UNIVERSITATEA « SPIRU HARET · 2013. 5. 15. · 1.3.3. Elementele tehnice ale impozitelor 1.4....

ROXANA IONESCU

FINANŢE

-Manual de studiu individual-

2

CUPRINS

INTRODUCERE

Unitatea de învăţare 1

FINANŢE-PREZENTARE GENERALĂ

1.1. Introducere

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

1.3. Rezumatul unităţii de învăţare

1.3.1. Rolul şi funcţiile finanţelor publice în economia de piaţă

1.3.2. Principiile impunerii

1.3.3. Elementele tehnice ale impozitelor

1.4. Îndrumător pentru autoverificare


IMPOZITUL PE PROFIT

2.1. Introducere


2.3. Rezumatul unităţii de învăţare:

2.3.1. Noţiuni teoretice privind impozitul pe profit

2.3.2. Metoda de calcul a impozitului pe profit

2.3.3. Precizări specifice impozitului pe profit



IMPOZITUL PE VENIT

3.1. Introducere



3.3.1. Impozitul pe salariu

3.3.2. Impozitul pe veniturile din activităţi independente

3.3.3. Impozitul pe veniturile din pensii

3.3.4. Impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare

3.3.5. Impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren



ANALIZA FINANCIARĂ A ACTIVITĂŢII UNEI FIRME

4.1. Introducere



4.3.1. Prezentarea generală a indicatorilor unei activităţi economice

4.3.2. Indicatorii de echilibru financiar-patrimonial

4.3.3. Indicatorii de rentabilitatea ai activităţii unei societăţi


3

Răspunsuri la textele de evaluare/autoevaluare

Bibliografie

4

INTRODUCERE

Disciplina Finanţe tratează ansamblul problemelor teoretice, metodologice şi practice

ale ramurii financiare, în contextul problematicilor care privesc economia românească. Este

înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu caracter teoretico-aplicativ ca

urmare a faptului că în prezent firmele româneşti şi persoanele fizice se confruntă cu situaţii

diverse privind taxele şi impozitele care le afectează viaţa şi activitatea economică, iar

managerii firmelor, ca de altfel toţi specialiştii din cadrul acestor instituţii trebuie să identifice

rapid şi corect soluţiile adaptării activităţii lor şi să opereze practic cu metodele, tehnicile şi

instrumentele specifice pentru a obţine rezultate maxime pe o piaţă plină de risc şi

incertitudine.

Pe baza studierii conţinutului concret şi a mecanismului pieţei financiare, cursul îşi

propune generalizarea şi teoretizarea activităţii practice, desprinderea tendinţelor pe care le

manifestă evoluţia finanţelor din România, validarea ştiinţifică a metodelor şi experienţelor

practice din ţara noastră şi pe plan mondial, în vederea creşterii nivelului cantitativ şi calitativ

al activităţii firmelor turistice şi comerciale.

Obiectivele cursului

Obiectivele principale ale manualului sunt: punerea bazelor pregătirii viitorilor specialişti

în domeniul financiar; asigurarea suportului teoretic şi metodologic pentru celelalte discipline

care tratează diferite laturi ale activităţii turistice şi comerciale; asigurarea unei largi informări

bibliografice asupra modului în care se desfăşoară activitatea financiară în cadrul unei firme.

Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va fi în măsură:

- să identifice termeni, relaţii, procese, să perceapă relaţii şi conexiuni în cadrul

disciplinelor de studiu;

- să utilizeze corect termenii de specialitate din domeniul financiar;

- să definească concepte ce apar la disciplina Finanţe;

- să capete o capacitate de adaptare la noi situaţii apărute pe parcursul studierii disciplinei

Finanţe.

- să realizeze conexiuni între noţiuni specifice domeniului financiar;

- să descrie stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii la disciplina

Finanţe;

- să transpună în practică cunoştinţele dobândite în cadrul cursului;

- să formuleze soluţii de rentabilizare a activităţii unei firme;

- să colaboreze cu specialişti din alte domenii.

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de

material publicat pe Internet sub formă de sinteze, studii de caz, aplicaţii, necesare întregirii

cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea

cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de

antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.

5

Activităţi tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic, conform programului

fiecărei grupe:

1. Determinarea impozitului pe profit (1 ora)

2. Determinarea impozitului pe salariu (1 ora)

3. Determinarea indicatorilor de echilibru financiar-patrimonial (1 ora)

4. Surse de finanţare a activităţii (1 ora)

Structura cursului

Cursul este compus din 4 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. FINANŢE-PREZENTARE GENERALĂ (2 0RE) Unitatea de învăţare 2. IMPOZITUL PE PROFIT (6 0RE) Unitatea de învăţare 3. IMPOZITUL PE VENIT (6 0RE)

Unitatea de învăţare 4. ANALIZA FINANCIARĂ A ACTIVITĂŢII UNEI

FIRME (4 0RE)

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea

vor avea următoarele subiecte:

1. Modalităţi de determinare a impozitelor şi taxelor (1 ore)

2. Interpretarea indicatorilor de echilibru financiar-patrimonial (1 ore)

Bibliografie obligatorie:

1. Ionescu-Davidescu Roxana, Penu Daniela, Fiscalitate şi Finanţele întreprinderii.

Aplicaţii, Studii de caz şi teste grilă, Ediţia a V-a revizuită şi adăugită, Ed. Pro

Universitaria, Bucureşti, 2011

2. Bistriceanu Gheorghe, Boajă Minică – “Sistemul fiscal al României”, Editura Universul

Juridic, Bucureşti, 2007;

3. Grigorie-Lacriţa Nicolae – “Fiscalitate practică”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti,

2006;

4. Ristea Mihai (coord.)– „Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Editura Universitară,

Bucureşti, 2005;

5. Vintilă Georgeta – “Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale”, Editura Economică, Bucureşti,

2006;

6. Vintilă Georgeta – „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2005;

7. Vintilă Georgeta, Vuţă Mariana – „Gestiunea financiară a întreprinderii: lucrări aplicative

şi studii de caz”, Editura Rolcris, Bucureşti, 2000;

Metoda de evaluare:

Examenul final la această disciplină este un examen scris, sub formă de întrebări grilă,

însă cuprinde atât întrebări grilă cu argumentare, simple (fără argumentare) cât şi din întrebări

deschise sub formă de aplicaţii (rezolvarea unor probleme), ţinându-se cont de participarea la

activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.

6


FINANŢE-PREZENTARE GENERALĂ

Cuprins

1.1. Introducere



1.3.1. Rolul şi funcţiile finanţelor publice în economia de piaţă




1.1. Introducere

Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic

şi social, iar modul concret de manifestare a acestuia se

diferenţiază de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta.

În majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al

impozitelor se manifestă pe plan financiar şi social deoarece

acestea reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor

financiare necesare acoperirii necesităţilor publice.

În plan economic, rolul impozitelor rezidă în faptul că se

folosesc ca pârghii de politica economică, prin intermediul

cărora se pot stimula sau frâna anumite activităţi, zone

(regiuni), consumul anumitor mărfuri şi/sau servicii, relaţiile

comerciale cu exteriorul în ansamblu sau cu anumite ţări.

În plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul

că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei

părţi importante din produsul intern brut (P.I.B.) între grupuri

sociale şi indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice.

Totuşi, efectul major al rolului impozitelor pe plan social îl

constituie creşterea presiunii fiscale globale.


Obiectivele unităţii de învăţare:

- înţelegerea conceptelor cu care operează această ramură

a economiei naţionale;

- stabilirea locului şi importanţei finanţelor în cadrul

economiei naţionale;

- înţelegerea necesităţii şi principiilor impunerii;

- poziţionarea finanţelor publice în contextul actualului

nivel de dezvoltare a economiei româneşti.

7

- înţelegerea modalităţii de stabilire a taxelor şi

impozitelor în România.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească noţiunea de finanţe,

impozit, impunere, noţiunea buget;

– studenţii vor cunoaşte rolului finanţelor şi vor înţelege

astfel utilitatea impunerii;

– studenţii vor putea identifica relaţia dintre buget,

impunere, calitatea vieţii, echitate fiscală.

Timpul alocat unităţii: 2 ore


1.3.1. Rolul şi funcţiile finanţelor publice în economia de

piaţă

Repartizarea unei părţi importante din P.I.B., prin

intermediul finanţelor publice, generează anumite efecte utile

pentru întreaga societate, pentru unele grupuri sociale sau

pentru anumite persoane luate în mod individual. Astfel, prin

intermediul finanţelor se derulează acţiuni publice care

urmăresc, printre altele:

sporirea potenţialului economic al ţării;

dezvoltarea economică a unor regiuni rămase în

urmă;

asigurarea forţei de muncă într-o structură socio-

profesională corespunzătoare nevoilor

economiei naţionale;

menţinerea stării de sănătate a populaţiei cât mai

aproape de standardele europene;

ridicarea gradului de cultură al tuturor

membrilor societăţii;

asigurarea condiţiilor pentru instaurarea şi

consolidarea unei democraţii pluripartidiste;

respectarea drepturilor omului şi ale

minorităţilor naţionale;

îndeplinirea riguroasă a angajamentelor asumate

prin tratate, acorduri şi convenţii bi şi

multilaterale;

participarea ţării la diviziunea internaţională a

8

muncii.

De asemenea, impactul finanţelor publice asupra

economiei se manifestă sub forma redistribuirii veniturilor

şi averii în rândurile populaţiei, ca şi ale întreprinzătorilor.

Prelevările de impozite şi taxe de la persoanele fizice şi juridice

la fondurile publice de resurse financiare, se fac cu titlu

definitiv şi nerambursabil şi diferit de la un contribuabil la altul.

Prin urmare, impozitele şi taxele sunt nu numai mijloace de

procurare a resurselor necesare statului, dar şi instrumente

de redistribuire a veniturilor şi averii contribuabililor. Redistribuirea realizată cu ajutorul impozitelor şi taxelor

este urmată de o a doua redistribuire, înfăptuită pe calea

alocaţiilor bugetare, subvenţiilor şi a transferurilor de resurse de

la fondurile publice la diverşi beneficiari, în scopul sprijinirii,

cu prioritate, a celor lipsiţi de posibilităţi materiale sau cu un

potenţial economic redus.

Autorităţile publice folosesc instrumentele financiare şi

pentru a influenţa procesele economice în scopul înlăturării

dezechilibrelor economice. Astfel, în ipostaza de boom, a

ciclului economic, se adoptă măsuri pentru temperarea creşterii

economice, iar în cea de recesiune economică se acordă

facilităţi fiscale pentru asigurarea relansării economice.

De asemenea, în scopul orientării dezvoltării economico-

sociale în direcţia dorită de organele de decizie politică, au fost

create instituţii şi instrumente financiare, au fost adoptate

reglementări şi normative financiare, au fost elaborate tehnici şi

metode financiare de lucru care au fost încorporate în

mecanismul de conducere a economiei. Mai ales după marea

criză economică mondială din perioada 1929-1933, impozitele,

taxele, împrumuturile publice, alocaţiile, subvenţiile şi

transferurile bugetare au devenit instrumente de intervenţie a

statului în economie, alături de preţuri şi tarife, credit şi dobânzi

şi alte categorii specifice economiei de piaţă.

Efectele utile ale acţiunilor sociale, economice şi de altă

natură, finanţate din fondurile publice, nu sunt direct

proporţionale cu efortul cerut de acestea. Chiar mai mult,

greşelile comise de autorităţile publice, însărcinate să

stabilească priorităţile şi opţiunile în satisfacerea nevoilor

sociale pot provoca efecte adverse, ca limitarea progresului

social-economic din cauza orientării lor spre acţiuni ineficiente

sau neconforme cu nevoile reale ale ţării, în perioada

considerată. De aceea perfecţionarea deciziilor financiare ale

autorităţilor publice constituie o preocupare de cea mai mare

actualitate şi importanţă în toate ţările.

Amploarea rolului regulator al autorităţilor publice în

economie diferă de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta.

Intervenţia autorităţilor publice pentru corectarea unor

fenomene economice este contestată de către unii economişti pe

motiv că economia de piaţă se poate autoregla, în timp ce alţii o

9

consideră inevitabilă şi binevenită.


Obiectivele social-economice urmărite prin politica

fiscală, dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor,

constituie elemente esenţiale ale sistemului fiscal şi se

întemeiază pe anumite cerinţe care dau raţionalitate sistemului

fiscal respectiv. Aceste cerinţe sunt cunoscute sub denumirea

de principii ale impunerii şi au fost formulate iniţial, de Adam

Smith, ca maxime sau principii fundamentale ale impunerii.

Potrivit lui Adam Smith (Smith A, Avuţia naţiunilor, vol. II,

Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti,

1965, pag. 242-244), la baza politicii fiscale a statului trebuie să

stea următoarele principii sau maxime:

principiul justeţii impunerii (echităţii fiscale), potrivit

căruia cetăţenii fiecărui stat trebuie să contribuie cu

impozite la acoperirea cheltuielilor publice în funcţie de

veniturile pe care le obţin sub protecţia statului;

principiul certitudinii impunerii, vizează legalitatea

impunerii şi presupune ca mărimea impozitelor datorate de

fiecare persoană să fie certă şi nu arbitrară, iar termenele,

modalităţile de percepere a impozitelor, sumele de plată

trebuie să fie clare şi cunoscute de fiecare plătitor;

principiul comodităţii perceperii impozitelor, potrivit

căruia impozitele trebuie să fie percepute la termenele şi în

modalităţile cele mai convenabile pentru contribuabili;

principiul randamentului impozitelor presupune

încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli şi totodată

acestea să fie cât mai puţin apăsătoare pentru plătitori.

Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru

economie în 1988, apreciază că principiile generale ale

fiscalităţii într-o societate liberă sunt următoarele:

individualitatea, potrivit căreia fiscalitatea trebuie să

constituie un mijloc de asigurare deplină a dezvoltării

personalităţii fiecărui cetăţean, conform propriilor sale

aspiraţii;

nediscriminarea, potrivit căreia este necesară promovarea

unor reguli precise, unitare, valabile pentru toţi, astfel ca

impozitele să fie stabilite şi percepute fără discriminări,

indiferent de subiecţii acestora;

impersonalitatea, potrivit căreia sunt preferate impozitele

analitice, aşezate asupra fiecărui bun sau asupra fiecărei

operaţiuni în parte, faţă de cele sintetice, care sunt aşezate

asupra unor aspecte de ansamblu ale activităţii

contribuabililor (cifra de afaceri, capital, venit ş.a.);

neutralitatea impozitelor, potrivit căreia impozitele trebuie

să fie favorabile realizării unei economii cât mai eficiente şi

10

să nu frâneze gestionarea optimă a acesteia;

legitimitatea impozitelor se referă la adoptarea fiscalităţii

în funcţie de natura veniturilor (legitime sau nelegitime);

lipsa arbitrariului presupune perceperea impozitelor

aşezate pe baza unor principii precise, simple şi clare, care

să nu ocazioneze apariţia arbitrariului.

Maximele lui Adam Smith şi principiile lui Maurice

Allais le regăsim cristalizate în ştiinţa finanţelor publice ca:

1. principii de echitate fiscală;

2. principii de politică financiară;

3. principii de politică economică;

4. principii social-politice.

1. Principiile de echitate fiscală presupun impunerea

diferenţiată a veniturilor şi a averii în funcţie de puterea

contributivă a subiectului impozitului. Echitatea fiscală

reprezintă dreptate socială în materie de impozite, iar

respectarea ei presupune îndeplinirea simultană a următoarelor

condiţii:

stabilirea unui minim neimpozabil, adică legiferarea

scutirii de impozit a unui venit minim şi a unei averi care să

permită satisfacerea nevoilor de trai strict necesare (această

condiţie este valabilă numai în cazul impozitelor directe);

sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea

contributivă a fiecărui contribuabil, adică în funcţie de

mărimea veniturilor şi averilor impozabile, de situaţia

personală a subiectului impozitului (singur, căsătorit,

numărul persoanelor aflate în întreţinerea sa, etc.);

la o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei

categorii sociale să fie stabilită în comparaţie cu sarcina

fiscală a altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a

unei persoane să fie stabilită în comparaţie cu sarcina altei

persoane din aceeaşi categorie socială;

impunerea să fie generală, adică să cuprindă toţi subiecţii

care realizează venituri dintr-o anumită sursă sau care

posedă un anumit gen de avere, excepţie făcând doar

persoanele care se situează sub un anumit nivel (minimul

neimpozabil).

Măsura respectării acestor principii rezultă din felul în care

se realizează impunerea care, aşa cum am precizat anterior, se

poate efectua în cote fixe şi cote procentuale.

Dintre sistemele de impunere utilizate în practica fiscală

internaţională, cel care permite respectarea, în mare măsură, a

cerinţelor echităţii fiscale, este sistemul bazat pe utilizarea

cotelor progresive compuse.

2. Principiile de politică financiară cuprind cerinţele de ordin

financiar care trebuiesc îndeplinite de orice impozit nou

introdus în practică. Astfel, acesta trebuie să aibă un

randament fiscal ridicat, să fie stabil şi elastic. Pentru ca un impozit nou introdus în practică să aibă un

11

randament fiscal ridicat, se cer a fi îndeplinite mai multe

condiţii, şi anume:

impozitul să aibă un caracter universal, adică

să fie plătit de toate persoanele fizice şi juridice

care obţin venituri din aceeaşi sursă sau deţin

acelaşi gen de avere sau îşi apropie, prin

cumpărare, aceeaşi categorie de bunuri;

universalitatea impozitului presupune, totodată,

ca întreaga materie impozabilă să fie supusă

impunerii;

să nu existe posibilităţi, legale sau nelegale, de

sustragere de la impunere a unei părţi din

materia impozabilă;

cheltuielile aferente asietei impozitului să fie

cât mai reduse. Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul

său nu se modifică de-a lungul întregului ciclu economic. Altfel

spus, randamentul unui impozit nu trebuie să crească pe măsura

sporirii volumului producţiei şi a veniturilor în perioadele

favorabile ale ciclului economic şi nici să se micşoreze în

perioadele nefavorabile ale acestuia.

Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi

adaptat permanent necesarului de venituri al statului, respectiv

dacă se înregistrează o creştere a cheltuielilor bugetare, acesta

să poată fi majorat şi invers. Din practica fiscală internaţională

rezultă că, de cele mai multe ori, elasticitatea impozitului

acţionează în sensul majorării acestuia.

O problemă de politică financiară în materie de impozite o

reprezintă tipul şi numărul de impozite care să fie utilizate

pentru procurarea veniturilor necesare statului. În timp s-au

conturat două concepţii, prima susţinând că un singur impozit

reprezentativ este suficient (aceasta a fost promovată de

fiziocraţi), iar a doua susţinând necesitatea instituirii perceperii

mai multor impozite. Concepţia promovării unui sistem

pluralist de impozite este aplicată în practica fiscală a

majorităţii ţărilor lumii, însă alegerea numărului şi tipului de

impozite utilizate, diferă de la o ţară la alta în funcţie de gradul

de dezvoltare economică, de tradiţii, de rezistenţa anumitor

categorii sociale la introducerea unor impozite noi şi de alte

criterii luate în considerare de către guvernele şi organele

legiuitoare aflate în exerciţiu.

3. Principiile de politică economică vizează utilizarea de către

stat a impozitelor nu numai pentru procurarea veniturilor

necesare acoperirii cheltuielilor publice, ci şi pentru încurajarea

sau restrângerea activităţii din unele domenii, ramuri sau

regiuni economice, pentru reducerea sau creşterea consumului

unei anumite mărfi, pentru extinderea exportului sau

restrângerea importului anumitor bunuri, pentru limitarea

inflaţiei.

12

Astfel, pentru stimularea activităţii unor ramuri sau

subramuri economice, se pot adopta anumite măsuri de ordin

fiscal, cum sunt: reducerea impozitelor indirecte sau scutirea de

la plata acestora pentru mărfurile autohtone, stabilirea unor taxe

vamale ridicate la import, reducerea impozitelor directe stabilite

în sarcina întreprinzătorilor care îşi plasează capitalurile în

ramura sau subramura respectivă, admiterea amortizării

accelerate a capitalului fix din aceste domenii etc.

Consumul anumitor bunuri sau servicii poate fi stimulat

prin diminuarea sau eliminarea impozitelor indirecte care le

grevează sau poate fi restrâns prin majorarea cotelor utilizate

pentru calculul impozitelor indirecte aferente.

Extinderea relaţiilor comerciale cu străinătatea poate fi

stimulată şi prin promovarea unor măsuri fiscale cum sunt:

acordarea unor prime pentru export;

restituirea integrală sau parţială a impozitelor

indirecte aferente mărfurilor exportate;

reducerea taxelor vamale la importul anumitor

mărfuri şi servicii utilizate pentru fabricarea de

produse destinate exportului;

scutirea de taxe vamale a importului unor

mărfuri sau pentru mărfurile provenite din

anumite ţări.

Restrângerea comerţului exterior se poate realiza fie prin

utilizarea unor taxe vamale la import cu caracter protecţionist,

fie prin limitarea accesului în ţară a unor mărfuri prin

intermediul unor contingente cantitative. De asemenea,

contingentele cantitative se pot stabili şi în cazul exportului

unor materii prime, încurajându-se exportul de produse finite.

4. Principiile social-politice ale impunerii se referă la faptul

că, prin politica fiscală promovată, statele urmăresc şi

îndeplinirea unor obiective de natură social-politică. Prin

realizarea acestor obiective, guvernele urmăresc să-şi menţină

încrederea populaţiei în politica pe care o promovează, precum

şi influenţa asupra unor categorii sociale.

În acest scop sunt promovate:

anumite facilităţi fiscale în favoarea

contribuabililor cu venituri reduse sau care au în

întreţinere mai multe persoane fără venituri

proprii (copii, bătrâni);

impozite speciale în sarcina persoanelor

căsătorite care nu au copii şi celibatarilor, pentru

a stimula natalitatea;

impozitele indirecte, care prin mărimea lor,

limitează influenţele negative asupra sănătăţii

oamenilor, a consumului de tutun şi băuturi

alcoolice, etc.

Principiile fiscalităţii în România sunt expres prevăzute în

13

Legea 571/2003 privind Codul fiscal, astfel:

a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele

categorii de investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate,

asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi

străin;

b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice

clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar

termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis

stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată

urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să

poată determina influenţa deciziilor lor de management

financiar asupra sarcinii lor fiscale;

c) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin

impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de mărimea

acestora;

d) eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen

lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste

prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile

pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în

vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii

investiţionale majore.


Realizarea obiectivelor financiare, economice şi sociale

urmărite de către stat, când introduce diferite impozite şi taxe,

este posibilă numai atunci când reglementările fiscale

respective sunt cunoscute şi respectate atât de contribuabili, cât

şi de organele fiscale. De aceea, în legile prin care se instituie

impozite şi taxe se folosesc următoarele elemente tehnice:

subiectul (plătitorul) impozitului;

suportatorul (destinatarul) impozitului;

obiectul impunerii;

sursa impozitului;

unitatea de impunere;

cota impozitului;

asieta fiscală;

termenul de plată.

1. Subiectul (plătitorul) impozitului sau contribuabilul este

persoana fizică sau juridică obligată prin lege să plătească

impozitul.

2. Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care

suportă efectiv impozitul. Astfel, în cazul impozitelor directe,

suportatorul coincide cu subiectul impozitului, iar în cazul

impozitelor indirecte, subiectului impozitului îi revine o

obligaţie formală de a plăti impozitul (T.V.A.-ul, de exemplu),

suportarea efectivă realizându-se de către persoana care

14

cumpără mărfurile sau serviciile a căror vânzare este supusă

impozitelor.

3. Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii.

În cazul impozitelor directe, obiect al impunerii poate fi, după

caz, profitul, venitul realizat de o persoană, bunurile mobile şi

imobile, anumite acte şi fapte juridice etc.

În cazul impozitelor indirecte, obiectul impunerii îl constituie

încasările din vânzarea mărfurilor produse în ţară sau provenite

din import, din prestarea anumitor servicii, etc.

Asupra obiectului impunerii se aplică, de regulă, principiul

unicităţii, potrivit căruia un obiect impozabil se impune o

singură dată. Actele normative prevăd obiectul impozabil ca

fiind impersonal, adică trebuie să fie concretizat atât cantitativ

cât şi calitativ, formând astfel baza impozabilă.

Determinarea bazei impozabile presupune două operaţiuni

şi anume:

identificarea obiectului impozabil şi stabilirea

naturii acestuia (determinarea calitativă);

evaluarea (măsurarea şi exprimarea valorică)

obiectului impozabil pe o anumită perioadă de

timp (determinarea cantitativă).

Mărimea impozitului de plată depinde în mod direct de

stabilirea corectă a bazei impozabile, care se exprimă în unităţi

băneşti, iar uneori în unităţi de măsură fizice (kg, bucăţi, ha

etc.).

4. Sursa impozitului indică din ce anume se plăteşte impozitul,

respectiv din venit sau din avere. Ca sursă a impozitului,

veniturile apar sub forma salariului, profitului, dividendelor,

rentei, în timp ce averea se prezintă sub formă de bunuri

mobile, imobile sau de capital (ca expresie a acţiunilor emise de

societăţile comerciale sau a altor hârtii de valoare tranzacţionate

prin bursele de valori).

În cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide,

întotdeauna, cu sursa. În schimb, în cazul impozitelor pe avere,

nu întotdeauna există o asemenea coincidenţă, deoarece, de

regulă, impozitul se plăteşte din venitul realizat de pe urma

averii respective şi numai acesta diminuează substanţa averii

propriu-zise. De exemplu, în cazul impozitului pe clădiri,

obiectul impozabil îl constituie valoarea clădirilor, procesul

economic de utilizare a clădirilor, iar sursa impozitului pe

clădiri o constituie alte venituri realizate de proprietarul

clădirilor respective.

5. Unitatea de impunere reprezintă unitatea de măsură prin

care se exprimă mărimea obiectului impozabil şi are fie o

expresie monetară (în cazul impozitelor pe venit), fie o expresie

fizico-naturală (m2, ha, kg, bucăţi, ş.a.) în cazul impozitelor pe

avere.

6. Cota impozitului (sau cota de impunere) reprezintă mărimea

impozitului stabilită pentru fiecare unitate de impunere. Altfel

15

spus, cota de impunere este suma sau procentul care se aplică

asupra bazei impozabile pentru determinarea impozitului.

În funcţie de natura venitului impozabil şi categoriile de

plătitori, cotele de impunere se grupează în:

cote fixe (în sumă fixă, forfetară);

cote procentuale.

Cotele fixe de impunere sunt stabilite în sumă fixă,

independent de mărimea venitului impozabil, de averea sau

situaţia plătitorului. Aceste cote se folosesc atunci când bazele

impozabile sunt exprimate în unităţi naturale, ca de exemplu la

calcularea impozitului agricol în sumă fixă pe hectar, la

determinarea impozitului pe terenurile acoperite de construcţii

şi neacoperite (sub formă de cotă fixă pe m2), la calcularea

taxelor asupra mijloacelor de transport etc.

Cotele procentuale de impunere se aplică numai bazelor

impozabile exprimate valoric şi pot fi:

*proporţionale;

*progresive:

- orizontale;

- verticale: simple sau compuse

*regresive.

Cotele proporţionale de impunere sunt cele al căror procent

rămâne constant, indiferent de mărimea obiectului impozabil,

iar dacă se face raportul între impozitul rezultat prin aplicarea

lor şi venitul impozabil, proporţia rămâne nemodificată (cota de

16% aplicată asupra profitului impozabil, cota de 3% aplicată

asupra venitului microîntreprinderilor, etc.).

Cotele progresive de impunere cresc pe măsura creşterii

venitului impozabil, fie intr-un ritm constant, fie într-un ritm

variabil. Ele pot să opereze atât orizontal, cât şi vertical. În

cazul progresivităţii orizontale, la venituri impozabile egale

ca mărime, cota de impozit este diferită în funcţie de natura

venitului impozabil şi de categoriile de plătitori. În cazul

progresivităţii verticale, cota de impozit creşte pe măsura

creşterii veniturilor, precum şi în funcţie de natura venitului

impozabil şi de categoriile de plătitori.

La rândul lor, cotele progresive verticale sunt simple (globale)

şi compuse (pe tranşe).

În cazul cotelor progresive simple, procentul de impunere

aferent tranşei superioare a venitului impozabil se aplică

întregului venit impozabil realizat de către plătitor.

Cotele progresive compuse (pe tranşe) se determină separat,

prin aplicarea asupra fiecărei tranşe, a unui anumit procent, iar

pentru obţinerea impozitului total de plată, fiind necesară

însumarea impozitelor aferente fiecărei tranşe.

Cotele regresive de impunere se diminuează pe măsura

creşterii nivelului impozabil, în scopul avantajării plătitorului.

7. Asieta fiscală exprimă modul de aşezare a impozitelor şi

include totalitatea măsurilor luate de organele fiscale pentru

16

identificarea subiecţilor impozabili, stabilirea mărimii materiei

impozabile şi a cuantumului impozitelor datorate statului.

Asieta constată existenţa unei creanţe fiscale a statului şi

creează obligaţia de plată a impozitelor în sarcina

contribuabililor. Stingerea acestei obligaţii fiscale poarta

denumirea de lichidare şi se face, de regulă, prin încasarea

impozitului.

8. Termenele de plată indică data până la care impozitul

trebuie plătit. Termenele de plată sunt precizate în fiecare act

normativ instituitor de venituri bugetare. La fixarea termenelor

de plată se au în vedere:

perioadele de realizare a veniturilor din care se

plătesc impozitele;

necesitatea alimentării permanente a bugetului

statului cu resurse financiare;

dimensionarea optimă a sumelor datorate

statului de către contribuabili.

Termenele de plată au caracter imperativ, iar neachitarea

impozitelor până la termenele stabilite prin lege, atrage după

sine obligaţia contribuabililor de a plăti şi dobânzi şi penalităţi

de întârziere sau sunt sancţionaţi sub formă de popriri pe salarii,

sechestrarea unor bunuri de valoare identică cu suma

impozitului datorat, vânzarea acestora prin licitaţie.

În afara celor opt elemente tehnice prezentate anterior,

actul legal de instituire a unui impozit trebuie să mai cuprindă:

autoritatea şi beneficiarul impozitului;

posibilitatea impozitului;

facilităţile fiscale acordate;

sancţiunile aplicabile şi căile de contestaţie (sau

de atac).

Autoritatea impozitului reprezintă puterea publică care

instituie impozitul, la care se adaugă organele care aşază şi

percep în mod efectiv impozitul. În virtutea dreptului de

suveranitate fiscală al fiecărui stat, această autoritate se

stabileşte prin Constituţie. În România, dreptul de a institui

impozite îl are Parlamentul şi în anumite condiţii consiliile

locale sau judeţene. În statele federative, suveranitatea fiscală

se exercită atât la nivelul fiecărui stat component al federaţiei,

cât şi la nivel federal. De regulă, încasarea impozitelor se

realizează printr-un singur aparat administrativ, pentru a se

reduce cheltuielile cu administrarea acestora.

Beneficiarul impozitului poate fi bugetul constituit la nivelul

centralizat al statului (federaţiei), bugetele comunităţilor locale,

bugetele unor fonduri speciale sau bugetele unor instituţii

publice, după caz.

Posibilitatea impozitului evidenţiază capacitatea economică a

contribuabililor de a plăti impozitele, precum şi baza de calcul

luată în considerare pentru stabilirea mărimii impozitului.

17

Facilităţile fiscale aferente impozitului se pot concretiza,

după caz, în:

exonerări pentru anumite categorii de subiecţi;

perioade de scutire;

reduceri de impozite;

reduceri sau scutiri de dobânzi şi penalităţi;

eşalonarea plăţii impozitelor şi/sau dobânzilor şi

penalităţilor pe anumite perioade de timp;

restituiri de impozite.

Sancţiunile aplicabile au drept scop întărirea responsabilităţii

contribuabililor în ce priveşte stingerea obligaţiilor fiscale, în

favoarea beneficiarului, la termenele stabilite. În funcţie de

natura abaterii constatate de organele de control, acestea pot fi,

în cazul constatării unor contravenţii, sub formă de:

amenzi;

dobânzi şi penalităţi de intârziere;

popriri asupra unor venituri;

confiscarea unor bunuri;

sechestrarea unor bunuri şi vânzarea acestora

prin licitaţie.

În cazul evaziunii fiscale frauduloase sau a altor abateri

grave se retrage autorizaţia de funcţionare şi/sau se declanşează

procedura de urmărire penală.

Căile de contestaţie se referă la modalităţile prin care

contribuabilii pot ataca actele de impunere sau de sancţionare

ale organelor de control.

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Impactul finanţelor publice asupra economiei se manifestă sub forma redistribuirii

veniturilor şi averii în rândurile populaţiei, ca şi ale întreprinzătorilor. Prelevările de impozite

şi taxe de la persoanele fizice şi juridice la fondurile publice de resurse financiare, se fac cu

titlu definitiv şi nerambursabil şi diferit de la un contribuabil la altul. Prin urmare, impozitele

şi taxele sunt nu numai mijloace de procurare a resurselor necesare statului, dar şi instrumente

de redistribuire a veniturilor şi averii contribuabililor.

Redistribuirea realizată cu ajutorul impozitelor şi taxelor este urmată de o a doua

redistribuire, înfăptuită pe calea alocaţiilor bugetare, subvenţiilor şi a transferurilor de resurse

de la fondurile publice la diverşi beneficiari, în scopul sprijinirii, cu prioritate, a celor lipsiţi

de posibilităţi materiale sau cu un potenţial economic redus.

Principiile impunerii sunt:

principiul justeţii impunerii (echităţii fiscale)

principiul certitudinii impunerii

18

principiul comodităţii perceperii impozitelor

principiul randamentului impozitelor Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru economie în 1988, apreciază că

principiile generale ale fiscalităţii într-o societate liberă sunt următoarele:

individualitatea

nediscriminarea

impersonalitatea

neutralitatea impozitelor

legitimitatea impozitelor

lipsa arbitrariului

Elemente tehnice ale impozitelor sunt:

subiectul (plătitorul) impozitului;

suportatorul (destinatarul) impozitului;

obiectul impunerii;

sursa impozitului;

unitatea de impunere;

cota impozitului;

asieta fiscală;

termenul de plată.

Concepte şi termeni de reţinut

impunere;

impozit;

cotă de impunere;

buget;

redistribuire a resurselor;

fiscalitate;

prelevare;

echitate fiscală.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care este rolul şi locul finanţelor publice în economia unei ţări?

2. Care sunt principiile impunerii?

Teste de evaluare/autoevaluare

19

1. Data până la care impozitul trebuie plătit reprezintă:

a) termenul de plată

b) aseitatea fiscală

c) cota impozitului

d) unitatea de impunere

2. Impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de mărimea acestora, defineşte:

a) eficienţa impunerii

b) certitudinea impunerii

c) consumul

d) echitatea fiscală

Bibliografie obligatorie

1. Moşteanu T, Buget şi trezorerie publică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1997

2. Moşteanu T, Finanţe publice, note de curs şi seminar, Ed. Tribuna Economică,

Bucureşti, 2002

3. Văcărel I, Finanţe publice, Ed. a IV a, E.D.P., Bucureşti, 2003

4. Văcărel I, Politici fiscale şi bugetare în România, Ed. Expert, Bucureşti, 2000

5. Lege privind Codul fiscal, nr. 571/2003, M.O. nr.927/2003

6. H.G. pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, nr. 44/2004, M.O. nr. 112/2004

7. www.bnr.ro

8. www.mfinante.ro

http://www.bnr.ro/

http://www.mfinante.ro/

20


IMPOZITUL PE PROFIT

Cuprins

2.1. Introducere


2.3. Rezumatul unităţii de învăţare:





2.1. Introducere

Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a

cărui apariţie este legată de existenţa statului şi a banilor. De la

apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, în

funcţie de dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile

publice acceptate în fiecare stat. Informaţii despre impozitele,

taxele şi cheltuielile publice din antichitate provin, în special,

din istoria statelor antice, grec şi roman.

În Grecia Antică erau considerate publice cheltuielile pentru

organele de conducere ale statului, pentru întreţinerea şi dotarea

forţelor armate şi de ordine publică, pentru construirea şi

înarmarea corăbiilor de război, pentru temple, serbări religioase

şi distracţii publice, pentru construirea de drumuri şi lucrări de

utilitate comunală. Pentru acoperirea cheltuielilor publice se

foloseau atât resursele domeniale, obţinute prin exploatarea

unor bogăţii naturale aflate în patrimoniul statului (cum ar fi, de

pildă, minele de argint, carierele de marmură), cât şi diferitele

impozite ordinare şi extraordinare (cum ar fi, de exemplu,

impozitul pe terenuri, pe veniturile meseriaşilor, taxele pentru

vânzarea în piaţă a produselor agricole, impozitul extraordinar

pe veniturile cetăţenilor bogaţi perceput în timp de război, ca o

îndatorire de onoare a acestor cetăţeni).

În statul roman antic, în toate etapele evolutive,

principalul impozit a fost tributum. Iniţial, acest impozit era

perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, fie pe

valoarea pământului stăpânit în mod individual, fie ca zecime

din produsul brut obţinut. Ulterior, tributum a fost generalizat şi

permanentizat, el fiind perceput obligatoriu de la toţi cetăţenii

statului roman care deţineau proprietăţi imobiliare şi, mai

21

târziu, bunuri mobile. În afara acestui impozit, se mai

percepeau un impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit

pe meşteşuguri şi, temporar, un impozit datorat de celibatari şi

un impozit pe numărul sclavilor.

În Evul Mediu, datorită dezvoltării organizării statale,

impozitul trebuia să finanţeze o administraţie tot mai complexă.

Astfel, în Anglia, favorizată de conjunctura că era o ţară cu

puţine frământări sociale, prin Magna Charta Libertatum, din

1215, s-a interzis instituirea impozitelor de către monarhi fără

aprobarea poporului. Alături de impozitul perceput

proprietarilor de pământ în funcţie de venitul obţinut prin

exploatarea proprie şi în arendă, în Anglia secolului al XIII-lea

şi în cele următoare se mai percepeau impozit pe venit

diferenţiat pentru nobili, clerici şi ţărani, impozite pe clădiri, pe

veniturile meşteşugarilor, impozite incluse în preţurile de

vânzare ale sării, cărbunilor, pieilor şi altor bunuri.

În Principatele Române şirul mare al dărilor ordinare

includeau birul aşezat ca „cislă” asupra localităţilor şi perceput

cu denumirea de „sferturi”, văcăritul, vinăritul, tutunăritul,

oieritul ş.a. Acestora li s-au adăugat dări extraordinare, cum

erau ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului,

ajutorinţele ş.a. Deseori, stabilirea şi perceperea acestor dări

erau arbitrare şi abuzive.



- înţelegerea conceptelor cu care operează impozitul pe

profit;

- identificarea principalelor venituri impozabile;

- stabilirea locului şi importanţei impozitului pe profit în

cadrul economiei naţionale;

- utilitatea determinării impozitului în continuitatea

activităţii agenţilor economici.


– studenţii vor putea să definească noţiunea de profit,

profit impozabil, cheltuieli;

– studenţii vor cunoaşte modalitatea de calcul a

impozitului şi vor înţelege astfel rolul şi utilitatea

acestuia în desfăşurarea activităţii comerciale;

– studenţii vor putea identifica relaţia dintre profit,

impozit, investiţie, venituri.


22



Impozitul pe profit este plătit de către:

- persoanele juridice române;

- persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin

intermediul unui sediu permanent în România;

- persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente

care desfăşoară activitate în România printr-o asociere fără

personalitate juridică;

- persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau

în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau

din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o

persoană juridică română;

- persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice

române, pentru veniturile realizate atât în România, cât şi în

străinătate din asocieri fără personalitate juridică;

- persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate

potrivit legislaţiei europene [art. 13].

Cotele de impunere:

☺ cota de impozit pe profit aplicată asupra profitului

impozabil este de 16% [art. 17];

☺ contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura

barurilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau

pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care

realizează aceste venituri în baza unui contract de

asociere, şi la care impozitul pe profit datorat este mai

mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la

plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri

înregistrate [art. 181, al.1];

☺ dacă un agent economic realizează venituri mai mici de

100.000 euro anual, cota de impozit pe venit aplicată

asupra venitului realizat de agentul economic este de

3%.


Metoda de calcul a impozitului pe profit este stabilită

universal de prevederile codului fiscal.

Profit contabil = venituri totale – cheltuieli totale

1 Modificat prin O.G. nr. 83/2004

23

Unde:

CI0 = capital împrumutat la începutul anului;

CI1 = capital împrumutat la sfârşitul anului;

CP0 = capital propriu la începutul anului;

CP1 = capital propriu la sfârşitul anului.

Venituri impozabile:

- venituri din exploatare: venituri din vânzarea mărfurilor;

venituri din vânzarea produselor finite; venituri din

vânzarea semifabricatelor; venituri din vânzarea produselor

reziduale; venituri din lucrări executate şi servicii prestate;

venituri din studii şi cercetări; venituri din redevenţe, locaţii

de gestiune şi chirii; etc.

- venituri financiare: venituri din imobilizări financiare;

venituri financiare pe termen scurt; venituri din creanţe

imobilizate; venituri din diferenţe de curs valutar; venituri

din dobânzi, etc.

- venituri extraordinare: venituri din subvenţii pentru

Profit impozabil = venituri totale – cheltuieli totale – venituri

neimpozabile + cheltuieli nedeductibile

Impozitul pe profit = cota de impozit pe profit * profit impozabil

Profitul net = profit contabil – impozit pe profit

Baza de calcul = venituri impozabile – (che aferente veniturilor

pentru determinarea impozabile - cheltuieli de protocol - che cu

cheltuielilor de protocol impozitul pe profit)

Cheltuieli de protocol = 2% * Baza de calcul pentru determinarea

deductibile cheltuielilor de protocol

Cheltuieli sociale deductibile = 2% * cheltuielile de personal

Grad de îndatorare a capitalului =

2

CPCP2

CICI

10

10

24

evenimente extraordinare şi altele similare.

Venituri neimpozabile:

- dividende primite de la o persoană juridică română;

- diferenţe favorabile de valoare a titlurilor de participare,

înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor

sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se

deţin titluri de participare, precum şi diferenţele de valoare

a investiţiilor financiare pe termen lung, reprezentând

acţiuni deţinute la societăţi afiliate, titluri de participare şi

investiţii deţinute ca imobilizări, înregistrate astfel potrivit

reglementărilor contabile;

- veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a

acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea

provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere,

veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile,

precum şi veniturile din restituirea sau anularea unor

dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere pentru care nu s-a

acordat deducere;

- veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri sau

memorandumuri aprobate prin acte normative [art. 202].

Cheltuieli deductibile:

- cheltuieli de exploatare: cheltuieli cu materii prime;

cheltuieli cu materiale consumabile; cheltuieli cu materiale

auxiliare; cheltuieli privind mărfurile; cheltuieli privind

energia şi apa; cheltuieli cu personalul; etc;

- cheltuieli financiare: cheltuieli din diferenţe de curs valutar;

cheltuieli privind dobânzile; etc;

- cheltuieli extraordinare: cheltuieli privind calamităţile şi

alte evenimente extraordinare.

Cheltuieli nedeductibile:

- cheltuieli proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit

datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii

precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe

profit sau pe venit plătite în străinătate;

- dobânzile sau majorările de întârziere, amenzile,

confiscările şi penalităţile de întârziere datorate către

autorităţile române/străine;

- cheltuieli înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un

document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă

dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după

caz, potrivit normelor;

- cheltuieli cu taxa pe valoare adăugată aferentă bunurilor

acordate salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, dacă

valoarea acestora nu a fost impozitată prin reţinere la sursă;

- cheltuieli cu primele de asigurare plătite de angajator, în

2 Modificat prin Legea nr. 343/2006

25

numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile

salariale ale angajatului;

- cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile, cu excepţia

veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a

acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea

provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum

şi veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

- cheltuieli de sponsorizare şi/sau mecenat, cheltuieli privind

bursele private etc. [art. 21, al. 4].

Cheltuieli cu deductibilitate limitată:

- cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată

asupra diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor

impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor

impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi

cheltuielile cu impozitul pe profit;

- suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată

salariaţilor pentru deplasări în România şi în străinătate, în

limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile

publice;3

- cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%,

aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului

(ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru înmormântare,

ajutoarele pentru boli grave sau incurabile şi protezele,

cheltuieli pentru funcţionarea corespunzătoare a unor

activităţi sau unităţi aflate în administrarea contribuabililor:

grădiniţe, creşe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor

profesionale şi al accidentelor de muncă până la internarea

într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, etc.). În

cadrul acestei limite, pot fi deduse şi cheltuielile

reprezentând: tichete de creşă acordate de angajator în

conformitate cu legislaţia în vigoare, cadouri în bani sau în

natură oferite copiilor minori şi salariaţilor, cadouri în bani

sau în natură acordate salariatelor, costul prestaţiilor pentru

tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii

proprii care au suferit pierderi în gospodărie şi contribuţia la

fondurile de intervenţie ale asociaţiei profesionale a

minerilor, ajutorarea copiilor din şcoli şi centre de

plasament.

- cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar, etc.

[art. 21, al. 3].


contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau mecenat,

potrivit prevederilor Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea şi

ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002 precum şi cei care acordă

3 Modificat prin Legea nr. 343/2006

26

burse private, scad din impozitul pe profit datorat sumele

aferente, dacă totalul acestor cheltuieli îndeplineşte cumulativ

următoarele condiţii:

- este în limita a 3‰ din cifra de afaceri;

- nu depăşeşte mai mult de 20% din impozitul pe profit

datorat [art. 21, al. 4].

În limitele respective se încadrează şi cheltuielile de

sponsorizare a bibliotecilor de drept public, în scopul

construcţiei de localuri, al dotărilor, achiziţiilor de tehnologie a

informaţiei şi de documente specifice, finanţării programelor de

formare continuă a bibliotecarilor, schimburilor de specialişti, a

burselor de specializare, a participării la congrese

internaţionale.

rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5%

aplicată asupra profitului contabil, înainte de determinarea

impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile

şi se adaugă cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, până

ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris

şi vărsat sau din patrimoniu, după caz, potrivit legilor de

organizare şi funcţionare [art. 22, al. 1].

provizioanele constituite în limita unui procent 30%

începând cu data de 1 ianuarie 2006 din valoarea creanţelor

asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabil, sunt

deductibile dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

- sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;

- sunt neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de

zile de la data scadenţei;

- sunt datorate de o persoană care nu este persoană

afiliată contribuabilului;

- au fost incluse în veniturile impozabile ale

contribuabilului [art. 22, al. 1].

Art.23, al.1 şi 2: cheltuielile cu dobânzile sunt integral

deductibile în cazul în are gradul de îndatorare a capitalului este

mai mic sau egal cu trei. În cazul în care gradul de îndatorare a

capitalului este peste trei, cheltuielile cu dobânzile sunt

nedeductibile. Dobânzile şi pierderile din diferenţe de curs

valutar, în legătură cu împrumuturile obţinute direct sau

indirect de la bănci internaţionale de dezvoltare şi organizaţii

similare, menţionate în norme, şi cele care sunt garantate de

stat, cele aferente împrumuturilor obţinute de la instituţiile de

credit române sau străine, instituţii financiare nebancare, de la

persoanele juridice care acordă credite potrivit legii, precum şi

cele obţinute în baza obligaţiunilor admise la tranzacţionare pe

o piaţă reglementată nu intră sub incidenţa prevederilor acestui

articol [art.23, al.4]. În cazul împrumuturilor obţinute de la alte

entităţi, cu excepţia celor prevăzute la art.23, al.4, dobânzile

27

deductibile sunt limitate la: nivelul ratei dobânzii de referinţă a

Băncii Naţionale a României, corespunzătoare ultimei luni de

trimestru, pentru împrumuturile în lei; pentru împrumuturile în

valută se ţine cont de nivelul ratei dobânzii anuale, care se

actualizează prin hotărâre a Guvernului.

pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe

profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în

următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va

efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de

plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în

vigoare din anul înregistrării acestora [art. 26].

Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi

organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe

profit pentru următoarele tipuri de venituri:

- cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor;

- contribuţii băneşti sau în natură ale membrilor şi

simpatizanţilor;

- taxele de înregistrare potrivit legislaţiei în vigoare;

- donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare;

- veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;

- venituri realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente

de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări,

tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional,

potrivit statutului acestora;

- venituri obţinute din reclamă şi publicitate, realizate de

organizaţiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de

organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetării

ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de

camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi

organizaţiile patronale;

- venituri realizate din despăgubiri de la societăţile de

asigurare pentru pagubele produse la activele corporale

proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea

economică, etc. [art.15, al.2].

Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi

organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe

profit şi pentru venituri din activităţi economice realizate până

la nivelul echivalentului în lei a 15000 euro, într-un an fiscal,

dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata

impozitului pe profit.

28



Impozitul pe profit este plătit de către:

- persoanele juridice române;

- persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu

permanent în România;

- persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în

România printr-o asociere fără personalitate juridică;

- persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi

imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute

la o persoană juridică română;

- persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile

realizate atât în România, cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică;

- persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene [art.

13].

Cotele de impunere:

☺ cota de impozit pe profit aplicată asupra profitului impozabil este de 16% [art. 17];

☺ contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, discotecilor,

cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste

venituri în baza unui contract de asociere, şi la care impozitul pe profit datorat este

mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5%

aplicat acestor venituri înregistrate [art. 18, al.1];

☺ contribuabilii, cu excepţia celor prevăzuţi la art.18 al.1, la art.13 lit.c-e, art.15 şi 38, în

cazul cărora impozitul pe profit este mai mic decât suma impozitului minim pentru

tranşa de venituri totale corespunzătoare, prevăzute la art. 18 al.3, sunt obligaţi la plata

impozitului la nivelul acestei sume.

29

Venituri impozabile:

- venituri din exploatare: venituri din vânzarea mărfurilor; venituri din vânzarea produselor

finite; venituri din vânzarea semifabricatelor; venituri din vânzarea produselor reziduale;

venituri din lucrări executate şi servicii prestate; venituri din studii şi cercetări; venituri

din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii; etc.

- venituri financiare: venituri din imobilizări financiare; venituri financiare pe termen scurt;

venituri din creanţe imobilizate; venituri din diferenţe de curs valutar; venituri din

dobânzi, etc.

- venituri extraordinare: venituri din subvenţii pentru evenimente extraordinare şi altele

similare.


profit;

venituri neimpozabile;

cheltuieli deductibile;

cheltuieli nedeductibile;

cheltuieli parţial deductibile;

profit impozabil;

provizioane;

rezerva legală.


1. Care este rolul impozitului pe profit?

2. Cine plăteşte impozit pe profit?


1. Persoanele juridice străine care realizează venituri din proprietăţi imobiliare situate

în România sunt obligate la plata impozitului pe profit:

a) lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare;

b) trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului;

c) semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului;

d) anual, până la data de 15 inclusiv a lunii anului următor;

e) anual, până la data de 25 inclusiv a lunii anului următor.

2. Profitul impozabil reprezintă:

a) venituri totale – cheltuieli totale + venituri neimpozabile – cheltuieli nedeductibile;

b) venituri totale – cheltuieli totale;

30

c) profit contabil – venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile;

d) profit contabil + venituri neimpozabile – cheltuieli nedeductibile;

e) profit contabil – venituri neimpozabile.





2. Mosteanu T, Buget şi trezorerie publică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1997


Bucureşti, 2002

31


IMPOZITUL PE VENIT

Cuprins

3.1. Introducere




3.3.2. Impozitul pe veniturile din activităţi independente


3.3.4. Impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare



3.1. Introducere

În decursul timpului, impozitele directe au evoluat odată

cu dezvoltarea economiei, ele stabilindu-se pe diferite obiecte

materiale, genuri de activităţi, pe venituri sau pe averi. Fiind

individualizate, impozitele directe constituie cea mai veche

formă de impunere. Deşi s-au practicat şi în orânduirile

precapitaliste, o diversificare şi extindere au cunoscut abia în

capitalism. În primele decenii ale secolului al XX-lea,

impozitele aşezate pe obiecte, materiale şi genuri de activităţi

(adică impozitele de tip real) au fost înlocuite treptat cu

impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, rentă)

sau pe avere (mobiliară sau imobiliară), adică cu impozite de

tip personal.

Începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea,

datorită creşterii continue a cheltuielilor publice, sporul de

venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor

personale nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel

încât s-a recurs şi la impunerea indirectă. Deoarece impozitele

directe sunt nominative, reglementate în funcţie de mărimea

venitului sau a averii şi au termene de plată stabilite şi

cunoscute în anticipaţie, ele sunt preferabile faţă de

impozitele indirecte.

Forma de bază a impozitelor personale, impozitele pe

venit, au fost introduse în perioada când s-a înregistrat o

diferenţiere suficientă a veniturilor realizate de diferite

categorii sociale. Practic, introducerea acestor impozite a fost

posibilă când muncitorii şi funcţionarii realizau venituri sub

32

forma salariilor, când industriaşii, comercianţii şi bancherii

realizau venituri sub forma profitului, iar proprietarii funciari

sub forma rentei.

În calitate de subiecte ale impozitului pe venit apar atât

persoanele fizice, cât şi cele juridice care realizează venituri

din diferite surse.

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare Obiectivele unităţii de învăţare:

- înţelegerea conceptelor cu care operează impozitele

pe venit;

- identificarea principalelor tipuri de impozit pe venit;

- stabilirea locului şi importanţei impozitelor pe venit

în cadrul veniturilor bugetare;

- determinarea modului de reţinere a impozitului pe

salariu.


– studenţii vor putea să definească noţiunea de venit

din salariu, venit din activităţi independente, venit din

pensii;

– studenţii vor cunoaşte destinaţia anumitor sume din

veniturile obţinute de persoanele fizice şi vor înţelege

astfel importanţa determinărilor fiscale;

– studenţii vor putea identifica relaţia dintre venit net,

venit brut, impozit pe venit.




Definiţie

Veniturile din salarii cuprind toate veniturile în bani

şi/sau în natură (se calculează contravaloarea în lei), care

sunt obţinute de o persoană fizică angajată în baza unui

contract individual de muncă sau a unui statut special

prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă,

33

de denumirea veniturilor sau sub forma sub care acestea

se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitatea

temporară de muncă.

Veniturile salariale se referă şi la indemnizaţiile din

activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate

publică sau indemnizaţii din activităţi desfăşurate ca urmare a

unei funcţii de demnitate publică; indemnizaţii din activităţi

desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul

persoanelor juridice fără scop patrimonial; drepturile de soldă

lunară, indemnizaţiile, primele, premiile, sporurile şi alte

drepturi ale personalului militar; sumele primite de membrii

fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie

publică, etc.

Sume care nu sunt considerate venituri salariale şi nu

sunt impozabile:

- ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru

pierderile din gospodăriile proprii ca urmare a

calamităţilor naturale, ajutoarele pentru boli grave şi

incurabile, ajutoarele pentru naşteri;

- cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minor ai

angajaţilor cu ocazia zilei de 1 iunie, Paştelui, Crăciunului şi

a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, cadourile

oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie, cu condiţia ca

valoarea cadoului oferit să nu depăşească 150 lei;

- drepturile de hrană acordate angajaţilor;

- sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi

cazare pe perioada delegării în altă localitate sau ţară;

- sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de mutare in

interes de serviciu si instalare;

- veniturile din salarii realizate de catre persoanele fizice cu

handicap grav sau accentuat;

- veniturile salariale obţinute pentru crearea de programe

pentru calculator

- contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului

individual de protecţie de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a

medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor

drepturi de protecţie a muncii, etc.

Beneficiarii de venituri din salariu (salariaţii)

datorează un impozit lunar final calculat şi reţinut la sursă de

către angajator.

Determinarea impozitului pe salariu

1. Salariul de bază (este cel prevăzut în contractul de muncă)

34

2. Venitul (salariul) brut = Salariul de bază + prime +

premii + sporuri + alte sume asimilate veniturilor salariale

3. Contribuţii – fiecare angajat datorează următoarele

contribuţii:

contribuţia pentru constituirea fondului pentru ajutorul

de şomaj;

contribuţia pentru asigurările sociale;

contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate.

4.Venitul net – reprezintă diferenţa dintre venitul brut şi

contribuţiile plătite.

5. Deduceri – cuprind:

deducerea personală acordată pentru luna respectivă;

cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;

contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel

încât să nu depăşească nivelul echivalentului în lei a

400 euro pe an.

Deducerea personală este acordată în funcţie de mărimea

venitului brut şi de numărul de persoane aflate în întreţinerea

angajatului, astfel:

I. în cazul în care venitul brut lunar nu depăşeşte 1.000 lei,

deducerea personală este:

a) 250 lei, dacă angajatul nu are în întreţinere nicio

persoană;

b) 350 lei, dacă angajatul are în întreţinere o

persoană;

c) 450 lei, dacă angajatul are în întreţinere două

persoane;

d) 550 lei, dacă angajatul are în întreţinere trei

persoane;

e) 650 lei, dacă angajatul are în întreţinere patru sau

mai multe persoane.

II. în cazul în care venitul brut lunar este cuprins între 1.000

Contribuţia pentru fondul de şomaj = 0.5% * venitul brut

Contribuţia pentru asigurările sociale = 10,5% * venitul brut

Contribuţia pentru asigurările = 5,5% * venitul brut

sociale de sănătate

35

lei şi 3.000 lei, deducerile personale sunt degresive şi se

stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice4 (vezi

Anexa 1).

III. în cazul în care venitul brut lunar este de peste 3.000 lei,

nu se acordă deducere.

Observaţie: în cazul în care o persoană este întreţinută

de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea

personală se atribuie unui singur contribuabil.

Observaţie: deducerea personală se acordă pentru

persoanele aflate în întreţinerea contribuabilului, pentru acea

perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost

întreţinute. Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea

contribuabilului.

Observaţie: suma reprezentând deducerea personală

se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea

contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul

fiscal în care acestea au fost întreţinute. Perioada se rotunjeşte

la luni întregi în favoarea contribuabilului.

Sunt considerate persoane în întreţinere: soţul/soţia,

copiii minori (în vârstă de până la 18 ani), rudele

contribuabilului până la gradul al doilea inclusiv, ale căror

venituri să nu depăşească 250 lei lunar.

Nu sunt considerate persoane în întreţinere:

- persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în

suprafaţă de peste 10.000 m2 în zonele colinare şi de şes şi

de peste 20.000 m2 în zonele montane;

- persoanele fizice care obţin venituri din cultivarea şi din

valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere,

solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem

irigat, din cultivarea şi din valorificarea arbuştilor,

plantelor decorative şi ciupercilor, din exploatarea

pepinierelor viticole şi pomicole indiferent de suprafaţă.

6. Venitul (salariul) impozabil reprezintă diferenţa dintre

venitul net şi deducerea personală, cotizaţia sindicală plătită

în luna respectivă, contribuţiile la fondurile de pensii

facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească

echivalentul în lei a 400 euro.

7. Impozitul pe salariu = cota de impunere (16%) * venitul

impozabil

4 Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1061/2005

36

Observaţie: pentru cel de-al doilea loc de muncă,

impozitul lunar se calculează prin aplicarea cotei de 16%

asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul

brut şi contribuţiile obligatorii (contribuţia pentru fondul de

şomaj, contribuţia pentru asigurările sociale, contribuţia

pentru asigurările sociale de sănătate).

8. Salariul net = venitul net – impozitul pe salariu

.

3.3.2. Impozitul pe veniturile din activităţi

independente

Veniturile din activităţi independente (realizate în

mod individual sau/şi sub formă de asociere) cuprind

următoarele categorii:

venituri comerciale (venituri din fapte de comerţ ale

contribuabililor, din prestări de servicii, din practicarea unei

meserii);

venituri din profesii libere (venituri obţinute din

exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor

financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat,

consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect);

venituri din drepturi de proprietate intelectuală (venituri

din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de

fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, drepturi de

autor, etc.) [art.46].

Determinarea venitului net anual din activităţi

independente

Venit net = venit brut – o cheltuială deductibilă egală cu

25% din venitul brut- contribuţii sociale obligatorii

Venit net = Venit brut – Cheltuieli deductibile aferente

realizării

Venitul brut cuprinde:

- sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în

natură din desfăşurarea activităţii;

- veniturile sub formă de dobânzi din creanţe comerciale

sau din alte creanţe utilizate în legătură cu o activitate

independentă;

- câştigul din transferul activelor din patrimoniul afacerii,

utilizate într-o activitate independentă, inclusiv

contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă

a activităţii, cu excepţia reorganizărilor, când se păstrează

destinaţia bunurilor;

37

- venituri din angajamentul de a nu desfăşura o activitate

independentă sau de a nu concura cu o altă persoană;

- venituri din anularea sau din scutirea unor datorii de plată

apărute în legătură cu o activitate independentă;

- venituri înregistrate de casele de marcat cu memorie

fiscală, instalate ca aparate de taxat pe autovehiculele de

transport persoane sau bunuri în regim de taxi.

În categoria venitului brut nu se includ:

- aportul în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în

natură făcute la începerea unei activităţi sau în cursul

desfăşurării acesteia;

- sumele primite sub formă de credite bancare sau de

împrumuturi de la persoanele fizice sau juridice;

- sumele primite ca despăgubiri;

- sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări,

mecenat sau donaţii.

Cheltuieli deductibile limitat:

- cheltuieli de sponsorizare, mecenat, acordarea de burse

private, efectuate conform legii, în limita unei cote de 5%

din baza de calcul;

Baza de calcul = Venit brut – (Cheltuieli deductibile –

cheltuieli de sponsorizare – cheltuieli de mecenat – cheltuieli

pentru acordarea de burse private – cheltuieli de protocol –

cotizaţii plătite la asociaţiile profesionale)

- cheltuieli de protocol, în limita unei cote de 2% din baza

de calcul prezentată mai sus;

- suma cheltuielilor cu indemnizaţia plătită pe perioada

delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în

străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori

nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;

- cheltuielile sociale, în limita sumei obţinute prin aplicarea

unei cote de până la 2% la fondul de salarii realizat anual;

- pierderi privind bunurile perisabile, în limitele prevăzute

de actele normative în materie;

- cheltuieli reprezentând tichetele de masă şi tichete de

vacanţă acordate de angajatori, potrivit legii;

- cheltuieli cu prima de asigurare voluntară de sănătate (în

limita de 250 euro anual de persoană);

- etc.

Cheltuieli nedeductibile:

- sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul

personal sau al familiei sale;

- cheltuieli corespunzătoare veniturilor neimpozabile ale

căror surse se află pe teritoriul României sau în

străinătate;

- cheltuieli cu primele de asigurare;

38

- donaţiile de orice fel;

- amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de întârziere

şi penalităţile datorate autorităţilor române şi străine,

potrivit prevederilor legale, altele decât cele plătite

conform clauzelor din contractele comerciale;

- ratele aferente creditelor angajate; etc.

Venituri din dreptul de proprietate

intelectuală


20% din venitul brut – cotizaţii sociale obligatorii

Venituri din crearea unor lucrări de artă

monumentală


25% din venitul brut- contribuţii sociale obligatorii

Determinarea impozitului

a) pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală,

din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie, din

activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent,

comision sau mandat comercial, din activităţi desfăşurate

în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit

Codului civil, din activitatea de expertiză contabilă şi

tehnică, judiciară şi extrajudiciară:

b) venit obţinut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o

persoană juridică contribuabil, care nu generează o persoană

juridică.

Plata impozitului pe veniturile din activităţi

independente

Impozitul pentru veniturile din drepturi de proprietate

intelectuală, din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie,

din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent,

comision sau mandat comercial, din activităţi desfăşurate în

baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit

Impozit = 10% * venit brut

Impozit = 16% * venitul ce revine persoanei fizice din

asociere

39

Codului civil, din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică,

judiciară şi extrajudiciară se virează la bugetul de stat până la

25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost stabilit

impozitul.

Impozitul pentru venitul obţinut de o persoană fizică

dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, care nu

generează o persoană juridică se virează la bugetul de stat

trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare

trimestrului pentru care se calculează impozitul.


Definiţie: Veniturile din pensii reprezintă sume

primite ca pensii de la fondurile înfiinţate din contribuţiile

sociale obligatorii făcute către un sistem de asigurări sociale,

inclusiv cele din fondurile de pensii facultative şi cele

finanţate de la bugetul de stat [art. 68].

Impozitul pe veniturile din pensii se aplică pensiilor

care depăşesc nivelul de 1000 lei, doar pentru suma care

depăşeşte acest nivel.

Contribuţia la asigurările sociale de sănătate se aplică

pensiilor care depăşesc nivelul de 740 lei, întregii sume.

Impozitul pe veniturile din pensii se calculează, se

reţine şi se virează la bugetul de stat lunar, până la data de 25

inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata

pensiei. Impozitul reţinut este impozit final.

3.3.4. Impozitul pe veniturile din transferul

proprietăţilor imobiliare

Definiţie: Veniturile din transferul proprietăţilor

imobiliare din patrimoniul personal reprezintă venituri din

transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor

acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de

orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra

terenurilor de orice fel fără construcţii [art.77].

Impozit = cota de impunere (16%) * venit impozabil

Venit = venit – 1.000 lei - CASS

impozabil brut

(pensia)

CASS = 5,5% * Pensia brută

Pensia netă = venit brut - C.A.S.S - impozit

40

Determinarea impozitului:

a) pentru construcţiile de orice fel cu terenurile aferente

acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără

construcţii, dobândite într-un termen de până la 3 ani:

până la valoarea de 200.000 lei inclusiv:

Impozit = 3% * valoare

peste 200.000 lei:

b) pentru construcţiile de orice fel cu terenurile aferente

acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără

construcţii, dobândite la o dată mai mare de 3 ani:

până la valoarea de 200.000 lei inclusiv:

Impozit = 2% * valoare

peste 200.000 lei:

Impozitul se calculează la valoarea declarată de părţi

în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau

dezmembrămintele sale. Impozitul calculat şi încasat se

virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în

care a fost reţinut.


Impozitul pe clădire se datorează de orice persoană

care deţine în proprietate o clădire situată în România.

Clădirea reprezintă “orice construcţie situată deasupra

solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori

de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot

servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse,

materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar

elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi

acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite”

[art. 249, al. 5].

Clădiri pentru care nu se datorează impozit:

- clădirile proprietate a statului, a unităţilor administrativ-

teritoriale sau a oricăror instituţii publice, cu excepţia

încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

Impozit = 6.000 + 2% * valoarea ce depăşeşte 200.000 lei

inclusiv

Impozit = 4.000 + 1% * valoarea ce depăşeşte 200.000 lei

41

- clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente

istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case

memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau

de administrare, cu excepţia încăperilor care sunt folosite

pentru activităţi economice;

- clădirile care constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor

religioase recunoscute oficial în România şi componentelor

locale ale acestora, cu excepţia încăperilor care sunt folosite

pentru activităţi economice;

- clădirile care constituie patrimoniul unităţilor şi instituţiilor

de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să

funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încăperilor

care sunt folosite pentru activităţi economice, etc.

Impozitul pe teren se datorează de orice persoană care are în

proprietate un teren situat în România.

Impozitul pe teren nu se datorează pentru:

- terenul aferent unei clădiri, pentru suprafaţa de teren care este

acoperită de o clădire;

- orice teren al unui cult religios recunoscut de lege şi al unei

entităţi locale a acestuia, cu personalitate juridică;

- orice teren al unui cimitir, crematoriu;

- orice teren al unei instituţii de învăţământ preuniversitar şi

universitar, autorizată provizoriu sau acreditată;

- orice teren al unei entităţi sanitare de interes naţional care nu

a trecut în patrimoniul autorităţilor locale;

- orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de

ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia;

- terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri

naţionale, drumuri principale administrate de Compania

Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România –

S.A, zonele de siguranţă a acestora, precum şi terenurile din

jurul pistelor reprezentând zone de siguranţă, etc.



Impozitul pe veniturile persoanelor fizice

La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au domiciliul sau rezidenţa

într-un anumit stat, precum şi persoanele nerezidente care realizează venituri din surse aflate

pe teritoriul acelui stat, cu unele excepţii prevăzute de lege.

Obiectul impozabil îl reprezintă veniturile obţinute din industrie, agricultură, comerţ, bănci,

asigurări, profesii libere şi din orice alte domenii de activitate, de către proprietari,

intreprinzători, mici meşteşugari, muncitori, funcţionari, liber-profesionişti.

42

Venitul impozabil reprezintă suma care rămâne după ce se efectuează anumite scăzăminte

din venitul brut.

De regulă, impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileşte anual, pe baza

declaraţiei de impunere întocmite de subiectul impozitului. După stabilirea impozitului datorat

statului, acesta se înregistrează în debitul contribuabilului în registrul de rol. De regulă,

încasarea impozitului stabilit asupra veniturilor din salarii, dobânzi, rente, dividende ş.a, se

realizează prin reţinere la sursă, iar impozitul asupra celorlalte venituri se încasează direct de

la contribuabili.

Se supun impozitului pe venit următoarele categorii de venituri:

veniturile din salarii;

veniturile din activităţi independente;

veniturile din cedarea folosinţei bunurilor;

veniturile din investiţii;

pensii (sume care depăşesc un anumit plafon/lună);

venituri din activităţi agricole;

veniturile din premii şi din jocurile de noroc;

alte venituri.


venit brut;

venit net;

impozit pe venit;

plăţi anticipate;

venituri impozabile;

contribuţii;

CASS;

CAS.


1. Care sunt sursele de venituri impozabile?

2. Ce venituri salariale se impozitează?


43

1. Venitul salarial impozabil reprezintă:

a) salariul brut – contribuţii;

b) salariul de bază – contribuţii;

c) salariul de bază – deduceri personale lunare;

d) salariul brut – deduceri personale lunare;

e) venitul net – deducerea personală – cotizaţia sindicală lunară – contribuţii la fondurile

facultative de pensii.

2. La stabilirea venitului net din activităţi independente sunt considerate cheltuieli

nedeductibile: a) cheltuielile cu tichetele de masă;

b) cotizaţiile le asociaţiile profesionale;

c) impozitul pe venit;

d) cheltuielile efectuate cu chiria şi ratele de leasing;

e) contribuţiile profesionale obligatorii.






1997


Bucureşti, 2002






44


ANALIZA FINANCIARĂ A ACTIVITĂŢII UNEI FIRME

Cuprins

4.1. Introducere



4.3.1. Prezentarea generală a indicatorilor unei activităţi economice


4.3.3. Indicatorii de rentabilitatea ai activităţii unei societăţi


4.1. Introducere

Indicatorii sunt instrumente ale cunoaşterii care reflectă

fenomene economice-sociale.

Fenomenele economico-financiare sunt dinamice, se

modifică în timp sub impulsul factorilor care generează

dinamica vieţii sociale, ceea ce impune ca şi sistemul de

indicatori să fie flexibil şi să sesizeze realităţile vieţii.

Aceasta este o teză fundamentală care ne atrage atenţia

că sistemul de indicatori prin care analizăm şi decidem în

domeniul economico-social nu este imuabil şi drept consecinţă,

ne obligă să reflectăm cât mai corect fenomenele economico-

financiare şi relaţiile dintre ele, să sesizăm variabilele care se

impun a fi reflectate prin indicatori şi modele, pentru a cunoaşte

cât mai fidel fenomenele şi pentru a lua decizii pertinente.

Istoria omenirii în ultimele secole ne atrage atenţia că

atât la scară macro şi micro economică s-au comis erori grave

în construcţia indicatorilor şi a modelelor, ceea ce a avut drept

consecinţă pagube imense pentru omenire cum sunt cele privind

poluarea şi distrugerea în bună măsură a mediului ambient.

Modelele privind creşterea economică, dominante în

gândirea economică până cu câteva decenii în urmă, făceau

abstracţie de factorul natural, ceea ce a produs imense pagube

în viaţa socială. Absolutizarea profitului în teoria economică a

intrat în conflict cu mediul înconjurător şi a provocat pagube de

mare amplitudine.

Tratarea izolată a economicului neţinând seama de

conexiunile şi interdependenţele cu celelalte componente ale

spaţiului macronaţional a determinat mari daune societăţii.

45

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare


- înţelegerea conceptelor cu care operează indicatorii

economici în cadrul unei firme;

- identificarea principalelor tipuri de indicatori folosiţi în

analiza activităţii unei firme;

- stabilirea importanţei determinării acestora în evaluarea

situaţiei financiare a unei societăţi;

- înţelegerea importanţei interpretării corecte a

indicatorilor.


– studenţii vor putea să definească noţiunea de

rentabilitate, fond de rulment, situaţie netă, trezorerie

netă;

– studenţii vor cunoaşte tipurile de indicatori şi vor

înţelege astfel rolul şi utilitatea lor în evaluarea

activităţii comerciale;

– studenţii vor putea identifica relaţia dintre fondul de

rulment, rentabilitate şi cifră de afaceri.



4.3.1. Prezentarea generală a indicatorilor unei activităţi

economice

O analiză mai aprofundată a concepţiei sistemului de

indicatori, având în vedere rolul de instrument al cunoaşterii pe

care îl joacă orice indicator, presupune corelarea funcţiilor

întreprinderii (cercetare-dezvoltare, producţie, comercială,

financiar-contabilă) cu atributele conducerii (prevedere,

organizare, coordonare, decizie şi control), având în vedere că

exercitarea oricărei funcţii a întreprinderii solicită toate

atributele conducerii.

Indicatorii de eficienţă, care reflectă un raport între

rezultate şi resurse (avansate şi consumate), luate integral sau

46

parţial, sunt în special indicatori financiari, care au capacitatea

de a sintetiza situaţia economico-financiară a firmei.

Dacă se porneşte de la raportul EFECT/EFORT, se pot

distinge trei concepte:

eficacitatea, când efortul rămâne constant

şi efectul se modifică;

economicitatea, când efectul rămâne

constant şi efortul se modifică;

eficienţă, când ambii termeni se modifică.

În legătura cu eficienţa, distingem indicatori care

reflectă eficienţa activităţii (deci raportul dintre efect şi efort

sau invers) şi indicatori care reflecta eficienţa structurilor

(efect/efect sau efort/efort).

Pe această bază se construieşte o matrice cu patru

cadrane luând în consideraţie principalii indicatori care

caracterizează activitatea unei întreprinderi astfel:

a) eforturi:

- total activ

- active imobilizate

- active circulante

- costul producţiei

- cheltuieli cu personalul

- capital propriu

- capital permanent

b) efecte:

- profit brut

- profit net

- cifra de afaceri

- valoarea producţie marfă

- valoarea adăugată

Pe baza analizei combinatorii se stabilesc toate ratele

posibile.

În raport cu scopul urmărit se aleg indicatorii care

corespund cel mai bine având în vedere puterea lor informativă.

Dacă ne referim numai la indicatori financiari se poate porni de

la cele două surse fundamentale de informaţie: bilanţul contabil

şi contul de profit şi pierdere.

Principalele grupe de indicatori (sub forma de rate) le-

am stabilit astfel:

- rate de lichiditate

- rate de echilibru financiar

- rate de gestiune

- rate de rentabilitate

- rate ale fondului de rulment.

Se pot adăuga:

- rate de structură a activului

- rate de structură a pasivului

- rate de analiză a investiţiilor

Puterea informativă a indicatorilor depinde de modul de

47

construire a indicatorilor şi de contextul aplicării lor. Modul de

construire presupune o îmbinare de variabile după o anumită

tehnologie având în vedere un anumit scop.

În cele ce urmează analizăm indicatori de analiză financiară.


În acest capitol se vor analiza următorii indicatori de echilibru

financiar:

situaţia netă (SN);

fondul de rulment (FR);

nevoia de fond de rulment (NFR);

trezoreria netă (TN).

Situaţia netă reprezintă diferenţa dintre activ şi

total datorii. În cazul în care ea este pozitivă se apreciază că

este o situaţie favorabilă, deoarece se reflectă creşterea

capitalurilor proprii. În caz contrar, situaţia se apreciază ca fiind

nefavorabilă şi se datorează pierderilor înregistrate în anii

anteriori.

Fondul de rulment evidenţiază echilibrul

financiar al unei societăţi (realizarea echilibrului dintre

lichiditatea activelor şi exigibilitatea resurselor).

Dacă fondul de rulment este pozitiv, situaţia se apreciază ca

fiind favorabilă, datorată fie creşterii capitalurilor permanente

(capitaluri proprii şi datoriile pe termen lung), fie reducerii

activelor imobilizate.

Dacă fondul de rulment este negativ, situaţia se apreciază ca

fiind nefavorabilă, deoarece societatea se confruntă cu

probleme privind solvabilitatea.

sau:

Nevoia de fond de rulment reflectă echilibrul dintre

nevoile temporare şi resursele temporare.

Dacă nevoia de fond de rulment este pozitivă, situaţia se

apreciază ca fiind favorabilă, ea fiind consecinţa politicii de

investiţii sau a creşterii vânzărilor.

Dacă nevoia de fond de rulment este negativă, situaţia

se apreciază ca fiind nefavorabilă, ea reflectând un dezechilibru

Situaţia netă = Activ – Datorii totale

FR = Capitaluri permanente – Nevoi permanente

(capitaluri proprii + (active imobilizate)

datorii pe termen lung)

Fondul de rulment = Nevoi temporare – Resurse temporare

48

între lichiditatea activelor circulante şi exigibilitatea datoriilor

pe termen scurt.

Trezoreria netă reflectă disponibilităţile băneşti

ale unei societăţi.

Dacă situaţia netă este pozitivă, situaţia se apreciază ca

fiind favorabilă, deoarece societatea dispune de suficiente

disponibilităţi băneşti pentru stingerea datoriilor pe termen

scurt sau pentru a efectua investiţii (plasamente).

Dacă situaţia netă este negativă, situaţia se apreciază ca fiind

nefavorabilă, deoarece ea reflectă un dezechilibru financiar,

deficitul de disponibilităţi băneşti trebuind să fie acoperit prin

contractarea de credite pe termen scurt.

sau:

4.3.3. Indicatorii de rentabilitatea ai activităţii unei

societăţi

În acest capitol se vor studia:

- rentabilitatea economică;

- rentabilitatea financiară;

- efectul de levier;

- relaţia de interdependenţă dintre rentabilitatea

economică şi rentabilitatea financiară.

Rentabilitatea economică

Rentabilitatea economică reflectă utilizarea eficientă a

capitalului economic.

unde:

NFR = Nevoi temporare- – Resurse temporare -

Active de trezorerie Pasive de trezorerie

Trezoreria netă = Fondul de rulment - Nevoia de fond de

rulment

Trezoreria netă = Active de trezorerie – Pasive de trezorerie

Re = 100*economicActiv

profit)peImpozit(EBIT

0

1

49

Re = rentabilitatea economică

EBIT = rezultatul exploatării înainte de deducerea

cheltuielilor cu dobânzile şi impozitul pe profit

unde:

NFR = nevoia de fond de rulment

Rentabilitatea financiară

Rentabilitatea financiară reflectă rezultatele societăţii,

capacitatea acesteia de a genera profit.

unde:

Rf = rentabilitate financiară

Rentabilitatea financiară exprimă corelaţia dintre profit şi

capitaluri în calitatea lor de surse de finanţare a activităţii

întreprinderii.

Analiza ratei rentabilităţii financiare (capitalurilor proprii)

măsoară, în mărime relativă, remunerarea capitalurilor

acţionarilor aduse ca aport sau a profitului net lăsat la dispoziţia

firmei pentru autofinanţare. Rata în cauză, reflectă corelaţia

dintre profitul net (Pn), ca venit al acţionarilor şi capitalurile

proprii ale întreprinderii (Kp). Aceasta exprimă capacitatea

firmei de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în

activitatea sa.

Efectul de levier

Efectul de levier reflectă influenţa îndatorării asupra

rentabilităţii financiare.

unde:

Rd = rata dobânzii

Relaţia de interdependenţă dintre rentabilitatea

economică şi rentabilitatea financiară

Activ economic = Imobilizări + NFR + Disponibilităţi

Rf = 100*propriiCapitaluri

netProfit

0

1

Efectul de levier = Re + (Re - Rd) * 0

0

propriuCapital

Datorii

Rf = Re + (Re - Rd)* propriuCapital

Datorii

50



Indicatorii de echilibru financiar-patrimonial sunt:

situaţia netă (SN);

fondul de rulment (FR);

nevoia de fond de rulment (NFR);

trezoreria netă (TN).

Rata rentabilităţii comerciale exprimă corelaţia dintre profitul total aferent vânzărilor

şi cifra de afaceri, dând expresie politicii comerciale a întreprinderii. Prin intermediul acesteia

se apreciază randamentul diferitelor stadii ale activităţii firmei la formarea rezultatului.

Rata rentabilităţii economice reflectă corelaţia dintre un rezultat economic şi

mijloacele economice (capitalul) angajate pentru obţinerea acestuia. În calculul ratei

rentabilităţii economice, la numărător se poate utiliza rezultatul exploatării (profitul aferent

cifrei de afaceri) sau excedentul brut din exploatare, iar la numitor mijloacele economice

totale (activul total) sau o parte a acestora.

Rentabilitatea financiară exprimă corelaţia dintre profit şi capitaluri în calitatea lor

de surse de finanţare a activităţii întreprinderii.

Analiza ratei rentabilităţii financiare (capitalurilor proprii) măsoară, în mărime relativă,

remunerarea capitalurilor acţionarilor aduse ca aport sau a profitului net lăsat la dispoziţia

firmei pentru autofinanţare. Rata în cauză, reflectă corelaţia dintre profitul net (Pn), ca venit al

acţionarilor şi capitalurile proprii ale întreprinderii (Kp). Aceasta exprimă capacitatea firmei

de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa.

Pragul de rentabilitate sau « punctul de echilibru » reprezintă capacitatea de producţie

minimă la care poate să funcţioneze o firmă fără să înregistreze pierderi. Pragul de

rentabilitate exprimă limita minimă de utilizare a capacităţii de la care orice procent de

scădere va aduce pierderi.


cifră de afaceri;

rentabilitate economică;

rentabilitate comercială;

rentabilitate financiară;

situaţie netă;

fond de rulment;

Rata dobânzii = 100*Datorii

dobanzilecuCheltuieli

0

1

51

necesar de fond de rulment;

trezorerie netă;

efect de levier.


1. Care este rolul şi utilitatea indicatorilor în determinarea activităţii unei societăţi?

2. Identificaţi condiţii aplicării indicatorilor de echilibru financiar-patrimonial.


1. Trezoreria netă se determină după relaţia:

a) Total active – Total datorii;

b) Active de trezorerie – Pasive de trezorerie;

c) Fond de rulment + Credite de trezorerie;

d) Resurse permanente – Nevoi permanente;

e) Resurse permanente + Nevoi permanente.

2. Fondul de rulment se determină după relaţia: a) Total active – Total datorii;

b) Active de trezorerie – Pasive de trezorerie;

c) Fond de rulment – Necesar de fond de rulment;

d) Resurse permanente – Nevoi permanente;

e) Fond de rulment + Necesar de fond de rulment.

52









53

Răspunsuri la textele de evaluare/autoevaluare

Unitatea

1

Grila Răspuns

1 A

2 D

Unitatea

2

Grila Răspuns

1 B

2 C

Unitatea

3

Grila Răspuns

1 E

2 C

Unitatea

4

Grila Răspuns

1 B

2 D

54

Bibliografie




2. Bistriceanu Gheorghe, Boajă Minică – “Sistemul fiscal al României”, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

3. Grigorie-Lacriţa Nicolae – “Fiscalitate practică”, Editura Tribuna Economică,

Bucureşti, 2006;

4. Ristea Mihai (coord.)– „Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Editura

Universitară, Bucureşti, 2005;

5. Vintilă Georgeta – “Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale”, Editura Economică,

Bucureşti, 2006;

6. Vintilă Georgeta – „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2005;

7. Vintilă Georgeta, Vuţă Mariana – „Gestiunea financiară a întreprinderii: lucrări

aplicative şi studii de caz”, Editura Rolcris, Bucureşti, 2000;

8. Ţâţu Lucian, Şerbănescu Cosmin – “Fiscalitate: aplicaţii practice”, Editura ASE,

Bucureşti, 2005;


1997


Bucureşti, 2002






15. www.bnr.ro

16. www.mfinante.ro *** Legea nr. 76 din 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării

forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 2002, cu modificările şi

completările ulterioare;

*** Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial

nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

*** Hotărârea de Guvern nr. 44 din 22 ianuarie 2004 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr.571 din 2003 privind Codul fiscal, publicată în

Monitorul Oficial nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările

ulterioare;

*** Ordin al ministrului finanţelor publice nr. 1016 din 18 iulie 2005 privind aprobarea

deducerilor personale lunare pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la

funcţia de bază, începând cu luna iulie 2005, potrivit prevederilor Legii nr. 571 din 2003

privind Codul fiscal şi ale Legii nr. 348 din 2004 privind denominarea monedei

naţionale, publicat în Monitorul Oficial nr. 668 din 27 iulie 2005.

*** Ordin al ministrului finanţelor publice nr. 3055, din noiembrie 2009, pentru aprobarea

Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul

Oficial, Partea I, nr. 766 bis din 10 noiembrie 2009.

http://www.bnr.ro/

http://www.mfinante.ro/

Date post:	23-Jun-2021
Category:	Documents
Upload:	others
View:	4 times
Download:	0 times

UNIVERSITATEA « SPIRU HARET · 2013. 5. 15. · 1.3.3. Elementele tehnice ale impozitelor 1.4....

Documents