fiecare facultate. Colectivul studenţesc va fi prezent în forul legislativ universitar cu câte un reprezentant de la fiecare facultate, inclusiv de la Facultatea de Arte Frumoase, precum şi 4 masteranzi de la facultăţile cu cel mai mare număr de masteranzi (în total, 20 de stu-denţi, masteranzi şi doctoranzi).

Departamentul personalului auxiliar va avea în Senatul USM 5 persoane din numărul total de 99 de membri. 74 de senatori vor întruni personalul didac-tic; alţi 20 de membri au fost aleşi din rândul studen-ţilor, masteranzilor şi al doctoranzilor, iar 5 persoane reprezintă serviciile auxiliare universitare. Mai pre-cizăm că din numărul de 74 de membri ai Senatului, 29 sunt doctori habilitaţi şi profesori universitari şi 45 – doctori, conferenţiari universitari.

După apartenenţa de gen, 51 de senatori sunt băr-baţi şi 49 – femei.

Decani de vârstă ai noului Senat sunt venerabilii profesori universitari Vasile Şalaru şi Ion Niculiţă.

Mihai MORĂRAŞ

Metaforic vor-bind, primă-

vara anului 2012 a intrat în forul legis-lativ suprem al Uni-versităţii de Stat cu prospeţimea unor re-înnoiri care nu s-au vrut aşteptate, fiindcă trăim în veacul unor viteze fantastice, care se produc în socie-tate şi în conştiinţa fiecărui om. Cu atât mai mult aceste fe-nomene cu adevărat renovatoare se resimt în sânul comunităţii noastre universitare, fiind vorba, înainte de toate, de spiritul inovator ce domină în toate stratu-rile universitare – de la rectorat până la cel mai mic laborator sau atelier.

Acest vântuleţ de primăvară s-a simţit prezent şi în incinta Senatului USM în preziua în care na-tura urma să deschidă un nou ciclu al primăve-rii 2012, când fotoliile spaţiosului edificiu legislativ universitar, reconstruit din temelii, au fost ocupate de membrii unui senat, în bună parte, reînnoit, fiind consolidat cu forţe noi – active şi promiţătoare. Eve-nimentul a fost consemnat şi prin luarea de cuvânt a domnului rector Gheorghe Ciocanu, raţionamentele expuse producând o impresie puternică asupra asis-tenţei. (Retipărim integral acest discurs-meditaţie în pagina 2).

Câteva detalii referitoare la noua structură şi componenţă a Senatului care va funcţiona în perioa-da 2012 – 2016, ne-a oferit doamna Elena Muraru, preşedintele Comisiei electorale, doctor, conferenţi-ar universitar.

Aşadar, în prima etapă (9 – 24 ianuarie 2012), au avut loc alegeri la facultăţi, în de-partamente şi la adunări ale reprezentanţilor studenţilor, ai masteranzilor şi ai doctoran-zilor. Drept rezultat, în componenţa Senatului, au fost aleşi câte 4 cadre didactice de la

S TAT DIN MOLDOVADE27 martie, 2012. Nr.8 (131).

Evenimentul anului 2012

Una dintre cele mai solicitate şi apreciate calităţi ale contemporanului – punctualitatea.

Punctualitatea înseamnă timp, iar timpul costă bani. Şi nu numai. Punctualitatea nu e un timp oarecare, e cel potrivit. Prin urmare, timpul costă nu numai bani, ci şi ani.

Primul act de punctualitate îl săvârşim la naştere – trebuie să ne naştem la timp. Rezultă că şi timpul, la rândul său, trebuie să fie punctual: secundele să se perinde în ritmul trecerii unui minut, iar minutele să

numere în neîntinerire anii trăiţi şi netrăiţi.Odată ce te-ai născut la timp, îţi asumi nişte obligaţii, acestea fiind, la

fel, foarte temporale, dar şi temporare. În primul rând, trebuie să înveţi a fi punctual când vine vremea să plângi; dacă nu o faci, rişti să mori de foame, căci provoci întârzierea orei mesei. Trebuie să înveţi a vorbi la timp, căci; chiar dacă le spui pe toate la ora potrivită, rişti să nu expui chiar tot ce gândeai. Trebuie să ştii când să ajungi şi când să pleci. Trebuie să te căsătoreşti la timp, să dai şi tu viaţă fără întârziere, să îmbătrâneşti punctual. Până şi ceasul morţii vine la timpul stabilit.

Punctualitatea nu are foarte multe semne de ... punctuaţie, la figurat vorbind, însă e important să înţelegi în mod direct, că niciodată nu sunt prea multe: punctualităţi şi semne de punctuaţie.

Lia CULEV,anul I, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării

Timpul care ne aparţine

A revenit frumoasa primăvară;Copacii parcă-s ninşi de-atâta floare; Dorinţi copilăreşti, renăscătoare, Fac inimile noastre să tresară ....

Iubire e în razele de soare, Şi farmec în a codrului fanfară, Şi visuri dulci în liniștea de sară: În cer şi pe pământ e sarbătoare.

Ascult, privesc, respir cu lăcomie, Căci toată frumuseţea asta-mi pare Că niciodată n-are să mai fie!

Şi-s fericit c-am fost o clipă-n stare Să simt, în marea lumii simfonie, A gândurilor mele întrupare.

Acest eveniment, care va dura trei zile, va înce-

pe pe 27 aprilie curent, cu o şe-dinţă plenară în Sala Senatului Universităţii de Stat din Moldo-va, lucrările ulterioare urmând să se desfăşoare pe şase secţi-uni la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Vor participa peste o sută de invitaţi din România, Ucraina, Elveţia, Belgia, Spania, R. Moldova.

Reprezentanţii celor 20 de universităţi, patru academii, precum şi specialişti de muzee, biblioteci, reporteri ai institu-ţiilor mass-media vor dezbate tema-cheie a acestui impunător for internaţional, purtând gene-ricul „Mass – media între do-cument şi interpretare”.

Cronica universitarăAlexandru VLAHUŢĂ

UNIVER ITATEA

UN BENEFIC VÂNTULEŢ DE PRIMĂVARĂA REÎMPROSPĂTAT SENATUL NOSTRU

PUNCTUALITATEACONGRESUL

INTERNAŢIONAL DE ISTORIE A

PRESEI

SONET (A REVENIT FRUMOASA PRIMĂVARĂ)

UNIVERSITATEA2 27 martie 2012, nr.8 (131)

În primul rând, adresez sincere felicitări cu ocazia acestul debut al Forului Suprem – Senatul USM, re-

ales la 04 februarie 2012, în conformitate cu Regulamen-tul de alegere a organelor de conducere în instituţiile de învăţământ superior şi în conformitate cu ordinul semnat despre componenţa noului Senat. Cuvinte de recunoştinţă Comisiei electorale care este aleasă pe un termen de 5 ani în frunte cu dna Muraru Elena, care va supraveghea ter-menele şi procedurile de alegere sau retragere a membrilor Senatului pe parcursul următorilor 5 ani. Unii dintre noi au mai încărunţit, iar alţii au mai adăugat la vârstă, experienţă şi înţelepciune. E firesc să fie aşa, e de la Dumnezeu, doar poate că noi ne dorim mai multe şi mai bune, atunci când forţăm ritmul schimbărilor în scopul cultivării unei culturi performante în instituţia noastră.

Mai jos voi aborda mai multe subiecte. Poate unora să nu le placă, atunci, vă rog să consideraţi că vorbeşte cetăţeanul Ciocanu, fiindcă uneori îţi este mai uşor şi chiar mai liber, în această calitate, să reflecteri despre o situaţie sau o acţiune concretă.

Cu patru ani în urmă la prima, şedinţă a Senatului din decembrie 2007, am început cu elaborarea şi aprobarea Codului de Etică. Poate a fost întâmplător, poate în acel an a fost ceva la modă, dar, spre regret, aşa cum l-am aprobat, l-am şi uitat. Dar Codul respectiv asigură o conduită morală a membrilor comunităţii universitare prin promovarea unei culturi instituţionale adecvate, bazate pe un ansamblu de drepturi şi datorii ce decurg din valori relevante şi norme călăuzitoare, aplicabile în situaţii concrete întru afirmarea unei interacţiuni sociale armonioase, fapt ce ar consolida cadrul de realizare a performanţei universitare, corelată cu fructificarea pozitivă, eficientă a potenţialului uman şi a resurselor universitare. În același timp. Codul de Etică presupune eliminarea conflictelor de inte-rese; depăşirea şi soluţionarea stărilor tensionate, prevenirea şi combaterea corupţiei, a favoritismului, a falsului şi a uzului de fals, a protecţiei, a plagiatului, precum şi a acţi-unilor de denigrare şi calomnie. Dar, cel mai important, Codul de Etică poate cimenta o nouă cultură organizaţională centrată pe creativitate, inovare, spirit de echipă. care trebuie să conducă la noi performanţe universitare. Anume toate împreună, corelate cu un efort comun, pot deveni cheia succesului universitar.

Cultura organizaţională poate fi interpretată ca o expresie a dezvoltării sociale a mediului universitar, întruchipate într-un sistem de valori, norme de comportament, modele de gândire, atitudine şi responsabilitate care sunt învăţate, acceptate şi respectate de întreaga comunitate universitară. Nicio schimbare nu este durabilă, dacă este desconsiderată asigurarea calităţii în activitatea managerilor universitari, dacă spiritul apartenenţei la universitate nu poate fi regă-sit, dacă relaţiile profesionale nu se bazează pe integritate, onestitate şi respect reciproc şi pe disponibilitatea de a lucra în echipă pentru valorificarea obiectivelor, axate pe interese uni-versitare. Dacă e să vorbim metaforic, apoi cultura organizaţională este sufletul unei instituţii de învăţământ superior, Codul de Etică este inima acestei instituţii, care pulsează valori în comportamentul şi activitatea angajaţilor săi. La rândul său, cultura performanţei universitare este creierul acestei instituţii, care ne asigură nu numai existenţa şi durabilitatea, dar și este capabilă să asigure schimbarea cu deschiderea a noi oportunităţi de evoluţie spre succes.

I. E o mare artă a simţi cu sufletul, a trăi cu inima şi a gândi la rece cine suntem şi încotro ne mişcăm întru a conştientiza şi a ne pătrunde de o simplă parabolă cu următo-rul conţinut: trei angajaţi ai unei companii de construcţii au fost întrebaţi: „Ce faceţi?” Primul a răspuns: „Car pietre şi mortuar”;

al doilea zise: „Îmi câştig existenţa”;cel de-al treilea a exclamat: „Construim un local sfânt, o biserică, care va rămâne

urmaşilor mei.” Aici comentariile sunt de prisos, dar nişte paranteze ar putea fi făcute: fiecare om,

indiferent de post, ocupaţie este parte a Divinei lucrări, contribuind în permanenţă la remodelarea ei întru a-i asigura perfecţiunea, a lăsa ceva frumos pe care se menţin ră-dăcinile noastre, îndeosebi când este vorba de o astfel de profesie nobilă cum este cea de promotor al valorilor, al cunoştinţelor în diverse domenii. Profesorul întotdeauna a avut marea menire de a educa şi însuşi elementul educaţiei presupune excluderea oricăror fenome-ne negative într-o instituţie de învăţământ superior. În general, a apărut o pleiadă care tinde şi este însetată de putere, o pleiadă care, în evoluţia sa, n-a trecut prin sita valorilor, o pleiadă care reflectă pe chipul lor care le sunt valorile, noi, sau o parte din noi, simulând prezenţa „orbului găinii” şi evitând a reacţiona la negativismul promovat în preajma noastră.

În limbajul lui Constantin Tănase, voi remarca: „lepădături talentate” ca în Moldova n-o să găseşti nicăieri. Aici şi-au găsit baştina, aici au prins rădăcini, aici au creat un sistem cu „stil de gaşcă” şi încearcă să pătrundă şi să zdruncine sistemul educaţional.

Toleranţa excesivă faţă de aceste „lepădături talentate” ne poate costa scump! Din alt punct de vedere, toleranţa şi bunătatea nu sunt abilităţi profesionale, ele doar pot îmbogăţi personalitatea. Aş dori să vă transmit un mesaj, simplu şi modest, care ne descoperă esenţa şi specificul managerului universitar, fie el rector, prorector, decan, prodecan, şef de catedră sau şef de subdiviziune: Managerul universitar nu este o putere, managerul universitar este o slugire comunităţii universitare cu toate aspectele morale, etice şi birocratice. Şi chiar dacă, în evoluţia sa, societatea nu poate evita birocraţia, urmează să suplimentăm şi să conştientizăm că această „birocraţie” universitară trebuie să devină civilizată, cu amprente profunde ale corectitudinii şi respectului reciproc. Pentru a consolida cultura performanţei universitare, am adus în comunitatea universitară nişte maxime, aşa cum le simte subsemna-tul şi care sunt fireşti şi sfinte într-o instituţie de învăţământ superior.

II. Un profesor este o comoară;Un student este o nestemată din ea;Un părinte – piatra de temelie a acestor valori.III. În viaţa unei universităţi, nu legile scrise pe hârtie, ci spiritul care conduce şi

mecanismele care se aplică sunt determinante.Cercetarea ştiinţifică este o sursă inepuizabilă pentru cunoaştere, iar performan-1.

ţa cercetării ştiinţifice este o sursă inepuizabilă de finanţare.Un manager este bun, dacă îi face pe oameni să creadă în el. Un manager este 2.

foarte bun, dacă îi face pe oameni să creadă în ei.Corectitudinea şi respectul reciproc sunt valori specifice unui mediu universitar.3. Cultura organizaţională, corelată cu un management participativ, poate trans-4.

forma instituţia de învăţământ în una calitativă și şi eficientă.

Stimaţi colegi! Comunitatea universitară trebuie să conştientizeze concepţia moder-nă a unei universităţi, care oscilează între trei sensuri: universitate pentru societate

(maxima americană: nu universitatea în oraş, ci oraşul în universitate!); universitate pentru

Actualitatea la zi

studenţi; universitate pentru cercetare. După o analiză mai profundă cu un mic raţionament logic al oscilaţiilor între acele trei sensuri indicate, vom obţine: universitatea este o firmă, universitatea este o şcoală şi universitatea este un institut de cercetare, iar performanţele unei universităţi depinda de ponderea firmei, a şcolii şi a institutului de cercetare în toate activităţile universitare.

IV. Un studiu recent în România a evidenţiat următoarele: universităţile performan-te din România au, în mediu, următoarele ponderi: universitate = firmă – 60%, uni-versitate = şcoală – 25% şi universitate = institut de cercetare – 15 %. Oare care sunt ponderile respective în instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova? Şi aici voi face o remarcă cardinală: să nu se confunde funcţiile firmei cu funcţiile unei univer-sităţi antreprenoriale sau, altfel spus, afacerea în educaţie cu antreprenoriatul universitar ca o modalitate de susţinere a educaţiei, a cercetării şi a inovării.

Dar să continuăm. Din moment ce universitatea este o firmă, atunci aspectul managerial este determinant; din moment ce universitatea este o şcoală – aspectul educaţional este deter-minant şi, respectiv, dacă universitatea este un institut de cercetare, atunci aspectul ştiinţific este determinant.

Astfel, performanţa universitară trebuie tratată din perspectiva de evoluţie a acestor trei aspecte: managerial, educaţional şi ştiinţific. Mai jos vom reflecta indicatorii care pot asigu-ra performanţa universitară sau, altfel spus, esenţa culturii performanţei universitare pentru fiecare aspect.

V. Aspectul managerialInfrastructura – cel mai dur indicator;1. Relaţiile cu mediul economic local;2. Recunoaşterea naţională şi internaţională;3. Colaborarea cu universităţi naţionale şi internaţionale;4. Sistemul de motivare şi selecţie a angajaţilor;5. Potenţialul financiar;6. Climatul organizaţional;7. Strategia de dezvoltare;8. Prestigiul în comunitate;9. Pregătirea managerială;10. Inserţia pe piaţa muncii a absolvenţilor;11. Abodarea problemelor studenţeşti;12. Capacitatea de a atrage studenţi străini;13. Acordarea de burse;14. Relaţia cu absolvenţii;15.

VI. Aspectul educaţional;Procesul didactic axat pe student;1. Pregătirea ştiinţifică;2. Pregătirea psihopedagogică a profesorilor;3. Standardele şi modalitatea de realizare a evaluării studentului (iniţială, continuă 4.

şi finală);Compatibilizarea internaţională a specializărilor şi a curriculei;5. Competenţele şi rezultatele studenţilor;6. Mijloacele didactice;7. Comunicarea profesor – student;8. Programele extracurriculare;9. Moralitatea profesorilor;10.

VII. Aspectul ştiinţific;Recunoaşterea naţională şi internaţională a personalului universitar;1. Granturi şi proiecte câştigate prin competiţie naţională şi internaţională;2. Publicaţiile cotate ISI;3. Valoarea rezultatelor cercetării; 4. Organizarea de conferinţe naţionale şi internaţionale;5. Doctoranzii şi masteranzii implicaţi în cercetare;6. Studenţile implicaţi în cercetare;7. Premiile obţinute;8. Revistele acreditate şi recunoscute la nivel naţional şi internaţional;9. Centrele de excelenţă.10.

Din cele prezentate mai sus, proiectând analiza respectivă pe sistemul universitar din Republica Moldova, noi observăm că unii au transformat educaţia în afacere, în SRL-uri cu cadre didactice slab pregătite, cu cercetare de slabă calitate, iar despre vizibilitatea internaţi-onală nici nu putem vorbi.

VIII-IX. Avem adevărate firme sau fabrici de diplome universitare! Vom evidenţia în mod deosebit: indiferent de ponderea aspectelor managerial, educaţional şi ştiinţific în activităţile universităţii, primii trei indicatori de la aspectele managerial şi educaţional au ponderea în jur de 50%, iar primii trei indicatori de la aspectul ştiinţific valorează cu ponderea de 75%. Altfel spus, cultura performanţei universitare poate fi promovată prin următorii indicatori:

X.Infrastructura – cel mai dur indicator;1. Relaţiile cu mediul economic local;2. Recunoaşterea naţională şi internaţională; 3. Procesul didactic axat pe student; 4. Pregătirea ştiinţifică;5. Pregătirea psihopedagogică a profesorilor;6. Recunoaşterea naţională şi internaţională a personalului universitar;7. Granturile şi proiectele câştigate prin competiţie naţională şi internaţională;8. Publicaţiile cotate ISI;9.

Şi încă ceva. Acest Senat va avea o misiune specială. În noiembrie 2014 expiră termenul primului mandat. Aş dori să evit orice speculaţie pe această temă. Doresc să fiu membru egal şi echitabil al Senatului şi nu depind de nimeni şi de nimic! Însă este ceva la mijloc, destul de important: încrederea care mi-a fost acordată şi responsabilitatea pe care mi-am asumat-o reieşind numai din încrederea acordată. În rest, vom trăi şi vom vedea.

La final, voi încerca din nou să mă exprim metaforic: vulturii nu zboară în stoluri. Însă misiunea noastră managerială ne impune să avem ochi de vultur, să-i prindem pe câte unul în parte, pentru a-i învăţa să zboare în echipă. Adică, filosofia noastră managerială trebuie să se bazeze pe cultivarea, selectarea şi promovarea tinerilor dotaţi, inclusiv în posturi manageriale, cu valori şi spirit universitar, pentru a asigura o continuitate şi durabilitate în evo-luţia Universităţii de Stat din Moldova, o evoluţie axată pe cultura performanţei universitare.

Gheorghe CIOCANU,rectorul Universităţii de Stat din Moldova, profesor universitar

CULTURA PERFORMANŢEI UNIVERSITARETimpul nostru la prezent şi viitor

Acest memorabil discurs-meditaţie a fost rostit în cadrul unei şedinţe mixte, care i-a întrunit pe membrii Senatului Universităţii de Stat din Moldova din vechea şi noua lui componenţă. Evenimentul s-a produs pe 28 februarie 2012.

UNIVERSITATEA 327 martie 2012, nr.8 (131)Calendar

Galeria personalităților USM

Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, omul politic şi savantul chimist Gheorghe Duca şi-a marcat, în ultima zi a lui Făurar 2012,

jubileul de 60 de ani. Vom preciza că, graţie acestui eveniment, Gheorghe Duca a fost de fapt, cea mai mediatizată personalitate publică din ţară la capitolul portrete, interviuri, reportaje, atitudini, ştiri. Omagiatul nostru, în calitate de preşedinte şi membru din oficiu al Guvernului, a reuşit să schimbe multe lucruri spre bine în cel mai important Centru ştiinţific şi de cercetare din R. Moldova.

La doi ani şi ceva după alegerea sa ca preşedinte al AŞM (5 februarie 2004), academicianul Gheorghe Duca a fost întrebat într-un interviu: „Ce-a fost pentru Dvs. cel mai greu de mişcat din loc? Carul sau caii?” Răspunsul a fost pe cât de surprinzător, pe atât de concret:

− Dacă în contextul nostru, carul, este infrastructura academică, iar caii sunt cercetătorii, apoi voi afirma că a fost dificil în ambele situaţii. Infra-structura academică, cu trecerea anilor, s-a învechit, a degradat. Ultima re-paraţie în blocul central, bunăoară, a fost efectuată acum două decenii şi ceva, dar unele birouri, coridoare de la etajele de sus, am impresia că n-au fost atinse de mâna grijulie a omului de o jumătate de secol, de când există această clădire. În doi ani am reparat o parte din birouri, sălile de conferin-ţe – 3 la număr, am creat şi o sală de protocol. În Sala Mare, pe care o mai numim şi Azurie, până nu demult arăta ca un cinematograf, acum, renovată şi reutilată, va găzdui Sesiunea jubiliară a Asambleei Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Academicianul Gheorghe DUCA – 60CEASUL LUI DE GLORIE

La acest eveniment remarcabil din viaţa comunităţii ştiinţifice, dar şi a ţării, membrii AŞM vor veni îmbrăcaţi în uniforma specială pe care am confecţionat-o pentru prima dată la noi în ţară. O astfel de tradiţie există în unele Academii din Europa – Italia, România etc. Sper ca şi acest detaliu semnificativ va conferi sărbătorii noastre o atmosferă solemnă. La această manifestare jubiliară va răsuna pentru prima oară şi imnul Academiei de Ştiinţe, scris de compozitorul Teodor Zgureanu, pe versurile acad. Dumitru Matcovschi.

Ulterior şi str. Academiei, unde-i amplasat orăşelul academic, s-a trans-format într-un şantier. Fosta clădire a Centrului de Calcul a fost reprofilată, în câteva luni, într-o bibliotecă modernă. Conform unor noi proiecte ale preşe-dintelui AŞM, a fost pusă baza liceului academic şi a Universităţii pentru co-pii şi tineri dotaţi. La sugestia domnului academician, Parlamentul a adoptat Codul cu privire la ştiinţă şi inovare, fiind pus imediat în aplicare; Guvernul a elaborat mecanismul de finanţare în creştere a ştiinţei, raportat la PIB; au fost majorate salariile cercetătorilor şi indemnizaţiile membrilor AŞM.

Iar rezultatele nu s-au lăsat mult aşteptate, acestea fiind şi rodul eforturi-lor colosale pe care le întreprinde în mod consecvent şi neabătut distinsa per-sonalitate, academicianul Gheorghe Duca, omul cu majusculă, care a ajuns la ceasul de glorie al neordinarului dumisale destin.

Tatiana ROTARU,consultant al Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare

Academicianul, Profesorul Gheorghe Duca este considerat, în comunitatea ştiinţifică au-tohtonă şi cea internaţională, unul din fondatorii chimiei ecologice, care ia amploare

şi se dezvoltă în Republica Moldova, începând cu anul 1985, odată cu desfăşurarea lucrărilor Primei Şcoli Internaţionale de Chimie Ecologică..

Unul din domeniile chimiei ecologice, trasate de fondatorul acestei şcoli, academicianul Gheorghe Duca, îl constituie procesele ecochimice ce au loc în apele naturale. În Republica Moldova problemele legate de compoziţia chimică a apelor, de monitoringul diferitor obiective acvatice au fost cercetate de mai mulţi savanţi, dar până în anii ’80 ai secolului trecut ele aveau drept scop doar determinarea compoziţiei chimice a apelor, depistarea în diferite obiective ac-vatice a elementelor biogene de diverse tipuri. Tot în această perioadă deveneau tot mai actuale problemele ce ţin de poluarea antropică a mediului şi, în primul rând, a apelor naturale. Pe parcursul cercetărilor s-a ajuns la convingerea necesităţii unor studii ştiinţifice ample şi apro-fundate privind procesele de oxido-reducere în sistemele naturale şi, în special, rolul acestora în estimarea calităţii mediului ambiant.

Ţinînd cont de principiul unităţii dintre ştiinţa fundamentală şi aplicabilitate, de locul central pe care îl deţine chimia în cunoaştrea naturii, academicianul Gh. Duca pledează consecvent pen-tru ca sistemul de pregătire a cadrelor şi a cercetărilor din domeniul chimiei să răspundă operativ la necesităţile noi ale comunităţii. Savantul Gheorghe Duca a ridicat la un nivel net superior cer-cetările ce ţin de ansamblul proceselor chimice din natură şi dirijarea lor în scopul formării unui mediu adecvat valorii sale biologice. Această realizare are o semnificaţie deosebită în ceea ce priveşte cercetările asupra transformărilor chimice ale substanţelor în diferite medii şi, în primul rând, în sistemele acvatice.. Este necesar de remarcat că perioada anilor 90 deloc nu semăna cu zilele de astăzi în ceea ce priveşte posibilitatea realizării cercetărilor ştiinţifice, asigurarea cu echipamente şi reagenţi chimici strict necesare pentru obţinerea rezultatelor noi. Dar în acea

SAVANT, MANAGER, PERSONALITATE INTEGRĂsitiuaţie dificilă academicianul Gheorghe Duca a găsit o ieşire excepţională din criză – dânsul a fondat Organizaţia Obştească de Informare şi Instruire Ecologică “Terra Nostra”, printre ale cărei obiective se numărau şi organizarea expediţiilor ecologice, instruirea şi educaţia ecolo-gică, organizarea activităţilor de propagare a modalităţilor de protecţie şi prevenire a poluării mediului, inclusiv a mediului acvatic. Acest fapt a creat posibilităţi unicunice de a atrage inves-tiţii financiare, care puteau să fie folosite nu numai pentru activităţile de educaţie ecologică, dar şi pentru realizarea cercetărilor ştiinţifice ce ţin de chimia apelor naturale, de legităţile formării compoziţiei chimice a diferitor obiecte acvatice din Republica Moldova, de procesele autopu-rificării chimice a apelor, de legităţile cinetice şi de mecanismele de transformare a poluanţilor în mediul acvatic. Graţie capacităţii decizionale a academicianului Duca, intuiţiei ştiinţifice şi talentului acestuia de a mobiliza discipolii şi susţinătorii săi, precum şi de a găsi un loc potrivit pentru fiecare membru al “Echipei Duca”, pe parcursul ultimului deceniu al secolului trecut, cercetările în domeniul chimiei ecologice a apelor au avut un suport suplimentar considerabil. În această perioadă, au fost realizate peste zece proiecte ştiinţifice, au fost susţinute trei teze de doctor, publicate mai multe articole ştiinţifice, editate două monografii în domeniu, obţinute un şir de rezultate noi privind transformările chimice ale poluanţilor în apă, procesele de autopuri-ficare şi compoziţia chimică a apelor în râurile Nistru şi Prut. Pe parcursul anilor de activitate fructuoasă în domeniul cercetării ştiinţifice, a managementului ştiinţei, a activităţii politice şi de guvernare, Domnia Sa a demonstrat capacităţi excepţionale de organizator, un „perpetuum mobile” şi o personalitate cu suflet mare, pe care îl interesează nu numai succesele profesionale ale discipolilor, dar şi problemele personale, grijile şi bucuriile celor cu care activează.

La Mulţi Ani şi noi realizări!Viorica GLADCHI,

doctor, conferenţiar universitar, decanul Facultăţii de Chimie şi Tehnologie Chimică

Academicianul Gh. Duca, savant, chimist erudit, cu preocupări multiple şi variate, este o personalitate cu un potenţial intelectual înalt, cu o forţă inepuzabilă de muncă. Absol-

vent al Facultăţii de Chimie a USM, promoţia 1974, îşi începe activitatea la Catedra de Chimie Fizică. În perioada 1976-1979 urmează doctoratul sub conducerea prof. univ. Alexei Sîciov.

Principalele domenii de cercetare ştiinţifică la catedră, în această perioadă, au fost studiul mecanismelor proceselor peroxidazice de oxidare catalitică a diferitor substraturi (alcooli, acizi organici ş.a.), capacitatea lor de complexare, influenţa oxigenului şi a altor factori asupra meca-nismelor proceselor de oxido-reducere prin utilizarea com-binaţiilor complexe ale manganului, fierului şi cuprului. Doctorandul Gheorghe Duca realizează cercetări în dome-niul oxidării catalitice a acidului tartric şi dihidroxifumaric – componenţi principali ai diferitor sisteme reale şi, în special, ai vinului. În 1979 susţine cu succes teza de doctor în chimie, specialitatea „Chimie fizică” . După termina-rea studiilor doctorale este încadrat în calitate de asistent (1979-1983), apoi de conferenţiar universitar (1983-1989)

Problemele de poluare a mediului ambiant, apărute în anii ‘80, au pus în gardă toată populaţia globului, şi mai ales, savanţii din domeniul ştiinţelor reale. Activând în calitate de conferenţiar universitar, Gheorghe Duca ţinea cursuri în domeniul chimiei fizice, dar tot mai mult îl pre-ocupau problemele ecologice şi de protecţie a mediului. În acest context, din iniţiativa înzestratului savant, în planul de studii al Facultăţii de Chimie a USM a fost introdusă disciplina „Chimia Ecologică”.

După susţinerea tezei de doctor, interesele ştiinţifice ale academicienii Gh. Duca s-au diver-sificat. Prof. univ. Alexei Sîciov colabora fructuos în această perioadă cu acad. Purmali şi Iurie Scurlatov de la Institutul de Fizică Chimică a Academiei de Ştiinţe din Federaţia Rusă, care iniţiau cercetările în probleme de poluare a mediului ambiant. Intensificarea acestei direcţii ştiinţifice a condus la fondarea, în1988 , sub conducerea lui Gheorghe Duca, a laboratorului de cercetări ştiinţifice „ Chimie aplicată şi ecologică”, fapt ce a generat o direcţie nouă de cerceta-re, în domeniul studiului proceselor de oxido-reducere ce au loc în mediul ambiant.

Au fost efectuate investigaţii ştiinţifice ale mecanismelor elementare de purificare şi auto-purificare a apelor naturale, de formare a compuşilor complecşi cu transfer parţial de sarcină, de transformare chimică a poluanţilor, ce stau la baza proceselor de oxido-reducere şi a stării redox a apelor naturale. Fundamentează concepţia de bază a proceselor redox ce au loc în apele naturale. Urmarind fiecare proces în desfăşurarea lui pe sisteme model, cercetătorul face o co-relaţie cu procesele ce au loc în sisteme reale, argu mentul fiind acela că chimia ecologică este o stiinţă independentă. Toate aceste concepte au fost generalizate în teza de doctor habilitat cu tema „Protecţia mediului ambiant şi folosirea raţională a resurselor naturale”, susţinută în anul 1989. Peste un an conferenţiarului universitar Gh. Duca i se conferea titlul didactic de profesor universitar, devenind cel mai tânăr profesor universitar la facultate ( la vârsta de 38 de ani). În perioada 1988 -1992 este şef al Catedrei Chimie Fizică. În această perioadă (1989-1990), Gheorghe Duca a realizat un stagiu în domeniul chimiei ecologice şi protecţiei mediului la Universitatea „ La Sapienza”, Roma, Italia. Cam atunci îi vine ideea formării unei noi catedre, cea de Chimie Industrială şi Ecologică cu un nou profil „ Tehnologie Chimică”, care a şi luat fiinţă în anul 1992.

O VIAŢĂ TRĂITĂ LA GRADUL SUPERLATIV

(GHEORGHE DUCA – FONDATOR AL ŞCOLII ŞTIINŢIFICE DE CHIMIE ECOLOGICĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA)Ulterior s-au depus eforturi pentru elaborarea unui curs de chimie ecologică. În acest scop,

ca rezultat al colaborărilor catedrei Chimie Industrială şi Ecologică cu Institutul de Fizică Chi-mică a Academiei de Ştiinţe din Rusia şi cu Universitatea „ La Sapienza”, Roma, Italia , în anul 1994 a fost editat, la Moscova, primul Manual de Chimie Ecologică (autori I. Scurlatov, Gh. Duca şi A. Miziti), tradus în limbile română şi engleză. Acest manual a contribuit în mod sub-stanţial la aprofundarea cunoştinţelor studenţilor în domeniul Chimiei Ecologice şi al protecţiei mediului ambiant.

În lunga şi prodigioasa sa activitate de elaborare a lucra-rilor de sinteză Gh. Duca, împreună cu prof univ.A.Sîciv, se remar ca prin opera Redox Catalysis and Ecological Chemistry, aparută in 2002. În această monografie au fost incluse cercetările fundamentale cu privire la studiul pro-ceselor redox în apele naturale, mecanismele de activare a oxigenului şi a peroxidului de hidrogen în soluţii apoase în prezenţa ionilor de metale şi a complecşilor.

De o mare împortanţă ştiinţifică este şi monografia în 2 volume Aspecte fundamentale şi aplicative în cataliza omogenă cu metalocomplecşi, realizată în colaborare cu conducătorul său ştiinţific, prof. univ. A.Sîciov. Aceste lu-crari au o incontestabilă valoare ştiinţifică atât în Republi-ca Moldova, cât şi peste hotarele ei, ambele sintetizând în mod armo nios cercetările fundamentale cu cele aplicative. Pentru aceste şi alte realizări valoroase, înregistrate în cer-

cetare, profesorul universitar Gh. Duca a fost ales, în 1992, membru corespondent al AŞM, iar în 2000 – membru titular al AŞM.

Actualmente, în cadrul Catedrei Chimie Industrială şi Ecologică, procesul de învăţământ este un domeniu prioritar, acesta fiind asigurat de un corp profesoral de înaltă prestanţă didacti-că şi ştiinţifică. La catedră activează circa 30 de cadre didactice titulare şi prin cumul, inclusiv 5 profesori universitari, 9 conferenţiari universitari, 8 lectori superiori şi 6 lectori. Activitatea lor didactică şi ştiinţifică este pe potriva exigenţelor moderne înaintate cadrelor universitare.

Cercetările ştiinţifice experimentale au fost realizate în colaborare cu diferite centre şti-inţifice internaţionale: Centrul de Cancer, Universitatea Nebrasca, Omaha, SUA; Laboratorul Ştiinţific Chimie Analitică şi Biomonitoring; Centrul de Cancer al Universităţii din Minisota, SUA, şi Laboratorul Termodinamică Aplicativă INSA, Lyon, Franţa .

Or, toate aceste realizări sunt organic legate de numele academicianului Gh. Duca – fon-dotarul şcolii ştiinţifice de Chimie Ecologică în R. Moldova. Pentru merite deosebite i s-a conferit titul de Doctor Honori Causa a multe universităţi din România, Rusia şi R. Moldova, deţine titlul onorific de Om Emerit. Este laureat al Premiilor de Stat. Recent a fost decorat cu disticţia cea mai înaltă – Ordinul Republicii.

Cu prilejul aniversării a 60-a din ziua naşterii, din numele discipolilor, al colegilor, al mem-brilor Catedrei Chimie Industrială şi Ecologică şi al colaboratorilor Centrului Chimie Aplicată şi Ecologică, îi urăm omagiatului nostru mult succes, realizări frumoase în activitatea ştiinţifică şi managerială, multă sănătate, ani mulţi şi rodnici de viaţă.

Maria GONŢA, doctor habilitat, şef Catedra Chimie Industrială şi Ecologică

(continuare în pagina 5)

UNIVERSITATEA4 27 martie 2012, nr.8 (131)

a fost precedat de o excelentă incursiune în tradiţia noastră milenară ce ţine de sărbătorile de primăvară, pe care sala arhiplină a ascul-tat-o cu multă atenţie şi curiozitate. Vorba e că domnul Tudor Arnăut, prorector pentru probleme sociale, a transmis celor prezenţi un mesaj de sărbătoare din partea rectorului.

În calitatea dumisale de istoric în traco-logie a făcut un profund excurs în trecutul milenar al devenirii noastre, a tradiţiilor şi culturii străvechi, care, lucru firesc, ţine şi de sărbătorile de primăvară.

Îl reproducem alăturat:- Ciclurile de trecere dintr-un anotimp

în altul sunt semnificative pentru noi, cei de astăzi, ele au fost semnificative pentru cei de ieri şi vor fi semnificative pentru cei de mâine. Bineînţeles că este vorba despre trece-rea dintr-un anotimp în altul. Acum două luni sărbătoaream Naşterea Domnului care anunţă

începutul unui ciclu de săr-bători, legate de perindarea unui nou an în care lumea noastră creştină celebrează ceea ce a trecut şi ceea ce ur-mează să vină.

Semnificaţia acestora constă în faptul că natura dă-ruieşte omului viaţa, iar omul la răndul lui dăruieşte consâ-geanului sau celui apropiat un cadou. Iar conform dati-nei noastre strămoşeşti latine Qui das, dabo, adică Cel ce dăruieşte va fi dăruit. Prin urmare ciclul sărbătorilor de iarnă se încheie odată cu învi-erea naturii, adică cu începu-tul Mărţişorului, atunci când ieşim cu toţii din hibernarea iernii şi intrăm întru-un ciclu de reînviere, adică odată cu reînvierea naturii reînvie şi sufletul omului.

Ce poate semnifica aceas-tă metamorfoză dacă nu o atracţie firească a unuia faţă de celălalt. Una din frumoa-sele sărbători pe care le-au in-ventat strămoşii noştri a fost Dragobetele, ea simbolizând dragostea, atitudinea grijulie a omului faţă de aproapele său.

O altă sărbătoare din ci-clul primăverii este unu mar-tie care se leagă de germina-rea solului, germinare care în spaţiul nostru semnifică apariţia primelor plante, adi-că a primilor ghiocei şi a pri-melor viorele. Cu alte cuvin-

te, Mărţişorul anunţă venirea primăverii, adică venirea soa-relui care ne aduce căldura, acea căldură ce întregeşte şi o altă sărbătoare – Ziua de 8 Martie când noi, bărbaţii ni le onorăm iubitele, mamele, su-rorile, fiicele. Într-un cuvânt onorăm Măria sa Femeia care întruchipează germinarea ci-clului uman. Acea femeie pe care, din cele mai vechi tim-puri bărbatul a cunoscut-o şi a zeificat-o prin Venera la paleoliticieni, adi-că prin acea mare zeiţă – mamă la culturile de agricultori din spaţiul carpato – nistrean, prin acea Cybele cunoscută în mediul traco – figian şi în fine, prin Afrodita, Diana sau

Hestia, cunoscută la greci şi romani, perpetuând prin negura vremurilor până la Maica Născătoare de Dumnezeu.

Şi, în concluzie: se ştie că la popoarele paleo – balcanice, la popoarele antice anul începea nu cu 1 ianuarie, ci cu 1

Acest fenomen s-a observat şi s-a

remarcat şi în acea zi de început de Mărţişor când Casa de Cultură USM a devenit arena unor bu-curii şi emoţii care au umplut tot spaţiul extins al Sălii de spectacole. A fost o sărbătoare deose-bită, pe care le-au dăruit spectatorilor admirabile-le noastre colective artis-tice studenţeşti.

Dar precum spune o vorbă cu duh că e mai bine odată să vezi decât de o sută de ori să auzi Am considerat că cel mai potrivit lucru pentru citi-

torii noştri ar fi să reproducem căteva secvenţe-foto de la acest impresionant spectacol, în loc să comentăm fiecare imagine separat.

Şi totuşi, venim cu o precizare: spectacolul propriu zis

Caleidoscop

Meridianul culturi iFEMEIA - UN SUFLET DIVIN

Sub acest generic înflăcărat au fost invitaţi spectatorii la frumoasa sărbătoare, prilejuită de sosirea anotimpului primăverii, când au devenit deja tradiţionale consemnarea primei zile de Mărţişor, apoi Ziua de 8 Martie şi celelalte momente ce ţin de anotimpul înnoirilor şi renaşterii nu numai a naturii dar şi a omului însuşi.

martie. Adică, acestă perioadă este semnificativă prin fini-sarea ciclului de sărbători de trecere, cu intrarea în ciclul de sărbători pascale, adică creştine, ele semnificând Invierea Domnului.

Mihai MORĂRAŞ

Foto: Karim GRAID

Dl T. Arnăut rostește mesagul de sărbătoare

UNIVERSITATEA 527 martie 2012, nr.8 (131)Caleidoscop

Urmare din pagina 3

Oricine dintre noi poate alcătui o listă de persoanalităţi care i-au influenţat dezvoltarea personală şi profesională. Pe această

listă academicianul Gheorghe Duca ocupă un loc foarte important – este omul care a făcut să-mi dau seama că, având suficientă pasiune, devotament şi îndemânare, eu pot realiza ceea ce mi-am pus drept scop. Domniei sale îi datorez crezul meu că „pot face“, fapt care m-a adus acolo unde sunt astăzi din punct de vedere profesional.

Am început acest traseu în 1994. Eram studentă în anul II la Facultatea de Chimie, cu o viziune destul de vagă despre ce direcţie în chimie voi urma în viitor. Catedra de Chimie Industrială şi Ecologică a facultăţii a fost cea mai atractivă de la bun început – era o catedră relativ nouă, condusă de Gheorghe Duca, un conducător energic şi vizionar, care vedea chimia ca pe un instrument care poate fi aplicat la utilizarea durabilă a resurselor naturale, precum şi la protecţia mediului şi a sănătăţii umane. Domnia sa a fost unul dintre primii oameni de ştiinţă din Republica Moldova care a iniţiat investigaţii pe teren ale mecanismelor fizico-chimice de formare a N-nitrozaminelor – cercetare care mi-a captat instantaneu interesul, în special, în ceea ce priveşte aspectul formării endogene a nitrozaminelor în corpul uman şi efectele lor carcinogene asupra omului. Mai târziu, când m-am înscris la programul de doctorat la catedră, am ales ca direcţie de cercetare pentru teza mea de doctor procesele de formare a N-nitrozaminelor, academicianul Duca devenind conducătorul meu.

De-a lungul anilor de colaborare cu Domnia sa am primit una dintre cele mai valoroase lecţii – inclusiv cea de a persevera în aspiraţiile mele. Iar la fiecare pas aveam exemplul frapant al conducătorului meu. Mereu m-a uimit cât de uşor poate fi pus în aplicare o idee luminoasă. În acest sens, colectivul Catedrei de Chimie Industrială şi Ecologică mi-a servit drept model de viziuni cu adevărat remarcabile. Asociaţia de Cercetare şi Dezvoltare din R.Moldova a stimulat colaborările internaţionale între oamenii de ştiinţă din Moldova şi

OMUL DE LA CARE AM DEPRINS ARTA DE MOBILIZARE ŞI INIŢIERE ÎN CARIERĂ

alte ţări, a sprijinit numeroase cercetări autohtone, în timp ce fondurile locale de cercetare erau extrem de modeste în susţinerea tinerilor cercetători. Dar, pe lângă talentul său de vizionar pentru dezvoltarea ştiinţei, savantul Duca are o capacitate unică de mobilizare a potenţialului uman, imprimându-i şi motivându-i pe cei din jurul lui. Energia şi entuziasmul acestui om deosebit sunt contagioase, iar felul lui de a ajuta pe cineva să-şi descopere

talentele este singular. El nu întreabă dacă eşti gata pentru o provocare, el ştie că posezi aptitudinile şi cunoştinţele necesare pentru a atinge un anumit scop, el nu încearcă să te convingă că o provocare este exact ceea ce îţi trebuie. În schimb, împărtăşeşte viziunea sa cu tine, îţi arată lumina de la capătul tunelului şi apoi pur şi simplu te încurajează că vei realiza ceea ce îţi doreşti. Şi numai după ce atingi scopurile propuse, îţi dai seama că a avut dreptate întotdeauna. Anume în acest fel academicianul Gheorghe Duca m-a pus( eu fiind doctorandă vorbitoare de limbă rusă) în faţa unui auditoriu pentru a învăţa studenţii elementele de bază ale ecologiei şi toxicologiei de mediu în limba română. Tot în acelaşi mod m-a trimis în Franţa pentru a învăţa tehnici de cromatografie. Apoi mi-a încredinţat organizarea unei conferinţe internaţionale în Republica Moldova şi m-a încurajat să concurez pentru o bursă de la American Chemical Society, subsemnata fiind angajată într-un proiect de cercetare din SUA. Şi de fiecare dată, când nu prea aveam încredere în abilităţile

proprii, certitudinea că toate aceste lucruri pot fi realizate, a fost forţa motrice care, în cele din urmă, mi-a adus

succesul mult dorit.Pe parcursul anilor, sub conducerea şi îndrumarea academicianului Gheorghe Duca, am

realizat mai multe proiecte, atât în Republica Moldova, precum şi în SUA. Sper că aceste proiecte vor pune bazele unor cercetări viitoare şi mai ample de colaborare

între instituţia în care activez în prezent (Universitatea din Minnesota) şi colegii din R.Moldova, bineînţeles, sub conducerea academicianului Gheorghe Duca.

La mulţi ani, dragul nostru omagiat!Irina STEPANOV,

doctor, Universitatea Minnesota, Centru de Cancer, SUA

Academicianul Gheorghe Duca la un Simpozion Ştiinţific Internaţional peste ocean.

Azi a citi, în calitate de femeie, este o experienţă ontologică

concretă, determinată de poziţia mar-ginală a femeii în cultură şi limbaj, de aceea cititoarea empirică nu poate fi decât excentrică, pentru că ea zdrunci-nă un corpus cultural construit şi cris-talizat.

Am citit recent o carte incitantă prin însuşi titlul anunţat pe copertă de auto-

rul ei Doru Ciucescu: „O mie şi una de invocări feministe” (Junimea, Iaşi, 2010). O carte frumoasă prin simpla intenţie de a o dedica soţiei autorului, Ella; o carte provocatoare prin faptul că acolo există o mie şi una de alte prezenţe feminine din lumea arabă, Israel, din spaţiul basarabean, rus şi cel grec. Sunt femeile întâlnite de autor în ipostaza lui de homo viator, gânditorul călător. Să fie oare autobiografismul – păcatul veni-al al autorului Ciucescu? Scriitura invocărilor shaherizadice, propusă de autorul român, nu este însă o biografie documenta-ră şi exhaustivă, e una din biografiile romanţate, până la urmă adeverindu-se că biograficul din text este un truc, personajele şi subiectele fiind un aliaj al celor trăite, auzite, citite (vine şi din CV-ul auctorial, scriitor, profesor universitar, dr. inginer, invitat la Oran, Casablanca, şi în Germania, Italia, Franţa, român vorbitor de franceză, arabă, engleză, italiană, un homo universalis, până la urmă).

Criticul literar Irina Petraş consideră, pe bună dreptate, că biografia începe când te (re)cunoaşte celălalt. Poţi avea o via-ţă foarte bogată şi, pentru tine, o vreme, îndestulătoare, dar biografie nu ai. De aici – zice C. Noica – dorinţa de comu-nicare. Biografia se naşte dintr-o dorinţă de deschidere spre celălalt. În acest sens, scriitura lui Doru Ciucescu manifestă o deschidere copleşitoare. Naratarul se povesteşte din plin, prin oamenii întâlniţi şi prin cele trăite alături de ei / ele. Fiecare se scrie pe sine până la urmă, căci, cum spunea Rubén Darío: nimeni nu este un Adam literar, adică originalitatea absolută este deja utopică în epoca lui copy / paste. Aici, însă, intervi-ne biograficul, persoana I, subiectul care se scrie sau pretinde că se scrie pe sine, transpunând în pagina scrisă pe toţi prin eul autosuficient. Biograficul devine, astfel, un instrumentar ficţional.

În „O mie şi una de invocări feministe” autorul recurge mai degrabă la intimidare decât la persuasiune, el provoacă textual, cheamă la un duel ideatic cu tine însăţi / însuţi. Omul apare în două ipostaze, ca tip şi ca individ, tipicul ţine de so-

EX LIBRIS

INVITAŢIE LA O CĂLĂTORIE LECTURALĂ (O MIE ŞI UNA DE EXIGENŢE FEMINISTE: CITIND PE DORU CIUCESCU)

Într-o epocă a resentimentului, în formula lui Harold Bloom, pana feminină îşi regân-deşte scriitura şi pune altfel accentele, unele ignorate sau neînţelese de canonul patriar-hal. Femeia citeşte altfel, feminin, feminist, altfel! şi această alteritate lecturală este una complementară celei masculine! Acest text se adresează, în mod special, studentelor de la Facultăţile Limbi şi Literaturi Străine, Litere, Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Istorie

şi Filosofie, Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie şi Asistenţă Socială, Relaţii In-ternaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative, Drept şi tuturor celor interesaţi de lectură, indiferent de vârstă şi de sex! Acest text nu face parte din vreun proiect instituţional de promovare a unor idei sau concepte, este rezultatul unei existenţe feminine şi lecturale. Or, a citi astăzi este actual,cum actual este să gândeşti.

cial, individualul – de circumstanţele concrete şi argumentate care îl determină să fie cineva / ceva. Există un maniheism auc-torial produs în text, personajul-tip e fie bun, fie rău, individul este, însă, complex şi perfect prin neîncadrarea în vreo schemă umană. Or, acesta nu pare a fi nici pe departe ca un erou sau ca un sfânt.

În cartea în care apare Tropicul Racului ca un punct de re-per geografic, dar care nu poate să nu îţi trezească asociaţii cu „Tropicul Cance-rului” de Henry Miller, corporalitatea e un pretext pentru spirit. Femininul este motivul pentru care se pare că există ele-mentul viril al universului creat de Doru Ciucescu. Cititorul atent găseşte în carte două subiecte: unul vizibil şi unul tainic. Cel vizibil este călătoria şi interrelaţiona-rea umană, mai ales cea dintre sexe. Cel tainic este comuniunea culturală dintre toate punctele geografice, izomorfisme-le, constantele culturale umane, care îşi au impactul lor deloc de ignorat. În acest sens, vorbim despre un text fericit până la urmă, căci e şi o carte cumva enciclope-dică, formatoare. E un bilet turistic pentru cei care savurează din dimensiunea că-lătoriilor lecturale. E o carte importantă prin spiritul ironic ce se desprinde din paginile sale.

Putem însă vorbi şi despre inconvenientele cărţii. Pentru un lector feminin ar fi diferenţa culturală dintre mentalităţile euro-pene şi cele ale lumii islamice şi chiar ale celei ruse sau ale anti-chităţii greceşti. Autorul bărbat scrie calm despre fapte la care o mână feminină ar tremura, căci femeia există sub o permanentă „presiune parentală”, un control riguros din partea soţului şi ob-sesia că în Paradisul islamic „femeile sunt minoritare”, idee ce s-ar părea să fie atenuată textual de motivele muzicale ale şlagă-rului internaţional „Aïcha”. „El-ul” care se pune în pagină este narcisiac prin trăiri şi copleşitor prin privirile aruncate asupra „elle-lor” cu „bluza albă descheiată la gât”, „nurii îmbolditori”, „buzele mari, intens rujate” ce i-au atras atenţia, ochii lui care „scanau aleatoriu asistenţa”, „basarabeanca cu pleoape ce se zbăteau ca nişte aripi de fluturi” şi grecoaice antice răpite de un „Zeus violator”. Cititorul feminin constată o virilitate artistică care consumă vizual universul feminin. Nu prea ştim ce simt „elle-le”, pentru mâna care scrie nu contează. Personajele „elle” constituie o galerie de portrete frumoase, ghidul care vine cu

explicaţii este însă un El. Citind cartea, îmi veni în cap un joc de cuvinte: (s)ex-con-

silierea literaturii, adică literatura ca o experienţă erotică scri-să, un fel de „povestea târfelor mele triste”, în stilul lui Gabriel Garcia Marquez, o literatură care poate fi făcută doar după ce ai ajuns să formulezi la fel de marquezian: „a trăi pentru a-ţi povesti viaţa”; în acest sens, foarte anecdotic îmi veni în

cap un titlu de articol dintr-o revistă fashion din Basarabia, în care eram invitaţi să aflăm lucruri curioase „în pat” cu un tânăr interpret de mu-zică uşoară din spaţiul pruto-nistrean; situaţia comică reieşea din întrebarea firească ce răsări de undeva din cerebral: cam ce ar putea să ne spună la tinereţea lui? Prezenţa virilă în timp, dăinuirea ei într-o viaţă de om, fiind un argu-ment, în acest sens, iar Doru Ciucescu îl are ca un as scos din mâneca existenţială a scrisului.

Aceeaşi Irina Petraş constată cu regret că femininul continuă să fie automat o carenţă, valoarea se măsoară după canoane exclusiv masculine, iar orbirea e stăruitoare chiar şi la un comentator de mare fineţe, cu o expresie la-pidară memorabilă şi „eliberată”. Feminitatea e lăudată după modelul etern al laudei care ucide, izolează, obligă la etichete imuabile. Miracolul, taina, misterul, fragilitatea, nevoia de ocrotire

sunt tratate drept mofturi muiereşti şi nimic altceva, căci vor-ba unui proverb arab citit în carte: „vremea este schimbătoare ca femeia”.

Putem constata un androcentrism literar termenul desem-nând practica de a considera masculinul şi experienţele mas-culine ca normă pentru comportamentul şi realizările umane”. Or, a scrie despre feminism, fiind bărbat, este mult mai uşor decât să îl trăieşti fiind femeie. Cartea e însă un text autosufici-ent, cumva refractar la orice analiză, căci argumentul este unul biografic (am fost acolo, am văzut, am cunoscut, am simţit, am făcut). E o carte în care autorul se plagiază, o face metodic şi deschis, este personajul care se multiplică prin sine însuşi. Se pare că scriitorul nu flirtează cu cititorul, nu îşi propune să placă, acest lucru îl interesează mai puţin, cu alte cuvinte, mai deloc. E o mână calmă care are ce spune şi ştie cum să o facă. Pentru Ea, cititoarea, este o carte ce are sens prin simpla escală textuală în zona femininului încă marginalizat.

Maria PILCHIN,lector universitar, Catedra de Literatură Universală

UNIVERSITATEA6 27 martie 2012, nr.8 (131) Caleidoscop

CULTURA ŞI ETICA DE GEN(MASA ROTUNDĂ “CONTRIBUŢIA FEMEILOR ÎN ŞTIINŢA

ŞI EDUCAŢIA CONTEMPORANĂ”)

Joi, 15 martie 2012, în incinta Bibliotecii Centrale USM, a fost organizată Masa Rotundă “Contribuţia femeilor în ştiinţa şi educaţia contemporană”,

iniţiată să promoveze ideea de echilibru de gen în societate, dar şi să lanseze discuţii publice des-pre contribuţia femeilor în edu-caţie-ştiinţă- tehnologii şi inova-ţii din Republica Moldova.

La acest eveniment important au participat bibliotecarii, anga-jaţii din mediul academic, ştiin-ţific, inovativ şi tehnologic. Cei care s-au pronunţat pe marginea subiectului au scos în evidenţă rolul femeii în condiţiile actuale, precum şi poziţia pe care ea o ocupă în societate şi în mediul profesional.

Masa rotundă a fost modera-tă de dl Mihai Revenco, prorec-

tor pentru activitatea ştiinţifică. Domnia sa a făcut o scurtă pre-zentare pri-vind rolul femeii în soc ie ta te . „ N i m e n i nu pune la îndoială faptul că nu există e d u c a ţ i e fără con-

tribuţia femeii, deseori anume ele participând mai des în viaţa socială (53%), educaţie (74, 8%) administraţie (39,85 %) faţă de bărbaţi,”a precizat vorbito-rul.

Dna Ana Nani, expert juridic în cadrul Coaliţiei Nediscriminare, s-a referit la faptul că femeile sunt mai des discriminate în câmpul muncii decât bărbaţii, unde această nedreptate se rezumă la oferirea salariului diferenţiat, la tratament şi condiţii de muncă discriminatorii faţă de femei din cauza persistenţei vechilor stereotipuri.

Or, stereotiprile divizate în munca masculină şi feminină au consecinţe negative asupra dezvoltării societăţii în general. Cadrul legal în Republica Moldova privind egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi este aproape perfect. Cu toate acestea, în practică există multe lacune în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor legale.

În final, s-a constatat că întrunirea în cauză a generat mai multe semne de între-bare ce țin de perspectiva sporirii gradului de contribuţie a femeilor la dezvoltarea sustenabilă a societăţii. Ca recomandări ce ar diminua fenomenul discriminării în societatea contemporană au fost enunţate: importanţa desfăşurării cursurilor uni-versitare privind cultura şi etica de gen, necesitatea aplicării instrumentelor legisla-tive care interzic discriminarea în sfera muncii.

Notă: Masa Rotundă “CONTRIBUŢIA FEMEILOR ÎN ŞTIINŢA ŞI EDUCA-ŢIA CONTEMPORANĂ” a fost organizată cu suportul financiar al Delegaţiei UE în Republica Moldova, în parteneriat cu Centrul de Informare a Uniunii Europene la USM şi Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică (ICCD).

Carolina BUDURINA-GOREACII, director de Program ICCD, lector, Catedra Limbi Străine Aplicate,

FRIŞPA, doctorandă

Cotidianul facultățilorPRESA PENTRU TINERET – ARENA

SPIRITULUI CIVICAcesta a fost genericul Colocviului interuniversitar, care s-a desfăşurat la sfârşitul lunii februarie

la Universitatea de Stat din Moldova. La colocviu au fost prezenţi şi au luat cuvântul doamna profesor Ana Hărăpescu, director, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Brăila, România; doctor Petre Guran, director, Institutul Cultural Român “Mihai Eminescu”; doctor habilitat, profesor universitar Gheorghe Postică, viceministru al Culturii din R. Moldova, doctor, conferenţiar universitar Tudor Arnăut, prorector al Universităţii de Stat din Moldova.

Organizarea şi desfăşurarea acestei întruniri se înscrie în şirul de actiuni extracurriculare în vederea optimizării învăţământului specialiştilor pentru domeniul mediatic-comunicaţional.

Jurnalistica se confruntă astăzi cu două probleme fun-damentale, în viziu-nea noastră: una de ordin intelectual, şi alta ce ţine de mo-rală, de etică. Prima o constituie pro-blema calităţii, şi a doua este problema independenţei şi a nonconformismu-lui. Şi dacă cea de-a doua problemă este

alimentată de „factorii in-terni”, fiind condiţionată de felul cum înţelege fiecare responsabilitatea pe care o are (sau n-o are), atunci pri-ma, sau calitatea produsu-lui mediatic, trebuie să fie asigurată prin eforturi din exterior, adică prin forma-re, prin educaţie, inclusiv prin truda celor antrenaţi în pregătirea cadrelor pentru mass-media. Marea regulă a redactării (adică a scrierii reportericeşti) presupune ca fiecare frază, fiecare cuvânt să aducă un element de informaţie. Anume în aceasta şi constă chintesenţa actului de creaţie jurnalistic. Nimeni nu pune la îndoială faptul că scrisul este o artă. Evident că nu trebuie să rămânem în aşteptarea unor reţete, formule valabile pentru orice situaţie de viaţă. Dar scrisul, atâta timp cât are menirea precisă de a informa audi-toriul în mod eficient, de a forma opinia publică, mai este şi o ştiinţă. Iar pentru a obţine aceste rezultate trebuie să cunoşti şi să aplici anumite tehnici şi reguli de redactare. Inclusiv în definitivarea structurii arhitectonice a mesajului ziaristic.

Dar mai este un aspect ce nu poate fi ignorat. Mă refer la tematica abordată, la realitatea ce urmează a fi descrisă şi analizată. Dacă am judeca după numărul şi frecvenţa subiectelor tratate de mass-media, s-ar părea că cetăţeanul nostru este obsedat doar de domeniul politicului, toate fenomenele ce se produc în jurul nostru fiind privite prin ochelarii fumurii ai politicianului. Dar tematica ce ţine de educa-ţie? De cultură? De protecţia mediului ambiant? De ocrotirea sănătăţii? De economie, în sensul direct al cuvântului? De multe alte aspecte şi nuanţe, care, pentru a fi abordate şi tratate în cunoştinţă de cauză, trebuie să mai pricepi şi să mai cunoşti ceva. Dacă nota falsă în comunicarea politică este tratată drept punct de vedere, în scrierile despre rolul cărţii şi al bibliotecilor în sistemul educaţional din mediul rural, bunăoară, devierea de la temă este penalizată imediat.

Anume pornind de la aceste gânduri şi raţionamente, în vara anului 2011, a demarat proiectul „Jur-naliştii pentru Patrimoniu”, avându-i în vizor pe viitorii ziarişti. O echipă de profesionişti veritabili, animaţi de dl. Andrei Dumbrăveanu, doctor în sociologie, conferenţiar universitar, „i-a transbordat” pe un grup de studenţi de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării în realitate, i-a menţinut în această realitate o perioadă suficientă, pentru a-i simţi culoarea, mirosul şi a o transpune mai apoi în ştiri, reportaje, interviuri. Studenţii s-au aflat pe ambele maluri ale Prutului, iar în rezultatul acestei deplasări a fost pregătit şi editat un număr special al revistei „Atelier”, număr care a şi fost prezentat în cadrul colocviului.

Mihail GUZUN,decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării,

doctor, conferenţiar universitar

Acum zece luni (pe 31 mai 2011) ziarul „Universitatea” inse-ra pe paginile sale corespondenţa „Alianţa studenţilor USM

– în plină activitate!”. Era vorba de lansarea unei noi organizaţii obşteşti studenţeşti, care urmărea scopul incluziunii studenţilor în procesul de formare a competenţelor şi a performanţelor profesio-nale, dar şi angajarea lor plenară în domeniul activităţilor extracur-riculare şi ale celor cu caracter social, cultural, sportiv etc.

Pe parcurs, lucrurile au evoluat activiştii noştri punându-se se-rios pe treabă. ( Despre aceasta i-am informat pe cititori noştri în câteva rânduri, ultima relatare la acest capitol „Sus pânzele pe Ca-

targ!” fiind publicată în numărul din 28 februarie, curent ).Continuarea subiectului – în rândurile ce urmează.La o şedinţă recentă, în cadrul căreia s-au întrunit reprezentanţii Alianţei Studenţilor USM,

ai Sindicatului studenţesc şi tinerii studioşi – membri ai Senatului USM, a fost pusă pe ordi-nea zilei promovarea activismului studenţilor de la toate facultăţile, consolidarea cadrului de activitate multilaterală a acestora în formatul Alianţa Studenţilor – Sindicatul studenţesc – stu-denţii – senatori, membri ai legislativului USM. S-au trasat mai multe direcţii de conlucrare, inclusiv crearea unui Centru nou de agrement, gen celuiau din Campusul nostru central, cuprins în perimetrul străzilor Mateevici – Bănulescu-Bodoni – Kogălniceanu – Puşkin, proiect iniţiat de Alianţa studenţilor împreună cu Rectoratul USM, care a fost luat drept cadru pentru nouă instituţii de învăţământ superior, acesta fiind implementat, precum se ştie, pentru prima dată în universitatea noastră.

De asemenea, au fost dezbătute o serie de probleme ce ţin de campusurile noastre studen-ţeşti, de crearea unor zone de agrement în formatul Companiei Moldcell, asemănătoare celei dintre blocurile doi şi patru ale USM. Se au în vedere campusurile noastre studenţeşti de la Pan Halippa, Gheorghe Caşu şi Tighina, unde în viitorul apropiat se preconizează instalarea WI – FI

Generaţia sec. XXIAM IEŞIT CU PLINU-N LARG!

– ului, când toţi locatarii căminelor vor avea acces la Internet.În cadrul aceleiaşi întruniri s-a vorbit şi despre oportunitatea înfiinţării unui Centru de cul-

tură europeană, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” şi cu Alianţa Franceză din Moldova. În acelaşi context, cei întruniţi în şedinţa nominalizată au lansat şi ideea necesităţii funcţionării, în cadrul USM, şi a unui Centru de procesare în baza activităţilor de ONG-uri şi SRL-uri studenţeşti.

A fost reluat şi subiectul ce ţine de implementarea Proiectului „Cel mai bun student”, care urmează să fie adoptat în comun cu Rectoratul USM şi Comitetul sindical al studenţilor.

Tot de aici a venit şi propunerea de a fi elaborat şi perfectat un regulament care ar nominaliza şi ar promova „Cel mai bun profesor” din cadrul facultăţilor, dar pe care l-ar propune înşişi studenţii.

N-au fost trecute cu vederea nici alte momente care scot în lumină activităţile extraaudito-riale – participarea în colectivele artisitce studenţeşti de pe lângă Casa de cultură USM, antre-narea unui număr cât mai mare de tineri studioşi în cercurile de specialitate, atragerea lor în diverse competiţii sportive. Apropo, s-a revenit la ideea lansării unui proiect despre care s-a mai discutat cu alte ocazii, dar aşa şi nu a fost implementat. Este vorba de Proiectul „Mens sana in corpore sano”. El prevede iniţierea la scară republicană a unor acţiuni cu caracter de masă care ar promova în rândul tineretului un mod sănătos de viaţă, cu implicarea mai multor organizaţii studenţeşti care ar iniţia şi campaniile de masă împotriva fumatului a consumării alcoolului, a drogurilor etc.

Cu alte cuvinte, toate aceste gânduri bune, toate aceste planuri şi proiecte de perspectivă urmează a-şi afla aplicarea în cotidianul nostru studenţesc. Astfel, vom demonstra că suntem dispuşi să ieşim în larg, cu pânzele răsfirate cât mai sus pe catargul viselor şi al aspiraţiilor noas-tre. Cu alte cuvinte, trăim cu senzaţia înaripată că am ieşit cu plinu-n larg...

Dumitru CONDREA,membru al Alianţei Studenţilor USM

UNIVERSITATEA 727 martie 2012, nr.8 (131)Actualitatea la zi

În şcoli, gimnazii, licee, colegii, uni-versităţi se copiază. Mult şi perma-

nent. Când e cazul şi când nu e. Copiază şi cei care nu au însuşit materia de studii, dar şi cei care o posedă. Copiatul a devenit un element indispensabil al oricărui tip de evaluare şi este considerat de majoritatea tineretului studios aproape unica cale de a-şi realiza obiectivul – să fie promovat la examen sau să obţină o notă cât mai mare.

Ce este copiatul, de ce toată lumea studioasă copiază şi ce-i de făcut cu copiatul? Iată câteva întrebări pe marginea cărora ne propunem să medităm în cele ce urmează.

Copiatul este o formă specifică de înşelăciune prin care o anumită persoană prezintă drept rezultat al efortului său propriu o serie de cunoştinţe pe care nu şi le-a însuşit, ci le-a reprodus din diferite surse. De fapt, copiatul este o fraudă, or, prin acest act, studentul încalcă cea mai importantă normă din Regulamentul universitar, care prevede că el are datoria de a-şi însuşi cunoştinţele şi de a-şi forma competenţele prevăzu-te în curriculum-urile disciplinelor de învăţământ. Şi mai grav e că copiatul reprezintă o sursă a disfuncţionalităţii procesului instructiv-didactic, care afectează însuşi conceptul de studii superioare.

Copiatul este un fenomen al devianţei universitare, care îşi are rădăcinile în şcoală sau chiar în grădiniţă. Amploarea copiatului este îngrijorătoare în rândul elevilor şi al liceenilor, regăsindu-se la 91% dintre elevi, dintre care 17% copiază de obicei, iar 74% – uneori. Timp de 12 ani elevii copiază siste-mic şi sistematic, perfecţionându-şi în permanenţă deprinde-rile, astfel că, spre finele clasei a XII-a, ei acumulează o vastă experienţă în acest sens. Ajunşi în universităţi, ei continuă să exploateze din plin abilităţile şi “cunoştinţele” acumulate an-terior, ba chiar le şi perfecţionează, copiatul devenind o adevă-rată “artă”, iar unii studenţi – mari virtuozi în ale copiatului.

Din păcate, metodologia copiatului devine din ce în ce mai sofisticată, utilizând ca suport atât metodele vechi, tradiţionale (notiţe, cărţi, suporturi de curs, copiuţe, fiţuici, bombe etc.), cât şi noile tehnologii informaţionale (telefonul mobil sau sta-ţii de recepţie), astfel încât profesorilor le este tot mai dificil să lupte cu această molimă. Însă, dacă ne dorim cu adevărat să formăm specialişti de înaltă calificare şi să menţinem pre-stigiul instituţiei, măsurile luate de universităţi pentru com-baterea copiatului trebuie să fie din ce în ce mai severe. În acest context, este necesar să identificăm, întâi de toate, fac-torii favorizanţi ai actului de copiere. Printre cauzele care cel mai frecvent fac studenţii să recurgă la copiat putem enumera: materiile greoaie şi neatractive, metodele de predare statice, faptul că se insistă asupra reproducerii exacte a conţinutului notiţelor şi dorinţa de a obţine o medie generală maximă. La fel de importante sunt şi circumstanţele care generează şi am-plifică fenomenul respectiv. Aceste circumstanţe se conturea-ză atunci când:

profesorii folosesc frecvent ca metodă de evaluare lu-crările scrise şi cer studenţilor să reproducă exact conţinutul notiţelor;

profesorii formulează incorect sarcinile în test, acestea având un caracter pur reproductiv;

profesorii nu prezintă explicit şi în limbaj adecvat ma-teria de curs. Studenţii nu sunt singuri nesiguri că au înţeles corect şi profund informaţiile predate şi copiază automat din notiţe;

CE-I DE FĂCUT? MEDITAŢII ASUPRA COPIATULUI…În numărul din luna trecută (28 februarie 2012), ziarul nostru tipărea, pe pagina 2, articolul „Ce facem cu copiatul?”, semnat de doamna Iraida Condrea, şeful Ca-

tedrei Limba Română, doctor habilitat în filologie, profesor universitar. Subiectul abordat viza o chestiune extrem de nocivă în mediul studenţesc – copiatul. Autoarea, în particular, atrăgea atenţia asupra faptului că patima copiatului „nu va putea fi îlăturată prin metode poliţieneşti – percheziţii corporale, camere de supraveghere, detaşamente de asistenţi, săli necunoscute, feţe crispate ş.a.”

Care ar fi soluţia, ieşirea din această stare de lucruri complicată şi molipsitoare? Bineînţeles, „rețete” gata nu există, dar tema, fiind pusă pe tapet, cere a fi dezbătută în modul cel mai serios. Prin urmare, le vom oferi în continuare spaţiu de dezbateri celor care vor găsi de cuviinţă să se includă în aceste discuţii necesare. Subiectul în cauză este reluat de o altă distinsă perosnalitate din mediul profesoral universitar, doamna Georgeta STEPANOV.

profesorii absentează de la ore sau, din varii motive, nu le predau studenţilor materia de curs la prelegeri, dar îi asigură cu copii ale textului lecţiei sau îi obligă să se documenteze indivi-dual. Aici: trăiască Internetul!;

profesorii vor să fie “buni”, să nu se pomenească “făcuţi cu ou şi cu oţet” pe tot felul de reţele de socializare, gen “Eva-luez.Eu”;

profesorii nu doresc să se impună în faţa studenţilor pentru a-şi câştiga popularitatea şi pentru a acumula “note” maxime la evaluările instituţionale (obligatorii, de altfel, pentru suplinirea unui post vacant didactico-ştiinţific sau administrativ);

studenţii ştiu că profesorului îi este indiferent cât de co-rect decurge procesul de evaluare;

studenţii ştiu că nu vor fi pedepsiţi în nici un fel;studenţii ştiu că profesorul nu acceptă alte puncte de ve-

dere sau alte informaţii decât cele pe care el, profesorul, le-a expus la prelegeri. Deci, reproducerea integrală şi fidelă a noţi-unilor din notiţe este tocmai binevenită;

studenţii “vânează” sau cerşesc note maxime pentru a-şi asigura bursa. N.B. Şi studenţii buni copiază!

Există câteva forme de manifestare a copiatului: copiatul individual, solidar şi colectiv – forme care pot şi trebuie extir-pate din rădăcină. Acest lucru poate fi realizat prin elaborarea şi implementarea unei strategii de combatere a actului de copiere. Strategie, care trebuie să fie aplicată de toate cadrele didactice, pentru că, pe lângă alţi factori favorizanţi, indiferenţa profesori-lor este unul din factorii determinanţi care generează şi fortifică acest fenomen.

În discuţiile private de la Catedre deseori poţi auzi expresii-gen: „Dacă nu vor să înveţe, n-au decât. Îi dau un cinci de

pomană, doar să nu-l exmatriculeze, ca să achite contractul” sau „Nu-i treaba mea ce face studentul la examen, important să nu rămână nimeni cu restanţe. Să nu-mi consum timpul meu preţi-os...”, sau „Îmi este incomod să le fac observaţie să nu copieze, căci sunt oameni maturi”, sau „Eu sunt profesor, dar nu ofiţer de urmărire penală”, sau „Nu pot să-l dau afară de la examen, chiar dacă l-am prins copiind. Mi-e jale de părinţii acestui neghiob” etc. Dar o asemenea atitudine şi „sentimentele părinteşti” ar pu-tea să ne coste scump de tot, pe noi toţi, în cel mai apropiat timp. Or, serviciile unui psiholog, medic, jurnalist sau ale unui pedagog care a fost tolerat să copieze în anii de studenţie, cu siguranţă, nu sunt de cea mai înaltă calitate. Eu, personal, n-aş accepta nici în ruptul capului să merg la un asemenea psiholog sau, în cunoştinţă de cauză, să-mi dau copilul pe mâinile unui astfel de învăţător. Supravegherea cu stricteţe a procesului de evaluare şi principialitatea profesorilor poate diminua conside-rabil posibilităţile copiatului colectiv.

Copiatul în mediul universitar este legat, în principal, de for-mele de evaluare scrise. De aceea, alternarea formelor de evalua-re a studenţilor: scrisă, orală sau mixtă este una din soluţiile care poate modera tempoul copiatului individual şi poate reduce din intensitatea acestui fenomen. Formularea sarcinilor individuale pentru fiecare student în parte reduce din amploarea copiatul so-lidar. Pentru a evita “împrumuturile” de la studenţii anilor superi-ori, sarcinile individuale însă trebuie formulate creativ şi diversi-ficate, modificate în permanenţă. Mai mult, merită să-i propunem studentului să cerceteze cele mai noi lucrări din domeniu.

Problema copiatului este în atenţia majorităţii profesorilor de la USM, inclusiv a membrilor corpului instructiv-didactic de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Soluţionarea, ce-i drept, parţială a problemei a fost posibilă datorită imple-

mentării unui şir de metode noi de evaluare a studenţilor, cum ar fi, de exemplu, sistemul portofoliilor. Acest sistem poate fi aplicat la disciplinele de specialitate şi presupune prezentarea cu cel puţin o săptămână înainte de examen a portofoliului cu lucrările individuale, pe care studentul le-a realizat (sarcinile sunt formulate şi repartizate la început de semestru) şi pentru care primeşte o notă. În ziua examenului are loc susţinerea pu-blică a acestor lucrări la care studentul obţine o altă notă. Me-dia finală reiese din aceste două note. Dosarele trebuie depuse în format print, dar şi electronic, or, tocmai acest fapt permite profesorului să verifice dacă studentul a copiat de pe Internet sau nu. Exact aceeaşi metodă e utilizată şi pentru evaluarea lucrului individual al studenţilor.

O altă metodă destul de eficienţă este şi activitatea pe te-ren. În ziua evaluării studentul primeşte o sarcină individuală (să realizeze ştiri, interviuri, reportaje, editoriale, comentarii, etc.), pe care trebuie s-o realizeze în timp real şi de la un eve-niment real. Posibilităţile de a copia sunt minime, unde mai pui că majoritatea materialelor sunt postate ulterior pe blogul Facultăţii sau transmise la postul nostru de radio “Unda Libe-ră – TerraBit”. Această metodă este aplicată parţial şi la exa-menul de licenţă “Competenţe profesionale în jurnalism”.

Tezele de an şi de licenţă, de asemenea, au suportat mo-dificări conceptuale, care, odată implementate, au diminuat substanţial amploarea fenomenului. Astfel, orice teză analiti-că trebuie să conţină şi partea practică – studiul de caz, care constituie două treimi din lucrare, o treime revenindu-i părţii teoretice. Studiul de caz este realizat în baza presei scrise şi a celei audiovizuale, autohtone şi/sau internaţionale, perioada de cercetare incluzând, în mod obligatoriu, şi ediţiile periodi-ce sau emisiunile recente, inclusiv cele care au apărut în anul în care studentul susţine teza. Studenţii de la Facultatea Jurna-lism şi Ştiinţe ale Comunicării au posibilitatea, de asemenea, să realizeze şi teze de creaţie, care exclud totalmente posibi-litatea de a plagia, or, la baza studiului de caz sunt propriile materiale ale autorului, deja publicate în presă.

Aceste activităţi reprezintă doar câteva din tehnicile de “luptă” cu copiatul, experienţa Facultăţii de Jurnalism şi Ştiin-ţe ale Comunicării fiind una mult mai bogată. Menţionăm însă că diagnosticarea noilor tehnici de copiere necesită eforturi sporite din partea profesorilor, dar şi mai multe eforturi ne-cesită conceperea şi implementarea noilor strategii de “luptă” cu această molimă. Oricât de greu ar fi, dar să luptăm, totuşi, merită, pentru că eforturile noastre nu vor fi zadarnice. Şi sunt sigură că dacă ne vom uni forţele şi le vom canaliza în direcţia cuvenită, mai devreme sau mai târziu, vom reuşi să schimbăm comportamentul studenţilor în timpul evaluărilor şi mentalita-tea acestora vizavi de actul de copiere.

Şi în concluzie: cu toate că nu există o deficienţă de cunoaştere a încadrării copiatului în rândul conduite-

lor deviante, amploarea fenomenului este îngrijorătoare. De aceea cadrele didactice, chiar dacă încă nu pedepsesc foarte aspru studenţii care copiază, trebuie sa ţină cont de faptul că copiatul nu este cea mai buna soluţie pentru a-i trece pe stu-denţi prin facultate. Şi trebuie să reţină că amploarea acestui fenomen – copiatul – poate fi diminuată graţie unei abordări pe principii noi a instruirii de tip universitar, de natură să facă din procesul instructiv-didactic o activitate, în egală măsură, interesantă şi utilă, motivată şi plăcută, interactivă şi noncon-srângătoare, regulamentară şi nonconformistă/creativă.

Georgeta STEPANOV,conferenţiar universitar, doctor, şefa Catedrei Jurnalism

Facultatea de Fizică (iar din 28 februarie 2012, prin decizie de

Senat – Facultatea de Fizică şi Ingine-rie) se bucură de prestigiu atât în ţară, cât şi peste hotare. Realizările pe plan academic şi ştiinţific sunt asigurate de către profesorii, cercetătorii şi studenţii facultăţii, despre care aveţi posibilitatea să vă informaţi navigând pe paginile site-ului nostru actualizat: http://phys.usm.md. Aş dori doar să menţionez că,

la moment, se colaborează cu Universitatea din California, Riverside (SUA), Institutul Tehnologic din Tokyo (Japonia), Universitatea “Transilvania” din Braşov, Universitatea “Ale-xandru Ioan Cuza” din Iaşi, Institutul Leibniz pentru corpul solid şi cercetarea materialelor din Dresden (Germania). Dar această listă nu este nici pe departe una exhaustivă. Aceste colaborări permit nu doar să efectuăm cercetări ştiinţifice de anvergură, ci şi să pregătim, tradiţional, specialişti în fizică, şi, mai nou, la specialităţile noastre inginereşti. As-tăzi, cu cele patru, facultatea oferă tinerilor o largă diversitate a programelor de studii la Fizică, Tehnologii Informaţionale, Energetica Netradiţională, Ingineria şi Managementul Calită-ţii şi Meteorologie. În anul de studii 2012-2013, intenţio-năm a extinde oferta educaţională a Facultăţii de Fizică şi Inginerie cu introducerea noilor specialităţi inginereşti: Electronică, Calculatoare, Automatică şi Informatică şi Ingineria sistemelor Biomedicale, precum şi Astronomia

FACULTATEA DE FIZICĂ ŞI INGINERIE – ÎNTRE PREZENT ŞI VIITORDe curând, funcţia de decan al Facultăţii de Fizică şi Inginerie a fost preluată de domnul Florentin PALADI, doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice.

şi o specialitate dublă Fizică şi Astronomie, cu obţinerea ti-tlului de licenţiat în ştiinţe ale educaţiei.

Consiliul profesoral al facultăţii, la şedinţa din 6 martie a.c., a aprobat Planul strategic de dezvoltare a Facultăţii de Fizică şi Inginerie pe perioada 2012-2015, adică de reforma-re a facultăţii în baza a trei concepte majore: organizarea şi funcţionarea facultăţii trebuie să reflecte structura şi activităţi-le ştiinţifico-didactice ale cadrelor sale (conceptul “from bot-tom to top”); profesorului universitar titular – condiţii decente de activitate şi cercetarea ştiinţifică – o componentă de bază în activitatea facultăţii. Alte obiective de lungă durată vor fi clare, dacă vom putea aduce claritate acum în ceea ce dorim şi putem face, reieşind din condiţiile actuale, resursele umane existente şi calificarea lor – nu formală, ci una reală. Unele prevederi ale acestui plan deja au fost realizate: a fost modifi-cată organigrama facultăţii şi schimbată denumirea ei, fapt ce reflectă mai adecvat conţinutul activităţilor didactico-ştiin-ţifice de la facultate, fiind fondată şi o nouă catedră – Catedra de Fizică Experimentală, care va desfăşura mai coordonat şi mai eficient activităţile didactico-ştiinţifice în domeniul fizicii generale, a metodicii predării fizicii, de asemenea, va asigura implicarea mai activă a specialiştilor de la facultate la discu-tarea şi asigurarea corelării dintre curricula la specialitate din învăţământul secundar şi cel universitar.

Există şi decizia Consiliului profesoral cu privire la racor-darea denumirilor catedrelor facultăţii în conformitate cu speci-alităţile inginereşti existente la catedre. Astfel, începând cu anul de studii 2012-2013, se propun următoarele: Catedra Meteoro-

logie, Metrologie şi Fizica Experimentală şă fie redenumită în Catedra Ingineria Mediului şi Metrologie, iar Catedra Fizica Aplicată şi Informatică şă fie redenumită în Catedra Ingine-ria Fizică şi a Sistemelor Informatice. Este necesar, în scurt timp, să perfectăm planurile de învăţământ şi curriculele în conformitate cu cerinţele actuale, inclusiv curricula practici-lor, să optimizăm folosirea sălilor în procesul didactic şi de cercetare, asigurând, la prima etapă, alocarea în cadrul fiecărei catedre câte un cabinet pentru profesori cu asigurarea condi-ţiilor satisfăcătoare de muncă din contul spaţiilor facultăţii. Totodată, au fost specificate cerinţele tehnice privind amena-jarea unei aule multimedia, care ar mai putea fi destinată şi desfăşurării festivităţilor, conferinţelor, susţinerii tezelor de licenţă, masterat şi doctorat. O tradiţie a devenit deja organi-zarea frecventă a întâlnirilor conducerii facultăţii cu studenţii privind discutarea problemelor procesului didactic. Prioritară, însă, pentru noi rămâne organizarea şi desfăşurarea, în curând, a admiterii la facultate şi universitate, astfel încât să-i putem felicita pe cât mai mulţi tineri sârguincioşi şi dornici de carte pentru alegerea făcută – a fi student la Universitatea de Stat din Moldova. Facultatea de Fizică şi Inginerie se consideră o „facultate grea”, dar de noi depinde ca viitorii absolvenţi să fie mândri de alegerea făcută, iar munca depusă şi interesul pen-tru specialitatea aleasă să le fie răsplătite cu o carieră de succes şi acasă, în Republica Moldova, şi oriunde în lume.

Florentin PALADI,doctor habilitat, decanul Facultăţii de Fizică

şi Inginerie

În căutarea soluţiei

UNIVERSITATEA8 27 martie 2012, nr.8 (131)

LOGOSPagina de gândire şi sPiritualitate a asociaţiei

studenţilor creştini ortodocşiIcoana

Sfântului Apostolşi EvanghelistIoan Teologul

Responsabil de pagină Protoiereu Octavian MOŞIN

Lumina din Lumină

Mulţi cred ca viața creștină este la fel ca și alte feluri de a trăi; nu este așa. Ea începe prin pocăință, continuă prin

lupta cu patimile și se încheie prin răstignirea împreuna cu Hristos a omului lăuntric curățat de patimi și prin cufundarea în Dumneeu. “Ați murit – spune Apostolul – și viața voastră este ascunsă cu Hris-tos întru Dumnezeu” (Col. 3, 3). Aici, totul se săvârșește înlăuntru, este nevazut pentru ochii oamenilor, fiind cunoscut doar conștiinței și lui Dumnezeu.

Cugetând la aceasta, bucurați-vă, cei care astăzi doriți să vă purtați crucea!

Mulți spun: astăzi “Oare nu avem voie nici măcar să ne distrăm sau să ne permitem vreo plăcere?” Acestora le putem răspunde: Faceți, mai întâi, lucrarea lui Dumnezeu, care să vă ajute la mân-tuirea personală. Unii astăzi nu fac altceva decât să meargă azi la discotecă, mâine la bal, poimâine la cinema, apoi și la alte distracții mondene, trecând de la unele plăceri la altele. Iar la ceea ce este mai important, la faptul cum să ajungă să fie cu adevărat creștin nici măcar nu se gândesc.

Ce fel de roade să aștepți de la o astfel de viață? Nu putem să fim așa de naivi, încât să cre-dem că raportarea noastră lăuntrică la Dumnezeu, prin Hristos, va crește de la sine, indiferent de aceste neorânduieli din afară?! Cum să crească? Arde oare lumânarea în bătaia vântului? Se îmbunătățeșe, oare, viața de la otravă? Nu.

DESPRE PURTAREA CRUCIIDaca vrei să-ți fie bine, lasă mângâierile și măcar acuma, pe

parcursul Postului Mare, pornește pe drumul crucii și al pocăinței, mistuiește-te în focul răstignirii de sine, călește-te în lacrimile frân-gerii inimii și vei deveni aur sau argint, sau piatră prețioasa și, la timpul potrivit, vei fi luat de Stăpânul ceresc pentru înfrumusețarea prea luminoaselor și prea liniștitelor Sale lăcașuri!

“Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda decât în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” – spune Sfântul Apostol Pavel (Gal. 6, 14). Cum a ajuns acest Sfânt Apostol la o astfel de stare, că nu voia să se laude cu nimic decât cu crucea lui Hristos? Crucea înseamnă tot felul de suferințe, strâmtorări, umilințe; cum să te lauzi cu ea? Dar iată că Apostolul Pavel se laudă cu ea. Împreună cu el se lă-udau, desigur, și ceilalți apostoli și, urmându-le lor, și toți ceilalți purtători ai crucii.

De ce oare? Căci au înteles bărbații cei înțelepțiți de Dumne-zeu adânca semnificație a crucii, au prețuit-o profund și se lău-dau că s-au învrednicit să o poarte. Ei vedeau în cruce, în loc de

strâmtorare, deschidere, în loc de amăraciune, dulceață, în loc de umilire, înălțare, în loc de necinste, slavă; și se lăudau cu ea, așa cum se laudă alții cu vreo podoabă minunată sau cu vreo distincție.

Dea Domnul și nouă o asemenea înțelegere și o astfel de stare, încât să pricepem și să simțim puterea crucii și să ne lăudăm cu ea!

Prot. Octavian MOȘIN

La Biblioteca Naţională, în Sala Proeuropeană, a avut loc lansarea lucrării părintelui Veaceslav Ciorbă “Biserica Ortodoxă din Basarabia şi Transnistria (1940-2010)”, Mono-grafii ANTIM XI, Chişinău, Editura Pontos, 2011, 460 p.

Evenimentul a fost organizat cu aportul Asociaţiei Naţio-nale a Tinerilor Istorici din Moldova.

Sala a fost neîncăpătoare pentru doritorii de a se familiariza cu conținutul acestei lucrări. La evenimentul moderat de către domnul Sergiu Musteață au luat cuvânt mai mulți istorici și profesor, precum dna Ludmila Tihonov, dl Gheorghe Paladi, dl Igor Cașu, dl Igor Șarov și pr. Eugen Onicov. Vorbitorii au dat o apreciere înaltă acestei apariţii editoriale, menționând documentarea minuţioasă a aturoului și înalta ținută poligrafică a cărții.

Acest titlu vine să completeze seria de apariții istorico-teologice accesibile atât pentru

LANSAREA CĂRŢII “BISERICA ORTODOXĂ DIN BASARABIA ŞI TRANSNISTRIA (1940-2010)”spațiul academic, cât și pentru cititorul de rând, cointeresat să-și îmbogățească bagajul spiritual și cultural.

Despre lucrare: Ea are la bază rezultatul studiilor de doctorat, com-pletat şi dezvoltat ulterior într-un studiu monografic care abordează principalele aspecte ale situaţiei Bisericii Ortodoxe din Basarabia şi Transnistria în anii 1940-2010. Politica antibisericească, situaţia cle-rului, închiderea mănăstirilor şi alte aspecte rămân până astăzi încă modest cercetate. Lucrarea este o contribuţie importantă în vederea umplerii acestui gol istoriografic referitor la principalele aspecte ale vieţii bisericeşti din Basarabia şi Transnistria în anii 1940-2010.

Lucrarea a fost editată cu suportul financiar al Departamentului pentru românii de pretutindeni, într-un număr de 500 de exemplare și va fi distribuită în principalele biblioteci din Republica Moldova şi la schimb de carte cu alte instituţii de peste hotare, reprezentând o

realizare istoriografică importantă care abordează probleme esenţiale din istoria eclesială.

Spovedania este esenţială pentru orice creştin, botezat în numele Preasfintei Treimi. Prin Botez omul primeşte un veş-mânt de lumină necreată, un înger păzitor şi un loc în rai, şi mai ales este înfiat de Dumnezeu, devine cetăţean al cerului şi casnic al lui Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu după har.

Pe măsură ce omul înaintează în viaţă, această haină lumi-noasă a vieţii se întunecă din cauza păcatelor, se pătează

de fărădelegi şi trebuie spălată mereu, în mod ritmic şi conştient, prin Botezul lacrimilor, adică prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Ea este indispensabilă pentru creşterea noastră în Hristos, aşa cum este necesară curăţenia casei, spălarea trupului sau igiena. Spovedania este, aşadar, curăţarea sufletului de păcate în faţa lui Dumnezeu care iartă păcatele şi, în prezenţa preotului duhovnic, care dă prin Duhul Sfânt sfaturile şi tratamentul duhovnicesc care trebuie urmat în fiecare caz în parte.

Mii de oameni care se declară creştini, nu înţeleg de ce viaţa lor este plină de suferinţă, de întuneric şi de moarte. Însă, de cele mai multe ori, este din vina păca-telor care sufocă viaţa noastră şi instaurează dependenţa de rău şi de înstrăinare de Dumnezeu. Lipsa de spoveda-nie echivalează cu rarefierea aerului spiritual, cu asfixi-erea noastră duhovnicească, ca sămânţa între spini şi cu moartea spirituală.

De cele mai multe ori, oamenii care nu s-au spove-dit niciodată, sau doar în copilărie, la porunca părinţilor, au o frică şi o ruşine de spovedanie şi caută tot felul de justificări pentru a evita curăţenia generală din sufletul şi din viaţa lor. Ruşinea de preot nu trebuie însă să fie mai mare decât ruşinea pe care o vom avea în faţa întregii umanităţi şi în faţa îngerilor, când se vor da pe faţă păcatele noastre şi vom fi aruncaţi în focul cel veşnic. Preotul este şi el un om, cu si-guranţă, păcătos, şi are şi el nevoie de duhovnic, şi oricum a auzit de multe ori de tot felul de păcate şi poate discerne gravitatea, stăruinţa lor, obişnuinţa de a păcătui, păcatul cronic sau ocazional, însoţit de pocăinţă sau de indiferenţă etc.

Nimeni nu simte plăcere să spună tainele întunecate ale sufle-tului său lui Dumnezeu. Dar El oricum le cunoaşte şi ne-a văzut când le-am săvârşit, aşa că ruşinea de Dumnezeu trebuia să lucre-ze atunci când am făcut păcatul, nu când ne spălăm definitiv de el. Pocăinţa trebuie însoţită de lacrimi de regret, de hotărârea de a nu mai păcătui, de refuzul păcatului, de conştiinţa friabilităţii şi slăbiciunilor noastre. Este un moment de ardere interioară a spinilor păcatelor noastre, de cauterizare a răului din noi. Spove-dania este o operaţie dureroasă, dacă e onestă şi totală, prin care se extirpează din noi izvoarele răului, ocaziile, prejudecăţile, com-plexele şi catalizatorii păcatului. În acest moment de chirurgie duhovnicească, Dumnezeu transformă în nefiinţă păcatele noas-tre, le şterge din memoria Sa infinită prin iubire şi ne dăruieşte puterea Duhului Sfânt de a nu le mai repeta. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre spovedanie: “Dacă noi ne amintim de păcatele

10 LUCRURI DE ŞTIUT LA PRIMA SPOVEDANIEnoastre, Dumnezeu le va uita, iar dacă noi le vom uita, Dumnezeu şi le va aminti”.

Iată câteva dintre sfaturile pe care este bine să le urmăm atunci când mergem la spovedanie, mai ales dacă este Prima Spovedanie sau una după multă vreme.

1. Vorbeşte cu Părintele duhovnic. O discuţie în prealabil, înain-te de Spovedanie, este în măsură să alunge temerile, prejudecăţile şi părerile despre o asemenea Sfântă Taină. O discuţie liberă şi degajată înseamnă şi o pregătire mentală pentru mărturisirea păcatelor. Duhov-nicul îţi poate spune ce rugăciuni să spui înainte de Spovedanie, unde găseşti un ghid de spovedanie etc.

2. Citeşte rugăciunile pentru Spovedanie. Mărturisirea este un exerciţiu spiritual complex, care merge la rădăcinile căderilor noastre spirituale. Ce altă cale mai bună pentru reconcilierea noastră cu Dum-

nezeu poate fi decât rugăciu-nea? Ea aduce şi o sensibilitate şi o atenţie sporită pentru mo-mentul mărturisirii, o simţire a efectelor răului în viaţa noastră, un dor de Dumnezeu şi de cu-răţie şi o plângere interioară în care păcatele sunt respinse din suflet şi apare hotărârea de a nu mai păcătui. Dumnezeu poate ierta orice păcat, dacă ne spo-vedim sincer şi dacă urmăm tratamentul prescris de Doctor.

3. Meditează asupra păca-telor tale. O perioadă de bilanţ

interior, de gândire retrospectivă şi anticipativă asupra vieţii noastre, amintirea vieţii de păcat şi hotărârea de a abandona vechea viaţă, un clasament interior al căderilor noastre, de la păcatele mici până la cele omorâtoare de suflet, sunt necesare înainte de vorbirea cu Dumnezeu. Inima uşurată de rugăciune simte mai acut nevoia de pocăinţă. La acest stadiu se află surogatul de spovedanie din confesiunile potes-tante, în care vorbirea cu Dumnezeu este anulată şi rămâne doar o introspecţie mentală, inutilă din punct de vedere haric. Unii oameni se ghidează de Decalog, alţii cer ca duhovnicul să le pună întrebări. Cel mai indicat este însă un Ghid de spovedanie, unde putem găsi toate păcatele posibile.

4. Să ai o inimă plină de regret. Apropierea de scaunul Spovedani-ei înseamnă un pas spre Dumnezeu. Lepădarea de păcate şi de patimi trebuie făcută însă cu străpungerea inimii, cu regret pentru răul pe care l-ai săvârşit, cu dorinţa de a vindeca rănile din sufletul tău, care-L întristează pe Hristos. Modelul de pocăinţă este vameşul din parabo-la Mântuitorului. Aşadar, smerenia, pocăinţa, privirea înspre pământ, realismul pentru neputinţa sufletului tău, conştiinţa păcătuirii, dar şi speranţa iertării, dorul după virtute, făgăduinţa de a păstra lumina în suflet, toate acestea sunt necesare pentru o spovedanie sinceră. Vin-decarea de păcat înseamnă lepădarea lui, dar şi o perpetuă grijă de a

nu cădea din nou în acelaşi întuneric. Părintele duhovnic trebuie să audă ce este putred şi rău, nu ceea ce este bun. Spovedania nu este povestea vieţii noastre, ci examenul de extirpare a păcatului şi a răului din sufletul nostru.

5. Fii concis. În timpul spovedaniei, toate păcatele trebuie de-scrise pe scurt, fără a apela la circumstanţe şi amintiri colaterale sau la amănunte particulare. Părintele duhovnic poate pune întrebări pentru a vedea gravitatea păcatului. Totuşi mărturisirea nu trebuie să fie prea generală, pentru a permite duhovnicului să vadă amplitu-dinea şi înrădăcinarea omului în păcat sau dimpotrivă.

6. Fii clar. Nu încerca să eufemizezi sau să spui unui păcat altfel decât se numeşte el. Expresii de genul “am fost ispitit”, “am căzut” etc. nu înseamnă nimic în iconomia examenului şi a iertării.

7. Spovedeşte-te complet. Este important să spui toate păca-tele, fără a ascunde ceva. Scopul spovedaniei nu este de a arăta bine la chestionar, ci de a scăpa de păcate şi de a afla adevărul despre noi. Este inutil să mergi la doctor fără să-i spui şi să-i arăţi ce te doare, ci altceva. A ascunde adevăratele simptome este echivalent cu perpetuarea bolii şi cu agravarea ei. A omite un păcat înseamnă că spovedania este incompletă.

8. Primeşte canonul cu credincioşie şi împlineşte-l. Epitimia sau canonul nu este nicidecum o pedeapsă pentru păcat, ci un medi-cament care alină durerea şi vindecă rănile interioare ale sufletului. De obicei, canonul trebuie să fie proporţional cu păcatul: rugăciuni, milostenie, metanii, post etc. Canonul poate fi şi oprirea temporară de la Sfânta Împărtăşanie, dacă gravitatea păcatelor o cere. Canonul este o realitate flexibilă, care depinde de un caz sau de altul caz, şi este destinat accentuării atenţiei penitentului la adevărata viaţă duhovnicească.

9. Spovedania este un nou început. Păcatele mărturisite sunt iertate de Dumnezeu, dar rănile pe care le-au cauzat sufletului ră-mân în suflet. Ele trebuie vindecate prin rugăciune şi canon, dar şi printr-o prezenţă ritmică şi atentă la scaunul de spovedanie, pentru a eradica rădăcinile şi prilejurile de păcatuire. A trata păcatul fără a lua în considerare izvorul lui este echivalent cu a trata efectele, fără a înlătura cauza bolii. Spovedania nu este un sfârşit, ci un început de viaţă nouă. Pocăinţa (“metanoia”) înseamnă “schimbarea min-ţii”, a modului de viaţă şi al felului de a simţi, în colaborare strânsă cu harul lui Dumnezeu.

10. Spovedania este o realitate care trebuie repetată frecvent. Pentru a curăţa sistematic sufletul şi pentru a creşte spiritual, omul are nevoie de Spovedanie, cum are nevoie de spălarea trupului. Odată cu abandonarea vechilor păcate, omul devine mai atent şi la nuanţele întunecate ale vieţii, spovedeşte nu numai faptele rele, ci și gândurile, intenţiile, ideile care ar putea aduce întuneric în viaţa sa. Aşa că un om cu o viaţă spirituală avansată, odată cu smerenia, întăreşte şi aprofundează spovedania, ca pe o întâlnire cu Dum-nezeu şi ca pe un bilanţ interior al sufletului până la judecata lui Dumnezeu.

UNIVERSITATEA 927 martie 2012, nr.8 (131)cotidianul studenţesc

Vibraţii sufleteşi de primăvară

Afrodita, în mitologia greacă, este Zeiţa Frumuseţii, a Iubirii şi a Voluptăţii. Se zice că, atunci când ea îşi chema ursitul, cânta la harpă şi el venea să-i potolescă focul din inimă, oriunde s-ar fi aflat. Cu trecerea timpului, acest nume propriu a devenit unul comun.

Astfel, frumoasele nimfe ale sexului cel fermecător erau alintate cu gingaşul şi irezistibilul apelativ – afrodite. Iată că şi semnatarele acestor instantanee

primăvăratice, toate studente de limba rusă la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, se aseamănă în felul lor cu acele afrodite din antichitate, care cântă şi ele atotputernicul sentiment – iubirea la Harpa inimii lor sensibile. Şi îl cântă într-o frumoasă şi admirabilă limbă română, pe care le-o inspiră cu toată deschiderea, talentul şi vocaţia de pedagog dna profesor Eugenia DODON, doctor, conferenţiar universitar la Catedra Limba Română.

Harpa inimii

ACEST CURAT SENTIMENT ÎN LUMEA ACEASTA CIUDATĂ...

Se spune că dragostea e o încleştare a două spirite înseta-te de linişte şi frumuseţe. Oare de unde o pasiune atât de

furtunoasă în trăirile noastre? Privesc în ochii tăi, iar ei parcă-mi spun: ” Opreşte timpul, ademeneşte-l cu căldură în lumea gerului veşnic şi a oglinzilor de gheaţă, unde totul e static şi alb, iar noi ne dorim să trăim într-un prezent fericit”…Încep să-mi reamintesc silueta lui, ochii străluciţi de pasiune…mâinile calde ce strângeau degetele mele fragile… Zile întregi am crezut că este o plăsmuire a unui înger ce se agaţă de minuni, pentru a crede în viaţă. Am citit în privirea lui atâta înţelegere, încât îmi era frică să nu ne contopim

sufletele şi să ne pierdem fiinţa. Drumurile noastre s-au întâlnit într-o zi minunată (ne-a fost dat de soartă să ne întâlnim să ne găsim unul pe celălalt, să ne alinăm sufletele rănite) ...

Suntem aşa de diferiţi şi totuşi avem atâtea asemănări. Azi din bucurie şi tristeţe am construit fericirea noastră! Fericirea fără de care nu aş fi eu, nu ar fi el. Chiar şi în gânduri suntem alături – şi la bine, şi la greu. Acum ştiu ce înseamnă să mergi printre oameni, să te loveşti de ei, să te uiţi la ei şi nici măcar să nu îi vezi. Acum ştiu ce înseamnă dra-gostea mea pentru el. Nu-mi trăiesc viaţa, ci încerc să obţin ceva din viaţa lui, încerc să-mi respir aerul într-un tact cu al lui. Îi aud fiecare pas, îi simt fiecare clipire şi fiecare suflare, ador fiecare cuvânt, gest, privire... Îl iubesc aşa cum este – cu calităţi şi defecte, la bine şi la greu, la bucurii şi la supărări. Îl iubesc şi nu mă feresc să-i spun acest adevăr, pentru că este cel mai preţios sentiment pe care îl pot avea în această lume ciudată...

Valeria ALEXANDROVA, studentă în anul I, grupa rusă, nr.166

SĂ DESCIFRĂM LIMBAJUL FLORILORDragostea este ca o floare. Când iubeşti şi eşti iubit, iar în

relaţii există sinceritate, încredere, căldură şi înţelegere, numai atunci iubirea înfloreşte ca o floare cu o aromă îmbătătoare. În caz contrar, ea moare. S-a dovedit că există limbajul florilor, fiecare floare şi culoare având semnificaţia ei. Să luam, de-o vorbă, trandafirul. Semnificaţia acestei flori depinde de o anumită culoare. Trandafirul roşu simbolizează dragostea şi o viaţă fericită. Iar dacă cineva vă dăruieşte un buchet de trandafiri albi, să ştiţi că acest om are grijă de dumneavoastră şi vă iubeşte. Trandafirul roz semnifică iertarea şi prietenia; cel albastru – misterul.

Cu mulţi ani în urmă, când în lume nu apăruseră romaniţele, existau margaretele. În funcţie de destinaţia concretă, ele însemnau dacă cavalerul vă iubeşte sau nu, această floare semnificând nu numai dragostea, dar şi fidelitatea.

„Amica mea, când sunt lângă tine, totdeauna străluceşte soarele ”. Aceste cuvinte îi aparţin unui narcis galben.

„Nu-mă-uita” – însăşi denumirea acestei flori spune totul de la sine. Ea este expresia fidelităţii.

Oare care femeie nu ar vrea să audă aceste cuvinte: „Tu eşti adorabilă!” – cameliile albe. Sau: „Tu eşti inima mea”, înmânându-i-se cameliile roşii. „Mi-a fost dor de tine” – ar vrea să însemne cameliile roze.

Dragi bărbaţi, dacă vreţi să vedeţi zâmbetul iubitei, vorba cântecului: „Dăruiţi, dăruiţi flori frumoase, flori de dor...”

Deci, să nu pierdem încrederea în dragostea adevărată. Să ţinem cont şi de sfatul lui Oscar Wilde: „Păstrează dragostea în inima ta. Viaţa fără ea e ca o grădină lipsită de soare, cu flori moarte.” Să avem grijă de grădina dragostei noastre.

Margarita POPUŞOI,anul I, grupa rusă nr.166

SĂ-L ŢII MEREU APRINS...

„ Numai de aceea că cineva nu te iubeşte aşa cum îţi doreşti tu, nu înseamnă că persoana aceasta nu te iubeşte din toată inima. ”

(G. Markes)

Orice om s-a întrebat nu o dată ce înseamnă dragos-

tea. Cred că majoritatea dintre noi nu va da un răspuns clar la această în-trebare. Unii consideră că dragostea e darul Zeilor, scepticii afirmă că acest sentiment e un rezultat al unei reacţii chimice. Oricine, bineînţeles, are drep-tul să-şi exprime viziunea proprie, dar adevărul este că fără dragoste lumea nu poate exista. Tot ce se întâmplă pe pământ este în legătură cu acest sen-timent suprem.

Pentru specia umană dragostea e necesară ca şi aerul. Desigur că aproape nu există om care să nu fi trăit din plin farmecul sentimentelor frumoase, pli-ne de gingăşie, de fidelitate, de grijă pentru cel drag. Dar sunt şi dintre acei

care n-au dorit sau încă n-au cunoscut această „povară dulce”, cum i se mai spune. Unii cred că şi după o furtună s-ar putea ca soarele să strălucească la fel de tare. Din păcate, acestora le joacă festa egoismul, nedorinţa de a fi sinceri, înfumurarea şi falsa importanţă a propriei persoane.

Sunt de părerea că acestă capacitate de a iubi pe care ne-o însuşim cere şi un puternic efort sufletesc, dar şi o muncă insistentă, fiindcă focul unei dragoste adevărate trebuie să ştii unde să-l cauţi, apoi cum să-l aprinzi şi cum să-l ţii mereu aprins.

Anastasia MARINIUC,anul I, grupa rusă nr. 167

VOCEA INIMII,,Cuvintele sunt vocea inimii.”

(Confucius)

Cuvintele oferă omului prile-jul de a transforma expresi-

ile, emoțiile și gândurile în idealuri supreme. Fiecare cuvânt reflectă

activitatea şi vibraţia minții și a sufletului. Inima noastră acumulează şi păstrează cuvintele, iar la momentul potrivit le dăruiește libertatea. Ceea ce simte inima, putem observa atunci când spunem ceva. Cuvintele comportă numai două sensuri: sau bine, sau rău. Ele ne pot aduce alinarea, în-curajarea, cunoașterea, frumusețea, iubirea dar şi suferința, durerea, teama, deznădejdea, ura.

Şi numai atunci când inima noastră este plină de emoții, ea naște cuvinte care, fiind pronunțate, o ușurează.

Dar atunci când ne apasă necazurile şi le exteriorizăm, acestea nu sunt cuvintele inimii. Expresiile de dragoste ce redau fericirea sau ura sunt vocea inimii noastre, deoarece numai cuvintele cu energie pozitivă puter-nică, care posedă o forță emoțională fac parte din vocea inimii.

Anastasia SCHIBINSKI, anul I, grupa rusă nr.167

Timpul poate şterge din memorie multe lucruri, întâmplări mai însemnate, nesemnificative, trecătoare. Sunt, însă, unele lu-

cruri în faţa cărora timpul este neputincios. Este vorba de acel sen-timent de afecţiune prin care trece orice om. Astăzi, de altfel, ca şi odinioară, dragostea rămâne o temă la fel de actuală şi pentru adoles-cenţi, şi pentru cei maturi, căci lumea există şi prosperă numai graţie acestui miracol. Pentru cei îndrăgostiţi lumea devine un paradis şi orice celulă a naturii se bucură împreună cu ei: soarele îi încălzeşte ziua, iar luna îi călăuzeşte în timpul nopţii. Fiecare ştie că cei îndră-gostiţi, aidoma păsărilor, au nevoie nu doar de cuib, ci şi de cer, care le dă spaţiu, aer, libertate. Da, anume libertate, deoarece oamenii în-

drăgostiţi, fiind dependenţi unul de celălalt, sunt, într-adevăr, nesupuşi. Liberi de lanţurile prejudecăţilor, ei se află într-o lume pe care şi-au creat-o. Fireşte, orice relaţie afectuoasă necesită efort şi multă dăruire, pentru ca în viaţa cotidiană să nu se stingă focul ei.

Adică, acest legământ între cei doi trebuie să fie plin de responsabilitate, fiindcă poţi să rezişti doar în alianţă strânsă, ţinîndu-te mereu de mână unul de altul. Dragostea,

întocmai ca o plantă, trebuie cultivată, alimentată cu credinţă, cu speranţă, cu bună înţe-legere, cu spirit magic, cu harul de a vrăji cuvintele.

Timp de secole cuvintele completează pornirile nobile ale inimii şi privirile adânci ale ochilor. Se schimbă totul, cuvântul însă persistă, chiar şi declaraţiile de dragoste sunt identice, totul depinde doar de persoana care le pronunţă. Iar pentru a păstra acest sentiment superb, urmează să ne dezvoltăm, să însuşim cât mai mult, să “absorbim” cunoştinţe vaste şi să împărtăşim realizările obţinute alături de jumătatea noastră. Nea-părat, zilnic, trebuie să demonstrăm sentimentul dragostei prin fapte mici, uneori chiar nesăbuite. Esenţialul este ca ele să fie apreciate, fiindcă din aceste detalii se constituie esenţa omului.

Se spune că pentru bărbat lumea este inima, iar pentru femeie inima cuprinde întrea-ga lume. Eu sunt convinsă că şi azi, şi mâine, şi întotdeauna lumea va sta cu ferestrele sufletului deschise spre dragoste şi va aştepta oră de oră, zi de zi, an de an, că poate, într-un răsărit de soare sau în plină zi, se va întâmpla minunea.

Alexandra PODLESNOVA, anul I, grupa rusă, nr. 166,

DRAGOSTEA, O TEOREMĂ CARE TREBUIE DEMONSTRATĂ ZILNIC

Mihai MORĂRAŞ

Redactor-ºef: Mihai MORÃRAªDesign ºi machetare computerizatã: Maria BONDARI

Corector: Viorica MOleAOperatoare: Doina BRAGARIFotoreporteri: Marina CeBOTARI ºi Karim GRAID

editor: USM. Tiraj 1000 ex.Comanda: 180

Adresa: str. A.Mateevici 60, MD 2009Blocul II (Anexa), bir.15, tel. 57-76-39Versiunea electronicã: www.usm.md/ziar

Scrierea corectă

Regulile ortografice care prevedeau scrierea cu î din i în toate cazurile, în afară de cuvintele român, România şi a

derivatelor acestora, au fost aprobate încă în 1953. Majoritatea ce-tăţenilor noştri au început să citească şi să scrie româneşte anume în conformitate cu aceste reguli, care stipulau redarea grafică a sunetului î într-un singur fel, cu î din i.

Ulterior însă ortografia română a fost modificată, trecându-se la scrierea cu â din a, care este mai aproape de principiul etimologic. In conformitate cu noile reguli, a fost editat, în 2005, „Dicţionarul or-tografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” (DOOM), după care se conduce acum toată lumea care scrie cu â din a.

Însă, fără să consulte dicţionarul, unele persoane au înţeles că de acum înainte peste tot se va scrie cu â, aşa cum se scria cândva doar cu î. Regulile sunt totuşi ceva mai compli-cate, pentru că în actuala ortografie sunetul î poate fi redat în scris şi prin î din i şi prin â din a. Iată care sunt aceste reguli: se scrie î la începutul cuvintelor: învăţător, încolo, a întreba etc., deci nu se admite scrierea „ânceput”, „ânger”, „ânsă”; tot î apare la sfâr-şitul cuvintelor - a coborî, a hotărî, a zăvorî, a izvorî, aşa că e greşită scrierea „coborâ”, „hotărâ”; se scrie â doar în interiorul cuvintelor - pământ, cuvânt, tânăr, când etc. Aici mai există însă o regulă “adiacentă”: dacă la cuvintele care încep cu î se adaugă un prefix, atunci se păstrează litera lui iniţială î chiar şi după prefix, astfel că î apare şi în

interiorul cuvântului, de exemplu, neînţeles, a reînvia etc. La fel î apare în interiorul cuvintelor compuse, în care al doilea element începe cu î, de ex., bineînţeles.

Însă ne putem da seama că multă lume nu prea cunoaşte aceste reguli, urmărind chiar titrele din programele televizate: nu demult, în timpul unui program de ştiri, pe ecran era scris: „neânţelegeri în Gagauz-Yeri”; mai scriu unii „reântoarcere”, „neântrerupt”, „re-ântregire” ş.a. Toate aceste cuvinte trebuie scrise cu î, pentru că, fără prefix, ele încep anume cu î - înţelegeri, întoarcere etc.

În interiorul cuvântului â se scrie şi în cazul gerunziilor formate cu sufixul -ând: a lu-cra -lucrând, a trece - trecând. Din aceste motive de poziţie a sunetului, în unul şi aceeaşi cuvânt poate apărea şi î din i şi â din a, de exemplu: în cuvântul neînţelegând, primul î este motivat de poziţia iniţială din înţelege, iar al doilea â se scrie în sufixul -ând.

Tot noile reguli mai prevăd şi modificarea formelor verbului a fi: se scrie sunt, suntem, sunteţi (la rostire accentul se pune pe u), iar nu sînt, sînteţi, sîntem şi bineînţeles că nu se admite sântem.

La noi şcoala nu a trecut la scrierea cu â din a, dar aproape toată presa, academia, editu-rile scriu cu â din a. Rămâne ca instanţele de resort să decidă dacă trecem oficial sau nu la â din a, pentru că aproape toţi scriu aşa, dar nimeni nu învaţă regulile ortografice respective, de aceea şi există destul de multe confuzii.

Irina CONDREA,doctor habilitat, profesor universitar, Catedra Limba Română

Calendarul gregorian stabileşte data de 1 martie ca prima zi de primăvară în emisfera nordică şi prima zi de toamnă în emi-

sfera sudică a Pământului. În realitate, însă, primăvara începe în ziua echinocţiului de primăvară denumit şi vernal, care marchează momen-tul când Soarele traversează ecuatorul ceresc deplasându-se de la sud spre nord. În 2012 echinocţiul vernal este la 20 martie, ora 5:14 UTC (timp universal) sau 7:14 Chişinău. Pri-măvara, soarele răsare tot mai devreme şi apune mai târziu, zilele de primăvară devin tot mai calde şi natura începe un nou ciclu de viaţă.

Ce este echinocţiul? Echinocţiul este un eveniment astronomic care are loc de două ori pe an, în martie şi în septembrie, când Soarele traversează ecuatorul ceresc şi intră fie în emisfera de nord a cerului (primăvara), fie în emisfera de sud a cerului (toamna). În martie, această tranziţie marchează începutul primăverii în emisfera nordică a Pământului şi respectiv începu-tul toamnei în emisfera sudică. (Ecuatorul ceresc este un cerc mare imagi-nar pe sfera cerească exact deasupra ecuatorului terestru, care împarte cerul în emisfera nordică şi emisfera sudică).

Echinocţiul este cauzat de mişcarea orbitală a Pământului, precum şi de faptul că axa Pământului este întotdeauna înclinată cu aproximativ 23,5 grade în raport cu planul orbitei sale (numit şi planul eclipticii).

Termenul “echinocţiu” este derivat din latină: aequus (egal) şi nox (noapte), deoarece la echinocţii, ziua şi noaptea au duratele aproximativ egale.

În emisfera nordică a Pământului, echinocţiul vernal are loc în jurul datei de 20 martie şi marchează începutul primăverii, iar echinocţiul de toamnă sau autumnal este în jurul datei de 22 septembrie, marcând începutul toamnei. În emisfera de sud a Pământului echi-

nocţile se produc la aceleaşi date, dar în ordine inversă, adică echinocţiul autumnal la 20 martie şi echinocţiul vernal la 22 septembrie. În zilele de echinocţii cele două emisfere ale Pământului sunt iluminate de razele solare în mod egal şi zilele sunt aproximativ egale cu nopţile.

În momentul traversării ecuatorului ceresc, Soarele se află în unul din cele două puncte diametral opuse de pe sfera cerească, în care ecuatorul ceresc intersec-tează ecliptica (drumul anual aparent al Soarelui pe sfera cerească). Aceste două puncte de intersecţie sunt numite puncte echinocţiale, respectiv punctul vernal şi punctul autumnal. Prin extensie, termenul echinocţiu poate desemna şi un punct echinocţial. Din toate acestea rezultă că un echinocţiu se produce strict la un anumit moment de timp (şi nu o zi întreagă). În acest moment, pe ecuatorul Pământului există un punct subsolar, adică un punct în care centrul discului solar poate fi observat în zenit, adică în punctul de pe cer care este exact deasupra capului observatorului. Aceasta se întâmplă de două ori pe an, în martie şi în septembrie. Deci, în sensul strict al cuvântului, echinocţiile sunt puncte în timp.

Deşi adesea se crede că echinocţiu înseamnă “zi egală cu noap-tea”, acest lucru nu este strict adevărat. Pentru cele mai multe locaţii de pe Pământ, există alte două zile distincte în fiecare an, când durata zilei şi durata nopţii sunt practic egale, acele zile fiind denumite zile

de echilux (equilux) pentru a le deosebi de zilele de echinocţiu (equinox). Prin convenţie, zilele de echilux sunt zilele în care momentul de apus al Soarelui urmează aproape exact la 12 ore după momentul de răsărit solar.

Ştefan D. TIRON,lector universitar superior

Comitetul sindical al Universităţii de Stat din Moldova, condus de Dumitru Căl-

dare, are o misiune deosebit de importantă – apă-rarea drepturilor fundamentale ale angajaţilor USM – membri de sindicat, în vederea respectării condiţiilor de muncă şi de studii, de retribuire a muncii, de protejare a intereselor social-economice şi profesionale a angajaţilor, a folosirii raţionale a timpului de muncă şi odihnă, de acordare de garanţii sociale în ac-tivitatea profesională. Actualmente organizaţia sindicală a angajaţilor USM este compusă din 21 de or-ganizaţii sindicale primare şi 103 grupe sindicale, reunind, în baza liberului consimţământ, 2342 de membri. În cadrul fiecărei facultăţi şi subdiviziuni activează birourile sindicale, ai căror lideri fac parte din componenţa Comitetului sindi-cal USM. Activitatea organizaţiilor sindicale ale USM se desfăşoară în strictă corespundere cu prevederile Codului Muncii, ale Convenţiei colective a muncii şi altor prevederi legislative. În confor-mitate cu Contractul colectiv de muncă, semnat de dl rector Gheorghe Ciocanu şi de dl preşedinte al Comitetului sindical Dumitru Căldare, are loc un dialog constructiv între sindicate şi administraţia USM în vederea protecţiei sociale, a majorării sa-lariilor, ameliorării condiţiilor de muncă, de trai, de odihnă şi tratament ale salariaţilor USM.

De asemenea, Comitetul sindical, de rând cu Rectoratul, contribuie activ la realizarea unui

Plan de protecţie şi prevenire ce include un com-plex de măsuri cu caracter tehnico-sanitar şi orga-nizatoric, care evaluează condiţiile de activitate şi riscurile profesionale ale cadrelor didactice, bibliotecarilor, ale personalului auxiliar. Este foarte importantă iniţiativa şi angajamentul sin-

dicatelor de a contribui, împreună cu Rectoratul, la edificarea unui teren şi la edificarea unui bloc locativ ipotecar la condiţii avan-tajoase pentru universitari până în anul 2015. Permanent, din fondul sindicatelor se alocă surse bă-neşti pentru activităţi ştiinţifice, culturale, sportive, Zilelor Fa-cultăţilor, precum şi ale ajutoare materiale persoanelor cu proble-me de sănătate şi celor cu o stare familială dezavantajată, copiilor angajaţilor li se oferă cadouri la sărbători, foi de odihnă în tabere de vară, se organizează excursii, sunt premiaţi veteranii războiului şi ai muncii etc. Toate aceste re-

alizări se datorează în bună parte capacităţii de muncă a dlui Dumitru Căldare. Aceste merite au fost înalt apreciate la nivel naţional – ramural, dlui devenind recent învingătorul concursului pentru titlul „Liderul sindical al anului 2011”.

Felicitările noastre! Svetlana COANDĂ, preşedintele biroului sindical al

Facultăţii Istorie şi Filosofie,membru al Comitetului sindical

al angajaţilor USM

VIAŢA SINDICALĂ

O PUNTE ÎNTRE PĂMÂNT ŞI CERMama… A fost primul lui cuvânt. Deşi rostit de fiecare om, de pe buzele

sale s-a desprins mai nu ştiu cum, mai cu pecetea iubirii numai a MAMEI sale, acest fapt imprimându-le consistenţă tuturor obiectivelor pe care şi le-a propus în continuare. Inima mamei a bătut la unison cu inima universului. O auzea mereu şi se umplea de marele cuget al acestei inimi prin care curgea râu iertarea, astfel studiind la şcoala Omeniei cu menirea de a-i cultiva iubirea Divinităţii: rostind cuvântul mamă, rostea numele lui Dumnezeu. Fiinţa Mamei sale i-a fost mereu colacul de salvare, înţelepciunea ei – şcoala vieţii Domniei sale. A construit pentru fiu, cu satisfacţia visului împlinit, scara spre al nouălea cer – cel al bucuriilor – în care voia să-l vadă continuu.

Întreaga comunitate a Universităţii de Stat din Moldova este profund îndurerată de pierderea grea pe care o suferă rectorul Gheorghe Ciocanu, profesor universitar, doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice, şi exprimă sincere condoleanţe în legătură cu trecerea în eternitate a mamei sale Nina Ciocanu.

…Credea în viaţă. Astăzi ea s-a făcut doar o punte – între pământ şi Cer – asigurându-ne de existenţa Marii Treceri, vorba poetului, sau a vieţii veşnice.

Dumnezeu să o odihnească în pace.

A ARS CA O LUMÂNAREUniversitatea de Stat din Moldova şi Facultatea de Istorie

şi Filosofie sunt îndurerate de plecarea dintre noi a profeso-rului şi pedagogului Valeriu Cozma, care a fost pentru toţi cei care l-au cunoscut şi l-au preţuit un model viu de demni-tate, onestitate şi curaj.

Într-adevăr, a ars ca o lumânare, cercetând temeinic la desţelenirea cărărilor uitate din istoria neamului nostru şi a altor popoare. Pentru contribuţia adusă ca istoric şi promotor al valorilor generale, pentru promptitudinea, amabilitatea şi bogăţia sufletului de care a dat dovadă, pentru calităţile sale

de dascăl, profesorul Valeriu Cozma va rămâne veşnic în inimile noastre.Sincere condoleanţe întregii familii şi regretele noastre profunde.Dumnezeu să-l aşeze în loc luminat.

CONDOLEANŢE

CUM ŞI DE CE SCRIEM CU Â DIN A SAU Î DIN I

ECHINOCŢIUL VERNAL – ÎNCEPUTUL PRIMĂVERII

O APRECIERE BINEMERITATĂ