UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE...

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

INFORMATICĂ

Autor: Ionuţ OVEJANU

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Acest material este destinat uzulului studenţilor Universităţii din Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă. Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al Universităţii din Bucureşti.

Universitatea din Bucureşti

Editura CREDIS Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5 Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47 Fax: (021) 315 80 96 Email: [email protected] Http://www.credis.ro


Curs de Informatica pentru Facultatea de Geografie

INTRODUCERE

Informatica in geografie este stiinta care se ocupa cu studiul si elaborarea metodelor de

prelucrare a informatiei geografice cu ajutorul sistemelor automate de calcul. Sistemul informational

prelucreaza informatiile intre sistemul condus si sistemul conducator, fiind reprezentat de totalitatea

metodelor, procedurilor si mijloacelor, folosite in procesul informational si poate fi definit ca un

ansamblu organizat si integrat de operatii de culegere, transmitere, prelucrare, sistematizare, analiza si

pastrare, difuzare si valorificare a informatiilor.

Sistemul informational trebuie sa fie capabil sa furnizeze rapoarte periodice privind

desfasurarea activitatii dar si rapoarte la cerere, determinate de semnalarea unor situatii neobisnuite.

Sistemul informational fundamenteaza activitatea de analiza si prognoza, permitand adoptarea rapida

si eficienta a masurilor impuse de evolutia activitatii. Rezulta ca, sistemul informational reprezinta un

ansamblu structurat si corelat de proceduri si echipamenteelectronice de calcul care permit culegerea,

transmiterea si prelucrarea datelor, obtinerea de informatii. Sistemul informatic largeste campul de

actiune al sistemului informational, ii potenteaza valentele imbunatatindu-l sub aspect calitativ.

Odata cu evolutia sistemelor electronice de calcul, sistemul informatic tinde sa se suprapuna

sistemului informational ca sfera de cuprindere. Mai mult, daca se include in sfera sistemului

informatic activitatea de conducere a proceselor tehnologice, cu ajutorul claculatoarelor de proces,

sfera sistemelor informatice va depasi sfera sistemelor informationale.

1



I. SCURT ISTORIC

Anul 1948 aduce una din cele mai mari realizari: tranzistorul de catre John Bardeen, Walter

Brattain si William Shockley. Transistorul este un

comutator electronic compact care a înlocuit tubul

electronic. Inventarea tranzistorului a declansat si orientarea

spre miniaturizare.

În 1949 englezul Maurice V. Wilkes de la Cambridge a

realizat, pe baza proiectului lui John von Neumann, EDSAC

( Electronic Delay Storage Automatic Computer ). EDSAC

a fost disponibil cu câteva luni înaintea EDVAC si a primit

titlul de primul calculator electronic cu capacitati de stocare. La Harvard, în anul 1949, An Wang,

fondatorul Wang Laboratories a dezvoltat memoriile cu miez magnetic. In consecinta, Jay Forrester de

la MIT (Massachutsetts Institute of Technology) a descoperit o modalitate de a organiza memoriile cu

miez magnetic, oferind o aplicatie mai practica decât precedentele conexiuni seriale. Calculatoarele nu

au devenit doar mai rapide ci acum puteau avea si memorii mai mari. În 1951, Mauchly si Eckert au

înfiintat propria lor companie si aveau în obiectiv realizarea unui calculator comercial cu scopuri

generale. Acesta avea sã se numeasca UNIVAC I.

Calculatoarele precedente au fost folosite doar pentru

scopuri stiintifice sau militare. Oficiul care se ocupa de

recensaminte a instalat imediat un calculator UNIVAC I si l-a

folosit mai mult de 12 ani. In Louisville, in anul 1954 la compania

General Electric a fost realizata prima lista computerizata a

angajatilor calculatorul folosit fiind chiar UNIVAC I. Acum era

doar o chestiune de timp pânã când alte companii precum

Burroughs (Unisys), IBM si altele realizau valoarea comerciala a

calculatoarelor si începeau sa ofere calculatoarele realizate de ei.

Consumau foarte mult curent electric si degajau o cantitate foarte mare de caldura si in

sistemele mari ceda unul la doua ore. Jack Kilby de la Texas Instruments împreuna cu Robert Noyce

2



de la Fairchild Semiconductor au descoperit ca rezistentele, condensatoarele si tranzistoarele puteau fi

facute din acelasi material semiconductor. Acest lucru a dus la aparitia circuitului integrat realizat de

acestia in 1959, circuit care a început sa fie utilizat in calculatoare din 1964.

In anii '60 Gene Amdahl a realizat seria revolutionara de

calculatoare foarte rapide, cu utilizare generala IBM System/360

folosind tehnologia circuitelor integrate. Deoarece era o familie de

calculatoare si foloseau software compatibil era o investitie

convenabila pentru companiile in crestere. Mai târziu in propria lui

firma Gene Amdahl a construit un calculator competitiv mai mic si

mai ieftin.

Miniaturizarea componentelor s-a produs o data cu inovatiile tehnologice, câteva din acestea

având chiar un succes comercial. Cel mai bun exemplu este Ied Ken Olsen si DEC ( Digital Equipment

Corporation ) care au produs primul minicomputer PDP-1 realizat in anul 1963. Mult mai ieftin decât

marile masini acest minicomputer era realizat pentru a fi folosit de catre micile companii. In cealalta

parte, pe ramura super-calculatoarelor ILLIAC IV a fost folosit pentru prima oara pentru a rezolva

probleme aerodinamice care erau prea mari si complicate pentru alte sisteme. In tot acest timp erau

facuti pasi importanti si in dezvoltarea limbajelor de programare. Acestea au început sa fie un domeniu

interesant din 1950. John Backus si un grup de ingineri au realizat FORTRAN (FORmula

TRANslator) ca fiind primul limbaj de programare algebrica.

In 1959, amiralul Grace Murray Hopper era omul de baza in dezvoltarea COBOL (COmmon

Business Oriented Language) ca fiind primul limbaj de programare

realizat pentru afaceri. Hopper a ajutat de asemenea la inventarea

compilatorului lui UNIVAC I, un program care putea traduce alte

programe in limbaj masina in 1 si 0 pe care calculatorul le întelege. In

anul 1964 Douglas Englebart a inventat mouse-ul când lucra pentru

Standford Research Institute (SRI).

Denumirea initiala a mouse-ului a fost "indicator de pozitie X-Y pentru sistem de afisare".

Firma Xerox a introdus mouse-ul in 1974 la sistemul sau de calcul Alto. Doctorul John Kemeny,

profesor de matematica la Dartmouth împreuna cu doctorul Thomas Kurtz, au dezvoltat in anul 1965

3



limbajul BASIC (Beginner's All-purpose Symbolic Instruction Code). Mai târziu ei au prezentat o

versiune a limbajului numita True BASIC care folosea tehnici de programare structurata pentru a face

programele mai usor de citit, de depanat si de îmbunatatit. Astazi sunt folosite ca limbaje de

programare limbaje cum ar fi Pascal, C, C++, Java si altele.

In anul 1967 a fost creata prima unitate de discheta de

IBM unde Alan Shugart conducea o echipa care se ocupa de

realizarea unitatii. Dupa doi ani Shugart a parasit firma IBM

luând cu el peste 100 din ingineri pentru Memorex. Dupa mai

bine de zece ani, in 1979, Finis Conner a început sa colaboreze

cu Shugart pentru a lansa pe piata a unei unitati de hard disk de

5 1/4 inch. Ei au fondat firma Seagate Tehnology si la sfârsitul

anului au lansat interfata si unitatea de hard disk ST-506 care avea capacitatea de 5M formatata.

Aceastã unitate este considerata precursoarea unitarilor de hard disk. Alan Shugart este un nume care

nu trebuie uitat foarte usor pentru ca el este cel care a creat unitatea de dischete, unitatea de hard disk

precum si interfata SCSI. În anul 1970 Intel a creat un chip de memorie care putea stoca un kilobit de

informatie (1 kilobit este egal cu 1024 biti; iar un octet este egal cu 8 biti - chipul continea 128 octeti).

Busicomp fiind companie japoneza producatoare de masini de calcul vazând succesul înregistrat de

Intel, a comandat douasprezece tipuri diferite de circuite. Cei de la firma Intel in loc sa produca 12

chipuri diferite au inclus toate functiile acestora intr-un singur chip si l-au proiectat in asa fel incit sa

poata fi controlat de un program care ii putea schimba functiile.

In anul 1970 Hoff a realizat primul microprocesor numit Intel 4004 ("forty-oh-four") fãcând

astfel visul realizarii unui calculator mic, o realitate. Chipul Intel 4004 opera simultan cu patru biti de

date. Dupa 4004 a urmat in anul 1972 microprocesorul 8008 pe 8 biti. Un an mai târziu au aparut

primele microcalculatoare bazate pe chipul 8008. In anul 1973

compania Intel a scos pe piata un nou procesor 8080 care era de zece

ori mai rapid decât 8008 si adresa 64 kb memorie. In anul 1975 H.

Edward Roberts cunoscut si cu numele de "tatãl microcalculatorului" a

realizat kit-ul Altair 8800 care utiliza un microprocesor 8080. Acesta

s-a vândut pentru aproximativ 395 USD si pentru a putea fi folosit

4



erau necesare câteva cunostinte de asamblare.

Multe companii de calculatoare au aparut si disparut dar una dintre cele mai vechi este Apple

Computer înfiintata de Steven Jobs si Stephen Wozniak. Sediul initial al firmei Apple a fost un garaj.

Wozniak a realizat un microcomputer care era accesibil si atât pentru persoane fizice cât si pentru

firmele mici. De la primele calculatoare Apple scoase pe piata in anul 1977 aceste calculatoare au

devenit din tot mai utilizate. Primul calculator lansat de Apple Computer, Apple I costa 695 USD.

Sistemul era realizat dintr-o placa de circuit principala fixata in suruburi pe un placaj. Acest

calculator nu continea nici carcasa nici sursa de alimentare. Calculatorul Apple II care a aparut pe piata

in anul 1977 a stabilit standardele pentru aproape toate calculatoarele mai importante care i-au urmat,

chiar si pentru IBM PC. In 1978 Philips si Sony au colaborat pentru a realiza actualul compact disc

audio. Anul 1982 cele doua companii au definitivat standardul care cuprindea printre altele si

dimensiunea de 4,72 inch (120 mm) si care are o grosime de 1,2 mm. Se spune ca a fost aleasa aceasta

dimensiune deoarece permitea înregistrarea Simfoniei a IX-a de Beethoven. Philips si Sony au elaborat

si specificatiile pentru unitatea CD-ROM care este folosita de noi astazi. In anul 1981 Adam Osborne a

introdus un microcalculator portabil, Osborne 1. Acesta cintarea aproximativ 11 kg, avea o memorie

de 64 kilo-bytes, si costa 1795 USD.

Compania IBM a colaborat pentru limbajele noului PC cu, pe atunci, mica firma Microsoft care

astazi este una din cele mai mari companii producatoare de software.

In anul 1996 intr-un clasament al primilor zece ofertanti de software firma se afla pe locul al

doilea, cu vânzari de 9,435 miliarde dolari, fiind depasita de IBM care, la acea vreme trecea bine

pragul de zece miliarde, vânzarile ei ajungând la 12,911 miliarde dolari. Pe data de 12 august 1981 in

industria calculatoarelor a aparut un nou standard.

Din 1981 si pâna astazi numarul calculatoarelor compatibile PC vândute a atins de sute de

milioane. Chipul Intel 80286 lansat in anul 1981 este procesorul calculatorului IBM AT si a fost

preferat de IBM deoarece era compatibil cu 8088 (programele scrise pentru chipul 8088 mergeau si pe

286).

Anul 1985 aduce cu el lansarea noului si mult mai performantului chip Intel 80386, un procesor

pe 32 biti. Dupa lansarea primului 486 DX in aprilie 1989 au aparut an de an procesoare mai

performante, care au crescut considerabil performantele sistemelor. Dintre acestea mai importante sunt

5



datele de aparitie a primului procesor Pentium (martie 1993), a procesorului Pentium PRO (septembrie

1995) precum si a procesoarelor Pentium MMX a actualelor Pentium II, Celeron, Pentium III si

Athlon.

6



II. COMPONENTELE CALCULATORULUI

Programele de calculator sunt seturi de instrucţiuni scrise prin intermediul unui limbaj de

programare ce transcriu un algoritm. Limbajul de programare este un limbaj accesibil atât operatorului

uman cât şi echipamentului tehnic. Un algoritm este o metodă de rezolvare a unei probleme printr-un

număr finit de paşi.

Configuraţia unui sistem este lista componentelor acelui sistem. Arhitectura unui sistem este

configuraţia împreună cu relaţiile dintre elemente. Un sistem de calcul este un ansamblu de doua

componente:

HARDWARE – este un termen care acoperă totalitatea componentelor electronice si mecanice

ale sistemului de calcul ( partea fizica);

SOFTWARE – este un termen care acoperă totalitatea programelor utilizate intr-un sistem de

calcul. În cadrul componentei software se distinge un element care asigură interconectarea

tuturor componentelor sistemului de calcul, transformându-le într-o entitate – calculatorul si

care asigură si interconectarea acestuia cu mediul exterior. Acest element software se numeşte

sistem de operare.

A. Hardware

In mod normal un computer personal este alcatuit dintr-o carcasa si diverse componente care

sunt in interior sau se atasaseaza.

Placa de Baza este elementul principal, ea realizează conectarea componentelor sistemului.

Prin logica de control realizează arbitrarea accesului la magistrală între elementele ce solicită acest

acces; transferul între diverse dispozitive.Mecanismul de întreruperi este foarte important deoarece

generează logica de comandă ( control ). Implementarea mecanismului multitasking se face in mod

virtual pe sisteme cu un singur procesor, însă pe sistemele multiprocesor paralelismul task-urilor este

unul real.

7



Componente:

- Placa de baza ( matherboard):

- CPU (Central Process Unit), identifică şi execută

instrucţiunile aritmetice şi logice;

- RAM (Random Access Memory);

- Firmware

- BUS Intern:

- PCI (Peripheral Component Interconnect)

- PCI-E (Peripheral Component Interconnect Express)

- ISA (Industry Standard Architecture)

- HyperTransport (HyperTransport (HT) sau Lightning Data Transport)

- USB (Universal Serial Bus (USB))

- CSI (Intel QuickPath Interconnect sau Common System Interface)

- AGP (Accelerated Graphics Port (also called Advanced Graphics Port)

- BUS Extern;

- Sursa de curent (Externa, Interna – 110v / 220v, AT / ATX);

- Controlere de stocare;

- Controlerul de Video Display;

8



- Dispozitive media mobile (CD-ROM, DVD-ROM, CD Writer, DVD Writer, BD-ROM, BD

Writer, HD DVD, Floppy Disk, Zip Drive, USB Flash Drive, Tape Drive);

- Sisteme de stocare interne (HDD – 8, 5.25, 3.5, 2.5, 1.8, 1 sau 0.85 inch) ;

- Placa de sunet;

- Retelistica ( Modem - Intern/Extern, Placa de Retea,

Direct Cable Conection);

- Componente Periferice:

- Input:

- Input tip text:

- Tastatura (Virtuala, Touchscreen, Pliabila);

- Dispozitive de Pointing:

- Mouse (Mecanic, Optic si Laser);

- TrackBall;

- Tableta Grafica;

- Dispozitive pentru jocuri:

- Joystick;

- GamePad;

- Controler de Jocuri;

- Dispozitive de input tip Imagine si Video:

- Scanner (Drum, Flatbed, Film, Hand);

- Webcam (diferiti megapixeli);

- Dispozitive de input tip Audio:

9



- Microfon (Dinamic, Carbon, Piezoelectric, Laser, Lichid)

- Output:

- Dispozitive de output tip Imagine si Video:

- Imprimanta (Toner, Cerneala, Laser, Cerneala solida, fara cerneala) ;

- Monitor (LCD, CRT, Plasma, Video Proiectoare, SED - Surface-conduction

electron-emitter display, OLED - Organic, Peneton (Armata);

- Dispozitive de output tip Audio:

- Boxe PC

- Casti

B. Software

Acest termen este folosit pentru a descrie o colectie de programe de computer, proceduri si

documente care executa anumite sarcini intr-un computer. Termenul de “Software” este des utilizat

pentru orice nu este hardware dar care este folosit cu hardware.

Soft-urile sunt programele pentru calculator care ii permit unui utilizator sa folosească

calculatorul pentru realizarea de activitati specifice.

Software-ul inglobeaza o gama variata de produse si tehnologi dezvoltate folosind tehnici

diferite cum ar fi limbajele de programare si limbajele scriptice. Tipurile de software includ

dezvoltarea paginilor web prin tehnologii ca HTML, PHP, Perl, JSP, ASP.NET, XML si aplicatii

desktop ca: Microsoft Word, OpenOffice dezvoltate prin tehnologi ca C, C++, Java, C#, etc.

De obicei software-urile ruleaza pe platforme software ca Java si .NET , astfel ca un program

din OS Windws nu poate rula intr-un OS Linux (software-ul scris este diferit intre sisteme sau

platforme) decat daca are o platforma instalata pentru rularea de programe Windows (WINE).

Componenta Software este denumita asa pentru a se distinge de componenta Hardware, care

contine interconectarile fizice si dispozitivele pentru a stoca si executa (lansa) software-ul.

Practic sistemele de calculatoare impart sistemele software in trei mari clase:

Software-ul de sistem, ajuta rularea componentei hardware si a sistemului. Acesta include OS-

ul, driverele dispozitivelor, unelte de diagnoza, servere, sistemul de ferestre, utilitare, etc. Scopul

10



sistemului software este de a separa cat mai mult posibil programarea aplicatiilor de detaliile

particulare ale computerului ca si complex ( memorie, caracteristici hardware si alte dispozitive.

Software-ul de programare, in

mod general ofera unelte pentru asistenta

unui programator in scrierea de programe

si soft-uri utilizand diverse limbaje de

programare. Aceste unelte sunt

editoarele de text, compilatoarele,

interpretoarele, programe de testare si

depanare (debugger), etc. Un IDE

(Integrated development environment)

uneste aceste unelte intr-un pachet

software, iar programatorul nu mai

trebuie sa tasteze comenzi multiple

pentru compilare, interpretare, depanare, urmarire, deoarece IDE-ul are un GUI avansat.

Software-ul aplicatie, permite utilizatorului final (End-User) sa finalizeze una sau mai multe

sarcini specifice. Aplicatiile tipice include automatisme industriale, software-uri de afaceri,

educationale, medicale, baze de date si jocuri de calculator.

Software-urile sunt facute (codate si programate) si proiectate in medii de dezvoltare integrate

cum ar fi Emacs, Xemacs, MS Visual . NET si Eclipse, care simplifica procesul si compileaza

programul.

Software-ul de calculator trebuie sa fie incarcat intr-un mediu de stocare al computer-ului

(HDD , RAM, etc). Odata incarcat computerul este capabil sa il execute. Aceasta implica parcurgerea

instructiunilor din aplicatia software, prin software-ul de sistem catre componenta hardware, care in

ultimul rand primeste instructiunea sub forma de cod masina (limbajul masina). Fiecare instructiune ii

spune computerului sa indeplineasca o operatie – sa mute datele, sa realizeze un calcul, sau sa

modifice ordinea instructiunilor.

11



C. OS

Un sistem de operare este o colectie de tehnologi care sunt proiectate pentru a permite

computerului sa execute o anumita functie. Fara un sistem de operare, un computer ar fi nefolositor.

Executarea unui program implica creerea a unui proces de catre OS.

Componenta software principală (de bază) a unui calculator se numeste sistem de operare (OS).

Sistemul de operare este programul (softul) care

gestioneaza functionarea in mod unitar a componentelor

hardware, adica le permite acestora sa colaboreze unele

cu celelalte in scopul functionarii optime a softurilor

(programelor) instalate pe calculator. OS se interpune

deci intre componentele hardware si cele software iar de

aici rezulta rolul sau esential pentru functionarea

calculatorului.

Un sistem de operare constã într-un ansamblu de proceduri manuale şi module de programe de

sistem, care administreazã resursele sistemului de calcul, asigurã utilizarea eficientã în comun a

acestor resurse şi oferã utilizatorului o interfaţã cât mai comodã pentru utilizarea sistemului de calcul.

Se poate aprecia cã un sistem de operare acţioneazã ca o interfaţã între componenta hardware a

unui sistem de calcul şi utilizator sau programele de aplicaţie.

Pentru a îndeplini rolul de interfaţã între hardware şi utilizatori, un sistem de operare trebuie sã

fie capabil îndeplineascã urmãtoarele funcţii:

1. Oferirea posibilitãţii de lansare în execuţie a programelor de aplicaţie. In acest sens, sistemul

de operare trebuie sã dispunã de:

- un editor de texte

- un translator

- un editor de legãturi

2. Alocarea resurselor necesare executãrii programelor, se realizeazã prin identificarea:

programelor ce se executã, a necesarului de memorie, a dispozitivelor periferice şi a cerinţelor privind

protecţia datelor.

12



3. Facilitãţi pentru compresia datelor, sortare, interclasare, catalogarea şi întreţinerea

bibliotecilor, prin programele utilitare disponibile.

4. Planificarea execuţiei lucrãrilor dupã anumite criterii, pentru utilizarea eficientã a unitaţii

centrale de prelucrare.

5. Asistarea execuţiei programelor prin comunicaţia sistem calcul-utilizator, atât la nivel

hardware, cât şi la nivel software.

Majoritatea sistemelor de operare, pentru a rãspunde rolului de interfaţã hardware – utilizatorii,

sunt organizare pe douã niveluri:

- nivelul fizic, care este mai apropiat pe partea hardware a sistemului de calcul, interferând cu

aceasta prin intermediul unui sistem de înteruperi.

- nivelul logic, care este mai apropiat de utilizator, interferând cu acesta prin intermediul unor

comenzi, limbaje de programare, utilitare, etc.

Potrivit acestor douã niveluri, sistemele de operare cuprind în principal douã categorii de

programe:

- programe de control şi comandã, cu rolul de coordonare şi control a tuturor funcţiilor

sistemelor de operare , cum ar fi: procese de intrare-ieşire, execuţia întreruperilor,

comunicaţia hardware-utilizator;

- programe de servicii(prelucrãri), care sunt executate sub supravegherea programelor de

comandã şi control, fiind utilizate de programator pentru dezvoltarea programelor sale de

aplicaţie.

Primele sisteme de operare realizau prelucrarea pe loturi de programe. Comunicarea operaţiilor

ce urmau sã se realizeze se fãcea prin intermediul unui limbaj de comandã care permitea interpretarea

instrucţiunilor adresate sistemului, precum şi tratarea situaţiilor de eroare. Sistemele de acest tip

funcţionau în regim de monoprogramare.

UCP(unitatea centralã de prelucrare) poate executa numai o instrucţiune într-o anumitã cuantã

de timp şi nu poate opera decât cu date ce se gãsesc în memoria internã; dacã dispozitivele periferice

de intrare sunt lente în furnizarea datelor sau programelor cãtre memoria internã, UCP trebuie sã

aştepte transferul datelor/programelor în memoria internã de a începe execuţia programului.

Dacã sistemul de calcul dispune de un sistem de operare simplu, atunci prelucrarea mai multor

13



programe se realizeazã serial, ceea ce conduce la o ineficientã utilizare a UCP.

GUI - Este abrevierea pentru Grafical User Interface (Interfata Grafica de Utilizare) si contine

reprezentari grafice. Un GUI foloseste ferestre, icon-uri, meniuri care ne conduc la comenzi cum ar fi

cele de deschidere, stergere, mutare de fisiere, iar operarea se face cu ajutorul mouse-ului si tastaturii

computerului (prin scurtaturi ale tastelor). Doua exemple de interfete GUI: Gnome si KDE.

Principalele tipuri de sisteme de operare existente pe PC-uri:

MS-DOS (MicroSoft-Disk Operating System)

- dezvoltarea microcalculatoarelor DOS a început în anul 1978, când INTEL CORPORATION

a lansat microprocesorul I 8088, urmat la scurt timp de I 8086, care au putut utiliza mai multã

memorie internã şi au adus şi alte întrebuinţãri seriei de microprocesoare I 8080.

OS/2 (Operating System/2)

- In 1988, IBM şi Microsoft au introdus OS/2, care a fost proiectat sã preia avantajele

microprocesoarelor Intel 80386 pentru seria de microcalculatoare IBM PS/2 pe 32 de biţi;

Apple DOS

- este un sistem de operare monoutilizator, monotasking; un sistem de operare mai performant

este MacIntosh

UNIX

- a fost creat pentru minicalculatoare, pentru a mãri disponibilitãţile sistemului: memorie

virtualã şi multitasking

Windows 3.1

- Este o interfaţã graficã orientatã pe ferestre, care se instaleazã pe un sistem de calcul ce

lucreazã sub MS-DOS, permiţând utilizatorului lansarea concomitentã a mai multor aplicaţii,

fiecare în fereastra ei, precum şi schimbul de informaţii între acestea.

Windows NT (NT – New Technology)

- este un sistem de operare foarte complex proiectat de Microsoft şi al cãrui principal avantaj îl

constituie posibilitatea implementãrii lui atât pe PC-uri cu microprocesoare Intel, cât şi pe PC-

uri cu microprocesoare RISC.

Windows 95

- un sistem de operare ce înglobeazã o serie de facilitãţi noi, alãturi de cele regãsite la versiunile

14



precedente

Windows 98

- Este un mediu complet integrat cu Internetul, constituindu-se ca un suport pentru noile

tehnologii hardware şi pãstrând compatibilitatea cu Windows 95, faţã de care apare ca o

extindere(upgrade).

Windows 200x

- este ceva nou de la care se aşteaptã o compatibilizare a platformelor Windows şi performanţe

superioare.

Windows Xp Professional, Windows Vista

- este cea mai recenta editie a sistemului de operare Windows, complet integrata cu Internetul

si are performante superioare.

Mai multe sisteme de operare intra in mai multe categori:

MULTI-USER – un OS multi-user permite utilizatorilor multipli sa foloseasca acelasi

computer in acelasi timp si /sau in timp diferit.Aceasta se face prin intermediul unei retele de

calculatoare.

MULTIPROCESING – un OS capabil sa suporte si sa utilizeze mai mult de un procesor.

MULTITASKING – este un OS care este capabil sa permita rularea proceselor software

multiple, in acelasi timp.

MULTITHERADING – este OS-ul care permite sa ruleze concurent, parti diferite dintr-un

program software.

RTOS - Sistemul de Operare Real-Time reprezita un OS multitasking proiectat intentionat

pentru aplicatii cu termen limita fixat (computare real-time).

Ex: roboti industriali, nave spatiale, controlere industriale. (un exemplu la scara mare este TPF -

15



Transaction Processing Facility – dezvoltat de American Airlines si IBM pentru Sistemul de Rezervare

Aeriana – Sabre).

Sistemele Incastrate (embedded), folosesc o varietate de OS dedicate, in unele cazuri, software-

ul OS este direct legat de aplicatie pentru a produce un program monolitic special. In cele mai simple

siste incastrate nu este nici o deosebire intre OS si aplicatie. Sistemele incastrate care au termen limita

fixat folsoesc RTOS cum ar fi: VxWorks, eCos, Qnx, si RTLinux. Altele folosesc OS cum ar fi:

Symbian OS, Palm OS, Windows CE, BSD, and Linux, acestea nesuportand computare real-time.

In continuare, o lista cu dezvoltatorii si OS-urile dezvoltate de ei: IBM (AIX, DYNIX/ptx),

Commodore (AmigaOS), Microsoft (MS-DOS, Windows 3.x, 9x, CE, ME, NT, 2000, Vista, XP si

Xenix), Apple (MacOS 8, 9, 10, X, NEXT STEP, System 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), BSD (BSD), SCO

(Caldera Linux, SCO), Corel (Corel Linux), GNU ( Debian), HP (HP-UX), Linus Torvalds (Linux),

SGI ( IRIX), RedHat (Red Hat Linux), Sun (Sun Solaris), SuSE ( SuSE Linux), Bell Labs (Unix).

16



III. OPEN SOURCE

“Open source” descrie practica de a produce sau dezvolta anumite produse finite, permiţând

accesul utlizatorilor să acţioneze liber asupra procesului de producţie sau dezvoltare. Unii specialişti

definesc "open source" ca un concept filozofic; alţii consideră că este o metodologie pragmatică.

"Open source" desemnează dezvoltarea de programe software de către o comunitate, de către o

companie sau de către o persoană şi oferirea lor spre folosire sau îmbunătăţire sub licenţă GPL.(GNU

General Public License - este o licenţă de distribuire “liberă” a programelor de calculator.)

Software-ul liber e caracterizat de libertatea acordată utilizatorilor săi de a-l utiliza, copia,

redistribui, studia, modifica şi îmbunătăţi.

Mai exact, este vorba de următoarele patru forme de libertate pentru utilizatorii săi:

• Libertatea de a utiliza programul, în orice scop (se mai numeşte "libertatea 0").

• Libertatea de a studia modul de funcţionare a programului, şi de a-l adapta nevoilor proprii

("libertatea 1"). "Open source" asigură accesul la tot codul-sursă.

• Libertatea de a redistribui copii, în scopul ajutorării aproapelui tău ("libertatea 2").

• Libertatea de a îmbunătăţi programul, şi de a pune îmbunătăţirile la dispoziţia publicului, în

folosul întregii societăţi ("libertatea 3"). Necesită accesul la codul-sursă.

Un program (o aplicaţie) este software liber dacă întruneşte toate aceste libertăţi. "Software

liber" nu înseamnă neapărat că este şi necomercial (gratis). Un program liber trebuie să fie utilizabil şi

în scop comercial, şi să fie disponibil pentru dezvoltare şi distribuţie comercială.

17



IV. GNU/LINUX UBUNTU

Debian este un proiect voluntar pentru a dezvolta o distribuţie GNU/Linux. Debian a

fost început mai bine de o decadă în urmă şi a crescut de atunci la peste 1000 de membri cu statut

oficial de developer şi mulţi alţi voluntari şi contribuitori. A fost extins să

cuprindă aproximativ 17000 de "pachete" de aplicaţii liberă şi cu sursele

libere, precum şi documentaţie. Ubuntu este clădit pe piatra de temelie numită

Debian. Ubuntu este un sistem de operare mai uşor de instalat şi de utilizat,

cu un mediu grafic GNOME integrat si păstrează angajamentul Debian faţă de

lumea software-ului liber.

A. Instalarea

Pentru inceput este nevoie de sistemul operativ Ubuntu, pe care il obtii prin download

gratuit,de la adresa: www.freegis.ro, de un DVD nou,si de un program capabil sa inregistreze

imagini .iso.

Trebuie tinut cont ca Linux-ul e frumos si util, stabil si rapid, insa niciodata nu va fi Windows,

chiar daca se aseamana foarte mult. De remarcat faptul ca programele cu care esti obisnuit sa lucrezi :

MS Office, Winamp, Yahoo Messenger, Nero, Internet Explorer, etc sunt ïnlocuite¨de programe

asemanatoare care fac acelasi lucru, si uneori, vei avea surpriza sa te intalnesti cu programele care le

foloseai in Windows, sub acelasi nume, disponibile pentru Linux (ex: Skype, Firefox, Netscape).

Instalarea este destul de simpla. Primul lucru pe care trebuie sa-l facem, este sa descarcam

ïmaginea¨ de cd .iso in varianta Ubuntu Desktop Edition (Varianta DVD cu aplicatii de GiS

preinstalate) de la adresa: www.freegis.ro. Introducem in DVD-ROM un DVD nou si inregistram

imaginea in DVD. Cel mai simplu mod de a face acest lucru,este sa utilizati Nero. (www.nero.com )

Descarcati programul Nero, il instalati, restartati calculatorul, apoi,cand aveti imaginea iso de Ubuntu

dati dublu click pe ea. In acel moment, aplicatia Nero, va va cere un DVD gol; introduceti cd-ul si

confirmati inregistrarea lui.

Odata inregistrat DVD-ul, nu ramane decat sa restartam calculatorul, sau sa-l oprim pur si

18


http://www.nero.com/

http://www.freegis.ro/


simplu.

!! Daca deja este pus sa booteze de pe unitatea DVD atunci treci peste pasul urmator.

Odata oprit, apasam butonul de pornire si intram in configurarea BIOS (sistemul de configurare a

placii de baza) apasand exact atunci cand porneste calculatorul tasta F2 sau tasta Delete pentru a putea

intra in configurarea BIOS.

Aici, utilizand sagetile de navigare si tastele Enter si Esc, navigam prin meniu pana gasim

optiunea Boot, unde selectionam First Boot, confirmam cu Enter si din lista alegem DVD-ROM.

Confirmam apasand Enter, apoi alegem optiunea Second Boot, confirmam cu Enter, si in lista alegeti

HDD, confirmati cu Enter, apoi apasati tasta F10 sau Esc si alegeti optiunea Save Changes and Restart,

sau navegati in meniul general pana la Exit, unde, din lista, alegeti optiunea Save Changes and Restart.

Confirmati cu Enter si in acel moment calculatorul va incerca sa porneasca de pe DVD. E

posibil ca PC-ul vostru sa va ceara sa apasati orice tasta pentru a porni de pe DVD; in acest caz,

apasam o tasta oarecare si ne va aparea urmatorul meniu.

In acest meniu alegem limba cu care dorim sa lucram in Ubuntu. In cazul de fatza, am ales

Engleza. Confirmam alegerea facuta cu tasta Enter,apoi putem alege intre a proba Ubuntu sau a-l

19



instala:

In acest meniu putem alege cum dorim sa instalam : Sa instalam fara a modifica sistemul de

operare existent (daca exista) sau sa instalam Ubuntu nativ. Noi am ales instalarea lui, asa ca vom

confirma cu tasta Enter, pentru a trece la pasul urmator.

Cand am ajuns la acest mesaj,facem click pe ¨Forward¨pentru trece la optiunea: ¨Location¨

20



Daca locatia apare corect, confirmam apasand pe ¨Forward¨, daca nu, alegem din lista

localitatea mai apropiata a tarii in care locuim. Se poate intampla ca ora sa nu coincida, iar acest lucru

poate depinde in multe cazuri de factori diferiti.

Proba de tastatura, unde, scriem cateva cuvinte pentru a verifica functionarea corecta a

tastaturii, dupa care, trecem la pasul urmator:

21



In mod automat avem optiunea de a instala Ubuntu in spatiul liber ramas in HDD, care nu este

folosit de windows. Daca suntem de acord cu optiunea ce ofera utilizarea spatiului liber, apasam pe

“Forward”¨ si continuam cu instalarea.

In aceste doua reprezentari grafice avem posibilitatea sa cream 2 tipuri de partitii, una primara

si alta logica. Putem alege, de altfel, utilizare intregului HDD.

22



<< E posibil sa ne apara un mesaj de genul: Partitie prea mica. In acest caz, pozitionam sageata

de la mouse, intre cele doua partitii ca in imaginea de mai jos, si ducem sageata spre stanga, pentru a

marii spatiul ce va fi alocat noului sistem operativ. Va reamintesc, ca acest lucru NU este recomandat,

ci se recomanda abandonarea instalarii . Daca ne-am asumat riscul, si am redimensionat partitia, sau

pur si simplu daca nu a fost necesara redimensionarea spatiului, vom continua cu urmatorul pas.>>

Avenit timpul de a alege numele si parola ce vor fi folosite in noul sistem operativ. De retinut

faptul ca aceasta parola trebuie sa contina litere si cifre, si sa fie mai lunga de 6 caractere.Parola pe

care o veti alege,va fi necesara nu doar pentru a intra in sistemul operativ;ci si pentru a instala

programe sau pentru a efectua schimbari in configurarea sistemului operativ Ubuntu.

!! DVD-ul FreeGiS, vine cu un user si o parola deja definita, si puteti sari peste aces pas.

Dupa ce am scris numele utilizatorului,numele pc-ului si parola, apasam Ïnainte¨ si vom fi

anuntati ca putem sa migram documentele din celalalt sistem operativ (Documente,Imagini,Muzica).

23



Daca dorim sa migram acele documente -in cazul in care le avem- alegem sistemul operativ din

care dorim sa le copiem, din lista ce ni se ofera.In cazul meu,nu se poate face acest lucru pentru ca nu

am nici un document in celalalt sistem operativ.

Fereastra de mai sus, ne confirma ca sistemul operativ este gata de instalarea. Nu trebuie sa

facem decat sa apasam “Forward”, pentru ca Ubuntu sa se instaleze. Urmeaza instalarea sistemului

24



operativ, timp in care nu trebuie sa facem nimic pana cand nu se termina de instalat; proces ce poate

dura, in functie de caracteristicile calculatorului , 20-40 de minute.

Cand instalarea este gata, ne cere sa repornim calculatorul. Apasam pe ¨Restart Now.

Ceea ce ne va ¨duce¨la urmatorul mesaj,unde,singurul lucru ce trebuie facut,este sa scoatem CD-ul

Ubuntu, si sa apasam tasta Enter

Calculatorul va reporni si ne va cere sa alegem Sistemul Operativ pentru Pornire ( in cazul in

care exista mai multe). Ultimul in lista, va fi mereu, sistemul care era instalat in calculator, (sistemul

gazda), iar sistemul bifat automat, mereu va fi, modul corect de pornire al Sistemului Operativ Ubuntu.

In acest meniu putem naviga, sau putem lasa sa intre in mod automat la ecranul de logare unde

punem numele de utilizator ales cand am instalat Sistemul Operativ Ubuntu 8.04 si parola:

25



Daca datele sunt corecte, va incepe sesiunea in noul nostru sistem Ubuntu.

Dupa cum puteti vedea in imaginea de mai sus, sistemul operativ a pornit corect si am intrat in

interfata lui grafica. Daca ati ajuns la acest pas, inseamna ca Ubuntu a fost instalat corect in

calculatorul vostru.

26



B. Mediul GNOME - prezentare generală

Când intraţi pentru prima oară întro sesiune desktop, ar trebui să vedeţi ecranul de start

implicit, cu panouri, ferestre şi diferite iconuri.

Componentele majore ale desktopului GNOME sunt după cum urmează:

PANOURILE - care sunt zone din desktop-ul GNOME din care puteţi accesa toate aplicaţiile

de sistem şi meniurile. Panourile sunt extrem de configurabile. Un panou important este acela din

partea de sus a ecranului. Acesta include bara de meniuri care conţine trei meniuri speciale şi anume:

MENIUL APPLICATION (APLICAŢII) – acesta conţine legături către toate aplicaţiile grafice

şi unelte sistem.

MENIUL PLACES (LOCAŢII) - acest meniu include legături către dosarul Acasă, desktop,

etc. Din aceste meniuri vi se acordă posibilitatea de conectare la diferite servere, de a căuta fişiere.

Avem o listă a fişierelor recent deschise.

MENIUL SYSTEM – acesta conţine diferite comenzi pentru setarea preferinţelor,

administrarea sistemului, acces la sistemul de ajutor precum şi posibilitatea de ieşire din sistem.

MENURILE - prin care puteţi accesa toate funcţiile desktopului GNOME . Puteţi folosi meniul

APPLICATION pentru a acesa aproape orice aplicaţie sau comandă standard. Puteţi accesa meniul

APPLICATION din meniul principal şi din apletul MENU BAR. Puteţi adăuga Meniul Principal

(Main Menu) şi apletul Bară de meniu la panouri.

FERESTRELE - puteţi afişa mai multe ferestre în acelaşi timp. Puteţi rula câte o aplicaţie în

fiecare fereastră. Managerul de ferestre furnizează cadre şi butoane pentru ferestre. Managerul de

ferestre vă permite realizarea de acţiuni standard, cum ar fi mutare, închidere şi redimensionare a

ferestrelor.

27



SPAŢIILE DE LUCRU - puteţi subdiviza desktopul GNOME în spaţii de lucru separate. Un

spaţiu de lucru este o zonă discretă în care puteţi lucra. Puteţi specifica numărul de spaţii de lucru în

desktopul GNOME. Puteţi comuta către alte spaţii de lucru, dar numai un singur spaţiu de lucru poate

fi afişat la un anumit moment dat.

MANAGERUL DE FIŞIERE - managerul de fişiere Nautilus furnizează un punct de acces

integrat către fişiere şi aplicaţii. Puteţi administra conţinutul directoarelor din managerul de fişiere şi

deschide fişiere cu ajutorul aplicaţiilor corespondente.

DESKTOP-UL - se află în spatele tuturor celorlalte componente. Desktop-ul este o

componentă activă a interfeţei utilizator. Puteţi plasa obiecte pe desktop pentru a accesa rapid fişiere şi

directoare sau pentru a peentru a porni o aplicaţie pe care o folosiţi mai des. Puteţi da click-dreapta pe

desktop pentru a deschide un meniu.

PREFERINŢELE - desktop-ul GNOME conţine unelte dedicate pentru setarea preferinţelor.

Fiecare utilitar controlează o parte particulară a comportamentului desktop-ului GNOME. Pentru a

28



porni un utilitar de setare a prefeinţelor, alegeţi SYSTEM >PREFERENCES . Alegeţi articolul

corespunzător modulului de personalizat din submeniuri. Componenetele desktop-ului GNOME sunt

interoperabile. În mod normal, puteţi realiza aceeaşi acţiune în câteva moduri distincte. De exemplu,

puteţi lansa în execuţie o aplicaţie din panouri, meniuri sau de pe desktop.

NAUTILUS FILE MANAGER - furnizează un punct de acces integrat către fişierele şi

aplicaţiile dumneavoastră. Puteţi folosi managerul de fişiere pentru: Crearea de directoare şi

documente; Afişarea fişierelor şi directoarelor dumneavoastră; Managementul fişierelor şi

directoarelor; Rularea de script-uri;Personalizarea fişierelor şi directoarelor; Scrierea datelor pe CD.

Nautilus administrează şi desktop-ul, care este o componentă activă a interfeţei utilizator.

C. ARHIVELE DE PROGRAME

Programele de calculator libere şi cu sursele deschise sunt adesea preîmpachetate în fişiere .deb

(sau .rpm, în cazul Red Hat) care conţin programele şi bibliotecile de care aveţi nevoie. Aceste fişiere

pot fi descărcate de pe Internet sau vin pe CDuri (CDul Ubuntu este plin de astfel de fişiere) şi le puteţi

instala "manual". ARHIVELE DE PROGRAME sunt servere ce conţin grupuri de pachete software.

29



Ele pot fi accesate în general prin utilitare cum ar fi SYNAPTIC.

Aceste utilitare pot lista toate pachetele software pe care le aveţi instalate (începând de la

kernel până la aplicaţia dumneavoastră favorită cu toate bibliotecile software de care aceasta depinde)

şi pachetele software care sunt disponibile în arhivele de programe pe care leaţi pentru ca utilitarul

respectiv să aibă acces.

Folosind aceste utilitare se centralizează managementul pachetelor software, simplificândul şi

dând distributorilor (celor care setează astfel de arhive) un mod centralizat de a vă trimite actualizări

ale softwareului dumneavoastră. În Ubuntu veţi dori în general să aveţi cel puţin o arhivă Ubuntu

activată (de exemplu cea care include CDul de instalare) dar este destul de comun în a activa arhive de

programe din diverse surse.

Majoritatea programelor de care aveţi nevoie se află deja în arhivele de programe Ubuntu.

Puteţi căuta pe Internet pentru pachete software, sau chiar cod sursă, dar acestea sunt mult dificil de

instalat şi în anumite cazuri nu se vor integra bine în sistemul dumneavoastră.

30



Marea majoritate a softwareului disponibil pentru Linux este deja preîmpachetat pentru

dumneavoastră. Puteţi folosi în Ubuntu utilitare precum UPDATENOTIFIER pentru a fi notificat

când sunt disponibile actualizări ale pachetelor software instalate.

ARHIVA DE PROGRAME Ubuntu conţine mii de pachete software organizate în patru

„componente”. Aceste componente sunt numite „MAIN”, „RESTRICTED”, „UNIVERSE” şi

„MULTIVERSE”. Puteţi instala software suplimentar folosind Synaptic Package Manager sau

Aptitude. Alte componente pot fi adăugate editând fişierul /etc/apt/sources.list.

Componenta „MAIN”

Componenta main a distribuţiei conţine aplicaţii din categoria softwareului liber, care pot fi

liber redistribuite şi cărora li se oferă suport din partea echipei Ubuntu. Acestea includ cele mai

populare şi mai de încredere aplicaţii software cu sursele deschise disponibile, multe dintre ele fiind

instalate implicit în momentul instalării Ubuntu. Softwareul din main include aplicaţii selectate manual

şi care sunt considerate importante de către programatorii Ubuntu, comunitate şi utilizatori şi cărora

echipele de distribuţie şi de securitate doresc să le ofere suport. Atunci când instalaţi software din

main, sunteţi asigurat că ”acele programe vin cu actualizări de securitate şi suport tehnic. ” Credem că

softwareul pe care îl găsiţi în main include tot ce majoritatea din dumneavoastră aveţi nevoie pentru un

sistem desktop complet funcţional sau pentru un server Internet ce rulează software cu sursele

deschise.

Componenta „RESTRICTED”

Componenta restricted este rezervată pentru software care este foarte folosit şi căruia echipa

Ubuntu îi oferă suport deşi nu este disponibil sub o licenţă absolut liberă. Anumite pachete software

din restricted vor fi instalate pe CDurile Ubuntu dar este separat în mod clar pentru a ne asigura că este

uşor de dezinstalat.

Componenta „UNIVERSE”

Componenta UNIVERSE este o imagine a lumii libere, cu sursele deschise. În universe puteţi

găsi aproape orice program cu sursele deschise şi programe sub o varietate de licenţe mai puţin libere,

aduse dintro varietate de surse publice. Toate aceste pachete software sunt compilate folosind

biblioteci şi utilitare care fac parte din MAIN, deci ar trebui să se instaleze şi să ruleze bine cu

software din main, dar nu se oferă nici o garanţie pentru rezolvarea problemelor de securitate şi suport.

31



Componenta universe include mii de pachete software. Prin intermediul UNIVERSE, utilizatorii sunt

capabili să aibă diversitatea şi flexibilitatea oferită de vasta lume OPEN SOURCE clădită pe baza

stabilă Ubuntu. Trebuie să înţelegem riscul în folosirea componentei universe. Veţi putea activa

componenta universe editând fişierul „/etc/apt/sources.list” după instalarea Ubuntu.

Componenta „MULTIVERSE”

Componenta „MULTIVERSE” conţine software care „nu este liber”, ceea ce înseamnă că

cerinţele acestui tip de software nu îndeplinesc politicile de licenţiere ale componentei „MAIN”.

Este sarcina dumneavoastră să verificaţi drepturile de utilizare ale acestui software şi să se supună

termenilor de licenţiere sau drepturile de copiere. Acest software nu este suportat şi în mod normal nu i

se pot rezolva problemele de securitate sau actualizări.

Ubuntu nu activează implicit la instalare arhivele de programe din componentele

Universe şi Multiverse.

32



V. OPENOFFICE.ORG (OOo)

OPENOFFICE.ORG (OOo) este o suită de aplicaţii de birou disponibilă în mod liber şi gratuit,

care prezintă toate opţiunile ce vă sunt necesare. Suita OpenOffice.org (OOo) include următoarele

componente:

WRITER este o unealtă cu multe facilităţi pentru crearea scrisorilor, rapoartelor, buletinelor de

ştiri, broşurilor ca şi a altor documente. Puteţi insera imagini şi obiecte din alte componente în

documente Writer. Writer poate exporta fişierele dumneavoastră în formate ca HTML, XHTML,

XML, Adobe’s Portable Document Format (PDF), şi câteva versiuni de formate Microsoft Word. Se

poate conecta de asemenea la clientul dumneavoastră de email.

CALC are toate funcţiile de analiză avansată, cartografiere şi prelucrare condiţionată care sunt

de aşteptat la un program de foi de calcul avansat. Include peste 300 de funcţii pentru operaţii

financiare, matematice, statistice etc. Analizorul de scenarii Scenario Manager) generează analiză

bazate pe supoziţii (“what if”). Calc generează hărţi 2-D şi 3-D, care pot fi integrate în alte documente

OOo. Puteţi de asemenea să deschideţi şi să lucraţi cu registre Microsoft Excel, salvându-le în format

Excel. Calc poate exporta foi de calcul în formatele Adobe - PDF şi în HTML.

IMPRESS oferă toate uneltele de prezentare multimedia uzuale, cum sunt efectele speciale,

animaţie, uneltele de desenat. Ese integrat cu facilităţile grafice avansate din componentele Draw şi

Math. Diapozitivele pot beneficia de efectele speciale de text disponibile în FontWork, ca şi de sunet

şi videoclipuri. Impress este compatibil cu formatuld e fişier al programului PowerPoint de la

Microsoft şi poate salva numca dumneavoastră în numeroase alte formate, inclusiv în Macromedia

Flash (SWF).

DRAW este o unealtă de desenare vectorială cu care se poate produce orice de la simple

diagrame la organigrame, scheme logice, fluzuri tehnologice sau grafică 3-D. Facilitatea de Smart

Connectors vă permite definirea propriilor puncte de conexiune. Puteţi folosi Draw pentru a crea

imagini utilizabile în orice altă componentă a OOo şi vă puteţi crea propria grafică pe care să o

adăugaţi în galeria utilizată de Draw. Draw poate importa grafică din foarte multe formate şi poate

salva în peste 20 de formate incluzând PNG, HTML, PDF şi Flash.

33



BASE vă oferă unelte pentru munca zilnică cu baze de date dintr-o interfaţă simplă. Poate crea

şi edita formulare, rapoarte, interogări, tabele, vizualizări, relaţii, astfel încât lucrul cu o bază de date

este similar cu al altor aplicaţii cunoscute de baze de date. Base oferă multe facilităţi noi, ca de

exemplu posibilitatea de a analiza şi de a edita relaţiile dintr-o interfaţă tip diagramă. Base

încorporează HSQLDB ca motor uzual de baze de date relaţionale. Poate folosi şi dBASE, Microsoft

Access, MySQL sau Oracle, ori altă bază de date compatibilă cu ODBC sau JDBC. Base

implementează suport şi pentru un subset din specificaţia ANSI-92 SQL.

MATH este editorul OOo de formule sau ecuaţii. Îl puteţi folosi pentru a crea ecuaţii complexe

care includ caractere sau simboluri sau caractere indisponibile în fonturile obişnuite. Deşi este cel mai

mult utilizat pentru a crea formule în alte componente, ca de exemplu în Writer sau Impress, Math

poate să lucreze şi independent. Puteţi să salvaţi formulele în limnajul (standard) Mathematical

Markup Language (MathML) pentru a le putea include în pagini web sau în alte documente care nu

sunt create cu OOo.

34



OpenOffice.org (OOo) necesită unul dintre sistemele de operare următoare:

Microsoft Windows 98, Windows ME, Windows 2000 (Service Pack 2 sau mai nou), Windows

XP sau Windows 2003

GNU/Linux Kernel version 2.2.13 şi glibc 2.2.0 sau mai nou

Mac OS X 10.3.x (10.3.5 recomandat), Mac OS X 10.4.x, este necesar X11

Solaris versiunea 8 sau mai nouă

Pentru a deschide un fişier existent alegeţi Fişier > Deschide (File > Open) sau apăsaţi butonul

grafic Deschide fişier (Open File) de pe panoul cu unelte Standard ori apăsaţi tastele Control+O.

Dialogul Deschide (Open) va apare si infăţişează aspectul din WindowsXP al acestui dialog.

Alegeţi fişierul, apoi daţi clic pe Deschide (Open).

35

Deschidere fişier



OpenOffice.org poate importa (citi) fişierele folosite de Microsoft Office. Pe de altă parte,

Microsoft Office nu poate importa fişierele în formatul OpenDocument, care este folosit de

OpenOffice.org.

Dacă veţi dori să transmiteţi un fişier unui utilizator de Microsoft Office va trebui să îl salvaţi

într-un format folosit de Microsoft Office, Rich Text Format (.rtf) fiind cel mai indicat. Mai jos este

un tabel pentru o ghidare uşoară:

Tipul OpenDocument Aplicaţia Extensia Echivalent MS Office

Text Writer odt doc

Şablon text (Template) Writer ott dot

Document master Writer odm doc

Foaie de calcul (Spreadsheet) Calc ods xsl

Şablon foaie de calcul Calc ots xst

Desen (Drawing) Draw odg N/A

Şablon desen (Drawing) Draw otg N/A

Prezentare (Presentation) Impress odp ppt

Şablon prezentare Impress otp pot

Formulă Math odf N/A

Grafic (Chart) Chart odc N/A

Bază de date (Database) Base odb mdb

OpenOffice.org salvează fişierele implicit în formatul OpenDocument, dar puteţi să selectaţi şi

un alt format. De asemenea, puteţi stabili ca în mod implicit să salveze în alt format, de exemplu dacă

veţi dori să folosiţi formatul Microsoft Office veţi face astfel:

1) Alegeţi Unelte > Opţiuni... > Încarcă/Salvează > General (Tools > Options... > Load/Save >

General).

2) La secţiunea Formatul standard de fişier (Standard File Format) alegeţi tipul documentului (de

exemplu, “Text document”) şi apoi formatul de fişier pe care doriţi să îl folosiţi de obicei din

lista Întotdeauna salvează ca (Always Save As).

3) Va trebui să repetaţi pentru fiecare tip de document pentru care doriţi să faceţi schimbări.

4) Apăsaţi OK pentru a salva schimbările.

36



În plus faţă de formatele OpenDocument (.odt şi .ott), OpenOffice.org 2.0 Writer poate importa

formatele Microsoft Office (.doc, .dot) ca şi .rtf, .txt, .csv, formatele StarWriter şi cele OpenOffice.org

1.x.

Când deschideţi fişiere .htm sau .html (folosite la paginile web) OpenOffice.org foloseşte un

Writer optimizat special pentru lucrul cu aceste fişiere.

În plus faţă de formatele OpenDocument (.ods şi .ots) OpenOffice.org Calc poate deschide

formatele OpenOffice 1.x ca şi următoarele formate:

Microsoft Excel 97/2000/XP (.xls şi .xlw) Rich Text Format (.rtf)Microsoft Excel 97/2000/XP Template (.xlt) Text CSV (.csv and .txt)Microsoft Excel 95 (.xls şi .xlw) Lotus 123 (.wk1 and .wk1)Data Interchange Format (.def) formate StarCalcdBase (.dbf) Sylkfişiere .htm şi .html files inclusiv pagini Web

În plus faţă de formatele OpenDocument (.odp şi .otp) OpenOffice.org poate deschide

următoarele formate:

• Microsoft PowerPoint 97/2000/XP (.ppt şi .pps)

• Microsoft PowerPoint 97/2000/XP Template (.pot)

• StarDraw, StarImpress

• CGM - Computer Graphics Metafile (.cgm)

În plus faţă de formatele OpenDocument (.odg şi .otg) OpenOffice.org poate deschide

următoarele formate grafice:

BMP JPEG PGM RAS TGADXF MET PLT SGF TIFFEMF PBM PNG SGV WMFEPS PCD PPM StarDraw XBMGIF PCX PSD SVM XPM

37



În plus faţă de formatele OpenDocument Formula, OpenOffice.org poate deschide fişiere în

format StarMath şi MathML (.mml).

Dacă deschideţi fişiere produse de MS Word care conţin obiecte ale editorului de ecuaţii iar

opţiunea din Unelte > Opţiuni > Încarcă/Salvează > Microsoft Office (Tools > Options > Load/Save >

Microsoft Office) este bifată obiectul va fi în mod automat convertit în formatul OpenOffice.org Math.

Pentru a salva un fişier nou:

1) Alegeţi Fişier > Salvează ca (File > Save As).

2) Când apare dialogul Salvează ca (Save As) introduceţi numele fişierului şi verificaţi-i tipul

(dacă aveţi posibilitatea).

Pentru a salva un document cu numele pe care deja îl are alegeţi Fisier > Salvează (File >

Save). Aceasta va suprascrie versiunea salvată anterior.

Pentru a proteja întregul document împotriva consultării fără a introduce în prealabil o parolă

există în dialogul Salveaza ca (Save As) o opţiune pentru introducerea unei parole. Această opţiune

este disponibilă numai pentru formatele OpenDocument sau cele folosite de versiunea mai veche,

OpenOffice.org 1.x.

1) La dialogul Salvează ca (Save As) bifaţi casuţa de lângă Salvează cu parolă (Save with

password) şi apoi apăsaţi Salvează (Save). Veţi fi întrebat:

2) Tastaţi aceeaşi parolă în câmpul Parolă (Password) ca şi în câmpul Confirm(are), apoi apăsaţi

OK.

Dacă aţi introdus aceeaşi parolă în ambele câmpuri documentul va fi salvat protejat de parolă,

38



iar daca parolele nu se potrivesc veţi fi întrebat din nou.

Puteţi alege să salvaţi fişierele în mod automat de către OpenOffice.org. Salvarea automată, ca

şi cea manuală, va suprascrie salvarea precedentă. Pentru a controla această opţiune:

1) Alegeţi Unelte > Opţiuni > Încarcă/Salvează > General (Tools > Options > Load/Save >

General).

2) Bifaţi Salvează informaţia de recuperare la fiecare (Save AutoRecovery information every) şi

stabiliţi intervalul de timp.

Fiecare componentă OOo are abilitatea de a exporta în PDF. Acesta este un standard indistrial,

fiind ideal pentru a trimite fişiere către cineva care nu le va modifica, putând fi vizualizate cu Acrobat

Reader.

Puteţi exporta direct în PDF folosind butonul din bara de unelte sau din meniul Fişier (File)

> Export.

39



Dacă folosiţi meniul Fişier (File) > Export veţi fi întrebat cu privire la numele fişierului PDF şi apoi, în

cadrul unui alt dialog, cu privire la opţiunile pentru export

Puteţi redenumi sau şterge fişiere din cadrul dialogurilor OpenOffice.org. Nu este însă posibil

să copiaţi sau să mutaţi fişiere în cadrul dialogurilor. Pentru a redenumi un fişier:

1) Alegeţi Fişier > Deschide (File > Open) şi răsfoiţi până la fişierul dorit.

2) Daţi clic dreapta pe numele fişierului şi alegeţi Redenumeşte (Rename). Va fi selectat numele

fişierului.

3) Tastaţi pentru a înlocui caracterele selectate sau folosiţi săgeţile cursorului pentru a muta

cursorul şi a modifica numele existent.

Pentru a şterge un fişier folosind acest dialog:

1) Daţi clic dreapta pe numele fişierului pentru a afişa meniul contextual.

2) Apăsaţi Şterge (Delete) şi răspundeţi la dialogul ce apare, confirmând ştergerea.

Sunt mai multe moduri pentru a crea un fişier nou:

• Folosiţi Fişier > Nou (File > New) şi alegeţi tipul noului document.

• Folosiţi butonul Nou (New) de pe panoul Funcţii. Acest buton are două comportamente, în

funcţie de durata apăsării: dacă îl ţineţi apăsat va fi afişat un meniu pentru a selecta tipul

documentului pe care doriţi să îl creaţi.

Puteţi alege dacă să folosiţi dialogurile pentru deschiderea şi salvarea fişierelor oferite de

sistemul de operare sau cele ale OpenOffice.org. Pentru a vizualiza opţiunea curentă şi eventual pentru

a o schimba procedaţi astfel:

1) Alegeţi Unelte > Opţiuni... > OpenOffice.org > General (Tools > Options... > OpenOffice.org >

General).

2) Bifaţi căsuţa Foloseşte dialogurile OpenOffice.org (Use OpenOffice.org dialogs).

Cele trei butoane din partea de sus a dialogului OOo Deschide (Open) au următoarele

semnificaţii (de la stânga la dreapta):

• În sus un nivel (Go up one level) schimbă în directorul (folder, directory) părinte faţă de

directorul curent. Cu alte cuvinte, urcă un nivel, spre rădăcină, în arborele directoarelor. Puteţi

ţine apăsat butonul pentru a selecta direct directorul destinaţie, fără a mai trece prin nivelurile

40



intermediare.

• Director nou (New folder).

• Directorul obişnuit (Default Directory).

Pentru documentele OpenOffice.org care au fost salvate cu mai multe versiuni folosiţi lista

derulantă pentru selectarea versiunii, care va fi deschisă în modul numai citire (read-only).

Folosiţi câmpul Tipul fişierului (File type) pentru a filtra fişierele dintre care selectaţi (la

deschidere) sau pentru a stabili formatul fişierului în care salvaţi, la salvare.

Căsuţa de bifat Numai citire (Read-only) vă permite să deschideţi fişierul numai pentru

vizualizare şi imprimare, iar butoanele şi opţiunile din meniuri inaplicabile nu vor fi disponibile. Va fi

însă afişat un buton Editare fişier (Edit File) pe panoul Funcţii care să deschidă fişierul pentru editare.

Este posibil să deschideţi fişiere din Internet folosind adresele specifice (URL).

Meniurile sunt situate în partea de sus a ecranului. Opţiunile din meniul principal sunt Fişier

(File), Edit(are), Vizualizare (View), Inserare (Insert), Format(are), Tabel (Table), Unelte (Tools),

Ferestre (Window) şi Ajutor (Help). Când selectaţi una dintre acestea este afişat un submeniu pentru

celelalte opţiuni.

• Fişier (File) conţine comenzile care se aplică întregului document, cum sunt Deschide (Open),

Salvează (Save) şi Salvează ca PDF (Export as PDF).

• Edit(are) conţine comenzi pentru editarea documentului cum sunt Reface (Undo) şi Găseşte şi

înlocuieşte (Find & Replace).

• Vizualizare (View) conţine comenzi pentru controlul afişării documentului cum sunt Proporţionare

(Zoom) şi aspect Web (Web Layout).

• Inserare (Insert) conţine comenzi pentru inserarea de elemente în document cum sunt antetele,

subsolurile şi pozele.

• Format(are) conţine comenzi pentru formatarea aspectului documentelor dumneavoastră, cum sunt

Stiluri şi formatare (Styles and Formatting) şi AutoFormat(are).

• Tabel (Table) arată toate comenzile pentru a insera şi a edita un tabel în document.

41



• Unelte (Tools) conţine funcţii cum sunt Verificare text (Spellcheck), Personalizare (Customize) şi

Opţiuni (Options).

• Fereastră (Window) conţine comenzi în legătură cu afişarea ferestrelor.

• Ajutor (Help) conţine legături către programul de asistenţă, unealta de ajutor “Ce este aceasta?”

(What’s This) şi informaţii despre versiunea de OpenOffice.org pe care o aveţi instalată.

Este posibil să personalizaţi (modificaţi) meniurile în OpenOffice.org. Pentru a personaliza meniurile:

1) Alegeţi Unelte > Personalizare (Tools > Customize).

2) La dialogul Personalizare (Customize) alegeţi categoria Meniuri (Menus).

3) În Meniuri OpenOffice.org Writer (Menus OpenOffice.org Writer) selectaţi meniul pe care

doriţi să îl personalizaţi în lista derulantă Menu drop down.

4) Puteţi să personalizaţi fiecare meniu folosind butoanele Menu şi Modify.

5) Puteţi adăuga comenzi într-un meniu apăsând butonul Adaugă... (Add...).

6) Puteţi crea un nou meniu apăsând pe butonul Nou... (New...).

Bara de unelte din partea de sus (este poziţia obişnuită) este denumită bara de unelte standard

(Standard Bar). Bara de unelte standard este similară în toate aplicaţiile OpenOffice.org.

Cea de a doua bară de unelte de sus (în poziţia obişnuită) este bara de unelte pentru formatare

(Formatting Bar). Bara de unelte pentru formatare este o bară de unelte contextuală (adică modificată

în funcţie de contextul cursorului din document) care afişează butoane grafice în funcţie de poziţia

cursorului sau selecţia curentă. De exemplu, când cursorul este într-un tabel, această bară de unelte

găzduieşte bara de unelte tabel (Table Bar) şi bara de unelte text (Text Bar).

Butoanele cu un mic triunghi negru vor afişa submeniuri (sub-menus), bare de unelte flotante şi

alte elemente selectabile cu un clic lung. Barele de unelte flotante nu pot fi încorporate pe nici o

42

Panoul standardPanoul formatare



margine a ferestrei. Pentru a muta o astfel de bară de unelte, trageţi-o de bara de titlu.

Pentru a afişa sau a ascunde barele de unelte alegeţi Vizualizare > Bare de unelte (View >

Toolbars) sau daţi clic pe săgeata de la capătul panoului (se va afişa acelaşi meniu). O bară de unelte

activă arată un mic semn lângă numele său.

Pentru a muta o bară de unelte flotantă, poziţionaţi cursorul deasupra mânerului panoului, ţineţi

apăsat butonul stâng al mausului şi trageţi bara de unelte în noua poziţie. Pentru a încorpora bara de

unelte în altă parte, plasaţi cursorul mausului deasupra mânerului panoului, ţineţi apăsat butonul stâng

şi trageţi bara de unelte în noua poziţie, apoi eliberaţi butonul mausului. Bara de unelte va fi

încorporată la noua poziţie.

Sunt trei metode pentru a ajunge la dialogul de personalizare a unei bare de unelte:

• Pe bara de unelte, apăsaţi săgeata din capătul său şi alegeţi Personalizare bară de unelte (Customize

Toolbar).

• Alegeţi Vizualizare > Bare de unelte > Personalizare (View > Toolbars > Customize) din meniul

principal.

• Alegeţi Unelte > Personalizare (Tools > Customize) din bara de meniu. La categoria Bare de unelte

(Toolbars) , alegeţi barele de unelte pe care doriţi să le modificaţi şi apăsaţi pe butoanele Bară de

unelte (Toolbar) sau Modifică (Modify).

Pentru a crea o nouă bară de unelte:

1) Alegeţi Unelte > Personalizare > Bare de unelte (Tools > Customize > Toolbars) din meniul

principal.

2) Apăsaţi Nou (New). Aceasta va crea o bară de unelte intitulată “New Toolbar1”.

3) Personalizaţi-o ca mai sus.

Unele fereastre din OpenOffice.org sunt încorporabile. Le puteţi muta, redimensiona sau ataşa

la una din marginile ecranului. Pentru a încorpora o fereastră, apăsaţi tasta Ctrl şi mutaţi fereastra la

marginea dorită, apoi eliberaţi tasta. Pentru a dezintegra o fereastră, trageţi-o de bara de titlu de lângă

margine.

Navigator-ul vă afişează toate obiectele conţinute în document. Este o cale foarte convenabilă

de a inspecta conţinutul documentului şi de a regăsi elementele căutate. Butonul Navigator-ului este

43



amplasat pe bara de unelte standard. Navigator-ul afişează lista titlurilor, tabelelor, cadrelor de text,

imaginilor, semnelor de carte şi celorlalte elemente. Apăsaţi pe semnul + de lângă fiecare listă pentru

a-i vedea conţinutul.

Dacă doriţi să vedeţi conţinutul unei singure categorii, selectaţi categoria respectivă şi apăsaţi

butonul Vizualizare conţinut (Content View).

44



VI. INTERNET

Internet-ul este:

- o cale de comunicare foarte rapidă şi atractivă între oamenii acestei lumi;

- modalitatea prin care oamenii aflaţi oriunde pe Glob pot comunica şi schimba informaţii cu

uşurinţă;

- oferta „de toate pentru toţi” remarcându-se prin uşurinţa cu care orice utilizator, fie el şi

novice în informatică poate avea acces la informaţii;

- Internet-ul este reţea de reţele. O reţea este un grup de calculatoare care au fost conectate

astfel încât să poată comunica între ele ( să facă schimb de informaţii ). Ele îşi pot transmite mesaje

unul altuia şi pot folosi în comun informaţiile sub formă de fişiere.

Internet-ul asigură legătura între peste 30000 de astfel de reţele şi în permanenţă, la acestea se

adaugă tot mai multe. Unele din reţele sunt administrate de instituţii guvernamentale, altele de

universităţi, firme, biblioteci, şcoli.

45



Reţelele pot fi de mai multe tipuri:

- LAN ( Local Area Network ) – calculatoarele sunt plasate în interiorul aceleiaşi

clădiri sau campus universitar.

- MAN ( Metrropolitan Area Network) – reţea extinsă la nivelul unui oraş.

- WAN ( Wide Area Network) – reţea naţională

Internet-ul este o interconectare de LAN-uri, MAN-uri şi WAN-uri, prin legături rapide ( satelit,

circuite, comunicaţie digitală ).

Pentru identificarea statiilor sursa si destinatie la transmisia de date se foloseste mecanismul de

adrese INTERNET, denumite si adrese IP. Fiecare adresa INTERNET este unica in felul sau. O adresa

INTERNET, conform protocolului IP4, are lungimea de 4 octeti si se reprezinta in forma zecimala prin

4 numere cu valori intre 0 si 255, separate cu punct.

De exemplu, adresa INTERNET

11000000 01001010 00100011 001110101 in forma zecimala va fi 192.74.35.61.

Adresa INTERNET consta in identificatorul retelei si identificatorul gazdei in aceasta

retea. In cadrul câmpului identificatorului de retea, se separa un subcâmp in care se specifica clasa

adresei. Sunt definite 5 clase de adrese: A, B, C, D si E. Structura claselor A, B si C este prezentata

mai jos.

Utilizând datele din tabel se poate calcula numarul de identificatoare de retea si de gazda

posibile pentru fiecare clasa de adrese. Rezultatele obtinute sunt sistematizate in tabelul 2. Cunoscând

primul numar zecimal al unei adrese INTERNET, se poate stabili clasa acestei adrese (vezi coloanele

1, 4 al tabelului 2).

De exemplu, adresa 192.74.35.61 este de clasa C.

****Structura adreselor INTERNET

46



**** Caracteristici ale claselor de adrese INTERNET

Clasa Numarul de retele Identificatoare de gazda Diapazonul de numere zacimale A 27 – 2 (126) 224 – 2 (2 147 483 648) 1.ххх.ххх.ххх 126.ххх.ххх.ххх B 214 (16 384) 216 – 2 (65 534) 128.0.ххх.ххх 191.255.ххх.ххх C 221 (2 097 152) 28 – 2 (254) 192.0.0.ххх 223.255.255.ххх D - - 224.0.0.ххх 239.255.255.ххх E - - 240.0.0.ххх 254.255.255.ххх

Utilizarea adreselor INTERNET in forma numerica nu este foarte comoda. De aceea se prefera

adresarea statiilor din retea in forma de nume. Un nume de calculator gazda consta din mai multe

nume de domenii, separate prin punct. De exemplu: geo.unibuc.ro.

Pentru a beneficia de facilităţile Internet-ului, un utilizator trebuie să conecteze calculatorul la

una din subreţelele precizate mai sus. Nimeni nu exista vreo companie care sa impună o serie de

reguli. Singurele reguli care guvernează Internet-ul sunt cele ale bunului simt. Exista totuşi o societate

a utilizatorilor numita ISOC (INTERNET SOCIETY), care are obligaţia sa gestioneze din punct de

vedere tehnic Internetul si sa standardizeze tehnologia folosită.

Conectarea la internet se poate face in patru moduri principale de conectare la Internet :

a) Legătura permanenta (permanent connection). Sunt folosite de marile organizaţii de genul :

universităţi, scoli, corporaţii. Cheltuielile pentru instalarea si funcţionarea unei astfel de legături

dedicate sunt de mii de dolari.

b) Legătura directa prin modem (dial-in direct connection). Acest gen de legături este cel mai

bun, după legătura permanentă. Este accesibil persoanelor individuale, si firmelor mici, deoarece

cheltuielile pentru instalare si funcţionare sunt aproximative 50 dolari. Deoarece este un serviciu „dial-

in”, aveţi nevoie de un modem şi va trebui să formaţi un număr de telefon pe care vi-l indică

furnizorul de servicii.

c) Legătura prin modem şi terminal ( dial-up terminal connection ). Acest gen de legătură va

permite conectarea prin modem la furnizorul de servicii şi, după stabilirea legăturii, calculatorul dvs.

funcţionează ca un terminal.

Comunicarea şi schimbul de informaţii în Internet se realizează prin „servicii” ce permit

exploatarea şi căutarea de informaţii aflate în această uriaşă reţea. Pentru oricare dintre servicii există

47



un calculator care solicită informaţii – un client al serviciului respectiv – de la un alt calculator care

furnizează informaţiile, numit server. Fiecare calculator legat în reţea, poate fi atât client cât şi server.

In principiu exista doua mari domenii in care acesta este Internetul este folosit :

1. Comunicare

a) Posta electronica (e-mail).

Posta electronica reprezinta cea mai utilizata si populara aplicatie a Internetului. Ea permite

utilizatorilor sa comunice si sa transmita informatii altor utilizatori indiferent de localizarea geografica

si de fusul orar la o viteza remarcabila, astfel incit un e-mail poate ajunge pe cealalta parte a globului

in citeva minute.

Prin e- mail se pot transmite orice tip de date (text, sunet, grafica, video) .

O adresa de e-mail va arata intotdeauna de forma: utilizator@adresa_domeniului. De obicei

utilizatorul se poate alege, insa adresa este data de serverul unde se gaseste casuta postala . Cele doua

parti ale adresei sunt despartite prin @. Prima parte contine identificatorul utilizatorului dupa cum este

el inregistrat pe domeniul unde este creata casuta postala , iar a doua parte (dupa @) reprezinta

informatiile de identificare in Internet a calculatorului unde se afla casuta postala. De exemplu adresa

“[email protected]” inseamna casuta postala a utilizatorului “geografie” aflata pe domeniul

geo.unibuc.ro

b) Liste de discutii (discussion lists) care permit participarea la discutii si schimburi de

informatii in grupuri diverse.

Listele de discutii (mailing lists) reprezinta o forma de comunicare a informatiilor intre persoane.

O astfel de lista contine adresele de e-mail ale unor utilizatori . Un mesaj primit pe adresa listei este

difuzat automat tuturor membrilor listei. Datorita faptului ca cea mai mare parte a utilizatorilor Internet

folosesc cu preponderenta e-mail-ul, si datorita costurillor de conectare la Internet, a rezultat

necesitatea de organizare a unor grupuri de discutii intre aceste miloane de utilizatori, grupuri care sa

se bazeze pe o distributie selectiva a e-mailurilor. Astfel un utilizator se poate abona (de obicei gratuit)

la una din listele de discutii din domeniul care îl intereseaza, urmând să primeasca zilnic (sau

saptaminal - dupa cum decide) zeci de scrisori pe tema respectiva care reprezinta discutiile din grup .

Aceste scrisori pot fi citite, se pot pastra sau sa li se raspunda pe adresa privata ori pe adresa grupului

48



continandu-se astfel discutia .

Majoritatea listelor de discutii gratuite permit abonarea si dezabonarea la lista respectiva prin

trimiterea unui simplu e-mail gol (adica fara sa aiba ceva scris la subiect sau in corpul mesajului) la o

adresa specifica.

c) Grupuri de stiri (Newsgroups) care permit consultarea sau participarea in grupuri

de stiri publice. Grupurile de stiri (grupuri de discutii) reprezinta largi sisteme de comunicare prin care

persoane avand diverse preocupari si pasiuni schimba informatii , discuta pe baza unor teme de interes

general sau particular sau pun diferite intrebari.

Majoritatea grupurilor de discutii sunt distribuite in mari retele de calculatoare si sunt

cunoscute sub numele generic de UseNet , ceea ce inseamna o prescurtare a cuvintelor Users Network

(Reteaua utilizatorilor) . In prezent exista peste 40,000 de astfel de grupuri iar numarul lor este in

continua crestere . Acest numar mare se explica prin faptul ca tematica abordata este foarte diversa

cuprinzand atat teme de cultura generala cat si subiecte foarte specifice , accesibile numai unui numar

restrans de utilizatori specializati.

Forumul unui grup de discutii se poate asemana cu un avizier electronic in care unii participanti

pun intrebari iar altii raspund sau fac diverse comentarii la articolul initial . Toate aceste intrebari si

raspunsuri formeaza un fir de discutii (thread). Orice membru al unui grup de discutii poate citi

mesajele trimise de alti membri sau poate adauga propriile sale opinii printr-un nou mesaj transmis

celorlalti . Pe parcurs , odata cu cresterea numarului de abonati , va creste si numarul de mesaje legate

intre ele printr-un subiect comun .

d) Chat-ul care permite comunicarea on-line a doi sau mai multi utilizatori. Este vorba de o

“camera” virtuala in care intra utilizatori din toate partile lumii si discuta despre un anumit subiect

(care este de obicei fie numele “camerei” sau canal, fie enuntat intr-un mesaj text ce apare in camera in

momentul in care intrati).

Pentru a face chat, aveti nevoie de:

• un client de chat (un program cu care sa va conectati la server);

• adresa serverului la care vreti sa va conectati.

Unul dintre cel mai folosit client de chat este programul mIRC creat de Khalad Mardam-Bey.

Pentru a nu primi virusi, este bine ca atunci cand primiti un fisier (apare o caseta de dialog

49



numita DCC Send care va intreaba daca acceptati fisierul) sa acceptati doar daca persoana respectiva

este de incredere.

Majoritatea folosesc prescurtari pentru a tasta mai rapid. Iata o scurta lista (in ordinea aparitiei

probabile) : sal, sal re > salut , d c > de ce , a/s/l, asl > age/sex/location, gtg > got to go (trebuie sa

plec), LOL > rade de se sparge, btw > by the way.

Alte semne ce exprima emotii: :) > smiley; semn ca rade sau zambeste, :x > pupici, ;) > face cu

ochiul, :P > scoate limba, :( este suparat(a), :))) sau :-) sau :-))) > rade in gura mare, :> rade rautacios.

2. Informare prin accesul la distanta si la surse de informatii.

a) World Wide Web (WWW - pe scurt web)

Prin acesta se poate accesa si naviga prin paginile web care contin informatii de larga circulatie

si la resurse cu ajutorul instrumentelor de cautare si a hyper legaturilor (hyperlinks) inserate in

documente World Wide Web care reflecta prin numele sau trasaturile sale esentiale :

- destinat cautarii informatiei in intregul Internet (world wide = in lumea intreaga);

- foloseste hypertextul pentru organizarea informatiei ceea ce face ca aceasta sa apara ca o

pânză de păianjen (web) si care permite navigarea cu usurinta de la o pagina la alta .

Hypertextul reprezinta o metoda de organizarea a informatiei in care anumite cuvinte, marcate ,

sunt legate de alte documente care contin informatii aditionale despre ele. Hypermedia permite

realizarea delegaturi similare la grafice, imagini, animatie, etc. Selectionarea unui astfel de cuvint (sau

imagine) va avea ca efect afisarea documentului legat de cuvintul respectiv.

Web-ul reprezinta un sistem urias de informatii legate intre ele ca intr-o pinza de paianjen si

care se afla pe calculatoare aflate in intreaga lume (situri web). Informatia poate fi accesata privind

paginile web care contin legaturi hypertext catre alte pagini web. Aceste pagini web pot fi accesate

folosind un software special numit Browser .

Principalele browsere existente pe piata sunt : Firefox, Internet Explorer, Netscape Navigator,

Opera.

Un Browser este un soft care ofera o interfata intre utilizator si serverul de web de pe Internet.

Browser-ul contacteaza serverul si transmite cererea de informatie, apoi primeste informatia si

o afiseaza pe calculatotul clientului

50



Se cunosc mai multe exploratoare WWW. Ele pot fi grupate in doua categorii:

- exploratoare textuale orientate pe linie de caractere.

- exploratoare grafice.

Primele exploratoare WWW au fost cele textuale. Dezavantajele exploratoarelor grafice sunt

evidente: ele necesita mai multe resurse si, din punct de vedere temporal, sunt mai lente. Avantajul lor

este insa unul forte – ele sunt, de regula, mai comode. In multe cazuri, cu exploratoarele grafice se

poate lucra si in regim text.

Un browser grafic permite utilizatorului sa vada imagini si sa faca uz de mouse pentru

hiperlegaturi. Un browser bazat pe text nu poate afisa grafica. Hiperlegaturile sunt accesibile doar prin

folosirea tastaturii. Fiecare pagina web este identificata printr-o adresa unica, care se mai numeste si

URL (Uniform Resource Locator).

URL sau Uniform Resource Locator identifica o resursa de pe Internet, de exemplu o pagina de

web, un server multimedia, un catalog de biblioteca, o imagine. URL reprezinta o adresare standard

pentru o resursa Internet si ajuta utilizatorul sa localizeze resursa. Orice resursa de pe Internet are un

URL unic. URL ul este alcatuit din litere, numere si semne de punctuatie. Sintaxa de scriere a URL

contine doar simboluri in codul ASCII.

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 - + * . , ! ' ( ) $

Structura de baza a URL este ierarhica cu ordinea de la stinga la dreapta. Spre exemplu, URL:

ftp://ftp.files.com/freeware/appz.bin ne spune:

- protocolul de acces este FTP; (File Transfer Protocol).

- resursa este pe masina "ftp" in domeniul "files", care este parte a domeniului ".com,"

- resursa este in directorul numit "freeware" si este programul "appz.bin"

Nu toate URL-urile au directoare si nume de fisiere. URLul se foloseste in locul adresei IP

deoarece un nume de resursa este mai comod de memorizat decit un sir de numere in forma zecimala

sau in forma binara. La introducerea unui nume de tip URL in cimpul de adresa a unui bowser,

calculatorul utilizatorului face o cerere catre serverul DNS (Domain Names Server), ceea ce

inseamna, de fapt “ primeste un nume de adresa si intoarce-mi adresa IP ”.

Serverul DNS are in baza sa de date o multime de adrese URL puse in corespundere cu

51



adresele lor IP. Aceste baze de date se innoesc regulat pentru a satisface cererile clientilor, in cazul

cind pe serverul dat nu s-a gasit adresa ceruta de un oarecare terminal acest server face o cerere catre

serverul DNS superior ierarhic.

Unele pagini de Web contin asa-numite lincuri sau hiper-legaturi care, de fapt, sunt niste adrese

URL ascunse in text sau imagini. La apropierea cursorului ele isi pot schimba imaginea sau culoarea

pentru a se evedentia sau arata in o alta ferestruica alaturata adresa explicita la care, in cazul accesarii,

se va face trimiterea cererii de acces de catre browser. Aceste link-uri sunt foarte utile pentru cautarea

informatiei in reteaua internet, realizind hiper-legaturi intre paginile Web asemanatoare. Este destul de

usor de a trece de la un document la altul printr-un singur clic.

- Protocolul este de obicei http (Hypertext Protocol) insa el poate fi si FTP (File Transfer

Protocol).

Pentru specificarea unui nume INTERNET pot fi folosite mai multe nume de domenii. In

realitate insa nu se folosesc mai mult de cinci. Ele urmeaza in numele INTERNET de la stânga la

dreapta, in ordinea cresterii ariei de cuprindere, din ce in ce mai generale. De exemplu:

- nume gazda

- nume departament in cadrul organizatiei, nume subretea sau nume retea;

- nume organitie sau nume retea;

- nume tara.

Conform unei conventii, domeniile de nivelul cel mai inalt (TLD - Top Level Domains) in

INTERNET sunt codurile de tara, definite in documentul ISO 3166. Exceptie face S.U.A., pentru care

erau stabilite anterior mai multe domenii de nivel superior si anume:

com – organizatii comerciale;

edu – institutii educationale, instruire;

gov – organizatii guvernamentale non-militare;

mil – organizatii militare;

org – alte organizatii;

int – institutii internationale;

net – resurse de retea.

Trebuie mentionat de altfel si faptul ca domeniile com si net se folosesc deja pe larg si pentru

52



servere plasate in alte tari, si alte nume de domenii pentru fiecare tara (ccTLD's - country codes Top

Level Domains) de exemplu: .ro pentru Romania, etc.

b) FTP (File Transfer Protocol) care permite transmiterea si primirea de informatii la si de la

distanta. FTP este acronimul pentru File Transfer Protocol (Protocolul de Transfer al Fisierelor) si este

cea mai folosita metoda pentru transferul fisierelor indiferent de tipul si dimensiunea acestora, prin

intermediul Internetului. Odata conectat prin FTP, puteti sa primiti sau sa transmiteti fisiere. Daca va

intereseaza anumite fisiere de pe serverul gazda puteti alege optiunea download pentru a le putea

transfera intr-un anumit director de pe calculatorul propriu. Daca vreti sa transferati fisiere din

calculatorul dvs. pe server trebuie sa faceti upload, selectand bineinteles directorul in care se gasesc

fisierele. Fisierele sunt apoi copiate dintr-un director in altul. Procedura este asemanatoare cu copierea

unor fisiere dintr-un director in altul, pe un calculator. In acest caz unul din directoare se gaseste pe un

calculator in Romania iar altul in SUA sau Japonia, de exemplu.

In concluzie , FTP se foloseste atunci cand :

- se transfera (upload) pentru prima data fisierele unui sit la o gazda web; se inlocuieste un

fisier sau o imagine; se incarca (download) fisiere de pe un alt computer; se permite accesul unei alte

persoane pentru a incarca un fisier dintr-un anumit site.

Pentru a va putea conecta la un server FTP aveti nevoie de un program special, numit si

client FTP care sa poata lucra cu acest protocol. Exista clienti FTP cu o interfata grafica prietenoasa

si care inglobeaza noile tehnologii , fapt ceea ce duce la imbunatatirea performantelor si

cresterea functionalitatii acestora. De obicei, acesti clienti FTP sunt oferiti ca aplicatii shareware, dar

exista si programe gratuite. (LeechFTP – free) Pentru a va putea conecta la un server FTP , trebuie sa-i

cunoasteti adresa. Aceasta este adresa gazdei FTP pe care ati obtinut-o la inscriere. Exista doua tipuri

posibile de conectare :

– cu un nume de identificare (login) si parola (password) pentru un cont pe un server FTP;

– cu login anonim , folosind pentru login cuvantul "anonymous" si pentru parola, adresa de

email.

53



VII. RETELE DE CALCULATOARE

Expansiunea retelelor Local Area Networks (LAN) si Wide Area Networks (WAN) a ajutat

Internet-ul sa conecteze 2,000+ de retele.Retelele includ NSFNET, MILNET, NSN, ESnet and CSnet.

Retelele leaga impreuna de la doua pana la mii de PC-uri, permitandu-le sa foloseasca in comun

fisiere si alte resurse. In plus, o retea poate centraliza getionarea unei baze mari de date de PC-uri,

astfel ca toate operatiile cerute de

coordonarea securitatii, salvarea de

siguranta, modernizari si control se pot

desfasura intr-un singur loc. Lucrul in retea

a devenit atat de important pentru operatiile

uzuale efectuate de calculatoarele

personale, incat este inclus in noile sisteme

de operare si este folosit atat acasa cat si la

birou.

Exista doua mari categorii de retele:

retele de tip LAN (Local Area Network) si retele de tip WAN (Wide Area Network).

LAN

Retea LAN este constituita din mai multe calculatoare care alcatuiesc o retea, de regul reteaua e

construita in interiorul unei cladiri sau cel mult pe o distanta de cateva cladiri (din cauza unor restrictii

de tip hardware – Exceptie fac LAN-urile cu transmisie de date prin cablu cu fibra optica).

LAN – Topologie de retea: Retelele de acest tip pot fi construite in mai multe feluri ce difera

intre ele prin intermediul modului de conectare a calculatoarelor intre ele.

Retele de tip Client/Server: folosesc un calculator separat(server) care lucreaza la nivel

centralizat cu toate fisierele si efectueaza serviciile de tiparire pentru mai multi utilizatori. Clientii din

retea sunt statii de lucru (workstations) si sunt conectate la server. Clientii sunt reprezentati in general

54



de calculatoare puternice dar pot aparea si calculatoare mai slabe in timp de Serverul este in genere un

calculator foarte puternic, in comparatie cu calculatoarele care urmeaza a fi legate la el, si care este in

asa fel configurat incat sa ofere cele mai rapide raspunsuri pentru clientii retelei si pentru a asigura cea

mai buna protectie din retea pentru datele critice. Din cauza ca Serverul trebuie sa poata rezolva

simultan mai multe solicitari este necesar ca el sa ruleze un sistem de operare (SO) care sa fie specific

destinat acestui lucru: aici se recomanda in general orice SO de tip *NIX cum ar fi Linux, Unix,

FreeBSD, dar si altele cum ar fi OS/2 sau Win NT. Acesta nu este tocmai momentul sa intru in

detaliile acestor sisteme de operare dar ele folosesc cel mai bine asa numitele protocoale de

retea(Subiect car va fi atacat mai tarziu).

Retele de tip Peer-to-Peer: nu folosesc acel calculator central numit Server, ci dimpotriva ele

folosesc impreuna unitatile de disc si imprimantele sau de ce nu chiar fisiere si programe. Insa acest tip

de retea are destul de multe defecte: deoarece pe un calculator de birou nu ruleaza calculatoare super-

performante cu SO-uri de tip *NIX instalate exista pericolul destul de mare de altfel de a suprasatura

statiile de lucru daca mai multi utilizatori acceseaza in acelasi timp resursele aceluiasi calculator.

Pentru aranjarea in retea a calculatoarelor se folosesc diferite metode numite topologii. Fiecare

topologie are avantaje si dezavantaje dar totusi fiecare se potriveste cel mai bine in anumite situatii.

- Retele de tip magistrala: In cadrul acestui tip de rete toate calculatoarele sunt interconectate la

cablul principal al retelei. Calculatoarele conectate in acest tip de retea au acces in mod egal la toate

resursele retelei. Pentru utilizarea cablului nivelul logic trebuie sa astepte pana se elibereaza cablul

pentru a evita coliziunile de date. Acest tip de retea are insa un defect si anume: daca reteaua este

intrerupte intr-un loc fie accidental fie prin adaugarea unui alt nod de retea atunci intreaga retea este

scoasa din functiune. Este totusi una din cele mai ieftine moduri de a pune la cale o retea.

- Retele de tip stea: Acest tip de retea face legatura intre calculatoare prin intermediul unui

concentrator. Avantajul esential al acetui tip de retea este ca celelalte cabluri sunt protejate in situatia

in care un calculator este avariat sau un cablu este distrus, deci din puct de vedere al sigurantei

transmisiei de date este cea mai sigura solutie in alegerea configurarii unei retele mari caci prntru o

retea mica exista un dezavataj de ordin finaciar constituit de concentrator care are un pret destul de

55



ridicat.

- Retele de tip ring: Tipul de retea circular face legatura intre calculatoare prin intermediul unui

port de intrare (In Port) si a unui port de iesire (Out Port). In aceasta configuratie fiecare calculator

transmite date catre urmatorul calculator din retea prin portul de iesire al calculatorului nostru catre

portul de intrare al calculatorului adresat. In cadrul acestei topologii instalarea cablurilor este destul de

dificila si atunci se recurge la un compromis intre acest tip de retea si cel de tip magistrala folosindu-se

o unitate centrala care sa inchida cercul numita Media Acces Unit (MAU – unitate de acces a

mediilor).

- Retele de tip magistrala in stea: La fel ca o retea hibrida stea-cerc reteaua de tip magistrala in

stea face apel la o unitate centrala (MAU) prin care se realizeaza legaturile intre calculatoare.

Pentru a prefigura trecerea la alt tip de retele si anume retele WAN voi vorbi in cele ce urmeaza

despre nivelul fizic in mare parte si voi aminti si cateva elemente de comunicare in retea.

WAN

O retea WAN este alcatuita din foarte multe calculatoare legate in retea si care este intinsa pe o

suprafata intinsa, in cazul Internet-ului pe tot globul. Reteaua este alcatuita din multe servere care in

general sunt masini UNIX, care pot asigura intr-adevar un multitasking controlat si un multithreading

adevarat, spre deosebire de Windows care doar simuleaza doar (foarte bine intr-adevar)aceste lucruri.

In cadrul acestui tip de terea se folosesc anumite protocoale de reteapentru a putea transmite date in

cadrul unui asemenea gigant. Se folosesc de asemenea adrese de locatie numite adrese IP (Internet

Protocol) cu ajutorul carora serverele de Internet gasesc mult mai usor calculatoarele din retea. In

cadrul acestei retele se foloseste un protocol de transfer de date care de fapt este o denumire colocviala

pentru mai mult de 100 de protocoale diferite dar care au fost inglobate sub aceeasi denumire TCP/IP

(Transmission Control Protocol/Internet Protocol). Acest protocol cuprinde intre altele si protocoalele

de Telnet (Terminal emulation), FTP (File Transfer Protocol), HTTP (Hyper Text Transfer Protocol),

SMTP (Simple Mail Transfer Protocol).

Principalele avantaje pe care acesta le prezinta ar fi:

- Independenta de platforma. Protocolul TCP/IP nu a fost conceput pentru utilizarea intr-un

mediu destinat unui anumit tip de hardware sau software. A fost si este utilizat in retele de toate

56



tipurile.

- Adresare absoluta. TCP/IP asigura modalitatea de identificare in mod unic a fiecarei masini

din Internet.

- Standarde deschise. Specificatiile TCP/IP sunt disponibile in mod public utilizatorilor si

dezvoltatorilor. Oricine poate sa trimita sugestii de modificare a standardului.

- Protocoale de aplicatie. TCP/IP permite comunicatia intre medii diferite. Protocoalele de

nivel inalt cum ar fi FTP sau TELNET, au devenit omogenizate in mediile TCP/IP indiferent de

platforma.

Conectarea la INTERNET se poate face la noi prin doua modalitati prin modem sau prin cablu

de televiziune. In ambele cazuri avem nevoie de un ISP (Internet Service Provider) care sa furnizeze

servicii de conectare la Internet. Aceste ISP-uri pot oferi o conectare mai rapida sau mai lenta in

functia de serverele pe care le poseda. Daca Serverul este configurat sa poata fi folosit si ca Proxy

atunci automat si calitatea serviciului se va imbunatatii, un server de Proxy foloseste disc-uri de Cache

astfel incat paginile si in general informatia pe care utilizatorul o cere prin intermediul protocoalelor se

va descarca in primul rand pe acele disc-uri de cache asigurand astfel o comunicare mai buna cu

clientul. Transmiterea datelor se face pe bucati numite „packages” care in cazul cel putin al unui

modem sunt destul de mici si astfel se intalneste de multe ori situatia cand serverul de pe care se ia

respectiva informatie sta si asteapta ca propriul nostru calculator sa primeasca acele packages.

Marimea acestor packages se numeste MTU (Maximum Transfer Unit). In cazul unui modem de mica

viteza cu cat MTU-ul este mai mic cu atat mai bine, cu atat mai repede se desfasoara tranzactia datelor.

Conexiuni prin modemuri asincrone: ISP-ul asigura o conexiune de dial-up cu ajutorul unui protocol

numit PPP (Point-toPoint Protocol) sau SLIP (Serial Line Internet Protocol).

- SLIP. Este un protocol extrem de simplu, care furnizeaza un mecanism de transmitere printr-o

conexiune seriala a pachetelor generate deIP (datagrame). Transmite datagramele pe rand, separandu-

le printr-un octet numit SLIP END, pentru a sugera ca marcheaza sfarsitul unui pachet. SLIP nu

asigura mijloace de corectare a erorilor si nici de comprimare a datelor, astfel ca a fost inlocuit de PPP.

- PPP. Este un protocol pe trei niveluri care imbunatateste fiabilitatea comunicatiilor seriale

TCP/IP prin asigurarea mijloacelor pentru corectarea erorilor si pentru comprimarea datelor,

57



caracteristici care ii lipsesc protocolului SLIP. Cele mai multe pachete TCP/IP contin suport pentru

PPP, la fel ca si majoritatea ISP-urilor. Daca ar fi sa alegem ar trebui sa ne indreptam spre PPP

deoarece asigura capacitate de transfer superioara si comunicatii mai sigure.

Comunicarea prin Intermediul HTTP se face dupa cum ii spune numele printr-un protocol care

permite transformarea unor comenzi de formatare de text. Aceste comenzi sunt scrise in limbajul

HTML (Hyper Text Markup Language) si care pot fi scrise cu ORICE tip de editor de texte sunt mai

apoi interpretate de un parser integrat intr-un Browser si care astfel ne permite sa vizualizam pe

Internet documente realizate in cele mai felurite moduri, in functie de imaginatia si resursele celui care

a creat acel document.

HTML-ul este un set de conventii pentru marcarea portiunilor de document astfel incat fiecare

portiune sa apara cu format distinct atunci cand documentul este accesat de un program de analiza

sintactica (parser). HTML este limbajul de marcare ce stabileste aspectul documentelor WWW (World

Wide Web), iar prin intermediul browserelor se poate vedea documentul gata formatat. HTML este de

fapt un subset al standardului SGML (Standard Generalized Markup Language) si include capacitati

care permit autorilor sa insereze hiperlegaturi care afiseaza alte documente HTML cand se executa clic

pe ele.

58



VIII. BAZE DE DATE

Baza de date reprezintă un ansamblu de date integrat, anume structurat şi dotat cu o descriere

a acestei structuri. Baza de date poate fi privită ca o colecţie de fişiere interconectate care conţin

nucleul de date necesare unui sistem informatic. Diferitele obiecte din cadrul realităţii ce prezintă

interes sunt denumite clase sau entităţi. Pentru aceste obiecte sunt achiziţionate şi memorate date

referitoare la diferite caracteristici (atribute). Baza de date se constituie ca un ansamblu intercorelat de

colecţii de date, prin care se realizează reprezentarea unei realităţi. Datele constituie orice mesaj primit

de un receptor, sub o anumtă formă. Informaţiile reprezintă cantitatea de noutate adusă de un mesaj din

exterior. Un fişier este un ansamblu de înregistrări fizice, omogene din punct de vedere al conţinutului

şi al prelucrării.

O înregistrare fizică este o unitate de transfer între memoria internă şi cea externă a

calculatorului. O înregistrare logică este unitatea de prelucrare din punct de vedere al programului

utilizator. O înregistrare se compune din câmpuri (atribute) care descriu anumite aspecte ale realităţii.

Câmpurile sunt înregistrări logice.

O baza de date trebuie să asigure:

- abstractizarea datelor (baza de date fiind un model al realităţii),

- integrarea datelor (baza de date este un ansamblu de colecţii de date intercorelate, cu

redundanţă controlată),

- integritatea datelor (se referă la corectitudinea datelor încărcate şi manipulate astfel încât să se

respecte restricţiile de integritate),

- securitatea datelor (limitarea accesului la baza de date),

- partajarea datelor (datele pot fi accesate de mai mulţi utilizatori, eventual în acelaşi timp),

- independenţa datelor (organizarea datelor să fie transparentă pentru utilizatori, modificările în

baza de date să nu afecteze programele de aplicaţii).

Sistemele de baze de date sau băncile de date reprezintă un sistem de organizare şi prelucrare,

respectiv teleprelucrare (prelucrare la distanţă) a informaţiei, constituit din următoarele 3 elemente:

- colecţie de date aflate în interdependenţă

59



- descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele

- un sistem de programe care asigură exploatarea bazei de date (actualizare, interogare)

Arhitectura sistemului de baza de date este formată din următoarele componente:

- baza/bazele de date – reprezintă componenta de tip date a sistemului (colecţiile de date

propriu-zise, indecşii);

- sistemul de gestiune a bazei/bazelor de date – ansamblul de programe prin care se asigură

gestionarea şi prelucrarea complexă a datelor şi care reprezintă componenta software a sistemului de

baze de date (Sistem de Gestiune a Bazelor de Date – SGBD);

- alte componente – proceduri manuale sau automate, inclusiv reglementări administrative,

destinate bunei funcţionări a sistemului, dicţionarul bazei de date (metabaza de date) care conţine

informaţii despre date, structura acestora, elemente de descriere a semanticii, statistici, documentaţii,

mijloacele hardware utilizate, personalul implicat.

Datele dintr-o bază de date pot fi structurate pe 3 niveluri, în funcţie de categoria de personal

implicată:

- nivelul conceptual (global) – exprimă viziunea administratorului bazei de date asupra datelor.

- nivelul logic – exprimă viziunea programatorului de aplicaţie asupra datelor.

- nivelul fizic – care exprimă viziunea inginerului de sistem asupra datelor.

Modelul de date reprezintă ansamblul de concepte şi instrumente necesare pentru a construi o

schemă a bazei de date.

Modelarea datelor poate viza totalitatea datelor din cadrul bazei de date (schema / arhitectura

datelor) sau o parte a acestora (subscheme ale bazei de date). Schema şi subschema bazei de date sunt

modelele logice ale bazei de date, care au asociate principii generale pentru gestionarea / definirea

(structurarea) datelor, manipularea şi asigurarea integrităţii datelor, fără a reflecta modul de

reprezentare şi stocare a acestor date pe suportul de memorie (care sunt atributele modelului fizic).

Se cunosc mai multe tipuri de baze de date după modul de organizare, modul de dispunere pe

suport magnetic a informaţiei şi a elementelor componente:

- modele primitive – datele sunt organizate la nivel logic în fişiere, structura de bază este

înregistrarea, mai multe înregistrări fiind grupate în structuri de tip fişier;

- baze de date ierarhice – legăturile dintre date sunt ordonate unic, accesul se face numai prin

60



vârful ierarhiei, un subordonat nu poate avea decât un singur superior direct şi nu se poate ajunge la el

decât pe o singură cale;

- baze de date în reţea – datele sunt reprezentate ca într-o mulţime de ierarhii, în care un

membru al ei poate avea oricâţi superiori, iar la un subordonat se poate ajunge pe mai multe căi;

- baze de date relaţionale – structura de bază a datelor este aceea de relaţie – tabel, limbajul

SQL (Structured Query Language) este specializat în comenzi de manipulare la nivel de tabel.

Baza de date relaţională reprezintă o mulţime structurată de date, accesibile prin calculator, care pot

satisface în timp minim şi într-o manieră selectivă mai mulţi utilizatori. Această mulţime de date

modelează un sistem sau un proces din lumea reală şi serveşte ca suport unei aplicaţii informatice;

- baze de date distribuite – sunt rezultatul integrării tehnologiei bazelor de date cu cea a

reţelelor de calculatoare. Sunt baze de date logic integrate, dar fizic distribuite pe mai multe sisteme de

calcul. Integrarea bazei de date distribuite se face cu ajutorul celor 3 tipuri de de scheme care sunt

implementate:

1. schema globală – defineşte şi descrie toate informaţiile din baza de date distribuită în reţea;

2. schema de fragmentare – descrie legăturile dintre o colecţie globală şi fragmentele sale. Ea

este de tipul unu la mai mulţi şi are forma unei ierarhii;

3. schema de alocare – descrie modul de distribuire a segmentelor pe calculatoarele (nodurile)

din reţea. Fiecare segment va avea o alocare fizică pe unul sau mai multe calculatoare. Utilizatorul

unei asemenea baza de date o vede ca pe o bază de date unică, compactă (nivel logic), cu toate că în

realitate ea este distribuită pe mai multe calculatoare legate în reţea (nivel fizic). Această organizare a

dus la o creştere substanţială a vitezei de acces la o bază de date într-o reţea de calculatoare. Anumite

date stocate pe un server local sunt mult mai rapid accesate decât dacă ele s- ar afla pe un server la

distanţă, unde baza de date ar fi fost stocată în întregime (nedistribuită);

- modele semantice – orientate spre obiecte. Aceste modele sunt orientate pe reprezentarea

semnificaţiei datelor. Structura de bază folosită pentru reprezentarea datelor este cea de clasă de

obiecte definită prin abstractizare din entitatea fizică pe care o regăsim în lumea reală. Aici există

entităţi simple şi clase de entităţi care se reprezintă prin obiecte simple sau clase de obiecte, ordonate

în ierarhii de clase şi subclase. Acest tip de bază de date a apărut din necesitatea gestionării obiectelor

complexe: texte, grafice, hărţi, imagini, sunete (aplicaţii multimedia) şi a gestionării obiectelor

61



dinamice: programe, simulări.

SGBD

Sistemele de gestiune a bazalor de date (SGBD) sunt sisteme informatice specializate în stocarea şi

prelucrarea unui volum mare de date, numărul prelucrărilor fiind relativ mic.

Un SGBD trebuie să asigure următoarele funcţii:

- definirea – crearea bazei de date;

- introducerea (adăugarea) datelor în baza de date;

- modificarea unor date deja existente în baza de date;

- ştergerea datelor din baza de date;

- consultarea bazei de date – interogare/extragerea datelor.

În plus un SGBD mai asigură şi alte servicii:

- suport pentru limbaj de programare;

- interfaţă cât mai atractivă pentru comunicare cu utilizatorul;

- tehnici avansate de memorare, organizare, accesare a datelor din baza de date;

- utilitare încorporate: sistem de gestiune a fişierelor, liste, tabele etc.;

- “help” pentru ajutarea utilizatorului în lucrul cu baza de date.

62



Apariţia şi răspândirea reţelelor de calculatoare a dus la dezvoltarea SGBD-urilor în direcţia

multiuser: mai mulţi utilizatori folosesc simultan aceeaşi bază de date.

Principalul avantaj al reţelelor a fost eficienţa mult sporită de utilizare a resurselor sistemelor

de

calcul: la o bază de date aflată pe un server central au acces simultan mai mulţi utilizatori, situaţi la

distanţă de server, de unde rezultă o bună utilizare a resurselor server-ului şi o economie de memorie

datorată memorării unice a bazei de date.

Un SGBD este dotat cu un limbaj neprocedural de interogare a bazei de date SQL care permite

accesul rapid şi comod la datele stocate în baza de date. În arhitectura unui sistem de baze de date

SGBD ocupă locul central.

Un SGBD este un ansamblu complex de programe care asigură interfaţa între o bază de date şi

utilizatorii acesteia. SGBD este componenta software a unui sistem de baze de date care

interacţionează cu toate celelalte componente ale acestuia asigurând legătura şi interdependenţa

între ele.

Un SGBD trebuie să asigure următoarele activităţi:

- definirea şi descrierea structurii bazei de date – se realizează printr-un limbaj propriu, limbaj

de definire a datelor (LDD), conform unui anumit model de date;

- încărcarea datelor în baza de date – se realizează prin comenzi în limbaj propriu, limbaj de

manipulare a datelor (LMD);

- accesul la date – se realizează prin comenzi specifice din limbajul de manipulare a datelor.

Accesul la date se referă la operaţiile de interogare şi actualizare. Interogarea este complexă şi

presupune vizualizarea, consultarea, editarea de situaţii de ieşire (rapoarte, liste, regăsiri punctuale).

Actualizarea presupune 3 operaţiuni: adăugare, modificare efectuate prin respectarea restricţiilor de

integritate ale BD şi ştergere;

- întreţinerea bazei de date – se realizează prin utilitare proprii ale SGBD;

- reorganizarea bazei de date – se face prin facilităţi privind actualizarea structurii de date şi

modificarea strategiei de acces. Se execută de către administratorul bazei de date;

- securitatea datelor – se referă la asigurarea confidenţialităţii datelor prin autorizarea şi

controlul accesului la date, criptarea datelor.

63



Un SGBD are rolul de a furniza suportul software complet pentru dezvoltarea de aplicaţii

informatice cu baze de date. El trebuie să asigure:

- minimizarea costului de prelucrare a datelor; reducerea timpului de răspuns;

flexibilitatea aplicaţiilor şi protecţia datelor.

Pentru satisfacerea performanţelor enumerate, SGBD trebuie să asigure un minim de obiective.

1. Asigurarea independenţei datelor – trebuie privită din două puncte de vedere:

- independenţa logică – se referă la posibilitatea adăgării de noi tipuri de înregistrări de date

sau extinderea structurii conceptuale, fără a determina rescrierea programelor de aplicaţie;

- independenţa fizică – modificarea tehnicilor fizice de memorare fără a determina rescrierea

programelor de aplicaţie.

2. Asigurarea redundanţei minime şi controlate a datelor – stocarea informaţiilor în bazele de date se

face astfel încât datele să nu fie multiplicate. Totuşi, pentru a îmbunătăţi performanţele legate de

timpul de răspuns, se acceptă o anumită redundanţă a datelor, controlată, pentru a asigura coerenţa

bazei de date şi eficienţa utilizării resurselor hardware.

3. Asigurarea facilităţilor de utilizare a datelor – presupune ca SGBD-ul să aibă anumite componente

specializate pentru:

- folosirea datelor de către mai mulţi utilizatori în diferite aplicaţii – datele de la o aplicaţie

trebuie să poată fi utilizate şi în alte aplicaţii.

- accesul cât mai simplu al utilizatorilor la date – fără ca ei să fie nevoiţi să cunoască structura

întregii baze de date; această sarcină cade în seama administratorului bazei de date.

- existenţa unor limbaje performante de regăsire a datelor – care permit exprimarea interactivă

a unor cereri de regăsire a datelor.

- sistemul de gestiune trebuie să ofere posibilitatea unui acces multicriterial la informaţiile din

baza de date – spre deosebire de sistemul clasic de prelucrare pe fişiere unde există un singur criteriu

de adresare, cel care a stat la baza organizării fişierului.

4. Asigurarea securităţii datelor împotriva accesului neautorizat.

5. Asigurarea coerenţei şi integrităţii datelor împotriva unor ştergeri intenţionate sau neintenţionate –

se realizează prin intermediul unor proceduri de validare, a unor protocoale de control concurent şi a

unor proceduri de refacere a bazei de date.

64



6. Asigurarea partajabilităţii datelor – se referă pe de o parte la asigurarea accesului mai multor

utilizatori la aceleaşi date şi de asemenea la posibilitatea dezvoltării unor aplicaţii fără a se modifica

structura bazei de date.

7. Asigurarea legăturilor între date – corespund asocierilor care se pot realiza între obiectele unei

aplicaţii informatice. Orice SGBD trebuie să permită definirea şi descrierea structurii de date, precum

şi a legăturilor dintre acestea, conform unui model de date (de exemplu modelul relaţional).

8. Administrarea şi controlul datelor – sunt asigurate de SGBD, în sensul că datele pot fi folosite de

mai mulţi utilizatori în acelaşi timp, iar utilizatorii pot avea cerinţe diferite şi care pot fi incompatibile.

SGBD trebuie să rezolve probleme legate de concurenţă la date, problemă care apare mai ales în lucrul

în mediu de reţea de calculatoare.

Evidenţiem următoarele funcţii ale unui SGBD.:

- funcţia de descriere a datelor – se face cu ajutorul LDD, realizându-se descrierea atributelor

din cadrul structurii BD, legăturile dintre entităţile BD, se definesc eventualele criterii de validare a

datelor, metode de acces la date, integritatea datelor. Concretizarea acestei funcţii este schema BD.

- funcţia de manipulare – este cea mai complexă şi realizează actualizarea şi regăsirea datelor.

- funcţia de utilizare – asigură mulţimea interfeţelor necesare pentru comunicare a tuturor

utilizatorilor cu BD.

- funcţia de administrare – administratorul este cel care realizează schema conceptuală a bazei

de date, iar în perioada de exploatare a BD autorizează accesul la date, reface baza în caz de incident.

- funcţia de protecţie a bazei de date – ansamblul de măsuri necesare pentru asigurarea

integrităţii (semantică, acces concurent, salvare/restaurare) şi securităţii datelor (autorizare acces,

utilizare viziuni, criptare).

65



Bibliografie

1. Peter Norton, John Goodman,“PC - Totul despre calculatoare personale”, Edit Teora, 2007

2. Eugen Popescu, “Retele de calculatoare, Internet si Mirc“ Edit. Else, 2005

3. Random House Webster's, “Calculatoare si internet “ Edit. Corint, 2003

4. William von Hagen, “Ubuntu Linux Bible”, Edit. 2007

5. Marcel Andrei Homorodean, Irina Iosupescu, “Internet si pagini web: manual pentru incepatori si

initiati “ , Edit. Niculescu, 2002

6. John V. Petersen, “Baze de date pentru începãtori“ Edit. All, 2006

7. Irina Bogdana Pugna, “Databases” , Edit. DualTech, 2005

Cuprins:

Introducere … pg. 1

I. Scurt Istoric … pg. 2

II. Componentele calculatorului … pg. 7

III. Open Source … pg. 17

IV. GNU/Linux Ubuntu … pg. 18

V. OpenOffice.org (OOo) … pg. 33

VI. Internet … pg. 45

VII. Retele de calculatoare … pg. 55

VIII. Baze de date … pg. 59

Bibliografie … pg. 66

66


Date post:	24-Jun-2018
Category:	Documents
Upload:	lengoc
View:	214 times
Download:	0 times

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE...

Documents