uitat de ele ?
-Degeaba aştept venirea lui Alex ! Anul trecut m-a
stricat în gardul dinspre râu. Acum bunicul său m-a reparat şi
vopsit. Sunt ca nouă ! am fost lustruită pe şine...ce voi mai
aluneca pe derdeluş !
-Nu te mai lăuda! Uită-te la mine ! Eu sunt nou-nouţă.
Bunicul lui Alex M-a construit din scândurele, iar şinele îmi
lucesc de-ţi iau ochii. Dar eu nu am fost încă pe derdeluş ! Ce
este derdeluşul ?
Şi săniuţa veche începe să-i povestească săniuţei noi
despre jocurile copiilor şi încercările de pe derdeluş.
Soseşte Alexandru împreună cu prietenul său. Astfel,
cele două săniuţe ajung pe derdeluş. Acolo se aflau mulţi copii
cu sănii. Întrecerea a început. Este veselie mare.
-E foarte frumos ! Să nu-ţi fie teamă, spune săniuţa
veche.
-Mulţumesc pentru încurajare! Îi răspunde cealaltă. Îmi
place din ce în ce mai mult. Oare şi mâine vom veni aici ?
Spre seară, cele două săniuţe îşi urmează stăpânii spre
casă. Alexandru şi prietenul său le duc pe amândouă sub
streaşină, la adăpost de vânt şi de zăpadă. Copiii au intrat în
casă, iar săniuţele au aţipit obosite după atâta joacă.
Noapte bună !
Alexandru Niţă, 2004
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
27
Four seasons of the year at our schools
Amalia Bostan, Iustin Timar
Elevii clasei a III-a sunt implicaţi în mai multe proiecte europene e-Twinning, unul dintre ele fiind -
Four seasons of the year at our schools - Patru anotimpuri ale anului la şcolile noastre.
La acest proiect participă un număr de 12 şcoli din mai multe ţări europene:
1. Liceul Teoretic „M. Sadovenau” Borca, ROMÂNIA (înv. Gladiola Bondar);
2. Liceul Teoretic „Bogdan Vodă” Hălăuceşti - jud. Iaşi, ROMÂNIA (prof. Monica Tudorache);
3. OŠ Nikole Tesle, Zagreb, CROAŢIA (prof. Andreja Kosorčić);
4. Mateřská škola Na Přesypu, Praha 8, CEHIA (prof. Ewa Nepraš Dubińska);
5. Mahir Başer Îlkokulu, Ankara, TURCIA (prof. Fatma Salta);
6. Traksėdžių pagrindinė mokykla, Traksėdžių k., Šilutės r., LITUANIA (prof. Indrė Diksienė);
7. Základná škola Pugačevova 1381/7, Humenné, SLOVACIA (prof. Irena Topoľančinová);
8. Primary School Gournes-Creta, Heraclion-Creta, GRECIA (prof. Irene Skoula);
9. Zespół Szkół nr 3 w Białymstoku, Białystok, POLONIA (prof. Marlena Leszko);
10. Istituto Paritario "Sant'Anna" di Castelfidardo, ITALIA (prof. Natalia Galeazzi);
11. Pärnu Vanalinna Põhikool, Pärnu, ESTONIA (prof. Piret Preimann);
12. Escola Básica de Azagães, Oliveira de Azeméis, PORTUGALIA (prof. Rosário de Castro Pinho).
Publicăm câteva dintre materialele realizate de elevii şcolilor implicate în proiect referitoare la
primele două anotimpuri - toamna şi iarna. Proiectul a început în septembrie şi se va desfăşura pe parcursul
întregului an şcolar până în luna august .
IAŞI - ROMÂNIA
LITUANIA
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
28
SLOVACIA
GRECIA POLONIA
ESTONIA
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
29
PAGINA LUI COLORICI
www.planse-desene-colorat.com
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
30
C U P R I N S
Nr. Pag.
1. Eveniment - 1 Decembrie 2014 …………………………….. 1
2. Fantezii de iarnă …………………………………………….. 3
3. Expoziţia noastră …………………………………………… 7
4. Ce pot face două mâini dibace ……………………………… 9
5. Ştiri …şcolăreşti ……………………………………………. 10
6. Scrisori…scrisori ……………………………………………………………… 12
7. Performanţe …………………………………………………………................ 13
8. Serbare de Crăciun ……………………………………………………………. 14
9. Instantanee ……………………………………………………………………. 16
10. MIHAI EMINESCU - poetul nepereche al românilor ....................................... 17
11. Persoana mea ………………………………………………………………….. 18
12. Persoanele din jurul nostru ……………………………………………………. 19
13. Proverbe ……………………………………………………………………….. 20
14. Să iubim şi să protejăm natura ……………………………………………….... 21
15. Ora de lectură ………………………………………………………………….. 22
16. Four seasons of the year at our schools .............................................................. 27
17. Pagina lui Colorici ………………………………………………………..…… 29
Dragi elevi, Echipa redacţională aşteaptă cu interes creaţiile voastre literare şi plastice, articole şi fotografii interesante din viaţa şcolară şi din comunitatea locală. Toate materialele şi desenele vor fi aduse echipei de redacţie până la 30 aprilie 2015. Mult succes !
Universul micilor şcolari Nr.6/2015
31
Universul micilor şcolari
Nr. 6/Ianuarie, 2015
-Revistă magazin a elevilor din ciclul primar-
-Clasa a III-a-
Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” Borca-Neamţ
Apariţie trimestrială
Coordonator: înv. Gladiola Bondar
Colectivul redacţional:
Editor: Clasa a III-a
Redactor-şef: Matei Ruscanu
Redactori: Elena Amalia Bostan
Adela Aruştei
Coordonatori de rubrici: Daniel Meclea
Elena Niţă Tincă
Ecaterina Teona Iordache
Fotoreporter: Ciubotă Bianca
Colaboratori: Remus Butnaru, Daniel Ungureanu,
David Plăeşu, Ciprian Roşu
Coperta I: fotografii din timpul desfăşurării diferitelor
activităţi cu elevii.
ISSN 2344 – 0872
ISSN–L 2344 – 0872
Universul micilor şcolari
Nr. 6/Ianuarie, 2015
-Revistă magazin a elevilor din ciclul primar-
-Clasa a III-a-
Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” Borca-Neamţ
Apariţie trimestrială
Coordonator: înv. Gladiola Bondar
Colectivul redacţional:
Editor: Clasa a III-a
Redactor-şef: Matei Ruscanu
Redactori: Elena Amalia Bostan
Adela Aruştei
Coordonatori de rubrici: Daniel Meclea
Elena Niţă Tincă
Ecaterina Teona Iordache
Fotoreporter: Ciubotă Bianca
Colaboratori: Remus Butnaru, Daniel Ungureanu,
David Plăeşu, Ciprian Roşu
Coperta I: fotografii din timpul desfăşurării diferitelor
activităţi cu elevii.
ISSN 2344 – 0872
ISSN–L 2344 – 0872
Universul micilor şcolari
Nr. 6/Ianuarie, 2015
-Revistă magazin a elevilor din ciclul primar-
-Clasa a III-a-
Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” Borca-Neamţ
Apariţie trimestrială
Coordonator: înv. Gladiola Bondar
Colaborator: înv. Ioana Fedeleş
Colectivul redacţional:
Editor: Clasa a III-a
Redactor-şef: Matei Ruscanu
Redactori: Elena Amalia Bostan
Adela Aruştei
Coordonatori de rubrici: Daniel Meclea
Elena Niţă Tincă
Ecaterina Teona Iordache
Fotoreporter: Ciubotă Bianca
Colaboratori: Remus Butnaru, Daniel Ungureanu,
David Plăeşu, Ciprian Roşu
Coperta I: fotografii din timpul desfăşurării diferitelor
activităţi cu elevii.
ISSN 2344 – 0872
ISSN–L 2344 – 0872